POTEN Ţ IALUL TURISTIC NATURAL

Copyright © Wondershare SoftwareCopyright © Wondershare Software

POTENŢIALUL TURISTIC NATURAL

Prof. Univ. Dr. Silviu Neguţ

Copyright © Wondershare SoftwareCopyright © Wondershare SoftwareCompany LogoCompany Logo

Acest segment al potenţialului turistic mondial reprezintă „totalitatea elementelor fizico-geografice dintr-un teritoriu, care – în virtutea valorii lor –, exercită o acţiune de atracţie asupra turiştilor potenţiali, facilitând, astfel, exploatarea turistică a acestui spaţiu” (I. Mac, op. cit., pag. 53).

Aşadar nu orice element al cadrului natural constituie o atracţie turistică, manifestă sau virtuală;

Obiectivele aparţinând cadrului natural se caracterizează printr-o mare diversitate genetică, dimensională şi fizionomică;

Prin intermediul lor se includ în sfera atractivităţii şi activităţilor recreative atât elemente concrete, materializate ale mediului geografic (relief, ape, structuri litologice, vegetaţie) cât şi însuşiri ale acestuia (cele climatice, îndeosebi). ,,De altfel, cadrul natural îndeplineşte concomitent un dublu rol şi anume cel de suport material al tuturor activităţilor din domeniul turismului, precum şi cel de motivaţie esenţială a acestora atunci când frumuseţea sa determină constituirea fluxurilor turistice” (P. Cocean, 1996, p. 43).


POTENŢIALUL TURISTIC NATURAL CUPRINDE:

Potenţialul turistic al reliefului;

Potenţialul turistic al climei;

Potenţialul turistic al hidrografiei;

Potenţialul turistic al biosferei;


1. Potenţialul turistic al reliefului

Masivele muntoase, crestele montane, piscurile

Văile

Vulcanii noroioşi

Relieful vulcanic

Relieful carstic

Relieful glaciar

Relieful litoral

Relieful coraligen


Masivele muntoase, crestele montane, piscurile

Există foarte multe lanţuri montane spectaculoase pe Glob, ca dimensiuni (lungime, lăţime, altitudini) şi forme de atractive de relief (piscuri semeţe cu forme geometrice, văi în chei, defilee sau canioane, stânci cu forme antropomorfe sau zoomorfe etc.);

Unele asemenea lanţuri muntoase sunt deja foarte bine valorificate turistic, precum Alpii, Pirineii, Apeninii, Carpaţii, Stâncoşii, Apalaşii etc.;

Altele, în ciuda spectaculozităţii lor, au rămas mai puţin valorificate: Himalaya-Karakorum (cel mai înalt sistem muntos al planetei), Anzii (cel mai lung sistem muntos de pe Glob), Caucazul, Tian Shan ş.a.


În afară de peisajele de ansamblu, care reprezintă o îngemănare de elemente naturale, se individualizează:

vârfurile, respectiv forme de relief, de regulă cu înfăţişare geometrică (piramidală, trapezoidală, conică – ultima îndeosebi în cazul vulcanilor), care corespund unor roci mai rezistente.

Atrag foarte mulţi turişti în primul rând punctele culminante ale marilor lanţuri muntoase de pe continente :

Chomolungma sau Everest, 8 850 m, din Himalaya;

Aconcagua, 6 969 m, din Munţii Anzi;

Mont Blanc, 4 810 m, din Munţii Alpi, şi Elbrus, 5 642 m din Munţii Caucaz, Europa;

Kilimanjaro 5 895 m şi Kenya 5 199 m, Africa,

Kosciuszko 2 230 m, Australia;

Din anumite regiuni:

Djebel Toubkal 4 165 m, cel mai înalt vârf din Africa de Nord;

Mount Mitchel 2 037 m, cel mai înalt vârf din estul Americii de Nord ş.a.

Ori o anumită ţară: Moldoveanu 2 543 m, Negoiu 2 535 m şi alte piscuri în România, Dufourspitze 4 634 m în Elveţia, Mount McKinley 6 198 m în SUA ş.a.);


versanţii, suprafeţe înclinate cu forme variabile, cei cu pante accesibile pretându-se la amenajare pentru practicarea sporturilor de iarnă (excelează în acest sens Munţii Alpi, Munţii Stâncoşi, Munţii Carpaţi), iar cei foarte abrupţi sunt spectaculoşi;

pasurile şi trecătorile, care favorizează traversarea şi legăturile între diferite unităţi geografice, oferind totodată interesante puncte de belvedere şi de dotări şi amenajări turistice (cabane, hanuri, moteluri etc.);


microformele de relief datorate eroziunii selective, rezultând păduri de piatră şi lut, păduri pietrificate, coloane, turnuri, poduri naturale, pietre singuratice, figuri antropomorfe şi zoomorfe etc.

Printre cele mai spectaculoase asemenea elemente se înscriu:

Pădurea Pietrificată din Arizona (SUA); Pădurea de la Varna (Bulgaria); Shi Lin / Pădurea de Piatră din Yunnan; Pădurea de Lut din Yuanmou (China); Cele 124 de poduri naturale din zona Arches (SUA); Stânca Lorelei pe Rhin; Turnul Diavolului / Devils Tower, Trei Surori / Three Sisters, Stânca Zânei / Fairy Stone

ş.a. în America de Nord; Masivul Wuyi supranumit Muntele celor 99 de stânci ciudate, Piatra Taihu, Tigrul

culcat, Ursul Mare şi altele în Asia etc.

În ţara noastră există foarte multe asemenea forme, precum Sfinxul Bucegilor, cel mai spectaculos, alţi sfinxi (Sfinxul Bratocei în masivul Ciucaş, Sfinxul de la Topleţ, pe valea Cernei, Sfinxul de la Stănuleţi din masivul Cozia, Sfinxul din Cheile Nerei ş.a.), Babele din Bucegi, Pietrele Doamnei din Rarău, Dochia din Ceahlău, Creasta Cocoşului din Gutâi, Detunatele (coloane de bazalt) din Munţii Apuseni ş.a.


Văile

cheile, văi înguste şi adânci, cu versanţi ca nişte pereţi, înalţi şi abrupţi, formate în zonele montane, acolo unde apa râurilor, întâlnind roci compacte (bazalte, calcare etc.), exercită o puternică eroziune în adâncime; acestea sunt foarte frecvente în ţara noastră, cele mai cunoscute şi renumite fiind Cheile Bicazului, Cheile Râmeţilor şi Cheile Nerei;

defileele, sectoare de văi înguste şi adânci care prezintă porţiuni înguste (chei) şi altele mai largi, cum sunt defileul Dunării (între Baziaş şi Orşova), cel mai lung de pe continentul european, Sanxia / Cele Trei Defilee pe cel mai mare fluviu asiatic, Changjiang / fost Yangzi, defileele de pe Maranon şi Ucayali, izvoarele marelui fluviu Amazon ş.a.;

canioanele, văi adâncite într-o structură geologică tabulară, ale cărei straturi cu vârste şi durităţi diferite se reflectă în culoarea versanţilor. Cel mai spectaculos este Marele Canion (Grand Canyon) al fluviului Colorado (349 km lungime, între 6 şi 30 km lăţime, 2 133 m adâncime maximă). Alte asemenea forme de relief există pe fluviile Snake River (Hells Canyon / Canionul Infernului, cel mai adânc de pe Glob – 2 448 m), tot în America de Nord, Duero / Douro în Peninsula Iberică, Changjiang şi Huanghe în Asia (pe ultimul se află un canion tăiat în stratele de loess ale Podişului de Loess) ş.a.;


Vulcanii noroioşi

Sunt mici ridicături conice formate prin erupţia la suprafaţa Pământului a gazelor degajate dintr-un zăcământ de hidrocarburi, acestea antrenând apă şi nămol;

Însemnate areale cu asemenea fenomene se întâlnesc în:

America de Nord (cel mai mare fiind cel din Parcul Naţional Yellowstone, SUA);

America Centrală;

Indonezia şi Noua Zeelandă etc.;

Iar pe continentul nostru în Franţa (zona Auvergne), Italia, Islanda, Ucraina (în peninsula Kerci, Crimeea) şi România (Pâclele Mari şi Pâclele Mici de la Berca, plus vulcanii noroioşi de la Glodurile, Tulburea şi Ursoaia, toţi în Subcarpaţii Buzăului, cei de la Hăşag în Podişul Târnavelor, din Subcarpaţii Gorjului, valea Bahluiului ş.a.).


Relieful vulcanic Introduce o notă aparte în peisaj, în primul rând prin conurile

vulcanice, de o măreţie şi o frumuseţe aparte:

Vezuviu, Etna ş.a. în Italia;

Fuji-Yama şi Asama în Japonia;

Popocatépetl, Iztaccicuatl, Paracutín în Mexic;

Izalco, supranumit „Farul Pacificului”, în El Salvador;

Chimborazo şi Cotopaxi în Ecuador;

Merapi şi Krakatau în Indonezia;

Mauna Loa şi Mauna Kea în Arhipelagul Hawaii ş.a.

Se adaugă craterele vulcanice, unele de mari dimensiuni precum:

Ngorongoro pe continentul african, în Tanzania (cu diametrul cuprins între 13 şi 16 km, cel maxim fiind de 24 km);

Diamond Head în Hawaii ş.a.;

multe cratere adăpostind lacuri cum este Sf. Ana, din masivul Ciomatu la noi, Crater Lake din Munţii Cascadelor (S.U.A.) ş.a.


Relieful carstic

A dat naştere unei forme aparte de turism, speoturismul – rezultat ca urmare a eroziunii şi dizolvării calcarelor, gresiilor şi sării, provocată de apele subterane sau de suprafaţă, luând naştere forme caracteristice, cele mai spectaculoase fiind peşterile şi avenurile, precum şi cheile, deja prezentate; puncte de atracţie sunt mai ales sălile, unele de dimensiuini impresionante, şi concreţiunile (stalactite, stalagmite, draperii etc.);

Există un număr impresionant de peşteri pe glob, inclusiv în ţara noastră;

Printre cele mai renumite şi vizitate se înscriu:

Altamira şi Cueva de Nerja (Spania); Lascaux (Franţa); Postojna şi Skocjan (Slovenia); Krásnohorska (Slovacia); Aggtelek (Ungaria); Hölloch (Elveţia); Mammoth Cave (cea mai mare din lume, peste 500 km lungime - SUA); Carlsbad Caverns (SUA).


Relieful glaciar

Relieful glaciar, datorat acţiunii gheţarilor, cu forme specifice:

creste ascuţite

circuri glaciare – care de multe ori găzduiesc lacuri

morene

şi mai ales spectaculoasele fiorduri, rezultate în urma inundării de către apele marine a unor văi glaciare adânci, după topirea calotei glaciare care acoperea acea zonă. Se găsesc mai ales în emisfera nordică, îndeosebi în Peninsula Scandinavă (cele mai vizitate fiind cele norvegiene – Oslo Fjord, Stavanger Fjord, Hardanger Fjord, Sogne Fjord, ultimul fiind cel mai adânc de pe planetă, 1308 m adâncime maximă), Peninsula Labrador şi Groenlanda (aici se află Nordvestfjord, cel mai lung de pe glob, 313 km). În emisfera sudică se întâlnesc în Patagonia şi Tierra del Fuego (extremitatea meridională a Americii de Sud) şi Noua Zeelandă (regiunea Fjordland constituind una din principalele atracţii turistice ale ţării).


Relieful litoral

Relieful litoral, rezultat în urma acţiunii apelor marine asupra uscatului ţărmurilor, prezintă atracţie pe de o parte prin formele specifice rezultate:

Golfuri Estuare Faleze Plaje Capuri Strâmtori Peninsule Insule

Pe de altă parte, prin suportul oferit amenajării de staţiuni balneo-maritime, prezente pe întreaga planetă la latitudini tropicale şi temperate, remarcându-se adevăratele lanţuri de asemenea puncte de atracţie de pe ţărmurile Mării Mediterane (cea mai importantă concentrare de pe Glob), Mării Caraibilor şi Golfului Mexic, Mării Nordului, Mării Baltice, Golfului Bengal, litoralelor atlantic şi pacific etc.


Relieful coraligen

Relieful coraligen, de factură biogenă, rodul activităţii unor minuscule vieţuitoare care au dat naştere atolilor şi barierelor coraligene;

Atolii, insule formate din schelete de corali, cu aspect de inel şi cu diametru variabil (putând ajunge până la 50 km) şi având la mijloc o lagună (care atinge în unele cazuri 100 m adâncime), se întâlnesc mai ales în Oceanul Pacific, respectiv în Oceania (întregi arhipelaguri exclusiv coraligene, precum Kiribati, Tuvalu, Line, Marshall, Phoenix, Tokelau ş.a., sau mixte, coralii adăugându-se reliefului vulcanic, precum în Hawaii, Samoa, Tonga, Fiji ş.a.), dar şi în Oceanul Atlantic (Bahamas, Bermude, Turks, Caicos, Cayman, în celelalte arhipelaguri şi insule adăugându-se de asemenea reliefului vulcanic) şi Oceanul Indian (renumitul arhipelag Maldive, supranumit „Ciupercile de mărgean”, plus Laccadive, Amirante, Chagos, Cocos ş.a.);

Cea mai mare şi renumită barieră coraligenă este Marea Barieră de Corali / Great Barrier Reef, desfăşurată de-a lungul ţărmului nord-estic al Australiei, în apele Mării de Coral: peste 2 000 km lungime, între 2 şi 150 km lăţime şi până la 250 m grosime. Alte asemenea construcţii relevante se află în lungul coastei vestice a insulei Noua Caledonie, în Oceanul Pacific, şi paralel cu ţărmul caraibian al statului Belize, în America Centrală.


2. Potenţialul turistic al climei

„Dacă relieful asigură suportul material al tuturor activităţilor recreative, climatul impune „starea” lor de desfăşurare. El generează „atmosfera” favorabilă sau nefavorabilă actului recreativ, catalizând sau dimpotrivă inhibând derularea acestuia;

Majoritatea absolută a turiştilor, dar şi numeroşi cercetători, reduc importanţa climei la „timpul frumos”, a cărui frecvenţă şi durată este definitorie pentru recreere într-o regiune dată;

Se constată astfel că impactul climatic în turism se manifestă, în primul rând, la nivelul psihologiei individului, vremea urâtă devenind, prin inconvenienţele sale, un prag peste care opţiunea turistului trece rareori. Aceasta în ciuda faptului că toate celelalte elemente implicate în satisfacerea nevoii de agrement sau cură sunt funcţionale, începând de la obiectivele atractive la infrastructură sau produs turistic”


De regulă clima este definită drept regimul mediu multianual al proceselor şi fenomenelor meteorologice (caracteristice unei anumite regiuni), determinat de radiaţia solară şi de circulaţia generală a maselor de aer, care variază în raport cu poziţia pe Pământ, cu altitudinea absolută şi cu configuraţia reliefului regiunii respective.

Principalele sale componente sunt temperatura medie a aerului, nebulozitatea, precipitaţiile atmosferice şi vântul.

Pornindu-se de la interdependenţa dintre elementele meteorologice şi variabilitatea lor în timp şi spaţiu s-a calculat un indice climato-turistic, în literatura de specialitate fiind citat cel realizat de Clausse şi Guerault:

unde: I = indicele climato-turistic;

S = durata strălucirii Soarelui (în ore);

T = temperatura medie lunară (în zecimi de grad);

D = durata precipitaţiilor din timpul zilei (considerând că o oră de ploaie valorează cât 5 ore cu Soare)


Pe ansamblu se apreciază că cele mai favorabile pentru derularea activităţii turistice sunt climatele subtropicale şi temperat:

În funcţie de repartiţia diferită pe Glob a radiaţiei solare, a uscatului şi a apei, precum şi a mişcărilor maselor de aer, se deosebesc mai multe tipuri de climă, cu desfăşurare:

zonală, aşadar în latitudine, de la Ecuator spre Poli: ecuatorială (cu nuanţă subecuatorială), tropicală (cu nuanţă subtropicală), temperată şi polară (cu nuanţă subpolară);

regională: fie oceanică, continentală, de tranziţie, fie de munte, de deal şi podiş, de câmpie;

locală: topoclimate specifice unor areale limitate şi


Pe ansamblu se apreciază că cele mai favorabile pentru derularea activităţii turistice sunt climatele subtropicale şi temperat:

climatul subtropical, desfăşurat între 30 şi 40º latitudine nordică şi sudică, se caracterizează prin prezenţa a două sezoane (anotimpuri), din care unul secetos (vara) şi altul relativ ploios (iarna).

Aici se încadrează şi climatul mediteraneean, caracteristic celor trei mediterane ale planetei (Marea Mediterană, între continentele Europa şi Asia, Mediterana Americană –Golful Mexic şi Marea Caraibilor –, între cele două mase continentale americane şi Mediterana Asiatică – Marea Japoniei), dar întâlnit şi în sudul Africii (regiunea Capului îndeosebi), vestul Americii de Nord (California), sud-estul şi sud-vestul Australiei etc. –, cu ierni blânde (temperaturi medii de 10-12ºC) şi veri calde (temperaturi medii de 25º-27ºC), precipitaţii reduse, timp senin.

Asemenea caracteristici climatice au favorizat valorificarea din plin a litoralurilor marine, aici (în zonele limitrofe mărilor amintite şi sudului continentului african) concentrându-se marea majoritate a staţiunilor balneo-maritime de pe Glob, formând adevărate lanţuri (a se vedea Regionarea turistică).

la rândul său, climatul temperat, desfăşurat între 40 şi 60º latitudine şi având patru sezoane (anotimpuri: vară, iarnă, primăvară şi toamnă), dar cu mai multe nuanţe (oceanic, continental, continental de tranziţie – cazul României –, continental excesiv), este favorabil practicării turismului datorită temperaturilor mai moderate care, printre altele, facilitează vizitarea obiectivelor cultural-istorice, diferenţierii puternice a acestora pe anotimpuri (iarna permiţând, de pildă, precticarea sporturilor de iarnă, iar în celelalte anotimpuri – drumeţia) etc.


Potenţialul turistic al hidrografiei Mările şi oceanele oferă un potenţial turistic diversificat:

litoralurile marine:

au constituit unul din locurile de predilecţie ale vechilor civilizaţii (care au lăsat moştenire un bogat tezaur arhitectonic şi istoric), dar şi ale celor care au urmat, şi astăzi o bună parte a populaţiei mondiale şi, implicit, aglomerările urbane importante ale planetei fiind concentrate în arealul acestora;

sectoarele de la Ecuator până spre latitudinile medii concentrează lanţuri întregi de staţiuni balneo-maritime, frecventate pentru cură heliomarină (folosirea în scop terapeutic a razelor solare ultraviolete în condiţiile ţărmurilor marine), şi talasoterapie (tratamentul cu băi de mare asociate cu aerul marin), sporturi nautice etc.; utilizarea acestora poate fi permanentă (pe tot parcursul anului) în regiunile tropicale şi în unele sectoare subtropicale sau numai sezonieră (şi în acest caz cu o durată mai mare în cazul „mediteranelor Globului” amintite ori mai redusă, cum se întâmplă în zona Mării Negre, sau şi mai redusă – regiunea Mării Baltice, Mării Nordului ş.a.);

falezele, promontoriile, peninsulele, golfurile, estuarele, insulele din apropiere etc. constituie de asemenea puncte de atracţie, combinate de multe ori cu alţi factori.


Cursurile de apă, la fel ca şi ţărmurile marine, oferă un potenţial turistic diversificat:

ca şi ţărmurile marine, marile fluvii ale planetei (Nil, Indus, Gange, Changjiang/fost Yangze, Huanghe, Mekong, Tigru, Eufrat şi altele) au favorizat apariţia şi dezvoltarea unor civilizaţii strălucite (indiană, chineză, mesopotamiană, egipteană etc.) şi concentrează în prezent, în văile lor, vestigii ale acestora şi mari metropole bogate în monumente din diferite epoci istorice; oraşele străbătute de cursuri de apă dobândesc un farmec aparte, cum este cazul Parisului (Sena), Londrei (Tamisa), Viena, Bratislava, Budapesta şi Belgrad (cele patru capitale străbătute de Dunăre), Cairo (Nil), Sankt Petersburg (Neva), Moscova (râul omonim), Kiev (Nipru), Lisabona (Tejo), Washington (Potomac), Yangoon/Rangoon (Irrawaddy) ş.a.

malurile râurilor, prin asocierea dintre apă, uscat şi vegetaţie şi prin microclimatul care rezultă constituie locuri ideale pentru amenajări turistice destinate petrecerii week-end-urilor (mai ales în aşezările din zonele joase) sau chiar a vacanţelor (în regiunile înalte); amenajările posibile sunt dintre cele mai diverse (pentru odihnă, plajă, sporturi nautice – de la înot la canoe, yahting etc.);

formele şi fenomenele geologice şi geografice care însoţesc cursurile râurilor: văi spectaculoase, prezentate la relief (chei, defilee, canioane), cascade şi cataracte, care se întâlnesc în foarte multe regiuni ale planetei, stânci cu forme aparte etc.


Lacurile, al căror număr pe Glob depăşeşte un milion, constituie atracţii turistice de prim rang, indiferent dacă sunt naturale ori antropice, de regulă diferenţiindu-se ca importanţă funcţie de origine:

lacurile glaciare prin peisajul în care se înscriu, dominate de creste muntoase, remarcându-se cele din Munţii Alpi (Leman / Geneva, Annecy, Bodensee / Constance, Bled, Bohinj ş.a.), Carpaţi (circa 150 numai în România, precum Bâlea şi Capra în Făgăraş, şiragul Bucura, Viorica, Lia, Ana şi altele în Retezat, Lala Mare şi Buhăiescu în Rodna etc.), Anzi (Nahuall Huapi, Argentino ş.a.);

lacurile vulcanice prin forma şi pitorescul lor (Crater Lake în SUA, Sf. Ana în România ş.a., Nicaragua din ţara omonimă, Kivu din estul Africii ş.a.);

lacurile carstice (la zi sau în adâncime – în peşteri, ultimele fiind foarte numeroase pe Glob, constituind un punct de mare atracţie în grote), prin limpezimea apelor şi ,uneori, modul inedit de alimentare;

lacurile sărate, graţie calităţii curative ale apelor lor, pezente îndeosebi în regiunile colinare şi de podiş (cum sunt în România cele de la Slănic Prahova, Slănic Moldova, Ocna Sibiului, Ocna Dejului ş.a.), dar şi în cele de câmpie (cazul lacurilor româneşti Lacu Sărat, Amara ş.a.);

lacurile antropice, indiferent de scopul principal pentru care au fost construite (de alimentare a hidrocentralelor ori a aşezărilor umane, de adăpare a vitelor, drept crescătorii pentru peşte etc.) au şi funcţii de agrement (dotări pentru odihnă, pentru practicarea pescuitului ori a sporturilor nautice etc.).


Apele minerale şi termale

În această categorie intră apele cu un conţinut variabil de săruri, gaze sau substanţe minerale radioactive care le conferă proprietăţi terapeutice dintre cele mai diverse şi, respectiv, apele subterane cu temperatura mai ridicată decât cea medie din luna cea mai călduroasă a regiunii în cauză, acestea fiind de mai multe feluri (hipotermale – 20º-37ºC, mezotermale - 37º-42ºC şi hipertermale – peste 42ºC), iar staţiunile care au astfel de izvoare sunt numite „cu apă caldă”;

Pe Glob există foarte multe izvoare cu ape minerale şi termale, inclusiv România fiind renumită în domeniu, după unele surse nu mai puţin de 1 500 locuri cu asemenea ape, îndeosebi în Carpaţii Orientali (Vatra Dornei, Băile Tuşnad, Bilbor, Borsec, Covasna ş.a.), dar şi în Subcarpaţi (Călimăneşti, Băile Olăneşti, Slănic Prahova, Sărata Monteoru ş.a.), Podişul Transilvaniei (Sovata, Praid, Ocna Sibiului ş.a.) etc.

Dintre staţiunile renumite pe plan mondial amintim Karlovy-Vary, Marianške Leažne şi Františkovy Vary în Cehia, Aix-les-Bains şi Evian în Franţa, Taormina în Italia, Hot Springs, Colorado Springs, Carlsbad în SUA, Takarazuka, Beppu în Japonia ş.a.


Potenţialul turistic al biosferei

Vegetaţia prezintă interes turistic datorită unor elemente cum sunt:

compoziţia asociaţiilor vegetale: păduri (de o mare diversitate: tropicale – cu o mare varietate de specii de arbori, plus arbuşti, liane, plante cu flori, între care orhideele etc., dar în general greu accesibile –, păduri-galerii, păduri de mangrove, păduri mediteraneene, păduri temperate de conifere şi foioase, unele remarcându-se prin monospecii – pin, molid, fag, stejar, mesteacăn etc.), savane (cu sau fără păduri-galerii), stepe, pajişti alpine etc.;

vârsta şi dimensiunea arborilor; de exemplu Codrii Seculari din masivul Rarău au peste 500 de ani vechime, unii arbori sau pâlcuri de arbori depăşesc chiar câteva mii de ani (cazul chiparoşilor din inima Saharei, a altor arbori din China, India etc.); unii arbori ating dimensiuni impresionante, cum este cazul Sequoia gigantea, din SV SUA, care atinge până la 150 m înălţime şi 12-16 m diametru, apoi a baobabului în Africa, a castanului de Pará în America de Sud ş.a.

prezenţa unor plante relicte (care au supravieţuit în decursul timpurilor geologice dispariţiei florei din care au făcut parte – de exemplu lotusul termal de la Băile Felix, în ţara noastră) sau endemice (care trăiesc pe un teritoriu foarte restrâns – garofiţa Pietrii Craiului, în munţii omonimi).


Fauna

În ceea ce priveşte importanţa acesteia pentru turism trebuie avute în vedere de asemenea mai multe elemente:

cunoaşterea speciilor, care poate fi realizată fie în cadru natural (unde acestea se manifestă liber), aşadar în zonele ocrotite, de regulă, dar şi în altele, fie în captivitate (grădinile zoologice);

vânătoare, această formă de turism fiind foarte răspândită pe Glob, dar din ce în ce mai mult controlată, cele mai vizate specii fiind animalele mari (de la urs şi lup la elefant, hipopotam, rinocer, bivol ş.a.) sau cele cu blănuri preţioase (jderul, râsul, hermina, samurul, vulpea polară, chinchilla ş.a.);

pescuit, forma de turism cea mai răspândită din această categorie, fiind prezentă în toate ţătile, indiferent de poziţia lor pe Glob, de la Ecuator până în ţinuturile arctice şi antarctice;

colectarea de păsări (mai ales exotice) şi de insecte.


Zonele ocrotite

În prezent în lume – şi tendinţa se accentuază – vegetaţia şi fauna se îmbină armonios şi atrag îndeosebi în zonele ocrotite:

Parcurile Naţionale;

Parcurile Naturale;

Rezervaţiile Naturale, de o varietate extrem de mare (dar nu toate accesibile şi pentru turism);

Monumentele Naturii etc.


Parcurile Naţionale ilustreză cel mai bine preocupările de protejare globală şi dinamică a naturii, flora şi fauna, peisajul în ansamblu, fiind conservate ca atare. În acelaşi timp, vizitatorii se pot bucura de clipe de destindere şi intensă trăire într-un mediu natural în care omul nu şi-a pus amprenta. Aceste teritorii sunt scutite de orice fel de exploatare, de către om a resurselor naturale. Sau, cum spune un naturalist francez referitor la Parcul Naţional ca formă de ocrotire a naturii: „pe cuprinsul lui, cultivarea plantelor, creşterea animalelor, vânătoarea şi pescuitul, exploatarea forestieră şi minieră, construirea de baraje sunt interzise. La fel, construirea de locuinţe, comerţul sau industria, construirea de căi de comunicaţie, de linii electrice de înaltă tensiune şi de linii telefonice. Sunt admise numai serviciile şi instalaţiile impuse de organizarea turismului.”

Unui regim similar sunt supuse şi rezervaţiile naturale, cu excepţia celor în care nu este prmis decât accesul oamenilor de ştiinţă;

O categorie aparte de rezervaţii naturale o constituie aşa-numitele „rezervaţii de vânătoare” (game reserves), în care anumite specii, îndeosebi mamifere, sunt protejate în cea mai mare parte a anului şi în mod obligatoriu în perioada de reproducere, sezonul deschis vânătorii sportive – şi numai acestui gen de vânătoare – fiind limitat de la câteva zile la maximum câteva săptămâni. Acest gen de rezervaţii este foarte răspândit mai ales pe continentul african, unde de altfel a şi luat naştere, la începutul secolului XX, o formă aparte de turism: safari, respectiv turismul de vânătoare. Unele rezervaţii africane de vânătoare au dimensiuni impresionante, precum Etosha Game park (6,7 milionane ha) în Namibia, Selous (circa 3 milioane ha) şi Rungwa River (circa 2 milioane ha) în Tanzania, Luangwa Valley (1,3 milioane ha) în Zambia, Chobe (1,3 milioane ha) în Botswana, Bouna (peste 1 milion ha) în Côte d’Ivoire ş.a.;

Între atracţiile naturale, zonele ocrotite se înscriu printre cele mai vizitate obiective turistice de pe Glob, unele cu cifre de ordinul milioanelor sau chiar al zecilor de milioane (de exemplu Blue Ridge Parkway, Great Smoky National Park şi altele în SUA).

POTEN Ţ IALUL TURISTIC NATURAL

Documents

Transcript of POTEN Ţ IALUL TURISTIC NATURAL