ROMANIAN STATISTICAL REVIEW - SUPPLEMENT - INTERNATIONAL SYMPOSIUM Statistical Review... · de...

Institutul Naţional Societatea Română de Statistică de Statistică

ROMANIAN STATISTICAL REVIEW - SUPPLEMENT -

INTERNATIONAL SYMPOSIUM

“GLOBAL ECONOMIC CRISIS – STATUS AND PERSPECTIVES”

2012

“ARTIFEX” UNIVERSITY OF BUCHAREST

INTERNATIONAL SYMPOSIUM

“GLOBAL ECONOMIC CRISIS – STATUS AND PERSPECTIVES”

MAY 17-18, 2012

Bucharest, Romania

ACADEMY OF ECONOMIC STUDIES OF THE REPUBLIC

OF MOLDAVIA

ACADEMY OF ROMANIA “COSTIN KIRIŢESCU”

NATIONAL INSTITUTE OF ECONOMIC RESEARCH

„VICTOR SLĂVESCU” FINANCIAL AND

MONETARY RESEARCH CENTRE

UNIVERSITA DEGLI STUDI DI PERUGIA

MEDIA PARTNERS • The Romanian Journal of Statistics • "Knowledge Horizons" Revue

„DIMITRIE CANTEMIR” CHRISTIAN UNIVERSITY

INSTITUTE OF MULTIDISCIPLINARY SCIENTIFIC RESEARCH

ACADEMY OF ECONOMIC STUDIES STATISTICS AND ECONOMETRICS

DEPARTAMENT

UNIVERSITA DEGLI STUDI DI MESSINA

BUSINESS PARTNER EXIM BANK

Revista Română de Statistică – Supliment Trim II/2012 3

Presidents of honour Prof. Dan Cruceru, PhD – President of the ”Artifex” University of Bucharest Prof. Constantin Anghelache, PhD – President of the Senate, ”Artifex” University of Bucharest Prof. Mircea Udrescu, PhD – Rector, ”Artifex” University of Bucharest Prof. Momcilo Luburici, PhD – President, Founder of the ”Dimitrie Cantemir” Christian University of Bucharest Prof. Corina Adriana Dumitrescu, PhD – Rector of the ”Dimitrie Cantemir” Christian University of Bucharest Prof. Grigore Belostecinic, PhD – Rector of the Academy of Economic Studies, the Republic of Moldavia Prof. Ioan Lucian Albu, PhD, Member of the Romanian Academy Prof. Constantin Mitruţ, PhD – Vice-Rector Academy of Economic Studies, Bucharest Prof. Vergil Voineagu, PhD – President National Institute of Statistics, Romania Organizing committee Prof. Mircea Udrescu, PhD - ”Artifex” University of Bucharest Prof. Gheorghe Lepădatu, PhD - ”Dimitrie Cantemir” Christian University of Bucharest Prof. Manoela Popescu, PhD - ”Dimitrie Cantemir” Christian University of Bucharest Senior Lecturer Andreea Băltăreţu, PhD - ”Dimitrie Cantemir” Christian University of Bucharest Senior Lecturer Elena Bugudui, PhD - ”Artifex” University of Bucharest Senior Lecturer Aurelian Diaconu, PhD - ”Artifex” University of Bucharest Senior Lecturer Sorin Gabriel Gresoi, PhD - ”Artifex” University of Bucharest Senior Lecturer Emanuela Ionescu, PhD - ”Artifex” University of Bucharest Senior Lecturer Dan Năstase, PhD - ”Artifex” University of Bucharest Senior Lecturer Anca Mihaela Teau, PhD - ”Artifex” University of Bucharest Lecturer Andrei Buiga, PhD - ”Artifex” University of Bucharest Lecturer Cătălin Deatcu, PhD- ”Artifex” University of Bucharest Lecturer Cristina Elena Protopopescu, PhD - ”Artifex” University of Bucharest Lecturer Mădălina Anghel, PhD Student - ”Artifex” University of Bucharest Scientific committee Prof. Dumitru Moldovan, PhD,- Member of the Academy of the Republic of Moldavia Prof.Serghei Grebenicov – PhD, Member of the Academy of the Russian Federation Prof. Nikolay Suchacev – PhD, St. Petersburg, Member of the Academy of the Russian Federation Prof. Vasil Penchev, PhD – Russe, Member of the Academy of Bulgaria Prof. Guido Podesta, PhD – the European Parliament Prof. Florence Benoit Rohmer, PhD – France Prof. Michaela Beranova, PhD- Brno, the Czech Republic Prof. Ilona Kojelyte, PhD – Vilnius, Lithuania Prof. Kirsi - Marja Toivanen, PhD- North Karelia University, Finland Prof. Albina Girfanova, PhD – St. Petersburg, the Russian Federation Prof. Mario Pagliacci, PhD – Università degli Studi di Perugia Prof. Ioan Partachi, PhD – Academy of Economic Studies, the Republic of Moldavia Senior Lecturer Oleg Verejan, PhD – Academy of Economic Studies, the Republic of Moldavia Prof. Sehvor Besiroglu, PhD – Istanbul, Turkey Prof. Seynep Sozen, PhD- Istanbul, Turkey Prof. Jan Sadlak, PhD – UNESCO, Bucharest Prof. Borys Budka , PhD – Katowice, Poland


Prof. Cezmi Karasu, PhD – Ankara, Turkey Prof. Spiros Gropas, PhD- Arizona, USA Prof. Vulfs Kozlinskid, PhD – Riga, Latvia Prof. Laszlo Borbas., PhD – Budapest, Hungary Prof. Pio Nodari, PhD – Trieste, Italy Prof. Irina Virginia Drăgulănescu, PhD – Universita degli Studi di Messina, Italy Prof. Vergil Voineagu, PhD – President of the National Institute of Statistics Prof. Dumitru Mazilu, PhD – “Dimitrie Cantemir” Christian University Prof. Constantin Mitruţ, PhD - President of the Romanian Society of Statistics Prof. Constantin Anghelache, PhD – Vice-president of the Romanian Society of Statistics, Vice-president of the General Association of Economists of Romania Prof. Gabriela Victoria Anghelache, PhD – Academy of Economic Studies, Bucharest, National Security Commission Prof. Dan Armeanu, PhD – Academy of Economic Studies, Bucharest Prof. Viorel Lefter, PhD –Academy of Economic Studies, Bucharest Prof. Cristiana Cristureanu, PhD - Prorector of “Dimitrie Cantemir” Christian University Prof. Elena Ianoş-Schiller, PhD - Prorector of “Dimitrie Cantemir” Christian University Prof. Viorica Ionaşcu, PhD – “Dimitrie Cantemir” Christian University Prof. Ion Ionescu, PhD – “Dimitrie Cantemir” Christian University Prof. Nicolae Neacşu, PhD – “Dimitrie Cantemir” Christian University Prof. Ion Pârgaru, PhD – “Politehnica” University of Bucharest Prof. Marin Andreica, PhD – Academy of Economic Studies, Bucharest Prof. Radu Titus Marinescu, PhD – “Artifex” University of Bucharest Prof. Georgeta Ilie, PhD – “Dimitrie Cantemir” Christian University Senior Lecturer Cristian Barbu, PhD - “Artifex” University of Bucharest Senior Lecturer Sorinel Căpuşneanu, PhD – “Artifex” University of Bucharest Senior Lecturer Anca Sorina Popescu - Cruceru, PhD - “Artifex” University of Bucharest Senior Lecturer Virginia Cucu, PhD - “Artifex” University of Bucharest Senior Lecturer Marinella Turdean, PhD – “Dimitrie Cantemir” Christian University Senior Lecturer Carmen Valentina Rădulescu, PhD – Academy of Economic Studies of Bucharest Senior Lecturer Emilia Gogu, PhD – “Dimitrie Cantemir” Christian University Senior Lecturer Vasile Ciomoş, PhD – “Dimitrie Cantemir” Christian University Senior Lecturer Ancuţa Gianina Opre, PhD – “Dimitrie Cantemir” Christian University Senior Lecturer Luminiţa Dragne, PhD – “Dimitrie Cantemir” Christian University Senior Lecturer Adina Muşetescu, PhD – “Dimitrie Cantemir” Christian University Senior Lecturer Adriana Anca Cristea, PhD – “Dimitrie Cantemir” Christian University Lecturer Titus Corlăţean, PhD – “Dimitrie Cantemir” Christian University Lecturer Narcisa Isăilă, PhD – “Dimitrie Cantemir” Christian University Lecturer Eugen Nicolăescu, PhD – “Dimitrie Cantemir” Christian University Lecturer Camelia Pavel, PhD – “Dimitrie Cantemir” Christian University Senior Lecturer Alexandru Manole, PhD – “Artifex” University of Bucharest


Table of Contents

Statistical Index used in Economic Analyses ........................................... 13 Professor Constantin ANGHELACHE PhD Professor Gabriela Victoria ANGHELACHE PhD Professor Vergil VOINEAGU PhD Professor Ioan PARTACHI PhD

The Individual - Subject of the International Human Rights Law ....... 19 Lecturer Titus CORLĂŢEAN PhD

How Contemporary Stays the Prisoner’s Dilemma in Economics? ...... 23 Mathematician Adriana NICOLAE M.D Senior Lecturer Gheorghe SĂVOIU PhD

Practical Aspects of Credibility Theory Aiming the Hierarchical Model with Two-Levels ............................................................................. 29

Lecturer Virginia ATANASIU PhD Univ. tutor Daniela Mihaela VLADU

Pragmatism of the Account Information, under Application of International Financial Reporting Standards ......................................... 44

Professor Gheorghe LEPADATU PhD About Lowe Index and Mid-year Indices ................................................ 49

Professor Constantin ANGHELACHE PhD Professor Vergil VOINEAGU PhD Mihai GHEORGHE, PhD Student Senior Lecturer Oleg VEREJAN PhD Senior Lecturer Elena BUGUDUI PhD Lecturer Florin Paul Costel LILEA PhD

Total Quality and Performance Productivity in Romanian Cooperative Banks .................................................................. 54

Associate prof. Liliana-Aurora CONSTANTINESCU, PhD Adrian CONSTANTINESCU, PhD student

Fiscal Adjustment in European Union Countries ................................... 60 Professor Laura OBREJA BRAŞOVEANU PhD Professor IulianViorel BRAŞOVEANU PhD

The Stapled Anastomoses in Rectal Cancer Surgery – Modern Alternative for Bowel Reconstruction ...................................................... 66

Bogdan MASTALIER Cristian BOTEZATU


A Regional Comparative Outlook of the Romanian Tourism Industry Competitiveness .......................................................................... 72

Carmen MORARU Legal and Methodological Backgrounds of the Corporate Social Responsibility ............................................................................................. 79

Univ. tutor Iacob BACIU Universal International Treaties on the Protection of Human Rights ........................................................................................................... 84

Lecturer Titus CORLĂŢEAN PhD Analysis on the Financial Indicators of the Company ............................ 90

Professor Constantin ANGHELACHE PhD Professor Gabriela Victoria ANGHELACHE PhD Professor Ioan PARTACHI PhD Lorand KRALIK, PhD Student

Assessment and Recognition of Intellectual Capital - Concrete Implications of the Accounting in the Management of Sustainable Development ........................................................................ 101

Professor Gheorghe LEPADATU PhD Lecturer Marius MICULESCU PhD

The Efficacy of the Promotional Operations and the Sustainable Consumption ............................................................................................. 107

Lecturer Silvia IFTIME PhD Associate Professor Emanuela IONESCU PhD

A Philosophical Introduction to the History of Statistics’ Conceptualization ..................................................................................... 111

Senior Lecturer Gheorghe SĂVOIU PhD Theory Forms in Unemployment ............................................................ 120

Senior Lecturer Elena Bugudui PhD Ghenadie CIOBANU PhD

Colentina Surgical Clinic Experience in Treatment of Rectal Cancer 126 Bogdan MASTALIER Cristian BOTEZATU

Academic Excellence Through Research and Development of Higher Education Institutions at Domestic and International Level ........................................................................... 135

Senior Lecturer Emilia GOGU PhD Profesor Mihaela MUREŞAN PhD Senior Lecturer Marinella TURDEAN PhD


Analysis Model of the Company’s Patrimonial Elements .................... 141 Professor Constantin ANGHELACHE PhD Professor Gabriela Victoria ANGHELACHE PhD Lorand KRALIK, PhD Student Mădălina DUMBRAVĂ PhD

Causes of Global and National Economic Crisis ................................... 147 Professor Mircea UDRESCU PhD

Price – Between Economic Theories and Marketing ............................ 154 Senior Lecturer Cristian - Marian BARBU PhD

Tourism Contribution to the Economic Growth of Romania; a Regional Comparative Analysis .............................................................. 161

Carmen MORARU The Entrepreneur – a Promoter for Small Business............................. 169

Senior Lecturer Cezar BRAICU PhD Senior Lecturer Cibela NEAGU PhD Senior Lecturer Dan NASTASE PhD Lecturer Andrei BUIGA PhD

Role of Fiscal Instruments in Environmental Policy Development .................................................................................. 173

Assistant Alina Georgiana SOLOMON, Ph.D Candidate Analysis on the Balance Sheet of a Company ........................................ 180

Professor Constantin ANGHELACHE PhD Professor Gabriela Victoria ANGHELACHE PhD Professor Mario G.R. PAGLIACCI PhD Senior Lecturer Anca Mihaela TEAU PhD Lorand KRALIK, PhD Student

A Statistical Outlook on E-waste in Romania ....................................... 185 Professor Daniela HINCU (BORISOV) PhD Senior Lecturer Carmen Nadia CIOCOIU PhD Senior Lecturer Răzvan Cătălin DOBREA PhD Elena ȘERBAN, PhD. Candidate

Macroeconomic Variables and Stock Market Evolution ..................... 197 Lóránd István KRÁLIK, PhD candidate

Multi-Speed Recovery for International Tourism ................................ 204 Professor Octavian-Liviu OLARU PhD Livia –Irina OLARU PhD

Consideration on the Legal Regime of the Mergers and Acquisition . 209 Viorel BĂNULESCU, PhD Student Senior Lecturer Anca POPESCU-CRUCERU, PhD Student Assistant Eugenia-Gabriela LEUCIUC, PhD Student


Crisis Management in Insurance Companies ........................................ 216

Lecturer Cristina Elena PROTOPOPESCU PhD Senior Lecturer Anca-Mihaela TEAU PhD

Some Consideration in Defining Management Modernization Strategies ........................................................................ 222

Lecturer Andrei BUIGA PhD Senior Lecturer Cibela NEAGU PhD Senior Lecturer Dan NASTASE PhD Rozi Liliana BEREVOIANU PhD

Elements for an Axiological Interpretation on Culture ....................... 226 Professor Dan CRUCERU PhD

General Aspects regarding the Dynamics of Prices in Romania ......... 230 Professor Constantin ANGHELACHE PhD Mihai GHEORGHE, PhD Student Ec. Oana NUŢĂ

Social Economy – History and Present .................................................. 239 Senior Lecturer Virginia CUCU PhD Lecturer Sorela Adriana HÂRLEA PhD

Counseling for an European or International Career .......................... 244 Professor Constantin CODERIE PhD

Financial Diagnosis of Enterprise’s Profitability and Risks ................ 250 Professor Constantin ANGHELACHE PhD Professor Radu Titus MARINESCU PhD Senior Lecturer Alexandru MANOLE PhD Lecturer Ioana Mihaela POCAN PhD Lorand KRALIK, PhD Student

Factorial Analysis of Profitability .......................................................... 256 Professor Georgeta VINTILĂ PhD Senior Lecturer Ilie GHEORGHE PhD Lecturer Ioana Mihaela POCAN PhD Lecturer Mădălina Gabriela ANGHEL, PhD Student

Diagnosis of the Financial-Banking Risk ............................................... 260 Professor Constantin ANGHELACHE PhD Professor Liviu BEGU PhD Senior Lecturer Alexandru MANOLE PhD Ec. Oana NUŢĂ


Considerations Regarding the Evolution of Tourism in the Last Decade .................................................................................... 265

Professor Constantin ANGHELACHE PhD Lecturer Adina Elena FETCU (STOICA), PhD Student Lecturer Mădălina Gabriela ANGHEL, PhD Student

Production of Goods and Services for the Population .......................... 271 Professor Constantin MITRUŢ PhD Senior Lecturer Raluca MIHALACHE PhD Lecturer Adina Elena FETCU (STOICA), PhD Student Lecturer Cătălin DEATCU PhD

New Security Paradigm in Globalization ............................................... 276 Professor Alecxandrina DEACONU PhD Valentin BICHIR, PhD Student

Production and Trade of Goods ............................................................. 282 Professor Constantin ANGHELACHE PhD Lecturer Adina Elena FETCU (STOICA), PhD Student Lecturer Mădălina Gabriela ANGHEL, PhD Student

Contents and Particularities of the Labor Market ............................... 287 Professor hon. Gheorghe MECU PhD

Labor Market in Conditions of Perfect Competition ........................... 292 Lecturer Dragoş Gabriel MECU PhD

Role of Currency in the Economy .......................................................... 297 Professor Alina BĂRBULESCU PhD

Characteristics of the Public and Private Property Right ................... 301 Lecturer Titus CORLĂŢEAN PhD Senior Lecturer Anca POPESCU-CRUCERU, PhD Student Aurel ASMARANDEI, PhD Student

Romania on the Road of EU Integration ............................................... 306 Professor Constantin ANGHELACHE PhD Professor Gabriela Victoria ANGHELACHE PhD Professor Dinu MARIN PhD

Study on the Impact of Public Debt and Budgetary Deficit on Fiscal Pressure in the European Union ............................................. 312

Professor Georgeta VINTILĂ PhD Ioana Laura ŢIBULCĂ, PhD Student

Obligations and Consequences from the EU Membership .................. 319 Professor Constantin ANGHELACHE PhD Professor Liviu BEGU PhD Professor Radu Titus MARINESCU PhD Professor Dinu MARIN PhD Professor Vergil VOINEAGU PhD


VaR (Value at Risk) Model ..................................................................... 328

Professor Vergil VOINEAGU PhD Danut CULETU, PhD Student

Experimental Treatments in Marketing: Experiment Variables ................................................................................................... 333

Senior Lecturer Dan NASTASE, PhD Analysis of the Romanian Capital Market in the Context of Market Globalization .......................................................................... 336

Professor Dan ARMEANU PhD Ana-Maria BURCĂ, PhD Student Sorin CIOACA, PhD Student

Conventional (stochastic) Decision Tree ................................................ 341 Professor Constantin ANGHELACHE PhD Professor Constantin MITRUŢ PhD Ec. Oana NUŢĂ Mădălina DUMBRAVĂ PhD

Materiality in Financial Audit ................................................................ 344 Adriana Claudia GHIMIŞ, PhD Student

Occupation and Unemployment of Romanian Graduates during the current Economic-Financial Crisis .................................................. 353

Irena MOCANU PhD European and Latin-American Appreciation of the Work of Professor Mihail Manoilescu .............................................................. 360

Professor Octavian Gh. Botez PhD Aspects Regarding the Evolution of the Production of Goods and Services in Romania ................................................................................. 366

Professor Constantin ANGHELACHE PhD Lecturer Adina Elena FETCU (STOICA), PhD Student Professor Liviu BEGU PhD

Services in the Agricultural Production System. Comparative Structural Levels ...................................................................................... 370

Iulian ALECU Marian CONSTANTIN

Forecasting the Bankruptcy Risk on the Example of Romanian Enterprises ................................................................................................ 377

Professor Georgeta VINTILĂ PhD Georgia Maria TOROAPĂ, PhD Student


Sustainable Development Approach for Semi-subsistence Agriculture in the European Union ........................................................ 389

Assistant Amelia DIACONU, PhD Student Senior Lecturer Aurelian DIACONU PhD

Customers and the Market Needs in a Different Light: Blue Ocean Strategy ......................................................................................... 395

Associate Professor Sorin Gabriel GRESOI PhD Assistant professor Alina GHEORGHE

Using the GDP Deflator in the Process of Transition to Market Economy .................................................................................................... 401

Professor Constantin ANGHELACHE PhD Mihai GHEORGHE, PhD Student Ec. Oana NUŢĂ

Management of Information – Vector of Business Competitivity ............................................................................................ 407

Professor Alecxandrina DEACONU PhD Valentin BICHIR, PhD Student

CAPM Model Used in Risk Analysis on the Capital Market ............... 419 Professor Vergil VOINEAGU PhD Danut CULETU, PhD Student

Methods to Fund Technical Reserves in General Insurances .............. 424 Professor Dan ARMEANU PhD Ana-Maria BURCĂ, PhD Student Sorin CIOACA, PhD Student

School in Contemporary Society ............................................................ 431 Assistant Zoica NICOLA Lecturer Andrei BUIGA PhD Assistant Cristian GHENA, PhD Student

Methods and Models for the Analysis of Cash Flows ........................... 436 Professor Constantin ANGHELACHE PhD Professor Radu Titus MARINESCU PhD Senior Lecturer Alexandru MANOLE PhD Professor Constantin MITRUŢ PhD


Statistical Index used in Economic Analyses

Professor Constantin ANGHELACHE PhD

“Artifex” University of Bucharest Professor Gabriela Victoria ANGHELACHE PhD

Professor Vergil VOINEAGU PhD Academy of Economic Studies, Bucharest

Professor Ioan PARTACHI PhD Academy of Economic Studies of Moldavia

Abstract The index is sensitive to time changes of quantity and price data, over time, drawn from sub-measures, partially additive as they are measured in different units. The index summarizes these in a time series which includes the updates in quantities and prices’ values.Because usually data are not measured in continuous time, it is considered that a series designed as a Divisia index, indicates that the series follows a procedure that makes a close analogue in discrete time periods.

Key words: statistics, indicator, equation, calculation, measure Suppose that the price and quantity data on the n commodities in the chosen

domain of definition can be regarded as continuous functions of (continuous) time, say pi(t) and qi(t) for i=1, . . . , n. The value of consumer expenditure at time t is V(t) defined in the obvious way as:

Now suppose that the functions pi (t) and qi (t) are differentiable. Then both sides

of the definition (1) can be differentiated with respect to time to obtain:

Divide both sides of equation through by V(t) and the following equation is

obtained:

where the time t expenditure share on commodity i, si (t), is defined as:


for i=1, 2, . . . , n

Divisia compared the two expressions for the logarithmic value derivative, V’(t)/V(t), given by above equations, and he simply defined the logarithmic rate of change of the aggregate price level, P’(t)/P(t), as the first set of terms on the right-hand side of previous equation. He also simply defined the logarithmic rate of change of the aggregate quantity level, Q’(t)/Q(t), as the second set of terms on the right-hand side of equation. That is, he made the following definitions:

Definitions above are reasonable definitions for the proportional changes in the

aggregate price and quantity (or quantity) levels, P(t) and Q(t). The problem with these definitions is that economic data are not collected in continuous time; they are collected in discrete time. In other words, even though transactions can be thought of as occurring in continuous time, no consumer records his or her purchases as they occur in continuous time; rather, purchases over a finite time period are cumulated and then recorded. A similar situation occurs for producers or sellers of commodities; firms cumulate their sales over discrete periods of time for accounting or analytical purposes. If it is attempted to approximate continuous time by shorter and shorter discrete time intervals, empirical price and quantity data can be expected to become increasingly erratic since consumers only make purchases at discrete points of time (and producers or sellers of commodities only make sales at discrete points of time). It is, however, still of some interest to approximate the continuous time price and quantity levels, P(t) and Q(t) defined implicitly by previous equations, by discrete time approximations.

There is a connection between the Divisia price and quantity levels, P(t) and Q(t), and the economic approach to index number theory. This connection is, however, best made after studying the economic approach to index number theory.

Define the following price and quantity (forward) differences: ΔDP ≡ P(1) – P(0) Δpi ≡ pi(1) – pi(0); i=1, . . . , n

Using the above definitions:

using (8) when t=0 and approximating p’i(0) by the difference Δpi


where pt ≡ [p1(t), . . . , pn(t)] and qt≡ [q1(t), . . . , qn(t)] for t=0,1. Thus, it can be seen that Divisia’s discrete approximation to his continuous time price index is just the Laspeyres price index, PL, defined above. Δbpi ≡ pi(1) – pi(0); i=1, . . . , n

This use of backward differences leads to the following approximation for P(0)/P(1):

using above equations when t=1 and approximating p’i(1) by the difference Δbpi

where PP is the Paasche index defined above. Taking reciprocals of both sides of equation (4) leads to the following discrete approximation to P(1)/P(0):

Thus, as Frisch noted, both the Paasche and Laspeyres indices can be regarded as

(equally valid) approximations to the continuous time Divisia price index. Since the Paasche and Laspeyres indices can differ considerably in some empirical applications, it can be seen that Divisia’s idea is not all that helpful in determining a unique discrete time index number formula.

The chain system measures the change in prices going from one period to a subsequent period using a bilateral index number formula involving the prices and quantities pertaining to the two adjacent periods. These one-period rates of change (the links in the chain) are then cumulated to yield the relative levels of prices over the entire period under consideration.

Thus if the bilateral price index is P, the chain system generates the following pattern of price levels for the first three periods: 1, P( p0, p1, q0, q1), P( p0, p1, q0, q1) P(p1, p2, q1, q2)


In contrast, the fixed base system of price levels, using the same bilateral index number formula P, simply computes the level of prices in period t relative to the base period 0 as P(p0, pt, q0, qt). Thus the fixed base pattern of price levels for periods 0,1 and 2 is:

1, P(p0, p1, q0, q1),P( p0, p2, q0, q2) The fixed base Laspeyres quantity index cannot be used for ever: eventually, the

base period quantities q0 are so far removed from the current period quantities qt that the base must be changed. Chaining is merely the limiting case where the base is changed each period.

The main advantage of the chain system is that under normal conditions, chaining will reduce the spread between the Paasche and Laspeyres indices.

These two indices each provide an asymmetric perspective on the amount of price change that has occurred between the two periods under consideration and it could be expected that a single point estimate of the aggregate price change should lie between these two estimates. Thus the use of either a chained Paasche or Laspeyres index will usually lead to a smaller difference between the two and hence to estimates that are closer to the ‘‘truth’’.

It is possible to be a little more precise about the conditions under which to chain or not to chain. Basically, chaining is advisable if the prices and quantities pertaining to adjacent periods are more similar than the prices and quantities of more distant periods, since this strategy will lead to a narrowing of the spread between the Paasche and Laspeyres indices at each link.

Of course, one needs a measure of how similar are the prices and quantities pertaining to two periods. The similarity measures could be relative ones or absolute ones. In the case of absolute comparisons, two vectors of the same dimension are similar if they are identical and dissimilar otherwise. In the case of relative comparisons, two vectors are similar if they are proportional and dissimilar if they are non-proportional.

Once a similarity measure has been defined, the prices and quantities of each period can be compared to each other using this measure, and a ‘‘tree’’ or path that links all of the observations can be constructed where the most similar observations are compared with each other using a bilateral index number formula.

Hill (1995) defined the price structures between two countries to be more dissimilar the bigger the spread between PL and PP; i.e., the bigger is {PL/PP, PP/PL}. The problem with this measure of dissimilarity in the price structures of the two countries is that it could be the case that PL=PP (so that the Hill measure would register a maximal degree of similarity), but p0 could be very different from pt. Thus there is a need for a more systematic study of similarity (or dissimilarity) measures in order to pick the ‘‘best’’ one that could be used as an input into Hill’s (2001) spanning tree algorithm for linking observations.

The method of linking observations explained in the previous paragraph, based on the similarity of the price and quantity structures of any two observations, may not be practical in a statistical agency context since the addition of a new period may lead to a reordering of the previous links. The above ‘‘scientific’’ method for linking observations may be useful, however, in deciding whether chaining is preferable or whether fixed base indices should be used while making month-to-month comparisons within a year.

Comparing the sequence of chain indices defined by the expression above to the corresponding fixed base indices, it can be seen that we will obtain the same answer in all


three periods if the index number formula P satisfies the following functional equation for all price and quantity vectors: P( p0, p2, q0, q2) = P(p0, p1, q0, q1) P(p1, p2, q1, q2)

If an index number formula P satisfies the equation above, then P satisfies the circularity test.

If it is assumed that the index number formula P satisfies certain properties or tests in addition to the circularity test above, then Funke, Hacker and Voeller (1979) showed that P must have the following functional form, originally established by Konus and Byushgens (1926):

where the n constants αi satisfy the following restrictions:

Thus under very weak regularity conditions, the only price index satisfying the

circularity test is a weighted geometric average of all the individual price ratios, the weights being constant through time.

An interesting special case of the family of indices defined by equation above occurs when the weights αi are all equal. In this case, PKB reduces to the Jevons (1865) index:

The problem with the indices defined by Konus and Byushgens, and Jevons is that

the individual price ratios, p1i / p

0i, have weights (either αi or 1/n) that are independent of

the economic importance of commodity i in the two periods under consideration. Put another way, these price weights are independent of the quantities of commodity i consumed or the expenditures on commodity i during the two periods. Hence, these indices are not really suitable for use by statistical agencies at higher levels of aggregation when expenditure share information is available.

It is possible to give a theoretical explanation for the approximate satisfaction of the circularity test for symmetrically weighted index number formulae. Another symmetrically weighted formula is the Tornqvist index PT. The natural logarithm of this index is defined as follows:

where the period t expenditure shares st

i are defined. Walsh (1901) introduced the following useful variant of the circularity test:

The motivation for this test is the following. Use the bilateral index formula P(p0, p1, q0, q1) to calculate the change in prices going from period 0 to 1, use the same formula evaluated at the data corresponding to periods 1 and 2, P(p1, p2, q1, q2), to calculate the change in prices going from period 1 to 2, . . . , use P(PT-1, pT , qT-1, qT) to calculate the


change in prices going from period T-1 to T, introduce an artificial period T+1 that has exactly the price and quantity of the initial period 0 and use P(pT, p0, qT, q0) to calculate the change in prices going from period T to 0. Finally, multiply all of these indices together. Since we end up where we started, the product of all of these indices should ideally be one. Diewert (1993) called this test a multiperiod identity test. Note that if T=2 (so that the number of periods is three in total), then Walsh’s test reduces to Fisher’s (1921) time reversal test. Walsh (1901) showed how his circularity test could be used in order to evaluate how ‘‘good’’ any bilateral index number formula was.

References Anghelache, C. (2011) – “Treaty of Statistics”, Economica Publishing House, Bucharest Anghelache, C., Mitruţ, C. et al. (2008) – “Econometrics – Theory and Case Studies”,

Artifex Publishing House, Bucharest Anghelache, C. (2010) – “Quantitative Methods Used in Financial-Banking Analyses”,

Artifex Publishing House, Bucharest Anghelache, C., Mitruţ, C., Voineagu, V., Isaic-Maniu, Al. (2011) – “National Accounts

System – Syntheses and Case Studies”, Economica Publishing House, Bucharest Anghelache, C. (2004) – “European Accounts System”, Economica Publishing House,

Bucharest www.insse.ro www.eurostat.eu


The Individual - Subject of the International Human Rights Law

Lecturer Titus CORLĂŢEAN PhD

„Dimitrie Cantemir” Christian University, Bucharest [email protected]

Abstract Traditionally, the state and the international governmental organisations were

considered the main subjects of public international law. In this context, the human rights international law confirms the specific place of the individual as subject of law, with a comprehensive legal personality established through international treaties and courts of justice specialized in this domain.

Key words: human rights, individual, subject of international law

1. Introductory considerations The doctrine writers generally agree to define the subjects of international law as

entities participating both in the elaboration of international legal norms and in the legal relations governed by such norms, endowed with the capacity to hold certain rights and duties under the international legal system.

An important element in the identification of a subject of international law is the legal personality, respectively of the legal capacity to act internationally.

Certain writers1 have identified the subject of international law as: - the holder of rights and duties provided under international law - the holder of the right to bring a claim before an international tribunal; - the holder of certain interests for which provisions are made under international

law. Other writers2 have outlined that two basic conditions need to be cumulatively met

in order for the individual to become subject of international law: to be a holder of rights and duties, established and sanctioned directly by the international law.

Finally, certain doctrine writers3 have outlined the fact that legal personality in international law necessitates the consideration of the interrelationship between the rights and duties undertaken internationally and the capacity to bring complaints, claims or contentious proceedings before a court. Therefore, any initiation of a legal action should be the result of a right recognized to that entity under the international legal system.

The international doctrine of human rights mentions, besides the state and, in certain cases, the international governmental organizations, the individual as subject of contemporary international human rights law.

2. Individual as subject of international human rights law The promotion of human rights in the international law resuscitates the traditional

debate concerning the place of individual in the international legal system.

1 J.G. Starke, Introduction to International Law, Butterworths, London, Tenth edition, 1989, page 58 2 Paul Reuter, Droit international public, 1ère éd., PUF, Paris, 1958, page 175 3 Malcom Shaw, Cambridge University Press, Sixth edition, Third printing, 2010, page 196


As a principle, the human rights may not be conceptualized outside legal categories, especially outside the category of subject of law4. The doctrine sets out that the human rights may only be conceived when the individual is recognized as a subject of law, endowed with the capacity to hold certain rights and duties enforceable at law. The human rights are defined as individual rights, therefore pertaining to the person.

The matter of the place of the individual in the international legal system has been at the centre of lively doctrinal controversies. Most of the writers adopted the view according to which the only subjects of the international legal system are the states and the inter-states international organizations (as derived subjects), due to the fact that the individuals may have access to the international law exclusively by means of states and diplomatic immunity. In other words, the international law governs relations between states, therefore the individual may not be a subject of international law.

The same writers consider that the state is, as a matter of historical development of the international law, the general subject of international law and it may not be assumed that a state has consented to make its citizens subjects of international law, unless it has unequivocally expressed its intention to do so.5

Therefore, an international rule is not binding for the individual unless it is "individualized". At the time such rule is adopted, the states shall express their intention to confer rights and duties to individuals under the international legal system.

Even in this last circumstance, certain writers do not recognize the capacity of the individual as subject of law. They assert that the state has the authority to enforce the observance of rights and obligations by their citizens and to punish any illegal deeds.6

According to this view, it is clear that individuals are subject to certain international rules that either give them benefits or bind them. This does not mean that the individuals are subjects of international law as, most of the times, the state establishes a ”screen” between individuals and international law a: their legal personality, capacity to act, their active or passive responsibility are established under the international legal systems.7.

It would, therefore, be very uncommon for the individuals to claim directly, at international level, certain benefits conferred under the national legislation, and even if such circumstance occurs, state mediation would be required. In other words, in the view such writers, the individual may, at the most, acquire a ”derived” legal personality, as a result of the will of another international law subject.

However, an increasing number of contemporary writers view the individual as subject of international law. They ground their argument on the rights and obligations established under several international treaties and also on the principle of responsibility in international relations, including criminal responsibility, for any illegal deeds committed by the individual.

The judgement of the Nürnberg International Tribunal of 1946 (followed in 1948 by the judgement of Tokyo International Tribunal) is invoked in this respect, which

4 Frédéric Sudre, Droit européen et international des droits de l'homme, Presses Universitaires de France, 7e édition, Paris, 2005, page 86 5 See the Advisory Opinion of the Permanent Court of International Justice of 3 March 1928 in the case "Jurisdiction of the Courts of Danzig", cited by J.G. Starke; work cited , page 61, stating that if the Parties intended, under a certain treaty, to confer certain rights to individuals, such rights shall gain recognition and effect in the international law, meaning to be recognized by the International Court of Justice. 6 Patrick Daillier, Mathias Forteau, Alain Pellet, Droit international Public, LGDJ, 8e édition, Paris, 2009, page 717 7 Ibidem, page 716


prosecuted certain defendants, thus outlining the individual responsibility under international law.

The international law principles recognized by the Charter establishing the Nürnberg International Tribunal on 8 August 1945, but also by the text of the judgement, entailed the drafting of certain unequivocal references to certain ”individuals” guilty of crimes against peace and security of mankind. The Judgment of the Nürnberg Tribunal stated that "crimes against international law are committed by men, not by abstract entities, and only by punishing individuals who commit such crimes can the provisions of international law be enforced" "8.

Based to this approach, the contemporary doctrine writers acknowledge the more important role of the individual in the international legal system. Certain writers consider that, basically, the international society is a society made of individuals responsible directly under the international law. There are some other writers9 as well who criticize the theories according to which, at present, only states and inter-governmental institutions are subjects of international law. According to them, the essence of international law was ultimately aimed at the human being and this was outlined in the origins of the Natural Law on which the classical international law is based. The modern practice has proved that individuals have become more often recognized participants and, therefore, subjects of international law.

Nowadays, a large majority of the international doctrine writers agrees that this phenomenon has become an undisputable reality of the last decades, especially in the realm of protection of human rights and humanitarian law.

The contemporary doctrine outlines the fact that, by adopting UN Charter, the international community acknowledged that the fundamental rights and freedoms are no longer a national jurisdiction issue, but an international issue, therefore considering that the Charter endowed the individual with immediate international rights.

Moreover, the universal international treaties (starting with the two International Covenants of 1966) or regional international treaties (e.g. European Convention on Human Rights) establish, unquestionably, a set of fundamental rights and freedoms among which several are considered non-derogable (e.g. the right to life) or of "jus cogens", as well as certain duties. Furthermore, beside the substantive rights and related duties, the treaties establish certain procedural rights and duties, which guarantee the individuals direct access to specialized international courts, where the states have passive legal standing.

As regards the contribution to the process of international norms elaboration in the field of human rights, it is obvious that, at present, such contribution is not a direct one but mediated by state or non-governmental organizations, interest groups10 which bring together people with a common view in certain fields relevant for the protection of human rights, even by individual opinions expressed in the international doctrine by reputable writers or in the courts case-law, through individual or separate opinions. The doctrine invokes, as mediated contribution to the elaboration of human rights international norms, the judicial decisions of the specialized international courts where the individual held active legal standing, submitted arguments and evidence that resulted in a court decision.

As regards the international legal capacity of the individuals, in particular their right to act internationally, their possibility to bring contentious proceedings before

8 J.G. Starke, work cited , page 62 9 Malcom Shaw, work cited , page 258 10 Patrick Daillier etc., work cited , page 716


international courts11, as well as non-contentious proceedings12, also by means of individual claims submitted to the specialized organizations of UN or to the regional ones. Furthermore, the expression of the legal personality at international level, in the field under discussion, involves directly the individual criminal responsibility, situation confirmed at present at normative and institutional level, as well as by the practice.

Having an old customary basis whereby piracy on sea or slave trade were incriminated, nowadays the international law establishes the criminal responsibility for individual deeds of drugs trafficking, safety of international civil aviation or fight against terrorism. Probably the most obvious field regulated at present remains that of ”crimes against humanity” and "crimes of genocide”, as such have been defined and incriminated by the The Rome Statute of the International Criminal Court of 1988 (article 33 paragraph 2) as such have been applied in case of certain ad-hoc international criminal tribunals, such as the International Criminal Tribunal for the former Yugoslavia or that for Rwanda.

3. Conclusions The legal personality of the individual in the international relations has been

gradually recognized in the last decades by an increasing number of international law writers, particularly in the specific field of international protection of human rights. As regards the realm of international law of human rights, one should bear in mind the fact that the central axis remains the relation between state and individual, which requires the observance of certain rights and the undertaking of certain duties, jurisdictional and non-jurisdictional contentious proceedings for the enforcement of such, as well as the conclusion largely embraced by the contemporary international society, according to which the protection of human rights has become an issue of international cooperation and guarantee and may no longer be accepted as object of absolute and exclusive sovereignty of the state.

Therefore, the individual is one of the main subjects of international law, beside the state and, according to certain writers, the international governmental organizations.

References

Starke J.G., Introduction to International Law, Butterworths, London, Tenth edition, 1989; Reuter P., Droit international public, 1ère éd., PUF, Paris, 1958; Shaw M., Cambridge University Press, Sixth edition, Third printing, 2010; Sudre F., Droit européen et international des droits de l'homme, Presses Universitaires de

France, 7e édition, Paris, 2005; Daillier P., Forteau M., Pellet A., Droit international Public, LGDJ, 8e édition, Paris, 2009; Brownlie I., Principles of public international law, Fourth edition, Clarendon Press Oxford,

New York, 1990; Dinh N.Q., Daillier P., Pellet A., Droit international public, 3e édition, Librairie générale

de droit et de jurisprudence, Paris, 1987; Miga-Beşteliu R., Organizaţii internaţionale interguvernamentale, Editura All Beck,

Bucureşti, 2000; Miga-Beşteliu R., Brumar C., Protecţia internaţională a Drepturilor Omului, Universul

Juridic, Ediţia V-a, Bucureşti, 2010.

11 For example, the European Court of Human Rights 12Individual claims submitted to the Human Rights Committee for established under the Protocol to the International Covenant on Civil and Political Rights


How Contemporary Stays the Prisoner’s Dilemma in Economics?

Mathematician Adriana NICOLAE M.D. Cuca 1st – 8th form school, Argeş County

Senior Lecturer Gheorghe SĂVOIU PhD The University of Piteşti

Abstract This paper describes the prisoner dilemma and applied it three times during three examples in the contemporary economics on frequent or usual situations. After a short introduction, the first part of the article is an attempt to detailed the prisoner dilemma, which still has an important influence in the contemporary theory of economics as an interesting problem of applied mathematics that indicates the absence of a solution, and thus the game theory offer an image of complexity and simplicity in mathematics thinking. The dilemma appears more realistic in economic phenomena. Three examples constitute the second section, constructed around the economic way of thinking of three important problems. A final remark closes the paper with the idea of a necessary and excellent approach to other scientific worlds through mathematics, games’ theory, theory of complexity and other multi-disciplinarity options. Key words: game’s theory, multi-disciplinarity, mathematical thinking, theory of complexity, prisoner dilemma.

An important branch of applied mathematics is the game theory, which aims at analysing various situations concerning the interaction among parties who can have similar, opposite or mixed interests. John von Neumann and Oscar Morgenstern (1902-1977) contributed to the development of the game theory, this being developed in the book The Theory of Games and Economic Behavior, 1944.

A classic example of game theory is the prisoner's dilemma, a paradox, a mental experiment formulated in 1950 by Merrill Flood and Melvin Drescher, employees of an American consulting firm RAND (Research And Development). The prisoner dilemma is a non-zero sum game type and highlights how individual rational decisions can lead to non-optimal collective results. This social dilemma is two-person, bi-strategic and symmetric game highlighting the cost of the mistrust between the parties, of the suspicion and non-cooperation.

Albert Tucker from the Princeton University formulated a new game in 1950 using the term “prisoner’s dilemma”, this game being probably the most studied in the game theory, which is why, based on it, a series of variations were created by repeating the game or by developing reactive strategies (Tucker, A., A two-person dilemma).


1. The prisoner’s dilemma and its scientific impact The prisoner’s dilemma is based on two suspects who are arrested by the police

for committing a crime, the maximum penalty for which is ten years. They are interrogated in separate rooms, without being able to communicate with each other. Due to the fact that the police do not have enough evidence to convict both suspects, each is given the chance to confess they committed illegality, in exchange for a reward consisting in decreasing or even cancelling the penalty.

Thus, the agreement between the police and each of the two suspects is made under the following terms: if neither confesses his crime, each will receive 6 months of prison because the police will have insufficient evidence concerning the crime committed, they will only have presumptive evidence; if, on the other hand, both confess having committed the crime, they will receive half of the punishment, taking into account that they cooperated with the investigators, i.e. each will be sentenced to 5 years in prison.

There is also the situation where one confesses the crime, while the other does not confess, in which case the one who betrays will be free, and the other will be sentenced to 10 years in prison.

The fact that the two suspects are interrogated separately is taken into account, so neither knows the other’s intention, either before or after the interrogation. This dilemma leads to a paradox, because the suspects’ decision, jointly made (i.e. not to confess their crime) is divergent from the decision made individually and deliberately (to confess). Thus, each of the two suspects has a choice between a high gain, but with a significant risk (the one who confesses can be released, but can also go to prison) and a significant gain, but with an unacceptable risk (the one who does not confess can get only 6 months in prison, but there is a chance to be sentenced to 10 years in prison).

The two suspects’ choices are analysed with the help of the game theory, the suspects being deemed rational agents, who have the same information, and are able to use such information to their advantage. It is considered that each will try to make the best decision for himself, without taking into account the other’s decision, such a strategy being called dominant strategy. Therefore, each of the two suspects will prefer, in the following order, to be released, then to be sentenced at 5 years, and only finally to get 10 years in prison. Thus, the first suspect will choose to be released, and for this he must confess the crime and hope that the other will not confess. The other will think similarly, hoping he will be released. As both are trying to escape punishment, being rational, they will choose to confess, and consequently, a sub-optimal result is obtained, because the result is, for both of them, worse than if they had chosen not to confess. This result is called Nash equilibrium.

In this case, the prisoner’s dilemma can be represented as follows: Prisoner’s dilemma – Payoff matrix

Figure no. 1. Suspect A

Suspect B

confesses does not confess

confesses 5 years 5 years

10 years 0 years

does not confess 0 years

10 years 6 years 6 years

Source: Schotter, A., (1996), Free market economics, Bucharest: Didactic and pedagogical Publishing House.


The meaning of the results could be the following: 0 years – reward (release) for unilateral confession; 6 months - reward for the cooperation of the two suspects; 5 years – punishment for bilateral confession; 10 years – punishment for betraying trust. As we can also see in the table, the two prisoners would benefit more if both

refused to confess the crime. Due to the fact that the two don’t have the chance to agree on the decision they should make, an unilateral betrayal is obtained by which one confesses and hopes to obtain the best result for himself – to be acquitted (if the other suspect does not confess) or to be sentenced at five years instead of ten (if the other suspect confesses). The difference between the two situations is the cost of the impossibility to cooperate or the price of mutual mistrust.

2. Games and strategies 2.1 Single-play game In the prisoner’s dilemma played only one time, the individual interested only in

his own welfare will choose the only rational strategy, i.e. not to cooperate with the other suspect, and to confess, thus betraying him. The decision of one of the suspects cannot influence the other’s decision and, consequently, each of the two has a better position if he confesses. In this case, the players meet only one time, and their decisions don’t influence the subsequent interactions. It is important to mention that in a single-play game it does not matter whether the two parties agreed or not, and even after a possible discussion the situation remains unchanged.

2.2 Repeated game (finitely) Unlike the single-play game, in the (finitely) repeated game the situation changes,

because a betrayal of trust can be avenged in the next game or in a subsequent game, and the cooperation is rewarded. It is important that the player should not know the moment when the game ends, otherwise it is possible that, for initially cooperating strategies, the betrayal occurs in the last round, because no reward it is possible for it any longer. In such case, the last but one round becomes the last one, for which the same situation results again. From this perspective, a non-optimal solution is obtained. If it is assumed that the game takes place as an infinite tournament, then the problem of the last round is solved.

2.3 Infinitely repeated game In the case of the infinitely repeated game, such game is repeated, and the players

don’t know when it will end. In this case, there can be lack of cooperation in the next game, which is not rewarded. The punishment for betrayal will be received in the next game, while cooperation is (constantly) rewarded.

The punishment for betrayal in the next period is called Tit-for-tat, so we are talking about calculated confidence. The Tit-for-tat strategy was developed by Anatol Rapoport and is based on cooperation as long as the other cooperates too. On the other hand, if a party tries to betray, than the other party will betray too.

2.4 Dynamic and evolutionary competitions The game played by several generations implies a development of the game in

several rounds. If in several occasions, the strategies appear ones against the others, for each strategy the results will be counted together. In the next round, the less successful strategies are replaced by successful ones, the most successful strategy having a higher density in the next generation. Axelrod was the one who implemented this version of the competition.


Relatively good results were obtained as long as the strategies tending to deceive came in contact with the strategies that tended to cooperate, thus allowing to be used. Consequently, at the next generation, there is a tendency that the ca cooperative strategies be increasingly rare, being replaced by deceiving ones and thus the very foundation of success is annulled.

If two cooperative strategies meet, the results are better than if two deceiving strategies met. Consequently, a minority of cooperative strategies, tit-for-tat, is, thus present in a majority of deceiving strategies. They are called evolutionary stable strategies, because they are established through generations and withstand the invasions of other strategies.

In 2004 the strategy tit-for-tat was replaced by the master-and-servant strategy, proposed by the Southampton University, according to which, following a face-to-face meeting and an initial exchange, two roles are used, the exploiter and the victim. Thus the exploiter obtains a leading position. In an incipient population the master-and-servant strategy cannot be established, because the communication between players is coded, concerning their initial behaviour, which could lead to the fact that this strategy breaks the rules of the game.

The cooperative strategies can be spread if several conditions are met, such as: several rounds are played, the players can recognize one another from one round to the next, so that, if it is necessary, they can be rewarded and so that they don’t know which is the last round.

In the case pf the prisoner’s dilemma played in several rounds various strategies can be used, among which we mention: tit-for-tat, mistrust, spite, master-and-servant or Southampton Strategy, always defect, always cooperate.

The tit-for-tat strategy is mainly open to cooperation, but compensation is used in case of betrayal. Thus, at the first round, cooperation is used, and in the next round the previous move of the game partner is imitated.

The mistrust strategy implies betrayal in the first round, and in the next rounds the previous move of the game partner is imitated. Unlike the tit-for-tat strategy, it is not open for cooperation.

The spite strategy is characterised by cooperation up to the moment when the game partner betrays first, and he will subsequently betray continuously.

According to the master-and-servant strategy, during the first five to ten rounds a coded behaviour is played. The game partner can become an exploiter (the party who always betrays), and the other becomes an exception (the party who cooperates unconditionally). If the game partner does not comply with this strategy, then he betrays, to the detriment of the combatants who take part into the competition.

With the always defect strategy, the player always betrays, without taking into account what the dame partner does, and with the always cooperate strategy, he always cooperates and does not take into account the game partner’s attitude.

3. Three examples of practical application of the “prisoner’s dilemma” I. We assume the case where two companies A and B extract gold from a gold

deposit. For the extraction, the two companies must choose either a polluting technology, or an ecologic technology.

If both companies use a polluting technology, than the profit of each is 2,000,000 m. u. If company A uses an ecologic technology, and company B a polluting technology, then company A obtains a profit of 500,000 m. u., and company B a profit of 2,500,000 m.


u. If company A uses a polluting technology, and company B an ecologic technology, then the profit obtained by company A is 2,500,000 m.u., and that of company B is 500,000 m.u. If both companies use an ecologic technology the profit obtained by each is 800,000 m.u.

The data of this problem based on the prisoner’s dilemma can be represented by the following matrix:

Matrix of the prisoner’s dilemma in the case of gold mining

Figure no. 2. Company A

Company B

Mining Pollutant Ecologic

Pollutant 2000000 2000000

500000 2500000

Ecologic 2500000 500000

800000 800000

Source: prepared by the authors

II. We assume the case of two neighbouring countries A and B, comparable from the point of view of the number of their inhabitants. Between the two states there is an economic, customs and monetary union. The two countries have a similar level of economic development. If in both countries the level of the taxes is low, each of the two countries attracts investments of 1,5 billions. If in country A the level of the taxes is high, and in country B the level of the taxes is low, then country A attracts investments of 0,5 billion, and country B of 2 billion If in country A the level of taxes is low, and in country B it is high, country A attracts investments of 2 billion, and country B 0.5 billion. If the level of taxes is high in both countries, they attract 1 billion m.u. investments each.

The data of these problems are presented in figure no. 3.

Matrix of the prisoner’s dilemma in the case of comparing the level of taxes in the two countries

Figure no. 3. Country A

Country B

Level of taxes Small Big

Small 1.5 billion 1.5 billion

0.5 billion 2 billion

Big 2 billion

0.5 billion 1 billion 1 billion

Source: prepared by the authors

III. We resume case II, except that it is deemed that one of the countries is more developed economically. The more developed country will attract labour from the less developed country. The immigration country will thus benefit from an acceleration of the economic growth, generated by the influx of workers from the less developed country (the number of the stable population increases, the consumers’ number increases – generates additional economic investments, increases the value of taxes paid to the state budget and to social insurance funds, decreases the budget deficit, etc.).

Figure no. 4 presents the prisoner’s dilemma in the case of two states competing for labour:


Matrix of the prisoner’s dilemma in the case of the migration of labour with impact on the economic growth

Figure no. 4. Country A

Country B

Development level/migration

type

Developed -Immigration

Little development-Emigration

Developed -Immigration

3 billion 3 billion

1 billion 4 billion

Little development-Emigration

4 billion 1 billion

2 billion 2 billion

Source: prepared by the authors If both countries are developed, they will be a destination for migrants, in which

case the annual growth of the GDP in each of the two countries will be 3 billion monetary units. If country A is less developed and country B is developed, then the labour will migrate towards country B. Consequently, country A will have 1 billion m.u. GDP growth, while country B will have a growth of 4 billion. On the contrary, country A is developed and country B is less developed, the labour will migrate towards country A, and therefore country A will have a GDP growth of 4 billion, and country B of 1 billion. The forth situation occurs when both countries are less developed, in which case the economic growth of each will be 2 billion m.u..

4. Conclusions The prisoner’s dilemma proved to have application in the real world, in the most

various areas, from politics to economy. Thus, although, more than six decades have passed from its development, this game keeps its importance.

We believe that the examples presented are relevant in the context of the economy globalization and free migration of capital and labour. The results of such game should be considered by state governments when they prepare the fiscal policy, or the labour market strategy. References Axelrod, R., (2000), Die Evolution der Kooperation, Oldenbourg Verlag, ISBN 3-486-

53995-7; Kreps, D. et all, (1982), Rational Cooperation in the Finitely Repeated Prisoner`s

Dilemma, Journal of Economic Theory 27, pp. 245-252, available at http://www.edegan.com/pdfs/Kreps%20Milgrom%20Roberts%20Wilson%20(1982)%20-%20Rational%20Cooperation%20in%20the%20Finitely%20Repeated%20Prisoners%20Dilemma.pdf (accessed on 2.05.2012);

Rapoport, A., Chammah, A. M., (1965), Prisoner's dilemma: a study in conflict and cooperation, Ann Arbor, Ml, University of Michigan Press;

Schotter, A., (1996), Free market economics, Bucharest: Didactic and Pedagogical Publishing House;

Tucker, A., (1950), A two-person dilemma, Stanford University Press; Winfried, E., Klaus, M., (1991), Fatale Logik: Egoismus oder Kooperation in der

Computersimulation, c't 6 -Archiv


Practical Aspects of Credibility Theory Aiming the Hierarchical Model with Two-Levels

Lecturer Virginia ATANASIU PhD Department of Applied Mathematics

The Academy of Economic Studies Univ. tutor Daniela Mihaela VLADU

"Dimitrie Cantemir" Christian University, Bucharest

Abstract

It is an original paper, which shows how the hierarchical model with two levels, can be used to determine the linear non-homogeneous credibility premiums at the sector level and at the contract level. The fact that it is based on complicated mathematics, involving conditional expectations, shouldn’t bother the user more than it does when he applies statistical tools like SAS, GLIM, discriminant analysis, and scoring models. These techniques can be applied by anybody on his own field of endeavor, whether it is economic, medical, insurance, or accounting. We give a rather explicit description of the input data for the used hierarchical model of Jewell, only to show that in practical situations there will always be enough data to apply credibility theory to a real insurance portfolio.

Key words: risk, risk parameter, observable variables with associated weights, conditional expectations.

Mathematics Subject Classification: 62P05.

Introduction In many cases there is more than one risk factor dividing the portfolio in

different subclasses or sectors. One could for instance consider a first subdivision in industrial fire insurance

and fire insurance covering private households. Other risk factors may be used to further classify the contracts, like how the

building is used or constructed. Thus, we get classes of nearly homogeneous contracts.

For each class j from sector p is given a weight pjrw at time r . A natural way to do

this is to consider the number of contracts in the class at that time.

The classes pkj ,1 of contracts from sector p are considered to have the

same characteristics, and therefore the structure parameters related to sector p are estimated using all contracts in the sector.

Combining the statistics of all sectors enables us to derive estimates for the

structure parameters on the sector level. It is conceivable that not all data pjrX are

available, because class jp, is empty in some time periods. So the information may

be incomplete. Therefore we define for each contract pjt as the number of time periods


for which the data are available. We will not always include this refinement in our

notations, sometimes just putting t . The data are not necessarily restricted to be claim figures. The techniques works as well for 1) loss ratios, 2) claims as a proportion of the amount insured, and so on.

The question to be solved is: find (credibility) estimates for the pure risk premium of the class (which is a set of contracts, often referred to as a contract again), the pure risk premium of the sector, and also for the overall net premium.

1. The description of the hierarchical model with two levels We consider now a portfolio of contracts, which can be broken up into sub-

portfolios (sectors), each consisting of groups. The sector is characterized by a risk parameter drawn from a structure

distribution describing the heterogeneity between sectors. Given the sector, the group (of contracts) is characterized by another risk

parameter. We obtain the scheme of Diagram 1.

Diagram 1: Hierarchical scheme

The model consists of the structural variables p and pj, and the observable

variables pjrX, where Pp ,1 , pkj ,1

, tr ,1 .

So the sector p consists of the set of variables pjrpjpppp XX ,,,,

,

trkj p ,1;,1 and the contract jp, consists of the variables:

pjrpjpjp XX ,, , tr ,1 .


2. The hypotheses of the hierarchical model with two-levels

(J1) The sectors are independent: ppp X,,

is independent of

''' ,, ppp X with Ppp ,1', and 'pp .

(J2) For each Pp ,1 and for given values of the structural parameter p the

contracts pjpj X,

are conditionally independent.

(J3) For each sector Pp ,1 and for each contract pkj ,1 and for given

values of the structural variables pjp ,

the observations pjX are conditionally

independent.

(J4) All pairs of variables pjp ,

for Pp ,1 , pkj ,1 are identically

distributed.

(J5) pjppjppjrXE ,,|

, tr ,1 ;

pjr

pjppjppjr w

XVar

,

,|2

, tr ,1 .

(J6) pppjrXE |

, pkj ,1, tr ,1 .

Observations:

1) Of course the variables pjrX, Pp ,1 , pkj ,1

, tr ,1 (from the Diagram

1) represent the average of pjrw contracts grouped together at the time r , as follows:

pjrw

i

ipjr

pjrpjr X

wX

1

)(1

, tr ,1 with )(i

pjrX, pjrwi ,1

satisfying the hypotheses: (J1), (J2), (J3), (J4), (J5’), (J6’), where:

(J5’) All contracts have in common the fact that their variances and their

expectations are represented by the same functions ,2 and , of the risk

parameter ( ,2 and , do not depend on the subscripts: p , j and r ), that is:

pjpi

pjrXE ,|)(

= pjp ,

, pjrwi ,1, tr ,1 ;

pjppjpi

pjrXVar ,,| 2)( , pjrwi ,1

, tr ,1 .


(J6’) All sectors have in common that their expectations are represented by the

same function of the risk parameter (the functions do not depend on the

subscripts p , j , r ), that is: pp

ipjrXE |)(

, pjrwi ,1; tr ,1 .

2) The quantity pjp ,

is the pure net risk premium of the contract jp, .

3) The quantity p

is the pure net risk premium of the sector p .

Important are the conditional expectations in the following Diagram 2:

Diagram 2: Conditional expectations in the hierarchical model

This paper provides us with estimates for p

on sector level and for

pjp , on contract level. The structural parameters that will occur in the

credibility premium and their interpretation now are as follows:

i) pjrpjppp XEEEmm ,

. This represents the combined expectation for the entire collective.

ii) pjpEs ,22

. This structure parameter 2s measures the degree

of fluctuation of the individual contract or the heterogeneity in time of the data.

iii) ppjpVarEa |,

. This quantity a now measures the degree of variability in a sector, or the heterogeneity within a sector.


iv) pVarb

. This structure parameter b is a measure for the heterogeneity between the different sectors.

The notations applied in the two-level hierarchical model are natural extensions of the notations of the Bühlmann-Straub model.

We see that it is not necessary that each contract jp, has exactly t

observations but for convenience we will write t instead of pjt.

We define pjz which will later prove to be the credibility factor on contract

level and pz the credibility factor at sector level, as:

.2. / pjpjpj awsawz

,

.. / ppp bzabzz .

The weights appearing in the definition of pjz are the natural weights pjrw

.

Those for pz are the cumulated credibility weights. It is important to

remember the distinction between

jpjp zz .

and pz.

Further we’ll introduce the following weighted averages:

.1

/ pj

t

rpjrpjrpjw wXwX

The averages that we will use for the sector and the entire collective are again weighted with the cumulated credibility factors instead of the natural weights:

k

jppjwpjpzw zXzX

1./

,

P

ppzwpzzw zXzX

1./

.

Also:

k

j

t

rpjr

k

jpj www

1 11...

.

The following estimators will be used in the sequel: pzwp XN individual

estimator for p

; pjwpj XM individual estimator for

pjp ,; zzwXN 0

collective estimator for p

; pzwp XM 0 collective estimator for pjp ,

. Note

that 0pp MN .


To be able to present the credibility results for the two-levels hierarchical model, we close this section by giving the relevant co-variances.

Covariance relations: Under the hypotheses (J1)-(J6) the following results can be obtained for the conditional expectations and for the co-variances:

baXCov ijpqqirpjp ,,;

bXCov pqqjwp ,;

bawsXXCov pjrrrpjrpjr /, 2''

;

'', rpjpjr XXCov '' rrjj baws pjr /2

;

0, '' rqjpjr XXCov, if qp ;

pjjjwpjpjwwpjpjr zabXXCovXXCov /,, ''' ;

.//,, pppzwpzwpzwpjw zabzbXXCovXXCov ;

./,, zbXXCovXXCov zzwzzwzzwpzw .

For the demonstration see [1] (the chapter 9).

3. Credibility results for the hierarchical model with two-levels Here we present the main results of the paper, leaving the detailed

computations to the reader. In this section we present the credibility premiums at sector level and at

contract level. 1) Application 1 (Credibility estimated on the sector level)

We consider the two-levels hierarchical model as introduced in the first section

(see Diagram 1, from Section 1.). Under the hypotheses (J1)-(J6), the following linear

non-homogeneous estimator is obtained for the pure net risk premium of sector p :

pzwppapp XzmzN 1

^

,

where pz is defined in the previous section, and m ,

2s , a and b in i)-iv). Proof: the best linear non-homogeneous credibility estimator is determined by

solving the following problem:

2

1 10

,0

P

q

k

jqjwqjp

ccXccEMin

Since this is the minimum of a positive definite quadratic form, it is enough to

find a solution with all partial derivatives equal to zero.


Taking the partial derivative with respect to 0c, we obtain the equation:

0,

0

jqqjwqjp XccE

Indeed, we have:

)([]])({[),1,,1;,( 22

1 10

.

0 p

P

q

k

jqjwqjp

not

qqj EXccEkjPqccffq

20c

(

P

q

k

jqjwqj

q

Xc1 1 )2 -

]2)(2)(2,

0,

0jq

qjwqjqjwjq

qjpp XccXcc

])[()]([ 2

1 1

20

2

P

q

k

jqjwqjp

q

XcEcE )]([2 0 pEc

jqqjwpqj XEc

,

])([2 )(2,

0 qjwjq

qj XEcc and thus the condition

00

c

f

leads to: )]([22 0 pEc

0)(2,

qjwjq

qj XEc, or:

)]([0 pEc 0)(

,

qjwjq

qj XEc, that is:

0,

0

jqqjwqjp XccE

. So the verification of the relation above is performed. Using the fact that

qjwp XEEm we may solve it with respect to 0c

. We obtain:

jq

qjjq

qjwqjp mcmXEcEc,,

0 ,

because: -takes place i) from Section 2, and:

mmw

wXE

w

wXE

t

r qj

qjri

qjr

t

r qj

qjrqjw

1 .

)

1 .

)()(.

Inserting the result above in the first formula we obtain:

2

, jqqjwqjp

cmXcmEMin

, where:

jqqjcc,

.


Computing the partial derivative with respect to '' jqc the result will be given by

the following equations:

wjqqjwjq

qjwjqp XXCovcXCov '',

'' ,, ,,1' Pq ',1' qkj

. Indeed, we have:

.

),1,,1;(not

qqj kjPqcff })]()({[ 2

,

mXcmE qjwjq

qjp

22 )([ mE p qjw

jqqj Xc (

,

2

2)m

))((2 ''' '

'' mXmXcc wjqqjwqq jj

jqqj

)(2)(2,

mXcmm qjwjq

qjp jq

qjwqjp mXc,

)]()(2

22 )]([ mE p

)])([(2])[( ''' '

''2

,

2 mXmXEccmXEc wjqqjwqq jj

jqqjqjwjq

qj

][2 pmE

...)]([)])(([2)][(2 22

,,

mEmXEcmXEcm pqjwpjq

qjqjwjq

qj

])[( 2''

2'' mXEc wjqjq

...))])([((...2...

'1

'1

''''

P

qqq

k

jjj

wjqqjwqjjq

p

mXmXEcc

''(...2)]([2 jqp cmmE ...))][( '' mXE wjq -

- wjqpjq XEc '''' )(([(...2 ...))]m and thus the conditons:

;0''

jqc

f

',1',,1' qkjPq lead to:

wjqwjqqjwqqq jj

qjwjqjq XmEmXmXEcmXEc '''''; '

2'''' [(2)])([(2])[(2

Em 2)] [ p wjqX ''(

',1';,1';0)] qkjPqm , or:

)])()([ '' mXmE wjqp)];)([( ''

,

mXmXEc wjqqjwjq

qj ,,1' Pq

',1' qkj , or:


))]())((()([( '''' wjqwjqpp XEXEE wjqqjwqjw

jqqj XXEXEc ''

,

))(([(

))];( '' wjqXE 'q

,,1 P ',1' qkj , or:

),(],[ '',

'' wjqqjwjq

qjwjqp XXCovcXCov ;

,,1' Pq ',1' qkj .

Using the covariance relations of Section 2, we obtain:

qjjjqqjq

qjpq zabcb /'',

'

because:

qjjjqqwqjqjwqqwjqqjw zabXXCovXXCov /,, '''''' .if

In case 'qp the left side of previous equation is zero, so using the symmetry

arguments and partitioning, we obtain 0' jqc

for all j as solutions of a homogeneous system of equations.

Indeed, if 'qp then previous equation becomes:

,,1';)(0 '',

' qqjqj

jjjq

qq kjcz

ab

that is a linear homogeneous system of 'qk equations with 'qk

unknowns:

';,1; '' qpkjc qjq , which admits as unique solution the banal solution

0' jqc

for all j , according to Kramer’s theorem.

So jc jq 0' , if 'qp .

If 'qp one obtains for kj ,1' :

''.' // pjpjpj

pjjjpj zacbczabcb , where:

j

pjp cc .

.

These equations are symmetrical in ( '' / pjpj zc).

Let: Rzc pjpj '' /

, then R is determined by:

bzaRbRzRabcRab ppp ... .

So: .. // ppp zzbzabR

and the resulting value for 'pjc, pkj ,1'

is

.''' / ppjppjpj zzzRzc .

Indeed, we have:


)(,,1';)( '

.

1' q

not

pjpj

k

jjj kkkjc

z

abb

)(,,1'; '

.

1 1' q

not

pj

pjk

j

k

jjjpj kkkj

z

cacbb

k

jpjcbb

1 +

kjz

ca

pj

pj ,1';'

'

kjz

cabcb

pj

pjp ,1';

'

'.

, which implies the following equations:

1

1.

p

pp z

cabcb

,

2

2.

p

pp z

cabcb

,

pk

pkp z

cabcb .

. The first two equations lead to:

2

2.

1

1.

p

pp

p

pp z

cabc

z

cabc

2

2

1

1

p

p

p

p

z

c

z

c

. Similarly, from the second and the third equation, we deduce that:

3

3

2

2

p

p

p

p

z

c

z

c

,

and so on, step by step, we obtain that: pk

pk

p

p

p

p

z

c

z

c

z

c ...

2

2

1

1

, and thus it

makes sense to denote the reports

kjz

c

pj

pj ,1';'

' with an R (representing their

common value).

So the above equations:

kjz

cabcb

pj

pjp ,1';

'

'.

, become aRbcb p .

and

21. ppj

pjp cccc


pkc ... becomes

.pc .1

21 ... p

k

jpjpkpp RzzRRzRzRz

, and

thus we obtain that: aRbRzb p . , which implies: .. p

p

p z

z

bza

bR

.

So the resulting value for kjc pj ,1';'

is:

kjz

zz

z

zzRzc

p

pjp

p

ppjpjpj ,1';

.

'

.'''

)'( qp .

Using these results, 0c can be obtained:

mzmzzzmc ppj

pjp 1/ .0

. Indeed, we have:

]1[]1[)](1[)]([..;

0p

jpj

pj p

pjp

pqqqj

j q jpjqj z

z

zmz

zzmccmmcmc

pzm 1[

].

.

p

p

z

z

mzzm pp )1()1( .

Finally, the optimal non-homogeneous linear combination of the qjwX,

appears as in Application 1.

mzXcmzXccN pj q

qjwqjpjq

qjwqjapp )1()()1()(

,0

^

j

pjwpj Xc( pqq

qjwqj Xc; ) =

pzwpppjwj p

pjpp XzmzX

z

zzmz )1()1(

. .

Consequently pzwpp

ap XzmzN 1

, as was to be proven. 2) Application 2 (Credibility estimated for the contract level): Under the same hypotheses as in the previous application, the following linear

non-homogeneous estimator is obtained for the pure net risk premium of the contract

jp, :

pjwpjppjapjpjp XzmzM 1,

^

.


Proof: we have to consider the following problem:

p

P

q

k

j

t

rqirqirpjpX

cc

q

ppjpXccEEMin

2

1 1 10|,

,,

0

,

where

riqqircc,,

,

riqqirXX

,,

. Apart from the extra dimension, the proof proceeds exactly like other proofs of

similar applications. Since relation above is the minimum of a positive definite quadratic form, it is

enough to find a solution with all partial derivatives equal to zero.

Taking the derivative of the expectation with respect to 0c gives:

riq

qirqirriq

Xqirpjp mcmXEcEcqirpjp

,,,,,0 ,

, because:

mXEXEEE pjrpjppjrpjp pjppjp )()],|([)],([ ,, , and:

mXEXE qirqirX qir )()(

. Inserting the result above in previous formula we obtain:

priq

qirqirpjpXc

mXcmEEMinppjp

2

,,|, ,

.

After insertion, the derivative with respect to ''' riqc is calculated.

This leads to the following equation:

pqirriqriq

qirpriqpjp XXCovEcXCovEpp

,,, ''',,

'''

Using the covariance relations of Section 2, we get the following compactly

written system of equations. For each subscripts 'q , 'i , 'r :

riqqqpq

qirrriiqqqirjipq bba

w

sca

,,''

2

''''' ,

because take place the relations below, where:

),(),( '''''' rqiqirqqriqqir XXCovXXCov ,

true equality for 'qq , and if we consider the covariance relations of Section

2, then immediately we obtain her veracity, for 'qq ;


|(),|([)]|,([),( ''''''''' riqpqirpriqqirriqqir XEXECovXXCovEXXCovppp

)]p , which implies:

|(),|([),()]|,([ ''''''''' riqpqirriqqirpriqqir XEXECovXXCovXXCovEppp

)]p

bbaw

sqqpq

qirrriiqq ''

2

''' ])([ ,

where:

),(),( '''''' rqiqirqqriqqir XXCovXXCov ])([

2

''' baw

s

qirrriiqq

if we consider the fourth covariance relation of Section 2 and:

bXEXECov qqpqpriqpqir pp ''''' )]|(),|([(

because:

if 'qp and 'qq , then:

bVarCovXEXECov pppprpippir pp )]([)](),([)]|(),|([ '' ;

if 'qp and 'qq , then:

0)](,[)](),([)]|(),|([ '' ppqirprpipqir mCovXECovXEXECovpp

if 'qp , then:

)](),|([)]|(),|([ '''''' riqpqirpriqpqir XEXECovXEXECovppp

0]),|([ mXECov pqirp .

Also:

''',, riqpjp XCov )( '' bajipq ,

if we consider the first covariance relation of Section 2, and thus the left side of previous equality becomes:

priqpjp XCovEp

''',, ]|)([ ''

)12.3(

pjipq baEp

ajipq ''

Writing the equations with a non-zero left side more explicitly one gets for each

subscript 'r :

a

w

sca

qirrrjipq

riqqir

2

',,

, which for pq ' , ji ' leads to:


aw

sca

pjrrr

t

rpjr

2

'1

, tr ,1'

. because:

baw

scbba

w

sc qp

qirrrijqp

riqqirqppp

qirrrijqp

riqqir )([}])([{

2

',,

2

',,

]bqp

)]}([{)(2

'1

2

',,

aw

sca

w

sc

qirrrij

t

r q iqirqp

irrrijqp

riqqir

pj

)([{2

'1

aw

sc

jrrrqjr

t

r qqp

pj

'1

2

';

([)]}(0 rrqjr

t

r qqp

qirrr

jiiqir ca

w

sc

pj

)([)]2

'1

2

aw

sca

w

s

pjrrr

t

rpjr

qjr

)](02

';

aw

sc

qjrrr

pqqqjr

)(2

1' aw

s

pjr

t

rrr

pj

pjrc

. Introducing the notation:

pjt

rpjrpj cc

1.

the equations above are equivalent with:

jiqptraccw

sa pjpjpjr

pjr

'';,1';.''

2

which written explicitly, lead to:

Rw

c

w

c

w

c not

pjt

pjt

pj

pj

pj

pj

pj

pj.

2

2

1

1 ...

and from here we deduce that:

.

)15.3(

)17.3(. pjpj Rwc

From these equations we have:

.2

pjaRwRsa

which implies:


..2

pj

pj

pj w

z

aws

aR

Substituting this result above we obtain:

jiqptrw

wzc pj

pj

pjrpjpjr '',,1';

.

')17.3(

)20.3('

All the other ''' riqc are zero because of the independence assumptions, being the

solution of a homogeneous system of equations.

So: ';,1',0''' qptrc pjriq ji '

Finally 0c can be calculated to be:

mzc pj 10

if we replace all values obtained for „ qirc”.

So:

pjwpjpjapj XzmzM 1

,

where m is the collective expectation from pjp ,

for each sector, as was to be proven.

Conclusions In this paper we have demonstrated that the estimators obtained for the pure net

risk premium on sector level and for the pure net risk premium on contract level are the best linear credibility estimators from the Jewell model, using the greatest accuracy theory. So, the article provides the means to calculate the credibility premiums at sector level and at contract level, which represent the most recent developments in the credibility theory. They certainly present the only solution when the insurance industry faces risks with basic risk characteristics that cannot be assigned to any established collective or with a risk coverage under circumstances that have never been met.

References Atanasiu, V., Contributions to the credibility theory, doctoral dissertation, University of

Bucharest, Faculty of Mathematics, 2000. De Vylder, F. & Goovaerts, M.J., Semilinear credibility with several approximating

functions, Insurance: Mathematics and Economics, 4, 155- 162, 1985. Gerber, H.U. & Jones, D.A., Credibility formulas of the updating type, in “Credibility

theory and application”, Proceedings of the Berkeley Actuarial Research Conference on credibility, Academic Press, New York, 89-109, 1975.

Gerber, H.U., Credibility for Esscher premiums, Mitteilungen der VSVM, 80, 307-312, 1980.

Goovaerts M. J., Kaas R., Van Heerwaarden A., E., Bauwelincks T., Insurance Series, Volume 3, Effective Actuarial Methods, Elsevier Science Publishers B.V., 187-211, 1990.

Pentikäinen T., Daykin C. D., Pesonen M., Practical Risk Theory for Actuaries, Chapman & Hall, 1993.

Sundt B., An Introduction to Non-Life Insurance Mathematics, volume of the “Mannheim Series”, 22-54, 1984.


Pragmatism of the Account Information, under Application of International Financial Reporting

Standards Professor Gheorghe LEPADATU PhD

”Dimitrie Cantemir”, Christian University Bucharest,

Abstract The evolution of Accounting during the transition to a market economy has demonstrated the existence of a special methodology of gathering, processing and providing information related to modern Accounting, based on specific informational system. Accounting may offer a model, as a means of expressing financial records and its economic activities. Key words: accounting, standards, audit, financial records

JEL Code: M41; M42 1. Utility of the information from the annual financial statements

Accounting remains the main provider of economic information necessary for managers to short-term decisions. It is designed currently as an internal tool in making decisions and in achieving management control. Role in addition to providing real and reliable information on whether the property, it is the financial audit. This information is useful not only managers but also other categories of users. If the information produced by accounting, particularly those based decisions can not be disclosed because it is the company's strategy, the audit report provided by may be published. Information provided to be useful, must first be accurate, and timely, do not require high costs for collection and, in particular, to be current. In terms of accuracy, determine the quality of decision information. Incorrect information may lead to loss-making decisions for the enterprise. Thus, accuracy of accounting information is feasible but with higher costs. Accuracy of information is understood both in terms of calculation itself and in terms of actual coverage of all cost items, the causes that generated them and the responsibility for these. Timeliness of information, characterized by promptness is transmitted, the quality of decision is crucial since a belatedly received information loses value and is equivalent to manager a total lack of information. News information, depends on the promptness with which it is collected, processed and transmitted. The three characteristics of information, where information can be found and released by a financial audit. Thus, the information is essential for financial audit because, based on the audit report are forecasts or future acquisitions and may lead to an incorrect


date and the bankruptcy of a company. If information is appropriate to say that a financial audit report based on statements made earlier, there is no relevance to meet the objective "true picture". Current market economy system, is characterized by a high level of technicality, modernization and upgrading in accordance with market demands immediate, is due to rapid obsolescence. The amazing speed of processing requires all sectors and industries to Western standards align to succeed and be profitable in step with social progress. A rigorous accounting system, will reveal changes that may be made to the accounting database in order to reflect the transition from a centralized economy to a market economy, a process currently under way in Romania. The accounting system is designed to provide third parties the information that he produces are able to meet the needs of their end users. Current and potential investors need information to help decide on the one hand, whether to buy, keep or sell their shares in an entity asset and, secondly, in relation to that company the ability to pay them dividends. They are useful information for establishing the rate of return possible in the next period, so as to make comparisons in terms of existing opportunities at a time on the market and investment risks. Managers need information units, which enable them to conduct business in a profitable manner. They require access to additional information that would help in better asset management entity. Tax authorities requires that financial statements are prepared so that the taxable profits of the company can be properly determined. Tax financial statements are prepared using a system of precise rules provided by laws in force accounting and pilot companies based reasoning system based on professional, by the provisions of the Framework and International Accounting Standards. Employees have brought attention to accounting, where they are interested in items relating to the size of profits, the distribution thereof, and growth prospects in terms of salaries and establishment of various benefits and personal opportunities available to them. Providers are concerned about the degree to which the debtor unit will meet its obligations and at the same time, their interest on its future business volume, which can significantly influence the volume and value of orders unobtainable. Customers are interested in the company's ability to continue their work, they require a range of information, enabling them to estimate the prospects of business partners so that in the event of major changes that might occur, appropriate reactions able , leading to their protection activities. Lenders are a category of donors, including a significant share of banking units have. Banks are anxious especially when pre-credit analyst, the capacity for repayment of loans to be granted, the degree of liquidity of the customer and its ability to profit in the period ahead. Other external users are represented by groups or individuals who were not included in the categories listed, such as, for example, competitors, consumers, etc.. Depending on user requirements, the manager decides in what context will attempt to provide the information required, given that information to be provided are those prescribed by law or regulation, but on the other hand, there may be information sought by users are not included in financial statements and the company can provide. Can there another category of information called "sensitive", which the company does not want to make them public because they can significantly influence the market. Another factor in choosing the information that is provided, the cost of collecting information, which in some cases, benefits may be more important than communication.


The database has a flexibility that allows all users needs, without double accounting records. To increase business competitiveness, it must rise in "top of the best companies", in which are highlighted national elements of profitability, turnover, which is a prerequisite for future partnerships. In a market economy based on continually increasing the quality and level of information, "information is power." The large number and variety of transactions undertaken in a market economy, the vast majority of large companies, shows that these benefits need speed data processing by computer. 2. Qualitative types of data derived from financial statements Whatever the system chosen, or the computer at hand, he easily makes a reference to primary documents, any underlying transaction (eg invoice number). Processing system mainly to record economic information, have the capacity to generate evidence of financial audit work necessary part of the financial auditor. We can say that the financial auditor prefers a computerized data collection system, because it is easier to test the accuracy of the database. For example, in accounting for leases, according to International Accounting Standards, it must be net reveals they were registered or leased the assets held under leases, which would be very difficult if use of manual records, especially from a company whose main line of business leases. Thus, auditors, the position of independence and impartiality that lies have a significant role in ensuring the quality of financial statements information released, bringing it greater credibility. From this perspective, the financial audit is designed to equally protect all users of accounting information. Although financial audit does not provide an absolute guarantee, remains the most likely risk management information and thus to obtain high quality information, useful for different users decisions. Financial Auditor role is to increase user confidence that the accounting information was obtained, processed and analyzed in accordance with international accounting standards and auditing and financial statements present all (or reserves) reflects the economic reality on financial audit. 3. Specificities, in terms of quality of financial statements conducted in accordance with the international accounting standards Under the general framework of the International Accounting Standards Committee, information is significant because their omission or erroneous declaration may influence the economic decisions of users, decisions on financial statements. Qualitative characteristics are characteristics that determine the usefulness of data derived from financial statements and are classified into four categories: understandability, relevance, reliability and comparability. Intelligibility of information provided, is an essential quality for users, because it involves the ease with which can be understood and applied these data, but assuming that beneficiaries have sufficient knowledge of financial, accounting or even economically. Relevance of information, is that influence economic decisions of users, helping them to assess events, confirming or correcting their past evaluations. Under the new rules, an auditor formulates an opinion on whether financial statements prepared by the company really reflects a true and fair view, carefully choosing the level of materiality. Within each of its mission, financial auditor shall ensure that all issues may be important and may affect the audit opinion were fully taken into account. Thus, the audit procedures used are designed to provide reasonable assurance of detecting all important aspects of the problem. Relevant information is influenced by nature and materiality. Materiality is largely subjective, but his determination, the financial auditor's reasoning


makes use of his professional. Auditor is concerned to properly quantify the materiality level for two reasons:

To decide on the level of materiality used during the procedure for collecting audit evidence. Audit scope and purpose of the tests are mainly related to materiality;

To decide on the "materiality level of opinion"; Materiality is an expression of meaning or relative importance of an issue in the

context of financial statements. An issue or value is considered significant if its omission would affect obviously, decisions of users of financial statements.

Credibility is the quality of information we ensure that it does not contain significant errors, is neutral and trustworthy. Credibility of information based on the following defining characteristics: fair representation - information to be reliable, economic transactions and events reflect exactly; - Prevalence of economics on the judiciary - the vast majority of transactions counting process reflects the economic substance of transactions, not just their legal form. To take into account the prevalence of a transaction, look at all aspects and implications, with emphasis on those which may have a commercial effect in practice, - Neutrality - the information contained in financial statements to be credible and timely in making correct decisions, it is necessary that it should not be influenced by anything - Prudence - professionals who prepare financial statements have various uncertainties in the presentation of economic issues, but are always careful in using professional judgments so that their estimates are not contrary to the principle of prudence. Allows accounting records to assets of real value, or as close to reality through prudent valuation of assets and liabilities - Completeness - not to be invalid, the information required to be complete, without omitting significant issues, within reasonable limits of materiality chosen correctly. Comparability - The financial statements presented are compared in time and space, so users could make a relevant opinion on the financial position of the enterprise market and its expected performance. Therefore, disclosure of the accounting records, indicators and accounting policies, and consistency is achieved in case of changing some of the techniques used, they will be presented in such a way that it can pair with the techniques used in previous periods . 4. Accounting framework in accordance with international accounting standards which define the limits of accounting information is relevant and reliable by: - Opportunity - refers to the timely submission of economic data, because a delay in

reporting can lead to loss of information relevant effects; - Cost-benefit - is a limit as coercive rather than qualitative, this ratio is optimal when

we refer to relevant information. If information is to obtain a price higher than the benefit of its use when it has no capacity to be relevant;

- Balance between qualitative characteristics - the specialty practice can not be rigorously quantify this balance is a problem because professional reasoning, resulting in financial statements, which belongs to both producers and users of information.

Reflects the information in the financial statements, is a concept of British origin, took over and defined by EU Directives. In the Romanian accounting, this new concept was introduced by the Accounting Act, under which, the official document of the management of economic units is the ”balance sheet, which gives an accurate picture, clear and complete assets, financial position and performance”.


5. Conclusion In conclusion we can say that Romania's current accounting rules require financial statements to be made so that they reflect a true and fair view of heritage. This is possible if professional accountants and management unit uses professional reasoning. An important part of professional reasoning is related to the accurate determination of materiality for the purposes detailed presentation of financial statements (either primary or statements in the explanatory notes annexed to the balance sheet) of significant items. This is very important and is given special attention since, including detailed accounts of insignificant items could create confusion in their interpretation or analysis would hinder them. It is widely agreed that the use of judgment, not carried out with a universally valid model whose application to provide a financial audit with guaranteed positive results. Such a goal is achieved through the rigorous pursuit through a deep understanding of the economic environment, social and institutional entities audited by resorting to specific professional standards and adherence to a code of professional ethics. Financial auditor is a difficult approach even with meeting all these elements. In conclusion, we believe that the opinion made by an auditor improves the quality of the information contained in financial statements and is the most efficient manner in which it appears that financial statements do not present significant deviations, thus meeting the interests of both parties.

References Hattingh C. P., Financial Accounting Course – One Page Summaries, Randburg: PC

Finance Research CC Levis, R. and D. Pendrill, Advanced Financial Accounting, 40th ed. London, Pitman

Publishing Vorster, Q., M. Koen, and C. Koornhof, Descriptive Accounting, 5th ed. Durban,

Butterworths. 2000 Belverde E. Needles, Jr. şi colab. Principiile de bază ale contabilităţii, ed. a V-a, Ed. Arc.

Bucureşti, 2001 Feleagă (Malciu) L., Feleagă N., Contabilitatea financiară – o abrodare europeană şi

internaţională, vol. 1-II, Ed. InfoMega, Bucureşti, 2005 Lepădatu G. şi colab., Drept contabil, Ed. Tribuna Economică, Bucureşti, 1998 Lepădatu G., Standarde, teorii si sisteme de conducere a contabilitatii pe plan mondial, Ed.

Pro Universitaria, Bucuresti, 2009 XXX Legea nr. 82/1991 – Legea contabiliăţii, republicată OMFP nr. 3055/2009, pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu Directivele

europene; Standarde Internaţionale de Raportare Financiară, (IFRS)TM – incluzând Standardele

Internaţionale de Contabilitate (IAS)TM şi interpretările lor la 01.1.2007. Ed. CECCAR, Bucureşti, 2007.

Wiley IFRS, Interpretarea şi aplicarea Standardelor Internaţionale de Contabilitate şi Raportare Financiară (Drept de autor, 2007, Jonh Wiley, & Sons, Inc.), BMT Publishing House, Bucureşti 2007.


About Lowe Index and Mid-year Indices

Professor Constantin ANGHELACHE PhD “Artifex” University of Bucharest

Professor Vergil VOINEAGU PhD Mihai GHEORGHE, PhD Student

Academy of Economic Studies, Bucharest Senior Lecturer Oleg VEREJAN PhD

Academy of Economic Studies of Moldavia Senior Lecturer Elena BUGUDUI PhD

Lecturer Florin Paul Costel LILEA PhD “Artifex” University of Bucharest

Abstract The Lowe price index is a type of index in which the quantities are fixed and

predetermined. The Lowe quantity index is a type of index in which the prices are fixed and predetermined. Many of the indices produced by statistical agencies turn out to be Lowe indices. Lowe indices have certain characteristic features that throw light on their underlying properties.

Key words: merchandise, base, time series, dataset, vector It is now assumed that the base year quantity vector qb corresponds to a year that

lies between months 0 and t. Under the assumption of long-term trends in prices and normal substitution effects so that there are also long-term trends in quantities (in the opposite direction to the trends in prices so that if the ith commodity price is trending up, then the corresponding ith quantity is trending down), it is likely that the intermediate year quantity vector will lie between the monthly quantity vectors q0 and qt. The mid-year Lowe index, PLo(p

0, pt, qb), and the Laspeyres index going from month 0 to t, PL(p0, pt, q0), will still satisfy the exact relationship given. Thus PLo(p

0, pt, qb) will equal PL(p0, pt, q0) plus the covariance term:

where QL(q0, qb,p0) is the Laspeyres quantity index going from month 0 to t. This covariance term is likely to be negative so that PL( p0, pt, q0) > PLo(p

0, pt, qb) To see why this covariance is likely to be negative, suppose that there is a long-

term upward trend in the price of commodity i so that

is positive. With normal consumer substitution responses, qi will tend to decrease relatively over time and since qb

i is assumed to be between q0i and qt

i, qbi/q

0i less an average quantity

change of this type is likely to be negative. Hence

is likely to be negative.


Thus, the covariance is likely to be negative under these circumstances. Therefore, under the assumptions that the quantity base year falls between months 0 and t and that there are long-term trends in prices and normal consumer substitution responses, the Laspeyres index will normally be larger than the corresponding Lowe mid-year index, with the divergence probably growing as month t becomes more distant from month 0.

It can also be seen that under the above assumptions, the mid-year Lowe index is likely to be greater than the Paasche index between months 0 and t; i.e.,

To see why the above inequality is likely to hold, think of qb starting at the month

0 quantity vector q0 and then trending smoothly to the month t quantity vector qt. When qb = q0, the Lowe index PLo(p

0, pt, qb) becomes the Laspeyres index PL(p0, pt, q0). When qb=qt, the Lowe index PLo(p

0, pt, qb) becomes the Paasche index PP(p0, pt, qt). Under the assumption of trending prices and normal substitution responses to these trending prices, it was shown earlier that the Paasche index will be less than the corresponding Laspeyres price index; i.e., that PP(p0, pt, qt) was less than PL(p0, pt, q0). Thus, under the assumption of smoothly trending prices and quantities between months 0 and t, and assuming that qb is between q0 and qt, we will have

PP(p0, pt, qt) < PLo(p0, pt, qb) < PL(p0, pt, q0)

index between months 0 and t. This basic idea has been implemented by Okamoto (2001), using Japanese consumer data, and he found that the resulting mid-year indices approximated very closely to the corresponding Fisher ideal indices.

It should be noted that these mid-year indices can only be computed on a retrospective basis; i.e., they cannot be calculated in a timely fashion, as can Lowe indices that use a base year that is prior to month 0. Thus mid-year indices cannot be used to replace the more timely Lowe indices. The above material indicates, however, that these timely Lowe indices are likely to have an upward bias that is even bigger than the usual Laspeyres upward bias compared to an ideal target index, which was taken to be an average of the Paasche and Laspeyres indices.

The computer chip revolution of the past four decades has led to strong downward trends in the prices of products that use these chips intensively. As new uses for chips have been developed over the years, the share of products that are chip intensive has grown and this implies that what used to be a relatively minor problem has become a more major problem. Other major scientific advances have had similar effects. For example, the invention of fiber optic cable (and lasers) has led to a downward trend in telecommunications prices as obsolete technologies based on copper wire are gradually replaced. Since the end of the Second World War, a series of international trade agreements has dramatically reduced tariffs around the world. These reductions, combined with improvements in transport technologies, have led to a very rapid growth of international trade and remarkable improvements in international specialization. Manufacturing activities in the more developed economies have gradually been outsourced to lower-wage countries, leading to deflation in goods prices in most countries around the world. In contrast, many services cannot be readily outsourced and so, on average, the price of services trends upwards while the price of goods trends downwards. At the microeconomic level, there are tremendous differences in growth rates of firms. Successful firms expand their scale, lower their costs, and cause less successful competitors to wither away with their higher prices and lower volumes. This leads to a systematic negative correlation between changes in item prices and the corresponding changes in item volumes that can be very large indeed.


The Young index. Recall the definitions for the base year quantities, qb

i , and the base year prices, pbi . The base year expenditure shares can be defined in the

usual way as follows:

i=1, . . . , n Define the vector of base year expenditure shares in the usual way as sb = [sb

1, . . . , sb

n]. These base year expenditure shares were used to provide an alternative formula for the base year b Lowe price index going from month 0 to t, defined as

Rather than using this index as their short-run target index, many statistical

agencies use the following closely related index:

This type of index was first defined by the English economist, Arthur Young

(1812). Note that there is a change in focus when the Young index is used compared to the other indices proposed earlier.

Note that this view of index number theory, based on the share-weighted average of price ratios, is a little different from the view, which saw the index number problem as that of decomposing a value ratio into the product of two terms, one of which expresses the amount of price change between the two periods and the other which expresses the amount of quantity

Thus the Young index PY(p0, pt, sb) is equal to the Laspeyres index PL(p0, pt, q0), plus the covariance between the difference in the annual shares pertaining to year b and the month 0 shares, sb

i – s0i, and the deviations of the relative prices from their mean, ri – r*.

It is no longer possible to guess at what the likely sign of the covariance term is. The question is no longer whether the quantity demanded goes down as the price of commodity i goes up (the answer to this question is usually ‘‘yes’’) but the new question is: does the share of expenditure go down as the price of commodity i goes up? The answer to this question depends on the elasticity of demand for the product. Let us provisionally assume, however, that there are long-run trends in commodity prices and if the trend in prices for commodity i is above the mean, then the expenditure share for the commodity trends down (and vice versa). Thus we are assuming high elasticities or very strong substitution effects. Assuming also that the base year b is prior to month 0, then under these conditions, suppose that there is a long-term upward trend in the price of commodity i so that ri – r* = (pt

i / p0

i) – r* is positive. With the assumed very elastic consumer substitution responses, si will tend to decrease relatively over time and since sb

i is assumed to be prior to s0

i; s0i is expected to be less than sb

i or sbi – s0

i will probably be positive. Thus, the covariance is likely to be positive under these circumstances. Hence with long-run trends in prices and very elastic responses of consumers to price changes, the Young index is likely to be greater than the corresponding Laspeyres index.

Assume that there are long-run trends in commodity prices. If the trend in prices for commodity i is above the mean, then suppose that the expenditure share for the commodity trends up (and vice versa). Thus we are assuming low elasticities or very weak substitution effects. Assume also that the base year b is prior to month 0 and suppose that


there is a long-term upward trend in the price of commodity i so that ri – r* = (pti / p

0i) – r*

is positive. With the assumed very inelastic consumer substitution responses, si will tend to increase relatively over time and since sb

i is assumed to be prior to s0i , it will be the case

that s0i is greater than sb

i or sbi – s0

i is negative. Thus, the covariance is likely to be negative under these circumstances. Hence with long-run trends in prices and very inelastic responses of consumers to price changes, the Young index is likely to be less than the corresponding Laspeyres index.

It is useful to have a formula for updating the previous month’s Young price index using just month over-month price relatives. The Young index for month t+1, PY(p0, pt+1, sb), can be written in terms of the Young index for month t, PY(p0, pt, sb), and an updating factor as follows:

using definition above:

where the hybrid weights sb0t

i are defined by

Thus the hybrid weights sb0t

i can be obtained from the base year weights sbi by

updating them; i.e., by multiplying them by the price relatives (or indices at higher levels of aggregation), pt

i/p0

i. Thus the required updating factor, going from month t to month t+1, is the chain link index:

, which uses the hybrid share weights sb0t

i defined by equation above. The rebased Young index, P*Y(p0, pt, sb), which uses the current month as the

initial base period, is a share weighted harmonic mean of the price relatives going from month 0 to month t, whereas the original Young index, PY(p0, pt, sb), is a share-weighted arithmetic mean of the same price relatives.


The problem with the Young index is that not only does it not coincide with its rebased counterpart, but there is a definite inequality between the two indices, namely:

with a strict inequality provided that the period t price vector pt is not proportional to the period 0 price vector p0. A statistical agency that uses the direct Young index PY(p0, pt, sb) will generally show a higher inflation rate than a statistical agency that uses the same raw data but uses the rebased Young index, P*Y( p0, ptI , sb).

The inequality (11) does not tell us by how much the Young index will exceed its rebased time antithesis. However, it is shown that to the accuracy of a certain second-order Taylor series approximation, the following relationship holds between the direct Young index and its time antithesis:

where Var e is defined as

The deviations ei are defined by 1+ei = ri/r* for i=1, . . . , n where the ri and their

weighted mean r* are defined by

which turns out to equal the direct Young index, PY(p0, pt, sb). The weighted mean of the ei is defined as

which turns out to equal 0. Hence the more dispersion there is in the price relatives pt

i/p0i, to

the accuracy of a second-order approximation, the more the direct Young index will exceed its counterpart that uses month t as the initial base period rather than month 0.

If the base year shares sbi happen to coincide with both the month 0 and month t

shares, s0i and st

i respectively, it can be seen that the time-rectified Young index P**Y(p0, pt, sb) defined will coincide with the Fisher ideal price index between months 0 and t, PF(p0, pt, q0, qt) (which will also equal the Laspeyres and Paasche indices under these conditions).

References

Anghelache, C. (2008) – “Treaty of Statistics”, Economica Publishing House, Bucharest Anghelache, C. et al. (2011) – “Elements of Theoretical and Applied Econometrics”,

Artifex Publishing House, Bucharest Anghelache, C. (2006) – “Quantitative Methods Used in Financial-Banking Analyses”,

Artifex Publishing House, Bucharest Biji, M.E., Biji, M., Lilea, E., Anghelache, C. (2004) – “Treaty of Statistics” , Economica

Publishing House, Bucharest Anghelache, C., Mitruţ, C., Voineagu, V., Isaic-Maniu, Al. (2008) – “National Accounts

System”, 2nd Edition, Economica Publishing House, Bucharest


Total Quality and Performance Productivity in Romanian Cooperative Banks

Associate prof. Liliana-Aurora CONSTANTINESCU, PhD

"Dimitrie Cantemir" Christian University, Brasov, Romania, [email protected]

Adrian CONSTANTINESCU, PhD student "Lucian Blaga" University, Sibiu, Romania,

[email protected]

Abstract In this study, the authors intends to approach the concept of quality management

at credit institutions as consisting of placing the client in the centre of the units activity and the suborordination of all activities to the imperative to fully satisfy him.

These are also presented the conditions involves in fulfilment of the imperatives of total quality programme of European credit institutions.

Key words: Cooperative banks, total quality management, client satisfaction, client fidelity, profit

JEL classification: G01, G21,G23.

1. Introduction

Cooperative banks contribute to financing local economies and have the capacity of meeting the needs of co-operating members and of other clients. They are a moving force of cohesion and social integration and attempt to combat financial exclusion, so that all social categories in the demographic may have access to financial services, without any discrimination. cooperative banks equally play an essential part through their staff and collaborators, as the personnel of these banks accounted for 15% of all European employees over the last three years.

Cooperative banks wish to play a decisive role in consolidating the banking sector within the enlarged EU and to offer their clients services that are perfectly tailored to their needs.

Unique in their diversity, cooperative banks have proved that they have the capacity to meet the economic and social needs of the demographic, and of the regions, as well as the requirement to adapt and become actively involved in the development of the European Union.

With specific characteristics, Cooperative Banks are recognised both by national and by European legislation. They are valued by all financial rating agencies and ranked as a real banking force.

Cooperative banks, consisting of 4.600 credit organisations and 65.000 agencies, perform an essential role in the European economic and financial system. One out of every


two banks is a cooperative, and they control 30% of the operations in the banking and financing market.

Cooperative banks have a distinguished tradition in maximising the advantages offered to over 150 million clients and 80 million cooperative members; they also employ over 750.000 staff.

The bank model has been a success factor because it associates services offered to clients and democratic leadership with the stimulation of financial progress through competition.

Through constructive dialogue with the representatives of European institutions, cooperative banks have put forward the three directions that will enable them to create and develop a new image of enlarged Europe.

Descendents of the original model based on democracy, transparency and closeness to the client as an associate member and co-owner, cooperative banks contribute to stability and competitiveness of the economic and financial system.

This role was stressed by all financial analysts who believe that the cooperative banks have an important and unique role within the banking community through their capital ownership structure based on the principle of ‘one-man, one vote’, through the structure of central organisms and through guarantee mechanisms. 2. Performance revolution in 21st century

The organization of the banking system in Romania is based on the experience of other countries, as well as the recommendations of the International Monetary Fund. Consequently, the banking system in our country is organized on two levels:

the first level : the National Bank of Romania, as a central and emission bank ;

the second level : the Credit Institutions. The Credit Institutions (CI), according to the Government Urgent Decree (OUG)

nr. 99/6Dec.2006, referring to the credit institutions and to the process of making the capital adequate , modified and approved by means of the Law nr. 227/4 July 2007 and OUG nr.25/ 18 March 2009, are the following:

o banks; o credit cooperative organizations ( credit institution ); o institutions issuing electronic money; o banks of saving and credit in the real estate field; o banks of loan on mortgage.

Performance management can be defined as a strategic integrated approach to guaranteeing the long-lasting success in the activity of organizations by improving the performance of employees and by developing the capabilities of the individual teams and individual staff.

Performance management firstly envisages performance improvement as a means towards ensuring the efficiency of cooperative banks.

Secondly, performance management in cooperative banks requires staff development. Performance improvement cannot be achieved unless efficient processes for continuous development are in place.

Thirdly, performance management requires meeting the necessities and expectations of all groups of people interested in the good functioning of cooperative banks.

Finally, performance management means communication and involvement, creating a climate for permanent dialogue between managers and team members aimed at


defining mutual expectations and to make common use of information regarding the mission, values and objectives of cooperative banks.

Mankind has stepped into the 21st Century, a period where we envisage a 'performance revolution'.

Performance has an important part to play in the great changes in Romanian society. The actions of the forces of contemporary society determine a certain kind of behaviour, which pivots around competition for resources and clients, and in this competition performance is paramount.

In the 21st Century, in a market economy, knowledge of performance management has become indispensable in running any kind of business, and especially cooperative banks. Awareness of performance management can form the basis for development, and managers must act as catalysts.

Economists forecast that in the first part of the 21st Century a new economy will appear, based on performance and bearing the following characteristics:

small and medium enterprises will multiply rapidly while aiming at high-performance activities;

the frequency of performance assessments of the companies' dealings with the clients will increase continuously;

all economic and social activities will be based on performance; the main functions of the company will become coordinating, protecting

and integrating performance; property and management of performance will converge.

Cooperative banks belong to the category of services aimed at immaterial goods, and therefore quality and productivity often conflict each other . Clients want both, and it is up to the high-performance cooperative banks to strike the right balance between these two aspects, to their clients' benefit.

There are other main problems to be resolved by cooperative banks wishing to offer high-performance services, including:

offering diverse services that are simple and easily accessible; continuously training personnel to be qualified and friendly to customers; prompt service, a main way to retain clients; client-orientated attitude for the staff, who are ambassadors of

cooperative banks; authority delegation, so that the front line employees can personally

attend to emerging problems. To ensure the future of the network, it is necessary that all members of Creditcoop

should make maximum efforts to improve quality and performance productivity. The behaviour of the cooperative banks in performance management must be

directly linked with renewing banking activity, products, services, conceptions and staff behaviour.

But, in order to renew, it is decisive to create interest and involvment at the group level, to create the organisational framework necessary to innovate.

The main components of the process can be summarised thus: adopting flexible structures that allow the development of useful ideas for

the organisation; training and encouraging personnel to find solutions capable of

innovating and diversifying products and services offered;


recruiting and promoting personnel with a sense of initiative; mediating communication between clients and staff; introducing an adequate rewards system for employees; creating and testing conditions that can lead to sustaining the innovative

ideas regarding the economic and financial activities of cooperative banks.

3. Total quality and performance productivity Cooperative banks offer clients financial services and products, so therefore

quality becomes measurable and represents the sum of quality characteristics of the service or product.

The main characteristic feature of the conceptual revolution in the quality management at the cooperatives banks is the client's position at the centre of the unit's activity, and the subordination of all activities to the imperative of his full satisfaction.

For the manager- president of the cooperative bank, knowing the client involves: understanding what the client expects from the service ordered; understanding what makes the client take a service; understanding what produces satisfaction in using the service offered by

the cooperative bank. The action of managing quality in the cooperative bank involves the following:

full understanding and involvement of the bank's leadership in promoting services beyond reproach;

calling on cooperation with those who have the necessary responsibility and the determination to ensure quality services;

instituting a philosophy among the associated members and employees in the spirit of strictly following the quality standards set by BNR;

conceiving and designing services matching client expectations; motivating the entire staff to consider the opinions of clients, cooperating

members and shareholders; permanent openness to identify and correct any disfunctions; identifying efficient forms of influencing and improving client fidelity; permanent comparisons with competing banking services and adaptation

of own services to the market. Each of these actions must materialise into specific measures and approaches,

adapted to the bank's activity profile, but their finality will be perceived by clients as part of the fulfilment or exceeding of their own expectations.

Total quality represents a modern variation on the concept of managing quality and matches a set of activities which aim at delivering irreproachable services, above the clients' expectation levels.

The imperatives of total quality involve the fulfilment by the cooperative banks of the following conditions:

foresight and strategy, which means fulfilling the objectives set thoroughly as regards the quality of products, through anticipation of situations that may displease clients;

excellence - as a philosophy for the whole personnel involved, backed up by conviction in delivering the service;

the responsibility of personnel expected to adopt the climate and tradition enshrined in the cooperative bank and to identify the cooperative's objectives, showing shareholder clients responsibility, efficiency,


kindness, security, value, the attributes of a worthy organisational culture. Each of the conditions listed above need to occupy the manager president's major

concerns. The latter needs to identify and apply concrete optimal solutions, depending on the nature of services, by adapting the information, decision-making and control system of the company's management.

For the complete success of a cooperative bank, its products must: satisfy a well-defined purpose; satisfy client expectations; comply with legal measures and other conditions imposed by the social

and economic environment; be competitive on the market.

A total quality management system considers two independent aspects, namely: the needs and interests of the cooperative bank to offer quality products at

optimal cost, influencing the efficiency of activity; the needs and expectations of clients, who need to trust in the capacity of

banks to offer quality products. The problem of quality must be approached globally. It must therefore be based on

the following fundamental considerations: quality is assessed through the ability to satisfy user requirements; quality is built throughout the activity's processes; quality must be maintained, which implies a demanding attitude within

the company, in a close relationship with the client and in accordance with procedural, technical and organisational regulations.

Within a cooperative bank, quality management is a topical preoccupation, which is given the appropriate attention, in spite of the current difficulties, associated with the reorganisation of the cooperative bank, within Creditcoop network, and with the changes in legislation regarding the credit institution enacted after Romania's accession into the European Union.

In order to take certain steps towards improving the quality of the cooperative bank's products, a certain programme was initiated, based on the management improvent and the development of executive staff, closely linked to the clients' opinions and suggestions.

4. Conclusions Regarding the activity of the cooperative banks, performance is perceived to cover

the following aspects: economic characteristic features (interest); technical characteristic features; personnel quality.

The main characteristic feature of the conceptual revolution in the quality management at the cooperatives banks is the client's position at the centre of the unit's activity, and the subordination of all activities to the imperative of his full satisfaction.

Competitiveness is the most important success factor in the market economy. This means that the cooperative bank needs to have many products to offer, which can prove their increase in efficiency.

Generally, the quality of the products offered to clients has become a key factor in determining the client's preferences for a specific bank. Through the liberalisation of the


international stock exchanges, through the globalisation of economies, the standards of quality are constantly on the rise.

The dynamic changes which characterise the market economy and the European Union's exigencies lead to a considerable increase in quality expectations. Conceived from the perspective of the objective process of amplifying and diversifying economic exchanges, quality is, at the same time, an essential condition for competitiveness, and, implicitly, for the participation of any company within its business domain.

Cooperative banks are determined to continue to play an active part in European economic development.

Cooperative banking networks are alternatives to the banking system already present in the countries of EU, and, trough their organization, they have contributed fully to the economic and financial prosperity of hundreds of thousands of Europeans, to whom they have guaranteed access to financial services of a high quality and at low cost, and will continue to do so in the future.

The cooperative banking model is still under-estimated, especially in the new EU Member States (including Romania), in spite of the fact they could play a decisive part in the latters economic development.

References

Constantinescu Liliana Aurora, 2008, Managementul performant al băncilor cooperatiste într-o Românie modernă, europeană, Ed. Lux Libris, Braşov;

Constantinescu Liliana Aurora, 2009, Instituţiile de credit şi operaţiunile desfăşurate de acestea în România, Editura Lux Libris, Braşov;

Constantinescu Liliana Aurora, 2010, Management financiar bancar, Editura Lux Libris, Braşov;

Petrescu, I., 2002, Managementul Performanţei, Editura Lux Libris, Braşov Petrescu, I., 2004, Management European, Editura Expert, Bucureşti Petrescu, I., 2005, Fundamentele managementului organizaţiei. Abordări moderne, Editura

Alma Mater, Braşov Popescu, I., 2001, Certitudine şi risc în tranzacţia economică, Editura Eficient, Bucureşti Ştefănescu Camelia, 2008, Managementul afacerilor, Ed. Fundaţiei România de Mâine,

Bucureşti


Fiscal Adjustment in European Union Countries

Professor Laura OBREJA BRAŞOVEANU PhD Postdoc fellows

Academy of Economic Studies, Bucharest [email protected]

Professor IulianViorel BRAŞOVEANU PhD Postdoc fellows


Abstract This article aims to identify the applied strategies for fiscal adjustments for the period 1996-2011 in European Union countries –there are determined the fiscal policy stance (neutral, relaxed, very relaxed, strict or very strict), there are considered the episodes of fiscal adjustment (a reduction of fiscal deficit more than 1,5 pp), there is identified the fiscal discipline and there are determined the characteristics of fiscal adjustment – the size, the composition (through the increase of public revenues or through the decrease of public expenditures) and the effect on the economic growth. Depending on the reaction of the real economy, measured by the evolution of economic growth, there are identified the “optimal” adjustment strategies.

Key words: fiscal policy, fiscal adjustment, public revenues, public expenditures, fiscal discipline

JEL Classification: H20, H30, H50, H62

1. Introduction Current fiscal problems sustain the necessity for fiscal adjustment. Fiscal adjustment is defined as a significantly reduction of public deficit. The composition of fiscal adjustment is very relevant for its effects.There is evidence that it is effective if it consists on mixed measures to reduce expenditures, to improve revenues mobilization, to improve the resource allocation and efficiency of public sector. The scope of this paper is to identify the applied strategies for obtaining fiscal adjustment (a reduction of the public deficit more than 1.5 pp) in European Union countries for the period 1996-2011, and determines if there is an “optimal” fiscal adjustment, depending on the reaction of economic growth.

Acknowledgments: This work was co-finaced from the European Social Fund through Sectoral Operational Programme Human Resources Development 2007-2013, project number POSDRU/89/1.5/S/59184 „Performance and excellence in postdoctoral research in Romanian economic science domain”. Acknowledgments: This work was co-finaced from the Post Doctoral Programme PD 650 (from Human Resources Competition), project number 74/03.08.2010, financed by UEFISCDI/ CNCSIS.


Section 2contains the key definitions for fiscal adjustment and for adjustment’s success. In Section 3 there is presented the empirical study on episodes of fiscal adjustment in the context of the EU27 during 1996-2011. Section 4 concludes and section 4 contains the bibliography.

2. Literature review Fiscal adjustment is described as a significant decrease of budget deficit. This

section contains the definition of fiscal adjustment in the context of the classification of fiscal policy, the definition of the fiscal adjustment’s success depending on the sustainability of deficit reduction. Definitions for fiscal adjustment Alesina, Perotti (1995) define the stance for fiscal policy depending on the changes of the

budget deficit (called fiscal impulse, denoted by FI): (a) neutral if the FI is in the range (-0.5pp; +0.5pp); (b) relaxed, if FI is in the range (+0.5pp;+1.5pp); (c) very relaxed, if FI is greater than 1.5pp, (d) restrictive or moderate adjustments, if FI is in the range (-1.5pp; -0.5pp); (e) very restrictive or strong adjustments, if FI is less than -1.5pp.

Purfield (2003) defines the very restrictive fiscal policy episode as an episode of fiscal adjustment characterized by an improvement of budget primary balance by at least 1.5 percentage points of GDP in a year or at least 1.25 percentage points of GDP in at least two consecutive years.

Alesina, Perotti (1995) – fiscal policy is considered to be: (a) neutral if the FI is in the range (-i-0.5i; -i+0.5i); (b) relaxed, if FI is in the range (i+0.5i; i+i); (c) very relaxed, if FI is greater than i+i, (d) restrictive or moderate adjustments, if FI is in the range (i-i; i-0.5i); (e) very restrictive or strong adjustments, if FI is less than i-i.

Definitions for a successful fiscal adjustment

Alesina, Perotti (1995) define the successful fiscal adjustment as the situation in which a very restrictive fiscal policy generates gross debt ratio to GDP after 3 years lower than in the year of fiscal adjustment with at least 5 percentage points of GDP.

Alesina, Perotti (1996) define the successful fiscal adjustment as the situation in which an episode of very restrictive fiscal policy meets the following conditions: (i) within three years after the restrictive episodes, the cyclically adjusted primary deficit is on average 2% lower compared to last year of the restrictive fiscal policy, (ii) three years after the last year of the restrictive fiscal policy, the debt to GDP is 5% below the level registered last year of the restrictive fiscal policy.

Purfield (2003) defines a successful episode of fiscal adjustment as the situation in which the average of the general government balance after two years is at least 2 percentage points lower than in the two years preceding the adjustment.

Definitions for expansionary fiscal adjustment

Purfield (2003) defines an episode of fiscal adjustment as being expansionary if the average growth rate of real GDP during the adjustment period and over the next two years is at least one standard deviation above the average growth rate recorded for the country throughout the period.

In order to analyze the consequences of the fiscal adjustment process, there must be taken into consideration the following: the size of the adjustment, the applied strategy - reduced public expenditures or increased public revenues, and changed structure of public revenues


and expenditures, the sustainability of fiscal adjustment, macroeconomic consequences of fiscal adjustment.

3. Empirical research For European Union countries, in the period 1996-2011, there are identified the fiscal adjustment episodes. The methodology consists in determining the stance of fiscal policy depending on the values of fiscal impulse (changes of public deficit): (a) neutral if the FI is in the range (-0.5pp; +0.5pp); (b) relaxed, if FI is in the range (+0.5pp;+1.5pp); (c) very relaxed, if FI is greater than 1.5pp, (d) restrictive or moderate adjustments, if FI is in the range (-1.5pp; -0.5pp); (e) very restrictive or strong adjustments, if FI is less than -1.5pp. In the next table there are fiscal policies applied in UE 27 countries. Table 1: Stance of fiscal policy in European Union countries – 1996-2011

No. 199 199 1999 200 200 200 200 200 200 20 200 200 20 201 201AT 3 e b c d e b b a e c d c a c dBE 3 e d c d c b c c a e c b a e dBG 3 e c b b e a d e b d b d a d dCY 4 a d c e c a a e e d e a a d bCZ 2 c b d c a b c e c d e b a d dDK 2 d d d d b b c e e c c a a c bEE 3 e a a e c c d c c d c a d e dFI 4 e e c e a b a c c d d b a c eFR 0 d d d c c a b c d d c b a c dDE 4 d c d e a b c c c e e c a b eEL 4 d e d b b c b a e c b a a e eHU 5 b a e e b a e d a b e d b c eIE 3 e d c e a b d d c d a a a a eIT 2 e c d d a c c c b d e b a d dLV 2 e b a d d c d d d c c a a d eLT 4 a e c c c e d c d c b a a e eLU 3 e c c e c a a a d d e b a c cMT 4 c a e e b d a e e c c a d c dNL 1 d c d e a a b d d d c c a d dPL 3 c c e b a c b d d c e a a c ePT 2 d c d c b d c c a e d c a c eRO 2 b d b c d d d c c b b a a e eSK 4 e d a a e a e c c c d c a c eSI 1 b c b b c e c c d c d a a c cES 3 d d e c c c c c d d c a a e eSE 5 e e c e a a c e e c d b a d dUK 3 e e d e a a b c c d c a a d d

For the period 1996-2011, Romania had only 2 fiscal adjustments. The fiscal

policy might be caracterized as being: Very relaxed – 2008, 2009 Relaxed – 1997, 1999, 2006, 2007 Neutral – 2000, 2004, 2005 Moderate adjustment – 1998, 2001, 2002, 2003 Strong adjustment – 2010, 2011


Notation for variables used is presented below: Variables for fiscal indicators: balance = public budget balance in GDP (data source: AMECO) exp = public expenditures share in GDP (data source: AMECO) rev = public revenues in GDP (data source: AMECO) debt = general government consolidated gross debt (data source: AMECO) d_x=delta x = absolute change of variable x dr_x=delta relative x = percentage change of variable x Dummy variables success = dummy variable for success if fiscal adjustment is successful, this success is defined by the condition that a year after adjusting the deficit remains below 3% of GDP adjustment_exp = dummy variable for fiscal adjustment achieved through greater public spending than the public revenue adjustment

Fiscal adjustment indicators: size = size of fiscal adjustment, measured as the change in budget balance (d_balance) exp_contrib = proportion of fiscal adjustment achieved by diminishing expenditure to GDP

= (- d_ exp)/d_balance

Economic growth indicators growth = real GDP growth rate (data source: AMECO) gdppcpps = GDP per capita in constant price atPPS (data source: AMECO)

The database consists on countries from European Union - EU27: AT, BE, BG, CY, CZ, DK, EE, FI, FR, DE, EL, HU, IE, IT, LV, LT, LU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SI, ES, SE, UK. The data base contains annual data for the period 1996-2011 for EU27 countries. In the following table there are determined the average level of total expenditures and revenues, growth rate in each of the stances of fiscal policy, for Romania and UE27 average. A special attentionmust be paidinfiscalpolicy analysisto the countries with vulnerability offiscal policy-Stoian(2011). Inthis study there areanalyzedthe features offiscal policyin Romaniaandin theEU27 countries.

Strong adjustment

Very relaxed

Relaxed

Neutral

Moderate adjustment


Table 2: Average levels for public revenues, expenditures and economic growth in each of the stances of fiscal policy in Romania and UE27 – 1996-2011

Each row contains two values: average and standard deviation for the indicator.

The following table contains the situations of fiscal adjustment in European Union 27 countries, regarding the success (success = dummy variable for success if fiscal adjustment is successful, this success is defined by the condition that a year after adjusting the deficit remains below 3% of GDP) and the applied strategy for fiscal adjustment (exp_contrib = proportion of fiscal adjustment achieved by diminishing expenditure to GDP = (- d_exp)/d_balance). From the total fiscal adjustment episodes, 64,56% had success, respectively one year after the adjustment the deficit remains below 3% of GDP, and 72,15% had been realized through greater public spending than the public revenue adjustment (the total fiscal impulse is influenced more of public expenditure decrease than public revenue increase).

Table no. 3: Fiscal adjustments No. Succes=1 adjustment_exp=1

Total 79 100% 51 64.56% 51 57 72.15% Succes=1 51 64.56% 24 21 36.84% Succes=0 28 35.44% 27 21 36.84%

adjustment_exp=1 57 72.15% adjustment_exp=0 22 27.85% Obreja Brașoveanu, L. (2011) obtains the empirical results that sustain that the

probability of success is determined by a complex set of factors: the size of the consolidation effort (significant adjustments should be more successful in supporting deficit reduction, while representing a signal change in regime, maintaining policy credibility and irreversibility) and the need of fiscal adjustment (the necessity of applying an adjustment should significantly influence the credibility of the changes). The following table contains the average values for the relevant indicators –comparing the successful and the unsuccessful episodes of fiscal adjustment, there can be noticed that: the size of the fiscal adjustment is relatively smaller for the successful fiscal adjustment, change of growth rate is relatively smaller for the successful fiscal adjustment, but the growth rate one year after


the adjustment is bigger, change of gross domestic product per capita in PPS is, in absolute and relative value, bigger for the successful fiscal adjustment, public expenditure decrease more in the case of unsuccessful fiscal adjustment, public revenue increase more in the case of successful fiscal adjustment, proportion of fiscal adjustment achieved by diminishing expenditure to GDP is similar in both situations.

Table no. 3: Fiscal adjustments - continued

ADJUSTMENT succes=1 succes=0adjustment

_exp=1 adjustment

_exp=0 Total 51 28 57 22 succes 1 0 0.63 0.68

adjustment_exp 0,71 0,75 1 0 Size 2,8 3,37 3,18 2,54

exp_contrib 0,77 0,76 0,99 0,2 d_growth (t+1)-(t-1) 0,6 1,83 0,96 1,25

growth t+1 3,61 2,89 3,4 3,25 d_gdppcpps(t+1)-(t-1) 0,89 0,23 0,68 0,6

d_ gdppcpps% 4,44 1,72 3,6 3,14 d_exp -2,2 -2,8 -3,1 -0,5 d_rev 0,64 0,5 0,04 2,03

Conclusions Significant adjustments lead to sustainable reduction of budget deficit – there is a signal of credible commitment of the authorities to address budgetary imbalances, which could enhance their success. The composition of fiscal adjustment is very relevant for its effects.There is evidence that it is effective if it consists on mixed measures to reduce expenditures – but the structure of public expenditures is also relevant, to improve revenues mobilization – but the structure of public revenues is also relevant. Comparing the successful and the unsuccessful episodes of fiscal adjustment, there can be noticed that, in average, a successful fiscal adjustment has a smaller size of the fiscal adjustment, a smaller change of growth rate, a greater growth rate one year after the adjustment, a greater change of gross domestic product per capita in PPS is, in absolute and relative value, a smaller decrease of public expenditure,a greater increase of public revenue.

References Alesina, A,, Perotti, R, (1995) „Fiscal Expansions and Adjustment in OECD Countries”,

Economic Policy Alesina, A,, Perotti, R, (1996) „Fiscal Adjustment in OECD Countries: Composition and

Macroeconomic Effects”, NBER working papers Obreja Brașoveanu, L. (2011) “Composition and determinants of fiscal adjustment’s succes

in the EU27 context”, The Review of Finance and Banking, volume 3, issue 2, decembre 2011, http://rfb.ase.ro/articole/P2.pdf

Purfield, C, (2003) „Fiscal Adjustment in Transition Countries: Evidence from the 1990s”, IMF working paper

Stoian, A. (2011) "A Retrospective Approach on Assessing Fiscal Vulnerability: Empirical Evidence for Overindebted European Countries", Timisoara Journal of Economics, West University of Timisoara, Romania, Faculty of Economics and Business Administration, vol. 4(3(15)).


The Stapled Anastomoses in Rectal Cancer Surgery – Modern Alternative for Bowel Reconstruction


Surgical Clinic of Colentina Hospital

Abstract Colorectal cancer represents one of the most frequently tumor pathologies, despite the efforts for early diagnosis and the therapeutic progress made in the last few years. In case of rectal cancer, the need for oncologic resection is combined with the goal of sphincter preservation with coloanal continuity reestablished. That is where the stapled anastomosis allowed the decrease of the resection level, with shortened operative duration and rapid healing. In Colentina Surgical Clinic were operated 372 cases with this pathology in the last 10 years (2002-2011). In 169 cases were undergone surgical procedures with reestablishing of the intestinal continuity, 58 cases of whom being represented by anterior resection with stapled anastomosis. Hartmann resection was done in 48 cases, 35 cases of these benefited of subsequent intervention for continuity reestablishment (23 cases of stapled anastomosis). Anastomotic leakage was noted in 41 cases, from which 24 cases benefited of conservative approach.

Key words: rectal cancer, surgical treatment, stapled anastomoses.

Introduction Resumption and improvement of mechanic suture procedures represented a huge

technical progress in digestive surgery, being of highly importance in cases of sutures needed to be done at the extremities of the digestive tube (esophagus and rectum). Rectal surgery especially benefits from technique of mechanic anastomosis, which allows a descent of the level of anterior resection close to levator muscles floor, with accomplishment of what is known as low anterior resection. Such solving manner made possible in the last year to avoid the iliac anus, allowing for decreasing number of abdominal perineal resections, with increase postoperative comfort, in conditions of oncologic surgery accomplishment (1, 2, 3, 4).

Hartmann interventions, mainly effectuated as emergency procedures for complicated rectal tumors, in elderly or in patients with associated organic diseases that counter indicate assuming of great anesthesic and surgical risks, benefit by technique of stapled anastomoses at the moment of colon reintegration with continuity reestablishment, which shorten the intervention and permit a rapid postoperative healing evolution.

Many studies highlighted the benefits of stapled anastomoses, mainly represented by decrease of tissue manipulation (minimal bleeding, minor trauma with less postoperative edema), rapid reestablishment of intestinal peristaltic and rapid postoperative recovery of the patient. The main disadvantage is represented by the high cost of stapler devices (5).

The fundaments of safety anastomosis, even manual or mechanic, depend on adequate blood irrigation of both digestive anastomotic ends, lack of anastomotic tension,


accurate execution, lack of distal obstruction, correct mechanic preparation of the large bowel (impossible to be fulfilled in case of emergency intervention, could be realize with similar results by mean of so called orthograde intraoperative lavage). Decision for performing of mechanic or manual anastomosis finally represents a combination between surgeon preference and the individual perception about the advantages of each method, both of them being dependent on anterior operative experience (6).

The development and diversification of mechanic suture devices (staplers) allowed for an important progress in colorectal surgery to be done, considering that low colorectal anastomoses are often impossible by manual suture with conventional instruments (6, 7, 8). Circular end-to-end anastomosis stapler (EEA) of 28, 31 or 33 mm diameter is successfully used for accomplishment of low colorectal anastomosis.

intraluminal stapler (ILS), as known as end-to-end circular stapler (CEEA); also possible used for end-to-side, side-to-end or even side-to-side anastomosis

TA linear stapler (toracoabdominal or transversal anastomosis); used for closure of loop ends

gastrointestinal anastomosis stapler (GIA), used for side-to-side anastomosis; it includes a cutting knife


1. Material and method In the period of 2002–2011 in Surgical Clinic of Colentina Hospital were

diagnosed and treated 372 patients with rectal cancer. The study group was analyzed in a retrospective descriptive manner, based on registration medical papers and operative protocols.

Tumor localization is important as regards the type of surgical intervention to be chosen: it can be seen that most tumors (53%) were located in the rectal ampoule.

RECTAL TUMOR TOPOGRAPHY Nr. of cases % rectosigmoid junction 126 34 %

rectal ampoule 190 53 % anal canal 56 13 %

Tumors localized at the rectosigmoid junction benefited in the majority of cases from sphincter preservation interventions due to their topography but also to early presentation with ample symptomatology, compared to those localized in the rectal ampoule. For the tumors localized in the anal canal the treatment had to choose between local excision, rectum resection with coloanal anastomosis, pull-through technique or abdomino-perineal resection with definitive terminal left iliac colostomy.

In cases of tumor localized at rectal ampoule level, surgical interventions we have practiced were represented by anterior resection, even of low type (with stapled colorectal anastomosis in most situations of low resection), pull-through technique interventions or even abdominoperineal resections with definitive terminal left iliac colostomy.

In those situations complicated by occlusion, as well in those were the general status of the patient did not permit ample and long standing interventions, the surgical option was represented by Hartmann intervention (48 cases). In 35 cases of these we pursue 3-6 months later with surgical reintervention for intestinal continuity reestablishment (23 cases were accomplished by stapled anastomosis).

Considering the factors mentioned above, the accomplished surgical interventions we have done are represented as it follows:


TYPE OF INTERVENTION Nr. of cases % Miles 138 37 % Dixon 149 40 %

Hartmann 48 13 % Iliac anus 11 3 %

pull-through 9 2 % resection with coloanal anastomosis 11 3 %

local excision 6 2 %

Considering the 149 cases submitted for Dixon anterior resection, 58 of them

benefitted from possibility of mechanic anastomosis executed with circular stapler (EEA 28, 31 or 33).

DIXON OPERATION (149) Nr. of cases % without stapled anastomosis 91 61 %

with stapled anastomosis 58 39 %

Immediate postoperative complications, even rather frequent, did not raise distinct

problems, being mainly represented by abdominal or perineal wound infections (52 cases), anastomotic leakage (41 cases), urinary retention (45 cases) and sexual dysfunction (48 cases).

IMEDIATE POSTOPERATIVE COMPLICATIONS Nr. of cases

%

abdominal or perineal wound infection 52 14 % anastomotic leakage 41 11 %

urinary retention 45 12 %

sexual dysfunction 48 13 %


2. Results and discussions It can be observed that interventions most frequently done were represented by

anterior resection Dixon and abdominoperineal resection Miles, in some equal proportion. Though it is an intervention ended by permanent iliac colostomy, the use of abdominoperineal resection is justified by delayed presentation, in advanced stages of the disease, when the use of other procedure should not have radical goal. In the last period, the proportion of anterior resections is getting high (50 Dixon resections of 143 patients treated in the period of 2002-2006, comparing to 99 Dixon resections of 202 patients treated in the period of 2007-2011), such representing an increase of the rate of this type of intervention from 35% to 49%. This was possible also by introduction of mechanic suture devices that allowed us to perform safe lower anterior resection close to the limit of the levator ani muscles.

DIXON ANTERIOR RESECTION Nr. of cases % 2002-2006 50 of 143 35 % 2007-2011 99 of 202 49 %


Stapled anastomosis proved its advantages represented by decrease of tissue

manipulation, with subsequent diminished bleeding and tissue trauma, rapid reestablishment of intestinal peristalsis and rapid postoperative recovery of the patient. Main advantage consists in possibility to obtain good reconstruction of the intestinal wall on the inferior rectum, where manual suture is more difficult to be accomplished. Main disadvantage is represented by the high cost of the device. There were no differences as concerns the postoperative complications (anastomotic fistulas, strictures) or recurrence rate between the two modalities of anastomotic execution.

The management of the anastomotic leakage (41 cases) was conservative in 24 cases. The rest of 17 cases needed surgical reinterventions that realized the closure of the rectal stump, with terminal left iliac colostomy.

3. Conclusions Rectal cancer continues to rise a lot of problems as concerns the increased

percentage of advanced cases, as well the technical solutions requested by each case.

Stapled anastomoses allow accomplishment of low anterior resections, in situations where continuity reestablishment by manual anastomoses is not technical possible.

Postoperative complication rates are not significantly different between the two modalities of intestinal continuity recovery, manual versus mechanic, being mainly dependent on surgeon experience and correct intraoperative achievement of the colorectal surgical principles.

Mechanic anastomosis permits a more rapid postoperative recovery of the patients which were submitted for rectal cancer surgery.

High cost of stapler devices continues to represent the main disadvantage of use of mechanic anastomoses.

References

Mastalier B. – Cancerul de rect, Editura Universitară Carol Davila, Bucureşti, 2011, 53-60. Mastalier B., Simion S. – Our experience regarding the stapled anastomoses in rectal cancer

surgery. Journal of Medicine and Life, nr.3, vol. 4, 2011. Petz von A. – Zur Technik der Magenresektion. Ein neuer Magen Darmnehapparat.

Zentralbl Chir. 1924, 51: 179. Ravitch M. M., Brown I. W., Daviglus G. F., – Experimental and clinical use of the Soviet

bronchus stapling instrument. Surgery, 1959, 46: 97 Doran H., Pătraşcu Tr., Catrina E., Mihalache O. – Operaţia Hartmann. Evaluarea unei

experienţe clinice de 30 de ani. Chirurgia (Buc.) 2008, nr. 4, vol. 103: 413-416. Beuran M., Chiotoroiu Al. L., Chilie A., Morteanu S., Vartic M., Avram M., Lică I., Roşu

O. – Anastomozele manuale versus anastomozele mecanice în cancerul colo-rectal complicat - studiu retrospectiv. Chirurgia (Buc.) 2010, nr. 5, vol. 105: 645-651.

Angelescu M., Jitea N., Angelescu N. – Utilizarea aparatelor de sutură mecanică în chi-rurgia generală. Chirurgia (Buc.) 1999, nr. 5, vol. 94: 367-375.

Funariu Gh., Pop C. E., Ionescu C., Scurtu R., Dindelegan G. – Anastomoze mecanice în chirurgia rectocolică. Chirurgia (Buc.) 2001, nr. 2, vol. 96: 213-219.


A Regional Comparative Outlook of the Romanian Tourism Industry Competitiveness

Carmen MORARU

Ministry of Regional Development and Tourism, Bucharest, Romania

[email protected] Abstract The paper aims to determine if the Romanian tourism product has growth

prospects using several diagnose and assessment tools: such as BCG matrix (Boston Consulting Group), "Porter Five Forces" model and finally, we are going to analyze the main products in the portfolio using the Ansoff's Matrix. This approach will help us decide what strategy is appropriate for each product.

The last step will be to determine the degree of competitiveness of the Romanian tourism using the Tourism Competitiveness Index of the World Economic Forum.

An analysis of the position of the Romanian tourism, based on the data we dispose have on hand, will help us determine to what extent the investments in this industry can give the expected results, which are the difficulties investors will face and the stakeholders involved in the tourism industry in Romania and which is the current position of each product we intend to introduce on the market. To estimate the profitability and the potential of the Romanian tourism, we will use the model developed by Boston Consulting Group, the BCG matrix. Regarding the assessment of the competitiveness of the industry, we find Porter Five Forces model to be the most appropriate. Finally we will analyze each product using Ansoff's product-market matrix.

Key words: competitiveness, tourism product, tourism competitive index, competitive position

1. To invest or not to invest For a tourist destination, a research is a complicated endeavor, given the difficulty

to predict with certainty the market share of a destination in a dispersed and highly competitive market such as tourism market. Of course it is difficult to gauge the popularity of a given product on a specific market source. We believe, however, that the application of the BCG matrix can be a useful tool to determine the potential of Romania as a tourist destination. The purpose of our initiative is to establish the extent to which tourism is a viable alternative for economic development in Romania, from the perspective of the growth rate in tourism revenue and of market share in the target countries.

BCG matrix involves two simple variables: the pace of market growth to determine its attractiveness and the market share of the product to see how competitive is the product / portfolio of products at a given time1 Designed to analyze and evaluate the portfolio of products of a company, this tool is used to measure the growth prospects of a

1 Bob de Wit, Ron Meyer, „ Strategy Synthesis – resolving strategy paradoxes to create competitive advantage”, Thomson Learning, 2005, page 131.


product, to make it fit into a category and make a decision regarding the market strategy. In terms of market share and market growth rate, there are four types of products2:

- Stars - products with a high market share in a market with a rapid growth rate. It is advisable to invest in these products, since they may become more profitable.

- Cash cows - products with a market leading position, producing consistent revenue without having to require heavy investment. They have a large share in a market whose growth rate is decreasing.

- Question mark - are products that have a small market share in a market that grows quickly. In addition, an analysis of the competitive context is needed, before deciding whether to invest or not.

- Dogs - products which are unprofitable, or have a small margin of profit in a shrinking market.

In the present paper we are not going to develop a portfolio analysis, but we’ll look at tourism as if it was the only product of the Romania’s portfolio. The market share of the target markets is 1.2%, previously presented in the analysis for the brand of the country. As for the market growth rate, we will use the 4% forecast provided by the World Tourism Organization for the worldwide tourism. We will start from the premise that in a fragmented market, with dozens of players, a market share of 1.2% is an average one. Moreover, the European Tourism Commission statistics show that, regarding Europe, a market share of 1.2%, is significant.

We could tackle the tourist industry in Romania, given the specificity of the tourism offer, as a cluster type system, that we could use also in future decisions regarding the most appropriate development strategy. In this paper we will use the definition (revised) of clusters as it was given by Michael Porter3: "Clusters are geographic concentrations of interconnected companies and institutions, in a particular field. Clusters comprise a group of related industries and other entities important in terms of competition. These include, for example, suppliers of specialized inputs such as components, machinery and services, or providers of specialized infrastructure. Often, clusters extend to different downstream channels and customers and laterally to manufacturers of complementary products and the industries related by skills, technologies or common inputs. Finally, some clusters include governmental and other institutions - such as universities, standards agencies, think tanks, vocational training providers and employers - to provide specialized training, education, information, research and technical support.”

The tourism industry is part of the category of those branches described and analyzed as a cluster type branch.

2. Tourism industry - outlook The assessment and the understanding of the specificity and dynamics of the

industrial branch, which is expected to invest in, are essential before deciding on making that industry a priority economic sector. Porter Five Forces, a model that allows diagnosis and assessment of the position of an industrial branch by evaluating the five forces acting on it (the intensity of the competition on the market, the power of the suppliers, the existence of substitutes for the products we are trading and the threat of entry of new competitors) is relevant to the present situation. We need to establish if entering on the

2 Marcel van Assen, Gerben van den Berg, Paul Pietersma, „Key Management Models”, FT Prentice Hall, 2009 3 Mercedes Delgado, Michael E. Porter, Scott Stern,” Clusters, Convergence, and Economic Performance” Submitted for publication, March 11, 201 1


tourist market and tourist industry is an attractive option for Romania or whether Romania should focus on investing the resources available in other industries that are more efficient. As regards Romania, the analysis of variables shows that:

1. Competition in the market: It is a market characterized by a high degree of competition, with several players who compete with similar tourist products. It is a market dominated by a few powerful players. The main source markets are Germany, France, Italy and Russia. They are target markets for Romania, as well as for the direct competitors of Romania, such as Bulgaria, Austria and Hungary. They are strong competitors with a longer tradition than Romania, with a better reputation in the market and some of them, such as Austria, are capable of producing tourist products and services on a large scale, and later sell them at attractive prices. We can say that the degree of rivalry is high. On a scale from 1 to 5 we appreciate it to be 3.5.

2. The buyers’ influence: This should be considered more complex. Buyer's tendency to replace the offer in Romania with another tourist destination, especially one of those we compete directly with, can be great if we are talking about products that are specific for Romania, such as Danube Delta. It is similarly, if we talk about natural potential in terms of hiking tourism. For products in which Romania does not have a competitive advantage, what experts call "switching costs", are small. On the other hand, the offer diversified worldwide, as well as the numerous sources of information, make the power of the buyer grow. We appreciate that the buyer’s power is at an average level of 2.5.

3. The suppliers' potential: If we talk about the Romanian tourism product, we can consider the suppliers to be the companies delivering tourism the materials and the technologies necessary to provide the services contracted by the tourists: suppliers of food, utilities, transport services, recreational services, etc. We believe that the power of the suppliers is small in most cases due to their large number, the low level of product differentiation and due to their dependency towards tourism. An exception is the utility providers, which have a monopoly position on the Romanian market. But their functioning is regulated by the State, so that they must obey the laws in force. In terms of tourist attractions, most of them are under the administration of the State. Therefore, we consider that the power of the suppliers is below average, and an index of 1.50 is just enough.

4. The existence of substitutes - The danger of substituting the tourism products offered by Romania with another type of tourism products, is great. The worldwide existing supply is complex and attractive, including tourism products such as seaside resort, ski, exotic destinations, or amusement parks, which offer in the same place, a diverse set of experiences, specific to different areas of the world. This chapter has a score of 3.5.

5. Possible dangers for new players - Tourism is a complex industry that depends on the existence of a natural or man-made tourist potential, on the existence of an infrastructure and geographical positioning. Political stability, membership of an organization that encourages the free movement and, above all, the safety of that destination, are essential conditions for a country to enter the tourism market. These barriers are very hard to remove and they require very high costs and diplomatic efforts. Moreover, even if eliminating many of these barriers, the marketing and advertising costs are high and these are costs that can never be recovered when taking the decision to leave the market. In these circumstances, we believe that the possibility for new tourist destinations to enter the market, jeopardizing Romania’s position, is very small and we grade it with 0.5.


Overall, the tourism accounted for 11.5 points, so it can be considered an attractive industry.

The high degree of rivalry and the existence of many tourist destinations which can substitute Romania, require, however, continued efforts in innovation for tourism product differentiation. In addition, a correct strategy regarding the tourist product is essential. Ansoff's matrix will help us choose the right strategy for a product.

3. Portfolio of products The market strategy development of the Romanian tourism must take into account

many aspects: - The specifics and the needs of the target markets - The specifics of each product in the portfolio - The synergies between the market and the product Romania's portfolio consists of six products: - Cultural tours; - Ecotourism; - Rural tourism; - Spa and wellness tourism; - City breaks; - Active and adventure tourism. These could be promoted on eight target markets: Germany, United Kingdom,

Italy, Russia, Austria, USA, France and Hungary under the Masterplan for the development of the Romanian tourism during 2007-2026, conducted by the World Tourism Organization’s experts.

The implementation of the strategy is not indicated to be the same for all the products, since each has its specifics and delivers different messages to the market. Therefore, Romania needs a method to assist in shaping a strategy for managing the portfolio. I think the Ansoff’s matrix is a useful tool, which provides solutions for each combination of the product and market4.

Depending on the product-market report, there are four possible competitive strategies:

• Market penetration (current product -current market) • Market development (existing product - new market). • Product development (new product - existing market) • Diversification (new product is promoted in a new market.) When referring to Romania, we can say that there is no new market, meaning that

there is no market where the Romanian tourism product is unknown. In terms of tourism products in the portfolio, we can say that the cultural circuits and the rural tourism are already existing products, products known abroad, which will be promoted in already existing markets. Regarding City breaks, Bucharest and Sibiu are already known products, thus they fit into the same category. If other cities will be promoted, then we will have to promote new products in already existing markets.

Nature tourism as well as Active and Adventure tourism are new products, which will also be promoted in the existing markets. A special case is the Spa and Wellness tourism that in the past was promoted in the foreign markets, but due to the outdated material basis has become uncompetitive. I consider that, in this case, we have a product that needs to be rethought, put on new bases, so that it totally changes its image associated

4 Key management Models, page 6:


with the old product. Summarizing, we can say that the Romanian tourism portfolio consists of products which fall into two strategies:

• Market penetration for: cultural tours, rural tourism, City breaks (Bucharest and Sibiu)

• Product development for: nature tourism, active and adventure tourism, spa and wellness tourism, City breaks (the remaining cities).

In consequence, it is mandatory that the authorities adjust their competitive strategy depending on the category in which the product is located. Beyond this strategy, it is important to analyze the level of competitiveness of Romania in relation to its main competitors.

4. Romania – the competitive position in the region The definition of competitiveness is based on the position in the market, as

compared with the competition, of the entity that markets a product or a service. "Competitiveness is our ability to produce goods and services that meet the test of international competition while our citizens enjoy a standard of living that is both rising and sustainable.5„ I consider Krugmann’s definition to be as yet little defensive, not bringing in the foreground the intention of any operator to increase the level of sales at the expense of the direct competitors. That is why I choose the definition which sees competitiveness as "the ability of a country to support and expand its international market share and at the same time to improve standard of living of its population"6. When referring strictly to the tourism industry, then we can define the tourism competitiveness as a "relative competitive position (in terms of profits and growth) of a country's tourism industry within the global market, including the developed and developing countries, through tourism which increases the level of the income of its citizens and improves their standard of living7"

How can the competitiveness be measured is still generating debate. The data presented above shows Romania's position in relation to its competitors,

both industry-wide and in relation to the target markets. Apparently, Romania has experienced a growth rate of tourism higher than the competition, but the pace of growth of the Romanian tourism is calculated starting from a smaller base than that of its main rivals: Bulgaria, Hungary and Austria. In these circumstances it is risky to say that Romania's position in the market is becoming more solid. We could say that, in order to realistically identify the actual place of Romania, but also to see the weaknesses and the strengths of the country in the tourism market, it is useful to determine how competitive is Romania in relation to its main rivals.

Economists consider three methods for quantifying the degree of competitiveness8: The cost-benefit analysis: is a method for measurig competitiveness based on

financial indicators such as production costs or price competitiveness. We believe that this method is suitable for analyzing a company's competitiveness, but it is not a very efficient method in the case of countries in which the factors that influence an industry are multiple, from governmental policies to the quality of the human factor and the attitude of the population in connection with certain themes.

The resource-based analysis: this method is suitable for analyzing a company, given that it refers to resources such as access to raw materials, technology or development

5 (Paul Krugmann, Competitiveness: A dangerous obsession. Foreign Affairs, 73, 1991, page 31) 6 F Fajnzylber, International competitiveness: Agreed goal, hard task. CEPAL Review 36, page 12, 1988 7 Wei-Chiang Hong, „Competitiveness in the tourism sector”, Physica-Verlag, 2008, page 6 8 Wei-Chiang Hong, „Competitiveness in the tourism sector”, Physica-Verlag, 2008, page 37


of company-specific production processes that provide a competitive advantage in relation to other actors in the market. It is, however, less relevant for a country that can become skilled in the tourism field, even though its resources do not qualify it to aspire to such a performance. The ability to use resources is very important.

The rankings: it represents an appropriate method for analyzing a country's competitive position in the tourist market as it includes a set of factors that influence a dynamic market such as tourism, in addition to the costs or resources already existing. When determining a country's competitiveness in the tourism market, several factors must be taken into account. A good example of this is the methodology developed by the World Economic Forum to measure a country's tourism competitiveness taking into account various factors that affect the tourism market, such as infrastructure, labor, public policies, health, environment, safety offered by that destination, communication infrastructure, existing natural resources, population attitude towards tourists, etc. It is a much more efficient and realistic method, even more so as the analysis models based on cost, price or resources have proven ineffective in tourism: for example, Egypt is more competitive with regard to the prices of tourist products and tourist resources diversity than Estonia. However, other factors influencing tourist traffic make Estonia be ranked ahead of Egypt in terms of competitiveness in tourism.

We believe that the last method is the most complete one and it can give us indications as regards to the areas in which the Romanian tourism is lacking. Therefore, in assessing the

competitive position of Romania, I will take into account the results of the Tourism Competitiveness Index developed by the World Economic Forum in 2011 which examines 14 areas to assess the competitiveness of tourism in a country: policies and legislation; sustainable development of the environment; safety and security; health and hygiene; “Tourism and Travel” as the priority system; air transport infrastructure; land transport infrastructure; tourism infrastructure; IT&C infrastructure; sector’s competitiveness in price; human resources; local population affinity for tourism; natural resources; cultural resources. Romania occupies a middle position in the Tourism Competitiveness Index developed by the World Economic Forum. Thus, Romania ranks on the 63rd position out of 139 in this ranking. All three competitors analyzed are in front of Romania: Austria - 4th place, Hungary - 38th place, Bulgaria - 48th place. The situation is much worse if we take into account only the classification for the European area, where Romania ranks 34th out of 42 states. Basically, in this ranking Romania surpasses in tourism competition only Albania, Georgia, Macedonia, Serbia, Ukraine, Armenia, Bosnia - Herzegovina and Moldova. The performances of Bulgaria and Hungary are unexpectedly very good. In the meantime, the position of Austria is not surprizing. Interestingly, both countries, Bulgaria and Hungary have achieved a good outcome by attractive strategies: Bulgaria has relied on increasing the number of travelers in search of cheap destinations, while Hungary has attracted tourists for a day by offering a cheaper exchange rate 9.

:Our conclusion is that Romania has a weak competitive position in relation to the three countries it competes with, for the same tourism products. On the other hand, Romania's problems are not related to its tourism potential, but to the wrong strategy approach and to the small investment in certain areas.

- The poor results of the Romanian tourism are not just a marketing problem

9 World Economic Forum - Tourism Competitiveness Index 2011, page 40


- The resources – the strategy mix is a winner in a dynamic industry such as tourism, as it is demonstrated by Bulgaria and Hungary

- Austria is clearly a competitor from another league, which should make us use a defensive strategy in the markets we compete

Romania must identify the weaknesses and move on to a structural reform.

References Bob de Wit, Ron Meyer, Strategy Synthesis – resolving strategy paradoxes to create

competitive advantage, Thomson Learning, 2005, page 131. Marcel van Assen, Gerben van den Berg, Paul Pietersma, Key Management Models, FT

Prentice Hall, 2009 Mercedes Delgado, Michael E. Porter, Scott Stern Clusters, Convergence, and Economic

Performance, submitted for publication, March 11, 2011 Mill Robert, Morrison Alistair, The Tourism System, 2009 Paul Krugmann, Competitiveness: A dangerous obsession. Foreign Affairs, 73, 1991 Romanian Ministry of Tourism, THR & TNS, “Development of the new tourism brand for

Romania”, 2010 Wei-Chiang Hong, Competitiveness in the tourism sector, Physica-Verlag, 2008 World Economic Forum - Tourism Competitiveness Index 2011


Legal and Methodological Backgrounds of the Corporate Social Responsibility

Univ. tutor Iacob BACIU "Dimitrie Cantemir" Christian University, Bucharest

[email protected]

Abstract

The legal and methodological issues on corporate social responsibility are obsolete and are in addition to corporate governance, strengthening the importance of running a company in the context of recent radical changes occurring in the global economy and, implicitly, new trends in the context of financial globalization. The need for the emergence of the concept of “corporate governance” as well as governance implications on the internal environment of firms, represented by shareholders and employees, or the external environment, represented by the creditors, suppliers and the community made a presentation of inappropriate combinations of key accounts, most often fraudulent, leading to the opening of resounding financial scandals in Europe and the United States of America. Social responsibility means that a company can take care of both profitability and development, as well as social and environmental impact. The existence of an enterprise is not just that of producing a profit, but it has a social responsibility in the sense that it belongs to society in general. Corporate governance varies significantly from country to country depending on economic factors, political, financial, social cultural or country-specific. The organization must be concerned not only the exploitation of human, natural, financial resources, but also its image in society by adopting strategies and social contracts which has to be concerted, valued and accepted by consensus. Key words: governance, company, internal audit, control

JEL Classification: G32, G33, G34, M42 1. CSR models in the world Corporate social responsibility is not a fashionable effect, it sits on some solid foundation, both historical and conceptual. One of the definitions of CSR, which brings together the broadest consensus on European plan, found in the document published by the European Community in July 2001 and known as ”Green Card” is: ”a concept whereby a company integrates voluntarily concerns to social and environmental issues in business operations and interaction with their stakeholders”. Stakeholders include the following groups of categories: employers, managers, employees, unions, customers, members, business partners, suppliers (stakeholders) as well as the public opinion, competitors, government, voters, NGOs, pressure and influence groups, national and international communities (affected parties). Social Responsibility basically means that a company should take care of both profitability and development and the environmental and social impact. In other words, existential justification of an enterprise, i.e. to produce income, remains intangible instance, but will be taken into account also the interests of affected and essential parties. We can say, now, that companies are concerned to move from a culture of


exploitation of resources (human, natural, financial) to a refreshed culture of new management by adopting strategies based on responsibility and recognition of the impact their work has of all partners involved and influenced. The U.S. has the longest history of CSR over time, but UK and European Union countries and recently Russia, have approached and developed CSR practices, more methodical and intense, the last 20-25 years. In most cases, European economic companies are striving for, rather, to satisfy legal or regulatory requirements multitude of CSR, which are expressed in all laws, rules and standards of those countries. In European Union, the countries that are implementing CSR reference model, that meets the most votes, results from extrapolating the European model of excellence for quality, EFQM (European Foundation of Quality Management). The following table shows some comparative characteristic features of CSR in the U.S. and Europe.

Table 1. CSR models for American and European context American context European context

Economical responsibilities Policy considerations of enterprises with corporate management, compensation and protection of customers;

Legislation (minimum wage legislation, the overtime, development and testing of pharmaceutical products etc.);

Legal responsibilities Low level of legal obligations for business

Relatively high in terms of legislation for business activities;

Ethical responsibilities Corporative policies concerning local communities;

High level of taxation, stipulations connected with the high level of social support;

Philanthropic responsibilities

Tangible initiatives that support arts, culture and higher education;

High level of taxation, since governments are cautious in regard to the main culture, education, etc.

CSR in the UK is different. He draws and combines models of U.S. and Continental Europe and is proving to be more powerful than either of the source model. The explanation lies in the fact that in UK particularly, between government and corporations is an ongoing dialogue, encouraging investment in priority projects that contain the highest dose of CSR. It can be said that in Romania the debate of CSR progresses, information and training to many entrepreneurs is widening, but implementation of these concepts by their companies is quite hard.

2. Corporate governance and CSR Corporate governance is a central and dynamic aspect of economic reality, becoming more present in many countries around the world. In Romanian language, the term ”governance” is synonymous with the ”administration” or the ”leadership”, involving all activities within an entity that falls under the management. In this regard, if the term ”governance” means ”leadership”, than the term ”corporate governance” lead the idea of overall driving of the whole entity, whereas the term ”corporate” comes from the word ”body (corp)”, suggesting the general idea, the whole unit. Corporate governance covers a wide range of fields, from the economy to information theory, law, accounting, finance, management, psychology, sociology and policy, although corporate governance is closely related to the management entity and its


structures. It is recognized that this concept includes within its major problems the social responsibility and ethical business practices. Also, corporate governance has a very broad connotation, including items such as internal audit and external transparency, very tight deadlines for financial reporting and disclosure to external users. Also, in April 1999, the Organization for Economic Cooperation and Development believes that corporate governance should specify the distribution of rights and responsibilities among different categories of people involved in the company, such as board of directors, directors, shareholders and other stakeholders, setting rules and procedures for making decisions on the activities of certain companies. Also the Organisation for Economic Cooperation and Development believes that corporate governance is at the same time, both a set of relationships between management unit, the board of directors, shareholders and other interested groups and the structure through which company objectives are set and the means to they are achieved, and the system of incentives offered by the board of directors and management to enhance shareholders' interests and goals of society. As already stated, the concept of ”corporate governance” refers both to how a corporation is managed and controlled to achieve the preset objectives and the system by which the entity relates to stakeholders, while protecting their interests inherently. 3. Internal audit - function of corporate governance and its role in CSR In recent decades, internal auditing is increasingly accepted as a function of the company, which plays an important role in corporate governance. It must be an independent and objective function in a corporate level. Economic entity aims to implement the three goals listed in the definition of internal audit, namely: corporate governance, risk management and internal control system so that internal audit to be a key component of corporate monitoring of these ideals. As already stated, the task management is to still installing a system to prevent fraud within the organization and internal audit has the responsibility of providing their own assistance, assessing risks and strategies for corporate control, suggesting proposals, recommendations and solutions to mitigate the threat of fraud and improve the control strategy. Interest in corporate governance in recent years has fueled significantly the force of the audit. The important role of internal audit of the organization derives from its influences on the internal control. Economic crises resulting from huge financial scandals that took place on the European and American scene revealed that accounting fraud is largely attributed to lack of form control laid down in internal regulations of companies. Thus, there are highlighted the close links between fraud, corporate governance and internal audit role. In the last three decades, at international level, have appeared corporations involved in various inadequate combinations accounts (sometimes fraudulent patterns) that ultimately proved to be the main causes of bankruptcies and financial scandals landslide. Among the most important common reasons of these scandals were related to managers' incompetence, failure procedures under domestic regulations, disregard of risk management, poor distribution of roles and responsibilities, ignoring the recommendations provided by internal auditors or external audit ineffectiveness. The role of CSR increased lately. Although failures of corporate governance on the European continent are spectacular and large, neither American continent has led lack of financial scandals of corporate which are, surprisingly, in financial meltdown. Furthermore, because of broader financial market development in the United States of America, financial disasters have major implications greater than those occurring in Europe. In this sense, the most controversial and shocking series of financial fraud, where energy company Enron is considered to be the most resounding failure in U.S. history, continuing to shake the economic and political world


overseas. This company went bankrupt in 2001, having some secret affairs that hid billions of dollars in debt, being the seventh of the most important American companies. So, thousands of employees lost their jobs and investors lost billions of dollars from the scandal. The Enron scandal began when the company had overestimated the benefit, and underestimating the debts. Former financial director of group Enron, Andrew Fastow, had created and led financial companies as front company used to conceal the extent of its losses and to give the impression to financial groups that Enron healthy work. The scandal broke on December 3, 2001, when the corporation declared bankruptcy suddenly, although the year before announced a hefty profit. When the company went into financial collapse, 20000 employees were made redundant. Thus, their pensions no longer exist and the shares are no longer worth anything. Paradoxically, the Enron scandal was not even so big itself, but the human and financial costs involved in it were huge, estimating that the fall is costing the corporation's employees and its investors more than U.S. $ 60 billion. 4. Legal aspects regarding CSR in the globalization era The corporate governance of an entity is a social, political, legal, economic, financial and accounting construction, depending on the nature of society and its evolution. Weak legal protection of minority shareholders in many East-Asian countries have allowed majority shareholders to increase their wealth expropriation of minority shareholders, in case of disorder investor confidence in a particular company. Moreover, it demonstrated empirically that variables depending on corporate governance explained the largest variation in exchange rates and stock market performance during the Asian crisis, rather than macro-economic variables. In return of insider systems are outsider systems, i.e. Those financial and corporate governance systems in which most big companies are controlled by managers, but are held by outside shareholders, such as financial institutions and individual shareholders. The situation in question is intended to lead to well-known separation or ”divorce” of the property control. Until recently, shareholders, such as financial institutions, chose to be passive and to pursue short term objectives, preferring an outsider type strategy, exit one, to the detriment of insider input. In the United Kingdom and United States significant institutional investors – characterizing the outsider system – currently tend to have a substantial influence on company directors. In most American corporations, the Board is composed of several other senior executives and external members. Thus, the executive members of the board - inside directors - present strategic projects, while providing the necessary information flow and meantime non-executive members - outside directors – are external components of the company's managerial, accounting control functions on board operations site. This body should have access to effective information flow in order to carry out their role, just because the information must come from the control. Also leading powers of the board in the American vision system include management oversight, control of financial performance and obtaining resources, ensure compliance and understanding of social responsibility of the entity. It appears that the functions contained in the American system does not differ substantially from those referred to in the corporate systems of other countries. To enhance the contribution of independent directors in the board of management, is provided the formation of other committees like the audit committee - in order to choose the auditors and to establish specific rules for internal control, the executive committee - which acts as the refill the Board for urgent matters, the compensation committee, whose role is to determine the remuneration of top managers, according to the economic


objectives set. Studies conducted in countries with market economies strengthened reveals the great influence of large shareholders have on business managers. So, in some countries may deduct a certain correlation between the degree of concentration of shares and turnover of managers, so that increasing concentration of ownership would, at first glance, a positive influence on corporate governance, because the ownership of shares by increasing considerably fewer people control over the work of managers. Therefore, should be registered an increase greater coherence of actions by maximizing profit or strengthening the market position of company. Noting the success of U.S. capital markets in recent years, Germany has begun to focus its corporate governance system closer to that of the U.S. Analyzing the German system of corporate governance, however, we find features combined with those of the American system and the specific elements of complex circumstances, corporate culture, cultural values, patterns and harmonizing national reporting - accounting and legislative issues. The involvement of public authorities in economic activity is particularly important, being able to talk in Germany of a corporatism that through collective bargaining determines incomes policy concertation. Industrial relations are characterized by great diversity in Germany, being able to detect a high degree of consultation between union confederations and employers' associations, while the unions are well organized and effectively cooperate with each other. As I noted during this study, literature consider that European and Japanese models of corporate business are somewhat similar, in that corporate solidarity combine with social harmony. Unlike these systems, the Anglo-American model is based on respect for the individual as a social norm, a key factor that defines the structure of corporate affairs being the notion of contractual relationship between equal individuals. In this Anglo-American model the corporate governance is based on the idea that shareholders are entitled by contract to claim the residual profit company as the last who bear the risks. In Japan there has been a transformation of corporate ownership and Japanese institutional investors have started to recognize the financial benefits can be obtained from improved corporate governance.

5. Conclusion In conclusion, looking at aspects of corporate governance and CSR, a few ideas, such as the fact that corporate governance involves not only monitoring and stimulation in order to obtain performance, it should encourage advanced practice, to make a decisive contribution not only in defending the interests of investors but also to ensure social stability, encouraging mobility and quality of human capital growth, the orderly processes of production, strong correlation with culture, i.e. in the era of globalization CSR (corporate governance in complentarea) define the key for progress society as a community rather than shareholders.

References xxx OECD (2004) Principles of Corporate Governace, online la: http://www.oecd.org/document/49/0,3343,en_2649_34813_31530865_1_1_1_1,00.html, xxx The EFQM Framework for Corporate Social Responsability, 2004 xxx The European Quest for Excellence, EFQM 10th anniversarz book,1999 www.markmedia.ro www.csr-romania.ro www.responsabilitatesociala.ro www.csr.com www.ec.europa.eu


Universal International Treaties on the Protection of Human Rights



Abstract The international treaties in the field of human rights represent the main source of

law for the protection of fundamental rights and liberties. The universal treaties, general or specialized, established a common denominator at the international level, no matter might be the specificity of different regional systems, for the protection of human rights.

Key words: human rights protection, universal treaties, general / specialized treaties

1. Concepts. Classification. In the field of human rights, the international treaty is, as compared to the custom,

the most important source of the international human rights law. Under article 2 paragraph 1 of the 1969 Vienna Convention on the Law of

Treaties, treaty means ”an international agreement concluded between States in written form and governed by international law, whether embodied in a single instrument or in two or more related instruments and whatever its particular designation”1.

International human rights treaties may fall within the following categories according to various criteria. According to the geographical criterion, the international treaties in the field may be classified into universal treaties (UN system) and regional treaties (applicable at regional level: European, Inter-American, African etc.).

In this paper we intend to briefly specify a few of the most important universal international treaties in the field of human rights.

2. Universal international treaties These international treaties are those adopted within the United Nations

Organization and also at the level of specialized institutions within the UN system. In turn, these treaties may be classified into general treaties and specialized

treaties. 2.1. General Treaties This section may include: - International Covenant on Civil and Political Rights adopted on 16 December

1966 under Resolution 2200 A (XXI) of the United Nations General Assembly. The Covenant came into force on 23 March 1976 and, on 1 February 2012, the United Nations Secretary General held records of 74 states registered as signatories and of 167 states as parties. Romania signed this Covenant on 27 June 1968 and submitted the ratification instrument on 9 December 1974.2

1 Vienna Convention on the law of treaties between the states in ”Adrian Năstase, Bogdan Aurescu, Drept Internațional contemporan, Texte esențiale” (“Adrian Nastase, Bogdan Aurescu, Contemporary International Law, Essential Texts”), R.A. Official Journal, Bucharest, 2000, page 138-139; 2 See the website of the United Nations Organization ”treaties.un.org”, Base de données, État des traités, Chapitre IV ”Droits de l'homme”;


International Covenant on Civil and Political Rights establishes the classical rights and freedoms protecting individuals from state interferences. Such guaranteed rights and freedoms included, inter alia, right to life, prohibition of torture, prohibition of slavery and forced or compulsory labour, right to freedom, etc;

- Optional Protocol to the International Covenant on Civil and Political Rights, adopted on 16 December 1966, under the same resolution of the United Nations General Assembly which also adopted the Covenant referred to above. The Protocol came into force on 23 March 1976. On 1 February 2012, the United Nations Secretary General held records of 35 states registered as signatories and of 114 states, as parties.

Romania submitted the instrument of adherence to the Optional Protocol on 20 July 1993.3

Such instrument establishes a mechanism allowing for the submission of individual complaints against violations of the rights and freedoms protected by the International Covenant on Civil and Political Rights;

- Second Optional Protocol to the International Covenant on Civil and Political Rights aiming at the abolition of the death penalty, adopted on 15 December 1989 under Resolution 44/128 of the United Nations General Assembly came into force on 11 July 1991. On 1 February 2012, the United Nations Secretary General held records of 35 states registered as signatories and of 73 states, as parties. Romania signed this Protocol on 15 March 1990 and submitted the ratification instrument on 27 February 19914;

- International Covenant on Economic, Social and Cultural Rights adopted on 16 December 1966 under Resolution 2200 A(XXI) of the United Nations General Assembly came into force on 3 January 1976. On 1 February 2012, the United Nations Secretary General held records of 70 states registered as signatories and of 160 states, as parties. Romania signed the Covenant on 27 June 1968 and submitted the ratification instrument on 9 December 1974.5

International Covenant on Economic, Social and Cultural Rights stipulates the obligation for the states to take actions, either individually or under international assistance or cooperation, for the progressive and full realization of the rights stated in this treaty, particularly by means of legislative measures.

The Covenant established a non-discrimination clause securing equality of rights for women and men in the economic, social and cultural fields.

The Covenant stipulates, first and foremost, the right to work and a series of subsequent rights, right to form trade unions, right to the protection of family, right of everyone to an adequate standard of living for himself and for his family, right of everyone to the enjoyment of the highest attainable standard of physical and mental health, right of everyone to education, right of everyone to take part in cultural life, etc.;

- Optional Protocol to the International Covenant on Economic, Social and Cultural Rights, adopted on 10 December 2008 under Resolution A/RES/63/117 of the United Nations General Assembly. This Protocol has not come into force yet. On 1 February 2012, the United Nations Secretary General held records of 39 states registered as signatories and of 7 states, as parties. Until the date hereof, Romania has not signed the Optional Protocol referred to above.6

3 Ibidem; 4 Idem; 5 Idem; 6 Idem;


Adoption of this Protocol aims at offering economic, social and cultural rights a justiciable nature, by giving individuals the possibility to notify the Economic, Social and Cultural Rights Committee of the United Nations of any violations of the rights guaranteed under the International Covenant on Economic, Social and Cultural Rights. It also acknowledges the jurisdiction of the Committee mentioned herein above to receive and analyze interstate notices or communications, subject to the submission by the state ratifying/joining the Protocol of a statement to this effect.

In this context, there are certain mentions to be made in connection with the first international document solemnly stating the fundamental rights and freedoms guaranteed to any human being, namely the Universal Declaration of Human Rights.

This document was adopted on 10 December 1948 by the United Nations General Assembly and is deemed to be the primordial source of law, of a universal character, giving birth to international regulations for the protection of human rights in contemporary time. This document offers a unitary concept of the international society after the Second World War on the rights and freedoms of the individual. By virtue of this document, the United Nations General Assembly adopted afterwards over 60 conventions, resolutions and declarations in this field.

Article 1 proclaims that “All human beings are born free and equal in dignity and rights. They are endowed with reason and conscience and should act towards one another in a spirit of brotherhood.”7.

Article 3, proclaiming everyone’s right to life, liberty and security of person and article 22, introducing the economic, social and cultural rights to benefit all people, state two fundamental characteristics of the human rights: that rights are universal and inalienable. 8

Each individual may enjoy the rights proclaimed without distinction of any kind, such as race, color, sex, language, religion, political or other opinion, national or social origin, property, birth or other status. All are equal before the law and are entitled without any discrimination to equal protection of the law. As stated in the preamble of the Declaration, the rights proclaimed constitute a common goal to be attained by all peoples, so that such rights are given universal and effective recognition and observance by all states.

Nevertheless, the Universal Declaration of Human Rights is not an international treaty, a source of legal rights and obligations. This Declaration was adopted under a resolution9 and, as any other such document, it has a political, advisory basis.

Owing to the importance attached to the field in question, it has acquired in time a fundamental significance whose mandatory force is required in the practice of the states or in the process of codification of international treaties in the field.

Besides, certain provisions of the Declaration were incorporated into the Constitutions of many states or were invoked in international or national case law, which

7 Main International Instruments on Human Rights Romania is party to, Volume I – Universal Instruments), the Romanian Institute for Human Rights, Bucharest, 1999, page 8; 8 See also Raluca Miga-Beşteliu, Catrinel Brumar, „Protecţia internaţională a Drepturilor Omului”, (”International Protection of Human Rights”), Universul Juridic Publishing House, Fifth Edition, Bucharest, 2010, page 40; 9 Resolution 217 A (III) dated 10 December 1948 of the United Nations General Assembly;


emphasizes that the Declaration was accepted as a document comprising general principles and regulations expressing common standards in the field of human rights.10

The Romanian Constitution is a similar case, testifying to the above by considering in article 20 the Universal Declaration of Human Rights to be on an equal footing with “the covenants and other treaties Romania is party to”.

2.2. Specialized Treaties Following the sequence of the Chapters in section titled “Multilateral treaties

deposited with the United Nations Secretary General”, there are listed below a few relevant international treaties:

- Chapter IV – “Human Rights” 11 Convention on the Prevention and Punishment of the Crime of Genocide,

adopted on 9 December 1948 and effective on 12 January 1951. Romania submitted the instrument of adherence on 2 November 1950;

International Convention on the Elimination of All Forms of Racial Discrimination, adopted on 21 December 1965 and effective on 4 January 1969. Romania submitted the instrument of adherence on 15 September 1970. On 16 December 1992, the United Nations General Assembly adopted the Amendment to article 8 of the International Convention as cited, ratified until the date hereof by 43 states, but not yet efffective;

Convention on the Non-Applicability of Statutory Limitations to War Crimes and Crimes Against Humanity, adopted on 26 November 1968 and effective as of 11 November 1970. Romania signed the Convention on 17 April 1969 and submitted the instrument of adherence on 15 September 1969;

Convention on the Suppression and Punishment of the Crime of Apartheid, adopted on 30 November 1973 and effective on 18 July 1976. Romania signed the Convention on 6 September 1974 and submitted the ratification instrument on 15 August 1978;

International Convention on the Elimination of All Forms of Racial Discrimination Against Women, adopted on 18 December 1979 and effective on 3 September 1981. Romania signed the Convention on 4 September 1980 and submitted the ratification instrument on 7 January 1982.

United Nations General Assembly adopted on 22 December 1995 an Amendment to the first paragraph of article 20 of the Convention and, on 6 October 1999, respectively, an Optional Protocol on the recognition of the right of individuals to submit to the Committee for the Elimination of Discrimination Against Women, claims of violations of the rights protected under the Convention.

Convention against Torture and Other Cruel, Inhuman or Degrading Treatment or Punishment, adopted on 10 December 1984 and effective on 26 June 1987. Romania submitted the instrument of adherence on 18 December 1990. United Nations General Assembly adopted on 16 December 1992 Amendments to paragraph 7 of article 17 and to paragraph 5 of article 18 of the Convention and, on 18 December 2002, the Optional Protocol to said Convention, respectively;

Convention on the Rights of the Child, adopted on 20 November 1989 and effective on 2 September 1990. Romania signed the Convention on 26 January 1990 and submitted the ratification instrument on 28 September 1990. United Nations General Assembly adopted on 12 December 1995 an Amendment to paragraph 2 of article 43 of the

10 Raluca Miga-Beșteliu, Catrinel Brumar, the work cited, page 43; 11 See the United Nations website as cited;


Convention and other 3 Optional Protocols, respectively, on 25 May 2000 (the first two) and on 19 December 2011 (the last one) etc.

- Chapter V – “Refugees and Stateless Persons”12 Convention relating to the Status of Refugees, adopted on 28 July 1951 and

effective on 22 April 1954. Romania submitted the instrument of adherence on 7 August 1991. United Nations General Assembly adopted on 16 December 1966 a Protocol relating to the Status of Refugees;

Convention relating to the status of Stateless Persons, adopted on 23 September 1954 and effective on 6 June 1960. Romania submitted the instrument of adherence on 27 January 2006.

- Chapter VII – “Traffic in Persons”13 International Convention for the Suppression of the Traffic in Women and

Children, adopted on 30 September 1921. Romania ratified the Convention on 5 September 1923. Provisions of the Convention were included in the Protocol signed on 12 November 1947 and effective on 24 April 1950. Romania executed the Protocol on 2 November 1950, but never ratified it;

Convention and Protocol for the Suppression of the Traffic in Persons and of the Exploitation of the Prostitution of Others, adopted on 21 March 1950 and effective on 25 July 1951. Romania submitted the instruments of adherence on 15 February 1955 for both treaties.

- Chapter XVI – ”Status of Women”14 Convention on the Political Rights of Women, adopted on 20 December 1952

and effective on 7 July 1954. Romania signed the Convention on 27 April 1954 and submitted the ratification instrument on 6 August 1954;

Convention on the Nationality of Married Women, adopted on 29 January 1957 and effective on 11 August 1958. Romania submitted the instrument of adherence on 2 December 1960 etc.

2.3. International Treaties in the field of International Humanitarian Law A major branch of the international protection of human rights is represented by

international law regulations consisting in the so-called ”International Humanitarian Law”. These regulations have not been drafted in the United Nations system, but they

represent an international law source in the field of human rights holding a universal specialized value.

The Geneva Conventions dated 12 August 1949 regulate the conduct in time of hostilities or armed conflicts (jus in bello)15 and are as listed herein below:

- Geneva Convention for the Amelioration of the Condition of Wounded, Sick and Shipwrecked Members of Armed Forces at Sea; - Geneva Convention relative to the Treatment of Prisoners of War; - Geneva Convention relative to the Protection of Civilian Persons in Time of War.

Presently, there are 194 states registered as parties to the 4 Geneva Conventions16. Romania ratified the Conventions on 1 June 1954.17

12 Idem; 13 Idem; 14 Idem; 15 Malcolm Shaw, Cambridge University Press, Sixth edition, Third printing, 2010, page 1167; 16 See ”International Committee of the Red Cross”, www.icrc.org, War&law-states party to the Geneva Conventions;


The 1949 Geneva Conventions were supplemented by two Additional Protocols in 1977 and by a third Protocol in 2005:

- Additional Protocol relating to the Protection of Victims of International Armed Conflicts (Protocol I).

Presently, there are 170 states registered as parties. Romania ratified Protocol I on 21 June 1990;

- Additional Protocol relating to the Protection of Victims of Non-International Armed Conflicts (Protocol II).

Presently, there are 165 states registered as parties. Romania ratified Protocol II on 21 June 1990;

- Additional Protocol relating to the Adoption of an Additional Distinctive Emblem (Protocol III).

Presently, there are 54 states registered as parties. Romania has not become party to Protocol III yet. International humanitarian law, as such is codified in the regulations referred to above, is applicable in case of international armed conflict, that is, in time of declared war or armed conflict between two or more belligerent parties, regardless of one or more parties’ recognition or non-recognition of the state of war, as well as in case of non-international armed conflict.

3. Conclusions Today’s authors of international human rights law agree that the

international treaties in this domain and especially the universal treaties represent the main source of law and a common denominator for the different regional systems and cultures in what is considered the basic standards for the protection of fundamental rights and liberties. References Oberdorff H., Droits de l'homme et libertés fondamentales, Librairie générale de droit et de

jurisprudence, 2e édition, Paris, 2010; Sudre F., Dreptul european şi internaţional al drepturilor omului, Editura Polirom, Iaşi,

2006; Lord McNair, The law of the treaties, Oxford University Press, 1961; Nguyen Q.D., Patrick D., Pellet A., Droit international public, 3e édition, Librairie

générale de droit et de jurisprudence, Paris, 1987; Reuter P., Droit international public, 1ère éd., PUF, Paris, 1958; Brownlie I., Principles of public international law, Fourth edition, Clarendon Press Oxford,

New York, 1990; Vienna Convention on the law of treaties between the states in ”Adrian Năstase, Bogdan

Aurescu, Drept Internațional contemporan, Texte esențiale”, R.A. Monitorul Oficial, Bucharest, 2000;

The website of the United Nations Organization ”treaties.un.org”, Base de données, État des traités, Chapitre IV ”Droits de l'homme”;

Main International Instruments on Human Rights Romania is party to, Volume I – Universal Instruments), the Romanian Institute for Human Rights, Bucharest, 1999;

Shaw Malcolm, Cambridge University Press, Sixth edition, Third printing, 2010; ”International Committee of the Red Cross”, www.icrc.org, War&law-states party to the

Geneva Conventions

17 Ibidem.


Analysis on the Financial Indicators of the Company


“Artifex” University Bucharest Professor Gabriela Victoria ANGHELACHE PhD

Academy of Economic Studies, Bucharest Professor Ioan PARTACHI PhD

Academy of Economic Studies of Moldova Lorand KRALIK, PhD Student

Academy of Economic Studies, Buchares Abstract This paper presents the results of the analysis on the financial indicators of

AUTOAERO company. By using official data, on a 5 years interval, the analysis is able to outline the major evolutions that characterize the financial situation of the company. The authors have chosen to appeal to suggestive methods for presenting the results, the tables and graphical representation being self-illustrative.

Key words: profitability, dynamics, economic environment, rotation Based on the data in the balance sheet of AUTOAERO company in 2007 – 2011,

we have determined the main indicators based on the calculation relationships in the analysis methodology. Thus, we have calculated the current and immediate liquidity for the company. We see that current liquidity grew from 1,09 in 2007 to 1,68 in 2010. In 2011, on the background of economic crisis expansion, the current liquidity ratio fell at 1,29, below the level of 2009.

The evolution of current liquidity during the period 2007-2011 and its chart are presented below.

Evolution of current liquidity during the period 2007-2011

Indicator Year

2007 2008 2009 2010 2011 Current liquidity 1,09 1,17 1,36 1,68 1,29

Evolution of current liquidity during the period 2007-2011

During the analyzed period, current liquidity had a positive evolution, exception

being the last year, but the recommended value was not reached.


The same evolution trend had the immediate liquidity recorded by the company during the analyzed period. Thus, the indicator rose from 0,33 in 2007 to 0,94 in 2010, then decreasing to 0,73 in 2011. Comparing the evolution in 2011 for the two liquidity indicators, we shall see that the immediate one was slightly constant, revealing an adequate policy of the company management. In the following table and chart, the evolution of the immediate liquidity during the period 2007 – 2011 is presented:

Evolution of the immediate liquidity during the period 2007 – 2011

Indicator Year

2007 2008 2009 2010 2011 Immediate liquidity 0,33 0,27 0,59 0,94 0,73

Evolution of the immediate liquidity during the period 2007 – 2011

The evolution of financial profitability, calculated on the period 2007-2011, follows the same trend defined by the current and immediate liquidity of the company.

In 2007 the profitability ratio was 9,62%, growing to 12,97% in 2008. The year 2009 revealed a hold at the level 12,81%, but alarming decreases were

recorded in 2010 (7,34%) and 2011 (5,53%). We present below the synthesis of the financial profitability’s evolution, also representing it graphically.

Evolution of financial profitability during 2007 – 2011

Indicator Year

2007 2008 2009 2010 2011 Financial profitability ratio 9,62 12,97 12,81 7,34 5,53


Evolution of financial profitability during 2007 – 2011

Another important element of economic-financial analysis is the return on advanced capital. This indicator expresses, in percent points, the efficiency of company capital utilization (consumption).

We shall see that this indicator had an ascending trend only in 2008 (5,15%) versus 2007 (4,36%), continuously decreasing in the last three years. So, in 2009 it fell to 2,73%, in 2010 to 2,04%, reaching in 2011 the value of 1,43%.

For 2012, a more accentuate decrease is pre-figured. The synthesis of indicators regarding the return on advanced capitals is presented in the following table and chart.

Evolution of return on advanced capital during the period 2007 – 2011

Indicator Year

2007 2008 2009 2010 2011 Return on advanced capital (%) 4,36 5,15 2,73 2,04 1,43

Evolution of return on advanced capital during the period 2007 – 2011

To reveal the profitability, the efficiency at which production factors of the company were consumed, the profit ratio was calculated for each year of the analyzed period.

Expressed in percent points, this indicator rose from 4,78% in 2007 to 6,20% in 2008, decreasing then constantly, to not say alarmingly, to 4,69% in 2009, 2,78% in 2010 and 2,11% in 2011. The year 2012 appears to gave a profit close to zero.


The evolution of this indicator is presented, synthetically, in the table and chart below.

Evolution of the profitability ratio during the period 2007 – 2011

Indicator Year

2007 2008 2009 2010 2011 Profit ratio(%) 4,78 6,20 4,69 2,78 2,11

Evolution of the profitability ratio during the period 2007 – 2011

As it can be seen, the activity of the analyzed economic entity was also influenced

by the global economic-financial crisis, so a continuous decrease of the profit ratio is recorded.

By deepening the economic-financial analysis, the analysis of the performances of the company, the rotation speed of debits-customers was calculated, for the period 2007-2011, in days, for each year.

Evolution of rotation speed of debits-customers during the period 2007 – 2011

Indicator Year

2007 2008 2009 2010 2011 Rotation speed of debits-customers (days)

97 42,51 202,8 198 138

This indicator experienced an ascending evolution, falling from 97 days in 2007,

to 42,51 days in 2008. during the following years, it increased, at 202,8 days in 2009, then tempered, reaching 198 days in 2010 and 138 days in 2011. The evolution of the rotation speed of debits-customers is presented in the below chart.


Evolution of rotation speed of debits-customers during the period 2007 – 2011

The duration of one rotation for receivables, in 2011, recorded a decrease

compared to the previous period (2010), so it can be stated that the management of company’s relationship with its customers was more effective, thus being ensured the quicker recovery of debts – customers. The evolution of the rotation speed of fixed assets, revealed by indicators calculated for each year of the analyzed period, reveals its increase from 2,58 in 2007 to 3,79 in 2011. In the following table, we present the evolution of the indicator during the analyzed period.

Evolution of the rotation speed for fixed assets during the period 2007 – 2011

Indicator Year

2007 2008 2009 2010 2011 Rotation speed of fixed assets 2,58 2,80 3,47 3,90 3,79 The following chart describes the evolution of the fixed assets’ rotation speed during the period 2007-2011

Evolution of the rotation speed for fixed assets during the period 2007 – 2011

Based on the previous made analysis, it can be stated that the company used its

fixed assets in a less effective manner. This slight decrease of the rotation speed for fixed assets from the previous period can lead to an immobilization of capital unfavorable for the analyzed economic entity.

By discussing the indicators regarding the rotation speed of total assets during the period 2007-2011, it is observed an oscillatory evolution with increases and decreases, that is a specific trend for an economic unstable period.

The evolution of the indicator is suggestively outlined by the data from the table and graphical representation below.


Evolution of rotation speed for total assets during the period 2007 – 2011

Indicator Year

2007 2008 2009 2010 2011 Rotation speed of total assets 0,79 0,83 0,58 0,73 0,68

Evolution of rotation speed for total assets during the period 2007 – 2011

An interesting element in analyzing the company performances is the modality in which the total/yearly value of investments evolved during the period 2007-2011. Annual indicators calculated for the analyzed period are synthesized in the table below and represented in a proper chart.

Evolution of total value of investments during the period 2007 – 2011

Indicator Year

2007 2008 2009 2010 2011 Total value of investments (bill. lei)

136,3 148,1 379,4 900,8 740,7

Evolution of total value of investments during the period 2007 – 2011

All indicators mentioned until this point in analysis are synthesized in the table matrix below.

Evolution of the main economic – financial indicators during the period 2007 – 2011

Indicator Year

2007 2008 2009 2010 2011 I. Ratios regarding the structure of patrimonial elements

I.1. Fixed assets ratio Total fixed assets ratio - % 16,35 29,64 16,76 18,84 17,89 Intangible assets ratio - % 0,05 0,02 0,003 0,004 1,41 Tangible assets ratio - % 13,42 16,59 15,03 16,89 14,81 Financial fixed assets ratio - % 2,87 13,03 1,73 1,95

1,67

I.2. Circulating assets ratio Ratio of total circulating 83,65 70,36 83,24 81,16 82,11


Indicator Year

2007 2008 2009 2010 2011 assets - % Inventories ratio - % 58,52 54,40 47,07 3,58 35,32 Commercial receivables ratio - %

12,71 6,66 33,79 40,24 25,71

Cash ratio - % 12,42 9,30 2,37 5,08 21,08 II. Ratios regarding the financial structure of capitals

II.1.Financial stability ratio

36,77

II.2. Indebt ratios Short – term debts ratio - 76,97 60,19 60,97 48,13 63,22

Global autonomy ratio - % 13,96 19,42 20,78 23,68 22,05 Total debts ratio - % 86,03 72,10 68,18 61,89 77,95 General solvability ratio 1,30 1,66 1,64 2,08 1,58 Financial autonomy ratio 0,61 0,62 0,74 0,63 0,6 III. Financial equilibrium indicators

Working capital (thousands lei)

23.038,7 29.485,5 69.823 91.538,1 54.827,3

Necessary working capital (thousands lei)

-19.756,2 2.502,2 62.377,2 -11.930,7 -6.379,5

Net treasury (thousands lei)

42.795,05 26.983,3 7.445,7 103.468,9 61.206,8

Net situation (thousands lei)

48.121,9 80.950 99.783,9 105.594,9 64.048

IV. Indicators regarding liquidity and rotation speed

Current liquidity 1,09 1,17 1,36 1,68 1,29 Immediate liquidity 0,33 0,27 0,59 0,94 0,73 Flash liquidity 0,16 0,15 0,04 0,11 0,71 Rotation speed of debits -customers

97 42,51 202,8 198 138

Rotation speed of fixed assets

2,58 2,80 3,47 3,90 3,79

Rotation speeds of total assets

0,79 0,83 0,58 0,73 0,68

V. Profitability ratios Return - % 1,23 4,09 5,09 2,78 6,72 Financial profitability ratio - %

9,62 12,97 12,81 7,34 5,53


Indicator Year

2007 2008 2009 2010 2011 Return on invested capital capitalului investit

4,36 5,15 2,73 2,04 1,43

Profit ratio (Gross commercial margin ratio)

4,78 6,20 4,69 2,78 2,11

Evoluţia structurii veniturilor pe parcursul ultimilor 5 ani, concretizată in

indicatori calculaţi, exprimă in cifre relative o pondere de peste 93% in fiecare an a veniturilor din exploatare, diferenţa până la 100% rezultând din activităţi financiare.

Evolution of income structure during the period 2007 – 2011

% Indicator 2007 2008 2009 2010 2011

Operational incomes 96,62 83,73 94,67 93,88 95,72 Financial incomes 3,38 16,27 5,33 6,12 4,28 Extraordinary incomes 0 0 0 0 0 Total 100 100 100 100 100

The structure of incomes, expessed in percent points, achieved during the period 2007-2011, are presented in the following chart.

Evolution of incomes during the period 2007 – 2011

Parallel to the mode in which incomes were achieved and structured, the analysis

of the expenses emphasizes an oscillatory situation. So, in 2007 and 2009 financial expenses grew, being 15,84%, respectively 22,67%, because banking loans were relied on to realize imports. The data regarding the evolution of expenses are synthesized in the table and graphical representation below.

Evolution of structure of expenses during the last five years %

Indicator 2007 2008 2009 2010 2011 Operational expenses 84,16 92,52 94,46 77,33 91,15 Financial expenses 15,84 7,48 5,54 22,67 8,85 Extraordinary expenses 0 0 0 0 0 Total 100 100 100 100 100


Evolution of expenses and of their structure, 2007-2011

The evolution of sales, on total and product structure is outlined in the table and chart below.

Evolution of the weight for each product in total sales %

Sales, depending on product types

2007 2008 2009 2010 2011

Helicopter improvement 44,60 88,37 85,68 76,40 69,70 Helicopter spare parts and services 50,02 11,56 13,45 22,15 28,48 Motor planes, spare parts and repairs

3,18 - - 0,52 0,84

Non-aviation products 2,20 0,07 0,91 0,93 0,98 Total 100 100 100 100 100

Evolution of the weight of each product in total sales

In the final part of the analysis, we have used the indicator “economic-financial results”, calculated annualy based on data from the company’s balance sheets. The evolution of this indicator, that reveals the performance of the commercial company, is presented in the table and chart below.


The evolution of the result of the financial year during the period 2007-2011 mil lei

Indicator 2007 2008 2009 2010 2011 Net profit 2.599,9 8.141,1 8.349,0 4.822,1 3.542,5 Loss - - - - -

The evolution of the result of the financial year during the period 2007-2011

Synthesizing, the main indicators calculated based on data from the 2011 balance

sheet, are outlined in the following table, to ease their correlative analysis and to diagnose, more evidently, the performance of the commercial company.

Main indicators in 2011

Indicators Value - lei - 1. Net turnover 197.230,1 2. Production sold 185.083,2 1. Total incomes, of which: 159.335,7

- Operational incomes 152.516,1 - Financial incomes 6.819,6

2. Total expenses, of which: 155.163,1 - Operational expenses 141.431,2 - Financial expenses 13.731,9

3. Gross profit 4.172,6 4. Net profit 3.542,5

Also, we have extracted and presented the interesting elements regarding the financial patrimonial nature of the analyzed company in 2011.

Financial (patrimonial) balance sheet

ASSETS VALUE LIABILITIES VALUE I. Fixed assets, of which: 51.998,6 I. Own capitals 64.048

- intangible 4.081,9II. Average and long – term debts

42.777,9

- tangible 43.028,8 III. Short-term, of which 183.669,1


ASSETS VALUE LIABILITIES VALUE - financial 4.887,9 Operational debts 183.669,1 II. Circulating assets, Of which:

238.496,4 Short-term banking debts -

- inventories 102.594 - receivables 74.695.6 - cash and equivalents 61.206,8 TOTAL 290.495,00 290.495,00

Note: indicators expressed in million lei There we have a complex analysis of the economic-financial performance, of a

commercial company. Certainly, the analysis is susceptible to be extended (deepen) through the use of factorial modes, but this can be made depending on the purpose and extent degree of the respective analysis.

References Anghelache, C. S. , Vintilă, G., Dumbravă, M. (2009) – „Main aspects regarding the

contents of the economic-financial analysis”, Romanian Statistical Review, Issue 9/2009 – Supplement

Armeanu, D.; Balu, F.O.; Obreja, C. (2008) – "Interest Rate Risk Management using Duration Gap Methodology", Theoretical and Applied Economics, Asociaţia Generală a Economiştilor din România - AGER, vol. 1, pp. 3-10

Barbu, T.C..; Puiu, A.C., Radu, A.N. (2008) – „The necessity of operational risk management and quantification”, Annals of the University of Oradea

Braşoveanu, I.; Obreja Braşoveanu, L.; Păun, C. (2008) –"Comparative Approaches Regarding Fiscal Systems in European Union" ,Theoretical and Applied Economics, Asociaţia Generală a Economiştilor din România - AGER, vol. 4, pp. 65-74

Hamilton, J., Waggoner, D., Zha, T. (2007) – „Normalization in econometrics”, Econometrics Reviews, nr. 26, pp. 221-252

Moşteanu, T.; Iacob, M. (2009) – "Principles for Private and Public Internalisation of Externalities. A Synoptic View", Theoretical and Applied Economics, Asociaţia Generală a Economiştilor din România - AGER, vol. 10, pages 35-42


Assessment and Recognition of Intellectual Capital - Concrete Implications of the Accounting in the

Management of Sustainable Development Professor Gheorghe LEPADATU PhD

"Dimitrie Cantemir" Christian University, Bucharest [email protected]

Lecturer Marius MICULESCU PhD Dimitrie Cantemir" Christian University, MTC Timisoara

[email protected]

Abstract Intangible assets are the most important sources of competitive advantage.

According to the new perspective supported by endogenous growth theory, the traditional factors of production have diminished the importance. Simultaneously, increased the importance of intangible assets, which is an important factor of competitiveness and convergence. In the intangible assets, intellectual capital is paramount. Intangible economy is a challenge at the beginning of the millennium and can be addressed in terms of demand, supply and economic system. Assessment and recognition of intellectual capital is a topical issue and is the result of research studies that have come over recent years.

Key words: intangible assets, intellectual capital, evaluation, recognition

JEL Classification: M41

1. Introduction The knowledge economy requires an interdisciplinary approach. Personally, I plead to promote knowledge economy as a consensual, modern science, in the context of the human communities organization, namely the knowledge society and the modern concept of corporate governance, which defines the company as a social responsibility. The issue of intangible assets is particularly studied by the accounting, for which IAS 38 - Intangible assets - does not address sufficiently clearly the intangible asset. Standard is regarding as a non-monetary asset, but identifiable, with the possibility to bring future economic benefits that can be reliably measured. Based on these aspects, we consider necessary to identify ways of measuring intellectual capital. The transition of most developed and emerging nations towards knowledge-based economies has led to the awareness of the importance of intellectual capital for the economic growth. While information systems designers are trying to capitalize employees' knowledge and expertise in technologies reflected in databases and logic programs, economists are trying to find the most appropriate methods for measuring and evaluating knowledge, which is the essential part of intellectual capital.


Although the specialized literature mentions differently the terms of intellectual capital and intangible assets, they both refer to all the knowledge, skills and competence of an enterprise’s employees, whose performance generates profits for it. The management of companies has directed all efforts towards the creation and development of intangible assets to support the innovation process by: research & development expenditures, resource allocation for employees' training, etc. As a result, the market value of the enterprise is becoming more and more influenced by the intangible assets that it holds. Human capital refers both to the knowledge, skills, abilities of the employees of an enterprise, but also to the culture, set of values and principles developed therein. Regarding capital structure, it includes all databases, software, organizational structures, trademarks, patents and other assets that support the productivity of the employees. Structural capital consists of the capital represented by customers and enterprise organizational capital, the latter being composed of the innovation capital (intellectual property, other intellectual assets) that the company owns and the capital invested in their production processes. Nevertheless, the value of these forms of capital is proving to be difficult to estimate, a series of measurement indicators being developed in this respect. 2. Intangible assets monitor Sveiby proposes a monitoring system for intangible assets consisting of a table in which indicators are gathered to estimate the value of intangible assets. These indicators vary depending on the strategy adopted by the enterprise and their grouping reflects how the value for shareholders is generated: growth of intangible assets, their renewal rate, their use efficiency and stability of their operation.

Level of education = quantified by a score given based on the study level of the organization's employees;

Company image enhanced by relationships with customers = share of income from contracts with various customers having the effect of improving the company’s image;

Organizational structure improvement from relationships with customers = share of income from contracts that improve the organizational structure of the company and involve the development of R & D programs;

Competence gained from relationships with customers = Share of income from projects undertaken for various clients that have led to an increase of the company employee competence;

Professionals share = number of professionals (managerial staff and employees entering into relationships with the customers) in total company personnel;

Customer satisfaction index - quantifies customer satisfaction on a scale from 1 to 6 (highest satisfaction);

Professionals turnover rate = number of professionals who have left compared to the number of professionals at the beginning of the year;

Frequency of renewed contracts = share of income from customers that the company has worked with in the previous year;

Administrative staff turnover = number of administrative staff who left the company compared to the number at the beginning of the year;

Rookie ratio = number of employees who have less than 2 years of seniority. Seniority = number of years employed in the same organization.


The intangible assets monitoring system proposed by Sveiby was applied by several Swedish companies, their help being reflected on the impact that the strategy adopted by the company has on customer satisfaction, that is, their loyalty, on the competence acquired by employees and their satisfaction. There are experts in the field who, following investigations, are supporting the idea that the value of intellectual capital would be the difference between the market value of a company (market capitalization) and its book value (tangible assets - liabilities). Research has showed that the biggest difference between the two values occurs in the case of high-tech industries and those intensively based on knowledge, industries that require substantial investments in intangible assets. The difference between market value and book value is indeed largely based on the intangible elements of the enterprise that have not been capitalized in the balance sheet. The difference between market value and book value is influenced by the choice of the depreciation method (affecting comparisons between companies), and by changes in accounting rules (affecting comparisons over time within the same company). The adoption of the ratio between market value and book value as an indicator for evaluating intellectual capital has the disadvantage that the market value is being determined and revised constantly (exchange rate), while the book value is updated only once a year, through the balance sheet. There can be made a comparison between the indicator calculated as the ratio between market value and book value of an enterprise and that of similar competing companies, or with the average of the industry field, or with the indicators calculated in previous years for the same company. 3. Tobin's "Q" indicator compares the market value of an enterprise with the cost of replacing its assets. The cost of replacing fixed assets can be calculated as the value of fixed assets (including depreciation) adjusted to the inflation. This will remove the effect of adopting different depreciation methods. The "Q" indicator is relevant when similar companies are compared over a period of several years. This indicator is appropriate when comparing the value of intangible elements belonging to enterprises in the same business sector, working on the same market and having similar fixed assets. When both the "Q" indicator and the ratio between market value and book value decrease over time, it means that the enterprise's intangible assets are depreciating and this may be a signal for the investors that a certain company is not managing adequately its intellectual capital. In this case, they may change the investment portfolio, looking for companies having an increasing or steady "Q" indicator. The model resembles the one based on market value and book value, except that the book value is replaced with the cost of tangible assets. It is considered that a company having a Q indicator greater than 1 and greater than the one of a competing company will achieve a higher return, this advantage being attributed to its intellectual capital. The two models presented above define intellectual capital as the difference between the market capitalization of the company and the capital in the form of shares of shareholders. They are useful to illustrate the financial value of intellectual capital and to compare companies operating in the same business area. However, they do not contain information about the components that contribute to intellectual capital. Because of the exclusive expression in monetary units, such models based on market capitalization only provide a partial perspective on knowledge-based assets. 4. Model based on components of intellectual capital The Technology Broker model was proposed by Annie Brooking in 1996 and it establishes the value of intellectual capital in monetary units, defined by the author as a mix of four components: human-centered assets, market assets, infrastructure assets and


intellectual property assets. Human-centered assets consist of collective expertise, creativity, ability to solve novel problems, leadership. Market assets are represented by the intangibles such as trademarks, contracts, licensing agreements or franchise contracts. Infrastructure assets include technologies, methodologies and processes that enable the organization to function. Intellectual property refers to the legal mechanism for protecting the assets of the company, trade secrets, patents, copyrights, etc. The Technology Broker model starts with an analysis and diagnostic test based on 20 questions. The lower the number of positive answers to this test, the higher the need to strengthen the intellectual capital of that company. In this regard, an intellectual capital audit is performed, including 178 questions on its four components. Once an organization completes the audit, the model proposes three methods to calculate the monetary value of intellectual capital: cost approach, market value approach and income approach. However, companies have intangible assets that are not recorded on their balance sheets; these intangible assets include management skill, valuable trademarks and name recognition, a good reputation, proprietary products and so forth. Such assets are valuable and would fetch their worth if a company were to be sold. Analysts should try to assess the value of such assets based on a company’s abilitz to earn economic profits or rents from them, even though it is difficult to do so. Financial analysts have traditionally viewed the values assigned to intangible assets with suspicion. Consequently, in adjusting financial statements they often exclude the book value assigned to intangibles (reducing net equity by an equal amount and increasing pretax income by the armonization expense associated with the intangibles). This arbitrary assignment of zero value to intangibles might also be inadvisable. The analyst should decide if there is any extra earning power atributable to goodwill, or any other intagible asset. If there is, it is a valuable asset. An issue to be considered when comparing the returns on equity or assets of various companies is the degree of recognized intangible assets. An entity that has acquired many of its intangible assets in mergers and acquisitions will typically have a significantly higher amount of such assets in its balance sheet (and hence lower returns on equity and assets) than an equivalent entity that has developed most of its intangible assets internally. It is considered that there are certain similarities between Technology Broker audit questions and the indicators of Skandia model. However, the major difficulty for the model shown is the transposition of qualitative results of the questionnaire into the monetary value of assets. In 1992, the Harvard Business Review magazine published an article introducing the Balanced Scorecard model by which companies can assess four areas: finance (profitability, cash flow), customer oriented strategies (customer loyalty development, customer degree of satisfaction, market share), internal process initiatives (cycle of production, productivity, quality index) as well as learning and growth activities (qualification level, innovation, application of research results, the share of new products / services). This model seeks to balance the traditional accounting approach with indicators that refer to innovation, learning and creating value in financial and non-financial terms. Thus, this model is implementing an organization's mission and strategy into a set of performance indicators, becoming one of the most popular tools for the development of indicators for knowledge measurement and management. It was applied in hundreds of organizations from different economic areas in developed countries. However, there are critics who consider this model too rigid and its categories too limited.


The Intellectual Capital Index (IC-Index) proposes the replacement of individual indicators by an index and attempts to correlate the changes in intellectual capital with changes in the market value of the firm. The index is based on indicators that relate to: human capital, innovative capital, infrastructure capital, relational capital (customers). The value of the IC-index depends on the subjective assessment of the mentioned indicators and on their share. However, this model offers the managers the opportunity of understanding the effects of a certain strategy on its intellectual capital.

5. As a conclusion, one may note that the first research in the measurement and evaluation of knowledge generating assets and of intellectual capital have focused on definitions and classifications. Many models have similar construction and measures, but different names. Knowledge management and measurement models may serve specific purposes of different organizations in different ways. They can use the measurement models as analysis and diagnostic tests for assessing the progress or the hierarchy of investment projects or for obtaining facilities (political support) for a particular program. Education plays a key role in determining human capital formation and human opportunity from economically point of view. Today, in Romania, it becomes urgent investment in human capital goal: there are necessary substantive steps, not only conceptual, but concerning the mentality. The first is the understanding that without a rapid and profound improvement in the educational system we can not have any growth or raise living standards, however funds would allocate the European Union and regardless of which method of assessment would use. The second step is to change the managerial mentality in the Ministry of Education, Youth and Sport by reforming the educational system and by allocation of funds for investment in education. Current assessment of human capital in Romania reveals chronic lack of investments in this area, the national labor force being used in areas where payment is at the lowest wage and productivity. Advantages and limits of score based models: Score based models do not result in monetary units estimates of intangible assets; however, they may be used to develop measurement models of knowledge based assets on national level, for the establishment of socio-economic and human development strategies. Among the benefits brought by these models, it can be stated that they establish indicators compiled based on existing resources, processes and outcomes. They can help detect and correct errors between inputs and processes, on one hand, and outputs and results, on the other. Indicators are trying to use contextual nuances to enrich the analysis of data that can be the basis for elaborating appropriate development policies. Within these limits, we can mention the contextual influences which, although facilitating the expression of corrective policies, they can hinder comparisons between different results. The intangible assets topics should be addressed, primarily, in terms of human resource management and accounting. Properties from the balance sheet begin with intangible assets, ill-defined and recognized in the annual financial statements. Intangible assets created internally are not recognized in the balance sheet and in the explanatory notes, but only those purchased from outside. All efforts must be directed towards the development of intangible assets and identifying human capital, their value representing a real growth in the general fund of globalization.


References Becker G, (1993), Human capital, Third edition, Chicago, Il., University of Chicago Press, Brooking, A. (1996) Intellectual Capital; Core Assets for Third Millenium Enterprise.

London, Thomson Business Press Edvinsson, L. & Malone, M.S. (1997) Developing a Model for Managing Intellectual

Capital. In European Management Journal 14, no.4, pg. 356-364 Friedman, M., (1995) Capitalism si libertate, Editura Enciclopedica, Bucuresti Kaplan, R.S. & Norton, D.P. (2001) The Strategy –focused Organization ( How Balanced

Scorecard companies thrive in the new business environment), Harvard Business School Press

Lepadatu, Ghe., (2010), Standarde, teorii si sisteme de conducere a contabilitatii pe plan mondial, Editura Pro Universitaria, Bucuresti

Malhotra, Y. (2000) Knowledge Assets in the Global Economy; Assessment of National Intellectual Capital in Journal of Global Information Management 8, no. 3, pg. 5-15

Ross, J., Roos, G., Edvinsson, L. Dragonetti, N.C. (1997) Intellectual Capital: Navigating in the New Business Landscape, New York, Macmillan Business

Roşca, Gh. I., (2006), Societatea cunoaşterii, Editura Economică, Bucuresti Stănescu, A., Deac, V. Consideraţii privitoare la inovare ca instrument competitiv, Revista

Calitatea- acces la succes, Nr. 101 Special, 2009 Suciu, M.C., (2005), Investitii in educatie, Editura Economica, Bucuresti Sveiby, K.E. (1997) The New Organizational Wealth; Managing and Measuring

Knowledge-based Assets, San Francisco, Berrett-Koehler *** Standarde Internationale de Raportare Financiara. Ghid practic. (2007), Institutul

IRECSON


The Efficacy of the Promotional Operations and the Sustainable Consumption

Lecturer Silvia IFTIME PhD “Artifex” University Bucharest

[email protected] Associate Professor Emanuela IONESCU PhD

“Artifex” University Bucharest [email protected]

Abstract

Sales promotion is today one of the vectors of marketing and trade which has an increasing professional character anchored in the current economic reality. Sales promotion refers today to products and services, manufacturers and distributors, physical brands and virtual brands. It addresses the customer, the public at large, or the professionals in the field. Sales promotion answers multiple objectives such as: make the customers become regular customers, recruiting of new customers, increase of the customer traffic at the sales outlets, increase the value of the panel of shopping. Key words: sales promotion; efficacy sales; promotional efficacy; promotional operation; sustainable consumption. Sales promotion uses differentiated techniques to answer punctually its objectives. All of these techniques have the same purpose: sell more in a given period. The use of promotions must not affect the brand or product image. The main goal of the promotions is both the action on sales development and the notoriety of the brand image. This is why it is legitimate to speak of a double mission of sales promotion: efficacy-sales and efficacy-image. In the 80s, sales promotion was just a marketing instrument used to accelerate sales for a short period of time, usually 3 months. There are two categories of promotions:

- Promotions-consumers, whose role was to make the potential customers buy products or services;

- Promotions-distributors, whose role was to determine the distributors to sell more. After thirty years, this distinction became imperceptible. The mission of sales promotion remained unchanged: sell more in a given period. The verb to promote comes from the Latin „pro movere”, which means to go forward. However, this origin doesn’t signify that promotions also involve selling. Indeed, advertising has a great impact on the sales if we judge by the media budgets of the enterprises. The advertising of the advantages which the consumer may obtain by buying one product or another, the advertisement creates demand from the consumer, materialized in additional sales.

The marketing people observe most often the curve of sales at the moment when the advertisement spot is broadcast on the TV channels. For instance, the company producing the „Hochland” cheese, located in Sighişoara, observed that every time its advertisement spots where broadcast on TV channels, the demand from consumers


increased. Unfortunately, this demand didn’t have the chance to become effective because the production cycle was elaborate, needing two weeks, plus the time for product curing and distribution. The direct marketing creates a more personal contact with the customer. It places the customer in a favourable disposition towards the product or brand, thus with purchases. It is established that the direct marketing makes the products be sold. By the fact that it interacts with the customer, sales promotion brings additional visibility to the product. This type of efficacy with impact on the level of product desirability is termed as “promotional efficacy’. It was observed that the directors of promotional campaigns are monitoring attentively both the expenditure and the results of the promotion, irrespective of the value of utilization of the promoted product (food, mobile phones, sports equipment). The directors of promotional campaigns from Western Europe also pay attention to the sales with distribution, because they may be even higher than the double of the expenditure used to buy the broadcast time on the TV. Otherwise said, if all the disciplines of communication must prove their efficacy, the punctual input to the consumer is specific to sales promotion. This promotional efficacy adds to the sales efficacy which advertising or the direct marketing presupposes. It is at the core of the mission of advertising or direct marketing. Far from overlooking this mission for a moment, it is important to evaluate ex-ante a promotional operation, the ex-post verification and the storage in memory. This vigilance is essential because a promotional campaign whose input is not translated into more sales, or which has no impact on the brand image, is a failure and should not be rerun. The efficacy of the promotional operations to boost sales is difficult to assess, much more as the consumer is increasingly aware, therefore increasingly demanding. This efficacy must be measured with objectivity and perspicacity, which is indispensable for the execution of a promotional operation.

1. Efficacy of the promotional operations The promotional efficacy is measured with specific indicators whish, properly instrumented, may evaluate in an objective manner the promotional efficacy. The promotional efficacy is the capacity of a promotional operation to accomplish its goals. The main goal of a promotional operation is to increase the volume of sales by making the goods or services more desirable. This goal can be accomplished through specific actions. These objectives are:

- Make the clients become regular customers; - Recruiting new customers; - Increase the traffic of buyers at the sales outlets; - Increase the panel of purchases - Modify the structure of the panel of purchases through promotional operations

which aim to change the consumption behaviour in agreement with the principles of the sustainable consumption

The specificity of sales promotion is that the punctual input to the consumer may sell more products. The secondary objectives of the promotional efficacy are accomplished by optimising the promotional programs. A. Make the clients become regular customers


When the promotional programs aim to get regular customers, they are such configured as to ensure the correct perception by the consumers of the dimension of the economic advantage which the consumer will get by becoming a regular client buying goods or services from the same distributor. Most often, the programs designed to get regular customers are run through specific cards which give account bonuses upon buying merchandise from the same retailer. In Romania, these cards are used in Gima supermarkets located inside the malls from Bucharest and from several other large towns, in the network of drugstores Sensiblu, Dona or Help Net and they make discounts for a given volume of purchases or for each product that is bought by the client. B. Recruiting new customers through promotional programs is done with promotional techniques which aim to draw in new customers to the distrinution networks which promote new services and products. The testing of these products/services is most often done through promotional operations such as play / animation / tasting sessions or demonstrations. C. Increase the traffic of buyers in sales outlets is a way to increase the volume of sales which uses promotional techniques such as animation (done by trained animators) or demonstrations, when household appliances or electronics are tested, or even special cutlery that belong to the category of new products. The increase of the traffic of buyers at the sales outlets may also be done in specialised food stores using promotional techniques such as presents for the promoted foods that are purchased. D. Increase the panel of purchases This promotional objective is accomplished by actions such as:

a) Prolonging the life cycle of the products/services existing on the market; b) Testing in consumption new products/services or those which are under

homologation; c) Diversifying the assortment of products and services provided by the producers /

distributors already on the market; a) Prolonging the life cycle of the products/services existing on the market may

enlarge the panel of purchases because it presumes finding ways to obtain the products/services existing on the market by new technologies which will decrease the fixed production costs. The use of new technologies restates in discussion the issue of the traditional products manufactured in large volumes which are to be marketed at affordable prices. For instance, “Pate Ardealul”, manufactured according to a traditional recipe using technologies which allow large volumes of production, makes it possible to sell it at affordable prices, same as other traditional products such as „Scandia” brand, the „Tradiţional” range of products, among which tripe sour soup, beans and sausages. The reduction of the production costs of the products/services demanded by the market may prolong its life cycle because the lower production costs will entail lower prices. The purchase of products and services at lower prices makes the buyers purchase larger amounts of the products or services, increasing thus the panel of purchases.

b) Testing in consumption new products/services or those which are under homologation may contribute to increasing the panel of purchases because the new products tested in consumption act directly to change the consumption behaviour in terms of quality and value. Testing in consumption new products/services is done using promotional techniques such as tasting sessions, play and animation at the sales outlet. Testing in consumption products under homologation (drugs, cars,


electronic appliances) creates breaches towards the increase of consumption in terms of amount and quality, therefore of the panel of purchases.

c) Diversifying the assortment of products and services provided by the producers / distributors already on the market may lead to increasing the panel of purchases because the mew products manufactured with more sophisticated technologies act on the profitability of the production / distribution companies and concomitantly on the consumption behaviour, changing the panel of purchases. This is the case of the promotional brands such as Winny, Carrefour or 365, specific to the large and small distribution in Romania (Cora, Carrefour, Mega Image), which allow the sales of various goods at lower prices. It is established that the sales of merchandise at affordable prices increases the volume of sales. In other words, it increases the panel of purchases in terms of amount and assortment.

d) The restructure of the panel of purchases by promotional actions which aim to change the consumption behaviour in agreement with the principles of the sustainable consumption. The principle of sustainability designates the meeting place of three dimensions: ecology, economy and the social sphere. In relation with the consumer behaviour, the ecologic dimension of sustainability becomes the most important. On the other hand, the (ecologic) production and consumption can only be achieved if the consumer may afford them and if the consumption and production are done under acceptable social auspices. But the ecologic products are expensive, which influences the actual consumption. This statement is supported by the market share of the environmentally-friendly products. For instance, the consumption of bio cotton is just 1% of the world offer, the market share of the bio foods within the total consumption of foods in Europe was just 0.2% in 2002 for the pig meat and 2.3% of the fruits.

The sustainable consumption doesn’t always mean giving up quantity in favour of quality, rather a change of the consumption behaviour even if the absolute volume of the consumption might be considerable, which would determine the absolute increase of the sales of products and services. How can one act through promotional actions to restructure the panel of purchases in favour of healthy products? To exemplify, we will give the example of “Nutriday Danone” yogurt packed in a small plastic container and sold for just 0.90 lei. It all begun with a promotional program based on a promotional price which allows higher volumes of sales. The program included TV spots which induced the idea of choosing the product from a range of options in order to keep the family healthy. “What would you do if you had 0.90 lei?”, is the question which the family members must answer. The wife and mother answers: “I would choose Nutriday yogurt” – health for my family. The start of a promotional program with promotional prices allows higher volumes of sales in the unit of time, which influences the size of the orders made by the distributors and the prospective reduction, at the end of the promotional campaign, of the unit price. The change of the consumer behaviour and the restructuring of the panel of purchases in favour of the ecologic / sustainable products / services is, also, done through promotional actions whose purpose is to educate, inform and make aware the population regarding the effects of the sustainable and ecological products and services.

References www.daily-business.ro Collection of „Financiarul”, Bucharest, 2009-2010


A Philosophical Introduction to the History of Statistics’ Conceptualization

Senior Lecturer Gheorghe SĂVOIU PhD

The University of Piteşti Abstract This paper describes an attempt to an original approach to the history of

statistics’ conceptualization, otherwise than in the most introductory parts of the statistics’ books. From identify difficulties to write something new and useful in order to discover new understandings of statistics, this introduction to the history of statistics’ word, without excessive historical details, is more a philosophy way of being statistics, according to its specific thinking formats, that have evolved during the time. A small number of questions about statistical significance and its history, but few consistent answers are the essence of this article.

Key words: statistics, science, meaning, concept, path It is perhaps both early and late in the day, when the author and the editor

converse on the Internet, each of them sitting in front of a computer, on two city far apart, at a long distance that separates one from the other, pondering over the idea of writing a necessary book on the history of statistics’ meaning or conceptualization. A stream of questions crosses the time and space that separate the two of them – only apparently, no doubt. What really new and useful things about the history of statistics could one be able to write now? What would the original angle be, or what would an original and pragmatic approach to that topic look like? What are the nature and essence of statistics that deserve to be revealed to such a diverse audience?

The answers actually generate more questions, which are increasingly connected with ordinary life, but equally difficult, appearing at the other end of the world.

A child is looking at the sky, against the background of which birds are passing, in a perfectly aligned flight that reproduces an arrowhead, and wonders where and why they are soaring in that shape, and also whom that flying arrow actually belongs to. A student having missed a test is attentively listening to the teacher letting his mates know the marks they had got, trying to understand their music, while not being able to help wondering what he hears so many marks lying around the average value, and so few of them represent maximum or minimum values.

A teenager finds out, after the summer camp she is on finishes, that the associations or the original pairs can no longer be found, apart from a small proportion, at the end, and expresses her queries regarding the completely unknown causes and criteria that have substantially changed the composition of the couples. A family of judicious adults are dispassionately considering the sex options before a child is born, which are naturally limited to male or female, trying to select an alternative that could ensure the height required to practice a sport that has facilitated the meeting, as is basketball in an American college; they start from the height of the parents, and also from the most recently born members of their friends’ families – but this, too, generates many more questions of even greater intensity.


An old man looks back on his life, and wonders, with no definite answer, whether joy or sadness were the dominant second or minute, in his seemingly endless chronological series of days, months and years that have passed the at the speed of thought…

Of course, the readers will ask themselves, continuing this endless cycle of questions and queries, what is the point of those questions, which is the common element of all the above, and especially which is their connection with the history of statistics?

The child’s question, the student’s dilemma, the paradoxical finding of the teenager, the couple’s problematic decision on the desired sex of the baby, bearing the potentiality of an appropriate height, the happy or sad dominant of the moment, seen in retrospect, which defines a person’s life, they can all get false solutions or final findings with or without the contribution of the science of statistics, but they cannot become truths established as repeatability cases, or regularities through specific laws having to do with graphic literacy, the normal distribution (or the normal curve) with the average man, regression and association, or the theory of survey, in any other way than with the help of the science of statistics, and statistical thinking.

Thousands of pages have been written, and will certainly be written about statistics and the history of that type of thinking, never dealing only with positive, and never with entirely negative aspects – in other words, without anger or bias. After Shakespeare first mentioned the job of a statistician in one of his plays, John Gaunt entered the pages of encyclopedias as the world’s first statistician, by means of some apparently simple Bills of Mortality; then there came the turn of Gottfried Achenwall, the fecund spirit of the school in Göttingen, to popularize the concept of statistics in universities, using it in the sense of in-depth knowledge of the status, or of each state, a term taken over from his teacher Martin Schmeitzel. A. L. von Schlözer, Achenwall’s most loyal follower, as well as his successor at that university department, gave the concept its academic splendour, through the famous aphorism Statistics is history at rest, and history – statistics on the move, noting also that statistics cannot be conceived or defined outside the realm of the figures, and thus strengthening the essence of statistics by numerical measurements.

There is no other science with so many meanings as statistics, from the well-known institution, placed under the hand of a king or an emperor and ready to offer him information about population and welfare, to the set of data, from the sense of a specific activity to the significance of a special science, from the method or the way of thinking about the quantitative measuring process of surrounding reality, to the contemporary concept of representative information, etc..

From that day on, the history of statistical thinking became a wonderful adventure of human thought, unparalleled through its consequences and language, through its methods and the tools kindly and generously provided for scientific research in general. Always, the history of statistics multiplies its meanings as a science and enriches them with new approaches to reality. If René Descartes identified thought with the consciousness of the thinking individual, and considered it as something given, which is to say a divine gift (the evidence of the existence of the self being the very in vivo realization of the process of human reflection or reason: I think, therefore I am), the diversity of the thinking of the statistical type results from the complex historical approach to defining statistical thinking itself. In relation to each single science, the theory of definition has become a true geometric locus of a number of increasingly diverse attitudes, bringing together the logician’s rigorousness and the linguist’s creative signification, the lexicographer’s careful formulation and the philosopher’s discernment, the conceptualization and methodology in


identifying the repeatability in populations, which are characteristic of the statistician, and the educationalist’s practice-checked precept, the identity of communicated mathematics and cybernetics message and the equivalence of meaning for both the recipient and the transmitter, in communication and negotiation.

Scientific definition, regarded as a whole, brings together, in a single sentence, a subject, the defined element (the definiendum), and a predicate or the defining element (the definiens), which describe the same class of objects, and, as a direct result of the theory of definition, is intended to facilitate knowledge and clarify the meaning of the terms that we use, although it offers very different meanings itself. If the ancients considered definition to mean an utterance, or speech act, which revealed the essence of a thing, and, at the height of the Middle Ages it already delineated the names of the objects rather than the objects themselves, giving new meaning to a word by means of other, earlier words, today, in modern mathematics and logic, definition is turned into a syntactic operation, or a rule that allows mutual substitution of two expressions, or a rule allowing the translation of an expression from one language into another, going as far as identifying a convention of language use.

The classics tried to define the essence of the phenomenon, using similarities (the genus proximus), or the difference, while our contemporaries have long given up restricting definitions. The definition has been delimited as a general cognitive and pragmatic communication operation, which has first occurred at the level of language and experience, in scientific theories and hypotheses, and finally, in the formal systems used by logic, mathematics and statistics. The subject (the defined element) is equal “by definition” to the predicate (the defining element). Univocality, as signification of time, unaltered in time and space, becomes the desideratum of a precise definition, while ambiguity and imprecision are expressions of imbalance and content inequality, materialized in the sentence (or the statement) of the definition. The criteria that are necessary and sufficient for the definition are related to the presence of synonymy (equivalence), and the absence of ambiguity. The subject (the defined element) is the linguistic synonym, and a non-contradictory or logically unambiguous equivalent, in relation to the predicate (the defining element).

Reconsidered through a similar historical perspective proved by evidence, the first definition that has come down to us belongs to the Greek mathematician and philosopher Archytas of Tarentum, Plato’s contemporary and friend, who considered it necessary that the definition should refer to the material or the constitutive elements of the defined object, as well as the form or manner of their combination. If definition with Plato is revealed by contradictory discussions, or series of successive approximations for the same object, with Aristotle definition is for the first time restricted, and so any definition should be made by means of the proximate genus (the closest in point of sense), or the specific difference, thus becoming a speech or utterance that expresses the essence of a thing. The definition uses either a speech / an utterance instead of a name, or a speech instead of another speech, since some things expressed through speech can also be defined. Aristotle also formulated the first conditions for the words within the definition, i.e. the definition must not contain homonyms or metaphors, or any other words improperly used, but unambiguous expressions; it must not contain rare, make recourse to words of a general character that enumerate known aspects or issues, without increasing the accuracy of the delineation, it must not include differences that are unnecessary or narrow the scope of definition, or repeat the same words. According to Marcus Tullius Cicero, the definition is part of the class of the terms indissolubly related to the nature of the topics discussed.

Subsequently, the Cartesian approach emphasized the importance of defining the terms that we use in the language of science; John Locke’s empiricism acknowledges, in a


trailblazing attempt, the impossibility of exhaustive definition, or of defining all the terms in a language, thus recognizing the need for simple ideas or undefined terms. Definition and demonstration are, according to Blaise Pascal, the operations on which the art is based of persuading the speaker of the truth of a thesis, and the ideal method of organizing information in a particular science. Also, Blaise Pascal formulated, in his geometric method, the three fundamental rules of definition construction, the first being that things that are too mundane or well-known must not be defined, no less than things for which there are no clear terms; the second emphasizes that no obscure or equivocal term should be left undefined, and the last rule refers to the fact that only simple, well-known words should be used in definitions.

Antoine Arnauld and Pierre Nicole, the representatives of Port-Royal logic, consider definition a shortened form and a concentration of the language used in science, which allows synthesizing, in a single word, a complex idea. Since Joseph Diaz Gergonne’s time until today, defining has been turned into announcing that a standardized expression has been agreed on for conveying, in future, a set of ideas, by using a single word chosen arbitrarily.

The definition is equivalent to an identity of meaning between two expressions of the same set of ideas, of which the simpler and more novel is arbitrary, while another, a more complicated one, is stated in words whose meaning has already been established by either usage or earlier conventions. John Stuart Mill considered definition as a simple statement or a declarative sentence about the signification of a word, defining names rather than material objects. He understood by the denotation of a word the objects (entities) to which it referred, and, by the connotation of the name, all the notes, shades or attributes the objects denoted have in common, and are evoked by uttering the name.

His schema for defining connotative names can be rendered thus: X is such a name that, if applied to a given object, it means that the object in question has the attributes Y1,..., Yn. According to John Stuart Mill, the perfect definition will exhaust the wide variety of the notes, that is the meaning of the term, becoming a list of all the predicates, which, in empirical sciences at least, is practically impossible. In Augustus De Morgan’s view, the objects of the definitions are made up of complex names, to the extent that they can rightly be substituted by other terms.

Augustus De Morgan distinguishes the nominal definition, as a substitution of longer names by other names, usually shorter, from the actual definition, where the terms of the predicate designate a criterion for selecting objects to which the defined term is applied. The real definition cannot rid of the use of names and, therefore, when it comes to it, there is an equivalence between two expressions. According to Gottlob Frege and his view, specific of symbolic logic, definitions are done in an autonomous domain of concepts (meanings), which are inter-subjectively communicable, and through establishing complete equivalence, apt to substitute.

Without complete definitions and apparently final with respect to the time dimension, there is no stability, equilibrium or conceptual order, in any of the modern sciences; the definition provides a sharp outline for every concept. Gottlob Frege and Blaise Pascal, declared enemies of partial definitions, changed the definition into a solved equation, where the left side or the defined part (Dfd) coincides with the unknown element of the equation, and the defining part (Dfn) corresponds to the right side of the solved equation, where there are no unknown elements: (Dfd) ≡ (Dfn). For the authors of this book, Frege’s definition of statistics represents a fusion, or a reduction through consonance


(reversibility, reciprocity, energy identity) of the unknown to the known, a fusion of the unknowable of statistical thought to the history of a science whose name is perhaps of great significance at present, that of statistics.

In keeping with the operational definitions, another specific class of definitions, described by Physics Nobel laureate Percy Williams Bridgman, to define a term or concept is synonymous with describing it as a corresponding set of operations. The functions of modern definition remain that of clarifying and shortening discourse, communication, negotiation, scientific research, etc. Contemporary definitions often designate notions through the series of distinct operations that characterize them, yet do not necessarily reveal the nature of things. The target of definitions remains conquering the longed-for Cartesian doubt, thus avoiding both ambiguity and imprecision.

In conclusion, the validation of a definition occurs if, in a sentence where there occurs the defined element of a definition, the latter can be replaced by the defining element without in any way affecting the meaning of the entire expression meaning something – so, the definition has been correctly formulated. Scientific definition can also be seen as a process, when it targets the sequence of logical operations meant to identify a designatum or a common referent (of a name, or of a general nominal expression). Statistics, in the sense of data, results from its definition as a process, and is the increasingly invoked equivalent of its specific data research approach, with the declared intention to transform them into information.

The fundamental typology of definitions distinguishes extensional or enumerative definitions, and ostensive or encyclopaedic definitions (by imposing a name through the act of indicating or presenting the object that the name applies to, by saying it while at the same time indicating the designated object). For the same authors, in an extensional definition, statistics became the science that deals with systematically expounding terms or concepts, principles and methods, techniques and tools; a science which finally benefits from laws, which never refer to the individual or the entity, but the population or the system entities to which each belongs, while, in a definition of the ostensive type, statistics virtually identifies with its institutional significance, namely the national institute of statistics, with its statisticians and statistics (W. E. Johnson).

An equally important class of definitions are those of the intentional type, which confer properties or characteristics that must be held by defined element. The methodological significance attributed to statistics is rather the result of an intentional process; statistics becomes a collection of methods that allow us to make right decisions, the best in the event of uncertainty (Abraham Wald).

A secondary typology in the theory of the definition of statistics, provided by concrete utilization, identifies analytical definitions (which list the acceptable uses), stipulative definitions (which generate a new use), and circular definitions (which are as a rule less allowable, because they use the defined element within the body of the defining element). According to the classical analytical definition, statistics was a matter of describing the state until the seventeenth century, and, in a stipulative manner, modern statistics becomes an inference or an extension of information from the sample to the total population, after the discovery of the survey theory. An implicit and intentional circularity occurs in defining statistics by the authors who increasingly identify statistics with information; it actually becomes a representative concept of contemporary information and its circulation –symmetrical in a theoretical plane, and asymmetrical in the real plane.

Definitions can also be inductive, when, beginning with a careful analysis of the individual, one gradually reaches generalization, or deductive, where the definition operation is started from the generalization or major premise, and the logical conclusion is


established through the individual or minor premise. Several outstanding classics, founders of a number of national statistical institutions, defined inductive statistics, nearly one and a half centuries ago, stating that it is for any government what are to man what his senses (Dionisie Pop-Marţian).

The ordinary or commonplace meaning of statistics, according to the mass communication media, is that of a series of data or information, irrespective of whether the series itself concerns the political, economic, sporting, religious or cultural world, as an activity that deals with the study of numbers, with putting them into tables, with summing by rows or columns, with synthetic representation in graphs, with the affirmation of the presence of errors, with testing the validity of statements (hypotheses), etc.

Without considering false such a meaning, it can be said that the previous meaning. that of an obvious, easy to use and shallow knowledge of data, is simplistic and ambiguous, which has led to ironic interpretations or trivially jocular meanings, such as “statistics is like a bathing suit, which shows what everyone knows, and hides what everyone wants to see” (Georges Vedel), or the famous formulation “there are lies, big lies, and statistics” (Mark Twain). A relative truth contained in any of those malicious statements is that the central subject of statistics remain numbers (although the statistics of variables of a non-numeric type has a growing importance), and the statistics provided to the public by the media often include laws or regularities which are obvious at the level of the crowds, which seem to hide individual behaviour. To record the results of some research in a quantitative (numerical) form has now become a habit, followed by other ones, such as collecting, taking apart to regroup, joining and combining, aggregating data, while often forgetting that all those practices and operations are nothing but statistics.

The definition is the most important way to ensure the accuracy of specialized terms, but the message, the meaning and its sense will have to be the same for both emitters and recipients, as well as expert and lay recipients. This seems to motivate such a long digression on the definition of statistics. In terms of history, the definition relatively overlaps with the development of logic in general; the definition in logic being that operation through which the characteristic notes of a term are indicated, which rigorously set it apart from any other term.

The definition of the logical type of today’s statistics concretely identifies it with the special thinking a human being displays if faced with a large amount of data. Though it started as a method of measuring what was required to measure, and calculating the change (variation) of the initial measure, replacing qualitative uncertainties for numerical or quantitative certainties, statistics has currently reached typical manner of thinking through data, specific to scientific research.

Die Freunde am Denken, in the meaning of joy of thinking, characterizes almost all recent defining of statistics in the last decades, in science worldwide. There are so many concrete ways of thinking, from mathematical thinking to selective thinking, from logical thinking to the thinking through models, from deterministic thinking to the experimental thinking, from infinity thinking to the thinking of uniqueness, from triadic to binary thinking – and the list could go on…

In such a variegated typology of thinking, what then does thinking strictly statistically mean? Or, to put it in a simpler way, could that thinking per a contrario face, or could what is statistical thinking compare with what is not statistical thinking? Statistical thinking means to interpret the individual rather than the general, to ensure comparability rather than stability, thinking not in a linear or flat manner, i.e. in a single- or two-


dimensional manner, but rather three-dimensional (in time, space and structurally, or organizationally).

Statistical thinking does not mean thinking under the extreme pressure of accuracy, but interested in the general trends and tendencies, approximated spatially, temporally and structurally or organizationally; thinking statistically does not a priori exclude error, but rather requires to accommodate with it, dynamically, constantly measuring and reducing it; it absolutely demands to scientifically live in the increasingly limited shadow of error and in the sun of knowledge and its systematic evaluation. Statistical thinking does not only mean to simplify reality, but rather to multiply it, from the individual to the general, to finally reduce it, to the simultaneous interest of both the general and the individual.

Another aspect of statistical thinking, considered essential as well, is its methodical and deductive nature. Thus, certain simple methods of statistical thinking, which belong to the pre-statistics of the scientific world, such as grouping and the central tendency, deductively pave the way for some other methods, more profound, such as the analysis of variability, of correlation and statistical selection. Statistical thinking does not coincide with the mere validation of the accuracy of a method as a guarantee of its value, but rather tests it permanently. Statistical thinking is not only to identify and order questions and factors or effects, but also to speculate, generating hypotheses, to determine their meaning and validity. A statistical hypothesis, if well formulated, is a statistical research or a half-solved statistical inference.

The most natural definition of current statistics seems to be to think by means of the data obtained by measuring, recording, collecting, and, at the level of an expression as simple and general as possible, statistics becomes the science by which you learn how to think with numbers. What does thinking with data or figures mean? Theoretically, it translates as a process of research (cognition), which will be turned to account to identify, integrate and communicate that information at a decision-making level, through complex indicators or categories and graphs as support of statistical thinking, and practically, it is tantamount to giving an answer to the logician faced with the information explosion of data at the time we live.

Statistical thinking is present, step by step, in provisionally identifying a problem, by exploring an amount of data, in delimiting the impact and modelling the solution to the problem identified, as well as continually fitting the final model substantialized through data. Statistical thinking is closely linked to empirical research process, to process of error filtration or purification and of generalization, by means of the primary data available. Statistics is therefore understood by the authors as a way of thinking that brings together a variety of strategies intended to increase or expand scientific knowledge through data. In one of the most reasonable approaches, the content of the complete approach of statistical research includes four dimensions, which overlap in time and are distinct in terms of temporal phases (Chris Wild and Maxine Pfannkuch): a) the size of the investigational cycle, in keeping with which statistics is a system of thought focused on analysis and the initial approach to the scientific problems identified by observation, processing and research, the cycle involving: defining the problem, the investigation programme, the resulting data, analysis and interpretation, conclusions, etc.; b) the size of the interrogative cycle, compared with which statistic is a system of thought focused on solutions or alternatives open to the questions and problems of the investigational cycle, comprising generating alternatives or solutions, search and selection of alternatives or optimized solutions, interpretation of the variants or solutions, commenting on the solutions or alternatives, the variant, option or solution which was chosen in the final decision; c) the


size of the typology of the ways of thinking, which believes that statistics is a system of thinking that includes, apart from the general kinds of strategic thinking, the research of the explanations, the modelling and practical-technical thinking, five other, exclusively statistical, types of thinking (recognizing the need for data to initiate a process of statistical thinking, a trans-numeration as transformation from non-numerical into numerical, in order to facilitate the process of thinking, identifying and analyzing variation, the recourse to the ability to reason through population models aggregate from individual models, and context-statistical reciprocity in the process of thinking, addressed as integration of statistical thinking into the context of the real or the tangible (statistical thinking applied to the variation obtained by means of modelled data will tell its story about the real or the context, justified mathematically); d) the size which sums up the psychological parts of the investigations under the concept of personal dispositions, according to which the originality of statistical thought is also given by the statistician’s psychology or personal disposition, uniting the attitudes useful to the statistical researcher, from skepticism to imagination, curiosity, an open mind to ideas in the competition against scientific prejudices, deep understanding, logical attitudes, commitment and perseverance, etc.

Statistical thinking does not omit to make recourse to the concept of ergodicity, as a true perpetual motion, which is usually described as a simultaneous objective property of a set or population, and also of each single individual. In a statistical survey of a system two different results can be obtained, summarized in two distinct regularities or laws, resulting from a statistical analysis of the whole set or human population studied at some point, and also a statistical analysis of a single person (a statistical unit or individual) over a period of time. The first regularity might not be representative of the time, while the second may not be representative of all men (all statistical units). An investigation through statistical thinking is called ergodic if the results of the two types of statistical or legitimate resulting from statistical thinking will coincide. Most of the statistical population, especially a human or biological populations, addressed the system is not ergodic.

The new motto of thinking represented by statistical research emphasizes the need to understand phenomena through the data, and identify the information content present in the data, as the inference of statistical thinking in the knowledge profoundly reformulates the very academic curricullum. If analogy, induction and deduction remain the main forms in which the processes of abstraction and the thought processes of a mathematical type occur, grouping, association and inference remain essential in classical statistical thinking. Later on, with the help of software packages specific to the computer era, statistical thinking, universalized in trans- and multi-disciplinarity will contemplate the horizon of an infinity of potentials. In conclusion, the option of defining statistics as a way of thinking through data, based on using a variety of strategies to increase or expand scientific knowledge through the agency of the same data, comes forth as the future dominant for the history of this memorable science, in the present book.

After a short introduction, the contents of this book details the beginnings of statistics and its specific kind of thinking, explains the connections between statistics and probability, presents the portraits of the great statisticians, explains the contemporary applications, underlines the trends in the computing era, and the new instruments called statistical software, looking forward to the future.


References Biehler, R., (1994), Probabilistic Thinking, Statistical Reasoning, and the Search for

Causes –Do We Need a Probabilistic Revolution after We Have Taught Data Analysis?, The IVth International Conference on Teaching Statistics, Marrakech.

Borovcnik, M., Peard, R.,(1996), Probability, A. Bishop (eds.), International Handbook of Mathematics Education, Kluwer Academic Publishers, Dordrecht, , pag. 239-288.

Chance, B. L.,(2002), Components of Statistical Thinking and Implications for Instruction and Assessment, California Polytechnic State University, Journal of Statistics Education Vol.10,No 3 www.amstat.org / publications/se/v10n3/chance.html

Hoerl, R.W. Snee, R.D. (2003), Statistical Thinking: Improving Statistical Performance, Pacific Grove, sau M. Stuart, (2002), An Introduction to Statistical Analysis for Business and Industry-A Problem Solving Approach, Hodder Arnold, London.

Kreager, P., (1988), New Light on Graunt, paper published in „Population Studies. A Journal of Demography”, vol.42, Nr l, martie, pag. 120 -140.

Moore, D. (1990). On the shoulders of giants: new approaches to numeracy, paper published in Steen, L. A. (Ed.) Washington, D.C.National Academy Press. pp. 95-137

Săvoiu, G., (2008), The Scientific Way of Thinking in Statistics, Statistical Physics and Quantum Mechanics, Romanian Statistical Review no.11/2008, S XIII pp. 1- 10 http:// www. Revista de statistica. ro/sumar 2008.html.

Sylwester, D. (1993), Statistical Thinking, AMSTAT News, February Wild, C.J., Pfannkuch, M.,(1999), Statistical Thinking in Empirical Enquiry, Department of

Statistics, University of Auckland, New Zealand, International Statistical Review, pp. 223 - 265


Theory Forms in Unemployment

Senior Lecturer Elena BUGUDUI PhD Artifex University, Bucharest

[email protected]

Ghenadie CIOBANU PhD I.N.C.S. M.P. S.

[email protected]

Abstract This article aims to develop a group of Romanian counties, using classification techniques forms uncontrolled, depending on several variables that affect unemployment, with Ward's algorithm and distance Cebashev type and complete aggregation technique. The approach aims to establish common features and highlighting the phenomenon of regional typologies labor vacancy. In our study, considering the simultaneous criteria for classification and ranking of unemployed based on the features that define the economic criteria and / or demographics. Identification of unemployed belonging to certain classes with well defined individuality allows better correlation of unemployment phenomenon with other socio-economic phenomena such as: fitness for a particular type of retraining, crime control, optimal allocation of resources to areas and territorial, the evolution of living standards.

Key words: unemployment, cluster, region, classification, clustering 1.Introduction

Scientific activities in general, aim to differentiate the structure of sets of objects by category or specific classes, based on fundamental properties of objects, such structuring are known by various names such as: classification, clustering, grouping or discrimination. Operation of these groups allows the separation of legitimate development of a phenomenon or identify plausible causes of a phenomenon in explaining diversity. For example, we retrieve information about the number of unemployed by county and test whether they are grouped in certain regions: hard hit by unemployment, the environment affected or less affected. In our case, we try to classify counties as variables and let unemployment influence classification algorithm to determine the differentiation more or less considerable, decide how many geographical areas can be defined by the typology of unemployment. The cornerstone of uncontrolled type classification (clustering) is the concept corresponds to the concept of classifier distance. This concept of controlled forms recognition systems and is key for assessing the differences of objects, and evaluate differences of clusters.

Depending on the procedures used, the initial assumptions made and the nature of their application results, cluster analysis methods fall into two broad categories:

• Hierarchical clustering methods and clustering methods aggregation and division, this category includes simple aggregation method, aggregation method, method of aggregation environments, Ward's method;


• classification by partitioning methods or iterative methods, including the K-means algorithm, the algorithm of K- medoizi, CLARA algorithm, fuzzy algorithms and others.

In the analysis of the vacancy level in territorial labor, clustering techniques will be used to structure the administrative units of the country after the occupation, allowing highlighting the extent to which geographic factor influenced the default level of unemployment and living standards .

2. Theoretical aspects of cluster analysis techniques Cluster analysis is intended to group statistical observations, identified by a

number of features in a small number of classes as homogeneous or identify a hierarchy of classes, which include each other, so that the phenomenon can be analyzed on different levels of depth. Regardless of the method, class composition is formulated so that units belonging to a class to be as close to each other, and grades up to be as different.

Analysis from cluster have two stages: choice of n-dimensional arrays to measure the similarity between units, to all

observed characteristics; defining an algorithm for the formation of classes, so that differences between

groups are as large in terms of variability, while units in the same group to be close (homogeneous group).

Not all features will always be considered, but will test various types of work using a time one of these variables and various distances and methods of aggregation. Index of proximity between counties is a number that expresses the similarity / difference between the two counties, taking into account characteristic values observed simultaneously. If all the p variables are quantitative, can be used any distance as proximity indicators. Of the Euclidean distance dist mention:

dkl =

p

iliki xx

1

2)(

and Mahalanobis:

dkl = 21

1

r

2

2

2

2

2l

ljli

lk

ljlikjki

k

kjki

s

xx

ss

xxxxr

s

xx,

where r is the coefficient correlation between two variables, and s is the standard deviations of the two variables.

If data are qualitative, can be used as a means of assessing the distance, Euclidean distance (rectangular), or often, the rank correlation coefficient.

It appears that if we work with absolute data value for the distance between two units (ie two lines of the matrix) is strongly influenced by the characteristics of each unit of units. Therefore the initial data are normalized statistical practice within the meaning of their replacement with deviation from the mean, standard deviation relative to:

xij, = (xij - xij ) / s

Proximity indices between classes (counties, in our case) measures the distance between two clusters (groups of counties). There are several methods for evaluating the distances between clusters:

• Method closest neighbors ("single linkage")


• Method of farthest neighbors ("complete linkage") • Average distance between pairs method ("average linkage") • Centroid method. • Ward's method. 3. Empirical Study Information on unemployment rates, number of local units active in industry,

construction and services, balance of international and internal migration (urban-rural), number of graduates, employment resources, ie spending unemployed, were summarized in a table where each county corresponds to an observation (Figure 1.). Applying distance and classification techniques discussed above, resulting clusters were visible levels of aggregation, based on similarities and differences between the counties studied items (using the statistical software package).

Evaluation of "distance" between counties and between groups of counties, in terms of unemployment. With observed data, constitute a matrix X (n * p), where n is the number of counties, and p is the number of measured variables for each county. He opted for eleven variables: unemployment, labor resources of the county, the number of graduates, number of local units active in industry, construction and services (branches with major impact on employment), unemployed costs, number of graduates, the balance internal migration (rural-urban), and that the balance of international migration, development region as a factor driving employment.

Case 1. Cluster analysis county by: economic and demographic variables on unemployment - unemployment, the number of local units in the industry (ULAI), construction (ULAC) and services (ULAS), the number of graduates (graduated), unemployment costs (chCuSomaj ), international migration balance (IMS) and internal (rural-urban, SMUR). Distance used was distance Cebîshev and complete aggregation technique (complete linkage).

Analyzing the dendogram, the highest level, we classify the 42 counties in two categories, ranging aggregation threshold, the next levels are delimited three, then five classes.

Based on the results provided by statistical package, we see that the highest level of decomposition is outlines two types of unemployment, a characteristic atypical Bucharest and several counties (PH, AB, HD, BV) and another consisting of the remaining counties.

The next level of depth detaches Bucharest group of four counties, and later, the remaining counties are subdivided into two micro types; first includes counties with a high occupancy rate of labor provided by the development of economic sectors based the working or extraction of resources (an average unemployment rate of 5.4%, below the national rate of unemployment) and the second characterized by high labor migration, ie migration counties with the highest International, Sibiu (-714 persons), Bacau (-603 persons), Neamt (-652).

Four levels of detail for each cluster supported in part clarify the classification depth, reaching a maximum of 3-4 counties selected cluster (Fig. 2.).


Figure 1. Cluster Analysis of the counties where unemployment and the characteristics of

development Case 2. Cluster analysis county by: demographic characteristics concerning

unemployment - the unemployment rate, number of graduates (graduated), expenditure on social protection of unemployed (chCuSomaj), international migration balance (IMS) and internal (rural-urban, SMUR).

Distance used: max C C (Cebîshev), using Ward's method for evaluating proximity of two clusters.

This type of cluster analysis will attempt to verify the typology unemployment counties is influenced by the development, expressed by the number of active units in industry, construction and services, or their influence is already taken by the characteristics of the unemployment phenomenon referred directly to: expenditure social protection of unemployed (chCuSomaj), international migration balance (IMS) and internal (rural-urban, SMUR), this difference could be an indicator of adequacy of social assistance measures of unemployment.

Dendogram physiognomy remains the same, is observed (figura2.) that there are major changes from previous clusters, the first level grouping is the same counties and most significant division as "persistence" (level 4) is also done in four macro-clusters , as before. Notable differences occur only on levels 3, 4 and 5. Thus, without active local characteristics of each unit, Brasov county Hunedoara county is associated to form a single cluster, while unemployment in Bucharest remains a distinct typology, forming a single cluster.

Group Bihor county, Buzau, Mures, Iasi, Sibiu and Galati almost completely migrate to another cluster, while the counties of Maramures, Florida, Vaslui high incidence of unemployment, remain as a single cluster. Using Ward's algorithm reveals that aggregate counties late, that the lower levels (between 3 and 5, as shown and in Fig. 2.).

The differences are explained by the very idea of the method, so that variation within the same be as small classes, while inter-cluster variation to be large. Using other distances (eg. Manhattan) is without major modifications, it can be deduced that the structure of classes is roughly similar for all techniques presented. Of all, it appears that Ward's algorithm is more stable than other techniques, being the connecting link between the other methods, is explained by the fact that it considers all cases of analysis, based on the calculation of intra-and inter-cluster variance.


Figure 2.Cluster Analysis of counties by demographic characteristics, unemployment

4. Conclusions. With two clustering results, it is interesting to put out and considered variables

influence the phenomenon to the attention I in this study. For Ward's algorithm and type away we Cebishev an analysis, based on indicators provided by STATISTICA software to characterize the clustering process.

We can easily see that a major impact on regional classification have had unemployed social protection expenditure, by their size, they have established separate group (Fig. 3.), Followed by the number of graduates and units active local services.

Only the subsequent levels, the unemployment rate is associated to the clustering effect, with the balance of international migration, the next cluster consisting of local units in the industry, local units active in construction and rural-urban migration balance.

Diagrama de influenta a variabilelor

ChCuSom

Absolv

ULAS

SMUR

ULAC

ULAI

SMI

RataSom

Figure. 3 Influence of variables in the clustering


References

Bugudui, E.(2009) Quantitative methods for measuring the degree of vacancy in territorial labor-thesis- Phd.ESA-Bucharest,

P. Congdon, (2004)Applied Bayesian Modelling, John Wiley & Sons Ltd, Chichester, 2003 D. Dumitrescu, H. Costin, Neural Networks, Theory and applications Teora Publishing

House, Bucharest, Dobrescu E. (2002) Transition in Romania, econometric approaches Publishing House,

Bucharest, Neagoe V., Stãnãşilã O. (1999) pattern recognition and neural networks, Matrix Rom

Publishing House, Bucharest, Ruxandra Gheorghe, (2001) Data analysis, ASE, Bucharest, O. Stãnãşilã Neagoe V., (2005) theory of forms recognition, Publishing House, Bucharest, Saporta G., Probabilités, Analyse des données et Statistik, Ed Technip, Paris, (2000). Voineagu V., F.Storm, Voineagu M., Stefanescu C. (2002) Factor analysis of phenomena at

regional, Ed.Aramis, Bucharest.


Colentina Surgical Clinic Experience in Treatment of Rectal Cancer


Surgical Clinic of Colentina Hospital

Abstract Colorectal cancer represents the fourth neoplasic localization after the bronchopulmonary, gastric and genital (breast, cervical) topographies. It is the neoplasia with the greatest percentage of hepatic metastases. In Colentina Surgical Clinic were operated 372 cases with this pathology in the last 10 years (2002-2011). Most surgical interventions were represented by abdominoperineal resection and anterior resection. Stapled anastomosis was done in 58 (39%) of cases. Rectal touch and colonoscopy represented the main diagnostic methods. Most of the patients were male, with a mean age of 61 years (range between 36-85 years old). Complementary pre or postoperative oncologic treatment increased the life expectance in these patients. Key words: rectal tumors, surgical treatment.

Introduction Colorectal cancer represents the fourth form of cancer in the world. Even though

some less frequent than colonic cancer, rectal cancer presents many characteristics of this one as geographic distribution. Unlike colonic cancer, it is more common in male (sex ratio of 1.5-2). The most affected age is ranging between 45-70 years old, with a maximum in the seventh decade; though rather rare in younger, it has worse evolution in these. As regards the topographic distribution, malignant proliferations inside the rectum are rather equal distributed between the upper, middle and lower segments (1, 2, 3, 4).

Major factors that influence the result after rectal cancer surgery include a number of histological features of the tumor, the stage of the disease and the quality of the surgical intervention (3, 5). Besides their role in evaluation of surgical performance, pathologists and radiologists play an essential role in the development of management strategy in rectal cancer. Circumferential resection margin needs full attention both from the surgeon during the intervention as well as afterwards from the pathologist at the moment of the sample dissection and histologic evaluation (6, 7).

Clinical picture is relatively not specific, the dominant symptoms being represented by intestinal transit disturbance, rectoragy and pain; these require as soon as possible the need for rectal touch examination, followed by paraclinical investigations that obligatory include colonoscopy with biopsy, endorectal echography and CT-scan (8, 9, 10).

In the presence of a patient with rectal cancer, there are a number of available procedures that can, under particular circumstances, be the preferred approach for a given patient (11):

- abdominoperineal resection;


- low anterior resection (with colorectal or coloanal anastomosis, with or without J colonic pouch); - colostomy or ileostomy; - Hartmann’s resection; - abdominoanal pull-through;

- abdominosacral (coccygeal) resection; - transsacral resection (Kraske’s); - transsphincteric excision; - transanal (local) excision; - electrocoagulation; - laser coagulation; - cryosurgical destruction; - interstitial or intracavitary radiation (obviously not an operation. but it can be the

sole modality of treatment in some instances). The same rectal tumor, with the same localization, may require different therapeutic attitudes in two different patients, considering that it depends on multiple factors with direct influence on therapeutic solution and on subsequent evolution. 1. Material and method

In the period of 2002–2011, in Surgical Clinic of Colentina Hospital were diagnosed and treated 372 patients with rectal cancer. The studied group was analyzed in a retrospective descriptive manner, based on evaluation of observation papers and operative registers.

2. Results and discussions Sex distribution of our 372 patients diagnosed with rectal cancer was represented

by 153 (41%) females and 219 (59%) males, with a predominance of the disease in male, thus confirming the sex ratio of the international statistics.

The age of the studied group was ranging as it follows:

< 40 years old 12 3 % 40 – 49 years old 38 10 % 50 – 59 years old 49 13 % 60 – 69 years old 189 51 % 70 – 79 years old 57 16 %

> 80 years old 27 7 %


On the whole, it can be observed that maximum of frequency is met in age ranks of 50-59, 60-69 and 70-79 years old, with an incidence peak in the seventh decade (51%). Though rare in younger, it was confirmed once again the much more unfavorable evolution of these patients, only one of the nine cases diagnosed at age lower than 40’s being alive five years later.

It can be noticed that the rectal cancer is more often met in people from urban (216 cases) medium than the rural one (156 cases). This could be explained through the differences between the type of food and the life style, with less toxicity and stress in the rural medium.

The 372 patients of our study group presented themselves for admission with varied symptoms:

SYMPTOM Nr. of cases asthenia 152 intestinal transit disturbance 193

rectoragy 217 rectal tenesmus 85 mucus discharge 41 abdominal pain 183 weight loss 219 asymptomatic 43


These symptoms were rather associated than isolated. It is well known that rectal cancer remains asymptomatic for a long period and, even when they appear, first symptoms are not specific. It is obvious that only a small number of patients were presenting with lack of any symptom, thus suggesting that presentation in early stages, with real curable potential, is very rare.

Preoperative assessment of the 372 patients was based on known diagnostic methods, with accent on rectal touch examination and colonoscopy. Abdominal echography, endorectal echography and CT-scan brought essential information regarding the loco-regional and distance tumor spreading.

As regards the macroscopic aspect, the histopathologic forms, diagnosed on biopsy specimens obtained by rectal touch and colonoscopy, are as it follows:

HISTOPATHOLOGIC FORMS (macroscopic) Nr. of cases % vegetative 130 35% ulcerated 47 13%

ulcerated-vegetative 26 7% infiltrative-stenosing 74 20%

others (pseudo-fissural, pseudo-venereal, pseudo-hemorrhoid) 95 25%

In 37 cases (10% of the whole number of cases) presentation consisted in complicated forms of rectal cancer: 13 cases of intestinal occlusion, 22 cases of inferior digestive hemorrhage, necrosis with superinfection and perianal abscess or even phlegmon of ischiorectal fossa developing in 2 cases.


The histopathologic examination of the preoperative bioptic sample took by

colonoscopy or of the operative resection specimen showed the following types of rectal neoplasia:

HISTOLOGY Nr. of cases (%) adenocarcinoma (ADK) 312 (84 %)

colloid (mucinous) carcinoma 22 (6 %)

signet ring carcinoma 15 (4 %) squamous and adenosquamous carcinoma 11 (3 %)

anaplastic carcinoma 7 (2 %)

others (malignant melanoma) 5 (1 %)

Staging of rectal cancer represents an important prognostic factor, as well as an indicator of the type of therapy that should be adopted to obtain a satisfactory result. The majority of patients presented for examination in advanced stages of the disease, thus explaining the many time palliative character of the surgical intervention, as well as the poor response to the complementary oncologic treatment done.

TNM STAGE CLASSIFICATION Nr. of cases % I 30 8 % II 112 30 % III 164 44 % IV 66 18 %


In complicated occlusive forms, as well as in those where the generally status of the patient did not allow ample long duration interventions, we made our choice for a Hartmann’s resection. Considering the 48 Hartmann’s resections of our casuistry, 35 of them benefited from reintervention for reestablishment of the intestinal continuity 3-6 months later. In those cases where tumor resection could not be done due to its massive locoregional invasion with great pelvic vessels involvement, we preferred to do only a definitive left iliac anus.

There were no transsacral, transcoccygeal, transsphincteric, abdominosacral or abdominotranssphincteric resections. There were no coloplasties or reestablishments of intestinal continuity by mean of colonic pouch. Considering the factors mentioned above, the following types of surgical interventions were done:

TYPE OF INTERVENTION Nr. of cases % Miles 138 37 % Dixon 149 40 %

Hartmann 48 13 % Iliac anus 11 3 %

pull-through 9 2 % resection with coloanal anastomosis 11 3 %

local excision 6 2 %

Of the 149 cases submitted for anterior Dixon resection, 58 benefitted from the possibility of mechanic suture by mean of circular stapler device.


DIXON OPERATION (149) Nr. of cases % without stapled anastomosis 91 61 %

with stapled anastomosis 58 39 %

329 patients benefited from decision for use of oncologic complementary

treatment, especially in case of metastases and advanced stages. These were guided to specialized centers for radio and/or chemotherapy, according to well known protocols.

ONCOLOGIC COMPLEMENTARY TREATMENT Nr. of cases %

Chemotherapy 72 22 % Radiotherapy 43 13 % Association 214 65 %

TOTAL 329 100 %

Rectal cancer is essentially responsive to surgical resection, chemotherapy only playing an adjuvant role for the surgical treatment. Classical chemotherapic agents used in


the treatment of colorectal cancer are 5-fluorouracil (5-FU) and leucovorin (LF, calcium folinat, antagonist of folic acid inhibitors) or folinic acid (AF). We used the classical association 5-FU/AF, administered on a period of 6 months, with goal to obtain the oncologic sterilization. Postoperative adjuvant therapy role was to try to prevent the appearance of metastases and to ameliorate the prognostic.

4. Conclusions 1. Rectal cancer presents an increasing incidence that, correspondingly to the

gravity of the disease, demonstrates the reason for considering this pathology as a serious problem of public health. 2. Rectal cancer remains a privilege of people older than 50 years, especially of the seventh decade, though lately it can be noticed an increasing incidence in younger. 3. Rectal touch and colonoscopy done in every situation with clinical picture suggestive for rectal cancer increase the chances of diagnosis of this in early stages with curative potential. 4. As many others, we strongly recommend the global use of TNM staging system to make possible common attitudes as regards therapeutic strategy and results interpretation. 5. It can be noticed the tendency for an increasing use of sphincter saving procedures, with especial care to maintain intact the curative intention. Mechanic suture devices are part of the accomplishment of this goal. 6. The most frequent surgical procedures used in rectal cancer surgery are represented by Miles rectal amputation (sacrifice of rectal sphincter) and Dixon conservative anterior resection. 7. Every time one discuss about doing a sphincter saving surgical procedure, it has to be taken into account the compulsory condition of achieving a surgical intervention with oncologic curative goal. The issue is not whether reestablishment of intestinal continuity could be technically done but whether it should be done considering the oncologic safety criteria.

References Mastalier B. – Cancerul de rect, Editura Universitară Carol Davila, Bucureşti, 2011, 53-60. Mastalier B., Simion S., Brătucu E. – Rezultatele tratamentului chirurgical al cancerului de

rect: experienţa ultimilor 10 ani. Journal of Medicine and Life, nr.2, vol. 4, 2011. Franks L. M., Teich N. M. – Cellular and Molecular Biology of Cancer, 3rd Edition, Oxford

University Press Inc., New York, 2003: 1-425. Saclarides Theodore J., Millikan Heith W., Godellas Constantine V. – Rectal cancer. In

Surgical Oncology - An Algorithmic Approach, Springer-Verlag New York Inc., 2003: 364-373.

Tamiolakis D., Venizelos J., Papadopoulos N., Lambropoulou M., Papadopoulos E., Simopoulos C. – Expresia antigenului HLA-DR şi caracterizarea infiltratului limfocitar în mucoasa normală, adenoamele tubuloviloase şi carcinoamele invazive de colon. Chirurgia (Buc.) 2005, nr. 5, vol. 100: 451-456.

Heald R. J., Husband E. M., Ryall R. D. – The mesorectum in rectal cancer surgery: the clue to pelvic recurrence? Br J Surg. 1982;69:613-616. Reprinted with permission of Blackwell Science Ltd.

Scott N. A., Jackson P., al-Jaberi T., Dixon M.F., Quirke P., Finan P.J. – Total mesorectal excision and local recurrence: a study of tumour spread in the mesorectum distal to rectal cancer. Br J Surg 1995; 82: 1031-1033.


Beynon J., Mortensen N. J. M. C., Foy D. M. A. – Preoperative assessment of local invasion in rectal cancer: digital examination, endoluminal sonography or computed tomography? Br. J. Surg. 1986, 73: 1015.

Brătucu E., Straja D., Ulmeanu D., Daha C. – Explorarea endoscopică intraoperatorie în chirurgia tubului digestiv. Chirurgia (Buc.) 1998, nr. 2, vol. 93: 101-106.

Tiutiuca R. C., Eva I., Moscalu M., Constantinoiu S. – Studiu asupra evaluării neoplaziilor rectale prin metode imagistice complementare. Chirurgia (Buc.) 2009, nr. 4, vol. 104: 399-407.

Corman Marvin L. – Carcinoma of the rectum. In Colon & Rectal Surgery, 5th edition, Lippincot Williams and Wilkins, 2005: 905-1061.


Academic Excellence Through Research and Development of Higher Education Institutions at

Domestic and International Level

Senior Lecturer Emilia GOGU PhD Profesor Mihaela MUREŞAN PhD

Senior Lecturer Marinella TURDEAN PhD "Dimitrie Cantemir" Christian University, Bucharest

Abstract Global academic market has certainly become more competitive than ever.

Countries like China and South Korea to Saudi Arabia have made a priority of creating world-class universities and restoring lost luster of once great institutions. The investment in this area is significant: China is spending billions to improve the quality of education and research of elite institutions, while Saudi King Abdullah has allocated $ 10 billion for the new Science and Technology University that bears his name. And in the U.S. the weight of post-secondary education is about 2.9% of GDP, almost twice as China, European Union and Japan.

Keywords: Academic excellence; Tertiary education sector, staff in the research - development activity; expenditure on research-development

"... if wise investments are not done in professorss,

if we do not respect them or involve them in making decisions, as do countries with top education, students pay the price ".

Weigarten Randi, president of the American Professor Federation 1. Elite institutions’ academic excellence Countries in America, Europe and Asia have developed along time a culture of

academic excellence among elite institutions. Recently, in this competition have entered countries like Singapore and Saudi Arabia which encourage a culture of academic excellence at their universities by establishing partnerships with elite Western institutions. And the idea of associating a university with a particular location is reconsidered. Western universities from Texas A & M to the Sorbonne, have attracted world attention in the last decade by creating 160 campuses in Asia and the Middle East. New York University (NYU) initiated liberal arts colleges in Abu Dhabi as part of what the NYU President, Jon Sexon, conceives as a "global university network." "One day, as suggested by Vice-chancellor of Warwick University, Nigel Thrift, we could see direct mergers between institutions – and finally, the academic equivalent of multinational corporations".

Also many Asian countries are making significant progress in developing their academic system. In China, for example, institutions like Tsinghua and Peking Universities in Beijing and Shanghai Jiao Tong University could become prominent worldwide both in


research and development and by absorbing additional elite students and also by the number of students / graduates.

Currently methods and modern techniques of knowledge transmission and changes in the geography of knowledge production is certainly notable. The discoveries made in research institutions in a country of innovators can be used in other parts of the world. Countries should not be indifferent and increase their share of research - the great achievements may have positive economic and academic effects through wide spreading - but should not be afraid of the multiplying discoveries elsewhere.

Trans-border scientific collaboration as measured by the volume of publications written by co-authors from different countries has doubled in the last two decades. Undoubtedly more powerful research aspirations of developing countries have eroded long-term dominance of North America, the European Union and Japan.

Traditional research leaders have experienced significant decreases in this period. From 2002 to 2008, the U.S. share of articles included in the index Thompson Reuters1 scientific research, has declined more significantly than any other country, from 30.9% to 27.7%. While the number of Chinese publications recorded in this index has doubled, as the volume of scientific papers from Brazil, a country whose institutions of research would not have been in anybody’s charts 20 years ago. Thus, overall, the total number of publications listed in Thompson Reuters index rose by more than one third from 2002 to 2008. And the manner of publication and international recognition of the findings from research, makes knowledge become a public good / universal, for which national borders have little relevance.

2. Globalized education Developing the educational system is the primary form through which we directly

invest in human capital. Performance of this capital is later positively found in the socio-economic system of the nation and population welfare.

In this era of globalized education, there is little place for continuing the cold war. The international educational race, that deserves to be won, has the stake of developing the intellectual capacity of each state, and is determined to face the formidable scientific challenges of the XXI century. This race is long and involves many more actors than politics or economics.

Regardless of geopolitical domination or economic power, each state / country is challenged to participate in the Program for International Student Assessment (PISA). The top leaders are considered constant as Finland and South Korea, whose students have all kept in top. These countries deserve with no doubt be rated for achievements in higher education. The latest results from this program indicate that top performance is now held by the students in Shanghai2. Chinese educational performance is real and visible. Tiger mothers are not a myth - Chinese students focus intensely on the issues, with strong support from their families.

On long term it will be less relevant where countries are situated in the university hierarchy since an unprecedented phenomenon of student mobility has already been triggered, which has become a defining feature of global higher education. If in 1975 there were about 800 000 students who have ventured to study abroad, in 2000 the number reached 2,000,000 in 2008 their level exploded to 3.3 million.

1 Thompson Reutres - the best known research publications database 2 Shanghai is a special case and less representative for China as a whole, is like a magnet that attracts talented people from all over China and benefits of extensive government investment in education.


The distribution of mobile international students clearly changes from state to state, reflecting a global higher education market increasingly more competitive. Currently there are far fewer foreign students in U.S. than a decade ago. And even with its share declining, the U.S. still has more than 9% of the market of foreign students than the next competitor, United Kingdom. In the international bachelor, American universities are a magnet for technical education, engineering and IT.

If we develop the global university system, the importance given to the careful selection of high quality professional professors, these professors could be involved (in different ways) in an academic program, which enable the presentation of lectures (or pedagogical methods) at a broader level to many academic institutions. We believe that this approach would cause / increase further scientific work, so many colleges / institutions should optimize the teaching process and therefore would increase the universality of the academic process.

3. Costs of research and development in romania Research and development expenditures have increased significantly in the last

decade worldwide, from U.S. $ 790 billion to 1, 1 trillion dollars, an increase of 45%. Asian weight from the R & D world expenditures has increased from 27% (2002) to 32% in 2007, driven mainly by China, India and South Korea3.

Of course, the costs of research and development in Rumania are a bit smaller. But not always the concern is the level as is their dynamics. From this point of view Romania grew by over 100% due to growth in the higher education expenditure of over 3.6 times, and 2.19 times the government sector.

Current expenditure weight in total expenditure in 2010 was 84.74% compared with that of 2005 which was 87.89%, 15.26% remaining were the investment costs, this structural change can be seen in the dynamic investment rate which increased by 157.1% compared to base year.

Figure 1.

It is relevant to determine the distribution costs per employee in the four sectors of

performance. These average researcher costs can be done both on overall employees and full-time employees overall.

3 According to the UNESCO report - 2010


Table 1. Expenditure level on full-time employees in research and development by sector of performance between 2005-2010

Lei/Employee nb4

Sector 2005 2006 2007 2008 2009 2010 Shift 2010/2005%

Absolute (persons)

Relative (%)

Total 35629 53367 75140 98081 82996 92219 56590 158,8 Enterprises sector 36426 55172 69162 77484 88032 111810 75384 206,9 Government sector 40225 60432 84130 118390 94479 101952 61727 153,5 Tertiary education sector

23781 39062 75709 101976 66076 65311 41530 174,6

Private non-profit sector

139517 234186 45242 57308 37778 70225 -69292 -49,7

Source: Data taken and processed from the NSI 2011 Statistical Yearbook of Romania If we compare the dynamics of expenditures on full-time employees with the

previously completed dynamics, in this case (Table 4) we can see given only a negative value, namely the non-profit private sector. Even though in the other sectors are recorded decreases of human potential, the costs level per employee increased 2.5 times, from which enterprise sector has increased the employee expenditure level 3 times, government sector by 153.5% and the tertiary education sector by 174.6% .

4. Research and development in international profile Prioritizing indicators of research and development in the international profile, (33

countries of the world) Romania is ranked 22nd on the number of people in full time equivalent and the number of researchers and in what regards the weight of expenditures with R & D in GDP, Romania ranks on the 30 place surpassing only Slovakia, Bulgaria and Cyprus. (Table 2).

Table 2. Staff in the research - development activity and the expenditure on research-development,

in 2008

Country

Number of persons in full-time

equivalent5

From which:

Researchers6

Expenditures on R&D,

% in GDP7

Rank Number

pers. (full time)

Researchers

The weight of expenditures R&D. in GDP

1. Australia 136696 91617 2,35 10 10 9 2. Austria 58077 34546 2,67 17 19 7 3. Belgium 60129 37287 1,96 15 17 11

4. Bulgaria 17219 11384 0,47 25 26 32

5. Cyprus 1201 806 0,43 33 33 33

6. Croaţia 10583 6697 0,9 29 29 25

7. Denmark 58589 35702 2,88 16 18 5

8. Estonia 5086 3979 1,29 31 31 21

4 Employees (number of persons in full-time equivalent employment) 5 Number of persons in full-time equivalent 6 Researchers 7 Expenditure on R&D, % in Gross Domestic Product


Country

Number of persons in full-time

equivalent5

From which:

Researchers6

Expenditures on R&D,

% in GDP7

Rank Number

pers. (full time)

Researchers

The weight of expenditures R&D. in GDP

9. Russian Federation 869772 451213 1,04

3 3 23

10. Finland 56698 40879 3,72 18 15 1

11. France 384513 229130 2,11 5 7 10

12. Germany 522688 302467 2,68 4 4 6

13. Ireland 20363 14546 1,44 24 24 19

14. Islanda 3117 2308 2,65 32 32 8

15. Italy 239016 96677 1,23 8 9 22

16. Japan 882739 656676 3,44 2 2 3

17. Latvia 6533 4370 0,61 30 30 29

18. Lithuania 12632 8458 0,8 27 27 26

19. Norvegia 35967 26018 1,62 21 21 15 20. Netherlan

ds 93369 50727 1,76 11 13 13

21. Polond 74596 61831 0,61 13 11 28

22. Portugal 47882 40408 1,5 20 16 16

23. China 1965357 1592420 1,47 1 1 17 24. United

Kingdom 342086 251932 1,77 6 5 12

25. Czech Republic 50808 29785 1,47

19 20 18

26. Coreea Republic 294440 236137 3,36

7 6 4

27. Romania 30390 19394 0,58 22 22 30

28. Slovakia 15576 12587 0,47 26 25 31

29. Slovenia 11594 7032 1,66 28 28 14

30. Spain 215676 130986 1,35 9 8 20

31. Sweden 77549 48220 3,68 12 14 2

32. Turkey 67244 52811 0,73 14 12 27 33. Hungary 27403 18504 1 23 23 24

Source: Data taken and processed from the NSI 2011 Statistical Yearbook of Romania Bucharest

It should be noted that Finland has first place in the hierarchy, it is known that the universities in the country are very well rated, and the weight of the population with higher education in total population is ranked first in the EU.


Figure 2.

In conclusion, any national system of education - no matter where it is - has the

obligation to provide all its citizens quality education. And the country must find ways to maintain in the national arena all those who would help (increase) the socio-economic development and/or increase academic prestige which subsequently recovers other generations.

References

*** Statistical Yearbook of Romania Bucharest NSI 2011 *** www.ins.ro


Analysis Model of the Company’s Patrimonial Elements


“Artifex” University Bucharest Professor Gabriela Victoria ANGHELACHE PhD

Lorand KRALIK, PhD Student Academy of Economic Studies, Bucharest

Mădălina DUMBRAVĂ PhD Financial – banking specialist, Romanian Commercial Bank

Abstract This paper reveals the mist significant aspects pertaining to the financial analysis

on a company’s patrimony. Among the items analyzed, the authors focused on the structure of assets and liabilities, the financial structure of capitals. The analysis model is based mostly on ratios, and the results are presented in an easily readable manner, with extensive use of charts and tables.

Key words: ratio, balance, patrimony, capitals, figures, Based on the balance sheet on December 31st, 2011, we have realized the analysis

of the structure for assets and liabilities, pursuing, mostly, the determination of certain ratios that characterize the relations existing between various patrimonial elements.

This way, the structure of assets in the company patrimony can be synthesized as in the table below:

Structure of assets, S.C. AUTOAERO S.R.L. Item Value (lei) Weight

Fixed assets 51.998,6 17,89% Circulating assets 238.496,4 82,11% Expenses in advance 0 0 Total assets 290.495 100%

The relationship existing at the level of analyzed economic entity between the level of various assets categories is represented in the following chart:

Structure of assets, S.C. AUTOAERO S.R.L.


Also, based on previously presented patrimonial elements, we have determined the specific ratios for each component of company asset.

1. Fixed assets ratio This ratio reflects the weight of patrimonial elements that are to be permanently

found in the patrimony and measures the degree of fixation for capital elements.

100

assetsTotal

assets Fixedratio assets Fixed

%89,17100290.495

51.998,6ratio assets Fixed

From previous calculation, it can be seen that fixed assets have a slightly reduced weight (17,89%) in total company assets. Detailing the fixed assets ratio will be made upon intangible, tangible and financial fixed assets, resulting:

100

assetsTotal

assets Intangibleratio assets Intangible

%41,1100290.495

4.081ratio assets Intangible

The intangible assets ratio, for economic entities acting in developing countries, is

extremely low (below 25% of total assets), but in the case of analyzed company, its value is 1,41% (almost non-existing).

100

assets Total

assets Tangibleratio assets Tangible

%81,14100290.495

43.028,8ratio assets Tangible

100

assetsTotal

assets fixed Financialratio assets fixed Financial

%67,1100290.495

4.887,9ratio assets fixed Financial

In the following table, we have synthesized data regarding the structure, in

absolute and relative figures, of the structure of fixed assets. Structure of fixed assets, S.C. AUTOAERO S.R.L.

Item Value (mil. lei) Weight in total assets Intangible assets 4.081,0 1,41% Tangible assets 43.028,8 14,81% Financial fixed assets 4.887,9 1,68%

Calculated data, for greater suggestivity, are presented in the following chart:

Weight of fixed assets in total assets


2. Circulating assets ratio This ratio has a major significance in the activity of a company. Therefore, by

capitalizing the theoretical methodology, we will apply this methodology to the balance sheet data of analyzed company and will achieve significant indicators.

100

assetsTotal

assets gCirculatinratio assets gCirculatin

%11,82100290.495

238.496,4ratio assets gCirculatin

The analyzed company has an extremely high weight of circulating assets in total assets (over 80%).

In the case of the circulating assets ratio, we will detail it on main component items as well, in order to achieve relative structural measures. We envision the rate (weight) of inventories, commercial receivalbes and cash and cash equivalents at the analyzed company.

100

assets Total

sInventorieratio sInventorie

%32,35100290.495

102.594ratio sInventorie

100

assets Total

accountssimilar and Customersratio sreceivable Commercial

%71,25100290.495

74.695,6ratio sreceivable Commercial

100

assets Total

titlesPlacement Cash ratio equivalentcash andCash

%08,21100290.495

8,206.61ratio equivalentcash andCash

In the following table, the data resulted from calculations for the structure of

financial assets are presented.

Structure of circulating assets, S.C. AUTOAERO S.R.L. Item Value (lei) Weight in total assets

Inventories 102.594 43,02% Receivables 74.695,6 31,32% Short-term investments 0 0 Cash and bank accounts 61.206,8 25,66% Total 238.496,4 100,00% The weight of circulating assets in total company assets is presented in the following chart:


Weight of circulating assets in total assets

Similarly, based on the same methodology and using data from the company’s

balance sheet, we have calculated the relevant indicators regarding liabilities. Thus, the liabilities of the company, as presented in the 2011 balance sheet, can be

synthesized in the following table and chart. These (the table and the chart) are realized based on absolute and relative data regarding the liabilities included in the company balance sheet.

Structure of liabilities, S.C. AUTOAERO S.R.L.

Item Value (mil. lei)

Weight

Debts: sums that are to be paid within a year

183.669,1 63,22%

Debts: sums that are to be paid within a period longer than year

42.777,9 14,73%

Own capitals 64.048 22,05 % Total liabilities 290.495 100%

Structure of liabilities S.C. AUTOAERO S.R.L.


From the analysis made, based on data (indicators) calculated, it can be seen that

debts with reimbursement term below one year hold a significant weight (63,22%) in total company liabilities.

For better characterization of the structure of economic entity’s liabilities, the determination of specific ratios is recommended.

3. Analysis of financial structure of capitals for Autoaero S.R.L company.

a) Financial stability ratio The ratio reflects the weight of financing sources remaining at the disposition of

commercial company ofr a period more than one year in the total sources of covering economic means. Subsequently, we have calculated the financial stability ratio, by using the relationship:

100

sliabilitie Total

capitalPermanent ratiostability Financial

100sliabilitieTotal

debts term-long and Average capitalOwn ratiostability Financial

%77,36100290.495

42.777,964.048ratiostability Financial

b) Indebment ratios These ratios show the weight of debts with exigibility term below one year in the

total company liabilities and financing sources attracted, in total company liabilities. Applying calculation relationships and using the data from company balance sheet, we have achieved:

100

sliabilitieTotal

debts term-Shortratio debts term-Short

%22,63100290.495

183.669,1ratio debts term-Short

From previous calculation it can be seen that shot-term debts have an extremely

high weight in total liabilities of the analyzed economic agent. Such situation can be considered extremely unfavorable for the company, as it is exposed to the risk of occurrence of further difficulties, following the concentration of due terms for various debts within a very short time (less than one year).

Global autonomy ratio presents the weight of own source in total means ised to finance the activity of an economic entity. In practice, it is recommended that the weight of own financing sources to be minimum 33% of total financing sources used by the company.

100sliabilitie Total

capitalOwn ratioautonomy Global

%05,22100290.495

64.048ratioautonomy Global

The value recorded by this indicator (22,05%) is lesser than the recommended one, (33%), raising a first question mark on the future evolution of analyzed economic agent. This situation is due to under-dimensioning company’s own capital compared to the total value of liabilities, appealing mostly to attracted sources to finance the economic activity, situation that leads to the occurrence of non-justified additional costs.


Total debts ratio reflects the weight of attracted financing sources in total company liabilities.

100sliabilitie Total

debts Totalratio debts Total

%95,77100290.495

183.669,142.777,9ratio debts Total

Total debts ratio records a very high value compared to the optimal level recommended of 67%, a high weight of external financial sources attracting the occurrence of significant additional costs. The management of the company considered that the level of these costs can be supported upon the optimum use of acquired tangible assets.

General solvability ratio measures the risk of payment incapacity for debts to which the analyzed economic agent is subjected. The minimum vale of solvability ratio is considered 1,4 (if the minimum weight of own capital in total financing sources is 30%). If the global solvability ratio is lower than unit, the company is not solvable.

58,11,669.183

495.290

debtsCurrent

assets Total ratioy solvabilit General

Financial autonomy ratio gives the weight of own resources in the long-term resources attracted by the company.

6,09,777.42048.64

048.64

capitalPermanent

capitalOwn ratioautonomy Financial

53,0594.102

3,827.54

sInventorie

capital workingPermanent ratio financing sInventorie

References Anghelache, C. S. , Vintilă, G., Dumbravă, M. (2009) – „Main aspects regarding the

contents of the economic-financial analysis”, Romanian Statistical Review, Issue 9/2009 – Supplement

Anghelache, C. S., Dincă, M., Dumbravă, M. (2009) - „Some economic-financial analysis models”, Romanian Statistical Review, Issue 9/2009 – Supplement

Vintilă, G. (2006) - "Financial management of the enterprise", Didactica-Pedagogica Publishing House, Bucharest

Moşteanu, T.; Iacob, M. (2008) – "Theories And Approaches Regarding The Cost – Benefit Analysis Role And Principles", Theoretical and Applied Economics, Asociaţia Generală a Economiştilor din România - AGER, vol. 11, pages 7-13

Vintilă, G.; Moscalu, M. (2009) – "Aspects Regarding the Development and the Integration of the Corporate Social Responsibility Concept in Firms’ Behaviour. Particularities for Small and Medium-sized Enterprises", Theoretical and Applied Economics, Asociaţia Generală a Economiştilor din România - AGER, vol. 7(07(536)), pp. 53-62


Causes of Global and National Economic Crisis

Professor Mircea UDRESCU PhD “Artifex” University Bucharest

[email protected] Abstract The economic crisis is expected to bring a slow down, stagnation or decrease of

the economic activity. The socio-economic crisis in Romania started in 1990 and it continues at present, being emphasized by the financial and economic crisis on the international market. From now on, the crisis exit door for Romania is possible only by operating the morals to all the domains, by unlocking the functional procedures of the financial- economic processes and by showing a performant management at all levels. The economic-political crisis in Romanian is a label crisis with no responsibilities, only with consequences. After 1989, society could no longer advance because Communists and Securitate people were still present and controlled structures and decision-taking systems through their connections and therefore turned the state into a dummy and they turned into a dummy even the president, elected and self-proclaimed a symbol of anti-Communist fighting. In Romania, the state started to be called the worst manager. Blamed and pointed at by everybody, the state initiated quick economic privatization and land retrocession and assets sales. Instead of increasing the responsibility of the management to ensure economic efficacy and efficiency of the all joint assets through mixed forms of ownership, the state initiated accelerated and reckless privatization. Instead of assuming social, political, economic and legal responsibility for the management of the national assets, our original liberalism caused generalized corruption and unjustifiably made rich a political minority well connected to the relevant people, and made poor the most of the population. After twenty years of reform, the national economy looks like a sick person that has undergone twenty years of therapy and is now dying. Doctors and relatives can see the patient is much worse than twenty years ago and instead of accusing the medical staff that prescribed the treatment, simply say: „It is God’s will”. Since the ordinary man cannot fight the Divine will, he continues living in this everybody’s vanity fair.

Key words: economic crisis, financial crisis, moral crisis, efficient management, liberty, responsibility, performance

1.Definition. Generally, the economic crisis reflects the difficulties of the economic activity, that is a slow down, stagnation or a decrease of the economic activities. It appears as a serious fracture of the macroeconomic equilibrium, especially of the equilibrium between production and consumption, between demand and supply, between the extent to which the production factors are used and the level of employment, between the level of prices and the purchase power of the citizens etc. In terms of time graphics, the economic crisis starts from the moment when the ascending cycle incurs a turn and lasts until the descending cycle leaves room again to the sustainable ascending cycle. During this time, the governmental bodies and the management of the economic agents act in coordination in order to trigger quality changes meant to remove the causes that generated serious economic imbalance.


On the other hand, financial crises reflect serious malfunctioning of financial systems of countries, which are the significant deficits of the public budgets. Financial crises may appear as a result of accidents (significant reduction of money collected to the budget), unforeseeable shocks to the real economy (domestic and /or international unfavourable circumstances in certain branches or sub-branches of activity), of hasty decisions of the management that trigger exaggerated expenses, thus ignoring risks etc, as the case may be. Consequently, economic-financial crises are caused by crisis-generating elements that pertain to both categories and negatively influence both fields of activity.

Moreover, it is considered that "The current crisis started with financial turbulence, which have lost money, continued with economic one, where GDP fell, and generated a social crisis, which were million lost jobs. I would add that the current turmoil is the product of a crisis of Western cultural model, the crisis caused by removal of core values that led to the initial rise of the West”1.(1)

The duration of an economic-financial crisis depends on the macroeconomic factors taken into account, whose representation can have multiple nuances, generated by subjective and political influences. 2 2. Main features. The crisis began in the U.S. and spread in the name of globalization, on the whole planet. Curse of cheap money also hit individuals and companies who wanted to get rich by speculative actions. The traditional principles of work, savings and prudence, were passed in great haste to leverage and greed, understood as short-term profitability. Events are financial crisis, economic and social, but it seems to have causes and origins beyond the financial excesses of the moral essence of consumer society, because. "Western values have migrated over time to focus put on working diligently and accumulation of wealth by social participation, leading ultimately to self-fulfillment absolutization guiding principle of human right. Thus witnessing the shift from collective to individualistic values sometimes went to extremes to alienation. "(2)

The latest economic and financial literature is full of texts about the global financial crisis that started in 2007 and forced various economic branches into its devastating whirlpool. Many countries have lived an economic decline mainly caused by this phenomenon.

In Romanian, as well as in many countries in transition towards the market economy, the economic-financial crisis started in 1989, when the drastic political, institutional crisis began and when the entire system crisis began. Ever since, year after year, the main macro-economic indicators have known spectacular decrease, some of them justified by the effects of circumstantial crises like the crisis that began in 2007.

With no rational explanation, after the moment 1989, Romania switched from an economic growth based on industrial production and significant exports to a consumption-based model. Consequently, the goods production diminished significantly, as you can see in the table below3:

DETAILS 1989 2010 Employees (in thousands) 3 800 1 200 Steel (thousands of tons) 14 411 3 900 Copper (thousands of tons 39 397 0

1 Basil Yuga, The long march of capitalism, Article, foreign Policz Romania, April to March 2012, p.36 2 Idem. P.39 3 Cf. Laurenţiu Gheorghe, Memoirs industrial, article, Forbes, 7 March 2011, p.14


DETAILS 1989 2010 Excavators (pcs.) 953 0 Tractors (pcs.) 17 124 856 Train engines (pcs) 152 0 Trucks (pcs) 13 515 0

Since, usually, comparisons are made between consecutive years, experts believe that if the GDP decrease in 2010 is less than 2%, it happens because of the positive contribution of the industry that has had a 5.5 % growth while goods exports have incurred a 28% growth.4

Agriculture in its turn has known deep transformation. Thus, if the experts in this field and actual European and global trends in this productive activity claim that efficient agriculture is strictly linked to the concentration of the agricultural areas in large production farms, in Romania „…rural property is twice more fragmented than between the two World Wars. As a result of the enforcement of the Land Law, the average area of the agricultural farm is 1.9 ha while two thirds of the farms have between 0.5 – 1.6 hectares. In addition, according to the data provided by the Academy of Agricultural and Forestry Sciences, these properties are further on fragmented into about 40 million plots of land, often located at significant distances from each other”5. Thus, although we are able to ensure food for half of the European population, the Romanian agricultural production can hardly survive and a lot of the domestic consumption needs are met by importing products.

Most famous economists and sociologists insisted upon the need to combine the social mechanism with social responsibility. Any individual is in search of an existential direction in a universe restricted by rights and obligations, liberties and responsibilities towards one’s own person and social environment. The economic-social crisis in Romania is the result of the balance towards increased liberty and a blameable ignoring of one’s responsibility. Right after the moment 1989, the governments that ran, in turn, the country, din not hesitate to promise another kind of economic development, meant to ensure everybody a better and more peaceful life. Beyond any responsibility, the new governments involved to social majority into a deep reform, without taking into account the costs of the reforms and against the ideals of the reform. Consequently, the social reform performed so far has been characterized by increased poverty, de-structuring of the health system and of the educational system, serious degradation of the domestic production, loss of traditional international markets, waste of national assets, contracts mainly for consumption and for balancing the payments for significant foreign debt, unacceptable increase of unemployment, migration of millions of people to foreign countries for a job, often under humiliating circumstances etc.

The economic-political crisis in Romanian is a label crisis with no responsibilities, only with consequences. All suffering after 1989 has been masked by the shadow left by the emblem of a well-known ghost: Communism. Before 1989, Communists were acting upon the human being and were restraining any form of freedom while human beings had only obligations. The huge industrial plants that used to ensure jobs for thousands of people suddenly became heaps of metal scraps. The outcome of work during the Communist Era was actually expressed in lies of a generalized Communist Party propaganda. After 1989,

4 Ibidem 5 N. N. Constantinescu, Lessons of economic transition in România, Economic Publishing House, Bucharest, 1997, p.187


society could no longer advance because Communists and Securitate people were still present and controlled structures and decision-taking systems through their connections and therefore turned the state into a dummy and they turned into a dummy even the president, elected and self-proclaimed a symbol of anti-Communist fight. In Romania, the state started to be called the worst manager. Blamed and pointed at by everybody, the state initiated quick economic privatization and land retrocession and assets sales. Instead of increasing the responsibility of the management to ensure economic efficacy and efficiency of the all joint assets through mixed forms of ownership, the state initiated accelerated and reckless privatization. Instead of assuming social, political, economic and legal responsibility for the management of the national assets, our original liberalism caused generalized corruption and unjustifiably made rich a political minority well connected to the relevant people, and made poor the most of the population. After twenty years of reform, the national economy looks like a sick person that has undergone twenty years of therapy and is now dying. Doctors and relatives can see the patient is much worse than twenty years ago and instead of accusing the medical staff that prescribed the treatment, simply say: „It is God’s will”. Since the ordinary man cannot fight the Divine will, he continues living in this everybody’s vanity fair.

3. Algorithm of the deepened crisis. In 1989, there were few who could foresee such an evolution of the economic and social mechanisms. At present, after more than twenty years of structural reform, we can clearly see the developments that explain the precipice where our country lies:

a). A legal framework implemented that was meant to de-structure and deprive of responsibility. The basic concepts are represented by the Romanian Constitution itself, adopted in November 1991, stipulating that: the Romanian economy is a market economy. The state shall ensure: freedom of trade, protection of fair competition, creation of a framework favourable to all production factors, protection of national interests represented in the economic, financial and FOREX activities, enhanced national scientific research, recuperation and protection of the environment and ecologic balance, creation of appropriate pre-requisites to ensure life quality, protection of the property. The sub-soil, the infrastructure, the economic resources and the continental part of the country etc. shall be object of public property exclusively but shall be available for lease or concession. The right to work and to choose one’s job. Social insurance of the work etc. Starting from the Constitution, the governmental strategies and the whole range of laws acted in the sense of amending the property relations. Consequently, public property and co-operative property have been more and more protected until they became private property.

b). The management of public enterprises and organizations has been replaced with entities appointed according to political criteria. Consequently, the management of companies was removed from the control of the employees, the framework created to prevent frauds in public entities was annulled and the development of the private interest was encouraged. After the sad old model of „Mitrea Cocor”, professional management was replaced with the management loyal to a party while the economic outcome was becoming scarce. Corroborated, these factors triggered the systemic economic crisis that deepened as the global economy was hit by other crises.

c). Fragmentation, despite any economic criteria, of the huge public enterprises into smaller independent structures. What had been achieved as a result of concepts of centralized concentrated economy was later on destroyed because of more than blameable political ignorance. Thus, many economic enterprises that used to be competitive on


international markets lost their identity; the newly created structures started competing among themselves and their market was gradually taken over by foreign competitors. The result was insolvency and bankruptcy. For instance, big industrial areas like Electroputere, Tractorul, Uzinele 23 August etc. handed over their domestic and foreign markets to foreign competitors, and later on, their locations turned into suspicious residential or commercial areas.

d). Irresponsible initiation and development of financial blocking. Public enterprises were turned into commercial companies and autonomous régies with no economic justification. Left without any operational autonomy, with no initial cash flow, at least to pay salaries and procurement to resume production, placed most such enterprises in the position to ask for loans. At the same time, the irrational process of giving back the shares of about 30-33 billion lei (price at that moment), led to sudden loss of cash flow in these enterprises, generated inflation and seriously hit people’s savings and the economic processes of companies. Loans, whose interests gradually increased from 30-40%, to 150%, 180% etc, extended the financial blocking and involved even the high performance companies in this merry-go-round. After five years of economic reforms, the national production capabilities decreased to 40-50%6.

e).Gradual depreciation of the leu against the dollar. From 60 lei, the rate exchange in 1990, the dollar was 3, 600 lei in 1996 and 4, 700 – 4, 800 lei in the exchange offices. The accelerated inflation seriously affected the purchase power of the population, strained the productive companies and helped a minority that was loyal to the political parties to become rich especially through financial fraud. f). Acceptance of external circumstances as a fatality. While Romania complied, as an obedient student, with indications to conclude new treaties of free exchange with other countries, the Western countries were doing their best to protect their own products whenever it was possible. In addition, Romania always complied with the interdictions imposed by UN embargos for Iraq and the former Yugoslavia which affected the Romanian economy while Romanian received only promises that the los incurred would be recuperated. Moreover, once CAER market dismantled, although it was a fact whose justification was difficult to understand, the Romanian politicians were blocking the political and economic relations with former Soviet countries which allowed Western countries to enjoy easy access to such a huge economic market. Although experts have a different opinion, Romanian politicians are still condemning any large-scale economic relations with Russia and China, which has major implications upon the strategic action guidelines to stimulate exports and domestic production. All these facts and the almost generalized corruption and the lack of efficiency of authorities at all levels forced Romania to live serious reduction of the GDP, poverty and social disillusion. All comparisons with the 1989 production show, in actual mathematics, that Romania is undergoing a deep economic, social and financial crisis. This situation can be also stated as it follows „…to emphasize that the main feature of the 2009-2010 economic and financial strategy is an „appearance of confusion”, corroborated with “illicit group interests”. Without being definitely sure but taking into account the domestic situation and explaining through the evolution of the countries that underwent the crisis as well, I can state that Romania will still be affected by the deep crisis until June 2011; the trend will be reversed after this moment. It also depends on the 2010 budget analysis, on

6 Idem, p.69


the coherence of the 2011 budget forecast and especially on the success in bringing the state powers along the right, operational, beneficial track.”7 4. Action guidelines for sustainable recovery. Obviously, mathematical figures and expert analyses show that Romania is still under recession. Millions of Romanians are living in poverty, in some case below human acceptance. However, there is hope that 2011 may bring a positive economic trend which keeps hope alive in people’s mind. There are many ways to leave behind the crisis, claimed by politicians, national and international bodies, researchers, scientists, ordinary people. We consider therefore extremely imperative to act along the following guidelines: 1. To activate moral values in all fields of activity. Over the last centuries, people have started more than ever to project their lives by giving more importance to legal concepts and less to moral concepts. Consequently, the thief is not a thief, the murderer is not a murderer, and the liar is not a liar etc. until justice pronounces it so. Thieves, liars, murderers etc enjoy the rights of being not guilty and are free to walk among people in society, to the detriment of the law, while a whole range of lawyers will acquit them thus stirring the indignation of the citizens. Honesty, fairness, shame etc. have become values subordinated to legal actions; wrongdoers can defy citizens by arguing that the legal system made them justice and stopped their prosecution. In fact, the current economic and financial crisis, both global and Romanian, is a moral crisis. People have lost the compass of social action. The so called legal fairness allowed development of selfishness, greed, lack of good sense, freedom without responsibilities. Politicians reproach each other with horrible acts, without any shame or remorse; the administration have gradually become incredibly corrupted; the medical staff shamelessly asks for money although the medical services are said to be free of charge; teachers become more and more subjective when they give marks; mafia people reject any law and impose their mafia-type rules in their defy towards any law and moral norms etc. Not long ago, those who violated the moral social norms would be rejected by their groups and the rejection would be based on the strict enforcement of the laws. Any economic and social recovery plan will be useless if not based upon moral recovery of society. Moral health can remove corruption at all levels, can remove injustice, can limit greed, and can become the basis of a better life. 2. To de-block operational mechanisms of the economic and financial system. Basically, national economy operates as an integrated system of input, transformations and output that should ensure better and better conditions for those who take part in those processes. In our view, in order to de-block the operational mechanisms of the economic and social system, there is a need to make the political decisions-taking entities more responsible. Their political freedom must definitely be justified by moral and legal responsibility. When she analyzed the current economic and financial conditions, Angela Merkel, the German Chancellor, reminded of „…the co-responsibility of the politics for the community consciousness in terms of norms, ideas and attitudes. The ethical effort is a matter of survival for the modern state.”8 De-blocking through political and governmental responsibility may take into account: to encourage investments, to cut inflation, to cut useless expenses, to identify available markets, to modernize production, to impose a discipline of the work, to concentrate and centralize production, to correlate fluxes built up

7 Constantin Anghelache, Macroeconomic diagnosis loses relevance if not lead to long-term solution, article, The Economist,, no 8, 14 March 2011, p.7 8 Apud Constantin Popescu, In România, reform failed, the economy died, article, The Economist, no 8, 14 March 2011, p.45


on economies of scale etc. how can these action guidelines become plans if no one in this country knows what are the political functions and what are the administrative functions! The lack of moral values makes people think of providential solutions. People wish to see hopeful facts in industry, agriculture, health, educational system, administration, tourism, justice, in all social mechanisms. Everything must be coordinated by morals. 3). Sustainable high-performance management. Management implies competitive use of the available resources. High performance management explain why some countries are rich and other countries are poor. In fact, there are countries with irresponsible management although they are urged to act as Cicero asked in the Roman Senate in the year 55 B.C.: „National budget must be balanced. Public debt must be reduced. Arrogance of the authorities must be moderated. Payments to foreign governments must be diminished if our nation wants to avoid bankruptcy. People must learn once again to work instead of being assisted by public means.”9 However, people can learn to work unless work is planned, organized, trained and strictly coordinated so that the workers should not seem themselves as working tools. Workers must enjoy a decent living standard. In the absence of material incentives, most ambitious managerial goals will be doomed to failure since salaries maintained at le level of minimal subsistence will entail sloppy work. Performance balance in all fields of activity shall be based not on irrational and reckless cuts in salaries, expenses, imports etc., but on managing performance of output, product, productivity, sales, and increased satisfaction in the transformation system. Such a management can succeed only in an environment of moral values and responsibility, as it is the case of the German society. 4). Reconsideration report individual interest - public interest. Excess ideology made the public interest is considered to be communist interest and individual interest of capitalist interests. Exaggerated faith in the liberal ideas of cultivating personal interests can generate incorrect social behaviors that promote unimaginable a few people. That is, currently, there are people showing revenues that exceed the revenues of states with large populations. Consequently, without strait-laced personal initiative, individual, consider it necessary, in any social construction, to rely on general interest of the community. This requires structural reforms that would bring in a new light on the relationship capital, labor, interest and money, to achieve general welfare standards, by reconsidering economic ideas about tax policies and their correlation with sustainable development policies. The four basic guidelines to fight the crisis start of course from the moral cleansing, both at individual and group levels. If these commandments are not taken into account, changes that we mention all the time in our speeches will only deepen the crisis.

References Anghelache C., Macroeconomics Diagnosis Loses Relevance if not Lead to Long Term

Solution, The Economist, no.8, 14 March, 2011 Constantinescu N.N., Lesson of Economic Transition in Romania, Economic Publishing

House, 1997. Iuga V., The Long March of Capitalism, Foreign Policy Romania, April-March, 2012 Laurenţiu G., Memoirs industrial, Forbes, 7 March 2011. Popescu C., In Romania, Reform Failed, the Economy Dailed, The Economist, no 8, 14

March 2011.

9 Ibidem


Price – Between Economic Theories and Marketing

Senior Lecturer Cristian - Marian BARBU PhD “Artifex” University Bucharest

[email protected]

Abstract This article emphasizes that price is a multidimensional concept that, due to its economic and psychological valences, becomes both a macroeconomic and a microeconomic tool that the enterprise can use as basic tool in taking strategic and tactic decisions. Given its universality and complexity, it has been the object of research for several economic-social sciences; marketing ensures a multilateral approach meant to define attitudes and behaviour of the enterprise that can meet the requirements of the market. Price in an enterprise should not be approached only from the operational point of view but also from the strategic point of view, since it represents one of the tools of the marketing mix and it has the ability to measure the value offered to consumers and to contribute to generating the financial results of the enterprise. Key words: price, value, enterprise, marketing mix, price strategic valences

Introduction Approaching price from the point of view of the political economics may be the starting point in defining price from a marketing perspective. Economic literature provides the basic elements of the price mechanism although a marketing approach means not taking it over but revisiting the concept. Thus, the high determinism in forming price, typical of the political economics, as an equilibrium point at the crossroads between demand and supply, may lead to the idea that price is an exogenous variable. The marketing approach contradicts this idea since there are also other variables in the price – forming mechanism: economic or psychological variables, not taken into account by the classical and neoclassical economic models. For the buyer, the price he would pay measures the need and satisfaction as a result of the acquisition of a product. For the seller, the price is the measure of the value included in the manufacturing of the product plus the profit the seller hopes to obtain [7].

1. Perspective of economic theories upon price In the approach of the political economics, price has various interpretations, depending on the relation between price and value, and depending on the monetary or non-monetary expression in which it can be expressed. The concept of value underlies the price definition; value can have several approaches corresponding to various economic schools and trends, among which 2 main directions: objective theory and subjective theory of value [2]. According to the objective theory, the value of goods lies on its rarity, and living work expenses as well as materials implied by its manufacturing. The link between work, value and price is given by Adam Smith in the „Wealth of Nations”: „in all times and


places, it is expensive what is achieved with difficulty or involves more work and it is cheap what is easily achieved or with very little work” [11]. He stressed that the price of any goods lies on hard work and efforts made to achieve it, work is in a way the original monetary unit. The theory of value-work has been adopted also by English classics: W. Petty and D. Ricardo. The latter distinguishes between usefulness value and exchange value. Usefulness value cannot create exchange value since the most useful things (air) have no exchange value and things with highest exchange value (gold) are less useful [1]. Usefulness is the condition of value but not its measure. D. Ricardo stresses the monetary expression of price that is the amount of money for which a product can be exchanged. K. Marx takes over the theory of value from English classics and makes the role of labour absolute, especially physical labour, in the creation of value, however, physical labour not being directly linked to the law of determining price. He denies the role of usefulness of goods as a determinant of value, usefulness being seen as a pre-requisite of value. Labour is the only real measure serving to assess and compare the values of all goods and it is the real (natural) price of goods while the amount of money defines the nominal price [3]. The subjective theory considers that value, that is price, lies in the usefulness of goods and not in their objective characteristics; human needs prevail and goods production should be subordinated to them. The pioneers of this theory were Condillac and Turgot, together with the neoclassic like S. Jevons, L. Walras and C. Menger. According to this theory, value is determined by marginal usefulness and rarity of the respective goods. Irrespective of the amount of work invested to achieve that economic goods, this asset will acquire value only to the extent to which is demand on the market because of its usefulness which gives demand a role in defining the exchange value and the price, but the size of the value is defined by costs as expression of the rarity of the production factors. The higher the value of goods, the more useful the last unit consumed.

The subjective approach of value, according to J. B. Say, implies a comparative aspect, so that the assessment of an object implies comparing with another object with a value.

Supporters of the objective theory of value think as supplies who want to recover their work expenses, while the supporters of the subjective theory support the consumers’ interests where price is an indicator of usefulness and rarity of the product, on the one hand, and of the solvability of the demand, on the other hand. There is no opinion consensus on the relation price - value. Price reflects entirely the value of goods according to the marginal usefulness theory while the objective theory states that price cannot be equal to value, there are cases where price does not coincide with value (the latter is established by the demand-supply relation and not by the value expressed by the work done to achieve the product).

Another element to define price is the monetary or non-monetary expression in which price is expressed. Many economists among which: A. Smith, R. Malthus, J.B Say, K. Menger, A. Wagner are adepts of the view that price of a product can be expressed by another product or by the intensity of the work done to achieve that product. In that respect, A. Wagner thinks that the price of a product is the quantity of another product for which it can be exchanged; thus, a product can have as many prices as many products it can be exchanged for while the monetary expression is just a form of price, usually used [5]. Among the adepts of the monetary view: D. Ricardo, J. S. Mill, C. Gide, the latter believes that money is the only measure of value.

Milton Friedman considers price is an element of the product easily perceptible by consumers that in many cases raises no problems of interpretation. It is an economic indicator, a psychological indicator (indicates the value ensured by the consumption of the


respective product), and in many cases, a quality indicator [6]. Other definitions consider that, from an economic perspective, price is the expression in money of the value of products and services that are the object of the exchange, thus being a market tool and an indicator of reality [10].

At macroeconomic level, price plays a major role in the operation of the overall economic system as an economic leverage of the way in which resources should be allocated and coherently integrated in all structures of economic circuit. Price fulfils a set of functions such as:

Measure of social work consumption; Stimulation of production and movement of goods; Distribution and redistribution of national income, according to general interests

[12]. At macroeconomic level, price is one of most important decision-taking areas since it contributes to balancing the supply amounts with demand amounts across national economy, allows stimulating investors and discourage non-competitive market operators, contribute to allocation of resources according to efficiency criteria, ensures distribution according to economic criteria of results achieved. At microeconomic level, price fulfils functions such as:

Guides economic agents regarding directions to use resources; Defines amounts of products to be supplied on the market; Ensures the income needed to continue the economic activity in an organization; Harmonizes the interests of the participants to the exchange process; Assesses the sacrifice made by the consumer in exchange of the benefits of the

product; Informs consumers about the value of the product.

The diversity of standpoints about price does not cover it exhaustively but provide the main directions to define it from the point of view of the marketing.

2. Concept of price from the point of view of the marketing Price must be defined by comparing all the time the value that consumers associate with the product, depending on their expectations about it. The consumers’ expectations depend on: perception of a “fair” price, prices paid in the past, prices of the competition and perception on quality. In defining price, the relation price –product must be taken into account; otherwise, price may become an abstract variable without object. For the supplier, the product must be seen as a set of utilities, objectives or perceptions that can be supplied to the consumer, price being the expression of the satisfaction as a result of consumption / use. The concept of value used in the marketing approach is somehow different from the one used in economic literature in which it has 2 meanings: usefulness value and exchange value. In the marketing approach, the perceived value of the acquisition is defined by the ration between the perceived benefit (quality) provided by the product to consumers and the total sacrifice perceived by consumers about the acquisition and the use of the respective product. The benefit perceived is given by a combination of physical and functional attributes and by the technical support in the use of a product. The total sacrifice perceived by consumers is the set of costs paid by consumers to acquire and use a certain product or service. Such an indicator is equal to the acquisition price plus the additional costs incurred with the putting into operation of the product (transport, installation, handling), and the usage costs (repairing, maintenance, risk of malfunctioning or poor performance) [8]. Thus,


price is a basic element if forming value. In order to take best decision regarding price, the decision-taker must know the way in which consumers assess the price paid through its monetary expression and other costs incurred by consumers, measuring their importance at the same time. Price can be a major element of the marketing mix but decisions regarding price must be coordinated, especially regarding the product, promotion and distribution. The framework of this coordination is defined by segmentation and positioning strategies adopted by the enterprise; this is the general guideline to establish the marketing mix. Price is a specific variable of the mix with a few characteristics. The rentability of the enterprise depends on the price. Al the other elements of the mix can create value for consumers and costs for the enterprise, but only price causes income, allowing cost recovery and profit gain. Price is one of the most visible variables, easily perceptible by consumers, and when it can be controlled by the enterprise, it is highly flexible. Price does not imply cash flow initially negative; investments in price are quickly recovered. The tactical valence of price is special since price does not generate effects that are quicker than other variables but it can be used similarly by competition. Thus, the advantages of price cannot be always protectable; the enterprise should have long term means (ex: low costs, high quality, good brand image) to support a certain price. Price should be coordinated with other marketing mix variables along the guidelines indicated by the market strategy. Price can be defined as the ration between the amount of money that must be paid by the buyer to acquire a certain amount of a product or service. Price change may imply changes in the quality of products or services that may be paid by the buyer, the quality of the product, of the moment or place of transfer of the merchandise, of the way of payment, of reductions made. Thus, price defines a complex sub-mix, including the set of categories and forms of price of the enterprise, seen from the point of view of the relations among them, thus allowing the supplier to make his decisions more flexible. In an enterprise, price is seen from a double point of view: as a tool to stimulate demand and as a factor to influence long term rentability. The difference between establishing prices and their strategic approach is similar with the difference between the response as a result of changes in the market and their proactive management. The strategic view upon price imposes coordination of the marketing decisions with financial decisions in order to achieve the objectives proposed. A reconsidering of the relation between marketing and finance is needed, to ensure a balance between the wish of consumers to get value and the wish of the enterprise to make profit. The strategic valences of price are established starting from the level of control that the enterprise has over price and from the level of flexibility of price. The price limits are defined by demand (higher limit) and costs (lower limit), while competition and legislation are elements influencing the horizontal evolution of price, thus leading to the so-called „manoeuvre margin”. Depending on this, the enterprise can decide to what extent price can be used as a strategic and tactic tool. The strategic valences of price are supported by several arguments:

It is a sign for the consumer used by the consumer as source of information when the product is difficult to assess;

It is a competitive tool since it allows immediate attack on the competition or means to avoid confrontation with competition;

It is a means to obtain financial results; It is a positioning tool.

Depending on its level and role in the marketing strategy of the enterprise, price can be:


high, with active role in the strategy of the enterprise, used when the buyer cannot easily assess the quality of a product, price being seen as a sign of the value or used when a good image must be supported;

High, with a passive role when price financially supports the characteristics of the product, which are its positioning elements;

low, with active role when price is a major factor in the decision to buy and competition is not very strong or the enterprise has a cost advantage;

Low, with passive role for lower quality products and low potential enterprises. No matter how important price may be, it cannot compensate the lower characteristics of products, unprofessional staff or poor implementation of marketing plans.

3. The role of price in the marketing mix Compared to other mix elements, price may be for consumers a cost element rather than a benefit element. Thus, the consumer may consider that price measures what he should give up in a transaction in order to get the right benefit. The graphic representation of price within the marketing mix can show as follows:

Fig. 1. Place of price within the marketing mix

Three elements underlie the relation between product and price: characteristics and quality of the product, the product mix and the brand strategy [4]. Price is an intangible component of the product and it has a bi-univocal relation with the product. The product, because of expenses involved in the manufacturing, causes costs which must be recovered in price. The more the product possesses distinct, perceptible characteristics on the market, the higher its value, the less important the price. At the same time, price is a means to support the image of the product, and sometimes, an indicator of quality. A direct relation can be established between price-quality perceived: the higher the price, the higher the quality perceived by the buyer, when some requirements are met. Price plays a major role when it is one of the little information available, used in assessing a product. The more the number of stimuli suggesting quality (brand image, image of the shop), the less price is used as an image indicator. Price is a quality indicator when the opportunity cost generated by the provision of additional information is higher than the risk posed by potential wrong decisions. The relation quality -price differs from one product from another; it is weaker for frequently bought products. The strength of the relation quality-price depends on the brand image; the price should be correlated with the brand strategy of the enterprise. In case of brand-line strategies or brand-range strategy there should be defined a level of the price that should be convergent with the brand image wanted for the products it

PRICE

PROMOTIONAL COMMUNICATION

PRODUCT

DISTRIBUTION


covers. Price can influence the acceptance of the product on the market since it underlies the perception of its value. Price strategy in case of a new product launched on the market should take into account its characteristics, the market structure and competition, thus stressing the novelty of the product or its accessibility. In terms of product mix, the price policy shall stress the link between products in consumption or in use, in order to stimulate sales of captive products and avoid cannibalization among the replaceable products. Since the products offered by an enterprise can be meant for various segments of consumers, prices should be adjusted to their expectations and competitive against the competition’s prices. The decisions regarding price shall be managed in such a way so that the profit objectives should be achieved for the entire manufacturing line, not only for each range of products. Some products of the line, called „marginal”, often have a competitive role, enticing consumers that are sensitive to price, thus strengthening the place of the enterprise against the competition. When establishing the link between price and distribution, the following aspects must be taken into account: strength of distribution, type of channel and its configuration. In choosing the distribution channel and the price, the enterprise must take into account the image it wants about the product and the kind of buyers it wants. A luxury product will have an exclusive distribution and it will be sold at higher prices while a mass product will have an extensive distribution and the selling price will be moderated, even low. The type of channel influences the price of the product since the more go-betweens, the higher the price, in order to ensure a decent income to each of them. Price is a means to stimulate the members of the distribution channel and an instrument to cover distribution costs. In choosing the distribution strategy of the producer - push or pull – price can have significant importance. Thus, the distributing enterprises can use the appeal price tactics to sell products that use pull-strategy at attractive prices, which sometimes leads to the sacrificing of the profit [13]. This means attracting consumers to the shop and orienting consumers, by merchandising techniques, towards products that use push-strategy, thus ensuring a higher unitary profit. Interference with the distribution policy appears in the area of final price management; the producer can recommend the retail seller to maintain a certain price, by using some stimulation techniques. The link with the promotional communication is that price is a means to support promotional efforts as a promotion tool, being perceived as a source of messages for the consumer. A high price can suggest higher quality; a stable price can indicate stability of the value provided by the product, while high demand generated by a low price can draw attention upon the product [9]. The promotional policy supports the decisions about price, causing lower elasticity of demand as against price towards a certain brand, by strengthening the differentiation elements of the band as against competition’s products. In the case of adopting a strategy to penetrate new markets, promotional efforts can be directed towards increasing elasticity of the demand by raising awareness, at a higher extent, about the possibility of replacing the existing products with the new product. Some of the techniques to promote sales are based on price: special offers, vouchers, quantity sales, reimbursement offers. Promotions can cause increased sales an implicitly increased production, which leads to large scale savings and lower unitary cost per product, thus enhancing the flexibility in handling price. Given the stronger relation between the brand image and the quality perceived than between price and the quality perceived, enterprises are interested in building strong brands, well-known and with a good image by making promotional efforts [13]. This allows higher prices because of the trust consumers have in their brands.


Conclusions Approaching price from the marketing point of view ensures an integrating view which, together with theories in political economy and psychology, defines an enterprise’s behaviour meant to ensure consumers the value they expect for the price paid. Price has strategic, tactic, communicational and psychological valences; the role of marketing is to add value to these valences and to manage them in order to support the interests of the organizations and consumers. Managing price-related decision (establishing price must be a process, not an isolated action) should not be a reaction to the current manifestation of influencing factors but it should involve a proactive attitude of the organization meant to take into account and anticipate its future evolution. References Abraham-Frois, G., Economia politică, Humanitas Publishing House, Bucharest, 1998, p.

41; Barbu, C.M., Economie. Microeconomie-Macroeconomie, Universitară Publishing House,

Bucharest, 2010, p. 74; Beju, V., Preţuri, Economică Publishing House, Bucharest, 2000, p. 14; Cravens, D., Strategic Marketing, Irwin, Homewood, Illinois, 1987; Fetter, F., The Definition of Price, The American Economic Review, voi. 2, no. 4, 1912, p.

790; Friedman, M., Price Theory - A Provisional Text, Aldine Publishing Company , 1962, p.

10; Lambin, J. J., Le marketing strategigue, Ediscience International, Paris, 1996, p. 445; Monroe, K., Pricing - Making Profitable Decisions, McGraw-Hill / Irwin, Boston, 2003,

p.193; Nagle, Th., Holden, R., The Strategy and Tactics of Pricing, Prentice Hali, New Jersey,

2002, p. 275. Platiş, M., Preţul şi formarea lui, Economică Publishing House, Bucharest, 1997; Smith, A., An Inquiry into the Nature and Causes of the Wealth of Nations, Liberty Press,

Indianapolis, 1979, p. 50; Şică, G., Sistemul de preţuri din România,Lumina Lex Publishing House, Bucharest, 1995,

p. 58; Zaharia, R., Anghel, L. D., Preţul în cadrul mixului de marketing, Revista Tribuna

Economică, nr. 51-52, 1999, p. 21.


Tourism Contribution to the Economic Growth of Romania; a Regional Comparative Analysis

Carmen MORARU

Ministry of Regional Development and Tourism, Bucharest, Romania

[email protected]

Abstract This paper aims to define the realistic position of Romanian tourism in the

regional context, compared with its main competitors (Austria, Hungary, Bulgaria).In order to decide on the development directions of the Romanian tourism or even on the development opportunity of this sector through its contribution to the economic growth, we will be considering a series of indicators, such as: the contribution of tourism incomes to the Gross Domestic Product (GDP), the capacity of tourism industry to create jobs, the dynamics of tourist product export and of the domestic demand, the attractiveness for the investment environment, the performances of leisure tourism and of business tourism (the main forms of tourism). To have a relevant image of the performances of the Romanian tourism, we are going to compare each variable with the results obtained by the main competitors: Austria, Bulgaria and Hungary, for which the presented information is based on the reports submitted by these countries to the World Tourism Organization, to the World Tourism Council and/or to the national statistics of said countries. (see Apendix 1)

Key words: role of tourism in the economy/ GDP, benefits of tourism, tourism investment, competitiveness, ranking contribution.

The contribution of tourism to GDP The strategic importance of tourism for the economy is given by its contribution, direct and indirect, to the constitution of the Gross Domestic Product (GDP). Depending on the profitability of an economic sector, the government of said country decides on the attention given to the relevant sector, and the investment level to increase its performance. Compared to the direct competitors, the Romanian tourism is not very successful. The contribution of the tourism to the Gross Domestic Product in Romania is much more reduced than the tourism input to the GDP of Austria or Hungary1. The value of the goods and services produced in the tourism sector in 2011 is estimated by the World Tourism and Travel Council (WTTC) to 2.73 billion dollars, much below the value of 15.9 billion dollars in Austria, or that of 5.9 billion dollars, in Hungary. Romania is in a better position compared to Bulgaria, but it occupies the last place in terms of tourism contribution to the Gross Domestic Product. Thus, the Romanian tourism makes only 1.9% of the GDP, while the Bulgarian tourism represents 4.3% of this country’s GDP, the same as in Austria. In Hungary, tourism share is even more important, of 4.6%. This small tourism influence to the GDP reveals that:

- the Romanian tourism progress is below its real potential, considering the number, diversity and intrinsic quality of tourism attractions, not lower than Bulgarian or Hungarian ones. The contribution to the GDP that represents less than 50% of that of

1 World Travel and Tourism Council 2012


Hungary, a country which, as revealed by the strategy drafted by the Hungarian tourism authorities, counts on two tourist products: Budapest and Balaton Lake. The contribution of the Bulgarian tourism to the country’s GDP is smaller, in real terms, than that of Romanian tourism. We must however consider that the economies have different calibers, in which case the share of tourism in the GDP is relevant. Romania’s number is lower.

- The Romanian tourism has not occupied an important place in the Romanian economy, which was illustrated by the contribution to the GDP of the last few years.

However, the growth rhythm is more encouraging for Romania. The share of Romanian tourism in the GDP is estimated to be growing by 11.2% this year, compared to 2010, by far the biggest growth rate in the analyzed group of countries, and the biggest growth rate achieved by Romania in the last years. This accomplishment is the more important as it happens on a moment when the world economy has not completely recovered after the recession. We may say that the active participation in the international tourism events and the launching of the country brand, together with its advertising strategy, represent the main reasons of growth of Romanian tourism’s contribution to the Gross Domestic Product.

The share of Romanian tourism in the national economic system is relatively small. Thus, the figures for 20112 show that the tourism sector contributes to the GDP with an overall amount of 6.4 billion dollars, less even than the number anticipated for Bulgaria (7 billion dollars) and extremely low compared to the impressive numbers registered by Hungary (15.4 billion dollars) and Austria (43.5 billion dollars). The total share in the GDP is, again, much smaller in the case of Romania than in the countries with which Romania intend to compete on the tourism market. Thus, the total contribution of tourism represents only 4.4% of Romania’s GDP, while all the other countries show two-figure values: Austria – 11.8%, Hungary – 12% and Bulgaria – 14.8%. Once again, the only hopeful factor is the growth rate, where Romania occupies the first place, with a growth rate of 6.1%. Beyond this positive aspect, it is certain that Romania does not take advantage yet of the multiplier effect that tourism has. Also, the relationship between the players on the tourism market and the partners in the related industries is not as close as in other States. Finally, the investment level is another factor which may make the difference. It is obvious that, at present, the Romanian tourism evolves below its potential, and the figures registered by the direct competitors, of whom two are countries with which Romania has common borders, show that Romania’s poor performance is not determined by the lacks of the region, but by the place reserved so far to tourism in the economic strategy. Tourism – as an opportunity to reduce unemployment One of the benefits of tourism is the reduction of unemployment by creating new jobs. Many countries have turned tourism into a key industry for the areas where there were no other industries and where the local communities had no income sources allowing them a decent way of living. For Romania, a good example is Bucovina, where the rural tourism is a source of economic growth for an extremely limited local economy. The employment rate is an important factor, which plays an essential part in the growth of the tourism multiplier effect. Tourism workers contribute to the development of other services, given the fact that, from the salaries obtained from tourism, they pay for: utilities, food, clothes, services, local taxes etc. According to WTTC, in 2011 in Romania are employed in tourism



238,700 persons, with a share of only 2.8% of the total active labor force. The number is almost equal to the one registered in Hungary (235,800), but bigger than the one registered in Bulgaria (122,100 persons employed in the tourism industry) and Austria (195,700 persons working in tourism). The importance of tourism as regards the employment rate differs from one country to the next. While in Romania tourism offers jobs only for 2.8% of the total available labor force, the percent grows in the case of the other three competitors: Bulgaria – 3.9%, Austria – 4.7% and Hungary – 6.1%. In these countries, tourism represents an important catalyst of the labor market in the related industries, a part illustrated by the total contribution of the Travelling & Tourism industry to the creation of working places.3 In real terms, tourism has the biggest impact on the labor market in Austria. According to the data for 2011, tourism and the related industries have created 522,500 jobs. With 446,400 jobs, Romania would occupy the second place in the competitors’ classification. In Hungary, the number is of 429,300 jobs, while in Bulgaria, the total contribution of tourism to the labor market has been of 423,500 jobs. This place is hopeful, apparently, but the size of the labor markets differs from one country to another. A complete measurement of tourism’s contribution to the labor market is achieved by the share of the jobs created by tourism in the overall number of jobs existing in these markets. Thus, if in Romania the share is of only 5.2%, in Hungary, it is of 11.2%, in Bulgaria, of 13.6%, and in Austria, of 12.6%. The importance of tourism for the economy is illustrated by the difference between the direct contribution and the total contribution of tourism to the labor market. With a difference of only 2.4%, Romania is the country with the most modest performance of tourism in stimulating the related industrial branches. In conclusion, the influence of the Romanian tourism on labor market means:

- the smallest impact on the labor market between the profile industries of the four countries we are studying.

- the most reduced synergy in the labor market between tourism and the related industries.

- a lower productivity of the labor force in tourism than in the other three studied countries. The 238,700 workers in the Romanian tourism bring a contribution of 2.7 billion dollars to the GDP, while in Bulgaria, 122,100 workers contribute with 2.03 billion dollars to their country’s GDP. The productivity of the labor force of Hungary and Austria is much bigger than that of Romania and Bulgaria. There are three explanations for the low productivity of the labor force: lack of motivation; poor training; lack of modern technology. International tourism trade Both the export of tourist services and the coverage by commercial transactions of the domestic tourism demand are the two ways towards which tourist service providers direct themselves, sometimes alternatively, sometimes simultaneously. The reduction of the commercial deficit and the balancing of the payment balance are two of the reasons that make tourism a priority for many of the countries. At present, in Romania, tourism’s efficiency for both directions is low. Moreover, the numbers registered in the World Travel Council’s statistics show that Romania’s export of tourism services is modest in all respects: value, share, popularity.4 The volume of tourism service exports registered in Romania in 2011 was of 1.99 billion dollars, which represents less than half of the consumption of foreign visitors in

3 World Travel and Tourism Council 2012 4 World Travel and Tourism Council 2012


Bulgaria, almost 25% of the number registered by Hungary, and less than 10% of the consumption of foreign tourists in Austria. This clearly shows that Romania starts with a serious handicap in this competition. In 2009, Romania recorded the biggest rebound of tourism product export in the group of the four – a drop of over 25%. Secondly, we must also consider tourism’s share in the total export, of about 3%, way below the values recorded by the other States: Hungary – 6.9%, Bulgaria – 14.4% and Austria – 10.4%. In terms of this indicator, this year’s strong growth rate, of 14%, is remarkable, which makes us think once more to the contribution of the new tourism brand and of its advertising campaign. The growth of 2011 is doubled in percentage compared to that of the three competitor markets. We are speaking of different calculation bases, but, as we have already mentioned, when a new strategy is implemented, the growth rate is by far more significant than the growth level. Subsequently, while the tourist product approaches its maturity, it is important to maintain a constant growth rate, together with the enhancement of the calculation basis. The domestic demand is important for the tourism system of a country which intends to become an important player on the international market of tourism services and products. The tourism supply created to satisfy the domestic demand also creates, at the same time, the conditions to satisfy the external demand.5 In other words, the achievement of a domestic consumption under full development creates the conditions to accumulate the resources and the motivation to invest in the development of a top-quality domestic supply, able to satisfy the external demand as well. It is interesting that all the countries register a growth of the domestic consumption of tourism products and services. Surprisingly, despite the so much advertised „migration” of Romanians towards external destinations, we may however see that, globally, the Romanians have continued to consume the national tourism products. For 2011, we anticipate the consumption of 2.8 billion dollars, smaller than that of Hungary (3.64 billion dollars), much smaller than Austria’s (12 billion dollars), but much bigger than the one recorded by Bulgaria (1.14 billion dollars). Furthermore, the growth rate of 4.5% is almost at the same level as Bulgaria’s and bigger than Hungary’s and Austria’s. Except for the decrease of 27% registered in 2006 (deemed normal for a market saturated with domestic tourism destinations and which had access for the first time to international tourism products such as charter flights at accessible prices), we may say that the Romanian tourism has had a constant evolution, in average, almost similar to that of its competitors.

Dynamics of tourism investments The attraction of foreign investors represents positive signals in the target markets

as regards the quality standard and the market profit. An example is Bulgaria, which, at the beginning of the ‘90s, through its partnerships concluded with investors such as TUI or Thomas Cook, ensured their access to extremely profitable markets, such as Germany or Great Britain. The tourists of these countries have not decided to travel to the Bulgarian seaside due to Bulgaria’s attractive offer, but because they were familiar with the standards guaranteed by TUI and Thomas Cook, trusted the offer of these great companies and were aware of the price/quality ratio offered. In other words, by adopting such a strategy, Bulgaria has mitigated the tourist’s transaction risk for the procurement of a tourism product. On the other hand, investments also mean an improvement of the quality of

5 Cristiana Cristureanu, „Strategii și tranzacții în turismul international”, Beck Publishing House, 2006, pag. 98).


services. This is why the investment dynamics is a relevant clue for the evolution of tourism in a given country. Analyzing Romania and the three direct competitor countries in the tourism market, we notice different patterns6:

‐ Austria: it is the only country where investments have grown during the economic recession that affected the tourism market in 2009. Thus, if during 2004-2008, the boom period of world tourism, the level of investments in the tourism sector in Austria has constantly dropped, in 2009, an year of crisis, it grew by 23%, and in 2010, a year when tourism started to grow, it increased by 6.8%, compared to 2009, without reaching the values obtained in the boom period. It is most likely that this growth tendency of the investment level during 2009-2010 may be related to the decrease of the prices for raw materials and services in the period of economic recession. For 2011, the investment level is anticipated to be 1.8% smaller than the previous year.

‐ Bulgaria: the trend is completely different on the tourism market in Bulgaria, where investments had an impressive growth rate 2004-2006. It is the interval when tourism resorts have been built from scratch in the seaside area, stimulated by the growth in popularity of the Bulgarian seaside on the external markets. The economic recession determined an accelerated decrease of the investment rate in the Bulgarian tourism, by 41.7% in 2009, and 23.7% in 2010. It is the interval when the specialists have noticed an over-sizing of the accommodation capacity at the Bulgarian seaside and where many real estate properties built to be introduced in the tourism circuit have been taken out for sale on the real estate market due to great competition and to the decrease of the number of tourists. For this year, a slight increase is anticipated, but it is not very clear whether it is due to certain activities such as the modernization of the existing material base, infrastructure works or investments in tourism areas included in Bulgaria’s most recent strategy of tourism development.

‐ Hungary: The investment rate in Hungary has been descendent for the last five years. The biggest decrease of investments occurred in 2009, recession year for world tourism. The decrease of the tourism circulation at the global scale and the rethinking of this country’s tourism strategy in order to pass to the tourism development of areas of the country other than Budapest and Balaton lake are, probably, the main reasons behind this decrease of the investment level. The growth of 11.6%, forecast for this year, is a signal that Hungary prepares itself to consolidate its position on the European tourism market.

‐ Romania: Tourism investments in Romania face a downfall beginning with 2009, after a growth interval in 2006-2008. The constant share of tourism investments out of the overall investments, of about 7%, tells us that the level of the amounts of money invested in tourism has fluctuated at the same rate as the level of the amounts invested in Romania’s economy. Consequently, we may say that the dynamics of the investments has not been determined by the evolution in attractiveness of the Romanian tourism sector, but by Romania’s attractiveness as investment market.

As a general trend, we may notice the constant share of tourism investments in the overall investments in Austria and Hungary. On the other hand, the share of tourism investments in the overall investments has dropped in Bulgaria from 11.2% in 2006 to 6.1% in 2011, which clearly shows a decrease of the attractiveness of the tourism sector for the investment environment. Romania proves to be an attractive market for tourism investments, provided that the discrepancy in the investment level compared to Bulgaria and Hungary has decreased. At present, tourism investments in Romania are situated at a



level which is close to the one registered by Hungary and way over those attracted by Bulgaria.

Conclusions - Romania has an increasing domestic demand, which may give it the necessary

basis to develop competitive products externally - The position on the external markets (illustrated by the export of tourism

products) is very weak, much behind the direct competitors. - The Romanian tourism has a growth rate over that of the direct competitors in

2011 and it seems to have successfully overcome the recession of 2010. What is interesting is that this recovery happens after the launching of the tourism brand, in mid-2010. References Cristiana Cristureanu, „Strategii și tranzacții în turismul international”, Beck Publishing

House, 2006, Austria, Guidelines for tourism 2015 – Development through structural changes“ National Strategy for the development of sustainable tourism in Bulgaria, 2009-2013 Strategy for tourism development in Hungary, 2005-2013 World Travel & Tourism Council, “Travel and Tourism economic impact 2011 – Europe”,

2011 World Travel & Tourism Council, Economic Impact Research, Austria Report, 2012 World Travel & Tourism Council Economic Impact Research, Bulgaria Report 2012 World Travel & Tourism Council Economic Impact Research, Hungary Report 2012 World Travel & Tourism Council Economic Impact Research, Romania Report 2012 Appendix 1 ROMANIA ( 1$=3, 05RON in 2011) The direct contribution of Travel & Tourism to GDP was 2,53 mlde $ (1.4% of total GDP) in 2011, and is forecast to rise by 14.8% in 2012, and to rise by 6.9% pa, from 2012-2022, to RON17.2bn in 2022 (in constant 2011 prices). The total contribution of Travel & Tourism to GDP was $ 8,23bn (4.5% of GDP) in 2011, and is forecast to rise by 7.6% in 2012, and to rise by 7.1% pa to RON53.6bn in 2022. In 2011 Travel & Tourism directly supported 184,500 jobs (2.2% of total employment). This is expected to rise by 7.5% in 2012 and rise by 1.6% pa to 233,000 jobs (2.8% of total employment) in 2022. In 2011, the total contribution of Travel & Tourism to employment, including jobs indirectly supported by the industry, was 5.1% of total employment (435,000 jobs). This is expected to rise by 4.2% in 2012 to 453,500 jobs and rise by 2.1% pa to 561,000 jobs in 2022 (6.6% of total). Visitor exports generated $ 2,0 bn (2.9% of total exports) in 2011. This is forecast to grow by 21.0% in 2012, and grow by 8.5% pa, from 2012-2022, to RON16.7bn in 2022 (3.7% of total). Travel & Tourism investment in 2011 was $3,08bn, or 7.3% of total investment. It should rise by 5.1% in 2012, and rise by 6.9% pa over the next ten years to RON19.3bn in 2022 (7.6% of total) AUSTRIA ( 1EUR = 1,39 $ in 2011)


The direct contribution of Travel & Tourism to GDP was $ 20,16bn (4.8% of total GDP) in 2011,and is forecast to rise by 0.8% in 2012, and to rise by 3.0% pa, from 2012-2022, to EUR19.6bn in 2022 (in constant 2011 prices). The total contribution of Travel & Tourism to GDP was $ 57,8 bn (13.8% of GDP) in 2011, and is forecast to rise by 0.1% in 2012, and to rise by 2.5% pa to EUR53.3bn in 2022. In 2011 Travel & Tourism directly supported 216,000 jobs (5.2% of total employment). This is expected to remain unchanged in 2012 and rise by 1.8% pa to 259,000 jobs (6.4% of total employment) in 2022. In 2011, the total contribution of Travel & Tourism to employment, including jobs indirectly supported by the industry, was 14.7% of total employment (606,500 jobs). This is expected to fall by 0.7% in 2012 to 602,000 jobs and rise by 1.1% pa to 671,000 jobs in 2022 (16.5% of total). Visitor exports generated $ 22,66bn (9.6% of total exports) in 2011. This is forecast to grow by 1.0% in 2012, and grow by 3.1% pa, from 2012-2022, to EUR22.3bn in 2022 (7.5% of total). Travel & Tourism investment in 2011 was $4,031bn, or 4.6% of total investment. It should fall by 4.4% in 2012, and rise by 3.8% pa over the next ten years to EUR4.0bn in 2022 (5.1% of total). BULGARIA ( 1$= 1,43 BGN in 2011) The direct contribution of Travel & Tourism to GDP was $ 1,93bn (3.6% of total GDP) in 2011, and is forecast to fall by 1.0% in 2012, and to rise by 2.6% pa, from 2012-2022, to BGN3,515.3mn in 2022 (in constant 2011 prices). The total contribution of Travel & Tourism to GDP was $6,93bn (12.9% of GDP) in 2011, and is forecast to fall by 2.0% in 2012, and to rise by 2.5% pa to BGN12,484.3mn in 2022 In 2011 Travel & Tourism directly supported 101,000 jobs (3.3% of total employment). This is expected to fall by 3.4% in 2012 and fall by 2.0% pa to 80,000 jobs (2.7% of total employment) in 2022. In 2011, the total contribution of Travel & Tourism to employment, including jobs indirectly supported by the industry, was 11.8% of total employment (364,000 jobs). This is expected to fall by 4.6% in 2012 to 347,000 jobs and fall by 2.2% pa to 277,000 jobs in 2022 (9.2% of total). Visitor exports generated $4,16bn (11.9% of total exports) in 2011. This is forecast to grow by 1.0% in 2012, and grow by 2.1% pa, from 2012-2022, to BGN7,379.6mn in 2022 (6.3% of total). Travel & Tourism investment in 2011 was $0,63, or 6.1% of total investment. It should fall by 2.5% in 2012, and rise by 5.4% pa over the next ten years to BGN1,475.6mn in 2022 (5.1% of total). HUNGARY( 1$=201,09 HUF in 2011) The direct contribution of Travel & Tourism to GDP was $ 5,62bn (4.0% of total GDP) in 2011, and is forecast to fall by 0.9% in 2012, and to rise by 2.8% pa, from 2012-2022, to HUF1,481.6bn in 2022 (in constant 2011 prices The total contribution of Travel & Tourism to GDP was $14,65 bn (10.5% of GDP) in 2011, and is forecast to fall by 2.0% in 2012, and to rise by 2.7% pa to HUF3,768.9bn in 2022. In 2011 Travel & Tourism directly supported 213,000 jobs (5.6% of total employment). This is expected to fall by 0.2% in 2012 and rise by 0.8% pa to 231,000 jobs (6.2% of total employment) in 2022.


In 2011, the total contribution of Travel & Tourism to employment, including jobs indirectly supported by the industry, was 9.8% of total employment (373,500 jobs). This is expected to fall by 1.4% in 2012 to 368,000 jobs and rise by 0.7% pa to 394,000 jobs in 2022 (10.6% of total). Visitor exports generated $6,64bn (5.2% of total exports) in 2011. This is forecast to grow by 3.5% in 2012, and grow by 2.9% pa, from 2012-2022, to HUF1,840.0bn in 2022 (4.5% of total). Travel & Tourism investment in 2011 was $ 0,90bn, or 3.9% of total investment. It should fall by 4.5% in 2012, and rise by 4.5% pa over the next ten years to HUF268.1bn in 2022 (4.1% of total)


The Entrepreneur – a Promoter for Small Business

Senior Lecturer Cezar BRAICU PhD

“Spiru Haret” University Bucharest Senior Lecturer Cibela NEAGU PhD

“Artifex” University, Bucharest Senior Lecturer Dan NASTASE PhD

“Artifex” University, Bucharest Lecturer Andrei BUIGA PhD “Artifex” University, Bucharest

Abstract A major role in building a company is played by the personality, personal

qualities of the entrepreneur who takes the risks, initiates and manages business; before anything else, the entrepreneur needs to examine himself and estimate whether he is truly capable of starting a business, while using his personality traits and skills to help him reach the top.

Key words: entrepreneur, business, professional competence, leader, responsibility.

1. Definition for the concept of entrepreneur The notion of entrepreneur comes from the French ‘entrepreneur’, which means a person who initiates an action, an activity on his own. An entrepreneur is regarded as the individual who starts or takes over a business, accepting certain risks that most average people would not, while putting basic knowledge to work in an original manner to ensure success of his business. The concept of entrepreneur has been dealt with in various papers and studies, resulting in a multitude of defining this concept. In the American literature, the entrepreneur is the person who starts and handles a lucrative small size business.

In the German literature, an entrepreneur is someone who owns a capital that he invests, seeking to embark on a business to yield goods/services meant for the market.

Other specialists define the entrepreneur as a person or a group of people who start from a business idea, secure the capital, found a company and steer its activity towards the market and customers.

Peter Drucker says that the modern entrepreneur is the individual who is tracking the change and exploiting it as an opportunity, creating a new market and a new customer.

Today, most of the definitions of entrepreneur fall into two schools: a. The former focuses on the process of starting a company and posits that ‚the

entrepreneur is the person who fulfills the mission of identifying and obtaining the resources required to start up a business, while assuming the risk of using the alloted resources.’

b. The latter is based on the innovative spirit of the entrepreneur – ‚the entrepreneur is the initiator of a business that focuses on innovation, devising new products


and services, building a new market and a new customer.’ Upon taking into account the current realities, the entrepreneur can be defined as

follows: the entrepreneur is the person or the group who initiates a lucrative activity, promoting the change, bringing new products into the market and assuming the risks that are inherent with the business in exchange for personal satisfactions and interests.

2. Particular features in an entrepreneur Various specialists have studied the main characteristics of the entrepreneur and

they reached to the conclusion below: 1. Innovator – feels the need to use his creativity by doing something new and

different. 2. Leader – has the power to influence people. 3. Moderate risk assumption – is self-confident and takes calculated risks. 4. Independent – intends to work for himself, to enjoy independence,

autonomy. 5. Energetic – is energetic and full of initiative. 6. Tenacity and perseverance – makes himself available for learning more and

working longer hours. 7. Originality – aims to combine the available resources into new and personal

patterns. 8. Optimism – is confident in the success of his efforts. 9. Result-centered – proves an offensive and constructive spirit as tracking

down the desired results. 10. Flexibility- easily adjusts himself to people and circumstances. 11. Materialism- money is the main criterion to measure performance. The personal traits of people who become entrepreneurs are grouped into two

categories, depending on their importance for business success:

A. Common personal traits of successful entrepreneurs. B. Uncommon traits of successful entrepreneurs.

A. Common personal traits of successful entrepreneurs. a.1. Desire to assume the economic risk: Involvement in business also implies personal and financial risks. Should business

fails, reputation is lost, and so is the social rank, the prestige of the entrepreneur. This is the reason why the entrepreneur should assume a calculated risk, as a ratio between the success possibility and failure possibility, so that the success chances go ahead the failure.

Rc = S/E*100 Rc – calculated risk S – success E – failure The entrepreneur will attempt to reduce the risk by business control, which means

monitoring the below data: 1 Careful selection of the product and market; 2 Creative financing; 3 Building a competitive team; 4 A stringent planning of the activity.

a.2. Desire to be his own supervisor, to lead and not to be led. a.3.Innovative spirit. The ground-breaking ideas represent elements that set apart


the entrepreneurs from the other individuals. Innovation is a new way to handle utility and quality in products and services, using new distribution channels, introducing new products and services.

a.4. Need for success (fulfillment, achievement). The entrepreneur is going for a certain goal and is constantly motivated by the perspective of reaching it.

a.5. Acceptance of uncertainty. What an entrepreneur does is a dynamic, complex, uncertain, insecure process. Entrepreneurs are not afraid of uncertainty. They accept and act in an attempt to derive real advantages from capitalizing this statement of facts.

a.6. Self-confidence. The successful entrepreneur has a great confidence in his own power and ability to meet the targeted objectives.

a.7. Perseverance and determination. Entrepreneurs are never disheartened by any obstacles that they need to overcome and they mix together perseverance with realism (that show them what to do, where to push harder, what to let go).

a.8. Initiative spirit. Entrepreneurs are men of action, dynamic people and they display great initiative for new, never-beaten paths.

a.9. Seizing the business opportunities. Entrepreneurs possess the ability to foresee the business trends and opportunities that they may capitalize on.

a.10. High energetic potential. They have the capacity to work to the extreme, for a very long time.

B. Uncommon traits of successful entrepreneurs.

b.1. Greed. It may show in various forms: unwillingness to pay his employees, sacrificing quality of products/services, involvement in too many businesses.

b.2. Lack of honesty. Many businesses go bankgrupt due to the lack of integrity on the part of the entrepreneur. There are other things to go lost, such as community trust, sponsors, business partners, credibility.

b.3. Hasty actions. They are represented by impatience in waiting for a customer to place an order, a rushed rental of a space, haste in hiring an employee – all these can have a harmful impact on the business.

b.4. Lack of trust in people. The entrepreneur is surrounded by partners, associates, employees, customers. A large part of the failed businesses comes from lack of trust in people. Focusing on a false appearance than reality, ignoring facts and the world around can result into serious effects.

b.5. Lack of knowledge of the business field and environment can lead to bankruptcy.

3. Types of entrepreneurs One of the most often approached aspects concerning the entrepreneurs is their

classification. As expected, there are numerous such classes, according to various criteria. A recent classification places the entrepreneurs in two categories of skills and

behaviors: creative- dynamic managerial- administrative

The combination of the two have resulted into four types of entrepreneurs: 1. The A-type entrepreneur (universal or complete). He has a good economic

and technical training, a great ability to understand the entrepreneurial issues. He proves an availability to adjust to the surrounding environment, while pursuing the diversification of


business. The targeted objectives are gaining money and a luxurious life, rich in personal

satisfactions. The temperament that most often matches this type of entrepreneur is choleric. Such entrepreneurs are the most competitive from an economic pespective.

2. The B-type entrepreneur (dynamic or pioneer). He is creative, shows availability to risk assumption, adjusts well to the changes in the entrepreneurial environment. Their correspondence is the sanguineous temperament. His explicite aim is to penetrate the market and develop the production. They are dynamic individuals and pursue the same objectives as the A-type (financial gain, luxury, personal satisfactions). In terms of their economic performance, they are placed second, after A-type.

3. The O-type entrepreneur (organizer). He pays a great attention to the organizational issues. His actions and decisions rely on thorough reasoning. The actions he performs are really thought through. He has indeed a strong spirit of organizing things around. He splits in equal parts the importance of diversification, production upgrade and penetration of new markets.

As first-rank objectives, the list includes the achievement of goals that are family-entrepreneurial in nature. They correspond to the melancholic type.

4. The R-type entrepreneur (habitual, classical). The people here are characterized by a considerable prudence. Their decisions and actions are quite ample. The goal is not to develop a strong and dynamic company. The favorite strategic direction is diversification. They place last in regards to performance. The phlegmatic temperament is their match.

References

Kourilsky, M., "Entrepreneurship Education:Opportunity in Search of Curriculum", Business Education Forum, October 1995;

Kirzner, I., Producer, Entrepreneur and the Right to Property, Reason Papers, 2005; Marinescu C., Economie Instituţională - note de curs şi aplicaţii, Editura ASE, Bucureşti,

2004; Popescu D., Întreprinzatorul de succes. Repere teoretice si pragmatice, Ed. Economică,

Bucureşti, 2005


Role of Fiscal Instruments in Environmental Policy Development

Assistant Alina Georgiana SOLOMON, Ph.D Candidate

”Dimitrie Cantemir” Christian University of Bucharest, [email protected]

Abstract

The present article "Role of fiscal instruments in environmental policy development", discusses the evolution of environmental policy at EU level.

This paper demonstrates the importance of using fiscal instruments to increase efficiency and effectiveness of environmental policy implementation. In this context, is noted the link between environmental policy and fiscal policy, which relies on incentives at national, European and world level. This interdependence between the two policies can be seen in legal documents adopted by the European Union, among which we mention the Single European Act or the Treaty of Amsterdam.

The evolution of environmental policy and changes made to it are reflected in the corresponding objectives and priorities. Also an increased number of its instruments of implementation are mentioned, as follows: legislative, technical and economic-financial.

Key words: tax, fee, environmental policy, fiscal policy

1. Introduction During the last years, the environmental policy has turned into one of the major

challenges of the European Union, due to the complex issues arising in the majority of sectors of various economic, social and also political activities. In this context, it was necessary to create and develop a community environmental policy, fact achieved in 1972 and by which was pursued the involvement of all economic agents, of population but also of political representatives in diminishing the effects of any pollution-type on the environment.

Improving and maintaining a favorable situation regarding environmental protection implies a common duty, and the responsibility of strictly complying with existing environmental standards, as well as implementing a reporting system about the state of the environment, of the extent to which environmental policies were enforced, and efficient use of financial resources in view of solving environmental issues of areas severely affected by air, water, ground pollution and last, but not least, increasing and diversifying legal and economic-financial issues required for stimulating or diminishing various activities within the entire state structure with the purpose of diminishing negative consequences on the environment.

At the same time, at European Union level reaching the objectives implies increasing requirements and exigencies, materialized by implementing market instruments – environmental taxes or subventions directed towards this field, representing, according to the opinion of the experts, an efficient way of protecting and improving the “pressure” on the environment and an incentive for the economic agent to opt for ecological production, and for the civil society to encourage consumption of bio-products.


2. Development of the environmental policy within the European Union In accordance with the development of the human society, the improvement of the

environment’s quality became a concern increasingly obvious for the entire civilization, which implies financial and organizational efforts corroborated with formulating some scientific concepts both at national and international level.

Thus, within the Community area, the environmental protection activity becomes a necessary component of developing the economic sector, but also of the sustainable development of society. For this purpose, in 1973 the then European Community elaborated the first Programme of Action for Environment (PAE 1) which approached issues regarding the necessity of protecting water and air strategically and on long term. In view of continuing this program, in 1978 were enforced by means of directives and regulations measures for harmonizing at Community level the environmental procedures regarding the protection of air, water and ground known as PAE 2, which was to be achieved until 1981.

After this initial period, the Program of Action for Environment 3 shall reflect the influence of developing the single market on environmental aspects, emphasizing the shift from qualitative approach of environmental standards to the one centered on polluting emissions.

Also, during the same period is marked the signing of the Single European Act on 17 February 1986 which highlighted a “new state in the process of achieving the Community Internal Market and re-launched the Community action representing a very important moment in the history of the European Union” [1], and turned into the main document by which environmental protection gains legal basis within the European Community Treaty, aspect provided for in Art. 1 “The European Communities are founded on the Treaties instituting the European Community of Coal and Steal, the European Economic Community, and the European Community of Nuclear Energy, as well as of the Treaties and subsequent documents for their amendment or addition.”

In achieving the Internal Market, the Single European Act introduces: the principle of economic and social cohesion; cooperation between the representatives accredited to third countries and

those of international organizations; in the field of cooperation “the technological and industrial conditions

necessary for security”, etc. [2] In accordance with the development of the Internal Market is necessary to

implement a new action programme for the environment (PAE 4) characterized by creating economic incentives and implementing programmes for Evaluating the Environmental Impact and having as purpose the enforcement of the Framework Strategy for Sustainable Development.

The fifth Action Programme marks the shift from the old approach to implementing and using economic and fiscal instruments among which there could be reminded: the LIFE programme, Structural Funds and Cohesion Funds, but also the possibility of consulting with involved parties in developing these programmes or environmental actions as component of the decision making process.

Yet, the environmental policy undergoes continuous development, more emphasized as of 1 May 1999 by the enforcement of the Treaty of Amsterdam, act that will change the Treaty of the European Union. The articles of the new Treaty emphasize the role of the citizen, strengthening the democratic character of the institutions, and from the environmental viewpoint the novelty element consists in changing the environmental policy


in a horizontal policy, so that within sectoral policies the aspects related to environmental protection turn into one of the compulsory components.

For the period 2001-2010 “Our Future Our Choice” is the 6th Programme of Action for Environment PAE 6 that proposes “five major directions of strategic action: improving the implementation of current legislation, integrating environmental concerns in other policies, market closeness, empowering the population as private citizens and granting them support in changing attitudes, taking into account environment in relation to land use – decision planning and management”. [3]

Yet, an important role in finalizing the environmental policy is given by the existence of the current European legislative framework in the field, represented by protocols, programmes, regulations, decisions and directives about environmental protection.

3. Impact of using fiscal instruments on the environmental policy In time, the fiscal area was subjected to changes generated by the altered economic

conjecture, by the stakes of sustainable development. These changes aimed the fiscal regime as a whole both at national and European level. In view of achieving the single market, is noticeable the importance of implementing a harmonized and coordinated fiscal legislation in all European Union Member-States. Fiscal instruments corresponding to the environmental policy are no exception to the rule.

At European level, within the category of fiscal instruments were included taxes on pollution, entry- and import taxes, called generically coercive instruments. Currently, environmental taxes are regarded as the most efficient instruments on the market used for achieving the major objectives of the environmental policy.

Also, it shouldn’t be omitted the fact that their role is of diminishing environmental pollution factors and of creating or feeding the required funds for environmental protection; consequently, environmental fiscal instruments should have a stimulating character for determining the potential polluters to act so as to diminish the negative effects of environmental degradation.

At European Union level, environmental taxes were treated depending on the four large categories, respectively taxes on energy, transport, pollution and resources. The weighted average of incomes resulting from these taxes expressed as share of the GDP for the period 2000-2009 was comprised between 2.4% and 2.7% at EU-27 level, as compared with the Euro area where for the same period were recorded values between 2.3% and 2.6%.

In this context, it can be stated that even though the number of environmental taxes and their amount decreased within the European Union, the cashing originating from these taxes are relatively low. The states with the lowest budgetary incomes realized from collecting environmental taxes were in 2000 Estonia with 1.7% of the GDP, Poland with 2.1% of the GDP and Spain with 2.2% of the GDP, while in 2001 the lowest collection level was registered in Slovenia with 2.0% of the GDP. For the years 2002-2003, the average of environmental taxes in total incomes computed as share of the Gross Domestic Product was comprised between 1.9%, in the case of Estonia and 2.2% in Slovakia. For the period 2004-2005, a slight increasing trend was recorded, by approximately 0.4 pp in Lithuania (2.3%), as compared with Spain where the level stagnated at 1.9%.

Once with the emergence of the first imbalances generated by the financial-economic crisis, in the field of environmental taxation were recorded decreases by about 1 pp at the level of the 2006-2007 period and of up to 2 pp in the subsequent period, that is 2008-2009, the country with the lowest collection level being Spain (1.6% of the GDP).


Yet, at EU-27 level there are states which collected at the level of national budgets a substantial amount from incomes originating in such sources. The states with the highest incomes from environmental taxes expressed as share in GDP are shown in Table no. 1

Table no. 1. Incomes from environmental taxes expressed as share in GDP Period

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 Country

Denmark 5,3 5,2 5,4 5,2 5,6 6 6,2 5,9 5,7 4,8 Netherlands/

Cyprus* 3,9 3,,8 3,7 3,7* 4* 3,9 4 3,8 3,8 4

Malta 3,7 3,7 <3,5

Source: Author’s processing after the European Commission – Taxation and customs union “Taxation trends in the European Union”, Edition 2011.

As outcome of performed studies at European level, the conclusion was reached

that “taxes on energy are by far the most important, representing approximately three quarters from fiscal incomes, the average being placed around the value of 20% from total taxes and social contributions”. [4]

From the viewpoint of pollution taxes, these represent a low value in total incomes. In order to improve this deficiency was introduced the tax on toxic emissions and SO2 emissions, a price that had to be paid by polluters depending on the quantity of sulph dioxide released into the atmosphere. At the same time, the European Parliament and the European Council implemented the Regulation no. 715/2007 of June 20, 2007, in view of fulfilling the EU objectives regarding air quality. For this purpose, “are necessary additional diminishments to emissions originating from the transports’ sector (air, maritime and land-transports), from households, and form the energy field, from the agricultural and commercial sector. In this context, the task of diminishing emissions originating from vehicles should be approached within a global strategy. The Euro 5 and Euro 6 Norms constitute one of the measures meant to diminish the particle emissions and precursors of ozone, such as nitrate acids and hydrocarbons.” [5]

Also, in view of determining the emission norms the implications on market will be taken into account as well as the extent to which competitiveness shall be affected between producers, along with identifying the value of costs borne by economic agents, improving the air quality, as well as the global impact on dioxide carbon emissions. Yet, all these changes shall inevitably attract the introduction of new taxes on environment, that will increase the fiscal pressure already felt in this field.

At Romania’s level, these norms are found in the Law 9/2012 which, according the Art. 1 “determines the legal framework regarding the implementation of the tax for polluting emissions originating from vehicles”, the amounts cashed from instituting this tax, as mentioned in Art. 2 “constituting incomes to the budget of the Fund for Environment, in view of financing the programmes and projects for environmental protection”.

The calculation of the tax is realized on grounds of the Governmental Emergency Ordinance 1/2012, Art. 6 para. 1, letter a) “ for vehicles from the category M1 for which correspond the pollution norms Euro 3, Euro 4, Euro 5 or Euro 6” by using the following calculation formula:

Sp = [(Vc x T1 x 30%) + (C x T2 x 70%)] x (100 - c)%, (1)


Where Sp= amount to be paid; Vc = combined value of CO2 emissions, expressed in grams/km; T1= tax for polluting emissions expressed in Euro/1gram CO2; C= cylinder capacity; T2 = tax for polluting emissions on cylinder capacity; c = share of tax diminishment. By establishing a relationship to the statistical records realized in the period 2000-

2009, the share of taxes on pollution as share in GDP at EU-27 level was maintained around the value of 0.1%, and respectively 0.2%, and for Romania the average value of this period was of 0.1% and with a maximum value in 2001 of 0.4%.

If we would realize an analyses of the pollution taxes from the viewpoint of their share in total environmental taxes, then it can be stated that the yearly average within EU-27 was of 0.4% in 2002-2009, the highest share being recorded in Denmark – 3.6%, corresponding to the year 2008, much over the maximum percentage obtained in Romania, respectively 1.3% in the year 2001.

The development of the pollution taxes’ share in total environmental taxes in the period 2000-2009, EU-27 as compared with Romania, is highlighted in Figure no. 1.

Source: author’s processing after data from European Commission - Taxation and customs union, „Taxation trends in the European Union”, Edition 2011, Annex A.

A relative importance in the field of environmental taxation have the transport taxes

which within the European Union (27), computed as arithmetic average do not exceed 0.7% from GDP, and at Romania’s level their value varies between margins from 0.1% to 0.4% of GDP, in a period of approximately 10 years. The situation of transport taxes related to total environmental taxes within EU-27 as compared with Romania is exemplified in Figure no. 2.

0

0,2

0,4

0,6

0,8

1

1,2

1,4

%

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Fig. no. 1 Share of pollution taxes in total environmental taxesin the period2000-2009

UE - 27

RO


0

0,5

1

1,5

2

2,5

3

%

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Fig. no. 2 Share of transport taxes in total environmental taxes in period 2000-2009

UE-27 RO

Source: author’s processing after data from European Commission - - Taxation and customs union, „Taxation trends in the European Union”, Ediţia 2011, Anexa A.

By analyzing the graphic it is noticed that at European Union level transport taxes

have registered an increase of approximately 1.7 pp in 2001 as compared with the year 2000 followed by a decreasing trend up to 2009 of 0.3 pp., and the situation of Romania highlights an increase of up to 1.1 pp corresponding to the year 2008.

4. Conclusions The present study presents an analysis of the environmental and fiscal policy

development, particularizing the environmental component of the latter, for a period of approximately ten years, marked by frequent reforms of both policies under the influence of economic, financial, and social factors of this period.

As result of this analysis it results that even though the environmental instruments were diversified , a low level of cashing is registered which is due to faulty collection of these taxes, to low shares and to imperfect enforcement of the legislation in the field or, why not, even due to the permissiveness of the legal framework.

At the same time, budgetary incomes of the EU Member-States originating in environmental taxes include to a considerable share excises for fuels, respectively petrol and gas reflected in the final price of fuels. The share of these categories of indirect taxation in the fuels’ price on the European market varies between 43% and 60% per thousand liters for petrol and for gas between 39% and 59% per thousand liters, in accordance with the data mentioned in the last Bulletin of the European Commission regarding the energy market.

In this context, the sustainable development policy becomes hardly achievable, and the state of the environmental factors will not be improved, unless following conditions are met:

environmental protection shall become a joint obligation of all individuals, proven by strict compliance with the environmental standards;

development and implementation of efficient national policies for promoting sustainable development;

efficient and effective use of existing financial resources.


References

Fuerea A., „Drept comunitar european. Partea generală”, Editura All Beck, Bucureşti, 2003, pg. 73;

Actul Unic European, Art.30., paragraful 6, litera b); UEAPME, Consiliul naţional al întreprinderilor private mici şi mijlocii din România, „Ghid

pentru politici şi probleme de mediu”, Capitolul 4.2. Prgramele de mediu ale Comunităţii Europene, www. smeprojects.ro/anexe/Ghid_politiciprobleme_mediu.pdf;

European Commission - Taxation and customs union, „Taxation trends in the European Union”, Ediţia 2011, pg. 144;

European Parliament and Council – Regulation no. 715/2007 regarding the type homologation of vehicles with respect to emissions originating from light vehicles for passengers and from light commercial vehicles (Euro 5 and Euro 6) and regarding the access to information about repair and maintenance of vehicles, from 20 June 2007, para. 4.

Romania’s Parliament, Law 9/2012 regarding tax on polluting emissions originating from vehicles, published with the Official Bulletin, Part I, no. 17, from 10 January 2012;

Centrul pentru politici durabile (ECOPOLIS), „Analiza taxelor de mediu în România”, 8 februarie 2011.


Analysis on the Balance Sheet of a Company

Professor Constantin ANGHELACHE PhD “Artifex” University Bucharest

Professor Gabriela Victoria ANGHELACHE PhD Academy of Economic Studies, Bucharest

Professor Mario G.R. PAGLIACCI PhD Universita degli Studi di Perugia

Senior Lecturer Anca Mihaela TEAU PhD “Artifex” University Bucharest

Lorand KRALIK, PhD Student Academy of Economic Studies, Bucharest

Abstract This paper is focused on the financial analysis upon the figures reflected in the

balance sheet of a company. The model proposed by the authors takes into consideration the evaluation of the working capital, necessary working capital, net treasury. Liquidity and rotation speed indicators, also analyzed inside the article, provide useful information for financial and top management of the company.

Key words: capital, rotation, liquid, financial situation, treasury Based on the data from the balance sheet at December 31st, 2011 and by taking

into consideration the liquidity of assets and exigibility of liabilities items, for the studied company, the financial (patrimonial) balace sheet can be drawn.

By using information presented in the financial balance sheet, applying the proper models from the recognized analysis methodology, we have determined the main indicators of patrimonial situation analysis, that is: working capital, necessary working capital, net treasury, net financial situation.

1. Working capital Working capital is a safety margin of the composed by the differences existing

between receivable and payable cash amounts, but also by the gap between the term of asset liquidation and average duration in which debts become exigible.

With the help of information included in the upper half of the balance (patrimonial) of the company, working capital can be determined as such: Permanent working capital

= Permanent Capital

- Fixed Assets

Permanent working capital

= Own Capital

+ Long-term financial debts

- Fixed assets

Permanent working capital

= 64.048 + 42.777,9 - 51.998,6 = + 54.827,3 mil. lei


The positive value of the working capital reflects a state of long-term equilibrium at the level of the analyzed economic entity, it having the possibility to support the gap between the term of asset liquidation and the average duration of time in which company debts become exigible.

To analyze the real patrimonial situation of the company, the determination of the own working capital is possible. Own working capital = Own capital - Fixed assets Own working capital = 64.048 - 51.998,6 = + 12.049,4

The existence of a positive proper working capital demonstrates that the studied economic entity is in a state of long-term financial equilibrium, given by the own capital. The value of working capital can be determined also with the help of the elements from the second section of the patrimonial balance sheet, that is balance elements with higher liquidity (circulating assets) and lower exigibility (short-term debts) Working capital

= Circulating assets

- Short-term debts

Working capital

= 238.496,4

- 183.669,1 = + 54.827,3 mil. lei

Working capital records a positive value, meaning that the company is in a state of short-term equilibrium, having at hand high-liquidity assets whose value is superior to the sum needed to pay all debs with exigibility term below one year.

2. Necessary working capital This indicator reflects the value of short-term assets, regardless the nature of

inventories and receivables, that are not financed from short-term attracted sources. By applying the calculation relations, we achieve:

Necessary working capital (NFR)

= Short-term assets - Short-term liabilities

NFR = Inventories

+ Receivables

- Current operational

debts

NFR = 102.594

+ 74.695,6

- 183.669,1

= - 6.379,5 lei

The necessary working capital records a negative value, meaning that short/term

assets are totally covered by financial sources with increasing exigibility, that, furthermore, partially finance the permanent assets (current debts are exclusively operational debts). Such situation is considered favorable to the company when it is the consequence of the application of a correlation strategy of the period needed to transform circulating assets into cash with the terms of debts’ payment.

3. Net treasury Net treasury allows to reflect the correlation between the working capital and the

necessary working capital, by identifying the financial situation of the studied economic entity, on both long and short term. For the analyzed society, net treasury can be determined as such:


Net treasury = Working capital

- Necessary working capital

Net treasury = +54.827,3 - (- 6.379,5) = + 61.206,8

Net treasury records a positive value and represents an equilibrium status at the

level of the company. Such value of net treasury is the direct consequence of a financial excedetn recorded during 2009 and, implicitly, of a profitable activity of the company during the analyzed company.

The net situation of the company is important because it reflects the solvability of the company at a given moment and for that we use the relationship: Net situation = Total assets –Total debts = Own capitals

A positive value of the net situation reveals that the analyzed economic agent is

solvable. Net situation = 290.495 – (42.777,9 + 183.669,1) = 64.048 mil. lei

4. Indicators regarding liquidity and rotation speed Financial analysis, performed based on the information included in the acoounting

balance sheet at the end of 2011, can be realized by calculating some specific indicators, regarding liquidity and rotation speed of capital into the turnover:

Current liquidity measures the capacity of the economic entity to pay his short-term debts by using the short-term assets from the balance sheet:.

29,11,669.183

4,496.238

debtsCurrent

assetsCurrent liquidity Current

The value recorded by the current liquidity represents a warning signal on the possibility of the company to deal with its short-term due obligations (the optimal value being 1,5-2). In this situation, the company needs to borrow itself or sell some fixed assets to pay its debts.

Immediate liquidity measures the capacity of the company to pay its short-term debts by using assets with the greatest degree of liquidity from the balance sheet.

73,01,669.183

594.1024,496.238

debtsCurrent

sInventorie-assetsCurrent liquidity Immediate

Also, in the case of this indicator, the sub-unit value recorded (compared to the optimum unit value) represents an unfavorable aspect for the company, that is the assets with high liquidity are not enough to cover the short-term debts, regardless the real value of inventories.

33,01,669.183

8,206.61

debtsCurrent

assetsTreasury sighton Liquidity

This indicator shows that treasury assets are only 33% of the total current debts. It must be taken into consideration that flash liquidity to be more severely controlled, to avoid


creating difficulties to the company in its relations with creditors (the ones to whom concurrent debts exist).

The rotation speed of debits-customers allows to evaluate the performances of economic entities regarding their relationships with their benefitiaries, having a special importance in the case of companies that perform credit sales (commercial credit). The duration of a rotation of debits-customers is calculated as a ratio between the average balance of customers account and the turnover destined to cover the patrimonial element “debtors-customers”, ratio multiplied by 365 (calendar days of the year).

days1381,230.197

3656,695.74

Turnover

365balance Customersspeedrotation customers Debts

The rotation speed of the fixed assets through the turnover evaluates the capacity of the economic entity regarding the use of these elements to achieve incomes.

times79,36,998.51

1,230.197

assets Fixed

Turnoverassets fixed of speedRotation

The recommended value for this indicator must be greater than 1, so a favorable situation is observed for the company, as the value recorded is 3,79.

The rotation speed of total assets is an indicator that reflects the efficiency to use the assets in the patrimony of an economic entity.

imest68,0495.290

1,230.197

assetsTotal

Turnoverassets totalof speedRotation

5. Analysis of company’s profitabiliy

Return on equity (ROE) for the proprietary capital emphasizes the efficiency of the proprietary capital, respectively the placement made by the shareholders of a company by buying company’s shares. Profit, important financing source for the development of an activity, represents a component part of the capitals of a company, remunerating, mainly, the participation of shareholders, through dividends.

%53,5100048.64

5,542.3100

capitalOwn

profitNet ratioity profitabil Financial

The value recorded by this indicator must be greater than 5% so it can be stated that the activity run inside the company was efficient form the point of view of proper capital management.

Return on advanced capital is established as ratio between current annual profit and the advanced capital (fixed and circulating).

%43,1100495.290

6,172.4100

assets gCirculatinassets Fixed

resultCurrent ratioity profitabil capital Advanced

Based on the value recorded by this indicator in 2011, an insufficient value of the advanced capital is observed during the analyzed period.

Gross commercial margin ratio

%11,21001,230.197

6,172.4100

Turnover

profit Gross ratiomargin commercial Gross

By taking into account that the value recorded by the company is greater than the value recommended for this indicator (>1,8), it can be stated that its activity in 2011 was profitable.

Economic profitability


Economic profitability ratio is calculated based on EBIT. EBIT = Earning Before Interest and Taxation, thus EBIT = Total Incomes – Total expenses (excluding interest expenses and profit taxation.

100assetscurrent Net assets Fixed

ationProfit tax-EBIT

100asset Economic

ationProfit tax-EBIT ratioity profitabil Economic

Also, the following calculation formula can be used:

100FcapitalsOwn

profit Net ratioity profitabil Economic

btsinancialde

Interests

For 2011, the value of the indicator was:

%78,2787.456.37052.281.70095.612.65

039.458130.822.4 ratioity profitabil Economic

References

Anghelache, C. S. , Vintilă, G., Dumbravă, M. (2009) – „Main aspects regarding the contents of the economic-financial analysis”, Romanian Statistical Review, Issue 9/2009 – Supplement

Anghelache, C. S., Dincă, M., Dumbravă, M. (2009) - „Some economic-financial analysis models”, Romanian Statistical Review, Issue 9/2009 – Supplement

Dragotă, V.; Semenescu, A.; Pele, D.T. (2008) – "Some considerations on investment projects valuation", Annals of University of Craiova - Economic Sciences Series, University of Craiova, Faculty of Economics and Business Administration, vol. 2, pp. 481-488

Engle, R.F. (2007, 2004) – „Risk and Volatility: econometric model and financial practice”, American Economic Review

Păun, C.; Braşoveanu, I.; Muşetescu, R. (2007) – „Absolute risk aversion on the Romanian capital market”, Romanian Journal of Economic Forecasting, vol. 8

Pedersen, L.H., Gârleanu, N.B (2007) – „Liquidity and risk management”, NBER Working Paper, Nr. 12887


A Statistical Outlook on E-waste in Romania

Professor Daniela HINCU (BORISOV) PhD

[email protected] Senior Lecturer Carmen Nadia CIOCOIU PhD

[email protected] Senior Lecturer Răzvan Cătălin DOBREA PhD

[email protected] Elena ȘERBAN, PhD. Candidate

elena.ș[email protected] Academy of Economic Studies, Bucharest

Abstract The paper related to top-interest subject in dealing with increased waste quantities from electrical and electronic equipment (WEEE, e-waste). It focuses on analyzing the two indicators – waste collection and products put on the market corresponding to 2007-2008 in Romania and some European Union (EU) and European Free Trade Association (EFTA) countries. The dynamics of these indicators was used to identify specific patterns for the selected countries. These categories were analyzed starting from the statistical evidence: 1st category-large household appliances represents majority in total quantity of e-waste collected by Romania and 5th category-lightning equipment records an enormously rhythm of the quantity collected from 2007 to 2008. Key words: waste electrical and electronic equipment (WEEE, e-waste), indicator, variation, convergence

Introduction Currently, waste electrical and electronic equipment (WEEE or e-Waste) receives

more and more public attention as it is considered to be one of the fastest-growing waste streams (Huisman et al., 2007).

This sector operates within a long-established legislative framework that covers issues such as product safety, energy labeling, minimum efficiency requirements, eco-design and waste. Two Directives (2008/34 and 2008/35) on waste electrical and electronic equipment and the restriction of the use of certain hazardous substances in electrical and electronic equipment were introduced in 2008 in order to amend the Directive 2002/96/EC and Directive 2002/95/EC. The EU aims to take measures to prevent the generation of electrical and electronic waste and to promote reuse, recycling and other forms of recovery in order to reduce the quantity of such waste by encouraging manufacturers to design products with the environmental impacts in mind throughout their entire life cycle.

The current EU legislation restricts the use of hazardous substances in electrical and electronic equipment according to the Directive 2002/95/EC. It also promotes the collection and recycling of such equipment (along with Directive 2002/96/EC, which was put in force in 2003). Despite such rules on collection and recycling, only one third of electrical and electronic waste in the European Union is reported as separately collected and


appropriately treated1. A part of the other two thirds is potentially still going to improper storage location (such as landfills) and is subject to sub-standard treatment in or outside the European Union.

The collection performance varies from one Member State to another and from one system to another. Using the empirical evidence, one may see that many of the EU state members have collected more than 4 kg / inhabitant in 2007 (Huisman et al., 2007). The official collection target of 4 kg per person per year does not properly reflect the amount of WEEE arising in individual Member States. Yet, in some Member States, the collection systems are competing with other systems, reducing the amount collected per capita. For many organizations, 2007 was the second or even first year of ongoing operations. Not all systems collect all types of equipment. In the line of poor practices regarding e-east, the illegal trade of electrical and electronic waste to non-EU countries continues to be identified at EU borders (Cobbing, 2008).

In 2002, there was released the EU WEEE Directive strongly focusing on the producer responsibility as a key policy mechanism for reducing the quantity of WEEE going to end disposal treatment facilities. The relevance of the related subject is given by the fact that the electrical machinery and equipment manufacturing sector in the EU-27 generated EUR 82.9 billion of value added in 2006 from sales of EUR 282.0 billion. The electrical machinery and optical equipment sector is an important and strategic part of Europe’s manufacturing sector, producing a wide range of mostly high-technology products (for example, computers, switchgears or semi-conductors). This sector has been cited as being at the centre of industrial development, as almost every other sector depends, at least to some degree, on the capital equipment, technology, end-products, research and innovations that are provided by the electrical machinery and optical equipment sector. It is therefore often referred to as one of the main drivers of productivity gains and central to the EU’s objective of creating more and better jobs.

Current definitions and classifications By ‘waste electrical and electronic equipment’ (WEEE) it is understood any

electrical or electronic equipment which is waste within the meaning of Article 3(1) of Directive 2008/EC on waste, including all components, subassemblies and consumables which are part of the product at the time of discarding. In the definition, the ‘electrical and electronic equipment’ (EEE) means equipment which is dependent on electric currents or electromagnetic fields in order to work properly and equipment for the generation, transfer and measurement of such currents and fields falling under the categories set out and designed for use with a voltage rating not exceeding 1000 Volt for alternating current and 1500 Volt for direct current.

Table1.CategoriesofelectricalandelectronicequipmentcoveredbythisDirectiveNo. Categories 1. Large household appliances 2. Small household appliances 3. IT and telecommunications equipment

4. Consumer equipment 5. Lighting equipment

1 “Recast of the WEEE Directive” http://ec.europa.eu/environment/waste/weee/index_en.htm


No. Categories 6. Electrical and electronic tools (with the exception of

large-scale stationary industrial tools) 7. Toys, leisure and sports equipment 8. Medical devices (with the exception of all implanted

and infected products) 9. Monitoring and control instruments 10. Automatic dispensers.

The WEEE issue as approached by European Union institutions The Waste Electrical and Electronic Equipment Directive (WEEE Directive) is the

European Community directive 2002/96/EC on waste electrical and electronic equipment (WEEE) which, together with the RoHS Directive 2002/95/EC, became European Law in February 2003, setting collection, recycling and recovery targets for all types of electrical goods.

The Waste Electrical and Electronic Equipment Directive (WEEE Directive) has now been transposed in national laws in all member countries of the European Union. It was designed to make equipment manufacturers financially or physically responsible for their equipment at the end of its life, under a policy known as Extended producer responsibility (EPR)2. "Users of electrical and electronic equipment from private households should have the possibility of returning WEEE at least free of charge", and manufacturers must dispose of it in an environmentally friendly manner, by ecological disposal, reuse, or refurbishment. EPR is seen as a useful policy as it internalizes the end-of-life costs and provided a competitive incentive for companies to design equipment with fewer costs and liabilities when it reached its end of life. However, the application of the WEEE Directive has been criticized for implementing the EPR concept in a collective manner, and thereby losing the competitive incentive of individual manufacturers to be rewarded for their green design. Since August 13, 2005, electronics manufacturers have become financially responsible for compliance to the WEEE Directive. Under the directive, each country recycles at least 4 kg of electronic waste per capita per year. Furthermore, the Directive should “decrease e-waste and e-waste exports.” In December 2008 a draft revision to the Directive proposed a market-based goal of 65%, which is 22 kg per capita in the case of the United Kingdom. A decision on the proposed revisions could result in a new WEEE Directive by 2012.

The directive imposes the responsibility for the disposal of waste electrical and electronic equipment on the manufacturers of such equipment. Those companies should establish an infrastructure for collecting WEEE, in such a way that "Users of electrical and electronic equipment from private households should have the possibility of returning WEEE at least free of charge". Also, the companies are compelled to use the collected waste in an ecologically-friendly manner, either by ecological disposal or by reuse/refurbishment of the collected WEEE.

The legislation provides for the creation of collection schemes where consumers return their used e-waste free of charge. The purpose of Directive is, to contribute to sustainable production and consumption by as a first priority, the prevention of waste electrical and electronic equipment (WEEE), and in addition, the reuse, recycling and other forms of recovery of such wastes so as to reduce the disposal of waste and contribute to the

2 http://en.wikipedia.org/wiki/Electronic_waste_by_country


efficient use of resources . It also seeks to improve the environmental performance of all operators involved in the life cycle of electrical and electronic equipment, e.g. producers, distributors and consumers and in particular those operators directly involved in the collection and treatment of waste electrical and electronic equipment .In particular, different national applications of the producer responsibility principle may lead to substantial disparities in the financial burden on economic operators. Having different national policies on the management of WEEE hampers the effectiveness of recycling policies.

Table2.MainactionsproposedfortherevisionoftheWEEEDirectiveTargeted aspect Description

Collection target a 65% WEEE collection rate (including B2B equipments) is proposed which is set in function of the average amount of EEE placed on the market in the two preceding years. This target reflects the amounts of WEEE which are currently already separately collected in the Member States and takes the variations in EEE consumption in individual Member States into account. Therefore, it will encourage Member States to come to the most optimal separate WEEE collection. The proposed collection rate should be achieved annually, starting in 2016.

Recycling targets it is proposed to include re-use of whole appliances in the increased (with 5%) target for recycling combined with re-use. The recycling target for medical devices is proposed to be set at the level of those for monitoring and control instruments.

Producer Registration In order to reduce the administrative burden related to the application of the WEEE Directive the harmonisation of the registration and reporting obligations for producers between the national producer registers is proposed including making the registers inter operational.

Enforcement: In order to bridge the implementation gap, it is proposed to set minimum inspection requirements for Member States to strengthen the enforcement of the WEEE Directive. Minimum monitoring requirements are proposed for shipments of WEEE.

The recent developments in romania

The status of knowledge of e-waste issues is attentively watched and surveyed

from an international perspective. Existing estimations of domestic generation and international flows of e-waste are annually reviewed, but still cover a short time prospective. For reporting to the Eurostat, member States collect information, including substantiated estimates, on an annual basis on the quantities and categories of electrical and electronic equipment placed on their markets, collected through all routes, re-used, recycled


and recovered within the Member State, and on separately collected WEEE exported, by weight. The following analysis covers the annual variation in terms of coefficient of variation as possible indicating convergence in dynamics; it is based on the WEEE Eurostat database3 (code env_waselee) which is still in the process of configuration; it is relatively poor in terms of time series length and in number of countries reporting on a specific issue.

It may be seen that in the both years, the most important categories in terms of volumes correspond to: the large household appliances (category 1) and lighting equipment (category 5). The composition of the first category is given by the following: large cooling appliances, Refrigerators, Freezers, Other large appliances used for refrigeration, conservation and storage of food, Washing machines, Clothes dryers, Dish washing machines, Cooking, Electric stoves, Electric hot plates, Microwaves, Other large appliances used for cooking and other processing of food, Electric heating appliances, Electric radiators, Other large appliances for heating rooms, beds, seating furniture, Electric fans, Air conditioner appliances, Other fanning, exhaust ventilation and conditioning equipment. For the lightning equipment category, the list of included products consists of: Luminaires for fluorescent lamps with the exception of luminaires in households, Straight fluorescent lamps, Compact fluorescent lamps, High intensity discharge lamps, including pressure sodium lamps and metal halide lamps, Low pressure sodium lamps, Other lighting or equipment for the purpose of spreading or controlling light with the exception of filament bulbs.

Table3.WEEEIndicatorsforRomaniain2008

Table4.WEEEIndicatorsforRomaniain2007

3 WEEE Key Statistics and Data on the Environmental data centre on waste; http://ec.europa.eu/environment/waste/weee/data_en.htm


Figure 1. The 2008 composition into various WEEE categories in Romania on separate processes – as percentages from the annual quantities regardless the e-waste category

Figure 2. The weight of various e-waste categories in Romania 2008


It may be seen that the category 1 – large household appliances is placed with the

largest portion pf 41%, followed by category 3 - IT and telecommunications equipments – with a relative weight of 28%, the both categories covering approximately 70% of the e-waste quantities in Romania in 2008.

Figure 3. The 2007 composition into various WEEE categories in Romania on separate

processes- as percentages from the annual quantities regardless the e-waste category

Figure 4. The weight of various e-waste categories in Romania 2007


In 2007, the category 1 – large household appliances is placed with the largest portion 0f 44%, followed by category 3 - IT and telecommunications equipment – with a relative weight of 31%, the both categories covering approximately 75% of the e-waste quantities in Romania in 2007.

For the categories 1 (large household appliances) and 5 (lighting equipments), in tables 5 and 6, the dynamics of quantities of waste collected and the volumes of products on the market were registered.

The evolution of the volumes seems to be very peculiar in the sense of quite heterogeneous rhythms of variation, in magnitude and in the direction (increase or reduction front year–to-year). For this reason, in the attempt to infer on possible patterns on the production and waste collection, a simple statistical analysis was performed.

Indeed, Romania has some outlier values in the case for large household

appliances: for the waste collected indicators, the Romania registered a rhythm of 448% from 2007 to 2008; for the products on the market quantity the value is 62% (figure 3). Mentioning a possible convergence in the process of waste collecting, in terms of coefficient of variation, the statistical evidence shows the contrary situation as the indicator values increases (from 1.33 to 1.61 – table7). The same reasoning applies to the product’s volumes on the market since the values for the coefficient of variation goes upward, from 1.31 to 1.33 (table 8). This reveals an erratic behavior of the country in the sample – those countries reported in the Eurostat’s database for the Waste Electrical and Electronic Equipment (WEEE) (coded env_waselee) – figures extracted in November 2011. For ensuring the statistical series continuity, some countries were eliminated such as: Netherlands (because it reports using numbers instead of tonnes unit as the rest majority), Liechtenstein, and Slovenia.


Table 5. Waste collected for the large household appliances - Statistical characterization for in 2007-2008

Year to year variation 2007 2008

Average (tonnes) 49,237.30 70,189.13

standard deviation (tonnes) 65810.34897 113460.547

coefficient of variation (%) 133.66% 161.65%

minim value (tonnes) 1,625.54 1,704.75

maxim value (tonnes) 238,440.00 492,747.97

Table 6. Products put on the market for the large household appliances - Statistical characterization for in 2007-2008

Year to year variation 2007 2008 Average (tonnes) 180,359.67 191,424.61 standard deviation (tonnes) 237,114.18 256,020.24 coefficient of variation (%) 131.47% 133.74% minim value (tonnes) 5,133.81 2,855.54 maxim value (tonnes) 837,680.00 870,095.00

Along with these calculations, the graphical representation was used, for both

categories: the large household appliances and lighting equipment in order to identify if there are some peculiar country’s behaviors.

In figure 5, some countries point out specific behaviors from 2007 to 2008: Romania, for example, is placed in the extreme upper-right corner, with the (x, y) coordinates of (62%, 448%) meaning the its market was invaded with numerous large household appliances (no surprise, having in view the consumers appetites revealed in that period, inflated by spectacularly attractive credit loans offers). In the same situation, United Kingdom seems to be, with coordinates of (70%, 319%); as well, Estonia (placed in the lower-right quadrant) reports a positive variation in the products’ volume and a negative variation in the waste collection growth.

In figure 5, one may notice the cluster placement of the majority of countries in the graph’s centre, with quadrants identified according to the average rhythms –

%15.2productx for the product on the market and %07.47ctionwastecolley for the

waste collection.


Figure 5. The diagram of dynamics: waste collection=f(products on the market) in the case

of Large Household appliances Legend: the abbreviations are: Belgium BE, Bulgaria BG, Czech Republic CZ, Denmark DK, Germany DE, Estonia EE, Ireland IE, Greece EL, Spain ES, France FR, Italy IT, Cyprus CY, Latvia LV, Lithuania LT, Luxembourg LU, Hungary HU, Austria AT, Poland PL, Portugal PT, Romania RO, Slovakia SK, Finland FI, Sweden SE, United Kingdom UK and Norway (as a EFTA state member)

Again, the possible convergence is not convincing for the lightning equipment, in

the process of waste collecting, in terms of the coefficient of variation, the statistical evidence shows the contrary situation as the indicator values decreases slowly from 2.18 to 1,93 – table 11). The same reasoning applies to the product’s volumes on the market since the values for the coefficient of variation goes upward, from 2,21 to 2,01 (table 12).


Table 7. Waste collected for lightning equipment - Statistical characterization for in 2007-2008

Year to year variation 2007 2008

Average (tonnes) 1,513.06 1,631.89

standard deviation (tonnes) 3310.1757 3155.3866

Coefficient of variation (%) 218.77% 193.36%

minim value (tonnes) 0.10 0.84

maxim value (tonnes) 15,031.00 13,936.00

Table 8. Products put on the market for lightning equipment - Statistical characterization for in 2007-2008

Year to year variation 2007 2008 Average (tonnes) 24,861.93 23,230.89 standard deviation (tonnes) 54951.55 46736.434 Coefficient of variation (%) 221.03% 201.18% minim value (tonnes) 375.01 315.37 maxim value (tonnes) 267,913.00 225,517.00

The values in the case for Lighting equipment: for the products on the market quantity, the Romania registered a rhythm of 78% from 2007 to 2008; for the waste collected indicators the value is enormously of 2384%. In figure 6, again, several countries point out weird behaviors from 2007 to 2008: Romania, for example, is placed in the extreme upper-right corner, with the (x, y) coordinates of (78%, 2384%) meaning that the market was literally invaded with large volumes of lighting pieces of equipment. One may notice the cluster placement of the majority of countries in the graph’s centre, with four

quadrants identified according to the average rhythms – %56.13productx for the

product on the market and %11.140ctionwastecolley for the waste collection.

Figure 6. The diagram of dynamics: waste collection=f(products on the market) in the case

of Lighting equipment Legend: the abbreviations are: Belgium BE, Bulgaria BG, Czech Republic CZ, Denmark DK, Germany DE, Estonia EE, Ireland IE, Greece EL, Spain ES, France FR, Italy IT, Cyprus CY, Latvia LV, Lithuania LT, Luxembourg LU, Hungary HU, Austria AT, Poland PL, Portugal PT, Romania RO, Slovakia SK, Finland FI, Sweden SE, United Kingdom UK


Conclusions Some European countries implemented laws prohibiting the disposal of electronic

waste in landfills in the 1990s. This created an e-waste processing industry in Europe. In these circumstances, Romania has reported some outlier values in both e-waste

categories which were looked up, in terms of the waste collected and products put on the market indicators. In some way, the high values for the product put on the market could be explained by the distorted consumer behavior generated by the inflated rhythm of economic growths of the 2007-2008 period of time which almost invite people to purchase household appliances and various types of electrical equipment. This situation invites for a special attention in few years, for preventing dangerous irregularities in the waste collection process, depending on the forecasted life cycle of the above mentioned products as they will become waste in short time. Keeping a close interest in WEEE recycling is important considering the hazardous substances contained in many of the products in this waste stream. One key issue is the multi-criteria nature of the challenge: it is desirable to maximize reuse of equipment and economic development while minimizing environmental burdens and economic costs. Acknowledgments This work was supported by CNCS –UEFISCDI, project number PNII – IDEI 1834/2008.

References Cobbing, M. (2008), Toxic Tech: Not in Our Backyard. Uncovering the Hidden Flows of e-

Waste, Greenpeace International, Amsterdam, Retrieved from: http://www.ecotic.ro/documente/020_Studiu%20Green%20Peace.pdf

Huisman, J., Magalini F., Kuehr R., Maurer C., Artim E., Ogilvie S., Poll J., Delgado C., Szlezak J., Stevels A., (2007), 2008 Review of Directive 2002/96 on Waste Electrical and Electronic Equipment (WEEE), Final Report, United Nations University, AEA Technology, Gaiker, Regional Environmental Centre for Central and Eastern Europe, Delft University of Technology, for the European Commission, Study No. 07010401/2006/442493/ETU/G4.

Ongondo, F. O., Williams I. D., Cherrett T. J. (2011) How are WEEE doing? A global review of the management of electrical and electronic wastes, Waste Management, Volume 31, Issue 4, April 2011

Waeger, P, Hischier R, Eugster M. (2011) Environmental impacts of the Swiss collection and recovery systems for Waste Electrical and Electronic Equipment (WEEE): A follow-up, Science of the Total Environment, volume 409, issue 10. p. 1746-1756

Williams, E., (2005) International activities on E-waste and guidelines for future work, Proceedings of the Third Workshop on Material Cycles and Waste Management in Asia, National Institute of Environmental Sciences: Tsukuba, Japan (2005)

Proposal for a Directive of the European Parliament and of the Council on waste electrical and electronic equipment (WEEE) (Recast) {SEC(2008) 2933} {SEC(2008) 2934}/* COM/2008/0810 final - COD 2008/0241 */

http://www.weee-forum.org. Recast of the WEEE Directive, http://ec.europa.eu/environment/waste/weee/index_en.htm


Macroeconomic Variables and Stock Market Evolution

Lóránd István KRÁLIK, PhD candidate

Academy of Economic Studies, Bucharest Abstract

This study investigates the relationship between local and global macroeconomic factors and stock market indices in Romania using the framework of the macroeconomic APT model. Many researchers have demonstrated that macroeconomic conditions affect risk factors and influence asset returns. However, it is well-known that emerging markets` asset returns are characterized by higher volatility than on developed markets. Using the stepwise analysis method we found some evidence of the effects of exchange rates, interest rates (global), gold price, global stock indices and oil prices on stock returns of the Bucharest Stock Exchange (BSE). We also investigate the effects of macroeconomic factors on the investment firm`s indices, BET-FI. The results of a Vector Autoregressive model (VAR) and Vector Error Correction Model (VECM) indicate the short and long run linkages between macroeconomic variables and BSE indices.

Key words: stock market index, arbitrage pricing theory, macroeconomic variables, VAR, interest rate

We will construct two APT models: the first will have BET returns as endogenous

variable while the second will have BET-FI returns, both using monthly data for a nine year interval between June 2002 and May 2011. The macroeconomic variables were chosen as suggested by the literature review. As macroeconomic indicators with local impact we have selected the industrial production index (IPI), the wholesale price index (WPI), the consumer price index (CPI)1 and the nominal Romanian leu - euro exchange rate, the official interest rate, the interbank interest rate and M22. As for macroeconomic data with global impact we have included the oil price (West Texas Intermediate)3, gold price4, short term 3-Month Treasury bill’s rate and long-term 10-year Treasury bond5. All data were denominated in euro and in the case of CPI we proceeded to a seasonal adjustment.

The main aim of our research is to develop an APT model and after that to investigate the dynamics of the variables using a VAR and VEC model, the latter in case if stock prices are cointegrated with macroeconomic variables. As a first step we proceeded to establish and deal with possible collinearities between time series that would otherwise impact in the stepwise regression procedure. It was established a 0.94 significance level for the time series estimated as collinear, explicative collinear indicators excluding themselves.

1 National Statistics Institute http://www.insse.ro 2 Romanian National Central Bank http://www.bnro.ro 3 U.S. Energy Information Administration http://www.eia.gov/ 4 World Bank http://www.worldbank.org/ 5 Federal Reserve Economic Data http://research.stlouisfed.org/fred2/


Since the financial and macroeconomic time series are not stationary, they were firstly stationarized at I(1), as logarithm differences, and after that they were tested successfully for stationarity with ADF and PP tests at 5% significance level. Because returns of financial assets have conditional heteroscedasticity, PP tests are favoured for financial time series. After these tests we have constructed the APT models as follows: DL_BET= F(x1, x2, x3,…, xn) DL_BETFI= F(x1, x2, x3,…, xn) where DL_BET and DL_BETFI are the returns of BET and BETFI stock index and x1, x2…xn are the stationarized series of the macroeconomic data selected. The APT model is estimated by a multivariate regression with n variables using the stepwise procedure available in Eviews 7. Stepwise regression is an automatic variable selection procedure which selects the best explanatory variables from a set of variables. The stepwise method starts with no variables in the regression and selects first the variable with the lowest p-value if it were included, then the variable with the second lowest p-value conditional upon the first variable already being included, and so on. The procedure continues until the next lowest p-value relative to those already included variables is larger than our specified threshold value, then the selection stops, with no more variables being incorporated into the model (Brooks, 2008). The stepwise procedure was criticized on similar grounds to data mining procedure: the degree of correlation between the predictor variables affect the frequency with which authentic predictor variables found their way into the final model; the great number of candidate predictor variables affects de number of noise variables in a model (Derksen and Keselman, 1992). In the following modelling stage we applied several tests to residuals such as autocorrelation and partial autocorrelation, normal distribution, serial correlation LM test and White heteroscedasticity test, as well as stability tests for the model, CUSUM and CUSUM-square, including tests for testing breaking point test (Chow test). Our empirical analysis also includes a VAR model with Impulse-Response analysis and Variance Decomposition, Johansen cointegration tests to find out if the variables selected are cointegrated. If a cointegration existed then we estimated a Vector Error Correction model for the cointegrated variables. Vector autoregression model (VAR) is a multivariate autoregressive model in which all variables are endogenous while allowing the value of variables to depend on more than its own lags being thus able to capture more features of the data, especially the interdependencies between multiple time series.

For a set of n time series variables)'...,,( ,21 ntttt yyyy

, a VAR model of order p (VAR(p)) can be written as:

tptpttt uyAyAyAy ...2211

where the iA ’s are (nxn) coefficient matrices and )',...,,( 21 ntttt uuuu is an unobservable i.i.d. zero mean error term. The lag length specification p can be determined by cross-equation restrictions using a LR test and information criteria (Akaike Information Criterion - AIC or the Schwarz Information Criterion - SC). A disadvantage of the LR test is that it is valid under the assumption that the errors are normally distributed and since the normality assumption is too restrictive and unrealistic, we will use information tests that require no such


assumption. The estimated VAR model is usually tested with the following set of statistics: block significance tests, Impulse Responses tests and Variance Decomposition. The Impulse–Response analysis is used to see how the variables will respond if a unit shock is applied to the error of each variable. Variance decomposition gives the percentage of the variance in the dependent variable that is due to its own shock opposed to shocks to the other variables, because a shock in a variable will affect not only itself but also other variables due to the simultaneous equations setting of VAR. If all linear combinations of the series would be nonstationary, meaning that they would not have a constant mean to return to, then there is no long-run relationship between them. Also if there is a long-run relationship between them, using first differenced data will lose the information from the data. Applying the Johansen cointegration allows us to test if the data are cointegrated and if so then a vector error correction model (VECM) can be estimated. Cointegration shows up in times series because they share common stochastic trends that are eliminated by cointegrating linear combinations; the linear combination is referred to as long-run equilibrium. Since our intuition is that the selected series respond to shocks altogether, we will test them for cointegration. Since the Engle-Granger method of testing for cointegration cannot account for cases in which the causality between y and x runs both ways, we will use the Johansen cointegration method. Johansen cointegration test will report two statistics, the Trace statistic for determining the cointegration rank and the Maximum Eigenvalue statistic (Juselius, 2006). We have constructed two groups of variables, one for BET returns and another for BET-FI returns with the following data: industrial production index (IPI), the wholesale price index (WPI), the consumer price index (CPI), the nominal Romanian leu - euro exchange rate (EXRR), foreign exchange reserve of the Romanian Central Bank (EXR), interbank interest rate (IR), official interest rate (RD), M2, the oil price (West Texas Intermediate), gold price (GOLD), short term 3-Month Treasury bill’s rate (TB3M) and 10-year yield of T-bond (DGS10Y). We tested for multicollinearity in both groups, taking a 0.94 significance level, and we concluded that there is multicollinearity between the following variables: M2, EXR and WPI, RD and IR, DGS10Y and TB3M. As a result in the estimated models there will be used only one variable from the groups where multicollinearity was detected. We have constructed stationarized time series taking the first difference in logarithms and we tested the constructed series using ADF and PP tests. All series passed the tests with the exception of M2 which due to the fact that it was stationarized at I(2) was excluded from the model. Two APT models were estimated using the stepwise procedure and the results are presented below. Therefore the APT model for BET returns will be: DL_BET = -1.917*DL_EXRR - 0.848*DL_IR +0.741*DL_MSCI + 0.341*DL_WTI - 0.444*DL_GOLD - 0.068*DL_TB3M while the model for BET-FI returns is: DL_BETFI = - 2.043*DL_EXRR - 1.405*DL_IR + 0.918*DL_MSCI + 0.284*DL_WTI - 0.905*DL_GOLD The results obtained with the stepwise procedure indicate that BET’s returns are positively correlated with MSCI and oil returns and negatively with exchange rate, Romanian interest rate, short term T-bill and gold. In the case of BET-FI returns it may be noticed that they are also positively correlated with MSCI, oil returns and negatively correlated with exchange rate, gold and Romanian interest rate and the short-term T-bill is no more selected in the regression.


For both models the Serial Correlation LM Test accept the null hypothesis of no serial correlation of residuals, and also the Heteroskedasticity Test shows no evidence of autoregressive conditional heteroskedasticity (ARCH) in residuals. The distribution of BET’s residuals is platykurtic with the rejection of null that it follows a normal distribution while the distribution of BET-FI returns is leptokurtotic. We have applied a Chow Breakpoint Test for detecting possible breaking points in the time series and we have found a breaking point for both models for December 2008. Therefore we have re-estimated the model for BET over the period 2002/06-2008/11 while maintaining the previous regressors and by the stepwise procedure there were selected only the EXRR, IR, MSCI and WTI variables and for the subperiod 2008/12-2011/05 EXRR, MSCI, WTI, Gold and TB3M were selected. The re-estimated model for BET-FI retained for the first subperiod the same variable as in the case of BET, that is EXRR, GOLD and MSCI less oil returns, while for the second subperiod EXRR, MSCI and GOLD. Since the number of observations for the second subperiod is of 30 observations, this may impact upon the significance of regression. Therefore the estimated APT over the 2002/06-2008/11 subperiod will be: DL_BET = -1.866*DL_EXRR - 0.752*DL_IR + 0.680*DL_MSCI + 0.290*DL_WTI DL_BETFI = - 1.991*DL_EXRR -1.527*DL_IR + 0.940*DL_MSCI while for 2008/12-2011/05 subperiod: DL_BET = -2.011*DL_EXRR + 1.070*DL_MSCI - 0.074*DL_TB3M - 0.619*DL_GOLD + 0.283*DL_WTI DL_BETFI = -3.432*DL_EXRR + 1.642*DL_MSCI - 1.185*DL_GOLD BET is positively correlated for the first subperiod with MSCI and oil returns and negatively correlated with exchange rate and interest rate. It is interesting to note that following the onset of financial crisis, GOLD shows up included in the regressors group indicating a switching in the dynamics of investors who sought safer investment as gold. It is also interesting to note that the interest rate from the first subperiod is replaced by short-term T-bill yield in the second subperiod, a possible explanation may be that since the access to domestic financing markets dried up, the funds were largely impacted by the international capital markets. For the second subperiod BET-FI returns are influenced by the same factors as BET with the difference that the variation of gold returns are more important than in the case of BET, a possible explanation lies within the construction of indices, since BET-FI includes only the financial institutions, while BET includes companies from several sectors. Stability tests CUSUM and CUSUM of squares indicate that the APT models, estimated over the 2002-2011 period, are stable. BET-FI model slightly exceeds the significance level in the period 2007/08-2008/09 previous to the financial crisis.

BET BET-FI

Figure 1. Stability tests for the APT models over the 2002/06-2011/05


For understanding the interdependence between the dynamics of Romanian stock exchange indices and macroeconomic factors, we have estimated two VAR models for both BET and BET-FI indices using stationarized series at the first differences I(1) by testing lag length with Lag Exclusion Test and Lag Length Criteria. For both models AIC and LR test suggested models with two lags. The estimated model for BET is presented below. DL_BET = 0.166*DL_BET(-1) + 0.109*DL_BET(-2) + 0.149*DL_IR(-1) + 0.010*DL_IR(-2) - 0.264*DL_EXRR(-1) + 1.164*DL_EXRR(-2) - 0.252*DL_GOLD(-1) + 0.521*DL_GOLD(-2) + 0.028*DL_TB3M(-1) + 0.097*DL_TB3M(-2) + 0.090*DL_WTI(-1) - 0.086*DL_WTI(-2) + 0.152*DL_MSCI(-1) + 0.215*DL_MSCI(-2) Studying the shocks between the endogenous variable of VAR for BET by Impulse Response and Variance Decomposition it was suggested that BET’s returns are largely affected by short-term T-bill rate, exchange rate and to a lesser degree by oil, MSCI and gold returns. In the light of the previous results achieved by the APT models for the subperiods indicated by Chow tests, it may be interesting to investigate in a following paper the influence of gold and exchange rate on BET and BET-FI. In the case of the estimated VAR with two lags for BET-FI index we found evidence that indicate a greater influence of the exchange rate and gold over the returns of BET-FI, and a lower influence of MSCI, oil and interest rate. We have estimated another two VAR as indicated by the Chow tests for the subperiods. The results indicated that in the period previous to the crisis both BET and BET-FI were affected in a lesser degree by the external shocks, being mostly affected by exchange rate and domestic interest rate and partially by MSCI and oil price. After the breaking point, not only the structure of the macroeconomic variable was changed, but also the intensity with which they affected the volatility of Romanian indices. The gold price and short-term T-bill were included in both models and they had a high influence over them.

Figure 2. Impulse Response for BET’s returns


After checking that all variables are non-stationary in their levels form, we tested the variables BET, EXRR, GOLD, MSCI, IR, WTI and TB3M for cointegration using Johansen Cointegration test up to lag length 8. Running the cointegration test, AIC indicated a cointegration relationship at lag 4 for intercept and trend in CE (linear trend in VAR). We estimated the VEC, as suggested by AIC test at lag 4, the null of no cointegrating vectors is rejected by the trace statistics, therefore there exists at least one cointegrating vector among variables. The trace statistics test was confirmed by Maximum Eigenvalue test. The same procedure was applied to BET-FI and AIC selected lag length 4 for intercept and trend in CE. The trace statistics indicated 2 cointegrated vectors while the Maximum Eigenvalue test suggested only one. Therefore we estimated a VEC (1 4) for BET-FI. In figure 3 we plotted the cointegrating vectors for both BET and BET-FI as resulted from the estimated VEC models.

BET BET-FI

-8000

-4000

0

4000

8000

12000

16000

2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010

Cointegrating relation 1

-12000

-8000

-4000

0

4000

8000

2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010

Cointegrating relation 1

Figure 3. Cointegration for BET and BET - FI

We set out to discover whether meaningful relationships can be established between Romanian stock exchanges and macroeconomic variables. The results indicated that domestic variables such as official interest rate and interbank rate and foreign variables as MSCI, gold, oil and short-term 3-month T-Bill’s yield affect the evolution of Romanian stock exchange indices. The results obtained with the stepwise procedure indicate that BET’s returns are positively correlated with MSCI and oil returns and negatively with exchange rate, Romanian interest rate, short term T-bill and gold. By applying a Chow Breakpoint Test we have found a breaking point for both models for December 2008. The evidence shows that in the period previous to the crisis both BET and BET-FI were less influenced by the external shocks, being mainly affected by exchange rate and domestic interest rate and partially by MSCI and oil price. After the breaking point, gold price and short-term T-bill were included in both models and the Impulse Response tests pointed out the intensity with which they affected the volatility of Romanian indices. The results for the second subperiod may be affected by a small sample bias due to the number of observations (30). The results of the model VEC (1 4) estimated over the 2002-2011 period suggested the existence of a long-term equilibrium relationship between BET, BET-FI and the macroeconomic factors taken into consideration. As future work in the field, we could further explore the complex interdependence between the endogenous variables from the VAR and VEC models in a VARMAX setting.


Another direction could be given by the re-testing of the models employing longer time series after the breakpoint as well as using an SVAR model for testing and forecasting.

References Ali, I., Rehman, K.U., Yilmaz, A.K., Khan, M.A., Afzal, H., (2010): Causal relationship

between macro-economic indicators and stock exchange prices in Pakistan, African Journal of Business Management Vol. 4 (3), pp. 312-319.

Azam, M., (2011): Stock Price Variation Regarding MacroEconomic and Firm-Specific Accounting Variables: Evidence from Karachi Stock Exchange, International Research Journal of Finance and Economics, Issue 81, pp. 77-88.

Basher, S.A., Haug, A.A., Sadorsky, P., (2011): Oil prices, exchange rates and emerging stock markets, Munich Personal RePEc, MPRA Paper No. 30140.

Birz, G., Lott, J.R., (2011): The Effect of Macroeconomic News on Stock Returns: New Evidence from Newspaper Coverage, Journal of Banking & Finance, Volume 35, Issue 11, pp. 2791–2800.

Erdugan, R., Kulendran, N., (2011): Determinants of the Directional Changes in the Australian Stock Market Return. Working Paper Series, http://ssrn.com/abstract=1906573.

Gupta, R., Modise, M. P., (2011): Macroeconomic Variables and South African Stock Return Predictability, University of Pretoria, Department of Economics Working Paper Series 2011-07.

Hosseini, S.M., Ahmad, Z., Lai, Y.W., (2011): The Role of Macroeconomic Variables on Stock Market Index in China and India, International Journal of Economics and Finance Vol. 3, No. 6, pp. 233-243.

Hsing, Y., (2011): Macroeconomic Variables and The Stock Market: The Case of Lithuania, The Review of Finance and Banking, Volume 03, Issue 1, pp. 31-37.

Hsing, Y., (2011): Impacts of Macroeconomic Variables on the U.S. Stock Market Index and Policy Implications, Economics Bulletin, Vol. 31, no.1, pp. 883-892.

Hsing, Y., Phillips, A.S., Phillips, C. (2011): Stock Prices and Aggregate Economic Variables: The Case of Brazil, International Research Journal of Applied Finance, Vol. II., Issue 5, pp. 490-498.

Kulhánek, L., (2012): The Relationship between Money, Output and Stock Prices in Selected EU-Countries, The First International on-line Conference on Global Trends in Finance, Asers Publishing, pp. 48-66.

Olweny, T., Omondi, K., (2011): The Effect of Macroeconomic Factors on Stock Return Volatility in The Nairobi Stock Exchange, Kenya, Economics and Finance Review, Vol. 1(10), pp. 34 – 48.

Spyridis, T., Sevic, Z., Theriou, N., (2012): Macroeconomic vs. Statistical APT Approach in the Athens Stock Exchange, International Journal of Busines, Vol. 17(1), pp. 39-63.

Taiwo, M., Taiwo, A., Olowookere, D., (2012): Crude Oil Price, Stock Price and Some Selected Macroeconomic Indicators: Implications on the Growth of Nigeria Economy, Research Journal of Finance and Accounting, Vol. 3, No. 2, pp. 42-48.

Tripathy, N., (2011): Causal Relationship between Macro-Economic Indicators and Stock Market in India, Asian Journal of Finance & Accounting, Vol. 3, No. 1: E13, pp. 208-226

Wang, X., (2011): The Relationship between Stock Market Volatility and Macroeconomic Volatility: Evidence from China, Journal of Chinese Economics and Finance, Issue 2/2011, pp. 67-77.


Multi-Speed Recovery for International Tourism

Professor Octavian-Liviu OLARU PhD Livia –Irina OLARU PhD

Abstract Boosted by improved economic conditions worldwide, international tourism has

recovered faster than expected, in 2010. International tourist arrivals were up by near 7% compared to 2009, with positive growth reported in all world regions. Tourism quick recovery in 2010 confirms the sector resilience in the medium and long term, confirming that it is a key driver of growth and much needed employment in a changing economic setting.

Key words: international tourism, recovery, international tourism arrivals JEL Classification: M16 1. Global economy trend in 2010 and 2011 Following the deepest global downturn in recent history (-0.6%), economic growth

solidified and broadened to advanced economies in the second half of 2009. 2010 year was one of substantial accomplishments. Global economic growth staged a clear-cut recovery. Last year’s estimated 5 percent annual global growth was above the 3.6 percent average rate of the previous decade—although the expansion remains uneven and incomplete. Within both groups of countries, advanced economy countries (+3% in 2010), as well as emerging and developing economies countries (+7%), growth performance, fragile for this moment, is expected to vary considerably across countries and regions, reflecting different initial conditions, external shocks, and policy responses.

Policymakers now face a difficult balancing act in judging the timing and sequencing of exit policies, both from the monetary and financial policies, as well as starting implementation of a medium term strategy for fiscal consolidation.

The two-speed global economic recovery is likely to dominate 2011 and beyond, with:

Weak growth in advanced economies barely enough to bring down unemployment.

Rapid growth in emerging markets facing the challenges of success, including how to avoid overheating and handle strong capital inflows.

Countries should continue to focus on rebalancing their economies in the coming year, including structural measures and exchange rate adjustments.

October 2010 IMF - World Economic Outlook – Update provisional data have been confirmed by the United States economy trend; things turned out a bit better than expected for core Europe, as results from the IMF – World Economic Outlook Update, January 2011. As for emerging countries, the mark for China; India did better than IMF had forecast.

2. International tourism activity in 2010 Boosted by improved economic conditions worldwide, international tourism has

recovered faster than expected, in 2010, from the impacts of the global financial crisis and economic recession of late 2008 and 2009 (-4% compared with 2008). International tourist


arrivals were up by near 7% compared to 2009, with positive growth reported in all world regions. Worldwide, in 2010, the number of international tourist arrivals reached 935 million, 22 million more than the pre-crisis peak level of 2008 (913 million) – Figure No.1.

802847

901 913877

935

700

800

900

1000

2005 2006 2007 2008 2009 2010

Years

Mill

ion

inte

rnat

ion

al

tou

rist

arr

ival

s

Figure No.1. Worldwide International Tourism Arrivals, 2005-2010

Source: UNWTO, January, 2011

Tourism quick recovery in 2010 confirms the sector resilience in the medium and long term, confirming that it is a key driver of growth and much needed employment in a changing economic setting.

While all regions posted growth in international tourist arrivals, in 2010, emerging economies remain the main drivers of this recovery. This multi-speed recovery has been lower in advanced economies (+5%), faster in emerging ones (+8%) - Table No.1 Table No.1. International Tourism Activity, 2008-2010

Million of International Tourist Arrivals

Changes 2010/2009

+/ %

Share 2010 (%)

2008 2009 2010 World

-Advanced economies - Emerging economies

913 489 424

877 468 409

935 493 442

+6.7 +5.3 +8.2

100.0 52.7 47.3

Europe 480.8 456.9 471.5 +3.2 50.4 Northern Europe 56.4 53.4 53.3 -0.1 5.7 Western Europe 153.2 148.6 156.1 +5.1 16.7 Central/Eastern

Europe 100.0 89.9 93.7 +4.2 10.0

Southern/Mediteraneean Europe

171.2 165.1 168.4 +2.0 18.0

Asia and the Pacific 184.1 181.0 203.8 +12.6 21.8 North East Asia 101.0 98.1 111.7 +13.9 11.9 South East Asia 61.8 62.1 69.6 +12.1 7.4 Oceania 11.1 10.9 11.6 +6.0 1.2 South Asia 10.3 9.9 10.9 +10.1 1.2 Americas 147.8 140.5 151.2 +7.7 16.2 North America 97.7 92.1 99.2 +7.8 10.6


Million of International Tourist Arrivals

Changes 2010/2009

Share 2010 (%)

Caribbean 20.1 19.5 20.3 +3.9 2.2 Central America 8.2 7.6 8.3 +8.3 0.9 South America 21.8 21.3 23.5 +10.4 2.5 Africa 44.4 45.8 48.5 +6.4 5.2 North Africa 17.1 17.6 18.4 +5.8 2.0 Subsaharian

Africa 27.2 28.2 30.1 +6.9 3.2

Middle East 55.9 52.7 60.0 14.9 6.4 Source: UNWTO, January, 2011

At sub-regional level, this different pace of growth produced a lot of models of

recovery: The model based on continous growth of destinations that bucked the crisis. The model based on the full or partial recovery of destinations that have recorded

results slightly above the previous peaks. The model based on the slaw recovery of destinations still under the lasting effects

of the crisis. Air transport data published by the International Aviation Organization (ICAO)

confirms the recovery of international traffic demand, with total scheduled passenger traffic increasing by about 8% in 2010. recovery has been led by international traffic (+9%), due to a strong rebound in business and leisure long-haul travel, particularly from emerging markets.

The general trend is confimed by statistics published by Airport Council International (ACI), which reports a growth of nearly 8% in international traffic and 6% for domestic passengers in 2010.

There was a steady recovery for hospitality industry in 2010, as reported by Delloitte. Asia and Pacific led the recovery with a growth rate of over 20% and a higher overall in the major cities.

Regional results: Asia and the Pacific (+13%) was the first region to recover and the strongest

growing region in 2010. International tourist arrivals into Asia reached a new record at 204 million last year, up from 181 million in 2009. A double digit growth rate is a common result for destinations in this region, where international travel is boosted by a strong development of the local economies. Mega-events contributed to offset negative effects of the economic crisis, such examples being Shanghai World Expo 2010 or Commonwealth Games organized in India. With 23 million additional visits the region has secured a share of 22% of the international tourism market (Figure No.2).

Middle East: registered a rapid growth in 2010 (+14%), boosted by intraregional travel favored by high oil prices. The region reached 60 million, representing about 6% of the world total, in 2010 (Figure No.2).

Americas. Growth in the area (+7%) is mostly explained by economic factors, namely the signs of recovery from the US economy and the vitality of Latin American countries. The increasing regional integration in Central and South


America also favored recovery. The Americas registered a number of 151 million international tourist arrivals, representing about 16% of the world total (Figure No.2).

Africa (+6% to 49 million), the only region to show positive figures in 2009, maintained growth during 2010, benefiting from increasing economic dynamism and the hosting of events such as the FIFA World Cup in South Africa. Africa registered a number of 49 million international tourist arrivals, in 2010, representing about 5% of the world total (Figure No.2).

Europe. In 2010, the region registered a growth rate of only 3% of international tourist arrivals, under the impact of some unfavorable factors like the uncertainty of the economic recovery and the closure of its airspace in April. Outstanding performances of some large destinations (Germany +11% and Turkey +6%) as well as of emerging ones (as in Balkans and South Caucasus) contrast with the region’s average growth. The region continued to represent the world most important tourist destination, registering a number of 472 million international tourist arrivals in 2010 (51% of the world total) – Figure No.2.

51%

22%

16%

5% 6%Europe

Asia and the Pacific

Americas

Africa

Middle East

Figure No.2. World Inbound Tourism: International Tourism Arrivals, 2010

Source: UNWTO, January, 2011

3. 2011 outlook of international tourism activity In accordance with the last IMF outlook, world economy growth is projected to

reach a level of 4.4 per cent, in 2011 year (Table No.1, Figure No.1). Recovery in advanced economies is still expected to be weak by historical standards, with real output remaining below its pre-crisis level until late 2011. Moreover, high unemployment rates and public debt, as well as not-fully-healed financial systems in some countries are presenting further challenges to the recovery in these economies.

World trade in goods and services volume is expected to grow by 7.1 per cent, in 2011.

Following a year of global recovery in 2010, growth is expected to continue for the tourism sector in 2011 but at a slower pace. UNWTO forecasts international tourist arrivals to grow at 4% to 5% in 2011 – Table No.2

Table No.2. International Tourism, 2011 - Forecast


2010

Forecast 2011

World +6.7 +4-5 Europe +3.2 +2-4 Asia and the Pacific +12.6 +7-9 Americas +7.7 +4-6 Africa +6.4 +4-7 Middle East +13.9 +7-10 Source: UNWTO, January, 2011

Emerging destinations, especially in Asia and the Pacific, are expected to continue leading the growth, taking advantage from the demand from neighbouring countries.

In the advanced economies, major changes to the projected growth are linked to the economic outlook, including high unemployment and weak consumer confidence.

References International Monetary Fund - Two-speed Recovery to Extend into 2011, 30 December

2010 International Monetary Fund - World Economic Outlook – April 2011 UNWTO – 2010 International Tourism. Results and Prospects for 2011. UNWTO News Conference, Madrid, January 2011 UNWTO – World Tourism Barometer, February 2011 WTO – 2011 Press Releases – Trade Growth to Ease in 2011 but despite 2010 Record

Surge, Crisis Hangover Persists, April 2011


Consideration on the Legal Regime of the Mergers and Acquisition

Viorel BĂNULESCU, PhD Student The Bucharest Academy of Economic Studies

[email protected] Senior Lecturer Anca POPESCU-CRUCERU, PhD Student

Artifex University of Bucharest PhD student, The Bucharest Academy of Economic Studies Bucharest

[email protected] Assistant Eugenia-Gabriela LEUCIUC, PhD Student

Ştefan cel Mare University of Suceava Faculty of Economic and Public Adminstration

[email protected]

Abstract In the present context of the European Single Market and the globalization among

economies, mergers and acquisitions represent the means by which companies increase their competitional capacity. Real economical facts outline that traders performing activities in a competitional economical environment enforce the improvement of business relationships under the aspects of production and retail. Under such conditions, companies resort to mergers and acquisitions from economical, financial and fiscal reasons aiming to concentrate the production agents involved in the accomplishment and diversification of economic activities. At a global scale, it is observed an amplification of the mergers and acquisitions which purpose is to increase the competitional capacity, to enter on a new retail market, to increase the economical performance by optimization of production and distribution conditions. As a result, regulations regarding the control of mergers and acquisitions propose the creation of a balanced legal framework to stimulate the free initiative of the traders, and in the same time to retribute the actions which could affect free competition on the common market.

Key words: merger, acquisition, merger control, concentration

JEL Classification: G34, K21 Introduction

A merger represents a way of company restructuring. It appears as a result of the shareholders' will and leads to the modification of the companies involved in such an operation (Angheni et al., 2008; Cărpenaru, 2009). Romanian law defines two kinds of mergers: merger by consolidation and merger by absorption. In Romania, merger is regulated by means of the Company Law 31/1990 republished, in articles 238-2511. Additionally, merger is defined in the New Civil Code in articles 176-177 as a way of reorganizing the legal entity, among division and transformation.


A more detailed analysis of the concept of merger, its forms, its procedures and effects is presented in special works of both Romanian and foreign authors (Angheni et al., 2008; Cărpenaru, 2009; Piperea, 2008; Schiau şi Prescure, 2007, Ripert şi Roblot, 1991; Teichmann, 2004; Saintourens, 2004, and others).

1. Merger - concept and types Schiau and Prescure (2007) analyze the provision of art. 238 para. (2), letters (a)

and (b) identifying the resemblances between merger by absorption and companies' division: - they both are forms of company restructuring; - they both are extinctively effective for the juridical personality; - they both have translative effective on the patrimony; - they both generate amendment for the articles of association. The same authors classify as essential the differences between the two forms of company restructuring the following effects: in the case of merge by absorption: - the patrimony is transmitted to a single beneficiary company; - the patrimony is universally transmitted in the case of total division: - the patrimony is transmitted to several companies; - the sharing of the patrimony is either equal or unequal, depending on the decisions of the General Meeting of the Shareholders involved in the division;

The special literature raises the question whether the regulation of the merger in law 31/1990 republished, is completed or not by the stipulations in the Decree 31/1954, its provisions representing the common law of legal entities. The solution given in doctrine is that the provisions in the Decree 31/1954 are not applicable for companies (Băcanu, 1999). The grounds of this doctrinarian solution consists on the provision of article 48 of the Decree 32/1954 for the implementation of the Decree 31/1954, stipulating expressly that “companies submit to the company law and to the concerning dispositions”.

Merger is accomplished between independent law subjects. Thus, doctrine outlines the fact that it cannot be qualified as merger the operation through which subsidiaries are incorporated by a different company. Such operation is qualified as representing a cession of goodwill (Georgescu, 2002). In legal practice, it is admitted that the absorption of the parent-company by the company-daughter falls within the concept of merger and is a legal procedure (Angheni et al., 2008). According to provisions of law 31/1990 republished merger can be achieved also between companies of different forms. As a result, a limited liability company can merge with a share company. Likewise, a share company can divide, and its patrimony can be shared to several limited liability companies. In the situation of companies in liquidation, they may merge or divide only under the circumstance in which they did not proceed to the distribution among shareholders of the due shares of the liquidation.

The agreement signed between the companies involved in the merger on the grounds of the express mandate given by the General Meeting of the Shareholders is considered the source of law of the merger operation (Schiau and Prescure, 2007). From a corporatist point of view, merger is compared to a contract of exchange by which it is provided a payment in order to determine the balance of services (Schiau and Prescure, 2007).


Merger has as consequence the universal transmission of the company's patrimony or of the absorbed company by the absorbent or the new created one. The transmitted active assets by merger comprise in principle all the rights belonging to the companies involved in the merger. There are consequently transmitted: - the right to sue; - the right to claim for damages in order to cover the prejudice caused by the managing board of the absorbed company; - the right to continue the forced execution initiated by the absorbed company without obtaining any new enforceable title;

If among the goods transmitted to the absorbent company by merger there are also immovable goods, there must be complied the formalities established by law 7/1996, stipulating the disclosure in the land registry database of the transfer of goods by the absorbent company. In doctrine, mergers are analyzed as operations concerning exchanges of social rights and not of alienation of securities, which means that the provisions regarding the preemptive right, regulated by special laws, are not particularly observed (Angheni et al., 2008).

In what concerns the industrial property rights, these are transmitted to the absorbent company except for the situation in which a third entity proceeds in equity, having as object the declaration of the absolute nullity of the merger. As a consequence of transmitting the patrimony with universal title, the absorbent company also acquires the passive assets of the absorbed company, while the merging companies' passive assets are transferred to the newly created one. Are thus transmitted: - the undue debts of the absorbed companies; - the liability of warranty for the prejudices of the good belonging to the absorbed company; - the liability for non-concurrence assumed by the absorbed company; - the debts appeared from a fact of the absorbed company, even if with personal character.

Under the circumstances in which there is an agreement of limitation of the liability between the companies involved in the merger, there can also be limited in court the quantum of the debts to which the absorbent company can be kept, transferred by the operation of merger (Angheni et al., 2008). According to the doctrine, by interpreting the art. 241 of the law 31/1990 republished, any operation of merger must comply with two important rules. The first rule is that the process of merger occurs in two steps. The second rule imposes a certain structure and a minimum compulsory content for the draft term of merger (I. Schiau, T. Prescure, 2007).

In what concerns the adoption of the merger decision, this is achieved, according to art. 239 of law 31/1990 republished, by each of the participant companies to the operation of merger, under the conditions established for the modification of the articles of association. This implies the fact that in the case of General Partnership, Limited Partnership and Limited Liability Company the decision is taken in unanimity, and in the case of Joint Stock Company and Partnership Limited by shares the merger is decided by the majority regulated by art. 115 of law 31/1990 republished. The merger implies the adoption of two decisions of the General Meeting of Shareholders. The first represents the agreement of principle of the shareholders regarding the merger, while the second consists of the approval of the merger and its conditions. Consequently, in practice, during the first General Meeting of the Shareholders are presented only the intention of merger and the managers' proposal regarding the manner of accomplishment of the merging operation. In most cases, the merger project is drafted by the managers after the adoption of the GMS


decision of approval in principle of the merger. It can also occur that shareholders propose for analysis the project of merger at the first General Meeting. 2. Draft terms of merger – content and conditions

According to the legislation in force, the draft term of merger comprises (art. 241 of law 31/1990 republished):

a) the form, the name and the head office of all the companies involved in the merger or division;

b) the foundation and the conditions of the merger or the division; c) the conditions of share assignment at the absorbent company or any of the

beneficiary companies d) the date when the shares provided at letter c) offer the owners the right to

participate to benefits and any other special conditions affecting this right; e) the exchange rate of the shares and the quantum of the eventual payments in cash; f) the quantum of the merger or division premium; g) the rights conferred by the absorbent or beneficiary company for the holders of

shares conferring special rights and those who hold securities beside the actions and the measures proposed for such perspective;

h) all benefits specially granted to experts referred to in art. 243-3 and the members of the managing or control authorities of the companies involved in the merger or division;

i) the date of the papers of the participant companies, used in order to establish the conditions of the merger or division;

j) the date when the absorbed or divided company' transactions are considered in accountancy as pertaining to the absorbent company or to any of the beneficiary companies;

Special literature considers that it is of greater importance the foundation and the establishment of the conditions of the merger in the purpose of achieving the objectives followed by the shareholders approving the merger decision, than the respect of the formal conditions established by art. 241 of law 31/1990 republished (Schiau and Prescure, 2007).

The draft term of merge signed by the representatives of the participant companies is filed at the Trade Register where are also registered the companies mentioned. The draft is accompanied by a declaration in which the company ceases the existence after merger, regarding the way of covering the passive assets. The merger can affect the interests and rights of the creditors of the participant companies. As a result, the legislation provides the fact that they can protect their interests since they can appeal to opposition to merger as legal instrument. The creditors of the companies involved in the merger, with debts anterior to the disclosure of the draft term merger, have the right to oppose to merger. By the amendments brought to art. 243 of law 31/1990 republished, the creditors' submission of opposition to the merger does not have a suspensive effect. The new regulation allows the creditor with an uncontested, liquid debt, anterior to the disclosure of the draft term merger to obtain guaranties or the anticipated payment of the debt. In the European states' laws there were adopted similar legal solutions. Thus, in France it was opted for the unopposability of the merger gradient to the creditor who decides in his favor. In Bulgaria it was decided that merger is not unopposable to the creditor for a 6-months term. In Belgium and Luxemburg it was chosen the legal solution of the maturity date of the creditor's debt.

According to the provisions of the art. 243, para. (2) of law 31/1990 republished, under the hypothesis when the debtor company does not offer warranties or the adequate


privileges for the satisfaction of the debt or even if he offers them does not constitute imputable reasons, the court can accept the opposition and enforce the debtor company to immediate payment of the debt or on a given term. The opposition request is considered of emergency and preeminent, while the decision of acceptance of the opposition is enforceable. Company Law provides two hypothesis of declaring the nullity of the merger without enlisting the concrete causes conducting to nullity. In order to determine the nullity causes of the GMS decision concerning the approval of the merger, there should be submitted to analysis if there are accomplished the fond and form conditions of the decision. The nullity is pronounced by the court in the jurisdiction the participant company is headquartered and in which case the GMS decision of approval of the merger is of 6 months the longest. In case the causes of nullity are eliminated or remedied, there cannot be initiated the procedures of certification or declaration of nullity (Schiau and Prescure, 2007, Angheni et al., 2008, Cărpenaru, 2010, Gheorghe, 2010).

Special literature makes a distinction between the nullity of juridical acts preliminary to the moment of occurrence of the merger effects and the nullity certified after the accomplishment of the effects provided by law (I. Schiau, T. Prescure, 2007).

3. Evolution of regulations regarding merger control The evolution of the regulations in matter of merger, the compared analysis of

their legal system raised the interest of certain authors and makes the object of several special researches (Parker et al., 2003; Harty, 2008). Thus, a part of these researches realize a compared analysis of the regulations in continental and American laws with reference to mergers and acquisitions in order to identify the elements of convergence between the two legal systems (Magnusson, 2008). The main differences identified concern especially the mechanisms of merger control.

It is outlined in consequence that the federal American regulation insists on the ex-post application of the merger control, while the European model of regulation is mainly focused on the preeminent control of the merger. Likewise, the American legislation in matter provides contraventional and criminal retributions for the persons involved in the anti-competitive agreements, while in the European legal system are retributed only the companies. A specific feature of the American model of merger regulation is the existence of two levels of constitution and application of the federal and state law acting distinctly, but complementarily (Magnusson, 2008).

The starting point of the regulations regarding mergers and acquisitions is placed in different moments in continental and American laws, fact determined by the structure and the different dynamic of the respective economies. The first regulation at a federal level regarding the merger control was represented by the Sherman Antitrust Act adopted in 1890, conceived to represent a supplementary regulation to the antitrust law of the states. Before, in 1889 the state of Kansas adopted the Act of March sanctioning the cartels at that moment for the practices of restriction of the competition. At the same time, at least 12 American states adopted regulations with respect of the competition. As a consequence of adopting the Clayton Act in 1914 the following period was the one when the antitrust federal law dominated the antitrust state law. The same year was adopted the law of the federal trade commission (FTC – Federal Trade Commission), and in 1936 was issued the Robinson-Partman Act. Until the ’80 it was observed a prevalent at the federal level, states keeping their competences in regulating the local causes such as the legality of auctions. Starting with 1981 the competence of the federal agencies was considerably reduced, so that these had the ability to sanction the cartels and horizontal mergers of a significant dimension. In the same time, the competence of the states was reactivated and extended to not only local causes but to federal and multi-state. The year 1989 marks the closure of the


period of limitation of power for the federal agencies, the state remaining active and a great number of which enforcing their means of retribution for the anti-competitive manifestations.

Regulations regarding the mergers control at a communitarian level appeared later than the American models, the first act making references to economical concentrations being the EEC Treaty in 1957, in articles 85(81), 86(82) and 90 (Lefter, 2003; Stoica, 2009; Manolache, 2006). After the accession of the Treaty, there was registered a fast increase of the number of mergers. Consequently, in 1962-1970 in the Community of the six states the number of mergers increased from 173 to 612. The decision of the Court of Justice of the European Community (CJEC) of 1973 in the cause CONTINENTAL CAN opens the path for the ex-post control of the mergers, offering the possibility of control of the concentration by means of the CJEC decisions (Lefter, 2003; Stefanescu, 1979).

In July 1973 the European Commission presented a first draft of regulation for the economical concentrations. In 1989 was adopted the Act 4064/89. This regulation establishes that there must be declared incompatible with the common market those operations of concentration of communitarian dimension creating of enforcing a dominant position and which have as consequence the non allowance of the effective concurrence on the communitarian market or in a significant region of it. By the Regulation 4064/1989 the Commission has the right to examine the concentrations before their accomplishments in order to determinate the compatibility with the internal market. Such act was amended ulteriorly by the Regulation 1310/1997. This one bring amendments concerning the levels took into consideration when qualifying a concentration as communitarian. In 2004 was adopted the Regulation 139/2004 which brings a new simplified procedure, by means of which the European Commission analyses certain economical concentrations. The new Merger Regulation 139/2004 together with the new guides regarding Horizontal Mergers created a new category of anti-concurrencial mergers: an oligopol non-collussive restricting the concurrence without satisfacting the level od singular or collective dominance. Thus, it is obvious that the European control over the mergers covers all kinds of anti-concurrencial situations, inter alia the non-coordinated effects. Conclusions

Fluctuant economical circumstances force companies to go through restructuring processes representing instruments of permanent adjustment both for shareholders to the new professional demands and traders to the increasing economical concurrence occurring globally. Yet, mergers as forms of economic concentrations can have an adverse effect on the free concurrence on international and national markets. Regulating the control of mergers remains a constant preoccupation for the resort authorities. There are still considerable differences as what concerns the way of regulation of the mergers control in USA, UE respectively, such as the nature of examining mergers, yet the trend is that of uniformization of regulations in matter.

References Angheni, S., Volonciu M, Stoica, C., Drept comercial, C. H. Beck Publishing House,

Bucharest, 2008. Băcanu, I. Mărirea capitalului social al societăţilor comerciale, Lumina Lex Publishing

House, Bucharest, 1999


Cărpenaru, St. D. Tratat de drept comercial român, Universul Juridic Publishing House, Bucharest, 2009

Georgescu,L., Drept comercial român. Societăţile comerciale, Socec Publishing House, Bucharest, 1948 [Reedited, All Beck Publishing House, Bucharest, 2002]

Harty, R. P. “United States”, in Getting the Deal Through: Merger Control 2008, Global Competition Review, Law Business Research Ltd, pp. 361–369

Lefter, C. ,Fundamente ale dreptului comunitar institutional, Economical Publishing House, Bucharest, 2003

Magnusson,W., Takeover regulationin the United States and Europe, An Institutional Aproach, 2009. Peace international Law pp. 200-240

Manolache, O., Drept comunitar, All Publishing House, Bucharest, 1996 Parker, R. G.; Balto, David A.: The Evolving Approach to Merger Remedies, Antirust

Report, May 2004. http://www.ftc.gov/speeches/other/remedies.htm Piperea, Gh Drept comercial, C. H. Beck Publishing House, Bucharest, 2008 Parker, R. G.; Balto, David A. The Evolving Approach to Merger Remedies, Antirust

Report, May 2004. http://www.ftc.gov/speeches/other/remedies.htm Schiau. I., Gh. Piperea, Legea societăţilor comerciale nr.31/1990. Analize şi comentarii pe

articole, Hamangiu Publishing House, Bucharest, 2007 Ripert, G., Roblot, R., Traité de droit commercial, Paris, Librairie Générale de Droit et de

Jurisprudence, 1993 C. Teichmann, Restructuring Companies in Europe: A German Perspective, EBLR, 2004 B. Saintourens, Droit des affaires et droit commerciales, Dalloy-Sirey, Paris, 2004 Stefanescu, B., Curtea de justitie a Comunitatilor Europene, Editura Stiintifica şi

Enciclopedica Publishing House, Bucharest, 1979 Stoica, F.C., Dreptul Uniunii Europene. Libertăţile Fundamentale, University Publishing

House, Bucharest, 2009


Crisis Management in Insurance Companies

Lecturer Cristina Elena PROTOPOPESCU PhD Senior Lecturer Anca-Mihaela TEAU PhD

“Artifex” University, Bucharest

Abstract In this paper we present some considerations about management in insurance companies during the present economic recession. The insurance companies are important players of the financial market, serving a number of economic functions, such as allowing risk transfer, helping companies and people save and invest, enabling entrepreneurial spirit and business initiatives. We will examine the way recession influenced the global insurance field but also our internal market and we will identify a series of managerial approaches in order to overstep the present difficulties but also to rise insurers’ competitiveness and to carry on a performent management in this domain. We have defined a series of managerial approaches such as: strategic management, management based processes orientation, management methodologization or changing organizational culture. Key words: insurance, global financial crisis, strategic management, processes based management

Introduction The global economic crisis has a lot of negative effects on an important part of the

population from the affected countries, as well as on companies activating in the majority of economic fields. Despite of those aspects, it is important to recognize that the economic recession brings together a series of adjustments and a rethinking of the way business are done today to a microeconomics level but also to a global level. The present crisis became a challenge for companies’ management from all economic domains, including the insurance one.

1. Global insurance evolution Insurance companies are important players of the financial market, serving a

number of economic functions such as allowing risk transfer, helping companies and people save and invest, enabling entrepreneurial spirit and business initiatives. Insurance provides a mechanism for pooling and transfer the financial consequences of risks. The insurer commits to financially compensating the policyholder if an insured event occurs. The insurance companies receive premiums for the covered risks that allow them to pay the insurance claims but also to operate on the market and obtain profit.

Very often the insurance industry is connected to banking sector because in recent years both domains grown increasingly similar with respect to product offerings, distribution, regulation, and supervision. Despite this convergence, differences remain in the basic function and business models of bank and insurers. These differences are reflected in asset allocation, asset-liability management but especially in risk and capital management. All these elements generate a different exposure to financial crisis.

The global insurance industry neither contributed to, nor was significantly affected by the credit crisis. Of course, there were some exceptions – the financial and mortgage guarantors and a small number of primary insurers and reinsurers that had entered into


certain derivatives transactions. The majority of insurers and reinsurers had not engaged in such transactions and did not have substantial exposure to the United States sub-prime mortgages.

However, the global insurance market was indirectly affected by the economic slowdown and recession in many areas and also by the financial market conditions. Usually, what happens to insurance in time of recession? The economic environment changes because of the negative effects on the industrial production, foreign trade, employment, disposable income, inflation rate and price levels.

During the financial crisis, the global insurance industry continued to provide cover and to pay claims. There was no shortage of capacity and premium rates did not increase. Unlike banking, insurers did not receive government support in the form of capital or guarantees, except a few cases.

After two years of falling premium volume, the global insurance market returned to positive growth in 2010. The same results are expected to be obtained in 2011, although the profitability of insurance companies was affected by low interest rates and euro debt crisis.

But after we have analysed the reports over the insurance domain, we believe that emergent markets had the most important contribution to the positive growth over the last two years – Emerging Asia and Latin America. According to the Swiss Re Sigma Report over the insurance in emergent markets, the factors that had contributed to the emerging market premium growth were a sound economic environment, including lower inflation, improvements in insurance supervision, product innovation, and the use of multiple distribution channels to reach a broader population spectrum.

Positive results of premium have also been obtained on the mature, industrialised countries, but lower than those on the emergent markets. Even in pre-crisis period, the insurance sector was showing signs of saturation in many Western European countries and in North America. In these mature markets major insurance products have been available for a long time, and the needs of most customers have already been met. Therefore, the sources for future insurance development and profitable growth will be found in the emergent markets.

For 2012 the business environment for insurance sector remains challenging. In case of mature markets, it is expected a moderate premium growth due to weak economic developments; also, the profits will be constrained by the low interest rates, the government bond yields, euro debt crisis, and significant catastrophic losses produced in 2011. On the side of emergent markets, growth is expected, but, giving the fact that they are part of the global economy, there will be some negative influence. In terms of profitability, there are some challenges related to the fact that in many emergent markets, insurance is still nascent and companies therefore still have high start-up costs and a long break-even point period.

The Romanian insurance market was affected in terms of premium and profits by the economic recession. Although before crisis, the insurance sector grew more then many sectors of the Romanian economy, our market remains less developed than majority of European countries. However, our insurance market is an emergent one, with a great potential for development in the future years.

2. Management solutions for crisis In a competitive environment which allows only a slow development, the

insurance companies’ capacity to deliver the promised value to the policy holders depends firstly by the rational understanding of organizational strengths and the insurers’ ability to adjust their activities according to the external movements.


Nowadays, to achieve a balance between profitability and social responsibility of insurance companies is a major challenge for them. More often lately insures are being reproached their exclusive concern for rising profits, despite of their basic activity and function which is delivering a proper financial cover for the policy holders.

In order to rise insurers’ competitiveness and to carry on a performent management in this domain, we have defied a series of managerial approaches such as: strategic management, management based processes orientation, management methodologisation or changing organizational culture.

Starting with the first managerial approach, we believe that due to the unstable and complex environment in which insurance companies activate, dealing with a large number of risks related to their main activities and other economic agents risks, it is obvious that we need to identify and also take into consideration the external influences, to value opportunities and to avoid possible threats. This is possible by promoting and using the strategic management approach.

In the economic literature there are a lot of definitions and approaches for strategy and strategic management. Ovidiu Nicolescu and Ion Verboncu define strategy as „the ensemble of an organization’s major long term goals, the main approaches for achieving them, together with the resources allocated in order to obtain the competitive advantage according to the mission of the organization”. The major components of a strategy are: mission, fundamental objectives, strategic options, resources, deadlines and competitive advantage.

In the process of establishing its strategy, an insurance company must take into consideration a series of factors such as company’s resources and capabilities, the internal and external environment in order to obtain positive results and to minimize the negative consequences of them. The Romanian insurance market has a very high potential for growing and development, but this potential is influenced by the economic evolution of our country and by the level of public awareness for insurance need. Also, when we talk about the insurance market, we must talk about the intense regulation and supervision.

Nowadays, an important trend in management is to overcome the stage of elaborating and implementing a simple strategy and move towards a more complex process called strategic management. In fact, what is strategic management and which are the differences between strategy and strategic management? Is it possible to be only a more sophisticated name for strategy?

In economic literature, there are a lot of approaches for strategic management, different points of view, but many authors consider that strategic management implies a series of actions, starting with the analysis of company’s competitive environment and with the establishing of its strategic mission and ending with the appraisal of the performance achieved by applying the strategy and, if necessary with a reconsideration and changing the respective strategy.

Ion Popa considers that strategic management is a new management approach based on strategy, used by managers to insure the long term evolution and performance of the organization, with a proper strategy development, a systemic and effective implementation, as well as an on-going assessment of it.

Strategic management represents more than organizational strategy, is a process that implies a permanent reconsideration and adjustment of those management decisions which influence the company’s future. It represents the management approach that is best adapted to anticipate the future problems, opportunities and threats the company would


face. It also provides a proper framework for allowing strong involvement of the company’s management, starting from the lowest operational levels and going up to the level of the general manager of the company, in designing, establishing, applying and assessing the overall strategy and any other related elements.

The experience of highly competitive companies shows that strategic management approach generates a significant improvement of the economic and financial results of the company, a rapid growth and consolidation of the market position, as well as an enhancement of its competitiveness.

The implementation of the strategic management approach implies a new organizational and managerial culture. This represents a part of the success of promoting strategic management, as well as a major side of the insurance companies’ economic and managerial performances. In the last years, the organizational culture is more often treated as one of the most important determinant of the companies’ success or failure. For the company’s management to be aware of the employees’ values system, beliefs, aspirations and behaviors means to create those circumstances that assure more effective and efficient business decisions.

Going back to the present situation of our internal insurance market and taking into consideration our experience in this domain, we think that for the next period companies should establish clear strategic options in order to deliver a proper competitive advantage. Among these are: diversification of insurance portfolio, increasing efficiency of their activities, involvement in peoples education towards insurance for a better understanding of its necessity and importance.

The Romanian insurance market is dominated by motor insurance products characterised by a high loss ratio. Therefore, in order to improve the underwriting results, it is necessary to promote other insurance products, such as:

Homeowners insurance. Starting from the fact that this insurance became mandatory, insurers should promote policies which cover more risks and thus, give a better response to the people needs.

Agriculture insurance. In this sector, our market should learn some lessons from India and Mexico. These are two emergent markets which have developed in recent years and promoted insurance solutions in order to protect agricultural output from specific risks and uncertainties with the support of global reinsurance partners and government subsidies.

Professional liability insurance. This is an insurance sector with a high development potential, giving the fact that it is mandatory for many professional categories (medicine doctors, lawyers, managers, accountants s.a.).

Besides these, the insurance supply should adapt to the financial possibilities of the clients and deliver simple and affordable mass-market solutions. Product innovation is a rational choice for insurance companies doing business on an emergent market. Insurers must design products that offer more comprehensive life protection, help mobilise savings and enable wealth accumulation, especially for low-income population.

Regarding the efficiency of insurers’ activities, it is important to mentione that in the last years, due to the need for market consolidation and mostly to the high insured losses, profitability of insurance sector was negatively influenced. Diversification of insurance portfolio it is one solution, and raising organizational efficiency is another one.

Thus, we propose a second managerial approach for managers in insurance domain - processes based management. Having the reengineering as its starting point, the processes based management has evolved over the past few years, becoming a successful


way of improving companies’ efficiency and effectiveness, giving its orientation towards clients’ needs and expectations as well as others stakeholders’ interests.

The process means a set of activities which assure the transformation of material or nonmaterial inputs, adding them value into material or nonmaterial outputs, useful to the clients. The processes based management’s main supposition is that the company’s products and services are the result of the processes which take place within the organization. Because of this, it is necessary for the company to abandon the functional approach of its activities and to adopt the processes based orientation in order to remain competitive and to successfully deal with the environmental changes.

The identification and continuous improving of business processes are a viable option for insurance companies permanently confronted with a lot of challenges on a highly competitive market. We must not forget the fact that clients’ loyalty is determined by the received value which is delivered by the insurers’ business processes.

According to Michael Porter, there are essential processes situated on the value chain of the company and support processes. A very important tool used by processes based management is the map of company processes. Before establishing this map it is important to identify the main insurers’ stakeholders: clients, insurance agents, managers, shareholders and supervisory entity.

Each category has some interests related to the company that must be balanced: clients want to achieve a proper cover for a number of risks, at an affordable price, to be correctly informed and to be indemnified when an insured event occur; insurance agents demand a better access to the insurance companies, a faster policies’ processing and a motivating commission; managers and shareholders are interested in achieving the performance indicators, maintaining and rising financial stability, and obtaining a better position on the market; supervisory entities are watching for insurers complying with the law and insurance contracts.

The scientific management recommends for redesigning the insurers’ business processes a clear working methodology following a number of stages and steps. The successful results of many others companies prove that the processes based management works, but especially with the full support and dedication of managers.

Managers are an important part of companies’ success. Usually, in insurance domain are working highly qualified people with a better insurance knowledge then their managers. An insurance company is an organization dominated by specialists and because of that the management processes cannot be performed only through managers’ intuition, talent, experience, and improvisation.

A professional and performent management needs professional managers using many methods and techniques provided by the scientific management. It is also needed a specific leadership centered on negotiation capabilities, mediation and team collaboration.

Conclusion Insurance market is an important part of global economy, being influenced by the

present economic recession, as well as a lot of economic, political and social factors. For the next years, the environment for the insurance industry remains very challenging but with positive outlook, along with economic recovery and euro debt crisis overstepping.

The Romanian emergent insurance market has a significant development potential, proved by many global insurers’ presence and interest. But for growing and being competitive, the insurance companies’ management should take action in portfolio diversification and efficiency increasing as parts of on-going strategic vision recommended.


On one side, it is important to adapt the insurance supply to market low financial possibilities, through product innovation and diversification, and on the other side, a better risk management is required as well as an increased efficiency of insurers’ internal processes. Thus, we recommended the processes based management orientation promoted by professional managers in a larger context of management methodologization and organizational culture changing.

A final recommendation for insurance market is implication in public education towards insurance. It is important to help people understand that insurance is necessary for their financial protection and savings, mostly during recession periods. In order to change public attitude towards insurance companies, they should remain competitive, pay claims and do business under transparent conditions and circumstances.

References

Ovidiu Nicolescu, Ion Verboncu – Management Methodologies, Universitara Publishing House, Bucharest 2008

Ion Popa – Strategic Management, Economica Publishing House, Bucharest 2004 Cristina Protopopescu, Sorin Gresoi – Managerial Approaches for Insurance Companies

During Crisis, Metalurgia International no.5/2012 Cristina Protopopescu, Anca Teau – Insurance and Banking Facing the Crisis, Romanian

Statistical Review – Supplement Trim IV/2011 Cristina Protopopescu – Strategic Management in Insurance Companies, Romanian

Statistical Review – Supplement Trim I/2011 Cristina Protopopescu – Doctoral Thesis: Managerial Approaches for Increasing

Performance in Insurance and Reinsurance Companies, Academy of Economic Studies, Bucharest 2009

Anca-Mihaela Teau, Piaţa de capital. Tranzacţii în contextul globalizării. Editura Artifex, Bucureşti, 2009

Anca-Mihaela Teau, Teza de doctorat: Companiile transnationale in contextual globalizarii, Bucuresti, 2008

Ion Verboncu (coord.) – Strategy-Culture-Performance, Printech Publishing House, Bucharest 2008

Ion Verboncu, Cristina Protopopescu - Management Reengineering of the Organization Under the Economic Crisis, Proceedings of the 6th International Conference on the Management of Technological Changes (MTC 2009), CETEX- Gheorghe Asachi University of Iasi, 3-5 sep 2009, Alexandroupolis, Greece

http://www.swissre.com/sigmano5/2011 Insurance in emerging markets:growth drivers and profitability

http://www.swissre.com/sigmano3/2011, State involvement in insurance markets http://www.swissre.com/sigmano2/2011, World insurance in 2010 http://www.swissre.com/sigmano2/2010, World insurance in 2009 http://www.csa-isc.ro http://www.genevaassociation.com


Some Consideration in Defining Management Modernization Strategies

Lecturer Andrei BUIGA PhD

Senior Lecturer Cibela NEAGU PhD Senior Lecturer Dan NASTASE PhD

“Artifex” University Bucharest Rozi Liliana BEREVOIANU PhD

ICEADR Bucharest

Abstract We can appreciate that competitive strategy is “faster, better, more” and in

agribusiness field have an strategic importance. To maximize the value chain components requires good connection and ensure their coordination, both at the enterprise level and on links with similar activities of the value chain of companies with which it is connected to production and/or cooperation.

Strategic management and “new marketing” must take into account the strong impact of digital technologies in harnessing knowledge and on line communication on enterprise and the international and national agribusiness system.

Key words: competitive advantage, strategy, strategic thinking, value chain, globalization

In a market economy in which competition between companies is a strong impact factor on businesses, analyzing the factors that can ensure a competitive advantage and evaluation of particular importance.

Giving consideration to these factors, consultancies internationally recognized specialists have developed models and works highlighted factors of competitive advantage / competitive and assessing them.

The "value chain" proposed by M. Porter of the main activities are internal logistics, production, external logistics, sales and after-sales service and support the activities of those in overall human resource management infrastructure, technological development and supply. Each of these activities includes also a series of activities, which are closely linked. For example, the internal logistics activities are as raw material reception, storage and inventory control, distribution of materials in manufacturing, etc., out of production - activities for implementing the product, quality control, maintenance and repair, commissioning of new production capacity of foreign logistics - activities storing finished products, delivery, etc.

The main activities and the support can directly influence the differentiation of products, thus ensuring a concerted effort by a global effect of competitive advantage.

To maximize the value chain components requires good connections and ensure their coordination, both at the enterprise level and on links with similar activities of the value chain of companies with which it is connected to production and / or cooperation.

This approach is specific and agrifood production and is just one example of many possible ones, which highlights the positive impact it can have good cooperation and


synchronization of activities corresponding to the value chain of food industry enterprises, which is ties for productive activities carried out.

In theory and practice can establish certain standards of conduct best value chain activities to which must be sought to ensure the greatest possible competitive advantage or to make comparisons with components of the value chain of competitors, detach of these comparisons are strengths and weaknesses, which is the starting point of the adoption of measures to increase competitive advantage.

Competitive advantage of a food business is influenced by several factors related to the specific environment or national economy in which business operates. Michael Porter, in his work on the competitive advantage of nations shows that national competitive advantage is also influenced by several factors inter dependent, as domestic demand, upstream activities, strategy, business structure and rivalry, some factors related to production, state influence and chance. Each of these factors can influence a greater or less time depending on the particular field of activity. Domestic demand for example, may lead firms to differentiate products and create advantages of scale related phenomenon, learning, complexity, etc., with positive effects on cost and quality providing a competitive advantage over producers in other countries.

Growth in domestic demand positive influence on the dynamics of implementing investments in production of new generation and new technologies, to adapt quickly to changes in technology, with all national and international strategic advantages resulting from them. Upstream business activities to the company can provide a competitive advantage in that the materials or products providing high quality and lower costs, create favorable conditions for manufacturing and selling businesses downstream.

Strategy, structure and rivalry companies can provide a national competitive advantage in that market pressure rivalry businesses are driven to adopt the structure performance strategy, with direct impact on reducing production costs, increased thus providing superior quality at the national, and internationally. Hazard may be a factor influencing the national competitive advantage when the company knows how to exploit its manifestations, such as technological ruptures, the emergence of new inventions, changes in prices of materials etc.

In his turn, the state through various subsidies, standardization and segmentation system, education system, financial and fiscal policy, competition law, can create conditions for achieving national competitive advantage. In general, can provide a greater competitive advantage since the country are created better conditions for the accumulation of technological skills, management, human resources are better used, the State can stimulate business activities and provides the performance necessary to foster competition.

In the context of globalization, has become even more clear that only focus on one of the two groups is insufficient, requiring a "fusion" of two orientations in a comprehensive approach to management strategies for agribusiness restructuring aimed at rehabilitation and restructuring of the local food products (Schnaars, 1991) based on the following principles:

- Shift from bureaucratic forecasting analysis and sizing of competitive advantages. The link between strategy and competitive advantage is so strong and direct that strategy is often defined as "seeking competitive advantage." Competitive advantage is it that allows the company to make profits above the average field / branch of activity in which they operate;

- Shift from elitism to egalitarianism, which ideally should determine each employee to change their strategic thinking to the needs of consumers, the state of


competition and competitive advantages to be motivated to engage in quality and competitiveness;

- Shift from addressing only the competitors are taken into account consumers and competitors. Strategic thinking offers a more balanced approach both consumers and the competitors as a source of competitive advantage and integrated chains such as agri-food sector;

- Shift from conservatism and statistical estimates on a historical change and creativity. As marketing, strategy is more often considered more of an art rather than science. Emerging challenges in the business strategy is constantly changing. Without giving up control is necessary to increase the importance of creativity as part of "human capital";

- Shift from rigid and bureaucratic approaches to flexibility and creativity in developing medium and long term strategies. Strategic thinking is flexible and effective because few rules remain essential and removes many constraints and bureaucratic barriers.

In conclusion, we can appreciate that competitive strategy is "faster, better, more" and that the food sector has a strategic importance.

A series of recent studies in different countries of the developed world have confirmed the importance of flexible strategies for successful entrepreneur / business company, providing clear evidence that the developer / company continuously enhances its powers, mainly for orientation activities for consumer priority , market integration and focus on achieving profit.

Business globalization is causing the most impact on business activities. Buyers and suppliers of products and services to take sides in the increasingly global, although the notion of separate markets nationally is not relevant unless there are obvious differences of organization and structure of markets to the disadvantage of potential recovery local national markets. However, it is taking into account the obvious differences of tastes and preferences, the result of a particular culture or historical customs, religious. Creating a single European market, which brings standards, technical and safety requirements very precise it speeds and encourage this trend. In terms of agribusiness's, the problem arises restructuring activities at national level, in order to compete internationally and integrated with larger markets. Another specific problem is the growing business culture customers are better informed and therefore more powerful. They are every day more demanding expectations for quality, reliability and durability of products / services increased significantly.

He created a new company management guidance based on reorientation "classic marketing" by knowing customer requirements, which represents a policy response to the challenge that we must now face companies: existing customer loyalty and retention large customers generating added value and constantly attract new customers. This new approach considered practical to build medium and long term relationships with partners - key (customers, vendors, suppliers, etc..) Their preference is to keep medium and long term cooperation and develop as a sustainable business. Strategic management and "new marketing" must take into account the strong impact of digital technologies in harnessing knowledge and communication online and on enterprise and the international and national agribusiness system. Developing software for electronic commerce and communication related activities created infrastructure of common interest and mutual business between buyers, suppliers at companies (B2B Business to Business) and attracting and satisfying


customers through sales and services through Web (B2C-Business to Consumer) (Sădeanu, 2000).

These new components of the Internet industry is moving very rapidly to new ways of obtaining quick profit (P2P-Path to Profit) based on the latest technology hardware / software, offered by modern communication systems for the Internet extended the planet.

Food system badly needs software applications for e-business and organizational communication as a potentiating factorde, especially on the following components: - Creation of information portals Systems Company / organization and extranet sites, on its business; - Organization of resources planning (ERP), understanding relational database optimized the agribusiness companies and networks; - Online services banking and financial information necessary in conducting business over the Web and smooth flow of commercial transactions on a regional, international environment; - Processing online financial transactions - banking and accounting information in B2B and B2C transactions with suppliers, logistics service providers and consumers; - Communications services and online processing of data centered on the Web and offered by servers can facilitate smooth connections on agro-food production chains and interfaces with integrated agribusiness system;

All these practical applications whose scientific achievements have revolutionized business, creates prerequisites encouraging and clear coherent strategic management approaches compared, including the agribusiness sector, the ongoing consolidation and integration of business due to globalization. Restructuring and balancing links in food chains, taking into account the need to ensure consistency with best practices internationally known and rational use of natural resources and human resources available, it becomes a problem of both methodology and development of practical solutions. These problems can be achieved in a much shorter time and with plenty of choice, with the assistance of modern ICT systems, available to public authorities and managers involved in international marketing channels. Mention a specific aspect considered essential need uniform organizational culture and business in conjunction with key stakeholders in the business expectations of the integrated agribusiness: Farmers and processors of agricultural products and services for the food chain, Operators of logistics infrastructure, information and communication, researchers and consultants, teachers and training instructors to that food chains are, paradoxically, both suppliers and customers in commercial integrated circuits in Europe, international and global.

References Kim, Jim Yong, Joseph Rhatigan, Sachin H. Jain, and Michael E. Porter. "From a

Declaration of Values to the Creation of Value in Global Health." Global Public Health (December 2009);

Porter, M. E. The Competitive Advantage of Nations. New York: Free Press, 1990. (Republished with a new introduction, 1998.);

Pleşoianu G. - Management strategic pentru sectorul agroalimentar, Editura Trend Consulting Group, 1996;

M. Sădeanu “Tehnologiile IT – robinet pentru e-business în anii 2000”, Comunicaţii Mobile, nr. 8/2000;

P. Schnaars – Marketing Strategy. A Customer-Driven Approach, Macmillan, New York, 1991.


Elements for an Axiological Interpretation on Culture

Professor Dan CRUCERU PhD “Artifex” University, Bucharest

Abstract By identifying some elements for an axiological interpretation of the spiritual

culture, we have permanently have into view the fact that, through culture, the man can reach the universalism of his being, this optimal ideal can be fulfilled only in a world that will become a homeland of spirit, that will consecrate its renaissance and ascension on the path of the most splendid capital in the history of human culture and civilization: VALUE.

Key words: culture, civilization, global patrimony, social and cultural progress, value, cultural-historical space, social function, philosophy of culture, axiology, cultural model, society

În istoria culturii şi civilizaţiei, acumulările valorice au dus la constituirea unui

capital inalterabil, a unui patrimoniu mondial, ca rezultat al forţei creatoare a omului şi, totodată, ca un factor dinamizator al evoluţiei sale necontenite. Această cale spre universalizarea fiinţei umane, presărată cu alternative ce au dat măreţie geniului, produselor sale valorice ca mediu de convieţuire, reprezintă o sursă inepuizabilă a progresului social şi cultural.

În durata timpului, legea neînduplecată a trecerii istorice a generat o realitate determinată şi contingenţă, produs al activităţii tot mai conştiente a omului, al muncii şi creaţiei sale, ce s-a convertit în paradigmă statornică a tradiţiei despre cultură şi civilizaţie. „Ideile, miturile, metaforele, uşurate de balastul accidentalului, călătoresc sfidând barierele de ieri" (Lucian Blaga). Un „ieri" de care omul nu se poate elibera, ce devine întotdeauna un „astăzi", pentru că orice cultură poartă în sine premisele unor deschideri inovatoare întemeiate pe valorile trecutului: un „astăzi întotdeauna al unui „ieri" cultural şi social Obiectivarea istorică a corelaţiei dialectice între ideal-real şi posibil reprezintă o concentrare spirituală exemplară, deopotrivă schimbătoare şi eternă, ce relevă capacitatea de asimilare, de sinteză şi dialog, precum şi o puternică conştiinţă a apartenenţei la comunitatea socială, prin care omul desţeleneşte universul şi pe sine, pe unul prin celălalt, datorită unei permanente încrederi în progres. Este, într-un anume fel, calea ieşirii din labirint, a omului orânduitor, ce simbolizează deopotrivă arta constructivă şi arta de a trăi, un produs al unei imaginaţii creatoare, bazate pe elemente caracteristice realului şi imaginarului, un limbaj articulat al formelor în lupta cu materia, o viziune sintetică asupra volumelor şi asupra ritmului.

În acest teritoriu al luptei cu natura, al regăsirii de sine, al libertăţii omului, valoarea este adevărul conştientizat, ca modalitate de cunoaştere şi de exprimare a realităţii: omul poate să producă şi să reproducă o lume variată de forme prin forţa sensibilităţii şi inteligenţei sale, îndreptându-şi întotdeauna gândurile spre necunoscut, pentru a smulge naturii legi noi, în încercarea perpetuă de a o umaniza. Organizarea unui asemenea spaţiu


cultural istoric presupune îmbinarea continuă între libertate şi necesitate, între obiectiv şi subiectiv, o omogenitate şi simetrie între natură şi cultură, între omenesc şi natural, ce face posibilă o mutaţie şi o transformare a lumii pe care omul o problematizează prin sensul atribuit existenţei sale. Prin valori, arta şi cultura conferă ordine raţională lumii, dând omului capacitatea de a revigora destinul propriei fiinţări. Omul se poate raporta la natură printr-o atitudine raţională, ordonatoare, ce are drept rezultat stăpânirea naturii, de la utilizarea ei constructivă până la distrugere. Natura devine, astfel, obiect al cunoaşterii şi al unor transformări înnoitoare, în care conştiinţa de sine a unei culturi se manifestă în amploarea şi profunzimea posibilităţilor creative şi constructive, o conştientizare a rosturilor omului ca nucleu şi forţă creatoare a culturii. În acest cadru, nevoia de valoare are un caracter istoric, manifestat prin desprinderea de matca naturalului, ce presupune o concentrare a spiritului uman, o tensiune între eu şi lume. Raţiunea şi spiritul cutezător al omului alcătuiesc dimensiuni reale ale gândului, ce consacră individul ca organizator şi îndrumător al lumii sale, al naturii, al unei construcţii pe măsura realităţii „trestiei gânditoarea libertăţii omului despovărat de supremaţia naturii. O asemenea „desprindere din somnul mitologic al spiritului" (L. Blaga) reprezintă o expresie a convieţuirii omului, o cale de întoarcere la el însuşi, o cale profund umanistă, ce se manifestă prin voinţa de creaţie şi acţiune a spiritului, capabil să se proiecteze în general şi universal.

Omul este preocupat de perpetuarea gândirii, a esenţialităţii umane, reflectată în valori şi norme, în frumuseţea actului artistic creator, ca şi în frumuseţea morală, în imaginea asupra universului, în instituţiile sociale şi politice, în mentalitatea şi ideologia socială. Ordinea valorică devine, astfel, o realitate obiectivă în acţiunea transformatoare a omului Prin muncă, prin creaţie, ierarhia axiologică, ordonarea pe temeiul umanului, al libertăţii şi necesităţii, constituie criteriul afirmării omului, într-o lume tot mai socială. Un asemenea model aplicativ, constantele sale, reflectă esenţa umană ca o armonie a virtuţilor, a măsurii pe care se întemeiază starea de „om uman”, ca o caracteristică şi o categorie a universului, conferită de oportunitatea (kairos) momentului valoric în raport cu condiţia bio-psiho-spirituală a individului însăşi unitatea fiinţei ca fiinţare este generată de raportul existenţă-găndire, în care un rol important îl au valorile-scop, identitatea lor raţională cu însuşi principiul devenirii umane. Cultura, arta, prin funcţia lor socială, dau omului virtutea de a tinde către o ordine a sensurilor, a realului uman, ce se desăvârşeşte, ridicându-se la treapta de fiinţă. Prin principiul valorii se creează, astfel, o imbatabilă forţă de spiritualizare a materiei; ca o invitaţie la viaţa spirituală, se instituie un subiect autonom al culturii, care nu numai că opune rezistenţă presiunii entropice din afară, dar reuşeşte un efort unic de contemplare şi dominare a mediului înconjurător.

O asemenea problematică, mai puţin abordată de axiologia sau de filosofia culturii, se cere cu necesitate studiată, atât dintr-o perspectivă istorică, cât mai ales ca realitate prezentă, datorită marii sale actualităţi generate de transformările ce se petrec în sistemul valoric, cultural, naţional şi universal al lumii contemporane.

În lucrarea de faţă nu ne-am propus şi nici nu era posibil să prezentăm şi să clarificăm multitudinea temelor rezultate din întâlnirea celor două rodnice şi incitante discipline, axiologia şi filosofia culturii, şi nici problematica axiologiei fundamentale, din care nu ar putea lipsi conceptul de valoare, originea şi natura valorilor, dualitatea de esenţă a valorilor, conştiinţa axiologică etc. etc. Am dorit să evidenţiem unele elemente pentru o interpretare axiologică a culturii spirituale - acel nucleu de durată şi originalitate al culturii, care atestă forţa spirituală creatoare a unei societăţi, conferind întregului sistem valoric cultural sensul verticalităţii, o deschidere permanentă către acţiune şi către viitor.


Suntem conştienţi de faptul că abordarea unei asemenea problematici ar presupune o mai amplă articulare inter disciplinară, a axiologiei, a filosofiei culturii, a sociologiei artei, a semioticii şi a altor ştiinţe în care este implicată valoarea ca atare. In acest studiu am intenţionat să punem în evidenţă unele probleme ale valorii, în care punctul de plecare îl constituie legătura organică între om, cultură şi societate. Din considerente ce ţin seama de complexitatea temei şi limitarea unghiului de vedere asupra acestei relaţii (cultură-societate-valoare), ne-am referit mai mult la problematica valorii culturale în condiţiile determinării sale sociale şi ideologice, ale unei socialităţi obiective, care este în fond axa structurală a colectivităţii umane, dar şi ale subiectivităţii, ce cuprinde trăirile, resorturile intime, individuale. Identitatea axiologică a culturii, ce exprimă forţa creatoare a omului, relevă cutezanţa sa supremă de a transforma relativul în absolut, ca o dorinţă de ierarhizare şi ordine, ca o dimensiune esenţială ideală ce semnifică cunoaşterea şi organizarea, înţelegerea şi raţionalitatea. Asemenea principii de constituire, de raportare, finalizare şi structurare dezvăluie rolul pozitiv al specificităţii valorii culturale, determinată de factori de ordin social, economic, ideologic dar, totodată, ceva distinct, caracteristic prin esenţa sa relativ autonomă. Modelul cultural valoric, în relaţie cu mediul social, aflat într-un anume timp istoric productiv, explică esenţa valorii nu numai în desăvârşirea naturii, ci şi în frumuseţea ideală alcătuită din imaginile făurite de raţiune. Dincolo de cronologia istorică, valoarea exprimă forţa creaţiei omeneşti, a sufletului plăsmuitor de frumos, al unei mari forţe spirituale ce constituie o paradigmă a culturii în general pe drumul ei către perfecţiune.

Nevoia omului de a se proiecta într-o lume idealizată se concretizează într-o viziune compensatorie faţă de dorinţa de raţionalitate şi ordine, faţă de facultatea de a înţelege şi a stăpâni, în lumina raţiunii, elementele esenţiale ale lumii.

Valoarea culturală se caracterizează, astfel, prin unicitate, prin specificitate, prin puteri spirituale interne ce reflectă vasta capacitate omenească, geniul căruia îi datorăm realizarea unui spirit cultural universal, în ordine şi armonie, comprehensiv şi nuanţat, ce generează progresul în cultură, fundamentat pe acumulări valorice în decursul întregii istorii a civilizaţiei umane.

Asemenea matrice spirituale conţin un raţionalism ontologic, gnoseologic şi axiologic, dar şi un element component necesar al realului uman, contradictoriu dialectic al raţionalului, ce reprezintă o parte constructivă a totalităţii umane. Această dialectică a spiritului, a raţionalităţii liberului arbitru, a necesarului şi contingentului generează marele mister al creaţiei, ca un transfer de la om la starea sa socială, a unor valori constitutive, de un larg evantai cultural, ce polarizează manifestările umane, în toată complexitatea lor.

Năzuinţa şi bătăliile pentru cucerirea universalităţii se concretizează într-o operă spirituală grandioasă, ce simbolizează victoria omului asupra naturii. Sub influenţa valorilor, ce dau substanţă şi reprezintă o coloană vertebrală a volutei culturale, omul şi-a exprimat tot mai conştient ipostaza sa spiritualizată, ce corespunde unei anume dezvoltări sociale. Conştiinţa de sine şi puterea de creaţie se exprimă în identitatea valorii culturale, ce constituie un arhetip al implicării omului în mediul natural şi social. Componentele economice, ştiinţifice, culturale etc. se constituie într-un sistem dialectic structurat, al cărui sens unic este progresul social. Dar într-o societate constituită, ansamblul ideilor, al concepţiilor, al reprezentărilor despre om şi lume alcătuieşte un factor al dinamicii sociale, o modalitate de acţiune pentru înfăptuirea intereselor şi scopurilor colectivităţii. Ideologia


devine, astfel, promotoarea unei axiologii pentru care viaţa şi năzuinţele colectivităţii constituie un izvor al principiilor şi valorilor societăţii.

Societatea-cultura-valoarea se înscriu într-un raport necesar şi specific, de condiţionare reciprocă. Sferele acestor compartimente ale vieţii sociale se întrepătrund, fără însă a se identifica, elementul lor comun constituindu-l, îndeosebi, problemele legate de valorile spirituale ce vizează sensul, perfectibilitatea, conştiinţa participării la viaţa economico-socială, libertatea omului ca individ şi colectivitate. În acest studiu, intenţia noastră este de a răspunde, mai întâi, unor deziderate informative, deopotrivă ale specialiştilor şi ale publicului larg. O asemenea sinteză nu poate avea însă pretenţia soluţionării definitive şi nici măcar complete a acestor probleme, adesea copleşitoare, datorită numeroaselor direcţii ce ar trebui străbătute: punctelor de vedere enunţate într-o literatură vastă, a căror interpretare riscă să se transforme într-o prezentare istoristă. Iată de ce a fost necesar să optăm doar pentru unele idei, pe care, prin argumentare sau disociere, să le centrăm asupra tezei principale a lucrării: raportul dintre societate, cultură şi valoare, un proces al interacţiunii permanente a componentelor sociale, ştiinţifice, culturale etc., ce asamblează sistemul civilizaţiei umane.

Bibliografie selectivă Lucian Blaga, Trilogia cunoaşterii, în Opere, vol.8, Editura Minerva, Bucureşti, 1983, p.

201-202. Constantin Noica, Devenirea întru fiinţă, voi. I, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,

Bucureşti, 1981, p. 13-14. Vezi Mircea Maliţa, Zece mii de culturi, o singură civilizaţie, Editura Nemira, Bucureşti,

1998, p. 13-55. Dan Cruceru, Diacronismul culturii, Editura Meridiane, Bucureşti, 1984 Dan Cruceru, Identitatea axiologică a culturii, Editura Economică, Bucureşti, 2004


General Aspects regarding the Dynamics of Prices in Romania


“Artifex” University of Bucharest Mihai GHEORGHE, PhD Student

Ec. Oana NUŢĂ Financial-banking specialist, EximBank

Abstract This paper analyzes the dynamics of prices in the Romanian economy. There are

more aspects to be outlined, as the law changed over time, prices for various categories of goods and merchandises were regulated in several steps over the years. One of the methodologies applied for analysis is the consumption prices index, detailed in the second section of the article.

Key words: prices, goods, subsidies, budget, law 1. Introducere Liberalizarea graduală a preţurilor aşa cum rezultă din notificările legislative în

domeniul formării preţurilor şi tarifelor bunurilor şi serviciilor rămase sub supravegherea unor organisme guvernamentale în perioada 1990 - 2003 va fi prezentată în continuare.

Anul 1990 a fost un prim pas de liberalizare, iar primele măsuri de liberalizare a preţurilor au fost următoarele: - începând cu 1 noiembrie 1990 preţurile s-au stabilit pe baza cererii şi ofertei pentru acele produse, pentru care existau 3 agenţi economici ce produceau, prestau şi comercializau acelaşi tip de produse; - la produsele pentru care nu existau condiţii pentru a se manifesta o concurenţă reală, ca şi pentru produsele temporar subvenţionate de la bugetul de stat, s-a decis formarea preţurilor pe baza propunerilor direcţiei de specialitate din Ministerul Finanţelor Publice; - nu s-au modificat preţurile cu amănuntul la o serie de produse destinate populaţiei: energie electrică, termică, lemn de foc, cărbune şi brichete din cărbune, petrol lampant, combustibil lichid de calorifer, gaze lichefiate, chirii pentru locuinţe, transport fluvial şi abonamente pentru transportul urban şi interurban; pentru acestea s-au acordat subvenţii de la bugetul de stat; - pentru o altă grupă de produse (pâine şi produse de panificaţie, făină, grâu, mălai, paste făinoase, orez, carne tăiată şi subproduse comestibile de bovine, porcine, ovine şi pasăre, peşte şi conserve din peşte, lapte, zahăr, ouă, conserve de legume şi fructe, cartofi de toamnă, fasole boabe, medicamente şi servicii medicale, confecţii, încălţăminte şi tricotaje pentru copii) majorarea preţurilor a fost compensată prin suplimentări de sume (de la bugetul de stat) acordate la salarii şi pensii; - pentru o altă grupă de produse şi servicii destinate populaţiei (cartofi timpurii şi de vară, legume şi fructe proaspete, produse zaharoase cu excepţia specialităţilor de ciocolată, sucuri şi siropuri din producţia internă, confecţii textile şi tricotaje, încălţăminte, exclusiv cele executate pe comandă şi măsură individuală, ciorapi şi şosete, transport de


călători pe calea ferată, auto şi fluvial, serviciu de poştă şi telecomunicaţii, abonamente radio-TV, cazare în unităţi hoteliere) majorările de preţuri s-au luat în calcul la indexarea salariilor şi pensiilor.

Din anul 1993 în baza Legii nr. 83/1993 şi a Hotărârii de Guvern nr. 206/1993 a început o a doua etapă de liberalizare. Preţurile s-au stabilit de această dată prin negociere directă cu beneficiarii, cu excepţia preţurilor de pe unele liste de produse - incluse în coşul de consum (cuprinse în anexele la hotărâre) - pentru care deşi preţurile şi tarifele se stabileau şi se adoptau de către regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital de stat totuşi acestea se negociau cu beneficiarii sub supravegherea Ministerului Finanţelor Publice, Departamentul de evoluţie a preţurilor şi protecţia concurenţei. Din acestă categorie de preţuri au făcut parte: energia electrică şi termică; cărbunii; ţiţeiul; gazele naturale; medicamentele de uz uman şi medicamentele de uz veterinar; masa lemnoasă pe picior; lemnul de foc; protezele şi produsele ortopedice; pâinea; laptele şi produsele lactate; carnea şi produsele din carne; chiriile pentru locuinţele din fondul de stat; transportul mărfuri şi de călători pe calea ferată; transportul fluvial pentru localnici în Delta Dunării, pe relaţia Orşova, Moldova Nouă, Brăila, Hârşova, precum şi pe relaţia Galaţi - Grindu; transportul urban de călători în comun, inclusiv metroul; serviciile de poştă şi telecomunicaţii; întreţinerea copiilor în creşe şi grădiniţe; produsele şi serviciile de gospodărire a apelor; apă, canal, salubritate; distribuţia energiei termice; serviciile medicale, inclusiv tarifele pentru prestările prevăzute în anexa la HG nr.390/1991; prestaţii de servicii, efectuate în condiţiile legii, de către Ministerul de Interne. În anul 1997, prin HG nr.3/1997, s-au adus modificări atât în grupele de produse aflate sub supravegherea Oficiului Concurenţei cât şi în mecanismul de formare al preţurilor acestor produse. În baza acestui act legislativ preţurile se modificau fie lunar, fie trimestrial, parametrii de ajustare fiind cursul de schimb şi indicele preţurilor de consum. Principalele produse din în coşul de consum, cuprinse în anexa la actul legislativ menţionat au fost: energiea electrică; energia termică; gazele naturale; produsele petroliere; medicamentele de uz uman din producţia internă; transportul pe calea ferată - deservire generală; transportul fluvial pentru localnici în Delta Dunării, pe relaţia Orşova, Moldova Nouă, Brăila, Hârşova, precum şi pe relaţia Galaţi - Grindu; transportul urban de călători cu autobuzul, troleibuzul, tramvaiul şi metroul; serviciile poştale interne şi internaţionale; serviciile de telefonie fixă internă şi internaţională; apa brută; apa potabilă, canalizare; unele din serviciile efectuate de Ministerul de Interne (paşapoarte, cărţi de identitate şi permise de conducere auto); masa lemnoasă pe picior; stupefiante şi medicamente ce conţineau substanţe stupefiante.

În anul 1998 lista produselor cu preţuri reglementate a fost modificată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.7/1998, prilej cu care grupele de produse au fost reduse la 11, iar mecanismul de corecţie a preţurilor a fost îmbunătăţit, de acestă dată corecţia preţurilor realizându-se numai dacă parametrii de ajustare prevăzuţi pentru fiecare grupă se modificau cu cel puţin 5% faţă de nivelul existent la data precedentei modificări, existând posibilitatea ca în cazul restructurării regiilor autonome, modificarea în structura costurilor şi a condiţiilor de producţie să fie analizate împreună cu Oficiul Concurenţei şi în funcţie de rezultatul acestor analize să se propună noi coeficienţii de modificare a preţurilor şi tarifelor. Produsele şi serviciile rămase a fi în continuare supravegheate au fost: energia electrică; energia termică; medicamentele de uz uman din producţia internă; transportul pe calea ferată - deservire generală (exclusiv serviciile auxiliare şi de transport internaţional); transportul fluvial pentru localnici în Delta Dunării, pe relaţia Orşova, Moldova Nouă, Brăila, Hârşova, precum şi pe relaţia Galaţi - Grindu; transportul urban de călători cu autobuzul, troleibuzul, tramvaiul şi metroul; serviciile poştale interne şi internaţionale;


serviciile de telefonie fixă internă şi internaţională; apă brută; apă potabilă, canalizare; unele din serviciile efectuate de Ministerul de Interne (paşapoarte, cărţi de identitate şi permise de conducere auto).

În anul 2001 regimul preţurilor şi tarifelor reglementate s-a modificat prin OUG nr. 36/2001, introducându-se în metodologia de ajustare prevederea ca, de regulă pentru o perioadă de trei luni de la ultima ajustare, parametrii de modificare şi limita de 5% să rămână neschimbate. În plus, s-au introdus sancţiuni (amendă între 15 - 75 milioane lei) şi s-a prevăzut ca Oficiul Concurenţei să avizeze preţurile sau tarifele produselor şi serviciilor reglementate - ţinându-se seama de o serie de criterii, precum şi de un coeficient de corecţie - şi să le legalizeze prin hotărâri ale guvernului.

Lista de produse şi servicii reglementate în anul 2001 a inclus: transportul prin conducte magistrale a ţiţeiului şi a produselor petroliere, care a avut ca parametru de ajustare cursul de schimb valutar; transportul pe calea ferată, deservire generală (exclusiv serviciile auxiliare şi transportul internaţional), pentru care parametrul de ajustare a fost indicele preţurilor de consum; transport fluvial pentru localnici în Delta Dunării, pe relaţia Orşova, Moldova Nouă, Brăila, Hârşova, precum şi pe relaţia Galaţi - Grindu, cu parametru de ajustare indicele preţurilor de consum; transportul urban de călători cu metroul – cu parametrul de ajustare indicele preţurilor de consum; serviciile poştale interne - cu parametru de ajustare indicele preţurilor de consum precum şi serviciile poştale internaţionale - cu parametru de ajustare cursul de schimb valutar; serviciile de telefonie fixă internă - cu parametru de ajustare indicele preţurilor de consum, precum şi serviciile de telefonie fixă internaţională - cu parametru de ajustare cursul de schimb valutar intern; serviciile de radiocomunicaţii şi telecomunicaţii, precum şi serviciile pentru punerea la dispoziţie a emiţătoarelor şi translatoarelor - cu parametru de ajustare indicele preţurilor de consum; televiziune; serviciile pentru punerea la dispoziţie a emiţătoarelor şi translatoarelor radio - cu parametru de ajustare indicele preţurilor de consum; serviciile pentru circuite analogice de radio şi televiziune - cu parametru de ajustare indicele preţurilor de consum; serviciile pentru controlul şi supravegherea pieţei de telecomunicaţii - cu parametru de ajustare indicele preţurilor de consum; serviciile pentru controlul utilităţii spectrului radioelectric - cu parametru de ajustare indicele preţurilor de consum; apa brută - cu parametru de ajustare indicele preţurilor de consum; apa potabilă şi canalizarea - cu parametru de ajustare indicele preţurilor de consum; serviciile pentru executarea de paşapoarte, cărţi de identitate, permise de conducere auto, certificate de înmatriculare, precum şi paza cu efective de jandarmi - cu parametru de ajustare indicele preţurilor de consum; medicamentele de uz uman din ţară şi import - cu parametru de ajustare cursul de schimb valutar; serviciile specifice de gospodărire a nisipurilor şi pietrişurilor - cu parametru de ajustare indicele preţurilor de consum; masa lemnoasă pe picior - cu parametru de ajustare preţul de începere al licitaţiei şi indicele preţurilor de consum.

În prezent, marea majoritate a preţurilor şi tarifelor sunt libere de reglementări, nivelul lor fiind determinat de condiţiile specifice de pe piaţă, Guvernul nu intervine în stabilirea acestora decât în cazurile prevăzute expres de lege şi anume în situaţii de monopol natural, monopol legal26, activităţi supuse prin lege unui regim special (Legea concurenţei nr.21/1996, art.4 alin. 1).

Iniţial, Legea concurenţei a prevăzut avizul Oficiului Concurenţei pentru unele preţuri şi tarife. Ulterior, prin legi speciale, s-a deschis concurenţa şi în sectoarele caracterizate prin monopol natural şi/sau legal. Pentru fiecare din aceste sectoare s-au


înfiinţat autorităţi speciale de reglementare, care au preluat atât reglementarea din punct de vedere tehnic a domeniului, cât şi pe cea economică (preţuri şi tarife).

Un număr de 18 preţuri şi tarife sunt încă administrate central, din care 10 preţuri şi tarife sunt incluse în coşul de consum al populaţiei, după cum urmează: - 13 preţuri şi tarife (dintre care 5 preţuri şi tarife sunt incluse în determinarea IPC acestea deţinând o pondere de 4,1% din total) sunt supuse aprobării Oficiului Concurenţei; - două preţuri şi tarife - energia electrică şi termică - fac obiectul aprobării Autorităţii Naţionale pentru Energie; - preţurile şi tarifele la gaze naturale sunt supuse aprobării Autorităţii Naţionale pentru Gaze Naturale; - tarifele serviciilor poştale sunt supuse aprobării Autorităţii de Reglementare în Comunicaţii; - preţul medicamentelor de uz uman se stabileşte de către Ministerul Sănătăţii.

În cazul în care apare intenţia de modificare a unuia dintre aceste 18 preţuri şi tarife, atunci trebuie să se facă o notificare instituţiilor competente, care aprobă sau resping solicitarea, prin aviz sau ordin al preşedintelui autorităţii respective.

În conformitate cu Programul convenit cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), în luna octombrie 2001, şi prelungit până în luna octombrie 2003, Guvernul a continuat să mai facă ajustarea preţurilor la energie. În perioada 2001-2003 s-a convenit ca după realizarea majorărilor de preţuri convenite cu FMI, eventualele corecţii ale preţurilor şi tarifelor, în lei, să se facă numai pentru a reflecta evoluţia cursului monedei naţionale.

Preţurile şi tarifele celorlalte produse administrate (transportul de călători pe calea ferată şi fluvială, serviciile de telefonie fixă, serviciile poştale de bază, apă potabilă şi canalizare, medicamente de uz uman etc.) urmau a fi ajustate în conformitate cu prevederile legale (trimestrial sau lunar, după caz, în funcţie de evoluţia cursului de schimb sau, după caz, a inflaţiei).

2. Evoluţia indicelui preţurilor de consum, pe componente Preţurile şi tarifele produselor alimentare, nealimentare şi ale serviciilor au evoluat diferit, semnalându-se un proces de convergenţă atât în perioada iulie 1994 - decembrie 1996, cât şi în iulie 2000 - decembrie 2003, aşa cum rezultă şi din graficul din figura 1. Figura 1. Evoluţia IPC pe componente, în anii 1992 – 2011

Analiza realizată la nivelul grupelor de produse şi servicii, relevă faptul că prin

adoptarea unei strategii graduale de liberalizare a pieţei bunurilor şi serviciilor, în perioada


octombrie 1990 - martie 1997, indicele de creştere a preţurilor produselor alimentare l-a devansat pe cel general (de 1,1 ori). Dacă avem în vedere că în martie 1997 piaţa bunurilor alimentare a fost liberalizată în proporţie de 100% şi că la sfârşitul anului 2003 cca. 22% din bunurile şi serviciile cuprinse în coşul de consum a populaţiei se aflau încă sub diferite forme de reglementare, atunci, dinamica preţurilor diferitelor grupe de bunuri şi servicii relevă sintetic atât dimensiunea impactului inflaţiei reprimate prin diferite mecanisme administrative de control, cât şi influenţa existenţei unor structuri de monopol, precum şi influenţa diferenţelor de productivitate dintre sectoare asupra evoluţiei preţurilor.

Grupa produselor nealimentare a fost mai puţin afectată de liberalizările din anul 1997, menţinându-se sub control preţurile la energie electrică, termică şi gaze (în anul 2003 acestea reprezentau circa 9,7% din coşul de consum al populaţiei, comparativ cu 8,6% în anul 2002 şi 3,4% în anul 1997) - până în septembrie 1997 - şi preţurile la combustibili. În aceste condiţii, în perioada martie 1997 - decembrie 2003, efectul cumulat - prin aplicarea mecanismului de formare controlată a preţurilor la energie, precum şi prin existenţa unei mişcări libere pe piaţă a preţurilor la celelalte bunuri şi servicii - a fost de creştere de 7,5 ori a preţurilor la produsele alimentare.

Din grupa serviciilor, după liberalizările din februarie - martie 1997, au continuat să se menţină sub control administrativ preţurile şi tarifele la unele utilităţi publice, care în anul 2003 au reprezentat 9,3% din coşul de consum, comparativ cu 9,5% în anul 2002 şi 4,0% în anul 1997. După liberalizările din februarie - martie 1997, preţurile şi tarifele serviciilor au înregistrat o creştere accelerată, această tendinţă devansând, în perioada martie 1997 - decembrie 2003, aproape de 19,4 ori creşterea indicelui general al preţurilor bunurilor de consum, fapt reflectat în nivelul inflaţiei la acea dată.

În perioadele 1998 - 1999 şi 2001 - 2002 şocurile corective înregistrate au influenţat mult mai puternic evoluţia preţurilor şi tarifelor la servicii. Deviaţia acestor preţuri (ce au inclus într-o proporţie de circa 60% produse ale căror preţuri erau determinate prin reglementări administrative) de la nivelul general al preţurilor bunurilor de consum a înregistrat, în perioadele menţionate, valori pozitive cuprinse între 27,6% şi 52,4%. Comparativ cu anii anteriori, aceste rezultate pot fi apreciate ca fiind atipice punând, totodată, în evidenţă magnitudinea intervenţiilor administrative asupra unor categorii de preţuri, precum şi rolul lor în alimentarea inflaţiei.

În anul 2000, preţurile bunurilor alimentare au exercitat o presiune relativ mai mare asupra inflaţiei, deviaţia acestora de la nivelul general al preţurilor bunurilor de consum înregistrând valori pozitive situate în jurul a 5%.

În anii 2001 - 2003, majorarea preţurilor şi tarifelor din sectorul serviciilor şi al bunurilor nealimentare a contribuit cu peste 60% la creşterea nivelului general al preţurilor, circa 40% din aceasta fiind imputată - în condiţiile unor pieţe dominate de monopoluri naturale şi/sau a unei productivităţi relativ scăzute - modificării preţurilor şi tarifelor la bunurile şi serviciile reglementate prin lege.

În perioada tranziţiei la economia de piaţă ponderea produselor alimentare, nealimentare şi a serviciilor în coşul de consum al populaţiei a avut o largă variaţie tendinţa înregistrată fiind de reducere a greutăţii specifice a bunurilor alimentare - de la un maxim de 50,4% în volumul coşului de consum al populaţiei, în anul 1999, la circa 44% în prezent - şi de creştere a celei a serviciilor - de la circa 11,8% în 1997 - 1998 la peste 16% în anul 2003 - nivelurile rămânând însă în continuare departe de cele înregistrate în ţările Uniunii Europene, spre care România tinde.


În lipsa unor măsuri care să elimine diferenţele mari de productivitate dintre bunurile comercializabile şi cele necomercializabile, decalajul dintre dinamicile acestor grupe mari de produse va continua să existe, reprezentând unul din factorii de rezistenţă în eforturile de dezinflaţie. Modificarea repetată a nivelului cotei de impozitare şi a bazei de aplicare a impozitelor (accize, taxa pe valoarea adăugată) se estimează că a contribuit cu mai puţin de 8% la creşterea inflaţiei în anul 199828, cu peste 3% la creşterea nivelului general al preţurilor de consum în anul 2001 şi mult mai puţin în anul 2002, cu menţiunea că o dimensionare exactă a acestor influenţe este relativ dificil de realizat. Modificarea repetată a legislaţiei fiscale a fost un alt factor de reducere a gradului de predictibilitate a ratei inflaţiei, generând incertitudini şi amplificând nivelul aşteptărilor inflaţioniste ale agenţilor economici.

Şocurile generate de factori conjuncturali, cum ar fi reducerea ofertei de carne, în special de bovine, în urma îmbolnăvirilor de animale şi a măsurilor de prevenire a extinderilor epidemiilor, au condus în anul 2001 la majorarea cu 38-47% a preţurilor produselor substituibile şi a preparatelor din acestea (creşteri cu: 52% la carne de porc, cu 35,5% la cea de pasăre, cu 44% la peşte proaspăt). Contribuţia acestui factor la creşterea indicelui general al preţurilor bunurilor de consum în anul 2001 a fost de cca. 19% şi s-a redus la niveluri aproape nesemnificative în anul 2002 şi 2003. Mult mai puternic a fost, însă, în cursul acestor ani, impactul unui alt factor conjunctural şi anume a vremii, care a influenţat preţul pâinii, contribuţia acesteia la nivelul inflaţiei ajungând la aproape 23%, în anul 2003.

Dimensiunea presiunii inflaţioniste de pe latura costurilor, generată de evoluţia preţurilor input-urilor (materii prime şi materiale, costul forţei de muncă), inclusiv ca urmare a deprecierii nominale a monedei naţionale, este relevată sintetic de creşterea cu 22,1% a preţurilor de producţie a produselor industriale destinate pieţei interne, în decembrie 2002, faţă de perioada similară a anului anterior (nivel superior faţă de cel al indicelui general al bunurilor de consum, 17,8%) şi respectiv cu 20,6% în decembrie 2003 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2002, comparativ cu un nivel al indicelui bunurilor de consum de 14,1%, în decembrie 2003 faţă de decembrie 2002. Aprecierea reală a monedei naţionale faţă de dolarul american cu 5,7% în anul 2001 (decembrie an curent / decembrie an anterior) şi cu 2,4% în anul 2002, respectiv cu 3,3% în anul 2003 - la coşul de valute 40% dolari SUA şi 60% EURO - deşi a influenţat pozitiv eforturile de dezinflaţie, totuşi a condus la scăderea competitivităţii. Astfel, în decembrie 2001 costul unitar real al forţei de muncă - calculat pe baza cursului de schimb faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior - a înregistrat o creştere cu 4,7%, în timp ce calculele pe baza indicelui preţurilor producţiei industriale pentru piaţa internă şi a indicelui bunurilor de consum indică o scădere a costurilor unitare cu 0,6% respectiv cu 0,9%.

De-a lungul întregii perioade analizate, preţurile produselor industriale au exercitat presiuni semnificative asupra preţurilor de consum, rata lor de creştere fiind, în majoritatea situaţiilor, mai ridicată decât rata inflaţiei.

Statisticile arată un raport invers între preţurile produselor industriale şi preţurile de consum doar în anii 1992, 1993 şi 1998, când măsurile luate în cadrul reformei preţurilor sau a reformei fiscale au vizat doar preţurile la consumator. În anii menţionaţi preţurile producţiei industriale au reflectat creşterea costurilor sub impactul eliminării treptate a subvenţiilor de la bugetul de stat, dar şi a performanţelor economice relativ modeste ale sectorului. Totodată evoluţia costurilor salariale, reevaluarea repetată a activelor circulante şi a mijloacelor fixe, deprecierea cursului de schimb a monedei naţionale au avut o reflectare semnificativă în costurile producătorilor, pierderile înregistrate de mulţi agenţi


economici fiind un motiv, în plus, de apariţie şi manifestare a unor presiuni asupra preţurilor.

3. Evoluţia comparativă a inflaţiei măsurată prin deflatorul PIB Legătura dintre indicele preţului de consum (IPC) şi deflatorul implicit al

produsului intern brut (PIB) poate fi uneori chiar foarte strânsă datorită faptului că numeroase componentele ale consumului final, precum şi alte câteva componente ale cererii, reprezintă cea mai mare parte din PIB şi sunt deflatate prin utilizarea IPC sau a componentelor acestuia.

În mod specific, atunci când inflaţia măsurată prin deflatorul PIB este mai înaltă

decât cea măsurată prin IPC şi respectiv prin IPPI se poate trage concluzia că s-a produs o creştere accelerată a preţurilor pentru servicii şi construcţii (aşa cum se poate observa din analiza rezultatelor pentru anii 1995 şi 1999). Atunci când inflaţia exprimată prin IPC şi IPPI înregistrează un nivel mai ridicat decât cel al deflatorului PIB, de obicei această situaţie poate fi consecinţa unei creşteri mai mari a preţurilor resurselor provenind din agricultură, construcţii şi servicii. În cazul în care nivelul deflatorului PIB este mai mare faţă de nivelul înregistrat de IPC şi mai mic faţă de IPPI, atunci se constată că are loc o accelerare a creşterii preţurilor resurselor provenite din industrie comparativ cu cele provenite din agricultură, servicii şi construcţii.

În general, diferenţele care de obicei apar între diferiţii deflatori utilizaţi în conturile naţionale sunt mai evidente pentru anul 1993, când IPC a înregistrat o creştere maximă, din cauza distorsiunilor preţurilor relative (dintre variatele grupe de produse şi servicii) subliniind şi în acest mod existenţa procesului inflaţionist.

În România, preţurile de consum au suferit de-a lungul perioadei analizate modificări importante, care pot fi mai bine explicate ţinând cont de patru sub-perioade, după cum urmează: 1991-1993; 1994-1997; 1998-2000; după anul 2000. Prima perioadă a fost caracterizată de principala liberalizare a preţurilor, precum şi de un proces inflaţionist în creştere rapidă şi continuă, al cărui nivel maxim a fost înregistrat în anul 1993. Această situaţie a fost cauzată de liberalizarea graduală a preţurilor, de demararea reformei fiscale, precum şi de politicile privind aprecierea monedei naţionale. Perioada ce a urmat, 1994-


1997, a fost caracterizată prin reluarea creşterii economice, deşi vechile structuri economice şi diferitele tranzacţii cvasi-fiscale ale autorităţilor centrale au generat şi un puternic proces inflaţionist, mai ales începând cu anul 1997, când a avut loc ultima acţiune importantă de liberalizare a preţurilor. Perioada 1998-2000 s-a caracterizat printr-un continuu proces inflaţionist la baza căruia s-au aflat creşterea TVA, majorarea preţului energiei electrice, precum şi politica monetară de depreciere a monedei naţionale. Punctul de cotitură în evoluţia economiei româneşti, respectiv a momentului începerii procesului de dezinflaţie ca efect a revigorării creşterii economice, a avut loc în anul 2000. Procesul a continuat de-a lungul următorilor ani, timp în care rata anuală a inflaţiei a scăzut în mod constant.

Pentru întreaga perioadă analizată (1991-2003) preţurile producţiei industriale au impus presiuni semnificative asupra preţurilor de consum, în cele mai multe cazuri, rata lor de creştere fiind mai înaltă decât rata inflaţiei. Statisticile subliniază o situaţie inversă numai pentru anii 1992, 1993 şi 1998, când politicile preţurilor şi/sau reforma fiscală au ţintit numai preţurile de consum. Preţurile la producător au înregistrat creşteri continue datorită majorării cheltuielilor sub impactul eliminării graduale a subvenţiilor de la bugetul de stat, precum şi al unor performanţe economice slabe. Evoluţia costurilor salariale, reevaluările repetate ale activelor fixe şi circulante, deprecierea monedei naţionale s-au reflectat, de asemenea, în costurile producătorilor, pierderile suferite de numeroşi agenţi economici constituindu-se într-o presiune continuă asupra nivelului preţurilor.

Deflatorul PIB, comparativ cu IPC, reprezintă un indice de preţ mai cuprinzător. Acesta include influenţele induse de bunurile şi serviciile de consum, bunurile de capital, bunurile şi serviciile achiziţionate de către administraţia publică, cât şi bunurile şi serviciile tranzacţionate în comerţul internaţional. Din acest punct de vedere în analizele multianuale şi, în special, în previziunile economice, utilizarea deflatorului PIB este recomandată, datorită faptului că acesta ia în consideraţie comportamentul agregatului economic şi nu numai a unor componente. Spre exemplu prin utilizarea deflatorului PIB se evidenţiază comportamentul investiţiilor şi al economiilor, care este mai sensibil la politicile financiare şi uneori are o evoluţie diferită faţă de înclinaţia vădită spre consum a populaţiei (Campbell R., Brue S. L., 1999). Mai mult, indicele preţului de consum nu oferă o imagine completă asupra comportamentului de consum sau a evoluţiei preţului, precum şi a cheltuielii de consum. Atâta timp cât IPC măsoară costul achiziţiei unui coş fix de bunuri şi servicii pentru consumatorii din zona urbană, dinamicile IPC pot furniza o imagine vagă asupra inflaţiei, în special în ţări ca România, caracterizată printr-o populaţie rurală numeroasă29, ce se caracterizează prin autoconsum sau consumuri de pe piaţa ţărănească, prin transferuri mari de produse agricole (de cele mai multe ori cu titlu gratuit) din spaţiul rural către urban, ceea ce atenuează expresivitatea IPC şi chiar îl diminuează.

Pe de altă parte, deflatorul PIB include preţul tuturor bunurilor produse în economie, reprezentând "un indice de preţ cu o bază largă ce este frecvent utilizat ca măsură a inflaţiei". Un alt avantaj al folosirii acestui din urmă indicator este dat de metodologia de determinare - aceasta fiind mai precisă - şi de mai marea diversitate a structurii produselor luate în calcul. Diferenţa dintre cei doi indicatori este evidentă şi dacă se are în vedere că IPC măsoară costul unui coş fix de bunuri şi servicii - aproximativ acelaşi an de an - în timp ce deflatorul PIB ia în calcul un coş de bunuri şi servicii variabil - ce se modifică în funcţie de ceea ce produce economia, în condiţiile unei mari varietăţi de produse. De exemplu, o producţie foarte scăzută de porumb boabe comparativ cu anul precedent, nu are o influenţă semnificativă asupra IPC, comparativ cu modificările pe care aceasta le induce în nivelul deflatorului PIB. O altă diferenţă consistentă între cei doi indicatori se referă la aceea că IPC include direct preţurile unor importuri, în timp ce deflatorul ia în calcul preţurile bunurilor şi serviciilor produse în interiorul ţării. Şi din acest


motiv cei doi indicatori au uneori o evoluţie diferită. De aceea, o creştere rapidă a preţurilor importurilor de petrol, generează o creştere mai pronunţată a IPC faţă de aceea a deflatorului. Din aceste considerente, se apreciază că deflatorul PIB reprezintă un indice cu mult mai bun pentru evaluarea inflaţiei anuale. Mulţi economişti consideră că uneori indicele preţurilor de consum supraestimează inflaţia reală. Utilizarea mai restrânsă a deflatorului PIB în aprecierea evoluţiei inflaţiei se explică şi prin aceea că este un indice "implicit", adică nu se calculează în mod direct pe baza cantităţilor şi preţurilor unitare, aşa cum este cazul indicelui preţului de consum, ci rezultă prin compararea variaţiei volumului şi a variaţiei nominale a PIB. IPC are însă avantajul că poate fi determinat pentru perioade mai mici de timp: decade, luni, trimestre. În analiza şi previziunea preţurilor şi a deflatorului PIB, importante sunt diferenţierile pe ramuri de activitate, ce ilustrează câştigurile sau pierderile de venit ale ramurii datorită preţurilor, mai ales evoluţia preţurilor componentelor privind utilizarea PIB (deflatorii cheltuielilor).

În fapt, structurii produsului intern brut îi corespunde un sistem complex de deflatori, care exprimă evoluţia diferenţiată şi interdependenţele dintre diversele categorii de preţuri. Identificarea tendinţelor şi corelaţiilor ce se manifestă între diverşi indici de preţuri reprezintă un demers mult mai adecvat dacă se operează cu deflatorii componentelor produsului intern brut, dar reprezintă dezavantajul că nu se pot face cu operativitate analiza pe termen scurt. În esenţă, deflatorii produsului intern brut au avantajul că elimină din analiză variaţiile sezoniere, precum şi subiectivismul datorat stabilirii unui coş de bunuri şi servicii pe o structură "veche", aşa cum este cazul IPC. Totuşi, în economiile dezvoltate, pe termen lung, deflatorul produsului intern brut, ca indicator agregat al evoluţiei diferenţiate a deflatorilor componentelor produsului intern brut, prezintă, evoluţii asemănătoare cu cele ale indicelui preţului de consum. Acesta este şi motivul pentru care în activitatea de previziune, în dese cazuri, analiştii recurg la utilizarea indicelui preţurilor de consum drept deflator (de exemplu, această metodă, este utilizată în mod curent de experţii FMI).

Bibliografie selectivă

Anghelache, C-tin (2011). România 2011. Starea economică în malaxorul crizei, Editura Economică, Bucureşti

Anghelache, C., Mitruţ, C., Voineagu, V., Isaic-Maniu, Al. (2011) – “Sistemul Conturilor Naţionale – Sinteze şi Studii de Caz”, Editura Economică, Bucureşti

Anghelache, C-tin (2010). România 2010. Starea economică sub impactul crizei, Editura Economică, Bucureşti

Anghelache, C-tin (2008). Tratat de statistică teoretică şi economică, Editura Economică, Bucureşti

www.insse.ro www.eurostat.eu


Social Economy – History and Present

Senior Lecturer Virginia CUCU PhD “Artifex” University, Bucharest

Lecturer Sorela Adriana HÂRLEA PhD “Artifex” University, Bucharest

Abstract

Social economy is a term used to indicate those organizations in the „not-profit” sector and is situated between the public and private sector, while being different from both. Organizations included in this social economy category are often tightly connected to the deep economical and social regeneration through which a great community benefits from the success of an organization. Any financial surplus achieved by an organization is redirected towards further fulfilling the organization’s mission and helping the community it serves, and not for the personal gain of association’s management. It is useful to think to the expression “social economy” in terms of local economic and social regeneration, instead of attempting to define it Key words: ideology, social economy, solidarity, social cohesion

1. Fundamentele ideologice ale economiei sociale şi impactul lor actual Economia socială contemporană este profund înrădăcinată în trecut, în concepţiile socio-filozofice care au apărut în secolul al XIX-lea, dar care au supravieţuit până astăzi, evident în urma unei evoluţii. Aceste concepţii fac trimitere la ideile socialismului, liberalismului şi solidarităţii creştine.

Primii „socialişti utopici” francezi – Claude Henri de Saint Simon şi Charles Fourier – au criticat sistemul cooperatist al epocii şi au propagat ideile unei reconstrucţii totale a sistemului statal şi a stabilirii de noi structuri sociale şi de noi raporturi de muncă; „noua societate” trebuia să se bazeze pe asociaţii voluntare productive ca „falansterele” lui Fourier. Robert Owen, inspirat de aceste idei, a crezut că scopul principal al tuturor acţiunilor sociale era cel de a crea „un om nou”, ceea ce nu s-ar putea face direct decât printr-o reconstrucţie totală a condiţiilor sociale şi economice care urmează conştiinţa omului. O asemenea reconstrucţie ar putea fi realizată printr-o cooperare totală a tuturor indivizilor, în toate domeniile vieţii economice, cu asociaţii voluntare socio-economice, ca „satele lui Owen” sau cu societăţi cooperative. Ideile lui Charles Gide, născute de asemenea din primele concepte, socialiste, propuneau în locul revoluţiei sociale, transformarea evoluţionistă a comunităţilor locale, a statelor şi în final a lumii întregi într-o vastă „Republică cooperatistă”. Aceasta se putea realiza prin ajutor mutual, autoorganizare a societăţii, prin diverse forme de cooperative, de asociaţii sociale etc., care ar fi putut îndeplini, pe bază voluntară, toate funcţiile îndeplinite mai înaninte de organele de stat pentru ca, în final, să-l înlociască pe acesta din urmă. O asemeanea viziune, numită „pan-cooperatism”, era binenţeles utopică, dar, subliniind rolul de autoorganizare al societăţii, al fraternităţii, al solidarităţii sociale, al democraţiei, al justiţiei sociale şi învingând excluderea socială, ea se apropie foarte mult de ideile contemporane ale Economiai sociale şi poate fi considerată ca una din principalelele surse.


Alte două surse ideologice ale Economiei sociale, liberalismul şi solidaritatea creştină, nu aveau aceeaşi ambiţie de a reconstrui total societatea existentă - ele înţelegeau să-i păstreze structurile, probabil îmbunătăţite şi mai bine adaptate nevoilor tuturor straturilor sociale. Potrivit conceptelor liberalismului (şi mai târziu al neoliberalismului), societatea în ansamblul său nu există ca entitate distinctă, ea nu este decât o adunare de simpli indivizi legaţi de o vastă legătură şi relaţii diverse. Bunul suprem al umanităţii este deplina autonomie a tuturor indivizilor şi dreptul lor de a-şi satisface interesul personal, şi îndeosebi de a se îmbogăţi. Deoarece o societate nu există ca atare, nu există nici „bine social general” în raporturile dintre indivizi, iar profitul economic joacă rolul cheie. Evident, dezvoltarea cooperării economice durabile între indivizi le va fi mai avantajoasă decât crearea de conflicte. Şi dacă din acest motiv strict pragmatic (şi nu din orice alt motiv, cum este cazul în alte filosofii sociale) se justifică crearea de instituţii care să reducă la maximum conflictele şi să ajute la stabilirea obligaţiilor de cooperare.

Discipolii lui Herman Schulze-Delitzsch erau întotdeauna sensibili la dimensiunea antreprenorială a organizaţiilor lor, dar au subliniat şi autonomia membrilor şi democraţia internă. Aşadar, potrivit surselor Economiei sociale contemporane trebuie incluse conceptele liberale. Solidaritatea creştină – împărţea câteva particularităţi cu cele două doctrine prezentate mai sus. Potrivit studiului social al Bisericii Catolice romane, care şi-a găsit exprimarea cea mai completă în enciclica „ Rerum Novarum” a Papei Leon al XIII – lea (1891), societatea umană este o comunitate reală de indivizi (cum este cazul aderenţilor la socialism) care combină aspectele fizice şi spirituale ale fiinţelor umane, şi legată prin diverse obligaţii naturale. Familiile sunt unităţile fundamentale ale strcturii sociale, rolul cheie în organizarea socială îl joacă divizarea muncii.

Conceptul de Economie socială ar fi probabil mai bogat şi mai uşor de acceptat în ţările în care această noţiune este necunoscută sau prea puţin cunoscută dacă s-ar putea acorda o consideraţie egală celor trei ( sau patru) doctrine- aparent contradictorii dar, paradoxal care conduc la acelaşi scopuri sociale. Cea mai recentă definiţie a Economiei sociale folosite la nivelul Uniunii Europene este următoarea:

Economia socială 1- se bazează pe principiile solidarităţii şi a implicării individuale în procesul cetăţeniei active; generează slujbe de bună calitate şi un nivel de viaţă mai bun; oferă un cadru care să permită apariţia unor noi întreprinderi şi noi forme de muncă; joacă un rol important în dezvoltarea locală şi coeziune socială; este responsabilă social; este un factor de democraţie; contribuie la stabilitatea şi pluralismul pieţelor economice; este formatoare de noi mentalităţi care să contribuie la atingerea unei conştiinţe sociale de ordin superior; corespunde priorităţilor Uniunii Europene şi ale obiectivelor strategice: coeziune socială, ocupare deplină, luptă împotriva saraciei, democraţie participativă, o mai bună guvernare, dezvoltare durabilă. În plus, tot potrivit acestei conferinţe, succesul întreprinderilor Economiei sociale nu se poate măsura doar în termeni de performanţă economică – necesară totuşi pentru realizarea obiectivelor de mutualitate şi de solidaritate, de coeziune socială şi de legături teritoriale.

1 Council Resolution 32003G0218(02) of 6 February 2003 on corporate social responsibility, Official Journal C 039, 18/02/2003


Aceste întreprinderi pot fi deosebite de întreprinderile clasice prin trăsăturile specifice legate de caracteristicile lor comune, şi îndeosebi:

- întâietatea individului şi a obiectivului social faţă de capital; - aderarea voluntară şi deschisă; - controlul democratic de către membri (cu excepţia fundaţiilor); - combinarea intereselor membrilor / utilizatori şi / sau interesul general; - apărarea şi aplicarea principiului solidarităţii şi responsabilităţii; - gestiunea şi independenţa faţă de autorităţile publice; - utilizarea celei mai mari părţi a excedentelor pentru a atinge obiectivul

dezvoltare durabilă şi pentru a oferi servicii de interes general sau particular membrilor.

Se constată, de asemenea, că Economia socială creează un mediu mai securizant decât o face munca independentă obişnuită. În felul lor, întreprinderile Economiei sociale permit cetăţenilor obişnuiţi să facă ceea ce fac din 1990 cele mai mari întreprinderi; să-şi pună în comun şi să-şi coordoneze resursele şi aptitudinile. Ele reunesc competenţele, capitalul şi munca unui număr de indivizi şi pot astfel să dobândească dimensiuni care le permit să fie competitivi în materia de producţie de bunuri şi de oferte de serviciii.

În fine, întreprinderile Economiei sociale pot furniza procedee practice de succes în domeniul responsabilităţii sociale şi al auditului social întreprinderilor, mai ales după ce Tratatul de la Maastricht a introdus o dimensiune democratică la locul de muncă pentru toate întreprinderile.

2. Funcţia şi aporturile economiei sociale „Organizaţiile Economiei sociale sunt actori economici şi sociali activi în toate

sectoarele care se caracterizează în principal prin scopurile şi prin forma lor specifică de antreprenoriat. Economia socială include organizaţii cum sunt cooperativele, organizaţiile de într-ajutorare, asociaţiile şi fundaţiile. Aceste întreprinderi sunt deosebit de active în anumite domenii cum ar fi protecţia socială, serviciile sociale, sănătatea, băncile, asigurările, producţia agricolă, serviciile de proximitate, educaţie şi formare, cultură, sport şi activităţi recreative2."

Ca şi competenţă centrală a societăţii civile organizate, Economia socială constutuie un punct de reper pentru pluralism, participare, democraţie, cetăţenie şi solidaritate, aducând, în acelaşi timp, dovada evidentă că asemenea element sunt compatibile cu competitivitatea economică şi capacitatea de adaptare la schimbările sociale şi economice. De fapt, Economia socială:

- este fondată pe principiile de solidaritate şi de implicare individuală într-un proces de cetăţenie activă;

- generează locuri de muncă de înaltă calitate şi o mai bună calitate a vieţii şi oferă un cadru adaptat pentru noi forme de întreprinderi şi de muncă;

- joacă un rol important în dezvoltarea locală şi coeziunea socială; - este socialmente responsabilă; - constituie un factor de democraţie; - contribuie la stabilirea şi la pluralismul pieţelor economice; - corespunde priorităţilor şi obiectivelor strategice ale Uniunii Europene:

coeziune socială, locuri de muncă, lupta împotriva sărăciei şi excluderii, democraţie participativă, o guvernanţă mai bună şi dezvoltare durabilă.

2 Definiţia CEP a CMAF Conferinţa Europeană Permanentă a Cooperativelor, Mutualitatilor, Asociaţiilor şi Fundaţiilor, 2009


În Analiza de Economie Socială publicată în 2003, Executivul Scoţian preciza că „la fel cum nu există definiţie absolută pentru domeniile publice şi private pentru că există organizaţii hibrid în care nu se încadrează în nici o concepţie tradiţională, la fel nu există nici o definiţie general acceptată pentru sintagma Economie socială”.3 În multe situaţii, definiţiile exacte s-ar putea dovedi contra-productive în încercarea lor de a ‘impune o anumită certitudine cu privire la ce anume reprezintă un aspect dinamic al unei activităţi economice’.

Ideea unanim acceptată în anul 2012 – anul Economiei sociale este aceea că organizaţiile care acţionează în domeniul economiei sociale au anumite caracteristici de bază care sunt ilustrate în schema de mai jos:

- Voluntariat managerial - Stabilirea unui scop social - Dimensiunea economică a unei activităţi (care susţine refinanţarea

dimensiunii sociale) - Contribuţie non-profit - Adapatarea in funcţie de nevoile specifice ale comunităţii utilizator - Organizaţiile ca factor catalizator

Acţiunile de economie socială sunt caracterizate de obiective sociale şi mai puţin de obţinerea profitului. Proiectele de economie socială satisfac nevoile comunităţii (şcoală, formarea). Toate acţiunile sunt constituite pe bază de voluntariat şi implica gestionare şi control democratic 4.

Există o mare varietate de proiecte în domeniul economiei sociale şi acoperă diferite dimensiuni: probleme sociale, ocuparea forţei de muncă, întreprinderi sociale şi spiritul antreprenorial, educaţie, dezvoltare locală, etc.

Natura actorilor implicaţi în economie socială este diferită: fundaţii şi asociaţii, cooperative, organizaţii de ajutor reciproc şi întreprinderi sociale.

În tabelul următor sunt evidenţiate diferenţele dintre sectorul de afaceri si cel social.

3 www.angel.org.ro- Economia socială definită pe scurt, 2008 4 http://www.economiesociala.org.ro – Economie Socială- Prezentare generală a conceptului


Tradiţional Social Scop Scop economic- maximizarea

profitului Scop social- rezolvarea unei

probleme sociale Beneficii sociale Secundare si neintenţionate Centrale

Sector de activitate Economic Economic si social

Surse de venit Unică- produce şi vinde bunuri sau servicii

Mixtă- activităţi economice, donaţii, sponsorizări

Rolul banilor Scop în sine Instrument

Forma de organizare Organizaţie economică (SRL, SA)

Variabilă în funcţie de scopul urmarit (ONG,

Cooperativă)

Valori/ atitudini

Inovaţie Creativitate

Asumarea riscurilor Orientat pe identificarea şi valorificarea oportunitaţilor

Dorinţa de afirmare

În concluzie, Economia socială este prin esenţă formată de cooperative, de mutuale, de asociaţii şi fundaţii. Activităţile sale nu se înscriu nici în cadrul sectorului public, nici în cel al economiei de piaţă tradiţională. Având ca vocaţie satisfacerea nevoilor participanţior, ea nu caută numai realizarea de beneficii. Cele patru domenii ale sale intrinseci de dezvoltare: antreprenoriat democratic, social şi participativ; loc de muncă şi coeziune/inserţie socială; dezvoltare locală şi protecţie socială pe baza întrajutorării sunt bazele unui model care permite să se dezvolte o experienţă practică de democraţie, care răspunde nevoilor şi aşteptărilor cetăţenilor.

Înrădăcinată în comunitatea locală, Economia socială a favorizat întotdeauna parteneriatele (cu sectorul public şi autorităţile locale, cu sindicatele şi întreprinderile clasice) care au ajutat-o să se înzestreze cu o structură de tip „reţea” şi să-i asigure creşterea. În ţările Europei de Est, o nouă societate civilă îşi face apariţia, în care vedem actorii tradiţionali ai Economiei sociale adaptându-se economiei de piaţă, dar păstrându-şi sensul responsabilităţii sociale. Având o experienţă de peste un secol, Economia socială contribuie activ la o economie de piaţă modernă şi pluralistă şi se dovedeşte a fi, prin aspectele sale economice, sociale, civile şi participative, un partener de bază al societăţii.


Cruceru, Dan (2012) - „Cooperaţia în Romaânia – Istoric şi actualitate”, Editura ARTIFEX, Bucureşti

xxx Council Resolution 32003G0218(02) of 6 February 2003 on corporate social responsibility, Official Journal C 039, 18/02/2003

xxx Definiţia CEP a CMAF Conferinţa Europeană Permanentă a Cooperativelor, Mutualitatilor, Asociaţiilor şi Fundaţiilor, 2009

xxx www.angel.org.ro- Economia socială definită pe scurt, 2008 xxx www.economiesociala.org.ro – Economie Socială- Prezentare generală a conceptului


Counseling for an European or International Career

Professor Constantin CODERIE PhD “Artifex” University, Bucharest

Abstract It is obviously clear that changes on the labor force market lead to significant modifications on jobs or careers. Careers are different from what they used to be and also much more difficult to coordinate.In these differences are included: a greater need of individuals to look into the future and to ensure they continuously improve their skills and knowledge to keep their jobs. A consequence of this fac tis the need to see the learning process as a lifelong one, not limited to childhood and younghood, organizations must, too, to look in perspective in order to develop their own skills and knowledge needed for survival; fewer promotions inside organizations and (duet o de-stratification), a greater increase of status and responsibilities when promotions are made.

Key words: European or international careers, human resource’s career design, European management of human resources, European labor market, European Union’s economic space. 1. Definirea unei cariere europene sau internaţionale „Frontiera” dintre cariera naţională şi cea internaţională are tendinţa de a dispărea şi, odată cu ea, de a fi atenuate diferenţele dintre resursele umane locale şi cele internaţionale, mai ales pentru personalul managerial. În raport cu expatrierea intercontinentală, aceasta pare a fi mai facil de realizat şi justifică faptul că, pe de o parte alături de aceste diferenţe există o anumită omogenitate culturală în Europa, iar pe de altă parte managerii vor reuşi să găsească anumite condiţii de viaţă şi de muncă asemănătoare în ţări diferite din cadrul Uniunii Europene. Proiectarea carierelor resurselor umane nu doar la nivel local sau naţional, ci şi la nivel european implică şi impune o nouă reflecţie asupra ansamblului activităţilor managementului resurselor umane. Chiar dacă, pentru o organizaţie, realizarea unei cariere la nivelul Uniunii Europene reprezintă o modalitate de a răspunde provocărilor pieţei unice europene, trebuie să luăm în considerare faptul că, pentru angajaţii acesteia, o carieră europeană poate avea şi implicaţii negative. Realizarea recrutării la nivelul spaţiului economic al Uniunii Europene poate permite, în egală măsură, atenuarea dificultăţilor recrutării unor anumite categorii de resurse umane din interiorul frontierelor naţionale. De aceea, căutarea şi identificarea, cu maximum de eficienţă, a competenţelor profesionale de vârf trebuie să se extindă la nivel european. În aceste condiţii, organizaţiile sunt nevoite să găsească mijloacele cele mai adecvate pentru a atrage aceste resurse umane performante. Existenţa pieţei unice europene determină organizaţiile să-şi modifice politicile de promovare a resurselor umane. Tendinţa, manifestată de organizaţiile din spaţiul european, nu este de „europenizare” a personalului lor, ci de atragere a competenţelor europene prin intermediul salariaţilor care dispun de o experienţă şi care au o deschidere internaţională. Astfel, observăm că recrutarea la nivel comunitar nu este un „panaceu” al managementului european al resurselor umane, ci faptul că putem, foarte mult, să ne bazăm pe proiectarea şi urmarea unor cariere la nivelul Uniunii Europene pentru a dezvolta acest tip de


management.

Recrutarea apare, apriori, relativ simplă de realizat la nivel comunitar, datorită faptului că aceasta se reduce, adeseori, la probleme stricte implicate de nevoia de a angaja un specialist sau un manager. Însă, aceasta implică probleme mult mai complexe, respectiv re-fundamentarea, într-o viziune unică europeană, a obiectivelor managementului resurselor umane în domeniul recrutării şi, implicit, a sistemelor de salarizare şi de formare, a managementului carierelor, precum şi luarea în considerare a relaţiilor sociale. Recrutarea nu este singurul mod de „europenizare” a resurselor umane, ea constituind doar, o modalitate secundară de realizare a acesteia. Pentru multe organizaţii, ocuparea posturilor vacante, pe o piaţă externă, nu se poate face decât dacă resursele umane dispun atât de o anumită experienţă profesională, cât şi de o foarte bună cunoaştere a culturii organizaţionale. Deci, dacă organizaţia nu reuşeşte să recruteze resurse umane de pe piaţa naţională pentru posturi din cadrul filialelor sale internaţionale, atunci ocuparea acestor posturi poate interveni prin dezvoltarea unei cariere pentru resursele umane disponibile în decursul anilor viitori.

În general, organizaţiile au tendinţa de modificare a politicilor de expatriere, prioritar datorită evoluţiei pieţelor şi dificultăţilor manageriale pentru persoanele în cauză. În prezent, datorită acestor dificultăţi (scăderea performanţelor, dificultăţi de inserţie locală şi de reintegrare la întoarcerea în ţară), elementul internaţional este introdus în dezvoltarea carierei ca o etapă normală a lărgirii competenţelor şi a experienţelor resurselor umane. Conceperea carierelor la nivel european nu ar trebui să întâmpine dificultăţi datorită faptului că diferenţele în nivelul de dezvoltare economică a ţărilor se reduc o dată cu crearea Pieţei Unice Europene. De asemenea, nu ar trebui să apară efecte negative datorită existenţei similitudinilor între condiţiile de trai şi convergenţelor culturale dintre ţări sau grupuri de ţări vecine (spre exemplu, grupul „Belgia, Olanda, Luxemburg” sau cel constituit din Norvegia, Suedia şi Finlanda). Cu toate acestea există anumite elemente care intervin, în primul rând, în polisemia termenului „carieră”. Aceasta poate avea accepţiuni foarte variate, dintre care o reţinem pe următoarea: succesiunea posturilor avute de către o persoană în decursul vieţii sale profesionale într-o organizaţie. Abordarea carierei se poate face, deci, la trei nivele: ierarhic, funcţional şi al responsabilităţilor.O altă premisă de proiectare a unei cariere europene o constituie mobilitatea geografică, care este deosebit de importantă în practica managementului internaţional al carierelor. De asemenea, nu trebuie să pierdem din vedere mobilitatea inter-organizaţională a resurselor umane. Europenizarea carierelor constituie una dintre provocările managementului european al resurselor umane şi, cu siguranţă, unul dintre elementele cruciale ale acestuia. De aceea punerea lui în practică întâmpină anumite dificultăţi atât din abordarea lui, cât şi datorate întreprinderii sau mediului ambiental al acesteia.

Printre dificultăţile determinate de definirea carierei profesionale şi de desfăşurarea ei, pot fi menţionate:

i. Obiceiurile culturale naţionale, precum şi nivelul de cunoaştere al unei limbi de circulaţie internaţională. Însuşirea culturii unei ţări variază foarte mult, de la un stat la altul

ii. Familia, din punctul de vedere al creşterii şi educării copiilor, al soţului sau al soţiei şi preocupărilor profesionale ale acestora, al părinţilor în general. 3. Apariţia, la întoarcerea în ţara de origine, a problemelor determinate de diferenţe ale statusului profesional atins, ale nivelului responsabilităţii asumate şi ale nivelului de viaţă, ceea ce determină mari şi serioase probleme în integrarea sau reintegrarea în societate şi în cadrul unei organizaţii.


Pentru a evita apariţia acestor tipuri de probleme este recomandabilă: • pregătirea, prin formare şi familiarizare culturală şi lingvistică, a persoanelor care îşi proiectează o carieră europeană;

• găsirea unor soluţii, împreună cu membrii familiei, pentru a gestiona eficient separarea temporară a acesteia; • desfăşurarea activităţii personalului expatriat în oraşe al căror standard de viaţă este asemănător cu cel al oraşului originar; • valorificarea eficientă a activităţii petrecute în străinătate.

La nivel organizaţional, dificultăţile care pot fi identificate în fundamentarea eurocarierelor sunt determinate de următoarele considerente:

- internaţionalizarea activităţilor determină organizaţiile să acţioneze ca „întreprinderi exportatoare” şi nu ca „întreprinderi multinaţionale”;

- integrarea proceselor de previziune a necesarului de resurse umane este, adeseori, insuficientă;

- activitatea în domeniul resurselor umane în străinătate nu este suficient de bine valorificată şi în România;

- ţări diferite sunt atractive în mod inegal pentru persoanele expatriate, de unde derivă şi dificultăţile în ocuparea anumitor posturi.

Soluţiile posibil a fi utilizate la nivelul organizaţiilor, pentru a preîntâmpina apariţia acestor dificultăţi, constau în:

• integrarea dimensiunii internaţionale la toate nivelele organizaţionale; • previziunea dimensiuni europene în momentul proiectării carierei resurselor

umane; • dezvoltarea unor atitudini multiculturale prin intermediul unor reuniuni şi

programe de formare internaţionale. 2. Metode şi tehnici de căutare a unui loc de muncă european sau

internaţional Asistenţă pentru prezentarea la interviul de selecţie; Asistenţă pentru utilizarea internetului în căutarea unui loc de muncă. Contacte cu Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Târguri de forţă de muncă pentru viitorii absolvenţi Bune practici pentru o carieră europeană Evaluarea intereselor / valorilor / abilităţilor Asistenţă pentru realizarea C.V-ului; Asistenţă pentru realizarea scrisorii de intenţie; Consiliere pentru luarea deciziilor privind cariera; Consiliere pentru construirea planului carierei; Organizare de simpozioane cu participarea companiilor interesate Campanie de prezentare adresată studenţilor din anii terminali

În concluzie se poate afirma că un sistem de management al carierelor internaţionale trebuie să se bazeze pe următoarele principii:

- managementul internaţional nu trebuie să fie separat de managementul naţional al resurselor umane, în scopul evitării apariţiei fenomenelor elitiste;

- previziunea necesarului de resurse umane trebuie să se realizeze în funcţie de bilanţul competenţelor şi potenţialul candidaţilor;

- oportunităţile de carieră trebuie să fie difuzate către toţi salariaţii din organizaţii;


- accesul la posturile manageriale trebuie să fie posibil atât pentru angajaţii din ţară, cât şi pentru cei din străinătate;

- în cadrul Departamentului „Resurse Umane” trebuie să existe şi un specialist în afaceri internaţionale, pentru a integra eficient dimensiunea internaţională în managementul resurselor umane;

- descrierile posturilor trebuie să permită realizarea comparaţiilor şi a echivalărilor între posturi similare din diferite ţări, în scopul încurajării promovării interne;

- conceperea unor sisteme internaţionale de analiză şi evaluare a posturilor (exemplificăm, în acest sens, „international job grading system”);

- elaborarea unor proceduri standard de stabilire a obiectivelor; - întocmirea periodică a bilanţurilor individuale privind cariera resurselor umane; - fundamentarea unor sisteme de evaluare a performanţelor pe baza specificului

activităţii desfăşurate în străinătate. Practic, prin intermediul eurocarierelor, orice tip de organizaţie se poate „dota” cu

competenţe europene, acestea constituind, deci, un proces de valorizare a propriilor resurse de care dispune. 3. Implicaţii ale mutaţiilor contemporane de pe piaţa muncii asupra activităţii de consiliere

Schimbarile radicale la care asistam pe piata muncii, au implicatii majore asupra carierelor profesionale şi implicit asupra . Iata cateva din particularităţile pieţei muncii contemporane si care influenţeaza implicit şi managementul carierelor profesionale:

• o incărcare mare a activităţii de munca, atât in ceea ce priveşte orele lucrate pe saptamina cât şi solicitarea cotidiana a posturilor de muncă;

• schimbări organizationale, in special prin eliminarea unor straturi manageriale, destratificarea si descentralizarea, restructurări/disponibilizări de angajat;

• competiţie mai mare datorită globalizarii, ceea ce inseamna că organizaţiile din tările dezvoltate se implică tot mai mult in controlul costurilor şi al utilizării maxime a forţei de muncă (deprinderi, idei etc.);

• o activitate de muncă bazată mai mult pe echipa, unde indivizii cu specializări diferite sunt puşi să lucreze impreună la un anumit proiect, având scopuri precise si pentru o perioadă scurta de timp (ex. dezvoltarea unui nou produs);

• mai multe contracte pe termen scurt, unde durata angajarii unei persoane este specificata incă de la inceput. Reinoirea contractului la expirarea angajamentului luat reprezintă o exceptie si nu o obligaţie a organizaţiei;

• schimbări mai frecvente ale deprinderilor de muncă solicitate forţei de muncă, aceasta din cauza unor cerinţe in continua schimbare pretinse de progresul tehnologic;

• mai multe slujbe cu program redus. Majoritatea slujbelor cu program redus sunt ocupate de femei si mulţi muncitori sunt antrenaţi in activităţi la doua sau trei companii;

• forţa de muncă este intr-o continuă schimbare. Rata de natalitate relativ scăzută si longevitatea in crestere, inseamnă ca vârsta medie a oamenilor care lucrează sau sunt disponibili ca fortă de muncă, este intr-o creştere rapidă in majoritate ţărilor vestice. Imigranţii şi alţi factori de natura sociala, evidenţiaza marea diversificare in ceea ce priveşte componenta etnica, valorile culturale si sexul angajatilor;

• un numar crescut de autoangajări si angajări in organizaţiile mici. Se poate spune in mod cinic ca o organizaţie mică este una mai mare după disponibilizări, dar in realitate majoritatea organizaţiilor mici nu au fost niciodata mari. Aproximativ jumatate din oamenii care lucreaza in U.K. sunt fie autoangajaţi sau lucrează in organizaţii cu mai puţin de 20 de angajaţi;


• munca la domiciliu. Progresul in tehnologia comunicaţiilor si reducerile de cheltuieli de către angajatori inseamnă ca mai multi oameni, in prezent in jur de 3-5 % din cei ce lucrează, fie lucreaza la domiciliu ori si-au facut un sediu acasa;

• o mai mare presiune exercitată pe schemele ocupaţionale şi pe cele de pensie, datorită populaţiei in vârsta si o mai mare mobilitate intre ocupaţii si organizaţii.

4. Schimbarea contextului carierei Aşa cum susţin numeroşi cercetători ai carierei profesionale, indiferent de ce ar afirma unii teoreticieni despre viitorul carierelor, bărbaţii şi femeile ca individualităţi rămân interesaţi foarte mult de acea dezvoltare personala prin experienţa câştigată de-a lungul vieţii. • rămâne mai puţin timp (şi adesea energie) pentru o persoana ca sa-şi ia in considerare (să analizeze pertinent) viitorul. Acest lucru, ironic, deoarece după cum s-a vazut deja, nevoia de a face acest lucru este in continua creştere;

• trebuinta mai mare ca indivizii sa facă un efort pentru a construi si menţine relaţiile profesionale;

• o trebuinţă mai mare pentru cei mai in vârstă cat si pentru cei mai tineri de a genera idei noi si de a ţine pasul cu schimbarea;

• o trebuinţa mai mare pentru calităţi de conducere, autoadministrare si administrarea de afaceri mici;

• o nevoie mai mare ca indivizii sa fie in stare sa se descurce in condiţii de nesiguranţă; .

• o nevoie mai mare ca indivizii sa fie flexibili in munca pentru care sunt pregătiţi şi faţa de oamenii cu care lucrează, realizând totul in mod constructiv;

• o nevoie mai mare pentru administrarea efectiva a finanţelor personale. Oamenii sunt preocupaţi de dezvoltarea calităţilor lor, de competenţa proprie, de rolurile viitoare si de oportunităţiile de auto-determinare. Carierele sunt tot mai mult privite ca o succesiune de episoade de viaţă de scurtă durată, decât o lungă acumulare sistematică de experientă. Si carierele devin mai complexe. Am putea susţine că ceea ce vedem acum, in loc de un grup de faze ale carierei ce se intind de-a lungul intregii vieţi, este o serie de mai multe cicluri scurte de invăţare ce se intind de-a lungul vieţii ca angajat al unei persoane. Ca urmare, carierele oamenilor vor deveni tot mai mult o succesiune de mini-stagii, sau cicluri scurte de invăţare, de explorare -; incercare -;stăpânire -; ieşire, pe parcursul intrării si ieşirii din diferite arii de producţie, tehnologie, funcţii, organizaţii si alte medii de lucru . Astfel, jumatate din faza unei cariere ar fi condusă de jumatatea câmpului de competenţa al acelei cariere potenţialul, performanţele şi doleanţele individuale ale angajaţilor acesteia

5. Beneficiul bunelor practici de consiliere. (În loc de încheiere) Serviciile de consiliere oferă informaţii de actualitate şi orientare personalizată pentru luarea unor decizii cu privire la formarea profesională iniţialăşi continuă, schimbarea locului de muncă sau profesiei, dar asistenţă în perioadele de şomaj sau întreruperea activităţii din alte motive. Serviciile de orientare şi consilierea adulţilor sunt fie generale, destinate tuturor adulţilor, fie specifice, pentru anumite categorii de persoane. Dintre beneficiarii acestora, menţionăm îndeosebi persoanele aflate în situaţii speciale: • salariaţi care îşi încheie studiile;

• femei care-şi reiau munca după concediul de creşterea copiilor; • delincvenţi care reîncep să muncească după executarea pedepsei; • salariaţi care sunt pe cale să iasă la pensie;


Grupuri care se confruntă cu probleme de formare sau profesionale specifice: • studenţi ai unor instituţii particulare de învăţământ;

• salariaţi din sectorul privat şi / sau care au activităţi sau profesii deosebite; Grupuri sociale specifice: • persoane aflate înşomaj de lungă durată; • grupuri etnice minoritare; • refugiaţi şi emigranţi; • persoane cu handicap fizic sau mintal; • angajaţi în vârstă.

Pentru consilierea carierei fiecărei categorii de clienţi adulţi se impune utilizarea anumitor metode, tehnici, instrumente şi resurse. Beneficiarii serviciilor de consiliere şi orientare trebuie să aibă acces la informaţii actualizate cu privire la situaţia forţei de muncă, posibilităţile de formare iniţialăşi continuă, domeniile, profesiile de viitor şi perspectivele de angajare. În categoriile tipice de beneficiari ai serviciilor de informare, consiliere şi orientare pot fi sunt incluse persoanele adulte: • cu studii finalizate (cu o calificare sau diplomă de absolvire) şi care doresc să se angajeze pentru prima dată;

• fără studii finalizate şi care doresc să se angajeze; • fără studii încheiate şi care doresc să le finalizeze; • cu sau fără studii finalizate (dar angajate în diferite locuri de muncă) şi care

doresc să-şi continue studiile la seral, învăţământ la distanţă sau cu frecvenţă redusă; • care au suferit accidente de muncă sau traume psihologice majore; • şomeri - cu o anumită calificare sau fără calificare - şi care solicită sau trebuie să

fie incluşi în anumite stagii de formare continuă; • care doresc schimbarea locului de muncă; • care doresc să promoveze într-o poziţie superioară / de conducere în actualul loc

de muncă sau în altul nou (în urma unor stagii de formare suplimentară); • cu diferite stări de handicap care vor să se angajeze; • imigrante sau repatriate; • care trebuie să parcurgă diferite stagii de actualizare a cunoştinţelor sau

deprinderilor pentru a face faţă schimbărilor tehnologice de la locul de muncă; • care lucrează în întreprinderi în lichidare, aflate în restructurare, retehnologizare

etc.şi care trebuie reorientate. Bibliografie selectivă

Aniţei, M., Introducere în psihologia experimentală, Bucureşti, Editura Livpress, 2004 Brihan, A., Arion, D., Ghid pentru întocmirea fiselor de post, Cluj-Napoca, Centrul de

dezvoltare manageriala, 1996. Petre Burloiu – “Managementul Resurselor Umane” – Editura Lumina Lex, 2001 Viorica Ana Chisu – “Manualul specialistului In Resurse Umane” – Editura Irexon, 2002 Alexandrina Deaconu – “Comportamentul Organizational Si Gestiunea Resurselor Umane”

– Editura Economică,ASE, 2002 Georgeta, M., Maturitatea psihologică şi evoluţia umană, Bucureşti, Editura A.N.I.; 2003 Mihai Jigău, Consilierea carierei, Bucureşti, Editura Sigma, 2007 Aurel Manolescu – “Managementul Resurselor Umane” – Editura Economica, 2001 Robert Mathis – “Managementul Resurselor Umane” – Editura Economica, 1997 Sîntion, Filaret., Psihologie managerială, Constanţa, Editura Fundaţiei Andrei Şaguna,

2004 Sima, Tudora, Elemente de personologie, Bucureşti, Editura Victor, 2004


Financial Diagnosis of Enterprise’s Profitability and Risks

Professor Constantin ANGHELACHE PhD Professor Radu Titus MARINESCU PhD

Senior Lecturer Alexandru MANOLE PhD “Artifex” University, Bucharest

Lecturer Ioana Mihaela POCAN PhD Lorand KRALIK, PhD Student

Academy of Economic Studies, Bucharest

Abstract The evaluation of profitability and risk for a commercial company occupies a

central place in the financial analyses performed by third-party financial institutions or by various stakeholders. The management of the company is responsible for profitability and risks, so it can be considered as the main stakeholder.

Key words: profitability, capital, investor, risk, analysis Evaluarea rentabilităţii şi a riscului unei societăţi comerciale ocupă locul central în

cadrul analizelor financiare efectuate de diverse instituţii financiare sau chiar de managerul firmei respective.

Conceptul de rentabilitate, vehiculat cu multă uşurinţă ori de câte ori vrem să arătăm eficienţa unei activităţi, este întâlnit frecvent în literatura sau presa de specialitate, îmbrăcând cele mai variate forme. Într-adevăr, există multe modalităţi de exprimare a acestui indicator, în funcţie de tipul de rentabilitate pe care vrem să o calculăm. Nu trebuie însă uitată ideea ce stă la baza rentabilităţii ca indicator financiar, altfel riscăm să asimilăm cu această noţiune tot ceea ce ni se pare că aduce a rentabilitate.

O dată fixate „frontierele“ rentabilităţii, vă vom prezenta principalele forme pe care le poate lua aceasta în funcţie de capitalurile pentru care vrem să o calculăm. Când dorim să calculăm rentabilitatea unei întreprinderi, ne propunem de fapt să calculăm rentabilitatea cu care au fost investite capitalurile atrase de la diverşi investitori.

Principalele categorii de investitori ai unei întreprinderii sunt: proprietarii (acţionarii) şi creditorii (băncile sau alte instituţii financiare). Ca urmare, pot fi calculate trei tipuri fundamentale de rate de rentabilitate: rata de rentabilitate globală a ansamblului de capitaluri investite, rata de rentabilitate a capitalurilor investite de proprietari şi rata de rentabilitate a capitalurilor investite de creditori.

Rata de rentabilitate a capitalurilor investite de proprietari este măsurată prin raportarea profitului realizat ce revine proprietarilor la suma capitalurilor investite de aceştia în întreprindere în cursul unui exerciţiu financiar:

iproprietardeinvestiteleCapitaluri

ilorproprietarrevineceProfitulfinanciarăateaRentabilit


Aceasta este rata de rentabilitate cea mai importantă a unei întreprinderi, în funcţie de care acţionarii iau decizia de a investi sau de a se retrage dintr-o afacere. Ca urmare, majoritatea analizelor financiare converg în studiul lor spre această rentabilitate în încercarea lor de a găsi diverse căi de ameliorare a nivelului indicatorului.

Deşi este indispensabilă analizei financiare a unei întreprinderi, modul ei de calcul este mult prea simplist în raport cu importanţa pe care o are în fundamentarea deciziilor financiare şi strategice. Se impune aşadar o tratare mai riguroasă a termenilor ce formează acel raport. În cele mai multe analize profitul net este considerat ca fiind profitul ce revine proprietarilor întreprinderii. Preluarea sa fără nici o prelucrare, direct din contul de profit şi pierdere, poate duce la aproximări prea mari ale nivelului real al rentabilităţii financiare.

În primul rând, profitul net poate cuprinde elemente de venituri şi cheltuieli excepţionale, specifice doar acelui exerciţiu financiar. În determinarea profitului net se porneşte de la rezultatul curent, din care este dedus impozitul pe profit de plată. Eliminarea elementelor excepţionale va fi însă mai greu de realizat în cazul noului formular al contului de profit şi pierdere, valabil o dată cu armonizarea contabilităţii româneşti cu normele internaţionale de contabilitate. În cazul acestuia, o parte dintre cheltuielile şi veniturile excepţionale au fost regrupate în cadrul cheltuielilor, respectiv veniturilor de exploatare la rubrica „Alte cheltuieli de exploatare“. Ca urmare, ajustarea elementelor de cheltuieli şi venituri excepţionale va presupune identificarea punctuală a fiecăruia şi eliminarea din calculul rezultatului din exploatare.

În al doilea rând, în calculul rentabilităţii financiare suntem interesaţi de totalitatea profiturilor ce revin proprietarilor, reprezentate nu numai de profitul net, ci şi de salariile sau dobânzile ce au fost obţinute prin calitatea lor de furnizori de capital. Dacă în practică sunt întâlnite astfel de situaţii, se recomandă luarea în calcul a surplusului de salarii în determinarea profitului ce revine proprietarilor.

Capitalurile investite de proprietari sunt constituite din capitalurile puse la dispoziţia întreprinderii de proprietari, înregistrate în contabilitate la rubrica „Capitaluri proprii“. Ele sunt compuse din: capitalul social, primele legate de capital, rezervele din reevaluare, rezerve, rezultatul reportat. La aceste capitaluri proprii pot fi adăugate în anumite condiţii şi provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli. Dacă, la construirea tabloului de finanţare, aceste elemente de pasiv sunt asimilate unor datorii pe termen scurt, mediu sau lung în funcţie de posibila scadenţă a riscurilor, în analiza rentabilităţii financiare situaţia este cu totul alta. Atunci când suma provizioanelor este considerabilă, eliminarea lor din calculul rentabilităţii financiare poate determina o supraevaluare substanţială a acestui indicator.

Problema ce poate apărea în acest moment este dată de posibila variaţie a capitalurilor investite de proprietari în decursul unui exerciţiu financiar. Variaţia capitalurilor proprii poate fi rezultatul unor noi aporturi de capital, al rambursării unei părţi din capital prin răscumpărarea de acţiuni sau al acumulării profitului obţinut în exerciţiul anterior şi nerepartizat. Dacă variaţia nu este mare, nu contează prea mult la care capitaluri raportăm profitul pentru a estima rentabilitatea financiară. În cazul unei variaţii mari este recomandabil ca raportarea profitului să se facă la media capitalurilor investite de proprietari. Un calcul foarte precis al acestor capitaluri este justificat doar în condiţiile existenţei unor variaţii mari ale acestora, ce intervin spre sfârşitul exerciţiului financiar.

Rentabilitatea financiară va fi estimată raportând rezultatul ce revine proprietarilor la totalitatea capitalurilor investite de aceştia.


Estimarea ratei de rentabilitate a capitalurilor investite de creditori presupune raportarea rezultatului distribuit creditorilor întreprinderii la suma capitalurilor împrumutate de la aceştia pe durata exerciţiului financiar. Dacă analiza poate fi făcută într-o manieră exhaustivă, vom reţine în cadrul capitalurilor investite de creditori toate resursele atrase de la aceştia ce implică o remunerare. Este vorba nu numai despre creditele de la bănci sau de la alte instituţii financiare, ci şi despre creditele comerciale primite de la furnizori sau de la stat, ce pot fi iniţial gratuite, devenind însă, treptat, oneroase prin plata de penalităţi de întârziere. În cadrul capitalurilor împrumutate va intra şi leasingul operaţional, chiar dacă nu este menţionat în cadrul pasivului bilanţier al societăţii.

Rezultatul ce remunerează capitalurile împrumutate va fi estimat prin adunarea tuturor dobânzilor şi penalităţilor pe care întreprinderea le plăteşte pentru că „reţine“ aceste capitaluri în finanţarea activităţii sale. Cheltuielile privind dobânzile, respectiv contul „Despăgubiri, amenzi şi penalităţi“ cuprind aceste remunerări ale capitalurilor împrumutate sau „cvasi-împrumutate“. Se recomandă însă o analiză detaliată a acestor conturi, debitul lor acumulând şi alte cheltuieli ce nu privesc creditorii.

În cele mai multe cazuri analiştii financiari nu dispun decât de clasicele raportări financiare, fără nici o altă detaliere a conturilor implicate în analiză. Ca urmare, ei se limitează la estimarea ratei de rentabilitate a capitalurilor atrase de la creditorii financiari prin raportarea cheltuielilor privind dobânzile la datoriile financiare. La acestea se pot adăuga creditele de trezorerie în situaţia în care contractarea lor de către întreprindere are un caracter permanent.

O altă problemă ce ţine de estimarea datoriilor financiare este legată de mişcările frecvente la nivelul acestora ca rezultat al rambursărilor şi contractărilor de noi credite realizate de întreprindere. În lipsa informaţiilor detaliate, recomandăm estimarea datoriilor financiare ca o medie a nivelului acestor datorii la începutul şi sfârşitul anului.

Din perspectiva întreprinderii, acest raport reprezintă rata de dobândă medie plătită de întreprindere la creditele contractate. Deductibilitatea cheltuielilor cu dobânzile implică pentru întreprindere costuri mai mici cu creditele contractate prin economia de impozit realizată de firmă.

Costul îndatorării întreprinderii nu coincide cu rentabilitatea obţinută de creditori, acesta luând în calcul şi economia de impozit obţinută de firmă prin deducerea cheltuielilor cu dobânzile.

find DAT

Dob.Dob.K

τ

unde: Kd = costul capitalurilor împrumutate; Dob. = economia de impozit obţinută de întreprindere;

DATfin = creditele cu scadenţă mai mare de un an contractate de la bancă sau alte instituţii financiare.

Rata de rentabilitate globală a ansamblului de capitaluri investite în întreprindere, întâlnită sub denumirea de rentabilitate economică, rata de reprezintă rata de rentabilitate a ansamblului capitalurilor atrase de aceasta de la proprietarii şi creditorii săi. Se estimează prin raportarea profiturilor ce revin proprietarilor, respectiv creditorilor la suma capitalurilor atrase de la aceştia.

Remunerările ce revin investitorilor de capitaluri în întreprindere sunt constituite din profitul net şi dobânzile anuale plătite creditorilor. Capitalurile atrase de firmă se


regăsesc în pasivul bilanţier al societăţii comerciale, fiind formate din capitalurile proprii ale întreprinderii şi creditele contractate de aceasta pe o perioadă mai mare de un an.

Având în vedere că de cele mai multe ori analiza financiară este realizată pe baza unui volum redus de informaţii de la întreprinderea respectivă, exemplificăm cu prioritate modul de calcul uzual al rentabilităţii economice:

financiareDatoriipropriiCapitaluri

DobânzinetProfit

economicActivul

impozitdenetexploataredinRezultatuleconomicăateaRentabilit

În cadrul relaţiei de calcul precedente, activul economic este contrapartida din activul bilanţier a resurselor atrase, prezente în pasiv, şi reprezintă ansamblul activelor finanţate pe seama acestor resurse, respectiv activele imobilizate nete la care se adaugă activele circulante nete. Cele două relaţii de calcul sunt echivalente în condiţiile în care elementele de venituri şi cheltuieli excepţionale sunt înlăturate din calculul profitului net.

Relaţia de calcul pentru activul economic este:

netefin ACRIMODATCPRAE ,

unde: AE = activul economic; CPR = capitalurile proprii ale întreprinderii; IMO = valoarea netă a activelor imobilizate din proprietatea întreprinderii; ACRnete = Active circulante – Datorii curente.

Rentabilitatea economică reprezintă rentabilitatea ansamblului capitalurilor

investite. Ca urmare, mărimea sa este strâns legată de nivelul rentabilităţilor obţinute de fiecare investitor de capitaluri în parte. Dacă generalizăm şi considerăm că investitorii de capitaluri în întreprindere se reduc la cele două mari categorii pe care le-am tratat – acţionarii şi creditorii – rentabilitatea economică poate fi estimată pornind de la rentabilităţile obţinute de aceştia. Ca atare, aceasta poate fi calculată ca o medie ponderată a rentabilităţii capitalurilor proprii, respectiv a celor împrumutate. Ponderile reprezintă proporţia fiecărui tip de capital în totalul capitalurilor atrase de întreprindere pentru finanţarea activităţilor sale.

Formula de calcul a rentabilităţii economice este:

,AE

finDATdR

AECPR

finRecR

unde: Rfin¸= rentabilitatea financiară; Rec = rentabilitatea economică; Rd = rata medie de dobândă (rentabilitatea capitalurilor investite de creditori în între-prindere).

Această perspectivă asupra rentabilităţii economice este foarte utilă mai ales atunci când suntem interesaţi să calculăm nivelul acceptabil al acesteia ce asigură remunerarea cerută de investitorii de capitaluri.

Pentru evitarea crizelor de încredere se apelează de multe ori le tehnici de „cosmetizare“ a contului de rezultate, ce amână pentru o perioadă scurtă declanşarea lor şi lasă timpul necesar luării deciziilor „salvatoare“.

Majoritatea analizelor financiare se fac pe baza datelor contabile, ce pot fi găsite uşor în cadrul raportărilor societăţilor comerciale. Astfel, de multe ori indicatorii


financiari calculaţi reflectă o imagine „trucată“ a performanţelor întreprinderii. Pornind de la această „cutumă“ existentă în analiza financiară, de a folosi ca bază de calcul datele contabile au luat avânt operaţiile de „înfrumuseţare“ a raportărilor contabile. În aceste condiţii s-au înmulţit practicile contabile „creatoare“, ce au ca prioritate „curăţarea“ bilanţului şi a contului de rezultate de elementele nedorite prin „camuflarea“ lor sau amânarea efectelor lor.

Există situaţii frecvente în practica financiară când legile stricte ale contabilităţii nu se mulează întotdeauna uşor pe realitatea economică din cadrul întreprinderii. Astfel adevăratul test al performanţelor realizate de întreprindere îl reprezintă modul în care acestea sunt evaluate de piaţă. Valoarea de piaţă a rentabilităţii financiare a unei întreprinderi va fi estimată ca un raport între rezultatul net şi valoarea de piaţă a capitalurilor proprii.

CB

PN.)p.v(Rfin

, unde: Rfin (v.p.) = rentabilitatea financiară în valori de piaţă; CB = capitalizarea bursieră a societăţii comerciale, reprezentând valoarea totală a acţiunilor firmei cotate pe piaţa bursieră.

În acest mod se calculează nivelul real al rentabilităţii capitalurilor proprii. Un investitor ce doreşte să devină acţionar al unei firme va plăti contravaloarea cursului bursier pentru acţiunile cumpărate, şi nu echivalentul valorii contabile a acestora. Ca urmare, acesta va fi interesat să cunoască mărimea, în valori de piaţă, a rentabilităţii capitalurilor investite.

Analiza efectului de levier scoate în evidenţă legătura existentă între rentabilitatea economică, rata medie de dobândă la creditele contractate de către întreprindere şi rentabilitatea financiară a acesteia:

.CPR

finDATdRecRecRfinR

Raportul DATfin

/ CPR se întâlneşte sub denumirea de levier, mărimea sa depinzând de gradul de îndatorare a întreprinderii. Produsul (Rec – Rd) ·DATfin / CPR reprezintă efectul de levier, nivelul său influenţând în mod direct mărimea rentabilităţii financiare. Astfel, în condiţiile realizării unui efect de levier pozitiv, rentabilitatea financiară va fi mai mare decât rentabilitatea economică, în caz contrar înregistrând un nivel inferior acesteia.

Ideea centrală a relaţiei levierului financiar este următoarea: întreprinderea ce reuşeşte să atragă resurse de la creditorii săi la o rată de dobândă mai mică decât rentabilitatea activităţii sale de exploatare va obţine un câştig prin această politică de finanţare, majorând nivelul rentabilităţii proprietarilor firmei.

În condiţiile în care creditorii cer o remunerare mai mică decât rentabilitatea economică a întreprinderii, există oportunitatea pentru proprietari de a fi remuneraţi cu mai mult decât nivelul rentabilităţii obţinute din activitatea de exploatare. Bineînţeles, acestei oportunităţi i se asociază şi un risc, şi anume riscul îndatorării întreprinderii, care, în condiţiile unei gestiuni proaste a firmei, îi va „sancţiona“ în primul rând pe proprietari.

Creşterea gradului de îndatorare determină majorarea ratei de rentabilitate financiară obţinută de întreprindere. Pornind de la modul de estimare a rentabilităţii


financiare am scos în evidenţă primele ce majorează mărimea acesteia o dată cu creşterea îndatorării.

Relaţia de calcul este următoarea:

,CPR

DATR

CPR

DATRRR

CPR

1DATRAER

CPR

1.DobRE

CPR

PNR

findfindecec

findecfin

unde: Rec

* = rentabilitatea economică estimată pentru situaţia nedeductibilităţii cheltuielilor cu dobânzile; Rec

* = RE ·(1 – ) / AE; (Rec

* – Rd)DATfin / CPR = prima de îndatorare obţinută de acţionari indiferent dacă cheltuielile cu dobânzile sunt deductibile sau nu; Rd ·DATfin · / CPR = prima câştigată ca rezultat al economiei de impozit realizate din deductibilitatea dobânzilor


Anghelache, G.V., Dumbravă, M. (2009) - „Elemente privind riscul şi profitabilitatea”, Simpozionul Ştiinţific Internaţional „Criza economică – previziune şi impact pentru România”, Editura Artifex – Bucureşti 2009, pg. 73 – 78

Dufrenot, G., Mignon, V., Peguin-Feissolle, A. (2004) – „Business cycles asymmetry and monetary policy, a further investigation using MRSTAR models”, Economic Modelling, 21, 1, pp. 37-71


Gourieroux, C., Jasiak, J. (2001) – „Financial econometrics: problems, models and methods”, Princeton University Press, Princeton

Stroe, R. (2004) - " Gestiunea financiară a întreprinderii: note de curs şi aplicaţii", Editura ASE

Stroe, R. şi alţii (2003) – „Modelarea financiară”, Editura ASE, Bucureşti Vintilă, G. (2006) - "Gestiunea financiară a întreprinderii", Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti


Factorial Analysis of Profitability

Professor Georgeta VINTILĂ PhD Academy of Economic Studies, Bucharest Senior Lecturer Ilie GHEORGHE PhD

“Artifex” University, Bucharest Lecturer Ioana Mihaela POCAN PhD

Academy of Economic Studies, Bucharest Lecturer Mădălina Gabriela ANGHEL, PhD Student


Abstract The DuPont analysis system is based on decomposing the profitability ratio in factors of influence. This paper describes the factorial analysis of profitability based on the DuPont system. Significant importance is given to the impact on various indicators on the shares value and profitability Key words: profitability, factor, priority, value, influence

Analiza factorială a rentabilităţii (sistemul de rate Du Pont) presupune

descompunerea ratelor de rentabilitate pe factorii de influenţă a acestora. Pus în practică de către Du Pont Powder Company, acest tip de analiză se dovedeşte şi astăzi util în cadrul managementului rentabilităţii firmei. Vom efectua această analiză separat pentru rentabilitatea economică, respectiv pentru rentabilitatea financiară a întreprinderii. - Descompunerea factorială a rentabilităţii economice (ROE – Return On Equity)

Ideea centrală a acestui tip de analiză constă în identificarea principalilor factori ce influenţează direct sau indirect rentabilitatea întreprinderii şi integrarea mărimii lor într-un sistem de rate ce condiţionează nivelul acesteia. Astfel, în funcţie de priorităţile mana-gementului în gestiunea rentabilităţii, descompunerea factorială a acesteia diferă. De exemplu, dacă managerul societăţii comerciale urmăreşte îmbunătăţirea rentabilităţii economice printr-o gestiune mai bună a necesarului de fond de rulment şi a marjei din exploatare, atenţia sa va fi focalizată pe impactul asupra ratei de rentabilitate a acţiunilor sale în această direcţie. Ca urmare, în cadrul gestiunii managerul va fi ajutat de descompunerea ratei de rentabilitate economice pe factori de influenţă.

Relaţia de calcul este dată de modelul:

,AE

NFR

NFR

CA

CA

REROE NI

se poate scrie şi sub forma: ,sre RRMROE

unde: RENI = rezultatul din exploatare net de impozit; CA = cifra de afaceri realizată de întreprindere; NFR = necesarul de fond de rulment; AE = activul economic.

eM= marja de expoatare,


rR =rata de rotaţie a fondului de rulment,

sR= rata de structură a activului

eM, rR şi sR

sunt factori de influenţă ai rentabilităţii economice Primul factor al relaţiei de mai sus, adică raportul RENI / CA, reprezintă marja din

exploatare realizată de întreprindere, influenţată substanţial de mărimea cheltuielilor de exploatare totale.

Se poate astfel cuantifica influenţa variaţiei necesarului de fond de rulment sau a marjei din exploatare asupra rentabilităţii economice, managerul putând evalua în termeni de rentabilitate efectele politicii sale în domeniile respective.

Cel de-al doilea factor al relaţiei (CA / NFR) este rata de rotaţie a NFR în cifra de afaceri şi evidenţiază de câte ori poate fi acoperit necesarul de fond de rulment al între-prinderii prin intermediul cifrei de afaceri. O bună gestiune a NFR se concretizează într-un nivel redus al acestuia şi, ca rezultat, într-o rată de rotaţie ridicată. Nivelul raportului CA / NFR va cuantifica influenţa gestiunii NFR asupra rentabilităţii economice.

Ultimul factor ce apare în descompunerea rentabilităţii economice este o rată de structură a activului economic, a cărei mărime poate fi influenţată şi de managementul firmei, însă în mare parte depinde de caracteristicile activităţilor desfăşurate de întreprindere. Impactul managementului firmei fiind marginal, acest factor înregistrează efectele gestiunii celui de-al doilea factor.

Următoarea analiză factorială a rentabilităţii economice, poate fi prelucrată în funcţie de particularităţile activităţii de gestiune a întreprinderii:

,AE

CA

CA

VA

VA

REROE NI

raCAMCH IIIROE

unde: VA = valoarea adăugată.

Primul factor al relaţiei (RENI / VA=IMCH) surprinde în cadrul managementului cheltuielilor amploarea cheltuielilor fixe aferente activităţii de exploatare a întreprinderii. Un nivel ridicat al lor se traduce printr-un raport scăzut RENI / VA şi un impact negativ asupra rentabilităţii economice.

Cel de-al doilea factor, reprezentat de raportul VA / CA=ICA, evidenţiază ponderea valorii adăugate realizate de întreprindere în totalul cifrei de afaceri obţinute. Creşterea acestui raport se poate face prin integrarea de către întreprindere a etapelor procesului de producţie ce aduc valori adăugate ridicate. Deciziile strategice din acest domeniu pot fi măsurate prin raportul VA / CA, nivelul acestuia reflectând impactul asupra rentabilităţii.

Ultimul factor al relaţiei, IRA, este rata de rotaţie a activului economic prin cifra de afaceri realizată de întreprindere. O eficienţă crescută a firmei în utilizarea activelor va determina un nivel ridicat al acestui raport şi un impact pozitiv asupra rentabilităţii economice.

Atunci când managementul firmei este interesat de productivitatea investiţiilor sale strategice, concretizate în activele imobilizate pe care întreprinderea le deţine, descompunerea ratei de rentabilitate economice ce scoate în evidenţă eforturile managerului în această direcţie poate fi:

,AE

IMO

IMO

VA

VA

REROE NI


iswaiMCH IIIROE

unde: IMO = activele imobilizate nete aflate în proprietatea întreprinderii.

Analiza primului factor al relaţiei a fost făcută în cadrul descompunerii anterioare. Cel de-al doilea raport (VA / IMO=Iwai) reprezintă productivitatea activelor

imobilizate ale întreprinderii, realizându-se astfel o legătură directă între productivitatea investiţiilor strategice şi rentabilitatea economică obţinută de firmă.

Ultimul factor al relaţiei (IMO / AE=Iis) este ponderea investiţiilor strategice în totalul activului economic al întreprinderii. Realizarea de investiţii strategice masive fără o productivitate corespunzătoare se va concretiza într-un nivel scăzut sau insuficient al rentabilităţii economice. - Descompunerea factorială a rentabilităţii financiare

Analiza factorială a rentabilităţii financiare este similară cu cea a rentabilităţii economice, descompunerea acesteia pe factori urmărind scoaterea în evidenţă a „motoarelor“ ce-i determină mărimea şi evoluţia.

Ne interesează în primul rând modul în care se realizează echilibrul dintre cifra de afaceri obţinută şi costurile aferente realizării acesteia, adică:

CPR

AE

AE

CA

CA

PNR fin

,

sfraRMNfin IIIR

unde: PN = profitul net realizat de întreprindere.

Primul raport al relaţiei (IRMN) reprezintă rata marjei nete şi arată impactul politicii comerciale practicate de întreprindere asupra rentabilităţii financiare.

Al doilea factor (Ira) a mai fost analizat în cazul rentabilităţii economice. Ultimul raport indică structura financiară a societăţii comerciale (Isf), însă impactul

acestei structuri asupra rentabilităţii financiare este analizat doar din perspectiva capacităţii firmei de a-şi acoperi costurile aferente remunerării capitalurilor atrase.

Rentabilitatea financiară este influenţată de structura capitalurilor atrase de întreprindere pentru finanţarea activităţilor sale. Această influenţă vine nu atât din volumul în care au fost atrase aceste capitaluri, ci mai ales din diferenţa existentă între remunerarea lor. Contractarea de credite poate determina o creştere a rentabilităţii capitalurilor investite de proprietari pe două căi:

câştigul realizat dintre diferenţa dintre rata de rentabilitate economică a întreprinderii şi rata de dobândă plătită creditorilor pentru capitalurile investite de aceştia în firmă;

economia de impozit obţinută de societatea comercială prin deducerea cheltuielilor cu dobânzile plătite, implicând un cost al resurselor împrumutate mai mic decât rata de dobândă aferentă creditului contractat.

Atunci când se doreşte analizarea rentabilităţii financiare este indicată următoarea descompunere factorială:

.CPR

AE

RE

PN

AE

RER

NI

NIfin

.sfeciprefin IIIR


Primul factor al relaţiei este chiar rentabilitatea economică a întreprinderii (Ire). Al doilea factor reflectă economia de impozit pe care societatea o realizează din

deductibilitatea dobânzilor (Iecip). Ultimul factor al relaţiei (Isf) este în strânsă legătură cu cel de-al doilea, îndatorarea

în condiţii avantajoase a întreprinderii fiind bine să se facă într-o proporţie cât mai mare. În schimb, atunci când costurile datoriilor sunt foarte ridicate, nivelul acestui raport ar trebui să fie cât mai mic. Acest factor poate completa efectele pozitive sau, dimpotrivă, poate atenua efectele negative ale factorului anterior asupra mărimii rentabilităţii financiare.


Anghelache, G.V., Dumbravă, M. (2009) - „Elemente privind riscul şi profitabilitatea”, Simpozionul Ştiinţific Internaţional „Criza economică – previziune şi impact pentru România”, Editura Artifex – Bucureşti 2009, pg. 73 – 78

Barbu, T.C..; Puiu, A.C., Radu, A.N. (2008) – „The necessity of operational risk management and quantification”, Analele Universităţii din Oradea, Categoria B+

Dougherty, C. (2008) – „Introduction to econometrics. Fourth edition”, Oxford University Press







Diagnosis of the Financial-Banking Risk

Professor Constantin ANGHELACHE PhD “Artifex” University, Bucharest

Professor Liviu BEGU PhD Academy of Economic Studies, Bucharest

Senior Lecturer Alexandru MANOLE PhD “Artifex” University, Bucharest


Abstract The analysis of risk takes into account the identification of the risk sources, the measurement of risk by using appropriate methods, and several adjustment procedures destined to eliminate risk. Key words: risk, system, profit, market, stakeholder

Diagnosticul riscului presupune prezentarea noţiunii de risc prin reamintirea problemei întâlnite frecvent de un manager financiar: „evaporarea“ profiturilor investiţiilor realizate. Ceea ce interesează atunci când se analizează riscul unei întreprinderi este variabilitatea profiturilor ei trecute, dar mai ales viitoare.

Variabilitatea profitului are atât o parte sistematică, cât şi una nesistematică. Componenta sistematică a riscului este rezultatul condiţiilor generale ale economiei sau ale pieţei pe care concurează întreprinderea, în timp ce partea nesistematică este dată de specificul întreprinderii, politica adoptată de aceasta. Riscul sistematic al profitului, respectiv al vânzărilor poate fi sintetizat prin intermediul coeficientului de volatilitate (profit şi vânzări), ce defineşte relaţia existentă între rezultatele întreprinderii şi evoluţia factorilor economici generali.

Analiza riscului individual al unui proiect de investiţii presupune următoarele etape:

identificarea surselor riscului, ce se poate realiza fie prin analiza de sensibilitate, fie prin metoda scenariilor;

măsurarea riscului. Metodele folosite depind de orizontul de timp pe care se desfăşoară proiectul de investiţii analizat. Astfel, dacă este vorba despre o singură perioadă, indicatorii statistici ca speranţa matematică, abaterea medie pătratică şi coeficientul de variaţie sunt suficienţi pentru a ne forma o imagine despre gradul de risc al proiectului. Când avem de-a face cu un proiect cu o durată de viaţă mai mare, metodele adecvate de aproximare a riscului acestuia ar fi: arborele de decizie convenţional sau stochastic, simularea Hertz sau tehnica Monte Carlo;

ajustări în vederea eliminării riscului. Este vorba de fapt despre luarea în calcul a riscului în evaluarea proiectului de investiţii. Estimarea valorii sale va ţine cont de nivelul de risc asumat de investitori prin ajustarea ratei de


actualizare, a duratei de viaţă a proiectului sau a cash flow-urilor rezultate din exploatarea acestuia.

Identificarea surselor riscului este strâns legată de incertitudinea ce caracterizează cererea pentru produsele firmei, adică de variabilitatea vânzărilor. La aceasta se adaugă şi incertitudinea privind nivelul preţurilor produselor fabricate şi al costurilor materialelor sau serviciilor folosite în procesul de producţie. O sintetizare a surselor variabilităţii profitului este următoarea:

Sursele variabilităţii profitului

Levierul exploatării este determinat de proporţia costurilor fixe de exploatare în

totalul costurilor întreprinderii, în timp ce levierul cheltuielilor financiare depinde de procentajul costurilor financiare în totalul costurilor. Cu cât este mai mare proporţia cheltuielilor fixe, cu atât va fi mai mare variabilitatea profitului ca rezultat al variaţiei vânzărilor. Schimbările viitoare intervenite la nivelul profitului vor fi rezultatul modificării mărimii vânzărilor, multiplicate cu valoarea celor două leviere ale întreprinderii.

Relaţia de calcul pentru variabilitatea profitului este: Variabilitatea profitului (%)

= Levierul cheltuielilor financiare × Levierul exploatării × Variabilitatea vânzărilor (%).

După cum se vede în relaţia prezentată, varianţa profitului este condiţionată în

primul rând de varianţa vânzărilor. Nivelurile levierelor vor potenţa într-o măsură mai mare sau mai mică această variabilitate. Compararea riscului a două întreprinderi trebuie să aibă în vedere mai întâi modificările viitoare ce pot interveni la nivelul vânzărilor, mărimea levierelor fiecăreia accentuând mai mult sau mai puţin riscul acestora. Variaţia profitului net, în sensul creşterii sau scăderii sale, poate fi exprimată în funcţie de variaţia cifrei de afaceri, multiplicată cu cei doi coeficienţi de elasticitate ce reţin în cadrul lor influenţa celor două leviere caracteristice ale întreprinderii.

Relaţia de calcul este: Variabilitatea profitului (%) = = Variabilitatea cifrei de afaceri

(%)·× × Coeficientul de elasticitate a exploatării·× × Coeficientul de elasticitate a levierului financiar.

Această nouă abordare a variabilităţii profitului, cu ajutorul coeficienţilor de elasticitate, ţine cont şi de eventualele corelaţii existente între cele două leviere, de exploatare şi financiar, ale firmei.


- Analiza de sensibilitate permite defalcarea variabilităţii profitului întreprinderii pe principalii factori de risc ce condiţionează nivelul acestuia. Astfel, pornind de la evoluţiile probabile ale mărimii pieţei, ale cotei de piaţă deţinute de întreprindere sau ale preţurilor produselor fabricate, se poate estima dinamica viitoare a cifrei de afaceri realizate şi implicit a profitului. Analiza de sensibilitate presupune determinarea procentului de variaţie a profitului indus de modificarea unuia dintre factorii de risc, în condiţiile în care ceilalţi factori se consideră constanţi.

Coeficientul de elasticitate a profitului în raport cu variaţia mărimii factorului se determină din relaţia:

%

0

0 x

F

FPN

PN

e

, unde: PN = variaţia valorii profitului net faţă de nivelul său iniţial; PN0 = mărimea iniţială a profitului net; F = variaţia valorii factorului de risc (mărimea pieţei, cota de piaţă, preţul etc.) faţă de nivelul său iniţial; F0 = mărimea iniţială a factorului de risc; x % = procentul de variaţie a profitului net la o variaţie de un procent a mărimii factorului de risc.

Cu cât coeficientul de elasticitate a factorului este mai mare, cu atât trebuie să crească atenţia acordată previziunii valorilor sale, eventualele erori afectând într-o proporţie mai ridicată rezultatele analizei.

Analiza de sensibilitate poate fi structurată astfel: detalierea cifrei de afaceri pe factorii săi determinanţi; structurarea costurilor în variabile şi fixe şi împărţirea celor fixe, la rândul lor,

în cheltuieli fixe aferente exploatării, respectiv activităţii de finanţare; previzionarea diferitelor scenarii de evoluţie a stărilor economiei şi a valorilor

factorilor sau elementelor de cost corespunzătoare fiecărui scenariu; estimarea coeficientul de elasticitate pentru diferiţi factori de risc, respectiv

elemente de cost, în funcţie de variaţia mărimii lor de la un scenariu la altul; sintetizarea influenţei fiecărui factor ca procente de variaţie a profitului

previzionat; selectarea factorilor de risc ce au un impact ridicat asupra variabilităţii

profitului în vederea realizării unor previziuni cât mai „atente“ a acestora; controlul nivelului levierelor întreprinderii în scopul reducerii varianţei

profitului; estimarea variabilităţii rezultatelor firmei pe baza scenariilor de evoluţie a

factorilor de risc. Analiza de sensibilitate poate fi extinsă şi la evaluarea proiectelor de investiţii în

condiţii de incertitudine, în acest caz prezentând interes analiza de sensibilitate VAN la modificările principalilor factori determinanţi ai acesteia.

Problema centrală a acestui tip de analiză privind variabilitatea profitului apare în condiţiile în care factorii de risc sunt interdependenţi. În anumite situaţii, modificarea mărimii unuia dintre factori implică şi pentru ceilalţi reajustări ale valorii. Ca urmare, în


practică nu se poate face o departajare exactă a influenţei fiecărui factor asupra variabilităţii profitului.

- Metoda scenariilor presupune estimarea varianţei rezultatelor întreprinderii pornind de la scenariile de evoluţie a stării economiei, la care sunt asociate probabilităţile de realizare a acestora. De cele mai multe ori, în practică, această metodă este folosită numai pentru a face estimaţii punctuale ale profitului pentru diferite scenarii de evoluţie a întreprinderii.

Metodele de măsurare a riscului se axează pe cuantificarea variabilităţii rezultatelor viitoare ale întreprinderii.

- Evaluarea riscului ca indicator statistic este un prim pas de conştientizare a faptului că estimaţiile punctuale ale rezultatelor viitoare sunt departe de a fi sigure. Ar fi bine să se înţeleagă că oricărei previziuni i se asociază o anumită probabilitate de realizare; nu se poate vorbi despre certitudine în domeniul finanţelor. Această asociere de probabilităţi pentru fiecare valoare estimată a profitului defineşte distribuţia de probabilitate a predicţiei. Cu cât distribuţia de probabilitate a profitului este mai restrânsă, cu atât este mai probabil ca profitul viitor realizabil să fie mai apropiat de cel aşteptat. În această situaţie putem spune că riscul investiţiei este redus. Riscul ridicat corespunde unei distribuţii de probabilitate extinse, caracterizate prin mărimi foarte diferite ale profitului, cărora li se asociază probabilităţi ridicate. Bineînţeles, suma probabilităţilor distribuţiei va fi egală cu 1. Există o legătură directă între forma distribuţiei de probabilitate (restrânsă sau extinsă) a profitului unei investiţii şi mărimea riscului asociat acesteia.

Măsurarea riscului unui proiect de investiţii sau al unei întreprinderi presupune de fapt cuantificarea variabilităţii profitului previzionat. După cum am văzut în cadrul analizei de sensibilitate, respectiv în metoda scenariilor, în funcţie de schimbările intervenite la nivelul întreprinderii sau economiei se obţin valori diferite ale profitului. Estimarea varianţei acestuia şi a plajei de valori posibil de atins constituie o modalitate de determinare a riscului. În acest scop, în ipoteza evoluţiei indicatorilor conform unei legi normale de distribuţie, pot fi folosiţi indicatori statistici precum dispersia şi abaterea medie pătratică.

Pornind de la scenariile de evoluţie a afacerii, varianţa (dispersia) profitului se va estima luând în calcul valorile profitului obţinut în fiecare situaţie şi probabilităţile aferente realizării fiecărui scenariu.

Modul exact de calcul este următorul:

2 =,)( 2 PnPnp ii

unde: 2 = varianţa profitului; pi = probabilitatea aferentă realizării scenariului i de evoluţie a afacerii; Pni = profitul posibil de realizat în scenariul i;

Pn = profitul mediu realizabil: ii PnpPn.

Abaterea medie pătratică va fi calculată ca radical din dispersia profitului. Valoarea acesteia este utilă pentru determinarea intervalului de variaţie probabilă a profiturilor viitoare.

Stabilirea intervalului de variaţie al profitului se poate dovedi utilă mai ales atunci când în alegerea proiectelor de investiţii suntem interesaţi să cunoaştem nivelul minim posibil de atins al rezultatelor viitoare. Totuşi analiza cea mai relevantă a riscului prin intermediul indicatorilor statistici este cea realizată cu ajutorul coeficientului de variaţie. Acest indicator se determină prin raportarea valorii medii a profitului realizabil la abaterea


medie pătratică specifică acestuia. Cu ajutorul său se pot realiza comparaţii între riscurile proiectelor de dimensiuni diferite. Numărul rezultat din calculul raportului arată de câte ori este mai mare media profitului realizabil faţă de abaterea sa pătratică. Cu cât valoarea sa este mai mare, cu atât proiectul respectiv este mai puţin riscant.

Bibliografie selectivă Anghelache, G.V., Dumbravă, M. (2009) - „Elemente privind riscul şi profitabilitatea”,

Simpozionul Ştiinţific Internaţional „Criza economică – previziune şi impact pentru România”, Editura Artifex – Bucureşti 2009, pg. 73 – 78

Dufrenot, G., Mignon, V., Peguin-Feissolle, A. (2004) – „Business cycles asymmetry and monetary policy, a further investigation using MRSTAR models”, Economic Modelling, 21, 1, pp. 37-71



Pedersen, L.H., Gârleanu, N.B (2007) – „Liquidity and risk management”, NBER Working Paper, Nr. 12887


Stroe, R. şi alţii (2003) – „Modelarea financiară”, Editura ASE, Bucureşti Vintilă, G. (2006) - "Gestiunea financiară a întreprinderii", Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti


Considerations Regarding the Evolution of Tourism in the Last Decade

Professor Constantin ANGHELACHE PhD Lecturer Adina Elena FETCU (STOICA), PhD Student

Lecturer Mădălina Gabriela ANGHEL, PhD Student “Artifex” University, Bucharest

Abstract The prospective development of tourism in our country is supported by the

existence of several major factors. First, Romania possesses all forms of landscape, is traversed by the Danube and has access to the Black Sea. Second, historical and cultural places of interest are susceptible to draw the attention of foreign tourism. This paper offers a statistical evolution of the tourism in the last ten years.

Key words: tourism, factor, treatment, leisure, natural phenomenon 1. Aspecte generale Varietatea reliefului ţării, numărul mare de monumente istorice şi mai ales

semnificaţia lor istorică, concomitent cu existenţa unor staţiuni montane, unele cu profil balnear sau pentru practicarea sportului, constituie elemente ale dezvoltării turismului intern şi internaţional.

Varietatea reliefului, în special zona montană (zona alpină din munţii Rodna, Bucegi, Făgăraş, Parâng, Retezat), un număr important de fenomene naturale sau carstice cum ar fi trecătorile de la Bicaz, peşterile Scărişoara, Ialomicioara, Topolniţa, precum şi rezervele naturale care există în Delta Dunării şi pe coasta Mării Negre constituie puncte de atracţie.

Aspectul cultural constând în tradiţiile de etnografie şi folclor, precum şi săpăturile arheologice (Constanţa, Samizegetusa etc.), existenţa unor monumente din Evul Mediu (mănăstirile Neamţ, Suceava, Suceviţa etc.) reprezintă un alt element care a determinat dezvoltarea turismului şi practicarea acestuia.

Zona Mării Negre, una dintre cele mai importante zone turistice din România, oferă condiţii speciale pentru petrecerea concediilor sau pentru tratament balneoclimateric.

Pe o lungime de circa 70 km pe malul Mării Negre se întind o serie de staţiuni (Mamaia, Eforie Nord, Eforie Sud, Costineşti, Techirghiol, Cap Aurora, Mangalia, Neptun, Jupiter, Venus, Olimp etc.) cu hoteluri moderne, sate de vacanţă, facilităţi pentru practicarea minigolfului, terenuri de tenis, de bowling, precum şi cazinouri, restaurante, baruri sau utilităţi pentru practicarea sportului.

În zona turistică a Mării Negre se adună anual, începând din 2000, peste un milion de turişti.

Delta Dunării, zonă turistică şi rezervaţie naturală, reprezintă un alt punct de atracţie pentru cei care doresc să-şi petreacă o parte a concediului în România.

În nordul Bucovinei, judeţul Suceava (cu oraşul Suceava, capitala Moldovei din sec. XIV-XVI), rămâne un monument de atracţie prin cele cinci mănăstiri (aflate în judeţ)


care sunt pe lista UNESCO şi care fac parte din patrimoniul mondial. Aici vom întâlni Voroneţul (construită în anul 1488), Arbore (construită în 1503), Humor (construită în 1530), Moldoviţa (construită în 1532) şi Suceviţa (construită în perioada 1582-1600).

În zona centrală a Moldovei, zona municipalităţii Piatra Neamţ, impresionează Cheile Bicazului şi frumuseţile de pe valea râului Bistriţa, reprezentate prin vestigii istorice cum sunt: Fortăreaţa Neamţ sau mănăstirile Agapia, Văratec etc.

Valea Prahovei, ca şi a Timişului sunt atractive pentru doritorul de odihnă, fiind înconjurate de munţii Bucegi, Baicului, Piatra Mare şi situate relativ aproape de Bucureşti (120-150 km).

Pe Valea Prahovei există o salbă întreagă de staţiuni, cum sunt: Sinaia, Buşteni, Azuga ori Predeal.

Braşovul şi Poiana sa reprezintă o altă zonă de atracţie prin faptul că aici se pot practica sportul, escaladarea munţilor, vânătoarea şi există multe alte posibilităţi turistice.

Zona de nord a Olteniei este una foarte cunoscută din punct de vedere turistic, specifice fiind staţiunile balneoclimaterice: Băile Căciulata, Călimăneşti, Olăneşti, Govora şi altele.

Această zonă este faimoasă şi prin arhitectură, folclor şi, mai ales, prin monumentele istorice cum sunt mănăstirile: Cozia, Tismana, Horezu.

Mai spre nord, munţii Apuseni oferă o panoramă superbă prin reprezentativele peşteri: Pojarul Politei, Urşilor, Scărişoara şi, de asemenea, existenţa unor lacuri termale, glaciare, unice în felul lor în sud-estul Europei.

Mai la nord, zona turistică a Maramureşului este bogată din punct de vedere etnografic, folcloric. Aici vom întâlni faimoasele biserici şi mănăstiri din lemn şi vom admira costumele şi specificul cântecului local.

Din cele câteva aspecte mai sus prezentate, rezultă că turismul reprezintă unul dintre elementele esenţiale ale bogăţiilor naturale, fiind un domeniu de activitate căruia trebuie să i se acorde o atenţie sporită.

Privatizarea în acest domeniu a început mai greu, dar, în ultimii ani, acest proces s-a accelerat, exercitându-se influenţe şi adoptându-se măsuri care să conducă la dezvoltarea turismului, în general, pentru specificul românesc, dar, mai ales, ca punct de atracţie pentru turismul internaţional.

În aceleaşi timp, a căpătat amploare dezvoltarea de noi centre turistice, centre-pilot care au primit sprijin financiar din partea administraţiei locale şi care au atras o serie de investitori străini.

Recent asistăm la o încetinire a dezvoltării centrelor agro-turistice. Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în anul 2010 au înregistrat o

scădere cu 0,7% faţă de cele din anul 2009. Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare în

anul 2010 au reprezentat 77,7% din numărul total de sosiri, în timp ce turiştii străini au reprezentat 22,3% din numărul total de sosiri.

Sosirile în hoteluri deţin în anul 2010 o pondere de 76,1% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare. Faţă de anul 2009, sosirile în hoteluri în anul 2010, sunt în creştere cu 1,0%.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în anul 2010 au înregistrat o scădere cu 7,1% faţă de cele din anul 2009.


Înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare în anul 2010 au reprezentat 82,7% din numărul total de înnoptări, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 17,3%.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în anul 2010 a fost de 25,3% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 2,8 puncte procentuale faţă de anul 2009. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în anul 2010 s-au înregistrat la spaţii de cazare pe nave (79,6%) şi la hoteluri (29,9 %).

Sosirile vizitatorilor străini în România înregistrate la punctele de frontieră, au fost în anul 2010 în scădere cu 1,0% faţă de anul 2009. Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (94,7%). Din statele Uniunii Europene s-au înregistrat 59,4% din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România. Dintre statele Uniunii Europene cele mai multe sosiri s-au înregistrat din Ungaria (38,9%), Bulgaria (17,6%), Germania (8,9%) şi Italia (7,4%).

Transportul feroviar a înregistrat în anul 2010, comparativ cu anul 2009, cea mai mare scădere (-6,9%).

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, în anul 2010 au fost în scădere cu 7,0%, comparativ cu anul 2009. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate de vizitatorii români pentru plecările în străinătate (75,8% din numărul total de plecări).

Comparativ cu anul 2009, în anul 2010 cea mai mare creştere s-a înregistrat la transportul aerian (+12,5%).

Turismul în România a crescut până în 2008 an de an şi în această direcţie s-au dezvoltat posibilităţi care puteau asigura creşterea acestei categorii de servicii în perioada următoare.

În 2010-2011, turismul s-a caracterizat, în principal, prin: încetinirea procesului de privatizare a turismului; în domeniul serviciilor turistice s-a temperat traficul de turişti din ţările Uniunii

Europene. Astfel, în 2010, turismul din ţările est-europene în România a stagnat. În anul 2010, au intrat în România, în medie lunară, peste 640.000 de vizitatori străini;

dezvoltarea programelor turistice care au oferit o gamă largă de servicii şi produse, în special prin practicarea unor programe atractive pentru turiştii români şi străini;

procesul de reabilitare a plajei Mării Negre şi îmbunătăţirea condiţiilor de superschi în Carpaţi a fost modest. În cadrul acestor programe s-a încercat modernizarea staţiunii Mamaia;

în ceea ce priveşte turismul la Marea Neagră, acesta a scăzut în 2009 şi 2010 comparativ cu 2008. Circa 10.000 de turişti străini au participat la Programul „Croazieră pe Dunăre“;

în sezoanele turistice de iarnă s-a înregistrat un număr mai redus de turişti, deşi condiţiile climatice din 2009/2010 au fost favorabile;

reducerea numărului de turişti a avut la bază situaţia financiară dificilă a populaţiei, deşi condiţiile s-au menţinut atractive.

Evoluţia turismului internaţional, după mijloacele de transport folosite şi originea vizitatorilor este prezentată în tabelele următoare.

Din anul 2001, România a practicat, prin oferirea de servicii turistice, un mod agresiv de prezentare a produselor turistice, care a determinat atragerea unui număr însemnat de vizitatori.

În perioada 2002-2011 România a participat la 71 de târguri şi expoziţii internaţionale anuale, în Europa, în Orientul Mijlociu, în America de Nord şi Japonia.


Cu aceste prilejuri, peste 250 de companii turistice româneşti au fost prezente, au expus şi au negociat contracte de turism internaţional, contribuind astfel la prezentarea mai activă a frumuseţilor României, atrăgând un număr însemnat de turişti.

Peste 4,5 milioane de vizitatori s-au prezentat la standurile României cu ocazia acestor târguri şi expoziţii internaţionale.

Prezenţa românească la aceste activităţi a fost apreciată pe plan internaţional, obţinându-se şi unele medalii cum ar fi: „Werve Grand Prix“ pentru Delta Dunării şi „Golden Web Haward“, din partea unor asociaţii internaţionale.

A scăzut numărul de companii de turism pe piaţă, reducându-se posibilităţile pentru cei care doresc practicarea turismului.

Deşi s-a acordat o atenţie creşterii laturii sociale a turismului, evoluţia a rămas negativă datorită efectelor crizei, care s-au manifestat foarte brutal în 2009-2011 în România.

S-au iniţiat programe cum ar fi: „Litoralul românesc pentru oricine“, „O săptămână de recuperare în staţiune“ şi altele, care însă nu au atras un număr important de turişti, conform anticipărilor.

Numeroşi pensionari şi studenţi au beneficiat de aceste programe speciale. Educaţia în domeniul turismului, deşi a fost mai bine ajustat, deoarece nu au

existat fondurile necesare, nu a avut efectul scontat. Relaţiile internaţionale în domeniul turismului s-au dezvoltat în cadrul relaţiilor cu

unele organizaţii turistice internaţionale, cum sunt: World Turism Organization, The Asociations for Turism Protection, The Danube River etc.

În cadrul acestor organizaţii s-au abordat şi s-au dezbătut aspecte privind dezvoltarea turismului, cum sunt turismul ecologic şi dezvoltarea turismului rural.

S-au făcut schimburi şi s-au purtat discuţii cu autorităţile turistice din Republica Moldova, Republica Cehă, Slovacia, Ucraina, Turkmenistan, Uzbekistan, Serbia, Iordania, Egipt, Israel, Turcia, Ungaria, Polonia, republicile baltice etc., încercându-se o bază mai bună de cooperare în vederea dezvoltării turismului şi pentru realizarea de schimburi între agenţiile de turism din aceste ţări.

În 2002-2011, s-au legiferat unele aspecte în legătură cu atestarea staţiunilor turistice, asigurarea asistenţei medicale, prevenirea accidentelor în zonele turistice etc. S-a creat un cadru clar în legătură cu companiile turistice şi protecţia împotriva zgomotului şi poluării.

Legea turismului şi Legea privind aprobarea programului „Superschi în Carpaţi“ au fost momente importante şi au condus la protejarea şi dezvoltarea turismului în România.

2. Programe speciale pentru dezvoltarea turismului În domeniul serviciilor turistice, în 2009-2011, a continuat utilizarea unor serii de

programe care au avut urmărit sporirea numărului de vizitatori şi, pe această cale, a încasărilor din domeniul activităţii turistice.

Între programele demarate în 2009-2011 şi care vor fi continuate şi în perioada următoare, amintim:

programul de dezvoltare a turismului naţional „Super-schi în Carpaţi“. În cadrul acestui program se au în vedere dezvoltarea şi modernizarea staţiunilor

pentru practicarea schiului, ca şi îmbunătăţirea şi aducerea la standarde europene a unor staţiuni deja existente, precum şi creşterea gradului de securitate a turiştilor.


Efectele acestui program au fost: diversificarea turismului, sporirea calităţii staţiunilor turistice din zona montană şi creşterea numărului de turişti străini care ne-au vizitat.

programul „Croazieră pe Dunăre“. În cadrul acestui program s-au urmărit îmbunătăţirea structurii şi dezvoltarea unor docuri pentru bărci şi vaporaşe care au fost un punct de atracţie pentru turiştii străini. În 2003-2010 au continuat lucrările de modernizare pentru eliminarea poluării, înlăturarea efectelor unor nave sau macarale abandonate, aşa încât să se poată vorbi de o dezvoltare a turismului în această zonă. S-au creat zone de agrement pe malul Dunării, în special la Olteniţa şi Giurgiu, unde un număr important de bucureşteni, dar şi cetăţeni din alte zone ale ţării şi-au petrecut timpul liber. Ca efect al măsurilor întreprinse, anual, peste 33.000 de turişti au vizitat aceste staţiuni de pe malul Dunării, veniturile din aceste activităţii au crescut încasările, existând perspective suplimentare de dezvoltare în perioada următoare;

„România – ţara vinurilor“ este un program în care s-a urmărit valorificarea atracţiei pe care o au zonele viticole şi mai ales vinurile româneşti bine cunoscute de turişti, în special de cei străini, care au vizitat o serie de staţiuni specifice. Agenţiile de turism au acordat o atenţie deosebită prezentării, într-un mod profesional, şi lansării unor oferte care au fost atractive şi bine primite de turiştii străini. Aceste servicii vor fi transpuse în practică şi, în mod cert, vor avea ca efect sporirea numărului de vizitatori, mai ales străini, interesaţi în a cunoaşte această rezervă şi potenţialul vinurilor româneşti. Au avut loc activităţi de promovare, realizate de Ministerul Turismului în cadrul unor târguri şi expoziţii, în cadrul cărora au fost lansate broşuri şi materiale documentare;

programul „Vacanţe în mediul rural“. Acest program are în vedere dezvoltarea turismului rural concomitent cu prezentarea acestuia în vederea atragerii de vizitatori din ţară, în special, dar şi din străinătate. S-au diversificat programele care au prevăzut servicii în zona rurală, acordându-se o atenţie specială programelor pentru tineret. Ca rezultat al acestui program, a crescut procentul turismului rural sau agroindustrial care în ultimii trei ani a cunoscut o dinamică sporită. Serviciile turistice în aceste zone şi în cadrul acestui program au beneficiat de preţuri avantajoase şi de ghizi care au prezentat o serie de aspecte specifice zonei rurale româneşti. În acelaşi timp, turiştii români şi străini au avut posibilitatea să cunoască tradiţiile arhitecturale şi modul în care s-a dezvoltat satul românesc;

programul „Steagul albastru“. Acest program a fost introdus în România ca un simbol al recunoaşterii internaţionale a calităţii staţiunilor româneşti de pe malul Mării Negre. În anul 2005, au fost realizate programe în cinci staţiuni ce au cuprins salba de la Mamaia şi Neptun până la staţiunea Olimp. În acest program s-a implicat şi organizaţia nonguvernamentală „Fundaţia pentru educaţia mediului“;

programul „Q“ a fost introdus ca un simbol al calităţii, aşa cum se practică în Spania, Franţa, Elveţia, fiind solicitat de turişti. Acest program va asigura dezvoltarea calităţii turismului. În concordanţă cu acest program, se vor elibera standarde naţionale pentru serviciile hoteliere, care vor fi aprobate prin decizii guvernamentale şi va fi o campanie în care vor fi implicaţi agenţii comerciali şi de turism. Ca rezultat al acestui program, s-a dezvoltat conştiinţa turiştilor şi au crescut calitatea şi imaginea pe termen lung pe care o au societăţile româneşti;

programul de reabilitare a cazinourilor existente. În cadrul acestui program s-au reintegrat în domeniul turistic o serie de staţiuni cu un pitoresc arhitectural deosebit. Printre acestea s-au situat Sinaia, Constanţa, Slănic Moldova, Vatra Dornei, Herculane, care au fost integrate în lanţul internaţional de cazinouri. Ca rezultat al acestui program, a crescut


clientela, care a determinat un număr important de vizitatori ce au apreciat condiţiile existente şi au contribuit, prin încasări, la obţinerea unor venituri importante;

programul pentru turiştii cu venituri mici. S-a dezvoltat un program social, acesta fiind, în special, pentru pensionari şi turişti care au venituri mici;

programul „Dracula Parc“. Acest program, interpretat ca unul cu specific românesc, a fost cuprins în cadrul programelor organizate pentru turişti. Începând cu anul 2000, s-a pus problema stabilirii unui parc „Dracula”, care, în ciuda unor elemente mai delicate, reprezintă un pas înainte. Ca efect al programului „Dracula Parc”, turişti străini au vizitat locurile istorice care se presupune a fi fost locuite (vizitate) de Dracula;

schimbarea sistemului de taxare în hoteluri şi restaurante pentru persoanele cu venituri reduse. Având în vedere valoarea redusă a contribuţiei statului la dezvoltarea staţiunilor turistice, precum şi preocuparea de a combate evaziunea fiscală, un nou sistem de taxare va fi elaborat de Ministerul Turismului în colaborare cu Ministerul Finanţelor Publice şi acesta se va referi la unităţile turistice nonprofit. Ca efect, a crescut şi vor creşte veniturile la bugetul statului prin aceea că se vor încasa taxe adiţionale. În acest domeniu se aşteaptă ieşirea la suprafaţă a întregii activităţi;

„România simplu-surprinzătoare“. Acest program este unul promoţional şi se adresează pieţei turistice, conducând la diversificarea şi creşterea, pe scară ridicată, a posibilităţilor de cunoaştere, devenind o ofertă specifică şi foarte atractivă pentru turişti din Germania, Olanda, Austria sau ţările scandinave.

Pornind de la faptul că ţări cu care suntem în competiţie turistică au alocat sume importante la bugetul promoţional (Bulgaria – 10 milioane de euro, Polonia – 11 milioane de euro, Ungaria 28 milioane de euro, Turcia 76 milioane de euro), s-a avut în vedere desfăşurarea unei campanii publicitare agresive atât pe plan intern, cât şi internaţional. Televiziunea, ca principal mijloc media, a participat mai activ la prezentarea unor aspecte turistice.

În domeniul serviciilor turistice, s-a acţionat pentru includerea României în cadrul ghidului Euro Travel Guide, aceasta beneficiind de 48 de pagini în care se arată structura staţiunilor turistice, istoricul acestora, turismul rural, gastronomia, vinurile şi informaţii hoteliere. Acest ghid este distribuit în peste 45 de ţări, fiind citit de peste cinci milioane de persoane. Este publicat în trei limbi de circulaţie internaţională (engleză, franceză şi germană) şi are o prezentare grafică deosebită.

programul Info-turism. În fiecare capitală de judeţ, staţiune sau zonă turistică internaţională s-au difuzat informaţii turistice care au putut fi la îndemâna vizitatorilor ţării noastre. În felul acesta a crescut gradul de cunoaştere a frumuseţilor ţării noastre.






www.insse.ro www.eurostat.eu


Production of Goods and Services for the Population

Professor Constantin MITRUŢ PhD Academy of Economic Studies, Bucharest

Senior Lecturer Raluca MIHALACHE PhD Lecturer Adina Elena FETCU (STOICA), PhD Student

Lecturer Cătălin DEATCU PhD “Artifex” University, Bucharest

Abstract The level of development and civilization of a country is reflected in great manner

by the services offered to the population, and also by their reflection in the GDP. Services are an important sector of the national economy, because, apart from the money they generate, also provide other significant advantages.

Key words: services, needs, health, population, accumulation

În sistemul producţiei materiale practicat în ţara noastră înainte de anul 1989, serviciile erau considerate productive numai în măsura în care acestea erau o prelungire a activităţii de producţie. În rest, celelalte servicii, deşi foarte utile nevoilor populaţiei, erau considerate activităţi neproductive şi, de aceea, în cele mai multe împrejurări, nu li se acorda importanţa necesară. Aceasta era şi o modalitate de a încuraja practicarea unor rate înalte ale acumulării. În economia occidentală, care practică sistemul conturilor naţionale, serviciile sunt considerate o ramură foarte importantă a economiei naţionale, deoarece, pe lângă satisfacerea nevoilor materiale ale populaţiei, asigură continuarea sau completarea acestor nevoi, contribuie la recreerea şi petrecerea timpului liber, menţinând astfel echilibrul biologic indispensabil unei stări de sănătate fizică şi mentală la nivelul populaţiei, concurând, în acelaşi timp, şi la desfăşurarea unor activităţi particulare, cu consecinţe pozitive în ceea ce priveşte gradul de ocupare a forţei de muncă.

Într-o serie de ţări, apreciate ca exponente ale unui înalt grad de dezvoltare şi civilizaţie, aşa cum sunt Norvegia, Suedia, Germania, Franţa, Anglia etc., serviciile oferite populaţiei contribuie în mod substanţial la formarea PIB.

Numărul întreprinderilor cu activitate principală de servicii de piaţă prestate în principal pentru populaţie şi cifra de afaceri a acestora

Anul 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 Servicii de piaţă prestate în principal pentru populaţie – total

18.769 18.795 19.016 19.815 19.904 20.100 20.400 20.390 19.150 18.930 18.715

Cifra de afaceri (fără TVA) – miliarde lei –(preţuri comparabile 1998)

14.809 15.549 16.311 17.112 17.315 17.615 17.900 18.100 17.300 17.120 17.060

Sursa de date: Institutul Naţional de Statistică


Pornind de la aceste aprecieri, se impune să observăm modul în care a evoluat, în România, activitatea de prestare de servicii către populaţie în ultimii şaisprezece ani.

În această direcţie subliniez că în anul 1990 exista o bază materială creată, care, pentru a fi valorificată superior, se impunea să fie privatizată, să fie îmbunătăţită calitativ, din punctul de vedere al dotărilor, al conceptului de prestări de servicii în sine şi managementului în servicii. Numai în felul acesta se putea crea premisa de a asigura şi oferi servicii calitative, adaptate la nevoile reale ale populaţiei.

Numărul întreprinderilor cu activitate principală de servicii de piaţă prestate în

principal pentru populaţie

1879519016

1915018930

18715

20390

18769

20400

1981519904

19016

17600

18100

18600

19100

19600

20100

20600

2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011


Cifra de afaceri (fără TVA) pentru întreprinderile cu activitate principală de servicii

de piaţă prestate în principal pentru populaţie – miliarde lei comparabili –

1480915549

1631117120 17315 17615 17900 18100 17910

1706017120

0

5000

10000

15000

20000

2001

2002

2003

2004

2005

2006

2007

2008

2009

2010

2011


Realizarea unui sistem privat de prestări de servicii către populaţie, cu susţinerea prin măsuri adecvate a tendinţei de diversificare şi îmbunătăţire a calităţii, ar fi trebuit să constituie o preocupare a autorităţilor din ţara noastră în cadrul programelor elaborate în contextul strategiei de reformă şi restructurare a economiei naţionale, având în vedere faptul că acest sector dispunea deja de o bază materială semnificativă, neimpunând deci un efort investiţional sau de capital deosebit. Din păcate, metodele iniţiale prin care s-a înţeles să se acţioneze (locaţiile de gestiune, privatizarea MEBO, măsurile tardive şi improprii de aplicare a marii privatizări, lipsa unei strategii unitare în privatizarea acestui sector, ce a


condus la blocaje ca urmare a scandalurilor şi contestaţiilor generate de diversele conflicte de interese etc.), neînsoţite de măsuri adecvate de încurajare şi stimulare a operatorilor economici în sectorul serviciilor, nu numai că nu au produs rezultatele scontate, dar, pe fondul declinului economic general, au făcut posibile atât degradarea fizică a bazei materiale existente, cât şi descalificarea, sub aspectul calităţii şi varietăţii, a serviciilor prestate. În consecinţă, şi acest proces – de reformă, privatizare şi restructurare în serviciul terţiar – a rămas în urmă, cel puţin până în anul 2000, după cum ilustrează şi ponderea redusă a societăţilor cu capital privat la formarea cifrei de afaceri a acestui sector. Nivelul la care aceste servicii se oferă populaţiei este important, deoarece, pe lângă raportul dintre cerere şi ofertă, în aceste servicii trebuie să îşi găsească un rol important, ca formă de exprimare, nivelul preţurilor practicate. Analiza detaliată a evoluţiei volumului cifrei de afaceri pentru servicii prestate populaţiei în anii 2001-2011 este edificatoare în ceea ce priveşte tendinţa.

Sub acest aspect, este semnificativ de analizat modul în care aceste servicii au fost oferite populaţiei şi prin raportare la nivelul veniturilor reale de care dispune populaţia la un moment dat, la calitatea serviciilor, precum şi prin compararea nivelului preţurilor din ţara noastră cu preţurile din alte ţări.

Astfel, din activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei în 2010, a rezultat o cifră de afaceri cu 13,1% mai mic decât cea obţinută în aceeaşi lună din 2009, iar pe primele zece luni ale anului 2011, o reducere de 7,3%

Pe ansamblul perioadei 2010-2011, cifra de afaceri a serviciilor prestate populaţiei a scăzut în mod continuu faţă de perioade comparabile şi pe întregul an.

Serviciile de asistenţă medicală, cultură etc. s-au redus, deşi calitatea lor s-a îmbunătăţit.

Este negativ faptul că, în cea mai mare parte, în structura lor, serviciile au înregistrat scăderi importante

Serviciile de transport, poştă şi telecomunicaţii au cunoscut, exceptând perioadele 1990-1992 şi 2009-2010, o creştere continuă. Astfel, valoarea acestor servicii a crescut, valoric în cifre comparabile 1990, de la 22,393 miliarde de lei cât era în 1990, la 13.490,35 miliarde RON în 2008. După data de 1 ianuarie 2009 s-a evidenţiat un permanent recul al valorii acestor servicii, justificate de efectul crizei.

Valoarea serviciilor de transport, poştă şi telecomunicaţii

– milioane lei preţuri comparabile 1990 – Anul 1990 1992 1994 1996 1998 2000 2002 2004 2006 2008 2009 2010 2011 Total 22.383 16.941 84.340 106.774 96.672 112.863 129.375 131.614 133.410 135.410 131.115 130.214 129.325

Sursa de date: Anuarele Statistice ale României, 1996 , 2002, 2005, 2006, 2008, 2009,2010

Dacă am încerca să comparăm nivelul preţurilor practicate de agenţii de turism şi asistenţă turistică, precum şi tarifele de la anumite hoteluri şi restaurante, vom constata că nivelul acestora este foarte apropiat, dacă nu, în unele cazuri, chiar mai mare decât preţurile practicate într-o serie de ţări occidentale în care serviciile se situează însă la un nivel calitativ superior în comparaţie cu cele oferite de România.

În prezent, nu mai este nici o diferenţă între preţurile la o serie de produse (luaţi, dacă vreţi, băuturile de orice fel) sau tarifele pentru prestările de servicii turistice practicate în România şi cele practicate de mari hoteluri şi restaurante din ţările vest-europene. Desigur, cei care lucrează în aceste domenii pot invoca faptul că restrângerea cererii populaţiei pentru anumite servicii îi obligă, pentru a-şi menţine un nivel, fie şi minim, de rentabilitate, să-şi sporească preţurile. Nivelul redus la care se realizează cifra de afaceri în


sectorul de prestări servicii este o consecinţă a calităţii şi costului ridicat al acestora, dar principala cauză a restrângerii progresive a cererii populaţiei pentru aceste servicii rezidă, în primul rând, în lipsa resurselor financiare existente la populaţie.

S-au întreprins măsuri de privatizare şi îmbunătăţire a dotării spaţiilor hoteliere. Procesul de privatizare nu a adus impulsul aşteptat, iar sistemul de închiriere a spaţiilor hoteliere nu a avut efectul scontat. De asemenea, s-au întreprins măsuri efective pentru dezvoltarea agroturismului. Se întreprind în continuare măsuri pentru a fi conservată şi dezvoltată baza de turism de care dispune România.

Numărul întreprinderilor cu activitate principală de servicii

de piaţă, prestată în principal pentru agenţi economici, şi cifra de afaceri Anul

2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011

* Servicii de piaţă prestate în principal pentru agenţi economici – total

22.911 23.147 23.714 23.906 24.100 24.400 24.700 24.514 24.010 23.475

Cifra de afaceri (fără TVA), în miliarde lei (preţuri comparabile 1998)

69.153 71.314 73.120 75.175 76.175 75.515 76.055 75.800 74.340 73.914

Sursa de date: Anuarele Statistice ale României – 2002, 2005, 2006, 2007, 2008, 2009, 2010 şi Buletinele Statistice ale Institutului Naţional de Statistică 2005-2011. * datele sunt provizorii pentru zece luni şi estimate pentru noiembrie şi decembrie

Totodată, se dezvoltă şi anumite servicii care să poată concura şi să se adreseze

populaţiei cu venituri reduse. Avem în vedere turismul agroindustrial, turismul particular, alte activităţi prestatoare de servicii care să poată fi oferite populaţiei.

Prin această orientare îşi va găsi locul o parte din forţa de muncă disponibilizată în procesul de finalizare a privatizării marii industrii.

Numărul întreprinderilor cu activitate principală de servicii de piaţă prestate în

principal pentru agenţi economici

12281

14064

16826

22700 2291123147 23714 2390624100 2440024700 2451424010

23175

0

5000

10000

15000

20000

25000

30000

1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011


Sursa de date: Institutul Naţional de Statistică În analiza producţiei de bunuri şi servicii un loc important îl ocupă şi acele servicii

prestate de întreprinderi cu acest obiect de activitate pentru agenţii economici. Datele privind evoluţia acestei activităţi economice în perioada 2001-2011

evidenţiază atât creşterea numărului de astfel de întreprinderi specializate, cât şi a cifrei de afaceri realizate (vezi tabelul şi graficele următoare).

Cifra de afaceri (fără TVA) a întreprinderilor cu activitate principală de servicii de

piaţă prestate în principal pentru agenţi economici

11735

20528

37548

63039

691537131473120

75175761757651576025758007431073914

0

10000

20000

30000

40000

50000

60000

70000

80000

90000

1998

1999

2000

2001

2002

2003

2004

2005

2006

2007

2008

2009

2010

2011


Bibliografie selectivă Anghelache, C-tin (2011). România 2011. Starea economică în malaxorul crizei, Editura

Economică, Bucureşti Anghelache, C-tin (2008). Tratat de statistică teoretică şi economică, Editura Economică,

Bucureşti www.eurostat.eu


New Security Paradigm in Globalization


Academy of Economic Studies, Bucharest Abstract The globalization led to the reengineering of security-related aspects and

concepts, calling forward the need to develop and conceptualize a new paradigm for security. Furthermore, the typology of conflicts has changed. History offers enough examples that failure to cope with the caracteristics of new conflict environment can drive to undesired results, to say the least.

Key words: security, conflict, military, opponent, survival Apariţia unor noi modele de conflict, împreună cu procesul de globalizare a

condus la re-configurarea înţelegerii privind securitatea şi apariţia unei “noi paradigme de securitate” în ultimii ani. În cadrul acestei noi paradigme, securitatea nu este doar apanajul statului, ci reprezintă o multitudine de actori. În acest sens, s-ar putea lua in considerare aplicarea conceptului de „securitate”. Sectoarele militare, politice, economice, sociale şi de mediu sunt diferite domenii în care ar putea avea loc de securizarea. În cazul în care subiectul este de succes, securizarea este posibila pentru a legitima mijloacele extraordinare pentru a rezolva o problemă percepută. Securizarea ar putea, totuşi, să conducă la neglijarea aspectelor legate de guvernanţă şi la înfiinţarea (sau re-crearea) de monopol de stat de forţă, devenind preocuparea principală în situaţiile de conflict, adesea prin adoptarea unor măsuri extraordinare care să conducă la fracturare şi proliferarea conflictelor, mai degrabă decât la încheierea acestora. Privatizarea securităţii în conformitate cu iniţiativa de stat, în acest sens, poate fi privit ca o astfel de măsură. Procesul de privatizare de securitate, cu toate acestea, chiar şi atunci când e încercat de către stat pentru a se întări împotriva disidenţei, de multe ori se încheie cu slăbirea statului însuşi. În timp ce diferitele categorii de furnizori de securitate privată încearcă să reconstituie scopul de a asigura stabilitate şi securitate suficientă pentru funcţionarea normală şi chiar de supravieţuire a statului, ei totusi, elimina monopolul statului asupra violenţei organizate. Tendinţa de securitate privatizata a căutat de asemenea să fie explicată ca rezultat al adoptării de măsuri neo-liberale de către state, chiar şi în sectorul de securitate, în general, exprimat prin centralizarea şi “responsabilizarea” privatizării. Într-o astfel de tendinţă, cu toate acestea, există riscul de a viziona securitatea printr-o prismă foarte îngustă, care contrazice extinderea domeniului de aplicare . Protecţia privatizării evoluează, în acest context, ca răspuns la noile nevoi de securitate, statele nemafiind în măsură să le acopere intr-o manieră corespunzătoare. Fie că reprezintă o soluţie de durată, cu toate acestea, este o chestiune care este încă în curs de dezbătut intens. În timp ce tendinţa de privatizare a securităţii este o parte din unitatea de ansamblu larg faţă de privatizare şi de deschiderea unor monopol de stat exclusiv în scopul de a aduce o mai mare eficienţă şi expertiză, aceasta la rândul ei, conduce la o eroziune progresivă în identificarea cetăţenilor statului ca un punct central pentru loialitate şi identitatea politică.


Mai important, trebuie să se ia în considerare, dacă privatizarea de securitate prezintă un pericol de autoritate a statului prin erodarea într-un moment în care se confruntă deja cu atacuri severe din interior. În această privinţă, operarea furnizorilor de securitate privată sau a grupurilor sponsorizate de stat împotriva non-statalilor, împotriva grupărilor generatoare de conflicte regionale, ar putea acţiona ca proverbul săbii cu două tăişuri în generarea de și mai multe ameninţări de securitate, mai degrabă decât în rezolvarea acestora. Acest lucru ar avea implicaţii serioase pentru dezvoltarea statelor sau naţiunilor subdezvoltate din Sud, cu structurile de stat slabe. Totusi, având în vedere tendinţele globale şi relevanţa în creştere strategică a ISP, utilizarea sa nu poate fi complet evitată. Potrivit unui raport realizat recent de Oxford Research Group, criza financiară globală și recesiunile economice provocate de aceasta reprezintă cea mai mare amenințare la adresa securității mondiale. Autorul raportului, Paul Rogers, profesor la Universitatea Bradford, detaliind consecințele acestor crize, susține că deciziile viitoare luate la nivel mondial vor fi decisive în ceea ce privește securitatea internațională. El mai precizează că alegerea pe care o vom face acum, în cateva luni, va determina dacă lumea devine mai pașnică sau mai puțin pașnică pentru următorii zece ani. La 12 februarie 2009, în fața Comisiei Senatului pentru Informații, Directorul Informațiilor Internaționale, Dennis C. Blair, a prezentat, pentru prima oară, un document provenind din analiza tuturor celor 16 servicii de informații și securitate ale SUA. El s-a referit la cele mai importante amenințări de securitate cu care se confruntă în prezent societatea americană, menționând, în principal, următoarele: - Criza economică globală și impactul său destabilizator asupra aliaților și adversarilor, inclusiv în ceea ce privește posibilitatea scăderii capacităților aliaților de a-și asigura apărarea și obligațiile de asistență umanitară; - Impactul intern și internațional al schimbărilor climatice globale; - Accesul la resurse energetice în deplină securitate și asigurare a managementului aprovizionării cu alimente și apa, mai ales în condițiile unei previziuni de creștere a populației globului cu 1 miliard de locuitori până in anul 2025; - Securitatea informatică și amenințările la structura informatică a SUA, atât din partea unor actori statali cât și nestatali.

Referindu-se la criza economica globala, începută în SUA și răspândită rapid în alte tari, Dennis Blair, noul director al ”National Intelligence” a spus Congresului: “Timpul este probabil cea mai mare amenințare pentru noi. Cu cât trece mai mult timp până la începerea redresării, cu atât devin mai periculoase eventualele efecte negative asupra intereselor strategice ale SUA”. Reluând problema, la 25 februarie, în fața Comisiei pentru Informații din Camera Deputatilor, Blair a mai precizat: “Analizele noastre arată că această criză economică duce la creșterea riscului de instabilitate a regimurilor politice, dacă ea continuă pentru o perioadă de încă 1-2 ani”, adaugând că “instabilitatea poate duce la pierderea echilibrului fragil pe care multe state în curs de dezvoltare îl au în domeniile justiției și ordinii interne de drept”. Așadar, onorată asistență, fără a imprima o notă alarmistă, apreciez că, mult timp de acum inainte, abordările cu privire la securitate – naționala și mondială – trebuie făcute numai în contextul crizei financiare globale și a recesiunilor economice generate de aceasta. Convingerea îmi este dată si de afirmația aceluiași stimat domn Dennis C. Blair, cuprinsă în raportul anual al Comunității de Informații, prezentat în fața Congresului, la 10 martie a.c.. Domnia sa a subliniat explicit că “principala preocupare a Statelor Unite în materie de securitate nu mai este terorismul ci criza financiară mondială și implicațiile sale geopolitice”. Iată că această nouă percepție vine din SUA, chiar din țara lovită cel mai crunt de terorismul internațional care, la acea


dată, a schimbat radical, atât politica sa externă și de securitate națională, cât și Conceptul Strategic al NATO.

Într-un asemenea context, sunt de părere că, o construcție ipotetică de detaliu a situației actuale și a evoluției ei probabile ce poate caracteriza viața economică, financiară, politică și socială a oricărei țări cuprinsă de criză, raportată și la condițiile internaționale, scoate în evidență o serie de factori de provocare, risc și amenințare la adresa securității naționale și mondiale, factori asociați crizei financiare globale și recesiunilor economice. O asemenea construcție este realizată de pe poziția analistului de intelligence, potrivit căreia, aprecierea gradului de periculozitate al unei amenințări începe de la valoarea maximă ce se diminuează apoi, pe măsura obținerii de noi informații. Acești factori, repet, asociați crizei, în opinia subsemnatului ar putea fi: - Accentuarea sărăciei, ca urmare a desființării unui număr mare de locuri de muncă, ce va duce la creșterea numărului de oameni care nu se pot alimenta în mod adecvat și la sporirea numărului de îmbolnăviri, mai ales în țările în curs de dezvoltare. Amploarea unor asemenea fenomene vor influența negativ sistemele de securitate socială, care nu vor mai face față; - Fragmentarea politică internă în unele țări, ca urmare a inabilității și eșecului unor politici guvernamentale de estompare sau ieșire din criză. Aceasta ar putea duce la radicalizarea unor forțe politice, ce ar afecta democrația și ar deschide drumul spre autoritarism și dictatură; - Extinderea sărăciei care, estimându-se că va lovi zeci de milioane de oameni, ar putea determina apariția unor miscări sociale extrem de radicale și violente, în fața cărora o parte a puterii politice ar putea fi tentată să impingă puterea administrativă să recurgă la forță; - Reinvierea și extinderea naționalismului extremist, xenofobiei și rasismului pe fondul instabilității sociale și politice interne și externe; - Diminuarea drastică sau, în cel mai fericit caz, limitarea bugetelor destinate securității naționale, alocate dintr-un buget de stat foarte mic, ca urmare a falimentării unui număr mare de firme și a disponibilizărilor masive de angajați. Aceasta situație se va răsfrânge negativ asupra programelor de înzestrare ale structurilor din sistemul securității naționale și chiar asupra menținerii efectivelor acestora, în total dezacord cu planificarea resursei umane potrivit nevoilor de apărare, ordine publică și siguranță națională; - Depășirea pragului critic acceptat de regulile concurenței loiale în lupta acerbă pentru supraviețuirea în piața a firmelor, pe plan intern și extern, care ar stimula inocularea altor reguli dure, de boicot, santaj și chiar apariția și proliferarea unor forme de război informațional, în cele mai neașteptate forme de manifestare, cu scopul ocult de a elimina din piață și a falimenta concurenții; - Discreditarea publică concertată a structurilor specializate în domeniul securității naționale și justiției, de către o parte a media și a formatorilor de opinie, sub falsa învinuire de favorizare socială a personalului ce-l incadrează. Se desconsideră total principiul egalității de șanse de care trebuie să beneficieze acest personal, în condițiile interdicțiilor și frustrărilor impuse de practicarea profesiilor respective, fașă de care societatea este obligată să acorde compensații corespunzătoare; - Scăderea accentuată a încrederii populației în aceste structuri, datorită discreditării menționate mai sus, precum și diminuarea severă a atracției tineretului valoros pentru aceste profesii;


- Extinderea restricțiilor în domeniul cheltuielilor militare și asupra angajamentelor unor state privind sprijinul umanitar internațional sau în cadrul alianțelor politice și politico – militare internaționale. Diminuarea prezenței și eventual retragerea completă a forțelor multinaționale de menținere sau impunere a păcii în zone de conflict, de ajutor în reconstrucția statală, înainte de îndeplinirea misiunilor pentru care s-au angajat, vor determina ieșirea de sub control a acestor zone din punctul de vedere al securității, proliferându-se, la o scară mai mare, violența, crima organizată, criminalitatea politică, comerțul ilegal de arme și echipamente militare de toate tipurile, inclusiv nucleare; - Reamorsarea și accelerarea unor alte conflicte latente de origine inter-etnica sau de natura revendicativă de teritorii, în condițiile instabilității regionale; - Sporirea chiar pe termen scurt a riscurilor de acțiuni teroriste. Se crează premise favorabile pentru producerea de atentate teroriste de mare amploare. Ele pot fi comise cu substanșe chimice, arme biologice și chiar nucleare; -Creșterea vulnerabilității infrastructurilor ce fac obiectul securității energetice, precum și a acțiunilor de piraterie pe mările și oceanele lumii; -Reconsiderarea politicii externe ale unor țări și revenirea lor la poziția de state care finanțează terorismul international; -Creșterea riscului de izbucnire a unor raăboaie civile, ca urmare a posibilelor falimente statale, pe plan mondial, precum și de producere a unor conflicte între state. Constatăm deja politici agresive de înarmare a unor state, ca Iranul și Coreea de Nord, precum și tentative de repoziționare a lor și a altora ca Rusia, China, Pakistanul, India, în ansamblul puterilor militare, îndeosebi nucleare; -Intensificarea acțiunilor de spionaj total – economic, comercial, științific, politic, militar. Ca răspuns, măsurile de contracarare a lor, deși unele aduc prejudicii democrației, drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, sunt amplificate și acceptate numai ca un compromis în folosul securității naționale. Stimat auditoriu, aceste provocări, riscuri și amenințări sunt ipotetice și într-o nota oarecum alarmantă, dar ele sunt posibile. În primul rand, pentru că sunt specifice și asociate unei crize financiare globale și unor recesiuni economice ce au cuprins aproape întreg mapamondul. Apoi, pentru că s-au declanșat în cele mai dezvoltate țări economice și în forme foarte violente. Aceste crize sunt unanim apreciate ca fiind fără precedent și că au creat și vor crea un proces atât de complex în întreaga lume, cum nu a mai fost cunoscut de la caderea comunismului și pana acum. Evoluția lor este imprevizibilă, fiecare zi aducând noi incertitudini care, într-o formă sau alta, obligă serviciile de informații să identifice permanent noi riscuri și amenințări. Într-o formulare poate nu asemănătoare ca formă, dar cu siguranță în conținut, acestea se regăsesc în tabloul menționat mai sus.

Căderea cortinei de fier și groaznicul episod din 11 septembrie 2001 au impus transformări de substanță în maniera de abordare a securității care au și consacrat sintagma de transformare intelligence. Dupa cum este bine știut, aceasta cuprinde domenii cum ar fi: re-analizarea vechilor misiuni și introducerea altora noi, cooperarea între servicii, planificarea și culegerea informatiilor, analiza, diseminarea, pregatirea specialistilor, utilizarea informatiilor, controlul parlamentar asupra serviciilor. Apreciez că și în actualul context de securitate, se impune un nou proces de transformare intelligence. Mă voi opri numai asupra analizei si cooperării, apreciate de mine ca deosebit de importante pentru o nouă arhitectură de securitate. Acest context impune serviciilor o manieră locală de analiză cât și o manieră globală multidisciplinară. Adaptată complexității lumii actuale care nu mai este o ciocnire dinamică de ideologii, religii sau etnii, ci este o lume a ciocnirilor de interese îmbracate în costume diferite, transformarea în analiza de informații înseamnă, în primul rand, identificarea intereselor principalilor actori. Aceasta nu o poate face decat


analiza multisursă și multidisciplinară. De aceea, este necesar ca printre specialiști să se gasească experți în diferite domenii cum ar fi: finanțe, macroeconomie, religie, sociologie, psihologie, microbiologie, s.a. Imposibilitatea acoperirii în intregime a nevoilor de specialiști schimbă conceptual relațiile de lucru între analiștii individuali și grupurile de analiză ale serviciilor. Ştim că în procesul de “outsoursing” oarecum a proliferat și și-a dovedit eficiența exact în domeniul analizei. Aceasta a facut posibilă “privatizarea evaluării”. Sunt firme care oferă azi expertiza în analizarea riscurilor globale. De asemenea s-au realizat și rețele de distribuție a informațiilor deschise sau companii care permit accesul, contra cost, pe net, la analizele și evaluările lor. Dar nevoia de diversificare și mărire a numărului surselor la dispoziție, în contextul actual, poate impinge serviciile guvernamentale în poziția de obiective punctiforme ale unor subtile operațiuni de război informațional. Nu mă refer aici la firme prestigioase în domeniu, precum “Stratfor” si “Jane’s” ori “BICES” si “CRONOS” și altele, la fel de credibile. Vreau doar să subliniez că exploatarea surselor deschise în multitudinea lor, în opinia mea nu mai oferă credibilitatea scontată. În plus, este și un fenomen facil datorită cantității mari de balast în informația analizată. Transformarea intelligence, în condițiile actuale ar recomanda o metodă eficientă de culegere de informații din surse deschise prin utilizarea unor centre naționale din care toate serviciile de informații să-și poata extrage informațiile de care au nevoie. Oricum impunerea unor selecții riguroase a informațiilor din surse deschise poate aduce în discuție și o nouă formă de relație a serviciilor guvernamentale cu companiile private care să ofere credibilitate, loialitate și responsabilități juridice. Simpla relație comercială în piața de prestări servicii trebuie adusă la una din formele ce se încadrează unui gen de parteneriat public privat care să legifereze obligații, drepturi și condiționări reciproce. Așadar, putem spune că procesul de analiză multisursă și multidisciplinară reunește serviciile de intelligence strategic în ansamblul lor, de business intelligence, intelligence competitiv, de managementul cunoștințelor intr-o organizatie s.a., guvernamentale si private contractate, intr-o comunitate pe care o putem numit generic “Comunitate Informativă de Securitate” (CIS). Asemenea gen de analiză a crizei actuale este cerută atât de specificitatea premizelor care generează riscurile și amenințările asociate ei, cât și de necesitatea de a le raporta la contextul internațional actual, creat de celelalte amenințări menționate de Dennis Blair, prezentate mai sus. Indiferent de apartenența structurilor de intelligence, guvernamentale sau private, ele trebuie să-și prezinte o oferta loială, corectă și credibilă în scopul garantării succesului planurilor de ieșire din criză, de stopare și diminuare a efectelor ei, la specificul fiecărei țări. Asadar, astăzi, transformarea intelligence trebuie gandită și în domeniul cooperării între serviciile de informații, mai mult decăt au realizat transformările anterioare. În primul rând, am în vedere constituirea Comunității de Informații. Ea s-a creat, mai devreme sau mai tarziu, aproape în majoritatea țărilor occidentale democrate și a marcat un pas important în instituționalizarea unei funcțiuni necesare care a realizat cooperarea și a eliminat birocrația și tradiționala concurență subiectivă în toate verigile întregului ciclu intel, în unele țări cu accent pe veriga de analiză. Cooperarea a dus la eliminarea sintagmei “need to know” (nevoia de a cunoaște) în relația dintre servicii, care a fost înlocuita cu sintagma “need to share” (nevoia de a împărtăși). Cu mult curaj, trebuie abordate și verigile de coordonare a acțiunilor și în plan operativ, cu mari beneficii în folosirea resurselor umane, a fondurilor financiare și în evitarea interferențelor ce pot aduce prejudicii ireparabile. În al doilea rand, am în vedere includerea companiilor private ce fac obiectul parteneriatului public privat, într-un cadru instituționalizat prin lege, numit mai sus CIS. Criza actuală reclamă mai mult ca oricând o abordare sistemică în binom a problemei


securitate – servicii de informații, în cadrul căreia conceptului de securitate națională i se alatură și conceptul de securitate a intereselor de grup, ale unei colectivități restrânse și ale individului. Acest mod de abordare aduce în discuție cunoașterea riscurilor, provocărilor și amenințărilor în activitatea cotidiană, la adresa existenței și intereselor individului, ca entitate socială, precum și cele la adresa grupurilor de interese legale comune (în domeniul social, al afacerilor, financiar, al mediului, alimentar, sanătății, al transporturilor, ș.a.). Aceasta este motivația pentru care, în plus față de ceea ce pot asigura serviciile guvernamentale, societatea civilă și mediul de afaceri și-au creat propriile organisme neguvernamentale, fundații, servicii de largă informare publică, de consultanță și de asigurare în domeniu care să realizeze securitatea de care au nevoie grupurile și individul. Ca urmare, din acest punct de vedere, asteptările acestora nu sunt îndreptate numai către serviciile specializate ale statului. Asteptările lor sunt atat de particularizate încat, oricât ar fi de dezvoltate și oricâtă disponibilitate ar manifesta, ele nu ar fi capabile să satisfacă nevoile de securitate respective, în sensul celor de mai sus. Aceste asteptări sunt îndreptate, cu prioritate către capitalul privat, căruia îi oferă o mare oportunitate de afaceri. Preluarea calificată de către mediul privat a unor asemenea responsabilități degrevează bugetele serviciilor guvernamentale, de cele mai multe ori limitate. Pe de altă parte, ea este cerută și de necesitatea diminuării dependenței destinului cetățeanului de aceste servicii. În final, mai trebuie menționat că implicarea mediului privat în domeniul securității solicită inalta responsabilitate, competenșp profesională, etica și morala, iar eficiența activității companiilor de profil trebuie să se probeze pe piața liberă, în condiții de concurență loială.

Bibliografie selectivă Mireille Rădoi, “Serviciile de informatii si decizia politică”, Gheorghe Nicolaescu, Vasile Simileanu ,,Managementul sistemelor informaţionale”; Sven Bislev, ‘Globalization, State Transformation, and Public Security’, in International

Political Science Review, Vol. 25, No. 3, July, 2004, p.282 Ian Loader, ‘Thinking Normatively about Private Security’, in Journal of Law and Society,

Vol. 24, No.3, September, 1997, pp.377-378 Deborah Avant, The Market for Force: The Consequence of Privatizing Security,

Cambridge University Press, New York, 2005, p. 9, amintit in Hans Born, Marina Caparini and Eden Cole, ‘Regulating Private Security in Europe: Status and Prospects’, Policy Paper No.20, Geneva Centrul pentru Controlul Democratica al Fortelor Armate (DCAF), Geneva, p.1

‘Private Military Companies: Options for Regulation’, Green Paper, Foreign and Commonwealth Office, UK, 2002, p.9

Michelle Small, Privatization of Security and Military Functions and the Demise of the Modern Nation-State in Africa, Serie Ocazionala de lucrari: Volumul 1, Numarul 2, The African Centre for the Constructive Resolution of Disputes (ACCORD), 2006, pp.14-15


Production and Trade of Goods


Lecturer Mădălina Gabriela ANGHEL, PhD Student “Artifex” University, Bucharest

Abstract This paper analyzes the production and trade of goods during the last two years.

The results of the analyses are presented by using significant tables and charts, to give the reader a better impression of the evolution in the sector.

Key words: goods, services, sales, population, consumption Perioada 2009-2011 a marcat, în termeni generali, scăderea producţiei de bunuri

de consum, bazată şi pe reducerea puterii de cumpărare a populaţiei. Deşi la unele grupe de produse volumul vânzărilor către populaţie a fost, în 2011,

mai mic decât în aceeaşi perioadă a anilor precedenţi, aceasta nu s-a datorat raportului cerere – ofertă ce se manifestă pe piaţa liberă, ci mai degrabă creşterii preţurilor la categoriile de produse respective (de fapt a efectelor crizei).

Dacă, în anul 1990, valoarea totală a acestor servicii a fost de 82,49 milioane lei, în anul 1993 s-a redus la numai 2,5152 milioane lei. După această dată consumul a crescut, iar 2005 a fost un an de vârf datorită generalizării creditului de consum.

Perioada 1994-1996 marchează un uşor avânt, care s-a deteriorat din nou în 1997-1998. În anul 2001, valoarea serviciilor comerciale prestate pentru populaţie era de 3,04 milioane lei (preţurile anului 1998). Este adevărat că anul 1990 a fost unul de avânt, specific de ieşire de sub regimul totalitar, dar decalajul încă existent este enorm de mare. Până în anul 2008 constatăm creşterea valorică a serviciilor prestate pentru populaţie, după care în 2009, 2010 şi mai ales în 2011, acestea se reduc simţitor. În 2012 putem avea de-a face cu o cădere chiar dramatică a valorii serviciilor.

Servicii comerciale prestate în principal pentru populaţie

– milioane RON preţuri comparabile 1990 – Anul 1990 1992 1994 1996 1998 2000 2002 2003 2004 2005 2006 2008 2009 2010 2011 Total 8.244 4.405 3.417 3.620 2.731 3.202 3.637 4.039 4.331 4.710 4.723 4.750 4.630 4.127 4.015

Sursa: Anuarele Statistice ale României, 1996 , 2002 , 2005, 2006, 2007, 2008, 2009, 2010. *Pentru lunile noiembrie şi decembrie, datele sunt estimate.

De asemenea, trebuie avut în vedere şi faptul că ritmurile scăzute de modificare a

vânzărilor au la bază niveluri ce s-au redus anual din 1990 şi până în prezent. Fac excepţie datele comparative care se referă la categorii de mărfuri (produse) care nu au existat pe piaţă la un moment dat, având deci caracter de noutate, sau se aflau în cantităţi mult mai mici decât cererea efectivă pentru astfel de produse.


Pe de altă parte, menţinerea unui raport echilibrat al vânzărilor (consumului) la unele produse este numai aparentă, deoarece, din cauza nivelului redus al veniturilor, s-a manifestat o tendinţă selectivă în aprovizionarea de pe piaţă, în sensul că s-a renunţat la unele produse sau s-a diminuat volumul cumpărărilor, de la nivelul „nevoilor“ la cel al „posibilităţilor“.

Valoarea serviciilor comerciale prestate, în principal, pentru populaţie (milioane lei)

5.514

4.405

2.515

3.4173.865

3.620

2.7382.947

3.2203.419

3.6374.039

43314710472347504630

41274015

2.731

8.244

0

1.000

2.000

3.000

4.000

5.000

6.000

7.000

8.000

9.000

1990

1991

1992

1993

1994

1995

1996

1997

199

8

1999

2000

2001

2002

2003

2004

2005

2006

200

8

2009

2010

2011


În astfel de condiţii, şi volumul vânzărilor de mărfuri cu amănuntul a fost

influenţat de veniturile reale ale populaţiei. Precizez că aceste cifre sunt inferioare ritmurilor înregistrate de inflaţie în aceeaşi

perioadă de timp. Creşterea cifrei de afaceri, realizată la produsele nealimentare, se datorează însă

vânzărilor de produse farmaceutice şi medicale, produse cosmetice şi de toaletă, în timp ce vânzările de mobilă, articole de iluminat, aparate electrice, articole de fierărie şi vopsitorie au scăzut.

În anul 2010, comparativ cu anul 2009, volumul cifrei de afaceri a întreprinderilor cu activitate principală de comerţ cu amănuntul cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor a înregistrat o scădere de 5,3%.

Comercializarea produselor prin intermediul caselor de comenzi sau prin internet, sistem preferat de segmentul de populaţie cu venituri mari şi cu puţin timp la dispoziţie, a înregistrat o creştere de 12,1%.

Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule a crescut cu 3,7%.

Volumul cifrei de afaceri a întreprinderilor cu activitate principală de comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, a înregistrat în anul 2010, o scădere de 6,6% comparativ cu anul 2009.

Serviciile de piaţă prestate populaţiei în anul 2010, comparativ cu anul 2009 au înregistrat o creştere de 13,7%.

Cifra de afaceri pentru comerţul cu ridicata, în termeni nominali, a crescut cu 1,1% comparativ cu anul 2009.


Serviciile de piaţă prestate în special întreprinderilor au înregistrat o cifră de afaceri, în termeni nominali, mai mare cu 3,1% comparativ cu cea înregistrată în anul 2009.

În luna decembrie 2010, volumul cifrei de afaceri a întreprinderilor cu activitate principală de comerţ cu amănuntul cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete a crescut cu 7,2% comparativ cu luna precedentă datorită creşterilor înregistrate la vânzarea produselor alimentare (+21,7%) şi la vânzarea produselor nealimentare (+9,8%). Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule a înregistrat o scădere de 18,0%.

Volumul cifrei de afaceri a întreprinderilor cu activitate principală de comerţ cu ridicata şi cu amănuntul al autovehiculelor şi motocicletelor; întreţinerea şi repararea acestora, a fost mai mic, în luna decembrie 2010, cu 7,7% faţă de nivelul lunii precedente.

Scăderi s-au înregistrat la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (-15,9%), la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (-11,9%), la comerţul cu autovehicule (-3,8%), la întreţinerea şi repararea autovehiculelor (-2,7%).

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei în luna decembrie 2010 a înregistrat o creştere de 0,7% comparativ cu luna precedentă.

La comerţul cu ridicata, în luna decembrie 2010, indicele valoric al cifrei de afaceri a scăzut cu 6,5% faţă de luna precedentă.

În luna decembrie 2010, la serviciile prestate în special întreprinderilor, s-a înregistrat o cifră de afaceri, în termeni nominali, mai mare cu 6,8% comparativ cu luna precedentă.

În anul 2011, cifra de afaceri a societăţilor comerciale cu activitate principală de comerţ cu amănuntul a fost mai mică, în termeni reali, în medie cu 9,3% faţă de 2010. Scăderi în termeni reali s-au înregistrat atât pentru vânzările de mărfuri alimentare, cât şi pentru cele nealimentare. La produsele nealimentare s-au înregistrat scăderi, în special la textile, îmbrăcăminte, încălţăminte şi articole din piele, la mobilă, articole de iluminat, aparate electrice, articole de fierărie şi vopsitorie.

Aşa după cum rezultă din datele publicate de Institutul Naţional de Statistică, volumul total al cifrei de afaceri rezultat din comercializarea, întreţinerea şi repararea autovehiculelor a urmat un curs negativ, influenţat de caracterul sezonier, cu reduceri importante în tot cursul anului.

În anul 2011, agenţii economici cu capital privat au contribuit cu 91,8%, la realizarea volumului cifrei de afaceri totale aferente sectorului de comerţ cu amănuntul (cu excepţia autovehiculelor şi a motocicletelor) şi cu 77,4% la cea a comerţului cu autovehicule şi combustibili.

Tehnologia în domeniul informaticii a permis un larg acces la informarea cetăţenilor, aceasta fiind o trăsătură caracteristică a situaţiei existente. Serviciile informaticii sunt folosite pe scară largă în toate activităţile şi reprezintă un nou stadiu al dezvoltării umane, care conduce spre modul superior de viaţă în cadrul societăţii informatice. Din punct de vedere tehnologic, această explozie care s-a produs în ultimii ani are conexiune cu trei sectoare de activitate, şi anume: tehnologia în domeniul informaticii, tehnologia comunicaţiei şi producţia de soft/hard care să asigure nivelul înalt al comunicării.

Societatea informatică este faza spre care tinde omenirea în prezent, o latură esenţială a existenţei, căreia trebuie să i se acorde atenţie şi care trebuie să fie circumspect pregătită în programul de dezvoltare economică. Dezvoltarea serviciilor informatice repre-zintă o condiţie de seamă a integrării României în structurile euroatlantice.


Această industrie a cunoscut o largă dezvoltare în perioada 1997-2011. În acest interval de timp s-a dezvoltat producţia de computere, s-a îmbunătăţit sistemul de transmitere a datelor şi s-au îmbunătăţit echipamentele de telecomunicaţii. De asemenea, serviciile de software au avut o creştere semnificativă, în perioada 2002-2011 fiind în primele zece luni ale anului 2011 cu 0,3% mai mare decât în perioada similară a anului 2010.

Producţia în cifre absolute în 2010 a fost de peste 2,3 miliarde de euro. Producţia de hard a cunoscut şi ea o dezvoltare sinuoasă. În primul rând, după

1989, a înregistrat un oarecare colaps din cauza sistemului învechit şi a lipsei de tehnologie de vârf. În acest domeniu, după 1990, s-a pus accentul pe dezvoltarea unei producţii de calitate care să asigure un proces eficient de dezvoltare a acestei activităţi. În ţara noastră, mai mult de 50% dintre sistemele hardware utilizate în fabricarea computerelor şi a echipa-mentelor pentru transmisii de înaltă performanţă se realizează în România. Aceasta acoperă circa 55% din piaţa internă, iar cele peste 254 de companii care dispun de certificate pentru acest tip de activitate au produs aproximativ 60.000 de PC-uri fiecare.

Industria de software a marcat, în schimb, o dezvoltare deosebită, în prezent existând un număr însemnat de societăţi comerciale care au activitate de soft declarată.

Numărul de specialişti din România este în continuă creştere atât datorită dezvoltării pieţei interne, cât şi datorită înclinaţiei şi pregătirii tinerilor. Industria de soft a înregistrat o creştere excepţională în primul rând datorită marilor companii care folosesc muncă de înaltă calificare din România, specializată în dezvoltarea soft.

Trebuie să precizăm că numeroşi specialişti din acest domeniu au emigrat şi sunt recunoscuţi în acest domeniu de activitate în o serie de ţări dezvoltate din punct de vedere informatic şi mai ales economic.

Există un segment semnificativ al ocupaţiilor în care forţa de muncă românească oferă specialişti de înaltă calificare care fac faţă activităţilor de cercetare şi implementare a celor mai competitive sisteme şi producţii tehnologice de înaltă complexitate.

Serviciul internet a cunoscut o amploare deosebită în ultimii şase ani, dar cu precădere în perioada 2007-2011. Numărul persoanelor cu acces la internet era în anul 2009 de 3,16 milioane, adică peste 15% din populaţia ţării, înregistrând uşoare creşteri şi în 2010-2011.

Implementarea şi dezvoltarea liniilor electronice dintre organizaţiile guvernamentale şi cetăţeni sau mediul de afaceri constituie, de asemenea, una dintre direcţiile importante în care îşi pune amprenta societatea informatică şi în România.

Acesta este un proiect guvernamental care a fost stabilit în 2001 de Ministerul Român al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei. Obiectivele acestui sistem sunt: găsirea unui loc de muncă virtual pentru cei interesaţi, posibilitatea de a cerceta o serie de aspecte în beneficiul individual şi, mai ales, de utilizare a tehnologiei informaticii în zona cercetării resurselor umane.

În perioada 2001-2011 a fost adoptat un larg cadru legislativ care prevede liberalizarea şi încurajarea dezvoltării societăţii informatice, utilizarea serviciilor care să răspundă mai bine nevoilor populaţiei. În acest domeniu, piaţa serviciilor IT este organizată, iar datele sunt transmise prin serviciile Internet, sistemul electronic şi IT.

În perspectiva dezvoltării acestui gen de servicii, cadrul legislativ adoptat în perioada 2001-2002 s-a referit cu precădere la Legea nr. 445 din 2001 privind semnătura electronică, aceasta fiind una dintre noutăţile care asigură, prin sistemul de transmitere a semnăturii, realizarea de operaţiuni şi de tranzacţii imediat. De asemenea, în anul 2002 a fost adoptată Legea nr. 365, privind comerţul electronic, lege care prevede perspectiva dezvoltării tranzacţiilor comerciale în concordanţă cu legislaţia europeană.


Legea nr. 677 din 2001, privind date referitoare la personal şi mişcarea liberă a datelor, asigură condiţiile specifice, care acordă o înaltă protecţie aspectelor private ale persoanelor în concordanţă cu Directiva europeană nr. 25/46/CE.

La 30 ianuarie 2002 a fost adoptată Ordonanţa nr. 24 privind sistemul de plăţi electronice în sistemul local de taxe şi impozite. În concordanţă cu prevederile acestei ordonanţe, autorităţile publice locale au obligaţia să asigure implementarea sistemului electronic pentru plăţi în numerar pentru taxele locale şi impozite în orice oraş şi municipalitate.

La 24 ianuarie 2002 s-a adoptat Ordonanţa nr. 20 privind utilizarea sistemului electronic pentru realizarea achiziţiilor publice, care, ulterior, la 9 iulie, a fost aprobată prin Legea nr. 468. Ordonanţa şi apoi legea au stabilit principiile şi cadrul general în care să fie utilizate, procesul on-line pentru realizarea achiziţiilor şi a contractelor publice, dar şi pentru reglementarea şi asigurarea transparenţei în domeniul activităţii publice prin utilizarea mijloacelor electronice. Ulterior legislaţia s-a adaptat cerinţelor pieţei şi directivelor Uniunii Europene.

Iată şi în acest domeniu unele dintre realizările şi mai ales tendinţele care se manifestă în economia românească pe linia asigurării de servicii de înaltă calificare atât pentru populaţie, cât şi pentru agenţii economici.


Economică, Bucureşti Anghelache, C-tin (2010). România 2010. Starea economică sub impactul crizei, Editura

Economică, Bucureşti www.insse.ro www.eurostat.eu


Contents and Particularities of the Labor Market

Professor hon. Gheorghe MECU PhD “Artifex” University, Bucharest

Abstract There is a tight correlation between the economic development of a country and the

labor, as production factor. The labor is traded on a specific market, and the lack of labor force is perceived as an obstacle in the path of national economic development.

Key words: labor, population, potential, demand, factor 1. Piaţa muncii Piaţa muncii reprezintă sistemul de relaţii care se stabilesc între deţinătorii de

capital, în calitatea de cumpărători, şi posesorii forţei de muncă, în calitatea de vânzători, prin intermediul pieţei muncii (salariu), al concurenţei libere şi a altor mecanisme specifice care ajustează cererea şi oferta de muncă. În literatura de specialitate, se foloseşte, fie denumirea de piaţă a muncii1 fie cea de piaţă a forţei de muncă2.

Indiferent de denumire, conţinutul economic al conceptului de „piaţă a muncii" (sau „piaţă a forţei de muncă"), exprimă aceeaşi realitate obiectivă şi anume, că factorul de producţie, munca, în economia de piaţă, se asigură prin intermediul pieţei.

În general, piaţa muncii funcţionează după principiile de bază ale pieţei: cererea, oferta, preţul, concurenţa etc., dar, toate acestea se manifestă în funcţie de marfa forţă de muncă, care prin particularităţile sale fiziologice, psihologice, sociale şi morale imprimă anumite particularităţi pieţei muncii3, mai importante sunt: a) pe piaţa muncii nu se negociază întregul potenţial de muncă al naţiunii, ci numai acela care este cerut de factorul de producţie - capital şi este oferit de cei care sunt dispuşi să folosească capacitatea lor de muncă. În legătură cu această particularitate în raport cu celelalte pieţe, trebuie precizat că, în condiţiile actuale, dreptul la muncă este un drept fundamental al omului într-o societate democratică.

De aceea, piaţa muncii are un grad ridicat de rigiditate şi de sensibilitate, condiţionând echilibrul economic şi pe cel social- politic4; b) în raport cu celelalte pieţe, piaţa muncii este mai organizată, mai complexă, agenţii economici nu sunt numai vânzători şi cumpărători. Piaţa muncii se constituie într-un cadru în care se confruntă mai mulţi agenţi economici şi parteneri sociali cum ar fi: salariaţi şi întreprinzători, organizaţii patronale şi sindicatele (ca reprezentanţi ai salariaţilor), statul, fiecare din aceştia cu roluri şi funcţii precise; c) piaţa contemporană a muncii este una contractuală şi participativă, în care negocierea şi contractul de muncă au un rol important în determinarea cererii şi ofertei de muncă.

1 Marin Băbeanu, Marius Băbeanu, Piaţa şi sistemul de pieţei, Fundaţia „Scrisul Românesc", Craiova, Editura AustRom IMPEX SRL, 1998, p. 149; Niţă Dobrotă, op. cit., p. 383. 2 Gh. Creţoiu şi colab., Economie politică, Casa de Editură şi Presă „Şansa" S.R.L., Bucureşti, 1995, p. 395; I. D. Adumitrăcesei, Curs de economie politică, 1944, p. 67. 3 Steliana Perţ, Piaţa muncii în perioada de tranziţie, în Oeconomica, nr. 2/1991, Editura'lRLI,' p. 49-50. 4 Lionel Stoleru, L'echilibre et la Croissance economique, Dunod, Paris, 1969.


Raportul dintre cererea şi oferta de muncă se manifestă în mod specific pe această piaţă, permanent oferta este mai mare decât cererea ceea ce determină existenţa şomajului. Totodată, procesele de ocupare şi utilizare a forţei de muncă sunt ajustate nu numai prin dinamica raportului ofertă - cerere, ci şi cu ajutorul altor mecanisme aflate la îndemâna firmelor, colectivităţilor locale, sau a statului; d) piaţa muncii este influenţată şi de factori extraeconomici, deoarece prin negocierile din cadrul pieţei posesorii forţei de muncă urmează să-şi realizeze atât aspiraţiile profesionale cât şi cele familiale, sociale, politice. Factorii social-politici au o mare însemnătate pe piaţa muncii. De aceea, şi intervenţia statului pe piaţa muncii este mai puternică decât pe celelalte pieţe, deoarece trebuie să asigure realizarea intereselor, a aspiraţiilor posesorilor forţei de muncă, calificarea acestora în vederea folosirii eficiente a resurselor de muncă de către agenţii economici.

Piaţa muncii este un subsistem al economiei de piaţă, care, în procesul de dezvoltare şi funcţionare a economiei naţionale, îndeplineşte importante funcţii de ordin economic, social-economic şi educativ, cum ar fi: a) alocarea judicioasă a resurselor de muncă pe ramuri şi sectoare de activitate, pe profesii şi în teritoriu în concordanţă cu volumul şi structura cererii de forţă de muncă; b) combinarea forţei de muncă cu factorul de producţie - capital, asocierea obiectivă a acestora; c) formarea şi repartizarea veniturilor; d) contribuie la formarea climatului de muncă şi a măsurilor de protecţie socială; e) furnizează informaţii pentru orientarea profesională şi reintegrarea forţei de muncă şi acţionează prin mecanismele sale asupra acestui proces.

În condiţiile actuale se manifestă tendinţa de segmentare a pieţei muncii în ţările dezvoltate economic. Se distinge, o piaţă primară, care include angajările în întreprinderi mari unde salariile sunt ridicate, iar condiţiile de muncă bune şi o piaţă secundară, cu salarii mici, instabile şi discriminatorii. „Segmentarea pieţei muncii este rezultatul unui proces istoric de segmentare a procesului de producţie atât în interiorul întreprinderilor..., cât şi între acestea"5 .

Astăzi piaţa muncii are un conţinut nou, cererea şi oferta, ca principalele structuri, nu se mai coboară direct la indivizi, ci la nivel de grupuri mari sociale - unităţi economice şi colective cu personal specializat. Există un grad mai bun de organizare şi capacitate sporită de negociere asupra condiţiilor şi raporturilor de muncă, au fost create noi structuri ce apără interesele părţilor - sindicatele şi patronatul (statul). În aceste condiţii, sub aspect juridic, omul a căpătat puterea de a dispune liber asupra forţei sale de muncă. Cererea şi oferta din structuri ostile tind să devină cooperante, să poarte un dialog, să acţioneze mai profund, ocupându-se şi de detalii cum ar fi: condiţii de ocupare, securitate, igienă, formare şi perfecţionare profesională, sporuri de salarii etc.

În România, procesul complex de formare a pieţei muncii se află în curs de derulare, fiind influenţat de numeroşi factori, care, de multe ori, au mari dificultăţi. Formarea şi funcţionarea pieţei muncii este un proces complex şi dificil, care cuprinde mai multe procese cum ar fi: privatizarea sau diversificarea formelor de proprietate; sporirea gradului de libertate a agenţilor economici; crearea cadrului organizatoric, instituţional şi legislativ pentru funcţionarea acestei pieţe; promovarea unor forme şi mecanisme bazate pe pârghii economice etc.

5 F. Pavelescu, Spre o segmentare a pieţei forţei de muncă?, Tribuna Economică, nr. 46/1990,. p. 24; Magdalena Ghişoiu, Şomajul: cauze şi remedii, Tribuna Economică, nr. 8/1999, p. 69.


2. Cererea şi oferta de muncă Categoriile esenţiale ale pieţei muncii sunt: cererea şi oferta de muncă, salariul sau

preţul muncii. Cererea de muncă reprezintă necesarul de forţă de muncă salariată, existent la un

moment dat, determinat de locurile de muncă disponibile, la nivelul fiecărei unităţi economice sau firme, al fiecărei ramuri de activitate sau pe ansamblul economiei naţionale. Ea cuprinde ansamblul relaţiilor, raporturilor şi conexiunilor privind volumul şi structura forţei de muncă pe profesii şi niveluri de calificare, atât pentru fiecare componentă a economiei naţionale cât şi pe ansamblul ei. Cererea de muncă nu se identifică cu necesarul total de muncă; ea constituie numai o parte a acesteia care se satisface prin intermediul angajărilor şi salarizării. Ca urmare, în cererea de muncă nu se includ activităţile realizate de către femeile de profesie casnică, de către studenţi, militari în termen sau de alţi nesalariaţi. Aşadar, cererea de forţă de muncă este forma principală de concretizare a nevoii de forţă de muncă şi se exprimă prin intermediul numărului de locuri de muncă.

Strategia în domeniul necesarului de forţă de muncă este deosebit de complexă, incluzând un ansamblu de componente, inseparabile unele de altele, cum ar fi: a) determinarea necesarului de forţă de muncă, în toată amploarea şi mobilitatea sa, pe ansamblul ţării, pe sectoare, ramuri şi subramuri mergând până la nivelul agenţilor economici (întreprinderea, firma); b) stabilirea întregului sistem de învăţământ, a mijloacelor, căilor şi formelor adecvate de instruire profesională, de ridicare a calificării; c) conceperea unor criterii şi reglementări juridice care să asigure o ocupare cât mai deplină şi o utilizare cât mai raţională a resurselor de muncă; d) stabilirea unui sistem de stimulente materiale pentru salariaţi, în vederea valorificării cu randament maxim a potenţialului de muncă existent.

În consecinţă, necesarul (optim) de forţă de muncă la nivelul economiei naţionale este reprezentat de totalitatea capacităţii de muncă solicitată la un moment dat, într-o anumită cantitate, structură profesională şi la un anumit nivel de calificare, care, în condiţiile existente de înzestrare tehnică, de organizare a producţiei şi a muncii, durată a zilei de muncă, productivitate, să acopere cât mai deplin nevoia de muncă şi obţinerea unui efect maxim util. Un asemenea proces solicită, mai ales din partea agenţilor economici, un efort deosebit, de corelare, de armonizare a necesităţilor cu interesele economice la toate nivelurile economiei, inclusiv la nivelul firmelor, întreprinderilor.

Activitatea social-economică neîntreruptă atrage după sine reproducerea, tot atât de continuu, a necesarului de forţă de muncă şi ca volum şi ca structură profesională şi grad de calificare adecvată. Aşa cum în procesul de ansamblu al reproducţiei consumul creează imboldul producţiei, tot aşa şi consumul continuu de resurse de muncă cerut de producţia socială reproduce de fiecare dată nevoia de forţă de muncă, diferită şi ea de la o perioadă la alta.

Ca manifestare a nevoilor de forţă de muncă, cererea face legătura dintre acestea şi consumul efectiv. În consecinţă, cererea de forţă de muncă apare ca o expresie a consumului ei. Întrucât precede, în mod firesc, momentul consumului, cererea de forţă de muncă trebuie înţeleasă ca un consum potenţial. Această legătură, a cererii cu consumul explică utilizarea, în literatura de specialitate, ca şi în practica economică, a categoriei „cerere de forţă de muncă".

Cererea de forţă de muncă prezintă nu numai o complexitate deosebită, dar şi o pronunţată elasticitate, ea modificându-se în cadrul intern şi instituţional, ca volum, structură de calitate.


Elasticitatea cererii are loc ca urmare a acţiunii unor numeroşi factori de altă natură decât strict economică: demografiei, psihologiei, sociologiei. Din acest ansamblu de factori reţinem: volumul producţiei care acţionează direct proporţional cu productivitatea muncii. Pentru economia unei ţări, cererea de forţă de muncă este o rezultantă a intensităţii cu care se manifestă cei doi factori. În funcţie de aceşti factori, cererea de muncă (N) se poate calcula ca raport între producţie (Q) şi productivitatea muncii (W).

Deci: N = Q/W. De asemenea, trebuie reţinut costul forţei de muncă a cărui expresie o reprezintă salariul. Mişcarea salariului în sus sau în jos determină modificări sensibile în evoluţia necesarului de forţă de muncă.

Suportul cererii de muncă îl constituie activitatea economică, a cărei dezvoltare determină dinamica necesarului de forţă de muncă (lucrători).

În ţara noastră, cererea de forţă de muncă a cunoscut o creştere continuă, pe măsura înfăptuirii industrializării, intensitatea acestei creşteri cunoscând variaţii sensibile de la o perioadă la alta. În perioada scursă după anul 1989 cererea de forţă de muncă s-a compromis drastic. Pe fondul general al degradării ocupării, unele sectoare de activitate creează locuri de muncă, în timp ce altele pierd. Astfel, industria prelucrătoare, construcţiile, hotelurile şi restaurantele, transporturile, sănătatea îşi reduc ocuparea. În acelaşi timp, populaţia ocupată în agricultură, tranzacţii imobiliare, administraţia publică, activităţile financiar-bancare, comerţ etc., îşi sporesc ocuparea forţei de muncă.

Oferta de muncă îşi are sursa în populaţie, reprezentând totalitatea muncii pe care o poate efectua populaţia aptă de muncă ce doreşte să se angajeze la un moment dat. Oferta de muncă înseamnă cerere de locuri de muncă, în condiţii de salarizare. Determinarea strictă a ofertei de muncă ia în considerare nu toată populaţia aptă de muncă, ci numai acea parte a ei dornică de a se angaja ca salariată, la care se adaugă sau din care se scade soldul migraţiei externe a persoanelor apte de muncă din perioada respectivă. Oferta de muncă nu se identifică cu populaţia aptă de muncă; ea nu include femei casnice, militarii în termen şi alte persoane care desfăşoară activităţi nesalariale. Aşadar, pornind de la populaţia totală a unei economii naţionale, se poate delimita, în funcţie de participarea la activitatea economico-socială, mai multe categorii: a) populaţia cu vârstă legală de muncă; b) populaţia disponibilă de muncă sau aptă de muncă - baza surselor forţei de muncă; c) populaţia activă angajată în procesul formării şi în cel al reproducţiei; d) populaţia inactivă.

În România, populaţia înregistrează o tendinţă de scădere a ritmului de creştere datorită, pe de o parte, reducerii natalităţii, iar pe de altă parte, soldului migratoriu negativ. De asemenea, are loc tendinţa de îmbătrânire demografică şi implicit presiunea exercitată de populaţia bătrână asupra celei tinere creşte.

Cererea şi oferta de muncă reprezintă categorii specifice cu conţinut care le este propice. Astfel: a) pe termen scurt cererea de muncă este practic invariabilă; b) oferta de muncă se constituie într-un timp îndelungat; c) posesorii forţei de muncă posedă o mobilitate relativ redusă; oferta de muncă, de asemenea, depinde de anumite aspecte extraeconomice; d) oferta de muncă are un caracter rigid şi este eminamente perisabilă; e) oferta de muncă nu se formează în exclusivitate pe principiile economiei de piaţă; f) cererea şi oferta de muncă nu sunt omogene şi se compun din segmente sau grupuri neconcurenţiale sau mai puţin concurenţiale, care nu se pot substitui reciproc sau doar în limite reduse. Cererea şi oferta de muncă sunt influenţate de salariu; creşterea acestuia stimulează interesul pentru angajare şi deci, mărimea ofertei de muncă; cererea de muncă, însă, se află în raport invers proporţional faţă de salariu, în sensul că sporirea salariilor, însemnând scumpirea locurilor de muncă, determină agenţii economici să-şi reducă angajările de noi


salariaţi şi să adopte o altă modalitate de combinare a factorilor, mai puţin costisitoare. Echilibrul dinamic dintre cererea şi oferta de muncă influenţează favorabil piaţa capitalului, realizarea investiţiilor, piaţa bunurilor materiale şi serviciilor, funcţionarea echilibrată a economiei naţionale.

Bibliografie selectivă Virgil Madgearu, Curs de economie politică, 1944, p. 67. Marin Băbeanu, Marius Băbeanu, Piaţa şi sistemul de pieţei, Fundaţia „Scrisul Românesc",

Craiova, Editura AustRom IMPEX SRL, 1998, p. 149; Niţă Dobrotă, op. cit., p. 383. Gh. Creţoiu şi colab., Economie politică, Casa de Editură şi Presă „Şansa" S.R.L.,

Bucureşti, 1995, p. 395; I. D. Adumitrăcesei, Curs de economie politică, 1944, p. 67.


Labor Market in Conditions of Perfect Competition

Lecturer Dragoş Gabriel MECU PhD “Artifex” University, Bucharest

Abstract Labor market, as any market, is driven by competition, as a component of its

structure. The creative and innovative capaticies and competences of people enter into trial, and they will be encouraged to seek better professional training, to develop their talent and skills, to promote innovation. Competition selects and orders the values and competencies, leading to further progress.

Key words: competition, mobility, homogenity, structure, qualification În economiile dinamice, în cadrul cărora se produc restructurări permanente ale

activităţii, rigiditatea pieţei muncii contribuie, în cea mai mare parte, la apariţia şomajului, deoarece nu oferă cadrul necesar al întâlnirii cererii cu oferta de muncă. Se conturează mai mulţi factori care nu permit o mai mare flexibilitate a pieţei muncii, cum ar fi: a) existenţa unor structuri de tip monopol sau monopson pe piaţa muncii; b) segmentarea foarte puternică, pe profesii şi calificări, uneori foarte înguste, care afectează concurenţa şi nu permite substituirea; c) rata prea înaltă de sindicalizare a lucrătorilor; d) stabilirea salariului minim pe economie sau branşe uneori peste posibilităţile financiare ale firmelor mici; e) acordarea unor competenţe prea mari sindicatelor în cadrul negocierilor colective; f) absenţa unor structuri care să permită recalificarea forţei de muncă în funcţie de cerinţele pieţei, în continuă schimbare; g) lipsa de informaţii cu privire la locurile de muncă disponibile şi nivelul salariului acordat; h) inelasticitatea muncii în raport cu salariul.

Studiul pieţei muncii în condiţiile concurenţei perfecte are mai mult importanţă teoretică, acest tip de piaţă nu are corespondent în realitate. Importanţa sa constă, mai ales, în crearea unui cadru preferenţial necesar abordării tipului imperfect al pieţei muncii. Mecanismul pieţei muncii perfect concurenţială presupune îndeplinirea concomitentă a cel puţin următoarelor condiţii:

1) existenţa unui număr suficient de mare de cumpărători de servicii de forţă de muncă, dar şi de ofertanţi de astfel de servicii, fiecare având o putere neglijabilă în raport cu ansamblul pieţei în determinarea salariului;

2) munca este omogenă, posesorii forţei de muncă sunt la fel de calificaţi, lucrează în aceleaşi condiţii şi au, în consecinţă, aceeaşi productivitate;

3) mobilitatea perfectă a muncii, nu există nici un fel de restricţii instituţionale sau legislative în circulaţia forţei de muncă între diferite activităţi. În condiţiile în care au loc restructurări ale activităţii economice, creşterea producţiei în unele ramuri, concomitent cu scăderea acestuia în altele, nu va determina în mod automat reducerea ratei şomajului. Echilibrarea pieţei muncii, în acest context, trebuie să fie susţinută tot mai mult de măsuri care să încurajeze mobilitatea profesională şi geografică a forţei de muncă. Dintre aceste măsuri, cele mai importante sunt: reducerea ponderii vechimii în muncă în cadrul salariului; acordarea unor facilităţi celor care îşi schimbă locul de muncă; instituirea unor ajutoare băneşti pentru cumpărarea locuinţelor pentru cei care se mută în altă localitate în


scopul angajării; constituirea unui Departament în cadrul Oficiilor de muncă pentru asigurarea informaţiilor legate de locurile de muncă disponibile din toată ţara; elaborarea unor reglementări legislative care să permită un nou tip de închiriere a locuinţelor; reducerea taxelor de timbru şi desfiinţarea monopolului în domeniul ofertei imobiliare; reducerea decalajelor dintre pensiile celor care au o vechime neîntreruptă în aceeaşi unitate şi a celor care şi-au schimbat locul de muncă; acordarea unor facilităţi salariaţilor care îşi schimbă locul de muncă; creşterea indemnizaţiilor de şomaj pentru cei care urmează un curs de calificare; impozitarea indemnizaţiilor de şomaj; centralizarea procesului de recalificare a forţei de muncă pentru a mări eficienţa şi numărul celor care beneficiază de acesta; elaborarea unor programe naţionale menite să asigure reconversia forţei de muncă către sectoarele cu o cerere în creştere. De regulă, aceste măsuri sunt integrate în programe complexe.

Studiul pieţei muncii perfect concurenţială, considerând cele trei condiţii îndeplinite, începe cu cererea de muncă, care, poate fi privită atât la nivelul firmei cât şi la nivelul pieţei. Pentru început, vom raţiona pe exemplul unei firme reprezentative al cărui obiectiv îl constituie maximizarea profitului. Tehnologia este considerată dată, ceea ce înseamnă că analiza se va efectua pe termen scurt. În condiţiile date de producţie, cu cât mai multă forţă de muncă este angajată cu atât producţia firmei este mai mare. Conceptul care stă la baza cererii de muncă îl reprezintă produsul fizic marginal al resursei-muncă, care, surprinde aportul fiecărui lucrător suplimentar la producţia firmei.

Fiecare lucrător suplimentar contribuie, cel puţin până la un anumit punct, la creşterea producţiei. Această contribuţie scade pe măsura angajărilor suplimentare, chiar dacă într-o primă fază ar putea marca o tendinţă ascendentă. Această evoluţie confirmă legea randamentelor descrescânde. Este evident că o creştere excesivă a utilizării forţei de muncă, conduce în ultimă instanţă la valori chiar negative ale productivităţii marginale a muncii. Deoarece producătorul este considerat raţional aceste valori sunt ignorate. Dacă producţia va spori, în urma creşterii cu o unitate de muncă, cu produsul fizic marginal, încasările firmei vor creşte cu valoarea producţiei fizice marginale. Evoluţia valorii produsului fizic marginal respectă dinamica produsului fizic marginal.

De obicei, conceptul de valoare a produsului marginal este asociat pieţei cu concurenţă perfectă unde firmele se confruntă cu o cerere perfect elastică. Ele preiau preţul pieţei fără a-l putea influenţa chiar dacă producţia lor variază considerabil. În cazul firmelor imperfect concurenţiale, confruntate cu o cerere descrescătoare se foloseşte un concept similar valorii produsului marginal şi anume venitul marginal pe seama forţei de muncă, egal cu produsul dintre venitul marginal şi produsul fizic marginal. Venitul marginal reprezintă suplimentul de încasare obţinut în urma vânzării unei unităţi suplimentare de produs. Cum venitul marginal este egal cu preţul în condiţii de concurenţă perfectă, conceptul de venit marginal pe seama forţei de muncă poate fi folosit pentru orice tip de firmă.

O firmă care îşi propune maximizarea profitului va trebui să dimensioneze cantitatea utilizată dintr-o sursă, inclusiv munca, până acolo unde preţul resursei egalează valoarea produsului marginal. Decizia optimă a firmei în cazul resursei muncă se va baza pe comparaţia dintre venitul marginal al muncii şi costul marginal ocazionat de plata unei unităţi suplimentare de muncă reprezentată de salariul nominal exprimat în termeni monetari. Atâta timp cât valoarea produsului marginal este superioară salariului, întreprinzătorul va decide utilizarea unităţii suplimentare de muncă. Pe măsură ce se realizează angajări suplimentare, valoarea produsului marginal are tendinţa fermă de scădere. Când sporul de profit devine nul, ceea ce se petrece atunci când valoarea produsului marginal egalează salariul, întreprinzătorul va stopa angajarea de forţă de


muncă. Dincolo de acest punct, profitul se va diminua. În mod echivalent firma va angaja forţă de muncă până acolo unde produsul fizic marginal va fi egal cu salariul real, care, reprezintă salariul nominal ajustat cu nivelul preţurilor. El este o expresie a puterii de cumpărare a salariului plătit de întreprinzător, măsurată în termenii bunurilor şi serviciilor posibile de achiziţionat de pe piaţă.

Pentru exemplificarea determinării cererii de muncă vom face apel la datele din tabelul următor.

Echilibrul dintre valoarea produsului marginal şi costul marginal al muncii Nr. de Producţia Produsul Preţ Valoarea Costul lucrători realizată fizic unitar produsului marginal

(unităţi marginal marginal al de (5=3x4) muncii produs)

0 0 - 50 - -

1 50 50 50 2500 1000

2 90 40 50 2000 1000

3 120 30 50 1500 1000

4 140 20 50 1000 1000 5 150 10 50 500 1000

Din analiza datelor rezultă că angajarea unui lucrător suplimentar se soldează cu

o creştere din ce în ce mai lentă a producţiei, dar şi a veniturilor firmei. Salariul este constant, indiferent de nivelul angajării, fiind determinat de piaţă prin interacţiunea dintre cererea şi oferta totală de muncă. Ultimul lucrător angajat, în condiţii de rentabilitate, este cel de-al patrulea. Dacă întreprinzătorul s-ar opri înaintea acestui punct, el ar sacrifica, în mod nejustificat, profit. Dacă ar opta şi pentru angajarea celui de-al cincilea lucrător, el şi-ar vedea profiturile diminuate, cu diferenţa dintre valoarea produsului marginal (500) şi costul marginal al muncii (1000), considerând că firma ar face faţă doar costurilor salariale.

Cererea de muncă la nivelul firmei se poate modifica sub influenţa concomitentă sau separată a doi factori: preţul produsului şi produsul fizic marginal. Vom analiza pe fiecare din aceşti factori presupunând de fiecare dată pe celălalt constant. Dacă preţul produsului va spori (să presupunem că se dublează), firma poate angaja şi pe cel de al cincilea muncitor. Invers, scăderea preţului va reduce cererea de muncă. Cererea de muncă reprezintă o cerere derivată. Munca este astfel solicitată datorită utilităţii ei pentru producerea altor bunuri şi servicii şi nu ca muncă în sine. Într-o situaţie similară se află şi cererea celorlalţi factori de producţie. Produsul fizic marginal, în mod normal, cel puţin pe termen lung, marchează o tendinţă ascendentă datorită ameliorării cantitative şi calitative a factorilor de producţie: reducerea şi instruirea forţei de muncă, creşterea cantităţii de capital, îmbunătăţirea tehnologiei. Perfecţionarea tehnologiei poate determina variaţia în ambele sensuri ale cererii de muncă. Pe termen scurt aceasta se poate traduce printr-o eventuală reducere a cererii de muncă, însă pe termen lung cererea de muncă înregistrează o creştere. Ameliorarea tehnologiei se însoţeşte, de regulă, şi de creşterea gradului de instruire şi calificare a forţei de muncă.


Oferta de muncă reprezintă cealaltă componentă a pieţei muncii. Similar ofertei de produse, oferta de muncă reprezintă relaţia pozitivă între preţul muncii (salariul) şi cantitatea de muncă oferită. Aceasta înseamnă că scopul salariului se însoţeşte de creşterea ofertei de muncă. Şi reciproc, dacă salariul scade, oferta de muncă se reduce în consecinţă. Oferta de muncă poate fi privită la nivelul lucrătorului individual şi la nivelul pieţei.

Studiul ofertei individuale face ca relaţia salariu - ofertă de muncă să aibă un aspect particular, fapt ce presupune apelul la teoria alegerilor consumatorului individual. Consumatorul dispune de un „buget" de timp, posibil de alocat între două „bunuri": timp liber şi timp pentru muncă. Creşterea timpului liber reduce timpul alocat muncii. Aceasta din urmă conduce la obţinerea unui salariu care se poate converti în bunuri şi servicii. Creşterea salariului determină şi creşterea timpului pentru muncă, sporeşte cantitatea de bunuri şi servicii ce se poate achiziţiona de pe piaţă. În schimb timpul liber se reduce. Dacă timpul liber creşte, atunci se renunţă la o cantitate de bunuri şi servicii, cu atât mai mare cu cât salariul (orar) ar fi mai mare. Costul de oportunitate al timpului liber (pentru odihnă, relaxare etc.) îl reprezintă, în consecinţă, sacrificiul consumului de bunuri şi servicii. Pe măsura creşterii salariului, decizia de alocare a timpului între cel pentru muncă şi cel liber este afectată de două efecte: cel de substituţie şi cel de venit. Efectul de substituţie se explică prin aceea că odată cu creşterea salariului, creşte şi costul de oportunitate al timpului liber, ceea ce reprezintă un stimulent pentru consumatorul raţional de a „cumpăra" mai mult timp liber. Astfel, individul va substitui prin muncă timpul liber, când preţul celui din urmă creşte. Efectul de venit tinde să reducă numărul de ore lucrate. Când salariul creşte şi deci şi venitul, considerând preţurile bunurilor şi serviciilor neschimbate, veniturile reale sporesc. Indivizii tind să consume mai mult din bunurile normale şi mai puţin din cele inferioare. Timpul liber este un bun normal.

Efectul de substituţie determină creşterea ofertei de muncă pe măsură ce salariul creşte. Efectul de venit conduce la reducerea cantităţii de muncă oferită când salariul creşte. În mod normal efectul de venit succede celui de substituţie.

În cazul ofertei de muncă la nivelul pieţei, un nivel ridicat al salariului pentru care orice individ se comportă conform demonstraţiei anterioare, este de natură a atrage în ramura respectivă lucrători din celelalte domenii de activitate, tentaţi de perspectiva unui salariu superior.

Echilibrul pieţei muncii cu concurenţă perfectă se realizează în punctul de intersecţie dintre curba cererii şi ofertei de muncă, care, determină concomitent salariul de echilibru şi ocuparea de echilibru. Pe o piaţă perfect concurenţială, salariul, ca preţ al muncii, se determină în mod similar preţurilor bunurilor şi serviciilor. Salariul de echilibru se impune fiecărui participant de pe piaţa muncii. Dacă salariul se situează sub nivelul celui de echilibru, cererea de muncă excede oferta de muncă. În această situaţie există penurie de forţă de muncă. Firmele incapabile să găsească forţă de muncă de care au nevoie vor fi dispuse la creşterea salariului, ceea ce va conduce salariul spre nivelul său de echilibru. Dacă salariul se situează la un nivel superior celui de echilibru, oferta de muncă depăşeşte cererea de muncă. Apare un surplus de forţă de muncă în raport cu cererea de muncă, situaţie de dezechilibru a pieţei muncii cunoscută sub numele de şomaj. Această situaţie este mai frecvent întâlnită faţă de cea a penuriei de forţă de muncă. Unii oameni se vor afla în căutare de lucru, iar în cazul în care nu vor găsi locuri de muncă disponibile vor accepta un salariu mai redus. Aceasta va exercita o presiune în jos a salariului până la atingerea nivelului său de echilibru. Pe o piaţă perfect concurenţială, surplusul temporar de forţă de muncă determină reducerea salariului, în timp ce criza forţei de muncă determină creşterea acestuia. De fiecare dată prin ajustări repetate se ajunge la


echilibru. Modificările cererii şi ofertei de muncă la nivelul pieţei vor determina schimbări ale salariului şi ocupării în mod similar variaţiilor cererii şi ofertei pe piaţa bunurilor.

Bibliografie selectivă Steliana Perţ, Piaţa muncii în perioada de tranziţie, în Oeconomica, nr. 2/1991,

Editura'lRLI,' p. 49-50. Lionel Stoleru, L'echilibre et la Croissance economique, Dunod, Paris, 1969. F. Pavelescu, Spre o segmentare a pieţei forţei de muncă?, Tribuna Economică, nr.

46/1990,. p. 24; Magdalena Ghişoiu, Şomajul: cauze şi remedii, Tribuna Economică, nr. 8/1999, p. 69.


Role of Currency in the Economy

Professor Alina BĂRBULESCU PhD

Abstract The object of transactions on the currency market is currency itself. The link with

the other markets is obvious, because money are used to represent incomes, that is the demand and the consumption. Investments and function of the capital market is also explained by the money. Money, monetary amounts and the banking system are the necessary conditions for the function of the monetary market.

Key words: transaction, society, currency, value, form, recognition În viaţa economică nu există nici o deosebire între noţiunile: bani şi monedă.

Numai în teorie se face distincţie între aceste noţiuni. Banii sunt marfa mărfurilor, o marfă mijloc general de plată recunoscut, acceptat şi folosit de toată lumea, indiferent că a luat forma unui produs, ca în epoci mai vechi, fie că a circulat ca monedă bătută din diferite metale sau ca monedă de hârtie. Moneda este un ban cu valoare intrinsecă (exemplu, banul confecţionat din aur, argint etc.), pe când banul nu are valoare intrinsecă. Monezile metalice au apărut primele pentru că ele puteau fi bătute uşor în subdiviziuni care să uşureze schimbul şi în raport de metalul din care erau confecţionate (fier, cupru, bronz, argint, aur) aveau ele însele o valoare proprie, intrinsecă, cu care să se poată măsura valoarea la preţul pieţei pe care circulau. Monedele au avut întotdeauna nu numai o formă standard, ci şi o valoare intrinsecă, pentru că ele se puteau folosi prin topire, la producerea altor mărfuri (în cazul aurului, se puteau confecţiona podoabe de aur etc.). Moneda reprezintă, deci, instituţia iar banul este forma concretă a monedei. Spre deosebire de bani, moneda nu este un termen generic, ci se referă la un anumit fel de bani, şi anume la piesele metalice cu valoare proprie. Aşadar, moneda este o piesă de metal (aur, argint etc.) care se prezintă, în general sub forma unui disc plat şi serveşte ca mijloc de circulaţie, de plată şi eventual de tezaurizare. Moneda este un semn de garantare a puterii de cumpărare, la purtător, emis de către stat, având caracter impersonal şi valoare reală variabilă şi a cărui funcţionare se bazează pe încredere. În condiţiile actuale, termenul de monedă a fost extins în vorbirea curentă pentru denumirea şi a altor sume băneşti precum bancnotele pentru banii de cont care nu au o existenţă materială. În acest mod noţiunea de bani este circumscrisă noţiunii de monedă.

Cu toate acestea, având în vedere aspectele de esenţă, legate îndeosebi de funcţiile şi rolul în economie atât ale monedei cât şi ale banilor ca noţiune generică, fenomenul bani (care reprezintă fenomenul valorii în general) este echivalent cu reprezentarea acestui fenomen şi anume, moneda. Precizând această echivalenţă (de esenţă şi nu de formă), şi pentru ca această dihotomie monetară să nu dăuneze înţelegerii unor fenomene şi procese importante, se atribuie banilor şi monedei acelaşi înţeles.

Banii au apărut pe o anumită treaptă de dezvoltare a societăţii omeneşti, ca instrument creat de om, impus de necesitatea efectuării schimbului de mărfuri. Apariţia banilor este legată de trecerea de la efectuarea unor schimburi accidentale de mărfuri la schimburi dezvoltate cu caracter permanent. Până la apariţia monedelor şi chiar în paralel cu ele, s-au folosit ca bani unităţi de măsură a mărfurilor, diferite produse. În evoluţia istorică a banilor se disting următoarele etape (perioade):


1. Etapa banilor-marfă unde schimbul se efectua direct, marfă contra marfă, şi purta numele de troc. Bani puteau fi orice marfă (vite, sare, tutun, piei de animale, scoici etc.), care aveau o utilitate intrinsecă, în afara funcţiei lor de mijlocitor al schimburilor. Pe măsura dezvoltării schimbului de măr-furi, funcţia de instrument general al schimbului a revenit în exclusivitate metalelor preţioase (aur, argint) datorită proprietăţilor lor deosebite: omogenitate, divizibilitate, valoare mare într-un volum mic, inalterabilitate, valoare stabilă datorită rarităţii acestora, standardizabile. Aceste proprietăţi au făcut ca aurul că corespundă cel mai bine ca material pentru forma bani.

2. Etapa banilor-monedă unde aurul şi alte metale preţioase sunt instituţionalizate ca monedă prin baterea lor (emisia de monedă) de către autoritatea publică, care, putea fi statul sau altă instituţie monetară. La început, aurul-bani a circulat sub formă de lingouri. Pentru efectuarea schimbului trebuiau verificate de fiecare dată calitatea şi greutatea metalului (care putea fi falsificat). Pentru înlăturarea acestor dificultăţi tehnice, marii comercianţi au început să marcheze lingourile lor, prin aceasta, se certifica calitatea şi greutatea lor în aur. Mai târziu, în secolele VII -VI î.Hr., obligaţia de a garanta calitatea şi greutatea aurului - bani şi-a asumat-o statul, care trece la baterea monedei (provine de la cuvântul italian moneta). Timp de circa două milenii şi jumătate, până în secolul al XVII-lea, banii au existat, în principal, sub formă de monede de aur şi argint. În procesul circulaţiei banilor, a avut loc separarea valorii nominale a monedei de conţinutul ei în aur, moneda ajunge să nu mai aibă conţinutul în aur înscris pe ea; funcţia de mijloc de circulaţie a început să fie îndeplinită de monede care nu aveau valoare intrinsecă.

3. Etapa banilor-hârtie cunoscută şi sub denumirea banilor fiduciari (bazaţi exclusiv pe încredere). Pe măsura dezvoltării economiei şi comerţului, monedele metalice, îndeosebi cele de aur, au devenit insuficiente şi a apărut nevoia de a fi înlocuite cu altfel de bani. Totodată, prin circulaţie, monedele de metal preţios se uzau şi îşi pierdeau din greutate, ajungându-se, astfel, ca monede cu acelaşi nume şi adică după un anumit timp valori specifice (în funcţie de gradul lor de uzură). Aceasta a determinat autorităţile monetare să bată monede din alte metale (nepreţioase), noile monede devenind simboluri sau semne ale valorii. Acest proces a constituit pasul hotărâtor către apariţia banilor de hârtie (bancnote, bilete de bancă) care au intrat în circulaţie alături de monedele metalice. Banii de hârtie nu au valoare intrinsecă, valoarea rezultă doar din semnul valoric imprimat pe ei. Evoluţia circulaţiei băneşti a demonstrat că aceste monede (bani) pot îndeplini funcţia de mijloc de circulaţie, pentru că banii au o existenţă trecătoare, staţionând pentru puţin timp fie în mâna cumpărătorului, fie în mâna vânzătorului (de fapt vânzătorul devine cumpărător). În acest fel, banii care nu au valoare deplină înlocuiesc cantitatea de aur necesară circulaţiei. În aceste condiţii, monedele au devenit semne ale valorii, bani fără valoare intrinsecă3S. Astăzi nu există decât bani de hârtie şi bani metalici (altele decât aurul). Banii de hârtie (hârtia-monedă) sunt lipsiţi de valoare; în expresia lor de semne ale valorii, existenţa acestor monede este garantată prin lege, sunt investite de stat cu un curs obligatoriu.

În mod practic, banii de hârtie sunt bucăţi de hârtie emise de autorităţile monetare, într-o formă tipizată, fără acoperire în aur, argint sau alte valori, pe care se află o cifră ce indică valoarea lor nominală. Banii de hârtie nu reflectă valoarea lor (ca material) sau a aurului, ci semnifică doar valoarea bunurilor şi serviciilor ce pot fi procurate cu ajutorul lor. În prezent, valoarea banilor este reprezentată prin puterea lor de cumpărare (cantitatea de bunuri şi servicii ce pot fi procurate cu o unitate monetară, într-o perioadă de timp).


Etalonul aur-devize a fost înlocuit cu aşa-zisul etalon- putere de cumpărare. Emisiunea monedei semn se bazează tot mai mult pe producţia de bunuri destinate schimbului, faţă de care se află în dependenţă directă. Crearea monedei-semn rămâne de competenţa băncilor, dar garanţia materială trece, treptat, în economie, identificându-se cu bunurile produse.

4. Etalonul banilor de cont (bani de bancă, monedă scripturală). Banii de cont (bani scripturali) constau în disponibilităţile băneşti aflate în conturile bancare sau la casele de economii pe numele agenţilor economici (persoane, instituţii, întreprinderi). Circulaţia acestora are loc prin virament sau prin transferuri de cifre dintr-un cont în altul.

5. Etapa banilor electronici1, determinată de marile progrese în domeniul electronicii, biroticii, computerizării şi transmiterii informaţiilor. Aceşti bani marchează o etapă nouă în evoluţia banilor şi reprezintă de fapt cartele magnetice sau cărţi de credit utilizate ca mijloace electronice de plată sau de transfer al fondurilor şi cu ajutorul cărora se pot obţine sume în numerar (introducându-se în maşini automate de operare) sau se pot stinge obligaţii de plată în reţeaua comercială prin intermediul terminalelor electronice de la punctele de vânzare.

În condiţiile contemporane, odată cu dezvoltarea relaţiilor bancare, banii au căpătat următoarele forme:

1) biletul de bancă care reprezintă semnul bănesc direct utilizabil, emis de banca de emisiune;

2) moneda divizionară, care sunt semne băneşti, emise de banca de emisiune sub forma unor piese metalice, reprezentând subdiviziuni ale biletului de bancă şi care sunt direct utilizabile. Biletul de bancă şi moneda divizionară formează moneda manuală cunoscută şi sub numele de monedă centrală;

3) moneda scripturală, care reprezintă disponibilităţi băneşti în conturi bancare, circulând între aceste conturi prin virament (transfer scriptic între conturi). Se mai numesc bani de cont, cu varianta lor cea mai nouă, banii electronici. Circa 90% din totalul circulaţiei monetare se bazează pe moneda scripturală;

4) moneda de calcul, care reprezintă bani fictivi utilizaţi ca numitor comun în cazul circulaţiei paralele a mai multor monede sau pentru contracararea tendinţelor inflaţioniste (exemplu EURO, în Uniunea Europeană);

5) bani de tezaur emişi de către stat pentru acoperirea unor deficite bugetare; 6) bani de credit2 cum ar fi: biletul la ordin, cambii, cecuri şi alte titluri de

creanţă (efecte comerciale); 7) monedă de rezervă reprezentată de valute sau alte devize, păstrate la banca

centrală pentru diferite operaţiuni de schimb internaţional sau pentru acoperirea unor emisiuni interne de monedă centrală.

Banii au devenit acel lichid, sângele care circulă prin organismul economic al societăţii umane cu o intensitate, o forţă şi într-un volum extrem de mare abia după ce economia a atins stadii de dezvoltare avansate în epoca modernă, fiind liantul fără de care nimic nu mai poate funcţiona normal. În condiţiile contemporane banii îndeplinesc următoarele funcţii:

1 Radu Negrea, De la scoici la - monedă la acul electronic, Editura Albatros, Bucureşti, 1988. 2 Biletul la ordin, este titlu de credit prin care o anumită persoană fizică sau juridică, în calitate de emitent se obligă de a plăti la un anumit termen (scadenţă) sau la ordinul altei persoane în calitate de beneficiar, o anumită sumă de bani. Cambia este un titlu de credit pe baza căruia un emitent trăgător dispune ca o altă persoană - tras, să plătească o anumită sumă de bani unui anumit beneficiar. Trata, este cambia folosită de regulă în relaţiile internaţionale.


1) măsură a valorii (etalon de calcul) care constă în calitatea monedei de a cuantifica mărimea absolută a valorii mărfii. Această funcţie se bazează pe etalonul monetar (cantitatea de aur deţinută de unitatea monetară sau, în zilele noastre, unitatea elementară de putere de cumpărare a banilor);

2) mijloc de circulaţie care presupune trecerea banilor de la un deţinător la altul, şi care are ca efect, trecerea în sens invers a dreptului de proprietate asupra bunurilor corespondente;

3) mijloc de plată, care apare ca urmare a necoincidenţei dintre momentul apariţiei unui angajament de livrare a mărfii şi momentul efectiv al acestei livrări (exemplu, cumpărarea pe credit, plata salariilor etc.);

4) mijloc de economisire (tezaurizare) care, are la bază caracterul impersonal al monedei. Adică ea poate fi utilizată de oricine, pentru orice marfă, în orice moment. În perioada banilor cu valoare intrinsecă, tezaurizarea şi detezaurizarea se produceau în mod automat. În perioada banilor de hârtie automatismul tezaurizării a dispărut de teama deprecierii banilor de hârtie;

5) bani universali, care reprezintă capacitatea banilor de a servi pentru circulaţie sau stingere a obligaţiilor pe plan internaţional. Dar numai monede foarte puternice pot servi pentru această funcţie cum ar fi dolarul american, yenul japonez, marca germană etc. Ţările cu economie puternică, modernă şi eficientă, capabile să asigure satisfacerea în bune condiţii a nevoilor, au monedă cu putere de cumpărare stabilă şi ridicată.

În condiţiile actuale moneda (banii) reprezintă ansamblul mijloacelor de plată utilizabile în mod direct pentru efectuarea tranzacţiile pe piaţa bunurilor şi serviciilor. Ea reprezintă, un activ general acceptat şi de utilitate pentru toţi agenţii economici participanţi la schimb. Recunoaşterea generală şi utilizarea monedei în tranzacţii este însă condiţionată de încrederea deţinătorilor în valoarea ei, încredere care se manifestă în cadrul unei comunităţi monetare, de regulă naţiunea. Unele instrumente monetare pot fi folosite şi în afara frontierelor sau numai în interior, căpătând atribute de moneda internaţionale sau valute liber convertibile.

Bibliografie selectivă Virgil Madgearu, Curs de economie politică, 1944, p. 67. Gh. Creţoiu şi colab., Economie politică, Casa de Editură şi Presă „Şansa" S.R.L.,

Bucureşti, 1995, p. 395; I. D. Adumitrăcesei, Curs de economie politică, 1944, p. 67. Radu Negrea, De la scoici la - monedă la acul electronic, Editura Albatros, Bucureşti, 1988.


Characteristics of the Public and Private Property Right



Senior Lecturer Anca POPESCU-CRUCERU, PhD Student Artifex University of Bucharest

PhD student, The Bucharest Academy of Economic Studies Bucharest Aurel ASMARANDEI, PhD Student

Abstract The national law contains provisions for both public property and private property. Public property belongs to the state or public administration units. Public property is also named state property. The definition of the property right must take into account both the general and specific aspects of this real right. Key words: property, state, public, private, law

Constituţia Romaniei, face doar o precizare de ordin general cu privire la existenţa celor două forme de proprietate - publică şi privată - fără a oferi şi criteriile care stau la baza determinării lor. De altfel, după cum vom vedea, nici Codul Civil nu face precizări clare în acest sens.

În Constituţie se precizează că proprietatea publică aparţine statului sau unităţilor administrativ teritoriale. Nici în legea cu privire la proprietate nu găsim o definiţie reuşită a dreptului de proprietate a statului. Legea precizează, că din proprietatea de stat fac parte bunurile ce aparţin Romaniei ca stat cu drept de posesie, de folosinţă şi de administrare. Ea se manifestă sub formă de proprietate de stat.

Pentru a defini dreptul de proprietate publică trebuie să ţinem seama atât de aspectele generale ale acestui drept real, cât şi de aspectele sale specifice.

Definim dreptul de proprietate publică astfel: "Dreptul de proprietate publică este acel drept exclusiv şi perpetuu de a stabili prin intermediul organului legislativ suprem, modul de posesie, folosinţă şi de administrare asupra bunurilor incluse in patrimoniul Romaniei". În literatura de specialitate sunt aduse şi alte definiţii. Astfel se defineşte că dreptul de proprietate publică a statului, este un drept real care aparţine statului, unităţilor administrativ-teritoriale, persoanelor juridice cu capital de stat (regii autonome şi societăţi comerciale) şi instituţiilor publice care, exercită asupra bunurilor - mobile şi imobile - posesia, folosinţa şi dispoziţia, în mod exclusiv şi perpetuu, prin putere proprie şi în interesul public (la nivel naţional sau la nivel local) în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege.

Din izvoarele legislative analizate se observă că în unele se foloseşte noţiunea de proprietate de stat, în altele proprietatea publică. Am putea pune semnul egalităţii între aceste două noţiuni, dacă obiectele dreptului de proprietate enumerate în izvoare ar


coincide, deoarece ele se deosebesc presupunem că într-un izvor se expune dreptul de proprietate a bunurilor din domeniul public şi în altul din domeniul privat.

În dependenţă de cele expuse facem precizarea că atributele dreptului de proprietate publică - posesia, folosinţa şi, mai ales, dispoziţia - se vor exercita în mod diferit, în "funcţie de titularii acestei forme de proprietate şi, în aceeaşi măsură, în raport de bunurile care fac obiectul domeniului public şi respectiv, al domeniului privat".

Totdeauna, însă, dreptul de proprietate publică se exercită, indiferent de titularul său, în interesul general, fie al întregului public (interes naţional), fie al unui grup restrâns de populaţie (interes local). Această caracteristică face ca în dreptul francez proprietatea publică să fie considerată o proprietate colectivă.

În primul capitol am expus caracterizarea în genere a dreptului de proprietate. Însă aceste caractere se deosebesc atât în dependenţă de formele dreptului de proprietate, cât şi în dependenţă de domeniile dreptului de proprietate publică.

Dreptul de proprietate publică se poate exercita, pe de o parte, asupra bunurilor ce constituie domeniul public, iar pe de altă parte, asupra bunurilor ce formează domeniul privat.

În funcţie de acest aspect, caracterele juridice ale dreptului de proprietate publică vor fi diferite.

Astfel, dreptul de proprietate publică, ce se exercită asupra bunurilor, dispune de următoarele caractere: absolut; insesizabil; exclusiv, imprescriptibil. Dreptul de proprietate publică este exclusiv în sensul că nu este susceptibil de dezmembrare în ceea ce priveşte atributele posesiei şi folosinţei, atribute care nu pot forma conţinutul unor drepturi reale (principale sau accesorii) care să aparţină unor persoane fizice sau persoane juridice, în acest sens, articolul respectiv din Lege privind administrarea publică locală prevede că Romania dispune: "În condiţiile legii, ele (bunurile proprietate publică) pot fi date în administrarea regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate".

Dreptul de proprietate publică ce se exercită asupra bunurilor care formează domeniul public este de asemenea:

inalienabil; imprescriptibil (din punct de vedere achizitiv); insesizabil.

În schimb, dreptul de proprietate publică exercitat asupra bunurilor aparţinând domeniului privat este alienabil şi prescriptibil.

Unele dintre caracterele juridice ale dreptului de proprietate publică sînt prevăzute expres în anumite texte de lege, altele nu au o reglementare proprie, dar sunt deduse din esenţa şi finalitatea acestui drept.

Caracterele absolut şi exclusiv au fost analizate când au făcut prezentarea generală a dreptului de proprietate, aşa încât, nu vom reveni asupra lor, ci le vom analiza doar pe celelalte.

În conformitate cu reglementările legislaţiei în vigoare, dreptul de proprietate publică exercitat asupra domeniului public este inalienabil, în sensul că bunurile (mobile şi imobile) care constituie obiectul său sunt scoase în afara circuitului civil general.

Caracterul inalienabil al dreptului de proprietate publică este reglementat în Constituţia Romaniei, Codul Civil şi în alte acte normative, pentru anumite categorii de bunuri.

Astfel, "Bunurile proprietate publică sunt inalienabile".


De asemenea, Codul funciar prevede: "Terenurile care fac parte din domeniul public sunt scoase din circuitul civil, dacă prin lege nu se prevede altfel". Aceste două texte de principiu nu exclud posibilitatea aplicării lor - prin analogie - şi asupra celorlalte bunuri (mobile sau imobile) care formează domeniul public. Extinderea caracterului inalienabil şi asupra celorlalte bunuri ce aparţin domeniului public, se explică prin faptul că ele sunt afectate uzului public, fie în interes naţional, fie în interes local.

În conformitate cu prevederile Codului Civil, bunurile din domeniul public al proprietăţii publice este imprescriptibil, adică nu se stinge prin neuz, şi nu poate fi dobândit de terţ prin: uzucapiune şi nu se supune termenelor de prescripţie. Bunurile ce constituie domeniul privat al statului cu predominanţă bunurile mobile, conform articolelor respective din Codul civil, acestea se prescriu prin simplul fapt al posesiei lor, fără a fi nevoie de vreo scurgere de timp. Se instituie astfel o prezumţie de proprietate, potrivit căreia, cel care posedă un bun mobil este considerat a fi proprietarul lui.

Însă dreptul de proprietate publică (asupra bunurilor din domeniul public), este imprescriptibil, atât din punct de vedere achizitiv cât şi extinctiv.

Astfel, fiind, în ipoteza în care va fi promovată o acţiune în revendicare a unui bun, care face parte din domeniul public, aflat în posesie nelegitimă a unei persoane fizice sau a unei persoane juridice, posesorul nu se va putea prevala de faptul că a dobândit proprietatea asupra acelui bun prin posesia lui (îndelungată, pentru imobile sau simplă, pentru mobile).

Acest caracter este specific dreptului de proprietate publică şi se exercită asupra domeniului public al statului. Caracterul insesizabil al dreptului de proprietate publică pune în discuţie posibila calitate de debitor a statului. Astfel, se pune problema dacă persoanele fizice sau persoanele juridice - în calitate de creditori ai statului pot urmări bunurile care formează obiectul dreptului de proprietate publică sau dacă împotriva statului pot fi exercitate căile ordinare de executare silită.

Răspunsul este negativ, în sensul că statul este considerat a fi totdeauna solvabil şi, drept urmare, bunurile care formează obiectul dreptului de proprietate publică sunt insesizabile. Invocăm în susţinerea acestei opinii prevederile din Constituţia Romaniei, care dispune: „ creanţele asupra statului sunt garantate", în consecinţă, creditorii statului ne putând urmări bunurile proprietatea statului, pot urmări, pentru satisfacerea creanţelor lor exigibile, numai mijloacele băneşti ale statului pe calea înscrierii lor la buget. De fapt, acest mod de satisfacere a creanţelor faţă de stat este mult mai avantajos pentru creditori decât urmărirea bunurilor. În literatura de specialitate română unii autori susţin opinia că toate bunurile ce constituie proprietate publică sunt insesizabile, şi nu pot fi aplicate dispoziţiile normelor de drept comun referitoare la urmărirea silită.

În Romania dreptul de proprietate privată a fost recunoscut în 1990 prin adoptarea Legii proprietatii concretizand, recunoaşterea şi conţinutul acesteia. Până atunci era recunoscut dreptul de proprietate personală care era un drept strict limitat în condiţiile legii. Mai apoi dreptul de proprietate privată a fost recunoscut şi garantat prin dispoziţii cuprinse în Constituţe şi în alte acte normative. Astfel, în Constituţie se prevede "Proprietatea este publică şi privată".

De asemenea, Legea fundamentala dispune: "Dreptul de proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate"".

Însă, nici în Constituţie, nici în Legea cu privire la proprietate nici, în noul Cod Civil nu sa adus definiţia dreptului de proprietate privată, delimitarea lui de cel de proprietate personală, de dreptul de proprietate publică, deoarece este o noţiune nouă puţin cunoscută, o noţiune ce era ignorată în socialism.


Se aduce următoarea formulare a dreptului de proprietate privată. Proprietatea privată sunt bunurile, precum şi produsele activităţii intelectuale, care aparţin cetăţeanului, ca persoană fizică cu drept de posesie, folosinţă şi administrare. În literatura de specialitate sunt aduse şi alte definiţii. Astfel la E. Safta Romano, dreptul de proprietate privată este dreptul care aparţine persoanelor fizice şi juridice, statului sau unităţilor administrativ teritoriale asupra unor bunuri mobile şi imobile exercitînd asupra lor atributele dreptului de proprietate (posesia, folosinţa şi dispoziţia) în mod exclusiv, şi perpetuu, prin putere şi interes propriu, în condiţiile determinate de lege. Dumitru C. Florescu aduce următoarea definiţie: "Dreptului de proprietate privată este dreptul real care conferă titularului său exercitarea asupra lucrurilor a posesiei, folosinţei şi dispoziţiei, în mod exclusiv şi permanent, prin putere proprie, în interes propriu în limitele şi cu respectarea dispoziţiilor legale". Pentru a defini dreptul de proprietate privată, pe lângă aspectele de ordin general, trebuie să reţinem şi faptul că acesta poate aparţine atât statului cât şi persoanelor fizice şi persoanelor juridice. De asemenea, tot ca un aspect specific, subliniem că obiectul său nu este determinat, acesta fiind constituit din orice fel de bunuri, în afara celor ce formează domeniul public al statului, care sunt expres indicate de lege.

Dreptul de proprietate privată reprezintă, în concluzie, acel drept real care aparţine statului, unităţilor administrativ-teritoriale, persoanelor fizice şi persoanelor juridice în virtutea căruia titularii exercită posesia, folosinţa şi dispoziţia asupra unor bunuri - mobile sau imobile - care se află în circuitul civil în condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare. Din definiţiile aduse mai sus se observă că dreptul de proprietate privată este definit diferit şi aceste deosebiri se evidenţiază atât în dependenţă de caractere cât şi în dependenţă de subiecte. Astfel în literatura şi legislaţia română ca subiect al dreptului de proprietate privată se consideră şi statul, noi nu susţinem această opinie, deoarece considerăm că proprietatea privată poate aparţine persoanelor fizice sau unui grup de persoane fizice, persoanelor juridice create de persoane fizice sau cu participarea lor. Dreptul de proprietate privată are unele caractere juridice pe care le are şi dreptul de proprietate publică, dar are şi unele caractere specifice numai acestei forme de proprietate. Această diferenţiere se justifică prin faptul că dreptul de proprietate publică are ca finalitate satisfacerea intereselor titularilor săi. În acest sens, menţionăm că destinaţia bunurilor care constituie obiectul dreptului de proprietate privată, este de a satisface nevoile personale ale titularilor săi, acesta fiind posibil de realizare prin faptul că, aflându-se în circuitul civil general, lucrurile pot face obiectul oricăror acte juridice civile. Dreptul de proprietate privată este: real; perpetuu; absolut (opozabil erga omnes); exclusiv; sesizabil; alienabil; prescriptibil. Caracterul real al dreptului de proprietate privată este determinat prin lege şi

presupune existenţa unui subiect activ determinat de la început, care îşi poate realiza dreptul independent de subiectul pasiv care este nedeterminat, formând totalitatea tuturor persoanelor.

Caracterul perpetuu al dreptului de proprietate privată constă în aceia că acest drept durează atâta timp cât există bunul, şi că acest drept nu se stinge prin neuz, adică prin folosinţă.

Caracterul absolut al dreptului de proprietate privată apare în raport cu celelalte drepturi reale şi nu în raport de exerciţiul atributelor sale, adică el nu este absolut în sine ci în esenţă, deoarece legea stabileşte anumite limite exerciţiului său, ca exemplu, art. 1 al Legii nr. 459 cu privire la proprietate prevede că proprietarul are dreptul să exercite faţă de bunurile sale orice acţiuni care nu contravin legilor şi nu dăunează sănătăţii oamenilor şi mediului înconjurător.


Caracterul exclusiv. Acest caracter al dreptului de proprietate privată implică, în conţinutul, său, atât posibilitatea executării tuturor atributelor de către titulari, cât şi posibilitatea dezmembrării acestora. Titularul dreptului de proprietate privată este singurul care poate exercita atributele dreptului de proprietate chiar şi când nu are bunul în posesie. În mod concret, dreptul de proprietate privată se poate prezenta, mai întâi, în plenitudinea atributelor sale, când toate cele trei atribute: posesia, folosinţa şi dispoziţia - sunt exercitate de către o singură persoană - proprietarul. Într-o altă ipostază, titularul poate fi lipsit de atributele posesie şi folosinţă, acestea formând conţinutul altor drepturi reale exercitate de către alte persoane. În acest fel se formează - ca dezmembrăminte ale dreptului de proprietate privată - alte drepturi reale (principale) care sunt rezultatul separării atributelor dreptului de proprietate. Posibilitatea de dezmembrare a atributelor este specifică, aşa cum am mai spus, numai dreptului de proprietate privată.

Caracterul sesizabil. Dreptul de proprietate privată spre deosebire de dreptul de proprietate publică (cu excepţia bunurilor domeniului privat) este sesizabil deoarece bunurile care formează obiectul său, când se află în patrimoniul unei persoane care, este în raport cu alta, fiind debitor, pot fi urmărite în scopul realizării creanţei creditorului. Deci, creditorii pot urmări, când creanţa lor a devenit exigibilă, orice bun - mobil sau imobil - care se află, la momentul respectiv, în proprietatea privată a debitorului (mai puţin bunurile exceptate de lege). De regulă, bunurile şi veniturile ce se află în proprietatea privată a unei persoane, care are calitatea de debitor, sunt sesizabile.

Caracterul alienabil. Şi acesta este un caracter specific doar dreptului de proprietate privată. Dreptul de proprietate privată, indiferent de forma sa - mobiliară sau imobiliară - este alienabil, în sensul că bunurile ce formează obiectul său se găsesc în circuitul civil general.

Deci, astfel de lucruri pot face obiectul oricăror acte juridico-civile, care au ca efect transmiterea dreptului de proprietate asupra lor - cu titlu oneros ori cu titlu gratuit, între vii sau pentru cauză de moarte. El are dreptul de a se folosi de acţiunile puse la dispoziţia sa, pentru a apăra dreptul său de proprietate, şi anume:

o acţiune negatorie, şi o acţiune posesorie în complângere.;

El are şi anumite obligaţiuni. Obligaţia de a nu face nimic de natură a scădea sau îngreuia

întrebuinţarea servituţii. El nu va putea schimba starea locurilor, ori strămuta exercitarea unor

servituţi în alt loc. Bibliografie selectivă Constituţia Romaniei, cu modificările şi completările actuale; Codul civil, cu modificările şi completările actuale; Codul familiei, cu modificările şi completările actuale; Legile proprietatii, cu modificările şi completările actuale; Legea privind administrarea publică locală; Dumitru C. Florescu, „Dreptul de proprietate”, Bucureşti,2002; Dumitru Lupulescu, „Dreptul de proprietate comună pe cote-părţi”, Bucureşti,2000; C. Bârsan, „Drept civil. Drepturi reale”, Bucureşti,2001;


Romania on the Road of EU Integration


“Artifex” University, Bucharest Professor Gabriela Victoria ANGHELACHE PhD

Academy of Economic Studies, Bucharest Professor Dinu MARIN PhD


Abstract Romania’s adhesion to the European Union was a significant moment in our

country’s modern history. The years that passed displayed very clearly the problems we are facing, even as members of the Union.The authors try to present a suggestive snapshot of the contemporary reality, to outline the benefits of membership in the great European family.

Key words: adhesion, law system, reform, macro-economics, funds Aderarea României la Uniunea Europeană a fost un moment plăcut şi semnificativ.

Integrarea propriu-zisă şi mai ales aplicarea „avantajoasă pentru România” a programelor de măsuri este problema serioasă şi de mare responsabilitate pentru guvernanţii din ţara noastră. Cei cinci ani, care s-au scurs deja, au arătat puncte slabe pentru România, ţară în care, „tema de campanie electorală” este o permanenţă primejdioasă şi în 2012. Deşi se întind promisiuni şi garanţii că nu se vor întâmpla aspecte negative care, pot destructura activitatea micro şi macroeconomică parcă tot suntem rezervaţi în a le considera. De aceea, repun pe hârtie consideraţii privind programul preaderare.

Paşii întreprinşi până în prezent, privind armonizarea legislaţiei, condiţiile de integrare propriu-zisă în Uniunea Europeană nu au fost însoţite de un program concret de măsuri post-aderare.

Războiul dus „pe ruta Bucureşti-Bruxelles” sau „între palatele Cotroceni, Victoria şi sălile Camerelor Parlamentului” nu a avut un efect economico-financiar pentru România tocmai din cauza lipsei unui program propriu, adecvat, de accesare a fondurilor comunitare şi de aliniere a economiei la standardele Uniunii.

O prezentare realistă a ceea ce înseamnă integrarea din punct de vedere al programului de urmat şi al eforturilor vor evidenţia necesitatea stringentă a unui program concret postaderare de integrare.

Demersul ce urmează este folositor măcar prin oportunitateade a înţelege avantajele aderării României la Uniunea Europeană.

Trebuie să precizez că Parlamentul României, prin Legea nr. 157 din 24 mai 2005, a ratificat Tratatul dintre ţările membre ale Uniunii Europene, pe de o parte, semnat cu România şi Bulgaria, pe de altă parte, la Luxemburg, la 25 aprilie 2005, prin care se exprimă girul forului legislativ al României de a merge mai departe.

Această lege cu trei articole, consfinţeşte următoarele:


se ratifică Tratatul dintre ţările membre ale Uniunii Europene şi Bulgaria şi România, în legătură cu aderarea României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, document semnat de România la Luxemburg, la 25 aprilie 2005;

parlamentul, preşedintele României, guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor României rezultate din actul aderării şi din prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi din celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu;

în înţelesul Tratatului de aderare, al Tratatului de instituire a unei Constituţii pentru Europa, al Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, al Tratatului de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice şi al Tratatului privind Uniunea Europeană, precum şi al altor reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, următorii termeni se definesc după cum urmează:

- prin resortisant al unui stat se înţelege persoana fizică sau juridică având cetăţenia, respectiv naţionalitatea, acelui stat, în conformitate cu legislaţia internă a acestuia;

- prin resortisant român se înţelege persoana fizică sau juridică având cetăţenia, respectiv naţionalitatea română, potrivit legislaţiei României.

Această lege a fost apoi promulgată, prin Decretul nr. 465 din 24 mai 2005, purtând girul şi semnătura preşedintelui României.

în continuare, în baza negocierilor pentru aderarea Bulgariei şi României la Uniunea Europeană, la Bruxelles, la 31 martie 2005, s-au convenit Tratatul de aderare şi proiectele altor acte legislative şi instrumente necesare. Acest document cuprinde cinci părţi, respectiv:

- Partea I – Principiile care stau la baza constituirii Uniunii Europene; - Partea a II-a – Adaptări ale Constituţiei, respectiv Dispoziţii internaţionale

şi alte adaptări; - Partea a III-a – Dispoziţii permanente, în care se stipulează adaptările

actelor adoptate de instituţii şi altele care trebuie armonizate; - Partea a IV-a – Dispoziţii temporare, cu accent pe măsurile tranzitorii,

dispoziţii instituţionale, dispoziţii financiare şi alte dispoziţii; - Partea a V-a – Dispoziţii privind punerea în aplicare a Protocolului, cu

accent pe compunerea instituţiilor şi organelor din fiecare stat, aplicabilitatea actelor instituţiilor şi dispoziţiile finale.

Protocolul este însoţit de nouă anexe, cu detalieri pe fiecare punct şi subpunct. La 31 martie 2005, s-a convenit Tratatul de aderare care cuprinde proiecte de acte

legislative şi alte instrumente convenite între ţările semnatare şi care, în şase articole, stipulează următoarele:

în articolul 1 se arată că România şi Bulgaria devin prin prezentul Tratat membre ale Uniunii Europene. Cele două ţări devin parte a Tratatului de instituire a unei Constituţii pentru Europa şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice, astfel cum sunt acestea modificate sau completate ulterior.

Condiţiile şi aranjamentele referitoare la admitere sunt stabilite în Protocolul anexat, ale cărui dispoziţii fac parte integrantă din Tratat. Protocolul, anexele şi apendicele sale, anexate la Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa şi la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice, devin parte integrantă a acestui Tratat.

în articolul 2, se inserează că, în cazul în care Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa nu este în vigoare la data aderării.


Bulgaria şi România devin părţi la Tratatele pe care se întemeiază Uniunea Europeană astfel cum sunt acestea modificate şi completate ulterior. În acest caz se aplică, de la data intrării în vigoare a Tratatului de instituire a unei Constituţii pentru Europa, articolul 1, alineatele 2-4.

Condiţiile referitoare la admitere şi adaptările tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană, care decurg în urma aderării şi care se aplică de la data aderării până la data intrării în vigoare a Tratatului de instituire a unei Constituţii pentru Europa, sunt stabilite printr-un act anexat la Tratat.

În cazul în care Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa intră în vigoare după aderare, Protocolul prevăzut la Articolul 1 înlocuieşte actul prevăzut ulterior, de la data intrării în vigoare a acestuia.

Dispoziţiile Protocolului anterior nu produc efecte juridice noi, menţinând condiţiile stabilite de Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa.

Actele adoptate înainte de intrarea în vigoare a Protocolului în temeiul prezentului Tratat sau al Actului prevăzut anterior rămân în vigoare şi îşi menţin efectele juridice până când aceste acte sunt modificate sau abrogate.

articolul 3 stipulează că dispoziţiile privind drepturile şi obligaţiile statelor membre, precum şi atribuţiile şi competenţa instituţiilor Uniunii Europene, astfel cum sunt stabilite în tratatele la care România şi Bulgaria devin părţi, se aplică cu privire şi în contextul acestui Tratat.

articolul 4 cuprinde o serie de sublinieri cum ar fi: „Tratatul se ratifică de înaltele părţi contractante în conformitate cu normele lor constituţionale”, „Instrumentele de ratificare se depun pe lângă Guvernul Republicii Italiene până cel târziu la 31 decembrie 2006”.

În aceste condiţii, Tratatul intră în vigoare la 1 ianuarie 2007, cu condiţia ca toate instrumentele de ratificare să fi fost depuse înaintea datei de 1 ianuarie 2007.

Există o excepţie care prevede că, în cazul în care unul dintre statele semnatare nu a depus instrumentul său de ratificare în timp util, Tratatul intră în vigoare pentru celălalt stat care a depus instrumentul său. În aceste condiţii, Consiliul, hotărând în unanimitate, decide imediat, cu privire la adaptările devenite necesare.

Fără a aduce atingere dispoziţiilor privind depunerea tuturor instrumentelor de ratificare necesare, Tratatul intră în vigoare la 1 ianuarie 2008 în cazul în care Consiliul adoptă o decizie privind ambele state aderente, în conformitate cu articolul 39 din Protocolul prevăzut.

În cazul în care se adoptă a astfel de decizie cu privire numai la unul dintre statele aderente, prezentul Tratat intră în vigoare pentru statul respectiv la 1 ianuarie 2008.

De asemenea se subliniază faptul că, fără a aduce atingere dispoziţiilor alineatului precedent instituţiile Uniunii pot adopta înaintea aderării, măsurile prevăzute în scopul de a armoniza legislaţia. Aceste măsuri intră în vigoare numai în cazul în care, şi la data la care intră în vigoare Tratatul pentru fiecare parte sau pentru toate la un loc.

în articolul 5 se subliniază faptul că textul Tratatului de instituire a unei Constituţii pentru Europa, redactat în limbile bulgară şi română, se anexează la Tratat. Aceste texte sun autentice în aceleaşi condiţii cu cele ale textelor traduse în limbile celorlalte state deja membre ale Uniunii Europene.

În ultimul articol se precizează că Tratatul este redactat într-un singur exemplar în limbile specifice fiecăruia dintre statele membre, semnatare, toate documentele în limbile


respective fiind egal autentice şi depuse în arhivele Guvernului Republicii Italiene, care va remite o copie certificată pentru conformitate, fiecăruia dintre guvernele celorlalte state.

În articolul 3, alineatul 3 din Protocolul de aderare a României la Uniunea Europeană se clarifică şi se precizează Convenţiile (Protocoalele) la care România devine parte la data aderării. Aceste documente devin obligatorii pentru România, conţinând drepturi şi obligaţii în funcţie de care trebuie armonizată legislaţia, dar mai ales atitudinea, ţării noastre în cadrul Uniunii.

În această categorie intră nouă documente de bază, împreună cu altele (anexe) ce au fost convenite în baza celor principale.

Convenţia încheiată la 19 iunie 1980 privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale, deschisă spre semnare la Roma la 19 iunie 1980. La acest document de principii s-au convenit ulterior:

- Convenţia încheiată la 10 aprilie 1984 privind aderarea Republicii Elene la Convenţia privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale, deschisă spre semnare la Roma la 19 iunie 1980;

- Primul Protocol încheiat la 19 decembrie 1988 privind interpretarea de către Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a Convenţiei privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale, deschisă spre semnare la Roma la 19 iunie 1980;

- Al doilea protocol încheiat la 19 decembrie 1988 privind învestirea Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene cu anumite competenţe de interpretare a Convenţiei privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale, deschisă spre semnare la Roma la 19 iunie 1980;

- Convenţia încheiată la 18 mai 1992 privind aderarea Regatului Spaniei şi a Republicii Portugheze la Convenţia privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale, deschisă spre semnare la Roma la 19 iunie 1980;

- Convenţia încheiată la 29 noiembrie 1996 privind aderarea Republicii Austria, a Republicii Finlanda şi a Regatului Suediei la Convenţia privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale, deschisă spre semnare la Roma la 19 iunie 1980, precum şi la Primul şi Al doilea Protocol privind interpretarea acesteia de către Curtea de Justiţie;

Convenţia încheiată la 23 iulie 1990 privind eliminarea dublei impuneri în legătură cu adaptarea profiturilor întreprinderilor asociate;

- Convenţia încheiată la 21 decembrie 1995 privind aderarea Republicii Austria, a Republicii Finlanda şi a Regatului Suediei la Convenţia privind eliminarea dublei impuneri. Acest document statuează regimul impunerii veniturilor în cazul societăţilor ce se asociază.

- Protocolul încheiat la 25 mai 1999 de modificare a Convenţiei din 23 iulie 1990 privind eliminarea dublei impuneri în legătură cu adaptarea profiturilor întreprinderilor asociate;

Convenţia privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene încheiată la 26 iulie 1995 în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, document ce prevede măsuri de evitare a riscurilor financiare şi de protejare a intereselor statelor membre. Documentul a fost ulterior armonizat, prin convenirea a trei Protocoale privind protejarea intereselor financiare, respectiv:

- Protocolul la Convenţia privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene încheiat la 27 septembrie 1996 în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană;

- Protocolul privind interpretarea cu titlu preliminar de către Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a Convenţiei privind protejarea intereselor financiare


ale Comunităţilor Europene, încheiat la 19 iunie 1997 în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană;

- Al Doilea Protocol la Convenţia privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană;

Convenţia privind constituirea Oficiului European al Poliţiei (Convenţia Europol), încheiată la 26 iulie 1995 în temeiul dispoziţiilor articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, completată şi actualizată apoi prin:

- Protocolul cu privire la interpretarea cu titlu preliminar de către Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a Convenţiei privind constituirea Oficiului European al Poliţiei, încheiat la 24 iulie 1996 în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană;

- Protocolul cu privire la privilegiile şi imunităţile Europol, ale membrilor organelor sale, ale directorilor adjuncţi şi ale angajaţilor Europol, încheiat la 19 iunie 1997, în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi al articolului 41 alineatul (3) din Convenţia Europol;

- Protocolul de modificare a articolului 2 şi a anexei la Convenţia privind constituirea Oficiului European al Poliţiei (Convenţia Europol), încheiat la 30 noiembrie 2000, în temeiul articolului 43 alineatul (3) din Convenţia Europol;

- Protocolul de modificare a Convenţiei privind constituirea Oficiului European al Poliţiei (Convenţia Europol) şi a Protocolului cu privire la privilegiile şi imunităţile Europol, ale membrilor organelor sale, ale directorilor adjuncţi şi ale angajaţilor Europol, încheiat la 28 noiembrie 2002;

- Protocolul de modificare a Convenţiei privind constituirea Oficiului European al Poliţiei (Convenţia Europol), încheiat la 27 noiembrie 2003 în temeiul articolului 43 alineatul (3) din respectiva Convenţie;

Convenţia privind utilizarea tehnologiei informaţiilor de către serviciile vamale, încheiată la 26 iulie 1995 în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, completată ulterior prin:

- Protocolul cu privire la interpretarea cu titlu preliminar de către Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a Convenţiei privind utilizarea tehnologiei informaţiilor de către serviciile vamale, încheiat la 29 noiembrie 1996 în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană;

- Protocolul cu privire la domeniul de aplicare a noţiunii de spălare a produselor rezultate din săvârşirea de infracţiuni în cadrul Convenţiei privind utilizarea tehnologiei informaţiilor de către serviciile vamale, precum şi cu privire la includerea numărului de înmatriculare al mijloacelor de transport în cadrul convenţiei, încheiat la 12 martie 1999 în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană;

- Protocolul de modificare a Convenţiei privind utilizarea tehnologiei informaţiilor de către serviciile vamale în sensul constituirii unei baze de date pentru identificarea dosarelor vamale, încheiat la 8 mai 2003 în temeiul articolului 34 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană;

Convenţia cu privire la combaterea actelor de corupţie care implică funcţionari ai Comunităţilor Europene sau funcţionari ai statelor membre ale Uniunii Europene, încheiată la 26 mai 1997 în temeiul articolului K.3 alineatul (2) litera (c) din Tratatul privind Uniunea Europeană;


Convenţia cu privire la asistenţa reciprocă şi cooperarea între administraţiile vamale, încheiată la 18 decembrie 1997 în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană;

Convenţia cu privire la decăderea din dreptul de a conduce autovehicule, încheiată la 17 iunie 1998 în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană;

Convenţia cu privire la asistenţa juridică reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene, adoptată de Consiliu la 29 mai 2000 în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, completată prin:

- Protocolul la Convenţia cu privire la asistenţa juridică reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene, adoptat de către Consiliu la 16 octombrie 2001 în temeiul articolului 34 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Toate aceste documente (convenţii şi protocoale) devin obligatorii pentru România de la data aderării. Cei interesaţi în cunoaşterea detaliată a acestor documente le pot consulta pe internet sau în arhiva Biroului pentru Integrare Europeană.


Anghelache, C-tin (2001). România 2001. După unsprezece ani de tranziţie, Editura Economică, Bucureşti

Anghelache, C-tin (2002). România 2002. Starea economică la început de mileniu, Editura Economică, Bucureşti

Anghelache, C-tin (2003). România 2003. Starea economică. Perspective, Editura Economică, Bucureşti

Anghelache, C-tin (2004). România 2004. Starea economică în an electoral, Editura Economică, Bucureşti

Anghelache, C-tin (2005). România 2005. Starea economică la a câta schimbare?, Editura Economică, Bucureşti

Anghelache, C-tin (2006). România 2006. Starea economică înaintea aderării, Editura Economică, Bucureşti

Anghelache, C-tin (2007). România 2007. Zestrea social-economică la aderare, Editura Economică, Bucureşti

Anghelache, C-tin (2008). România 2008. Starea economică în procesul integrării, Editura Economică, Bucureşti

Anghelache, C-tin (2009). România 2009. Starea economică în criză profundă, Editura Economică, Bucureşti


*** Colecţia ziarului Economistul, 1999 – la zi *** Colecţia ziarului Ziarul Financiar, 1999 – la zi *** Condiţiile de viaţă ale populaţiei din România, revistă editată de Institutul Naţional de

Statistică, 2002, 2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2008, 2009, 2010 şi 2011 *** Informaţii statistice operative, revistă editată de Institutul Naţional de Statistică *** Legea Bugetului de stat pe anul 2007, 2008, 2009, 2010, 2011.


Study on the Impact of Public Debt and Budgetary Deficit on Fiscal Pressure in the European Union

Professor Georgeta VINTILĂ PhD Academy of Economic Studies, Bucharest

Ioana Laura ŢIBULCĂ, PhD Student Academy of Economic Studies, Bucharest

Abstract

Fiscal convergence has always represented one of the objectives of decision factors from EU member states. An important step in this direction was recently made, through signing of the Fiscal Stability pact by 25 member states. Thus, clear limitations were established for the budget deficit, which signing states engaged to respect. This study shows the mreasure in which budget deficit and public debt influence the fiscal pressure, at the overall level of the EU. During a period in which more states of the EU try to keep the budget deficit under the most strict possible control, we do consider that this study ist o be welcomed. Key words: fiscal pressure, budget deficit, government debt JEL Classification: E62, H62, H63, C51

1. Introducere

Politica fiscală resprezintă pentru orice stat una dintre principalele pârghii de reglare a dezechilibrelor din economia națională. Această afirmație este la fel de adevărată pentru statele membre ale Uniunii Europene, fie ca sunt și membre ale zonei euro sau nu. Statele din zona euro depind poate mai mult ca celelalte de politica fiscală pentru îndeplinirea obiectivelor marcoeconomice, în condițiile în care politica monetară este atributul exclusiv al Băncii Central Europene. Cu toate că la nivelul Uniunii Europene au existat dintotdeauna tendințe de coordonare a politicilor fiscale ale statelor membre și deși există un nivel ridicat de convergență în ceea ce privește impozitarea indirectă, totuși politica fiscală a rămas în sfera autonomiei naționale a fiecărui stat membru. Prin urmare, nu surprinde existența a diferite sisteme fiscale apărute ca urmare a unor abordări diferite în ceea ce privește impunerea contribuabililor. Tocmai din cauza acestei diversități, a apărut și nevoia de a compara sistemele fiscale din statele membre ale Uniunii Europene. Unul dintre indicatorii prin care se realizează această comparație este presiunea fiscală sau efortul fiscal, privită fie ca reflecție a randamentului fiscal, fie ca un mod de a refelecta redistribuirea de valoare de la nivelul unei economii. Desigur, presiunea fiscală poate fi definită la nivel de economie, la nivel de sector al economiei sau la nivel de contribuabil, presoană fizică sau juridică1.

1 Văcărel,I. (coord.) – Finanțe Publice, ediția aV-a, editura Didactică și pedagogică, București, 2006


Presiunea fiscală este, pe de altă parte, și expresia concurenței fiscale dintre state. Overesch (2005)2, într-un raport de cercetare pe această temă, susține faptul că în context internațional, stabilirea presiunii fiscale efective este o măsură a atractivițății unei locații sau a alteia pentru companiile multinaționale. El propune o modalitate de calcul a presiunii fiscale efective și în funcție de modelul propus, face o ierarhie a statelor cu cea mai mare rată de impunere efectivă medie resimțită de companii. Acest clasament este condus de Spania, Germania și Franța, cu rate de impunere efectivă medie de peste 34% și încheiat de Cipru și Lituania, cu rate de impunere efective de aproximativ 3 ori mai mici, nedepășind 13%. Analiză presiunii fiscale nu este deloc o problemă recent intrată în atenția cercetătorilor. Donnahoe (1947)3 propunea clasificarea presiunii fiscale în trei categorii reprezentate grafic ca niște drepte cu pante diferite ți pune accent pe interpretarea presiunii fiscale ca fiind raportul dintre abilitatea unui stat de a genera impozite și taxe și nivelul de colectare al acestora. Karageorgas (1973)4 vorbește despre distribuția presiunii fiscale generate de impozitele pe venit la nivelul siferitelor categorii sociale, folosind ca exemplu Grecia, luând în considerare și transferurile. Comparând Grecia cu alte state Europene, se ajunge la concluzia că sistemul de impunere elen nu face altceva decât să adâncească inechitatea distribuției presiunii fiscale între categoriile de contribuabili. Browning (1978)5 demostrează faptul că impozitele indirecte au tendința să fie progresive atunci când sunt analizate în contextul unui model de echilibru general în care transferurile reprezintă o importantă sursă de venit a populației. În concluzie, se subliniază posibilitatea ca un sistem de taxare regresiv să însemne o incidență fiscală redusă pentru categoriile de contribuabili săraci.

Scopul prezentului studiu este acela de a analiza modul în care variază presiunea fiscală de la un stat membru al Uniunii Europene la altul și de a stabili forța corelației dintre presiunea fiscală, pe de o parte, și datoria guvernamentală și deficitul bugetar, pe de altă parte.

2. Metodologia cercetării Politica fiscală a unui stat, în ansamblul ei, poate fi ușor analizată prin intermediul presiunii fiscale pe care o resimte contribuabilul. Tot presiunea fiscală este un indicator care permite comparare sistemelor fiscale din țări diferite, care altfel nu ar putea fi cuantificabil comparate. Cu atât mai mult apare necesitatea evaluării diferitelor sisteme fiscale atunci când statele respective fac parte dintr-o uniune economică și politică cum este Uniunea Europeană, unde tendințe de convergență a sistemelor fiscale este tot mai pronunțată. La nivelul Uniunii Europene, pentru a putea analiza presiunea fiscală, vom folosi date privind impozitele și taxele, datoria guvernamentală, deficitul (sau surplusul) bugetar și prodului intern brut preluate din baza de date Eurostat. Vom prelucra aceste date pentru a calcula presiunea fiscală directă, presiunea fiscală indirectă și presiunea fiscală totală pentru fiecare stat în parte ca medie aritmetică simplă a valorilor înregistrare pentru ultimii 10 ani.

2 Overesch,M. - CESifo DICE Research Report No. 4, Mannheim , 2005 3 Donnahoe,A. - Measuring State Tax Burden, The Journal of Political Economy, vol. 55, nr. 3, 1947, pag. 234-244 4 Karageorgas,D. - The Distribution of Tax Burden by Income Groups in Greece, The Economic Journal, vol. 83, nr. 330, 1973, pag. 436-448 5 Browning,E. - The Burden of Taxation, The Journal of Political Economy, vol. 86, nr. 4, 1978, pag. 649-671


Presiunea fiscală directă este calculată ca raport între veniturile totale provenite din colectarea impozitelor directe și PIB. Prin venituri din colectarea impozitelor directe se înțelege totalitatea încasărilor de la bugetul general de stat provenite din obligații de plată în bani sau echivalent, periodice, aplicate venitului sau averii, și unele astfel de obligații care, deși periodice, nu se referă la venit sau avere.

Pentru a calcula presiunea fiscală indirectă folosim un raport între veniturile totale provenite din colectarea impozitelor indirecte și PIB. Veniturile din colectarea impozitelor indirecte reprezintă totalitatea încasărilor de la bugetul general de stat sau al unor instituții ale UE provenite din obligații de plată în bani sau echivalent, aplicate asupra consumului sau a importului de bunuri și servicii.

Presiunea fiscală totală reprezintă raportul dintre veniturile fiscale totale colectate și PIB6. În cadrul acestui studiu am considerat presiunea fiscală totală ca fiind suma celor două procente obținute prin calculele descrise anterior, presiunea fiscală directă și presiunea fiscală indirectă. În calcule nu am luat în considerare elementele de parafiscalitate (contribuțiile).

Din Fig.1 se observă diversitatea abordărilor europene existente în domeniul fiscal. Astfel, în majoritatea statelor presiunea fiscală indirectă o depășește pe cea directă. Excepțiile le constituie statele nordice: Danemarca, Finlanda, Suedia cărora li se alătură Regatul Unit, Elveția, Norvegia, dar și Belgia, unde presiunea directă este cea mai ridicată dintre cele două valori. Deasemenea, merită subliniat faptul ca politica de convergență la nivelul impunerii indirecte din cadrul Uniunii Europene este reflectată de faptul că linia care desemnează presiunea indirectă pe graficul de mai jos se apropie de o dreaptă, ceea ce nu e adevărat și pentru reprezentarea grafică a presiunii directe.

Concurența fiscală dintre statele membre este evidentă dacă analizăm graficul din punct de vedere al presiunii fiscale totale. Astfel, cea mai scăzută presiune fiscală totală se înregistrează în Slovacia, urmată de România, Lituania și Letonia. Din nou, la capătul opus al clasamentului se află statele nordice: Danemarca, Suedia și Finlanda.

Fig.1 Presiunea fiscală în Uniunea Europeană

Sursa: http://epp.eurostat.ec.europa.eu – prelucrare propie a datelor

Scopul acestui studiu este analiza presiunii fiscale și a factorilor care o

influențează. Dacă analiza presiunii fiscale a fost una exclusiv grafică, în ceea ce privește stabilirea de corelații cu factorii de influență selectați vom utiliza un model de regresie

6 Moșteanu,T. (coord.) – Finanțe Publice, editura Universitară, 2005, pag. 171


multiplă. Dintre toti indicatorii macro și micro economici care au un impact asupra presiunii fiscale, am selectate pentru prezentul studiu doi: deficitul bugetar și datoriile guvernamentale. Datoria guvernamentală este definită în acord cu Tratatul de la Maastricht, ca fiind datoria totală brută a sectorului guvernamental, în valori nominale, la sfârșitul anului. Sectorul guvernamental este delimitat mai jos. Datele la nivel de sector reprezintă consolidarea datelor de la nivelul subsectoarelor. Valorile sunt exprimate ca procent din PIB pentru a facilita comparabilitatea cu celelalte variabile ale modelului de regresie. În cadrul analizei ce urmează, deficitul (sau surplusul) bugetar este definit în concordonață cu Tratatul de la Maastricht, ca fiind împumuturile totale nete ale sectorului guvernamental. Prin sector guvernamental se înțelege guvernul federal cental, guvernele naționale ale statelor nefederale, guvernele locale sau reprezentanții acestuia la nivel local și fondutile de asigurări sociale (social security funds)7. Pentru comparabilitatea termenilor, dericitul (sau surpulsul) bugetar este exprimat ca porcent din PIB.

Baza de date utilizată este alcatuită din date preluate din raportările obligatorii trimise de fiecare stat membru al UE Comisiei Europene, pentru o perioadă de 10 ani consecutivi (ultimii 10 ani, 2001-2010). Am ales o perioadă de 10 ani pentru a putea avea date atât dinainte ca efectele crizei economice să se facă simţite în UE, cât şi de după instalarea acesteia. Totodată, o perioadă de 10 ani prezintă date relevante din punct de vedere statistic, care arată modificările survenite în legislaţia fiscală europeană și de la nivelul fiecărui stat membru. Cele 27 de state membre ale UE au fost analizate pentru întreagă perioadă menționată anterior desă unele dntre ele nu au fost membre ale uniunii pentru toți cei 10 ani precizați. A fost aleasă această variantă pentru că statele care au aderat mai recent la Uniunea Europeană au adoptat măsuri de convergență de natură fiscală cu mult timp înainte de a deveni efectiv state membre. În plus, orice altă variantă ar fi făcut ca rezultatele pentru diferite perioade să nu mai fie comparabile și, prin urmare, rezultatele prezentului studiu să își piardă din relevanță. După colectarea datelor, acestea au fost sistematizate într-o bază de date în Excel. Au fost urmărite prsiunea fiscală expimată procentual pentru fiecare dintre cele 27 de state membre UE, defictul bugetar, exprimat ca procent din PIB și datoria guvernamentală totală, exprimată tot ca procent din PIB. Tabelul astfel obţinut, cu date panel nestructurate, are câte o linie pentru fiecare dintre cei 10 ani şi câte o coloană pentru fiecare indicator în parte pentru fiecare țară în parte (în total, 810 de date, grupate în 270 de observații). Programul folosit pentru prelucrarea datelor şi analiza acestora este Eviews varianta 5.1 . Datele din excel au fost importate in Eviews după care au fost definite datele de identificare ale seriilor de date crossecţionale pentru fiecare țară în parte. În ultima parte, utilizând un model de regresie multiplă de tipul:

Yi = α + β1*X1i + β2*X2i + εi aplicat pentru date crosssecţionale, s-a realizat analiza impactului deficitului bugetar și a datoriilor guvernamentale asupra presiunii fiscale. Deși în ceea ce privește presiunea fiscală au fost colectate date care priveau și tări aflate inafara Uniunii Europe, dar cu strânse legaturi cu aceasta (Elveția, Norvegia și Islanda), din analiza finală acestea au fost excluse din două motive: pentru că nu exista informații privind variabilele independente ân cazul lor și pentru ca să se poată trage concluzii relevante privin presiunea fiscală de la nivelul Uniunii Europene.

7 Regulamentul Consiliului Uniunii Europene 3605/93


3. Rezultate şi interpretări

Rezultatele obţinute în urma estimării regresiei constituite pe baza datelor panel, având ca variabilă explicată presiunea fiscală şi ca variabile explicative deficitul bugetar și datoria totală a statului respectiv, sunt prezentate in tabelul de mai jos:

Dependent Variable: PF?

Method: Pooled Least Squares

Date: 06/06/11 Time: 20:31

Sample: 2001 2010

Included observations: 10

Cross-sections included: 27

Total pool (balanced) observations: 270

Variable Coefficient Std. Error t-Statistic Prob.

C 23.06307 0.669118 34.46788 0.0000

DG? 0.086670 0.012871 6.733832 0.0000

D? 0.876414 0.089809 9.758593 0.0000

R-squared 0.281236 Mean dependent var 25.04741

Adjusted R-squared 0.275852 S.D. dependent var 6.292680

S.E. of regression 5.354875 Akaike info criterion 6.204941

Sum squared resid 7656.143 Schwarz criterion 6.244923

Log likelihood -834.6670 F-statistic 52.23544

Durbin-Watson stat 0.205562 Prob(F-statistic) 0.000000

Atât coeficientul de determinaţie multiplă R² de 0,2812 cât şi coeficientul determinaţie multiplă ajustat de 0,2758 prezintă valori destul de reduse, care sugerează faptul că regresia ar trebui îmbunătățită prin adăugarea de variabile explicative suplimentare. Aproximativ 28% din variaţia observaţiilor presiunii fiscale este explicată prin model. Totuși, așa cum am menționat și anterior, nu ne dorim explicarea în intregime a factorilor care influențează presiunea fiscală, ci stabilirea naturii și forței corelațiilor dintre aceasta și cele două variabile exogene. Astfel, putem afirma că modelul de regresie este adecvat pentru scopul propus.

Testul t-statistic pentru coeficientul α arată că acest coeficient nu este egal cu 0, se respinge ipoteza nulă a testului. Rezultatul este conform cu realitatea pentru că este perfect normal ca în lipsa factorilor considerați ca variabile independente să existe presiune fiscală şi valoarea acestuia să fie destul de mare. Acelaşi test t-statistic arată că restul de ceoficienţi, notaţi cu βi în model, sunt semnificativi din punct de vedere statistic. Se respinge ipoteza nulă a testului care spune că toţi coeficienţii ar fi egali cu 0.

Testul F-statistic susţine, prin valoarea destul de mare a lui F=52,2354, ca adevarată ipoteza H1 (β<>0). Deci variabilele independente influenţează variabila dependentă. Valoarea lui p-value, de 0%, arată riscul foarte scăzut ca respingerea ipotezei


nule (Ho: β=0) să reprezinte o decizie greşită. Din nou, se confirmă faptul că în faţa variabilelor independente se află coeficienţi diferiţi de zero, rezultat incurajator pentru susţinerea modelului ca fiind unul adecvat pentru scopul propus în această lucrare.

În ceea ce priveşte interpretarea economică a rezultatelor obţinute, semnul „+” din faţa coeficienţilor βi arată corelaţia directă dintre dimensiunea deficitului bugetar și a datoriilor guvernamentale şi dimensiunea presiunii fiscale. Altfel spus, orice creştere a acestor variabile duce la o creștere a presiunii fiscale, rezultat conform cu realitatea.

La o creştere a procentului datoriilor guvernamentale din PIB cu o unitate, are loc o creștere a presiunii fiscale cu 0,0866 puncte procentuale. Influența datoriilor guvernamentale asupra presiunii fiscale nu este atât de substanțială cum am fi așteptat inițial. Totuși este perfect conformă cu realitatea economică concluzia conform căreia o îndatorare suplimentară a unui stat, fie ea pe plan intern sau internațional, va duce în cele din urmă la o creștere a presiunii fiscale resimțite de contribuabili.

O creştere a procentului deficitului bugetar în PIB cu o unitate, determină o creștere a presiuniii fiscale cu 0,8764 puncte procentuale. Influenţa deficitului bugetar asupra presiunii fiscale este mai puternică decît cea a datoriilor guvernamentale, deși ințial ne așteptam ca lucrurile să stea invers. Dar estimarea regresiei duce la concluzia ca influența deficitului bugetar asupra presiunii fiscale este de 10 ori mai mare decât cea a datoriilor guvernamentale. Astfel, dintre cei doi factori analizați, ținerea sub control a deficitului bugetar are un impact mulat mai puternic asupra satbilizării presiunii fiscale decât controlarea datoriilor guvernamentale. Desigur, trebuie menționat și faptul că cele două variabile exogene în realitate nu sunt deloc independente una de cealaltă, ceea ce ar putea afecta rezultatele și concluziile prezentei lucrări. O creștere a deficitului bugetar va duce în cele mai multe cazuri la o creștere a datoriilor guvernamentale în scopul corectării deficitului în exces. Astfel, o parte din influența deficitului bugetar asupra presiunii fiscale ar putea fi privită ca o reflectare indirectă a influenței datoriilor guvernamentale.

4. Concluzii Prezentul studiu a fost realizat pentru a analiza modul în care variază presiunea

fiscală de la un stat membru al Uniunii Europene la altul și de a stabili forța corelației dintre presiunea fiscală, ca variabilă dependentă, și datoria guvernamentală și deficitul bugetar, ca variabile independente. Diversitatea abordărilor statelor europene în ceea ce privește domeniul fiscal este evidentă. Astfel, în majoritatea statelor presiunea fiscală indirectă o depășește pe cea directă. Excepțiile le constituie statele nordice unde presiunea directă este cea mai ridicată dintre cele două valori. Concurența fiscală dintre statele membre este evidentă din analiza presiunii fiscale totale. Astfel, cea mai scăzută presiune fiscală totală se înregistrează în state intrate mai recent in Uniunea Europeană, iar la capătul opus al spectrului se află statele nordice.


Browning,E. - The Burden of Taxation, The Journal of Political Economy, vol. 86, nr. 4, 1978, pag. 649-671

Donnahoe,A. - Measuring State Tax Burden, The Journal of Political Economy, vol. 55, nr. 3, 1947, pag. 234-244

Esteve,V. Sosvilla, S. și Tamarit,C. - Convergence in fiscal pressure across EU countries, Applied Economics Letters, vol.7, nr.2, 2000, pag. 117-123

Karageorgas,D. - The Distribution of Tax Burden by Income Groups in Greece, The Economic Journal, vol. 83, nr. 330, 1973, pag. 436-448

Moșteanu,T. (coord.) – Finanțe Publice, editura Universitară, Bucurerști, 2005


Overesch,M. - CESifo DICE Research Report No. 4, Mannheim, 2005 Văcărel,I. (coord.) – Finanțe Publice, ediția aV-a, editura Didactică și pedagogică,

București, 2006 *** - European Economic Statistics, Eurostat Statistical Books, ediția 2010, Luxembourg Regulamentul Consiliului Uniunii Europene 3605/93 Tratatul de la Maastricht, 1992 http://epp.eurostat.ec.europa.eu


Obligations and Consequences from the EU Membership


“Artifex” University, Bucharest Professor Liviu BEGU PhD

Academy of Economic Studies, Bucharest Professor Radu Titus MARINESCU PhD

“Artifex” University, Bucharest Professor Dinu MARIN PhD

Professor Vergil VOINEAGU PhD Academy of Economic Studies, Bucharest

Abstract The member states of EU have accepted the candidature of Romania and

Bulgaria. This paper presents the most importants issues drawn forward by this agreement. Romania shares the same situation, obligations and engagements as the other member states. Romania must favor the implementation of certain mandatory policies, as established by the European Council.

Key words: adhesion, unanimity, principles, orientation, policies În ceea ce priveşte condiţiile de aderare, statele membre ale Uniunii Europene, pe

de o parte, au convenit cu Bulgaria şi România, pe de altă parte, un Protocol care se întinde pe 61 de articole şi în care sunt prevăzute elementele esenţiale:

În prima parte a lui sunt definite principiile. Astfel, după ce este stabilit conţinutul unor termeni, cum ar fi „constituţie” care este echivalent cu „Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa”, „Tratatul CEEA” care înseamnă „Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice” şi se definesc statele membre actuale şi statele membre viitoare, se precizează că de la data aderării „dispoziţiile Constituţiei, ale Tratatului CEEA şi actele instituite de instituţii înainte de aderare sunt obligatorii pentru România şi Bulgaria şi se aplică în aceste state în condiţiile stabilite de aceste documente şi Protocolul de aderare.”

România aderă la deciziile şi acordurile adoptate de reprezentanţii guvernelor statelor membre întrunite în cadrul Consiliului.

România este în aceeaşi situaţie ca şi actualele state membre în ceea ce priveşte declaraţiile, rezoluţiile şi alte luări de poziţie ale Consiliului European sau alte consilii, precum şi în ceea ce priveşte pe cele referitoare la Uniune, care sunt adoptate de comun acord de statele membre. De aceea, România va respecta principiile şi orientările care rezultă din aceste declaraţii, rezoluţii sau alte luări de poziţie şi va întreprinde măsuri care pot deveni necesare pentru a asigura punerea în aplicare a acestor documente.

România aderă, de fapt, la convenţiile şi protocoalele care sunt în vigoare sau urmează să fie adoptate pe parcurs.

Consiliul, hotărând în unanimitate, la recomandarea Comisiei şi după consultarea Parlamentului European, adoptă decizii europene prin care efectuează adaptările necesare în temeiul aderării la convenţiile şi protocoalele prevăzute şi publică textele astfel stabilite.


România se angajează să introducă măsuri administrative şi de altă natură, până la data aderării, astfel încât să faciliteze cooperarea practică cu autorităţile publice şi organizaţiile statelor membre.

Consiliul poate adopta decizii europene care să completeze actualele convenţii, acorduri şi protocoale semnate înainte de aderare.

În articolul 4 al acestui Protocol se vorbeşte despre dispoziţiile acquis-ului Schengen, în care statele membre respectă şi aplică pe teritoriul fiecăruia prevederile acestui acord. În acelaşi timp, statele verifică, în conformitate cu procedurile de evaluare Schengen aplicabile în materie, condiţiile îndeplinirii pe teritoriul fiecărui stat a condiţiilor acquis-ului comunitar.

România participă la Uniunea Economică şi Monetară de la data aderării în calitate de stat membru care beneficiază de derogare în înţelesul Constituţiei.

Articolele sau convenţiile încheiate sau aplicate provizoriu de Uniune cu unul sau mai multe state terţe, cu organizaţii internaţionale sau cu un resortisant al unui stat terţ sunt obligatorii şi pentru România, în condiţiile stabilite prin Constituţie şi prin Protocolul convenit.

România se angajează să adere în condiţiile stabilite prin Protocol, la acordurile sau convenţiile încheiate sau semnate de Uniune şi de actualele state membre care au hotărât în comun.

Aderarea României la acordurile sau convenţiile încheiate sau semnate de Uniune cu anumite ţări sau organizaţii internaţionale se aprobă prin încheierea unui Protocol la aceste acorduri sau convenţii. Procedura care se aplică nu aduce atingere exercitării de către Uniune a competenţelor sale şi nici repartizării competenţelor între Uniune şi statele membre în ceea ce priveşte încheierea unor acorduri în viitor sau orice alte modificări care sunt legate de aderare.

În urma aderării, acordurile şi convenţiile, în înţelesul acestui Protocol, oferă aceleaşi drepturi şi obligaţii României ca şi celorlalte state membre.

De la data aderării şi până la intrarea în vigoare a protocoalelor necesare, România aplică dispoziţiile acordurilor sau convenţiilor încheiate în comun, de către Uniune cu actualele ţări membre înaintea aderării, cu excepţia Acordului privind libera circulaţie a persoanelor, încheiat în Elveţia.

Această obligaţie este valabilă şi în cazul acordurilor sau convenţiilor pe care Uniunea şi actualele state membre au convenit să le aplice provizoriu.

Până la intrarea în vigoare a protocoalelor menţionate, Uniunea şi statele membre iau orice măsură adecvată pentru protejarea lor.

România aderă la Acordul de parteneriat între membrii Grupului Statelor din Africa, Caraibe şi Pacific, pe de o parte, şi Comunitatea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de altă parte, semnat la Cotonou, la 23 iunie 2000.

România se angajează să adere în condiţiile stabilite prin prezentul protocol la acordul privind spaţiul economic european şi, de asemenea, să aplice acordurile şi înţelegerile bilaterale în materie de produse textile, încheiat de Uniune cu terţe ţări.

Cu privire la restricţiile cantitative aplicate de Uniune importurilor de produse textile şi de îmbrăcăminte, se adaptează pentru a ţine seama de aderarea României la Uniune. În acest sens, modificările acordurilor şi înţelegerilor bilaterale prevăzute pot fi negociate de Uniune cu ţările terţe înainte de data aderării.

Unele restricţii cantitative aplicate de Uniune importurilor de oţel şi produse siderurgice urmează să fie adaptate în funcţie de importurile de produse siderurgice


provenind din România. În acest sens, modificările necesare care trebuie aduse acordurilor şi înţelegerilor bilaterale privind produsele siderurgice, încheiate de Uniune cu ţări terţe, se negociază înainte de data aderării.

În cazul în care modificările acordurilor şi înţelegerilor bilaterale intră în vigoare până la data aderării, se aplică prevederile articolului anterior.

În ceea ce priveşte pescuitul, acordurile încheiate înainte de aderare, de România cu ţări terţe vor fi gestionate de Uniune. În perioada în care dispoziţiile acestor acorduri sunt aplicate provizoriu, acestea nu vor afecta drepturile şi obligaţiile care revin României. De îndată ce este posibil, şi în orice caz înainte de expirarea acordurilor prevăzute, Consiliul, la propunerea Comisiei, adoptă în fiecare caz în parte, decizii adecvate pentru continuarea activităţilor de pescuit, inclusiv posibilitatea de a prelungi anumite acorduri, pentru o perioadă de cel mult încă un an.

Cu efect de la data integrării, România se retrage din orice acord privind pescuitul, încheiat cu ţări terţe, inclusiv din Acordul Central European de Comerţ Liber. În măsura în care acordurile încheiate între România cu aceste state şi una dintre ţările terţe, pe de altă parte, nu sunt compatibile cu obligaţiile care decurg din acest protocol, se iau toate măsurile necesare pentru a elimina incompatibilităţile.

În cazul în care România întâmpină dificultăţi în adaptarea unui acord încheiat cu una sau mai multe ţări terţe înainte de aderare, acordul respectiv trebuie retras.

De asemenea, România aderă la condiţiile stabilite prin protocol la acordurile interne încheiate de actualele state membre pentru punerea în aplicare a acordurilor respective.

România va lua măsurile necesare pentru a-şi adapta poziţia faţă de organizaţiile internaţionale şi faţă de acordurile internaţionale la care Uniunea sau alte state membre sunt parte. Se va retrage, la data aderării, sau cât mai repede posibil după această dată, din acordurile şi organizaţiile internaţionale în domeniul pescuitului, la care Uniunea este de asemenea parte, cu excepţia cazurilor în care calitatea de membru se referă la alte domenii decât pescuitul. Cu alte cuvinte, aderând, România trebuie să facă pasul de a respecta conţinutul fiecărui acord la care Uniunea este parte.

O lege europeană a Consiliului poate abroga dispoziţiile tranzitorii stabilite prin acest protocol, atunci când acestea nu mai sunt aplicabile. Consiliul Uniunii hotărăşte în unanimitate, după ce a consultat şi Parlamentul European.

Actele adoptate de instituţiile la care se referă dispoziţiile tranzitorii stabilite de prezentul Protocol îşi conservă natura juridică. Prezentul Protocol are ca obiect, sau efect, abrogarea ori modificarea actelor adoptate de instituţiile respective, care se pot abroga sau modifica în funcţie de interesul Uniunii Europene.

Aplicabilitatea Constituţiei şi a actelor adoptate de instituţii constituie un titlu tranzitoriu, obiectul derogărilor fiind numai cele prevăzute în Protocolul semnat.

În partea a doua a acestui Protocol, într-un număr de articole se stipulează adaptările Constituţiei.

Într-un prim titlu sunt dispoziţii instituţionale, dintre care precizăm câteva. Astfel, în teza introductivă privind statutul Băncii Europene de Investiţii, la articolul 4 se introduce textul privind cota României, respectiv 846 milioane euro. În alte articole se subliniază faptul că România devine membră a unor instituţii internaţionale, iar din 31 decembrie 2007 apare obligativitatea de a organiza alegeri pentru Parlamentul European, prin vot universal, direct al cetăţenilor, aşa încât să se ocupe cele 35 de locuri acordate României.

Titlul al treilea, „Dispoziţii financiare”, cuprinde o serie de precizări care arată obligaţiile pe care şi le asumă România ca viitoare membră a Uniunii Europene.


Astfel, art. 25 precizează că „de la data aderării, România plăteşte o sumă corespunzătoare contribuţiei sale la capitalul social, în contul capitalului subscris la Banca Europeană de Investiţii”, adică 24.300.000 euro. Aceste contribuţii s-au plătit în tranşe egale, scadente la 31 mai 2009, 30 noiembrie 2009, 31 mai 2010, 30 noiembrie 2010, 31 mai 2011 şi 30 noiembrie 2011.

România a plătit la fondul de cercetare pentru cărbune şi oţel, suma de 29.883.00 euro. Contribuţia României la acest fond s-a efectuat în patru tranşe, începând din 2009, şi se plăteşte în prima zi lucrătoare din fiecare an în următoarele proporţii: 2009 – 15%; 2010 – 20%; 2011 – 30%; 2011 – 35%.

Licitaţiile, valoarea contractelor şi plăţile pentru asistenţă, esenţa spre aderare în cadrul Programului PHARE se vor efectua şi vor fi gestionate de Agenţia de Implementare din România. Comisia renunţă la controlul prealabil asupra licitaţiilor şi contractărilor pe baza unei proceduri de acreditare şi a unei valori favorabile a sistemului de implementare descentralizat extins.

Angajamentele financiare contractate înainte de data aderării în conformitate cu instrumentele financiare de preaderare, precum şi cele contractate după aderare în cadrul facilităţii de tranziţie, inclusiv încheierea şi înregistrarea după aderare a fiecărui angajament şi a fiecărei plăţi legale, continuă să fie reglementate de normele şi regulamentele privind instrumentele financiare de preaderare. Acestea continuă să fie suportate din capitolele bugetare corespunzătoare până la încheierea programelor şi proiectelor respective.

Procedurile de achiziţii începute după data aderării urmează să fie îndeplinite numai în conformitate cu dispoziţiile aplicabile Uniunii Europene.

Ultimul exerciţiu de programare a asistenţei de preaderare are loc în ultimul an anterior aderării.

Nu poate fi acordată nici o prorogare a termenului de contractare. Fondurile de preaderare destinate acoperirii cheltuielilor administrative pot fi

alocate din primii doi ani după aderare. Pentru costurile de audit şi evaluare pot fi alocate fonduri până la cinci ani de la aderare.

Pentru a asigura încetarea treptată a funcţionării instrumentelor financiare de aderare, Comisia poate lua măsurile pentru a se asigura că personalul necesar este reţinut în România pentru cel mult 19 luni după aderare. În acest sens, România urmează să beneficieze, prin excepţie, de aceleaşi condiţii financiare şi materiale ca cele aplicate de Comisie înainte de aderare.

Cheltuielile administrative, inclusiv salariile pentru restul personalului, urmează să fie acoperite din capitolul „Încetarea treptată a asistenţei de preaderare pentru noile state membre.”

Orice procedură de achiziţii publice referitoare la o măsură prevăzută în acest capitol la data aderării trebuie să facă obiectul unei cereri de ofertă publicată în JURNALUL OFICIULUI UNIUNII EUROPENE.

De fiecare dată se vor respecta regulile care sunt standardizate şi se aplică în Uniunea Europeană. Comisia poate decide, în cazuri excepţionale şi temeinic motivate, să autorizeze excepţii speciale de la normele aplicabile în temeiul Regulamentului privind fondul de coeziune, care este în vigoare la data aderării.

În cazul în care perioada pentru angajamentele multianuale efectuate în cadrul Programului SAPARD, în legătură cu împădurirea terenurilor agricole, acordarea de sprijin pentru constituirea grupurilor de producători sau programele agro-ecologice, depăşeşte


ultimul termen permis, angajamentele necheltuite vor fi incluse în programul de dezvoltare rurală pentru anii 2007 – 2013.

În cazul în care sunt necesare măsuri tranzitorii speciale, ele urmează să fie adoptate în conformitate cu procedura stabilită pentru fondurile structurale.

În articolul 30 din acest document se fac precizări numai în legătură cu Bulgaria, şi anume, în ceea ce priveşte închiderea unităţilor 1 şi 2 de la Centrala nucleară de la Kozlodui şi închiderea unităţilor 3 şi 4 de la aceeaşi centrală într-o etapă ulterioară.

Articolul 31 prevede că, în primul an de la aderare, Uniunea acordă României asistenţă financiară provizorie denumită „facilitate de tranziţie”, în vederea dezvoltării şi întăririi capacităţii administrative şi judiciare de a pune în aplicare şi a asigura respectarea dreptului Uniunii.

Pentru proiectele de înfrăţire între administraţiile publice, în scopul construcţiei instituţionale, se va aplica procedura cererilor de ofertă prin intermediul punctelor de contact din statele membre.

Creditele de angajament pentru facilitatea de tranziţie în cazul României sunt exprimate în preţul stabilit la începutul anului 2004 şi totalizează 82.000.000 euro în primul an după aderare, în funcţie de priorităţile naţionale şi comunitare.

Asistenţa acordată în temeiul „facilităţii de tranziţie” se acordă şi se pune în aplicare în conformitate cu Regulamentul Consiliului privind asistenţa economică acordată anumitor state din Europa Centrală şi de Est.

Pentru susţinerea României în perioada dintre data aderării şi sfârşitul anului 2009 s-a acordat sprijin financiar, ca instrument provizoriu pentru finanţarea acţiunilor la noile frontiere externe, pentru punerea în aplicare a Acordului Schengen.

În perioada 2007–2009, România a beneficiat de următoarele sume, sub formă de plăţi de sume globale în cadrul facilităţilor provizorii Schengen: 297,2 milioane euro în anul 2007, 131,8 milioane euro în anul 2008 şi 130,8 milioane euro în anul 2009.

Cel puţin jumătate din această alocare în cadrul facilităţii provizorii Schengen se utilizează pentru sprijinirea României în îndeplinirea obligaţiei de a finanţa acţiunile la noile frontiere externe ale Uniunii, pentru punerea în aplicare a acquis-ului Schengen şi a controlului la frontiera externă.

A douăsprezecea parte din fiecare sumă anuală se acordă României în prima zi lucrătoare a fiecărei luni din anul respectiv.

Sumele globale se utilizează în termen de trei ani de la efectuarea primei plăţi. România urmează să prezinte, în cel mult şase luni de la data expirării termenului de trei ani, un raport cu privire la utilizarea finală a sumelor globale pe secţiunea Schengen, a facilităţilor provizorii şi pentru fluxurile de numerar. Orice fond neutilizat sau cheltuit nejustificat, se recuperează de către Comisie.

Pentru a nu aduce atingere deciziilor de politici publice, creditele de angajament global pentru acţiuni structurale, care au fost puse la dispoziţia României pentru perioada de trei ani cuprinsă între 2007-2009, astfel: 1.399.000.000 euro în 2007; 1.972.000.000 euro în 2008 şi 2.603.000.000 euro în 2009.

Pentru perioada de trei ani cuprinsă între 2007-2009, întinderea şi natura intervenţiilor cuprinse în totalul creditelor fixe pe ţări, se stabilesc în temeiul dispoziţiilor în vigoare la acea dată, aplicabile cheltuielilor pentru acţiuni structurale.

Articolul 34 prevede că suplimentar, în raport cu regulamentele privind dezvoltarea rurală în vigoare la data aderării, pentru perioada 2007-2009 a plătit României unele sume speciale, care pot fi utilizate până în anul 2013.

Fără a aduce atingere viitoarelor decizii de politici publice, în cadrul perioadei de trei ani, 2007-2009, creditele de angajament pentru dezvoltarea rurală pentru Bulgaria şi


România, se ridică la suma globală de 3.041.000.000 euro. În cazul în care este necesar, formele de punere în aplicare a acestei dispoziţii se adoptă în conformitate cu procedura stabilită în Regulamentul Comunităţii Europene, nr. 1260/1999.

În încheierea acestui document important, Titlul IV, „ALTE DISPOZIŢII”, face o serie de precizări în legătură cu preaderarea, aderarea şi prima perioadă după aderare.

În articolul 36 se stipulează că, în cazul în care până la împlinirea unui termen de cel mult trei ani de la data aderării, survin dificultăţi semnificative şi susceptibile de a persista în oricare sector al economiei, sau care ar putea provoca deteriorarea serioasă a economiei într-un anumit domeniu, România poate solicita să fie autorizată să adopte măsuri de protecţie în vederea remedierii situaţiei şi a adaptării sectorului în cauză la economia pieţei interne.

Comisia hotărăşte în termen de cinci zile lucrătoare de la primirea cererii, însoţită de datele de fundamentare corespunzătoare, măsurile care ţin seama de interesele tuturor părţilor interesate şi nu pot determina efectuarea de controale la frontieră.

Măsurile astfel autorizate pot include prorogări de la normele Constituţiei şi, în special, de la acest Protocol, în măsura şi pentru termenele strict necesare pentru atingerea obiectivelor menţionate. Se acordă prioritate măsurilor care afectează cel mai puţin funcţionarea pieţei interne.

Articolul 37 se referă la faptul că România nu şi-a îndeplinit angajamentele asumate în contextul negocierilor de aderare, determinând o perturbare semnificativă a bunei funcţionări a pieţei interne, inclusiv orice angajamente asumate în cazul politicilor sectoriale care privesc activităţi economice cu efecte transfrontaliere. În context, Comisia poate adopta, până la împlinirea unui termen de cel mult trei ani de la data aderării, la cererea unui stat membru sau din proprie iniţiativă, regulamentele sau deciziile prin care sunt stabilite măsuri corespunzătoare.

Articolul 38 precizează că, dacă în România există deficienţe semnificative sau un risc iminent privind apariţia unor deficienţe în transpunerea în practică sau aplicarea deciziilor-cadru, Comisia poate să adopte, până la împlinirea unui termen de trei ani de la data aderării, la cererea motivată a unui stat membru sau din proprie iniţiativă şi după consultarea statelor membre, regulamente şi decizii europene de stabilire a măsurilor corespunzătoare şi să precizeze condiţiile de aplicare a unor astfel de măsuri. Se are în vedere ca astfel de măsuri să nu afecteze cooperarea juridică.

Articolul 39 prevede că, în temeiul urmăririi continue de către Comisie a îndeplinirii angajamentelor asumate de România în contextul negocierilor de aderare şi, în special, al rapoartelor în această privinţă, dacă există dovezi clare că stadiul pregătirii pentru aderare şi aplicarea acţiunii este supusă uni risc semnificativ sau într-un număr nelimitat de domenii există percepţia că statul român nu este pregătit să îndeplinească obligaţiile ce decurg la data aderării, adică la 1 ianuarie 2007, la recomandarea Comisiei, Consiliul poată să hotărască în unanimitate, ca data aderării statului respectiv (România sau Bulgaria) să fie amânată cu un an, până la 1 ianuarie 2008.

Această prevedere este comună pentru cele două state numai că, în cazul României există o anexă nouă, în care se arată că „Consiliul, hotărând cu majoritate calificată recomandarea Comisiei, poate să ia decizia de amânare a aderării României în cazul în care sunt constatate deficienţe semnificative în îndeplinirea de către România a unuia sau mai multora dintre angajamentele şi cerinţele enumerate în Anexa nr. 9, la punctul 1.


Anexa nr. 9 la Actul de aderare prevede 11 situaţii cu termene care trebuie soluţionate de România, aşa încât să nu se aplice clauza de salvgardare.

În articolul numărul patru voi zăbovi asupra acestei anexe care are semnificaţie, mai ales în momentul actual, când discutăm mult despre situaţia din ţara noastră.

În continuare, la articolul 39 se mai menţionează că „Consiliul poate hotărî cu o majoritate calificată la recomandarea Comisiei şi cu o evaluare amănunţită efectuată în toamna anului 2005, a progreselor realizate de România în domeniul politicii de concurenţă care, în cazul în care nu va fi satisfăcătoare, va putea să conducă la activarea clauzei de salvgardare.”

În cazul unei decizii de salvgardare, Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată adaptările acestuia, inclusiv ale anexelor şi apendicelor acestuia, devenite obligatoriu a fi revizuite ca urmare a amânării deciziei de aderare.

În articolele 40 şi 41 se apreciază că, dacă nu a afectat buna funcţionare a pieţei interne, punerea în aplicare a normelor de drept intern în România, în cursul perioadei de tranziţie, nu poate duce la efectuarea de controale la frontiere între statele membre.

Măsurile tranzitorii prevăzute în acest capitol vor fi adoptate înainte de data aderării, iar prin legea europeană a Consiliului acest termen poate fi prorogat, sens în care Consiliul trebuie să hotărască în unanimitate.

În situaţia în care sunt necesare măsuri tranzitorii pentru a sprijini tranziţia de la regimul în vigoare în România, la acel punct de aplicare a normelor europene în materie preliminară sanitară şi a siguranţei alimentelor, Comisia va lua măsuri, în conformitate cu procedurile din legislaţia aplicată.

Aceste măsuri se adoptă în termen de trei ani de la data aderării iar aplicarea măsurilor este limitată la această perioadă.

Ultima parte, a cincea, se referă la dispoziţii privind punerea în aplicare a Protocolului. Această parte are trei titluri, respectiv: Titlul 1 – COMPUNEREA INSTITUŢIILOR ŞI ORGANISMELOR; Titlul 2 – APLICABILITATEA ACTELOR INSTITUŢIILOR; Titlul 3 – DISPOZIŢII FINALE.

Parlamentul European stabileşte Regulamentul său de procedură, care se impune ca urmare a aderării României.

Consiliul operează în Regulamentul de procedură adaptările care se impun. Un resortisant al fiecărui stat membru este numit membru al Comisiei, de la data

aderării. Noii membrii ai Comisiei sunt numiţi de Consiliu, de comun acord cu preşedintele Comisiei, după consultarea Parlamentului European.

Mandatul membrilor astfel numiţi încetează la aceeaşi dată ca cel al membrilor aflaţi în funcţie la data aderării.

În articolul 46 se precizează că doi judecători sunt numiţi în cadrul Curţii de Justiţie şi alţi doi judecători sunt numiţi în cadrul Tribunalului. Mandatul unuia dintre judecătorii Curţii de Justiţie a încetat la 6 octombrie 2009. Mandatul celuilalt judecător încetează la 6 octombrie 2012.

Mandatul unuia dintre judecătorii Tribunalului, numiţi în conformitate cu cele de mai sus, a încetat la 31 august 2007. Acesta a fost desemnat prin tragere la sorţi, iar celălalt şi-a încetat activitatea la 31 august 2010.

Curtea de Justiţie efectuează, la rândul său, în Regulamentul său de procedură, adaptările ce se impun ca urmare a aderării.

Tribunalul, de comun acord cu Curtea de Justiţie, efectuează în Regulamentul său de procedură, adaptările necesare.


Pentru judecarea cauzelor pendinte la data aderării, instanţele sau Camerele se întrunesc în aceeaşi compunere ca înainte de aderare şi aplică regulamentul în vigoare la data aderării.

În articolul 47 se precizează că un resortisant al fiecărui stat membru, respectiv România şi Bulgaria, este numit în cadrul Curţii de Conturi, de la data aderării, pentru un mandat de şase ani.

Conceptul regiunilor se completează prin numirea a 27 de membri reprezentând organismele regionale şi locale din cele două ţări. Mandatul acestor membri încetează simultan cu cel al membrilor aflaţi în exerciţiu la data aderării.

Articolul 49 se ocupă de Comitetul Economic şi Social, care se completează prin numirea a 27 de membri ce reprezintă diferite componente sociale şi economice ale societăţii civile organizate din România şi Bulgaria. Mandatul acestora încetează simultan cu cel al membrilor aflaţi în exerciţiu la data aderării.

Articolul 50 face precizări privind adaptările Comitetelor stabilite prin Constituţie. Membrii comitetelor, grupurilor sau ai altor organisme constituite prin Constituţie

sunt numiţi în condiţiile şi în conformitate cu procedurile prevăzute pentru numirea membrilor acestor comitete, grupuri sau organisme. Componenţa comitetelor şi grupurilor constituite prin Constituţie sau printr-un alt act al acestor instituţii, va avea numărul de membri stabilit, indiferent de numărul statelor membre şi va fi reînnoită în totalitate după aderare.

În partea a cincea se fac precizări cu privire la aplicabilitatea actelor instituţiilor Uniunii Europene.

Astfel, în articolul 52 se precizează că la data aderării, România este considerată destinatara legilor în cadrul regulamentelor şi deciziilor europene în înţelesul Constituţiei, precum şi a deciziilor în înţelesul articolului 249 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, precum şi al articolului 661 din Tratatul CEEA.

România pune în aplicare măsurile necesare pentru a se conforma, de la data aderării, la dispoziţiile acelor regulamente europene care sunt obligatorii în ceea ce priveşte rezultatul care trebuie obţinut. Este lăsată la latitudinea autorităţilor naţionale alegerea formei şi metodelor, precum şi a directivelor şi deciziilor care sunt avute în vedere, după caz, până la termenul prevăzut în Protocol.

În măsura în care modificările directivelor introduse prin prezentul Protocol necesită modificarea actelor cu putere de lege şi a actelor administrative ale actualelor state membre, acestea aplică măsurile necesare pentru a se conforma directivelor modificate, de la data aderării, cu excepţia cazului în care prezentul Protocol prevede un alt termen.

În articolul 54 se stipulează actele cu putere de lege şi actele administrative destinate să asigure protecţia sănătăţii lucrătorilor şi a populaţiei de pe teritoriul României împotriva pericolelor generate de radiaţiile ionizate, comunicate Comisiei de acele state, în termen de trei luni de la data aderării.

În articolele 55, 56, 57 şi 58 se arată că, în cazul în care actele instituţiei care adoptă decizia de aderare trebuie validate de Comisie.

Cu excepţia cazului în care se prevede altfel, Consiliul adoptă, la propunerea Comisiei, regulamentele şi deciziile europene care stabilesc măsurile necesare punerii în aplicare a dispoziţiilor prezentului Protocol.

Pe data aderării, textele actelor instituţiilor, adoptate înainte de aderare în limbile statelor membre, vor fi traduse şi în limbile celor două ţări care aderă (România şi Bulgaria), de către Consiliu, Comisie sau Banca Europeană Centrală. Aceste documente


sunt autentice, ca şi celelalte deja existente şi traduse în limbile statelor membre şi se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

În ultimul Titlu, „DISPOZIŢII FINALE” al părţii a cincea, se precizează că Anexele 1-9 şi apendicele anexate la acestea fac parte integrantă din Protocol.

În articolele 60 şi 61 se arată că Guvernul Republicii Italiene va remite Guvernului României o copie legalizată a acestor documente.

O copie autentificată pentru conformitate cu acordurile internaţionale depuse la arhivele Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene se remite Guvernului României de către Secretariatul General.

Iată, aşadar, cadrul care reglementează drepturile şi obligaţiile privind aderarea României la Uniunea Europeană.

Protocolul de aderare are nouă anexe şi apendice care detaliază aspecte din document.


Anghelache, C-tin (2007). România 2007. Zestrea social-economică la aderare, Editura Economică, Bucureşti

Anghelache, C-tin (2008). România 2008. Starea economică în procesul integrării, Editura Economică, Bucureşti

Anghelache, C-tin (2009). România 2009. Starea economică în criză profundă, Editura Economică, Bucureşti



Anghelache, C-tin, Capanu, I. (2003). Indicatori macroeconomici. Calcul şi analiză economică, Editura Economică, Bucureşti

Anghelache, C-tin, Capanu, I. (2004). Statistică macroeconomică, Editura Economică, Bucureşti

*** Anuarul statistic al României, ediţiile 2002, 2005, 2006, 2007, 2008, 2009, 2010, 2011 *** Colecţia ziarului Economistul, 1999 – la zi *** Colecţia ziarului Ziarul Financiar, 1999 – la zi *** Condiţiile de viaţă ale populaţiei din România, revistă editată de Institutul Naţional de

Statistică, 2002, 2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2008, 2009, 2010 şi 2011 *** Informaţii statistice operative, revistă editată de Institutul Naţional de Statistică *** Legea Bugetului de stat pe anul 2007, 2008, 2009, 2010, 2011.


VaR (Value at Risk) Model


Academy of Economic Studies, Bucharest Abstract The VaR model represents a significant progress in risk analysis, among the

improvements it brings we can outline the attempt to measure risk itself in terms of an eventual loss, instead of focusing on gain-based approach.

Key words: risk, model, monitor, bank, loss, gain Următoarea etapă în cuantificarea riscului după teoria portofoliului a fost Value at

Risk(VaR). Aceasta reprezintă o modificare substanţială în direcţia cuantificării riscului datorită următoarelor :

- VaR a iniţiat o schimbare de focus în utilizarea măsurătorilor de risc în favoarea unui management al riscului în contextul unei anumite industrii. În 1994 JP Morgan a creat VaR pentru a măsura riscul întregii instituţii printr-o singură modalitate de măsurare a riscului;

- Comitetul Basel de monitorizare a băncilor, care standardizează reglementările şi practicile în domeniul bancar, a solicitat băncilor să-şi stabilească capitalul în funcţie de VaR din 1995.Acest lucru a făcut ca VaR să devină popular în ceea ce priveşte măsurarea riscului.

- Precedentele metode de măsurare a riscului se axau pe justificarea câştigurilor unui activ bazat pe modele teoretice care legau riscul de câştig (ex CAPM). VaR schimbă focusul încercând să măsoare riscul în sine în termenii unei eventuale pierderi (decât a unui eventual câştig).

VaR îşi propune să răspundă la întrebarea "Cât de mult poate pierde un investitor cu o anumită probabilitate, pentru o perioadă de timp". VaR este definit ca:

(1) unde F(.) este probabilitatea cumulativa de distribuire a funcţiei Z(T) este pierderea .Pierderea este definita ca fiind

Z(t) = S(0) - S(t) unde S(t) este preţul acţiunii la timpul t ζ este o probabilitate cumulativă asociată pragului VaR şi distribuţiei pierderilor lui Z(t) Pentru a da un exemplu, să presupunem că un portofoliu ar avea VaR de 10,000,000 USD pentru o zi cu o probabilitate cumulativă de 90 %. Aceasta înseamnă că pierderea asociată portofoliului poate fi de maxim 10,000,000 USD, pentru o zi, cu o probabilitate cumulative de 90 %. O interpretare alternativă ar fi aceea că pierderea la nivelul portofoliului poate fi mai mare de 10,000,000 USD, într-o zi, cu o probabilitate cumulativă de 100-90 = 10%.Uzual ζ este ales 0,90 , 0,95 sau 0,99.


Măsurarea VaR pentru un portofoliu este o provocare teoretică şi informaţională întrucât este dificil să modelezi evoluţia în timp a unui portofoliu compus din sute de acţiuni.

Deşi se bucura de mare interes în mediul academic, cele patru metode principale sunt:

- Simularea istorică foloseşte date şi informaţii istorice pentru a previziona rata câştigului la factorii de risc, în locul ipotezei distribuţiei normale pentru factorii de risc. Astfel, colectarea datelor istorice este urmată de măsurarea modificărilor procentuale zilnice ale valorilor factorilor care influenţează valoarea portofoliului în situaţia în care istoria s-ar repeta în viitor. Prin scăderea valorii viitoare a portofoliului din valoarea curentă a acestuia, analistul poate determina valoarea care ar fi pierdută datorită riscului de piaţă, dacă ipotezele sau condiţiile de lucru s-ar repeta. Analiza este repetată pentru fiecare zi de tranzacţionare din perioada pentru care s-au colectat datele istorice, concretizată în trasarea unei distribuţii a rezultatelor posibile la nivelul portofoliului. Când distribuţia este completă, rezultatele posibile sunt ierarhizate în funcţie de nivelul câştigului sau al pierderii şi este ales un nivel de încredere (un nivel al probabilităţii) pentru realizarea estimării. Valoarea respectivului procent în cadrul distribuţiei reprezintă VAR pentru portofoliu.

- Simularea Monte Carlo reprezintă o abordare mai riguroasă şi mai complexă comparativ cu simularea istorică, deoarece acordă o importanţă mai mare potenţialului apariţiei de şocuri de piaţă. Ea recurge la modelarea matematică pentru previzionarea şocurilor viitoare. Această metodă presupune utilizarea modificărilor înregistrate în trecut la nivelul factorilor de risc pentru o perioadă istorică, cu scopul generării unui model matematic care cuprinde factorii consideraţi, de obicei sub forma unei regresii multiple. Modelul obţinut este apoi utilizat pentru calcularea valorii viitoare posibile a unui factor de risc, prin simularea comportamentului factorilor de risc consideraţi. Prin repetarea simulării este trasată o distribuţie a valorilor viitoare, de obicei folosind cin număr mare de iteraţii - de exemplu, 10.000. Fiecare dintre valorile obţinute are atribuită o probabilitate de apariţie, valorile portofoliului putând fi ierarhizate ascendent sau descendent şi însoţite de probabilităţile de apariţie. Decidentul selectează un nivel al încrederii pentru estimarea VAR, iar când probabilitatea cumulată a distribuţiei atinge acest nivel valoarea la care se întâmplă acest lucru reprezintă VAR pentru portofoliu.

Utilizarea corelaţiilor este de departe abordarea cea mai puţin complexă, deoarece se bazează pe o serie de ipoteze de lucru simplificatoare: distribuţia normală a câştigurilor şi corelaţiile constante între factorii de risc. Ca urmare, ea este cea mai rapidă metodă de calcul. Simularea istorică este o abordare mai complexă, folosind tendinţele înregistrate în preţurile istorice pentru a permite o prezenţă mai mare a şocurilor pieţei în calcularea VAR. Totuşi, ea presupune că preţurile istorice reprezintă previziuni suficient de bune ale preţurilor viitoare şi foloseşte un singur model al evoluţiei preţurilor pentru calcularea VAR, ceea ce poate să nu reprezinte o reflectare corectă a viitorului. Simularea Monte Carlo este cea mai sofisticată modalitate de calcul a VAR, dar sA cea mai flexibilă, ea îmbinând datele istorice cu o serie de constrângeri de natură statistică sub forma unui mod matematic ce ţine cont de mai multe posibilităţi de evoluţie a factorilor de risc. Totuşi, datorită complexităţii sale, aplicarea acestei metode este dificilă, iar costul presupus de calcule poate fi considerat de anumite firme ca fiind exagerat.


Metoda varianţei-covarianţei ( cunoscuta ca Metoda Delta Normal) Utilizând aceasta metodă, modelăm distribuţia pierderilor din portofoliu, apelând la următoarele ipoteze: - portofoliu este linear: schimbările în preţul portofoliului V(t) sunt dependente de preţul activului din componenta S(t). Cu alte cuvinte:

- activul din componenta are o distribuţie normala a câştigului, ceea ce implica faptul ca şi câştigurile din portofoliu sunt normal distribuite. Este de notat că suma funcţiilor distribuite normal nu este întotdeauna normală. Astfel ipoteza portofoliului linear nu poate garanta câştigul portofoliului ca fiind normal.

Având în vedere ipotezele expuse mai sus, care ne dau posibilitatea să descriem pierderea din portofoliu utilizând o distribuţie normală, există numeroase ecuaţii şi metode de distribuţie care pot fi folosite, calcularea VaR devenind astfel mult mai simpla.

5. Măsurarea coerentă a riscului Axiomele măsurării riscului reprezintă o piatră de temelie în măsurarea riscului a

fost propunerea lui Artzner referitoare la primele axiome ale măsurării riscului; măsurarea riscului în concordanta cu aceste axiome a fost numită măsurare coerentă a riscului. Axiomele coerenţei au avut asemenea implicaţii încât nu a mai fost posibilă desemnarea arbitrară a unei funcţii de măsurare a riscului, decât cu condiţia respectării acestor axiome , în consecinţa VaR nu a mai fost considerat un indicator adecvat al măsurării riscului.

Vom defini acum o măsurare coerenta a riscului ca fiind p(.).Fie X şi Y pierderile a doua portofolii, atunci p este coerent daca adera la cele patru axiome:

- riscul este monoton: dacă X < Y atunci p(X) ≤ p (Y) - riscul este omogen: p(X) = λp(X) pentru λ> 0 - invariaţia translatării activelor fără risc:p(X+χ)= p(X) — χ ,unde χ este activul

fără risc. - riscul este sub-aditiv :p(X+Y) ≤ p(X) + p(Y)

Vom explica acum fiecare axiomă în parte. Prima axiomă explică asocierea riscului înalt cu riscul scăzut.

Omogenitatea ne asigură că nu putem creste sau descreşte riscul investind sume diferite în acţiuni diferite; cu alte cuvinte riscul este asociat activului în sine şi nu în funcţie de cantitatea cumpărată.

Invariaţia translatării poate fi explicată prin faptul ca investiţia într-un activ fără risc aduce probabilitatea pierderii la 1. Astfel vom primi întotdeauna suma iniţial investită. Investiţia iniţială este dedusă pentru că măsurătorile de risc măsoară riscul ca o sumă pozitivă, un asemenea câştig fiind negativ.

Subaditivitatea este cea mai importantă axiomă pentru că asigură că o măsurare coerenta a riscului poate avea loc odată cu diversificarea portofoliului. Axioma ne arată că, investind în ambele portofolii, X şi Y, rezultatul este un risc mai mic pe total decât suma riscurilor pentru o investiţie separată în portofoliul X şi portofoliul Y. VaR nu este o măsură coerentă pentru că nu respectă axioma subaditivităţii, şi în consecinţă poate conduce la un risc mai ridicat rezultând din diversificare.

Putem spune că măsurarea riscului este de coerenţă redusă dacă este convexă, invariabilă translaţional şi omogenă. Merită să observăm că axiomele coerenţei asigură că măsurarea riscului este convexă şi supusă optimizării informatice.


Măsurarea coerenta a riscului Având în vedere introducerea în axiomele coerenţei şi concluzia că VaR nu este

coerent, noi măsuri de coerenţă a riscului au fost propuse pentru a capta avantajele VaR. În particular era nevoie de o măsurare "pură" a riscului, simplă de înţeles care ar putea captura toate informaţiile cheie de risc cu cele trei părţi importante ale informaţiei: probabilitate, pierdere şi timp.

Pentru a răspunde cu un echivalent coerent la VaR , o varietate de măsuri legate de VaR au fost propuse. Exemplele includ TvaR (tail value at risk), WCE( Worst condiţional expectation) şi CVaR ( condiţional value at risk). CVaR a devenit o modalitate uzuală de măsurare a riscului datorită similarităţii cu VaR dar şi datorită faptului că evaluează "cât de rău pot evolua lucrurile" dacă pierderea VaR este depăşită. CVaR este pierderea aşteptată ca urmare a faptului că VaR este depăşit; este definită ca:

O definiţie alternativă a CVaR este media distribuţiilor extreme ale pierderilor

VaR .Un alt avantaj al CVaR este ca ponderea în portofoliu poate fi uşor optimizată cu ajutorul programării liniare pentru a minimiza CVaR. Măsurătorile spectrale de risc sunt un grup de măsurători coerente de risc, unde riscul este dat de suma mediei ponderate a rezultatelor. Aceste ponderi pot fi alese pentru a reflecta preferinţa de risc pentru rezultate particulare. Axioma subaditivităţii demonstrează importanţa capturării dependentelor dintre active atunci când se măsoară riscul portofoliului. În consecinţă acest lucru creşte interesul pentru copula: acesta este o funcţie care cartografiază un set de distribuţii marginale într-o distribuţie multivariată şi viceversa.

Teorema lui Sklar stă la baza teoriei copula, care demonstrează că pentru o distribuţie multivariată dată există o copula care poate combina toate distribuţiile marginale pentru a da o distribuţie comună. De exemplu, într-un caz bivariat, dacă avem două distribuţii marginale F(x) şi G(y) atunci există o funcţie copula C pentru a da distribuţia multivariată H(x,y):

Există o varietate de copula şi exemplele includ şi copula Gaussiană şi pe cea a lui

Clayton. Înainte de a fi utilizate în matematica financiară, copula a fost utilizată în Ştiinţele actuariale şi Ingineria civilă şi mecanică. În Teoria Valorilor Extreme copula a devenit deosebit de importantă pentru că nu este posibil sa capturezi dependentele dintre variabile aleatoare utilizând corelaţiile standard.

În ciuda numărului mare de copula existente acestea continuă să fie o zonă activă de cercetări întrucât este important să avem copula care capturează tipul corect de dependente dintre active.

Tendinţe viitoare privind măsurătorile de risc Măsurarea riscului a fost întotdeauna un domeniu înfloritor de cercetare. O zonă

importantă de interes este cea care se referă la identificarea unor metode satisfăcătoare de modelare a dependentelor între active, altele decât corelaţiile. Alternativ, există un interes mare în găsirea formulelor care pot să captureze dependenţa comportamentului în mod semnificativ. Un alt domeniu de cercetare este măsurarea dinamică a riscului. Aceasta implică măsurarea riscului în mod continuu, în loc să aplice distribuţia statică.

O altă direcţie importantă în măsurarea riscului este conceperea unor modalităţi de măsurare a riscului specific cum ar fi, măsurarea riscului de credit, măsurarea riscului de lichiditate, etc. Ar fi de notat că asemenea măsurători exista deja în anumite domenii (de


exemplu Merton utilizează modelul structural al creditelor neperformante) şi modelul KMV.

Bibliografie selectivă Alexander C. (2009) – Market Risk Analysis, Volume IV, Value-at-Risk Models, John

Wiley & Sons, Ltd.; Jorion P. (2003) – Financial Risk Manager Handbook, Second Edition, John Wiley & Sons,

Inc.; ESMA (2009) - Risk Management Principle for UCITS; Directiva 2010/43/UE a Comisiei din 1 iulie 2010 de punere în aplicare a Directivei

2009/65/CE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte cerinţele organizatorice, conflictele de interese, regulile de conduită, administrarea riscului şi conţinutul acordului dintre depozitar şi societatea de administrare


Experimental Treatments in Marketing: Experiment Variables

Senior Lecturer Dan NASTASE, PhD

„Artifex” University, Bucharest Abstract Marketing experiment is a set of operations, performed in a well defined and

controlled environment, in which intentionally and repeatedly changes are caused among the factors of influence, identifying and then measuring the changes recorded by the effects.

Key words: experiment, markteting, variable, effect factors, experimental treatment, product, price. În general, un experiment de marketing îsi propune doua obiective fundamentale: 1) descoperirea relatiei de cauzalitate între diverse variabile de marketing; 2) masurarea efectului pe care o schimbare provocata în rândul variabilelor independente o are asupra unor variabile de marketing dependente. Pentru ca aceste doua categorii de informatii sa fie cât mai concludente, este necesar ca experimentul sa se realizeze în mod sistematic si repetat, la fiecare repetare mentinându-se aceleasi conditii de efectuare. Un experiment de marketing are de-a face cu doua categorii mari de variabile: independente si dependente. a) Variabilele independente sunt constituite din factorii de influenta a caror actiune este urmarita în cadrul experimentului. La rândul lor, ele se împart în:

variabile explicative, denumite si factori experimentali sau stimuli de marketing a caror marime se modifica în mod provocat, de catre operatorii experimentului, pentru a se observa apoi ce efecte au aceste modificari asupra cererii, volumului de vânzari, concurentei, distribuitorilor etc.;

variabile aleatoare, a caror actiune nu poate fi controlata de catre cei care realizeaza experimentul, influenta lor asupra efectelor obtinute trebuind sa fie estimata însa. De regula, pentru ca efectele experimentului sa se produca, prezenta acestor factori este obligatorie. Important este deci nu sa li se înlature existenta, ci doar sa se mentina, pe cât posibil, constant nivelul lor.

b) Variabilele dependente, sunt variabile tip efect, concretizate în volum de vânzari, cerere, timp de adoptare a deciziei de cumparare, opinii si atitudini, reactii ale concurentei etc. În cazul lor, foarte important este ca ele sa fie protejate, pe timpul experimentului, de influentele factorilor perturbatori.

Pentru toate categoriile de variabile experimentale, în vederea obtinerii unor informatii cât mai concludente si mai usor de utilizat, foarte utila este cunoasterea nivelului lor, adica a valorilor pe care ele le au si care pot fi masurate si, eventual, cuantificate. Stabilirea acestora se realizeaza prin intermediul operatiunilor de scalare, care vor fi prezentate într-un capitol urmator.

Relatia de cauzalitate dintre cele doua categorii de variabile de marketing poate fi estimata în mod:

deductiv, pe seama teoriilor existente, respectiv în baza legitatilor puse în evidenta de aceste teorii;


inductiv, în baza seriilor paralele de date privind variabilele independente si cele dependente, precum si a unor elemente furnizate de teoria marketingului;

intuitiv, pe seama experientei si inspiratiei cercetatorilor. Dat fiind faptul ca la acelasi efect pot contribui mai multe cauze, pentru ca

rezultatele experimentelor de marketing sa fie cât mai concludente, este absolut necesar ca, în timpul derularii lor, sa nu se opereze cu mai multi stimuli simultan. Valorile variabilelor independente trebuie sa se modifice pe rând, una câte una, în timp ce toate celelalte îsi mentin valorile constante. Experimentele de marketing opereaza cu doua tipuri de unitati de observare:

a) unitati experimentale, asupra carora sunt orientati stimulii experimentali, pentru a li se observa si masura reactiile;

b) unitati martor, care sunt si ele supuse observatiilor, fiind mentinute însa în afara stimulilor cu care se opereaza asupra primelor, rolul lor fiind acela de baza de comparatie; (servind la mai buna evidentiere a reactiilor pe care unitatile experimentale le au la modificarile

Pentru ca rezultatele experimentelor sa fie utile si generalizabile, unitatile de observare trebuie sa fie în asa fel alese încât sa fie cât mai reprezentative pentru colectivitatile din care provin, respectându-se în acest scop rigorile esantionarii.

Constând în schimbarea intentionata a valorilor variabilelor independente, evident ca tratamentele experimentale opereaza cu cel putin doua valori ale aceleiasi variabile de acest tip (una initiala si una modificata). Daca un factor este introdus în experiment pentru prima data, valoarea lui initiala va fi nula (factorul având deci tot doua valori).

Genurile de tratamente care urmeaza a fi aplicate variabilelor experimentale de marketing se precizeaza cu ocazia proiectarii experimentelor, alegerea lor (mai mult sau mai putin inspirata) influentând în mod hotarâtor utilitatea si eficienta acestora.

Pentru ca tratamentele experimentale sa duca la rezultatele scontate, este bine sa se tina seama de urmatoarele recomandari:

a) Folosirea unor unitati sau grupuri de control ca baze de comparatie pentru rezultatele care se obtin în urma lor;

b) Interpretarea corecta a datelor (nu cumva efectele pe termen lung ale unor factori sa fie interpretate drept efecte pe termen scurt ale tratamentului experimental aplicat); De pilda, cresterea volumului de vânzari poate avea drept cauza, nu atât actiunea publicitara întreprinsa drept tratament experimental pe termen scurt, cât mai ales cresterea veniturilor populatiei (care nu are nimic de-a face cu acest tratament).

c) Pentru a asigura cuantificarea influentei unui tratament oarecare, verificati daca:

factorul experimental (si tratamentul care îl implica) este el însusi cuantificabil;

modificarea lui nu se realizeaza concomitent cu modificarea (în acelasi sens) a altor factori;

Ca si în alte cazuri, între efectul unui factor si efectul experimentului exista diferente de continu. Astfel, efectul unui factor este rezultatul actiunii factorului respectiv. Efectul unui anumit nivel de pret, de pilda, este un nivel dat al cererii.


Efectul experimentului reprezinta, în schimb, modificarea efectului unui factor provocata de variatia valorii factorului respectiv. El mai poate fi denumit si reactie experimentala sau efect al tratamentelor. Daca, în urma reducerii experimentale a pretului

produsului cu lei, cererea reactioneaza, crescând cu unitati, efectul

experimentului este (egal, nu cu cererea veche sau noua, ci cu sporul de cerere). Pe lânga efectul absolut si variatia acestuia dat fiind faptul ca experimentele au caracter repetitiv, în realizarea lor mai intereseaza si efectul mediu, care reprezinta media aritmetica a marimilor efectului experimental rezultate din fiecare tratament experimental în parte. El este cunoscut si sub denumirea de efect principal. De asemenea, în afara efectelor experimentului, în cercetarile de marketing prezinta importanta efectele altor factori decât cei experimentali. Delimitarea si comensurarea acestora sunt operatiuni relativ complexe. Existenta lor nu trebuie sa fie, în nici un caz, ignorata.

Bibliografie selectivă Balaure, V.- Marketing , Editura Uranus, Bucureşti, 2006 Blythe, J., Comportamentul Consumatorului, Ed. Teora, Bucureşti, 2002 Cătoiu, I., Teodorescu, N., Comportamentul Consumatorului, Editura Uranus , Bucureşti,

2006 Koetler, Ph., Managementul Marketingului, Editura Teora, Bucureşti, 2002 Koetler, Ph., Armstrong G., Principiile Marketingului, Ediţia a III-a, Editura Teora,

Bucureşti, 2005 Putler, D., S., Kalayanam, K., Hodges, J.S., A Bayesian Approach For Estimating Target

Market Potential With Limited Geodemographic Information, Journal of Marketing Research, XXXIII, May 1996, USA, AMA.

Udrescu, M.,Coderie,C., MAMAGEMENTUL MARKETINGULUI Editura Artfex, Bucureşti, 2010.

Udrescu, M.,Nastase.D., Studiul comportamentului consumatorului, Editura Artfex, Bucureşti, 2009


Analysis of the Romanian Capital Market in the Context of Market Globalization

Professor Dan ARMEANU PhD

[email protected] Academy of Economic Studies, Bucharest

Ana-Maria BURCĂ, PhD Student [email protected]

Academy of Economic Studies, Bucharest Sorin CIOACA, PhD Student


Abstract

The analysis from stock exchange perspective of the period 2007-2012 emphasizes the apparent correlation of global markets, revealed by the movements in the same directions of the main mature markets. Following the contagion effect, the turbulences experienced by mature markets transferred on the emergent ones too, amongst them being Romania. The crisis on the financial markets has had important consequences on the stock exchange industry of Romania, where the weight of stock exchange capitalization in the Gross Domestic Product reduced by more than 60 percents in 2008. The extreme volatility manifested during the years following the subprime crisis, especially after 2009, favored the achievement of positive efficiency that easily surpassed 100%, but without, at the level of main indexes, the depreciation suffered in 2008 to be recovered.

Financial crisis affected the consolidation process of the internal capital market, situation emphasized also by the extreme volatility, leading to efficiency of main stock exchange indexes, which are not statistically correlated in a significant manner to the efficiencz recorded on mature markets.

From the analysis of the efficiency of tha BET index, the efficiencies of the indexes DJIA, S&P 500 and EUROSTOXX 50, a relative correlation of the efficiencies of BET and EUROSTOXX is observed, but instead the links to the American market being irrelevant.

Key words: financial crisis, capital market, stock exchange capitalization, trading volume, stock exchange indexes

JEL Classification: G22 Această lucrare vizează realizarea unei analize asupra evoluției pieței interne de

capital, în contextul crizei economice internaționale și relevarea eventualelor corelații dintre domeniul bursier din România și principalele piețe mature. Pentru aceasta, este necesară realizarea unei prezentări preliminare a structurii pieței interne de capital în context global și a unei analize pentru identificarea unor eventuale corelații între Bursa de Valori București și indici relevanți de pe piețele mature .

Piața de capital din România în context global Ulterior perioadei comuniste, în mediul economic autohton au fost demarate

numeroase afaceri ce își arogau titulatura de “bursă”/”burse de valori”, ca faze incipiente de


creare și coagulare a inițiativelor private de constituire a unor medii care să asigure întâlnirea dintre cererea și oferta de resurse financiare. Deși scopul creării lor deriva dintr-o necesitate reală de convertire a economiei centralizate, bazate pe subvenționarea mascată a ineficiențelor din activitatea de producție, la economia de piață, în care inovația, concurența și spiritul antreprenorial erau fundamente, modul concret de implementare a ideilor importate din statele dezvoltate au indus germenii problemelor actuale cu care se confruntă sistemul bursier din România.

Astfel, rețeta generală de privatizare a companiilor de stat, aplicată cu variații semnificative între țările din fostul bloc comunist, a condus la apariția în economia românească a milioane de acționari, rezultați din aplicarea prevederilor legislației circumscrise Programului de Privatizare în Masă (PPM), ca o formă de trecere a activelor din patrimoniul statului în patrimoniul unei mase de populație ce învăța, cu dificultate, principalele noțiuni despre proprietate și drepturile derivate din aceasta.

Ulterior, înființarea primelor instituții specifice pieței de capital – Agenția Națională a Valorilor Mobiliare (transformată în Comisia Națională a Valorilor Mobiliare), Bursa de Valori București și piața RASDAQ - a fost consecința implementării unor mecanisme care să faciliteze schimbul dintre deținătorii de capital și acționarii rezultați în urma Programului de Privatizare în Masă, deziderat realizat cu consultanță oferită de guverne din țările dezvoltate. Tocmai acest mod de constituire a primelor instituții ale pieței de capital (ca rezultat al unor programe de consultanță financiară) a permis crearea – în cadrul economiei românești – a unor entități bursiere de inspirație occidentală (Bursa de Valori București, după model francez) sau americană (piața RASDAQ).

Ca urmare, impunerea în peisajul economic autohton a unor instituții bursiere ce nu au fost suficient și corespunzător asimilate de societate, precum și mirajul obținerii succesului financiar într-un timp foarte scurt (expresie a gradului redus de educație financiară, problemă ce se menține și în prezent), au facilitat apariția unor probleme în sistemul financiar intern, care au avut impact major asupra credibilității acestuia (prăbușiri de fonduri de investiții, confuzii create voit/involuntar între jocuri piramidale și fonduri de investiții etc.).

Aceste evoluții au fost posibile în contextul în care capacitatea instituțională a autorității de supraveghere din domeniul bursier nu era suficient consolidată, iar mecanismele de funcționare ale entităților autoreglementate (așa cum era piața RASDAQ, una dintre cele mai mari piețe bursiere din lume la crearea ei, dacă luăm în calcul numărul de emitenți) au fost utilizate, în anumite cazuri, în scopuri contrare unei piețe bursiere.

Figura 1 Numărul de companii listate pe piața de capital din România Sursa: www.worldbank.org


Astfel, dezvoltarea pieței de capital din țara noastră (dominată clar, pe segmentul operațiunilor la vedere, de Bursa de Valori București) a fost anevoioasă, progresele înregistrate până în anul 2007 (ca un cumul de factori pozitivi, de natura aderării țării noastre la Uniunea Europeană, stabilizarea și ulterior consolidarea economiei interne după criza din anii 1997-1999) fiind practic estompate de apariția crizei financiare internaționale, care a avut efecte directe, imediate și semnificative asupra domeniului bursier din România.

Aceste efecte sunt evidențiate de nivelul redus al capitalizării bursiere ca procent din Produsul Intern Brut, ce a variat, între un minim de 0.16% (în anul 1996) și un maxim de 26.73% (în anul 2007), pentru ca, în anul 2011, aceasta să fie la un nivel de circa 12% (în condițiile în care media europeană este de 51.7%, iar pentru Polonia, cea mai mare țară din Europa centrală și de est, este de peste 40%).

Figura 2 Ponderea capitalizării bursiere în Produsul Intern Brut în perioada 2004-

2010 Sursa:www.worldbank.ro Se poate constata gradul încă redus de dezvoltare a pieței interne de capital

(ponderea în PIB a fost, în anul 2011, de doar 11.9%), ceea ce arată eficiența scăzută a acesteia, de realizare a scopului primordial, acela de constituire a unui mediu eficient de intermediere a cererii și ofertei de resurse financiare.

Așa cum se poate observa, ponderea capitalizării bursiere în Produsul Intern Brut s-a redus semnificativ în toate țările dezvoltate și emergente pe perioada recentei crize financiare ce se manifestă din anul 2007, cu o reducere majoră pentru principala piață afectată (cea americană), de la 142.53% în anul 2007 la 82.09% în anul 2008. Ulterior, pe fondul măsurilor de combatere a cauzelor crizei financiare (programele de bail-out pentru principali operatori financiari, adoptarea unei politici de creștere a masei monetare etc.), indicatorul în cauză a cunoscut o redresare rapidă începând cu anul 2009 (atingând valoarea de 107.32% în anul 2009 și 117.49% în 2010).

În cazul României, turbulențele de pe piețele internaționale resimțite începând cu anul 2007 au condus la reducerea ponderii capitalizării bursiere în Produsul Intern Brut, de la 26.53% în anul 2007 la 9.95% în anul 2008, pentru ca, ulterior, acest indicator să se


majoreze la 18.82% în anul 2009 și 20.03% în anul 2010. Această evoluție indică o volatilitate ridicată a prețului acțiunilor listate la Bursa de Valori București, care a determinat obținerea –în numeroase cazuri – de randamente anualizate de peste 100%. Cu toate aceste randamente semnificative, valoarea principalelor acțiuni listate nu a atins nivelurile din anul 2007, ceea ce explică, în mare parte, ponderea în Produsul Intern Brut de numai 11.9% în anul 2011 (iar după primele 4 luni din anul 2012, cotațiile acestora încă sunt mult reduse față de perioada anterioară declanșării crizei).

Pentru a încerca identificarea unei legături între randamentele de pe piața americană și cea românească am realizat testarea unei regresii în care variabila independentă este DL_DJIA, iar variabila dependentă este DL_BET. Rezultatele unei asemenea regresii sunt prezentate mai jos: Dependent Variable: DL_BET Method: Least Squares Date: 05/03/12 Time: 22:57 Sample(adjusted): 3/30/2007 4/13/2012 Included observations: 1316 after adjusting endpoints


C -0.000368 0.000560 -0.658115 0.5106 DL_DJIA -0.040302 0.037478 -1.075360 0.2824

R-squared 0.000879 Mean dependent var -0.000369 Adjusted R-squared 0.000119 S.D. dependent var 0.020298 S.E. of regression 0.020297 Akaike info criterion -4.955184 Sum squared resid 0.541318 Schwarz criterion -4.947308 Log likelihood 3262.511 F-statistic 1.156399 Durbin-Watson stat 1.873832 Prob(F-statistic) 0.282411

Din analiza acestei regresii, rezultă că nici unul dintre coeficienți nu este

semnificativ statistic, având în vedere atât valorile lui t-statistic (egale cu -0.658115 pentru constantă și -1.075360 pentru coeficientul variabilei independente), cât și probabilitățile asociate (0.5106 pentru constantă și 0.2824 pentru coeficientul variabilei independente).

Pentru a observa dacă regresia este bine specificată, luăm în considerare valoarea lui R2 , care, în acest caz, este egală cu 0.000879, adică variabila independentă explică în proporție de 0.0879% variația variabilei dependente. Ca urmare, regresia nu este bine specificată, așadar nu există o corelație statistică relevantă între cele două randamente.

Dacă luăm în considerare randamentele obținute de indicele EUROSTOXX 50, ce sunt captate de seria temporală DL_EUROSTOXX, ca valori ale unei serii temporale ce este variabilă independentă într-o regresie ce are ca variabilă dependentă randamentul obținut pe piața de capital din România, obținem: Dependent Variable: DL_BET Method: Least Squares Date: 05/03/12 Time: 23:40 Sample(adjusted): 3/30/2007 4/13/2012 Included observations: 1316 after adjusting endpoints DL_BET=C(1)+C(2)*DL_EUROSTOXX

Coefficient Std. Error t-Statistic Prob.


C(1) -0.000132 0.000491 -0.269527 0.7876 C(2) 0.554445 0.028017 19.78946 0.0000

R-squared 0.229607 Mean dependent var -0.000369 Adjusted R-squared 0.229021 S.D. dependent var 0.020298 S.E. of regression 0.017823 Akaike info criterion -5.215158 Sum squared resid 0.417395 Schwarz criterion -5.207282 Log likelihood 3433.574 Durbin-Watson stat 2.061548

O asemenea regresie are C(2) semnificativ statistic, având în vedere că valoarea de

probabilitate asociată este egală cu 0, ceea ce ar indica o posiblă relație între variabilele independentă DL_EUROSTOXX și cea dependentă DL_BET. Cu toate acestea, variabila independentă explică numai o proporție de 22.96% din variația variabilei dependente, fapt care conduce la concluzia că eventuala corelație dintre cele două mărimi este destul de mică.

Din analiza realizata se constata ca piața internă de capital este încă într-un stadiu incipient de dezvoltare și are un rol marginal în economia românească, relevat de menținerea ponderii capitalizării bursiere în Produsul Intern Brut la valori de sub 20%.Piața de capital din România a fost foarte volatilă în perioada 2007-2012, ceea ce a condus la înregistrarea frecventă a unor randamente de peste 100%, ca urmare a prăbușirii cu peste 70% a cotațiilor bursiere în anul 2008.Randamentele obținute investind în indicii relevanți din piața internă și din piețe mature și dezvoltate sunt slab corelate. Mai mult, această concluzie este indusă și de diferențele majore dintre piețele mature și piața de la București, așa cum sunt cele structurale (respectiv instrumente financiare tranzacționate, categorii de operațiuni permise – ex.short selling, operațiuni în marjă-), participanții și investitorii marcanți (entități locale sau străine). Bibliografie selectivă Armeanu, Dan, Teoria generală a portofoliului, Editura Universității Româno-Britanie,

2009 Codirlasu, Adrian, Chidesciuc, Nicolaie, Econometrie aplicată, Note de curs, Programul de

Master Specializat Managementul Sistemelor Bancare, Academia de Studii Economice, 2008

Stancu, Ion, Piețe financiare și gestiunea portofoliului, 2002 Bursa de Valori București, Rapoarte anuale 2004, 2005, 2006, 2007, 2008, 2009, 2010 și

2011, http://www.bvb.ro *** - www.worldbank.ro *** - www.bvb.ro *** - www.wall-street.ro *** - www.insse.ro *** - www.zf.ro *** - www.primet.ro


Conventional (stochastic) Decision Tree

Professor Constantin ANGHELACHE PhD “Artifex” University, Bucharest

Professor Constantin MITRUŢ PhD Academy of Economic Studies, Bucharest


Mădălina DUMBRAVĂ PhD Financial-banking specialist, Romanian Commercial Bank

Abstract The decision tree views projects not only as a linear series of cash flows, but a

tree-like model is developed, able to aid in forecasting the probable decision to be taken in a certain environment.

Key words: decision, flow, risk, probability, investment În cazul analizei de tipul arborelui de decizie convenţional sau stochastic, în

cuantificarea riscului proiectele nu mai sunt privite ca o desfăşurare liniară de cash flow-uri obţinute la diferite momente în viitor în funcţie de evoluţiile probabile ale economiei sau ale întreprinderii. Acest model ţine cont şi de feed-back-ul existent între evoluţiile stărilor economiei şi deciziile managerului. Astfel, pentru fiecare eveniment viitor probabil este prevăzută acţiunea adecvată situaţiei ce poate fi adoptată de către manager şi care va influenţa mărimea cash flow-urilor viitoare generate de proiect. Ca rezultat, traiectul liniar clasic este înlocuit cu o structură arborescentă, ale cărei noduri reprezintă evenimentele viitoare probabile, iar ramurile sunt deciziile managerului posibil de luat în acele situaţii. În cazul arborelui de decizie convenţional evenimentele viitoare prezente în arborele de decizie (nodurile arborelui) sunt considerate certe, probabilitatea asociată acestora fiind 1. Fiecărei decizii posibil de luat de către manager i se asociază o probabilitate. Realizarea unui eveniment viitor poate implica adoptarea uneia sau mai multor căi de urmat, suma probabilităţilor aferente tuturor acestor posibile evoluţii fiind egală cu 1. Ca şi în evaluarea clasică a proiectelor de investiţii, sunt evidenţiate cash flow-urile rezultate aferente fiecărei decizii adoptate de către manager. Pe baza probabilităţilor asociate acestora va fi estimată valoarea cash flow-urilor obţinute în fiecare nod al arborelui de decizie. Determinarea valorii actualizate a acestor cash flow-uri presupune actualizarea lor cu un cost de oportunitate a capitalurilor investite în acest proiect.

Modelul arborelui stochastic de decizie operează simultan atât cu incertitudinea, cât şi cu elaborarea secvenţială a deciziilor. Astfel este combinată metoda de analiză a riscului cu metoda arborelui convenţional de decizie.

Arborele stocastic de decizie este similar cu arborele decizional clasic, exceptând: - nodurile de evenimente probabile sunt înlocuite cu probabilităţi; - rezultatele tuturor combinaţiilor de decizii sunt înlocuite cu distribuţii de

probabilitate. Ca urmare, prin arborele stocastic de decizie vor putea fi evaluate toate căile de

evoluţie a proiectului ce pornesc din punctele de decizie cu ajutorul unui model de simulare.


- Simularea Hertz şi Monte Carlo Aceste tipuri de analiză îşi propun luarea în calcul a diverşilor factori de risc şi

cuantificarea influenţei lor asupra rezultatelor întreprinderii. Ele presupun în primul rând estimarea distribuţiei de probabilitate pentru fiecare factor de risc ce are impact asupra variabilităţii profitului proiectului de investiţii sau întreprinderii. Urmează simularea combinaţiilor posibile ale valorilor pe care fiecare factor de risc le poate lua, în vederea estimării intervalului de valori probabile ale profitului. Etapele simulării în cazul analizei riscului sunt următoarele:

estimarea intervalului de valori pentru fiecare factor determinant al riscului; estimarea, în cadrul intervalului determinat în etapa 1, a probabilităţii de

apariţie pentru fiecare dintre valorile posibile pe care le poate lua factorul respectiv;

determinarea relaţiilor existente între factorii de risc şi variabila a cărei varianţă dorim să o estimăm;

selecţionarea la întâmplare a unei valori din distribuţia de valori a fiecărui factor de risc;

estimarea variabilei analizate pe baza setului de valori extrase pentru factorii determinanţi;

repetarea procesului de selecţie a setului de valori şi de estimare pe baza lor a mărimii variabilei analizate.

Finalitatea modelului Hertz este trasarea curbei probabilităţilor cumulate pentru variabila analizată. O dată estimată distribuţia de probabilitate a profitului obtenabil, luând în calcul toate influenţele posibile ale factorilor de risc, se poate efectua analiza riscului asociat realizării acestuia. Abaterea medie pătratică determinată pentru această distribuţie de probabilitate poate reprezenta o aproximare a riscului indicatorului analizat.

Modelul Hertz are o serie de neajunsuri, dintre care cel mai important constă în faptul că se porneşte de la ipoteza că distribuţiile de probabilităţi ale factorilor determinanţi sunt independente şi normale. În practică majoritatea distribuţiilor de probabilitate nu sunt normale, iar factorii determinanţi ai riscului nu sunt independenţi.

Înlăturarea acestor dezavantaje s-a realizat prin utilizarea modelului Monte Carlo. Etapele simulării sunt aceleaşi:

modelarea proiectului, ce constă în prezentarea interdependenţelor existente între variabilele, respectiv factorii de risc ce influenţează rezultatele proiectului de investiţii;

specificarea probabilităţilor asociate fiecărei mărimi a variabilelor modelului, ceea ce este echivalent cu prezentarea distribuţiei de probabilitate pentru fiecare factor de risc implicat în simulare;

simularea profiturilor sau cash flow-urilor viitoare se va face pornind de la valorile extrase de calculator în procesul de simulare pentru fiecare variabilă sau factor de risc.

Dezavantajul simulării prin această metodă este complexitatea ridicată, fiind un instrument greu de utilizat de către manageri în deciziile lor privind alocarea capitalurilor.

Funcţia scor utilizată în analiza riscului de faliment Ajustarea valorii unui proiect în vederea eliminării riscului presupune estimarea

valorii sale ţinând cont de mărimea riscului asumat de investitori. Acest lucru se poate realiza prin folosirea unor rate de actualizare a cash flow-urilor ce includ în mărimea lor şi remunerarea riscului investiţiei. De asemenea reducerea duratei de viaţă a proiectului sau diminuarea cash flow-urilor previzionate este o alternativă ce poate fi folosită în estimarea valorii proiectului ţinând cont de riscurile presupuse de exploatarea sa. ctualizarea cash


flow-urilor rezultate din exploatarea proiectului de investiţii cu rata de rentabilitate fără risc va conserva riscul proiectului, variabilitatea cash flow-urilor fiind transferată valorii actualizate nete. Predicţia riscului de faliment constituie piatra de încercare a oricărui analist financiar. Interesul ridicat pe care îl prezintă acest tip de cercetare atât pentru proprietarii, cât şi pentru creditorii întreprinderilor a determinat o adevărată explozie a acestor tipuri de modele de previziune, mai ales în perioadele de criză ale economiei. Mult timp funcţiile scor au fost utilizate de bănci pentru trierea clienţilor lor. Treptat, din cauza erorilor inevitabile ce intervin în clasificările firmelor după scorul obţinut, aceste modele de analiză au fost înlocuite sau completate şi cu alte tipuri de evaluări.

Ideea centrală ce a stat la baza construcţiei acestui model a fost separarea firmelor solvabile de cele insolvabile, falimentare, pornind de la valorile înregistrate de diferiţi indicatori financiari calculaţi pentru acestea. Se porneşte de la o bază de date cu informaţii financiar-contabile ale mai multor întreprinderi din aceeaşi ramură, având dimensiuni şi obiecte de activitate apropiate. Vor fi alese în mod deliberat atât întreprinderi performante, cât şi întreprinderi cu probleme. Perioada pe care trebuie analizate aceste firme este destul de mare, 20-30 de ani. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care în cazul întreprinderilor româneşti nu poate fi construită încă o funcţie scor reprezentativă. Funcţia scor rezultă din prelucrarea statistică a bazei de date formate din indicatorii financiari calculaţi pentru fiecare întreprindere. Se poate opta pentru o regresie multiplă sau pentru un model de analiză discriminantă uni- sau multidimensională. Un soft statistic poate rezolva această problemă, iar câteva cunoştinţe de analiză a datelor pot facilita acest tip de model pentru orice analist financiar. Atunci când riscul poate fi exprimat numeric, acesta poate fi analizat cu ajutorul celorlalţi indicatori, consideraţi ca variabile explicative şi integraţi într-un model de regresie multiplă. Vor fi reţinuţi doar acei indicatori pentru care parametrii regresiei sunt semnificativ diferiţi de zero. O dată estimată funcţia de regresie, prin aplicarea sa la eşantionul de firme ales se vor obţine valorile ajustate ale variabilei dependente, ce pot fi interpretate ca scoruri asociate firmelor. Dacă modelul este validat statistic, el poate fi folosit pentru predicţii ale riscului de faliment pentru alte firme, ce nu fac parte neapărat din eşantionul prelucrat.

Bibliografie selectivă Anghelache, G.V., Dumbravă, M. (2009) - „Elemente privind riscul şi profitabilitatea”,






Vintilă, G. (2006) - "Gestiunea financiară a întreprinderii", Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti


Materiality in Financial Audit

Adriana Claudia GHIMIŞ, PhD Student Ministry of Public Finances

[email protected]

Abstract The financial audit aims toward increasing the credibility of financial informaiton.

The purpose of the paper is to outline the most important topics regarding the definition and application of significance limit.

Key words: audit, performance, financial, credible, information, practician Introducere Scopul unui audit financiar este acela de a îmbunătăți gradul de încredere al

utilizatorilor privind informațiile furnizate de situațiile financiare. Acest lucru este obținut prin exprimarea de către auditor a unei opinii cu privire la faptul că situațiile financiare sunt prezentate în mod corect, sub toate aspectele semnificative sau oferă o imagine fidelă și corectă în conformitate cu un cadru de raportare financiară aplicabil. Totodată, în planificarea și desfășurarea unui audit al situațiilor financiare, practicianul responsabil trebuie să trateze cu responsabilitate modul adecvat de aplicare a pragului de semnificație. Atât în etapa de cunoaștere a entității auditate, cât și în etapa de efectuare a procedurilor analitice, auditorul trebuie să colecteze informații suficiente pentru definirea pragului de semnificație și evaluarea riscurilor. Semnificația și riscul reprezintă două concepte fundamentale care sunt importante pentru planificarea auditului și pentru definirea metodei de auditare. În ceea ce privește conceptul de prag de semnificație, acesta joacă un rol major în determinarea tipului adecvat de raport de audit ce ar trebui emis.

Standardul Internațional de Audit (ISA) nr. 2001 stabilește obiectivele generale ale auditorului și de asemenea explică natura și aria de aplicabilitate a unui audit, care au drept scop sprijinirea auditorului profesionist în îndeplinirea acestor obiective.

Astfel, potrivit ISA 200 obiectivele generale ale auditorului în efectuarea unui audit al situațiilor financiare sunt:

obținerea unei asigurări rezonabile cu privire la faptul că situațiile financiare ca întreg nu conțin denaturări semnificative, ca urmare a fraudei sau erorii, permițându-i auditorului să exprime o opinie potrivit căreia acestea au fost întocmite, sub toate aspectele semnificative, în conformitate cu un cadrul de raportare fnanciară aplicabil;

raportarea cu privire la situațiile financiare și comunicarea aspectelor identificate, conform cerințelor ISA.

În toate situațiile în care auditorul nu poate formula o opinie potrivit căreia s-a obținut o asigurare rezonabilă, iar o opinie modificată în raportul de audit nu este suficientă, atunci Standardele Internaționale de Audit (ISA - urile) solicită ca auditorul să anunțe

1 ISA 200 – “Obiectivele generale ale unui auditor independent și desfășurarea unui audit în conformitate cu Standardele Internaționale de Audit”.


imposibilitatea exprimării unei opinii sau să se retragă din respectiva misiune de audit, în condițiile în care retragerea este permisă de legea sau reglementările aplicabile.

Expresia „s-a obținut o asigurare rezonabilă” informează utilizatorii situațiilor financiare că auditorii nu pot garanta sau oferi o asigurare totală sau absolută asupra fidelității situațiilor financiare și de asemenea, comunică faptul că există un anumit risc ca acestea să nu prezinte o imagine fidelă chiar și atunci când opinia auditorului este fără rezerve.2

1. Metodologia de cercetare Obiectivul acestei lucrări este de a prezenta unele aspecte privind definirea și

modul de aplicare a pragul de semnificație în activitatea de audit financiar. În acest sens s-au studiat Standardele Internaționale de Audit, lucrări de specialitate naționale și internaționale precum și diverse articole pe această temă. Conceptul de prag de semnificație este analizat atât în contextul elaborării și prezentării situațiilor financiare, cât și în contextul unui audit financiar. De asemenea, în articol sunt prezentate aspecte privind determinarea pragului de semnificație și a pragului de semnificație funcțional în momentul planificării auditului, revizuirea pragului de semnificație pe măsură ce auditul progresează, relația care există între pragul de semnificație și riscul de audit. Dintre metodele științelor socio-umane la care am apelat pentru a ne atinge obiectivele propuse menționăm: documentarea, analiza, comparația, sinteza.

2. Aspecte privind pragul de semnificaţie Standardul Internațional de Audit (ISA) nr. 320 „Pragul de semnificație în

planificarea și desfășurarea unui audit” abordează conceptul de prag de semnificație atât în contextul elaborării și prezentării situațiilor financiare, cât și în contextul unui audit.

Astfel, potrivit ISA 320, cadrele de raportare financiară tratează subiectul pragului de semnificație prin prisma următoarele aspecte:

denaturările, inclusiv omisiunile sunt considerate a fi semnificative dacă acestea, luate individual sau agregat pot să influențeze deciziile economice ale utilizatorilor luate în baza situațiilor financiare;

judecățile cu privire la pragul de semnificație sunt făcute în circumstanțele date și sunt afectate de mărimea sau natura denaturării, sau o combinație a acestora;

judecățile referitoare la aspectele importante pentru utilizatorii situațiilor financiare sunt bazate pe luarea în considerare a nevoilor comune de informare a utilizatorilor ca grup cu privire la situațiile financiare.

Comparativ, Consiliul IASB3 dezvoltă în Cadrul general conceptual pentru raportarea financiară următoarea definiţie privind pragul de semnificaţie „informaţiile sunt semnificative dacă omiterea sau prezentarea lor eronată ar putea influenţa deciziile pe care utilizatorii le iau pe baza informaţiilor financiare privind o anumită entitate raportoare”.

Dacă se face recurs la Standardul de Contabilitate nr. 1 (IAS 1) - „Prezentarea situaţiilor financiare”, aplicarea conceptului de prag de semnificaţie în contextul prezentării situațiilor financiare implică faptul că o entitate trebuie să prezinte distinct fiecare clasă semnificativă de elemente similare, precum şi elementele care au naturi sau funcţii diferite, cu excepţia cazului în care acestea sunt nesemnificative. De asemenea, se mai menționează că o entitate nu trebuie să realizeze o prezentare distinctă de informații prevăzută de un IFRS4 dacă informațiile sunt nesemnificative.

2 Arens Alvin A, Loebbecke James K. „Audit. O abordare integrata”, Editia a-8-a, Ed. ARC, 2003, pag. 288. 3 IASB - Conceptual Framework for Financial Reporting (Cadrul conceptual de raportare financiară). 4 IFRS – Standardele Internaționale de Raportare Financiară.


Referențialul național, respectiv Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3055/29.10.20095 explică principiul pragului de semnificație prin aceea că valoarea elementelor de bilanț și cont de profit și pierdere poate fi combinată, dacă reprezintă o sumă nesemnificativă.

În literatura de specialitate, pragul de semnificaţie este cunoscut și sub denumirea de materialitate (materiality) sugerând faptul că în măsura în care problema crește în importanța sa relativă devine și materială.

Exemplu: O persoană intenționează să-și achiziționeze un articol de îmbrăcăminte, mai concret un palton de iarnă. Observă acest articol de îmbrăcăminte și prețul aferent în vitrina unui magazin. Intră în magazin cu intenția de a cumpăra paltonul, dar acolo constată că prețul solicitat de vânzător este mai mare cu suma de 5.000 lei față de prețul afișat în vitrina magazinului respectiv. Această diferență de preț îi poate afecta însă decizia de a mai cumpăra acel palton.În situația în care persoana respectivă ar dori să-și cumpere un apartament și ar fi constat că prețul acestuia a crescut tot cu aceeași sumă, respectiv 5.000 lei față de prețul afișat în ziar, este posibil ca această creștere să nu îi afecteze decizia de a cumpăra apartamentul. Constatăm că, în ambele cazuri, diferența este aceeași de 5.000 lei, dar în primul caz ea este materială (îi afectează decizia cumpărătorului), iar în al doilea caz, diferența nu este materială (nu îi afectează decizia).

Deci, în termeni generali, o problemă poate fi judecată ca fiind materială (semnificativă) în măsura în care cunoașterea acesteia ar putea influența percepția utilizatorului situațiilor financiare.

În contextul unui audit financiar, determinarea nivelului pragului de semnificație reprezintă un aspect ce ține de judecata profesională a auditorului privind nevoile de informații ale utilizatorilor situațiilor financiare. Auditorul poate presupune că utilizatorii situațiilor financiare au o înțelegere rezonabilă cu privire la afacere, înțeleg faptul că situațiile financiare sunt pregătite, prezentate și auditate la nivelul pragului de semnificație, recunosc incertitudinile inerente în folosirea estimărilor și iau decizii economice rezonabile pe baza informațiilor din situațiile financiare.

Pragul de semnificație în audit poate fi definit ca fiind nivelul până la care auditorul apreciază că denaturarea poate fi acceptată de utilizatorii raportului său de audit.

Conceptul de prag de semnificație este aplicat de auditor atât în planificarea și efectuarea auditului, cât și în evaluarea efectului denaturărilor identificate asupra auditului și a denaturărilor necorectate, dacă acestea există asupra situațiilor financiare precum și în formularea opiniei auditorului.

Autorii americani Alvin A. Arens și James K. Loebbecke6 în lucrarea “Audit.O abordare integrată”, consideră că în procesul aplicării pragului de semnificaţie în audit sunt necesari 5 paşi strâns corelaţi între ei, respectiv: 1. fixarea valorii preliminare a pragului de semnificație, 2. repartizarea valorii preliminare a pragului de semnificație pe segmente de audit, 3. estimarea valorii totale a prezentărilor eronate, 4. estimarea valorii combinate a prezentărilor eronate și 5. compararea estimării valorii combinate cu valoarea preliminară sau revizuită a pragului de semnificație. Astfel, în percepția lor se începe cu fixarea unei

5 Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3055/2009 pentru aprobarea reglementărilor contabile coforme cu directivele europene, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 766 bis din 10.11.2009, Secţiunea 7, articolul 47, pag. 31. 6 Arens Alvin A, Loebbecke James K. „Audit. O abordare integrata”, Editia a-8-a, Ed. ARC, 2003, pag. 289.


valori preliminare a pragului de semnificaţie şi se continuă cu repartizarea acestei valori asupra diverselor segmente ale auditului. Primii 2 paşi fac parte din etapa de planificare a auditului, pasul 3 “estimarea volumului de prezentări eronate din fiecare segment de audit” are loc pe tot parcursul misiunii de audit, iar ultimii 2 paşi se utilizează aproape de sfârşitul auditului, în faza de finalizare a angajamentului.

În consecință, apreciem că pragul de semnificație reprezintă un factor important pe care auditorii îl iau în considerare atunci când planifică auditul sau evaluează dovezile pe parcursul derulării auditului.

3. Relaţia dintre pragul de semnificaţie şi riscul de audit ISA 3157 tratează aspectul legat de responsabilitatea auditorului de a identifica și

evalua riscurile de denaturare semnificativă din situațiile financiare prin înțelegerea entității și a mediului de afaceri în care aceasta își desfășoară activitatea, incluzând controalele interne ale entității și procesul de evaluare a riscului.

În efectuarea unui audit al situațiilor financiare, auditorul obține o asigurare rezonabilă prin colectarea de probe suficiente pentru a reduce riscul de audit la un nivel acceptabil de scăzut.

Riscul de audit este riscul ca auditorul să exprime o opinie inadecvată atunci când situațiile financiare sunt denaturate semnificativ. Riscul de audit este stabilit în funcție de riscul de denaturare semnificativă și riscul de detectare.8

Relația dintre pragul de semnificaţie şi riscul de audit este invers proporţională: cu cât este mai înalt nivelul pragului de semnificaţie cu atât este mai scăzut riscul de audit şi invers. Auditorul ia în considerare această relaţie atunci când determină natura, durata şi întinderea procedurilor de audit.

Riscul de audit, inclusiv componentele sale, poate fi stabilit atât în termeni calitativi (procente), cât şi în termeni calitativi (risc scăzut, moderat sau ridicat). În practică, cel mai frecvent sunt întâlniţi termenii calitativi, dar pentru ilustrarea relaţiilor dintre componentele riscului de audit se vor utiliza şi termeni cantitativi de dimensionarea a acestora. La rândul său şi semnificaţia este un concept care poate fi tratat atât din punct de vedere cantitativ cât şi calitativ. Informaţiile sunt considerate semnificative dacă în lipsa lor decidentul ar lua o decizie greşită. Anumite elemente sunt importante doar prin natura lor, indiferent de mărimea lor sau de sumele implicate. De fiecare dată când se definesc şi se aplică recomandările privind pragul de semnificaţie, auditorul trebuie să utilizeze, în principal, raţionamentul profesional .

Riscul de audit reprezintă un aspect important de care auditorul trebuie să ţină seama în mod special încă din momentul în care acceptă misiunea de audit, dar şi pe parcursul misiunii în sine pentru că nedetectarea acestuia la timp îl poate conduce la opinii care nu reflectă realitatea.

Exemplu: În cadrul unei misiuni de audit, auditorul îşi planifică să acumuleze suficiente probe de audit astfel încât riscul de audit să fie estimat la 5% de a nu se descoperi prezentările eronate care depăşesc eroarea tolerabilă de 20.000 lei (adică pragul de semnificaţie). În această situaţie planificarea făcută de auditor este exactă pentru că un risc de 5%, fără a se menţiona un nivel al pragului de semnificaţie, ar putea însemna că va fi considerată acceptabilă atât o eroare de 150 lei, cât şi una de 200.000. lei. O supraevaluare

7 ISA 315 – Identificarea și evaluarea riscurilor de denaturare semnificativă prin înțelegerea entității și a mediului său. 8 IFAC, Manual de standarde internaționale de audit și control de calitate. Audit financiar 2009, coeditura CAFR – Ed. Irecson, București, 2009, pag. 339, par. A1.


de 200.000 lei, fără un risc specific, ar putea sugera că este acceptabil atât un risc de 1%, cât şi unul de 98%.

Determinarea pragului de semnificație în momentul planificării auditului. Conceptul de prag de semnificație funcțional.

Stabilirea nivelului pragului de semnificație implică de fapt exercitarea raționamentului profesional al auditorului. Profesionistul responsabil ia în considerare pragul de semnificație atât în momentul în care planifică auditul cât și în momentul în care evaluează efectele denaturărilor.

Astfel, în faza de planificare a auditului, auditorul emite judecăți cu privire la mărimea denaturărilor care vor fi considerate semnificative. Aceste judecăți oferă o bază pentru:

determinarea naturii, momentului și domeniului de aplicare a procedurilor de evaluare a riscurilor;

identificarea și evaluarea riscurilor de denaturare semnificativă și determinarea naturii, momentului și ariei de cuprindere a procedurilor de audit

suplimentare. Pe parcursul misiunii de audit financiar, auditorul stabilește un nivel

acceptabil/rezonabil al pragului de semnificație pentru a putea identifica atât denaturările semnificative cantitative (valorice) cât și pe cele calitative.

În continuare prezenăm câteva exemple de denaturări calitative: neprezentarea încălcării cerințelor de reglementare, când este probabil ca

impunerea ulterioară a restricțiilor, potrivit reglementărilor, să influențeze negativ, în mod semnificativ, capacitatea de operare;

descrierea inadecvată a unei politici contabile când este probabil ca un utilizator al situațiilor financiare să fie indus în eroare de descriere (exemplu: modifiocarea politicii privind înregistrarea stocurilor de natura obiectelor de inventar);

o întrerupere a fuxului de încasări. De asemenea, auditorul trebuie să ia în considerare și posibilitatea apariției

denaturărilor de valori relativ mici care, cumulat, ar putea avea un efect semnificativ asupra situațiilor financiare (exemplu, o eroare apărută în procedura de închidere de lună ar putea fi un indiciu al unei denaturări semnificative dacă acea eroare se repetă în fiecare lună). 9

În literatura de specialitate se menționează că cumulul erorile prezentate în situațiile financiare care depășesc 10% este considerat semnificativ; sub 5% este presupus a fi nesemnificativ, în absența unor factori calitativi de influență, iar între 5% și 10% se impune utilizarea de către auditor a raționamentului profesional pentru a stabili dacă erorile au caracter semnificativ sau nu.

Pragul de semnificație se determină de către auditor atât pentru situațiile financiare considerate ca întreg cât și pentru anumite clase de tranzacții, solduri de conturi sau prezentări dacă pentru acestea, în circumstanțe date, se așteaptă să existe denaturări care au o valoare mai mică decât pragul de semnificație stabilit la nivelul situațiilor financiare, denaturări care pot să influențeze deciziile utilizatorilor economici.

În vederea stabilirii unui nivel adecvat al pragului de semnificație, auditorul folosește în activitatea sa anumite repere de calcul.

9 Domnișoru Sorin – Audit statutar și comunicare financiară, vol 1, Ed. Economică, București, 2011, pag. 210.


Repere utilizate pentru determinarea pragului de semnificație pentru situațiile financiare ca întreg.

Conform ISA 320, pragul de semnificație pentru situațiile financiare ca întreg se determină ca un procent aplicat valorii unui reper ales de către auditor.

Factorii10 care ar putea identifica un reper adecvat sunt: elemente ale situațiilor financiare (active, datorii, capital propriu, venituri,

cheltuieli); ținta utilizatorilor situațiilor financiare (exemplu: pentru evaluarea

performanței financiare, reperul va fi profitul, venitul sau activele nete); natura entității și mediul economic în care operează; structura de proprietate a entității și modul de finanțare ( dacă sursa de

finanțare sunt datoriile, se pune un accent mai mare pe active și pe drepturi de creanță referitoare la acestea, nu pe câștigul entității);

volatilitatea relativă a reperului. Pentru stabilirea pragului de semnificație, auditorul poate folosi diferite repere

cantitative, ca de pildă: cifra de afaceri, capitalurile proprii, total activ, total venituri, profitul brut înainte de impozitare. În funcție de reperul ales de către auditor pentru calcularea pragului de semnificație, informațiile financiare relevante includ în mod obișnuit rezultatele financiare ale perioadelor precedente, pozițiile financiare și bugete sau previziuni pentru perioada curentă, ajustate pentru schimbări semnificative în circumstanțele entității precum și schimbări relevante ale condițiilor în care entitatea operează.11

Modul de calcul al procentului din reperul ales implică de fapt tot o problemă de judecată profesională a auditorului.

Repere utilizate pentru determinarea pragurilor de semnificație pentru anumite clase de tranzacții, solduri de conturi sau prezentări.

În această situație, conform aceluiași standard de referință menționat, factorii care ar putea indica existența uneia sau mai multor clase de astfel de tranzacții/conturi/prezentări includ:

dacă legea, regulamentul sau cadrul de raportare aplicabil afectează așteptările utilizatorilor cu privire la măsurarea anumitor elemente (tranzacții cu părți afiliate, remunerarea conducerii și a celor însărcinați cu guvernanța);

prezentările cheie în legătură cu industria în care entitatea operează (cheltuielile de cercetare pentru o campanie din industria farmaceutică);

dacă ținta utilizatorilor este un aspect particular al afacerii entității care este prezentat separat în situațiile financiare.

Astfel, evaluarea pragului de semnificație în relație cu soldurile conturilor, clasele de tranzacții și prezentările de informații ajută auditorul să decidă asupra elementelor ce trebuie să fie examinate, folosirii de proceduri analitice și de eșantionare, selectării procedurilor de audit, care, combinate, se estimează că reduc riscul de audit la un nivel acceptabil de scăzut.

Conceptul de prag de semnificație funcțional

10 IFAC, Manual de standarde internaționale de audit și control de calitate. Audit financiar 2009, coeditura CAFR – Ed. Irecson, București, 2009, pag. 340, par. A3 11 Op.cit, pag. 340, par. A5.


În vederea creșterii eficienței și calității serviciilor prestate precum și pentru obținerea unei reglementări mai bune în domeniu a apărut și conceptul de prag de semnificație funcțional.

Prin definiție, în scopurile ISA - urilor pragul de semnificație funcțional reprezintă suma sau sumele stabilite de auditor la un nivel mai scăzut decât pragul de semnificație pentru situațiile financiare ca întreg, pentru a reduce la un nivel adecvat de scăzut probabilitatea ca denaturările necorectate sau nedetectate agregate să depășească pragul de semnificație pentru situațiile financiare ca întreg.12

De fapt, acest concept presupune fixarea de către auditor a unui nivel de toleranță a iregularităților cât mai scăzut la începuturile misiunii, atât per ansamblu situațiilor financiare, cât și la nivelul claselor de tranzacții, solduri și prezentări. Procedând în acest fel abaterile pe care auditorul le va putea detecta vor fi mult mai numeroase. De exemplu, dacă auditorul a stabilit pragul de semnificație la nivelul situațiilor financiare de 200.000 lei, atunci pragul de semnificație funcțional ar putea fi poziționat la nivelul de 100.000 lei. Astfel, auditorul va putea colecta mai multe erori decât în situația în care s-ar fi raportat numai la limita de 200.000 lei.

În fapt, determinarea pragului de semnificație funcțional nu este un simplu calcul matematic ci implică tot exercițiul judecății profesionale a auditorului.

În esență, scopul calculării acestui concept îl reprezintă evaluarea riscului de denaturare semnificativă și determinarea naturii, momentului și ariei de cuprindere a procedurilor de audit suplimentare.

Revizuirea pragului de semnificație pe măsură ce auditul progresează Așa cum se menționează în Standardele Internaționale de Audit, auditorul va

revizui pragul de semnificație pentru situațiile financiare ca întreg, și după caz, pragurile de semnificație pentru anumite clase de tranzacții, solduri de conturi sau prezentări în situația în care pe parcursul auditului descoperă că s-au produs unele schimbări în circumstanțe (de exemplu: o decizie de a dispune de o parte majoră a afacerii), au apărut noi informații, sau a intervenit o schimbare în înțelegerea auditorului cu privire la entitate și operațiile sale ca urmare a efectuării de proceduri de audit suplimentare. De exemplu, dacă pe parcursul unei misiuni de audit este posibil ca rezultatele financiare efective să fie substanțial diferite față de rezultatele financiare anticipate pentru sfârșitul perioadei care au fost folosite inițial pentru determinarea pragului de semnificație pentru situațiile financiare ca întreg, atunci auditorul va revizui acel prag de semnificație.

Dacă auditorul ajunge la concluzia că este necesară diminuarea nivelului pragului de semnificație pentru situațiile financiare ca întreg față de cel determinat inițial, atunci el va hotărî dacă este cazul să revizuiască pragul de semnificație funcțional și să reevalueze natura, momentul și aria de cuprindere a procedurilor de audit suplimentare.

Exemplificarea modului de interpretare a pragului de semnificație Societatea comercială ALFA S.A. este supusă unui audit financiar efectuat de către

o echipă de auditori din cadrul unei companii multinaționale de audit. În timpul planificării misiunii de audit ţinând cont de particularităţile entității auditate, echipa de auditori a fixat nivelul pragului de semnificaţie pentru situațiile financiare ca întreg la 10% din rezultatul net, adică 1.500 mii lei. Constatând că stocurile nu sunt bine gestionate de entitate, auditorii

12 IFAC, Manual de standarde internaționale de audit și control de calitate. Audit financiar 2009, coeditura CAFR – Ed. Irecson, București, 2009, pag. 337.


au fixat pentru acest post un prag de semnificaţie de 1.200 mii lei ţinând seama de pragul de semnificație deja stabilit, de efectul cumulului erorilor posibile şi de incidenţa fiscală.

Pe parcursul derulării misiunii de audit, auditorii descoperă 2 erori, de 600 mii lei şi de 2400 mii lei în evaluarea stocurilor. În urma constatărilor efectuate de către auditor, datele financiare ale entității auditate se prezintă astfel:

-mii lei- Datele Praguri de semnificaţie Erori constatate

1. Bilanţul contabil 690.000 2. Stocuri 90.000 1.200 600+2400 3. Cifra de afaceri 300.000 4. Capitaluri proprii 105.000 5. Rezultatul net 15.000 1.500 6. Cumulat 2.700 3.000

Remarcăm că nici una dintre erori (600 mii și 2400 mii lei) nu este superioară

pragului de semnificaţie stabilit (1200 mii lei plus 1500 mii lei este egal cu 2700 mii lei): una singură este superioară pragului determinat pentru stocuri (2400 mii lei minus 16% faţă de 1200 mii lei), cealaltă eroare nu poate fi înlăturată întrucât cumulul celor celor 2 erori este mai mare decât nivelul pragul de semnificaţie deja stabilit. Având în vedere faptul că pragul de semnificaţie a fost fixat luând ca reper de calcul profitul net, incidenţa erorilor constatate asupra datelor de mai sus se va determina prin corectarea acestor erori cu procentul de impozit pe profit (16%).

Incidenţele asupra cifrelor caracteristice sunt : [(600 + 2400) – (3000 x 16%)] / 15.000 = 16,8% din rezultatul net [(600 +2400) – (3000 x 16%)] / 105.000 = 2,4% din capitalurile proprii [(600 +2400) – (3000 x 16%)] / 90.000 = 2,8% din stocuri. În concluzie, ţinând seama de incidenţa asupra rezultatului net şi eroarea cumulată

fiind superioară pragului de semnificaţie stabilit, auditorul trebuie să recomande corectarea postului stocuri pentru a putea certifica fără rezerve conturile anuale.

CONCLUZII În contextul unui audit financiar cel mai important este să se stabilească dacă

situațiile financiare sunt prezentate în mod corect, sub toate aspectele semnificative sau dacă oferă o imagine fidelă și corectă în conformitate cu un cadru de raportare financiară aplicabil. Pe lângă o bună înțelegere a principiilor general contabile care sunt aplicabile, auditorul trebuie să dispună și de experiență adecvată în colectarea și interpretarea probelor de audit.

Determinarea pragului de semnificație are o importanță deosebită în activitatea de planificare a unei misiuni de audit financiar. Standardele internaționale de audit nu indică o metodă matematică universal aplicabilă pentru calcularea nivelului pragului de semnificație, această problemă fiind lăsată la aprecierea auditorului, deoarece în acest domeniu judecata profesională a acestuia este de neînlocuit din cauza numeroșilor factori care trebuie luați în considerare și a subiectivității importanței lor relative.


Bibliografie selectivă Arens, Alvin A, Loebbecke, James K., Audit. O abordare integrată, Editura ARC,

Chișinău, 2005. Boulescu, Mircea; Ghiță, Marcel; Mareș, Valerică, Controlul fiscal și auditul financiar-

fiscal, Editura C.E.C.C.A.R., București, 2003. Curtea de Conturi a României, Manual de audit financiar și regularitate, Proiect finanțat de

Uniunea Europeană, București, 2003. Dănescu Tatiana, Audit financiar – convergențe între teorie și practică, Editura IRECSON,

București, 2007. Domnișoru Sorin, Audit statutar și comunicare financiară, Vol I, Editura Economică,

București, 2011. IFAC, Manual de standarde internaționale de audit și control de calitate. Audit financiar

2009, coeditare CAFR, Editura Irecson, București 2009. IFAC (Federația Internațională a Contabililor), Ghid de utilizare a Standardelor

Internaționale de Audit în auditarea întreprinderilor mici și mijlocii, Editura C.E.C.C.A.R., 2009.

IFRS 2011, Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, Partea A şi Partea B, Editura CECCAR, Bucureşti, 2011.

Neamțu, Horia, Moldovanu, Urania, Studiu de caz privind evaluarea denaturărilor identificate și efectul acestora asupra pragului de semnificație în audit și a opiniei auditorului independent, Revista „Audit Financiar” nr. 10/2011.

Țurlea Eugeniu; Ionescu, Iancu-Octavian, Pragul de semnificație și atitudinea auditorului financiar față de risc, Revista „Audit Financiar” nr. 5/2010.

Toma Marin, Inițiere în auditul situațiilor financiare ale unei entități, Editura C.E.C.C.A.R., București, 2005.


Occupation and Unemployment of Romanian Graduates during the current Economic-Financial

Crisis Irena MOCANU PhD

Institute of Geography Romanian Academy

Abstract This paper represents a general analysis of the problems regarding occupation and

unemployment for graduates of various educational levels in Romania, intending to capitalize on the data base found in the activity reports of the National Agency for labor force occupation and its annexes. There are analyzed the statistical data regarding the occupation of graduates by offering subsidies to economic entities who hire graduates, and the unemployment among graduates, is approached from the viewpoint of territorial differences at NUTS III level. The analysis is completed with the relation of statistical data (per month, in 2008, 2009 and 2010) regarding the flows of graduates entering in unemployment, with the ones related to vacant workplaces destined to graduates and evidence of the demand and supply of working places for graduates on dedicated job fairs, during the economic-financial crisis.

Key words: occupation, unemployment, graduates, economic-financial crisis

Ocuparea forţei de muncă tinere (sub 25 de ani), implicit şi a absolvenţilor, a reprezentat unul dintre obiectivele principale ale programelor de ocupare a forţei de muncă, atât înainte de începutul crizei actuale, cât şi în timpul acesteia.

Şomajul în rândul tinerilor a crescut de la debutul crizei economico-financiare actuale atât în România, cât şi în statele UE, în anul 2009 având valoarea de 19,6% (România ocupa locul al 13-lea între statele UE, în care valoarea medie a indicatorului era de 18,3%).

Ocuparea în rândurile tinerilor este în scădere, pierzându-se astfel forţa de muncă în care s-au investit resurse financiare, umane şi informaţionale însemnate. În România, rata şomajului în rândul tinerilor fără studii sau cu studii primare era în anul 2009 de 27,1% iar la tinerii cu studii superioare era de 24,5%. Faptul că aproape unul din patru tineri care a finalizat o forma de învăţământ superior nu are un loc de muncă ridică un serios semn de întrebare cu privire la eficacitatea învăţământului universitar (Raport asupra stării sistemului naţional de învăţământ, 2009). Identificarea şi rezolvarea unora dintre numeroasele problemele ale sistemului românesc de educaţie şi, în mod special, ale celui superior, reprezintă obiective ale unor proiecte finanţate din fonduri europene, naţionale sau din surse private (Dezvoltarea unui sistem operaţional al calificărilor din învăţământul superior din România-DOCIS, http://docis.acpart.ro/, Absolvenţii şi piaţa muncii-AP M. http://www.absolvent-univ.ro/, Cercetări privind implicarea universităţilor româneşti în restructurarea urbană şi dezvoltarea regională,).

În studiul de faţă se vor evidenţia caracteristicile generale ale ocupării şi şomajului în rândurile absolvenţilor din România, începând analiza cu evidenţierea dinamicii numărului de absolvenţi şi a structurii acestora pe nivele de educaţie.

Pe parcursul deceniului trecut, numărul total al absolvenţilor a crescut cu 17%, dar această tendinţă ascunde evoluţii negative în cazul absolvenţilor de învăţământ gimnazial (-31,2%) şi de învăţământ post-liceal şi de maiştri (-61,2%).


Reducerea populaţiei şcolare din învăţământul primar şi gimnazial va continua şi în anii viitor, având consecinţe atât la nivelul resurselor umane şi materiale din sistemul de educaţie (mai ales în mediul rural), cât şi la nivelul efectivelor de absolvenţi din anii următori. Diminuarea numărului absolvenţilor din învăţământul profesional, observabilă din anul şcolar 2004/2005, este un efect al creşterii cererii de educaţie pentru nivelul de învăţământ liceal, în detrimentul învăţământului profesional (Raport asupra stării sistemului naţional de învăţământ, 2009).

Numărul absolvenţilor de învăţământ superior, de învăţământ profesional şi de ucenici, precum şi al absolvenţilor de învăţământ liceal au înregistrat creşteri semnificative: 67,2% în primul caz, 43,7% şi, respectiv, 35%. Deşi unele documente oficiale ale Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării evidenţiază faptul ca aproape un sfert dintre tinerii din mediul rural de vârsta şcolara corespunzătoare nu acced la nivelul secundar de educaţie, ceea ce presupune un risc ridicat de reducere a oportunităţilor de dezvoltare a capitalului uman în ariile rurale (.Raport asupra stării sistemului naţional de învăţământ, 2009), scăderea numerică a absolvenţilor cu studii gimnaziale reprezintă şi o tendinţă benefică pentru piaţa muncii, întrucât presupune în multe cazuri continuarea studiilor, implicit ridicarea nivelului de educaţie a tinerilor care vor intra, la un anumit moment dat, pe piaţa muncii. De asemenea, dinamica pozitivă a numărului absolvenţilor de învăţământ superior este încurajatoare pentru creşterea gradului de pregătire a resurselor de muncă tinere. Aceasta tendinţă evolutivă a fost specifică ultimelor două decenii, fiind motivată de dezvoltarea sectorului privat de învăţământ superior. Deşi una dintre caracteristicile învăţământului superior românesc este dominarea sectorului de stat (peste 3/4 din numărul total de studenţi), nu se poate pune la îndoiala rolul avut de învăţământul superior privat pentru creşterea numărului de absolvenţi cu studii superioare (Cercetări privind implicarea universităţilor româneşti în restructurarea urbană şi dezvoltarea regională, http://www.cicadit.ro/ro/projects_n2_2_1.html)(Fig.1).

(Sursa: date prelucrate din Anuar statistic 2009, serii de timp 1990-2008, http://www.insse.ro/cms/rw/pages/anuarstatistic2009.ro.do)

O sursa importantă de informaţii privind ocuparea absolvenţilor este reprezentată de rapoartele de activitate ale Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) pe anii 2007, 2008 şi 2009. Conform acestora, încadrarea în muncă a absolvenţilor a avut,


începând cu anul 2007, noi posibilităţi de creştere, măsurile active vizându-i atât pe angajatori, cât şi pe absolvenţi.

Dintre măsurile de stimulare a ocupării cu finanţare din bugetul asigurărilor pentru şomaj, subvenţiile acordate angajatorilor pentru încadrarea în muncă a absolvenţilor de învăţământ au avut un rol important în creşterea nivelului de ocupare a absolvenţilor înscrişi în evidentele ANOFM. Din cei 23115 absolvenţi angajaţi în anul 2008, aproximativ 47% au fost încadraţi prin încheierea de contracte individuale de muncă pe perioada nedeterminata prin subvenţionare. Ponderea acestei categorii de absolvenţi încadraţi în muncă din totalul absolvenţilor angajaţi a scăzut în anul 2009 la 33,8%) (concomitent cu creşterea ponderii absolvenţilor încadraţi fără subvenţie, de la 53,3% în 2008, la 66,1% în anul 2009), pentru că implementarea măsurii presupune o presiune mare asupra bugetelor AJOFM-urilor, mai acut resimţită în perioada crizei economico-financiare.

Structura pe nivele de educaţie a absolvenţilor angajaţi prin încheierea de contracte individuale de muncă pe perioada nedeterminata prin subvenţionarea angajatorilor a rămas asemănătoare înainte şi în timpul crizei economico-financiare, în sensul ca au predominat absolvenţii angajaţi cu studii superioare (în creştere cu 5 puncte procentuale între 2007 - 2008 şi cu 7 puncte procentuale între 2008 şi 2009), în timp ce absolvenţii de gimnaziu şi de scoli de arte şi meserii încadraţi în muncă au avut ponderile cele mai mici (în scădere cu 3 puncte procentuale între 2007 - 2008 şi cu încă 3 puncte procentuale între 2008 şi 2009). în valori absolute, pe fondul scăderii cu 66,2%) a numărului total de absolvenţi angajaţi prin încheierea de contracte individuale de muncă pe perioada nedeterminata prin subvenţionareaangajatorilor, toate cele trei categorii de absolvenţi angajaţi au înregistrat reduceri semnificative: absolvenţii de gimnaziu şi de scoli de arte şi meserii au scăzut numeric cu 838 persoane (77,4%), absolvenţii de liceu şi scoli post-liceale cu 3245 persoane (69,8%) iar absolvenţii cu studii superioare cu 3121 persoane (61,5%) (Fig. 2). Fig. 2. Structura pe nivele de educaţie a absolvenţilor angajaţi prin încheierea de contracte individuale de muncă pe perioada nedeterminata prin subvenţionarea angajatorilor

(Sursa: date prelucrate din rapoartele de activitate ale Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă pentru anii 2008 şi 2009, www.anofin.ro)

Efectul negativ al crizei economico-financiare s-a concretizat prin diminuarea numărului total de absolvenţi încadraţi cu 53,8% (mai puţin cu 12453 absolvenţi încadraţi în muncă în 2009, fata de 2008).

Ca urmare a reducerii activităţilor productive în multe (sub)ramuri ale economiei naţionale în timpul crizei, a scăzut şi cererea de forţa de muncă, categoria tinerilor absolvenţi fiind afectata de aceasta tendinţă. Astfel, dacă valorile maxime judeţene ale numărului de absolvenţi angajaţi erau în anul 2007 de peste 1000 persoane (Mun. Bucureşti,


Iaşi, Arad etc.), în anii următori valorile s-au redus cu peste 50%. Mai concret, cel mai mare număr de tineri absolvenţi angajaţi s-a înregistrat în Municipiul Bucureşti (776 absolvenţi încadraţi în 2008 şi numai 437 angajaţi în 2009) şi Iaşi (820 persoane în 2008 şi aproximativ 400 un an mai târziu), următoarele locuri în ierarhia naţionala fiind ocupate de cinci judeţe din vestul şi centrul tarii (Bihor, Timiş, Cluj, Mureş, Sibiu).

Şomajul în rândul absolvenţilor În studiul de faţă, şomajul în rândul absolvenţilor este analizat pe baza

informaţiilor statistice privind fluxurile de intrare în evidentele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, regăsite în anexele rapoartelor de activitate ale ANOFM pe anii 2007, 2008, 2009 şi în Buletinele statistice în domeniul muncii, solidarităţii sociale şi familiei, publicate de Ministerul Muncii, Familiei şi Solidarităţii Sociale.

La nivel naţional, fluxurile de intrare în evidentele ANOFM au rămas relativ constante în 2009 faţă de anul 2007 (+0,8%), însa ponderea fiecărui tip de flux de intrare (structurat în funcţie de motive) s-a modificat semnificativ, ca efect direct al crizei economico-financiare actuale. Astfel, deşi contribuţia cea mai semnificativa la creşterea fluxurilor de intrare în şomaj a revenit concedierilor colective (43%) şi concedierilor curente de personal (61,3%), din păcate, şi motivul absolvirii studiilor a devenit din ce în ce mai important (ponderea absolvenţilor în totalul fluxului de intrări în şomaj a crescut de la 3,6% în anul 2007, la 5,7% în 2009).

În majoritatea judeţelor tarii, pe parcursul anilor 2008 şi 2009, s-au înregistrat creşteri ale numărului de absolvenţi şomeri iar cele mai mari au fost caracteristice următoarelor judeţe: Sălaj, Botoşani, Dolj, Vrancea, Teleorman, Alba (în fiecare peste 1000 persoane); Municipiul Bucureşti a înregistrat cu 406 absolvenţi şomeri mai mulţi în anul 2009, decât în 2008. Scăderi numerice ale absolvenţilor şomeri au caracterizat numai 6 judeţe (Vâlcea, Caraş-Severin, Suceava, Neamţ, Cluj şi Gorj) (Fig. 3). Fig. 3. Evoluţia numărului de absolvenţi în totalul fluxurilor de intrare în şomaj

(Sursa: date prelucrate din anexele rapoartelor de activitate ale ANOFM pentru anii 2008 şi

2009, www.anofrn.ro)

Diferenţierile teritoriale ale efectivelor de absolvenţi şomeri sunt cauzate atât de

efectele negative ale crizei actuale asupra economiilor regionale şi locale, care au diminuat


simţitor posibilităţile de ocupare ale tinerilor absolvenţi, cât şi de supraoferta sistemului de învăţământ, în special a celui superior. În afara capitalei şi a celor trei centre universitare mari (Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara), fluxurile de studenţi provin şi din centrele universitare regionale (Craiova, Constanta, Oradea, Braşov, Sibiu, Galaţi), înfiinţate în regiuni istorice distincte sau la interferenţa influentelor regionale ale centrelor din prima categorie (Cercetări privind implicarea universităţilor româneşti în restructurarea urbana şi dezvoltarea regionala, http://www.cicadit.ro/ro/projects_n2_2_l.html). Absolvenţii din centrele universitare de importanta locala completează oferta ide forţa de muncă tânără, care, cel puţin pentru unele domenii, devine prea mare, comparativ cu nevoile pieţei.

Dinamica fluxurilor lunare ale absolvenţilor care intra în şomaj s-a făcut după un tipar evolutiv, caracterizat prin: -valori medii multianuale reduse în primele sase luni; -un maxim în luna august (luna imediat următoare finalizării anului şcolar); -o reducere treptata pe parcursul lunilor septembrie până în decembrie. Modelul de evoluţie a fost acelaşi în fiecare an, înainte şi în timpul crizei actuale, însa efectele crizei sunt concretizate prin creşterea valorilor maxime din lunile iulie şi august ale anilor 2009 şi 2010, până la dublarea lor, comparativ cu valorile aceloraşi luni ale anului 2008.

Numărul locurilor de muncă vacante pentru absolvenţi a scăzut pe perioada crizei, menţinându-se un model asemănător de evoluţie lunara: -valori reduse în prima luna a anului; -o uşoara creştere spre sfârşitul primului trimestru; -scădere pe timpul lunilor de vara; -un „vârf” în luna septembrie; -o diminuare în ultimul trimestru.

Deşi tiparele evolutive ale fluxurilor de absolvenţi intraţi în şomaj şi ale locurilor de muncă vacante destinate absolvenţilor sunt foarte asemănătoare, „vârfurile” lor nu coincid, fluxurile maxime de absolvenţi intraţi în şomaj sunt în august, în timp ce oferta de locuri de muncă vacante este maxima în septembrie (Fig. 4). Fig. 4. Evoluţia mediilor lunare multianuale ale fluxurilor de absolvenţi intrati în evidentele

Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi ale locurilor de muncă vacante destinate absolvenţilor

(Sursa: Buletin statistic în domeniul muncii, solidarităţii sociale şi familiei, nr. 2, 3, 4/2007, nr. 1, 2, 3, 4/2008, nr. f, 2, 3, 4/2009 şi nr. 1, 2, 3/2010, Ministerul Muncii, Familiei şi Protectiei Sociale şi http://www.mmuncii.ro/ro/statistici-55-view.html).


Chiar şi în condiţiile unei bune corelări temporale, raportul dintre mediilor lunare

multianuale ale absolvenţilor intraţi în şomaj şi ale locurilor de muncă vacante pentru absolvenţi a fost supraunitar, iar în lunile iunie şi august a avut cele mai mari valori, de 83, respectiv 113. Deci, oferta de locuri de muncă a fost extrem de redusă, comparativ cu cererea din partea absolvenţilor. În aceste condiţii, importanţa burselor locurilor de muncă pentru absolvenţi este din ce în ce mai mare, întrucât acestea reprezintă cel mai important cadru organizat în care se confruntă direct cererea şi oferta de forţă de muncă.

Bursele locurilor de muncă pentru absolvenţi sunt organizate în luna septembrie, agenţiile organizatoare scăzând numeric de la 114 locaţii în anul 2008 la 86 în 2010. Oferta de locuri de muncă pentru absolvenţi s-a redus simţitor (cu 47,6% în timpul crizei), ca şi numărul agenţilor economici participanţi (cu 32,9%). Cererea totala de locuri de muncă a crescut cu 8,7% iar cererea din partea absolvenţilor a fost mai mare în anul 2010 cu 2089 unităţi, comparativ cu anul 2008. În situaţia în care tendinţele evolutive ale ofertei şi cererii de locuri de muncă pentru absolvenţi au fost opuse, din anul 2009 este observabil stocul de absolvenţi ramaşi fără loc de muncă. La bursa absolvenţilor din anul 2010 au fost selectaţi pentru încadrare în muncă mai mulţi absolvenţi (cu 2283 persoane), comparativ cu situaţia anului precedent, însa ponderea absolvenţilor ocupaţi efectiv din totalul celor selectaţi pentru încadrare, a scăzut în timpul crizei, de la 27% în 2008, la 21% în anul 2010.

Concluzii Ocuparea în muncă a absolvenţilor s-a redus în timpul crizei economico- financiare

actuale, concomitent cu creşterea şomajului în rândurile acestei categorii de forţa de muncă. Oferta de muncă din partea absolvenţilor a crescut în deceniul trecut, datorita

evoluţiei pozitive a absolvenţilor de învăţământ superior, liceal, profesional şi de ucenici. Evoluţia este diferita nu numai pe nivele de educaţie, absolvenţii de învăţământ gimnazial, post-liceal şi de maiştri scăzând numeric, ci şi între mediile de rezidenţă, în defavoarea mediului rural (unde 25% dintre tinerii de vârsta şcolara corespunzătoare nu acced la nivelul secundar de educaţie, absolvind numai ciclul primar de învăţământ).

Deşi Agenţia Naţionala pentru Ocuparea Forţei de Muncă, prin măsurile aplicate, a oferit susţinere financiară pentru creşterea ocupării tinerilor, implicit şi a absolvenţilor, în perioada crizei actuale aceasta a fost insuficientă. Impactul negativ al crizei s-a materializat prin scăderea ponderii absolvenţilor angajaţi, din numărul total de absolvenţi înscrişi în evidentele agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă, de la 29,8% în 2008, la 15,5% în anul 2009. Pe parcursul crizei, fluxurile de intrare a absolvenţilor în şomaj s-au mărit în majoritatea judeţele tarii, creşterea totala fiind de aproximativ 90800 absolvenţi. Concomitent, oferta totală de locuri de muncă vacante şi mai ales cea destinata special absolvenţilor, s-a restrâns foarte mult, fiind cu mult inferioara cererii absolvenţilor. Această realitate este oglindită în indicatorii statistici caracteristici burselor locurilor de muncă pentru absolvenţi desfăşurate în anii crizei actuale.

NOTA Subvenţionarea locurilor de muncă (conform cu legea nr. 76/2002) reprezintă unul dintre

serviciile oferite de AJOFM, diferenţiat în funcţie de statutul persoanei angajate: absolvenţi, şomeri în vârsta de peste 45 de ani sau şomeri care sunt părinţi ca unici susţinători ai familiei, şomeri care mai au 3 ani până la pensie, persoane cu dizabilităţi. Beneficiarii sunt angajatorii care încadrează pe o perioadă nedeterminată absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ; încadrarea în muncă se face numai o singură dată pentru fiecare formă de învăţământ, în termen de 12 luni de la data absolvirii


studiilor. Subvenţia este o 3urna lunara acordata pentru fiecare absolvent încadrat iar aceasta suma se acorda pe o perioada de 12 luni, diferenţiat în funcţie de nivelul de pregătire al absolvenţilor.

(Sursa: http://www.anofm.ro/67_subventionarea-locurilor-de-muncă).

Bibliografie selectivă Ianos. I., (2009), Romanian geographical higher education. Dynamics and challenges,

Analele Universităţii din Oradea, Seria Geografie, XIX, Oradea. Ianos, I., Braghina, C., Peptenatu, D., Zamfir Daniela, Cepoiu Loreta, Pintilii, R., (2009), Geographical analysis of the higher education infrastructure În Romania, Studia

universitatis Babes-Bolyai, Geographia, LIV, 1, Cluj- Napoca. Mocanu, Irena, (2010), Territorial disparities of the labour force. The role of National Action Plans for Employment, Revista Româna de Statistica, nr. 12/2009, Institutul

National de Statistica, Bucureşti. Mocanu, Irena, (2010), Efectele crizei economico-financiare actuale asupra evoluţiei

stocurilor de populaţie şomeră, Revista Româna de Statistica, nr. 9, Institutul National de Statistica, Bucureşti.

Mocanu, Irena, (2010), Fluxurile de intrare şi de ieşire din şomaj în anii 2007, 2008 şi 2009. Diferenţieri teritoriale înainte şi în timpul crizei economico- financiare,

Geograful, nr. 2, aprilie - iunie, Anul II, Asociaţia Profesionala a Geografilor din România, Bucureşti.

*** Absolvenţii recenţi de învăţământ superior şi integrarea lor pe piaţa muncii, studiu Unitatea Executiva a Consiliului Naţional al Calificărilor şi al Formarii Profesionale a

Adulţilor (UECNCFPA) în proiectul "Dezvoltarea unui sistem operaţional al calificărilor din învăţământul superior din România - DOCIS", http://docis.acpart.ro/index.php?page=materiale-audio-vizuale. -* * * Absolvenţii şi piaţa muncii - APM, Unitatea Executiva pentru Finanţarea Învăţământului Superior, Cercetării, Dezvoltării şi Inovării, Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior, Centrul Internaţional pentru Cercetări în învăţământul Superior (Germania), http://www.absolvent- univ.ro/.

***(2009), Accesul tinerilor pe piaţa forţei de muncă, Comunicat de presa nr. 237 din 3 decembrie 2009, Modul ad hoc ataşat cercetării statistice asupra forţei de munoa în gospodarii (AMIGO) în trimestrul II 2009 - adresat tinerilor în vârsta de 15-34 ani,

http://www.insse.ro/cms/files/statistici/comunicate/alte/CIC_trII09.pdf. - *** Anuar statistic 2009, serii de timp 1990 - 2008, Institutul National de Statistica,

http://www.insse.ro/cms/rw/pages/anuarstatistic2009.ro.do. - *** Buletin statistic în domeniul muncii, solidarităţii sociale şi familiei, nr. 2, 3, 4/2007, nr.

1, 2, 3, 4/2008, nr. 1, 2, 3, 4/2009 şi nr. 1, 2, 3/2010, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

* * (2007), Cercetări privind implicarea universităţilor româneşti în restructurarea urbana şi dezvolatrea regionala, contract de cercetare nr. 91-028/2007, Centrul Interdisciplinar de Cercetări Avansate asupra Dinamicii Teritoriale, http://www.cicadit.ro/ro/projects_n2_2_l .html.

* * (2009), Raport de activitate pentru anul 2008, Agenţia Naţionala pentru Ocuparea Forţei de Muncă. -* * * Raport de activitate pentru anul 2009, Agenţia Naţionala pentru Ocuparea

Forţei de Muncă, 2010. -* * * Sondaj de opinie în rândul studenţilor din România, Continental AG, http://www.conţi-online.com/generator/www/ro/ro/continental/pressportal/themes/press_releases/l_topics/work_life/pr_2009_10_08_student_survey_romania_2009_ro.html


European and Latin-American Appreciation of the Work of Professor Mihail Manoilescu

Professor Octavian Gh. Botez PhD

Abstract This paper describes the international appreciation of the work of Mihail

Manoilescu, one of the greatest contributors to the development of Romanian economic thinking.

Key words: economy, history, scientific emulation, tribute, publications Pentru gândirea şi cugetarea economică opera profesorului Mihail Manoilescu a

reprezentat prin originalitatea ei o contribuţie de mare consistenţă la sporirea patrimoniului ştiinţei economice româneşti. Aceasta este şi raţiunea pentru care îl omagiem şi la 120 de ani de ia naştere pe marele moldovean din Tecuci.

În fapt, Mihail Manoilescu, de profesie inginer, a făcut parte dintr-o generaţie de excepţie de mari economişti români în perioada dintre cele două războaie mondiale din secolul al XX-lea. Adică, tocmai atunci când se înfăptuise statul unitar pentru care naţia română a luptat statornic timp de secole şi când era nevoie de o gândire economică novatoare, care să-i apere interesele sale fundamentale.

Aşa se şi explică motivaţiile puternice ale intelectualităţii noastre din această etapă istorică importantă, ce s-a reflectat într-o emulaţie ştiinţifică demnă de admiraţie, ce-şi găsea concentrarea în capitala ţării la Bucureşti, în câteva universităţi de prestigiu.

În primul rând, se evidenţia Academia de înalte Studii Comerciale şi Industriale, unde se detaşau printre alte renumite somităţi în economie profesorii Virgil Madgearu şi Victor Slăvescu, alături de savantul în istorie Nicolae Iorga, care fiind conştient de necesitatea cunoaşterii evoluţiei economiei româneşti de-a lungul veacurilor adresa studenţilor de la această Academie memorabila atenţionare: "Nu este nimic mai trist decât un economist care să nu ştie istorie".

În al doilea rând, străluceau la Universitatea Bucureşti profesorii Victor Bădulescu şi Mitiţă Constantinescu, care predau în cursurile lor, pe de parte, problematica politicii comerciale externe, iar pe de altă parte, teoria şi practica în domeniul politicilor financiar-bancare.

În al treilea rând, dar cum se va dovedi de cea mai înaltă valoare, s-a aflat Politehnica din Bucureşti, unde îşi desfăşura activitatea ca şef de catedră de economie politică profesorul Mihail Manoilescu, cel care în mediul ingineresc al rigorii calculelor matematice avea să se impună în ştiinţa economică mondială prin concepţia sa privind teoria comerţului internaţional, văzută din unghiul statelor agrare, sărace.

Cu talentul publicistic greu de egalat al membrului corespondent al Academiei profesorul Costin Murgescu, în excepţionala sa lucrare:" Mersul ideilor economice la români" sublinia astfel izbânda profesorului Mihail Manoilescu : "Lucrarea lui fundamentală şi-a croit drum lung în întreaga lume, ea constituie prima străpungere românească în gândirea economică universală şi a intrat definitiv în istoria doctrinelor


economice moderne, fiind citată în studii de specialitate, cursuri universitare, tratate şi enciclopedii".1

Acest Everest al ştiinţei economice româneşti, însă, nu a apărut întâmplător. Contribuţia la teoria comerţului internaţional a profesorului Mihail Manoilescu este rodul cugetării economice de valoare timp de mai multe secole a românilor, care debutează cu eruditul Dimitrie Cantemir în secolul al XVIII-lea, continuă cu Nicolae Bălcescu, Theodor Diamant, George Bariţ, Ion Ionescu de la Brad, Dionisie Pop Marţian, A.D. Xenopol, P.S. Aurelian, Mihai Eminescu în secolul al XlX-lea şi generaţiei de aur de redutabili economişti din prima jumătate a secolului al XX-lea, din care au făcut parte: I.N. Angelescu, Ion Răducanu, Gheorghe Taşcă, Gromoslav Mladenatz Victor Jinga, Gheorghe Zâne, precum şi marii profesori amintiţi mai înainte de la universităţile bucureştene.

Realizarea acestei incursiuni pentru a reliefa străduinţele de veacuri ale intelectualităţii româneşti o datorăm, în mare măsură, magistralei lucrări a Academicianului N.N. Constantinescu intitulată " Istoria gândirii economice româneşti" în care este înfăţişat În extenso tezaurul de idei ale nemuritorilor noştri înaintaşi până la cel de-al doilea război mondial/ Aici este locul să preţuim şi strădania de jumătate de secol a profesorului Nicolae -Văleanu Ivanciu care a cercetat istoria gândirii economice, reliefând pe românii eminenţi.

Nu putem omite din această enumerare personalitatea excepţională diplomatică a lui Nicolae Titulescu, în doi ani consecutiv preşedinte al Ligii Naţiunilor, care prin activitatea sa în sprijinul politicii externe a României, a reprezentat un permanent stimulent pentru întreaga gândire economică din perioada interbelica.

1. Prezenţa lucrărilor profesorului Mihail Manoilescu în publicistica europeană şi latino-americană

Intelectual cu o solidă pregătire inginerească, de tânăr inventator, bun cunoscător inclusiv a problemelor economice din domeniul finanţe-bănci-comerţ internaţional, deoarece a deţinut funcţii de subsecretar de stat la Ministerul Finanţelor, guvernator ai Băncii Naţionale, preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie, profesorul Mihail Manoilescu dispunea de o bogată cultură privind limbile străine de circulaţie internaţională.

Cel omagiat putea citi în original în limbile franceză, italiana şi germană. Totodată, redacta direct lucrări în limba franceză. Acest avantaj substanţial i-a permis să aibă un larg orizont în investigarea ştiinţifică şi în cunoaşterea realităţii economice din străinătate.

Cercetarea bibliografică preliminară pe care am întreprins-o la Biblioteca Academiei Române ne-a demonstrat dimensiunea impresionantă a apariţiilor editoriale în afara graniţelor a lucrărilor sale publicate în şapte limbi străine (franceză, germană, spaniolă, portugheză, engleză, italiană şi bulgară). Merită a fi reţinut că patru din cărţile sale au văzut lumina tiparului în străinătate în 12 ediţii. Detaliile pe care urmează să ie prezentăm dau magnitudinea performanţei profesorului Mihail Manoilescu, urmare prezenţei sale în publicistica economică europeană şi latino-amcricană din anii '20, '30 şi '40 ai secolului al XX-lea.

Prima lucrare îi apare la Paris în anul 1929 la editura Marcel Giard cu titlul: "Theorie du proteciionnisme et de I’echange International 6 Noutatea demersului ştiinţific a lui Mihail Manoilescu a constat în faptul că a analizat şi demonstrat că teoria comerţului exterior dominată până atunci numai de doctrina Smith-Ricardo nu dădea soluţii problemelor grave cu care se confruntau majoritatea ţărilor de pe glob rămase sărace, lipsite de industrie şi cu putere de cumpărare redusă a importurilor.

Având în vedere originalitatea cărţii eveniment, în următorii ani începând cu 1930. ea a fost tradusă în engleză, portugheză, italiană şi germană. Acest fapt, cu totul special, a permis ca ideile profesorului Mihail Manoilescu să fie cunoscute de cei mai mari economişti ai timpului în domeniul relaţiilor economice internaţionale, care au făcut ample comentarii


cu privire la cartea sa în studii, articole sau lucrări din Europa, cum au fost Jacob Viner, Firmin Oules, Ernest Wagemann, Bertil Ohlin. Werner SombarL Andre Piettre. Michael Kalecki, Charles D. Herisson, Henri Guitton. Gottfried von Haberler Fa definit pe Manoilescu drept "un List al Balcanilor", considerându-l pe economistul german părintele protecţionismului , ale cărui baze doctrinare datează din secolul al XlX-lea.

Dar cea mai largă audienţă şi aprobare a teoriei manolesciene a venit din lumea ţărilor subdezvoltate, în principal din cea latino-americană. Interesul maxim i-a fost acordat cărţii în Brazilia, Argentina, Columbia şi Chile, inclusiv în ţările din America Centrală. La acest fapt a contribuit şi tipărirea în anul 1937, de această dată în limba germană, a cărţii intitulată: Nationalen Productivkräfte und der Aussenhandel. Theorie des internalionalen Warenaustausches".8 Lucrarea prezintă o tratare mai amplă şi o analiză mai profundă, faţă de ediţia franceză din 1929, a avantajelor concrete de care vor beneficia toate statele lumii, prin practicarea unui protecţionism legitim şi raţional de către ţările sărace (agricole). Abia după aproape o jumătate de veac cartea a apărut la Bucureşti tradusă în limba română.9

Încercând o primă sistematizare a publicisticii în limbile străine a operei profesorului Mihail Manoilescu, pe baza titlurilor din fişierul aflat la Biblioteca Academiei Române, rezultă că într-o perioadă de 18 ani (1929-1947), când avea vârsta deplinei maturităţi între 38 şi 56 de ani, i s-au tipărit În străinătate un număr de 14 cărţi, din care: 4 în limba franceză, 4 în limba germană, 2 în spaniolă, 2 în engleză şi câte una în limbile portugheză şi italiană.

Astfel, în Europa cărţile sale au fost publicate în Franţa, Germania, Italia şi Spania. în Anglia lucrarea a fost intitulată: „The Theory of Protectionism and internaţional t r a d e " P e continentul sud-american lucrările profesorului au apărut în 1931 în Brazilia, iar în îndepărtatul Chile în 1947 cu titlul: "Productividad del Trabajo y el comercio exterior" 11 în S.U.A. de asemenea, trebuie remarcai ca tot în 1931 se publica prima cartea a lui Mihail Manoilescu.

În ceea ce priveşte comunicările în limbi străine la congresele şi conferinţele internaţionale la care a participat, inclusiv rapoartele şi articolele ce i-au fost publicate lui Mihail Manoilescu acoperind perioada anilor 1930-1940, acestea au fost în număr de 32.

Dintre acestea 25 au fost rostite prezentate şi tipărite în străinătate în limba franceză (17), în limba germană (6), în limba engleză (2). Investigaţia noastră ne-a ajutat să identificăm în ce oraş şi tară a avut loc evenimentul, respectiv ia Geneva (Elveţia) la sediul Societăţii Naţiunilor Unite, apoi la Innsbruck (Austria) cu prilejul Reuniunii Camerei de Comerţ Internaţionale pentru cooperarea economică a ţărilor dunărene, la Bruxelles (Belgia), la Jena, Kiel şi Berlin în Germania, la Stresa (Italia) şi la Paris (Franţa).

Ca membru în Comitetul Naţional Român al Camerei de Comerţ Internaţionale cu sediul ia Paris, ulterior ca Preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României în anul 1930, a întocmit şi susţinut 7 comunicări, rapoarte şi luări de poziţie în probleme de interes pentru ţara noastră, toate în limba franceză, limbă străină pe care profesorul Mihail Manoilescu o stăpânea cel mai bine.

2. Ecouri peste timp pe plan internaţional privind opera profesorului Mihail Manoilescu

În anul 2012 se împlinesc 85 de ani de la apariţia lucrării celei mai reprezentative a profesorului Mihail Manoilescu, care 1-a consacrat în rândul iluştrilor cercetători de pe glob prin contribuţia sa originală la teoria comerţului internaţional.


Sublinierea chiar şi numai a câteva episoade petrecute în cele peste trei sferturi de secol care s-au scurs de la apariţia vârfului cercetării ştiinţifice a profesorului, sunt semnificative în legătură cu ecoul internaţional al operei sale.

începem cu evocarea realizată de profesorul american Joseph L. Love, de la Universitatea din Illinois (SUA) într-un studiu din anii '90 ai secolului trecut: "Manoilescu, Prebisch and the Thesis of Unequal Exchange", prin care acesta aprecia că după anul 1950 ne-am aflat în faţa unui "al doilea val" al interesului latino-american pentru opera lui Manoilescu. Acelaşi profesor nord american subliniază activitatea unuia din discipolii manoliescieni în persoana profesorului Florin Manoliu, fost asistent al celui pe care-1 omagiem, care timp de două decenii (1951-1971) devenit cetăţean argentinian - a popularizat ideile românului, iar din 1958 a predai la Universitatea Bahia Blanca din Argentina.

Remarcând faptul că , totodată, doctrina Manoilescu era prezentă şi în cursurile ţinute la universităţile din Peru şi Chile, profesorul Fiorin Manoliu a mai arătat că între anii 1961-1966 a ţinut ore la Universităţile din Paris ( Franţa) şi Liege (Belgia), unde a diseminat teoria protecţionismului modern manoilescian, ca o idee precursoare a noului concept de "desarollo" (dezvoltare) a lui Raul Prebisch, argentinian de origine cehă, ajuns ulterior secretar general al Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD) în anii '70 ai secolului trecut.

La rândul său, Ernest Wagemann, născut în Chile, devenit ulterior economist german, care a înfiinţat renumitul Institut de Conjunctură din Kiel cunoscut în întreaga lume, întorcându-se în ţara natală, a condus Institutul de Economie din Santiago de Chile şi a făcut referiri elogioase asupra teoriei lui Manoilescu. De remarcat că în acest oraş latino-american se află sediul Comisiei Economice ONU pentru America Latină (CEPAL), unde de zeci de ani sunt elaborate lucrări şi rapoarte importante privind economia ţărilor din Sudul şi Centrul Americii.

Deosebit de interesantă este şi relatarea profesorului Nicolae Belii, cercetător de elită al Academiei Române timp de peste jumătate de secol, care făcând parte din delegaţia română la prima sesiune UNCTAD la Geneva în anul 1964, şi asistând la o dezbatere a avut deosebita plăcere să-1 audă pe Raul Prebisch cum a evocat importanţa şi actualitatea teoriei lui Manoilescu.

Având în vedere că în mediul universitar din România nu se preda doctrina lui Manoilescu, vorbind despre cele întâmplate celorlalţi membrii ai delegaţiei române, economişti de primă mărime: Costin Murgescu, Vasile Malinschi şi Roman Moldovan, aceştia i-au explicat profesorului Belii, că dat fiind implicaţiile negative din activitatea politică a lui Mihail Manoilescu, în România nu se făcea referire la opera sa.

Însuşi cel care vă supune atenţiei rândurile de faţă a trăit un moment de descumpănire în anul 1970, tot la Geneva, cu prilejul unui stagiu de pregătire în domeniul politicii comerciale externe a statelor organizat de către GATT (Acordul General pentru Tarife vamale şi Comerţ). Atunci, un coleg de stagiu din Costa Rica pe nume Hernan Cortes m-a întrebat ce părere am despre teoria în domeniul comerţului internaţional a lui Mihail Manoilescu şi spre ruşinea mea am dat un răspuns evaziv, neconcludent, ca să îmi acopăr ignoranţa. Abia în anii '80 ai veacului trecut, când am urmat doctoratul sub îndrumarea regretatului mare profesor Constantin Moisuc, acesta cu răbdare m-a făcut să parcurg cărţile pleiadei extraordinare de profesori români interbelici, din care făceau parte Virgil Madgearu, Victor Slăvescu, Mitiţă Constantinescu, Victor Bădulescu şi bineînţeles Mihail Manoilescu.


Cele mai laudative aprecieri au venit la Bucureşti din partea ambasadorului

Braziliei, Jeronimo Moscardo, fost ministru al culturii în cel mai mare stat al continentului sud-american. Acesta a ţinut să sublinieze opera magistrală a profesorului Mihail Manoilescu, pe care 1-a considerat un economist de talie universală ce a contribuit prin teoria sa la crearea Braziliei moderne. Concepţia manoilesciană privind necesitatea dezvoltării industriale, cu accent pe productivitate înaltă în statele subdezvoltate şi protejarea acesteia legitimă şi raţională prin instrumente comerciale au reprezentat pilonii de bază a propulsării economice a Braziliei.

* * *

La 125 de ani de la naşterea profesorului Mihail Manoilescu, respectiv în anul 2016, nu ar fi de mirare ca, tezele şi opera sa atât de apreciată în continuare în marele spaţiu geografic latino- american, în primul rând în Brazilia, care a trecut pe locul 6 în ierarhia mondială privind dezvoltarea economică, să determine una din Academiile de Ştiinţă latino-americane, să atribuie profesorului Mihail Manoilescu titlul post-mortem de Academician.

Credem că o astfel de reacţie a străinătăţii ar fi de natură să revigoreze în întreaga viaţă academică românească un sentiment puternic pentru o judecată de valoare autentică, fără conotaţii politice a operei ştiinţifice a profesorului Mihail Manoilescu. Deoarece această operă reprezintă o îmbinare fericită în gândirea economică modernă care a avansat soluţii viabile pentru marea majoritate a ţărilor de pe glob în promovarea industriei acestora, concomitent cu protejarea ei în limite raţionale faţă de produsele ţărilor dezvoltate,întregul demers teoretic şi pragmatic fiind în beneficiul tuturor statelor lumii.

Impulsul de preţuire din partea economiştilor şi inginerilor noştri suntem convinşi că va crea premisele unei propuneri fundamentate pentru acordarea de către Academia Română a titlului de Academician post-mortem, profesorului Mihail Manoilescu, aşa cum s-a întâmplat şi în ultimul secol cu alte mari personalităţi ale neamului românesc, cărora li s-au recunoscut meritele de excepţie de către cel mai înalt for ştiinţific al ţării.


Murgescu, Costin: Mersul ideilor economice la români, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1987, vol.l, pag.413

Văcărel, Iulian: Studii din istoria gândirii şi practicii economico-financiare, Editura Academiei României, Bucureşti, 2008

Constantinescu, N.N.: Istoria gândirii economice româneşti, Studii, Editura Economică, Bucureşti, 1999, pag. 101-250

Ivanciu, Nicolae Văleanu: Istoria gândirii economice, Editura didactică şi pedagogică R.A., Bucureşti, 1922, pag.229

Potra, George (coordonator): Nicolae Titulescu, Opera politico-diplomatică, Volumul 1 şi 2, Bucureşti, 2007

Manoilescu, Mihail: Theorie du protectionnisme et de l'echange internaţional, Editura Marcel Giard, Paris, 1929


Teodosie, Mihai: Studiu introductiv la cartea: Mihail Manoilescu " Forţele naţionale productive şi comerţul internaţional Teoria protecţionismului şi a schimbului internaţional", Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1986, pag.5-37

Manoilescu, Mihail: Die nationalen Productivkrăfte und der Aussenhandel. Theorie des internationalen Warenaustausches, 1937

Manoilescu, Mihail: Forţele naţionale productive şi comerţul exterior. Teoria protecţionismului şi a schimbului internaţional, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1986

Manoilesco, Mihail: The Theory ofProteetkmtsm and International trade, London, King Son, Ltd. Orehand House, Westminster, 1931

Manoilescu, Mihail: Productividad del trabajo y el comercîio exterior, Editura "Economia", Santiago de Chile, 1947

Love, L. Joseph: Manoilescu, Prebisch and the Thesis of Unequal Exchange, studiu În copie xeroxată primit la autor de către profesorul Costin Murgescu

Moscardo, Jeronimo: De la marginalitate la romanitatea fertilă, în cartea Convergenţe Brazilia-România, Editura AII Educaţional, 1998, pag.67

Iancu, Aurel: Schimburile economice internaţionale, Editura ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983, pag.72-73

Sută-Selejan, Sultana: Doctrine şi curente în gândirea economică modernă şi contemporană, Editura AII, Colecţia Oeconomica, 1992, pag.426-427

Bulborea, Ion: Duelul istoric dintre protecţionism şi liberul schimb, suplimentul la ziarul Economistul din 1994

Sută, Nicolae Miron, Dumitru Sută-Selejan, Sultana: Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane, Editura Eficient, Bucureşti, 1997

Sută, Nicolae Sută-Selejan," Sultana: Comerţ internaţional şi politici comerciale contemporane, vol.II, Teorii şi doctrine privind comerţul internaţional, Editura Economică, Bucureşti, 2003, pag. 397-398

Bozga, Vasile: Trecut şi actualitate. Studii, articole, personalităţi, comunicări, Editura AGER-Economistul, Bucureşti, 2005

Botez, Octavian Gh: Actualitatea străpungerii în teoria comerţului internaţional a profesorului Mihail Manoilescu, Supliment ziarul "Economistul" din 18 octombrie 1999, pag.l şi 4

Stoica, Victor: Modul economic de gândire, Editor Tribuna Economică, Bucureşti, 1998, pag. 122-128

Iordache, Claudiu: Premiul Mihail Manoilescu, Ziarul Economistul din 6-7 iunie 2003, pag.3


Aspects Regarding the Evolution of the Production of Goods and Services in Romania


“Artifex” University, Bucharest Professor Liviu BEGU PhD


Abstract The structure of the industrial productions reveals that necessary goods for

population’s consumption and economic activity have had a structure that passes through a process of stabilization, determined by the general situation of the economy, the needs of the economic environment, but also by the economic potential of internal factors.

Key words: merchandises, industrial goods, competition, potential, demand

În anul 2010, scăderea Produsului Intern Brut a fost de -1,3% ca urmare, în primul rând, a efectelor crizei economico-financiare. Anul 2011 va marca o uşoară creştere, prognozată la cca. 1,1% a Produsului Intern Brut, faţă de 2010.

Deşi, în perioada 1990-1996 s-a înregistrat un declin al creşterii producţiei industriale (de bunuri de consum industriale şi neindustriale), treptat, după această perioadă, a început o revitalizare a creşterii producţiei bunurilor din sectorul industrial. Începând cu anul 2009 s-au manifestat mult mai puternic efectele crizei economice, scăderea producţiei de bunuri şi servicii.

Producţia de bunuri a fost şi rezultatul raportului dintre ofertă şi cerere, guvernat de legea pieţei libere, care a impus dezvoltarea producţiei unor bunuri sau eliminarea altora. Treptat, producţia de bunuri industriale şi neindustriale a fost supusă concurenţei pieţei libere europene, context în care o serie de produse au devenit nerentabile şi, în ciuda resurselor limitate ale populaţiei, au fost înlocuite cu produse din import.

Concomitent, producţia de bunuri din România, în perioada de după 1990 şi până în prezent, a fost supusă consecinţelor izvorâte din procesul de privatizare.

Pe această cale au dispărut unele sectoare de producţie care nu erau rentabile din punctul de vedere al costurilor sau al calităţii şi, treptat, au apărut sectoare de activitate în care România a dezvoltat un sistem reprezentativ în conformitate cu piaţa liberă.

Ne-am referit doar la industrie, dar aceeaşi situaţie s-a petrecut şi în construcţii. Construcţiile-gigant realizate de stat (întreprinderi cu capacitate de producţie deosebit de mare sau sistem de locuinţe generale practicat în sistemul etatizat) au desfăşurat activitatea preluată de sectorul privat.

Agricultura şi activităţile de pescuit au jucat un rol oscilant deoarece, pe de o parte, au depins din ce în ce mai mult de factorul natural, datorită imposibilităţii de a folosi sistemul de irigaţii existent sau pe cel de mecanizare a lucrărilor agricole, dar şi deoarece reforma agrară (privatizarea) a dus la o fărâmiţare prea accentuată a suprafeţelor agricole.


Trebuie, de asemenea, menţionat că perioada 2001-2008 s-a caracterizat prin creşterea producţiei pe seama reducerii consumului intermediar. După anul 2009, când s-au resimţit efectele crizei, producţia de bunuri pentru consum s-a diminuat, fond pe care au crescut preţurile. Este semnificativ faptul că partea cea mai mare a consumului intermediar s-a înregistrat în sectorul industrial şi că această reducere s-a bazat, în primul rând, pe continuarea procesului de restructurare şi încercarea de eficientizare a sectorului industrial. În domeniul serviciilor, în special al acelora care sunt oferite populaţiei, evoluţia a fost constant pozitivă pe seama sporirii veniturilor populaţiei, precum şi a mai bunei funcţionări a pieţei.

S-a îmbunătăţit structura sectorului de servicii, crescând mai rapid acelea care au fost solicitate şi care au răspuns nevoilor populaţiei. În cadrul acestora includem serviciile de turism care, împreună cu activităţile comerciale, au contribuit cu 3,92% la formarea PIB. Creşteri semnificative s-au înregistrat şi în domeniul de telecomunicaţii, semnificative fiind în această direcţie restructurarea pieţei, accesul pe piaţa internaţională, precum şi modernizarea sub toate aspectele a activităţii producţiei de servicii.

Un element esenţial al analizei producţiei de bunuri şi servicii, atât către populaţie, cât şi către ceilalţi agenţi economici, îl reprezintă faptul că a crescut ponderea sectorului privat. Prin măsurile întreprinse de-a lungul timpului, dar, în special, după 2001, au fost încurajate activităţile desfăşurate de societăţile cu capital privat.

Astfel, anumite bunuri au fost produse numai în sectorul privat, iar acesta a răspuns mai bine calităţii şi cererii de produse diversificate din partea populaţiei.

Dezvoltarea sectorului privat a avut ca efect o mai bună armonizare a ofertei de piaţă, existând un proces de reglare a producţiei diferitelor categorii de bunuri, eliminându-se în acest fel producţiile supra-stoc în unele sectoare şi deficienţele care s-au manifestat în alte sectoare de activitate. Ponderea sectorului privat în producerea de bunuri şi servicii a crescut an de an, ajungând de la 16,4%, cât era în 1990, la 89,7% în 2008, 90,2% în 2009, 92% în 2010 şi (estimativ) 93,5% în 2011.

Comparativ însă cu unele ţări din aceeaşi zonă geografică, central şi est-europeană, care au condiţii asemănătoare de piaţă cu România, trebuie să subliniem că deşi s-au recuperat unele rămâneri în urmă şi că trebuie făcute eforturi pentru ca atât producţia de bunuri pentru nevoile imediate şi de folosinţă îndelungată să crească, cât şi diversificarea serviciilor care trebuie să aibă o mai mare pondere în realizarea Produsului Intern Brut.

Sectorul privat şi-a mărit contribuţia la realizarea Produsului Intern Brut pe seama faptului că în agricultură 98,1% este sector privat, în industrie 60,2%, în construcţii 87,2%, iar în domeniul serviciilor 93,5%. Acest procent s-a îmbunătăţit permanent în perioada 2001-2011.

Investiţiile care s-au efectuat în sectorul privat au fost în anul 2001 cu 50% mai mari decât în anul precedent, în anul 2002 au crescut cu 10%, cifre asemănătoare s-au înregistrat şi în perioada 2003-2008, unde sporirea investiţiilor, în domeniul privat, a fost de circa 9,1% anual. Din 2009 s-a declanşat procesul „efect-criză” concretizat în scăderea investiţiilor în toate domeniile, deci şi în cel al producţiei de bunuri şi servicii. Acest fond, declanşat în 2009 s-a acutizat în 2010-2011, fiind dificil de anticipat că se va redresa în 2011.

Întreprinderile mici şi mijlocii au cunoscut o perioadă de cădere/lichidare după 2008. În ultimii trei ani (2009-2011), mai mult de jumătate din aceste societăţi comerciale s-au lichidat (au falimentat) sau au trecut în inactivitate datorită efectelor crizei şi ale lipsei de sprijin pe plan intern.


Trebuie să constatăm că, din valoarea totală a Produsului Intern Brut realizat în România în anul 2000, 65,5% era realizat de întreprinderile mici şi mijlocii, în 2008 ponderea a ajuns la 68,1%, după care în 2009-2011 s-a înregistrat o uşoară scădere.

Sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii acoperea, ca număr, aproape 97,1% din totalul întreprinderilor existente la 31.12.2008, iar în 2009-2011 ponderea acestora s-a redus la jumătate. Există în continuare întreprinderi foarte mari de stat, dar care nu contri-buie la realizarea Produsului Intern Brut şi a celorlalţi indicatori macroeconomici sau a indicatorilor privind bunurile de consum. Această situaţie s-ar putea îmbunătăţi numai în procesul definitivării privatizării transparente, eventual prin cotarea la bursă.

În politicile economice din ultimii douăzeci şi unu de ani s-a urmărit încurajarea şi dezvoltarea investiţiilor pe care le fac întreprinderile mici şi mijlocii.

În domeniul producţiei de bunuri şi servicii, în ultimi ani s-a acţionat cu prioritate pentru:

accelerarea procesului de restructurare a societăţilor comerciale şi a regiilor autonome, de modernizare şi creştere a productivităţii muncii agenţilor economici, de reorientare a acestora către activităţile profitabile ale pieţei, precum şi cu închiderea şi diminuarea activităţii acelora care nu mai sunt atractive pentru piaţă sau care produc pierderi importante;

procesul de investiţii a fost direcţionat către acele sectoare care prezintă interes din partea statului, dar şi a acelora ale căror produse sunt cerute pe piaţă de consumatori;

stimularea creşterii producţiei de bunuri prin susţinerea şi reorganizarea acelora de stat concomitent cu dezvoltarea investiţiilor în sectorul privat, care are un impact deosebit în cadrul economiei. Producţia de bunuri a fost sprijinită şi în direcţia creşterii calităţii acesteia, aşa încât o parte din bunurile şi serviciile care au fost produse să fie exportate;

restructurarea programelor privind producţia de bunuri şi servicii în concordanţă cu cerinţele Uniunii Europene şi ale Băncii Mondiale;

elaborarea şi implementarea unor strategii care, în subsectoarele producătoare de bunuri şi servicii pentru populaţie şi agenţii economici, să constituie un stimulent prin calitatea produselor realizate, atractivitatea acestora pe piaţă şi prin gradul ridicat de tehnologizare;

acţionarea, în continuare, pentru dezvoltarea şi modernizarea sectorului naţional energetic, a sistemului naţional de telecomunicaţii, precum şi în ceea ce priveşte dezvoltarea sistemului şi a serviciilor informatice;

continuarea procesului de aliniere a producţiei de bunuri şi servicii din ţara noastră la standarde europene, la cerinţele acestora, după aderarea la Uniunea Europeană (să sperăm că în perioada imediat următoare va fi definitivat şi un program de măsuri post-aderare).

În perioada următoare, activitatea producătoare de bunuri din ţara noastră este axată pe o structură conformă cu nevoile populaţiei, asigurându-se accesul la acestea.

În primul rând, se are în vedere modificarea structurii şi aducerea acesteia la un nivel concordant cu cerinţele de consum ale populaţiei şi ale agenţilor economici, în condiţii de criză şi post-criză când se pun probleme de revigorare a economiei.

Domeniile cele mai importante ale industriei prelucrătoare au cunoscut scăderi în ultimii ani şi lor trebuie să li se acorde atenţie în perioada următoare.


Aşa, de pildă, se impune îmbunătăţirea calităţii producţiei în domeniul textilelor şi confecţiilor, încălţămintei şi produselor din piele, mobilă, produse casnice, echipamente electronice etc., toate acestea putându-se realiza numai prin modernizarea industriei şi lărgirea accesului populaţiei pe piaţă.






Biji, E. et al. (2012). Statistică pentru economişti, Editura Economică, Bucureşti www.insse.ro www.eurostat.eu


Services in the Agricultural Production System. Comparative Structural Levels

Iulian ALECU

Marian CONSTANTIN University of Agricultural Sciences and

Veterinary Medicine, Bucharest Abstract This paper presents the characteristic of services in agriculture and offers a description of the dynamics recorded by this sector in the Romanian economy. It is taken into account that services in agriculture have a set of peculiarities, depending on the characteristics of rural environment.

Key words: services, tertiary, turnover, elasticity, incomes of services provided. Introducere În sistemul economic de producţie serviciile se caracterizează prin conţinutul

acestora, ce au un caracter distinct în sectorul producţiei agroalimentare. Lucrarea de faţă caută să reliefeze în dinamică nivelul acestor activităţi în agricultura din România. Aceasta deoarece natura şi caracteristicile serviciilor, sistemul de prestaţie în ansamblul agriculturii şi în cadrul componentelor sale se încadrează în caracteristicile mediului rural şi se reflectă într-o formă particulară în consum. Se pot face referiri la cele mai importante dintre acestea: specificul serviciilor din agricultură, diferenţierile evolutive a relaţiilor prestator *-> client în agricultură, interdependenţa şi delimitările manifestate în efectuarea prestaţiilor de servicii din agricultură etc. Astfel, interdependenţa şi delimitările manifestate în structura prestaţiilor de servicii din agricultură, reliefează faptul că aceeaşi nevoie poate fi satisfăcută în mai multe moduri, cu servicii diferite. Acesta este unul din principalele motive pentru care nivelul cifrei de afaceri a serviciilor din agricultura României, sunt înregistrate niveluri comparative diferenţiate faţă de celelalte activităţi economice, dar şi faţă de celelalte sectoare de producţie (vegetal şi animal). Prin utilizarea de indicii anuali din dinamica ultimilor şase ani, alături de coeficienţii de elasticitate, pentru activitatea de servicii din agricultură sunt relliefate probleme considerate esenţiale în dezvoltarea de perspectivă a spaţiului rural din România.

1. Material şi metodă Din punct de vedere metodologic prin analize comparative s-a urmărit descrierea,

printr-un set de caracteristici sau variabile, a diferenţelor sau omogenităţii unor prestări de servicii, procese, fenomene, unităţi teritoriale etc. S-a început cu o analiză statistică a nivelului serviciilor în agricultură efectuat comparativ cu nvelul structural al economiei naţionale. Ansamblul metodologic a avut la bază nivelurile anuale a evoluţiei veniturilor serviciilor din agricultură în dinamica 2003- 2008, efectuându-se comparaţii cu ansamblul structural al cifrei de afaceri a serviciilor de piaţă, a PIB şi a valorii producţiei realizate în agricultura (adâncită prin sectoarele vegetal, animal) în România. Completarea este redată prin determinarea indicatorilor şi indicilor în dinamica perioadei 2003-2008.


Metode de estimare influenţei factorilor ce influenţează piaţa serviciilor din agricultură, a fost efectuată prin metoda coeficienţilor de elasticitate. A fost aplicată în scop previzional şi a luat în calcul mai multe variabile comparative care au comportat două etape: - în prima etapă a fost elaborat tabelul de variabile, a căror contribuţie la evoluţia cererii se servicii este dată de producţia vegetală şi animală. în dinamica 2003-2008, baza de comparaţie a fost baza fixă (E), baza în lanţ (E') şi baza la care comparaţia s-a făcut faţă nivelul maxim al ultimului an (E"); - etapa a II-a constat în prelucrarea datelor ( necesare în determinarea coeficienţilor de elasticitate E, E', E"), reieşind contribuţia fiecărei variabile la cunoaşterea evoluţiei cererii consumului în servicii din agricultură. În cazul unor asemenea studii fenomenul considerat efect (y) a fost reprezentat prin indicatorii referitori la capacitatea de obţinerii veniturilor din servicii, iar fenomene considerate schimbări de cauză (x), au fost prezentate prin structura producţiilor vegetale şi animale. Coeficientului de elasticitate (E) a fost determinat prin relaţia de calcul:

semnificaţia notaţiilor fiind următoarea: reprezintă, sporul absolut al mărimii cuantificabile a fenomenului considerat efect; , sporul absolut al mărimii cuantificabile al fenomenului considerat cauză;

x, y -, nivelul bază de comparaţie al mărimilor cuantificabile pentru fenomenul considerat efect, respectiv cauză.

Efectiv în lucrare metodologia de lucru a urmărit o cunoaştere a tendinţei pieţei

serviciilor din agricultură prin care să se permită adoptarea unor decizii privind reliefarea structurii nivelului unor indicatori care să fundamenteze desfăşurarea serviciilor din agricultură.

3. Rezultate şi discuţii Analizele efectuate au început de la cunoaşterea în dinamică a structurii

comparative a ansamblului serviciilor din agricultură, a evoluţiei acestora şi a modalităţii în care cele două sectoare principale ( vegetal şi animal) influenţează serviciile desfăşurate în sectorul agricol.

a). Structura cifrei de afaceri a serviciilor de piaţă din agricultură în România, a fost prezentată comparativ în cifre relative faţă de ansamblul nivelului naţional. în tabelul 1, aceste comparaţii în dinamica perioadei 2003-2008, sunt reliefate pe total, dar şi bidimensional, respectiv, servicii de piaţă prestate pentru populaţie şi servicii prestate pentru întreprinderi. Pe baza valorilor ponderale a cifrei de afaceri pentru structura tipurilor pieţei serviciilor din agricultură se pot constata următoarele: - cifra de afaceri ce este redată pentru totalul serviciilor din agricultură este înregistrat un ritm de scădere comparativ cu nivelul naţional, a căror diminuare ajunge la 0,08% în anul 2008, faţă de 0,22% în anul 2003. Scăderea este considerată cea mai semnificativă după anul 2006 la care se constată o diminuare la jumătate faţă de anul precedent;

xyE xy :

y

x


Tabelul 1.- Structura cifrei de afaceri a serviciilor de piaţă din agricultură în România (total servicii la nivel naţional = 100 %) Structura activităţilor de servicii 2003 2004 2005 2006 2007 2008

TOTAL SEVICII DE PIAŢA din agricultura 0,22 0,19 0,17 0,13 0,06 0,08 din care: A) Servicii de piaţă prestate pt. populaţie

0,20 0,08 0,06 0,06 0,05 0,09

din care: - hoteluri şi alte activităţi de cazare

0,38 0,36 0,13 0,16 0,2 0,2

- parcări pentru rulote şi cazare - - 0.07 - 0,39 -

- restaurante 0,80 0,01 0,08 - 0.03 0,06 - activităţi alimentaţie - - - 0,12 0,16 0,43 - baruri, cantine, alte activ.de prepararea hranei 0,03 0,13 0,17 0,12 0,02 - - activit, sportive şi recreative - - - 0,01 0,02 - - alte servicii de rezervare şi asist turistică - - - - - 0,94 B) Servicii prestate pt. întreprinderi din care:

0,23 0,21 0,18 0,14 0,06 0,08

- transporturi terestre 0,04 0,03 0,12 0,04 0,03 0,04 - transporturi maritime şi fluviale 0,01 0,01 -

- depozitări, manipulări, act. anexe pt. transporturi 0,01 0,02 0,02 0,04 0,02 0,02

- tranzacţii imobiliare 0,13 - 0,18 0,35 0,02 0,01

- cercetare dezvoltare 12,79 12,60 9,04 6,57 3,54 4,75

- activităţi veterinare - - - - - 0,31

- activităţi de peisagistică - - - - - 0,39

- închirieri, activit. de asanare, salubrizare etc. 0,67 0,59 0,43 0,29 0,13 -

- activităţi de arhitectură, analize tehnice 0,04 0,01 0.01 0,01 0,01 -

- activ, juridice contabilitate, studii de piaţă şi sondajconsultaţii pt. afaceri şi management

0,01 0,01

- eliminarea deşeurilor 0,74 0,59 0,90 0,40 0,14 -

- alte activităţi de servicii 0,16 0,42 0,01 0,05 - 0,12

Sursa: Rezultate şi performanţe ale întreprinderilor de comerţ şi servicii, INS, 2007-2010. - structural pentru categoria servicii de piaţă prestate pentru populaţie se pot reliefa aspecte semnificative cum sunt: pentru totalul acestor servicii pentru populaţie după diminuarea semnificativă care începe cu anul 2004, este înregistrată o creştere în anul 2008; din ansamblul categoriilor de servicii ponderea cea mai ridicată este înregistrată la restaurante, după care urmează hoteluri şi alte activităţi de cazare, la care este înregistrat acelaşi ritm de


scădere; la anumite activităţi cum sunt cele de parcări pentru rulote şi cazare, de alimentaţie, recreative şi sportive, deşi cu un nivel scăzut, sunt înregistrate ritmuri de creştere ( cu menţiunea că aceste ritmuri de creştere sunt numai în perioada 2005-2008); - la categoria servicii prestate pentru întreprinderi din agricultură, de asemenea este reflectată o scădere atât pe total cât şi în structura acestora. Astfel, ca elemente semnificative se pot menţiona: ponderea cea mai ridicată care era înregistrată pentru categoria cercetare-dezvoltare, în anul 2003 era de 12,79 %, iar în anul 2008 se ajunge la 4,75 %; categoriile transporturi navale şi fluviale, închirieri, arhitectură, activităţi juridice şi studii de piaţă, de eliminare a deşeurilor, la tendinţa semnificativă de scădere, se constată o inexistenţă în totalitate pentru ultimii ani a acestor categorii de servicii; în ultimul an ( 2008 ) se constată apariţia delimitării şi înregistrării categoriei de servicii veterinare şi peisagistică din agricultură, care de altfel sunt specifice ramurii agriculturii.

De aici concluzia că în cazul unei analize comparative procentuale în structura tipurilor de servicii pe ansamblul economiei naţionale, este înregistrată o diminuare a cifrei de afaceri a serviciilor din agricultură, la care se poate adăuga o neuniformitate, semnalată şi la alte categorii de servicii în ultima perioadă. b). Analiza în dinamică a nivelului valoric şi indiciilor serviciilor din agricultură din România, este analizată în continuare atât în cifre absolute cât şi relative. Elementele de comparaţie care au urmărit formele şi nivelurile faţă de total agricultură şi a bazei de de comparaţie a anului 2003. Privind toate aceste aspecte care au sunt prezentate în tabelul 2, pot reliefa următoarele aspecte: Tabelul 2.- Nivelul valoric şi indicii serviciilor din agricultură din România Specificare 2003 2004 2005 2006 2007 2008

NIVELUL PRODUCŢIEI DE SERVICII DIN AGRICULTURA

Nivelul producţiei deservicii agricole

mii lei 375056 391783 394817 473788 684817 716031

% faţă de totavenituri din agricultură

0,9 0,7 0,8 0,9 1,5 1,1

INDICII PRODUCŢIEI SERtVICIILOR DIN AGRICULTURÂ

Indicii serviciilor agricole

% faţă de 2003

100,0 104,4 105,2 126,3 182,5 190,9

% faţă de anulprecedent

104,4 100,7 120,0 144,5 104,5

% faţă de totalPIB din agricultură

1,6 1,2 1,6 1,9 2,8 2,0

Baza date de calcul, Anuarul Statistic al României, INS, 2009 - valoarea serviciilor în agricultură la nivel naţional, este într-o creştere anuală, astfel că în anul 2008, se înregistrează 716031 mii lei, faţă de 375056 mii lei în anul 2003. Prin analiza faţă de total venituri din agricultură creşterea este de o semnificaţie deosebită. Creşterea în anul 2003 este de 0,9 %, iar în anul 2007 acest nivel comparativ ajunge la 1,5 %, iar în anul 2008 la 1,2 % ( chiar dacă în cifre absolute volumul valoric în anul 2008 este mai mare decât cel din 2007 ); - aceiaşi analiză anuală a veniturilor serviciilor din agricultură este continuată prin comparările anuale faţă de anul 2003 ( ca bază de comparaţie), anul precedent şi PIB din agricultură. Astfel: faţă de anul 2003, considerat an de bază, se constată o creştere cntinuă, cu referire specială la ritmul de creştere mult mai accentuat în perioada 2006- 2008 ( de la +26,3 % la +90,9 % ); creşterea faţă de anul precedent este înregistrată anual, dar prin salturi


semnificativ de mari în anul 2006 ( creşterea fiind de +20,0 % ) şi în anul 2007 ( de +44,5%); creşterea faţă de total PIB din agricultură redat faţă prin nivelurile comparative anuale, încadrează veniturile serviciilor în aceleaşi ritmuri de creşteri ( acestea situându-se între +1,2 % şi 2,8 % ).

Deci, în acest caz prin analiza comparaţivităţii veniturilor serviciilor din agricultură se constată o creştereri anuale al căror ritm poate fi considerat semnificativ în structura pieţei rurale româneşti. c). Cunoaşterea structurii veniturilor realizate din serviciile aferente agriculturii reflectă specificitatea mutitudinii influenţei factorilor generaţi de reperursiunile date de evoluţia producţiei vegetale şi animale. Privind cunoaşterea sensului şi nivelului acestor influenţe prin utilizarea coeficienţilor de elasticitate s-a determinat influenţa producţiei vegetale/animale (x) asupra serviciilor agricole (y) din România. Datele redate în tabelul 3 pot fi interpretate ca forme de interdependenţă a nivelului existent dintre producţia vegetală/animală şi serviciile prestate. Prin cele trei forme de elasticităţi (E, E', E") sunt redate succesiv aceste niveluri de influenţă, în dinamica 2003-2008, de unde reies următoarele: Tabelul 3.- Nivelul coeficienţilor de elasticitate creat prin influenţa producţiei vegetale/animale (x) asupra serviciilor agricole (y) din România.


În calculele metodologice s-a utilizat baza fixă E ( anul 2003), baza în lanţ E' (anul precedent), baza ultimului an E" ( cu nivelurile valorice cele mai ridicate). - influenţa producţiei vegetale (x) asupra serviciilor (y), redă o evoluţie ce porneşte de la formele corelative ale elasticităţii. Astfel, pentru baza fixă a anului 2003 (E^), numai perioada 2006-2008, în care coeficienţii sunt supraunitari ( E>1), poate fi încadrată o formă de influenţă directă a producţiei vegetale asupra serviciilor. Pentru baza în lanţ (E' ), interpretarea coeficienţilor este diferenţiată, de fluctuaţiile nivelurilor anuale ce încadrează o lipsă de elasticitate (în anii 2004 şi 2008 ), o elasticitate inversă (în anii 2005 şi 2007 ) şi o formă corelativă directă ( numai în anul 2006 ). Elasticitatea pentru nul 2008 (E" ) la care se înregistrează nivelul cel mai ridicat al veniturilor, semnifică pentru majoritatea anilor, o influenţă directă a influenţei creşterii veniturilor din producţia vegetală asupra amplificării veniturilor din prestările de servicii ( E" are valori 1,07—> 2,7). Nivelul anului 2007 care nu se încadrează în ritmul normal de creştere anual, reflectă o lipsă de elasticitate. - prin analiza influenţei producţiei animale (x) asupra serviciilor (y), reies fenomene asemănătoare pentru toate formele bazei de comparaţie a elasticităţilor. Perioada 2007- 2008 înregistrează pentru baza fixă niveluri de 2,79—>1,99, iar pentru baza anului 2008 ( an cu cel mai ridicat nivel al veniturilor din servicii) nivelurile de elasticitate sunt 1,52 ->4,11.

Prin toate cele trei forme de elasticitate este semnificativă influenţa ce determină o tendinţă de creştere a veniturilor din agricultură ( sectorul vegetal/animal ), asupra serviciilor, rezultând o evoluţie favorabilă ( de creştere ) veniturilor serviciilor din acest sector.

Concluzii În lucrarea prezentată ansamblul redat de forma de manifestare a serviciilor din

agricultură în actualul context al pieţei rurale, poate fi poate fi structurată prin următoarelor concluzii:

- Comparaţia nivelului serviciilor din agricultură cu ansamblul economiei naţionale din acest sector terţiar, este încă redus şi chiar are tendinţa de scădere ( cifrele relative reflectă această situaţie).

- Veniturile serviciilor prestate în sectorul agricol de producţie sunt în creştere anuală ascendentă, ceea ce este reflectat atât prin cifrele absolute prezentate, cât şi prin ponderea faţă de total venituri şi PIB din agricultură. Dar acest ritm de creştere este mult mai scăzut pentru agricultură faţă de celelalte tipuri de servicii de la nivelul economiei naţionale.

- Influenţa sectoarelor de producţie agricolă ( vegetal/animal) se manifestă într-o formă directă asupra serviciilor prestate, dar permanent trebuie ţinut seama de factorii de răspuns asupra nivelului anual al variaţiilor, cu referire specială asupra celor sezoniere din agricultură. în această situaţie se mai pot încadra şi laturi specifice ale consumatorului din sectorul agricol de producţie pentru care este format un mod specific de manifestare prin comportamentul adecvat arealului rural. Baza acestui comportament este dat de activitatea din exploataţia agricolă, motiv pentru care se impune cunoaşterea factorilor adecvaţi ce reliefează în mod deosebit conflictul creat între modalităţile de desfăşurare a acestor servicii, cum sunt formele date de: modernism— tradiţional sau intensiv— ecologic.

- Potenţialităţile sectorului serviciilor prestate pot reprezenta o cale de redresare a evoluţiei agriculturii din România, prin contribuţia la dezvoltarea acestei ramuri, cu influenţe asupra atenuării sezonalităţii, a creării de noi locuri de muncă, de limitare a plecării cu caracter definitiv şi chiar atragerea populaţiei din zonele limitrofe. Totodată în sistemul agricol de producţie trebuie încurajate şi diversificate noi forme a tipurilor


activităţilor de servicii agroturistice, informatice, veterinare, peisagistică etc, care în prezent înregistrează un nivel scăzut în structura pieţei acestora din mediul rural.

- Interdependenţa şi delimitările manifestate în efectuarea prestaţiilor de servicii din agricultură, semnalează delimitări ale ramurii agricole în ansamblul spaţiului rural legate de: momentul apariţiei în sfera activităţilor din cadrul producţiei agricole, funcţiile economice îndeplinite în agricultură, comportamentul de consum al beneficiarului (utilizatorului) reprezentat de exploataţia agricolă, prezenţa/absenţa consumatorului în timpul prestării şi servicii etc. Permanent trebuie ţinut seama de existenţa a numeroase situaţii în care pentru efectuarea prestaţiilor în agricultură pe de o parte aceeaşi nevoie poate fi satisfăcută în mai multe moduri, cu servicii diferite, iar pe de altă parte o extindere a serviciilor şi pentru alte sfere de activitate din spaţiul rural.

Bibliografie selectivă Rezultate şi performanţe ale întreprinderilor de comerţ şi servicii, INS, 2007-2010. Anuarul Statistic al României, INS, 2009 Alecu, I., ş. a., - Piaţa serviciilor în sistemul producţiei agroalimentare, Ed, Ceres, Bucureşti,

2010. Constantin, M., - Marketingul producţiei agroalimentare, Tratat, Ed. AgroTehnica,

Bucureşti, 2008.


Forecasting the Bankruptcy Risk on the Example of Romanian Enterprises

Professor Georgeta VINTILĂ PhD Academy of Economic Studies, Bucharest

Georgia Maria TOROAPĂ, PhD Student Academy of Economic Studies, Bucharest

Abstract

The purpose of this paper represents the foundation of a score function, effective in the forecast of bankruptcy risk for companies in the Romanian economy. In order to achieve bankrupt / non-bankrupt discrimination in the econometric model, we have used relevant indicators regarding liquidity, indebtment and profitability. Based on the financial information for 2010, on a sample of 70 enterprises, we have developed an econometric model for the forecast of bankruptcy risk, subsequently tested on a new sample of 30 enterprises. The results achieved can form a landmark for Romanian enterprises in substantiating decisions, with the purpose to avoid financial failure.

Key words: discriminant analysis, bankruptcy, forecast, financial ratios, score

JEL Classification: C38, G33, G17, G32, C52

1. Introducere Predicția riscului de faliment reprezintă un factor critic in dezvoltarea unei

economii de piața solide in majoritatea țărilor capitaliste, numeroase studii din domeniul analizei financiare manifestând un interes deosebit in ceea ce priveste modele timpurii de previziune a eșecului financiar.

Scoringul constituie o metodă de diagnosticare interna si externa care presupune și interpretarea riscului la care se expune investitorul, creditorul întreprinderii, dar și întreprinderea ca sistem în activitatea viitoare. El se bazeaza pe elaborarea unei judecăți de valoare care combină liniar un grup de rate financiare (sau variabile) semnificative.

Modelele fundamentate ştiinţific pentru predicţia stării de faliment au fost dezvoltate, pentru prima dată, în S.U.A. în anii ’60 de către W.H. Beaver şi E.I. Altman. Beaver a descoperit că mai mulţi indicatori puteau diferenţia cu succes un eşantion de firme falimentare faţă de unul de firme fără dificultăţi financiare, obţinând rezultate concludente pe o perioadă de până la cinci ani înainte de declanşarea falimentului. Beaver a analizat ratele în mod izolat, fără să ia în considerare legăturile existente între acestea și a creării analizei multivariate, care a fost dezvoltata de catre Altman si de catre alti economisti al carei rezultat este elaborarea unui model scor bazat pe o combinaţie de rate care diferenţiază cel mai mult întreprinderile riscante de cele sănătoase.

Studiul riscului de faliment a fost readus în actualitate în ultimii ani, după numărul fără precedent de falimente înregistrat în majoritatea ţărilor occidentale, ca urmare a crizei economice ce a afectat economiile acestor ţări. Astfel, în 2001, în SUA firmele care au intrat în procedură de faliment însumau datorii de peste 240 miliarde de dolari, dintre care 39 de firme aveau fiecare datorii mai mari de 1 miliard de dolari.


Şi pentru România prezintă interes obţinerea unui instrument sintetic de previziune a riscului de faliment, atât pentru bănci cât şi pentru intreprinderi. În acest sens trebuie amintite : funcţia scor B (1998), elaborată de profesorul D. Băileşteanu de la Universitatea din Timişoara, modelul I (1998) realizat de Ivoniciu (o dezvoltare similara celei anterioare a profesorului Bailesteanu), modelul A (2002) al lui Ion Anghel.

Modele de previziune a riscului de faliment utilizând analiza discmininanta au fost evidențiate si in studii recente (Vintilă G, Toroapă G., 2011) cu scopul obținerii discriminării companiilor falimentare de cele cu o situație financiara bună pe baza ratelelor financiare. Un alt studiu recent care are in vedere estimarea riscului de faliment (Armeanu, Vintilă et al., 2012) obține rezultate relevante pe exemplul economiei românești.

Modelele de scoring propuse până în prezent au dezavantajul că pot fi aplicate numai în economiile ţărilor în care a fost realizat studiul statistic (sau în ramura sau sectorul de activitate analizat), utilizarea acestora neputând fi generalizată în profil teritorial. Totodată, perioadele marcate de instabilitate economică determină modificarea corelaţiilor surprinse prin funcţia scor elaborată, ceea ce limitează temporal utilizarea acestor modele, impunând o reactualizare a acestora la intervale regulate de timp. 2. Elaborarea unui model de econometric de predicție a falimentului intreprinderilor românești Scopul acestui articol este de a fundamenta o funcţie scor eficientă în predicţia riscului de faliment pentru firmele din economia românească. Alegerea unui eșantion de întreprinderi care să curprindă cele două grupuri:

Grupul N-F:firme fară probleme financiare Grupul F: întreprinderi falimentare sau aflate în dificultate

Esantionul considerat pentru construirea scorului Z cuprinde 70 de companii românesti atât din sectorul public cât și din cel privat din care 34 firme au probleme financiare. Sursele de date utilizate au fost Ministerul de Finanţe şi Bursa de Valori Bucureşti pentru a putea calcula ratele financiare pe baza situaţiile financiare anuale ale companiilor. Am realizat un model econometric pentru 70 firme, pe baza următoarelor rate: Lichiditatea generala, Rata de indatorare globala, Rentabilitatea veniturilor, respectiv Achitare obligatii. Am pornit de la o scurtă analiză descriptivă a ratelor prezentate anterior: Tabel 1. Analiza Descriptiva a Ratelor financiare utilizate in model

Date: 05/06/12

Time: 09:42

Sample: 1 70

ACHITARE_OBLIG

LICHIDITATE_GEN

RATA_INDAT_GL

RENTAB_ACTIVE RENTAB_VENIT

Mean 92.18416 3.643333 42.91046 2.132464 0.403188 Median 0.960000 0.760000 1.030000 0.010000 0.090000 Maximum 1506.040 113.1600 1606.540 121.8200 5.440000 Minimum -10.13000 0.070000 0.010000 -10.13000 -1.650000 Std. Dev. 257.6478 14.19728 195.0679 15.14711 0.981307 Skewness 3.912792 6.930102 7.634571 7.366389 2.494238 Kurtosis 18.77784 53.06471 61.61469 58.29040 12.51722


Jarque-Bera 891.7672 7758.419 10547.88 9412.990 331.9544 Probability 0.000000 0.000000 0.000000 0.000000 0.000000

Sum 6360.707 251.3900 2960.822 147.1400 27.82000 Sum Sq. Dev. 4514001. 13706.27 2587500. 15601.58 65.48150

Observations 70 70 70 70 70 Din tabelul 2 se poate observa faptul că valoarea maximă a rentabilităţii venitului este de 5.44%, iar cea minimă de -1.65%., rentabilitatea medie a venitului fiind de 0.4%.Valoarea maximă a rentabilităţii activelor este de 121.82%, cea minimă de -10.13%, iar cea medie de 2.13%.Valoarea maximă a ratei de achitare a obligaţiilor este de 1506, iar cea minimă de -10.13%, valoarea medie fiind de 92.18%.Rata de îndatorare globală maximă a fost de 1606%, cea minimă de 0.01%, iar cea medie de 42.91%.Rata de lichiditate medie a fost de 3.64%, cea minimă de 0.07%, iar cea maximă de 113.16%.Acest lucru se explică prin faptul că multe dintre firmele româneşti au fost supuse şocului crizei economice mondiale care le-a destabilizat destul de semnificativ din punct de vedere financiar. Modelul rentabilitatea veniturilor=F(rentabilitatea activelor, rata de îndatorare, lichiditate, achitarea obligaţiilor)

Specificarea unui model econometric presupune, de asemenea, alegerea unei

funcţii matematice f x cu ajutorul căreia poate fi descrisă legătura dintre variabile.

Forma modelului de regresie liniară multiplă este: RENTAB_VENIT=C(1)+C(2)*ACHITARE_OBLIG+C(3)*LICHIDITATE_GEN+C(4)*RATA_INDAT_GL +C(5)*RENTAB_ACTIVE . Estimarea parametrilor modelului de regresie multifactorială În urma estimării parametrilor în Eviews, s-a obţinut ecuaţia: Estimation Command: ===================== LS RENTAB_VENIT=C(1)+C(2)*ACHITARE_OBLIG+C(3)* LICHIDITATE_GEN+C(4)*RATA_INDAT_GL +C(5)*RENTAB_ACTIVE Estimation Equation: ===================== RENTAB_VENIT=C(1)+C(2)*ACHITARE_OBLIG+C(3)* LICHIDITATE_GEN+C(4)*RATA_INDAT_GL +C(5)*RENTAB_ACTIVE Substituted Coefficients: ===================== RENTAB_VENIT=0.5326270981-0.001226763375*ACHITARE_OBLIG-0.001289469842* LICHIDITATE_GEN+0.0001744786241*RATA_INDAT_GL -0.01052191429*RENTAB_ACTIVE


Din tabelul de Output generat de Eviews, observăm estimaţiile coeficienţilor, erorile lor standard, valoarea statisticii t, precum şi valoarea p corespunzătoare.

Tabel 2. Testarea parametrilor modelului de regresie multifactorială Dependent Variable: RENTAB_VENIT Method: Least Squares Date: 05/06/12 Time: 09:03 Sample: 1 70 Included observations: 70 RENTAB_VENIT=C(1)+C(2)*ACHITARE_OBLIG+C(3)* LICHIDITATE_GEN+C(4)*RATA_INDAT_GL +C(5) *RENTAB_ACTIVE


C(1) 0.532627 0.128493 4.145191 0.0001 C(2) -0.001227 0.000445 -2.758043 0.0075 C(3) -0.001289 0.008047 -0.160250 0.8732 C(4) 0.000174 0.000586 0.297581 0.7670 C(5) -0.010522 0.007541 -1.395353 0.1677

R-squared 0.126418 Mean dependent var 0.401857 Adjusted R-squared 0.072659 S.D. dependent var 0.974234 S.E. of regression 0.938173 Akaike info criterion 2.778984 Sum squared resid 57.21095 Schwarz criterion 2.939591 Log likelihood -92.26445 Durbin-Watson stat 1.336039 Dacă rentabilitatea venitului creşte cu 1%, atunci rata de achitare a obligaţiilor va scădea cu 0.001%, rata de lichiditate generală va scădea cu 0.0012%, rata de îndatorare globală va creşte cu 0.29%, iar rata rentabilităţii activelor va scădea cu 0.01%. Testul student Avem ipotezele :

Ipoteza nulă, 0H : = 0 sau t = 0, t = 1,4

Ipoteza alternativă, 1H : 0 sau t 0, t = 1,4

Astfel coeficientul ratei de achitare a obligaţiilor este 1

= -0.001, eroarea

standard )( 1

SE = 0.000, iar statistica 1t = -2.75, calculat astfel:

ErrorStd

tCoefficien

SEt

.)ˆ(

ˆˆ

1

11

; valoarea p (p value) = 0.007, care ne arată că rata de

achitare a obligaţiilor este un factor important de influenţă al rentabilităţii veniturilor.

Coeficientul ratei de lichiditate generală este 2 -0.012, eroarea standard

)ˆ( 2SE 0.008, iar statistica 2t = -0.16. Valoarea probabilităţii este aici 0.87, deci rata de


lichiditate generală nu reprezintă o componentă semnificativă pentru rentabilitatea veniturilor din modelul de regresie estimat.

Coeficientul termenului liber în modelul de regresie este

=0.53, eroarea

standard )(

SE =0.12, statistica t exprimată prin

t = 4.14, având valoarea probabilităţii

p de 0.0001. Deci şi termenul liber este semnficativ pentru modelul de regresie ales.

Raportul de determinaţie ( 2R ) arată care este procentul prin care este explicată

influenţa factorilor semnificativi. El se calculează ca: SSTSST

SSRR t

2

2 1

Se

utilizează în aprecierea calităţii modelului. Acesta nu poate lua decât valori încadrate în intervalul [0,1]. Cu cât valorile sunt mai apropiate de valoarea 1, cu atât modelul este mai bun. Valoarea pe care o ia aici este de 0.126 şi astfel putem afirma că modelul de regresie nu este chiar foarte bun. Aproximativ 12.6% din variaţia rentabilităţii veniturilor este explicată prin intermediul modelului de regresie liniară multiplă ales.

Graficele care explică valorile reziduurilor au fost şi ele extrase din Eviews după cum urmează: primul grafic prezintă valorile pe care le iau reziduurile calculate, luând ca interval (-2; 6), iar cel de-al doilea arată şi graficele după care au fost calculate reziduurile adică atât graficul rentabilităţii veniturilor din tabelul sursă, reprezentat de linia roşie (Actual) cât şi graficul rentabilităţii veniturilor luat ca valoare ajustată, reprezentat de linia verde (Fitted). Linia albastră, fiind deci graficul reziduurilor este reprezentată tocmai de difierenţa dintre celelalte două valori prezentate anterior.

-2

0

2

4

6

-2

0

2

4

6

10 20 30 40 50 60

Residual Actual Fitted

Figura 1. Graficul Reziduurilor


-2

-1

0

1

2

3

4

5

10 20 30 40 50 60

RENTAB_VENIT Residuals

Figura 2. Graficul Reziduurilor

Verificarea ipotezelor modelului de regresie multifactorială Testul F se utilizează pentru a testa validitatea modelului în ansamblul său.

El se calculează ca raport între variaţia explicată pe baza regresiei şi variaţia neexplicată de regresie fiecare dintre acestea fiind la rândul lor împărţite la gradele lor de libertate.

Formula de calcul arată astfel:

)1/()ˆ(

/)ˆ(2

2

knyy

kyyF

ii

i

, cu k = numărul de

variabile pentru model, aici 4 iar T = numărul de observaţii, adică 70.

Analizând datele din modelul nostru se observă că avem F = 2.87 şi o probabilitate de 0.029. Prin urmare, putem să acceptăm că în ansamblu modelul de regresie liniară multiplă studiat este bun.

Testarea multicoliniarităţii: Testul lui Klein Calculăm coeficienţii de corelaţie Pearson între oricare două variabile

independente ji xxr ,2 , şi avem ipotezele:

:0H ji xxr ,2 > 2R avem fenomen de multicoliniaritate;

:1H ji xxr ,2 < 2R nu se manifestă fenomenul de multicoliniaritate.

Din Eviews avem următoarele rezultate: Tabel 3. Testul Klein RENTAB_

ACTIVE RATA_INDAT

_GL RENTAB_VEN

IT LICHIDITATE

_GEN ACHITARE_O

BLIG

RENTAB_ACTIVE 1.000000 -0.044523 -0.142965 -0.035400 -0.064941 RATA_INDAT_GL -0.044523 1.000000 0.067692 -0.039356 -0.079100 RENTAB_VENIT -0.142965 0.067692 1.000000 0.007655 -0.314204

LICHIDITATE_GEN -0.035400 -0.039356 0.007655 1.000000 -0.069493 ACHITARE_OBLIG -0.064941 -0.079100 -0.314204 -0.069493 1.000000

Valoarea pentru 2R este 0.126 şi constatăm că este mai mare decât toţi coeficienţii Pearson deci fenomenul de multicoliniaritate nu este prezent în acest model de regresie multiplă.


Testul Farrar-Glauber Se calculează matricea de corelaţie a variabilelor exogene ale modelului de regresie multiplă.

C(1) C(2) C(3) C(4) C(5)

C(1) 0.016510 -2.04E-05 -0.000273 -1.79E-05 -0.000160 C(2) -2.04E-05 1.98E-07 2.68E-07 2.21E-08 2.37E-07 C(3) -0.000273 2.68E-07 6.47E-05 2.21E-07 2.54E-06 C(4) -1.79E-05 2.21E-08 2.21E-07 3.44E-07 2.27E-07 C(5) -0.000160 2.37E-07 2.54E-06 2.27E-07 5.69E-05

0H : modulul determinantului matricei coeficienţilor de corelaţie este egală cu 1,

nu există fenomenul de coliniaritate

1H : modulul determinantului matricei coeficienţilor de corelaţie este mai mic decât

1, există fenomenul de coliniaritate.

Statistica testului va fi egală cu -530.38. Se va compara cu χ2

2

)1(;

kk =3.33.

Întrucât valoarea calculată este mai mică decât cea din tabel, rezultă că fenomenul de multicoliniaritate poate fi neglijat.

Verificarea normalităţii: Pentru a testa dacă erorile modelului urmează sau nu o distribuţie normală vom

folosi testul Jarque-Bera care prezintă următoarele ipoteze:

0H : erorile urmează o distribuţie normală: skewness = 0 şi kurtosis = 3

1H : erorile nu urmează o distribuţie normală

Se ştie că, dacă erorile urmează legea normală de medie zero şi de abatere medie pătratică

s ,atunci are loc relaţia:

1ˆ ˆstP i .

Verificarea ipotezei de normalitate a erorilor se va realiza cu ajutorul testului Jarque-Berra1, care este şi el un test asimptotic (valabil în cazul unui eşantion de volum mare), ce urmează o distribuţie hi pătrat cu un număr al gradelor de libertate egal cu 2, având următoarea formă:

24

3

6

22 KSnJB ~ χ 3;

unde: n = numărul de observaţii; S= coeficientul de asimetrie (skewness), ce măsoară simetria distribuţiei

erorilor în jurul mediei acestora, care este egală cu zero, având următoarea relaţie de calcul:

1 EViews, User Guide,Version 2.0, QMS Quantitative Micro Software, Irvine, California, 1995, p. 140-141.


3

1

31

n

ii yy

nS

K = coeficientul de aplatizare calculat de Pearson (kurtosis), ce măsoară boltirea distribuţiei (cât de „ascuţită” sau de aplatizată este distribuţia comparativ cu distribuţia normală), având următoarea relaţie de calcul:

4

1

41

n

ii yy

nK

Testul Jarque-Berra se bazează pe ipoteza că distribuţia normală are un coeficient de asimetrie egal cu zero, S = 0, şi un coeficient de aplatizare egal cu trei, K = 3.

Dacă probabilitatea p(JB) corespunzătoare valorii calculate a testului este suficient de scăzută, atunci ipoteza de normalitate a erorilor este respinsă, în timp ce, în caz contrar, pentru un nivel suficient de ridicat al probabilităţii ipoteza de normalitate a erorilor este

acceptată, sau dacă JB χ 24; , atunci ipoteza de normalitate a erorilor este respinsă.

Valoarea testului JB este 453.87 Se observă că skewness = 2.86, iar kurtosis =14.1, probabilitatea testului este

=0.00. Din această cauză acceptăm ipoteza nulă şi anume faptul că regresia aceasta nu urmează o distribuţie normală. Acest lucru este observat şi cu ajutorul graficului generat de Eviews.

0

4

8

12

16

20

-1 0 1 2 3 4 5

Series: ResidualsSample 1 69Observations 69

Mean 0.003298Median -0.314198Maximum 4.908508Minimum -0.959570Std. Dev. 0.916823Skewness 2.866676Kurtosis 14.18020

Jarque-Bera 453.8713Probability 0.000000

Figura 3. Testul Jarque – Bera

Verificarea homoscedasticităţii Homoscedasticitatea se referă la acea ipoteză a modelului de regresie care afirmă

că erorile modelului trebuie să aibă aceeaşi varianţă: 2)( tVar pentru orice t=1,...,n.

Prezenţa sau nu a homoscedasticităţii se poate identifica atât grafic cât şi cu ajutorul unor teste statistice. Din graficul reziduurilor nu putem afirma cu siguranţă nici existenţa

homoscedasticităţii dar nici cea a heteroscedasticităţii. Variabila aleatoare (reziduală)


este de medie nulă 0ˆ M , iar dispersia ei 2s este constantă şi independentă de X -

ipoteza de homoscedasticitate, pe baza căreia se poate admite că legătura dintre Y şi X este relativ stabilă.

Verificarea ipotezei de homoscedasticitate a erorilor în cazul acestui model se va realiza cu ajutorul testului White.

Aplicarea testului White presupune parcurgerea următoarelor etape: - estimarea parametrilor modelului iniţial şi calculul valorilor estimate ale

variabilei reziduale, u; - construirea unei regresii auxiliare, bazată pe prespunerea existenţei unei relaţii de

dependenţă între pătratul valorilor erorii, variabila exogenă inclusă în modelul iniţial şi pătratul valorilor acesteia:

iii ixx 2

2102ˆ

şi calcularea coeficientului de determinare, R2, corespunzător acestei regresii auxiliare; - verificarea semnificaţiei parametrilor modelului nou construit, iar dacă unul

dintre aceştia este nesemnificativ, atunci ipoteza de heteroscedasticitate a erorilor este acceptată.

Există două variante de aplicare a testului White: - utilizarea testului Fisher –Snedecor clasic, bazat pe ipoteza nulităţii parametrilor,

respectiv:

H0: 0210

Dacă ipoteza nulă, potrivit căreia rezultatele estimării sunt nesemnificative

(21;; vvc FF ), este acceptată, atunci ipoteza de homoscedasticitate se verifică, cazul

contrar semnificând prezenţa heteroscedasticităţii erorilor. - utilizarea testului LM, calculat ca produs între numărul de observaţii

corespunzătoare modelului, n, şi coeficientul de determinare, R2, corespunzător acestei

regresii auxiliare. În general, testul LM este asimptotic distribuit sub forma unui χ 2;v ,

pentru care numărul gradelor de libertate este egal cu: kv , unde k = numărul variabilelor exogene, respectiv:

2RnLM ~ χ 2

;v

Dacă LM χ 2;v , erorile sunt heteroscedastice, în caz contrar, sunt

homoscedastice, respectiv ipoteza nulităţii parametrilor, 0210 , este

acceptată. Cel mai cunoscut test este testul lui White care testează următoarele ipoteze:

Ipoteza nulă 0H : 22 i pentru toţi i =1,...,n

Ipoteza alternativă 1H : 22 i pentru cel puţin un indice i.

Noile erori iv sunt distribuite normal şi independent de i .


În aceste condiţii voi avea ipoteza nulă 0H : 0... 510 cu alternativa

1H : nu toţi parametrii α sunt zero. Dacă acceptăm ipoteza nulă atunci acceptăm ipoteza de

homoscedasticitate, iar dacă există parametrii diferiţi de 0 acceptăm heteroscedasticitatea. Pentru acest tabel de Output obţinut prin noul model de regresie aplicăm testul de

semnificaţie t pentru fiecare coeficient în parte. Tabel 4. Testul t

White Heteroskedasticity Test:

F-statistic 0.208248 Probability 0.988332 Obs*R-squared 1.864118 Probability 0.984898

Test Equation: Dependent Variable: RESID^2 Method: Least Squares Date: 05/06/12 Time: 10:29 Sample(adjusted): 1 70 Included observations: 70 after adjusting endpoints


C 1.017560 0.597326 1.703523 0.0936 ACHITARE_OBLIG -0.002995 0.004864 -0.615662 0.5404

ACHITARE_OBLIG^2 2.03E-06 3.82E-06 0.531766 0.5969 LICHIDITATE_GEN -0.075596 0.107223 -0.705041 0.4835

LICHIDITATE_GEN^2 0.000603 0.000978 0.616641 0.5398 RATA_INDAT_GL 0.005702 0.011956 0.476943 0.6351

RATA_INDAT_GL^2 -3.77E-06 7.44E-06 -0.506868 0.6141 RENTAB_ACTIVE 0.018275 0.122396 0.149312 0.8818

RENTAB_ACTIVE^2 -0.000221 0.001027 -0.214851 0.8306

R-squared 0.027016 Mean dependent var 0.828394 Adjusted R-squared -0.102715 S.D. dependent var 3.034217 S.E. of regression 3.186238 Akaike info criterion 5.276667 Sum squared resid 609.1268 Schwarz criterion 5.568072 Log likelihood -173.0450 F-statistic 0.208248 Durbin-Watson stat 2.067766 Prob(F-statistic) 0.988332

Astfel probabilitatea pentru termenul liber este de 0.09 ce nu depăşeşte pragul de 0.05 şi e mai mic decât 0.8 adică se află în zona de incertitudine. În acest interval se află majoritatea coeficienţilor variabilelor. De asemenea probabilitatea pentru testul F este destul de mare p=0.98. Considerând valoarea lui p am putea afirma că respingem ipoteza nulă (prezenţa heteroscedasticităţii) cu o eroare de 98.8%, în consecinţă, am putea accepta ipoteza nulă (prezenţa homoscedasticităţii) cu o eroare de 1.2% .

Analiza autocorelării de ordinul I

Testul Durbin – Watson: 0),cov( 1 tt

Pentru ecuaţia de regresie analizată:


Testul statistic DW foloseşte perechea de ipoteze:

0H : = 0 (ipoteza nulă); 1H : 0 (ipoteza alternativă).

Statistica DW este tabelată, valorile ei depinzând de nivelul de semnificaţie precizat, de numărul de observaţii din eşantion şi de numărul variabilelor de influenţă din modelul de regresie. Aceasta, pentru un nivel de semnificaţie precizat, are două valori

critice ce se obţin din tabelele DW, 1d şi 2d .

Regiunile de respingere a ipotezei nule sunt definite astfel:

Dacă )4,( 22 ddDW , nu există autocorelare;

Dacă ),0( 1dDW autocorelaţie pozitivă a erorilor;

Dacă )4,4( 1dDW autocorelaţie negativă a erorilor;

Dacă însă valoarea testului DW se află în intervalele rămase ),( 21 dd sau

)4,4( 12 dd testul nu este concludent.

În modelul analizat , statistica DW= 1.33. Pentru un prag de semnificaţie de 5%, un număr de 70 observaţii şi trei variabile de influenţă valorile tabelate ale statisticii sunt:

1d 1.49 iar 2d 1,74. Valoarea obţinută în model aparţine intervalului ),0( 1d deci se

manifestă fenomenul de autocorelare pozitivă a erorilor. În urma analizei datelor introduse în acest model de regresie multiplă, pentru mai

bune rezultate în privinţa homoscedasticităţii, autocorelării erorilor, sau normalităţii modelului se pot introduce mai multe observaţii care să surprindă legăturile dintre ele. Aplicarea primului model pentru noul eşantion de firme a condus la următoarele rezultate: Dependent Variable: RENTAB_VENIT Method: Least Squares Date: 05/06/12 Time: 10:47 Sample: 1 30 Included observations: 30 RENTAB_VENIT=C(1)+C(2)*ACHITARE_OBLIG +C(3) *LICHIDITATE_GEN+C(4)* RATA_INDAT_GL +C(5) *RENTAB_ACTIV


C(1) -26.02826 40.25845 -0.646529 0.5238 C(2) -0.470880 0.455511 -1.033740 0.3112 C(3) 0.120163 3.705339 0.032430 0.9744 C(4) 0.426934 1.963538 0.217431 0.8296 C(5) 0.263059 3.369060 0.078081 0.9384

R-squared 0.044695 Mean dependent var -32.62267 Adjusted R-squared -0.108153 S.D. dependent var 177.2346 S.E. of regression 186.5728 Akaike info criterion 13.44653 Sum squared resid 870235.2 Schwarz criterion 13.68006 Log likelihood -196.6980 Durbin-Watson stat 2.053899

3. Concluzii Ţinând seama de contextul economic actual, încercarea construirii unei funcții scor

pentru previziunea falimentului întreprinderilor din România constituie o adevarata provocare. Modelul econometric realizat este aplicat pe un eşantion de firme din diverse


domenii de activitate şi cu număr diferit de angajaţi. Primul model poate fi îmbunătăţit prin cuprinderea unui număr mai mare de rate, ca şi variabile ale modelului. Pentru următorul studiu de cercetare vom considera un eşantion de firme care fac parte din aceeaşi categorie de mărime (din punctul de vedere al numărului de salariaţi).

Firmele analizate respectă prevederile OMFP nr. 3055/2009, precum şi ale regulamentului CNVM, însă sunt prezentate informaţiile strict cerute de reglementările contabile şi legislaţa fiscală. În raportări, se calculează cu predilecţie indicatorii financiari-contabili tradiţionali, rezultatele fiind interpretate doar din perspectiva acestora.


Altman, E.I. (1968), Financial ratios, discriminant analysis and the prediction of corporate bankruptcy, Journal of Finance 23, 589–609.

Anghel, I. (2000), Bankruptcy prediction in Romanian enterprises, Tribuna Economică, București.

Antonescu, C., Tudorel, A., Bazele teoretice ale statisticii , România de Mâine, 2000; Armeanu S.D., Vintilă G., Moscalu M., Filipescu M.O. and Lazar, P. (2012), Using

Quantitative Data Analysis Techniques for Bankruptcy Risk Estimation for Corporations, Theoretical and Applied Economics, Volume XIX (2012), No. 1(566), 97-112.

Băileşteanu, G. (1998), Diagnosis, risk and business efficiency, Editura Mirton, Timişoara. Beaver, W.H. (1966), Financial Ratios as Predictors of Failure, Empirical Research in

Accounting, Selected Studies,Supplement to Journal of Accounting Research. Beaver, W.H., McNichols, M.F. and Rhie, J.W (2005), Have financial statements become

less informative? Evidence from the ability of financial ratios to predict bankruptcy, Review of Accounting Studies 10, 93–122.

Chava, S. and Jarrow, R.A. (2004), Bankruptcy prediction with industry effects, Review of Finance 8, 537–569.

Cohen,E and Sauriel,A. (1990), Analyse financiere-Outils et applications, Editura Economică, Paris.

Ivoniciu, P. (1998), Analysis of bankruptcy risk through score method, Revista ‘Finante, Banci, Asigurari, București, Nr. 4.

Lachenbruch P. (1975), Discriminant Analysis, Hafner, NY. Tudorel A. (2000), Analysis of structural changes through regression models, Romanian

Statistical Review v. 49, nr. 7, p. 23-34. Tudorel A. (2009), Applications in econometrics, Economic Publishing. Tudorel A., Iacob A, Iluzia A, Stancu, S. and Tusa E. (2008), Introduction in econometrics

using EViews, Editura Economică, București. Vintilă G, Toroapa M.G. (2011), Building a Scoring Model for Bankruptcy Risk Prediction

on Multiple Discriminant Analysis, The International Conference “Present issues of global economy”- 8th Edition, April 16th-17th, Annals of the “Ovidius” University, Economic Sciences Series Volume XI, Issue 1 /2011,. 2283-2287.

Voineagu V., Titan E. and Serban R. (2006), Theory and econometric practice, Meteor Press.

Zmijewski, M.E. (1984), Methodological issues related to the estimation of financial distress prediction models, Journal of Accounting Research 22 (Suppl.), 59–82.


Sustainable Development Approach for Semi-subsistence Agriculture in the European Union

Assistant Amelia DIACONU, PhD Student Senior Lecturer Aurelian DIACONU PhD

“Artifex” University Bucharest

Abstract A new concept which aims to better define peasant household entered the

language of those concerned with agriculture. Besides what was until subsistence farm now the concept "semi-subsistence farm" appeared. A notion that will probably give a chance for those householders who, although lacking an economic force to break into the market, they want to produce more than they can consume. Key words: agriculture, subsistence, market, indicator, income

Un nou concept care are menirea sa defineasca mai bine gospodaria taraneasca a patruns in limbajul celor preocupati de agricultura. Pe langa ceea ce se numea pana acum ferma de subzistenta a aparut si notiunea „ferma de semi-subzistenta”. O notiune ce va da probabil o sansa acelor gospodari care, desi lipsiti de o forta economica necesara patrunderii pe piete, isi doresc sa produca mai mult decat pot consuma.

Notiunea de ferma de semi-subzistenta este una comuna, insa masuratorile difera de la un stat la altul. Exista trei dimensiuni ale acestei probleme: sectoriala, teritoriala si nationala. Definitia ar trebui sa fie corelata cu informatii despre cum putem identifica aceste ferme: sunt mici, nu sunt viabile economic deoarece vanzarile nu genereaza destule venituri sau nu au un obiectiv comercial, ci acela de a asigura alimentele necesare familiei s.a. S-au identificat 4 grupuri de agricultori de semi-subzistenta: pensionarii, agricultorii (cei care se ocupa mai serios de acest lucru), cei nou-intrati in aceasta categorie si diversificatorii.

Fermele de semi-subzistenta sunt mici, de tip familial, cu putere economica redusa care se ocupa de agricultura in special pentru nevoile proprii, in Romania reprezentand aproximativ 350.000 de exploatatii. Pentru a deveni viabila, ferma de semi-subzistenta poate desfasura si activitati non-agricole generatoare de venituri.

Trebuie sa se realizeze care este punctul de interes in cazul acestor ferme, nu faptul ca se consuma cea mai mare parte este important, ci faptul ca au venituri scazute. Prin urmare, toate acestea trebuie raportate la contextul national, la cel regional, dar si la cel sectorial. Daca sunt prea multe ferme de semi-subzistenta intr-un sector, acela nu mai este competitiv, adica nu produce suficient de mult. In plus, acele ferme blocheaza terenul care ar putea fi folosit de alti fermieri, dar pe de alta parte aceste ferme pot contribui la serviciile si pietele locale sau la aspectele de mediu. Daca numarul acestora scade, aceste efecte pozitive sunt amenintate.

Masurile agrare doresc sa se concentreze pe restructurarea acestor ferme, astfel incat sa devina mult mai competitive. Prin urmare trebuie identificate si sprijinite acelea care au potential pentru comert. Trebuie inteles faptul ca exista ferme care nu se pot schimba, iar acestea trebuie ajutate pentru a putea iesi din sector.


Deschiderea acestor ferme catre piata este relativ mica, atat in ceea ce priveste input-urile necesare, cat si output-urile.

Dificultatile cu care se confrunta sectorul fermier de subzistenta pot fi de natura urmatoarelor:

Numarul mare de ferme de subzistenta si semi-subzistenta, care nu sunt viabile, cu o suprafata medie a exploatatiei de numai de 1.7 ha determina o puternica fragmentare a terenurilor agricole;

Slaba productivitate si calitate a productiei agricole, determinata de lipsa resurselor financiare;

Utilizarea insuficienta si ineficienta a resurselor disponibile; Structura nefavorabila pe varste – cu un procent ridicat de persoane varstnice, fapt

ce a determinat un proces general de imbatranire a populatiei rurale; Nivel de instruire scazut privind pregatirea profesionala de specialitate, care nu

permite deschiderea catre nou si folosirea tehnologiilor moderne; Activitati de consultanta specifica slab dezvoltate; Venit in mediul rural pe cap de locuitor mai mic decat in mediul urban; Decalaj important intre importurile de produse agricole si exportul acestora; Inexistenta unei retele de piete agroalimentare cu o structura reglementata prin

lege; Slaba dezvoltare a infrastructurii rurale; Cresterea suprafetelor afectate de fenomene de degradare a solurilor;

In Uniunea Europeana, sunt peste 4 milioane si jumatate de ferme de semi-subzistenta (11 milioane daca includem si fermele de subzistenta). Sunt milioane de oameni care lucreaza in aceste ferme, a caror viata depinde de ele si care asteapta un semnal pozitiv pentru viitorul lor, pentru viitorul fermelor mici, al fermelor familiale, pentru micii producatori. Sunt regiuni intregi in Uniunea Europeana unde fermele mici au un rol crucial, nu numai pe plan economic, ci si pe plan social si de mediu. Sunt zone unde micul producator este coloana vertebrala a lumii rurale, pastratorul traditiilor si al constiintei ruralitatii.

Reducerea numarului de ferme nu este o conditie de reusita in procesul de restructurare agricola si de crestere a performantei economice in agricultura. Poate fi o consecinta, dar care nu este nici necesara, nici suficienta. Reducerea numarului de ferme nu trebuie sa fie un obiectiv in sine. Structura fermelor depinde de modelul de dezvoltare care, la randul lui, depinde de modelul de consum agro-alimentar. Cand micilor producatori nu li se ofera alternative, consecintele sunt evidente: terenuri nelucrate si depopularea zonelor rurale. Eliminarea fermelor de semi-subzistenta fara a crea alternative nu duce neaparat la cresterea competitivitatii fermelor mai mari. Agricultura de semi-subzistenta poate fi o tranzitie catre piata, pe toate nivelele ei de exprimare, incepand cu nivelul local. Cresterea competitivitatii fermei nu este data neaparat de cresterea dimensiunii fermei. Se poate castiga in competitivitate prin cresterea valorii adaugate a produselor care ies din ferma. Politica de dezvoltare rurala ofera deja o gama de masuri care pot sprijini micii agricultori si pot raspunde nevoilor lor de restructurare, de modernizare, de dezvoltare a pietelor locale si a capitalului uman, de crestere a culturii antreprenoriale, dar toate acestea devin posibile numai daca statele membre, regiunile si agricultorii insisi stiu sa profite de aceste posibilitati.


Experienta de pana acum in aplicarea masurii de sprijin pentru fermele de semi-subzistenta in 6 state membre din Europa Centrala si de Est arata deja cateva directii, acest tip de sprijin putand duce la o crestere a productiei si a vanzarilor, la o crestere a competitivitatii sau sa ajute la mentinerea locurilor de munca in fermele mici din mediul rural.

In prezent, Uniunea Europeana parcurge o etapa de redefinire a identitatii si a coeziunii sale interne, in contextul necesitatii de a-si mentine competitivitatea intr-o lume in tendinta continua de globalizare.

Se vad insa si dificultatile intampinate de sectorul fermier: fermele mici au o capacitate redusa de cofinantare si un acces limitat la credite, mai ales acum cand Europa este in convalescenta dupa criza; dificultatile birocratice euro-nationale si jungla procedurilor, lasa potentialii beneficiari fara suflu, in vreme ce autoritatile sunt coplesite de povara administrativa a programelor de dezvoltare agricola; micii producatori sunt prost informati, consiliati si, in general, duc lipsa de sprijin pentru accesarea acestor programe.

Acest aspect vizeaza asigurarea managementului durabil al terenurilor agricole, al altor resurse naturale si tehnologice implicate in procesul agricol de subzistenta, al capacitatii fortei de munca fizica si intelectuala, contribuind la mentinerea viabilitatii comunitatilor rurale, la pastrarea, conservarea si perpetuarea peisajului natural si la imbunatatirea conditiilor de mediu, la asumarea si respectarea restrictiilor comunitare de ordin ecologic, la diminuarea si chiar evitarea procesului de depopulare semnalat in anumite zone.

Realizarea acestui obiectiv va fi urmarita prin implementarea unor masuri privind utilizarea durabila a resurselor agricole, astfel incat, prin continuitatea dezvoltarii acestora, prin aplicarea bunelor practici agricole si prin eliminarea factorilor care duc la utilizarea intensiva a acestor resurse, sa fie asigurata practicarea unei agriculturi durabile.

Implementarea conceptului de dezvoltare durabila are ca premise de baza dezvoltarea durabila a agriculturii, dar si restructurarea teritoriala si dezvoltarea socio-economica a zonelor rurale.

Viata rurala are un rol major in asigurarea durabilitatii sociale si persistentei nationale, iar capacitatea fermelor de a recepta noile inputuri tehnologice si de a le folosi efectiv a crescut.

Se observa un dublu traseu de dezvoltare durabila a productiei. Rapida evolutie a civilizatiei in ultimele doua sute de ani, in special in ultimii 50 de ani, a dus la o ampla dezvoltare a agriculturii intensive pe seama celei extensive. Desi justificata prin necesitatea de a face fata alimentatiei in conjunctura exploziei demografice, o asemenea evolutie ridica probleme pentru conservarea naturii, resurselor neregenerabile si folosirii resurselor marginale.

Aceasta ne obliga astazi sa acceptam un dublu traseu de dezvoltare: - sisteme intensive durabile, cu un inalt potential de productie, care sa permita hranirea corecta, pe termen lung a populatiei tarii si planetei, viabile economic ecologic si competitive; - sisteme traditionale de productie, in special pastorale, care sa permita utilizarea resurselor marginale, conservarea naturii (resurse genetice, pajisti, peisaj, mediu) si sa satisfaca eventual si exigentele, in mare masura subiective, ale amatorilor de alimente organice (“ecologice”). Mecanismul acestei dezvoltari apare clar din documentele si actiunile UE, concretizandu-se prin cresterea productivitatii agricole incurajand modernizarea exploatatiilor; garantarea


unui standard de viata echitabil populatiei agricole la paritate cu alte sectoare de activitate; garantarea securitatii aprovizionarii cu alimente, dar la preturi rezonabile pentru consumatori.

Dezvoltarea agriculturii presupune cresterea contributiei acesteia la imbunatatirea calitatii vietii, pe baza gestionarii durabile a tuturor resurselor agricole. Asumarea acquis-ului comunitar in acest domeniu presupune acordarea sprijinului financiar pentru conservarea si ameliorarea resurselor, asigurarea sanatatii si vitalitatii ecosistemelor agricole, cresterea potentialului productiv al terenurilor, conservarea si dezvoltarea diversitatii biologice, amplificarea functiilor de protectie ale spatiului rural de semi-subzistenta (protectia solului, a apei si a localitatilor), gestionarea durabila a resurselor naturale si antropice. Pentru realizarea acestor deziderate, trebuie avute in vedere o multitudine de problem, de la evitarea depopularii unor zone pana la evitarea disparitiei unor specii de plante si animale de interes comunitar, aceste probleme impunand o abordare integrata.

In ceea ce priveste agro-mediul si bunastarea animalelor, se are in vedere sprijinirea fermierilor in vederea utilizarii terenurilor agricole care sunt compatibile cu protectia si imbunatatirea mediului, conservarea peisajului, a resurselor naturale, a solului si diversitatii genetice. In Romania, datorita unor aspecte ca practicarea agriculturii intensive (fapt ce a condus la scaderea fertilitatii solului, la reducerea diversitatii biologice si genetice si la o crestere a riscului de poluare a mediului inconjurator), este necesar ca fermierii sa fie sprijiniti financiar in vederea constientizarii importantei acestor aspecte si practicarii unei agriculturi ecologice, Romania beneficiind de un potential ecologic considerabil ce poate constitui o carapace solida pentru durabilitate.

Rolul in furnizarea de bunuri publice este foarte important. Agricultura de semi-subzistenta reprezinta in Romania o proportie importanta – nu doar la nivelul agriculturii, ci si la cel al terenurilor. Trebuie observat daca politicile au in vedere acest lucru si daca nu, daca nu ar trebui sa o faca.

Politica decizionala generala la nivelul acestui tip de agricultura consta in: - importanta incurajarii fermelor de semi-subzistenta sa intre in lantul alimentar, dar inca exista numeroase probleme, printre care aflandu-se infrastructura, iar in acest caz ar trebui sa se implice mai mult administratiile locale, - faptul ca politicile trebuie sa clarifice la ce nivel ar trebui creat suportul si cui se adreseaza si ce trebuie impus agricultorilor: daca vor sa se restructureze sau sa furnizeze bunuri publice. Trebuie clarificate durata si suportul, - ideea ca penalizarile nu sunt bune, avand in vedere ca fermierii locali deja au o teama de administratie, ci ar trebui marite platile, - ajutorul acordat fermierilor de a se simiti ca facand parte din agricultura. Chiar daca nu vor crea noi locuri de munca, vor ajuta insa la pastrarea celor vechi.

In fermele de semi-subzistenta fermierii desfasoara diverse activitati agricole de cultivare a plantelor si de crestere a animalelor, bazate pe traditii specifice satului romanesc. Aceste ferme se caracterizeaza printr-o structura de productie foarte diversificata, determinata de necesitatile gospodariei, precum si printr-o dotare tehnica redusa si necorespunzatoare, ceea ce impiedica cresterea productivitatii si obtinerea unui surplus de produse destinate vanzarii.

Particularitatile agricole de subzistenta si semi-subzistenta ale sectorului romanesc se regasesc sub aspectul exploatatiilor agricole, iar rolul fermelor de semi-subzistenta in


agricultura romaneasca, al caror numar depaseste 1,3 milioane, situeaza Romania pe primul loc in UE, care are 4 milioane de astfel de ferme agricole.

“In Romania apar doua maxime: ferme care pornesc de la 1 la 5 ha catre 10 ha, cu o pondere importanta, si apoi o concentrare intr-un numar mic de exploatatii care ajung la aproape 1.000 ha. Dar in Romania intalnim si cea mai mare exploatatie agricola din Europa: Insula Mare a Brailei, cu aproape 60.000 ha gestionate in aceeasi exploatatie agricola. In plus, nu mai putin de 32,3% din suprafata sunt exploatatii mici si unde aceste ferme de semi-subzistenta reprezinta 93%. Apoi avem exploatatiile care merg de la 10 la 100 ha, ce reprezinta 15,5%, respectiv 5,4 % din totalul fermelor, si fermele mari care depasesc 1.000 ha si care reprezinta 52,1% din suprafata arabila a Romaniei”1.

Programele de dezvoltare durabila aplicate sectorului de semi-subzistenta vor acorda o mai mare insemnatate consultantei agricole, transferului de expertiza, programelor de formare, dar si mobilizarii initiativei locale. Agricultorii au nevoie de sprijin accesibil, imediat, pe teren; vor avea in vedere pachete de masuri care sa raspunda nevoilor specifice ale micilor fermieri sau agricultorilor; vor da amploare proiectelor de dezvoltare a circuitelor comerciale scurte, a legaturii directe intre producator si cumparator, prin dezvoltarea pietelor locale; vor crede in coexistenta modelelor de productie in functie de cerintele pietei (si aici se va avea in vedere consumatorul, nu cei care vor sa orienteze gusturile consumatorilor cu orice pret spre produse care le aduc mai multe beneficii, fara sa contribuie insa la dezvoltarea de ansamblu si la partajarea echitabila a valorii adaugate); vor veghea la dezvoltarea si valorificarea diversitatii fermelor si a produselor.

Politica Agricola Comuna (PAC) va sustine performanta agriculturii europene dar si diversitatea ei, iar performanta fermelor mici se poate masura nu numai prin competitivitate economica ci si prin rolul acestora in gestionarea durabila a resurselor naturale si in ocuparea teritoriului.

PAC va trebui sa asigure in continuare alimente diverse, de calitate, produse in ferme care folosesc durabil resursele de apa si sol si care protejeaza biodiversitatea si va trebui sa mentina comunitati rurale, viabile, dinamice pe intreg teritoriul Uniunii Europene.

Obiectivul general PAC este cresterea competitivitatii exploatatiilor agricole in curs de restructurare, prin facilitarea rezolvarii problemelor legate de tranzitie, iar ca obiective specifice sunt mentionate cresterea volumului productiei destinate comercializarii, pentru ca fermele de semi-subzistenta sa devina viabile economic si, in al doilea rand, diversificarea productiei in functie de cerintele pietei si introducerea de noi produse. Ar mai fi obiectivele operationale, amintind in acest sens, stimularea spiritului antreprenorial si diversificarea activitatilor si veniturilor.

Numarul acestor ferme nu trebuie redus deoarece acest fapt nu reprezinta o conditie de reusita in procesul de restructurare agricola si de crestere a performantei economice in agricultura, cel mult poate fi o consecinta, dar care nu este nici necesara, nici suficienta.

S-a aratat ca fermele de subzistenta si de semi-subzistenta primesc o recompensa foarte mica pentru bunurile publice prin intermediul programelor, dar totusi furnizeaza bunuri publice. De exemplu, cam jumatate din terenul din Romania este in afara aplicarii platilor. S-a mai aratat ca actuala PAC nu recompenseaza doar agricultorii active, ci si pe cei inactivi, primii fiind insa oarecum subestimati, subevaluati.

1 Valeriu Tabara: Revista Fermierul, noiembrie 2010


Agricultura de semi-subzistenta poate asigura competitivitate economica care nu este atributul exclusiv al fermelor mari, dar si o tranzitie catre piata pe toate nivelele ei de exprimare, incepand cu cel local.

Politica de dezvoltare rurala ofera deja o gama de masuri care pot sprijini micii agricultori si pot raspunde nevoilor lor de restructurare, de modernizare, de dezvoltare a pietelor locale si a capitalului uman, de crestere a culturii antreprenoriale. Dar toate acestea devin posibile numai daca statele membre, regiunile si agricultorii insisi stiu sa profite de aceste posibilitati.

Viitoarea politica agricola comuna tinde sa se manifeste pe 3 directii care par sa se cristalizeze in jurul a trei mari obiective: securitatea alimentara, folosirea durabila a resurselor naturale si mentinerea echilibrului teritorial.

Politica agricola comuna va trebui sa asigure in continuare alimente diverse, de calitate, produse in ferme care folosesc durabil resursele de apa si sol si care protejeaza biodiversitatea si va trebui sa mentina comunitati rurale, viabile pe intreg teritoriul Uniunii Europene.

Sprijinul acordat prin aceste masuri PAC are scopul de a asigura veniturile necesare in perioada de restructurare si transformarea fermelor de semi-subzistenta in exploatatii orientate catre piata, prin utilizarea durabila a factorilor de productie, imbunatatirea managementului prin diversificarea productiei agricole, precum si introducerea de tehnologii performante adaptate conditiilor locale. Ca urmare, implementarea masurii va conduce la cresterea veniturilor acestor ferme concomitent cu scaderea costurilor de productie.

Viitoarea politica comuna, constienta de bogatia formelor de agricultura din Europa, va trebui sa propuna raspunsuri la intrebari precum: “care este viitorul acestor ferme, utilitatea lor economica, cum se poate realiza trecerea de la productia pentru piata si diversificare, care ar fi pietele pentru care pot produce si cum pot fi sustinute fara a le fi blocata evolutia natural”2.

References

Bran F., Manea Ghe, CV Radulescu, John I., Survival - the paradigm of a sustainable future, Economica Publishing House Bucharest, 2011

Brown R.L., Eco-Economy, Ed.Tehnica Bucharest, 2OO2 Daianu D., Bet Romania, Ed Company, 2004 Draganescu C., On models of sustainable development and competitive livestock production

in Romania, Veterinary Medicine - Zoot, 2000 Draganescu C., CAP guidance for Romanian agricultural policy, 2000 Ramniceanu I., Structural Problems of the Romanian agriculture in view of joining the EU,

IER, 2004 Romanian Center of Foreign Trade, Romania - agriculture and food industry, CRCE, 2003 Farmer Magazine National Statistics Institute (INS) www.apia.org.ro

2 Dacian Cioloş: seminarul “Fermele de semi-subzistenţă în UE”, organizat de DG Agri la Sibiu, octombrie 2010


Customers and the Market Needs in a Different Light: Blue Ocean Strategy

Associate Professor Sorin Gabriel GRESOI PhD

Assistant professor Alina GHEORGHE “Artifex” University Bucharest

[email protected] [email protected]

Abstract Blue ocean strategy is a innovative way by looking at the existing market and

competition. The basic idea is transforming competition into an element irrelevant by creating original market areas.

In today's overcrowded economy, fierce competition results the emergence of a “red ocean”, bloody, where rivals struggle to seize a "pool" of profit increasingly smaller.

Blue ocean strategy provides a systematic method to create “Oceans Blue”, finding undisputed market areas, in which there is no competition.

This is done by removing the traditional strategic thinking, follow some basic principles and Innovation.

Key words: blue ocean strategy, marketing, innovation, competition, competitive advantage

1.Introducere

Globalizarea, trebuie spus, a dus de fapt la globalizarea concurentei. Cu greu poate fi gasit un teritoriu care sa fie considerat neatins. Concurenţa este numele jocului. Pieţele pe care concurenţa este acerbă au luat culoarea roşie. În oceanele sângeroase roşii, chiar şi organizaţiile care reuşesc să rămână pe linia de plutire şi pastreaza o cotă de piaţă considerabilă se confruntă adesea cu problema naucitoare de diminuare a marjelor de profit pentru fiecare creştere în placinta rotundă numită piaţa. Ideea centrală a acestei strategii e următoarea: nu are rost să continui lupta în “oceanele roşii” cu feroce atacuri concurenţiale asupra cotei de piaţă şi profiturilor, ci trebuie să cauţi sau să creezi “oceanele albastre”, neatinse de concurenţă, unde poţi creşte rapid şi profitabil. In oceanele roşii îţi desfăşori activitatea în piaţa existentă şi te lupţi să fii mai bun decât concurenţii exploatând cererea existentă şi alegând între diferenţiere şi cel mai mic cost. În oceanele albastre, creezi o piaţă nouă în care concurenţii sunt irelevanţi, dezvolţi cererea şi reuşeşti să obţii şi direrenţiere şi cel mai mic cost. Deşi aceasta teorie a fost sintetizata intr-o carte aparuta in 2005, “Blue Oceans Strategy”, scrisă de doi profesori de la INSEAD: W. Chan Kim si Renee Mauborgne, existenţa ei e mult mai veche. Crearea de pieţe noi care să se detaşeze de cele existente in acel moment au dus la progres. Industrii cunoscute astăzi erau complet necunoscute acum 300 de ani. Industria automobilelor, inregistrările muzicale, aviaţia, petrochimia, industria farmaceutica si consultanţa manageriala erau complet necunoscute. Sau in urma cu 30 de


ani, alte sectoare economice care valoreaza actualmente milioane de dolari: fondurile mutuale, telefoanele mobile, servicii de curierat rapid, cafenele. In opinia specialiştilor, oceanele albastre desemnează toate sectoarele care nu există astăzi, spaţiile de piaţă necunoscute, în care concurenţa nu şi-a facut simţită prezenţa. In oceanele albastre, cererea este creată, nu se lupta nimeni pentru ea. Creşterea este profitabilă şi rapidă şi sunt şanse mari de dezvoltare. Oceanele albastre pot fi create in două moduri: in unele cazuri, companiile pot da naştere unor industrii complet noi, aşa cum a procedat eBay in cazul sectorului licitaţiilor online. In cea mai mare parte a cazurilor, insă oceanele albastre sunt create din oceanele roşii, atunci când o companie modifică frontierele unui sector existent. Aşa a procedat şi Cirque du Soleil; trecând graniţa care separa in mod tradiţional circul si teatrul, firma a creat un ocean albastru nou şi profitabil, din oceanul roşu al industriei circului. Se observa ca in spatele crearii de noi pieţe şi industrii există un model coerent de gandire strategică, strategia oceanului albastru. Logica de la baza strategiei oceanului albastru se distanţeaza de modelele traditionale axate pe concurenţă în pieţele existente.

2.Instrumentele si metodologia strategiei oceanului albastru Studiind modele de succes care s-au bazat pe acest tip de gandire, s-a elaborat o

metodologie de aplicare a strategiei. Probabil cea mai importantă trasătură a strategiei oceanelor albastre este aceea că respinge principiul fundamental al strategiei convenţionale: existenţa unei compensări intre valoare si cost. Potrivit acestei afirmaţii, companiile pot crea valoare sporită pentru clienţi, cu costuri mai ridicate, sau pot crea o valoare rezonabilă, cu costuri inferioare. Cu alte cuvinte, strategia este practic o opţiune între diferenţiere şi costuri inferioare. In cazul creării oceanelor albastre, statisticile ne arată că firmele de succes se orientează concomitent către diferenţiere şi costuri inferioare.

Inovaţia de valoare (Value Innovation) este urmărirea simultană a diferenţierii şi a menţinerii unui preţ scazut. Inovarea in valoare se concentrează pe a face concurenţa irelevantă prin crearea unui salt de valoare pentru cumpărători şi pentru companie, ajungandu-se astfel la deschiderea unui spaţiu nou pe piaţă şi de necontestat.

Tabel 1 Diferente ocean rosu-ocean albastru

Strategia oceanele rosii Strategia oceanele albastre Concurarea pe spaţiul de piaţă existent Crearea unui spaţiu de piaţă necontestat Înfrangerea concurenţei Transformarea concurenţei intr-un element

irelevant Explorarea cererii existente Crearea si captarea de cerere nouă Realizarea compensării între valoare si costuri

Anularea compensării între valoare si costuri

Alinierea intregului sistem de activitaţi ale companiei la opţiunea sa strategică de diferenţiere sau costuri reduse

Alinierea intregului sistem de activitaţi ale companiei, in vederea realizării obiectivului dublu de diferenţiere si costuri reduse.

Pentru a reclădi elementele de valoare pentru cumpărător, in scopul de a obţine o

noua curbă a valorii, trebuie dezvoltat cadrul de lucru al celor patru acţiuni.


Fig. 1 Matricea Eliminare-Diminuare-Dezvoltare-Creare Sursa: http://www.blueoceanstrategy.com/

Aşa cum se arata în figură, pentru a o nouă curbă a valorii si a menţine legătura intre diferenţiere si cost scazut, există cele patru intrebări cheie prin care se poate contesta logica strategică şi modelul de afaceri caracteristice unui anumit domeniu economic:

Care dintre factorii consideraţi de la sine inteleşi in acest domeniu ar trebui eliminaţi?

Care dintre factori ar trebui diminuat mult sub standardele ramurii respective? Care dintre factori ar trebui dezvoltat mult peste standardele ramurii respective? Care dintre factorii pe care domeniul respectiv nu i-a oferit niciodată ar trebui

creat? Alt instrument in elaborarea acestei strategii este diagrama strategică, cadrul central de

diagnostic şi de acţiune pentru a construi o strategie viabilă de ocean albastru. Axa orizontală surprinde o serie de factori in care industria concurează şi investeşte, şi axa verticală surprinde nivelul de oferta pe care cumpărătorii il primesc din toţi aceşti factori-cheie concurenţi.

Graficul strategiei serveşte la două scopuri: În primul rând, ea surprinde starea actuală în spaţiul cunoscut pe piaţă. Acest

lucru va permite să se înţeleagă unde este prezenta concurenţa şi factorii pentru care concurează industria.

În al doilea rând, propulseaza la acţiune prin reorientarea si concentrarea de la concurenţa la alternative şi de la clienţii la potenţialii clienţi ai industriei.


Fig. 2 Diagrama strategică Sursa: http://www.blueoceanstrategy.com/

Curba de valoare este componenta de bază a strategiei. Aceasta este o reprezentare grafică a performanţei unei companii în funcţie de factorii cheie ai competiţiei.

3. Studiu de caz 1

Pentru a intelege mecanismul, putem să revenim la exemplul cu Cirque du Soleil. Fondat in 1984 de un grup de artisti itineranţi, Cirque du Soleil a pus in scena zeci de spectacole, urmărite de 40 de milioane de persoane din 90 de oraşe din intreaga lume.

Dezvoltarea rapidă a Cirque du Soleil s-a produs intr-un context neobişnuit. Sectorul circurilor se afla intr-un declin pe termen lung. Copiii care erau principala categorie de public a circurilor, preferau să se joace la consolele PlayStation; totodată, organizaţiile pentru drepturile animalelor protestau impotriva utilizării animalelor in spectacole. Prin urmare, sectorul circurilor este afectat de diminuarea accentuată a publicului şi de creşterea costurilor.

Cum a reuşit Cirque du Soleil sa-şi marească veniturile de mai bine de 22 de ori in ultimii zece ani, într-un astfel de context defavorabil? Motto-ul unuia dintre primele spectacole ale sale este sugestiv: “Noi reinventăm circul”. Cirque du Soleil a atras un grup complet nou de clienţi, care nu frecventau in mod obişnuit acest tip de divertisment (adulţi şi companii comerciale care preferau teatrul, opera sau baletul şi care işi permiteau să plăteasca un preţ de cateva ori mai mare decat biletul obişnuit la circ). La momentul debutului acestui lanţ, circurile erau procupate de comportamentul concurenţilor şi vizau maximizarea cotei de piaţa (in condiţiile unei cereri descendente), prin modificarea numerelor tradiţionale de circ. Astfel, circurile incercau sa aibă clovni şi imblazitori de lei mai numeroşi şi mai celebri, mărindu-şi structura de cost fără a modifica in mod substanţial ideea de circ. Aceste eforturi au condus la creşterea costurilor fără o creştere corespunzătoare a veniturilor şi la o spirală descendentă a cererii globale de divertisment de circ.

Cirque du Soleil, pe de altă parte, nu a urmat logica convenţională a infrângerii concurenţei prin oferirea unei soluţii mai bune la problema dată – crearea unui circ de divertisment şi emoţii mai mari – ci a redefinit problema insăşi, oferindu-i publicului

1 Relatare despre compania Cirque du Soleil de pe site-ul companiei


divertismentul si emoţiile circului, dar şi sofisticarea intelectuală şi bogaţia artistică a teatrului.

Fig. 3 Cele 4 acţiuni in cazul companiei Cirque du Soleil

In proiectarea numerelor care să atingă acest obiectiv dublu, Cirque du Soleil a

trebuit să reevalueze componentele ofertei tradiţionale de servicii de divertisment la circ. Compania a constatat că multe dintre elementele considerate esenţiale pentru amuzamentul si emoţia circului erau inutile şi in multe cazuri costisitoare. Cirque du Soleil a constatat că farmecul circului tradiţional se datora urmatorilor trei factori principalii: clovnii, cortul si acrobaţiile clasice. Aşadar, Cirque a păstrat clovnii, insă a imprimat numerelor acestora un stil mai atractiv si sofisticat. A împodobit corturile, pe care multe circuri le abandonaseră in favoarea spaţiilor închiriate. Inţelegand că, mai mult ca orice altceva, corturile potenţau magia circului, Cirque a proiectat acest simbol clasic cu finisaje deosebite, asigurând un confort ridicat al publicului. Au dispărut băncile tari şi rumeguşul. Au fost păstraţi acrobaţii şi alţi artişti talentaţi, însă Cirque le-a redus rolul şi a conferit eleganţă numerelor acestora, sporindu-le arta. Concomitent cu eliminarea unora dintre elementele tradiţionale ale circului, Cirque du Soleil a injectat elemente noi, preluate din lumea teatrului. Putem să analizăm asemănările dintre conceptul de teatru-circ al Cirque du Soleil şi modelul autoturismului Ford T. În loc să încerce să işi infrângă concurenţii şi să fure o parte din cota de piaţa a celorlalţi producatori de automobile, Ford a reconstruit limitele sectorului automobilelor şi al trăsurilor, pentru a crea oceanele albastre. Modelul Ford T a fost prezentat drept maşina “pentru marea masă a populaţiei, construită din cele mai bune materiale.” La fel ca în cazul Cirque du Soleil, şi pentru Ford Motor Company concurenţa a devenit irelevantă. În loc să creeze maşini personalizate, la moda, pentru petrecerea sfarşitului de săptămană în mediul rural, un lux pe care puţini şi-l permiteau, Ford a construit o masină destinată utilizării cotidiene.


4. Concluzie Privind în perspectivă, oceanele albastre vor ramane, cu siguranţa, principalul

motor al creşterii. Şansele de dezvoltare a majoritaţii pieţelor consacrate – oceanele roşii – se reduc în permanenţă. Progresul tehnologic a imbunataţit semnificativ productivitatea industrială, permiţându-le furnizorilor să producă o gamă fără precedent de bunuri si servicii. Pe măsură ce barierele comerciale dintre ţări şi regiuni se estompează, iar informaţiile privind produsele şi preţurile devin disponibile instantaneu, la nivel global, încep să dispară treptat nişele de piaţa şi monopolurile. Totodata, cel puţin pe pieţele dezvoltate, unde statisticile indică un declin al populaţiei, nu se observă creşteri la nivelul cererii. Aşadar, în tot mai multe sectoare economice, oferta depaşeşte cererea.

Desigur, odata creat un nou domeniu pe piaţa, concurenţa nu va intarzia să apară. Este un fapt dovedit că ”nu exista companii excelente permanent, aşa cum nu există nici industrii excelente permanent”2. Dar studiind clienţii şi nevoile lor dintr-o altă lumină, cu o gandire “out of the box”, mereu se vor putea crea spaţii noi pe piaţă. Spaţii unde nu este concurenţă, doar o mare albastră de posibili clienţi.


Pollard, Wayne E. (2005-12-01), "Blue Ocean Strategy's Fatal Flaw" W. Chan Kim and Renée Mauborgne, “Blue Ocean Strategy”, Harvard Business School

Press. 2005 "Value Innovation: The Strategic Logic of High Growth", Harvard Business

Review (Boston: Harvard Business School Press), February 1997 http://en.wikipedia.org/wiki/Blue_Ocean_Strategy, “Blue Ocean Strategy” http://www.blueoceanstrategy.com/ http://www.technoparktoday.com/blue-ocean-strategy, “Blue Ocean Strategy” http://www.cirquedusoleil.com

2 W. Chan Kim and Renée Mauborgne, “Blue Ocean Strategy”, Harvard Business School Press. 2005, Preface, pag. X


Using the GDP Deflator in the Process of Transition to Market Economy


“Artifex” University of Bucharest Mihai GHEORGHE, PhD Student


Abstract This paper describes the evolution of various de-flation indicators used as

instruments to favor the appreciation of national accounts in constand prices, but also important in revealing the correlation with the price index. The authors focused on the analysis of the main landmarks in the dynamics of the studied phenomenon.

Key words: consumption, index, prices, households, deflation Pentru cazul concret al conturilor naţionale româneşti în perioada 1991-2002, se

poate observa evoluţia diferiţilor deflatori utilizaţi în cadrul aprecierii conturilor naţionale în preţuri constante, cât şi relaţia dintre deflatorul implicit al PIB, ca o rezultantă, şi IPC. În acest context, se mai poate avea în vedere şi evoluţia a altor doi deflatori: deflatorul implicit al consumului final al gospodăriilor şi deflatorul implicit al formării brute de capital fix. Motivaţia acestei alegeri rezidă din capacitatea de evidenţiere a evoluţiei aproape similare a deflatorului implicit al consumului final al gospodăriilor cu cea a IPC, deoarece acest indice şi componente ale sale sunt utilizate pentru deflatarea elementelor de consum final al gospodăriilor, la cel mai mare nivel de dezagregare.

Diferenţe importante în ceea ce priveşte evoluţia acestor indici sunt evidente pentru anul 1993, an în care distorsiunile induse de procesul inflaţionist au fost semnificative. În schimb, în cazul formării brute de capital fix (FBCF), dinamicile deflatorilor ar trebui să fie aproximativ aceleaşi cu cele ale elementelor corespunzătoare IPPI.

Evoluţia deflatorilor PIB şi IPC

Sursa: Broşura Conturilor Naţionale Anuale, Anuarul statistic al României, INS.


Pentru anumiţi ani, valorile deflatorilor FBCF sunt cele mai înalte sau cele mai

scăzute faţă de celelalte valori ale indicilor. Cea mai importantă variaţie a acestui indicator a avut loc în anul 1993, când a înregistrat cea mai mică creştere comparativ cu anul precedent faţă de ceilalţi deflatori, dar şi în anul 1997, fapt ce a coincis cu înregistrarea unor schimbări majore în structura economiei.

Aceste puncte critice sunt datorate unor numeroase dezechilibre acumulate la nivel micro şi macro economice.

Anul 1999 a fost un an critic, deoarece deciziile politice care au fost luate s-au concentrat pe încercarea de a evita o criză financiară de proporţii ce ameninţa România. Ca efect, în acest an se poate observa o convergenţă a indicilor, respectiv a deflatorilor. Următoarea perioadă s-a caracterizat printr-o tendinţă de scădere a inflaţiei, înregistrându-se rate de creştere a preţurilor din ce în ce mai reduse. Această evoluţie a oferit posibilitatea factorilor de decizie să stabilească ancore inflaţioniste pentru a putea pregăti politica de ţintire a inflaţiei.

Evoluţia galopantă a preţurilor este, fără îndoială, unul din fenomenele marcante ale economiei româneşti de după anul 1990. Este de subliniat că amploarea variaţiilor de preţ nu se limitează numai la nivel, ci, îndeosebi, la modificări în structura preţurilor din economie, în sensul reaşezării sistemului de preţuri în raport cu piaţa şi al eliminării dezechilibrelor induse de raporturile de preţ lipsite de realism moştenite din economia centralizată. Mai mult, pe termen mediu, fiecărei perioade îi este caracteristică o anumită configuraţie a preţurilor, exprimată prin raporturile dintre diversele categorii de preţuri.

Diferenţe între deflatorul PIB şi indicele preţurilor de consum în unele ţări dezvoltate

- Puncte procentuale -

Sursa: OECD - Economic Outlook, nr.74, 2003. Comparativ cu IPC, deflatorul PIB şi variatele sale componente reprezintă

indicatorii cei mai adecvaţi şi expresivi pentru reflectarea modificării preţurilor relative. Deflatorul PIB reprezintă "un indice de preţ care acoperă toate bunurile şi serviciile finale produse în economie" (Dolan E.G., 1987), fiind un macro indicator important nu numai pentru că permite estimarea valorii nominale a produsului intern brut, ci mai ales pentru că este unul din principalii indicatori de apreciere a inflaţiei (Raportul Băncii Mondiale, 1991). Pentru actualizări - indexări, însă, rămâne mai adecvat indicele preţului de consum (IPC), deoarece măsoară costul de cumpărare a unui coş stabil de bunuri şi servicii, reprezentativ pentru consumul urban.


Pentru ţările Central şi Est-Europene, decalajul este mai pronunţat, în principal datorită inflaţiei înalte înregistrate, precum şi măsurilor iniţiate de reaşezare a sistemului de preţuri.

Diferenţe între deflatorul PIB şi indicele preţurilor de consum în unele ţări în tranziţie

- Puncte procentuale –

Sursa: OECD - Economic Outlook, nr.74, decembrie, 2003.

Deflatorii valorii adăugate brute pe ramuri de activitate, deşi prezintă variaţii de la un an la altul, în funcţie de condiţiile concrete de pe piaţă, au înregistrat totuşi câteva trăsături cu caracter de generalitate pentru evoluţia preţurilor în perioada tranziţiei la economia de piaţă, după cum urmează:

(i) primă trăsătură o reprezintă diferenţa semnificativă dintre deflatorul valorii adăugate brute totale şi deflatorul produsului intern brut, rezultat a deselor modificări în sistemul de impozitare şi subvenţionare şi, mai ales, în regimul taxelor vamale. Pe întreaga perioadă 1990 - 2002, deflatorul valorii adăugate a fost, în general, mai scazut faţă de deflatorul PIB. Perioadelor de creştere economică, 1994 - 1996 şi respectiv 2000 - 2002, le-a fost specific un raport între cei doi deflatori ce a fost în favorea deflatorului valorii adăugate brute totale.

(ii) Altă caracteristică a reprezentat-o evoluţia contrară a deflatorilor ramurilor producătoare de bunuri şi a deflatorilor serviciilor. În perioada de recesiune 1990 - 1993, deflatorii ramurilor producătoare de bunuri (industrie, agricultură) au înregistrat niveluri inferiore deflatorului valorii adăugate totale şi implicit deflatorului PIB, iar deflatorii serviciilor (comerţ, servicii bancare şi financiare etc.) au avut o evoluţie superioară primilor. O posibilă explicaţie o constituie şi nivelul extrem de scăzut, în raport cu cerinţele economiei de piaţă, a unor categorii de servicii comerciale la începutul perioadei de tranziţie mult sub nivelul cererii. Totuşi, acest aspect nu a reprezentat un element hotărâtor în influenţarea evoluţiei deflatorului, întrucât, începând cu 1994, raportul dintre cele două grupe de deflatori se inversează.

(iii) Comportamentul diferit al agenţilor economici şi a populaţiei în perioada de creştere economică comparativ cu perioada de recesiune, în ceea ce priveşte consumul de servicii şi cel de bunuri reprezintă o cauză mai sigură. În perioadele de recesiune, consumul relativ de servicii rămâne, mai ridicat decât cel de bunuri, care a fost mult mai fluctuant în raport cu veniturile. Astfel, pe de o parte, unele dintre servicii sunt "obligatorii", indiferent


de existenţa sau nu a crizei (chiriile, serviciile de comunicaţie etc.), iar pe de altă parte, dificultăţile financiare de achiziţionare a unor bunuri cu valori ridicate sau a celor necesare pentru reluarea producţiei (cazul agenţilor economici) fac ca operatorii economici să apeleze suplimentar la serviciile bancare.

Evoluţia deflatorilor din unele ramuri economice în raport cu deflatorul PIB

Sursa: Calculat pe baza datelor INS.

(iv) Declinul producţiei industriale, structura sa inadecvată cererii interne, dar mai ales costurile ridicate necesare realizării produselor au făcut ca deflatorii valorii adăugate brute specifici pentru această ramură să prezinte, în general, niveluri inferioare altora şi, pe ansamblul perioadei, chiar mai mici decât deflatorul valorii adăugate brute totale. Practic, prin preţurile de desfacere practicate, industria a înregistrat o pierdere relativă de venit, cu repercursiuni asupra capacităţii de relansare a propriei activităţi. Este de remarcat că această tendinţă s-a manifestat în condiţiile preponderenţei proprietăţii de stat şi a unui mecanism controlat de stabilire a preţurilor. Aceeaşi poziţie defavorizantă este argumentată şi de nivelurile înregistrate de indicii preţurilor producţiei industriale, care au fost inferiori indicilor preţurilor de consum, îndeosebi datorită dinamicii preţurilor din industria extractivă.

(v) Pe fondul insuficienţei ofertei de produse agroalimentare din producţia internă, agricultura, a fost influenţată, cu deosebire în perioada 1994 - 1996, de evoluţia preţurilor. Deflatorul valorii adăugate brute din agricultură a fost mai scăzut atât faţă de deflatorul PIB cât şi faţă de IPC, ca efect a unei ponderi importante deţinute de autoconsum în consumul final al gospodăriilor.

(vi) Avantajul comparativ al ramurilor prestatoare de servicii pe piaţa românească, câştigurile realizate ca urmare a unui sistem avantajos de preţuri sunt argumentate şi de evoluţia deflatorilor. Evoluţia deflatorului valorii adăugate brute din principalele ramuri producătoare de bunuri

în raport cu cel din sectorul terţiar - Modificări procentuale –



Bineînţeles, modificările de preţ influenţează cheltuielile totale de consum. În general, inflaţia va defavoriza unele din categoriile de populaţie, şi anume acelea care prezintă evoluţii ale veniturilor nominale inferioare trendului preţurilor de consum. Aceste categorii sunt înclinate să-şi modifice structura consumului pentru a echilibra cheltuielile şi veniturile. Menţionăm că astfel de diferenţieri sensibile între consumul efectiv şi coşul de bunuri şi servicii (luat în calcul la determinarea indicilor preţurilor de consum) pot să apară şi ele nu sunt o excepţie. De asemenea, cheltuielile totale de consum includ şi variaţia preţurilor bunurilor şi serviciilor, care nu sunt cuprinse în coşul consum.

Deflatorul formării brute a capitalului ilustrează evoluţia preţurilor bunurilor şi serviciilor destinate investiţiilor şi formării stocurilor. Indirect, acest deflator arată în ce măsură piaţa, ca urmare a politicii economice, ajută acumularea prin sistemul de preţuri.

Evoluţia deflatorilor de cheltuieli în raport cu deflatorul PIB

- Modificări procentuale –


Raportul dintre deflatorul formării brute de capital fix şi cel al produsului intern brut este variabil. În România acesta a fost 0,887 între anii 1991-1993 şi respectiv 0,754 între anii 1997-1999. În cele două perioade caracterizate de creştere economică raportul între deflatorul FBCF fix şi cel al PIB a fost favorabil deflatorului FBCF. Dacă luăm în considerare că în perioadele respective creşterea economică, în termeni reali, a investiţiilor a fost ridicată s-ar putea aprecia că evoluţia deflatorului formării brute a capitalului fix a reprezentat un răspuns la dinamica cererii interne. Deflatorii componentelor de cheltuieli ale produsului intern brut, deşi prezintă variaţii anuale, reflectă trăsăturile evoluţiei economiei româneşti ce au fost prezentate în paragrafele anterioare.

În ţările dezvoltate, cu rare excepţii, deflatorul consumului privat rămâne superior deflatorului produsului intern brut, independent de ciclicitatea activităţii economice. Nivelul redus al deflatorului consumului public relevă nu atât o neglijare a sectoarelor respective, ci o cerinţă de a reduce această categorie de cheltuieli în perioadele de recesiune, mai ales, ca efect a restructurării instituţionale a administraţiei şi, de asemenea, a creşterii consumului administraţiei private, ca urmare a poziţiei pe care acesta începe să o deţină în sistemul democratic.



Economică, Bucureşti Anghelache, C., Mitruţ, C., Voineagu, V., Isaic-Maniu, Al. (2011) – “Sistemul Conturilor

Naţionale – Sinteze şi Studii de Caz”, Editura Economică, Bucureşti Anghelache, C-tin (2010). România 2010. Starea economică sub impactul crizei, Editura

Economică, Bucureşti Anghelache, C-tin (2008). Tratat de statistică teoretică şi economică, Editura Economică,

Bucureşti www.insse.ro www.eurostat.eu


Management of Information – Vector of Business Competitivity



Abstract The evolution and development of human society leads towards an environment of

information and knowledge. Therefore, the performance must be based, at least partly, on the proper management of information. This section of management is helped in a great measure by the advance in electronic technology and data representation models.

Key words: development, success, paradigm, intelligence, knowledge Evoluţia şi dezvoltarea societăţii umane, a noilor teorii ştiintifice şi a tehnologiei

informaţiei au dus la modificări importante şi transformări controlate şi adaptative asupra domeniului intelligence, mai ales asupra proceselor şi sistemelor de intelligence. Aceste evoluţii au determinat şi determină în continuare reaşezări obligatorii în procesele de exploatare a informaţiilor din surse deschise şi închise, astfel încât creşterea volumelor informaţionale din surse deschise, dar, mai ales creşterea ponderii acestora în procesele de intelligence, până la procente neverosimile acum câţiva ani, au determinat centrele de cunoaştere statale ori corpcratiste, care au anticipat valenţele utilizării cunoaşterii ca pe un avantaj competitiv, să întreprindă măsuri extinse şi eficiente cu scopul reconceptualizării modului de abordare a activităţilor de intelligence, prin prisma a noi modele sistemice.

Aplicarea metodelor moderne de management al informatiei şi cunoaşterii şi abordarea dezvoltării prin utilizarea sistemelor deschise au devenit factori determinanţi ai cornpetitivităţii oricărei entităţi organizaţionale. În plan global s-a produs o mutaţie dinspre zona geopolitică către cea geoeconomică, abilitatea statului constând acum în gestionarea cunoaşterii la nivel strategic pentru consolidarea sectorului administraţiei publice, economiei, educaţiei, cercetării şi bunăstării sociale. Apariţia paradigmei deschiderii a determinat reconsiderări importante din partea serviciilor de informaţii referitoare la capacitatea de a gestiona o "cultură a deschiderii" şi de a valorifica rezultatele acesteia. Căutările şi eforturile cercetătorilor presupun la ora actuală o conjugare a eforturilor de cunoaştere şi exploatare a informaţiilor prin proiectarea şi administrarea unor capabilităţi compuse din meta-reţele de cercetare-dezvoltare, educare şi inovare conectate prin cadre parteneriale la nivel naţional şi global pe spaţiul informaţional reprezentat de sursele deschise.

Se impune redefinirea domeniului informatiilor prin intermediul conceptului de intelligence, încercând să identificăm un model evolutiv, care să exprime o viziune dinamică şi sistemică a acestuia, în consonanţă cu evoluţia şi dezvoltarea noilor teorii ştiinţifice, restructurând procesele de intelligence prin prisma teoriilor reţelelor sociale modificate sistemic prin interacţia inevitabilă cu tehnologiile informaţionale. În acest sens, eforturile noastre trebuie să se îndrepte către conceptualizarea şi proiectarea unui model de intelligence cu identitate şi specificitate organizaţională, întrucât pe de o parte reprezintă o


premisă a integrării în NATO şi UE, iar pe de altă parte constituie o premisă indispensabilă competitivităţii. De asemenea, pentru a fi o proiecţie de succes, înainte de toate trebuie să înţelegem cadrul în care acţionăm ca jucători locali în spatiul global. În acelaşi timp, orice demers organizaţional trebuie să ia în calcul construcţia unui nou model de intelligence pornind de la concepte şi nu de la crearea de structuri şi reguli, fapt ce presupune un tip de hartă mentală aptă să confere flexibilitatea cerută de adaptarea în timp real dintr-un mediu cornpetiţional dinamic. O scurtă prezentare a acestui prim demers despre intelligence va include o analiză succintă a evoluţiei domeniului ultimelor două decenii şi ideilor exprimate mai sus pe două paliere de interes: o scurta prezentare a situa/iei actuale şi necesitatea clarificării conceptuale a domeniului intelligence, urmând ca celelalte dimensiuni necesar a fi explorate pentru a aduce contribuţii relevante la construcţia unui model de succes in cadrul acestuia să fie abordate în continuare, în viitorul apropiat.

Sistemul de informaţii din România s-a bazat mai mult pe aplicarea empirică a unor principii general valabile ale"ştiinţei politice a secretului de stat", specifică secolului 20, Erei Industriale şi perioadei Războiului Rece. Tocmai din acest motiv flexibilizarea necesară adaptării a fost pierdută în dificultăţile tranziţiei, perioadă în care nu a existat nici o preocupare pentru capitalul intelectual necesar unui astfel de demers. Această stare de lucruri a fost în fapt generată atât de filosofia unui mediu local, specific unei matrice socie-culturale româneşti, dar şi a unui mediu internaţional bipolar în care concurenţa are actori definiţi, localizabili şi mai ales invarianţi ca număr, potenţial informaţional şi capabilităţi ale capitalului uman. Aceasta a condus la un mental ce s-a educat în timp mai puţin pe elaborarea şi dezvoltarea unui sistem şi a unei şcoli proprii de informaţii şi mai mult pe adoptarea unor soluţii nelocalizate conceptual. Acesta nu a fost numai cazul ţării noastre, ci a tuturor statelor-naţiune mici, care nu şi-au gasit maiestria, timpul şi tăria necesare combinării tuturor forţelor, resurse umane şi de cunoaştere, domeniilor ştiinţifice politice, economice, sociologice şi militare în vederea constituirii unei epistemologii, specifice, construcţiei unui edificiu pentru ştiinţa românească a informaţiei, fundamentată pe un vast program intelectual. Postularea cu rigiditate a influenţei impusă prin bipolarism a contribuit la această circumstanţă, însă nici la 20 de ani de la dispariţia acestuia nu este conştientizată la nivel sistemic vreo direcţie ori mai ales necesitate a unei astfel de căi. Marile naţiuni, în sensul de naţiuni ce ştiu să preţuiască prezentul prin prisma viitorului, stând şi pe reputaţia trecutului, construindu-şi strategii ce le reprezintă, abordează asemenea domenii într-o manieră academică şi ştiinţifică fundamentată prin propriile valori, iar managementul entităţilor combatante se racordează la demersurile teoretice printr-o relaţionare mai degrabă înţeleaptă decât deşteaptă ori isteaţă. Ultima manieră, corespunzătoare atributelor deştept şi isteţ actionează pe termen scurt, iar prima aplecându-se asupra problemelor pe termen scurt cu mijloacele, viziunea şi pătrunderea oferită de înţelegerea proprie cunoaşterii raportată la termenul mediu şi mai ales lung furnizează în plus orientare în sensul lui Boyd; de aceea, numai dacă o aplici pe prima poţi să ai succes în a doua. Într-o manieră sustenabilă, mărindu-ţi şansele de a înlocui accidentaluI cu caracteristica; R.V. Jones explica pierderea războiului rece de către ruşi printr-un exemplu extrem de concludent: diferenţa dintre cavaleria franceză şi călăreţii mameluci; doi călăreţi mameluci puteau învinge trei călăreţi napoleonieni, însă într-o bătălie 1500 de mameluci nu aveau nici o şansă în faţa a 1000 de călăreţi napoleonieni. Prima circumstanţă corespunde isteţimii, calităţilor individuale, experientei personaje, etc. pe când a doua înţelepciunii dată de perspectiva sistemică ce nu


exclude în vreun fel respectivele atribute. A extrapola însă prima circumstanţă în situaţia în care este nevoie de a doua nu mai este deşteptăciune ci opusul acesteia, mai ales când se petrece la nivel de sistem. Ruşii, la nivel individual, deţineau cei mai buni spioni, însă americanii deţineau un sistem de spionaj. Afirmaţia aceasta se aplică şi celor care conduc organizaţiile de intelligence şi celor care abordează strategiile numai prin prisma existenţei unor organizaţii, unităţi, etc. sau care înţeleg aplicarea unor reforme numai prin intermediul schimbărilor instituţionale. Într-o societate a cunoaşterii nu poţi ignora faptul că singurele elemente ce pot acumula cunoaştere sunt oamenii, iar a avea pretenţii de sustenabilitate Înafara proceselor de acumulare este pur şi simplu incoerent pe orice dimensiune: teoretică, aplicată, practică, etc. Din acest motiv a inventa doar instituţii fără mecanismele intangibile ce asigură competenţa (în sensul sistemic din exemplul cu mamelucii şi husarii, nu doar exclusiv pe criterii de experienţă, isteţime, calităţi înnăscute, etc.) celor ce le formează este echivalent cu o comandă nulă în sistem prezentată drept soluţie. Pe scurt, ceea ce nu mai poate fi ignorat în actualele circumstanţe ţine de modul în care avem în minte raportarea la capitalul uman deoarece intr-un mediu concurenţial cunoaşterea este potenţialul şi resursa cheie. Vom avea în curând de plătit mai mult în contul aventurii mentale practicată în tranziţie decât dacă nu s-ar fi justificat neglijarea acestei dimensiuni a capitalului prin dificultăţile respectivei tranziţii.

Reformele sistemului românesc de intelligence care au avut loc în ultimii ani erau necesare şi au adus schimbări destul de importante arhitecturii în cauză; arhitectura însă este doar elementul static. De aceea, unele demersuri din cadrul acestor reforme, bine intenţionate de altfel, au produs puţine schimbări cu adevărat semnificative în sensul necesar de altfel integrării într-o poziţie aptă de potenţial competitiv. Pe de o parte, acestea s-au concentrat şi au abordat înlocuirea unui sistem vechi cu ceva ce se dorea nou, producându-se prin prisma unei 'imagini externe' a conceptului de intelligence, fără aplicarea unui demers ştiinţific şi identitar local; fără acest din urmă aspect nu ai decât cel mult o stângace imitaţie sau un element singular iar cuvântul integrare devine gol de conţinut. Pe de altă parte, orice reformă, în cazul nostru de intelligence, este o abordare care din punct de vedere istoric poate să nu-şi atingă obiectivele scontate deoarece măsurile acesteia se concentrează în cea mai mare măsură asupra soluţionării greşelilor şi eşecurilor din trecut. Aici intervine deosebirea esenţială dintre nevoia aplicării de reforme sau de transformări. Un proces de transformare trebuie să scruteze prezentul şi viitorul pentru a analiza harta cauzelor şi efectelor ce determină evoluţia modelelor sistemice de intelligence, identificând schimbările de circumstanţe în scopul discernerii oportunităţilor prin abordarea a ceea ce va fi. Dovada cea mai concludentă a acestei stări de fapt este că nu există nici o lucrare coerentă, nici a celor ce proveneau din sistemul de intelligence nici a altora, care să introducă diferenţa dintre reformă şi transformare despre care vorbim; există însă o sumedenie de abordări ce exhibă reforma, revoluţia şi reinventarea în toate modurile imaginabile. Motivul pentru care un astfel de punct de vedere este cel adecvat rezidă în cel puţin două raţiuni. Prima, este de natură identitară: în analiza lor asupra conceptului de criză, Gusti şi Dumitriu au introdus Într-o manieră de argumentare irefutabilă semnificaţia diferenţei în cauză. A doua este reprezentată de faptul că respectivul demers este consonant cu direcţiile de dezvoltare a domeniului intelligence ca domeniu de fundamentare a securităţii ca ştiinţă a naţiunii; sunt bine cunoscute atât contribuţiile lui Dedijer, cât şi valoarea acestora în privinţa construcţiei unui sistem naţional de intelligence în sensul discutat aici, motiv pentru care nu mai avem a insista aici.


Din acest punct de vedere, transformări le în domeniul intelligence din România au fost limitate atât ca scop, dar mai ales ca şi cunoaştere şi imaginaţie. Una din provocările, ce se transformă şi constituie deja o ameninţare ori pericol iminent pentru naţiunea română constă în eşecul liderilor şi managerilor de a recunoaşte necesitatea sau măcar a posibilităţii unor noi roluri şi misiuni, în acelaşi timp diferite, pentru domeniul intelligence, faţă de acelea în care a evoluat arhitectura noastră de informaţii în trecut, cât şi în ultimul deceniu şi jumătate. Aceste schimbări ar putea fi considerate ca o abordare nu tocmai adecvată, iar cea mai elocventă dovadă o reprezintă eşecurile înregistrate de statul român, mai ales în plan economic (creşterile economice nu s-au datorat unor decizii bazate pe strategie şi intelligence, aşa cum se întâmplă cu alte entităţi organizaţionale de succes, ci datorită unor conjuncturi de moment, a unor pieţe instabile şi necontrolabile, etc.). Dacă este să ne referim la un aspect irefutabil al acestui context, putem aminti teoria intelligence-ului organizaţional lansată în regim OSINT în deceniul şase din secolul trecut şi preluată drept punct de plecare în deceniul nouă de statele europene ce şi-au pus problema construcţiei unui sistem naţional de intelligence/OSINT drept bază pentru competitivitate.Un exemplu concludent îl constituie amplasarea ţării noastre pe locul 54 din 57 în topul competitivităţii mondiale, clasament realizat pentru 57 din economiile statelor lumii în World Competitiveness Yearbook 2009, cu nouă locuri mai jos faţă de 2008, când ne-am clasat pe locul 45. Cercetătorii au analizat 57 de ţări cu cele mai performante economii din lume, pe baza a patru criterii ale competitivităţii: economie, eficienţă guvernamentala, eficienţa mediului de afaceri şi infrastructura .

Cei ce contestă respectivul rezultat, indiferent de argumentare îşi pot exersa demersul şi pe alte studii ce fie plasează mediul managerial, mediul educaţional, sistemul de sănătate, infrastructura de transport, etc. în poziţii neconfortabile,. Prin urmare, pentru oricine accesează aceste date, indiferent cât de indulgent ar fi, concluzia comună rezidă în aceea că ceva este în neregulă. Sursa de provenientă a efectelor, este în plan conceptual şi strategic, nu acolo unde constatăm toţii respectivele efecte, în plan concret şi operativ. Cum locul cauzei depinde mai mult ca orice de mental - sau de orientare cum am spune dacă l-am adopta pe Boyd - rezultă că demersurile întreprinse până acum sunt cel puţin nepotrivite. Necesitatea căutării, adaptării şi consolidării unui model românesc de informaţii presupune existenţa si integrarea eforturilor ştiinţifice în toate domeniile care contribuie la naşterea şi dezvoltarea "ştiinţei politice a guvernării", dovedind numai nevoia acută a coordonării, valorificării şi optimizării maximale a tuturor resurselor umane ale naţiunii la nivel strategic. Aceste activităţi ar trebui să se desfăşoare în Era Informaţională după reguli, metodologii şi paradigme noi, diferite de cele ale perioadelor anterioare (secolul 20, Războiului Rece, etc.). Această stare de lucruri nu este indusă de dorinţa de a fi la modă, ci de o cerinţă specifică adaptării la noi nivele de complexitate rezultate din evoluţia socio-umană. În cazul circumstanţei din perioada războiului rece fiecare stat din Europa de Est putea sta liniştit în CAER şi trăi cu impresia că nivelul său pe un domeniu anume este în regulă. Ceea ce se omitea era standardul de comparaţie, care nu viza vreun mediu competiţional extern respectivului spaţiu; de acolo doar se procurau produse ori frânturi din proiecte corespunzătoare inovării disruptive prin diverse mijloace. Acum acest fapt nu doar că nu mai este posibil, dar numai cei ce au ştiut să îşi protejeze resursele necesare concurenţei ce condiţionează respectiva transformare pot spera la un statut de pe care să aibe sens a reclama un loc cât de cât comfortabil în competiţie; dimensiunea sine


qua non într-un astfel de proces este capitalul intelectual văzut ca resursă a economiei intangibilului, nu produsul final tranzacţionat în termeni tangibili şi condiţionat de primul.

Înainte de a încerca o abordare a fenomenului informaţiilor (intelligence) în secolul 21, poate ar fi mult mai indicat să dezvoltăm o perspectivă a ceea ce înseamnă cunoaşterea/cunoştinţe în cadrul grupurilor sociale care se ocupă de tratarea ştiinţifică a informaţiei pentru asigurarea sprijinului informativ către factorii decizionali economico-politico-militari. Orice disciplină, domeniu sau ştiinţă are nevoie de un set de concepte şi definiţii care să caracterizeze acel sector, să îl definească şi să fie folosit în comun de către toţi lucrătorii şi specialiştii săi. Înainte de a începe să înveţi cum să faci un anumit lucru este mai bine şi mai eficient să întelegi conceptele pe care le vei utiliza.

În acelaşi mod, domeniul “informaţiilor" din România are nevoie de un asemenea set de concepte pentru specialiştii săi. În spatele nostru se află o evoluţie de aproximativ 150 de ani de dezvoltare modernă a informaţiilor, de experienţa acumulată, împărtăşită şi transmisă noilor generaţii. Însă, pe lângă această evoluţie şi experienţă acumulată, orice grup social din domeniul informaţiilor are nevoie de o memorie organizaţională colectivă. În acest sens, consider că trebuie să începem demersul descrierii fenomenului 'informaţiilor', mai ales datorită unor lacune conceptuale şi de percepţie a culturii informaţiei la nivel naţional, prin definirea şi lămurirea conceptelor care stau la baza funcţionării proceselor operativ-informative (intelligence). De fapt, inexistenţa în literatura de specialitate românească a informaţiilor, a conceptului echivalent 'cunoştinţelor', Kent subliniind faptul că "intelligence is knowledge", care în alte şcoli şi modele de informaţii există, mă determină să abordez mai pe larg acest subiect, care devine fundamental, dacă dorim să avem o evoluţie de succes a acestui domeniu. La fel ca în orice altă ştiinţă, specialiştii activităţii de informaţii (intelligence) trebuie să înţeleagă pe deplin diferenţele conceptuale, să situeze şi să utilizeze într-o ordine corectă conceptele de date, informaţii şi cunoştinţe. Foarte adesea se subliniază că datele, informaţiile şi cunoştinţele nu reprezintă acelaşi lucru, nu sunt la fel, însă în pofida eforturilor de a le defini mulţi cercetători folosesc aceşti termeni în aceeaşi manieră. În special, termenii de cunoştinţe şi informaţii sunt folosiţi la fel, chiar dacă cele două entităţi sunt departe de a fi identice. Ackoff subliniază că primele patru categorii se referă la trecut; acestea se ocupă de ceea ce a fost sau ceea ce este cunoscut. În viziunea acestuia, numai a cincea categorie, judecata, se ocupă de viitor deoarece aceasta încorporează proiecţie şi viziune. Prin intermediul judecăţii, oamenii pot crea viitorul mai degrabă decât doar să înţeleagă prezentul şi trecutul. Pornind de la schema lui Ackoff, ceea ce ne interesează pe noi vizavi de managementul cunoaşterii - aplicat în cadrul unei organizaţii furnizoare de informaţii - sunt cazurile în care nu se face o separare suficientă a informaţiilor de cunoştinţe. Kogut şi Zander definesc informaţiile ca pe "cunoştinţele care pot fi transmise fără pierderea integrităţii acestora". Însă, există specialişti care corectează această neseparare şi argumentează că informaţiile şi cunoştinţele se referă ambele la înţeles, în sensul că acestea două sunt relaţionale şi specific-contextuale. Astfel, Nonaka apreciază că informaţiile şi cunoştinţele sunt similare în câteva aspecte, dar diferă în altele: în timp ce informaţia este mai mult factuală, cunoştinţele se referă la credinţe şi angajamente. Mai mult decât atât, cunoştinţele sunt legate întotdeauna de acţiune, ele trebuind să fie folosite pentru atingerea unui scop final. Acesta este şi cazul organizaţiilor furnizoare de informaţii. în scopul îndeplinirii obiectivelor lor şi entităţile sociale organizate în structuri specializate ale statului, pentru obţinerea de informaţii şi protecţia acestora (informaţiile statale), au fost


nevoite să-şi administreze resursele, zestrea informaţională şi de cunoaştere într-un mod cât mai eficient posibil. În realitate, serviciile specializate ale statului-naţiune modern (de exemplu) au dezvoltat şi perfecţionat un proces al managementului informaţiilor şi cunoaşterii, folosindu-se de 'imaginaţia sociologică' pentru a servi instituţiile guvernamentale sau ceea ce C.Wright Mills numea "cadrul" utilizat pentru interpretarea percepţiei lor vieţii sociale. Într-o anumită măsură, această imaginaţie este caracterizată de un scepticism sănătos, presupunând că aparenţele sociale nu sunt adesea ceea ce par. De aceea, au aplicat cunoaşterea ca pe o strategie pentru predicţii şi previziuni care să stea la baza unor decizii economico-politico-militare de succes. Cu mulţi ani în urmă, tratarea ştiinţifică a informaţiei era în exclusivitate obiectul activităţii organismelor specializate (numai instituţii guvernamentale - servicii secrete), astăzi, inclusiv pentru instituţii private, cunoştinţele sunt reprezentate de conceptual de intelligence. Cunoştinţele, provin din cunoaştere, din actul cercetării ştiinţifice. În orice campus universitar obişnuit, ne putem aştepta să găsim la fel de multe interpretări ale actului cercetării, după cât de multe discipline academice sunt reprezenta te în acel loc. De aceea, un specialist în domeniul fizicii (ca şi multi cercetători ai domeniului comportamental), vor percepe cercetarea ca pe o activitate ce implică un anumit tip de experiment. Un istoric, ar putea percepe cercetarea, ca pe o activitate ce implică o examinare intensivă a unor înregistrări de evenimente. Un filozof, ar putea percepe cercetarea în termenii examinarii critice a înţelesurilor terminologiei folosite în discursul filozofic. Iar, un inginer, ar putea percepe cercetarea în termenii trimiterii spre testare a unor materiale diferite. În domeniul 'informaţiilor' (intelligence), specialiştii domeniului percep cercetarea prin culegerea de date şi informaţii pe care le analizează, evaluează şi le înaintează expertilor în planificare şi factorilor politici, pentru a lua decizii cât mai eficiente la nivel naţional. În acest sens, intelligence-ul este informaţie evaluată. Evaluarea şi estimarea informaţiilor înseamnă a cerne, a clasifica şi a estima credibilitatea informaţiei culese, procedând din această analiză la deducţii pertinente, ce vor fi interpretate în relaţie cu necesităţile celor care le planifică, decid şi operează. Totodată informaţiile trebuie verificate din punct de vedere al veridicităţii acestora, deoarece toate indiciile, informatiile, secrete sau nu, sunt adunate, analizate, comparate, încrucişate, cornpletate până când se conturează o convingere sigură. În acest mod, vom înţelege importanţa acordată stabilirii veridicităţii indiciilor; detaliul cel mai inocent şi mai trivial în aparenţă poate fi semnul unui adevăr esenţial, iar prin adiţionarea secvenţelor şi prin interpretarea lor se poate fundamenta o convingere raţională. Etapa analitică permite trecerea de la probabil la adevărat. Se trece de la analiză la sinteză (ceea ce anglo-saxonii numesc estimation) prin interpretare. Tot acest proces face ca informaţia să nu mai fie la finalul ciclului operativ-informativ tot informaţie. În acest moment, ajungem la o problemă încă nedesluşită şi nerezolvată în domeniul informaţiilor din România. Putem să punem sau nu semnul egal între informaţii (înainte de proces) şi informaţiile rezultate în urma procesului de culegere, analiză, evaluare, interpretare a acestora, care este cunoscut şi denumit ca proces operativ-informativ? Orice limbă se îmbogăţeşte şi se transformă pentru că acest lucru este necesar. Cuvintele noi apar atunci când este nevoie să denumim idei sau obiecte noi. De obicei, ele se formează pornind de la cuvinte existente. Dar, până în momentul de faţă, în limba română nu avem un cuvânt echivalent al acestui proces. Însă, putem analiza traducerea cuvântului informaţii şi echivalentului rezultatului procesului operativ-informativ. Astfel, în


franceză, informaţii se traduce prin 'information', în italiană prin 'informazioni', în engleză prin 'information', fiind o listă îndestulătoare a limbilor din care româna ar putea împrumuta un nou cuvânt. Limbile franceză şi engleză au destinate cuvinte pentru alt gen de informaţii prelucrate şi evaluate, purtătoare de valoare informativă şi de suport decizional, acestea fiind renseignements, în franceză şi intelligence, în engleză. Am putea spune că, în limba româna această problemă ar putea fi soluţionată cel mai bine de cuvântul anglo-saxon "intelligence", la fel cum există şi alte adaptări reuşite, spre exemplu în domeniul economic, ca management şi marketing. În limba română, acest cuvânt, iar în domeniul informaţiilor, acest concept nu există. Literatura de specialitate, din cadrul instituţiilor guvernamentale specializate (serviciile de informaţii), nu asigură acoperirea procesului de tratare a informaţiei cu un concept echivalent noţiunii de cunoştinţe. Ciclul etapizat al tratării informaţiilor este denumit proces operativ-informativ, cele două cuvinte echivalând cu etapele de colectare (partea operativă) şi analiză (partea informativă) a informaţiilor, specifice modelului anglo-saxon şi francez. Pentru o prezentare cât mai riguroasă a fenomenului 'informaţiilor', lipsa unui concept românesc în domeniu, echivalent cunoştinţelor, mă determină să împrumut şi să operez cu denumirea anglo-americană de 'intelligence'. Pe de o parte, aceasta este cea mai uşoară adaptare a conceptului 'intelligence' dintr-o limbă străină. Pe de altă parte, îl putem utiliza ca să evităm folosirea mai multor cuvinte sau a unor propoziţii explicative interminabile, atât pentru acest concept, cât şi pentru anumite aspecte specifice ale domeniului (cum ar fi echivalentul cunoaşterii, aspectul managerial şi organizaţional, precum şi cel acţional propriu-zis).

Astfel, intelligence-ul reprezintă un element cheie al activităţilor şi operaţiunilor pentru orice stat, organism, corporaţie, stat-major sau individ. În lumea actuală, în Era Informaţiilor, care se pare că se va transforma într-o Eră lntelligence, nu putem purcede la definirea acestui concept fără să începem de la origini, de la domeniul în care s-a nascut şi care a impus acest concept: domeniul militar.

"Definirea intelligence-ului reprezintă prima etapă a procesului de elaborare a unei teorii în intelligence, a politicii de intelligence, a strategiilor de intelligence şi a unei doctrine de intelligence" "When everything is intelligence - nothing is intelligence" Definiţiile conceptului de intelligence abundă în literatura de specialitate, dar, de cele mai multe ori, nu fac decât să sporească, fără rezultate concrete, efervescenţa creată în jurul subiectului. Formularea unei definiţii succinte a unui termen atât de extins ca semnificaţie a fost comparată cu tentativa de a reproduce la scară microscopică harta unui continent, iar produsul rezultat în urma acestui efort având, foarte probabil, o valoare mai mică decât cea a procesului prin care s-a ajuns la elaborarea sa. Erorile de înţelegere manifestate în interiorul şi în exteriorul comunităţilor de intelligence sunt generate de percepţiile necompatibile asupra sensului cuvântului intelligence. Acest fapt contrastează cu necesitatea ca desemnarea şi coordonarea funcţiilor, responsabilităţi lor şi relaţiilor dintre membrii comunităţilor să aibă în centru o interpretare acceptată a acestui termen în cadrul legilor şi directivelor care guvernează munca de intelligence. (Martin T. Birnfort - "A Definition of Intelligence") Definiţiile atent fornulate de experţi în domeniu există, însă par a fi deficitare pe anumite segmente, întrucât fiecare specialist tinde să perceapă sensurile conceptului prin lentila specializării sale. Ofiţerii din intelligence-ul militar vorbesc despre inamici şi teatre de operaţiuni, definind operaţiunea ca fiind o acţiune sau o misiune militară. La rîndul lor,


cei care lucrează în domeniul colectării informaţiilor manifestă tendinţa de a considera procesarea acestora un demers. În acelaşi timp, ofiţerii care lucrează cu agentura alunecă, în amalgamul mijloacelor specifice cu care operează, spre neglijarea finalităţii activităţii lor, iar analiştii, cei care Întocmesc produsul finit de intelligence, sunt tentaţi să acorde o mai mică atenţie materialului brut şi metodelor prin care acesta este obţinut. Astfel, similar serviciilor din interiorul unei comunităţi, specialiştii din cadrul unei structuri, au nevoie de definiţii comune, cu valoare de vectori ai uniformităţii şi convergenţei. Intre primii specialisti ai domeniului, Birnfort apreciaza că intelligence-ul reprezintă colectarea şi procesarea acelor informaţii referitoare la alte state şi structurile acestora, necesare guvernului în planul elaborării politicii externe şi de securitate naţională, precum şi derularea de activităţi non - atribuibile în străinătate în scopul implementării acestei politici, în paralel cu asigurarea protecţiei împotriva evenimentelor contra informative a întregului proces, a produselor rezultate, persoanelor şi organizaţiilor implicate. Nicio construcţie organizaţională ori reformă nu poate să treacă peste identificarea conceptelor cu care operează şi sub semnul cărora există şi evoluează. Unul dintre primii iniţiatori ai fenomenului OSJNT, R.D. Steele, argumenta faptul că erorile în definiţii conduc la erori de strategie. Ce este aici de notat rezidă în aceea că un practician din domeniul informaţiilor cu o carieră operativă la activ vine cu o perspectivă ce spune pe scurt că dimensiunea academică trebuie integrată cu intelligence/OSINT tocmai în vederea adaptării la noile circumstanţe. Pinchot afirma că liderii au datoria – in această lume haotică- să-şi contureze organizaţia prin concepte, nu prin elaborarea regulilor si structurilor. Este şi cazul nostru, mai ales pentru cei ce lucrează în domeniul informaţiilor, de ceva vreme, cât şi cei ce acoperă domeniul academic-universitar. O premisă fundamentală abordării domeniului intelligence o constituie înţelegerea, adaptarea, adoptarea-şi definirea acestui concept încă din momentul naşterii literaturii de specialitate din România dedicată unei culturi intelligence/OSINT. Fără înţelegere nu există nici cunoaştere, cu atât mai puţin acumularea acesteia, învăţarea produce efecte ce sigur nimeni nu şi le doreşte, iar capitalul intelectual devine o himeră prin migrarea celor ce individual au capacitatea de a ajunge la ea. Aici accentul cade pe semnificaţia cuvântului migrare, care nu se referă numai la componenta tangibilă ci mai ales la cea intangibilă. Mai exact migrarea interesului celor cu putinţă de înţelegere şi retragerea înafara sistemului ce efectiv ar avea nevoie de aceştia este un factor intern cu mult mai grav decât părăsirea ariei geografice ataşată acestuia, indiferent că este vorba de o firmă, o instituţie ori o ţară. Aici nu este nevoie pentru a ne convinge de aceasta de nici un demers ştiinţific, dacă sesizăm cum a căzut comunismul: proprii cetăţeni au migrat mental altundeva cu mult înainte de 1989. În activitatea serviciilor speciale din ultimii ani se face referire, din ce în ce mai des, la conceptul de intelligence, dar utilizarea acestuia ridică o serie de aspecte la care va trebui să găsim în cele din urmă o soluţionare, deoarece conceptul "intelligence" nu este definit nici în literatura de specialitate a vreunui serviciu de informaţii din România, nici în legislaţia de profil, iar în şcoala anglo-saxonă conceptul "intelligence" înseamnă altceva decât modul de utilizare şi perceptia noastră actuală, asupra acestuia. În viziunea amintitei şcoli, termenul se referă la ceea ce este: • dependent de surse şi metode confidenţiale pentru a deţine o eficacitate deplină; • realizat de către ofiţeri ai statului din raţiuni de stat (ce primesc coordonare din partea liderilor civili şi militari ai statului conceput în cadru democratic);


• concentrat în plan extern, asupra străinilor - în mod normal alte state, dar adesea, entităţi externe, corporaţii sau grupuri (dacă ţintele sale sunt interne, atunci activitatea devine o componentă fie a justiţiei, internelor sau guvernării); • legată de producerea şi diseminarea informaţiilor; • implicată în influenţarea entităţilor externe prin mijloace care nu au nici o legătură cu guvernul în exerciţiu (dacă activităţile sunt deschise şi declarate acestea se realizează sub tutela diplomaţiei; în condiţiile în care sunt implicate persoane în uniformă, atunci aparţin armatei). O concluzie a definiţiilor conceptului “intelligence", în viziunea americană, ar fi: "intelligence este activitatea secretă de stat desfăşurată cu scopul înţelegerii sau influenţării entităţilor exteme'. Această concentrare pe extern a definirii intelligence-ului are o conexiune directă cu elaborarea lucrării "Strategic Intelligence for American World Policy ", a lui Sherman Kent din 1949, care, după majoritatea indiciilor a stat la baza implementării planurilor strategice la nivel global ale Administratiei de la Washington.

Istoricului Walter Laqueur, care a remarcat eşecul tuturor tentativelor de dezvoltare a unor teorii "ambiţioase" în intelligence-ului până în 1985, Michael Warner a atras atenţia (2002) asupra diferenţelor substanţiale dintre definiţiile formulate de diferiţi autori în privinţa conceptului de "intelligence". Warner porneşte de la ideea conform căreia definirea intelligence-ului determină fundamental înţelegerea acestui domeniu de activitate şi afirmă că în momentul în care nu putem defini un anumit termen sau o anumită noţiune, ceva trebuie regândit, în vederea accesării nucleului problemei şi delimitării riguroase a conceptelor. Pentru a ilustra aceste diferenţe, Walter Laqueur selectează o serie de definiţii formulate după cel de-Al Doilea Război Mondial la nivelul comunităţii americane de intelligence, a căror juxtapunere relevă accentuarea aspectelor "informaţionale" ale intelligence-ului comparativ cu elementele “organizaţionale''.

În cuprinsul Actului pentru Securitate Natională din 1947 "Biblia" serviciilor de informaţii americane , definiţia intellgence-ului este structurată în funcţie de gradul de generalitate a noţiunii.Astfel, referitor la intelligence, documentul respectiv specifică doar că acesta face referire la intelligence-ul extern şi contra-intelligence, iar termenul “foreign intelligence" este definit ca reprezentând informaţii le care se referă la capabilităţile, intenţiile sau activităţile altor state ori organizaţii, structuri, persoane străine, respectiv activităţile teroriste la nivel internaţional."Counterintelligence"-ul presupune totalitatea informaţiilor colectate şi a acţiunilor întreprinse în scopul prevenirii actelor de spionaj/altor operaţiuni specifice intelligence-ului, sabotajului, asasinatelor comise la dispoziţia sau pentru alte state ori organizaţii, structuri, persoane străine, respectiv activităţilor teroriste la nivel internaţional.

Membrii Comisiei Hoover au convenit în anul 1955 că intelligence-ul reprezintă întreaga cunoaştere care ar trebui deţinută anterior iniţierii unei acţiuni. Mai târziu, la mijlocul anilor '90, membrii Comisiei Brown-Aspin au apreciat că este preferabil ca intelligence-ul să fie definit ca reprezentând informaţiile referitoare la entităţi externe - persoane, locuri, acţiuni, evenimente - de care are nevoie Guvernul american pentru a-şi îndeplini atribuţiile În problemele de securitate naţională Statul Major lnter-arme, în calitate de operator şi consumator de intelligence, defineşte intelligence-ul pe două paliere distincte - pe de o parte, ca produs al colectării, integrării, analizei, evaluării şi interpretării informaţiilor referitoare la alte state sau zone ale


lumii şi, pe de altă parte, ca informaţii şi cunoaştere despre adversar, obţinute prin observare, investigare, analiză sau înţelegere. De asemenea, Agenţia Centrală de Informaţii a emis următoarea definiţie: redus la cei mai simpli termeni, intelligence-ul reprezintă cunoaşterea şi anticiparea evoluţiei lumii înconjurătoare ca etape premergătoare deciziilor şi acţiunilor decidenţilor americani. Concluziile expuse în cadrul literaturii de specialitate cu privire la definirea conceptului de intelligence converg către idea potrivit căreia că, deşi importanţa acesteia este de necontestat în planul teoretizării intelligence-ului, al politicii şi strategiei de intelligence, o definiţie acceptată de toate naţiunile continuă să fie iluzorie. Pornind de la definiţia formulată de CIA, Fred Schreier sintetizează definiţia tradiţională a conceptului de intelligence, cu accent pe componenta strategică a acestuia, respectiv "intelligence-ul strategic reprezintă cunoaşterea şi informaţia necesară sau vizată de beneficiari în urmărirea îndeplinirii obiectivelor pe linie de politică internaţională. Intelligence-ul mai poate fi definit ca un set de activităţi, derulate de agenţii guvernamentale, care sunt operate în cea mai mare parte, în secret". Aceste activităţi includ colectarea, analiza, evaluarea şi interpretarea informaţiilor obţinute dintr-un complex de surse, secrete sau deschise, în vederea întocmirii unui produs care să furnizeze cunoaştere utilă pentru deciziile strategicel de politică externă. Însă agenţiile de informaţii fac mult mai mult decât atât, angajându-se în operaţiuni secrete prin care vizează îndeplinirea intereselor statului, încercând, în mod clandestin, să manipuleze evoluţia evenimentelor din afara graniţelor, fără a deconspira sursa acestor tentative, şi, de asemenea, sunt mandatate de a derula acţiuni de contraspionaj/contraintelligence. Kristan Wheaton -profesor in cadrul “Mercyhurst College Institute for Intelligence”- apreciază că nu există o definiţie standard a “intelligence-ului'', argumente în acest sens putând fi atât dezacordurile dintre formulările generate în mediile juridic, academic, economic ori al agenţiilor de intelligence, cât şi dezvoltarea de noi comunităţi de informaţii - organizaţiile din domeniul aplicării legii şi sectorul privat sunt incluse. Cu toate acestea, importanţa enunţării definiţiei rezultă din crearea de aşteptări realistice din partea decidenţilor, mai ales în statele democratice, unde publicul percepe adesea în mod circumspect relaţiile dintre secret, putere şi intelligence. Wheaton elimină din grupul elementelor necesare formulării definiţiei două tipuri de acţiuni - cele care implică operarea de secrete şi operaţiunile "sub acoperire" - susţinând că nu sunt de fapt necesare pentru a defini intelligence-ul şi că secretul, sau, mai precis, confidenţialul, este necesar doar pentru a menţine validitatea anumitor opţiuni ale decidenţilor, Pe de altă parte, operaţiunile "sub acoperire", sunt mai degrabă privite ca acte politice, decât ca activităţi care ţin de sfera intelligence-ului. În accepţiunea lui Kristan Wheaton, intelligence-ul reprezintă un proces în cadrul căruia sunt utilizate, în primul rând, informaţii nestructurate, din toate sursele exploatate, şi care este orientat/focalizat către exterior, în scopul reducerii nivelului de nesiguranţă al unui decident. Într-o altă formulare, apropiată ca esenţă, intelligence-ul este definit de Wheaton ca fiind acel proces, orientat către exterior, destinat reducerii nivelului de incertitudine a unui factor de decizie, în cadrul căruia sunt utilizate informaţii din toate sursele.1 Acesta este numai un sumar firav al unui subiect extrem de complex. Deoarece puţini oameni au citit formulările lui Kent sau ale lui Wheaton, intelligence-ul va continua

1 Wheaton şi Chido, Evaluating Intelligence, vezi Wheaton şi Beerbower, 2006


să fie văzut ca un sinonim virtual al spionajului şi nu doar cunoaştere, ci doar cunoştinţe obţinute într-o operaţiune sub acoperire. În aparenţă, nu pare a fi mare diferenţă cu ceea ce s-ar putea pretinde că există şi la noi în urma reformelor întreprinse; să privim mai îndeaproape circumstanţele. Faptele recente ne indică, dacă urmărim a înţelege evoluţii, cu totul altceva. Demersul lui Warner se găseşte extins şi revizuit chiar în mediul american, iar aceast fapt devine o preocupare majoră atât în spaţiul Euro-Atlantic, cât şi în ţările BRIC, spre exemplu. Sub impulsul realităţii, indus prin conceptul de reţea socială, în ultimii cinci ani plecând de la respectivul demers, în particular s-a cuplat problema cu fenomenul OSINT. Pe scurt s-a configurat o activitate de cercetare fundamentală ce conferă pe deplin domeniului intelligence/OSINT un statut academic puternic cuplat la cadrele gândirii militare. Asta dovedeşte existenţa unei şcoli ca organizare instituţionalizată a unui identificabil ,intelligence capital Aceasta este diferenţa majoră: ai nevoie de o continuitate a preocupărilor intelectuale în privinţa adaptării unei definiţii atât de importante, nu de o postulare, nici ele definitii recursive ori o invocare totemică ce conduce la atitudini vecine cu religiozitatea. Un alt aspect, deloc de neglijat, în încercarea de a elabora o concepţie proprie de intelligence este complexitatea fenomenului intelligence în cadrul serviciilor speciale, dar mai ales la nivelul unei naţiuni, fără statut de actor global, însă în faţa provocărilor globale, cum este şi naţiunea română. Nu va exista o abordare de succes pentru vreo entitate statală dacă nu se ajunge la esenţa fenomenului intelligence în cadrul acelei entităţi. Din consideraţiile precedente putem identifica mai multe componente necesare unei segmentări-a conceptului în discuţie şi fiecare dintre acestea necesită o analiză separată. Acestea corespund cu amprenta sa identitară (intelligence identitar), resorturile şi mecanismele ce reprezintă capitalul său (intelligence capitalizat), relaţia cu conceptele similare din alte state ca bază de compatibilitate necesară în alianţe (intelligence cooperativ/de coaliţie), etc. In fine, un astfel de demers completat prin influenţa teoriilor actuale asupra semnificaţiei dinamice ce a luat naştere din necesitatea fundamentării unei teorii a intelligence-ului impune natural ideea de intelligence academic. Prin urmare menirea unui astfel de context este de a oferi un cadru de tratare pentru următoarele constatări: • conceptul de intelligence nu există în dicţionarul limbii române şi nici în arsenalul de cunoaştere al serviciilor de informaţii din România; acesta a fost introdus de câţiva specialişti în urmă cu un deceniu în diverse lucrări şi articole, menţionând necesitatea introducerii acestuia în dicţionarul de specialitate domeniului serviciilor speciale; • nu a existat şi nu există nici un demers academic şi teoretic de amploare care să potenţeze domeniul intelligence din România; • după aproape două decenii naţiunea română nu are o strategie de intelligence naţională, care să sprijine eforturile de atingere a obiectivelor strategice ale unei ţări care încearcă să-şi găsească direcţia spre asigurarea bunăstării poporului român. • nu există nici un act normativ care să legifereze conceptele specifice domeniului serviciilor speciale într-o manieră funcţională şi unitară pentru întreaga comunitate de intelligence şi securitate naţională. În concluzie, undeva în societatea românească trebuie să se asume efortul de reconceptualizare asupra a ceea ce înţelege România prin intelligence în cadrul unei comunităţi Euro-Atlantice şi a modului în care acest fapt aduce valoare respectivei comunităţi. Acest aspect nu poate fi reglat de altcineva şi este absolut necesar cel puţin pentru procesul de integrare în care această ţară se află.


Bibliografie selectivă Agrell W., The Sherman Kent Center for Intelligence Analysis Occasional Papers, 2002,

2-6 Bimfort M.T., A Definition of Intelligence, 1958 Jones R. V., Enduring principles. Some Lessons in Intelligence, Symposium at CIA

Headquarters, 26 October 1993, https://www.cia.gov/library/center-for-the-study-ofintelligence/kent-csi/pdf/v38i5a05p.pdf

Kogut B., and Zander U., Knowledge of the Firm, Combinative Capabilities, and the Replication of Technology, Organization Science (3:3), 1992,

Mills C.W., The Sociological Imagination, 'The Promise', Cap 1, 1959 National Security Act, 1947, SEC. 3. [50 U.S.C. 401a] Nonaka I., Takeuchi H., The knowledge-creating company: how Japanese companies

create the dynamics of innovation, Oxford University Press, 1995 Russel A., From data to wisdom, “Journal of Applies Systems Analyses”, Volume 16,

1989, p3-9 Schreier F., Transforming Intelligence Services, 2010, p. 21-23 Sherman K., Strategic Intelligence for American Foreign Policy (Princeton, NJ: Princeton

University Press, 1949), p. vii. Warner M., Understanding our craft. Wanted: A definition of intelligence, din Studies in

Intelligence, vol. 46, No. 3, 2002 Warner M., Wanted: A Definition of "Intelligence" Understanding Our Craft la:

https://www.cia.gov/library/center-for-the-study-of-intelligence/kent-csi/vol46no3/html/v46i3a02p.htm

„Commission on the Roles and Capabilities of the United States Intelligence Community”, în pregătire pentru secolul 21: An Appraisal of US Intelligence (the „Brown-Aspin Report) ) (Washington DC:Government Printing Office 1995, p5).

Stress Test in Competitivness, realizat de Institutul pentru Managementul Dezvoltării (IMD) din Elveţia, adresa internet http://www.imd.ch/news/IMD-WCY-2009.cfm

http:// vww.oss.org


CAPM Model Used in Risk Analysis on the Capital Market


Academy of Economic Studies, Bucharest Abstract Stock exchanges continue to be very attractive for potential investors, due to the fact that the gain they can provide is an offer not to be ignored. However, financial agents and managers must be aware that risk is a constant presence in stock exchange investments. Key words: risk, stocks, investor, popularity, value, assets

1. Noţiuni introductive După sute de ani de existenţă în cele mai dezvoltate ţări, bursele de valori

sunt în continuare foarte des utilizate. Cauza este una singură: instrumentele care sunt tranzacţionate la bursă oferă un câştig mai bun decât multe alte instrumente ale pieţei financiare ( Dimson , Marsh şi Staunton, 2002), făcându-le foarte populare printre investitori. De obicei un manager în domeniul financiar trebuie să răspundă la doua întrebări:

- ce active ar trebui cumpărate pentru a aduce mai multă valoare decât preţul de cost? - cum să se finanţeze cumpărarea acestor active? ( Brealy, Myers and

Cea de-a doua întrebare este cea la care pieţele de capital intră în funcţiune, pentru a oferi un meniu de opţiuni pentru achiziţia activelor respective.

Investitorii se confruntă permanent cu deciziile de ajustare a veniturilor aşteptate în funcţie de riscul asumat. Oricum , evenimentele survenite pe perioada actualei crize financiare (ca şi acelor precedente) au demonstrat necesitatea unor măsuri adecvate de cuantificare a riscului. Lipsa unor asemenea măsuri poate duce uşor la faliment şi chiar la colapsul unui întreg sistem financiar. Edificatoare în acest sens sunt cuvintele rostite de Warren Buffet " riscul apare atunci nu ai cunoştinţe despre ceea ce faci".

Evaluarea riscului este vitală într-o piaţă a derivativelor de multe trilioane de dolari şi o insuficientă analiza a riscului poate conduce la preţuri deformate pentru derivative. În plus cuantificarea incorectă a riscului poate subestima în mod semnificativ alte genuri de risc cheie, dintre care patru sunt evidenţiate mai jos. Acestea sunt: riscul de credit (credit risc), riscul de lichiditate (liquidity risk), riscul de piaţă (market risk) şi riscului operaţional (operaţional risk). Managementul acestor riscuri, asigură existenţa şi bunăstarea unei organizaţii şi contribuie la succesul său, aşa cum vom arăta mai jos (Allen, 2006).

Riscul de credit este riscul ca un împrumut sau o linie de credit să nu fie rambursat, ceea ce a fost demonstrat în cazul creditelor sub-prime. Analiza de risc efectuate, dovedesc clar că turbulenţele de pe piaţa financiară provin, în parte, de la


utilizarea pe scară largă a valorilor mobiliare garantate cu active cum ar fi CDOs, CDSs şi derivativelor garantate cu credite ipotecare sub-prime, care au fost folosite pentru transferul riscului de credit. Instituţiile financiare au eşuat în diversificarea riscului asa cum se intenţiona prin aceste instrumente .

Referitor la riscul de lichiditate - o instituţie ar putea pierde din lichiditate datorită deteriorării credit rating-ului, diminuării bruşte a cash-flow-ului sau altor evenimente care o pot împiedica să intre în posesia unor credite de la clienţi sau de la bancă. O firmă este, de asemenea, expusă la risc de lichiditate în cazul în care pieţele de care depinde sunt supuse unor pierderi de lichiditate. Criza lichidităţii care a condus la actuala criză financiară este din cauza unor pierderi suferite datorită complexităţii valorilor mobiliare structurate, a reducerii solvabilităţii şi a creşterii cererii de active lichide fără provizionarea acestora.

Riscul de piaţă este riscul de pierdere a valorii unei investiţii din cauza fluctuaţiilor factorilor din piaţă. Deci, ce efect a avut lipsa unui control asupra riscurilor de piaţă? Răspunsul este natura complexă a CDOs şi a altor produse securizate care a făcut ca evaluarea acestora să fie complicată, investitorii şi creditorii mizând foarte mult pe credit rating. Controlul necorespunzător sau slab privind gestionarea riscurilor de piaţă a condus în mod inevitabil la continuarea procesului de investire în produse financiare complexe care au fost insuficient evaluate .

Comitetul Basel pentru supraveghere bancară defineşte acest risc "risc rezultat din procese interne inadecvate sau evenimente externe". În opinia analiştilor, eşecul în gestionarea riscului operaţional a jucat un rol important în crearea acestei crize In cazul în care instituţiile ar fi respectat procedurile şi sistemele în vigoare aceasta criza nu s-ar fi întâmplat sau cel puţin ar fi fost mult mai redusa ca amploare.

Încrederea în firmele de credit rating oferă un bun exemplu asupra modului în care riscul operaţionale s-a manifestat. În multe cazuri investitorii au utilizat clasificările produselor financiare complexe ca un inlocuitor mai degrabă decât de analiză a riscurilor de bază.

Criza financiară a subliniat importanţa care trebuie acordată modelelor de măsurare a riscului atât pentru companii cat şi pentru autorităţi de reglementare. Având în vedere aceste elemente ne-am propus să verificăm validitatea modelului CAPM ( Capital Asset Pricing Model) pentru piaţa de capital românească utilizând câştigurile lunare obţinute pentru un portofoliu format din 10 acţiuni de pe piaţa românească, înainte de explicarea detaliată a proiectului am trecut însă în revista modelele de evaluare şi măsurare a riscului pe parcursul timpului.

2. Evoluţia modelelor de măsurare a riscului O evoluţie a modelelor de măsurare a riscului poate fi redată utilizând modele pre-

Markowitz, teoria portofoliului creată de Markowitz inclusiv modelul CAPM, Value at Risk (VaR) şi modele bazate pe Teoria Măsurării Coerente a Riscului

Modelele pre-Markowitz au fost utilizate la început pentru măsurarea riscului, fiind de fapt o funcţie de cartografiere a distribuţiei pierderilor. Ar fi de notat că sunt, în domeniu academic, păreri care disting între risc şi incertitudine aşa cum au fost definite pentru prima dată de Knight. Astfel Knight defineşte riscul ca fiind o întâmplare cu probabilitate cunoscută (e.g. probabilitatea de a arunca 6 cu un zar) spre deosebire de incertitudine a cărei probabilitate este necunoscută. Un aspect important al măsurării riscului este diversificarea portofoliului. Diversificarea este conceptul prin care se poate reduce riscul total al unui portofoliu, fără să sacrifici câştigurile posibile aferente investiţiei


în mai mult decât un activ. Acest lucru este posibil deoarece nu toate riscurile afectează toate activele în acelaşi fel . Astfel investind în mai mult de un activ, investitorul este mai puţin expus riscului specific al acestuia. Ar fi de notat că exista şi riscuri care nu pot fi reduse prin diversificare, de exemplu creşterea ratei dobânzii care ar afecta vădit toţi actorii de pe piaţa financiară. Conceptual, putem clasifica riscul în: diversificabil şi nediversificabil (cunoscut ca "risc sistematic" sau"risc de piaţă"). Contrar multor păreri, măsurarea riscului şi diversificarea acestuia au fost investigate anterior lui Markowitz de către Bernoulli în 1738 care discuta faimosul paradox St. Petersburg conform căruia deciziile riscante pot fi evaluate pe baza utilităţii aşteptate. Rubinstein afirmă că Bernoulli recunoaşte diversificarea: astfel investiţia intr-un portofoliu de active reduce riscul fără a diminua câştigul.

Înaintea contribuţiilor substanţiale făcute de matematică în domeniul financiar, măsurarea riscului a fost o problemă de analiză a valorilor mobiliare. Prima jumătate a secolului XX a marcat copilăria analizei valorilor mobiliare. Benjamin Graham, considerat părintele analizei valorilor mobiliare propunea o marjă de siguranţă ca o măsura a riscului. Graham recomandă de asemeni diversificarea portofoliului pentru reducerea riscului. Metodologia de investiţie a lui Graham nu a fost urmată de cei care foloseau matematica financiară, pentru că se baza mai mult pe analiza valorilor mobiliare decât pe analiza matematică.

3. Teoria portofoliului creată de Markowitz inclusiv modelul CAPM Markowitz a fost primul care a formalizat riscul portofoliului, diversificarea şi selectarea

activelor într-un cadru consistent din punct de vedere matematic, folosind dispersia, câştigul aşteptat şi covarianţa. Dacă definim câştigul aşteptat ca fiind μp atunci:

(2) iar dispersia

(3) unde n este numărul de active din portofoliu i,j sunt activele i,j care aparţin intervalului {1,…,n} ωi este ponderea activului i 0 ≤ ω ≤ 1

σij este covarianţa activelor i şi j μi este câştigul aşteptat pentru activul i

Teoria portofoliului a lui Markowitz a fost prima care a explicat diversificarea portofoliului în funcţie de corelaţia (sau covarianţa) între active. Din ecuaţia 3 observam că σ2

p poate scădea în funcţie de σij fără să fie necesară şi reducerea μp. Teoria portofoliului introduce de asemeni ideea optimizării selecţiei portofoliului prin introducerea frontierei eficiente.

Acesta poate fi găsită micşorând riscul (σ2p) prin ajustarea ωi sub constrângerea ca

μp să fie fixă, astfel aceste portofolii asigurând cel mai bun câştig pentru un risc minimal.


Cei mai mulţi manageri de portofoliu apelează la acest cadru pentru a optimiza selecţia portofoliului.

Bazat pe teoria portofoliului, Sharpe a inventat indicele Sharpe S:

(4) unde Rf este câştigul aşteptat pentru un activ fără risc. Indicele lui Sharpe poate fi interpretat ca fiind câştigul obţinut peste rata activului fără risc pe unitate de risc, atunci când este măsurat prin teoria portofoliului a lui Markowitz. Indicele Sharpe asigură măsurarea riscului determinând calitatea câştigului portofoliului pentru un anumit nivel de risc.

Capital Asset Pricing Model (CAPM) este utilizat în studiul portofoliului, devenind nefezabil în era computerelor întrucât solicită calcularea covarianţei pentru toate activele unde n > 100. Acest lucru a motivat introducerea unei noi tehnici de către Sharpe numită CAPM care avea la bază modelul de risc al teoriei portofoliului:

(5)

(6) unde: Rf este câştigul pentru activul fără risc μm este câştigul aşteptat al pieţei βi este coeficientul beta pentru activul i im este covarianta activului i cu piaţa m este deviaţia standard a pieţei

Coeficientul βi măsoară senzitivitatea câştigului activului i la piaţă: un coeficient βi, ridicat implica creşterea câştigului activului i odată cu piaţa. În modelul CAPM termenul (μm - Rf)este prima de risc a pieţei, care este câştigul obţinut peste rata câştigului activului fără risc pentru o investiţie intr-un activ riscant.

Teoria CAPM postulează că toţi investitorii cu grade diferite de aversiune faţă de risc, deţin toţi acelaşi portofoliu. Acest portofoliu este o combinaţie de active riscante şi mai puţin riscante, ponderate cu capitalul de piaţă al activelor (număr de acţiuni x preţul acţiunii). Astfel CAPM sugerează investitorilor să folosească indici de urmărire a fondurilor care au fost pentru prima dată folosiţi de managerii de investiţii pentru a măsura performanţa portofoliului în comparaţie cu performanta indexului.

Index Portofoliu de referinţă

S&P 500 Fonduri de capital mari

S&P 400 Fonduri de capital de mărime medie Russel 2000 Fonduri de capital reduse Nasdaq composite Fonduri de capital în sectorul tehnologiei

Variaţiunile modelului CAPM includ şi modelul Jensen. Jensen cuantifică câştigul portofoliului peste cel previzionat de CAPM cu α:

(7)


unde βp este indicele beta al portofoliului. Termenul α poate fi interpretat ca o măsură a abilităţii managerului de investiţii de a fi mai bun decât piaţa. Bibliografie selectivă Christoffersen P. (2003) – Elements of Financial Risk Management, Academic Press; Damodaran A. (2010) – Risk Management – A Corporate Governance Manual, Stern

School of Business; Bank for International Settlements (2010) – BIS Paper No. 54, The global crisis and

financial intermediation in emerging market economies; ESMA (2009) - CESR’s Guidelines on Risk Measurment and the Calculation of Global

Exposure and Counterparty Risk for UCITS ESMA (2010) - CESR’s template for the Key Investor Information document; ESMA (2010) - CESR’s guidelines on the methodology for the calculation of the synthetic

risk and reward indicator in the Key Investor Information Document;


Methods to Fund Technical Reserves in General Insurances

Professor Dan ARMEANU PhD

[email protected] Academy of Economic Studies, Bucharest

Ana-Maria BURCĂ, PhD Student [email protected]

Academy of Economic Studies, Bucharest Sorin CIOACA, PhD Student


Abstract

Currently, great emphasis is placed on the necessity to maintain financial stability of insurance companies. Nobody knows exactly when and if an ensured risk will occur, or what is the exact measure of compensations the insurer must pay. However, these unknown variables can be evaluated with the help of actuarials methods of founding technical reserves that allow insurance companies to make sure they hold financial reserves that are adequate to assumed responsibilities.

In order to honor at any time the engagements resulted from insurance contracts, insurance companies are compelled to form and maintain certain technical reserves, the compensation reserve representing the greatest element of liabilities in their balance sheet. Subsequently, these technical reserves hold a major role in ensuring financial stability for insurance companies, their correct estimation being absolutely necessary. Also, the option of founding technical reserves has a vital importance for insurance companies, because funds related to them are invested, and the gains thus achieved represent a great source of income.

In the case of general insurances, the compensation reserve is estimated on the basis of actuarial techniques, the most known of these being the Chain-Ladder method and the Bornhuetter-Ferguson method.

The Bornhuetter-Ferguson method proved to be useful for certain general insurance classes. Especially, when data are highly unstable, a method such as the Chain-Ladder technique can lead to unsatisfactory results.

Key words: general insurances, compensation reserve, Chain-Ladder, Bornhuetter-Ferguson

JEL Classification: G22

În sens larg, segmentul asigurărilor generale constă în colectarea primelor de

asigurare şi plata despăgubirilor, iar profitul reprezintă diferenţa dintre aceste două elemente. Astfel, în vederea determinării profitului realizat de companie într-o anumită perioadă, este necesar să se stabilească mai întâi primele de asigurare şi despăgubirile. De obicei, în cazul primelor de asigurare nu există dificultăţi prea mari, dar în ceea ce priveşte


despăgubirile există anumite impedimente. Motivul care stă la baza acestor impedimente este faptul că despăgubirile totale finale plătite pentru o anumită poliţă de asigurare pot fi necunoscute o anumită perioadă de timp de la expirarea termenului de acoperire al poliţei respective. Întârzierile vor avea loc între apariţia şi raportarea unei daune, precum şi între raportarea daunei şi plata despăgubirii.

Estimarea plăţilor despăgubirilor viitoare pentru poliţele deja subscrise reprezintă activitatea de fundamentare a rezervelor şi se realizează utilizând o varietate de tehnici, în funcţie de natura riscului[1].

În vederea onorării în orice moment a angajamentelor ce rezultă din contractele de asigurare, societăţile de asigurare sunt obligate să constituie şi să menţină anumite rezerve tehnice. Drept urmare, aceste rezerve tehnice deţin un rol major în asigurarea stabilităţii financiare în cadrul societăţilor de asigurare, fiind cu desăvârşire necesară estimarea cât mai corectă a acestora. De asemenea, operaţiunea de fundamentare a rezervelor tehnice deţine o importanţă vitală pentru companiile de asigurări, întrucât fondurile aferente acestora sunt investite, iar câştigurile obţinute reprezintă o importantă sursă de venit.

Calculul rezervelor tehnice se realizează prin metode actuariale, iar supraevaluarea sau subevaluarea acestora denaturează activitatea asigurătorilor. Astfel, supraevaluarea rezervelor conduce la reducerea marjei de solvabilitate şi imposibilitatea societăţii de a face faţă angajamentelor la un moment dat, iar subevaluarea influenţează profitul şi impozitele plătite care pot fi mai mari[2].

Rezerva de daune reprezintă cel mai mare element de pasiv din bilanţul companiilor de asigurări, subevaluarea sa conducând la reducerea angajamentelor şi la creşterea venitului net al asigurătorului[4].

În vederea estimării rezervei de daune se pot utiliza două metode distincte, şi anume estimarea individuală a obligaţiilor pentru fiecare daună nelichidată şi metodele statistice pentru estimarea valorii totale a plăţilor care se vor efectua pentru întreg portofoliul de daune nelichidate. Metodele statistice presupun că în trecut a existat o evoluţie stabilă a daunelor şi că această stabilitate va continua şi în viitor[6].

În cazul asigurărilor generale, rezerva de daune este estimată pe baza tehnicilor actuariale precum metoda Chain-Ladder (Harnek, 1966), metoda Bornhuetter Ferguson (Bornhuetter şi Ferguson, 1972) şi metoda lui Taylor de separare (Taylor, 1977) [5].

Cea mai cunoscută şi utilizată metodă este reprezentată de modelul Chain-Ladder.Principiul metodei constă în faptul că informaţia disponibilă despre despăgubirile achitate în trecut pentru asemenea daune este vizualizată într-un tabel numit triunghi de evoluţie – run off, în care linia reprezintă anul de origine (de accident al daunei), iar coloana este anul de evoluţie, de dezvoltare sau de întârziere. Metoda Chain-Ladder utilizează datele într-o matrice bidimensională ce reprezintă apariţia şi evoluţia despăgubirilor. Partea din stânga sus a matricei cuprinde valorile cunoscute (din trecut) care sunt utilizate pentru a estima valorile ce vor apărea în viitor. Metoda Chain-Ladder se bazează pe ipoteza că există un model de evoluţie pentru factori. Această metodă se bazează complet pe pierderile cumulate observabile ale triunghiului de evoluţie şi nu implică deloc estimatori în prealabil. Drept estimatori ai factorilor de evoluţie sunt utilizaţi factorii chain-ladder.

Metoda Chain-Ladder de bază prezentată nu face nicio ipoteză explicită asupra inflaţiei daunelor. Trăsătura distinctivă a metodei Chain-Ladder modificată pentru inflaţie constă în faptul că un indice de inflaţie se aplică daunelor anterioare pentru a le face comparabile, în termeni monetari, cu daunele din ultimul an, iar daunelor estimate li se


aplică un indice prognozat pentru inflaţia viitoare. Drept urmare, cele două metode sunt similare, cu excepţia faptului că, în cazul metodei Chain-Ladder modificată pentru inflaţie sunt realizate mai multe calcule, fiind necesare informaţii despre rata inflaţiei din anii anteriori[1].

În continuare vom prezenta etapele care trebuie parcurse pentru determinarea rezervei pentru daune apărute, dar neraportate (IBNR) pentru un anumit tip de asigurare generală prin metoda Chain-Ladder de bază, printr-un exemplu practic.

În prima etapă se determină daunele în fiecare an de origine, datele cumulate fiind prezentate tot într-un tabel de dezvoltare:

Tabel 1. Evoluţia daunelor cumulate An de origine

Anul de dezvoltare 0 1 2 3 4 5

2006 9.980.915 10.692.371

10.853.963

10.927.614

10.945.165

10.959.080

2007 11.519.493 12.448.835

12.770.332

12.850.996

12.924.811

C 5,07

2008 15.097.353 17.048.003

18.081.508

18.297.756

C 4,08 C 5,08

2009 32.623.757 38.376.430

39.539.885

C 3,09 C 4,09 C 5,09

2010 54.203.767 63.375.018

C 2,10 C 3,10 C 4,10 C 5,10

2011 47.645.980 C 1,11 C 2,11 C 3,11 C 4,11 C 5,11

Sursa: calcule proprii

Etapa a doua implică determinarea factorilor de dezvoltare prin împărţirea sumelor

cumulate pe fiecare coloană la cele din coloana precedentă fără ultimul termen:

r 1,0

542037673262375715097353115194939980915

63375018383764301704800312448835106923711.

150

r38376430170480031244883510692371

395398851808150812770332108539632,1

= 1.034

r180815081277033210853963

1829775612850996109276143,2

= 1.009

r1285099610927614

12924811109451654,3

= 1.004

r10945165

109590805,4 = 1.001

În cadrul etapei a treia, folosind factorii de dezvoltare, se estimează daunele nelichidate cumulate pentru fiecare an de origine prin înmulţirea ultimei celule din fiecare an cu factorii de dezvoltare aferenţi pentru fiecare celulă necompletată:


C 1,11 = 47645980 * r 1,0 = 54.792.877

C 2,11 = 47645980 * r 1,0 *r 2,1 = 56.655.835

C 3,11 = 47645980 * r 1,0 *r 2,1 *r 3,2 = 57.165.738

C 4,11 = 47645980 * r 1,0 *r 2,1 *r 3,2 *r 4,3 = 57.394.401

C 5,11 = 47645980 * r 1,0 *r 2,1 *r 3,2 *r 4,3 *r 5,4 = 57.451.795

C 2,10 = 63375018 *r 2,1 = 65.529.769

C 3,10 = 63375018 *r 2,1 *r 3,2 = 66.119.537

C 4,10 = 63375018 *r 2,1 *r 3,2 *r 4,3 = 66.384.015

C 5,10 = 63375018 *r 2,1 *r 3,2 *r 4,3 *r 5,4 = 66.450.399

C 3,09 = 39539885 *r 3,2 = 39.895.744

C 4,09 = 39539885 *r 3,2 *r 4,3 = 40.055.327

C 5,09 = 39539885 * r 3,2 *r 4,3 *r 5,4 = 40.095.382

C 4,08 = 18297756 *r 4,3 = 18.370.947

C 5,08 = 18297756 *r 4,3 *r 5,4 = 18.389.318

C 5,07 = 12924811 * r 5,4 = 12.937.736

Următoarea etapă constă în completarea triunghiului run-off al daunelor cumulate cu valorile obţinute în etapa precedentă:

Tabel 2. Evoluţia completă a daunelor cumulate An de origine


2006 9.980.915 10.692.371

10.853.963

10.927.614

10.945.165

10.959.080

2007 11.519.493 12.448.835

12.770.332

12.850.996

12.924.811

12.937.736

2008 15.097.353 17.048.003

18.081.508

18.297.756

18.370.947 18.389.318

2009 32.623.757 38.376.430

39.539.885

39.895.744 40.055.327 40.095.382

2010 54.203.767 63.375.018

65.529.769 66.119.537 66.384.015 66.450.399

2011 47.645.980 54.792.877 56.655.835 57.165.738 57.394.401 57.451.795

Sursa: calcule proprii


Rezerva pentru daune apărute, dar neraportate care trebuie constituită şi menţinută la 31.12.2011se calculează ca suma diferenţelor între daunele cumulate la sfârşitul ultimului an de dezvoltare şi ultima celulă cunoscută în triunghiul run-off pentru acel an de origine: IBNR = (57451795 – 47645980) + (66450399 – 63375018) + (40095382 – 39539885) + (18389318 – 18297756) + (12937736 – 12924811) = 13.541.180

În ceea ce priveşte cea de-a doua metodă abordată, aceasta este denumită după doi actuari americani şi a fost prezentată iniţial în anul 1972 în Bornhuetter&Ferguson, nefiind formulată într-un mod probabilistic. Literatura clasică actuarială explică adesea metoda Bornhuetter-Ferguson drept un algoritm simplu de calcul utilizat pentru estimarea rezervei de daune, deşi există o serie de modele stocastice care fundamentează această metodă. În afara de simplitatea sa, această metodă este foarte răspândită, deoarece este destul de robustă împotriva valorilor aberante din observaţii şi permite încorporarea a priori a cunoştinţelor experţilor, calculelor de prime sau planurilor strategice de afaceri. Mai mult, în contrast cu metoda Chain-Ladder, metoda Bornhuetter-Ferguson s-a dovedit a fi o metodă foarte robustă, în special în ceea ce priveşte instabilitatea proporţiei despăgubirilor finale plătite în anii timpurii de dezvoltare.

În cazul metodei Bornhuetter-Ferguson, ideea de bază o reprezintă faptul că există date din exterior în ceea ce priveşte daunele finale, date care nu sunt cuprinse în triunghiul run-off. În metodologia statisticii, modul în care aceste informaţii externe se încorporează constă în utilizarea metodelor Bayesiene[3]. Metoda Bornhuetter-Ferguson s-a dovedit a fi utilă pentru anumite clase de asigurări generale. În special, când datele sunt foarte instabile, o metodă precum tehnica Chain-Ladder poate oferi rezultate nesatisfăcătoare. Pentru a stabiliza rezultatele, metoda Bornhuetter-Ferguson utilizează o estimare externă iniţială a despăgubirilor finale. Aceasta este apoi utilizată împreună cu factorii de dezvoltare ai tehnicii Chain-Ladder sau altceva similar pentru a estima despăgubirile neachitate.

În continuare vom prezenta determinarea rezervei pentru daune apărute, dar neraportate (IBNR) prin metoda Bornhuetter-Fergusonpentru un anumit tip de asigurare generală, printr-un exemplu practic. Daunele plătite cumulate în perioada 2006-2011 şi factorii de dezvoltare Chain-Ladder sunt cuprinşi în tabelul de dezvoltare următor:

Tabel 3. Evoluţia daunelor cumulate şi factorii chain-ladder An de origine


2006 9.980.915 10.692.371

10.853.963

10.927.614

10.945.165

10.959.080

2007 11.519.493 12.448.835

12.770.332

12.850.996

12.924.811

C 5,07

2008 15.097.353 17.048.003

18.081.508

18.297.756

C 4,08 C 5,08

2009 32.623.757 38.376.430

39.539.885

C 3,09 C 4,09 C 5,09

2010 54.203.767 63.375.018

C 2,10 C 3,10 C 4,10 C 5,10

2011 47.645.980 C 1,11 C 2,11 C 3,11 C 4,11 C 5,11

Fact.dez. 1.150 1.034 1.009 1.004 1.001


Sursa: calcule proprii Factorii extremi, factorii de întârziere şi primele cuvenite sunt evidenţiate în

tabelul următor: Tabel 4. Factorii extremi, factorii de întârziere şi primele cuvenite

An Factori extremi Factori întârziere Prime cuvenite 2006 1.000000 1.000000 17.908.249 2007 1.001271 0.998730 18.267.920 2008 1.005119 0.994907 32.688.956 2009 1.014049 0.986145 56.399.496 2010 1.048641 0.953615 98.974.916 2011 1.205950 0.829222 85.809.572

Sursa: calcule proprii Unde factorul extrem pentru primul an este întotdeauna 1, iar pentru anii

următorii:

2007: Factor extrem 2006 * 5,4r





Factorii de întârziere se determină ca raport între 1 şi factorul extrem aferent anului respectiv:

2006: 1/Factor extrem 2006 2007: 1/Factor extrem 2007 2008: 1/Factor extrem 2008 2009: 1/Factor extrem 2009 2010: 1/Factor extrem 2010 2011: 1/Factor extrem 2011 Rezerva pentru daune apărute, dar neraportate (IBNR) se determină prin metoda

Bornhuetter-Ferguson astfel: prima cuvenită pentru anul respectiv * (1 – factorul de întârziere aferent anului respectiv).

Tabel 5. Evoluţia IBNR An Factori întârziere Prime cuvenite IBNR B-F

2006 1.000000 17.908.249 0 2007 0.998730 18.267.920 23.195 2008 0.994907 32.688.956 166.469 2009 0.986145 56.399.496 781.391 2010 0.953615 98.974.916 4.590.906 2011 0.829222 85.809.572 14.654.420

Total 20.216.381 Sursa: calcule proprii


În urma aplicării celor două metode de fundamentare a rezervelor tehnice în asigurările generale – Chain-Ladder şi Bornhuetter- Ferguson, se observă că rezerva pentru daune apărute, dar neraportate înregistrează o valoare mai mare în cazul aplicării celei de-a doua metode. Rezultatele studiului sunt influenţate de acurateţea bazei de date, de experienţa actuarului în manevrarea bazelor de date, de orizontul de timp ales. Până în anul 2008, legea impunea utilizarea unei metode statistice pentru calculul IBNR în cazul RCA, fără să specifice o anumită metodă. Cea mai mare parte a societăţilor calcula IBNR prin aplicarea unei cote proporţionale asupra volumului primelor brute subscrise sau asupra volumului rezervelor de daune. Cota respectivă se fundamenta în funcţie de interesul managementului, şi nu al acţionarilor, influenţând astfel rezultatele exerciţiului. În anul 2008, CSA a emis un ordin prin care impunea o cerinţă minimă şi anume calcularea IBNR prin metoda Chain-Ladder pe o dezvoltare trimestrială a ultimilor trei ani. Acest ordin permite calcularea IBNR prin orice altă metodă statistică al cărei rezultat este mai mare sau egal cu cel obţinut prin metoda Chain-Ladder.

În cazul studiului nostru, în funcţie de obiectivul managementului şi aversiunea faţă de risc, societatea decide aplicarea uneia dintre cele două metode abordate.


Anghelache Constantin, Oleg Verejan, Ion Pârţachi – Analiza actuarială în asigurări, Ed. Economică, 2006, pg. 184-185, ISBN 973-709-206-6

Armeanu Daniel – Risc şi incertitudine în asigurări, Seria Business, Editura CISON, Bucureşti, 2005, pg. 163, ISBN 973-8301-12-2

England P.D., Verrall R.J., Wuthrich M.V. - Bayesian Overdispersed Poisson Model and the Bornhuetter-Ferguson Claims Reserving Method, to appear in Annals of Actuarial Science, pp. 1-26, 2011, E-ISSN 1748-5002

Grace MF, Laverty JT - Property-Liability Insurer Reserve Error: Manipulation, Mistake, or Motive, 2010, Available at SSRN: http://ssrn.com/abstract=964635

Panning,W. H. - Measuring Loss Reserve Uncertainty, Casualty Actuarial Society Forum, Fall 2006, pp. 237

Pârţachi Ion, Oleg Verejan, Marcel Bradu, Victoria Verejan – The role of the unexpired risk reserves and outstanding loss reserves in general insurance business, Economia Seria Management, Vol.12, nr 2, 2009, pg 62-63, ISSN 1454-0320

Teugels L. Jozef, Bjorn Sundt - Encyclopedia of Actuarial Science, Volume 3, Wiley and Sons, England 2004, pg. 1439, ISBN 978-0-470-84676-6


School in Contemporary Society

Assistant Zoica NICOLA

Lecturer Andrei BUIGA PhD Assistant Cristian GHENA, PhD Student


Abstract Considered to be a key factor in the development of society, school provides

qualified work force for all activity sectors, favors the progress, by stimulating intellectual curiosity, the capacity to adapt, the creativity and innovation of the individual, education is one of the most powerful instruments at hand to model the future. The solution for all serious and chronical problems faced by contemporary society is sought for in education and school.

Key words: contemporary school, society, progress, education.

Învăţământul modern se conduce după o filosofie a educaţiei care promovează o

nouă concepţie despre formarea elevului, despre idealul social-uman, astfel încât activitatea şcolară vine în întâmpinarea trebuinţelor dezvoltării individuale şi sociale. În spiritul acestei filosofii se promovează gândirea creatoare, iniţiativa si cooperarea, capacitatea de decizie, aptitudinile şi talentul, personalitatea elevului, aşadar un învățământ care cultivă dinamismul şi diponibilitatea pentru înnoire, aptitudinea pentru schimbare, capacitatea de invenţie şi inovaţie. Vocaţia învăţământului modern este de a forma oameni capabili de a opera cu informaţii, de a face din informaţiile existente în memorie un instrument de căutare, cercetare şi descoperire de noi adevăruri.

Educaţia este percepută în prezent ca o funcţie vitală a societăţii contemporane deoarece prin aceasta, societatea îşi perpetuează existenţa, transmiţând din generaţie în generaţie tot ceea ce umanitatea a învăţat despre ea însăşi şi despre realitate. De la şcoala contemporană, societatea aşteaptă astăzi totul: să transmită tinerilor o cunoaştere acumulată de-a lungul secolelor, să-i ajute să se adapteze la o realitate în continuă transformare, să-i pregatească pentru un viitor imprevizibil. Considerată un factor-cheie în dezvoltarea societăţii - ea asigură forţa de muncă calificată pentru toate sectoarele de activitate, favorizează progresul, stimulând curiozitatea intelectuală, capacitatea de adaptare, creativitatea şi inovaţia individului, educaţia constituie unul dintre cele mai puternice instrumente de care dispunem pentru a modela viitorul. Soluţia tuturor problemelor grave şi cronice cu care se confruntă societatea contemporană este căutată în educaţie şi şcoală.

Urmărind ca scop fundamental pregătirea tinerilor pentru integrarea în societate pe de o parte, si dezvoltarea maximă a potenţialului lor, pe de altă parte, şcoala trebuie să-i ajute pe tineri să se cunoască şi să se accepte, să-şi proiecteze idealuri şi să le interiorizeze în identitatea lor, să-i ajute să constientizeze şi să-şi asume responsabilitatea pentru a se implica în dezvoltarea societăţii.

Educaţia şi şcoala contemporană suportă presiuni tot mai mari din partea celorlalte subsisteme ale societăţii.


Aceste presiuni vin dinspre toate sectoarele de activitate, cărora şcoala le livrează forţa de muncă, dar vin şi din partea elevilor şi părinţilor; aceştia aşteaptă de la şcoală garanţia succesului social, ceea ce înseamnă concomitent prosperitate materială, dezinvoltură în relaţiile sociale, contribuţia activă la construirea societăţii.

Toate presiunile exercitate asupra sistemului educativ contribuie la modificarea rolului şcolii: dintr-o instituţie autonomă, relativ izolată, specializată exclusiv în transmiterea ştiinţei de carte, şcoala a devenit interfaţa în relaţia individ-societate, spaţiul social specific în care se manifestă disfuncţiile şi tensiunile societăţii şi, prin aceasta, prevenţia şi terapia acestora.

Şcoala este prima instituţie care îi confruntă pe elevi cu exigenţele integrării în societate şi toate cercetările demostrează că modul în care se adaptează un copil la şcoală reprezintă principalul indicator predictiv cu privire la calitatea conduitei sale socioprofesionale ca adult. Toate marile teorii sociologice subliniază importanţa calităţii experienţelor şcolare în integrarea socială a indivizilor, ceea ce argumentează interpretarea; şcoala şi problemele sociale reprezintă cele două feţe ale aceleiaşi monede.

Şcoala formează elevi care se integrează activ, cu succes în viaţa socială. Prin diversificarea ofertei şcolii, elevii îşi vor dezvolta deprinderile, priceperile, talentele oferind comunităţii tineri cu o buna pregătire pentru viaţă. Şcoala trebuie să ofere un cadru coerent şi flexibil, adecvat şi transparent pentru toti elevii şi angajaţii şcolii. Şcoala oferă condiţii reale pentru un învăţământ de calitate şi rămâne deschisă pentru toti cei ce au nevoie de educaţie, colaborării cu familia şi comunitatea locală, pentru integrarea ulterioară a elevilor şi asigurarea nevoilor educaţionale ale comunităţii.

Şcoala formează talente din rândul elevilor, dar şi tinerilor din sat, în vederea dezvoltării relaţiilor comunitare şi promovarea tradiţiilor locale. Trebuie să constientizeze necesitatea schimbării spre nou, atât în stilul de predare dar cât şi de conducere.

Şcoala contemporană trebuie să constituie cadrul democratic, în care diverse puncte de vedere pot fi exprimate liber si deschis.

Evoluţiile demografice, schimbările economice, schimbările social-politice, mutaţiile culturale şi progresele ştiinţifice, sunt câţiva dintre factorii care influenţează cursul educaţiei. Educaţia are menirea de a găsi mijloacele pentru depăşirea unor obstacole cum ar fi: tensiunea dintre global şi local, dintre universal şi individual, tensiunea dintre tradiţie şi modernism, tensiunea dintre expansiunea cunoaşterii şi capacitatea de asimilare a fiinţei umane. Depăşirea acestor obstacole poate conduce la o societate a educaţiei fondată pe achiziţia şi folosirea cunoaşterii.

Educaţia este o funcţie vitală a societăţii; prin educaţia din scoală, societatea îşi asigură continuitatea existenţei (şcoala, prin educaţie transformă factorul psihic în factor social).

Educaţia din şcoală este un factor cheie în dezvoltarea societăţii; asigură forţa de muncă şi astfel modelează viitorul. Ea este soluţia problemelor esenţiale cu care se confruntă societatea.

Scopul şcolii este pregătirea tinerilor pentru integrare în societate şi dezvoltarea maximă a potenţialului fiecăruia.

Şcoala oferă condiţii reale pentru un învăţământ de calitate şi este deschisă tuturor celor care au nevoie de educaţie, formeaza talente, promovează relaţii comunitare şi tradiţii locale.

Şcoala conştientizează necesitatea schimbării şi deschiderii spre nou.


România se confruntă pe de o parte cu niveluri scăzute de participare la educaţie, la toate nivelurile, în special în zonele rurale, iar pe de altă parte cu incapacitatea structurilor de educaţie şi de angajare de a se adapta rapid la nevoile în schimbare ale pieţei muncii, de aceea iniţiativele pentru o reformă profundă în domeniul educaţiei au fost și sunt binevenite.

Reforma structurii învăţământului superior din România, care se desfaşoară în prezent, vizează creşterea mobilitatii studenţilor, creşterea şanselor lor pe piaţa muncii, reducerea numărului de specializari universitare şi creşterea participării la programele de masterat şi doctorale.

Pachetul legislativ adoptat în domeniul educaţiei aduce universităţile româneşti mai aproape de Spaţiul European al Învăţământului Superior.

Reforma în învăţământul superior românesc se concentrează, în special, pe transpunerea în practică a obiectivelor formulate în Declaraţia de la Bologna, privind Spaţiul European al Invăţământului Superior, precum şi pe aplicarea Convenţiei de la Lisabona (propusă în comun de către UNESCO şi Consiliul Europei în 2000), privind recunoaşterea europeană a calificărilor.

Datele de intrare din sistemul de învăţământ superior se completează cu date de ieşire: succesul absolvenţilor pe piaţa muncii care este un deziderat ce ţine de dimensiunea socială a Procesului Bologna 2007-2013.

Prin transpunerea Declaraţiei de la Bologna, sistemul de învăţământ superior din România trece prin transformări majore, începând din anul universitar 2005-2006. Aceste schimbări sunt legiferate prin Legea nr.288/2004 privind organizarea studiilor universitare şi în Hotărârea de Guvern nr.88/2005 privind organizarea studiilor universitare de licenţă. Construcţia europeană în ansamblu şi dezvoltarea Spaţiului European al Cunoaşterii presupun mobilitate, recunoaşterea calificărilor, acces pe piaţa muncii, fără a se limita diversitatea culturală şi educaţională existentă.

Noul Curriculum academic a pregătit armonizarea planurilor de învăţământ, cu cele trei cicluri academice, pe care învăţământul superior românesc le-a implementat începând cu anul universitar 2005-2006. S-a renunţat la planurile de învăţământ excesiv de încărcate, oferindu-se studentului mai mult timp pentru studiul individual şi formarea vocaţională.

Obiectivele propuse, în mare parte s-au şi realizat sau se află în ultimile faze de realizare în conformitate cu obiectivele generale conţinute în Declaraţia de la Bologna, sunt:

Organizarea de cursuri comune universitare şi postuniversitare – în cadrul unui sistem universitar internaţionalizat – în scopul unei posibile recunoaşteri mutuale a diplomelor de către universităţile europene;

Adoptarea sistemului european de credite, numărul de credite transferabile recomandat fiind acela de 180, însemnând 60 de credite pe an;

Restructurarea sistemului de învăţământ şi trecerea la trei cicluri de studii universitare: 3-4 ani de studii universitare (180-240 de credite), 2 ani de studii de masterat (90-120 de credite pe o perioadă de un an şi jumatate-doi ani) şi 3 ani de studii de doctorat;

Promovarea mobilităţii cadrelor didactice şi a studentilor în spaţiul european, precum şi întărirea schimbului universitar de experienţă în domeniul cercetării şi educaţiei în spaţiile multilingve şi multiculturale;


Extinderea colaborării cu universităţi din spaţiul european, prin conferinţe, seminare şi cursuri de vară;

Asigurarea calităţii, dinamicii şi eficienţei învăţământului universitar. Sistemul European de Credite Transferabile oferă şansa mobilitaţii interne și europene,

iar noile forme de evaluare motivează studentul pentru o pregătire ritmică. Acest sistem are un rol important în evidenţa rezultatelor profesionale ale studenţilor, ca şi în recunoaşterea studiilor efectuate în alte instituţii de învăţământ superior din ţară sau din străinatate. Sistemul asigură transferabilitatea creditelor de studii între facultăţile aceleiași instituții în învăţământul superior şi între universităţi, facilitează mobilitatea studenţilor între universităţile româneşti şi între acestea şi cele europene.

In perioada 2007 – 2013, sistemul educaţional românesc beneficiază de investiţii din fonduri structurale, direct sau indirect, programe de finanțare.

O foarte mare importanţă o are programul de mobilitate Lifelong learning 2007-2013, care conduce la sporirea şanselor absolvenţilor, de inserţie în societate; dimensiunea socială a scolii. Şcoala este una din instituţiile centrale ale comunităţii, însă nu poate funcţiona şi nu se poate dezvolta fără a ţine cont de specificul comunităţii în care funcţionează. Obiectivul major al școlii este să ofere un context adecvat pentru învățare și dezvoltare, în care toți copiii să se pregatească să înteleagă lumea în care trăiesc și în care vor deveni activi în viitor. În acest context, se impune necesitatea cercetării şcolii în societatea contemporană.

Obiectivele generale ale cercetării sunt: Evaluarea influenţei sistemului Bologna asupra evoluţiei învăţământului

românesc prin: Îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei sistemelor europene de educaţie şi

formare; Îmbunătăţirea accesului la educaţie şi formare; Deschiderea sistemelor de educaţie şi formare către lumea întreagă;

Evoluţia şcolii şi contextul social în care funcţionează; Relaţia şcoală-familie; Rolul social-educativ al autorităţilor locale în managementul şcolii; Importanţa parteneriatului şcoală – unităţi sanitare; Rolul bisericii ca institutie comunitară; Evoluţia cadrului legislativ asupra sistemului de învăţamânt; Influețta mediului politic asupra sistemului educațional; Analiza parteneriatului dintre şcoală şi organizaţiile neguvernamentale prin

prisma axei public- privat; Metodologia de cercetare abordată presupune în primă instanţă realizarea

documentării şi fundamentării ştiinţifice, o analiză a principalelor aspecte implicate, punerea la punct a metodologiei şi apoi testarea acesteia. Metodele de cercetare propuse includ:

Ancheta pe bază de chestionar; Observatia; Monografia; Studiul de caz; Interviu structurat; Consultarea literaturii de specialitate, internă şi internaţională.


Metodologia propusă trebuie să ţină cont de particularităţile şi caracteristicile cercetării sistemului de învăţământ românesc, de nevoia instituţiilor interesate de acest aspect de a dispune de date în cantitatea şi, mai ales, calitatea corespunzătoare. Tema propusă spre a fi cercetată caută să aducă plusuri realizărilor înregistrate până acum în domeniul abordării teoretice şi practice a şcolii în cadrul societăţii contemporane.

Contribuţiile potenţiale pe care această cecetare caută să le aducă: Contribuţii la stabilirea unei metodologii de studiere a implicaţiilor şcolii

româneşti asupra activităţilor din societatea contemporană, o metodologie fundamentată adecvat ţinând cont de particularităţile elementelor implicate.

Contribuţii pentru dezvoltarea literaturii în domeniu prin elaborarea şi publicarea de studii care să ofere o bază teoretică în domeniu, insuficientă în prezent.

Contribuţii la dezvoltarea domeniului ştiinţelor educaţiei, atât sub aspect teoretic cât şi practic, tema reunind sub titlul său elemente esenţiale specifice acestor domenii.

Aducerea de contribuţii prin oferirea de elemente care să asigure îmbunătăţirea sistemului de învăţământ românesc pentru a aduce un plus de valoare în societatea contemporană.

Încă de la Revoluţia română din 1989, sistemul de învăţământ românesc a fost într-un continuu proces de reorganizare care a fost atât lăudat cât şi criticat. Schimbările survenite la nivelul acestui domeniu sunt deosebit de semnificative mai ales în ultima perioadă de timp odată cu adoptarea noii legi a învăţământului. Din această cauză, sistemul de învăţământ românesc şi implicaţiile sale asupra activităţilor din societatea contemporană se află în permanentă actualitate necesitând un studiu continuu a tuturor elementelor ce alcătuiesc acest sistem şi care se impun asupra acestuia.


Bunescu, Gheorghe - Democratizarea educaţiei şi educaţia părinţilor, http://www.1educat.ro/resurse/ise/educatia_parintilor.html

Cerghit, Sisteme de instruire alternative si complementare, Ed.Polirom, 2009 Diaconu Mihai, Sociologia educaţiei, Editura ASE, Bucureşti, 2004 E.Paun, Scoala - abordare socio-pedagogica, Ed.Polirom, 1998. E.Paun, D.Potolea, (coord.) Pedagogie. Fundamentari teoretice si demersuri aplicative,

Ed.Polirom, 2002. E. Voiculescu; F. Voiculescu - Măsurarea în ştiinţele educaţiei- teorie-metodologie-

aplicaţie, Ed. Institutul European- 2007 Iosifescu, S. (coord.) - Management educaţional pentru instituţiile de învăţământ,

Bucureşti, ISE - MEC, 2001 Isopescu, V., Raduleac, E. - Concluziile studiului comparativ privind structurile de decizie

din sistemul de învăţământ, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Bucureşti, 1994 Legea educatiei nationale. Legea nr. 1/2011 R. Iucu, Formarea iniţială şi continuă a cadrelor didactice- sisteme, politici şi strategii.

Ed. Humanitas Educaţional -2005 Stăiculescu, Camelia - Managementul parteneriatului şcoală – familie”, în volumul

Managementul grupului educat, Editura ASE, Bucureşti, 2007 Voiculescu, Florea - Analiza resurse – nevoi şi managementul strategic în învăţământ,

Editura Aramis, 2004 http://www.edu.ro/index.php/base/frontpage


Methods and Models for the Analysis of Cash Flows


Professor Radu Titus MARINESCU PhD Senior Lecturer Alexandru MANOLE PhD

“Artifex” University, Bucharest Professor Constantin MITRUŢ PhD


Abstract This paper analyzes the cash flow, as integrated into the manufacturing process of

an enterprise. Incomes and expenses are recorded based on the principles of engagement accounting, the actual cash flow in the company treasury is different from the result from the profit and loss account.

Key words: manufacture, payment, collection, circuit, treasury Procesul de producţie al unei întreprinderi antrenează un adevărat circuit al

fluxurilor de numerar („cash flow“), ce se transformă în elementele materiale necesare realizării producţiei. Modelul fluxurilor de numerar întreprinderea este ilustrat în schema următoare:

Toate aceste circuite se întrepătrund, disfuncţionalităţile unuia determinând deze-

chilibre în lanţ. De exemplu, blocarea numerarului prin necolectarea corespunzătoare a creanţelor va implica majorarea resurselor atrase din afară în scopul realizării aceluiaşi nivel de producţie.

Elementele de venituri şi cheltuieli din cadrul contului de profit şi pierdere sunt rezultatul unei contabilităţi de angajamente ce presupune înregistrarea veniturilor şi chel-tuielilor la momentul facturării, şi nu în momentul încasării, respectiv plăţii lor. Ca urmare,


contul de profit şi pierdere reflectă fluxurile de numerar potenţiale, mărimea rezultatului net al exerciţiului fiind diferită de numerarul efectiv existent în trezoreria întreprinderii. Alte elemente ce accentuează această diferenţă sunt veniturile şi cheltuielile calculate (amortizări şi provizioane constituite sau reluate), ce nu implică intrări sau ieşiri de numerar din trezoreria întreprinderii.

De asemenea veniturile din producţia imobilizată, respectiv cea stocată nu pot fi asimilate unor fluxuri de numerar din moment ce produsele respective sunt reţinute şi folosite în cadrul întreprinderii sau stocate.

O serie de intrări şi ieşiri de numerar nu tranzitează conturile de venituri şi cheltuieli, alimentând în mod direct rubricile corespunzătoare din cadrul bilanţului societăţii comerciale.

În concluzie, cele două situaţii financiare, contul de profit şi pierdere şi bilanţul cu modificările înregistrate, reflectă în mod direct sau indirect volumul fluxurilor de numerar implicate în procesul de producţie al întreprinderii.

Metode de analiză a fluxurilor de trezorerie Sunt consacrate două metode de analiză a fluxurilor de trezorerie: metoda directă,

respectiv metoda indirectă. Diferenţa dintre acestea constă în modul de reflectare a fluxurilor de numerar implicate de activitatea de exploatare a întreprinderii.

Metoda directă detaliază intrările şi ieşirile de numerar aferente activităţii de exploatare a întreprinderii.

Situaţia fluxurilor de trezorerie grupează intrările şi ieşirile de numerar pe tipuri de activităţi desfăşurate de către întreprindere, respectiv fluxuri de numerar din activităţile de exploatare; fluxuri de numerar din activităţile de investiţii; fluxuri de numerar din activităţile de finanţare.

În cadrul fluxurilor de numerar din activităţile de exploatare sunt incluse: - încasările în numerar din vânzările de bunuri şi prestarea de servicii sau

provenite din redevenţe, onorarii, comisioane şi alte venituri, ce pot fi estimate pornind de la mărimea cifrei de afaceri realizate, corectată cu variaţia soldului creanţelor comerciale înregistrate de întreprindere în exerciţiul financiar respectiv;

- plăţile în numerar către furnizorii de bunuri şi servicii, a căror mărime este reflectată de volumul total reprezentând: cheltuielile cu materii prime şi materiale consumabile, alte cheltuieli materiale, alte cheltuieli din afară, respectiv cu energie şi apă, cheltuieli privind mărfurile, cheltuieli privind prestaţiile externe. Mărimea acestora va fi ajustată cu variaţia soldului stocurilor de materii prime, materiale consumabile şi mărfuri, respectiv al datoriilor comerciale înregistrate de întreprindere în exerciţiul financiar respectiv;

- plăţile în numerar către şi în numele angajaţilor, reprezentate de cheltuielile cu personalul ajustate cu variaţia soldurilor conturilor bilanţiere corespunzătoare;

- plăţile de numerar sau restituiri de impozit pe profit, doar dacă nu pot fi identificate în mod specific cu activitatea de investiţii şi de finanţare, sunt constituite de cheltuielile reprezentând impozitul pe profit.

În cadrul fluxurilor de numerar din activitatea de investiţii sunt incluse: - plăţile în numerar pentru achiziţia de terenuri şi mijloace fixe, active

necorporale şi alte active pe termen lung, ce se pot determina pornind de la mărimea totală a creşterilor de active imobilizate prezentate de întreprindere


în cadrul anexelor la situaţiile financiare. Valoarea acestora va fi ajustată cu variaţia datoriilor întreprinderii către furnizorii de imobilizări;

- plăţile în numerar pentru achiziţia de instrumente de capital propriu şi de creanţă ale altor întreprinderi se regăsesc în valoarea creşterii elementelor de activ respective, prezentată de întreprindere în cadrul anexelor la situaţiile financiare;

- încasările în numerar din vânzarea de instrumente de capital propriu şi de creanţă ale altor întreprinderi sunt reflectate de valoarea variaţiei în sensul reducerii imobilizărilor financiare din proprietatea întreprinderii ajustată cu mărimea veniturilor şi cheltuielilor obţinute din diferenţa existentă între valoarea contabilă şi preţul de vânzare al acestora;

- avansurile în numerar şi împrumuturile efectuate către alte părţi sunt reprezentate de valoarea creşterii elementelor bilanţiere de activ corespunzătoare;

- încasările în numerar din rambursarea avansurilor şi împrumuturilor efectuate către alte părţi sunt echivalente diminuării elementelor bilanţiere anterior prezentate.

În cadrul fluxurilor de numerar din activitatea de finanţare sunt incluse: - veniturile în numerar din emisiunea de acţiuni şi alte instrumente de capital

propriu a căror mărime este dată de variaţia în sensul creşterii a capitalului social al întreprinderii, inclusiv a primelor de capital, ajustată cu variaţia creanţelor privind capitalul subscris şi nevărsat;

- plăţile în numerar către acţionari pentru a achiziţiona sau a răscumpăra acţiunile întreprinderii a căror valoare se regăseşte în mărimea variaţiei, în sensul scăderii, a capitalului social, inclusiv a rezervelor;

- veniturile în numerar din emisiunea de obligaţiuni, credite, ipoteci şi alte împrumuturi sunt reprezentate de creşterea împrumuturilor şi datoriilor asimilate, înregistrate de întreprindere în conturile aferente, la care se adaugă veniturile din dobânzi, respectiv alte venituri financiare, ce apar în contul de profit şi pierdere al societăţii comerciale respective;

- rambursările în numerar ale unor sume împrumutate ce sunt reflectate de mărimea variaţiei în sensul reducerii a împrumuturilor şi datoriilor asimilate, înregistrate de întreprindere în conturile aferente, la care se adaugă cheltuielile privind dobânzile şi alte cheltuieli financiare ce apar în contul de profit şi pierdere al societăţii comerciale respective;

- plăţile în numerar ale locatarului pentru reducerea obligaţiilor legate de o operaţiune de leasing financiar ce pot fi identificate în mod direct din analiza contractelor de leasing deţinute de întreprindere.

Suma tuturor acestor fluxuri de numerar se va regăsi în trezoreria întreprinderii; variaţia mărimii sale în sensul creşterii (soldul final > soldul iniţial) va indica intrări de numerar mai mari decât ieşirile. Din analiza structurii fluxurilor de numerar se pot identifica factorii care au dus la această situaţie. Astfel majorarea numerarului din trezoreria întreprinderii poate fi rezultatul unei activităţi de exploatare eficiente, cu costuri mici, respectiv o rentabilitate ridicată a resurselor investite; unei gestiuni mai bune a creanţelor comerciale şi a stocurilor întreprinderii; vânzării unor imobilizări corporale, necorporale sau financiare din proprietatea întreprinderii; atragerii de resurse financiare de la acţionari sau creditori.


Metoda indirectă conduce la acelaşi rezultat, ceea ce diferă fiind modalitatea de analiză a fluxurilor de numerar implicate în activitatea de exploatare a întreprinderii. Pornind de la valoarea contabilă a rezultatului exerciţiului financiar, sunt operate ajustări în scopul determinării fluxului de numerar echivalent al acestuia.

Mărimea fluxurilor de numerar din activităţile de exploatare, întâlnite în literatura de specialitate şi cu titulatura de cash flow operaţional este aproximată prin formula:

NFRAmofinanciar Rezultat PNCFop

unde: NFR = variaţia necesarului de fond de rulment; Amo = cheltuielile cu amortizarea calculată de întreprindere în exerciţiul financiar respectiv; PN = rezultatul exerciţiului (din calculul căruia a fost eliminat rezultatul aferent vânzării activelor imobilizate, calculat ca diferenţă între preţul de vânzare şi valoarea lor netă contabilă).

Fluxurile de numerar din activitatea de investiţii, întâlnite în literatura de specialitate şi sub denumirea de cash flow din activitatea de investiţii, sunt estimate cu ajutorul formulei de

calcul: eimobilizatactivelor nzăriiaferent vâ Rezultatul IMO -- Amo) (IMOCF 10inv unde: IMO1 = mărimea netă de amortizare a activelor imobilizate în proprietatea întreprinderii la sfârşitul exerciţiului financiar; IMO0 = mărimea netă de amortizare a activelor imobilizate în proprietatea întreprinderii la începutul exerciţiului financiar; Amo = cheltuielile cu amortizarea calculată de întreprindere în exerciţiul financiar respectiv.

Valoarea pozitivă a acestui cash flow indică realizarea de dezinvestiţii de către întreprindere, ceea ce este echivalent cu intrări de numerar în trezoreria acesteia, în timp ce valoarea lui negativă reprezintă o alocare de fonduri din trezoreria firmei pentru efectuarea de investiţii.

Variaţia valorii activelor imobilizate ca rezultat al reevaluării nu este considerată o componentă a cash flow-ului din activitatea de investiţii, această operaţiune neavând incidenţă asupra trezoreriei întreprinderii.

Fluxurile de numerar din activităţi de finanţare, întâlnite în literatura de specialitate şi sub denumirea de cash flow din activitatea de finanţare, pot fi determinate cu ajutorul următoarei formule de calcul:

finfin DATCPRCF – Dividende + Rezultatul financiar unde: CPR = variaţia capitalurilor proprii ca rezultat al emisiunii de noi acţiuni sau al răscumpărării unei părţi a acţiunilor existente. Nu se iau în calcul modificările capitalurilor proprii ca efect al reevaluărilor activelor imobilizate (prin încorporarea în cadrul lor a diferenţelor din reevaluare) sau al acumulărilor de profituri nerepartizate; DATfin = variaţia mărimii împrumuturilor contractate de la terţi de către întreprindere (majorarea celor existente sau rambursarea unei părţi dintre acestea). În această categorie nu intră decalajele de plăţi ale întreprinderii către furnizori, salariaţi, stat, asociaţi, ce formează ansamblul datoriilor de exploatare.


O valoare pozitivă a cash flow-ului din activitatea de finanţare indică alimentarea trezoreriei întreprinderii cu resurse de finanţare atrase de la acţionarii şi creditorii acesteia.

Prin intermediul celor trei formule de calcul este sintetizată situaţia fluxurilor de trezorerie. În condiţiile în care aproximările lor privind mărimea cash flow-urilor nu sunt prea grosiere, acestea reprezintă o cale rapidă de analiză a mărimii şi evoluţiei trezoreriei întreprinderii.

fininvop CFCFCFTNCF

unde: CCF = fluxul de numerar (cash flow) rezultat din activitatea desfăşurată de întreprindere în exerciţiul financiar respectiv; TN = variaţia nivelului trezoreriei întreprinderii ca rezultat al intrărilor şi ieşirilor de numerar în cursul exerciţiului financiar respectiv. Un sold final mai mare decât soldul iniţial al acesteia va indica acumulări de numerar din activitatea desfăşurată.

Defalcarea fluxurilor de numerar pe cele trei activităţi – exploatare, investiţii şi finanţare – ne oferă o imagine mai bună a cauzelor evoluţiei favorabile sau defavorabile a nivelului trezoreriei întreprinderii. Astfel diminuarea sa (TN < 0) poate fi o situaţie ce ţine de politica financiară sau de investiţii a întreprinderii pentru acel exerciţiu financiar (CFinv > 0 sau CFfin < 0) sau poate fi o problemă de gestiune, de insuficientă eficienţă a activităţii de exploatare (CFop < 0).

O altă modalitate de analiză a intrărilor şi ieşirilor de numerar din trezorerie întreprinderii o reprezintă tabloul de utilizări şi resurse, întâlnit şi cu titulatura de tablou de finanţare.

Puterea sa informativă este mai redusă, construirea sa realizându-se pe baza a două bilanţuri succesive. Variaţia elementelor bilanţiere înregistrează în mod indirect tranzitul fluxurilor de numerar prin trezoreria întreprinderii. Aceste fluxuri fac legătura între sursele de numerar şi utilizările lor.

Identificarea surselor de numerar, respectiv utilizările, pornind de la modificarea valorii elementelor bilanţiere, poate fi:

reducerea mărimii elementelor bilanţiere de activ sau majorarea valorii elementelor bilanţiere de pasiv este echivalentă cu degajarea de numerar pentru întreprindere, şi ca urmare poate fi considerată sursă de numerar;

majorarea valorii elementelor bilanţiere de activ sau reducerea mărimii elementelor bilanţiere de pasiv presupune consumarea numerarului întreprinderii, reprezentând utilizări ale acestuia în cadrul tabloului de finanţare.

Analiza în dinamică a realizării echilibrului financiar al întreprinderii poate fi efectuată cu ajutorul tabloului de utilizări – resurse, prin intermediul său identificându-se punctele nevralgice din gestiunea resurselor pe termen lung sau scurt.

Analiza cash flow-urilor pe baza tabloului de finanţare presupune: evidenţierea separată, ca sursă internă de finanţare pe termen lung, a fluxului

de numerar total rezultat din activităţile desfăşurate de către întreprindere. Capacitatea de autofinanţare (CAF) a întreprinderii este constituită în principal din profitul net obţinut şi amortizările calculate de aceasta în anul de analiză.

CAF = PN + Amoanuală


Firma, prin derularea unei activităţi profitabile, îşi poate asigura parţial sau total autofinanţarea activităţii sale;

analiza fluxurilor de numerar atrase pe termen lung de la creditori ar trebui să cuprindă şi aspecte legate de rentabilitatea utilizării lor în raport cu costul acestora. O rentabilitate scăzută a utilizării în raport cu costul anunţă deja viitoare probleme de lichiditate şi chiar situaţia încetării de plăţi. Astfel este de mare ajutor o detaliere a fluxurilor de numerar atrase pe termen lung şi a utilizării acestora, cu menţionarea costurilor şi rentabilităţilor aferente. Un caz clasic de deteriorare a lichidităţii întreprinderii îl constituie efectuarea de investiţii în condiţiile în care posibilitatea de atragere de resurse pe termen mediu sau lung este redusă, cum ar fi în situaţia unei pieţe de capital în scădere, creşterii dobânzilor la creditele bancare, emisiunii de bonuri de tezaur cu dobânzi mari de către stat, reducându-se astfel şansele de reuşită a unei eventuale emisiuni de obligaţiuni efectuate de către întreprindere;

fluxurile de numerar implicate în procesul de producţie determină evoluţia necesarului de fond de rulment. Ca urmare, gestiunea eficientă sau ineficientă a procesului de producţie are un impact direct asupra nivelului acestui indicator. Urmărirea eficienţei acestei gestiuni se poate face analizând evoluţia necesarului de fond de rulment. Variaţia necesarului de fond de rulment în sensul creşterii reprezintă imobilizări de numerar în cadrul activităţii curente a întreprinderii, care presupun alocări suplimentare de numerar ce trebuie susţinute prin resurse corespunzătoare de finanţare. Un exemplu îl constituie stocajul peste nevoile de producţie ale întreprinderii, ca rezultat al unei previziuni de creştere a preţurilor la materiale, întreprinderea aprovizionându-se cu stocuri peste necesarul producţiei. Imposibilitatea unei creşteri în aceeaşi măsură a datoriilor de exploatare poate fi sursa deteriorării situaţiei trezoreriei.

Analiza cash flow-urilor, din perspectiva evaluării pe baza fluxurilor de numerar, diferă doar la nivelul tipului de cash flow estimat. Până în acest moment am fost interesaţi de estimarea şi monitorizarea evoluţiei fluxurilor de numerar, necesare unui control mai bun al echilibrului financiar, respectiv al eficienţei activităţii desfăşurate de întreprindere.

Finanţele manageriale au consacrat cash flow-ul disponibil ca fiind fluxul de numerar cel mai adecvat pentru evaluarea unei întreprinderi sau a unui proiect de investiţii. În cadrul acestui subcapitol ne vom concentra atenţia asupra modului de calcul şi semnificaţiei acestui indicator.

Cash flow-ul disponibil reprezintă fluxul de numerar rămas la dispoziţia societăţii comerciale pentru remunerarea investitorilor de capital în întreprindere, respectiv acţionarii şi creditorii. Ca urmare, în estimare ţinem seama de provenienţa fondurilor atrase şi de alocarea fluxurilor necesară pentru asigurarea continuităţii şi dezvoltării activităţii societăţii. Astfel putem identifica patru componente principale ale acestui flux de numerar:

fluxul de numerar rezultat din activitatea de exploatare a întreprinderii, care este echivalent cu excedentul brut de exploatare. Se va lua în calcul fluxul de numerar net de impozit, adică EBE (1 – );

economia de impozit realizată de societatea comercială prin deductibilitatea cheltuielilor financiare cu dobânzile, reprezentând mărimea impozitului pe care întreprinderea nu-l plăteşte datorită deductibilităţii acestor cheltuieli,


adică Cheltuieli cu dobânzile . Această economie de impozit ce majorează mărimea cash flow-ului disponibil va fi realizată atât timp cât societatea comercială obţine profit din activitatea de exploatare, din care pot fi deduse cheltuielile financiare cu dobânzile;

capitalul de lucru net, ce reprezintă activele circulante implicate în desfăşurarea activităţii curente a întreprinderii, nete de datoriile de exploatare sau alte resurse atrase pe termen scurt pentru finanţarea lor. Creşterea volumului său necesar în activitatea de producţie a întreprinderii implică alocări suplimentare de numerar şi, în consecinţă, diminuarea mărimii cash flow-ului disponibil;

investiţiile în active imobilizate ce ar trebui efectuate de către întreprindere pentru menţinerea şi dezvoltarea capacităţii actuale de producţie. Investiţiile de menţinere a capacităţii de producţie actuale le considerăm la nivelul cheltuielilor de amortizare calculate anual de către societatea comercială, deşi nu este obligatoriu ca acestea să se realizeze exact în mărimea respectivă.

Ca urmare, cash flow-ul disponibil poate fi estimat pe baza următoarei formule de calcul:

neteACR.Inv.Dob)1(EBECFD Semnificaţiile elementelor din relaţia de calcul sunt:

EBE = excedentul brut din exploatare; Dob = cheltuielile anuale cu dobânzile plătite de întreprindere; Inv. = mărimea investiţiilor/dezinvestiţiilor în active imobilizate realizate de întreprindere în exerciţiul financiar respectiv. Mărimea lor poate fi calculată pornind de la informaţiile bilanţiere privind valoarea activelor imobilizate ale întreprinderii la începutul (IMO0) şi sfârşitul exerciţiului financiar (IMO1). Astfel Inv. poate fi aproximată prin relaţia de calcul: IMO1 – IMO0 + Amo, unde Amo reprezintă mărimea cheltuielilor cu amortizarea calculate de întreprindere pentru exerciţiul financiar respectiv; ACRnete = variaţia nivelului capitalului de lucru net implicat în activitatea de producţie a întreprinderii; ACRnete = Active circulante – Datorii curente.

Calea cel mai frecvent adoptată în estimarea cash flow-ului disponibil este cea în

cascadă. Se porneşte de la mărimea cash flow-ului rezultat din activitatea de exploatare a întreprinderii sau din întreaga sa activitate de gestiune, acesta reprezentând totalitatea fluxurilor de numerar ce sunt la dispoziţia întreprinderii pentru autofinanţarea activităţii sale, respectiv remunerarea investitorilor săi. Mărimea sa este diminuată cu suma alocărilor de numerar pentru menţinerea sau dezvoltarea capacităţilor de producţie existente, precum şi a capitalului de lucru net. Se obţine astfel valoarea cash flow-ului disponibil ce urmează a fi repartizat acţionarilor, respectiv creditorilor întreprinderii.

În condiţiile în care majoritatea intrărilor şi ieşirilor de numerar sunt implicate de activitatea de exploatare a întreprinderii, se estimează valoarea cash-flow-ului de exploatare (CFexpl), ce reflectă fluxul de bani rezultat din această activitate. Formula de calcul pentru cash-flow-ul de exploatare:

profitpepozitulAmoRECF l Imexp

unde: RE = rezultatul din exploatare.


În cazul în care şi celelalte activităţi ale întreprinderii aduc fluxuri importante de numerar, se determină mărimea cash flow-ului de gestiune, ce reprezintă fluxul de bani degajat de întreaga activitate de gestiune a întreprinderii, cuprinzând remunerarea tuturor celor implicaţi în finanţarea acesteia. Astfel acest cash flow este format din profitul net, dobânzi şi amortizarea.

Formula de calcul a indicatorului este AmoDobPNCFgest .

unde: PN = profitul net (rezultatul exerciţiului); Dob. = cheltuielile financiare anuale ale întreprinderii cu dobânzile de plată. Amo = cheltuielile anuale cu amortizarea activelor imobilizate din proprietatea între-prinderii

Pornind de la valoarea unuia dintre cele două cash flow-uri estimate în funcţie de preponderenţa fluxurilor de numerar generate de activităţile desfăşurate de către întreprindere se determină mărimea cash flow-ului disponibil. Aşa cum l-am definit iniţial, cash flow-ul disponibil (CFD) constituie fluxul net de bani care se distribuie acţionarilor şi creditorilor ca remunerare a investiţiilor de capital făcute de aceştia în întreprindere, după ce au fost acoperite necesităţile de creştere economică ale firmei (investiţii + menţinerea capacităţii de producţie existente):

netegest ACRIMOCFCFD

Cele două metode de calcul al cash flow-ului disponibil duc la acelaşi rezultat; ceea ce diferă este perspectiva din care este analizat. Valoarea sa negativă indică atragerea de către întreprindere de noi resurse de la acţionarii sau creditorii săi pentru finanţarea activităţii sale. Aceasta este o situaţie normală în momentele de dezvoltare a întreprinderii, când fluxurile rezultate din activitatea sa sunt insuficiente pentru a asigura autofinanţarea şi remunerarea investitorilor săi. Însă, în cazul unei întreprinderi ajunse la maturitate, obţinerea de cash flow-uri disponibile negative poate indica probleme de gestiune sau de eficienţă a activităţii sale.

În condiţiile în care evaluarea întreprinderii sau a proiectului de investiţii se face separat, din perspectiva acţionarilor sau a creditorilor, se dovedeşte foarte utilă defalcarea cash flow-ului disponibil pe cele două destinaţii principale de alocare.

CPRDivCFDacţ .

unde: Div. = dividendele repartizate acţionarilor; CPR = variaţia mărimii capitalurilor proprii ca rezultat al majorării sau reducerii capitalului social prin emisiune de noi acţiuni contra unui aport în numerar, respectiv prin răscumpărarea unei părţi a acţiunilor existente.

Cash flow-ul disponibil ce revine creditorilor este reprezentat de:

fincr DATDobCFD .

unde: DATfin = variaţia mărimii datoriilor financiare contractate de către întreprindere de la terţi (în această categorie nu intră datoriile de exploatare). Ca urmare, cash flow-ul disponibil al întreprinderii este format din cash flow-ul disponibil al acţionarilor (CFDacţ) şi cash flow-ul disponibil al creditorilor (CFDcr).

cracţ CFDCFDCFD


Pornind de la valoarea acestor cash flow-uri poate fi estimată valoarea întregii întreprinderi sau doar a capitalurilor sale proprii, respectiv a datoriilor sale. Din perspectiva unui acţionar, valoarea actuală a capitalului investit se determină astfel:

c

acţ

k

CPRCFDCPRV

1)( 1

0

unde: V0(CPR) = valoarea actuală a capitalurilor proprii; CFDacţ = mărimea cash flow-ului estimat ce urmează a fi alocat acţionarilor; CPR1 = valoarea capitalurilor proprii la sfârşitul exerciţiului financiar; kc = costul de oportunitate aferent capitalurilor investite la acelaşi nivel de risc.

Din perspectiva unui creditor, valoarea actuală a capitalului investit se determină astfel:

d

fincrfin k

DATCFDDATV

1)( 1

0

unde: V0(DATfin) = valoarea actuală a datoriilor financiare contractate de întreprindere; CFDcr = mărimea cash flow-ului estimat ce urmează a fi alocat creditorilor; DATfin1 = valoarea datoriilor financiare la sfârşitul exerciţiului financiar;

kd = costul de oportunitate aferent capitalurilor investite la acelaşi nivel de risc. Bibliografie selectivă Anghelache, G.V., Dumbravă, M. (2009) - „Elemente privind riscul şi profitabilitatea”,


Armeanu, D.; Balu, F. (2008) – „Testing the efficiency of Markowitz model on Bucharest Stock Exchange”, Economic Computation and Economic Cybernetics Studies and Research, vol. 42, pp. 201 – 219

Armeanu, D.; Balu, F.O.; Obreja, C. (2008) – "Interest Rate Risk Management using Duration Gap Methodology", Theoretical and Applied Economics, Asociaţia Generală a Economiştilor din România - AGER, vol. 1, pp. 3-10

Barbu, T.C..; Puiu, A.C., Radu, A.N. (2008) – „The necessity of operational risk management and quantification”, Analele Universităţii din Oradea, Categoria B+

Mancini, L., Trojani, F. (2008) – „Robust Value at Risk Prediction”, Swiss Finance Păun, C.; Braşoveanu, I.; Muşetescu, R. (2007) – „Absolute risk aversion on the Romanian

capital market”, Romanian Journal of Economic Forecasting, vol. 8

ROMANIAN STATISTICAL REVIEW - SUPPLEMENT - INTERNATIONAL SYMPOSIUM Statistical Review... · de...

Documents

Transcript of ROMANIAN STATISTICAL REVIEW - SUPPLEMENT - INTERNATIONAL SYMPOSIUM Statistical Review... · de...