S T U D I A U N I V . B A B E Ş — B O L Y A I , H I S T O R I A , X X X I , 2 , 1 9 8 6

AUTORITATEA DOMNEASCA ŞI ÎNTINDEREA TERITORIALĂ A ŢÂRII ROMÂNEŞTI ÎN TIMPUL LUI MIRCEA CEL BÂTRlN

(1386—1418)

I O A N AUREL P O P *

A B S T R A C T — T h e P r i n c e l y A u t h o r i t y a n d W a l l a c h i a ' s A r e a D u r i n g M l r c e a t h e Old ' s R u l e (1386—1418) . M i r c e a t h e O l d e x p r e s s e d t h e i d e a of h i s c o u n t r y ' s i n d e p e n d e n c e and s o v e r e i g n i t y ( a u t o c r a c y ) t h r o u g h h i s p o l i t i c a l and m i l i t a r y c o n d u c t and a l s o t h r o u g h the p r i n c e l y t i t l e that a p p e a r e d in a l l t h e p o l i t i c a l d o c u m e n t s h e i s s u e d .

T h u s „ t h e g r e a t v o i v o d e and p r i n c e " b r o u g h t h i s c o u n t r y a n un-p r e c e d i n g p r e s t i g e and t h e l a r g e s t area that a W a l l a c h i a n p r i n c e r u l e d o v e r in t h e M i d d l e A g e s . In the W e s t t h e c o u n t r y i n c l u d e d t h e B a n a t of S e v e r i n ( M i r c e a the O l d ru l ed o v e r t h e terr i tory as a p r i n c e ) , to t h e N o r t h t h e c o u n t i e s of A m l a ş a n d F ă g ă r a ş ( h e w a s d u k e , i .e . ruler) , i n t h e East t h e c o u n t r y s t r e t c h e d to the m o u t h s of t h e D a n u b e ( to t h e Tartars ' r e g i o n s ) a n d t o t h e B l a c k S e a ; t h e p r i n c e a l s o r u l e d o v e r the D o b r u d j a ( P o d u n a v i a ) a n d t h e r e g i o n s r o u n d V a r n a that h a d b e e n r u l e d b e f o r e b y D o b r o t i c i a n d I v a n c o ( M i r c e a h a d t h e t i t l e of d e s p o t , i.©. pr ince ) , a s w e l l a s t h e Dirs tor r e g i o n s , w h e r e h e w a s „the o n l y ruler". In T r a s y l v a n i a t h e p r i n c e h a d t w o c i t a d e l s : Bran ( n e a r B r a ş o v ) and B o l o g a ( n o r t h - w e s t of C l u j - N a p o c a ) .

T h r o u g h h i s a u t h o r i t y that e x t e n d e d o v e r l a r g e parts of T r a n s y l ­v a n i a and M o l d a v i a M i r c e a t h e O l d f o r e s h a d o w e d t h e i d e a of po l i t i ca l u n i t y of al l R o m a n i a n s , t h e u n i t y that w a s to b e a c h i e v e d i n t h e c e n t u r i e s that f o l l o w e d .

Intîiul voievod cu numele de Mircea din istoria Ţării Româneşti supranumit de urmaşi „cel Bătrîn", ca marcă a vechimii şi înţelepciu­nii în raport cu alţi domnitori omonimi, prin rodnica şi lunga lui dom­nie, a conferit ţării sale un prestigiu fără precedent şi o întindere teri­torială maximă pentru perioada medievală. In ciuda unor vecini pu­ternici şi orgolioşi, ca Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei (1387—1437) sau Vladislav Jagiello, rege al Poloniei (1386—1434) şi mare cneaz al Lituaniei (1377—1392), precum şi a ameninţărilor insis­tente din partea statului otoman, ,,marele voievod şi domn" a ştiut să folosească rivalităţile şi presiunile externe în scopul asigurării prospe­rităţii Ţării Româneşti.

Existenţa raporturilor feudo-vasalice între state (mai ales în relaţie cu Ungaria) 1, larg uzitate în epocă, nu 1-a împiedicat niciodată pe voie­vodul de la Argeş să se considere pe sine şi să fie stăpînul unei ţări in­dependente. In afara conduitei sale politice şi militare, care exprimă din plin acest lucru intitulaţia hrisoavelor solemne emise de cancelaria

* Universitatea din ClujNapoca, Facultatea de Istorie-Fiiozolie, 3400 Cluj-Napoca, România 1 P. P. P a n a i t e s c u , Mircea cel Bătrîn şi suzeranitatea ungurească, Bucureş t i ,

1938, p . 19 ( e x t r a s d i n „ A n a l e l e A c a d e m i e i R o m â n e " , M e m o r i i l e S e c ţ i u n i i I s tor i ce , , seria III, 1938, t om. X X , m e m . 3) .

BCU Cluj / Central University Library Cluj

domnească 2 este şi ea, prin termeni şi formule ca /o, din mila lui Dumnezeu, din mila şi cu darul lui Dumnezeu, singur stûpînitorul etc., relevantă pentru ideea de suverani tate şi de autocraţie, identică celei existente la împăraţii bizantini, la ţarii bulgari (înainte de cucerirea otomană), la regii maghiari şi poloni. Titlul a fost utilizat şi recunoscut şi în raporturile cu alte state (ex. Polonia) 3 , el fiind expresia unei poli­tici externe independente . 4

In afara acestor semnificaţii, titlul domnesc prezent în cîteva do­cumente reflectă şi întinderea teritorială a statului românesc sud-car-patic: Ţara Ungrovlahiei (sau Ţara românească dinspre Ungaria), păr­ţile de peste munţi (sau „plaiurile"), teritoriile situate spre părţile tă­tăreşti (sau ,,spre latura tătarului"), ducatele sau ţările Amlaşului şi Făgăraşului, banatul Severinului, toată Podunavia (Dobrogea) pină la Marea cea Mare şi cetatea Dîrstor (Silistra) 5 . Unele din aceste terito­rii pomenite în titlu erau moşteniri transmise de la înaintaşi, altele, dintre cele dobîndite de Mircea, nu sînt nominalizate, dar toate, prin reunirea lor sub o singură stăpînire la cumpăna veacurilor XIV şi XV, dau imaginea unui stat puternic şi întins, condus de un domnitor pre­stigios. Integrarea în Ţara Românească a unor regiuni, jtoate româ­neşti, multe dintre ele de pe teritoriul Transilvaniei sau al Moldovei de mai tîrziu, sugerează de pe acum destinul unificator ce va prinde contur în secolele XVI—XVII.

Stăpinirile transilvănene.6 In timp ce ţările Severinului, Amlaşului şi Făgăraşului s-au aflat în componenţa Ţării Româneşti şi înainte de Mircea, cetăţile Bologa şi Bran au fost dobîndite în vremea domniei acestuia. Cu excepţia cetăţii Bologa, toate celelalte stăpîniri transil­vănene formau şi sub aspect geografic-teritorial corp comun cu Ţara Românească. De altfel, Bologa este singura stăpînită exclusiv de Mir­cea, alte posesiuni, pentru intervale variabile de timp, intrînd şi în patrimoniul unora dintre înaintaşi şi succesori.

Despre Ţara Severinului, devenită încă din veacul XIII banat de Severin 7 , se poate spune cert (în ciuda controverselor privind întin­derea sa teritorială), ca şi despre Ţara lui Litovoi şi, poate, cea a lui Seneslau, că erau aşezate pe ambele versante ale Carpaţilor, cuprin-zînd sud-estul Banatului (timişan), Ţara Haţegului, respectiv, Ţara Fă­găraşului. Pe baza acestor realităţi străvechi, după formarea statului feudal Ţara Românească, regatul maghiar, fie şi sub forma unor feu-

2 D. P . B o g d a n , Cancelaria lui Mircea cel Mare, I—II , î n „ R e v i s t a d e i s t o r i e " , 1986, t o m . 39, n r . 7—8, p . 664, 730.

3 Documenta Romaniae Historica, D. R e l a ţ i i î n t r e Ţ ă r i l e R o m â n e , v o l . I, Edi t . A c a d e m i e i , B u c u r e ş t i , 1977, p . 122—123, nr . 75; p . 125—127, n r . 78 ( în c o n t i n u a r e DRH, D, I) .

4 P. P. P a n a i t e s c u , o p . cit., p . 19—20. 5 Documenta Romxiniae Historica, B. Ţ a r a R o m â n e a s c ă , v o l . I. Edi t . A c a d e m i e i ,

B u c u r e ş t i , 1966, p . 7 0 — 7 1 , n r . 32 ( în c o n t i n u a r e DRH, B, I.) c V e z i l o a n A. P o p , Stăpinirile lui Mircea în Transilvania, î n „ R e v i s t a d e is­

t o r i e " , 1986, t o m . 39, n r . 7, p . 685—695 . 7 M . H o l b a n , Din cronica relaţiilor româno-ungare în secolele XIII—XIV, Edi t .

A c a d e m i e i , B u c u r e ş t i , 1981, p . 49—89.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

de considerate (din punctul său de vedere) revocabile, a fost obligat să recunoască multa vreme stăpînirea domnilor munteni Î H Severin, Amlaş şi Făgăraş. S-a apreciat şi, în linii mari, lucrurile aşa stau, că posesiunile de peste munţi au fost stăpînite de Mircea toată domnia 8 . Severinul devenise parte a titlului domnesc încă din vremea lui Vlaicu (1364-cca. 1377), care, din multiple motive, în anumite circumstanţe şi spre deosebire de Mircea, s-a recunoscut voievod „din mila lui Dum­nezeu şi a regelui Ungariei" 9 . Primele documente păs t ra te de după 1386, care exprimă prin intitulaţie stăpînirea asupra Severinului, sînt tratatele de alianţă dintre Mircea cel Bătrîn şi Vladislav, regele Polo­niei, din 20 ianuarie 1390 şi 6 iulie 1391: Mircius, dei gratia woyvoda Transalpinus, Fogaras et Omlas dux, Severini comes. . . 1 0 . Incepînd cu anul 1391, documentele au consacrat seria banilor români de Se­verin, membri ai sfatului domnesc: Drăgan ban (la 27 decembrie 1391), Radu ban (la 11 mai 1409), Drăgoi ban (la 21 noiembrie 1413), Radu ban şi Aga ban (la 28 martie 1415 şi la 22 iunie 1418) s.a. 1 1. Mircea însuşi apare cu titlul de ban de Severin în 1390, pe legenda peceţii domneş t i 1 2

şi în documentul din 7 martie 1395 (tratatul de alianţă cu Sigismund de Luxemburg 1 3 ) . Acelaşi titlu de ban pentru domn mai este consemnat într-un document databil în intervalul 1399—1406 şi transmis nouă în rezumat printr-un intermediar de veacul XVI 1 4 . In alte trei documente însă, din anii 1404—1406, Mircea este înfăţişat ca „domn al banatului Severinului" 1 5 . Pe de altă parte, în perioada 1387—1392 mai apar încă în documente bani maghiari de Severin, care s-ar putea să fi afvuts, aşa cum s-a remarcat, o „misiune recuperatoare" şi să fi avut autori­tate doar pînă la Porţile de Fier şi Valea Cerne i 1 6 ori, pur şi simplu, să fi exprimat o situaţie in spe. Cert este că Ţara Severinului apare temeinic organizată şi integrată Ţării Româneşti în timpul lui Mircea. Voievodul şi-a aşezat la Severin propriii săi dregători , care erau şi membri ai sfatului domnesc, a transferat asupra acestora nomenclatu­ra consacrată prin tradiţie, rezervîndu-şi pentru sine, cel mai adesea, titlul superior şi suveran de „domn al banatului Severinului". De aceea, apreciem că această din urmă expresie; departe de a fi, în anumite perioade, doar „o simplă formulă de cancelarie ce nu corespunde rea-

8 D. O n c i u l , Scrieri istorice, e d i ţ i e d e A . S a c e r d o ţ e a n u , v o l . II, Ed i t , ş t i i n ţ i f i c ă , B u c u r e ş t i , 1968, p . 129.

Ibidem, p . 122. l ü DRH, D, I, p . 122—123, n r . 75 ; p . 125—127, n r . 78. 1 1 St . S t e f ă n e s c u , Bănia în Ţara Românească, Ed i t , ş t i i n ţ i f i c ă , B u c u r e ş t i , 1965,

p . 46. 1 2 DRH, D, I, p . 123. n r . 75. 1 3 Ibidem, p . 1 3 8 — 1 4 0 , n r . 87, 1 4 Ibidem, p . 170, n r . 103. D o c u m e n t u l d i n v e a c u l X V I , c a r e f ace r e f e r i r e la

a c l u l lu i M i r c e a , e s t e d in 19 a u g u s t 1511 şi a fos t p u b l i c a t i n t e g r a l d e N . D e n s u -ş i a n u . Monumente pentru istoria Ţării Făgăraşului, B u c u r e ş t i , 1895, p . 8—9, n r . 1.

1 5 DRH, B, I, p . 6 3 — 6 5 . n r . 28 ; p . 6 6 — 6 7 , n r . 30; p . 7 0 — 7 1 , n r . 32. 1 6 I. M i n o a Principalele române şi politica orientală a împăratului Sigismund.

Noie istorice, B u c u r e ş t i , 1919, p . 16—17.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

lităţii", cum s-a afirmat, 1 7 reflectă o stăpînire şi o autoritate reală, cel puţin la est de Valea Cernei, asupra Ţării Severinului împreună cu cetatea omonima (la 23 noiembrie 1406 domnul emitea aici un docu­ment pentru Tismana 1 8). Titlul de domn, obişnuit pentru documentele interne şi familiar pentru supuşi, reflectă o treaptă superioară faţă de banus, pe care-1 purtau demnitarii coroajiei maghiare 1 9 şi nu suvera­nii. Mircea este domn şi nu ban, ca Vlaicu, fiindcă avea propriii săi bani de Severin. De asemenea, ca marcă a trăiniciei şi importanţei acestei ţări româneşti, la Severin, pe toată durata domniei lui Mircea, a continuat să funcţioneze cea de-a doua mitropolie a Ungrovlahiei, existentă încă de la 1370 2 0. Toate aceste realităţi pledează pentru o continuitate de stăpînire românească la Severin, dincolo de perioade­le, variabile ca durată, cînd cetatea omonima şi zona de la vest de Valea Cernei s-au aflat sub control străin (chiar între 1386 şi 1418). Daniile făcute Vodiţei (care se afla la nord-vest de Severin, aproape de Orşova-Ruşava) la 1387 2 1 şi după 1400 2 2, cu precizarea pentru cel din urmă caz, că stăpînirea se întindea „pînă la hotarul Rîşavei", ates­tă o autoritate munteană fermă, împinsă mult spre apus. Numele jude­ţului Mehedinţi, derivat de la cel al cetăţii Mehadia, este tot o măr­turie în acest sens 2 3 .

Ideea de stăpînire superioară, „domnească" se remarcă şi în ca­zul autorităţii exercitate de Mircea cel Bătrîn asupra ţărilor Amlaşu-lui şi Făgăraşului. Amintit încă din veacul XIII ca „ţară a românilor" şi socotit drept vatră a „descălecatului" la sud de Carpati 2 4, Făgăraşul a gravitat spre Ţara Românească de-a lungul întregii perioade me­dievale. Pe fondul aceluiaşi complex de civilizaţie, al aceleiaşi struc­turi etnice româneşti, s-au maturizat pe ambele versante ale Carpaţi-lor aceleaşi condiţii social-economice şi politice. De aceea forţa unifi­catoare se putea ivi din oricare parte a munţilor 2 5. De altfel, regatul feudal maghiar, purtătorul unor noi rînduieli, de model apusean, a fost obligat să recunoască unitatea ,,Marginei" şi a Ţării Făgăraşului cu

1 7 Şt. Ş t e f ă n e s c u , o p . cit., p . 47. 1 8 DRH, B, I, p. 7 0 — 7 1 , nr. 32. 1 9 N. Iorga , Studii asupra evului mediu românesc, e d i ţ i e d e Ş. P a p a c o s t e a , Edit ,

ş t i inţ i f ică şi e n c i c l o p e d i c ă , Bucureş t i , 1984, p . 174. 2 0 Şt. Ş t e f ă n e s c u , o p . cit., p. 36—37, 49. V e z i , p e l a r g , la Ion I. N i s t o r , Legătu­

rile cu Ohrida si exarhatul Plaiurilor, în „ A n a l e l e A c a d e m i e i Românie", M e m o r i i l e S e c ţ i u n i i I s tor ice , Ser ia III, 1944—1945, tom. X X V I I , m e i i 6, p . 123—151 .

2 1 DRH, B, I, p . 2 2 — 2 5 , nr. 8. Cf. C. R e z a c h e v i c ï , •„Despoţia" lui Mircea cel Bătrîn — o problemă de titulatură: intre realitate şi ficţiune, î n „ R e v i s t a a r h i v e ­lor", 1986, a n . LXIII, v o i . XLVIII , nr. 1, p. 19—20.

2 2 Ibidem, p . 52—55 , nr. 22. 2 3 I o n I. N i s t o r , Ţara Severinului şi Banatul Timlsan, în „ A h a l e l e A c a d e m i e i

R o m â n e " , M e m o r i i l e S e c ţ i u n i i I s tor ice , s e r i a III, 1944—1945, t om. X X V I I , m e m . 8, p. 223.

2 4 N i c o l a e I. N i s t o r , Ducatul Amlaşului şi Ţara Făgăraşului, punţi de legătură cu Ţara Românească in evul mediu, î n „ M i t r o p o l i a A r d e a l u l u i " , 1978, XXIII , nr. 7—9, p. 469—470 .

2 ' D. Prodan , Boieri şi vecini în Ţara Făgăraşului în secolele X V f — X V / / , î n „ A n u a r u l Ins t i tu tu lu i d e i s tor i e d i n Cluj" , 1963, VI , p . 162.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

Ţara Românească, chiar dacă a îmbrăcat această recunoaştere în hai­na vasalităţii. Din punctul de vedere românesc, mai ales în timpul lui Mircea, Făgăraşul făcea parte integrantă din „Ţară", nu era con­siderat un ducat străin26,- această „ţară românească" nu era un sim­plu feud întîmplător, acordat temporar şi condiţionat, nu era un loc de refugiu oferit de suzeran vasalului său (asemenea feude nici nu se dădeau la graniţe, ci mai departe, în interior) 2 7, era o parte a ,,Ţării" însăşi, dar situată peste munţi. Cum Mircea s-a socotit pe sine domn nu din mila vreunui suveran pămîntean, ci prin graţia divină, titlurile de duce sau herţeg (străine de tradiţia locală) implicau, conform ideo­logiei politice româneşti, sensul domniei, adică al stăpînirii efective, de fapt şi de drept, asupra Ţării Amlaşului şi Ţării Făgăraşului. For­mularea din titlul domnesc care pare că atestă generic, în mod cu­rent, stăpînirea asupra Făgăraşului şi Amlaşului este cea de domn al părţilor de peste munţi (sau „domnind în părţile de peste munţi" ori „oblăduind şi domnind hotarul de sub munte"): 11 documente interne cuprind această expresie, cu variante, documente emise între anii 1389—14152 8, adică acoperind cea mai mare parte din durata domniei. Unul din aceste documente, anume cel din 20 iulie 1400 (transmis însă printr-o traducere maghiară, după un original slav pierdut), conţine formularea „domh a toată Ţara Românească, stăpînitor pînă la Dunăre şi peste munţi, în Ţara Făgăraşului pînă la Olt", sugerînd direct iden­titatea dintre părţile de peste munţi şi Ţara Făgăraşului25.

Din cele 11 documente amintite (unora le-a fost contestată auten­ticitatea, în sens paleografie şi diplomatic 3 0), 4, emise în intervalul 1401— 1406, adică atunci cînd şi titlul domnesc marca „hegemonia lui Mir­cea în Europa sud-orientală" 3 1, cuprind şi expresia concretă „herţeg al Amlaşului şi Făgăraşului" 3 2. Un singur document, dat la 27 decembrie 1391 (considerat o vreme suspect şi transmis printr-o traducere latină de secol XIX), conţine formula, neatestată în epocă, „totiusque terrae . Fogaras perpetuus dominus" 3 3. In tratatele cu Polonia din 1390 şi 1391, titlul este Fogaras et Omlas dux, iar în tratatul de la Braşov din 1395, Mircea îşi spune dux de Fugaras3*. Deci, într-o vreme cînd documen­tele interne slavone foloseau expresia „domn al părţilor de peste mun­te", actele cu valoare internaţională precizau că este vorba despre

2 6 Gh. V â j a , Instituţii de drept din Ţara Făgăraşului în secolul XVI ( r e z u m a t u l t e z e i d e doc torat ) , C l u j - N a p o c a , 1979, p. 2.

2 7 D. Prodan , o p . cit., p . 161. 2 8 DRH, B, I, p . 28—30 , nr 10; p. 31—32, nr. 12; p. 5 0 — 5 2 , nr. 21 i p . 55—56,

nr. 23; p . 5 6 — 5 8 , nr. 24; p. 63—65, nr. 28; p . 66—67, nr. 30; p . 7 0 — 7 1 , nr. 32; p. 73—74 , nr. 34; p. 75—77, nr. 35; p. 8 0 — 8 2 , nr. 38.

2 9 Ibidem, p. 55—56, nr. 23 . D o c u m e n t c o n s i d e r a t l a i s d e D. P . B o g d a n , op . cit., partea I, p . 667, n o t a 7.

3 0 V e z i n o t a p r e c e d e n t ă . 3 1 1. M i n e a , o p . cit., p. 99. 3 2 DRH, B, I, p. 56—58, nr. 24; p. 63—65, nr. 28; p. 66—67, nr. 30; p . 7 0 — 7 1 , nr. 3 3 Ibidem, p. 36—39, nr. 15. 3 4 DRH, D, I, p. 122—123, nr. 75; p . 125—127, nr. 78; p. 138-4142 , nr. 87.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

Amlaş şi Făgăraş. De altfel, în mod cert Amlaşul şi Făgăraşul sînt cu­prinse şi în titlul mitropolitului Ungrovlahiei de exarh al Plaiurilor („exarh a toată Ţara Ungurească şi al Plaiuri lor") 3 5 .

în vremea lui Mircea, - Amlaşul era format din opt sate (Sibiel, Galeş, Saliste, Valea, Cacova, Tilişca, Aciliu şi Amlaş), cu munţii lor, stăpîniţi din ve~hime 3 6 , fiind organizat în ducat, distinct de cel al Fă­găraşului. Ţara Făgăraşului de la sud de .O l t avea în timpul domniei lui Mircea circa 25 de sate cu hotarele, de asemenea, pînă pe culmile munţi lor 3 7 . Din perioada cercetată se cunosc opt boieri stăpînitori de sate (pămînturi şi supuşi) în Făgăraş, întăriţi în ocinele lor sau dăru­iţi de Mircea cel Bătrîn, în intervalul 1390—1406 3 8. Voievodul nu a recunoscut această ţară a românilor drept un feud revocabi l 3 9 , acţio-nînd mereu aici sub semnul suveranităţii . De altfel, nu numai sub as­pect etnic, dar şi social-economic, politic, instituţional şi cultural, Fă­găraşul se înfăţişa ca o „ţară românească"; structura socială (boieri, vecini, robi ţigani etc.), dările şi prestaţiile, strîngătorii de dări, scu­tirile de dări şi slujbe, formele de proprietate erau, toate , identice, cu cele din Ţara Românească 4 0 . Sub aspect bisericesc, dacă la Severin fiinţa o mitropolie ortodoxă, Făgăraşul (unul din acele Plaiuri), alături de toţi supuşii de rit oriental din Ungaria, depindea de mitropolia Un­grovlahiei (cum s-a văzut, mitropolitul Antim era, la ' 1401, ,,exarh a toată Ţara Ungurească şi al Plaiurilor"). Plaiurile sînt pomenite sepa­rat şi special în titlul mitropolitan, fiindcă ele, ca parte integrantă a Ţării Româneşti, reprezentau altceva decît zona credincioşilor de con­fesiune orientala din Ungaria. Acest nou titlu, recunoscut de patriar­hie mitropolitului Antim, marchează, în condiţiile imposibilităţii exis­tenţei unei organizări eclesiastice superioare proprii, extinderea auto­rităţii acestui ierarh muntean asupra celei mai mari părţi a românilor din Transilvania şi Ungaria. Noul titlu, neatestat înainte de prestigi-

, oasa domnie a lui Mircea, trebuie să marcheze o lărgire considerabilă a „exarhatului", concretizat o vreme numai prin noţiunea de Plaiuri" 4 1 , în fruntea credincioşilor făgărăşeni se afla în vremea lui Mircea egu­menul Stanciu, proprietar al moşiei Scorei 4 2 . Tradiţia locală din Făgă­raş spune că Mircea ar fi construit o mănăstire în apropierea Cîrţişqa-

3 6 i H u r m u z a k i — I o r g a , Documente privitoare Ia istoria românilor, v o l . X V , p a r t e a 1, B u c u r e ş t i , 1915, p . 3 0 — 3 1 , n r . 66, V e z i D. O n c i u l , o p . cit., p . 4 1 — 4 2 .

3 6 I. M o g a , „Marginea", ducatul Amlaşului şi scaunul Săliştii, î n v o i . „ O m a g i u lu i l o a n L u p a ş la î m p l i n i r e a v î r s t e i d e 60 d e a n i , A u g u s t 1940" , B u c u r e ş t i , 1943, p . 576—578 , 599.

3 7 P . P . P a n a i t e s c u , o p . cil., p . 10—12. Idem, Mircea cel Bătrîn, B u c u r e ş t i , 1944, p . 200—201 ( c u h ă r ţ i ) .

3 8 DRH, D, I, p . 119—120, n r . 73; p . 170, n r . 103; p . 127—129, n r . 79 ; p . 174— 175, n r . 106.

3 9 l o a n A. P o p , o p . cit . , p . 689. 4 0 P. P. P a n a i t e s c u , Mircea cel Bătrîn şi suzeranitatea^,.,., p . 16—17. V e z i şi

D. P r o d a n , o p . cit., p a s s i m . 4 1 I o n I. N i s t o r c o n s i d e r ă c a . î n s ă ş i , n o ţ i u n e a d e , , P l a i u r i " s e r e f e r e a î n e p o c ă

!a t o a t ă U n g a r i a . V e z i I o n I. N i s t o r , Legăturile cu Ohrida,, , , , c p . 142—143 . 4 2 P. P. P a n a i t e s c u , Mircea cei Bătrîn şi suzeranitatea.,..., p . 18,

BCU Cluj / Central University Library Cluj

rei şi una la Răşinari (lingă Sibiu), lăcaşuri dispărute probabil în vea­cul XVIII, în urma asaltului tunurilor lui Bucov 4 3 . Reprezentative sînt şi instituţiile de drept româneşti din Făgăraş şi Amlaş, precum şi mo­dul de aplicare a justiţiei. Chiar dacă raporturile cu restul Transil­vaniei şi al regatului continuă (în 1397 regele Sigismund, care se con­sidera suzeran, călătorea prin Făgăraş, unde a ţinut şi scaun de jude­cată), se păstrează şi se dezvoltă instituţii de judecată proprii, româ­neşti: la 1413 sînt atestaţi judeţul cu bătrînii ţării (iuraţi consules ac prelate tene seniores), anume Vlad, Costea şi Petre, zis Stan 4 4 . Des­pre Amlaş, există un document din timpul lui Dan II (1420—1431), emis de juzii şi sfetnicii juraţi ai celor şapte scaune săseşti la 28 aprilie 14234° (deci Ja scurtă vreme după domnia lui Mircea), document din care reiese că vornicul Aibu a judecat o pricină privitoare şi la locui­torii din Aciliu. Deci dregătorii munteni îşi exercitau autori tatea ju­ridică la nord de Carpati.

In contextul raporturilor Ţării Româneşti cu Ungaria la sfirşitul secolului al XIV-lea şi începutul secolului al XV-lea 4 6 trebuie plasată şi extinderea autorităţii lui Mircea asupra Branului. Cetatea, clădită după 1377 şi străjuind drumul dintre Braşov şi Cîmpulung, s-a aflat sigur in stăpîmre „transalpină" între anii 1412 şi 1419, conform mărtu­riilor documentare. Asifel, Ştibor, voievodul Transilvaniei, recunoaşte într-un document din 18 septembrie 1412 că Branul se afla în mîini străine (castrum pre nomination in manibus extat alienis)*7, iar la 7 iu­nie 1419, regele Sigismund cerea înlocuirea castelanilor munteni cu alţii rînduiţi de Mihail, cornitele secuilor, castelani care să nu-i mai stînjenească pe braşoveni şi pe oaspeţii din preajmă 4 8 . Cel mai ade­sea, s-a susţinut că Branul a fost recunoscut domnului muntean după întîlnirea de la Braşov, dintre Mircea şi Sigismund, din 1395 4 9; mai re­cent, s-a optat pentru anul 1406, cînd a avut loc noua întîlnire de la Severin între cei doi suverani 5 0 .

4 3 N i c o l a e I. N i s t o r , o p . cit., p . 471 . 4 4 P. P. P a n a i t e s c u , M i r c e a cel Bătr'm, p . 202. 4 3 DRH, D, I, p . 2 6 2 — 2 6 3 , p . 164. 4 6 V e z i V . P e r v a i n , Relaţiile Ţării Româneşti c u Ungaria Ia siirsitul veacului

al XIV-leu, î n , , A n u a r u l I n s t i t u t u l u i d e i s t o r i e şi a r h e o l o g i e C l u j - N a p o c a " , 1975, X V I I I , p . 89—117 .

4 7 DRH, D, I, p . 196—197, n r . 119. 4 8 Ibidem, p . 208—209 , n r . 127. C e t a t e a B r a n e s t e a m i n t i t ă ca v a m ă a Ţ ă r i i

R o m â n e ş t i şi în d o c u m e n t e d e la R a d u P r a s n a g l a v a (21 n o i e m b r i e 1421) şi D a n I I» (23 o c t o m b r i e 1422 şi 10 n o i e m b r i e 1424), V e z i G. N u s s b ä c h e r , Contribuţii lu istori­cul cetăţii Bran şi al domeniului ei in secolele XIV—XV, î n „ C u m i d a v a " , B r a ş o v , 1976, I X / l , p . 28.

4 0 I. M i n e a , o p . cit.. p . 85 ; P. P. P a n a i t e s c u , Mircea cel Bătr'm. p . 194—195 ; Istoria României ( t r a t a t ) , v o l . II , Ed i t . A c a d e m i e i , B u c u r e ş t i , 1962, p . 366; A : M . H e n e g a r i u , Cetatea Bran, B u c u r e ş t i , 3963, p . 11 ; T. H a ş d e u , Cetatea Bran, B u c u ­r e ş t i , 1968, p . 9; i d e m , Branul — poartă in Carpaţi, B u c u r e ş t i , 1979, p . 21 ( p r e i a şi p o s i b i l i t a t e a d ă r u i r i i în 1406); R. P o p e s c u , Branul in sistemul legăturilor comer­ciale dintre Braşov şi Ţara Românească în secolele XIV—XVI, în „ R e v i s t a m u z e e ­l o r " , 1968, V , n r . 1 , ' p . 62; V . P e r v a i n , o p . cit., p . 97; C. C G i u r e s c u , D. C. G i u ­raseli. Istoria românilor, v o l . II, Edi t , ş t i i n ţ i f i ca , B u c u r e ş t i , 1976, p. 08 s.a.

5 0 G. N u s s b ă c h e r , op. cit., p . 27.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

In condiţiile în care, la 1395, 1398 şi 1406, documentele arată si­gur că cetatea era în posesia regelui maghiar 5 1, iar tratativele de la Severin, într-o reconsiderare recentă, par să fi despărţit căile de ac­ţiune ale celor doi conducători de state 5 2 , credem că instaurarea stăpî-nirii „transalpine" asupra Branului s-au petrecut după 1406 şi înainte de 1412. Probabil faptul s-a petrecut în partea a doua a acestui inter­val, în contextul preliminariilor la noile înţelegeri comerciale din 1412—1413 5 3. Dania Branului va fi grăbit, între altele, hotărirea lui Mircea de reînnoire a privilegiului comercial dat braşovenilor de Vlai-cu voievod la 1368. Stăpînirea muntenească asupra cetăţii, asupra do­meniului adiacent şi asupra taxelor vamale percepute în acest loc de trecere, în condiţiile regimului vamal preferenţial acordat de voievo­zii sud-carpatici braşovenilor, a fost profitabilă deopotrivă domniei, ca o compensaţie pentru şirul de sacrificii făcute în favoarea puternicului vecin din nord şi nord-vest, şi negustorimii din Ţara Românească, prin eliminarea unei piedici din calea activităţii sale 5 4 . Că aşa au stat lu­crurile o dovedesc nemulţumirile şi plîngerile negustorilor braşoveni în legătură cu stăpînirea românească la Turciu (Bran), ca şi interven­ţiile voievodului Mihail, fiul şi urmaşul lui Mircea, pentru apărarea intereselor oamenilor săi 5 5 . Stăpînirea munteană la Bran, alături de alte cîteva fapte de la cumpăna veacurilor XIV şi XV, sugerează chiar pro­logul tendinţei fireşti, manifestate plenar mai tîrziu, de eliminare a avantajelor unilaterale de care se bucurau negustorii străini în Ţara Românească şi Moldova, de statornicire a unui regim de reciprocitate, în stare să asigure propăşirea comerţului românesc 5 6 .

Tot în Transilvania, dar (ca şi în cazul Branului) fără notificarea în titlul domnesc şi departe de celelalte stăpîniri, care aveau hotar comun cu Ţara Românească, a deţinut Mircea cel Bătrîn cetatea Bo­loga cu domeniul său (Sebeswar ori, altfel spus, cetatea H)uedin — Hunyadwar sau Kalathazegf1'. Stăpînirea asupra cetăţii Bologa a avut un alt caracter decît celelalte stăpîniri transilvănene ale lui Mircea. Intrată în patrimoniul domnului de la Argeş spre finalul anului 1398, această regiune din nord-vestul Transilvaniei cu vreo 18 sate şi cu tîr-gul Huedin, revenea prin 1410—1412 în mîinile regelui, pentru ca din 1424 să rămînă în stăpînirea familiei Bânffy 5 8. Mircea, în acest scurt

5 1 Ibidem. * 5 2 N . C o n s t a n t i n e s c u , Mircea cel Bătrin, Edit, mi l i tară , Bucureş t i , 1981, p . 143— 144.

5 3 Ş. P a p a c o s t e a , începuturile politicii orientale a Ţării Româneşti si Moldovei (secolele X V — X V I ) . Drum şi stat, în „Studi i ş i m a t e r i a l e d e i s tor i e m e d i e " , 1983, v o i . X, p . 20.

5 4 Ibidem, p. 24. 5 5 Cf. ibidem, p. 24, n o t a 58. DRH, D, I, p. 208—209, nr. 127; p . 202, nr. 123;

p. 202—203 , nr. 124. . 5 6 Ş. P a p a c o s t e a , op . cit., p. 27. 5 7 I. Pataki , Ceva despre relaţiile Ţării Româneşti cu Ungaria la siirşitul vea­

cului al xrV-Iea, în „Studi i şi m a t e r i a l e d e i s tor i e m e d i e " , 1957, v o l . II, p. 423. 5 8 l o a n A. Pop, op. cit., p . 691. î n Istoria României (tratat) , v o l . II, p. 366, î n ­

c e p u t u l s tăpîn ir i i lu i M i r c e a la B o l o g a e p la sa t greş i t î n 1395.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

interval de timp, nu a stăpînit toate satele domeniului, unele dintre acestea fiind desprinse şi dăruite altor feudali spre sfîrşitul veacului XIV. Asemenea acte de danie s-aü făcut uneori, cum pertinent s-a ob­servat, în dauna feudalităţii româneşti de tip cnezial sau voievodal 5 9 . Un exemplu în acest sens sînt satele numite Fild (de Jos, de Mijloc şi de Sus), probabil parte din voievodatul Călatei 5 0, recunoscute la 1412 prin danie regală cnezilor nobili Sandrin şi Andrei 6 1 Un alt document, din 1435, dă şi alte amănunte, anume că desprinderea celor trei sate din domeniul cetăţii în favoarea amintitului Sandrin, numit Sandrinus Volachus (Andrei nu mai este pomenit), s-a făcut pe vremea cînd ceta­tea era îndepărtată din mîinile regelui 6 2 , deci pe vremea stăpînirii lui Mircea. Cert este că acum, la 1435, satele respective sînt dpnate unor membri ai puternicei familii Bânffy, iar între vecini, la punerea în stă-pînire a Bânffy-eştilor, era prezent şi nobilul român Cîndea, voievod de Oarţa 6 3. Apreciem ca semnificativă recunoaşterea de drept a pose­siunii ereditare asupra Fildurilor lui Sandrin Românul într-o vreme cînd stăpîn la Bologa era un domn român „transalpin", ca şi retrage­rea acestui drept de proprietate (între altele, în urma unei acuzaţii de trădare din partea lui Sandrin), la cîtva timp după încetarea autorită­ţii lui Mircea pe locurile respective.

Mai greu de explicat sînt motivele stăpînirii lui Mircea la Bologa. Totuşi, această stăpînire trebuie legată, credem, de originea maghiară a soţiei domnului muntean (sau a uneia dintre soţii)', de faptul că aceasta avea moşii în proprietate ori ca zălog în Ungaria (lîngă lacul Balaton şi aproape de Buda Veche) pe la 1399—14006?,. Este posibii chiar ca această doamnă, mama voievodului Mihail, să fi făcut parte din familia Bânffy, care avea posesiuni lîngă Balaton şi stăpînea şi Bo­loga înainte şi după Mircea 6 5 .

Stăpînirile din răsărit. într-un document din 4 septembrie 1389, emis la Rîmnicu Vîlcea, Mircea voievod se intitula şi „domn al părţi­lor Podunaviei" (Dobrogei) 6 6, iar în tratatele de alianţă cu Polonia, din 20 ianuarie 1390 şi 6 iulie 1391, acelaşi suveran de la Argeş este nu­mit „despot al pămînturilor lui Dobrotici" şi „domn al Dîrstorului" 6 7

4

lntr-un document, considerat îndoielnic, din 27 decembrie 1391, se spu­ne că Mircea stăpînea pînă la marginile „Tartariei" 6 8. între 1404 işi 1415, în mai multe documente, titlul domnesc include „toată Poduna-

5 9 A . A . Rusu, Începuturile cetăţii feudale de la Bologa, î n „ A c t a M u s e i P o -r o l i s s e n s i s " , Za lău , 1980, IV, p. 413.

6 0 St. P a s c u , Voievodatul Transilvaniei, v o l . III, Edit. D a c i a , C l u j - N a p o c a , 1986, p . 534.

6 1 Ibidem, p. 535. 6 2 V a r j u E., Oklevéltàr a Tomaj nemzetségbeli Losonczi Bànity csalàd tortène-

tèhez, v o l . I, B u d a p e s t a , 1908, p. 608—610, nr. 425. 6 3 l o a n A . Pop , op. cit., p. 692—693 . M Ibidem, p. 692. 6 5 Ibidem. 6 6 DRH, B, I, p . 28—30, nr. 10. 6 7 DRH, D, I, p. 122—123 , nr. 75; p. 125—126, nr. 73 . 6 8 DRH, B, I, p. 36—39, nr. 15.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

via, pînă la Marea cea Mare", regiunea „dinspre părţile tătăreşt i" şi stăpînirea sau „domnia" asupra cetăţii Dîrstorului 6 9 .

Deşi cele două documente de redacţie externă utilizează titlul de despot,10 relativ la autori tatea asupra „pământurilor lui Dobrotici", Mir­cea n-a folosit niciodată el însuşi această denominare, considerîndu-se, ra şi în raport cu celelalte stăpîniri ale sale, domn şi singur stăpini-tor, conform tradiţiei locale, de înalt prestigiu.

In faţa marii expediţii turceşti organizate în 1388 împotriva lui loan Sişman, ţarul bulgar, care se considera şi urmaşul lui Dobrotici şi Ivanco, Mircea intervine, eliberînd aceste regiuni şi incluzîndu-le în Ţara Românească 7 1 . Este vorba de „Ţara Carvonei" (Carbonei, Ca-vanei), cu .centrul la Caliacra, un ţinut vechi bizantin, a cărui limbă oficială rămăsese greaca, dar care cuprindea o străveche populaţie ro­mânească 7 2 şi se întindea de la nord de Varna pînă spre Mangalia, iar spre nord-vest pînă la formaţiunea Dîrstorului (Silistrei) 7 3 . Mircea se înstăpînise, desigur, şi asupra părţilor sudice, adăugate de Ivanco (acesta şi-a avut reşedinţa chiar în Varna) la moştenirea lui Dobro­tici; un document din 1392—1393 (6901), îndoielnic datorită unor as­pecte de conţinut şi datorită formei sub care ni s-a transmis, hiperbo-lizînd probabil faptele, îl prezintă pe domnul muntean ca stapînind mult spre. sud, „pînă la hotarele Odriiului" (Adrianopolului) 7 4 . Tot acum, la începutul domniei, a intrat în patrimoniul Ţării Româneşti şi cetatea Dîrstorului cu zona adiacentă (şi nu mai tîrziu, cum s-a afir­mat 7 5 ) , după cum dovedesc tratatele cu Polonia din 1390 şi 1391, po­menite mai sus. Teritoriul de la nord de Dîrstor şi de Ţara Carvonei (actualele judeţe Constanţa şi Tulcea), cunoscut, probabil, sub numele de Podunavia, intra şi el în componenţa Ţării Româneşti, poate dinain­te de domnia lui Mircea (de altfel, Podunavia apare în titulatura, aces­tuia anterior menţionării pămînturilor lui Dobrotici) 7 6 . Domnitorul a stăpînit neîntrerupt, întreaga domnie, aceste ţinuturi răsăr i tene 7 7 , iar pierderea lor în condiţiile în care campania otomană din 1416—1417 a lui Mehmet I este apreciată ca un semieşec 7 8 , pare să fi avut loc, par­ţial, abia în 1419—1420 şi total în intervalul 1420—1462, în mai multe etape (este vorba despre Dobrogea toată şi despre cetăţile Turnu şi

f Ibidem, p . 63—82, n r . 28, 30, 32, 3 4 35, 3«. 7 0 C. R e z a c h e v i c i , op. cit., p a s s i m (cu b i b l i o g r a f i a p r o b l e m e i ) . 7 1 Istoria militară a poporului român, v i l . II , Ed i t . M i l i t a r ă , B u c u r e ş t i , 1986, p .

155—156. 7 2 C. R e z a c h e v i c i , o p . cit., p . 12. 7 3 Ibidem, p . 13. 7 4 M. C h i p e r , Mit sau adevăr? Pe marginea unor însemnări din secolul al

XVIII-lea reieritoare la titlul lui Mircea cel Mare, în „ R e v i s t a d e i s t o r i e " , 1986, t o m . 39, n r . 7, p . 699—704.

7 3 N . S t o i c e s c u , Organizarea statală în vremea domniei lui Mircea cel Mare, in „ R e v i s t a d e i s t o r i e " , 1986, t o m . 39, n r . 7, p . 625.

7 6 C. R e z a c h e v i c i , op. cit., p . 13. 7 7 Ibidem, p . 12. 7 8 Naq-v P i e n a r u , Relaţiile lui Mircea cel Mare (1386—1418) cu Mehmed I Ce-

lebi (1413—1421), in , , R e \ ; s l d d e i s t o r i e " , 1986, t o m . 39, nr . 8, p. 794.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

Giurgiu ' 9 . In general, s-au păstrat puţine mărturii despre exerci tarea autorităţii muntene în zonă în vremea lui Mircea. La Dîrstor este po­menită o căpetenie locală, cheialia, semn că a fost respectată, ca şi la Severin, forma locală de conducere 8 0 . In 1412, în fosta ţară a lui Dobro-tici, este amintit un Constantin din Caiiacra şi preotul Radomir din sa­lul lui Baldovin, logofătul lui Mircea 8 1 .

Mai greu de precizat şi e l e datat este stăpînirea şi ,,domnia" voie­vodului de la Argeş asupra regiunii „dinspre părţile tătărăşti", pome­nită, cum s-a văzut, în 1391 şi apoi la începutul veacului XV în intilu-laţia mai multor documente. Este vorba despre o zonă, cuprinsă mai tîrziu în statul românesc est-carpatic şi care a păstrat apoi în numele său amintirea dinastiei Basarabilor, situată la nord de gurile Dunării, dincolo de Prut, în apropierea braţului Chil ia 8 2 . In ciuda altor opinii, conform cărora Mircea nu ar fi stăpînit nici un teritoriu la nord de gurile f luviului 8 3 , greu dje susţinut într-o formă atţt de categorică, prezenţa Ţării Româneşti în zona Deltei, a braţului Chilia chiar, era o realitate la începutul veacului XV 8 4 . Faptul că cetatea Chilia de pe malul stîrig al braţului omonim s-a aflat sub autoritatea Moldovei ia începutul celui de-al XV-lea veac 8 5 , nu poate anula indiciile despre stăpînirea munteană, cel puţin asupra Dunării din spaţiul cuprins în­tre Brăila şi vărsarea fluviului prin braţul său nordic 8 6 . Şi această zo­nă „dinspre părţile tătărăşt i" avea administraţie proprie, domnul mun­tean fiind reprezentat aici de un} namestnic (locţiitor) numit Iarcân, menţionat ca martor al sfatului domnesc într-un document referitor la satul Pulcovţi al mănăstirii Strugalea (satul era aşezat într-o zonă unde se pescuiau moruni, poate în regiunea Chil iei) 8 7 . Oricum, Mircea avea la un moment dat o întinsă frontieră la Marea cea Mare, de la gurile Dunării (poate chiar de la* limanul Conduc — Sasic) pînă la sud de capul Caiiacra, cu cetăţi puternice şi por tu r i 8 8

In ceea ce priveşte hotarul cu Moldova 8 9 , problema se cuvine in­tegrată în contextul mai larg al relaţiilor dintre cele două ţări româ-

7 9 R. Şt . C i o b a n u , A iost pierdută Dobrogea de Mircea cel Bătrîn? în „ R e v i s t a d e i s t o r i e " , 1986, t o m . 39, n r . 8, p . 765, 769.

8 0 N . S t o i c e s c u , o p . cit., p . 625. 8 1 DRH, B, I, p . 7 7 — 7 8 , n r . 36. 8 4 C. C i h o d a r u , Formarea hotarului dintre Moldova şi Ţara Românească în se­

colul al XV-lea, î n v o i . „ S t a t , s o c i e t a t e , n a ţ i u n e . I n t e r p r e t ă r i i s t o r i c e " , î n g r i j i t d e N . E d r o i u , A. R ă d u ţ i u , P. T e o d o r , Ed i t . D a c i a , C l u j - N a p o c a , 1982, p . 8 9 — 9 0 .

8 3 V . C i o c î l t a n , Chilia în primul sieri al veacului al XV-lea, î n „ R e v i s t a d e i s t o r i e " , 1981, t o m . 34, n r . 11, p . 2091—2096 .

8 4 Ş t . A n d r e e s c u , f i n e ville disputée: Kiìia pendant la première moitié du XV siècle, îr „ R e v u e R o u m a i n e d ' H i s t o i r e " , 1985, X X I V , n r . 3, p . 226—229 .

8 3 V . C i o c î l t a n , o p . cit., p . 2091—2096 . 8 6 Şt . A n d r e e s c u , o p . cit., p . 266. S i t u a ţ i a e s t e n e s c h i m b a t ă si s u b R a d u P r a s -

n a g l a v a . 8 7 N . S t o i c e s c u , o p . cit., p . 626. 8 8 Istoria militară a poporului român, II , p . 157. 8 S ) C. C i h o d a r u , o p . cit., p . 80—92.

BCU Cluj / Central University Library Cluj

neşt i 9 0 şi în cadrul raporturilor cu Ungaria şi Polonia, fără a se negli­ja posibilitatea, susţinută încă de Haşdeu, ca Ţara Românească să fi stăpînit nu numai spre părţile tătărăşti, dar şi o altă regiune din su­dul Moldovei (la miazăzi de Bacău şi Bîrlad) 9 1. Deşi opiniile sînt de­parte de a fi convergente în acest sens, apreciem că reglementarea li­niei frontierei printr-o înţelegere între Mircea şi Alexandru (înţelege­re pomenită de Matia Cor vinul în 1475), în timp ce ultimul îşi datora accederea la domnie celui dintîi, putea să fie favorabilă Ţării Româ­neşti, chiar şi sub aspect teritorial.

întinderea Ţării Româneşti la cumpăna veacurilor XIV şi XV este o realitate care a depins de politica generală a domnitorului de la Ar­geş, dar şi de relaţiile internaţionale din centrul şi sud-estul Europei, în aceeaşi perioadă. Interesele lui Sigismund de Luxemburg şi Vladis­lav Iagiello, presiunile otomane dinspre sud, ideea de cruciadă tîrzie care părea să prindă contur, concepţia feudală legată de suzeranitate-vasalitate, încercările de reunire a bisericilor (orientală şi apusea­nă) etc. au alcătuit cadrul general, uneori favorizant, alteori constrîn-gător, în care s-a derulat acţiunea de strìngere a unor pămînturi româ­neşti sub acelaşi sceptru. Deasupra tuturor acestor fenomene de con­junctură a stat însă concepţia superioară a domniei independente, au­tocraţia, manifestată prin ideea conservării şi augmentării fiinţei sta­tale, pe fondul, timid încă, al unei conştiinţe solidare la români în evul mediu 9 2 . Stăpinirea asupra Amlaşului şi Făgăraşului, pe urmele unei străvechi unităţi, dovedite încă din timpul „descălecatului", dom­nia exercitată în banatul de Severin, recunoaşterea de către regalita­tea maghiară a lui Sandrin Românul ca deţinător ereditar al posesiuni­lor numite Filduri, desprinse din domeniul cetăţii Bologa, pe vremea cînd Mircea avea autoritatea asupra acelor locuri, libertăţile acordate şi recunoscute locuitorilor din Cisnădie (ţomânii şi alţii) 9 3 , protecţia şi ajutorul militar promise acestora 9 4 , prerogativele eclesiastice ale mitropoliţilor munteni asupra românilor din Transilvania şi Ungaria, autoritatea deţinută şi suveranitatea reală în teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră, cel mai vechi pămînt românesc, unde începuse cel mai devreme sinteza daco-romană, sînt toate prefigurări ale unităţii politico-statale româneşti. Se poate conchide astfel, cu îndreptăţire, că primul stat românesc de sine stătător a preluat odată cu numele de Ţară Românească şi aspiraţia latentă şi şi-a asumat chiar misiunea de a reconstitui unitatea poporului al cărui nume îl purta 9 5.

9 0 C. R e z a c h e v i c i , Mircea cei Bătrîn şi Moldova, în „ R e v i s t a d e i s tor ie" , 1986, tom. 39, nr. 8, p. 746—763 .

9 1 Ş. P a p a c o s t e a , La începuturile statului moldovenesc. Consideraţii pe marginea unui izvor necunoscut, In „Studi i şi m a t e r i a l e d e i s t o r i e m e d i e " , 1973, v o l . VI , p . 52.

9 2 M. H o l b a n , op. cit., p. 285—286 . 9 3 L o c a l i t a t e a C i s n ă d i e n u f ă c e a p a r t e n ic i d in „ducatu l" A m l a ş u l u i şi n i c i d in

Ţara F ă g ă r a ş u l u i . 9 4 l o a n A . Pop , o p . cit . , p. 690—691 . * 9 5 Ş. P a p a c o s t e a , Statul românesc In ~secolele XIV—XV/. Rolul său în consoli­

darea entităţii poporului român, i n v o i . „ N a ţ i u n e a română" , Edit , ş t i in ţ i f i că ş l e n c i c l o p e d i c ă , Bucureş t i , 1984, p. 245.

BCU Cluj / Central University Library Cluj