©2008 SIVECO Romania. All Rights Reserved.
May 3, 2023
Performanta in Agricultura pe baza sistemelor informatice
Gabriel LOSPAeAgriculture Line of Business Manager
e-AGRICULTURE SOLUTION
May 3, 2023
2
Fiecare stat pune la dispozitia fermierilor si producatorilor agricoli, posibilitatea de finantare a activitatilor specifice desfasurate prin accesarea unor fonduri/subventii nationale respectiv europene. Aceste fonduri sunt accesate prin intermediul structurilor organizatorice ce tin de Ministerul Agriculturii.
Pentru a putea exista un control riguros al fondurilor nationale/europene alocate in acest sens, gestionarea cererilor de finanţare/subventie, precum şi a documentelor aferente, trebuie realizata folosind un sistem transparent care sa faciliteze accesul permanent la informaţii privind situaţia unei cereri.
Un astfel de sistem vine in sprijinul solicitantilor, care intrã în posesia fondurilor necesare pentru cresterea eficientei activitatilor lor din agricultura, prin intermediul unui mijloc modern, facil şi sigur de operare cu fondurile puse la dispoziţia lor.
Implementarea unor astfel de sisteme este în concordanţã cu strategiile interne fiecarui stat privind implementarea sistemului electronic naţional de administrare şi facilitarea accesului cetãţenilor la serviciile guvernamentale.
Obiective
e-AGRICULTURE SOLUTION
May 3, 2023
3
AGENDA
Experienta SIVECO in proiecte eAgriculture
Solutii implementate Discutii, intrebari
e-AGRICULTURE SOLUTION
May 3, 2023
4
In Romania exista doua agentii de plati care gestioneaza platile din fondurile europene si respectiv nationale pentru agricultura:a) APDRP – Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit
Gestionarea platilor pentru masurile de dezvoltare rurala,
b) APIA – Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura Gestionarea platilor pe suprafata din fondurile europene, Gestionarea platilor nationale Gestionarea platilor privind masurile de piata si cota de lapte
In cadrul ambelor agentii, sistemele informatice dezvoltate si implementate sunt realizate in cadrul unor proiecte, in care SIVECO Romania este realizatorul principal, fiind contractant principal sau lider de consortiu.
In Moldova, Agentia de Interventie si Plati pentru Agricultura, gestioneaza sau va gestiona in perioada urmatoare toate activitatile gestionate de cele doua Agentii din Romania.
Scenariul curent in ROMANIA
e-AGRICULTURE SOLUTION
May 3, 2023
5
Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP)
300,000 Cereri inregistrate anual 300,000 Plati efectuate anual Structura Organizationala
42 APDRP Oficii Judetene 8 APDRP Centre Regionale 1 Sediu Central APDRP Autoritatea de Management (AM) + 42 Directii Agricole de Dezvoltare Rurala
(DADR) 1.800 utilizatori interni APDRP 240 utilizatori suplimentari (de la AM si DADR) 750,000 de utilizatori externi;
Scenariul curent in ROMANIA
e-AGRICULTURE SOLUTION
May 3, 2023
6
• Decembrie 2007 – Iunie 2009: Asistenta tehnica pentru dezvoltarea sistemului IT pentru implementarea sistemului de prelucrare a cerintelor de dezvoltare rurala – Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP)
SIVECO Romania – Contractant unic
APDRP – Proiecte implementate de SIVECO
• Martie 2010 – prezent: Actualizarea si dezvoltarea software-ului integrat al APDRP – Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit
SIVECO Romania – Contractant unic
• Decembrie 2007 – Prezent: Implementarea sistemului integrat Financiar Contabil al Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP):
SIVECO Romania – Contractant unic
e-AGRICULTURE SOLUTION
May 3, 2023
7
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA)
Sistemul asigură compatibilitatea între schemele naţionale de sprijin pentru fermieri şi schemele de sprijin ale Uniunii Europene, acoperind:
14.64 Milioane de hectare teren arabil 1.67 Milioane loturi agrare fizice (61% din Totalul de teren arabil) 1.45 Milioane de fermieri existenti in baza de date 2 Milioane de plati anuale Structura Organizationala
42 Centre Judetene; 259 Centre locale APIA; 3,000 de utilizatori interni; 750,000 de utilizatori externi;
Scenariul curent in ROMANIA
e-AGRICULTURE SOLUTION
May 3, 2023
8
APIA – Proiecte implementate de SIVECO
• 2005 – 2007 Control de Calitate si Asigurare a functionalitatii LPIS SIVECO Romania – Contractant unic
• Iunie 2006 – August 2008: Dezvoltarea Software pentru sistemul informatic pentru Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura din Romania (APIA) si IACS (Sistemul Integrat de Administrare si Control)
SIVECO Romania – Lider de Consortiu, ABG Polonia – Partener in Consortiu
• Decembrie 2008 – Prezent: Servicii de extindere si dezvoltare a sistemului informatic al Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura din Romania (APIA) si IACS (Sistemul Integrat de Administrare si Control)
SIVECO Romania – Lider de Consortiu, TeamNet Romania, Abaco Italia – Parteneri in Consortiu
• Iunie 2006 – Prezent: Implementare asistemului integrat Financiar Contabil al Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura din Romania (APIA):
SIVECO Romania – Contractant unic
e-AGRICULTURE SOLUTION
May 3, 2023
9
• Noiembrie 2008 – Iulie 2009: Infiinţarea şi implementarea unui sistem de informare, managementul riscului şi avertizare (SMIGRA)
SIVECO Romania – Lider de Consortiu
Ministerul Agriculturii (MADR) – Proiecte implementate de SIVECO
• Noiembrie 2008 – Septembrie 2009: Infiinţarea Sistemului Informaţional pentru Piaţa Produselor Agricole şi Alimentare SIPPAA.
SIVECO Romania – Partener in Consortiu
e-AGRICULTURE SOLUTION
May 3, 2023
10
AGENDA
Experienta SIVECO in proiecte eAgriculture
Solutii implementate Discutii, intrebari
e-AGRICULTURE SOLUTION
May 3, 2023
11
Solutia implementata pentru - Agentia pentru Dezvoltare Rurala si
Pescuit -
e-AGRICULTURE SOLUTION
May 3, 2023
12Verificarea eligibilitatii
Inregistrarea si verificarea aplicatiilor financiare
Centru Regional
Oficiu Judetean
42 Oficii Judetene 8 Centre Regionale 1 Sediu Central
Verificarea eligibilitatii proiectului
Inregistrarea Cererii de Finantare
Verificarea conformitatii si
inregistrarea cererilor
Sediu Central
Oficiu Judetean
Agentia de Plati pentru Dezvoltarea Rurala si Pescuit
Persoane Juridice:
Plati
Achizitii
Eligibilitatea Platilor
Persoane Fizice:
Avizarea dosarelor de achizitie si a Proiectului
Tehnic
Verificarea eligibilitatii
Selectia Proiectelor
Plati
Plati
e-AGRICULTURE SOLUTION
May 3, 2023
13
Arhitectura solutiei implementate in APDRP
e-AGRICULTURE SOLUTION
May 3, 2023
14
Elementele arhitecturii sistemului integrat: Sistemul de Procesare a Cererilor de finantare pentru Devoltare Rurala
(SPCDR) – este instrumentul principal de administrare si control al platilor pentru masurile de dezvoltare rurala.
Cererile de finantare sunt gestionate in cadrul sistemului pe baza unor fluxuri specifice fiecarei masuri in parte.
Depunerea cererilor de finantare si a documentelor asociate se face online, urmand ca documentele astfel preluate sa fie preluate si prelucrate pe fluxul de lucru.
Sistemul de verificare preturi bunuri / servicii / lucrari – asigura verificarea rezonabilitatii preturilor prin consultarea unei Baze de Date cu preturi de referinta existente si care se actualizeaza in timp.
Sistemul de raportare si monitorizare – este un modul orizontal care asigura suportul informational – decizional pentru monitorizarea si urmarirea calitatii si modului de desfasurare a programului de implementare PNDR.
e-AGRICULTURE SOLUTION
May 3, 2023
15
Elementele arhitecturii sistemului integrat: Sistemul de management al fluxurilor de lucru:
Permite definirea regulilor de afaceri corecte care stabilesc fluxurile necesare procesarii cu succes a cererilor de finantare intr-o maniera eficienta.
Automatizarea fluxului pentru procesarea cererilor reduce probabilitatea unei erori umane si asigura ca sarcinile sunt distribuite personalui vizat la timpul potrivit.
Sistemul de management al documentelor: Acest modul implementeaza operatiile uzuale de lucru pentru gestiunea
documentelor asociate dosarelor de finantare.
Sistemul ERP de gestiune economico-financiara realizat cu SIVECO Applications (un numar de 8 module informatice).
e-AGRICULTURE SOLUTION
May 3, 2023
16
Elementele arhitecturii sistemului integrat: Interfetele cu sistemele externe:
Asigura schimbul de informatii cu organismele externe si sistemele lor informatice.
Modulul de Audit Intern: Acest modul implementeaza pasii specifici etapelor unei misiuni de audit (ex:
Planificare, Execuţie, Raportare, Urmarire).
Modulul de Control si Antifrauda: Modeleaza activitatea orizontala din cadrul Directiei Control si Antifrauda
(DCA) din APDRP (planificarea, controlul, inregistrarea sesizarilor/contestatiilor, executia raportarilor).
e-AGRICULTURE SOLUTION
3 May 2023
17
Portalul APDRP:• Publicarea de informatii preluaate direct din baza de date a sistemului
informatic.• Organizare de forumuri.• Transmitere de buletine de stiri (Newsletter) catre beneficiari.• Suport pentru colectarea de informatii statistice despre beneficiar, pe baza
formularelor completate la inregistrare• Depunere on-line a cererii de
finantare de catre beneficiari !!
Elementele arhitecturii sistemului integrat:
e-AGRICULTURE SOLUTION
3 May 2023
Alte module orizontale implementate: Modulul de Business Intelligence – utilizand SIVECO Business Analyzer Modulul de Registratura Modulul de integrare cu serverul de fax Modulul de Recuperare Debite Modulul de gestionare a Litigiilor
Platforma eLearning utilizata pentru instruirea tuturor utilizatorilor din cadrul agentiei.
Elementele arhitecturii sistemului integrat:
e-AGRICULTURE SOLUTION
3 May 2023
Instrumente software de administrare: Integrare sistem existent gestiune utilizatori, Active Directory Modul de Arhivare a proiectelor Solutie de Disaster Recovery (salvare si asigurare a continuitatii lucrului
cu recuperare in caz de dezastre naturale) Instrumente software gestionare configuratii, inregistrare versiuni de
program, monitorizare performanta Implementare semnatura electronica pe tot fluxul de lucru din sistem.
Elementele arhitecturii sistemului integrat:
e-AGRICULTURE SOLUTION
May 3, 2023
20
Beneficiile proiectului• Sistemul asigura gestiunea fondurilor, simplificarea procedurilor, armonizarea
activitatilor si a fluxurilor de informatie, prevenirea evaziunii fiscale.• Incepand cu anul 2008 si pana in prezent, prin utilizarea sistemului
implementat la APDRP, Romania a reusit sa faca plati din fondurile europene alocate, de peste 2.000.000.000 Euro si sa gestioneze cereri de finantare pentru un numar de 14 masuri, in valoare de peste 7.800.000.000 euro.
• Pune la dispozitia beneficiarilor instrumente pe baza carora sa acceseze in mod facil fondurile europene.
• Ofera o transparenta a modului de evaluare si selectare a cererilor de finantare.• Asigura urmarirea si raportarea progresului masurilor care se implementează catre
organismele care asigura managementul şi coordonarea finantarii programului.• Accesibilitatea documentelor si pastrarea lor într-o maniera care sa asigure
validitatea, legalitatea precum si mentinerea lor într-o forma completa de-a lungul timpului, inclusiv privind documentele electronice prevazute în legislatia curenta.
e-AGRICULTURE SOLUTION
May 3, 2023
21
Solutia implementata pentru- Agentia de Plati si Interventie in
Agricultura -
e-AGRICULTURE SOLUTION
May 3, 2023
22Analiza de
RiscPlati
Raportari/Analize
Management LPIS
Centru Local
42 Centre Judetene259 Centre Locale
Sediul Central
Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura
Control Incrucisat
Control pe Teren
Autorizare Plati
Centru Judetean Inregistrare Cereri Fermieri
Identificare parcele
Controale Administrative
Tiparire Harti
Centru Judetean
Control anual
Declaratii anuale
Modificari anuale LPIS
e-AGRICULTURE SOLUTION
May 3, 2023
23
Interconectarea Sistemului IT APIA cu alte Sisteme
APIAAPDRP
Ministerul Agriculturii
(MADR)
Agentia Nationala Sanitar
Veterinara (ANSVSA)
Agentia Nationala de
Cadastru (ANCPI)
Raportari centralizate
Cereri de plata autorizate pentru
zootehnie
IPAOnLine
Masuri delegate: LFA, Agromediu
Strat referinta separat in cadrul LPIS
e-AGRICULTURE SOLUTION
May 3, 2023
24
Subsistemele sistemului IT al APIA
Sistemul de Management al Documentelor
(SIVADOC)
Sistemul IACS
Scheme de reglementarea
pietei
-
Sistemul de identificare a parcelelor (LPIS-GIS)
Sistemul integrat Financiar Contabil
(SIVECO Applications)
-
SistemulRegistrul
Fermierilor
Cota Lapte
AplicatiaIPA Online
Sistemulpentru gestionarea platilor nationale
Subsisteme dezvoltate si implementate complet de catre SIVECO Romania
e-AGRICULTURE SOLUTION
May 3, 2023
25
Arhitectura sistemului IT al APIA
LPIS
GISSivGISESRI server
Scheme pentru regle-
mentarea pietei
ToolsOLAPSBA
Portal
Server de aplicatie (JBOSS)
Sistemul Financiar-contabil
(SIVECO Applications)
MS Terminal Services
Middleware (Oracle)
MS Terminal Server
Infrastructura sistem si de comunicatie
Sistem Operare Calculatoare Retele de Date
SIVADOCSistemul de inregistrare a
fermierilorIACS
e-AGRICULTURE SOLUTION
May 3, 2023
26
A fost primul modul complet dezvoltat si implementat de catre SIVECO in cadrul proiectului (septembrie 2006). Realizarea si implementarea lui a fost o conditie din partea CE in vederea aderarii Romaniei la UE. Alocarea unui unic ID fiecarui fermier Preluarea si gestionarea datelor referitoare la datele personale ale fermierului
(persoane fizice sau societati comerciale) Detalii referitoare la exploatatie Lista parcelelor din exploatatii ale fermierului Detalii cont bancar Posibilitatea de urmarire a tranzactiilor (Audit Trail) Integrat cu sistemul de inregistrare a cererilor de finantare din cadrul APDRP
Registrul Fermierilor
e-AGRICULTURE SOLUTION
May 3, 2023
27
IACS: Sistemul integrat de Administrare si Control Gestiunea completa a platilor pe suprafata pentru fermieri din fonduri
europene si nationale. Principalele activitati acoperite de functionalitati:
Preluarea datelor aferente cererilor de sprijin de la fermieri, in cadrul fiecarei campanii de plati
Verificarea eligibilitatii Verificarea de consistenta a cererilor de sprijin Verificarea incrucisata a parcelelor Analiza de risc (bazata pe criterii predefinite) Controale pe teren Verificarea datelor aferente controalelor prin teledetectie Calculul platilor si a penalitatilor asociate (daca este cazul) Autorizarea platilor
e-AGRICULTURE SOLUTION
May 3, 2023
28
Sistemul de identificare a parcelelor (LPIS - GIS) Este implementat sistemul SIVGIS componenta a SIVECO Applications Principalele activitati acoperite de functionalitati:
Gestionarea completa a suprafetelor agricole si neagricole, in cadrul sistemului GIS (Sistem informatic geografic)
Integrarea cu ortofotoplanurile sau imaginilor satelitare Modificarea blocurilor fizice, in conformitate cu consatarile efectuiate in urma
controalelor efectuate. Printarea hartilor (harti de baza, blocuri fizice, imagini ortofoto) Integrarea completa in modulul IACS (pentru cererile de sprijin) Legatura cu Registrul Fermierilor pentru a indica parcelele detinute
e-AGRICULTURE SOLUTION
SIVGIS: Gestionarea straturilor tematice
May 3, 2023
29
e-AGRICULTURE SOLUTION
May 3, 2023
30
SIVGIS: Integrarea cu datele privind cererile fermierilor
e-AGRICULTURE SOLUTION
May 3, 2023
31
Sistemul pentru gestionarea platilor nationale Este parte componenta a sistemul integrat SIVECO Applications Realizeaza gestiunea completa a platilor nationale.
Gestiunea cererilor autorizate la plata. Compensarea creantelor cu drepturile la plata la nivel de beneficiar Generarea ordinelor de plata/ fisierelor catre banci in formate specifcie
fiecarei banci Gestiunea platilor efectuate Gestiunea platilor neefectuate si corectarea informatiilor care au condus la
neefectuarea platii Integrarea cu sisteme externe Integrarea cu Registrul Fermierilor
e-AGRICULTURE SOLUTION
May 3, 2023
32
Sistemul Integrat Financiar Contabil Este implementat sistemul integrat SIVECO Applications Realizeaza gestiunea completa a Financiar Contabila a platilor pe suprafata
pentru fermieri din fonduri europene si nationale. Fluxurile specifice in vederea realizarii platilor europene. Managementul Platilor Executia Platilor Managementul debitorilor Contabilitate pentru Toate Fondurile UE Raportare Catre UE Raportare Catre Autoritatile Nationale
Realizeaza gestiunea completa a restului de activitati Financiar Contabile la nivelul institutiei (un numar de 14 module informatice).
e-AGRICULTURE SOLUTION
May 3, 2023
33
Este implementat sistemul SIVADOC, componenta a SIVECO Applications Realizarea unei registraturi unice la nivel de centre locale/judetene, pentru
gestionarea documentelor depuse de catre fermieri. Important de luat in Considerare
Volum > 1,000,000 cereri de subventie fermieri in fiecare an Obligatii Legale > pastrarea aplicatiilor de sprijin pe hartie pentru cel putin
3 ani Managementul Fluxului de Lucru al Intregului Proces IACS Trasabilitate a Documentelor si a aplicatiilor de sprijin Raportare Status in Toate Etapele Procesului Aplicatiilor de Sprijin
Sistemul de management al Documentelor
e-AGRICULTURE SOLUTION
May 3, 2023
34
Beneficiile proiectului Absorbtia fondurilor europene alocate sprijinirii fermierilor, care presupune existenta
unui sistem informatic dedicat pentru gestionarea acestor fonduri in stricta conformitate cu regulamentele CE si respectiv nationale.In campania 2009 (sfarsitul lunii Iunie 2010), procentul de absorbtie a fondurilor europene alocate de care CE, a fost de 98%.Plata in avans pentru fermieri incepand cu Octombrie 2009.Incepand cu anul 2007 si pana in prezent, prin utilizarea sistemului implementat la APIA, Romania a reusit sa faca plati din fondurile europene alocate, de peste 3.200.000.000 Euro si sa se faca plati aferente subventiilor nationale in valoare de peste 910.000.000 Euro.
e-AGRICULTURE SOLUTION
May 3, 2023
35
Beneficiile proiectului Imbunatatirea activitatii de detectare si de control al fraudei, care este practic
eliminata, pe baza utilizarii de proceduri si instrumente complexe pentru validarea cererilor, penalizarea abaterilor, urmarirea respectarii angajamentelor multi-anuale, recuperarea debitelor, evitarea erorilor de plata.
Identificarea individuala si inregistrarea fermierilor intro baza unica, Registrul Fermierilor
Accesul usor al fermierilor la informatiile electronice gestionate de catre sistem. Eliminarea unor documente in procesul de validare a cererilor de subventie, prin
schimbul de date intre Agentiile de Plati si alte entitati guvernamentale. Reducerea substantiala a timpilor de aşteptare in diversele puncte de pe fluxul de
procesare a unei cererilor de subventie, acest lucru îmbunãtãţind implicit experienţa beneficiarilor în lucrul cu administraţia.
e-AGRICULTURE SOLUTION
May 3, 2023
36
Distinctii obtinute de proiect 20 Noiembrie 2008, Bucuresti - Excellency Award
la Gala ROCS, pentru cele mai reusite proiecte din domeniul IT – SIVECO Romania.
15 Iunie 2009, Helsinki – Finalist Award la al 23-lea Congres Mondial al IPMA (International Project Management Association), ca fiind una dintre cele mai bune realizãri în domeniul managementului de proiect – SIVECO Romania
25 Februarie 2010 – Londra, European IT Excellence Award 2010, Winner la categoria Vertical Market pentru solutia IT dezvoltata la APIA – SIVECO Romania.
2011 (iunie) – Washington, nominalizare pentru “Computerworld Honors Program” – Agentia de Plati pentru Interventie in Agricultura.
e-AGRICULTURE SOLUTION
May 3, 2023
37
Va multumesc pentru atentie!http://www.siveco.ro
INTREBARI?
Top Related