GEOGRAPHIA NAPOCENSIS

ACADEMIA ROMÂNĂ – FILIALA CLUJ-NAPOCACOLECTIVUL DE GEOGRAFIE

GEOGRAPHIA NAPOCENSIS

An XI, nr. 2

2018

MAGDALENA DRĂGAN, GABRIELA COCEAN

EDITORIAL BOARD OF GEOGRPAPHIA NAPOCENSIS

Editor-in-Chief

Pompei COCEAN – Romanian Academy, Cluj-Napoca Subsidiary, Geography Section

Editorial Board

Dan BĂLTEANU – Romanian Academy, Institut of Geography, BucureştiPhillipe BACHIMON –Avignon University, FranceGyula HORVÀTH – Centre for Regional Studies, Hungarian Academy of SciencePeter JORDAN – Institut of Geography, Viena, Austria.Erhard SCHULZ - University of Würzburg, Würzburg, GermanyNemes-NAGY JÓZSEF - Lorand University, Budapest, HungaryAlexandru UNGUREANU – ,,Al.I.Cuza” University, Faculty of Geography and Geology, Iaşi,Nicolae CIANGĂ – Babeş-Bolyai University, Faculty of Geography.Ioan IANOŞ – Bucureşti University, Faculty of GeographyŞtefan BILAŞCO – Babeş–Bolyai University, Faculty of GeographyValerio BAIOCCHI - La Sapienza University, Roma, ItalyGabriela COCEAN – Romanian Academy, Cluj-Napoca Subsidiary, Geography Section

Executive Editors

CS III.dr. Ştefan BILAŞCO – Romanian Academy, Cluj-Napoca Subsidiary, Geography SectionCS III.dr. Gabriela COCEAN – Romanian Academy, Cluj-Napoca Subsidiary, Geography Section

geographianapocensis.acad-cluj.ro

ISSN 1843-5920ISSN online 1844-9840

Recent Developments in Agriculture in the Apuseni Mountains

4

KHERROUR LOUARDI, SOUIHER NOUARI et DRIAS AMMAR


5

CUPRINS

Recent Developments In Agriculture In The Apuseni Mountains ..................................................7Magdalena Drăgan, Gabriela Cocean

Inegalităţile, disparitaţile demografi ce - efectele lor în sistemul socio-economic şi administrativ în R. Moldova ...........................................................................................................................13

Valeriu Sainsus

Revitalizarea regiunilor defavorizate prin reinventarea polilor locali (Studiu de caz – Regiunea Cetatea Ciceu) ..........................................................................................................................23

Pavel Ion Horațiu, Fonogea Silviu, Boțan Cristian Nicolae, Gligor Viorel

Icoane făcătoare de minuni, locuri tămăduitoare şi locuri de putere din nordul regiunii dedezvoltare Sud-Muntenia .........................................................................................................29

Liviu Gabriel Muşat

Autonomie sau independență? Particularisme și separatisme în Uniunea Europeană ..................37Csaba M. Kovács

Ajustările laterale ale albiei Timișului în intervalul 1965-2015 ...................................................49Sorin Hadrian Petrescu, Viorel Gligor


6

7

Geographia Napocensis Anul XI, nr. 2, 2017

RECENT DEVELOPMENTS IN AGRICULTUREIN THE APUSENI MOUNTAINS

MAGDALENA DRĂGAN1, GABRIELA COCEAN2

Abstract: - Recent developments in agriculture in the Apuseni Mountains. In our study area, the recent developments in agriculture have followed two divergent courses: a reduction in the intensity of agricultural activities on the one hand and the concentration, amplifi cation and specialization of production on the other. The fi rst phenomenon, that is also the most widespread, was manifested in the decrease of land use and livestock. The demographic decline and ageing population is one determinant factor of this evolution, especially in a context in which subsistence agriculture is generalized in the entire mountain area. The intensifi cation of agricultural activity through orientation of production towards the market is the second identifi ed phenomenon. It had a lower impact so far and has mainly manifested in two different ways: through the development of agribusinesses (companies that concentrate and intensify production by increasing the size of farms) and through the small-scale producers that focus on organic farming and traditional agricultural products.

Key-Words: subsistence agriculture, agricultural land use, livestock, mountains

1 Romanian Academy, Cluj-Napoca Branch, Geography Section, [email protected] Romanian Academy, Cluj-Napoca Branch, Geography Section, [email protected]

1. Introduction

Although better-known at the national level for mining, the Apuseni Mountains (Romania) also represent an agricultural area due to the lower average altitudes (with a maximum altitude of 1849 m), the extensive surfaces of the leveling platforms and the presence of many depressions (Badea et al, 1987). However, there are also certain restrictions imposed by the slope, the soils and the mountain climate of the area. In fact, about two-thirds of the administrative units in the studied area (100 out of 153) are part of the Disadvantaged Mountain Area. These areas, as outlined in the National Rural Development Programme (the 4A Annex of the NRDP 2007-2013) cover altitudes higher than 600 meters, or between 400 and 600 meters but overlaying slopes of more than 15°.

The main form of production in the Apuseni Mountains is the individual agricultural holding, a fact that comes to highlight the essential feature of agriculture in this region where subsistence agriculture is still predominant. The importance of subsistence agriculture at the regional level is

highlighted by the large number of agricultural holdings when compared to the number of households (144696 agricultural holdings and 143517 households) and by the high share of the population involved in agricultural activities: 63.8% of the stable population of the region in 2010 had worked in agriculture in the agricultural year 2009-2010, mostly in individual agricultural holdings.

Taking into account the predominance of subsistence agriculture in the Apuseni Mountains, we can only assume a future decline of this activity in close relation to the extent of the regional demographic decline (the population of the region decreased by 16.2% between 1992 and 2014). At the same time, the population structure indicates an ageing population, the 65 and over 65 age group representing 19.4% of the total population in 2014 (while the national average was 15.2%); this also suggests an acceleration of the demographic decline in the future.

The aim of the present paper is to identify the tendencies in agriculture in the Apuseni Mountains as refl ected in the data from the last agricultural census (the General Agricultural


8

Census of 2010) and the 1990-2014 Tempo-online data series of the National Institute of Statistics. Other complementary data were obtained from our own calculations based on reports from the Ministry of Agriculture regarding certifi ed producers involved in ecological agriculture and traditional products.

2. The decline of the utilized lands

The demographic decline and ageing population are also refl ected in the decrease of utilized areas [Fig.1]. Data from the General Agricultural Census of 2010 reveals that, at the regional level, 8.2% of the agricultural area was unutilized. One can note major differences in what regards the share of such areas in the counties that are part of the Apuseni Mountains: from only 4.1% in the area comprised in the Bihor County, to 17.4% in the area comprised in

the Cluj County. In this case, the cause of such a difference lays in the different agricultural potential of the territory (Plăiaș, 1994) and the less steep demographic evolution in the Bihor County (Drăgan, 2010).

However, at the communal level, there are even more diverse situations. In some cases, almost the entire agricultural area is being utilized, especially if the agricultural area represents a lower share of the commune’s territory (eg. Pietroasa, Vața de Jos or Budureasa) or if the quality of the soils allows a more intense utilization, as in the case of the communes in the western depressions, with a high share of agricultural land reported to the total surface and a rather low share of the unutilized area [Fig.1]. At the same time, in other cases, the unutilized agricultural area exceeds 30% in some communes where the demographic decline adds up to a lower agricultural potential of the land

Fig.1. Unutilized agricultural areas. Data source: the General Agricultural Census of 2010, calculation and graphic representation by authors


9

(Bulzeștii de Sus, Vorța and Bucureșci in the Hunedoara County; Petriș in the Arad County; Ciucea, Mărgău and Valea Ierii in the Cluj County; Șuncuiuș in the Bihor County). In these cases, accessibility also adds up to the situation, since we can notice mostly the abandonment of agricultural plots with more diffi cult access, and the concentration of activities in the areas closer to the households.

3. The decrease in the intensity of agricultural land use

In addition to the reduction of utilized agricultural areas, there is also another process that we have to address, involving the decrease in the intensity of utilization of the currently used agricultural areas. In the last 25 years the arable area in the Apuseni Mountains has decreased by almost 18500 ha (-8.4% when compared to the situation in 1992). The decrease has been more pronounced in some counties like Cluj and Hunedoara when compared to the western part (Arad and Bihor counties) due to the superior soil quality of the latter (Plăiaș, 1994). The descending regional dynamics are mainly due to the decrease in the use of arable land in those parts of the region with more accentuated mountainous features and thus with a lower agricultural potential. In the Disadvantaged Mountain Area comprised in the Apuseni Mountains, the arable land decreased by 15% while in the more peripheral areas of the region the decrease was of only 2%.

The negative variations of the areas covered with orchards and vineyards are also included in this category of phenomena that illustrate the decrease in the intensity of agricultural use of the territory. Although they did not represent the specifi city of the region, such areas were located in several well established locations (the Galda - Ighiu - Cricău area in the Alba County, the periphery of the Zarand Mountains, the Geoagiu area, the Aleşd - Borod - Lugaşu de Jos area in the Bihor County, the surroundings of Sebiş and Târnova in the Arad County and some communes located at higher altitudes.

Currently such areas are limited to just

over 4000 hectares of orchards and 880 hectares of vineyards. The decline of these areas has been dramatic, of around 60% at the regional level, when compared to their extent in 1990. The more relevant cases mainly involve the areas where large state farms or Agricultural Production Cooperatives had functioned during the communist period. With the dismantling of these establishments, the land was divided and reclaimed by the former owners or their descendants. This resulted into many small holdings that more than often did not possess productive technologies (Swain and Vincze, 2001), a fact that contributed to the decline of these agricultural activities.

The surface of the arable land currently not used (at rest) is yet another indicator showing the decrease in land use intensity. According to the defi nitions used in the General Agricultural Census of 2010 (National Institute of Statistics, 2010), even if these areas are still registered as arable land, they have not been worked in the year of the review or they have been sown with fodder plants. At the regional level, over 40,000 hectares of arable land are at rest, representing about 20% of the total arable land in the Apuseni Mountains. These fi elds cover larger areas in the Western depressions and along the Mureş Valley, in communes with a larger percentage of available arable land. Among these, there are some communes where the arable land at rest covers more than 1000 ha: Târnova, Tăuţ, Şilindia, Bârsa, Gurahonţ or Geoagiu.

Before 1990, Agricultural Production Cooperatives and State farms functioned in most of these communes. After their dissolution, the land was returned to the former owners or their families. From that point on, the evolution of agriculture has been differentiated: some of the newly re-established farmers have continued the agricultural activities in individual farms, while others choose to rejoin the plots by leasing or even to sell the land to agricultural companies (Hatos, 2006). However, even in the case of large agricultural farms, wide arable areas at rest are still present. Such lands are often subject to economic decisions regarding the crops or


10

are used to grow animal feed, as in the cases of Geoagiu and Gurahonţ.

While the surfaces covered by arable land are signifi cant in depressions and peripheral areas, the central mountainous part has been a traditional area for cattle breeding. The ratio between pasture land and hayfi elds, and arable land is much in favor of the fi rst ones in the communes belonging to the Disadvantaged Mountain Area. When comparing the areas covered by pastures and hayfi elds in the recent years to the situation in 1990, we could observe that the differences are not that signifi cant between the two moments of time (from 135406 hectares of hayfi elds in 1990 to 146761 hectares in 2014, from 300420 hectares of pastures in 1990 to 289728 hectares in 2010). From the evolution of the number of cattle we can see, however, that these agricultural areas are underutilized as well since the number of cattle was virtually halved in the same time frame (from 235218 in 1990 to 112376 in 2010).

4. The large farms - the intensifi ca-tion of production

There are some aspects that point to the simultaneous presence of a process quite opposite to subsistence agriculture, which implies the orientation towards the market of some agricultural holdings. Thus, 15% of the regional utilized arable area is found in farms that use over 10 hectares of arable land, while 8% of it in farms with over 100 hectares of arable land. The largest farms using arable land are located in Galda de Jos, Ighiu, Stremţ, Vinţu de Jos (Alba), Bârsa, Ponor, Dieci, Şilindia, Tăuţ and Târnova (Arad), Vadu Crişului (Bihor), Brănişca, Burjuc, Geoagiu, Rapoltu Mare (Hunedoara). We can note that those are generally communes where large state farms or agricultural cooperatives of production have functioned before 1990.

This process regarding the expansion of areas used in agricultural holdings for the

Fig. 2. Cattle numbers in the Apuseni Mountains. “1”marks those communes where holdings with more than 100 bovines are present. Data source: the General Agricultural Census of 2010,

calculation and graphic representation by authors


11

purpose of market orientation is also revealed but the presence of leasing of agricultural lands. Although the regional standard is represented by agricultural holdings using lands that they own, 3.5% of all agricultural land in the region is leased or granted in concession. This phenomenon is more common in those areas with a signifi cant share of the arable area found in large-scale farms (with cases like Galda de Jos, where 34% of the agricultural area used is leased, Rimetea with 28%, Izvoru Crişului with 30% or Branisca with 27%). However, it can also be noted in the mountain area itself where pastures are granted in concession (eg. Câmpeni, Poieni or Poşaga).

The same tendency towards market orientation can be observed in the case of livestock breeding, despite the drastic decrease in the number of cattle and their decrease in the households: at the regional level, only approx. one in four farms held cattle in 2010 (27.4 % of the total number of holdings bred cattle). Although 87.8% of the total number of cattle are found in farms with up to 9 bovines, and most of them in holdings with 1-2 cows, one can also see a phenomenon of concentration through the development of farms with higher capacities (that are present especially in the Alba and Bihor counties) and the emergence of even larger farms of over 100 bovines at Vințu de Jos, Galda, Ighiu, Geoagiu, Hărau, Gurahonț, Hălmăgel, Șoimi, Pocola, Săvârșin and Curățele [Fig. 2]. Most of these establishments are located in communes where state farms or Agricultural Production Cooperatives having high numbers of cattle have functioned before 1990.

5. The small scale producers - organic farming and traditional products

Another way in which the agricultural producers have orientated their activity towards the market was organic farming and specialization in the production of traditional products.

Without requiring large initial investments, organic farming can represent an opportunity

for development in the region, where in fact almost the entire agricultural production of small farms is obtained without the use of chemicals and with minimal mechanization. In 2010, the orientation towards organic farming was still shy, with only 17 certifi ed ecological producers, and with ecological farming covering a total of only 8.40 hectares. The number of ecologically bred livestock was also rather low - 149 cattle, 210 pigs, 366 sheep and goats, 1127 birds. However, by 2016, there has been a spectacular increase in the number of certifi ed organic producers up to 528 regional registered producers.

The promotion of traditional products and the integrated development of organic farming and tourism can be an important drivers in maintaining and making this economic sector more effi cient in the Apuseni Mountains. On August 31, 2017, in the analyzed region there were offi cially 21 traditional Romanian registered products, most of them located in the Alba County. Many of these products are promoted in connection with agritourism, in place, in various agritouristic destinations and infrastructures, and in the context of different fairs and events.

6. Conclusions

The analysis of the statistical data highlighted three important aspects:

- Firstly, the predominance of subsistence farming and the small scale of agricultural activities in the Apuseni Mountains are evident.

- The decline in land use and the decrease of cattle numbers over the past 25 years constitute another important aspect that is closely related to the fi rst conclusion and to the accelerated demographic decline in the region.

- At the same time, the orientation of production towards the market of some agricultural holdings in the Apuseni Mountains is highlighted by the concentration of production on larger farms (by increasing the utilized areas and increasing the number of cattle) and by specialization in organic farming and traditional products.


12

REFERENCES

[1] BADEA, L ET AL. EDS., (1987), Geografi a României. Vol. 3 : Carpaţii româneşti şi depresiunea Transilvaniei, Editura Academiei RSR

[2] DRĂGAN MAGDALENA, (2010), Multi-scale analysis of the demographic evolution in the Apuseni mountains between 1880 and 2008, Romanian Review of Regional Studies, Volume VI, Number 1, pp. 57-66

[3] HATOS, A., (2006), Colectivism după colectivism? Forme asociative de organizare în agricultura românească de tranziție: 1990-2002, Ed. Lumen, Iași

[4] INS (Institutul Național de Statistică), (2010), Recensământul General Agricol 2010. Manualul recenzorului, http://www.insse.ro/cms/files/RGA2010/formulare/MANUAL-RGA2010_iulie.pdf

[5] INS (Institutul Național de Statistică), 1990-2014 Tempo online data base

[6] MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, (2010), The National Rural Development Programme 2007-2013 – extended version, Nov. 2013, http://www.madr.ro/docs/dezvoltare-rurala/PNDR_2007-2013_versiunea-consolidata-nov2013.pdf (accesed on 29.04.2017)

[7] MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, (2016), Operatorii certifi cați în agricultura ecologică 2016, http://www.madr.ro/agricultura-ecologica/operatorii-certifi cati-in-agricultura-ecologica-2016.html

[8] MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII RURALE, (2017), Registrul naţional al produselor tradiţionale (RNPT), http://www.madr.ro/industrie-alimentara/produse-traditionale-romanesti/implementarea-ordinului-nr-724-2013-privind-atestarea-produselor-traditionale.html

[9] PLĂIAȘ I.., (1994), Agricultura montană-societate. Un necesar contact posibil. Munții Apuseni, Editura Libris

[10] SWAIN N, VINCZE MARIA, (2001), Agricultural Restructuring in Transylvania in the Post-communist Period, in Light D. and Phinnemore D. (eds), Post-Communist Romania. Coming to Terms with Transition, Palgrave, pp. 175-190

13


INEGALITĂŢILE, DISPARITAŢILE DEMOGRAFICE - EFECTELE LOR ÎN SISTEMUL SOCIO-ECONOMIC ŞI

ADMINISTRATIV ÎN R. MOLDOVA

VALERIU SAINSUS PhD, Professor Associated, AES the R. of Moldova

Abstract: The inequalities have pressures upon economic development. Demographical inequalities are created inside of demographical issues but supported by imperfection of economic systems. In the R of Moldova inequalities appeared in last decades and become profound for administrative distribution, by urban and rural area and by types of human localizations. Demographical problems makes discrepancy and polarize the population which increase the inequalities and reduce the equity.

Cuvinte-cheie: inegalităţi, Republica Moldova, demografi e,

Perioadele de creştere economică sunt în general însoţite de o creştere a inegalităţilor, iar cele demografi ce nu pot fi separate defi nitiv.1 Strategiile de dezvoltare și inovare sunt indispensabil legate de factorul populație, unde au refl ectare caracteristicile ei cantitative și rolul sporit al celor calitative. Disproporțiile pe acest segment au devenit atât de largi, că au afectat procesele de bază demografi că și existența durabilă a cadrului demografi c în timp și spațiu, dar nu în ultim rând și cele socio-economice. Inegalitățile demografi ce sunt în esență goluri create de imperfecțiunea sistemului, care periclitează dezvoltarea.

Inegalitățile demografi ce în repartiția spațială pe medii (urban/rural) și administrativă

Structura repartizării în profi l teritorial a populației Republicii Moldova refl ectă inegalități. Condiţiile naturale, alături de factorii istorici şi prioritățile social-economice au determinat amplasarea neuniformă a populaţiei în profi l teritorial inclusiv într-un spațiu mic, cum este cel al R. Moldova. Țara întruneşte 65 localităţi urbane şi 1 549 localităţi rurale. Populația rurală este dispersată pe o suprafață de 92,3% din suprafața totală. Cea mai mare parte a populației este concentrată în Regiunea Centrală (inclusiv orașul Chișinău), unde

locuieşte 50% din totalul populației, pe 34% din suprafața țării. În valea râului Bâc, locuiește peste 60% din populație. Distribuţia populaţiei în profi l teritorial arată că 30% din populaţia ţării este răspândită în zonele de nord şi centru, unde densitatea populaţiei este cea mai ridicată – peste 100 locuitori pe km², densitatea medie fi ind de 111,4 locuitori pe km² (2004), (iar în unele raioane – pînă la 126 locuitori pe km²).2

Densitatea medie rurală este de 68,6 persoane pe km² (în regiunea centrală, 85 persoane pe km3). Ceva mai mult de 15% din populație locuieşte în zona de sud, cu doar 465 de mii de oameni, iar densitatea populaţiei este sub 68 de persoane pe km² (atestată ca densitate minimă). Densitatea maximă pe țară fi ind de 1 380 persoane (municipiul Chișinău), ceea ce constituie de peste 10 ori mai mult raportat la media națională.

Tabel nr. 1. Populația, zona și densitatea urbană în orașele din R. Moldova de dimensiuni diferite (municipiu - municipiu mai mic – oraș).4

Oraşul Populaţia Suprafaţa,km2

Densitatea popu-laţiei, persoane pe

km2

Chişinău 671,800 123 5,461Bălţi 149,700 78 1,1919Criuleni 7,887

Sursa: BNS

14

VALERIU SAINSUS

În UTA Găgăuzia locuieşte pînă la 5% din populaţia Republicii Moldova. Locuitorii munixipiului Chişinău prezintă a cincea parte (20%) din populaţia ţării şi aproximativ o jumătate (50 %) din populaţia ei urbană.5 Iar împreună cu orașul Bălți, acestea constituie circa 60% din populația urbană a Republicii Moldova ce locuiește în două orașe, în celelalte 63 orașe locuiesc doar circa 40% din locuitorii țării. Ambivalenţa demografi că: între prea puţin şi prea mult este mult mai profundă. Orașul Chișinău, depășește ca mărime demografi că orașele medii ale țării (Bălți, Tighina, Tiraspol și Cahul) de peste 4 ori, iar cele mici cu peste 40 ori. Disproporția numerică dintre cea mai mică și cea mai mare aşezare urbană este de peste 60 ori, Chișinau cu 674 500 persoane și Slobozia doar cu 14 600 persoane.

Repartizarea teritorială a localităților rurale este relativ uniformă datorită condițiilor naturale prielnice. În anul 2016 populația rurală număra 2.042.005 persoane6, majoritatea fi ind repartizată în sate mari și mijlocii de peste 2.000 locuitori fi ecare, unde louiește peste 57, 4 din populația rurală, 26,9 % locuiește în sate medii de 1000-2000 persoane, 15% din populație locuiește în sate mai mici de 500-1000 locuitori care constituie numeric 415 sate și doar 4,6 % în 104 sate sub 500 locuitori. La alt pol al inegalității sunt raioanele Fălești, Ungheni, Orhei și Rezina ce includ localități rurale mici.

La recensământul din 2004, 56 de localități rurale aveau o populație sub 50 de persoane fi ecare (Elenovca, Dondușeni – 8 persoane, Podul Lung, Calarași – 13 persoane). Inegalitatea

se modifi că de la nord spre sud, de la localități mari la cele mici. Menționăm că localități mari rurale sunt în spațiile periurbane, îndeosebi cele din preajma Chișinăului. O mare parte au fost absorbite de municipiu in ultima perioadă.

Cea mai mare localitate rurală este Congaz din comuna Costești cu 14 000 persoane (depășește de 5-6 ori media națională), urmată de Ialoveni – 11 128 persoane, (comuna Cărpineni) are o populație de 10.600 (2004) de locuitori este cea mai mare localitate rurală din raionul Hîncești și a treia în topul national al localităților rurale. Dimensiunea demografi că nu este un criteriu al diferenţierii localităților urbane în raport cu cele rurale. Spre exemplu satul Congaz și orașul Slobozia (14 600) au o populatie numerric apropiata. Adițional așezările urbane mici nici nu ating marimea medie a așezărilor rurale (Bâcovăț).

În total, în țară sunt 1 612 localități rurale ceea ce constituie 5-6 sate la 100 km2, media de locuitori fi ind de 1.286 de persoane/sat. Acest indicator oscilează de la 1,5 (UTA Găgăuzia), 2,5 localități la 100 km 2 (Ștefan Vodă) până la 6,9 (Fălești).7Deci, inegalitatea repartiției localităților se exprimă de la sate mari și puține numeric (în centru și sudul țării îndeosebi) la sate mici și numeroase (nordul țării). Numărul de sate în componența comunelor este o refl ectare a situației demografi ce precare care a periclitat în prim plan spațiul rural afectat de fenomenul depopulării, care pune satele și comunele într-o inegalitate evidentă, acum şi în viitor. Este difi cil de a diferenția pe criteriul demografi c comunele8 de sate.9 Spre exemplu, satul Chetrosu - 1974 locuitori și Todirești - 1843 locuitori (2004). Diferențele demografi ce sunt neînsemnare, iar inegalitatea generată este de natură socio-economică în administrarea acestora, distribuire de resurse și prioritate în dezvoltare ceea ce în fi nal induce inegalitate. Din acest punct de vedere, inegalitatea provine din considerentul că absorbția (de către comună) este inevitabilă (inclusiv și cu condiția că este depășită ca mărime demografi că), iar concentrarea de populație va duce la neuniformitatea repartiției spațiale, deci este generatoare de probleme noi din perspectiva

15

Inegalităţile, disparităţile demografi ce – efectele lor în sistemul socio-economic şi administrativ în R. Moldova

timpului. Conchidem, că satele și comunele sunt într-o inegalitate de coexistență și subminează dezvoltarea echilibrată a acestora.

Adițional, unele comune nu însumează demografi c nici 1 000 de locuitori ceea ce subminează titulatura de comună (prin absența unei baze demografi ce) în raport cu cele care au statutul de sate. Inegalitatea demografi că discriminează localitățile rurale cu statut de sate cu potențial de peste 1 000-2 000 persoane, dar care nu au statut de comună, inclusiv în interiorul unității administrative, cât și la nivel național. Spre exemplu, satul cu statut de comună Ochiul-Roș (Anenii Noi) numără 376 persoane iar satul Todirești din componența comunei Chetrosu cu 1843 persoane se afl ă într-o vădită inegalitate demografi că deşi se afl ă în interiorul aceleiaşi unități administrative. În mod similar sunt: Chioselia Mare –745 locuitori cu statut de comună și satul Frumușica – 859 persoane; comuna Lebedenco – 796 persoane și satul Ursoaia – 1263 persoane (Cahul); comuna Ciobalaccia – 1008 persoane și satul Victorovca 1 322 persoane (Cantemir), comuna Hârjauca 747 persoane și satul Palanca 956 persoane; comuna Tuzara 803 persoane și satul Seliștea Nouă 1 393 persoane (Călărași); comuna Natalievca – 565 persoane și satul Popovca 981 persoane (Fălești); comuna Bobeica – 675 persoane și satul Drăgușeni –1 286 (Hâncești) etc. Numărul de sate în cadrul comunelor este de la 1-6, spre exemplu comuna Balatino (Glodeni) – 4, Sarata - 4 (Hâncești), Tatareuca – 5 (Soroca), Natalievca - 5 (Fălești)

Unitățile administrative îmbină inegalități demografi ce largi. Modifi cările demografi ce recente generează inegalități în creștere. Raioanele cu o populaţie de peste 100 mii locuitori sînt – Cahul, Hînceşti, Orhei, Ungheni - fi ecare concentrează peste 3,0% din populația țării. Cel mai mic număr de locuitori îl au raioanele Basarabeasca (29 mii persoane, 0,81% din populația țării, echivalentă cu populația unui oraș mediu din țară), Dubăsari (34 mii, 0,99%), Şoldăneşti (42 mii 1,20%) şi Taraclia (43 mii, 1,23%) ce constituie de 2-3 ori mai puțin decât media pe țară. Media națională pe unitate administrativă este de 111 034 persoane.

Inegalitățile demografi ce raportate la structurarea administrativă reduc din echitate. Inegalitățile generează diferențe de efi ciență la nivel raional care sunt la fel de remarcabile: datele arată că în trei din cele mai mici raioane ale R. Moldova (Basarabeasca, Şoldăneşti, Dubăsari) media cheltuielilor operaționale pe cap de locuitor este de 2,6 ori mai mare decât în trei din cele mai mari raioane (Hânceşti, Cahul, Orhei)10

Depopularea știrbește din baza existenței și efi cienței durabile, de perspectivă, a cadrului teritorial-administrativ al țării, îndeosebi a unităţilor mici ca număr. Perspectiva demografi că incertă, accentuarea inegalității numerice, cere revizuirea organizării teritorial administrative, unde argumentul de bază este potențialul demografi c al spațiului național. Adițional, 39 de sate sunt incluse în componența orașelor, 914 sate au statut de comună, 660 de sate sunt subordonate comunelor.11 Numărul de comune în fi ecare unitate administrativă este disproporționat, dacă raionul Hâncești deține 38 de sate, Orhei și Florești câte 37, Soroca 34, la alt capăt este Basarabeasca cu numai 6 sate iar Dubăsari cu 11 sate. Satele subordonate comunelor sunt câte 43 în Fălești și Sângerei, 37 în Orhei, 34 în Soroca şi 31 în Ungheni.

Inegalitățile rural-urban

Pe fundalul unei Europe puternic urbanizate, Republica Moldova a intrat în mileniul III ca cel mai puţin urbanizat stat european.

Declinul urban a fost în perioada intercenzitară cu un ritm mediu anual de 1,0%, iar pentru populaţia rurală ritmul mediu anual de scădere a fost de 0,13 %, majorîndu-se astfel decalajul procentual între cele două medii. Creşterea economică este o derivată a dezvoltării urbane, aceasta având tendința de a se concentra în anumite zone/orașe ale țări. Prioritară se consideră zona centrală, iar dintre oraşe – capitala, unul din patru locuitori se orientează în mobilitatea rural-urbană spre Chișinau. Inegalitățile demografi ce generează disparități regionale de venit și dezvoltare social-economică.

16

VALERIU SAINSUS

Sursa: Dezvoltarea regională: Republica Moldova vis-à-vis de Uniunea Europeană

Republica Moldova se caracterizează prin cea mai mică pondere a populaţiei urbane (42,4% – urbană și 57,60 – rurală în 2015), cu o tendinţă uşoară de majorare pentru ultimii ani. Comparativ cu statele Europei ponderea este inferioară. Contrar tendinţelor globale, în Republica Moldova se poate observa tendinţa de „ruralizare” pe intervale mici de timp. Cel mai redus grad de urbanizare are zona sudică de numai 26%.12

Categoriile de așezări urbane au la bază o inegalitate demografi că. Pe categorii de așezări urbane sunt evidente mai multe inegalități.Totuşi, în nici o unitate teritorial-administrativă din Republica Moldova (excepţie mun. Chişinău) populaţia urbană nu depăşeşte 50% din total, nivelul maxim înregistrându-se în jud. Bălţi – 42%. Comparativ cu nivelul de urbanizare per ansamblul ţării, centrele raionale prezintă mari discrepanţe sub acest aspect. Populația rurală este majoritară în unitățile teritorial administrative , iar populația urbană o reprezintă doar populația unui singur oraș - centru raional.

Cea mai mică pondere a populației urbane o au unitățile teritorial-administrative din aria centrală de numai 24,3%. Din 66 de localități urbane doar 32 au o populație mai mică de

10.000 persoane, iar 17 orașe nu ating nici media națională de populație a unei localități rurale, în timp ce 5 localități au mai puțin de 2 000 persoane, iar cea mai mică localitate cu statut de oraș este Bâcovăț (Strășeni) cu numai 1 313 persoane.

Oraşele şi satele din Republica Moldova, cu excepţia municipiului Bălţi, indiferent de potenţialul economic şi demografi c, (de exemplu oraşul Orhei cu o populaţie de peste 30.000 de locuitori, oraşul Bucovăţ mai puţin de 1500 locuitori sau satul Frumoasa, raionul Călăraşi, cu circa 700 locuitori) au acelaşi statut şi aceleaşi competenţe şi responsabilităţi.13 Municipiile Chişinău şi Bălţi dispun de factori de producţie şi de elemente de infrastructură necesare pentru atragerea investiţiilor într-o măsură mai mare decât alte localităţi.

Inegalitățile de gen și generaționalesunt în evoluție

Implicatiile care produc inegalitatea dintre

cele două genuri este de origine demografi că, dar cu evoluții diferite pentru populație. Mai mult, co-raportul genurilor este un criteriu ce determină calitatea demografi că a populației sau a cadrului demografi c național. Egalitatea genurilor este esenţa dezvoltării umane şi

Disparităţi de dezvoltare în statele rest europene

17


subliniază faptul că, atunci când dezvoltarea umană nu ţine cont de aspectul de gen, aceasta este în pericol.14Inegalitatea de gen este o preocupare a demografi ei din simplu motiv că, afectează reproducerea acesteia, continuitatea generațională, echilibrul, dar și modul cum genurile se comportă în raport cu procesele economice și fenomenele demografi ce. Speranța de viață, evoluția acesteia, a readus dicrepanțe de gen și generaționale, la care se asociază indirect factorul economic și social. Deci, discrepanțele gender sunt de natură biologică (disproporții de gen la naștere, diferența speranței de viață, indirect migrația), dar sunt completate de factorul social și economic și progresul acestora. Vârsta are implicații proporțional contrare dimensiunii de gen odată cu creșterea acesteia. Dimensiunea de gen intragenerațională este privită în demografi e ca un factor pozitiv de pe

pozițiile doar a reproducerii (dominarea tinerilor și populației masculine), unde probabilitatea apariției unei generații noi este mare, iar în aspect intergenerațional, dominarea generațiilor de vârstă înaintată readuce la minim probabilitatea reproducerii acestora, deci și existența durabilă de perspectivă a cadrului demografi c. Inegalitatea de gen și generațională naște agresivitate în deosebi în țările subdezvoltate, unde R Moldova nu este o excepție. Competiţia dintre bărbaţi este pronunțată mai ales în perioadele de tranziţie

de la un sistem socio-economic la altul, când se produce o nouă redistribuţie a resurselor şi a poziţiilor ierarhice. Decalajul dintre cei bogați și cei săraci va crește semnifi cativ inclusiv la nivel local și national. Inegalitatea demografi că generează inegalitate economică, deci și socială.

Se menţine tendinţa de micşorare a dezechilibrului de gen în cadrul populaţiei. În spaţiul urban dezechilibrul de gen este mai mic şi cu o tendinţă mai pronunţată de micşorare faţă de cel al populaţiei rurale. În evoluţia structurii pe vârste a populaţiei în perioada de referinţă transformările s-au manifestat prin micşorarea numărului populaţiei tinere şi creşterea ponderii populaţiei vârstnice, ca urmare a ritmurilor înalte de scădere a natalităţii. Astfel, ponderea grupei de vârstă de 0-9 ani din totalul populaţiei s-a micşorat cu 8,4% (de aproape 2 ori), inclusiv în mediul urban – cu 7,6%, iar în mediul rural – cu 8,2%.

Îmbătrînirea unei populații face ca disproporțiile de gen și generaționale să se accentueze. Dacă la naștere suntem în dominare ușoară masculină (la naștere raportul este de 51 băieți la 49 fete sau la 100 de fete anual se nasc 106 -107 băieți, la vârsta matură (20 de ani) există doar un echilibru gender teoretic și de scurtă durată, apoi la vârsta înaintată avem o dominare de gen feminin (la 10 femei revin 6 - 7 bărbați la vârsta de 70 ani, iar pe măsura creșterii vârstei decalajul de gen ia amploare). În

Sursa: BNS

18

VALERIU SAINSUS

grupul de vârstă de 30-34 ani, la 1000 de bărbaţi le revin 1034 de femei, iar în grupa 50-54 ani – 1155 de femei, iar în grupul de vârstă de 70-74 ani le revin 1623 de femei. Vârsta longevivă fi ind atinsă de cele mai dese ori de genul feminin,

supramortalitatea masculină fi ind exaltantă până la atingerea longevității. Longetivitatea sporește discrepanțele demografi ce și de gen, intergeneraționale și intrageneraționale.

La recensământul din anul 1939, decalajul a fost de 0,8%, apreciat ca neesenţial în dimensiuni demografi ce. La recensământul din anul 1959 diferenţa înregistrată maximă între sexe a fost de 7,6%. În etapa postbelică dezechlibrul între sexe s-a redus treptat de la 7,76% la 3,1%. Dacă în anul 1939 numărul femeilor depăşea numărul bărbaţilor cu 217 mii persoane, apoi în anul 1989 cu 221,2 mii persoane. Asimetria de gen în următoarea etapă s-a redus neesenţial: în anul 1990 ponderea femeilor fi ind de 52,4%, iar în 2006 de 52,1%.

Inegalitatea generațională constituie trecerea de la generații tinere la cele vârstnice și numerice demografi c. Îmbătrânirea demografi că este cea mai profundă problemă, reprezentând în esență o ”criza fi zică” a populației, care

poate provoca confl ictul generațiilor. Avansarea fenomenului îmbătrânirii demografi ce accentuează categoria demografi că a vârsnicilor, iar în evoluție a celor bătrâni.

La recensământul din 2004, femeile au constituit 51,9% din totalul populaţiei (2004) comparativ cu 52,3% (1989. Numărul femeilor înregistrate la recensămînt a fost de 1 755 643 persoane, depăşind cu 128 mii numărul bărbaţilor. Astfel, la 1000 de persoane de sex feminin reveneau 927 de persoane de sex masculin, faţă de 912 în 1989. La recensământul din 2014 au fost - 2 913 281 persoane (din care plecați peste hotare au constituit 329 108 persoane) bărbați - 1 410 578 și femei - 1 502 703. Astfel, conform datelor recensământului din 2004, raportul de masculinitate pe țară este de 94 bărbați la 100 femei. Datele confi rmă o accentuare a discrepanțelor de gen și în perioada ce a urmat.

În profi l teritorial acest, indicator se prezintă relativ omogen, cu o discrepanță mai accentuată în regiunile de dezvoltare Sud, Centru și municipiul Chișinău cu respectiv 91 și regiunea Nord, unde s-au înregistrat 97 bărbați la 100 de femei. În mediul urban raportul de masculinitate

Sursa: recensămintele 1989; 2004, 2014 datele preliminare.

19


este mai mare, astfel, la 90 de bărbați revin 100 de femei, cu un indicator mai mic în municipiul Bălți și raionul Briceni de 84 de bărbați la 100 de femei.

Sursa: The Global Gender Gap Report, 201315

Disproporţii ale structurii de gen avem şi în funcţie de mediu (urban, rural). Populaţia urbană are întotdeauna o disproporţie între genuri mai redusă în raport cu populaţia rurală. Ca motiv al acestor disproporții este migraţia. Astfel, în urban migrează mai mult bărbaţii prin specifi cul activităților economice desfășurate, activitatea sezonieră, ceea ce reduce din decalajul urban-rural. Prin urmare, echilibrul structurii de gen din urban este compensat de activitatea și atractivitatea locurilor de muncă pentru barbați în industrie. Dar, acest lucru este observabil doar la vârste tinere. Mediul rural este feminizat, ca excepția grupurilor de persoane din vârstele mici. Disproporţiile sunt diferite în funcţie de etape. În anul 1959 disproporţia de gen era destul de evidentă în mediul urban - 9,6% și, corespunzător, în mediu rural - 7,2%. Asimetria de gen este o motivare a îmbătrânirii treptate a structurii de vârstă intervenite în ultima etapă. Diminuarea tinerilor de la 29,8% la 21,2% şi sporirea populaţiei vârsnice (65 ani şi peste) de la 6,3% până la 7,7% și 16% (2015) este o confi rmare a tendinţei demografi ce stabilite în a doua jumătate a secolului trecut și ultimul deceniu al evoluției cadrului demografi c. Asimetria la vârstă înaintată se accentuează prin speranța de viață mai mare la populația urbană (de regulă, este cu 2-3 ani mai mare), astfel, dominarea genului feminin se menține pronunțată în orașe prin evoluția procesului de îmbătrânire. accentuată și pentru spațiile rurale în egală măsură.

Inegalitățile speranței de viață

Speranța de viață este unul din indicatorii de bază ai calităţii şi bunăstării populaţiei, în

particular cea a stării de sănătate a populaţiei. Ca legitate stabilită este că durata medie a vieţii este mai mare la femei de regulă cu 5-7 ani. La fel, în spaţiile urbane este cu 4-5 ani mai mare. Deci, are la bază inegalități evidente de ordin demografi c. Durata medie a vieţii populaţiei Republicii Moldova este în evoluţie contradictorie fi ind în creştere până în 1990 - atingând 70 ani, după care a urmat o perioadă de descreştere până la 67 ani conform datelor 2011 este apreciată la 69,5 ani.. În ultimii 5 ani a sporit cu 1,6 ani la bărbaţi şi femei. În 2015 speranța medie de viață a constituit 71,50 ani.

Speranţa de viaţă în R Moldova are un set de disparităţi ce este de ordin gender şi intergeneraţională, precum şi în raport cu mediu urban şi rural. Actualmente asistăm la o creştere uşoară, dacă comparăm cu indicii mondiali în UE de 80,1 ani. Ţara se situează sub media mondială. Potrivit datelor CIAWorld Fact book 2012, R Moldova deţine locul 150 din 220 de ţari şi regiuni. Conform acestui clasament 30 de ţări au o speranţă de viaţă de peste 80 de ani. Speranța de viață se asociază și cu indicele de venit al populației, unde populația rurală are o stare precară de venit și respectiv o mortalitate sporită la o vârstă timpurie în special la bărbați. La aceasta se asociază și inegalitatea accesului la serviciile de sănătate. 16 Adițional, cea mai profundă inegalitate este speranța de viață la vârsta de pensie pentru bărbați fi ind de 4-5 ani și 17-18 ani la femei, diferențele constituind 4-5 ori, ceia ce este considerabil în dimensiuni demografi ce.

Anii 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013Locul în plasament 17 21 20 36 34 39 45 52

Poziţia R. Moldova în baza indicatorului disparităţilor de gen

20

VALERIU SAINSUS

Sursa: BNS

Vârsta de pensionare – inegalitate impusă genurilor de sistem

Vîrsta de pensionare este axată pe asimetria gender, fenomen exclus în secolele anterioare, dar preluat de profunzimea, rapiditatea procesului de îmbătrânire demografi că.Sistemul național de pensii promovează inegalitate demografi că de gen, barează dezvoltarea parsonalității femeii fi ind forțată de sistem la pensionare (57 ani) ce o exclude de pe piața muncii, barează economic posibilitățile de manifestaare și în familie și în societate. Sistemul impune femeii un stagiu de cotizare mai mic, limitându-i-se venitul. Prin funcția reproductivă femeia este pusă într-o situație inegală de sistem pe fonul unei creșteri a speranței de viață feminine (74 ani). Este un stereotip depășit, neglijat de sistem, ce poartă o amprentă profund sovietică. Prin vârsta de pensionare, femeile nu sunt percepute egal cu semenii lor, în condițiile moderne, sistemul manifestă o ”îngrijire falsă” în raport cu structura consumului de mărfuri și servicii a acestei categorii de populație.

Inegalitatea s-a accentuat la mărirea vîrstei de pensionare la bărbați la 62,5 ani. Se crează artifi cial o diferență de venit (și în societate și la nivel de familie) – femeile - pensii, bărbații – salarii, pentru această categorie de generații. În generațiile de vîrtstă 57- 62 de ani numărul de femei pensionare în raport cu bărbații este de

2-3 ori mai mare. Pe termen lung inegalitatea are o amprentă dură asupra devalorizării rapide a pensiilor femenine. În 5 ani devalorizarea (diferențierea) pensiilor la femei și bărbați din aceiași generație este de peste 30%. Echivalarea vârstei de pensie ar reduce din inegalitate și pe termen mediu și pe termen de lungă durată, ar echivala efortul generațiilor de femei care au adus devidente demografi ce considerabile în raport cu cele care au avut o contribuție modestă. La aceasta se adaugă indexarea pensiilor care este cu o tentă profundă de inechitate socială și generațională. Valorizarea pensiilor nu include criterii de echitate generațională. Pensiile generațiilor peste 70 de ani se devalorizează cu 50% la sută, iar pensiile femeilor în vârstă de 75 ani devalirizarea atinge și 80%. Ceea ce atinge cote maxime a inegalității în timp. Încadrarea în câmpul muncii a pensionarilor este anevoiasă. Doar 20% din ei răman în câmpul muncii. Majoritatea rămân să activeze doar în primul an după pensionare. Vârsta de pensionare îi discriminează pe cei care au potențial și capacitate fi zică mai bună. Indeferent de contribuția pensionarului după vârsta de pensionare sistemul nu oferă devidente la sporul pensiei. Pensionarii în raport cu cei care activează sub vârsta de pensie sunt în raport de inechitate. Aceasta generează neatractivitate, repulsie în raport cu sistemul de pensionare atât la vârste mature, cât și după pensionare. La fel cum și pensiile pentru majoritatea pensionarilor refl ectă o inegalitate socială.

Speranța medie a vieții

21


Impactul social și economic al inegalităților demografi ce

Inegalitatea de gen are implicații directe și de lungă durată pentru cadrul național demografi c. Îmbătrânirea populaţiei se poate transforma într-un factor care va împiedica creşterea economică, va accentua diferențele de nivel de trai ale populației, stagnarea demografi că a forței de muncă inclusiv reducerea acesteia. Modifi cările în structura de vârstă a populaţiei implică schimbarea structurii generale a necesităţilor sociale şi în alte sfere ale vieţii umane: personală, familială, profesională, economică, politică, culturală, etc. Valurile mari de pensionari pot crea tensiune socială. Se inversează raporturile sociale prin vârstă, se modifi că relațiile dintre generații. Starea epidemiologică capătă contururi noi, se întețesc bolile cronice, crește numărul persoanelor cu dizabilități temporare sau pe viață.17

Situaţia socio-economică instabilă, subdezvoltarea pieţei muncii, salariile reduse și pensiile de subzistență din ţară, precum şi posibilităţile circulaţiei libere, cel puţin pe termen mediu, vor stimula migraţia externă în termeni social-economici negativi, ceea ce va continua să afecteze structura demografi că și veniturile populaţiei.

Inegalitatea implică urmări negative ca reținerea creșterii bunăstării, reducerea productivității muncii și încetinirea creșterii economice. Asigurarea mai difi cilă cu fi ecare an a stabilităţii fondurilor de pensionare şi creşterea cheltuielilor pentru formarea acestora sporește necesitatea populației de a rămâne economic activ pe piața muncii, Iar accesul la serviciile medicale constisitoare limitează semnifi cativ oportunităţile persoanelor vârstnice la servicii de bază în domeniul sănătății. Se modifi că starea de sănătate în întregime a populației. Îmbătrânirea demografi că este însoțită,de facto, de o morbiditate sporită a generațiilor numeroase vârstnice.

Mulţumiri

„Această lucrare a fost posibilă prin sprijinul fi nanciar oferit prin Programul PN II/Subprogramul 3.1. Bilateral/multilateral/ModululAUF-RO, în cadrul proiectului DISRUR/14-AUF, cu titlul

„Disparităţi demografi ce în spaţii rurale””.

22

VALERIU SAINSUS

1 Victoria Stoici, Despre inegalităţi şi creştere economică;2 Densitatea medie ascunde inegalitățile repartiției de po-pulație, chiar dacă sunt în spațiul țării destul de pronunțate. 3 M Mâtcu, M Hachi, Populația rurală a Republicii Moldo-va: Cercetări geodemografi ce, ASEM, Chșinau, 2008;4 Demographia 2013 Zonele urbane din lume: a 9 ediție anualã (2013.03) http://www.demographia.com/;5 Programului naţional strategic în domeniul securităţii de-mografi ce a Republicii Moldova (2011-2025);6 http://www.statistica.md/newsview.php?l=ro&id-c=168&id=5156&parent=07 M Mâtcu, 19748 DEX; COMÚNĂ, comune, s. f. I. Unitate administrativă compusă din unul sau mai multe sate, condusă de un sfat popular comunal. Comuna este un centru important de po-pulație țărănească, compus din unul sau mai multe sate, avînd o populațieînjurul a 3000 de locuitori.9 Wikipedia, Comună (din cuvântul commune din limba franceză; pluralul „comune”) este o unitate de bază ad-ministrativ-economică, alcătuită din unul sau mai mul-

te sate și condusă de un Consiliu comunal în fruntea căruia se afl ă un primar.10 Ion Osoian, Igor Sâroduiev, Eugenia Veveriță, Valeriu-Prohnițchi, Studiu analitic privind structura teritorial-ad-ministrativă optimală pentru Republica Moldova, Expert Group, Chșinau, 2010;11 Legea Nr764 din 24.02.2008;12 http://www.mdrc.gov.md/pageview.php?l=ro&i-dc=150&t=/Dezvoltare-regionala/Regiuni-de-dezvoltare/Regiunea-Sud;13 Concept de atribuire a statutului de municipiu unor oraşe reşedinţe de raion, 2012.14 RaportulNaţional de DezvoltareUmanăîn Moldova, 2009-2010;15 http://www3.weforum.org/docs/WEF_GenderGap_Re-port_2013.pdf16 http://demoscope.ru/weekly/2016/0693/gazeta05.php17 Gheorghe PALADI, Olga GAGAUZ, Olga PENINA îmbătrînirea POPULAŢIEI în republica moldova : Conse-cinţe economice şi sociale, AȘM, 2009

23


REVITALIZAREA REGIUNILOR DEFAVORIZATE PRIN REINVENTAREA POLILOR LOCALI

(STUDIU DE CAZ – REGIUNEA CETATEA CICEU)

PAVEL ION HORAȚIU1, FONOGEA SILVIU2, BOȚAN CRISTIAN NICOLAE3, GLIGOR VIOREL4

Abstract: - Revitalizing disadvantaged regions by reinventing local poles (Case study: the Fortress of Ciceu Region). The Fortress of Ciceu, the core of an area which used to stretch over the territory of 63 villages during the Middle Ages, is currently in a very advanced state of degradation. The former domain of Ciceu, a possession in Ardeal of Moldavian princes Ştefan cel Mare, Petru Rareş or Alexandru Lăpuşneanu, includes today rural human communities in search of economic and cultural activities able to restore their importance from the 13th to 14th centuries. Therefore, having no industry and considering that a large part of the territory belongs to the disadvantaged agricultural areas, it has to fi nd new types of support, following the successful example of other areas in a similar position. Thus, by restoring the fortress and the surroundings (including the reconstruction of certain landmarks located on the site, landscaping arrangements to highlight the overall design and the introduction of animated routes – vantage point, demonstrative workshops, etc.), the national cultural heritage to which the fortress belongs as an A class historical monument will be properly highlighted, bringing important and direct benefi ts to the local communities.

Key-Words: zonă defavorizată, polarizare, reconstrucție, revitalizare

1 Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Geografi e, str. Clinicilor, 400006, nr.5-7, Cluj-Napoca, România, e-mail: [email protected] Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Geografi e, str. Clinicilor, 400006, nr.5-7, Cluj-Napoca, România, e-mail: [email protected] Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Geografi e, str. Clinicilor, 400006, nr.5-7, Cluj-Napoca, România, e-mail: [email protected] 4 Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Geografi e, str. Clinicilor, 400006, nr.5-7, Cluj-Napoca, România, e-mail: [email protected]

1. Introduction

Ruinele Cetăţii Ciceului sunt situate pe teritoriul administrativ al comunei Ciceu Mihăieşti, sat Ciceu-Corabia, jud. BN, într-un punct strategic, pe o culme vulcanică dominând împrejurimile de la altitudinea de 683 m. De aici provine şi denumirea de Ciceu (din ungurescul csus=vârf (Rusu, 2006). Era formată din ziduri masive de piatra vulcanica, de înălţimi şi grosimi remarcabile. Importanţa deosebită a cetăţii pentru perioada medievală este demonstrată de întinderea domeniului (peste 60 de sate, comparativ - Cetatea de Baltă – 9 sate) şi de „pomenirea sa frecventă în documentele vremii până după mijlocul sec. al. XVI-lea” (Pascu, 1979). De asemenea, aici se

ţineau târguri anuale la care participau locuitorii si negustori din toate regiunile locuite de români, inclusiv cele de la est si sud de Carpati. Cetatea şi domeniul său constituie o importanţă deosebită şi pentru continuitatea românilor din Transilvania, care formau majoritatea în acest teritoriu (13-15 sate ungureşti şi 48-50 româneşti), adesea pomeniţi ca răzvrătiţi sau participanţi la acte de silnicie (Pascu, 1979), în special prin înfi inţarea episcopiei ortodoxe a Vadului, afl ată pe domeniul cetăţii şi subordonată mitropoliţilor Moldovei, cu jurisdicţia asupra unei importante părţi a Transilvaniei nordice. Prin intermediul cetăţilor Ciceu şi Cetatea de Baltă, feude ale lui Ştefan cel Mare, moldovenii exercită o infl uenţă politică resimţită în viaţa societăţii transilvănene (Pascu, 1989).

24

PAVEL ION HORAȚIU, FONOGEA SILVIU, BOȚAN CRISTIAN NICOLAE, GLIGOR VIOREL

Sursele istorice afi rmă că principalul scop al edifi cării cetății a fost apărarea împotriva năvălirii tătarilor, la sfârșitul secolului al XIII-lea, din ordinul regilor maghiari. În 1489, Matei Corvin daruieste cetatea lui Stefan cel Mare,

iar dupa moartea acestuia trece în stapânirea lui Bogdan, Stefanita Voda, si în 1530 sub stapânirea lui Petru Rares. De referință în istoria cetății rămâne refugiul aici, din calea turcilor, al lui Petru Rares, în anul 1538, pentru o perioadă de

Fig. 1. Domeniu Cetății Ciceu

Fig. 2. Obeliscul și turnul cetății

25

Revitalizarea regiunilor defavorizate prin reinventarea polilor locali (Studiu de caz – Regiunea Cetatea Ciceu)

aproximativ 3 ani. După părăsirea cetății de către familia domnească, aceasta este demantelată în urma ordinului lui Gheorghe Martinuzii, gevrrnatorul Transilvaniei, în anul 1544, pentru a nu ajunge din nou în stăpânirea domnilor moldoveni (Pascu, 1979).

Astfel, benefi ciind de un sistem natural de apărare dictat de confi guratia topografi că a zonei, cetatea era o fortifi cație imposibil de cucerit, dar, este distrusă sistematic de către lucrători de la minele din zona Rodnei. Ca urmare, după ce a funcționat o perioadă de aproximativ trei veacuri, cetatea este redusă la un perete înalt încât să includă ferestrele, așa cum apare în schița menționată realizată în 1866. Ulterior, populația locală a utilizat piatra din zidul cetății aducând-o la confi gurația actuală: ramasitele unui turn, cateva fragmente de zid situat pe latura nord-estica si un obelisc pe care este gravat bourul de pe stema Moldovei.

În jurul cetății, pot fi observați bolovanii care făceau parte odinioară din zidul cetății, împrăștiați pe o rază de mai multe sute de metri, dar concentrați îndeosebi în partea sudică, acoperiți de mușchi și de vegetația pădurii.

2. Fostul domeniu al cetății – zonă defavorizată

În prezent, la 460 de ani de la dispariţia cetăţii, domeniul s-a fărâmiţat, localităţile fi ind

distribuite pe teritoriul a 4 judeţe şi 25 de UAT-uri. Nici la nivel mental, nu se mai poate discuta despre ideea unităţii între locuitorii acestui teritoriu.

Din punct de vedere economic și social, localitățile din fostul domeniu al cetății se confruntă cu binecunoscutele probleme specifi ce spațiilor rurale de la noi, care merg de la exodul populației (în special în țările din vestul Europei) la infrastructura inadecvată, lipsa investițiilor și lipsa spiritului antreprenorial.

Deși vorbim despre o zonă preponderent rurală, agricultura, principala ocupație a locuitorilor, se confruntă și ea cu neajunsuri semnifi cative. Ca urmare, o bună parte din teritoriul analizat a fost declarată, în mod ofi cial, zonă defavorizată. Astfel, conform anexelor Planului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, 11 din totalul de 27 de unități administrative pe teritoriul cărora se întinde fostul domeniu al cetății (41%) fac parte din lista zonelor defavorizate.

Conform PNDR au fost stabilite 3 tipuri de zone defavorizate la nivel național : Zona Montană Defavorizată (ZMD), Zona Semnifi cativ Defavorizată (ZSD) şi Zona Defavorizată de Condiţii Naturale Specifi ce (ZDS). Zonle defavorizate din teroriul fac parte dintre prima (9) și cea de-a treia categorie (2), cea de-a doua fi ind specifi că zonei Deltei Dunării.

Fig. 3. Fotografi i aeriene ale cetății realizate cu drona

26


Zona montană defavorizată (ZMD) corespunde teritoriilor situate la altitudini de peste 600 m sau celor situate la altitudini de 400-600 m și care au o pantă de minim 15%. În această categorie se situează comunele Căianu Mic, Ciceu-Giurgești, Negrilești, Târlișua din județul Bistrița-Năsăud, comunele Coroieni, Cupșeni, Suciu de Sus și Vima Mică din județul Maramureș, comuna Zalna din județul Sălaj.

Zonele Defavorizate de Condiţii Naturale Specifi ce (ZDS) cuprind spații cu o productivitate redusă a terenurilor agricole (cauzată de calitatea

solului, climat, relief și condiții de umiditate a solului), care induce note de bonitare reduse a acestora. Zonele Defavorizate de Condiţii Naturale Specifi ce sunt alcătuite din acele unităţi administrativ-teritoriale care formează suprafeţe continue compuse din cel puţin 3 UAT şi care în mod cumulativ şi ponderat cu suprafeţele deţinute de aceste UAT au o nota de bonitare a terenurilor agricole de până la valoarea de 28 (80% din valoarea medie naţională). Din această categorie fac parte comunele Bobâlna și Vad din județul Cluj.

Fig. 4. Condiționările fi zice ale domeniului Cetății Ciceu

27

Revitalizarea regiunilor defavorizate prin reinventarea polilor locali (Studiu de caz – Regiunea Cetatea Ciceu)

3. Reinventarea polului regional

Urmărind modul de dispunere a unităților administrative actuale pe teritoriul cărora se întinde fostul domeniu al cetății, observăm că ele constituie o regiune vermiculară tipică, la contactul a patru județe: Cluj, Sălaj, Maramureș și Bistrița-Năsăud. Instabilitatea specifi că acestor tipuri de entități, dictată de existența unor vectori opuși condiționărilor politico-administrative dictate de centri polarizatori județeni, face ca aceste regiuni să fi e considerate ca „stadii

incipiente ale devenirii, evoluției regiunilor fi liforme sau compacte, decât entități de sine stătătoare” (Cocean, 2002). Acest lucru este cu siguranță facilitat de apariția unui centru, recunoscut de întreg teritoriul, care să poată scoate teritoriul din această stare de permanentă căutare. Reconstruirea unor entități care au funcționat în trecutul istoric poate reprezenta o șansă pentru astfel de regiuni impinse în spații periferice de evoluția intereselor politico-administrative. În cazul de față, restaurarea cetății Ciceului ar putea transforma fostul domeniu într-

Fig. 5. Zonele defavorizate din domeniul Cetății Ciceu

28


un areal polarizat din punct de vedere turistic, promovat unitar în toate localitățile compunente. Realizarea unui ansamblu care, pe lângă reconstruirea cetății, să cuprindă și alte elemente tot mai căutate de turiști (ateliere demonstrative, case tematice, consolă belvedere), susținut de contribuția culturală și arheologică a localităților din fostul domeniu pot reprezenta soluția pentru o imperioasă metamorfozare a acestui spațiu. Astfel, s-ar realiza și o investiție în patrimoniul cultural, păstrarea sau reabilitarea elementelor acestuia contribuind la prezervarea identității locale dar, acolo unde avem de-a face cu valori de importanță inestimabilă, așa um este în cazul de față, putem vorbi despre contribuții chiar la conturarea și păstrarea identității naționale. Ca argument în plus, putem menționa numeroasele situații asemenătoare existente la nivelul UE și chiar al României, în care reabilitarea unor obiective istorice, au avut un impact semnifi cativ asupra arealelor învecinate. Astfel, în regiunea Cathare din Franţa s-a oferit suport fi nanciar asociaţiei regionale de economie montană pentru restaurarea castelului Puivert (aici incluzând şi documentarea de arhivă, crearea de produse culturale şi a unei colecţii de instrumente muzicale medievale etc) acţiune în urma căreia a avut de caştigat întreaga regiune, iar în bazinul Rurh, mina Zollverein a fost dezafectată, restaurată şi amenajată ca un complex ce cuprinde un centru de afaceri, un teatru, un mic muzeu, galerie de arta şi o sala de conferinţe. Modele de reconstrucţie cu impact în dezvoltarea turistică a localităţilor se regăsesc şi la noi în ţară: Cetatea Alba Carolina, Cetatea Râşnov.

4. Conclusion

În prima fază după realizarea restaurării, benefi cii vor fi resimţite în localităţile apropiate din comunele Ciceu-Mihăieşti, Petru-Rareş,

Uriu, Ciceu-Giurgeşti, Negrileşti. Ulterior, însă, prin asocierea şi celorlalte localităţi din fostul domeniu, care formează a veritabilă regiune în reţea vermiculară, afl ată la periferia judeţelor BN, MM, CJ şi SJ, se vor putea elimina neajunsurile specifi ce unor astfel de spaţii: gravitaţie aleatoare a vectorilor purtători de dezvoltare, standard economic şi social inferior arealelor învecinate, disfuncţii majore la nivelul infrastructurii tehnice a teritoriul (Cocean, 2002). Prin regăsirea unui centru polarizator intern, precum şi a pârghiilor potrivite (valorifi carea produselor tradiţionale, bine păstrate în areale cu o dezvoltare socio-economică precară) putem asista la metamorfozarea acestui areal dintr-o regiune în reţea vermiculară, afl ată într-o perpetuă căutare a echilibrului, într-una pe deplin funcţională. Primii paşi au fost deja realizaţi, prin asocierea UAT-urilor situate la limita judeţelor BN şi Cluj, sub forma de GAL capabil să acţioneze unitar în vederea rezolvării problemelor comune.

References

[1] *** (2013), Programul Național de Dezvolta-re Rurală 2014-2020;

[2] COCEAN, P., (2002), Geografi e Regională, Presa Universitară Clujeană, Cluj- Napoca;

[3] PASCU, Ș., (1979), Voievodatul Transilvaniei, vol.II, Editura Dacia, Cluj – Napoca;

[4] PASCU, Ș., (1989), Voievodatul Transilvaniei, vol.IV, Editura Dacia, Cluj – Napoca

[5] RUSU, A.A., (2006), Jocul cu nemele cetăților medievale, în volumul Castelarea carpatică. Fortifi cații și cetăți din Transilva-nia și vecinătățile ei în sec. XIII-XIV, Editura Mega, Cluj-Napoca

29


În cadrul resurselor atractive ale turismului religios, un loc aparte, prin atractivitatea lor deosebită, il deţin icoanele făcătoare de minuni, locurile tămăduitoare şi locurile de putere (Fig. 1). Alături de moaştele diverşilor sfi nţi, ele stau, înainte de orice, la originea pelerinajelor

religioase şi a frecventei vizitări a bisericilor, catedralelor sau mănăstirilor care le adăpostesc.

Pentru partea nordică a regiunii de dezvoltare Sud-Muntenia, obiectivele religioase de acest gen sunt ilustrate în harta alăşturată (Fig. 1):

ICOANE FĂCĂTOARE DE MINUNI, LOCURI TĂMĂDUITOARE ŞI LOCURI DE PUTERE DIN NORDUL REGIUNII DE

DEZVOLTARE SUD-MUNTENIA

DRD. ING. LIVIU GABRIEL MUŞAT

ABSTRACT -Having a strong reverberation in the souls of Orthodox Christians in Romania, the icons considered as miraculous, the healing places and the places of power are real attractions for religious tourism.The indisputable advantage of this type of heritage is that, besides the celebrations when the infl ux of pilgrims is maximum it was noticed that also during the rest of the year there is a signifi cant number of visitors, which can be a good basis for the development of an organized tourism. The counties from the Northern part of South Muntenia development region (Arges, Dâmbovita and Prahova) have several important attractions of this type of heritage, out of which we mention – The Miraculous Icon of Mother of God from Namaiesti Monastery (Arges), The Miraculous Icon of Mother of God from Ghighiu Monastery (Prahova), The Icon of Saint George from Viforata Monastery (Dambovita), etc. In this paper I am presenting an inventory of these attractions, with a brief description of each one of them.

Cuvinte-cheie: icoane făcătoare de minuni, locuri tămăduitoare, locuri de puterea, regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia

Fig. 1. Icoane făcătoare de minuni şi locuri de putere din nordul regiunii de dezvoltare Sud-Muntenia

30

LIVIU GABRIEL MUŞAT

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Nămăieşti

Icoana făcătoare de minuni a fost găsită prin secolul al XVI-lea sau XVII-lea, ascunsă din vremuri străvechi într-o stâncă uriaşă. Astăzi ea se afl ă la Mănăstirea Nămăieşti.

Fig. 2: Icoana făcătoare de minuni a Mai-cii Domnului de la Mănăstirea Nămăieşti (Sursa: ortodoxia.rol.ro)

În stânca în care s-a găsit icoana s-a săpat şi înălţat o mică biserică, ce poartă hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”.

În zilele noastre vin la icoana Maicii Domnului tot mai mulţi oameni bolnavi şi în nevoi pentru a se ruga, întorcându-se sufl eteşte alinaţi.

Pictura a fost deteriorată de vreme, dar, în anul 1798 icoana a fost înrămată în argint, iar în anul 2004 a fost restaurată cu o pictură ataşată pe pânză după modelul celei de pe Sfântul Munte Athos, fi ind îmbrăcată în aur şi bătută cu pietre preţioase (L. Cosmoiu, 2016).

Conform tradiţiei, icoana făcătoare de minuni de la Nămăieşti îi ajută pe toţi cei ce vin la mănăstire şi se închină cu credinţă, ea fi ind renumită pentru vindecări ale unor afecţiuni grave şi alte necazuri.

Pentru acces, trebuie ajuns la Câmpulung,

iar de acolo, la doar 5 km spre nord-est, şi la o altitudine de 800 m, se afl ă mănăstirea cu vestita icoană făcătoare de minuni.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Cetăţuia

Negru Vodă

Situată într-o mănăstire construită pe un pisc muntos, departe de agitaţia lumii, Mănăstirea Cetăţuia Negru Vodă din comuna Cetăţeni, judeţul Argeş, icoană este renumită în primul rând pentru că îi ajută pe cei afl aţi sub diferite farmece şi vrăji, dar şi pentru scoaterea duhurilor rele, uşurare sufl etească şi împăcarea celor care vin să se roage cu credinţă.

Nu se cunoaşte cine a pictat icoana, dar stilul este unul mai degrabă de infl uenţă apuseană. Ferecătura acestei sfi nte icoane a fost realizată din bijuteriile donate de către o credincioasă care a venit să se roage Maicii Domnului pentru fi ica sa bolnavă.

Acces rutier spre frumoasa mănăstire avem pe DN71 Bucureşti – Târgovişte, DN72A Târgovişte – Cetăţeni – Mănăstirea Cetăţuia Negru Vodă; pe DN73 Câmpulung-DN72A-Stoeneşti-Coteneşti-Mănăstirea Cetăţuia Negru Vodă; DN73 Braşov-Râşnov-Rucăr – DN72A Stoeneşti-Coteneşti-Mănăstirea Cetăţuia Negu Vodă; DN73 Piteşti, DN73D, DJ723,DN72A – Cetăţeni – Mănăstirea Cetăţuia Negru Vodă.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Zamfi ra

Mănăstirea, situată în lunca din stânga râului Teleajen, pe raza comunei Lipăneşti, în imediata apropiere a satului Zamfi ra, se bucură de existenţa unei icoane făcătoare de minuni ce dă o mare încredere credincioşilor care vin să se roage la ea.

Autorul picturii este şi aici necunoscut, şi nici când a făcut-o, dar, având în vedere stilul cu infl uenţe apusene, este foarte probabil să fi fost realizată în secolul XIX.

31

Icoane făcătoare de minuni, locuri tămăduitoare şi locuri de putere din nordul regiunii de dezvoltare Sud-Muntenia

Maica Domnului este reprezentată cu un chip cald, primitor, zâmbitor şi senin, iar la baza icoanei sunt reprezentaţi de la stânga la dreapta Sfântul Vasile cel Mare, Sfânta Filofteia, Sfântul Haralambie şi Sfântul Ierarh Nicolae. Multe minuni a arătat Maica Domnului prin această deosebită icoană.

Ajungem la Mănăstirea Zamfi ra pe şoseaua paralelă cu Drumul Naţional 1A, cu deviere la aproximativ 15 km de oraşul Ploieşti.

Icoana Sf. Gheorghe –Mănăstirea Viforâta

Splendida pictură veneţiană îmbrăcată în argint aurit, reprezentându-l pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe călare pe cal omorând balaurul, este icoana făcătoare de minuni din Mănăstirea Viforâta situată în comuna Aninoasa, judeţul Dâmboviţa.

În jurul icoanei Sfântului Gheorghe se afl ă o inscripţie în slavonă, gravată în chenar, aparţinând voievodului, în care se redă biruinţa sa asupra lui Matei Basarab, fapt care l-a determinat să dăruiască această icoană mănăstirii. Icoana făcătoare de minuni a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe este de o frumuseţe rară, lucrată în argint masiv de meșterul grec Mavros și dăruită de voievodul Leon Tomșa, în anul 1632 (L. Cosmoiu, 2016).

Pisania care se afl ă deasupra uşii de la intrarea în Biserică este singurul document care o menţionează: „Aicea se afl ă o icoană mare făcătoare de minuni, lucrată în argint curat şi aurită, având hramul sfântului mare mucenic Gheorghe (călăreţ), dăruită mănăstirei de către Leon Tomşa, cu doamna sa Victoria la anul 1631”.

La Mănăstirea Viforâta, aparţinând de Arhiepiscopia Târgoviştei, situată la 7 km Nord de Târgovişte se ajunge astfel: la ieşirea din oraşul Târgovişte spre Sinaia, imediat după trecerea podului în partea dreaptă este indicatorul spre Mănăstirea Viforâta aproximativ 2 km, drum ce duce direct până în poarta mănăstirii.

În cazul în care călătorim cu trenul, se poate coborî la staţia CFR-Târgovişte, sau Teiş.Din centrul oraşului Târgovişte, sunt autobuze care circulă până în faţa mănăstirii.

Loc tămăduitor –Mănăstirea Peştera Ialomiţei

Într-o locaţie religioasă renumită de pe meleagurile dâmboviţene, Mănăstirea Peştera Ialomiţei, la o adâncime de 200 m se afl ă o piatră numită Piatra Altarului, unde, după tradiţie, sihaştrii săvârşeau cele sfi nte.

Lăcaşul de cult şi-a câştigat faima şi datorită acestui loc tămăduitor, sacru şi încărcat de istorie, spectaculoasă dovadă a credinţei oamenilor în Dumnezeu. Se spune că acest loc are puteri tămăduitoare pentru orice boală.

Locul tămăduitor de la Mănăstirea Peştera Ialomiţei este un loc al pelerinajelor permanente ale credincioşilor români, care pot ajunge la obiectivul de vizitat pe drumul Bucuresti – Sinaia (DN 71 spre Târgovişte) – Cabana Cuibul Dorului – Şaua Dichiului – Bolboci – Diana – Padina – Peştera Ialomiţei.

Locurile tămăduitoare şi de putere Peştera Moşului şi Stânca Dorinţelor de la Mănăstirea Cetăţuia

Peştera Moşului şi Stânca Dorinţelor sunt locuri de putere unde adevărul şi legenda se întrepătrund. Ele se afl ă la câteva zeci de metri de biserica Mănăstirii Cetăţuia din comuna Cetăţeni, judeţul Argeş.

Se bănuiește că Peştera Moşului, încă din timpul dacilor, a fost un loc de rugăciune și meditație al Marelui Preot.

O parte dintre credincioşi îşi pun speranţele în aceste locuri tămăduitoare şi de putere, considerând că o vizită şi o rugăciune aici, le pot rezolva problemele.

Obiectivele pot fi accesate din DN 72A, Câmpulung-Muscel (20 km) sau din Târgovişte (47 km), prin satele Coteneşti-Stoeneşti, respectiv per pedes 2,5 km.

32


Loc tămăduitor pe versantul muntelui de la Mănăstirea Cetăţuia - Peştera

Cuv. Ioanichie Schimonahul(sec. XVII)

Fig. 3. Loc tămăduitor – Peștera Cuv. Ioanichie Schimonahul (Sursa: peregrinprinlume.ro)

Pe lângă frumuseţea incontestabilă şi natu-rală a Mănăstirii Cetăţuia din comuna Cetăţeni, judeţul Argeş, se consideră că locul poartă încăr-cătură energetică şi datorită moaştelor Sfântului Cuvios Ioanichie Schimonahul, unul dintre cei mai renumiţi sihastri ce s-a nevoit pe Valea Chi-liilor în primele decenii ale secolului al XVII-lea.

Mit sau adevăr, se spune că o parte dintre credincioşi au descoperit că vindecarea le vine şi din atingerea acestor moaşte ale Cuviosului Ioa-nichie Schimonahul, dar şi din rugăciuni în acest loc tămăduitor.

Putem ajunge aici, din DN 72A, Câmpu-lung-Muscel (20 km) -Târgovişte (47 km), între satele Coteneşti-Stoeneşti, drum (doar la pas) spre E, 2,5 km cca 30 min.).

Schitul rupestru Corbii de Piatră

Este considerat un loc tămăduitor şi de pu-tere din vremuri predaice, fi ind situat în comuna omonimă din judeţul Aregeş.

Atracţia locurilor, dar şi încărcătura spiri-tuală i-au apropiat pe mulţi de Corbii de Piatră, un loc tămăduitor şi de putere unde inima şi min-tea i-au îndemnat să se regăsească. Se spune că în acest loc te afl i cel mai aproape de zei şi că în aerul rarefi at circulă tot felul de mesaje provenite din alte dimensiuni.

Corbii de Piatră, loc tămăduitor şi de pu-tere învăluit de legendă, a cărui istorie datează de sute de ani, îşi aşteptă credincioşii, fi ind vestit pentru miracolele înfăptuite. Aici putem ajunge pe DN 73C, Curtea de Argeş-Campulung-Mus-cel, până la Domneşti (22 km), apoi ramifi caţie la stânga pe DJ 731 spre Nucşoara (Domneşti Stă-neşti-Corbşori-Corbi, 11 km).

Troiţa de la Mănăstirea „Sf. Treime / Înfricoşata Judecată”

Miracolele acestei troiţe ridicată pe locul indicat de Maica Domnului în vis nu pot fi nici-cum contestate. Troiţa este ridicată la Mănăsti-rea Sfânta Treime / Înfricoşata Judecată din satul Prodăneşti, comuna Ioneşti / Buzoeşti, judeţul Argeş, locul în care au ajuns numeroşi oameni bolnavi ce credeau în Dumnezeu, rugându-se pentru sănătatea lor şi a apropiaţilor, unii vinde-cându-se de bolile de care sufereau.

Troiţa Maicii Domnului de la Ioneşti, ridi-cată după ce un bătrân a visat-o pe Maica Dom-nului trei nopţi la rând, poartă semnifi caţia cifrei 3 având 3 trepte, 3 mese, 3 scaune şi 3 turle. Tro-iţa redă chipul Maicii Domnului şi al lui Iisus, fi -ind ridicată în martie 1998 şi sfi nţită de un sobor de 7 preoţi. Se crede că locul are o forţă statorni-că şi grea, pentru că, în ciuda măruntelor dispute locale şi a izului turistic pe care îl îmbracă uneori pelerinajele la Troiţă, aici continuă să se săvâr-şească numeroase vindecări miraculoase.

Troiţa Maicii Domnului este situată pe şoseaua Costeşti – Roşiori, la 7 km ramifi caţie dreapta, 2 km până la mănăstire. Din oraşul Cos-teşti sunt autobuze de transport local, dar şi maxi – taxi private care circulă des în cursul zilei.

33


Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Glavacioc

Mărturii ale multor credincioşi stau la te-melia unor întâmplări de-a dreptul miraculoase despre icoana făcătoare de minuni de la Mănăsti-rea Glavacioc, din satul cu acelaşi nume, comuna Ştefan cel Mare, judeţul Argeş.

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul Iisus a fost găsită de un cioban, pe vremea lui Mircea cel Bătrân, într-o peşteră. Astfel, domnitorul a hotă-rât să construiască în acest loc o mănăstire, ca o bucurie şi închinare adusă Fecioarei Maria. Se spune chiar că Voievodul Vlad Ţepeş se închina la această sfântă icoană pentru a primi ajutor în luptele împotriva turcilor.

În afară de folosul sufl etesc, se spune că, prin forţa ei şi prin credinţa celor care i se închi-nă, Icoana Maicii Domnului din această mănăs-tire face minuni în vieţile celor care vin să o pri-vească. Această icoană este de mici dimensiuni, iar data şi numele zugravului sunt necunoscute.

În vremea Sfântului Constantin Brânco-veanu, icoana a fost îmbrăcată în argint, după cum reiese din inscripţia pe ferecătură, datată 30 aprilie 1700, iar în 1847 a aceasta a fost aşezată într-un cadru de lemn poleit de către protosinghe-lul Ierotei Glavacioţeanul (L. Cosmoiu, 2016).

Astăzi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului se afl ă aşezată în biserica nouă a mă-năstirii Glavacioc, străjuind liniştea locurilor şi a inimilor celor ce i se roagă cu credinţă şi care pot ajunge aici din Bucureşti spre SV pe DN6/E 70 Drăgăneşti –Vlasca, apoi spre NV pe DJ 503 Videle – Glavacioc, 125 km. Din Piteşti, spre SE pe DJ 659, 55 km.

Icoana Maicii Domnului– Mănăstirea Cotmeana

Aducătoare de credincioşi şi purtătoare de har, Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Cotmeana atrage credincioşii de la sute de kilo-metri, atinşi de taină, căutând să scape de puterea vrăjilor.

Icoana se afl ă în bolta teiului secular din curtea mănăstirii situată în comuna Cotmeana,

judeţul Argeş, Maica Domnului, în puterea ei de stăpână şi de mamă a Domnului Iisus Hristos, emanand, conform credinţelor locale, energii extraordinar de puternice, care te întăresc.

Păstrând aprinsă candela credinței creștine a poporului român-ortodox, această icoană este amplasată aproape de intrare pentru a-i binecu-vânta pe cei prezenţi, care pot ajunge aici pe dru-mul dintre Râmnicu Vâlcea şi Piteşti (înainte de Dealu Negru).

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Trivale

Mănăstirea Trivale din Pitești este una din-tre cele mai vechi mănăstiri din zona studiată, începuturile acesteia fi ind consemnate în a doua jumătate a secolului al XV-lea sub forma unei mănăstiri de lemn.

La jumătatea secolului al XVII-lea însuși Matei Basarab reclădește aici mănăstirea, de data aceasta din piatră. Peste câteva zeci de ani mă-năstirea are parte de o nouă reconstrucție, sub oblăduirea Mitropolitului Varlaam.

Icoana este datată undeva la începutul sec. al XIX-lea, autorul fi ind necunoscut. Ea a fost adusă la mănăstire de parohul de atunci, în urma unui vis în care Maica Domnului i-a spus ce are de făcut. Icoana refăcută și îmbrăcată în argint este un loc de refugiu mult apreciat de creștinii argeșeni.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la BisericaMaica Precistă – Ploieşti

Icoana a fost dăruită de Țarul Alexandru al II-lea în anul 1877, în semn de prețuire pentru credința poporului român și a vitejiei ostașilor noștri din timpul Războiului de Independență.

Nu se cunoaște momentul pictării acesteia, însă pare a fi foarte veche fi ind realizată în stil bizantin. Caracteristic acestei icoane este faptul că Maica Domnului este pictată cu trei mâini, cea de-a treia fi ind în partea de jos.

Icoana este îmbrăcată în argint și se spune

34


că, de-a lungul timpului, că mari personalități au poposit în fața ei pentru a se ruga: Mihai Emi-nescu, Nicolae Iorga, Nichita Stănescu etc.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Siriaca” de la Mănăstirea

Ghighiu

Este una dintre cele mai vestite și apreciate icoane făcătoare de minuni din zona studiată. A fost pictată în sec. al XVI-lea și dăruită de Episcopia Antiohiei Patriarhiei Române în anul 1958.

Numele de Siriaca provine de la locul în care ea a stat până la venirea în România: Siria.

Icoana este pictată pe lemn de santal și este recunoscută ca ajutătoare a familiilor fără copii, dar și în multe alte situații.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Pissiota

Amplasată într-o frumoasă mănăstire, clădită cu puternice infl uențe renascentiste italiene la începutul sec. al XX-lea, în localitatea prahoveană Poienarii Burchii, icoana făcătoare de minuni este un reper solid pentru credincioșii din zonă. Ea a fost realizată de pictorul E. Stoienescu și restaurată de Ghe. Eftimiu.

Se știe că în 1996, în Postul Paștelui, a plâns cu lacrimi de mir, iar în 1998 a izvorât mir din trei degete de la mâna dreaptă, acest fapt miraculos repetându-se la multe sărbători religioase importante.

Icoana Maicii Domnului (adusă de la Sf. Mormânt)

– Schitul „Sf. Maria Cricov – Jercălăi”

Biserica schitului este o bijuterie arhitecturală de lemn din zona Mureșului, construită acum aproape 300 de ani și mutată la Cricov (lângă orașul Urlați) în anul 1948 de Patriarhul Justinian.

Icoana este adusă de la Sfântul Mormânt de la Ierusalim și numeroși credincioși vin și se închină acesteia pentru scăpare de boli și alte nenorociri.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Suzana

Așezată într-un cadru mirifi c, pe Valea Teleajenului, în comuna Măneciu, la 50 km de Ploiești, Mănăstirea Suzana a fost ridicată prima dată la 1740 de o doamnă înstărită de la care a preluat și numele (Suzana Arșicu). Cea de-a doua zidire este fi nalizată la 1882.

Icoana, datată undeva la începutul sec. al XIX-lea, aparține lui Ioan Zugravul din Turcheș și a lăcrimat de câteva ori în existența sa. Măicuțele de acolo o preaslăvesc și cred că existența acestui așezământ religios i se datorează acesteia, denumind-o și Maica Milostivirii.

Fig. 4. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Siriaca” de la Mănăstirea Ghighiu (Sursa: ziarullumina.ro)

35


Icoana Maicii Domnului – Mănăstirea Crasna

La doar câțiva kilometri de Slănic Prahova (40 de km de Ploiești), într-un cadru natural minunat, la poalele muntelui Ursoaia și pe malul pârâului Crasna, mănăstirea cu același nume a fost ridicată la începutul sec. al XIX-lea (1828) adăpostind de-a lungul veacurilor una dintre cele mai numeroase obști de călugări (30 în momentul de față).

Icoana făcătoare de minuni este relativ nouă, fi ind pictată de un pictor rus la jumătatea secolului trecut. De-a lungul anilor numeroase au fost dovezile că este o icoană minunată, cele mai multe din acestea constând în faptul că icoana izvora mir, uneori din abundență.

Troiţa din Parepa-Ruşani

Așezată în localitatea susmenţionată, la 32 km de Ploiești pe traseul Ploiești-Albești Paleologu-Parepa-Rușani, în mijlocul unui câmp extins, troița poartă numele unei copile, Maria Petre (Țățica Maria sau Fecioara din Parepa), care se spune că l-a întâlnit aici pe Dumnezeu, în 1935, pe când avea doar 12 ani.

În urma acestei întâmplări ia decizia să construiască pe acest loc o troiță, iar banii necesari îi obține prin propriile puteri. Moare în 1996, neapucând să își vadă împlinită dorința de a construi și o mănăstire pe locul binecuvântat.

Locul tămăduitor – copacul candelabru de la Mănăstirea Caraiman

Mănăstirea Caraiman din orașul Bușteni este de dată recentă pe harta așezămintelor ortodoxe din țară, fi ind înfi ințată la sfârșitul anilor 2000 într-o poiană de la poalele munților Bucegi, chiar la stația de telecabină Bușteni-Babele. În acest moment benefi ciază de una dintre cele mai generoase baze de cazare pentru pelerini (100 de locuri).

Locul tămăduitor este considerat bradul în formă de policandru cu șase brațe, unde părintele

Gherontie Puiu susține că Maica Domnului i-a poruncit să construiască mănăstirea. În jurul bradului este construit acum un agheasmătar, gazdă pentru numeroșii credincioși ce vin să se închine Maicii Domnului.

Crucea „Manafului”

Este considerată, prin amplasare spaţială, un loc de putere precreştin, templu al

Soarelui, cu inscripţii nedescifrate, menţionat de Densuşianu în „Dacia preistorică” şi creştinat

prin resculptare parţială la 1857.În apropierea orașului Breaza, pe o colină

înconjurată de vii, a fost construită din piatră această cruce în anul 1844 de preotul Cârjan, a cărei fată se căsătorise cu un negustor turc, Selim Manaf, botezat Gheorghe după credința creștină.

Acesta adaugă cei patru stâlpi care formează un baldachin crucii inițiale. Ansamblul este o îngemănare de simboluri creștine și islamice, ca simbol al celor două religii care i-au marcat viața negustorului Gheorghe Manaf.

Aceste obiective, cu un ridicat statut de inedit şi originalitate, alcătuiesc un veritabil peisaj cultural religios (Cocean, P., David Nicoleta, 2014) cu o valoare patrimonială ridicată şi o atractivitate turistică recunoscută.

Bibliografi e1. ARHIEPISCOPIA ARGEȘULUI ȘI

MUSCELULUI (2012), Istoria Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, Curtea de Argeș.

2. ARHIEPISCOPIA TÂRGOVIȘTEI (2009), Semne ale frumuseții si iubirii de Dumnezeu: mănăstiri și biserici reprezentative din Arhiepiscopia Târgoviștei, Editura Asa, Bucuresti.

3. CIOCIOI, GH., DRAGNE, A., VLAD, D-C., VOICU, M., (2016), Ghidul mănăstirilor din România, Editura Sophia, București.

36


4. COCEAN, P. (2010), Patrimoniul Turistic al României, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

5. COCEAN, P., DAVID NICOLETA (2014), Peisaje culturale, Editura Risoprint, Cluj-Napoca.

6. COSMOIU, L., (2016), Icoane făcătoare de minuni din România. Ghid ilustrat, Editura Lumea Credinței, București.

7. MUȘAT, L (2014), Potențialul atractiv religios al nordului regiunii de dezvoltare Sud Muntenia (Argeș, Dâmbovița și

Prahova), A VI-a Conferință Internațională și a X-a Aniversare a Centrului de Geografi e Regională, Cluj-Napoca.

8. PĂCURARIU, M., (2010), Enciclopedia ortodoxiei românești, Editura Institutului Biblic și de misiune ortodoxă, București.

9. VLASIE, M., (2003), Drumuri spre mănăstiri. Ghidul așezămintelor monahale din România Ediția a VIII-a, Editura Sofi a, București.

10. *** (2014), Monahismul ortodox românesc, istoric, contribuții și repertorizare, Editura Basilica, București.

37


AUTONOMIE SAU INDEPENDENȚĂ? PARTICULARISME ȘI SEPARATISME

ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

CSABA M. KOVÁCS1

ABSTRACT. – Autonomy or Independence ? Particularism and Separatism in the European Union. The fi ght for freedom and autonomous development is as old as the political history of the states. More recently it was an essential part of the formation of nation states in Europe and in the rest of the world. The actual events connected to separatism in Europe are continuing older tendencies and confl icts which often were forgotten in the larger context of European integration and in the present crisis of the EU they might threaten the very existence of the Union itself. The fi rst part of this study is based on the cases from France, Spain and Italy.

Cuvinte cheie: autonomie, regionalism, federalism, separatism, autodeterminare, integritate teritorială

1„Babeş-Bolyai” University, Faculty of Geography, 400009, Cluj-Napoca, Romania, e-mail: [email protected]

1. Problema particularismului și a se-paratismului în Uniunea Europeană

Particularismul și separatismul nu sunt fenomene recente în istoria Europei. Dorința de libertate și de dezvoltare autonomă a existat dintotdeana și a fost o tendință permanentă împotriva cuceririi, subjugării sau pur și simplu împotriva tendințelor centralizatoare ale statelor. Ca atare, ar putea fi ușor interpretată ca o aspirație legitimă a oricărei națiuni sau unități teritoriale care se consideră oprimată sau discriminată din anumite motive. Problema este că fericirea unora de obicei lezează interesele altora și asta se întâmplă mai ales în politică, unde totul se leagă de putere și rețele complexe de interese.

Tocmai de aceea, ca să-și legitimeze punctele de vedere, statele sau grupările politice enunță principii după care interesele lor sunt superioare față de ale celorlalți. În politica internațională a epocii moderne reprezentanții acestor interese s-au referit în repetate rânduri la diferite principii pentru a-și afi rma revendicările, cum ar fi principiul frontierelor naturale, echilibrul (sau balanța) puterilor, principiul porților deschise etc., mai ales atunci când aceste principii erau diametrial opuse celor declarate de către rivalii lor.

Două dintre principiile care sunt în evidentă contradicție și care au provocat recent cele mai multe confl icte internaționale sunt principiul autodeterminării și respectiv principiul integrității teritoriale. Prima afi rmă că fi ecare națiune are dreptul la propriul stat suveran, în timp ce al doilea afi rmă inviolabilitatea frontierelor. Principiul autodeterminării a fost prima dată formulat de către clasicii științelor politice în secolul al 18-lea, iar în practică a fost aplicat prima dată în Revoluția Americană pentru a legitima Statele Unite recent proclamate independente. În secolul al 19-lea a fost ferm susținut de către guvernul american, dar respins cu înverșunare de către marile puteri europene care încercau să mențină harta Europei neschimbată cât mai mult posibil. Situația s-a schimbat când Primul Război Mondial a dus la prăbușirea tuturor imperiilor din Europa și apariția noilor state naționale. De fapt, principiul autodeterminării, așa cum a fost enunțat de președintele Wilson, a devenit un concept de bază pentru tratativele de pace de la Paris/Versailles, apoi a devenit principala sursă de legitimare pentru formarea unor noi state după 1945, în urma dispariției imperiilor coloniale.

Teoretic, apariția unor noi state ar trebui să fi e un proces natural și pașnic. În realitate, opoziția dură a celor două principii menționate

38

CSABA M. KOVÁCS

face ca acest fenomen să fi e mult mai difi cil și adesea violent. Istoria ne demonstrează că libertatea nu s-a câștigat niciodată ușor și că, exceptând câteva cazuri, independența noilor state-națiuni este de obicei rezultatul unor lupte politice îndelungate (ca în cazul Irlandei sau Finlandei), a unor revoluții (Olanda, Belgia) sau războaie (Grecia, Serbia, Croația, Bulgaria, România, Ungaria, Polonia). Cele mai grave serii de evenimente recente au avut loc în Balcanii de Vest, după dezmembrarea Iugoslaviei. Au fost și cazuri când independența a fost practic decisă de către puterile străine, ca în cazul Albaniei. Totuși, istoria Europei ne arată că independența poate fi câștigată și fără violențe, cum a fost cazul Norvegiei, Islandei sau mai recent al fostelor republici sovietice, Slovaciei, Macedoniei sau al Republicii Muntenegru, chiar dacă suveranitatea unor state nu a fost impusă fără incidente sau a fost compromisă de evenimente ulterioare (cum s-a întâmplat cu Republica Moldova, Georgia, Azerbaidjan sau Ucraina).

Evoluțiile recente din politica internațională arată că separatismul nu a încetat de loc să fi e o problemă, dimpotrivă: mișcări separatiste mai vechi persistă, în timp ce apar forme noi în teritorii mai de mult aparent neafectate. De aceea, idealul unui paradis internațional, în care toate națiunile vor trăi în pace și prosperitate, mai are de așteptat.

Numeroasele forme în care apar separatismele pun în mod fi resc problema defi nirii și clasifi cării lor. Pe de o parte, ce poate fi considerat separatism, mai ales în comparație cu particularismele regionale sau mișcările autonomiste ? Pe de altă parte, poate fi stabilită o tipologie a separatismelor, sau fi ecare caz în parte e diferit și ca atare unic și inclasifi cabil ?

Mișcările separatiste sunt în general bine cunoscute. Unele luptă deschis pentru independență (ca în Scoția, Flandra, Țara Bascilor, Catalonia, Corsica, Québec sau Groenlanda), altele pentru separare și unifi care cu o țară vecină (cum a fost cazul catolicilor din Irlanda de Nord sau al etnicilor germani din Tirolul de Sud), unele sunt reanimate ca ideologii ale unor mișcări populiste de dreapta (ca în

nordul Italiei), iar altele reprezintă în primul rând expresia unor particularisme regionale nostalgice pe baza unor identități etno-culturale distincte (Țara Galilor, Cornwall, Bretagne, Sicilia, Sardinia). Numeroase autonomii regionale par să fi e bine stabilite și funcționale de mai multe decenii, fără să tindă spre o separare defi nitivă de statul unitar din care fac parte în prezent (Tirolul de Sud, Åland, Faeroe, Galícia), în timp ce în statele federale (Germania, Austria, Elveția, Belgia) particularismele regionale și etno-culturale sunt chiar încurajate și întărite prin statutul de teritoriu federal (land, canton etc.). Cu toate acestea, există și aici mișcări separatiste mai radicale, care nu se mulțumesc cu statutul actual al teritoriilor revendicate, cum ar fi radicalii fl amanzi din Belgia sau separatiștii „alemanici” din zonele frontaliere din Germania de SV, Luxemburg, Alsacia și Elveția.

În cazul jumătății estice a Europei și al Orientului Apropiat/Mijlociu, problema este mai complexă și în prezent agravată de prezența unor trupe intervenționiste, de menținere a păcii sau de ocupație străine (ca în Kosovo, statele-marionetă din Republica Moldova, Ucraina, Georgia sau teritoriul federal al kurzilor irakieni), dar aceste cazuri depășesc obiectul studiului de față.

Principalele orientări ale mișcărilor autonomiste/separatiste din Europa Occidentală pot fi clasifi cate în patru categorii (Poisson, H., Le Mat, J.-P., 2000):

Regionalismul defi nește relația dintre regiune și puterea centrală ca ierarhică și omogenă în același timp. Ierarhică, pentru că suveranitatea este păstrată de către centru, care cedează regiunii anumite părți ale puterii. Centrul dispune de prerogative ale suveranității pe care le poate exercita fără a consulta regiunea, în timp ce regiunea nu are puteri suverane proprii. Omogenă, pentru că toate regiunile au același statut, aceeași recunoaștere și aceleași puteri.

Federalismul susține dimpotrivă că relația dintre regiune și puterea centrală trebuie să fi e neierarhică, dar omogenă. Neierarhică, pentru că nu numai puterea este împărțită, ci și suveranitatea. Deciziile (strategice, diplomatice, monetare) fi nale ale unei părți trebuie aprobate

39

Autonomie sau independență? Particularisme și separatisme în Uniunea Europeană

și de către cealaltă parte, în cazul în care acestea afectează întregul. În același timp unitatea federală nu are dreptul să denunțe contractul de federalitate și să părăsească federația. Această libertate este garantată doar membrilor unei confederații.

Autonomismul declară că relația dintre regiunea autonomă și puterea centrală trebuie să fi e în același timp ierarhică și specifi că. Ierarhică în același sens ca și în cazul regionalismului, adică statutul de autonomie garantează transferul de putere, însă nu și de suveranitate. Pe de altă parte, trebuie să fi e specifi că deoarece statutul de autonomie nu se integrează într-un sistem omogen, simetric, ci se adaptează necesităților și particularităților regionale. Autonomismul este deci o mișcare mixtă: pe de o parte peremptorie, pentru că statutul de autonomie nu poate exista fără aprobarea centrului, pe de altă parte constructivă, pentru că defi niția specifi cului regional și deci conținutul autonomiei sunt direct inspirate de către regiune.

Independentismul declară relația dintre regiune și puterea centrală ca neierarhică și specifi că. Relația neierarhică provine nu numai din separarea puterilor, ci și din existența unei suveranități separate. Construcția unei suveranități distincte implică în mod necesar un confl ict deschis, o criză profundă: dacă entitatea secesionistă se poate imagina ca un teritoriu independent, țara-mamă nu-și poate concepe identitatea fără fosta provincie.

2. Separatism și mișcări autonomiste în Franța, Spania și Italia

Dacă vrem să ne formăm o imagine mai exactă despre separatismele din Europa, este necesar să analizăm contextul istorico-politic al celor mai reprezentative exemple, în cazul de față al celor din Franța, Spania și Italia.

Bretagne a fost un ducat independent până în 1532, când a devenit parte a Regatului Franței după căsătoria ultimei ducese, Anne de Bretagne cu regii Carol al VIII-lea și apoi cu Ludovic al XII-lea ai Franței. După tratatul de unifi care din 1532, sub Vechiul Regim domeniile

coroanei ducale de Bretagne au fost tratate separat de cele ale Franței. În 1789 Ducatul a fost abolit prin lege de guvernul revoluționar francez și împărțit în 5 departamente. Bretagne și-a pierdut în același timp toate privilegiile iar parlamentul său a fost dizolvat. În privința statutului limbii, două curente au apărut în cadrul Adunării Constituante: unul federalist, favorabil păstrării limbii regionale, în timp ce radicalii iacobini au susținut ideea Republicii unitare și indivizibile. În secolul al 19-lea regiunea a rămas una dintre cele mai înapoiate din Franța, în timp ce guvernul francez a dus o politică represivă în ceea ce privește utilizarea limbii bretone. Aceasta a fost cauza apariției naționalismului breton, prin înfi ințarea în 1843 a Asociației Bretone ca prima sa organizație formală.

Regiunea a suferit importante pierderi în timpul ambelor războaie mondiale. În perioada ocupației naziste (1940-1944) cei mai radicali naționaliști au colaborat cu guvernul de la Vichy, ceea ce după Eliberare a dus la execuții sau pedepse cu închisoarea pentru mulți dintre liderii bretoni, iar ulterior a avut un impact grav asupra imaginii mișcării autonomiste postbelice chiar și în rândurile populației locale. Pentru a ameliora situația economică și a opri emigrarea în masă, două asociații au luat fi ință în 1948: CELIB (Comitetul pentru Studii și Legături ale Intereselor Bretone) pentru a reprezenta interesele provinciei Bretagne față de guvernul francez, și respectiv MOB (Mișcarea pentru Organizarea Bretaniei) cu scopul de a găsi o soluție federativă pentru Bretagne care să permită autoguvernarea provinciei în plan cultural și economic. Împărțirea din 1956 a Franței în 22 de regiuni-program a lăsat Bretagne cu doar 4 departamente, cel de al cincilea departament istoric (Loire-Antlantique) fi ind atașat regiunii Pays de la Loire. În ianuarie 1964 aripa autonomistă a MOB s-a separat formând UDB (Uniunea Democratică din Bretagne), devenind în deceniile următoare o mișcare autonomistă legală moderată.

Deși în 1968 reforma regională a președintelui De Gaulle a fost respinsă prin referendum, legea regională din 1972 a stabilit Administrația Publică Regională, asigurând și

40

CSABA M. KOVÁCS

pentru Bretagne un Consiliu Regional ales la nivel local, cu un Prefect Regional la conducerea organului executiv. Înfi ințarea în 1973 a CUAB (Comitetul pentru Unitatea Administartivă a Bretaniei) a țintit reunifi carea tuturor celor cinci departamente istorice. În timpul președinției lui François Mitterrand, regionalizarea a devenit ofi cială cu începere din 1982, însă divizarea provinciei a rămas neschimbată, chiar și după cea mai recentă reorganizare administrativă (de la 1 ianuarie 2016).

În aceeași perioadă Frontul pentru Eliberarea Bretaniei (FLB), o mișcare radicală inspirată de modelul Armatei Republicane Irlandeze (IRA) a săvârșit acțiuni violente, cum ar fi în 1966 punerea unei bombe incendiare în subsolul biroului prefectului din Saint-Brieuc. Atentatele, deși mai degrabă simbolice, au continuat în 1978, când o bombă a explodat în castelul din Versailles. Membrii FLB arestați au fost condamnați în anii următori, pedepsele însumând 148 ani de închisoare, dar au fost eliberați ca urmare a amnistiei generale de după alegerile prezidențiale din 1981. Cu toate acestea, atentatele cu bombe au continuat de-a lungul anilor ’80, cu răniți din rândurile atentatorilor în 1984/1985. Spectrul separatismului a bântuit și în Bretagne, reprezentat prin creare unor organizații cum ar fi Action Bretagne (1968), Jeune Bretagne (1971), sau Stourm Breizh (1973). Prima mișcare în mod deschis separatistă a fost SPV (Strolland Pobl Vreizh), înfi ințată în 1979, sprijinind mișcarea republicană irlandeză și având ca scop declarat crearea unei Republici Bretone. După mai multe acțiuni de protest, SPV s-a autodizolvat în 1983, pentru a fi înlocuită cu MIB (Mișcarea pentru Independența Bretaniei) (Poisson, H., Le Mat, J.-P., 2000).

În ciuda tuturor acțiunilor spectaculoase, sprijinul de masă al separatismului a rămas marginal în Bretagne între 1960 și 1990, apoi a devenit treptat banal și depășit. Deși Bretagne nu a devenit o regiune autonomă, până la urmă nu a fost total integrată în Franța. Dimpotrivă, modernizările și dezvoltarea recentă i-au consacrat dimensiunea regională, fi ind totodată reînnoită și identitatea bretonă.

Corsica, a treia insulă ca mărime din Marea Mediterană, a fost în Evul Mediu o dependență a Republicii Pisa (până în 1284), apoi a fost disputată secole de-a rândul de către Regatul Aragon și Republica Genoveză. În secolul al 16-lea, insula a intrat în sfera disputelor dintre Spania și Franța, dar în 1559 Genova și-a restabilit suveranitatea, recunoscută prin pacea de la Cateau-Cambrésis. Genovezii i-au oprimat pe locuitorii insulei cu povara unei taxe grele până în 1729, când refuzul de a mai plăti taxe de către un țăran a aprins scânteia unei insurecții generale în insulă. În 1767 Republica Genoveză, epuizată de trei decenii de lupte permanente, a hotărât să vândă Corsica Franței, astfel că prin Tratatul de la Versailles din 1768 republica și-a cedat toate drepturile asupra insulei. Noii proprietari au cucerit Corsica după lupte grele cu locuitorii ei. Ocupația a semănat cu un genocid, de aceea corsicanii se consideră până în ziua de azi „nu un departament francez, ci o națiune cucerită”. Insula a fost declarată în 1789 parte integrantă a Franței, apoi împărțită de către Napoleon în două departamente a căror existență va înceta abia de la 1 ianuarie 2018.

În 1814 Corsica a fost ocupată de trupe britanice, dar Congresul de la Viena a retrocedat insula Regatului Francez restaurat. După restaurație, insula a fost în continuare neglijată de către statul francez. În prima jumătate a secolului al 19-lea, poporul corsican încă mai aparținea sferei culturale a Italiei: burghezia își trimitea copiii la Pisa pentru studii, actele ofi ciale erau redactate în limba italiană și majoritatea cărților se publicau în italiană. Politicile protecționiste ale guvernului francez începute în anii 1880 au ruinat exportul corsican de ulei și vin și au forțat numeroși tineri corsicani să emigreze. Ca reacție la aceste condiții, s-a născut o mișcare naționalistă în anii 1920 având ca obiectiv autonomia insulei față de Franța. În anii 1930, mulți dintre exponenții acestei mișcări au devenit iredentiști, văzând ca unică soluție la problemele insulei anexarea la Italia fascistă. Totuși, majoritatea corsicanilor au considerat că posibila anexare italiană ar fi și mai rea decât cea franceză, așa că – acceptând răul mai mic – au prestat jurământ de fi delitate

41


Republicii Franceze. În noiembrie 1942 insula a fost ocupată de forțe italiene și germane. După armistițiul din septembrie 1943 cu Italia, forțele italiene și franceze i-au izgonit pe germani din insulă, făcând astfel din Corsica prima provincie eliberată a Franței.

După cel de al Doilea Război Mondial, naționalismul corsican a reapărut pentru ca în anii ’60 să ia forma unor violențe cronice (asasinate, atentate cu bombă), accentuate și de spiritul de vendetă al clanurilor locale. Încercările guvernelor franceze de a-i asimila sau integra în statul național nu s-au dovedit a fi decât ulei pe foc. Frontul Regionalist din Corsica (FRC), format în 1966, a devenit în curând un partid popular de stânga, în timp ce poziția dominantă în politica locală a fost deținută mai degrabă de aripa de dreapta a Alianței Regionaliste Corsicane (ARC). În 1973 au avut loc demonstrații de masă cerând redeschiderea Univesității Corsicane. Fuziunea în 1976 a două foste organizații ilegale a dat naștere Frontului Național de Eliberare din Corsica (FNLC), marcată ulterior printr-o serie de atentate cu bombe în Corsica și în Franța continentală. Aceasta a marcat începutul luptei armate a naționaliștilor împotriva guvernului francez. De atunci și până în prezent, naționalismul corsican a fost o trăsătură importantă a politicii insulare, cu apeluri repetate pentru o autonomie mai largă, ca și pentru salvgardarea culturii și a limbii corsicane.

Victoria Partidului Socialist în alegerile generale din 1981 a marcat o cotitură în politica față de Corsica: guvernul francez a acceptat necesitatea unei soluții politice pentru chestiunea corsicană, promițând autonomie și un statut special insulei, similar celuia al Sardiniei și Siciliei în Italia. Cu toate acestea, bilingvismul a fost respins iar legea statutului special din 1982 nu a fost nici pe departe atât de generoasă încât să le asigure corsicanilor o situație similară celor din cele două insule italiene menționate. În cadrul celui de „al doilea val al descentralizării”, Camera Deputaților din parlamentul francez a votat în 1991 Legea Joxe despre noul statut al insulei, încercând să declare „situația specială” a Corsicăi și să-i protejeze limba și cultura (Győri Szabó, R., 2006).

În pofi da negocierilor, violențele nu au încetat pe parcursul anilor ’90: atacurile și omorurile au culminat în 1998 cu asasinarea prefectului Claude Érignac, pe când cea mai mare parte a acțiunilor violente s-a datorat luptelor naționaliste intestine dintre corsicani. Ca urmare a procesului Matignon (1999-2000) din timpul guvernului Jospin, reforma regională din 2004 a propus să declare Corsica o colectivitate în cadrul unei „unități teritoriale speciale” și anume Regiunea Corsica, reunind cele două departamente într-o administrație simplifi cată. Totuși, nu se pomenea nimic despre un popor sau o națiune corsicană distinctă, ci doar despre un consens în privința unei identități speciale corsicane, deși locuitorii insulei nu se consideră nici azi francezi. Proiectul a fost respins cu 51% la un referendum în iulie 2003, după care problema nerezolvată a Corsicăi a reieșit la suprafață sub forma unor atentate ucigașe împotriva unor instituții și proprietăți ale guvernului francez din insulă.

Proiectul de colectivitate unică a fost relansat în 2015 prin discuții între aleșii corsicani și membrii guvernului francez. Legea despre noua organizare teritorială a Republicii din 7 august 2015 prevede înfi ințarea unei „Colectivități a Corsicii” la 1 ianuarie 2018 în locul actualei colectivități teritoriale și al celor două departamente.

Sudul Țării Bascilor a devenit parte a Spaniei în 1515, când Regatul Navarra a fost anexat coroanei Castiliei. Inițial teritoriul Navarrei a fost identic cu țara locuită de către basci, cea mai veche națiune din Europa. În prezent provincia spaniolă locuită de basci (Euskadi) include doar trei comitate cu autonomia cea mai largă din Europa, în timp ce Navarra e predominant de limbă spaniolă și are o autonomie mai restrânsă, similară celorlalte provincii de limbă spaniolă. Partea nordică a Țării Bascilor (Iparralde) cuprinde aproximativ 40% din departamentul Pyrénées-Atlantiques (în cadrul regiunii Nouvelle Aquitaine) din Franța și are circa 70000 locuitori basci.

Datorită mai ales poziției lor geografi ce marginale, la granița Spaniei cu Franța, bascii au

42

CSABA M. KOVÁCS

avut în mod tradițional un statut autonom în cadrul Regatului Spaniei, fi ind scutiți de cele mai multe taxe și de serviciul militar, având o legislație și o administrație proprie. Aceste avantaje au avut ca rezultat în secolul al 19-lea o dezvoltare mult mai avansată a industriei și a infrastructurii decât în restul Spaniei. Spre sfârșitul secolului, Sabino Arral, părintele naționalismului basc, a organizat o mișcare pentru autonomie, revendicând independența, întrucât (după el) Țara Bascilor nu a fost niciodată parte a Spaniei, ci doar în uniune personală cu ea. Partidul Naționalist Basc, înfi ințat în 1895, a devenit în curând una dintre cele mai puternice formațiuni politice, a luptat pentru independență sau autonomie lărgită, iar în 1918 a trimis 6 deputați în Cortes.

Oprimarea din timpul dictaturii lui Primo de Rivera a întărit unitatea naționalismului basc iar în 1931, deși nu au fost recunoscuți ca națiune, bascii au câștigat un statut de autonomie extinsă. Până în 1936, Provincia Autonomă Bască a inclus și Navarra, dar a fost în curând ocupată de trupele generalului Franco. În timpul Războiului Civil din Spania, Țara Bascilor a suferit distrugeri importante, orașul Guernica fi ind bombardat de aviația germană. Dictatura lui Franco (născut în Galícia) a urmat politica „o singură țară, o singură națiune, o singură limbă”, răspunzând printr-o represiune crudă la orice tendință de manifestare a identității naționale. Epoca postbelică a fost și o perioadă de dezvoltare economică accelerată, dar și de imigrare spaniolă, modifi când astfel structura etnică a provinciei. Toate acestea au dus la organizarea rezistenței naționale și la întărirea separatismului până la extremism, care a culminat cu crearea ETA (Euzkadi Ta Askatasuna), o aripă militară a Partidului Național Basc ilegal. ETA a declarat război revoluționar Spaniei, manifestat la început prin acțiuni de sabotaj, apoi cu atentate teroriste ucigașe cu începere din 1968.

După moartea lui Franco, noua democrație spaniolă a proclamat regiunile „comunități autonome”, acordând Provinciei Euskadi chiar o autonomie mai largă. Constituția spaniolă post-franchistă din 1978 recunoaște „drepturile istorice” și încearcă să ajungă la un compromis în vechiul confl ict dintre autoritatea centrală

și diferitele identități naționale. Guvernele provinciale (diputación foral) cu atribute actuale și relevante au fost restaurate doar în comunitățile autonome din Țara Bascilor și Navarra, după ce cea din urmă s-a detașat de procesul politic basc. Comunitatea are forțe de poliție proprii, controlează sistemele de educație și de sănătate și are și o stație de radio/televiziune bască (Valdeón, J., Pérez, J., Juliá, S., 2011).

Galícia este provicia nord-vestică a Spaniei unde o cultură gallego-portugheză înfl oritoare s-a dezvoltat până în secolul al 15-lea. După ce a fost încorporată în Regatul Spaniei, provincia a devenit una dintre cele mai slab dezvoltate regiuni, în timp ce limba gallego (inițial un dialect portughez) a evoluat treptat într-un dialect local, mai degrabă rural, puternic infl uențat de limba castiliană.

Ca urmare a revirimentului naționalist, în 1906 a fost înfi ințată Academia Lingvistică a Galíciei, dar lupta pentru identitatea gallego s-a scindat în două curente: unul „reintegraționist”, care voia să aplice normele limbii portugheze și unul „izolaționist”, care lupta pentru o limbă literară independentă. Disputa a fost în cele din urmă soluționată în anii ’80, când majoritatea locuitorilor și a personalului academic (sprijinită și de către statul spaniol) a optat pentru limba gallego independentă, deși până atunci nu au existat niciodată școli în această limbă, mai ales în timpul dictaturii lui Franco. Totuși majoritatea locuitorilor provinciei sunt bilingvi, vorbind deopotrivă gallego și castiliana, chiar dacă numai 55% vorbesc gallego ca limbă maternă și aceasta predomină mai ales în zonele rurale în cadrul unei populații cu un statut social inferior. Autonomia regiunii, negociată în 1982 și reprezentată printr-un parlament regional și un guvern local (Xunta), nu este atât de extinsă ca și în Țara Bascilor sau Catalonia, iar spectrul politic este dominat de marile partide spaniole, deși naționaliștii sunt reprezentați în parlamentul regional. În 1983 gallego a devenit a doua limbă ofi cială din Galícia, iar rolul ei în administrația locală este în creștere (Győri Szabó, R., 2006).

Catalonia a făcut parte din Regatul Aragon până în 1469, anul căsătoriei monarhilor

43


catolici (Izabela I de Castilia și Ferdinand al II-lea de Aragon), premergător reunirii defi nitive a coroanelor de Castilia și de Aragon sub regele Carol I al Spaniei (și împărat sub numele Carol Quintul) în 1516. Catalonia și celelalte foste teritorii aragoneze (provinciile Aragon, Valencia și Insulele Baleare) și-au păstrat o automie destul de largă în cadrul Imperiului Spaniol până la sfârșitul Războiului de Succesiune al Spaniei (1717). Apoi, în urma unei încercări eșuate de secesiune (Catalonia l-a sprijinit pe candidatul Habsburgilor la tronul Spaniei împotriva Bourbonilor), și-au pierdut toate privilegiile și autonomia, folosirea limbii catalane a fost interzisă, iar toate instituțiile autonomiei (administrația, justiția) au fost desfi ințate. Pe de altă parte, epoca modernă timpurie a fost o perioadă de dezvoltare economică spectaculoasă, ceea ce a compensat parțial sentimentul de frustrare politică al catalanilor. Revirimentul naționalist din secolul al 19-lea a dus la formarea unor organizații politice și în Catalonia, cum ar fi Centrul Catalan, în 1882.

În prima treime a secolului al 20-lea, Catalonia a câștigat și a pierdut diferite niveluri de autonomie de mai multe ori. În 1914, provinciile catalane au fost autorizate să înfi ințeze o Comunitate (Mancomunitat), fără putere legislativă sau autonomie specifi că, care însă a fost abolită în 1925 de către dictatura lui Primo de Rivera, el însuși originar din Catalonia. După căderea dictatorului și proclamarea Republicii, Catalonia a primit pentru prima dată statut de autonomie sub cea de a doua Republică Spaniolă (1931), stabilindu-și un organ autonom numit Generalitat de Catalonia, care a inclus un parlament, un guvern și o curte de apel. Această perioadă a fost marcată de tulburări politice și de preeminența Cataloniei Revoluționare în timpul Războiului Civil Spaniol. După înfrângerea celei de a doua Republici Spaniole, regimul lui Franco a interzis folosirea limbii catalane în instituțiile guvernamentale și la evenimentele publice, iar instituțiile catalane de autoguvernare au fost desfi ințate. După moartea lui Franco în 1975, Catalonia a votat adoptarea Constituției democratice a Spaniei în 1978, în care și-a

regăsit autonomia politică și culturală, restaurând Generalitatea din exil în 1977 și adoptând un nou statut de autonomie în 1979.

Noul Statut de Autonomie al Cataloniei, aprobat prin referendum în 2006, a fost contestat de numeroase sectoare ale societății spaniole, mai ales de către Partidul Popular de orientare conservatoare, care a trimis legea la Curtea Constituțională a Spaniei. În 2010, Curtea a invalidat unele articole cum are fi cele care stabileau un sistem catalan autonom de justiție, unele ameliorări ale sistemului fi nanciar, statutul limbii catalane sau declararea simbolică a națiunii catalane. Această hotărâre a fost vehement contestată de către largi segmente ale societății catalane, ceea ce a dus la accentuarea pretențiilor de autodeterminare (Pérez, J., 2007).

La 9 noiembrie 2015 Parlamentul Cataloniei, dominat de naționaliști după alegerile din 27 septembrie 2015, a aprobat un plan pentru separarea de Spania cu 72 voturi pentru și 63 împotrivă, plan imediat suspendat de Curtea Constituțională a Spaniei. La 1 octombrie 2017, guvernul catalan a organizat un referendum pentru separarea de Spania, declarat ilegal nu numai de Curtea Constituțională a Spaniei, ci și de către Comisia Europeană. Cu toate că autoritățile spaniole au intervenit (inclusiv prin utilizarea forțelor poliției) pentru a împiedica desfășurarea referendumului, acesta a avut totuși loc în majoritatea circumscripțiilor, rezultatul fi ind de 2020000 voturi pentru secesiune și 177000 împotrivă, rata de participare la vot fi ind de 43,03%. Ca urmare, la 5 octombrie 2017 Curtea Constituționlă a suspendat sesiunea parlamentului catalan din 9 octombrie, care a declarat totuși independența Cataloniei la 27 octombrie cu 72 voturi pentru, 10 împotrivă și 2 abțineri. La 30 octombrie procurorul general al Spaniei a suspendat din funcție toți membrii guvernului catalan și i-a pus sub acuzare pentru rebeliune și deturnare de fonduri publice. În aceeași zi o parte din membri guvernului în frunte cu șeful său Carles Puigdemont au fugit la Bruxelles, pe de o parte pentru a cere ajutor organelor UE, iar pe de alta în speranța că vor primi sprijin politic de la separatiștii fl amanzi.

44

CSABA M. KOVÁCS

Alți 9 membri ai cabinetului rămași la Barcelona au fost puși sub arest. În momentul de față se afl ă în curs procedura de extrădare a membrilor guvernului catalan rămași în Belgia.

Nordul Italiei a fost o altă locație a manifestării particularismului regional din cadrul membrilor fondatori ai Comunității Europene. Mișcarea provine dinaintea unifi cării Italiei, însă principalele trăsături au luat contur abia după 1943, când puterea centrală s-a prăbușit și exista pericolul real al separării Sardiniei, Siciliei, Tirolului de Sud și a regiunii de limbă slovenă Venezia-Giulia (Gorizia, Trieste). Pentru a contracara aceste tendințe, Constituția Republicii Italiene (adoptată la 1 ianuarie 1948) a proclamat înfi ințarea regiunilor autonome. De fapt, adevărata autonomie a început să funcționeze doar după 1956 și numai în regiunile periferice menționate, iar adunările regionale au început să fi e alese începând abia din 1970 (Szente, Z., 2006).

După circa două decenii sentimentul identității regionale și ostilitatea față de centralismul Romei au dus la crearea mai multor „ligi”: prima în 1980 în Veneto (provenită din inițiala Società fi lologica veneta), apoi în Piemont, Valea Aosta, Liguria, Emilia-Romagna, Toscana și în cele din urmă Liga lombardă al cărei lider, Umberto Bossi, va prelua întreaga mișcare de protest regional din Nordul Italiei, ajungând să unească în 1990 principalele ligi într-o organizație unică: Liga Nordului. Aceasta nu mai luptă pentru autonomie, ci pentru reorganizarea pe baze federative a statului în trei mari ansambluri regionale: Nordul, Centrul și Sudul. Progresele făcute de Liga Nordului (ca și cele ale Mișcării Sociale Italiene neofasciste) au fost puternic favorizate de scandalurile politice de la începutul anilor ’90 și de totala reorganizare a sistemului de partide din Italia, cunoscută ca și operația Mani pulite („mâinile curate”). După succesul uriaș la alegerile generale din 1996 unde a obținut cel mai bun rezultat de până acum (10,1%), Liga Nordului a anunțat că dorește separarea nordului Italiei sub denumirea de Padania (Gilmour, D., 2011).

Minoritatea germanofonă din Tirolul de Sud a fost marginalizată după anexarea la

Italia. În perioada interbelică regimul fascist al lui Mussolini a dus o politică de asimilare a etnicilor germani, care nu au fost sprijiniți nici de Germania hitleristă, având în vedere că numărul lor redus nu merita compromiterea relațiilor italo-germane, ba chiar au fost puși în fața alternativei de a emigra în Germania sau de a fi asimilați (Gilmour, D., 2011). După cel de al Doilea Război Mondial tirolezii ar fi preferat să se unească cu Austria, mai ales pentru că guvernul Italiei a continuat politica de asimilare forțată și colonizare cu italieni, incluzând teritoriul locuit de etnici germani (Bolzano) în regiunea mai largă Trentino-Alto Adige, unde germanii au devenit minoritari. O aripă radicală a germanilor a început în 1961 o campanie de „terorism popular”, prin atentate cu bombă și acțiuni de sabotaj. Problema a fost treptat soluționată între 1955-1969, când o autonomie mai largă a fost acordată subregiunii Bolzano (menținând-o totuși în cadrul regiunii Trentino-Alto Adige), cu activa cooperare a Austriei. Statutul fi nal de autonomie al provinciei a fost adoptat în ianuarie 1972.

Regiunea Valea Aosta a fost separată de Piemont în 1945 și a câștigat statutul de regiune autonomă în anul următor, fi ind declarată una dintre cele cinci regiuni autonome ale Italiei potrivit noii Constituții din 1948. Autonomia stipulează un statut egal pentru ambele limbi ofi ciale (italiană și franceză), iar sistemul de învățământ sprijină învățarea limbii franceze, având ca scop declarat menținerea unei adevărate comunități bilingve, viabile și funcționale.

Sardinia a fost cedată Spaniei, în schimbul Siciliei, prin Tratatul de la Londra din 1720, în urma Războiului de succesiune la tronul Spaniei. Regii savoyarzi ai Piemontului nu au fost mulțumiți cu acest târg, drept care au și încercat în repetate rânduri să vândă insula Austriei sau Franței. Multă vreme Sardinia a fost guvernată de un parlament local ai cărui membri erau toți originari din Piemont, exceptând o scurtă perioadă de după o răscoală din 1794, cunoscută și ca „Vecerniile Sarde”.

În 1847, o parte a elitelor sarde din Cagliari și Sassari, sub conducerea lui Giovanni Siotto Pintor, au cerut așa-zisa Fuziune Perfectă, cu

45


scopul de a permite reforme liberale ce nu erau posibile dat fi ind statutul separat al insulei. Regele Carol Albert și-a dat acordul, în schimb a suspendat și rămășițele de autonomie ale Sardiniei, lăsând-o apoi în voia sorții să evolueze către o periferizare și mai accentuată. Ca urmare, „chestiunea sardă” a agravat în continuare relațiile dintre insulă și partea continentală a regatului. Unifi carea Italiei în 1861 sub egida dinastiei de Savoya a inclus automat și Sardinia în noul regat.

Primele partide sardiste, PSd’Az (Partidul Acțiunii Sarde) și Liga Sardă au fost formate în perioada interbelică. PSd’Az, cea mai puternică formațiune politică în deceniile 1920 și 1940, a devenit cea mai importantă mișcare naționalistă din Sardinia. Revenind pe scena politică în anii 1980, a câștigat 30% din voturi la alegerile din 1984 în Cagliari și 20% în districtele Sassari și Oristano, respectiv 13,8% din totalul voturilor, cel mai bun rezultat obținut vreodată de un partid separatist în Sardinia. Ca urmare, sardistul Mario Melis a devenit președinte al Sardiniei între 1984 și 1989.

Între timp, Sardinia a devenit regiune autonomă potrivit noii Constituții a Italiei din 1948. În prezent, mișcarea naționalită sardă s-a fărâmițat în organizații mai degrabă locale, neavând o politică unitară clară și fi ind caracterizată de confl icte permanente între diverse grupulețe. Principalele probleme pe marginea cărora se desfășoară confruntarea cu guvernul Italiei sunt cele privind exploatarea resurselor naturale și fi nanciare ale insulei și pagubele provocate mediului înconjurător de către forțele militare italiene și americane, cele din urmă având 60% din bazele militare din Italia amplasate în Sardinia (Milza, P., 2013).

Naționalismul sard este o mișcare pașnică ce nu promovează violența, propunându-și în schimb obiective tangibile în cadrul democrației liberale. Totuși, ca excepții la regulă pot fi amintite unele acțiuni strict separatiste, în istoria recentă a insulei trei asemenea evenimente fi ind demne de a fi menționate. Primul a constat în încercările din 1968 ale lui Giangiacomo Feltrinelli de a transforma Sardinia în Cuba Mediteranei și de „a

o elibera de sub jugul colonialist”, luând legătura cu mai multe grupări naționaliste. În cele din urmă, tentativele celebrului fi lozof comunist de a întări aripa militantă a mișcării pro-independență au fost dejucate de către serviciile de informații ale armatei italiene. Al doilea a avut loc în anii 1980 și a constat într-o așa-zisă „conspirație separatistă”, pusă aparent la cale în secret de unii activiști pentru a obține independența insulei în colaborare cu Libia lui Gadhafi . Cercetarea ulterioară a faptelor arată că în realitate ar fi fost vorba de o înscenare pusă la cale de serviciile secrete italiene pentru a discredita curentul naționalist în creștere. Au existat și grupări separatiste militante cum ar fi Movimento Armato Sardo (Mișcarea Armată Sardă) ce propovăduiau asasinatul politic și răpirile. Astfel, trebuie menționate atentatele cu bombă, cel mai important fi ind cel pus la cale în 2004 împotriva lui Silvio Berlusconi, în timpul vizitei la Porto Rotondo împreună cu Tony Blair, revendicat se pare de grupuri anarho-separatiste de care nu s-a mai auzit nimic de atunci. În 2012, în cadrul unui vot în Adunarea Sardă, organizarea unui referendum despre independență a fost respinsă la limita unui singur vot. În 2017, militantul independentist Salvatore Meloni a murit în închisoarea din Uta ca urmare a unei greve a foamei.

Potrivit unui sondaj de opinie efectuat de către Universitatea din Cagliari în colaborare cu cea din Edinburgh, 41% dintre locuitorii Sardiniei s-ar pronunța pentru independență (din care 31% s-ar separa doar de Italia, dar nu ar părăsi U.E.), în timp ce alți 46% ar prefera o autonomie mai largă în cadrul Italiei și al U.E., inclusiv autonomia fi scală. 12% ar fi mulțumiți să rămână în Italia și U.E. cu un Consiliu Regional și fără autonomie fi scală, iar 1% ar prefera apartenența la Italia și U.E. fără un Consiliu Regional, dar cu autonomie fi scală.

În Sicilia, numeroase mișcări separatiste și autonomiste au fost sprijinite în trecut atât de partidele de stânga, cât și de cele de dreapta și de centru. Cea mai importantă a fost Mișcarea Independentistă Siciliană (MIS), inițial activă din 1943 până în 1951. Cel mai bun rezultat

46

CSABA M. KOVÁCS

electoral l-a obținut în 1947, când a câștigat 8,8% din voturi și au fost aleși nouă deputați regionali. A mai cunoscut o resurgență în 2012, după care s-a raliat celorlalte mișcări independentiste.

Comitetul pentru Independența Siciliei (CIS) a fost înfi ințat în 1942, inspirat de Vecerniile Siciliene, având membri cu orientări politice și de origini sociale foarte diferite, de la socialiști și social-democrați până la aristocrați de dreapta, unii având și legături strânse cu mafi a, ba chiar mafi oți renumiți cum a fost Calogero Vizzini. Mișcarea a câștigat teren după ce Italia a fost nevoită să abandoneze insula în urma debarcării trupelor americane în septembrie 1943. În primăvara anului 1944 CIS a fost desfi ințat ca să fi e înlocuit cu MIS. În toamna aceluiași an, sub presiunea aripii radicale, MIS a hotărât să se înarmeze, înfi ințând Armata Voluntară pentru Independența Siciliei, ceea ce a determinat guvernul italian să trimită trupe în Sicilia.

După sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial, un consiliu special a elaborat Statutul de autonomie a Siciliei, aprobat de către regele Umberto al II-lea la 15 mai 1946 și ratifi cat în dele din urmă de Parlamentul Italiei la 26 februarie 1948. La alegerile generale din 1946, MIS a obținut 0,7% din voturi (8,8% din voturile sicilienilor) și patru locuri în parlament. În primele alegeri regionale din 1947, MIS a obținut 9% și opt locuri în parlamentul sicilian. La alegerile generale din 1948 însă MIS a pierdut toate locurile din parlament, iar în 1951 și cele din adunarea regională, după care nu și-a mai revenit, deși formal mișcarea nu a fost niciodată desfi ințată.

3. Concluzii

Cazurile de separatism și mișcări autonomiste din Franța, Spania și Italia sunt deosebite fi ecare, făcând difi cil de tras concluzii generale fi e și de genul unor analogii pentru toate cazurile. În unele dintre ele, statutul de autonomie, deși greu câștigat, pare să fi e funcțional și să satisfacă dezideratele popoarelor care trăiesc în regiuni distincte din punct de vedere etnic față de populația majoritară a țării

(cum ar fi în Bretagne, Galícia sau Tirolul de Sud), în timp ce în alte regiuni (Corsica, Catalonia, Țara Bascilor) chiar și cea mai largă autonomie este considerată insufi cientă, deoarece acele comunități se consideră națiuni distincte și luptă pentru independența deplină.

Este și mai difi cil să luăm oricare din aceste cazuri ca modele de autonomie, pentru alte regiuni dinăuntrul sau dinafara Uniunii Europene, având în vedere că fi ecare caz reprezită rezultatul unui proces unic de evoluție istorică, în contextul mai larg al formării și dezvoltării statelor-națiuni. Integrarea regională în cadrul Uniunii Europene, descentralizarea și un nivel mai extins de autonomie pentru anumite regiuni poate oferi o soluție pentru autoguvernarea teritoriilor cu particularități regionale speciale. Cu toate acestea, pe termen lung și din diverse motive, autonomia nu poate fi considerată ca un panaceu pentru toate tipurile de particularisme regionale, mai ales dacă luăm în considerare evoluțiile geopolitice și evenimentele recente atât din jumătatea vestică a Europei, cât și din cea estică.

Bibliografi e

[1] DOMÍNGUEZ ORTIZ, A. (2008), Spania. Trei milenii de istorie. Editura Casa Cărții de Știință, București.

[2] DUBY, G. (red.,1999), Histoire de la France des origines à nos jours, Éd.Larousse Bordas, Paris.

[3] GAXOTTE, P. (1972), Histoire des Français, Éd. Flammarion, Paris.

[4] GILMOUR, D. (2011), The Pursuit of Italy. A History of a Land, Its Regions and Their Peoples. Penguin Books, London.

[5] GYŐRI-SZABÓ, R., (2006), Kisebbség, autonómia, regionalizmus (Minority, Autonomy, Regionalism), Editura Osiris, Budapest.

[6] KOVÁCS, CS. M. (2009), New Nation States, Double Nation States or Geopolitical

47


Anomalies on the Map of Europe ?, Studia U.B.B., seria Geographia, nr.2, Cluj-Napoca.

[7] KOVÁCS, CS. M. (2012), Dimensiunile şi accepţiunile integrării în ştiinţele socio-umane. Geographia Napocensis, Anul V. nr.2, pp. 5-20, Cluj-Napoca.

[8] MADAULE, J. (1966), Histoire de France 3 de la IIIe à la Ve République, Éd. Gallimard, Paris

[9] MILZA, P. (2013), Histoire de l’Italie des origines à nos jours, Libraire Arthème Fayard/Pluriel.

[10] NÉMETH, I. (ed. 2006), 20. századi egyetemes történet (20th Century Universal History), Editura Osiris, Budapest.

[11] PÉREZ, J. (2007), Istoria Spaniei, Editura Artemis, București

[12] PEZZETA, S. (1983), Il grande libro delle regioni d’Italia, Arnoldo Mondadori Editore, Milano.

[13] POISSON, H., LE MAT, J.-P. (2000), Histoire de Bretagne, Coop Breizh, Nantes.

[14] PROCACCI, G. (1975), Istoria italienilor, Editura Politică, București.

[15] ROMANO, S. (1977), Histoire de l’Italie du Risorgimento à nos jours, Éditions du Seuil, Paris.

[16] SZENTE, Z. (2006), Európai alkotmány- és parlamentarizmustörténet 1945-2005 (European Constitutional and Parliamentary History 1945-2005), Editura Osiris, Budapest.

[17] VALDEÓN, J., PÉREZ, J., JULIÁ, S., (2011), Istoria Spaniei, Editura Viga, Bucureşti.


48

49


AJUSTĂRILE LATERALE ALE ALBIEI TIMIȘULUI ÎN INTERVALUL 1965-2015

SORIN HADRIAN PETRESCU1, VIOREL GLIGOR2

Abstract: Lateral adjustments of Timiș river channel between 1965-2015. Until now, most of the studies regarding Timiș river are hydrological and engineering a pproaches for the fl ood risk or chemical water composition. This paper wants to be a geomorphological approach of the Timiș river channel, for a 50 years temporal evolution period. The aim of this paper is to assess and analyze the major planform channel adjustments of Timiș river between Buchin and Lugojel. The sector is located in a transition area, on the middle course, from the Timiș-Cerna Corridor, to Sinersigului and Lugojului Plain. The study area contain the most meandering sector of all the Timiș river course, both from Romania and the Republic of Serbia. The methodology we used for this present paper is composed of G.I.S techniques and also, fi eldwork. Furthermore, we used two specifi c aspects for the lateral channel adjustments analysis: the meandering average rate and the lateral morphometric values on a cross section. By the integrated analysis of these two aspects, we could identify and interpret the main lateral channel adjustments of Timiș river. The fi nal results helped us to asses the late 50 years planform morphodynamics of the river. Also, the G.I.S. techniques combined with the mathematical modelling proved to be a very effi cient tools in river planform adjustments assessment.

Key-Words: G.I.S, fl oodplain morphometry, meandering, lateral channel migration, Timiș river

1 Universitatea “Babeş-Bolyai”, Facultatea de Geografi e, Str. Clinicilor, 5-7, 400006, Cluj-Napoca, România, e-mail: [email protected] 2 Universitatea ”Babeş-Bolyai”, Facultatea de Geografi e, Str. Clinicilor, 5-7, 400006, Cluj-Napoca, România, e-mail: viorel.gligor@geografi e.ubbcluj.ro

1. Introducere

În decursul ultimelor decenii, tot mai multe studii de specialitate abordează relieful și modelarea acestuia, utilizând la scară largă instrumentele puse la dispoziție de Sistemele Informaționale Geografi ce (G.I.S). Instrumentele și funcțiile aferente G.I.S de care dispune colectivul academic geografi c, la ora actuală, sunt capabile să se adapteze aproape cât mai mult cu putință la complexitatea proceselor și fenomenelor studiate. Sistemele Informaționale Geografi ce devin, astfel, un adevărat arsenal metodologic în studierea complexității fenomenelor și proceselor geografi ce.

În geomorfologia fl uvială, aplicabilitatea acestor metode și instrumente reziduă din capacitatea lor de a analiza atât la nivel

morfometric, cât și la nivel morfologic, relațiile, procesele și diferitele interrelaționări dintre componentele și procesele geomorfologice aferente unui sistem fl uvial, indiferent de condițiile climatice și geomorfologice în care evoluează acesta.

Studiul nostru este axat, în principal, pe relațiile morfometrice din cadrul zonei de luncă sau șesului aluvial și, pe de altă parte, de tendințele de ajustare și autoreglare ale albiei minore, într-un ecart temporal de aproximativ 50 de ani.

Arealul de studiu se suprapune luncii Timișului, în zona de tranziție, dinspre culoarul Timiș-Cerna, spre Câmpia Sinersigului. Mai precis, obiectul cercetării noastre este albia și lunca Timișului, între localitățile Caransebeș și Lugojel, pe o distanță calculată pe curs de 57.1 km. și rectilinie, de 40.6 km.[Fig.1.].

50

SORIN HADRIAN PETRESCU, VIOREL GLIGOR

Printre factorii care au determinat alegerea arealului de studiu se afl ă, în primul rând, caracterul de zonă de tranziție al sectorului și, de asemenea, faptul că sectorul în cauză cuprinde, de pe întregul curs al Timișului, atât de pe teritoriul României, cât și de pe cel al Serbiei, segmentul de albie unde procesul de meandrare este cel mai evident reprezentat.

2. Baze de date și metode

În vederea obținerii unor rezultate care să refl ecte cât mai corect realitatea, bazele de date și metodele utilizate au încercat să se adapteze cât mai bine complexității proceselor fl uviale studiate.

Baza de date cartografi ce utilizată în cadrul studiului se compune atât din materiale cartografi ce clasice (raster și vector), cât și materiale moderne (ortofotoplanuri din cadrul programului Landsat) [Tab.1.].

Fig.1. Localizarea ariei de studiu

Tipul suportului cartografi c

Data hărții/cadrului

Sistemul de proiecție

Sursa

Harta topografi că 1961-1664Proiecție

Stereografi că (Stereo70)

CNC(Centrul Național de

Cartografi e)

Cadru LandsatL4-5 TM

13 mai1988

WGS 84(reproiectat în

Stereografic 1970)

USGS(United States

Geological Survey)

Tab.1. Suporturile cartografi ce utilizate în cadrul analizei ajustărilor laterale ale albiei Timișului

51

Ajustările laterale ale albiei Timișului în intervalul 1965–2015

Bazele de date cartografi ce au fost utilizate în principal în vederea digitizării albiilor aferente fi ecărui an. În cazul cadrelor satelitare Landsat, prelucrarea anterioară a constat în reproiectarea din sistemul WGS 84, în Stereo 1970. De asemenea, prin funcția Image Analysis, din cadrul ArcMap 10.1, cadrelor le-a fost schimbată ordinea benzilor, pentru evidențierea, în cadrul digitizării, a albiilor și a altor suprafețe acvatice. Astfel, pentru fi ecare imagine, ordinea: Band 1 (roșu)- Band 2 (verde)- Band 3 (albastru) a fost înlocuită cu Band 5 (roșu)- Band 4 (verde)- Band 3 (albastru).

Din punct de vedere a datelor vector, hărțile tematice utilizate în cercetre s-au compus din harta geodeclivității suprafețelor, harta componentei edafi ce și harta litologică.

Delimitarea luncii Timișului s-a realizat pe baza mai multor aspecte și condiționări, ea constituind baza cercetării ulterioare a morfodinamicii în plan a albiei. Zona aparținând luncii delimitate de noi se referă, după cum propunea și ( Vâlsan, 1915), nu doar la zona inundabilă a Timișului, cât și la zone neinundabile, rezultate în urma proceselor de depunere a aluviunilor. Peste aceste zone se suprapun, de asemenea, terasele de luncă, locale, cu înălțimi cuprinse între 3-5-7 m, belciuge sau bălți rezultate în urma migrării albiei minore (Ichim, 1989). În acest demers, câțiva parametri ne-au fost extrem de utili: reclasifi carea pantelor în două clase, cu suprafețele cvasiorizontale și celelalte suprafețe, harta umbririi versanților ( identifi carea teraselor înalte sau a contactului cu versanții), harta topografi că ( în vederea identifi cării abrupturilor de terasă, prin îndesirea curbelor de nivel) și

harta litologică ( pentru identifi carea contactelor dintre depozitele aluviale noi și rocile mai dure ale versanților).

Delimitarea albiilor aferente fi ecărui an luat în considerare s-a realizat prin digitizarea albiei pe documentele cartografi ce și pe cadrele satelitare. În cadrul suporturilor din urmă, benzile componente s-au reordonat în vederea evidențierii suprafețelor acvatice, prin combinația ( 5-4-3).

În vederea interpretării fi nale a direcțiilor și tendințelor de ajustare în plan a albiei, demersul metodologic a urmărit corelarea ajustărilor laterale în zona de luncă, a albiei, în cadrul unor secțiuni transversale fi xe, perpendiculare pe cursul râului, delimitate de punctele fi xe A și B.

Anterior procesului propriu-zis de trasare a secțiunilor, a fost construit talvegul matematic al fi ecărei albii, acesta constituind, de altfel și punctul de referință pentru măsurătorile ulterioare. În acest scop, albiile de tip poligon au fost convertite în albii de tip linie, iar apoi, prin funcția Arc Tool Box- Cartography- Generalization- Collapse Dual Lines To Centerline s-a realizat talvegul matematic al albiei.

A fost creată o bază de date morfometrice, aferentă luncii. În acest scop, au fost create 30 de secțiuni transversale echidistante ( 1900 m considerați pe cursul râului), dinspre amonte, spre aval. Secțiunile au fost trasate în softul ArcMap 10.1, prin Line Feature, perpendiculare pe talvegul matematic obținut în prealabil. În cadrul bazei de date, au fost evidențiate ajustările laterale ale albiei față de punctele de referință ale secțiunilor ( punctele A și B) pentru intervalul temporal luat în considerare [Tab.2.].

Cadru Landsat ( L7 ETM+SLC-on (1999-

2003)

2 martie2000


Stereografic 1970)

USGS(United States

Geological Survey)

Cadru Landsat ( L7 ETM+SLC-off (2003-

prezent)

21 iulie 2015


Stereografic 1970)

USGS(United States

Geological Survey)

52


Baza de date morfometrice aferente luncii a inclus unii factori luați drept repere și de către (Rădoane, 2008). Au fost, astfel, executate, un număr de 30 de secțiuni transversale, la o echidistanță de 1900 m., perpendicular pe cursul râului. Numerotarea profi lelor s-a realizate

crescător, dinspre amonte, spre aval. Pentru observarea și interpretarea migrării laterale a albiei, s-au stabilit puncte fi xe de referință, de ambele părți ale luncii. Profi lul transversal a rămas neschimbat pentru albiile aferente tuturor anilor luați în considerare [Fig.2.].

Tab.2. Morfometria secțiunilor transversale ale luncii Timișului (intervalul 1965- 2015)

53


Ultima etapă a reprezentat-o determinarea ratei medii de meandrare a albiei, pentru un interval de 50 de ani. Determinarea ratei medii de meandrare a însemnat calculul pe baza unei formule matematice exacte:

Rc2= raza meandrului în cel de-al doilea an de referință

Rc1= raza meandrului în primul an de referințăYa= intervalul temporal între Rc1 și Rc2

Combinate, cele două etape anterior menționate au permis observarea tendințelor de ajustare în plan ale albiei Timișului, pentru intervalul dorit de noi. Astfel, ajustările laterale ale albiei Timișului pot fi , în etapa fi nală, interpretate pe baza legăturilor strânse dintre valorile ratei medii de meandrare și direcției generale de meandrare, concomitent cu observațiile efectuate de-a lungul unei secțiuni transversale fi xe de referință.

3. Rezultate și discuții

Ajustările în plan ale albiei Timișului în ultimii 50 de ani sunt strâns legate de forma profi lului longitudinal, care are implicații, însă, doar la nivelul timpului ciclic (Ichim, 1989). De altfel, principalii factori care facilitează dezvoltarea unor ajustări laterale ale albiei sunt reprezentați de roca din substrat, care în cazul de față este reprezentată de nisipuri și argile, în mare parte, dar și de frecvența crescută a apelor mari și a viiturilor, care cresc puterea hidraulică a cursului. Astfel, tipologia albiei minore se schimbă, implicit și ea, de la albie de tip sinuos, la albie meandrată.

Rezultatele au scos în evidență efi ciența calculului cu ajutorul G.I.S a ratei medii de meandrare în directă interrelaționare cu calculul ajustărilor laterale ale albiei minore, pe o secțiune transversală cu repere fi xe [Tab.3.]. De asemenea, în vederea interpretării rezultatelor fi nale, s-au folosit drept repere, formele digitizate ale urmelor paleoalbiilor, cum ar fi belciuge, brațe secundare secate, mlaștini sau bălți. Astfel,

Fig.2. Metoda de secționare transversală a luncii Timișului și stabilirea punctelor fi xe

54


rezultatele evidențiază migrarea albiei atât din punct de vedere morfometric, cât și din punct de vedere direcțional, prin direcția generală de meandrare. Rezultatele fi nale sunt, de asemenea, centrate pe 3 segmente de albie de interes, unde ajustările în plan și direcțiile de deplasare sunt cel mai bine evidențiate.

În cadrul secțiunii transversale 1 [Fig.3.] , lunca prezintă o lățime de 1863 m.. Se observă o tendință de migrare a albiei, pentru intervalul 1965-2015, pe direcție SE-N-NE, cu deplasarea meandrelor generată de deplasarea punctelor de infl exiune, obsrvându-se o migrare relativ constantă din punct de vedere morfometric, între

Tab.3. Valorile ratei medii de meandrare, obținute în urma prelucrării bazei de date morfometrice aferente luncii

55


albiile din anii 1965, 1988, 2000 și 2015. Rata medie de meandrare este cuprinsă între 0.04 și 1.18. Atât meandrarea, cât și migrarea buclelor de meandru și infl exiunilor sinuoase este condiționată, la vest, de contactul direct dintre zona de luncă și versanții masivului Nemanu. Se remarcă, în ultimă instanță, un complex de patru bucle de tip simple simetrice. De asemenea, procesul în sine este unul de meandrare de tip limitat, proces cauzat în principal de lățimea limitată a văii și implicit a zonei de luncă, dar și de prezența formațiunilor dure.

În cadrul secțiunii transversale 6 [Fig.4.] , lățimea luncii este de 2783 m.. Tendința generală de migrare a acestui sector de albie, pentru intervalul cuprins între 1965- 2015, raportată la factorul formă, este de a oscila în interiorul aceluiași complex de bucle de meandru compuse simetrice. Deși buclele au o curbură generală, comună, am putea spune, se remarcă, de la

sud spre nord, tendința de migrare pe direcție generalăSE-NV, V-E și SV-NE. Substratul aluvial a permis, de altfel, după cum se poate observa și din materialul cartografi c aferent, mișcării uniforme, constante, de ajustare a albiei în plan orizontal.

Nu în ultimul rând, cu privire la lățimea albiei minore a Timișului, se constată o îngustare a albiei pentru anul de referință 1965, îngustare cauzată de o perioadă defi citară din punct de vedere a precipitațiilor. De asemenea,

modifi cările la nivel de albie se datorează și lucrărilor de îndiguire și de deviere a cursului din perioada comunismului. După 1988, tendința este una de dezvoltare a lățimii albiei, faptdatorat în principal aportului de precipitații, creșterea debitului (ca efect), dar și abandonarea unor lucrări de îndiguire sau deviere a cursului.

Fig.3. Ajustări în plan ale Albiei Timișului pe secțiunea transversală 1, intervalul (1965-2015)

56


Fig.4. Ajustări ale Albiei Timișului pe secțiunea transversală 6, intervalul (1965-2015) Fig.5. Ajustări ale Albiei Timișului între secțiunile transversale 24-26, intervalul (1965-2015)

57


Sectorul de albie cuprins între secțiunile transversale 24-26 [Fig.5.] reprezintă sectorul cel mai meandrat al râului Timiș de pe teritoriul României.Acest lucru în contextul în care lungimea buclei de meandru depășește raza acestuia (Ichim,1989). Sectorul, situat la sud-est de localitatea Lugojel, reprezintă cel mai evident tendința spre echilibru exercitată de către râu. Meandrele sunt de tipul celor compuse, excepție făcând cel suprapus secțiunii tranversale 25 care se apropie foarte mult, din punct de vedere morfologico-morfometric, de tipul meandrelor ,,gât de gâscă “ (gooseneck).

Prin faptul că în cadrul acestui sector de albie, meandrarea este cea mai evidentă, putem afi rma că aici, râul își diminuează surplusul de energie pe care o poartă. Se remarcă, de altfel, tot în acest context, vulnerabilitatea malurilor concave în ceea ce privește acțiunea erozivă a apei și a celor convexe, în ceea ce privește depunerea de aluviuni, sub forma depozitelor de renie.

3. Concluzii

În urma analizei asistate de G.I.S, cât și efectuarea unor observații și verifi cări în teren, se desprind unele concluzii, considerăm noi, importante, cu privire la ajustările laterale ale albiei Timișului, ca urmare a unei morfodinamici în plan active.

Prin combinarea calculului ratei medii de meandrare, pe baza formulei matematice, cu observațiile morfometrice referitoare la zona de luncă, s-au putut obține rezultate care refl ectă, considerăm noi, realitatea din teren.

Prin cele trei situații reprezentate de sectoarele de albie suprapuse secțiunilor transversale 1, 6 și 24-26, se deduc următoarele aspecte:

În primul rând, gradul de meandrare a albiei tinde să crească dinspre sud, spre nord, odată cu tranziția dinspre zona de culoar tectonic ( Culoarul Timișului), spre cea mai joasă, de câmpie ( Câmpia Sinersigului).

Pe de altă parte, sectorul suprapus secțiunilor 24-26, care este, totodată si cel mai meandrat sector de pe cursul Timișului prezintă o morfodinamică activă și constantă, fără variații morfometrice majore în intervalul temporal

cuprins în cadrul studiului. Acest fapt indică o stare care tinde spre echilibru și totodată o stare care are rolul de a disipa energia de care dispune râul, pe acest sector.

Nu în ultimul rând se remarcă efi ciența instrumentelor și metodelor de care dispune softul ArcMap 10.1 în modelarea proceselor și morfodonamicii fl uviale. Prin utilizarea și combinarea unor instrumente și operațiuni, s-au putut înregistra și interpreta ajustările în plan ale ale albiei Timișului în intervalul 1965- 2015.

Bibliografi e[1] ARBA, ANDREEA, MIHAELA,

The Precipitation Defi cit From The Hydgrographical Basin of Timiș River (1965-2009), în Analele Universităţii din Oradea, Seria Geografi e, Year XXII, no. 1/2012 (June), pp. 21 – 27;

[3] ALDESCU, C.,V., (2010), Studiul inundațiilor pe râul Timiș amenajat în conceptual ,,Mai mult spațiu pentru râuri”, Editura Politehnică, Timișoara;

[4] DAS, NIBEDITA, (2017), Channel migration and its impact on land use/land cover using RS and GIS: A study on Khowai River of Tripura, North-East India, în The Egyptian Journal of Remote Sensing and Space Sciences xxx, xxx–xxx;

[2] FEIER, IOANA, (2010), Reconstituirea evoluției geomorfologice a văii Someșului Mic în Holocen, Universitatea Ștefan cel Mare, Suceava;

[5] GRECU, FLORINA, (2008), Geomorfologie Dinamică, Editura Tehnică, Bucureşti;

[6] IONIȚĂ, I., RĂDOANE, MARIA, BĂTUCĂ, D., DUMA, D., (1989), Morfologia și dinamica albiilor de râuri, Editura Tehnică, București;

[7] RĂDOANE, MARIA, PERȘOIU, IOANA, CRISTEA, I., CHIRILOAEI, FRANCISCA, (2013), River channel planform changes

58


based on succesive cartographic data. A methodological approach, în Revista de Geomorfologie, vol.15, Editura Universtății din București;

[8] RĂDOANE, MARIA, RĂDOANE, N., CRISTEA, I., GANCEVICI-OPREA, D., (2008), Evaluarea modifi cărilor contemporane ale albiei râului Prut pe granița românească, în Revista de Geomorfologie, vol. 10, pp. 57-71, Editura Universității din București;

[11] ROȘCA, SANDA, (2015), Bazinul Nirajului. Studiu de geomorfologie aplicată, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca;

[9] SEAR, DAVID A., NEWSON, MALCOLM D., THORNE, COLIN R., (2003), Guidebook of Applied Fluvial Geomorphology, R&D Techincal Report FD1914, Ergon House, Wallingford p. 93-94 (Defra/Environment Agency Flood and Coastal Defence);

[12] VÂLSAN, G., (1915), Câmpia Română, Bul. Soc. Rom. Geogr.,t. XXXVI.

[10] WANG,S., YAN, Y., RAN,L., (2016), Spatial and temporal variations of channel lateral migration rates in the Inner Mongolian reach of the upper Yellow River, în Environmental Earth Sciences;

[13] ZĂVOIANU, I., (1978), Morfometria bazinelor hidrografi ce, Editura Academiei, București.

GEOGRAPHIA NAPOCENSIS

Documents

Transcript of GEOGRAPHIA NAPOCENSIS