Post on 06-Jul-2018
8/17/2019 IEA 2.0x Tehn Cult Camp 2006
1/161
UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINAR Ă „ION IONESCU DE LA BRAD” IAŞI
FACULTATEA DE AGRICULTUR Ă SPECIALIZAREA I.E.A.
ANUL II
ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ
Şef lucr. dr. Marius Sorin ZAHARIA
TEHNOLOGIA CULTURILOR DE CÂMP
Iaşi, 2006
8/17/2019 IEA 2.0x Tehn Cult Camp 2006
2/161
2
CAP.1 PROBLEME GENERALE DEFITOTEHNIE
1.1 OBIECTUL FITOTEHNIEI ŞI LEGĂTURA CU ALTE
ŞTIINŢE
Fitotehnia este ştiinţa agricolă al cărei obiectiv este studiul biologiei,ecologiei şi tehnologiei de cultivare a plantelor de câmp în scopul obţinerii unor
producţii ridicate şi de calitate superioar ă, în condiţii de eficienţă economică şi de
păstrare a echilibrului ecologic şi purităţii mediului.
În sens mai larg, fitotehnia include studiul tuturor plantelor cultivate
(anuale, perene, ierboase sau lemnoase), atât din cultura mare, cât şi cele horticole
sau furajere. Prin diversificarea mare a modurilor şi scopurilor de cultur ă, din
sfera largă a fitotehniei s-au desprins noi discipline ca: Legumicultura, Pomicultura, Viticultura şi Producerea furajelor .
Plantele de câmp, aflate în prezent în sfera de activitate a Fitotehniei, sunt
acele plante cultivate pe suprafeţe mari (cereale, leguminoase, plante tehnice),
care deţin circa 80% din terenul arabil al ţării noastre. Ele asigur ă cea mai mare
parte din produsele necesare alimentaţiei oamenilor şi a furajării animalelor,
precum şi materie primă pentru diverse ramuri industriale producătoare de bunuri
de consum.Fitotehnia este una din ramurile de bază a ştiinţei agricole care stabileşte
tehnologiile de cultivare ale plantelor, bazate pe cele mai noi cuceriri ale ştiinţei.
Ea nu se rezumă numai la a da reţete (numărul de plante la unitatea de suprafaţă,
lucr ările şi epocile de executat, cantitatea de sămânţă la hectar, doze de
îngr ăşăminte sau pesticide etc.), ci are un caracter dinamic, prin cunoaşterea
profundă a relaţiilor între plante şi mediu şi stabilirea măsurilor de armonizare ale
acestora, în vederea obţinerii unor producţii mari şi de calitate superioar ă. Optimi-
zarea factorilor din relaţia plantă-mediu include soluţionarea diferenţiată a tuturor
problemelor privind amplasarea şi rotaţia culturilor, fertilizarea, lucr ările solului,
folosirea seminţelor valoroase şi semănatul diferenţiat, lucr ări corespunzătoare de
întreţinere a culturilor şi recoltarea. Toate acestea au ca scop crearea celor mai
favorabile condiţii pentru intensificarea procesului de fotosinteză prin care se
sintetizează substanţe organice şi organo-minerale din substanţe anorganice luate
din mediul înconjur ător de către plante.
Produsele fotosintezei sunt folosite, în parte, pentru creşterea şi
dezvoltarea plantei; o altă parte din aceste produse reprezintă substanţe de rezervă
8/17/2019 IEA 2.0x Tehn Cult Camp 2006
3/161
3
(hidraţi de carbon, gr ăsimi, proteine etc.) acumulate în r ădăcini, tuberculi, tulpini,
frunze, fructe sau seminţe, constituind produsul util omului, pentru care se cultivă
fiecare plantă în parte.
Din radiaţia solar ă activă în fotosinteză, cu lungimea de undă cuprinsă
între 0,7 - 0,3 microni, cea mai mare parte (71%) cade pe mări şi oceane (fiind
deci neutilizabilă), iar circa 20% ajunge pe suprafeţe ocupate cu culturi, păduri,
stepe etc. Din radiaţia care ajunge pe plante verzi o parte este convertită în energie
chimică de către acestea (numit coeficient de utilizare sau de convertire).
Energia din partea vizibilă a spectrului solar (activă în fotosinteză), ajunsă
pe pământ, în zona temperată este, în medie, de 3.000 – 4.000 Kcal/zi/m2, din care
25 - 50% este absorbită de vegetaţie, iar 50 – 75% se întoarce în mediu sub formă
de lumină reflectată (din care o parte întreţine fenomenele meteorologice) (I.
PUIA şi V. SORAN, 1981).Din energia luminoasă absorbită de plante, cea mai mare parte (în medie,
97%) este folosită în evapotranspiraţie (hidratarea şi reglarea temperaturii
plantelor) sau se pierde sub formă de căldur ă.
Prin fotosinteză plantele verzi reţin abia 0,6 – 7,7% (în medie, circa 3%)
din energia luminoasă ajunsă asupra lor. Însă cea mai mare parte din energia
luminoasă de la soare nu ajunge pe suprafaţa verde.
Randamentul potenţial (teoretic) de transformare a radiaţiei solare,vizibile, în energie chimică este de 18%, iar actualele producţii (considerate mari)
reprezintă doar a 5-a sau a 6-a parte a recoltei potenţiale (C. HERA, 1979). După
unele calcule teoretice (prezentate de N. ZAMFIRESCU, 1977) la plantele
superioare efectul fotosintetic ar trebui să se ridice la 28%, iar coeficientul de
convertire sau randamentul fotosintetic la 20%.
Din energia solar ă convertită în energie chimică prin fotosinteză şi fixată
în biomasă (biomasa brută), o parte este consumată în procesele de creştere şidezvoltare, de metabolism, iar o parte se acumulează sub formă de substanţe
organice de rezervă. Consumul prin respiraţie este de 30 – 50% din energia
acumulată, în condiţii ecologice obişnuite.
Diferenţa între efectul fotosintetic (energia solar ă convertită în energie
chimică) şi consumul prin transpiraţie, respiraţie (excluzând energia din respiraţie
utilizată în sinteza altor compuşi chimici) este de 50 – 70% şi constituie
"producţia netă" a fotosintezei (randamentul bioenergetic) sau randamentul
fotosintetic (producţia netă a vegetaţiei terestre). Suma randamentelor zilnice pe
întreaga perioadă de vegetaţie constituie randamentul fotosintetic total (biomasa
8/17/2019 IEA 2.0x Tehn Cult Camp 2006
4/161
4
totală), din care o parte este produs agricol (recolta). Raportat la producţia primar ă
netă, recolta economică reprezintă cel mult 30%, diferenţa de circa 70% constituie
din punct de vedere economic producţia secundar ă, care în unele cazuri se
confundă cu deşeurile. Din producţia netă a vegetaţiei terestre, energia folosită de
om este de circa 7%.
Randamentul fotosintetic este influenţat de condiţiile climatice (lumină,
temperatur ă, umiditate), cele de nutriţie, de vârsta plantei şi durata perioadei de
vegetaţie. În general, plantele cu perioadă de vegetaţie mai lungă realizează
randamente fotosintetice totale mai mari. În timpul vegetaţiei plantele au la
început un randament fofosintetic mai redus, care creşte până în faza de înflorire -
fecundare, după care scade treptat spre maturitate. Factorii de vegetaţie care
influenţează fotosinteza şi respiraţia (temperatura, lumina etc.) pot modifica
raportul între ele, influenţând randamentul fotosintetic.Culturile de toamnă îşi petrec mare parte din vegetaţie (6 luni) în condiţii
mai puţin prielnice pentru fotosinteză (nopţi lungi, temperaturi şi lumină reduse),
timp în care respiraţia continuă, determinând o creştere redusă a biomasei. În
condiţiile din ţara noastr ă, grâul de toamnă îşi elaborează circa 3% din substanţa
uscată totală în perioada octombrie - martie (circa 180 zile), 97% acumulându-se
în perioada aprilie - iunie (90 zile). Culturile de primăvar ă parcurg vegetaţia în
condiţii mai favorabile pentru fotosinteză.Valorificarea mai intensă a energiei solare, implicit creşterea
randamentului fotosintetic, se realizează prin folosirea unor soiuri sau hibrizi cu
productivitate ridicată şi prin aplicarea tehnologiei de cultur ă care menţine
procesul fotosintetic la nivel înalt (densitate de cultur ă optimă, fertilizare raţională
şi asigurarea apei, combaterea buruienilor etc.). După cum s-a ar ătat însă,
sortimentele de plante agricole actuale au o eficienţă redusă a valorificării luminii
solare (în special a celei intense).Metodele de cercetare. Obiectul de cercetare al fitotehniei este planta
cultivată, îndeplinind funcţia de producător de substanţe organice necesare
omului. Atingerea obiectivelor urmărite de fitotehnie (producţii ridicate şi de
calitate superioar ă) se realizează numai prin aplicarea în producţie a cuceririlor
ştiinţifice, renunţându-se la improvizaţie, amatorism şi empirism.
Fitotehnia, ca ştiinţă, are metode proprii de cercetare, în vederea stabilirii
particularităţilor biologice, ecologice şi a tehnologiei de cultur ă a plantelor, în
funcţie de biotip şi condiţiile pedoclimatice. Cercetările se efectuează prin:
experienţe executate în câmp, în case de vegetaţie, în laborator şi prin minuţioase
8/17/2019 IEA 2.0x Tehn Cult Camp 2006
5/161
5
cercetări în fitotroane, după tehnici de cercetare adecvate. Cercetările executate în
câmp, în condiţii obişnuite de viaţă a plantelor, au ca scop stabilirea: rotaţiilor
culturilor, fertilizării (doze, epoci şi mod de aplicare a îngr ăşămintelor), a celor
mai adecvate lucr ări ale solului, soluţionarea problemelor privind însămânţarea
(epoca, densitatea, distanţa între rânduri, adâncimea de semănat şi cantitatea de
sămânţă la ha), precum şi cele referitoare la lucr ările de întreţinere. În vederea
fundamentării unor probleme, la care se cere dirijarea factorilor de vegetaţie,
cercetările fitotehnice se execută în case de vegetaţie şi laborator, precum şi în
fitotroane.
În ultimul timp, cercetările din domeniul fitotehniei sunt orientate nu numai
spre punerea în valoare a capacităţii productive a plantelor (soiurilor), ci realizarea
acesteia cu cheltuieli cât mai mici şi cu un consum minim de energie. Tehnologiile
viitorului vor trebui sa se adapteze crizei mondiale de energie, prin găsireaminimului de lucr ări posibile. Nu numai lucr ările mecanice consumă energie, ci şi
producţia de îngr ăşăminte (mai ales cele cu azot), pesticide, irigaţie etc.
Cercetările în domeniul fitotehniei în ţara noastr ă se efectuează în Institute
de Cercetări (I.C.C.P.T. Fundulea, I.C.P.C. Braşov etc), staţiuni de cercetări
agricole şi în cadrul instituţiilor de învăţământ superior agronomic din ţar ă. Pentru
principalele plante de cultur ă sunt programe de cercetare, cuprinzând probleme de
biologie, ameliorare şi tehnică de cultur ă. Rezultatele obţinute sunt verificate pesuprafeţe mai mari, pentru diferite condiţii pedoclimatice, apoi sunt generalizate
în producţie.
Legătura fitotehniei cu alte ştiinţe. În vederea atingerii obiectivelor
propuse, fitotehnia foloseşte cuceririle ştiinţifice şi ale altor discipline. În
aspectele teoretice, fitotehnia se sprijină pe ştiinţele fundamentale, cum sunt:
Biologia, Fiziologia vegetal ă , Botanica, Ecologia, Chimia (biochimia şi
agrochimia), de cunoştinţe din Biofizică (izotopi radioactivi) şi Matematică (prelucrarea datelor experimentale) etc.
În latura aplicativă, fitotehnia foloseşte cuceririle din majoritatea ştiinţelor
agronomice: Agrotehnica, Ameliorarea plantelor, Pedologia, Climatologia,
Protec ţ ia plantelor, Mecanizarea agriculturii, având legături strânse şi cu
Zootehnia, Organizarea întreprinderilor agricole, Economia agrar ă şi alte
discipline ce contribuie la sporirea producţiei vegetale.
8/17/2019 IEA 2.0x Tehn Cult Camp 2006
6/161
6
CAP. 2 CEREALE
2.1 GRÂUL
Tehnologia de cultivare
Rota ţ ia
Grâul este pretenţios faţă de planta premergătoare deoarece trebuiesemănat toamna, destul de devreme, astfel încât până la venirea frigului să r ăsar ă,
să înfr ăţească şi să se călească pentru a rezista peste iarnă. În plus, planta de grâu
are un sistem radicular destul de slab dezvoltat, cu putere mică de str ă batere în
profunzimea solului şi de absorbţie a substanţelor nutritive din sol.
Din aceste motive, grâul de toamnă prefer ă premergătoarele cu recoltare
timpurie, care lasă solul structurat, bogat în substanţe nutritive, permit lucrarea
devreme a solului, astfel încât, până în toamnă acesta să acumuleze apă, nitraţi, să se aşeze, să fie distruse buruienile, să fie mărunţite şi încorporate resturile
vegetale.
Plante foarte bune premergătoare pentru grâu. Dintre acestea fac parte:
mazărea, fasolea, borceagul, rapiţa de toamnă, inul pentru ulei, inul pentru fibr ă,
cartoful timpuriu şi de var ă, trifoiul, cânepa pentru fibr ă, la care se adaugă alte
plante, cultivate pe suprafeţe restrânse: muştarul, năutul, bobul, sfecla pentru
sămânţă, porumbul pentru masă verde, tutunul, macul, coriandrul, anasonul,
chimenul.
Mazărea. Leguminoasă specifică zonei cernoziomurilor şi deci a zonelor
foarte favorabile pentru grâu, este o premergătoare excepţională deoarece, după
recoltare, solul r ămâne bogat în azot şi cu umiditate suficientă pentru a rezulta o
ar ătur ă de calitate. După mazăre, nu r ămân pe teren buruieni sau resturi vegetale
care să îngreuneze lucrarea solului.
Fasolea. Este o premergătoare aproape la fel de bună ca şi mazărea. Lasă
solul ceva mai uscat din cauza recoltării mai târzii, astfel încât acesta se lucrează
mai greu şi ar ătura poate ieşi mai bulgăroasă. Dacă lucr ările de întreţinere au fost
corect efectuate în cultura fasolei, atunci nu sunt probleme cu buruienile.
Borceagul (de toamnă sau de primăvara). Este o premergătoare
excepţională pentru grâul de toamnă. Este adevărat, în ultimele decenii borceagul
a fost cultivat pe suprafeţe restrânse; în ultimul deceniu, dezvoltarea creşterii
animalelor în exploataţiile agricole mici şi mijlocii a condus la extinderea firească
a culturii borceagului, care furnizează un furaj foarte valoros. După recoltare,
8/17/2019 IEA 2.0x Tehn Cult Camp 2006
7/161
7
terenul r ămâne foarte curat de resturi vegetale, îmbogăţit în azot şi cu umiditate
suficientă, astfel încât se lucrează în condiţii foarte bune.
Rapi ţ a de toamnă. Este o premergătoare aproape la fel de bine apreciată ca
şi mazărea; în acest caz, solul r ămâne ceva mai sărac în substanţe nutritive.
Arealul său de cultivare în România coincide cu cel al grâului. După recoltare,
terenul este curat de buruieni, cu umiditate suficientă şi îmbogăţit cu o cantitate
mare de masă organică (r ădăcini + mirişte). Prin recoltarea timpurie şi lucrarea
devreme a solului, sunt create condiţii favorabile pentru descompunerea
substanţelor organice şi pentru acumularea nitraţilor.
Inul pentru ulei. Este cultivat în zonele de câmpie, îndeosebi în sudul ţării
şi este o premergătoare aproape la fel de bună ca şi rapiţa, cu condiţia respectării
unei tehnologii foarte corecte de cultivare. Sub acest aspect, trebuie acordată
atenţia cuvenită combaterii buruienilor din cultura inului, deoarece acesta este o plantă care luptă slab cu buruienile. De asemenea, după recoltarea inului solul
r ămâne destul de uscat (în fazele de maturitate, plantele de in nu protejează
suprafaţa solului de pierderile de apă prin evaporare). În plus, terenul trebuie
foarte bine cur ăţat de resturile de tulpini r ămase după recoltare, deoarece acestea
pot crea unele dificultăţi la pregătirea terenului şi semănatul grâului.
Inul pentru fibr ă. Cultivat în zonele mai umede şi r ăcoroase, ofer ă aceleaşi
avantaje şi pune aceleaşi probleme ca şi inul pentru ulei.Cartoful, timpuriu şi de var ă. Este o premergătoare excelentă pentru grâu,
lăsând terenul afânat, curat de buruieni, într-o stare bună de fertilitate.
În mod frecvent însă, după recoltarea cartofului, suprafeţele respective
sunt destinate pentru culturi succesive.
Cânepa pentru fibr ă. Recoltată în luna august este o premergătoare foarte
bună pentru grâu; după recoltare, terenul este foarte curat de buruieni, iar în sol
r ămâne o cantitate mare de masă organică, sub formă de r ădăcini şi frunze. Odeficienţă o reprezintă faptul că lasă solul destul de uscat, ceea ce poate crea unele
probleme la efectuarea lucr ărilor solului.
Trifoiul ro şu. Este o premergătoare excelentă pentru grâul cultivat în
zonele umede, cu condiţia ca trifoiul să fie întors după coasa a doua. Solul r ămâne
bogat în azot şi masă organică, structurat, permeabil. Rotaţia grâu + trifoi cultur ă
ascunsă - trifoi - grâu are tradiţie în multe zone agricole ale ţării (îndeosebi în
zona colinar ă) şi dă foarte bune rezultate.
Trebuie menţionat că în agricultura României se pot însuma anual peste
250 - 300 mii hectare cu premergătoare foarte favorabile pentru grâu, ceea ce ar
8/17/2019 IEA 2.0x Tehn Cult Camp 2006
8/161
8
reprezenta 12 - 20% din suprafaţa totală cultivată cu grâu. În practică însă, din
diferite motive (imposibilitatea pregătirii la timp a terenului din cauza secetei sau
a dotării insuficiente cu mijloace mecanice, amplasarea culturilor succesive),
rareori se seamănă mai mult de 150 - 200 mii hectare de grâu, după premergătoare
foarte favorabile.
Plantele bune premergătoare pentru grâul de toamnă. Dintre acestea,
menţionăm: soia, sfecla pentru zahăr, sfecla pentru furaj, cartoful de toamnă,
floarea-soarelui, porumbul pentru boabe şi pentru siloz, cânepa pentru sămânţă.
Toate aceste culturi trebuie recoltate până la 10 - 15 septembrie, pentru a r ămâne
un interval de cel puţin 2 - 3 să ptămâni până la semănatul grâului.
Soia. Este o premergătoare bună pentru grâul de toamnă, cu condiţia să fie
semănate soiuri cu perioadă mijlocie de vegetaţie, recoltate în prima jumătate a
lunii septembrie, terenul să r ămână curat de buruieni, resturile vegetale să fieadunate sau tocate şi bine încorporate în sol. Dacă sunt respectate aceste condiţii,
soia poate deveni o foarte bună premergătoare pentru grâu. De asemenea, pe
terenurile cultivate cu soia şi foarte bine întreţinute, ar ătura poate fi înlocuită
printr-o lucrare cu grapa cu discuri grea.
Sfecla pentru zahăr (şi pentru furaj). Este o premergătoare bună pentru
grâu, cu condiţia să păr ăsească terenul suficient de timpuriu. După recoltarea
sfeclei, terenul r ămâne nivelat, afânat (inclusiv prin lucr ările de recoltare ar ădăcinilor), curat de buruieni, f ăr ă resturi vegetale, bogat în elemente nutritive
care provin din îngr ăşămintele aplicate sfeclei. În mod frecvent, recoltarea prea
târzie a sfeclei nu permite efectuarea la timp a pregătirii solului pentru semănat.
Dacă sunt respectate condiţiile cerute, sfecla poate deveni o premergătoare foarte
favorabilă pentru grâu. Şi în cazul sfeclei, pe terenurile bine lucrate, ar ătura poate
fi înlocuită prin lucr ări cu grapa cu discuri grea.
Floarea-soarelui, considerată timp îndelungat ca premergătoare mai slabă decât porumbul, deoarece lasă solul uscat şi sărac în substanţe nutritive, ofer ă
avantajul că se recoltează la sfâr şit de august-început de septembrie, mult mai
devreme decât porumbul, ceea ce permite lucrarea mai timpurie a solului. Floarea-
soarelui se cultivă pe suprafeţe mari în zonele foarte favorabile şi favorabile de
cultur ă a grâului. După floarea-soarelui, trebuie acordată atenţie mărunţirii şi
încorpor ării resturilor vegetale; totodată, solul r ămâne destul de săr ăcit în
elemente nutritive, fiind obligatorie aplicarea îngr ăşămintelor, prin care este
favorizată şi descompunerea resturilor vegetale încorporate în sol.
8/17/2019 IEA 2.0x Tehn Cult Camp 2006
9/161
9
Porumbul pentru boabe este o premergătoare mediocr ă pentru grâu, pe de
o parte din cauza recoltării târzii, iar pe de altă parte, solul r ămâne uscat, cu o
cantitate mare de resturi vegetale şi uneori cu multe buruieni. În condiţiile din
România, este inevitabilă amplasarea grâului după porumb din cauza suprafeţelor
mari care se cultivă cu aceste plante, precum şi datorită faptului că zonele
importante de cultur ă coincid. Este, însă, obligatorie respectarea anumitor condiţii
care pot transforma porumbul într-o bună premergătoare pentru grâu: cultivarea
unor hibrizi cu perioadă ceva mai scurtă de vegetaţie, prin comparaţie cu
potenţialul termic al zonei; semănarea porumbului în epoca optimă, în ar ătur ă
adâncă de toamnă; administrarea la porumb, în optim, a îngr ăşămintelor, organice
şi minerale; combaterea foarte bună a buruienilor; recoltarea la timp, eliberarea
terenului imediat şi bine de resturile vegetale.
O serie de restricţii limitează amplasarea grâului după porumb. În primulrând, grâul este foarte sensibil la efectul remanent al erbicidelor pe bază de
Atrazin; ca atare, în succesiunea porumb-grâu, se recomandă să nu fie depăşită
doza de 1,5 kg/ha Atrazin. Totodată, trebuie evitată amplasarea culturilor de grâu
pe terenurile infestate cu Fusarium, boala fiind comună şi deosebit de păgubitoare
ambelor culturi.
Nu se recomandă să fie amplasat grâul după culturi care lasă solul sărac în apă
şi elemente nutritive, cum ar fi sorgul, iarba de Sudan, meiul (unele dintre acestearecoltându-se şi destul de târziu). Totodată, este contraindicat semănatul grâului după
orz, din cauza bolilor şi dăunătorilor comuni, nici după lucernă sau pajişti semănate,
culturi care lăstăresc puternic după desfiinţare şi care lasă solul uscat.
Monocultura de grâu este acceptată, de regulă, numai 2 ani şi numai la
culturile destinate consumului; în nici un caz nu se va amplasa grâul după grâu, pe
suprafeţele destinate producerii de sămânţă sau pe terenurile infestate puternic cu
boli. Trebuie menţionat că în toamnele foarte secetoase (frecvente în România),adesea este dificil de a evita cultivarea grâului după grâu, deoarece nu este
posibilă pregătirea terenului după premergătoarele destinate iniţial.
Cultivarea repetată a grâului după grâu are o serie de efecte negative:
îmburuienarea terenului cu buruieni specifice, înmulţirea bolilor şi a dăunătorilor,
acumularea unei flore rizosferice cu efect dăunător. Dintre boli, se menţionază:
fuzarioza, mălura, tăciunele, f ăinarea, iar dintre dăunători: gândacul ghebos,
ploşniţele, viermele roşu al paiului, viermii sârmă.
În situaţiile în care, din diferite motive, trebuie semănat grâu după grâu,
este bine ca premergătoarea pentru primul an de grâu să fie o leguminoasă, efectul
8/17/2019 IEA 2.0x Tehn Cult Camp 2006
10/161
10
favorabil al acesteia menţinându-se şi în anul al doilea de grâu. Oricum, în
asemenea situaţii este obligatorie o foarte bună disciplină a înlătur ării paielor, care
reprezintă, frecvent, un mijloc de vehiculare a agenţilor patogeni.
La rândul său, grâul este o bună premergătoare pentru majoritatea
culturilor, deoarece se recoltează timpuriu şi lasă solul curat de resturi vegetale şi
de buruieni şi într-o stare bună de fertilitate.
Fertilizarea
Grâul este cunoscut ca o plantă care reacţionează foarte bine la aplicarea
îngr ăşămintelor minerale şi organice, deşi consumul specific de elemente nutritive
este relativ redus: 2,3 - 3,3 kg N, 1,1 - 1,8 kg P2O5, 1,9 - 3,7 K 2O/100 kg boabe +
paiele aferente (după GH. BÂLTEANU, 1991).
Totuşi, grâul este pretenţios la îngr ăşare din cauza anumitor particularităţi;
în primul rând, sistemul radicular al grâului este slab dezvoltat, explorează unvolum redus de sol şi are o putere mică de solubilizare şi absorbţie a elementelor
nutritive din rezerva solului. În plus, consumul maxim de elemente nutritive al
plantelor de grâu are loc într-o perioadă scurtă de timp, de la alungirea paiului şi
până la coacere, interval în care sunt absorbite circa 80% din azot, peste 80% din
fosfor şi peste 85% din potasiu; în acest interval, grâul trebuie să aibă la dispoziţie
cantităţile necesare de elemente nutritive şi în forme uşor accesibile.
Îngrăşămintele minerale. Azotul este principalul element nutritiv caretrebuie administrat pe solurile din România.
Azotul influenţează dezvoltarea vegetativă a plantelor, formarea de plante
viguroase, mai înalte, bine înfr ăţite, cu frunze late, de culoare verde-închis,
favorizează procesul de fotosinteză, formarea componentelor de producţie
(elementele productivităţii), conţinutul boabelor în substanţe proteice.
Insuficienţa azotului conduce la formarea de plante mai slab dezvoltate, de
culoare verde-gălbuie, care produc puţin. Excesul de azot determină dezvoltareavegetativă prea puternică, înfr ăţirea este exagerată, culturile fiind predispuse la
cădere, au un consum mare de apă, se amplifică atacul de boli foliare şi ale paiului,
creşte pericolul de şiştăvire prin întârzierea vegetaţiei.
Grâul absoarbe azot atât din îngr ăşămintele minerale aplicate, cât şi din
rezervele solului, care provin în mare măsur ă din mineralizarea substanţelor
organice.
Trebuie subliniat că, în condiţiile în care fosforul şi potasiul sunt în
cantitate suficientă, mărimea recoltelor este dată de continuitatea nutriţiei cu azot.
8/17/2019 IEA 2.0x Tehn Cult Camp 2006
11/161
11
Ca urmare, la stabilirea dozelor de azot şi la fracţionarea acestora trebuie
să se ţină cont de: cerinţele plantelor de grâu pe faze de vegetaţie, cantitatea de
azot din sol accesibil plantelor de-a lungul vegetaţiei, mobilitatea azotului în sol şi
pericolul deplasării sale în adâncime, cu apa din precipitaţii.
La îngr ăşarea cu azot a grâului se pot distinge 4 perioade.
Prima este toamna (înainte de semănat şi la începutul vegetaţiei), când
azotul administrat are ca efect o mai bună dezvoltare a plantelor în fazele de
înr ădăcinare-înfr ăţire şi până la intrarea în iarnă. În condiţii normale, pe terenurile
agricole bine exploatate, îngr ăşarea de toamnă cu azot ar trebui să nu fie necesar ă,
deoarece cerinţele plantelor sunt satisf ăcute de azotul eliberat prin descompunerea
substanţelor organice din sol (r ădăcini, resturi vegetale), de rezervele solului, de
remanenţa îngr ăşămintelor aplicate plantei premergătoare.
A doua perioadă importantă în nutriţia cu azot a grâului este la reluareavegetaţiei în primăvar ă; în acest moment, este obligatorie administrarea
îngr ăşămintelor cu azot, urmărindu-se să se asigure plantelor de grâu necesarul de
azot pentru reluarea vegetaţiei şi începutul alungirii paiului (fazele de înfr ăţit şi
formarea primului internod). Momentul administr ării acestei fracţiuni depinde de
mijloacele, terestre sau aeriene, cu care se face împr ăştierea; în cazul administr ării
terestre, trebuie ca solul să fie îngheţat sau zvântat; ca atare, pentru fertilizarea
suprafeţelor deosebit de mari cultivate cu grâu în România, lucrarea se începe încă din partea a doua a iernii, pe teren îngheţat sau acoperit cu strat subţire de ză padă.
În anumite situaţii, în faza de alungire a paiului, se recomandă
administrarea unei fracţiuni reduse de azot, prin care se urmăreşte să se acopere
cerinţele în azot până la înspicat-înflorit.
În sfâr şit, o aplicare târzie în fazele de înspicat şi până la înflorit,
urmăreşte creşterea conţinutului boabelor în azot şi proteină. Trebuie menţionat
că, după cercetări mai noi, prin aplicările târzii de azot sunt influenţate, în primulrând, calităţile furajere ale boabelor de grâu şi mai puţin însuşirile de panificaţie.
Aceasta este fracţionarea optimă a dozelor de îngr ăşăminte cu azot, greu
de realizat actualmente în condiţiile din ţara noastr ă deoarece: ultimele două
fracţiuni sunt prea costisitoare; nu este posibilă, tehnic, administrarea sau nu sunt
disponibile îngr ăşămintele necesare; la fracţiunile târzii insuficienţa apei (seceta)
întârzie absorbţia azotului, acesta dizolvându-se şi fiind absorbit prea târziu pentru
a mai putea fi utilizat de către plante.
Stabilirea dozelor de îngr ăşăminte cu azot este o problemă de bilanţ la
întocmirea căruia trebuie să se ţină seama de conţinutul solului în azot total şi în
8/17/2019 IEA 2.0x Tehn Cult Camp 2006
12/161
12
forme mobile, accesibile grâului de-a lungul vegetaţiei şi care depinde, la rândul
lui, de: fertilitatea naturală a solului; planta premergătoare; sistemul de îngr ăşare
aplicat în anii anteriori; caracteristicile climatice ale anului anterior; mobilitatea
azotului în sol şi pericolul deplasării sale în adâncime cu apa din precipitaţii; soiul
cultivat, şi în primul rând rezistenţa sa la cădere şi boli; asigurarea cu apă
(cantitatea anuală de precipitaţii, regimul precipitaţiilor, aportul freatic,
posibilitatea aplicării udărilor); producţia scontată a se obţine şi consumul specific.
Pentru calcularea dozelor de azot este recomandată următoarea formulă
(după ICCPT.Fundulea, 1990) :
DN = 30 x Rs - Ns -Ngg + Npr,
în care: DN este doza de azot, în kg/ha; Rs = recolta scontată, în t/ha; Ns =
aportul solului în azot, care este apreciat la 20 kg/ha pe solurile sărace şi 60 kg/ha
pe solurile fertile; Ngg = aportul în azot al gunoiului de grajd, care este apreciat la2 kg N/t de gunoi de grajd administrat direct grâului; 1 kg N/t de gunoi aplicat
plantei premergătoare şi 0,5 kg N/t de gunoi aplicat la planta antepremergătoare;
Npr = corecţia în funcţie de planta premergătoare; şi anume, se scad 30 kg N/ha
după leguminoase pentru boabe; se scad 20 kg N/ha după borceag şi trifoi; se
adaugă 20 - 25 kg N/ha după premergătoare târzii nefertilizate.
Pentru condiţiile din România, mărimea optimă a dozelor de azot este
cuprinsă între 50 şi 160 kg/ha; pe terenurile agricole bine cultivate şi după premergătoare favorabile, în principiu, nu ar trebui administrate îngr ăşăminte cu
azot în toamnă; în orice caz acestea nu se vor aplica dacă premergătoarea este o
leguminoasă. Dacă, totuşi, este necesar, atunci se va administra 1/3 din cantitatea
totală (circa 30 - 40 kg N/ha) înainte de semănat, îndeosebi după premergătoarele
cu recoltare târzie. Restul de 40 - 80 kg N/ha se administrează la sfâr şitul iernii
sau la desprimăvărare. În anumite situaţii (condiţii de irigare, zonă ceva mai
umedă), se mai poate aplica o doză târzie, de 10 - 30 kg N/ha, primăvara, laalungirea paiului.
Mărimea dozei din primăvar ă se stabileşte în funcţie de mersul vremii în
iarnă şi la desprimăvărare (levigare, mineralizare), de conţinutul în azot al solului
în momentul desprimăvăr ării şi de starea de vegetaţie a culturii. Ca urmare, în
primăvar ă este necesar ă recalcularea dozei totale de azot, în funcţie de toate aceste
elemente, inclusiv în funcţie de recolta scontată a se obţine.
Azotul poate fi administrat şi sub formă de îngr ăşăminte lichide (după
recomandările ICCPT. Fundulea). Îngr ăşămintele lichide cu azot de tipul A.300 se
administrează în concentraţie de 100% produs comercial, înainte de semănat, după
8/17/2019 IEA 2.0x Tehn Cult Camp 2006
13/161
13
semănat sau înainte de desprimăvărare. De asemenea, aceste îngr ăşăminte pot fi
aplicate concomitent cu erbicidarea, în doze de până la 15 kg N/ha, în concentraţie
de maximum 20% produs comercial. În acest mod se pot efectua îngr ăşările târzii,
inclusiv concomitent cu tratamentele pentru combaterea ploşniţelor şi a bolilor
foliare.
Fosforul . Alături de azot, îngr ăşarea cu fosfor este obligatorie pe toate
tipurile de sol din ţara noastr ă. Se consider ă ca grâul este cereala cea mai sensibilă
la insuficienţa fosforului, aceasta afectând în primul rând plantele tinere, cu
sistemul radicular încă slab dezvoltat. La începutul vegetaţiei, plantele tinere de
grâu absorb fosforul uşor solubil din îngr ăşăminte şi abia mai târziu au capacitatea
de a folosi fosforul din rezervele solului. Fosforul echilibrează efectul azotului,
îmbunătăţeşte rezistenţa la iernare, cădere şi boli, favorizează dezvoltarea
sistemului radicular şi înfr ăţirea, îmbunătăţeşte calitatea recoltei, gr ă beştematuritatea.
La stabilirea dozelor de fosfor se ţine cont de conţinutul solului în fosfor
mobil, îngr ăşarea cu gunoi de grajd, producţia scontată şi consumul specific.
Formula de calculare a dozelor este următoarea:
DP= 15 x Rs - Pgg ,
în care: DP este doza de fosfor, în kg P2O5/ha; Rs = recolta scontată, în
t/ha; Pgg = aportul gunoiului de grajd în fosfor, apreciat la 1,2 kg P2O5/t de gunoide grajd, dacă acesta a fost administrat direct grâului şi 0,8 kg P2O5/t de gunoi,
dacă a fost aplicat la planta premergătoare. Doza rezultată din calcul se majorează
cu 20 - 40 kg P2O5/ha pe solurile cu mai puţin de 5 mg P2O5/100 g sol.
Mărimea dozei de fosfor este cuprinsă, de regulă, între 60 şi 120 kg/ha,
fosforul fiind încorporat în mod obişnuit sub ar ătur ă. Sub formă de îngr ăşăminte
complexe, fosforul se poate administra şi la patul germinativ.
Potasiul . Îngr ăşarea cu potasiu este necesar ă numai pe solurile insuficientaprovizionate cu potasiu (sub 15 mg K 2O accesibil/100g sol). Potasiul favorizează
sinteza glucidelor, sporeşte rezistenţa la ger, cădere şi boli. Insuficienţa potasiului
determină încetinirea creşterii, scurtarea internodiilor, cloroză, necroza marginală
a frunzelor.
În situaţiile în care compoziţia chimică a solului impune, se pot aplica 40 -
80 kg K 2O/ha, sub formă de sare potasică sub ar ătur ă sau sub formă de
îngr ăşăminte complexe, la pregătirea patului germinativ. Trebuie subliniat că, într-
un sistem intensiv de agricultur ă, pentru a obţine producţii mari, se apreciază că
administrarea potasiului devine o măsur ă obligatorie pe toate tipurile de sol.
8/17/2019 IEA 2.0x Tehn Cult Camp 2006
14/161
14
Îngrăşămintele organice. Cele obişnuit folosite: gunoiul de grajd
semifermentat şi mustul de gunoi sunt bine valorificate de cultura grâului. Aceste
îngr ăşăminte pot fi aplicate direct în cultura grâului, sau, mai frecvent, la planta
premergătoare (porumb, sfeclă), urmând ca grâul să beneficieze de efectul
remanent.
Administrarea îngr ăşămintelor organice este importantă îndeosebi pe
solurile argiloiluviale (acide, cu multă argilă), precum şi pe solurile erodate sau
prea uşoare, deoarece pe lângă aportul de elemente nutritive, ele îmbunătăţesc
proprietăţile fizice, chimice şi biologice ale solului.
Dozele administrate pe terenurile destinate culturilor de grâului sunt de 15
- 20 t/ha, încorporate sub ar ătur ă, iar sporurile de recoltă pot depăşi 1.500 kg
boabe/ha.
Împr ăştierea îngr ăşămintelor organice este o operaţiune destul decostisitoare; ca urmare, ea prezintă interes în primul rând pentru exploataţiile
agricole care dispun de gunoi de grajd şi care folosesc, deci, o sursă proprie (şi
convenabilă sub aspect economic) de substanţe fertilizante.
Aplicarea amendamentelor calcaroase. Este necesar ă pe solurile acide,
cu pH sub 5,8 şi cu un grad de saturaţie în baze sub 75%. Pentru ca lucrarea să fie
economică trebuie ca, prin amendare, să se urmărească neutralizarea a 50% din
aciditatea hidrolitică. Se administrează, de regulă, 4 t/ha carbonat de calciu (piatr ă de var, dolomit). Împr ăştierea foarte uniformă şi amestecarea cât mai bună cu
solul, urmate de încorporarea sub ar ătur ă, sunt condiţii esenţiale pentru reuşita
amendării.
Lucr ările solului
Se poate afirma că, de starea în care se prezintă solul în momentul
semănatului depinde în cea mai mare măsur ă felul cum vegetează plantele de grâu
în toamnă şi, implicit, capacitatea lor de a trece peste perioada de iarnă.Pregătirea terenului pentru semănatul grâului pune adesea probleme
deosebite din cauza timpului r ămas de la recoltarea premergătoarei şi până la
semănat, a condiţiilor meteorologice dificile din perioada de efectuare a lucr ărilor
(seceta de la sfâr şitul verii şi începutul toamnei) şi a suprafeţelor mari care trebuie
pregătite şi semănate într-un interval relativ scurt de timp.
Grâul cere un sol afânat pe circa 20 cm adâncime, cu suprafaţa nu foarte
mărunţită, dar f ăr ă bulgări în sol, aşezat, nivelat, f ăr ă resturi vegetale pentru a
permite semănatul în bune condiţii.
În cazul premergătoarelor timpurii. După recoltare se recomandă o
8/17/2019 IEA 2.0x Tehn Cult Camp 2006
15/161
15
lucrare de dezmiri ştit , efectuată imediat după eliberarea terenului (cel mult 1 - 2
zile întârziere). Prin această lucrare se urmăreşte mărunţirea resturilor vegetale şi
amestecarea lor cu solul, afânarea stratului superficial al solului pentru a
împiedica pierderea apei prin evaporaţie, distrugerea buruienilor existente şi
crearea condiţiilor favorabile pentru germinarea seminţelor de buruieni aflate în
sol şi a samulastrei, care vor fi distruse prin lucr ările ulterioare. Dacă se întârzie
cu efectuarea lucr ării, solul pierde repede rezerva de apă, se întăreşte şi de multe
ori nu mai poate fi arat sau ar ătura iese bulgăroasă; ca urmare, se amplifică
pierderile de apă prin evaporaţie din cauza suprafeţei bulgăroase a ar ăturii şi apar
dificultăţi la lucr ările ulterioare ale solului.
În continuare, solul se ar ă imediat, la 20 - 22 cm adâncime, cu plugul în
agregat cu grapa stelată. Întârzierea ar ăturii are efecte nedorite: îmburuienare;
pierderea rapidă a umidităţii din solul care nu mai este protejat de plante; solul seîntăreşte şi nu se mai poate ara; orice întârziere a efectuării ar ăturii conduce la
scăderi progresive de recoltă.
În situaţiile în care solul este prea uscat şi nu se poate ara imediat sau prin
ar ătur ă se scot bulgări mari, atunci se efectuează numai o lucrare de dezmiriştit şi
se aşteaptă căderea unor precipitaţii ceva mai importante, care să îmbunătăţească
condiţiile de umiditate din sol şi care să permită o ar ătur ă de calitate.
Grâul nu necesită ar ături prea adânci. Ca urmare, adâncimea ar ăturiitrebuie stabilită în câmp, în funcţie de starea terenului, astfel încât să fie
încorporate resturile vegetale (miriştea şi buruienile) şi f ăr ă a scoate bulgări. În
condiţiile unor terenuri bine lucrate an de an, se poate ara doar la 18 - 20 cm
adâncime.
Trebuie realizată afânarea solului pe urmele compactate de trecerile
repetate cu tractorul (pentru lucr ările de îngrijire din timpul vegetaţiei şi la
recoltare). Dezvoltarea sistemului radicular al plantelor de grâu şi pătrunderear ădăcinilor în profunzime sunt favorizate de afânarea adâncă a solului; ca o
consecinţă, gradul de compactare a solului influenţează în mare măsur ă
dezvoltarea în ansamblu a plantelor şi formarea componentelor de producţie.
Până în toamnă, ar ătura trebuie prelucrată superficial, pentru mărunţirea
bulgărilor, nivelarea terenului, distrugerea buruienilor care r ăsar. Lucr ările sunt
efectuate la noi, cel mai adesea, cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi
reglabili şi lamă nivelatoare. Se recomandă ca primele lucr ări să fie f ăcute
perpendicular sau oblic faţă de direcţia ar ăturii, pentru a asigura nivelarea
terenului.
8/17/2019 IEA 2.0x Tehn Cult Camp 2006
16/161
16
Preg ătirea patului germinativ se face chiar înainte de semănat, prin lucr ări
superficiale cu combinatorul (de preferat) sau cu grapa (grapa cu discuri în
agregat cu grapa reglabilă şi lamă nivelatoare); de regulă, se recomandă ca această
ultimă lucrare să fie efectuată perpendicular pe direcţia de semănat. Trebuie să se
urmărească realizarea unei suprafeţe nivelate, curate de buruieni, afânată pe
adâncimea de semănat, dar nu prea mărunţită, şi ceva mai tasată sub adâncimea de
semănat, pentru a asigura ascensiunea apei (spre seminţele în curs de germinare).
Prezenţa bulgăraşilor este importantă deoarece: protejează suprafaţa
solului pe timpul iernii, prin reţinerea ză pezii şi reducerea eroziunii eoliene;
diminuează compactarea în timpul sezonului rece, îndeosebi în regiunile bogate
în precipitaţii.
După premergătoarele târzii (floarea-soarelui, porumb, sfeclă pentru
zahăr, cartof de toamnă, soia). Este necesar ă cur ăţirea cât mai bună a terenului deresturi vegetale, urmată de discuiri repetate (1 - 2 lucr ări) pentru mărunţirea
resturilor de plante şi a buruienilor.
Ar ătura se efectuează imediat, ceva mai adânc, la 20 - 25 cm adâncime, cu
plugul în agregat cu grapa stelată, urmărindu-se încorporarea resturilor, f ăr ă însă a
scoate bulgari; până la semănat ar trebui să r ămână cel puţin 2 - 3 să ptămâni,
pentru ca pământul afânat prin ar ătur ă să se aşeze.
În continuare, ar ătura se lucrează în mod repetat, cu diferite utilaje (grapecu discuri, combinatoare) pentru mărunţire, nivelare şi pregătirea patului
germinativ.
Pe terenurile bine lucrate în anii anteriori (arate adânc, afânate, nivelate),
ar ătura poate fi înlocuită prin două lucr ări cu grapa cu discuri grea sau medie;
această lucrare permite mobilizarea solului până la 12 - 16 cm adâncime,
realizându-se, concomitent, şi încorporarea îngr ăşămintelor minerale şi, eventual,
a resturilor vegetale, bine mărunţite anterior. În continuare, se fac lucr ări deîntreţinere a ar ăturii şi pregătirea patului germinativ (cu grapa sau combinatorul),
conform celor prezentate anterior. Aceeaşi tehnologie se recomandă în toamnele
secetoase, atunci când solul este foarte uscat şi nu se poate ara sau prin ar ătur ă ar
rezulta bulgări greu de mărunţit.
Preg ătirea terenului prin discuit este, uneori, preferabilă ar ăturii şi pentru
a nu întârzia semănatul grâului. Se obţine o viteză mare de lucrare a solului, acesta
se aşează mai repede ca după arat, terenul r ămâne mai nivelat, economia este de
0,3 până la 0,5 pentru for ţa de muncă şi de 11 - 14 l motorină/ha (după GH.
BÂLTEANU, 1989). Această lucrare se efectuează cu bune rezultate după soia,
8/17/2019 IEA 2.0x Tehn Cult Camp 2006
17/161
17
sfeclă, cartof, dar este mai dificil sau chiar imposibil de efectuat după floarea-
soarelui sau după porumb (r ămân cantităţi mari de resturi vegetale).
S ămân ţ a şi semănatul
Sămânţa de grâu destinată semănatului trebuie să apar ţină unui soi zonat,
să provină din culturi special destinate producerii de sămânţă (loturi semincere),
din categoriile biologice “sămânţă certificată a primei şi celei de-a doua
înmulţiri“, să aibă puritatea fizică minimum 98%, facultatea germinativă
minimum 85% şi MMB cât mai mare.
Tratarea seminţelor înainte de semănat este obligatorie. Tratamentele se
pot diferenţia în funcţie de agentul patogen şi de modalitatea de infestare. În
prezent, atât împotriva agenţilor patogeni transmisibili prin sămânţă, cu spori pe
tegumentul seminţei, cum sunt mălura comună (Tilletia spp.) şi fuzarioza
( Fusarium spp.), cât şi în cazul agenţilor patogeni cu spori în interiorul bobului,cum ar fi tăciunele zbur ător (Ustilago tritici), se recomandă tratamente cu
preparate pe bază de carboxin (Vitavax 200, 2,0 l/t de sămânţă), oxichinoleat de
cupru (Quinolate 15 PUS, 2 kg/t de sămânţă) sau prochloraz + carbendazin
(Prelude SP, 2,0 kg/t de sămânţă).
Pentru agenţii patogeni transmisibili prin sol, cum ar fi mălura comună,
fuzarioza şi mălur ă pitică (Tilletia controversa) este posibilă tratarea seminţelor
înainte de semănat, cu produse speciale, dar aceste tratamente au eficacitateredusă. Ca atare, în cazul infestării puternice a solului este necesar un interval mai
mare de pauză înainte de revenirea grâului pe acelaşi teren.
Pe terenurile unde este frecvent atacul de dăunători în toamnă, îndeosebi
pe terenurile cu o încărcătur ă mare de păioase (sau la grâul cultivat după grâu),
unde infestarea cu gândac ghebos ( Zabrus tenebrioides) sau viermi sârmă
( Agriotes ssp.) este puternică, se recomandă tratarea seminţelor cu preparate
insectofungicide, cum ar fi lindan + tiophanat methyl + thiuram (Tirametox, 3,0kg/t de sămânţă), lindan + oxichinoleat de cupru + lindan (Chinodintox PTS, 2,5
Kg/t sămânţă) sau lindan + carboxin + thiuram (Vitalin 85 PTS). Sunt controlate
astfel bolile transmise prin sămânţă şi dăunătorii care atacă în toamnă (gândacul
ghebos, viermii sârmă, muştele cerealelor).
Tratamentele se efectuează imediat înainte de semănat, urmărindu-se cu
mare atenţie amestecarea cât mai uniformă a preparatelor cu sămânţa.
Epoca de semănat a grâului se stabileşte astfel încât, până la venirea iernii
să r ămână 40 - 50 zile în care plantele să vegeteze normal, în care să se acumuleze
450 - 500°C temperaturi pozitive, astfel încât, la intrarea în iarnă plantele de grâu
8/17/2019 IEA 2.0x Tehn Cult Camp 2006
18/161
18
să ajungă în stadiul de 2 - 3 fraţi şi 3 - 4 frunze (f ăr ă ca fraţii să fie prea
dezvoltaţi).
Dacă se întârzie semănatul faţă de perioada optimă recomandată, plantele
r ăsar târziu, nu înfr ăţesc, intr ă în iarnă neînfr ăţite şi necălite, fiind sensibile la ger,
primăvara lanul va avea o densitate mică şi se îmburuienează mai uşor, vegetaţia
se întârzie şi se prelungeşte spre var ă, apare pericolul de şiştăvire a boabelor. De
asemenea, boabele de grâu aflate în curs de germinare sunt foarte sensibile la
temperaturi scăzute; aceeaşi sensibilitate manifestă plăntuţele r ăsărite dar
neînfr ăţite, cu sistemul radicular încă slab dezvoltat.
Dacă se seamănă prea devreme, plantele de grâu se dezvoltă prea puternic,
sunt expuse încă de la începutul vegetaţiei atacului de dăunători (afide, muşte) şi
boli, lanul se îmburuienează din toamnă; masa vegetativă bogată face ca plantele
să fie sensibile la ger şi asfixiere pe timpul iernii; în primăvar ă lanul este foartedes, plantele sunt predispuse la cădere şi sensibile la boli, boabele r ămân mici
datorită densităţii exagerate.
Indiferent de zona de cultivare, epoca optimă de semănat a grâului de
toamnă în România este 1 - 10 octombrie. Pentru zonele din sud, vest şi Câmpia
Transilvaniei, intervalul care trebuie luat în calcul este 25 septembrie - 10
octombrie; pentru zona colinar ă, nordul ţării şi depresiunile intramontane, se
recomandă să se semene ceva mai devreme, în intervalul 20 septembrie - 5octombrie.
Densitatea de semănat la grâu trebuie stabilită astfel încât să se asigure,
la recoltare, o densitate de 500 - 700 spice/m2. Pentru a realiza acest lucru trebuie
să fie semănate 450 - 600 boabe germinabile/m2. Între aceste limite, densitatea de
semănat se stabileşte în funcţie de capacitatea de înfr ăţire a soiului, data
semănatului (faţă de epoca optimă), calitatea pregătirii patului germinativ,
umiditatea solului (asigurarea umidităţii pentru un r ăsărit rapid). De asemenea,trebuie luat în calcul un procent mediu de r ăsărire în câmp, pentru condiţii bune de
semănat, de 85-95% (din boabele germinabile semănate). Procentul de r ăsărire în
câmp depinde în cea mai mare măsur ă de: tratamentele efectuate la sămânţă;
starea solului la semănat, sub aspectul asigur ării umidităţii şi a calităţii patului
germinativ, şi care depinde, la rândul său de utilajele cu care s-a lucrat.
Grâul are capacitatea ca, prin înfr ăţire să-şi corecteze, între anumite limite,
densităţile nefavorabile. În asemenea situaţii, administrarea îngr ăşămintelor în
primăvar ă, în doze ceva mai ridicate stimulează dezvoltarea vegetativă şi
productivitatea plantelor existente; prin administrarea de îngr ăşăminte se
8/17/2019 IEA 2.0x Tehn Cult Camp 2006
19/161
19
urmăreşte să se asigure o nutriţie foarte bună a plantelor pentru ca numărul mic de
fraţi şi spice la m2 să fie compensat prin numărul mare de boabe în spic, cu MMB
cât mai ridicată. Totodată, combaterea buruienilor prin erbicidare trebuie efectuată
cu mai mare atenţie în culturile rare, pentru a elimina, pe cât posibil, concurenţa
buruienilor.
La densităţi de semănat prea mari, consumurile de sămânţă sunt exagerate,
costisitoare şi nejustificate, concurenţa dintre plante este prea puternică, apare
pericolul căderii şi se amplifică atacul de boli.
În cazuri extreme, îndeosebi la semănatul întârziat, precum şi în toamnele
foarte secetoase sau în situaţia când se seamănă în teren bulgăros, se poate mări
densitatea până la 700 boabe germinabile/m2. Trebuie reţinut, însă, că erorile
tehnologice (întârzierea semănatului, pregătirea unui pat germinativ defectuos) pot
fi corectate numai par ţial, prin mărirea densităţii de semănat.Cantitatea de sămânţă la hectar (norma de semănat) rezultată din calcul
(pe baza densităţii stabilite şi a indicilor de calitate a seminţei) este cuprinsă, de
regulă, între 200 şi 250 kg sămânţă/ha.
Adâncimea de semănat a grâului depinde de umiditatea solului, textur ă,
soi, mărimea seminţei, data semănatului (faţă de epoca recomandată). În condiţiile
din România, grâul este semănat la 4 - 5 cm adâncime pe terenurile cu umiditate
suficientă şi textur ă mijlocie spre grea, unde apa pentru germinare este asigurată,iar str ă baterea germenilor spre suprafaţă este ceva mai dificilă; pe terenurile cu
umiditate insuficientă la suprafaţă şi textur ă mai uşoar ă, precum şi în cazul
semănăturilor timpurii, se recomandă să se semene ceva mai adânc, la 5 - 6 cm.
Din anumite motive (teren uscat, bulgăros, neaşezat suficient după arat
datorită recoltării târzii a premergătoarei), grâul este semănat, în mod frecvent,
prea adânc; consecinţele sunt r ăsăritul întârziat, plantele nu mai au timp să
înfr ăţească şi să se pregătească pentru iarnă, sau grâul înfr ăţeşte târziu şi puţin.În legătur ă cu adâncimea de semănat, trebuie semnalat că, în România
există în cultur ă soiuri de grâu (Flamura 85, Lovrin 34, Fundulea 4, Lovrin 41)
care se caracterizează prin formarea unui coleoptil mai scurt; la aceste soiuri,
adâncimea de semănat trebuie să fie maximum 4 cm şi foarte uniformă, pentru a
asigura str ă baterea tuturor germenilor până la suprafaţă.
Distanţele de semănat la grâu, pe plan mondial, sunt cuprinse între 10 şi
18 cm (după W. BROUWER, 1970), f ăr ă a rezulta diferenţe importante de
producţie. Ca atare, distanţa dintre rânduri trebuie aleasă între aceste limite, în
funcţie de maşinile de semănat aflate la dispoziţie. În România grâul este semănat,
8/17/2019 IEA 2.0x Tehn Cult Camp 2006
20/161
20
în mod obişnuit, la 12,5 cm (distanţa pentru care sunt construite semănătorile
universale existente mai frecvent în dotare).
În anumite situaţii (culturi semincere) se recomandă distanţe de semănat
ceva mai mari (25 cm), pentru a favoriza înfr ăţitul şi a asigura înmulţirea mai
rapidă a seminţei.
O metodă de semănat mult extinsă în ţările cu tradiţie în cultura grâului
este semănatul în căr ări. Această metodă, folosită în prezent, pe suprafeţe în
creştere în România, a apărut din necesitatea de a asigura efectuarea, cu mijloace
terestre, a lucr ărilor de împr ăştiere a îngr ăşămintelor, de combatere a bolilor şi
dăunătorilor, de erbicidare, a tratamentelor pentru prevenirea căderii), în mod
foarte precis, ca uniformitate de împr ăştiere, până în faze de vegetaţie mai
avansate (chiar până la începutul formării boabelor). Trebuie reţinut că în
tehnologiile intensive se poate ajunge până la 5 - 8 treceri în cursul perioadei devegetaţie, pentru efectuarea diferitelor lucr ări de îngrijire.
Nu există o schemă standard pentru semănatul în căr ări; schema poate fi
adaptată de fiecare agricultor la setul de maşini agricole pe care îl au la dispoziţie;
şi anume, la semănatul în căr ări, se lasă câte 2 benzi nesemănate, obţinute prin
închiderea tuburilor semănătorii pe urmele roţilor tractorului; lăţimea unei căr ări
corespunde cu lăţimea pneurilor tractorului (de regulă, este suficient să fie închise
2 tuburi ale semănătorii), iar distanţa dintre două căr ări este egală cu ecartamentulroţilor tractorului şi al maşinilor cu care se vor face diferitele lucr ări de îngrijire în
vegetaţie. Distanţa dintre perechile de căr ări trebuie să corespundă cu lăţimea de
lucru a maşinilor cu care se fac tratamentele.
După G. FISCHBECK şi colab., 1975 este prezentată o schemă de semănat
în căr ări, în cazul în care se lucrează cu un singur tractor, cu o semănătoare cu
lăţimea de lucru de 3 m; maşina pentru administrat îngr ăşăminte are 6 m lăţime de
lucru, maşina pentru erbicidare are 12 m lăţime de lucru.Acolo unde există posibilitatea de a efectua lucr ările din vegetaţie cu
mijloace “avio“ (şi se prevede acest lucru), se recomandă să se lase, de la semănat,
urme de orientare, de 30 - 40 cm (două tuburi de la semănătoare suprimate), urme
care sunt vizibile până în faze mai avansate de dezvoltare a plantelor; distanţa
dintre două urme va fi egală cu lăţimea de lucru a mijloacelor avio folosite pentru
aplicarea tratamentelor.
Lucr ările de îngrijire
Grâul este o cultur ă cu o tehnologie total mecanizabilă, deosebit de
rentabilă sub aspectul consumului de for ţă de muncă. Felul lucr ărilor de îngrijire
8/17/2019 IEA 2.0x Tehn Cult Camp 2006
21/161
21
care se aplică grâului şi numărul acestora depinde de foarte mulţi factori (calitatea
patului germinativ; dezvoltarea plantelor în toamnă şi starea de vegetaţie la
desprimăvărare; mersul vremii şi al vegetaţiei în primăvar ă; rezerva de buruieni,
infestarea cu boli şi dăunători; dotarea tehnică, posibilităţile materiale şi
calificarea cultivatorilor). Sunt situaţii în care sunt necesare sau sunt efectuate
numai 1 - 2 lucr ări de îngrijire şi sunt situaţii în care sunt efectuate foarte multe
lucr ări (7 - 8 treceri).
Tăvălugitul semănăturilor de grâu imediat după semănat apare ca
necesar atunci când s-a semănat în sol afânat şi mai uscat, şi se face cu scopul de a
pune sămânţa în contact cu solul şi de a favoriza, astfel, absorbţia apei.
Controlul culturilor pe timpul iernii şi eliminarea apei pe por ţiunile
depresionare sau microdepresionare sunt operaţiuni de bună gospodărire, care se
fac de către orice bun cultivator de grâu. La amplasarea culturilor de grâu trebuieevitate, pe cât posibil terenurile unde pe timpul iernii apar băltiri.
Tăvălugitul la desprimăvărare este necesar numai în situaţii extreme
când, din cauza alternanţei temperaturilor negative cu cele pozitive pe timpul
iernii, r ădăcinile plantelor de grâu au fost desprinse de sol (plantele sunt
descălţate); ca urmare, la încălzirea vremii la desprimăvărare poate apare ofilirea
şi uscarea plantelor de grâu, par ţial dezr ădăcinate; fenomenul este mai frecvent pe
solurile argiloiluviale (podzolite). Atunci când situaţia o impune, lucrarea detăvălugit trebuie efectuată pe sol bine scurs, dar încă reavăn, pentru a realiza
aderarea r ădăcinilor şi a nodului de înfr ăţire la sol, dar f ăr ă a tasa suprafaţa
solului.
Grăpatul culturilor de grâu la desprimăvărare este o lucrare din
tehnologia clasică de cultivare. În prezent, gr ă patul a fost scos din tehnologia
recomandată, deşi continuă să fie efectuat de unii cultivatori de grâu de la noi. În
majoritatea cazurilor se consider ă că lucrarea de gr ă pat a semănăturilor de grâu ladesprimăvărare, nu este necesar ă, iar consecinţele negative sunt, adesea,
importante: multe plante de grâu sunt distruse, altele sunt dezr ădăcinate; terenul,
încă umed, este tasat prin trecerea tractorului; cresc costurile.
Combaterea buruienilor este principala lucrare de îngrijire din cultura
grâului. Pierderile de recoltă la grâu din cauza concurenţei buruienilor sunt, în
mod obişnuit, de 10 - 20%, dar pot ajunge în situaţii extreme până la 60 - 70%. Ca
urmare, reducerea rezervei de buruieni şi împiedicarea apariţiei acestora în culturile
de grâu trebuie urmărite prin toate mijloacele: rotaţie, lucr ările solului, semănatul în
epoca şi cu densitatea optimă, combatere chimică.
8/17/2019 IEA 2.0x Tehn Cult Camp 2006
22/161
22
În cultura grâului, combaterea chimică a buruienilor este o lucrare
obligatorie. Buruienile dicotiledonate ridică cele mai multe probleme în condiţiile
din ţara noastr ă; speciile mai frecvente în cultura grâului sunt: Sinapis arvensis,
Raphanus raphanistrum, Capsella bursa pastoris, Cirsium arvense, Thlaspi
arvense, Centaurea cyanus, Atriplex sp., Chenopodium album, Rubus caesius.
Pentru combaterea acestora, frecvent se recomandă să se administreze preparate
care conţin acidul 2,4-D (SDMA-33, 1,5-2,5 l/ha). Administrarea se face
primăvara, când plantele de grâu sunt în faza de înfr ăţit şi până la formarea
primului internod, iar buruienile sunt în faza de cotiledoane sau rozetă;
temperatura aerului trebuie să fie mai mare de 10°C, vremea liniştită, f ăr ă vânt,
timpul călduros şi luminos. Cu bune rezultate se pot folosi şi preparate conţinând
MCPA (Dicotex, 1,5-2,5 l/ha) sau bentazon (Basagran, 2-4 l/ha).
Alături de dicotiledonate menţionate, în culturile de grâu apar şi specii de buruieni rezistente la 2,4-D, cum ar fi Matricaria chamomilla, M.inodora,
Agrostemma githago, Sonchus arvensis, Galium aparine, Papaver rhoeas,
Stellaria media, Veronica sp., Bifora radians, Polygonum ssp. În asemenea
situaţii, se recomandă aplicarea unor erbicide pe bază de 2,4-D + dicamba (Icedin
Forte, 2 l/ha), tribenuron metil (Granstar 75 DF, 20-25 g/ha), triasulfuron + 2,4-D
(Longran 60 WP, 1 l/ha), clorsulfuron (Glean 75 DF, 15-20 g/ha) sau amido-
sulfuron (Grodyl, 20-40 g/ha).Buruieni dicotiledonate problemă în cultura grâului sunt considerate
speciile Galium aparine şi Galeopsis tetrahit , pentru combaterea cărora se
recomandă preparatele continând fluoroxipix + 2,4-D + dicamba (Starane 200 +
Icedin Forte, O,6 + 2,0 l/ha) sau 2,4-D + dicamba (Oltisan Extra, 1 l/ha).
Administrarea acestor preparate se face în aceleaşi faze de vegetaţie ale
grâului şi ale buruienilor menţionate mai sus, tratamentele putând începe mai
devreme, când temperatura a depăşit 6°C. Se subliniază că, întârzierea aplicăriierbicidelor până la formarea celui de-al doilea internod poate determina apariţia
unor efecte fitotoxice la grâu.
Combaterea buruienilor monocotiledonate apare ca necesar ă doar în
anumite zone limitate din România. Speciile respective: Apera spica venti (iarba
vântului) şi Avena fatua (odosul) găsesc condiţii favorabile de dezvoltare în
zonele colinare, umede din Banat, Transilvania, Bucovina.
Pentru combaterea ierbii vântului se fac tratamente cu erbicide pe bază de
tralkoxidim (Grasp CE, 2 - 2,5 l/ha), fenoxapropetil (Puma CE, 0,8 - 1,0 l/ha),
diclofopmetil (Illoxan CE, 2,5 l/ha), aplicate primăvara, când buruiana are 1 - 3
8/17/2019 IEA 2.0x Tehn Cult Camp 2006
23/161
23
frunze. Se mai pot folosi trialat (Avadex BW, 5-6 kg/ha), aplicat înainte de
semănat şi încorporat în sol, sau terbutrin (Granarg 50 PU, 3 - 5 kg/ha), aplicat fie
toamna, imediat după semănat sau după r ăsărit, sau primăvara în faza de 1 - 3
frunze ale buruienii.
Pentru combaterea odosului se recomandă preparatele pe bază de trialat,
aplicate înainte de semănat, cu încorporare cu grapa cu colţi la 2 - 4 cm adâncime, sau
preparatele Puma S sau Grasp, aplicate după recomandările prezentate la iarba vântului.
În mod obişnuit, tratamentele contra buruienilor dicotiledonate şi
monocotiletonate se efectuează combinat (de exemplu, Grasp + Icedin Forte, 20 g
+ 2,5 l/ha sau Puma S + Icedin Forte, 0,8-1,0 + 2,0 l/ha).
Combaterea dăunătorilor din culturile de grâu se realizează prin măsuri
preventive şi curative. Pentru diminuarea atacului de gândac ghebos ( Zabrus
tenebrioides Goeze), trebuie evitată amplasarea grâului pe terenurile infestate şi,de asemenea, se tratează sămânţa înainte de semănat. În cazuri extreme, când în
toamnă se constată un atac puternic de larve de gândac ghebos, se recomandă
tratamente cu insecticide organofosforice (Dursban 480 EC sau Pirimex 48 EC ,
2,5 l/ha; Basudin 600 EW, 2 l/ha), la avertizare; pragul economic de dăunare
(PED) este de 5% plante atacate.
Împotriva ploşniţelor cerealelor ( Eurygaster spp. şi Aelia spp.) se
efectuează tratamente împotriva adulţilor hibernanţi, la avertizare, la un PED de 7exemplare/m2 şi numai după ce peste 80% din populaţia de ploşniţe a păr ăsit
locurile de iernare (pădurea), de regulă, în a doua decadă a lunii aprilie, când
temperatura depăşeşte 10°C. Tratamentele împotriva larvelor se fac la avertizare,
la începutul lunii iunie, după ce acestea au trecut de vârsta a 2-a, la un PED de 3
larve/m2; adesea este necesar ă repetarea tratamentului, după un interval de
maximum 7 - 10 zile, dacă după primul tratament au mai r ămas peste 3 larve/m2
(1 larvă/m
2
pentru culturile semincere).Se recomandă folosirea insecticidelor conţinând triclorfon (Onefon 90 PS,
1,2 kg/ha), dimetoat (Sinoratox 35 CE, 3,5 l/ha), deltametrin (Decis 2,5 EC, 0,3
l/ha), alfametrin (Fastac 10, 150 ml/ha), lambda-cihalotrin (Karate 2,5 EC, 0,3 l/ha).
Viermele roşu al paiului ( Haplodiplozis marginata), este un dăunător
periculos, a cărui prezenţă este semnalată mai frecvent pe terenurile grele,
argiloase din judeţele Argeş, Teleorman, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Olt; se
recomandă evitarea monoculturii şi recoltarea mai timpurie a lanurilor atacate
înainte de migrarea dăunătorului în sol. Pe terenurile cu peste 5 - 6 larve/plantă, se
8/17/2019 IEA 2.0x Tehn Cult Camp 2006
24/161
24
fac 3 tratamente, primăvara, la avertizare, în perioada de zbor a adulţilor şi de
apariţie a larvelor, cu preparatele menţionate la combaterea ploşniţelor.
Gândacul bălos al ovăzului ( Lema (Oulema) melanopa) extins mult în
ultimele decenii în culturile de grâu din ţara noastr ă se combate prin tratamente
repetate, împotriva adulţilor şi a larvelor. Adulţii apar atunci când temperatura
trece de 9 - 10°C, de obicei începând din a doua jumătate a lunii aprilie; PED este
de 10 adulţi hibernanţi/m2 şi de 250 larve/m2 în cazul atacului în vetre.
Tratamentele se fac cu preparate pe bază de dimetoat, deltametrin, lambda-
cihalotrin, quinalfos (Ecalux CE, 1,25 l/ha).
Căr ă buşeii cerealelor ( Anisoplia ssp.) se combat prin tratamente efectuate
la apariţia adulţilor (sfâr şit de mai, început de iunie) la un PED de 3
exemplare/m2, folosind aceleaşi preparate recomandate pentru combaterea
ploşniţelor.Muştele cerealelor (musca neagr ă - Oscinella frit ; musca de Hessa -
Mayetiola destructor ) sunt dăunătoare în cazul atacului de toamnă, care este cel
mai păgubitor prin larve, mai ales în situaţiile în care grâul a fost semănat
timpuriu şi toamna este lungă şi călduroasă. Foarte importante sunt măsurile
preventive, precum şi tratamentele la sămânţă.
Şoarecii de casă ( Microtus arvalis) se combat cu fosfura de Zn, 3%,
administrată sub formă de momeli.Combaterea bolilor se face în mod eficient prin combinarea metodelor
preventive cu cele curative (combatere integrată).
Făinarea ( Erysiphe graminis), boală cu transmitere prin sol, se manifestă
îndeosebi în perioada creşterii intense a plantelor de grâu, când acestea sunt foarte
sensibile. Atacul este favorizat de o densitate prea mare a lanului, de aplicarea unor
doze prea mari de azot, de vremea r ăcoroasă, umedă şi cu nebulozitate ridicată.
Măsurile preventive constau din cultivarea de soiuri rezistente, respectarearotaţiei, distrugerea samulastrei, asigurarea densităţii normale a lanului,
fertilizarea echilibrată.
În cazul unui atac puternic de f ăinare, tratamentele de combatere se fac cu
produse pe bază de prochoraz (Sportak 45, 1 l/ha), propiconazol (Tilt 250 EC, O,5
l/ha), trimorfamid (Fademorf 20 EC, 2 l/ha), triadimafon (Bayleton 25 WP, O,5
kg/ha) (ultimile două preparate speciale pentru f ăinare). Pragul economic de
dăunare este considerat la: 25% pete pe ultimele trei frunze, după înfr ăţit; 25%
pete pe frunza stindard, înainte de înflorit.
8/17/2019 IEA 2.0x Tehn Cult Camp 2006
25/161
25
Fuzarioza ( Fusarium graminearum, cu forma perfectă Giberella zeae) se
transmite prin sol şi prin sămânţă şi produce fuzarioza r ădăcinilor, a coletului,
frunzelor şi spicului. Deosebit de eficiente sunt măsurile preventive, cum ar fi
cultivarea de soiuri tolerante la boală, folosirea unei seminţe sănătoase, tratată
înainte de semănat, fertilizarea echilibrată, cultivarea de soiuri tolerante,
respectarea rotaţiei. Tratamentele la sămânţă sunt obligatorii, dar par ţial eficiente,
iar tratamentele în vegetaţie sunt eficiente, dar costisitoare.
Înnegrirea bazei tulpinii şi pătarea în ochi şi îngenuncherea tulpinii
(Ophiobolus graminis, Cercosporella herpotrichoides) sunt boli care se transmit
prin sol, astfel încât se recomandă, în primul rând, distrugerea samulastrei,
respectarea rotaţiei, precum şi îngr ăşarea echilibrată; în situaţii extreme, se
recomandă tratamente cu preparate conţinând benomil.
Septoriozele (Septoria tritici şi S.nodorum) este o boală care se transmite prin sămânţă sau prin sol, pe resturile de plante. Măsurile preventive (distrugerea
samulastrei, a resturilor de plante, respectarea rotaţiei, aplicarea unor doze
moderate de azot) sunt importante pentru limitarea atacului. De asemenea, se
recomandă tratamente la sămânţă (Vitavax 75, 2,5 kg/t sămânţă sau Chinodin, 2,5
kg/t sămânţă), precum şi tratamente în vegetaţie, în faza de înspicat, şi apoi la un
interval de 14 zile, folosind preparatele recomandate pentru combaterea f ăinării.
Pragul economic de dăunare este apreciat la 10% intensitatea atacului la înflorit.Prevenirea căderii plantelor. Este o lucrare de îngrijire efectuată pe
suprafeţe mari în culturile de grâu din climatele umede, precum şi unde se aplică
doze mari de îngr ăşăminte cu azot. Aplicarea unei tehnologii corecte de cultivare
este esenţială pentru evitarea căderii. De asemenea, se recomandă tratamente
preventive, folosind anumite substanţe cu efect retardant (nanizant). Cel mai
frecvent sunt folosite produsele pe bază de clorur ă de clorcholină (Stabilan-Austria;
Cycocel-Germania; CCC-Franta, Belgia; Chlormequat-Anglia). Se efectuează stropiri foliare, în perioada de alungire a paiului (când plantele au 20 - 25 cm
înălţime), pe vreme liniştită, f ăr ă vânt, cu soare nu prea puternic, de dorit seara sau
dimineaţa. Se aplică 1,6 - 2,3 l/ha preparat în 800 - 1.000 l apa, în cazul
tratamentelor terestre şi 300 - 400 l în cazul tratamentelor “avio“.
Prin aceste tratamente se obţin: reducerea înălţimii plantelor cu 25 - 30 cm,
scurtarea şi îngroşarea internodurilor bazale, dezvoltarea ţesutului sclerenchimatic
şi deci mărirea rezistenţei la cădere, redistribuirea asimilatelor între organele
plantei şi ca urmare, creşterea suprafeţei foliare, a numărului de boabe în spic, a
8/17/2019 IEA 2.0x Tehn Cult Camp 2006
26/161
26
MMB şi a producţiilor. Se obţin culturi cu rezistenţă sporită la cădere şi care pot fi
recoltate mecanizat, f ăr ă dificultate.
În prezent, pentru prevenirea căderii există şi preparate pe bază de
ethephon (Camposan, Terpal) sau ethephon + chlormequat (Phynazol) care pot fi
aplicate cu bune rezultate şi în faze de vegetaţie mai avansate.
În România, aplicarea tratamentelor pentru prevenirea căderii nu s-au
extins deşi cercetările au ilustrat unele efecte pozitive asupra producţiei la grâu
(GH. V. ROMAN, 1969 - 1970); în majoritatea zonelor de cultur ă a grâului
căderea se petrece destul de rar, numai în anii cu primăvara şi începutul verii
ploioase şi cu vânturi puternice, care favorizează căderea.
Irigarea este o lucrare din tehnologia de cultivare a grâului care prezintă
interes pentru majoritatea zonelor de cultur ă a grâului din România. Necesarul de
apa al grâului este de 3.500 - 4.500 m3/ha pe întreaga perioadă de vegetaţie şi esteacoperit, de obicei în propor ţie de 70 - 75%, din rezerva de apă a solului la
semănat şi din precipitaţiile căzute în timpul perioadei de vegetaţie.
Ud ările de toamnă aplicate în cultura grâului sunt cele mai eficiente. În
situaţiile în care solul este prea uscat şi nu permite efectuarea ar ăturii sau dacă s-a
arat, dar nu se poate pregăti patul germinativ, se recomandă administrarea unei
udări de umezire, cu norme de 400 - 600 m3/ha. În situaţiile în care pregătirea
patului germinativ s-a f ăcut corespunzător, dar s-a semănat în sol uscat şi grâul nur ăsare din lipsa apei, se recomandă o udare de r ăsărire cu norme de 300-500 m3/ha.
Ud ările de primăvar ă se aplică în funcţie de situaţia concretă din
primăvar ă (apa acumulată în sol în sezonul rece, regimul precipitaţiilor în
primăvar ă), cu norme de 500-600 m3/ha. Se aplică 1-3 udări în fazele de alungirea
paiului (în luna aprilie, mai rar, numai în primăverile secetoase şi după ierni
sărace în precipitaţii), înspicat-înflorit (luna mai) şi la formarea bobului (luna
iunie). Metoda de udare folosită la grâu în ţara noastr ă este aspersiunea. Recoltarea
Momentul optim de recoltare a grâului este la maturitatea deplină, atunci
când boabele ajung la 14 - 15% umiditate; în acest stadiu maşinile de recoltat
lucrează f ăr ă pierderi şi boabele se pot păstra în bune condiţii, f ăr ă a fi necesare
operaţiuni speciale de uscare. De regulă se începe recoltatul mai devreme, când
boabele au 18% umiditate, din cauza suprafeţelor mari cu grâu care trebuie
recoltate, pentru a preîntâmpina întârzierea şi a limita pierderile de boabe prin
scuturare (datorită supracoacerii sau a vremii nefavorabile); în acest caz, este
8/17/2019 IEA 2.0x Tehn Cult Camp 2006
27/161
27
absolut necesar ă uscarea boabelor, pentru a le aduce la umiditatea de păstrare şi a
evita deprecierea calităţii lor.
Lucrarea de recoltare trebuie încheiată când boabele au ajuns la circa 12 -
13% umiditate; mai târziu grâul trece în faza de supracoacere şi se amplifică
pierderile prin scuturare. Perioada optimă de recoltare a unui lan de grâu este de
aproximativ 5 - 8 zile.
Lanurile de grâu sunt recoltate dintr-o singur ă trecere, cu ajutorul
combinelor universale autopropulsate. Trebuie respectate recomandările de a
reface reglajele combinei de 2 - 3 ori pe zi (în func ţie de evoluţia vremii), cu
scopul de a realiza treieratul f ăr ă a sparge boabele. Recoltarea directă cu combina
se efectuează în condiţii bune în lanurile dezvoltate uniform, neîmburuienate şi
necăzute.
În situaţiile când nu sunt întrunite aceste condiţii, se apelează la recoltareadivizat ă (în două faze), care se realizează prin secerarea (tăierea) plantelor cu
vindroverul la înălţime de 15 - 20 cm, lăsarea lor în brazdă câteva zile pentru
uscare, urmată de treieratul cu combina, prevăzută cu ridicător de brazdă.
În tehnologia de recoltare folosită la noi, după recoltare paiele r ămân pe
teren în brazdă continuă.
Strângerea paielor şi eliberarea terenului sunt lucr ări importante în cultura
grâului. Trebuie luat în calcul un raport general acceptat de 1:1 între boabe şi paie,care însă depinde de condiţiile anului, soi, înălţimea de tăiere la recoltare ş.a.
Lucrarea este foarte dificilă şi destul de costisitoare; în tehnologia mai frecvent
folosită (presarea paielor cu presa pentru furaje, încărcarea manuală şi transport),
aceste operaţiuni pot reprezenta 48% din consumul de muncă din întreaga
tehnologie de cultivare a grâului, faţă de circa 8,3% cât reprezintă recoltatul şi
transportul boabelor (după D. TOMA, citat de GH.BÂLTEANU, 1989).
Pentru adunarea paielor se folosesc diferite utilaje (presa de balotat pentrufuraje, maşina pentru balotat cilindrică, maşini pentru adunat şi că piţat). Ulterior
paiele sunt transportate pentru a fi folosite ca materie primă pentru diferite industrii,
ca aşternut sau furaj pentru animale, ca material pentru prepararea composturilor.
În multe ţări cultivatoare de grâu, la combina sunt montate dispozitive
speciale pentru tocarea paielor şi împr ăştierea acestora pe lăţimea de lucru a
combinei, concomitent cu recoltatul. Ulterior, se realizează, f ăr ă dificultate,
încorporarea în sol, prin ar ătur ă, a paielor bine mărunţite, de dorit împreună cu doze
moderate de îngr ăşăminte cu azot pentru a facilita descompunerea paielor în sol.
Arderea miriştii (deci a materiei organice r ămase după recoltarea grâului)
8/17/2019 IEA 2.0x Tehn Cult Camp 2006
28/161
28
nu este justificată; această soluţie este acceptată numai în cazuri extreme, cum ar
fi un atac puternic de vierme roşu.
Producţii. Producţia medie mondială la grâu a fost în ultimii ani în jur de
2.600 kg boabe/ha (1997 - 1999). Prin comparaţie, producţia medie în Europa a
fost 5.115 kg/ha, din care 6.030 kg/ha în ţările Uniunii Europene şi 3.480 kg/ha în
ţările Europei de Est. Numeroase ţări europene realizează peste 7.000 kg boabe/ha
(Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Irlanda, Olanda, Marea Britanie). Prin
comparaţie, principalele ţări cultivatoare (şi exportatoare) de grâu pe plan mondial
(SUA, Canada, Argentina) nu depăşesc producţii medii de 2.240 - 2.900 kg/ha.
În cultura grâului în România, în ultimele decenii, producţiile medii au
oscilat, de regulă, între 1.760 kg/ha şi 3.300 kg/ha, fiind supuse influenţei
variaţiilor climatice destul de mari de la un an la altul. Reţin atenţia, îndeosebi,
producţiile medii realizate în anii 1977 (2.820 kg/ha), 1990 (3.301 kg/ha) şi 1995(3.082 kg/ha). De asemenea, sunt unităţi agricole care recoltează, în anii
favorabili, 5.000 - 6.000 kg boabe/ha, în medie pe mii de hectare.
2.2. SECARA
Tehnologia de cultivare
Rota ţ ia
Secara este o plantă puţin pretenţioasă faţă de sol şi planta premergătoare.
Ea are un sistem radicular bine dezvoltat şi cu putere mare de absorbţie.
Pe baza numeroaselor cercetări s-au stabilit premergătoarele cele mai bune
pentru secar ă, în diferite zone de cultur ă, astfel: pe soluri nisipoase leguminoasele,
porumbul timpuriu şi pepeni verzi; pe solurile cernoziomoide (din nordul ţării)
borceagul, inul pentru fibre şi cerealele; pentru solurile acide sărace (podzoluri şi
brune podzolite) cartofii timpurii, iar pentru solurile din zona de stepă borceagul
de toamnă, rapiţa, floarea-soarelui şi porumbul timpuriu.Secara, la rândul ei, este o bună premergătoare pentru toate plantele din
zona ei de cultur ă, deoarece eliberează terenul devreme, lasă solul curat de
buruieni şi permite executarea lucr ărilor solului la timp şi de bună calitate.
Fertilizarea
Consumul de elemente nutritive pentru 100 kg boabe şi paiele aferente este
de 2 - 3 kg N, 1 - 1,5 kg P2O5 şi 2 - 3 kg K 2O, fiind apropiat de cel al grâului.
Deşi capacitatea de absorbţie a elementelor nutritive este mare, prin faptulcă secara se cultivă pe soluri sărace (nisipuri, podzoluri), reacţionează bine la
îngr ăşăminte.
8/17/2019 IEA 2.0x Tehn Cult Camp 2006
29/161
29
Pe baza cercetărilor din ultimii ani, se recomandă aplicarea
îngr ăşămintelor în dozele prezentate în tabelul 3.18.
Superfosfatul şi sarea potasică se aplică toamna la ar ătur ă, iar azotul, fie în
întregime primăvara pe solul îngheţat, fie 1/3 – 1/2 toamna la ar ătur ă, iar diferenţa
primăvara la pornirea în vegetaţie.
Tabelul 2.2.1Dozele de îngr ăşăminte chimice la secar ă
Dozele de substanţă activă (kg/ha)Fertilitateasolului N P2O5 K2O
Ridicată 40-50 40-60 -
Mijlocie 50-60 50-70 40-50
Scăzută 60-80 70-90 60-80
Lucr ările solului
Pregătirea terenului pentru secara de toamnă se face ca şi pentru grâul detoamnă. Trebuie, însă, ca patul germinativ să fie mai bine tasat şi mărunţit,
deoarece secara formează nodul de înfr ăţire mai la suprafaţă şi, deci, pericolul
dezgolirii lui prin tasarea solului “înfoiat” (datorită ploilor şi ză pezii) este mai
mare decât la grâu.
S ămân ţ a şi semănatul
Sămânţa trebuie să aibă puritatea de minimum 98% (lipsită de cornul secarei),
iar germinaţia să fie de peste 85%. Tratamentele la sămânţă se fac ca şi la grâu. Epoca de semănat a secarei de toamnă este cu circa 10 zile înaintea grâului
de toamnă, pentru înr ădăcinare şi înfr ăţire (are nevoie de 45 – 50 zile de
vegetaţie), şi pentru faptul că pericolul atacului de muscă (suedeză) este minim. În
zonele subcarpatice secara se seamănă între 15 - 25 septembrie, iar în zonele
sudice între 25 septembrie - 5 octombrie. Semănatul prea timpuriu duce la
formarea unei mase vegetative prea bogate, plantele fiind mai expuse asfixierii
sau epuizării sub stratul gros de ză padă. Densitatea recomandat ă pentru secar ă este de 500 - 600 boabe
germinabile la m2.
Distan ţ a între rânduri este de 12,5 cm, ca şi la grâu.
Adâncimea de semănat : 2 - 3 cm pe solurile grele, 3 - 4 cm pe solurile
mijlocii şi 5 - 6 cm pe solurile uşoare. Deoarece secara formează nodul de înfr ăţire
mai la suprafaţă, nu este justificat semănatul la adâncime mai mare. Un semănat
mai adânc de 2 - 3 cm, pe soluri mai grele şi umede, duce la întârzierea r ăsăririi,
reducerea densităţii şi apariţia atacului de fuzarioză.
8/17/2019 IEA 2.0x Tehn Cult Camp 2006
30/161
30
Cantitatea de sămân ţă la hectar este în funcţie de densitatea stabilită, de
MMB şi valoarea culturală, fiind cuprinsă între 140 - 200 kg/ha. La secara
poliploidă (cu MMB de circa 50 g) cantitatea de sămânţă este mai mare.
Cantitatea de sămânţă se măreşte cu 10 – 15%, când secara se seamănă mai târziu
sau într-un pat germinativ mai puţin corespunzător.
Lucr ările de îngrijire
Sunt ca şi cele pentru grâul de toamnă, fiind executate după aceeaşi
tehnică şi cu aceleaşi mijloace. Deşi secara este o plantă cu o bună rezistenţă la
iernare, se impune un control permanent al semănăturilor pe timpul iernii,
deoarece cultivându-se în zone submontane şi stând mai mult timp sub ză padă,
plantele sunt expuse mai mult mucegaiului de ză padă şi autoconsumului, mai ales
dacă plantele au intrat în iarnă cu o masă vegetativă prea bogată. De asemenea, la
secar ă, nodul de înfr ăţire fiind mai la suprafaţă, plantele sunt mai expusedezr ădăcinării. În primul caz se impune fertilizarea suplimentar ă cu azot la ieşirea
din iarnă, iar în al doilea caz tăvălugirea semănăturii, la desprimăvărare.
Erbicidele, dozele şi tehnica aplicării lor sunt ca şi la grâu. Având un ritm
de creştere rapid, secara luptă bine cu buruienile (înă buşe chiar şi pălămida),
obţinându-se, în general, culturi curate.
Irigarea secarei, unde este cazul, se face în condiţiile prezentate la grâul de
toamnă. Recoltarea
Se execută cu combina, când umiditatea boabelor este de 14%. Dacă
umiditatea depăşeşte 15%, sămânţa se va usca la soare sau în uscătoare, pentru a
putea fi păstrată în condiţii bune. Tehnica de recoltare este cea prezentată la grâu,
cu unele particularităţi.
Deoarece secara înfr ăţeşte, practic, toamna, ritmul de creştere, primăvara,
fiind rapid la toi fraţii, ea ajunge mai uniform (şi cu 5 - 7 zile mai repede) decâtgrâul la maturitate. Boabele fiind mai puţin prinse în palee, pericolul de scuturare
este mai mare decât la grâu. Secara se recoltează cu combina la sfâr şitul coacerii
în pârgă.
Secara având talia mai mare decât grâul, pentru a nu înfunda combina,
miriştea se taie mai sus (luând circa 80 - 100 cm din lungimea plantelor), iar în
unele situaţii lăţimea brazdei trebuie să fie mai mică.
Producţia de boabe este mai mică decât la grâu, atât pe plan mondial, cât şi
la noi în ţar ă; aceasta şi din cauza cultivării secarei în condiţii pedoclimatice mai
vitrege decât grâul de toamnă. Potenţialul de producţie al actualelor soiuri de
8/17/2019 IEA 2.0x Tehn Cult Camp 2006
31/161
31
secara este de peste 60 q/ha (400