GEOGRAPHIA N

APOCENSIS AN IX

, nr, 2

/2015

geog

raphia

napo

censis

.acad

-cluj.

ro

Geographia Napocensis Anul IX, Nr. 2, 2015

5

DINAMICA POPULȚIEI JUDEȚULUI SATU MARE ÎN PERIOADA 1880-2011

NICOARĂ LIVIU

1, FILIP SORIN2

Abstract: - Population dynamics of Satu-Mare county during 1880-2011. Considering the year of 1880 as a starting point, the numeric evolution of the population of the county had a constant ascendant character for over a century (until 1989), resulting into more than the doubling of the number of the inhabitants, from 194.326, to 416.723. Subsequently, over just 22 years, a significant numeric involution takes place, the population of the county decreasing to 344.360 inhabitants (the census from 2011). The first direct cause is the substantial decrease of the birth rate (to 10,5‰, the mean rate of the 2001-2010 decade), and, as a consequence, of the natural balance (-2,3‰), and the second, the negative migratory remainder (-1,0‰, annual mean), with a more considerable input of the international emigration. Key-words: population, evolution, Satu Mare county 1 Introducere

Studiile privind dinamica populației la nivelul județului Satu Mare au fost relativ puține în ultimele decenii. Cele mai multe lucrări au abordat aspectele demografice pe secvențe teritoriale mai restrânse sau mai extinse, fie sub forma unor studii de geografie a populației și așezărilor (Nicoară, 1999), fie în cadrul unor studii de geografie regională (Pop, 2005) și planificare teritorială (Cocean, 2004). Transfor-mările socio-economice din perioada contem-porană impun însă o abordare mai atentă a componentei demografice, atât cantitativ, cât și calitativ. În studiul de față este întreprinsă o analiză menită a surprinde principalele aspecte privind evoluția numerică, mobilitatea teritorială și repartiția teritorială a populației în intervalul de timp cuprins între 1880 și 2011. Datele utilizate au fost extrase din recensămintele populației derulate pe acest teritoriu de către administrația Imperiului Austro-Ungar, cât și din recensămintele efectuate după Marea Unire.

Importanța abordării acestor aspecte derivă din faptul că populația unui teritoriu reprezintă cea mai importantă resursă a acestuia, iar cunoașterea particularităților evolutiv – structurale oferă repere care pot contribui la o mai bună gestionare a problematicilor

economico-sociale. 2 Vechimea şi continuitatea populării teritoriului Descoperirile arheologice indică existenţa unor situri de aşezări umane începând încă din paleolitic, dar, cu certitudine mai mare, din neolitic şi epoca bronzului. Densitatea acestora este mai ridicată de-a lungul văii Someşului, la contactul Piemontului Tăşnadului cu lunca Ierului (Eriului), la marginea sudică a fostei mlaştini Ecedea şi în Depresiunea Oaşului. Cele mai importante urme de aşezări vechi aparţin Culturii Otomani, din perioada mijlocie şi superioară a epocii bronzului (1700-800 î. Chr.), identificate în raza localităţilor Pir, Domăneşti, Vetiş, Medieşu Aurit, Apa. Obiectele descoperite atestă prelucrarea primară a bronzului, cultura plantelor şi creşterea vitelor (A. Bogdan, Maria Călinescu, 1976). Consolidarea comunităţilor umane continuă în cadrul primei vârste a fierului – Hallsttat (800-300 î. Chr.) – când, din contopirea populaţiei locale neolitice cu triburile iudo-europene venite dinspre est şi nord-est, rezultă obştile şi uniunile de obşti ale dacilor mari. Progresul economico-social se intensifică în perioada Latène (300 î. Chr- 106 d. Chr.). Necropole şi tezaure dacice au fost descoperite

1 Babeș-Bolyai University, Faculty of Geography, Clinicilor, 5-7, Cluj-Napoca, email: lnicoara@geografie.ubbcluj.ro 2 Babeș-Bolyai University, Faculty of Geography, Clinicilor, 5-7, Cluj-Napoca, email: sfilip@geografie.ubbcluj.ro

GEOGRAPHIA N

APOCENSIS AN IX

, nr, 2

/2015

geog

raphia

napo

censis

.acad

-cluj.

ro

Nicoară Liviu, Filip Sorin

6

la Sanislău, Turulung, iar lângă Medieşu Aurit urmele uneia din cele mai mari aşezări ale dacilor liberi din nord-vestul ţării, cu un mare cuptor de ars vase de lut (ce atestă cunoaşterea roţii olarului) şi o necropolă funerară (A. Bogdan, Maria Călinescu, 1976). Un rol important au avut popoarele celtice, promotoarele Culturii Latène în cea mai mare parte a Europei şi până în Asia Mică. Celţii au pătruns în partea nord-vestică a României actuale în jurul anului 300 î. Chr., vestigii celtice fiind descoperite la Ciumeşti (cea mai mare aşezare), Sanislău, Dindeşti. Celţii (boii şi tauriscii) au convieţuit cu dacii din nord-vest (dar şi cu cei din spaţiul intracarpatic), având rol hegemon, până la alungarea lor de regele Burebista, prin anii 60-59 î. Chr., când şi teritoriul actualului judeţ Satu-Mare a fost inclus în marele stat sclavagist centralizat dac, care se întindea în nord-vest până la Dunărea mijlocie (Panovia) şi sudul Slovaciei. Vestigii ale dacilor liberi din secolele II – III d. Chr. (după cucerirea Daciei de către romani) au fost scoase la iveală în razele a numeroase localităi din judeţul Satu-Mare: Lazuri, Culciu Mare, Homorodu de Sus, Moftinu Mic, Berveni,Foeni, Berea, Ciumeşti, Sanislău, Pişcolt. Comunităţile dacilor liberi au fost influenţate de civilizaţia romană din Dacia Porolissensis (prin legături comerciale, conflicte militare), dar şi-au conservat foarte bine identitatea, în special cele din Oaş, care, prin organizarea sub forma uniunilor de obşti, au creat o formaţiune de tip „ţară” spre sfârşitul mileniului întâi, aceasta menţinându-se secole la rând. Tot în perioada respectivă (sfârşitul secolului al IX-lea), o bună parte din teritoriul actualului judeţ era cuprinsă în formaţiunea prestatală de tip voievodat, condusă de Menumorut, expresie şi a coabitării românilor (dacilor romanizaţi) cu slavii vechi. Prin poziţia sa, la marginea nord-vestică a teritoriilor româneşti, ţinutul Sătmarului a intrat printre primele în sfera interesului şi a ocupaţiei maghiare, periodic şi a celei austriece. Pe lângă maghiari – aşezaţi în număr mai mare în vestul judeţului, pe axele de

comunicaţie principale şi în alte locuri mai favorabile – au fost colonizate şi populaţii de alte etnii, îndeosebi şvabi (secolele XVIII – XIX), în jurul Careiului şi la marginea Colinelor Codrului. S-au alăturat evreii şi, în număr mai mic, ucrainieni (ruteni), ruşi, slovaci. Generaţia cea mai recentă de aşezări (exceptând fostele cătune, declarate localităţi după al doilea război mondial – 1954 – 1956) s-a format după primul război mondial, prin colonizarea de populaţie rurală din Munţii Apuseni şi, în măsură mică, din Maramureş, în arealele cu densitate redusă (Câmpia Crasnei – Ecedea – Nir) şi pe terenurile expropriate în urma reformei agrare din 1921: Baba Novac, Dacia, Paulian, Decebal, Traian, Ianculeşti, Lucăceni (cu colonişti din Maramureş), Horea, Scărişoara Nouă, Marna Nouă, Raţiu, Gelu (fortificat în perioada respectivă). 3 Evoluţia numerică a populaţiei Pentru evidenţierea acestui proces geodemografic integrator s-a luat în considerare perioada 1880-2011 (131 ani).

În prima parte a intervalului analizat (1880-1992) se remarcă un caracter ascendent perpetuu, când se produce mai mult de o dublare a numărului locuitorilor, de la 194.326 la 400.789. Între recesămintele din 7 ianuarie 1992 şi 31 octombrie 2011, care marchează un interval de aproape două decenii de tranziţie socio-economică, are loc o involuţie numerică accentuată, populaţia judeţului Satu-Mare scăzând la 344.360 locuitori (- 14,1%). Cauza principală a acestei inflexiuni (înregistrată mai exact în anul 1990) a reprezentat-o schimbarea regimurilor politice, a legislaţiei în domeniul natalităţii şi a liberalizării emigraţiei externe. Distorsiuni în evoluţia normală, pentru întreaga perioadă, au produs şi cele două conflagraţii mondiale. Deşi sensul evoluţiei numerice pe cele două tipuri de habitat – urban, respectiv rural – este acelaşi, se evidenţiază o mare discrepanţă în privinţa valorilor. Populaţia urbană a crescut de 5,7 ori, dar a scăzut între 1992 şi 2011 cu 15,3%. Populaţia rurală a înregistrat valoarea maximă la recesământul din 1956 (268.475

GEOGRAPHIA N

APOCENSIS AN IX

, nr, 2

/2015

geog

raphia

napo

censis

.acad

-cluj.

ro

Dinamica populției județului Satu Mare în perioada 1880-2011

7

locuitori, inclusiv comunele suburbane), fiind cu 65% mai mare faţă de anul 1880. Ulterior, scăderea a fost continuă şi severă, cu 28% până în 2011. Populaţia rurală de pe teritoriul actual al judeţului Satu-Mare era mai numeroasă în 1930 cu 8,0% faţă de 1992 şi cu 20,0% comparativ cu 2011. În perioada 1930-1992, peste jumătate din unităţile administrativ-teritoriale de rang inferior (comune, oraşe şi municipii) au înregistrat creşteri de populaţie, cele mai mari fiind în municipiul Satu-Mare (de 2,5 ori) şi Negreşti-Oaş (de peste trei ori) şi mai moderate în celelalte două oraşe existente în anul 1992: Carei (64%) şi Tăşnad (34%). Populaţia a crescut în perioada respectivă în toate comunele din Oaş, cu procente mai mari (între 50% şi 100%) în Bixad, Oraşu Nou, Călineşti-Oaş, Gherţa Mică, Certeze, Târşolţ, Turţ şi Vama. În categoria următoare, cu sporuri însemnate, se înscriu comunele din proximitatea municipiului Satu-Mare (Odoreu, Dorolţ, Vetiş), precum şi Halmeu (punct feroviar de trecere a frontierei, + 47,5%) şi Livada (care aveau în 1930 peste 5.200 locuitori fiecare). Pe de altă parte, aproape jumătate dintre comune au suferit diminuări de populaţie (mai exact după anul 1956), în primul rând cele cu poziţie marginală în cadrul judeţului, de pe latura sud-estică şi sudică, unde exodul rural a luat proporţii deosebite (Homoroade, Socond, Beltiug, Valea Vinului, Poieni; Hodod, Supur, Săcăşeni, Cehal, Săuca, Pir, Andrid, Pişcolţ, Tiream, Sanislău) sau din Câmpia Crasnei (Craidorolţ, Tereveşti, Moftin), cu scăderi între 42% şi 52%. Fenomenul respectiv s-a generalizat în următoarele două decenii – 1992 – 2011 – la nivelul aproape a întregului judeţ, excepţiile reprezentându-le doar 11 comune, dintre care opt au mimită cu municipiul Satu-Mare, dar cu creşteri modeste, până la 10% (Odoreu, Micula, Vetiş, Lazuri, Viile Satu-Mare, gherţa Mică, Pişcolt) şi mai mari în Păuleşti (16,9%), Botiz (16,7%), Dorolţ (11,7%).

Cele mai importante pierderi de populaţie le-a suferit mediul urban, în special municipiul Satu-Mare – 29.576 persoane (- 22,4%) faţă de

recensământul din 1992, urmat de negreşti-Oaş (4.781 persoane, - 28,7%) şi municipiul Carei (5.260 persoane, - 19,5%).

Fig. 1. Evoluţia numerică a populaţiei judeţului

Satu-Mare în perioada 1889-2011, la recensăminte

Populaţia a scăzut în peste 80% din numărul comunelor judeţului, în multe cu valori între -15% şi -37%: Cehal, Homoroade, Turţ, Bogdand, Cămărzana, Bixad, Săcăşeni, Supur, Pomi, Apa, Pir, Petreşti. Exceptând comuna Petreşti, toate sunt situate la limita sudică, estică şi nordică a judeţului

Evoluţia numerică a populaţiei este rezultanta celor două tipuri de mişcări (dinamici): mişcarea naturală şi mobilitatea teritorială (migraţiile).

La începutul secolului al XX-lea (1901-1910), componentele mişcării naturale ale populaţiei actualului judeţ Satu-Mare aveau valori ridicate, caracteristice sfârşitului etapei întâi sau pretranziţionale şi începutului etapei a doua a tranziţiei demografice, şi anume natalitate foarte mare (40,5‰), mortalitate ridicată, dar în scădere evidentă (28,5‰) şi, în consecinţă, un spor natural semnificativ (12,5‰). După sincopa produsă de primul război mondial, intervalul 1920-1927 marchează, în mod normal, valori în scădere ale natalităţii şi mortalităţii (32,5%, respectiv 21‰), rezultând un spor natural asemănător (11,5‰). Din cauza asistenţei sanitare precare, a nivelului de trai material şi cultural încă reduse, mortalitatea infantilă avea valori foarte ridicate (205‰).

Scăderea accentuată a natalităţii, periderile de vieţi omeneşti în perioada celui de-al doilea război mondial şi situaţia economică grea în anii imediat următori, au diminuat mult sporul natural al populaţiei.

GEOGRAPHIA N

APOCENSIS AN IX

, nr, 2

/2015

geog

raphia

napo

censis

.acad

-cluj.

ro

Nicoară Liviu, Filip Sorin

8

Natalitatea şi excedentul natural cresc relativ puternic în primele trei sferturi ale deceniului al şaselea, situaţie înregistrată şi pe plan european („baby-boom”). În anul 1956, valorile indica-torilor mişcării naturale erau următoarele: natalitate 26,5‰, mortalitate 11,2‰, spor natural 13,3‰. Mortalitatea infantilă, deşi ridicată (aproximativ 80‰), s-a redus mult comparativ cu perioada interbelică.

Fig. 2. Evoluţia numerică a populaţiei judeţului Satu Mare în perioada 1889-2011, la nivel de UAT. (a 1930-1992, b 1992-2011)

Variaţia componentelor mişcării naturale s-a înscris ulterior în procesul legic al tranziţiei demografice, cu scădDerea valorilor tuturor indicatorilor, dar numai până în anul 1966, cu o natalitate medie la nivelul actualului judeţ Satu-Mare de 17,5‰, mortalitate scăzută – 8,3‰,

spor natural de 9,2‰ (sensibil mai ridicat decât la nivel naţional) şi mortalitate infantilă cu valori reduse pentru perioada respectivă (36‰). Decretul comunist (ceauşist) de la sfârşitul anului 1966, prin care se interzic întreruperile de sarcină la femei, are ca efect creşterea bruscă a natalităţii în anii următori, la 24,6‰ (media anilor 1967-1969), a sporului natural la 14,1‰, dar şi a mortalităţii (10,5‰), ultimul indicator fiind determinat mai ales de creşterea mortalităţii infantile la 53,4‰, datorită numărului mare de naşteri. Ulterior, natalitatea se reduce uşor, media anilor 1971-1975 fiind de 21,4‰, iar mortalitatea se menţine aproape de valoarea anilor anteriori. De la sfârşitul deceniului al optulea şi pe parcursul celui de-al nouălea, se accentuează decalajul între mediul urban şi cel rural. Din cauza migraţiilor intense spre oraşe, în mediul rural al judeţului, natalitatea şi sporul natural scad (16,7‰, respectiv 5,1‰, în anul 1982(, iar mortalitatea creşte continuu. În 1985, aceasta era de 13,5‰, iar sporul natural de 3,4‰. În cadrul urbanului, valorile natalităţii se menţin la peste 20‰ până în anul 1978 (21,8‰ în 1976), urmând o scădere treptată, până şa 17,2‰ în anii 1984-1985. În condiţiile unei mortalităţi mai reduse, excedentul natural era mai ridicat decât în rural, dar în scădere (de la 13,0‰ în 1976, la 7,5‰ în 1984). Mortalitatea infantilă a înregistrat la nivelul judeţului o reducere, dar nu liniară, de la 36‰ în 1972, la 26-27‰ la mijlocul anilor ’80. Pe baza datelor statistice, se observă că în perioada 1970-1989 apar fluctuaţii destul de însemnate în privinţa indicatorilor mişcării naturale, în primul rând a natalităţii, chiar de la un an la altul, în funcţie de modul mai mult sau mai puţin drastic în care era aplicat decretul privind controlul naşterilor. Anul 1990 (continuat în măsură mai atenuată cu cel următor) constituie punctul de inflexiune majoră, care marchează o involuţie rapidă a valorilor indicatorilor mişcării naturale, în urma abrogării decretului manţionat anterior. De la o natalitate de 15,1‰, se ajunge la o medie de 12‰ în intervalul 1991-1995 şi 10,8‰ în cea de-a doua jumătate a deceniului (1996-2000). Mortalitatea a crescut brusc înanii

GEOGRAPHIA N

APOCENSIS AN IX

, nr, 2

/2015

geog

raphia

napo

censis

.acad

-cluj.

ro

Dinamica populției județului Satu Mare în perioada 1880-2011

9

de după 1991 (13,5‰, media între anii 1992 şi 1997, faţă de 11,4‰ în 1990), fenomen corelat şi cu accentuarea mortalităţii infantile (24,2‰ în intervalul 1991-1994). În primul deceniu al noului mileniu (2001-2010), natalitatea (10,5‰, în medie) tinde spre valori foarte mici, în anul 2010 ajungând la nivelul record de 9,9‰, asemănător cu cele mai scăzute pe plan mondial, la nivel de ţări (Italia, Spania, Japonia). Mortalitatea se menţine la valori ridicate, 12,8‰. Mortalitatea infantilă a scăzut la 16,7‰, în medie în deceniul 2001-2010 (10,5‰ în 2010). Bilanţul natural a devenit negativ începând cu anul 1992, iar media pe intervalul 1992-2010 este de - 2,2‰. Din comparaţia între mediile habituale în perioada 1990-2010, rezultă un fapt oarecum surprinzător faţă de evoluţia anterioară, şi anume că natalitatea este mai ridicată în rural faţă de urban, pornind de la valori de 16,7‰, respectiv 13,2‰ în 1990, cu o medie pentru o perioadă de două decenii (1991-2010) de 12,2‰ în cadrul ruralului şi de doar 9,4‰ în urban. Explicaţia ar consta în inerţia mai mare a comportamentului demografic al populaţiei rurale. De altfel, în mediul rural s-a produs o scădere destul de sensibilă în deceniul 2001-2010, faţă de cel antrior (cu 1,9‰). Aceasta, precum şi mortalitatea ridicată (15‰ în deceniile 1991-2010) sunt corelate cu îmbătrânirea demografică accentuată a populaţiei rurale. În mediul urban, mortalitatea medie se cifrează la 10,7‰, pentru acelaşi interval. Diferenţe apar şi în ceea ce priveşte mortalitatea infantilă – 20,7‰, respectiv 15,9‰ – cu tendinţă generală de scădere. Pe parcursul celor două decenii, bilanţul natural negativ s-a accentuat mai mult în rural decât în urban (în medie, - 2,8‰, faţă de - 1,3‰). În concluzie, valorile indicatorilor mişcării naturale ai populaţiei judeţului Satu-Mare din ultima perioadă denotă o situaţie mai drastică decât la nivel naţional. Evident, se cumulează şi efectele negative ale emigraţiei definitive. Analiza mişcării naturale în profil teritorial, în intervalul 2006-2010, relevă existenţa a doar 12 unităţi administrativ-teritoriale (din totalul de 65) cu situaţie pozitivă.

Spor natural mai însemnat se înregistrează în trei comune din Oaş (Gherţa Mică: 8,5‰, Turţ: 5,7‰ şi Călineşti-Oaş), precum şi în două comune de lângă municipiul Satu-Mare (Micula şi Dorolţ). Trebuie menţionat faptul că în Ţara Oaşului, natalitatea a scăzut foarte mult (contrar tradiţiei), mai ales în comunele din partea estică a acesteia (Certeze – 4,6‰, Bixad – 5,8‰, Târşolţ – 6,5‰, Oraşu Nou, Cămărzana). Valori mai ridicate au Gherţa Mică (14,9‰) şi Turţ (12,8‰). Pe de altă parte, şi mortalitatea s-a redus simţitor, Gherţa Mică (6,4‰(, turş (7,1‰) şi Călineşti-Oaş (7,6%) plasându-se pe primele locuri în judeş, alături de Porumbeşti. În categoria unităţilor administrative cu bilanţ natural uşor pozitiv (până la 1‰) se includ trei oraşe mici – Ardud, Livada şi Negreşti-Oaş – primele două cu o natalitate ceva mai ridicată (Ardud – 14‰). Municipiul Satu Mare este aproape de situaţia „populaţiei staţionare” (- 0,4‰ sold natural), dar cu perspective de degradare. Oraşul Tăşnad, şi mai ales municipiul Carei, prezintă un sold natural al populaţiei accentuat negativ (-2,2‰, respectiv - 4,4‰). Situaţia bilanţului mişcării naturale la nivelul comunelor este deosebit de nefavorabilă, deoarece 50 dintre acestea (din 59) se caracterizează prin valori negative, mai atenuate în cazul celor din proximitatea reşedinţei de judeţ (Vetiş, Lazuri, Păuleşti, Odoreu) şi a unora din Oaş (Vama, Cămărzana, Batarci), precum şi a Halmeului (-0,1‰). Condiţia cea mai dramatică o au comunele din arealele periferice ale judeţului: Homoroqade (- 15,5‰), Cehal (- 14,6‰), Supur (- 10,2‰), Urziceni (- 10,3‰), Ciumeşti, Valea Vinului. Acestea se caracterizează prin cea mai ridicată mortalitate (Homoroade - 24,3‰, Cehal - 21,1‰, Supur -20,0‰) şi natalitate foarte redusă (Ciumeşti - 6,1‰, Cehal - 6,5‰). În unele cazuri, valorile foarte mari ale mortalităţii sunt compensate de cele ale natalităţii, în condiţiile uneo ponderi însemnate a populaţiei de etnie rromă (Socond, Terebeşti, Acâş). Mobilitatea teritorială a populaţiei s-a manifestat intens în ultima perioadă, prin migraţii între cele două tipuri de habitat (urban

GEOGRAPHIA N

APOCENSIS AN IX

, nr, 2

/2015

geog

raphia

napo

censis

.acad

-cluj.

ro

Nicoară Liviu, Filip Sorin

10

şi rural), prin schimburi migratorii cu alte judeţe şi prin cele internaţionale. Migraţia internă, (considerată în interiorul ţării, deci şi cu alte judeţe) în perioada 2002-2010, pune în evidenţă un sold migratoriu definitiv (cu schimbarea domiciliului) negativ al mediului urban, de – 5.468 persoane (cu o medie anuală de – 607 persoane şi o rată de - 3,8‰). Cea mai mare parte a fost absorbită de mediul rural al judeţului (4.241 persoane, în medie 471 persoane/an, rată de + 2,3‰). Diferenţa de 1.227 persoane (136/an) s-a îndreptat spre localităţi din alte judeţe, preponderent spre oraşe mari. La nivelul judeţului Satu-Mare, rezultă, pentru mişcările interne, un sold migratoriu anual negativ, de - 0,4‰, pentru aproape ăntregul prim deceniu din secolul XXI. Dacă restrângem intervalul la anii 2005-2010, se observă că acesta s-a accentuat (- 0,56‰). Migraţia internaţională s-a accentuat deosebit de mult de la mijlocul anilor ’90. Numai în intervalul 2005-2010 au emigrat definitiv 1445 persoane (şi au imigrat 442), soldul anual fiind de - 167 persoane (- 0,47‰). Interesant este faptul că în fluxul emigrant predomină femeile (62%). Prin însumarea soldului migraţiei interne cu cel al migraţiei internaţionale (- 1‰ / an) şi cu bilanţul negativ al mişcării naturale (-2,2‰), rezultă că judeţul Satu-Mare înregistrează o pierdere de peste trei persoane la mia de locuitori, anual, cel puţin în ultimul deceniu. Cele mai intense schimburi migratorii interne se manifestă la nivelul urbanului, mai ales a municipiului Satu-Mare, care, în intervalul 2004-2010, se înscrie cu 12.478 persoane plecate, 7.462 sosiri şi un sold mediu anual de – 716 persoane (- 6,4‰). Este urmat de municipiul Carei (- 4‰) şi de oraşele Tăşnad (- 3,2‰) şi Negreşti-Oaş (- 2,8‰). Oraşul Ardud a înregistrat un plus de 76 persoane / an, iar Livada prezintă un echilibru între sosiri şi plecări. Situaţia în cadrul mediului rural denotă aspecte contradictorii. Comunele cu plusuri importante rezultate din mobilitatea internă sunt cele din proximitatea sau apropierea reşedinţei de judeţ: Păuleşti (+ 100 pers./an, în intervalul

menţionat), Viile Satu-Mare (+ 67, devenit un important areal de recreere), Lazuri ( + 57), Vetiş, Odoreu, Culciu, apoi Medieşu Aurit şi Botiz. În unele comune apar mişcări în ambele sensuri, plecările fiind compensate de sosiri (în mare majoritate de populaţie de etnie rromă): Beltiug, Socond, Moftin, Supur, Sanislău. Pe de altă parte, se conturează o tendinţă de emigrare în cazul unor comune din Oaş (alături de oraşul Negreşti-Oaş), la care îşi aduce contribuţia şi emigraţia internaţională (în proporţie de 15%). Astfel, în intervalul 2004 – 2007, soldul migratoriu anual a fost negativ în Batarci (-34 persoane), Bixad (-32, din care 9 persoane/an emigrate în afara ţării), Turţ (-28), Tarna Mare (-27), Călineşti-Oaş (-20). Migraţia internaţională cea mai intensă se manifestă la nivelul municipiului Satu-Mare, apoi a oraşelor Negreşti-Oaş şi Carei. Aproape jumătate din emigraţia judeţului, în intervalul 2004-2010, provine din municipiul Satu-Mare, cu o medie anuală de 132 persoane (rezultând un sold anual de – 96 persoane, - 0,9‰). Adăugând soldul migraţiilor interne (-1,1‰), municipiul Satu-Mare ajunge la -2,0‰. Oraşul Negreşti-Oaş a înregistrat o pierdere de 24 persoane / an prin emigraţia internaţională, aproape egală cu a tuturor comunelor din Ţara Oaşului (12 la număr). Majoritatea emigranţilor din judeţ se stabilesc în Germania şi Ungaria, apoi în Franţa, Italia, spania. 4 Concluzii

Populaţia judeţului Satu-Mare a parcurs, la modul general, etapele procesului de tranziţie demografică, de la un regim demografic de tip primitiv, cu valori foarte ridicate ale natalităţii şi mortalităţii şi un spor natural modest – până la sfârşitul secolului XX –, la un regim demografic cu valori foarte reduse ale natalităţii şi bilanţ natural apropiat de zero, dar negativ în ultimele două decenii.

Particularităţile acestei tranziţii (manifestate la nivelul întregii ţări) constau în intervenţia unor factori politico-sociali care au împiedicat derularea ei firească. Ne referim la cele două conflagraţii mondiale (mai ales al doilea război mondial), ce au afectat însă aproape toate statele

GEOGRAPHIA N

APOCENSIS AN IX

, nr, 2

/2015

geog

raphia

napo

censis

.acad

-cluj.

ro

Dinamica populției județului Satu Mare în perioada 1880-2011

11

Europei, dar în special la politica regimului ceauşist, de creştere prin metode coercitive a natalităţii (după ce aceasta scăzuse la un nivel rezonabil), în perioada 1967-1989. Astfel, s-a produs o revenire (dar nu identică) la o fază anterioară. Începând cu anul 1990, prin anularea decretului privind interzicerea întreruperilor de sarcină la femei, apare o nouă sincopă (ca şi contraefect al celei din 1967), ce s-a manifestat prin comprimarea maximă a tranziției natalității, pe un interval de doi-trei ani (1990-1992). Ca urmare, populația județului Satu-Mare a ajuns în mod fortuit la o fază posttradițională (cel puțin prin prisma valorilor indicatorilor mișcării naturale), cu o natalitate foarte redusă (puțin peste 10‰), o mortalitate crescută (aproape 13‰) și bilanț natural negativ.

BIBLIOGRAFIE

[1] Cocean, P. (coordonator), (2004), Planul de

amenajare a teritoriului Regiunii de Nord-Vest, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca

[2] Nicoară, L., (1999), Dealurile Crasnei: studiu de geografia populației și așezărilor umane, Editura Focul Viu, Cluj-Napoca

[3] Pop, Gr., (2005), Dealurile de Vest și Câmpia de Vest, Editura Universității din Oradea

[4] ***, (1912), Magyar Statisztikai Közlemények, 1910 Évi, A Magyar Királyi Központi Statisztikai Hivatal, Az Athenaeum Irodalmi és Nyomdai R.-Társulat Nyomása, Budapest

[5] ***, http://www.insse.ro/ - Recensământul populației și așezărilor, accesat: august 2015