Anul IV, Numărul 46, DECEMBRIE 2010

R O M A N I A N - A M E R I C A N I N D E P E N D E N T N E W S P A P E R

În dimineaţa zilei de 5 noiembrie ac. ne-a parvenit vestea trecerii la cele veşnice a poetului şi omului politic care a fost Adrian Păunescu. De câteva zile am urmărit cu încordare, asemenea multor români, anunţurile privind evoluţia stării sale, sperând că se vor găsii remedii medi-cale pentru ai asigura refacerea, din starea critică în care s-a aflat.

L-am cunoscut personal pe Adrian Păunescu şi l-am întâlnit în diverse ocazii. Ca milioane de români în perioada de di-nainte de 89, am găsit în eforturile lui şi ale cenaclului „Flacăra” de multe ori singura satisfacţie spirituală la care puteam spera în contextul cenuşiu al regimului politic în care trăiam cu toţii. Cred că de câteva ori am vorbit la telefon cu un anumit prilej interesându-mă şi despre posibilitatea ve-nirii sale la Braşov. Îmi aduc vag aminte de faptul că mi-a spus atunci, cu vizibil regret, că nu putea onora invitaţia, ce i-o adresasem în numele soţiei mele , deoa-rece, intrase în dizgraţia regimului politic de atunci, iar judeţul Braşov era, sub acest aspect, cel mai decis să nu accepte reveni-rea sa şi a cenaclului pe scenele sale.

Ulterior, însă, Adrian Păunescu a venit la Braşov, o dată în calitate de lider al cena-clului „Flacăra” şi a doua oară ca promotor al unei emisiuni, preluată şi transmisă de programul naţional al TVR.

Din câte îmi aduc aminte, revenirea lui Păunescu şi a Cenaclului „Flacăra” la Braşov şi în alte zone ale judeţului nu a fost deloc pe placul autorităţilor vremii. Spectacolul s-a desfăşurat în Sala Sporturilor şi la el au asistat, pe lângă un număr uriaş de specta-tori, în marea lor majoritate tineri şi elevi, şi o bună parte dintre liderii politici ai mo-mentului, care au făcut tot ce le-a stat în putinţă spre a-i arăta maestrului că nu era dorit (de ei, se înţelege) la Braşov, dar că ei, prin dispoziţie de sus, erau obligaţi să-l tolereze. Pe parcursul desfăşurării specta-colului, i s-au trimis numeroase bilete cu mesaje, care l-au deranjat şi chiar jignit pe poet, determinându-l chiar la reacţii dure rostite la microfonul Sălii sporturilor. Ul-terior am aflat că, în timpul şederii sale în judeţul Braşov, Adrian Păunescu a avut parte şi de alte şicane şi că, între altele, i s-a sustras manuscrisul unui viitor volum de poezie, care se pare că ar fi cuprins şi piese ce nu erau pe placul regimului de atunci. Nu ştiu dacă, până în 1989, poetul a reuşitsă îşi recupereze manuscrisul în cauză şi nici cine era în realitate deţinătorul său.

Poetul nu a rămas deloc dator faţă de ostilitatea vizibilă a autorităţilor comu-niste braşovene. Îmi aduc aminte, că, spre exemplu, în perioada premergătoare realizării spectacolului ce urma a fi tele-vizat, poetul s-a deplasat în diverse zone al judeţului, fiind însoţit de numeroşi activişti

culturali, în frunte cu preşedinta forului judeţean de resort. Ulterior am aflat că poetul o trimitea frecvent pe aceasta să îi aducă ţigări, băutură sau să facă diverse lu-cruri pe care aceasta le considera nedemne de statutul pe care îl avea.

Următoarea mea întâlnire cu poetul s-a întâmplat în Bucureşti, unde m-am aflat întâmplător, în momentul lansării unui volum de poezie. Am obţinut şi eu, ca sute de alţi iubitori de poezie autogra-ful poetului. Cu această ocazie am schim-bat câteva cuvinte, spre surprinderea mea Adrian Păunescu, amintindu-şi de convor-birile telefonice avute anterior.

Al treilea moment care îmi aduce aminte de poet, este legat de incidentul iscat de cântecul „Doamne ocroteşte-i pe români!” pe care l-a lansat soţia mea. Era vorba de perioada în care, spre a evita obligativita-tea interpretării de cântece din aşa zisul folclor nou, impusă de autorităţile vremii pentru acceptarea efectuării înregistrărilor la radio, soţia mea a readus în actualitate o serie de cântece patriotice vechi, chiar dacă, la momentul respectiv şi ulterior, s-au găsit destul de multe voci, inclusiv din rândul unor confraţi de cântec, ce au acu-zat-o că a interpretat cântece de inspiraţie legionară. Ulterior, însă, chiar acuzatorii săi au trecut în repertoriile lor exact cân-tecele în cauză.

Adrian Păunescu a publicat în acea vreme un articol acuzator la adresa cân-tecului în cauză susţinând nici mai mult nici mai puţin că soţia mea şi-ar fi însuşit un text poetic al său, fără a-l consulta sau a-i cere acceptul. Acuzaţia poetului era gratuită şi nejustificată fapt pe care l-am demonstrat într-un text, gen drept la replică, pe care, însă, nici poetul nici redacţia publicaţiei sale nu l-a publicat niciodată. Bănuiesc că, după lectura lui, el a conştientizat lipsa totală de temei în legătură cu acuzaţiile formulate anterior.Atitudinea poetului, m-a afectat, personal, cu atât mai mult cu cât, în pofida atacu-lui la care recursese, nu a permis apariţia dreptului la replică, deci nu a permis opiniei publice să audă şi părerea părţii in-criminate. În perioada 2000-2004 am avut posibilitatea, în mai multe rânduri, sâ îl întâlnesc pe Adrian Păunescu, în calitatea sa de senator al României. Nu am avut, însă, vreun dialog, cu el, deşi un confrate politic, apropiat al poetului, s-a oferit să intervină pentru eliminarea tensiunilor dintre noi, despre a căror existenţă era in-format. Ultima noastră întâlnire s-a petre-cut la Ţebea , la manifestările organizate în cinstea lui Avram Iancu. Prefectul PSD-ist al judeţului Hunedoara, ca aproape la toate manifestările organizate la care am asistat, a exclus orice intervenţie a liderilor politi-ci prezenţi, permiţând dreptul la microfon doar reprezentanţilor puterii din momen-tul respectiv.

Continuare in pag.2

ADRIAN PĂUNESCU IN MEMORIAM

Happy HOLIDAYS to all our readers!

Dr. Dan Brudaşcu

ADIO MAESTRE!

FOTO: Madalina Corina Diaconu

ACTUALITATEA ROMÂNEASCĂ DECEMBRIE 2010 MIORIŢA USA 2

MIORITA USAPublisher:

MIORITA CULTURAL

ASSOCIATIONViorel Nicula

(Director)

Prof. Dr. Marius Petraru(Editor)

George RocaOctavian CurpasSimona Botezan(Senior Editors)

Ovidiu Junc(Graphic/Layout Designer)

Radu Topan (Web Master)

Colaboratori onorifici:Prof. Dr. Theodore Bucur - Franta

Adalbert Gyuris - GermaniaTatiana S. Munteanu - BelgiaLaurentiu Fulga - AustraliaLucretia Berzintu - IsraelRoxana Curpas - Arizona

Lia Lungu - New YorkNicholas Buda - New YorkAlexandra Hedes - Nevada

Ion Anton - CaliforniaAlina Jar - California

Amelia Avram - CaliforniaAura Imbarus - California

Mircea Neagoie - CaliforniaMarian Petruta - Illinois

Pr. Octavian Mahler - CaliforniaProf. Dr. Adrian Botez - RomaniaEduard O. Ohanesian - RomaniaMadalina C. Diaconu - Romania

Victor Martin - Romania

Colaboratori presa: Clipa Magazin

AgerpressMondo News

PhoenixmissionZona Interzisa

E-mail stories & photos: mioritausa@yahoo.comwww.ziarulmiorita.com

ADDRESS: P.O.BOX 193

WEST SACRAMENTO CA 95691

PHONE: 916 868 5395

"MIORITA USA" este o publicatie lunara ce apare la inceputul fiecarei luni calendaris-tice. Va invitam sa va abonati. Costul unui abonament este de $15 pe 6 luni si $25 pe un an in-treg. In pret sunt incluse si tax-ele postale. Efectuati check pe MIORITA USA si expediati la adresa ziarului. Ziarul "MIORITA USA" nu cenzureaza articolele asa ca ideile anuntate apartin autorilor,la fel si res-ponsabili-tatea juridica.

ADRIAN PĂUNESCU – IN MEMORIAMContinuare din prima pagina

La un moment dat, acelaşi prefect infatuat a anunţat: „Şi acum o să ne recite o poezie, poetul nostru naţional, Adrian Păunescu”. Aflându-mă în imediata apropiere a pro-tipendadei PSD-iste, dar de cealaltă parte a baricadei politice şi ideologice, am atras, neinspirat, atenţia vorbitorului că poporul român are un singur poet naţional demn de acest titlu şi anume pe Mihai Eminescu . Eu am făcut această observaţie destul de tare, fiind auzită (şi chiar aplaudată) de o parte dintre cei prezenţi. Se pare că observaţia mea răutăcioasă şi gratuită nu a scăpat nici lui Adrian Păunescu, care, în loc să recite opoezie, a preferat să rostească un discurs

curs cu tentă politică, dar bine primit de asistenţă. Deşi ne-am întâlnit până la expi-rarea mandatului meu de deputat, de multe ori, Adrian Păunescu nu a reacţionat faţă de, recunosc azi, neinspirata mea intervenţie. Am ţinut să fac aceste precizări şi ca un fel de mea culpa faţă de cel plecat, prea devreme, în drumul său spre veşnicie.

Chiar dacă după 1989 este foarte mare numărul celor ce l-au contestat, l-au ata-cat violent , dar şi total nejustificat, cu toate minusurile lui, Adrian Păunescu va rămâne în istoria culturii şi literatu-rii române, drept unul din numele de referinţă ale ultimei jumătăţi de veac. Multe dintre poemele lui, degajând infinită iubire, căldură şi sensibilitate,

şi făcând proba talentului său imens şi clocotitor, au intrat deja în repertoriile unor interpreţi sau formaţii muzicale, emoţionând, acum, ca şi în anii ce vor veni, sute de mii de ascultători şi probând talentul poetic incontestabil pe care l-a avut. Credem că după ce se va reveni la normalitate şi în domeniul istoriei şi crit-icii literare româneşti , se vor găsi exegeţi oneşti care să se apropie de opera sa, sine ira et studio, subliniindu-i cu onestitate valenţele şi meritele estetico-literare şi aşezând-o acolo unde i se cuvine, în isto-ria literaturii române.

Dumnezeu sa îl odihnească în pace!

DONATIE $1.00 DONATION

DESPRE ADRIAN PĂUNESCU NUMAI DE BINE... DAR DESPRE NOI?!

Jigodismul românesc se hrăneşte cu su-flete de morţi. O silă mai mare decât aceasta trăită în zilele înălţării la Cer a poetului Adrian Păunescu nu am simţit. Scriitori care până ieri il priveau pe Păunescu din înaltul odiosului lor orgoliu literar, care făceau spume la gură numindu-l „grohăitor” şi alte meschine vorbe, vin astăzi şi îşi plâng peniţele mizere: „L-am iubit pe Păunescu!”.

Tot poporul îşi cinsteşte Poetul! Bună treabă. Şi creştinească, şi de bun simţ. Dar, Dumnezeule, aşa de mult mi-aş fi dorit să aud aceste poveşti spuse cu lacrimi măcar câteva luni mai devreme. Să ştiu atunci că tu, poete, artist, om mare şi om simplu, călător sau pustnic, bolnav sau bine trăitor, îl cinsteşti pe el, nebunul anilor grei, nestăpânitul în tot şi în toate. Dar aflu azi şi altele: că fosta-i soţie, delicata şi frumoasa întru poezie Constanţa Buzea scria demult, în urmă cu zeci de ani, despre greul vieţii sale cu tatăl copiilor săi, Adrian Păunescu.

De când interesează ACUM zilele şi nopţile a doi soţi, tineri şi orgolioşi poeţi? Urâtă treabă. Se ştie, poetul, pentru a-şi fi comod sieşi şi scrierii sale, devine incomod tuturor. Chiar groaznic de incomod. Doar timpul măsoară egoismul poetului şi în-crâncenarea poeziei sale.

În urmă cu doi ani murea Cezar Ivănescu şi oficialii (aceeaşi de azi, de ieri şi de totdeauna) nu au primit trupul scriitorului în sediul Uniunii Scriitorilor, nici în Muzeul Literaturii. Motivul: aceste instituţii nu sunt capele! Atunci, prin-tre puţinii care au scris, s-au implicat şi şi-au manifestat indignarea a fost Adrian Păunescu. La moartea lui Cezar Ivănescu televiziunile au tăcut, cu gura strâmbă de ură. Securiştii şi-au râs în barbă. Astăzi, trupul spre Cer al lui Adrian Păunescu se odihneşte la Uniunea Scriitorilor, aşa cum s-a întâmplat cu mulţi scriitori ai României şi înainte şi după Cezar Ivănescu.

Într-o generozitate înduioşătoare a mai-marilor, poporul acesta nebun de Păunescu, iubitor de cultură, dornic de poezie, are voie

astăzi să îşi cinstească poetul. Este o presiune populară asupra mediei, asu-pra şefilor statului, pe care media şi şefii statului o manipulează fantastic. Poate că era genul de manifestare care i-ar fi plăcut poetului. În mod cert nu şi fami-liei sale, care a trăit într-o exemplară discreţie gloria eroului lor în viaţă şi în moarte.

Domnilor de dincolo de sticlă, de din-colo de suflet şi de deasupra tuturor, cine vă dă dreptul să ne selectaţi poeţii? Cu nimic mai mic, chiar cu mult mai mare, era Cezar Ivănescu! În literatura română, nu voi, trăncănitorii de vorbe, faceţi is-toria acestei ţări, ci valoarea şi timpul care va să cearnă. Muriţi-vă egal poeţii, trăiţi-vă responsabil valorile, asumaţi-vă corect contemporanii, cu bunele şi relele lor. În rest, moartea unui om vorbeşte doar despre cei care rămân.

Despre Poet, numai de bine. Dar iu-birile vin târziu, tovarăşi, prea târziu. Uneori e nevoie de tăcere.

Florentina Toniţa

DURERE ŞI IUBIRE Rodica Elena LUPU(In Memoriam Adrian Păunescu) Noiembrie două mii zece,Afară-i soare şi e bine,Flacăra lui vă va învinge,S-a stins poetul, dar rămâne! S-a stins dupa o noapte greaO inima care a vrutSă ardă pentru ţara saŞi a făcut tot ce-a putut. Boala cea grea, necruţătoare,Prea timpuriu l-a decimatŞi printre stele, sus pe boltăÎn Carul Mare l-a urcat. Ne este greu să acceptămCă nu mai este printre noi,Dar poate că-i va fi mai bineScăpând de griji şi de nevoi. Unul ca el nu se mai naşte,Dar n-aţi ştiut să-l preţuiţi,Măcar acuma după moarteSă-l pomeniţi şi să-l iubiţi! Acolo sus ştiu că-l aşteaptăLuceafărul nemuritorMihai şi Vieru, fraţii săi,Astrele românilor. Trei Doamne şi toţi trei acumNemuritori pe bolta-albastrăVor duce faima RomânieiDurerea şi iubirea noastră.

5 Noiembrie 2010Bucureşti

CETĂŢII CĂREIA ÎI MOR POEŢIIAdrian BOTEZ(pentru neuitarea lui Adrian Păunescu)

cetăţii căreia îi mor Poeţiii se refuză roua dimineţiicetăţii care şi-a ucis PoetulDumnezeu îi retrage alfabetul

când soarele-şi înfige lănci de-amiazăîn inima cetăţii adormitePoetul – dârz – transformă lancea-n frazăsomnu-l preschimbă-n Raza de Ursite

cetăţii căreia îi mor PoeţiiDomnul din ceruri i-a stins făclia-stea:nu se mai văd – livizi - decât pereţii

moartea – cu viaţă – nu mai rămâne grea......n-o mai asasinaţi pe Călăuzăvoi - ce-aţi amenajat pustiu cu spuză!

5 noiembrie 2010

S-A STINS O STEA PE CERUL ROMÂNIEI Felicia FELDIOREAN

S-a stins o Stea pe cerul RomânieiŞi nu mai are cine lumina,S-au stins doi ochi albaştri-ai bucurieiŞi forţei de a da şi a lupta.

El ne-a lasat mai trişti în astă toamnă,N-a mai putut, deşi-ar fi vrut să stea,Frumoasa, trista inimă bolnavăN-a mai avut puterea de-a lupta.

Noi ne-am rugat cu toţii înspre ceruriSă nu ni-L ia, să ni-L mai lase-o zi

Dar Dumnezeu şi îngerii prin geruriLa poezia Lui s-or încalzi…

O zi, un an, o viaţă de-ar fi fostNu ne-am fi săturat de versu-i sacruDar a venit o toamnă cu nerostCa să ni-L ia pe cel ce ne-a fost Leacu`.

A fost balsamul nostru într-o vremeCând sus pe cer nu era nici o steaEram sătui de-atâtea baliverneAveam în inimi Folk şi Flacăra.

Am fost o generaţie prea tristăNoi, decreţeii „Epocii de foc”Câţi dintre noi în ţară mai existăCiti mai avem putere şi noroc?

S-a stins o stea pe cerul RomânieiAtunci când lumina mai pâlpâitS-a stins o stea cu simţul datorieiA ars şi a luptat necontenit.

Ard lumânările în RomâniaCând sus pe cer a mai apus o SteaÎl plânge cerul şi îl plânge gliaNu ne-a rămas nimic, doar soarta grea…

Ard lumânările în pâlpâireSe duce Bardul Limbii RomâneştiSpre noi hotare, dându-ne de ştireCă vieţile nu sunt decât poveşti…

Povestea Lui a fost destul de tristăPovestea Lui a fost destul de greaPovestea Lui de-a pururea existăPovestea Lui e Ţara şi doar Ea...

5/6 noiembrie 2010Germania

MIORIŢA USA DECEMBRIE 2010 ŞTIRI3

La 2 noiembrie 2010, a intrat în vigoare Ordonanţa de Urgenţă nr. 94/2010 privind noi măsuri şi categorii de persoane asigurate în sistemul public de pensii. Ordonanţa permite persoanelor interesate, care îndeplinesc anumite condiţii, să se asigure în sistemul public de pensii din România, prin încheierea, până la 31 decembrie 2010, a unui contract de asigurare socială şi achitarea, într-una sau mai multe tranşe, până la data menţionată, a contribuţiei de asigurări sociale pentru perioadele de timp pentru care persoana optează să încheie contractul de asigurare socială. Perioadele pentru care se poate efectua plata contribuţiei de asigurări sociale, potrivit OUG 94/2010, este de maximum 5 ani şi se achită retroactiv.

Iniţiativa autorităţilor române este salutară, din două motive – pentru că dă posibilitatea românilor din străinătate şi persoanelor din România care nu îndeplineau condiţiile anterioare de pensionare, prevăzute prin Legea 19/2000, să obţină cândva o pensie din România, sau să-şi completeze vechimea în muncă în România; de asemenea, este pentru prima dată când se acceptă încheierea contractelor de asigurări sociale individuale cu CNPAS prin mandatari, pentru cetăţeni care locuiesc într-o altă ţară.

Baza lunară de calcul o constituie salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, reglementat de legislaţia în vigoare, pentru fiecare lună din perioadele pentru care se solicită efectuarea plăţii contribuţiei de asigurări sociale. Persoanele interesate au posibilitatea de a se asigura la un nivel superior salariului de bază minim brut pe ţară.

Din păcate, OUG 94/2010 are o serie de lipsuri şi va fi greu de aplicat. În primul rând, termenul în care se poate încheia contractul cu CNPAS şi până la care se pot achita sumele de bani este foarte scurt, respectiv două luni – din 2 noiembrie, până în 31 decembrie 2010. Nu cunosc situaţia românilor din alte ţări, dar, pentru cetăţenii români din SUA şi Canada, impedimentul major îl reprezintă distanţele enorme până la Consulatele României, unde pot întocmi procurile necesare.

Personalul Consulatelor României din SUA şi Canada este insuficient şi supraaglomerat de cererile curente ale românilor din zona arondată. Pentru a reuşi să facă faţă solicitărilor curente, lucrează pe bază de programări. Mi-e greu să cred că personalul consular, foarte redus comparativ cu volumul de muncă pe care îl prestează, dacă va fi asaltat de câteva sute de mii de români în plus, pentru programări şi procuri necesare conform OUG 94/2010, ar putea rezolva solicitările

în timp util, fără ore suplimentare. SUA ocupă o suprafaţă de 40 de ori mai

mare decât România. Fiecare din cele patru Consulate din SUA ale României, care pot elibera procuri, are arondate câte 11 state americane care ocupă, fiecare, o suprafaţa enormă, mult mai mare decât întreaga Europă. Să analizăm puţin ce înseamnă pentru un român din Georgia sau Florida să se deplaseze pentru o procură până la consulatul de care aparţine, respectiv Washington D.C. La fel, pentru un român din Texas, Oregon sau Washington State, ce costuri presupune o deplasare până la Consulatul din Los Angeles? În toate aceste state există comunităţi mari de români, potenţiali clienţi pentru CNPAS, conform OUG 94/2010. În primul rând, solicitantul va face o programare telefonică. I se va spune cu ce acte să se prezinte la consulat şi în ce zi. Apoi îşi va lua cel puţin o zi liberă de la serviciu, pentru că programul consulatelor româneşti este de câteva ore pe zi, în zilele lucrătoare. Consulatele sunt închise pentru public în zilele de sărbătoare americane şi româneşti, deci, în mod cert, este vorba despre cel puţin o zi de muncă pierdută pentru întocmirea procurilor. Cu maşina, distanţele menţionate se parcurg în două, trei zile, fiind vorba de peste 1000, 1500 de mile dus-întors, aşa că rămâne doar varianta deplasării cu avionul. Un bilet de avion, pentru distanţele menţionate mai sus, cu rezervarea făcută într-un timp aşa de scurt, se ridică la minimum 300$/persoană. Dacă este vorba de ambii soţi sau un cuplu şi copii, cheltuielile se multiplică.

Deplasarea din aeroportul de destinaţie (Washington D.C.; Chicago; Los Angeles sau New York) până la sediul consulatului românesc este de câteva zeci de mile şi presupune închirierea unei maşini, al cărei cost minim este100$ pe zi, iar maşina trebuie adusă înapoi cu plinul făcut, deci circa 150$; aproximativ aceeaşi sumă este şi cu taxi, metrou sau alte mijloace de transport. O procură costă cam 70, 80$ (multiplicat cu numărul de solicitanţi din fiecare familie). Dacă la aceste costuri adăugăm cheltuielile cu hrana (pe cursele interne americane nu se serveşte masa în avion) şi ziua neplătită de la locul de muncă, ne situăm la costuri minime de 600$, 700$.

Să presupunem că toate actele sunt în regulă, iar consulatul eliberează procurile fără probleme, în aceeaşi zi. În caz contrar, adăugaţi costurile aferente modificării datei de întoarcere a biletului de avion şi cazarea la hotel (câteva sute de dolari). Următorul pas este trimiterea procurilor în ţară. Cea mai ieftină variantă este UPS cu un tarif de 30$/ plic şi durata de 7 zile. O variantă mai rapidă este FedEx, cu livrare în 48 de ore şi tarif minim 120$, în funcţie de greutatea plicului.

La cheltuiala de până acum (minim 600 – 800$) se adaugă perioada, complet neinspirată, aleasă de Guvernul României pentru aplicarea OUG 94/2010. Deoarece în America de Nord se apropie cea mai mare sărbătoare a anului, Thanksgiving Day, în perioada 25 – 28 noiembrie, urmată de Crăciun şi Anul Nou, vor fi multe zile libere, servicii poştale şi avioane aglomerate şi întârzieri. În această perioadă, rezervările pentru biletele de avion sunt dificile şi scumpe, găsirea unui bilet de avion la preţ rezonabil, într-o anumită zi (în funcţie de programarea de la consulat) poate deveni o aventură care se adaugă la cheltuielile sporite ale cetăţenilor din SUA, în perioada sărbătorilor.

Condiţiile puse de OUG 94/2010 exclud persoanele tinere care nu au lucrat niciodată în România sau care au lucrat o perioadă scurtă, deoarece 5 ani de cotizare prevăzuţi de OUG 94/2010 sunt insuficienţi pentru a constitui vechimea minimă integrală în muncă prevăzută de legislaţia românească sau cumularea cu vechimea dobândită în SUA, deci acestora nu le ajută să obţină o pensie la împlinirea vârstei standard de pensionare. De asemenea, ordonanţa exclude românii din străinătate sau persoanele fără venituri, care îndeplinesc totuşi condiţiile OUG 94/2010, dar care nu au depozite bancare.

Dacă luăm în calcul o sumă minimă de 150 RON lunar pentru contribuţia la fondul de pensii CNPAS şi calculăm suma totală necesară pentru acoperirea perioadei 2005 – 2010, atât cât prevede ordonanţa, până la 31 decembrie 2010, românii care îndeplinesc condiţiile şi vor să încheie un contract cu CNPAS, vor avea de plătit 1800 RON/an, adică 9000 RON pentru 5 ani, echivalentul a 3000 $. Contribuţia minimă la fondul românesc de pensii presupune, aşadar, cheltuirea unei mici averi, care începe de la 3.600$ – 3.800$/ persoană, conform estimării precedente.

Dacă luăm în calcul numărul românilor din SUA care lucrează pe salarii de 8 – 10 $/oră (1.300 – 1.600$ lunar), din care se scad taxele locale, statale şi federale, asigurările obligatorii şi impozitele, deducem că majoritatea românilor din SUA au nevoie de minimum 3 luni pentru a câştiga aceşti bani. Pentru a aprecia realist durata necesară pentru a aduna 3 – 4.000$ în contul bancar, trebuie să scădem cheltuielile lunare obişnuite, cu ratele la case şi maşini, facturile, şcolile copiilor, hrana ş.a.m.d. O estimare optimistă presupune minim 1 an de zile pentru ca o familie cu două surse de venit să adune aceşti bani în contul de saving.

Evident, autorităţile române au omis aceste aspecte când au stabilit condiţiile şi perioada de aplicare a OUG 94/2010,

pornind de la premisa că românii din SUA sunt bogaţi – o greşeală tipică, clasică, pe care o întâlnim adesea în mentalitatea românilor din ţară, indiferent de clasa lor socială. Sunt curioasă ce procent al românilor din SUA deţine, în acest moment, 4.000$/persoană, sau mai mult, în saving. De asemenea, fac pariu cu autorităţile române că cetăţenii cu o situaţie materială foarte bună în SUA nu sunt interesaţi de OUG 94/2010 şi nu au nevoie de o pensie din România. Presupun că românii din America vor continua să-şi investească banii în fonduri de pensii gen 401K, sau în alte forme de economisire performante, create şi administrate în SUA.

A mai rămas de analizat alegerea unui mandatar şi transferul de bani SUA – România. Să presupunem că românul are banii şi este dispus să încheie contractul cu CNPAS. Cine garantează siguranţa tranzacţiei? Dacă sumele aferente contractelor cu CNPAS se virează cash la casieriile acestei instituţii sau într-un cont special deschis la Trezorerie, cum vor plăti cetăţenii români din SUA? Prin transfer bancar internaţional sau online? Mă îndoiesc! Deci, următoarea problemă este seriozitatea mandatarului care va primi banii prin Money Gram sau Western Union. Apar cheltuieli noi, respectiv comisionul de transfer şi diferenţa de curs valutar. La tranzacţii de peste 1000 $, comisionul de transfer este de minimum 50 – 100$, la care se adaugă diferenţa de curs valutar.

Transferul într-un cont bancar în valută, aparţinând mandatarului, durează cel puţin 7 – 10 zile şi presupune, desigur, plata unui comision de transfer valutar. În plus, apar taxele şi impozitele pentru depozitele bancare. Desigur, mandatarul va solicita şi banii pentru a plăti impozitele şi taxele către statul român. Cine garantează că mandatarul va depune aceşti bani la CNPAS şi nu va pleca în vacanţa de iarnă cu banii noştri? Probabil va trebui să folosim un transfer cu cont ESCROW, adică alţi bani, altă distracţie. Probabil că mai apar şi alte cheltuieli, pe care le-am omis din neştiinţă. Estimarea mea se opreşte aici, concluziile vă aparţin.

Pentru informaţii suplimentare cu privire la OUG 94/2010 şi aspectele de mai sus, vă rog să consultaţi textul Ordonanţei de Urgenţă, precizările Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS), ori să vă adresaţi CNPAS (www.cnpas.org) sau caselor teritoriale de pensii.

Dacă găsiţi răspunsurile potrivite, vă rog să mi le transmiteţi şi mie. Deocamdată, consider că OUG 94/2010 este o nouă găselniţa, prin care sistemul de pensii de stat din România, falimentar, încearcă să prelungească agonia, cu ajutorul cetăţenilor creduli stabiliţi în alte ţări sau plecaţi la muncă în străinătate.

Este OUG 94/2010 o soluţie viabilă pentru ca românii din străinătate să obţină o pensie în România?

Simona Botezan

Premiile se acordă anual scriito-rilor, realizatorilor de documentarea si emisiuni tv, radio, filme, cărţi, evenimente importante şi susţinute cu consecvenţă, care contribuie la cunoaşterea şi recunoaşterea postumă a filozofului, scriitorului, istoricului, editorului şi criticului literar ARTUR SILVESTRI.

Asociaţia Română pentru Patrimoniu acordă Premiul ROMÂNIA TAINICĂ la prima ediţie Doamnei Cleopatra Lorinţiu, scriitoare, diplomat, realizator tv, pentru cele două filme documen-

tare difuzate pe posturile TVR3 şi TVR Cultural:

• Remember Artur Silvestri. Noi suntem România tainică

• A.R.P. – o creaţie a scriitorului Artur Silvestri

Premiul se acordă de asemenea pentru documentarul:

• ARTUR SILVESTRI în lumina eternităţii şi pentru cartea

• ARTUR SILVESTRI – Vocaţia Căii Singuratice

Scriitorului Mircea Micu, postum, pentru cele două emisiuni din cadrul „Ateneului Artelor” dedicate scriitorului Artur Silvestri, emisiuni realizate în anul 2009 şi difuzate pe postul TVRM.

„Noi suntem România Tainicăşi vocea noastră nu se stingeorice s-ar întâmpla.”

Artur Silvestri

ASOCIAŢIA ROMÂNĂ PENTRU PATRIMONIU A DECIS INSTITUIREA PREMIILOR ROMÂNIA TAINICĂ

EVENIMENTE DECEMBRIE 2010 MIORIŢA USA 4

Interviu cu prof. Darina Lepădatu şi prof. Ana-Maria Croicu, Kennesaw State University realizat de Mara Circiu, Atlanta, Georgia

România, cu tot ce are ea mai bun, mai frumos, şi mai divers, reprezintă tematica principală a şirului de evenimente academice şi culturale ce se vor desfăşura pe parcursul anului universitar 2010-2011 în cadrul Universităţii de Stat din Kennesaw, Georgia, sub genericul „Year of România”. Evenimentele sunt menite să capteze interesul tuturor celor care şi-au păstrat identitatea românească, de la conferinţe şi prelegeri academice, până la evenimente culturale, expoziţii de artă sau spectacolele de muzică şi dans ale artiştilor români. Meritul principal în organizarea acestor manifestări cultural/academice care promovează România aparţine unui inimos grup de profesori români care îşi desfăşoară activitatea la Kennesaw State University, şi pe care îi felicit încă o dată pentru eforturile depuse în acest scop. Multumesc doamnelor profesoare Darina Lepădatu şi Ana-Maria Croicu care au răspuns cu multă amabilitate invitaţiei mele de a ne relata mai multe despre acest important eveniment.

Mara Circiu: Cum s-a născut proiectul „Year of România”? Cine sunt cei implicaţi în acest proiect?

Darina Lepădatu: Kennesaw State University, plasată în nord-vestul Atlantei, este a doua universitate, ca mărime, în Georgia şi este supranumită universitatea internaţională a Georgiei, datorită vitalităţii programelor ei internaţionale. În fiecare an, KSU alege câte o ţară, care este analizată dintr-o multitudine de perspective, în aşa fel încât studenţii să aibă o perspectivă globală bogată şi să nu adopte stereotipuri culturale despre diferite popoare (de exemplu că România este ţara lui Dracula). Suntem deosebit de încântaţi că anul academic 2010-2011 este dedicat României. Programul include conferinţe săptămânale pe teme academice (cultură şi civilizaţie, istorie, literatură, societate, politică, economie), precum şi expoziţii de artă, spectacole de dans, demonstraţii sportive şi chiar degustare de mâncare românească. Acest proiect este rezultatul unei munci de echipă, care-i include pe Dan Paracka, director de programe internaţionale, precum şi pe profesorii români de la

KSU: Darina Lepădatu (sociologie), Ana-Maria Croicu (matematică), Anda Gadidov (matematică), Daniela Tapu (chimie) şi Eliza Guvir Markley (managementul conflictului internaţional). Anul României este foarte important pentru KSU şi datorită colaborării de succes dintre programul de Executive MBA de la KSU şi ASEBUSS în Bucureşti.

Mara Circiu: Privind retrospectiv, cum au fost primite de către studenţi şi marele public evenimentele de acest gen ale altor ţări? De ce sunt importante astfel de evenimente?

Darina Lepădatu: Viziunea universităţii noastre este de a-i educa şi pregăti pe studenţii noştri să facă faţă unei lumi angajate pe drumul globalizării. Dorim ca ei să dezvolte competenţe multiculturale pe care să le poată folosi la locul de muncă (dacă lucrează pentru companii multinaţionale), în societate şi chiar şi în viaţa personală. Succesul acestor evenimente culturale depinde foarte mult de creativitatea şi energia organizatorilor. Cu riscul de a ne lăuda singuri, pot spune că niciunul dintre programele anterioare (Kenia, Coreea de Sud, Turcia) nu a avut succesul Anului României. Asta se datorează, poate, şi mândriei noastre naţionale. Noi, profesorii români, am fost foarte activi în a promova o imagine foarte pozitivă a României, care să trezească interesul studenţilor şi al colegilor noştri americani. De exemplu, deschiderea oficială a Anului României, în data de 13 octombrie 2010, un eveniment extraordinar organizat de prof. Ana-Maria Croicu, a avut o audienţă foarte mare, evenimentul înregistrând o prezenţă de aproape 400 de persoane care s-au delectat privind dansuri româneşti din toate zonele ţării, demonstraţii de gimnastică şi degustare de mâncare tradiţională românească. În fiecare zi mă întâlnesc cu studenţi şi profesori, în campus, care îmi amintesc cât de bune sunt sarmalele româneşti!

Mara Circiu: Programul divers al „Year of România” include conferinţe, prelegeri, spectacole, precum şi numeroase accente legate de minorităţile existente în România. Care au fost criteriile de selecţie în elaborarea programului?

Darina Lepădatu: În primul rând, trebuie

să mărturisesc că alcătuirea programului a fost destul de dificilă, pentru că niciodată nu se va putea ajunge la un consens în alegerea a ceea ce este reprezentativ pentru o cultură. De exemplu, ce considerăm reprezentativ pentru muzica americană? Muzica country, jazz sau pop? Şi noi, ca organizatori, am fost în acelaşi impas, din moment ce cultura românească nu este reprezentată numai de Constantin Brâncuşi, Gheorghe Zamfir şi Mihai Eminescu. Am adoptat un procedeu foarte democratic, prin care am încercat ca aproape fiecare disciplină academică să fie reprezentată şi apoi ne-am consultat cu fiecare facultate în parte, să vedem cum se pot potrivi în curriculum aceste conferinţe sau prezentări, pentru a fi folositoare studenţilor.

Mara Circiu: Primul eveniment artistic a debutat prin spectacolul oferit de formaţia Mahala Rai Banda (MRB). Am avut plăcerea de a fi fost acolo şi am putut observa în direct entuziasmul celor prezenţi... Care au fost impresiile exprimate de studenţii KSU?

Darina Lepădatu: Într-adevar, KSU a fost prima gazdă a formaţiei Mahala Rai Banda, în primul lor tur în SUA. Muzica ţigănească are o reputaţie destul de proastă în România, dar MRB este o formaţie de elită de muzică pop balcanică, o formaţie distinsă cu nenumărate premii internaţionale. Spre surprinderea mea, specialiştii americani de muzică de la KSU erau foarte bine informaţi despre această formaţie puţin cunoscută în România, dar foarte bine apreciată peste hotare. Spectacolul a avut un succes uriaş; muzica electrizantă a ridicat, practic, spectatorii în picioare, care au şi dansat cu foc şi pasiune. Conform afirmaţiei direcţiunii teatrului în care a avut loc concertul, acest lucru nu s-a mai întâmplat vreodată în istoria respectivei instituţii. Studenţii păreau absolut fascinaţi de muzică. Toţi colegii şi studenţii au fost foarte plăcut surprinşi de calitatea muzicii şi de întreaga experienţă oferită de MRB. Cei mai entuziaşti s-au înscris deja în excursia de studii pe care o organizez împreună cu colega mea, Anda Gadidov, vara viitoare, în România. Alţii mi-au scris emailuri entuziaste, de genul: „I love everything Românian!!!” Trebuie să le mulţumim încă o dată celor din formaţia Mahala Rai Banda, pentru că au lăsat o impresie de neuitat despre România.

Mara Circiu: În ce mod aţi dori să se definească percepţia despre România în urma programului „Year of România”?

Darina Lepădatu: Asta este o întrebare foarte grea. Viziunea noastră a fost să creăm o imagine mult mai complexă a României decât cea de ţara lui Dracula, a copiilor străzii şi a câinilor vagabonzi. În acelaşi timp, experienţa americană ne-a învăţat că trebuie să prezentam şi o imagine foarte realistă a României, nu una cosmetizată gen „eterna şi fascinanta Românie”. Progresul american se bazează şi pe analiza lucidă a lucrurilor care merg şi care nu merg într-o societate. De aceea, programul Anul României acoperă şi succesele noastre în domeniul gimnasticii, dar şi problemele prin care trec anumite minorităţi în ţara noastră, şi crimele comunismului sau ale holocaustului românesc, dar şi perioada de creştere economică din ultimii 20 de ani, creativitatea intelectualilor români care

au ajuns mari inventatori sau câştigători ai premiului Nobel, ca şi complexitatea evoluţiei sistemului politic românesc. Nu în ultimul rând, consideraţiile de natură financiară au fost la fel de importante în planificarea prelegerilor din Anul României. În situaţia în care ne-am putut baza numai pe fondurile oferite de KSU, a trebuit să ne limităm la invitaţi din SUA şi Canada. Programul reflectă contribuţiile unora dintre cei mai activi şi cunoscuţi intelectuali români care predau la universităţi nord-americane, dar şi ale câtorva academicieni români din ţară, care au proiecte de colaborare cu KSU.

Mara Circiu: Un cuvânt de încheiere şi o invitaţie adresată cititorilor...

Darina Lepădatu: La deschiderea oficială a Anului României, fostul ambasador SUA la Bucureşti, James Rosapepe, în prezent senator de Maryland, a folosit următoarele cuvinte: „Acesta este nu numai Anul României, ci şi Anul lui Kennesaw State University”. Domnul Rosapepe dorea, prin aceasta, să aplaude o universitate care acordă atâta importanţă înţelegerii multiculturale şi educării studenţilor întru aprecierea culturilor mai puţin cunoscute de către americani. Eu şi colegele mele suntem absolut încântate că lucrăm pentru o asemenea universitate progresistă şi pentru că reuşim să ne simţim aici ca acasă, nu numai când avem Anul României.

În încheiere, în numele colegilor şi studenţilor noştri şi al întregii universităţi, vrem să mulţumim sincer în primul rând Institutului de Iniţiative Globale al KSU, pentru sponsorizarea Anului României, Ambasadei României din Washington DC, domnului Darius Gazinschi, consul onorific al României în Atlanta, Institutului Cultural Român din New York şi comunităţii româneşti din zona Atlantei, care ne-au acordat tot sprijinul ca organizarea acestui eveniment să fie la înălţime.

Ana-Maria Croicu: Am fost profund impresionată de spiritul mobilizator al românilor ce locuiesc în zona Metro Atlanta, care ne-au sprijinit în acţiunea noastră şi multe dintre elementele de logistică ale acestui eveniment au fost rezolvate datorită faptului că românii au reuşit să dea „mână cu mână” şi să arate „Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman”. Mulţumirile noastre se îndreaptă acum spre toţi cei ce au fost prezenţi şi şi-au adus aportul, într-o formă sau alta, la reuşita acestui eveniment: membrii ansamblurilor de dansuri populare „Transilvania”, „Moştenitorii”, „Căluşarii”, „Tradiţii româneşti”, preotul paroh Chesarie Bertea de la Biserica Ortodoxă „Sfinţii Constantin şi Elena” din Lilburn, Georgia, domnul Valentin Şerban (pentru tradiţionale şi gustoasele mâncăruri româneşti), solistei de muzică populară Mariana Bălan, doamnei Daniela Silivaş-Harper, campioană olimpică la gimnastică, tinerei gimnaste Denisa Gligor-Silion, doamnei Geta Stănescu (pentru decorurile minunate), româncelor săritoare care au donat tăvi întregi de prăjituri româneşti „de casă”. Împreună, am demonstrat ca naţia română nu se dezminte şi că românul „la nevoie se cunoaşte”!

Mara Circiu: Dragă Darina şi Ana-Maria, vă mulţumim pentru acest frumos eveniment şi ne mândrim cu voi. Împreună, am adus o părticică din România în atenţia celor în mijlocul cărora trăim, şi am reuşit din nou să punem România nu doar pe hartă, ci şi în inimă şi suflet!

„Anul României” la Kennesaw State University

MIORIŢA USA DECEMBRIE 2010 EVENIMENTE 5

Author of the Pulitzer Prize entry “Out of the Transylvania Night”

When October is around the corner, Americans know that Halloween will be a big display of costumes, creative ideas, spooky masks, gargantuan splashes of joy and laughter, pumpkins and black widow spiders, walking zombies and under-nourished skeletons, bats and witches, magic, spells and indeciphered curses. This year’s Halloween Ball had it all, from a look alike Hotel Negresco’s Promenade des Anglais mansion in Bel-Air to a red carpet and media wall; flashing cameras immortalized the VIPs as they strolled down the carpet under the lead of Shel-by Young, Patrika Darbo, Jaime Hilfiger, Alana Curry, Judy Tenuta, Lee Reherman, Randy McLaughlin, Peter Lamas, Raffles Van Exel, Kate Major, Michael Lohan, Tila Tequila, American Idol contestants, and many others.

It was the first Bel-Air Magazine’s Halloween party, ravishingly displayed in an amazing 13, 000 sqft mansion overlooking the most prestigious area in CA, Bel-Air. Amazing costumes like Melanie and Rick Amor, who were the Queen and King of the Costume Ball in their costumes designed by Randy McLaughlin, who created extraordinary gowns for Star Search, The Price is Right, (among many, many other shows), or Alana’s ice cream parlor girl outfit made

the night worth partying away. Jaimie Hilfiger, the niece of famous fashion designer, Tommy Hilfiger who will have a new Reality Show coming out on the Oxygen Network was smashingly beautiful as a green fairy, giving interviews to CC Perkinson’s Variety TV, while American Idol former contestants were admiring her outspokenness. The red carpet was hosted by Barbarella herself, Tasha Tacosa and broadcast to 33 million monthly viewers of Justin TV, and produced by Rob Williams Media, and also walkabout interviews were conducted by Roger W. Morgan of Galaxy Star Radio.

With a track record for throwing eye candy events, Kenneth Monroe--the NEW Fresh Prince of Bel-Air, was the liaison of this event in his new capacity as "Director of Marketing" for Bel-Air Magazine, the organizer of this sweet but scary event. The magazine’s mission is “to engage, inform, and inspire the readers with an array of topics that reflect their interests, including art, design, film, fashion, entertaining, fine cuisine, travel, automobiles, and real estate,” explains Publisher Rick Amor. “What will set BEL-AIR MAGAZINE apart is our focus on the philanthropy and social consciousness of this unique community. Our magazine will spotlight different charities to bring attention to the important causes that the residents of Bel-Air champion.”

Way to go Bel-Air Magazine!!!! Looking forward to your New Year’s Eve ball!!!

Ravishing Spookier than You ThinkAura Imbarus, PhD

Lumea e ingrijorata . Se pregateste pentru surprizele unui viitor nesigur.

Bucuria de a darui , de a te apleca spre cei cu nevoi mai profunde, aduce lumina in suflet si da sens existentei noastre.

Oridecateori romanii din Sacramento sunt implicati in actiuni nobile de caritate , ne bucuram sa avem oportunitatea sa relatam cu mandrie despre inima mare a compatriotilor nostri. Cata nevoie e de speranta intr-o lume care se misca din temelii! Si in Romania si in Sacramento semenii nostri au nevoie si de o bucata de paine intinsa cu dragoste dar si de un cuvant datator de viata. In 23 Octombrie organizatia non-profit “Hope for the Future“ a avut dineul anual pentru strangerea de fonduri destinate ajutorarii familiilor foarte sarace din Bucuresti, cu un efort special in mentinerea in scoala a copiilor care altfel ar cersi ca sa-si ajute familia. In fiecare an , cei cu inima larga si o viziune a viitorului mai bun pentru acesti copii asculta cu satisfactie raportul “cald“ prezentat de presedinta organizatiei, Rodica Lack, care merge in fiecare an in Romania, fiind implicata direct in distribuirea fondurilor daruite cu bucurie de romanii din Sacramento.

Daruirea ei este demna de remarcat avand in vedere ca a ramas “ romanca”, desi casatorita cu un minunat barbat American care este si el trup si suflet dedicat acestor actiuni de caritate. Romanii din Sacramento au fost cu adevarat generosi si s-au strans fondurile necesare petnru asigurarea caldurii pe timpul iernii si altor nevoi urgente pentru numeroasele familii de care se ocupa “Hope for the future“. Celor care doresc sa se implice in aceasta organizatie serioasa, le sugeram

sa viziteze website-ul organizatiei :hopeforthefuture.org. Suntem romani americani si vedem nevoile de acasa din tara dar si de aici, din Sacramento. Cu adevarat fericiti sunt emigrantii care raman legati sufleteste de patria-mama, dar se implica cu drag si in viata “cetatii” pe care si-au ales-o ca si cuib al prezentului. Am avut placerea sa aud marturiile compatriotilor nostri care si-au daruit timpul si talentele in marea actiune caritabila “Convoy of Hope“ care a avut loc in 6 noiembrie la Cal Expo. 170 de biserici, peste 1,500 de voluntari au daruit locuitorilor dezavantajati ai Sacramento-ului alimente, haine , servicii medicale, consiliere, seminarii pentru gasirea de locuri de munca, etc. Au raspuns chemarii la daruire multi dintre romanii pe care ii cunosc ca si dna doctor stomatolog Camelia Cifor, si Michael Cifor - terapie respiratorie. Un grup de fete tinere ( Daniela si Tanya Grib, Mariana si Vika Bostan, Ana Choban ) au fost gata sa intampine la intrare pe cei nevoiasi, sa le umple cutiile cu mancare si haine dar mai ales sa le zambeasca si sa le dea speranta de care cu totii avem nevoie. Au fost prezenti cu siguranta si alti romani de care nu am stiut dar tuturor celor care s-au pus la dispozitia celor descurajati de situatia economica, care au inteles in prag de Sarbatori ca spiritul crestin este o permanenta, ca nu putem sa nu iubim cand am fost la randu-ne iubiti de Dumnezeu, le multumim, ne mandrim cu ei si poate vom fi inspirati sa ne deschidem si noi mai mult inima, sa daruim lumina, caldura si speranta. Atunci vom avea cu adevarat sarbatori fericite.

Bucuria de a darui Casa Romana

multumeste tuturor care au contribuit la orga-nizarea petrecerii de Halloween 2010: familia Emil si Carmen Matei, familia Sorin si Marga-ret Neagu, d-na Rodica Lacatis, d-na Viorica Grigorescu, familia Bogdan si Adela Popescu, familia Radu si Paula Dumitriu, familia Judith si Clancey Langston, familia Toma si Doina Dordea, familia Traian si Iris Cipleu, familia Sorin si Mariana Cismas, d-lui Radu Toma, d-lui Popescu Cornel, d-rei Angela Nicoara, familia Colo si Voichita Dumitriu.

Alina Jar

ZIG - ZAG DECEMBRIE 2010 MIORIŢA USA 6

Tudor Petrut despre lumea filmului si viata din Hollywood

Marian Petruta

După ce ani buni a cam dispărut din viaţa artistică, actorul şi regizorul Tudor Petruţ care trăiește în California,~celebru în filmele pentru adolescenţi din anii ‘80 precum “Liceenii” sau “Misterele lui Herodot”~ a fost ales actorul principal într-o serie de spoturi publicitare, al companiei de cărţi de credit Discover, produse de Harvest Films, in regia premiatului cineast Baker Smith. Tudor mi-a destăinuit câte ceva despre viaţa sa din Hollywood, cum a plecat peste mări şi ţări pentru că s-a căsătorit cu o americancă, cu care are doi baieţi, Alexandru si Stefan, cum a devenit profesor de algebă iar mai nou actor pe micile ecrane americane.

Pentru o lungă perioadă de timp cariera lui artistică a trecut pe plan secundar. A divorţat, s-a recăsătorit şi a trebuit să își construiască o viaţă nouă iar asta i-a luat ceva timp. În cadrul procesului de americanizare, de normalizare a vieţii sale, și-a găsit o slujbă, bună şi bine plătită,

în afara haosului de Hollywood. Pentru că avusese o bază matematică solidă, fiind absolvent al liceului de matematica-fizică "Mihai Viteazul" din Bucureşti, și-a luat a doua specializare universitară. De la California State University din Long Beach, a primit licenţa pedagogică pentru matematică, clasele unu-doisprezece și preadă algebra la liceu, în oraşul Santa Ana. Elevii lui ştiu că are o carieră în afara şcolii și mulţi dintre ei lasă comentarii pe You Tube mândrindu-se că le este sau le-a fost profesor.Băieţii lui chiar dacă sunt născuţi și educaţi aici au nume româneşti şi vorbesc româneşte. Alexandru este în ultimul an la Washington State University, lângă Seattle. Studiază relatii publice şi management sportiv. Alexandru mi-a declarat că a fost crescut să creadă că România e cea mai bună, cea mai tare ţară din lume. Știe că este american, de origine română, dar el a crescut să iubească de unde vine familia sa, și asta va fi cu el toată viaţa lui.

Ştefan este în ultimul an de liceu, este pasionat de automobile, şi probabil va merge tot la Washington State unde dorește să studieze jurnalistica, apoi să scrie la revistele de maşini.

Întrebat cât de greu este să pătrunzi în cetatea filmului Tudor spune că pentru miile de visători nimic nu e greu, dar este aproape imposibil de pătruns, Hollywood-ul fiind un monstru foarte ciudat.

A scris scenarii de film dintotdeuna iar multă vreme nici nu s-a gandit la actorie. După ce copiii i-au crescut, a început să îl intereseze mai serios şansele sale hollywoodiene. Acum câţiva ani a semnat un contract cu o agenţie din Beverly Hills, pentru că dacă nu ai agent, şansele

tale sunt reduse în lumea filmului. Vara aceasta, s-a hotărât brusc să se prezinte la o probă de film, ca actor. Aşa a ajus în atenţia companiei Martin Agency şi am fost selectat pentru seria de reclame Discover Card, fiind de acum celebru personaj "Peggy". Mi-a spus ca a avut mare noroc pentru că lucrurile functionează greu când eşti la început în Hollywood. La fimări au descoperit că nu este lipsit de experienţă, fiind de meserie, pentru că în cetatea filmului nimeni nu te ia pe vorbe.

Vorbind despre scola de actorie românească și cea americană Tudor Petruţ este de părere că actorii europeni, inclusiv românii, sunt foarte bine pregătiţi. În industria cinematografică americană şcoala de actorie nu contează prea mult. Dacă eşti ceea ce producătorii şi regizorii au nevoie, te fac ei să dai bine pe film, la televizor sau în reclame. Totul este o industrie. Paradoxal, fiind un actor cu şcoală poate fi un dezavantaj când ei au nevoie de prospeţime, de un anume gen. Dar când e vorba de roluri serioase, în filme complexe, atunci apar meseriaşii, cu şcoala. De aici şi succesul constant al actorilor britanici sau australieni, care deja mânuiesc limba engleză.

Cât privește noua generaţie de actori români şi despre premiile obţinute la diverse concursuri internaţionale ale unor filme româneşti,Tudor spune că este foarte fericit că prin succesele româneşti internaţionale am ajuns să fim cunoscuţi şi apreciati în Hollywood. Pe timpuri, dacă spunea că este originar din România căpăta poate un zambet condescendent. Acuma toata lumea din Hollywood ştie că suntem talentaţi.

Întrebat cum se diferenţiază pe cele

două continente ~european si american~ gustul pentru filme sau de ce europenii preferă un anumit gen de film şi americanii prefera alt gen, care este target-ul filmelor americane sau de ce se produc atât de multe, Tudor spune că Hollywood este o industrie pe foarte mulţi bani. Oriunde în lume se vizionează filme americane. Europenii in schimb conceptualizează substanţa, umanitatea, deliciile, detaliile. Pentru americani filmul este "entertainment", distracţie, pentru europeni este a şaptea artă.

I-a trebuit multă vreme să înţeleagă că filmul este un business, că un potenţial film se bazează întâi pe numere – cât se investește, cât se câştigă – şi apoi pe subiect. Aşa a învăţat să scrie comercial, adică scenarii care trebuie să îmbine utilul cu plăcutul.

Pe langă viaţa profesională este implicat în proiectele comunitare, participă activ la evenimente româneşti, colaborează cu presa scrisă şi audio româno-americană şi românească. De aproape două decenii scrie în presă despre succesele româneşti pe tărâm american. Despre românii care au realizat ceva în ţara tuturor posibilităţilor. Se bucură de amiciţia lor, şi crede că are datoria de român să publicizeze realizările lor. În două decenii, spune Tudor, că am trecut de la faza în care nu ne găsea nici un american pe hartă, la discuţii pline de miez despre geografie şi istorie, din care suntem parte integrantă. Romanul nu mai este doar un exotic emigrant, ca pe vremuri, ci un descendent european dintr-o ţară modernă despre care mulţi americani au cunoşţiinţă. Chiar şi în Hollywood, românii nu mai sunt singuratici. Existăm. Suntem recunoscuţi.

Populaţia creşte şi lumea sărăceşte Marian Petruta

Conform U.S. Census ~ instituţia care colectează diferite date statistice precum veniturile sau numărul populaţiei în Statele Unite ~ azi 4 octombrie, 2010 la ora 11:30 PM populaţia Statelor Unite era de 310,409,466 şi-n continua creştere, în medie, cu 5 persoane pe minut.

Populaţia lumii era de apro-pe 7 miliarde, mai precis 6,873,069,405.

De curând U.S. Census a făcut publice datele privind venitul mediu pe familie în 2009. Acesta a fost de $49,777, în scădere cu 0.7% faţă de anul precedent. Rata sărăciei a fost de 14.4%, în creştere cu 1.1% faţă de 2008. În 2009 în SUA erau 43.6 milioane de oameni care trăiau sub rata sărăciei, faţă de 39.8 milioane în 2008, în creştere pentru al treilea an consecutiv. În acelaşi timp numărul persoanelor care nu au asigurare medicală a crescut de la 46.3 milioane în 2008 la 50.7 milioane în 2009.

Rata sărăciei în 2009 a fost cea mai ridicată din 1994, dar cu 8.1 % mai redusă decât în 1959, primul an din care există date statistice cu privire la sărăcie.

Rata sărăciei a crescut pentru copii sub 18 ani de la 19.0 % în 2008 la 20.7 % în 2009. Pentru

persoanele cu vârstă între 18 şi 64 de ani rata a crescut de la 11.7 % în 2008 la 12.9% în 2009. La persoanele de peste 65 de ani a fost însă în scădere de la 9.7 % în 2008 la 8.9 % în 2009.

Între 2008 şi 2009, rata sărăciei a fost în creştere pentru populaţia de culoare albă (sunt excluşi cei de origine hispanică) de la 8.6 % la 9.4%; populaţia de origine afro-americană de la 24.7 % la 25.8 %, iar cea hispanică de la 23.2 % la 25.3 %. Cei de origine asiatică au păstrat rata de 12.5 % aproape constantă comparativ cu 2008.

Persoanele care au un venit mai mic decât cel de mai jos sun considerate sub pragul sărăciei în cele 48 de state de pe continentul american incluzând şi Districtul Columbia. În statele Alaska şi Hawai datorită condiţiilor geografice nivelul de viaţă este mai scump motiv pentru care sumele sunt cu câteva mii mai ridicate.

Numărul de persoane şi venitul pe familie în dolari (vezi foto/tabel in atasament)

Datele prezentate în acest raport de U.S. Census sunt rezultatul unui sondaj pe un eşantion reprezentativ de 100,000 de familii de pe întreg cuprinsul Statelor Unite.

MIORIŢA USA DECEMBRIE 2010 RECLAME 7

BB || CC

David Bonilla Alin Cintean

Alin D. Cintean, Esq. Avocat Românîn Sacramento

Birou de AvocaturBonilla & Cintean, LLP.

Specializa i în Cazuri Penale orice nivel de complexitate (Misdemeanor i Felony)

Prelu m i anumite cazuri grave de “Personal Injury”

Deasemenea asist m i în cazuri de“Bankruptcy”

(916)447-7842 Birou (916)585-4434 Mobil

901 H Street, Suite 130 Sacramento, CA 95814

www.avocatroman.com

DIVERSE DECEMBRIE 2010 MIORIŢA USA 8

M.N. RUSU SI FRUMUSETEA ANILOR FĂRĂ VÂRSTĂ

Într-un cadru, mai degrabă intim decât festiv, la Cenaclul „Mihai Eminescu” din New York a avut loc, vinerea trecută (22 octombrie, 2010), un eveniment de suflet: sărbătorirea zilei de nastere a criticului si istoricului literar M.N.Rusu. Revenit anul acesta, după o perioadă de absentă destul de lungă, în cercul literar de la cenaclu, M.N.Rusu a demonstrat, totusi, că nu si-a întrerupt munca sa de pasionat cercetător al istoriei literare românesti, ci a continuat-o – cu acordul tacit al con-juncturii sociale – în atelierul său de res-taurare istorică de acasă. Prieten foarte apropiat al poetului Nichita Stănescu, coleg de breaslă al marilor jurnalisti dar si al marilor boemi, martor al evoluţiei literaturii din România timp aproape jumătate de veac, împătimit cercetător al documentelor de arhivă si deopotrivă colectionar, criticul M.N.Rusu a impus de la început prin talent jurnalistic, profe-sionalism si dedicaţie. A devenit un nume care catalizează acum literatura română, de la New York, pe o nouă dimensiune.

Întâlnirea de vineri seara a avut o emotionalitate aparte, binestiindu-se că M.N.Rusu a mai adăugat un an la nobila sa vârstă! Ignorând vremurile mai putin bune la care a fost părtas dealungul vietii, si în virtutea inertiei sale de boem, M.N.Rusu nu îsi arată anii pe fata-i mereu luminoasă, nici durerile lăuntrice ale dezamăgirilor, pentru că asa cum spunea prietenul său, prof. Aurel Sasu (de la Cluj), „criticul nu îmbătrâneste, din moment ce cărtile nu au vârstă...”(„M.N.Rusu – 60 sau Calea si viata” de Aurel Sasu, în capitolul „Li-teratura Diasporei Nord Americane”, din volumul Lumină Lină, an X, nr. 3, iulie-septembrie, New York, 2005). Surprins în acest amor etern cu intimitatea slovei, M.N.Rusu uită notiunea timpului, orbitând într-un spatiu istoric foarte sensibil, unde numai un initiat poate să supravietuiască.

Si tocmai acest context al supravietuirii sale, reflectat în ignoranta zilei, l-a făcut, pentru multi dintre cei care credeau că-l cunosc, să fie un mare neînteles.

Momentul aniversar, la care am luat si eu parte, din dorinta sinceră de a-mi arăta gratitudinea fată de rolul pe care M.N.Rusu l-a avut în viata mea de activi-tate literară – lansându-mi, la New York, primele două cărti – a fost si unul revela-tor. Descinderea în istoria amintirilor le-gate de personalitatea lui M.N.Rusu a fost începută de către poetul Theodor Damian, care a dat tonul unei atmosfere de nos-talgie, de pe vremea când l-a cunoscut pe critic, pe care l-a numit nasul meu literar: „M.N.Rusu, în cariera lui îndelungată si bogată, a format multe generatii de scrii-tori, i-a năsit pe acestia cum m-a năsit si pe mine, publicându-mă în «Almanahul Coresi», pe care îl edita la Brasov. As dori să împărtăsesc o amintire despre felul în care l-am cunoscut pe M.N.Rusu, prin un-chiul meu de la Brasov, nenea Ionel (Ionel Georgescu) care a fost seful librăriei «Ste-fan O. Iosif» (din Brasov n.n.), de pe strada 7 noiembrie. Cred că acum i s-a schimbat numele... Ionel Georgescu a fost, de aseme-nea, scriitor dar blocat de regimul în care a trăit, nefiind publicat niciodată, cărtile lui fiind îngropate în edituri. Deci unchiul meu care era din Brasov si M.N.Rusu care era la Brasov erau priteni vechi, făcând lansări de carte împreună. Astfel am ajuns eu pe mâna lui M.N.Rusu! Începutul prie-teniei mele cu acesta a fost un... negot- eu aduceam carte de la Dorohoi si ei îmi procurau benzină de la Bucuresti! Era în perioada acelei sărăcii, când benzină nu se găsea de loc... Asa am început să ne vizităm si să ne legăm prietenia. M.N.Rusu este - si cred că mai trebuie să o dovedim – un critic de mare valoare! Este un om de inteligentă ascutită, un bătăios dar si un mofturos, asa cum îl stim, dar este al nos tru. Ne este drag pentru că, iată, crestem împreună! Poetul Theodor Damian si-a

încheiat cuvântul său recitând trei poe-zii, dedicate lui M.N.Rusu: „Urmele mele clocotind”, „Guten Abend” si „Locul unde începe slujba de seară”.

A vorbit apoi venerabilul pictor icono-graf, Garabet Salgian care a ridicat tonul nostalgic al discutiilor, în registrul unei sobrietăti caracteristice-i, mărturisind că M.N.Rusu are o intrumentatie critică siîn teritoriul artelor plastice, mai ales al iconografiei. Poeta Valentina Ciaprazi a continuat, într-o tonalitate perfectă, cu un elogios cuvânt adresat personalitătii lui M.N.Rusu, pe care aceasta l-a numit „un cărturar desăvârsit” si căruia i-a dedicat o poezie. Ziarista Mariana Terra (de la ziarul „Romanian Journal”), a deschis cutia pan-dorei amintirilor din anii studentiei, când a auzit pentru prima dată de M.N.Rusu, pe atunci student în anul terminal. Aceasta a citit si o serie de epigrame dedicate sărbătoritului. Nuanta atmosferei de seară, de la întâlnirea literară de vineri, a fost usor schimbată de interventia scriitoru-lui Mircea Săndulescu, printr-o încercare a acestuia de a vorbi despre M.N.Rusu, evitând în mod special constructia apela-tivelor, dorind să sublinieze că se poate vorbi despre o persoană, chiar dacă nu ai beneficiat de nici o favoare din partea acesteia: „eu vreau să trec dincolo de lista aceasta a inventarului... mi-a făcut, m-a văzut, m-a dres, m-a ajutat... toate sunt bune, dar sunt un inventar al unor lucruri de care ai beneficiat. Deci un om este bun în măsura în care ti-a făcut tie bine?! Eu merg mai departe de acest invetar... si desi mie pesonal nu mi-a făcut nici un bine, tin să-i multumesc pentru că există si face tot ceea ce face. La fel ca si mine, el a trecut prin servicii (în America n.n.) care sunt la antipodul literaturii. Dacă ar fi să definim un om prin ceea ce nu este, iată ce as spune despre M.N.Rusu - nu este mândru, chiar dacă i-a încă zece premii va rămâne la fel, nu este un închipuit... nu este un trădător, nu i-a vorbit niciodată de rău pe cei cu care s-a asociat cultural si de care, la un moment dat, s-a despărtit. Deci nu are răutate... Acesta este M.N.Rusu: capacitatea de a păstra fundamentulul! La multi ani”!

Urările au continuat prin scurta alocutiune a poetului Liviu Georgescu, care printe altele spunea: „îl cunosc pe M.N.Rusu de vreo doisprezece ani... atun-ci dânsul a spus «eu sunt critic literar», iar eu am zis «eu scriu poezii» si astfel am devenit prieteni. M.N.Rusu este un spirit enciclopedic foarte bine informat, un in-tuitiv foarte exigent, iar cuvântul dânsu-lui de ordine valorică este metafizica... o matefizică religioasă, esentială, de fond, nu de suprafată. Dânsul a scris foarte mult în România la ziarele la care a lucrat... si a avut un volum numit „Utopica”, apărut în 1969, dar s-a oprit la acesta. Ar trebui să îsi publice articolele, pentru că timpul nu e pierdut, mai poate face încă o carte din acestea! Îi doresc fericire multă si viată îndelungată, cu multi si fericiti ani”!

A mai vorbit Grigore Culian, direc-torul ziarului „New York Magazin”, care a tinut să-si prezinte în mod public, res-pectul si admiratia – pur profesionale – fată de M.N.Rusu: „stiti că eu nu sunt adeptul osanalelor, acesta nefăcând parte din arsenalul meu de exprimare, de aceea am să spun doar câteva lucruri pentru că într-adevăr îl apreciez pe M.N.Rusu. Atunci când am început munca mea de ziarist, acum cincisprezece ani, el a fost alături de mine în redactie, unde a muncit o perioadă împreună...am învătat foarte multe de la el. Lucrurile acestea trebuiesc

recunoscute... pe de altă parte, sunt un om care îsi apreciază semenii, în functie de ceea ce produc, luând în valoare calitătile si nu defectele acestora. Mircea este unul dintre cei care a produs foarte mult la viata lui, prin activitatea sa literară si istorică... de aceea nu pot decât să-l felicit si să-i urez un călduros «La multi ani»”!

Spre finalul serii a luat cuvântul si M.N.Rusu. Afisând un zâmbet larg de boem si ascunzându-si cu grijă emotia unui astfel de moment festiv, criticul a spus: „vă multumesc, în primul rând, pentru că m-ati onorat cu prezenta... întâlnirea din această seară este extraordinară datorită dumneavoastră, nu datorită mie. M-am gândit să o iau si eu pe partea anecdotică despre ceea ce înseamnă să ajungi la o anumită vârstă. Pot să vorbesc din propria mea experientă, despre un fapt care dove-deste prezenta unui element de predesti-nitate în individualitatea unei persoane si individualitatea unei natiuni. Individul face parte din natiune, iar natiunea dă identitate individului. Merg înapoi în isto-rie: am fost botezat de un preot moldove-an, cu barbă albă... am aflat mai târziu că se numea Neculai Hodorabă..., din Doro-hoi. Dar acest preot era prieten intim al lui George Enescu, despre care a si publicat o monografie prin anul 1926. Mama mea, desi era o intelectuală... nu cunostea acest amănunt despre preotul Codorabă. Aceasta este prima întâlnire astrală a copilului care eram atunci, cu religia. A doua întâlnire astrală, simbolică, se produce atunci când părintii mei cheamă fotograful care mă fotografiază într-un lighean spălându-mă, fireste gol, dar numai eu apăream si lighea-nul... însă sub acesta se afla ziarul «Uni-versul». A treia întâlnire astrală... a fost la tăierea motului, când de pe o tavă în care erau mai multe obiecte, eu am luat în mână creionul! Ce înseamnă aceasta, dacă nu o predestinare... Nu sunt numai simboluri întâmplătoare, care te urmăresc toată via-ta. Cu un preot m-am întâlnit si mi-a mar-cat destinul, iată, în presă am lucrat la cele mai importante ziare ale perioadei respec-tive («Luceafărul», «Viata Studentească», «Amfiteatru» si «Săptămâna»)... I-am cu-noscut pe cei care abia iesiseră, în anul 1964, din închisoare, pe marii cărturari cum ar fi Noica, Streinu, Cioculescu, Pan-drea... întâlniri absolut directe, de la care am învătat anumite lucruri, în contextul în care dacă te întâlneai cu ei apăreai în notele informative, care sunt publicate acum, dar doar cu numele, atât. Cum apare si numele lui Mircea Săndulescu în notele informative din dosarul lui Dorin Tudoran – un lucru extrem de important... Trebuie să stiti că eu sunt, în primul rând, un gazetar, un ziarist. Opera mea nu este cea scrisă ci cea care va fi după moarte... Dacă vreti o operă interioară, care să-ti satisfacă si să-ti bucure viata în continu-are, să te poti uita în oglindă linistit, că nu ai păcătuit. Experienta de viată de până acum mi-a demonstrat că eu sunt modelat de toate personalitătile, mari sau mici, cu care m-am întâlnit în viată si care mi-au acordat prietenie...”

Printre cei veniti să-l felicite pe M.N.Rusu i-am remarcat pe Constan-tin Virgil Negoită (profesor emeritus la CUNY), scriitorul Ion Burcin, poetul George Nanău, epigramistul Constantin Aronescu, John Predescu (de la „Romanian Journal”), Valeriu Moldoveanu si altii. Cu toti acestia împreună, am ridicat paharul de sampanie în cinstea celui sărbătorit, dorindu-i ani multi de acum înainte, cu sănătate, fericire si noroc.

Nicholas Buda

MIORIŢA USA DECEMBRIE 2010 DIVERSE9

THE FIRST CIRCLE OF OTHERNESS: PURSUING A 19TH CENTURY NOVELIN 21ST CENTURY ROMANIA

When [Dracula] first appeared, Tran-sylvania belonged to Hungary. Romania inherited the myth [of Count Dracula], along with the respective territory, in 1918. Dracula's home could not have been placed in the Alps (too close to the heart of Europe) or in Tibet (too far away). The Carpathians offered just the right se-tting: on the edge of Europe, where West-ern civilization gives way to something already different. The Romanian space represents, for the West, the first circle of otherness: sufficiently close for the curi-ous configurations and disturbing forms of behaviour . . . to be highlighted all the more strongly.

Lucian Boia, Romania

I set out to write In the Footsteps of Dracula: A Personal Journey and Travel Guide knowing almost nothing about Ro-mania or Romanians. I only knew the places I needed to go in order to follow in the footsteps of the fictional Count Dracu-la and the real historical figure that Count Dracula's character was loosely based upon: VladŢepeş, known in the Western World as Vlad the Impaler. I started by calling the closest Romanian consulate, in Los Angeles:

"Hello, I'm writing a book, and I need to go to the Borgo Pass, Bistriţa, Sighişoara, Tărgovişte, Poienari, and an island in the middle of Lake Snagov."

There was a very long pause."Perhaps I'm not pronouncing the

names correctly."

"No, your pronunciation is fine. Will you be going with a tour?"

"No, I'm a travel writer and I want to go independently, using public transporta-tion—you know, like trains and buses."

"That will be somewhat difficult, sir.""Well, can I go to tourist offices and get

information when I'm over there?""Actually, there are no tourist offices in

those places.""Oh, I see. Well, thank you for your

time."It began to dawn on me that traveling

in Romania was going to be very different than what I had experienced in Western Europe. But I wasn't ready to give up. I made online reservations for the Dalin Hotel in Bucharest: surely, I thought, the concierge would have all the information I needed.

I was wrong about that. The concierge told me I could take a train from Bucharest to Tărgovişte; beyond that, well, "there are bandits." He might as well have pointed to my map of Romania and said: "Here be dragons" or "If you go past this point you will fall off the edge of the earth."

Still, I was determined to find my way through the country. And the first thing I had to do was to get to Lake Snagov and the island tomb of VladŢepeş. This was when I first encountered the generosity of spirit that I would find again and again among the Romanian people.

Before I left the U.S., I had been given the phone number of a man, Daly Gur-man, who lived in Bucharest, by someone who knew someone named Ann E., who in turn knew Daly. I called Daly and soon discovered (1) that he only spoke German and Romanian (fortunately, I'm fluent in German); and (2) Daly had never heard of Ann E. Nevertheless, when I told him of my desire to visit Snagov, he invited me to come to his school the next day, where he taught gymnastics, and from there he would drive me to Lake Snagov.

I was shocked. Who in America would take a call from a complete stranger, who was referred to him by another complete stranger, and offer to take off time from work and drive that stranger to a place 30 miles away?

Daly, whose school was just a short walk from my hotel, was a wonderful help to me on my quest to describe and pho-tograph the tomb of Vlad Ţepeş. He was able to find the pier at Silistea on the shore of Lake Snagov, and called Father Vara-hiil Bănăţeanu, whose cell phone number is posted by the pier. Father Bănăţeanu

rowed us to "Dracula's Tomb" for a small fee. Though Father Bănăţeanu speaks only Romanian, I was able to communicate with him through a friend by conversing in German with Daly.

I stayed a few more days in Bucharest, where people seemed to make a living in any way they can. I encountered no panhandlers, though there were street merchants everywhere. One of the most enterprising I encountered was a man who sat at the same spot every day on a bridge near Piaţa Unirii, one of Europe's largest public squares and home to the gigantic, ultramodern Unirea Shopping Center. At his feet was a blue bathroom scale: indi-viduals and families weighed themselves on his scale and gave him some money in return. When business was slow, the "Bucharest Scale Man" would feed the spa-rrows.

Another example of Bucharest's urban entrepreneurship is the impromptu street ballet performed by the attendants of a makeshift parking lot next to the fountain in the center of the PiaţaUnirii. Apparent-ly with unofficial police approval, a hand-ful of brave men have commandeered a space large enough for about twenty cars, just inside a roundabout with a never-end-ing stream of traffic.

Every few minutes, a car circling the roundabout stops right in its tracks, caus-ing the drivers of the cars behind to stomp frantically on their brakes, and the first driver beeps his horn. One of the atten-dants runs out to the car and gets behind the wheel as the driver slips out. The a-ttendant somehow manages to squeeze the car into the lot with just inches of clear-ance around it. The car's owner attends to his errands; returns and pays the at-tendant; climbs back into his vehicle; and muscles his way back into the roundabout. As far as I know, no one has lost his car - or a vital body part— in the process.

I could go on and on (and I do go on and on in my book) about my encounters with Romanians, their friendliness and gene-rosity and, in the case of a few minor bu-reaucrats, their obstinacy; but this is only meant to be a short newspaper article, and the following last example is when I began to really understand what life is like for the average Romanian.

My intent was to take trains all the way from Tărgovişte to Curtea de Arges via Titu and Piteşti; a first-class, reserved-seat ticket cost $6.61. It took about three hours to get to Piteşti from Curtea de Ar-ges, including a half-hour wait to change

trains in Titu. On the train to Titu, I gave one of my angel holograph key chains to a mother to give to her little girl, who had been singing all along the way. She was so excited by the holograph that she ran up and down the aisle, showing off her new treasure to all the other children.

When I reached Piteşti, there was a 2½ hour wait for the next train to Curtea de Arges, only 20 miles away. Rather than waiting, I asked a taxi driver if he could take me to a MaxiTaxi going to Curtea de Arges. I had seen a short reference to MaxiTaxis in my guide book, and I thought it was a variation of a bus. He said yes and I got in the cab. He took off and just kept driving and driving, all the way through this big town and even past an en-campment of Gypsies. The driver didn't speak English, French, or German, the only languages I know, and I was getting concerned. I was afraid he might drop me and my baggage off at some deserted bus stop far, far away from civilization. And then what would happen to me? He fi-nally stopped at the outskirts of Piteşti, and to my surprise there was less than the equivalent of three dollars on the meter. I tipped him another three dollars, got out of the cab, and breathed a sigh of relief.

The MaxiTaxi stand was bustling with activity, chock full of passengers and vans, but it didn't take long to find one going to Curtea de Arges. It was my first ride in a MaxiTaxi, and it seemed as full as full could possibly be. The driver tore off a paper ticket at the two-dollar level; I paid him and found one of the last two remain-ing seats almost hidden toward the back.The ride only lasted about 35 minutes, and I arrived in Curtea de Arges almost two hours before my train would have left the station at Piteşti. So that worked out OK, and I realized: this is how most Romanians get around. On an average salary of $400 a month at best, few people can afford a car or the five dollars a gallon it costs to put gas in it (and that was in 2005), and even trains are relatively expensive for them. This was reality in Romania.

And that reality—of being on my own and among everyday Romanians living their everyday lives—was one of the best times of my life.

In the Footsteps of Dracula: A Per-sonal Journey and Travel Guide (http://worldaudience.powweb.com/pubs_bks/Dracula.html) is available from www.amazon.com, www.amazon.co.uk, www.barnesandnoble.com, www.amazon.de, and www.amazon.com/Kindle).

Steven P. Unger

Many people are learning that they can own their own business that is lucrative and also supports community and family values. Residential care home facilities are traditionally operated in residential communities. They typically house up to 6 senior residents in a traditional single-family environment. Many families prefer this environment for parents and loved ones because they provide an intimate, family environment with a high standard of care. They can provide a healthy income for the owner/operators, and in many situations evolve into a family business, providing opportunity for transition to

the owners’ siblings. These care homes are licensed and

overseen by the California Department of Social Services. Unfortunatley, due to budget constraints, they have stopped the processing of new licenses indefinitely. But this situation creates an even better opportunity for those that are interested in pursuing this business. You can purchase an existing care home and transfer the license to you. These existing facilities will be in even greater demand in the coming months due to this licensing moratorium.

If you are currently a Residential care home facility operator that is looking to expand or are interested in owning your

own business, purchasing an existing facility offers a new owner the ease of stepping into a functioning business opportunity without having to start from a vacant facility. With demand for senior housing on the rise, a lack of new supply entering the market, historically low interest rates and available SBA financing, now is the time.

Ben Frazier specializes in residential care home properties. He can advise you on properties that are available in the market, and provide financing guidance for the purchase of these properties. Contact Ben at Marcus and Millichap Real Estate Investment Services: 916-724-1329

RESIDENTIAL CARE HOMES, COMMUNITY FRIENDLY AND ECONOMICALLY BENEFICIAL

CALEIDOSCOP DECEMBRIE 2010 MIORIŢA USA 10

ROMÂNI CU CARE NE MÂNDRIM. DE VORBĂ CU O MARE CAMPIOANĂ, TEODORA UNGUREANU-CEPOISimona Botezan

Pe 13 noiembrie 2010, în familia an-trenorilor Teodora şi Sorin Cepoi va fi o mare sărbătoare. Teodora Ungureanu-Cepoi, una dintre prinţesele gimnasticii româneşti, îşi aniversează ziua de naştere. Eleva celebrului cuplu de antrenori Béla şi Márta Károlyi, Teodora face parte din elita gimnasticii mondiale, cu o carte de vizită impresionantă. În 1975, a câştigat locul al doilea la individual compus şi medalia de bronz cu echipa, la jocurile preolimpice, ca preambul pentru cele trei medalii olim-pice din 1976, de la Montreal, şi medalia de aur, cu echipa, în Japonia şi la Londra. A ocupat locul al patrulea la individual la Campionatele Europene din 1977, a câştigat medalia de argint a Campionatu-lui Mondial de la Strasbourg în 1978, apoi a câştigat titlul Mondial Universitar, trei medalii de aur şi două de bronz, la Campio-natele Mondiale Universitare din Mexic, în 1978.

Este căsătorită de 29 de ani cu Sorin Ce-poi, de asemenea gimnast de performanţă şi antrenor cu un palmares foarte bogat. Sorin Cepoi a fost component al Lotu-lui Masculin de Gimnastică al României la Campionatele Mondiale de la Varna (1974); component al Lotului Naţional la Campionatele Europene de la Berna (1975), Vilnius (1977) şi Roma (1979); component al Lotului Olimpic al României Jocurile Olimpice de la Montreal (1976) şi Moscova (1980); a participat la Campionatele Mon-diale Universitare de la Sofia (1977) şi din Mexic (1979) unde a câştigat medalia de bronz, cu echipa. Este câştigător al locului al cincilea la individual la Cupa Americii (1978) şi component al lotului României la Campionatele Mondiale de la Strasbourg din acelaşi an (1978) şi la Moscova, în 1980.

De mai bine de treizeci de ani, viaţa familiei Cepoi este dedicată trup şi suflet gimnasticii. La ceas aniversar, cred că este momentul potrivit pentru a trece în revistă câteva dintre performanţele de excepţie ale soţilor Cepoi.

Simona Botezan: Ce reprezintă pentru dumneavoastră gimnastica şi de ce aţi în-ceput să practicaţi acest sport?

Teodora Ungureanu – Cepoi: Gimnas-tica reprezintă, pentru mine, dragoste şi pasiune, iar frumuseţea acestui sport m-a atras de la o vârstă fragedă şi mi-a împlinit multe vise.

Simona Botezan: Vă mai amintiţi ce aţi simţit când aţi câştigat primul concurs im-portant? Ce este în sufletul unui sportiv în momentele în care se află pe podium şi ascultă imnul ţării sale?

Teodora Ungureanu – Cepoi: Primul concurs pe care l-am câştigat la individu-al a fost Champions All, în anul 1976, la Londra. Acolo m-am simţit mândră să fiu român şi să aud imnul intonat numai pen-tru mine.

Simona Botezan: Cum arăta, în urmă cu 30 de ani, o zi din viaţa dumneavoastră de sportivi şi cum arată astăzi o zi din viaţa cuplului de antrenori Teodora şi Sorin Ce-poi?

Teodora Ungureanu – Cepoi: Este o foarte mare diferenţă între ce-a fost şi ce este. Atunci, nu aveam decât grija de a ne antrena pentru a fi cei mai buni. Azi… în afară de programul de antrenament, pe care trebuie să-l facem competitiv, pen-tru că avem concurenţă, mai trebuie să mulţumim (în primul rând!) şi părinţii,

pentru că ei sunt cei care plătesc. Apoi, mai sunt şi antrenorii care lucrează din greu ca să ne menţinem programul la nivelul cel mai înalt şi bineînţeles studenţii, care tre-buie motivaţi să rămână în program.

Simona Botezan: Spuneţi-ne câteva cuvinte despre fiica dumneavoastră, Adri-ana, şi despre nepoţica Amélie. Copilăria Adrianei a fost marcată de celebritatea părinţilor, de faptul că dumneavoastră eraţi modelele unei întregi generaţii? Adriana a cochetat cu gimnastica? Vă urmează în carieră, sau a ales în viaţă un alt drum?

Teodora Ungureanu – Cepoi: Adriana a crescut, şi în Franţa şi în SUA, în sala de gimnastică, dar nu s-a implicat serios în activitatea sportivă. Înclinaţia ei a fost spre modă şi muzică. A terminat facultatea FIT din New York City, cu diplomă în comerţ şi reclame comerciale. A lucrat trei ani în Republica Dominicană, la unul din resorturile de vacanţă, după care a reve-nit în New York şi lucrează ca manager la un centru comercial din Manhattan. Anul trecut s-a căsătorit şi acum şapte luni a născut o fetiţă absolut adorabilă, Amélie Khatrine.

Simona Botezan: Aţi locuit, o perioadă, la Grenoble şi aţi obţinut rezultate bune cu sportivele din Franţa. Ce motive v-au determinat să vă mutaţi peste ocean şi să o luaţi de la început, în SUA? Care au fost primele impresii despre Lumea Nouă?

Teodora Ungureanu – Cepoi: În vara anilor ‘91 şi ‘92 am fost invitaţi de către fostul antrenor al lui Sorin, Gheorghiu Costache, care locuieşte în New York din anul 1980, la un câmp de gimnastică, în calitate de antrenori. Acolo metodele noastre de antrenament au fost remarcate de către o patroană de club, care ne-a pro-pus un contract pe doi ani, la clubul său, „Gym Cats” din New York. Nu ştiu ce ne-a determinat să plecăm. Cred că des-tinul. Financiar, o duceam bine în Franţa, dar am simţit nevoia unei schimbări. Am revenit, atunci, în Franţa şi am vorbit cu preşedintele clubului despre intenţia noastră de a petrece doi ani în SUA. Am făcut aranjamente pentru înlocuirea noastră cu un fost coleg, care lucra la un alt club din Franţa. „Tranzacţia” s-a deru-lat uşor, dar cu multe lacrimi din partea tuturor. Înainte de plecarea noastră, clu-bul şi comitetul sportiv Rhon-Alpes au organizat o festivitate de adio, iar prima-rul oraşului Grenoble ne-a înmânat cheia oraşului, pentru merite deosebite.

S.B. Este adevărat că antrenorii vă alintau cu numele „Aschiuţă”, când eraţi în echipă? Cum a pornit povestea? Spuneţi-ne o întâmplare haioasă cu colega dumneavoastră, Nadia Comăneci.

T.U.C. Antrenorii clubului care m-a lansat, CSM Reşiţa, mă numeau „Aşchiuţă” pentru că eram slabă şi mă comparau cu o aşchie. Ajungând la Oneşti, nu ştiau mulţi de porecla mea, aşa că mă strigau Dorina. Cu Nadia am avut multe aventuri, să le spun aşa. Una dintre ele, despre care am vorbit mulţi ani, a fost când într-o sâmbătă după-amiaza, eu şi Nadia am fost invitate acasă la una din colegele noastre. Părinţii colegei nu erau acasă şi am hotărât să fa-cem un „party”. Am invitat alte colege şi trei băieţi din bloc. După o oră de zbenguit şi dansat, auzim soneria. Când ne uităm pe vizor, panică! Béla era la uşă, strigând disperat că, dacă nu deschidem, cheamă „Miliţia”. (Béla fusese înştiinţat prin tele-fon de una dintre colegele noastre, care nu fusese invitată la petrecere). Noi, de frică, i-am ascuns pe băieţi în debara, dar am uitat să le ascundem şi pantofii, care erau aliniaţi lângă debara. Îi deschidem, noi, uşa lui Béla, care intră în casă ca fulgerul şi ne întreabă: Ce se întâmplă aici? Noi am răspuns că ne facem temele şi nimic altceva. Béla dă să iasă pe uşă, dar, când vede cele trei perechi de pantofi, deschide debaraua şi dă peste cei trei băieţi. Nu va închipuiţi ce faţă a făcut la vederea lor!

După ce i-a dat afară, s-a întors la noi şi ne-a spus să ne pregătim de antrenament. Ne-a dus la sală şi am făcut două ore de pregătire fizică. Aşa s-a terminat o după-amiază liberă mult aşteptată într-o după-amiază de muncă asiduă.

S.B. Se spune că, în trecut, antrenamen-tele de la Oneşti şi de la Deva erau foarte dure şi că gimnastele făceau multe sacrifi-cii pentru fiecare medalie. Este un mit că gimnaştii îşi sacrifică anii copilăriei pentru sport, sau există şi o fărâmă de adevăr, în aceasta? Ce ar trebui să ştie părinţii care îşi îndrumă copiii spre gimnastică? Dar copiii care decid să facă gimnastică de performanţă?

T.U.C. Şi atunci, şi acum, o gimnastă de performanţă care vrea să atingă perfecţiunea trebuie să se antreneze multe ore pe zi, să se dedice sportului muncind din greu şi să sacrifice multe pentru suc-ces. Atunci erai obligat să le faci, altfel ţi se imputau. Acum este mai rezonabil, există un dialog deschis între antrenori şi părinţi, între antrenori şi sportivi şi nu te obligă nimeni să faci aceste sacrificii. Părinţii şi copiii care tind spre performanţă trebuie să ştie că oricât de talentaţi ar fi, nu vor reuşi fără muncă şi sacrificii. Nimeni nu a ajuns uşor în top.

S.B. Spuneţi-ne despre activitatea dumneavoastră de la Dynamic Gym. Cât de mult s-au schimbat mijloacele şi metodele de antrenament pe care le folosiţi dumneavoastră acum, faţă de cele ale an-trenorilor dumneavoastră din România?

T.U.C. Atunci, în România, sporti-vii erau selecţionaţi, iar antrenorii erau presaţi de rezultate. Pentru aceasta, se mai aplica şi metoda sfântă – bătaia, cel puţin la fete. Deviza noastră la Dynamic Gym este de a dezvolta minţi ascuţite şi corpuri sănătoase. Căutăm să convingem studenţii noştri cât de importantă este participarea în activitatea fizică generală pentru a avea o viaţă sănătoasă. Acordăm aceeaşi atenţie şi celor care participă în programul recreaţional, şi celor care aleg performanţa. Sunt sigură că acum se aplică aceleaşi metode şi în România.

S.B. Există un moment din cariera dumneavoastră care vi s-a lipit de su-flet într-un mod special, o întâmplare deosebită sau o persoană care v-a marcat cariera, viaţa?

T.U.C. Acestea au fost multe – şi plăcute, şi neplăcute. Să vă spun una plăcută. În anul 1987, când am preluat conducerea clubu-lui din Grenoble, aveam o elevă, Chloe, care venea după o fractură la glezna stângă şi pe care noi am remarcat-o ca având un potenţial excepţional. Tatăl ei vroia s-o retragă de la gimnastică. Înainte de a pleca din Grenoble, ei locuind la Avignon, oraş situat la 100 de kilometri de Grenoble, i-am vorbit despre talentul fetei şi despre şansa ei de a deveni o gimnastă de mare performanţă. I-am spus că fiica lui ar putea să participe la Olimpiada de la Barcelona. Ne-am oferit s-o găzduim pe Chloe la noi acasă şi l-am rugat să o lase să mai încerce o lună, cu noi, ca antrenori. Tatăl a fost de acord. În vara anului1992, după termi-narea campionatului naţional şi a selecţiei pentru echipa Olimpică, unde Chloe ter-mina pe locul 1 la individual, bârnă şi paralele, tatăl ei a coborât din tribună şi ne-a spus: „Ţineţi minte, acum patru ani, când mi-aţi spus că fiica mea, Chloe, ar pu-tea participa la Olimpiadă? Eu n-am uitat! Credeam că mă încântaţi cu vorbe, numai ca să o mai las la gimnastică, dar pentru ce aţi făcut pentru ea, jos pălăria!”

S.B. Aţi păstrat legătura cu colegii dumneavoastră de la lotul naţional, cu Federaţia, cu gimnaştii sau antrenorii din România? Colaboraţi cu ei? Dar cu colegii dumneavoastră care s-au stabilit în SUA?

T.U.C. Am ţinut şi ţinem legătura cu mulţi dintre colegii din ţară şi cu cei care lucrează prin alte ţări europene. În fiecare vară primim vizite de la mulţi dintre ei,

iar cu cei care locuiesc aici, în SUA, ne ve-dem foarte des, la competiţii. De asemenea am ajutat financiar şi material mai multe cluburi din România şi din Franţa.

S.B. Ce părere aveţi despre prestaţia Anei Porgras şi a echipei României, în general, la concursul recent de la Ro-tterdam? Ce credeţi că ar trebui să facă un sportiv pentru a atinge performanţele dumneavoastră în gimnastică şi pentru ca gimnastica românească să strălucească din nou, pe prima treaptă a podiumului, aşa cum am fost obişnuiţi?

T.U.C. Ana a progresat mult, de anul trecut, când am văzut-o ultima oară. Sper ca această medalie s-o încurajeze şi s-o motiveze, la fel şi pe celelalte membre ale echipei, pentru Olimpiada de la Lon-dra, din 2012. Multe dintre gimnastele românce au depăşit cu mult performanţele mele. Generaţia mea a scris istoria, ele o continuă.

S.B. Ce părere aveţi despre revenirea cuplului de antrenori Belu - Bitang la Lotul Naţional al Românei? Credeţi că echipa României poate avea speranţe le-gate de Olimpiadă?

T.U.C. Aşa… ca să glumesc, asta înseamnă pentru fetele din echipă că pauza s-a terminat! Cei din cuplul B&B sunt tehnicieni de excepţie şi dispun de metodele necesare pentru a aduce echipa României din nou în fruntea gimnasticii mondiale.

S.B. Ce părere aveţi despre noile norme de notare în gimnastică şi despre arbitraj, în general. V-a tentat vreodată să deveniţi arbitru? V-aţi simţit vreodată furată de arbitraj, la concursurile la care aţi partici-pat?

T.U.C. După Olimpiada de la Athena din 2004, unde s-au ivit numeroase erori în arbitraj, FIG a venit cu noul sistem de punctare, care, după părerea mea, este bine gândit, sau cel puţin arată bine pe hârtie, dar a iscat multe nemulţumiri în rândurile antrenorilor şi mai ales ale audienţei, care crede în continuare că sistemul de punctaj perfect 10.00 era mai bun. Eu însămi deţin un brevet internaţional de arbitraj, pe care nu l-am reînnoit în ultimii ani, din cauză că, petrecând atâtea ore la clubul pe care-l conduc, nu-mi rămâne timp şi pentru ar-bitraj.

S.B. Ce proiecte aveţi? Aveţi în vedere şi Olimpiada din 2012?

T.U.C. În acest moment, avem în echipa naţională a Statelor Unite o gimnastă foar-te talentată şi cu mari şanse să participe la Olimpiada de la Londra. Ea se numeşte Sabrina Vega şi anul viitor va fi, pentru ea, primul an de seniorat. Acum suntem în pregătirea primei mari confruntări, Campionatul Mondial de anul viitor, de la Tokyo. După aceea mai vedem, o luăm pas cu pas, important este s-o menţinem sănătoasă.

Simona Botezan: Permiteţi-mi să vă urez succes şi un călduros „La mulţi Ani!”, cu ocazia zilei de naştere, din partea cole-gilor mei de redacţie şi a cititorilor noştri de pe întreaga planetă, cărora (de-a lungul timpului) le-aţi adus de atâtea ori zâm-betul pe buze. Vă mulţumesc, în numele milioanelor de români care vă admiră şi vă iubesc, pentru momentele de fericire pe care le-aţi dăruit cu atâta generozitate şi pentru contribuţia adusă la construirea imaginii României în lume, mai valoroasă decât orice demers al departamentelor de stat sau al ambasadelor. Vă preţuim şi vă respectăm, vă dorim sănătate, fericire, putere de muncă şi succes în tot ceea ce întreprindeţi. La mulţi Ani fericiţi să trăiţi!

Teodora Ungureanu – Cepoi: La rândul meu, ţin să vă mulţumesc dumneavoastră, tuturor celor cu care colaboraţi şi, mai ales, să mulţumesc din suflet cititorilor care nu m-au uitat.

Să auzim numai de bine!

MIORIŢA USA DECEMBRIE 2010 CALEIDOSCOP11

Prima ediţie a „Galei Internaţionale a Celebrităţilor - Spania, 2010”, realizata la MADRID

Prof. MIHAELA SERBAN – realizator, moderator tv

Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, a participat în seara zilei de ieri, 16 noiembrie a.c., la premiera filmului documentar „Golgota Basarabiei”, proiec-

tat la Cinematograful „Odeon” din Chişinău. Filmul este realizat la Studioul „Moldova-film”, avându-i ca scenarişti pe Victor Vasilache şi Ion Chistruga, iar re-

gia este a lui Ion Chistruga şi Alina Ciutac şi reprezintă drama neamului nostru în timpul regimului totalitar stalinist. Docu-mentarul prezintă viaţa poporului ba-sarabean de la 1940 încoace – popor care a trecut prin deportări, foame, lagăre de concentrare, colectivizare etc.

În sală a fost prezentă şi Ecaterina Gar-mandir, eroină a filmului şi martoră a deportărilor. „Eu azi sunt, mâine nu-s. Dar cu ceilalţi ce facem? Cine era vinovat în Moldova?”, a întrebat retoric doamna Garmandir. Bătrâna de 76 ani şi acum, după decenii de la deportările la care a fost supusă îşi doreşte ca oamenii să cunoască adevărul despre cele întâmplate, iar conaţionalii noştri să se simtă liber pe pământul strămoşesc.

La rândul său, primarul general Do-rin Chirtoacă a propus ca acest film să fie văzut de cât mai mulţi oameni. În acest sens, la Primăria Chişinău se vor găsi copii ale acestui film, atâtea câte vor fi necesare, pentru ca să ajungă în casele oamenilor. „Îmi doresc să trăim clipa când spusele doamnei Garmandir să devină realitate, să ne simţim şi noi liberi, cei care locuim pe acest pământ şi avem şi noi demni-tatea noastră de oameni”, a declarat pri-marul Chişinăului. „Unde au fost aceste informaţii şi ce crime au comis aceşti oa-meni, dacă erau judecaţi de 3 militari în uniformă, cu stea roşie în frunte, fără nici un fel de avocat, procuror, dosar? Şi pen-tru ce? Că erau oameni la casa lor?”, a mai

menţionat şeful adiministraţiei munici-pale.

Pelicula aduce argumente suplimentare la informaţiile pe care le cunoaştem despre rusificarea şi anexarea Basarabiei, de data aceasta prin imagini autentice, filmate la Chişinău şi în sate. De asemenea, publicul descoperă un adevăr necunoscut până acum, că în secolul al XX-lea, în URSS, se aplica spânzurarea în public sau că cei condamnaţi erau impuşi să-şi sape singuri groapa şi apoi erau împuşcaţi în cap de KGB-işti sau NKVD-işti şi li se mai dădea şi câte un picior, dacă nu nimereau groapa din prima.

Filmul documentar „Golgota Basarabiei” se bazează pe datele din dosarele secrete ale KGB-ului şi pe argumentele martorilor oculari. Pelicula va fi proiectată zilnic pe parcursul lunii noiembrie, la ora 16.00, la cinematograful ODEON, astfel ca cât mai mulţi oameni să-l poată vedea. Intrarea este liberă.

17.11.2010 Direcţia Relaţii Publice Primăria mun. Chişinăubd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 83MD 2012, Chişinău, Republica MoldovaTel.: + 373 22 201 707; Fax: + 373 22 201 708e-mail: drp@pmc.md; web: www.chisinau.md

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CHIŞINĂUCOMUNICAT DE PRESĂLQ CHIŞINĂU A FOST PREZENTAT FILMUL «GOLGOTA BASARABIEI»

Prima ediţie a „Galei Internaţionale a Celebrităţilor – Spania, 2010”, va fi realizată în Madrid, în Salonul de Festivităţii al Facultăţii de Jurnalism, Uni-versitatea Complutense din Madrid. Ave-nida Complutense pe data de 3 decembrie, ora 19:30. În cadrul evenimentului, vor fi premiate personalităţi române şi spaniole, care au contribuit la dezvoltarea relaţiei dintre cele două ţări, în special prin impli-care socio-culturală, popularitate, activi-tate academică, jurnalistică şi economică.

Prima ediţie a galei va sărbători ZIUA NAŢIONALĂ a ROMÂNIEI în SPANIA. O nota aparte a Galei Celebrităţilor Româno-Spaniole o reprezinta importanţa acordată domeniului literar și artistic, organizatorii subliniind astfel necesitatea promovării culturii române în Spania pentru o mai bună cunoaștere a spaţiului cultural româ-nesc de către spanioli și o accentuare a spiritului de identitate românească, pentru românii din Spania. Limba română, prin multiplele sale forme de exprimare, de la poezie, la filosofie, la traduceri literare,jurnalism și teatru este principalul omagiat al acestei Gale a Celebrităţilor Româno-Spaniole.

GALA CELEBRITĂŢILOR ROMÂNO-SPANIOLE va fi realizată de Professional Celebrity, TVR International și Universi-tatea Complutense din Madrid, cu sprijinul Departamentului Românilor de Pretutin-deni – Guvernul României, al companiei Blue Air și Sport Art.Prima ediţie a galei va sărbători ZIUA NAŢIONALĂ a ROMÂNIEI în SPANIA.

Preşedintele Juriului Galei este Octa-vian Bellu, iar Vicepreşedinte, Cristian Ţopescu. Totodată, Gala va fi prezentată de Cristian Ţopescu şi Prof. Mihaela Şerban, realizatoarea acestui format de televiziune şi va difuzată de TVRi.

Invitatul de onoare al galei, care va primi Premiul de Excelenţă, este Alteţa Sa Regala Leandro Alfonso de Borbón Ruiz , fiul regelui Alfonso XIII de Spania și un-chiul regelui Spaniei Don Juan Carlos.

Alături de domnia sa, vor fi premi-ate atât personalităţi românești stabilite în SPANIA, cât și personalităţi spaniole care au legătură cu ROMÂNIA: Generalul Manuel Fuentes Cabrera – Președintele

gărzii „Reales Tercios de Spania” care a sprijinit o serie de proiecte culturale bi-laterale, cântăreţul de renume mondial Julio Iglesias, scriitorul Fernando Savater – cel mai cunoscut filosof spaniol con-temporan, eseist, romancier și dramaturg, căruia îi aparţine meritul de a-l introduce primul pe Emil Cioran publicului spaniol, Miguel Angel Gálan Segovia – colonel în garda „Reales Tercios de Spania”, direc-torul editurii Niram Art, José Antonio Ji-ménez de las Heras – vicedecanul Facultăţii de Jurnalism, Universitatea Complutense, Joaquín Garrigós Bueno – cel mai cunos-cut interpret și traducător de literatură română, scriitorul Héctor Martínez Sanz, promotorul cultural Antonio Calderón de Jesús, directorul companiei de teatru “Hemoficción” Lorenzo Mijares, Miguel Fonda Ştefanescu – președintele fondator al Fedrom și mulţi alţii.

Printre personalităţile românești care vor fi premiate în Spania se vor număra Ambasadorul României în Regatul Spa-niei – Maria Ligor, Romeo Niram – artist plastic, Nicu Covaci – fondatorul trupei Phoenix, oamenii de cultură Dan Caragea, Mirco Maschio –Ambasador al Pacii pen-tru Romania –pentru dezvoltarea relatiilor de afaceri intre Romania si Spania, Horia Barna-personalitate reprezentativă a cul-turii române în Spania, fostul director al ICR Madrid, Bogdan Ater – artist plastic, figura marcanta a artei contemporane in Spania, Fabianni Belemuski – scriitor și jurnalist, director al revistei “Niram Art”, Catalina Iliescu Gheorghiu, profesoara la Universitatea Alicante, Spania, direc-toarea Centrului Cultural al Universitatii Alicante, Emil Pop – Campion European de Kick-Boxing, îndrăgitul interpret

Costel Busuioc, Gică Craioveanu, etc. Un premiu special, post-mortem, va fi acordat lui Valeriu Lazarov. Gala va fi deschisă de un concert de pian susţinut de pianistul român Alexandru Belemuski.

Proiectul CELEBRITĂŢILE ANULUI a avut succes în fiecare an şi a reuşit să aducă în atenţia publicului peste 700 de personalităţi din toate domeniile, devenind astfel „Cea mai iubită gală din ROMÂNIA”, după cum a declarat marele realizator şi producător de televiziune, Valeriu Laz-arov, cunoscut în Italia și Spania pentru munca de realizator și producător pentru cele mai importante televiziuni.

Criteriile de evaluare a premiaţilor galei, aleși dintre mai mulţi nominalizaţi, au avut în vedere popularitatea acestora în rândul societăţilor române și spaniole, valoarea, recunoaşterea, implicarea socio-culturală, realizările profesionale în Spania şi Româ-nia. De asemenea, evenimentul reprezintă o reuniune a valorilor din diferite domeni-ile, subliniind succesul oamenilor de suflet şi al intelectualilor români.

CELEBRITĂŢILE ANULUI vor fi dis-tinse cu trofee, care vor fi acordate pe baza votului juriului, fiind alese personalităţi reprezentative din domenii cât mai vari-ate, precum: literatură, afaceri, sport, administraţie, televiziune, artă, jurnal-ism, justiţie, muzică, presă românească şi spaniolă, promovare culturală.

Realizarea acestei gale reprezintă o în-cununare a eforturilor depuse de echipa de realizare şi a comisiei de celebrităţi de a aduce în atenţia publicului români celebri, dar şi oameni de succes din Spania care au legătură profesională cu România.

CALEIDOSCOP DECEMBRIE 2010 MIORIŢA USA 12

MIORIŢA USA DECEMBRIE 2010 MICA PUBLICITATE13

Great rates in

Calin Mihalas Romanian American Insurance Agency

Auto Insurance Home Insurance Life and Mortgage Insurance Business

NEW CUSTOMERS RECEIVE A $25-$50 GIFT CARD WITH THIS AD

Nor Cal (916) 396-8212 So Cal (310) 849-2657

Vă aşteptăm cu mâncare caldă!

EuroMarket & Delicatessen

2408 Albatross Way, Sacramento CA 95815

THE LAW OFFICES OF EDWARD A. SMITH

Ati avut un accident serios in California?Nu va lasati inselatiAflati despre drepturile dvs legale

Vorbim RomanesteSunati la 800-741-8483 pentru intrebari referitoarela accident.

www.AutoAccident.com

DIVERTISMENT/ PUBLICITATE DECEMBRIE 2010 MIORIŢA USA 14

Mihai Stoica a fost prezentat oficial luni ca manager general al echipei de fotbal Steaua Bucureşti, club la care a maiactivat din 2002 până în 2007.

''Am emoţii mai mari ca în 2002, când am venit la Steaua, şi sunt fericit că voi lucra cu preşedintele Helmut Duckadam, o legendă a Stelei, cu antrenorul Marius Lăcătuş, cu preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului, Valeriu Argăseală, cu care am mai colaborat aproape cinci ani'', a declarat Stoica, subliniind coeziunea staff-ului din care face parte şi dorinţa de a continua în această formulă la gruparea din Ghencea.

Stoica a recunoscut că au mai fost tentative din partea lui Gigi Becali, patronul clubului din Ghencea, de a-l convinge să revină, dar a refuzat. ''Am aşteptat să mă întorc la Steaua de când am plecat. După experienţa de la Urziceni m-am spus că singurul club la care aş putea să îmi desfăşor activitatea este Steaua. Am mai avut discuţii şi cu alte cluburi, am avut oferte financiare mai avantajoase, dar consider că am nevoie de Steaua, aşa cum, fără falsă modestie, Steaua are nevoie de mine în acest moment'', a afirmat Stoica. Mihai Stoica a povestit că a fost sunat de Becali după meciul Stelei cu Gaz Metan (0-1) şi discuţia a fost altfel

decât în urmă cu o lună, când invitaţia de a reveni la Steaua a fost una ironică: ''Acum s-a discutat altfel şi am primit garanţii că voi fi respectat, ne-am făcut promisiuni să nu ne mai certăm. Am cunoscut

şi alţi patroni de cluburi şi cred că se poate lucra mai bine cu Gigi Becali decât cu ei''. Mihai Stoica a afirmat că în momentul în care a avut posibilitatea de a pleca la un club rival Stelei a realizat că acest lucru e incompatibil cu persoana sa.

Mihai Stoica a mai spus că nu poate pune unui patron decât condiţii de respect, nu poate să îi interzică acestuia să vorbească şi să facă declaraţii, chiar dacă acestea nu sunt pe placul său. Stoica a mai spus că niciodată nu a luat de unul singur decizii, ci a făcut doar propuneri argumentate, decizia finală urmând să fie luată de finanţator, ţinând să dezmintă posibila venire a lui Ladislau Boloni la Steaua - ''E o minciună sfruntată. Nu s-a discutat şi nu se poartă discuţii cu nimeni. Urmează trei meciuri foarte importante pentru lupta noastră pentru titlul de campioană, cu CFR Cluj, U Cluj şi Universitatea Craiova''. Meme Stoica a precizat că a avut o discuţie foarte serioasă cu staff-ul tehnic şi cu jucătorii despre măsurile ce vor fi luate în perioada următoare şi a dezvăluit că trebuie să existe sacrificii ale fotbaliştilor stelişti.

Stoica a promis că va discuta şi cu suporterii stelişti, deoarece şi el provine din rândul fanilor şi mereu se va manifesta ca un suporter, chiar dacă încearcă să se cenzureze.

Mihai Stoica, prezentat ca manager general al Stelei

MIORIŢA USA DECEMBRIE 2010 ULTIMA ORA15

P.O. Box 2015 Placerville, CA 95667Phone (530) 620-2717

John Militaru Ministries Program Schedule 2010

Sacramento County, CAComcast CableThursday @ 8.00 pm Ch 18 English/Romanian Saturday @ 8:00 pm on Ch 18 English/Romanian JMMI

Roseville, CAMonday @ 6:00pm on Ch 18 English/RomanianThursday @7:00pm on Ch 18 English/Romanian JMMI

Modesto, CAMonday @ 7.30pm on Ch 26 RomanianMonday @ 10:30 pm EnglishTuesdays @ 8:30 pm EnglishThursday @ 2:00 pm Romanian

Stockton, CAMonday @ 8:00pm on Ch26 English

Concord, CAComcast CableSunday @ 6:00pm Channel 26 EnglishMartinez, Pleasant Hill, Lafayette, Orinda, Moraga, Tice Valley area, Alamo, Danville. Ch28- Walnut Creek & Ch28- Concord, Clayton, Rossmoor area.

Vancouver, WASunday 11;00 am , Tuesday @ 2:00 pm & Wednesday 8:00 pm on Ch 11 English/Romanian

Orange County, CASaturday @ 9:30 am on Time Warner Cable. EnglishCh95- Santa Ana, Fullerton, Placentia, Buena Park: Ch97- Anaheim, Villa Park Ch-98Yorba Linda, La Habra.

Notes: All listings are on local cable channels schedule subject to change

This program is made possible by the contributions of our viewers. This Ministry is not supported by any church or large institution but by individuals like you. If you would like to contribute toward the production costs of this program please contact us, all contributions are tax deductible. If you would like to extend the broadcast to your area or if already in your area add more broadcast times contact us for more information.

John Militaru MinistriesTHE VOICE OF THOSE WHO HAVE ESCAPED

FROM BEHIND THE IRON CURTAIN www.johnmilitaru.org

Iubiti credinciosi, Domnul nostru Iisus Hristos, ne indeamna: “Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot cugetul tau si cu toata puterea ta si pe aproapele tau, ca pe tine insuti.” (Marcu 12:30-31)

Porunca iubirii in satul romanesc, a fost respectata cu multa atentie. Este un mod normal de a trai. Comunitatea romaneasca, traieste si azi in multe parti ale Romaniei, cu aceasta normalitate in a fi alaturi de fratele tau si la bine si la greu. In Ardeal, in satul bunicilor mei, cand ero o nunta, tot satul era anuntat cu 3 saptamani inainte, asa numitele vestiri. Poate ca nu tot satul era invitat la nunta, insa cu toti se bucurau de casatoria tinerilor. La fel si la durere. Cand cineva adoarme intru Domnul tot satul participa la rugaciunile inmormantarii. Nu se cuvine ca acest simt al unitatii sa se piarda. Avem nevoie sa fim impreuna si la bine si la greu. Sau putem sa spunem si altfel avem nevoie sa iubim si sa fim iubiti. Este firesc, pentru noi crestinii sa intindem o mana de ajutor si sa-l mangaiem pe cel intristat. Asa cum a fost cazul d-nei Elena Nicolae, pentru care din partea comunitatii romanesti din Bay Area, s-a colectat o suma de mai bine de $10,000.00. Pe langa aceasta colecta stiu cateva familii care s-au ocupat de toate detaliile trasportului trupului d-nei Elena in Romania. Dumnezeu sa le rasplateasca si Dumnezeu sa o odihneasca pe d-na Elena!

Stiu ca fiecare dintre noi contribuim in mod individual si ajutam pe toti cei stramtorati. Insa uneori se petrec in mijlocul nostru tragedii care cu putina dragoste s-ar transforma in prilej de bucurie. Mantuitorul ne mai invata: „Tu insa, cand faci milostenie, sa nu stie stanga ta ce face dreapta” (Matei 6,3). Asta inseamna: sa nu pomenim nimanui despre faptele bune pe care le facem pentru a nu cadea in pacatul mandriei. Este bine ca toata dragostea pe care o daruim celor in nevoi sa fie cat mai tainica, insa de asemenea e nevoie de structura organizata a bisericii prin care sa putem implica cat mai multe persoane intr-un program organizat prin care sa beneficiem de toate resursele si informatiile care sunt disponibile. La propunerea unei bune crestine din parohia noastra, vom incerca sa largim activitatea proiectului People in Need, in scopul de a fi alaturi de fratii nostri din Bay Area si printr-o diversificare a activitatilor noastre.

Multi crestini din comunitate au nevoie uneori de asistenta in:

- procurarea de alimente, -vizite la doctor, -mici reparatii casnice, -macar din cand in cand sa fie

adusi la sfanta biserica pentru Sfintele Slujbe,

-sfaturi in legatura cu emigrarea, -abuzuri in familie, -adapost peste noapte, -sa li se duca celor bolnavi din

comunitate in fiecare duminica anafura de la Sfanta Liturghie,

-ajutor in baby siting (in situatii de urgenta)

-si practic orice fel de ajutor care implica in mod special dedicarea unui interval de timp, un pic de efort si multa, multa dragoste.

Cu participarea cat mai activa din partea dumneavoastra vom incerca sa creem 2 liste:

1) Lista People in need.La aceasta lista, va rog, sa ma

ajutati sa adaugam persoanele din urmatoarele categorii: pensionari (in special care sunt departe de familie),

mame ce-si cresc singure copilul (copii), persoane bolnave, persoane ce au nevoie temporar de asistenta financiara (si-a pierdut slujba), etc.

Va rog sa faceti propunerile dumneavoastra la adresa: fr.octavian@gmail.com. Va rog sa cereti acordul persoanelor inainte de a le propune. Este mai mult vorba de a oferii sprijin si dragoste celor aflati la nevoie.

2) Lista Voluntarilor. Persoanele care se ofera sa ajute cu

dragostea lor pe cei aflati in diferite nevoi si necazuri, va rog sa-mi trimitei un email la (fr.octavian@gmail.com). Bine ar fi sa fim toti inscrisi pe aceasta lista. Cei ce doriti sa participati pe aceasta lista va rog sa-mi precizati:

a) Ce fel de ajutor ati dorii sa oferiti?b) Cate ore pe luna/saptamana sunteti

disponibil?c) Doriti sa participati si cu donatii in

bani, mancare, imbracaminte, jucarii, etc. ?d) Daca nu ne cunoastem, va rog sa-

mi dati toate informatiile de contact pe care considerati ca ar fi bine sa le avem (telefon, email, adresa, etc.). V-as ruga sa ne spuneti. cateva randuri despre dumneavoastra, pentru a ne cunoaste cat mai bine.

Vom face tot posibilul sa evitam persoanele, care, poate vor incerca sa abuzeze aceasta activitate. Informatiile personale vor fi pastrate cu cea mai mare discretie, la fel si diferitele activitati care vor avea loc. Totusi, pentru a incuraja participarea cat mai activa in acest program, cu acordul persoanelor implicate, dorim sa publicam fotografii, diferite activitati si impresiile celor implicati in acest proiect al dragostei de aproapele.

Suport FinanciarEste posibil ca in anumite situatii sa fie

nevoie si de asistenta financiara. Cei ce doriti sa sprijiniti in acest fel, va rog sa-mi trimiteti un email (fr.octavian@gmail.com) la care sa-mi precizati cu ce frecveta si cu ce suma ati dorii sa contribuiti. Puntem stabili chiar o plata lunara.

Va rog sa trimiteti cecul dv. la adresa:26050 Kay Ave.Hayward, CA 94545Cu mentiunea: P. N. – iubirea

aproapelui.Mentiune: P.N.= people in need. Cosul de CraciunPentru sarbatoarea Nasterii Domnului

am dorii sa pregatim un cos cu daruri (mancare, icoane, carti, flori, etc.) pentru persoanele ce vor fi propuse pe lista People in Need.

Daca cineva doreste sa contribuie financiar la acesta activitate va rog sa trimiteti darul dumneavoastra la adresa:

26050 Kay Ave.Hayward, CA 94545Cu mentiunea: P.N. – Cosul de

Craciun.Mentiune: P.N.= people in need. Va multumesc pentru rabdarea cu

care ati citit acest mesaj si astept emailul dumneavoastra

Dumnezeu si Maica Domnului sa va

binecuvinteze!

Biserica Invierea Domnuluipr. Octavian Mahler26050 Kay AvenueHayward , CA 94545www.holyresurrectionparish.org (510) 265-1140

People in need – Iubirea Aproapelui

“Toţi oamenii mari au fost mai întâi copii" -Antoine de Saint-ExuperySincere felicitări şi toate urările noastre de bine micuţului Andrew Fera, cu ocazia botezului oficiat pe data de 30 octombrie 2010 la Biserica Sf. Maria din oraşul Dacula, statul Georgia! Gândurile noastre bune părinţilor, bunicilor, şi tuturor celor ce au participat la acest frumos şi memorabil eveniment!Naşii Mara & Puiu Circiu - Atlanta, Georgia