Prima versiune

Raportul naţional al dezvoltării umane Republica Moldova„Dincolo de tranziţie: De la Excluziune Socială spre o Dezvoltare

Umană Incluzivă”

INTRODUCERE

Unul din obiectivele principale ale programelor axate pe dezvoltarea umană îl constituie combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale prin utilizarea tot mai frecventă a politicilor sociale incluzive. În contextul dat, excluziunea socială a devenit un termen utilizat tot mai des în dezbaterile politice şi cercetările privind sărăcia şi inegalitatea socială, deseori înlocuind termenul de sărăcie. Fiind un concept mai recent decât sărăcia, excluziunea socială este mai cuprinzătoare, deoarece include nu numai lipsa mijloacelor materiale, dar şi imposibilitatea de a fi inclus în diferite „reţele” sociale, economice, politice, culturale. Conceptul dat presupune un deficit de participare normală la viaţa cotidiană şi diverse activităţi sociale din societate.

În prezent, combaterea excluziunii sociale este recunoscută în cadrul UE şi ONU ca una din sarcinile principale în asigurarea creşterii economice şi a dezvoltării umane durabile1. Iar participarea a devenit un obiectiv-cheie al dezvoltării. Anume din acest considerent, politicile sociale ar trebui să se axeze, în primul rând, pe asigurarea capacităţilor de incluziune socială a persoanelor aflate în dificultate, adică să fie politici de incluziune socială pentru care participarea, de asemenea, reprezintă un cuvânt-cheie.

În acest context, prezentul Raport Naţional al Dezvoltării Umane (RNDU) pentru Republica Moldova este consacrat cercetării noului concept - de excluziune socială ca proces şi rezultat, care generează sărăcie şi limitează esenţial şansele dezvoltării umane a ţării, precum şi formulării unor politici viabile de incluziune socială, care pot realmente depăşi starea deplorabilă în care se află, la moment, Republica Moldova la capitolul sărăcie. Într-adevăr, după aproape douăzeci de ani de la demararea tranziţiei la economia de piaţă şi declararea independenţei şi suveranităţii, Republica Moldova, este considerată cea mai săracă ţară din spaţiul european. Cu toate că pe parcursul ultimilor ani autorităţile republicii au depus mai multe eforturi în procesul de eradicare a sărăciei2, rezultatele acestora sunt destul de modeste. În pofida creşterii economice pe care Republica Moldova a înregistrat-o în ultimii ani, sărăcia se menţine la un nivel destul de înalt. În prezent, populaţia aflată sub pragul sărăciei se estimează la circa o treime, afectând astfel şansele unei dezvoltări umane durabile.

RNDU axat pe cercetarea excluziunii sociale şi a incluziunii sociale este semnificativ pentru Republica Moldova şi din considerentul, că aceste concepte până în prezent nu au fost utilizate şi dezvoltate nici în cercetările ştiinţifice ale sărăciei, nici în procesul de elaborare a politicilor anti-sărăcie şi de protecţie socială. RNDU îşi propune să cerceteze excluziunea socială şi incluziunea socială prin prisma conceptului de dezvoltare umană. În acest context dezvoltarea umană este văzută ca o lărgire a libertăţii alegerii pentru toţi oamenii care locuiesc într-o ţară sau într-o regiune. Iar pentru ca oamenii să beneficieze de această libertate, ei au nevoie de condiţii care să le permită aceasta: o educaţie adecvată, o sănătate bună, un venit suficient pentru un trai decent, incluziune şi participare socială, justiţie socială etc.1 Al treilea Program de combatere a sărăciei lansat de Comisia Europeană (1990-1994) „Poverty 3”, Raportul dezvoltării umane – 1994.2 În acest context pot fi menţionate mai multe programe şi strategii axate pe combaterea sărăciei, precum Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei 2004-3006, Strategia Naţională de Dezvoltare 2008-2011 obiectivul principal al căreia reprezintă crearea condiţiilor pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei prin dezvoltarea unei societăţi competitive din punct de vedere economic, bazată pe cunoaştere, capabilă de o creştere economică sustenabilă, cu locuri de muncă productive şi cu o coeziune socială ridicată., www.gov.md

1

Deşi acest raport de dezvoltare umană este adresat unui public larg, ţinta lui principală sunt persoanele care elaborează politicile ţării. În acelaşi timp, cele mai eficiente politici elaborate cu cea mai mare competenţă nu pot aduce beneficii fără sprijinul tuturor segmentelor de populaţie.

Prezentul Raport Naţional de Dezvoltare Umană cuprinde 8 capitole fiind grupate în trei părţi distincte.

Prima parte „Concept şi semnificaţii”, fiind compusă din două capitole, se axează pe aspectele metodologice legate de cercetarea fenomenului de excluziune socială, incluziune socială, precum şi a tangenţelor acestora cu conceptul de dezvoltare umană.

Primul capitol defineşte conceptele-cheie cu care se va opera în raportul dat, aşa ca dezvoltarea umană, sărăcia, excluziunea socială, incluziunea socială, coeziunea socială etc., precum şi semnificaţia fiecărei categorii menţionate în contextul dezvoltării conceptului de dezvoltare umană. De asemenea, în capitol este dezvoltat şi conceptul de incluziune socială ca proces de depăşire a sărăciei şi a excluziunii sociale, precum şi de asigurare a dezvoltării umane. Se va arăta că incluziunea socială nu reprezintă un proces invers excluziunii sociale. Conceptele în cauză vor fi dezvăluite în contextul realităţilor existente din Republica Moldova.

Cel de al doilea capitol poate fi considerat drept o continuare logică a capitolului precedent fiind, totodată, şi suportul metodologic pentru întregul raport. În capitol vor fi definiţi principalii indicatori ai dezvoltării umane, ai sărăciei, ai excluziunii sociale şi ai incluziunii sociale. Pentru o analiză cât mai complexă, vor fi propuşi o serie de indicatori care pot fi utilizaţi atât pentru monitorizarea sărăciei şi a excluziunii sociale, a profilului şi tipologiei acestora, cât şi pentru definirea cât mai complexă a dezvoltării umane. De asemenea, vor fi propuşi şi unii indici agregaţi ai excluziunii sociale, relevanţi pentru Republica Moldova. În capitol, de asemenea, vor fi expuse rezultatele unor cercetări calitative realizate în scopul analizei perceperii excluziunii sociale de către diverse grupuri sociale din Republica Moldova. În acest context, capitolul prevede, la nivel de ipoteză, scoaterea în evidenţă a principalelor grupuri ale populaţiei care pot fi considerate excluse social, fapt confirmat sau infirmat, în următoarele capitole în funcţie de tipul excluziunii sociale analizate.

Partea a doua „Analize tematice” fiind compusă din patru capitole este dedicată cercetării propriu-zise excluziunii sociale din Republica Moldova în funcţie de tipurile acesteia, şi anume: excluziunea economică, excluziunea de la viaţa socială şi serviciile sociale, excluziunea culturală, excluziunea de la participarea politică. Fiecare din aceste patru capitole trebuie să răspundă la următoarele întrebări: cine sunt persoanele excluse; cum se manifestă excluziunea lor; de ce aceste persoane sunt excluse; care sunt consecinţele excluziunii lor; ce trebuie de făcut.

Astfel, capitolul trei va fi dedicat excluziunii economice, formelor ei de manifestare, precum şi a surselor care o generează. În general, excluziunea economică se referă la diferenţele relative existente între veniturile şi nivelul de trai ale grupurilor social-vulnerabile ale populaţiei în comparaţie cu veniturile grupurilor populaţiei mai înstărite sau în comparaţie cu venitul mediu pe persoană într-o societate dată. Altfel spus, excluziunea economică va fi definită ca accesul limitat al persoanelor la piaţa muncii, la surse potenţiale de venit, bunuri şi active, care implică, respectiv, accesul redus la servicii, inclusiv educaţie, sănătate, protecţie socială etc. Cu toate că sărăcia, excluziunea socială şi vulnerabilitatea au anumite trăsături comune, acestea, de asemenea, au şi importante caracteristici distinctive. Oamenii care nu sunt săraci pot fi excluşi, dar mulţi din ei pot deveni săraci, ca rezultat a excluziunii din activitatea economică, şi astfel pot deveni vulnerabili în acest context. Capitolul se vede a fi analitic, bazat pe datele statistice colectate, în primul rând, din Cercetarea Bugetelor Gospodăriilor Casnice, Ancheta Forţei de Muncă, precum şi alte date statistice oferite de serviciul naţional de statistică din Republica Moldova.

Următorul capitolul va analiza un alt tip al excluziunii sociale, şi anume excluziunea de la viaţa socială şi servicii sociale ca rezultat şi ca proces. În general, sistemul social şi viaţa socială propune o gamă largă de servicii sociale şi oportunităţi, care sunt indispensabil legate de asigurarea dezvoltării umane. Cele mai importante dintre acestea sunt: educaţia şi învăţarea continuă, ocrotirea sănătăţii, protecţia socială (inclusiv asigurarea socială, asistenţa socială şi serviciile sociale), accesul la locuinţe şi la serviciile de infrastructură de bază, transport, informaţie şi tehnologiile de

2

comunicaţii, reţelele sociale / relaţiile sociale între membrii societăţii. Excluziunea de la aceste servicii a unor grupuri ale populaţiei afectează grav dezvoltarea umană a republicii. Capitolul va scoate în evidenţă nu numai situaţia sistemului de protecţie socială, gama de servicii sociale prestate şi calitatea lor, dar şi accesul diverselor grupuri ale populaţiei la aceste servicii, astfel încât să fie determinate grupurile excluse de la viaţa socială şi serviciile sociale, precum şi măsurile de politică care ar putea depăşi acest tip de exclusiune socială.

Capitolul cinci se va axa pe definirea şi analiza excluziunii culturale din Republica Moldova şi relaţiile acesteia cu celelalte tipuri de excluziune socială. Prin precizarea cadrului legal internaţional şi naţional care defineşte excluziunea culturală şi asigură, respectiv, incluziunea culturală, vor fi identificate principalele grupuri sociale din republică excluse de la procesele culturale, sursele care conduc la excluziunea culturală, precum şi consecinţele acestui fenomen. De asemenea, capitolul îşi propune şi o analiză a politicilor din domeniul vieţii culturale şi cum aceste politici contribuie la depăşirea excluziunii culturale.

Obiectul de studiu al capitolului şase reprezintă excluziunea de la participarea politică din Republica Moldova. Capitolul se axează pe definirea şi analiza fenomenului excluziunii politice din republică după aceeaşi logică prezentă şi în capitolele care cercetează celelalte tipuri de excluziune socială, şi anume: definirea excluziunii politice, determinarea celor excluşi de la participarea politică şi a tipologiei excluziunii politice, care sunt sursele şi consecinţele excluziunii politice, precum şi analiza politicilor de depăşire a acestui tip de excluziune socială.

Partea a treia „Analiza generală şi recomandări” reprezintă o parte integratoare a raportului care, pe lângă o descriere generală a tipologiei excluziunii sociale din Republica Moldova, realizează o trecere în revistă a politicilor existente menite pentru depăşirea fenomenului de excluziune socială. Partea dată a raportului are drept scop şi formularea de propuneri pentru transformarea politicilor existente în politici incluzive, adică asigurarea procesului de incluziune socială în republică.

Astfel, capitolul şapte se va prezenta drept un capitol integrator al capitolelor anterioare. În capitol se va analiza tipologia generală a excluziunii sociale din Republica Moldova care poate fi considerată drept rezultat al politicilor promovate pe parcursul anilor de tranziţie la economia de piaţă, care au condus la transformări sociale, economice şi culturale. De asemenea, capitolul va prezenta modele diferite care determină sursele care conduc la excluziune în funcţie de tip, precum şi rolul instituţiilor şi al politicilor care pot avea un impact pozitiv sau negativ asupra acestor surse generatoare de excluziune.

Capitolul opt se axează pe formularea concluziilor şi recomandărilor raportului În capitol sunt propuse măsuri de politici care ar asigura incluziunea socială, astfel încât vor fi analizate nu numai măsurile propriu-zis, dar şi responsabilităţile instituţiilor în realizarea incluziunii sociale.

Raportul se finalizează cu recomandări generale, anexe care includ notele tehnice de calculare a indicatorilor dezvoltării umane şi ai excluziunii sociale, informaţii statistice, precum şi bibliografia utilizată.

Astfel, menirea prezentului Raport Naţional al Dezvoltării Umane poate fi considerată drept aducerea subiectului Excluziunii Sociale şi Incluziunii Sociale pe agenda discuţiilor de politici la nivel de ţară, precum şi de a contribui la transformarea politicilor existente în politici realmente incluzive din perspectiva conceptului de dezvoltare umană.

3

PARTEA I: CONCEPT ŞI SEMNIFICAŢII

Capitolul 1. Cadrul conceptual pentru incluziunea socială şi dezvoltarea umană în Republica Moldova

Capitolul dat va pune în evidenţă conceptele-cheie cu care se va opera în raport. În capitol vor fi definite şi dezvăluite astfel de categorii ca dezvoltarea umană, sărăcia, excluziunea socială, incluziunea socială etc.. De asemenea, în capitol se va indica semnificaţia fiecărei categorii menţionate mai sus în contextul dezvoltării conceptului de dezvoltare umană şi care sunt tangenţele dintre categoriile date şi dezvoltarea umană. În capitol se preconizează analiza cât mai detaliată a conceptelor de excluziune socială ca proces şi rezultat, precum şi a incluziunii sociale. Conceptele în cauză vor fi dezvăluite în contextul realităţilor existente din Republica Moldova.

1.1. Semnificaţia excluziunii sociale şi a dezvoltării umane

Excluziunea socială, şi sărăcia sunt fenomene strâns legate de conceptul de dezvoltare umană. Reieşind din definiţia dezvoltării umane se poate constata că aceasta nu poate avea loc în situaţia în care sărăcia şi excluziunea socială persistă. Or, dezvoltarea umană reprezintă un proces de extindere a capacităţilor oamenilor de a face alegeri în toate domeniile vieţii umane – economic, social, politic etc., pe când, atât sărăcia cât şi excluziunea socială constrânge capacitatea de alegere a oamenilor, fapt ce determină lipsa unei dezvoltări umane.

1.1.1. Dezvoltarea umană – o nouă abordare a dezvoltării centrate pe om

Paradigma dezvoltării umane, lansată în 1990 de către Mahbub ul Haq, Amartya Sen, Frances Stewart, Paul Streeten şi alţii şi dezvoltată prin Rapoartele PNUD ale Dezvoltării Umane, substituie teoriile anterioare de dezvoltare bazate pe creştere economică, pe motiv că creşterea economică nu se transformă în mod automat într-o sursă de creştere a bunăstării oamenilor.

Potrivit noii paradigme, dezvoltarea poate fi privită, ca un proces de extindere a libertăţilor reale de care se bucură oamenii (Sen). Concentrarea asupra libertăţilor oamenilor contrastează cu viziunile mai limitate despre dezvoltare, cum ar fi identificarea dezvoltării cu creşterea produsului naţional brut, cu creşterea veniturilor personale sau cu modernizarea socială. Creşterea PNB sau a veniturilor individuale poate fi, desigur, importantă ca mijloc de extindere a libertăţilor oamenilor, la fel ca şi industrializarea, progresul tehnologic sau modernizarea socială. Dar libertăţile depind şi de alţi factori, cum ar fi aranjamentele sociale şi economice (de exemplu, accesul la educaţie, servicii de sănătate şi asistenţă socială, precum şi accesul la piaţa muncii), precum şi drepturile politice şi civile (de exemplu, libertatea de a participa la discuţii şi dezbateri publice).

Boxa 1.1. Mahbub Ul Haq despre dezvoltare umană

"Scopul de bază al dezvoltării constă în extinderea alegerilor oamenilor. În principiu, aceste opţiuni pot fi nelimitate şi se pot schimba în timp. Oamenii adesea îşi apreciază realizările lor nu numai prin creşterea veniturilor, dar şi prin accesul mai bun la cunoaştere, la nutriţie şi servicii de sănătate, prin siguranţa mijloacelor de existenţă şi securitatea împotriva criminalităţii şi a violenţei fizice, prin asigurarea libertăţii politice şi culturale, precum şi prin sentimentul de participare la viaţa comunităţii. Obiectivul de dezvoltare constă în crearea unui mediu favorabil pentru oameni care să se bucure o perioadă mai îndelungată de o viaţă sănătoasă şi creativă "(Mahbub Ul Haq, 1990).

Dezvoltarea umană necesită îndepărtarea surselor majore care duc la privaţiuni de libertate ca sărăcia şi excluziunea socială, tirania, numărul redus de oportunităţi economice, privaţiunea socială sistematică, neglijarea facilităţilor publice, precum şi intoleranţa sau supraimplicarea guvernelor represive.

4

În ciuda creşterilor fără precedent înregistrate de economiile ţărilor dezvoltate, lumea contemporană neagă libertăţile elementare ale unui număr mare de oameni ca libertatea de a-şi satisface foamea, de a atinge un nivel suficient de hrană, de a obţine remedii pentru bolile tratabile sau oportunitatea de a avea îmbrăcăminte şi adăposturi adecvate, sau de a se bucura de apă curată, sau de facilităţi sanitare. În alte situaţii lipsa libertăţii se concretizează în lipsa serviciilor publice de calitate, precum cele de asistenţă socială, asistenţă medicală, de educaţie, sau a instituţiilor eficiente de menţinere a ordinii publice şi a păcii în zonă. În alte cazuri încălcarea libertăţii derivă direct din negarea de către regimurile autoritare a drepturilor politice şi civile şi din restricţii impuse asupra libertăţii de a participa la viaţa socială, politică şi economică a comunităţii3.

Dezvoltarea umană poate fi văzută în acelaşi timp şi ca proces şi ca rezultat. Ea reprezintă un proces în măsura în care prin intermediul acesteia se lărgesc opţiunile. Ca rezultat, dezvoltarea umană presupune rezultatele provenite din posibilităţile mai largi de alegeri. La fel, dezvoltarea umană presupune două procese simultane – cel de formare şi dezvoltare a capacităţilor oamenilor şi cel de utilizare a capacităţilor dobândite în realizarea alegerilor lor.

Cu toate că conceptul de dezvoltare umană se extinde practic asupra tuturor domeniilor vieţii umane, în analiza acestui proces trei domenii sunt considerate principale şi integratoare a celorlalte domenii ale vieţii umane, şi anume: durata vieţii, nivelul de educaţie şi accesul la resursele economice necesare pentru un trai decent.

Dezvoltarea umană este un concept larg, care cunoaşte o evoluţie permanentă. Astfel, conceptul dezvoltării umane este legat, nemijlocit, de respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Dacă dezvoltarea umană vizează extinderea posibilităţilor şi libertăţilor de care beneficiază membrii unei comunităţi, drepturile omului reprezintă un stimulent în perfecţionarea continuă a instituţiilor şi a sistemelor sociale care facilitează sau asigură aceste posibilităţi şi libertăţi. Alte domenii de alegere, cărora oamenii, de asemenea, le atribuie o valoare înaltă, constituie participarea la viaţa socială. Din punctul de vedere al dezvoltării umane, toate acestea sunt necesare pentru asigurarea productivităţii şi creativităţii, a dezvoltării continue a capitalului uman existent, a sentimentului individului de apartenenţă la o comunitate. În ultimă instanţă, dezvoltarea umană este dezvoltarea oamenilor, pentru oameni şi prin oameni.

Dezvoltarea umană este legată şi de securitatea umană. Foarte mult timp conceptul de securitate a fost interpretat doar ca securitate teritorială împotriva agresiunii din exterior sau protecţie a intereselor naţionale în politica externă, ori siguranţă globală împotriva ameninţării cu o catastrofă nucleară. Această noţiune se referea mai degrabă la ţări şi naţiuni decât la oameni. Era neglijată preocuparea legitimă faţă de oamenii simpli, care aveau nevoie de securitate în viaţa lor de zi cu zi. Or, pentru mulţi dintre ei, securitatea simboliza protecţia împotriva pericolelor de maladii, foamete, şomaj, crimă, conflict social, represiune politică şi a primejdiilor legate de mediu. Securitatea umană vizează nu doar securitatea teritorială ori securitatea statelor ca naţiuni. Aceasta cuprinde şi securitatea oamenilor în viaţa lor de fiecare zi. Securitatea umană ar putea fi definită ca o libertate a omului faţă de anumite privaţiuni, cât şi ca o libertate de anumite frici percepute de el. Există, bineînţeles, o legătură între securitatea umană şi dezvoltarea umană: acestea se consolidează reciproc. Progresul înregistrat în unul dintre aceste domenii sporeşte şansele de progres în celălalt, dar şi nereuşita unuia va înmulţi riscurile de eşec in celălalt.

Egalitatea genurilor este o altă faţetă a dezvoltării umane. Cadrul dezvoltării umane se bazează pe ferma convingere că orice strategie sau efort de dezvoltare, care neglijează jumătate din umanitate, nu poate avea un caracter durabil. Acest cadru consideră că abilităţile femeilor se extind odată cu eliminarea lacunelor în ceea ce priveşte capacităţile, bazate pe aspectele de gen. Cadrul dezvoltării umane pledează în favoarea oportunităţilor egale pentru femei în toate domeniile vieţii – pe plan economic, social, cultural şi politic. Acesta se opune discriminării împotriva femeilor, încălcării drepturilor lor şi pericolelor specifice lor – de exemplu, siguranţa personală, violenţa in familie sau abuzul sexual.

La fel, atât sărăcia cât şi excluziunea socială văzute, respectiv, ca o lipsă a resurselor necesare pentru un trai decent şi privarea indivizilor în realizarea drepturilor lor fundamentale au

3 Amartia Sen “Development as freedom”, Bucureşti, Editura Economică, 2004, p.19.

5

tangenţe strânse de conceptul de dezvoltare umană în sensul în care acestea limitează esenţial şansele unei dezvoltări umane. Astfel, cercetările asupra sărăciei şi a excluziunii sociale, precum şi asupra modalităţilor de depăşire a acestor flagele sociale completează teoria dezvoltării umane.

1.1.2. Ce este excluziunea socială?

Conceptul de excluziune socială este de dată mai recentă în sfera cercetării sociale. El a avut o evoluţie independentă de termenul „sărăcie”, fiind legat de ideea de drepturi ce decurg din calitatea de cetăţean al unei ţări. Dacă sărăcia a fost definită, iniţial, în raport cu venitul, excluziunea socială a fost definită în raport cu drepturile sociale, cum este dreptul la muncă, dreptul la locuire, dreptul la servicii de sănătate, dreptul la educaţie. Unii autori consideră sărăcia drept un efect al proceselor de excluziune socială, şi nu excluziunea ca punct-terminus al procesului de sărăcire. Oricum, relaţia dintre cele două concepte este de intercondiţionare.

În prezent, conceptul de excluziune socială este tot mai frecvent preferat clasicului termen de „sărăcie”, asemenea sintagmei „promovarea incluziunii sociale”, care o înlocuieşte treptat pe cea de „măsuri de combatere a sărăciei”. Preferinţa pentru termenul de excluziune socială este determinată de necesitatea unor indicatori şi măsuri transparente, uşor de transformat în obiective ale programelor de guvernare.

Popularitatea termenului de "excluziune socială" precum şi existenţa mai multor definiţii nu sugerează o înţelegere comună cu privire la conţinutul conceptului. Cu toate acestea, în literatura de specialitate sunt prezente mai multe încercări de a sintetiza abordările existente ale conceptului dat, având o importanţă destul de mare pentru o mai bună înţelegere a excluziunii sociale, precum şi de a găsi mecanisme viabile care să permită monitorizarea acesteia.

BOXA 1.2. Definiţii ale excluziunii sociale

1. Excluziunea socială reprezintă incapacitatea de participare la sistemele vieţii sociale considerate importante. Acestea sunt economice, culturale şi politice. Esenţa de bază, a excluziunii sociale constă în faptul că ea survine mai degrabă în rezultatul lipsei unui feedback reciproc, decât a relaţiilor care cauzează imposibilitatea de a participa la aceste trei dimensiuni ale vieţii sociale (Peru).

2. Excluziunea socială reprezintă negarea drepturilor de bază ale cetăţenilor care le asigură bunăstarea şi libertatea de a participa la viaţa socială şi economică, sporind astfel formarea constrângerilor (India).

3. Excluziunea socială este un proces prin care drepturile de cetăţean – de care depinde subzistenţa şi nivelul de trai - nu sunt recunoscute si respectate. Acest fapt implică relaţii între oameni, ale căror drepturi sunt contestate şi apărate prin negocieri şi conflict (Thailanda).

4. Excluziunea socială reprezintă o trăsătură atât obiectivă cât şi subiectivă a vieţii oamenilor. Ca condiţie obiectivă, ea se caracterizează prin deprivare materială şi încălcarea drepturilor sociale (inclusiv drepturile legate de ocuparea forţei de muncă pentru salariaţi şi şomeri). Ca o trăsătură subiectivă, ea se caracterizează prin sentimentul de inferioritate socială în comunitate sau prin pierderea statutului social anterior (Rusia).

5. Excluziunea socială reprezintă o stare şi un proces. Ca stare, aceasta este echivalentă cu deprivarea relativă; ca proces, ea se referă la structurile social-determinante şi procesele care împiedică accesul pentru unii membri ai societăţii la resursele economice, bunurile sociale, precum şi la instituţiile care determina destinele lor (Tanzania).

6. Excluziunea socială reprezintă opusul integrării sociale. Ea este prezentă atunci când unii indivizi sau grupuri nu pot participa, sau nu sunt recunoscuţi în deplină sau egală măsură ca membri ai societăţii la nivelul comunităţii sau la nivel naţional (Yemen).

Sursa: Charles Gore, Jose B. Figueiredo “Social exclusion and anti-poverty policy: a debate”, preluată din raportul “Social Exclusion and Integration in Poland: An Indicators-based Approach”, Warsaw 2006. p. 12.

Însă chiar şi în absenţa unei definiţii general acceptate, în dezbaterile despre excluziunea socială apar trei subiecte recurente:

Excluziunea socială este direct legată de normele morale ale societăţii dintr-o anumită perioadă. O persoană defavorizată este percepută în mod diferit în societăţi diferite, atât din

6

punct de vedere cultural, cât şi economic. Normele morale ale societăţii se schimbă în timp şi, odată cu ele, se schimbă şi atitudinea „majorităţii” faţă de o anumită categorie de oameni marginalizată sau vulnerabilă;

Excluziunea socială este cauzată de o acţiune a unui individ, a unui grup sau a unei instituţii. O persoană se poate autoexclude social prin propria sa voinţă sau poate fi exclusă ca urmare a deciziilor asumate sau neasumate, voite sau nu, ale altor oameni, organizaţii sau instituţii;

Excluziunea socială nu este doar un rezultat al circumstanţelor de moment, dar şi un impact asupra perspectivelor de viitor ale persoanei afectate.Un alt aspect definitoriu al excluziunii sociale presupune faptul că ea se manifestă, în

special, la nivelul comunităţii geografice sau sociale, deoarece afectează în principal grupuri, nu indivizi. Excluziunea socială este determinată de o combinaţie de cauze şi de factori aflaţi în strânsă corelaţie. Ca atare, ea trebuie privită ca un proces, şi nu doar ca un rezultat marcat în timp, de exemplu, ca un rezultat strict al sărăciei4.

Originea noţiunii de excluziune socială se regăseşte în Franţa în deceniul al şaptelea al secolului trecut prin referinţe vagi în discursurile publice despre „cei excluşi”. În 1974, René Lenoir, secretar de stat cu afaceri sociale în guvernul gaullist condus de Jacques Chirac, a publicat lucrarea „Les Exclus”. După Lenoir, excluşii reprezentau toate categoriile sociale care nu erau incluse în sistemele de asigurări sociale specifice statului bunăstării (welfare state): persoane cu handicap fizic şi psihic, persoane cu tendinţe de suicid, veteranii invalizi, copii abuzaţi, familii cu părinţii divorţaţi, consumatori de droguri, persoanele neadaptate social şi alte categorii de persoane care nu îşi găseau un loc în societate (Lenoir, 1974)5.

La nivel european, termenul de excluziune socială a apărut la sfârşitul anilor ’80 şi începutul anilor ’90, în cursul mandatelor Comisiei Delors. Încă din 1975 au fost iniţiate şi derulate de către instituţiile comunitare6 o serie de programe privind sărăcia.

Caracteristicile comune ale excluziunii sociale au fost sintetizate în cel de al treilea Program de combatere a sărăciei lansat de Comisia Europeană (1990-1994) „Poverty 3”. Potrivit acestui program, excluziunea socială:

- este interpretată ca un proces dinamic şi multidimensional, un fenomen frecvent cumulativ care conduce la o deprivare multidimensională;

- se manifestă printr-o lipsă sau deficit de participare a individului în viaţa societăţii, precum şi un deficit de acces la principalele sisteme sociale (piaţa muncii, educaţie, sistemul de sănătate, protecţie socială etc.);

- reprezintă un proces care poate conduce la compromiterea coeziunii sociale, la fragmentarea societăţii, inclusiv, la ruperea relaţiilor de familie, la pierderea sentimentului de apartenenţă faţă de ţara în care trăieşte sau de identitate naţională;

- reprezintă un proces care poate conduce la compromiterea modelelor de legătură între generaţii, şi prin urmare la excluziunea socială între generaţii.

Excluziunea socială este definită, de obicei, ca o lipsă sau incapacitate de participare a individului în viaţa societăţii. În acest context trebuie menţionat faptul că lipsa de participare poate fi rezultatul acţiunii mai multor factori de risc negativ care, cumulând, scapă de sub controlul individului, îl pune în condiţii mai dezavantajate faţă de alte persoane şi conduce la excluziune socială.

Excluziunea socială se manifestă prin mai multe forme. Multitudinea lor depinde de diversitatea şi calitatea vieţii pe care o poate oferi societatea. Printre principalele forme ale excluziunii sociale sunt:

- economică (de la venituri primare, de la transferuri sociale);- de la educaţie;

4 Abordări ale excluziunii sociale în Republica Moldova Aspecte metodologice şi analitice, raport UNDP, Moldova 2010, p. 9.5 Arpinte, D., Baboi, A., Cace, S., Tomescu, C., Stanescu, I., „Politici de incluziune socială”, Calitatea Vieţii XIX, nr. 3-4, 2008, p.339.6 ESCWA (2007), Literature review on social exclusion in ESCWA region. p. 2

7

- de la serviciile de sănătate;- de la serviciile de asistenţă socială;- de la serviciile de pe piaţa muncii;- de la locuire sau condiţii decente de locuire;- de la participare la viaţa politică;- cea datorată delicvenţei;- cea datorată dependenţei de alcool sau drog;- cea produsă de deformările de funcţionare ale justiţiei, poliţiei etc.;- cea datorată accesului redus la oportunităţi în funcţie de zonă;- cea datorată accesului la transport, căi de comunicaţie;- cea datorată abandonului sau lipsei familiei (copii, bătrâni, persoane cu handicap);- în funcţie de gen şi orientarea sexuală;- în funcţie de apartenenţa etnică/rasială;- cea generată de traficul de fiinţe umane;- culturală şi de informaţie etc..7 Această listă a tipurilor de excluziune socială se dezvoltă permanent şi poate fi continuată în

funcţie de complexitatea şi diversificarea vieţii social-umane din societate. Spre exemplu, printre formele noi ale excluziunii sociale dictate de actualitatea vieţii social-umane pot fi numite: cea datorată degradării cartierelor mărginaşe, cea datorată destrămării stabilităţii relaţiilor de familie, cea datorată izolării sociale, cea datorată integrării comunităţilor de imigranţi etc.

Cu toate acestea, tipurile excluziunii sociale menţionate pot fi integrate în patru tipuri generale, şi anume:

- excluziunea economică - rezultată în şi din inegalitatea asupra deţinerii bunurilor şi veniturilor, de asemenea din reducerea oportunităţilor de angajare.

- excluziunea de la viaţa socială şi servicii sociale - rezultată în şi din inegalitatea accesului la un şir întreg de servicii - educaţie, sănătate şi locuinţă, protecţie socială, etc. – generând efecte pronunţate asupra rezultatelor cu caracter uman (educaţie, sănătate, nutriţie).

- excluziunea culturală - rezultată în şi din diferenţele de recunoaştere (de facto) a statutului ierarhizării normelor culturale, tradiţiilor şi obiceiurilor diferitor grupuri.

- excluziunea de la participarea politică - rezultată în şi din inegalităţile distribuirii în cadrul grupului a oportunităţilor politice şi puterii la toate nivelurile (inclusiv puterii politice, birocratice şi militare) şi accesului inegal la justiţie, libertăţi şi instituţii.

Toate tipurile de excluziune socială se intercondiţionează unul pe altul, şi, drept urmare, marginalizarea individului aflat în dificultate se aprofundează. Prin consecinţă, o situaţie a unei marginalizări sociale multidimensionale conduce la excluderea persoanei de la principalele sfere ale vieţii sociale.

1.1.3. Excluziunea socială şi dezvoltarea umană puncte de tangenţă

Excluziunea socială oferă o nouă perspectivă în abordarea dezvoltării umane prin atribuirea unui rol special legăturilor relaţionale din societate. Astfel, o nouă interpretare a excluziunii sociale ar afirma că aceasta se referă la procesele care împiedică oamenii sau anumite grupuri de oameni să-şi exercite întreaga gamă de alegeri oferite de societate, fiind, prin urmare, marginalizaţi.

Potrivit lui Sen, oamenii pot fi excluşi datorită existenţei în societate a unor politici sau practici intenţionate care conduc la aşa-numita „excluziune activă”. Aceasta presupune privarea celor excluşi de unele capacităţi care, la rândul său, conduce şi la o deprivare din alte domenii ale vieţii umane. Sen califică această deprivare drept un „eşec al capacităţii” şi îi atribuie un rol instrumental în excluziunea socială. În această situaţie remediul potenţial ar fi schimbarea

7 Cătălin Zamfir, Simona Stănescu (coordonatori) “Enciclopedia Dezvoltării Sociale”, Bucureşti, Polirom, 2007, p.242.

8

politicilor, care trebuie să fie orientate spre grupurile sau comunităţile aflate într-o poziţie dezavantajată.

Privarea de capacităţi poate rezulta şi din multitudinea problemelor de ordin economic, politic sau instituţional existente în societate, care se întrepătrund şi se intercondiţionează reciproc. În aceste cazuri, privarea de capacităţi nu reprezintă un rezultat al unor politici generatoare de excluziune. Aceste cazuri Sen le califică ca "excludere pasivă" (Sen 2000).

De exemplu, şomajul persoanelor migrante determinat de restricţiile juridice existente într-o comunitate sau într-o regiune ar constitui un exemplu de excludere activă. Iar privarea de libertate în procesul alegerii determinată de situaţia de şomaj poate fi considerată drept un „eşec de capacitate”. Totodată, în situaţia în care şomajul este un rezultat al acţiunii unor factori instituţionali şi sistemici, are loc o „excludere pasivă”, în măsura în care oamenii sunt, „excluşi” de la posibilitatea de a fi angajaţi.

Excluziunea socială şi dezvoltarea umană au mai multe trăsături comune, dar şi anumite trăsături distincte. Astfel, relaţia dintre excluziunea socială şi dezvoltarea umană se concretizează în următoarele:

• Excluziunea socială, ca proces şi rezultat, limitează libertăţile şi alegerile oamenilor. Cu toate acestea, limitări ale libertăţilor pot exista în toate societăţile, fără a crea, totodată, şi excludere.

• Excluziunea deprimă procesul de alegere şi, prin urmare, compromite dezvoltarea umană. Din punct de vedere al dezvoltării umane, excluziunea socială este procesul şi rezultatul care împiedică realizarea spectrului larg de libertăţi umane.

• Incluziunea socială şi dezvoltarea umană sunt complementare în termeni de politică. Dezvoltarea umană se centrează pe ceea ce trebuie să fie realizat, în timp ce incluziunea socială se axează pe modul în care acestea trebuie să fie realizate.

• Incluziunea socială nu reprezintă un proces invers excluziunii sociale. Cu toate acestea incluziunea socială ajustează conceptul de dezvoltare umană cu dimensiuni ale excluziunii (agenţi, grupuri şi instituţii care exclud).

• Incluziunea socială îi vizează pe cei care sunt excluşi, evidenţiindu-se astfel, principiul echităţii. Pe când, dezvoltarea umană se referă la îmbunătăţiri ale vieţii umane mai largi care îi vizează şi pe cei care nu sunt excluşi.

• Abordarea dezvoltării umane din perspectiva incluziunii sociale contribuie la precizarea strategiilor axate pe atingerea scopurilor dezvoltării umane. Se are în vedere abordarea discriminării, excluderii, neputinţei şi eşecurile responsabilităţii sunt la originea a sărăciei şi a altor probleme ale dezvoltării.

1.1.4. Excluziunea socială, sărăcia şi vulnerabilitatea

Excluziunea socială, care devine un termen de referinţă important în politice sociale din cadrul Uniunii Europene, este legat nemijlocit de definirea mai multor categorii sociale utilizate în procesul de lansare a politicilor bazate pe incluziunea socială. Printre acestea pot fi menţionate: sărăcia, vulnerabilitatea, marginalizarea, deprivarea multiplă, coeziunea socială etc.

Astfel, după cum se arată mai jos:Sărăcia – reprezintă un fenomen social, care presupune o insuficienţă cronică a veniturilor

şi a resurselor persoanelor, necesare pentru un trai considerat decent pentru societatea în care trăiesc. Din cauza sărăciei, persoanele date se pot confrunta cu mai multe dificultăţi ca şomajul, condiţii precare de locuit, acces limitat la servicii de sănătate sau de educaţie, în special, la cele de formare continuă, lipsa de acces la servicii de cultură, sport sau servicii de agrement etc.. Aceste persoane sunt adesea marginalizate în participarea la diverse activităţi din cadrul comunităţii (economice, sociale şi culturale) care ar reprezenta o normă pentru alte persoane. De asemenea, şi accesul lor la realizarea drepturilor fundamentale este limitat. O extindere a definirii sărăciei presupune identificarea acesteia cu privarea de capacităţi (Sen), ceea ce a determinat apariţia conceptului de sărăcie umană.

9

BOXA 1.3. Sărăcia umană

Caracterul multidimensional al fenomenului sărăciei a determinat apariţia unui concept mai complex legat şi de conceptul de Dezvoltare umană, şi anume Sărăcia umană. Conceptul de sărăcie umană a apărut pentru prima dată in Raportul de Dezvoltare Umană pentru anul 1997.

Preocuparea pentru identificarea persoanelor afectate de sărăcie şi dorinţa de a măsura sărăcia au neglijat uneori faptul, că sărăcia este prea complexă pentru a fi redusă la o singură dimensiune a vieţii umane. A devenit ceva obişnuit ca ţările să stabilească un prag al sărăciei, bazat pe venituri sau consum. Deşi venitul se centrează pe o dimensiune importantă a sărăciei, acesta oferă doar o imagine parţială a multor modalităţi în care viaţa umană poate fi afectată negativ.

Sărăcia se manifestă prin privaţiuni, pe care acestea le aduc în viaţa oamenilor. Sărăcia implică nu doar lipsa necesităţilor de bunăstare materială, ci şi refuzul unor oportunităţi pentru a trăi o viaţă suportabilă. Viaţa poate fi scurtată prematur. Aceasta poate fi dificilă, dureroasă ori primejdioasă. Ea poate fi privată de cunoştinţe şi comunicare. De asemenea, poate fi lipsită de demnitate, încredere şi respectul de sine, cât şi de respectul faţă de alţii. Toate acestea sunt aspecte ale sărăciei, care în prezent limitează şi distrug vieţile multor milioane de oameni din lume.

Sărăcia umană, oferă un mod diferit de evaluare a dezvoltării. Dezvoltarea umană este centrată pe progresul obţinut de toate grupurile din fiecare comunitate – de la cei bogaţi la cei săraci. Din perspectiva sărăciei umane, dezvoltarea este evaluată în baza modului în care săracii şi persoanele dezavantajate îşi duc existenţa în fiecare comunitate.

Sărăcia umană, fiind mai cuprinzătoare decât sărăcia sub aspectul veniturilor, oferă un mod diferit de evaluare al dezvoltării, fiind, totodată şi mai aproape de conceptul de excluziune socială.

Sursa: RNDU Republica Moldova 2009-2010.

Excluziunea socială - reprezintă un proces prin intermediul căruia anumite persoane sunt practic excluse din viaţa societăţii. Din cauza sărăciei lor, a lipsei de competenţe de bază şi posibilităţi de învăţare continuă, sau ca urmare a unei discriminări, ele sunt împiedicate să participe pe deplin în activităţile sociale ale comunităţii. Acest fapt contribuie la distanţarea lor de la locurile de muncă atractive, de la venituri mari, oportunităţi de educaţie, precum şi de la „reţelele” sociale ale comunităţii. Ele au un acces limitat la organele de putere sau de decizie, astfel încât se simt neputincioşi şi incapabili în controlul deciziilor care le afectează vieţile lor zi de zi.

Prin urmare, excluziunea socială afectează atât calitatea vieţii oamenilor, cât şi echitatea şi coeziunea societăţii în întregime, iar dimensiunile acesteia sunt interdependente ceea ce în consecinţă aprofundează marginalizarea8 .

Definiţiile sărăciei şi excluziunii sociale confirmă presupunerea interdependenţei dintre aceste două concepte. Astfel, atât sărăcia poate să condiţioneze starea de excluziune socială, cât şi excluziunea socială poate fi o sursă majoră a sărăciei.

Definirea excluziunii sociale şi a sărăciei presupune legătura acestora şi cu conceptele de marginalizare, vulnerabilitate, deprivare multiplă, coeziune socială.

Marginalizarea – reprezintă o poziţie socială periferică, de izolare a indivizilor sau grupurilor cu acces limitat la resursele economice, politice, educaţionale şi de comunicare ale societăţii.

Vulnerabilitatea - reprezintă situaţia în care un individ sau un grup de persoane nu pot face faţă situaţiei social-economice existente în societate determinată de transformările proceselor sociale, economice, politice, culturale etc. ce au loc. Noţiunea de vulnerabilitate presupune astfel de calificative precum dependenţa, neajutorarea, expunerea, pericolul9. Factorii principali care definesc, în prezent, vulnerabilitatea la excluziune socială pot fi: vârsta, nivelul de instruire, sănătatea, prezenţa sau absenţa locului de muncă, veniturile, mediul de reşedinţă.

8 Silver H. (1994), Social exclusion and social solidarity: three paradigms, International Labour Review, vol. 133, no. 5-6, ss. 531-578.9 http://sas.mmssf.ro/temp/Tutor_notes_6_Janet_ROM_revised_mmssf.doc., European Profiles S.A. Consortium, “Enhancing the skills to provide social services in Romania – course materials”, Modulul 6 “Înţelegerea persoanelor şi grupurilor vulnerabile” 2003.

10

Deprivarea multiplă poate fi interpretată ca o pierdere sau ca o lipsă de bunuri materiale sau posibilităţi necesare pentru asigurarea indivizilor a unui trai decent. Deprivarea multiplă se referă la situaţia de inegalitate a persoanelor în accesul la bunuri şi servicii în funcţie de diferite tipuri care se completează. Astfel, venitul mic sau şomajul pot să fie combinate cu condiţiile precare de locuit, cu sănătatea precară sau accesul insuficient la educaţie. De regulă, fenomenul deprivării multiple prevalează în mediul rural. Deprivarea multiplă este legată de determinarea teritoriilor, unde acest fenomen se manifestă într-o măsură mai mare, fie ea o simplă localitate rurală, sau chiar o regiune. Teritoriile deprivate se caracterizează prin următoarele:

- pe acest teritoriu, bine delimitat, locuiesc într-o proporţie mai mare persoane sau gospodării care se confruntă cu o serie de dificultăţi, precum veniturile joase, şomajul, criminalitatea, sănătatea proastă, condiţiile rele de trai şi educaţia insuficientă, care, individual sau împreună reduc semnificativ bunăstarea totală a populaţiei;

- teritoriul dat se caracterizează printr-un mediu nefavorabil, concretizat în sărăcie, abundenţă de terenuri virane, case şi magazine abandonate, nivel înalt al criminalităţii, lipsa diverselor servicii, lipsa oportunităţilor de angajare în câmpul muncii etc.

Coeziunea socială reprezintă un liant al vieţii unei societăţi bazat pe o serie de factori care îi determină pe membrii acesteia să convieţuiască împreună. Aceasta presupune responsabilitatea tuturor membrilor unei societăţi pentru bunăstarea socială, dezvoltarea relaţiilor de încredere şi parteneriat bazate pe egalitatea în drepturi, demnitatea umană, autonomia personală etc. Un grad înalt al excluziunii sociale poate compromite coeziunea socială.

Deşi mulţi autori consideră, că excluziunea socială, care este legată nemijlocit de accesul limitat la realizarea drepturilor fundamentale ale omului, poate avea loc în societăţi subdezvoltate, cazuri de nerespectare a drepturilor fundamentale ale omului şi, prin urmare, de excluziune socială, sunt frecvente şi în societăţi dezvoltate.

Prin urmare, sărăcia şi excluziunea socială pot fi interpretate ca încălcări ale drepturilor sociale fundamentale ale omului. Eficienţa politicilor naţionale de a asigura accesul populaţiei la drepturile lor fundamentale depinde de acurateţea identificării şi înlăturării mecanismelor care împiedică indivizii să se bucure de aceste drepturi sociale.

1.1.5. Sursele excluziunii sociale

Marginalizarea şi excluziunea socială ca un rezultat al proceselor sociale şi economice, este frecvent înrădăcinată în structura relaţiilor sociale, politice sau economice existentă în societate. Deseori, excluziunea socială este determinată şi de procesele macrosociale legate de transformările social-economice, modernizare a societăţii, urbanizare etc. Acestea pot exclude cele mai vulnerabile grupuri sociale sau persoane fizice din procesele de integrare socială. De asemenea, excluziunea socială poate fi determinată şi de factori de ordin instituţional. Se are în vedere atât existenţa unui cadru juridic discriminatoriu, care nu este în stare să protejeze pe deplin drepturile fundamentale ale tuturor persoanelor fizice, cât şi procesul de realizare a acestor drepturi, atunci când respectarea drepturilor omului este limitată. Această situaţie conduce la un acces limitat la resurse, instituţii, „reţele” sociale.

În funcţie de principalele surse, excluziunea socială poate fi10:- excluziunea structurală – este rezultatul unor procese structurale determinate de

efectele transformărilor social-economice din societate şi se manifestă prin persistenţa şomajului, deficitul unei politici sociale viabile, lipsa unui răspuns adecvat a sistemului social la o nevoie;

- excluziunea determinată de apartenenţa teritorială – este rezultatul unor deficienţe a dezvoltării unei comunităţi concretizată, de regulă, în dezvoltarea insuficientă a infrastructurii sociale, compromiterea sistemului de prestare a serviciilor publice

10 Cătălin Zamfir, Simona Stănescu (coordonatori) “Enciclopedia Dezvoltării Sociale”, Bucureşti, Polirom, 2007, p.241.

11

etc., care nu permite satisfacerea unor nevoi sociale, nevoi care sunt satisfăcute în alte comunităţi.

- autoexcluziunea – este determinată de opţiunea personală a individului pentru respingerea oricărei forme de participare în viaţa societăţii. Autoexcluziunea este strâns legată de astfel de concepte ca „marginalii” sau „underclass”. În perioada anilor 70’, marginalii erau grupuri de tineri, fără o relevanţă a apartenenţei de clasă, semiboemi, care respingeau acceptarea socială şi participau în tulburări sociale de tip Mai 1968 în Franţa (Vincent 1979). Cu timpul, marginalizarea a fost folosită în state vest-europene pentru a descrie un proces prin care anumite grupuri sunt îndepărtate temporar sau drastic de centrul vieţii sociale. Termenul de underclass, de origine americană, se referă la persoane care se autoexclud social, prin faptul că nu încearcă să participe deplin în societate. Sunt persoane sărace, al căror element definitoriu este angajarea în aşa-numite comportamente deplorabile, cum ar fi refuzul de a se angaja, recursul la infracţiuni pentru câştigarea existenţei sau naşterea de copii în afara unei căsătorii legal recunoscute (Murray, 1989).

Prin urmare, excluziunea socială poate fi văzută ca un rezultat al proceselor structurale, culturale şi comportamentale, precum şi a mecanismelor care împiedică accesul la bunurile publice ale societăţii şi nu asigură oportunităţi egale pentru toţi, împingând cele mai vulnerabile persoane la marginea societăţii. Un grad înalt al excluziunii sociale generează compromiterea coeziunii sociale şi instabilitate socială.

Sursele excluziunii sociale, la fel ca şi dimensiunile acesteia, sunt multiple şi includ aspecte tangibile (materiale) şi intangibile (relaţionale). Însăşi procesele excluziunii pot să conducă la excluziune ca rezultat, ca urmare a unui efort nesemnificativ sau a lipsei de efort pentru contribuirea la schimbarea potenţialelor rezultate ale acestora. Cu alte cuvinte, nu totdeauna sărăcia sau problemele generate de nivelul educaţiei joase rezultă în excluziune.

Drept alte surse ale excluziunii sociale pot fi identificate:Mecanismele slabe de suport instituţional. Acestea pot fi inadecvate, funcţiona slab, avea o

calitate joasă, respectiv, incapabile de a crea oportunităţi pentru acei care sunt presupuşi de a cădea în excluziune socială. Instituţiile private, organizaţiile societăţii civile, precum şi unele instituţii financiare private, furnizori de servicii, pot contribui la excluziunea socială prin faptul că nu dezvoltă programe orientate spre grupurile excluse sau servicii care ar corespunde necesităţilor acestora.

Cadrul legal discriminator sau executarea inadecvată a acestuia. Legislaţia imperfectă poate aprofunda excluderea unor grupuri sociale. Uneori legislaţia poate fi adecvată, ea poate prevedea măsuri de protecţie a grupurilor defavorizate, însă capacităţile reduse de aplicare a acesteia o fac până la urmă lipsită de sens.

Barierele politice şi instituţionale. Instituţiile publice prin lipsa de percepere şi înţelegere a dinamicii vulnerabilităţii, sărăciei şi a excluziunii sau printr-o monitorizare formală pot contribui la excluziunea socială. Procesul decizional poate fi ineficient pentru protejarea grupurilor excluse în mare parte datorită lipsei de implicare şi insuficienţei resurselor.

Practicile discriminatorii rezultante din privilegiere. Prejudecăţile şi discriminarea rezultată din privilegierile sociale şi politice pot, de asemenea, provoca excluziune socială. De exemplu, preferarea anumitor grupuri şi discriminarea bazată pe apartenenţele etnice şi de gen pot conduce la excluziune de pe piaţa forţei de muncă a unor categorii de persoane, etc. În cazuri extreme, ostilitatea directă şi violenţa împotriva anumitor grupuri pot genera excluziune socială.

Valori sociale şi practici culturale discriminatorii. Excluziunea socială poate persista şi la nivelul cultural şi tradiţional. În acest sens, Carlos Sojo (2000) a definit excluziunea culturală, ca acces diferenţiat al grupurilor sociale la beneficiile bunăstării materiale şi sociale, atunci când cauzele nu sunt structurale. Respectiv, indivizii, familiile şi comunitatea, precum şi instituţiile statului prin acţiunile acestora pot declanşa procese de excluziune chiar în cadrul grupurilor vulnerabile.

12

Dacă pentru ţările dezvoltate sursele excluziunii sociale sunt determinate de anumite situaţii marginale, accidentale, ale unui sistem social bine structurat coerent şi funcţional, pentru Republica Moldova, ţară aflată în proces de tranziţie la economia de piaţă sursele excluziunii sociale sunt determinate, în mare măsură, de moştenirile vechiului sistem social bazat pe o economie planificată şi centralizată, dar, nu în ultimul rând, şi de procesul dificil al transformărilor sistemice, precum şi de acele procese de dezagregare socială care îl însoţesc ca: explozia sărăciei, compromiterea sistemului de protecţie socială, procese de dezorganizare socială, imperfecţiunea cadrului legislativ şi instituţional etc.

Într-adevăr Republica Moldova a moştenit o economie de la fosta Uniune Sovietică a cărei productivitate a muncii la acel moment era de 2-3 ori mai mică decât în ţările industrializate11. Pe parcursul primilor ani de tranziţie economică în rezultatul proceselor de reorganizare a economiei, productivitatea muncii s-a redus şi mai mult, ceea ce a condus la o degradare semnificativă a veniturilor salariale reale ale populaţiei, dar şi la o creştere a polarizării sociale. La moment, salariile din Republica Moldova sunt considerate cele mai joase din spaţiul european, fiind determinate de conjunctura economică nefavorabilă. Astfel, o pondere mare a populaţiei ocupate activează în domenii în care productivitatea muncii este mică, nu are perspective de creştere, şi nu necesită investiţii în capitalul uman.

Pe de altă parte, reducerea nivelului ocupării care persistă pe parcursul întregii perioade de tranziţie economică, pe lângă pierderile economice, conduce la o reducere a calităţii vieţii a populaţiei, la stres, la anxietate, la degradare umană, la comportamente deviante etc. Reducerea nivelului ocupării este însoţită şi de calitatea joasă a acesteia, care este determinată de un nivel înalt al ocupării informale, în special în mediul rural, al subocupării, precum şi de condiţiile de muncă necorespunzătoare statutului de muncă decentă. În 2008 ponderea ocupării informale în totalul populaţiei ocupate a constituit 31,4%. În mediul rural ocuparea informală s-a cifrat la nivelul de 43,6%. În mare parte, acestea sunt persoanele care activează în cadrul gospodăriilor lor casnice, pentru consumului lor propriu şi fac o „agricultură de supravieţuire”. Totodată şi ponderea celor angajaţi fără contract de muncă atât formal cât şi informal este destul de mare. Atractivitatea slabă a locurilor de muncă disponibile din republică, salariile mici, lipsa unor perspective de carieră profesională, dar nu în ultimul rând, înlesnirea procesului de integrare profesională pe pieţele muncii ale altor ţări, conduc la intensificarea migraţiei internaţionale de muncă.

Tranziţia la economia de piaţă a condus şi la compromiterea sistemului de protecţie socială. Astfel, reducerea nivelului de ocupare conduce la creşterea raportului de dependenţă economică (în 2008 raportul de dependenţă economică a fost de 18570/00). Pe de altă parte, degradarea veniturilor salariale, reducerea ponderii salariilor în totalul veniturilor populaţiei, precum şi deficitul acut al resurselor bugetare conduce la reducerea resurselor necesare pentru asigurarea mecanismului de funcţionare a sistemului de asigurări sociale şi a sistemului de ocrotire a sănătăţii, precum şi a sistemului de asistenţă socială, care se află în strânsă dependenţă de veniturile salariale ale populaţiei ocupate.

O altă sursă a excluziunii sociale poate fi considerată degradarea capitalului uman din republică, determinată de nivelul mic al salariilor pentru locurile de muncă care necesită investiţii enorme în capitalul uman (educaţie, sănătate, cultură, administraţie publică) şi un nivel relativ mai înalt al salariilor pentru locurile de muncă care nu necesită un nivel înalt de investiţii în capitalul uman. Pe de altă parte, persoanele care pleacă peste hotare la muncă practică, de asemenea, munci necalificate. O asemenea situaţie conduce la un proces de descalificare masivă a întregului potenţial uman din republică, proces determinat şi de demotivarea tinerilor în formarea lor profesională, văzând în aceasta o cheltuială nejustificată, precum şi de descreşterea exigenţelor în procesul de instruire atât în şcoli, cât şi în instituţiile de formare profesională de nivel secundar şi superior. Situaţia creată poate determina în perspectivă pentru Republica Moldova un statut de ţară subdezvoltată.

1.1.6. Consecinţele excluziunii sociale.

11 Fapt menţionat în cadrul lucrărilor congresului 27 al PCUS în 1986.

13

În prezent, excluziunea socială a devenit o categorie socială şi politică importantă datorită ameninţărilor pe care ea le poate provoca societăţii. În primul rând, excluziunea socială subminează eforturile societăţii în dezvoltarea umană durabilă şi creează mai multe impedimente în calea progresului social. Acest fapt este reflectat practic în toate documentele strategice ale Uniunii Europene şi ONU. Astfel, în Raportul de securitate ONU (2005) se menţionează că excluziunea socială este cea mai mare ameninţare la adresa securităţii umane şi sociale. Excluziunea socială reprezintă o provocare pentru ordinea şi securitatea internaţională, în special, în contextul proceselor de globalizare din lumea contemporană12.

Excluziunea socială reprezintă o ameninţare directă şi pentru stabilitatea socială, în special, datorită inegalităţii şi disparităţilor sociale pe care ea le provoacă. Aceste disparităţi sunt cauzate, de regulă, de inegalitatea în distribuirea veniturilor populaţiei, de inegalitatea şanselor sau de discriminare între diverse grupuri ale populaţiei, de polarizarea societăţii. Aceste disparităţi pot fi, de asemenea, şi rezultatul unor comportamente, sisteme de valori morale sau stiluri de viaţă mai deosebite ale unor indivizi care deseori nu sunt în stare de a face faţă situaţiilor dificile. Drept consecinţă, situaţia de marginalizare şi de excludere socială a persoanelor în cauză le poate dezvolta nişte atitudini de nemulţumire şi intoleranţă faţă de alte persoane care pot fi considerate ameninţări reale pentru stabilitatea socială şi securitatea umană. Iar extinderea sărăciei şi marginalizării printre persoanele menţionate, graţie unui sistem electoral democratic, poate conduce la venirea la putere a unor forţe politice care îşi construiesc oferta lor electorală doar pe promisiuni populiste, care nicidecum nu pot conduce nici la o dezvoltare umană durabilă a ţării, nici la atenuarea sărăciei şi a excluziunii sociale. Or, persoanele sărace şi marginalizate reprezintă electoratul lor, iar numărul mare a acestora le garantează menţinerea lor la putere.

Alte ameninţări importante ale extinderii excluziunii sociale şi marginalizării sunt legate nemijlocit şi de compromiterea coeziunii sociale şi dezintegrarea socială din societate. Lipsa activismului în participarea la viaţa societăţii, autoizolarea şi indiferenţa unei mari părţi a populaţiei poate conduce, de asemenea, şi la compromiterea ordinii democratice, conducând astfel la un sistem de guvernare totalitar în societate.

Din acest considerent, politicile de incluziune socială ar trebui să vizeze atenuarea consecinţelor sociale ale excluziunii sociale prin înlăturarea imperfecţiunilor sistemului. Principalul mijloc de a iniţia astfel de politici sunt prin măsurile legale anti-discriminatorii, precum şi cele care susţin realizarea deplină a drepturilor omului.

Instituţionalizarea vieţii sociale, într-un mod care ar permite persoanelor de a influenţa politicile de incluziune socială, pare să fie o condiţie la fel de importantă pentru gestionarea proceselor de excluziune socială. În proiectarea politicilor care promovează incluziunea socială, este necesară o analiză detaliată a factorilor care cauzează excluziunea socială, şi subminează dezvoltarea şi integrarea socială a comunităţilor. Un sistem eficient de monitorizare a excluziunii sociale este o condiţie necesară pentru conturarea acestor procese şi conceperea unor politici de incluziune socială eficiente.

1. 2. Excluziune socială versus incluziune socială

Reieşind din abordările privind conţinutul excluziunii sociale, descrise în paragraful anterior, în care excluziunea socială este văzută ca o lipsă sau un deficit de acces al indivizilor la instituţiile şi sistemele sociale-cheie, se poate presupune că incluziunea socială reprezintă un proces invers excluziunii sociale, şi este realizată prin intermediul aceloraşi instituţii şi sisteme sociale. Iar integrarea socială în diferite „reţele” sociale, economice, politice, culturale (piaţa muncii, sistemul de protecţie socială, sistemul de sănătate, educaţie, etc.) a persoanelor aflate în dificultate, presupune un proces legat de incluziunea socială. Totodată, luând în consideraţie numeroasele

12 http://www.humansecurityreport.info/index.php?option=content&task=view&id=28&Itemid=63

14

definiţii ale integrării sociale şi ale incluziunii sociale, se poate conchide că lucrurile nu sunt atât de simple cum par.

Incluziunea socială nu este doar un proces invers procesului de excluziune socială. Combaterea excluziunii sociale reprezintă doar unul din elementele sale.

Incluziunea socială reprezintă termenul principal de referinţă utilizat în cadrul ONU, Consiliului Europei, precum şi în politicile europene anti-sărăcie, care vizează combaterea excluziunii sociale şi asigurarea integrării sociale şi necesită o definiţie mai complexă şi mai detaliată.

1.2.1. Definirea incluziunii sociale

Incluziunea socială este un termen mult mai recent decât excluziunea socială, fiind definită drept politică de răspuns la situaţiile de excluziune socială în documentele Consiliului European din anul 2000, între care se distinge Strategia Lisabona. În anii ce au urmat, promovarea incluziunii sociale, ca linie de politică publică, a înlocuit combaterea excluziunii sociale.

Potrivit definiţiei formulate în cadrul Uniunii Europene, incluziunea socială reprezintă un proces care asigură peroanelor expuse riscului sărăciei şi a excluziunii sociale oportunităţile şi resursele necesare pentru o participare deplină la viaţa economică, socială şi culturală din societate, şi care le-ar asigura un nivel de trai considerat decent în societatea în care trăiesc. Acest fapt le va asigura şi o mai mare participare la procesele de luare a deciziilor care afectează vieţile lor, precum şi accesul la drepturile lor fundamentale (Consiliul Europei, 2004).

Prin urmare, următoarele elemente sunt distincte în această definiţie:• incluziunea socială reprezintă un proces;• principalii beneficiari ai politicilor de incluziune socială sunt persoane fizice sau grupuri

de persoane expuse riscului sărăciei şi excluziunii sociale;• scopul principal al incluziunii sociale reprezintă asigurarea celor mai vulnerabile persoane

oportunităţile şi resursele necesare pentru o participare deplină la viaţa economică, socială şi culturală din societate, precum şi pentru o participare mai mare în procesele de luare a deciziilor care le afectează viaţa lor şi acces la drepturile lor fundamentale13.

Se creează o impresie că această definiţie consideră incluziunea socială, drept un proces invers excluziunii sociale, în special, datorită faptului că ea (incluziunea socială) se centrează anume pe sprijinirea persoanelor cu risc de excluziune socială şi se preocupă de atenuarea acesteia din urmă. Cu toate acestea, incluziunea socială trebuie văzută şi ca un proces care asigură integrarea socială şi coeziunea socială în societate care reprezintă procese cu mult mai complexe decât depăşirea excluziunii sociale a persoanelor marginalizate.

Astfel, potrivit lui Meg Luxton (2002), incluziunea socială este văzută mai mult decât o reacţie la excluziunea socială. Incluziunea socială „recunoaşte că soluţia la inegalitate nu este de a oferi simplu celor excluşi aceleaşi drepturi formale. În loc de a aştepta conformarea marginalilor faţă de normele şi practicile prevalente ale celor de la centru, incluziunea socială implică o reconfigurare a centrului pentru a cuprinde practicile celor marginali”.14

Într-un sens mai larg, sociologic, integrarea socială defineşte, într-o măsură oarecare, eficienţa sistemelor sociale şi calitatea relaţiilor sociale. Integrarea socială reprezintă o stare a organizării, a modului de conectare şi de armonizare a diferitelor elemente care constituie comunitatea socială, care presupune sistemul de norme şi valori umane existente, precum şi activităţile care vizează coeziunea între oameni şi grupuri sociale. Integrarea socială reprezintă o condiţie esenţială a existenţei societăţii, activităţile şi acţiunile colective întreprinse de către orice grup sau comunitate socială. Integrarea socială se caracterizează prin intensitatea contactelor între membrii societăţii.

13 Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene.14 Sursa: Luxton, M., Feminist perspectives on social inclusion and children's wellbeing, Toronto, The Laidlaw Foundation, 2002.

15

Luând în considerare numeroase definiţii şi interpretări ale excluziunii şi ale incluziunii sociale, participarea şi integrarea în structurile sociale, reprezintă categoriile cele mai importante cu care operează conceptul de incluziune socială. Astfel, incluziunea socială poate fi definită ca o participare a indivizilor în funcţionarea instituţiilor şi a „reţelelor” sociale, inclusiv şi a celor axate pe susţinerea persoanelor marginalizate. Din acest considerent, „reţelele” sociale sunt indispensabile pentru integrarea socială a persoanelor. Degradarea reţelelor sociale poate conduce la un proces gradual de excludere a persoanelor de la sistemele şi domeniile vieţii societăţii. Iar marginalizarea persoanelor conduce la dezintegrarea lor socială, şi, în consecinţă, la o apatie, depresie, anxietate etc.

Politicile de incluziune socială, care vizează sprijinirea celor mai vulnerabile persoane prin oferirea accesului la resurse şi îmbunătăţirea sistemului de protecţie socială, ar trebui să se axeze pe acţiunile colective ale membrilor comunităţii. Astfel, obiectivul de bază al politicilor de incluziune socială ar trebui să se centreze pe crearea de condiţiilor favorabile care ar asigura un trai decent din punct de vedere al standardelor existente ale calităţii vieţii tuturor cetăţenilor.

Cadrul instituţional pentru promovarea incluziunii sociale a fost aprobat în Declaraţia de la Copenhaga şi în Programul de la Copenhaga - documente finale ale Summit-ului Mondial din 1995 pentru dezvoltare socială - la care, şefii statelor participante la acest Summit au solicitat crearea unor condiţii stabile şi de siguranţă pentru dezvoltare a societăţilor. Guvernele s-au angajat în procesul de eliminare excluziunii sociale pentru a favoriza crearea unor societăţi "pentru toţi", în care fiecare individ în funcţie de drepturile şi responsabilităţile lui, are un rol activ de jucat. Principiile de bază ale incluziunii sociale reflectate în Declaraţia de la Copenhaga se axează pe asigurarea stabilităţii sociale şi a securităţii persoanelor în contextul promovării protecţiei drepturilor omului pentru toţi. Valorile de non-discriminare, toleranţă, respect pentru diversitate, egalitate de şanse, solidaritate, securitate şi participarea tuturor oamenilor, de asemenea, sunt prezente în declaraţie. Un accent important este pus şi pe principiul constituirii unei „societăţi pentru toţi”. Iar respectarea drepturilor fundamentale, inclusiv a drepturilor sociale ale omului, este considerată drept o garanţie în asigurarea accesului la resurse şi la instituţiile sociale, în participarea şi integrarea socială pentru toţi membrii societăţii.

Integrarea socială şi incluziunea socială sunt indispensabil legate de conceptul de coeziune socială. Coeziunea socială este cel mai recent şi mai cuprinzător concept care stă la baza politicilor sociale ale Uniunii Europene. Astfel, conform Tratatului de la Amsterdam (1997), aceasta urmează a fi dezvoltată şi aplicată la nivelul comunităţii într-o manieră mai largă: politica de coeziune (cohesion policy)15.

Strategia Europeană pentru Coeziune Socială defineşte coeziunea socială ca „capacitatea societăţii de a asigura bunăstarea tuturor membrilor săi prin reducerea disparităţilor şi evitarea polarizării şi marginalizarea oamenilor”16. Potrivit Strategiei, „Bunăstarea presupune nu numai non-discriminarea şi respectarea drepturilor omului, dar şi:

• respectarea demnităţii fiecărei persoane, precum şi recunoaşterea abilităţilor şi contribuţia lor la societate, respectând pe deplin diversitatea culturilor, opiniilor şi credinţelor religioase;

• libertatea fiecărui individ de a-şi controla dezvoltarea personală pe tot parcursul vieţii lor;• posibilitatea fiecărei persoane de a participa în mod activ la viaţa societăţii în calitate de

membru cu drepturi depline".Strategia abordează coeziunea socială în baza respectării drepturilor omului, dar constată că

protecţia drepturilor trebuie să fie însoţită şi de măsuri de politică socială care ar asigura accesul real la drepturile proprii pentru toată lumea, în special pentru cei expuşi riscului de a deveni

15 Tratatul de la Amsterdam, adoptat de către statele membre ale EU la 02.10.1997, în vigoare de la 01.05.1999, după ratificarea de către cele 15 state membre. http://www.europarl.europa.eu/topics/treaty/pdf/amst-en.pdf 16 European Committee for Social Cohesion (CDCS) – revised version of the Council of Europe’s Strategy for SocialCohesion (approved at 878 session, on 31 March 2004 by the Committee of Ministers), Council of Europe, Strassburg,27 April 2004, p. 3. preluată din raportul “Social Exclusion and Integration in Poland: An Indicators-based Approach”, Warsaw 2006. p. 12.

16

marginalizaţi ca: copiii şi tinerii, migranţii şi minorităţile etnice, persoanele cu handicap şi persoanele în vârstă. Respectarea drepturilor sociale constituie baza politicilor sociale axate pe asigurarea coeziunii sociale.

Astfel, Consiliul Europei deţine prioritate comparativ cu alte organizaţii naţionale sau internaţionale în dezvoltarea coeziunii sociale printr-un set de obiective şi acţiuni practice în cadrul realizării politicilor corespunzătoare, transformând-o dintr-un concept într-o abordare politică.

În comunitatea ştiinţifică există diverse interpretări ale conceptului de coeziune socială (Boxa 1.4).

BOXA 1.4. Diverse interpretări ale conceptului de coeziune socială

Coeziunea socială ... se creează prin legături sociale puternice şi acordul între membrii societăţii asupra unor responsabilităţi

comune; presupune că toţi oamenii sunt capabili de a participa la viaţa economică şi de a beneficia de bunurile ei; necesită existenţa proceselor cu ajutorul cărora s-ar putea “de cerut” autorităţilor şi alocarea resurselor în

cadrul societăţii; necesită toleranţă faţă de alte culturi şi tradiţii, precum şi recunoaşterea acestora.

Sursa: Abordări ale excluziunii sociale în Republica Moldova Aspecte metodologice şi analitice, raport UNDP, Moldova 2010, p. 14.

O trăsătură distinctă în abordarea Consiliului Europei a coeziunii sociale este legată de

accesibilitatea drepturilor pentru toţi ca o condiţie prealabilă pentru formarea societăţii coezive17. Acest principiu contribuie la recunoaşterea demnităţii tuturor oamenilor, indiferent de capacitatea lor de a-şi satisface propriile nevoi. Întregul spectru de drepturi civile, politice şi economice este protejat de două documente fundamentale ale Consiliului Europei în domeniul drepturilor omului: Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale18 şi Carta Socială Europeană19, precum şi de organismele responsabile pentru asigurarea respectării acestor drepturi.

În Strategia revizuită pentru coeziune socială, aprobată de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei la 31 martie, 2004, coeziunea socială presupune următoarele idei: descrierea realităţilor sociale, luând în considerare trei aspecte:

- calitatea vieţii, situaţia indivizilor şi grupurilor din punct de vedere al bunăstării, privită după diferite domenii-cheie (domenii de viaţă şi grupurile vulnerabile);

- mediul de viaţă, alcătuit, pe de o parte, de participanţi, printre care sunt autorităţile publice, pieţele, sfera privată şi sfera civilă, dar, pe de altă parte - de acţiuni, printre care sunt acţiunile publice şi private;

- componentele de bază ale vieţii, constând în relaţii neoficiale, relaţii de încredere, valori, sentimente, cunoştinţe universale generale etc.;

obiectivele definite pentru fiecare dintre aceste trei aspecte: - în ceea ce priveşte calitatea vieţii: asigurarea bunăstării ţinând cont de următoarele patru

aspecte - corectitudinea în exercitarea drepturilor; recunoaşterea demnităţii umane; autonomia în dezvoltare personală (în familie şi în plan profesional); participarea tuturor membrilor societăţii;

- cu privire la mediul de viaţă: dezvoltarea responsabilităţii reciproce a participanţilor pentru ca societatea să poată asigura bunăstarea tuturor membrilor săi;

- cu privire la componentele de bază ale vieţii: asigurarea integrităţii acestora, adică păstrarea valorilor, încrederii, sentimentelor de solidaritate ş.a.

17 Council of Europe (2005). Concerteted development on social cohesion indicators. Methodological guide. http://www.coe.int/t/dg3/socialpolicies/socialcohesiondev/source/GUIDE_en.pdf 18 http://www.echr.coe.int/nr/rdonlyres/d5cc24a7-dc13-4318-b457-5c9014916d7a/0/englishanglais.pdf 19 Resolution (2000/C 364/01) - Charter of fundamental rights of the European Union, signed at Strasbourg on 9 th

December 1989 by the Memebers States, with the exception of the United Kigdom, Official Journal C 364, 18/12/2000 P. 0001 – 0022, http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=celex:32000x1218(01):en:html

17

Tabelul 1.1. Componentele coeziunii sociale

Aspectele realităţii sociale

Nivelul de realizare Aspectele cheie ale coeziunii sociale

Calitatea vieţii

(bunăstarea generală)

La nivel de societate Nonviolenţa în soluţionarea conflictelor, pacea

La nivel individual şi interindividual

Bunăstarea cetăţeanului: - egalitatea în realizarea drepturilor/interzicerea discriminării; - demnitatea/aprecierea; - autonomia/dezvoltarea personală; - participarea/îndeplinirea obligaţiilor cetăţenilor

Mediul de viaţă

(responsabilitatea reciprocă a

participanţilor)

Condiţiile generale ale responsabilităţii reciproce a participanţilor pentru bunăstarea generală

Scopul general al bunăstării: caracterul universal şi inseparabilitatea drepturilor umane şi dezvoltării stabile Metodele responsabilităţii reciproce: conştiinţa civică, abordarea asociativă şi competenţele democratice Economia întru bunăstarea individuală şi colectivă (compatibilitatea obiectivelor şi dezvoltării economice şi coeziunii sociale)

Componetele de bază

ale vieţii(integritate)

Legături Legături pe verticală (altele decât tradiţiile şi/sau sistemele economice şi instituţionale)

Încredere

Măsurarea triplă a încrederii:- încrederea în sine şi în relaţiile interpersonale;- încrederea în instituţii, ONG-uri, întreprinderi;- încrederea în viitor

Cunoştinţe colective şi simţul apartenenţei

Cunoştinţe generale şi conştiinţa civică colectivă, sentimentul de apartenenţă multiplă, care presupune dreptul la diferenţieri, interdependenţă şi responsabilitate reciprocă.

Valori

Valori civice:- sentimentul justiţiei şi binelui comun;- sentimentul de solidaritate şi responsabilitate socială;- toleranţa/interesul faţă de diferenţieri/sinceritate

Sentimente Satisfacerea aspiraţiei oamenilor la o viaţă autonomă onorabilăSursa: Abordări ale excluziunii sociale în Republica Moldova Aspecte metodologice şi analitice, raport UNDP,

Moldova 2010, p. 14.

Există o legătură şi între coeziunea socială şi creşterea economică. Totodată, creşterea economică trebuie văzută doar ca un instrument în realizarea obiectivelor de coeziune socială, incluziune socială şi de dezvoltare umană.

1.2.2. Politicile sociale incluzive în Uniunea Europeană

Combaterea excluziunii sociale şi realizarea obiectivelor de incluziune socială constituie obiectivele strategice ale Uniunii Europene. Astfel, acestea figurează în principalele documente oficiale, ca Tratatul de la Amsterdam şi Constituţia UE. Pentru prima dată, aceste obiective au fost formulate în Tratatul de la Amsterdam, articolul 136 şi 137. Tratatul de la Amsterdam adoptat în 1997, a lansat Acordul Social (Social Policy Agreement) în cadrul căruia, ocuparea forţei de muncă a devenit unul din obiectivele prioritare de „interes comun”, totodată dând posibilitate ţărilor membre să-şi dezvolte o strategie comună a angajării, formării şi ocupării locurilor de munca20. Alte obiective ale tratatului s-au referit la: (i) îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă; (ii) protecţia socială corespunzătoare; (iii) dialogul social; (iv) dezvoltarea resurselor umane care să 20 În baza acestei Strategii comune se prevedea ca tinerii şomeri să primească un loc de muncă sau cel puţin o oportunitate educaţională în termen de 6 luni de la data intrării în şomaj, în timp ce şomerii adulţi vor redeveni activi în maxim 1 an de la pierderea ultimului loc de muncă.

18

permită un nivel înalt şi durabil al ocupării forţei de muncă, (v) lupta împotriva oricărei forme de marginalizare şi de excluziune socială; şi (vi) asigurarea egalităţii de şanse pentru femei şi bărbaţi.

Obiectivele de incluziune socială au avut o lansare decisivă în documentul strategic al Uniunii Europene – Strategia de la Lisabona – pentru anii 2000-2010. Strategia de la Lisabona, adoptată de Consiliul Europei în 2000, a recunoscut combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale şi promovarea incluziunii sociale ca elemente-cheie pentru realizarea scopurilor sociale şi economice ale Uniunii Europene în coeziunea socială. Obiectivul strategic al Uniunii Europene de a deveni "cea mai competitivă şi dinamică economie din lume, capabilă în asigurarea a unei creşteri economice durabile, care este în stare să creeze mai multe şi mai bune locuri de muncă şi un grad mai înalt al coeziunii sociale...", formulate în strategie, are tangenţe directe cu realizarea obiectivului de incluziune socială. Se presupune că coeziunea socială este o condiţie a creşterii economice durabile, precum şi pentru realizarea obiectivului de a deveni cea mai competitivă şi dinamică economie din lume.

Strategia de la Lisabona este fondată pe zece domenii specifice, plecând de la societatea informaţională, mediul de afaceri, reformele economice, educaţia şi formarea profesională, ocuparea forţei de muncă – cu accent pe sporirea locurilor de muncă de calitate superioară, modernizarea protecţiei sociale şi promovarea integrării sociale. Strategia de la Lisabona insistă pe modernizarea modelului social european şi, astfel, pe crearea unui stat european activ al bunăstării. De asemenea, în strategie un loc prioritar este acordat integrării sociale şi necesităţii unei intervenţii comunitare în acest domeniu. Strategia permite Uniunii Europene crearea condiţiilor de ocupare deplină a forţei de muncă şi întărirea coeziunii regionale în UE.

Tabelul 1.2Elementele constitutive ale strategiei de la Lisabona. Politici, instrumente şi măsuri

concrete.Politici Instrumente Măsuri concrete

Ocuparea forţei de muncă

Strategia Europeană de ocupare a forţei de muncă: Raport Comun cu privire la ocuparea forţei de muncă.Linii Directoare şi Recomandări pentru statele membre.Politici de ocupare a forţei de muncă.

Servicii de ocupare a forţei de muncă mai bune. Adaptabilitate combinată cu siguranţă.Egalitate de şanse. Îmbătrânire activă.

Protecţie socială Obiective comune pentru acordarea pensiilor.Abordare integrată în vederea acordării unor pensii sigure şi durabile.

Soluţii la problema îmbătrânirii populaţiei.

Incluziune socială Obiective comune.Program de Acţiune Comunitar pentru combaterea discriminării.Strategia-cadru cu privire la egalitatea de gen.

Măsuri punctuale pentru Planurile Naţionale de Acţiune.

Sursa: Daniel Arpinte, Adriana Baboi, Sorin Cace, Cristina Tomescu (Doboş), Iulian Stănescu “Politici de incluziune socială”, Calitatea Vieţii, XIX, nr. 3–4, 2008, p. 339–364.

Odată cu summit-ul Consiliului European din decembrie al aceluiaşi an, care a avut loc la Nisa21, şi la care a fost aprobată Agenda Socială Europeană până în 2005, obiectivul incluziunii sociale a devenit parte integrantă a planurilor naţionale anti-sărăcie. Obiectivele comune, statutare în planurile naţionale de luptă împotriva excluziunii sociale şi a sărăciei sunt:

1. Promovarea participării la muncă şi accesul la toate resursele, drepturile, bunurile şi serviciile;

2. Prevenirea riscului excluziunii sociale;3. Iniţiative pentru grupurile cele mai vulnerabile;4. Mobilizarea tuturor actorilor.

21 „Communication from the Commission to the Council, the european Parliament, the Economic and Social Commitee and the Committee of the Regions on the Social Policy Agenda”,. COM/2000/379 final., http://eur-lex.europa.eu/Result.do?T1=V5&T2=2000&T3=379&RechType=RECH_naturel&Submit=Search

19

În cadrul următoarelor summit-uri, precum summit-ul de la Laeken (13–15 decembrie 2001), summit-ul de la Barcelona (15–16 martie 2002) etc. au fost analizate progresele realizate în sensul atingerii obiectivului strategic fixat la Lisabona, acela de a deveni, până în 2010, o economie bazată pe cunoaştere, cea mai competitivă şi dinamică din lume, cu un nivel ridicat de ocupare a forţei de muncă şi de coeziune socială. De asemenea, s-a accentuat şi necesitatea utilizării indicatorilor structurali pentru evaluarea progreselor şi pentru concertarea acţiunilor de întreprins. Adoptarea unei serii de indicatori structurali economici şi sociali, inclusiv în domeniul calităţii locurilor de muncă, de luptă împotriva sărăciei şi excluziunii sociale, ca şi a unor indicatori-cheie pentru dezvoltarea durabilă, va furniza o viziune mai clară asupra performanţelor fiecărui stat membru al UE.

Primul obiectiv al strategiei europene privind ocuparea forţei de muncă este atingerea, până în 2010, a nivelului de 70% al ocupării forţei de muncă, convenit la Lisabona.

S-a subliniat importanţa luării în considerare a principiului egalităţii de gen în orientările de politică economică şi în parteneriatul euro-mediteranean şi s-a pus accentul pe definirea unui ansamblu de indicatori comuni privind integrarea socială. Consiliul European de la Laeken a luat act de acordul politic privind extinderea coordonării sistemelor de securitate socială la cetăţenii unor terţe ţări şi a invitat Consiliul să ia, cât mai repede, măsurile necesare.

Modelul social european este unul dintre pilonii unei strategii integrate mai vaste, ale cărei baze s-au pus încă de la Lisabona, s-a subliniat la Bruxelles, cu ocazia summit-ului social.

În ultimii ani, de când a fost lansată marea strategie europeană pentru ocuparea forţei de muncă, s-au creat 10 milioane de noi locuri de muncă, în special în noi sectoare, de tehnologie avansată. Şomajul a scăzut sub 8%, iar inflaţia s-a redus22.

Din 2006 evoluţia politicilor sociale incluzive din Uniunea Europeană au marcat o nouă etapă. Astfel, în martie 2006, de către Comisia Europeană şi de toate cele 27 de state membre, a fost adoptat un nou cadru pentru consolidarea Protecţiei Sociale şi Incluziunii Sociale la nivelul UE care a inclus 12 obiective comune: câte 3 pentru fiecare din cele 3 direcţii de acţiune (incluziunea socială, pensii, sănătate şi îngrijire pe termen lung), plus 3 obiectivele principale care au scopul să asigure: a) consistenţa între cele 3 direcţii de acţiune socială; b) conştientizarea în/între cele două procese principale de la Lisabona, şi anume între MDC (Metoda Deschisă de Coordonare), pe de o parte, şi ocuparea forţei de muncă şi cooperarea economică la nivelul UE, pe de altă parte.

Procesul de incluziune socială în cadrul UE a demarat începând cu anul 2000, prin intermediul Metodei Deschise de Coordonare23, care presupune că statele membre, se obligă în baza obiectivelor generale să contribuie la "Realizarea unui impact decisiv asupra eradicării sărăciei şi a excluziunii sociale, până în 2010". În acelaşi timp, se oferă o autonomie largă în selectarea căilor şi a mijloacelor de a atinge obiectivele stabilite la nivel comunitar, de asemenea, şi a priorităţilor pe care ţările intenţionează să-şi concentreze eforturile. Priorităţile naţionale şi modalităţile de atingere a acestora sunt definite în planurile naţionale de acţiuni, adoptate de către fiecare ţară în parte. Comisia Europeană încurajează toate statele membre la schimb de experienţă cu privire la progresul în domenii politice specifice, precum şi în selectarea celor mai bune practici în domeniul lor de monitorizare şi evaluare. Pentru a susţine schimbul de experienţe, se efectuează revizuiri periodice şi evaluări ale politicilor care includ evaluarea reciprocă prin rapoarte anuale privind incluziunea socială. Acestea sunt rezumate în documente de lucru elaborate de către CE, precum şi numeroase programe transnaţionale şi de cooperare, finanţate de către CE.

Trei domenii politice asigură cadrul MDC ca proces:1. Eradicarea sărăciei şi a excluziunii sociale; 2. Pensii viabile şi adecvate;3. Sănătate şi îngrijire pe termen lung, accesibilă, calitativă şi durabilă.

22 Daniel Arpinte, Adriana Baboi, Sorin Cace, Cristina Tomescu (Doboş), Iulian Stănescu “Politici de incluziune socială”, Calitatea Vieţii, XIX, nr. 3–4, 2008, p. 339–364.23 Metoda Deschisă de Coordonare a fost creată în 1997 în cadrul Strategiei Europene pentru Ocupare (EES). În prezent aceasta este extinsă şi asupra domeniilor: eduacţiei şi fomării; incluziunii şi protecţiei sociale.

20

Unul dintre documentele definitorii în lupta împotriva excluziunii sociale şi promovarea incluziunii sociale este JIM (Documentul Comun în domeniul Incluziunii Sociale – Joint Inclusion Memorandum). Acesta este elaborat de către fiecare ţară membră UE împreună cu Comisia Europeană, în scopul promovării incluziunii sociale şi al combaterii sărăciei în Europa până în 2010, în perspectiva îndeplinirii obiectivelor de la Lisabona. Scopul JIM a fost promovarea susţinută a unei societăţi coezive şi incluzive, creşterea bunăstării populaţiei, complementar cu resorbţia rapidă a problemelor grave de sărăcie extremă şi excluziune socială.

Totodată au fost revizuiri revizuiţi şi indicatorii Laeken, care au fost extinşi, fiind grupaţi într-un portofoliu principal şi trei portofolii complementare cu indicatori ai: (i) dezvoltării economice şi coeziunii sociale; (ii) incluziunii sociale; (iii) pensiilor şi (iv) sănătăţii.

BOXA 1.5. Principalele obiective ale Comunităţii Europene pentru anii 2006-2010

Anul 2006 a fost primul an când Statele Membre au elaborat Rapoarte Naţionale integrate privind strategiile în domeniile incluziunii sociale, pensiilor, sănătăţii şi îngrijirilor pe termen lung în conformitate cu liniile directoare stabilite de Comisia Europeană. Introducerea Metodei Deschise de Coordonare în „domeniul politicii sociale” a întărit capacitatea Uniunii Europene de a sprijini Statele Membre în activităţile de sporire a coeziunii sociale în Europa. Prin aceasta, gradul de conştientizare a naturii multidimensionale a excluziunii şi sărăciei a crescut.

Rezultatele analizei realizate de Comisia Europeană asupra tuturor Rapoartelor Naţionale a evidenţiat faptul că toate Statele Membre se confruntă cu excluziunea şi inegalitatea socială. În acest sens, principalele provocări cheie pentru perioada 2006 – 2010, şi pentru care Statele Membre trebuie să întreprindă măsuri urgente de soluţionare sunt:

Reducerea sărăciei în rândul copiilor prin: Asigurarea accesului la educaţie de calitate pentru toţi copiii, accentul fiind pus, în special, pe

educaţia preşcolară şi prevenirea abandonului şcolar timpuriu; Îmbunătăţirea situaţiei copiilor proveniţi din rândul imigranţilor şi al minorităţilor etnice.

Promovarea măsurilor active incluzive în vederea integrării pe piaţa muncii a grupurilor dezavantajate; Abordarea coordonată şi echilibrată a măsurilor individualizate pentru integrarea pe piaţa muncii,

dezvoltarea de servicii sociale calitative şi asigurarea unui venit minim adecvat. Pentru domeniul sănătăţii şi îngrijirii pe termen lung, Statele Membre au identificat ca priorităţi :

Asigurarea accesului egal pentru toţi la servicii de sănătate şi reducerea inegalităţilor de acces bazate pe venit;

Garantarea unei îngrijiri de înaltă calitate; Pensii adecvate şi durabile:

Susţinerea angajării persoanelor cu vârste înaintate, inclusiv utilizarea tuturor politicilor de activitate pe piaţa muncii.

monitorizarea efectelor pensionării în cazul acelor persoane care întâmpină dificultăţi în îndeplinirea noilor condiţii de eligibilitate, în special pentru persoane cu venituri mici, persoane cu întreruperi în activitate, în rândul cărora femeile deţin o cotă înaltă).

Sursa: Abordări ale excluziunii sociale în Republica Moldova Aspecte metodologice şi analitice, raport UNDP, Moldova 2010, p. 79.

În anul 2008, UE a lansat Agenda Socială (revizuită în 2006) care în prezent este pe deplin coerentă şi consolidează obiectivele prevăzute în Strategia de la Lisabona, specificând noi măsuri pentru atingerea acestora. Astfel, accentul de la nivel de societate s-a deplasat la nivel individual, adică spre abilitarea indivizilor de a-şi realiza propriul potenţial, concomitent susţinându-i pe cei care nu pot face acest lucru. Agenda Socială reînnoită este construită în baza a trei principii: (i) oportunităţi; (ii) acces şi (iii) solidaritate.

În noiembrie 2008 Parlamentul European şi Consiliul European au decis ca anul 2010 să fie declarat „Anul european privind combaterea sărăciei şi excluziunii sociale (2010)”. Scopul acestei iniţiative este de a reitera angajamentul politic puternic al Uniunii Europene şi al statelor membre în continuarea eforturilor pentru eradicarea sărăciei şi excluziunii sociale. Această iniţiativă reprezintă un important instrument prin care se promovează implementarea Metoda Deschidă de Coordonare. Strategiile naţionale elaborate, precum şi Strategia cu privire la implementarea Anului 2010, vor contribui la creşterea vizibilităţii Rapoartelor Naţionale Strategice privind Protecţia Socială şi Incluziunea Socială şi totodată la creşterea performanţelor de implementare în raport cu obiectivele enunţate.

21

În ultimul deceniu, Uniunea Europeană a accentuat obiectivul, stabilit de comun acord de către toate statele-membre, de dezvoltare rapidă a unei economii europene competitive. Construcţia unei noi societăţi de tip european este, de asemenea, avută în vedere. Din acest motiv, Uniunea Europeană este în curs de a dezvolta, accelerat, programe sociale europene, de a asigura o dezvoltare în forme noi a societăţii europene.

1.2.3. Politicile sociale incluzive în Republica Moldova

Republica Moldova stat aflat în proces de tranziţie economică, de asemenea, acordă o atenţie deosebită problemelor legate de eficientizarea politicilor de combatere a sărăciei şi constituire a unui stat cu o economie de piaţă social-orientată. Cu toate că problema excluziunii sociale precum şi promovarea politicilor sociale incluzive în sensul deplin al acestor concepte, deocamdată, nu au stat pe ordinea de zi a activităţii autorităţilor publice, elemente de măsuri incluzive sunt prezente în documentele oficiale ce vizează politicile sociale din republică.

Astfel, în 2000 a fost aprobat Programul Naţional de atenuare a sărăciei24, care a determinat obiectivele, sarcinile, etapele principale, precum şi măsurile concrete pentru atenuarea sărăciei în ţară pentru perioada 2000-2003. Cele mai importante obiective ale Programului au fost: formarea sistemului de standarde sociale minime de stat şi implementarea lor; realizarea programului complex de creare şi păstrare a locurilor de muncă; reformarea sistemului de protecţie socială a populaţiei nevoiaşe; lichidarea şi neadmiterea în continuare a datoriilor la plata salariului, pensiilor şi indemnizaţiilor. În procesul promovării acestor măsuri accentul principal a fost plasat pe valorificarea eficientă a mijloacelor alocate pentru activităţile de diminuare a sărăciei în ţară, intensificarea susţinerii sociale a persoanelor nevoiaşe, atragerea pe scară largă a surselor financiare extrabugetare.

În scopul elaborării sistemului de indicatori pentru determinarea cauzelor sărăciei, precum şi a impactului programului de reformare şi al descentralizării sectorului social asupra nivelului de trai al populaţiei, în 2002 a fost aprobat Planul de acţiuni destinat consolidării capacităţii de monitorizare şi evaluare a sărăciei25. Planul a fost prevăzut pe o perioadă de trei ani, identificând acţiunile ce urmau a fi realizate în vederea monitorizării şi evaluării sărăciei în Moldova.

În decembrie 2004, Parlamentul Republicii Moldova a aprobată Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei (SCERS)26 pentru 2004-2006, care a reprezentat cadrul politic suprem pentru dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova pe termen mediu. Guvernul Republicii Moldova şi-a asumat responsabilitatea pentru creşterea economică durabilă, aceasta fiind o premisă fundamentală pentru reducerea sărăciei. Obiectivele de bază ale SCERS erau: îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei, ameliorarea protecţiei sociale a celor mai sărace categorii de cetăţeni, inclusiv prin dezvoltarea sistemului de garanţii sociale, crearea unor noi locuri de muncă, în special pentru cei săraci, asigurarea accesibilităţii serviciilor medicale calitative, constituirea unui capital uman apt de performanţă, prin dezvoltarea învăţământului şi a ştiinţei.

În 2007 a fost elaborată şi aprobată Strategia Naţională de Dezvoltare pe anii 2008-201127. Obiectivul fundamental al Strategiei este crearea condiţiilor pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei prin consolidarea fundamentului pentru o creştere economică robustă, durabilă şi incluzivă. Strategia aspiră la apropierea Republicii Moldova de standardele europene şi, astfel, la atingerea obiectivului de integrare europeană. Direcţiile prioritare de dezvoltare stabilite în Strategie urmăresc ajustarea politicilor naţionale relevante la cele europene. La baza documentului 24 Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova Nr. 564 din  14.06.2000, cu privire la aprobarea Programului Naţional de Atenuare a Sărăciei25 Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 619 din 16 mai 2002 cu privire la aprobarea Planului de acţiuni destinate consolidării capacităţii de monitorizare şi evaluare a sărăciei pentru perioada 1 iunie 2002 - 31 mai 2005.26 Legea nr. 398-XV din 2 decembrie 2004 privind aprobarea Strategiei de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei (2004-2006).27 Legea Nr. 295 din  21.12.2007 pentru aprobarea Strategiei naţionale de dezvoltare pe anii 2008-2011

22

stau următoarele principii: participare; alinierea strategiilor şi programelor naţionale existente la priorităţile naţionale; reiterarea angajamentelor externe. În vederea atingerii obiectivelor generale Strategia propune cinci priorităţi naţionale pe termen mediu: Consolidarea statului democratic bazat pe supremaţia legii şi respectarea drepturilor omului, Reglementarea conflictului transnistrean şi reintegrarea ţării, Sporirea competitivităţii economiei naţionale, Dezvoltarea resurselor umane, creşterea gradului de ocupare şi promovarea incluziunii sociale, Dezvoltarea regională. În procesul implementării Strategiei va fi desfăşurată monitorizarea permanentă a realizării acţiunilor şi a rezultatelor obţinute pentru ca, în caz de necesitate, să fie operate modificări în politicile promovate şi în acţiunile întreprinse.

De menţionat, că obiectivele de reducere a sărăciei s-au axat preponderent pe creşterea accesului grupurilor sărace la educaţie, sănătate, protecţie socială şi piaţa muncii, care reprezintă sectoarele cheie, iar după situaţia din acestea poate fi măsurat gradul de incluziune socială şi inegalitate, inclusiv nivelul coeziunii sociale la nivelul comunităţii.

Determinându-şi o vocaţie bazată pe Integrarea Europeană cadrul de analiză şi soluţionare a problemei sărăciei şi a excluziunii sociale în Republica Moldova capătă o nouă dimensiune.

Din acest considerent, problema care se pune, presupune realizarea obiectivelor de depăşire a sărăciei şi excluziunii sociale din Republica Moldova alături de alte state europene, prin prisma unui proces de dezvoltare umană durabilă, şi promovarea unor politici sociale incluzive.

23

Capitolul 2. Conţinutul dezvoltării umane şi profilul celor excluşi social în Republica Moldova

În capitol sunt definiţi principalii indicatori ai dezvoltării umane, ai sărăciei, ai excluziunii sociale şi ai incluziunii sociale. Pentru o analiză cât mai complexă, sunt propuse o serie de indicatori care pot fi utilizaţi atât pentru monitorizarea sărăciei şi a excluziunii sociale, cât şi pentru definirea cât mai complexă a dezvoltării umane. De asemenea, sunt propuşi şi unii indici agregaţi ai excluziunii sociale, relevanţi pentru Republica Moldova. Capitolul va utiliza indicatorii definiţi pentru determinarea profilului şi tipologiei excluziunii sociale. De asemenea, în capitol sunt expuse rezultatele unor cercetări calitative necesare pentru scoaterea în evidenţă a perceperii excluziunii sociale de către diverse grupuri sociale din Republica Moldova. În acest context, capitolul prevede, la nivel de ipoteză, scoaterea în evidenţă a principalelor grupuri ale populaţiei care pot fi excluse social, fapt confirmat sau infirmat, în următoarele capitole în funcţie de tipul excluziunii sociale analizate.

2.1. Indicatorii dezvoltării umane, dezvoltării durabile, excluziunii sociale şi ai incluziunii sociale

Dezvoltarea umană, excluziunea socială şi incluziunea socială sunt concepte complexe măsurarea cărora este tot mai dificilă odată cu dezvoltarea şi diversificarea vieţii contemporane. Este evident că evaluarea progresului din cadrul acestor procese nu poate să se bazeze doar pe un singur indicator. Din acest considerent, Naţiunile Unite, Consiliul Europei alte instituţii internaţionale se află într-un proces permanent de elaborare a unor indicatori mai mult sau mai puţin complecşi care ar fi în stare să facă faţă schimbărilor date.

Timp de mai multe decenii, principalul indicator al dezvoltării a fost Produsul Intern Brut pe cap de locuitor. Acest indicator, deşi rămâne încă a fi folosit pe larg, are deficienţe evidente, cauzate de natura sa unilaterală şi îngustă atunci când încearcă să cuprindă întreaga gamă de aspecte ale dezvoltării. Dezvoltarea umană, dezvoltarea durabilă, excluziunea socială şi incluziunea socială se măsoară în baza unei game largi de indicatori cantitativi şi calitativi dezagregaţi, care includ toate dimensiunile acestor procese complexe de-a lungul timpului, pentru diferite grupuri, în special pentru cele marginalizate. Cu toate acestea, sunt necesari anumiţi indicatori generali, sintetici, pentru a aprecia evoluţia ţărilor şi pentru a face posibile comparaţiile la nivel internaţional la capitolul dezvoltare.

2.1.1. Indicatorii dezvoltării umane

Dezvoltarea umana reprezintă un fenomen social complex, care include diverse aspecte ale vieţii umane. Evident, găsirea unor indicatori atotcuprinzători reprezintă o sarcină dificilă, atât din punct de vedere teoretic, cât si din punct de vedere practic. Totuşi, în pofida acestor dificultăţi de ordin metodologic, pe parcursul ultimilor decenii, sub egida Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, a fost elaborat un set de indicatori sintetici, care permit măsurarea progresului realizat de fiecare ţară sau de anumite grupuri de ţări în domeniile ce ţin de dezvoltarea umană, şi anume nivelul de viaţă, educaţie, sănătate, egalitatea şanselor bărbaţilor si ale femeilor ş. a.

24

Principalul indicator sintetic, care exprimă într-o forma numerică nivelul dezvoltării umane este Indicele Dezvoltării Umane (IDU), care reflectă acest fenomen social prin prisma a trei dimensiuni definitorii:

- longevitatea – evaluata prin speranţa de viaţă la naştere;- nivelul de educaţie – calculat ca medie aritmetică ponderată a ratei de alfabetizare (cu o

pondere de doua treimi) si a ratei brute de cuprindere în toate nivelurile de învăţământ mediu (cu o pondere de o treime);

- nivelul de trai – evaluat prin Produsul Intern Brut (PIB) pe locuitor, exprimat în dolari SUA la Paritatea Puterii de Cumpărare (PPC).

Indicele Dezvoltării Umane se calculează ca o medie simplă a Indicelui Educaţiei, Indicelui Speranţei de Viaţă şi Indicelui Produsului Intern Brut. Cu ajutorul unor formule matematice, datele statistice ce caracterizează longevitatea, nivelul de educaţie si nivelul de trai sunt transformate într-o mărime numerica ce ia valori de la 0 până la 1. Valorii 0 îi corespunde cel mai jos, iar valorii 1 – cel mai înalt nivel de dezvoltare umana28.

Fiind un indicator sintetic, Indicele Dezvoltării Umane prezintă în formă numerica un tablou generalizat al dezvoltării. În prezent, Indicele Dezvoltării Umane (IDU), este unul dintre indicatorii dezvoltării umane cel mai larg utilizaţi. Este folosit, în special, la nivel global pentru comparaţii internaţionale şi regionale.

În scopul relevării diferenţelor de gen în cadrul dezvoltării umane a fost propus un nou indicator sintetic, denumit Indicele Dezvoltării Raportat la Gen (IDRG). Ca si IDU, Indicele Dezvoltării Raportat la Gen măsoară dezvoltarea umana în cele trei dimensiuni majore – longevitatea, nivelul de educaţie si nivelul de trai, însă valorile respective sunt ajustate conform diferenţelor gender în aşa mod, încât diferenţele în dezvoltare a bărbaţilor si femeilor sa fie percepute ca factor negativ. În procesul calculării IDRG nivelul de trai este evaluat nu prin PIB pe locuitor, ci prin veniturile salariale, exprimate în dolari SUA la PPC, dezagregate pe sexe. IDRG ia valori de la 0 până la 1. Valorii 0 îi corespunde cel mai jos, iar valorii 1 – cel mai înalt nivel de dezvoltare umana.

O viziune de ansamblu despre locul si rolul femeilor în societate este dată de Indicele Participării Femeilor (IPF). Acest indice reflectă participarea femeilor la viaţa sociala şi economică prin prisma următoarelor dimensiuni-cheie:

- nivelul de participare a femeilor la procesul de luare a deciziilor politice, evaluat prin ponderea femeilor membre în Parlament;

- nivelul de participare a femeilor la procesul de luare a deciziilor şi participarea la viaţa economică, evaluat prin doi indicatori: proporţia femeilor conducători şi funcţionari superiori din administraţia publica şi din unităţile economico-sociale şi proporţia femeilor specialişti cu ocupaţii intelectuale si ştiinţifice;

- împuternicirile pe care le au femeile în controlul resurselor economice, evaluat prin ponderea câştigului salarial mediu al femeilor în cel al bărbaţilor, din activităţile neagricole.

IPF se calculează cu ajutorul unor formule matematice, care se bazează pe ipoteza că într-o societate ideală nivelul de participare al femeilor la viaţa economica şi socială este egal cu cel al bărbaţilor, iar diferenţele în nivelul de participare trebuie percepute ca un factor negativ. Acest indice ia valori de la 0 (femeile nu participa deloc la viata sociala) până la 1 (nivelul de participare al femeilor la viata sociala este egal cu cel al bărbaţilor).

Un alt indicator al dezvoltării umane care se calculează din 1997 este indicele sărăciei umane. Indicele Sărăciei Umane (HPI-1), se concentrează asupra numărului de persoane aflate sub nivelurile unui anumit prag pentru fiecare dimensiune a dezvoltării umane - o viaţă lungă şi sănătoasă, acces la educaţie, precum şi un nivel de trai decent. Privind dincolo de privarea de venituri, HPI-1 reprezintă o alternativă multidimensională indicelui sărăciei, calculat în baza pragului sărăciei de 1,25 dolari pe zi la PPC, utilizat în comparaţii internaţionale. Indicele sărăciei umane se calculează în baza următoarelor componente:

28 Notele tehnice ce explica în detalii modul de calculare a IDU precum şi a altor indicatori vor fi prezentate în Anexe.

25

- longevitatea – este reprezentată prin proporţia persoanelor care nu se aşteaptă să supravieţuiască vârstei de 40 ani;

- nivelul de educaţie - este evaluat prin ponderea populaţiei adulte (15 ani şi peste) analfabete;

- nivelul de trai – este evaluat prin proporţia persoanelor care nu au acces la o sursă sigură de apă potabilă şi proporţia copiilor sub vârsta de 5 ani, care sunt subponderali pentru vârsta lor.

Pentru ţările dezvoltate se calculează un alt Indicele al Sărăciei Umane (HP-2) care include în sine următoarele componente:

- longevitatea – este reprezentată prin proporţia persoanelor care nu se aşteaptă să supravieţuiască vârstei de 60 ani;

- nivelul de educaţie - este evaluat prin ponderea populaţiei adulte (15 ani şi peste) analfabete din punct de vedere funcţional;

- nivelul de trai – este evaluat prin proporţia persoanelor care se află sub pragul sărăciei stabilit la 60% din venitul median pe adult-echivalent;

- excluderea socială – măsurată prin rata şomajului pe termen lung -12 luni şi peste.

2.2.2. Evoluţii ale Indicelui Dezvoltării Umane şi ale componentelor lui în Republica Moldova

Indicele Dezvoltării umaneConform Raportului Dezvoltării Umane pentru anul 2009, Indicele Dezvoltării Umane al

Republica Moldova pentru anul 2007 a constituit 0,720 plasând Republica Moldova pe locul 117 din 182 de ţări după Vietnam şi Mongolia, devansând-o, totodată, pe Guineea Ecuatorială şi Uzbekistan. În 2008 IDU al Republicii Moldova, conform datelor Biroului Naţional de Statistică a constituit 0,733. Totodată, trebuie remarcat faptul că între datele statistice utilizate în Rapoartele Dezvoltării Umane ale PNUD şi cele furnizate de Biroul Naţional de Statistica există anumite nepotriviri care se explica prin persistenţa unor diferenţe în metodele de colectare, prelucrare şi interpretare a datelor.

Trebuie remarcat faptul că evoluţia IDU în Republica Moldova nu a fost uniformă. Anii de tranziţie de la o societate totalitară la una democratică au avut un impact negativ asupra dezvoltării umane din Republica Moldova. Astfel, în primii ani de tranziţie - 1990-1995 se atestă o scădere dramatică a valorilor IDU, cauza principală a acestui regres fiind reducerea nivelului de trai al populaţiei. Pe parcursul anilor 1995-2000 valorile IDU ale Republicii Moldova rămân relativ stabile. O creştere a valorilor IDU al ţării noastre se înregistrează începând cu anul 2001, odată cu apariţia primelor semne de relansare a economiei naţionale.

De asemenea, trebuie menţionat că impactul negativ al anilor de tranziţie asupra dezvoltării umane a fost mult mai pronunţat în ţările – foste republici ale Uniuni Sovietice, în particular, in Republica Moldova, comparativ cu celelalte ţări, care au trecut şi ele de la regimurile totalitare la cele democratice.

Analiza evoluţiei IDU după componentele sale arată că toate trei dimensiuni ale indicelui au evoluţii neuniforme.

Nivelul de traiUna din cele trei dimensiuni ale dezvoltării umane o reprezintă nivelul de trai, care este

evaluat prin PIB pe locuitor, exprimat in dolari SUA la PPC. Conform acestui indicator, care în anul 2007 în înregistrat valoarea de 2551 USD, ţara noastră ocupa locul 131 in clasamentul global de 182 de ţări în care se calculează IDU, după Nicaragua şi Vietnam, devansând Pakistan şi Uzbekistan. În 2008 valoarea acestui indicator a fost de 2986 USD29.

În anul 2007, PIB pe locuitor la PPC al Republicii Moldova era cel mai mic din Europa, ţara noastră situându-se pe ultimul loc in clasamentul ţărilor de pe acest continent. Comparativ cu tarile

29 Calcule ale Biroului Naţional de Statistică din Republica Moldova

26

vecine, PIB pe locuitor la PPC al Republicii Moldova este de 2,71 ori mai mic decât cel al Ukrainei si de 4,85 ori mai mic decât cel al României. În clasamentul ţărilor, pentru care a fost calculat PIB pe locuitor, exprimat în dolari SUA la PPC, Republica Moldova se afla cu 14 poziţii mai jos, comparativ cu clasamentul stabilit in baza Indicelui Dezvoltării Umane. Aceasta discrepanţă relevă faptul ca nivelul de trai din Republica Moldova reprezintă un domeniu critic al dezvoltării.

Rezultatele relativ modeste, înregistrate de Republica Moldova în asigurarea unei creşteri durabile a PIB se explică, în mare măsură, prin inconsecvenţa reformelor economice şi sociale, prin dificultăţile proceselor de identificare a unor căi sigure de dezvoltare, prin persistenţa metodelor administrative de dirijare cu toate aspectele vieţii social-economice. Cu toate acestea, se poate constata că pe parcursul anilor 1999-2007 în Republica Moldova se observă o tendinţă stabilă de creştere a acestui indicator.

Evoluţia PIB pe locuitor, dezagregat pe sexe, ne demonstrează ca in viitorul apropiat inegalitatea economica intre femeile si bărbaţii din Republica Moldova va creste. Astfel, in anii 2005–2007 PIB pe locuitor al bărbaţilor a crescut cu 17,7%, pe când cel al femeilor – doar cu 11,0%. Evident, diferenţa de creştere de 6,7 puncte procentuale va mari si mai mult nepotrivirile din anul 2007, an în care PIB pe locuitor al femeilor era cu 1239 dolari SUA la PPC mai mic decât cel al bărbaţilor.

Durata vieţiiO viata lungă si sănătoasă reprezintă o componentă indispensabilă a dezvoltării umane.

Conform Raportului Dezvoltării Umane pentru anul 2009, în anul 2007, speranţa de viaţă la naştere în Republica Moldova era de 68,3 ani, ţara noastră situându-se pe locul 109 după Thailand şi Fiji, devansând-o pe Ukraina şi Uzbekistan. Primul loc în acest clasament este ocupat de Japonia (82,7 ani), iar ultimul loc – de Afganistan (43,6 ani). În anul 2008, conform datelor Biroului Naţional de Statistică speranţa de viaţă la naştere a constituit 69,4 ani.

Speranţa de viaţă la naştere în Republica Moldova este printre cele mai mici din Europa, ţara noastră devansând doar alte două ţări europene – Federaţia Rusă (66,2 ani) şi Ukraina (68,2 ani). Pe parcursul anilor 1999–2007, în evoluţia speranţei de viaţă la naştere din Republica Moldova s-au observat anumite procese favorabile. Valorile acestui indicator a crescut cu 1,4 ani.

Între valorile speranţei de viata la naştere ale femeilor si bărbaţilor din Republica Moldova exista diferenţe semnificative, aceste diferenţe manifestând o uşoara tendinţa de creştere. Astfel, în anul 1999, speranţa de viata la naştere a femeilor (71,0 ani) era cu 7,3 ani mai mare decât cea a bărbaţilor (63,7 ani), iar în anul 2007 diferenţa respectivă era de 7,5 ani, respectiv, 65,1 ani şi 73,2 ani. Diferenţele între valorile speranţei de viata la naştere ale femeilor si bărbaţilor din tara noastră indica disparităţi evidente in problemele de gen, care sunt agravate şi de faptul ca vârsta de pensionare a bărbaţilor este cu cinci ani mai mare decât cea a femeilor. Diferenţele între valorile speranţei de viaţă la naştere ale femeilor şi bărbaţilor din Republica Moldova sunt comparabile cu cele din România şi sunt cu mult mai mici decât cele din Ukraina. Diferenţele mari între valorile speranţei de viaţă la naştere ale femeilor si bărbaţilor sunt mai puţin caracteristice pentru ţările cu o dezvoltare umana înalta, precum Islanda în care această diferenţă este doar de 3,2 ani sau Norvegia în care diferenţa a constituit, respectiv, 4,9 ani.

Speranţa de viaţă la naştere este determinată, în mare măsură, de sănătatea populaţiei reflectată în tipologia mortalităţii. În ansamblu, evoluţia sănătăţii populaţiei din Republica Moldova se caracterizează prin tendinţe contradictorii. Astfel, tara noastră a obţinut anumite succese în diminuarea ratei mortalităţii infantile şi a mortalităţii materne. În anii 2001–2008, rata mortalităţii infantile a scăzut de la 16,3 decese la 1000 nou-născuţi în anul 2001, la 12,2 decese la 1000 nou-născuţi în anul 2008. Cu toate acestea rata mortalităţii materne a avut o evoluţie neuniformă. În 2007 indicatorul dat s-a redus simţitor în comparaţie cu anul 2001 şi constituia 15,8 decese 100 000 nou-născuţi vii, faţă de 43,9 decese în anul 2001. Totodată, în 2008 rata mortalităţii materne a înregistrat o nouă creştere până la 38,4 cazuri la 100 000 nou-născuţi.

Pe de altă parte, mortalitatea generala a populaţiei din Republica Moldova rămâne destul de înalta, crescând de la valoarea 11,0 decese la 1000 de locuitori în anul 2001 până la valoarea de

27

11,8 decese la 1000 de locuitori în anul 2008. Cauzele principale ale deceselor sunt bolile aparatului circulator (65,7%), tumorile (15,7%), bolile aparatului respirator (6,9%), traumele si otrăvirile (11,6%).

Asigurarea condiţiilor pentru ca fiecare cetăţean sa se bucure de o viata lunga si sănătoasa reprezintă o problema complexa, un rol important revenindu-i sistemului de ocrotire a sănătăţii şi politicilor de promovare a unui mod sănătos de viata. Din acest punct de vedere, sistemul sănătăţii din Republica Moldova demonstrează un profil epidemiologic ambiguu, care se caracterizează, pe de o parte, de prezenţa maladiilor caracteristice pentru ţările în curs de dezvoltare, aşa ca bolile infecţioase şi parazitare, cele condiţionate de epidemia HIV/SIDA şi tuberculoza, iar pe de alta, de ofensiva bolilor cronice necontagioase specifice ţărilor unde tranziţia epidemiologica a ajuns la etape avansate, precum cancerul si bolile aparatului circulator.

În Republica Moldova, ca şi în multe alte ţări, un risc patogen important îl reprezintă consumul de alcool si tutun. Consumul de alcool şi fumatul sunt într-o legătura strânsa cu multe maladii cronice, precum bolile aparatului circulator, tumorile maligne si, în special, cu maladii ale ficatului.

În scopul ameliorării situaţiei din sectorul de ocrotire a sănătăţii, în ţara noastră au fost iniţiate mai multe reforme, cea mai vizibila pentru cetăţeni fiind introducerea, începând cu anul 2004, a sistemului de asigurări obligatorii de asistenta medicala. Acest sistem a făcut asistenţa medicală mai accesibila sub aspect financiar, iar prin protecţia financiara oferită de asigurările de sănătate, sistemul sanitar a devenit mai receptiv la necesităţile populaţiei.

O alta direcţie de reformare a sectorului de ocrotire a sănătăţii a fost fortificarea medicinii primare si restructurarea sectorului spitalicesc. Reducerea numărului spitalelor din reţeaua Ministerului Sănătăţii de la 290 in 1996 până la 63 în anul 2006 a avut ca rezultat micşorarea costurilor fixe in sistem, iar concentrarea resurselor materiale şi a potenţialului uman a contribuit la extinderea accesului populaţiei la serviciile medicale. Calitatea serviciilor de sănătate şi accesul la aceste servicii vor fi reflectate în capitolul 5.

Educaţia Din punctul de vedere al dezvoltării umane, nivelul de educaţie al unei ţări se caracterizează

prin rata de alfabetizare şi rata bruta de cuprindere în toate nivelurile de învăţământ mediu. În funcţie de rata de alfabetizare Republica Moldova ocupă un loc relativ înalt în clasamentele globale. În 2007 rata de alfabetizare, conform Raportului de Dezvoltare Umană a constituit 99,2% plasând Republica Moldova pe locul 17 după Kyrgyzstan şi Polonia şi devansând Tonga şi Albania. Însă comparaţiile globale trebuie făcute cu precauţie, întrucât metodologiile de calcul ale acestui indicator diferă de la o ţară la alta. Nivelul înalt al alfabetizării populaţiei adulte din republică poate fi considerat drept un merit al politicilor educaţionale din perioada anterioară, nefiind legate în mod direct de politicile educaţionale actuale. În 2008 rata de alfabetizare a populaţiei adulte calculate de către Biroul Naţional de Statistică a fost de 99,1%.

Conform datelor statistice internaţionale, în 2007 rata brută de cuprindere în toate nivelurile de învăţământ din Republica Moldova a fost de 71,6%, plasând ţara noastră pe locul 100 în clasamentele globale, după Bahamas şi Nicaragua şi devansând Fiji şi Malayzia. Valoarea acestui indicator este mai mica decât cea din România (79,2%) şi cea din Ukraina (90,0%).

Conform datelor statistice naţionale, evoluţia ratei brute de cuprindere în toate nivelurile de învăţământ din ţara noastră a avut un caracter neuniform. Astfel, pe parcursul anilor 2000–2005 s-a înregistrat o creştere a acestui indicator, de la 70,3% pana la 71,7%, după care acesta a început să scadă până la 69,8% în 2008. O posibila explicaţie al acestui fenomen ar putea fi dezinteresul tinerilor într-un nivel de studii mai înalt, acesta nefiind solicitat nici de conjunctura actuală a pieţei muncii din republică, nici de locurile de muncă, de regulă necalificate, de pe pieţele externe ale muncii, spre care, la moment, majoritatea tinerilor sunt orientaţi. Or, locurile date de muncă sunt mai bine remunerate decât cele care necesită investiţii enorme în capitalul uman, de regulă din sfera bugetară. Pe de altă parte, intervenţiile autorităţilor publice în reglementarea procedurilor de admitere în învăţământul secundar profesional, mediu de specialitate si cel superior concretizate în

28

limitarea admiterii în instituţiile de învăţământul superior, de asemenea, au avut repercusiuni negative asupra indicatorului dat. Evident, daca aceste tendinţe se vor manifesta si în următorii ani, ţara noastră riscă sa rămână în urma tuturor ţărilor europene şi a celor din spaţiul CSI.

Din perspectiva accesului egal la studii al femeilor si al bărbaţilor se poate constata, ca rata brută de cuprindere a femeilor în toate nivelurile de învăţământ este mai mare decât cea a bărbaţilor - 73,2% comparativ cu 66,6% în 2008. Diferenţele între ratele brute de cuprindere a femeilor si a bărbaţilor se explică, într-o anumită măsura, prin ponderea mai mare a femeilor ocupate în domenii care necesită investiţii în capitalul uman – educaţie, cultură, ocrotirea sănătăţii etc. comparativ cu bărbaţii care îmbracă într-o măsură mai mare meserii mai puţin calificate dar mai bine remunerate.

Este cunoscut faptul ca accesul la educaţie si calitatea acesteia depinde, în mare măsură, de finanţarea sistemului de învăţământ. Pe parcursul anilor 2000–2007 autorităţile Republicii Moldova au asigurat o creştere constantă a mijloacelor financiare alocate învăţământului. Cu regret însă, această creştere nu a fost urmata şi de o creştere a ratei brute de cuprindere în toate nivelurile de învăţământ.

Evident, creşterea cheltuielilor publice pentru învăţământ nu are un impact imediat aspra ratei de înrolare, în special în cazul învăţământului primar şi cel secundar. Menţionăm însă, că şi în perioada precedentă scăderii ratei de înrolare, ponderea cheltuielilor pentru educaţie în PIB a crescut şi, evident, efectul acestei creşteri ar fi trebuit sa se manifeste prin extinderea accesului la studii. Faptul, ca în Republica Moldova creşterea cheltuielilor in sectorul educaţiei nu este însoţita si de o creştere a ratei brute de cuprindere în toate nivelurile de învăţământ relevă disfunctionalitati de principiu în mecanismele de finanţare a sistemului educaţional şi ineficienţă în utilizarea mijloacelor financiare alocate.

Indicele Dezvoltării Raportat la GenÎn anul 2007, Indicele Dezvoltării Raportat la Gen al Republicii Moldova a înregistrat

valoarea de 0,719, tara noastră ocupând locul 97 din cele 182 de ţări în care se calculează indicatorii dezvoltării umane, plasându-se după Guyana şi Honduras, devansând totodată Siria şi Uzbekistan. În 2008 valoarea indicelui dat pentru Republica Moldova a constituit 0,723.

Datele statistice arată că disparităţi între sexe în Republica Moldova se înregistrează pentru toate cele trei dimensiuni majore ale dezvoltării. Cele mai mari nepotriviri sunt în speranţa de viata la naştere (73,2 ani pentru femei si 65,1 ani pentru bărbaţi în 2008), în rata bruta de cuprindere in toate nivelurile de învăţământ (73,2% pentru femei si 66,6% pentru bărbaţi) şi în veniturile salariale (1634 dolari SUA la PPC pentru femei si 2608 dolari SUA la PPC pentru bărbaţi).

Indicele de Participare al FemeilorÎn ceea ce priveşte Indicele de Participare al Femeilor, în anul 2007, acestea a înregistrat

nivelul de 0,547, ţara noastră situându-se pe locul 66 după Botswana şi Republica Dominicana, devansând-o, totodată pe Nicaragua şi Malaysia . Ţara cu cel mai înalt nivel de participare al femeilor în viata sociala si economica este Suedia (IPF = 0,909), iar tara cu cel mai jos nivel de participare – Yemenul (IPF = 0,135). În acest context, poate fi menţionat faptul că performanţele Republicii Moldova la capitolul asigurarea participării cât mai largi a femeilor în viaţa socială şi economică sunt mult mai bune decât cele ale ţărilor vecine. Astfel, în clasamentul ţărilor pentru care a fost calculat IPF, România se află pe locul 77 (IPF = 0,512), iar Ukraina pe locul 86 (IPF = 0,461).

Comparând rezultatele Republicii Moldova în domeniul participării femeilor la viata sociala şi economica cu cele ale ţărilor ce ocupa primele locuri in clasamentele respective – Norvegia, Suedia, Finlanda, Danemarca, ne putem convinge ca ţara noastră mai are multe de făcut in aceasta direcţie, în special la promovarea femeilor în posturile înalte de conducere şi asigurarea egalităţii veniturilor salariale.

Indicele Sărăciei Umane

29

Un alt indice al dezvoltării umane – Indicele Sărăciei Umane (HD-1) arată că Republica Moldova în 2007 Republica Moldova a înregistrat valoarea de 5,9. Conform Raportului Dezvoltării Umane pentru anul 2009 potrivit acestui indice Republica Moldova s-a plasat pe locul 22 după Ucraina (5,8) şi România (5,6), devansând Mexicul (5,9) şi Teritoriile Ocupate ale Palestinei (6,0). Conform acestui indice, pe primul loc se află Cehia (1,5), iar pe ultimul loc, respectiv, Afganistan (59,8).

Tabelul 2.1Componentele Indicelui Dezvoltării umane, inclusiv şi raportat la gen în Moldova

2004 2005 2006 2007 2008Indicele Dezvoltării Umane 0,708 0,720 0,733Indicele Dezvoltării Umane Raportat la Gen

0,705 0,711 0,718 0,723 0,731

Indicele Participării Femeilor la viata sociala si economica

0,555 0,556 0,557 0,557 0,557

Speranţa de viaţă la naştere 68,4 67,8 68,4 68,8 69,4 Bărbaţi 64,5 63,8 64,6 65,1 65,1 Femei 72,2 71,7 72,2 72,6 73,2Rata de alfabetizare (%) 98,9 99,0 99,0 99,1 99,1 Bărbaţi 99,6 99,6 99,6 99,7 99,7 Femei 98,3 98,4 98,4 98,5 98,5Rata brută de cuprindere în învăţământ, total (%)

70,9 71,7 71,2 69,9 69,8

Bărbaţi 67,9 68,7 68,2 66,8 66,6 Femei 74,0 74,8 74,3 73,2 73,2PIB pe cap de locuitor (USD la PPC) 2,028 2,362 2,561 2,715 2,986 Bărbaţi 2,499 2,855 3,296 3,357 3,690 Femei 1,597 1,909 1,881 2,118 2,335

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

2.2.3. Indicatorii de bază relevanţi pentru monitorizarea profilului şi tipologiei excluziunii sociale, precum şi a incluziunii sociale în Republica Moldova

Pentru monitorizarea excluziunii sociale, precum şi pentru elaborarea politicilor de incluziune socială o importanţă majoră are procesul de definire a unor indicatori relevanţi, capabili să reflecte pe deplin aceste procese. Reieşind din faptul că până în prezent în Republica Moldova cercetări sistematice asupra excluziunii sociale nu au fost realizate, actualmente nu există un sistem de indicatori pentru monitorizarea acesteia. Totodată, se poate spune că unele încercări de evaluare a excluziunii sociale au fost făcute, accentele fiind puse preponderent pe analiza sărăciei, a inegalităţii, precum şi a accesului la bunuri şi servicii.

Cu toate acestea, vocaţia de integrare europeană, caracteristică la moment pentru Republica Moldova presupune şi o voinţă de aliniere la standardele europene privind analiza excluziunii sociale şi a coeziunii sociale prin prisma studierii impactului politicilor de incluziune socială.

În prezent, monitorizarea excluziunii sociale din ţările europene se efectuează în mod periodic în baza unor seturi de indicatori de excluziune socială comuni, fiecare ţară completând aceste date cu indicatori caracteristici specificului acestor ţări.

Lista de indicatori ai excluziunii sociale şi ai incluziunii sociale, cunoscuţi mai mult sub denumirea de indicatorii Laeken a fost adoptată la Summitul Consiliului European de la Laeken din decembrie 200130. Acest set de indicatori este obligatoriu la nivelul UE pentru monitorizarea fenomenului excluziunii sociale şi măsurării gradului de incluziune sociale în UE. Indicatorii sunt divizaţi pe trei niveluri: (i) primar, (ii) secundar şi (iii) terţiar. Primele două niveluri cuprind 18

30 Consiliul European, reunit la Laeken, a adoptat la 14-15 decembrie 2001 – “Declaraţia privind Viitorul Uniunii Europene” sau “Declaraţia de la Laeken”, prin care se angajează să construiască o Uniune mai democratică, mai transparentă şi mai eficientă.

30

indicatori obligatorii pentru ţările membre care anual raportează progresele înregistrate în domeniul incluziunii sociale în baza acestora. Nivelul primar conţine 10 indicatori care se referă la monitorizarea principalilor factori ai excluziunii sociale, iar nivelul secundar - 8 indicatori, meniţi să completeze nivelul primar cu informaţii adiţionale şi să descrie alte dimensiuni ale excluziunii31.

În versiunea iniţială, lista respectivă la ambele niveluri includea, următoarele grupuri de indicatori:

- indicatori de măsurare a riscului sărăciei divizat pe grupuri;- indicatori de măsurare a disparităţilor în distribuirea veniturilor şi riscului sărăciei

persistente; - indicatori de măsurare a şomajului pe termen lung şi disparităţilor regionale în

angajare; - indicatori de măsurare a abandonului educaţional şi nivelului insuficient de

cunoştinţe ca factori ce conduc la excluziune; - indicatori de măsurare a stării de sănătate. Indicatorii nominalizaţi au fost limitaţi la acoperirea a patru dimensiuni ale excluziunii

sociale: (1) sărăcia monetară; (2) ocuparea forţei de muncă; (3) sănătatea şi (4) educaţia (CPS, 2001, Consiliul, 2002).

Din momentul creării în cadrul Comisiei pentru Protecţie Socială a Sub-Grupului pentru Indicatori (ISG)32, activităţile acestuia au fost orientate spre consolidarea sistemului de indicatori comuni Laeken şi redefinirea sau suplimentarea acestora pentru îmbunătăţirea procesului Metodei Deschise de Coordonare, şi reflectarea mai eficientă a priorităţilor CE şi statelor membre în ceea ce ţine de combaterea excluziunii sociale. În acest sens, în iunie 2006, în baza propunerii ISG, Comisia pentru Protecţie Socială a adoptat o listă modificată de indicatori comuni pentru măsurarea excluziunii sociale, scopul cărora este de a acoperi, cât de posibil mai uniform, toate zonele de interes pentru politicile de incluziune socială la nivelul UE şi ale statelor membre. Noua listă de indicatori comuni prezintă un Portofoliu de 14 indicatori globali şi 11 indicatori de context meniţi să reflecte obiectivele politice majore în domeniul protecţiei şi incluziunii sociale precum33: coeziunea socială, egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei, oportunităţile egale pentru toţi prin

intermediul sistemelor de protecţie socială şi a politicilor de incluziune socială adecvate, accesibile, financiar durabile, adaptabile şi eficiente;

interacţiunea eficientă şi reciprocă între obiectivele de la Lisabona şi Strategia UE de Dezvoltare Durabilă;

buna guvernare, transparenţa şi implicarea părţilor interesate în elaborarea, implementarea şi monitorizarea politicilor34.

Portofoliul indicatorilor globali este completat cu 3 portofolii specifice precum: (i) portofoliul indicatorilor incluziunii sociale; (ii) portofoliul pensiilor şi (iii) portofoliul indicatorilor de sănătate (set incomplet în proces de elaborare).

Normele metodologice ale EU în contextul utilizării acestor indicatori relatează, că pe lângă problemele sărăciei şi ocupării forţei de muncă, în cadrul Planurilor Naţionale de Acţiuni şi a Rapoartelor comune în domeniul Incluziunii Sociale, trebuie să fie incluse şi problemele sănătăţii, educaţiei, condiţiilor de trai, problemelor persoanelor fără adăpost, etc.

De menţionat că noul Portofoliul de indicatori în domeniul incluziunii sociale este divizat în trei grupuri şi conţine: 11 indicatori primari, 3 secundari şi 11 indicatori de context.

31 Comitetul pentru Protecţie Socială (2001). Raport asupra indicatorilor în domeniul sărăciei şi excluziunii sociale. p.3 http://ec.europa.eu/employment_social/spsi/docs/social_protection_commitee/laeken_list.pdf32 http://ec.europa.eu/employment_social/spsi/spc_indicators_subgroup_en.htm 33 Consiliul EPSCO din martie 2006.34 CE (2006) Portofoliul indicatorilor globali şi portofoliile eficientizate ale incluziunii sociale, pensiilor şi sănătăţii, p.5., http://ec.europa.eu/employment_social/spsi/docs/social_inclusion/2006/indicators_en.pdf

31

Tabelul 2.2. Portofoliul Indicatorilor de Incluziune Socială ai UE

Indicatori primariSI-P1 Riscul sărăciei + valorile ilustrative ale praguluiSI-P2 Riscul persistent al sărăciei SI-P3 Mediana relativă a riscului profunzimii sărăcieiSI-P4 Rata şomajului pe termen lungSI-P5 Populaţia ce locuieşte în gospodării fără lucrătoriSI-P6 Persoanele care părăsesc timpuriu sistemul şcolar neîncadrate în educaţie sau instruire profesionalăSI-P7 Decalajul ocupării imigranţilorSI-P8 Deprivarea materială – urmează a fi dezvoltatSI-P9 Locuirea - – urmează a fi dezvoltatSI-P10 Necesităţile nesatisfăcute pentru îngrijire pe chintile de venitSI-P11 Bunăstarea copilului - urmează a fi dezvoltat

Indicatori secundariSI-S1 Riscul sărăciei:

S1a După tipul gospodărieiS1b După intensitatea de lucru a gospodărieiS1c După cel mai frecvent statut al activităţiiS1d În funcţie de statutul deţinut al locuirii S1e Dispersia în jurul pragului sărăciei

SI-S2 Persoanele cu un nivel jos de cunoştinţe educaţionaleSI-S3 Performanţele scăzute în citire a elevilor

Indicatorii de contextSI-C1 Raportul veniturilor pe chintile (S80/S20) – acest indicator totodată este inclus în Portofoliul de

indicatori globali (indicatorul 2)SI-C2 Coeficientul GiniSI-C3 Coeziunea regională: dispersia ratelor regionale de angajare - acest indicator totodată este inclus în

Portofoliul de indicatori globali (indicatorul 13)SI-C4 Speranţa la o viaţă sănătoasă şi Speranţa de viaţă la naştere, la 65 ani(după statutul socio-economic

dacă este posibil) - acest indicator de asemenea este inclus în Portofoliul de indicatori globali (indicatorul 3)

SI-C5 Rata sărăciei ancorată în timp - acest indicator de asemenea este inclus în Portofoliul de indicatori globali (indicatorul 9)

SI-C6 Rata sărăciei înainte de transferurile sociale băneşti (exclusiv pensiile)SI-C7 Gospodăriile fără lucrători după principalele tipuri SI-C8 Riscul sărăciei pentru cei în muncă, divizat pe program deplin/redusSI-C9 Crearea indicatorilor muncii plătite (capcana şomajului, capcana inactivităţii (al doilea caz în special

pentru salariaţi), capcana salariului josSI-C10 Venitul net al beneficiarilor de asistenţă socială ca % al pragului sărăciei pentru tipurile de gospodării

fără lucruSI-C11 Raportările personale asupra limitărilor în activităţile zilnice pe chintile de venit, sex, vârstă (0-17; 18-

64; 65+)Sursa: Comisia Europeană, DGMPL (2006)

În prezent Republica Moldova a pornit pe calea constituirii propriului sistem de monitorizare a excluziunii sociale. Astfel, recent, Cercetarea Bugetelor Gospodăriilor Casnice, instrumentul statistic de bază utilizat în colectarea informaţiei necesare pentru monitorizarea excluziunii sociale a fost completată cu un Modul Ad-hoc privind Excluderea Socială, ceea ce a permis elaborarea unei matrice de indicatori relevanţi acestui domeniu. La constituirea matricei cu indicatori naţionali de excluziune socială s-a ţinut cont de lista de indicatorii monitorizaţi în acest

32

context de alte ţări35, lista indicatorilor structurali stabilită de Comisia Europeană (indicatorii Laeken36), dar şi de indicatori de monitorizare a SND, ODM în context naţional.

Matricea indicatorilor naţionali pentru analiza excluziunii sociale în Moldova include: indicatori primari şi secundari, cuprinşi în lista de indicatori de incluziune socială, stabilită de Comisia Europeană, însă aceştia sînt ajustaţi la specificul naţional, sărăcia fiind evaluată către pragul absolut, cu utilizarea scalei de echivalenţă OECD: 1; 0.7; 0.5. În vederea constituirii listei de indicatori terţiari, de context, a fost inventariat un set de peste 100 indicatori relevanţi din diferite domenii social-economice. În ansamblu indicatorii primari, secundari şi terţiari asigură o evaluare amplă a incluziunii sociale şi a evoluţiei nivelului de bunăstare în contextul politicilor naţionale. Lista completă a indicatorilor propuşi pentru monitorizarea excluziunii sociale şi a efectelor politicilor de incluziune conform domeniilor caracteristice, care include şi definiţia acestora, este prezentată în Anexa 1.

Indicatorii propuşi permit monitorizarea excluziunii sociale, precum şi evaluarea politicilor de incluziune socială, oferind posibilităţi de analiză complexă a impactului acestora asupra nivelului calităţii vieţii populaţiei. Matricea indicatorilor naţionali include indicatori primari, secundari şi terţiari care sunt grupaţi în 10 dimensiuni principale ale calităţii vieţii populaţiei: (i) sărăcie şi inegalitate (14 indicatori), (ii) locuinţă şi condiţiile locative ale gospodăriilor (10 indicatori); (iii) piaţa muncii (14 indicatori); (iv) educaţie (19 indicatori); (v) sănătate (13 indicatori); (vi) protecţia socială (9 indicatori); (vii) justiţia şi securitatea (8 indicatori); (viii) cultura sportul şi petrecerea timpului liber (4 indicatori); (ix) participarea la viaţa socială, guvernare, comunicarea şi accesul la informaţii (10 indicatori) şi (x) mediul (2 indicatori).

În cadrul fiecărui domeniu au fost identificaţi indicatori maxim şi mediu reprezentativi care au fost definiţi ca primari şi secundari care urmează a fi monitorizaţi anual. Ceilalţi indicatori care vin să aducă o valoare adăugată pentru o claritate mai bună a unei sau altei situaţii, au fost definiţi ca terţiari având o periodicitate a monitorizării o dată la 3 ani (Anexa 2).

În selectarea fiecărui indicator s-au luat în consideraţie următoarele criterii: să fie relevant, să descrie un domeniu specific şi să măsoare o anumită formă a excluziunii

sociale şi deprivării cât se poate de direct; să aibă o interpretare simplă, dar fundamentală; să fie actual şi posibil de a fi actualizat continuu; să fie robust în sens statistic, să aibă aceeaşi semnificaţie în timp; să reflecte performanţele politicilor sociale de stat şi/sau sectoriale; să fie transparent şi accesibil; să asigure comparabilitate în timp şi spaţiu.

Indicatorii, incluşi în matricea respectivă descriu într-un sens sau altul excluziunea socială, posibilitatea evaluării incluziunii sociale ca rezultat al politicilor promovate de către stat, de asemenea şi coeziunea socială, care este privită şi ca un efect al promovării incluziunii sociale. Indicatorii menţionaţi permit efectuarea monitorizării fenomenului prin prisma politicilor sectoriale implementate, precum şi efectuarea analizei complexe a impactului acestora atât asupra nivelului de trai al persoanelor, gospodăriilor, cât şi a dezvoltării comunităţilor în ansamblu.

În monitorizarea sărăciei, deprivării şi excluziunii sociale, şi pentru elaborarea politicilor de incluziune socială de o importanţă majoră sunt datele statistice şi administrative, care să permită evaluarea rezultatelor obţinute. În acest context, este necesară selectarea unui ansamblu complex de indicatori strict definitivaţi, care să caracterizeze diferite faţete ale fenomenului, precum şi determinarea surselor de informaţii statistice, metodele de evaluare propuse de teoria şi practica statistică internaţională şi naţională. Sunt cunoscute diferite tipuri de surse de date, care permit evaluarea complexă şi analiza comprehensivă a situaţiei într-o societate în general, dar şi a studierii unei probleme şi/sau a efectelor implementării unor politici în diverse domenii ale vieţii. În contextul studiului respectiv pot fi menţionate următoarele:

35 http://ec.europa.eu/employment_social/soc-prot/soc-incl/final_joint_inclusion_report_2003_en.pdf 36 http://siteresources.worldbank.org/INTECONEVAL/Resources/SocialExclusionReviewDraft.pdf , Annex 1. Income and Living Conditions (Laeken) Indicators

33

- date administrative, care sînt colectate la diverse nivele administrative şi transmise într-o forma generalizată organelor de statistică. Acest tip de date este recunoscut ca unul dintre cele mai veridice;

- cercetări statistice periodice, care, în Republica Moldova, se efectuează de către Biroul Naţional de Statistică, prin sondaje periodice, cum ar fi Cercetarea Bugetelor Gospodăriilor Casnice (CBGC), Ancheta forţei de muncă (AFM);

- sondaje scop, care sunt special efectuate pentru a obţine anumite informaţii, spre exemplu un astfel de studiu pe tema „Excluziunea socială”, a fost efectuat în republică în anul 2009 (modul „ad-hoc”);

- studii de caz, care sunt necesare pentru culegerea informaţiilor ce nu se referă la statistică, dar permit o evaluare calitativă a unei anumite situaţii. Acestea se referă, în special, la indicatorii calitativi obiectivi, în baza scalei reale de evaluare;

- sondaje de opinie, care se efectuează, de obicei, de ONG-uri pe teme specifice, în funcţie de nevoile de moment.

În analiza excluziunii sociale sunt utilizaţi şi indicatori agregaţi ca:Indicele General al Excluziunii sociale – care se bazează pe şapte indicatori de bază care

reflectă nivelul de trai, sănătatea, educaţia, participarea în societate şi accesul la servicii. Indicele Excluziunii sociale Extreme - este o formă mai puternică a indicatorului

precedent.Metodologia de calcul va fi prezentată în anexe.

2.3. Cine sunt excluşii. Formele de manifestare şi perceperea excluziunii sociale de către diferite grupuri / indivizi.

Reieşind din definiţia excluziunii sociale, excluşii pot fi considerate persoanele sau grupurile de persoane care sunt deprivate de la o participare deplină la viaţa economică, socială, culturală şi politică a societăţii/comunităţii, în care aceştia locuiesc. Factorii principali care definesc, în prezent, vulnerabilitatea acestor persoane la excluziune socială sunt determinaţi de caracteristicile lor individuale sau sociale/culturale. Aceştia sunt:

Vârsta – este considerată un factor care implică un grad înalt de vulnerabilitate. Diverse grupuri de vârstă sunt supuse riscurilor într-un fel sau altul. De exemplu, copiii sunt consideraţi, în general, un grup potenţial vulnerabil din motivul dependenţei de mediul familial şi cel social. Copii pot fi supuşi abuzului, violenţei şi neglijenţei, care le pot afecta sănătatea şi dezvoltarea. În special, sunt determinate ca vulnerabile grupuri specifice de copii care trăiesc în familii cu un venit mic, eventual cu mulţi copii, care au acces limitat la resurse informaţionale, fapt ce conduce la încadrarea redusă în sistemul de învăţământ şi rezultate slabe la învăţătură. Acestea din urmă pot rezulta pe viitor într-o vulnerabilitate mai mare privind încadrarea în societate, determinând riscul unei excluziuni ce ţine de angajarea în muncă, accesul limitat la surse de venit. Sub incidenţa excluziunii sociale cad şi tinerii care sunt consideraţi un grup vulnerabil riscurilor sociale: consumului de droguri, alcool, etc. Vârstnicii se confruntă cu o incidenţă mai mare de sărăcie, ceea ce face acest grup să fie supus unui risc înalt de a fi exclus social. Rezultatele analizelor privind nivelul de trai demonstrează că odată cu creşterea vârstei creşte şi incidenţa sărăciei. Vulnerabilitatea persoanelor vârstnice este generată de reducerea veniturilor către vârsta de pensionare, pensiile mici, lipsa altor resurse, înrăutăţirea sănătăţii.

Educaţia joasă şi instruirea insuficientă sau chiar analfabetismul, lipsa unor abilităţi elementare sunt factori importanţi care contribuie la creşterea vulnerabilităţii persoanelor şi a riscului de a fi excluse social. Nivelul de educaţie şi instruirea determină în mare măsură capacităţile persoanei, împreună aceste caracteristici devin deosebit de importante în contextul unei pieţe a forţei de muncă tot mai instruite. Atât nivelul jos al studiilor cât şi lipsa unor abilităţi elementare şi capacităţilor reduse de prezentare sunt bariere importante care împiedică angajarea la un loc de munca bine remunerat.

34

Sănătatea precară este în corelare puternică cu vulnerabilitatea privind excluziunea socială. Persoanele cu diverse probleme cronice de sănătate, de asemenea, cad sub incidenţa sărăciei şi a riscului de a fi excluse social. Unui risc deosebit sunt expuse persoanele cu dizabilităţi, din motivul veniturilor limitate, posibilităţilor reduse de a le obţine, dar şi din lipsă de comunicare, marginalizarea privind accesul la manifestaţii sociale şi culturale, iar în unele cazuri chiar şi accesul redus la educaţie şi sănătate.

Lipsa unui loc de munca şi posibilităţile reduse de angajare în câmpul muncii sunt strâns corelate cu excluziunea socială şi sărăcia. Şomerii şi persoanele fără un loc stabil de muncă sunt grupuri deosebit de vulnerabile deoarece neavând o sursă stabilă de venit cad sub incidenţa sărăciei cu toate consecinţele acesteia. Situaţia se complică prin aspectul subiectiv al problemei: lipsa siguranţei, percepţia propriei vulnerabilităţi, acestea conducând deseori la autoexcluderea persoanelor respective de la viaţa socială.

Veniturile reduse sau chiar lipsa acestora conduc la sărăcie, fenomenul acesta fiind determinat ca unul din principalii factori care generează excluziunea socială. În acelaşi timp, marginalizarea în ceea ce priveşte relaţiile sociale, conduce la deprivare, reducerea posibilităţilor obţinerii veniturilor. Excluziunea socială este deseori confundată cu sărăcia. Aceste noţiuni însă nu se suprapun, ci doar se intersectează. Sărăcia este primară şi respectiv impune acces limitat nu numai la surse de venit, dar şi la viaţa socială, bunuri, servicii, inclusiv educaţie şi sănătate, de asemenea, schimbări de comportament, statut social, etc. Cei săraci pot fi excluşi de grupurile şi indivizii cu un alt statut de bunăstare, dar pot şi să se autoexcludă social din diverse motive, inclusiv sentimentul de ruşine generat de lipsa surselor financiare necesare pentru un trai decent. Sărăcia afectează sub diverse aspecte atât tinerii, cât şi bătrânii, dar şi alte grupuri de persoane care din diferite motive nu pot participa activ la viaţa societăţii.

Mediul de reşedinţă este un factor destul de important în contextul analizei vulnerabilităţii privind excluderea socială a populaţiei. Astfel, analiza sărăciei în Moldova a demonstrat o incidenţă deosebită a fenomenului în mediul rural. Accesul redus la locuri de munca, veniturile mici, preponderent din activitatea agricolă, accesul limitat la bunuri şi servicii, reprezintă dezavantaje esenţiale îndeosebi pentru grupurile social vulnerabile. Excluderea poate fi determinată atât prin prisma persoanelor, gospodăriilor casnice, cât şi în contextul accesului din punct de vedere a infrastructurii, geografic, altfel spus accesul limitat al grupurilor populaţiei datorită faptului că întreaga comunitate, localitate este expusă riscului de a fi marginalizată.

Anume factorii de risc reprezintă în sine procesele care conduc la excluziune socială ca rezultat. De regulă factorii sunt multidimensionali implicând în sine mai multe cauze conexe care tind a fi unidimensionale şi imediate în cazul rezultatului. Aceşti factori pot fi de natură: (i) instituţională (modul în care sunt structurate anumite sisteme limitând accesului anumitor grupuri); (ii) atitudinală (modul comportamental care respinge), (iii) sistemică legate de transformare (modul în care se auto-identifică indivizii pe ei înşişi în cadrul tranziţiei când sistemele vechi de socializare şi suport social sunt redefinite).

Astfel, reieşind din factorii de vulnerabilitate pentru Republica Moldova pot fi identificate următoarele grupuri ale populaţiei care riscă să fie excluşi:

o copiii şi familiile cu mulţi copii;o tinerii;o persoanele cu venituri reduse, (dependente de venitul din agricultură, persoane

neangajate în muncă, foştii deţinuţi);o persoanele vârstnice; o persoanele cu disabilităţi; o familiile lucrătorilor migranţi.În marea majoritate, aceste categorii de persoane se află şi în vizorul politicilor de

incluziune socială ale Comisiei Europene, precum a sistemului de protecţie socială din Republica Moldova. Astfel, în contextul politicilor de incluziune socială, Comisia Europeana a determinat următoarele grupuri vulnerabile de bază: persoanele cu dizabilităţi, imigranţii şi minorităţile etnice (inclusiv romii), persoanele fără domiciliu stabil, foştii deţinuţi, persoanele dependente de droguri

35

şi cu probleme privind consumul alcoolului, vârstnicii şi copii37, care întâmpină dificultăţi ce pot conduce ulterior la excluziunea socială, precum nivelul scăzut de educaţie şi instruire, şomajul sau gradul extrem de scăzut de ocupare al forţei de muncă.

De asemenea, în Moldova Legea asistenţei sociale38 determină principalele grupuri vulnerabile excluziunii sociale care, din cauza unor factori sociali de risc combinaţi au nevoie de asistenţă şi suport şi anume: (i) copiii şi tinerii ale căror sănătate, dezvoltare şi integritate fizică, psihică sau morală sunt prejudiciate în mediul în care locuiesc; (ii) familiile care nu îşi îndeplinesc în mod corespunzător obligaţiile privind îngrijirea, întreţinerea şi educarea copiilor; (iii) familiile fără venituri sau cu venituri mici; (iv) persoanele fără familie, care nu pot gospodări singure, care necesită îngrijire şi supraveghere sau sunt incapabile să facă faţă nevoilor sociomedicale; (v) copiii cu dizabilităţi până la vârsta de 18 ani; (vi) familiile cu mulţi copii; (vii) familiile monoparentale cu copii; (viii) persoanele vârstnice; (ix) persoanele cu dizabilităţi; precum şi (x) alte categorii de persoane şi familii aflate în dificultate.

Aceste grupuri au fost reconfirmate şi de cercetările în domeniul sărăciei care au evidenţiat în calitate de grupuri vulnerabile familiile cu mulţi copii, persoanele din gospodăriile ocupate în agricultură care datorită veniturilor mici sunt cele mai expuse riscului sărăciei, persoanele vârstnice, persoanele fără studii şi aptitudini profesionale sau cu nivel redus de instruire, persoanele neangajate în muncă. Adiţional la grupurile tradiţional vulnerabile în ultimii 5 ani în Moldova s-a reliefat un grup specific supus riscului excluziunii sociale: migranţii la muncă peste hotarele ţării şi familiile acestora.

De menţionat că riscul majorităţii grupurilor vulnerabile de a fi excluse pe cel puţin o dimensiune din cele menţionate, este cu mult mai ridicat dacă careva componente ale excluziunii sociale, interacţionează influenţându-se reciproc şi creând astfel un lanţ de depravări multiple.

37 http://ec.europa.eu/employment_social/spsi/vulnerable_groups_en.htm38 Legea asistenţei sociale, nr. 547-XV of 23.12.2003

36

PARTEA II: ANALIZE TEMATICE

Capitolul 3. Excluziunea economică ca rezultat şi proces

Capitolul dat va fi dedicat excluziunii economice, a formelor ei de manifestare, precum şi a surselor care o generează. În capitol se va analiza şi conceptul de sărăcie care reprezintă o măsură multi-dimensională şi este foarte aproape de conceptul de excluziune socială. Cu toate că sărăcia, excluziunea socială şi vulnerabilitatea au anumite trăsături comune, acestea, de asemenea, au şi importante caracteristici distinctive. Oamenii care nu sunt săraci pot fi excluşi, dar mulţi din ei pot deveni săraci, ca rezultat a excluziunii din activitatea economică, şi astfel pot deveni vulnerabili în acest context. Capitolul se vede a fi analitic, bazat pe datele statistice colectate, în primul rând, din Cercetarea Bugetelor Gospodăriilor Casnice, Ancheta Forţei de Muncă, precum şi alte date statistice oferite de serviciul naţional de statistică din Republica Moldova.

3.1. Excluziunea economică şi dezvoltarea umană

Definiţii de bază. Excluziunea economică este determinată de accesul limitat al persoanelor la piaţa muncii, la

surse potenţiale de venit, bunuri şi active şi se referă la diferenţele relative ale veniturilor şi a nivelului de trai al grupurilor vulnerabile într-o societate în comparaţie cu veniturile grupurilor înstărite sau în comparaţie cu venitul mediu al persoanelor care trăiesc în această societate. Această abordare conduce la definirea conceptului de sărăcie umană şi permite estimarea incidenţei fenomenului prin evaluarea unui prag de referinţă, care se calculează prin aplicarea metodelor relative sau absolute.

Conceptul de sărăcie umană reprezintă o măsură multi-dimensională şi este foarte aproape de conceptul de excluziune socială. Cu toate că sărăcia, excluziunea socială şi vulnerabilitatea au anumite caracteristici comune, acestea de asemenea au şi importante caracteristici distinctive. Oamenii care nu sunt săraci pot fi excluşi, dar mulţi din ei pot deveni săraci, ca rezultat al excluderii din activitatea economică, şi astfel pot deveni vulnerabili în acest context.

Contextul naţional.Excluderea din activitatea economică rezultă, în primul rând, din accesul limitat al

persoanelor la piaţa muncii, acesta fiind unul din factorii principali care conduc la deprivarea multiplă de venituri şi, respectiv, la sărăcie, considerat unul din efectele de bază în contextul excluziunii sociale. În Moldova rata de activitate (BIM) în 2008 a fost 44.3%. Lipsa posibilităţilor de angajare, veniturile mici din activitatea pe piaţa muncii contribuie la creşterea exodului forţei de muncă. Astfel 23,8% din populaţia activă lucrează peste hotarele ţării.

Accesul limitat la surse potenţiale de venit implică, respectiv, accesul redus la servicii, inclusiv educaţie şi sănătate. Peste 20% dintre tinerii de 18-24 ani părăsesc timpuriu sistemul educaţional, limitându-se doar la studiile gimnaziale sau chiar primare. Iar cercetările demonstrează o dependenţă absolută de nivelul educaţional, înregistrând rate înalte ale sărăciei pentru membrii gospodăriilor conduse de persoane cu studii medii incomplete sau primare (42,6%) sau fără studii (55,9%). Acest fapt contribuie la crearea unui cerc vicios, care conduce la afirmaţia „sărăcia generează sărăcie”, aceasta fiind valabilă şi în cazul excluziunii economice şi sociale.

37

Conform datelor Cercetării Bugetelor Gospodăriilor Casnice (CBGC) sub pragul sărăciei absolute în anul 2008 se afla 26,4% din populaţie39. Cu cel mai mare risc al sărăciei se confruntă populaţia din mediul rural, cu venituri preponderent din activităţile agricole. Migraţia şi remitenţele influenţează pozitiv nivelul de trai al populaţiei, fiind orientate preponderent spre consum. Exodul forţei de muncă conduc la deteriorarea capitalului uman şi respectiv, la intensificarea procesului de îmbătrînire a populaţiei.

Excluziunea de la viaţa economică rezultă în şi din inegalitatea privind posibilităţile obţinerii veniturilor, oportunităţile de angajare în muncă, proprietatea asupra bunurilor şi a activelor, etc. Iar veniturile mici obţinute din angajare sau chiar lipsa acestora, conduc la sărăcie, limitarea accesului la bunuri şi servicii, inclusiv educaţie şi sănătate, limitează comunicarea între persoane şi grupuri de persoane, care generează diverse consecinţe negative în societate în general. În acest context, excluziunea economică poate fi înţeleasă ca excluderea persoanelor, a grupurilor sociale de la procesul de dezvoltare a economiei, precum şi de la procesul de distribuire a resurselor economice, astfel fiind limitaţi în posibilităţile de aşi satisface nevoile, exercita drepturile, dezvolta capitalul lor uman şi de a atinge un nivel satisfăcător al calităţii vieţii.

3.2. Excluziunea ca un produs al economiei în tranziţie

De la tranziţie la creşterea economicăDupa căderea URSS şi declararea în 1991 a independenţei republicii, a început perioada de

trecere de la economia planificată la cea de piaţă, de la o societate uniformă, bazată pe principii egalitare spre o societate cu un grad sporit de diferenţiere socială. În acest proces de tranziţie Republica Moldova a parcurs mai multe etape de dezvoltare.

Prima etapa, până în 1999, este considerată ca fiind perioada incipientă de formare a statalităţii în spaţiul post-sovietic. Începând cu 1991 au fost efectuate un şir de reforme economice şi sociale, una din principalele fiind liberalizarea preţurilor şi a comerţului. Dificultăţile din primii ani de tranziţie au fost exacerbate de dezmembrarea teritorială a ţării şi auto-proclamarea regiunii de pe malul stâng al râului Nistru ca Republica Moldovenească Transnistria. Această separare a creat atât presiuni politice între aceste două regiuni şi ţările implicate în soluţionarea conflictului transnistrean, cât şi pierderi economice importante. Istoric, în Transnistria a fost situată o mare parte a industriei ţării, inclusiv uzina metalurgică, de ciment, centrală electrică, fabricile de textile, încălţăminte, conserve, coniac, etc. De menţionat, că în 1990 Transnistria a generat 40% din producţia economiei, inclusiv 33% din producţia industrială, şi 90% din producţia sectorului energetic. Separarea Transnistriei a fost însoţită de un conflict armat, declanşat în 1992, în rezultatul căruia republica a pierdut controlul asupra celor mai profitabile întreprinderi industriale. Astfel, singura cale de ieşire din această situaţie critică pentru Moldova a devenit sectorul agricol, care în perioada respectivă concentra peste jumătate din forţa de muncă din economie.

Reformele au continuat prin introducerea, în 1993, a monedei naţionale (leul moldovenesc), cu sprijinul Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii Mondiale a început procesul de privatizare în masă a întreprinderilor de stat.

Însă lipsa tehnologiilor avansate, pierderea pieţelor tradiţionale de desfacere a producţiei agricole împreună cu dependenţa de importul resurselor energetice din afara ţării, ale căror preţuri au crescut considerabil, au condus la un colaps economic al Republicii Moldova. Eşecul privatizării pe baza bonurilor patrimoniale, falimentul unui număr esenţial de întreprinderi, precum şi deficienţele programului de privatizare a terenurilor agricole, inclusiv fragmentarea excesivă a acestora, au subminat şi mai mult tranziţia către o economie de piaţă.

În această perioadă s-a înregistrat o creştere esenţială a sărăciei. Economia ţării nu genera suficiente resurse pentru susţinerea grupurilor vulnerabile a populaţiei; datoria internă şi externă a 39 Evaluarea indicatorilor sărăciei în context naţional este bazată pe metoda absolută, pragul sărăciei fiind determinat prin intermediul abordării ‘necesităţilor de bază’. Drept indicator al bunăstării populaţiei, sînt considerate cheltuielile de consum, este aplicată scala de echivalenţă OECD: 1; 0.7; 0.5; MEC, Raportul privind Sărăcia şi Impactul Politicilor 2006, Anexa 4: Nota cu privire la măsurarea sărăciei, elaborată de Biroul Naţional de Statistică, Chişinău, 2007

38

statului a înregistrat o creştere considerabilă. Astfel, numai în perioada 1992-1998, datoria externă de stat a crescut de la 17.2 milioane la 1.45 miliarde dolari SUA. Datoriile interne de asemenea au crescut de la 105 milioane la 1.5 miliarde lei moldoveneşti. În 1992 PIB reprezenta doar 58.6% din valoarea acestuia în 1990, iar rata inflaţiei la sfârşitul anilor 1992 şi 1993 a atins nivelul de 1,670% şi 2,777%, respectiv40.

Către anul 1997, eforturile Guvernului şi politicile promovate, s-au soldat cu un început de recuperare economică, datorită creşterii modeste a producţiei industriale a tării. Produsul intern brut a înregistrat o dinamică pozitivă - 101,6% (figura 3.1). Către perioada respectivă a fost restructurat şi consolidat sectorul bancar, a fost finalizat procesul de privatizare, au fost stabilite bazele de promovare a reformei agricole.

Însă în pofida acestor rezultate pozitive, în 1998 situaţia economică s-a agravat ca urmare a crizei financiare regionale şi a default-ul din Rusia, principalul partener comercial al Moldovei.

A urmat blocajul exportului producţiei agricole şi industriale moldoveneşti, moneda naţională s-a prăbuşit, a crescut inflaţia (figura 3.2).

Anii 1998-1999 sunt marcaţi de criza economică acută, care a condus la pierderea locurilor de muncă, apariţia şomajului, ceia ce a rezultat în sărăcie şi inegalitate între persoane şi grupuri de persoane, diferenţe în dezvoltare între mediile de reşedinţă, etc. Conform datele cercetărilor în domeniu, circa 73% din populaţia ţării se afla în sărăcie41.

A doua etapă de tranziţie se consideră începând cu anul 2000, când economia ţării a înregistrat o tendinţă ascendentă şi stabilă, care s-a soldat cu o creştere cumulată a PIB-ului real de 62,9% către anul 2008. Creşterea economică în această perioadă a fost generată, printre alţi factori, şi de o serie de reforme, inclusiv judiciare, ale administraţiei publice, fiscale şi de reglementare, care au condus la creşterea investiţiilor străine directe. În această perioada, către 2008, în termeni nominali, salariul mediu lunar în Moldova a crescut cu aproximativ cinci ori, iar pensia medie lunară de peste şase ori, însă, în termeni reali, şi salariul mediu şi nivelurile de pensii au scăzut comparativ cu anul 1990 cu 28% şi 63%, respectiv.

40 , IDIS Viitorul, Study on Social Protection and Social Inclusion in Moldova, 200941 Raportul privind Sărăcia şi Impactul Politicilor, 2005

Figura 3.1. Dinamica produsului intern brut

85

95

105

115

125

135

145

PIB (1995 = 100) PIB (anul precedent = 100)

Sursa: BNS

Figura 3.2. Dinamica indicatorilor inflaţiei

4.4 9

5 5

4.6 0

2 6

4.6 2

3 2

5.3 7

2 6 10.5

2 42

12.4

3 34

12.8

6 68

13.5

7 30

13.9

4 26

12.3

2 83

12.6

0 03

13.1

3 19

12.1

3 62

10.3

8 95

020406080

100120140160

0

5

10

15

20

25

30

Indicele preţurilor de consum (mediu anual)

Cursul de schimb mediu anual al leului moldovenesc faţă de dolarul SUA

Sursa: BNS

39

Perioada de tranziţie a influenţat semnificativ structura PIB cu o creştere rapidă a intrărilor din comerţ şi transport, şi o descendenţă pronunţată a veniturilor din agricultură şi industrie (figura 3.3.).

Dezvoltarea lentă a sectoarelor agricole şi industriale, în special în ultimii doi ani, a fost cauzată de condiţiile climatice nefavorabile şi relaţiile comerciale tensionate cu unele ţări partenere, în special în Federaţia Rusă, care a impus un embargo asupra importurilor de vin din Moldova în 2007. Astfel, de o productivitate scăzută şi venituri mici a fost caracterizat atît sectorul agricol, cît şi cel industrial care, în Moldova, este reprezentat în majoritate de industria prelucrătoare, de asemenea extrem de vulnerabilă la factorii externi. Aceste circumstanţe a impus populaţia să emigreze sau să dezvolte alte tipuri de activităţi cu un venit stabil şi imediat.

Circa un sfert din populaţia activă a părăsit ţara în căutarea locurilor de muncă mai bine plătite. Remitenţele, în comun cu creşterea salariilor şi pensiilor, au condus la o reducere a sărăciei absolute către anul 2005 cu peste 40 puncte procentuale42. Deşi migraţia şi remitenţele au influienţat pozitiv nivelul de bunăstare a populaţiei şi au contribuit esenţial la reducerea sărăciei, în acelaşi timp au condus la o serie de efecte adverse, atît economice cît şi sociale.

Efectele crizei economice mondialeCriza financiară şi economică mondială care a afectat dramatic ţările vecine nu a avut o

influenţă serioasă în 2008 asupra situaţiei social-economice în Moldova. Datorită eforturilor depuse de Guvern şi BNM pentru a menţine economia şi pentru a asigura o monedă puternică înainte de alegerile parlamentare, conform datelor statisticii oficiale indicatorii macroeconomici au demonstrat performanţe pozitive. Astfel la finele anului 2008 produsul intern brut a crescut faţă de anul precedent cu 7,2%, exporturile şi importurile au crescut cu 18,6% şi 32,8%, respectiv. Investiţiile străine directe au crescut de 1,4 ori, iar moneda naţională a înregistrat rate medii anuale de schimb respectiv faţă de Euro şi dolar SUA cu 8% şi 15% mai mici în comparaţie cu anul precedent (figura 3.2).

Spre finele anului 2008, începutul anului 2009 s-a conturat un declin evident în economia tării. Astfel, PIB-ul în ianuarie-iunie 2009 a fost în scădere, în termeni reali, constituind 92,2% faţă de perioada respectivă a anului 200843. De menţionat, ca declinul producţiei industriale este mai mare (75,2%) în comparare cu alte sectoare. S-a înregistrat o reducere a volumului producţiei sectorului construcţiilor, care a înregistrat o scadere de 26,8% faţă de aceiaşi perioadă a anului precedent.

De asemenea, s-au redus esenţial în comparaţie cu perioada respectivă precedentă atît importurile cît şi exporturile, ambele înregistrînd un declin destul de pronunţat şi continuînd să scadă în fiecare lună (Figura 3.4.).

42 Nu poate fi făcută o comparare privind dinamica indicatorilor sărăciei către 2008. Evoluţia sărăciei va fi prezentată pentru doua perioade (1998-2005 şi 2006-2008) deoarece în perioadele menţionate au fost utilizate difierite metode de colectare a datelor, metodologii şi instrumente de studiu în CBGC, efectuată anual de BNS. 43 Situaţia social-economică a Republicii Moldova în ianuarie-septembrie 2009, BNS

Figura 3.3. Aportul la PIB în dinamică, pe activităţi economice

0

5

10

15

20

25

30

Comerţ Transporturi şi comunicaţii Industria AgriculturaConstrucţii

Sursa: BNS

40

Conform cercetărilor analitice efectuate, criza a afectat serios economia ţării. De către cercetători au fost analizate şi evidenţiate principalele canale de pătrundere a efectelor crizei financiare şi economice în Moldova, fiind menţionate ca unele de bază următoarele: (i) remitenţele tot mai scăzute, în consecinţă declinul cererii interne şi externe, (i) reducerea intrărilor de investiţii străine directe, care concomitent reduc şansele de locuri de muncă şi contribuie la

creşterea şomajului, care se aprofundează şi mai mult de întoarcerea în ţară a emigranţilor şi (iii) diminuarea transferurilor guvernamentale către bugetele locale44.

Principalele efecte care pot fi menţionate:- sistarea activităţilor întreprinderilor, în special a celor mici; - reducerea locurilor de muncă, micşorarea zilei şi săptămînii de muncă, respectiv cu

reducerea remunerării;- reducerea defalcărilor în bugetul de stat- creşterea presiunii asupra bugetului asigurărilor sociale de stat (BASS)- micşorarea veniturilor populaţiei, a puterii de cumpărare;- creşterea numărului şomerilor, a persoanelor neangajate, în special a celor cu nivel de

instruire scăzut; - în 2008 numărul angajaţilor în economie s-a redus faţă de 2007 cu 3.1 mii persoane, ceia ce constituie 0,5%

- efectele migraţiei, angajarea la muncă prost remunerată/necalificată peste hotare- reducerea remitenţelor, - precum şi alte efecte care pot fi în general adverse în contextul situaţiei în ansamblu.

Implicările social-economice în perioada de tranziţie, evaluarea efectelor acestora asupra situaţiei economice din republică în ansamblu şi a grupurilor populaţiei în particular, permit determinarea unui şir de factori care au influenţat şi continuă sa influenţeze nivelul de trai în societatea moldovenească, contribuind într-un mod sau altul la excluziunea socială a grupurilor vulnerabile. Aceşti factori au generat anumite rezultate, impactul acestora fiind fenomenul excluderii sociale, care implică marginalizarea şi/sau automarginalizarea persoanelor de la forţa de muncă, bunuri şi servicii, inclusiv educaţie, sănătate, etc. Rezultatele produc alte efecte, care la rândul lor de asemenea se manifestă prin influenţa asupra dezvoltării societăţii şi generării unor fenomene sociale într-un domeniu sau altul.

Tabelul 3.1. Excluziunea economică: factori şi rezultate ale perioadei de tranziţie

Factori RezultatePrivatizarea întreprinderilor industriale în baza bonurilor patrimoniale

Falimentul întreprinderilor industrialeReducerea posibilităţilor de angajare

Dezmembrarea teritorială Importul resurselor energeticeImportul producţiei industriale, a materialelor de construcţie

Importul resurselor energetice Dependenţă economicăCosturi înalte de întreţinere a locuinţei Reducerea accesului la bunuri şi serviciiCheltuieli exagerate de producere a producţiei agricole

Reforma sectorului agricol, fragmentarea excesivă a Ineficienţa sectorului agricol

44 Impactul crizei economice asupra sărăciei şi a excluziunii sociale în Republica Moldova, Chişinău, 2009, Autor: Thomas Manfred Otter

Figura 3.4. Dinamica lunară a exportului/importului în 2009 în raport cu perioada respectivă a anului precedent

0

20

40

60

80

100

ian

feb

mar

tie apr

iun

iulie

0

20

40

60

80

100

Exporturi Importuri Balanţa Comercială Gradul de acoperire a importurilor cu exporturi, % - 2009

Sursa: BNS

41

terenurilor agricole Terenuri agricole neprelucrateVenituri reduseMuncă necalificată, prost remunerată

Prevalenţa importului asupra exportului Pierderea pieţelor de desfacere a producţiei autohtoneVenituri reduse

Pierderea pieţelor de desfacere a producţiei autohtone Venituri reduseAcces limitat la bunuri durabileAcces redus la educaţie şi sănătate

Reforma administrativă Pierderea locurilor de muncăVenituri reduse

3.3 Cine sunt cei excluşi: excluşii din punct de vedere economic in Moldova, principalii factori care determină vulnerabilitatea economică, inegalitatea şi sărăcia

Excluziunea economică este generată în special de accesul limitat la piaţa muncii, inclusiv

surse de venit necesare pentru existenţă. Posibilităţile reduse de angajare în câmpul muncii, veniturile mici sau chiar lipsa acestora conduc la sărăcie, reducerea accesului la bunuri, servicii, inclusiv educaţie şi sănătate, de asemenea, schimbări de comportament, statut social, etc. Cei săraci pot fi excluşi de grupurile şi indivizii cu un alt statut de bunăstare, dar pot şi să se autoexcludă social din diverse motive, inclusiv sentimentul de gena provocat de lipsa surselor financiare necesare pentru un trai decent. Şomerii şi persoanele fără un loc stabil de muncă sunt grupuri deosebit de vulnerabile deoarece neavând o sursă stabilă de venit cad sub incidenţa sărăciei cu toate consecinţele acesteia. Situaţia se complică prin aspectul subiectiv al problemei: lipsa siguranţei, percepţia propriei vulnerabilităţi. În acelaşi timp, marginalizarea în ceea ce priveşte relaţiile sociale, conduce la deprivare, reducerea posibilităţilor obţinerii veniturilor, acestea creând un cerc vicios ieşirea din care necesită eforturi deosebite.

În cazul Republicii Moldova mediul de reşedinţă este un factor destul de important în contextul analizei vulnerabilităţii privind excluziunea economică a populaţiei. Astfel, analiza sărăciei a demonstrat o incidenţă deosebită a fenomenului în mediul rural, unde veniturile populaţiei sunt obţinute preponderent din activitatea agricolă. Accesul redus la locuri de munca, veniturile mici, accesul limitat la bunuri şi servicii, inclusiv lipsa posibilităţilor de comercializare a producţiei agricole, reprezintă dezavantaje esenţiale îndeosebi pentru grupurile social vulnerabile. Excluderea economică a persoanelor, gospodăriilor casnice în acest context este esenţial influenţată de accesul din punct de vedere a infrastructurii, geografic, altfel spus de accesul limitat al grupurilor populaţiei datorită faptului că întreaga comunitate, localitate este expusă riscului de a fi marginalizată.

Alţi factori complementari, care contribuie în mod direct la excluziunea economică a grupurilor specifice ale populaţiei sînt vârsta, educaţia şi sănătatea. De menţionat, că persoanele de vârstă mai sus de medie dispun de capacităţi reduse de adaptare, astfel fiind mai vulnerabile şocurilor economice şi sociale. Vulnerabilitatea persoanelor vârstnice este generată şi de reducerea veniturilor către vârsta de pensionare, pensiile mici, lipsa altor resurse, înrăutăţirea sănătăţii. De asemenea educaţia joasă şi instruirea insuficientă sau chiar analfabetismul, lipsa unor abilităţi elementare sunt factori importanţi care contribuie la creşterea vulnerabilităţii persoanelor pe piaţa muncii. Nivelul de educaţie şi instruirea determină în mare măsură capacităţile persoanei şi devin deosebit de importante în contextul unei pieţe a forţei de muncă tot mai instruite. Atât nivelul jos al studiilor cât şi lipsa unor abilitati elementare şi capacităţilor reduse de prezentare sunt bariere importante care împiedică angajarea la un loc de munca bine remunerat. Excluziunea economică este corelată şi cu starea de sănătate. Cele mai vulnerabile în acest context sînt persoanele cu diverse probleme cronice de sănătate, inclusiv persoanele cu dizabilităţi, din motivul veniturilor mici, posibilităţilor reduse de a le obţine, dar şi din lipsă de comunicare, marginalizarea privind accesul la manifestaţii sociale şi culturale, iar în unele cazuri chiar şi accesul redus la educaţie şi sănătate.

Cine sînt cei excluşi. Vulnerabilitatea privind excluziunea economică a unor grupuri de populaţie este determinată în primul rând de incidenţa sărăciei. Rezultatele analizei situaţiei în acest

42

context au demonstrat cel mai înalt risc de a se situa sub pragul sărăciei absolute în 2008 pentru următoarele categorii ale populaţiei:55,9% - persoanele care locuiesc în gospodării, capul gospodăriei fiind fără studii42,8% - salariaţi în sectorul agricol;42,6% - persoanele care locuiesc în gospodării, capul gospodăriei fiind cu studii medii incomplete sau studii primare42,3% - persoanele care locuiesc în gospodării cu 3 şi mai mulţi copii pînă la 18 ani;38,2% - persoanele vîrstnice care au împlinit 65 ani şi mai mult 37,3% - pensionarii36,9% - persoanele care locuiesc în gospodării, sursa principală de venit a capului gospodăriei fiind prestaţiile sociale36,9% - lucrători pe cont propriu în sectorul agricol;34,3% - persoanele care locuiesc în gospodării dintr-o persoană care nu lucrează31,7% - persoanele care locuiesc în gospodării cu 2 şi mai multe persoane fără lucrători31,3% - persoanele care locuiesc în gospodării care au în componenţă invalizi.

De menţionat, că în Moldova Legea asistenţei sociale45 de asemenea determină principalele grupuri vulnerabile excluziunii sociale care, din cauza unor factori sociali de risc combinaţi au nevoie de asistenţă şi suport. Astfel, analiza situaţiei privind excluziunea socială şi rezultatele cercetărilor în domeniul sărăciei au evidenţiat cele mai vulnerabile grupuri ale populaţiei în republică, acestea fiind următoarele: (i) copiii şi familiile cu mulţi copii; (ii) tinerii, (iii) persoanele cu venituri reduse (dependente de venitul din agricultură, persoane neangajate în muncă, foştii deţinuţi) (iv) persoanele vârstnice, (v) persoanele cu disabilităţi, (vi) familiile lucrătorilor migranţi. Populaţia din mediul rural este deosebit de vulnerabilă privind excluziunea economică, aceasta manifestându-se şi printr-un risc mai înalt de sărăcie. Preponderent este afectată de sărăcie şi deprivare populaţia din satele mici, cu o infrastructură slab dezvoltată, cu viaţa economică dominată de agricultură. În aspect regional cercetările denotă că cele mai sărace comunităţi rurale sunt din regiunea de dezvoltare Centru a republicii.

3.4. Procesul care generează excludere, cauze şi rezultate.

Cine şi cum sînt excluşi (Who and how they are excluded?)Piaţa muncii. Excluziunea de pe piaţa muncii este un factor deosebit de important care

conduce în mod direct la vulnerabilitatea privind excluziunea economică din motivul imposibilităţii de a obţine veniturile necesare pentru existenţă. Fenomenul menţionat este unul complex, fiind generat de mai mulţi factori. Lipsa locurilor de muncă, în general, este o abordare simplistă care nu poate reflecta aspectul real al situaţiei, aceasta fiind explicată în majoritate prin necorespunderea între cerere şi ofertă privind posibilităţile de angajare, inclusiv nivelul de instruire şi gradul de corespundere privind calitatea şi specializarea, domenii şi sectoare social-economice, de asemenea, şi aspectele de gen, vârstă, iar în cazul Moldovei – şi de medii de reşedinţă.

În republică accesul la piaţa muncii este în descendenţă. Rata de activitate continuă să scadă, acest declin este deosebit de pronunţat în mediul rural. S-a diminuat de asemenea şi rata de ocupare - de la 54,8% în anul 2000 la 42,5% în anul 2008 (Tabelul 3.1.).Tabelul 3.2. Ocuparea şi şomajul

2006 2007 2008Rata de activitate (definiţia BIM) 46.3 44.8 44.3Rata de ocupare 42.9 42.5 42.5Rata şomajului 7.4 5.1 4.0Rata şomajului tinerilor de 15-24 ani (definiţia BIM) 17.1 14.4 11.2

UrbanRata de activitate (definiţia BIM) 49.7 47.1 47.1

45 Legea asistenţei sociale, nr. 547-XV of 23.12.2003

43

Rata şomajului tinerilor de 15-24 ani (definiţia BIM) 13,5Rural

Rata de activitate (definiţia BIM) 43.7 43.1 42.2Rata şomajului tinerilor de 15-24 ani (definiţia BIM) 9,1

Sursa: BNS

De menţionat că în ultimii ani indicatorii de bază care descriu situaţia pe piaţa muncii demonstrează tendinţe specifice. Odată cu diminuarea ratelor de activitate şi de ocupare, indicatorii care reflectă neangajarea pe piaţa muncii demonstrează de asemenea o descreştere continuă. Cercetările în domeniu denotă că o influenţă semnificativă în acest sens o are amploarea exodului forţei de muncă din ţară a populaţiei apte de muncă.

Acest fapt este confirmat de ponderea populaţiei economic active în totalul populaţiei (Figura 3.5), care este de asemenea în continuă descendenţă, în 2008 constituind 36,5% faţă de 45,4% în anul 2000.

Astfel, necătînd la faptul că se înregistrează o descreştere a şomajului, situaţia privind accesul la piaţa muncii rămâne a fi deosebit de dificilă.

Cu cele mai mari probleme privind angajarea în muncă ce confruntă populaţia din mediul rural, activităţile de bază fiind cele conexe prelucrării loturilor proprii de pământ şi angajării în munci agricole.

Lipsa oportunităţilor de angajare, în special a persoanelor tinere ce nu dispun de lot de teren agricol, care ar permite

asigurarea unui minim necesar alimentar, conduce la excluziunea acestora de pe piaţa muncii.

Populaţia satelor şi a oraşelor mici se confruntă cu un risc pronunţat de excluziune de pe piaţa munci .

Cea mai redusă participare la forţa de muncă este înregistrată la sate (48,6%) şi în oraşele mici, care nu sînt centre raionale (43,9%), de asemenea este observată şi cea mai înaltă rată a şomajului, respectiv 13,5 şi 13,9.

În oraşele mici, inclusiv centrele raionale, este mai pronunţat şomajul de lungă durată, ponderea şomerilor pe termen lung constituind respectiv 80% şi 75% din totalul respondenţilor-şomeri.

Sursa: SES 2009, PNUD CRB

Conform datelor statistice, de asemenea se înregistrează tendinţe pozitive în ceia ce priveşte şomajul şi printre tinerii de 15-24 ani. Însă situaţia propriu-zis nu este atît de benefică. Tinerii se confruntă cu dificultăţi semnificative privind angajarea în muncă. Printre tineri se înregistrează o incidenţă înaltă a şomajului .

Cea mai înaltă rată a şomajului este înregistrată pentru populaţia din grupurile de vîrstă 15-24 ani şi 25-34 an, respectiv 19,7% şi 19,6%, rata şomajului în medie pentru toate persoanele intervievate fiind de 12,9%.

Sursa: SES 2009, PNUD CRB

Lipsa posibilităţilor de angajare în muncă conduce la faptul, că persoane tinere, cu studii şi instruite nu-şi pot găsi un loc de muncă datorită lipsei unei practici de muncă sau a ofertei limitate a locurilor disponibile pentru anumite specializări şi domenii.

După părăsirea sistemului educaţional şi până la primul loc de muncă (unde persoana a lucrat nu mai puţin de 3 luni), mai mult de jumătate din tineri (57%) nu aveau un loc de muncă şi î-l căutau activ 46. Doar 22% dintre tineri au avut un loc de muncă îndată după părăsirea sistemului educaţional. Mai bine de o pătrime au părăsit primul loc de muncă din cauza câştigurilor mici, iar 17,7% au plecat la muncă peste hotarele ţării.

46 http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=2830&parent=0

Figura 3.5. Populaţia economic activă

45.4 44.4 44.5 40.8 39.7 39.5 37.8 36.7 36.5

0%

20%

40%

60%

80%

100%

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008

Populaţie economic activă Populaţ ie economic inactivă

Sursa: BNS

44

Sursa: “Intrarea tinerilor pe piaţa muncii”, Ancheta Forţei de Muncă, BNS, 2010. Cercetarea a fost efectuată în trimestrul II 2009, eşantionul a cuprins persoane cu vârsta de 15-34 ani.

Posibilităţile de angajare în muncă sunt reduse atât pentru persoane în vârstă aptă de muncă, instruite şi calificate, cât şi pentru tinerii care încă nu au obţinut abilităţile şi cunoştinţele necesare pentru a oferi o muncă calificată. Datele statisticii oficiale denotă că numărul persoanelor cu studii superioare, înregistrate ca şomeri la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă este în creştere, înregistrând 3,7 şi 4,6 mii în 2007 şi 2008, respectiv. Conform datelor AFM, BNS47 în Republica Moldova 18,8% dintre şomerii înregistraţi sunt cu studii superioare, din grupul de vârstă 25-34 ani cu studii superioare sunt peste ¼.

Locurile de muncă puţin atractive şi salariile mici conduc la părăsirea acestora şi contribuie la intensificarea procesului migraţional. Persoane tinere şi instruite pleacă în căutarea unui loc de muncă, chiar şi necalificat, în afara ţării. În 2008 mai bine de 11% din tinerii de 15-24 ani din gospodăriile cercetate erau plecaţi peste hotare la lucru sau în căutare de lucru48. Aceasta denotă că investiţiile în capitalul uman nu rezultă în dezvoltare, iar fluxul persoanelor apte de muncă şi instruite (inclusiv a tinerilor) în afara ţării, conduc, în consecinţă, la îmbătrânirea populaţiei. Coeficientul îmbătrânirii populaţiei la 1 ianuarie 2008 a constituit 13,749, în mediul rural fiind şi mai mare – 14,9%. Indicii sarcinii demografice pentru anii 2006-2008 relatează o descreştere esenţială a numărului persoanelor sub vârsta aptă de muncă şi o creştere numărului vârstnicilor (Figura 3.6). Reducerea numărului populaţiei apte de muncă are o influinţă directă asupra forţei de muncă în general, a distribuirii veniturilor, cheltuielilor publice pentru protecţia socială. Îmbinate cu procesul de îmbătrânire a populaţiei, aceşti factori pot avea un impact negativ serios asupra capitalului uman şi a dezvoltării sociale şi economice a ţării. Piaţa forţei de muncă în Moldova este caracterizată şi de o pondere înaltă a persoanelor ocupate în sectorul informal. Conform datelor Anchetei Forţei de Muncă 2008 aceasta constituie 31,1% din totalul persoanelor ocupate. De menţionat, că angajarea în muncă, formală sau informală, este dependentă de nivelul de instruire. Angajarea în muncă formală şi informală este dependentă de nivelul de studii .

Cea mai joasă rată de participare la forţa de muncă este înregistrată pentru persoanele cu studii incomplete şi gimnaziale, respectiv 10% şi 29,2%, versus ratei de peste 70% evaluată în cazul persoanelor cu studii universitare şi postuniversitare.

Rata şomajului este cea mai înaltă pentru persoanele cu nivel de instruire redus, 17% şi circa 15%, respectiv. De menţionat că pentru aceste grupuri de persoane este înregistrată şi cea mai înaltă participare la forţa de muncă prin angajarea în sectorul informal. Astfel informal sînt angajaţi 35,4% dintre persoanele cu studii incomplete şi 20,5% cu studii gimnaziale. Pentru comparare, ponderea celor angajaţi în sectorul informal din totalul celor intervievaţi constituie 19,7%.

Sursa: SES 2009, PNUD CRB

Lucrătorii sectorului informal se confruntă cu un risc pronunţat de excluziune socială, efectele căreia sunt observate în timp. Este important de menţionat că participarea acestor persoane la sistemul public de asigurări sociale şi de sănătate este deosebit de redusă, în acelaşi timp 47 http://www.statistica.md/public/files/serii_de_timp/forta_de_munca/somaj/5_struct_somer_grupe_virsta_nivel_educ_2007.xls 48 Tinerii în Republica Moldova, 2009, BNS 49 Conform scării G. Bojio-Garnier, valoarea indicatorului 12 şi mai mult se califică ca “îmbătrînire demografică”, BNS

Figura 3.6. Indicii Sarcinii Demografice (la 1 ianuarie; la 100 persoane în vârstă aptă de muncă)

30.5 30.428.2

21.4 22.4 22.7

51.952.8

50.9

0

5

10

15

20

25

30

35

2006 2007 200846

48

50

52

54

56

58

60

Numărul persoanelor sub vîrsta aptă de muncăNumărul persoanelor peste vîrsta aptă de muncăNumărul persoanelor în vîrstă inaptă de muncă – total

Sursa: BNS

45

exercitând o presiune semnificativă asupra sistemului de asistenţă socială prin solicitarea alocaţiilor respective.

Din motivul posibilităţilor reduse de angajare în câmpul muncii sunt înregistrate şi probleme privind calitatea ocupări. Persoane instruite, cu studii, inclusiv superioare nu-şi pot aplica cunoştinţele, nu pot fi angajate în câmpul muncii, acesta fiind un fenomen deosebit de pronunţat în mediul rural. Astfel, în 2008 circa 2% si-au exprimat necorespunderea cu calificarea şi cu locul de muncă, declarând că ar dori să-şi schimbe locul de muncă "pentru a folosi mai adecvat capacităţile sau calificarea lor". Aceste tendinţe sunt mai pronunţate printre bărbaţi, totuşi fiind în creştere şi în cazul femeilor (Figura 3.7).

Migraţia şi remitenţele. Migraţia forţei de muncă are un rol important şi semnificativ atât în termeni economici cât şi demografici. Conform datelor Anchetei forţei de muncă, în 2008 circa 24% din populaţia activă lucra peste hotarele republicii (Tabelul 3.2.).

Tabelul 3.2. Populaţia care lucrează peste hotare ca procent din populaţia activă2006 2007 2008

Total 22,8 25,5 23,8Medii de reşedinţă

Urban 15,0 17,5 16,4 Rural 29,4 32,1 29,9Zone

Nord n/a 27,5 25,1Centru n/a 28,8 29,1Sud, incl UTAG n/a 42,4 35,9Municipiul Chişinău n/a 9,5 9,6

Sexul Bărbat 28,7 33,1 30,6Femeie 16,8 17,9 16,8

La muncă peste hotare pleacă în special populaţia activă din mediul rural (circa 30%), mai puţin din mediul urban (16%). Cel mai mult migrează populaţia din zona de Sud a republicii (circa 36%), preponderent bărbaţii (peste 30%).

Conform datelor BNS50 a fost estimat un număr de 318,3 mii persoane care în ultimele 12 luni, premergătoare interviului, au lucrat sau au căutat de lucru peste hotare. În distribuţia pe sexe ponderea cea mai mare a migranţilor o constituie bărbaţii, iar în distribuţia după medii de reşedinţă ponderea cea mai mare o constituie persoanele din mediul rural. Mai bine de ¾ sunt persoane între 25-54 ani. Vîrsta medie a migranţilor este de 35 ani, iar 24% dintre migranţii din mediul rural sînt persoane de 15-24 ani. Peste 50% dintre cei plecaţi la muncă în afara ţării sînt cu studii secundar profesionale, medii de specialitate sau superioare. Motivele principale pentru care migranţii au plecat peste hotare la muncă au fost lipsa locurilor de muncă în ţară (51,5%) şi salariile mici (45,8%). Migranţii care au găsit un loc de muncă au activat, în special, în domeniul construcţiilor (53,0%), în gospodăriile particulare ale cetăţenilor (19,6%) şi comerţ (11,4%).

Sursa: Cercetarea “Migraţia Forţei de Muncă”, BNS, 2008

50 http://www.statistica.md/public/files/publicatii_electronice/migratia/Migratia_FM.pdf

Figura 3.7. Necorespunderea cu calificarea şi cu locul de muncă

1.6

1.85

1.35

1.82.01

1.58

2.02

2.26

1.78

0

0.5

1

1.5

2

2.5

Total Bărbat Femeie

2006 2007 2008

Sursa: BNS

46

Cercetările denotă că resursele financiare obţinute din remitenţe influenţează semnificativ accesul financiar la bunuri şi servicii al persoanelor din gospodăriile beneficiare de sursele respective, astfel reducându-se vulnerabilitatea excluziunii sociale din punct de vedere economic. Pentru aceste persoane este înregistrată cea mai redusă incidenţă a sărăciei (Figura 3.8.). De menţonat că veniturile din remitenţe în 2008 a înregistrat 19% din veniturile disponibile ale populaţiei, iar în mediul rural – peste 25%51.

Chiar dacă remitenţele contribuie la reducerea ratei sărăciei, fenomenul migraţiei are efecte adverse atât economice cât şi sociale, influienţănd negativ capitalul uman al societăţii. Sub incidenţa unui risc social deosebit cad copii din familiile migranţilor la muncă peste hotarele ţării, în special a celor la care ambii părinţi sînt plecaţi. În aceste cazuri, copii sînt lăsaţi sub tutela rudelor, vecinilor, iar uneori chiar fără supraveghere. Adolescenţii rămaşi fără supraveghere, dar dispunînd de surse băneşti esenţiale, provenite din banii primiţi de la părinţi, sînt deosebit de expuşi riscurilor sociale, nu-şi mai continuă studiile.

De menţionat că în aceste gospodării ponderea tinerilor în vîrstă de 15-24 ani, care au declarat că nu au participat la educaţie în luna de cercetare, evaluată după nivelul de studii al părinţilor, depăşeşte ponderea celor din gospodăriile fără migranţi. Mai pronunţată este nefrecventarea de către tineri a sistemului educaţional în gopodăriile cu migranţi, unde părinţii sînt cu studii medii generale şi de specialitate, depăşind pe parcursul a 3 ani cu peste 15 p.p. ponderea celor din gospodăriile fără migranţi. Situaţia este puţin mai bună în cazul cînd mama dispune de studii superioare, diferenţa fiind de mai puţin de 10 p.p. faţă de tinerii din familiile fără migranţi (Figura 3.9.)Figura 3.9. Excluziunea intergeneraţională de la educaţie a tinerilor după nivelul de studii

al mamei al tatei

16,616,3

16,522,629,4 26,9

52 51,850,4

36,5 34,5 34,2

010203040506070

2006 2007 2008 2006 2007 2008

Gospodării cu migranţi Gospodării fără migranţi

Studii superioare Studii medii generale şi de specialitate

30,8 34

12,520,3

16

54,649,2 50,3

35,831,7 32,9

47,3

0

10

20

30

40

50

60

2006 2007 2008 2006 2007 2008

Gospodării cu migranţi Gospodării fără migranţi

Studii superioare Studii medii generale şi de specialitate

Diminuarea acestor efecte solicită eforturi speciale din partea statului, APL, şcolilor în scopul protejării grupurilor menţionate. Lipsa accesului la forţa de muncă în cazul întoarcerii în ţară, a posibilităţilor de angajare pe piaţa muncii amplifică riscul acestor tipuri de familii de a fi excluşi social. 51 http://www.statistica.md/public/files/serii_de_timp/venituri_cheltuieli/veniturile_populatiei/06_Veniturile_2006_2008.xls

Figura 3.8. Incidenţa sărăciei absolute pe tipuri de gospodarii

20.818.6

15.3

31.9

27.228.6

0

5

10

15

20

25

30

35

2006 2007 2008

Gospodării cu migranţi Gospodării fără migranţi

Sursa: BNS

47

Migraţia la muncă rămîne a fi actuală pentru grupurile vulnerabile ale populaţiei.

Peste ¼ dintre persoanele intervievate primesc bani de la rude şi prieteni care se află peste hotarele republicii, 41,5% dintre persoanele intervievate în vîrstă de pîna la 65 ani planifică să plece din ţară, iar dintre aceştea 87,4% - vor emigra la muncă. În general intenţionează să emigreze în căutarea unui loc de muncă 36,2% din totalul persoanelor de pînă la 65 ani. Peste ¼ dintre tinerii intervievaţi (15-24 ani) vor să-şi continuie studiile în afara ţării. Această tendinţă este mai pronunţată în capitală, circa 40% persoane tinere au declarat vor pleca la studii. Tendinţa spre migrare la muncă este mai pronunţată în mediul rural, dintre cei de la sate, care planifică sa plece peste hotare 93,1% vor pleca la muncă.

Sursa: SES 2009, PNUD CRBUn alt efect negativ al fenomenului migraţiei este destrămarea familiilor, crearea unui tip de

cupluri familiale cu copii, dar care de facto sînt cu un singur părinte, al doilea părinte fiind plecat, în unele cazuri pierzînd legătura cu familia. Efectele sociale negative sînt amplificate de faptul, că migranţii în majoritate nu contribuie la crearea bugetului asigurării de stat. În acelaşi timp, solicitările de la buget a diverselor alocaţii, indemnizaţii şi ajutoare pe viitor atît din fondurile centrale, cît şi locale va exercita o presiune esenţială asupra acestuia. Salariile relativ mici creează impedimente esenţiale în dezvoltarea capitalului uman, limitînd posibilităţile economice şi sociale în acest context. Salariul nominal mediu lunar al unui angajat în economie în 2008 în Moldova a constituit 2529,7 lei, cele mai mici valori au fost înregistrate în agricultură (1484,4 lei) şi învăţămînt (1670,5), urmat de sănătate şi asistenţă socială (2265,5). De menţionat că minimumul de existenţă pentru o persoană în 2008 a fost evaluat la 1368,1 lei (Tabelul 3.3.). Tabelul 3.3. Nivelul de trai al populaţiei

  2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008Salariul nominal mediu lunar al unui salariat în

economie, lei543,7 691,5 890,8 1103,1 1318,7 1697,1 2065,0 2529,7

Agricultură, economia vînatului şi silvicultură 315,1 393,8 498,6 642,6 744,0 914,5 1098,6 1484,4Învăţămînt 336,9 463,3 610,2 710,7 881,8 1209,3 1351,2 1670,5

Sănătate şi asistenţă socială 314,6 439,1 578,8 844,7 1016,7 1333,5 1703,2 2265,5Minimul de existenţă (media lunară pe o persoană), lei 468,7 538,4 628,1 679,9 766,1 935,1 1099,4 1368,1

Veniturile disponibile ale populaţiei (media lunară pe un membru al gospodăriei), lei

241,0 321,6 422,4 491,4 568,6 839,6 1018,7 1188,6

Sursa: BNS

Angajaţii în agricultură din veniturile salariale îşi acoperă doar minimumul necesar de viaţă (Figura 3.10). În majoritate acestea sînt persoanele din gospodării ce nu dispun de loturi de teren echivalent, care ar putea sa le asigure un minimum necesar de consum din resursele proprii, iar remunerarea în sectorul respectiv este destul de joasă.

Venitul disponibil mediu pe persoană, evaluat în baza datelor CBGC, de asemenea nu atinge suma necesară pentru a asigura un minim necesar de trai, constituind circa 87% în 2008 din valoarea bănească a minimului de existenţă.

Venituri deosebit de reduse sînt înregistrate pentru persoanele ocupate în sectorul agricol. Atît fermierii cît şi angajaţii în agricultură se confruntă cu un risc avansat privind excluziunea economică, veniturile acestora fiind dependente de posibilităţile de realizare a producţiei agricole, lipsa pieţei de desfacere a acestora, alţi factori externi, inclusiv şocuri climaterice. În această situaţie

Figura 3.10. Veniturile medii ale populaţiei în raport cu minimumul de existenţă (minimumul de existenţă = 100%)

0

100

200

a.2001 a.2002 a.2003 a.2004 a.2005 a.2006 a.2007 a.2008

salariul nominal mediu lunarsalariul nominal mediu în agriculturavenitul disponibimărimea medie a pensiei lunare stabilite1

Sursa: BNS 1Pensionari aflaţi în evidenţa organelor de protecţie socială a populaţiei 48

este dificil de a investi în dezvoltare, inclusiv în educaţie, fapt care conduce la deteriorarea capitalului uman, îndeosebi în mediul rural, contribuie la intensificarea proceselor migratorii.

Un alt aspect al excluziunii economice al persoanelor care activează în agricultură este accesul financiar limitat la servicii de sănătate. Persoanele cele mai marginalizate în acest sens sînt cele din gospodăriile conduse de lucrători pe cont propriu în sectorul agricol (fermierii). Conform datelor CBGC 2008 aproape jumătate dintre ei au declarat că nu sînt beneficiari ai asigurării medicale obligatorii de nici un tip, iar circa 67% dintre persoanele din gospodăriile conduse de salariaţii din sectorul agricol nu s-au adresat pentru asistenţa medicală necesară din cauza situaţiei financiare. Acest fapt denotă un risc pronunţat al excluziunii de la serviciile de sănătate al grupurilor menţionate şi este deosebit de important deoarece, pe de o parte, avînd venituri reduse persoanele respective nu-şi pot permite procurarea poliţei de asigurare medicală, iar pe de altă parte, nu au resurse pentru achitarea cheltuielilor necesare.

Sărăcia şi deprivarea materială. Excluziunea economică şi sărăcia sînt concepte importante care se completează şi care influienţează direct dezvoltarea umană. Resursele insuficiente pentru a duce un trai în afara sărăciei conduce la diminuarea posibilităţilor de a obţine o instruire şi educaţie adecvată pentru a se încadra în activitatea economică. Astfel, grupurile vulnerabile ale populaţiei necesită un suport important social şi economic pentru aşi dezvolta anumite aptitudini şi abilităţi în scopul depăşirii anumitor situaţii şi încadrării în societate.

Familiile cu 3 şi mai mulţi copii se confruntă cu un risc al sărăciei deosebit de înalt. Peste 40% din aceste familii se află sub pragul sărăciei absolute pe parcursul anilor 2006-2008 (Figura 3.11).

De menţionat că se înregistrează şi cea mai mare distanţă mediană a copiilor (23,44% din cuantumul pragului sărăciei absolute) pînă la pragul sărăciei, comparativ cu celelalte grupuri. Astfel, pe lîngă faptul ca familiile cu copii înregistrează o incidenţă înaltă a sărăciei, creşterea acesteia este dependentă de numărul copiilor în gospodărie, şi sînt necesare sume băneşti considerabile pentru ca copii să atingă pragul respectiv de sărăcie.Persoanele cu venituri reduse sînt considerate categoriile social economice ale populaţiei, dependente de venitul din

agricultură şi persoanele neangajate în muncă. Peste 40% dintre salariaţii în sectorul agricol şi 37% dintre lucrătorii pe cont propriu în agricultură s-au aflat sub pragul sărăciei, conform datelor CBGC 2008.

Posibilităţile reduse de comercializare a producţiei agricole influenţează negativ situaţia economică a grupurilor de populaţie dependente de veniturile din agricultură. Astfel, conform datelor BNS în 2008 indicele volumului producţiei agricole a înregistrat o majorare semnificativă în raport cu anul precedent, fiind determinat de creşterea esenţială a producţiei vegetale (69%)52. Creşterea producţiei agricole, respectiv, a influienţat indicele preţurilor de vînzare care a înregistrat o descreştere esenţială în 2008 (Figura 3.12).

Iar lipsa posibilităţilor de comercializare a producţiei agricole, a capacităţilor de depozitare, conservare şi de prelucrare conduce la pierderea

52 http://www.statistica.md/public/files/publicatii_electronice/Raport_trimestrial/Raport_2008_rom.pdf, Dezvoltarea social-economică a Republicii Moldova în 2008, BNS

Figura 3.11. Riscul sărăciei copiilor

25.1 22.9 22.4

25.626.131.752.8

43.1 42.3

24.2119.45

23.44

05

101520253035

2006 2007 20080

10

20

30

40

50

60

1 copil2 copii 3 şi mai mulţi copii distanţă mediană a copiilor 0-17 ani pînă la pragul sărăciei

Sursa: BNS

Figura 3.12. Dinamica indicilor producţiei agricole

98.9

76.9

132.1

102.9

139.2

85.8

020406080

100120140160

2006 2007 2008

Indicii volumului producţiei agricole

Indicii preţurilor de vînzare a producţiei agricole

Sursa: BNS

49

acesteia, fapt care influienţează negativ producătorul atît în context economic cît şi social. De menţionat că, în medie, pentru fiecare leu cheltuit pentru procurarea bunurilor şi serviciilor în medie o gospodărie de fermier, a obţinut în 2008 un venit bănesc de 1,49 lei53. Cresterea cheltuielilor pentru executarea lucrărilor agricole a influienţat negativ veniturile obţinute, acestea fiind în descreştere în comparare cu 2007 (1,74 lei). Astfel, daca se consideră şi inflaţia, în unele cazuri, producătorul autohton nici măcar nu-şi acoperă cheltuielile efectuate pentru prelucrarea pămîntului, combustibil, etc.

Gospodăriile fără lucrători de asemenea sînt supuse riscului vulnerabilităţii privind excluziunea economică, iar veniturile reduse pot conduce la deteriorarea potenţialului uman. Circa 1/3 dintre persoanele din gospodăriile fără lucrători, au un consum pe echivalent mai jos de pragul absolut al sărăciei. Lipsa posibilităţii de a veniturilor şi indemnizaţiile de şomaj foarte mici (mărimea medie în 2009 pe lună a constituit 789 lei54) nu acoperă minimumul necesar al persoanelor neangajate în muncă.

Persoanele vîrstnice (65 ani şi peste) au înregistrat o incidenţă a sărăciei de 38,2% în 2008, fiind cu circa 12 puncte procentuale mai înaltă decăt media pe ţară. Necătînd la faptul că pensiile au înregistrat o creştere în valoare nominală de aproape 5 ori în comparare cu anul 2001, acestea continuă a fi mici, constituind mai puţin de 60% din minimumul de existenţă (Figura 3.5). Acest fapt determină pensionarii ca fiind un grup deosebit de vulnerabil din punct de vedere economic din cauza resurselor reduse pentru asigurarea unui trai decent. Cheltuielile necesare pentru întreţinerea sănătăţii vîrstnicilor contribuie şi mai mult la vulnerabilitatea acestora.

Incidenţa sărăciei persoanelor cu disabilităţi, măsurată prin prizma gospodăriilor cu invalizi în 2008 a fost de 31,3%. Riscul sărăciei este mai pronunţat în rîndul bărbaţilor cu dizabilităţi (31%) decît în rîndul femeilor (27,6%). Datele statistice pentru ultimii ani relatează o tendinţa de creştere a numărului persoanelor cu dizabilităţi. Astfel, dacă că în 2002 numărul persoanelor cu dizabilităţi era de 141,4 mii, atunci în anul 2008, aceştia constituiau deja peste 170 mii persoane55.

Inegalitatea veniturilor şi cheltuielilor. Inegalitatea privind veniturile şi resursele disponibile au un impact direct şi semnificativ asupra dezvoltării umane. De o deosebită importanţă în acest context este analiza gradului de polarizare a populaţiei în ceea ce priveşte nivelul de trai şi posibilităţile de a obţine resurse şi venituri pentru a-şi asigura un consum adecvat.

Evoluţia coeficientului GINI denotă că inegalitatea privind resursele disponibile ale populaţiei a înregistrat o scădere continuă, de la 0,315 în 2006 la 29,2 în 2008. Inegalitatea s-a redus semnificativ şi în mediul rural, unde sărăcia în 2008 a crescut (Tabelul 3.4). Aceasta relevă că cei mai înstăriţi şi-au redus cheltuielile de consum, micşorând astfel distanţa faţă de cei săraci, fapt care a putea conduce la sărăcirea populaţiei.

Tabelul 3.4. Dinamica indicatorilor de inegalitate.1.9 Coeficientul Gini pe cheltuieli de consum 2006 2007 2008

Medii de reşedinţăUrban 0,324 0,294 0,285 Orase mari 0,328 0,290 0,284 Orase mici 0,304 0,288 0,266Rural 0,297 0,284 0,271

Total 0,315 0,298 0,2921.10 S80/S20

Medii de reşedinţăUrban 5,27 4,41 4,18 Orase mari 5,48 4,30 4,13 Orase mici 4,72 4,19 3,86Rural 4,48 4,22 4,00

Total 4,94 4,49 4,41

53 Activitatea agricola a micilor producatori agricoli în Republica Moldova în 2008 (rezultatele cercetarii statistice), BNS, Chişinău, 200954 http://www.anofm.md/Sites/anofm_md/Uploads/Sinteza%20bugetului%202009.04FACD598BC54CBFA42138058B564BD9.xls 55 Casa Naţională de Asigurări Sociale, la solicitarea MPSFC prin scrisoarea nr.10/22 din 14.01.2008.

50

Distribuţia 80/20 de asemenea denotă că decalajul dintre cei mai înstăriţi şi cei săraci s-a micşorat. Astfel cheltuielile mediane ale celor mai sărace 20% din populaţie sînt de 4,4 ori mai mici decît ale celor mai înstărite 20% din populaţie. Diferenţa respectivă s-a micşorat în comparaţie cu anul trecut, în special pentru populaţia oraşelor mici.

Accesul la locuinţă şi utilităţi. Conform datelor BNS, către 2009 gradul de asigurare a populaţiei cu spaţiu locativ pe persoană în medie pe ţară a constituit 22,0 m.p. O asigurare mai joasă este înregistrată pentru gospodăriile conduse de persoane tinere, cu vîrsta cuprinsă între 25-34 ani, la o persoană revenind doar 13,42 m.p. suprafaţă locuibilă.

Condiţiile de locuire a copiilor sînt de o importanţă majoră pentru dezvoltarea personalităţii acestora Potrivit datelor CBGC cel mai înalt grad de aglomerare este în gospodăriile cu 3 şi mai mulţi copii, înregistrînd în medie aproape două persoane într-o cameră (1.87 în 2008), de asemenea şi spaţiu relativ mic pe o persoană (9,47 m.p ) faţă de alte gospodării.

Analiza condiţiilor de locuire ale populaţiei reflectă un nivel mediu relativ redus de aglomerare, însă este necesar de menţionat accesul financiar limitat la locuinţe, înregistrat în ultimii ani, în special în mediul urban. Explozia preţurilor la apartamente în mediul urban, înregistrată în 2005 (30-35%56) şi creşterea continuă a acestora reduce accesul la locuinţe în special al familiilor tinere, care nu au acumulat surse financiare necesare pentru procurarea unei case de locuit sau apartament.

De menţionat că această evoluţie a preţurilor la locuinţe în Chişinău în mare parte a fost impulsionată de creşterea puterii de cumpărare a populaţiei, rezultată din veniturile din remitenţe. În condiţiile mediului de afaceri limitat persoanele plecate la muncă peste hotarele ţării în majoritate au investit şi continuă să învestească în spaţiu locativ, îndeosebi în capitala ţării. Conform afirmaţiilor experţior57, circa că 80% din apartamente în ultimii ani erau procurate de cetăţenii moldoveni care lucrează peste hotare sau pe banii trimişi acasă de aceştia. Acest fapt a avut un impact dual – pe de o parte a condus la dezvoltarea sectorului construcţiilor, care a înregistrat o amploare deosebită, pe de alta – a contribuit la creşterea preţurilor la apartamente. În contextul crizei economice, prognozele specialiştilor privind preţurile la imobile relatează tendinţe spre micşorare. Totuşi o scădere accentuată nu va avea loc din cauza costurilor mari suportate de companiile de construcţii, îndeosebi a costurilor terenului, care ridică considerabil preţul la locuinţe. Astfel, problema procurării unui apartament rămîne a fi deosebit de acută pentru locuitorii din capitală.

O altă problemă care are un impact negativ asupra grupurilor vulnerabile ale populaţiei este lipsa facilităţilor şi a dotării locuinţei acestora. Disponibilitatea utilităţilor reprezintă un aspect important, asigurând starea de confort pentru persoanele care dispun de locuinţa respectivă. De menţionat că doar 53% din populaţia republicii are acces la surse sigure de apă potabilă, circa 45,9% - acces la salubrizare îmbunătăţită, 45,7 – la canalizare îmbunătăţită58.

Conform datelor CBGC, cea mai înaltă pondere a persoanelor fără apeduct în locuinţă şi fără acces la canalizare îmbunătăţită (peste 80%) este înregistrată în gospodăriile conduse de persoane ocupate în agricultură. Lipsa utilităţilor în locuinţe este mai pronunţată şi pentru gospodăriile cu 3 şi mai mulţi copii. Circa 70% persoane au declarat lipsa apeductului şi a sistemului de canalizare în locuinţe. Acestea sînt în majoritate gospodăriile din mediul rural, facilităţile menţionate fiind foarte slab dezvoltate în satele Moldovei.Accesul la condiţii adecvate de locuire este limitat pentru populaţia din mediul rural şi oraşele mici.

Circa 60% din locuinţele respondenţilor de la sate nu sînt dotate cu apeducte, 70% nu sînt conectate la conducta de gaz. De asemenea circa ¾ dintre locuinţele respective nu dispun de sistem de canalizare, iar 85,1% nu au WC în casă. Circa 90% dintre locuinţele populaţiei de la sate nu dispun de sistem de încălzire centralizat sau autonom.

56 Document de Analiză a Politicilor, Sectorul construcţiilor: Stabilirea terenuluipentru o nouă decolare.Măsuri pentru relansarea sectorului construcţiilor din Republica Moldova, Expert Grup, Chişinău 200957 http://www.gazda.md/forum/13-86-1 58 Raport cu privire la realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, Chişinău, 2009, Proiect 19.02.2010

51

Accesul la utilităţi este limitat şi pentru populaţia din oraşele mici, care nu sînt centre raionale. Aproape ¼ din acestea nu sînt gazificate, 45,1% nu sînt dotate cu sistem de încălzire, sistemul de canalizare lipseşte în 34% din locuinţe, iar aproape jumătate din ele nu dispun de WC în casă.

Sursa: SES 2009, PNUD CRBAccesul deosebit de redus al populaţiei la utilităţi, in special în mediul rural, este confirmat şi

de statistica oficială (Figura 3.5.). Sumele mari băneşti necesare pentru construirea reţelelor respective în zonele rurale,

resursele financiare limitate ale primăriilor şi populaţiei conduc la limitarea accesului la confortul necesar.

Astfel, costul locuirii reflectă vulnerabilitatea populaţiei privind posibilitatea obţinerii veniturilor necesare pentru acoperirea cheltuielilor crescânde de întreţinere a locuinţei. De menţionat, că actele normative de stat reglementează accesul la aceste servicii, conducând la deconectarea locuinţei, în caz de neachitare a serviciilor, de la energie electrică şi termică, gaz, etc. Din motivul costurilor înalte a acestora, populaţia se confruntă cu un risc destul de ridicat de excluziune în acest context. Populaţia oraşelor mari se confruntă cu un risc mai avansat, fiind dependente de conectarea la

sisteme centralizate de asigurare cu servicii, care mai puţin pot fi monitorizate de către gospodărie. Chiar dacă accesul la alimentarea locuinţelor cu gaze este semnificativ, totuşi costurile

relativ înalte pentru acestea conduc la faptul că 64 % dintre persoanele care locuiesc în mediul urban şi 53% din mediul rural nu-şi pot permite încălzire suficientă în sezonul rece (Tabelul 3.6). De asemenea gospodăriile întâlnesc dificultăţi la achitarea serviciilor – 47% şi 18% respectiv în mediul urban şi rural. De menţionat că în mediul rural accesul populaţiei pare a fi mai sigur, însă acestea sînt doar aparenţe, explicate prin faptul că în majoritate locuinţele în mediul rural continuă a fi încălzite preponderent cu sobe şi combustibil tradiţional (lemne, cărbune, etc.). În mediul urban majorarea costurilor menţinerii locuinţei, inclusiv a agentului termic, conduc la faptul că grupurile vulnerabile ale populaţiei se confruntă cu mari dificultăţi în achitarea acestora, avînd datorii impunătoare în acest context. Conform datelor CBGC peste jumătate din gospodării nu-şi pot permite încălzire suficientă în timpul sezonului rece. Cei mai afectaţi sînt pensionarii (67%), gospodăriile cu invalizi (65,7%), gospodăriile cu 3 şi mai mulţi copii (55,6%)59. Înregistrînd în medie mai puţin de o persoană într-o cameră (0,76% în 2008), iar spaţiul locuibil fiind extrem de mare pentru o persoană (27,93 m.p) faţă de celelalte gospodării, persoanele vîrstnice au cheltuieli semnificative pentru achitarea serviciilor comunale. De asemenea au declarat că au dificultăţi la plata utilităţilor circa 32% dintre gospodăriile cu 3 şi mai mulţi copii, 32% din gospodăriile cu invalizi şi 31% din pensionari.

Veniturile reduse nu asigură accesul la calitate adecvată a locuirii.

Astfel, conform datelor sondajului privind excluderea socială, 9,2% dintre respondenţii din mediul rural şi 10,6% dintre cei din centrele raionale niciodată nu-şi pot permite sau rar îşi permit menţinerea încălzirii adecvate în locuinţă. Circa 4% din totalul celor intervievaţi au declarat ca niciodată sau rar au achitat regulat

59 Abordări ale excluziunii sociale în Republica Moldova, Aspecte metodologice şi analitice, UNDP, Chişinău, 2009

Figura 3.5. Dotarea fondului locativ

79.8 78.7 75.0

93.1

13.18.2 5.0

83.1

0

1020

30

40

5060

70

8090

100

apeducte canalizare încălzirecentrală

alimentare cugaze

urban rural

Sursa: BNS, situaţia la 1 ianuarie, 2009

Tabelul 3.6. Accesul la utilităţi, %Total Urban Rural

Ponderea persoanelor din gospodăriile care nu-şi pot permite încălzire suficientă în timpul sezonului rece, Modulul ad-hoc, ES CBGC, 2009

57,8 64,0 53,1

Ponderea gospodăriilor care au dificultăţi la plata utilităţilor, CBGC 2008

31,0 47,4 18,2

52

facturile în ultimele 12 luni, cu dificultăţi mai mari s-au confruntat respondenţii de la sate (4,4%) şi cei din capitală (4,3%). Aceste date confirmă vulnerabilitatea populaţiei privind accesul la facilităţile necesare din motivul veniturilor reduse.

Sursa: SES 2009, PNUD CRBAccesibilitatea loturilor de pămînt, a accesoriilor şi tehnicii de prelucrare a pămîntului, cît şi

a posibilităţilor de prelucrare şi realizare a producţiei agricole de asemenea sînt importante în contextul cauzelor şi rezultatelor excluziunii economice. De menţionat că o parte considerabilă dintre gospodăriile casnice cu veniturile principale din agricultură cultivă terenurile doar pentru consumul propriu. Intensificarea dezvoltării comerţului cu produse agro-alimentare, dezvoltarea sectorului industriei alimentare ar oferi populaţiei din mediul rural posibilităţi reale de depăşire a sărăciei, ar micşora vulnerabilitatea acestora privind excluziunea economică.

Şocurile climacterice. Economia republicii este dependentă de sectorul agricol, acesta fiind foarte slab protejat de diverse şocuri climaterice - inundaţii, secetă, grindină etc. Efectele înregistrate a acestora asupra economiei în general dar şi asupra populaţiei în particular conduc la pierderi însemnate, care influienţează grupurile populaţiei, deosebit de vulnerabile la cheltuieli suplimentare neprevăzute.

Astfel seceta din anul 2007, care a afectat peste 50% din suprafaţa totală cultivată60, a influenţat consumul populaţiei din mediul rural, dependent de producţia proprie şi de veniturile din agricultură.

Conform datelor statisticii oficiale volumul producţiei vegetale în 2007 a constituit doar 66,4% din volumul producţiei anului 2006 (Figura 3.14).

Se consideră că aceasta a avut o influienţă majoră şi asupra volumul producţiei animaliere din anul următor (2008), care a înregistrat o descreştere semnificativă (81,1% faţă de 2007). Conform Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare insuficienţa cantităţilor necesare de produse agricole a fost estimată să fie simţită pentru circa 45% din populaţie în 2008. Datele CBGC denotă că în 2008 gospodăriile pentru care sursa principală de venit era activitatea pe cont propriu în sectorul agricol se confruntau cu cel mai înalt risc al sărăciei absolute (36,9%).

Inundaţiile din vara anului 2008 de asemenea au avut un impact negativ pronunţat asupra populaţiei localităţilor respective, provocînd mari pagube materiale economiei ţării. Conform estimărilor pierderile au constituit peste 120 milioane dolari SUA61. După proporţii şi prejudiciile aduse inundaţia din iulie - august 2008 a depăşit considerabil pe cele precedente. În cele 22 de raioane din lunca rîurilor Nistru şi Prut, în urma inundaţiilor au fost distruse case, drumuri, terenuri agricole, au fost afectate fîntînile, sistemele de colectare a apelor menagere. În total pe ţară au fost inundate peste 1100 de case, evacuate circa 8000 persoane. Au fost inundate circa 8500 ha de terenuri agricole, inclusiv 4980 ha de păşune. S-au înecat peste 3000 de animale. În acest scop sînt direcţionate surse interne, dar şi externe pentru a contribui la reducerea efectelor inundaţiilor.

Şocurile climaterice au un efect negativ dublu, afectînd considerabil comunităţile în întregime prin deteriorarea infrastructurii, care rezultă în presiune asupra bugetului local, dar în special au o influenţă nefastă asupra gospodăriilor de fermieri, pentru care lotul de teren agricol este unica sursă de existenţă şi, pentru o mare parte din ei, unicul bun de preţ de care dispun. În aceste cazuri unele gospodării încearcă să depăşească situaţia creată prin vînzarea pămîntului, fapt ce contribuie şi mai mult la intensificarea proceselor migratorii interne (de la sat la oraş), şi externe.

60 http://www.un.md/drought/Raportul_MAIA_Seceta_in_Moldova_2007.pdf 61 http://www.meteo.md/newsait/floods/floods1.htm

FIGURA 3.14. INDICII VOLUMULUI PRODUCŢIEI AGRICOLE, ÎN % FAŢĂ DE ANUL PRECEDENT

96,6

66,4

168,9

104,0 98,681,1

0,0

20,0

40,0

60,0

80,0

100,0

120,0

140,0

160,0

180,0

a.2006 a.2007 a.2008

vegetală animală

Sursa: BNS

53

Impactul negativ al şocurilor climaterice se pronunţă în timp. Astfel datele CBGC 2008 înregistrează o creştere a sărăciei în mediul rural de 3,3 puncte procentuale faţă de anul 2007, versus diminuării acesteia atît în oraşele mari cît şi în cele mici (Tabelul 3.7).

Experţii afirmă că, creşterea sărăciei în 2008 în mediul rural poate fi atribuită în careva măsură atît efectelor secetei din 2007, explicată în acelaşi timp prin reducerea veniturilor provenite din activitatea agricolă, cît şi a inundaţiilor din 2008.

Astfel se presupune că unul dintre factorii importanţi care a influenţat evoluţia ascendentă a sărăciei în mediul rural în anul 2008 a fost epuizarea stocurilor de producţie vegetală către finele anului 200762. Un alt factor care a influenţat nivelul de trai

al populaţiei de la sate a fost diminuarea veniturilor obţinute din comercializarea producţiei agricole, ca rezultat a micşorării preţurilor. Datele statistice denotă că pe parcursul anului 2008 preţurile la fructe s-au micşorat cu 10%, iar la legume cu 25%. Aceste presupuneri sînt confirmate prin faptul, că cele mai înalte rate ale sărăciei au fost înregistrate pentru angajaţii în sectorul agricol (42,8%) şi lucrătorii pe cont propriu în agricultură (36,9%).

Deosebit de afectate în aceste situaţii sînt grupurile vulnerabile ale poplaţiei, îndeosebi familiile cu mulţi copii, vîrstnicii, persoanele cu disabilităţi care necesită suport considerabil din exteriorul gospodăriei pentru diminuarea efectelor negative în acest context.

Factorii externi. Creşterea preţurilor la gas, combustibil, electricitate; restricţiile asupra exportului producţiei agricole; creşterea importurilor – aceştea sînt factorii externi, înregistraţi în ultimii ani, care au avut un impact negativ destul de pronunţat asupra nivelului de trai al populaţie în Moldova.

În anul 2008 s-au înregsitrat majorări semnificative a tarifelor la serviciile prestate populaţiei, acestea fiind condiţionate de creşterea preţului de cumpărare a gazului şi energiei electrice din Rusia şi Ucraina.

Astfel au crescut tarifele la serviciile comunal-locative - cu 29,2%, de transport - cu 20,1%, alimentaţie publică – cu 15,9%, sănătate – cu 8,8% (Figura 3.15). Majorarea tarifelor la serviciile comunal-locative au fost influienţate de creşterile esenţiale înregistrate ale acestora pentru încălzire centralizată - 75,9%, aprovizionare cu apă şi canalizare – cu 57,1%.

62 Raport privind sărăcia şi impactul politicilor 2008, Chişinău, Ministerul Economiei

Tabelul 3.7. Dinamica sărăciei absolute, 2006-2008Rata sărăciei absolute, %2006 2007 2008

Total populaţie 30,2 25,8 26,4 inclusiv: Mediul urban 24,8 18,4 15,2

Oraşe mari 20,6 14,0 10,9 Oraşe mici 30,1 23,8 21,2

Mediul rural 34,1 31,3 34,6Sursa: BNS

Figura 3.15. Indicii preţurilor de consum la serviciile prestate populaţiei (decembrie anul precedent = 100)

95

100

105

110

115

120

125

130

135

2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008

Servicii de ocrotire a sănătăţii Servicii comunale

Servicii ale transportului de pasageri Alimentaţ ie publică

80

100

120

140

160

180

200

220

2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008

aprov izionare cu energie electrică aprov izionare cu apă şi canalizare

aprov izionare cu gaze încălzire centrală

Sursa: http://www.statistica.md/public/files/serii_de_timp/preturi/IPC/i_04_IPC_services_2000_2007.xls

54

Analiza evoluţiei cheltuiellor de consum ale populaţiei, chiar şi în termeni reali, demonstrează o dependenţă direct proporţională cu evoluţia preţurilor. Gospodăriile au redus cheltuielile pentru produse alimentare, băuturi nealcoolice şi alcoolice, tutun, alimentaţie publică, majorînd cele de menţinere a locuinţei, pentru sănătate, comunicaţii şi educaţie (Tabelul 3.8).

Tabelul 3.8. Structura cheltuielilor de consum ale gospodăriilor, %2007 2008 Diferenţa

Total Total Total

Total 100.0 100.0  produse alimentare şi băuturi nealcoolice 43.8 40.2 -3.6băuturi alcoolice, tutun 2.5 1.9 -0.6îmbrăcăminte şi încălţăminte 12.0 12.7 0.7locuinţe şi comodităţi 13.5 16.3 2.8dotarea locuinţei 4.8 4.8 0.0sănătate 5.4 5.6 0.2transport 4.9 4.9 0.0servicii de comunicaţie 4.2 4.9 0.7agrement 2.1 2.1 0.0învăţămînt 0.4 0.4 0.0hotel, restaurant, cantină 2.5 2.3 -0.2alte bunuri şi servicii 3.8 3.9 0.1

Realocarea surselor de la alimentare la menţinerea locuinţei, sănătate şi comunicaţii sunt strict necesare pentru gospodăriile casnice datorită creşterii preţurilor acestor categorii de servicii. Datele privind analiza sărăciei în Moldova denotă că fiind impuse să cheltuie mai mult pentru achitarea serviciilor menţionate gospodăriile casnice şi-au limitat cheltuielile pentru consumul alimentar, orientîndu-şi consumul spre produse mai ieftine. De menţionat că aproape toate gospodăriile cercetate au declarat că s-au confruntat cu probleme la achitarea energiei electrice, agentului termic, gazelor naturale, rata acestora a înregistrat o creştere considerabilă în 2008 faţă de anii precedenţi. Creşterea preţurilor la serviciile respective, poate conduce la agravarea situaţiei gospodăriilor cu venituri reduse, provenite din activităţi conexe sectorului agricol, care sînt cele mai vulnerabile la astfel de şocuri economice.

Astfel preţurile înalte la resursele energetice, combinate cu lipsa posibilităţilor de comercializare a producţiei agricole rezultă în reducerea veniturilor grupurilor expuse vulnerabilităţii economice, conduc la creşterea riscului sărăciei în special a grupurilor populaţiei dependente de acestea.

De menţionat că 2/3 din volumul total al producţiei agricole din republică provine din gospodăriile ţărăneşti, de fermier şi din gospodăriile populaţiei (Figura 3.16).

Astfel, restricţiile impuse în ultimii ani la importul producţiei agricole din Moldova de către ţările din regiune au înfluenţat în mare măsură economia ţării, dar povara acestora s-a simţit deosebit de pronunţat de către grupurile populaţiei care practică activităţi agricole, acestea fiind cele mai vulnerabile în acest sens.

Lipsa posibilităţilor de realizare a producţiei agricole, conduc la pierderi esenţiale în acest sens. Fiind nevoit să se limiteze în mare măsură la piaţa internă gospodăriile respective dispun de posibilităţi reduse de a obţine veniturile necesare pentru a-şi

Figura 3.16. Structura producţiei agricole, pe categorii de gospodării (în procente faţă de volumul total al producţiei)

28.4 28.9 24.7 32.0 29.2 28.2 28.135.8

24.3 21.820.3

22.020.8 20.2 17.9

21.8

47.3 49.3 55.048.0 55.0 51.6 54.0

42.6

0%

10%

20%

30%

40%

50%

60%

70%

80%

90%

100%

2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008

Întreprinderile agricole Gospodăriile ţărăneşti (de f ermier) Gospodăriile populaţiei

Sursa: BNS

55

Chisinau

Balti

BenderAnenii Noi

Basarabeasca

Briceni

Cahul

Cantemir

Calarasi

CauseniCimislia

Donduseni

Drochia

Dubasari

Edinet

Falesti

Glodeni

Hincesti Ia loveni

Leova

Nisporeni

Orhe i

Rezina

Riscani

Singerei

Soroca

Soldanesti

Stefa n Voda

Taraclia

Telenesti

Ungheni

UTA Gagauzia

Criuleni

Floresti

Straseni

UTA Transnistria

Ocnita

acoperi cheltuielile de producere şi a-şi asigura în continuare posibilităţile de extindere şi dezvoltare a activităţii.

Deprivarea comunitară. Mediul de reşedinţă este un factor destul de important în contextul analizei vulnerabilităţii privind excluderea socială a populaţiei. Analiza sărăciei în Moldova a demonstrat o incidenţă deosebită a fenomenului în mediul rural. Colapsul întreprinderilor industriale şi eşecul reformelor în sectorul agricol a avut un impact pronunţat negativ asupra populaţiei de la sate. Decalajul în dezvoltarea economică şi a bunăstării sociale din mediul rural faţă de populaţia urbană continuă sa fie semnificativă. Zonele rurale sunt în mare parte dependente de sectorul agricol, care nu asigură venituri suficiente pentru a satisface necesităţile de bază. Remitenţele care în mare măsură completează lipsa veniturilor în mare parte sînt utilizate pentru consum. Criza economică şi efectul său potenţial negativ asupra migraţiei şi remitenţelor, va creşte şi mai mult discrepanţa dintre zonele rurale şi urbane.

Accesul limitat al populaţiei la facilităţi şi servicii în contextul accesului din punct de vedere a infrastructurii, geografic, poate datora faptului că întreaga comunitate, localitate este expusă riscului de a fi marginalizată. Îndeosebi este afectată de sărăcie populaţia din satele mici, cu o infrastructură slab dezvoltată, cu viaţa economică dominată de agricultură. Accesul redus la locuri de munca, veniturile mici, preponderent din activitatea agricolă, accesul limitat la bunuri şi servicii, infrastructură slab dezvoltată, reprezintă dezavantaje esenţiale îndeosebi pentru grupurile social vulnerabile din localităţile respective. Reieşind din necesitatea de a înţelege mai profund cauzele care provoacă sărăcia în mediul rural al ţării, dar şi din necesitatea stringentă de date la nivelele local şi raional pentru elaborarea şi direcţionarea adecvată a politicilor de reducere a sărăciei şi de creştere economică, Ministerul Economiei a elaborat Indicele de deprivare a ariilor mici (IDAM).

Indicele respectiv este unul agregat şi oferă informaţie cu privire la distribuirea geografică a deprivării relative într-o serie de domenii, fiecare reprezentînd un aspect aparte al deprivării rurale, acestea fiind: deprivarea după venituri, deprivarea economică, deprivarea demografică, deprivarea asistenţei medicale, deprivarea educaţională, deprivarea condiţiilor de trai şi deprivarea geografică. Sursa: Ministerul Economiei63

Zonele rurale sînt dezavantajate în ceea ce priveşte accesul la utilităţile publice şi confortul locuinţei, precum şi la serviciile de educaţie şi sănătate.

Conform IDAM, majoritatea satelor şi comunelor sărace din punct de vedere al accesului limitat la surse de venit, condiţii de viaţă nesatisfăcătoare, infrastructură slab dezvoltată sunt concentrate în centrul republicii (Figura 3.17). Figura 3.17. Indicele de deprivare al ariilor mici, dezagregat pe raioane

Sursa: Ministerul EconomieiDe menţionat, că comunităţile rurale ale municipiului Chişinău sunt printre cele mai sărace

în acest context, toate 12 comunităţi se plasează în 20% dintre cele mai deprivate comunităţi. S-ar putea crede că comunităţile locale limitrofe capitalei ar beneficia de dezvoltarea economică a acesteia. Însă apropierea de capitală are şi anumite dezavantaje. Fiind un centru esenţial de 63 http://www.mec.gov.md/files/documents/Nota%20tehnica%20IDAM%202007.pdf

56

Index

Cele mai deprivate raioane cu rangul 166 - 341Raioanele cu rangul de deprivare 342 - 430Raioanele cu rangul de deprivare 431 - 554Cele mai puţin deprivate raioane cu rangul 555 - 660Datele lipsesc

absorbţie a investiţiilor, concentrare a forţelor de producţie, inclusiv a micului business, aceşti factori conduc la crearea unor tendinţe de descreştere a potenţialului economic în comunităţile respective. O mare parte din populaţia aptă de muncă a localităţilor din apropierea capitalei lucrează la înteprinderile din oraş, astfel lipsind bugetele locale de veniturile potenţiale, care ar putea fi direcţionate spre dezvoltarea infrastructurii social-economice, în acelaşi timp exercitînd presiuni esenţiale prin solicitarea alocaţiilor şi ajutoarelor din sursele acestora.

Indicele de deprivare multiplă IDAM demonstrează că există diferenţe mari în nivelele deprivării atît între raioane cît şi în cadul acestora (Figura 3.17).

Se observă că majoritatea raioanelor au comunităţi amplasate conform indicelui respectiv la capetele distribuţiei. De exempu, în Găgăuzia, care este unul din cele mai prospere raioane, există localităţi cu un grad relativ înalt al deprivării (rangul 175). Cea mai mare variaţie este observată între localităţile rurale din Ştefan Vodă, Chişinău şi Cimişlia (peste 800 puncte). În medie, cele mai deprivate localităţi rurale se află în raioanele Nisporeni, Străşeni, Teleneşti, Cantemir, Hînceşti. Totodată se observă, că raioanele care

sînt, în medie, cele mai deprivate şi includ comunităţile cu cea mai înaltă deprivare. În Străşeni, Călăraşi şi Nisporeni se află cele mai deprivate comunităţi rurale ale Republicii Moldova (respectiv, rangul 1, 2, 3). Cele mai prospere localităţi săteşti se află în Găgăuzia şi Taraclia (respectiv, rangul 843 şi 842).

Pentru a compara gradul de deprivare la nivel de raion, au fost calculate rangurile medii ponderate ale raioanelor. Drept pondere a fost utilizat numărul populaţiei prezente din primărie. Conform rezultatelor obţinute, Nisporeni este cel mai deprivat raion. Rangul mediu ponderat al comunităţlor rurale în acest raion este 207. Din 84 cele mai deprivate comunităţi rurale, 10 se află în Nisporeni, în acestea locuieşte 44,2% din populaţia raionului.

Aspectele regionale. În Moldova există un anumit decalaj între nivelul de dezvoltare ale regiunilor64

republicii. Mai dezvoltată este regiunea Nord, iar cea mai puţin dezvoltată este partea de Sud a republicii, înregistrând cel mai mic volum al producţiei industriale pe cap de locuitor, cel mai scăzut nivel al investiţiilor în capital fix, cel mai mic număr al întreprinderilor de raportare. Însă din ce ţine de factorii demografici şi de infrastructură, mai puţin dezvoltată este regiunea Centu, cu cel mai scăzut grad de urbanizare şi cele mai mică acoperire în ceea ce priveşte aprovizionarea cu apă şi sisteme de canalizare.

Comparaţie de regiuni a relevat faptul că salariul mediu lunar în municipiul Chişinău, în 2007 a fost de 40-50% mai mare decât în Nord, Centru, Sud şi UTA Găgăuzia regiuni, şi a depăşit media ţării salariu lunar cu 30%. În acelaşi timp, salariul mediu lunar în Nord, Centru, Sud şi UTA Găgăuzia regiunilor a fost 81.3%, 74.6%, 68,6% şi 68,8%, respectiv, de media ţării, salariul lunar. Rata şomajului în centru, sud şi UTA Găgăuzia a fost regiunile de circa 1,5 ori mai mare decât în regiunea de Nord şi de 2-3 ori mai mare decât în municipiul Chişinău.

Cea mai înaltă rată a sărăciei în 2008 (35,2%) şi cea mai mare creştere a acesteia faţă de 2007 (4.7 p.p.) s-a înregistrat în regiunea de Sud a ţării (Figura 3.18), dar cu cele mai mari dificultăţi în ceia ce priveşte accesul la utilităţi se confruntă mun. Chişinău, urmat de partea de Nord a republicii.

64 Legea privind Dezvoltare Regionala a Republicii Moldova, no.438-XVI din 28 decembrie 2006

Figura 3.17. Deprivarea multiplă a localităţilor rurale pe raioane, 2007

3 1 16 18 5 225 23 12 6 17

468

41

107

395

5082

26 42 494

152119

13

98

371

177

254

101

30

427455

175

319

717

528

767

646629615

782

715662

750755775

708

809821

544

827839806

758721

812797 808816830

742

825820813841837840843842

207 24

2

253

257

261

266

270 28

9

302

306 34

7 389

393

401 42

5

437

451

453

467

471

477

486 50

5

511

512 528

536

595

596

605

614 631 65

4 701

757

-100

100

300

500

700

900

Nis

pore

niSt

rase

niTe

lene

sti

Can

tem

irH

ince

sti

Cal

aras

iSi

nger

eiR

ezin

aU

nghe

niO

rhei

Sold

anes

tiIa

love

niSo

roca

Flor

esti

Leov

aM

un.B

alti

Fale

sti

Ris

cani

Cah

ulC

riule

niG

lode

niM

un.C

hisi

nau

Edin

etD

roch

iaC

imis

liaС

ause

niD

ubas

ari

Bric

eni

Ocn

itaAn

enii

Noi

St

efan

Vod

aD

ondu

seni

Basa

rabe

asca

G

agau

zia

Tara

clia

Ran

gul (

1 - c

ea m

ai d

epriv

ată,

843

- ce

a m

ai p

utin

dep

rivat

ă)

Sursa: MEC

57

Aproape 2/3 din populaţia regiunilor respective nu-şi pot permite încălzire suficientă în timpul sezonului rece al anului.

Cea mai mare pondere a gospodăriilor care întîmpină dificultăţi la plata utilităţilor de asemenea este înregistrată în Chişinău (56,1%). În acelaşi timp de menţionat că rata sărăciei este de aproape 3 ori mai mică decît media pe ţară, constituind 8,5%. În comparaţie cu alte regiuni ale ţării, municipiul Chişinău dispune de factori de producere şi elemente de infrastructură necesare pentru atragerea investiţiilor şi dezvoltarea social-economică, oferind astfel popualţiei posibilităţi de obţinere a veniturilor necesare pentru depăşirea stării de sărăcie.

Alţi indicatori care caracterizează vulnerabilitatea economică a populaţiei de asemenea înregistrează discrepanţe esenţiale.

Astfel, accesul la piaţa muncii este diferită pe regiuni geografice (Figura 3.18).

Cea mai mare rată de activitate este observată în Chişinău, urmat de regiunea Centru. La nordul republicii ponderea lucrătorlor ocupaţi în sectorul informal este deosebit de înaltă, constituind circa 41% din totalul populaţiei ocupate. În partea de Sud este înregistrată cea mai mare rată a şomajului, de asemenea şi cea mai mare pondere a populaţiei care lucrează peste hotare. Astfel, din regiunea de Sud a republicii circa 36% din populaţia activă este plecată la muncă în afara ţării (pentru comparare media pe republică constituie 23,8%).

Regiunea este cu atît mai săracă cu cît are o pondere mai ridicată a populaţiei rurale, îndeosebi în cazul cînd are în componenţă sate mici, periferice (cu infrastructură slab dezvoltată, departe de oraşe, de un drum naţional, de piaţa de desfacere, de centrul raional), acestea fiind considerabil mai sărace decît satele mari şi centrele raionale.

Conform indicelui de deprivare a ariilor mici IDAM cele mai sărace comunităţi rurale sînt în regiunea de dezvoltare CENTRU, urmată de NORD-ul republicii (Figura 3.18).

Cea mai prosperă regiune conform deprivarea multiplă pare a fi UTAG, această regiune înregistrînd o dezvoltare mai pronunţată pe majoritatea domeniilor studiate. Datele privind deprivarea comunitară au un rol extrem de important în procesul de elaborare a politicilor sociale şi economice promovate de către factorii de decizie la nivel central şi local, în procesul de promovare a politicilor de dezvoltare regională. De menţionat că marea majoritate a problemelor identificate la nivel regional sînt generate de

Figura 3.18. Sărăcia în dependenţă de regiuni geografice, 2008

26,218,9

24,7

56,1

61,5

51,0 52,5

65,1

30,0 31,235,2

8,5

0

10

20

30

40

50

60

70

Nord Centru Sud, incl. UTAG MunicipiulChişinău

0

10

20

30

40

50

60

70

Ponderea gospodăriilor care au dif icultăţi la plata utilităţilorPonderea persoanelor din gospodăriile care nu-şi pot permite încălzire suf icientă în timpul sezonului recePonderea populaţiei sub pragul sărăciei absolute

Sursa: BNS

Figura 3.18. Accesul la piaţa muncii pe regiuni geografice, 2008

3,13,2

3,5

3,1

0

10

20

30

40

50

60

Nord Centru Sud, incl.UTAG

MunicipiulChişinău

2,6

2,8

3

3,2

3,4

3,6

3,8

4

Rata de activitate (BIM)Ponderea lucrătorilor ocupaţi în sectorul informalRata şomajului (definiţia BIM)

Sursa: BNS

Figura 3.18. Regiunile de dezvoltare conform IDAMIDAM

465

338

500

701

486

0

100

200

300

400

500

600

700

800

Nord Centrul Sud UTAG mun. Chisinau

Sursa: Ministerul Economiei58

dificultăţile întîmpinate de autorităţile administraţiei publice locale în ceea ce ţine de determinarea priorităţilor de dezvoltare a fiecărei localităţi în parte.

În acest context, IDAM oferă posibilitatea de a determina direcţiile de dezvoltare şi de prioritizare a acestora, de alocare eficientă a resurselor financiare.

3.5. Efectele şi implicările excluderii economice

De ce sînt excluşi (Why are they excluded?)Analiza cauzelor şi proceselor care conduc la vulnerabilitatea privind

excluziunea economică a populaţiei permit determinarea efectelor provocate în acest context.

Şomajul şi lipsa oportunităţilor de angajare sînt cauze care au un efect deosebit de pronunţat asupra bunăstării populaţiei. Rezultând în lipsa posibilităţilor de a obţine veniturile necesare pentru viaţă, acestea contribuie la crearea unor grupuri ale populaţiei cu un risc ridicat de a fi excluşi din viaţa economică şi socială a ţării. Aceşti factori au impulsionat migraţia atît externă, cît şi internă. Astfel, lipsa posibilităţilor de angajare în cîmpul muncii, completă sau parţială au contribuit esenţial la exodul forţei de muncă peste hotarele ţării. Persoanele discurajate plecau la muncă în mod ilegal, fără angajamente şi contracte oficiale, fapt care a motivat Guvernul la semnarea convenţiilor internaţionale şi a acordurilor cu privire la migrare, activitatea de muncă şi protecţia socială cu un şir de state pentru a proteja cetăţenii republicii în acest context65 . Veniturile din remitenţe au avut în ultimii ani un impact benefic asupra bunăstării populaţiei, influenţând în special consumul. În 2008 veniturile din remitenţe au constituit 19,1% din totalul veniturile disponibile ale populaţiei, contribuind la reducerea sărăciei în total pe ţară cu 7,4 puncte procentuale. Pe termen scurt impactul pozitiv al migraţiei externe poate fi recunoscut. Însă exodul forţei de muncă rezultă în efecte negative sociale, demografice, economice deosebit de pronunţate în timp: deteriorarea capitalului uman, îmbătrânirea populaţiei, povara asupra bugetului de stat prin solicitarea pensiilor şi ajutoarelor, etc.

Vulnerabilitatea privind excluziunea economică din lipsa posibilităţilor de angajare în mediul rural a rezultat şi în migraţia internă, caracterizată prin fluxul persoanelor în vîrstă aptă de muncă din sate spre oraşe în scopul angajării în muncă. Efectele migraţiei interne au un caracter specific şi explică deprivarea localităţilor rurale din apropierea oraşelor, în special a capitalei. Chiar dacă aceasta contribuie la reducerea sărăciei indivizilor şi a gospodăriilor casnice, migraţia internă are o influienţă negativă asupra comunităţii. Faptul că persoanele apte de muncă activează în afara comuniităţii conduce la sistarea activităţilor agricole şi de prelucrare a producţiei agricole, apariţia loturilor agricole neprelucrate, reducerea posibilităţilor de dezvoltare a mediului de afaceri, lipsa

65 http://www.anofm.md Conventia nr.97 a Organizatiei Internationale a Muncii privind migratia in scop de angajare (ratificată prin Legea RM nr.209-XVI din 29.07.2005)Conventia europeana cu privire la statutul juridic al lucratorilor migranti (ratificata prin Legea RM nr. 20 din 10.02.2006)Convenţia nr. 181 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind agenţiile private de ocupare a forţei de munca (Ratificată prin Legea nr.482-XV din 28.09.2001)Convenţia intre Guvernul Republicii Moldova si Guvernul Federaţiei Ruse cu privire la activitatea de munca si protecţia sociala a cetăţenilor Republicii Moldova si ai Federaţiei Ruse, incadrati in munca in afara hotarelor statelor lor (1993)Convenţia intre Guvernul Republicii Moldova si Guvernul Ucrainei cu privire la activitatea r munca si protecţia sociala a cetatenilor Republicii Moldova si ai Ucrainei, incadrati in munca in afara statelor lor (1994)Acordul intre Guvernul Republicii Moldova si Guvernul Republicii Belarus cu privire la activitatea de munca si protecţia sociala a cetăţenilor Republicii Moldova, încadraţi in munca pe teritoriul Republicii Belarus, si a cetăţenilor Republicii Belarus, incadrati in munca pe teritoriul Republicii Moldova (1994)Acordul privind colaborarea in domeniul migratei forţei de munca si protecţiei   sociale a lucratorilor migranţi in cadrul statelor C.S.I. (1999)Acordul intre Guvernul Republicii Moldova si Guvernul Republicii Italiene in domeniul muncii si Protocolul executiv anexat (2004)Acordul intre Guvernul Republicii Moldova si Guvernul Republicii Azerbaidjan cu privire la activitatea de munca si protecţia sociala a cetăţenilor Republicii Moldova, încadraţi temporar in munca pe teritoriul Republicii Azerbaidjan, si a cetăţenilor Republicii Azerbaidjan, încadraţi temporar in munca pe teritoriul Republicii Moldova (2004)

59

defalcărilor în bugetele locale, deteriorarea infrastructurii, de asemenea şi efectele demografice negative.

În contextul crizei economice efectele negative pot căpătă o amploare deosebită în cazul întoarcerii migranţilor. Deficitul locurilor de muncă poate deveni şi mai pronunţat atît în mediul urban cît şi rural. Reducerea remitenţelor poate lipsi populaţia de posibilităţile de a acoperi cheltuielile necesare în gospodării, atît cele de consum curent, cît şi posibilităţile de investire în afaceri, procurarea serviciilor, etc. Totuşi nu se observă o amploare a întoarcerii migranţilor. Persoanele pleacă la muncă chiar şi mai puţin plătită şi necalificată, aceste surse fiind o modalitate de a depăşi starea de sărăcie.

Va fi prezentată situaţia pe medii de reşedinţă, vor fi analizate diferenţele pe strate, adică dintre oraşe mari, oraşe mici, mediul rural. Specificul angajării în fiecare din strate, domenii de activitate, oportunităţi, salarii medii, transferuri sociale, etc. vor fi analizate în contextul efectelor acestora asupra excluziunii economice.

Accesibilitatea creditelor. Accesul la resurse financiare pentru depăşirea situaţiilor critice este important şi necesar, oferă şanse reale pentru impulsionarea dezvoltării economice a comunităţii, contribuind în rezultat la creşterea bunăstării individuale. Dacă accesibilitatea socială este asigurată în acest context, atunci accesibilitatea economică este deosebit de redusă. Creditele în Moldova, atît pentru persoane fizice cît şi celor juridice, sînt oferite în condiţii dezavantajoase, cu o dobîndă înaltă, în medie constituind (pentru cele acordate în valută naţională) în ianuarie 2010 respectiv 21,75% şi 16,35%66. Acest fapt limitează accesul la credite a grupurilor vulnerabile ale populaţiei, reducînd posibilităţile acestora în dezvoltare.

Analiza structurii destinaţiei creditelor reflectă accesibilitatea acestora pentru diverse ramuri ale economiei naţionale. Astfel, ponderea cea mai mare în totalul portofoliului de credite la finele anului 2009 au detinut-o creditele acordate industriei si comertului, acestea constituind 51.6% din totalul creditelor acordate. De menţionat ca agriculturii si industriei alimentare i-a revenit doar 15.9%, fapt care confirmă accesibilitatea redusă a acestora pentru populaţia care practică activităţi agricole. Solicitarea unui credit este dependentă de statutul social-economic al persoanelor .

Mai frecvent solicită credite bărbaţii în vîrstă de 35-44 ani cu studii universitare sau postuniversitare. Circa 60% dintre respondenţii din grupurile respective au declarat că au solicitat credite. Cel mai puţin apelează la credite femeile tinere cu vîrstă de pînă la 24 ani (circa 41% dintre respondenţii din grupul respectiv).

După medii de reşedinţă cea mai înaltă rată de solicitare a unui credit este înregistrată pentru populaţia aptă de muncă din centrele raionale (57%), iar cel mai rar solicită credite locuitorii din oraşele mici, care nu sînt centre raionale – 38%.

De menţionat, că conform datelor cercetării cel mai des apelează la un credit persoanele separate sau divorţate, atît bărbaţii cît şi femeile, dar şi cel mai des acestora li se refuză creditarea – pentru 7,6% dintre persoanele intervievate, care au apelat pentru credit alocarea acestuia a fost respinsă.

Sursa: SES 2009, PNUD CRBProbleme de coeziune socială ca rezultate ale excluziunii economice. Excluziunea

economică provoacă marginalizarea sau automarginalizarea persoanelor, care nu-şi pot permite un trai decent. Din motivul lipsurilor provocate de resursele limitate, inclusiv de starea de sărăcie, persoanele sau grupurile de persoane se separă de la activităţi publice şi sociale, confruntîndu-se cu probleme serioase în acest sens.

Cercetările denotă că cele mai vulnerabile grupuri ale populaţiei privind problemele coeziunii sociale sînt copii, vîrstnicii, persoanele cu dizabilităţi, familiile lucrătorilor migranţi, femeile67. Iar problemele coeziunii sociale rezultate din efectele excluziunii economice au aspecte specifice pentru fiecare grup aparte.

Accesul la învăţămînt, la locuinţă, la ocrotirea sănătăţii sînt importante în cazul evaluării situaţiei privind coeziunea socială a copiilor. Vîrstnicii se confruntă cu probleme ce ţin de accesul la serviciile sociale, nivel decent al veniturilor necesare pentru trai. Adaptarea serviciilor, accesul 66 http://bnm.md/ 67 Abordări ale excluziunii sociale în Republica Moldova, Aspecte metodologice şi analitice, Chişinău, 2009

60

la ocupare sînt specifice pentru persoanele cu disabilităţi, iar pentru familiile lucrătorilor migranţi este importantă asigurarea accesului la instituţii publice, pentru femei este necesară asigurarea accesului la necesităţi specifice, deosebite.

În aspect economic problemele menţionate se reduc la accesul financiar la serviciile şi bunurile respective, care în consecinţă, rezultă din nivelul veniturilor de care dispun grupurile vulnerabile menţionate sau de resursele financiare de care dispune statul, comunitatea, pentru a avea posibilitatea de a oferi accesul necesar, contribuind la asigurarea coeziunii sociale în acest sens.

În cazul cînd resursele nu sint suficiente pentru asigurarea accesului respectiv şi a nu cădea sub incidenţa excluziunii în acest context este necesară asigurarea unui suport pentru a depăşi situaţia la moment. Existenţa reţelelor de suport este importantă, îndeosebi prezenţa acestora este necesară persoanelor aflate în dificultate sau în situaţii de risc. Reţelele de suport împun efecte pozitive asupra stării de automarginalizare, contribuie la coeziunea socială, în cazul diverselor grupuri influienţînd diferit (sfat, suport material, oferire a posibilităţii de a obţine resurse, etc). Evaluarea coeziunii sociale a grupurilor vulnerabile prin prisma excluziunii economice rezultă în evaluarea accesului la suport în cazul unor necesităţi economice stringente. Spre exemplu, necesitatea apelării în cazuri de urgenţă la un împrumut, un ajutor, presupune existenţa unor reţele de suport, iar evaluarea accesibilităţi acestora permite de a măsura gradul de marginalizare şi automarginalizare a grupurilor de persoane.

În context naţional existenţa reţelelor de suport a fost evaluată ca ponderea în totalul populaţiei a persoanelor care au afirmat că nu au nici o persoană la care pot apela pentru ajutor în situaţii problematice. Conform datelor modulului Ad-hoc privind excluziunea socială (CBGC) în medie circa 10% dintre persoanele intervievate au declarat că nu au la cine să apeleze în cazul necesităţii de a împrumuta o sumă de €250 pentru a soluţiona o anumită situaţie de urgenţă. Cei mai vulnerabili în acest context sînt lucrătorii pe cont propriu în sectorul non-agricol (26,4%) şi vîrstnicii de 65 ani şi peste (20,3%).

Excluziunea subiectivă. Perceperea sărăciei şi inegalităţii de către populaţie, îndeosebi de către cei săraci, este de o importanţă majoră în analiza excluziunii sociale, autoexcluderea şi automarginalizarea joacă un rol-cheie în acest context.

De menţionat că ratele sărăciei subiective, estimate prin ponderea persoanelor care apreciază nivelul de viaţa al gospodăriei lor drept “rău” sau “foarte rău” înregistrează diferenţe în dependenţă de medii de reşedinţă, tendinţele păstrîndu-se aceleşi în dinamică (Tabelul 3.9).

Spre deosebire de sărăcia monetară, care este mai pronunţată în sate, în mediul urban mai multe persoane afirmă că au un nivel trai rău sau foarte rău. Acest lucru poate avea efecte contradictorii. Pe de o parte se poate considera ca subaprecierea nivelului de trai demonstrează aspiraţiile populaţiei de la oraşe spre

un nivel de trai mai înalt, iar pe de alta – poate conduce la concluzia că populaţia de la oraşe tinde spre autoexcludere, care ar rezulta în efecte negative pronunţate.

Aceste presupuneri se confirmă şi prin faptul că în 2008 circa 56% din gospodării consideră că situaţia lor nu s-a schimbat faţă de anul precedent, iar 29% consideră că situaţia lor s-a înrăutăţit.

Autoaprecierea şi percepţia stării de sărăcie sînt deosebit de importante în contextul vulnerabilităţii privind excluziunea socială, aceştea fiind factori care pot conduce la subapreciere, stare de depresie, şi în rezultat, marginalizare şi, în special, automarginalizare.

3.6. Politici orientate spre promvarea incluziunii economice

Rezultatele analizei realizate de Comisia Europeană asupra Rapoartelor Naţionale, elaborate de Statele Membre în 2006 au determinat drept una din principalele provocări fiind promovarea măsurilor active incluzive în vederea integrării pe piaţa muncii a grupurilor dezavantajate. În acest

Tabelul 3.9. Sărăciei subiective - autoaprecierea2006 2007 2008

Total 40,0 21,9 21,2 Urban 43,5 24,6 22,8 Rural 38,0 20,1 20,1Sursa: BNS

61

context prioritare trebuie sa fie actiunile orientate spre inregistrarea cresterii economice durabile şi crearea de noi locuri de munca. Aceasta implică nu numai promovarea ocupării forţei de muncă prin crearea locurilor noi de muncă în general, dar şi îmbunătăţirea calităţii ocupării, asigurarea securităţii sociale, integrarea în muncă a persoanelor care, din diverse motive, nu au loc de muncă, dezvoltarea resurselor umane în scopul asigurării unui nivel corespunzător şi durabil al ocupării forţei de muncă.

Politici inclusive promovate de statCopii şi tineret. Problemele copiilor, aflaţi în situaţii deosebit de dificile, au fost abordate în

contextul politicii Guvernului orientate spre reducerea ratelor de instituţionalizare prin trecerea la forme alternative la nivel comunitar, orientate spre menţinerea copiilor în familie sau instituţii tip familial68. Asigurarea şi respectarea dreptului copilului de a creşte în mediul familial este abordată complex în Strategia naţională şi Planul naţional privind reforma sistemului rezidenţial de îngrijire a copilului pe anii 2007 – 201269. Astfel, se creează case de copii de tip familial, se introduce în localităţi unitatea de lucrător social, se creează condiţii pentru ca copiii din internate să poată frecventa şcoala din comunitate etc. În rezultat se preconizează ca aceste măsuri să contribuie la prevenirea instituţionalizării, la reintegrarea copiilor în familii biologice şi lărgite, cît şi în utilizarea mai eficientă a finanţelor publice. În acelaşi timp, Guvernul acordă o mare atenţie soluţionării problemelor tineretului şi extinderii serviciilor pentru tineret, deoarece şomajului în rîndul acestora este în continuă creştere. Cu toate că anul 2008 a fost declarat prin decret prezidenţial “An al tineretului”70, iar in acest sens a fost aprobat şi un Programul de acţiuni consacrate Anului Tineretului71, efectul acestuia a fost nesemnificativ din motivul prezenţei măsurilor cu caracter declarativ şi finanţării modeste. În scopul promovării în continuare a politicilor în acest domeniu a fost elaborată şi aprobată Strategia naţională pentru tineret pe anii 2009-201372, obiectivele generale ale acesteia vizînd de: asigurarea accesului tinerilor la educaţie şi informare; dezvoltarea serviciilor de sănătate şi protecţie socială; asigurarea oportunităţilor economice pentru tineri; participarea tinerilor la viaţa publică şi promovarea cetăţeniei active; consolidarea capacităţilor instituţionale în domeniul tineretului. Creşterea calităţii vieţii tinerilor prin crearea de condiţii necesare educaţiei, dezvoltării, participării şi integrării social-economice a acestora sînt rezultatele aşteptate în contextul implementării strategiei menţionate.

Ocuparea forţei de muncă. Amplificarea proceselor migratorii a motivat Guvernul să acorde o atenţie sporită politicilor de pe piaţa forţei de muncă. În conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr.1332 din 22.11.2006, ministerele şi autorităţile administrative centrale vor crea în unităţile subordonate 300 mii de locuri noi de muncă către anul 200973. A fost elaborată Strategia Naţională privind Politicile de Ocupare a Forţei de Muncă în Republica Moldova pe anii 2007-201574. Realizarea obiectivelor prezentei strategii va contribui la creşterea nivelului de ocupare, lichidarea dezechilibrelor de pe piaţa forţei de muncă, reducerea şomajului şi creşterea numărului de noi locuri de muncă, dezvoltarea potenţialului uman prin reformarea sistemului de calificare, recalificare şi creştere a mobilităţii forţei de muncă. Astfel, au fost create locuri noi de muncă, organizate tîrguri ale locurilor de muncă, ameliorate serviciile şi instruirea şomerilor, în special a reprezentanţilor grupurilor socialmente vulnerabile şi persoanelor din zonele rurale. Deşi rata şomajului calculată conform metodologiei Biroului Internaţional al Muncii s-a redus de la 7,3% în 2005 până la 4,0% în 2008 [23], în condiţiile unei emigrări masive, aceste cifre nu reflectă situaţia

68 Hotărîrea Guvernului nr. 957 din 20.08.2007, Strategia naţională privind acţiunile comunitare pentru susţinerea copiilor aflaţi în dificultate pe anii 2007-200969 Hotărîrea Guvernului nr.784 din 9 iulie 200770 Decretul Preşedintelului RM nr. 1451-IV din 26.12.2007, privind declararea anului 2008 An al Tineretului71 Hotărîrea Guvernului nr. 333 20.03.2008, cu privire la aprobarea Programului de acţiuni consacrate Anului Tineretului.72 LEGE privind aprobarea Strategiei naţionale pentru tineret pe anii 2009-2013, nr. 25-XVI  din  03.02.2009, Monitorul Oficial nr.68/192 din 07.04.200973 http://www.mec.gov.md/sector/123 74 Hotărîrea Guvernului nr.605 din 31 mai 2007

62

reală pe piaţă forţei de muncă. Nivelul scăzut al salariilor nu conferă atractivitate locurilor de muncă din ţară, favorizând în continuare exodul forţei de muncă. În condiţiile crizei economice globale preferinţele sînt acordate unui loc de muncă de o calificare mai joasă în afara ţării.

Salarizarea. În 2007 Guvernul a iniţiat implementarea unui sistem nou de salarizare în sectorul bugetar, care a asigurat o creştere reală a veniturilor angajaţilor. În rezultatul realizării primei etape de implementare au fost majorate cu 40% salariile de funcţie pentru cadrele didactice, cu 20-80% salariile angajaţilor din celelalte ramuri bugetare, cu 30% salariile funcţionarilor publici. Un şir de modificări privind sistemul de salarizare în sectorul bugetar au fost realizate şi în 2008. Astfel, în anul 2008 salariul mediu lunar al unui lucrător din economia naţională a constituit 2529 lei şi s-a majorat faţă de anul 2007 cu 22,6%. Salariul real a crescut cu 9 %. În sfera bugetară salariul mediu a crescut cu 21 % constituind 1959 lei. A sporit nivelul garanţiilor minime de stat de salarizare în economie, prin perfecţionarea sistemului tarifar. Cu toate acestea, posibilităţile existente de motivare a muncii nu stimulează forţa de muncă, nivelul salarizării în majoritatea sectoarelor economiei rămînînd la o cotă redusă, ceea ce nu reprezintă o garanţie pentru o viaţă în afara sărăciei.

Agricultură. După cum s-a menţionat, riscul sărăciei este deosebit de înalt pentru fermieri şi angajaţii în agricultură. Acest fapt este explicat în mare parte de vulnerabilitatea excesivă a sectorului agrar faţă de factorilor climaterici, dezvoltarea lentă şi instabilă a sectorului privat din agricultură, simplificarea structurii de producţie în sectorul agrar, creşterea volumului importului produselor agroalimentare, creditare insuficientă. In scopul diminuării efectelor acestor factori au fost elaborate şi puse în aplicare un set de documente: Strategia Naţională de Dezvoltare Durabilă a Complexului Agroindustrial (2008-2015), Concepţia sistemului de subvenţionare a producătorilor agricoli pentru anii 2008-2015, Regulamentul privind modul de gestionare a mijloacelor fondului pentru subvenţionarea producătorilor agricoli. Obiectivele acestora se realizează prin prizma următoarelor politci agricole: revizuirea şi perfecţionarea sistemului existent de subvenţionare în agricultură, continuarea adaptării standardelor interne cu cele ale UE şi asigurarea inofensivităţii alimentare, dezvoltarea capacităţilor instituţionale ale statului în sectorul agrar, precum şi dezvoltarea pieţei agricole.

Migraţia. Evoluţia din ultimii ani a fenomenului migraţiei a determinat necesitatea perfecţionării mecanismelor de regularizare a fluxurilor migraţiei forţei de muncă orientate spre protecţia drepturilor cetăţenilor moldoveni, plecaţi la muncă peste hotarele ţării. Politicile statului în acest domeniu au fost axate pe protecţia drepturilor migranţilor în conformitate cu normele internaţionale prin stabilirea relaţiilor de parteneriat cu ţările de destinaţie, încheierea acordurilor bilaterale în domeniul migraţiei de muncă şi armonizarea legislaţiei naţionale în domeniu la standardele internaţionale. În 2008 a fost semnată Declaraţia Comună privind Parteneriatului Pilot de Mobilitate RM – UE, în scopul consolidării, cu sprijinul Comisiei Europene, a cooperării dintre Republica Moldova şi statele membre ale UE în domeniul reglementării migraţiei, prin crearea noilor instrumente de gestionare în comun a fluxurilor migraţionale, eficientizarea prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale, precum şi dezvoltarea capacităţilor instituţionale în domeniul implementării politicilor migraţionale la nivel naţional. De asemenea în 2008 a fost elaborată Lega privind reglementarea condiţiilor de angajare provizorie în muncă a cetăţenilor Republicii Moldova în străinătate75, aprobat Planul de acţiuni privind stimularea reîntoarcerii lucrătorilor migranţi moldoveni de peste hotare76. În cadrul SND o serie de acţiuni au fost destinate asigurări drepturilor migranţilor la garanţii sociale prin prin intermediul semnării acordurilor cu ţările principale de destinaţie a migranţilor, de recunoaştere a perioadelor contributive de asigurări sociale şi protecţie a muncii, precum şi crearea oportunităţlor pentru investirea remitenţelor în dezvoltarea atreprenoriatului.

Dezvoltarea business-uli mic. Politicile de promovare a ocupării sînt strîns corelate cu dezvoltarea mediului de afaceri, inclusiv a promovării dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii. Odată cu trecerea de la economia planificată la economia de piaţă şi destrămarea întreprinderilor

75 Legea nr. 180-XVI din 10.07.2008 cu privire la migraţia de muncă 76 Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 1133 din 09.10.2008

63

mari, au devenit de o importanţă majoră promovarea politicilor de susţinerea a categoriilor respective de întreprinderi. Sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii în această perioadă a devenit pilonul dezvoltării economiei naţionale, iar dezvoltarea lui ar însemna, implicit, dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova, cât şi consolidarea celui mai larg grup al populaţiei, şi anume cel cu nivel mediu de bunăstare. Recunoscut ca fiind de neînlocuit în contextul economiei de piaţă, sectorul respectiv constituie una din pârghiile eficiente care contribuie la soluţionarea problemelor de ordin economic şi social, la transformarea structurală a economiei, consolidarea bazei economice, asigurarea pieţei cu mărfuri şi servicii, sporirea exportului, diminuarea efectelor monopolismului şi dezvoltarea concurenţei şi competitivităţii, implementarea realizărilor tehnico-ştiinţifice, generarea locurilor noi de muncă.

Conform datelor BNS în anul 2008 numărul întreprinderilor mici şi mijlocii a constituit 41,1 mii întreprinderii, înregistrînd o creştere a numărului acestora cu 2 mii întreprinderi (cu 5,1%) mai mult faţă de anul 200777. Sectorul respectiv reprezintă circa 97,6 % din numărul total de întreprinderi, deţinînd astfel 57,3% din numărul total de angajaţi. Veniturile din vînzări ale întreprinderilor mici şi mijlocii în această perioadă au însumat 37,1% din venituri din vînzări în total pe economie. Astfel, în sectorul dat s-a înregsitrat o tendinţă stabilă spre comerţul cu ridicata şi amănuntul. Astfel ponderea ÎMM care practică acest gen de activitate în totalul ÎMM constituie 41,1%, volumul vînzărilor - 51%. De menţionat că sectorul în care este înregsistrată cea mai aricultura este reprezentată printr-o cota de puţin peste 5% atît ca număr căt şi ca volum ale vînzărilor78.

În contextul migraţiei care a căpătat în ultimii ani o amploare deosebită, urmată de efectele sociale şi demografice negative, elaborarea unor politici de susţinere a mediului de afaceri este deosebit de actuală. Astfel, Programul de stat de susţinere a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii pentru anii 2009-201179 vine să asigure continuitatea Strategiei de susţinere a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii pentru anii 2006-2008, respectiv şi durabilitatea rezultatelor obţinute în urma implementării acestui document politic. În cadrul documentului respectiv au fost determinate direcţiile prioritare de activitate în domeniul respectiv prin asigurarea unui cadru legislativ şi normativ favorabil înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, ameliorarea mediului financiar pentru întreprinderile mici şi mijlocii, promovarea culturii antreprenoriale şi performanţelor manageriale ale întreprinderilor, dezvoltarea competitivităţii şi internaţionalizarea întreprinderilor mici şi mijlocii, intensificarea dialogului dintre Guvern şi sectorul privat. Asteptările sînt ca acest document va servi drept bază pentru elaborarea şi implementarea programelor şi planurilor de acţiuni ale APC, APL, precum şi a proiectelor de asistenţă tehnică ale donatorilor străini, destinate creării condiţiilor necesare dezvoltării businessului mic şi mijlociu. Iar pentru ca acest document să nu rămînă a fi declarativ, sînt necesare eforturi considerabile în acest sens.

Concluzii şi recomandări. Excluziunea de la piaţa muncii este generată de o serie de probleme, care necesită

soluţionare şi implică atît resurse sociale, economice şi financiare, cît şi voinţă politică.

77 Sursa de date au constituit-o rapoartele financiare (contabile) prezentate de către agenţii economici care ţin evidenţa contabilă conform sistemului simplificat şi complet al partidei duble. Criteriile de raportare la sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii sînt determinate conform Legii Republicii Moldova nr. 206-XVI din 7 iulie 2006 "Privind susţinerea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii”: numărul mediu anual de salariaţi constituie pînă la 250 de persoane, suma anuală a veniturilor din vînzări este de pînă la 50 milioane lei şi valoarea totală anuală de bilanţ a activelor este de pînă la 50 milioane lei se atribuie la sectorul ÎMM78 Activitatea întreprinderilor mici şi mijlocii în Republica Moldova în anul 2008, http://www.statistica.md

79 Hotărîrea Guvernului RM nr. 123 din  10.02.2009 Cu privire la Programul de stat de susţinere a dezvoltăriiîntreprinderilor mici şi mijlocii pentru anii 2009-2011,Monitorul Oficial nr. 37-40, art nr. 170

64

Dezvoltarea capitalului uman reprezintă una din principalele provocări în contextul politicilor de promovare a incluziunii economice a populaţiei, în special a grupurilor vulnerabile. Un impact vizibil în acest sens poate fi obţinut prin îmbunătăţirea accesului şi participării la educaţie de calitate, inclusiv prin extinderea şi îmbunătăţirea investiţiei în educaţiei. Formarea profesională continuă, incusiv învăţarea pe tot parcursul vieţii, este deosebit de importantă în acest sens, fiind de asemenea promovată prin asigurarea posibilităţilor de informare şi accesul la servicii de informare şi comunicare.

Una din provocările-cheie în contextul dezvoltării capitalului uman în republică o constituie şomajul înalt în rîndul tinerilor, cu capacităţi şi instruiţi, dar cu abilităţi reduse care nu au fost acumulate din motivul lipsei unei experienţe de activitate. Iar necorespunderea studiilor activităţii pe care o dezvoltă este deosebit de actuală. În acest sens este necesară promovarea participării şomerilor la cursurile de formare profesională pe domeniile în care se resimte insuficienţa specialiştilor, asigurarea măsurilor active de formare profesională, inclusiv în cadrul întreprinderilor, prin promovarea unor politici de atragere a specialiştilor.

Promovarea ocupării forţei de muncă implică măsuri active de îmbunătăţire a ocupării şi de prevenire a şomajului de lungă durată, asigurarea condiţiilor pentru implementarea activităţilor de creştere a ocupării. Sînt necesare politici coerente de promovare a culturii antreprenoriale care ar putea conduce la reducerea ponderii înalte a activităţilor informale într-o serie de sectoare şi ramuri de producţie, acestea fiind deosebit de dezvoltate în mediul rural unde activităţile de bază sînt cele conexe sectorului agricol.

Este necesară dezvoltarea unui sistem de monitorizare şi prognoză al pieţei forţei de muncă, care în acelaşi timp ar permite evaluarea impactului politicilor inclusive promovate asupra grupurilor populaţiei cărora li se adresează, evaluarea gradului de vulnerabilitatea grupurilor respective, bazată pe indicatori relevanţi şi măsurabili. Iar rezultatele monitorizării şi evaluării respective să fie utilizate pentru planificarea politicilor în domeniul ocupării, îmbunătăţirea corelării cu necesităţile pe piaţa muncii.

În contextul dezvoltării antreprenoriale şi a micului bussines este necesară promovarea diversificării sectoriale prin facilitarea deschiderii unor afaceri mai puţin atractive din punct de vedere a impactului imediat. Mediul rural necesită o atenţie sporită în acest sens, aici activitatea de antreprenoriat fiind axată pe agricultura de subzistenţă, comerţ cu amănuntul şi ridicata, mai puţin prelucrarea producţiei agricole, alte tipuri de servicii actuale şi utile pentru dezvoltare. O atenţie sporită în acest sens este necesar de a acorda promovării producătorului autohton, a producţiei locale, asigurînd calitatea acesteia şi competitivitatea ei pe piaţă.

Veniturile din remitenţe au un impact pozitiv pronunţat asupra bunăstării gruprilor populaţiei, care beneficiază de acestea. Insă impactul respectiv este de scurtă durată, din motivul orientării acestora spre consumul direct. Sînt necesare instrumente şi politici care ar promova investirea pe larg al acestora în afaceri, în scopul obţinerii unui impact pe termen lung, respectiv cu o asigurare a durabilitătii acestuia.

Una dintre problemele majore care are o influienţă semnificativă asupra dezvoltării umane, este accesul la infrastructură. Ritmul de dezvoltare a unei ţări depinde esenţial de crearea unei infrastructuri moderne. Investiţiile în infrastructură au fost totdeauna şi vor rămâne în continuare prioritare. De menţionat că activităţile de restabilire a infrastructurii oferă cele mai multe locuri de muncă, dar solicită şi investiţii mari. Guvernul a semnat diverse acorduri cu FMI, Banca Mondiala, BERD, alţi donatorii, privind dezvoltarea infrastructurii sociale, inclusiv a drumurilor, agricole, educaţionale, de sănătate, etc. Este necesară prioritizarea şi planificarea resurselor, direcţionarea eficientă a acestora în scopul atingerii unui impact imediat, asigurînd în acelaşi timp şi o calitate adecvată.

Şocurile climaterice provoacă pierderi enorme economiei ţării, mai accentuate este influienţa acestora asupra grupurilor vulnerabile, din motivul lipsei oportunităţilor acestora de a depăşi situaţiile critice. În Moldova acestea se manifestă prin secetă, grindină, inundaţii în urma unor ploi ambundente. Dezvoltarea unor sisteme de irigaţie ar contribui la diminuarea efectelor secetelor, iar măsurile de prevenire a inundaţiilor (consolidarea malurilor, monitorizarea mai

65

minuţioasă a debiturilor de apă, adîncirea albiilor arterelor principale de apă prin curăţirea acestora de nămol, etc.) sînt de asemenea de o importanţă majoră, utilitatea acestora fiind lăsată la discreţia specialiştilor în domeniu. Diminuarea acestor efecte ar permite reducerea dependenţei nivelului de bunăstare a persoanelor cu venituri preponderent din agricultură de factorii climaterici. De menţionat ca anume fermierii şi angajaţii în sectorul agricol sînt recunoscute ca cele mai supuse excluziunii economice prin rata înaltă de sărăcie înregistrată.

Creşterea repetată a preţului de cumpărare a gazului şi energiei electrice din Rusia şi Ucraina, au avut un impact negativ destul de pronunţat asupra nivelului de trai al populaţiei în Moldova. În scopul reducerii dependenţei de factorii externi promovarea surselor alternative de energie, este actuală în acest context. Sînt necesare progarme active privind promovarea implementării tehnologiilor avansate de producere a energiei electrice şi termice prin prelucrarea deşeurilor agricole, utilizarea bateriilor solare, alte metode care ar reduce gradul de dependenţă de importul surselor energetice, micşorînd în rezultat efectul acestora asupra grupurilor vulnerabile ale populaţiei, asigurîndu-le în acelaşi timp condiţâii adecvate de trai.

66

4. Excluziunea de la viaţa socială şi servicii sociale ca rezultat şi ca proces

4.1. Evoluţia socială a ţării de la începutul tranziţiei şi conceptul de excluziune socială Pe balanţa pozitivă a istoriei perioadei sovietice trebuie menţionate investiţiile substanţiale erau alocate Moldovei de “Centru”. De menţionat că cele mai importante reforme în evoluţia sectorului social având loc în primele decenii după cel de al II-lea război mondial, când în paralel cu . reabilitarea în ritmuri rapide a economiei URSS, a fost dezvoltat un sistem sofisticat de garanţii sociale şi mecanisme menite să satisfacă necesităţile sociale ale populaţiei, unde statul juca rolul de prestator exclusiv al serviciilor sociale. Un rol important în asigurarea garanţiilor sociale fiind delegat întreprinderilor de stat, care erau responsabile atât de întreţinerea obiectivelor de infrastructură socială, cât şi acordarea prin intermediul organizaţiilor sindicale a unor servicii sociale (grădiniţe pentru copii, tabere de vară pentru copii, facilităţi în îngrijirea sănătăţii şi tratament sanatorial, etc.)80.

Efectele tranziţiei după declararea în 1991 a independenţei Republicii Moldova au generat schimbări drastice în domeniul economic, mediul politic conducând la explozia unei serii întregi de probleme sociale, pentru care societatea moldovenească nu era pregătită. Aceste schimbări au influenţat direct calitatea vieţii populaţiei şi accesului acesteia la bunuri şi servicii generând iniţial stări de şoc, depresii şi tensiuni sociale. În mare parte această situaţie a fost datorată: (i) lipsei unei viziuni clare şi comprehensive a factorilor de decizie politică din anii 1990 asupra viitorului ţării; (ii) nivelului redus al eficienţei politicilor economice şi sociale adoptate, în special a mecanismelor implementare a acestora; (iii) reformelor economice spontane cu mecanisme insuficiente de amortizare a şocurilor prin măsuri de protecţie socială.

De specificat că în evoluţia sa socială Republica Moldova a parcurs o serie de etape importante care necesită a fi analizat ţinându-se concomitent cont de interdependenţa acestora de evoluţia economică a ţării.

Prima perioadă începând cu anul 1991 poate fi caracterizată prin efectele „terapiei de şoc” care a dus la un nivel înalt al nemulţumirii sociale exprimată prin puternice dezechilibre sociale generate în primul rând de scăderea nivelului de trai ca efect al liberalizării economiei, creşterea şomajului şi reducerea capacităţilor sistemului de protecţie socială de a sprijini volumul crescând al grupurilor vulnerabile ale populaţiei. Suplimentar la toate acestea, populaţia a fost marcată şi de impactul economic şi social al dezintegrării teritorială a ţării.

De menţionat, pînă la independenţa Republicii Moldova, circa 40% din producţia economică a ţării şi peste 90% din producţia energetică erau produse în regiunea Transnistreană, ceea ce din perspectivă socială oferea nu doar locuri de muncă, dar şi resurse însemnate în pentru menţinerea infrastructurii sociale şi serviciilor sociale. Pierderea controlului asupra teritoriului Transnistrean a fost extrem de dureros pentru Republica Moldova, efectele sociale ale conflictului Transnistrean din anul 1992 fiind exprimate printr-un număr destul de mare de persoane intern deplasate (peste 51 mii) şi apariţia primilor grupuri social vulnerabile (peste 6 mii refugiaţi81. veterani şi invalizi de război), pentru care sistemul naţional de protecţie socială nu a fost absolut defel pregătit. Ceea ce poate fi considerat ca bază în dezvoltarea sistemului de protecţie socială compensator.

Scăderea PIB a durat din 1991 până în 1999, fiind amplificat de efectele crizei economice ruseşti a anilor 1998, şi a fost una dintre cele mai drastice din ţările în tranziţie (a fost înregistrată o scădere cumulativa a PIB de aproape 70%). A nu plăti impozitele era o normă pentru multe companii moldoveneşti în anii 1990. Sectorul informal înflorea, iar criminalitatea exercita un control masiv

80 EC DGMPL (2009). Social Protection and Social Inclusion in Moldova. p. 5381 UNHCR (1999). Global Appeal. The Republic of Moldova

67

asupra economiei. În consecinţă, toate acestea au condus la înrăutăţirea considerabilă nu numai a indicatorilor economici, ci şi a tuturor indicatorilor nivelului de trai al populaţiei şi reducerii credibilităţii în instituţiile statului. Efectul cumulativ al costurilor sociale ale tranziţiei fiind reflectate în Indicele Dezvoltării Umane (IDU), care înglobează sinteza principalilor parametri sociali (demografie, învăţământ, sănătate şi standarde de viaţă). Astfel, potrivit IDU, în clasamentul ONU, Republica Moldova pe parcursul anilor s-a deplasat constant de pe locul 75 în 1994 (locul 81 în 1995, locul 110 în 1997, locul 104 în 1999) spre locul 102 în 2000 în lista celor 177 de state incluse în clasament82. Din fostele ţări ale URSS, Moldova fiind urmată doar de Uzbekistan (locul

106) şi Tadjikistan (locul 110)83.

Lipsa oportunităţilor economice şi rata înaltă a şomajului, inegalitatea veniturilor au favorizat primele procese migratorii. Cu toate că Republica Moldova niciodată nu a fost caracterizată printr-un nivel pronunţat de urbanizare, efectele crizei au declanşat procesul de deurbanizare, care s-a manifestat nu doar prin micşorarea ponderii populaţiei

orăşeneşti de la 47,4% în 1990 până la 41,5% în 2000, ci şi prin “ruralizarea“

modului de viaţă şi a gradului de ocupare a populaţiei din multe oraşe mici şi suburbii ale municipiului Chişinău. (Vezi Figura 4.1.)

În această perioadă încep a fi în creştere şi procesele migratorii externe, accentele fiind preponderent orientate spre satele CSI, dar şi în unele ţări ale Europei folosit diferite mijloace în acest sens. Prin urmare emigrarea a peste 20% din resursele de muncă ale Moldovei este poate cel mai sugestiv indicator al deteriorării fără precedent a bunăstării sociale şi individuale84.

Însăşi evoluţia sectorului social în perioada de tranziţie poate fi caracterizată din perspectivă dublă: (i) prin prisma celor mai importante reformelor care au dus la cristalizarea sistemului de învăţămînt, sănătate şi protecţie socială, şi (ii) efectelor subfinanţării cronice care a condus la degradarea infrastructurii sociale şi reducerea calităţii serviciilor şi accesului populaţiei la sistem

Reforma sistemului de învăţământ fiind declarată drept o prioritate naţională a început prin adoptarea în anul 1994 a „Concepţiei dezvoltării învăţământului în Republica Moldova”. În baza Concepţiei date, în anul 1995, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea învăţământului, care a determinat principiile şi obiectivele învăţământului, modul de organizare şi structura sistemului. În linii mari reforma realizată în această perioadă poate fi caracterizată prin: (i) începerea reorganizării sistemului de învăţământ general obligatoriu; (ii) implementarea conţinuturilor (bazate pe învăţământul formativ şi valorile naţionale, şi universale); (iii) perfecţionarea cadrelor didactice; (iv) elaborarea manualelor noi şi punerea în aplicare a Schemei de închiriere a acestora; (v) introducerea schemei învăţământului privat85.

În pofida rezultatelor obţinute, sistemul educaţional s-a confruntat cu o serie de probleme atît de ordin politic, cît şi financiar care au tergiversat realizarea unei serii întregi de activităţi planificate, principalele din acestea fiind: (i) elaborarea şi implementarea în volum deplin a standardelor educaţionale de stat; (ii) asigurarea autonomiei instituţiilor de învăţământ; (iii) crearea unui sistem

82 PNUD (2006). Raportul Naţional de Dezvoltare Umană. Calitatea creşterii economice şi impactul asupra dezvoltării umane.83 PNUD (2000). Global Human Development Report 200084 EXPERT-GRUP. Evaluarea Responsabilităţii Sociale Corporative. page.16, http://www.expert-grup.org/library_upld/d77.pdf 85

Figura 4.1. Dinamica ruralizării populaţiei Republicii Moldova

47,146,4

45,9 45,8

41,7 41,6 41,540,9 40,9 41,0 41,0 41,0 40,9 41,3 41,3

52,9 53,6 54,1

58,758,759,159,059,059,059,159,158,558,458,3

54,2

40

45

50%

40

48

56

64%

Urban Rural

Sursa: BNS

68

de evaluare independentă a performantelor învăţământului; şi (iv) legiferarea statutului cadrelor didactice. Prin urmare aceste activităţi şi-au găsit reflectarea în cadrul Programului de stat de dezvoltare a învăţământului pe anul 1999-2005.

Cu toate că în anul 1996 pentru învăţământ erau alocate circa 28% din cheltuielile bugetului consolidat (circa 11% din PIB). După criza economică din anul 1998, finanţarea sistemului s-a redus considerabil, respectiv suma alocaţiilor publice în acest sens constituind doar 40% din necesar86. În anul 1999 pentru educaţie au fiind alocate doar 16% din suma totală a cheltuielilor bugetare, sau 6,1% din PIB87. În consecinţă, sistemul educaţional a devenit cel mai dezavantajos domeniu de activitate din ţară, drept rezultat fiind exodul masiv al cadrelor didactice din sistem.

Figura 4.2. Dinamica cheltuielilor publice pentru educaţie

Figura 4.3. Exodul personalului didactic în sistemul de învăţământ

9,311,1 10,4

7,86,1 5,4

24,228,3

24,721,2

16,4 16,8

0

3

6

9

12

15

1995 1996 1997 1998 1999 2000

%

0

5101520

2530

%

Cheltuielule pentru educaţie în PIB

Cheltuielile bugetului consolidat pentru educaţie

17,615 14,7

13,2

9,8 8,9

46,5

44,8 45 44,8

43,242,3

0

4

8

12

16

20

1995 1996 1997 1998 1999 2000

mii pers.

40

42

44

46

48mii.pers

EducatoriÎnvăţători ai claselor primare şi gimnaziale

Sursa: BNS

În Moldova angajaţii sferei educaţionale aveau unele dintre cele mai mici salarii în economia naţională. În anul 1998 salariul mediu al acestora era de a constituit 183,5 lei (22,1$) ceea ce a reprezentat doar 36,4% din salariul mediu pe economie, fiind concomitent de 5 ori mai mic decât salariul în sectorul financiar Astfel, din anul 1995 până în 1999, conform datelor oficiale peste circa 12 mii de profesori au părăsit sistemul educaţiei88, cifrele neoficiale ridică această cifră la peste 20 de mii89. Cea mai mare parte a acestora fiind din învăţământul preşcolar şi primar gimnazial. Această stare a lucrurilor a dus la insuficienţa de cadre în sistem ceea ce a influenţat asupra calităţii educaţiei, în special în mediul rural, totodată această perioadă poate fi caracterizată şi prin dezvoltarea modelului plăţilor neoficiale în şcoli. (Vezi Figurile 4.2 şi 4.3)

Particularităţile evoluţiei sistemului sănătăţii în perioada tranziţiei au fost asemănătoare celor ale sistemului educaţional. La scurt după independenţă sistemul de sănătate Semashko (finanţat integral de stat) şi-a demonstrat incapacitatea de a răspunde provocărilor, procesul de reformare a sistemului demarând din anul 1995 o data cu iniţierea negocierilor între Banca Mondiala şi Guvernul Republicii Moldova referitor la îmbunătăţirea performantelor sistemului de sănătate şi aprobarea Legii cu privire la ocrotirea sănătăţii90. Această etapă fiind caracterizată prin stabilirea principiilor noi de finanţare şi organizare a asistentei medicale primare şi secundare, începutul dezvoltării medicinii private, etc.

Începând cu anul 1997 în tara a fost iniţiată reforma asistentei medicale primare (medicina de familie), a fost pus în aplicare mecanismul de optimizare a spitalelor şi numărului de paturi, a fost definit pachetul de servicii medicale gratuite garantate de stat91. De menţionat, că activităţile de transformare a sistemului au fost activ susţinute, atît de Banca Mondiala, OMS, UNICEF, cît şi de UE prin proiectele TACIS.

86 Strategia învăţămîntului superior din Republica Moldova în contextul procesului de la Bologna87 EC DGMPL (2010). Report on Social Protection and Social Inclusion in Moldova88 BNS (2002). Anuarul statistic al Moldovei. Calculele autorilor89 PNUD (2000). Raportul Naţional al Dezvoltării Umane90 Legea nr. 411-XIII din 28.03.199591 Hotărîrea Guvernului nr. 668 din 17.07.1997

69

În perioada anilor 1997-2004 numărul de spitale s-a micşorat cu 26,5% (fiind închise acealea din localităţile rurale care nu erau eficiente din punct de vedere economic şi medical), iar numărul de paturi sa-a redus cu circa 50%. O parte însemnata a resurselor economisite din contul optimizării fondului de paturi au fiind redirecţionate spre sectorul de asistenta medicala primara, fiind create 48 de Centre a Medicilor de Familie în oraşe, 383 Centre de Sănătate în localităţile rurale şi 554 Oficii ale Medicilor de Familie, care acordă pînă în prezent asistenţă medicala primară prin intermediul echipei medicului de familie.92.

Cu toate acestea, consecinţele efectele crizei economice ale anilor 90 au condus, atît la micşorarea finanţării bugetare a instituţiilor medicale de stat , cît şi la reducerea accesul redus la serviciile medicale înrăutăţind indicatorii dezvoltării umane. În perioada anilor 1996 – 1996, cheltuielile bugetare pentru sectorul ocrotirii sănătăţii s-au redus cu 19,1 p.p., în termeni PIB de la 6,9% în 1996 la 2,9% în 1999. De menţionat că partea principală a resurselor fiind utilizate pentru finanţarea cheltuielilor curente ale instituţiilor medico-sanitare, în consecinţă deteriorându-se baza lor tehnică şi materială.

În acelaşi timp, nivelul retribuirii muncii în domeniul ocrotirii sănătăţii fiind unul din cele mai scăzute în economia naţională a condiţionat refluxul masiv al personalului medical din sistem. Conform datelor statistice peste 9 mii de cadre medicale au părăsit sistemul sănătăţii în perioada anilor 1996-1999, circa 80% în totalul acestora fiind personal medical mediu. Astfel, nivelul de asigurare cu medici reducându-se circa 11%, iar a personalului medical mediu cu circa 17,4% 93 . (Vezi Figurile 4.4. şi 4.5)Figura 4.4. Dinamica cheltuielilor publice pentru sănătate

Figura 4.5. Exodul cadrelor medicale din sistemul sănătăţii

5,86,9

6,0

4,3

2,9 3,0

21,2

28,2

33,9

25,3

14,8

20,4

0,0

2,0

4,0

6,0

8,0

1995 1996 1997 1998 1999 2000

%

051015

20253035%

Cheltuielule pentru sănătate în PIB

Cheltuielile bugetului consolidat pentru sănătate

37,137,5 37,4 37,6

33,7

32,6

99 95 93 89,579,2 76

30

31

32

33

34

35

36

37

38

1995 1996 1997 1998 1999 2000

la 1

0 m

ii po

p.

0

20

40

60

80

100

120

la 1

0 m

ii po

p.

Medici Personal medical mediu

Sursa BNS94, MS, WHO 2009

Sistemul de protecţie socială a perioadei de tranziţie poate fi caracterizat printr-o serie de reforme primele dintre acestea axîndu-se în principal pe reglementarea bazei de pensionare, determinarea principiilor şi roluri primare în cadrul acestui sistem. Respectiv, în perioada anilor 1991 – 1992 baza de reglementare a sistemului de pensionare fiind modificată de două ori. Cu toate acestea, rezultatele reformei nu au fost radicale, sistemul de pensionare a continuat să poate în sine elemente sistemului sovietic, baza de calcul a pensiilor fiind 62% din salariul realizat pe parcursul a 5 ani din ultimii 15 ani înaintea pensionării.

La rândul său sistemul de asistenţă socială, nu era definit, fiind privit ca o componentă a sistemului de pensii, exprimat prin diferite plăţi cu caracter recompensator pentru categorii ca: invalizi, veterani de război. Primele păţi pentru copii din familii numeroase au fost introduse abia anul 1997, plata cărora în principal fiind pusă pe seama întreprinderilor care din lipsa de resurse de cele mai multe ori nu le achitau.

92 MS (2007). Evaluarea sistemului informaţional de sănătate în Republica Moldova93 MS (2009) Indicatorii preliminari privind sănătatea populaţiei şi activitatea instituţiilor medico-sanitare pe anii 2007-2008. Calculele autorilor 94 BNS (2003). Anuarul Statistic al Republicii Moldova 2002

70

În linii mari perioada anilor 90 în domeniul protecţiei sociale poate fi caracterizată prin :(i) pensii stabilite în condiţii avantajoase, inclusiv în baza certificatelor de salarii declarate, emise de către întreprinderi care nu mai existau (ceea ce nu permitea efectuarea verificării corectitudinii sumelor declarate şi diminuării fraudelor în sistem); cote disproporţionate de defalcare către Fondul social (povara fiind pusă în principal asupra întreprinderilor şi mai puţin asupra angajaţilor).

Toate acestea au a condiţionat incapacitatea financiară a sistemului, acumulând datorii de luni de zile la plata pensiilor şi indemnizaţilor, introducerea procedurii achitării reciproce (achitarea pensiei în produse alimentare sau mărfuri) şi creşterea nemulţumirii pensionarilor şi invalizilor. Astfel, în anii 1998 şi 1999, doar 40% de pensionari au primit careva plăţi sociale95, pensia medie pentru limită de vîrstă constituind 83,9 lei (10,1 USD)96. Adiţional această perioadă poate fi caracterizată şi prin creşterea masivă a cererii pentru instituţionalizare, numărul persoanelor în cele 67 de instituţii depăşind cifra de 14 mii dintre care 78% fiind copii.

Necesitatea reformării sistemului de protecţie socială a fost evidentă, aceasta începând cu anul 1999, cînd au fost adoptate cele mai importante documente în acest sens ca Strategia de Reformare Asigurării cu Pensii97 şi Strategia de reforma a sistemului de asistenţă socială98. În baza acestora sistemul naţional de protecţie socială a fost divizat în două părţi distincte (asigurări şi asistenţă socială), ceea ce la rândul său a servit ca bază în conturarea cadrului legislativ specific fiecărui domeniu în parte.

Cu toate acestea, reforma sistemului iniţiată în anul 1999 nu a putut fi caracterizată fiind una radicală şi consecventă. Efectele crizei economice din anul 1998 au condiţionat un şir de abateri de la cadru strategic iniţial al reformei, care s-au reflectat printr-o serie de modificări, introduse în legislaţia de pensionare (sistarea temporară a creşterii vârstei de pensionare, restabilirea unui şir de înlesniri la ieşirea la pensie, anterior anulate etc.) şi dezvoltarea unui şir întreg de acte legislativ-normative în domeniul reglementării prestaţiilor de asistenţă socială, insuficient corelate între ele cu accente pe apartenenţă categorială şi mai puţin pe dezvoltare de servicii sociale99.

Ce dea doua etapă de tranziţie este considerată ca începînd cu anul 2000, cînd odată cu relansarea în ritmuri constante a economiei ţării, au fost declanşate o serie de reforme sociale structurale menite să diminueze efectele sărăciei şi să sporească accesul populaţiei la servicii. Un rol important în acest sens revenindu-le Programului Naţional de Atenuare a Sărăciei (2000), Strategiilor Preliminare de Reducere a sărăciei (2000 şi 2002) şi Strategiei de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei (SCERS 2004-2006), care au sincronizat politicile sectoriale prin prisma obiectivelor naţionale şi Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ţintele acestora au fost adaptate la contextul ţării)100. Însăşi excluziunea socială în această perioadă era percepută ca un efect direct al inegalităţii veniturilor şi sărăciei, ceea ce a necesitat determinarea principalelor categorii vulnerabile.

Din perspectiva calităţii vieţii populaţiei această perioadă poate fi caracterizată prin poate fi intense procese migratorii şi apariţiei efectelor social-adverse generate de acestea cum sunt: traficul de fiinţe umane, creşterea numărului de copii plasaţi în supravegherea rudelor, vecinilor sau lăsaţi fără supraveghere, creşterea nivelului absenteismului şcolar, etc.

Însăşi reformele desfăşurate în domeniul educaţiei în perioada anilor 2005-2007 au fost orientate spre modernizarea şi creşterea calităţii serviciilor educaţionale, accentele fiind puse în principal

95 WB. Improving Public Expenditure Efficiency for Growth and Poverty Reduction. Public expenditure review for the Republic of Moldova.2007, page 7096 MMPSF (2001). Raportul Social Anual 2000. Calculele autorilor în baza ratelor oficiale de schimb ale BNM97 Hotărîrea Parlamentului nr. 141-XIV din 23.09.199898 Hotărîrea Parlamentului nr. 416-XIV din 28.05.199999 MPSFC. Sistemul de pensionare al Republicii Moldova, analiza actuarială. 2007100 Hotărîrea Guvernului nr. 288 din 15.03.2005, cu privire la aprobarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului în Republica Moldova pînă în 2015 şi a Primului Raport Naţional "Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului în Republica Moldova"

71

sporirea accesului copiilor, în special al celor din familii vulnerabile la sistem. Astfel, majoritatea acţiunilor sectoriale desfăşurate în această perioadă au fost concentrate în cadrul Strategiei „Educaţie pentru toţi” care a condus la (i) reabilitarea sistemului preşcolar accentele fiind puse pe mediul rural, în acest sen fiind implementat un nou sistem de normative pentru instituţiile de educaţie preşcolară şi elaborate standardele de dezvoltare a copiilor de 5-7 an ; (ii) crearea condiţiilor pentru creşterea ratelor de înrolare în special în învăţământul general obligatoriu; (iii). eficientizarea schemei de închiriere a manualelor, copii din familiile vulnerabile din clasele V-XII fiind asiguraţi gratuit cu manuale; (iv) creştea gradului de frecventare a treptei primare prin introducerea mecanismul de alimentare în şcoli a copiilor din familii vulnerabile; (v) sporirea calităţii învăţământului preuniversitar fiind perfecţionat şi modernizat curriculum-ul pentru clasele de liceu, concomitent fiind creat sistemul naţional de evaluare; (v) determinarea direcţiilor de dezvoltare a învăţământului superior în contextul Procesul de la Bologna la care Republica Moldova a aderat în 2005 şi (vi) încercarea de a codificării legislaţiei educaţionale..

De menţionat că învăţământul general obligatoriu pe parcursul în acestei perioade s-a confruntat cu un şir de probleme care au influenţat în mare măsură calitatea serviciilor educaţionale oferite de acest segment. Declinul demografic înregistrat a provocat reducerea numărului de copii de vârstă şcolară, reducerea numărului de personal didactic în mediul rural şi utilizarea în volum redus a infrastructurii şcolare. Aceasta a determinat iniţierea procesului de optimizare a reţelei învăţământului preuniversitar. În acest context, a fost pe parcursul anilor 2006-2007 a fost realizată cartografierea instituţiilor de învăţământ preuniversitar şi, în baza acesteia, elaborat proiectul Strategiei de optimizare a reţelei instituţiilor de învăţământ secundar general pentru perioada 2008-2015.

Evoluţia sectorului protecţiei sociale în perioada medie a tranziţiei Republicii Moldova, a fost exprimată printr-un set de reforme masive, atât în sistemul asigurărilor sociale, cît şi al asistenţei sociale. Începând cu anul 2000 a fost pus în aplicare sistemul public de asigurări sociale şi a creat bugetul asigurărilor sociale de stat. Conform noii politici de asigurare socială Republica Moldova a păstrat sistemul de pensionare distributiv format dintr-un singur pilon solidar, fiind concomitent introdusă o formulă nouă de pensionare(care lega suma contribuţiilor achitate cu mărimea viitoare a pensiei şi o formula a perioadei de tranziţie (care combina drepturile la pensii acumulate în perioada de pînă la reformă şi drepturile obţinute în sistemul nou).

În această perioadă au fost întreprinse eforturi de renunţare treptată la privilegii pentru noii pensionari, şi majorarea pe etape a vîrstei de pensionare, reformă care nu a fost dusă la capăt fiind sistată de către Parlament. Începând cu anul 2003 a fost introdus mecanismul de indexare anuală a pensiilor, totodată a fiind demarată şi procedura de redistribuire a contribuţiei între angajat şi angajator. Au fost realizaţi un şir de paşi pentru unificare a normelor de pensionare.

Pentru creşterea credibilităţii şi atractivităţii sistemului de asigurări sociale, a fost pusă în aplicare schema de asigurare socială a lucrătorilor din sectorul agricol, statul jucând rolul de subsidiar unei părţi din contribuţie. De menţionat că această măsură a fost impusă de disproporţionalitatea dintre contribuţiile realizate şi sumele încasate din sistem a agricultorilor. Către anul 2003 contribuţiile de asigurări ale agricultorilor 7,9 % în bugetul asigurărilor sociale de stat, iar cheltuielile legate de plata pensiilor şi prestaţiilor acestor beneficiari reprezentau 45% din cheltuielile totale ale bugetului. Ceea ce submina gradul de atractivitate a sistemului de stat de asigurări sociale pentru alte categorii de contribuabili din alte ramuri ale economiei naţionale101.

În proporţie de 90% a fost completată evidenţa personificată a contribuabililor şi contribuţiilor. În paralel cu creşterea mare a emigranţilor au fost dezvoltate şi puse la dispoziţia populaţiei scheme de asigurări sociale benevole şi semnate acorduri cu unele din principalele ţări de destinaţie a acestora.

Evoluţia sistemului de asistenţă socială poate fi caracterizată prin dezvoltarea unui set întreg de programe cu caracter compensator bazate pe principii categoriale a accesului, către anul 2008 101 Gov. (2008). Raport final de evaluarea a implementării Strategiei de Creştere Economică şi reducere a Sărăciei.

72

acestea au constituit 18 la număr, doar 2 fiind acordate bazat pe testarea veniturilor. Programul de compensaţii nominative introdus în anul 2000 a devenit unul dintre cele mai costisitoare şi ineficient direcţionate programe de asistenţă socială. În anul 2007 acesta cheltuia peste 44% din bugetul destinat asistenţei sociale, avînd un număr de peste 272 mii de beneficiari grupaţi în 11 categorii. Pentru eficientizarea direcţionării resurselor disponibile au fost realizate o serie de măsuri în urma cărora a fost creat mecanismul de testare bazat pe puncte, care a servit la introducerea către finele anului 2008 a prestaţiei pentru sărăcie denumită „Ajutorul social”.

O dată cu adoptarea Legii asistenţei sociale, în paralel cu sistemul de pretaţii băneşti a început a fi dezvoltat sistemul de servicii sociale comunitare un rol major în acest sens avînd sectorul neguvernamental. A fost creată reţeaua de asistenţi sociali comunitari, a început standardizarea calităţii serviciilor şi demarat procesul de deznstituţionalizare ( primele vizate în acest sens fiind instituţiile rezidenţiale pentru copii). Rezultatul acţiunilor implementate pe parcursul anului 2007 au permis reducerea numărului copiilor în instituţii cu 10,2% faţă de anul precedent şi cu 13,8% faţă de anul 2003.

La rândul procesul de dezvoltare a sectorului sănătăţii poate fi caracterizat prin: (i) extinderea şi consolidarea reţelei de asistenţă medicală primară, (ii) introducerea în anul 2004 asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală şi determinarea principalelor categorii vulnerabile asigurate de stat; (iii) dezvoltarea medicinii private; (iv) consolidarea infrastructurii Serviciului Medical de Urgenţă; (iv) activităţi pentru menţinerea şi consolidarea personalului medical în sistem (în special din mediul rural) prin aprobarea unei metodologii specializate în acest sens102, (v) standardizarea calităţii serviciilor medicale în conformitate cu cerinţele OMS şi (vi) monitorizarea calităţi serviciilor prin acreditare. Iar începînd cu anul 2008 este pusă în aplicare politica de majorare a anuală a primelor de asigurare şi începută descentralizarea a sistemului de sănătate prin contractarea directă a asistenţei medicale primare de către Compania Naţională de Asigurări în Medicină.

De menţionat că accesul populaţiei la sistemul medical în această perioadă era monitorizat prin prisma indicatorilor numerici ai adresărilor şi spitalizărilor, ceea ce nu prezenta un tablou clar în acest sens. Respectiv, pentru creşterea accesului şi reducerea inechităţilor la sistemul de sănătate populaţiei, inclusiv a grupurilor vulnerabile, în anul 2007 a fost adoptată Politica Naţională de Sănătate care a determinat priorităţile şi direcţiile de dezvoltare a sănătăţii pe termen de15 ani.

În ceea ce priveşte finanţarea sistemului social, de menţionat că, începând cu anul 2000 în structura bugetului de stat al Republicii Moldova, au început să predomine cheltuielile de ordin social, care în anul 2008 au constituit 65,4% în totalul cheltuielilor bugetare (sau 32,1% în PIB). În totalul cheltuielilor sectorului social, ponderea cea mai semnificativă revenindu-le cheltuielilor pentru protecţia socială, care în anul 2008 au reprezentat 14,8% din PIB comparativ cu 10% în anul 2000103. Cea mai semnificativă parte a acestora revenindu-le asigurărilor sociale circa 8,6% în PIB, fiind urmate de transferurile pentru asistenţa socială care au constituit 3,9% în PIB (în totalul acestora cheltuielilor pentru serviciile sociale revenindu-le 0,5% în PIB). (Vezi figura 4.6)

Pe locul doi după protecţia socială s-au plasat cheltuielile pentru domeniul educaţiei care în raport cu PIB s-au majorat de la 4,5% în anul 2000 pînă la 9,7% în 2008 situându-se aproximativ la acelaşi nivel cu media în ţările CSI, fiind totodată mai mari cu 4,3 p.p. comparativ cu ţările Europei de Sud-Est şi cu 2,6 p.p. faţă de ţările UE104.. Cu toate acestea, creşterea realizată nu a atins nivelul anilor 1996 -1997, pînă la criza economică rusă, cînd cheltuielilor pentru sistemul educaţional le reveneau aproape 10% din PIB-ul ţării105. Aici trebuie de menţionat că un impediment major în creşterea eficienţei utilizării mijloacelor financiare în domeniul educaţiei este alocarea acestora bazată pe o formulă de finanţare, modul de aplicare a căreia diferă de la o instituţie la alta. Situaţia 102 Hotărîrea Guvernului nr. 1345 din 30.11.2007103 CCTM 2008-2010 (Anexa 2.2), MET. Raportul anual de evaluare a implementării Strategiei de Creştere economică şi reducere a sărăciei 2004-2007.104 Cadrul de Cheltuieli pe Termen Mediu (2008-2010) aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.756 din 02.07.2007 105 Evaluarea Comună pe Ţară, realizată de către agenţiile ONU în Republica Moldova, Chişinău, mai 2005.

73

existentă nu oferă instituţiilor de învăţământ suficientă flexibilitate în procesul de utilizare a mijloacelor financiare. În acest context, necesitatea modificării sistemului de planificare şi finanţare a învăţământului prin elaborarea unei noi formule de finanţare este evidentă.

Pe la treilea loc după pondere s-au plasat cheltuielile pentru ocrotirea sănătăţii, care în raport cu PIB au sporit de la 3% în 200o pînă 4,8% în 2006 şi 6,4% în 2008. Comparativ cu ţările CSI cota cheltuielilor publice pentru ocrotirea sănătăţii este destul de semnificativă plasînd Republica Moldova printre primele, însă faţă de ţările Uniunii Europene (unde cheltuielile în mediu variază de la 6% la 13% în PIB106 în dependenţă de ţară).

A treia perioadă care începe cu anul 2008 poate fi caracterizată prin abordarea problemei incluziunii sociale şi coeziunii la nivel naţional, fiind incluse ca una din priorităţile principale ale Strategiei Naţionale de Dezvoltare pentru anii 2008-2011 (SND)107 şi anume Dezvoltarea resurselor umane, creşterea gradului de ocupare şi promovarea incluziunii sociale. Un accent aparte fiind pus pus, de asemenea, şi în strategiile sectoriale, iar efectele politicilor asupra reducerii excluziunii fiind propus de a fi măsurat printr-un set de indicatori divizaţi pe principalele domenii ale dezvoltării umane.

Totodată această perioadă este marcată impactul crizei economice mondiale, efectele căreia au afectat ţara din toamna anului 2008, fiind oficial recunoscute de către Guvernul Republicii Moldova abia în anul 2009, deficitul bugetar pentru anul dat înregistrând 15% în raport cu anul precedent crizei. Datele unei analize recente arată că particularităţile crizei economice în Moldova s-au reflectat prin: (i) scăderea bruscă a remitenţelor; (ii) creşterea ratei şomajului şi reducerea veniturilor obţinute de către populaţie; (iii) creşterea preţurilor la servicii şi realocarea cheltuielilor populaţiei de la alimentaţie spre acoperirea serviciilor de educaţionale, sănătate şi celor comunale; (iv) reducerea nivelului de colectare a contribuţiilor de asigurări sociale şi creşterea deficitului bugetului asigurărilor sociale de stat. În linii mari criza a afectat calitatea vieţi populaţiei şi accesului acesteia la servicii, cele mai afectate în acest sens fiind gospodăriile din mediul rural şi familiile cu copii108.

Se estimează că în anul 2010 va creşte numărului solicitărilor de protecţie socială, concomitent din lipsa volumului deplin de resurse o serie de programe în domeniul social vor fi implementate parţial.

106 Baza de date statistice a OECD, pentru ţările membre ale UE. 2007.107 Legea Nr. 295 din  21.12.2007 pentru aprobarea Strategiei naţionale de dezvoltare pe anii 2008-2011108 PNUD/WB/OIM/UNICEF (2009). Impactul crizei economice asupra sărăciei şi excluziunii sociale în Republica Moldova

Figura 4.6. Dinamica cheltuielilor în sectorul social, %în PIB

4,5 6,8 8,2 9,734,2

4,86,410

10,211,7

14,8

0

5

10

15

20

25

30

35

2000 2004 2006 2008

Educaţie Sănătate Asigurări şi asistenţă socială

Sursa: MF

74

4.2. Cine sunt cei excluşi, principalele determinateDe menţionat că problema excluziunii sociale şi inegalităţii accesului este relativ nouă pentru Republica Moldova, fiind până în prezent abordată în cadrul politicilor naţionale şi analizelor în domeniul calităţii vieţii preponderent prin prisma sărăciei şi inegalităţii veniturilor. O dată cu exprimarea voinţei politice pentru integrare în UE orientate, Republica Moldova şi-a asumat angajamentul de a-şi ajusta cadrul politic naţional la normele şi standardele comunităţii europene. Aceasta la rândul său presupune introducerea în cadrul procesul naţional de dezvoltare social-economică a unei noi abordări, unde accentele sunt reorientate de la măsurile material-relative (combaterea a sărăciei) la cele social incluzive109, scopul fiind creşterea calităţii vieţii şi consolidarea coeziunii sociale la nivelul comunităţii.

De menţionat că din punct de vedere strategic, problema excluziunii şi incluziunii sociale în Republica Moldova fost pentru prima dată abordată în cadrul Strategiei Naţionale de Dezvoltare pentru anii 2008-2011 (SND)110, unde unul dintre cele cinci obiective principale se axează pe „Dezvoltarea resurselor umane, creşterea gradului de ocupare şi promovarea incluziunii sociale”. Un accent aparte în realizarea acestui deziderat politic este pus pe strategiile sectoriale, iar efectele politicilor asupra excluziunii şi incluziunii sociale încă urmează a fi măsurate. În acest scop urmează a fi aprobaţi la nivel naţional setul de indicatori naţionali ai excluziunii sociale divizaţi pe 9 domenii distincte ale vieţii sociale, care au fost dezvoltaţi pe parcursul anul 2009 de către BNS cu suportul PNUD. 111.

Ca şi în celelalte ţări din regiune, în Republica Moldova în prezent nu există o definiţie a excluziunii sociale, aceasta fiind înţeleasă şi tratată în moduri diferite de către specialişti. Unul dintre aspectele definitorii ale excluziunii unanim acceptat la nivel naţional este acela că, aceasta este un efect al deprivării multiple generate în primul rînd de lipsa resurselor materiale şi sărăciei. Aceasta afectează în principal calitatea vieţii grupurilor de indivizi, echitatea şi coeziunea societăţii în întregime, dimensiunile acesteia fiind interdependente (reflectate printr-o combinaţie de cauze şi de factori favorizanţi aflaţi în strânsă corelaţie) ceea ce în consecinţă aprofundează marginalizarea112.

La rândul său excluziunea de la viaţa socială şi servicii fiind o dimensiune a excluziunii sociale, rezultă în şi din inegalitatea accesului la un şir întreg de servicii şi reţele sociale care condiţionează asupra nivelului participării la viaţa comunităţii generând efecte pronunţate asupra rezultatelor cu caracter uman113. Cele mai importante dintre acestea fiind: (i) educaţia şi învăţarea continuă; (ii) ocrotirea sănătăţii; (iii) protecţia socială (inclusiv asigurarea socială şi asistenţa socială); (iv) accesibilitatea locuinţelor şi infrastructurii de bază; (v) informaţiile şi tehnologiile de comunicaţii şi (vi) reţelele sociale şi relaţiile sociale între membrii societăţii114.

Procesul analizei efectelor excluziunii sociale implică determinarea grupurilor vulnerabile excluziunii şi factorilor care contribuie la aceasta. De menţionat că la nivelul UE, Comisia Europeana a determinat la principalele grupuri vulnerabile care întâmpină dificultăţi ce pot conduce ulterior la excluziunea socială şi care sunt: (i) persoanele cu dizabilităţi; (ii) imigranţii şi minorităţile etnice (inclusiv romii); (iii) persoanele fără adăpost; (iv) foştii deţinuţi; (v) persoanele dependente de droguri şi cu probleme privind consumul alcoolului; (vi) vârstnicii şi (vii) copii.

109EC DGMPL (2004). Joint report on social inclusion.110 Legea Nr. 295 din  21.12.2007 pentru aprobarea Strategiei naţionale de dezvoltare pe anii 2008-2011111 BNS/PNUD/UNICEF/UNIFEM/UNFPA (2009). Abordări multiple privind excluziunea socială (aspecte metodologice şi analitice)112 Silver H. (1994), Social exclusion and social solidarity: three paradigms, International Labour Review, vol. 133, no. 5-6, ss. 531-578.113 BNS/PNUD/UNICEF/UNIFEM/UNFPA (2009). Abordări multiple privind excluziunea socială (aspecte metodologice şi analitice)114 Stubbs, P. 2009. “Revised chapter outline: Exclusion from social services and social life”. UNDP-RHDR

75

Drept un factor important ce contribuie la apariţia riscului excluziunii este nivelul scăzut de educaţie şi instruire, şomajul sau gradul extrem de scăzut de ocupare al forţei de muncă115.

Cu toate că grupurile vulnerabile excluziunii sociale sunt reliefate şi recomandate în contextul politicilor cercetărilor comunităţii europene, oricum fiecare ţară are dreptul la abordări specifice a fiecărui grup, de asemenea, poate determina şi grupuri noi.

Astfel, în cadrul proiectului „Improving Policy Development in Eastern Europe and the Commonwealth of Independent States through Strengthening Capacities for Ex-ante Impact Assessment” la care au participat patru ţări: Bosnia-Herzegovina, Croaţia, Moldova şi Serbia, iniţiativă dezvoltată de PNUD şi Guvernul Local în parteneriat cu Public Service Reform Initiative of the Open Society Institutepentru Moldova au fost determinate drept grupuri vulnerabile: (i) victimele traficului de fiinţe umane; (ii) copiii săraci; (iii) tinerii; (iv) gospodăriile cu venituri reduse; (v) persoanele cu tuberculoză; (vi) persoanele vârstnice şi (vii) femeile116.

De asemenea, în Moldova Legea asistenţei sociale117 determină principalele grupuri vulnerabile excluziunii sociale care, din cauza unor factori sociali de risc combinaţi, au nevoie de asistenţă şi suport din partea statului. Aceştia sunt: (i) copiii şi tinerii ale căror sănătate, dezvoltare şi integritate fizică, psihică sau morală sînt prejudiciate în mediul în care locuiesc; (ii) familiile care nu îşi îndeplinesc în mod corespunzător obligaţiile privind îngrijirea, întreţinerea şi educarea copiilor; (iii) familiile fără venituri sau cu venituri mici; (iv) persoanele fără familie, care nu pot gospodări singure, care necesită îngrijire şi supraveghere sau sunt incapabile să facă faţă nevoilor socio-medicale; (v) copiii cu dizabilităţi până la vârsta de 18 ani; (vi) familiile cu mulţi copii; (vii) familiile monoparentale cu copii; (viii) persoanele vârstnice; (ix) persoanele cu dizabilităţi; precum şi (x) alte categorii de persoane şi familii aflate în dificultate.

În majoritate aceste grupuri au fost reconfirmate şi de cercetările în domeniul sărăciei realizate pe parcursul ultimilor ani, atât de către guvern, cât şi de instituţiile internaţionale, care au evidenţiat în calitate de grupuri vulnerabile: (i) familiile cu mulţi copii; (ii) persoanele din gospodăriile ocupate în agricultură care datorită veniturilor mici sunt cele mai expuse riscului sărăciei; (iii) persoanele vârstnice; (iv) persoanele fără studii şi aptitudini profesionale sau cu nivel redus de instruire şi (v) persoanele neangajate în muncă.

Adiţional la grupurile vulnerabile tradiţional identificate, trebuie de menţionat că, în ultimii 5 ani, în Moldova s-a reliefat un grup specific supus riscului excluziunii sociale: migranţii la muncă peste hotarele ţării şi familiile acestora.

Generalizând cele expuse, în cadrul recentei cercetări în domeniul excluziunii sociale în Moldova118, realizate în de BNS cu suportul PNUD, UNICEF, UNIFEM şi UNFPA, la nivel naţional au fost identificate 6 grupuri principale ale populaţiei, determinate în baza indicatorilor ca fiind cele mai vulnerabile, acestea sunt: (i) copiii şi familiile cu mulţi copii; (ii) tinerii, (iii) persoanele cu venituri reduse (dependente de venitul din agricultură, persoane neangajate în muncă, foştii deţinuţi) (iv) persoanele vârstnice, (v) persoanele cu dizabilităţi, (vi) familiile lucrătorilor migranţi.

Analiza factorilor ce influenţează asupra vulnerabilităţii grupurilor la excluziunea de la viaţă şi servicii în Republica Moldova, implică o abordate la fel multidimensională, sărăcia fiind privită în acest sens ca o precondiţie pentru apariţia şi expansiunea excluziunii sociale, inclusiv permite identificarea subgrupurilor sociale specifice în cadrul fiecărui grup vulnerabil general determinat 119.

115 http://ec.europa.eu/employment_social/spsi/vulnerable_groups_en.htm116 Arkadi Toritsyn, Ph.D., (2009). Ex-ante policy assessment vis-à-vis vulnerable groups in SEE: Guide for Practitioners. Local Reform and Public Service Reform Initiative. UNDP 117 Legea asistenţei sociale, nr. 547-XV of 23.12.2003118 BNS/PNUD/UNICEF/UNIFEM/UNFPA (2009). Abordări multiple privind excluziunea socială (aspecte metodologice şi analitice)119 EC DGMPL (2004), Joint report on social inclusion. p.10

76

Mediul de reşedinţă este un factor destul de important în contextul analizei vulnerabilităţii privind excluziunea de la viaţă şi servicii socială a populaţiei. Accesul la bunuri şi servicii în cadrul comunităţii este direct dependent de gradul de dezvoltare şi accesibilitate a infrastructurii sociale locale, precum şi de distanţele pe care trebuie să le parcurgă şi costurile pe care gospodăriile trebuie să le suporte. Conform datelor CBGC120 majoritatea gospodăriilor casnice vulnerabile sărăciei şi excluziunii sociale locuiesc preponderent din mediul rural – 34,6% şi oraşele mici – 21,2%. În oraşele mari, numărul acestor gospodării este de 3 ori mai mic, reprezentând doar 10,1% din totalul gospodăriilor. Aceasta situaţie poate fi explicată prin infrastructura mai dezvoltată şi accesibilă a oraşelor mari, concentraţiei celor mai importante servicii sociale şi oportunităţilor economice pe care oraşele mari continuă să le ofere. Constatarea dată este confirmată şi în aspect regional care arată că, cele mai expuse riscului excluziunii sociale sunt gospodăriile din regiunea de Sud a ţării (inclusiv UTAG) – 35,2%, Centru – 31,2% şi Nord – 30%. Comparativ cu regiunile ţării, vulnerabilitatea la excluziune socială a gospodăriilor casnice din municipiul Chişinău este de 2,5 ori mai mică, reprezentând doar 8,5% în totalul acestora.

Alţi factori complementari, care contribuie în mod direct la creşterea vulnerabilităţii persoanelor şi a riscului de a fi excluse social sunt: vârsta, educaţia joasă şi instruirea insuficientă, sănătatea şi veniturile (sursa principală şi mărimea acestora). Datele, indicatorilor excluziunii sociale în Moldova reflectă că din totalul grupurilor vulnerabile identificate, sunt expuse excluziunii sociale: (i) gospodăriile vârstnice (alcătuite din persoane singure – 29% sau cupluri familiale fără copii – 27,6%); (ii) gospodăriile cu invalizi – 31,3% (cu membri în vârstă de 65 ani şi peste - 38,5% sau cu copii până la 18 ani – 27,2%); (iii) gospodăriile cu copii – 25,3% (din care cele cu 3 şi mai mulţi copii în vârstă de până la 18 ani – 42,3%) şi (vi) gospodăriile cu migranţi – 28,6%, unde copii sunt îngrijiţi de alte persoane decât părinţii – 28,8%.

Majoritatea acestor gospodării vulnerabile excluziunii sociale sunt conduse de persoane în vârstă de 65 ani şi peste – 38,2% sau persoane în vârstă pre-pensionară – 27,9%, fără studii – 55,9% sau cu un nivel al studiilor mediu incomplet sau primar – 42,6%, care îşi apreciază starea de sănătate ca fiind rea– 44,9%. Sursele principale de venit ale acestor gospodării fiind formate din prestaţii sociale şi din agricultură – 36,9% şi alte surse, inclusiv remitenţe – 26,6%121.

Prin urmare, toţi aceşti factori cumulaţi influenţează asupra gradului de auto-suficienţă personală şi accesului la cele mai importante servicii sociale, respectiv capacităţii de interacţionare în cadrul comunităţii

120 BNS/PNUD/UNICEF/UNIFEM/UNFPA (2009). Abordări multiple privind excluziunea socială (aspecte metodologice şi analitice)121 BNS/PNUD (2009). Abordări multiple privind excluziunea socială (aspecte metodologice şi analitice). Anexa nr. 5. Matrice de indicatori ai excluziunii sociale.

77

4.3. Procesele şi rezultatele excluziunii sociale4.3.1. Accesul la educaţie

Educaţia calitativă este un element indispensabil pentru promovarea dezvoltării umane şi creşterii economice a unei naţiuni. Respectiv, accesibilitatea educaţiei este unul dintre factorii principali care contribuie la formarea individului şi capacităţilor acestuia de obţinere a veniturilor, precum şi de a utiliza valorile sociale ale comunităţii. Este necesar de menţionat că copii sunt un grup deosebit de vulnerabil riscului excluziunii sociale, în anul 2008 aceştia au constituit 22,1% din totalul populaţiei Republicii Moldovei122. Datorită faptului că copiii nu pot să-şi genereze propriile venituri, să participe deplin la luarea deciziilor, respectiv într-o măsură neînsemnată pot influenţa soluţionarea problemelor familiei, mai puţin sau chiar deloc – problemele social-economice. De aceea la nivel internaţional vulnerabilitatea copiilor privind excluziunea socială este riguros monitorizată de către instituţiile internaţionale pe toate dimensiunile acesteia (indicatorii ODM, indicatorilor Laeken ai UE, indicatorii OECD).

Vulnerabilitatea copiilor privind excluziunea socială în raport cu educaţia este în primul rând reflectată prin intermediul ratelor de cuprindere în învăţământ. Factori complementari în acest sens sunt accesibilitatea şi calitatea educaţiei exprimaţi prin ponderea gospodăriilor casnice în acest scop, prezenţa instituţiilor educaţionale şi cadrelor didactice necesare, şi distanţelor geografice până la acestea. Pe parcursul ultimilor ani evoluţiile ratelor de înrolare la toate treptele educaţionale în Republica Moldova au fost neuniforme (Vezi Figura4.7). Respectiv, au fost în permanentă creştere ratele de cuprindere în educaţia preşcolară pe când, ratele de cuprindere în învăţământul primar şi cel gimnazial au fost în scădere.

În cadrul dimensiunii Dezvoltării Umane educaţia timpurie reprezintă pilonul primar pentru realizarea condiţiilor unei incluziuni eficiente în învăţământul general şi cel superior. Pe parcursul ultimilor ani, eforturile autorităţilor publice au fost orientate spre pentru îmbunătăţirea ratelor educaţiei preşcolare. Aceasta a presupus o serie de măsuri politice active123 şi revizuirea şi ajustarea la cadrul global al ţintelor ODM în domeniul educaţiei.

Începând cu anul 2006, atât ratele brute, cât şi cele nete de cuprindere a copiilor cu vârste de 3-6 ani în învăţământul preşcolar au fost în creştere. Conform datelor BNS, în anul 2008 rata brută de cuprindere a copiilor în învăţământul preşcolar a constituit 74,4%, fiind în creştere cu 4,3 p.p. comparativ cu anul 2006 şi cu 30,3 p.p faţă în anul 2000.

Disparităţi semnificative ale ratelor de înrolare pe medii de reşedinţă persistă. Rata de înrolare în mediul urban a constituit 90,8%, fiind cu 25,6 p.p mai înaltă comparativ faţă de mediul rural -65,2% (Vezi Figura 4.8.) În aspect de gen, nu există discrepanţe mari în înrolarea la această treaptă de învăţământ rata înrolării fetiţelor cuprinse cu vârsta de 3-6 ani fiind de 73,8%, comparativ cu 74,9% pentru băieţii de aceeaşi vârstă.

122 BNS(2009). Situaţia Copiilor în Republica Moldova în anul 2008. Notă informativă.123 Hotărîrea Guvernului nr. 1075 din 12.10.2005, cu privirea la îmbunătăţirea activităţii instituţiilor preşcolare. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=297448

Figura 4.7. Evoluţia nete brute de înrolare pe diferite trepte de învăţămînt

70,1 72,6 74,4

94,4 94 93,690,5 90,1 89,3

0

20

40

60

80

100

2006 2007 2008

%

Preşcolară Primară Gimnazială

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

Figura 4.8. Evoluţia ratei brute de înrolare în învăţămîntul preşcolar

70,1 72,6 74,4

87,2 88,8 90,8

61 63,6 65,2

0

20

40

60

80

100

2006 2007 2008

%

Total

Urban

Rural

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

78

În linii mari rata de cuprindere învăţământul preşcolar în Republica Moldova nu diferă faţă de media din ţările Europei de Sud Este şi CSI (peste 70%)124, însă comparativ cu media ţărilor membre ale UE27 (peste 86,8%)125, aceasta rămâne a fi scăzută.

Evoluţia ratelor de înrolare în învăţământul preşcolar pe parcursul ultimilor ani a fost mult influenţată de rata natalităţii care după o descreşte continuă începînd cu anul 1990, din 2003 a început uşor să crească. În ultimii 5 ani situaţia s-a stabilizat în jurul cifrei de 37-39 mii de copii. Această creştere uşoară poate afecta gradul de cuprindere a copiilor în instituţiile preşcolare, astfel în anul 2010 în Republica Moldova vor fi cu aproximativ 2500 copii cu vârsta de 5-6 ani mai mulţi decât în 2009. Un alt aspect care merită a fi în consideraţie rata natalităţii înaltă în mediul rural şi tendinţele migraţiei interne a familiilor tinere orientate spre mediul urban, în special spre Chişinău. Ceea ce pe termen mediu va genera o creştere a cererii pentru grădiniţele din municipiul Chişinău.126.

Deja instituţiile preşcolare din municipiile Chişinău şi Bălţi sunt supraîncărcate, numărul mediu al copiilor în grupă fiind de 30, pe când normele în vigoare prevăd 20 de copii. De multe ori, singurele instituţii preşcolare unde mai sunt locuri sunt cele din cartierele mărginaşe sau în instituţiile cu condiţii precare care nu se bucură de popularitate, sau în grupele cu predare în limba rusă127

Către sfârşitul anul 2008, în ţară funcţionau 1349 instituţii preşcolare, dintre care în mediul urban 23,4% şi în rural respectiv 76,6%128. La 100 locuri în instituţiile preşcolare reveneau 77 copii, în mediul urban – 90 şi în mediul rural – 68 copii129. Cu toate acestea există circa 270 localităţi fără instituţii preşcolare; baza tehnico-materială în majoritatea localităţilor rurale fiind deteriorată, iar asigurarea didactică insuficientă130.

În general, rata brută de cuprindere cu educaţia preşcolară sporeşte pe măsura îmbunătăţirii nivelului de bunăstare al gospodăriei, de la 70,9% în cazul gospodăriilor cel mai puţin asigurate (Chintila I) până la 85,3% pentru gospodăriile cel mai bine asigurate (Chintila V) 131.

Cu toate că o mare parte de copiii de 6-7 ani sunt deja încadraţi în învăţământul preşcolar a crescut nesemnificativ în ultimii ani, constituind 41,8% în anul 2008, comparativ cu 36,8% în anul 2000. Gradul de cuprindere al copiilor de 6-7 ani în învăţământ, indiferent de nivelul la care studiază în anul 2008 a constituit 91,4%, reflectând iarăşi diferenţe pe medii de reşedinţă (102,5% în mediul urban faţă de 85,5% în mediul rural). Rata de înmatriculare în învăţământul primar a copiilor cuprinşi cu vârsta de 6-7 ani a constituit în anul 2008 - 49,3%, comparativ cu 54,4% în anul 2000132.

De menţionat că cu toate că pe parcursul ultimilor ani cu toate că la nivel guvernamental au fost întreprinse o serie de măsuri pentru de atragerea copiilor în sistemul de învăţământ, începînd cu anul 2000 numărul elevilor înmatriculaţi s-a redus continuu atingând în anul 2008 – 434,3 persoane. Comparativ cu anul 2005 numărul elevilor în învăţământul primar şi secundar obligatoriu s-a redus cu circa 16%, iar faţă de anul 2000 cu circa 34,3%.

Paralel cu micşorarea numărului de elevi se înregistrează şi o micşorare a ratei de cuprindere a copiilor în învăţământul obligatoriu. În anul 2008 rata brută de înmatriculare în învăţământul

124 UNESCO (2010). EFA Global Monitoring Report 2010. Reaching the marginalized. http://unesdoc.unesco.org/images/0018/001866/186606E.pdf 125 EC/EACEA P9 Eurydice (2009). Învăţămîntul preşcolar şi protecţia copilului în Europa: eliminarea inegalităţilor sociale şi culturale. Brussels. http://eacea.ec.europa.eu/ressources/eurydice/pdf/0_integral/098RO.pdf 126 BNS (2008). Copiii Moldovei. Publicaţie statistică127 128 BNS (2009). Educaţia în Moldova.129 BNS (2009). Situaţia Copiilor în Republica Moldova în anul 2008. http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=2623 130 MEduc/UNICEF (2009). Studiu Educaţia de bază în Republica Moldova din perspectiva şcolii 131 ME (2009). Raport privind sărăcia şi impactul politicilor 2008. (draft) 132 Gov/PNUD (2010). Raport privind realizarea Obiectivelor de Dezvoltare al mileniului (draft)

79

general obligatoriu a constituit 90,9%, comparativ cu 94,4% în anul 2005 şi 95,1% în anul 2002. În mediul rural aceasta este cu 10,1 p.p. mai mică faţă de mediul urban, reprezentând 87,% raportat la 97,6%. 133. Această scădere în mare măsură este influenţată de reducerea atât reducerii ratei de cuprindere în învăţământul primar, cât şi a celei în învăţământul gimnazial. Astfel în anul 2008 rata brută de cuprindere în învăţământul primar a constituit 93,6%, reducându-se faţă de anul 2006 cu 3,1 p.p., iar comparativ cu în anul 2000 cu 5,8 p.p când aceasta reprezenta 99,4%. La fel şi rata de cuprinderea în învăţământul gimnazial, după o creştere de la 90,2% în anul 2000 până la 93% în anul 2005, aceasta a început să scadă începând cu anul 2006 şi a în anul 2008 atins 89,3%.(Vezi Figurile 4.9 şi 4.10)

Figura 4.9. Evoluţia ratei brute de înrolare în învăţământul primar

Figura 4.10. Evoluţia ratei brute de înrolare în învăţământul gimnazial

94,4 94 93,6

100,5 100,9 101,6

91,4 90,5 89,4

80

84

88

92

96

100

104

2006 2007 2008

%

Total

Urban

Rural

90,5 90,1 89,3

95,4 95,4 95,1

87,9 87,386,3

80

84

88

92

96

100

2006 2007 2008

%

Total

Urban

Rural

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

De menţionat că, diferenţele între mediul urban şi cel rural au reprezentat pentru nivelul primar 11,6 p.p., iar pentru cel gimnazial 8,8 p.p. Toate acestea sugerează asupra incluziunii copiilor din mediul rural în sistemul educaţional, aceasta fiind exprimată prin acces de ordin financiar şi geografic la infrastructura educaţională. Printre principalele obstacole care influenţează nivelul de şcolarizare pot fi menţionate starea materială precară a familiilor, emigrarea părinţilor peste hotare, nefuncţionarea sau inexistenţa instituţiilor de învăţământ în unele localităţi rurale şi, nu în ultimul rând, motivarea joasă pentru continuarea studiilor.

Accesul financiar la educaţia de calitate în condiţiile Republicii Moldova în majoritatea cazurilor este în raport cu numărul de copii în familie. Astfel, riscul excluziunii sociale corelează cu nivelul sărăciei şi volumul cheltuielilor gospodăriilor casnice, de la gospodăriile mai puţin numeroase la cele cu 5 şi mai mulţi membri. În totalul gospodăriilor casnice gospodăriile cu 3 şi mai mulţi copii este de aproximativ 4,4%, majoritatea acestora fiind din mediul rural, unde părinţii sunt lucrători în sectorul agrar – 9,2%, fermieri – 4,4%, sau alte activităţi 8,7%. Ponderea acestor gospodării în totalul gospodăriilor sărace aflate sub pragul sărăciei este de 42,3%.

Ponderea cheltuielilor pentru educaţie în totalul cheltuielilor de consum ale populaţiei este cea mai mică din toate categoriile de cheltuieli (0,4%), cea mai mare pondere având-o cheltuielile pentru produsele alimentare (40,2%). Locuitorii de la sate cheltuiesc pentru educaţie doar 0,2% din totalul cheltuielilor de consum, pe când cei din oraşe – 0,7%. Mai pronunţată această diferenţă este pe zone, unde ponderea cheltuielilor pentru educaţie din totalul cheltuielilor de consum a gospodăriilor casnice, sunt cele mai mari în Chişinău – 0,8% şi cele mai mici în regiunile de Nord şi Centru – 0,2%.

Ponderea cheltuielilor educaţionale în funcţie de numărul copiilor reflectă că gospodăriile cu 1 copil şi 2 copii cheltuiesc cu circa 11% şi 4,5% mai mult faţă de gospodăriile cu 3 şi mai mulţi copii134. În medie o familie săracă în cazul copiilor din ciclul primar efectuează cheltuieli de 2 ori mai mici, decât familiile non-sărace şi de 3 ori mai mici pentru copiii din ciclul gimnazial. Discrepanţele sunt mai mari în funcţie de mediul de reşedinţă a familiilor cu copii, familiile sărace

133 BNS. Activitatea instituţiilor de învăţământ primar şi secundar general la începutul anului 2009/2010.134 BNS (2009). Aspecte privind nivelul de trai al populaţiei în 2008. Rezultatele CBGC.

80

din mediul urban fiind în situaţia de a efectua cheltuieli mai mari comparativ cu cele din mediul rural135.

Un alt factor care contribuie la limitarea accesului la educaţie de calitate sunt problemele financiare cu care se confruntă instituţiile de învăţământ şi plăţile informale percepute de la părinţi. Respectiv, începând cu nivelul pre-şcolar şi până la absolvire, părinţii sunt nevoiţi să co-plătească adiţional toate treptele educaţionale ale copiilor lor.

La nivel preşcolar exceptând costurile oficiale, plăţile suplimentare pentru alimentaţia copiilor mici percepute de la părinţi variază de la 50-150 lei pe lună, în dependenţă de instituţie şi de numărul zilelor frecventate lunar de copii. Cheltuielile aferente cum ar fi contribuţia pentru fondul grădiniţei, pentru reparaţii, diferite serbări etc., este o problemă suplimentară pentru părinţi. De cele mai multe ori copii din mediul rural sunt înscrişi în grupele din grădiniţa, dar de fapt în perioada rece a anului stau acasă, pentru că părinţii acestora atunci când nu sunt muncile agricole pentru a economisi o parte din resursele financiare preferă să-şi ţină copiii acasă. Prin urmare, circa 1/3 din copii de vîrstă preşcolară din mediul urban şi mult din jumătate din aceştia din mediul rural nu frecventează instituţiile preşcolare136.

În cadrul şcolii, părinţii plătesc pentru lecţii particulare individuale, lecţii suplimentare (în grup), pentru fondul şcolii, pentru pază, reparaţii ale încăperilor şi sistemelor de încălzire, examene, perfectarea actelor de studii, cadouri profesorilor, manifestări artistice şcolare şi note mai bune.137

Plăţile informale şi în sistemul de învăţământ - un factor ce favorizează excluziunea

Circa 58,7% dintre părinţi, 37,2% profesori şi 4,1% directori de şcoli, au menţionat că plăţile suplimentare pentru educaţie sunt percepute în şcolile din Republica Moldova. Acestea constituie a fi o povară pentru părinţi şi reprezintă un factor ce generează marginalizarea în şcoală a copiilor săraci. Doar în anul de studii 2006-2007, suma aproximativă a acestor plăţi a fost de circa 209 mil. lei, reprezentînd circa 13,3% din mijloacele financiare de stat alocate pentru anul de studii respectiv.

Tabelul 4.1: Estimarea cheltuielilor suplimentare ale părinţilor pe parcursul unui an de studii.Categorii de cheltuieli MDL, mil.Lecţii particulare (individuale) 92,5Lecţii suplimentare (în grup) 26,0Cadouri profesorilor 25,0Plăţi în comitetul părintesc (Fondul şcolii) 20,0Reparaţii în şcoală/clasă 14,6Manifestaţii / evenimente şcolare 13,0Examene 6,0Încălzire (asistenţă tehnică / reparaţie) în şcoală 5,5Plata pentru o notă bună 3,7Paza în şcoală 1,7Perfectarea actelor de studii 1,5

În opinia majorităţii părinţilor, pentru copiii lor este imposibil să obţină o educaţie de calitate fără contribuţii suplimentare. Această opinie este susţinută de a şaptea parte din profesori şi directori.

O bună parte din părinţi (48,6%) arată că profesorii acordă mai mult timp şi mai multe eforturi copiilor ai căror părinţi au contribuit cu mai mulţi bani pentru nevoile şcolii. Totodată părinţii şi o parte din profesori recunosc că în aceste condiţii dezavantajează şi marginalizează unii elevi din familiile mai sărace, cărora profesorii le acordă atenţie mai puţină, pentru că părinţii lor nu-şi pot permite să plătească suplimentar pentru şcoală. Acest fapt a fost declarat de aproape jumătate din părinţii intervievaţi (49,9%) şi de o parte din profesori şi directori de şcoală (12,6% şi, respectiv, 16,7%). Se atestă şi cazuri de încălcare a demnităţii copilului atunci când părinţii nu pot face faţă plăţilor cerute.

Impactul negativ al plăţilor informale asupra procesului educaţional este recunoscut de 35% din părinţi, 25% din directorii de şcoală şi 25% din profesori. Totodată, cadrele didactice şi directorii de şcoală, în proporţie de 80–90%, neagă faptul că elevii din familiile sărace sunt dezavantajaţi, pe când părinţii, în proporţie de circa 50%, afirmă contrariul.

135 ME (2010). Raportul privind sărăcie şi impactul politicilor în 2008. (draft)136 IDIS Viitorul. Educaţia preşcolară în Republica Moldova din perspectiva incluziunii şi a echităţii sociale. 2008137 MEduc/UNICEF (2009). Studiu Educaţia de bază în Republica Moldova din perspectiva şcolii prietenoase copilului.

81

Sursa: IPP(2007). Studiul sociologic „Plăţile informale în învăţământul preuniversitar şi accesul egal la educaţie”

Cel mai mult pentru educaţia copiilor cheltuiesc părinţii întreprinzători (0,7%) şi cei angajaţi în sectorul non-agricol (0,6%). Iar cel mai puţin pentru educaţie cheltuiesc fermieri (0,3%) şi angajaţii în sectorul agrar (0,1%). Aceasta stare a lucrurilor se explică nu doar prin disponibilitatea mijloacelor materiale ale familiilor dar şi prin corelaţia cu nivelul educaţional al părinţilor, care contribuie la formarea/ transmiterea atitudinilor educaţionale a copiilor, ceea ce reprezintă un factor suplimentar ce contribuie în timp excluziunea intergeneraţională de la educaţie. Un exemplu elocvent în acest sens poate servi rata brută de cuprindere în învăţământul preşcolar, unde gradul de participare la acest nivel al copiilor, mamele cărora au un nivel educaţional cel mult gimnazial, este cu 40% mai redusă decât a copiilor, mamele cărora sunt cu studii superioare138.

Accesul geografic la infrastructura educaţională influenţează asupra ratelor de cuprindere în educaţiei, inclusiv asupra frecventării şcolare şi părăsirii timpurii a sistemului educaţional. Conform datelor IDAM139, în anul 2008, circa 3,9% din familiile cu copii de vârstă preşcolară, 1,1% de vârstă şcolară primară şi 6,4% de vârstă gimnazială, nu au avut acces la instituţiile educaţionale. Motivul principal este lipsa acestor servicii în cadrul comunităţilor unde trăiesc şi distanţelor mari pe care trebuie să le parcurgă până la cele disponibile. Mai pronunţat această diferenţă a accesului este observată în aspect regional, în special pentru regiunea de Sud (4,9%) şi Centru (4,1%) în cazul instituţiilor preşcolare. Iar în cazul instituţiilor gimnaziale regiunea de Nord (9,8%), Sud (8,6%) şi Centru (3,6%).

Datele cartografierii instituţiilor de învăţământ preuniversitar au reflectat o capacitate 67,3% a utilizării acestora, situaţie explicată în mare parte efectelor demografice ce au condus reducerea populaţiei de vîrstă şcolară. În acelaşi timp s-a observat că cheltuielile pentru întreţinerea unui astfel de sistem educaţional sunt în creştere140. Prin urmare, optimizarea reţelei de şcoli din perspectiva eficientizării utilizării resurselor disponibile (umane, financiare şi materiale), în condiţiile actualei crize economice cu care se confruntă Republica Moldova a fost evidentă. Începând cu anul 2010 Guvernul şi-a propus demararea optimizării la scară naţională, obiectivele specifice ale acestei reforme se vor baza pe rezultatele testării în 2 raioane pilot (Căuşeni şi Rîşcani)141. Pentru asigurarea accesului copiilor din mediul rural la şcoli în cadrul reformei a fost prevăzută procurarea unităţilor de transport şcolar, un rol important în acest sens fiind delegat APL.

Deocamdată rezultatele pilotării nu sunt cunoscute, iar decizia optimizării a stîrnit discuţii contradictorii în societate. O bună parte dintre părinţilor cu copii de vîrstă şcolară din mediul rural sunt îngrijoraţi că din cauza stării degradante a drumurilor locale şi capacităţilor financiare limitate ale APL pentru menţinerea transportului şcolar, copii vor fi limitaţi în accesul la şcoli. Totodată părinţii sunt cred că această măsură le va solicita cheltuieli suplimentare.

Neparticiparea la educaţia obligatorie din diferite motive: neşcolarizare, abandon, absenteism plasează copiii în grupurile vulnerabile riscului excluziunii sociale. Cu toate că datele administrative în domeniu educaţiei reflectă o reducere semnificativă a numărului copiilor rămaşi în afara şcolii şi reducerea abandonului şcolar, în realitate aceşti factori persistă fiind modificat caracterul manifestării. Astfel chiar dacă numărul copiilor care nu frecventează defel şcoala este redus, numărul celor care frecventează rar şcoala este mare. O cercetare recenta142, realizata în cadrul a 128 localităţi rurale ale Republicii Moldova a demonstrat, că sunt frecvente cazuri când sub

presiunea scolii şi autoritarilor părinţii îşi trimit copiii din când în când la lecţii, pentru ca apoi sa continue a absenta. Principalele cauzele ale nefrecventării şcolii sunt: (i) neglijarea de către părinţi a educaţiei copiilor; (ii) părinţii sunt plecaţi la muncă şi neglijează educaţia copiilor; (iii) copiii nu 138 ME (2010). Raportul privind sărăcie şi impactul politicilor în 2008. (draft)139 ME. Baza de date IDAM140 PRM (2009). Buletinul Parlamentului Republicii Moldova, nr.3. http://www.parlament.md/download/news/pc/buletin_nr.3_martie_2008.pdf 141 MEduc cu suportul proiectului Bănci Mondiale „Educaţie de calitate în zonele rurale din Moldova”142 ISE (2007).

82

au haine şi rechizite şi (vi) muncesc împreună cu părinţii. Situaţia diferă mult de la o localitate la alta. (Vezi Figura 4.11) Dacă în unele localităţi cota neşcolarizării este de 0 sau 1 copil pe şcoală, atunci în altele aceasta variază de la 6, 10, până la 15 copii care nu frecventează defel şcoala.

De menţionat că un grup extrem de vulnerabil abandonului şcolar şi excluziunii educaţionale sunt copii roma. Nivelul de educaţie şi alfabetizare al romilor este mai redus decât la nivel naţional. Gradul de cuprindere în învăţământul primar al copiilor romi este mai mic de 70% şi în n cel gimnazial mai mic de 50%. Fiecare al cincilea rom nu poate să scrie şi nici să citească; trei din zece romi dispun cel mult de studii primare şi alţi trei (din zece) au doar studii medii (inclusiv studii incomplete sau studii profesionale). Studii superioare sunt o raritate pentru acest grup etnic, constituind doar 4% din totalul populaţiei roma comparativ cu 38% din populaţia non-roma. Cazurile de abandon şcolar sunt frecvente în rândurile romilor. Motivele ce contribuie la aceasta sunt: (i) costurile mari pentru educaţiei; (ii) căsătoriile timpurii ; (iii) migraţia în străinătate în căutarea posibilităţilor de lucru a familiilor în întregime; şi (iv) discriminarea în şcoli143.

Atitudinile discriminatorii în şcoală reprezintă un alt factor ce favorizează abandonul şcolar şi excluziunea, fiind recent abordată în cadrul cercetărilor naţionale în domeniul educaţiei este comportamentul atitudinal al cadrelor didactice faţă de elevii care revin la şcoala. Reacţia cadrelor didactice la dificultăţile de învăţare ale copilului, evident asociate absenteismului, se manifesta în moralizare excesiva, în pedepse, atitudine de dispreţ fata de copil şi alte atitudini de acest gen.

Astfel, unul din zece copii nu frecventează uneori lecţiile din cauza că nu şi-a pregătit temele pentru acasă. Elevii sunt uneori în situaţia de a nu fi lăsaţi să intre în şcoală, din cauza că nu au uniformă (8%) sau din cauza că au întârziat la lecţie (10%). Cadrele didactice nu recunosc în mare parte aplicarea pedepsei fizice asupra copiilor, doar 2% din profesori au afirmat că se folosesc asemenea practici, în timp ce 16% din elevi spun că profesorii obişnuiesc să-i pedepsească fizic foarte des şi uneori. Circa 25% din băieţi şi 8% din fete au menţionat că în clasele mici au fost agresaţi fizic sau verbal de către profesori. În clasele mai mare aceste situaţii sunt întâlnite mai rar. Prin urmare, atmosfera psihologica tensionata în jurul elevului, atitudinile profesorilor, preluate de colegi, insuccesele la învăţare, condiţionează abandonul repetat.144

Accesul copiilor cu cerinţe educative speciale (CES) la şcolile generale. În Republica Moldova copii cu CES reprezintă circa 23,3% din numărul total al copiilor cu dizabilităţi în vîrstă de pînă la 16 ani145. Educaţia copiilor cu CES se realizează prin următoarele trei forme: (i) educaţia în instituţiile specializate; (ii) invitarea la domiciliu şi (iii) educaţie în şcolile generale. Primele doua forme fiind în aplicare de mai mult timp, pe cînd integrarea în şcolile generale este relativ nouă. Cea mai mare parte dintre copiii cu dizabilităţi sunt încadraţi în şcolile auxiliare. Astfel, în anul 2008, în cele 35 de şcoli speciale învăţau 3792 de copii, numărul acestora fiind în descreştere faţă de anul 2005 cu 16,5% şi cu 25,1% faţă de anul 2000146. Această, descreştere este explicată prin efectele demografice ale reducerii natalităţii, cît şi prezenţei în cadrul comunităţilor a serviciilor sociale specializate care au fost dezvoltate pe parcursul ultimilor ani de către ONG-uri, APL cu suportul FISM şi altor donatori. Majoritatea elevilor din şcolile date sunt: (i) cu deficienţe în dezvoltarea intelectuală – 80,5%; (ii) cu auz slab – 6,6%; (iii) cu restanţe poliomielitice şi paralizii

143 PNUD (2007). Romii în Republica Moldova144 MEduc/UNICEF (2009). Studiu Educaţia de bază în Republica Moldova din perspectiva şcolii prietenoase copilului. 145 Calculele autorilor în baza datelor BNS şi CNAS.146 BNS. Educaţia în Republica Moldova în anii 2008-2009.

Figura 4.11. Motivele absenteismului şcolar

35,1

28,1

24,4

11,4

0 10 20 30 40

părinţii sunt plecaţi şineglijează educaţia

părinţii neglijează educaţiacopiilor

copiii nu au haine şirechizite

muncesc împreună cupărinţii

%

Sursa: Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, 2007

83

cerebrale – 6,6%; (iv) copii surzi – 2,6%; (v) cu vederea slabă – 2,8%; iar (vi) cu dereglări în comportament – 1,9% din total copii cu deficienţe147. (Vezi Figura 4.12)

Accesul copiilor cu CES la şcolile generale rămâne în continuare a fi actuală. Principalii factori care împiedică integrarea acestor copii sunt, atât lipsa condiţiilor fizice, cât şi rezistenţa la schimbare, manifestată de unii manageri şcolari şi de o parte din cadrele didactice. Astfel, conform datelor Sistemului de cartografiere a instituţiilor de învăţământ, spaţii pentru crearea unor săli de reabilitare există doar în 280 de instituţii de învăţământ (18,6% din numărul total de şcoli); încăperi necesare pentru crearea punctelor medicale, acolo unde ele nu există, pot fi puse la dispoziţie doar de 775 de instituţii (51,5%); ascensoare pentru elevii cu dizabilităţi locomotorii ar putea fi instalate doar în 22 de instituţii (1,5%).

Rezistenţa cadrelor didactice din şcolile generale faţă de integrarea copiilor cu CES este cauzată, în mare parte, de dificultăţile obiective sau subiective care ar putea apărea odată cu apariţia în şcoală clasă a unor astfel de copii. O parte din cadrele didactice consideră că integrarea copiilor cu CES în şcoala generală ar dezavantaja ceilalţi copii care vor primi atenţia necesară din partea profesorilor, ceea ce le va influenţa situaţia şcolară. Totodată, vor fi dezavantajaţi şi copiii cu CES, riscurile principale fiind marginalizarea, discriminarea şi lipsa atenţiei cuvenite. Se consideră că instruirea în şcolile obişnuite a copiilor cu CES va necesita mari resurse financiare suplimentare, fapt ce ar putea provoca apariţia unor probleme în cadrul comunităţii. etc.

Este observat nivelul insuficient de informare al cadrelor didactice în domeniul educaţiei integrate, cel bine informate în acest sens sunt considerate a fi cadrele didactice din şcolile auxiliare. Circa 73,0% din profesori, 67,8% din educatori din instituţiile de învăţămînt general au declarat ca nu deţin informaţii necesare vizând strategiile psihopedagogie de învăţare a diferitor copii cu CES. Totodată, circa 46,1% din profesori, 32,1% din educatori şi 90,0% din profesorii din şcoala auxiliară considera că în şcoala generala ar exista există condiţii optime pentru integrarea copiilor cu CES. Doar, 14,6% din profesori, 10,7% din educatori, 10,0% din profesorii din şcolile auxiliare consideră că condiţiile optime pentru educarea copiilor cu CES sunt la domiciliu.

Prin urmare, în prezent, în şcolile generale lipsesc condiţii logistice elementare, destinate integrării copiilor cu cerinţe educative speciale: spaţii special amenajate, manuale adaptate, echipamente etc. Pregătirea cadrelor didactice din şcolile convenţionale pentru lucrul cu grupurile de copii cu CES este insuficientă, iar motivaţia lor se bazează mai mult pe entuziasm, decât pe un mecanism eficient de stimulare a acestor activităţi. În consecinţă, doar un număr mic de copii cu cerinţe educative speciale beneficiază de servicii educaţionale în şcolile convenţionale, alături de ceilalţi copii148.

147 BNS. Activitatea instituţiilor de învăţămînt primar, secundar şi general la începutul anului 2009/2010. Informaţie statistică. 148 MEduc/UNICEF (2009). Studiu Educaţia de bază în Republica Moldova din perspectiva şcolii prietenoase copilului

Figura 4.12. Ponderea copiilor cu CES în şcolile speciale

80,5

6,6

6,6

2,6

2,8

1,9

0 20 40 60 80 100

deficienţe în dezvoltarea intelectuală

auz slab

restanţe poliomielitice şi paraliziicerebrale

copii surzi

vederea slabă

dereglări în comportament

%

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

Figura 4.13. Toleranţa integrării copiilor cu CES în şcolile generale

Total de acord; 40%

NŞ/NR; 2%Parţial de

acord; 30%

Nu sunt deloc de acord; 28%

Sursa: IPP. Studiul sociologic „Educaţia de bază în Republica Moldova”, 2008

84

Spre deosebire de cadrele didactice, elevii sunt mult mai toleranţi faţă de integrarea copiilor cu dizabilităţi în instituţiile convenţionale de învăţământ. Astfel, 40% din elevi sunt total de acord ca copiii cu dizabilităţi să înveţe în şcolile lor, iar 30% din ei sunt parţial de acord cu acest lucru. De menţionat că o cotă semnificativă din elevii intervievaţi (28%) resping această idee. (Vezi Figura 4.13.)

Nivelul accesului copiilor cu HIV/SIDA la educaţie şi programele de formare până în prezent încă nu a fost analizată, cu toate că legislaţia naţională prevede drepturi egale şi tratament nediscriminatoriu pentru acest grup149. Părerile referitor de includerea în şcolile convenţionale a copiilor infectaţi cu HIV sunt împărţite şi depind, în mare măsură, de nivelul de cunoştinţe despre HIV/SIDA. Cadrele didactice acceptă într-o măsură mai mică decât elevii prezenţa în clasă a copiilor infectaţi HIV, iar părinţii elevilor sănătoşi sunt şi mai rezervaţi în această privinţă, motivul invocat fiind necesitatea protejării propriilor copii.

Toleranţa copiilor cu HIV şi dizabilităţi în şcoală continuă a fi o problemă

În Republica Moldova nivelul de toleranţă a comunităţii faţă de persoanele cu probleme este redus. Doar 35,8% din gospodăriile intervievate consideră că copii cu HIV şi cei cu dizabilităţi ar trebui să frecventeze şcolile din comunitate ca şi toţi copiii. Numărul familiilor cu copii este şi mai mic. Circa 31,9% din gospodăriile cu copii în şcoală acceptă ideea ca copiii lor să înveţe împreună cu cei cu HIV sau cu dizabilităţi. De menţionat, gradul de toleranţă variază în dependenţă de numărul de copii în gospodărie, nivelul educaţional al părinţilor şi statutul ocupaţional al acestora. Respectiv, doar 15,2% din gospodăriile cu 3 şi mai mulţi copii ar accepta copiii în dificultate în şcoală, comparativ cu 31% din gospodăriile cu 1 sau 2 copii. Un nivel mai înalt de toleranţă faţă de HIV sau cu dizabilităţi este exprimat în familiile unde părinţii sunt angajaţi în sectorul bugetar (39,3%), antreprenori (31,1%) sau studenţi (32,9%).

Tradiţionalismul societăţii rurale bazat pe valorile sociale moştenite, inclusiv stereotipurile formate în timp reduc nivelul de toleranţă în mediul rural (29,6%) diferenţa constituind 10,4 p.p. faţă de oraşele mici (40%), şi 15,6 p.p. faţă de Chişinău (45,5%).

Sursa: SES 2009, PNUD CRB

În general, elevii sunt mai toleranţi faţă de copiii infectaţi cu HIV decât adulţii. Cu cât elevii sunt mai informaţi despre căile de infectare şi metodele de protecţie, cu atât creşte gradul de toleranţă faţă de copiii infectaţi cu HIV. Deşi marea majoritate a elevilor consideră că copiii infectaţi cu HIV ar trebui să înveţe în şcoli convenţionale, ei declară că ar fi mai precauţi cu ei, iar mulţi chiar i-ar evita. Prin urmare, persistă riscul ca elevii cu HIV/SIDA să fie, în mare parte, marginalizaţi şi excluşi.

Elevii din mediul rural sunt mai puţin toleranţi faţă de copiii infectaţi cu HIV/SIDA şi puţini din aceştia ar accepta să aibă în clasă astfel de colegi. Cei care declară că ar accepta să aibă un astfel de coleg, pornesc de la faptul că acest lucru li se poate întâmpla şi lor şi că ar trebui să fie empatici. Majoritatea din elevi au menţionat că i-ar deranja să aibă un coleg de clasă infectat cu HIV, chiar ştiind că virusul HIV nu se transmite pe cale aeriană, prin strângere de mână etc.: „… chiar dacă ştiu cum se transmite, oricum mi-ar fi teamă să mă apropii de el…”150.

Accesul tinerilor la educaţie. Tinerii în Moldova rămân a fi un grup destul de vulnerabil excluziunii sociale, necătînd la politicile şi strategiile elaborate în acest context. Cele mai importante probleme cu care se confruntă tinerii sunt: poziţia fragilă pe piaţa forţei de muncă cauzată de calificarea insuficientă şi insuficienţa banilor, condiţii neadecvate de trai, lipsa posibilităţilor de autoafirmare şi autorealizare, de asemenea, şi lipsa de încredere în ziua din mâine. De cele mai multe ori toate aceste probleme iau amploare imediat la ieşirea din sistemul educaţional, inclusiv cel rezidenţial, situaţia poate fi explicată prin probleme de orientare şcolară şi profesională, de eşec şcolar sau prin inadecvarea programelor şcolare la nevoile angajatorilor.

149 Legea privind profilaxia infecţiei HIV/SIDA nr. 23-XVI din 16.02.2007; Hotărîrea Guvenului nr. 922 din 13.08.2007, cu privire la aprobarea modificărilor ce se operează în Concepţia dezvoltării învăţământului secundar profesional.150 MEduc/UNICEF (2009). Studiu Educaţia de bază în Republica Moldova din perspectiva şcolii prietenoase copilului

85

Rata de cuprindere în învăţământ a tinerilor în vârsta de 15-24 ani rămâne a fi destul de joasă fiind în descreştere constantă. În anul 2008 rata de cuprindere a tinerilor în învăţământ a fost de 39,6%, fiind în reducere cu 1,6 p.p. faţă de anul 2007 şi cu 3 p.p. faţă de anul 2006 când aceasta a constituit 42,6%151.

Conform datelor BNS, în prezent circa 40% din totalul tinerii în vârsta de 15-19 ani nu-şi continuă studiile, iar rata de părăsire timpurie a sistemului educaţional de către tineri în vârstă de 15-19 ani, denotă că, circa 20% dintre aceştia nu urmează nici o formă de instruire, având un nivel educaţional preponderent secundar general -18,4%. Această tendinţă este mai pronunţată pentru mediul rural în rândul persoanelor de sex masculin.

Din totalul tinerilor în vîrstă de 15-34 ani care părăsesc sistemul de învăţământ, cota cea mai semnificativă - 88,5% o reprezintă absolvenţii instituţiilor de învăţământ secundar general sau

profesional, care nu mai doresc să înveţe, ori cei care au absolvit o instituţie de învăţământ superior. Circa 11,5% din tineri au părăsit sistemul educaţional fără a absolvi, 12,2% dintre aceştia fiind de sex masculin şi 10,8% p de sex feminin. Diferenţele semnificative pe medii de reşedinţă persistă, astfel tinerii din mediul rural (14%) părăsesc mai degrabă sistemul de învăţământ, decât cei din mediul urban (14%).

Principalii factori care contribuie la părăsirea sistemului educaţional de către tineri sunt: (i) dificultăţile în finanţarea studiilor – 28%; (ii) dorinţa de a munci – 23,1%; (iii) plecarea la muncă peste hotare – 20,4%, fiind urmate de probleme personale/de familie – 11,7%; dificultăţile în studiere – 1,2% şi alte probleme - 5,8%. De menţionat că cota tinerilor care au

părăsit sistemul educaţional pentru ca nu îşi pot achita studiile şi doresc să plece peste hotare în căutarea unui loc de muncă este în creştere. Dacă în perioada anilor 2000-2004 doar 13,8% doreau să plece din ţară în căutarea unui loc de muncă, atunci în perioada de 2007-2009 cota acestora a crescut până la 20,4%. Respectiv cota tinerilor care doresc să muncească în Republica Moldova s-a redus constant de la 30,5% pentru perioada anilor 2000-2004, la 23,1% în perioada 2007-2009. (Vezi Figura 4.14)

Dezagregat pe medii de reşedinţă, factorii care contribuie la părăsirea sistemului educaţional de către tineri au fost diferiţi. Dacă în mediul urban unul dintre motivele principale a părăsirii studiilor a fost dorinţa de a lucra – 44%, atunci în mediul rural aceasta a reprezentat – 22,6%. Dificultăţile în finanţarea studiilor sunt mai pronunţate pentru mediul rural – 21,8% faţă de mediu urban – 15,5%. Pentru tinerii din sate un motiv serios îl constituie şi dificultăţile în studiere (16,6%) în comparaţie cu tinerii din oraşe (6,3%).

151 BNS/PNUD/UNICEF/UNIFEM/UNFPA (2009). Abordări multiple privind excluziunea socială (aspecte metodologice şi analitice). Anexa 5, domeniul 4.

Figura 4.14. Cauzele părăsirii sistemului educaţional

27,5 24,4 27,9

106

11,2

30,529,6

23,1

13,815,3

20,4

8,8 17,211,7

9,4 7,5 5,8

0%

20%

40%

60%

80%

100%

2000 - 2004 2005 -2006 2007- 2009

Alte motive

Probleme personale

Emigrare la muncă

Dorinţa de a munci

Dificultăţi în studiere

Dificultăţi în f inanţareastudiilor

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

Figura 4.15. Excluziunea intergeneraţională a tinerilor de la educaţie

18,5 21,5

40,6 39,4

62,3 58,6

0%

20%

40%

60%

80%

100%

Nivelul deinstruire al

mamei

Nivelul deinstruire al tatălui

Medii incomplete

Medii

Superioare

Sursa: BNS/PNUD. Abordări multiple privind excluziunea socială. 2009

86

Un factor important care explică părăsirea timpurie a sistemului educaţional este nivelul de instruire al părinţilor formează şi transmit atitudinile şi valorile educaţionale. Astfel, nivelul educaţional al părinţilor într-o anumită măsură garantează că copiilor vor avea acelaşi nivel educaţional, totodată cercetările în domeniul sărăciei arată că cu cât nivelul educaţional este mai jos cu, atît riscul sărăciei şi efectelor acesteia este mai mare, formând o aşa numită „capcană a sărăciei”. Excluziunea intergeneraţională de la educaţie a tinerilor, evaluată în baza datelor CBGC, prin prisma nivelului de studii al părinţilor demonstrează tendinţe direct proporţionale în acest context. Tinerii din familiile în care părinţii au studii superioare înregistrează tendinţe mai pronunţate de a-şi prelungi studiile, comparativ cu cei ai cărora părinţi au studii medii, sau mai jos de medii . Respectiv în cazul studiilor superioare ale mamei şi tatei, ponderea celor care au declarat că nu-şi continuă studiile fiind de 18,5% şi 21,5%, atunci cînd cei din gospodăriile unde părinţii au studii mai jos de medii, constituie circa 60%. (Vezi Figura 4.15)

O problemă în sensul transmiterii excluziunii integeneraţionale o reprezintă nu doar nivelul de cunoştinţe ale părinţilor care formează atitudinile faţă de viitoarele perspective ale tinerilor, dar şi tendinţele migratorii ale acestora. Figura 4.16. Migraţia şi excluziunea intergeneraţională de la educaţie a tinerilor

După nivelul de studii al mamei

16,616,316,522,6

29,4 26,9

52 51,850,4

36,5 34,5 34,2

010203040506070

2006 2007 2008 2006 2007 2008

Gospodării cu migranţi Gospodării fără migranţi

Studii superioare Studii medii generale şi de specialitate

După nivelul de studii al tatălui

30,8 34

12,520,3 16

54,649,2 50,3

35,8 31,7 32,947,3

0102030405060

2006 2007 2008 2006 2007 2008

Gospodării cu migranţi Gospodării fără migranţi

Studii superioare Studii medii generale şi de specialitate

Sursa: BNS/PNUD. Abordări multiple privind excluziunea socială. 2009

Astfel, în familiile cu unde unul sau ambii părinţi sunt migranţi riscul părăsirii timpuriu al sistemului de învăţământ în scopul plecării la muncă peste hotare al tinerilor este aproape de două ori maia mare decât în cazul familiilor fără migranţi. Mult mai pronunţată această tendinţă este înregistrată pentru gospodăriile unde membrii migranţi au nivel de educaţie mediu general sau de specialitate, diferenţele înregistrate fiind de circa 17,6 p.p. pentru ambii prinţi. Pentru migranţii cu studii superioare aceste diferenţe fiind de circa 9,3 p.p. pentru mamele plecate şi de 31,3 p.p. pentru taţii plecaţi, ceea ce încă o dată confirmă asupra rolului sporit al mamei în educaţia copilor şi formarea atitudinilor faţă de viaţă. (Vezi Figura 4.16)

Calitatea cunoştinţelor reprezintă un factor important ce influenţează asupra capacităţii tinerilor de integrare în sistemul de învăţămînt superior, de comunicare şi de a obţine un loc bine plătit pe piaţa forţei de muncă. Datele sondajelor naţionale arată că, atât elevii, cât şi părinţii lor sunt mulţumiţi de calitatea învăţării. Astfel, 90,4% din elevi apreciază calitatea studiilor în şcoala în care învaţă ca fiind bună sau foarte bună. Evident, în cazul părinţilor, opiniile sunt mai critice, cota celor care consideră calitatea studiilor drept bună sau foarte bună fiind de 70,2%, iar a celor care consideră calitatea studiilor ca fiind satisfăcătoare – de 25,3%. Cota părinţilor care apreciază calitatea studiilor în şcoală în care învaţă copiii lor drept proastă sau foarte proastă este statistic nesemnificativă152. Acest lucru confirmat şi prin datele Studiului regional asupra excluderii sociale realizat de către PNUD CRB pe parcursul în trimestrului IV al anului 2009.

Cunoştinţe calitative în viziunea părinţilor

152 UNICEF (2009). Educaţia de bază în Republica Moldova din perspectiva şcolii prietenoase copilului.

87

Doar 15,6% dintre părinţii cu copii în şcoală consideră că copii acestora au condiţii mai proaste pentru a obţine o educaţie de calitate comparativ cu alţi copii din ţară, iar 6,2% consideră că aceste oportunităţi egale sunt limitate chiar în localităţile unde trăiesc. În mediul urban ponderea acestora este cu 7,6 p.p mai mică ca în mediul rural – 19,2%, unde aceştia sunt preponderent gospodării cu persoane ocupate în agriculură cu 3 şi mai mulţi copii – 25%.

Sursa: SES 2009, PNUD CRB

Datele studiului sociologic „Educaţia de bază în Republica Moldova” realizat de către Institutul de Politici Publice în anul 2008 au reflectat că, cu toate că majoritatea părinţilor sunt mulţumiţi de calitatea educaţiei, aceştia o consideră ca fiind într-o măsură mai mică relevantă viitorului copiilor lor. Astfel, doar 24% dintre părinţi consideră că după absolvirea şcolii copiii sunt pregătiţi pentru viaţă independentă, 14% pentru a-şi urma studiile la un liceu, la o şcoală profesională şi 20% de a urma o universitate .În opinia părinţilor, calitatea educaţiei depinde, în primul rând, de calificarea cadrelor didactice (49,5% din respondenţi), asigurarea cu cadre didactice (14,4%), sănătatea copiilor (10,3%) şi mai puţin de starea fizică a şcolii (2,5%) sau plata pentru educaţie (1,4%).

Părinţii îşi subestimează rolul lor în îmbunătăţirea calităţii educaţiei obţinute de propriii copii. Doar 9,8% din părinţi a considerat că calitatea cunoştinţelor depinde anume de ei, pe 44,0% au afirmat că nivelul educaţiei depinde de înşişi copiii care trebuie să înveţe.

Cu toate că majoritatea populaţie apreciază calitatea cunoştinţelor ca fiind bună sau foarte bună, capacităţile acesteia de aplicare a cunoştinţelor sunt limitate. Conform datelor BNS, ponderea persoanelor care cunosc şi vorbesc o limbă străină în Republica Moldova reprezintă doar 7,4% din totalul gospodăriilor casnice, femeile constituind – 8,7%, iar bărbaţii – 5,2%. Există diferenţe destul de mari între medii de reşedinţă şi zone. În mediul urban această pondere fiind mai mare - 10,3% (în special oraşele mari -14%) faţă de mediul rural – 5,1%. Cea mai înaltă cotă este în municipiul Chişinău – 13,9%, iar cea mai mică în regiunile Centru şi Sud ale ţării – 5%.

Ponderea persoanelor care pot completa un formular şi utiliza calculatorul şi internetul variază. Astfel, populaţia din mediul urban se simte confortabil în completarea formularelor faţă de populaţia din mediu rural (36% comparativ cu 20,2%). Circa 20% din gospodăriile casnice ştiu a utiliza calculatorul şi internetul, diferenţele între medii fiind de reşedinţă fiind de 20 p.p. (30,9% în mediul urban şi 11,1% în mediul rural). De menţionat că bărbaţii mânuiesc mai uşor calculatorul şi netul – 21,1% în raport cu 19,2% pentru femei. Iar femeile completează mai lejer formulare decît bărbaţii (26,3% comparativ cu 25,7%). Cel mai puţin utilizează calculatorul fermierii - 7,2% şi salariaţii din sectorul agricol - 6,3%. Cel mai mul calculatorul este utilizat de salariaţii în sectorul non-agricol - 35,8% şi cei angajaţi pe cont propriu în non-agricultură – 26,6%153.

4.3.2. Accesul la sănătatePosibilitatea de a trăi o viaţă lungă, deplină şi sănătoasă se află la baza dezvoltării umane. Starea sănătăţii este puternic corelată cu vulnerabilitatea privind excluziunea socială pentru că, nu există alte mijloace mai eficiente de integrare a individului în societate, decît starea de sănătatea bună a acestuia. Paradigma dezvoltării umane recunoaşte legătura între sănătate, educaţie şi condiţiile de viaţă. Starea de sărăcie caracterizată prin lipsa veniturilor, educaţia joasă, inegalitatea economică şi condiţiile de locuire precare conduc la reducerea speranţei de viaţă şi creşterea mortalităţii infantile. Prin urmare, dimensiunile multiple ale excluziunii sociale sunt în strânsă corelaţie şi co-variaţie cu calitatea sănătăţii. Aceasta la rândul său reprezentând, atât o dimensiune a excluziunii

sociale, cât un factor de dinamică socială ce condiţionează apariţia şi aprofundarea acesteia154.

Unul dintre principalii indicatori care caracterizează calitatea sănătăţii populaţiei în Republica Moldova este speranţa de viaţă la naştere care în anul 2008 a constituit în 69,4 ani,

153 BNS/PNUD/UNICEF/UNIFEM/UNFPA (2009). Abordări multiple privind excluziunea socială (aspecte metodologice şi analitice).154 UNDP (2007). National Human Development Report. Social Inclusion in Bosnia and Herzegovina.

Figura 4.17. Calitatea vieţii sănătoase în Republica Moldova

18,314,7

12,2 11,8 12,2

22,4

17,814,0 14,415,4

67,668,1

69,468,468,4

0,0

10,0

20,0

30,0

2000 2002 2004 2006 2008

ani

66,0

67,0

68,0

69,0

70,0

ani

Mortalitatea infantilămortalitatea copiilor pînă la 5 aniSperanţa de viaţă la naştere

Sursa: BNS şi OMS baza de date statistice 2009

88

fiind de 73,2 ani pentru femei şi 65,6 ani pentru bărbaţi155. Disparităţile speranţei de viaţă la naştere pe sexe continuă a fi puternic pronunţate, acest indicator fiind mai înalt cu pentru 7,6 ani femeii faţă de bărbaţi. De menţionat că începând cu anul 2000, indicatorul speranţei de viaţă la naştere în Republica Moldova este în creştere constantă, înregistrând o în anul 2008 diferenţă 1,8 ani. Cu toate acestea, comparativ cu statele UE 27 acest indicator rămâne a fi în continuare redus înregistrînd o diferenţă de 9,9 ani, dar mai ridicat cu circa 1,5 ani comparativ cu media statelor CSI156.

Principalii factori care au determinat variaţia speranţei de viaţă la naştere în Republica Moldova a fost reducerea ratelor mortalităţii infantile şi mortalităţii copiilor până la vârsta de 5 ani (care exprimă indicele calităţii vieţii sănătoase a sub-populaţiilor respective). Anume din aceste considerente ONU, OMS, UE şi OECED consideră aceşti indicatori ca fiind primari în monitorizarea dinamicii excluziunii sociale în raport cu calitatea vieţii sănătoase. (Vezi Figura 4.17).

În anul 2007 Republica Moldova şi-a revizuit şi ajustat ţintele ODM la cadrul global. Începând cu anul 2008 în estimarea mortalităţii infantile sunt aplicate criteriile OMS de determinare a vitalităţii nou-născutului (cu masa corpului de la 500 grame şi de la a 22-a săptămâna de gestaţie). Aceste schimbări au generat variaţii ale ratei mortalităţii infantile care a sporit cu 0,4 p.p. faţă de anul 2007, reprezentând 12,2 copii decedaţi la 1000 de născuţi vii157. Ca şi în ceilalţi ani, drept principale cauze de deces ale copiilor în vârstă sub 1 an predomină stările ce apar în perioada perinatală - 37,6%, malformaţiile congenitale, deformaţiile şi anomaliile cromozomiale – 32,1%, bolile aparatului respirator - 14,4%, accidentele, intoxicaţiile şi traumele - 7,4%158. Toate acestea sugerează asupra necesităţii eficientizării mecanismului de îngrijire a gravidelor şi copiilor mici prin completarea componentei medicale cu ceea ai informării active femeilor privind modul sănătos de viaţă în perioada gestaţiei şi după.

În profil teritorial, mortalitatea infantilă este mai ridicată în mediul rural (12,7%) comparativ cu cel urban (11,2%), riscul fiind mai pronunţat în rândul băieţilor (12,7%) decât al fetelor (11,5%)159. Din perspectivă regională, acest indicator fiind mai înalt în regiunile de Centru (13,4%) şi Nord (12,8%) ale ţării În municipiul Chişinău rata mortalităţii infantile este cu mult mai redusă (9,4%), datorită concentraţiei în capitală a infrastructurii medicale performante şi personalului specializat ce acordă asistenţă mamei şi copilului.

După introducerea metodologiei OMS în calcularea ratei mortalităţii copiilor cu vârsta de până la 5 ani, în anul 2008 aceasta a crescut cu 0,4 p.p. constituind 14,4 copii decedaţi la 1000 născuţi vii160.În structura mortalităţii copiilor în vârsta de până la 5 ani, ca şi în structura mortalităţii infantile, prevalează afecţiunile în perioada perinatală (31,7%), malformaţiile congenitale (30,3%), bolile aparatului respirator (13,7%), leziunile traumatice şi otrăvirile (11,7%), iar rata bolilor infecţioase ca au o tendinţă de reducere şi reprezintă (3,4%). Cel mai ridicat nivel al acestui indicator a fost înregistrat în regiunea de Centrul (16,3%) şi de Nord (15%) a ţării. În Chişinău acest indicator a fost10,5%.

Drept efect al politicilor promovate pe parcursul în domeniul asistenţei sănătăţii mamei şi copilului (inclusiv asigurarea de stat a acestora), rata mortalităţii infantile s-a diminuat pe parcursul anilor 2000 – 2008 cu circa 34,9%161 iar cea a mortalităţii copiilor pînă la 5 ani cu circa 40%162. Cu toate acestea, comparativ cu ţările UE 27 aceşti indicatori în Republica Moldova în continuare rămân a fi mai înalţi de circa 2,5 -3 ori. (Vezi Figurile 4.18 şi 4.19.)

155 BNS. Situaţia demografică în Republica Moldova în anul 2008156 OMS. World Health Statistics 2009.157 MS (2009). Raportul Anual în Sănătate 2008. 158 BNS (2009). Situaţia Copiilor în Republica Moldova159 BNS. Date statistice.160 MS (2009). Raportul Anual în Sănătate 2008. 161 Guv./PNUD (2010). Raport cu privire la realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (draft)162 Calculele autorilor în baza datelor BNS

89

Figura 4.12. Dinamica comparativă a mortalităţii infantile

Figura 4.13.Dinamica comparativă a mortalităţii copiilor pînă la vîrsta de 5 ani.

18,3

14,7

5,9 5,5 5,1 4,7 4,4

11,812,2 12,2

0

4

8

12

16

20

2000 2002 2004 2006 2008

%

Moldova

UE 27

22,4

17,815,4

14 14,4

7,1 6,6 6,1 5,6 5,3

0

5

10

15

20

25

2000 2002 2004 2006 2008

%

Moldova

UE 27

Sursa: BNS şi OMS baza de date statistice 2009

Calitatea vieţii sănătoase şi excluziunea socială este influenţată atît de factori de natură obiectivă, cît şi de factori de natură subiectivă. Respectiv, ratele mortalităţii a populaţiei (în special a celei în vârstă aptă de muncă) reprezintă factorii obiectivi ce reflectă asupra calităţii vieţii sănătoase, stările de morbiditate şi dizabilitate fiind condiţii complementare în acest sens.

În Republica Moldova rata mortalităţii populaţiei din rămâne a fi destul de înalta, crescând de la 11,3 decese la 1000 de locuitori în anul 2000 până la 11,8 decese la 1000 de locuitori în anul 2008. Cauzele predominante ale decesurilor populaţiei sunt bolile ale aparatului circulator circa 56% şi tumorile maligne – 13,2%, fiind pronunţat în mediul rural unde rata decesurilor prin boli ale aparatului circulator este de circa 1,4 ori mai mare faţă de mediul urban, iar cea a decesurilor cauzate de tumori cu 11%.163.

De menţionat că Mortalitatea populaţiei în vârstă aptă de muncă care continuă să prevaleze în structura generală a mortalităţii populaţiei (constituind peste 29% din aceasta164), plasând Republica Moldova pe unul dintre primele locuri între ţările regiunii Europene. Această rată este de 1,2 ori mai înaltă în rândul bărbaţilor, decât al femeilor, fiind în mare măsură influenţată de stilul de viaţă al acestora (inclusiv consumul de alcool şi fumatul), cultura alimentaţiei şi condiţiile mediului de trai. (Vezi Diagrama 4.20.) În contextul dat trebuie de spus că, pe termen mediu şi lung, reducerea numărului populaţiei în vîrstă aptă de muncă combinată cu alţi factori demografici (sunt sporul natural negativ şi migraţia în afara ţării) ar putea genera distorsiuni serioase pe piaţa forţei de muncă, inclusiv influenţa durabilitatea sistemelor naţionale de asigurări medicale şi sociale capacitatea de plată a cărora depinde de volumul contribuţiilor acumulate.

Stările de morbiditate şi invaliditatea în Republica Moldova sunt factori obiectivi ce influenţează capacitatea şi accesul la educaţie şi de muncă, implicând cheltuieli suplimentare din partea populaţiei şi presiuni asupra sistemului de protecţie socială. Ca şi în structura mortalităţii, profilul morbidităţii populaţiei în anul 2008 a fost predominat de bolile ale aparatului circulator - 16,9% şi cele ale aparatului respirator - 16,3%, fiind urmate de bolile ale paratului digestiv – 12%, boli infecţioase şi parazitare – 6,8%, leziuni traumatice, otrăviri şi altele – 6,7%.

163 Calculele autorilor în baza datelor MS.164 MS (2008). Informaţie de la şedinţa Colegiului MS din. 29.11. 2008

Figura 4.20. Rata mortalităţii persoanelor în vîrstă de 15-64 ani, la100 mii locuitori

312

273

232

223

155

154

117

96

89

62

448

394

318

329

217

215

142

113

122

82

164

148

148

115

91

92

92

57

56

43

0 100 200 300 400 500

Federaţia Rusă

Ukraina

Moldova

Bielorusi

Bulgaria

Romania

Albania

Finlanda

Franţa

Italia

%

Total Bărbaţi Femei

Sursa: MS 2008, World Health Statistics 2007

90

Starea de sănătate bună a copiilor reprezintă o precondiţie pentru o viaţă auto-suficientă în viitor, din aceste considerente copii sunt un grup extrem de vulnerabil excluziunii sociale ce merită o atenţie deosibită. Tabloul morbidităţii este diferit de cel al adulţilor fiind prevalat de bolile aparatului respirator - 41,6%, bolile infecţioase şi parazitare – 16,9% şi leziunile traumatice şi otrăviri – 11,3%. Datele cercetărilor în domeniu au reflectat că circa 61,9% adolescenţi din Republica Moldova cu vârsta cuprinsă între 15 – 16 ani sunt diagnosticaţi cu una sau mai multe boli cronice, iar 38,7% deţin adolescenţii cu vârsta de 18 ani sunt diagnosticaţi cu două sau mai multe boli cronice165.

Anual în Republica Moldova se atestă o creştere a dizabilităţii, atît în rîndul populaţiei adulte, cît şi copiilor. În anul 2008, numărul persoanelor cu dizabilităţi a constituit peste 140 mii, rata

dizabilităţii primare adulte fiind de 39 de cazuri la 100.000 locuitori166. Circa 58,9% din totalul cazurilor de invaliditate provin din mediul rural. În funcţie de vârstă, printre persoanele cu dizabilităţi prevalează cele cu vârsta între 40 şi 59 ani; peste 2/3 din cazurile de invaliditate, revenindu-le bărbaţilor (57,2%)167. Cota copiilor încadraţi în grade de severitate a constituit 17,9 cazuri la 1000 de copii, fiind în creştere cu 5,3 p.p faţă de comparativ cu anul 2000168. (Vezi Figura 4.21)

Trebuie de menţionat că metodologia de stabilirea a invalidităţii în Republica Moldova se bazează pe pierderea vitalităţii şi nu a capacităţii de muncă aşa cum este ea evaluată în majoritatea ţărilor UE.

Aceasta influenţează semnificativ asupra creşterii numărului persoanelor cu dizabilităţi şi reducerii populaţiei ocupate, generând creşterea sistemului de protecţie socială.

Maladiile social condiţionate, printre acestea fiind HIV/Sida şi TBC, au cel mai înalt impact asupra mortalităţii, duratei şi calităţii vieţii, iar din punct de vedere socio-economic acestea sunt cauzele principale ce generează sărăcie, discriminare şi marginalizare169. Prin urmare nivelul accesului acestor persoane la serviciile de sănătate, este în principal echivalată nu doar cu şansele de integrare în cadrul societăţii dar cu şansele de supravieţuire pe societatea le oferă.

Anxietatea societăţii faţă de persoanele cu HIV/SIDA şi TBC, este determinată preponderent stereotipuri istoric formate şi informarea insuficientă sau eronată care sunt factorii definitorii ai discriminării şi excluziunii sociale în Moldova. Evoluţia incidenţei HIV/SIDA în Republica Moldova pe parcursul ultimilor ani a fost neuniformă, iar începând cu anul 2003 aceasta în ascendenţă. Către finele anului 2008, numărul celor care trăiau cu HIV/SIDA în Moldova a constituit 4996 de persoane, acesta cifră fiind de mai mare circa 5 ori comparativ cu anul 2000170. Incidenţa HIV/SIDA a constituit 19,4 cazuri la 100 mii persoane fiind în creştere cu 4,7 p.p. faţă de anul 2007 când au fost revizuite ţintele ODM. În mare parte aceste niveluri înalte ale incidenţe sunt datorate regiunii transnistrene care anual formează peste 40% din totalul cazurilor noi înregistrate. Astfel în anul 2008, incidenţa HI/SIDA în Transnistria au constituit 63,9 cazuri la 100 mii populaţie, comparativ cu 12,6 cazuri la 100 mii populaţie pentru regiunile de malul drept al râului Nistru. De specificat că în teritoriul Republicii Moldova incidenţa HIV/SIDA este polarizată spre 165 Iziumov N (2009). Evaluarea complexă a stării de sănătatea a adolescenţilor de 15-18 ani din Republica Moldova. Teyă de doctor în Medicină. 166 BNS(2010). Anuarul statistic 2009.167 MMPSF (2009). Raportul Social Anual 2008.168 MS (2009). Raportul de activitatea a Ministerului Sănătăţii169 UN (2000). Millenium Declaration. http://www.un.org/millennium/declaration/ares552e.htm 170 UNAIDS (2009) . Raportul de evaluare la mijloc de termen a Programului Naţional de Control şi Profilaxie HIV/SIDA/ITS2006-2010. (draft). Calculele autorilor în baza datelor. http://www.aids.md/files/library/2009/3118/mid-term-review-nap-2006-2010-march-2009-ro.pdf

Figura 4.21. Dinamica ratelor invalidităţii primare

41

47

31 30 32

38 39

11,1 12,7 12,616,3 17,2 18,4 17,9

0

5

10

15

20

25

30

35

40

45

50

1996 1998 2000 2002 2004 2006 2008

la 1

00 m

ii lo

cuito

ri

Rata invalidităţii primare la adulţi Rata invalidităţii primare la copii

Sursa: BNS, Anuarele statistice

91

municipii, lider în acest sens fiind oraşul Bălţi - 66,5 cazuri la 100 mii persoane comparativ cu municipiul Chişinău – 11,7 cazuri la 100 mii populaţie. Ceea ce se presupune că în următorii ani programele naţionale urmează a fi mai bine direcţionate către regiunile cu risc, inclusiv dezvoltată o reţea de servicii sociale specializate în comunităţile cu o pondere maximală de concentraţie a acestor persoane.

Cel mai rapid infecţia HIV afectează populaţia tânără, care datorită nivelului educaţiei nu tot timpul suficiente, precum şi lipsei vechimii muncă, devine un grup extrem de vulnerabil excluziunii sociale . Cu toate că în anul 2008 incidenţa acestei maladii printre populaţia tînără (15-24 de ani) a fost în scădere constituind 16,1 la 100 mii, faţă de 21,2 în anul 2007 şi 18,7 în anul 2006, aceasta în esenţă nu garantează tendinţele unei stagnări sau reduceri şi pentru următorii ani. Acest lucru a fost confirmat prin indicatorul agregat al cunoştinţelor HIV în rândul tinerilor care a reflectat că doar

40,8% din tineri au răspuns corect la întrebările cheie. În grupul de vârstă 15 – 19 ani nivelul de cunoştinţe este mai jos (38,3%) decât în grupul de vârstă 20 – 24 ani (45,6%), iar în mediul rural această valoare a reprezentat doar 34,9% comparativ cu 49,3% în mediul urban171. (Vezi Figura 4.22)

Analiza cazurilor infecţiei HIV depistate în ultimii ani evidenţiază creşterea ponderii infectării pe cale heterosexuală (75,6% în 2008 comparativ cu 20,3 în 2001), paralel cu reducerea infectări în urma injectării drogurilor (17,9% în 2008 comparativ cu 76,7% în 2001). În contextul migraţiei înalte, acest fenomen poate determina evoluţia de mai departe a epidemiei HIV în Republica Moldova172. Datele

preliminare ale studiului „ Vulnerabilitatea femeii în Republica Moldova la infecţia HIV” au indicat o probabilitate mai mare în rândurile migranţilor de angajare în relaţii sexuale cu parteneri ocazionali şi comerciali, inclusiv rate scăzute de utilizare consecventă a prezervativului173. Totodată sunt observate tendinţe pronunţate de feminizare a epidemiei, acesta fiind condiţionată de particularităţile biologice (rata transmiterii pe cale sexuală fiind de 10 ori mai mare de la bărbat la femeie decât de la femeie la bărbat), dar şi de normele patriarhale de gen în cadrul societăţii.174

Mai mult, cu toate că a fost iniţiat serviciul de Consiliere şi Testare Voluntară, numărul persoanelor testate voluntar la HIV rămâne a fi redus. Drept bariere în accesarea serviciilor, inclusiv la cele de consiliere şi testare, au fost comunicate ca fiind lipsa de confidenţialitate, carenţe în etica şi deontologia medicală, persistenţa stigmei şi discriminării. Totodată studiile în domeniu arată că o mare parte din persoanele care trăiesc cu HIV şi din familiile cu HIV fac parte din categorii social-vulnerabile, însă încadrarea acestora în mecanismul actual de servicii şi prestaţii sociale necesită a fi îmbunătăţită. O proporţie mare din persoanele care trăiesc cu HIV (circa 39%) nu sînt încadrate în cîmpul muncii; o mare parte nu beneficiază de asigurări medicale175.

HIV/SIDA continuă a fi un factor pentru discriminare şi marginalizare.

Rezultatele unui studiu în efectuat în domeniu relatează că circa 50,7% persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA în

171 Cunoştinţele, atitudinile şi practicile tinerilor cu referire la HIV/SIDA: Studiul de evaluare : Raport final / Otilia Scutelniciuc, Igor Condrat, Luminiţa Guţu. - Ch. : ”Rolsi Media” SRL, 2008 (Tipogr. “MultiArt”). - 80 p.172 Raportul Oxford Analytica, 2008.173 Bivol, Scutelniciuc, Vladicescu. Date preliminare, studiul „“Vulnerabilitatea femeilor din Republica Moldova la infectia HIV””, CNMS, UNAIDS 2009 174 Ibidem 175 Scutelniciuc, Bivol, Osoianu, Sondaj cu privire la situația copiilor și familiilor infectate cu HIV și a persoanelor care trăiesc cu HIV în Republica Moldova, Centrul Național de Management Sanitar, 2008.

Figura 4.22. Evoluţia incidenţei HIV/SIDA în Moldova, la 100 mii populaţie

4,12 45,5 4,7

6,28,4

12,514,7

19,4

10,4 10,59 9,8

13,4

20,1 18,821,2

16,1

0

5

10

15

20

25

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008

Incidenţa HIV/SIDAIncidenţa HIV/SIDA printre populaţia tînără 15 -24 ani

Sursa: Ministerul Sănătăţii, OMS 2009

92

Republica Moldova au fost vreodată discriminaţi din cauza statutului lor HIV pozitiv. Persoanele care au fost infectate pe cale injectabilă au comunicat mai frecvent (58.6%) despre discriminare comparativ cu cele care au fost infectate pe cale sexuală (46.5%). Spitalul este locul unde cel mai adesea se simţit discriminaţi 55,8%, urmat de vecini (16.8%) celorlalte situaţii atribuindu-se mai puţin de 10% (la serviciu 8,6%, în familie 7,9%, rude 8,9%, prieteni 8,6%, mass-media 3,1%). Părinţii persoanelor care trăiesc cu HIV au menţionat nivelul înalt de stigmatizare socială. Ei preferă să păstreze în secret statutul lor HIV pozitiv pentru a evita discriminarea copiilor lor. Respectiv, fiecare a cincia persoană infectată şi-a schimbat/pierdut locul de muncă din cauza maladiei, Una din zece persoane ar cumpăra produse alimentare de la un vânzător cu SIDA şi doar 28% consideră că unei învăţătoare HIV-pozitive ar trebui să i se permită să înveţe copiii . Circa 90% din tinerii de 15-24 ani, preponderent din mediul rural exprimă intoleranţă faţă de purtătorii HIV/SIDA.

Sursa: MS Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Preventivă176. 2008

Spre deosebire de incidenţa HIV/SIDA, Tuberculoza reprezintă nu doar o maladie ce necesită îngrijire adecvată şi tratament specializat costisitor, aceasta reprezintă un factor important care de cele mi multe ori generează discriminare, marginalizare şi chiar izolare.

Incidenţa globală prin tuberculoză în Republica Moldova pe parcursul ultimilor ani a înregistrat o descreştere. În anul 2008 incidenţa globală a tuberculozei a reprezentat 120,5 cazuri la 100 mii, fiind observate discrepanţe considerabile, atât bazate pe gen, cât şi pe medii de reşedinţă. Astfel mai mult de 2/3 din cazurile noi înregistrate de tuberculoză au fost din rânduirile bărbaţilor. Totodată circa 60% din bolnavii de tuberculoză provin din zonele rurale, dintre aceştia peste 70% fiind bărbaţi. (Vezi Figura 4.23)De asemenea, în ultimii anii se atestă o creştere a numărului de cazuri noi înregistrate în rândurile migranţilor, cea mai mare parte a cărora, datorită frecvenţei schimbării locului de trai, nu sunt supuşi tratării tuberculozei. Astfel, datorită aderenţei scăzute la tratament şi mobilităţii înalte a populaţiei, creşte incidenţa tuberculozei multe-drog rezistente, fiind identificate 1.048 de cazuri pe parcursul 2008.

Incidenţa tuberculozei este în penitenciare continuă a fi înaltă. În anul 2008 aceasta a constituit 1400 la 100 mii populaţie, fiind de 11 ori mai înaltă decît incidenţa globală. Totuşi trebuie de menţionat că din momentul punerii în aplicare instituţiile penitenciare a strategiei DOTS (în anul 2001), incidenţa cazurilor noi de îmbolnăvire s-a micşorat de 3 ori pînă la 153 cazuri în anul 2008.

Trebuie de menţionat că persoanele în detenţie este un grup cu un risc sporit de excluziune socială. Factorul stigmatizat al cestor persoane poartă un caracter dublu, în primul rând datorită cazierului judiciar care creează bariere în acces şi integrare pe toate dimensiunile vieţii sociale, plus tuberculoza care solicită resurse şi condiţii adecvate pentru tratament pe care aceste persoane nu le au, servind totodată şi ca un temei pentru măsurii persecutorii.

Persoanele bolnave cu tuberculoză pot fi supuse reţinerii forţate şi tratamentului coercitivÎn anul 2009, Comitetul ONU pentru Drepturile Omului a denotat îngrijorare referitor la o nouă hotărâre a Guvernului177., în baza căreia persoanele cu tuberculoză contagioasă pot fi supuse unei reţineri forţate şi supunerea „tratamentului coercitiv” în cazul în care se consideră că persoanele date au „evită tratamentul”. În special, documentul dat nu este clară definită noţiunea de „evitare a tratamentului” (adică ce anume constituie o evitare a tratamentului) şi nici nu prevede, asigurarea confidenţialităţii pacientului sau posibilitatea de contestare şi revizuire judiciară a deciziei

176 MS/CNSMP (2008). Studiul „Situaţia iniţială la copii şi familiile afectate de HIV, şi la persoanele care trăiesc cu HIV/SIDA în Republica Moldova177 Hotărîrea Guvernului nr. 472 din 7.08.2009, pentru aplicarea Regulamentului privind modul de aplicare a tratamentului coercitiv persoanelor bolnave de tuberculoză contagioasă.

Figura 4.23. Dinamica incidenţei generale a tuberculozei active

53,9

83,1 86,3 87,5 91,4

106 102,9 99,192,6

0

20

40

60

80

100

120

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008

la 1

00.0

00 p

erso

ane

Incidenţa generală a tuberculozei active

Sursa: MS

93

cu privire la reţinerea forţată a unui pacient.”Mai gravă este situaţia în cazul persoanelor care se află în locurile de detenţie şi urmează a fi eliberate . În cazul în care acestea sunt depistate cu tuberculoză contagioasă, administraţia instituţiei penitenciare, cu cel puţin o lună înainte de expirarea termenului detenţiei, este obligată de a solicita instanţei de judecată, spitalizarea forţată şi aplicarea tratamentului coercitiv faţă de persoanele respective, ceea ce limitează o serie de drepturi şi libertăţi fundamentale din Convenţia ONU privind drepturile omului.

ONU (2009). Observaţii concludente ale Comitetul pentru Drepturile Omului asupra celui de-al doilea raport periodic prezentat de Republica Moldova (CCPR/C/MDA/2). http://www.un.md/news_room/pr/2009/Human_Rights/CCPR_C%20MDA_CO_2_rom.pdf

De remarcat că în anul 2008 pentru prima dată în ultimii trei ani a fost înregistrată o descreştere mortalităţii asociate cu tuberculoza care a constituit 17,4 cazuri la 100 mii locuitori, ceea ce sugerează asupra eficienţei programelor şi planurilor naţionale de profilaxie şi control. Însă, cota succesului tratamentului antituberculos în ultimii 5 ani nu depăşeşte 62% ramînînd destul de joasă faţă de ţinta de 85% stabilită de OMS, cauzele principale fiind: (i) abandonul tratamentului în faza de continuare, (ii) cultura sanitară joasă a pacienţilor şi ne dorinţa de a urma sfaturile medicilor, (iii) eşecul terapeutic (chimiorezistenţa frecventă), (iv) tratamentul neregulat, (v) numărul mare de decese a pacienţilor din motivele depistării tardive cu forme clinice grave, cu tuberculoză evolutivă extinsă acut progresivă, (vi) patologie asociată concomitentă.

Numărul total al cazurilor de deces prin tuberculoză în detenţie, este de 4 ori mai mare decît media pe ţară şi a constituit 85,4 cazuri la 100 000 deţinuţi. Totuşi comparativ cu de anii precedenţi această cifră s-a redus considerabil (în anul 2001 diferenţa a fost de circa 50 ori).Circa în 40% din cazurile de deces a fost depistat SIDA propriu-zis (adică se observă asocierea TB la deţinuţi cu infecţia HIV) 178.

Percepţia subiectivă a stării de sănătate şi dizabilitate reprezintă factori complementari excluziunii sociale, contribuind la formarea comportamentele gospodăriilor şi faţă de propria stare de sănătate, nivelului de adresabilitate sistemului de sănătate şi cheltuielilor pentru tratament Populaţia Republicii Moldova îşi apreciază optimist propria stare de sănătate. Doar 14% din gospodăriile casnice îşi apreciază starea de sănătate ca fiind rea sau foarte rea. Această apreciere depinde în mare măsură de sexul persoanei şi de vârsta acesteia. Cu cît vârstă este mai înaintată cu atât nivelul percepţiei pozitive este mai redus. Astfel, conform datelor CBGC în totalul celor care şi-au apreciat starea sănătăţi ca fiind rea sau foarte rea vârstnicii reprezintă 44,9%, pe cînd peroanele în vârstă economic activă şi copiii constituie doar 11,5% şi 2,3%. Tendinţe similare sunt observate şi în cazul auto-declarării stării de dizabilitate unde vârstnicii deţin o pondere semnificativă de 12%. (Vezi Figura 4.24.)

Din totalul vârstnicilor, cel mai jos nivel al sănătăţii îl apreciază persoanele singure – 35,2% şi cuplurile fără copii – 27,6%. Cota gospodăriilor cu invalizi fiind cu 22,7 p.p. mai mare faţă de cele fără invalizi. În cadrul populaţie economic active, starea proastă a sănătăţii este declarată mai des de către salariaţii în sectorul agricol (8,1%) şi gospodăriile de fermier (9,6%) comparativ cu salariaţii în sectorul non-agricol (6,8%) şi cei care lucrează pe cont propriu (3,5).

Nivelul percepţiei femeilor faţă de propria sănătate este mai critica comparativ cu cea a bărbaţilor. Circa 48,3% dintre femeile vârstnice şi 12,2% din femeile în vârstă activă consideră că au o stare a sănătăţii sănătăţi precară, înregistrând un decalaj faţă de cota bărbaţilor cu 8,7 p.p şi 1,7 p.p.

Cu totul diferită este percepţia asupra dizabilităţi. Atît bărbaţii vârstnici (9,5%), cât şi

178 Gov/PNUD (2010). Raportul privind realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului. (draft)

Figura 4.24. Percepţia subiectivă a stării de sănătatea

11,714,1

13

11,413,5

12,6

10,512,2

11,5

40,549

45,7

40,947,4

44,9

39,648,3

44,9

0% 20% 40% 60% 80% 100%

Bărbaţi

Femei

Total

Bărbaţi

Femei

Total

Bărbaţi

Femei

Total

2006

2007

2008

Economic activi 18 - 59 ani Vîrstnici 60 ani şi peste

Sursa: BNS/PNUD. Abordări multiple privind excluziunea socială. 2009

94

cei tineri (6,9%) mai frecvent declară o stare de dizabilitate comparativ cu femeile diferenţele fiind de 4,2 p.p. şi 0,8p.p.

Trebuie de specificat percepţia stării de sănătate variază în dependenţă de statutul bunăstării gospodăriei. Astfel, circa 47% din gospodăriile cele mai sărace (Chintila I) frecvent declară că au o stare bună şi foarte bună a sănătăţii, comparativ cu gospodăriile cele mai înstărite (Chintila V) – 37,4%. Concomitent este observată şi o tendinţă descrescândă a percepţiei stării de sănătate ca fiind satisfăcătoare de la 35,9% în Chitila I pînă la 49,8% în Chitila V179.

De menţionat că persoanele din mediul rural declară mai frecvent o stare a sănătăţii rea sau foarte rea (15,5%), decît cele din mediul urban (12,1%). Cel mai jos îşi apreciază starea de sănătate gospodăriile din regiunile de Sud (inclusiv UTAG) – 16%, Nord – 15,8% şi Centru 14,1% ale ţării. În municipiul Chişinău această cotă fiind în medie cu circa 5 p.p. mai mică, ceea ce încă o dată confirmă asupra concluzia despre polarizarea medicale specializate şi specialiştilor de profil.

Asigurarea riscului îmbolnăvirii continuă a fi o problemă în mediul rural. Din momentul introducerii în anul 2004 a asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, au fost depuse eforturi semnificative pentru acoperirea populaţiei într-o proporţie cât mai mare cu asigurări, grupurile vulnerabile fiind asigurate de către stat. Cu toate acestea, în anul 2008, circa 21,5% din gospodăriile casnice continuau a fi în afara sistemului de asigurări, cea mai mare parte fiind din mediul rural -26,9%. Astfel, circa 47,8% dintre fermieri, 28,3% dintre salariaţii în sectorul agricol şi ¼ dintre gospodăriile copii a u declarat că nu dispun de poliţă de asigurare medicală.

A fost observat un acces destul de limitat la sistemul de asigurări medicale a altor gospodării (inclusiv cu migranţi şi romii) – 39,3%180. Doar 23% dintre gospodăriile de romi deţin poliţe de asigurare medicală, această cotă fiind de circa 2 ori mai mică faţă de restul populaţiei.181.

Cea mai mare concentraţie a gospodăriilor neasigurate este din zonele de Centru – 26,2% şi Nord – 23,4% ele ţării, fiind urmate de zona de Sud (inclusiv UTAG)– 22,9. De menţionat că această în municipiul Chişinău ponderea celor ne asiguraţi este circa 2,3 ori mai mică.

Datele CBGC au reflectat o participare contributivă destul de joasă a populaţiei la sistemul de asigurării medicale. Doar 26,7% din totalul gospodăriilor casnice contribuie la sistem prin achitarea contribuţiilor lunare obligatorii şi doar 1,7% din gospodării şi-au procurat poliţa, restul celor asiguraţi - 51,3% sunt persoanele din categoriile asigurate gratuit de către stat.

În mare parte această situaţie poate fi explicată prin costurile destul de ridicate ale poliţelor în raport cu veniturile persoanelor din mediul rural (în anul 2008 costul poliţelor a sporit cu 40% faţă de anul 2007), nivelul de informare redusă al populaţie referitor la conţinutul „Pachetului unic”, ceea, plus structura solidară a sistemului care diminuează gradul de credibilitate a populaţiei faţă de actualul sistem.

Astfel, s-a constatat, însă că circa 30% din populaţia celei mai sărace chintile (Chintila I)) nu dispune de asigurare medicală, iar în rândurile populaţiei celei mai înstărite (Chintila V) ponderea celor neasiguraţi reprezintă 16,4%. Fiecare a doua persoană din Chitila I dispune de asigurare medicală de stat - 55,5%, cota celor din Chintila V reprezintă 39,1%. Totodată, din totalul persoanelor care efectuează contribuiţii lunare ponderea cea mai mare le revine celor din Chintila V - 42,6%182.

Credibilitatea populaţiei faţă de sistemul de asigurări medicale de stat

Circa 46,4% din totalul gospodăriilor casnice au menţionat că nu au încredere în actualul sistem de asigure medicală obligatorie şi că acesta nu este în stare să le ofere serviciile de care au nevoie, în special acest lucru a fost specificat de

179 BNS (2009). Rezultatele studiului privind „Sănătatea populaţiei şi accesul populaţiei la serviciile de sănătate în Republica Moldova.180 BNS/PNUD/UNIFEM (2010). Abordări multiple ale Excluziunii Sociale în Republica Moldova. Aspecte metodologice şi analitice.181 PNUD (2007). Situaţia Romilor în Republica Moldova.182 BNS/MS (2009). Notă privind sănătatea în Republica Moldova

95

gospodăriile cu 3 şi mai mulţi copii care au constituit 55%. Cel mai redus nivel de credibilitate a fost exprimat de către tinerii de 15-24 ani – 5,7%, fiind urmat de către persoanele în vârstă de 45-54 ani – 5,1% şi persoanele vârstnice de 65 ani şi peste – 4,1%.

Totodată, 56,5% din gospodăriile casnice ne asigurate au exprimat neîncredere în sistemul de asigurări medicale şi consideră că acesta nu le poate oferi serviciile necesare aşa că nu merită de cumpărat poliţa pentru că oricum trebuie să plătească cînd se adresează la medic. Tabloul credibilităţii faţă de sistem este mai critic în oraşele mici – 63,6% şi mun. Chişinău – 60,6%, în mediul rural aceste gospodării constituie mai mult de jumătate (55,8%) gospodăriile din sate. Astfel, cea mai mică credibilitate în sistemul de asigurări medicale au manifestat-o auto-angajaţii -65,1%, angajaţii din sectorul privat - 63,9%, gospodăriile fără lucrători – 57,1% şi şomerii - 56,6%.

Ponderea gospodăriilor din mediul rural care nu se adresează la medic pentru că nu au poliţă constituie circa 23,8%, fiind de 14 ori mai mare faţă de mediul urban. Nu se adresează la medic preponderent gospodăriile cu şomeri 48,8% şi gospodăriile cu persoane fără lucru – 33,3%. Cu toate că copii sunt asiguraţi de către stat, nivelul de informare al acestora despre drepturile asigurate şi serviciile medicale gratuite este foarte jos. Circa 61,1% din gospodăriile cu 3 şi mai mulţi copii nu se adresează la medic pentru că consideră ca nu au poliţă, cotă acestora fiind de 3 ori mai mare faţă de gospodăriile cu 1 şi cu 2 copii.

Sursa: SES 2009, PNUD CRB

Accesul grupurilor vulnerabile la servicii medicale este influenţat condiţiile financiare şi geografice ale le acestora, precum şi de alţi factori secundari cu sunt timpul disponibil, posibilitatea de a lăsă temporar în grija cuiva copii, etc. Datele BNS CBGC au reflectat că circa 29,2% din totalul gospodăriilor nu se adresează asistenţa medicală din cauza lipsei banilor. Cele mai multe dintre aceste gospodării fiind din sate – 36,4% şi celor din oraşele mici – 30,3%183. Cheltuielile directe ale gospodăriilor casnice pentru sănătate continuă să fie mici, în anul 2008 acestea au reprezentat doar 5,6% în totalul cheltuielilor acestora, gospodăriilor sărace cheltuind de 8 ori mai puţin decît cele înstărite184.

Gospodăriile casnice nu îşi pot permite tratament din lipsă de resurse.

Circa 44,2% din gospodăriile casnice au menţionat că nu s-au adresat la medic pentru că nu pot plăti pentru aceasta Dintre acestea ponderea cea mai semnificativă fiind deţinută de auto-angajaţi – 52,9%, şomeri - 52,3%, şi gospodăriile fără lucrători – 51,3%. Cel mai redus acces la centrul medical sau la spital a fost observat printre familiile cu 3 şi mulţi copii din mediul rural, unde 51,4% dintre acestea au comunicat că nu se adresează pentru tratament pentru că nu au în grija cui lăsa copii sau părinţii bătrâni care au nevoie de îngrijire.

Sursa: SES 2009, PNUD CRB

Cel mai mult pentru sănătate cheltuiesc gospodăriile cu invalizi – 9,5% şi pensionarii -7,9%, ceea ce poate fi explicat prin starea precară a sănătăţii care impune aceste cheltuieli şi mărimile mici ale pensiilor din care aceste cheltuieli sunt făcute. Totodată, mai mult de jumătate din gospodăriile cu 3 şi mai mulţi copii (53,3%) au declarat că nu s-au adresat pentru asistenţă medicală din cauza situaţiei financiare dificile, înregistrând şi cea mai mică pondere a cheltuielilor pentru asistenţă medicală în cheltuielile totale (3,95%). (Vezi Figura 4.25) Acest fapt ar putea avea o interpretare contradictorie: pe de o parte ponderea mică a cheltuielilor conduce la ideea veniturilor şi, respectiv, a cheltuielilor relativ mari. Însă, în contextul declarării de către gospodării a accesului redus la asistenţa medicală, aceasta de fapt ar însemna că gospodăriile nu-şi pot permite cheltuieli pentru tratament medical calitativ.

Conform datelor BNS, în anul 2008 circa 5,5% din gospodăriile casnice au fost limitate în accesul la 183 BNS/PNUD/UNIFEM (2010). Abordări multiple ale Excluziunii Sociale în Republica Moldova. Aspecte metodologice şi analitice.184 ME (2010). Raportul privind sărăcia şi impactul politicilor. (draft)

Figura 4.25. Accesul financiar la servicii medicale a familiilor cu 3 şi mai mulţi copii

4,674,02 3,95

25,632,3

53,3

0

1

2

3

4

5

Gospodării cu 1 copilpînă la 18 ani

Gospodării cu 2 copiipînă la 18 ani

Gospodării cu 3 şi maimulţi copii pînă la 18

ani

0

20

40

60

80

100

Ponderea cheltuielilor directe ale populaţei pentru asistenţamedicală raportată la cheltuielile totale ale gospodăriilor casnice

Ponderea populaţiei care nu s-a adresat pentru asistenţamedicală necesară din cauza situaţiei f inanciare

Sursa: BNS

96

serviciile medicale din cauza distanţelor mari pe care trebuie să le parcurgă până la oficiul medicului / spital / centru medical185. Cele deprivate în acest sens fiind gospodăriile constituite din părinţi singuri cu copii - 17,3%, gospodăriile vîrstnice alcătuite dintr-o persoană – 8,1%, cuplurile de vîrstnici fără copii – 8,2% şi gospodăriile cu invalizi – 8,6% şi gospodăriile cu 3 şi mai mulţi copii (6,8%).

Distanţele mari şi lipsa transportului şi suprasolicitarea la lucru continuă să limiteze accesul la sănătate

19,3% din totalul gospodăriilor respondente au declarat că nu se duc la medicul /centrul medicilor de familie/spital din cauza distanţelor pe care trebuie să le parcurgă, lipsei transportului în acest sens fiind menţionată de 18,8% din gospodării. Dintre acestea ponderea cea mai semnificativă le-a revenit gospodăriilor din mediul rural care au reprezenta circa 23%. Aceste gospodării fiind alcătuite din pensionari – 37,3% şi persoane fără lucru – 21,2%.

Lipsa timpului în cadrul zilei de muncă este încă o problemă care influenţează asupra accesului la sistemul de sănătate. Mai pronunţată aceasta situaţie fiind pentru gospodăriile membrii cărora lucrează în asociaţii agricole şi angajaţii sectorului bugetar - 25%, fiind urmaţi de cei care lucrează în sectorul privat – 23,1% şi auto-angajaţi – 22,6%

Sursa: SES 2009, PNUD CRB

Problema distanţelor şi lipsei transportului fiind mai pronunţată pentru mediul rural – 8,5%, decît pentru cel urban – 2%. Din perspectivă regională, cele mai afecte în acest sens sunt gospodăriile din zonele de Sud (inclusiv UTAG)– 11,5% şi Nord – 7,5% ale ţării. În municipiul Chişinău această problemă este nesemnificativă - 0,8% datorită nivelului mai înalt de dezvoltare a infrastructurii medicale şi nivelului înalt de completare cu medici comparativ cu celelalte zone.

185 BNS (2009). Modulul Ad-hoc în sănătate.

97

4.3.3. Accesul la protecţie socială

În cadrul proceselor de prevenire şi diminuare a excluziunii sociale un rol important este delegat sistemului de protecţie socială. Structura actualului sistem de protecţie socială al Republicii Moldova întruneşte în sine două dimensiuni interdependente: asigurări sociale şi asistenţă socială, menirea cărora este prevenirea şi soluţionarea problemelor potenţial generatoare de excluziune socială, oferind prestaţii sociale şi servicii specializate.

Conform datelor Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, la 1 ianuarie 2009 numărul total beneficiarilor sistemului naţional de protecţie socială a depăşit cifra de 1 milion de persoane, circa 53% dintre acestea fiind beneficiarii ai pensiilor186. Prestaţiile sociale reprezintă o sursă importantă de venit pentru un grup mare de familii şi persoane vulnerabile, jucând un rol semnificativ asupra reducerii sărăciei şi excluziunii sociale. Conform datelor BNS CBGC, în anul 2008, 36,9% din gospodăriile casnice beneficiau de careva prestaţii sociale (de asigurări şi asistenţă socială), ponderea acestora în cadrul veniturilor reprezentând 14,8%, fiind cu 2,8 p.p mai mare în mediul rural comparativ cu cel urban. Astfel, circa 16,3% din veniturile gospodăriilor din sate şi ale celor din oraşele mici (15,97%) sunt formate din prestaţii sociale. Pentru persoanele vârstnice şi cele cu dizabilităţi prestaţiile sociale reprezintă 46,6% şi 30,6% în veniturile acestora.

Eficienţa sistemul de asigurări sociale în contextul excluziunii sociale este măsurat prin capacitatea acestuia de a onora riscurile care au fost asigurate în aşa măsură încît să nu genereze sărăcie şi dependenţă de sistemul de asistenţă socială. Vîrstnicii sunt consideraţi ca fiind unul dintre principalele grupuri vulnerabile excluziunii sociale datorită, factorii determinanţi ai excluziunii sociale fiind particularităţile de vîrstă ale acestora care influenţează asupra autonomiei personale, precum şi capacităţile limitate de obţinere a veniturilor suplimentare. În începutul anului 2009 în Republica Moldova locuiau 490,5 mii persoane în vîrstă de 60 ani, coeficientul îmbătrânirii fiind mai pronunţat cu 3,6 p.p. în mediul rural.187.

Unul din principalele riscuri cu care se confruntă vârstnicii este sărăcia, care este strâns legată de lipsa mijloacelor materiale pentru o bătrâneţe auto-suficientă, degenerând în final în excluziune socială. Astfel, din totalul populaţiei aflate sub pragul absolut al sărăciei în anul 2008, personale în etate au reprezentat 37,3%, venitul acestora fiind preponderent din prestaţii sociale.

Pensiile reprezintă sursa principală de venit a persoanelor vîrstnice menite să compenseze veniturile pierdute în legătură cu pensionarea, respectiv capacitatea sistemului de asigurări sociale de stat de a onora riscurile asigurate este reflectată prin rata de înlocuire. În anul 2008 rata de înlocuire a constituit 26,3%, ceea ce demonstrează că pensia medie pentru limită de vîrstă compensează doar în proporţie de ¼ din veniturile anterioare pensionări, totodată reprezentând circa 55% din minimul de existenţă pentru pensionari. Aceasta conduce la concluzia că actualul sistem de pensionare nu poate asigura o bătrîneţe decentă în afara riscului sărăciei, respectiv, persoanele vîrstnice se confruntă cu probleme serioase în acumularea şi redistribuirea resurselor. (Vezi Figura 4.26)

Astfel, din totalul gospodăriilor, ponderea cea mai semnificativă a transferurilor sociale (inclusiv pensiile) este deţinută de gospodăriile vîrstnice (46,6%). Necesită de menţionat că doar 34% din

186 MMPSF (2009). Raportul Social Anual 2008. Calculele autorilor .187 BNS (2009). Vîrstnicii în Republica Moldova în anul 2008. http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&idc=168&id=2721

Figura 4.26. Raportul dintre pensia medie pentru limită de vîrstă şi minimul de existenţă pentru pensionari

55,3

59,2

55,13

58,1 58,5

5455,4

61,01

54,6

50

52

54

56

58

60

62

Total Bărbaţi Femei

%

2006 2007 2008

Sursa: MMPSF, CNAS

98

gospodăriile de vîrstnici beneficiază de careva transferuri de asistenţă socială care deţin o pondere de doar 3,65% în cadrul veniturilor.

Totodată de menţionat că Moldova, fiind o ţară cu o economie preponderent agrară, pensiile din această ramură joacă un rol semnificativ în formarea veniturilor persoanelor vîrstnice din mediul rural. Astfel, pensia medie lunară în agricultură constituie în medie circa 90% din cea pentru limită

de vîrstă, respectiv a bărbaţilor în medie 86% şi a femeilor 91%. Prin urmare diferenţele date reflectă asupra necesităţii dezvoltării unor măsuri adiţionale în cadrul politicilor de asigurări sociale în aşa încît inegalităţile în redistribuirea resurselor pentru pensii să nu genereze excluziune. (Vezi Figura 4.27)

Cu toate că începând cu anul 2003, anual este pus în aplicare mecanismul de indexare a pensiilor, cele mai semnificative efecte ale acestuia au fost observate în anul 2004, atunci când valoarea reală a pensiei în anul 2004 a crescut cu 15,7% faţă de anul 2001.

De menţionat că cele mai mari venituri ale pensionarilor în raport cu anul 2001 fiind înregistrate în vara anului 2005, situaţie explicată de scăderea substanţială a preţurilor în vara acelui an. Către sfârşitul anului 2007,

datorită majorărilor galopante ale preţurilor şi indexărilor minore operate, nivelul de trai al pensionarilor a început brusc să se înrăutăţească, acest proces continuând pe tot parcursul anului 2008 şi 2009. Respectiv preţurile pentru acoperirea coşului minim de consum al pensionarilor au crescut cu 34,2%, iar indexarea de 17% acoperind doar jumătate din această. Astfel, pentru prima dată în 2008 în urma indexărilor, pensia reală a fost mai mică cu 12% ca în anul 2004 (precedent după indexarea din 2003) 188

Cu toate că pe parcursul anilor anii 2001-2008 pensia medie pentru limită de vărstă a crescut în valori nominale de 3,5 ori, această cifră nu reflectă realitatea deoarece include toate pensiile, inclusiv cele privilegiate mărimile cărora sunt în medie de circa 10 ori mai mari faţă de pensiile în condiţii generale.

Însăşi mecanismul de indexare a pensiilor generează inegalităţi. În baza acestuia, pensia se indexează la un nivel mult sub creşterea salariilor în republică (în baza cărora se stabileşte mărimea pensiei la vârsta de pensionare). (Vezi Figura 4.28 )

Prin urmare, un angajat din economia naţională, care s-a pensionat în anul 2002 în prezent primeşte o pensie de 1,4 ori mai mică decât a colegului său care s-a pensionat în 2008. În prezent, mărimea pensiei scade odată cu înaintarea în vârstă a pensionarului.

Dacă la momentul pensionării un fost angajat (care a acumulat stagiul de 35 ani) poate pretinde la o pensie în mărime de 42% din salariul său, atunci peste 10 ani acesta va primi doar 25% din salariul pe care îl primeşte un angajat în funcţia pe care a deţinut-o. Iar dacă reuşeşte să supravieţuiască 20 de ani de la pensionare, pensia acestuia va fi de 3 ori mai mică decât a colegilor săi mai tineri189..

188 Ioniţă V. (2008). Pentru prima dată în ultimii 7 ani pensia reală sa coborât sub nivelul anului 2001.http://veaceslav-ionita.blogspot.com/2008_07_01_archive.html

Figura 4.27. Raportul dintre pensia medie în agricultură şi pensia medie pentru limită de vîrstă

91,4

87,1

92,9

90,1

85,6

91,589,6

86,5

90,8

80

8284

86

88

9092

94

Total Bărbaţi Femei

%

2006 2007 2008

Sursa: MMPSF, CNAS

Figura 4.20. Discrepanţe dintre creşterea salariul mediu pe economie şi indexarea anuală a pensiilor

100133

172213

254

327

398

100 119146

172200

241282

050

100150200250300350400450

2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008

%

Salariul mediu pe economie Pensia faţă de salariul mediu

Sursa: Ioniţă. V.(2008).Calculele autorului

99

Din momentul introducerii în anul 2003 a evidenţei individuale a contribuţiilor, circa 90% dintre populaţia ţării a fost cuprinsă în sistemul de asigurări sociale de stat. O problemă în acest sens o reprezintă persoanele din mediul rural autoangajate în agricultură şi migranţii la dispoziţia cărora este pusă asigurarea socială benevolă. Cu toate acestea nivelul de includere a acestor persoane în sistemul de asigurări sociale ramîne a fi destul de jos, fiind explicat prin costul înalt al asigurărilor benevole, dar credibilităţii juase faţă de actualul sistem de asigurări sociale, motivele fiind: mărimile mici ale pensiilor şi lipsa alternativelor adiţionale pentru asigurare (pilonul cumulativ) fiindu-le pus la dispoziţie doar cel solidar.

Credibilitatea faţă de sistemul de asigurări sociale continuă a fi joasă

Datele studiului regional asupra excluderii socială au reflectat că circa 52,7% din populaţia Republicii Moldova nu are încredere în actualul sistem de pensionare. Conform statutului ocupaţional deţinut cei mai critici în acest sens sunt şomerii – 63,9%, întreprizătorii – 61,5%, autoangajaţii – 52,6% şi populaţia tânără (studenţii ) – 52,4%

Totodată peste 55% din persoanele vîstnice consideră că actualul sistem de pensionare nu este în stare să le acopere necesităţile. Ponderea cea mai semnificativă acestor persoane din în municipiul Chişinău – 59,4%, şi orăşelele mici – 71,7%. Persoanele din mediul rural fiind puţin mai optimiste în acest, reprezentând 48,5%.

Sursa: SES 2009, PNUD CRB

Accesul persoanelor cu dizabiltăţi la sistemul de garanţii sociale de stat reprezintă elementul cheie în măsurarea şanselor egale în participarea la viaţa economică şi socială a societăţii, astfel deminuîndu-se riscul sărăciei şi excluziunii190. În anul 2008 numărul persoanelor cu dizabilităţi în Republica Moldova a constituit peste 170 mii persoane, circa 60% dintre acestea locuind în mediul rural. În funcţie de vârstă, printre persoanele cu dizabilităţi prevalează cele cu vârsta între 40 şi 59 ani; peste 2/3 din cazurile de invaliditate191.

Plăţile sociale reprezintă principala sursă de venit a persoanelor cu dizabilităţi, iar mărimile acestor plăţi influenţează direct asupra capacităţii acestora de a duce un trai decent în afara sărăciei. Circa 92,3% din gospodăriile cu persoane cu dizabilităţi beneficiază de careva prestaţii de asistenţă socială. Comparativ cu celelalte gospodării casnice, ponderea prestaţiilor sociale în veniturile gospodăriilor cu persoane cu dizabilităţi este foarte înaltă. Astfel prestaţiile de asigurări sociale reprezintă circa 30,6% în veniturilor totale ale gospodăriilor persoanelor cu dizabilităţi, faţă de 12,7% pentru alte gospodării. Iar ponderea prestaţiilor de asistenţă socială în veniturile gospodăriilor cu persoane cu dizabilităţi constituie 6,8% faţă de 1,45% pentru alte gospodării. De menţionat că, prevalenţa prestaţiilor de asigurări sociale asupra celor de asistenţă socială, conduce la concluzia că cu toate că actualele mărimi ale acestor plăţi sunt foarte mici şi nu oferă garanţii împotriva sărăciei şi excluziunii sociale, mecanismele de construire a sistemului funcţionează.

Excluziunea socială şi sistemul de asistenţă socială. În prezent sistemul de asistenţă socială oferă 18 tipuri de prestaţii băneşti reglementate prin diferite acte legislativ-normative. Eligibilitatea pentru aceste prestaţii continuând în mare parte a fi determinată în baza principiului categorial, iar caracterul plăţilor fiind de ordin recompensator. Doar în cazul a 3 prestaţii sunt aplicate mecanismele de eligibilitate prin testarea veniturilor solicitanţilor (indemnizaţiile pentru creşterea şi îngrijirea copilului de la vârsta de 1,5/3 până naţional la 16 ani, ajutoarele materiale din cadrul FRSSP şi nou introdus „Ajutor social” ). Circa 95% dintre aceste prestaţii sunt plătite de la bugetul de stat şi doar o parte nesemnificativă prin intermediul bugetelor unităţilor administrativ teritoriale.

Cît priveşte efectul asistenţei sociale asupra sărăciei şi excluziunii sociale, acesta se evaluează ca fiind unul nesemnificativ. De menţionat că, datorită mărimilor mici, ponderea prestaţilor de asistenţă socială în veniturile gospodăriilor casnice este joasă, reprezentând doar 2,11%,

189 Ioniţă V.(2008). Linia Morţii: sau, cum prin lege este luat dreptul de a trăi. http://veaceslav-ionita.blogspot.com/2008/06/linia-morii-sau-cum-prin-lege-i-este.html190 Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi ( afost semntată de către Republica Moldova la 30.03.2007, acum se în proces de pregătire pentru ratificare).191 Casa Naţională de Asigurări Sociale, la solicitarea MPSFC prin scrisoarea nr.10/22 din 14.01.2008.

100

înregistrîdu-se disparităţi între medii. Astfel, în mediul urban ponderea prestaţiilor de asistenţă în veniturile gospodăriilor este cu circa 0,1 p.p. mai mare faţă de mediul rural. Ce mai semnificativă pondere a prestaţilor de asistenţă socială este observată în veniturile gospodăriilor cu invalizi – 6,82%, fiind urmate de pensionari – 3,65% şi gospodăriile cu 3 şi mai mulţi copii – 4,69% .

De menţionat că ratele sărăciei pentru prestaţiile de asistenţă socială (indemnizaţii pentru copii şi compensaţii nominative) diferă cu mai puţin de o unitate procentuală înainte şi după acordarea prestaţiilor date. Din punct de vedere al eficienţei direcţionării prestaţiilor sociale putem observa că în anul 2008 doar 26% dintre cele mai sărace gospodării au beneficiat de compensaţii nominative în valoare de 26.2% din suma totală. Pe cînd gospodăriilor mai înstărite le-au revenit 14.3% din suma totală pentru aceste tipuri de plăţi. Se prevede ca ajutorul social să îmbunătăţească direcţionarea prestaţiilor sociale şi să contribuie şi mai mult la reducerea sărăciei192.

Încrederea în sistemul de asistenţă socială

Datele studiului regional asupra excluderii socială au reflectat că circa 52,4% din populaţia Republicii Moldova nu are încredere în sistemul de asistenţă socială, dintre aceştia cea mai semnificativă pondere fiind din orăşele mici – 71,4% şi capitală – 59,4%. Nivelul de încredere în sistem a populaţiei rurale este mai puţin critic reprezentând 48,5%.

Din perspectivă geografică cei mai nemulţumiţi sunt persoanele din regiunea de Sud a ţării – 61,4%, fiind urmate de cele din regiunea de Centru – 52,5%. Conform statutului ocupaţional cea mai semnificativă pondere o deţin şomerii – 61%, întreprinzătorii – 59,6% şi persoanele autoangajate – 54,6%.

Cu cât vârsta este mai înaintată cu atât părerile sunt mai sceptice, astfel circa 54,1 din persoanele vârstnice nu cred că actualul sistem de asistenţă socială le poate oferi serviciile necesare. Ponderea acestora este semnificativă în rândul locuitorilor oraşelor mici - 66,7% şi locuitorilor capitalei - 62%.

Sursa: SES 2009, PNUD CRB

Accesul familiilor cu copii la asistenţa socială. Sistemul actual de protecţie socială a copilului, în afară de prestarea diferitor servicii sociale, prevede două tipuri de prestaţii sociale pentru copii bazate atât pe principii de asigurări sociale, cât şi asistenţă socială: i) indemnizaţii pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 1.5/3 ani, necondiţionate de venit; ii) indemnizaţii pentru întreţinerea copilului în vârstă de la 1.5/3 la 16 ani, condiţionate de nivelul veniturilor părinţilor.

Datele CBGC relatează că de transferuri sociale (exclusiv pensiile) beneficiază peste jumătate din gospodăriile cu 3 şi mai mulţi copii. De menţionat că şi cota veniturilor din transferuri sociale este mai mare pentru aceste gospodării (4,69%). În anul 2008 circa 35% dintre cele mai sărace familii au beneficiat de indemnizaţii pentru copii în valoare totală de 38%. Pe când cota familiilor înstărite a reprezentat doar 6,6%, iar sumele primite au constituit 5.3% din valoarea totală. Totodată, odată cu introducerea ajutorului social care se bazează pe testarea veniturilor gospodăriilor, în prezent se lucrează asupra includerii acestei lăţi în programul menţionat.

În ultimii ani numărul beneficiarilor de indemnizaţii pentru copii a fost în creştere şi către anul 2008 a reprezentat un spor cu 64,2% faţă de anul 2000, iar costurile de achitare a acestora au sporit de 4,8 ori. Cu toate că acest program este considerat ca fiind unul eficient direcţionate asupra sărăciei, impactul acestor plăţi asupra bunăstării familiilor cu copii este nesemnificativ în mare parte datorat mărimilor mici ale acestora. Astfel indemnizaţiile pentru îngrijirea copilului în vârstă de pînă la 1,5/3 ani au contribuit la reducerea sărăciei în anul 2008 cu 0,5 p.p., iar în cazul indemnizaţiilor pentru întreţinerea copilului până la 16 ani impactul a fost de doar 0,2 p.p.

De menţionat, că pe parcursul ultimilor ani au fost implementate acţiuni de atragere a persoanelor la sistemul de asigurări sociale (oportunităţi de asigurare benevolă), rezultatul acestora este nesemnificativ. Astfel, în anul 2008 numărul beneficiarilor de indemnizaţii pentru copii din rândul celor neasiguraţi a fost de 2,8 ori mai mare faţă de cei asiguraţi193.

192 ME (2010). Raportul privind sărăcia şi impactul politicilor 2008193 EC DGMPL (2009). Report on Social Protection and Social Inclusion in Moldova

101

Accesul romilor la protecţie socială. Comparativ cu alte etnii Romii sunt consideraţi ca fiind un grup extrem de expus excluziunii. Stereotipurile negative atribuite romilor de către populaţia majoritară, accesul redus la piaţa muncii, educaţie, sănătate şi în alte sfere, reprezintă cei mai importanţi factori ai vulnerabilităţii acestui grup. În Republica Moldova conform datelor recensământului din anul 2004 ponderea populaţiei rome reprezintă doar 0,4% din totalul populaţiei ţării, este de menţionat că aceasta este o rată cu mult mai mică decât în alte ţări din regiune, cum ar fi România, Bulgaria, Ungaria etc. Totodată, experienţele regionale ne arată că recensămintele tind să subestimeze numărul real al romilor.

Distribuţia ponderii prestaţiilor sociale este aproximativ egală, atât pentru gospodăriile Roma – 13%, cît şi cele non-Roma – 12%, cu toate acestea sunt observate tendinţe mai pronunţate a gospodăriilor de romi de a primi preponderent prestaţii de asistenţă socială decât cele de asigurări sociale. Prestaţiile de asistenţă socială reprezintă 6% în veniturile gospodăriilor Roma (fiind preponderent din indemnizaţii pentru copii), comparativ cu 4,7% a gospodăriilor non-Roma. Totodată ponderea prestaţiilor de asigurări sociale este cu mult mai joasă în rândul romilor, lucru explicat prin ratele reduse de activitate ale romilor şi salariilor mici pe care le obţin şi din care sunt contribuţiile de asigurări sociale194.

De menţionat că participarea romilor la sistemul de asigurări sociale şi incluziunea acestor în programele de asistenţă socială nu sunt pe deplin reflectate în cadrul cercetărilor existente. Unul din motivele lipsei de date în acest domeniu este acela că, în cadrul politicilor de protecţie socială abordarea este făcută pe principii ori contributiv participativă, ori categoriale, respectiv apartenenţa etnică nu este luată în consideraţie fapt ce face foarte dificilă monitorizarea accesul acestui grup etnic la sistemul de granaţii sociale de stat.

Accesul grupurilor vulnerabile la servicii sociale reprezintă o condiţie pentru menţinerea şi reintegrarea acestora în comunitate şi diminuarea riscului excluziunii sociale. Actualul sistem de servicii sociale al Republicii Moldova este relativ tânăr, dezvoltarea acestuia fiind impulsionată de adoptarea Legii asistenţei sociale şi intensificarea asistenţei donatorilor în paralel cu dezvoltarea masivă a ONG-urilor active domeniul social.

În prezent sistemul naţional include în dine două componente: (i) de stat care include: îngrijirea rezidenţială; îngrijirea la domiciliu şi alimentaţia la cantinele de ajutor social, şi (ii) privată care include centrele comunitare dezvoltate şi gestionate de societatea civilă în parteneriate cu APL.

Odată cu punerea în aplicare a Programului Naţional privind crearea sistemului integrat de servicii sociale pe anii 2008-2012195, actuala structură a sistemului naţional de servicii este divizată pe 3 niveluri196, care interacţionează pe verticală de jos în sus: (i) servicii primare (comunitare); (ii) servicii specializate şi (ii) servicii de specializare înaltă.

194UNDP. Roma in the Republic of Moldova, 2007195 Hotărîrea guvernului 1512 din 31.12.2008, pentru aprobarea Programului naţional privind crearea sistemului integrat de servicii sociale pe anii 2008-2012. 196 Hotărîrea guvernului 1512 din 31.12.2008, pentru aprobarea Programului naţional privind crearea sistemului integrat de servicii sociale pe anii 2008-2012.

Figura 4.21. Beneficiarii serviciilor sociale,%

39

15

12

11

44

8

6

26

14

22

18

17

0 10 20 30 40 50

Orfani

Persoane fără adăpost

Persoane dependente de droguri

Persoane dependente de alcool

Persoane cu dizabilităţi

Persoane infectate cu HIV/SIDA

Foşti prizonieri

Persoane cu probleme comportamentale

Delicvenţi

Victime ale violenţei în familie

Victime ale abuzului

Victime ale traf icului de f iinţe umane

Sursa : UE TACIS Baza de date a ONG-urilor sociale 2007

102

De menţionat că dezvoltarea masivă a serviciilor sociale comunitare a început cu anul 2003, atunci când în baza unei analize referitor la instituţionalizare şi creşterea cererii pentru această măsură de protecţie Guvernul a emis o decizie prin care le-a recomandat APL-urilor să creeze la nivel local servicii sociale iniţiind în acest sens parteneriate cu societatea civilă.

Numărul de servicii comunitare a crescut anual constant. Din punct de vedere al ariei de activitate pe grupuri de risc, cele mai multe dintre serviciile sociale sunt oferite: (i) copiiilor orfani – 39%; (ii) persoanelor cu dizabilităţi – 44%; (iii) victimelor violenţei în familie – 22%; (iv) victimelor traficului de fiinţe umane – 17%, etc197.. Mai puţin fiind dezvoltate serviciile pentru foştii deţinuţi, persoanele dependente de droguri sau alcool, pentru persoanele fără adăpost şi persoane infectate cu HIV/SIDA sunt relativ mai puţin răspândite şi reprezintă în medie 8% din totalul celorlalte servicii oferite pe piaţă198 (Vezi Figura 4.21.) .

În urma cartografierii primare efectuate în anul 2008 de către MMPSFC la nivel naţional, au fost identificate 174 de unităţi de servicii de asistenţă socială (comparativ cu anul 2004 cînd numărul acestora era de 80 de unităţi) dintre acestea: 59 fiind pentru persoane vârstnice şi adulţi cu dizabilităţi, iar 144 fiind pentru copii şi tineri în situaţii de risc.

Aici trebuie de specificat că cartografierea s-a axat doar pe evaluarea numerică a instituţiilor prestatoare şi numărului de beneficiari asistaţi, fără a fi fost analizate costurile per serviciu, frecvenţa solicitărilor în special pe zone geografice şi gen (de către cine sunt solicitate mai des, şi tipul acestora). Mai i puţin sunt reflectate serviciile pentru grupurile de adulţi aflaţi în situaţii de risc, serviciile pentru femei fiind puţine axate doar pe intervenţii în cazurile violenţei, traficului sau riscului de abandon al copiilor.

Calitatea serviciilor oferite diferă de la un prestator la altul. Cu toate că în perioada anului 2004-2006 au fost elaborate şi aprobate două standarde minime de calitate, iar pe parcursul anului 2007 cu suport extern au fost dezvoltate încă 8 seturi de standarde, monitorizarea serviciilor sociale este

efectuată de către autorităţile publice doar din perspectivă numerică (număr de servicii şi beneficiari), fără a evalua costurile şi efectele sociale asupra grupurilor aflate în situaţii de risc. Această stare de lucruri nu permite dezvoltarea unui mecanism de acreditare axat pe satisfacerea condiţiilor de calitate şi eficienţă199.

Circa 67% dintre activităţile de parteneriat între APL şi ONG-urile prestatoare de servicii se axează în oferirea serviciilor sociale (67%) sau posibilităţii de utilizare gratuită a activelor fixe (73%) şi mai puţin pe strategiile de dezvoltare economico-socială a comunităţii (23%) (Vezi Figura 4.22).

Necesită a fi menţionat acel fapt că cu toate că principiile descentralizării administrative200 a determinat gradul de competenţe ale APL în vederea reprezentării intereselor comunităţilor locale, fără a le fi delegate pe deplin posibilităţile de planificare financiară şi gestiune fiscală. Această stare de lucruri în esenţă conduce la subminarea iniţiativelor locale şi posibilităţilor de a iniţia sau menţine servicii sociale.

Analizele în domeniu au reflectat că cel mai important obstacol în calea dezvoltării parteneriatului eficient în asigurarea durabilităţii serviciilor sociale din partea APL este „deficitul de resurse” – 197 UE TACIS. Baza de date a ONG-urilor active în domeniu social prestatoare de servicii. 2007.198 Studiu asupra ONG-urilor active în domeniul social în Moldova. Realizat Proiectul TACIS „Consolidarea societăţii civile”. 2006. 199 MEC. Raportul privind sărăcia şi impactul politicilor în anul 2006200 Legea privind descentralizarea administrativă, Nr.453-XVI din 28.12.2006.

Figura 4. Ariile parteneriatului între APL şi ONG-uri

49

47

73

43

23

0 20 40 60 80

Facilităţi la închirierea spaţiilor

Plata serviciilor comunale

Spaţii gratuite

Dezvoltare de proiecte comune

Planificare pentru dezvoltaresocială

%

Sursa : UE TACIS Baza de date a ONG-urilor sociale 2007

103

46% (doar fiecare al 4-lea APL din cele 35 dispune de fonduri în bugetul local pentru dezvoltare de servicii sociale) şi cadrul legislativ inadecvat –30%. Deci, participarea APL la desfăşurarea unor activităţi de dezvoltare comunitară este mai mult morală decît de natură financiară, după cum susţin o parte din ONG-urile locale201.

4.3. Analiza politicilor sociale de stat în contextul impactului asupra excluziunii sociale

Instituţiile statului joacă un rol important în procesul promovării politicilor sociale, creşterea accesului populaţie în special al grupurilor vulnerabile la servicii. În anul 2005 a fost demarată reforma administraţiei publice, în urma căreia au fost reorganizate ministerele şi agenţiile. În cadrul reformei au fost introduse şi metode noi de planificare strategică a politicilor, analiza cost-beneficiu, plus au fost elaborate planurile de dezvoltare instituţională care prevăd în primul rând evoluţia continuă a instituţiilor statului pentru a favoriza accesul populaţiei la serviciile oferite.

Un rol aparte în procesul de asigurare a accesului populaţiei la servicii le-a fost delegat APL, fiind punerea în aplicare a descentralizării administrative.

Impactul politicilor sociale asupra excluziunii sociale. Pe parcursul ultimilor ani politicile naţionale au fost concentrate pe dezvoltarea economică şi pe reducerea sărăciei populaţiei, Obiectivele de reducere a sărăciei se axau pe creşterea accesului grupurilor sărace la educaţie, sănătate, protecţie socială şi piaţa muncii, care în esenţă reprezintă sectoarele cheie, după situaţia din care se poate măsura gradul de incluziune socială şi inegalitate. Începând cu anul 2008 accentele au fost direcţionate spre incluziune socială şi promovarea măsurilor pentru atingerea acesteia.

Politici educaţionale. În sectorul educaţiei au fost întreprinse măsuri consecvente pentru îmbunătăţirea accesului şi a calităţii studiilor la toate treptele de învăţământ. Au fost elaborate şi puse în aplicare documente strategice şi acte normative202, unde sînt formulate obiectivele strategice sectoriale pe termen mediu, inclusiv sporirea calităţii educaţiei, a accesului copiilor din familii sărace şi al copiilor cu nevoi speciale la diferite nivele ale sistemului public de educaţie. Au fost elaborate un şir de documente şi acte normative, care promovează incluziunea socială, respectul pentru diversitate datorată sexului, rasei, religiei, etniei, culturii, limbii, structurii familiei, nivelului socioeconomic, vîrstei, abilităţilor, creează oportunităţi egale de dezvoltare copiilor cu cerinţe educaţionale speciale203. Drept acţiuni prioritare au fost formulate următoarele: crearea unor mecanisme de incluziune şcolară a copiilor cu supraveghere părintească insuficientă; asigurarea cadrului legal şi regulatoriu privind promovarea serviciilor comunitare pentru familiile vulnerabile şi familiile cu copiii în situaţii de risc; organizarea, în clasele primare a orelor de meditaţie pentru elevii din familiile socialmente vulnerabile; implicarea ONG-urilor în prestarea serviciilor de consiliere profesională. În acest context au fost întreprinse şi un şir de măsuri ce ţin de îmbunătăţirea calităţii serviciilor instituţiilor preşcolare: revizuirea structurii şi a programului de activitate, implementarea tehnologiilor educaţionale orientate spre dezvoltarea personalităţii, majorarea normativelor de finanţare a cheltuielilor pentru întreţinerea copiilor etc. În satele mici, lipsite de posibilitatea de a deschide şi întreţine grădiniţe, au fost create Centre comunitare educaţionale pentru copii şi familii social-vulnerabile, unde copii de vîrstă preşcolară pot beneficia de pregătirea către şcoală. În contextul învăţământului general obligatoriu, pentru a diminua povara cheltuielilor pentru învăţământ, în special a familiilor sărace statul asigură alimentarea copiilor din clasele I-IV la nivel de cca 99.8 % şi cca 42% a celor din clasele V-XII. Elevii claselor I-IV beneficiază gratuit de manuale, iar cei din familii sărace sînt subvenţionaţi de către autorităţile

201 Studiu asupra ONG-urilor active în domeniul social în Moldova. Realizat Proiectul TACIS „Consolidarea societăţii civile”. 2006 202 Strategia naţională "Educaţie pentru toţi"; Planul de Dezvoltare Instituţională pentru perioada 2009-2011, http://www.edu.gov.md/ 203 STANDARDE de învăţare şi dezvoltare pentru copilul de 5-7 ani, UNICEF, MET

104

administraţiei publice locale pentru achitarea arendei acestora. Ministerul Educaţiei şi Tineretului a efectuat cartografierea întregii reţele a instituţiilor de învăţământ preuniversitar. De asemenea, a fost elaborat planul de optimizare a reţelei instituţiilor de învăţământ, care prevede reorganizarea şcolilor medii în licee sau gimnazii în funcţie de numărul de copii şi baza tehnico-materială şi potenţialul corpului didactic, fiind reorganizate în licee 145 instituţii de învăţământ preuniversitar. Strategia de optimizare a reţelei instituţiilor preuniversitare prevede, de asemenea, crearea şcolilor de circumscripţie, acordarea serviciilor de transport şi dezvoltarea învăţămîntului extraşcolar. Republica Moldova s-a angajat să participe la Proiectul PISA 2009204 în scopul încadrării în sistemul internaţional de evaluare a randamentului şcolar. În învăţământul superior şi mediu de specialitate a fost perfecţionat sistemul de acordare a burselor în scopul motivării studenţilor pentru performanţe şi susţinerea celor socialmente dezavantajaţi, indiferent de forma de finanţare205. Actualmente se atribuie trei tipuri de burse, finanţate din bugetul de stat: burse de merit, burse de studii şi burse sociale. Bursele sociale se acordă, la cerere, studenţilor ciclului I, ciclului II, studii integrate, învăţămînt medical şi farmaceutic, ce provin din familii socialmente vulnerabile, care nu au obţinut bursa de studii. Bursa se stabileşte în funcţie de cota venitului ce revine unui membru al familiei. În scopul încadrării în Spaţiul Unic European al Învăţămîntului Superior, facilitării recunoaşterii universitare şi profesionale a calificărilor, asigurării coeziunii sociale, Republica Moldova a aderat la Procesul de la Bologna.

Politici de sănătate. În perioada 2004-2008 sectorul sănătăţii a fost subiectul unor reforme substanţiale. Astfel, în scopul sporirii accesului populaţiei sărace la serviciile medicale, a fost introdus sistemul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, care a cuprins circa 78,6% din populaţie206. În fiecare an este revizuit şi extins pachetul de bază a serviciilor medicale, accentele fiind puse pe copii, femei, bătrâni şi alte grupuri vulnerabile ale populaţiei. Pentru stoparea exodului personalului medical, în special din mediul rural, acţiunile întreprinse de către Ministerul Sănătăţii s-au axat pe creare condiţiilor mai atractive pentru tinerii specialişti de a lucra în mediul rural introducând programul de stimulente.

Pentru asigurarea accesului la servicii medicale şi de tratament ale persoanelor neasigurate afectate de maladii social-condiţionate cu impact major asupra sănătăţii publice a impus aplicare măsurilor pentru finanţarea în anul 2008 a cheltuielilor de tratament ale persoanelor date din soldul fondului de bază al asigurării obligatorii de asistenţă medicală a cheltuielilor de tratament în condiţii de staţionar, cu restituirea ulterioară a acestora din bugetul de stat. Pentru eficientizarea utilizării resurselor disponibile a în sectorul sănătăţii, începînd cu anul 2009 mecanismul de finanţare “per capita” este treptat înlocuit cu finanţarea asistenţei medicale primare în baza numărului de persoane înregistrate în Baza de date „Registrul persoanelor luate la evidenţă în instituţiile medico-sanitare ce prestează asistenţă medicală primară în cadrul sistemului de asigurare obligatorie de asistenţă medicală”. La 01.01.2009 baza de date conţinea 2,6 mil. persoane înregistrate la medicii de familie.

Începînd cu anul 2002, este pusă în aplicare procedura de evaluare şi acreditare a calităţii serviciilor medicale acordate populaţiei de către instituţiile şi întreprinderile medico-sanitare şi cele farmaceutice207. Către anul 2008 numărul instituţiilor acreditate a constituit 786 unităţi, dintre care circa 47% sunt instituţii farmaceutice208.

Totodată pentru eficientizarea controlului calităţii serviciilor medicale acordate pacienţilor, în anul 2008 a fost elaborat şi aprobat un set din 20 de indicatori de calitate, care au fost puşi în aplicare în evaluarea şi acreditarea instituţiilor medicale. Totodată aceşti indicatori sunt aplicaţi în cadrul

204 http://www.edu.gov.md/files/unsorted/PISA2009.doc 205 Hotărîrea Guvernului nr. 1009, din 1 septembrie 2006206 BNS (2009). Rezultatele studiului privind Sănătatea populaţiei şi accesul la serviciile de sănătate În Republica Moldova.207 Legea nr. 552-XV din 18.10.2001, privind evaluarea şi acreditarea în sănătate.208 MS (2009). Lista instituţiilor medico-sanitare şi întreprinderilor farmaceutice accreditate. http://www.ms.gov.md/_files/5256-Institutii%2520acreditate.pdf

105

sistemului de stimulare al lucrătorilor medicali (beneficii/sancţiuni)209.. Pentru anul 2009 a fiind prevăzută elaborarea indicatorilor de calitate pentru toate nivelurile de asistenţă medicală, iar pe termen mediu să fie elaboraţi indicatori de calitate pentru diferite profiluri medicale şi specialităţi.

Pentru eficientizarea ocrotirii sănătăţii copiilor a fost regionalizată asistenţa medicală perinatală, fapt care a asigurat trierea adecvată a gravidelor şi nou-născuţilor, precum şi implementarea transportării in utero, în ultimii ani a fost asigurată optimizarea funcţionării sistemului regionalizat datorită fortificării lui cu o ambulanţă specializată pentru transportarea nou-născuţilor. Au fost pregătiţi teoretic şi practic medici obstetricieni-ginecologi, neonatologi, moaşe, asistente medicale, precum şi medici de familie în acordarea asistenţei medicale perinatale calificate, fapt care a contribuit la ameliorarea îngrijirilor în timpul sarcinii, naşterii şi a nou-născutului, bazate pe tehnologiile moderne şi efective propuse de OMS. De asemenea au fost depuse eforturi pentru integrarea asistenţei medicale perinatale în familie şi comunitate.

În anul 2008, conform Strategiei de dezvoltare a sistemului de sănătate în perioada 2008-2017, pentru îmbunătăţirea gestionării serviciului primar medical şi responsabilizarea acestuia în prestarea serviciilor medicale au fost modificate relaţiile juridice, dintre acestea şi spitale prin oferirea autonomiei financiare instituţiilor de asistenţă medicală primară.

Astfel, începînd cu 01 ianuarie 2008, prestatorii de servicii medicale primare pot fi contractaţi direct de către Compania Naţională de Asigurări în Medicină, fapt realizat în anul 2008 prin contractarea directă a 37 (49) Centre ale medicilor de familie şi 23 de Centre de sănătate, în dependenţă de nivelul şi tipul de asistenţă medicală prestată (Ordinul MS nr. 404 din 30.10.2007 cu privire la delimitarea juridica a AMP şi Ordinul comun al Ministerului Sănătăţii şi al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină nr.138/55-A din 27.03.2008 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2008 ale Programului Unic al asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală).

Protecţie socială. Acest sistem continuă să se confrunte cu un şir de probleme, printre care: înrăutăţirea indicilor demografici, extinderea proceselor migratorii, rata redusă de înlocuire, diferenţele tarifelor şi contribuţiilor pentru unele sectoare ale economiei, în special din sectorul agrar. În perioada analizată a fost realizată evidenţa personificată a contribuabililor, au demarate procesele de unificare a normelor de pensionare şi au fost aplicate măsuri de susţinere din partea statului a contributivităţii sectorului agricol, inclusiv a fost pusă în aplicare procedura de redistribuire a contribuţiei. În prezent se lucrează asupra identificării modelului optim de prognozare a evoluţiei sistemului asigurărilor sociale.

Politicile promovate în domeniul asistenţei sociale sunt extrem de importante pentru grupurile populaţiei cosiderate cele mai expuse riscului sărăciei. În prezent, sistemul oferă 18 tipuri de prestaţii băneşti, cea mai importantă prestaţie dintre acestea este “Ajutorul social”.

Începând cu 1 octombrie 2008, legislaţia naţională reglementează dreptul la ajutor social familiilor defavorizate210, care se stabileşte condiţionat de venitul global mediu lunar al familiei şi include toate veniturile şi economiile acesteia, indiferent de provenienţa lor. Astfel, a fost pus în aplicare un nou mecanism de acces la asistenţa socială bănească de stat, scopul căruia este de a substitui modelul recompensator cu cel de testare al venitului şi unificare treptată a programelor de prestaţii sociale într-o singură prestaţie cu titlu de „ajutor social pentru cei săraci”.

Pentru creşterea accesului populaţiei la serviciile primare de asistenţă socială a fost instituită în proporţie de 80% reaţeaua naţională de asistenţi sociali şi efectulată cartografierea iniţială serviciilor sociale existente datele căreia au servit la identificarea obiectivelor de bază pentru crearea sistemul naţional de servicii sociale integrate, şi identifica tipurile de standarde de calitate pentru monitorizarea acestor servicii. Astfel, către finele anului 2008, la nivel naţional activau 1174

209 MS/CNAM. Ordinul nr. 448/209-A din 04.12.2008 „Cu privire la sistemul de stimulente şi sancţiuni corelate cu indicatorii de calitate ai asistenţei medicale”210 Legea nr. 133-XVI din 13.06.2008, cu privire la ajutorul social.

106

de centre care ofereau servicii de asistenţă socială pentru diferite grupuri aflate în situaţii de risc 211. Gradul de durabilitate a acestor servicii este limitat datorită, lipsei unei descentralizări fiscale şi mecanismului de contractare sau cumpărare a serviciilor date de la prestatorii privaţi. .

Începând cu anul 2007, a fost începută reforma sistemului rezidenţial, care şi-a propus drept obiectiv principal reducerea cu 50% până în anul 2012 a numărului de copii din instituţiile rezidenţiale şi integrarea acestora în familii sau forme alternative de tip familial212. Efectele reformei au fost evidente chiar în primul an de la demarare reflectând o reducere cu 22% a numărului de copii din sistemul rezidenţial.

O însemnătate majoră în procesul de „gate keeping” îl au Comisiile pentru protecţia copilului aflat în dificultate, instituite în anul 2007, care doar în primul an de activitate au examinat 1458 de cazuri dintre care: (i) în 51% a fost prevenită instituţionalizarea, (ii) 24% dintre copii au fost reintegraţi în familia biologică; ( iii) 6% au fost plasaţi sub tutelă/curatelă; (iv) 5% au fost plasaţi în case de copii de tip familial, (v) 1% au fost plasaţi în servicii de asistenţă maternală profesionistă şi (vi) doar 13% din totalul copiilor evaluaţi au fost admişi în sistemul rezidenţial.

Capitolul 5. Excluziunea culturală în societate

În acest capitol sunt examinate procesele culturale din ultimele decenii ce configurează contextul excluderii şi includerii culturale. În el este analizată capacitatea cadrului legal de-a asigura drepturile şi libertăţile culturale ale cetăţenilor din Republica Moldova, sunt evidenţiaţi factorii ce contribuie la excluziunea culturală, sunt analizate categoriile de excluşi. Ca finalitate sunt evidenţiate probleme şi oportunităţi ale dezvoltării umane din perspectivă culturală.

211 MPSFC. Date operative 2009.212 Hotărîrea Guventului nr. 784 din 09.07.2007, pentru aprobarea Strategiei naţionale şi a Planului de acţiuni privind reforma sistemului reidenţial de îngrijire a copilului pe anii 2007-2012

107

5.1. Definirea excluziunii şi incluziunii culturale

Înţelegem cultura în accepţie UNESCO, adică „…întregul complex de elemente distinctive spirituale, materiale, intelectuale şi emoţionale ce caracterizează o societate sau un grup social. Cultura include nu numai artele şi literatura, ci şi modul de viaţă, drepturile fundamentale ale omului, sistemul de valori, tradiţii şi credinţe.” ( Raportul Conferinţei Mondiale privind Politicile Culturale, organizată în 1982 de UNESCO la Mexico City).

Cultura este un factor important de dezvoltare socială şi comunitară, un factor al calităţii vieţii nelipsit în evaluările standardelor de calitate a vieţii individului, a colectivităţii şi a societăţilor. În contextul dezvoltării durabile, culturii îi revin multiple funcţiuni şi implicaţii. Ca mod de viaţă al individului, comunităţilor şi al societăţilor, ea constă din elemente ale diferenţierii şi unităţii acestora. Cultura este expresia identităţii (individuale, de grup, regionale, etnice, naţionale etc.), iar în comunicarea socială este miză a diversităţii şi diferenţei. În acelaşi sens, identitatea culturală este formată dintr-un sistem de valori care asigură specificitatea fiecărei comunităţi. Diversitatea şi diferenţa culturală exprimă valori importante în ierarhiile sociale, contribuie la structurarea societăţii şi a personalităţii umane. Prin aceste mijloace, verificate de experienţa colectivă, cultura îşi întreţine vivacitatea. Şi pentru ca formele culturale sunt dozate afectiv, prin cultură se produce socializarea, integrarea şi coeziunea socială, dar are loc şi marginalizarea, excluderea socială. Cultura reprezintă un proces. Ea este promovată de instituţii si tot instituţiile sunt responsabile de incluziunea culturală.

Conceptul excluziune culturală ţine de domeniul politicilor culturale. Împreună cu celelalte concepte privind excluziunea economică, socială şi politică el completează spectrul excluziunii umane în societatea contemporană. Făcând o retrospectivă a afirmării acestui domeniu teoretic, putem aprecia că cel mai târziu dintre toate acestea a intrat în uz conceptul excluziunii culturale. Din anul 1974, de când René Lenoir a formulat termenul de excluziune socială (în lucrarea „Les Exclus”, Paris, 1974), acesta a avut prioritate până în ultimii ani. În prima parte a anilor ’90, excluziunea şi incluziunea socială au fost integrate în toate politicile Uniunii Europene, începând cu Tratatul de la Maastricht şi protocoalele sale anexe, reforma obiectivelor Fondului Social European, documente ale Parlamentului European şi Programele de Acţiune Socială ale Comisiei în raport cu sărăcia, coeziunea socială, inserţia şi integrarea socială. Astfel, termenul excluziunea socială s-a impus treptat în uzul internaţional, acoperind până de curând şi sferele ce aveau să revină ulterior celelalte tipuri de excluziune.

Problematica ecluziunii de toate tipurile, la fel ca şi cea a incluziunii, nu şi-au aflat locul necesar în preocupările ştiinţifice ale mediul academic din republică. În acest context conceptul de excluziune culturală constituie o problemă ştiinţifică deschisă, necercetată. Instituţiile sociale sunt mai dinamice, mai adaptate necesităţilor sociale decât cele academice şi promovează această terminologie, precizându-i mereu semnificaţiile. Din aceste considerente vom formula definiţii şi vom corela problematica acestui capitol reieşind din practicile instituţionale, încercând să jalonăm şi fundamentele teoretice ale excluziunii culturale. La expunerea conţinuturilor excluziunii culturale vom ţine cont de experienţa mondială în domeniu, care atenţionează asupra existenţei unui specific al excluziunii în fiece ţară.

Excluziunea culturală este înţeleasă ca un proces de excludere a indivizilor sau a grupurilor sociale de la viaţa culturală din cauza sărăciei, a lipsei instituţiilor de cultură, a inaccesibilităţii la ele sau a convingerilor.

Politica culturală, ca parte a politicilor publice, reprezintă setul de orientări generale şi coerente cu privire la dezvoltarea culturii în societate. Ea este întotdeauna un sistem de referinţă pentru acţiunea culturală. În contextul societăţii democratice, politica culturală îşi asumă procesul de structurare a opţiunilor şi obiectivelor colective referitoare la dimensionarea şi articularea culturală a ansamblului social.

5.1.1. Precizarea cadrului legal internaţional şi naţional care asigură incluziunea culturală. Explicarea anumitor termeni specifici diversităţii culturale din Republica Moldova.

108

Legislaţia în vigoare a Republicii Moldova oferă un cadru legal general privind desfăşurarea drepturilor şi libertăţilor la cultură ale cetăţenilor. Constituţia, legea supremă a Republicii Moldova, în art. 10, întitulat „Unitatea poporului şi dreptul la identitate” stipulează egalitatea tuturor cetăţenilor: „(1) Statul are ca fundament unitatea poporului Republicii Moldova. Republica Moldova este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi”, totodată „(2) Statul recunoaşte şi garantează dreptul tuturor cetăţenilor la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase”. „(1)Oricărui cetăţean îi este garantată libertatea gândirii, a opiniei, precum şi libertatea exprimării în public prin cuvânt, imagine sau prin alt mijloc posibil”, în acelaşi timp „(2) Libertatea exprimării nu poate prejudicia onoarea, demnitatea sau dreptul altei persoane la viziune proprie”. (art. 32). Ea consacră şi diversitatea intereselor culturale „dreptul cetăţenilor la proprietatea intelectuală, interesele lor materiale şi morale ce apar în legătură cu diverse genuri de creaţie intelectuală sunt apărate de lege” (alin. 2. art. 33). Statul „contribuie la păstrarea, la dezvoltarea şi la propagarea realizărilor culturii şi ştiinţei, naţionale şi mondiale”, iar „libertatea creaţiei artistice şi ştiinţifice este garantată”, fără a fi supusă cenzurii (alin. 3, art. 33). În domeniul culturii funcţionează câteva legi, care tind să acopere vastul ei domeniu. Legea Culturii nr. 413 –XIV, adoptată la 27 mai 1999, dezvoltă principiile constituţionale, în domeniul culturii. Ea determină responsabilităţile statului în elaborarea şi promovarea politicilor culturale, asigură şi protejează dreptul constituţional al cetăţenilor Republicii Moldova la activitatea culturală, stabileşte normele juridice, în baza cărora este asigurată dezvoltarea liberă a culturii. Actualmente această Lege este în proces de reactualizare, pentru ca ea să corespundă noilor realităţi culturale.

În primul deceniu de după independenţă au fost elaborate legile de bază pentru a reglementa activitatea marilor structuri din domeniul culturii: Legea privind fondul arhivistic al Republicii Moldova nr. 880-XII din 22 ianuarie 1992 (stabileşte principiile de bază ale organizării activităţii de completare, evidenţă, păstrare şi utilizare a Fondului Arhivistic al Republicii Moldova şi vizează direct sursele memoriei sociale); Legea cu privire la biblioteci nr. 286- XIII din 16.XI.1994 (determină regimul juridic al bibliotecilor în Republica Moldova. Potrivit articolului 3, principiile de funcţionare a bibliotecii sunt: accesibilitatea, neangajarea politică, autonomia profesională); Legea audiovizualului nr.603-XIII din 3.10.1995 (stabileşte modul de eliberare a licenţelor pentru emisie, reglementează recepţia programelor audiovizuale transmise prin satelit, comunicaţia audiovizuală distribuită prin cablu. Sunt reglementate detaliat drepturile şi obligaţiile instituţiilor audiovizualului şi ale lucrătorilor acestora, responsabilitatea pentru conţinutul informaţiei transmise prin mijloace de comunicare audiovizuală şi colaborarea internaţională în domeniul audiovizualului. Un capitol aparte al Legii reglementează activitatea Consiliului Coordonator al Audiovizualului. Potrivit articolului 31 al Legii, Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) este constituit din 9 membri, numiţi de către Parlament (3 membri), Preşedintele Republicii Moldova (3 membri) şi Guvern (3 membri) pe un termen de 5 ani. CCA reprezintă garantul interesului public şi nu al celor care l-a constituit).

Legea cu privire la activitatea editorială nr. 939-IV din 20.04.2000 (determină regimul juridic al activităţii editoriale, politicile statului în domeniul editării cărţilor, având la bază principiile neadmiterii monopolizării, respectării deplinei libertăţi, consolidării şi modernizării bazei tehnico-materiale, organizatorice, juridice şi ştiinţifice în acest domeniu);

Legea privind meşteşugurile artistice populare nr. 153-XV din 20.03.2003 (încurajează creativitatea meşterilor populari, pentru a continua tradiţiile artistice populare şi ale oferi funcţii sociale);

Legea muzeelor nr. 1596-XV din 27.12.2002 (reglementează organizarea şi funcţionarea diferitor tipuri de muzee, garantează cercetarea, conservarea, restaurarea şi valorificarea patrimoniului cultural mobil naţional, stabilind responsabilităţile Ministerului Culturii şi administraţiei publice locale în gestionarea acestor bunuri culturale.

Aceste legi au avut un rol important la momentul adaptării, au garantat în bună parte dezvoltarea domeniilor vizate, dar situaţia cocio-culturală din republică este dinamică în contextul

109

tranziţiei la un sistem politic democratic şi la o economie de piaţă, încât actualmente toate necesită îmbunătăţiri sau reactualizări.

În setul caracteristicelor ce formează identitatea culturală şi sensibilitatea culturală, limbii îi revine un rol esenţial. Dreptul de a comunica în limba maternă şi de a avea acces nelimitat la procesele culturale bazate pe limba maternă este fundamental şi se regăseşte în legile Republicii Moldova privind aspectele lingvistice, adoptate la 31 august 1989: Legea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti cu privire la statutul limbii de stat, Legea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti cu privire la reintroducerea grafiei latine, Legea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti cu privire la funcţionarea limbilor pe teritoriul RSSM. Art. 13 (1) al Constituţiei declară că limba de stat este moldoveneasca „în baza alfabetului latin” iar Art. 13 (2) „protejează dreptul de a păstra, dezvolta şi folosi limba rusă şi alte limbi vorbite pe teritoriul naţional”.

Cadrul legal în care se desfăşoară activitatea culturală a fost fortificat după ce în anul 1995 Republica Moldova a devenit membru cu drepturi depline al CE şi a semnat 60 de convenţii ale Consiliului Europei, documente majore privind dezvoltarea umană, între care: Convenţia Europeană privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului; Convenţia-cadru privind protecţia minorităţilor naţionale; Convenţia Europeană privind prevenirea torturii, pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante etc. Ele organizează cadrul necesar al dezvoltării umane şi sincronizează legislaţia naţională la cea internaţională.

Republica Moldova a intrat în programul de evaluare a politicilor culturale, coordonat de Consiliul Europei, în anul 1999. Drept urmare în anul 2001 au fost publicate şi discutate în mediul oamenilor de cultură două rapoarte: unul naţional (Raportul naţional privind politica culturală a Republicii Moldova, realizat de un grup de experţi din republică în cadrul Proiectului „Mozaic” al CE, si altul redactat de un grup internaţional de experţi. Intre cele două rapoarte ce analizează aceeaşi realitate culturala, exista diferenţe de abordare, datorate viziunilor diferite, dar şi similitudini în aprecierea realităţilor culturale. Problemele culturii, ale instituţiilor de cultură şi ale oamenilor de cultură din Republica Moldova au fost apreciate ca fiind grave de către ambele grupe de raportori. Un alt raport „Viziuni de viitor: Politica culturală a Republicii Moldova de la schimbări la viabilitate”, elaborat în 2007 şi publicat în 2009, sub auspiciile Fundaţiei Soros-Moldova şi Fundaţiei Cultural Europene. El cuprinde „următoarele domenii prioritare: artele interpretative, artele vizuale, literatura, industriile culturale, casele de cultură ca mijloc de promovare a culturii la sate”. Din start raportul exclude din analiză două domenii mari precum sunt muzeele, care gestionează patrimoniul cultural naţional şi bibliotecile care asigură accesul la carte şi la cultură prin carte. Cele peste 70 de muzeele din republică sunt instituţii culturale de mare importanţă în procesul afirmării identităţii culturale, al păstrării memoriei sociale şi menţinerii spaţiului de dialog cultural. Ele gestionează conservând, etalând în expoziţii şi valorificând un patrimoniu de peste 700.000 bunuri culturale. Şi bibliotecile, inclusiv cele săteşti, îşi asumă un rol determinant în menţinerea proceselor culturale, mizând pe carte ca pe o şansă sigură de depăşire a sărăciei.

Obiectivele prioritare ale politicilor culturale propuse spre analiză au fost destul de cuprinzătoare: „descentralizarea sistemului cultural şi asigurarea accesului egal al populaţiei la valorile culturale; protejarea şi dezvoltarea patrimoniului cultural; păstrarea identităţii culturale; reformarea raportului Stat versus Cultură; participarea culturii la soluţionarea problemelor comunităţii; finanţarea culturii: diversificarea surselor de finanţare” (p.14).

Şi mai aproape de dezideratele culturale ale societăţii sunt Convenţiile UNESCO ratificate de Republica Moldova: Convenţia privind protecţia patrimoniului mondial cultural şi natural (Paris, 16 noiembrie 1972), ratificată în 2002; Convenţia privind protecţia şi promovarea diversităţii şi expresiilor culturale (Paris, 20 octombrie, 2005), ratificată în 2005; Convenţia privind salvgardarea patrimoniului cultural imaterial (17octombrie, Paris, 2003), ratificată în 2006 etc.

De la declararea independenţei şi până în prezent statul a promovat politicile culturale prin diferite programe: Programul de Stat de edificare a Muzeului Arhitecturii Populare la Chişinău (1995), Programul de Stat „Dezvoltarea şi ocrotirea culturii şi artei în Republica Moldova pentru

110

anii 1997-1998”, program prelungit până în anul 2000 şi abandonat de cum la conducerea republicii au revenit comuniştii; Strategia de dezvoltare durabilă a turismului în Republica Moldova (2003-2015); Programul de activitate a Guvernului pe anii 2005-2009 „Modernizarea ţării-bunăstarea poporului”; Programul Naţional „Satul moldovenesc” ( 2005-2015). Programele au avut ca obiective: afirmarea cadrului etic al statului democratic de drept în domeniul respectării libertăţii de creaţie şi de gândire favorabile sentimentului civic şi patriotic; asigurarea condiţiilor de dezvoltare şi perpetuare ale potenţialului creativ al societăţii; păstrarea tradiţiilor culturale naţionale şi ale etniilor, crearea unui spaţiu cultural unitar în care să se afirme toţi cetăţenii, indiferent de identitate, structurarea unui sistem de valori sociale, inclusiv a patrimoniului cultural.

Realităţile culturale s-au schimbat şi legile ce vizează cultura urmează a fi reactualizate. Actualul cadru legislativ din domeniul culturii nu acoperă domeniile foarte largi ale patrimoniului cultural. Legea privind ocrotirea monumentelor nr. 1530-XII din 22 iunie 1993 reglementează regimul juridic al monumentelor ce alcătuiesc patrimoniul cultural şi natural. Însă legea nu a funcţionat plenar, pentru că în „Monitorul Oficial al Republicii Moldova” odată cu respectiva lege nu a fost publicat şi Registrul monumentelor sau Lista monumentelor. Drept urmare Registrul monumentelor nu are putere juridică. În anii de la urmă au fost demolate mai multe monumente din acest Registru, unele dintre care au fost distruse cu participarea statului. (Exemplu: demolarea în anul 2006 a Casei Teodosiu, situată lângă sediul preşedintelui din centrul Chişinăului, o casă de oameni înstăriţi de la mijlocul sec. al XIX-lea, foarte valoroasă ca patrimoniu. Mass-media a comentat foarte mult acest caz).

5.2. Explicarea anumitor termeni privind specificul diversităţii culturale din R.M. În limbajul ştiinţific şi politic din ultimele două decenii se evidenţiază anumiţi termeni,

anumite concepte ce vizează direct sau indirect problematica excluziunii şi incluziunii culturale, cea a identităţii culturale şi naţionale. Cercetătorii vorbitori de limbă rusă îi numesc pe moldoveni „представители титульной нации”, iar pe reprezentanţii grupurilor etnice – „национальные меньшества”. În Recensământul populaţiei 2004 toate comunităţile etnice mari sunt numite naţionalităţi, inclusiv ţiganii. În uzul vorbitorilor de limbă română, cu referire la Republica Moldova, sunt evitate cuvintele: ţară, naţiune. Sunt preferate cuvintele republică, stat, popor, etnie. Dar în linii mari, întreaga comunitate ştiinţifică, indiferent în ce limbă comunică, face recurs la limbajul specific şcolii etnografice sovietice: etnie, grup etnic, etnicitate, relaţii interetnice. Termenii şi conceptele: multiculturalitate, interculturalitate, diversitate culturală, rămân în afara discursului ştiinţific. Tematica şi problematica relaţiilor interetnice este promovată preponderent de către vorbitorii de limbă rusă. Tot ei au preluat din limbajul specific şcolii ruse adjectivul polietnic (înlocuind termenii multietnic, multinaţional din perioada de până la independenţă) şi au format sintagma „Moldova polietnică” („Полиэтничная Молдова» pe care încearcă să o insereze în discursul ştiinţific, fără a o legitima. Promovează această sintagmă instituţiile: Centrul de Etnologie din cadrul Institutului Patrimoniului Cultural al Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi Biroul Relaţiilor Interetnice.

5.2. Dezvoltarea umană şi excluziunea culturală Analiza excluziunii pe bază culturală ca rezultat al tranziţiei

5.2.1. Schimbarea sistemului de valori ca urmare a trecerii de la regimul totalitarist la societatea relaţiilor de piaţă:

Trecerea la societatea democratică, bazată pe relaţii de piaţă, presupune detaşarea completă de la regimul totalitar şi construirea unor noi realităţi inclusiv în domeniul culturii. Tranziţia, deşi durează, nu urmează o consecvenţă evidentă a reformelor sociale. Odată cu schimbarea conducerii republicii (fapt frecvent în perioadele de tranziţie), strategiile şi programele elaborate şi aprobate de guvernele premergătoare, inclusiv cele în domeniul culturii, nu sunt continuate de cele ce vin în

111

schimbul acestora. Astfel, Programul de Stat de Edificare a Muzeului Arhitecturii Populare, aprobat prin decretul preşedintelui în anul 2005, a rămas în afara preocupărilor statului. În ultimii opt ani despre reforme ca despre oportunităţi ale dezvoltării sociale nu s-a discutat la nivelul politicilor de stat. Vectorul dezvoltării nu este bine definit şi argumentat de instituţiile de stat, obiectivele finale nu sunt clare pentru toate grupurile sociale, ceea ce se reflectă direct asupra sistemului de valori. Vechiul sistem a fost marginalizat şi parţial demontat, iar noul sistem de valori care trebuie să stea la baza coeziunii sociale este în proces de constituire şi apare ca fiind destul de vag. Valorile democratice exprimate în termeni culturali se regăsesc în sistemul legislativ, în strategii şi programe, dar nu şi în practica instituţională de zi cu zi. În aceste condiţii factorul subiectiv are pondere în politicile culturale şi exprimă interesul unor grupuri, de regulă a celor care au influenţă politică, în detrimentul altora, care tradiţional sunt fie creatori de valori culturale, fie principalii lor consumatori.

Aceste procese au loc pe fondul unei crize de identitate, comună pentru toate ţările care s-au despărţit de totalitarism, dar cu un specific aparte în fiecare dintre ele. După două decenii de independenţă, ea continuă să aibă un impact negativ destul de puternic asupra coeziunii sociale. În procesul afirmării independenţei, ţările încearcă s-o depăşească cu cât mai puţine pierderi, mizând în acest proces pe valorile general-umane şi pe cele specifice grupurilor sociale.

În Republica Moldova criza identităţii culturale/criza identităţii etnice /criza identităţii civice reprezintă un fenomen social foarte complex, marcat de focalizarea unor relaţii, percepţii şi reprezentări sociale istorice într-un context socio-cultural nou. În toţi anii de existenţă ai Republicii Moldova problema crizei identitare a fost tratată fragmentar, nici odată în tot spectrul manifestărilor. Urmare a lipsei unei politici consecvente în acest sens, manipularea politică din diferite perspective a unor factori identitari au făcut ca multitudinea problemelor să aprofundeze criza identitară. De fapt, a fost exagerat discutată identitatea moldovenilor, adică fără a se ţine cont de metodologia identitară, ceea ce a creat tensiuni sociale. Grupurile etnice minoritare s-au mobilizat mai operativ, au fost mai dinamice şi mai consecvente în afirmarea identităţii şi asigurarea drepturilor şi libertăţilor culturale. Iar statul n-a promovat suficient identitatea civică ca o valoare integratoare a tuturor cetăţenilor lui.

Conform Recensământului populaţiei din 2004 în teritoriul controlat de Republica Moldova există 57 localităţi urbane şi 1 464 localităţi rurale. Caracterul etnic al localităţilor este diferit, majoritatea fiind reprezentată de moldoveni, dar dacă luăm reprezentanţă numerică cea mai mare a grupurilor etnice, după caracterul etnic se pot distinge următoarele categorii de localităţi:

1. Moldoveni/români formează majoritatea absolută în 1132 localităţi rurale, în centrul, nord-estul, sud-vestul şi sud-estul Republicii Moldova. Alte 332 sate au populaţie mixtă.

2. Moldoveni şi ucraineni – în 154 localităţi, majoritatea acestora fiind în raioanele de nord-vest ale R. Moldova.

3. Moldoveni şi bulgari – în 21 localităţi din raioanele de sud.4. Moldoveni şi găgăuzi – în 13 localităţi din raioanele de sud.5. Moldoveni şi ruşi – în 8 sate, majoritatea în sudul R.M.6. Moldoveni, ucraineni şi găgăuzi – în două sate (Chioselia Rusă din Gagauz Yeri şi

Nicolaevca din raionul Cahul).7. Moldoveni, ucraineni şi ruşi – în 3 localităţi.8. Moldoveni, bulgari şi găgăuzi în Orehovca, raionul Taraclia.9. Ucraineni – în 73 localităţi, majoritatea absolută în raioanele de nord-vest. 10. Ucraineni şi ruşi – în 3 localităţi.11. Ucraineni şi găgăuzi – în 3 localităţi din sud.12. Ucraineni, bulgari şi moldoveni în satul Picus, raionul Anenii Noi.13. Ruşi – în 9 sate, dispersate.14. Bulgari – în 10 sate din sud, majoritatea în raionul Taraclia.15. Bulgari şi găgăuzi – în 6 sate din sud. 16. Găgăuzi – în 22 localităţi, majoritatea absolută din Gagauz Yeri.17. Ţigani (romi) in 2 sate: Vulcăneşti din raionul Nisporeni şi Ursari din raionul Călăraşi.

112

18. Mixt între polonezi, moldoveni şi ucraineni – satul Stârcea, raionul Glodeni.19. Cehi – satul Huluboaia, raionul Cahul.

Aici trebuie să precizăm că tabloul etnic general nu este diferit de cel specific altor ţări din vecinătate. Nuanţele contează, concentrarea mai multor grupuri etnice într-o anumită regiune şi specificul relaţiilor pe care le dezvoltă. Complexitatea relaţiilor culturale în satele mixte, cum apare în sud, este un proces firesc şi înregistrează un anumit echilibru, constituit ca urmare a vieţii comunitare, bazată pe valori şi probleme comune. Ca moment definitoriu al acestor relaţii, trebuie să precizăm că grupurile etnice din satele şi oraşele republicii nu locuiesc în ghetouri, ci împreună, ceea ce face ca ei să găsească modalităţi de comunicare, să stabilească relaţii de vecinătate, să participe împreună la realizarea unor lucrări obşteşti. În viaţa cotidiană care se aseamănă în bună parte, nu există, nici n-au existat conflicte pe principiu etnic. Dimpotrivă, aşa cum au relevat cercetările de teren, locuitorii satelor mixte cunosc şi aplică în relaţiile lor cu vecinii şi comunitatea mai multe limbi, în funcţie de necesitate, pentru că valorile tradiţionale ale grupurilor etnice sunt apropiate ca sistem. Locuitorii satelor îşi caută de vieţile lor, cu atât mai mult că au probleme comune, indiferent de originea etnică. S-a ajuns la etapa când şi sărăcia uneşte oamenii. Liderii de opinie, aflaţi de cele mai multe ori în oraşe, lansează revendicări, propun şi construiesc modele identitare, încercând să modeleze realităţi culturale.

Dacă analizăm atitudinile reciproce privind aprecierea identităţii Celuilalt în Republica Moldova vom observa un paradox. Moldovenii nu se implică în discuţiile privind identitatea, inclusiv etnonimele celorlalte grupuri etnice. În virtutea ospitalităţii lor proverbiale care oferă o deschidere mare pentru perceperea Străinului, le respectă în acest mod autoaprecierea. Dar reprezentanţii celorlalte grupuri etnice, în virtutea unui activism social de tentă sovietică, stimulat şi de contextul politic, discută în permanenţă statutul autohtonilor, elaborează recomandări, soluţii identitare privind condiţia moldovenilor: cum să se numească limba pe care aceştia o vorbesc, cum trebuie să se numească însăşi vorbitorii acestei limbi. Aceste intervenţii sunt dezaprobate tacit. Moldovenii consideră că numai ei sunt în drept să-şi decidă identitatea.

5.2.2. Impactul conflictelor din zonă asupra proceselor culturale Odată cu dezintegrarea Uniunii Sovietice printre cele 15 state noi, independente, între care şi Republica Moldova, au apărut, cu susţinerea forţelor din afară, şi câteva republici autoproclamate: Abhazia şi Osetia de Sud (Georgia), Karabahul de Munte (Azerbajan), Cecenia (Federaţia Rusă) şi Transnistria (Republica Moldova). Între timp aceste republici au reuşit să creeze structuri şi instituţii statale, să exercite controlul asupra teritoriului şi populaţiei, să depăşească conflicte armate, destabilizând situaţia în respectivele regiuni şi să pornească procesul creării unei identităţi diferite.

Conducerea separatista de la Tiraspol, susţinută iniţial de Armata a 14-a sovietică, iar de Rusia, a proclamat mai întâi crearea Republicii Sovietice Socialiste Autonome Transnistrene, iar mai târziu, la 2 septembrie 1990, a declarat şi independenţa acesteia.

Republica Moldovenească Nistreană a format structuri executive, legislative, administrative şi judiciare separate şi a creat sisteme proprii în domeniile economic, vamal, de impozitare, educaţional şi cultural în ansamblu. Ea are drapel şi stemă proprii, trupe de frontieră, care reclamă ilegal la frontieră paşapoarte. Multe legi din perioada sovietică, unele amendate şi completate, rămân în vigoare. A creat structuri de ordine şi forţă, inclusiv o poliţie secretă agilă, precum şi o armată care, potrivit opiniei experţilor militari, este superioară celei moldoveneşti, păstrează structuri ale forţelor de ordine (miliţia). Populaţia R.M.N. este lipsită de unul din drepturile cetăţeneşti fundamentale, cel de a participa la alegerile naţionale. Concomitent cu aceasta, în contextul crizei identităţii, ca rezultat al proceselor politico-administrative, instituţiile de stat, cel mai des prin metode violente, impun modele identitare diferite de voinţa populaţiei, care este intimidată.

Când Republica Moldova a ratificat Convenţia Europeană cu privire la drepturile omului (CEDO, 24 iulie 1997, Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova cu privire la ratificarea

113

Convenţiei Europene asupra Drepturilor Omului şi a Protocoalelor sale adiţionale nr. 1298 XIII, “Monitorul Oficial al Republicii Moldova ” nr. 54-55/502 din 21 august 1997), ea a făcut şi o declaraţie importantă potrivit căreia “…ea nu va fi capabilă să asigure, până la soluţionarea conflictului transnistrean, respectarea Convenţiei în raport cu omisiunile şi acţiunile autorităţilor auto-proclamatei republici transnistrene, teritoriul căreia este controlat, de facto, de către autorităţile respective”. În anul 2001, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a respins obiecţiunea preliminară a Moldovei, argumentând că o dată ce Republica Moldova a ratificat Convenţia, cu efecte asupra întregului său teritoriu atunci „Curtea consideră că declaraţia menţionată nu poate fi echivalată cu o rezervă, în termenii Convenţiei, fapt pentru care respectiva trebuie considerată nulă”. De aici rezultă că inclusiv politicile culturale şi educaţionale ale Republicii Moldova trebuie să se extindă şi asupra teritoriului Transnistriei. Dar realităţile culturale au caracter de excluziune aprofundată.

Potrivit datelor statistice oficiale ale Republicii Moldoveneşti Nistrene, în prezent există 183 de şcoli primare (instituţii cu instruire generală), cu un număr total de 92.000 de elevi. În timp ce în 82% din şcoli limba de instruire este rusa, în 13,5% (32 de şcoli) limba de instruire este „moldoveneasca” în baza grafiei chirilice, în 3,8% (6 şcoli) - limba română şi în 0,7% - limba ucraineană. Există şi alte 15 şcoli „mixte” (cu predare şi în limba rusă). Procesul educaţional din Transnistria marginalizează toate cele 38 de şcoli de la procesele lingvistice ale Republcii Moldova.

Chiar şi şcolile “moldoveneşti” oficiale din Transnistria, care predau în baza grafiei chirilice, se confruntă cu condiţii dificile. Şcolile sunt prost echipate cu materiale educaţionale deoarece autorităţile demonstrează puţin interes pentru starea lor. Elevii din şcolile moldoveneşti trebuie să se mulţumească cu cărţi depăşite de timp, datând încă din perioada sovietică, în timp ce colegii lor, ruşi şi ucraineni, citesc din cărţi moderne (uneori donate de Rusia şi Ucraina). În consecinţă, un număr tot mai mare de părinţi îşi trimit copiii la şcolile ruseşti, iar şcolile moldoveneşti continuă să-şi micşoreze numărul de elevi. Conform unui raport al “Ministerului Educaţiei” al R.M.N., în 1999, deşi elevii români/moldoveni reprezentau 32.6% din totalul copiilor din Transnistria, numai 13% frecventau şcolile moldoveneşti. În instituţiile de educaţie specială şi superioară numai 6% de studenţi erau moldoveni. Dreptul de a folosi propria limbă încorporează dreptul de a o folosi, în mod privat şi public, liber şi fără amestec or discriminare. Articolul 27 al Pactului internaţional al ONU cu privire la drepturile civile şi politice (1969) şi Articolul 30 al Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului (1989) specifică explicit că un copil, aparţinând unei minorităţi etnice sau lingvistice, “…are dreptul, în comuniune cu alţi membri ai grupului său, să beneficieze de cultura sa, să profeseze şi să practice propria religie, or să folosească propria limbă”.

Urmările conflictului armat din Transnistria (1992), nesoluţionarea problemei transnistrene, escaladarea evenimentelor ori de câte ori se discută concepte despre soluţionarea lui, exagerarea factorului politico-ideologic în modelarea identităţii, toate afectează procesele culturale din regiune. În acest teritoriu autorităţile nerecunoscute de comunitatea internaţională au organizat un recensământ al populaţiei la 11.11.2004. Conform acestui Recensământ, populaţia totală a Republicii Moldoveneşti Nistrene era de 555.000 locuitori, ceea ce demonstrează o scădere substanţială faţă de 1989, când în acest spaţiu locuiau peste 679.000 persoane. Iar structura etnică a populaţiei era reprezentată din: moldoveni – 31,9 %, ruşi – 30,3 %, ucraineni – 28,8% iar alte etnii – 9 %. Luând în consideraţie procesele migraţioniste din ultimii ani, putem afirma că situaţia este deja alta. Teritoriul Republicii Moldova de la est de Nistru include 5 raioane şi 2 municipii, un număr total de localităţi de 157, dintre care 12 urbane şi 145 rurale. Structura etnică pe categorii de localităţi, ţinându-se cont de dominantele etnice, este următoarea:

114

1. Moldoveni – în 40 localităţi.2. Moldoveni şi ucraineni – în 42 localităţi.3. Ucraineni – în 19 localităţi, preponderent din raioanele Râbniţa şi Camenca.4. Ruşi – într-o localitate.5. Preponderent mixtă – ucraineni, moldoveni şi ruşi – în 40 localităţi.6. Preponderent mixtă – bulgari, ruşi şi ucraineni – în satul Parcani, raionul Slobozia.7. Polonezi şi ucraineni în satul Slobozia-Raşcov, raionul Camenca.

Toate localităţile urbane au o structură etnică mixtă, moldovenii deţinând o pondere mai mare în oraşele Dubăsari, Grigoriopol şi Camenca.

Structura etnică a acestui teritoriu are un anumit echilibru. Moldovenii, cei mai mulţi la număr, predomină în mediul rural şi locuiesc în 122 de localităţi rurale. Dar ruşii şi ucrainenii, la care se alătură şi celelalte minorităţi dispersate, practic sunt vorbitori ai limbii ruse şi au în mare parte valori culturale comune. În comparaţie cu ei moldovenii reprezintă o minoritate etnolingvistică, marginalizată tot mai mult în a-şi exprima valorile etnoculturale. În această regiune identitatea românească este privită negativ de către alterităţile etnice şi neutru sau pozitiv de către moldoveni, în funcţie de categorii de vârstă. Locuitorii de vârstă medie şi tinerii, cei care sunt social activi, susţin valorile culturale identitare ale Republicii Moldova. Chiar dacă conflictul transnistrean nu este bazat pe factorul etnic, totuşi unul dintre motivele care dimensionează repercusiunile lui este opoziţia între orientarea etnoculturală moldovenească/românească faţă de cea prosovietică/rusească, manipulată de clasa politică. De cele mai multe ori sunt inventate sau invocate diferenţele culturale, pentru a contribui la separarea continuă a populaţiei de pe ambele maluri ale Nistrului, dar nu sunt valorificate aspectele ei comune.

În urma conflictului armat din Transnistria s-au produs schimbări în componenţa etnică şi respectiv în sfera culturală din acest teritoriu al Republicii Moldova. Îngrădirea accesului la bunurile culturale create în comun, izolarea copiilor şi tinerilor din Transnistria de la valorile naţionale, afectarea relaţiilor de colaborare dintre comunităţile de pe ambele maluri ale Nistrului au repercusiuni nefavorabile asupra proceselor culturale. Restricţiile impuse la trecerea peste Nistru au afectat sau chiar întrerupt relaţiile dintre rude şi/sau prieteni care existau între locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului.

Întreaga populaţie din Transnistria, trăind sub influenţa ideologiei extremale, are frica zilei de mâne. O altă sursă a fricii sociale este producerea şi păstrarea unor cantităţi importante de armament în Transnistria. Păstrarea acestui armament deja învechit în depozitele din regiune pune în pericol iminent însăşi viaţa oamenilor din regiune.

Au existat confruntări dintre autorităţile centrale şi găgăuzi, care au obţinut statut de autonomie teritorială în 1994, şi au format UAT Gagauz Yeri, care cuprinde aproape toate localităţile populate de găgăuzi. Trasarea hotarelor UTA fărâmiţează teritoriul sudic al republicii şi îngrădeşte comunicarea celorlalte sate, ce nu fac parte din formaţiune, cu administraţia locală şi centrală. Drept urmare a scăzut brusc rata de participare a colectivelor artistice din satele situate în apropierea UTA şi raionul Taraclia, la concursuri, festivaluri, la olimpiade şcolare raionale, zonale şi republicane.

5.3. Cine sunt excluşi?

5.3.1. Participarea la viaţa culturală a societăţii. Accesul redus la viaţa culturală din cauza:

Statutului socio-economicCei mai expuşi riscului excluderii culturale din cauza sărăciei sunt în principal locuitorii

spaţiului rural. Republica Moldova este ţara cu cea mai mare pondere a populaţiei rurale în Europa, peste 64% din populaţie locuieşte în sate. Deci sărăcia afectează cea mai mare parte a

115

locuitorilor ei, iar excluderea culturală este în sate un fenomen de masă. Am putea vorbi aici şi de o excludere spaţială a satelor în raport cu oraşele care au acces la mai multe surse de existenţă.

Lipsa unui loc de muncă care ar asigura venitul necesar pentru întreţinerea necesităţilor de viaţă, pe de o parte, excluderea indivizilor şi a familiilor de la munca colectivă, închiderea lor în problematica grupului mic, pe de altă parte, demoralizează comunităţile săteşti, le lasă ca liant social numai activităţile culturale, ceea ce produce un dezechilibru în sincretismul tradiţional al vieţii rurale. Scoaterea treptată din circuitul social a valorilor muncii colective tinde să reorganizeze după principii noi şi celelalte sfere ale vieţii comunitare: obiceiurile calendaristice şi de familie, obiceiurile de muncă, relaţiile de vecinătate determinate de norme seculare etc. Actualmente asistăm la procese destructive ce transformă evident cultura tradiţională, civilizaţia satelor, habitatul tradiţional. O parte însemnată de populaţie, în virtutea sărăciei, revine treptat la practici străvechi de întreţinere a necesităţilor vieţii, specifice începutului sec. al XX-lea (ţin vacă pentru a hrăni familia cu lactate, ţin un cal sau un măgar pentru a ara câmpul şi a transporta greutăţile, din economie ori din lipsă de combustibil încălzesc locuinţa cu lemne sau tizic etc.).

Au fost afectaţi de criză intelectualii din sate, în special învăţătorii, cei care în virtutea profesiei trebuie să aibă acces nelimitat la cultură, pentru a putea să-şi exercite funcţiile educaţionale. Salariile mici ca fapt general, nevoia de-a rezista provocărilor sărăciei îi impun pe învăţători să se ocupe de lucrările agricole de rând cu ceilalţi săteni, ceea ce a adus prejudicii statutului social al învăţătorului, dar l-a pus şi în imposibilitatea de-a se abona la ziare, la reviste, de-a cumpăra ultimele apariţii ale literaturii didactice de care are nevoie pentru a face faţă solicitărilor crescânde ale procesului educaţional. În aceeaşi situaţie sunt şi medicii, şi inginerii, şi agronomii, şi contabilii şi mulţi alţi profesionişti care, dacă n-au plecat peste hotare la muncă şi au rămas să activeze în sate, au fost nevoiţi să se reprofileze şi să renunţe la bunurile culturale necesare întreţinerii spiritului unui intelectual.

Au o situaţie economică mai bună satele care au moştenit din trecut o condiţie economică privilegiată: cele care situate aproape de oraşele mari şi locuitorii fac naveta muncind în oraşe; cele pe lângă care trece calea ferată, încât au beneficiat de transport, cele care s-au ocupat mai multe decenii de pomicultură, viticultură şi de cultivarea sfeclei, încât au putut să se ocupe şi de vânzarea produselor; satele care au o memorie socială deosebită pentru că locuitorii lor se trag din răzeşi (ţărani înstăriţi) sau din mazili (boieri îndepărtaţi de la divanul domnesc) şi au ştiut mereu să-şi administreze resursele după alte principii, mult mai riguroase. De regulă aceste sate sunt gazificate, au şi apeduct, chiar dacă nu totdeauna acesta lucrează, au clădiri moderne pentru şcoli, servicii medicale, magazine, local pentru bibliotecă, iar în ultimele decenii au dezvoltat afaceri mici sau mijlocii care contribuie inclusiv la completarea bugetului local etc.

Se profilează şi un alt grup de sate, din start defavorizate. Sunt o parte din satele raionului Orhei, Teleneşti, Rezina, Soroca etc. care decenii la rând au cultivat tutun. Sunt cele mai sărace sate. Populaţia lor suferă de boli şi îşi pierde repede capacitatea de muncă din cauza lucrului la tutun. Realitatea face că anume aceste sate nu sunt situate în apropierea drumurilor de fier, n-au apeduct, nu-s gazificate, grădiniţele lor de copii au fost închise, se pune problema închiderii şcolilor mici, nu beneficiază de asistenţa medicală necesară, nici de alte servicii la care au dreptul.

Lipsa de resurse financiare afectează cel mai mult instituţiile culturale.Conform raportului statistic în sistemul Ministerului Culturii în anul 2008 au activat în sate

1146 case de cultură, dintre care numai 803 sunt special amenajate, 531 necesită reparaţii capitale, iar 79 sunt avariate, adică este imposibil să activezi în ele. Dacă ţinem cont că în republică sunt peste 1464 de sate (fără cele din Transnistria), ajungem să constatăm că 312 n-au localuri de cultură, ca un prim garant al vieţii culturale comunitare. Conform Programului prioritar de finalizare a construcţiilor şi de reparaţie capitală a edificiilor instituiţilor de cultură din teritoriu pentru anii 2006 -2008, aprobat de Guvern în anul 2006 prin Fondul de Investiţii Sociale au fost reparate capital 12 case de cultură, alocându-se în acest scop 20 mln. lei de la bugetul de stat şi 3 mln. lei de la bugetele autorităţilor publice locale şi contribuţia populaţiei; în 2007 şi 2008 au fost

116

reparate încă 20 case de cultură, cu alocarea a 40 mln. lei de la bugetul de stat. Raportaţi la faptul că toate casele de cultură din republică sunt destul de vechi, aceşti indici sunt nesemnificativi. Cel mai bine asigurate cu spaţii culturale sunt satele din UTA Găgăuz Yery. Fiecare sat are casă de cultură bine întreţinută. Important este să remarcăm că satele din această formaţiune sunt aproape toate gazificate şi sunt cel mai bine asigurate cu servicii (au brutării, case de servicii sociale, mori, vinării, alte unităţi economice). Satele din raionul Taraclia sunt la fel de afectate de criză ca cele din restul sudului republicii. Oferta caselor de cultură pentru locuitorii din sate este una preponderent muzical coregrafică. În anul 2008 au activat 2 902 formaţii artistice şi numai 53 cercuri de creaţie tehnică şi aplicativă. Dintre toate formaţiile doar 473 au titlul de „model”, ceea ce înseamnă că doi specialişti, conducătorul de formaţie şi conducătorul artistic, au un salariu lunar de aproape 500 de lei. Aceşti bani nu ajung decât pentru achitarea costurilor la întreţinerea casei. Analizând activitatea caselor de cultură din mediul rural,se observă că în ultimele două decenii aproape toate acţiunile au fost centrate pe moştenirea artistică culturală. Reactualizarea ei a coincis cu entuziasmul oamenilor de cultură. Au fost incluse în circuitul social toate rezervele de altă dată: costume naţionale, instrumente populare, au fost reparate unele localuri, dar n-au fost făcute investiţii substanţiale în cultură. Spre exemplu n-a fost construită nici o casă de cultură, nici un sediu pentru muzeu sau pentru bibliotecă. Toate aceste instituţii, importante pentru revigorarea vieţii comunitare în sat sunt dislocate în spaţii adaptate. În ultimii ani Fondul de Investiţii din Moldova a contribuit în baza unor proiecte la reparaţia unor case de cultură şi la confecţionarea costumelor scenice pentru formaţiile artistice. Dar aceste contribuţii sunt nesemnificative comparativ cu marile necesităţi ale domeniului.

În mediul rural, unde sunt puţine instituţii culturale, un rol important în stimularea vieţii culturale revine bibliotecilor săteşti şi celor şcolare. Actualmente funcţionează în satele republicii 1218 biblioteci, dintre care 104 sunt filiale pentru copii. Din 2002 numărul lor s-a micşorat cu mai mult de 380 unităţi. Spaţiul în care sunt amplasate 200 dintre biblioteci necesită reparaţii capitale, iar 28 sunt avariate, puţine dintre ele sunt încălzite iarna. Dar activitatea acestor instituţii este departe de-a satisface necesităţile cititorilor. Fondul lor de carte conţine cele mai multe titluri de cărţi scrise în alfabetul chirilic, care nu sunt întrebate de cititori şi doar foarte puţine sunt scrise în alfabetul latin. Cel mai mult resimt marginalizarea elevii, care în sate sunt şi principalii cititori ai cărţilor din biblioteci. Conform programei şcolare, ei trebuie să facă lecturi suplimentare, dar negăsind cărţile necesare în bibliotecă, sunt nevoiţi să renunţe ori să citească cărţi scrise cu caractere chirilice. Această realitate pune la îndoială capacitatea bibliotecilor de-a fi o sursă de carte necesară actualelor scopuri educaţionale. Spre exemplu, conform raportului statistic al Ministerului Culturii în anul 2008 bibliotecile săteşti au primit doar 5 401 publicaţii în limba de stat, adică la o distribuire egalitară, ar reveni aproape câte 5 titluri în fiecare instituţie. Ceea ce reprezintă extrem de puţin, cu atât mai mult că nu există un sistem echitabil de completare a fondului de carte al bibliotecilor din sate. Deseori părinţii şi pedagogii constată cu regret ca elevii din oraşe nu obişnuiesc să citească cărţi, ci preferă să obţină informaţiile necesare din computer. Copii din sate, de regulă, n-au acces la computer şi interesul lor pentru lecturile tradiţionale este destul de sporit.

Pentru a completa fondurile de carte ale bibliotecilor săteşti, şcolare etc. este necesar a conceptualiza o politică editorială adecvată. Este important ca statul să se implice în editarea cărţilor prevăzute de procesul educaţional şi să asigure completarea patrimoniului bibliotecilor cu ele.

Accesul copiilor din sate la informaţie este destul de limitat. Doar 104 biblioteci comunale deţin calculatoare ( un total de 244 computere, cu 88 imprimante) şi doar 54 dintre ele sunt conectate la Internet (un total de 112 computere), iar 13 biblioteci din această categorie dispun de pagină Web. Este o bază electronică foarte modestă care nu asigură participarea elevilor din şcolile săteşti la procesele informaţionale moderne, îi frustrează de dreptul de a beneficia de performanţele societăţii informaţionale.

Apoi, promotorii culturii în sate, de altfel ca şi cei din oraşe (bibliotecarii, la fel ca şi şefii caselor de cultură, conducătorii artistici sau învăţătorii din şcolile de artă), au salarii lunare simbolice ce nu depăşesc 1000 de lei.

117

În mediul rural şcolile de artă oferă posibilitatea de-a descoperi şi cultiva talentele artistice ale copiilor. În republică funcţionează 22 şcoli de arte plastice, 12 dintre care necesită reparaţii capitale. În ultimii ani au fost închise din lipsă de fonduri şcolile de artă plastică din Căuşeni, Hânceşti, Străşeni, Călăraşi etc. Dacă amplasăm pe hartă şcolile rămase în funcţiune, vom observa că mai la sud de Orhei nu funcţionează nici o şcoală de arte plastice, decât cele din UTA Găgăuz Yeri (4 şcoli). Astfel, copii din sudul Republicii Moldova sunt privaţi de dreptul de-a urma o şcoală de arte plastice.

Şcolile muzicale pentru copii sunt într-un număr mai mare decât cele de arte plastice. Actualmente activează 54 de asemenea şcoli, dintre care 4 în UTA Găgăuz Yeri, alta în raionul Taraclia şi geografic sunt amplasate la distanţe potrivite pentru a acoperi întreg teritoriul.

În octombrie 2007 a fost aprobată Hotărârea Guvernului nr. 1080 din 02 Cu privire la Programul de susţinere a activităţii instituţiilor de învăţământ artistic extraşcolar pe anii 2007 – 2010, care are ca obiectiv principal redresarea bazei tehnico-materiale a instituţiilor (reparaţii capitale şi curente, achiziţia instrumentelor muzicale şi a literaturii de specialitate, informatizarea etc.), asigurarea instituţiilor de învăţământ artistic extraşcolar cu materiale didactice; îmbunătăţirea calităţii procesului educaţional. Dar şi acest program ca şi altele din domeniu nu a avut acoperire financiară.

Nivelul scăzut de educaţieAşa cum arată şi datele oficiale, cel mai scăzut nivel de educaţie este înregistrat în mediul

romilor. Conform unor cutume răspândite, ei se limitează să înveţe doar în clasele primare. Principalul lor scop este să înveţe puţină aritmetică, pentru a putea socoti banii, să ştie a citi, pentru a putea citi ce scrie în documente şi să poată semna. Băieţii sunt încurajaţi mai mult ca fetele să înveţe la şcoală. Unii dintre ei, depăşesc stereotipurile, şi ajung să înveţe şi la instituţiile superioare de învăţământ. Modul lor dinamic de viaţă, izolarea de societate, neîncrederea în valorile culturale moderne, îi menţin într-un tip de viaţă tradiţional. O bună parte dintre ei, în special cei ce locuiesc în oraşele Chişinău, Soroca, Otaci afişează un mod de viaţă îndestulat. Însă atitudinea faţă de învăţământul copiilor nu şi-o schimbă.

Scăderea nivelului de educaţie devine un proces general şi este determinat de mai mulţi factori:

Schimbările sociale din ultimele decenii argumentează necesitatea reformării sistemului educaţional din republică. Însă, deşi reforma învăţământului a înregistrat până în prezent cele mai multe experimente, nu s-a atins deocamdată scopul scontat – de-a oferi copiilor şi tinerilor dreptul la un învăţământ de calitate, de-a le garanta o educaţie pe potriva provocărilor modernităţii.

Excluşii de la un procesul educaţional modern devin copii lăsaţi de către părinţii plecaţi la muncă peste hotare în grija bunicilor sau a altor persoane. Conform ultimelor statistici în 2009 numărul acestor copii s-a dublat.

Parţial sunt excluşi de la procesul educaţional şi copii din sate în raport cu cei din oraşe. Condiţiile grele de viaţă din sat, mediul social influenţează asupra calităţii educaţiei copiilor de aici. Imposibilitatea unor copii capabili, originari din sate, de a-şi continua studiile superioare în bază de contract, lipsa unui sistem de burse sociale pentru cei mai dotaţi tineri proveniţi din familii cu posibilităţi financiare reduse, sunt impedimente reale în aspiraţiile lor de a deveni buni specialişti şi minimalizează competitivitatea învăţământului superior.

Lingvistică, apartenenţă etnică, confesională etc.În documente de stat, cele mai obişnuite, se păstrează standarde ale atitudinii sovietice faţă

de apartenenţa etnică şi faţă de originea socială. Exemple: în registrele grupurilor academice din universităţi lista de început a studenţilor conţine şi o rubrică privind originea etnică, care nu are nici un rost în acest registru. În fişa personală de evidenţă a cadrelor pe care o completează fiecare candidat la un post de muncă, trebuie să completeze şi rubrica originea socială. Ambele cerinţe sunt reminiscenţe ale vechiului regim sovietic care cultiva diferenţele etnice şi de clasă. Ele menţin

118

diferenţieri inutile în condiţiile unui stat democratic, de drept. Păstrarea lor în documente creează o inegalitate a pretendenţilor la învăţătură în primul caz şi la muncă în cazul doi. Un exemplu reuşit al egalităţii cetăţeneşti se vede în buletinele de identitate. Faţă de vechile paşapoarte sovietice, în ele s-a renunţat la rubrica naţionalitatea. S-a pus accent pe identitatea civică, nu pe cea etnică. Într-un colectiv studenţesc afirmarea identităţii civice este mult mai importantă decât diferenţierea după originea etnică.

După datele (01.03.2007) Serviciului de Stat pentru Problemele Cultelor de pe lângă Guvernul Republicii Moldova, sunt înregistrate şi funcţionează pe teritoriul republicii noastre următoarele Biserici, culte şi organizaţii religioase (le vom prezenta pe larg ca să se poată observa amploarea fenomenului):

1. Biserica Ortodoxă Rusă, având o mitropolie cu denumirea „Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove” (numită „Mitropolia Moldovei”), organizată în 6 eparhii cu 1274 de comunităţi. Este condusă de Înalt Prea Sfinţitul Vladimir Cantarean, Mitropolit al Chişinăului şi Întregii Moldove.

2. Biserica Ortodoxă Română, având o mitropolie cu denumirea „Mitropolia Autonomă a Basarabiei”, organizată în 4 eparhii cu 291 de unităţi. Este condusă de Înalt Prea Sfinţitul Petru Păduraru, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor.

3. Biserica Ortodoxă Rusă de Rit Vechi, având o episcopie cu denumirea Eparhia Chişinăului şi a Moldovei”, formată din 15 parohii (comunităţi) cu 5094 de credincioşi. Este condusă de Prea Sfinţitul Evmenii Miheev, Episcop al Chişinăului şi Întregii Moldove.

4. Biserica Apostolică Armeană, cu o singură parohie în Chişinău şi un număr de 110 credincioşi.

5. Biserica Romano-Catolică are o eparhie cu denumirea „Episcopia Romano-Catolică de Chişinău”, cu 33 de comunităţi, care cuprind 4645 de credincioşi. Este condusă de Prea Sfinţitul Anton Caşa, Episcop de Chişinău.

6. Biserica Greco-Catolică, are o singură parohie cu denumirea „Parohia Catolică de Rit Oriental”, care cuprinde 700 de credincioşi. Este condusă de preotul Roman Popravca. Trebuie să menţionez că această parohie se află sub jurisdicţia P.S. Anton Caşa şi funcţionează ca o comunitate aparte în componenţa Eparhiei Romano-Catolice de Chişinău.

7. Uniunea Bisericilor Creştine Evanghelice Baptiste are 269 de comunităţi cu 32754 de credincioşi. Este condusă de Excelenţa Sa Episcop Valerie Ghileţchi.

8. Biserica (Uniunea de Conferinţe) Adventiştilor de Ziua a Şaptea are 151 de comunităţi cu 13 503 credincioşi. Este condusă de Preşedintele Victor Lotcă.

9. Biserica Adventiştilor de Ziua a Şaptea „Mişcarea de Reformaţiune” are o singură comunitate şi este condusă de Preşedintele Petru Mangul.

10. Uniunea Bisericilor Creştinilor Credinţei Evanghelice (Cultul Penticostal) are 36 de comunităţi cu 9179 de credincioşi. Este condusă de Episcopul superior Petru Borş.

11. Uniunea Bisericilor Creştine Libere (Cultul Harizmatic) are 19 comunităţi. Este condusă de Preşedintele Igor Eremenco.

12. Biserica Nouapostolică are 10 comunităţi. Este condusă de „Apostolul” Simion Cazacu.13. Biserica Evanghelistă Luterană are 7 comunităţi. Este condusă de Superintendent Vladimir

Mozer.14. Organizaţia Religioasă a Martorilor lui Iehova are 162 de comunităţi cu 19000 de adepţi şi

6000 de simpatizanţi (conform statisticii lor). Este condusă de Preşedintele Leonid Cravciuc.

15. Uniunea Comunităţilor Creştinilor Spirituali Molocani are o singură comunitate în Chişinău. Este condusă de Tatiana Heilo. Această sectă este pe cale de dispariţie.

16. Comunitatea „Biserica Păcii” are 1 comunitate cu circa 200 de membri. Este condusă de pastorul Aurelia Bolea.

17. Biserica biblică are 3 comunităţi cu circa 200 de adepţi. Este condusă de Preşedintele Sfatului curatorilor Sologubenco Evghenii.

119

18. Biserica lui Iisus Hristos a Sfinţilor Ultimelor Zile (Martorii) are o singură comunitate în Chişinău. Este condusă de Ivan Vîrlan.

19. Uniunea Comunităţilor Evreilor Mesianici are 1 comunitate. Este condusă de Preşedintele Leonid Şaicovschi.

20. Religia Iudaică este reprezentată de Federaţia Comunităţilor Evreieşti, care are 7 comunităţi cu 902 credincioşi. Este condusă de rabinul Leib Zalman.

21. Societatea Conştiinţei lui Crişna din Republica Moldova are 2 comunităţi. Este condusă de Preşedintele Boris Glavan (Parambhavan das).

22. Cultul Bahaic are 1 comunitate cu 350 de adepţi. Nu au un lider. Secretar-coordonator este Oxana Gandacoc.

23. Biserica Ultimului Testament are 2 comunităţi cu circa 60-70 de membri. Este condusă de organizatorul Sergiu Chirpii.În afară de aceste biserici, în Republica Moldova mai activează alte biserici şi organizaţii

religioase obşteşti de binefacere sau misionare, care nu au fost trecute în lista cultelor religioase. Li s-a refuzat înregistrarea sau recunoaşterea oficială. Acum activează clandestin sau ilegal, sau sunt şi altele care refuză să se înregistreze. Printre acestea sunt:

1. Biserica ortodoxă Rusă în Diasporă (în opoziţie cu Patriarhia Moscovei), are o eparhie cu centrul în s. Bilicenii Vechi din r-nul Sîngerei, păstorită de Episcopul Antonie Rudei cu titlul „Episcop de Bălţi”. Acest episcop are jurisdicţia şi asupra unor parohii din Ucraina.

2. Biserica ortodoxă Ucraineană – Patriarhia Kievului, are o eparhie condusă de Episcopul Filaret Pancu cu titlul „Episcop de Făleşti şi al Moldovei de Răsărit”. Sub jurisdicţia acestui episcop se află 10 parohii în Republica Moldova.

3. Беспоповцы este o sectă lipovenească, care are 1 comunitate în Edineţ. Se află în comuniune de credinţă cu Российский Совет Древнеправославной Поморской Церкви.

4. Consiliul Bisericilor Creştine Evangheliste Baptiste au mai multe comunităţi care refuză înregistrarea.

5. Biserica Adventiştilor de Ziua a Şaptea „Mişcare de Reformaţiune” are peste 12 comunităţi care refuză înregistrarea.

6. Activează în aceleaşi condiţii: Ambasada lui Dumnezeu (o mişcare misionară şcu centrul la Kiev. Conducători: Victor şi Alla Luţîc), Centrul Dianetica (Biserica Saintologică), Biserica Unifacerii (Moonistă) se ascunde sub numele câtorva organizaţii obşteşti ONG de femei şi studenţeşti, Ananga Marga, Mişcarea Oşo, Sahaja Yoga, Folun Gong, sau Folun Dafa, Agni-Yoga sau Centrul Ştiinţifico-Cultural de Iluminare „Rerih”, Grupuri sataniste, Ştiinţa Creştină, Vudu, Subuol, Biserica Internaţională a lui Hristos, Asociaţia Obştească Centrul Şri Chinmoy, are un grup în Chişinău, format din 45 de membri; Meditaţia Transcedentală, Armata Salvării; Inochentişti; câteva comunităţi musulmane de orientări diferite: sumiţi, mohabiţi, etc.

După 1990 între Biserici şi confesiunile religioase pe de o parte şi societatea civilă pe de altă parte, s-au stabilit şi deja au devenit tradiţionale diferite relaţii de colaborare în cadrul unor proiecte şi programe ştiinţifice, culturale, misionare, de caritate, sociale etc. Mai ales că unele organizaţii religioase fac parte din societatea civilă pentru că sunt înregistrate ca ONG-uri şi nu ca societăţi religioase. De asemenea, există şi o strânsă colaborare între instituţiile ştiinţifice din R. Moldova şi Biserici sau confesiuni.

Astăzi în Republica Moldova o sursă de conflicte religioase o constituie prozelitismul practicat de comunităţile neoprotestante şi, în special, de Martorii lui Iehova şi de Mormoni, etc. Martorii lui Iehova provoacă nemulţumirea, indignarea şi chiar revolta credincioşilor de alte confesiuni. Acţiunile de prozelitism stârnesc discuţii controversate între adepţii diferitor Biserici şi confesiuni. S-a observat că o persoană atrasă în sectă devine imediat reticentă tradiţiilor naţionale, culturale şi religioase autohtone. De asemenea, la prozeliţi apare xenofobia religioasă şi o

120

psihologie cu tentă de violenţă. În majoritatea cazurilor adepţii lui se izolează, întâi de toate de familie, de prieteni şi apoi de societate.

Conform opiniilor formate în societate, prozelitismul contemporan duce la perturbarea sistemului religios, constituit istoriceşte în Moldova. Unele postulate teologice ale noilor confesiuni implică manifestări sociale negative cum ar fi: refuzul de a satisface serviciul militar şi cel de a apela la transfuziile de sânge, fie ca pacient, fie ca donator.

O altă problemă cu care se confruntă Bisericile de la noi este implicarea Statului şi a factorilor politici în problemele interne ale Bisericii. Guvernările trecute au urmărit prin menţinerea credincioşilor ortodocşi în subordinea Patriarhiei de la Moscova să menţină şi Republica Moldova în sfera de influenţă a Rusiei şi totodată s-o îndepărteze de România şi de Europa. Cazul Mitropoliei Basarabiei care durează de mai mulţi ani demonstrează foarte clar că ingerinţele brutale ale Statului în problemele interne ale Bisericii provoacă conflicte şi nu permit soluţionarea lor pe cale paşnică, pe calea negocierilor şi a dialogului. Din altă perspectivă este sesizabilă şi implicarea unor personalităţi religioase sau a Bisericii în afacerile interne şi politice ale Republicii Moldova. Este vorba de complicitatea Bisericii ortodoxe Ruse cu regimul separatist de la Tiraspol. Această situaţie a trezit o mare indignare a deputaţilor Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care la 3 iulie 1998 au propus o declaraţie cu nr.279 „Despre complicitatea Patriarhiei Moscovei şi a Întregii Rusii cu regimul ilegal şi scizionist instalat în estul R. Moldova”. În concluzie, putem totuşi afirma că în republică diferitele Biserici şi au ca scop comun „lupta” pentru sufletele oamenilor, dar această luptă nu este violentă şi se duce cu metode paşnice.

O altă sursă de probleme ce conduc la excluziune culturală este respectarea stilului vechi şi nou al calendarului religios. Cel mai mult se observă această diferenţă când este sărbătorit Crăciunul şi Anul Nou. Aproape 20% din localităţile republicii ţin sărbătorile pe stil nou şi sărbătoresc Crăciunul la 25 decembrie, iar restul – la 7 ianuarie. În această perioadă a anului în republică domneşte o confuzie generală. Farmecul sărbătorilor păleşte din simplul motiv că ele se repetă. Spre exemplu, tinerii sărbătoresc sărbătorile pe stil nou, apoi pleacă în ospeţie la părinţi sau la rudele din sate şi sărbătoresc pe vechi. În această perioadă a anului locuitorii Republicii Moldova se simt cel mai mult îndepărtaţi de Europa, pentru că nu serbează împreună cu marea comunitate europeană aceste sărbători. Această problemă este sensibilă mai ales acum când o bună parte din cetăţenii republicii lucrează peste hotare şi sunt implicaţi direct în programele calendaristice ale altor ţări. Marile sărbători calendaristice precum este Crăciunul, Anul Nou, Paştele au fost stabilite tocmai pentru a uni, a solidariza marile colectivităţi umane. Sărbătorirea de două ori a aceloraşi sărbători cultivă în cetăţenii noştri duplicitatea, falsa idee că timpul este reversibil. Este o tendinţă periculoasă, cu atât mai mult că umanitatea dimpotrivă, a tins permanent să se înscrie cât mai exact în timpul cosmic.

Duplicitatea este accentuată şi de posturile de radio şi de televiziuni care înregistrează spectacolele de colinzi prezentate de ansamblurile de copii şi tineret la sărbătorile pe nou, dar le difuzează pe post la sărbătorile după stilul vechi al calendarului. Tinerii sunt martorii acestor mutaţii şi observă manipulările temporale ale celor vârstnici.

În ultimii ani se observă o creştere a interesului societăţii moldoveneşti pentru valorile religioase. Opinia publică optează pentru educaţia religioasă în şcoli. Lipsa orelor de educaţie religioasă în curricula şcolară, precum şi numărul mic de şcoli duminicale parohiale a dus la crearea unui vid în sfera educaţiei spirituale a generaţiilor de tineri, care s-au pomenit excluşi de la sistemul de norme şi valori pe care le oferă educaţia religioasă în general. În ultimele două decenii societatea civilă şi clericii au propus Parlamentului să aprobe obiectul „educaţia religioasă” în curricula şcolară, totuşi din cauza factorilor de decizie instituţionali, din lipsă de cadre didactice pregătite în acest scop, obiectul este predat doar în câteva instituţii de învăţământ. Prin neincluderea disciplinei se lezează dreptul la informaţie, accesul la educaţie, libertatea expresiei şi credinţei.

Particularităţilor biologice(handicap, vârstă, sex)

121

În republică s-a făcut o campanie în susţinerea persoanelor cu dizabilităţi, pentru sporirea accesului lor în locurile de interes public (începând cu anii 2003-2004). Atunci majoritatea instituţiilor (Casa Guvernului, Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei etc.) au montat la intrare căi (şine) de acces pentru cărucioare. La dispoziţia Municipiului Chişinău au fost făcute piste între trotuarele şi străzile capitalei pentru a înlesni circulaţia cărucioarelor. Actualmente nici un proiect de clădire publică (inclusiv pentru biserici) nu este avizat dacă nu are prevăzut acest acces. Dar mai sunt instituţii de cultură (Galeria de Artă „C. Brâncuşi” a Uniunii Artiştilor Plastici, Teatrul Naţional „M. Eminescu”, casele de cultură din centrele raionale şi din sate, şcolile de artă din teritoriu) care rămân inaccesibile oamenilor la cărucior. Deocamdată aceşti oameni nu au confortul necesar în societate. Nu-i vom vedea la cinema, la teatru, în sălile de concerte, aşa cum îi putem vedea în ţările de peste hotare.

Preocupările artistice sunt foarte utile pentru persoanele cu probleme de sănătate din mai multe considerente: ele au un efect terapeutic asupra oamenilor, prin aceste ocupaţii persoanele cu probleme pot fi socializate mai lesne (îşi pot depăşi mai firesc diferenţele) şi le pot oferi şi o sursă de venit, indiferent cât de mică este. Impactul mare al acestor activităţi a fost demonstrat şi în timpul expoziţiilor obiectelor de artă ale persoanelor cu dezabilităţi. La acest moment al promovării incluziunii culturale a persoanelor în cauză este important să se asigure o cât mai bună vizibilitate a lor în public, pentru a-i ajuta să depăşească bariera izolării şi să se integreze în grupurile de creaţie. Iată de ce sunt necesare programe şi proiecte consecvente îndreptate spre a socializa prin cultură persoanele cu dezabilităţi, orientându-le spre o ocupaţie artistică modernă sau spre un meşteşug artistic tradiţional.

5.3. Mecanisme ce conduc la excluziunea culturală:

Moştenirea istorico-culturalăReforma învăţământului continuă de aproape 20 de ani, fiind marcată de intenţii politice; În

acest domeniu s-au întreprins cele mai multe experimente, dar procesul n-a căpătat eficienţă; elevii, studenţii nu reuşesc să obţină abilităţile necesare pentru viaţă în şcoală. Este un mare decalaj între nivelul de pregătire în şcoală şi cerinţele vieţii; Reforma sistemului de învăţământ profesional.

În domeniul ştiinţelor sociale instituţiile ştiinţifice construiesc şi promovează un discurs etnocentrist, ceea ce conduce la excluziuni puternice. În virtutea metodologiei sovietice, reprezentanţii fiecărui grup etnic cercetează cultura propriului grup: moldovenii îi studiază pe moldoveni, ucrainenii – pe ucraineni, ruşii – pe ruşi, găgăuzii – pe găgăuzi, bulgarii – pe bulgari. Ca urmare discursul ştiinţific devine etnocentrist, trece în sfera subiectivităţii, fiind mai puţin obiectiv.

Dezvoltarea meşteşugurilor artistice tradiţionale, la fel ca şi dezvoltarea turismului rural, ecologic şi cultural au fost considerate ca alternative ale agriculturii în spaţiul rural şi foarte importante în relansarea economiei. Au fost organizate mai multe şcolarizări şi traininguri pentru săteni cu scopul de a-i ajuta să înveţe un meşteşug sau să-şi perfecţioneze abilităţile. Dar până în prezent puţine persoane se ocupă de producţia meşteşugărească. Există mai multe cauze ce determină această reticenţă a oamenilor din sate faţă de meşteşugurile străvechi. Continuitatea firească a acestor activităţi a fost întreruptă iremediabil prin anii 60-70 ai secolului XX. Vrând să concentreze cât mai multe braţe de muncă în agricultura socialistă, conducătorii au interzis activitatea olarilor, tâmplarilor, dogarilor, a ţesătorilor, denigrându-i, ca şi cum s-ar ocupa de activităţi ruşinoase şi obligându-i să lucreze în agricultură, unde erau stabilite norme zilnice mari. Treptat meşteşugurile şi-au pierdut statutul social înalt de altă dată şi au fost abandonate. Actualmente Uniunea Meşterilor Populari, în care intră reprezentanţii diferitor grupuri etnice a întreprins multe acţiuni pentru a spori prestigiul meşterului popular. Meşteşugurile artistice sunt atractive şi ca proces şi ca finalitate, dar lipsa unor mecanisme care ar reglementa desfacerea produselor pe piaţă, rămâne un deziderat al dezvoltării domeniului.

Tradiţii etnice specifice

122

Moldovenii sunt un popor cu o mentalitate influenţată de ocupaţiile agrare multiseculare şi de viaţa comunitară. Sunt sedentari, tradiţionalişti, sociabili, ţin la valorile identitare. Mai mult chiar, în a doua jumătate a secolului XX, ei au fost orientaţi ca politică de stat să se ocupe predominant de muncile agricole. Din aceleaşi considerente, acceptă mai greu schimbarea. În ritmurile alerte ale prezentului ei nu se adaptează la fel de uşor ca ruşii, ucrainenii, bieloruşii sau românii din România. Ei vor accepta mult mai greu să înceapă alte activităţi precum e comerţul, meşteşugurile, turismul rural şi cultural. Sunt tradiţionalişti în bună parte şi bulgarii şi găgăuzii, chiar dacă în activitatea lor economică creşterea animalelor are o mai mare pondere decât agricultura.

Având această atitudine faţă de schimbare moldovenii, bulgarii şi găgăuzii au nevoie de mai mult timp pentru a depăşi anumite bariere psihologice, pentru a profesa meşteşuguri. Cu atât mai mult anume în spaţiul rural este necesar a dezvolta anumite activităţi ce ţin de mica industrie, pentru a antrena treptat populaţia în activităţi de muncă diferite de agricultură.

Bariere lingvisticeGrupurile etnice (găgăuzii, bulgarii, ucrainenii, desigur şi ruşii nativi) din inerţie sau, din

obişnuinţă, preferă să înveţe la şcoală în limba rusă, să comunice în spaţiul public administrativ în limba rusă, impunând funcţionarea acestei limbi şi vorbitorilor de limbă română. Cel mai trist este că deşi găgăuzii au căpătat alfabet, au cărţi tipărite în găgăuză, nu le utilizează ci tind să comunice şi să înveţe în limba rusă. În acest mod îşi îngrădesc accesul liber la instituţiile de învăţământ din republică. A fost creat sistemul de învăţământ, începând de la cel primar şi terminând cu cel universitar, pentru a asigura dreptul la învăţătură al găgăuzilor şi bulgarilor, au fost elaborate curricule şcolare pentru a facilita procesul educaţional în limba lor maternă, însă deocamdată acest sistem nu funcţionează eficient. Tradiţia bilingvismului, cultivată anterior prin intermediul şcolilor, stă faţă în faţă cu necesitatea multilingvismului înaintată de societatea modernă. Priorităţile comunicative ale limbii de stat încă n-au fost conştientizate suficient.

Mentalităţi, determinări culturale, prejudecăţi, stereotipuriSărăcia influenţează şi mai mult asupra accentuării acestor manifestări.Consecinţele culturale ale excluziunii generate de instituţii sociale, pe baza accesului

la:EducaţieÎnchiderea şcolilor din satele mici, dificultatea sau imposibilitatea deplasării copiilor mici la

şcolile din alte sate, lipsa transportului necesar. Migrarea cadrelor tinere din învăţământ în străinătate. Îmbătrânirea cadrelor din şcolile săteşti şi scăderea competitivităţii învăţământului; Închiderea şcolilor cu profil artistic din sate, închiderea grădiniţelor de copii. Lipsa concordanţei dintre diferite trepte de învăţământ. Nesincronizarea dintre oferta instituţiilor superioare de învăţământ, solicitările societăţii şi condiţiile nefavorabile antrenării în câmpul muncii a tinerilor specialişti.

InformareNeacoperirea întregului spaţiu al RM cu emisiuni ale Companiei Publice Teleradio-

Moldova, aflarea unui teritoriu destul de important (de-a lungul fluviului Nistru) sub influenţa ideologică a televiziunii transnistrene, care are o putere mai mare de emisie; Controlul timp de mai mulţi ani a spaţiului de emisie al Republicii Moldova de către câteva televiziuni angajate politic: TVM, NIT, TV 7, frustrarea publicului de acces la informarea corectă asupra proceselor sociale.

Oportunitate de locuri de muncă şi de surse de venitOrăşenii sunt privilegiaţi în alegerea şi găsirea unui loc de muncă. În spaţiul rural predomină

uniformitatea activităţilor agrare, depăşite ca nivel de dezvoltare. Nu a fost încurajată sub nici o formă de către stat dezvoltarea micilor întreprinderi în sate. Privilegierea unor sate prin acces la

123

drumul de fier, privilegierea altora la conducta de gaze naturale. Frustrarea altor sate şi de una şi de alta.

Nordul republicii are mai multe oportunităţi de muncă, la fel ca şi UTA Găgăuzia. Asigurarea sănătăţii Viata politica Patrimoniul cultural-istoric

Are o mare capacitate de-a solidariza comunităţile. Republica Moldova deţine un patrimoniul arheologic, istoric şi arhitectural foarte divers, dar puternic distrus de revoltele, războaiele şi indiferenţa umană din ultimele trei secole. În prezent aceste valori patrimoniale sunt insuficient cercetate şi cunoscute în republică. Din cauza sărăciei, dar şi a unor reminiscenţe ale mentalităţii sovietice care denigra moştenirea culturală, în ultimele decenii acest patrimoniu n-a fost suficient întreţinut şi se află într-o condiţie fizică deplorabilă. Puţinele finanţe disponibile au fost orientate spre realizarea unor obiective ce ţin de o istorie mai recentă: Complexul „Capul de pod Şerpeni”, Memorialul „Eternitatea” din Chişinău. Unele lucrări au fost făcute din colete publice, dar sub controlul statului. În rezultat, în loc de lucrări de restaurare au fost întreprinse lucrări de reconstrucţie în Mănăstirea Căpriana şi Mănăstirea Curchi. Au fost reactualizate de asemenea şi două muzee Conacul Ralli Arbore din Dolna, Nisporeni şi Casa memorială „Constantin Stamate” din Ocniţa, raionul Ocniţa. Restaurarea celorlalte obiective culturale de mare valoare istorică şi artistică s-a făcut din banii oferiţi de finanţatorii din străinătate, în special de Ambasada Statelor Unite ale Americii: Construirea Centrului de Arheologie de la Orheiul Vechi, înlocuirea acoperişului Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Căuşeni (sec. XVIII) şi întărirea antiseismică a pereţilor ei, restaurarea părţii centrale a complexului Monastic Rupestru Ţipova (Horodişte). O reuşită constituie restaurarea bisericii de lemn (sec. XVII) din Palanca, Călăraş (una dintre puţinele rămase în republică), pe baza sponsorizărilor locale.

Moştenirea culturală comună ce se află împărţită în trei părţi de graniţele politice actuale: în spaţiul dintre Prut şi Nistru, dincolo de Prut, în România şi dincolo de Nistru. Din cauza politicii, dar şi a insuficientei colaborări între comunităţile locale, accesul la monumente este limitat. Reţeaua de muzee şi de monumente culturale n-a fost valorificată suficient ca un spaţiu al dialogurilor culturale, ca mijloace de îmbogăţire reciprocă.

Analiza politicilor culturale şi a proceselor în contextul:

Dezvoltării proceselor culturale locale şi naţionale, sincronizării lor în context internaţional

În ultimele decenii din cauza carenţelor cadrului legislativ, în lipsa unei politici consecvente în ce priveşte protecţia patrimoniului cultural şi ca urmare a subaprecierii valorilor culturale în armonizarea relaţiilor sociale republica a pierdut un număr impunător de bunuri cultural (covoare, icoane, bijuterii etc.) parte din patrimoniul naţional, care au fost scoase peste hotare. În anul 2009, cu susţinerea UNESCO au fost elaborate 4 proiecte de legi privind salvgardarea patrimoniului cultural: Legea Republicii Moldova privind protejarea şi valorificarea monumentelor istorice, Legea Republicii Moldova privind protecţia patrimoniului arheologic, Legea privind protejarea patrimoniul cultural naţional mobil. Recent Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a elaborat proiectul de Lege privind protecţia patrimoniului cultural imaterial. Aprobarea şi funcţionarea acestor legi va oferi cadrul necesar, mecanismele sociale privind protecţia patrimoniului cultural, va stimula în societate responsabilitatea pentru bunurile culturale moştenite în comun, pentru diversitatea culturală, pentru sporirea proceselor interculturale, pe baza respectului reciproc. Este foarte important să se construiască noi relaţii sociale în jurul salvgardării şi conservării patrimoniului cultural, să fie conştientizată unicitatea tuturor monumentelor şi elementelor de patrimoniu cultural prin care comunităţile mici şi mari se identifică, asumându-le ca pe bunuri valoroase. Necesitatea elaborării şi completării „Registrului naţional al patrimoniului cultural imaterial al Republicii Moldova”, pot sensibiliza comunităţile, servindu-le drept imbold în conştientizarea şi reactualizarea identităţii culturale.

124

Schimbarea politicilor culturale promovate de stat a fost abordată la primul Congres al oamenilor de cultură (12.12.2009). În rezoluţia Congresului a fost relevată situaţia la zi în toate domeniile culturii, au fost evidenţiate problemele cu care se confruntă instituţiile culturale şi explicate condiţiile ce au condus la afectarea sistemului. „Statul a impus control absolut asupra finanţării produselor culturale. Chiar şi sponsorizarea de către agenţii economici se efectua sub stricta supraveghere şi la comanda organelor de stat”. Apreciind că domeniul culturii trebuie să devină o prioritate naţională, Congresul a discutat proiectul de Lege cu privire la Fondul Culturii, creat din necesitatea de-a susţine financiar, echitabil şi transparent sub formă de granturi dezvoltarea tuturor domeniilor culturii.

Asigurării coeziunii şi solidarităţii socialeObiceiurile, sărbătorile, ceremoniile ca forme culturale de mare vechime, verificate de

practica socială pe parcursul mai multor secole, continuă să solidarizeze colectivităţile umane, antrenându-le în schimburi şi dialoguri culturale, afirmând valori comunitare. O sărbătoare veche, cu mare impact la nivelul fiecărei localităţi din republică, este „hramul satului” sau „hramul oraşului”, organizat de ziua patronului bisericii din localitate. Hramul bisericii a devenit hramul localităţii. Unde funcţionează două sau mai multe biserici, se sărbătoreşte fie numai un singur hram, fie două, în cazul când localitatea este mai mare. La sărbătoarea, însoţită de mese festive, vin oaspeţi din afara localităţii. Încât hramul este echivalentul „darului total” în accepţia lui Marcel Mauss. Hramurile au contribuit de-a lungul secolelor la afirmarea ospitalităţii ca valoare esenţială a societăţii moldoveneşti, a perpetuat idealuri şi modele sociale. În partea de sud-vest a republicii tradiţia hramurilor a fost afectată atât de mult în ultimele două secole, încât aproape că era uitată, încât pe parcursul celei de-a doua jumătăţi a secolului XX, n-a fost respectată în mai multe sate din actualul raion Cahul şi Vulcăneşti. În ultimele două decenii, comunităţile locale au avansat iniţiativa de a reactualiza hramurile localităţilor, considerând că este un fapt important al identităţii lor şi actualmente în toate localităţile republicii este sărbătorit hramul. În contextul intercultural specific al sudului prin această sărbătoare sunt reglementate relaţii de comunicare la nivel comunitar şi regional.

O altă sărbătoare mare a reintegrării anuale a comunităţilor este Paştele Blajinilor, celebrat la o săptămână după Paşti. Familiile, neamurile reunite vin cu daruri la cimitire să comemoreze morţii şi atunci comunică în mod ritual, fac schimb de ofrande în numele celor răposaţi. Societatea celor vii se solidarizează invocând „lumea celor drepţi”. Este important că toate grupurile etnice, indiferent de origine, respectă aceste două mari sărbători şi au comportamente sociale apropiate.

Cultivării adaptabilităţii, spiritului de toleranţă şi al reciprocităţii socialeRecunoaşterea valorii ştiinţifice a domeniului excluziunii/incluziunii culturale de către

comunitatea ştiinţifică din Republica Moldova şi implicarea ei în abordarea acestui domeniu.Sincronizarea în cadrul strategiilor şi programelor elaborate de instituţii a planurilor

etnicităţii şi multiculturalităţii.Temperarea proceselor etnocentriste predominante actualmente în republică ca reacţie a

depăşirii totalitarismului. Promovarea interculturalităţii ca principiu de bază în strategiile de incluziune culturală. În societăţile perturbate de etnocentrisme, la fel ca şi în cele unde diversitatea culturală este ponderabilă scade participarea şi coeziunea socială.

Răspândirea spectaculoasă a confesiunilor netradiţionale în spaţiul Republicii Moldova se face şi pe temeiul unor ajutoare materiale, acordate în programele de combatere a sărăciei. Cei mai săraci sunt convertiţi la o altă credinţă, sunt atraşi într-o nouă comunitate, fiind îndepărtaţi de vechile lor comunităţi. Din cauza lipsei de unitate şi a conflictelor, a neînţelegerilor şi a lipsei de colaborare între ierarhi şi clericii din ambele mitropolii – a Moldovei şi a Basarabiei, – proces alimentat şi din surse politice, a scăzut drastic autoritatea acestor mitropolii şi a Bisericii Ortodoxe în general. Sunt necesare măsuri care ar duce la stoparea disensiunilor între cele două mitropolii ortodoxe.

125

La asanarea situaţiei din cadrul Bisericilor ar putea contribui constituirea unui organ special de Stat care să monitorizeze toate Bisericile, Cultele, Confesiunile şi Organizaţiile Religioase din Republica Moldova. La fel este firesc ca procesele religioase să fie studiate în cadrul Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Se impune necesitatea unui dialog interconfesional constructiv, spre binele societăţii, pe de o parte, şi necesitatea unui dialog între reprezentanţii Bisericilor şi structurile Statului, pe de alta, pentru a focaliza potenţialul spiritului religios la soluţionarea problemelor sociale majore, la aplanarea conflictelor, la cultivarea toleranţei şi la respectarea valorilor general-umane.

Încurajării capacităţii de a crea valori culturale, a edifica şi dezvolta spaţii culturaleUniunilor de creaţie din republică: Uniunea Scriitorilor, Uniunea Jurnaliştilor, Uniunea

Artiştilor Plastici, Uniunea Arhitecţilor, Uniunea Muzicienilor, Uniunea Cineaştilor, Uniunea Oamenilor de Teatru, Uniunea Designerilor, Uniunea Meşterilor Populari, – rămase unitare, după diverse încercări de divizare a unora dintre ele pe principii etnice, – le revine un rol determinant în solidarizarea intelectualităţii de creaţie care formează opinii, propune publicului imagini şi reprezentări de mare capacitate comunicativă. Până în anii 90 ai sec. XX ele erau mai mult sau mai puţin angajate ideologic. În ultimele două decenii activitatea acestor uniuni a suportat schimbări evidente. S-a detaşat de politic, axându-se pe problemele profesionale. Opera lor comună în actualitate este reafirmarea sistemului de valori, propriu întregii societăţi, care ar contribui la solidarizarea ei. În practica ultimelor două decenii s-a constituit un sistem al festivalurilor ce tind să promoveze creaţiile definitorii pentru identitatea comunităţilor ce formează societatea moldovenească. Festivalul Muzicii „Mărţişor”, desfăşurat anual în prima decadă a lunii martie din anul 1964, a ajuns la ediţia a 41 reunind reprezentanţi de seamă din diferite ţări, în special din spaţiul post-sovietic. Este regretabil faptul că până în prezent acest festival n-a încercat să reunească, întâi de toate, statele care respectă tradiţia mărţişoarelor: Republica Moldova, România, Bulgaria, Macedonia, Grecia, încât festivalul să-şi îndreptăţească numele.

Analizând lista acestor festivaluri, se observă că fiece gen muzical îşi are locul său în această diversitate artistică. Noi ne vom referi la cele care vizează creaţia profesioniştilor, ci la cele care contribuie la solidarizarea societăţii, la creşterea coeziunii sociale prin afirmarea identităţii culturale. Este foarte important să continue festivalul de dans „La vatra horelor” ce îşi propune să pună în valoare arta coregrafică tradiţională. Este unul dintre cele mai longevive concursuri, fiind organizat din anul 1969, la început în fiece an, iar în ultimele decenii – o dată la doi ani. Festivalul Concurs bienal al Interpreţilor de Folclor „Tamara Ciobanu”, ajuns la ediţia a X-a, este unul dintre cele mai riguroase ca program artistic, reuneşte în scenă interpreţi ai cântecului folcloric de toate vârstele, începând cu cei de 6 ani şi terminând cu cei octogenari, asigurând transmiterea valorilor artistice între generaţii. Festivalul Etniilor se desfăşoară anual la începutul verii în Grădina Publică din Chişinău, punând în valoare tradiţiile muzicale, coregrafice şi gastronomice ale grupurilor etnice din republică. Festivalul „Face of friends” organizat în or. Cahul întruneşte interpreţi de muzică uşoară din diferite ţări, sporind comunicarea lor artistică. Alte festivaluri de cultură tradiţională: Festivalul cântecului popular „Maria Drăgan”, Festivalului-concurs al formaţiilor folclorice „La poale de codru”, Festivalul Interpreţilor de Muzică Populară „Nicolae Sulac”.

Garantării accesului la infrastructura culturală, inclusiv la informare prin:Accesul la instituţiile de cultură (casa de cultură, teatru, accesul la bibliotecă; accesul la

ziare şi reviste); Accesul la emisiunile Companiei Publice Teleradio „Moldova”. Evaluarea ponderii emisiunilor (şi timpului de antenă, timpului de emisie) ale emisiunilor radio şi TV în limbile grupurilor etnice reprezentative ca număr în republică. Estimarea fondului de carte al bibliotecilor din spaţiul rural şi urban, al ponderii cărţilor în diferite limbi şi câte dintre ele au intrat în uz în ultimii 20 de ani.

126

Capitolul 6. Excluderea de la particparea politică ca efect şi proces

INTRODUCERE REZUMATIVĂ

Sub aspect practic, fenomenul excluziunii politice poate fi privit preponderent prin prisma excluderii cetăţenilor de la participarea politică. Aşa fiind, pentru a circumscrie câmpul nostru de investigaţie, se impune din capul locului o fundamentare a politicului în general şi a sistemului politic în special.

Focalizându-şi observaţia pe caracterele cele mai manifeste ale morfologenezei politicului, politologia modernă a pus pe primul loc două criterii speciale pentru determinarea acestuia: structurile de stat şi procesele de putere. Totuşi, dacă privim lucrurile din perspectivă antropologică, aceste criterii, în linii mari pertinente, nu sunt suficiente.

Fenomenele politice nu pot fi reduse la structurile statului, nici nu pot fi asemuite exclusiv cu procesele lor de putere. Şi aceasta pentru că ele sunt prin excelenţă fapte sociale. Altfel spus, evenimentele şi întâmplările din societate nu sunt politice prin esenţă. Calitatea lor politică rezultă dintr-un proces special de codificare a relaţiilor sociale care s-a transformat într-o situaţie de interacţiuni sociale.

Conduitele umane nu au ele însele semnificaţii prestabilite. Orice faptă sau acţiune socială capătă sens prin atribuirea de coduri şi semnificaţii, articulate pe sistemul de norme şi valori culturale împărtăşite de către agenţii societăţii.

Să luăm un exemplu. Dacă într-o şcoală din Chişinău câteva fete se acoperă cu o eşarfă, conduita lor va fi considerată sau o ieşire extravagantă, sau un fenomen de modă. În schimb, dacă eşarfa este purtată de eleve de cultură islamică, condiţia lor va fi interpretată ca o faptă religioasă sau o tentativă de poziţionare a unui grup minoritar faţă de cel majoritar.

Acest exemplu este suficient pentru a arăta că orice fenomen este potenţial politic, pentru că această calitate depinde numai de politizarea sa în situaţia în care se produce. Nu există fapte politice prin natura sau esenţa lor, ci fapte sociale care dobândesc, în anumite contexte, o densitate politică, suficientă pentru a putea fi identificate ca fiind fenomene specific politice.

De îndată ce excludem definirea politicului prin esenţa sa, îl vom repera în relaţiile sociale eminamente conflictuale, susceptibile de politizare în funcţie de raportul de forţe dintre protagoniştii lor. Pornind de la această idee, vom conchide că fundamentele antropologice ale politicului îl constituie stratificările sociale provenite din jocul a patru operatori esenţiali:

sistemul de înrudire, care organizează raporturile de descendenţă şi alianţă; teritoriul, unde se înscrie spaţial acest sistem; îmbinarea ierarhică a claselor de vârstă; diviziunea poziţiilor şi a rolurilor între sexe.

Însă, ordinea socială astfel construită trebuie înţeleasă nu numai în aranjament, dar şi în funcţionare. Accentul, deci, urmează a fi deplasat de la structuri la procesele vieţii sociale care determină politicul. Şi, din acest motiv, fiecare societate istoric situată trebuie considerată ca un mod de viaţă colectiv, exprimând o identitate socială singulară.

Or, ceea ce constituie identitatea unei societăţi este cultura sa şi ceea ce constituie pluralitatea agenţilor săi în societate este achiziţionarea şi practica culturii sale. Mediator-coordonator al unei vieţi sociale esenţialmente conflictuale, politicul nu poate impune intervenţiile sale reglatoare doar prin forţa constrângerii. Nici prin simpla forţă a convingerii. Reuşeşte doar combinând aceste două mijloace într-un cocktail cu proporţii variabile a cărui eficacitate – sprijinindu-se pe capacitatea de constrângere şi pe capacitatea de convingere – trimite, înainte de toate, la credinţele pe care le fundamentează: credinţa în forţa şi legitimitatea puterii. Politicul este un fapt cultural, chiar dacă prinde formă într-un ansamblu de structuri.

În concluzie, potrivit lui M. Weber, putem defini ca fiind politic o „grupare de dominaţie” ale cărei reglementări sunt validate şi aplicate pe un teritoriu dat de către o direcţie administrativă ce dispune pentru acest scop de „constrângere fizică legitimă”.

127

În toate societăţile, politicul instaurează, de fapt, o ordine de dominaţie manifestată prin clivajul conducători/conduşi pe care o organizează şi care este consacrată prin capacitatea ei de a găsi şi de a executa intervenţiile reglatoare ale vieţii colective. Pentru a se actualiza, această capacitate reclamă o aşezare teritorială, o organizare administrativă în serviciul conducătorilor şi o putere de coerciţie asupra conduşilor, recunoscută şi acceptată de către aceştia, adică legitimă. Acest dispozitiv instrumental caracteristic politicului nu poate fi practicat cu eficacitate exclusiv prin forţă, urmând să fie combinat cu asentimentul şi adeziunea conduşilor care are la bază anumite coduri culturale.

Totuşi, politicul nu se produce în haos, ci într-un sistem. Acesta din urmă este indispensabil pentru viaţa unei societăţi întreţesută de relaţii potenţial conflictuale. „Un sistem politic, consideră G. Lavau, este un ansamblu de procese şi mecanisme destinate să facă convergente sau să neutralizeze pluralismele sociale irepresibile şi care, mai mult, este organizat de aşa manieră încât să permită diferiţilor săi actori să propună scopuri contradictorii şi să concureze pentru a schimba aranjamentul sistemului sau pentru a modifica orientările sale, fără să ducă la explozia echilibrului pluralismului”.

Fenomenul excluziunii pe criterii politice este generat în condiţiile în care conducătorii, din varii motive, pun accentul pe forţă, pe acţiuni coercitive în detrimentul convingerii, neglijează sau multiplică discrepanţele între poziţia socială şi competiţia politică, desconsideră codurile culturale, forţează redimensionarea sau revizuirea identităţii culturale ale unei entităţi sociale.

În mod normal, în democraţiile avansate ale Europei occidentale sau în cele ale Americii de Nord, fenomenul excluziunii politice lipseşte. Acesta este un apanaj al unor regimuri autoritare sau al unor democraţii simulate. Într-o societate deschisă, bazată pe egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii, de regulă, nu se ridică obstacole artificiale în calea participării politice. O serie de probleme care mai există în unele state cu democraţii consacrate sunt excepţii ce confirmă regulă.

Totuşi, în estul Europei, în ţările fostului bloc sovietic, se produc derapaje care exclud parţial sau chiar în totalitate anumite segmente ale populaţiei din viaţa politică. Acest lucru se întâmplă uneori chiar dacă respectivele ţări treptat îmbracă forma unei democraţii pluraliste, iar statul de drept îşi croieşte drum.

La originea clivajelor şi discriminărilor politice, care până la urmă împiedică sau obstrucţionează într-un fel sau altul participarea cetăţenilor la procesele politice, se află mai mulţi factori. Majoritatea dintre aceştia au un caracter subiectiv. Mă refer la o sumedenie de prejudecăţi comportamentale formate de ideologia comunistă şi moştenite de la regimurile totalitare. Este vorba, mai întâi de toate, de intoleranţa faţă de un punct de vedere diferit de cel al puterii, dar şi de tentaţiile de a trata oponenţii guvernării ca pe nişte inamici politici periculoşi care trebuie excluşi din procesul decizional sau din competiţia politică.

O problemă aparte o constituie dificultăţile de articulare între cultură şi politică. Interesul sau, din contra, indiferenţa faţă de politică depind în mare parte de nivelurile de cunoaştere, de sentimentele de competenţă ale publicului, orientările şi dogmele ideologice. Uneori excluderea de la participarea politică este o expresie a neputinţei şi necunoaşterii.

I. DEFINIŢIE ŞI CADRU CONCEPTUALOriginea termenului de excluziune se regăseşte în Franţa deceniului alşaptelea al secolului trecut prin referinţe vagi în discursurile publice despre „cei excluşi”. În 1974 René Lenoir, secretar de stat cu afaceri sociale în guvernul gaullist condus de Jacques Chirac, a publicat cartea Les Exclus. După Lenoir, excluşii reprezentau toate categoriile sociale care nu erau incluse în sistemele de asigurări sociale specifice statului social (welfare state): persoane cu handicap fizic şi psihic, persoane cu tendinţe de suicid, veteranii invalizi, copii abuzaţi, familii cu părinţii divorţaţi, consumatori de droguri, persoanele neadaptate social şi altecategorii de persoane care nu îşi găsesc un loc în societate (Lenoir, 1974). Ulterior, termenul a fost extins. La ora actuală drept excluşi sunt catolagaţi şi indivizii marginalizaţi nu numai din viaţa socială, ci şi în speţă din cea culturală sau politică.

128

În prima parte a anilor ’90, excluziunea şi incluziunea au fost integrate (mainstreaming) în toate politicile Uniunii Europene, începând cu Tratatul de la Maastricht şi protocoalele sale anexe, reforma obiectivelor Fondului Social European, documente ale Parlamentului European şi Programe de Acţiune Socială ale Comisiei (Estivil, 2003).Excluziunea politică este o noţiune de dată mai recentă. Definirea precisă a grupurilor dezavantajate din punct de vedere politic diferă în funcţie de specificul fiecărei societăţi, dar se poate vorbi de un consens asupra faptului că excluziunea este un concept care acoperă mai multe probleme social-politice. Cuvântul-cheie în acest sens este participare. Excluziunea reprezintă negarea participării la diferite aspecte ale vieţii politice, cum ar fi activarea politică în sens larg, antrenarea în procesul electoral, dreptul de a alege şi a fi ales, supravegherea puterii politice, libertatea de exprimare, accesul la justiţie şi la informaţie, securitatea publică şi politică, precum şi forme diverse de inegalitate, discriminare, nedreptăţire şi segregare politică, latetă dau făţişă, pe criterii de loialitate faţă de putere, cetăţenie, convingeri, rudenie etc.

Potrivit lui Jordi Estivil. excluziunea poate fi înţeleasă ca o acumulare de procese confluente cu rupturi succesive dincentrul economiei, vieţii politice şi al societăţii, care distanţează gradual şi plasează persoane, grupuri, comunităţi şi teritorii într-o poziţie de inferioritate în relaţia cu centre de putere, resurse şi valori predominante” (Estivil, 2003)

Abordările globale cu privire la inegalitate şi excluziune fac parte din cadrul de politici ai Uniunii Europene de promovare a incluziunii sociale. O mai bună cunoaştere a fenomenului de incluziune politică reclamă un set de indicatori statistici care măsoară excluziunea sub toate formele ei de exprimare. Aceştia dau posibilitatea să se identifice soluţii optime menite să schimbe lucrurle în bine.Potrivit opiniilor mau multor experţi internaţionali, raportate la standardele UE, indicatorii de bază care monitorizează excluziunea politică vizează:1.Excluderea de la viaţa politică – inegalitate şi sărăcie.2.Excluderea de la formarea puterii politice – lipsa unor alegeri libere şi corecte, neasigurarea sau obstrucţionarea dreptului de a alege.3.Excluderea de la procesul decizional – limitarea dreptului de a fi ales sau de a deţine înalte funcţii în stat.4.Excluderea de la monitorizarea actului de guvernare – absenţa unei platforme de dezbateri publice şi îngrădirea dreptului la libera exprimare.5.Excluderea de la participarea civică – limitarea accesului la informaţie şi descurajarea iniţiativei private.6.Siguranţa politică, personală şi cea publică - represalii politice, limitarea dreptului la un proces judiciar corect.7.Segregarea politică – favoritism şi discriminare

II. CONTEXT (Evoluţia politică a Republicii Moldova, contextul naţional şi regional în cadrul căruia indivizii şi grupurile sociale sunt expuse excluziunii politice)

Introducere

În cele ce urmează vom încerca să analizăm contextul naţional şi cel regional în care se derulează tranziţia Republicii Moldova, mai multe aspecte ale realităţilor moldovenesti, apelând la modelele oferite de literatura de specialitate. De asemenea, se va apela la un alt factor, mai putin utilizat în literatura occidentală – factorul identitar – însă foarte important pentru a înţelege dificultaţile şi lentoarea cu care se desfasoară procesele de tranziţie în spaţiul post-sovietic, în încercarea unor societăţi, dar şi statalităţi relativ tinere , precum cea a Republicii Moldova, de a se debarasa de sechelele experienţei totalitare care mai marchează încă avansarea acestui stat spre o consolidare

129

democratică ireversibilă şi generează, în cele din urmă, diverse probleme, inclusiv fenomenul excluziunii în general şi cel al excluziunii politice în special. Analiza este divizată în patru părţi, developând pe rând contextul în care vechile mentalităţi şi dogme depăşite de timp, frontierele, factorul identitar şi tranziţia post-comunistă în ansamblu, reprezintă elemente distincte, dar care necesită o abordare sisitemică. Prejudecăţi şi sechele ale trecutului. Exerciţiul puterii şi luptele pentru controlul ei, care se află în centrul activităţii politice, îşi găsesc expresia lor culturală caracteristică în sistemele de reprezentări simbolice, prin care conflictualitatea şi hegemonia politică din societate sunt explicate şi legitimate. Orice ordine de dominaţie politică, care tinde sau parvine la instaurare într-o societate, se sprijină în acest fel pe un ansamblu puternic articulat pe valori de norme şi de coduri, care îi dau sens pentru a-i justifica necesitatea prin chiar finalitatea sa – supravieţuirea colectivităţii. Acest discurs al puterii care livrează cheia raportului său cu societatea, ia formă de mit sau de ideologie. Acestea, până la un anumit punct, introduc ordine şi sens în raporturile antagoniste şi de dominaţie ce structurează câmpul vieţii politice a unei societăţi.

Însă în condiţiile prăbuşirii puterii sovietice, au dispărut instituţiile statului sovietic, dar au rămas miturile şi stereotipurile ideologice ale vechiului regim. Dacă în URSS acestea erau un factor de integrare politică, în perioada de tranziţie ele au intrat în contradicţie cu principiile, valorile şi codurile noii societăţi deschise. Această incompatibilitate se constituie într-o puternică sursă de clivaje şi tensiuni sociale, de decalaje între forma şi conţinutul noilor realităţi politice.

Simulacrul alegerilor din perioada sovietică, modelul totalitar de venerare a puterii, de supunere oarbă în faţa constrângerilor aplicate de autorităţi, neglijarea legislaţiei de către guvernanţi, iluziile egalitarismului economic, încrederea în invincibilitatea şi rolul protector al statului, percepţia negativă a iniţiativei şi proprietăţii private – aceste şi multe alte sechele ale regimului sovietic au distorsionat, după prăbuşirea URSS, regimul constituţional pluralist din Republica Moldova, au influenţat în egală măsură şi conducătorii, şi conduşii, aceţtia din urmă proliferând tot felul de discriminări, inegalităţi şi excluderi de la o participare politică efectivă.

Frontierele. De obicei litertura Occidentala dedicata procesului de tranzitie de pâna la mijlocul anilor 1990 ai secolului trecut, evidenţia doua etape prin care trebuiau sa treaca ţările recent scăpate de regimurile de guvernare autoritare din America Latina si Europa de Sud, pentru urma a modelul de guvernare occidental democratic, mai exact – democratizarea si marketizarea ( trecerea la sistemul economiei de piata).

Atunci când s-a purces la analiza tranzitiei post-comunista în unele din fostele state ale blocului socialist, s-a acceptat un al treilea factor – edificarea statatlitatii, admitindu-se ca pe lingă procesele de democratizare si marketizare, statele post comuniste au moştenit instituţii birocratice slabe, ineficiente care trebuiau reformate ( Claus Offe, citat de Taras Kuzio ,, Transition in Post-Communist States: Triple or Quadruple ?” in Politics: 2001 vol. 21(3), pag. 168). Astfel conceptul de ,,triple transition” era aplicat unor state din Euraopa Centrala si de Est cu omogenitate etnica inalta ca Polonia, Ungaria , Cehia unde integrarea minoritatilor etnice in programele de incluziune societala au decurs neproblematic.

O situatie mai specifica a fost cea a unor tari din spatiul post sovietic sau ex –iugoslav ( Bosnia, Macedonia, Serbia) care aveau in componenţa lor un intreg mosaic de minoritati ce împataseau diferite identitati entice, cuturale, religioase, lingvistice, cunoscind in istoria lor recentata, trasari si retrasari ale granitelor astfel incit frontierele entice lingvistice si culturale nu au coincis adesea cu graniţele administrative, trasate arbitrar sau sub imperiul dictatelor internationale.

130

Constituind zone cu coeziune morfopolitica fragile, pentru a explica particularităţile tranziţiei ţărilor balcanilor si din arealul Mării Negre, la cei trei factori enumerati anterior, Taras Kuzio mai adaugă unul, cel identitar . Autorul a formulat ipoteza conform careia ,,cu cât mai inaltă era pluralitatea culturala, lingvistică, religioasă in aceste state imature, cu atât mai dificilă va fi tranzitia spre democratie” (Kuzio, pag. 169). Desigur aici s-ar putea comtraargumenta cu faptul ca Albania si Armenia sunt ţări cu grad de omogenitate etnica inalt, insa modelul lui Kuzio se referă la Ucraina si face trimitere doar la unele ţări din Balcanii de Vest si in acelasi timp nu la întregul spaţiu post-sovietic. Am considerat insă ca el se pretează adecvat si situaţiei din Republica Moldova, mai intii pentru ca conflictele din Sudul si Estul Republicii dincolo de factul politic au şi o componentă identitara, iar apoi este foarte dificil să faci o sociologie distincta a ceea ce se numeşte identitate moldovenească. Sintetizarea facuta de Taras Kuzio conceptilui de naţiune in mai ales in procesul tranziţiei postcomuniste este foarte semnificativa :,, Natiunea genereaza putere colectiva, creeza un ,,noi” ( unitate, legitimitate, permanenta), permite mobilizarea si reprezentarea, motiveaza poporul gata sa faca cele mai inalte sacrificii pentru comunitatea politica ...O presupusa natiune intr-o democratie liberala relama recunoasterea unor frontiere,[a unui n.a] popor care constituie comunitatea politica dinauntrul frontierelor si care nu contesta existenta lor.” (,, The national factor in Ukraine quadruple transition” Contemporary Politics, vol.6, nr.2, 2000, pag 144). De altfel identitatea si frontierele conform abordarii constructiviste a relaţiilor internaţionale sunt organic corelate între ele, fiind ,, mutual constitutive” (Nortautas , Kestutis 2005: 50-52 ). Identitatea este ceea ce trebuie de securizat, iar securitatea devine un element cheie al prezervării identitatii. Logica identitatii ar reclama existenta unor hotare, linia separatoare intre ,,noi” si ,,ei”. Aceasta dilema a securitătii poate disparea doar daca linia separatoare dintre ,,sine” si ,,celalalt” devine un punct de contact, dispare ca urmare a creării unei identităti colective. Barry Buzan specifica de altfel in lucrarea sa ,, Popoarele, statele si teama” ca imposibilitatea solutionarii problemelor interne pe cale politica le plaseaza automat pe agenda problemelor de securitate natională. In cazul Republicii Moldova, care ne intereseaza aici, problema identitară capată prin urmare o importantă deosebită , referindu-se la insaşi viabilitatea si existenţa RM ca stat. Disputele privind problema identitaţii s-au dat deopotrivă in mediul academic, dar mai ales in cel politic fară a se ajunge până în prezent la o apreciere consensuală a acestei dileme. Pentru Republica Moldova problema in sine are mai multe laturi . Pe de o parte lipsa unui tratat de frontiera cu Romania o face vulnerabila fata de o amenintare imaginara externa, care pe linga lipsa unui accord politic de baza au determinat autoritatile de la Chisinau sa devina suspicioase asupra intentiilor reale ale Bucurestiului, desi Romania a fost prima tara care a recunoscut independenta Republicii Moldova. Pe de alta parte desi exista un tratat politic de baza intre Republica Moldova si Federatia Rusa, Rusia recunoscind suveranitatea Moldovei in limita granitelor fostei RSSM, suportul direct si camuflat pentru cauza separatismului transnistrean, tradeaza intentiile sale de ,, prietenie” si recunostere a unei Moldove integre, scotind in evidenta reala amenintare externa. Diagnosticata geopolitic problema frontierei si implicit a identitatii sale, pune Republica Moldova intr-o situatie si mai dificila. Orice tratare de geopolitica serioasa distinge frontierele politice de cele geopolitice. Primele separa statele, fiind fixe vizibile fizic, ultimele sunt invizibile. delimitind spatii culturale, politice sau economice. Indiferent ca sunt imaginare sau reale, frontierele sunt legate indispensabil de chestiunea securitatii. In literartura de specialitate relatia granite de stat-frontiera geopoplitica opereaza cu trei variabile: - atunci când graniţa de stat corespunde cu frontiera geopolitică ( Finlanda. Suedia); - când frontiera geopolitica depaseste granite de stat (cazul Rusiei, SUA); - când frontiera geopolitica se afla în interiorul statului (cazul Moldovei, Macedoniei). In cazul Moldovei, din punct de vedere al dreptului internaţional graniţa estică se află la hotarul cu Ucraina, de facto se află pe Nistru. Din punct de vedere economic nu există o omogenitate a geografiei economice în toată ţara, Chisinaul fiind unicul centru însufleţit de activitate economică

131

(desigur, cineva ar putea replica că Râbniţa şi Tiraspolul sunt centre economice, dar ne întrebăm âit venit are bugetul Repulicii Moldova din activităţile economice de acolo). Din punct de vedere cultural, frontiera ocoleşte Gagauzia. Astfel, în loc să unească, aceste frontiere despart, în loc să edifice o unitate colectivă, ele provoacă separatisme colective. Punctul nodal al problemei îl constituie lipsa unui proiect identitar colectiv construit pe principii societare, lipsă care continuă să alimenteze sentimentele de insecuritate reale şi imaginare. Factorul identitar. Consideram ca sub aspect identitar problema are doua dimensiuni: primo - lipsa unei identitati consenuale civice interne, secundo - Moldova nu este ferm angajata in edificarea identitatii sale colective europene. La capitolul dezbaterii identitatre interne, clişeele şi gândirea stereotipico-doctrinară combinată cu un soi de melancolism romantic, împiedică tratarea acestei probleme într-un mod matur. Este foarte dificil să nu atingi anumite predispoziţii emoţionale într-o abordare non-conflictuală a respectivei probleme. In cartea sa recenta Statalitatea Poporului Moldovenesc (2005: 393) Victor Stepaniuc face trimitere aprobator la un silogism al publicistului Viorel Mihail:,,1. Să zicem că în Republica Moldova s-ar fi legiferat termenul de limba română. 2. După aceasta imediat va urma fireasca întrebare: care este numele vorbitorilor de limbă română? – Români, desigur! 3. În ce ţară ar trebui să trăiască toţi românii? – În România, desigur! 4. Concluzia: Republica Moldova este un stat artificial, fiindcă e locuit de români”. In ultima instanţă autorul recunoaşte că ,, nu exista si nici nu pot exista deosebiri intre limbile moldoveneasca si romana” (ibidem, p. 423). Cu toate acestea ,,limba românească şi cea moldovenească servesc drept semne distinctive a doua naţiuni aparte” (ibidem, p. 407). Ceea ce se încearcă a legitima, din câte observam, este încercarea de a face inseparabila denumirea limbii de cea a poporului. Or, argumentul este lipsit de substanţa din cauza precedentelor deja existente. Exemplul care îl aducem aici este cel al SUA, ai cărei cetăţeni se definesc drept popor american, care însă vorbeşte limba engleza, adică limba literară. Diferenţele ,,de ordin ortoepic şi lexical” despre care se vorbeşte aici nu pot acredita ideea unei alte limbi, cea moldovenească, ori aceste diferenţe exista si in limbajul folosit de americani ca de altfel si in regiunile istorice ale României. Problema nu este ştiinţifică, ci politică. Sunt o mulţime de exemple când o singură limbă are două sau mai multe denumiri. Klaus Heitmann aduce exemple ,, in care o singura limba are doua glotonime, unul din ele fiind aplicat doar pentru o parte a ariei acesteia. Ca paralele am adus valenciana fata de catalana, flamanda fata de neerlandeza” (Heitmann 1998: 74). În acelaşi timp nu puţine au fost vocile care continua sa conteste statalitatea Republicii Moldova din interior. Termeni precum ,,faliment geopolitic” sau ,,construcţie pasagera” sau mai nou ,,failed state” , pe linga faptul ca pot fi uşor demontate argumentativ( dar nu acesta este scopul nostru aici) fiind uşor forţate, subminează încrederea minoritîţilor etnice in posibilităţile Republicii Moldova ca stat. Cel mai mare grup etno-cultural îl reprezintă ucrainenii, (1989 : 14%; 2004 : 8,4%). Până în prezent, ucrainenii au fost cel mai puţin mobilizat grup din punct de vedere politic în comparaţie cu alte grupuri. Al doilea grup, după mărime, este cel al ruşilor (1989: 13%; 2004 : 5,8%). Aici converg problemele morfopolitice. Deşi se ştie că Transnistria este rodul unor chestiuni de ordin politic, de ordin extern , trebuie să fim de acord că şi elementul etnic a avut repercusiuni negative asupra situaţiei conflictuale. Daca iniţial mişcarea de eliberare naţională de la sfârşitul anilor 1980 ai sec. XX a permis înlocuirea unui sistem de valori cu altul, prin emanciparea grupului cultural majoritar romanii/moldovenii fata de marginalizarea si opresiunea sovietica (Sofransky 2001: 10), apoi pentru grupul rusolingv, dispariţia URSS i-a privat de autodefinirea lor etno-culturala. Dacă către momentul disoluţiei URSS, 80% din georgieni si moldoveni considerau ca patria lor este Georgia sau Moldova, atunci 70% din ruşi declarau ca patria lor nu este Rusia ci URSS (Kymlicka 2000: 64, nota 60). Situaţia este explicabila. In perioada postbelica ruşilor li se garanta in orice republica sovietica servicii sociale, instituţii, scoli, media in limba rusa fără a se simţi drept minoritate imigranta. Deşi in toate republicile sovietice limba rusa era limba obligatorie în şcolile

132

pentru băştinaşi, copii de militari ruşi ca şi majoritatea ruşilor în general nu erau obligaţi să insuseasca limba din republica in care se stabileau. Vladimir Putin nu ezita sa aminteasca in fiecare an cu ocazia unor intilniri televizate in dialog cu cetatenii rusi, ca disparitia URSS a fost o catastrofa geopolitica, care a lasat in afara Rusiei peste 25 mln. de etnici rusi. In momentul in care Uniunea Sovietică s-a dizolvat, in noile state independente promovarea unor reforme cultural lingvistice au devenit foarte nepopulare, mai ales in tari ca Letonia, Estonia si Moldova cu importante minoritati ruse in structura demografica. Desi in primile doua s-au evitat conflicte civile ( probabil si ca urmare a presiunii americane asupra Rusiei), apoi in cazul Moldovei bilbiiala la nivelul conducerii de atunci, febra unionista, speculate cu usurinta de o Rusie nestinjenita de vreo alta putere din exterior, ajungindu-se in cele din urma la doua focare de separatism in sudul si estul tarii ca masuri in extremis de autoprzervare a propriilor identitati. La de-a doua dimensiune a identităţii pe care am identificat-o aici, cea externa europeana si care de asemenea si-a pus amprenta pe procesul tranzitiei, lucrurile nu sunt deloc mai simple ca in primul caz. Oricare din cazurile tarilor integrate recent in UE poate fi instructiv pentru RM, liderii de opinie facind mereu aluzie, nu cu putine argumente, la Tarile Baltice. Consideram ca exemplul este valabil doar de perspectiva actorilor interni ( grupuile de presiune, liderii politici) care s-au angajat hotarât in ancorarea europeana a propriilor tari, desi suportul popular s-a dovedit a fi moderat, de la 27% la 54% , intre 1995-1999, atât pentru NATO cit si pentru UE, in toate cele trei Tari Baltice ( Ausra Park 2005: 238). Din perspectiva susâinerii internationale nu trebuie sa uitam ca Moldova a avut o atenţie net inferioara in demersurle sale incepind cu recunoasterea si consolidarea statalitatii, si pina la pretentiile sale europene modeste, comparativ cu aceste state nordice. Modelul teoretic propus de Levitsky si Way – linkage si leverage- ar putea sa justifice oarecum nivelul succeselor pe calea democratiei si reformelor. Astfel acestia sutin ca cu cit nivelul presiunii (leverage) si legaturilor/ relatiilor (linkage) cu Vestul este mai mare cu atit mai multe sanse exista pentru ca tarile tinta sa urmeze calea spre modelul Occidental de modelare a instititiilor, libertatilor democratice si edificare a statalitatii. Vulnerabilităţtile fata de presiunea externă (leverage) pot include condiţionalitate politică sau măsuri punitive, presiune diplomatica si interventie militara. Succesul acestora depinde de marimea statului tinta, aflarea sa printre priorităţile de politică externa ale Vestului, existenta unui hegemon/ alt jucator alternativ capabil sa opuna rezistenta. Moldova, era un stat mic in care se putea interveni oricind sub diferite pretexte, ceea ce s-a si facut, doar ca nu a intervenit Vestul ci Rusia. Apoi Moldova a fost sacrificata unor prioritati economice si de securitate( ca intregul Bazin al Marii Negre de altfel) cum au fost Orientul Mijlociu, Balcanii, Europa Centrala. Despre jucatorul alternativ, comentariile sunt de prisos. Legăturile sunt definite de autori ( Lucan, Way 2005 : 22) ca fiind ,,densitatea contactelor unei tari cu SUA, UE, cu institutiile multilaterale Occidentale ”. Se au in vedere aici legaturile economice, care includ credite, investitii, asistenta. In Moldova asistenta a avut un caracter pur tehnic (TACIS), Moldova a pierdut valul european de investitii care a navalit asa numita ,,Noua Europa” ( intre 1998-1999, tarile Baltice au avut ISD intre 1mrd – 1,5 mrd euro fiecare (Daianu 2004: 243). Creditele care au fost imprumutate au fost prost gestionate, Moldova avind pina si proleme cu achitarea cotizatiei anuale de citeva mii de $ la ONU ( astfel incit ,,oferta” pe care o facea Vasile Tarlev in intilnirea sa cu ambasadorii Moldovei din 2005 si anume - ca Moldova sa gazduiasca sediile unor organizatii internationale de prima importanta, sau sa organizeze conferinte internationale la fel de importante, dar bineinteles pe banii Occidentului, ramin a fi cel putin joviale). Se au in vedere legaturile geopolitice , adica cele cu organizatile, aliantele si guvernele Occidentale, iar Moldova nu este memebra deocamdata a vreunei organizatii sau aliante cu vizibilitate internationala, iar la capitolul parteneri strategici, are nevoie mai intii de credibilitate.. Legăturile comunicationale ( cooperare transfrontaliera, retele de internet, aparitai in mass-media Occidentala) reprezita o alta dimensiune importanta , dar prost valorificată. Proiectul celor trei Euroregiuni la care Moldova este parte esuat, Internetul ramane inca a fi un lux pentru marea parte

133

a populatiei, iar in mass- media Occidentală imaginea traditional nu este printre cea mai buna. Merita de amintit ca publicaţii electronice consacrate cum ar fi Transitions Online confereau Moldovei o suprafata de 100.000 km patrati si o populatie de 10 mln. locuitori (tradind lipsa de interes, putin probabil ca aceasta publicatie sa fi auzit de visurile marete ale ex- spekerului Motpan), iar intr-un studiu prezentat recent la o Conferinta in Istambul sub denumirea ,, Moldova: a step too far for EU enlargement?” (Phinnemore 2006: 4) Transnistria se afla la est de Prut, o abordare ciudata daca tinem cont de faptul ca Moldova este mediatizată in Occident si gratie acestui conflict . Imaginea tarii in publicatiile internationale respectabile reprezinta o aparitie foarte rara si ca urmare a masurilor ineficiente luate de misiunile diplomatice ( vezi : ,,How much do our embassies cost us?” (II) din 2006-09-01, The Journalistic Investigation Center ). In fine, alte doua criterii pe care le stabilesc autorii sunt legaturile cu societatea civila transnatională care vizeaea aici retelele de ONG- uri, organizatii de partid etc. si legaturile sociale- turismul, migratia, diaspora si mobilitatea si educarea elitelor in Vest. La aceste doua capitole s-a scris suficient de critic si cantitativ astfel incit ar fi innoportun sa repetam papagaliceste. Cu toate acestea, se invoca de către autorităţile comuniste de la Chisinau, copilareste aproape cu orice ocazie, că Moldova este parte a istoriei europene , a geogarfiei, latinitatii si crestinismului deci a identitatii europene. Desigur argumetele ni se par corecte, dar ele nu vor mai putea justifica lipsa de progrese facute pe plan intern. Aceste argumente sunt un dat, o stare de fapt, nu un rezultat recent. Aceste aspecte existau mai mult sau mai putin vizibil si inaintea procesului de integrare europeana, care este o constructie contemporana recenta. Dovezile europenitatii noastre vin de acum incolo. Altfel, nu ne-am putea explica cum un stat ca Republica Moldova, contestat de unii, supraevaluat in şanse de alţii, care trece prin atâtea crize identitatare in viziunea celor dintâi sau se afla deja la a treia experienţa a statalitatii in viziunea celor din urma, ar putea aspira la un proiect numit UE, care iata parcurge si el o criza idetitara (mai ales externa ).

Cât durează tranziţia şi când dispare fenomenul excluziunii?

Unele ţari din spaţiul post-sovietic s-au văzut puse in fata situaţiei de a trece prin mai multe procese de tranziţie simultan – de la economie planificata la cea de piata, de la un stat totalitar la unul descentralizat, democratic si eficient, de la lipsa societatii civile la edificarea acestea si de la o criza identitară, atomizata la coeziune identitara. Daca tranziţia a inceput odata cu dobindirea independentei, apoi sfirsitul ei poate fi mai greu de anticipat. La nivelul conştiinţei colective ,,tranzitia se va incheia când colectivitatea nu va mai vorbi despre ea” ( Zamfir 2004: 14). Tranzitologistii opereaza insa cu un alt aparat categorial de evaluare a democraţiei si anume conceptul de democraţie consolidata, care ,, la o înţelegere comuna reprezintă un proces vizibil prin care regulile, instituţiile si constrângerile democraţiei ajung sa constituie the only game in the town , singurul cadru legitim de urmarire si exercitare a puterii politice” ( Diamond 2004 : 20) democraţia, astfel in viziunea a doi importanti tranzitologi Juan J. Linz si Alfred Stepan ,,capată rutina si se internalizează adânc in viaţa sociala, instituţionala si chiar psihologica”. Nicolae Chirtoaca ajunge la concluzia ca Republica Moldova se afla abia in faza stabilizării democratice, dupa ce a demarat un şir de reforme cu caracter liberalizator, ca premize de baza pentru demararea procesului de democratizare a societatii. Faza stabilizarii ramâne a fi una critica pentru continuarea cu succes a reformelor, ea insa nu este ireversibila, astfel incit in locul atingerii consolidarii democratice, datorita societatii civile slab conturate, a unui pluralism politic abia coagulat, dar mai ales datorita fenomenului ,,captured state”, existind riscul alunecarii spre un regim autoritar. Conceptul ,,captured” state reprezintă o paradigma recenta a Bancii Mondiale si FMI, menita sa explice quasi esecul reformelor in multe din statele postcomuniste. Ideea de baza este ca presiunea de a adopta un curs de reforma suboptimal, deriva nu din perdantii tradiţionali ai tranzitiei- muncitori disponibilizati, pensionari saraciti sau birocratie ineficienta, ci mai degrabă ca o

134

consecinţă a presiunii exercitate de cistigatorii pe termen scurt ai tranzitiei, grupări economice si politice cu interese inguste, politicianiste si mercantile a câtorva oligarhi, in dauna bunăstării generale a populatiei (Omelyanchuk 2001: 3-4). Agenţii care facilitează procesul de capturare sunt indivizii, grupurile sau firmele din companiile publice sau private, care tind sa influenteze legile, regulamentele, politicile guvernamentale in propriul lor avantaj prin mijloace ca santajul, mita, traficul de influenta. De asemenea aceştia deţin sau controlează importante mijloacele mass - media pentru a influenta opinia publica in directia dorita de ei si tot ei sunt interesati ca societatea civila sa fie slab institutionalizata, iar mass media incomoda sa fie sufocata, cenzurata. La o analiză atentă a articolelor de investigaţie din presă, se va observa de altfel ca atât in cadrul opoziţiei active, atât in cazul celei pasive, dar mai ales in cadrul partidului de guvernământ sau chiar partidelor extraparlamentare, exista suficienţi ,,capturatori” pentru a se gasi explicatii la ,,tranzitarea prin tranziţie” a Republicii Moldova in scurta sa ,,statalitate pasagera” , altfel spus la jubileul ,,celei de-a III-a statalitati” in ultimii 15 ani, conform metodologiei oferite de FMI si BM. Vom mai preciza că nivelul de capturare coreleză cu nivelul libertăţilor civile existente in tarile in tranziţie (Omelyanchuk 2001: 6). Raportul Freedom House pe anul 2006, ofera Republicii Moldova la capitolul drepturi politice 4 unitati conventionale , iar in dreptul libertati civile – 3, ceea ce conform metodologiei de calcul ii conferă statutul de tara partial libera. Faptul ca in ultimii 3-4 ani Moldova a rămas la acelaşi nivel, dovedeşte faptul ca tara nu a făcut schimbari revolutionare in ultimii doi ani de coaliţie la guvernare a melanjului cromatic revoluţionar. In efortul intelectual făcut de tranzitologi se recunoaşte şi faptul că ,, acolo unde provocarea construcţiei statului include diviziuni etnice sau de nationalitate semnificative.. consolidarea democraţiei este favorizata de constructia unui stat atotcuprinzător ce oferîă egalitate politica tuturor cetăţenilor” (Diamond 2004: 26). Abordarea identitatilor multiple ar fi una din solutiile de compromis propuse Linz si Stepan. La fel ca si conceptul de frontiera , identitatile multiple nu sunt fixe sau ,,primordiale.. ele sunt mai curând schimbătoare, construite pe baze sociale”, iar ,, daca politicienii , sau cercetătorii din ştiinţe sociale nu forţează polarizarea, multi oameni pot prefera sa se considere ca avind identitati multiple si complementare” ( Linz , Stepan 2005 : 62). Integrarea Europeană si Euro-Atlantică, care ar putea servi ca un alt indicator al finisarii tranziţiei si consolidarii democratice ar putea solutiona si problemele identitare. Fobia inoculata cetatenilor din Transnistria, ca de altfel si teama guvernarii comuniste din ultimii 6 ani de guvernare de NATO, este nejustificată. Or, unul din criteriile politice fundamentale de aderare la aceasta organizatie este tocmai respectarea drepturilor minoritatilor şi, deci, eliminarea fenomenului de excluziune politică de care suferă la ora actuală chiat transnitrie. In ultima instanţă, aceasta aderare ar putea rezolva o serie importanta de probleme, impacând simultan tranziţia, frontierele si identitatea, prima disparind, iar celelalte doua fiind securizate. Concluzii: În urma rătăcirilor identitare, dar şi datorita retoricii populiste a fostei guvernări PCRM si disputei interne pentru patentarea ideii de integrare europeana, aceasta risca sa se transforme dintr-o certitudine a unui proiect de viitor intr-o alta formalitate pe o piaţă de idei ratata. Nu se aduc deocamdată argumente clare pentru cursul de reforma ireversibil, ceea ce ne face sa credem ca o aplicare ferma a principiilor de democratizare pe plan intern s-ar solda cu retrogradarea din viata publica activa a unei bune parti din clasa politica actuala. Neputinţa de care dau dovadă autorităţile de la Chişinău provoacă tensiuni şi chiar discriminări în societate. Acestea sunt accentuate chiar de retorica politică a unor partide, de exemplu, a fostei formaţiuni de guvernământ care şi/a desfăşurat campania electorală din 2009 cu sloganul *Să ne apărăm Patria* care de fapt era o campanie împotriva tuturor cetăţenilor care se consideră etnici români. Anume aceest fapt a generat conflictul cu România după alegeri, închiderea hotarelor cu această ţară ţi privarea tinerilor moldoveni care învaţă în România de a reveni în ţară şi a participa la viaţa politică.

135

Tranziţia politică a Republicii Moldova după proclamarea independenţei

1. Factorul UE -

Impactul Uniunii Europene asupra sistemului politic, în ciuda fluctuaţiilor conjuncturale ale Chişinăului oficial, este determinant. Practic, acesta a fost structurat după modele europene, adesea cumulate, ce-i drept, la întâmplare. Constituţia Republicii Moldova, de exemplu, încorporează teze şi prevederi preluate din legile supreme ale mai multor state europene (Franţa, Belgia, România). Bune în esenţă, dar incompatibile în multe privinţe, ele au creat în 2009 confuzii şi ambiguităţi care au provocat un puternic blocaj politic, soldat până la urmă cu o adevărată criză constituţională.Democratizarea graduală nu întotdeauna consecventă a ţării s-a produs de-a lungul anilor în urma implicărilor europene. Aceste relaţii au căpătat coerenţă şi constanţă odată cu semnarea acordului Republica Moldova–UE şi odată cu cristalizarea cursului de integrare europeană. Totuşi, autorităţile moldovene au ratat în repetate rânduri imense oportunităţi, deoarece pentru fosta guvernare retorica europeană era lipsită de substanţă, fiind dictată mai curând de motivaţii electorale. După alegerile politice din 2009, se întrezăreşte o anumită schimbare de optică în relaţia Chişinăului cu Uniunea Europeană. Noua guvernare caută să formuleze politici care ar conduce la ralierea ţării la standardele europene, mai cu seamă în ceea ce priveşte justiţia, drepturle omului, combaterea corupţiei, liibertatea de exprimare etc. Acest fapt a favorizat demararea procesului de negocieri în vederea semnării unui acord de asociere între Republica Moldova şi Uniunea Europeană.

2.Formarea şi evoluţia statului. Periodizare.Republica Moldova s-a născut la 27 august 1991 pe osatura fostei republici sovietice

moldoveneşti. Desprinderea de URSS a fost precedată, ca şi în Ucraina sau ţările baltice, de o amplă mişcare de eliberare naţională, de multiple şi numeroase manifestaşii politice în cadrul cărora se revendica democratizarea societăţii, suveranitate, înlocuirea alfabetului kirilik cu cel latin, decretarea limbiiromâne drept limbă oficială etc. Recunoaştera Republicii Moldova ca stat independent de mai multe ţări ale lumii a încurajat constituirea unor instituţii de stat noi, reorganizarea treptată a societăţii şi sistemului politic pe principii democruţiei În 1992, prin alegerea şefului statului prin vot direct universal, s-a conferit legitimitate instititituţiei prezidenţiale. În 1994 a fost adoptată prima Constituţie a Republicii Moldova. În baza noi legi supreme au avut loc şi primele alegeri parlamentare. În 1996 s-a produs şi prima succesiune la putere. Primul preşedinte al republicii, Mircea Snegur a fost învins şi fotoliul prezidenşial a fost preluat de câştigătorul alegerilor Petru Lucinschi. În 1999 Constituşia a fost modificată de aşa manieră, încât s-a renuţat la alegerea preşedintelui prin vot direct, optându-se pentru votarea acestuia de Parlament. Constituirea societăţii deschise. În 1991, odată cu proclamarea independenţei Republicii Moldova, au fost demolate sau anulate o serie de instrumente de constrângere ale puterii sovietice. Practic, cetăţenii au obţinut din capul locului libertatea de exprimare, libertatea religioasă, dreptul de a călători liber prin lume, dreptul la asociere politică, dreptul de a alege şi de a intra în competiţia politică. S-a prăbuşi cortina de fier, a dispărut cenzura şi controlul sufocant al partidului unic asupra cetăţeanului simplu. Au rămas însă vechile mentalităţi şi superstiţii care şi-au pus amprenta asupra modului de funcţionare a instituţiilor statului de tranziţie. Deşi create şi structurate de multe ori

136

după calapodul european, ele s-au manifestat deseori prin reflexe moştenite de la sistemul politic totalitar de sorginte stalinistă.

Evoluţia de la partidul unic la sistemul pluralist s-a produs rapid şi practic fără convulsii sociale. Primele formaţiuni necomuniste şi chiar antisovietice s-au constituit încă până la dispariţia URSS. Cele dintâi au fost Frontul Popular, Partidul Social-Democrat şi Mişcarea Edinstvo. La acestea, după 1991, s-a mai adăugat Partidul Democrat Agrar care a reunit reprezentanţi al nomenclaturii din eşalonul secund al fostului Partid Comunist.Cu toate că nu exista o lege a partidelor, noile grupări politice au avut posibilitatea să funcţioneze de la bun început ca formaţiuni politice veritabile. Acest fapt a contribuit la o descătuşare şi o diversificare a convingerilor politice, a garantat dreptul la asociere politică, a netezit drumul fiecărui cetăţean spre o participare politică. În acelaşi timp, mentalităţile sovietice au generat o mulţime de situaţii conflictuale, abuzuri şi derapaje antidemocratice care aveau la bază atât lipsa de înţelegere a noilor realităţi, cât şi intoleranţa faţă de adversarii politice care erau percepuţi drept nişte duşmani rău intenţionaţi.Dacă e să ne axăm pe un indicator, în general, larg utilizat -grdaţia libertăţilor politice, elaborat de de organizaţia internaţională Freedom House, transformările democratice din Republica Moldova, începând cu anul 1991, au fost mai semnificative decât în restul statelor postsovietice, cu excepţia celorbaltice..Evoluţia de la partidul unic la sistemul pluralist s-a produs rapid şi practic fără convulsii sociale. Primele formaţiuni necomuniste şi chiar antisovietice s-au constituit încă până la dispariţia URSS. Cele dintâi au fost Frontul Popular, Partidul Social-Democrat şi Mişcarea Edinstvo. La acestea, după 1991, s-a mai adăugat Partidul Democrat Agrar care a reunit reprezentanţi al nomenclaturii din eşalonul secund al fostului Partid Comunist.Cu toate că nu exista o lege a partidelor, noile grupări politice au avut posibilitatea să funcţioneze de la bun început ca partide veritabile. Acest fapt a contribuit la o descătuşare şi o diversificare a convingerilor politice, a garantat dreptul la asociere politică, a netezit drumul fiecărui cetăţean spre o participare politică. În acelaşi timp, mentalităţile sovietice au generat o mulţime de situaţii conflictuale, abuzuri şi derapaje antidemocratice care aveau la bază atât lipsa de înţelegere a noilor realităţi, cât şi intoleranţa faţă de adversarii politice care erau percepuţi drept nişte duşmani rău intenţionaţi.Emanciparea justiţiei. Crearea unei puteri judecătoreşti independente, scutite de imixtiunile puterii executive şi celei legislative s-a dovedit a fi un proces mult mai anevoios decât formarea partidelor. În primii ani de existenţă a statului Republica Moldova a lipsit un cadru legislativ care i-ar fi conferit magistratului un statut pe potriva autorităţii sale. Mai mult. Chir şi ulterior, când independenţa puterii judecătoreşti a fost proclamată în Constituţie, iar o serie de legi adoptate de Parlamentul Republicii Moldova au creat un mecanism care apăra judecătorul sau procurorul de eventuale ingerinţe ale autorităţilor politice centrale, lucrurile nu s-au schimbat mult în bine.

Justiţia continuă şi astăzi să ştampileze sentinţe la comandă, dovadă fiind şi nenumărate procese pierdute de Republica Moldova la CEDO. Această stare de lucruri îşi are explicaţia în mentalităţile sovietice pe care le-au speculat conducătorii şi cu care s-au împăcat în mare parte conduşii pentru a tolera o justiţie părtinitoare, coruptă şi subiectivă. Acest fapt a adus un număr foarte mare de cetăţeni la condiţia de nedreptăţiţi sau proscrişi care, pentru că nu mai aveau nicio şansă să-şi facă dreptate în ţara lor, au început să caute satisfacţie în instanţele europene.Autonomizarea mass-media s-a produs iniţial prin apariţia unor instituţii de presă aparţinând partidelor. Acestea s-au impus prin critica puterii politice. Treptat, pe această temelie s-a format şi presa independentă. În urma acestui fapt, potrivit unor estimări internaţionale, Republica Moldova la începutul deceniului curent era catalogată ca fiind o ţară cu presă parţial liberă. Din păcate, ulterior, sub comunişti, situaţia a degenerat în urma faptului că PCRM, fără să restrângă drepturile presei independente, a căutat, pe de o parte, să submineze baza economică a acesteia, iar pe de alta – să-şi creeze instituţii de presă afiliate partidului de guvernământ, subvenţionate din

137

mijloace obscure. Un rol extrem de negativ au jucat şi ingerinţele puterii în politica editorială a Radioteleviziunii publice care a fost transformată într-un instrument de propagandă a PCRM. Acest fapt a provocat fenomenul excluşilor prin dezinformare şi intoxicare premeditată.Reforma administrativ-teritorială, realizată în a doua jumătate a deceniului trecut prin constituirea judeţelor, a pus bazele autonomiei locale, a creat premise pentru urbanizare şi dezvoltarea regională, a încurajat activismul politic al cetăţenilor din provincie. Din păcate, acest proces promiţător a fost blocat şi dat peste cap după 2001, odată cu venirea Partidului Comuniştilor la putere. În consecinţă, au revenit mecanismele sistemului administrativ de comandă, lucrurile au degenerat într-o centralizare excesivă, fapt care a avut un efect descurajant asupra participării politice. Reformele administrativ-teritoriale din ultimii ani au completat funcţiile organelorde administrare publică locală din Republica Moldova cu noi competenţe şi responsabilităţi,cele mai multe din acestea fiind dificil de implementat din cauza lipsei de mijloacebăneşti prevăzute în bugetele locale ale acestor autorităţi. Cu toate acestea, capacitatea administrativă este esenţială prin evaluarea funcţionării structurii şi organizării autorităţilor administraţiei publice locale în vederea exercitării competenţelor stabilite conform legislaţiei în vigoare. Cadrul normativ care reglementează competenţele autorităţilor administraţiei publice locale în Republica Moldova include la ora actuală un spectru larg de acte normative, printre care se poate de nominalizat Legea privind administraţia publică locală5, Legea privind descentralizarea administrativă şi alte legi care atribuie autorităţilor locale competenţe în diferite domenii de activitate, în funcţie de sfera de reglementare a actului normativ dat (vezi Anexa nr. 1). Alături de acestea se regăsesc hotărârile guvernului, ordine ale ministerelor, decizii ale consiliilor raionale, decizii ale consiliilor locale, dispoziţii ale preşedinţilor consiliilor rationale şi dispoziţii ale primarilor. Totodată, autorităţile administraţiei publice locale, în activitatea de exercitare a competenţelor, se conduc de statutul satului (comunei), oraşului (municipiului) şi de regulamentul consiliului respectiv, elaborat în baza unui statut-cadru şi regulament-cadru, 3. Identitatea etnică şi construcţia naţională

Pentru Republica Moldova, în virtutea unor circumstanţe istorice specifice, chestiunea identităţii etnice este una foarte controversată. Din momentul declanşării luptei pentru eliberarea naţională şi obţinere a independenţei statului moldovenesc , a apărut dilema identităţii etnice moldovean-român, fapt ce a divizat atât clasa politică, cât şi societatea în ansamblu. Şi în prezent, problema nu este rezolvată, provocând diverse polemici şi tensiuni, iar în ultiimii ani de guvernare comunistă, chiar şi discriminări pe criterii de apartenenţă naţională. În urma conflictului de la Radioteleviziunea publică din 2004, de exemplu, mulţi ziarişti au fost disponibilizaţi doar pentru faptul că insistau ca în emisiunile de la radio şi TV limba oficialăt să fie denumită limbă română.Adepţii românităţii consideră Republica Moldova drept cel de-al doilea stat românesc, insistând asupra identităţii româneşti a populaţiei majoritare care a dat nume statului.La baza acestui concept se află ideea unităţii etnice a moldovenilor şi muntenilor care au format statul România.Partizanii moldovenizmului consideră că moldovenii s-au constituit într-o entitate distinctă, apropiată, dar diferită de cea a românilor. În ultimele două decenii de la proclamarea independenţei clivajul identitar a fost unul dintre principalele criterii de poziţionare a forţelor politice din Republica Moldova.

Tabel 1. Identitate etnică. moldovenism versus românism

Poziţiile partidelor evaluate de către funcţionarii publici, 2006

PCRM PDM AMN PSL PPCD

138

1,6 5,3 7,4 9,2 10 -----------------------------------------------------------------------------------------------După 2006, pe scena politică s-au impus alte două partide( PL şi PLDM) care în 2009 ai intrat la guvernare şi care înclină să identifice moldovenii drept etnici români. De unde şi şi impresia că acest punct de vedere căştigă teren în ultimul timp. În cazul în care poziţia formaţiunilor aflate astăti la guvernare va fi acceptată de majoritatea populaţiei, s-ar crea condiţii pentru definitivarea în sfărşit a unui proiect politic bazat pe argumente istorice, pe tradiţie şi pe patrimoniul cultural naţional. În timp ce se duc adevărate lupte de culise pentru denumirea limbii, o parte a populaţiei de fapt nu o cunoaşte. Asta le creează mai multor indivizi şi chiar unor întregi segmente sociale impresia că sunt marginalizaţi sau chiar discriminaţi. Un exemplu de ultimă oră este chestiunea limbii în cinematografe. La ora actuală, toate filmele străine, mai cu seamă cele americane, se dublează exclusiv în limba rusă. Acest fapt trezeşte nemulţumirea etnicilor moldoveni/români. La finele lui 2009 şi începutul lui 2010 a început în mass-media şi înverşunare dezbateri publice pe această temă. Şi nici nu-i de mirare. Potrivit unor sodaje, realizate recent de sociologi ruşi, 55% din tinerii moldoveni/români nu posedă limba rusă. Pe de altă parte, reprezentanţii minorităţilor naţionale (ruşii, ucrainenii, bulgarii), în marea lor parte, nu cunosc limba română oficială. În aceste condiţii, traducerea filmelor doar în limba oficială, i-ar pune pe aceştia în situaţia de excluşi.Aici trebuie să ne concentrăm eforturile. E nevoie de o politică multiculturală. De măsuri care ar integra, nu ar dezbina toate grupurile etnice. De programe naţionale care ar ridica prestigiul limbii oficiale şi totodată ar impune respect faţă de cultura şi limbile minorităţilor. Astfel s-ar motiva şi grupurile etno-culturale de a învăţa limba majorităţii, de a se integra în societate şi de-a participa la constituirea unei naţiuni politice moderne. Un multiculturalism autentic nu poate fi obţinut decât în cazul când cel puţin jumătate din minoritari vor cunoaşte limba moldovenească/română. În plus, este nevoie să încurajăm grupurile etno-culturale să deprindă propria limbă – maternă. Faptul ca în Republica Moldova s-a speculat timp de două decenii capitalul identitar pentru a se obţine dividende politice, scoate in evidenţă o criza de idei a actualei clase politice ce nu a fost încă depăşită, sau ceea ce Adam Michnik numea ,,osificare intelectuală”, dovada acestui fapt fiind lansarea unor programe politice puţin diferenţiate intre ele sau credibile si încercarea de a compensa acest handicap prin asocieri cu fantasme ale trecutului inter sau postbelic.Până una-alta, diferenţele de opinii în chestiunea naţională generează rătăciri identitare şi împedică realizarea proiectului politic numit Republica Moldova. În consecinţă, societatea este extrem de divizată, fapt de care a încercat să profite fosta guvernare pentru a-şi impune poziţia prin exluderea politică a oponenţilor sau a persoanelor indezirabile.

4.Conflicte şi antogonisme etnice. Deşi se confruntă, aşa cum arătat, cu o problemă identitară, fapt ce tergiversează constituirea naţiuii politice moldoveneşti, împiedică integrarea unor minorităţi naţionale în societatea moldovenească, conflicte şi antoganisme etnice perculoase în ultimii 20 de pe teritoriul Republicii Moldova nu s-au înregistrat. Este adevărat că în ultimii ani, din cauza retoricii românofobe, practicată de fostul preşedinte Voronin, au avut loc ciocniri minore în Chişinău, dar şi în alte localităţi între tineri. Unor persoane, după cum a relatat mas-media, li s-a imputat în plină stradă faptul că se identifică drept români. Totuşi, aceste incidente au fost insignifiante şi nu a tulburat apele politice.Totodată, comuniştii, în urma înfrângerii în alegeri, au căutat să inducă o atmosferă de frică, speriind minorităţile naţionale că vor fi hărţuite de noua guvernare democratică. Totuşi, corectitutudinea şi chibzuinţa de care dă dovadă noul guvern de la Chişinău a potolit spiruitele.iSingurul conflict sângeres care s-a produs în Moldova s-a încheiat acum 18 ani şi a avut loc la Nistru. În urma acestuia s-a constitituit autoproclamata republică nistreană al cărui teritoriu oficialităţile de la Chişinău nu-l controlează. Totuşi, acest conflic, îngheţat astăzi, nu a fost unul interetnic, după cu insinuează unii. La mijloc a fost o problemă politică, generată de dispariţia URSS, dar şi de încercările Moscovai dea-şi menşine influenţa în stânga Nistrului. Deloc,

139

întâmplător, trupele ruseşti, în ciuda deciziilor adoptate de summitul de la Istanbul din 1999, se mai află staţionate şi în prezent în regiunea rebelă.iÎn acelaşi timp, conflictul a generat o masivă migraţie a populaţiei de pe malul stâng pe malul drept al Nistrului. Tranistrenii care s-au văzut siliţi siliţi să-ţi părăsească casele înurma războilui şi să stabilească pe teritoriul controlat de autorităţile Republicii Moldova sunt de fapt refugiaţi politici. Numărul lor, potrivit estimărilor oficiale, e de 12.500 de persoane. Toţi aceştia, dincolo de probleme economice cu care se confruntă, sunt privaţi de dreptul de a alege administraţiile locale din oraşele sau comunele lor natale.Concomitent, zeci de mii de transnistreni care au paşaport moldovenesc nu au posibilitatea să participe la procesul electoral din ţara lor. Partidele moldoveneşti nu pot funcţiona în autoproclamata republică nistreană. Ca să nu mai spunem că nici sectoare de vot nu pot fi formate în Transnistria în ziua când în Republica Moldova au loc alegeri. Practic, toate aceste persoane sunt excluse de la viaţa politică.

5. Competiţia partidelorPartidele reprezintă una dintre cele mai importante instituţii politice ale sociatăţii democratice moderne. Formaţiunile politice au devenit parte indispensabilă a procesului politicîn toate democraţiile de succes. Concurând între ele pentru a atrage şi menţine simpatia electoratului, partidele seconfruntă cu necesitatea formării unor relaţii stabile şi de durată cu alegătorii. Este limpede că astăzi, în ciuda unor defecte evidente a democraţiei moldoveneşti, există o competiţie efectivă a partidelor. Asta se datorează faptele că formaţiunile politice din partea locului, spre deosebire de Ucraina, de exemplu, se îndreaptă spre tipul programatic sau ideologic de partide. Acest fapt le conferă stabilitate, culoare politică şi o poziţionare limpede pe eşchier, bazată pe anumite principii, dar şi pe relaţii. cu alegătorii care au caracter universalist. Astfel de partide se află de ani buni în topul politic din Republica Moldova: Alianţa Moldova Nostră, Partidul Comuniştilor, Partidul Liberal-Democrat, Partidul Liberal, Partidul Democrat, Partidul Social-Democrat. Schimbarea politică la vârf s-a prosus în 2009 şi datorită calităţii partidelor care, înfruntnd presiunile abuzive la care s-au dedat guvernanţii, au dovedit suficient dinamism, coerenţă şi dexteritate politică pentru a trece de toate obstacolele şi a învinge. Dacă e să comparăm competiţia politică cu cea fotbalistică, ele au s-au impus aidoma unor echipe care, în ciuda unui arbitraj ostil şi nedrept, au avut puterea şi inteligenşa să câştige partida. În fond, în Republica Moldova lipseşte tipul de partid carismatic care se bayeayă exclusiv pe imagine a liderului. De îndată ce acesta din urmă dispare de pe scena politică dispare şi partidul.Nu mai există şi aşa-numitele partide clientelare care este bazat pe o relaţie pecuniară între formaţiune şi alegători care distribuie anumite bunuri. Astfel de grupări au existat, precum partidul Maricicăi Leviţki, dar astăzi sunt de domeniul trecutului.La ora actuală, tonul în politica moldovenească îl dau pe dreapta două partide – PLDM şi Pl, pe stânga se impun altele două - PD şi PCRM. Însă pentru că PCRM, în cei opt ani de guvernare şi-a creat o imagine fe formaţiune antidemocratică ţi chiar extremistă, până şi formaţiunile de social-democratice de stânga înclină să coopereze mai curţnd cu dreapta decât cu comuniştii. Toate acestea conduc la izolarea PCRM, faot ce poate conduce la salubrizarea sistemului de partide din Republica Moldova.

5. Cetăţenia.Cetăţenia este deseori definită prin prisma legislaţiei şi a dezbaterilor politice care o însoţesc, departe de realităţile trăite de cetăţeni. Or, calitatea de cetăţean trebuie redefinită în contextul postsocialist în care ea scapă definiţiei date de elitele politice, în primul rând datorită incapacităţii acestora de a garanta „drepturile sociale“ aşteptate de cetăţeni. Se impune astfelo abordare în paralel a construcţiei politice a cetăţeniei şi a condiţiei de cetăţean, aşa cum este ea trăită de fiecare. Modul în care este percepută relaţia cu statul îl determină pe cetăţean să participe la viaţa publică (de la participarea la vot şi până la participarea la mişcări sociale), să-şi schimbe cetăţenia (de la achiziţionarea unui al doilea paşaport şi până la migraţie), să

140

incite sau să tempereze conflictele interetnice. Calitatea cetăţeniei oferită de stat este un factor important în explicarea fenomenelor politice, economice sau sociale. Ce înseamnă să fii cetăţean al Republicii Moldova astăzi? Înseamnă să ai un paşaport albastru – este răspunsul pe care l-am auzit cel mai des într-un sat din nordul Moldovei. Dar a avea un paşaport albastru nu este o sursă de fericire, căci puterile paşaportului albastru sunt limitate – cu greu mai poţi merge către Vest cu el şi nici la Est nu mai este privit atât de bine, de când sute de mii de purtători ai acestui paşaport invadează pieţele din Moscova şi Sankt-Petersburg în căutare de muncă la negru. A avea un paşaport albastru înseamnă pentru jumătate din populaţia statului moldovenesc a nu mai avea un paşaport sovietic [...] care să dea liberă trecere spre Est/ Iată de cea a avea un paşaport albastru înseamnă şi dorinţa de a avea un şi un paşaport românesc care îşi oferă libertatea de a călători liber prin Europa. Legislaţia Republicii Moldova permite dubla şi multipla cetăţenie. Potrivit dateleor oficilae, circa o sută de mii de cetăţeni ai Republicii Moldova au paşaport românesc şi încă un milion a făcut demersuri pentru a-l obţine. Totodată, în estul republicii, pe un teritoriu care nu este controlat de autorităţile centrale de la Chişinău, e o tendinţă inversă. Aici mii de oameni au paşaport rusesc sau ucrainean.Totuşi, în ciuda faptului că în Transnitria foarte multe persoane au câte 2-3 paşapoarte, multipla cetăţenie nu le foloseşte la nimic. Ei sunt practic excluşi de la viaţa politică din Republica Moldova sau Ucraina.

6.Cultura politică. Sistemele culturale fundamentează identităţi şi distinţii sociale în sânul colectivităţii. Putem explica articularea complexă între cultură la două niveluri: acela a codurilor culturale dpeciale puse în practică de către diferiţi agenţi sau grupuri sociale în relaţiile lor politice; acela al expresiilor simbolice specifici unei ordini de guvernare politică. Studiul culturii politice permite să se construiască un indicator de performanţă politică ce poate scoate în evidenţă aşa-zisele sentimente de competenţă, relaţia dintre poziţia socială şi competenşa politică, precum şi cea dintre orientarea ideologică şi competenţa politică. Astfel, studiile efectuate în Republica Moldova arată înrădăcinarea unei înclinaţii inegale a cetăţenilor de a se implica şi practic în poltică. Potrivit Barometrului de Opinie Publică din 2008, de exemplu, 15% la sută dintre cetăţeni declară cu se intereseză deloc de politică, aproape 30% la sută că se interesează puţin. Alte 2 la sută nu sunt capabil să răspundă la această întrebare. Cu alte cuvinte, 47 %, aproape jumătate din populaţia ţării, se arată practic dezintereseată de politică. Deşi îşi neagă astfel competenţa politică, nu toţi dintre aceştia se exclud de la participarea politică. La întrebarea dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, cu cine aţi vota, doar 5,4 la sută din cei chestionaţi spun că nu ar vota. Totuşi, potrivit cercetătorului P. Bourdieeu, există o legătură strânsă între efectele disciminării şi marginălizării politice, pe de o parte, şi incimpotenţa politică a cetăţenilor.

III.CINE SUNT EXCLUŞII?

Excluşi prin lezarea dreptului la un proces echitabil

Încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat şi ingerinţele autorităţilor centrale în activitatea judecătorească a generat fenomenul unor verdicte la comandă. Din interese politice, financiare sau de altă natură, mii de oameni au fost nedreptăţiţi în anii 2001-2009 în instanţele de judecată din Republica Moldova. Tocmai de aceea, aceasta s-a ales cu cele mai multe plângeri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Numai în ultimii doi ani Guvernul Republicii Moldova a trebuit să achite, în urma hotărârilor luate de CEDO, despăgubiri cifrate la peste 10 milioane de euro.

Mulţimea de cetăţeni, care pierduseră orice şansă de a-şi face dreptate în instanţele de judecată autohtone, într-o anumită măsură fac parte din fenomenul excluziunii politice, întrucât, în urma

141

litigiului cu autorităţile, au devenit persoane indezirabile care nu puteau astfel să-şi satisfacă plenar interesele şi drepturile politice.

Pâna la 1 ianuarie 2008 la Curtea Europeana au fost depuse in fata unui organ decizional circa 1 830 de cereri contra Republicii Moldova. Pâna in present, Guvernului Republicii Moldova i-au fost comunicate circa 360 de cereri. Totodata, CEDO a pronuntat  111 hotariri, dintre care in 109 din elei s-a constatat cel putin o incalcare a drepturilor si a libertatilor fundamentale.

În medie, potrivit lui Ion Manole, directorul Asociaţiei”Promo-Lex”, doar 5 la suta dintre cererile depuse la Curtea Europeana sint solutionate prin hotariri. Astfel, in cazul Moldovei acest procentaj este de circa sase ori mai mare, decit media Curtii. Cu alte cuvinte, cererile depuse impotriva Guvernului Republicii Moldova … se datoreaza unor grave probleme ale sistemului de drept national sau chiar am putea vorbi despre prezenta ambelor motive. *

Multe dintre aceste încălcări, constate de instanţa de la Strabourg , generează fenomenul excluziunii politice prin lezarea dreptului la un process echitabil, în speţă prin înclcarea drepturului feţinutului.

În 19 cazuri, Curtea Europeana a gasit incalcari in ceea ce priveste tratamentul inuman si degradant legat de diverse cauze, mai cu seamă de conditiile de detenţi,e detentie fara temei legal, motivare insuficienta in incheierea de aplicare a mandatului de arest de catre instanta de judecata, incalcarea dreptului la intrevederi confidentiale cu avocatii, cenzurarea corespondentei detinutilor, lipsa asistentei medicale, accesul avocatilor la reclamant si la fisa medicala*.

O alta hotarâre si un caz care este inca pe rol la Curtea Europeana se refera la incalcarea confidentialitatii sau a secretului corespondentei detinutului. Cazul “Mereacre”, de exemplu. Iarasi s-a incalcat dreptul la secretul corespondentei detinutului in baza legii, dar contrar Conventiei Europene. Acest lucru nu s-a facut decât in anii 2002-2003, când prin diverse dispozitii a fost modificat cadrul legal, pentru a corespunde cu rigorile Curtii Europene si Conventiei Europene.

Alte 12 hotarâri care vizeaza ţinerea sub arest fara mandat, dupa transmiterea dosarului in instanta de judecata. Este vorba de o incalcare a articolului 5 paragraful 1 al Conventiei Europene. Jurisdicţia europeană a stipulat ca, conform reglementarilor nationale ale Codului de procedura penala, dupa transmiterea dosarului in instanta de judecata nu mai era nevoie de prelungirea mandatului de arest. Eeste incalcarea  articolului 5 paragraful 1. Aacest lucru a fost prevazut de legislaţia naţionala, dar contravenea practicii si Convenţiei Europene.

În alte 4 cazuri, cu regret, Curtea Europeana a constatat rele tratamente, adica tortura, tratament inuman sau degradant, in cazurile Corsacov, Pruneanu, Colibaba, Boicinco, dar şi l-a îngrădirea directă a drepturilor politice. O hătărâre, de exemplu, se referea la suspendarea provizorie ilegala a  activitatii unui partid, la refuzul Guvernului de a inregistra doua culte, precum si incalcarea dreptului la proprietate prin retragerea licentiei unei companii comerciale.*

O cauză a situaţiei create în Republica Moldova, potrivit lui Vladimir Grosu, agent guvernamental la CEDO, o constituie “ incompatibilitatea legislatiei noastre cu standardele europene in domeniul drepturilor omului.”*

Excluşi prin nerespectarea dreptului la autonomie locală

Prin art. 4 din Carta Europeană aAutonomiei Locale3, se instituie principiul subsidiarităţii,stipulându-se că colectivităţile locale

142

dispun, în cadrul legii, de întreaga competenţăde a lua iniţiativa pentru orice chestiune carenu este exclusă din domeniul competenţelor lorsau care nu este atribuită unei alte autorităţi.**

Deşi în decursul ultimilor ani în Republica Moldova au fost întreprinse maimulte măsuri pentru a îndeplini cerinţele Consiliului Europei în domeniul descentralizării şi consolidării autonomiei locale, rezultate semnificative în vederea adaptării sistemului APL la standardele europene de administraţie publică locală întârzie să se producă.Până în prezent, autorităţile locale activează într-un mediu excesiv de politizat, cu capacităţiiadministrative, care în acest momentsunt extrem de reduse, fapt care se reflectă înneproporţionalitatea între atribuţiile legale şiresursele financiare alocate pentru exercitarea lor.De fapt, simpla creştere sau descreştere a capacităţii administrative a autorităţilor locale depinde într-o măsură substanţială de modul în care este organizată şi realizată activitatea acestor organe, dar şi de calitatea personalului şi de atitudinea acestuia referitor la realizarea atribuţiilor sale. În acest sens, dezvoltarea capacităţii administraţiilor publice locale este strâns legată, pe lângă alte aspecte, şi de creşterea nivelului de pregătire a funcţionarilor publici care deservesc aceste instituţii publice locale.În ţările cu tradiţii democratice, raporturile dintre autorităţile administraţiei de diferiteniveluri se bazează pe cooperare, solidaritate şi loialitate. În exercitarea competenţelorconferite de lege, autorităţile administraţiei publice locale de diferite niveluri sunt asigurate cu condiţii pentru o cooperare eficientă şi reciproc avantajoasă. Astfel, autorităţile locale sunt consultate de către autorităţile centrale atunci când, prin acţiunile luate de către acestea din urmă, sunt afectate interesele din sfera lor de competenţă sau interesele individuale.De asemenea, competenţele cu care sunt investite autorităţile administraţiei publice localesunt depline şi nu pot fi limitate de autoritatea publică ierarhic superioară, decât încondiţiile legii. Cu toate acestea, în Republica Moldova, dependenţa într-o măsură mai mare sau mai mică de transferurile de la bugetul de stat este specifică majorităţii APL din ţară. Această stare de lucruri relevă gradul scăzut de autonomie al administraţiei publice locale, precum şi capacitatea redusă de a răspunde necesităţilor cetăţenilor la nivel local. Deja este o practică prin care guvernul determină priorităţile pentru investiţii în infrastructură, educaţie şi sănătate, iar administraţia publică locală rămâne un observator pasiv al acestui proces. În conformitate cu art. 1 din Legea privind descentralizarea administrativă2, competenţe aleAPL sunt ansamblul de drepturi şi obligaţii ale autorităţilorpublice locale în domeniile de activitate care le sunt stabilite. Pentru realizarea competenţelor sale, autorităţile locale au la îndemână resurse financiare, instituţionale, patrimoniale şi umane.Acestea, toate cumulate, determină capacitatea administrativăa fiecărei autorităţi în parte.

Astfel, exerciţiul puterii publice trebuie să revină acelor autorităţi care sunt cele mai apropiate de cetăţeni şi responsabilităţile încredinţate colectivităţilor locale trebuie să fie în mod normal depline şi întregi .În general, repartizarea competenţelor se realizează în baza următoarelor principii:1) transferurile de competenţe nu implică retragerea niciunei atribuţii a colectivităţilor descentralizate, ci dimpotrivă, ele conferă acestora atribuţii noi; 2) transferurile de competenţe nu trebuiesă aducă nicio atingere preeminenţei statului, ci trebuie să-i permită să consacre mai mult misiunilor sale fundamentale legate de suveranitatea naţională, precum justiţia, apărarea, securitatea etc., 3) transferurile de competenţe nu trebuie să permită unei colectivităţi teritoriale să-şi exercite tutela asupra unei alte colectivităţi. Colectivităţile locale sunt considerate autonome în sferele lor de competenţe. 4) transferurile de competenţe trebuie să fie definite în funcţie de vocaţia principală a fiecărui nivel de colectivitate. Transferul se face în beneficiul colectivităţii celei mai apte de a exercita competenţa respectivă în raport cu nevoile cetăţenilor.Astfel, competenţele către nivelul I cuprind ansamblul atribuţiilor relative pentru amenajarea

143

vieţii locale: către nivelul II - responsabilităţi de a asigura ajutoare şi servicii care fac apel la solidaritatea socială; competenţele regiunilor cuprind misiuni de planificare, impulsionare şi incitare în domeniul economic, social şi cultural4.

Prin prisma celor relevate, se constată că legislaţia existentă în domeniul competenţelor APL este destul de impunătoare şi reglementează un vast spectru de probleme, care au completat funcţiile organelor de administrare publică locală cu noi competenţe şi responsabilităţi6. Totuşi, este necesar de evidenţiat faptul că multe din actele legislative şi normative sunt confuze, necorelate, contradictorii şi depăşite de timp. Scopul principal al actelor normative care reglementează competenţele autorităţilor administraţiei publice locale ar trebui să urmărească crearea instrumentelor administrative necesare autorităţilor locale pentru îndeplinirea atribuţiilor ce revin acestora şi asigurarea condiţiilor pentru asumarea responsabilităţilor privind dezvoltarea locală. Cu părere de rău, este vizibil că la momentul actual majoritateaautorităţilor locale nici nu-şi cunosc în totalitate competenţele atribuite prin actele normative şitotodată nici nu au capacitatea de a-şi asuma noile responsabilităţi şi de a le face faţă atât din punct de vedere financiar, managerial cât şi instituţional. În conformitate cu legislaţia actuală dindomeniul APL, autorităţile publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul I suntconsiliile locale alese, ca autorităţi deliberative, şi primarii aleşi, ca autorităţi executive. La rândul lor, autorităţile publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul II sunt consiliile raionale, în calitate de autorităţi deliberative, şi preşedintele raionului, în calitate de autoritate executivă. În acest context, conform Legii privind administraţia publică locală Nr. 436-XVI din 28.12.2006, sunt stipulate competenţele autorităţilor publice locale de nivelul I şi II, care sunt delimitate în două tipuri ale autorităţilor publice locale: deliberative şi executive7. În altă ordine de idei, autoriităţile administraţiei publice locale exercită competenţe proprii, competenţe delegate şi competenţe de cooperare. Astfel, în conformitate cu art. 4 din Legea privind descentralizarea administrativă Nr. 435-XVI din 28.12.2006, autorităţilor publice locale de nivelul întâi şi doi li s-au stabilit următoarele domenii proprii de activitate:

După cum se poate vedea din tabelul nr.1, deşi la prima vedere legea încearcă să stabileascădomeniile de competenţă a autorităţilor publice locale de nivelul întâi şi doi, totuşi se constată că APL I şi APL II au practic aceleaşi competenţe, unele dintre ele au un caracter destul de confuz şi contradictoriu.

Conform legii citate, autorităţilor publice locale de nivelul I li s-au stabilit ca domeniu propriu de activitate construcţia de locuinţe, organizarea serviciilor anti-incendiare etc. În cazul dat, trebuie de menţionat că nu este clară intenţia legislatorului, deoarece prestarea serviciilor anti-incendiare şi construcţia de locuinţe reprezintă un sistem deosebit şi atribuirea autorităţilor publice locale de nivelul I ca domenii proprii de activitate nu are relevanţă practică din lipsa capacităţilor organizatorice, funcţionale şi financiare ale autorităţilor publice locale.

Competenţele autorităţilor de primulnivel de administrare au fost fixate pur formal,fără a se stabili de unde să ia acestearesurse financiare pentru a le îndeplini.Astfel, autorităţile publice locale au fostabilitate cu competenţe pentru realizareacărora nu dispun de patrimoniu, resurselefinanciare şi/sau umane necesare sau de capacităţiadecvate.

144

Tabel 2. Agenţia Monitor Media, 2008

Domeniile de activitateale autorităţilor publice locale de nivelulI pentru realizarea cărora nu dispun de resursefinanciare şi/sau umane necesare

1. distribuirea apei potabile, construirea şi întreţinerea

sistemelor de canalizare şi de epurare a apelor utilizate

şi pluviale;

2. construcţia, întreţinerea şi iluminarea străzilor şi

drumurilor publice locale;

3. construcţia, gestionarea, întreţinerea şi echiparea

instituţiilor preşcolare şi extraşcolare (creşe, grădiniţe

de copii, şcoli de artă, de muzică);

4. dezvoltarea şi gestionarea reţelelor urbane de

distribuire a gazelor şi energiei termice;

5. construcţia de locuinţe şi acordarea altor tipuri de

facilităţi pentru păturile social vulnerabile, precum şi

pentru alte categorii ale populaţiei;

6. organizarea serviciilor anti-incendiare.

7 dezvoltarea economică a localităţilor

Totodată, Legea Nr. 436-XVI din 28.12.2006, prevede că autorităţile administraţiei publice centrale nu pot să stabilească ori să impună competenţe autorităţilor publice locale fără o evaluare prealabilă a impactului financiar pe care aceste competenţe l-ar putea genera, fără o consultare a autorităţilor locale de nivelul corespunzător şi fără ca colectivităţile locale să fie asigurate cu mijloacele financiare necesare. În altă ordine de idei, conform art. 5 din Legea privind descentralizarea administrativă Nr. 435-XVI din 28.12.2006, autorităţile publice locale de nivelurile întâi şi al doilea, precum şi cele centrale, pot coopera, în condiţiile legii, pentru a asigura realizarea unor proiecte sau servicii publice care solicită eforturi comune ale acestor autorităţi.

Concluzii. Prin ingerinţele abuzive a administraşiei centrale în activitatea celei locale sau prin privarea acesteia din urmă de unele atribuţii fireşti, este descurajată de fapt implicarea cetăţenilor în viaţa comunităţii. Pe această cale este dată peste cap încrederea că oamenii, prin antrenarea lor nemijlocită, pot schima lucrurle în bine. Avem de a face cu fenomenul excluziunii politice.

Tabel 3. Barometrul de Opinie Publică, 2009

În ce măsură oameni ca dvs. pot influenţa hotărârile luate la nivel local?

În foarte mare măsură 3,4%

În mare măsură 16,1%

145

În mică măsură 31,8%

În foarte mică măsură 47,7 %

Nu ştiu 7,1%

Nu răspund 8,2%

Excluşi prin neasigurarea dreptului la o informare corectă

Potrivit sondajelor efectuate anual la comanda Institutului de Politici Publice, aproape jumătate din populaţia Republicii Moldova se informează doar din jurnalele de ştiri ale televiziunii publice, aceasta fiind singurul canal TV din Republica Moldova cu acoperire naţională totală. Cum însă, Compania Teleradio-Moldova a fost transformată de fosta putere într-un instrument de propagandă agresivă a partidului de guvernământ, sute de mii de oameni au devenit astfel victime ale unei dezinformări şi manipulări mediatice deliberate. În aceste împrejurări, a fost afectată capacitatea lor de implicare oportună în procesul politic, de a face o alegere corectă şi conştientă.

Conform unui clasament, in care sunt incluse 20 de state din sud-estul Europei si Eurasia, Republica Moldova se plaseaza pe locul 16 dupa situatia presei, cu 1,56 de puncte din 4.

Potrivit agentiei de monitorizare a mass-media “Monitor Media”, conform unui studiu, elaborat de Consiliul International pentru Cercetare si Schimb (IREX) in cooperare cu USAID, principalii indici de evaluare a situatiei presei au degradat in Republica Moldova.

Studiul a fost realizat in baza a cinci obiective complexe, intre care libertatea de expresie, standardele de calitate a jurnalismului, pluralitatea surselor de stiri, capacitatea de sustinere a afacerilor si institutiile sprijinitoare.

Pentru fiecare cele 20 de state au fost elaborate scoruri si clasamente, scorul maxim fiind de 4.

Tarile care au inregistrat un scor intre 0 si 1 puncte sunt considerate drept "incapabile de a sustine mass-media, dusmanoase presei". Scorul cuprins intre 1 si 2 puncte (cazul Republicii Moldova) este acordat tarilor care indeplinesc in mod minim cele cinci obiective.

In punctajul de 2-3 puncte se incadreaza tarile care indeplinesc majoritatea obiectivelor, iar in scorul de 3-4 puncte, sunt incluse tarile unde exista un cadru media liber.

Pe prima treapta in clasament se situeaza Croatia, cu 2,82 puncte, iar pe ultima - Uzbekistanul, cu 0,64 puncte. Romania se situeaza pe locul opt cu un scor de 2,24.

La capitolul libertatea de expresie, Republica Moldova se situeaza pe treapta a 15-a, cu un scor de 1,57, acesta fiind cel mai scazut indice inregistrat din anul 2001 pana in 2004. Cea mai proasta situatie la capitolul libertatea de expresie este atestata in Belarus (0,59), iar cea mai buna - in Croatia (2,89).

La capitolul standarde de calitate a jurnalismului, in Republica Moldova, situatia este si mai proasta decat la libertatea de expresie. De remarcat ca, in anul 2001, profesionalismul jurnalistic in Republica Moldova a fost considerat mai bun.

Cat priveste pluralitatea surselor de stiri, Republica Moldova a fost plasata pe treapta a 18-a in clasament, inregistrand un scor de 1,50. Croatia are cel mai bun indice (3.00), iar cel mai prost - Uzbekistanul (0,52). Indicele tarii noastre la acest capitol s-a imbunatatit in comparatie cu anul

146

2002 (1,43), dar a coborat in punctaj fata de indicii atestati in 2003 si 2001 (1,74 si, respectiv, 1,78). La capacitatea de sustinere a afacerilor in presa, cu un scor de 1,35, Moldova se situeaza pe treapta a 16-a printre cele 20 de state.

Conform celui de-al cincilea obiectiv - institutiile sprijinitoare ale presei - Republica Moldova inregistreaza un scor de 2,10, care plaseaza tara pe treapta a 12-a. Este singurul indice care situeaza Moldova in cea de-a treia categorie de state - tarile care indeplinesc majoritatea obiectivelor. In acelasi timp, anul 2004 pentru Republica Moldova este descris in studiu ca fiind o perioada de stagnare in ce priveste situatia mass-media.

Acelasi studiu mai arata ca in Moldova jurnalismul se dezvolta foarte greu, accesul populatiei la mediile de informare este limitat din cauza factorilor cu caracter politic, geografic si financiar, iar institutiile media din Moldova nu sunt profitabile din cauza ca procesul de dezvoltare a pietei publicitare decurge foarte lent.

Presa din Moldova duce lipsa de manageri media experimentati si continua sa se ghideze de ideologia sovietica, conform careia media este un instrument de propaganda si nu o afacere, mentioneaza expertii.

De la 2004 încoace situaţia nu s-a ameliorat, dimpotrivă, s-a degradat.

De remarcat în acest context este Avizul Curţii Constituţionale asupra proiectului de lege pentru modificarea art.32 din Constituţia Republicii Moldova. În noiembrie 2007, Executivul Republicii Moldova a aprobat o iniţiativă legislativă prin care a propus Parlamentului să excludă din articolul 32 al Constituţiei sintagma „contestarea şi defăimarea statului şi a poporului”. În decembrie 2008 Curtea Constituţională, cu votul a cinci judecători, a dat aviz negativ iniţiativei Guvernului, considerând că proiectul de lege pentru modificarea alin.(3) art.32 din Constituţie în partea care prevede excluderea sintagmei „contestarea şi defăimarea statului şi a poporului” are ca rezultat încălcarea dispoziţiilor constituţionale privind caracterul suveran, independent şi unitar al statului, diminuarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a garanţiilor acestora.Pe parcursul anului 2008 presa din Moldova s-a aflat pe agendele mai multor instituţii, atât naţionale, cât şi internaţionale. Ideea libertăţii presei a fost abordată multilateral şi cu toată seriozitatea la diferite întruniri şi conferinţe, de demnitari de stat şi înalţi funcţionari europeni. Apropierea campaniei electorale a impulsionat dezbaterile asupra libertăţii presei, angajând întreaga societate. IDIS „Viitorul” constată în studiul „100 cele mai presante probleme ale Republicii Moldova în anul 2008” că, în raport cu anii precedenţi, situaţia în domeniul mass-media s-a înrăutăţit. De asemenea, organizaţia susţine că abuzurile asupra jurnaliştilor afectează capacitatea mijloacelor media de informare a publicului larg şi îngrădesc accesul la informaţie al societăţii. Atitudinea discriminatorie a forţelor de ordine faţă de jurnalişti creează premise pentru denaturarea realităţilor şi evenimentelor sociale, contribuie la dezinformarea societăţii şi manipularea opiniei publice. La începutul anului 2008, preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso diagnostica o involuţie în domeniul libertăţii presei, iar Paolo Berizzi, şeful secţiei Politică şi Economie din cadrul Delegaţiei Comisiei Europene la Chişinău, evidenţia problema aplicării reformelor eficiente în acest domeniu. În mai 2008, Benita Ferrero-Waldner, Comisar European pentru Relaţii Externe şi Politica Europeană de Vecinătate, a recomandat Republicii Moldova să acorde o atenţie sporită libertăţii mass-media în contextul unui an preelectoral. Iar evenimentele din 2008 au determinat mai multe misiuni diplomatice acreditate la Chişinău să adopte în iulie o poziţie critică şi să manifeste îngrijorare faţă de acţiunile întreprinse de organele de drept împotriva mass-media, iar în noiembrie să solicite, într-o declaraţie comună, autorităţilor moldovene să asigure reflectarea echilibrată de către presă a procesului alegerilor. De cealaltă parte, la învestire, noul Guvern declara ca o prioritate libertatea mass-media, prin asigurarea accesului nediscriminatoriu la informaţia oficială, prin consolidarea capacităţilor

147

instanţelor de judecată la examinarea cauzelor privind exercitarea libertăţii de exprimare. Iar şeful statului cerea2 membrilor Guvernului să interacţioneze cu presa pentru a informa publicul corect despre activitatea organelor publice centrale şi pentru a promova „imaginea pozitivă a Moldovei în lume”. În dezacord cu aceste declaraţii ale demnitarilor de stat sunt acţiunile lor sistematice de îngrădire a libertăţii de exprimare şi informare a presei, acţiuni pe care le vom evoca în capitolul „Abuzuri asupra jurnaliştilor”. Conform ultimului Barometru de opinie3, ziarele reprezintă prima sursă de informare doar pentru 21,8% din respondenţi, pe când televiziunea – pentru 88,4%, TV se bucură de încrederea a 55,4% din respondenţi, presa scrisă – 3,4%. Se atestă tendinţa generală a societăţii de a se limita la TV, reducându-se substanţial spectrul de surse de informare. Ca urmare, presa scrisă din Moldova, dar şi cea de peste hotare, are de înfruntat o adevărată provocare a mileniului III. În pofida rezultatelor sondajelor, în anul 2008 au fost lansate câteva publicaţii noi. Unele dintre ele au un caracter vădit loial puterii, de exemplu, săptămânalul „Moldova mare”, care se declară „publicaţie independentă în limbile moldovenească şi rusă”, publicând în primul număr editorialul lui Vasile Stati; altele se adresează unui public mai restrâns – „Standard financiar” – revistă de analiză şi rating, având ca destinatari antreprenori, investitori etc.

Sunt sugestive concluziile expuse de Centrul Independent de Jurnalism în studiul „Relaţiile dintre mass-media şi autorităţile de stat – spre transparenţă şi responsabilitate”, publicat în octombrie 2008. Astfel, se constată că autorităţile administraţiei publice îşi plasează publicitatea în paginile fostelor ziare guvernamentale şi în publicaţiile finanţate de la bugetul de stat, favorizându-le şi ignorând astfel criteriile obiective şi legale privind plasarea publicităţii de stat; în provincie, discriminarea publicaţiilor private în raport cu cele publice este şi mai evidentă; publicaţiile de limba română au beneficiat de un volum de publicitate din partea instituţiilor publice de două ori mai mic decât cele de limba rusă. Această practică poate fi calificată ca susţinere discriminatorie, netransparentă şi inechitabilă din partea statului a presei. Prin acţiunile sale autorităţile administraţiei publice încurajează concurenţa neloială şi ilegală, în cazurile în care nu se respectă normele referitoare la achiziţiile publice.****

Totoată, audiovizualul din Moldova a fost marcat de mai multe evenimente, pe alocuri politizate. Închiderea de către BBC World Service, începând cu 1 august, a serviciului său de presă în limba română şi sistarea difuzării în Republica Moldova de către CCA a postului de televiziune român TVR 1 au avut un impact negativ sub aspectul accesului la informaţie şi al diversităţii surselor de informare. Spaţiul mediatic din Moldova a fost ocupat de mass-media de limba rusă. În acest sens, experţii de la IDIS „Viitorul” semnalează câteva probleme grave, care vor apărea în viitorul apropiat: structurarea opiniei publice naţionale şi menţinerea unei percepţii false a relaţiilor ruso-moldave; în problema soluţionării diferendului transnistrean mijloacele media de limba rusă din Republica Moldova vor prezenta şi promova interesele Rusiei în detrimentul celor naţionale etc *****Pe parcursul anului 2008 societatea civilă a constatat că implementarea standardelor profesionale prevăzute de legislaţia audiovizuală şi de normele deontologice la Instituţia publică naţională a audiovizualului (IPNA) Compania „Teleradio-Moldova” stagnează. Mai mult, experţii consideră că situaţia în cadrul acestei instituţii se înrăutăţeşte pe măsură ce se apropie scrutinul parlamentar, constatând că ştirile favorizează doar actorii politici aflaţi la guvernare şi cei care reprezintă autorităţile de stat.*****

În studiul intitulat „Teleradio-Absurdistan, sau reforma furată în compania publică” pe care Igor Munteanu şi Veaceslav Ioniţă l-au publicat în 2008 în calitate de experţi ai Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”, este criticată conducerea IPNA pentru subordonarea financiară autorităţilor comuniste. *****

În urma cenzurii, limitării libertăţii de exprimare şi presiunilor exercitate asupra redacţiilor şi jurnaliştilor, Republica Moldova este tot mai desc cndamnată la CEDO. La 2 iunie 2008, după ce a

148

fost respins recursul Guvernului de la Chişinău, depus la Marea Cameră a Curţii Europene, a devenit definitivă decizia CEDO în cauza „Timpul Info-Magazin şi Anghel c. Moldovei”. Republica Moldova a fost obligată să achite despăgubiri în valoare de 13,8 mii de euro în favoarea ziarului „TIMPUL” şi colaboratorului său. Compania „DAAC-Hermes” în 2004 din Chişinău a acţionat în instanţă publicaţia şi jurnalista pentru articolul „Luxul în ţara sărăciei”. Investigaţia relata despre abuzurile comise de guvernare la procurarea unor maşini de marca „Skoda Superb” pentru preşedinţii de raioane prin intermediul acestei companii.

Publicaţia TIMPUL” şi jurnalista Alina Anghel au depus o plângere la CEDO la 28 noiembrie 2005, reclamând încălcarea dreptului la libera exprimare, inclusiv aplicarea unei sancţiuni în valoare de 130 mii de lei în favoarea companiei „Daac-Hermes”. Printre altele, ziarul a invocat că la procurarea celor 42 de autoturisme nu au fost organizate licitaţii publice. Pe durata procesului, ziarul a fost nevoit să se reorganizeze din punct de vedere juridic şi să-şi modifice denumirea în „TIMPUL de dimineaţă”14. CEDO a obligat Guvernul de la Chişinău să achite publicaţiei 13,8 mii de euro reparaţii materiale şi morale şi cheltuieli de judecată. În baza hotărârii definitive a CEDO, publicaţia a depus o cerere de revizuire a deciziei Curţii Supreme de Justiţie de acum trei ani.

La 18 ianuarie 2008, un grup de jurnalişti de la „PRO TV Chişinău”, TV Dixi, şi “Jurnal de Chişinău” a fost împiedicat să relateze despre serata de creaţie a scriitorului şi umoristului Gheorghe Urschi, sub pretextul că nu ar fi avut „bilete de invitaţie”. În afară de aceasta, cameramanul de la PRO TV a fost forţat să şteargă imaginile cu preşedintele Voronin, filmate la intrarea acestuia în Palatul Naţional.

Preşedintele Vladimir Voronin cere, la 31 ianuarie, implicarea Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) în procesul de contracarare a finanţărilor ilicite ale partidelor politice şi mass-media, inclusiv a resurselor provenite din afara ţării. Vladimir Voronin a făcut respectiva declaraţie în cadrul şedinţei lărgite a Colegiului SIS al R. Moldova. Şi anterior Vladimir Voronin s-a arătat nemulţumit de faptul că unele mass-media sunt finanţate de peste hotare. Şeful statului avea în vedere, în special, finanţarea activităţii unor redacţii din Moldova de către România. Este, însă, pentru prima oară când Preşedintele RM cere unei instituţii de forţă să acţioneze. Ulterior, la 20 februarie 2008, într-un interviu acordat Agenţiei „Moldpres”, directorul SIS, Artur Reşetinicov, a lăsat să se înţeleagă că instituţia pe care o reprezintă va întreprinde acţiunile necesare în vederea contracarării finanţării de peste hotare a mass-media şi partidelor din Moldova, aşa cum ceruse Preşedintele Vladimir Voronin. La 11 februarie 2008, Procuratura Generală a intentat un dosar penal directorului ziarului “Timpul de dimineaţă” Constantin Tănase „pe faptul acţiunilor intenţionate îndreptate spre aţâţarea vrajbei sau dezbinării naţionale, rasiale sau religioase”. Organizaţiile neguvernamentale mass-media au constatat că învinuirile nu se bazează pe dovezi care ar certifica reaua voinţă a jurnalistului acuzat, punând la îndoială legalitatea demersului justiţiar. În discursul rostit la mitingul din 3 februarie Constantin Tănase a declarat, printre altele, că „Moldova trebuie să scape nu numai de Voronin şi de comunişti, dar şi de ruşi”. Conform Agenţiei Monitor Media, această frază a provocat reacţii din partea mediilor de informare şi a oficialilor din Federaţia Rusă. Ulterior, Constantin Tănase a publicat în „TIMPUL” o precizare, menţionând că prin fraza respectivă a avut în vedere Rusia, şi nu etnicii ruşi din R. Moldova. În precizarea sa, Tănase a notat că „există o singură şi simplă problemă cu etnicii ruşi – dorim să înveţe limba populaţiei băştinaşe şi să se integreze cât mai repede în viaţa acestei ţări, care le-a acordat cetăţenie fără nici o condiţie”. La 15 februarie 2008, corespondentul ziarului „Moldavskie vedomosti” nu a fost admis la întâlnirea comisarului european pentru relaţiile externe şi politica europeană de vecinătate, Benita Ferrero-Waldner, cu studenţii Universităţii de Stat din Moldova.

149

Administraţia Universităţii, secundată de gardienii Serviciului de Pază, au blocat, sub diverse pretexte false, intrarea jurnalistului în sală, permiţând, în acelaşi timp, altor jurnalişti să participe la eveniment. Pe data de 16 februarie 2008, un reporter al cotidianului „Timpul de dimineaţă” a fost bruscat de către un agent din paza de corp a premierului Vasile Tarlev pe teritoriul Bazei auto a Aparatului Guvernului, inspectată de către premier. Deşi ziarista s-a legitimat, invocând argumentul că premierul este o persoană publică şi vizitează un obiectiv public, la indicaţia şefei Serviciului de Presă, a fost scoasă cu forţa din întreprinderea respectivă. Înainte de incident, ziarista publicase câteva articole în legătură cu unele nereguli comise de această instituţie la achiziţionarea a 17 automobile „Skoda”. La 9 martie 2008, agenţii din paza de corp a preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova au împiedicat echipa postului „PRO TV Chişinău” să-l filmeze pe dl Marian Lupu care participa la festivalul minorităţilor slave „Maslenniţa”.

La începutul lunii aprilie 2008, CCA a fost sesizat de Biroul permanent al Parlamentului RM asupra faptului că CCA admite utilizarea limbajului indecent în cadrul emisiunii “Poveşti cu măşti”, difuzată la postul de televiziune “NIT”. Doar trei din nouă membri ai CCA au votat pentru includerea pe ordinea de zi a chestiunii cu privire la această emisiune. În legătură cu acest fapt, organizaţiile neguvernamentale de media au făcut un apel către membrii CCA să-şi exercite funcţiile cu obiectivitate, în strictă conformitate cu prevederile Codului audiovizualului, făcând abstracţie de preferinţele ideologice sau politice personale. Atitudinea CCA este cu atât mai sfidătoare cu cât, conform comunicatului de presă al Parlamentului, Preşedintele CCA a recunoscut că, pe parcurs, CCA a primit mai multe sesizări de la cetăţeni privind utilizarea limbajului obscen în emisiunea “Poveşti cu măşti”, promiţând că sesizările respective vor fi examinate în cadrul şedinţei publice din 8 aprilie 2008, însă, după câteva amânări, în şedinţa din 17 aprilie, 5 din cei 8 membri ai CCA prezenţi s-au opus discutării acestei chestiuni. La 11 aprilie 2008, după întâlnirea dintre Preşedintele Vladimir Voronin şi liderul transnistrean Igor Smirnov, preşedinţia a organizat o conferinţă de presă, la care au fost invitate doar televiziunile agreate de guvernarea comunistă. La 22 aprilie publicaţia „Jurnal de Chişinău” a primit încheierea Judecătoriei Centru din Chişinău, prin care a fost informată că instanţa a decis aplicarea sechestrului pe contul publicaţiei în sumă de 300 mii de lei, în baza cererii depuse de un fost procuror de Donduşeni. Acesta a pretins că două articole, publicate în 2003 şi 2004, i-au lezat onoarea şi demnitatea. Hotărârea a fost luată la 14 aprilie, însă ziarul a fost anunţat despre aplicarea sechestrului abia la 22 aprilie. Redacţia a calificat această acţiune ca o tentativă de a paraliza activitatea ziarului. La 7 mai conturile „Jurnalului de Chişinău” au fost deblocate. La 30 aprilie 2008, jurnalistul Oleg Brega a fost reţinut şi supus la trei zile de arest administrativ pentru intenţia de a protesta paşnic în faţa Palatului Naţional, unde avea loc o festivitate cu ocazia aniversării a 50-ea de la fondarea TVM. Poliţia l-a împiedicat pe jurnalistul Oleg Brega să se apropie de Palatul Naţional, iar judecătoria sectorului Buiucani a considerat „injurioasă” pancarta cu inscripţia „50 de ani de minciună”, afişată de Oleg Brega. În mai 2008 Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei a supus ziarul „Moldavskie vedomosti” unor controale financiare, în cadrul unui proces de urmărire penală iniţiat de Procuratura Generală pentru o presupusă infracţiune de „delapidare a averii străine în proporţii deosebit de mari”. Această învinuire i s-a adus ziarului după publicarea în paginile sale a materialelor publicitare ale întreprinderii „Cariera de la Soroca”. În şedinţa din 7 mai CCA a decis acordarea prin concurs a frecvenţei radio, utilizată de către RADIO 21, a cărui licenţă expira pe 8 iunie 2008. CCA a votat acordarea acestei frecvenţe în contradicţie cu Regulamentul cu privire la procedura şi condiţiile de eliberare a licenţelor de emisie şi a autorizaţiilor de retransmisie, aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr.433-XVI din 28.12.2006. Regulamentul prevede expres în articolele 15 şi 17 că frecvenţele radio şi TV disponibilizate se anunţă la concurs numai după expirarea termenului de valabilitate a licenţelor, iar din momentul

150

expirării termenului de valabilitate a licenţei de emisie şi până la eliberarea unei licenţe noi, titularul licenţei de emisie, prin decizia acordată de Consiliu, îşi continuă activitatea. La 10 mai, Ghenadie Brega, care protesta în faţa Guvernului împotriva arestării fratelui său, a fost agresat de către ofiţeri de poliţie îmbrăcaţi în civil, apoi arestat şi dus la comisariatul de poliţie al sectorului Buiucani, Chişinău, unde a fost ţinut timp de 48 de ore în condiţii inumane şi degradante, fiind învinuit de “nesubordonare cu rea-voinţă la cerinţele legitime ale colaboratorilor de poliţie, opunere de rezistenţă şi ultragierea poliţiei“. La 5 iunie, o instanţă de la Moscova s-a pronunţat asupra interdicţiei de a intra în Rusia aplicate faţă de jurnalista Natalia Morari, cetăţeană a R. Moldova, corespondentă la publicaţia moscovită „The New Times”, calificând-o drept întemeiată. Avocatul jurnalistei a declarat că va ataca hotărârea instanţei în modul stabilit de legislaţia rusă. Natalia Morari a fost reţinută la 16 decembrie 2007, pe aeroportul Domodedovo din Moscova, după o deplasare în Israel, şi a fost expulzată. În luna februarie 2008, Natalia Morari a încercat din nou să intre în Rusia, în calitate de soţie a unui cetăţean rus, însă nu i s-a permis. Serviciul Federal de Securitate al Rusiei a motivat interdicţia prin pericolul pe care-l comportă jurnalista pentru securitatea Federaţiei Ruse. Jurnalista consideră că a devenit persona non grata pentru faptul că a scris o serie de articole critice la adresa Kremlinului. La 17 iulie agenţia de ştiri „NewsIn” din România a semnalat un caz de îngrădire a accesului jurnalistei Lina Grîu la conferinţa de presă susţinută de Preşedintele Voronin pe data de 23 iulie, pentru motivul că jurnalista nu avea acreditare. Încă la 14 aprilie „NewsIn” a solicitat Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene acreditarea jurnalistei Lina Grîu, care deţine dubla cetăţenie – a Republicii Moldova şi a României. Deşi procedura de acreditare, potrivit regulamentului MAIEI, ar trebui să dureze nu mai mult de 30 de zile, jurnalista nu a obţinut acreditarea, fiind astfel lipsită de dreptul de a participa la evenimentele de presă organizate de conducerea de vârf a ţării. La 26 septembrie, publicaţia «Edinaya Gagauzia», editată de mişcarea politică cu acelaşi nume din autonomia găgăuză, a declarat că a devenit victima atacurilor puterii comuniste de la Chişinău care prin Procuratura Generală intenţionează să lichideze publicaţia. Redacţia afirmă că presiunile asupra gazetei au început după publicarea unui şir de articole critice la adresa unor funcţionari din organele de drept. La 8 octombrie, în incinta Judecătoriei din Orhei, o echipă „PRO TV Chişinău” a fost bruscată de către un poliţist şi de vicecomisarul raionului. Cazurile de agresare a echipelor de la „PRO TV Chişinău” au fost condamnate de organizaţii de media şi de partide politice de opoziţie. La 10 octombrie, Veronica Russu, jurnalistă la “Ziarul de gardă”, a fost intimidată de către unul dintre gardienii care însoţeau un inculpat în sala de judecată. Incidentul s-a produs în incinta Judecătoriei Militare din Chişinău. Deşi preşedintele instanţei i-a permis reporterului să fotografieze în sală – după pronunţarea şedinţei sau în pauză – gardianul i-a interzis să-şi exercite meseria, fără a avea un drept în acest sens. Cameramanul Vasile Costiuc de la postul de televiziune pe Internet „Jurnal TV” a fost intimidat de poliţişti la 11 octombrie, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, unde se desfăşurau manifestări de Ziua Naţională a Vinului. Cameramanul filma momentele când şeful statului gusta din vinuri. El a fost acostat de patru indivizi, care l-au rugat, „fără să facă show”, să-i urmeze. A fost urcat într-o maşină şi plimbat vreo patruzeci de minute prin Chişinău. În acest timp un body-guard al şefului statului a vizionat materialul filmat de cameraman. După aproape o oră, operatorul a fost adus în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi sfătuit să plece acasă pentru propria lui siguranţă. La 27 octombrie, în baza cererii depuse de către procurorul autonomiei Gheorghii Leiciu, instanţa de la Comrat a dispus aplicarea sechestrului pe conturile publicaţiei „Edinaya Găgăuzia” în sumă de jumătate de milion de lei. Reclamantul pretindea că două articole publicate de ziar i-au lezat onoarea şi demnitatea.La 29 octombrie, fără a invoca un motiv, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a respins cererea de acreditare a corespondentului „Radio România Actualităţi”, Cristina Dumitrescu. În contextul refuzurilor de acreditare a jurnaliştilor străini, experţii de la IDIS „Viitorul” au

151

prognozat că, pe fondul menţinerii unor relaţii tensionate cu Bucureştiul, este de aşteptat ca autorităţile să nu stabilească curând criterii clare de acreditare a jurnaliştilor din această ţară. La 25 noiembrie, inspectorii Centrului de Medicină Preventivă au măsurat nivelul poluării sonore de către postul „PRO TV Chişinău”. Centrul a fost sesizat de deputatul PPCD Ştefan Secăreanu, care în scrisoarea sa afirma că a primit plângeri anonime de la locatarii din apropiere, care sunt deranjaţi de zgomotul mare. Specialiştii au stabilit că doar climatizatoarele produc un zgomot uşor peste normă. Nivelul sunetului însă este comparabil cu o discuţie purtată pe un ton normal sau cu ciripitul păsărilor. Anterior, alţi doi specialişti au măsurat nivelul radiaţiei în teritoriul din apropierea sediului „PRO TV Chişinău”. Într-o plângere anonimă se arată că din cauza radiaţiei frunzele de pe copacii din preajmă ar fi căzut mai devreme. La 27 noiembrie, un operator al postului „PRO TV Chişinău” a fost obligat de către agenţii din garda de corp a Preşedintelui Vladimir Voronin să şteargă imaginile în care apar doi ofiţeri de pază urcând în maşină. Incidentul s-a produs după vizita şefului statului la Centrul Anticorupţie. Serviciul de presă al Preşedinţiei a declarat că ofiţerii nu vor să fie filmaţi, însă a recunoscut că aceştia au reacţionat inadecvat, deoarece nu există nici o prevedere legală care le-ar permite să şteargă imaginile filmate de către operator.La 29 noiembrie, reporterul „PRO TV Chişinău” Tatiana Ţurcanu a fost insultată şi brutalizată în public în timp ce îşi exercita meseria. La solicitarea jurnalistei de a explica declaraţia făcută în cadrul unei întâlniri la ASEM, vicepreşedintele Parlamentului Iurie Roşca a reacţionat neadecvat, recurgând la insultă şi limbaj licenţios. Tot la 29 noiembrie, o altă jurnalistă de la „PRO TV Chişinău”, Sorina Obreja, a fost brutalizată de către Preşedintele Vladimir Voronin, care este şi lider al PCRM. Cazul s-a produs după ceremonia oficială de depunere a jurământului militar de către tinerii încorporaţi în Armata Naţională. La 26 decembrie, jurnalista Domnica Negru de la postul „PRO TV Chişinău” a fost agresată fizic de către un poliţist. Acesta i-a sucit mâinile la spate şi i-a distrus microfonul în timp ce realiza un reportaj despre jaful produs la o filială a unei bănci din Chişinău. .*****

Concluzii: În anul 2008 în Republica Moldova a crescut numărul abuzurilor asupra jurnaliştilor şi al presiunilor asupra mass-media, care au fost tolerate de instituţiile statului, îndeosebi de către organele de forţă. În majoritatea cazurilor nu au fost investigate circumstanţele presiunilor, abuzurilor şi intimidărilor comise şi nu au fost pedepsite persoanele vinovate. În urma obstacolelor puse de autorităţi contra mass-media a avut de suferit cititorul, radioascultătorul şi telespectatorul. O mare parte a populaţiei a fpst privată de dreptul de aşti şi, ca rezultat, a perdut posibilitate de participareconştientă la procesul electoral.

Tabel 4. Barometrul de Opnie publică.

Credeţi că azi în Republica Moldova..

2007 2008 2009

Mass-media e liberă? 22,2 % 24,6% 20,7%

Există liberatea de-a critica guvernul? 27,2% 24,6% 37,4%Desriminaţi pe criterii de cetăţenie

Fosta guvernare, din motivaţii ideologice şi subiectiviste, a interzis cetăţenilor cu dublă şi multiplă cetăţenie să ocupe cele mai înalte funcţii în stat. O atare persoană nu poate deţine mandatul de

152

deputat, nu poate fi aleasă preşedinte al republicii şi nu are cum să fie desemnată în funcţia de prim-ministru sau şef al unui serviciu secret. Toate acestea constituie nişte abuzuri impardonabile, deoarece încalcă principiul egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa legii. Interdicţia în cauză şi-ar fi avut justificare doar în cazul în care Constituţia nu ar fi prevăzut dreptul la dubla sau multipla cetăţenie. În situaţia în care aceasta este permisă, orice restricţie pe criterii de cetăţenie lezează drepturile omului. Şi cum în Republica Moldova, potrivit unor statistici, cel puţin 300 000 de cetăţeni au două sau chiar trei paşapoarte, aceste persoane erau într-o anumită măsuri excluse de la participarea politică la cel mai înalt nivel.

La şedinţa în plen de 7 aprilie 2008 deputaţii din Parlamentul Republicii Moldova au introdus unele amendamente la proiectul Legii nr.273 din 7 decembrie 2007 care a fusese anterior restituit de către Preşedintele Vladimir Voronin pentru definitivare în scopul ca în text să fie mai clar evidenţiat cercul de persoane cu funcţii care, în virturea împuternicirilor sale de serviciu şi funcţionale, nu pot avea dublă sau multiplă cetăţenie. Această incompatibilitate se referea, în primul rând, la membrii conducerii de vârf a ţării, precum şi la reprezentanţii autorităţilor publice centrale şi un şir de persoane cu funcţii de stat. Proiectul legii, adoptat la sfîrşitul anului 2007, a provocat dezbateri fierbinţi în Parlament din cauza listei prea extinse de funcţii, pecare era interzis să le ocupe persoanele ce dispun, de rînd cu cea moldovenească, de a doua cetăţenie.. Acest fapt, în opinia oponenţilor, era în contrazicere cu normele europene. Prin aceste interdictii a fost instituita o forma de robie moderna. In sprijinul acestei legi avem mai multe documente internationale. Rezolutia Consiliului Europei 1666 (2009) recomanda suspendarea restricţiilor la adresa persoanelor, care deţin dublă sau multiplăcetăţenie, până la pronunţarea hotăririi Marei Camere a Curţii Europene a Drepturilor Omului în cazul Tănase şi Chirtoacă împotriva Republicii Moldova. De asemenea raportul OSCE privind alegerile din 5 aprilie spune ca „limitarea drepturilor electorale ale persoanelor cu dublă sau multiplă cetatenie a creat obstacole pentru partidele politice si candidati”.

La 18 noiembrie 2008, Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Curtea) a pronuntat hotararea Tanase si Chirtoaca c. Moldovei (cererea nr. 7/08). In fata Curtii, reclamantii s-au plans, in temeiul art. 3 al Protocolului nr. 1 la CEDO, ca dreptul lor de a candida la alegeri a fost incalcat. Potrivit lor, nu a existat un interes public de a limita accesul la Parlament a unui numar foarte mare de cetateni moldoveni ce detin cetatenia altor state si, in acelasi timp, in limitarea drepturilor alegatorilor de a-si exprima liber opinia in procesul de alegere a corpului legislativ.Curtea a constatat, in unanimitate, violarea art. 3 al Protocolului nr. 1 la CEDO. Prin urmare, Curtea a concluzionat ca metodele folosite de Guvernul Moldovei in vederea asigurarii loialitatii deputatilor sai fata de stat au fost diproportionate si a constatat violarea art. 3 al Protocolului nr. 1 la CEDO***.

CEDO este de părere că legea care interzice persoanelor cu multiplă cetăţenie accesul la funcţii publice în Republica Moldova este una discriminatorie şi contrară Convenţiei pentru drepturile omului şi Convenţiei pentru cetăţenie.Potrivit Curţii Europene pentru Drepturile Omului, într-o democraţie, loialitatea faţă de un stat nu neapărat înseamnă loialitatea faţă de guvernarea acestui stat sau faţă de un anumit partid politic.

Curtea de la Strasbourg a făcut publică marţi decizia adoptată la 4 noiembrie pe marginea plângerii prin care primarul de Chişinău, Dorin Chirtoacă, vicepreşedinte al Partidului Liberal, şi Alexandru Tănase, vicepreşedinte al Partidului Liberal Democrat, contestau restricţiile introduse la ocuparea de demnităţi publice pentru deţinătorii de mai multe cetăţenii, modificări introduse de Parlamentul moldovean în luna aprilie la legea cu privire la cetăţnie.

153

 Daca am decis ca putem avea cetatenie dublă şi multiplă, atunci trebuie sa respectam drepturile a peste un milion(sunt diferite estimari) de cetateni a Moldovei care detin si cetatenia altor state, de exemplu, a Ucrainei, Romaniei, Rusiei, Israelului, Bulgariei etc.

Cetăţenia multiplă există doar datorită faptului că diferite ţări au mai multe criterii, care nu sunt neapărat exclusive, de acordare a cetăţeniei. Prin urmare, o persoană poate deveni cetăţean al mai multor ţări deorece statele, şi nu persoanele decid cine e sau nu un cetăţean. Nativii americani au niciun cuvânt de spus dacă o altă ţară (spre exemplu Irlanda îi consideră cetăţeni. Unele ţări acordă automat cetăţenie la naştere persoanelor care au un părinte naţional al ţării respective (dreptul strămoşesc sau jus sanguinis), sau persoanelor născute pe teritoriul ţării respective (dreptul pământean sau jus soli), sau prin căsătorie persoanelor care se căsătoresc cu cetăţeni ai ţării respective (dreptul matrimoninial jus matrimonii).

În condiţiile în care o ţară consideră dubla sau multipla cetăţenie drept dezirabilă, orice restricţie aplicată persoanelor care au mai multe paşapoarte se constituie într-o gravă încălcare a drepturilor omului, conduce la excluderea cetăţenilor din procesul decisional la nivel înalt chiar şi în cazul în care respectivele personae obţin, de exemplu, un mandat de deputat în urma votului popular.

Concluzii. Potrivit standardelor europene, în ţările în care există dubla sau multipla cetăţenie, cetăţenii nu pot fi lipsiţi de drepturile lor politice sub pretextul că ar avea nu unul, ci două sau mai multe paşapoarte.

Privite din acest unghi, interdicţiile impuse de fosta guvernare persoanelor cu dublă şi multiplă cetăţenie prin legea 273 din 2007 sunt abusive şi generează fenomenul excluziunii politice.****

Tabel 5. Barometrul de Opnie Publică

Cât de mândru sunteţi de calitatea de cetăţen al Republici Moldova? 2004 2006Forte mândru 19% 12%Mândru 55% 56%Nu prea mândru 19% 25%Deloc mândru 6% 5%N/Ş, N/R 2% 2%

Proscrişi pe criterii lingvistice şi naţionale

Motivaţiile ideologice şi speculaţiile politice au determinat fosta guvernare să declanşeze în societate o campanie antiromânească pe toate planurile, fapt ce-a pus în condiţii extrem de dificile cetăţenii cu o conştiinţă etnică românească. S-a creat o situaţie, de fapt, în care era periculos să te identifici drept „român”.

În consecinţă, ca să te simţi confortabil în Republica Moldova, trebuie să te declari „moldovean”, „rus”, „ucrainean”, în niciun caz însă „român”. Preşedintele Voronin i-a acuzat pe cei ce se consideră români de lipsă de maturitate, iar românismul a fost taxat drept o boală. Aceste politici au creat premise pentru o segregare pe criterii de apartenenţă naţională. Practic, oamenii care se considerau români sau care afirmau că vorbesc limba română nu aveau nicio şansă să acceadă într-o funcţie de stat sau să facă o carieră în domeniul lui de activitate.

154

Excluşii din Transnistria

În stânga Nistrului, pe teritoriul care nu este controlat de autorităţile de la Chişinău, cel puţin 100 000 de cetăţeni au paşaport moldovenesc. Totuşi, majoritatea dintre ei sunt excluşi de la participarea politică. Chiar dacă aceştia pot lua parte, formal vorbind, la alegeri, de regulă ei trebuie să meargă să voteze pe malul drept, la distanţe destul de mari mari, de la localitatea lor.

Ca să nu mai spunem că orice activitate politică a oficialităţilor moldovene, dar şi a partidelor din Republica Moldova, este imposibilă pe teritoriul Transnistriei. În plus, regimul politic separatist de la Tiraspol este restrictiv şi se opune cu vehemenţă oricărei prezenţe politice moldoveneşti. Iată de ce moldovenii din autoproclamata republică nistreană sunt de fapt excluşi de la o reală participare politică. IV.CUM SUNT EXCLUŞI

Deşi Republica Moldova este catalogată de Freedom House drept o ţară parţial liberă, există partide doctrinare şi o competiţie politică autentică, toate aceste mecanisme democratice nu au funcţionat în ultimul timp, întrucât fosta guvernare PCRM a pus beţe în roate prin fraude, şantaj şi abuz de putere. Preşedintele Voronin îşi permitea, de exemplu, să dea public indicţii şi ordine primarilor sau miniştrilor, cu toate că nu are prerogative constituţională pentru asta.

Tot prin ingerinţe ilegale autorităţile comuniste au intervenit în activitatea audioviyualului public şi a sistemului judecătoresc. În consecinţă, anul trecut , Republica Moldova a fost taxată de instituţiile paneuropene pentru lacunele din justiţie, iar Freedom House consideră că aceasta e o ţară fără presă liberă. Cu toate că, potrivit aceloraşi estimări Freedon House, Republica Moldova este cea mai coruptă ţară din Europa, în opt ani de zile, cât s-au aflat comuniştii la putere, nici un înalt demnitar nu a fost tras la răspundere pentru favoritism sau luare de mită În schimb, aproape toţi liderii opoziţiei aveau câte 2-3 dosare de urmărire penală. Zeci de oameni politică sau oponenţi ai regimului a fost arestaţi ţi a zăcut mai multe luni în închisoare. Nici una dintre acuzaţii nu s-a confirmat. Unii dintre cei persecutaţi şi întemniţaţi au fost eliberaţi numai după ce s-a pronunţat Curtea Supremă pentru Drepturile Omului de la Srabourg.Astfel, treptat, Republica Moldova a început să degenereze într-un stat poliţienesc. Se spulberase senzaţia de siguranţă politică şi personală. Sistemul politic şi cel electoral, în urma imixtiunilor abuzive a preşedinţiei, se dereglase, producând abuzuei, injustiţie, discriminare.

1.Sistemul politic

Sistemul politic moldovenesc este mulat, sub aspect strict formal, pe calapodul european. Forma de guvernământ este republica parlamentară. Conform specialiştilor Juan J. Linz şi Alfred Stepan, în fostele state socialiste sovietice mai degrabă s-a realizat o liberalizare a instituţiilor politice şi sociale decât o democratizare. Această realitate rezidă în faptul că Republica Moldova nu a fost în stare de a-şi determina exact interesele sale naţionale şi direcţiile concrete de dezvoltare naţională. Este nespus de dificil până în prezent de a-şi stabili chiar identitatea sa naţională şi lingvistică atât la nivel cotidian, cât şi la cel academic şi statal. La aceasta se mai poate adăuga şi confuzia şi deruta în ceea ce priveşte politica externă. Anume politica sa externă duplicitară până la începutul sec. XXI i-a adus Republicii Modova o serie de insuccese şi incertitudini. De fapt, problema eficientizării unui sistem politic se începe de la actualizarea problemelor din societate.

Făcând o retrospectivă regimului democrat, care s-a dezvoltat în Republica Moldova, trebuie de spus că în doar 10 ani sistemul democrat a funcţionat în 5 regimuri:

155

1) parlamentar (27 aprilie 1990 – 3 septembrie 1990);

2) semiprezidenţial / semiparlamentar (3 septembrie 1990 – 5 martie 1991);

3) prezidenţial (5 martie 1991-29 iulie 1994);

4) semiprezidenţial / semiparlamentar ( 29 iulie 1994 – 5 iulie 2000);

5)parlamentar ( 5 iulie 2000 – prezent).

Sistemul politic, în urma unor prevederi constituţionale defectuoase, rămâne încă exlectic şi de accea generează diverse sincope şi blocaje politică. Chir şi după alegerile parlamentare din 29 iulie Republica Moldova a intrat într-a adevărată criză politică, deoarece Parlamentul nu a reuşit să aleagă şeful statului.

Acest fapt arată clar de ce până în prezent democraţia în Republica Modova nu a avut mari succese, deoarece toată energia decizională se pierdea în transformări de regimuri şi de instituţii democratice. Buna funcţionare a sistemului democrat nu avea o funcţionare eficientă, întrucât structura şi instituţiile sale nu erau deplin finisate. Pe parcursul anilor de independenţă, Republica Moldova a lucrat mult şi într-un mod dificil la crearea instituţiilor sale democratice cum ar fi: partidele politice, alegererile democratice, sistemul legislativ, drepturile omului, modul de guvernare etc.

În prezent pare că dezvoltarea acestor instituţii este în faza de încheiere: s-a stabilit, în final, care este regimul democratic; ultimele alegeri generale, conform multor specialişti autohtoni şi internaţionali, s-au petrecut conform tuturor normelor democratice; sunt garantate prin lege drepturile omului; dispunem de un sistem pluripartidist şi lista ar putea fi continuată. O posibilă refomă constuţională ar fi măsură să readucă sistemul politic pe linia de plutire.

Îne încă mult până departe.Un efort siuţinut în crearea unei funcţiuonalităţi eficiente a sistemului politic din Republica Moldova, cu toate instituţiile sale politice, trebuie depus pentru ridicarea culturii politice şi dezvoltarea societăţii civile în care, de fapt, şi rezidă democraţia durabilă.

Este evident că un factor important în atingerea acestui scop este factorul timp, şi cunoaştem care a fost societatea civilă şi cultura politică la începutul anilor ’90 şi cum s-a transformat până în prezent. De asemenea, migraţia populaţiei din n Republica Moldova are un aspect pozitiv la acest capitol schimbînd mult mentalitatea cetăţenilor noştri. Însă un rol important îl are şi condurea de vârf care ar putea atinge acest scop, peste o anumită perioadă de timp, prin programe educaţionale şi o politică de dezvoltare în acest sens.

Oricum,, competiţia politică, garantată de constituţie, nu a eliminat fenomenul excluziunii. Dimpotrivă, sfidând legislaţia în vigoare, fosta guvernare a tratat opoziţia democratică drept un duşman care trebuie eliminat, fapt care a speriat foarte mulţi cetăţeni. De aceea, mulţi dintre ei ori s-au retras din viaţa politică, ori s-au văzut constrânşi să se înregimenteze în partidul de guvernământ pentrua scăpa astfel de probleme.

2.Sistemul electoral.Funcţionalitatea unei democraţii se apreciază nu numai după felul cum este „repartizată diviziunea muncii” (crearea unui mecanism de check and balance între puteri) între instituţiile statului sau

156

după calitatea legislaţiei care este adoptată, ci şi după felul în care se desfăşoară alegerile într-un stat.Sistemul electoral implementat este de o importanţă majoră într-o democraţie întrucât în dependenţă de tipul sistemului practicat  se poate proiecta voinţa (puterea) reală a poporului.În privinţa alegerilor parlamentare, în prezent, sunt practicate 3 mari tipuri de sisteme electorale: majoritar, proporţional şi mixt. Această clasificare vine după modul în care sunt câştigate (repartizate) mandatele de deputat.Astfel, majoritare sunt acele sisteme în care cel care obţine majoritatea este declarat învingător, se aplică principiul „câştigătorul ia tot”. Majoritatea poate fi relativă, în acest caz scrutinul este cu un singur tur, iar cel care obţine cele mai multe voturi se consideră învingător, fie majoritatea poate fi absolută, caz în care scrutinele sunt organizate în două tururi, iar câştigător este acela care obţine 50 plus unul din voturile valabil exprimate. Sistemele majoritare sunt în principal uninominale, ceea ce înseamnă că fiecărei circumscripţii îi corespunde un singur loc disputat, alegătorul alege între candidaţi individuali şi are un singur vot. Dar sistemele majoritare pot fi şi plurinominale (în bază de listă), acest sistem este folosit în SUA pentru alegerea preşedintelui, astfel alegătorii votează în fiecare stat pentru Mari electori (ci nu pentru candidaţii propriu-zis), care la rândul lor îl aleg pe Preşedinte.Acest tip de sistem electoral oferă o serie de avantaje materializate într-o legătură personalizată ales-alegător (respectiv creşte responsabilitatea alesului în faţa alegătorului ) şi în simplitatea procesului electoral (alegătorul votează un singur candidat, nu o mulţime de candidaţi ca în cazul listelor), dar, totodată acest sistem prezintă şi un minus substanţial prin faptul că nu oferă reprezentare celor care nu se regăsesc în majoritate. Sistemele majoritare uninominale de regulă permit formarea unor majorităţi stabile şi a unor guverne puternice.Sistemul proporţional se focusează în principal asupra problemei reprezentativităţii, aici fiind asigurată reprezentarea nu doar a majorităţii, ci şi a minorităţii. Reprezentarea proporţională, cel mai des, înseamnă votarea listelor de candidaţi, iar repartizarea mandatelor se face proporţional cu numărul de voturi obţinute de partide. Dar, odată cu reprezentarea tuturor categoriilor de voturi, reprezentarea proporţională duce şi la dispersarea voturilor prin accederea în Parlament a mai multor partide. Astfel, realizarea unor majorităţi stabile şi puternice în astfel de sisteme este mai dificilă, prin urmare este afectată stabilitatea politică. Este important de menţionat că sistemele proporţionale – prin votarea listelor de partid – oferă un mai mare avantaj partidelor politice, care pot include după bunul plac fără a ţine cont opinia electoratului diverse persoane pe listă, şi respectiv dezavantajează alegătorii care votează o listă şi nu candidat concret.Sistemul mixt combină în forme diferite atât votul majoritar cât şi reprezentarea proporţională. În principiu, acest sistem presupune alegerea unei parţi a deputaţilor prin vot uninominal majoritar, iar a celeilalte părţi pe listă de partid, fiecare alegător având la dispoziţie 2 voturi – unul pentru un candidat individual din circumscripţia uninominală, iar celălalt pentru lista de partid.   În mod firesc, toate sistemele au avantaje, dar şi dezavantaje. Prin urmare, s-a purces la identificarea unor mecanisme pentru a echilibra dezavantajele. Astfel, s-au pus în aplicare următoarele mecanisme:

Aplicarea principiul compensării. În cazul scrutinului majoritar uninominal aceasta înseamnă că mandatele care nu se adjudecă din primul tur cu o majoritate absolută, sunt repartizate ulterior proporţional în baza scorurilor generale (suma tuturor voturilor obţinute de candidaţii uninominali ai partidului) pe care le obţin partidele la nivel naţional (ex.: recentele alegeri parlamentare din România). Iar în cazul sistemelor mixte se aplică compensarea atunci când în circumscripţiile uninominale un partid obţine mai puţine mandate decât ar presupune principiul reprezentării proporţionale rezultat din alegerile în bază de listă. Atunci partidului i se acordă o compensare până nu se ajunge la proporţia rezultată din alegerile pe bază de listă (ex.: Germania).

157

În cazul sistemelor proporţionale, pentru a minimiza efectul dispersării voturilor, se aplică pragul electoral şi prima electorală. Cu toate acestea pragul electoral afectează însăşi principiul reprezentării proporţionale, astfel se pot crea situaţii când până la 28% (exemplul Moldovei în 2001 ) din voturile valabil exprimate nu sunt reprezentate (cei care nu trec pragul electoral).

De asemenea, în cazul sistemelor proporţionale, pentru a mări gradul de implicare a alegătorului şi respectiv pentru a reprezenta mai exact voinţa lui, se practică votul preferenţial opţional sau obligatoriu. Astfel, alegătorul poate opera schimbări în ordinea candidaţilor prezentaţi de partid pe liste. Votând partidul alegătorul are şi opţiunea de a nominaliza un anumit candidat din listă, iar mandatele de pe listă se atribuie în dependenţă de câte nominalizări au candidaţii. Prin urmare se aplică ordinea dorită de alegător şi nu ordinea pe care o doreşte partidul. Acest mecanism este practicat în mod covârşitor în ţările UE (Ex.: Austria, Belgia, Cehia, Cipru, Danemarca, Letonia, Olanda, Slovacia, Suedia, Estonia, Finlanda, Grecia, Polonia, Slovenia, Luxemburg), pe când principiul listei blocate este practicat doar în Italia, Portugalia, Spania, Bulgaria. În aceeaşi logică de implicare mai activă a alegătorului vine şi votul unic  transferabil. Aceasta înseamnă că alegătorul are un vot pe care îl poate transfera de la un candidat la altul, alegătorul marchează prima opţiune, a doua opţiune ş.a.m.d. Astfel, dacă prima opţiune primeşte fie prea multe voturi şi nu are nevoie de votul dat, fie prea puţine şi este exclus din cursă, atunci votul trece la cea de-a doua opţiune ş.a.m.d. 

Ce avem în Republica Moldova?

În Republica Moldova, în prezent, avem un sistem electoral proporţional care se organizează pe bază de listă de partid la nivelul unei singure circumscripţii electorale care reprezintă 101 de mandate.

Din păcate acest sistem nu este unul făcut să avantajele alegătorii, ci unul menit să reprezinte cât mai substanţial voinţa partidelor politice. Astfel, sistemul electoral moldovenesc:

· nu reprezintă o legătură personalizată directă între alegător-ales, legătură care poate fi creată prin fie vot uninominal sau mixt, fie, în cazul scrutinelor pe bază de listă, prin aplicarea votului preferenţial.

· alegerea candidaţilor este îndepărtată şi mai mult de alegători prin faptul că alegerea listei se face la nivel naţional, ci nu la nivel regional (ex.: în ţările UE toate scrutinele proporţionale pe bază de listă se organizează în baza mai multor circumscripţii regionale care au repartizate un anumit număr de mandate, ci nu în baza unei singure circumscripţii naţionale cum e în cazul Moldovei)

· creează disproporţii de reprezentare (pragul electoral destul de ridicat duce la nereprezentarea unui număr mare de voturi ale partidelor care nu trec pragul). Exemplul anului 2001 când pragul de asemenea a constituit 6% ne arată circa 28% din numărul de voturi nereprezentate.

•nu oferă alegătorului posibilitatea de a juca un rol activ şi de a interveni în selecţia candidaţilor. Listele prezentate de partide sunt „liste blocate”, în aşa mod încât alegătorul nu poate schimba ordinea candidaţilor şi este pus în faţa faptului.

Concluzii. Astfel, alegătorul este privat de posibilitatea de a avea un anumit deputat în propria circumscripţie, dar şi de a vota persoana, nu numai partidul. Cred că în aceste condiţii s-ar impune un sitem electoral mixt, când o parte din legislatori ar fi aleşi direct în circumscripţii, iar ceilalţi - pe liste.

V. DE CE SUNT EXCLUŞI? Deficienţe instituţionale şi motivaţii politice

158

Mentalitatea tradiţională şi reflexele sovieticeDin punct de vedere antropologic, în fiinţa umană concurează două instincte aparent contradictorii: nevoia de libertate şi nevoia de a fi protejat. În mod normal, omul are neve şi de una, şi de alta. Astfel, din acest punct de vedere nu există două tipuri de oameni. Totuşi, într-un anumit context social este cu putinţă să se pună accentul sau pe libertate, sau pe protecţie. În consecinţă, se constituie pe un anumit teritoriu un tip distinct de cultură şi chiar un tip aparte de civilizaţie.

Privită din acest unghi, civilizaţia iudeo-creştină, unde s-a impus o cultură a libertăţii, este considerată preponderent individualistă, aici acordându-se o prioritate libertăţilor individuale. În acelaşi timp, societăţile musulmane sau budiste care au cultivat cu preponderenţă conceptul de supunere, sunt eminamente holiste, unde corpul social prevalează asupra individului. Totuşi, aceste civilizaţii au căutat să evite antagonismul dintre cele două arhetipuri sociale. Regimurile comuniste din ţările europene, care desconsiderau şi chiar călcau în picioare drepturile fundamentale ale omului, au stabilit norme de conduită publică care au suprimat nevoia de liberate şi, din contra, au forţat tentaţia de subordonare a conduşilor faţă de conducători. În fond, comunismul de tip sovietic de pe teritoriul Republicii Moldova a impus un mod paternalist de a fi în care partidul unic juca rolul căpeteniei de clan care avea grijă, în schimbul supunerii şi asimilării ideologiei dominante, şi de prezentul, şi de viitorul tuturor indivizilor. Astfel, mentalităţile tradiţionale ale cetăţenilor care în 1991 au ieşit din comunism trădau supunere, conformism, inerţie, pasivitate politică, nevoia de protecţionism, ura de clasă, complexe faţă de opinii divergente, precum şi faţă de modelele sociale occidentale care se băteau cap în cap cu uzanţele regimului sovietic. Toate acestea s-au suprapus pe principiile de libertate, pluralism, toleranţă politică, supremaţie a legii, declarate după dispariţia URSS şi puse la temeliile noului sistem politic.Nu e de mirare că din capul locului, bunăoară, piaţa liberă a devenit apanajul unor interlopi sau al unor înalţi funcţionari corupţi. Oamenilor oneşti, în ciuda unor capacităţi intrinsece, le lipsea, totuşi, exerciţiul iniţiativei private. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în viaţa politică. Multiplele tabu încorsetau conştiinţa politică a oamenilor în primii ani de după proclamarea independenţei, fapt care, pe de o parte, a generat multă indiferenţă amestecată cu aşteptări de mană cerească, iar pe de altă parte, a creat condiţii ca vechea nomenclatură, prin manipulare şi dezinformare, să îndepărteze publicul de la o participare politică efectivă şi, profitând de asta, să transforme puterea politică într-o sursă de căpătuială personală. În acelaţi timp, reflexele sovietice au rerodus apucăturile vechii nomenclaturi comuniste în sţnul noii clase politice. Nu e de mirare că birocraşia cu ticurile eu autoritarise a netezit calea spre putere unui partid comunist dogmatic şi demodă veche.

Nivelul de educaţie şi cultură politicăDin păcate, în ceea ce priveşte educaţia şi instruirea, fosta republică sovietică moldovenească era la coada clasamentului în URSS. Cu o populaţie preponderent rurală, unde peste 65 la sută din totalul de cetăţeni locuia la ţară, numărul persoanelor cu studii superioare şi medii de specialitate aici era mai mic decât în toate celelalte teritorii din spaţiul european al Uniunii Sovietice.

Această stare de lucruri şi-a pus amprenta după 1991 atât asupra participării politice, cât şi asupra actului guvernării. Pe de o parte, inerţia şi rătăcirea conduşilor, iar pe de alta, ignoranţa conducătorilor care trebuiau să înveţe din mers, au silit societatea moldovenească, ori de câte ori trebuia să ia o decizie capitală, să facă un pas înainte, şi doi paşi înapoi.

Abordări subiective Gradul de educaţie scăzut şi superficialitatea actului de guvernare a condus la o mulţime de abordări subiective, fapt ce a tergiversat reformele democratice. Constituţia Republicii Moldova, de exemplu, s-a dovedit a fi un text eclectic, foarte confuz şi contradictoriu care ridică şi astăzi multe întrebări, creând adesea insurmontabile blocaje politice.

159

Marcată de subiectivism şi conjuncturism a fost şi transformarea la cumpăna dintre milenii a republicii semi-prezidenţiale în una parlamentară. Realizată în grabă pentru a satisface anumite interese politice de moment, această reformă a dat naştere unei forme de guvernare hibrid care acuză acum mai multe desfuncţionalităţi. Arbitrare s-au dovedit a fi şi multe dintre legile care au structurat autonomia găgăuză din sudul republicii pe principii etnice, ceea ce a generat ulterior mai multe probleme. Găgăuzii, bunăoară, au multe drepturi la nivel local, dar nu se pot manifesta plenar ca o comunitate etnică la nivel naţional. Ei nu pot să-şi creeze un partid politic naţional care ar putea participa la alegerile parlamentare din Republica Moldova. Din acest punct de vedere, găgăuzii sunt excluşi de la participarea la viaţa politică pe plan naţional.

Discrepanţe dintre legislaţie şi uzanţele politice

Deşi legislaţia Republicii Moldova, în ciuda unor incoerenţe şi pastişări accidentale, corespunde în linii generale standardelor europene, marea hibă a sistemului politic autohton sunt uzanţele şi practicile guvernării care de multe ori sfidează şi Constituţia, şi normele de drept.

Fosta putere a PCRM a început să se deterioreze de la cap, atribuindu-i şefului statului un rol pe care el, potrivit legii supreme, nu o are. Preşedintele republicii, deşi dispune de prerogative minore, el urmând mai mult să domnească decât să guverneze, şi-a adjudecat dreptul să conducă şi guvernul, şi preşedinţii raioanelor, şi primarii, şi directorii de întreprinderi etc.

Şeful statului nu are dreptul, bunăoară, să demită un ministru decât la propunerea primului-ministru şi cu contrasemnătura acestuia din urmă. În realitate însă miniştrii erau destituiţi după bunul plac al preşedintelui. Încălcând principiul autonomiei locale, acesta a făcut în 2007, înainte de alegerile locale, o vizită la primăria Chişinăului, unde a dat indicaţii ”preţioase” primarului şi i-a promis bani pentru nevoile capitalei, deşi Constituţia nu-i oferă dreptul să conducă primăria şi cu atât mai puţin să dispună de mijloace financiare pentru a le pune la dispoziţia administraţiilor locale. Un abuz, care venea în contradicţie cu legislaţia, a fost şi constituirea Ministerului Administraţiei Publice Locale care neglija principiul ordonării sistemului politic pe orizontală. De fapt, preşedintele a creat astfel o verticală a puterii care, în ciuda Constituţiei, sfida standardele europene şi se mula pe nişte practici preluate din Federaţia Rusă. S-a pornit de la ideea eronată că o concentrare a puterii de tip sovietic ar eficientiza actul guvernării. În realitate însă un astfel de model de gestionare a ţării n-a făcut altceva decât să genereze abuzuri, corupţie, favoritism

IMPACTUL ECLUZIUNII POLITICE asupra vieţii oamenilor, situaţiei politice, stării sociale etc.

Exluziunea politică are efecte extrem de nefaste asupra vieţii politice şi siociale din Republica Moldova. Corupţia, emigraţia, absenteismu, neîncrederea în institituşiile statului sunt doar câteva dintre consecinţele negative ale acestei stări de lucruri. Potrivit estimărilor Freedom House din ultimii ani, procentajul cetăţenilor care cred că lucrurle în Republica Moldova se îndreptă într-o dircţie greşită creşte constat.

Republica Moldova a inregistrat regrese in 2008 la capitolele independenta presei si proces electoral, arata raportul Freedom House "Natiuni in Tranzitie", care claseaza tara pe locul 19 din 29, mai jos decat Georgia si Ucraina, dar mai sus decât Rusia, Kirgizstanul sau Tadjikistanul, informeaza NewsIn.

Studiul "Naâiuni in tranziâie" a monitorizat 29 de tari din Europa si Asia Centrala in care procesele democratice sunt in tranzitie. Pentru fiecare tara au fost notate sapte categorii. Acestea sunt:

160

guvernarea la nivel national, procesul electoral, societatea civila, independenta presei, guvernarea la nivel local, organizarea si independenta justitiei si coruptia. Este folosita o scala de la 1 la 7, in care 1 reprezinta un nivel inalt de democratizare, iar 7 un nivel scazut.

In functie de punctajul obtinut la aceste categorii, pentru fiecare tara este calculat un scor al democratizarii.

RepublicaMoldova are un scor general de 5,07, mai prost decat in 2007 cand a avut un scor general de 5,00. Cu acest scor general de 5,07, Moldova este in partea a doua a clasamentului, pe poziţia 19 din 29, care o incadreaza la categoria "regim autoritar semiconsolidat sau teritoriu sub administrare internationala", ca si Armenia si Kosovo.

RepublicaMoldova are un scor mai bun decat Rusia (6,11), Kirgizstan (6,04) sau Tadjikistan (6,14), dar mai prost decat Georgia (4,93) sau Ucraina (4,39).

In preambulul capitolului dedicat Republicii Moldova se arata ca relatiile sale cu Romania au ramas tensionate in 2008, in pofida intalnirilor la nivel inalt din luna iunie dintre sefii celor doua state. In principalele orase au izbucnit proteste dupa ce Guvernul moldovean a refuzat sa semneze acordul de mic trafic la frontiera, sustinand ca mai intai trebuie semnat tratatul de baza. Premierul roman si-a anulat o vizita la Chisuinau la sfarsitul anului 2008, dupa ce Ministerul moldovean de Externe a cerut Romaniei sa se abtina de la declaratii publice impotriva statalitatii si suveranitatii Republicii Moldova.

Pe de alta parte, formatul international de negocieri pentru solutionarea conflictului transnistrean, care include UE si Statele Unite, a fost in mare parte ignorat de autoritatile moldovene si ruse. in plus, ridicarea partiala a embargoului rus asupra vinurilor moldovenesti si discutiile bilaterale secrete despre solutionarea conflictului transnistrean au dovedit ca relatiile Chisinaului si Moscovei erau in curs de ameliorare.

La capitolul "Guvernare democratica nationala", raportul mentioneaza ca presedintele Vladimir Voronin a continuat sa exercite controlul asupra tuturor autoritatilor statului. Inlocuirea premierului Vasile Tarlev, in martie, cu prima femeie sef de guvern din istoria tarii, Zinaida Greceanii, nu a risipit indoielile cu privire la lipsa de independenţa a guvernului fata de Voronin. Deşi noul guvern a anunţat un acces mai mare la informaţii publice si un grad mai mare de deschidere in relaţiile cu presa şi societatea civila, cooperarea a ramas in mare parte formala. Mai mult, Voronin si-a depasit prerogativele si le-a incalcat pe cele ale Parlamentului, ordonând serviciilor de informaţii să examineze finanţarea partidelor politice si a institutiilor de presa.

Scorul Moldovei pentru guvernare democratica ramane neschimbat, la 5,75, din cauza perpetuarii exercitarii centralizate a puterii de catre ramura executiva.

La capitolul proces electoral, raportul mentioneaza modificarea codului electoral, sustinuta in Parlament de comunisti si PPCD, ridicand pragul electoral de la 4 la 6%, interzicand aliantele electorale si introducand restrictii persoanelor cu cetatenie multipla. Aplicarea selectiva si cu intarziere a noii legi a partidelor politice a ridicat temeri cu privire la posibilitatea partidelor de opoziţie de a candida la alegerile care urmau. Liderii opoziţiei s-au confruntat cu harţuieli constante si presiuni, prin intermediul unor cazuri penale "fabricate" de autoritati si cu atacuri ale presei

Astăzi nu mai încape îndoială cu o mare parte din miile de cetăţeni care pleacă peste hotare emigrează nu numai din cauza sărăciei, ci şi a exluziunii politice. Vine să confirme acest lucru faptul că în alegerile parlamentare din 29 iulie 2009, circa 90 la suă din alegătorii moldoveni din diasporă au votat pentru schimbare şi contra partidului deguvernământ.

161

Totodată, explozia de nemulţumire de după alegeri, soldate cu ample manifestaşii de protest la 7 aprilie 2009, a fost provocată şi de sentimentul de la participare efectivă la viaţa politică. Republica Moldova se transformă treptat într-o ţară a excluşilor, ceea ce se constituie într-un impediment în calea inişiativei civice şi a celei private, ceea ce conduce la stagnarea economiei naşionale, la lâncezirea vieţii publice, la acumularea de tensiuni latente în toate straturile sociale.

VII. CE-I DE FĂCUT? CE STRATEGII SE IMPUN PENTRU A DEPĂŞI BARIERILE

Modelul comunitar european este unul dintre pilonii unei strategii integrate mai vaste de combatere a excluziunii politice, ale cărei baze s-au pus încă de la Lisabona.

Se poate preciza că, în limbajul instituţional moldovenesc, conceptul de incluziune şi dezvoltare politică şi socială a intrat în uz în ultimii ani, mai cu seama odată cu semnarea Planului de Acâiuni Republica Moldova – UE. Acesta, de altfel, este unul dintre documentele definitorii pentru extirparea excluziunii politice şi apropierea ţării de standardele europene.

Deşi autorităţile moldovene negociază la ora actuală un nou acord de asociere, mai multe prevederi ale planului de acţiui nu au fost onorate până la capăt . Îndeplinirea lor în parlalel cu noile obiective care vor fi trasate în urma trecerii la un grad mai avandat de cooperare cu Uniunea Europeană, va contrubui enorm, între altele, şi la eliminarea fenomenului de excluziune politică.

Printre strategiile care se impun, esenţial par să fie:

Reforma politică şi cea constituţională care va ajusta sistemul politic moldovenesc la cel european.Descentralizarea şi debirocratizarea administraţiei de stat.Refacerea autonomiei locale.Consolidarea instituţiilor care garantează democraţia, supremaţia legii, drepturile omului şi libertăţilor politice.Cooperarea cu UE şi SUA pentru soluţionarea conflictului transnistrean.Reorganizarea puterii judecătoreşti pe principii europene, independenţa reală a justiţiei. Încorporarea Procuraturii în sistemul judiciar.Crearea unei pieţe mediatice competitive. Eliminarea controlului politic asupra Raduiteleviziunii publice.Asimularea acquis-ului comunitar, capacitatea de asumare a obligaţiilor de membru, inclusiv adeziunea la obiectivele uniunii politice, economice şi monetare.Semnarea acordului de asociere cu Uniunea Europeană.Restructurarea şi demilitarizarea poliţiei şi serviciilor secrete. Combaterea corupţiei la nivel înalt, lichidarea favoritismului şi nepotismului.Lupta împotruva crimei organizate . Gestiunea eficientă a fluxurilor migraţonale, liberalizarea economiei naţionale.Liberalizarea regimului de vize pentru călătorii în spaţiul UE.Crearea, în cadrul Politicilor Europene de Vecinătate, a unei zone de liber schimb comercial. Integrarea în socicietate a minorităţilor naţionale, depăşirea fenomenului de izolare a unora dintre acestea.

162

Anexe.

Tabelul 1. Dinamica principalilor indicatori macroeconomici

IndicatoriiUnitatea de măsură 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004

PIB, preţuri curentemii lei 6 479 715 7 797 562 8 916 975 9 122 113 12 321 554 16 019 558 19 051 531 22 555 858 27 618 918 32 031 777mii $ SUA 1 441 378 1 694 165 1 928 745 1 697 895 1 170 783 1 288 429 1 480 674 1 661 818 1 980 902 2 598 231mii Euro             1 653 219 1 757 549 1 754 663 2 089 674

PIB, preţuri comparabile mii lei 4 671 646 6 098 898 7 925 993 8 333 611 8 814 858 12 581 258 17 003 387 20 539 386 24 049 814 29 652 576PIB în % faţă de anul precedent % 98,6 94,1 101,6 93,5 96,6 102,1 106,1 107,8 106,6 107,4

PIB pe locuitor, preţuri curente

lei 1 798 2 167 2 441 2 498 3 379 4 402 5 247 6 227 7 646 8 890$ SUA 400 471 528 465 321 354 408 459 548Euro             455 485 486

PIB pe locuitor după PPC $ SUA   2 128 2 207 2 087 2 033 2 112 2 300 2 533 2 765 2 028PIB pe locuitor, preţuri comparabile lei 1 296 1 695 2 169 2 282 2 417 3 457 4 683 5 670 6 658 8 229PIB pe locuitor în % faţă de anul precedent % 98,8 94,2 100,1 93,5 96,8 102,3 106,4 108,1 106,9 107,6Deflatorul PIB % 138,7 127,9 112,5 109,5 139,8 127,3 112,0 109,8 114,8Indicele preţurilor de consum (mediu anual) % 130,0 124,0 112,0 108,0 139,3 131,2 109,6 105,2 111,6 112,4Numărul mediu anual al populaţiei mii pers. 3 604 3 599 3 654 3 652 3 646 3 639 3 631 3 622 3 612 3 603Cursul de schimb mediu anual

leul mold./ $ SUA 4,4955 4,6026 4,6232 5,3726 10,5242 12,4334 12,8668 13,5730 13,9426 12,3283

Cursul de schimb mediu anual

leul mold./ Euro             11,5239 12,8337 15,7403 15,3286

163

Tabelul 2. Structura produsului intern brut, %, în preţuri curente

Activităţi economice1995

1996

1997

1998

1999

2000

2001

2002

2003

2004

2005

2006 2007

2008*

Produsul intern brut 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100

Comerţ 7,99 8,33 8,2010,3

215,3

012,5

012,0

111,0

310,7

410,5

610,4

311,5

012,5

713,0

9Transporturi şi comunicaţii 5,14 5,62 6,45 7,35 8,22 9,54

10,36

10,00

10,78

11,80

12,23

11,82

12,32

12,18

Industria 22,9

321,1

818,5

514,1

813,2

914,4

015,9

615,0

815,7

014,8

513,7

213,0

112,2

812,0

8

Agricultura29,2

227,4

625,9

325,7

524,8

525,3

822,3

620,9

718,2

817,5

416,3

614,4

7 9,95 8,90Activităţi financiare 3,67 6,61 5,95 7,42 8,19 5,27 4,53 4,34 4,53 4,74 4,59 4,97 6,03 6,30Învăţămînt 5,10 5,74 6,30 6,16 5,22 5,16 5,06 5,46 5,71 5,42 5,60 5,88 5,72 5,53Construcţii 3,52 3,82 4,73 3,16 3,32 2,70 3,06 2,95 2,94 3,44 3,34 3,97 4,84 5,03

Administraţie publică 3,67 4,03 3,95 3,44 3,11 3,57 3,52 5,63 4,99 4,18 4,27 4,69 4,59 4,20 Sănătate şi asistenţă socială 3,55 3,01 3,32 3,66 2,59 2,39 2,54 3,66 3,70 4,08 3,65 3,54 3,81 3,78

Alte intrări3,8

51,7

42,5

73,1

95,1

86,6

48,6

38,1

77,8

19,3

19,7

89,5

911,0

111,2

6Impozite nete pe produse

11,35

12,46

14,04

15,38

10,74

12,47

11,96

12,71

14,83

14,09

16,03

16,57

16,88

17,64

Tabelul 3. Comerţul exterior al Republicii Moldova (mii dolari SUA)

  1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008Export – total

874056,5

631817,3

463432,4

471465,6

565494,9

643791,6

789933,6

985173,6

1091254,5

1051621,1

1341735,1

1591184,7

Import – total

1171251,8

1023575,4

586368,0

776416,0

892228,4

1038000,2

1402347,1

1768533,9

2292291,6

2693183,7

3689524,4

4898762,0

Balanţa comercială  – total

-297195,

3

-391758,

1

-122935

,6

-304950

,4

-326733

,5

-394208,

6

-612413,

5

-783360,

3

-1201037

,1

-1641562

,6

-2347789

,3

-3307577,

3Gradul de acoperire a importurilor cu exporturi – total, %

74,6 61,7 79,0 60,7 63,4 62,0  56,3  55,7 47,6 39,0 36,4 32,5

Tabelul 4. Exporturile, importurile şi balanţa comercială - serie lunară, 2009/2008

  ian feb martie apr iun iulie aug septExporturi 82,0 80,1 83,3 79,5 71,2 63,4 68,8 83,1Importuri 77,3 69,4 71,2 61,4 59,3 51,5 65,4 71,1

Balanţa Comercială 74,9 64,3 65,3 52,8 52,9 45,3 63,5 64,6 Gradul de acoperire a importurilor cu exporturi, % - 2009 35,2 37,6 38,0 41,5 42,0 41,9 37,1 41,0

164

Tabelul 5. Structura populaţiei în dinamică, 2000-2008

2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008Populaţie economic activă

45,4 44,4 44,5 40,8 39,7 39,5 37,8 36,7 36,5

Populaţie economic inactivă

54,6 55,6 55,5 59,2 60,3 60,5 62,2 63,3 63,5

Tabelul 6. Indicii sarcinii demografice (la 1 ianuarie; la 100 persoane în vîrstă aptă de muncă)       

  2000 2001 2002 2003 2004 2005 a2006 a2007Numărul persoanelor în vîrstă inaptă de muncă – total

71,5

64,5

59,9

58,5

56,1

53,6

51,9

52,8

Numărul persoanelor sub vîrsta aptă de muncă 44,1

40,8

38,1

36,0

34,0

32,0

30,5

30,4

Numărul persoanelor peste vîrsta aptă de muncă 27,4

23,7

21,8

22,5

22,1

21,6

21,4

22,4

Tabelul 6. Principalii indicatori social-economici ce caracterizează veniturile şi nivelul de trai al populaţiei   

  2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008Salariul nominal mediu lunar al unui salariat în economie, lei

543,7

691,5

890,8

1103,1

1318,7

1697,1

2065,0

2529,7

Veniturile disponibile ale populaţiei (media lunară pe un membru al gospodăriei), lei

241,0

321,6

422,4

491,4

568,6

839,6

1018,7

1188,6

Mărimea medie a pensiei lunare stabilite (la sfîrşitul anului)1, lei

135,8

161,0

210,5

325,3

383,2

442,3

546,2

646,4

Minimul de existenţă (media lunară pe o persoană), lei

468,7

538,4

628,1

679,9

766,1

935,1

1099,4

1368,1

Raportul cu minimul de existenţă, %:

salariul nominal mediu lunar 116,0

128,4

141,8

162,2

172,2

181,5

187,8

174,9

salariul nominal mediu în agricultura 67,2

73,1

79,4 94,5 97,1 97,8 99,9 108,

5

venitul disponibi 51,4

59,7

67,3 72,3 74,2 89,8 92,7 86,9

mărimea medie a pensiei lunare stabilite1 29,0

29,9

33,5 47,8 50,0 55,3 57,9 55,4

165

Tabelul 7. Indicii preţurilor de consum la serviciile prestate populaţiei (decembrie anul precedent = 100)

2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008Servicii – total 104

,5104

,4112

,6111

,8106

,6120

,1113

,0117,5

Servicii de cultură 103,4

101,9

106,0

104,1

113,0

103,7

104,7

106,4

Servicii de ocrotire a sănătăţii 101,3

102,9

118,4

123,9

103,9

102,5

110,5

108,8

Servicii balneosanatoriale şi de întremare a sănătăţii

103,5

103,1

111,2

101,1

103,7

107,7

105,5

107,1

Servicii comunale 106,3

105,5

110,6

105,2

102,4

131,8

119,9

129,2

aprovizionare cu energie electrică 108,2

102,5

110,2

100,0

100,0

100,0

131,0

115,2

aprovizionare cu apă şi canalizare 136,0

139,6

117,8

123,3

101,4

119,6

134,4

157,1

aprovizionare cu gaze 98,0

99,7

119,2

108,9

100,0

214,1

110,6

128,2

încălzire centrală 100,0

107,5

100,0

100,0

100,0

104,7

106,6

175,9

aprovizionare cu apă caldă 100,0

100,0

100,0

100,0

100,0

100,0

100,0

100,0

Servicii ale transportului de pasageri 100,0

103,5

103,2

120,0

114,2

117,9

103,4

120,1

Servicii de comunicaţii 100,3

100,0

127,5

123,8

100,2

100,1

100,2

99,0

Alimentaţie publică 114,8

110,6

117,5

121,9

127,0

120,0

128,4

115,0

166