AM nr. 10-2016 interior:Layout 1 - UCMR · 2016-10-25 · of Music & Drama – Londra, ascensiunea...

Serie nouãoctombrie 2016

10(CLXXXIII)

48 paginiISSN

1220-742X

D i n s u m a r:

�Concursul Internaţional “George Enescu” 2016�Turneul “Vioara lui Enescu”�Festivalul Internaţional al Orchestrelor Radio (RadiRo)�Festivalul FIFE de la Zlatna�Musicalul “Frozen - regatul îngheţat”�Săptămâna europeană de tango

REVISTĂ LUNARĂ A UNIUNII COMPOZITORILOR ŞI MUZICOLOGILOR DIN ROMÂNIA

În imagine: Gyehee Kim, câştigătoarea secţiunii de vioară

a Concursul Internaţional “George Enescu”(foto: Andrei Gîndac)

ACTUALITATEA

MUZICAL~MUZICAL~

conform căreia nu ajunge să fii bogat pentru a şti să-icheltui; ar fi prea uşor şi, pe undeva, nedrept; trebuie săai şi ceea ce nu se cumpără – imaginaţie; altfel mori peaurul tău, fără să fi profitat de el; ca un sărac; or,Schönberg n-a fost deloc sărac. Cât despre aleatorismulcelui de-al doilea, el poate fi conotat cu zicala despremuribunzii care cred în viaţă aşa cum ocnaşii cred înlibertate. În sfârşit, libertatea gândirii nu e acelaşi lucrucu libertatea inimii. Pe una – raţiunea – o poţi cultiva;cealaltă – simţirea – te cultivă ea pe tine. Important e canici una, nici alta să nu fie puse a face „rating”.

Liviu DĂNCEANU

Nici egoism, nici conformismE musai să iubeşti libertatea de expresie ca să o

poţi apăra. Înainte de toate, cred, trebuie, însă, să ştiidacă are limite şi, dacă da, care sunt acestea. O altăproblemă ar fi ce fac cu această libertate? Ce răspunderiîmi impune acest drept? Cu toate reglementările cevorbesc despre inevitabile şi necesare hotare ale scumpeinoastre libertăţi, există totuşi două tabere distincte,fiecare privind fenomenul din perspective diferite orideziderate etice şi estetice tranşant antinomice. Primatabără idolatrizează libertatea de expresie, exersând, purşi simplu, ne-limitarea ei. „Anithing goes”! Sunt admiseimpertinenţa demolatoare, angajarea „trandy”, kitschulagresiv, derizoriul putred, pornografia scabroasă, altfelspus, compromiterea unor valori impuse anevoie şipăstrate cu grele sacrificii în conştiinţa publicului,uitându-se că „une extrèm liberté tue la liberté”. Cealaltăgrupare, dimpotrivă, îşi arogă competenţe în a restrângelibertatea de expresie în numele bunului-gust, al bunei-cuviinţe şi, mai ales, al bunului-simţ. Dar mai există oareazi în artă „ce se cade” şi „ce nu se cade a fi făcut”? Estepermis să întreprindem în zona esteticului sau a eticuluiorice, oriunde şi oricând? Iată două întrebări la care,dacă am putea răspunde, am elucida, printre altele, şitragedia de la „Charlie Hebdo”. Misiune cât se poate dedificilă şi delicată, deoarece libertatea de expresie sejoacă îndeobşte între îngăduinţa spiritului vremii şionestitatea profesională a artistului. Bunăoară, înModernism, îngăduinţa a fost intens maximizată, iardeontologia cras alterată; de aici cacofoniile estetice dinpictură, muzică, literatură, în timp ce în Clasicism gradulde onestitate era foarte crescut, iar asentimentul faţă deschimbare era mult atenuat, consecinţa fiind absenţaderapajelor stilistice. Mai trebuie să admitem călibertatea estetică este una şi libertatea etică – alta. Primarezidă în echilibru, cea de a doua, în echitate. În primulcaz e un mijloc, în al doilea, un scop. Evident este şifaptul că nu există libertate de expresie în dezordine sauîn ignoranţă. Apoi, acest fel de libertate e mai puţin undrept şi mai mult o obligaţie. O conştiinţă cât mai curată.Căci nu seamănă cu o firmă ce se citeşte la colţul străzii,ci reprezintă o forţă vie, pe care o simţi în tine. Mai multdecât atât, este garanţia integrităţii tale etico-estetice şiimperativul unei reflecţii constante. Oricum, nu este unbun pe care să-l capeţi ori să-l aperi, jucându-te cu el:ludicul nu are ce căuta aici. Aşa cum libertatea nu seconfundă cu îngăduinţa de a te abate de la ordine, niciordinea nu se cabrează pe absenţa libertăţii. În artă,neatârnarea ţine de opţiunea pentru un anume profilestetic. Prin urmare, nu poţi vorbi de libertatea expresieidacă nu există varii drumuri între care să poţi alege.Aparent paradoxal, dar odată cu apariţia constrângerii laun anumit drum, creşte şi coeficientul de libertate pecare ţi-l asumi. De aici necesitatea de a putea face oriceasupra ta, nu însă şi asupra altora, ceea ce se traduce prinsolidaritate în diversitate: nici egoism, nici conformism.Ce te faci însă cu Schönberg ori Cage? Serialismulprimului ar putea primi semnificaţia parabolei banilor,

1ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 10 � Octombrie 2016

Editorial

DIN SUMARConcursul Internaţional “GeorgeEnescu”..2-17

Secţiunea vioară...................................3-5

Secţiunea pian................................6-8

Secţiunea violoncel............................9-12

Secţiunea compoziţie..................13-15

Dialog cu Leo Hussain (II)....................18-19

Turneu - Vioara lui Enescu 2016........20-21

Interviu cu Ştefan Angi.......................24-25

Festivalul “RadiRo”..............................26-33

Despărţiri............................................33-36

“FROZEN - Regatul înghetaţ”..............42-43

De la Black la Heavy............................44-45

FIFE 2016 la Zlatna............................38-39

Recenzii..............................................40-41

Concertul de deschidere:laureaţi în dialog

Orice competiţie – şi cu atât mai mult, una din celemai bine cotate la nivel mondial, precum ConcursulInternaţional „George Enescu” – reflectă, în continuitateasa, împlinirea unui vis. Însuşi anevoiosul proces deselecţie al potenţialilor concurenţi, anterior competiţieilive în sine, este gândit spre a jalona viitorul traseusolistic al fiecăruia dintre ei, oglindindu-idisponibilităţile artistice. “Trăieşte-ţi visul!”, noulconcept provocator al ediţiei a XV-a a concursului, areunit, în decursul a douăzeci şi trei de zile, evoluţiileetapizate ale competitorilor selectaţi pentru aparticipa în cadrul celor trei secţiuniinstrumentale: violoncel, vioară şi pian,parcursului competiţional adăugându-i-se o suităde concerte şi recitaluri camerale ai cărorprotagonişti au fost atât laureaţii ediţiilorprecedente, cât şi membri ai juriului.

Inaugurând ediţia 2016, concertul din 3septembrie a adus pe scena Ateneului Român treitineri interpreţi, a căror carte de vizită însumeazăo suită de aprecieri la nivel internaţional. Denaţionalitate italiană şi origine română, violonistaAnna Ţifu s-a dedicat de timpuriu carierei artisticeobţinând succes după succes, unul din cele maiimportante fiind premiul I la ediţia 2007 aConcursului „Enescu”, când avea doar 21 de ani;născut în Germania tot din părinţi români,violoncelistul Valentin Răduţiu – laureat al ediţiei2011 – este şi el un obişnuit al scenelor de concerte, înipostază solistică dar şi camerală, ataşat profund decreaţia enesciană pe care o promovează constant,apreciindu-i libertatea de exprimare; numărându-seprintre premianţii aceleiaşi competiţii, pianistul MihaiRitivoiu este actualmente masterand al Guildhall Schoolof Music & Drama – Londra, ascensiunea carierei salefiind constantă după obţinerea titlului de laureat al celeide-a XIII-a ediţii a concursului. Revenind la seara de 3septembrie, programarea celor trei instrumentişti dejaamintiţi în Triplul Concert pentru pian, vioară şi violoncelîn Do Major op. 56 de Ludwig van Beethoven a pus învaloare calităţile interpretative ale fiecăruia dintre ei,replicile personale ale dialogului lor cu OrchestraFilarmonicii George Enescu – “ghidată” riguros de cătremaestrul Horia Andreescu – demonstrând un certprofesionalism, ancorat în tipologia expresivităţii clasice.

Dacă prima parte a concertului inaugural a fostdedicată laureaţilor celor trei secţiuni instrumentaleincluse în concurs, partea a doua a debutat cu lucrareapremiată acum doi ani la categoria muzică simfonică:Tektonum pentru orchestră mare şi sintetizator

de Sebastian Androne, o partitură îndelung elaborată,având la bază tentativa de a proiecta sonor sistemulsolar. Apreciată ca un evident act de curaj conceptual,compoziţia lui Sebastian Androne a pus în luminăvalenţele metaculturale ale parcurgerii unor reperereprezentative din istoria muzicii. O punte de maridimensiuni tradusă printr-o amplificare tensională deproporţii impresionante a introdus, pe rând – prinintermediul mixturii dintre mediul electronicpreînregistrat şi intervenţiile orchestrale – mostre alesonorităţilor Naturii, juxtapunându-le, fragmentar,diverse tipare stilistice (Stravinski, Bach etc.) caeşantioane de gesturi culturale. Cuvântul de ordine afost deconstrucţia şi remodelarea structurilor, procesul

evolutiv suportând creşteri apoteotice şi diminuări pânăla limita audibilului cu intenţia de a sugera dimensiuneamacrocosmică a Universului.

Întorcându-ne către ambianţa secolului XX princele patru mişcări ale poemului simfonic „Pini diRoma” de Ottorino Respighi – I pini di Villa Borghese, Pinipresso una catacomba, I pini del Gianicolo şi I pini della ViaAppia – am răspuns invitaţiei de a poposi în faţa unoracuarele sonore cu nuanţe impresioniste, ce descriau totatâtea tablouri de caracter; scurtele scenarii imaginativecu care e agrementată, de obicei, dinamica acestuidiscurs muzical original, ne-au oferit, la final de concert,clipe de relaxare – binevenite, de altfel, înainteacompetiţiei dificile ce avea să urmeze.

Cu siguranţă, şi actuala ediţie a concursului vareprezenta o rampă de lansare pentru tinerii care voruimi juriul prin talentul şi personalitatea lor artistică. Şi,ca în orice competiţie de asemenea nivel, câştigător va fiîn primul rând publicul care se va bucura de calitatea şidimensiunile generoase ale acestui veritabil regal demuzică!

Loredana BALTAZAR

ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 10 � Octombrie 2016

Eveniment

AM

Concursul Internaţional “George Enescu”, ediţia 2016

Anna Ţifu, Valen�n Răduţiu şi Mihai Ri�voiu

RecitalurileNoutatea actualei ediţii (a XV-a) a Concursului

Internaţional de Interpretare dedicat marelui nostrumuzician a fost includerea a câte două recitaluriinstrumentale pentru fiecare dintre cele 3 secţiuni alecompetiţiei, câte unul susţinut de câştigătorul ediţieiprecedente iar celelalte de către un membru al juriului.Acest format al Concursului a venit să relaxeze într-unfel tensiunea sub care s-a desfăşurat evenimentul carealtădată avea loc concomitent cu Festivalul. Pentruvioară, cele două recitaluri au fost susţinute devioloniştii Florin Croitoru, un exponent cu state vechi înjuriul acestui concurs şi de câştigătorul premiului I laediţia precedentă, Ştefan Tarara (Germania). În general,Florin Croitoru se desfăşoară cu precădere în mariconcerte simfonice pe un vast repertoriu care cuprindeatât lucrări clasice, cât şi unele recent scrise şi înregistratepentru compozitori contemporani. În cazul recitalurilor,Florin Croitoru le preferă pe cele ″de autor″, tocmai

pentru a dispune de spaţiul temporal şi de mijloaceleartistice prin care să creeze atmosfera de epocă specifică.Memorabile sunt cele în care a interpretat integralaCapriciilor de Paganini şi cea a pieselor de Kreisler.Pentru ultimul autor are vădită simpatie generată şi defaptul că odinioară a fost distins cu Premiul I laConcursul Internaţional de la Viena, care este dedicatacestui mare violonist - compozitor, contemporan şiprieten al lui George Enescu. Este emblematicăfotografia care înfăţişează pe cei trei ″monştri sacri″ aitimpului: Enescu, Thibaud şi Kreisler. Dacă de laThibaud au rămas doar înregistrări şi de la Kreisler acelepatru volume de celebre miniaturi care reflectă ethosul

unei epoci şi a unui spaţiu geografic, moştenireaenesciană este mult mai bogată decât s-ar crede şidescoperim în timp acest tezaur care îşi dezvăluie cuparcimonie imensa valoare. Revenind la Florin Croitoru,el a delectat o seară rotonda plină a Ateneului evocândprin muzica sa, relaxantă totuşi, profunda atmosferă acapitalei Imperiului Habsburgic. Şi, dacă atunci ca şiacum, lucrările familiei Strauss fac deliciul sălilor de balsau al acelor cochete chioşcuri care adăpostescorchestrele din minunatele parcuri ale Vienei, acum şiale Europei, tot aşa, până în zilele noastre pot fi ascultatepe lângă sălile de concert, în saloane sau cafenele demare lux, superbele miniaturi kreisler-iene, toate spremângâierea sufletului. Cu sunetul său extrem deelaborat, egal, elegant şi plin, Florin Croitoru a încântatnu numai cu clasicele Liebesfreud, Schőn Rosmarin,Liebesleid ş.a. ci şi cu diversele transcripţii foarte la modăîn epocă, făcute de Kreisler din diferite opere menite săamplifice acel parfum de neegalat al capitalei dunărene:Heuberger - melodia vieneză Midnight Bells din DerOpernball, Lehar- Serenada din opereta Frasquita, Friml -

La Danse des demoiselles sau cu pieseoriginale precum Caprice Viennois op.2,Marche miniature viennoise. Exotismulcare pătrunsese deja în muzicaeuropeană a fost admirabil redat prinselecţia şi prelucrarea unor fragmentedin operele Cocoşul de Aur şi Sadko deRimski Korsakov, Dansul spaniol din Lavida breve de Manuel de Falla şi nu maipuţin antrenantul Caprice Chinois.Alături de Verona Maier la pian, cei doiartişti au conceput şi ″vernisat″ o galeriesonoră fiind ghizii mai mult sau maipuţin imaginari ai unei epoci de la caredorim să reţinem eleganţa şi bunul gust.Recitalul a prezentat doar o mostră dinpersonalitatea lui Kreisler, bisurilevenind să prelungească orele deîncântare ale publicului.

Cel de-al doilea recital susţinut deŞtefan Tarara şi Lora Evelin Vakova-

Tarara a prezentat un maxim interes nu doar princalitatea excepţională a actului artistic ci şi prinrepertoriul ales, destul de rar, destinat să alcătuiască ofrescă sonoră a epocii enesciene, dat fiind faptul că toatelucrările selectate au fost scrise pe vremea cât Enescu eraactiv în viaţa muzicală internaţională, iar autorii eraucontemporani sau chiar colaboratori. Recitalul a începutex abrupto cu Tempo di Ciaccona din Sonata pentru vioarăsolo de Bartók (terminată în 1944). Este mişcarea cea maiîndrăgită de către violonişti, în pofida imenselor saledificultăţi tehnice, iar S. Tarara a oferit acea variantăfoarte construită, în care planurile s-au evidenţiat cuprecizie şi eleganţă. Rămânând în aceeaşi atmosferă, mai


Eveniment

Concursul Internaţional “George Enescu” - Secţiunea vioară

Florin Croitoru, Verona Maier

crispată, interpreţii au oferit o foarte dinamică Sonată înfa minor op. 80 (1938-1946) de Prokofiev, considerată cafiind una dintre cele mai întunecate şi meditative paginiale creaţiei sale. Coloristica părţilor lente versusagresivitatea entităţii contrastante au fost excelentsubliniate pe parcursul desfăşurării celor patru mişcăriale sonatei. Suita pentru vioară şi pian op.6 (1934-35) deBritten se plasează într-un registru mai subtil şi cele cincimişcări (Introducere, Marş, Moto perpetuo, Lullaby şi Vals)au reprezentat tot atâtea secvenţe în care cei doiinterpreţi şi-au dezvăluit abilităţile instrumentale dândviaţă unor pagini pline de culoare, de strălucire tehnică,de accente pline de umor, varietatea conţinutuluiprovenind şi de la faptul că autorul a meditat îndelungasupra suitei pe care a definitivat-o în forma actuală nucu mult înaintea sfârşitului vieţii. Scriitura uneori extremde mozaicată a relevat înţelegerea superioară şi măiestriacu care cei doi artişti s-au implicat, realizândperfecţiunea. În sfârşit, mult aşteptata Sonată de Enescu,a fost ″întrupată″ de un opus timpuriu (op. 2), scris/ă în

1897, care, desigur, a suferit unele influenţe ale epocii,dar care este în sine o lucrare atractivă. Un studiuaprofundat şi o cunoaştere amănunţită a tehniciienesciene au dat posibilitatea cuplului Tarara-Vakova săimprime un nou suflu şi să realizeze o interpretaremagistrală prin adoptarea unei dinamici adecvate care,toate, au înlăturat orice posibile momente de stagnare.Explorarea unor timbruri extraordinar de variate (de lanon vibrato la sul ponticello şi o rafinată combinare a lor),desigur, provenite din alte stiluri, dar cu atât maiinteresante, date fiind identificările formulărilormuzicale cu elemente din alte direcţii decât cele clasice,a fost unul dintre punctele forte ale acestei memorabileinterpretări. Cu totul remarcabilă a fost mişcareasecundă, atmosfera oniric-morbidă, greu de definit fiindrealizată cu cele mai potrivite mijloace artistice; personal,nu ne amintim să fi audiat o variantă mai bună a acestei

lucrări. Primul bis oferit a fost o transcripţie de Heifetzpentru Marşul din opera Dragostea celor trei portocale deProkofiev, iar în final, Ştefan Tarara a evoluat pealcătuirile pline de rafinament ale Sonatei a III-a ″Balada″pentru vioară solo de Eugène Ysaÿe dedicată lui GeorgeEnescu. O interpretare profundă, sensibilă, departe deorice excentricitate virtuoză cu care mulţi violoniştidoresc să epateze. Întreaga seară a conturat cuprofunzime fenomenul muzical al epocii în care GeorgeEnescu şi-a desfăşurat activitatea creatoare.

Corina BURA

Concursul Internaţional“George Enescu” 2016 –

secţiunea vioarăToamna acestui an a fost gazda celui mai de seamă

eveniment muzical al ţării noastre care s-a desfăşurat laBucureşti între 3 şi 23 septembrie:Concursul Internaţional GeorgeEnescu, ajuns la cea de-a XV-aediţie. Intens mediatizat, el acapacitat peste 300 de candidaţipentru cele patru secţii: vioară,pian, violoncel şi compoziţie,astfel încât a fost nevoie de otriere prealabilă pentru a seajunge la un număr rezonabilcare să asigure calitateacompetiţiei, stabilindu-se între50-60 de concurenţi pentrufiecare specialitate. Oricum,numărul a mai scăzut pe parcurs,unii înscrişi neprezentându-sepentru tragerea la sorţi.Referindu-ne la secţia Vioară, eaa beneficiat de prezenţa unuijuriu a cărui alcătuire ne-a fostdeja familiară: Pierre Amoyal,Florin Croitoru, Mihaela Martin,Mieczyslaw Szlezer, Mikhail

Kopelman cărora li s-au alăturat binecunoscutaviolonistă Silvia Marcovici şi Remus Azoiţei, ultimulfiind considerat în epocă cel mai tânăr profesor de vioarăde la Royal Academy of Music din Londra. Dintr-untotal de 56 de concurenţi aflaţi în caietul-program alconcursului s-au prezentat la start un număr de 48, 22fiind de origine asiatică, majoritatea din Coreea de sud şidin Japonia. Această proporţie s-a remarcat şi lasecţiunea Violoncel şi trebuie spus că afluxul deinstrumentişti proveniţi din aceste zone este rodul unorpolitici culturale pe care odinioară le aplicam şi la noi înţară. Evidentă este prezenţa celor patru nume de origineromână care astăzi fac parte din actualul juriu şi care, întimp, au ajuns solişti concertişti de talie internaţională, lafel ca şi alţi colegi de generaţie care evoluează pemapamond. Pentru a emite unele consideraţii asupraacestei ediţii recurgem volens nolens la comparaţii care

Eveniment

ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 10 � Octombrie 2016AM

Ştefan Tarara şi Lora Evelin Vakova-Tarara

iau în considerare anumiţi parametri de specialitate. Faţăde violoncel şi pian putem să afirmăm că nivelul generala fost ridicat dar nu excepţional, acelaşi lucru fiindvalabil şi dacă ne referim comparativ cu ediţia din 2014.Dacă atunci, pentru etapa I-a a fost frecvent aleasă mareaFugă în Do major BWV 1005, anul acesta s-a cântat maimult Fuga în sol BWV 1001 şi cei mai curajoşi au optatpentru Ciaccona - afirmăm ″curajoşi″ fiindcă desfăşurareaei trebuia să se petreacă într-un tempo alert, date fiinddoar cele 25 de minute destinate evoluţiei fiecăruiconcurent, care era nevoit sămai cânte o parte dintr-unconcert de Mozart cu cadenţă şiun Capriciu de Paganini. Dacăîn ce priveşte Mozart,majoritatea concurenţilor aufost de acord asupra unordesfăşurări rapide, s-a observatun fel de derută stilistică înabordarea sonatelor de Bach,un fel de incertitudine carependula între refacereaethosului baroc şi o viziunemai lirică. În ce priveşte ArcanaMajoră numit/ă Paganini s-aînregistrat un progresabordându-se cele de maredificultate, cum ar fi numerele17, 7, 2, 10, ceea ce arată opreocupare şi reorientare sprepartea virtuoză a repertoriuluiviolonistic. După ″focul″ care aredus drastic numărulconcurenţilor la 12 (conformregulamentului), la etapa a II-aa fost obligatorie secvenţaintitulată ″Lăutarul″ dinImpresii din copilărie op 28 deEnescu, iar concurenţii auînţeles-o mai mult sau maipuţin gioccoso, totuşi destul deaproape de intenţiile autorului, având în vedere că existămulte înregistrări magistrale ale acestei capodopere. Nuacelaşi lucru s-a întâmplat cu lucrarea clasică, sonata deBeethoven la alegere, unde s-a sesizat aceeaşi derută, deaceastă dată într-un stadiu mult mai pronunţat. Singurainterpretare care a fost într-adevăr valabilă a aparţinutIoanei Cristina Goicea, unica reprezentantă a Românieicalificată în această etapă. Cei doi coreeni, HwapyungYoo şi Donghyun Kim au prezentat Fantezia op.131 deSchumann, respectiv Rondo Brillant D895 de Schubert,ocolind voit sau nu ″subiectul″ . În ce priveşte piesa devirtuozitate aparţinătoare acestui moment alconcursului, lucrurile au devenit interesante tot datorităcelor doi candidaţi amintiţi: Sonatele pentru vioară solo nr.4 şi 6 de Eugène Ysaÿe în superbe realizări. Etapa III-a aschiţat deja portretele viitorilor premianţi. Dacă până lafinalul rundei a doua se evidenţiaseră cu precădereDonghyun Kim (cel mai tânăr concurent care încă nuîmplinise 17 ani), reprezentatul şcolii ruse Erzhan

Kulibaev (cel mai matur, 29 de ani), Ioana Goicea,Alexandra Lomeiko (Noua Zeelandă), o evoluţiesurprinzătoare a avut-o Gyehee Kim care a încântat înSonata nr. 1 de Fauré precum şi în cea de Enescu printr-o varietate debordantă în ce priveşte varietatea timbralăşi strategiile tehnice. În treacăt fie spus, dacă la ediţiileprecedente Sonata a III-a ″în caracter popular românesc″devenise ţinta favorită a concurenţilor, anul acesta doarIoana Cr. Goicea a onorat experienţa contactului cuaceastă capodoperă, toţi ceilalţi rămaşi în acest adevărat

maraton alegând Sonata a II-a înfa op.6. Prestaţia deosebită atinerei coreene Gyehee Kim aschimbat oarecum datele″ecuaţiei″ devenind mareafavorită a juriului după finala cuorchestră în care a interpretatConcertul pentru vioară deCeaikovski. Erzhan Kulibaev,reprezentantul Kazahstanului,care a obţinut cel de-al treileapremiu, a ales acelaşi concertprezentat în buna tradiţierusească, iar Donghyun Kim,impresionant ca maturitate înConcertul op.61 de Beethoven, s-a clasat spre dezamăgireagenerală doar pe locul II. Totuşi,aplauzele şi ovaţiile îndelungateale publicului, dezlănţuite laapariţia lui, au constituit, caîntotdeauna, o reparaţie moralăpentru atitudinea lui constantăşi impecabil - artisticădemonstrată pe întreg parcursulcompetiţiei. Au mai fostacordate premii speciale al cărorconţinut de viitor vor fi burse destudiu sau invitaţii pentruconcerte şi festivaluriinternaţionale. Acompaniatorul

străin al unei sonate de Enescu a beneficiat la rându-i deun substanţial premiu. Acesta a fost acordat lui DanorQuinteros din Chile, care a concurat şi la secţiunea Pian.Menţionăm efortul realizatorilor de la Artexim, adirectorului Mihai Constantinescu, în gestionarea unuiasemenea eveniment, mediatizarea intensă, sprijinulacordat de Filarmonica George Enescu dirijată pentruFinala de vioară de excelentul dirijor Christoph Poppen,- la începuturi fiind violonist şi profesor, şi care acolaborat desăvârşit cu tinerii premianţi. UNMB s-anumărat de asemenea printre susţinători, în sălile sale s-au desfăşurat primele etape de la toate secţiile, iar lotulde acompaniatori a fost recrutat cu precădere dintrecadrele universitare ale acestei instituţii. Cu toate căactualul format al concursului este conform custandardul evenimentelor de acelaşi gen, credem căîntoarcerea la un număr de cinci premii, aşa cum a fostgândit la începuturi, ar fi spre mulţumirea tuturor.

Corina BURA

Eveniment

ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 10 � Octombrie 2016 5

Gyehee Kim

Faţete interpretative: Peter Donohoe şi Josu de Solaun

Ingenios structurată, ediţia 2016 a ConcursuluiInternaţional ”George Enescu” a adus pe scena

Ateneului, în recitaluri succesive, unmembru al juriului urmat, după câteva zile,de câştigătorul precedentei ediţii acompetiţiei, concept valabil pentru toatecele trei instrumente din concurs. În cazulpianului, etapa a III-a a competiţiei a fostîncadrată, simetric, de cele douăevenimente interpretative: evoluţia luiPeter Donohoe – programată în 22septembrie, şi cea a lui Josu de Solaun – din24 septembrie, ca o potenţialăavanpremieră a finalei ce avea să sederuleze în ziua următoare.

Cele aproape trei decenii dintrevârstele celor doi pianişti s-au materializat,prin prisma unei virtuale oglinziinterpretative, în edificarea a două expresiiconceptuale destul de diferite. Soliditateaconstrucţiilor riguroase ale partiturilor dinrepertoriul lui Donohoe – suita integralăMiroirs de Maurice Ravel, dificila Cantéyodjayâ semnatăde Olivier Messiaen, Sonata nr. 3 în fa diez minor op. 23de Alexander Scriabin şi Trois Pieces Pour Piano (Masques,D’un Cahier d’Esquisses, L’Isle Joyeuse) de Claude Debussy– a primit, în replică, explozia de temperament cu care aufost investite, de către Josu de Solaun, atât opusurileschumanniene – Davidsbundlertänze şi Toccata în Domajor – cât şi cele chopiniene – Impromptu-ul op. 36,

Nocturna nr. 1 op. 62, Scherzo-ul op. 39, Balada op. 52 şiPoloneza-Fantezie op. 61; în acest din urmă context, celetrei Intermezzi op. 117, ca şi Isoldens Liebestod a luiWagner/Liszt s-au remarcat, în interpretarea pianistuluispaniol, printr-o trăire interiorizată, la polul opustumultului romantic caracteristic lucrărilor precedente.

În viziunea lui Peter Donohoe,succesiunea celor cinci piese-puzzle aleciclului Miroirs – Noctuelles, Oiseauxtristes, Une barque sur l’océan, Alboradadel gracioso şi La vallée des cloches – a pusîn valoare dimensiunea lor sugestivilustrativă prin expresivitatea cvasivizuală a microstructurilor cu alurăornamentală şi prin jocul de culoricomplementare, capabil de a anima,diferenţiat, fiecare din cele cincitablouri de caracter, în timp ce, înCantéyodjayâ, pianistul a accentuataspectul particular, generator decontraste, al configurărilor ritmico-dinamice; linia programatică a Sonateinr. 3 în fa diez minor op. 23 de Scriabince reflectă stările sufletului a fostproiectată delicat dar ferm, prinintermediul acumulărilor tensionale

ale căror climaxuri au încărcat expresiv, pe spaţii largi,substanţa sonoră, pentru ca, în final, paginile din creaţialui Debussy – Masques, D’un Cahier d’Esquisses şi L’IsleJoyeuse – să instaureze o atmosferă relaxantă, dedescărcare emoţională şi revigorare exuberantă.

Amprentând profund tot ceea ce interpretează,Josu de Solaun s-a dovedit a fi un artist al stărilor

AM ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 10 � Octombrie 2016

Eveniment

Peter Donohoe

Josu de Solaun

Foto

: Mar

ius V

âjoa

ica

Concursul Internaţional “George Enescu” - Secţiunea pian


Evenimentextreme, întregul său demers interpretativ remarcându-se printr-o poeticitate de rară intensitate, o plajădinamică de o capacitate impresionantă şi o fluiditatecontinuă (pauzele dintre piesele aceluiaşi ciclu – ca încazul dansurilor schumanniene ori al intermezzo-urilorbrahmsiene – şi chiar dintre lucrări diferite rezumându-se doar la nivelul unor scurte respiraţii). Menţinându-şiexprimarea într-un flux tensional aproape neîntrerupt,pianistul şi-a asumat, curajos, concepţia unitară asupraamplului său recital, privit ca un scenariu populat depersonaje stilistice diferite, fiecare dintre ele urmându-şi traseul unic într-un ansamblu de intenţiipolifuncţionale.

Acestea au fost două apariţii solistice care auprecedat ultimul act al Concursului Internaţional”George Enescu”, rampă de lansare pentru destinelealtor tineri pianişti doritori de a câştiga mult râvnitulpremiu I. Îl vom revedea pe cel mai valoros dintre ei, laurmătoarea ediţie a competiţiei, într-o postură similarăcu cea a lui Josu de Solaun, etalându-şi disponibilităţileinterpretative spre a servi artei de calitate şi rememorăriiinegalabilei personalităţi enesciene. Şi, cu certitudine,Muzicii însăşi!

Loredana BALTAZAR


secţiunea pianLa cea de a 15-a ediţie a concursului, pentru secţia

pian s-au înscris 69 de candidaţi. Juriul a fost alcătuit dinGabriel Tacchino, preşedinte şi RolfArens, Dana Borşan, Philippe Dinkel,Peter Donohoe, Wolfgang Manz,Viniciu Moroianu, Andrei Pisarev,Alan Weiss, ca membri. În primafază, juriul a operat o preselecţie, pebaza analizării unor linkuri trimise decandidaţi. Dintre cei 59 decompetitori admişi, s-au prezentat înconcurs un număr de 32, proveniţidin Japonia, Coreea de Sud, Grecia,Rusia, China, Chile, Italia, Bulgaria,Marea Britanie, Argentina, Lituania,Serbia, Franţa, Polonia, Letonia,Ucraina. Preselecţia a avut dreptconsecinţă benefică evoluţiaomogenă, la nivel foarte ridicat, atuturor candidaţilor din prima etapă.Pe întreaga durată a celor trei zile, amasistat cu încântare la creaţii sonoreexemplare în sonate de Scarlatti,Haydn, Mozart, preludii şi fugibachiene, studii de Chopin, Liszt, Debussy, Skriabin,Rachmaninov. Am regretat că printre auditori, în sala deconcerte George Enescu a Universităţii Naţionale deMuzică s-au aflat prea puţini elevi şi studenţi de laclasele de pian. Cred că, pe viitor, ar trebui organizată

prezenţa celor din şcolile şi liceele de muzicăbucureştene şi din centre apropiate, într-un proiectasimilat programului Şcoala altfel. Nu trebuie ratatăoportunitatea de a cunoaşte modele sonore actuale, de aafla cele mai noi orientări şi tendinţe internaţionale îninterpretarea repertoriului de bază, pe care ei înşişi îlstudiază la clasă. Consider că este un aport consistent lafondul informaţional obligatoriu, ceea ce nu le-ar stricadeloc nici profesorilor lor îndrumători.

Audierea celor 32 de tineri pianişti ne-a produs oreală satisfacţie, deoarece am asistat la uneleperformanţe deosebite. Au existat momente de neuitat,în a căror realizare s-au detaşat Tryantafillos Liotis cuStudiul op. 45 nr. 2 de Skriabin, Xu Go cu Studiul în terţede Chopin, Mihoko Oshima cu Sonata în Si bemol major deMozart, Morta Grigaliunaite cu Studiul op. 25 nr. 5 în miminor de Skriabin, Younghwan Jung cu Studiul op. 8 nr12 de Skriabin, preludiile şi fugile de Bach cântate deDaumants Liepins şi Albertina Eunju Song, precum şiDaumants Liepins cu o viziune extraordinară asupraStudiului transcendental Mazeppa de Liszt.

În etapa a doua, desfăşurată la Ateneul Român,din programele celor 12 admişi am reţinut caperformanţe deosebite Variaţiunile op. 3 de Szymanowskiîn versiunea Mortei Grigaliunaite, Suita Iberia deAlbeniz, cântată de Tryandafillos Liotis, Trei mişcări dinPetruşka de Stravinsky în viziunea lui Valentin Valentiev,Sonata a 2-a de Prokofiev a Abertinei Eunju Song saupartea lentă din Sonata op. 10 nr. 3 de Beethoven, cântatăde Daumants Liepins. În legătură cu noile tendinţe înabordarea muzicii lui Beethoven, am constatat la uniicandidaţi, pe lângă astfel de momente de puternicimpact, o orientare estetizantă, către un sunet căutat,

superficial. E vorba de o atitudine manieristă, care neîmpiedică să ajungem la mesajul profund al opereititanului, mizând doar pe un „frumos” convenţional.

În semifinală, din programele celor 6 aleşi amreţinut Variaţiunile op. 24 de Brahms pe o temă de Corelli,

Victoria Vassilenko

cântate de Tryantafillos Liotis cu dăruire totală şi multfarmec, Fantezia şi Fuga pe numele BACH de Liszt,dimensionate ciclopic şi cu momente de reculegeremistică autentică de către Danor Quinteros. Cât despreinterpretarea lucrărilor enesciene, pot observa că existăun progres faţă de ediţia precedentă a competiţiei.Piesele au fost cântate mai profesionist şi mai aproapede sensul autentic al textelor. Rămâne ca o preocupare

faptul că cinci din cei şase artişti aucântat tot cu partitura în faţă,Takuma Ishii fiind singurul care aînvăţat pe dinafară Sonata op. 24 nr.1, ceea ce s-a simţit în puterea luisporită, faţă de ceilalţi, de aconvinge publicul de splendoareaacestei opere.

Finala i-a adus în confruntaredirectă pe Danor Quinteros şiTakuma Ishii, cu variante personaleale Concertului nr. 2 op. 18 în dominor de Rachmaninov. Pianistulchilian a prezentat o variantă cu maipuţin patos şi cu mai multă fineţedecât amploare, cu mai multăreţinere decât dinamism şi, îngeneral, cu participare afectivămedie. Japonezul Takuma Ishii afost mai prezent ca sunet şiatitudine concertistică. A realizat anvergura şispaţialitatea lucrării, fără a atinge, nici el, măreţia şipatosul copleşitor al acestei muzici. Cea mai valoroasărealizare a finalei a fost Concertul nr. 1 op. 15 în re minorde Brahms. Victoria Vassilenko din Bulgaria ademonstrat angajament personal, amploare, dramatism,ne-a fermecat cu eleganţa intrărilor şi ieşirilor dinansamblul sonor general. Rezultanta admirabilă aconcertului s-a datorat, însă, în cea mai mare parte,

orchestrei şi dirijorului. În această seară şi în mod specialîn acest concert, filarmonica bucureşteană a sunat ca unansamblu de elită, de o calitate şi omogenitate cum raram mai auzit-o. Muzicianul care a obţinut sinergiaperfectă în acest concert a fost John Axelrod. Prin naturasa empatică, fermecătoare, dirijorul a realizatcomuniunea sine qua non a solistei cu orchestra, de undea rezultat o minunată deschidere către sincronie, dialog

şi cooperare. Am convingerea că înreuşita de zile mari a acestuiconcert de Brahms, cheiasuccesului s-a aflat în buzunarulmaestrului Axelrod şi al orchestrei.Pentru corectitudinea relatării,trebuie să menţionez, în paralel cuelogiul faţă de sunetul general alprimei noastre filarmonici,omogenitatea fiecărei partide,frumuseţea şi promptitudineaintervenţiilor solistice. Întreacestea, am fost fascinată deexpresivitatea solo-ul de clarinetdin partea a doua a concertului deRachmaninov, în ambele varianteaudiate.

Aşadar, la finalulconcursului de pian, la cea de a 15ediţie a competiţiei, îi avem caînvingători pe Victoria Vassilenko,

premiul I, Takuma Ishii, premiul II şi Donar Quinteros,premiul III. Fiind de acord cu alegerea juriului, formulezregretul că în etapele decisive nu au promovat şi câţivatineri cu potenţial excepţional, precum TriantafyllosLiotis, Daumants Liepins sau Morta Grigaliunaite. Însfârşit, am o întrebare dureroasă, care nu e doar retorică:unde este şcoala de pian din România? Unde ne suntcompetitorii?

Lavinia COMAN

Recital


Donar Quinteros

Takuma Ishii

Aniversare


David Geringas şi Ian Fountain:perfecţiunea poate fi atinsă!

Am intrat în Ateneul Român, în seara de 7septembrie, cu sentimentul că voi asista la un evenimentde cea mai pură factură artistică. Şi nu m-am înşelat!Contactul cu arta interpretativă a violoncelistului DavidGeringas introduce spectatorul într-o lume sensibilăaparte, în care fiecare trăsătură de arcuş este încărcată deemoţie, ştiinţa frazării se dovedeşte a fi impecabilă, ca şiimpresionanta capacitate de adaptare la perimetrestilistice extrem de diferite cărora le adaugă, firesc,amprenta sa proprie. Personalitatea solistului,

profesorului şi dirijorului David Geringas (care aîmplinit, anul acesta, şaptezeci de ani) are puterea de aintroduce şi de a direcţiona publicul, pe nesimţite, într-un labirint de sentimente pe care interpretarea sa unicăle pune, inteligent, în valoare.

Alegând pentru recitalul extraordinar din cadrulConcursului Internaţional „George Enescu” unrepertoriu ce ocoleşte dinadins locurile comune, artistullituanian a adus în atenţie muzica secolului trecut, faţăde care, de altfel, are o deosebită afinitate, focalizându-şi de această dată interesul asupra culturii poloneze şiruse. Relativ rar inclus în programele de concert la noiîn ţară, Karol Szymanowski, creator marcant alînceputului de secol XX, şi-a investit Sonata pentru vioarăşi pian op.9 cu trăsături skriabiniene, a căror dominantălirică a fost din plin valorificată în varianta pentruvioloncel şi pian redată cu căldură de către DavidGeringas şi Ian Fountain. Maleabilitatea comunicăriidintre cele două instrumente a generat un ansambluomogen de replici expresive, a căror structură aconfigurat un demers muzical cu o substanţialăîncărcătură semantică; trimiterile contrapuncticeexplicite din ultima parte au apărut ca remember-uri

schiţate delicat pe o osatură predominant romantică alecărei meandre tensionale s-au amplificat în generoasaambianţă acustică a Ateneului Român.

Din creaţia compozitorului polonez, născut înRusia, dar de origine ebraică, Szymon Laks, cvasinecunoscută publicului din România, David Geringas aselectat, ca liant al acestui program, Sonata pentruvioloncel şi pian, o inedită mixtură de scriitură neoclasică,impresionistă şi influenţe jazz-istice cu final motoric deesenţă minimalistă; piesa a reliefat rafinamentulacompaniamentului pianistic susţinut de Ian Fountainşi, totodată, comuniunea perfect echilibrată dintre cei doiinterpreţi.

Muzicieni de calibru, cu multiple disponibilităţi,David Geringas şi Ian Fountain şi-au încheiat recitalul,

cu una din capodoperele literaturii muzicalepentru violoncel şi pian: Sonata în sol minor op.19 de Serghei Rachmaninov. Construind uneşafodaj tipic romantic de largă respiraţie,bazat pe un bogat spectru dinamic, cei doiinterpreţi au conferit emoţionalitate substanţeisonore, alternând adresarea pasională cunuanţa melancolică proprie spiritului rus.

Şi de parcă abia atunci ar fi început săcânte, David Geringas şi Ian Fountain aurăsplătit aplauzele prelungite ale publicului cunu mai puţin de patru bisuri, pe parcursulcărora şi-au concentrat resursele interpretativespre a demonstra că perfecţiunea poate fiatinsă! Absolut unice ca versatilitate timbralăşi farmec expresiv în versiuneavioloncelistului lituanian, Zborul cărăbuşuluide Rimski Korsakov şi Vocaliza lui SergheiRachmaninov au strălucit în finalul acestui

recital, pe care fiecare dintre noi şi l-ar fi dorit să nu semai încheie, prinşi în inegalabila vrajă a Muzicii…

Loredana BALTAZAR

Laureaţi în recital: Eun-Sun Hong

Cel de-al doilea recital extraordinar din cadrulediţiei de anul acesta a Concursului “George Enescu” aavut-o ca protagonistă pe câştigătoarea competiţiei din2014, violoncelista sud-coreeană Eun-Sun Hong.Posesoare a unei cărţi de vizită impresionante, atât dinpunctul de vedere al distincţiilor care i s-au acordat pânăacum, cât şi din cel al participării la numeroase concerteşi recitaluri în Europa, Coreea şi Japonia, Eun-Sun Hongşi-a ales, pentru această apariţie în public alături deexcelentul pianist Thomas Hoppe, un programconsistent de factură clasico-romantică şi neoclasică.

Structurat astfel încât să conţină, în fiecare dincele două părţi ale sale, câte o pereche de lucrări careplici stilistice, repertoriul executat în seara de 10septembrie pe scena Ateneului Român a conturat

Ian Fountain, David Geringas

Concursul Internaţional “George Enescu” - Secţiunea violoncel

Foto

: Mar

ius V

âjoa

ica

portretul unei soliste puternice, experimentate, a căreigândire conceptuală se impune prin claritate, viziune deansamblu, cultură stilistică, concentrare riguroasă peîntregul parcurs al programului şi, nu în ultimul rând,viabilitate artistică în termeni estetici bine definiţi.

Pentru început, conexiunea dintre cele Şaptevariaţii beethoveniene intitulate “Bei Männern, welcheLiebe fühlen” şi Sonata pentru violoncel op. 4 de DmitriŞostakovici a aşezat faţă în faţă două opusuri conceputede autori la vârste apropiate cu cea a instrumentisteicoreene. În plină forţă creatoare la cei 31 de ani,Beethoven şi-a schiţat lucrarea pe tema duetului dedragoste dintre Pamina şi Papageno, explorând relativ

concentrat posibilele derivate melodico-ritmice aleacesteia într-o succesivitate de stări avavând diferiteevoluţii de ordin dinamic şi agogic. În privinţacompozitorului rus, ampla dimensiune a Sonatei pentruvioloncel şi pian în re minor certifică ”întoarcerea” sa –la doar 28 de ani – către moştenirea clasico-romantică,grefând-o pe o structură aflată într-o permanentă şitensionată evoluţie, pendulând între lirismul-meditativpresărat cu accente dramatice, apăsătoare, şi momentetemperamentale de o ironie grotescă pe carepermanentul dialog dintre violoncel şi pian le-aradiografiat cu precizie.

În partea a doua a recitalului, Eun-Sun Hong şiThomas Hoppe au alăturat versiunii pentru pian şivioloncel a Adagio-ului şi Allegro-ului op.70 de RobertSchumann Sonata pentru violoncel şi pian a lui FrancisPoulenc, bisul oferit ulterior auditoriului fiind o piesăaparţinând aceluiaşi autor, Les Chemins de l’amour, unuldin reperele cele mai apreciate de publicul depretutindeni pentru sensibilitatea, eleganţa şi farmeculsău inefabil. La fel ca în cazul primei părţi, centrul degreutate al evoluţiei interpreţilor l-a reprezentat cea de-a doua lucrare, respectiv ultima din program: Sonata luiPoulenc cu cele patru secţiuni ale sale, o arhitecturăneoclasică ce apelează şi la elemente neobaroce, redatecu naturaleţe şi dezinvoltură, în tuşe delicate, de cătrearcuşul lui Eun-Sun Hong, şi “ambalate” într-un tip devirtuozitate echilibrată, adaptabilă demersurilor sonoreample, de intensă expresivitate.

Apreciată ca un vârf al generaţiei sale, Eun-SunHong este deja o artistă matură, ale cărei apariţii publiceatrag constant elogiile publicului şi ale criticii de

specialitate. Sperăm s-o revedem cât de curând pepodiumurile de concert din România, pentru care, aşacum a mărturisit, are o deosebită afinitate!

Loredana BALTAZAR

Un american a câştigatConcursul Enescu, secţiunea

violoncelZlatomir Fung (SUA) este câştigătorul

Concursului Enescu 2016 la Secţiunea Violoncel, după oFinală cu ovaţii, în care a interpretat în premierăîn istoria Concursului Simfonia Concertantăpentru Violoncel de George Enescu

În ultimul act al competiţiei, care a avut locmarţi, 13 septembrie, la Ateneul Românconcurentul a interpretat, în premieră în istoriaConcursului, Simfonia Concertată Op.8 de GeorgeEnescu - o piesă deosebit de dificilă din punct devedere tehnic şi artistic - acompaniat de OrchestraFilarmonicii George Enescu, sub baghetadirijorului Alexandre Bloch. Pe locul al doilea s-asituat Anastasia Kobekina (Rusia), iar pe locul altreilea Mon Puo Lee (Spania).

Premiul I al Concursului InternaţionalGeorge Enescu 2016 este în valoare de 15.000 deeuro. Câştigătorul Concursului Enescu 2016 areposibilitatea de a interpreta pe scena FestivaluluiEnescu, alături de unele dintre cele mai importante

orchestre ale lumii. Premiul al doilea este de 10.000 deeuro, iar premiul al treilea de 5.000 de euro. DirijorulAlexandre Bloch a acordat de asemenea un premiu

special tinerei violonceliste clasate pe locul al doilea,Anastasia Kobekina (Rusia), constând în posibilitatea dea interpreta sub bagheta lui, acompaniată de Orchestradin Lille în sezonul 2017-2018. Şi Frans Helmerson,

Eveniment


Eun Su Hong şi Thomas Hoppe

Zlatomir Fung

Foto

: Mar

ius V

âjoa

ica

Foto

: Mar

ius V

âjoa

ica

Eveniment


membru al juriului Secţiunii Violoncel a acordat unpremiu special, constând într-o bursă la prestigioasaKronberg Academy acordată unui tânăr violoncelistsemifinalist: Jamal Aliyev din Turcia. Juriul a fost formatdin David Geringas, (Preşedinte), Alexandra Guţu, ArtoNoras, Julius Berger, Frans Helmerson, Marin Cazacu,Mirel Iancovici şi Philippe Muller.

Trofeul Concursului Enescu 2016, oferit celor treitineri muzicieni, este realizat din cristal şi granit şi poartăsemnătura artiştilor Iulia Năstase şi Mihai Băncilă.

Premiul pentru cel mai bun acompaniator străin,în valoare de 4.000 de euro, i-a revenit pianistei Han WenJennifer Yu.

Zlatomir Fung (Statele Unite aleAmericii) are doar 17 ani şi este în ultimulan de studii la secţia Muzică de Cameră încadrul New England ConservatoryPreparatory School. A concertat în calitatede solist alături de orchestre precum SantaCruz Symphony, The Boston PopsOrchestra, The Peninsula Orchestra, TheGrand Rapids Symphony, Symphony ProMusica şi Lausanne Sinfonietta. Fung arepetat citind notele de pe o tabletă iPad,nu de pe o partitură obişnuită, de hârtie, şia întors paginile cu ajutorul unei pedaleelectronice.

La vârsta de doar 22 de ani,Anastasia Kobekina (Rusia) a concertat încalitate de solistă alături de unele dintrecele mai prestigioase orchestra din lume, precumVirtuozii din Moscova, Wiener Symphoniker,Filarmonica naţională rusă şi Orchestra TeatruluiMariinski. Absolventă a cursurilor de masterat la celebraYale University - Master of Music, Anastasia Kobekinainterpretează pe un violoncel de mare calitate, construitde Stephan von Baehr şi oferit de German Foundationfor Musical Life.

Mon Puo Lee (Spania) are 23 de ani şi a absolvitstudiile de licenţă în cadrul Escuela Superior de MúsicaReina Sofía. Din 2015, studiază în cadrul Universität derKünste Berlin. A colaborat cu diverse orchestre în calitatede solist: Chamber Orchestra of Andrés Segovia,Tonyeong Festival Orchestra, Santa Cecilia.

România a fost reprezentată în acest an deOctavian Lup, absolvent al Conservatoruluibucureştean, ajuns până în Semifinale.

C. MIHAI


secţiunea violoncelCu siguranţă, aşa cum afirma tânărul jurnalist

American Joshua Foer, “vieţile noastre sunt sumaamintirilor noastre”. Momente semnificative din viaţade zi cu zi hrănesc permanent memoria noastră afectivă,iar suma acestor amintiri ne provoacă să retrăim, înimaginaţie, cele mai pregnante clipe, care ne-auinfluenţat, de-a lungul timpului, starea şi traseulsentimental.

Tema ediţiei a XV-a a Concursului “GeorgeEnescu” – puterea de a da viaţă visurilor noastre,înnobilându-ne sufleteşte – rezumată concis în inspiratasintagmă “Trăieşte-ţi visul!” a impulsionat zeci de tineriaspiranţi la gloria artistică să se înscrie anul acesta încompetiţie, la toate cele patru secţiuni ale sale:compoziţie, violoncel, vioară şi pian. Unul din aspecteleinedite ale acestei provocări s-a tradus prin numărulabsolut impresionant de concurenţi: 317 înscrişi şi 174selectaţi pentru a se prezenta în competiţia derulată, peparcursul lunii septembrie, la Bucureşti. Dificiluluiproces de selecţie i-am datorat, însă, faptul de a fi martori

ai unei ediţii de concurs caracterizate printr-un grad superior de pregătire a tuturorcelor admişi, astfel încât, în decursul celor22 de zile de competiţie propriu-zisă,violoncelişti, violonişti şi pianişti din cincicontinente au dăruit publicului, cugenerozitate, o parte din sufletul lor,materializat, cu graţie, în sunet.

Dacă la Secţiunea de Compoziţie,deja încheiată în 3 septembrie, rezultatelefinale au indicat drept câştigători ai ediţiei2016, dintre cei 34 de tineri creatori care şi-au înscris partiturile în concurs, pe TianTian (China) la categoria Muzică Simfonică– pentru lucrarea Concerto for orchestra – şi,respectiv, pe Caterina di Cecca (Italia) lacategoria Muzică de Cameră – pentru piesaintitulată “Isole per 7 strumentisti”, la

următoarea Secţiune, cea de Violoncel (derulată între 4 şi13 septembrie), lupta pentru podiumul laureaţilor a fostdeosebit de strânsă: 86 de concurenţi înscrişi, 50selecţionaţi şi 35 prezenţi în prima etapă a competiţiei(care a avut loc la Universitatea Naţională de Muzică).Pentru etapa a doua (programată, în premieră, să sedesfăşoare – ca şi în cazul viorii şi al pianului – deja pe

scena Ateneului Român) juriul, alcătuit din profesori şisolişti renumiţi precum David Geringas – preşedinte,Julius Berger, Marin Cazacu, Alexandra Guţu, FransHelmerson, Mirel Iancovici, Phlippe Muller, Arto Norasa avut misiunea de a opta pentru 12 concurenţi a căror

Anastasia Kobekina

Foto

: Mar

ius V

âjoa

ica

performanţă a putut fi urmărită live pe ecranul din faţaAteneului Român, pe site-ul , la TVR 2 şi, în întreagalume, pe postul de muzică clasică online Medici TV.

(Rusia), (Olanda), (România), (Japonia),(Japonia), (Spania), (Coreea de Sud), (Turcia), (Franţa),(SUA), (Coreea de Sud) şi (România) au evoluat, şi în

această etapă, la un nivel tehnic şi expresiv ridicat,acompaniaţi cu profesionalism de experimentatelepianiste Viorela Ciucur, Dana Bădoi şi AngelaDrăghicescu cărora li s-a alăturat tânărul Iulian Ochescu,încă student al Universităţii Naţionale de Muzică. Înacest context, am ascultat cu interes nedisimulat 11versiuni clar personalizate ale Sonatei schubertieneArpeggione, o incursiune în universul unic al Sonatei op.58nr.2 de Mendelssohn-Bartholdy, o execuţie la fel desingulară a Sonatei pentru violoncelsolo de George Crumb, şase variantediferenţiate ale Sonatei pentruvioloncel solo de Ligeti, trei aleSonatei pentru violoncel solo op.25 deHindemith şi două ale Divertimento-ului lui Penderecki, dintre care s-audetaşat în concepţia lui , exuberanţaSonatei de Mendelssohn-Bartholdyexpusă de şi, mai cu seamă,valoroasa interpretare pusă la punctîn cele mai mici detalii a Sonatei luiCrumb de către Kobekina dar şipolifonia planurilor, trăirea cu totulspecială a fiecărei arcuiri de frază,culoarea microstructurilorornamentale din Sonata lui Ligeti înconcepţia lui Mon-Puo Lee.

De altfel, urmărind prestaţiaa lui Mon-Puo Lee şi a de critică şi-ar fi propus să fie privirea asupraevoluţiei lor, cu greu ne-am pututstăvili admiraţia faţă de aceşti doitineri care, la 22 de ani, îşi stăpânescinstrumentul cu o maturitate deexcepţie, trecând prin filtrulputernicei lor personalităţi fiecare din reperelerepertoriului abordat. Aşa cum era de aşteptat chiardupă prima etapă, cei doi s-au detaşat de restulconcurenţilor, determinând juriul ca selectarea lorpentru marea finală din 13 septembrie să survină firesc,surclasând clar ceilalţi posibili adversari din semifinală( – abuzând uneori de forţarea corzilor, – relevând cuprecădere latura intimă, subtilă, poetică prin definiţie apieselor din program, caracteristică artisticărecompensată cu un premiu special al juriului din partealui Frans Helmerson şi a Academiei Kronberg dinGermania oferit sunb forma unui masterclass, şiOctavian Lup – sensibil dar, poate, insuficient “călit” înprivinţa concentrării omogene, care să înlăture presiuneaunui asemenea traseu prelungit către confruntareafinală).

Am lăsat la urmă traseul interpretativ al foartetânărului Zlatomir Fung (doar 17 ani!), câştigătorul defacto al competiţiei, a cărui seriozitate în pregătire, într-adevăr concludentă, şi-a pus amprenta asupra fiecăruiopus abordat; Fung a asimilat cu succes lucrările impuseîn semifinală, accentuând alura de virtuozitate a

compoziţiei lui Karl Davidov, At the Fountain,particularităţile stilistice ale Sonatei în re minor deDebussy şi o anumită sobrietate a Sonatei în fa minor op.postum a lui Enescu, calităţi care n-ar fi părut, totuşi,suficiente pentru a depăşi tonul cald, multipleledisponibilităţi timbrale, vastul spectru dinamic şilirismul special al adresării instrumentale caracteristiceAnastasiei Kobekina, ori fantezia jocului de nuanţe,formularea originală a Sonatei lui Debussy – speculândcu rafinament parfumul unor sugestii de ritmurispaniole într-o arhitectură de cea mai pură esenţăimpresionistă – şi factura artistică a prezentării fărăcusur într-un dialog fluid cu replici asumate emoţionalîn perfectă armonie de către cei doi parteneri, în cazulcuplului dintre Mon-Puo Lee şi excepţionala sa pianistă,

Han Wen Jennifer Yu (care a şiobţinut, ulterior, premiul pentrucel mai bun acompaniator străin alSonatei enesciene).

Ca şi când argumentele demai sus nu s-ar fi doveditsuficiente, în seara finalei,Anastasia Kobekina a interpretatstrălucit, cu neobosită forţăexpresivă şi tensiune dramatică darşi o implicare totală în profunzimeaîncărcăturii semantice, Concertulop.85 în mi minor pentru violoncelşi orchestră de Edward Elgar, iarMon-Puo Lee şi-a redemonstrat, cusimplitate, talentul şi imaginaţiasonoră în amplul Concert op.104 însi bemol minor pentru violoncel şiorchestră, ultima lucrare de acestgen scrisă de Antonin Dvorak, carei-a pus în valoare deschiderea cătrecomunicare într-un discurs cuniveluri multiple, arcuit cu unsurplus de eleganţă şi plăcere de acânta. Beneficiind, ca şi cei doiconcurenţi ai săi, de

acompaniamentul Orchestrei Filarmonicii “GeorgeEnescu”, conduse cu măiestrie de bagheta fermă dar cumultiple resurse expresive a dirijorului Alexandre Bloch,Zlatomir Fung şi-a ales, semnificativ pentru finalulacestei competiţii, Simfonia concertantă op. 8 de GeorgeEnescu, partitură cu care, şi prin prisma vârstei la careautorul a compus-o, s-a identificat afectiv,reconfirmându-şi, cu dăruire, ataşamentul faţă deuniversul enescian.

Dincolo de distincţiile obţinute la sfârşitul serii şi,respectiv, al concursului, performanţa cu care cei treilaureaţi – Mon Puo Lee (premiul al III-lea), AnastasiaKobekina (premiul al II-lea, căruia i s-a adăugat unpremiu special acordat de către dirijorul AlexandreBloch, constând într-o colaborare cu Orchestre Nationalde Lille) şi Zlatomir Fung (premiul I) – şi-au aureolatdeja o promiţătoare carieră artistică îi va recomanda, cucertitudine, în traiectoria lor pe marile scene ale lumii.Pentru ei, acest vis deja s-a împlinit! Sărbătoareaenesciană continuă însă, metamorfozând în realitate alteşi alte visuri, marcând succese şi împlinind aşteptări…

Loredana BALTAZAR


Eveniment

AM

Mon Puo Lee

Foto

: Mar

ius V

âjoa

ica

Jurnal (intim) de concursIniţial nu am vrut să scriu aceste rânduri. Consider

că nu sunt mai îndreptăţit decât alţi membri ai juriuluide compoziţie de a scrie despre concurs. Despre jurizare,nici atât, căci nu a existat o întâlnire comună a membrilorjuriului, ci doar o însumare administrativă a notelortrimise de către fiecare membru al juriului şi, la final, unschimb de emailuri între organizatori şi membrii juriului,pentru a ne pune de acord cu privire la procedura deadoptat în cazul unui balotaj (improbabil). După undialog telefonic cu George Balint, redactorul-şef alrevistei, m-am hotărât totuşi să scriu câteva impresiidespre concursul de compoziţie, pe baza notiţelor pecare le-am realizat în cursul studierii partituriloranonime.

Am avut de studiat şi notat 18 partituri înscrisela muzică simfonică şi 16 partituri la muzică de cameră.Lucrările, cu câteva excepţii (două partituri slabe lasimfonic şi două la cameral), au avut un nivelmulţumitor. Pentru că notaţia s-a făcut de la 1 la25 de puncte, mi-am construit un sistem bazatpe cinci criterii, fiecare criteriu fiind notat între1 şi 5. Criteriile mele au fost: tehnică, gust,notaţie, expresivitate (muzicalitate) şioriginalitate.

Dar, înainte de toate, cel mai greu lucrula un concurs de compoziţie e să defineştipremiza ontologică a fiecărei compoziţii, anumeunde se plasează aceasta: în regimul echilibruluisau în regimul excesului? Sunt două abordăridiferite, ce posedă logici diferite şi obiectiveestetice diferite. Nu poţi risca să judeci un regimcu criteriile altuia. Nu poţi greşi, aplicândcriteriile echilibrului unei lucrări scrisă cucriteriile excesului; dar nici invers, să impuicriteriile excesului acolo unde compoziţia e, înmod clar, articulată pe criteriile echilibrului. Cualte cuvinte, de la început trebuie definităintenţia fondatoare a compozitorului – echilibru sauexces -, pentru că, în funcţie de ea, vom putea desfăşurajudecăţile de valoare şi vom putea ierarhizacorespunzător. Pentru a face acest lucru, trebuie săcăutăm indicii în partitură şi să intuim ce anume a vrutcompozitorul. De multe ori, compozitorii înşişi nu suntconştienţi de ontologia propriilor compoziţii şi se scaldăvoios pe ambele maluri ale intenţiei creatoare, jucând unjoc dublu, mânat de credinţa că, dacă ia puţin de colo şipuţin de aici, va împăca pe toată lumea. Greşit!

Şi încă un lucru, pe care maestrul Capoianu îlexprima sclipitor: la tinereţe pui mult, ca să arăţi că ştiimulte; cu timpul, începi să scoţi. Fiind un concurs care seadresează tinerilor compozitori, cantitatea de material eimensă. Partiturile sunt pline-ochi, debordând de

hărnicie şi notaţii minuţioase. Multe din ele nu sună şinu au direcţie. Sunt încremenite într-o formă degrafomanie, iar muzica, vorba lui Kundera, e în altăparte…

Spicuiesc mai jos din impresiile fulgurante pecare mi le-am notat analizând piesele, în speranţa căcititorii vor putea identifica rigorile profesionale ce m-au ghidat în conturarea unor judecăţi de valoare şi înrealizarea unei ierarhii obiective proprii. Am evidenţiatîn textele de mai jos, prin îngroşare, câteva problematicice mi s-au părut caracteristice în procesul dediagnosticare analitică a compoziţiilor. Sper că acestediagnoze şi radiografii să ofere deschideri pentrureflecţiile tinerilor compozitori, dar să şi incite la discuţii.

Tehnică şi notaţie“O lucrare destul de oportunistă, în sensul că

foloseşte două tipuri de scriituri diferite: pe de o parte,scriitura în măsură, pe de alta – scriitura proporţională.Justificarea nu este una logică, iar devenirea sonoră esterudimentară. După o primă secţiune cu texturi şi gesturi

sonore, urmează o structură bine închegată, centrată în jurulunui coral la instrumentele de coarde. Această structură estebine dezvoltată şi impresionează prin stăruinţă. Dinpăcate, lucrarea nu are un punct culminant bine definit şi nicinu posedă o direcţie clară. Structura notată proporţional esteo inserţie complet diferită, o muzică rarefiată, bazată pe sunetelungi, ţinute. Coda se articulează pe un bass de fa# şi nu estesusţinută orchestral într-un mod convingător. Observaţiigenerale: flautele sunt scrise mult prea jos; alama este multprea subţire; secţiunea iniţială prea lungă pentrucantitatea de idei existentă; prost gust în alegereapseudo-citatelor.”

“Idiom post-avangardist, cu rafinamente de efecte dinarsenalul obişnuit (Ferneyhough, Lachenmann, Grisey), cu omare complexitate ritmică, dar cu mare simplism al structurii


Eveniment

Tian Tian (China) – câş�gător la categoria Muzică Simfonică cu

lucrarea „Concerto for orchestra”

Foto

: h�

p://

conc

urs.

fes�

vale

nesc

u.ro

/

Concursul Internaţional “George Enescu” - Secţiunea compoziţie

şi al relaţiilor între instrumente. Direcţii sonore lipsite deconţinut, o mare cantitate de efecte multiplicate şi propusespre citire mai mult ochiului, decât urechii. Oportunismde concurs, fără amprentă originală şi mimetic. Notaţieexcelentă. Complet nemuzical. Tehnologie pură şi muncă.”

“Construcţie impresionantă a piesei în trei părţi,orchestraţie luxuriantă, foarte bine controlată la nivelulrafinamentului, economie de mijloace componistice,capacitate mare de dezvoltare (de aceea uneori esteprolixă), uneori există lungimi. Partea întâi şi a treia suntîntr-un regim al visării, partea a doua este activă şi rapidă.Remarcăm aluzia la prima nocturnă din ciclul de trei nocturneale lui Debussy (semnalul de corn englez). Partitura estenotată în detaliu, iar proiectul componistic esteimpresionant! Lucrarea sună bine şi arată o foarte bunătehnică componistică. Nu este foarte originală şi nici nuaduce un concept armonico-melodic bine definit.Impresionează subtilitatea notaţiei, a orchestraţiei şiîntregul proiect componistic.”

“Nu are teleologie, nu are scop, se afundă într-omlaştină a gesturilor şi a proliferării fără ţintă.Se vede că nu simte instrumentele, aglutinează pestemăsură percepţia şi nu posedă strategii de dialogcameral, gândeşte foarte rudimentar: matematic,efectologic şi contabil, deloc strategic, vizionar saupoetic. Nicio surpriză şi nicio originalitate. Fărăexpresivitate. Mediocru.”

“Lucrare construită logic, pe baza structurilortransformaţionale şi procesuale. Tăietură foarte clară,caracter cameral, talent dezvoltător şi conducere-direcţionare foarte clară. Poate mult prea clar, darnu e un dezavantaj, ci o certitudine componistică.Câteva întrebări: de ce nu cântă viola o structurăîntreagă? Nu are nicio justificare. Apoi, s-ar fi cerutmai mult folosirea triplelor sau cvadruplelor corzi, dupăcum şi ultima pagină are nişte poziţii aproape imposibile lamarimbă. Realismul instrumental mediu-spre superior.Tehnică şi notaţie excelente, realiste şi utile.”

“Un stil post-Nono uscat, descărnat şi (aproape)minimalist ca mijloace componistice. Formă intenţională multmai bună decât la alte piese scrise în acelaşi stil. Puţinrealism instrumental, deşi nu sunt scrise aberaţii. Are simţformal, dar nu convinge ca expresie, deşi nu se poate spune cănu are talent. Mă deranjează lipsa asumării deresponsabilitate componistică, deşi cred că poate să o facă.Păcat.”

“O piesă înfiorătoare, scrisă de cineva care n-acolaborat niciodată cu interpreţii (sau n-a învăţat nimicdin această colaborare, dacă a făcut-o!). Poate pentruextratereştri... Maniacală, cu aceeaşi scriitură la fiecareinstrument, în 4 secţiuni ce, toate, folosesc aceeaşi tehnică acombinării unui sunet natural cu un armonic natural sauartificial. E de admirat acribia cu care a stat şi şi-a socotitfiecare sunet şi fiecare combinaţie instrumentală (la niveluldigitaţiei), care, luată separat, este posibil de cântat, dar în

relaţie cu celelalte este aproape imposibil de realizat tehnic decătre fiecare instrumentist în parte. E un exemplu de raptteoretic total al domeniului pragmatic. E, într-un fel, omuzică virtuală, nerealistă şi aseptică. Nici un pic demuzicalitate sau de procesualitate inteligentă. Doar muncă,manie şi extremism sec. Iar treaba cu aşa-zisa originalitate dea folosi flageoletele în bifonie cu sunetele normale, asta s-afăcut de mult şi există deja tone de muzică scrise aşa (SylviaFomina, etc). Ca notaţie, apreciez dubla notaţie (acţiuneplus efect).”

Gust“Colecţie de influenţe, se vede că a văzut anumite

partituri pe care încearcă să le metabolizeze în propria lucrare,dar nu reuşeşte. Fragmente disparate, fără legătură cauzală şifără finalitate. Gafe de scriitură şi amestec de stiluri – uneorise aştern scriituri experimentale peste elemente de limbajneoclasic şi păşunist-folcloric. Există o fractură de gust şi

cultură în această muzică, aducându-se elementeincomensurabile împreună: dulce cu sărat, cu amar, cupiperat, cu acru. Suprapunerile nu sunt reflectate şi nu provindintr-o convingere formativă sau dintr-un proiect. Este încă,probabil, un student care învaţă scriitură, pe care nu ostăpâneşte corespunzător; nici măcar la nivelul intuitiv nuposedă fler stilistic, însemnând un fel de ghidaj altalentului, de tip “radiolocaţie”. Tehnică slabă, notaţiemedie. Slăbuţ.”

Expresivitate“Complet nemuzical. Anti-instrumental, imposibil de

cântat, utopic ca notaţie şi complet nerealist. Nu esteprofesionist, ci doar epatează prin ermetism de proastăcalitate. Monobloc-structură.”

“Fragmentată, goală de sens, tono-modală, naivă şineinspirată, însă cu un ego imens şi cu pretenţii mari. Nuare tehnică şi experienţă. Fragmentele nu se leagă şi nu conducnicăieri. Formă fără fond. Slab. Nu este profesionist. Aresenzaţia că se pricepe la compoziţie, dar totul este însăilat cupompă şi mult rumeguş. E ca un balon plin cu aer.”

Eveniment


Foto

: h�

p://

ww

w.in

form

a�a-

zile

i.ro/

Caterina di Cecca (Italia) - câş�gătoare la categoria Muzică de Cameră cu

lucrarea „Isole per 7 strumen�s�"

Concursul George Enescu -răspunde dezideratelor culturii

noastre şi europeneDată fiind participarea dar şi rezultatele recentei

ediţii a Concursului enescian, se poate aprecia căevenimentul a dobândit o sporită acreditareinternaţională. Mă refer la numărul participanţilor, lapregătirea acestora, la înalta exigenţă a probelor în cazulcelor trei secţii destinate muzicienilor performeri; …datăfiind funţionalitatea juriilor şi, în bună parte, consensulgeneral privind aprecierea rezultatelor. Publicul larg dar şicel de specialitate, au aclamat cu vădit entuziasm evoluţiafinaliştilor.

Nu în ultimul rând trebuie observată bunaconlucrare a muzicienilor orchestrei Filarmonicii cu ceinouă tineri muzicieni care au evoluat în finalele secţiilorde violoncel, vioară şi pian, cu şefii de orchestră invitaţi,francezul Alex Bloch, englezul John Axelrod, ChristophPoppen din Germania, cu Horia Andreescu, cel care acondus concertul de deschidere în care s-a cântat, printrealtele, lucrarea premiată în cadrul secţiei de compoziţie aediţiei precedente.

Nivelul Concursului Enescu, cea de a XV-a ediţie,s-a dovedit a fi realmente înalt. În special în cazul secţiilor

vioară şi violoncel. Este drept, concursul de pian nu s-asituat la nivelul sperat, la nivelul ediţiei precedente. Înplus, competiţia şi-a întărit individualitatea; în strutura deconcurs a secţiilor de pian, vioară, violoncel, au fostincluse cu sens obligatoriu, o parte dintre creaţiileenesciene destinate acestor instrumente. In mod cert,tinerii muzicieni – atât cei clasaţi pe primele locuri cât şiceilalţi - vor duce mai departe în contextul vieţii muzicalea acestor ani, a acestor decenii, mesajul enescian privindapropierea dintre oameni; …prin muzică, prin cultură;dată fiind natura profund umanistă a acestui mesaj.

Aproape patru sute de competitori înscrişi –muzicieni performeri şi compozitori, tineri dintre careaproape două sute – mă refer la toate secţiile - au fostadmişi în concurs şi, în consecinţă, au fost invitaţi laBucureşti.

Violoncelistul Zlatomir Fung, din Statele Unite, afost declarat câştigător al actualei ediţii; …cu consensuljuriului, al unui public entuziast, al criticii de specialitate!În premieră, în ce priveşte această secţie, în marea Finalăcu orchestră a fost prezentată cunoscuta lucrare de tinereţea compozitorului, Sinfonia Concertantă, opus ce a figuratacum pentru prima oară în ultima etapă a secţiei devioloncel.

Fung? La cei şaptesprezece ani dispune de oexpresie muzicală densă coordonată de o gândireconstructivă ce arcuieşte atât spaţiile mari ale construcţiei

“O lucrare preocupată de muzică, de evoluţie logică şide construcţie formală. Bine articulată, poate un pic cam prealungă, dar convingătoare şi muzicală. Scriitura instrumentalăe realistă şi caracterul cameral este permanent protejat. Areexperienţă în scriitura camerală, creează tensiuni şirezolvări, amorsează culminaţii şi diversifică stilistic şitextural, deşi e permanent în contact cu rafinamentul expresiv.Cuprinde o gamă largă de sentimente, dar elementele delimbaj rămân doar câteva, păstrând o economie bine-temperată. Bună piesă!”

Originalitate“Cea mai logică lucrare în dezvoltarea ei muzicală, mai

ales începutul şi sfârşitul sunt realizate cu mare măiestrie. Lamijloc mi se pare că zona cadenţială şi camerală – flautul solistşi vioara solistă – ar fi putut fi ceva mai bine făcută şi gânditămai variat. Mult rafinament al scriiturii, cam prea multglissando, mai ales la alamă, post-impresionistă ca stil, plusXenakis, dar cu efecte orchestrale uneori uimitoare. Bineproporţionată şi cu un caracter programatic apăsat. Originalăîn anumite momente. Abil condus traiectul volumelororchestrale, echilibrul dintre sonorităţile camerale şisimfonice este bine păstrat. Concept melodic eficient,armonii controlate, ritmică diversă şi interesantă. Efectesonore obţinute din combinaţiile armonice, foarte greu defăcut. Foarte bună piesă!”

“O singură idee pe care o dezvoltă maniacal, darcu mare disponibilitate componistică, economie demijloace şi rafinament în folosirea orchestrei. Îşi asumăun caracter cameral în care obiectele sonore sunt două:acorduri de trei sau patru sunete ţinute, orchestrate diferit, şigesturi unghiulare, ghirlande melodice ce trec de la o grupă deinstrumente la alta.”

“Exerciţiu studenţesc, curat ca tehnică tradiţională,asimilată cu sârg şi aplicată onest. Fără nici o intenţie deoriginalitate sau invenţie. Temă cu variaţiuni libere caresună bine, dar atât. Nu riscă şi nu ia hotărâri deanvergură. Nici nu-şi propune. Meseriaş artizan în cadretradiţionaliste. Calcă pe urmele altora cu plăcere. Orizontcultural şi muzical întredeschis-spre-închis.”

“Scrisă cu grijă pentru detaliu, cu toate poncifele şiticurile de scriitură ale post-avangardei la modă. Delocoriginal, însă cu mare capacitate de imitare a notaţiei luiHölszky, Huber, Pintscher. Proliferarea structurilor se face cuprofesionalism, notaţia e excelentă, însă muzica e imposibilă,plină de locuri comune şi de un spirit anost şi necreativ.Nu riscă nimic, se îngroapă într-un idiom vetust, dar oface cu mai multă pricepere decât alţii. Există oconstrucţie, un epilog şi structuri procesuale bine conturate.Cam puţină diversitate de scriitură cvartetistică, dar catehnică, în stilul dat – e bine.”

Dan DEDIU

Eveniment


Concursul Internaţional “George Enescu” - concluzii

cât şi micro-universul frazei muzicale; este una dintre celemai dificil de susţinut lucrări concertante, lucrare carereuneşte atât datele concertului instrumental baroc –construcţia de ansamblu, cât şi spiritul muzicii francezeromantice de sfârşit de secol XIX. Relaţia dintreevidenţierea solistică şi reintrarea în sonoritatea compactăa ansamblului marcat în sens cameral, a fostimpresionantă; …inclusiv asimilarea temeinică a acesteilucrări susţinute magistral, din memorie! Tot în cadrulfinalei, poziţia secundă a revenit violoncelistei de 22 deani, Anastasia Kobekina din Rusia, o natură muzicalăintens comunicativă; cultivă o sonoritate expresivă demare supleţe.

Fabuloasă s-a dovedit a fi întrecerea dintre cei doiviolonişti coreeni pentru cucerirea distincţiei supreme.Premiul cel mare în valoare de 15.000 euro fost, în final,atribuit lui Gyehee Kim, de 23 de ani, studentă aUniversităţii Naţionale din Seoul. Dispune de un sunetgeneros, de unautocontrol eficient cesusţin împreună fluxulmelodic romantic alacestui seducător opus,Concertul de Piotr IliciCeaikovski.

La nicişaptesprezece ani,violonistul DonghyunKim, student al aceleiaşiuniversităţi sud-coreene,este în felul său o vedetăaflată în uimitoareascensiune. I-a fostatribuită distincţiasecundă. Deţine dateleunei maturizări precocesprijinite de o violonistică ferm stăpânită. Înţelegereaactului muzical artistic atinge zone afunde alecomunicării; …fie că mă refer la structurarea acestuicomplex opus, Sonata a 2-a în la major de Brahms, fie laCapriciul în formă de vals, de Ysaye, trasat cu uimitoareeleganţă. Anul trecut, la Moskova, a câştigat lauriiConcursului Ceaikovski destinat celor mai tinerimuzicieni. De această dată, la Bucureşti, publicul l-asusţinut cu enormă simpatie.

Indiscutabil, cei trei finalişti ai secţiei de pian dispunde o înzestrare artistică remarcabilă. Situată pe primul loc,bulgăroaica Viktoria Vassilenko dispune de un aplombartistic ce susţine marele edificiu al primului Concertbrahmsian în re minor, pentru pian şi orchestră; sunet bineîmplinit în afirmările tematice, sunet detimbrat în pasajelede virtuozitate, au adus un anume dezechilibru coloristic,aspect ce poate fi remediat pe parcursul studiilor. CelebrulConcert în do minor de Rachmaninov a fost preferat deceilalţi doi finalişti, de japonezul Takuma Ishii, situat pelocul secund – o natura muzicală unitară, pregnantafirmativă, de Danor Quinteros din Chile; tot lui i-a fostatribuită distincţia privind parteneriatul pianistic cameralpe parcursul sonatei enesciene pentru vioară şi pian.

Ca şi în cazul ediţiilor anterioare, şi de această datăne-am bucurat de câteva dintre recitalurile demonstrativeale membrilor juriilor, de cele ale laureaţilor din anii

trecuţi. Am evocat recitalul violoncelistului berlinez DavidGeringas; dispune de un sunet generos de o maleabilitatea tonului apropiată expresiei vocii umane.

Recitalul pianistului englez Peter Donohoe – acuprins muzica de pian, valorile reprezentative aledeceniilor începutului de secol trecut, orientate în paralelpe cele două mari direcţii, anume impresionismul muzicalfrancez şi post-impresionismul, pe de-o parte, şi, pe dealta, relaţia atât de specială dintre expresionismul rus –creaţia pianistică a lui Alexandr Scriabin şineoromantismul lui Serghei Rachmaninov. Donohoe nueste o natură artistică prioritar generoasă ci una prioritarconceptuală. Sensibilitatea comunicării decurge în acestcaz din acuitatea unei gândiri artistice pe cât de robustepe atât de minuţios aplicate. Se poate vorbi de o anumesupleţe intelectuală ce condiţionează pătrundereaartistului în misterul nocturn pe care îl comenteazăMaurice Ravel în ciclul „Oglinzi”-lor, prezentat aici în

integralitate; este unaspect ce contrastezăputernic cu ritmurilespaniole din celebra„Alborada…”, cânteculmatinal trist alfermecătorului Gracioso ;este un drum funcţionalelaborat al culorilortimbrale ce aducbalansul mişcăriiimaginilor în „Insulafericită”, jocul „Măşti”-lorsau notaţiile pe careDebussy le face într-un„Caiet al schiţelor”. Inacest context celebrulciclu „Canteyojaya” de

Olivier Messiaen se constituie într-un sumum al valorilorpianistice pe care le dezvoltă artistul.

Tot la Ateneul Român, concertele laureaţiilorediţiilor anteriaore ale competiţiei au fost realmentecaptivante. Un program de exemplară ţinută intelectuală-artistică a propus violonistul Ştefan Tarara în companiapianistei Laura Tarara, program dedicat muzicii secoluluitrecut. Au fost cuprinse, spre exemplu, în extremeleacestui mare moment cameral, mişcarea în formă deCiaccona, de Bela Bartok, opus al maturităţii târzii acompozitorului, şi – pe de altă parte - prima sonatăenesciană, lucrare de adolescenţă a artistului, prezentatăde cei doi muzicieni performeri cu sensul unei uimitoare,a unei antrenante prospeţimi a comunicării.

Vigoare privind susţinerea construcţiei primeiSonate de Serghei Prokofiev, supleţe sonoră şi imaginaţieprivind creionarea miniaturilor din Suita opus 6 deBenjamin Britten, sunt aspecte ce întregesc portretulartistic al lui Ştefan Tarara. La cererea insistentă apublicului, cu sens de adâncă închinare adusăpersonalităţii enesciene, Ştefan Tarara a oferit celebraSonată în re minor pentru vioară solo de Eugène Ysaye,marele violonist ţi compozitor belgian; cu aproape unsecol în urmă lucrarea fusese dedicată lui George Enescu.

Un program cu totul captivant a adus pianistulspaniol Josu de Solaun, câştigător, şi domnia sa, al


Eveniment

AM

Donghyun Kim, Gyehee Kim, Erzhan Kulibaev

precedentei ediţii a Concursului enescian. Dispune de oimaginaţie artistică ce operează realmente constructiv lanivelul unor zone stilistice distincte cum este muzicagermană romantică de la Schumann şi Brahms la Wagner,dar şi în creaţia lui Fredric Chopin.

Nu cunoaştem câţi concurenţi români care activeazăîn instituţiile de învăţământ artistic din ţară, s-au înscrisîn etapele preliminare ale Concursului. Dar absenţapianiştilor şi în mare parte a violoniştilor români este celpuţin suspectă; pune semne de întrebare asuprarezultatelor muncii în unele dintre catedrele de muzicăinstrumentală, asupra motivaţiilor şi perspectiveistrădaniilor tinerilor muzicieni; …semne de întrebareasupra responsabilităţilor în cauză. Şi nu numai. A nu tebucura – atât ca student dar şi ca profesor - de pregătirea,de parcurgerea unui repertoriu, a evita competiţia,

creşterea profesională, artistică, aduc împreună o stare despirit periculoasă, induc comoditatea intelectuală şiartistică!

Acesta este motivul pentru care m-am bucurat deprezenţa cu totul remarcabilă, la nivelul semifinalelor, aviolonistei Ioana Cristina Goicea, studentă a unorprestigioase instituţii de învăţământ din Germania; îninterpretarea ei, Sonata enesciană „în caracter popularromânesc”, realizată în compania pianistului CostinFilipoiu, tot din Germania, a răsunat în valorile eisemnificative privind complexul timbral imagistic; …totîn semifinală s-a remarcat şi violoncelistul Octavian Lup,dată fiind gândirea timbrală atent individualizată atât înopus-ul postum enescian, cât şi în celebra Sonată deDebussy.

În alt sens, există în cadrul competiţiei anumediscriminări ce ar trebui evitate. La secţiile de compoziţienu se acordă decât o unică distincţie; cei situaţi pe poziţiirelativ înalte dar neevidenţiate public, nu vor aveaniciodată parte de aprecierea strădaniilor lor. Va trebui săaşteptăm doi ani, aşa menţionează regulamentulConcursului, pentru a audia în concert, în cadrul ediţieiurmătoare, cele două lucrări premiate recent în cadrulsecţiei de compoziţie; mă refer la secţiile simfonică şicamerală, lucrări ale căror autori sunt compozitorii TianTian din China şi italianca Caterina di Cecca. Ne aducem

aminte, în perioada interbelică Premiile ConcursuluiEnescu, oferite de maestrul însuşi, erau mai numeroase încadrul fiecărei ediţii; aveau la acea vreme un caracter înegală măsură încurajator. Pe de altă parte, trebuie găsitămodalitatea ca şi premiile secţiei de compoziţie – muzicăde cameră, să fie prezentate în spaţiul public. UniuneaCompozitorilor din România dezvoltă în acest sensimportante festivaluri anuale de profil.

În fine, tot Orchestrei Filarmonicii bucureştene i-arevenit onoarea deschiderii evenimentelor ediţiei din acestan. Dirijorul Horia Andreescu este un muzician pe cât deeficient, pe atât de ataşat cauzei susţinerii tinerilor artişti înspaţiul vieţii de concert. A făcut-o construind evoluţia atâtde spectaculoasă a triplului Concert beethovenian, în domajor. Violonista Anna Ţifu, violoncelistul ValentinRăduţiu, pianistul Mihai Ritivoiu, sunt laureaţi ai ediţiilor

anterioare ale concursului. Au realizat unansamblu coerent în care fiecare solist şi-aputut etala individualitatea artisticăapropiindu-se împreună de sensul înalt alacestei muzici; trebuie recunoscut, celebrulsolo violoncelistic din partea secundă alucrării a sunat cu totul cuceritor!

Este interesant de comentat lucrareaTektonum, prezentată în cadrul aceluiaşiconcert, lucrare datorată lui SebastianAndrone, laureatul concursului decompoziţie al ediţiei din anul 2014.Aparţine unui gen poematic bazat pe unscenariu pe care l-aş numi a fipreponderent apocaliptic, viziune foartepopulară în cazul tinerilor intelectuali.Este o evoluţie expozitivă extinsă, unpolistilism integrator, o evoluţie ilustrativăcare tinde a îngloba în final, cu sens

meditativ, anume valori considerate a fi definitorii fiinţeiumane. Măiestria combinaţiilor timbrale este evidentă; şia fost, în consecinţă, apreciată de juriul competiţiei. Surseletradiţionale ale orchestrei sunt măiestrit îmbinate cu celeelectronice. Dar construcţia ansamblului nu a intrat înviziunea tânărului compozitor; lucrarea poate fi extinsăsau restrânsă conjunctural. Dispune de lungimi inutile. Vadepăşi, oare, momentul primei audiţii în sala de concert?

Concluzii? A fost o ediţie cu totul remarcabilă, atâtîn plan internaţional cât şi în comparaţie cu ediţiileanterioare. Inclusiv în ceea ce priveşte organizarea, dar şiîn ceea ce priveşte atragerea unor importanţi sponsori, ceia căror participare ridică ştacheta privind reprezentareacompetiţiei.

Revenind la datele ediţiei din acest an aConcursului enescian, cred că organizatorii au obligaţiade a reflecta asupra completării echitabile a juriilor; iaraceasta de vreme ce mai bine de o treime dintre concurenţiprovin din zona geografică, din zona de cultură aOrientului îndepărtat sau a Asiei centrale, zone în carefiinţează actualmente importante instituţii de învăţământmuzical artistic.

Să fim conştienţi, exemplul enescian este unic, estegeneros în sensurile sale umaniste, este întremător; maiactual ca niciodată!

Dumitru AVAKIAN


EvenimentFo

to: M

ariu

s Vâj

oaic

a

Convorbire cu dirijorulLeo Hussain (II)

A.P.: Am observat că biletele sunt mai ieftine, dar mi separe corect aşa. Nu e Bellini sau Donizetti, nu e Lucia diLammermoor.

L.H.: După părerea mea, acesta este un alt lucrupe care îl fac foarte bine aici, la Royal Opera House:echilibrarea stagiunii prin astfel de aranjamente. Tocmaiau avut 11 spectacole cu Lucia di Lammermoor, urmează 6spectacole cu Œdipe, sunt foarte atenţi la stabilireapreţurilor la bilete. M-am gândit de curând la problemamanagementului Operelor şi unul dintre lucrurile caremă impresionează aici este modul în care ROHfuncţionează ca o afacere de succes. Acesta fiind motivulpentru care funcţioneazăfoarte bine şi din punct devedere artistic. Este un aspectfoarte important, pentru că,evident, un lucru depinde decelălalt, dar eu nu simt că celedouă interferă. Amsentimentul că ROH mergebine şi ca business şi ca artă,fără ca cele două aspecte să seamestece. Este un lucruextraordinar şi înseamnă căfiecare este liber să îşi facămeseria.

A.P.: Dacă ar fi să facem oparanteză, în România, la OperaNaţională din Bucureşti,directorul acum suspendat aîncercat să importe multe practicişi experienţe de aici, de la RoyalOpera House, şi oricum, operebritanice. Nu neapăratproducţiile de la ROH, dar aufăcut Così fan tutte, montat deJohn Fulljames la Garsington, l-au adus pe Graham Vick, însălatura naţionalistă a lucruriloreste încă foarte puternică în România: „nu ne plac străinii”,„avem baletul nostru”. Deci toate acestea nu au avut succesulpe care ar fi trebuit să îl aibă, deşi toţi fanii de operă dinRomânia admiră necondiţionat toate înregistrările pe DVD şitransmisiunile HD de la Royal Opera House. A fost oparanteză, nu are legătură neapărat cu interviul, dar am ţinutsă o spun…

Cred că în 2013, s-a cântat Œdipe la Bucureşti, încadrul Festivalului Enescu, dirijat de Adrian Morar, producţiaAndei Tăbăcaru-Hogea, cea pe care aţi dirijat-o şidumneavoastră. Şi John Allison, de la „Opera Magazine”, ascris o , în care spunea că sunt zvonuri despre un Œdipe laThe Royal Opera House, în 2016. Poate că încă nu eraconfirmat totul, poate era încă la nivel de zvon, dar pe dvs cândv-au abordat pentru acest proiect?

L.H.: Bună întrebare! Chiar la asta mă gândeamacum. Cred că în acel moment era deja confirmată

producţia. Pe mine m-au căutat prin 2012-2013, cam aşaceva. În mod clar cu mult timp în urmă. Şi aştept demultă vreme şi cu multă nerăbdare acest moment.

A.P.: Deci, aţi fost contactat prin agentul dvs. Şi,evident, aţi răspuns afirmativ: „Unde semnez?” (râsete)

L.H.: Nu mi s-a părut o decizie dificilă să răspundafirmativ.

A.P.: Dar e un termen foarte lung, trei ani, nu?Planificările nu se fac, de obicei, cu doi ani înainte?

L.H.: Nu ştiu, depinde de Operă. Aici, de pildă,planificarea se face pentru următorii patru ani, sigur, cucâteva „găuri”, dar marile premiere sunt în mod sigurprogramate cu mult timp înainte.

A.P.: Aţi stabilit toată distribuţia simultan? Sau peroluri, unul câte unul?

L.H.: În ultimii ani, am discutat mult despredistribuţie. Şi pentru că nueste o lucrare cunoscută,oamenii nu ştiu cum să facădistribuţia. Şi au fost foarte,foarte atenţi la acest detaliu.Am vorbit mult despre cine arfi potrivit pentru un rol saualtul. Un lucru era sigur:urma să fie o distribuţieextraordinară. Şi cred căforma finală a fost decisăacum vreo doi ani.

A.P.: Iar rolul Œdipe estefoarte lung.

L.H.: Sigur, iar artistulare nevoie de timp ca să îlînveţe.

A.P.: Am făcut un cuDavide Damiani, o persoanăfoarte plăcută şi un baritondeosebit, un Œdipe foarte bun,mă emoţionează modul lui de aface acest rol. Mi-a spus că esteun rol pentru o viaţă. Nu seaşteaptă să cânte acest rol foartedes, dar vrea să îl cânte cât timppoate, cât timp va dura cariera

lui. Şi mi-a spus că rolul este dificil pentru că este lung, nupentru că are şi părţi joase, şi părţi foarte înalte.

L.H.: Dar mai e ceva: este scris în aşa fel încât esteun rol care merge la extreme. Dar sunt convins că Enescuştia ce făcea. Dacă vă gândiţi la adevăratele extreme alerolului, ce să zic, toată tesitura joasă este prezentă îndialogurile cu Créon, când ai impresia că mârâie la el. Iartesitura înaltă apare în situaţiile foarte emoţionale.Enescu ştia foarte bine ce făcea, nu cred că este un rolpentru care să ai nevoie de un solist cu voce perfectă,egală, de la cel mai jos mi şi până la cel mai de sus sol alambitusului de bariton. Nu este un rol supra-omenesc.Oricine îl poate cânta şi, desigur, este un rol extrem delung, dar… Acesta este un alt lucru care m-a uimit laJohan: modul în care lucrează pentru a răspundeprovocărilor rolului. Este uimitor, o să vedeţimâine. (râsete)


Interviu

AM


InterviuA.P.: Vorbiţi despre această muzică şi cu alţi dirijori, cu

Antonio Pappano, de pildă?L.H.: Nu, încă nu m-am întâlnit cu Tony. Dar

vorbesc cu colegii mei. Ştiu că Simon Rattle este marefan. I-am spus că o să dirijez Œdipe aici şi s-a bucurat„Excelent! Trebuie să vin să văd repetiţiile, sau chiar săvin la un spectacol!” Rattle mi-a spus că iubeşte de multăvreme această operă, pentru că, în anii ’90, LawrenceFoster încerca să îl convingă să o dirijeze, deci cred că aascultat-o încă de atunci. Şi eu încercam să îl conving săprogramăm actul IV în concert. Cred că actul IVdin Œdipe ar putea fi un concert minunat. Şi visul meueste să fac în prima jumătate Oedipus rex, de Stravinski,şi, în a doua jumătate, actul IV din Œdipe. Doar că esteridicol de scump şi deocamdată nu a fost nimeni deacord să îl facă. Dar eu continui să încerc.

A.P.: Când aţi fost la Bucureşti, ar fi trebuit să dirijaţiproducţia cea nouă, a Valentinei Carrasco, doar că nu a fostgata în timp util…

L.H.: Cred că planificaseră o producţie nouă,făcută de altcineva, dar acelplan a picat şi atunci au decissă joace tot vechea producţie.După care au hotărât săprezinte o producţie nouăpentru Conferinţa OperaEuropa şi acela a fostmomentul în care au rugat-ope Valentina, pe ultima sutăde metri, să facă o producţie.A fost un noroc, pentru că eaştia lucrarea, făcuse montareaaceasta. Nu cred că primulplan a fost să prezinte aceeaşiproducţie pentru că, atuncicând m-au rugat pe mine să odirijez, încă erau în discuţii pentru o montare nouă.

A.P.: În primăvara lui 2015, directorul Răzvan IoanDincă a afirmat că Opera va avea o producţie nouă în toamnă,lăsând impresia că aceasta va fi prezentată în cadrulFestivalului. Nu a pronunţat nici un nume, apoi aţi apărutdvs în plan, deci eu m-am gândit că vom avea o producţienouă. Dar nu a fost, iar când Valentina Carrasco a făcut-opentru Conferinţa Opera Europa, m-am gândit că dvs şi cu eaurma să lucraţi împreună la această nouă producţie.

L.H.: Nu, lucrurile au stat altfel. Şi am fost foartedezamăgit. Nu pentru că am dirijat producţia veche, cipentru că, unul dintre motivele pentru care dorisem săvin la Bucureşti era şansa de a lucra cum trebuie laaceastă operă, cu repetiţii ca la carte, cu timp pentruproducţia nouă. Îmi planificasem să stau mult acolo,pentru că doream să fiu prezent în tot acest lung interval,cât aveau loc repetiţiile.

A.P.: Şi tot atunci aţi dirijat Wozzeck, care a fostnemaipomenit!

L.H.: Exact, erau cam în acelaşi timp. O altăcapodoperă. Deci, da, am fost puţin dezamăgit că nu amavut o producţie nouă şi mai e ceva… Atmosfera dintr-o Operă este foarte diferită atunci când reiei un spectacolpe care l-ai făcut de multe ori. Poţi aranja totul într-o zi,

nu faci ceva nou şi creativ. Este o experienţă foartediferită.

A.P.: Sunt foarte curios să văd, mâine, asemănările şideosebirile dintre producţia Valentinei de la Bucureşti şiproducţia de aici. În mod clar există similarităţi, de-abia aşteptsă le descopăr.

L.H.: Sunt şi multe diferenţe, am vorbit cu easăptămâna trecută pe tema asta şi mi-a spus că suntlucruri diferite. Dar eu nu am văzut-o pe cea dinBucureşti…

A.P.: Eu am văzut-o de două sau trei ori. Este foartefrumoasă. Nu îmi pot imagina Sfinxul sub formă de avionStuka, dar o să vedem… (râsete)

L.H.: Davide îmi spunea că vor să joace montareade la Bucureşti în Ungaria, sau cam aşa ceva?

A.P.: Da, la începutul lui iunie, la Festivalul de Operăde la Miskolc. Şi, când George Calin încă era la ONB,plănuisem să merg şi eu cu ei, să văd spectacolul, să măsorreacţia publicului. Pentru că Œdipe mă tulbură foarte tare, caspectator, mitul este foarte putenirc, chiar dacă este vorba

despre crimă, incest, paricid,numai orori. Dar muzica şiîntregul context al operei nusunt chiar un film de groază.

L.H.: Multă lume s-aplâns că Fleg şi Enescu auschimbat finalul textului luiSofocle, făcându-l mai puţindramatic. Eu nu sunt delocde acord cu această afirmaţie,ci cred că ceea ce au făcut eieste să recunoască faptul că,dacă vrei o seară ca asta, dedimensiuni epice, indiferentde poveste, nu îţi doreşti caoamenii să iasă din Operă

deprimaţi. Pot fi mişcaţi, afectaţi, pot fi în orice fel, dartrebuie să existe o recompensă la final. Este vorba deprincipiile de bază ale dramaturgiei. Şi am spus deja astacuiva, acum două zile: miracolul tocmai aici este, înfaptul că treci prin toată oroarea asta, exact cum aţi spus,şi totuşi finalul este atât de înălţător şi atât de pozitiv,chiar şi la nivel muzical, încât nu simţi că ai văzut otragedie. Seamănă puţin cu Tristan din acest punct devedere. Finalul te duce în altă dimensiune.

A.P.: Iar Œdipe este creat ca un personaj foarte uman,nu ca un supra-om. Nu este supra-dimensionat.

L.H.: Este un lucru pe care acestă producţie îl facefoarte bine: creează un Œdipe foarte uman şi foarterelevant pentru noi toţi.

A.P.: Cam acestea erau întrebările pe care le aveampentru dvs. Vă urez mult succes mâine şi sper ca aceastăproducţie să impresioneze publicul britanic. Mulţumesc foarte,foarte mult!

L.H.: Cu mare plăcere!

Interviu de Alexandru PĂTRAŞCUla https://despreopera.wordpress.com/2016/06/

02/leo-hussain-visul-meu-este-un-concert-cu-prima-jumatate-oedipus-rex-de-stravinski-si-in-a-doua-jumatate-actul-iv-din-oe

dipe-de-enescu/

Vioara lui Enescu – ediţia 2016Continuând proiectul iniţiat de George Enescu cu

un secol în urmă, acela de a aprinde făclia artei sonore şia servi ca „îndrumător, ducând muzica în cartierelemărginaşe, în provincie, la ţară”, Gabriel Croitoru şi HoriaMihail au susţinut un nou turneu sub genericul Vioaralui Enescu. Ca şi în ediţiile precedente, în peregrinărileprin localităţile din provincie artiştii au prezentat unprogram alcătuit din miniaturi instrumentale accesibilemarelui public, în timp ce la concertul de gală de laBucureşti, repertoriul a cuprins lucrări complexe, înconformitate cu aşteptările unui auditoriu avizat. Oprivire atentă asupra programului de recital neprilejuieşte satisfacţia de a regăsi creaţii interpretate deEnescu în turneele sale; în cartea „George Enescu –consonanţe bănăţene”, scrisă de muzicologul Constantin-Tufan Stan şi publicată la Editura Eurostampa dinTimişoara în 2016 (la 135 de ani de la naşterea orfeuluimoldav), pe listele cu lucrările cântate de ilustrul înaintaşse află şi titlurile incluse în ediţia actuală aturneului realizat de Gabriel Croitoru şiHoria Mihail.

În deschiderea recitalului din 19septembrie de la Sala Radio, artiştii auprezentat Sonata în sol minor, L.140 deClaude Debussy (1917), capodoperă agenului cu valoare testamentară, care. prininovaţiile aduse în domeniul scriituriiinstrumentale, prin bogăţia expresivă şiprofunzimea semnificaţiilor, constituie oprobă de încercare pentru interpreţi. Peparcursul celor trei mişcări contrastante dinpunctul de vedere al conţinutului şi altempo-ului, maeştrii au realizat unimpresionant crescendo emoţional, care aevidenţiat plenar calităţile fiecăruia şiexcelenta lor colaborare în cadrul duo-ului.În pofida optimismului şi sentimentelorpozitive pe care le degajă, muzica exprimă în opinia luiAntoine Golea „voinţa de supravieţuire, de a învingedestinul” a compozitorului aflat la sfârşitul vieţii. Dacă înprima mişcare Allegro vivo, interpreţii au evocat cumăiestrie cantabilitatea generoasă, profunzimea şicaracterul capricios al discursului muzical, în mişcarealentă Intermède (un fel de scherzo-fantezie), ei şi-auconcentrat atenţia asupra explorării sonorităţii şi redăriiatmosferei poetice infinit de nuanţate. Ultima mişcare,Finale, în formă de rondo, a prilejuit artiştilor ocazia de aetala un impresionant evantai de mijloace instrumentaleşi a crea imagini sonore pline de farmec şi impetuozitate.Remarcabilă prin aplombul, fantezia şi elanulsentimentelor, interpretarea a entuziasmat spectatorii.Sonata de Debussy a constituit o demonstraţie demobilitate dinamică, de excelentă colaborare artistică, debogăţie expresivă şi, în sens mai larg, un omagiu adusvieţii şi nobilelor aspiraţii umane.

Programul a continuat cu Sonata a II-a în Remajor, opus 94 bis de Serghei Prokofiev (1944), careconstituie o variantă a Sonatei în Re major pentru flaut şi

pian opus 94, elaborată de compozitor la solicitareaviolonistului David Oistrach. Prin intermediul unuidialog cuceritor, ce a îngemănat sinceritatea exprimării şiînţelegerea superioară a mesajului muzical, interpreţii aupus în valoare nobleţea inspiraţiei melodice, ineditulînlănţuirilor armonice, originalitatea procedeelorcomponiostice, diversitatea imaginilor muzicale. Dacă înprima mişcare Moderato, artiştii au impresionat prinintensitatea expresivă şi dozarea subtilă a dinamicii şiagogicii, în Presto, au utilizat un adevărat arsenal demijloace de virtuozitate; a urmat emoţionantul Andante,cu cantabilitatea lui generoasă, ce a contrastat cucaracterul festiv al finalului plin de vigoare şi strălucire,Allegro con brio. Prestaţia de cel mai înalt nivel artistic aevidenţiat originalitatea scriiturii instrumentale, nobleţeaexpresivă, claritatea şi simplitatea ce caracterizeazămuzica lui Prokofiev.

A urmat Poemul pentru vioară şi orchestră opus 25de Ernest Chausson, compus în 1896 (în varianta pentruvioară şi pian), care a reprezentat un moment de

excepţională importanţă în cadrul evenimentului artistic.Animaţi de dorinţa de a evoca poezia şi profunzimeamuzicii compozitorului ce a tradus în forme noi vechifrumuseţi, interpreţii şi-au concentrat atenţia asuprareliefării bogăţiei expresive şi semantice a lucrării. Ei aurealizat o variantă inedită prin diversitatea sonoră şitimbrală, prin expresia concentrată şi inefabilă. Însecţiunea introductivă, pianistul Horia Mihail aîntruchipat cu măiestrie calităţile timbrale şi coloristice aleorchestrei, a creat o atmosferă magică, marcată deinterogaţii abia şoptite. După intrarea viorii, desfăşurareaacţiunii cunoaşte numeroase evenimente, în care seproduce dinamizarea treptată a discursului muzical.Interpreţii au îmbinat în mod creator intuiţia cu gândireamuzicală, în scopul evidenţierii dramaturgiei lucrării şi amultiplelor ei semnificaţii. În poemul de Chausson,temele muzicale cunosc ipostaze diverse, de la imagineadelicată cu caracter contemplativ din prima secţiune, latensiunea covârşitoare a momentului culminant şi lareflecţia filozofică din final. Interpretarea de o subtilitateaparte, a îngemănat firesc graţia şi forţa, imaginile poeticeşi cele vehemente; lucrarea s-a încheiat într-o atmosferă

Turneu


Gabriel Croitoru, Horia MIhail

Un nou CD al compozitoareiVioleta Dinescu:

DIARY - lucrări pentru flautPentru Violeta Dinescu (compozitoare de origine

română stabilită în Germania) sunetele sunt, totodată,elemente sudate în fiinţa lăuntrică, dar şi mod de fiinţareadresat modelator sau mărturisitor semenilor. De altfel,după cum însăşi declară, nici „nu poatealtfel”. „Pentru mine, a compune este ca osuflare în cuprinsul spaţial al sunetelor,inspirându-le viaţă. Deschiderea unei uşicătre o grădină magică, precum Alice înŢara Minunilor.” Sunt gânduri ceprefaţează un inedit CD al autoarei,apărut de curând în Germania subegida KultuRradiorbb.

Intitulat „Diary” (Jurnal), CD-ulcuprinde 14 lucrări având cainstrument protagonist flautul, cântatcu măiestrie de Carin Levine.Conturând diferite tablouri, uneia saualteia dintre piese, solistei i se alătură cvartetul de corni„Dauprat”, pianistul Stephan Rahn, harpista CynthiaOppermann, violonista Susanne Zapf. Câteva titlurisugestive din farmecul şi varietatea acestui traseu: ciclulde cinci Blicks (Glimpses) pentru diferite numere de flautede mai multe tipuri - articulând misterios-seducătoare

licăriri din lumea sufletului; „Kata” pentru flaut şi pian -concentrat pe dualitatea tăcut-netăcut a sunetului; „Aufder Suche nach Mozart” (În căutarea lui Mozart) pentruflaut şi harpă - un pelerinaj labirintic în preajmagingaşului sunet mozartian; „Ichthys” - ilustrândmetaforic simbolul unui angrenaj în „unitatea divină”coparticipată trinitar de chipurile sonore ale flautului casuflet, violinei ca spirit şi pianului ca trup.

Ce cred că ne poate motiva, dincolo de prestigiulde netăgăduit al autoarei, să-i ascultăm muzica înscrisă

pe acest CD? În primul rând,frumuseţea şi spectaculozitateasonorităţilor, relevând complexitateaexpresivităţii familiei de flaute. Apoi,deosebita valenţă interpretativă aflautistei Carin Levine. În cele dinurmă şi poate cea mai preţioasădobândă este să pătrundem magiapoveştilor cuprinse în acest „jurnal”orientat spre evocarea unor trăirisclipind lăuntric din labirintul-joc alvieţii, pe un imaginar hotar întrelumină şi întuneric, pe carecompozitoarea nu doar le mărturiseşte

ci ni le şi adresează - modelator, interogativ, întremător -din perspectiva firescului de a fi şi simţi prin minunataartă a muzicii. Cu siguranţă, ulterior acestui demers deaudiţie, vom fi învăţat să ascultăm altfel, poate maiimaginativ, poate mai profund...

George BALINT

misterioasă, meditativă, de o nobilăseninătate. Muzicienii au evocat cumultă sensibilitate şi fantezieuniversul sonor original specificpoemului, în care elementelemuzicale, poetice şi picturale se aflăîntr-o simbioză particulară.

În continuare, Gabriel Croitoruşi Horia Mihail au prezentatRapsodia de concert „Tzigane” deMaurice Ravel (1924), capodoperă cefascinează şi în prezent interpreţii şipublicul de pretutindeni. Nuîntâmplător Gabriel Croitoru aintrodus în program această lucrarepe care Enescu a interpretat-o înnenumărate rânduri în recitalurilesusţinute în ţară. Elaborată în stilulrapsodiilor romantice, în care părţilelente cu caracter improvizatoricalternează cu cele rapide, creaţia luiRavel reprezintă o partitură preferatăde violonişti, nu numai din punctulde vedere al virtuozităţiiinstrumentale şi al rafinamentuluisonor, ci şi din perspectiva conduceriidiscursului muzical ce cunoaştenumeroase libertăţi de tempo,contraste de nuanţe şi de stărisufleteşti. De la primele sunete alesecţiunii Lento, quasi cadenza, latensiunea ce creşte treptat în vârtejul

dansului din Allegro şi până laapoteoza finală din Meno vivo,Gabriel Croitoru a demonstrat că esteun maestru al expresiei atât dediverse ca timbralitate şi efectedinamice, al bunului gust, alimpetuozităţii şi elanuluisentimental. Lucrarea atât deîndrăgită de Enescu, interpretată pecelebra sa vioară Guarneri del Gesu-Catedrala de Gabriel Croitoru, aemoţionat şi entuziasmat publicul dela Sala Radio. Discursul violonisticplin de culoare şi insolit a fostsusţinut printr-un eficient şi subtilacompaniment pianistic. Artiştii auetalat o impresionantă fantezie şicapacitate de adaptare la cerinţelepartiturii (respectând indicaţiilecompozitorului: esitando, accelerando,vivo, ralletando), în versiuneafascinantă, plină de vervă şistrălucire.

Recitalul s-a încheiat cusplendidul Studiu în formă de vals deCamille Saint Saëns-Eugène Ysaÿe, încare muzicienii au transmis o gamăbogată de sentimente, de lainteriorizare contemplativă laentuziasm debordant. Ei au realizat osinteză fericită a idiomului liric, cu celnarativ, dezvăluind în acelaşi timp un

subtil simţ al integrării detaliilor înliniile de forţă ale întregului. Celedouă instrumente au dialogat, s-aususţinut şi completat cu multrafinament; să nu uităm că lucrarea afost dedicată pianului (care îşipăstrează un rol important şi înaranjamentul pentru vioară şi pian).Muzica, al cărei farmec aparte acucerit auditorii, a transmis o bucuriedionisiacă, asemenea vieţii, spontanăşi irezistibilă. La bis, artiştii auinterpretat Mic marş vienez de FritzKreisler, o miniatură plină de graţie,de umor şi strălucire.

Rememorând traseeleartistice ale lui Enescu pe scenele dinţară şi din capitală, Gabriel Croitoruşi Horia Mihail s-au dovedit a fidemni urmaşi ai ilustrului muzicianromân; făcând cunoscută muzicaclasică în sate şi oraşe (unele din ele,fără săli de concert specialamenajate), ei au realizat nu doar unscop cultural, ci şi o călătoriesimbolică în domeniul cunoaşterii, aliniţierii, al devenirii, al progresului.Prin intermediul muzicii, au dăruitoamenilor bucurie şi emoţii autentice,îndemnându-i să fie mai buni, maisinceri, mai generoşi.

Carmen MANEA

Turneu


Policromii sonorecontemporane

Printre iniţiativele Muzeului Naţional „GeorgeEnescu”, menite să promoveze, să omagieze, dar şi săstimuleze atât creaţiacompozitorilor noştri, cât şiabordarea acestora de către tânărageneraţie de interpreţi, se numărăşi ciclul intitulat Muzicaromânească în recital, ale căruiconcerte au loc în Aula PalatuluiCantacuzino.

Cea de-a III-a ediţie,coordonată, ca de obicei, de cătrecompozitoarea Carmen Cârneci, areunit, în seara zilei de 21Septembrie 2016, trei muzicieniremarcabili, exponenţi aiconceptului de „excelenţă” înactul interpretativ: violonistaDiana Moş, concert-maestraAnsamblului „Profil”, pianistaAdriana Maier, membră aaceluiaşi ansamblu, şi foartetânărul violoncelist MirceaMarian, solist-instrumentist alOrchestrei de Cameră Radio.

Individual, în duo sau întrio, cei trei artişti ne-au fost „ghizi” competenţi înprezentarea şi descrierea „tablourilor” sonore înscrisepe afiş: Spectacol pentru o clipă, în variantă pianistică,imaginat de către Octavian Nemescu, clipă disipată în 5

pulsaţii, străluminând trecerea de la un „tablou” la altul,aidoma „firului Ariadnei”, apoi Domnişoara Poganypentru vioară solo (p.a.) de Roman Vlad, Paesaggio concacciatori (Peisaj cu vânători) pentru violoncel şi pian deDan Dediu, Improvizaţie pentru violoncel solo de AdrianIorgulescu, şi Sonorităţi şi anemone IV, trio pentru vioară,violoncel, pian de Ulpiu Vlad.

Mereu surprinzător, Roman Vlad şi-a ales dreptsuport paratextual, celebra sculptură a lui Brâncuşi –probabil pe cea din bronz polisat, judecând după fineţea,consonanţa, netezimea şi luminozitatea frazelor. RomanVlad nu a rezistat însă tentaţiei de a extrapola modelulPogany la alte câteva temeiuri tematice brâncuşiene. Înconsecinţă, în limpezimea imaterială a suprafeţelor plane

sau ondulate ale demersului săucomponistic, el introduce corzileduble şi ritmurile secvenţaterepetitiv, cu vagi inflexiunimodale, ce par să cumulezemotivul zig-zag-ului (Cocoşul),modulii hexagonali ai Coloaneiinfinite, formele ovoidale (Prometeu,Muza adormită), oripluristratificarea lor, ca în Adam şiEva de pildă. Dar, după acestexcurs motivic, autorul revine laliniştea aproape statică amisterioasei Domnişoare Pogany.Ideală Diana Moş în redareapulsaţiilor lăuntrice ale muzicii, înexprimarea inexprimabiluluibrâncuşian, surprins cu multăsubtilitate de către Roman Vlad.

Arpegierile decise,voluntare, de o ...clipă, ale AdrianeiMaier, din Spectacolul lui OctavianNemescu, au făcut trecerea la

Peisajul cu vânători de Dan Dediu, piesă pe care,ascultând-o, mintea mea a „scanat”, dintre atâtea altele,imaginea pânzei Vânătoare în pădure, a renascentistuluiPaolo Ucello (de data aceasta nu l-am mai descusut pe

compozitor în privinţa sursei deinspiraţie!). Deşi lucrarea are un aer maidegrabă franţuzesc, de început de secolXX, dispunerea pe orizontală aacordurilor, mereu sparte, stridente,ritmurile incisive, contrastele entropice aşspune, între porţiunile de acalmie,consonante, şi tornadele ritmice,anvergura precipitată, neliniştită adialogurilor vioară (vânat?) - pian(vânător?), ce întâlnesc periodic linişteasuverană a coroanlor arborilor, parîntruchiparea dinamicii acestei picturi, acărei compoziţie balansează între formeleaproape stilizate, de tip gotic şi cele cuaccente de voluptate renascentistă. Iniureşul acesta fremătând, Dan Dediuintroduce câteva secvenţe de o simplitateşi o candoare primordiale, cu tentăclasicizantă, ce transcend concreteţea

actului în sine, sublimând, chiar dacă efemer atâtnoţiunea de vânat şi de vânător, cât şi pe cea a vânătoriiîn sine! În final, agitaţia şi un fel de furie irepresibilă aambelor părţi reapar, statuând caracterul combatant şicompetitiv al vânătorii! Adriana Maier şi Diana Moş s-auimplicat mai mult decât creator în interpretarea acestei

AM ACTUALITATEA MUZICALĂ � Nr. 10 � Octombrie 2016

În Aula Palatului Cantacuzino

Mihai Cosma

partituri pe cât de dinamice şi frumoase în alcătuirea ei,pe atât de dificilă tehnic şi expresiv.

Intempestivă şi autoritară ca un avertismentlapidar, următoarea „clipă” pianistică a lăsat cale liberăImprovizaţiei de Adrian Iorgulescu. Concepută secvenţial,ca şi piesa lui Dan Dediu, Improvizaţia nu pare să fiedatată, deşi e scrisă în 1975! Şi aceasta, întrucât AdrianIorgulescu posedă arta de a crea fără aderenţe explicite,punctuale la o tendinţă sau alta, la un limbaj componisticsau altul. Originalitatea şi modernitatea partiturilorsale constau în felul inteligent şi lucid cu carejonglează cu tehnicile instrumentale, în felul în careasociază, combină, suprapune elementeleconstitutive ale actului de compoziţie, ca într-ocreaţie poetică ce presupune folosirea cuvintelorcunoscute, uzuale, dispuse însă într-o ordinesintactică diferită de cea a vorbirii curente!

Improvizaţia pentru violoncel solo trece de la liniamurmurată, aproape continuă a corzilor duble, lalinia frântă a ritmurilor virtuoze, cu efecte modale înfiligran, şi de aici la o altă serie de formule şiconfiguraţii ritmice combinate cu tehnici de arcuşvariate şi reminiscenţe din unele concerte clasicepentru violoncel şi orchestră. Din mozaicul acestatehnico-expresiv, atât de bine proporţionat, ianaştere o muzică unitară, consonantă, hrănităconstant din universalitatea principiilor de creaţie,răspunzând în egală măsură exigenţelor perioadei deacumulări şi celei de sinteze esenţiale ale autorului.

Întrucât Adrian Iorgulescu s-a detaşat de majoritate încădin studenţie, printr-o gândire profundă, filosoficăasupra fenomenului creator în complexitatea lui, fapt cei-a permis accesul către imuabilitatea fundamenteloracestuia. Improvizaţia şi-a găsit în tânărul violoncelistMircea Marian un interpret sensibil, permeabil lamultitudinea planurilor expresive ale lucrării căreia areuşit să-i redea fiorul poetic intrinsec.

Aplombul „clipei” pianistice care a urmat aprecizat totodată alura ultimei piese din program -

Sonorităţi şi anemone IV de Ulpiu Vlad. Pentru că, dincolode lirismul cantabil, de diafanía cu tentă onirică adiscursului muzical, transpusă în ştima fiecăruiinstrument în parte, de eterofoniile polifonizate,transfigurate ale texturii instrumentelor înmănunchiate,dincolo de inciziile modal-doinite, lucrarea estepigmentată, de la început până la sfârşit, cu o structurăritmică leit-motivică. Perceptibilă, la început, în partiturapianului, ea se va transfera treptat în secvenţele viorii şi

violoncelului, migrând în registre diferite, într-osuccesiune obsesivă de forţă-delicateţe, discreţie-

amploare, luciditate-visare, pentru a se menţine, înfinal, doar în pasajele violoncelului. Pe acest fondriguros măsurat, vioara atinge cele mai rarefiate zoneale sonorităţii, făcând să vibreze aerul cu ocantabilitate în a cărei puritate părea că sălăşluieşteînsăşi chintesenţa armoniei.

Diana Moş, Adriana Maier şi Mircea Marian auconsunat în transpunerea în fapt artistic a unei muzicipământene şi serafice deopotrivă.

În fine, Adriana Maier a reconstituit Spectacolulpentru o clipă de Octavian Nemescu. Dacă până atunci,arpegierile impulsive ale pianului sfârşeau în curbedescendente, acum, datorită ecourilor reverberategeneros în timp şi spaţiu, curbele au devenitascendente, într-o curgere perpetuă către infinit.

A fost un concert bine gândit, bine construit,splendid realizat. Şi, cu toate că nu agreez aluziile lalipsa publicului din sălile de concert, nici chiar atuncicând este vorba despre muzica românească, de dataaceasta am plecat, pe lângă încântare, cu tristeţea uneinedumeriri: unde sunt acei tineri interpreţi şi

compozitori dornici să ia contact cu producţiilemaeştrilor şi confraţilor lor?! Căci, până şinonconformismul se bazează pe stăpânirea solidă aprincipiilor consacrate ale limbajului componistic, încazul de faţă! O formă clasică nu poate fi dezmembratădacă nu-i cunoşti şi nu-i înţelegi mecanismele asamblăriipărţilor. Altminteri, rezultatul are toate şansele săsemene cu opera (sic!) „ucenicului vrăjitor”!

À bon entendeur, salut! Despina PETECEL-THEODORU


În Aula Palatului Cantacuzino

Interviu


„Gânduri, Cuvinte, Fapte…”: Dialog cu ŞTEFAN ANGI [II]

În anticamera muzicii româneşti din casa dascăluluimeu Ştefan Angi, continui să ascult, să citesc şi să tac…„Istoria în ediţie de lux” din faţa mea vorbeşte, iar eu scriu...Ce să fie cuvintele pe care le aud? „Mărturisiri mozaicate”?„Fotografii la minut”?

Dascălul clujean iubit şi respectat deopotrivă decolegi şi studenţi este cel mai în măsură să afirme: „în artă,fiecare îşi urmează propriul drum; aici nu există provincii;doar provincialisme.”

Ofer publicului a doua parte a interviului cumuzicologul şi esteticianul clujean Ştefan (sau István) Angi,intitulat „Gânduri, cuvinte, fapte…”. Pentru ocomprehensiune maximă, am sistematizat conţinutuldialogului nostru în patru sectoare: (auto)biografic &formativ, pedagogic, interpretativ şi muzicologic.Parcurgerea lor fiind amplă, a obligat la segmentarea firuluidiscursiv în două părţi, notate cu I(sectorul autobiografic & formativ şipedagogic), şi II (sectorul interpretativ şimuzicologic). Sectorul pedagogic şi celinterpretativ constituie puncte de interespentru cititori, deoarece autorul„Fotografiilor la minut” spune la unmoment dat că „ceea ce pentru uniireprezintă neaşteptatul, pentru alţiipoate apărea drept aşteptat binevenit.”

DOMENIUL INTERPRETATIVC.Ş.: Cu cine aţi studiat vioară la

Conservator?Şt.A.: La vioară am studiat cu

profesorul Zsurka Peter. El preda laLiceul de Muzică. Oficial eram înscris lasecţia de Dirijat coral, dar în modneoficial am luam ore de vioară cuprofesorul Zsurka.

O parte de mare interes pentrumine îl constituia cvartetul în carecântam. Noi eram „liber profesionişti”.Nu am avut pe nimeni ca profesor oficial. Repetiţiile sedesfăşurau în sala regretatului profesor George Iarosevicide la Conservator. A fost un splendid profesor de violoncelşi de muzică de cameră.

C.Ş.: Ce colegi de formaţie aţi avut în cvartet şi câţi ani aţicântat împreună?

Şt.A.: De-a lungul timpului membrii formaţiei s-auschimbat: la violoncel l-am avut pe Robert Sladek apoi, peIosif Székely, primă violonistă a fost Gertrud Soós, carepreda la Liceul de Muzică, iar la violă am avut de-a lungultimpului mulţi colegi: dintre ei, pe regretatul Vasile Zoicaş,apoi pe Fülöp Laci. În această formaţie am cântataproximativ 15 ani. A fost o mare plăcere. Repetiţiileîncepeau la ora 5 dimineaţa şi se prelungeau până la 7:30.

După ce Iarosevici a observat că noi ne tot întâlneampentru repetiţii, s-a oferit să fie profesorul nostru de muzicăde cameră. Pentru noi a fost un prilej de mare bucurie. Amînvăţat foarte multe lucruri de la el, ca şi de la alţi profesori,de altfel. De pildă la orchestra de la Conservator lucram cu

domnul Ciolan iar la cea de la liceu cu Mihály Guttman.Aşa mi-am format un repertoriu atât artistic cât şi didactic.Ceea ce am predat eu ulterior la cursurile de la Conservator,mă refer la exemplificările şi la analizele concrete, sealimenta din propria experienţă ca şi instrumentist şi nu dincea ascultăm, de regulă, pe discuri.

DOMENIUL MUZICOLOGICC.Ş.: În Lucrări de muzicologie (1974-1975), plecând

de la o tipologie adorniană a publicului, aţi menţionat 7 tipuri despectatori: specialist, meloman, culturalizat, emoţional, tipresentiment, distrat şi negativ. Care tipologie consideraţi că s-arpotrivi pentru publicul clujean contemporan?

Şt.A.: Aceasta nu este neapărat o tipologie de publicci o tipologie de audiere muzicală. Aceeaşi muzică poate fiaudiată de un ţăran, de un intelectual, de un simplumuncitor etc. dar fiecare ar audia-o diferit. Adorno laaceasta s-a referit când a alcătuit tipologia. Există însă otipologie mult mai apropiată de noi, prezentată în carteaMuzica şi publicul coordonată printre alţii şi de MirceaVoicana (1976). Autorul compară auditorii printr-o

piramidă. La nivelul cel mai de jos aparemuzica populară, după care urmeazămuzica uşoară, apoi muzica de salon(romanţe), muzica clasică, muzica deoperă, muzica simfonică, muzica decameră. Astfel apare o modalitateîncadrare procentuală a ascultătorilor.

La ascultătorii de muzică deoperă e mai greu de alcătuit o tipologie,pentru că sunt unii care se încadrează încategoria tip „resentiment” – cumspunea Adorno – sau sunt implicateemoţiile în audiere etc.

Ceea ce este reprezentativ pentrupublicul clujean este faptul că la noi în„oraşul-comoară” – cum era numitClujul în trecut – există atât o OperăRomână cât şi o Operă Maghiară – douăinstituţii unde se desfăşoară spectacolela care participă publicul. Adorno aexagerat atunci când a menţionat căexistă auditorul „ideal”, care va să zică,

vorba lui Caragiale – „lipseşte cu desăvârşire”. Clasificareape categorii realizată de Mircea Voicana, e mult maiadecvată pentru publicul nostru şi e realizată după genurişi nu după nişte modele de audiere cum a realizat-oAdorno.

C.Ş.: Cele două volume ale dumneavoastră Prelegeri deestetică muzicală (în 4 tomuri) constituie lucrări fundamentaleîn aprofundarea acestui domeniu. Care sunt coordonatele pecare se înscriu aceste lucrări de referinţă?

Şt.A.: Aceste volume au la bază teza mea de doctoratla care am muncit trei ani de zile. O singură idee areprezentat o sursă de idei pentru o viaţă de om. Chiar şiacum mai sunt anumite aspecte pe care nu le-am preluatdin această lucrare. În cele 300 de pagini (numărul maximde pagini care mi-a fost permis pentru teză), am comasattotul. În primele două tomuri sunt descrise categoriileestetice. De pildă frumosul. E clar că există un frumos pestetot. Dar în ce constă specificul muzical al frumosului? Cumo sonată de Mozart, cum o piesă muzicală ca Prin MunţiiApuseni de Negrea reprezintă frumosul muzical pe care eu

AM

foto

: Csi

lla C

sáká

ny

îl caut şi-l descopăr. Cum un pasaj mixolidian pus pe o bazăostinato de tarantella, poate fi comparat cu o tarantelă dinSonata Kreutzer de Beethoven pentru vioară şi pian? Ei,acestea sunt întrebările pe care mi le-am pus. Aşadar, nuam căutat să vin cu o teorie pe care să o suprapun pemuzică ci mai degrabă invers: am trăit muzica, am cântatKreutzer, am cântat Prin Munţii Apuseni şi astfel am căutatsemnificaţia lor estetică.

C.Ş.: Care sunt personalităţile de rezonanţă în România,în domeniul esteticii muzicale?

Şt.A.: La această întrebare ar trebui să răspund culiste întregi. Frontul nostru estetic muzical este mult maiextins decât s-ar părea la prima intradă. Bogăţia noastrămuzicologică excelează atât prin studii şi analize, teorii şiinvestigaţii cât şi prin excelenţă de sorginte estetică, chiardacă autorii lor nu se declară drept esteticieni,mulţumindu-se cu nobilul statut de muzicolog.

Evocând cu stimă şi devotată recunoştinţăreprezentanţii esteticii muzicale româneşti – în primul rândpe Dimitrie Cuclin, apoi pe Wilhelm Berger şi George Bălan– mă gândesc la generaţiile de vârstămedie şi tânără de la Bucureşti, Iaşişi Cluj care cu prezenţa lor vie şifructuoasă dăruiesc culturiimuzicale din ţară şi de peste hotarevaloroase lucrări estetice muzicale.Ca să-i enumăr şi să-i apreciez cutoată adeziunea mea de coleg şiprieten mai în vârstă – aceasta arnecesita pagini întregi care ar depăşilimitele unui interviu generos ca celde faţă. Spre edificare amintesctotuşi volumul Estetica muzicală – unaltfel de manual îngrijit demuzicologul şi esteticianul AntigonaRădulescu (2007), volum carecuprinde împreună cu prefaţa 15 studii deosebite, inspiratedin cele mai importante domenii ale esteticii muzicaleromâneşti şi universale. Ele provin din condeiul a 15esteticieni în frunte cu Alexandru Leahu, Corneliu DanGeorgescu, Valentina Sandu-Dediu. Pe lângă pleiadabucureşteană aş aminti şi pe ieşenii Laura Vasiliu şiGheorghe Duţică, precum şi dintre clujenii noştri pe PavelPuşcaş şi Gabriel Banciu. Capitole întregi ar fi necesareevocării cât de cât a marii generaţii lui Pascal Bentoiu,Octavian Lazăr Cosma, Dinu Ciocan şi alţii. De asemeneaun aport aparte la îmbogăţirea literaturii esteticii noastre (şinu numai) îl aduc compozitorii noştri prin studiile lorstilistico-estetice elaborate de-a lungul anilor şi deceniilor.Pe lângă amintitul P. Bentoiu, exemplific marele lor numărprin Dan Dediu, George Balint şi alţii. Mă opresc aici cufrică, întrebându-mă oare pe cine am jignit omiţându-l dinenumerare, mai ales dintre acei cu care am avut privilegiulcolaborării directe, colegiale… iată acum îmi aduc amintede splendidele eseuri şi studii de analize estetice muzicaleale Despinei Petecel… Of, of, este greu (dacă nu imposibil)să răspunzi selectiv la o întrebare integrantă…

C.Ş.: Care este cea mai îndrăgită dintre lucrările / cărţilescrise de dumneavoastră? Lucraţi la ceva acum?

Şt.A.: Cea mai îndrăgită? Este cea mai nouă la carelucrez. Nu pot să spun că pe celelalte le-am renegat, daraceasta îmi ia toată energia şi plăcerea. Aşa s-a întâmplat înultima perioadă, când am pregătit lucrarea Retorica

melogramelor în muzica contemporană românească pentrusimpozionul Festivalului Internaţional „George Enescu”,ediţia din 2015. Plăcerea mea se schimbă mereu de la olucrare anterioară la o lucrare actuală. În prezent măfrământă următorul lucru: am fost convins că înprogramatismul lui Liszt există o evoluţie. El a scris olucrare intitulată Albumul unui călător. După 20 de ani a re-compus lucrarea cu anumite modificări, şi a intitulat-o Aniide pelerinaj. Mă preocupă diferenţele de valori şiprogramatice dintre cele două cicluri.

CONCLUZIEC.Ş.: Vă propun o ultimă faţetă dialogală: dacă aţi mai fi

o dată tânăr, aţi mai alege această profesie? Simion Mehedinţi apropus la un moment dat în Trilogia şcolii trei trepte aledascălului: belferul, profesorul, educatorul. Aţi avut privilegiul dea fi îndrumat de adevăraţi „educatori” profesionali?

Şt.A.: Cum adică, nu mai sunt tânăr?... Aş mai alegeaceastă profesie cu toate „peripeţiile” prin care am trecut.Dacă n-aş fi studiat „Rezistenţa materialelor”, sau „Chimiacoloidelor”, sau „Elemente de genetică”, nu aş fi avut

năzuinţa şi stăruinţa să facdemersurile unor investigaţiiştiinţifice socio-umane şi să leconcluzionez în domeniul muzical.Eram bine îmbibat cu acestechestiuni. Şi am avut un foarte marenoroc să am profesori deosebiţide-a lungul pregătirii meleprofesionale.

De pildă, profesorul meu dematematică a câştigat Premiul IIpentru proiectul podului din NewYork: unul dintre cel mai maripoduri. De la un aşa profesor amînvăţat eu matematică.

Despre Ciolan nici nu mai discut. Era FestivalulInternaţional al Tineretului, un festival mondial prin anii’52. Iar noi am primit „sarcină de la partid” să venim acasăcu Premiul I la orchestră. Timp de şase săptămâni am făcut„cantonament” de repetiţii. A trebuit să pregătim Simfoniaa II-a de Beethoven. La partea a II-a, am lucrat prima„perioadă muzicală” timp de patru săptămâni. Dacă am fifost treziţi noaptea, cunoşteam lucrarea atât de bine încâtştiam ce trebuie să cânte fiecare instrument. Şi apoi în 10zile am finalizat de lucrat întreaga simfonie. De la Ciolanam reţinut şi o anecdotă. Că Enescu ar fi fost întrebat o datădespre ordinea în care cvartetul lui aborda repertoriul: „dece trebuie cântate mai întâi cele mai grele lucrări ale luiBeethoven şi abia apoi se trece la lucrări mici?” „Pentru cădacă o cetate începe cu dărâmarea bastioanelor, atuncirestul cade de la sine”. Multe, foarte multe lucruri amînvăţat de la profesorii mei.

Revin la primul răspuns al ultimei chestionări: sigur,aş alege tot această profesie, cu „peripeţiile” sale cu tot!...Şi un lucru să ştii: este undeva un mare neadevăr în ceea cespune un erou al unui roman semnat de RaymondChandler. Întrebat fiind astfel: „Şi dumneata totdeaunareuşeşti în viaţă ceea ce doreşti să faci?”, a răspuns: „Da,întotdeauna reuşesc! Dar… când am reuşit, deja nu maitrăiesc plăcerea împlinirii la care am râvnit cu atâteaasiduitate!”

Interviu de Cristina ŞUTEU

Interviu


RadiRo


JURNAL DE FESTIVALINTERNAŢIONAL

Radio România a organizat, între 23 septembrie -1 octombrie la Sala Radio din Bucureşti, ediţia a III-a aFestivalului Internaţional al Orchestrelor Radio.„RadiRo“, o manifestare unică în lumea muzicalăcontemporană.

Potrivit celor spuse de directorul de onoare aleprezentei ediţii, dirijorul Kristjan Järvi, s-a apreciat cuaceastă ocazie că Bucureştiul este actualmente cel maiimportant loc de întâlnire al orchestrelor radioperformante din întreaga lume. Putem sintetiza acest faptprin modul în care, timp de nouă seri, Bucureştiul, capitalăautentică a muzicii clasice, într-un maraton de nouăconcerte, a reunit şase orchestre radio a căror reputaţie

excelentă în Europa şi Asia nu mai are nevoie decomentarii. Un semnal de „extindere media“ alFestivalului, dincolo de spaţiul european, prezenţaOrchestrei Simfonice din Shenzhen este primul concert alansamblului în România şi aduce, tot pentru prima datăla Bucureşti, două nume de referinţă din viaţa muzicală aChinei: pianista Zhang Zuo, una dintre cele mai binecotate soliste în plan internaţional, şi dirijorul Lin Daye.Interpreţii chinezi au evoluat alături de violonistul românGabriel Croitoru. Promovând un dialog între culturicontinentale, programul concertului propunea publiculuicapodopere ale repertoriului românesc – „Rapsodia nr. 1,op.11“ de Enescu – şi internaţional – Rachmaninov, Saint– Saëns şi Rimski Korsakov. Fondată acum mai bine detrei decenii, în 1982, Orchestra Simfonică din Shenzhen arerenumele unuia dintre cele mai apreciate ansamblurisimfonice din China. Printre performanţe menţionăm că asusţinut turnee în patru continente şi a colaborat cu dirijorişi solişti de primă mărime ai podiumului muzical chinezşi internaţional. Dirijorul Lin Daye, laureat la ConcursulInternaţional de dirijat „Sir Georg Solti“ de la Frankfurt,din 2012, impresionează prin prestaţia sa la pupitrulorchestrei, gesturi decise, indicaţii energice care dominăansamblul, fără a insista pentru obţinerea unui stilpregnant expresiv. Momentul culminant al interpretăriisale în compania Orchestrei simfonice din Shenzhen a fost„Seherazada op. 35“ de Rimski-Korsakov, o versiune cucontraste şi imagini poetice impresionant şi personal

realizată. Pianista Zhang Zuo, solistă a mai multororchestre prestigioase, figurează pe afişul unor festivalurica BBC Proms, Ravinia Festival sau Beethoven Festival,fiind distinsă cu locul I la prima ediţie a Concursuluipentru Pian din China, premiată la în cadrul „BachauerInternational Artists Piano Competition“ şi la „QueenElizabeth Competition“. Artista şi-a demonstratdisponibilitatea tehnică şi incisivitatea solistică în redarea„Concertului nr. 2 în do minor pentru pian şi orchestră,op. 18“, de Rachmaninov, rezistând la replicile dominanteale orchestrei. În această partitură, conferind succesfiecărui interpret capabil a susţine prioritar expresiaromantică ce-i asigură celebritatea, pianista a găsit soluţiipersonale meritorii pentru atenţia melomanilor.

Cu rol de gazdă ca expresivitate şi sonoritateproprie temperamentului său demn de vioara enescianăGuarneri - „Catedrala“, Gabriel Croitoru a impus unmoment de distincţie, integrat în programul muzicienilordin China cu „Introducere şi Rondo capriccioso“ de Saint-Saëns. Cea dintâi întâlnire a bucureştenilor cu unansamblu simfonic chinez reprezintă, cum spuneadirectorul de onoare al Festivalului, Kristjan Järvi,„…rezultatul unei idei extraordinare şi o realizare desăvârşită aacesteia“.

24 – 25 septembrie. Titlurile de nobleţe aleorchestrei Radio NRK din Norvegia

Următoarele două seri de Festival RadiRo au adus,sâmbătă şi duminică, pe scena Sălii Radio OrchestraSimfonică Radio NRK din Norvegia. Personalităţi ilustre,începând cu primul dirijor al Orchestrei simfonice RadioNRK din Norvegia, Øivind Bergh, precum şi cu dirijori şiinterpreţi internaţionali celebri au determinat apoiprivilegiul ca Orchestra Simfonică Radio NRK să cucereascărenumele ce îi dă dreptul de a susţine tradiţionalul concertcu ocazia decernării Premiului Nobel pentru Pace de laOslo. Activitatea acestei orchestre poate fi privită ca oevoluţie paralelă a ansamblului cu istoria RadiodifuziuniiNorvegiene, ilustrând cultura muzicală naţională din

secolul XX. Iată ideea principală a invitării ansamblului încadrul celei de a treia ediţii a Festivalului RadiRo, pentrurelizarea următoarelor două demonstraţii interpretative.

La pupitrul acestor programe cu care au continuatserile muzicale în cadrul Festivalului s-a aflat dirijorul-şefMiguel Harth-Bedoya, director muzical al „Fort WorthSymphony Orchestra“. Un temperament „incendiar“,capabil a solicita integrarea strălucitoare a fiecăruicomponent al membrilor formaţiei pe care o conduce,

Orchestra Simfonică Radio din Norvegia, dirijor Miguel Harth – Bedoya, Tine Thing Helseth – trompetă

Orchestra Simfonică din Shenzhen, dirijor Lin Daye, Zhang Zuo – pianfo

to: A

lexa

ndru

Dol

ea

foto

: Ale

xand

ru D

olea

AM

acest dirijor ne convinge cu fiecare lucrare pe care oprezintă publicului că slujeşte ideea esenţială aperformanţei, fără de care nu s-ar putea impune valoareaunei înregistrări Radio. Plină de viaţă, redarea captată demicrofoane comunică ascultătorului conţinutul, mesajul şivaloarea muzicii difuzate.

Începutul primei primei seri de concert, cufragmente din „Peer Gynt“ de Grieg, putea fi asemănatunei flăcări incitante; redate dezinvolt, vioi şi colorat detrompetista Tine Thing Helseth, cu o prezenţă tonifiantă înmijlocul muzicienilor norvegieni, “Variaţiunile pe uncântec popular norvegian”, de A. Janson au vibrat lamesajul folclorului nordic. Fireşte, capodoperabritanicului Edward Elgar, „Variaţiunile Enigma“, aimpus imaginea perfecţiunii inter-pretative a mareluirepertoriu, provocare susţinută cu brio de dirijorul peruanMiguel Harth-Bedoya, discipolul lui Seiji Ozawa.

În a doilea program,spectatorii au fost cu atât maiinteresaţi de creaţia lui GeirrTveitt, nume de pregnanţăcomponistică norvegiană înmijlocul secolului trecut, oferindun florilegiu de prelucrărimelodice naţionale„Hardingtonar, op. 151“. Cucelebrisimul „Concert în laminor“ de Edward Grieg, caredefineşte romantismuluinaţional, pianistul VadymKholodenko, laureat alConcursului „Van Cliburn“, ademonstrat o notorietateinternaţională bine meritată (un supliment senzaţionalexecutat, „Mephisto Walz“ de Liszt, o confirmă).Numeroşii creatori norvegieni – înclusiv Grieg –, formaţiîn şcoala componistică germană a secolului XIX, datoreazămodele de creaţie lui Robert Schumann, a cărui „Simfoniea II-a“ a fost lucrarea finală susţinută de oaspeţii norduluieuropean, încheind cu succes, expresivitate şi nobleţe, subbagheta lui Miguel Harth-Bedoya, prezenţa lorbucureşteană la Festivalul RadiRo.

26 septembrie. Competiţia “Carminei Burana” deCarl Orff

Am constatat cu satisfacţie decizia organizatorilorFestivalului de a intra competiţional cu ONR în cea de atreia ediţie RadiRo recomandând un mare spectacol vocalsimfonic: “Carmina Burana” de Carl Orff. RealizareaConcertului nr. 1 în Do Major de Haydn, valoroasăsemnătură interpretativă a violoncelistului Răzvan Suma– Director al Orchestrelor şi corurilor Radio – a autentificataceastă manifestare programată în cea de a patra zi.

Vorbind despre „Carmina Burana”, capodoperă cenu are precedent, muzicologul german HermannDanunser concluziona: „Vă pot vorbi despre „Carminaburana”, vă pot explica şi mai în detaliu procesul de creaţie,sursele şi intenţiile compozitorului, vă pot traducetextele…Există însă un suflet, un secret al acestei partituri, pecare nu vi-l pot explica. Şansa de a descoperi acest secret văaparţine doar dumneavoastră, ascultătorilor…” Dirijorulamerican de origine română, ales pentru a crea această

cantată scenică în competiţia festivalieră, CristianMăcelaru, pare că deţine totuşi acest secret. Definireagenului este dificilă, căci această “Cantată scenică” seîncadrează cu egale şanse de reuşită într-un concert vocal-simfonic, într-un concert cu montare scenică sau într-unspectacol coregrafic (contemporaneitatea adăugând acumşi dimensiunea filmică). Poate că aceasta a fost şi dorinţaautorului care, de-a lungul vieţii sale de creator, a căutatmereu soluţii noi de dialogare cu publicul. Adesea le-agăsit, dar niciodată nu a reuşit să depăşească “marcaînregistrată” a acestei capodopere (primele prezentări deconcert în România datează din 1958, la Arad şi Bucureşti,sub bagheta dirijorului Nicolae Boboc).

Multituindea participării orchestrale alătură vocilorsoliste pe cele ale corului de copii (dirijor Voicu Popescu)şi corului academic (maestru de cor Ciprian Ţuţu), însuccesiunea unor tablouri muzicale expozitive, dominate

de senzaţionala inspiraţietimbrală, melodică şi ritmică alui Carl Orff. Soprana rusă OlgaPudova impresionează prinpuritatea vocii, tenorul americanSunnyboy Dladla răspunepozitiv unicului episod solicitatde partitură, iar baritonul ŞerbanVasile combate pentru succeselesale de concert şi de operă.Fiecare dintre solişti şi-a impusîn particular prezenţa înimaginile „Carminei Burana”.Cele trei ansambluri, deasemenea, şi-au conturatpersonalitatea împlinirii

calitative, răspunzând eficient sugestiilor energice şigeneroase ale dirijorului Cristian Măcelaru, care a trăit dinplin sentimentul victoriei, conferit de ansamblulaplauzelor entuziaste ale publicului.

27 - 28 septembrie. Radio MDR Leipzig, unprofesionalism muzeistic exemplar

Natura estetico-muzicală a Festivalului RadiRocuprinde informaţiile de cronică şi muzeistice alepersonalităţii ansamblurilor simfonice implicate înprocesul de înregistrare şi transmisie radiofonică.Orchestra simfonică Radio MDR din Leipzig ocupă, dinaceastă perspectivă, o poziţie prioritară, conferită deistoria realizărilor sale în cadrul Radiodifuziunii dinGermania, înscriind în palmaresul său nume dirijorale deprimă mărime europeană – de la Abendroth, Kegel,Hauschild până la actualul dirijor principal Kristjan Järvi(2012), director de onoare al Festivalului. Distincţiisemnificative însoţesc realizările acestei orchestre,culminând cu premiul “European Culture Award”.Impresionantă deci invitarea şi prezenţa formaţiei la ceade a treia ediţie RadiRo, contribuind la prestigiul acestuiFestival.

Aflată cu două programe pe podiumul Studiouluide concerte “Mihail Jora” al Societăţii Române deRadiodifuziune, sub conducerea celebrului dirijor KristjanJärvi, Orchestra a desfăşurat o demonstraţie de repertoriuromantic şi modern direcţionată spre împlinireapreferinţelor publicului.

RadiRo


Orchestra Naţională Radio , dirijor Cris�an Măcelaru, Răzvan Suma – violoncel

foto

: Ale

xand

ru D

olea

Începutul primului concert a fost dedicat uneimuzici moderne mai dificil de ascultat datorită versiunilorrepetitive ale motivelor.”Variaţiuni pentru suflători” esteo lucrare a , scrisă în , cu formule fără acces lesnicios lapublic, poate în contrast cu aplicaţia voit expresivă adirijorului. Continuarea programului a devenit însăatractivă pentru melomani, căci ni s-a oferit o audiţie maipuţin cunoscută nouă, a “Concertului nr. 4 pentru pian”de Rachmaninov. Un discurs pasional, dramatic şi liric,construit cu abilitate de pianistul Denis Kozhukhin învaluri romantice, a reprezentat pledoaria sa convingătoareîn favoarea marelui compozitor rus, dovedind că tânărulinterpret împlineşte o ascensiune spectaculoasă în primiiani ai carierei ce l-a impus prinobţinerea marelui premiu laConcursul “Reine Elizabeth”,Bruxelles - 2010.

Regizoral, Järvi şi-aproiectat finalul de program cu“Simfonia a IV-a” deSchumann, în care coregrafiadirijorală corporală pe care ostăpâneşte expresiv (şi excesiv)a impus orchestrei o stareemoţională poematică,muzicienii tălmăcindimpecabil şi profesionalviziunea dirijorului. Orchestrasimfonică Radio MDR dinLeipzig evoluează cu un simfonism de înaltă clasă, în careromantismul uneşte firesc, la indicaţiile lui Järvi,arhitectura cvadripartită a lucrării într-un flux continuuascendent.

Am constatat o altă concepţie repertorială pentrual doilea concert - preferinţa pentru “şlagăre” repertoriale.Imaginile scenice redate cu umor în opera “Intermezzo”de Richard Strauss, sugerează ideile compozitoruluipentru “Zwischenspielen-comedie burgheză cu interludiisimfonice”. Sonorităţi diverse, rafinat concepute şi redate,asigură reuşita acestor crâmpeie spectaculare pregătind,totodată, întâlnirea cu superbul şlagăr al jazzului simfoniccreat de George Gershwin. Din nou, constatăm că KristjanJärvi ştie să-şi aleagă colaboratorii – acum pianistulStefano Bollani, renumit în concertele de gen jazzistic, unartist care investighează muzica trecutului recent, capabila conferi o nouă viaţă operelor ce îşi trăiseră renumele însecolul trecut, menţinându-şi permanenţa în viaţamuzicală. Aşa este “Rapsody in Blue” de Gershwin,interpretarea dovedind că solistul are o opinie personalăprivind expresia, vitalitatea şi diversitatea jazzului, redatecu versatilitate concertantă. Spiritul improvizatoric nu-ieste străin, Stefano Bollani dăruind publicului, printresuplimentele acordate, o versiune filtrată prin jazz acântecului românesc de Iosif Ivanovici, “Barca pe valuri”.Starea de bine a sălii de concert, arhiplină de melomani,în dialog cu Orchestra simfonică Radio MDR din Leipzig,condusă de Kristjan Järvi, s-a transferat apoi către finalulprogramului, cu splendida suită “Lacul lebedelor” deCeaikovski.

O muzică deosebit de expresivă, cu evidentetrimiteri dramaturgice, conferă acestei capodoperestatutul de excepţie în repertoriul baletului romantic, bază

pentru edificarea a numeroase creaţii ulterioare. Partiturăcare cuprinde atât sensurile naraţiunii cât şi pe cele aleesteticii mişcării dansante, „Lacul lebedelor” , supranumitşi „Regele baletelor”, a beneficiat de versiunea concertantăa unei suite orchestrale menite a reaminti publicului uneledintre cele mai frumoase pagini ale acestei povestiricoregrafice. Alegerea lor depinde de celebritateamomentelor şi de oferta simfonică apreciată de cătrenumeroşi dirijori. Järvi şi Orchestra din Leipzig au dăruitîntreaga lor forţă creatoare pentru bucuria participanţilorla concertele Festivalului, cucerind un succes culminativîn manifestările RadiRo şi demonstrând că directorul deOnoare al acestei ediţii este un important dar şi original

dirijor, capabil să asigure în plan internaţional faimaansamblului simfonic Radio din Germania.

29 septembrie. Prime audiţii şi Concluzii pentruultimele trei concerte ale Festivalului

Concepţia programului ediţiei a III-a a FestivaluluiInternaţional RadiRo reflectă o ascensiune a interesului şidiversităţii acestui eveniment muzical din toamna lui2016.

Familiarizaţi cu realizările interpretative aleOrchestrei Simfonice Radio ORF din Viena, pe caremelomanii bucureşteni le cunosc mai îndeaproape printransmisii radiofonice şi o discografie de înaltă clasă,putem afirma că această întâlnire “în direct”, din seara dejoi 29 septembrie recomandă plus valoarea manifestărilorRadiRo, care se apropie de final. Tânărul dirijor CorneliusMeister, dirijor principal şi director al Orchestrei, arăspuns invitaţiei organizatorilor venind cu ansamblulpregătit repertorial pentru demonstraţia concertantă dinStudioul de concerte al Societăţii Române deRadiodifuziune. Muzicienii şi-au asumat răspunderea dea veni la Festival cu prima audiţie mondială a lucrării“Insule” prin care autorul Gerald Resch (prezent în salade concert a Festivalului) răspunde solicitării adresate dedirijorul Cornelius Meister. Fiind audiată oficial primaoară în programul RadiRo, lucrarea a beneficiat dereceptivitatea publicului românesc. Se alătură acestuiemoţionant eveniment şi prezenţa pe podium aMaestrului viorii, Gidon Kremer, care şi-a început carieracu debutul la Musikverein din Viena, în anul 1970. Îninterpretarea sa, am ascultat tot o primă audiţie la RadiRo,oferită Festivalului de Gidon Kremer, capabilă de aemoţiona ascultătorii – “Concertul pentru vioară” de M.

RadiRo


Orchestra Simfonică Radio MDR din Leipzig, dirijor Kristjan Järvi, Denis Kozhukhin – pian

foto

: Ale

xand

ru D

olea

Weinberg. Măiestria interpretului, replicile Orchestrei,justifică aplauzele entuziaste pentru punctul de vârf alvizitei Orchestrei Simfonice Radio ORF din Viena. Înîncheierea programului, execuţia sincer romantică a

“Simfoniei I” de Sibelius, sub bagheta dinamică şitemperamentală a lui Cornelius Meister, a doveditcapacitatea de performanţă a ansamblului oaspete.

30 septembrie. Debutul unui tânăr maestru, LeoHussain, la ONR

Organizatorii Festivalului RadiRo şi-au manifestattotala încredere în arta interpretativă a lui AlexandruTomescu, muzicianul care de mai mulţi ani cântă pecelebra vioară Stradivarius Elder-Voicu. Unanima aprecierea melomanilor a marcat interesul maxim pentru audiţiainterpretării, în penultimaseară festivalieră, a“Concertului pentru vioară şiorchestră op.14” de SamuelBarber. Cunoaştem capaci-tatea sa creatoare,pătrunderea ideilor ce animăpartiturile abordate, cu sensşi sensibilitate, muzica luiBarber fiind fericit tălmăcităîntr-o reuşită colaborare deinteres artistic cu dirijorulLeo Hussain – debut la ONR.Şef de orchestră atestat înRomânia la recenteleFestivaluri Internaţionale “George Enescu”, muzician de oabilitate remarcabilă în relaţia cu ansamblurile muzicale,Hussain, şi-a consolidat viziunea interpretativă în lumeasimfonicelor şi teatrelor lirice (bucureştenii l-au aplaudatîn operele “Wozzeck” de Alban Berg şi “Oedipe” deGeorge Enescu). Pentru RadiRo, Hussain propunea“Interludiile marine” din “Peter Grimes”, din dorinţa de aaduce în sala de concert imaginea tulburătoare a mării,creată de sonorităţile Orchestrei Naţionale Radio cu care alucrat, imagine care i-a stimulat plastica expresivă,urmând intenţiile lui Benjamin Britten. Ultima lucrare aprogramului, “Simfonia a II-a, op. 73” de JohannesBrahms, deschidea audiţiei un alt orizont, epopeic şimonumental. Cu un simţ muzical rafinat în regulilearhitectonicii orchestrale, Leo Hussain a preluat de lamaeştrii cu care a studiat, mijloacele abordăriisimfonismului brahmsian. Urmându-i gestica şi

tensionarea expresivă, Orchestra Naţională Radio îşipăstrează astfel competitivitatea impusă în primul concertde Cristian Măcelaru. În tripticul Britten-Barber-Brahms,tălmăcit de bagheta lui Leo Hussain, la momentul primeisale relaţii cu ansamblul românesc, în a opta searăsimfonică a Festivalului, ONR şi-a continuat ascensiuneavalorică, alături de oaspeţii celei de a III-a Ediţii.

1 octombrie. Final de Festival Radiro cu simbol de“soare răsare”

De la Shenzhen la Londra, de la Leipzig la Oslo sauViena călătoria a transformat Bucureştiul în locul deîntâlnire al melomanilor, cu participări radiofonice mediaîn întreaga lume. A existat o anume “dramaturgie”spectaculară care aduce în concertul final excelenţaformaţiei BBC Concert Orchestra, ce a susţinut, pentruprima dată în Sala Radio, manifestarea de închidere a celornouă seri festivaliere. Dirijorul Barry Wordsworth,director de onoare al acestei prestigioase orchestre, agândit un program “Mozaic” în care istoria muzicii seîntâlneşte cu divertismentul, adăugând momente deneuitat în memoria ascultătorilor. Formulele desfăşurateîn interpretări variate au demonstrat, aşa cum spuneaOvidiu Miculescu, preşedinte Director General RadioRomânia, că “RadiRo este un semnal viu şi dinamic…singurămuzica are darul formidabil de a depăşi toate frontierele!”

Simfonismul romantic marchează deschidereaexpresivă cu sonorităţile Uverturii “Carnavalul roman” deBerlioz. Măiestria uneşte miraculos grandoarea temei luiPurcell cu inventica creatoare a lui Britten. Descoperim, ca

şi în programele altororchestre, specificitateanaţională sau folclorică,viguroasă în “Rodeo” deCopland, rafinat prelucratăaluziv de G. Barker în“Concertul său într-un act”(redat dezinvolt de cătreCharles Mutter, directoradjunct al BBC ConcertOrchestra, care şi-a ocupatapoi locul de concertmaistrual ansamblului) sau“Concertul nr.1 pentru flaut”de M. Arnold (solistă

flautista cu origini germano române, Ileana Ruhemann,flautist principal al BBC Concert Orchestra, interpretă înformaţia acestei seri. La un nivel specific internaţional alBBC Concert Orchestra, artiştii britanici îşi împlinescmisiunea cu generozitate, oferind publicului, în supliment,un aranjament al “Ciocârliei” noastre. Pentru că un finalde Festival aduce voia bună în mijlocul celor care auinterpretat muzica şi cei care le-au urmărit cu bucuriereuşitele, aplaudând entuziaşti fiecare performanţămuzicală, programul bitanicilor s-a încheiat cu muzica luiMaxwel Davies având ca subiect o nuntă pe arhipelagulscoţian . Piesa lui Maxwell Davies s-a încheiat cu un cântecde cimpoi (solist Robert Jordan) pe care compozitorul îldescrie ca un “simbol al soarelui răsare”. Nimic maipotrivit ca urare de viitor fericit pentru Radio România, înaşteptarea ediţiei a IV-a RadiRo.

Grigore CONSTANTINESCU

RadiRo


Cornelius Meister

Orchestra Naţională Radio, dirijor Leo Hussain, Alexandru Tomescu – pian

foto

: Ale

xand

ru D

olea

foto

: Ale

xand

ru D

olea

Cel de-al treilea „turnir” alOrchestrelor Radio

23 Septembrie – 1 Octombrie 2016

Între strălucitele iniţiative ale conduceriiRadiodifuziunii Române, un loc distinct îl ocupă FestivalulInternaţional al Orchestrelor Radio organizat şi produs,bianual, începând din 2012, de către Radio România, înparteneriat cu Centrul Cultural ARCUB şi InstitutulCultural Român.

Colosalele eforturi financiare şi logistice, pe care lepresupune şi impune o acţiune de o asemenea anvergură,şi anume transportarea la Bucureşti a unor ansamblurisimfonice masive, din diferite colţuri ale lumii, de dataaceasta chiar din zona asiatică, împreună cu zecile deinstrumente specifice fiecăruia, precum şi a unui număr

deloc neglijabil de dirijori şi solişti - 16 de peste hotare şicinci din România – dar şi a câtorva compozitori, ale cărorlucrări au fost înscrise pe afişele celor nouă zile deconcerte, s-au reflectat cu prisosinţă în nivelulinterpretărilor şi în incontestabilul succes de public.

În ediţia din anul acesta – director de onoaredirijorul Kristjan Järvi – s-au perindat, pe podiumulStudioului „Mihail Jora”, Orchestra Simfonică din Shenzhen(China), în premieră absolută, condusă de Lin Daye, soliştiZhang Zuo şi Gabriel Croitoru, OrchestreleRadiodifuziunilor din Oslo - dirijor Miguel Harth-Bedoya,solişti Tine Thing Helseth şi Vadym Kholodenko, Leipzig –dirijor Kristjan Järvi, solişti Denis Kozhukhin şi StefanoBollani, Viena – dirijor Cornelius Meister, solistGidon Kremer, Orchestra de concert BBC – dirijorBarry Wordsworth, solişti Charles Mutter, IleanaRuhemann, Robert Jordan (cimpoi), şi, desigur,Orchestra Naţională Radio – dirijori ChristianMăcelaru şi Leo Hussain, solişti Răzvan Suma,Olga Pudova, Sunnyboy Dladla, Şerban Vasile,Alexandru Tomescu.

Ca în orice „turnir”, participanţii la„întrecere” e necesar să se situeze la un nivel demăiestrie artistică de la foarte bun la excepţional. Înconsecinţă, departajarea între unii şi alţii devine unact dificil. A fost şi cazul formaţiilor simfonice cares-au întrecut în performanţe în cea de-a treia ediţiea Festivalului Internaţional RadiRo.

Mă voi rezuma la câteva consideraţii privindamprenta interpretativă definitorie, în opinia mea, pentruorchestrele, dirijorii, soliştii pe care am reuşit să-i ascult.

Orchestra din Shenzhen.Disciplinată, asumându-şi conştient responsa-

bilitatea fiecărui sunet, fiecărei fraze şi expresii, urmărindperfecţiunea detaliului, atentă la diferenţiereaintensităţilor sonore, în scopul obţinerii unei paletecoloristice cât mai nuanţate, şi, deopotrivă, la construcţiadramaturgică a crescendo-urilor, Orchestra din Shenzhen aconstituit o reală şi plăcută surpriză. Pe lângă faptul căs-a comportat ca un organism perfect reglat, a fost şisingura care a inclus în programul său, din deschidereaFestivalului, o partitură românească: Rapsodia I, în Lamajor, op. 11 de George Enescu - un adevărat „şlagăr” atâtîn repertoriul autohton, cât şi în cel al formaţiilor străine,cu toate că ...deloc agreată de către Enescu însuşi, întrucât o

considera mai puţin reprezentativă pentrupersonalitatea sa creatoare. Şi, cu toate că aceeaşilucrare se mai făcuse auzită şi în celelalte două ediţii aleRadiRo, uneori în tandem cu Rapsodia a II-a în Remajor, felul în care a fost cântată de cătreinstrumentiştii asiatici i-a conferit un plus de nobleţeşi plasticitate. Sub bagheta dirijorului Lin Daye, carefiltrează prin sine fiecare sunet, muzica enescianăşi-a dezvăluit structura poetico-dramatică, pe de oparte în fraze de foarte largă şi nobilă respiraţie, pede altă parte, prin accente de un dramatismzguduitor, poate ca cel resimţit de către compozitorîn clipele rememorării propriului trecut şi adesprinderii de plaiurile natale. Nu acelaşi lucru s-arputea spune despre Suita simfonică „Sheherazada” deRimski-Korsakov, al cărei discurs excesiv fragmentat

ritmic, cu fraze lipsite adesea de dinamica şi pregnanţaaccentelor a pierdut din fluiditate şi coerenţă, şi nici despreIntroducere şi Rondo capriccioso de Saint-Saëns unde auexistat decalaje supărătoare între ritmul virtuozuluiviolonist Gabriel Croitoru şi orchestră. În schimb, foartetânăra pianistă Zhang Zuo a fost impecabilă în susţinerea,cu fineţe, dar şi cu energia tipică artiştilor asiatici, aefluviilor armonico-melodice ale Concertului în do minor deRachmaninov.

Orchestra Radiodifuziunii din Norvegia.Sub bagheta dirijorului peruan Miguel Harth-

Bedoya, ansamblul norvegian s-a legitimat nu doar prin

RadiRo


Orchestra Simfonică din Shenzhen, dirijor Lin Daye

Orchestra Simfonică Radio din Norvegia, dirijor Miguel Harth – Bedoya

opus-urile a doi compozitori aparţinând şcolii naţionalenorvegiene – Geirr Tveitt şi Edvard Grieg – ci şi prinatributele caracteristice ansamblului orchestral: aplombul

provenit din siguranţa de sine a instrumentiştilor,sincronizarea fără fisuri între ei, ca şi între ei, dirijor şisolişti, gestica unui dirijor pasionat şi pasional,cu un pronunţat simţ al ritmului şi alconstrucţiei arhitectonice solide, impozante –aspecte evidenţiate mai ales în felul în care amodelat Simfonia a II-a în Do major de RobertSchumann. Pianistul ucrainian VadymKholodenko a impresionat în Concertul luiGrieg datorită uluitoarei sale dexterităţi în aatinge parcă aura sunetelor, corpul lor eteric, fărăsă ignore ori să minimalizeze însă suportulmaterial de pe care-şi luau zborul în spaţiu –efect similar celui produs de sculpturile luiBrâncuşi! Cât despre adaptarea melodiilorpopulare culese şi de către Geirr Tveitt dindistrictul Hardanger (şi nu Hardingtinar, cumapare în program!) şi reunite în patru Suitepentru orchestră op. 151, „A Hundred HardangerTunes” (O mie de melodii din Hardanger),mărturisesc că lungimile exagerate aleselecţiunilor, chiar dacă ritmurile de jocpopular norvegian au asigurat o anume dinamică muzicii,m-au făcut să mă gândesc cât de bine şi de firesc s-ar fi

integrat în program, printre altele, o piesă ca „Scoica”(Monografia comunei Sârbova) de Anatol Vieru, Suita „Prin

Munţii Apuseni” de Marţian Negrea, ori Suita a III-a,„Săteasca” de George Enescu!

Orchestra Naţională Radio.Succedarea, la pupitrul său, a unor dirijori

relativ tineri, cu studii şi angajamente onorante lapupitrele unor ochestre notorii din Europa şi StateleUnite, a reuşit să imprime, în ultima vreme, OrchestreiNaţionale Radio, o identitate superior conturatăconstând în omogenizarea şi consistenţa sunetului, înpromptitudinea răspunsurilor la exigenţele muzicii şisugestiilor dirijorale, în maleabilitatea stilistică şiimplicarea responsabilă în actul interpretativ. Unuldintre aceşti dirijori este Cristian Măcelaru, cel care s-a aflat la pupitrul primului concert al ONR.Temperament dinamic, exploziv, cu o atenţiedistributivă asupra detaliilor ritmico-timbrale, atât deeficientă în comunicarea vie, susţinută cuinstrumentiştii, Cristian Măcelaru ştie să le transmită,

elocvent, stările emotiv-expresive ascunse în partiturileabordate. Ca de obicei, violoncelistul Răzvan Suma s-a

dovedit a fi muzicianul intelectual, al frazelor elegantcizelate şi al rafinamentelor sonore extreme – poate mai

puţin adecvate rigorii clasice a Concertuluiîn Do major de Joseph Haydn, pe caresolistul l-a transformat într-o bijuteriefiligranată, spre încântarea publicului.Punctul de greutate al serii de 26Septembrie l-a constituit celebra Culegerede cântece latine medievale, profane şireligioase, nord-germanice şi franco-provensale, Carmina Burana de Carl Orff.Am asistat la o creaţie interpretativăspectaculoasă atât a orchestrei, cât şi aCorului Academic condus de către CiprianŢuţu, şi a Corului de copii, excelent pregătitde către Voicu Popescu. Din păcate,garnitura solistică a fost inegală ca nivel deperformanţă vocală: soprana Olga Pudova,deşi posesoare a unui glas cu timbru plăcut,

cristalin şi frazare muzicală susţinută lejer în acut, nu areuşit totuşi să imprime scurtelor ei intervenţii accentele şi

RadiRo


Orchestra Simfonică Radio din Norvegia, dirijor Miguel Harth – Bedoya, Vadym Kholodenko – pian

Orchestra Naţională Radio , dirijor Cris�an Măcelaru, Olga Pudova – soprană

Corul Academic Radio, dirijor: Ciprian ŢuţuCorul de Copii Radio, dirijor: Voicu Popescu

exuberanţa pasajelor, poate şi din cauza dicţieidefectuoase, neinteligibile, datorată unei emisii vocalecrispate. În schimb, tenorul sud-african Sunnyboy Dladlaa stârnit interesul cu timbrul său metalic, extrem decompact şi extins în registrul superior, cu acute propriicontratenorilor. Cel mai sugestiv pentru partitura lui Orff,care trece de la spiritul religios la cel mundan, pigmentatcu umor, accente sentimentale şi ironie, a fost baritonulŞerban Vasile. Glasul lui pătrunzător, generos, dicţiaperfectă şi chiar intenţia de joc de scenă, au subliniatvitalitatea textelor.

Cel de-al doilea concert al Orchestrei Naţionale Radiol-a avut pe podiumul dirijoral pe britanicul Leo Hussain.Temperament exploziv, cu o gestică extrovertită, LeoHussain a dinamizat orchestra, relevându-i potenţialulexpresiv şi receptivitatea, în lucrări predilecte pentru el,de Britten şi Barber - Concertul pentru vioară şi orchestră alcelui din urmă permiţându-i lui Alexandru Tomescu să-şi

expună abilităţile virtuoze, de tălmăcitor paganinian,favorizat şi de sunetul incomparabil al Stradivarius-ului„Elder-Voicu” pe care cântă. Simfonia a II-a de JohannesBrahms a fost concepută din tuşe suculente şi accentetăioase, tranşante, ca un relief vertical, megalitic.

Orchestra Radioteleviziunii din Leipzig (MDR).Colectivul simfonic german a adus cu sine

un suflu nonconformist, prin prezenţa la pupitrua dirijorului Kristjan Järvi, mezinul familiei demuzicieni de origine estoniană, al cătui tată,Neeme Järvi, s-a numărat printre invitaţii primeiediţii a Festivalului, când a condus OrchestraBBC. Într-o vestimentaţie „casual”, cu ogesticulaţie ostentativ-teribilistă, ce-i angrenaîntregul corp, Järvi s-a impus în faţa formaţiei -altminteri alcătuită din instrumentişti stilaţi,cizelaţi, cultivaţi - prin ştiinţa sa muzicalădesăvârşită, prin seriozitatea cu care respectăfiecare sunet din partitură, pe care, de altfel, amobservat că o cunoaştea pe dinafară, chiar dacă oţinea deschisă pe pupitru, prin dezinvoltura,inteligenţa şi generozitatea actului dirijoral, prindecizia şi fermitatea cu care-şi susţine şi transmitepropriul plan de construcţie a lucrărilor deRichard Strauss, George Gershwin, P.I. Ceaikovski. Larândul său, italianul Bollani, în ţinută tipică jazzman-ilor

– el fiind cunoscut drept „pianist de jazz” – în blue jeans,cămaşă înflorată, adidaşi, păr lung prins în codiţă, la spate– a format, cu Kristjan Järvi, un cuplu atipic, a căruiimagine părea să împartă scena în două secvenţetemporale disparate: de o parte instrumentiştii orchestrei,în ţinută sobră, „de concert”, de cealaltă parteprotagoniştii în timpul unei... repetiţii! Momente diferite,alăturate şi unificate însă, ca într-o peliculăcinematografică, de virtuozitatea şi muzicalitateaimpecabile ale ambilor artişti, care au estompat până laanulare discrepanţa dintre convenţional şi natural! În Suitadin „Lacul lebedelor”, transformată într-o adevărată„simfonie dramatică”, după propria-i expresie, Järvi a fostmeticulos în sugerarea fiecărei intrări a instrumentelor, s-a dezlănţuit vulcanic şi s-a strecurat cu o dezinvolturăspectaculară printre ritmurile eterogene ale suiteiceaikovskiene, dovedind că are muzica în sânge şi că, însunetele, motivele, frazele în care simte că nu ar exista o

poveste, e dispus să o inventeze singur, pentru aface discursul cât mai comprehensibil.

Orchestra Radiodifuziunii din Viena.Orchestra vieneză - un alt mecanism perfect

articulat, cu instrumentişti rafinaţi şi elevaţi, cusuflători stăpâni pe instrumentele lor, conduşi decătre dirijorul Cornelius Meister, foarte preocupat,la rându-i, de respectarea sistemului ritmicasimetric, eterogen, contrastant, în special în primeledouă opus-uri, Inseln (Insule) de Gerald Resch şiConcertul pentru vioară şi orchcestră al polonezuluiMieczysław Weinberg. Apariţia, ca solist, afaimosului violonist Gidon Kremer, acum în vârstăde 69 de ani, a augmentat altitudinea actuluiinterpretativ în totalitate. Violonistul rus şi-a creatşi dezvoltat o asemenea cultură a sunetului, încât îşi

fascinează şi azi auditoriul. Kremer descinde adânc îninteriorul materiei sonore, pe care o descompune înparticule infinitesimale, sublimând-o. Piesa de rezistenţă afost, cum se întmplă de fiecare dată, lucrarea simfonică dinfinal. În cazul de faţă, Simfonia I de Jean Sibelius.Ansamblul vienez a trecut cu brio testul eterogeneităţiistilistice a partiturii care, dincolo de eclectismul tipic

multora dintre paginile autorului finlandez, a datposibilitatea instrumentiştilor să-şi etaleze valenţele

Festival


Orchestra Simfonică Radio MDR din Leipzig, dirijor Kristjan Järvi

Orchestra Simfonică Radio ORF din Viena, dirijor Cornelius Meister, Gidon Kremer – vioară

solistice, precum şi abilitatea trecerii rapide de la oexpresie la alta, iar dirijorului să-şi valorificemeticulozitatea în menţinerea echilibrului ritmic almuzicii.

Mă gândeam că, şi aici, în locul piesei lui Resch,destul de dezlânată şi anostă, (ar fi stat foarte bine, depildă, Ison II, de Ştefan Niculescu, sau, de ce nu, Spaţiu şiritm, ori Armonii III pentru orchestră simfonică de TiberiuOlah...

Orchestra de concert BBC.Dirijată de îndelung experimentatul Barry

Wordsworth la pupitrul acestui colectiv orchestral,Orchestra de concert BBC, a declanşat un adevărat„tsunami” al ritmurilor cu tentă folclorică, în mare parterepetate obsesiv, începând cu Carnavalul roman deBerlioz, trecând prin Concert într-Un Act pentru vioarăşi orchestră de Guy Barker, Rodeo de Aaron Copland şipiesa lui Samuel Barber, Un tânăr conduce orchestra,pentru a ajunge la Concertul pentru flaut de MalcolmArnold şi la Nuntă în Orkney cu răsărit de soare dePeter Maxwell Davies. Poate şi datorită structuriipreponderent ritmice a acestor piese de marepopularitate, „datate”, ca să nu spunem desuete,instrumentiştii – altfel, virtuozi foarte bine pregătiţi,fiecare potenţiali solişti, aşa cum s-au doveditinterpreţii partiturilor de Barker şi Arnold,violonistul Charles Mutter şi flautista IleanaRuhemann – au dat impresia unei intepretărimecanice, de o exactitate aproape cazonă, rigidă.Treptat, datorită amalgamului ritmic al pieselor,unele cu efecte romantice (Berlioz), altele de café-concert(Barber), cu ecouri country (Copland), arhaicizante(Britten), cu influenţe neoclasice (Arnold), culminând cuefervescenţa cântecelor şi jocurilor populare de sorgintescoţiană din ţinutul Orkney (Davies), iar la final

agrementate cu apariţia pitorească a unui cimpoierveritabil, Robert Jordan, purtând costumul ecosez şi ocuşma înaltă, neagră, asemănătoare căciulilor din blană deurs ale soldaţilor ce străjuiesc Palatul Buckingham,instrumentiştii britanici au transformat ultima seară aFestivalului Orchestrelor Radio într-un fel de chermeză,

care a generat zeci de minute de aplauze... delirante dinpartea audienţei! Şi, pentru ca „petrecerea” să fiecompletă, Orchestra BBC a oferit publicului, imposibil deoprit să ovaţioneze, un potpuriu de melodii popularescoţiene şi din alte zone ale lumii, combinate cu prelucrăriale Rapsodiilor enesciene (din nou Rapsodiile!) denumitBremania, realizat de către Peter Cowdrey – un pasionatculegător de folclor din Europa de Est, America de Sud,Polynesia şi alte zone exotice.

A fost un final de festival electrizant, ai căruiorganizatori, producători, sponsori merită toate felicitărilepentru felul în care s-au achitat atât de asigurarea fluenţeidesfăşurării concertelor propriu-zise, cât şi de promovarealor prin intermediul transmisiunilor radiofonice directe, şial mass-media, dar care îi şi obligă să mediteze mai serios

asupra strategiilor pe care ar trebui să le folosească înviitor, în privinţa introducerii, în programele oaspeţilorstrăini – în Festivaluri, ca şi în stagiunile curente - şi a unorlucrări din literatura autohtonă, clasică şi contemporană,inspirându-se tocmai din exemplul acestora, din abilitatea

lor în a-şi promova atât de bine şi deeficient propriile creaţii şi pe artiştiiţărilor de provenienţă! Dacă ţara-gazdă (în speţă, România) e dispusă săaccepte câte două sau trei piese dinrepertoriul oaspeţilor, nu văd de ce nuar fi posibilă şi reciproca! Dar, nuneapărat... Rapsodiile de GeorgeEnescu, şi, poate, nu numai GeorgeEnescu! Există compozitori de laMihail Andricu la Dan Dediu (înprima ediţie i s-a cântat o lucrarecamerală), perfect compatibili cu mulţidintre autorii de peste hotare, dintrecut şi de azi.

Atâta vreme cât creaţiileromâneşti incluse în programelestrăinilor se rezumă doar la Rapsodiileenesciene, dar lipsesc aproape cudesăvârşire din programele

prezentate străinilor de către artiştii noştri, sau rămânînchise între coperţile unor CD-uri inaccesibile mareluipublic de pretutindeni, nu mai avem dreptul sădeplângem precaritatea promovării şi cunoaşterii, în lume,a valorilor româneşti. (Foto: Alexandru Dolea)

Despina PETECEL-THEODORU

Festival


Orchestra de concert BBCdirijor: Barry Wordsworth, Charles Mu�er – vioară

Orchestra de concert BBC, Rob Jordan – cimpoi

Pompei Hărăşteanu

S-a stins din viaţă, după o carieră de excepţie,Pompei Hărăşteanu, unul dintre cei mai de seamăprotagonişti ai scenei noastre lirice, a cărui prezenţă înlumea noastră muzicală, desfăşurată pe câteva bunedecenii, a însemnat un exemplu de calitate, talent şiprobitate artistică.

Scena Operei române apare şi de această datăvăduvită de unul dintre marii săi interpreţi care aususţinut-o atât prin calitatea prestaţiei artistice, în carepersonalitatea interpretului de excepţie se identifică cusensul adânc al tramei dramatice a spectacolului, cât şiprin şansa oferită creaţiei originale a prezentului, undeaportul său rămâne exemplar.

Pompei Hărăşteanu s-a afirmat în decursul întregiisale cariere ca un spirit viu, deschis la nou şi la tradiţie înegală măsură, şi prin interpretările sale se plasează printre

cei mai importanţi creatori de prime audiţii din muzicaromânească. A dat glas prin frumuseţea timbrului săuvocal şi – mai ales – prin autoritatea desluşirii profesionalea mesajului componistic unui repertoriu de seamă.Capacităţile sale interpretative confirmate de o pregătireprofesională impecabilă i-au asigurat un standing deexcepţie în contextul vieţii noastre muzicale, un nivel lacare, mă întreb, câţi din cei care populează azi spectacolulmuzical mai dau seamă? Şi-a respectat şi şi-a cultivatconsecvent înzestrarea şi talentul, iar prezenţa sa artisticăşi umană rămâne de neuitat în amintirea publicului şi acelor cu care a colaborat şi care l-au îndrăgit.

Am fost unul dintre privilegiaţii interpretărilor saleîn lucrări precum Domnişoara Hus, Simfonia-Baladă, opera“La Ţigănci” şi i-am simţit tare lipsa colaborând uneori cuunii şi cu alţii... Asta-i lumea noastră, iar dispariţia treptatăa unei actuale octogenare generaţii de mari artişti neplasează din ce în ce mai mult în istorie decât în prezent.

Pompei Hărăşteanu ne rămâne tuturor o amintireluminoasă, o prezenţă caldă şi tonică, careia îi simţim şi ise va simţi din ce în ce mai tare lipsa. A fost un mare artistşi un om bun.

Dumnezeu să-l odihnească!Nicolae BRÂNDUŞ

Ioan Gyuri Pascu

S-a stins, pe neaşteptate şi prematur, la numai 55 deani, un creator cu multiple valenţe, cu reuşite ca muzician,actor pe micul şi marele ecran, textier, umorist, scriitor,comentator sportiv.

S-a născut la Agnita (31 august 1961), cu tată românşi mamă pe jumătate unguroaică. A început să studiezepianul la vârsta de nouă ani şi a învăţat singur să cântela chitară (manualul Maria Boeru), la baterie şi lamuzicuţă. Joacă handbal, dar muzica învinge: între 1978şi 1980 a cântat alături de formaţia fraţilor Moldovan,Trandafirii Negri. Nu reuşeşte la Facultatea de teatrudin Târgu Mureş, lucrează ca strungar, iar în 1980 esteînrolat în armată, unde a fondat formaţia Fundal. După1982 a cântat în cadrul Cenaclului Flacăra şi la concerteleSerbările “Scânteii Tineretului”, iar în 1984 a intrat laFacultatea de Litere din cadrul Universităţi Babeş-Bolyai,secţia română şi spaniolă. Între 1988 şi 1989 a predat limbaşi literatura română la o şcoală primară din Ulmu, judeţulCălăraşi, dar a renunţat pentru a se întoarce la muzică.

În 1992 a fondat Tempo Music, în colaborare cuprietena sa Daniela Marin, afirmând că aceasta a fostprima casă de discuri independentă din România. Aicis-au lansat Vama Veche, Domnişoara Pogany, DinuOlăraşu. În 1993 a lansat albumul Mixed Grill (combinaţierock, reggae. pop, blues - emblemă a stilului său eclectic),cu hit-ul „Ţara arde şi babele se piaptănă”. A fondat

formaţia The Blue Workers, lansând cu ea albumul Maşinacu jazzolină şi Caseta pentru minte, inimă şi gură, conţinândpiese social-politice ca „Morcovul românesc” şi„Instalatorul”. În 1995 a participat la Festivalul „Cerbul deAur” şi a primit trofeul pentru „Cel mai bun album” dinpartea revistei Actualitatea Muzicală, pentru Maşina cujazzolină. Cu Blue Workers a participat la Festivalul de jazzde la Sibiu şi a susţinut mai multe concerte acompaniatede o orchestră simfonică. În 1997 a lansat albumul Gândurinevinovate şi a renunţat să mai cânte pentru o scurtăperioadă de timp, afirmând că este dezamăgit de noiletendinţe din muzica pop. A revenit cu albumul Stângul dea visa, ne-difuzat la posturile private. I se spunea că pieselesunt frumoase, dar nu sunt în politica postului - astfel căa rămas un critic acerb al radioului comercial românesc,precum şi al concursurilor tv de talente, gen „Românii au

Despărţiri


talent”, „Vocea României”, „X Factor”. A mai lansat douăalbume solo, O stea şi Jocul de-a joaca, 2004 şi în acelaşi an,compilaţia Best of intitulată 12 ani, 12 balade, urmată dealbumul La jumătatea vieţii.

A jucat în filme de lung metraj precum O vară deneuitat - în regia lui Lucian Pintilie şi Occident –regizor Cristian Mungiu şi în scurt metrajul Corulpompierilor.

Pe micul ecran colaborează cu membrii grupuluistudenţesc de umor Divertis, cu care apare după ’89 laTVR. Cu Divertis devine co-prezentator al emisiuniipamflet de pe Antena 1, obţinând o popularitate uriaşă,astfel că într-un sondaj publicat de TVR 1 este ales „cel maibun comediant al anului 2003”. Apare şi în Land of Jokes,serialul de satiră produs de o parte din Divertis numităDistractis pentru Pro TV, unde a jucat rolulNemuriciul (inspirat din Highlander). L-a jucat peinspectorul şef de poliţie Fane Popovici în Vine poliţia!, unserial V.

Pe scenă a jucat în Vicontele, o piesă de teatrumuzical de Eugen Ionescu, în piesele Din adâncuri şi Azilulde noapte, de Maxim Gorki. L-a interpretat pe Cadâr încomedia Take, Ianke şi Cadâr. A participat la înregistrareaspectacolului radiofonic „Henric al V-lea”, care a primitPremiul UNITER pentru cel mai bun spectacol radiofonic.

A scris mai multe cărţi pentru copii, un volum depoezii intitulat Purtătorul de cuvinte, articole sportive înmai multe publicaţii, iar la vârsta de patruzeci de ani aînceput să publice cărţi care tratează teme spirituale.

S-a căsătorit cu Daniela în 1993, în 2009 a divorţat,au o fiică - Ana Iarina (n. 1997).

La sfârşitul anului 2010, Pascu a suferit un ataccerebral soldat cu o pareză temporară, iar la 26 septembrie2016 a decedat în urma unui infarct miocardic.

Dan CHIRIAC

Amintiri despre Gyuri

La sfârşitul anilor ’80 şi primii ani post-decembrişti aveam o stagiune permanentă la Teatrulpopular din Călăraşi, o sală intimă, cu balcon, de vreo 300de locuri probabil, dar mereu arhiplină. Directoarea, DanaCojenel, era o femeie extrem de inimoasă şi o ajutam cudrag în acea perioadă de “autofinanţare” (ce bună ar fi şiacum, i-ar obliga să mai facă spectacole pe unii diriguitoride instituţii culturale, care-şi fac planul doar prin închirieride spaţii!): de două ori pe lună luam în Dacia mea 3 artişti,suficienţi pentru două ore de spectacol – nu-mi aducaminte, dar e posibil ca uneori să fi susţinut şi douăconcerte într-o zi. Nu fără peripeţii: la una din plecări unşofer de excavator, care mai mult ca sigur nici n-avea voiesă circule prin oraş, a pendulat cupa chiar când treceamprin dreptul lui şi mi-a făcut praf parbrizul; am scăpat dinfericire teferi, alt noroc fiind acela că unul din artişti eraŞtefan Hruşcă, care locuia nu departe, într-o garsonieră înTei şi ne-am înghesuit toţi în Oltcit-ul lui. Altădată, laîntoarcerea de la Călăraşi de această dată, noaptea, obositfiind, era să poposim într-un lac, am rotit brusc volanul lao curbă nesemnalizată corespunzător, toate lucrurile ausărit din portbagaj (capac... automat, deh, Dacia!), iarAngela Ciochină n-a contenit să repete până acasă: “Vai,

domnul Tavi, era să murim!”. Cu o stagiune atât de densăera nevoie să caut mereu nume noi, pentru a nu repetadistribuţia, aşa că într-o zi mi-a venit o idee: aflasem căIoan Gyuri Pascu, un nume în ascensiune, fuseserepartizat, după ce absolvise Spaniola la Cluj-Napoca, într-o comună din judeţul Călăraşi. Nu mai ştiu cum am datde el, fiindcă pe atunci nu existau telefoane celulare, dar avenit la spectacol şi a avut un succes extraordinar, uimindpublicul şi cu înzestrările sale de ventriloc. Sigur că deatunci l-am reîntâlnit de multe ori, prezentându-l înrecitaluri alături de formaţia sa, Blueworkers (alcătuită pescheletul grupului arădean Pacifica), uimitor de fiece datăprin diversitatea repertoriului abordat (inclusiv arii dinopere şi canzonete, avea o voce fantastică) şi prinplurivalenţa talentului. Astfel, îmi aduc aminte de unmare eveniment găzduit de elegantul hotel din PoianaBraşov al fostului fotbalist Aurel Munteanu sau de show-ul susţinut pe stadionul din Moineşti, la “Zilelemunicipiului”. Am fost găzduiţi atunci de prietenulcomun, primarul Viorel Ilie, prilej de a depăna amintiri dela pescuit, Gyuri fiind un pasionat, ca şi mine (înţeleg căavusese un accident la picior, pe malul apei, cu puţinăvreme înainte de a se prăpădi, din care cauză la ultimulrecital cântase aşezat pe scaun). Doamne, de câte ori num-a invitat Ivan Patzaichin să mergem împreună la clubullui Gyuri, unde el şi soţia lui Georgiana erau nelipsiţi, Ivanfiind mare amator de rock! Nu eram niciodată liber – şi câtde mult regret acum! O altă pasiune comună a fost sportul,în special fotbalul, Gyuri fiind nu o dată invitat săcomenteze meciuri la emisiuni de specialitate, la radio sauTV. În ultima parte a existenţei echipei mele de suflet, F.C.Naţional (între suporteri “progresişti” de vază se numărăRadu Cosaşu şi Mircea Vintilă), de la ale cărei meciuri nulipseam, adesea alături de mama mea, imnul ce se auzea ladifuzoare era compus şi interpretat de Ioan Gyuri Pascu şise intitula “Cavalerii frunzei de platan”. Astăzi, probabilplatanii seculari mai sunt în parcul din Dr. Staicovici, darstadionul are lacătul pus de BNR la poartă, ca un sfârşitabuziv şi trist de legendă. Şi a intrat la rându-i în legendă,odată cu echipa pe care a iubit-o şi el, Ioan Gyuri Pascu...

Octavian URSULESCU

Sir George Martin

Născut în 1926, a fost un faimos producătormuzical, compozitor, aranjor, inginer de sunet şi muzicianbritanic, poreclit Al cincilea Beatles. A studiat pianul şioboiul, a fost angajat al BBC, apoi al casei de discuri EMI

Despărţiri


Noi puncte cardinale: NORD şi VEST

Îmbucurătoare identificareaunui inedit reper pe harta jazz-uluişi a blues-ului autohton. Ne referimla prima ediţie„NORTH WEST FEST”– întâlnire internaţionalăconstituită în PiaţaCetăţii din Baia Mare înperioada 9 – 11septembrie 2016.

Înainte de toatemărturisesc că m-amîndrăgostit la primavedere de acest muni-cipiu foarte primitor,curat, civilizat, cuarhitectură inspirată şide bun gust, cu spaţiilargi şi multă verdeaţă. În centrulburgului maramureşan mustind deistorie conservată cu respect şi

dragoste, lângă un faimos turn carea înfruntat veacurile, a fost ridicată oscenă în faţa căreia s-au instalatmulţime de scaune pentru cei pesteo mie de spectatori care au onorat cuprezenţa lor şi cu aplauze entuziastefiecare dintre cele trei seri aleevenimentului festivalier.

Organizatorii acestui proiectaflat la prima înfăţişare au fost

Fundaţia Arte Plus, cusprijinul Primărieibăimărene, parteneria-tul fiind asigurat deLogmark Solutions,acestora adăugându-li-senumeroşi sponsori. Dardincolo de aceste entităţiadministrative, nominalvorbind, greul punerii înpagină organizatorică arevenit neobosiţilorEddy Keller, ŞtefanPaskucz (semnatarul

expresivei sigle a manifestării), DanJilavu, Laura Ghinea, Călin Dobraşi unui grup de inimoşi voluntari. De

asemenea partea de grafică & designa fost asigurată de Ioana Matei, iarpagina de web a festivalului(www.nwfest.ro) a fost realizată deAlexis Selăgianu. Sonorizarea şiluminile au dobândit girul uneidestoinice echipe tehnice alcătuitedin Dan Drăghicescu, Pefi (FlorinPop), Ionuţ Costache, Mihai. Cu toţiimplicaţi trup şi suflet în articulareacomplicatelor resorturi ale unei ataresărbători muzicale.

În deschiderea serii de vineri 9septembrie l-am descoperit cuplăcută surprindere pe un foartetalentat şi dăruit artist local, fostcomponent al formaţiei clujene„Semnal M”, poli-instrumentistulFlorin Ştefan, ghitarist deincontestabilă virtuozitate, vocalist,interpret la nai şi la... liră (instrumentarareori uzitat în jazz şi blues), ca şila saxofon, tilincă (surse de sunet pecare nu le-a folosit însă în recitalulfestivalier). Împreună cu BoldijarIstván – ghitară bass şi cu bateristulpercuţionist sătmărean Cserei

- Parlophone. În perioada timpurie a formaţiei Beatles aavut o influenţă enormă asupra aranjamentelor muzicale,a şi cântat la diverse instrumente (pian, orgă, clavecin) peînregistrările sonore. După albumul „Let It Be”, în 1969,Martin a fost rechemat pentru a produce „Abbey Road”,care avea să fie „cântecul de lebădă” al formaţiei. Tot elproduce cele trei albume duble care au însoţitdocumentarul „The Beatles Anthology”. Pentru meritelesale în domeniul muzicii, a fost înnobilat în 1996. Decesulsău anul acesta, la 90 de an, a întristat întreaga lumemuzicală britanică.

Michel Delpech

Jean-Michel Delpech, născut la 26 ianuarie 1946, afost un cunoscut cantautor şi actor francez. În 1963 areprimul hit – „Anatole”, iar în 1965 joacă în comediamuzicală Copains galopant lansând hit-ul „Chez Laurette”.

În 1968, obţine „Grand Prixdu Disque” pentru „Il y a desjours où on ferait mieux derester au lit”. Marele săusucces a fost însă “Wight IsWight”, omagiu mareluifestival rock de pe Isle ofWight - Disc de aur - urmatde „Pour Un Flirt”. Revine înanii ’80 cu albumul Loin d’ici,iar în 2006 lansează discul cuduete Michel Delpech - locul 1topul francez. PascalLouvrier i-a scris bio-

grafia: Michel Delpech - Mis à Nu. Decedează anul acesta la69 de ani, de cancer la gât.

Maurice White

Născut la Memphis în 1941, a fost un valorosmuzician, compozitor, producător. Studiază la ChicagoConservatory of Music, cântă jazz la baterie şi devine

liderul şi co-solistul vocal al formaţiei Earth, Wind & Firecu care câştigă 6 premii Grammy (din cele 14nominalizări). Formaţia are 90 milioane de discurivândute pe glob. A fost plasat în Rock and Roll Hall ofFame şi a fost producător al discurilor cu the Emotions,Barbra Streisand şi Neil Diamond. Fiind diagnosticat cuParkinson în anii ’80 a încetat să urce pe scenă în 1994. Esterăpus în somn de boala sa anul acesta la Los Angeles: avea74 de ani.

Dan CHIRIAC

Despărţiri


Punctul pe j... azz

Csaba, protagonistul a oferit publicului interesantecompoziţii proprii de factură fusion jazz („ShepherdUSA”, „Universe Feeling”, „Free Space”, „Doina” etc.)venind să fructifice influenţe din vechiul folclor tracic,din muzica orientală şi asiatică, utilizând şi un acordajspecial de 528 Hz. În aceeaşi seară au lăsat o impresie deneşters originalii componenţi ai grupului „Trigon” dinChişinău, combo înfiinţat în anul 1992, devenit notoriupe multe meridiane printr-o ferventă, prolifică activitateconcertistică şi de înregistrări discografice. „Trigon”înseamnă actualmente înzestraţii artişti moldoveni GariTverdohleb - baterie, percuţie, xilofon, Dorel Burlacu -pian electric, harmonica, Vali Boghean - saxofon,trompetă, caval, tilincă şi Anatol Ştefăneţ - liderulgrupului, violă, vocal, ei încântându-şi auditorii cuneconvenţionalele compoziţii devenite hit-uri, precum„Şchiopătata”, „Obiceiuri de iarnă”, „Haitarma”, „Trif”,„Buiestraş” dar şi cu aranjamente pline de originalitate

conferite temelor „Birdland” (Joe Zawinul), „Caravan”(Juan Tizol) şi melodiilor folclorice româneşti„Ciocârlia” şi „Hăulita”.

Seara a doua a debutat cu un agreabil momentadolescentin marcat de trupa „Atitude” a elevilor dinclasa a VI-a de la Liceul de Artă din Baia Mare: DominicPaskucz - baterie, Felix Feldman - ghitară bass, AndreiRaţă - ghitară armonie, Darius Lazăr - ghitară solo şiTeoctist Roşca - vocal, angajaţi cu precoce maturitateîntr-un mini-recital de jazz-rock şi blues. „Regele”muzicuţei (harmonica de gură) în peisaj sonor autohton,dar şi compozitor, textier, vocalist, Marcian Petrescu aurcat pe scenă în fruntea grupului propriu „Trenul denoapte” – oferind de astă dată în premieră show-ul„Chicago Harmonica Blues Tribute”, în contextul căruiaa dorit să reactualizeze creaţii ale unor notorii bluesman-i americani între care Paul Butterfield, Calvin Carter,Charlie Musselwhite, Rick Estrin, dar a prezentat şicâteva compoziţii proprii. „Trenul de noapte” al căruiline-up i-a inclus pe apreciabilii instrumentişti MihaiAlexandru Tacoi - ghitară, Mike Dragomir - ghitarăbass, Vali Vătuiu - baterie. Cu piese cunoscute dinrepertoriul internaţional de gen precum „I Feel Good”

(James Brown), „I Do Need No Doctor” (RobertJohnson), „How Do You Think” (John Mayall), „MuddyWaters Blues” (Muddy Waters), „Talk To YourDaughter” (Robben Ford), „Superstition” (StevieWonder), o altă trupă reprezentând oraşul gazdă, „BluesProgression” a lăsat o bună impresie publicului. Înactuala ei formulă de componenţă figurează colideriiPefi (Florin Pop) - baterie, Kiba Dachi (ConatantinDragu) - ghitară bass, împreună cu Cristi Anca - ghitarăşi vocalistele Julie Mayaya, Andreea Carmen. A fostapoi rândul unuia dintre cei mai importanţi ghitarişti deblues ai Ungariei, Tátrai Tibor, care cu formaţia proprie„Magyar Atom” alăturându-i pe Solti János - baterie,Tóth János Rudolf - vocal, ghitară şi Zsondos Tamás -ghitară bass, au tălmăcit un program de blues rock, cusecvenţe de Jimi Hendrix, Steve Winwood, J. J. Cale.

Ultima seară a festivalului băimărean de jazz şiblues a fost dedicată integral jazz-ului, cu prestaţiile

artistice de ţinută doveditede două colective muzicaledin Ungaria. Admiratulbass-ist virtuoz Horváth„Pluto” József şi ai săicoechipieri Pecek LakatosAndrás - baterie, BáloghZoltán - claviaturi, DaniJános - ghitară, Havas Lajos„Chico” - vocal, IncikeVirág - vocal, reuniţi îngrupul „Pluto My WorldProject” au primit meritateaplauze pentru interpretareaunui program alcătuitexclusiv din piese purtândautograful bass-istului. Prinrecitalul-epilog ce a aureolatapoteotic prima ediţie

„NORTH WEST FEST”, spectatorii au beneficiat deprezenţa uneia dintre cele mai pregnante şi admirateformaţii de fusion jazz ale firmamentului european,trupa budapestană înfiinţată în 2004 „SpecialProvidence”. Quartetul astfel numit, angrenândcontribuţiile de certă pregnanţă – integrate într-un realinterplay – ale admirabililor instrumentişti

Ádám Markó - baterie, Zsolt Kaltenecker -claviaturi, Márton Kertész - ghitară şi Attila Fehérvari -ghitară bass, a energizat asistenţa cu un program decreaţii proprii purtând titluri expresive ca şi muzicaînsăşi: „Babel Confusion”, „Kiss From A Glacier”, „GasGiants”, „Lava”.

Nu putem finaliza aceste consemnări apologeticeasupra ediţiei întîi de bun augur a unui nou contextfestivalier, fără a aminti existenţa unor evenimenteconexe: astfel, în ciclul „Jazz în sunet, imagine şicomentariu”, a fost prezentată tema „Performanţe devirtuozitate în jazz-ul românesc şi mondial” sâmbătă10 septembrie la ora 13, iar în noaptea de sâmbătă spreduminică s-a derulat un reuşit jam session în LogoutPub.

Florian LUNGU

Punctul pe j... azz


Special Providence

foto

: Gab

i Pop

Sub geana munteluiSpre deosebire de oraşele mari, prea sigure de

forţa lor pentru a se strădui în acest sens (este edificatorfaptul că proaspăt desemnata “Capitală europeană aculturii în 2021”, Timişoara, nu are un festival de muzicăuşoară puternic, în ciuda tradiţiilor muzicale locale),localităţile mici sunt conştiente că manifestările artisticeimportante le sporesc imaginea şi au impact turistic. Înalte articole ne-am referit la Moineşti, Amara, Medgidia,acum revenim la Zlatna, frumosul oraş din inimaMunţilor Apuseni. Pe lângă Festivalul de romanţe “Te-aştept pe-acelaşi drum – In memoriam Valer Ponoran”sau Congresul spiritualităţii româneşti, Zlatna a găzduitpentru al patrulea anconsecutiv Festivalulinternaţional de filmetnografic. În concursau fost 27 de filme din5 ţări, ierarhizate de unjuriu condus de actorulDorel Vişan şi din carea făcut parte regizorul,actorul şi scriitorul (şi-a lansat prima sa cartecu acest prilej) GrigoreGonţa. Dar acest FIFE2016 a însemnat multmai mult de atât, timpde 3 zile manifestărilefiind diverse, începândcu superba paradă aportului popular, lacare au luat parte, înfrunte cu inimosulprimar Silviu Ponoran,sute de localnici detoate vârstele, unii veniţi cu căruţe sau chiar cu care trasede boi. Au mai fost show-uri de teatru, magie şi antrenpentru cei mici, lansări de carte, conferinţe de presă înimpozantul Palat administrativ, evident proiecţii defilme, discotecă pe marginea elegantei piscine, cu DJAlex, cros, premierea copiilor eminenţi sau talentaţi(premiul “Dr. ing. Ion Dragnea”, din partea sponsoruluiprincipal S. C. Alba Aluminiu), dar mai ales spectacolede mare audienţă. Acestea au fost găzduite de stadion(rebotezat “Zlatna Sport Center”), într-un cadru feeric,la doi paşi de verdele pădurii, care în ultimii ani aînlocuit pantele înroşite, sterpe ale munţilor. Uimitor câtde mult public a ţinut să urmărească spectacolele dincele 3 seri de gală, din fericire de la Sibiu promotorulOvidiu Popică a trimis o scenă şi echipament de calitate.Evident, dată fiind tematica festivalului, tradiţiilestrămoşeşti (grup de tulnicărese, “Căluşul”) şi folclorulau fost în prim-plan, cu mulţi artişti din zonă, dar şi cunume cunoscute, cum ar fi Robert Tîrnăveanu (în primulrând), Sebastian Stan, Mircea Târziu, Ionel Brătianu sauCiprian Silaşi. Au fost şi reprezentanţi ai comunităţilormaghiare sau săseşti, iar casa de cultură “Horea

Popescu” ne-a propus un valoros ansamblu coregrafic,precum şi orchestra condusă de taragotistul Nică Porcar,plus o serie de copii talentaţi. Organizat impecabil dePrimăria şi Consiliul local Zlatna, cu sprijinul Consiliuluijudeţean Alba şi al Centrului cultural “Augustin Bena”din Alba-Iulia, festivalul a fost mediatizat cum se cuvineatât de partenerii media (“Actualitatea muzicală”,“Ultima oră”, Digi 24), cât şi prin afişe, bannere, programtipărit (inspirată fotografia copilaşului în straimaramureşean aleasă ca imagine oficială!). Organizatoriinu i-au uitat nici pe iubitorii muzicii uşoare. FormaţiaMillenium C din Cugir ne-a reamintit câteva hit-uri rockinternaţionale, dar şi româneşti, în special acelea lansatede formaţia Phoenix, cu o talentată solistă vocală. Şi-ar fi

putut prelungi recitalul dacă ar fi ştiut că AlexandraUngureanu, venind de la Cluj-Napoca, va întârzia douăore. Aşa, greul a căzut pe umerii (a se citi vocea şiarcuşul!) violoncelistului Adrian Naidin, care a datdovadă de colegialitate şi a cântat o oră peste programulstabilit! Este meritul lui şi al colegului, excepţionalulpercuţionist Ionuţ Micu, că repertoriul le este vast şidivers, publicul nedând nici un semn de nerăbdare. Săsperăm că Naidin se va reface repede după recentulaccident, fiindcă de Sărbători primarul Silviu Ponoran îlaşteaptă din nou la Zlatna, alături de Ioan Bocşa şiDumitru Fărcaş...

Când în sfârşit şi-au făcut apariţia AlexandraUngureanu şi formaţia Crush era târziu şi răcoare, ca lamunte, dar spectatorii au aşteptat cuminţi şi au fostrăsplătiţi (inspirată iniţiativă) prin invitarea lor pe iarbadin faţa scenei, unde au dansat şi au cântat cu foc alăturide protagonişti. Originară din Oneşti, oraş care a datatâtea voci feminine valoroase (Loredana Groza,regretata Luiza Cioca, Cristina Spătar, Anda Vaciu,Mioara Feraru) artista a studiat, înafară de canto, pianulşi chitara, începând de la 6 ani colecţionând premii la

Festival


Ionuţ Micu, Adrian Naidin

Trei legendeÎn mass-media autohtone

descoperim adesea catalogate drept“dive” sau “vedete” tot felul depersonaje mai degrabă mondenedecât cu realizări artistice care săjustifice asemenea aprecieri. Ledorim din toată inima acestora să-şimai amintească de ele cineva şi peste4-5 decenii, cum este cazul acestoradevărate legende ale muzicii uşoareromâneşti, care ne încântă şi azi prinvocea nealterată de trecereatimpului, prin apariţiile lor pe scenăşi în emisiuni TV, înregistrări,discuri, săli pline. Marina Voica aîmplinit recent 80 de ani (puteţicrede? Am văzut-o la Antena 1 înemisiunea “Te cunosc de undeva”, afost formidabilă!), nu face un secretdin asta şi lansează în aceastatoamnă, între două concerte, unalbum de autoare la casa Eurostar,intitulat (cum altfel?) “Şi afară plouă,plouă”. Pompilia Stoian a fost înjuriu la Festivalul internaţional “DanSpătaru” de la Medgidia, susţinândacolo şi un microrecital alături deformaţia Ionel Tudor, în care, alăturide inevitabilul “Prieten drag” deRadu Şerban, a lansat o primăaudiţie de Jolt Kerestely. În sfârşit,

cea mai “tinerică” dintre cele trei,Corina Chiriac, are o emisiuneduminicală foarte urmărită la

Naţional TV, scrie cărţi şi a lansat decurând la rându-i un nou album totla casa Eurostar, nr. 1 în muzicauşoară românească, nemaivorbindde activitatea concertistică.Proverbul cu “Cine n-are bătrâni, să-şi cumpere”, în cazul lor nu se

justifică: una la mână că “bătrâni”trebuie pus între ghilimele, dar dacăe să cumpărăm ceva ar trebui să

descoperim tineri care să le calce peurme în ce priveşte nu numaitalentul, dar şi profesionalismul,seriozitatea şi, de ce nu, “viaţasportivă”, care au dus în cazul lor laaceastă longevitate senzaţională!

Lelia PRUNDU

festivalurile pentru copii. După ce s-a pregătit, alături dePaul Surugiu-Fuego, cu compozitorul George Grigoriu,alte nume cunoscute, cum ar fi Marius Ţeicu, IonelTudor, Dinu Giurgiu, Adrian Despot sau Cornel Ilie au

avut încredere în calităţile salevocale, încredinţându-imelodii. La maturitate a luatparte la festivalul de laMamaia, a colaborat cu PaulaSeling, Sistem şi Holograf, aconcurat la “Cerbul de aur”.De 12 ani cântă alături deRadu şi Sorin, componenţi aitrupei Crush (recent a fostcooptat Sebastian, percuţie),dar are şi un proiect pop-simfonic separat, “Music inprogress”. Evident, în recitalulsău, care a încheiat apoteoticfestivalul de la Zlatna,Alexandra Ungureanu ainclus toate hit-urile proprii(“Hello”, “Pentru tine”,“Plâng nopţile”), nelipsindsuccesul său 2016, “In the

middle of the night”... cam când spectatorii se mutauîncântaţi de pe stadion la discoteca în aer liber aflată ladoi paşi! (Foto: Evelina Cîmpean, Constantin Vasile)

Octavian URSULESCU

Festival


Alexandra Ungureanu şi Crush

„Nebunul cu ochii închişi - Poveşti de viaţă”

De fapt, doar supra-titlul ne arată ce vom citi:Mony Bordeianu - în dialog cu Doru Ionescu.

Cele 16 capitole cuprind, pe lângă discuţiilecolaboratorului nostru cu primul solist vocal al formaţieiPhoenix, nu mai puţin de 19 intermezzo-uri (amintiri)ale unor colegi şi apropiaţi (în special timişoreni) -Nicolae Covaci, Petru Umanschi, Victor Cârcu, MirceaBaniciu, Kamocsa Bela, Victor “Paul” Şuvăgău, MugurWinkler, Tamara (mama lui Nicu Covaci), CornelChiriac - precum şi un interviu luat lui Mony de MaraMarcu. Nu lipsesc versurile protagonistului, mulţumiriaduse prietenilor, un set de fotografii de arhivă (preapuţine, credem) şi prefaţa intervievatorului. Putem aflaamănunte despre o viaţă agitată, cu axa principalăMuzica: plecat oficial înSUA, re-locat înGermania, încercărirepetate de a se impuneartistic - cu sau fărăPhoenix. Spune Mony:“Această carte nu e olucrare beletrisitcă, nicimăcar o autobiografie,sunt doar nişte poveştide viaţă”.

Un volum deformat “clasic”, apărutla editura Integral înseria Phoenix, îngrijitde experimentatuleditor CostelPostolache, cel care seocupase şi de cele douăvolume de memorii alelui Nicu Covaci.

Doar 152 de pagini, care reuşesc totuşi să oferedate şi amănunte esenţiale pentru o posibilă istorie amuzicii noastre “beat”, din anii 60 şi 70.

„De ce Club ? Uite d-aia!(sau viaţa unui om aproape

obişnuit)”Un titlu ciudat, înşelător, edificator fiind doar sub-

titlul: Relu Gherghel în dialog cu Nelu Stratone.Volumul apare în Colecţia Muzicală inaugurată de mica,dar curajoasa editură Cdpl (Casa de pariuri literare), lainiţiativa lui Cristian Cosma.

Cronicar muzical devenit cunoscut prin articolelepublicate în revista Săptămîna în anii ‘70, alături deFlorin-Silviu Ursulescu (care semnează prefaţa),Gherghel îşi diversifică preocupările artistice, înfiinţând“Clubul de la ora 7” (unde au debutat mulţi folkişti), a

întemeiat postul Radio Z, a înfiinţat Asociaţia ecologicăEcopolife (cu ramificaţii concertisitce) şi mai ales adevenit un activ organizator şi promotor al concertelor şi

turneelorformaţiilor noastrepop-rock. Multenume astăzicelebre îşidatorează o partedin notorietateeforturilor luiRelu.

Volumul, cuformat ceva maimic decât cel“standard”, are170 de paginii, gar-nisite cu nume-roase fotografiialb-negru dinvasta arhivă perso-nală a protagonis-tului. Reticent îna-şi publica amin-tirile, a consimţit

cu greu să răspundă întrebărilor; în plus, natura sa reţi-nută ardeleanească nu i-a permis să intre în amănunteprea delicate (pe care le ştie) din viaţa muzicală a acelorani, evitâd astfel latura mondenă a povestirilor.

Încă o carte care va servi simţitor la conturareatabloului complet al muziicii noastre pop, rock, jazz,folk.

Gabi MATEI

Rodica Elena Lupu: „Un cântec, un destin”

Lui Paul Surugiu i s-au mai consacrat cărţi şi sigurse vor mai scrie, fiindcă popularul artist are doar 40 deani, dintre care jumătate i-a petrecut pe scenă, la cel maiînalt nivel. Cartea de faţă este specială prin faptul că estesemnată de o colaboratoare apropiată, poeta RodicaElena Lupu (la propria sa editură, Anamarol, într-ografică şi cu o calitate tipografică excepţionale), care i-aîncredinţat de-a lungul timpului numeroase versuritransformate în cântece de succes, aşa că poate într-obună zi ele vor fi grupate într-un album, intitulateventual „Amanta mea e muzica”. Şi mai este specialăprin faptul că a fost lansată chiar în ziua în carecantautorul şi actorul a împlinit patru decenii de viaţă,aniversaţi într-un cerc intim, de prieteni şi colaboratoriapropiaţi, între care Jolt Kerestely (cu care va lansa încurând al doilea album de autor, unul conceptual), ElenaStoica, Oana Georgescu, Narcis Avădănei, Livia şi IoanGauzin, Valentina şi Cristi Herţa. Practic, volumul este ocolecţie a articolelor publicate de autoare în presa dinîntreaga lume (inclusiv în SUA), ilustrată cu zeci defotografii alături de eroul cărţii, de la diverse

Recenzii


“Poveşti de Bucureşti”Cu ocazia “Zilelor Bucureştilor”, CREART

(centrul de creaţie al Capitalei) a propus publicului, în

Parcul Herăstrău, o serie de manifestări artisticeurmărite de un public curios şi numeros, intenţiadeclarată a organizatorilor fiindreînvierea spiritului de altădată al“Cetăţii lui Bucur”. Au avut locspectacole ale minorităţilor, au fostaplaudate reputate ansambluri folclorice,orchestra “Valahia”, dar şi artişticunoscuţi, cum ar fi Ozana Barabancea(cu propria-i formaţie), Maria Buză (cutaraful George Pătraşcu), IonuţUngureanu, Marius Mihalache, SilviuBiriş, Ştefania Rareş. De un deosebitsucces s-a bucurat medalionul propus deformaţia Alesis, la loc de cinste fiind hit-ul “Mi-e dor de Bucureştiul de-altădată”,Alina şi Romeo Negoiasă fiind însoţiţi nunumai de instrumentiştii grupului, dar şi

de cei 8 balerini din trupa de dans “Alesis”. Cum înurmă cu câţiva ani, la un eveniment similar, în ParculCişmigiu au fost invitate câteva vedete ale muziciiuşoare, ne întrebăm de ce oare de această dată numelede primă mărime ale genului au lipsit în Herăstrău,folclorul fiind în prim-plan, de parcă Bucureştii ar fi olocalitate, vorba vine, rurală! Să nu fi cunoscutorganizatorii, probabil mai tineri, titlurile celebre demuzică uşoară, adevărate bijuterii, fredonate şi azi,aparţinând compozitorilor noştri, cum ar fi “Fetiţe dulci,ca-n Bucureşti”, “Podul Grant”, “Mână birjar”, “Hai să-ţi arăt Bucureştiul noaptea”, “Vrei să ne-ntâlnimsâmbătă seara?” Dacă nu pe acestea, se cuvenea să le ştiemăcar pe cele mai recente, cum ar fi “La 5 şi jumătate, laUniversitate” sau “Bucureştiul e micul Paris”! Încă oocazie ratată de culturnicii Capitalei, din rândul cărora,după cum se vede, lipseşte un consilier pe problememuzicale, care să-i sfătuiască să conceapă şi medalioanetematice, nu doar înşiruiri de artişti mai mult sau maipuţin cunoscuţi, cum au fost cei reuniţi în centrulCapitalei, în alt spectacol...

Suzana PENCIU

evenimente, cum ar fi spectacole,investirea cu titlul de „Artist alpoporului Republicii Moldova”,emisiuni TV (mai ales de la „FamiliaFavorit”, pe care Fuego o prezintăde 8 ani la TV Favorit), lansări decarte sau de disc. Galeria foto, foartebogată (este meritul autoarei că apăstrat cu sfinţenie toate imaginile),ni-l înfăţişează pe artist de lacopilărie, alături de părinţi, până laproiectele sale cele mai recente, „Artby Fuego-Artă pentru suflet” (avândut picturile sale, ajutând peste80 de persoane, de la artişti vârstniciaflaţi în dificultate la copii cu talentmuzical, mulţi dintre ei surprinşi înfotografii alături de binefăcătorullor), cele 5 vernisaje ale expoziţiilorsale de pictură sau spectacolul deteatru „Testament”, închinat

poetului Grigore Vieru, care l-aapreciat în mod deosebit şi i-a fostnu numai prieten, dar şi unadevărat mentor. În cele 127 depagini regăsim multe dinconsideraţiile inspirate ale artistuluidespre muzică, relaţia cu publicul,cu poezia, cu istoria poporuluinostru, cu limba română, pe care ocântă atât de emoţionant. Este ocarte despre un artist modest, carese pune în slujba colegilor debreaslă, compozitori şi interpreţi, pecare-i respectă, un artist carerecunoaşte că suprema datorie faţăde spectatori este umilinţa: PaulSurugiu, în tot ce întreprinde face oplecăciune în faţa marelui public,cel care a făcut din el vedeta demare popularitate de azi...

Carmen PRUNĂ

Recenzii


Alesis

“FROZEN - Regatul îngheţat”– premieră europeană la

BucureştiSala Palatului a devenit arhiplină cu

ocazia premierei europene a mult-aşteptatuluispectacol muzical ”FROZEN - Regatulîngheţat”, o producţie 100% românească acompaniei Theater du Soleil. Este un showgrandios, un spectacol muzical în limbaromână, cu dansuri şi momente de balet unice,costume şi decoruri de… basm care îi poartăpe cei mici şi mari într-o lume de vis alături decele mai îndrăgite personaje ale momentului -Regina Elsa (Ioana Maria Repciuc, finalistă acelei de-a XIX-a ediţii a Galei Tânărului Actor2016 de la Costineşti), Prinţesa Anna(Veronica Prodan), Hans (Răzvan Bănică) şiKristoff (Ovidiu Usvat). Din distribuţie maifac parte Adrian Viorel Ionescu (Olaf), Traian Gabriel

Ciocan (Zven), Valentino Tiron (Regele Trol) – este şiregizorul tehnic al acestui spectacol, ŞtefanViorel Păunescu (Regele Tată), Luiza Sorivan(Regina Mamă), Mihai Vlad Filip Popa(Nepotul Trol), Victoria Radu (Răspândac),Silva Helena Schmidt (Femeia cu vreascurile),Claudia Susanu (Oama de zăpadă) ş.a.

Andreea Bănică, Analia Selis, DanNegru, Deea şi Dinu Maxer, Valentina Fătu,Cream (Claudia Pavel), campioanele olimpiceViorica Susanu şi Doina Ignat au participat laacest spectacol alături de copiii lor!

Regia artistică este semnată de BogdanCaragea, iar muzica a fost compusă dereputatul Nicolae Caragia. Scenariul aparţinescriitoarei Zully Mustafa, iar coregrafia OaneiCocârţa (ansamblul de balet este alcătuit din peste 30 dedansatori şi balerini profesionişti), scenografia fiindsemnată de Ovidiu Pascal.

Echipa acestui spectacol este una redutabilă, iarreuşita şi calitatea producţiei se datorează cu siguranţă şiapropierii lor de lumea muzicii! Este suficient să îiamintim pe regizorul Bogdan Caragea, actor,compozitor, muzician. Absolvent al Şcolii de Muzică nr.

5 Bucureşti (clasa vioară, 1978) şi al Institutului de Teatrudin Târgu Mureş (secţia română, clasa prof. Constantin

Codrescu, Adriana Piteşteanu, 1987) esteDoctorand UNATC, secţia Teatru, temalucrării sale, coordonate de AlexaVisarion, fiind ”Actorul între partituradramatică şi cea muzicală”. A jucat lateatrele din Sf. Gheorghe şi Tg. Mureşpână în 1991 sub bagheta regizorilorMircea Cornişteanu, Gelu Colceag, MihaiDobre, Constantin Codrescu, DanAlecsandrescu, în spectacole de teatruradiofonic, emisiuni de divertisment,spectacole de muzică şi poezie, dar şi îndouă spectacole ale regizorului GavriilPinte, distinse cu Premiul UNITER:”Levantul” de Mircea Cărtărescu şi ”ZosimOancea” de Costin Manoliu. BogdanCaragea este nu doar actor, muzician şiregizor, ci şi compozitor. El a semnatmuzica spectacolelor “Amalgam” (Teatrul

Naţional Târgu Mureş) şi “Frumoasa şi bestia” de J.

Perrault (Teatrul Excelsior). Din 1991, Bogdan Carageaa jucat la Teatrul Naţional de Operetă “Ion Dacian”, laTeatrul Excelsior, dar şi la Teatrul de Revistă ”Constantin

Musical


Tănase” în spectacolele regizate deIon Lucian: ”Are tata fată mare” deMihai Maximilian şi VasileVeselovschi (Dorel) – 1997, ”Balul deCristal” de Mihai Dobre (Băiatul) –1999 şi ”Nota 0 la purtare” deOctavian Sava (Prof. Butnaru) –2001. La Theatrum Mundi, regizoareaCristina Ioviţă l-a distribuit înrolurile Jaques în ”Jaques fatalistul”de Dennis Diderot (1994) şi Tintin în”Goi în faţa destinului” după PaulEverac.

Despre reputatul compozitorNicolae Caragia şi cariera saspectaculoasă, despre colaborărilecu toate marile nume ale muziciiuşoare de aici şi de peste Prut, cumari textieri, ar fi prea multe depovestit, dar trebuie măcar săamintim faptul că el a compus şimuzica pentru piese de teatru precum: “Parfum deMitică“ (Teatrul de Revistă “Constantin Tănase“, 2005),

“Un italian“ şi “Servus Europa“ (Teatrul de Stat BaiaMare, 2005), “Romanul unui om de afaceri“ (TeatrulEvreiesc de Stat, 2006), “Idolii femeilor“ (muzica pentrubaletul “O poveste la curtea reginei“,Teatrul de Revistă “ConstantinTănase“, 2007) ş.a..

Coregrafa Oana Cocârţă astudiat baletul la Liceul de Coregrafie”Floria Capsalli” din Bucureşti şi la 15ani a debutat la emisiunea ”BravoBravissimo”. În 2005 a devenit solistatrupei de dans Morandi, cu care acolaborat timp de cinci ani. În 2008 apus bazele şcolii de dans ”Performers”şi ale trupei cu acelaşi nume care aînsoţit trupa Voltaj în turneul naţional”Asta-i România”. A ajuns pe podium înmarea finală a emisiunii ”Bravo,România”, a colaborat la videoclipurile

”Corigent” (Voltaj) şi ”Rompedon”(Andreea D) si a semnat coregrafiaspectacolului ”Gong si de la capăt”(Teatrul de Revistă ”ConstantinTănase”). Cariera ei de dansatoarea continuat prin colaborări si cu alţiartişti precum Alex Velea,Mandinga, Loredana, Deepcentral,Anna Lesko, Elena Gheorghe,Dony & David Deejay etc. In 2011 adevenit membră a baletuluiemisunii X Factor, a facut parte dinbaletul emisiunii “RomâniaDansează”, începând cu 2013, a fostmembru în juriul Festivalului deDans Nymphea 2015, categoriashow dance şi face parte din echipashow-ului “Next Star”, al căreicoregraf este.

Ovidiu Pascal a semnatscenografia mai multor spectacole

de divertisment, de revistă şi musicaluri la Baia Mare(Iubiri de vis-à-vis, Alice în ţara minunilor, ocazionate de

reînfiinţarea Secţiei de Revistă), la Ploieşti(Visul unei nopti de vară), la Constanţa (Bunăseara, domnule Wilde, Dihromia – spectaol debalet, Escrocii) şi la Deva. A fost distins cupremii Pentru cea mai bună scenografie laFestivalul Naţional al Teatrelor de Revistă dinRomânia, atunci când colabora şi la Teatrul deOperă şi Balet din Constanţa, pentru super-show-urile: “A înnebunit lumea” (1994), “Strada”(1996), “Desculţi şi-n parc” (1997), “Spital extremăurgenţă” (1998), “Îngeri pentru o zi” (1999).

Cadru didactic de profesie, scenaristaZully Mustafa a lucrat în paralel în presă şi înteleviziune. Producător al remarcabiluluispectacol - Adrian Enache.

După succesele lunii octombrie de laBucureşti (Sala Palatului si Cluj (SalaPolivalentă), urmează o altă reprezentaţie

FROZEN - Regatul îngheţat tot la Bucureşti şi tot la SalaPalatului, pe 6 decembrie. (foto: Cristina Ardelean)

Oana GEORGESCU

Musical


De la Black la HeavyUniversul stilistic al formaţiilor autohtone se

lărgeşte de la an la an, mergând de la sonorităţi dure gen„black” sau „thrash” la cele „light” (cu inflexiuni pop) şitrecând acum prin multe alte diviziuni, altădatărarissime: hardcore, synth, alternativ ( de altfel chiartermenul Rock a căpătat conotaţii mult mai largi). Iarformaţiile bucureştene au concurente tot mai puterniceîn alte părţi ale ţării.

Formaţia clujeană FOR THE WICKED, una dintrecele mai solide apariţii recente pe zona metal dinRomânia, a lansat primul single de pe noul EP-ulintitulat “II”. Este vorba de piesa “S.I.C.K.” realizată subforma de lyric video, având ca invitat pe Mihai Tivadar(Dirty Shirt) la claviaturi şi masterizat peste hotare de

Joel Wanasek (lucrează pentru titulaturi precum SuicideSilence sau Machine Head). EP-ul va fi lansat online, însăCD-urile sunt deja disponibile la concertele din turneulde lansare. La fel ca pe primul EP, de grafică şiartwok este responsabil tot Fetykó Gábor Áron,graphic designer şi ilustrator la Resize-Media. FORTHE WICKED este formată din tineri muzicieni, oparte din ei având deja o experienţă muzicalăimportantă (Dirty Shirt, Guerrillas, 13Rituals,Divided By Perception, Blood Print, Skullp).GUERRILLAS, una din cele mai reprezentativegrupări hardcore -metal din România, a lansat cel de-al doilea single de pe viitorul album “The FireRevolution”. Piesa “Time To Rock ‘N’ Roll”, îl are cainvitat pe Marius de la Sincarnate şi a fost difuzatăsub forma de lyric video. Video-ul a fost produs deDawning Media Productions (Germania), având labază grafica creată de Fetykó Gábor Áron. Producţiaaudio a albumului cu 13 piese a fost realizată la LiveSet Studio din Cluj Napoca, avându-l redactor peSebastian Damian. Albumul va fi promovat princoncerte în 12 principale oraşe ale ţării. După o pauzădiscografică de şapte ani, formaţia maramureşeanăde thrash/ hardcor. LEGION revine cu un nou EPintitulat „Ghost Killer”. Lansarea oficială a noului disc aavut loc la Baia Mare în Shadows Pub. E-AN-NA, altăformaţie tânără din România, cu deja consacratul stil„mioritic metal”, a lansat piesa „Hora pe furate”, primul

single de pe EP-ul de debut „Jiana”. Acesta urmează săfie lansat în format digital şi fizic, prin casa de discuripoloneză „Art of the Night Productions”. EP-ul a fostînregistrat de doi membri ai formaţiei (Ovidiu Cioban şiAndrei Oltean), mixajul şi mixul fiind realizate de VladBornuz (Blana Studio). EP-ul va fi promovat cu unturneu naţional.

O titulatură amuzantă - OMELETTE - şi un noucântec - Luna - al cincilea single al formaţiei, după Witha Rose with a Fire, Hello, Be Kind For Real şi Kissing, ultimulîntrând rapid în rotaţie pe radiourile şi televiziunilenaţionale. Membrii sunt Dez (voce şi compoziţie), AlinZăbrăuţeanu (compoziţie şi producţie sunet), ValiChincişan (artist vizual). Omelette este al doilea proiectmuzical al lui Dez şi Alin. Cu primul, Jazzadezz, aulansat două albume: Inimani Mal (2008) şi PantaRhei (2010). O altă titulatură aparte – NEGURĂBUNGET – din Timişoara, a lansat albumul ZI. Stilulmuzical, care a înglobat de-a lungul timpului influenţelefolclorului vechi, precum şi folosirea unor instrumentemai rar întâlnite în muzica rock, a condus la formareaunui univers muzical complex, mistic, unic, incluzândlegende, tradiţii populare, exprimate în grai arhaic,Negură Bunget însemnând Ceaţă în pădure. Albumul„OM” (2006) a ocupat al locul al II-lea în topul anual alrevistei Terrorrizer Magazine iar albumul intitulat „Tău”(2015) face parte din ciclul „Transilvanian Trilogy”. Cu ocarieră de 20 de ani, Negură Bunget este, surprinzător,cea mai cunoscută formaţie românească de muzică rockla nivel internaţional.

Trecând spre stilul rock-blues, amintim că a fostlansat un nou album muzical, cel de al 11-lea, algrupului sibian RIFF (una cele mai vechi formaţiiautohtone) – „Pe drum ... “: zece piese mai noi şi maivechi înregistrate în perioada ianuarie 2015 – iulie 2016,

cu multă muncă. Pe drum ... un titlu care sugerează cătrupa RIFF este ”în mişcare, în acţiune”. Albumul esteeditat pe CD audio într-un ambalaj digipack atractiv.Trecând spre registrul hard-heavy, aflăm că TROOPERdin Târgovişte, una dintre cele mai cunoscute formaţii

Pop-rock


româneşti din această zonă, lansează videoclipul uneipiese care prefaţează cel de-al optulea album de studio,„În ziua a opta”. Piesa „Corupţia ucide!” este unmanifest împotriva tuturor celor care prin acţiunile sauinacţiunile lor au contribuit la proliferarea corupţiei şi asărăciei în România, despre cancerul infiltrat în toateaspectele vieţii noastre: sănătate, cultură, educaţie,

politică. Versurile, aparţinând lui Petre Constantinescu,reprezintă un strigăt de revoltă împotriva nedreptăţilorla care sunt supuşi oamenii simpli, nevinovaţi şi unîndemn la luptă şi rezistenţă împotriva încălcăriidrepturilor care ni se cuvin. Videoclipul a fost realizatîmpreună cu regizorul Mihai Vasilescu, aflat la a cinceacolaborare de acest fel cu Trooper.

Cu maniera sa sonoră plăcută, atractivă, pop-rock,DIRECŢIA 5 a devenit, se pare, formaţia cu cel mai maresucces de public de la noi. Cu două luni înainte deconcertul aniversar “Rămâne din noi... dragostea”, pe

care îl susţine la Sala Palatului pe 29 noiembrie, formaţiadirecţia 5 lansează piesa şi videoclipul “Balerina”.Videoclipul accentuează versurile scrise de DinuOlăraşu, pe muzica lui Marian Ionescu. Piesa “Balerina”este al treilea single extras de următorul album algrupului - “Love, Peace & Harmony”, care va fi lansatla concertul “Rămâne din noi...”

Pornită ca o idee în anul 2011, de elevi la Palatulcopiilor Galaţi – Filiala Tecuci şi întrucât în aceaperioadă membrii formaţiei erau Alex Băraru, Adi Top –clape, Alex Toma – chitară, Vlad Pascu şi MinuHristudor – chitară, a apărut ideea anagramei iniţialelor,ieşind „A-trei, V, M”, rezultând Trupa ATRIVM

(Atrium). Alex Toma este înlocuit de AlexandruGheorghe, Adi Top de Edi Chiriac, se renunţă lacolaborarea cu Ioana Munteanu, invitând ca solist peGeorge Belea, cooptează ca voce pe Oana Sârbu şi apoiîncetează colaborarea cu George Belea. Se renunţă lacolaborarea cu Oana Sârbu şi Andreea Berescu, EdiChiriac se retrage. Astfel, formula actuală este: AlexBăraru – baterie, Vlad Pascu – chitară bas, MinuHristudor – chitară ritmică şi Alexandru Gheorghe –chitară principală şi voce. Formaţia organizeazăPrimavărock, participă la Festivalul verii – Bârlad,Festivalul Vlahia - Moieciu de sus, câştigă marele premiuîn cadrul Zilelor culturale ale Bârladului, apoi premiul 1şi premiul de originalitate la Muzritm Vatra Dornei,locul 1 la Festivalul Vlahia şi organizează a treia etapă aRockfest Tecu. In toată perioada, profesori îndrumătoriau fost prof. Olimpiu Zagrean şi Daniel Iordăchioae, darîn prezent, din lipsa fondurilor, nu există un îndrumător.

BERE GRATIS a lansat un nou single cu videoclip- “Daria“, un cântec-poveste despre semnele din iubire,Piesa este compusă de Mihai Georgescu şi Robert

Anghelescu, iar videoclipul este regizat de Richard Stanşi a fost filmat la Cheile Dobrogei, plaja Corbu, Lacul decretă, Satul Pescăresc din Tulcea şi cetatea Histria.Personajul feminin din videoclip este actriţa AncaDinicu, pe care o putem vedea pe scenele teatrelorElisabeta şi Teatrelli. Bere Gratis a pregătit şi un remixinedit, realizat de DJ Bonne.

Cu greu poţi rezista actualmente în orice domeniufără a te conecta la evoluţiile tehnologice. În pas cu acestenoutăţi s-a situat întotdeauna Voltaj. Printre premierelerealizate de formaţia VOLTAJ de-a lungul timpului senumără: primul CD Multimedia - “Bungee”, primulvideo filmat cu un telefon mobil sau prima melodiecântată pe o tabletă.

Formaţia CARGO a lansat oficial DVD-ul “Live laArenele Romane” în cadrul concertului susţinut la…Arenele Romane. Primul extras pe single de pe acestmaterial este “Nu pot trăi fără tine”, în varianta live. Săreamintim că membrii formaţiei sunt cetăţeni de onoareai oraşului Timişoara şi Cargo a fost prima formaţieromânească care a fost nominalizată şi la MTV EMA(European Music Awards).

Florin-Silviu URSULESCU

Pop-rock


Trooper

Pe scene


Tango4All… sau ”Săptămâna Europeana de Tango“ a fost unul

dintre cele mai frumoase proiecte culturale ale toamnei,ce a avut loc la Bucureşti şi Buşteni, ca parte a“Săptămânii Europene a Sportului”. ”A fost o premieră

pentru România, o sărbătoare fără precedent dedicată celui maipopular dans de societate şi celui mai artistic dans sportiv,tango-ul” – spuneau organizatorii acestui proiect iniţiatde şase ONG-uri din cinci ţări (România, Italia, Franţa,Austria, Ungaria). Peste 2000 de români au luat parte laacest eveniment organizat de Asociaţia pentru Culturăşi Tango (ACT) şi Asociaţia Academia de TangoArgentinian si care a avut ca obiectiv creştereaparticipării europenilor de toate vârstele în activităţi decunoaştere a dansului/tango-ului şi a comunităţilor detango argentinian.

Au fost cursuri gratuite de tango, demonstraţii demăiestrie oferite de dansatori, maeştri şi instructori detango de nivel internaţional, proiecţii de film şievenimente culturale, concerte, work-shop-uri şiexpoziţii. Săptămâna Europeană de Tango a fostcelebrată şi de o serie de şcoli de tango, româneşti saustrăine, care au pregătit programe speciale pentru public,mai ales că la ora actuală în România sunt peste 3.000 dedansatori de tango şi peste 40 de scoli de tango. “Suntembucuroşi că am reuşit să aducem împreună profesoriinternaţionali, profesori locali, asistenţi de tango, organizatoride evenimente de tango, copii, tineri, seniori, care cu toţii auo pasiune comună - tango-ul argentinian. Energia creată în

urma acestui eveniment dovedeşte încă o dată cât de puterniceste Tango-ul şi câte beneficii poate aduce: menţinereacondiţiei fizice şi psihice, creşterea încrederii în sine, corectareaposturii, dorinţa de socializare, de contribuţie la bunăstareaunei comunităţi, dorinţa de a face fiecare activitate cu pasiune,dăruire şi motivaţie interioară. Scopul de a aduce tango-ul maiaproape de toate categoriile de vârstă a fost atins, însă acestaeste doar începutul unei lungi experienţe de care ne vombucura cu fiecare pas în parte“ – a spus Anca Ionescu,preşedinta ACT, organizatorul evenimentului.

Cântăreaţa argentiniană Analia Selis,Ambasadoarea “Tango4All - Săptămâna Europeană deTango“, care a invitat publicul să simtă pasiunea şiperfecţiunea tehnică a tango-ului argentinian cu ocaziaspectacolului “Luna Tango”, balerina Alina Dumitrescu,muzicianul, pianistul şi chitaristul Mariano Castro,dublu nominalizat la Premiile Latin Grammy (2009 şi2010) la categoria “Cel mai bun album tango”, membru algrupului Narcotango, La Morocha (Alina Dumitrescu),cea care a înfiinţat în 2004 prima şcoală de TangoArgentinian din România – „El Tangou” şi CarmenPodgorean, Ambasador extraordinar şi plenipotenţiar înRepublica Argentina şi Republica Paraguay au fostsusţinătorii acestui proiect, printre partenerii căruia s-anumărat şi revista ”Actualitatea Muzicală”.

Excelente au fost demonstraţiile susţinute deperechile Maestro Carlos Enrique Maturano Luissi(Buenos Aires, Preşedinte National Tango Academy ofAustria, Director “European Tango School”) - Heide MariaSchmollgruber (Austria), Claudio Forte - BarbaraCarpino (Italia) - coregrafi, profesori şi dansatoriprofesionişti de Tango Argentinian, finalişti (categoriileSalon şi Escenario) în 2005 ai Campionatului Mondial deTango de la Buenos Aires, Dimitris Biskas - MarianaPatsarika (Franţa), Andrea Pirity - Laszló Budai(Ungaria) şi campionii Italiei la Tango, EmanuelaBenagio - Michele Losefaro. România a fost reprezentatăde perechea Lucian Stan - Raluca Aldea, finaliştii probeide Tango Escenario la Campionatul European de Tangodin Cervia, Italia, 2016.

Carlos Maturano & Heide Schmollgruber

Breathelast: „Maluri”

CD apărut sub egida Universal Music Romania, casă care sprijinănecondiţionat grupările underground. În cei cinci ani de activitate, formaţiaconstănţeană a trecut prin multe schimbări de componenţă, cea actuală.fiind: Andrei Mihai (voce), Adrian Toea (Bas), Cojocaru Ionuţ (chitară), ValentinBîrsan (chitară, voce), Herma Heidel (tobe). Pentru “Maluri” au apelat lacolaborarea cu Alexandru Seidiu (sintetizatoare), iar producător este MariusCostache, care a produs şi precedentele două discuri ale grupului. Discul este defapt un EP cu titlurile: “Maluri” - în două versiuni - acustică şi electrică, “Întuneric”.Două videoclipuri ne introduc într-un univers sonor ambiţios, rock alternativ cuinfluenţe new metal.

Jazzybirds: „Birth”

Jazzybirds s-a format în anul 2011, iar muzicienii sunt de la Opera de statmaghiară din Cluj: Yolanda Covacinschi - voce, kazoo; Réman Zoltán -saxofoane, clarinet; Szép András - clape; Csergõ Dominic - baterie, percuţie; AntalAttila - contrabas. Titluri jucăuşe, care ascund colaje delicate, un fel de citate încheie personală, un melanj ciudat şi totuşi pe linie de jazz. Avem fragmente din“Misiune: Imposibilă”, Jesus Christ Superstar, Bobby McFerrin, Bee Gees, RollingStones, R.E.M., Pink Floyd, The X-Files (Dosarele X), “My Heart Will Go On”(Titanic), Love Story – în total 10 cântece cu 41 de autori (compozitori şi textieri),publicate între 1956 şi 2011.

Un album de debut neobişnuit şi încântător, editat de Soft Records.

“Pentru mine tango-ul este ca o a doua natură. În treicuvinte, tango-ul înseamnă pasiune, libertate, prieteni. Tango-ul este ca o călătorie în interior, dar e mai dificilă când ai unsuflet mic… Mesajul meu pentru publicul român este să

încerce să fie… român când dansează tango“ – a spus CarlosMaturano, completat de partenera sa de dans, HeideMaria Schmollgruber: ”Am văzut atâtea cupluri, atâteastiluri diferite, am văzut spectacol, am văzut bucurie. Pentrumine tango-ul înseamnă fericire“.

Oana GEORGESCU

Pe scene

Discuri


Analia Selis

Dimitris Biskas & Mariana Patsarika

Lucian Stan & Monica Aldea

Raul Kuşak şi noul venit de un an, Hanno Hoefer.Melomanii au avut ce urmări, iar spectatorii care nu ştiaude toate cele s-au bucurat din nou în exces la auzulitalienilor VERONICA & THE RED WINESERENADERS. Din nou blues străvechi, cuinstrumentele specifice şi... exotice (pe lângă voceafeminină, chitarist şi interpretul la tubă), ca şi în cazulbucureştenilor din prima seară; greu pentru prezentatorsă-i scoată dintre atâtea bis-uri! Şi a venit şi apogeulmanifestării...

Mulţumită eforturilor lui Marcian, cu participareapusă sub semnul întrebării până în ultimele zile (pentrucă veneau direct de pe un vas de croazieră, dar riscul ameritat din plin!), americanii lui BILLY BRANCH. Pestedouă ore de recital, până după miezul nopţii, al trupeimuzicuţistului şi solistului lansat de legendarul WILLIEDIXON în 1969, la rândul său intrat în legenda genului.THE SONS OF BLUES au făcut un show incredibil, cuun claviaturist de origine niponă şi o secţie ritmică deculoare ca şi liderul. O reclamă genului blues în sine, pecare festivalul a făcut-o unui public deschis şi civilizat,care a aplaudat după fiecare intervenţie solistică, pentrua nu mai vorbi de uralele dintre piese. Organizareireproşabilă, respect tulcenilor şi un videoclip deatmosferă, vizibil pe TVR HD şi pe site-ulalterculturo.com de care mă ocup.

„Foaie verde cucuruz / Iată c-am făcut un blues pelimba mea / Mississippi, niciodată delta ta / n-o să aibă-atâtablues cât Dunărea!” (Nuţu Olteanu – „Dunărea DeltaBlues”)

Doru IONESCU

Micul ecranFestivalul Dichis’n’Blues

(Tulcea)Nu, n-au fost nici Filip Merca, nici rockerii

progresişti de la Accent (poate doar bateristul, implicatîn organizare şi la jam sessions), niciEddie Neumann, Luiza Zan ori CălinGrigoriu, ca să înşir doar pe repedeînainte câţiva tulceni notorii din„muzica tânără” românească. Totuşi, afost un festival reuşit (ajuns la a douaediţie), comparabil cu cel de laSighişoara, cea mai importantămanifestare a genului de la noi. Ba l-aşi depăşit, la capitolul jam-session, cuacela din ultima zi – vreo nouă ore peun vapor pe Dunăre, prin deltă...Asociaţia culturală „În Exil”,coordonată de Cristi Antonescu, cusprijin de la autorităţile locale şi cevasponsori (o marcă de bere homemade,care a branduit cu sigla festivalului celpuţin cinci sortimente), au reuşit cevanemaivăzut şi auzit în România, înparcul din faţa Casei Avramide (un edificiu cultural însine).

În 2 septembrie, debutul a fost spectaculos, deşi auurcat pe scenă bucureştenii de la SOUL SERENADE,

ajutaţi de Hanno Höfer de la NIGHTLOSERS. Bluesacustic, de la mama şi tata lui, de peste ocean, interpretatîn reducţii proaspete, care au făcut deliciul spectatorilordin arenă, ca şi al celor care asistau în spatele scenei. Auurmat polonezii lui LESZEK CICHONSKI, un chitarist –probabil cel mai important din ţara sa, în acest gen – cunumeroase premii şi discuri, mare fan JIMI HENDRIX

(cu o piesă a idolului, deţine şi recordulla număr de chitarişti strânşi să cânte înfiecare an; în 2016 au fost 7356 care aucântat simultan „Hey Joe”). Din nou,deloc plictisitor, electric moderat, înfavoarea feeling-ului, cu o trupă pemăsura sa, cum s-a văzut şi la solourileindividuale (claviaturistul, mare numeîn jazz-ul polonez, a colorat exact câttrebuia). La sfârşitul serii, muzicuţistulnostru cel mai bun apărut după 1990,MARCIAN PETRESCU a sosit cuTRENUL DE NOAPTE într-o variantăde supergrup, cu un repertoriu dedicatblues-ului de la Chicago; aş fi preferatmai multe piese originale, că are destuleşi frumoase pe cele două discuri, dar adoua seară am înţeles şi alegerea sa.

Gala din 3 septembrie a început, lângă scenă, cuun workshop pentru copii al lui VALI RĂCILĂ! Iar înlumina reflectoarelor cu o trupă mai eclectică –BLUESCORE (am scris în numărul precedent al revistei,nu mai insist) româno-americană – iniţiatorul Liviu Pop,

A C T U A L I T A T E AMU Z I C A L Ă

Redactor şef:George BALINT

Redactori: Mihai COSMA, Octavian URSULESCU Editorialist: Liviu DĂNCEANU

Secretar de redacţie: Costin ASLAM

Colegiu redacţional: Petruţa MĂNIUŢ-COROIU, Mariana POPESCU,

Mihaela Silvia ROŞCA, Vasilica STOICIU�FRUNZĂ, Cristina ŞUTEU

Semnează în acest număr:Dumitru AVAKIAN, Loredana BALTAZAR, Corina BURA,

Lavinia COMAN, Grigore CONSTANTINESCU, Dan DEDIU,Oana GEORGESCU, Doru IONESCU, Florian LUNGU, Carmen

MANEA, Alexandru PĂTRAŞCU, Despina PETECEL-THEODORU,Cristina ŞUTEU, Florin-Silviu URSULESCU

www.ucmr.org.ro

Adresa redacţiei: Bucureşti, Calea Victoriei 141, sect. 1, 010071,România. Tel./Fax: +40-21-312.98.67

E-mail: [email protected], [email protected]

TIPOGRAFIA - INTERSIGMA-ERICOM SRLTEL: 021-242.30.32 ISSN: 1220-742x

Revistă lunară de informare, opinie şi dezbatere editată de UNIUNEA COMPOZITORILOR ŞI MUZICOLOGILOR DIN ROMÂNIA

şi finanţată cu sprijinul MINISTERULUI CULTURII

AM nr. 10-2016 interior:Layout 1 - UCMR · 2016-10-25 · of Music & Drama – Londra, ascensiunea...

Documents

Transcript of AM nr. 10-2016 interior:Layout 1 - UCMR · 2016-10-25 · of Music & Drama – Londra, ascensiunea...