Volum Drept -2008 (169pg)

NO. 1 / 2008

SERIA ŞTIINŢE JURIDICE JURIDICAL SCIENCES SERIES

Universitatea “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu

University of “Constantin Brâncuşi” from Târgu Jiu

Analele Universităţii „Constantin Brâncuşi” din

Târgu Jiu

Annals of the „Constantin Brâncuşi” University from Târgu Jiu

SERIA ŞTIINŢE JURIDICE

JURIDICAL SCIENCES SERIES

NR. 1/2008 NO. 1/2008

ISSN 1844 - 7015 Revistă categoria „C” – publicaţii ştiinţifice de importanţă naţională Cod CNCSIS 718

Redactor şef / Editor-in-Chief: prof.univ.dr. Moise BOJINCĂ – Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu / Decan

Facultatea de Ştiinţe Juridice

Redactor şef adjunct / Deputy Editor-in-Chief:

Lect. univ. dr. Ion Cristinel RUJAN – Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu /


Secretar general de redacţie / Editorial Secretary General: Lect. univ. Alin-Gheorghe GAVRILESCU – Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu /


Colegiul Redacţional / Editorial Board: Profesor Andrée LAJOIE, Facultatea de Drept, Universitatea din Montréal, Cercetător

Centru de cercetare în drept public

Profesor Daniel GADBIN, Decan Facultatea de Drept şi Ştiinţe Politice Universitatea

Rennes 1

Profesor Nathalie Des ROSIERS, Decan Facultatea de Drept, Universitatea din Ottawa

Profesor Didier BLANC Prodecan la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Politice, Universitatea

Versailles-Saint-Quentin-en-Yvelines

Prof. univ. dr. Pantelimon MANTA, Facultatea de Ştiinţe Juridice, Universitatea

”Constantin Brâncuşi” Târgu-Jiu

Lect. univ. dr. Titu IONAŞCU, Facultatea de Ştiinţe Juridice, Universitatea ”Constantin

Brâncuşi” Târgu-Jiu

Lect. univ. Laura Magdalena TROCAN, Facultatea de Ştiinţe Juridice, Universitatea


Lect. univ. Giorgiana Elena SIMIONESCU, Facultatea de Ştiinţe Juridice, Universitatea


Lect. univ. Ana Maria DIACONU, Facultatea de Ştiinţe Juridice, Universitatea


Lect. univ. Octavia Maria CILIBIU, Facultatea de Ştiinţe Juridice, Universitatea


THE SERIES CONTENTS THE WORKS PRESENTED AT THE SESSION OF SCIENTIFIC COMMUNICATIONS WITH INTERNATIONAL PARTICIPATION

„THE SOCIETY OF KNOWLEDGE AND THE PROGRESS OF DEMOCRACY” 6-8 june 2008

INTERNATIONAL SCIENTIFIC COMITEE

President of Honor: Acad. Bertrand Saint-Sernin – Member of the French Academy, University Paris IV

President: Prof PhD. Adrian Gorun – Rector of „Constantin Brâncuşi” University Târgu-Jiu

Vice-presidents: Acad. Nicolae Manolescu – President of Writers Union from Romania

Prof.univ.dr. Lazăr Vlăsceanu – University of Bucharest

Prof. univ. dr. Lucica Matei – National School of Political and Administrative Sciences, Bucharest

Prof. univ. dr. Smaranda Angheni - „Titu Maiorescu” University Bucharest

Secretary: Assoc. Prof. PhD. Gheorghe Gămăneci – general chancellor of „Constantin Brâncuşi” University

Târgu-Jiu

Members: Prof. PhD. (Reader) Emil Hristov – University of Mines and Geology Sofia

Prof. PhD. Predrag Matvejevič - University La Sapienza Roma

Prof. PhD. El. Thalassinos – University of Piraeus, Greece

Prof. PhD. Farkas Jenö – University of Budapest

Acad. Marius Sala - Director of the Linguistics Institute “Iorgu Iordan-Al. Rosetti” Bucureşti

Prof. PhD. Alexandru Boboc – Member of the Romanian Academy

Prof. PhD. Constantin Brătianu – Polytechnic University, Bucureşti

Prof. PhD. Petre Bieltz - University „Titu Maiorescu” (Bucureşti)

Assoc. Prof. PhD. Ovidiu Pecican - Babeş Bolyai University (Cluj - Napoca)

Prof. PhD. Ion Bulei – University of Bucharest

Prof. PhD. Dumitru Miron – Academy of Economic Sciences, Bucharest

Prof. PhD. Ion Dogaru – University of Craiova

Prof. PhD. Ani Matei – SNSPA Bucharest

CUPRINS:

CONTENTS:

1. CAPITALUL INTELECTUAL – ACTIV ŞI FACTOR DECISIV AL DEZVOLTĂRII SOCIETĂŢII BAZATĂ PE CUNOAŞTERE Moise BOJINCĂ ………………….....……… 5 2. RASPUNDEREA POLITICA SI JURIDICA A PRESEDINTELUI ROMANIEI Pantelimon MANTA ………….........…….. 13 3. PROCLAMATIA DE LA TIMISOARA SI SOCIETATEA DESCHISA IN ROMANIA POST-TOTALITARA David KILGOUR ……………….………… 21 4. OPOZABILITATEA ŞI PROTECŢIA JURIDICĂ A DREPTURILOR SUBIECTIVE ÎN SISTEMUL DREPTULUI EUROPEAN Vasile CIUVĂŢ ……………………..…… 33 5. PROCEDURA ADOPŢIEI Gabriela Ana ŢARCĂ ……….….……….. 43 6. CONTRIBUŢII LA STUDIUL ACŢIUNII ÎN TĂGADA PATERNITĂŢII Alin-Gheorghe GAVRILESCU ……….…. 55 7. DEONTOLOGIA POLITIENEASCA Constantin NICOLESCU …………...…… 67 8. DESPRE ROLUL ŞI STATUTUL JURIDIC AL SOCIETĂŢILOR TRANSNAŢIONALE ÎN EPOCA CONTEMPORANĂ Laura Magdalena TROCAN …………….. 77 9. MINORUL ÎN CADRUL STATULUI DE DREPT ŞI AL SOCIETĂŢII CUNOAŞTERII Veronica GAL ………………….…..……. 89 10. IMPLICATIILE PROIECTULUI NOULUI COD CIVIL SI ALE PROIECTULUI NOULUI COD DE PROCEDURA CIVILA ASUPRA MEDIULUI DE AFACERI Titu IONAŞCU …………………..………. 99 11. RĂSPUNDEREA INTERNAŢIONALĂ PENTRU DAUNELE ADUSE MEDIULUI - ELEMENTELE RĂSPUNDERII Remus IONESCU ………………………. 107

1. INTELLECTUAL – ACTIVE CAPITAL AND DECISIVE FACTOR OF KNOWLEDGE BASED SOCIETY DEVELOPMENT Moise BOJINCĂ …………………….....…… 5 2. POLITICAL AND JURIDICAL LIABILITY OF THE PRESIDENT OF ROMANIA Pantelimon MANTA ……………….…….. 13 3. PROCLAMATION OF TIMISOARA AND BUILDING AN OPEN SOCIETY IN POST-TOTALITARIAN ROMANIA David KILGOUR ………….……………… 21 4. OPPOSABILITY AND JURIDICIAL PROTECTION OF SUBJECTIVE RIGHTS IN THE EUROPEAN RIGHT SYSTEM Vasile CIUVĂŢ …………………..……… 33 5. ADOPTION PROCEDURE Gabriela Ana ŢARCĂ ……….…….…….. 43 6. CONTRIBUTIONS TO THE STUDY OF CONTESTED PATERNITY ACTION Alin-Gheorghe GAVRILESCU …….……. 55 7. DEONTOLOGIE POLICIERE Constantin NICOLESCU ………...……… 67 8. ON THE ROLE AND JURIDICAL STATUS OF TRANSNATIONAL CORPORATIONS IN CONTEMPORARY AGE Laura Magdalena TROCAN …………….. 77 9. THE MINOR CHILD IN THE SOCIETY OF KNOWLEDGE WHERE THE LAW RULES Veronica GAL ……………….……..……. 89 10. LES IMPLICATIONS DU PROJET DU NOUVEAU CODE CIVIL ET DU PROJET DU NOUVEAU CODE DE PROCEDURE CIVILE SUR L’ENVIRONNEMENT D’AFFAIRES Titu IONAŞCU …………………..………. 99 11. LA RESPONSABILITÉ INTERNATIONALE POUR LES DOMMAGES D’ENVIRONEMENT- LES ELEMENTS DE LA RESPONSABILITÉ Remus IONESCU ………………………. 107

12. DREPTUL COPILULUI ŞI AL PĂRINTELUI DE A MENŢINE RELAŢII PERSONALE ÎN CAZUL SCINDĂRII OCROTIRII PĂRINTEŞTI CA URMARE A DIVORŢULUI Alin-Gheorghe GAVRILESCU ..……..… 117 13. FORME DE PROTECŢIE A STRĂINILOR ÎN ROMÂNIA Ina Raluca TOMESCU …………………. 127 14. SOLUŢII ASUPRA CONTESTAŢIEI FISCALE Octavia Maria CILIBIU ……….…..…… 134 15. SISTEMUL EUROPEAN DE PROTECTIE A DREPTURILOR OMULUI Elena-Ancuţa NEAMŢU ……………..… 141 16. VIOLENŢA – MODALITATE DE SĂVÂRŞIRE A INFRACŢIUNILOR ÎNDREPTATE CONTRA LIBERTĂŢII ŞI DEMNITĂŢII PERSOANEI. PRIVIRE COMPARATIVĂ ÎNTRE ROMÂNIA CA STAT MEMBRU AL UNIUNII EUROPENE ŞI REPUBLICA MOLDOVA Mircea HOTOBOC ………….....………. 147 17. LEGITIMITATEA ŞI LEGALITATEA STRUCTURILOR INTERNAŢIONALE ALE SPORTULUI Jean FIRICĂ …………………………… 157

12. THE CHILDREN AND PARENTS RIGHT TO MAINTAIN PERSONAL RELATIONS IN CASE OF SCISSION OF THE PARENTAL PROTECTION AS A RESULT OF THE DIVORCE Alin-Gheorghe GAVRILESCU ………… 117 13. FORMS OF PROTECTING FOREIGNERS IN ROMANIA Ina Raluca TOMESCU …………………. 127 14. SOLUTIONS TO FISCAL DISPUTES Octavia Maria CILIBIU ……….…..…… 134 15. THE EUROPEAN SYSTEM FOR HUMAN RIGHTS PROTECTION Elena-Ancuţa NEAMŢU …….…….…… 141 16. VIOLENCE – METHOD TO PERFORM CRIMES AGAINST THE FREEDOM AND THE DIGNITY OF THE INDIVIDUAL. A COMPARATIVE VIEW BETWEEN ROMANIA AS A MEMBER STATE OF THE EUROPEAN UNION AND THE REPUBLIC OF MOLDAVIA Mircea HOTOBOC ………...…..………. 147 17. LEGITIMACY AND LEGALITY OF INTERNATIONAL SPORTS STRUCTURES Jean FIRICĂ …………………………… 157

Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe juridice, Nr. 1/2008

Annals of the „Constantin Brâncuşi” University of Târgu Jiu, Juridical Sciences Series, No. 1/2008

5

CAPITALUL INTELECTUAL – ACTIV ŞI FACTOR DECISIV

AL DEZVOLTĂRII SOCIETĂŢII BAZATĂ PE CUNOAŞTERE

Prof. univ. dr. Moise BOJINCĂ Facultateade Ştiinţe Juridice

Universitatea ,,Constantin Brâncuşi’’ Tg – Jiu

1. Preliminarii Astăzi, afirmaţia potrivit căreia

evoluţia societăţii conturează o eră a cunoaşteri nu mai este o noutate şi nu mai surprinde pe nimeni.

Ansamblul domeniilor de dezvoltare economico-socială cunosc noi definiri şi redenumiri, prin renunţarea la multe din vechile abordări, căutând să explice realitatea mult mai complexă ce se desfăşoară sub ochii noştri. Această dezvoltare este adesea surprinzătoare, cu toate că ea a fost încă din 1943 prefigurată de către Wiston Churchill care într-un discurs rostit la Universitatea din Harward a afirmat că imperiile viitorului vor fi adevărate imperii ale minţii, şi ca atare dezvoltarea viitoare se va fundamenta pe alţi factori. Cu toate acestea, a trebuit să treacă peste o jumătate de secol pentru ca omenirea să-şi dea seama că în aceste „imperii” bătăliile se vor duce în alţi termeni decât în „imperiile” că fie şi numai prin faptul că în noile „imperii” miza vizează spectrul talentului şi nu pe cel al resurselor naturale.

Acest lucru a fost explicit formulat abia în 2006 într-un articol publicat în The Economist din 5 octombrie 2006.

Locul central în societatea bazată pe cunoaştere îl ocupă informaţia care dă naştere capitalului intelectual.

2. Noţiunea de capital intelectual.

Noţiunea de capital intelectual nu este una nouă, întrucât ea a fost utilizată încă din 1836 de economistul Nassau, care aprecia capitalul intelectual ca pe un important factor de producţie.

INTELLECTUAL – ACTIVE CAPITAL

AND DECISIVE FACTOR OF KNOWLEDGE BASED SOCIETY

DEVELOPMENT

Univ. Professor Dr. Moise BOJINCĂ Juridical Sciences Faculty

Constantin Brâncuşi University Tg – Jiu

1. Preliminaries Nowadays, the statement according to

which society’s evolution reveals a new age of knowledge is not news anymore and does not surprise anyone.

The social and economic fields experience new definitions and renames, by giving up many of the old approaches, seeking to explain the more complex reality that takes place in front of us. This development is often surprising, despite the fact that it has been foreseen since 1943 by Winston Churchill who, in a speech said at the Harvard University said that future empires will be real empires of the mind, and thus the future development shall be based on other factors. Despite all these, half a century had to pass before humanity realized that in these “empires” battles shall be held in other terms that in the “empires” due to the fact that in the new “empires” the stake focuses on the talent field and not on that of natural resources.

This was explicitly issued in 2006 in an article published in The Economist in 5th of October 2006.

The central place in the knowledge based society is occupied by the information that gives birth to intellectual capital.

2. The notion of intellectual capital. The notion of intellectual capital is not

new, because it had been used in 1836 by the Nassau economist, who appreciated intellectual capital as an important production factor.

Intellectual capital, in the view of Thomas A. Stewart is “the sum of everything



6

Capitalul intelectual, desemnează în concepţia lui Thomas A. Stewart ca fiind „ suma a tot ce ştie din companie şi care îi oferă un avantaj competitiv” sau capitalul intelectual este material intelectual - cunoştiinţe, informaţii, proprietate intelectuală, experienţă şi care poate fi folosit pentru a crea bogăţie. Este puterea intelectuală colectiv” [1]. Pentru Leif Edvinsson [2], capitalul intelectual desemnează cunoştiinţele care pot fi transformate în valoare.

Explicaţia interesului pentru denumirea şi dezvoltarea conceptului de capital intelectual se poate regăsi şi în influenţa managementului japonez contemporan care consideră că succesul unei entităţi este indisolubil legat de valorificarea inteligenţei fiecărui angajat, în contra – ponderea modelului taylorian de management în care accentul este pus pe impunerea de norme de muncă ce transformă angajatul într-un robot al producţiei.

Capitalul intelectual este considerat a fi moneda noului mileniu, iar folosirea înţeleaptă a acestuia va prezenta cheia succesului în era cunoaşteri. El poate fi privit ca valoarea ascunsă a unei entităţi organizaţionale fie ea ţară, companie, întreprindere, instituţie.

Practic, capitolul intelectual reprezintă suma a tot ceea ce fiecare angajat ştie într-o companie şi poate fi folosit în dezvoltarea capacităţii ei competitive.

În lumea afacerilor, noţiunea de capital intelectual a apărut în anii 1990, iar la jumătatea ultimului deceniu al secolului al XX-lea s-au cristalizat deja două moduri separate de gândire asupra capitalului intelectual.

Unul se referă la crearea şi utilizarea cunoştinţelor, cu influenţe din mai multe domenii şi vizează organizaţia care învaţă, managementul conversaţional, managementul inovări, managementul cunoştinţelor - competenţe fundamentale şi active invizibile.

Conform acestui model de dezvoltare, creşterea producţiei este definită ca o funcţie dependentă de acumulare de capital uman. În această viziune creşterea permanentă este posibilă numai dacă stocul de capital uman se modifică virtual la infinit.

it knows from the company and that offers a competitive advantage” or intellectual capital is intellectual material – knowledge, information, intellectual property, experience and that can be used for creating richness. It is the collective intellectual power”[1]. To Leif Edvinsson [2], intellectual capital means the knowledge that can be turned into value.

The explanation for the interest towards the name and development of the intellectual capital may be found in the influence of the contemporary Japanese management which considers that the success of an entity is irrevocably related to the capitalization of every employee’s intelligence, against the Taylorian pattern of management where the accent is on work regulations which transform the employee into a production robot.

Intellectual capital is considered the currency of the new millennium, and the wise use of it shall be the key of success in the age of knowledge. It may be looked at as the hidden value of an organizational entity, either country, company, enterprise, institution.

Practically, intellectual capital is the sum of what every employee knows within a company and can be used in developing its competitive ability.

In the business world, the notion of intellectual capital appeared in the ‘90s and at the half of the last decade of the 20th century, two separate ways of thought upon the intellectual capital were born.

One of them referred to the creation and use of knowledge, with influences from several fields and focuses on the company that learns, conversational management, innovation management, knowledge management – fundamental abilities and invisible assets.

According to this development pattern, output increase is defined as a function depending on human capital accumulation. In this view, permanent increase is possible only if the human capital stock virtually modifies forever.

The other pattern, coming from the assessment field, has influences from using managerial performance diagrams. Based on



7

Celălalt model, provenit din sfera evaluării, are influenţe din folosirea diagramelor de performanţă managerială. Bazat pe resurse este orientat pe obţinerea de profit din combinaţiile unice ale capitalului intelectual şi a resurselor corporale (materiale).

Indiferent de modelul cultivat, rolul capitalului intelectual este de netăgăduit. El desemnează toate activele (resursele) intangibile de care dispune o entitate şi care îi conferă un avantaj relativ, în combinaţie cu alte avantaje posibile ce pot conduce la beneficii în viitor.

3. Structura capitalului intelectual Capitalul intelectual are trei

componente şi anume, capitalul uman, capitalul structural şi capitalul relaţional.

a) Capitalul uman, termen introdus pentru prima dată de Therodore Schultz, laureat al premiului Nobel, se caracterizează prin competenţele, calificările şi abilităţile intelectuale ale angajaţilor şi este considerat a fi cea mai valoroasă resursă a unei entităţi organizaţionale , îndeosebi când este vorba despre crearea valorii viitoare. Capitalul uman este fundamental pentru că este sursa inovării şi a înnoirii şi reprezintă capabilitatea angajaţilor de a oferi soluţii clienţilor. El este individual, nu poate fi proprietatea entităţii şi nu poate fi copiat. Când o entitate investeşte în capitalul uman ea îi sporeşte automat valoarea, obţinând un avantaj competitiv sustenabil [3].

Capitalul uman a fost definit la nivel individual ca fiind rezultanta interacţiunii dintre: moştenirea genetică, educaţia, experienţă şi atitudinea faţă de viaţă şi entitate.

Pe lângă abilităţile individuale, capitalul uman are în vedere şi dinamica unei entităţi bazate pe învăţare într-un mediu competitiv în continuă schimbare, precum şi propria sa creativitate şi potenţialul său inovativ.

b) Capitalul organizaţional (structural) defineşte structurile interne ale entităţii, mărcile, proprietatea intelectuală şi alte active intangibile [4] El se referă la relaţiile organizaţionale care fac posibilă transformarea potenţialului intelectual în acţiuni concrete

resources, it is focused on getting benefits from the unique combinations of the intellectual capital and corporal resources (material).

Disregarding the used pattern, the role of intellectual capital shall not be doubted. It establishes all intangible assets (resources) available to an entity and that grant it a relative advantage, in correlation to other possible advantages that may lead to benefits in the future.

3. The structure of intellectual capital

Intellectual capital has three components, namely, human capital, structural capital and relational capital.

a) The human capital, a term introduced for the first time by Therodore Schultz, laureate of Nobel prize, is characterized by employees’ competences, qualifications and intellectual abilities and it is considered the most valuable resource of an organizational entity, especially when talking about creating future values. Human capital is fundamental because it is the source of innovation and renewal and represents employees’ ability to offer solutions to the clients. It is individual, cannot be the entity’s ownership and cannot be copied. When an entity invests in human capital it automatically increases its value, obtaining a sustainable competitive advantage [3].

Human capital has been defined at individual level as being the result of the interaction between: genetic inheritance, experience and attitude towards life and entity.

Besides individual abilities, human capital takes into consideration the dynamics of a learning based entity in a competitive environment in continuous change, as well as on its own creativity and its innovative potential.

b) Organizational (structural) capital defines the entity’s internal structures, marks, intellectual property and other intangible assets [4]. It refers to the organizational relations that make it possible for the intellectual potential to turn into



8

pentru a crea valuare reflectată de produsele şi serviciile oferite de organizaţie ţi reprezintă infrastructura capitalului uman. Infrastructura include elemente cheie cum ar fi, filosofia managerială, cultura corporatistă, procesele de management şi însuşirea sistemelor de tehnologie a informaţiei şi sistemelor de reţea. c) Capitalul relaţional (clienţii) reflectă toate relaţiile valoroase stabilite de entitate cu terţii. 4. Implicaţii ale capitalului intelectual în dezvoltarea economico-socială

Neconvenţional, baza dezvoltării valorilor intangibile ale capitalului intelectual pentru orice entitate o constituie dialogul şi comunicarea, colaborarea şi cooperarea, responsabilitatea şi competenţa, autoritatea şi încrederea în promovarea valorilor, respectul şi loialitatea.

Printre caracteristicile şi exigenţele entităţilor moderne se remarcă: - creşterea complexităţii fiinţei umane, în condiţiile în care resursele umane au o importanţă strategică crescândă. - necesitatea dezvoltării muncii de conducere în echipă cu acceptarea relaţiilor de negociere în contextul problemelor decizionale cu intervenţia factorilor de risc şi de incertitudine; - necesitatea adaptării permanente a structurilor de organizare; - necesitatea găsirii unor noi echilibre în manifestarea managerială având în vedere competenţa şi cooperarea în cadrul organizaţiilor.

În acelaşi timp, viitorului fie că e vorba de întreprindere, societate comercială, companie, instituţie este privit ca un mecanism complex în care se produc mutaţii determinante asupra performanţelor cum ar fi: - orientarea esenţială a ofertei spre satisfacerea cererii pieţei, a cerinţelor formulate de beneficii produselor sau serviciilor oferite; - adaptabilitatea bazată pe inovare permanentă; - minimizarea numărului de niveluri ierarhice prin aplatizarea structurilor organizatorice; - punerea accentului pe satisfacţia şi mulţumirea angajaţilor astfel încât să

actual actions for creating the value reflected by the products and a service offered by the organization and represents the infrastructure of human capital. Infrastructure includes key elements like managerial philosophy, corporate culture, management processes and acquiring information technology systems and network systems.

c) Relational capital (clients) reflect all the valuable relations established by the entity with third parties.

4. Implications of the intellectual capital in economic and social development

Unconventionally, the basis of developing the intangible assets of intellectual capital for any entity is represented by dialogue and communication, collaboration and cooperation, responsibility and competence, authority and trust in promoting the values, respect and loyalty.

Among the characteristics and requirements of modern entities we notice: - increasing the complexity of human being, taking into consideration the increasing strategic significance of human resources. - the need to carry a team management activity by accepting the negotiation relations in the context of decisional problems with the intervention of risk and incertitude factors; - the need for a permanent accommodation of the organization structures; - the need to find new balances of the managerial expression taking into consideration the competition and cooperation within organizations.

At the same time, the future, whether we are talking of enterprise, business corporation, company, institution, is seen as a complex mechanism where determining mutations occur upon the performances like: - the essential orientation of the offer towards complying with the market requirements, of the requirements established by the benefits of the product or the provided services; - decreasing the number of hierarchic levels



9

muncească cu plăcere şi să fie devotaţi entităţii respective.

Aşa se explică de ce tot mai multe entităţi internaţionale pun în analizele privind dezvoltarea pe primul plan oamenii şi competenţele acestora.

Astăzi lumea este preocupată mai mult ca de orice de cartografia inteligenţei; instrument ce presupune capabilitatea de a întocmi o hartă prin care să se poată identifica sursele de inteligenţă dintr-o anumită ţară, zonă, ramură, companie sau instituţie.

Dezvoltarea centrată pe om a condus la apariţia unui nou concept şi anume a avantajului competitiv susţinut de avantajul de cost şi avantajul de diferenţiere. Avantajul de cost presupune obţinerea aceloraşi beneficii ca cele pe care le dobândesc concurenţii cu costuri mai mici – iar avantajul de diferenţiere presupune obţinerea de beneficii prin oferirea de avantaje care să le depăşească pe cele ale produselor concurente.

Aceste două avantaje – de cost şi de diferenţiere – sunt cunoscute sub denumirea de avantaj de poziţionare întrucât descriu poziţia de lider în cadrul unei competiţii în ce priveşte atât costul cât şi diferenţeierea produselor.

Avantajul competitiv este astăzi abordat din multe perspective precum ar fi cele dezvoltate în abordarea evoluţionistă sau în managementul cunoaşterii.

Alte studii şi cercetări au demonstrat rolul activelor intangibile pentru convergenţa şi competitivitatea atât la nivel naţional, european şi nu numai,

Cea mai frecventă abordare este cea care se bazează pe resurse, în viziunea căreia o entitate îşi utilizează resursele şi capabilităţile pentru a crea un avantaj competitiv care conduce, în ultimă instanţă la crearea de valoare adăugată.

Dar nu e vorba de orice avantaj ci de avantajul competitiv sustenabil care relevă posibilitatea de a menţine şi de a îmbunătăţi poziţia competitivă deţinută pe piaţă de o entitate. Acest tip de avantaj permite entităţii respective să supravieţuiască competitorilor de-a lungul unei perioade de timp. Pentru a ilustra conceptul de avantaj

by flattening organizational structures; - laying the accent on satisfying and pleasing employees for making them work for pleasure and be devoted to that entity.

This is how we explain that more and more international entities place people and their abilities on the first place in development related analyses.

Today the world is preoccupied more than anything with intelligence cartography; this is an instrument supposing the ability to draw-up a map which would allow the identification of the sources of intelligence in a country, area, branch, company or institution.

Man centred development has lead to the apparition of a new concept, namely the competitive advantage supported by the cost advantage and differentiation advantage. The cost advantage supposes the same benefits as the ones of lower costs contesters – and the differentiation advantage supposes benefits by offering advantages that would overcome those of competing products.

These two advantages – cost and differentiation – are known under the name of positioning advantage because they describe the leader position within a competition both regarding the cost and products differentiation.

The competitive advantage is today approached from many views like the ones developed within the evolutionist approach or the management of knowledge.

Other studies and researches have proved the role of intangible assets for the convergence and competitiveness both at national and European level and not only.

The most frequent approach is that based on resources, taking into consideration that one entity uses its resources and abilities to create a competitive advantage that finally leads to added value.

But we are not talking about any type of advantage but the sustainable competitive advantage that reveals the possibility to maintain and improve the competitive position held on the market by an entity. This type of advantage allows the respective entity to survive competitors during a period



10

competitiv sustenabil este necesar să se apeleze la o viziune lato sensu care să combine abordarea legată de resurse cu cea bazată pe avantajul de poziţie, aşa cum rezultă din schema nr. 1:

Viziunea extinsă asupra teoriei avantajului competitiv sustenabil explică de ce o anumită entitate poate fi mai performantă decât alta, chiar şi atunci când se află în aceeaşi ţară sau zonă.

În noul context de dezvoltare avantajul competitiv va aparţine predilect celor care vor fi suficienţi de informaţi şi înţelepţi încât să ştie şi să recunoască faptul că adevăratele resurse ale secolului a XXI-lea sunt: cunoaşterea, informaţia, inovaţia, creativitatea şi capitalul intelectual adică activele intangibile.

Factori tradiţionali de producţie (resursele naturale, forţa de muncă şi capitalul) şi-au diminuat treptat importanţa. În acelaşi timp, a crescut importanţa activelor intangibile-informaţia, cunoaşterea şi creativitatea.

În ultimele decenii interesul faţă de valorile intangibile a devenit din ce în ce mai mare.

Avantajul competitiv bazat pe activele intangibile ţine şi de maniera de combinare a resurselor tangibile şi intangibile într-un mod cât se poate de distinctiv de către entităţi.

Într-o societate bazată pe cunoaştere există patru dimensiuni cheie ale competitivităţii, care se află într-o strânsă corelaţie şi anume: - resursele (inclusiv invenţiile în cercetare-dezvoltare şi achiziţionarea de tehnologii). - activele intangibile obţinute prin combinarea resurselor (cunoştinţe, brevete de invenţie, nume de mărci, reputaţie, reţele). - managementul schimbării. - dezvoltarea avantajului competitiv şi a

of time. For illustrating the concept of sustainable competitive advantage it is necessary to call for a lato sensu vision that would combine resource related approach with the position advantage, as resulting from chart no. 1:

The extended view upon the theory of sustainable competitive advantage explains why a certain entity can be more productive than another, even when being in the same country or area.

Within the new development context, competitive advantage will mainly belong to those informed and wise enough to know and admit the fact that the real resources of the 21st century are: knowledge, information, innovation, creativity and intellectual capital, meaning intangible assets.

Traditional production factors (natural resources, manpower and capital) have gradually decreased their significance. At the same time intangible assets significance has increased – information, knowledge and creativity.

For the last few decades, the interest for the intangible values has become bigger and bigger.

The competitive advantage based on intangible assets depends also on the way of combining tangible and intangible resources as distinctive as possible by entities.

Within a knowledge based society there are four key dimensions of competitiveness, which are strongly related, namely: - resources (including inventions in research-development and acquisition of new technologies) - intangible assets obtained by combining resources (knowledge, patents, trademarks, reputation, networks).

Resources

Distinctive capabilities

Capabilities

Cost and differentiation competitive advantage

Value request

Resurse

Capabilităţile distinctive

Capabilităţi

Avantaj competitiv de cost şi diferenţiere

Cererea de valoare



11

eficienţei. Investiţiile în activele intangibile

constituie importanţi factori ai competitivităţii şi convergenţei întrucât cunoaşterea, informaţia, creativitatea induc randamente crescătoare spre deosebire de pământ, forţa de muncă şi capitalul care sunt supuse legii randamentelor descrescătoare..

Lumea asistă astăzi la naşterea unei noi sintagme: economia intangibilă, care nu este sinonima nici cu economia informaţiei şi nici cu cea a cunoaşterii.

Economia intangibilă este privită drept un triumf al biţilor asupra atomilor iar înţelegerea în adevărata sa dimensiune presupune analiză complexă din cel puţin trei perspective diferite şi anume: - cea a cererii unde se analizează „artefactele” [5] intangibile care pot constitui un produs final pentru consum. - cea a ofertei unde se includ activele intangibile folosite de entităţi pentru a-şi stabili şi menţine poziţia competitivă şi anume: marca (renumele), proprietatea intelectuală, capitalul uman, cercetarea-dezvoltarea, informaţia şi Know-how-ul. - cea a sistemului economic – unde se analizează un set de tendinţe interconectate care afectează toate activităţile economice-sociale şi care conduc la modificarea structurilor de piaţă şi a naturii tranzacţiilor. [1] Thomas A Stewart, Intellectual Capital – The New Wealth of Organizaţions. 1999, p. 11. [2] Leif Edvinson este vicepreşedinte pentru problema capitalului intelectual la Skandia [3] În 1963 Schultz scria despre necesitatea investiţiilor în educaţia pentru a creşte productivitatea în agricultura S.U.A, iar în 1965 Gary Beker a dezvoltat o teorie a capitolului uman conform căreia nivelul de educaţie şi experienţă a unei persoane sunt factori hotărâtori în creştere veniturilor. [4] Arthur Andriessen defineşte activele intangibile ca fiind acele resurse controlate de entitate care nu au natură fizică, sunt capabile să producă profituri nete în viitor şi sunt protejate legal. Dincolo de dorinţele şi cerinţele prezentului, activele intangibile sunt analizate într-o proporţie extrem de redusă, de circa 3% faţă de rezultatele cu caracter statistic. [5] artefact = fenomen sau structură artificială a cărei apariţie este legată de metode folosite în timpul unei experienţe biologice. A se vedea Dicţionarul român de neologisme, Editura Floarea Darurilor sau Editura

- the management of change. - developing the competitive advantage and efficiency.

Investments in intangible assets are important factors of competitiveness and convergence because, unlike the ground, manpower and capital are subordinated to the law of decreasing output.

Today’s world faces new syntagms: intangible economy, which is not synonymous to information economy or knowledge economy.

Intangible economy is seen as a bits triumph upon atoms and understanding in its real dimension supposes complex analysis from at least three different views namely: - that of request where intangible “artefacts [5] are analyzed which may produce a final product for consumption. - that of the offer including intangible assets used by entities for establishing and maintaining its competitive position, namely: the name, intellectual property, human capital, research – development, information and Know-how. - that of the economic system – where a set of interconnected trends are analyzed, affecting all the economic and social activities and leading to the modification of market structures and the nature of transactions.

[1] Thomas A Stewart, Intellectual Capital – The New Wealth of Organizaţions. 1999, p. 11. [2] Leif Edvinson is the vice-president for the issue of intellectual capital at Skandia [3] In 1963 Schultz wrote about the need to invest in education as it increases the productivity in agriculture of the USA, and in 1965 Gary Beker developped a theory of human capital according to which a person’s level of education and experience are decissive factors in increasing incomes. [4] Arthur Andriessen defines intangible assets as being those resources controlled by the entity which are not physical, are capable of producing net benefits in the future and are legally protected. Besides the desires and requirements of the present, intangible assets are analyzed to an extremely reduced proportion, of approximately 3% in comparison to the statistic results. [5] artefact = phenomenon or artificial structure whose apparition is connected to the methods used during a biological experience. See the Romanian neologisms



12

Routech Pro, Bucureşti, 2000, p.44 Bibliografie

O. Niculescu, L. Niculescu, Economia, firme şi managementul bazate pe cunoaştere, Editura Economică, Bucureşti, 2005 F. Gh. Filip, Societatea informaţională – societatea cunoaşteri. Concepte, soluţii şi strategii pentru România, Editura Expert, Bucureşti, 2001 *** Convergenţe economice în Uniunea Europeană, Editura Economică, Bucureşti, 2002. *** Educaţia economică. Actualitate şi perspective, Editura Economică, Bucureşti, 2003. *** Relansarea creşterii economice în România, Editura Economică, Bucureşti, 2000.

dictionary, Floarea Darurilor Publisher or Routech Pro Publisher, Bucharest, 2000, p.44

Bibliography O. Niculescu, L. Niculescu, Economy, companies and knowledge based management, Economic Publisher, Bucharest, 2005 F. Gh. Filip, Informational society – knowledge society. Concepts, solutions and strategies for Romania, Expert Publisher, Bucharest, 2001 *** Economic Convergences in the European Union, Economic Publisher, Bucharest, 2002. *** Economic Education. Actuality and perspectives, Economic Publisher, Bucharest, 2003. *** Relaunching the economic increase in Romania, Economic Publisher, Bucharest, 2000.



13

RASPUNDEREA POLITICA SI JURIDICA A PRESEDINTELUI

ROMANIEI

Prof.univ.dr. Pantelimon MANTA Facultatea de Ştiinţe Juridice

Universitatea „Constantin Brâncuşi” Tg-Jiu

1. Aprecieri generale privind rolul şefului statului

Apărută odată cu statul, instituţia şefului statului a cunoscut o permanentă evoluţie în ce priveşte forma, structura şi atribuţiile. Dacă de-a lungul timpului instituţia şefului statului a concentrat multe prerogative din domeniul legislativ, executiv şi chiar judecătoresc, în zilele noastre a apărut o netă şi riguroasă delimitare a atribuţiilor faţă de celelalte autorităţi publice care realizează funcţiile fundamentale ale statului.

În cele mai multe state ale lumii instituţia şefului statului are o organizare unipersonală (cu denumiri din cele mai diverse: domnitor, principe, împărat, preşedinte, etc.) iar în altele este organizată colegial (purtând denumiri ca: prezidiu, consiliu de stat, etc); sunt state cum este cazul Angliei, unde prerogativele acestei instituţii sunt exercitate de rege şi guvern. În majoritatea statelor lumii care fiinţează în temeiul principiului separaţiei puterilor în stat, instituţia şefului statului face parte din cadrul puterii executive, având şi atribuţii limitate în materie legislativă.

Dacă în regimul parlamentar funcţia executivă a statului este încredinţată unei persoane (şeful de stat ales) şi unui organ colegial care are atribuţii pe care le exercită în mod relativ autonom, în regimul prezidenţial pur (ca în cazul S.U.A.) şeful statului reprezintă întreg executivul, (este şi preşedintele ales al ţării dar şi şeful executivului) fiind ajutat să guverneze de o serie de înalţi funcţionari.

Cu toate acestea doctrina dreptului administrativ are adesea păreri divergente în ce priveşte sensul, semnificaţia şi conţinutul

POLITICAL AND JURIDICAL

LIABILITY OF THE PRESIDENT OF ROMANIA

Professor Dr. Pantelimon MANTA The Faculty of Juridical Sciences

„Constantin Brâncuşi” University,

1. General views regarding the role of the chief of state

Appeared together with the state, the institution of the chief of state has permanently known an evolution regarding the form, structure and attributions. If in time, the institution of the chief of state has brought together several prerogatives in the legislative, executive and even juridical field, nowadays a net and rough delimitation has appeared in comparison with the attributions of the other public authorities having the fundamental functions of the state.

In most of the states in the world the institution of the chief of state has a unipersonal organization (with various names: voivode, prince, emperor, president, etc.) and in others it is collegially organized (with names like presidium, state council, etc); there are states, like England, where the prerogatives of this institution are exercised by the king and by the govern.

In most of the states of the world existing based on the principle of state powers separation, the institution of the chief of state is part of the executive power, with limited attributions in the legislative matter.

If within the parliamentary status the executive function is entrusted to one person (the chosen chief of state) and to a collegial body with attributions to be relatively autonomously exercised, within the pure presidential status (as in the case of the USA) the chief of state is the entire executive body (also the chosen president of the country and the chief of the executive body) being helped to govern by high state officers.

Still, the doctrine of administrative law has often arguing views regarding the sense,



14

noţiunii de putere executivă. Astfel, se apreciază că administraţia nu

este singura sarcină a executivului dar este o sarcina exclusivă a acestuia, având şi sarcini extra-administrative, exercitate în raporturile cu Parlamentul. „În sensul doctrinei de drept administrativ, pe de o parte, nu ar trebui să se vorbească de executiv, ci de funcţia administrativă, ca una dintre funcţiile statului, iar pe de alta parte, trebuie să se admită că administraţia de stat şi executivul reprezintă o unitate structurală unică, în ale cărei sarcini intră întreg conţinutul funcţiei executive” [1]

În ce priveşte evoluţia acestei instituţii, încă din antichitate Aristotel, considerat stagiritul gândirii antice, încerca o clasificare a formelor de guvernământ în: monarhie (care presupunea concentrarea exerciţiului puterii în mâna unei singure persoane), oligarhia (în care puterea este exercitată de un grup restrâns) şi democraţia (poporul exercita direct sau prin reprezentare puterea). Tot în legătură cu formele de guvernământ Platon aprecia că un bun şi eficient guvern trebuie să se bazeze pe autoritate şi libertate, regele fiind "păstorul poporului".

Oricum, încă din China şi India antică, de la Aristotel şi Platon, la iluminiştii din sec. XVIII şi chiar în zilele noastre, puterea este personalizată având ca simbol un individ sau grup de indivizi. De-a lungul timpurilor statul nu este de conceput fără un şef de stat. începând din China antică în care Confucius ii recunoaşte regelui (împăratului) legitimitatea de şef al statului în calitate de "fiu al cerului", la Homer care îl consideră pe rege "suprema expresiune a funcţiilor în stat" până la" Principele" lui Machiaveli, statul nu este de conceput în afara simbolului său, conducătorul, suveranul sau „Fiul soarelui" cum îl numeau japonezii.

Ulterior, iluminiştii au dezvoltat ideea legitimităţii puterilor şefului de stat ca şi a răspunderii acestuia în faţa poporului clasificând formele de guvernământ în republici (în care şeful de stat, denumit, în cele mai multe cazuri preşedinte, este ales pe timp determinat direct de către popor sau parlament) şi monarhii (în care şeful statului este ales pe viată sau pe baze ereditare).

meaning and content about the notion of executive power.

It is thus appreciated that administration is not the only duty of the executive body, but it is one exclusive duty, with extra-administrative duties, exercised in the relations with the Parliament. „In the sense of the administrative law doctrine, on one hand, we should not speak of the executive body, but the administrative function as one of the state functions, and on the other hand, we have to admit that the state administration and the executive body are one structural unit, including the duties of the entire executive function” [1]

Regarding the evolution of this institution, even since the Ancient times, Aristotle, considered the Stagirite of ancient thought, tried to classify the forms of government into: monarchy (supposing the concentration of the power exercise into the hand of one person), oligarchy (where the power is exercised by a restricted group) and democracy (the people exercised the power directly or through representation). Still regarding the forms of government Plato appreciated that a good and efficient govern has to be based on authority and freedom, the king being the “people’s shepard".

Anyway, ever since the Ancient China and India, since Plato and Aristotle, since the Illuminists of the 18th century and even nowadays, the power is personalized having the symbol of an individual or a group of individuals. In time, the state is not to be accepted without a chief of state. Beginning with the Ancient China, when Confucius admits the king (the emperor) the legitimacy of chief of state as “the son of the sky”, Homer considered the king “the supreme expression of the state functions” until Machiavelli’s Principe, the state cannot be accepted without its symbol, the leader, the sovereign or the “Son of the Sun” as the Japanese used to call it.

Later on, the Illuminists developed the idea of the chief of state’s powers legitimacy classifying the forms of government into republics (where the chief of state, mostly named president, is elected directly by the



15

2. Reglementarea institutiei prezidentiale de catre Constitutia din 1991 si cea din 2003

Legea fundamentală consacră în România un regim semiprezidenţial. Principala diferenţiere între republica parlamentară şi cea prezidenţială constă în aceea că în timp ce în republica parlamentară preşedintele este ales de parlament (Grecia, Italia, Germania, Ungaria.s.a.), în republica prezidenţială el este ales de popor, fie direct, fie prin intermediul unei adunări de electori. Diferenţierea însă între cele două regimuri constă nu numai în modul de desemnare a preşedintelui ci şi în raportul între puteri. Astfel, în cadrul republicii parlamentare, guvernul, numit de preşedinte, este responsabil în faţa parlamentului, în timp ce în republica prezidenţială, în general, nu există şefi de guvern (funcţia fiind încredinţată şefului statului) şi nici răspundere guvernamentală în faţa Parlamentului. In mod indubitabil în acest regim politic puterea prezidenţială este mai întinsă, iar demarcaţia executiv, legislativ şi judecătoresc mult mai accentuată. Atât Constituţia din 1991 cât şi cea din 2003 statuează că funcţia de şef al statului este încredinţată Preşedintelui României. El este ales prin vot universal, secret, direct şi liber exprimat, simbolizând voinţa naţiunii în legislatura supremă pe care o exercită.

Potrivit art. 83 alin. 3 din Constituţie „mandatul Preşedintelui României poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau catastrofă". Existenta acestor situaţii de forţă majoră este lăsată la aprecierea Parlamentului, prelungirea mandatului făcându-se prin lege organică. Art.96, 97 şi 98 din Constituţie reglementează şi situaţiile care determină o imposibilitate temporară sau definitivă a exercitării atribuţiilor. Astfel, art.97alin.1 prevede că "vacanta funcţiei Preşedintelui României intervine în caz de demisie, de demitere din funcţie, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor sau de deces".

Demisia este un act unilateral de voinţă juridică al Preşedintelui şi poate avea cauze obiective sau subiective, iar demiterea din funcţie survine ca urmare a rămânerii

people or by the parliament) and monarchies (where the chief of state is elected for life or on hereditary bases).

2. Regulating the presidential

institution by the Constitution in 1991 and 2003

Fundamental law establishes a semi-presidential status in Romania. The main difference between the parliamentary republic and the presidential one is that while in the parliamentary republic the president is elected by the parliament (Greece, Italy, Germany, Hungary. s.a.), in the president republic the president is elected by the people, either directly, either through a meeting of electors. The difference between the two statuses is not only the way in which the president is elected but also the report between the powers. Therefore, within the parliamentary republic, the govern, named by the president, is responsible in front of the parliament, while within the presidential republic, in general, there are no chiefs of governs (the function is entrusted to the chief of state) and no governmental responsibility in front of the Parliament. Indubitably, in this political status, the presidential power is more extended, and the difference between the executive, legislative and juridical bodies more obvious. Both the 1991 and the 2003 Constitution, state that the institution of the chief of state is entrusted to the President of Romania. He is elected through universal, secret, direct and freely expressed vote, symbolizing the will of the nation within the supreme legislation it exercises.

According to the art. 83 par. 3 of the Constitution, “the mandate of the President of Romania may be extended, through an organic law, in case of war or catastrophe". The existence of this force majeure situations is left at the Parliament appreciation, the extension of the mandate being made through an organic law. Art.96, 97 and 98 of the Constitution regulate the situations that cause a temporary or definitive impossibility to exercise the attributions. Therefore, art.97 par.1 stipulates that “the vacancy of the



16

definitive a hotărârii de condamnare de către Înalta Curte de Casatie si Justiţie, pentru fapta de înaltă trădare sau ca urmare a referendumului care a confirmat suspendarea sa din funcţie. Imposibilitatea definitivă a exercitării atribuţiilor poate fi determinată de motive de sănătate.

Oricum, constatarea împrejurărilor care duc la vacantarea funcţiei de Preşedinte este în competenţa Curţii Constituţionale, a cărei decizie se va comunica Parlamentului şi Guvernului pentru ca în termen de cel mult 3 luni să organizeze noi alegeri prezidenţiale.

3. Răspunderea Preşedintelui României

În majoritatea tarilor democratice ale lumii este statuata neresponsabilitatea şefului de stat pentru actele săvârşite în exercitiul funcţiei sale.

Şi în România imunitatea de care se bucură Preşedintele României are drept consecinţa imposibilitatea tragerii acestuia la răspundere politică sau juridică.

Drept urmare, orice acţiune în justiţie pentru fapte imputabile preşedintelui şi care sunt legate de exercitarea mandatului prezidenţial sunt blocate. Astfel, el nu poate fi sancţionat, arestat, percheziţionat, trimis în judecată penală sau civilă şi nici chemat ca martor în faţa instanţelor de judecată, civile sau penale.

Din coroborarea art. 84 alin.2 cu art. 72 din Constituţie rezultă că neresponsabilitatea şefului statului pentru opiniile politice exprimate în timpul mandatului este absolută, ea operând chiar şi dincolo de expirarea mandatului acestuia. De asemenea, în literatura de specialitate se apreciază că neresponsabilitatea Preşedintelui României se extinde şi la deciziile pe care acesta le ia în timpul exercitării mandatului, neputând fi tras la răspundere juridică (civilă sau penală) pentru decretele pe care le emite în exercitarea atribuţiilor stabilite de Constituţie [2].

Cu toate acestea, actele săvârşite cu depăşirea abilitării constituţionale ori prin încălcarea acestor măsuri atrage răspunderea politică şi juridică a Preşedintelui României.

Astfel, răspunderea politica poate fi

function of President of Romania appears in case of resignation, dismissal, definitive impossibility to exercise its attributions or death".

Resignation is a juridical will unilateral act of the President and may have objective or subjective causes, and dismissal appears due to an irrevocable resolution of conviction issued by the High Court of Cassation, for high treason or due to a referendum confirming its suspension from its function. The definitive impossibility to exercise the attributions may be determined by reasons of health.

Anyway, the establishment of the circumstances that lead to the vacancy of the position of President comes within the competence of the Constitutional Court, whose decision shall be notified to the Parliament and the Govern so that within 3 months new presidential elections be organized.

3. The liability of the President of Romania

In most of the democratic countries of the world, it is stated the non-liability of the chief of state for the offences committed during the exercise of its function.

In Romania also, the immunity of the President of Romania has the consequence of the impossibility to be made responsible both politically and juridically.

Consequently, any action in justice for offences committed by the president and related to the exercise of the presidential mandate are blocked. Therefore, the president cannot be punished, arrested, searched, sent to penal or civil trial nor summoned as witness in front of civil or penal courts of law.

By corroborating the art. 84 par . 2 with the art. 72 of the Constitution is results that the non-liability of the chief of state for the political opinions expressed during its mandate is absolute, and operates even beyond the expiration of its mandate. Also, in the specialty literature, it is appreciated that the non-liability of the President of Romania is extended over the decisions it takes during the mandate exercising, and cannot be made liable from the juridical point of view (civil or penal)



17

antrenata în primul rând în condiţiile prevăzute de art. 95 alin.1 şi 2 "în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care Preşedintele României încalcă prevederile Constituţiei, situaţie în care Parlamentul poate dispune suspendarea din funcţie după obţinerea avizului consultativ al Curţii Constituţionale, asupra propunerii pe care o poate face cel puţin 1/3 din numărul total al senatorilor şi deputaţilor. Cu prilejul dezbaterii, Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se imputa.

Decizia de suspendare din funcţie se ia cu votul majorităţii parlamentarilor în funcţie şi are ca efect interimatul acestei funcţii care este asigurat în ordine de Preşedintele Senatului sau al Camerei Deputaţilor”.

Suspendarea din funcţie este o încetare pe perioadă determinată a exerciţiului atribuţiilor de către titularul funcţiei, dar după aceasta etapă în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.

Preşedintele poate fi suspendat din funcţie în condiţiile art.95 din Constituţie care prevede că: - alin.1 "în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţa comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale.

Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută;"

- alin.2 "Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce neîntârziat, la cunoştinţa Preşedintelui";

- alin. 3 "Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui".

Interimatul funcţiei de Preşedinte al României se asigură, în ordine, de Preşedintele Senatului sau al Camerei Deputaţilor şi intervine în situaţiile reglementate de art.97 din Constituţie, când această funcţie devine vacantă, ori dacă Preşedintele este suspendat din funcţie sau află în imposibilitatea

for the decrees issued in exercising the attributions established by the Constitution [2].

Despite all these, the actions committed over the constitutional capacity or by breaching those measures draw the political and juridical liability of the President of Romania.

Therefore, political liability may be firstly called for under the conditions stipulated by the art. 95 par.1 and 2 "in case of committing serious actions through which the President of Romania breaches the provisions of the Constitution, case in which the Parliament may order the dismissal after obtaining the consultative consent of the Constitutional Court, upon the proposal of at least 1/3 of the total number of senators and deputies. During the debates, the President may explain himself in front of the Parliament regarding the actions imputed to him.

The dismissal decision is taken with the vote from the majority of parliamentarians and causes the temporary appointment of this function to be provided by, in order, by the President of the Senate or of the Deputies Chamber”.

Suspension is a cease for an established period of the exercise of attributions by the position holder, but after this stage, within 30 days a referendum shall be made for dismissing the President.

The President may be suspended from its function under the conditions of the art. 95 of the Constitution which stipulates that: - par.1 "in case of committing serious actions by breaching the provisions of the Constitution, the President of Romania may be suspended by the Deputies Chamber and by the Senate, in common meeting, with the vote of the majority of deputies and senators, after consulting the Constitutional Court.

The President may explain himself in front of the Parliament regarding the imputations brought to him;"

- par.2 "The proposal of suspension may be initiated by at least one third of the number of deputies and senators and shall be immediately notified to the President";

- par. 3 "If the proposal of suspension is



18

temporară de a-şi exercita atribuţiile. Raţiunea reglementării acestei instituţii

îşi are justificarea in necesitatea asigurării continuităţii exercitării atribuţiilor pe o pe temporară, până la alegerea noului Preşedinte (sau până la încetarea stării care a determinat interimatul).

Cel ce asigură interimatul nu are voie să adreseze Parlamentului, nu poate să dizolve organul puterii legislative şi nu poate organiza referendum.

În urma referendumului măsura suspendării din funcţie a Preşedintelui va înceta fie prin reluarea atribuţiilor funcţiei (urmare a refuzului poporului de a vota demiterea preşedintelui) fie se va transforma în demitere ca urmare a acceptării prin referendum a propunerii parlamentare.

Organizarea referendumului este obligatorie în termen de 30 de zile de la data suspendării din funcţie a Preşedintelui. După declanşarea procedurii referendumului, Preşedintele se va putea adresa poporului pentru a da explicaţiile şi lămuririle pe care le consideră necesare cu privire la situaţia creată.

Dacă electoratul nu votează demiterea Preşedintelui acesta îşi va relua exerciţiul atribuţiilor funcţiei încetând interimatul iar dacă poporul a hotarat demiterea din funcţie, atunci, interimatul va fi prelungit pana când noul Preşedinte ce va fi ales va depune jurământul de credinţă.

In ce priveşte răspunderea juridică, aceasta are două direcţii după cum faptele au sau nu legătura cu funcţia de Preşedinte. În situaţia în care faptele ilicite (de natură patrimonială, contravenţională sau penală) n-au legătură cu funcţia pe care o exercită Preşedintele, el va putea fi sancţionat ca orice cetăţean, potrivit principiilor dreptului comun, în funcţie de caracterul şi gravitatea faptei comise. Astfel, nimic nu opreşte ca Preşedintele să răspundă, de exemplu contravenţional şi patrimonial dacă într-o deplasare particulara a provocat un accident de circulaţie prin încălcarea regulilor de circulaţie.

Când însă, încălcarea legii are în vedere fapte care au legătura cu exercitarea funcţiei, atunci problema răspunderii se pune

approved, within 30 days the most, a referendum shall be organized for dismissing the President".

The temporary appointment in the position of President of Romania, shall be provided, in order, by the President of the Senate or the Deputies Chamber and interferes in the situations regulated by the art. 97 of the Constitution, when this position becomes vacant, or whether the President is suspended from its position or cannot exercise its attributions temporarily.

The reason for regulating this institution is justified by the need to provide the continuity of exercising the attributions for a temporary period, until the election of a new president (or until the state that caused the temporary appointment ceased).

The person temporarily appointed cannot address the Parliament, cannot dissolve the legislative power body and cannot organize a referendum.

After the referendum, the measure of suspending the President shall cease either by taking back the attributions of the function (due to the people’s refusal to vote the president dismissal) either it shall be transformed into dismissal due to the referendum acceptance of the parliamentary proposal.

Organizing the referendum is compulsory within 30 days from the president suspension from its position. After initiating the procedure of the referendum, the President shall be able to address to the people for explaining itself as it may consider necessary regarding the aforementioned situation.

If the electorate does not vote the President’s dismissal, it shall be able to start over the exercise of its attributions by stopping the temporary appointment and if the people decided its dismissal, then the temporary appointment shall be extended until the new president to be elected is sworn.

Regarding the juridical liability, it has two directions in accordance with the connection of the actions with the position of President. If the illicit actions (patrimonial, contraventional or penal) have no connection to the function exercised by the President, it



19

în alţi termeni. Am analizat deja problema răspunderii Preşedintelui pentru săvârşirea unor fapte grave, a sancţiunilor politice care se pot aplica (respectiv suspendarea şi demiterea din funcţie).

Constituţia cuprinde în art. 96 alin1 o dispoziţie specială prin care "Camera Deputaţilor şi Senatul în şedinţa comuna pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor; competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile legii. Preşedintele este demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii condamnare".

Se observă că legea foloseşte termenul de «înaltă trădare» necalificând expres fapta ca infracţiune, ceea ce pune în evidenţă intenţia legiuitorului de a sublinia conotaţiile nu numai juridice ci şi politice ale acestuia. În acest sens, în literatura de specialitate s-a apreciat pe buna dreptate nefirescul reglementării constituţionale în condiţiile în care Parlamentul are dreptul de a-l pune sub acuzare pe Preşedinte pentru săvârşirea faptei de "înalta trădare" fără însă ca ea să fie descrisa de reglementari si lege .

Aşa cum spunea profesorul Ion Deleanu [3] "în condiţiile actualei legislaţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se află în ipoteze contradictorii inadmisibile: ea ar urma să califice fapta de înaltă trădare, să-i prevadă limitele speciale de pedeapsă şi apoi să decidă eventuala condamnare şi condiţiile exercitării căii de atac".

În concluzie, autorităţile judecătoreşti competente nu vor face o încadrare a acţiunilor şi inacţiunilor Preşedintelui României în latura obiectiva a infracţiunii de înaltă trădare deoarece aceasta nu este prevăzuta de legea penala ci în cea a celorlalte infracţiuni prevăzute de legea penala în vigoare, precum şi o determinare a vinovăţiei şi a pedepselor acestora [4].;

Din punct de vedere procedural, actul de punere sub acuzare al Parlamentului este urmat, în mod firesc de rechizitoriul Procurorului General al Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

shall be punished as every other citizen, according to the principles of common law, in accordance with the character and the gravity of the offence. Therefore, nothing prevents the President from answering contraventionally and patrimonially, if for example, during a particular trip, he caused a travel accident by breaching the traffic rules.

When breaching the law takes into consideration actions connected to the exercise of the function, then the problem of liability is stated in other terms. We have already analyzed the problem of the President’s liability for having committed serious actions, political sanctions to be applied (suspension and dismissal respectively).

The Constitution includes in the art. 96, par. 1 a special disposition through which “The Chamber of Deputies and the Senate in common meeting may decide to accuse the President of Romania for high treason, with the vote of at least two thirds of the number of deputies and senators; the trial competence belongs to the High Court of Cassation and Justice, under the conditions of the law. The President shall be dismissed by right when the resolution of conviction remains definitive".

We notice that the law uses the term “high treason” without expressly qualifying the action as offence, which highlights the lawmaker’s intention to underline its juridical and political connotations. In this sense, specialty literature reasonably appreciates the unnaturalness of constitutional regulation taking into consideration that the Parliament is entitled to accuse the President for having committed the offence of “high treason” without describing it by regulations and by the law.

As professor Ion Deleanu used to say [54] "under the conditions of the current legislation, the High Court of Cassation and Justice is under inadmissible contradictory hypotheses: it has to decide upon the offence of high treason, foresee its special punishment limitations and then decide upon the possible conviction and the conditions for exercising the way of attack".

In conclusion, competent juridical authorities shall not include the actions and



20

şi trebuie să fie însoţita şi de suspendarea din funcţie a Preşedintelui pana la rămânerea definitiva a hotărârii judecătoreşti.

Punerea sub acuzare de către Parlament (şi deci înlăturarea imunităţii) poate fi făcuta şi pentru săvârşirea oricărei alte infracţiuni reglementata de legea penală, având în vedere dispoziţiile art.16 din legea fundamentală în care se precizează ca "Nimeni nu este mai presus de lege".

Pe baza rechizitorului întocmit de Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se va trece la judecata de fond de către Secţia Penala a Înaltei Curţi a cărei hotărâre este supusă caii de atac a recursului care se judeca de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care pronunţa o hotărâre definitiva şi executorie.

În situaţia în care Preşedintele a fost achitat, va înceta suspendarea şi acesta îşi va relua exerciţiul tuturor atribuţiilor.

Dacă instanţa suprema a pronunţat condamnarea atunci Preşedintele este demis de drept, la data rămânerii definitive a hotărâri de condamnare, urmând să se organizeze alegeri pentru un nou Preşedinte.

Co [1] P.Manda, Tratat de drept administrativ, Editura Lumina Lex, 2001, pag 332 [2] P.Manda , op.cit. ,p331 [3] I. Deleanu, Drept constituţional şi Instituţii Politice, Tratat, Editura Europa Nova , 1996 , p348 [4] M. Preda , Drept administrativ ., p51

inactions of the President of Romania into the objective side of the offence of high treason because it is not stipulated by the penal law but by that of other offences stipulated by the penal law in force, as well as an establishment of their guilt and punishments [4].;

From the procedural point of view, the accusation made by the Parliament is naturally followed by the speech for prosecution made by the General Prosecutor of the General Prosecutor’s Office of the High Court of Cassation and Justice and has to be accompanied by the President suspension until the juridical resolution remains irrevocable.

The Parliament’s charge (and therefore the cancellation of immunity) may be also made for committing any offence regulated by the penal law, taking into consideration the provisions of the art. 16 of the fundamental law which stipulates that “Nobody is above the law”.

Based on the speech for prosecution made by the General Prosecutor of the High Court of Cassation and Justice, the Penal Division of the High Court shall proceed with the trial and its resolution may be attacked through appeal that shall be judged at the United Divisions of the High Court of Cassation and Justice which shall sentence a definitive and enforceable resolution.

If the supreme court has sentenced the conviction, then the President is dismissed by right, when the conviction resolution remains irrevocable, and elections for a new President shall be organized. [1] P.Manda, Administrative law Treaty, Lumina Lex, 2001, pag 332 [2] P.Manda , op.cit. ,p331 [3] I. Deleanu, Constitutional Law and Political Institutions, Treaty, Europa Nova Publisher, 1996 , p348 [4] M. Preda , Administrative Law ., p. 51



21

PROCLAMATIA DE LA TIMISOARA SI SOCIETATEA DESCHISA IN ROMANIA

POST-TOTALITARA

David KILGOUR Doctor în drept

Membru în Parlamentul Canadian

Henry Bergson, filozoful care a dezvoltat prima data conceptul de societate deschisa, sustine ca guvernele societatilor deschise sunt receptive si tolerante iar mecanismele politice sunt transparente si flexibile. Statul nu pastreaza secrete asupra lucrurilor publice; este o societate non-autoritara in care toturor li se incredinteaza stiri despre tot ce se intampla. Libertatea politica si drepturile omului formeaza fundatia unei societati deschise.

Karl Popper, in cartea sa, “Societatea deschisa si dusmanii sai”, defineste “societatea deschisa” ca pe una in care conducatorii politici pot fi dati jos fara varsare de sange, in opozitie cu o societate inchisa in care este nevoie de o revolutie sangeroasa sau o lovitura de stat pentru a schimba conducatorii. Democratiile sunt exemple de “societate deschisa”, in timp ce dictaturile totalitare si monarhiile autocrate exemple de “societate inchisa”.

Sub regimul communist, Romania a fost un exemplu excelent de societate inchisa. In ca masura este societatea romananeasca deschisa acum, dupa 45 de ani de communism si 18 ani de eforturi spre a deveni o societate deschisa autentica?

Dupa 1989, societatea romaneasca se gasea in ruina: o economie falimentara, o justitie si o politie controlate de securitate, iar dimensiunile moral-spirituale ale oamenilor erau sever alterate. Si ceea ce este uneori cel mai dificil de refacut este tocmai distrugerea morala.

Perioada comunista, care practica un sistem fundamental opus naturii umane, a cauzat mereu in evolutia sa schimbari critice in gandirea normala a oamenilor. Aceasta s-a realizat prin instituţionalizarea terorii fizice si

PROCLAMATION OF TIMISOARA AND

BUILDING AN OPEN SOCIETY IN POST-TOTALITARIAN ROMANIA

David KILGOUR Doctoral studies in constitutional law,

University of Paris Member of Canadian Parliament

Henry Bergson, the philosopher who originally developed the concept of an open society, contends that in open societies, government is responsive and tolerant and political mechanisms are transparent and flexible. The state keeps no secrets from itself in the public sense; it is a non-authoritarian society in which all are trusted with the knowledge of all. Political freedoms and human rights are the foundation of an open society.

Karl Popper, in his book The Open Society and Its Enemies, defines an "open society" as one which ensures that political leaders can be overthrown without the need for bloodshed as opposed to a "closed society" in which a bloody revolution or coup d'état is needed to change the leaders. Democracies are examples of an "open society", whereas totalitarian dictatorships and autocratic monarchies are examples of a "closed society".

Under its communist regime, Romania was an excellent example of a closed society. To what extent is Romanian society open now, after 45 years of communism and 18 years of struggling to become an authentic open society?

After 1989, Romanian society found itself in ruins: a broken economy, a 'justice' or police administration controlled by the securitate (the communist secret service), the moral-spiritual dimensions of the Romanian people severely altered. What is sometimes the most difficult to restore is moral damage.

The communist period, which practiced a system fundamentally out of sync with human nature, has caused continuously in its evolution



22

presiunii psihice care cu timpul a pătruns adânc în conştiinţa umană, supradimensionând un instinct adânc înrădăcinat în fiiţa umană: frica. Astfel s-a creeat o societate deviată de la normalitate, în care relaţiile de bază dintre oameni erau controlate de spectrul fricii. Frica de a nu fi arestat de securitate, frica de a îţi exprima opiniile în mod deschis, chiar frica de a trai normal. Solul în care trebuia să încolţească acesta sămânţa era sărăcia pentru ca omul sărac poate fi controlat mult mai uşor.

Comunismul are, se pare, caile lui de a supravietui dupa ce este declarat mort. Daca indivizii asteapta pasiv ca lucrurile sa se schimbe, nu ar trebui sa ne miram de ce chestiuni grave au fost doar cosmetizate in loc sa fie fundamental schimbate.

Cred ca nu gresesc cand afirm ca primul pas spre o societate deschisa in Romania a fost facut de Revolutia din Timisoara, in decemrie 1989. Indiferent ce s-a intamplat cu revolutia cateva zile mai tarziu- daca a fost transformata sau nu intr-o lovitura de stat de fostii lideri de partid, in dorinta lor de a pune mana pe putere- Revolutia de la Timisoara, care a fost scump platita prin vieti umane, ramane un simbol al rezistentei impotriva totalitarismului.

Inca imi amintesc ca eram cu sute de romani-canadieni la ambasada romana din Ottawa in noaptea aceea din decembrie 1989, cand regimul Ceausescu a cazut, datorita sutelor de ceteteni curajosi ai Timisoarei.

Care a fost semnificatia acestei Revolutii care s-a raspandit si la Bucuresti, si apoi in toata tara? Nu a fost o lupta indreptata numai impotriva unui dictator, ci una indreptata impotriva comunismului: tiranie, desconsiderarea fiintei umane, respingerea si dispretul puternic fata de o constiinta activa, fata de valori morale, etc.

Dupa patru decenii de educatie si propaganda exclusiv comunista, prejudecati apartinând acestei ideologii mai bantuie constiinta tuturor românilor. Existenta acestor prejudecati nu e o vina pentru purtator. Manipularea lor, insa, de catre grupuri interesante in renasterea comunismului (chiar si sub o noua forma) si reinstaurarea lui la putere este un act total anti-democratic.

De aceea, in Martie 1990, Societatea

critical changes in normal human thinking. Thus, a norm-deviated society was created, in which the basic relationships among people were controlled by the specter of fear. Fear of being arrested by the securitate, fear to express openly what one thinks, even fear to live normally, etc. Human beings were supposed to forget their essence and become the “new person” completely obeying the party. The soil where this seed had to germinate was poverty because poor people are easier to control.

After 45 years of communism, such damage is difficult to undo, especially whether there is no strong unanimous will for this to happen. With a weakened consciousness and a dependent mentality, many people do not realize how important is to play actively a role in this change and not wait for the government to do it.

Communism appears to have its own ways to survive after being declared dead. If individuals wait passively for things to change, we should not wonder why critical problems were merely cosmetically altered and not fundamentally changed.

I think I am not wrong when I say that the first steps towards an open society in Romania were started by the Revolution in Timisoara, in December 1989. No matter what happened with the Revolution few days later, if it was or not transformed into a putsch by the former party activists in their desire to seize political power. The Revolution of Timisoara, that paid a costly price in human lives, remains a symbol of resistance against totalitarianism across the world.

I still recall being with hundreds of Romanian-Canadians and others at the Romanian embassy in Ottawa the night in December, 1989, when the Ceausescu regime fell thanks to the brave thousands of residents in Timisoara.

What was the significance of this Revolution that spread in Bucharest afterwards, and then in the whole country? It was not a fight directed only against a dictator, but one directed against communism and all its connotations: tyranny, disrespect for the human being, rejection and strong loathing for



23

Timisoara a lansat Proclamatia de la Timisoara, “cel mai important text politic de dupa ’89 si, de fapt, singurul program coerent de transformare a Romaniei comuniste intr-o societate democratica”, spunea Ana Blandiana, poet, dizident si co-fondator al Fundatiei Alianta Civica.

Dupa cum se afirma in Proclamatie, “o serie de fapte intamplate in Romania, indeosebi dupa 28 ianuarie 1990, vin in contradictie cu idealurile Revolutiei de la Timisoara”, astfel ca semnatarii au exprimat teluri liber-democrate, vazute ca reprazentand mostenirea revolutionara. Cea mai cunoscuta cerinta era Punctul 8 al documentului, in care se cerea ca toti fostii membri ai nomenclaturii PCR si securitatii sa fie exclusi de la ocuparea fuctiilor publice pentru o perioada de zece ani (sau trei legislaturi consecutive), mai ales pentru functia de presedinte (legea Lustratiei). Punand la indoiala statutul Frontului Salvarii National (denumit ulterior Partidul Social Democrat- PSD), Proclamatia argumenta ca acesta era reprezentat dintr-un numar mic de comunisti care erau dusmanii lui Ceausescu, dar care, aveau propriile lor interese de putere si care, prin urmare, au pus mana pe putere.

In lunile urmatoare, documentul a fost recunoscut si sustinut de sute de asociatii civice, in timp ce patru milioane de cetateni au semnat apeluri in favoarea introducerii Punctului 8 in cadrul legii electorale. El a fost si principala cerinta a Golaniadei- protestul din Piata Universitatii initiat de studentii si profesorii de la Universitatea din Bucuresti, care a fost violent reprimata de cea de-a treia Mineriada in iunie, acelasi an.

Proclamand solidaritatea de clasa, textul opunea „tehnica tipic comunista de dominatie prin invrajbirea claselor si categoriilor sociale”. In timp ce exprima vointa de a „nu copia sistemul vestic capitalist cu neajunsurile si inechitatile lui”, Punctul 10 al Proclamatiei se declara in favoarea privatizarii (exprimate ideal sub forma „distribuirii egale a actiunilor intre lucratorii intreprinderii, statul detinand numai acele fonduri care sa asigure controlul activitatii”)si investitiilor imediate in sectorul public (ca mijloc de a preveni consecintele

active consciences, spiritual values, etc. After four decades of exclusively

communist education and propaganda, prejudices engendered by this ideology perhaps still haunt all Romanian consciences. The existence of such prejudices is not the bearer's guilt. Nevertheless, their manipulation by groups interested in resuscitating communism and bringing it back to power is a deeply anti democratic act.

That is why in March, 1990, the Timisoara Society issued The Proclamation of Timisoara, “the most important political text after ’89 and, in fact, the only coherent program of changing the communist Romania into a democratic society” said Ana Blandiana, poet, dissident, and co-founder of the Civic Alliance Foundation.

As stated in The Proclamation, “a succession of occurrences in Romania, especially since January 28, 1990, have come to contradict the ideals of the Revolution of Timisoara”, so the signers expressed liberal-democratic goals,which they saw as representing the revolutionary legacy. The best-known requirement was the document's 8th point, calling for all former Romanian Communist Party nomenklatura and Securitate cadres to be banned from holding public office for a period of ten years (or three consecutive legislatures), with an emphasis on the office of President (Lustration). Questioning the status of the governing National Salvation Front (renamed later Social Democrat Party-PSD), the Proclamation argued that the latter primarily represented a small group of Communists who, were Nicolae Ceauşescu's enemies, but had their own power interests and had subsequently monopolized power.

Over the following months, the document was recognized and advocated by hundreds of civic associations, while almost four million citizens signed appeals in favor of incorporating the 8th Point into the electoral law. The latter was also one of the main requests of the Bucharest ‘Golaniad’ – which was a protest in the University Square, Bucharest initiated by students and professors at the University of Bucharest and which was



24

inflatiei). Textul exprima, de asemenea, speranta

ca membrii Diasporii romane, care au parasit tara sub regimul comunist sa se reintoarca si sa-si aduca contributia in societate, alaturi de partidele traditionale si sa ia atitudine impotriva acelei parti a publicului „care, instigat de fortele obscure, au abuzat de exilatii care s-au reintors”, numindu-i „cei care ne vand tara”.

Documentul si-a exprimat opozitia fata de toate formele de „sovinism”, descriind Timisoara ca fiind reprezentantul de varf al „spiritului tolerantei si respectului reciproc, singurele principii care vor guverna in viitoarea Casa Europeana” exprimind astfel, un apel de solidaritate in privinta relatiilor etnice si a sistemlui multi-partinic bazat pe alegeri libere, cu excluderea „partidelor extremiste, fie de dreapta sau stanga”.

Pentru cei care au acuzat Proclamatia ca ar genera o „vanatoare de vrajitoare’, sfarsitul Proclamatiei explica clar:

„ La Timisoara nu s-a murit pentru ca activisti comunisti din randurile doi si trei sa treaca în frunte si unul din participantii la genocid sa fie numit de catre acestia ministru de interne. Nu s-a murit pentru ca dezbinarea sociala si nationala, cultul personalitatii, cenzura mass-mediei, dezinformarea, amenintarile telefonice si scrise si toate celelalte metode comuniste de constrângere sa fie practicate în vazul lumii,în timp ce noua ni se cere pasivitate în numele stabilitatii sociale. Aceasta Proclamatie se adreseaza în primul rând celor care au primit revolutia cadou si se mira de ce suntem nemultimiti, de vreme ce dictatura a cazut, s-au abrogat o serie de legi proaste si a mai aparut si cate ceva în pravalii. Acum stiu de ce suntem nemultumiti: nu acesta a fost idealul Revolutiei de la Timisoara.”

Istoricul Dennis Deletand sustine ca lustratia era intrinsec legata de necesitatea publicarii dosarelor Securitatii detinute de CNSAS si Serviciile Romane de Informatii. El a comparat amanarile vadite in acest sens in modul de operare in Romania fata de procesele similare din alte tari din fostul Bloc Est-european (Polonia, Republica Ceha si Ungaria).

Stim ca societatile deschise sunt caracterizate prin:

violently repressed during the third ‘Mineriad’ (miners’coming in Bucharest) in June of the same year.

Proclaiming class solidarity, the text opposed "the typically communist method of domination by spreading feuds among social classes". While expressing the will of "not copying the western capitalist systems with their drawbacks and inequities", the 10th Point of the Proclamation argued in favor of privatization (expressed ideally under the form of "distributing the stocks equally among the workers, the state keeping only those funds that may ensure the control of the activity") and immediate investments in the public sector (as a means to prevent the consequences of inflation).

The text also expressed a hope that members of the Romanian Diaspora who had left the country under the Communist regime would return to their homeland and contribute to the society, together with the traditional parties and set itself against the portion of the public "who, instigated by obscure forces, abused the returned exiles”, naming them “those who sell the country”.

The document stated opposition to all forms of "chauvinism", depicting Timişoara as the paramount representative of "the spirit of tolerance and mutual respect, the sole principles reigning in the future European House", and so, a similar call for solidarity was expressed in regard to ethnic relations and a multi-party system based on free elections was endorsed, with the exclusion of "extremist parties, be they leftist or rightist".

For those leaders who accused the Proclamation of causing a “dangerous witch-hunt”, the end of the Proclamation clearly explains:

“In Timisoara people did not die so that the second and third rank communists should go to the front line, or that one of the participants in the mass murders should be promoted by the latter as Minister of the Interior.

People did not die so that the social and national feuding, the personality cult, the censorship of the mass media, misinformation,



25

· guvernarea legii; · respectul pentru drepturile omului,

minoritati, diversitate de opinii; · guverne alese democratic; · economii de piata in care afacerile si

guvernarea sunt evident separate; si · o societate civila activa care ajuta la

mentinerea controlului asupra abuzurilor oficiale.

Cand romanii compara aceste principii cu ceea ce se intampla in tara, unii se simt descurajati. Dar complacerea este cel mai rau dusman. Chiar daca situatia este dificila, s-au facut cativa pasi curajosi spre o societate deschisa. Romanii ar trebui sa sprijine aceste incercari decat sa astepte in rolul de spectatori ca lucrurile sa se schimbe din exterior.

Ce poate fi facut pentru intarirea Romaniei ca o societate deschisa, cu o societate civila puternica?

1. Acceptarea diversitatii si respectului pentru altii, in ciuda diferentelor. Pornind de la premisa cal ca o societate este formata din totalitatea membrilor ei, reintoarcerea la normal implica in primul rand o schimare la nivel de individ. Sub regimurile totalitare, individul e invatat ca este neimportant. Ca el nu conteaza. Ca opinia sa nu are importanta. Trebuie sa se renunte la acesta conceptie.

Pentru construirea unei societăţi deschise după o lunga epoca totalitară un prim principiu pe trebuie să-l luăm în calcul, este faptul că societatea umană reprezintă o diversitate, fiecare individ având caracteristicile lui unice şi distincte, intocmai ca si piesele divers colorate ale unui mosaic foarte complex.

Cu cât fiecare individ este apreciat pentru particularitatile proprii si cu cat este incurajat sa contribuie la armonia intregului, ca atat mai semnificativ devine intregul mosaic. Deci acceptarea diversităţii este un prim pas cheie impreuna cu respectul pentru ceilalti si a parererii celorlalti.

2. Intelegerea adevarului si accepterea schimabrii de mentalitate. Cum poate avea loc, in practica, schimbarea individului? Schimarea pozitiva reala intr-o societate nu poate avea loc pana cand individul nu intelege realitatea in

written and telephone threats, and all the other communist methods of coercion should be practiced openly, while we are requested to stay passive on behalf of social stability. “

The British historian Dennis Deletant has argued that lustration was intrinsically connected with the necessity for publicizing Securitate files kept by the CNSAS and the Romanian Intelligence Service. He also contrasted the manifest delays in Romanian procedures with the similar processes in three other former Eastern Bloc countries (Poland, the Czech Republic, and Hungary).

We know that open societies are characterized by:

· the rule of law; · respect for human rights, minorities,

diversity of opinions; · democratically-elected governments; · market economies in which business

and government are normally separate; and · an active civil society that helps

keep official abuses in check. When Romanians compares these

principles with what is happening in the country, some feel discouraged. But complacency is the worst enemy in any democracy. Even if the situation is difficult, some courageous steps have been taken in the direction of an open society. Romanians should continue to support these attempts rather than wait as spectators for things to be changed externally. What might be done to strengthen Romania as an open society with a strong civil society?

1. Acceptance of diversity and respect for others in spite of differences. Considering that a society is made up of all of its members, a return to normalcy implies first a change at the level of each individual. Under totalitarian regimes, the individual is taught that he or she is unimportant. They do not matter. Their opinions do not count. This view must be unlearned by all.

For building an open society after a long totalitarian period, a first principle to be taken into account is that human society represents a wholesome diversity in which each individual has important distinctive features and roles, just like the differently coloured



26

care se afla si a faptului ca el trebuie sa-si schimbe mentalitatea. Pentru aceasta ei trebuie sa cunoasca si inteleaga adevarul. Aici, fiecare individ ar trebui să aibă cunoştiinţă de crimele comunismului, de crimele din închisorile comuniste din Romania din trecut si de crimele din inchisorile de astazi, din alte tari. Accesul la adevarata istorie a neamului său este esentiala. Tinerii ar trebui sa studieze istoria comunismului si sa invete ca acesta nu poate fi niciodata o solutie. Atat comunismul si fascismul sunt practic la fel.

3. O schimare autentica in atitudine, bazata pe valori, incusiv pe integritatea personala. Ceea ce este cel mai rau, poate mai rau decat crimele sale, este ca, sub comunism, constiinta morala a oamenilor este compromisa drastic. In condtitii de opresiune, oamenii sunt mult mai predispusi sa minta, sa se ascunda, sa insele, sa tradeze, sa linguseasca. Decaderea morala devine o a doua natura; doar cateva persoane pot ramane cu adevarat verticale, cel mai adesea cu pretul libertatii si vietii lor. Evident ca nu putem cere ca o societate sa fie dreapta si corecta daca noua, ca indivizi, ne lipseste simtul etic. Numai cand individul insusi devine constient cat de important este sa fie corect, sa-si faca munca cinstit, fara sa insele sau sa faca rau celorlalti din mediul sau, sa-i respecte pe ceilalti, sa-si aminteasca sa-i ajute pe ceilalti mai mult, va apare o schimbare semnificativa in orice societate. Aici, educatia copiilor, tinerilor, adultilor trebuie sa joace un rol important.

4. Promovarea valorilor, in general.Valori gresite au fost promovate de prea mult timp, in Romania si in alte societati totalitare. Oamenii ar trebui sa reinvete ceea ce este pozitiv, constuctiv, creator. Ei ar trebui sa inteleaga ca nici o economie puternica nici o societate deschisa nu se pot construi pe valori gresite sau pe non-valoare. Pe de alta parte, Romanii au multe exemple de oameni exemplari care si-au dedicat si sacrificat viata pentru cauze si idealuri nobile. Ei ar trebui facuti cunoscuti si promovati ca exemplu pentru tinerile generatii. Imi vin in minte nume precum:

Corneliu Coposu- secretar personal al Ministrului Iuliu Maniu (unul dintre cei mai

pieces in a very complex mosaic. The more each individual is valued for their own particularities and the more they are encouraged to contribute to the harmony of the whole, the more significant becomes the entire mosaic. The acceptance of diversity is a key first step, together with the respect for others and the others' opinions.

2. Understanding the truth and an acceptance to change mentality. How in practice can change in individuals take place? Positive real change in a society cannot take place until the individual can understand the reality he/she lives in and the fact that she/he must change their mentality. For this, they must be aware of and understand the truth. Here each individual should know about the crimes of communism, the crimes committed in its prisons in Romania in the past, and today in other countries. Access to the true history of the country is essential. Young people should study the history of communism and learn that communism can never be a solution. Communism and fascism are virtually indistinguishable in practice.

3. An authentic renewal in attitude based on values, including personal integrity. What is perhaps worst of all, worse even than its crimes, is that under communism a people’s moral consciousness is compromised severely. Under oppressive conditions, people are more prone to lie, hide, cheat, betray, flatter. Moral depravity becomes second nature; only a few persons can remain truly vertical, often at the cost of their freedom or lives.

Obviously, we cannot ask for society to be sound and righteous if we, as individuals, lack ethical development. Only if each individual becomes aware of how important is to be honest and does their work correctly, without cheating or harming the others in the environment where he/she is, if they understand that to respect the others and remember to help others more, will significant change come about in any society. Here, early, teenage and adult education must play an important role.

4. Promotion of sound values in general. For too long, bad values were promoted in Romanian and other totalitarian societies. People must therefore



27

respectati politicieni de dinainte de razboi, el insusi un dizident si prizonier anti-comunist), care a fost condamnat la 17 ani de temnita grea pentru convingerile sale anti-comuniste. El este un simbol al rezistentei comuniste.

Petre Tutea- un ganditor profund, una din acele rare personalitati la care gandul, vorba, fapta sunt una. El este un exemplu etic si intelectual in care putem gasi virtuti fundamentale: curajul, rabdarea, cumpatarea, pietatea.

Alexandru Zub- cunoscut drept cel mai mare istoric in viata, eseist si academician; a fost si el detinut politic si dizident in timpul anilor de inceput ai Romaniei comuniste, un om de mare onoare. Ana Blandiana- o mare poeta si eseista contemporana. Spre sfarsitul anilor 1980 asumandu-si riscurile represaliilor comuniste, Blandiana a inceput sa scrie poezii de protest ca raspuns la pretentiile tot mai absurde ale regimului, in general. Dupa Revolutia din 1989, ea intra in viata politica, militand atat pentru inlaturarea fostilor activisti ramasi in functii de conducere cat si pentru o societate deschisa. Ea a co-fondat Sighet, Memorialul Victimilor comunismului si rezistentei anti-comuniste, care include un Muzeu si un Centru de Studii Internationale.

Doina Cornea- intelectual si dizident notabil. Impreuna cu intelectuali ca Ana Blandiana, Mihai Sora si Mircea Dinescu, Cornea a continuat sa spuna adevarul despre guvernul lui Ion Iliescu. A fost co-fondator al Forumului Democratic Anti-totalitar din Romania. Acestia, impreuna cu tinerele victime ale revolutiei din 1989 si cu toate victimile comunismului sunt exemple de oameni care au fost gata sa moara decat sa se supuna unei doctrine incompatibile cu constiinta lor.

5. Programe educationale pentru a ajuta tinerii sa dezvolte spirit civic. Scolile, ONG-urile, comunitatile locale, ministerele educatiei, justutiei, etc, si toata societatea civila ar trebui implicata in dezvoltarea proiectelor si programelor educationale care vor ajuta copiii si tinerii sa devina cetateni responsabili.

6. Programe educationale care sa ajute tinerii sa se dezvolte conform valorilor etice

relearn what is positive, constructive and creative. They should understand that neither a strong economy nor an open society can be built if based on bad values. On the other hand, Romanians have many examples of exemplary people who dedicated and sacrificed their lives for noble causes and ideals. They should be promoted and made known as models for the younger generations. Such names as the following come to mind:

Corneliu Coposu – was a private secretary of the Ministry of Iuliu Maniu (one of the most respected prewar politicians, he himself was an anti-communist dissident and prisoner) who was sentenced to 17 years of hard prison labour for his anti-communist convictions. He is a symbol of unyielding opposition to communism.

Petre Tutea - a profound thinker, one of those rare personalities for whom thinking, speaking and acting are one and the same. He is an ethical and intellectual example where we can find fundamental virtues: courage, patience, moderation, piety.

Alexandru Zub -known as the greatest historian alive; also essayist and academic; he was a political prisoner and dissident during the early years of Communist Romania, a man of great honour.

Ana Blandiana - is a great contemporary Romanian poet and essayist. In the late 1980s, assuming risks of reprisals from the communist regime, Blandiana started writing protest poems in answer to the increasingly harsh demands of the system in general. After the 1989 Revolution, she entered political life, campaigning for the removal of communist partisans remaining in administrative offices, as well as for an open society. She founded Sighet, the Memorial of the Victims of Communism and anticommunist Resistance ("Memorial Sighet") that comprises a Museum and an International Study Centre.

Doina Cornea – noted dissident and intellectual. Together with intellectuals like Ana Blandiana, Mihai Şora and Mircea Dinescu, Cornea continued her outspokenness against the government of Ion Iliescu, (president of Romania until his defeat by Emil



28

precum corectitudinea, adevarul, respectul pentru ceilalti, altruismul si toleranta. In ciuda faptului ca cinismul, lipsa de scrupule si aroganta sunt afisate la fiecare nivel al societatii, tinerii ar trebui educati ca nu aceasta este calea spre succes si valoare personala inalta.

7. Oficialii alesi ar trebui selectati cu mare atentie de catre cei care voteaza. Ar trebui introdus votul uninominal. Oamenii ar trebui sa stie exact pe cine aleg, si ar trebui sa aiba acces la biografiile detaliate ale candidatilor.

8. Legea electorala ar trebui sa nu dea dreptul fostilor activisti de partid si ofiteri de securitate sa fie numiti pe liste de candidati- asa cum sustine Proclamatia de la Timisoara. Pentru a supravietui, unele dintre aceste persoane si-au ascuns conceptiile totalitare si radacinile, si-au rafinat metodele, au pozat in dizidenti, promitand sa construiasca democratia in tara. Dar prezenta lor in viata politica a tarii este sursa principala de tensiune si suspiciune care framanta astazi societatea romaneasca.

9. O clauza speciala a legii elctorale ar trebui sa interzica definitiv fostilor activisti de partid sa candideze pentru functia de Presedinte a tarii (conform Punctului 8 al Proclamatiei de la Timisoara), pentru Senat si Parlament. Presedintele Romaniei ar trebui sa fie un „simbol al divortului tarii de comunism”.

10. Investitii imediate sunt necesare, de exemplu, in domeniul educatiei si sanatatii. Aceasta este o prioritate pentru un standard minim de natiune civilizata.

11. Fostii dizidenti, detinuti politici si oameni care au demonstrat ca sunt activi in dezvoltarea societatii ar trebui incurajati si sustinuti sa participe in alegeri si alte functii decizionale. Citez din Punctul 6 al Proclamatiei de la Timisoara:

„Multi dintre românii aflati astazi departe de tara au plecat dupa persecutii poltitice si chiar dupa ani grei de închisoare. Ar fi rusinos din partea noastra sa-i hulim si noi cu vorbele activistilor comunisti de odinioara. Exilul românesc înseamna sute de profesori emineti care predau la cele mai mari universitati din lume, mii de specialisti pretuiti la cele mai puternice firme occidentale, zeci de mii de muncitori calificati în tehnologiile cele

Constantinescu in the 1996 election, but still ‘ruling’ in the view of some offstage). She was co-founder of the Democratic Anti-totalitarian Forum of Romania.

They, together with the young victims of the 1989 revolution and with all the victims of communism, are examples of people who are and were ready to die rather than to bend under a doctrine incompatible with their consciences.

5. Educational programs to help young people to develop civic spirit. Schools, NGOs, local communities, ministries of education, justice, etc, and all of civil society should be involved in developing educational projects and programs which will help children and youth to become responsible citizens.

6. Educational programs to help young people develop themselves in accordance with sound values such as honesty, truthfulness, respect for others, altruism and tolerance. Despite the fact that cynicism, lack of scruples and brazenness are displayed at every level of society, young people should de educated that this is not the way to personal success and high self-esteem.

7. Elected officials should be a selected with great care by voters. The uninominal vote (it’s not a vote that you give not to an entire party, but a vote that you give to any person you want, putting the stamp exactly on that person, not on the entire party that he represents) should be introduced. People should know whom they choose, and should have access to candidates’ detailed biographies.

8. An electoral law should deny former Communist party workers and Security officers the right to be nominated as candidates on any list- as stated in The Proclamation of Timisoara. In order to survive, some of these persons hid their totalitarian concepts and roots, refined their methods of social manipulation, posing as dissidents and promising to build democracy in the country. But their presence in the country's political life is the chief source of the tensions and suspicions that trouble many in Romanian society today.

9. A special clause of the electoral law should ban former Communist party activists from running for the position of President of



29

mai avansate. Sa fim mândri de ei si sa transformam raul în bine, facând din trista si dureroasa diaspora româneasca o forta innoitoare pentru România. Timisoara ii asteapta cu dragoste pe toti exilatii români. Sunt compatriotii nostri si, azi mai mult ca niciodata, avem nevoie de competenta lor, de europenismul gândirii lor si chiar de sprijinul lor material. De asemenea, cultura româna va fi întreaga numai dupa ce se reintegreaza în ea cultura din exil.”

12. Efortul de a face justitia accesibila tuturor romanilor, in mod egal. Pentru acesta, eliminarea coruptiei este o conditie esentiala.

13. Politie, procurori, judecatori independenti politic. In acelasi timp, tribunalele nu trebuie s aiba nimic in comun cu modelul ‚scenelor de teatru’ ex-comuniste.

14. Judecatori independenti selectati de o Comisie Juridica pentru a evita apartenenta politica in numiri.

15. Comisiile Juridice ar trebui sa includa persoane ireprosabile care sa recomande numai pe cei mai bine calificati barbati si femei pentru a fi judecatori.

16. Promovarea magistratilor tineri dar profesionisti, care nu sunt implicati politic si nu au apartenenta politica sau preferinte de vreun fel.

17. Un statut care ar trebui sa interzica ofiterilor de securitate sau altor oficiali ai fostului guvern nedemocratic din Romania sa aiba vreun birou politic sau juridic. In acelasi timp, dosarele securitatii ar trebui facute publice. De fapt Presedintele Basescu si Monica Macovei au luptat ambii impotriva coruptiei, pentru expunerea dosarelor securitatii si pentru incercarea de a separa justitia de influenta politica. Sa ne mai intrebam de ce a fost Monica Macovei concediata si presedintele Basecu suspendat? Poate Parlamentul Romaniei ignora Curtea Constitutionala care a declarat ca preseditele nu a incalcat constitutia si sa decida singur suspendarea?

18. Constitutia ar trebui modificata conform noilor realitati. Ce alta constitutie, intr-o democratie, ar permite ca un presedinte ales sa fie suspendat impotriva deciziei Curtii Constitutionale pentru ca a condamnat coruptia, in timp ce alt fost presedinte nu a fost nici

country, (-according to 8th Point of The Proclamation), for the Senate and for Parliament. Romania's presidents ought to be “symbols of the country’s divorce from communism. “

10. Immediate investments are necessary, for instance, in the fields of education and the public services of health and sanitation. This is a priority to build a minimum standard of educated nationals.

11. Former dissidents, political ex-detainees and people who demonstrate that they are active in the development of society should be encouraged and supported to participate in elections and other decisional offices. Many of them who nowadays live abroad left the country following political persecution and even long terms of imprisonment. Besides, the Romanian culture will be complete only after the culture of the exile has been re-integrated back into Romania.

12. Strive to make justice available for all Romanians equally. For this, purging corruption is a prerequisite.

13. Politically independent police, prosecutors and judges. At the same time, justice must have nothing in common with the ex-communist ‘courts as theatre’ model.

14. Independent judges selected by a Judicial Commission to avoid partisanship in appointments.

15. The Judicial Commission should be comprised of persons beyond reproach who would recommend only the best qualified men and women to be judges.

16. Promoting of young but professional magistrates who are not politically involved and would not be partisan or otherwise dependent.

17. A statute should forbid security and other officials of the former undemocratic government of Romania to have any political or judicial office. At the same time, the Securitate’s files should be made public. In fact, President Basescu and Monica Macovei (the former Minister of Justice) have both been fighting against corruption, for exposing the securitate’s files and for trying to separate justice issues from political influence. One wonders why was Monica Macovei was



30

macar contestat cand a chemat in mod evident minerii pentru a reprima protestul studentilor?

19. Formarea unui mecanism care ar trebui sa restrictioneze influenta actuala a oamenilor foarte bogati spre varfurile puterii. Aceştia pot favoriza prin anumite legi mersul societăţilor comerciale la care deţin capital majoritar.

20. Societatea civila ar trebui sa intervina la crearea unui asemenea mecanism de siguranta. Poate avea, de asemenea, un rol in controlul serviciilor secrete.

21. Controlul politic asupra mass-mediei ar trebui sa inceteze. In mod ideal, nici un interes politic sau financiar nu ar trebui sa afecteze impartialitatea presei, televiziunii, radioului, etc. Rolul mass-mediei trebuie sa fie acela de informare nu de servire a unor interese politice. Ar trebui, de asemenea, sa informeze oamenii despre realitatile din Romania si consecintele lor in Romania port-totalitara. Germania de dupa perioada nazista poate fi un bun exemplu in acest sens.

22. Mass-media ar trebui sa aiba un rol educativ. Ea ar trebui sa promoveze idei specifice pentru o societate deschisa si sa ii demonstreze avantajele. Bineinteles, trebuie sa se tina cont si de interese comerciale, dar aceasta ar trebui sa fie o usa deschisa spre cultura si valori traditionale. Dacă înainte de 1989 a existat acea grotescă cultură de partid, după 1989 şi-a făcut apariţia o subcultură dominata de valori indoielnice. Nu ar trebui sa neglijam ca in aceasta sub-cultura, societatea deschisa este identificata ca ‘dusman al poporului’.

23. Societatea civila ar trebui sa informeze oamenii in legatura cu atrocitatile comuniste trecute si prezente, in cadrul mass-mediei, conferintelor, seminariilor, etc. Daca este adevarat ca cunoasterea este putere, este, de asemeni, adevarat ca oamenii ar trebui sa invete din greselile din trecut pentru a evita sa le faca in viitor. Romanii au China ca un exemplu viu a ceea ce s-ar fi intamplat daca ar fi supravietuit comunismul. Teroarea ar fi luat forme mult mai subtile, ascunse si mai greu de detectat. Raportul nostru, al lui David Matas si al meu, disponibil si in romaneste la www.organharvestinvestigation.net vorbeste

dismissed and President Basescu was suspended? Can Romania's Parliament ignore the Constitutional Court that had ruled that the president did not abuse the constitution and make its own decision about suspension?

18. The constitution should be modified to accord to new realities. What other constitution in a democracy allows an elected President to be suspended, against the decision of the Constitutional Court for condemning corruption whereas another former president was not even contested when he evidently called the miners (Mineriad) to put down a students’ protest?

19. Forming a mechanism that should restrict the current influence of very wealthy people in law-making. These people can favour through some laws companies in which they have major holdings.

20. Civil society should help in creation of such safety mechanisms. It might also have a role in the control of the secret service.

21. Political control over the media should cease to exist. Ideally, no political or financial interest should affect the impartiality of press, television, radio etc. The role of the media ideally should be to inform, not to serve political interests. It should also inform people about the realities in Romania and their consequences in a post-totalitarian Romania. Germany, after its Nazi period, can provide a good best practice in this respect.

22. The media should have an educational role. They should promote specific ideas for an open society and demonstrate its advantages. Of course, its commercial interests should be taken into account, but it also should be an open door to culture and traditional values. If, before 1989 there was a grotesque party culture, since 1989 we can talk about a sub-culture, dominated by bad values. We should not neglect that in this sub-culture the open society is identified as an 'enemy of the people'.

23. Civil society should inform people about past and present Communist atrocities, using media, conferences, seminars, etc. If it’s true that knowledge is power, it is also true that people should learn from mistakes in the past to avoid making them in the future. Romanians



31

despre o noua forma a raului pe planeta noastra. Ne referim la uciderea practicantilor Falun Gong- oameni care cred si pun in practica principiile adevar-bunavointa-toleranta- si la recoltarea organelor lor, fara consimtamantul acestora, in scopuri comerciale.

24. Atat societatea civila cat si mass-media ar trebui sa informeze publicul despre adevaratele valori care au adus prosperitate, drepturi ale omului, diversitate, pluralism si guvernarea legii in societatiile democratice. Cele post-comuniste au dificultati in apreciarea societatilor democratice. Aceasta atitudine este mostenita din perioada totalitara, cand ideologia de partid pretindea ca societatile vestice abunda in droguri, moravuri usoare, prostitutie, si, in ciuda politetii, oamenii sunt preocupati doar de treburile lor. Societatea romaneasca nu ar trebui sa uite ca, printre primele lucruri pe care le-a ‚imprumutat’ de la Vest, dupa revolutie, au fost tocmai acele lucruri, in dorinta ei de a poza intr-o societate libera. Dar, ceea ce societatea romaneasca n-a reusit probabil sa inteleaga si ar trebui invatat acum este ca, printre cele mai bune lucruri, de care se bucura societatile vestice, sunt tocmai societatea civila si guvernarea legii.

Orice roman ar trebui sa-si dea seama ca o societate post-totalitara fara guvernarea legii, fara valori morale si fara hotararea de a lupta pentru amandoua, nu isi va vindeca niciodata ranile si nu va deveni o adevarata societate deschisa.

In ultimul secol, demnitatea umana a fost continuu asaltata de doua ideologii uimitor de asemanatoare in practica: Nazismul si Comunismul.

Ambele au fost catastrofe fara precedent atat pentru romani cat si pentru alte natiuni unde acestea au guvernat. Consemnarile despre comunismul din Europa dintre 1944-1989 includ:

§ Abuzul (si chiar mai mult) asupra a zeci de milioane de oameni nevinovati, in timpul unei aproape jumatati de secol,

§ Esecul economic continuu, § Persecutia comunitatilor religioase si

crearea asa numitei „crize a sufletului”, putini realizand ca aceste grupuri ar juca un rol major

have China as a living example about what would have happened if communism had survived. Terror would have taken more subtle, hidden forms, harder to detect. The report of David Matas and myself available in Romanian at www.organharvestinvestigation.net says more about ‘a new form of evil on our planet’. We refer to the killing of Falun Gong practitioners- people who believe in the principles of truth-benevolence-forbearance- and harvesting their organs for commercial purposes.

24. Both civil society and the media should inform the public about the real values that brought prosperity, human rights, diversity, pluralism and the rule of law to democratic societies. Post-communist ones still have difficulty in appreciating democratic societies. This attitude is inherited from the totalitarian period when the party ideology claimed that western societies are loose in morals, rich in drugs, prostitution and, in spite of politeness, people are concerned only with their own business. Romanian society should not forget that among the first things it ‘borrowed’ from West after the revolution were such things in its desire to pose as a free society.

What Romanian society has perhaps failed to understand and what should be learned now is that among the best things western societies enjoy are their active civil societies and the rule of law.

Every Romanian should be aware that a post-totalitarian society without the rule of law, without ethical values, without a determination to fight for both, will never heal its wounds and become a genuinely open society.

In the last century, human dignity has been continuously assaulted by two ideologies remarkably similar in practice: Nazism and Communism.

Both were unrelieved catastrophes for Romanians and all other peoples they ruled. The record of Communism in Europe between 1944 and 1989 includes:

� The abuse and much worse of tens of millions of innocent people during almost half a century,

� Continuous economic failure,



32

in eventuala prabusirea a sistemului, § Obligarea fermierilor care trudeau

pamantul sa renunte la lucrarea pamantului fertil prin colectivizare fortata, deposedandu-i atat de pamant cat si de animale

§ Inducerea faptului ca era o crima sa vorbesti despre democratie in scopul de a proteja dictaturile incompetente, violente, criminale, de altfel, in Romania sau in alta parte

§ Comunismul a inversat conceptul nobil de egalitate umana transfomandu-l intr-un scut pentru privilegiile speciale ale oficialitatilor de partid, nomenclatura. George Orwell a incondeiat tradarea oamenilor de catre Revolutia rusa, in 1917, prin celebra fraza: „Toate animalele sunt egale dar unele sunt mai egale decat altele”.

§ Comunismul a inlaturat toate drepturile sindicatelor muncitoresti, inclusiv dreptul de a exista in vreo forma coerenta si a negocia in mod colectiv, demonstrand ca nicaieri unde acesta guverneaza nu manifesta inters fata de drepturile muncitorilor

§ A distrus orice concept de guvernare a legii si independenta a judecatorilor.

§ A transformat arta si cultura in propaganda sterila, exiland astfel multi artisti si scriitori.

Violoncelistul/dirijorul/compozitorul Mitislav Rostropovich, care, ca si multi alti artisti a jucat un rol important in rasturnarea dictaturii din Rusia, a spus atat de bine: „Constiinta este o mare motivatie pentru creativitate”.

� The persecution of faith communities and the creation of what has been called a "crisis of the soul", little realizing that these groups would play a major role in its eventual downfall,

� Causing hard-working farmers to give up working fertile soil by forcing them into collectives, which seized both their land and animals,

� Making it a crime to talk about representative democracy in order to protect incompetent, violent and otherwise criminal dictatorships in Romania and elsewhere.

� Communism twisted the noble concept of human equality into a shield for the special privileges of party officials, the nomenklatura. George Orwell penned his most famous line about the betrayal of the people in the Russian Revolution of 1917: "All animals are equal, but some are more equal than others."

� Communism removed all rights of workers' unions, including the right to exist in any meaningful form and to bargain collectively, demonstrating that nowhere where it governs does it care about the rights of workers.

� It destroyed any concept of the rule of law and the independence of judges.

� It turned art and culture into a sterile propaganda, thus forcing many artists and writers into exile. The now late cellist/conductor/composer Mitislav Rostropovich, who, like many artists and writers, played such an important role in toppling the dictatorship in Russia, put it well: "Conscience is the great motivator of creativity."



33

OPOZABILITATEA ŞI PROTECŢIA

JURIDICĂ A DREPTURILOR SUBIECTIVE ÎN SISTEMUL

DREPTULUI EUROPEAN

Conf. univ. dr. Vasile CIUVĂŢ Universitatea „Titu Maiorescu” Bucureşti –

Facultatea de Drept Târgu Jiu

Întrucât drepturile sunt facultăţi, prerogative sau puteri ale persoanelor recunoscute şi sancţionate de lege şi drepturile subiective constau în puterea pe care o are fiecare persoană de a pretinde ca facultăţile, aptitudinile şi puterile sale care nu sunt îngrădite prin lege, să fie sprijinite sau aduse la îndeplinire de stat prin organele sale abilitate.

Corespunzător celor constatate, se reţine că dreptul subiectiv este o posibilitate (facultate sau putere) recunoscută de lege subiectului activ (titularului) pe care o exercită împotriva subiectului pasiv, asupra căruia se concretizează sub formă de obligaţii. Asemenea drepturi (facultas agendi) pentru a fi recunoscute şi valorificate trebuie să fie ocrotite de o normă generală de drept (norma agendi) care, potrivit terminologiei utilizată în literatura de specialitate, poartă denumirea de regulă de drept obiectivă.

Existenţa unei reguli de drept care să ocrotească drepturile pe care le pretinde şi exercită un subiect de drept împotriva altui subiect de drept este determinantă întrucât, numai în asemenea situaţii drepturile în cauză generează obligaţii pentru celălalt subiect, subiectul pasiv.

Existenţa unor asemenea drepturi nu trebuie confundată cu posibilitatea materializării lor efective. Materializarea efectivă a drepturilor subiective depinde de voinţa şi forţa probantă a probatoriului invocat de către subiectul care le pretinde, în limitele normelor juridice care îşi fac aplicare.

Din cele expuse putem conchide că drepturile subiective sunt doar posibilităţi care pot fi materializate numai atunci cânt sunt întrunite anumite condiţii precum, condiţia ca subiectul activ, el însuşi, să aibă o conduită în limitele prevăzute de lege, conduită care la rândul ei antrenează în sarcina subiectului pasiv o obligaţie (obligaţia de a da, de a

OPPOSABILITY AND JURIDICIAL

PROTECTION OF SUBJECTIVE RIGHTS IN THE EUROPEAN RIGHT

SYSTEM

Acad. Assistant Professor Dr. Vasile CIUVAT The University “Titu Maiorescu” Bucharest –

The Faculty of Law Targu Jiu Regarding the subjective right, in the specialty literature, there appeared a lot of definitions among whom, under the aspect of the social dimension of the right, the most complete definition is given by Mihail Cantacuzino “The subjective right is the power of every person to pretend that its aptitudes and powers which are not restricted, or exactly in the limit in which they are not restricted throught the law, to be not only respected, namely undisturbed by others or by society through its organs, but also, when they generated acts which create records with others, to be upholded by the society organs in order to be fulfilled the effects of the created records” Pierre Pescatore defines the subjective right as “the prerogative given to a person by the legal order and guaranteed through the right path, to have a value which is recognized to be its or being owed”. From the definitions of the subjective right it can be easily concluded that the human factor represents the central area of interest for the organized collectivities and in the regulatory plan it was pursued that the essential rights of the people to be protected. The protection of the subjective rights by the legislator appeared since ancient times because the right reports itself to the human being presence in the society, to its capacity to influence and convert the social. The protection and guarantee of the subjective rights of people is one of the essential requirements of the



34

face sau de a nu face ceva). Raportat la dreptul obiectiv care reprezintă

delimitarea voinţei individuale, dreptul subiectiv arată zona în care persoanele pot acţiona fără a aduce atingere prescripţiilor normei sociale, sau din punct de vedere al interesului se poate manifesta fără a avea teamă că încalcă o asemenea normă.

Cu privire la dreptul subiectiv, în literatura de specialitate, s-au formulat o multitudine de definiţii din rândul cărora, sub aspectul dimensiunii sociale a dreptului, cea mai completă este definiţia dată de Mihail Cantacuzino „Dreptul subiectiv este puterea pe care o are fiecare individ de a pretinde ca facultăţile, aptitudinile şi puterile sale care nu sunt îngrădite, sau mai exact în limita în care nu sunt îngrădite prin lege, să fie nu numai respectate, adică nesupărate de alţii sau de societate prin organele sale, ci să fie, atunci când ele s-au tradus în acte de viaţă creatoare de raporturi cu alţii, sprijinite de societate prin organele, sale spre a fi aduse la îndeplinire efectele raporturilor create” [1].

Pierre Pescatore defineşte dreptul subiectiv ca fiind „prerogativa concedată unei persoane de către ordinea juridică şi garantată pe calea dreptului, de a dispune de o valoare care este recunoscută ca aparţinându-i fie ca a sa, fie ca fiindu-i datorată” [2]. Din definiţiile dreptului subiectiv cu uşurinţă se desprinde concluzia că întrucât factorul uman reprezintă zona centrală de interes pentru colectivităţile organizate şi în plan normativ s-a urmărit ca persoanelor sa le fie ocrotite drepturile esenţiale ce li se cuvin. Ocrotirea de către legiuitor a drepturilor subiective s-a impus din cele mai vechi timpuri întrucât, dreptul în sine se raportează permanent la prezenţa omului în societate, la capacitatea sa de a influenţa şi de a transforma socialul.

Ocrotirea şi garantarea drepturilor subiective ale individului constituie una dintre cerinţele esenţiale ale creşterii gradului de socializare deoarece, de modul în care este gândită legea juridică sunt stimulate comportamentele faţă de valorile sociale.

De conţinutul dimensiunii umane a dreptului depinde comportamentul indivizilor faţă de valorile sociale (însuşirea regulilor de convieţuire socială). Există o asemenea corelaţie întrucât „Dimensiunea umană a dreptului priveşte înainte de orice drepturile esenţiale ale individului (drepturile fundamentale), drepturi care garantează egalitatea

development of socialization grade because, depending on the way in which the judicial law is thought, there are stimulated the behaviors against the social values. The behavior of the people against the social values (the assimilation of the social cohabitation rules) depends on the content of the human dimension of the right. There is such a correlation that “The human dimension of the right concerns before anything the essential rights of a person (the fundamental rights), rights which guarantee the full equality of all the people, their possibility of unhampered manifestation of the dignity and liberty, because the human being, through its nature, is dignified and free”. The correlation between human dimension of the right and social interest was perceived different along time. In the real sense, such an interdependence materialized itself along with the appearance and development of democratic society in which the existing social and political background produces real guarantees for the rights and liberties of the people. Reporting on the social dimension of the legal order which must be applied in our country, it is significant the assertion of Dimitrie Cantemir according to “The laws are the our bed and mother”. Such an approach concerns not only the position right in the civilized society but also the social dimension that it must have within a good unrolling of the human records. The vision of Dimitrie Cantemir caught contour along with the pass from the absolutist society to democratic society in which the dictatorship was replaced by the parliamentary democracy. Representing the prerogative given to a person by the objective right, the problems of the subjective rights outran the area of the national judicial orders and at present it is the metter of the main international judicial settlement, with the



35

deplină a tuturor oamenilor, posibilitatea lor de manifestare nestingherită în temeiul demnităţii şi al libertăţii, pentru că omul, după natura sa este o fiinţă demnă şi liberă” [3].

Corelaţia dintre dimensiunea umană a dreptului şi interesul social, a fost privită diferit de-a lungul timpurilor.

În adevăratul sens, o asemenea interdependenţă s-a concretizat odată cu apariţia şi dezvoltarea societăţii democratice în care cadrul social politic existent generează adevărate garanţii pentru drepturile şi libertăţile individului.

Referindu-se la dimensiunile sociale ale ordinii juridice ce trebuie să-şi facă aplicabilitate în ţara noastră, semnificativă este afirmaţia lui Dimitrie Cantemir potrivit căreia, „Legile sunt matca şi mama noastră”. O asemenea abordare priveşte nu numai poziţia dreptului în societatea civilizată ci şi dimensiunea socială pe care el trebuie să o aibă în cadrul bunei derulări a raporturilor umane.

Viziunea lui Dimitrie Cantemir a prins contur odată cu trecerea de la societatea absolutistă la societatea democratică, în care dictatura a fost înlocuită cu democraţia parlamentară.

Reprezentând prerogativa pe care o acordă unei persoane dreptul obiectiv, problematica drepturilor subiective a depăşit spaţiul ordinilor juridice naţionale şi în prezent face obiectul principalelor reglementări juridice internaţionale, atât cu vocaţie universală, cât şi regională.

Ca şi în ordinea juridică internă şi în ordinea juridică internaţională, recunoaşterea şi garantarea drepturilor subiective sunt rezultatul unui proces social sinusoidal în care s-au parcurs toate fazele tradiţionale de evoluţie, precum fazele de idee, de declaraţie, de normă juridică şi de aplicarea legii.

În plan declarativ, documentele internaţionale de mare rezonanţă sunt „Declaraţia drepturilor din statul Virginia”, din 1776, „Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului” adoptată de Revoluţia Franceză în anul 1789 şi Declaraţia universală a drepturilor omului adoptată la data de 10 decembrie 1948.

Inspirată din preceptele dreptului natural, Declaraţia americană din anul 1776 evidenţiază faptul că, „oamenii au fost creaţi egali, sunt înzestraţi de creator cu anumite drepturi inalienabile, printre aceste drepturi se găsesc viaţa,

universal vocation, as well as regional. As in the internal legal order, also in the international legal order, the recognition and guarantee of the subjective rights are the result of a social harmonious process in which there were covered all the traditional stages of evolution and also the stages of ideas, declaration, judicial standard and law application. In the declarative plan the international documents of great resonance are “The Law Declaration from Virginia”, in 1776, “The Declaration of human being and citizens’ rights” adopted by the French Revolution in 1789 and The Universal Declaration of human being rights adopted on 10 December 1948. Inspired by the edifiers of natural right, The American Declaration in 1776 distinguishes the fact that “human beings were created equal, they are endowed by the creator with some inalienable rights including life, liberty and the seeking of happiness” In the same idea, there are rewritten The French Declaration in 1789 and The Universal Declaration of human rights in 1948. The Declaration in 1978, for the first time, recognized the human rights and liberties as subjective rights which obligatory must be guaranteed by the state. Also The Declaration on 10 December 1948 represents an important moment of the process of international normativization of human rights which are subjective rights, fact unfulfilled along with the endorsement in 1966 of The International Agreement regarding the civil and political human rights. The normative stage of the human rights, in the plan of the universal international law, is dominated by the International Agreements in 1966, and in the regional plan, by convention with regional practicability among whom, for our continent, agreat importance has The European Convention of human rights



36

libertatea şi căutarea fericirii”[4]. În aceeaşi idee, se rescriu Declaraţia

franceză de la 1789 şi Declaraţia universală a drepturilor omului din anul 1948. Declaraţia de la 1789 pentru prima dată, recunoaşte cu titlu de drepturi subiective drepturile şi libertăţile omului, care obligatoriu trebuie garantate de stat.

Şi Declaraţia din 10 decembrie 1948 reprezintă un moment de seamă al procesului de normativizare internaţională a drepturilor omului care la rândul lor sunt drepturi subiective, fapt împlinit odată cu adoptarea în anul 1966 a Pactului internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului.

Faza normativă a drepturilor omului, în planul dreptului internaţional universal, este dominată de Pactele internaţionale din anul 1966, iar în plan regional, de convenţii cu aplicabilitate regională din rândul cărora pentru continentul nostru, de mare importanţă sunt Convenţia europeană a drepturilor omului, intrată în vigoare la data de 3 septembrie 1953, Carta socială europeană, semnată la Torino în 1961, intrată în vigoare la data de 26 februarie 1965 şi Actul final al Conferinţei de la Helsinki din 1975, care a stat la baza reuniunilor OSCE desfăşurate în mai multe capitale europene, precum Belgrad, Madrid, Viena, Paris, Copenhaga, Moscova sau Praga.

Cea mai semnificativă reuniune a OSCE, pentru drepturile omului, este Reuniunea de la Viena din 1989 în cadrul căreia a fost creat Mecanismul dimensiunii umane.

Recunoaşterea şi garantarea drepturilor subiective sunt asigurate şi de către dreptul comunitar european, atât în plan instituţional cât şi substanţial.

Întrucât sursele juridice amintite depăşesc spaţiul ordinii juridice comunitare europene, după criteriul apartenenţei dreptului la un bazin de civilizaţie juridică, generic, pentru spaţiul în care îşi fac aplicabilitate, documente constituie dreptul european.

Drepturile şi libertăţile omului făcând parte din categoria drepturilor subiective, aşa după cum sunt ocrotite de sursele juridice din domeniu, în exclusivitate, sunt considerate drepturi subiective relative. Fac parte din această categorie de drepturi întrucât, titularii lor le pot exercita după o anumită conduită cu concursul altui subiect de drept.

Pentru a putea fi exercitate, drepturile şi

which came into on 3 September 1953, The European social Charter, signed at Torino in 1961 and come into on 26 February 1965 and The Final Document of the Conference from Helsinki in 1975, which was the base of the reunions OSCE unfolded in many European capitals, such as Belgrad, Madrid, Viena, Paris, Copenhaga, Moscow or Prague. The most significant reunion of OSCE for the human rights, is the Reunion from Wien in 1989 within which it was created the Mechanism of human dimension. The recognition and guarantee of the subjective rights are also ensured by the European right, institutional plan and also substantial. Since the mentioned judicial sources surposs the area of the European Comunitarian and judicial order, on the criterion of the belonging of the right to on area of judicial civilization, generic for the area in which they are applied, the documents constitute the European law. The rights and liberties of the people which are part of the subjective rights are protected by the judicial sources in the domain and they are exclusively considered relative subjective rights. They are part of this category rights because their titulars can practiced after a certain with the participation of other subject of right. In order the human rights and liberties be practiced, the passive subject must obligatory be known, subject which has a correlative obligation that doesn’t have the same content in all cases. The passive subject which the human rights and liberties are opposable to in all the situations, is only the state, which means that they are opposed only to this subject of right. Referring to liberties, they can be not only of the human being, but also public liberties. Public liberties, human liberties since to be practiced by their titular the passive subject must obligatory be known, aren’t part of the category of the



37

libertăţile omului, obligatoriu trebuie să fie cunoscut subiectul pasiv, subiect căruia îi revine o obligaţie corelativă care nu în toate cazurile are acelaşi conţinut.

Subiectul pasiv căruia îi sunt opozabile drepturile şi libertăţile persoanelor, în toate situaţiile poate fi numai statul, ceea ce înseamnă că ele sunt opozabile numai acestui subiect de drept.

Referindu-se la libertăţii, ele pot fi nu numai ale omului, ci şi libertăţi publice [5].

Libertăţile publice, spre deosebire de libertăţile omului, întrucât pentru a fi exercitate de titularul lor trebuie să fie cunoscut şi subiectul pasiv, nu fac parte din categoria dreptului subiectiv relativ şi drept urmare sunt drepturi absolute.

Fiind drepturi absolute, libertăţile publice implicit fac parte din dreptul subiectiv, cu consecinţa că titularii lor (statul) le poate exercita fără concursul altor subiecţi.

Denumirea de drepturi publice este dată de faptul că în sistemul nostru juridic cuvântul public semnifică intervenţia puterii. Asemenea libertăţi sunt cele care privesc relaţia cetăţenilor unui stat cu organele sale şi pentru a fi consacrate şi asigurată respectarea lor în caz de nevoie, trebuie să intervină organele statului.

Sub aspectul opozabilităţii, drepturile şi libertăţile omului, ca drepturi subiective relative sunt opozabile erga omnes tuturor subiecţilor de drept pasiv care nu sunt determinaţi, pe când libertăţile publice, sunt drepturi de natură absolută întrucât numai subiectul activ de drept – statul, în exercitarea lor, este determinat.

La rândul lor, drepturile şi libertăţile omului se clasifică în drepturi civile din rândul cărora amintim dreptul la viaţă, la libertate şi inviolabilitatea persoanei, dreptul la proprietate, dreptul la cetăţenie, dreptul la egală ocrotire de lege etc.

Drepturi subiective relative sunt şi drepturile politice precum, libertatea gândirii, conştiinţei şi religiei, libertatea de exprimare, dreptul de a participa la conducerea statului, dreptul de azil.

Tot din categoria drepturilor subiective relative fac parte şi drepturile economice şi sociale în care se includ dreptul la muncă, dreptul la asigurare socială, dreptul la asociere şi întrunire paşnică, dreptul la sănătate, dreptul la educaţie şi altele [6].

relative subjective right and they are absolute right. Being absolute rights, public liberties are part of the subjective right, with the consequence that their titular (the state) can practise them without the participation of other subjects the name of public rights is given by the fact that in our judicial system the word public signifier the intervention of the power. Such liberties are those which concern the citizen’s relation with the state organs and to be laid down and respected when necessary, the state organs must interferre. Under the opposability the human rights and liberties, as relative subjective rights are opposed erga omnes sto all the subjects of passive rights which are not determined, public liberties are rights of absolute nature since only the active subject of right the state, in their practise, is determined. On their turn, human rights and liberties are classified in civil rights among which there are mentioned the right of life, liberty, the person’s inviolability, the right of property citizenship, equal protection by the law etc. The relative subjective rights are the political rights such as the liberty of thinking, conscience and religion, the liberty of express yourself, the right to participate at the leadership of the state, the right of shelter. The economical and social rights are also part of the category of relative subjective rights. Among the economical and social rights there are the right to work the right of social assurance, peaceful association and meeting, the right of health, education and others. The mentioned rights being considered subjective-relative, their opposability acts only against the subjects of right the state which with the exception of some restrictions predicted by the law, is obliged to respect them. The restriction predicted by the



38

Drepturile amintite fiind considerate subiective – relative, opozabilitatea lor operează numai faţă de subiecţii de drept – statul, care cu excepţia unor îngrădiri prevăzute expres de lege, este obligat să le respecte.

Îngrădirile prevăzute de legislaţiile interne ale statelor au ca suport documentele internaţionale care consfinţesc asemenea drepturi şi sunt stabilite, fie în scopul garantării drepturilor şi libertăţilor altora, fie pentru respectarea cerinţelor morale, ordinii juridice şi bunăstării generale într-o societate democratică [7].

Nefiind absolute, în exerciţiul lor pentru a preveni abuzul de drept şi păstrării caracterului democratic al societăţii, drepturile şi libertăţile omului, în limitele surselor juridice internaţionale din domeniu, dacă este cazul, pot fi limitate.

Posibilitatea limitării exerciţiului drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti de către state prin reglementări juridice interne, potrivit Declaraţiei universale a drepturilor omului, este restrânsă. Conform dispoziţiilor art. 30 ale acestui document, „prevederile Declaraţiei nu pot fi interpretate ca implicând pentru vreun stat, grupare sau persoană, dreptul de a se deda la vreo activitate sau de a săvârşi vreun act îndreptat spre desfiinţarea unor drepturi sau libertăţi enunţate în prezenta Declaraţie”.

Şi surse juridice ale dreptului european precum Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Carta Socială Europeană sau Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene prevăd o serie de derogări, excepţii sau restrângeri aduse drepturilor şi libertăţilor consfinţite de aceste documente.

Din rândul drepturilor subiective consfinţite şi garantate de către dreptul european, dreptul la viaţă primează, motiv pentru care i se asigură o protecţie juridică specială. Este şi firesc să primeze întrucât, dacă viaţa ar curmată şi celelalte drepturi nu ar mai avea sens.

Viaţa înseamnă posibilitatea ca individul să trăiască în sens fizic. Partea spirituală a individului face obiectul altor drepturi protejate şi în plan juridic, atât de legislaţiile interne alte statelor, cât şi de documente internaţionale.

Pentru a fi garantat dreptul la viaţă prin lege, este prevăzută obligaţia tuturor indivizilor de a nu aduce atingere existenţei fizice a persoanei. Aceeaşi obligaţie revine şi autorităţilor publice.

internal legislations of the states have as support the international documents that consecrate such rights and they are established with the purpose of guarantee the rights and liberties of others or respect the moral tasks, legal order and general welfare in a democratic society. Without being absolute, in their exercise to prevent the abuse of right and to keep the democratic character of society, the human rights and liberties, in the limits of the international judicial sources in the domain, can be limited when is necessary. The possibility to limit the exercise of human rights and liberties by the state through the internal judicial settlement is restrained according to the Universal Declaration of human rights. According to the thirteenth article of this document, “the stipulation of the Declaration can not be interpreted as involving for a state, group or person the right to indulge in an activity or to comment an act led towards the abolishing of some rights and liberties started in this Declaration” Also judicial sources of European right such as the European Convention of Human Rights, the European Social Charter or the Charter of Fundamental Rights of the European Union provide a lot of exceptions or restrains of the rights and liberties consecrated by these documents. From among the subjective rights consecrated and guaranteed by the European right the life right prevails and that’s why it benefits of a special judicial protection. It is natural to prevail because, if life is stopped, the other rights don’t have a sense. Life means the possibility that the person live physically. The spiritual part of a person is the object of other rights protected in the judicial plan, by the internal legislation of the states and also by the international documents. To be guaranteed the life right through the law, it is the obligation that all the people not to touch the physical



39

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 2 prevede că dreptul la viaţă este protejat prin lege. Şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt scoase în evidenţă obligaţiile statelor de a garanta dreptul la viaţă al tuturor indivizilor. Obligaţiile sunt atât negative cât şi pozitive, în sensul că au obligaţia, nu numai de a se abţine de la provocarea morţii ci şi de a întreprinde cele mai necesare măsuri pentru a proteja viaţa [8].

Protocolul nr. 6 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului priveşte abolirea pedepsei cu moartea şi a fost ratificat şi de ţara noastră.

Restrângeri aduse acestui drept, potrivit dispoziţiilor art. 2 ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului privesc patru ipoteze: existenţa unei sentinţe capitale pronunţată de o instanţă judecătorească, atunci când fapta a fost săvârşită de autor şi este pedepsită astfel de lege; dacă recursul la forţă s-a impus pentru apărarea persoanei împotriva vreunei violenţe ilegale; dacă recurgerea la forţă a fost impusă de nevoia efectuării unei arestări legale sau pentru a împiedica evadarea unei persoane deţinute; dacă utilizarea forţei a fost necesară pentru a reprima, în conformitate cu legea, o revoltă sau o insurecţie [9].

Dreptul la viaţă este protejat juridic şi de către Carta Drepturilor Fundamentale proclamată de Consiliul European de la Nisa din 2000, de Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene şi Comisia Europeană, art. 2.

Spre deosebire de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care conţine pentru fiecare drept fundamental limitele exercitării drepturilor fundamentale ale omului, Carta Drepturilor Fundamentale a optat pentru o clauză limitativă generală sau orizontală.

Clauza limitativă generală se referă la garantarea substanţei dreptului fundamental, iar clauza orizontală priveşte principiul proporţionalităţii în care sunt vizate de o potrivă interesul general al societăţii şi protecţia dreptului şi libertăţilor celuilalt [10].

Dreptul la proprietate, drept subiectiv este protejat, nu numai de actele fundamentale ale statelor democratice ci şi de documente care constituie dreptul european. Protocolul adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului statuează că „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu

existence of the person. The same obligation has the public authorities. The European Convention of Human Rights, in the second article stipulates that the life right is protected by the law. Also in the European Court of Human Rights there are evidence the obligation of the states to guarantee the life right of all the people. Obligations are both negative and positive, in the sense that they have the obligation to refrain from causing death and take the most necessary measure for protecting the life. The no.6 Protocol of the European Convention of Human Rights refers to the abolishment of the death penalty and has been ratified by our country. The restrictions of this right, according to the provision of the art.2 of the European Convention of Human Rights refers to four hypotheses: a capital sentence given by a court of law, when the offence has been committed by the author and is thus punished by the law; if the appeal to force has been imposed for defending the person against any illegal arrest; if the appeal to force has been required by the need to make a legal arrest or for preventing the escape of an imprisoned person; if using the force has been necessary for repressing a rebellion or insurrection in accordance with the law. The right to life is juridically protected by the Fundamental Rights Charts given by the European Council in Nise from 2000, by the European Parliament, The European Union Council and the European Commission, art.2. Unlike the European Convention of Human Rights which includes the limitations of carrying people’s fundamental rights for every fundamental rights, the Fundamental Rights Chart has chosen a limitative general or horizontal clause. The limitative general clause refers to the guarantee of fundamental law substance, and the horizontal clause



40

poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional”.

Dispoziţiile protocolului garantează în substanţă dreptul de proprietate, iar limitările acestui drept sunt expres prevăzute (cauză de utilitate publică).

Libertatea gândirii, conştiinţei şi a religiei, drepturi subiective de natură politică sunt protejate juridic de toate documentele europene.

Dispoziţiile art. 9 ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului consacră aceste libertăţi şi este accentuată libertatea de opinie. Un asemenea drept dă posibilitatea oamenilor de a-şi schimba religia sau convingerile, atât individual cât şi colectiv.

Sunt interzise acţiuni ale statului de îndoctrinare sau constrângere la nivelul individului.

Art. 2 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, permite copiilor să primească o educaţie conformă unor principii şi convingeri filosofice şi religioase, iar art. 14 interzice orice discriminare, inclusiv pe bază de religie [11].

Restrângeri aduse acestor libertăţi Art. 9, al. 2) sunt acceptate numai în cazul când sunt puse în pericol siguranţa publică sau protecţia ordinii, sănătăţii, moralei publice ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.

Drepturile legate de libertatea gândirii, conştiinţei şi a religiei sunt consfinţite şi garantate şi de alte documente europene precum carta Drepturilor Fundamentale, capitolul 2 art. 10.

Dreptul la liberă circulaţie este consacrat şi protejat juridic de majoritatea documentelor europene. Protocolul nr. 4 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 2, prevede că „oricine se găseşte în mod legal pe teritoriul unui stat are dreptul să circule în mod liber şi să-şi aleagă în mod liber reşedinţa. Orice persoană este liberă să părăsească orice ţară, inclusiv pe a sa”.

Restricţiile de la libera circulaţie sunt limitativ prevăzute de acest document şi privesc aspecte de natura securităţii naţionale, siguranţei publice, prevenirea unor infracţiuni, protecţia sănătăţii şi a moralei, protecţia drepturilor şi libertăţii altora [12].

Bazele liberei circulaţii a persoanelor în spaţiul Uniunii Europene au fost puse de Actul Unic European, semnat la Luxembourg la 17 februarie 1986, intrat în vigoare la 1 iulie 1987.

refers to the principle of proportionality which refers both to the general interest of the company and the protection of the other’s right and freedom. The right to property, subjective right is protected not just by the fundamental acts of democratic states and by documents of European law. The additional protocole of European Convention of Human Rights stipulates that “any natural or legal person is entitled to respect its Conditions stipulated by the law and general principles of international law”. The dispositions of the protocol guarantees the ownership right and the limitations of the right are expressly stipulated. The freedom of thought, conscience and religion, political type of subjective rights are juridically protected by all the European documents. The provision of the art.9, of European Convention of Human Rights establish these freedoms and the freedom of opinion is highlighted. Such a right gives the opportunity for people to change their religion and beliefs, both individually and collectively. It is forbidden for the state to take actions that could indoctrinate or complet at the level of the individual. The 2nd article of the Protocol no.1 to the Convention, allows children to receive an education in accordance with some philosophical and religious principles and beliefs, and the art. 14 forbids any discrimination, including based on religion. The restrictions brought to these freedoms art. 9 par. 2 are accepted only if they endanger public safety or the protection of order, health, public morality or for protecting other people’s rights and freedoms. The rights related to the freedom of thought, conscience and religion are ratified and guaranteed also by other European documents as the Fundamental Rights Chart, chapter. 2 art. 10.



41

Tratatul de la Amsterdam, intrat în vigoare în anul 1999, art. 18, stabileşte dreptul de liberă circulaţie a cetăţenilor Uniunii Europene şi dreptul la liberă rezidenţă a acestora pe teritoriul unui alt stat membru.

Proiectul de tratat al Constituţiei pentru Europa, art. III.133, prevede dreptul la liberă circulaţie a lucrătorilor statelor membre ale Uniunii Europene, fără nicio discriminare. Restricţiile erau justificate numai pentru motive de ordine publică, siguranţă publică şi sănătate publică şi cu excepţia locurilor de muncă din administraţia publică [13].

Cetăţenia Uniunii Europene, recunoscută de Tratatul de la Maastricht şi reafirmată de Tratatul de la Amsterdam, oferă un cadru mult mai larg cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, în sensul că beneficiază de dreptul de acces şi sejur, indiferent dacă şederea lor în acest spaţiu vizează sau nu activităţi de natură economică [14].

Dreptul european protejează juridic şi drepturile minorităţilor naţionale. În baza dispoziţiilor art. 13 ale Tratatului de la Amsterdam care consfinţesc principiul nediscriminării în dreptul comunitar au fost adoptate o serie de directive din rândul cărora de referinţă este Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE din 29 iunie 2000 cu privire la implementarea principiului tratamentului egal între persoane, indiferent de originea rasială sau etnică [15].

Şi Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene protejează drepturi ale minorităţilor naţionale. Art. II-81 şi art. II-82 interzic discriminări bazate pe criterii de sex, rasă, culoare, origine etnică sau socială, caracteristici genetice, limbă, religie sau credinţă, opinii politice, apartenenţă la o minoritate naţională, avere etc. şi respectă diversitatea culturală, religioasă şi lingvistică.

Dreptul european protejează şi alte drepturi subiective ale persoanelor din acest spaţiu, în limita restrângerilor prevăzute pentru fiecare drept recunoscut de sursele juridice amintite în această lucrare.

[1] M. Cantacuzino, Elementele dreptului civil, Bucureşti, 1921, p. 30.

The right at free circulation is consecrated and judicial protected by the majority of the European documents. The no. 4 Protocol at the Human Rights European Convention, art. 2 stipulates that “anyone legally found on a state’s territory has the right to drive freely and to chose the residence. Any person is free to leave any country, including his”. The restrictions from the free circulation are limitative stipulated by this document and regard the aspects of the national security nature, public safety, prevention of some offenses, health and moral protection, rights and others freedom protection. The basic of the free circulation of the people in the European Union space have been imposed by the Unique European Document, signed at Luxembourg at 17 of February 1986, enforced at 1st of July 1987. The Treaty from Amsterdam, enforced in the year 1999, art.18, establishes the right of free circulation of the European Union citizens and the right of free residence of those on the territory of another state member. The project of the Constitution for Europe, art. III. 133, stipulates the right of free circulation of the workers from the states members of the European Union, without any discrimination. The restriction were justified only for public order motives, public safety and public health with the exception of the working places from the public administration. The citizenship of the European Union, ratified by the Treaty from Maastricht and reaffirmed by the Treaty from Amsterdam, offers a broder framework to the citizens of the state members of the European Union, in the matter that they benefit to the right of access and journey, no matter if their staying in this space vises or not economical activites. The European right protects judicially the rights of the national minorities. On the basis of the stipulation of the art. 13 of



42

[2] Pierre Pescatore, Introduction a la science du droit, Luxembourg, Office des imprimes de l’etat, 1978, p. 239. [3] Nicolae Popa, Teoria generală a dreptului, Editura All Beck, Bucureşti, 2002, p. 58-59. [4] Vasile Ciuvăţ, Protecţia juridică a Drepturilor omului, Editura Themis, Craiova, 2000, p. 61. [5] Ion Dogaru, Dan Claudiu Dănişor, Drepturile omului şi libertăţile publice, Editura Dacia Europa Nova, Lugoj, 1997, p. 31. [6] Vasile Ciuvăţ, op. cit., p. 55-56. [7] Doina Micu, Garantarea drepturilor omului, Editura All Beck, Bucureşti, 1998, p. 9. [8] Bianca Selejan Guţan, Protecţia europeană a drepturilor omului, Editura All Beck, Bucureşti, 2004, p. 81. [9] Idem, p. 87. [10] Marin Voicu, Introducere în dreptul european, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 22007, p. 87. [11] Bianca Selejan Guţan, op. cit., p. 167. [12] Vasile Ciuvăţ, op. cit., p. 116. [13] Marin Voicu, op. cit., p. 124. [14] Augustin Fuerea, Dreptul comunitar al afacerilor, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2006, p. 128. [15] Cristian Jura, Drepturile omului – Drepturile minorităţilor naţionale, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2006, p. 197.

the Treaty from Amsterdam that name the principle of non-discrimination on the comunitary right have been adopted a series of directives from the line of which the reference is the Directive of the Council no. 2004/43/EC from 29 of June 2000 regarding the implementation of the principle of equal treatment between persons, no matter the racial origin or ethnic. And the Fundamental Rights Chart of the European Union protects the right of the national minorities. The art. II-81 and the art. II-82 forbids discriminations on sex, race, colour, ethnical origin criteria or social, genetic characteristics, language, religion or faith, political opinions, national minority adhesion, fortune and complies with the cultural, religious and linguistic diversity. The European right protects other subjective rights of people within this space limited by the restrictions stipulated for every right admitted by juridical sources mentioned in this paper.



43

PROCEDURA ADOPŢIEI

Gabriela Ana ŢARCĂ, judecător

Curtea de Apel Oradea

Abstract: În prezenta lucrare se tratează aspecte teoretice şi aplicaţii practice referitoare la procedura adopţiei, respectiv la etapele care trebuie parcurse pentru realizarea operaţiunii juridice a adopţiei şi anume evaluarea adoptatorului, obţinerea atestatului de persoana sau familia aptă să adopte, deschiderea procedurii de adopţii, încredinţarea în vederea adopţiei şi încuviinţarea adopţiei. Referitor la procedura adopţiei, prin Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei sunt reglementate aspecte care nu erau reglementate în legislaţia anterioară şi anume: situaţiile şi procedura prin care un copil devine adoptabil - atunci când planul individualizat de protecţie a copilului prevede ca finalitate adopţia internă -, deschiderea procedurii adopţiei naţionale se face numai de către instanţa judecătorească şi obligativitatea consilierii părinţilor biologici sau a reprezentanţilor legali înainte de a-şi da consimţământul la adopţie. Astfel, se urmăreşte ca prin adopţie să se realizeze interesul superior al copilului. Spre deosebire de reglementarea anterioară, adopţia, în lumina Legii nr.273/2004, este tratată ca o instituţie de drept civil şi nu ca o măsură de protecţie. Ea nu se mai adresează în mod automat tuturor copiilor care au nevoie de o măsură de protecţie, ci doar acelora pentru care o astfel de operaţiune juridică este potrivită nevoilor şi situaţiei particulare a copilului. În cursul procedurii adopţiei trebuie respectate următoarele principii: principiul interesului superior al copilului, principiul creşterii şi educării copilului într-un mediu familial, principiul continuităţii în educarea copilului, ţinând seama de originea sa etnică, culturală şi lingvistică, principiul informării copilului şi luării în considerare a opiniei acestuia în raport cu vârsta şi gradul său de maturitate şi principiul celerităţii în îndeplinirea oricăror acte referitoare la procedura adopţiei. Etapele procedurii adopţiei sunt: evaluarea adoptatorului, obţinerea atestatului de

ADOPTION PROCEDURE

Gabriela Ana ŢARCĂ, judge Oradea Court of Appeal

Abstract: The current paper discusses theoretical aspects and practical applications related to the adoption procedure, respectively the stages that have to be completed for accomplishing the adoption juridical procedure, namely the evaluation of the adopting person, obtaining the adoption certification, opening the adoption procedure, the commission for adoption purposes and the adoption consent. Related to the adoption procedure, Law no. 273/2004 concerning the juridical regime of the adoption process, regulates aspects that were not tackled in the previous legislation, namely: the situation and the procedure through which a child can be adopted – when the individual protection plan of the child mentions the finality of internal adoption -, the opening the national adoption procedure is performed only by a Court of Law and the counselors or the legal representatives of the biologic parents must give their consent for adoption. In this manner, the legislation is aimed at meeting the superior best interest of the child. Unlike the previous regulation, the adoption, according to Law no. 273/2004, is considered as a Civil Law institution and not as a protection measure. It does not automatically address any more the general case of all children, but to those for whom such a juridical operation is adequate for the particular needs and situation of the child. The following principles have to be observed within the adoption procedure: the child superior interest principle, the principle of raising and educating the child in a family environment, the principle of continuity in the child raising, taking into account its ethnical, cultural and linguistic origin, the principle of informing the child and taking into account the child’s opinion according to his age and maturity level, as well as the principle of accelerated action of any necessary acts related to the adoption process. The stages of the adoption procedure are as follows: evaluation of the adopting individual, obtaining the certification for the adopting person/family, opening the adoption procedure, the



44

persoana sau familia aptă să adopte, deschiderea procedurii de adopţie, încredinţarea în vederea adopţiei şi încuviinţarea adopţiei. 1. Evaluarea adoptatorului Persoanele care doresc să adopte, vor solicita Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei rază teritorială aceştia domiciliază, evaluarea garanţiilor morale şi a condiţiilor materiale pentru a putea să adopte. Evaluarea se efectuează de către asistenţi sociali profesionişti şi va avea în vedere aspectele prevăzute în art. 19 din Lege şi anume: personalitatea, starea sănătăţii şi situaţia economică a adoptatorului sau familiei adoptatoare, viaţa familială, condiţiile de locuit, aptitudinea de educare a unui copil, motivele pentru care adoptatorul sau familia adoptatoare doreşte să adopte, motivele pentru care, în cazul în care numai unul dintre cei doi soţi solicită un copil, celălalt soţ nu se asociază la cerere precum şi impedimentele de orice natură relevante pentru capacitatea de adopta. Cererea privind evaluarea se soluţionează în termen de 60 de zile de la data înregistrării iar procesul de evaluare a persoanei/familiei adoptatoare cuprinde potrivit art. 5 şi următoarele din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 273/2004, evaluarea din punct de vedere social, evaluarea psihologică şi pregătirea persoanei sau familiei pentru asumarea în cunoştinţă de cauză a rolului de părinte. În cadrul procesului de evaluare au loc întâlniri şi discuţii cu persoana/familia care doreşte să adopte care au loc atât la domiciliul persoanei/familiei cât şi la sediul direcţiei. Informaţiile obţinute în urma evaluării din punct de vedere social şi rezultatele evaluării psihologice precum şi recomandările psihologului vor fi consemnate în fişa de evaluare care va sta la baza întocmirii raportului de evaluare. 2.Obţinerea atestatului de persoană sau familie aptă să adopte După obţinerea şi analizarea tuturor informaţiilor inclusiv a celor obţinute cu ocazia derulării componentei de pregătire, responsabilul de caz şi psihologul vor întocmi un raport de evaluare a capacităţii de a adopta a solicitanţilor, care va conţine şi propunerea privind acordarea sau neacordarea atestatului

commission for adoption and grating the adoption. 1. The evaluation of the adopting individual The persons interested in the adoption process, will require the General Direction for Social Security and Child Protection in zone of the domicile of the beneficiary, the evaluation of moral warrantees and the material conditions for the adopting persons. The evaluation is performed by professional social assistant and will monitor the aspects included in article 19 from the Law, namely: personality, health and economic status of the adopting person or family, family life, living conditions, the child education abilities, the motives behind the adoption, the reasons why, in case only one of the husband solicits the adoption, the other husband does not support the adoption request, as well as any other impediments related to the adoption capacity. The request for evaluation is solved in a 60-day term from the registration date, and the evaluation process for an adopting person/family also comprises, according to article 5, the Methodological Application norms for Law no. 273/2004, social evaluation, psychological assessment of the adopting person/family and its appropriateness for the parenting role. The evaluation process comprises meetings and discussions with the person/family that requested the adoption, both at the domicile of the adopting person/family and at the headquarters of the Direction. The information obtained in the social assessment and the results of the psychological evaluation, and the recommendations of the psychiatrist, will be noted in the evaluation chart that wills fundament the evaluation report. 2. Obtaining the adoption certification for the adopting person/family After obtaining and analyzing all the information, including the ones gathered during the preparation stages, the Case Manager and the psychologist will prepare an evaluation report of the adoption capacity of the solicitants, which will also comprise of the proposal for granting or not granting the adoption certification for the person/family under discussion. The general (executive) manager of the Direction will decide, through a disposal, on the granting/not granting of the certification. The



45

de persoană ori de familie aptă să adopte. Directorul general (executiv) al direcţiei decide, prin dispoziţie, asupra acordări/ neacordării atestatului. Dispoziţia se comunică, în termen de 3 zile de la emiterea ei, solicitanţilor iar perioada se valabilitate a ei este de 1 an. În cazul în care se decide neacordarea atestatului, persoana sau familia poate solicita o nouă evaluare, formulată în scris în termen de 30 de zile de la comunicarea rezultatului nefavorabil. Potrivit art. 20 din Lege, obţinerea atestatului nu este necesar pentru adopţia persoanei majore dacă adoptatorul sau familia adoptatoare a crescut-o în timpul minorităţii sale şi pentru adopţia copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptiv. 3.Deschiderea procedurii adopţiei interne Potrivit dispoziţiilor art. 23 alin.1 din Legea nr. 273/2004, încuviinţarea deschiderii procedurii adopţiei se face numai dacă planul individualizat de protecţie stabileşte necesitatea adopţiei interne şi părinţii copilului sau, după caz tutorele îşi exprimă consimţământul la adopţie. Pot fi adoptaţi copii aflaţi în evidenţele Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi pentru care s-a elaborat un plan individualizat de protecţie având ca finalitate adopţia, această finalitate putând fi prevăzută numai dacă demersurile pentru reintegrarea copilului în familia biologică sau integrarea lui în familia extinsă au eşuat. Într-o speţă [1], instanţa a admis cererea formulată de către Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului Bihor şi a încuviinţat deschiderea procedurii adopţiei interne a minorului R.D. născut la data de 25.01.2005. În motivare a reţinut că, minorul a fost dat în plasament la un asistent maternal, iar ulterior în plasament la o familie, iar pe baza planului individualizat de protecţie a copilului, direcţia a făcut demersuri pentru reintegrarea copilului în familie sau plasamentul acestuia în familia extinsă, demersuri fără finalitate, întrucăt, mama şi celelalte rude nu doresc reintegrarea acestuia în familie sau plasamentul, din discuţiile purtate cu aceştia rezultând că sunt în imposibilitate de a-i asigura

disposition is communicated in 3-day term from its issuance, and its validity is one year. In case the Direction decides not to grant the certification, the involved person or family may request a new evaluation, formulated in writing in 30-day term after communicating the negative result. According to article 20 from the Law, the issuance of the certificate is not necessary for the adoption of the mature person if the adopting person or family had been involved in the child raising process and for the adoption by the husband of the natural or adoptive parent. 3. Opening the internal adoption procedure According to the provisions of article 23, paragraph 1 from Law no. 273/2004, the commission on opening the adoption procedure is performed only if the individual protection plan establishes the necessity of the internal adoption and the parents of the child and, as the case may be, the tutor give their consent for adoption. The children registered at the General Direction for Social security and Child Protection can be adopted if the individual protection plan with finality on adoption is concluded, and this finality can be exerted only if the efforts for reintegrating the child in the biologic family or the integration in the extended family have failed.

In a juridical case [1], the Court of Law had admitted the request of the General Direction for Social Security and Child Protection, Bihor subsidiary, and granted the opening of the internal adoption procedure of the under-aged – R.D, born on 25th of January 2005. In the motivation section it was mentioned that the under-aged was submitted for placement at a maternal assistant, and subsequently to a family placement, and based on the individual plan for child protection, the Direction had made efforts for reintegrating the child in the family or for the placement in a extended family, but these efforts were not finalized, since the mother and other relatives do not wish to reintegration or the placement in the family, and from the discussion held with these persons, it was concluded that those persons did not had the capacity to ensure a proper education and raising for the child. The mother agreed on the procedure opening, receiving professional advices for this measure. Consequently, it was considered that the single adequate measure for the child



46

copilului creşterea şi educarea. Mama a fost de acord cu deschiderea procedurii, fiind consiliată în acest sens. Astfel s-a apreciat că singura măsură de protecţie a copilului constă în deschiderea procedurii adopţiei interne. Cererea se adresează instanţei, de direcţia în a cărei rază teritorială domiciliază copilul, în termen de 30 de zile de la finalizarea demersurilor privind reintegrarea copilului în familie. Hotărârea judecătorească irevocabilă prin care instanţa admite cererea produce următoarele efecte: drepturile şi obligaţiile părinteşti ale părinţilor fireşti sau, după caz, cele exercitate de persoanele fizice sau juridice se suspendă; drepturile şi obligaţiile părinteşti sunt exercitate de către consiliul judeţean sau, după caz, consiliul local al sectorului municipiului Bucureşti în a cărei rază teritorială domiciliază copilul. Aceste efecte încetează de drept dacă, în termen de un an de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti, direcţia nu a identificat o persoană sau familie corespunzătoare pentru copil şi nu a iniţiat procedurile în vederea realizării unei adopţii interne. Deschiderea procedurii adopţiei interne nu este necesară atunci când adopţia priveşte o persoană majoră care a fost crescută în timpul minorităţii de către adoptator şi în cazul în care, adoptatorul este soţul părintelui firesc sau adoptiv. Într-o speţă [2], instanţa a admis cererea formulată de petenţii I.T. şi I.M. şi a încuviinţat adopţia majorului V.D., născut la data de 06.03.1986 de către petenţi. În motivare a reţinut că, intimatul V.D. s-a născut din părinţii V.F. şi V.I., tatăl a decedat, iar intimatul a rămas în grija petenţilor de la vârsta de 6 luni până în prezent, aceştia oferindu-i condiţii de creştere şi educare. Într-o altă speţă [3], instanţa a admis cererea introdusă de către petentul C.F. şi a încuviinţat adopţia cu efecte depline a minorei C.A. născută la data de 25.09.1991. În motivare a reţinut că, petentul este căsătorit cu mama minorei din anul 1997, iar de atunci până în prezent, aceasta a locuit împreună cu familia , perioadă în care petentul a dezvoltat faţă de minoră un real sentiment de afecţiune, oferindu-i condiţiile materiale şi garanţiile

protection would be to open the internal adoption procedure. The request is addressed to the Court of Law by the subsidiary of the General Direction correspondent to the child’s domicile, in 30-day term from the finalization of the efforts for reintegrating the child into the family. The decision of the Court of Law is final, admitting the request and implying the following juridical effects: the parent rights and obligations of the natural parents or, as the case may be, the ones exercised by natural or juridical persons, are suspended; the parent rights and obligations are exercised by the County Counsel or as the case may be, the Local Counsel of the Bucharest Municipal, correspondent to the domicile zone of the child. These effects rightfully stop, if in a term on 1 year from the issuance of the irrevocable Court of Law decision, the General Direction had not identified an adequate person or family for the child and had not initiated the specific procedures for executing the internal adoption process. The opening of the internal adoption procedure is not mandatory if the subject of the adoption is a mature person, which was raised in its childhood by the adopting party, or as the case may be, the husband of the natural or adoptive parent. In a case [2], the Court of Law had admitted the request formulated by the claimants I.T. and I.M. and commissioned the adoption of the mature person - V.D., born on 6th of March 1986 by the claimants. The motivation section noted that the intimated V.D had V.F and V.I as natural parents, with the father deceased in the meantime, and the intimate had been raised by the claimants from the age of 6 months up to current moment, those person offering the adopted person proper raising and education conditions. In another case [3], the Court of Law had admitted the request submitted by the claimant C.F. and commission the adoption with complete effects of the under-aged C.A born on 25th of September 1991. The motivation section states that the claimant is married with the mother of the under-aged starting from 1997, and ever since, the under-aged person has lived with the family, period in which the claimant has developed a real affection feeling towards the child, offering material conditions and optimal moral warrantees



47

morale optime pentru creştere şi educare, aspect ce rezultă din declaraţiile părţilor inclusiv a minorei care, audiată, a arătat că doreşte să fie adoptată de petent. Tatăl natural al acesteia a arătat că este de acord cu adopţia. Instanţa poate să constate refuzul abuziv al părinţilor sau, după caz al tutorelui, şi să pronunţe totuşi deschiderea procedurii, dacă adopţia este în interesul copilului, cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 13 din Lege. Într-o speţă, Tribunalul Bihor [4] a admis cererea formulată de către Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului Satu-Mare şi a încuviinţat deschiderea procedurii adopţiei interne privind pe minora L.B.M. născută la data de 03.09.2001. În motivare a reţinut că minora L.B.M. provine dintr-o relaţie ocazională a mamei, care mai are doi copii, unul aflându-se în Centru de Plasament Satu-Mare. Minora nu a fost recunoscută de către tatăl ei, iar date fiind condiţiile de creştere şi educare pe care mama i le putea oferi, la data de 22.10.2001, a fost instituţionalizată la Centru de Plasament al Copilului nr.1 Satu-Mare. La data de 21.07.2004, în baza Hotârârii nr. 381 a Comisiei pentru Protecţia Copilului, s-a dispus plasamentul minorei la familia B.I.L. şi B.N.L. faţă de care, aşa cum rezultă din raportul de evaluare detaliată a situaţiei copilului, minora s-a ataşat repede şi a făcut progrese remarcabile. S-a mai reţinut că, în perioada instituţionalizării, minora nu a fost vizitată de nici o rudă, iar în baza planului de protecţie a copilului s-a stabilit ca obiectiv general adopţia copilului, reţinăndu-se că nu există posibilitatea reintegrării lui în familia naturală sau a reintegrării lui în familia extinsă raportat la poziţia exprimată de membrii acesteia. În ce priveşte adopţia minorei, mama acesteia s-a opus în mod constant, iar cu ocazia discuţiilor purtate, aceasta nu a fost în măsură să ofere nici un fel de garanţie că în viitor va încerca să o integreze pe minoră în familia naturală, că-i va oferi condiţii de creştere şi educare. Totodată, din ancheta socială efectuată în instanţă rezultă că mama minorei locuieşte împreună cu unul dintre copii, tatăl acestuia şi cu bunica paternă într-o locuinţă compusă dintr-o cameră şi hol, fără apă şi canalizare şi insuficientă pentru numărul de persoane care

proper for raising and educating the under-aged person, aspect being derived from the declarations of the parties, including of the under-aged, which was interviewed, showing her availability of being adopted by the claimant. The natural father of the child had agreed with the adoption process. The Court of Law can ascertain the abusive refusal of the parents, or as the case may be, of the tutor, and still pronounce the opening of the procedure, if the adoption is in the best interest of the child, under the condition that it meets the conditions stipulated in article 13 from the Law. In a case, Bihor Court of Law [4] had admitted the request submitted by the General Direction of Social Security and Child Protection, Satu-Mare subsidiary, and commissioned the opening of the internal adoption procedure regarding the under-aged L.B.M., born on 3rd of September 2001. The motivation section stipulates that the under-aged L.B.M. was conceived from an occasional relationship of the mother, who has another two children, one of them being in the care of Placement Centre, Satu-Mare subsidiary. The under-aged was not acknowledged by her father, and taking into consideration the raising and education conditions that her mother could have offered her, on 22nd of October 2001, she was institutionalized in the Child Placement Centre, no.1, Satu-Mare subsidiary. On 21st of July 2004, based on Resolution no. 381 of the Child Protection Commission, it was decided the placement of the under-aged in the family of B.I.L. and B.N.L. which, according to the detailed evaluation report regarding the child situation, quickly attached and made remarkable progress in their relationships. Also, it was mentioned that in the institutionalization period, the under-aged was never visited by a relative, and based on the child protection plan it was established as general objective the adoption of the child, mentioning that the child could not be reintegrated in the natural or extended family, according to the expressed position of its family. In respect to the adoption of the under-aged, her mother constantly opposed the procedure, and during the official discussions, she was not able to offer guarantees that in the future she will try to integrate the under-aged in the natural family, offering her proper raising and education conditions. In the same time, from the social investigation performed by the Court of



48

convieţuiesc în aceasta. Faţă de această situaţie, instanţa socotind că refuzul mamei este abuziv şi având în vedere interesul superior al minorei a încuviinţat deschiderea procedurii adopţiei interne. Curtea de Apel Oradea [5] a admis recursul declarat de petentă, a casat sentinţa primei instanţe şi trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, respectiv Tribunalul Satu-Mare. A reţinut că se impune stabilirea caracterului abuziv al refuzului mamei, sens în care este necesar completarea probaţiunii prin audierea unor martori care să stabilească cu certitudine şi condiţiile locative, cele materiale şi afective pe care recurenta poate sau nu să le ofere minorei întrucât, poate fi declanşată procedura adopţiei interne în lipsa acordului părintelui firesc, doar în măsura în care din probele administrate se poate reţine că acest refuz este unul abuziv şi că este în interesul copilului să fie adoptat de altă persoană. Or, în cauză, probele administrate nu stabilesc cu certitudine caracterul abuziv al refuzului mamei. 4.Încredinţarea în vederea adopţiei Conform art. 25 alin. 1 din Lege, încredinţarea în vederea adopţiei se dispune de către instanţa judecătorească de la domiciliul copilului pentru o perioadă de 90 de zile. Pe perioada încredinţării copilului în vederea adopţiei, domiciliul acestuia se află la persoana sau familia căreia i-a fost încredinţat copilul. Efectuarea actelor obişnuite necesare exercitării drepturilor şi îndeplinirii obligaţiilor părinteşti, cu excepţia celor care conduc la încheierea unui act juridic, se realizează de către persoana sau familia căreia acesta i-a fost încredinţat. Pe perioada încredinţării copilului în vederea adopţiei, direcţia de la domiciliul adoptatorului sau a familiei adoptatoare urmăreşte evoluţia copilului şi a relaţiilor dintre acesta şi persoana sau familia căreia i-a fost încredinţat, întocmind în acest sens rapoarte bilunare. La sfârşitul perioadei de încredinţare în vederea adopţiei, întocmeşte un raport final referitor la evoluţia relaţiilor dintre copil şi adoptatori, pe care îl comunică instanţei în vederea soluţionării cererii de încuviinţare a adopţiei. Încredinţarea copilului în vederea adopţiei trebuie să ofere posibilitatea analizării

Law, it results that the mother of the under-aged person lives with one of the children, his father and paternal grandmother in a house composed out of 1 room and one hallway, without no water supply or sewage and insufficient for the number of persons. In this situation, the Court of Law had considered the mother’s refusal as being abusive and based on the superior interest of the under-aged, had ascertained the opening of the internal adoption procedure. The Oradea Court of Apeal [5] had admitted the recourse declared by the claimant, has cancelled the sentence of the First Instance Court and submitted the case for rejudgement to the same Court of Law, respectively the Satu-Mare Tribunal. The tribunal had imposed the establishment of the abusive character of the mother’s refusal, situation in which it was necessary to complete the probation by interviewing some witnesses that should also establish the locative, material and affective conditions that the person under discussion may or may not offer to the under-aged person, because the internal adoption procedure can be deployed without the agreement from the natural parent, only in the measure in which the managed evidence indicate an abusive refusal or that it is in the best interest of the child to be adopted by another person. Or, in cause, the managed evidence does not clearly establish the abusive character of the mother’s refusal. 4 .The commissioning for adoption purposes According to article 25, paragraph 1 from the Law, the commissioning for adoption purposes is decided by the Court of Law from the territory correspondent to the child’s domicile for a period of 90 days. On the period in which the child is placed for adoption, his domicile is registered on the location of the person or family that is responsible for the child in this period. The ordinary documents necessary for exercising the rights and meeting the parent obligations, with the exception of those that lead to the settlement of a juridical act, are performed by the family or person that received the child under the placement action. On the period of commissioning the child for adoption purposes, the General Direction correspondent to the adopting person or family’s domicile monitors the evolution of the child and its



49

şi stabilirii pe bază de probe, deopotrivă, atât a capacităţii fizice, cât şi a celei psihice a acestuia de adaptare la noul mediu familial. De la obligativitatea încuviinţării încredinţării copilului în vederea adopţiei, art. 29 din Lege instituie patru excepţii, în care adoptia poate fi încuviinţată direct: adopţia persoanei majore; adopţia copilului firesc sau adoptiv al celuilalt soţ; adopţia copilului pentru care a fost deschisă procedura adopţiei interne şi a fost plasat la persoana sau familia adoptatoare, iar măsura plasamentului durează cel puţin 90 de zile; adopţia copilului de către tutorele său, dacă au trecut cel puţin 90 de zile de la instituirea tutelei. În termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti, prin care s-a încuviinţat deschiderea procedurii adopţiei interne, direcţia în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului efectuează demersurile necesare pentru a identifica cel mai potrivit adoptator sau cea mai potrivită familie adoptatoare pentru copil. Articolul 26 alin. 2 din Lege stabileşte o ordine de prioritate a persoanelor în raport cu care urmează să fie analizate posibilităţile de încredinţare a copilului în vederea adopţiei de către direcţia de la domiciliul copilului: rudele din familia extinsă, adică părinţii naturali ai copilului şi celelalte rude ale acestuia până la gradul patru inclusiv, cu excepţia fraţilor; asistentul maternal profesionist la care se află copilul; alte persoane sau familii la care copilul se află în plasament. Direcţia, în cazul în care nu sunt solicitări din partea persoanelor enumerate mai sus, în temeiul art. 26 alin.3 din Lege, este obligată să efectueze demersuri în vederea identificării, în raza sa administrativ-teritorială, a unei familii atestate şi aflate în evidenţa Oficiului Român pentru Adopţii. Într-o speţă [6], instanţa a admis cererea formulată de către Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, a încetat măsura de încredinţare la asistentul maternal B.C. şi a încredinţat în vederea adopţiei pe minora Z.E., născută la data de 15.11.2003, la familia A.N. şi A.D.M., pe o perioadă de 90 de zile. În motivare a reţinut că, minora a fost părăsită de

relationships with the person or family to whom it was commissioned for adoption, preparing bi-monthly reports in this sense. At the end of the commissioning period for adoption purposes, a final report is prepared for highlighting the evolution of the relationship between the child and the adopting individual, the General Direction submitting the report to the Court of Law for solving the request of commissioning the adoption. The commissioning of the child for adoption purposes must be able to allow the analysis and establishment the evidence basis, as well as the physical and physical and psychical abilities of the child and its adaptation capacity to the family environment. From the obligation of commissioning the child for adoption purposes, article 29 from the Law allows four exceptions, in which the adoption may be directly commissioned: the adoption of mature persons, the adoption of the natural or adoptive child by the other husband, the adoption of the child for which the internal adoption procedure was opened and was placed to the adopting person or family, and the placement measure lasts for at least 90 days following the wardship establishment. In a term of 30 days following the issuance of the definitive and irrevocable decision of the Court of Law, that provisioned the commissioning for the opening of the internal adoption process, the General Direction correspondent to the domicile of the child’s domicile performs the necessary steps for identifying the most suitable adopting person or family for the respective child. Article 26, paragraph 2 from the Law establishes a priority order of the persons that are about to be analyzed in relation to the commissioning possibilities of the child and other relatives of the under-aged including up to the fourth degree, with the exception of brothers; the professional maternal assistant that currently houses the child; other persons or family to whom the child is placed. The General Direction, in case there are no requests coming from the above mentioned persons, based on article 26, paragraph 3 from the Law, is obliged to make efforts for identifying, within its administrative-territorial area, a certified family registered at the Romanian Adoption Office. In a juridical case [6], the Court of Law



50

mamă imediat după naştere şi a fost dată în plasament în regim de urgenţă. Prin sentinţa civilă nr.798/2005, Tribunalul Bihor a admis cererea de deschidere a procedurii adopţiei interne pentru minoră şi direcţia a început demersurile pentru identificarea celui mai potrivit adoptator. În urma procesului de selecţie s-a stabilit că există compatibilitate între copil şi familia A.N. şi A.D.M., familie atestată legal privind garanţiile morale şi condiţiile materiale conform art. 19 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 273/2004. Totodată, s-a stabilit că din raportul privind compatibilitatea rezultă că s-au realizat întâlniri lunare între minoră şi familia adoptatoare, ataşamentul s-a realizat rapid şi copilul se simte în siguranţă în mediul de viaţă al adoptatorilor. Dacă la expirarea termenului de 30 de zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care s-a încuviinţat deschiderea procedurii adopţiei interne, direcţia nu a identificat o persoană sau familie adoptatoare, dintre persoanele evocate mai sus, va solicita Oficiului Român pentru Adopţii ca, în termen de 5 zile, să-i transmită lista centralizată la nivel naţional a persoanelor sau familiilor adoptatoare atestate şi înscrise în Registrul naţional pentru adopţii. Alegerea adoptatorului sau a familiei adoptatoare potrivite pentru copil se face în termen ce 60 de zile de la primirea listei centralizate, ţinând cont de interesul superior al copilului, de informaţiile cuprinse în atestatul adoptatorului şi de evoluţia copilului până la această dată. Direcţia în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului, după efectuarea verificărilor corespunzătoare şi după ce constată compatibilitatea copilului cu persoana sau familia adoptatoare selectată, sesizează de îndată instanţa de judecată pentru ca aceasta să dispună încredinţarea copilului în vederea adopţiei. Dacă pe durata perioadei de încredinţare în vederea adopţiei direcţia în a cărei rază teritorială domiciliază adoptatorul sau familia adoptatoare constată neadaptarea copilului cu persoana sau familia adoptatoare ori existenţa oricăror altor motive de natură să împiedice finalizarea procedurii de adopţie, sesizează de îndată instanţa judecătorească, în vederea

had admitted the request formulated by the General Direction of Social Security and Child Protection, that disposed the cease of the commissioning measure towards the maternal assistant B.C. and had submitted the under-aged Z.E. for adoption, born on 15th of November 2003, in the family of A.N. and A.D.M., for a period of 90 days. The motivation section mentions that the under-aged was abandoned by her mother immediately after her birth and was submitted for an emergency placement. Through the Civil Sentence no. 798/2005, Bihor Tribunal had admitted the request for opening an internal adoption procedure for the under-aged person and tried to identify the most suitable adopting person or family. Following the selection process, it was concluded that there is a compatibility between the child and the family of A.N. and A.D.M. legally certified related to the moral guarantees and the material conditions, according to article 19, paragraph 1 and 2 from Law no. 273/2004. In the same time, the affective relation was quickly established from the compatibility report prepared after the monthly meetings with the under-aged and adopting family, and the child declared that he feels safe in the life environment of the adopting family. If upon the expiry of the 30-day term from the issuance of the definitive and irrevocable decision of the Court of Law on the opening of internal adoption procedure, the General Direction had not identified a person or family, among the above mentioned persons, will require the Romanian Adoption Office, that in a 5-day term, to transmit the consolidated list at the national level of the adopting persons or families registered and certified in the National Register for Adoption, and the selection of the adequate adopting person or family must be performed in 60 days after the consolidated list is received, taking into account the best interest of the child, the information included in the adopting party certification and the evolution of the child up to current moment. The General Direction correspondent to the child domicile, after the adequate verification and after observing the compatibility of the child with the selected adopting person or family, immediately notifies the Court Law to dispose the child commissioning for adoption purposes. If during the period for adoption



51

revocării sau, după caz, prelungirii măsurii încredinţării. Într-o speţă [7], instanţa a admis acţiunea formulată de Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului Bihor, a dispus revocarea măsurii de încredinţare în vederea adopţiei şi plasamentul copilului A.C., născut la data de 09.09.2000. la L.M., căreia i-a delegat drepturile părinteşti. În motivare a reţinut că, minorul a fost părăsit de mamă la naştere, motiv pentru care prin Hotărârea nr. 1341/2000 a fost dat în plasament la asistentul maternal profesionist L.M. Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 358/2001 a Tribunalului Bihor a fost declarat judecătoreşte abandonat, iar prin Hotărârea nr. 1440/2004 a fost încredinţat în vederea adopţiei la familia L.I. şi L.A.J. Din evaluările efectuate de specialişti a rezultat că între minor şi famlia căreia i-a fost încredinţat copilul în vederea adopţiei nu s-a realizat relaţia de ataşament. S-a mai reţinut că nici mama şi nici alte rude ale minorului nu s-au interesat de situaţia copilului. În situaţia în care instanţa de judecată a dispus revocarea încredinţării, Direcţia este obligată să reia procedura de identificare şi de selecţie a persoanei sau familiei căreia urmează a fi încredinţat copilul. 5.Încuviinţarea adopţiei Cererea de încuviinţare a adopţiei adresată instanţei judecătoreşti prelungeşte de drept perioada de încredinţare până la soluţionarea cererii prin hotărâre judecătorească irevocabilă. Cererea poate fi introdusă direct de către adoptator sau familia adoptatoare, dar numai în situaţia în care, persoana majoră este adoptată de persoana sau familia care a crescut-o în timpul minorităţii sale şi în situaţia în care, copilul este adoptat de soţul părintelui firesc al acestuia şi de către direcţia de la domiciliul acestora, în celelalte cazuri. Într-o speţă [8], instanţa a admis cererea formulată de petenţii Ş.D. şi Ş.M. şi a încuviinţat adopţia minorului P.P.O., născut la data de 02.02.2004. În motivare a reţinut că, datorită condiţiilor precare de creştere, minorul a fost dat în plasament la Fundaţia ,,Casa Speranţei’’. Pe baza planului individualizat de protecţie s-a încercat reintegrarea copilului în familia extinsă, dar nu s-a reuşit astfel că, prin sentinţa civilă nr. 739/2005, s-a dispus

commissioning, the General Direction correspondent to the domicile of the adopting person or family makes notice on the mismatching of the child with the adopting person or family or any reasons that would impede the completion of the adoption procedure, quickly notifies the Court of Justice, favoring the revocation, or as the case may be, the extension of the commissioning act. In another juridical act [7], the Court of Justice had admitted the action formulated by the General Direction for Social Security and Child Protection, Bihor Subsidiary, had disposed to revoke the commissioning measure for adoption and placement purposes of the child A.C., born on 9th of September 2000, to L.M., who received the correspondent parent rights. The motivation section includes statement according to which, the under-aged was abandoned by his mother upon birth, reason for which by the Decision no. 1341/2000 was submitted for placement to the professional maternal assistant L.M. Subsequently, through civil sentence no. 358/2001 issued by the Bihor Tribunal, the under-aged person was declared legally abandoned, and through the Decision no. 1440/2004 was submitted for adoption to the L.I. and L.A.J family. According to the evaluation performed by the specialists, the authorities concluded that the no affective relationship had occurred between the child and the adopting family. Another aspect is that the mother and other relatives did not pay any interest to the situation of the child. In the situation in which the Court of Justice had disposed the revocation of the adoption commissioning, the Direction is obliged to resume the identification and selection procedure for the person or family that would be involved in the adoption process. 5. Adoption consent The request for adoption is addressed to the Court of Law and rightfully prolongs the commissioning period up to the resolution on the request by irrevocable judicial decision. The request can be directly introduced by the adopting person or family, only in the situation in which the mature person is adopted by the person or family which raised her through her childhood and in the case the child is adopted by the husband of the natural parent of the child and by the General Direction correspondent to the domicile of the



52

deschiderea procedurii adopţiei interne, iar prin sentinţa civilă nr. 17/2006 minorul a fost încredinţat în vederea adopţiei familiei Ş.D. şi Ş.M. Familia adoptatoare este atestată că prezintă condiţiile materiale şi morale pentru a adopta un copil, iar din raportul de specialitate rezultă că, treptat, între copil şi familia adoptatoare s-a creat o relaţia de încredere, ataşament şi afecţiune, relaţie care s-a stabilit şi între copil şi familia extinsă, respectiv bunicii materni şi paterni. Cererea de încuviinţare a adopţiei, potrivit art. 35 alin.2 din Lege, trebuie însoţită de următoarele acte: a)certificatul de naştere al copilului, în copie legalizată; b)certificatul medical privind starea de sănătate a copilului, eliberat de către unităţi publice nominalizate de către direcţia de sănătate publică; c)atestatul valabil al adoptatorului sau familiei adoptatoare; d) hotărârea judecătorească irevocabilă de încredinţare în vederea adopţiei; e)certificatele de naştere ale adoptatorului sau ale soţului şi soţiei din familia adoptatoare, în copie legalizată; f)certificatul de căsătorie al adoptatorului sau al soţilor din familia adoptatoare, în copie legalizată; g)cazierul judiciar al adoptatorului sau, după caz, al fiecărui membru al familiei adoptatoare; h)certificatul medical privind starea de sănătate a adoptatorului, eliberat de medicul de familie pe lista căruia este înscris; i)documentele doveditoare cu privire la exprimarea consimţământului părinţilor fireşti, în măsura în care nu s-a pronunţat anterior o hotărâre judecătorească de încuvinţare a deschiderii procedurii adopţiei interne a copilului. Curtea constituţională [9] a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 alin. 2 lit.i teza I şi, prin extindere, şi a prevederilor art. 63 alin.3 şi 4 din Legea nr. 273/2004 reţinând că prevederile criticate sunt necontituţionale, fiind contrare art. 20 din Constituţie raportat la art. 5 paragraful 1 lit. a şi art. 9 paragraful 1din Convenţia europeană în materia adopţiei de copii, în măsura în care nu prevăd luarea consimţământului părinţilor fireşti, faţa instanţei, odată cu soluţionarea cererii de încuviinţare a adopţiei. Autorul excepţiei care nu şi-a dat consimţământul la deschiderea procedurii adopţiei, întrucât nu era

adopting entity. In a juridical case [8], the Court of Justice had admitted the request formulated by the claimants Ş.D. and Ş.M., and granted the adoption of the under-aged person P.P.O., born on 2nd of February 2004. The motivation section includes arguments related to poor raising conditions, that led to the situation in which the under-aged person was moved to the Foundation ,,Casa Speranţei’’. Based on the individual protection plan, there were some initiatives to reintegrate the under-aged person in the extended family, but this action was not successful, so through the Civil Sentence no. 739/2005, it was disposed the opening of the internal adoption procedure, and ultimately it was commissioned for adoption to the Ş.D. and Ş.M family. The adopting family is certified that meets the material and moral conditions for adopting a child, and from the specialty report it results that, gradually, an affection relationship emerged between the child and the adopting family, along with a feeling of trust, commitment and affection, relation that was established between the child and the extended family, respectively the maternal and paternal grandparents. The request for granting the adoption, according to article 35, paragraph 2 from the Law, must be accompanied by the following documents: a)the birth certificate of the child, in certified copy; b)medical certification for stating the health status of the child, issued by nominated public institution by the Public Health Direction; c)valid certification of the adopting family and person; d)irrevocable judicial decision for granting the adoption; e)birth certificates for the adopting entity and the husband in the adopting family; f)marriage certificate of the husbands in the adopting family; g)judicial criminal record of the adopting person, and according to the case, for every member of the adopting family; h)medical certificate for stating the health status of the adopting person – issued by the family doctor; i)the proof on the consent offering from the natural parents, in case the consent was not expressed before the juridical decision of adoption commissioning, afferent to the opening of the internal adoption procedure of the child. The Constitutional Court [9] had admitted the exception of lack of constitutional provision for the provisions of article 35, paragraph 2, letter i,



53

stabilită paternitatea faţă de copil, filiaţia stabilindu-se între data deschiderii procedurii adopţiei şi data încuviinţării adopţiei de către instanţa de fond, şi nici nu a fost parte în faza încuviinţării adopţiei, a susţinut că lipsa exprimării conşimţământului părinţilor fireşti în faţa instanţei de judecată şi în procedura încuviinţării adopţiei produce efecte dintre cele mai grave atât cu privire la relaţiile dintre copil şi familia sa naturală, căt şi cu privire la dezvoltarea socio-psihică, culturală a acestuia. Aşadar, exprimarea consimţământului părinţilor fireşti este necesară nu numai la momenul deschiderii procedurii adopţei ci şi în momentul încuviinţării adopţiei. Numai în cazul rapoartelor finale, acestea vor fi depuse la instanţa competentă să încuviinţeze adopţia de către direcţia în a cărei rază teritorială domiciliază persoana sau familia adoptatoare cel mai târziu cu 5 zile înaintea termenului la care a fost citată pentru judecarea cauzei. Instanţa va admite cererea numai dacă pe baza probelor administrate şi-a format convingerea că adopţia este în interesul superior al copilului. După încuviinţarea adopţiei, direcţia de la domiciliul copilului urmăreşte şi întocmeşte rapoarte trimestriale cu privire la evoluţia copilului şi a relaţiilor dintre acesta şi părinţii săi adoptivi pe o perioadă de cel puţin 2 ani după încuviinţarea adopţiei. Cererile prevăzute de prezenta lege sunt de competenţa tribunalului în a cărui rază teritorială se află domiciliul adoptatului. Ascultarea copilului la judecarea cererilor este obligatorie dacă a împlinit vârsta de 10 ani , iar opinia sa va fi luată în considerare şi i se va acorda importanţa cuvenită ţinând seama de vârsta şi gradul acestuia de maturitate iar în cazul pronunţării unei decizii contrare opiniei exprimată de către copil, instanţa este obligată să arăte motivele care au condus la înlăturarea opiniei copilului. Bibliografie

1. *** - Sentinta civila a Tribunalului Bihor nr. 8/2006 (nepublicată).

thesis I, and through extension, of article 63, paragraphs 3 and 4 from Law no. 273/2004 retaining that the criticized provision infringe the Constitution, being contrary to article 20 from the Constitution, making reference to article 5, paragraph 1, letter a and to article 9, paragraph 1 from the European Convention, in terms of children adoption, in the sense that those articles do not make any statements on the consent of the natural parents given in front of the Court of Justice, simultaneously with the solution offered to the adoption request. The author of the exception who did not give its approval on the opening of the adoption process, because the paternity of the child was not clearly identified, the filiations being established between the date of opening the adoption procedure and the date of giving the consent of the adoption, sustaining that the lack of consent expressing of the natural parents in front of the Court of law and in the procedure of granting the adoption, produces severe effects in the relations between the child and the its natural family, as well in its physical-sociological development, cultural and psychological . So, the expression of the consent on the part of the natural parents is necessary not only in the moment of opening the procedure, but also in the moment of granting the adoption act. Only in the case o final reports, these documents will be submitted to the competent Court of law for consenting the adoption to the General Direction in the area corresponding to the domicile of the adoption person or family, with maximum 5 days before the citation term of pleading the cause.

The Court of Law will admit the request only based on the administered evidence clearly indicate that the adoption was performed in the best interest of the child. After the consent of the adoption, the General Direction in the territory correspondent to the domicile of the child monitors and prepares quarterly reports on the child’s evolution and on the relationships between the child and adoptive parents for a period of 2 years after the adoption consent. The requests mentioned by the current law belong to the Tribunal’s competence with a territorial action within the zone of the adopted person’s domicile. It is mandatory that the child be interviewed if the child is over 10 years of age –



54




5. *** - Sentinta civila a Curtii de Apel Oradea nr. 2/2006 (nepublicată).




9. *** - Monitorul Oficial nr. 238/27.03.2008. Decizia nr.369 din 20 martie 2008 a Curtii Constitutionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.15 alin. (1), art.35 alin.(2) lit. i) şi art.63 alin.(3) şi (4) din Legea nr.273/2004 privind regimul juridic al adopţiei.

10. Bacaci, A., Dumitrache, V.C., Hageanu, C. Dreptul familiei, Editura All Beck, Bucureşti, 2005.

11. Florian, E., Protecţia drepturilor copilului, Editura C.H. Beck, 2005.

12. Bodoaşcă, T., Legislaţia adopţiilor, Comentarii şi explicaţii, Editura C.H. Beck, 2006.

his opinion will be taken into consideration and would be granted the adequate importance according to the age and maturity degree, and in case the child expresses an opinion different to the Court’s decision, the Court of Law is obliged to indicate the reasons behind the non-observance of the child’s opinion. References 1. *** - Sentinta civila a Tribunalului Bihor nr. 8/2006 (nepublicată). 2. *** - Sentinta civila a Tribunalului Bihor nr. 7/2006 (nepublicată). 3. *** - Sentinta civila a Tribunalului Bihor nr. 3/2006 (nepublicată). 4. *** - Sentinta civila a Tribunalului Bihor nr. 75/2006 (nepublicată). 5. *** - Sentinta civila a Curtii de Apel Oradea nr. 2/2006 (nepublicată). 6. *** - Sentinta civila a Tribunalului Bihor nr. 20/2006 (nepublicată). 7. *** - Sentinta civila a Tribunalului Bihor nr. 4/2006 (nepublicată). 8. *** - Sentinta civila a Tribunalului Bihor nr. 43/2006 (nepublicată). 9.*** - Monitorul Oficial nr. 238/27.03.2008. Decizia nr.369 din 20 martie 2008 a Curtii Constitutionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.15 alin. (1), art.35 alin.(2) lit. i) şi art.63 alin.(3) şi (4) din Legea nr.273/2004 privind regimul juridic al adopţiei. 10. Bacaci, A., Dumitrache, V.C., Hageanu, C. Dreptul familiei, Editura All Beck, Bucureşti, 2005. 11. Florian, E., Protecţia drepturilor copilului, Editura C.H. Beck, 2005. 12. Bodoaşcă, T., Legislaţia adopţiilor, Comentarii şi explicaţii, Editura C.H. Beck, 2006.



55

CONTRIBUŢII LA STUDIUL ACŢIUNII

ÎN TĂGADA PATERNITĂŢII

Lect. univ. Alin-Gheorghe GAVRILESCU Facultatea de Ştiinţe Juridice

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Tg-Jiu

Abstract

Tăgada de paternitate este mijlocul juridic ce conferă posibilitatea înlăturării, prin hotărâre judecătorească, a unei stări civile care nu corespunde realităţii prin răsturnarea în justiţie a prezumţiilor legale de paternitate, făcându-se dovada, prin orice mijloc de probă admis de lege, că soţul mamei nu este tatăl copilului.

1. Noţiuni introductive Acţiunea în tăgada paternităţii face parte

din categoria acţiunilor în contestaţie de stat prin care se urmăreşte înlăturarea unei stări civile aparente pe motiv că ea nu corespunde realităţii [1]. A tăgădui paternitatea unui copil înseamnă a răsturna, pe cale judecătorească, prezumţiile de paternitate stabilite de lege în privinţa copiilor din căsătorie[2]. Prezumţiile de paternitate, în baza cărora copilul născut în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul mamei (art. 53 alin. 1 C. fam.) iar cel născut după desfacerea, declararea nulităţii sau anularea căsătoriei are ca tată pe fostul soţ al mamei dacă a fost conceput în timpul căsătoriei şi naşterea sa a avut loc înainte ca mama să fi intrat într-o nouă căsătorie (art. 53 alin. 2 C. fam.) nu au caracter absolut, legea permiţând să se facă dovada că bărbatul împotriva cărora operează nu este tatăl copilului. În consecinţă, ori de câte ori prezumţia de paternitate acoperă o situaţie nereală există posibilitatea ca, prin acţiune în justiţie, această prezumţie să fie înlăturată prin administrarea dovezii contrare. Aşadar, tăgada de paternitate este mijlocul juridic ce conferă posibilitatea înlăturării, prin hotărâre judecătorească, a unei stări civile care nu corespunde realităţii prin răsturnarea în justiţie a prezumţiilor legale de paternitate, făcându-se dovada, prin orice mijloc de probă admis de lege, că este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului.

CONTRIBUTIONS TO THE STUDY OF

CONTESTED PATERNITY ACTION

Lecturer Alin-Gheorghe GAVRILESCU, Faculty of Juridical Sciences

„Constantin Brâncuşi” University, Tg-Jiu Abstract The contested paternity action is the juridical means that makes it possible, by order of court, to abolish a civil status not corresponding to reality through overthrowing the legal presumptions of paternity in a court, if proof is made, by any means of evidence legally valid, that the mother’s husband is not the child’s father.

1. Introductory Notes The contested paternity action falls into

the category of actions regarding the civil status of the physical person and its purpose is to abolish an alleged civil status because it has no grounds in reality.[1]. To contest paternity of a child means to overthrow, by judicial means, the paternity presumptions prescribed by law regarding children born in wedlock [2] The paternity presumptions, on the basis of which the child born in wedlock has the mother’s husband for a father (art. 53 par. 1. Fam. C) or the one born after the dissolution, nullity statement and annulment of marriage has for father the mother’s ex-husband, if the child has been conceived in wedlock and his/her birth occurred before the mother entered a second marriage (art. 53 par. 2 Fam. C) do not bear an absolute character, as the law allows to be proved that the man against whom they operate is not the child’s father. Consequently, each time the paternity presumption covers a non-real circumstance, it is possible that, by legal action, this presumption be annulled by producing some contrary evidence. Hence, the paternity denial is the juridical means that makes it possible, by order of court, to abolish a civil status not corresponding to reality through overthrowing the legal presumptions of paternity in a court, if proof is made, by any means of evidence legally valid, that it is impossible for the mother’s husband to be the father of the child.



56

2. Dreptul la acţiunea în tăgada paternităţii

2.1. Titularul dreptului la acţiunea în tăgada paternităţii

În reglementarea Codului familiei, dreptul la acţiunea în tăgada paternităţii a fost multă vreme strâns legat de persoana soţului mamei. Acest caracter exclusiv personal al acţiunii în tăgada paternităţii rezulta din prevederile art. 54 alin. 2 C. fam. care arătau că acţiunea în tăgada paternităţii poate fi pornită numai de soţ. Caracterul strict personal al dreptului la acţiunea în tăgada paternităţii împiedica intentarea acţiunii de către o altă persoană, indiferent că era vorba despre mamă, copil, alte rude, creditori sau procuror. Singura excepţie era reglementată tot de dispoziţiile art. 54 alin. 2 C. fam. în sensul că moştenitorii puteau continua acţiunea pornită de autorul lor în timpul vieţii sale.

În legătură cu acest caracter absolut personal al acţiunii în tăgada paternităţii în literatura juridică s-a exprimat opinia că a atribui dreptul la acţiunea în tăgăduirea paternităţii numai soţului mamei echivalează cu a-i acorda acestuia un fel de monopol în aprecierea oportunităţii dreptului la acţiune fără a ţine seama de interesele mamei şi copilului care nu poate fi concordant cu deplina şi efectiva egalitate în drepturi dintre bărbat şi femeie [3] constituind, totodată, un obstacol în calea aflării adevărului [4]. În consecinţă, unii autori au arătat că dreptul de a înlătura în justiţie prezumţiile legale de paternitate nu trebuie să fie numai o prerogativă a bărbatului ci trebuie să se recunoască şi mamei şi copilului dreptul de a acţiona [5]. Alţi autori s-au exprimat, de asemenea, în favoarea înlăturării caracterului exclusiv personal al dreptului la acţiunea în tăgada paternităţii fără a determina însă dacă un atare drept trebuie să fie recunoscut numai copilului, procurorului, curatorului celui dispărut sau deopotrivă şi mamei [6].

Caracterului strict personal al dreptului la acţiunea în tăgada paternităţii a fost înlăturat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 349/2001 [7]. Prin această decizie dispoziţiile art. 54 alin. 2 C. fam. au fost declarate neconstituţionale în măsura în care nu recunosc decât tatălui iar nu şi mamei şi copilului născut în timpul căsătoriei

2.The right to contested paternity action

2.1 The holder of the right to contested paternity action

By Family code regulations, the right to contested paternity action has for a long time been related to the mother’s husband person. This exclusively personal character of contested paternity action resulted from the provisions of art. 54 par. 2 Fam. C., stipulating that the contested paternity action can be initiated only by the husband. The strictly personal character of the contested paternity action prevented the action from being initiated by another person, whether we speak of the mother, the child, other relatives, creditors or attorney. The only exception to it was prescribed by the same art. 54 par. 2 Fam. C., in that the successors were allowed to continue the action initiated by its author during his lifetime.

In reference to this entirely personal right to contested paternity action, there’s been the opinion, in juridical literature, that conferring the right to contested paternity action only to the mother’s husband is similar to granting him a sort of exclusiveness in estimating the opportunity of the right to action, without considering the mother’s or child’s interests, which is in discordance with the principle of absolute and effective equality of rights between man and woman [3], and is also an obstacle to the establishment of truth [4]. Consequently, some authors revealed that the right to legally overthrow the presumptions regarding paternity should not be restricted to man, hence the mother and the child must also be granted the right to initiate action[5]. Other authors similarly favoured the abortion of the exclusively personal right to contested paternity action, without being precise as to whom should be granted this right: the child, the attorney, the guardian or the mother[6].

The strictly personal character of the right to contested paternity action has been abolished by Decision of the Constitutional Court no. 349/2001[7]. By this decision, the dispositions of the art. 54 par. 2 Fam. C. have been declared not constitutional, in so far as they grant the right to initiate the contested paternity action only to the father and not to the mother as



57

dreptul de a porni acţiunea în tăgada paternităţii. În prezent, urmare a adoptării în anul

2007 a Legii nr. 288 [8] pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/1953-Codul familiei, acţiunea în tăgăduirea paternităţii poate fi pornită de către oricare dintre soţi, precum şi de către copil şi poate fi continuată de către moştenitori (art. 54 alin. 2 C. fam.). În persoana moştenitorilor acţiunea îşi interverteşte caracterul întrucât, în cazul lor, prevalează interese de ordin patrimonial deoarece moştenitorii care au acceptat succesiunea ar fi împiedicaţi de copil în exercitarea drepturilor succesorale. Şi în ipoteza în care copilul ar renunţa la moştenirea soţului mamei moştenitorii vor avea dreptul să continue acţiunea în tăgada paternităţii, interesul fiind tot de ordin patrimonial, întrucât copilul ar putea cere de la aceştia pensie de întreţinere [9].

2.2. Exercitarea dreptului la acţiunea în tăgada paternităţii de către turore

Tutorele va putea porni acţiunea în tăgada paternităţii în condiţiile art. 54 alin. 5 C. fam., respectiv dacă titularul acţiunii este pus sub interdicţie. În actuala reglementare tutorele are posibilitatea să introducă acţiunea în tăgada paternităţii fără a avea nevoie de încuviinţarea autorităţii tutelare. O atare încuviinţare era cerută de prevederile art. 54 alin. 3 C. fam. anterior modificării şi completării Codului familiei prin Legea nr. 288/2007 pentru ca tutorele soţului mamei pus sub interdicţie să poată porni acţiunea.

Dreptul de a porni acţiunea în tăgada paternităţii recunoscut tutorelui completează protecţia acordată celui pus sub interdicţie [10]. Se poate însă întâmpla ca tutorele să nu-şi îndeplinească îndatorirea de a porni acţiunea în tăgada paternităţii caz în care se ridică întrebarea dacă cel pus sub interdicţie poate porni acţiunea în perioadele de luciditate. În legătură cu această problemă în literatura juridică s-a exprimat opinia că dreptul la acţiunea în tăgada paternităţii nu poate fi recunoscut interzisului întrucât acesta poate să introducă acţiunea după ridicarea interdicţiei dacă tutorele nu a pornit-o cât timp a durat interdicţia [11]. Trebuie avut însă în vedere faptul că potrivit art. 151 alin. 1 C. fam. ridicarea interdicţiei va fi pronunţată de către instanţă dacă au încetat cauzele care au

well, or to the child born in wedlock. Currently, following the adopting, in

2007, of Law no. 288 [8] for the modification and completion of Law no. 4/1953 – Family Code, the contested paternity action may be initiated by any of the spouses, as well as by the child, and can be continued by the successors ( art. 54 par. 2 Fam. C). In the person of the successors, the character of the action is inverted, since in their case patrimonial interests prevail: the child would prevent the successors who assumed successorship from exercising their rights. Even in case that the child renounced the succession from behalf of the mother’s husband, the successors would have the right to continue the contested paternity action, their interest being also of patrimonial nature, as the child might request a support pension.

2.2 Exercising the right to contested paternity action by the tutor The tutor may enter the contested paternity action under the terms of art. 54 par. 5 Fam.C., respectively, in case the action holder is laid under interdiction. Under current dispositions, the tutor has the right to initiate the contested paternity action without approval from the tutelary authority. Such approval is required by the provisions of art. 54 art. 3 Fam. C., prior to the modification and completion of Family Code by Law nr. 288/2007, so as the tutor of the mother’s husband may enter the action.

The right to enter the contested paternity action granted to the tutor completes the protection accorded to the person laid under interdiction [10]. It may happen though that the tutor elude his obligation to enter the contested paternity action, in which case a question is raised regarding the possibility of the person under interdiction to enter legal action during the moments of lucidity. In reference to this issue, there’s been the opinion, in juridical literature, that the person under interdiction cannot be accorded the right to enter contested paternity action, because the latter can enter the action after the interdiction has been lifted, if the tutor didn’t initiate it during the interdiction period [11]. Yet, we must take into consideration the fact that, according to art. 151 par. 1 Fam. C., the interdiction is lifted by court on the condition



58

provocat punerea sub interdicţie. Or, conform art. 142 alin. 1 C. fam. o persoană va fi pusă sub interdicţie dacă datorită alienaţiei mintale sau a debilităţii mintale nu are discernământ pentru a se îngriji de interesele sale. În general, boala psihică ce face ca persoana să fie lipsită de discernământul necesar pentru a se putea îngriji de interesele sale este de durată, starea de insanitate putând persista până la data decesului celui suferind, astfel că, dacă acesta a fost pus sub interdicţie iar tutorele nu introduce acţiunea în tăgada paternităţii el se găseşte în imposibilitatea de a o porni. Astfel, două persoane între care nu există nicio legătură de sânge rămân într-un raport de filiaţie nereal în temeiul unei prezumţii care nu poate fi răsturnată datorită stării mintale a incapabilului şi a pasivităţii reprezentantului său. Credem că pentru a se evita o astfel de situaţie şi a se da posibilitatea stabilirii unei stări civile care să corespundă realităţii trebuie să se recunoască şi celui pus sub interdicţie dreptul de a introduce acţiunea în momentele de luciditate urmând ca aceasta să fie continuată de reprezentantul său legal. Se pune însă problema dacă tutela este singurul caz de reprezentare în această materie. Credem că dacă după ce acţiunea a fost pornită tutorele este îndepărtat de la tutelă pentru că nu şi-a îndeplinit mulţumitor sarcina ori pentru celelalte motive arătate de art. 138 alin. 2 C. fam. şi există urgenţă în soluţionarea cauzei, atunci în temeiul art. 44 alin. 1 C. proc. civ. instanţa va putea numi un curator special care va avea posibilitatea să îl reprezinte pe incapabil până la numirea unui nou tutore. În plus, în cazul în care între reprezentant şi reprezentat există conflict de interese (de ex: tutore al tatălui prezumat este chiar mama copilului) curatorul special numit în baza aceluiaşi articol îl va putea reprezenta pe incapabil. În schimb, dacă titularului dreptului la acţiune i s-a instituit curatela în condiţiile art. 152 C. fam., curatorul nu este îndreptăţit să îl reprezinte în acţiunea în tăgada paternităţii [12].

În ipoteza în care titularul dreptului la acţiunea în tăgada paternităţii este pus sub interdicţie după ce a pornit acţiunea ea va fi continuată de către tutore. 2.3. Persoanele împotriva cărora se exercită dreptul la acţiunea în tăgada paternităţii

Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 288/2007 Codul familiei nu conţinea prevederi

that the causes determining the interdiction proceeding have ceased to exist. But, according to art. 142 par. 1 Fam. C. a person will be laid under interdiction if she/he is not endowed with discernment so as to care for his/her interests, because of mental alienation or debility. Generally, mental illness depriving a person of the discernment ability to care for his/her interests, is a longstanding state, the debility state being likely to persist until the decease of the sufferer. Thus, if he/she was laid under interdiction and the tutor does not enter the contested paternity action, he/she is unable to initiate such action. In conclusion, though there’s no blood conection between the two people, they maintain an unreal filiation relation on the basis of a presumption that cannot be overthrown because of the mental state of the incapacitated and the passivity of his/her representative. We think that, in order to avoid such situations and facilitate the establishment of a civil status in accordance with reality, the person under legal interdiction must be granted the right to enter action during his/her moments of lucidity, and further on this will be continued by the legal representative. However, there’s a question here whether tutelage is the only case of representation in this respect. After the action has been entered and if the tutor is removed from his position because he has failed to do his duties satisfactorily or for the other reasons stipulated by the art. 138 par. 2 Fam. C, and if there cannot be delay in solving this case, then, we are of opinion that the court may appoint a special guardian, who will be able to represent the incapacitated until a new tutor has been assigned. In addition to this, in case there’s a clash of interests between the represented and the representative (e.g. the tutor of the presumed father is the child’s mother herself), the special guardian, appointed on the base of the same article, may represent the incapacitated. On the contrary, if the holder of the right to enter action has been assigned the guardianship under the terms of the art. 152 Fam. C, the guardian is not allowed to represent him/her in the contested paternity action.

2.3. The persons against whom the right to contested paternity action is excercised Prior to the enforcement of Law no. 288/2007 ,



59

referitoare la calitatea procesuală pasivă, adică la persoanele împotriva cărora se putea introduce acţiunea în tăgada paternităţii. În urma modificării şi completării dispoziţiilor Codului familiei prin Legea nr. 288/2007 art. 54 C. fam. arată împotriva cui se porneşte acţiunea, făcându-se distincţie între situaţia în care acţiunea este introdusă de către soţul mamei şi cea în care aceasta este introdusă de către mamă sau copil.

a) Situaţia exercitării dreptului la acţiune de către soţul mamei

Pentru ipoteza în care dreptul la acţiune se exercită de către soţul mamei dispoziţiile art. 54 alin. 3 C. fam. stabilesc că acesta introduce acţiunea împotriva copilului. Dacă acesta din urmă este minor cu vârsta sub 14 ani el va fi reprezentat de către mamă, ea participând la proces în dublă calitate: ca reprezentant al copilului lipsit de capacitate de exerciţiu dar şi în nume propriu întrucît potrivit art. 54 alin. 6 C. fam. mama copilului va fi citată în toate cazurile în care nu formulează ea însăşi acţiunea. Dacă mama copilului este decedată sau nu are capacitate de exerciţiu copilul va fi reprezentat de către un tutore. Copilul care are vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani va fi citat şi va sta personal în proces fiind asistat de către ocrotitorul său legal (mamă sau, după caz, tutore). În situaţia în care minorul lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă nu are reprezentant legal şi există urgenţă în soluţionarea cauzei, atunci, la cererea părţii interesate, instanţa poate să îi numească un curator special care să îl reprezinte până la numirea reprezentantului legal în condiţiile legii (art. 44 alin. 1 şi 2 C. proc. civ.).

În cazul în care copilul este decedat art. 54 alin. 3 C. fam arată că acţiunea se porneşte de tatăl prezumat împotriva mamei copilului. Unele precizări sunt necesare în legătură cu aceste prevederi:

- textul citat se referă la copilul născut viu şi decedat până la momentul introducerii acţiunii de către bărbatul prezumat a fi tatăl copilului, nu şi la copilul născut mort întrucât, în cazul acestuia din urmă nu se poate vorbi despre un raport de filiaţie împotriva căruia să se poată exercita dreptul la acţiune, astfel că, într-un atare caz, acţiunea ar fi lipsită de obiect [13].

the Family Code didn’t contain provisions regarding passive standing, that is referring to the persons against which the contested paternity action may be entered. Following the modification and completion of Family Code dispositions, by Law no. 288/2007 art. 54 Fam. C. the person against which the action is entered is specified, and a distinction is made between the case in which the action is entered by the mother’s husband and the case in which it is entered by the mother or by the chid. a) The case in which the right to action is excersised by the mother’s husband In the mentioned case, the dispositions of art. 54. par. 3 Fam C. prescribe that the husband initiates the action against the child. If the latter is a minor under the age of 14, he/she will be represented by the mother, who is party to proceedings in a double capacity: as representative of the child incapable of excersising his/her rights and for herself, because, according to art. 54 par 6 Fam C., the child’s mother will be summoned in court in all cases but for the case she initiates the action herself. If the child’s mother is deceased or incapable of exercise, a guardian will represent the child. The child aged between 14 and 18 will be summoned and will be party of the proceedings, being assisted by his/her legal protector (the mother, or otherwise, the tutor). In case the child incapable of exercise or having a limited capacity of exercise, has no legal representative and there cannot be delay in solving this case, then, at the request of the interested part, the court may appoint a temporary guardian to represent him/her until the legal representative is assigned, according to law (art. 44 par 1 and 2, Civ. Proc. C).

In case the child is deceased, the art. 54 par 3 Fam. C indicates that the action is to be initiated by the presumed father against the mother of the child. Some specification is needed regarding these provisions:

-the foregoing provisions of this article refer to the child born alive and deceased before the presumed father of the child has initiated the action and not to the child born dead, because, in the case of the latter, there’s no filiation relation we can speak of, and against which the right to action may be excersised; hence, in such a a



60

- dipoziţiile art. 54 alin. 3 C. fam. nu fac nicio referire la cazul în care atât copilul cât şi mama sa sunt decedaţi însă există descendenţi ai copilului. Credem că în situaţia în care copilul a lăsat descendenţi acţiunea ar trebui exercitată împotriva acestora prevalând şi în acest caz interese de ordin patrimonial, tatăl prezumat urmărind să-i înlăture de la succesiunea ce s-ar deschide după moartea sa şi la care aceştia ar putea veni prin reprezentarea copilului predecedat. În plus, câtă vreme se recunoaşte moştenitorilor copilului dreptul de a continua acţiunea pornită de acesta în timpul vieţii trebuie să se accepte şi posibilitatea intentării aceleiaşi acţiuni împotriva lor.

- întrucât prevederile art. 54 alin. 3 C. fam. îl vizează numai pe copilul decedat până la data intentării acţiunii, se pune întrebarea împotriva cui va continua acţiunea în situaţia în care aceasta fusese pornită dar copilul a decedat în cursul judecăţii. În literatura juridică s-a arătat că într-un astfel de caz acţiunea poate fi continuată împotriva reprezentantului legal al copilului sau a unui tutore ad-hoc dacă minorul decedat era lipsit de capacitate de exerciţiu, sau împotriva unui tutore ad-hoc dacă acesta avea capacitate de exerciţiu restrânsă [14]. În ce ne priveşte, credem că dacă acţiunea poate fi pornită împotriva mamei în cazul în care copilul este decedat la data introducerii ei, cu atât mai mult ea poate fi continuată împotriva acesteia în situaţia în care copilul decedează în timpul procesului. Dacă şi mama copilului este decedată iar copilul a lăsat descendenţi acţiunea poate fi continuată împotriva acestora.

b) Situaţia exercitării dreptului la acţiune de către mamă sau copil.

Dacă dreptul la acţiune se exercită de către mamă sau copil, art. 54 alin. 4 C. fam. prevede că aceştia introduc acţiunea împotriva soţului mamei iar dacă acesta este decedat acţiunea va fi pornită împotriva moştenitorilor lui. Dacă soţul mamei decedează în timpul procesului acţiunea va putea fi continuată împotriva moştenitorilor săi.

Legea nu precizează împotriva cui se va exercita acţiunea în tăgada paternităţii în cazul în care cel ce ar trebui să aibă calitate procesuală pasivă este pus sub interdicţie. Într-o astfel de situaţie urmează a se aplica prevederile art. 42 C.

case, the action would be void of object[13] --the dispositions of art. 54 par. 3 Fam. C. contain no reference to the case in which both the child and the mother are deceased, but the child has successors. We consider that, in case there are successors of the child, the action should be excersised against them. Patrimonial interests prevail in this situation, too: the presumed father is to remove them from an eventual successorship which might be initiated after his death, and which they might claim as representatives of the predeceased child. In addition to this, as far as the the the child’s successors are granted the right to continue the action initiated by him/her during his/her lifetime,the possibility of taking the same action against them must also be admitted.

-given that the provisions of art. 54 par. 3 Fam. C are only in reference to the child deceased before the date the proceeding is initiated, a question is raised: against whom will the proceedings be taken further on, in case they have been initiated, if the child died during trial. Juridical literature shows that, the situation given, the action may be taken against the child’s legal representative, or against an ad-hoc tutor in case the minor is unable to excersise his/her rights, or against an ad-hoc tutor if the former’s capacity of excersise was limited[14]. From our viewpoint, as far as the action ca be taken against the mother, the child having been deceased at the date of the proceeding, the more so may it be continued against her if the child has died during the trial. If the child’s mother is also deceased and there are successors of the child, the action can further on be taken against those.

b) The case in which the right to action is excersised by mother or child

In this special case the art. 54 par. 4 Fam C. provides that the mother or the child initiate the action against the mother’s husband and, if he is deceased, against his successors. Also, if the mother’s husband dies during trial, it will be further taken against his successors. The law does not specify who the receiver of the contested paternity action is, if the person of passive standing is laid under interdiction. In such cases, the provisions of art. 42 Civ. Proc. C, are to be inforced: the



61

proc. civ. care arată că persoanele care nu au exerciţiul drepturilor lor nu pot sta în judecată decât dacă sunt reprezentate (...). Aşadar, interzisul judecătoresc are o poziţie similară cu cea a minorului cu vârsta sub 14 ani neputând sta personal în proces ci prin reprezentant, respectiv prin tutorele său. Dacă până la soluţionarea cererii de punere sub interdicţie a fost numit un curator în temeiul art. 146 C. fam. acesta îl va reprezenta pe cel a cărui interdicţie a fost cerută urmând ca după rezolvarea procesului de punere sub interdicţie locul său să fie luat de către tutore. În caz de conflict de interese între reprezentant şi reprezentat instanţa va putea numi un curator special în temeiul art. 44 alin. 1 C. proc. civ. În situaţia în care se ivesc interese contrare între minorul pus sub interdicţie şi tutorele său întrucât tutore al acestuia este chiar bărbatul prezumat a fi tatăl copilului numirea curatorului se va face tot în temeiul art. 44 C. proc. civ. iar nu în baza art. 132 C. fam, adică de către instanţa de judecată competentă să soluţioneze acţiunea în tăgada paternităţii (art. 44 alin 3 C. proc. civ.) şi nu de către autoritatea tutelară 2.4. Cazurile în care se poate exercita dreptul la acţiunea în tăgada paternităţii Legislaţia în vigoare, la fel ca şi cea anterioară adoptării Legii nr. 288/2007 nu reglementează în mod expres cazurile în care se poate tăgădui paternitatea, legiuitorul stabilind în art. 54 alin. 1 C. fam. regula că paternitatea poate fi tăgăduită dacă este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului. Aşadar, titularul dreptului la acţiune este pus în situaţia să dovedească faptul că este imposibil ca bărbatul împotriva căruia operează prezumţia de paternitate este tatăl copilului. Nepaternitatea va putea fi dovedită prin orice mijloc de probă, inclusiv prin probe ştiinţifice [15]. Imposibilitatea ca soţul mamei să fie tatăl copilului poate fi determinată de incapacitatea bărbatului de a procrea [16] sau de inexistenţa raporturilor de coabitare în perioada concepţiunii copilului datorită unor împrejurări care au împiedicat pe soţi să se întâlnească (de ex: soţul execută o pedeapsă privativă de libertate, este plecat în străinătate ori relaţiile dintre soţi au fost atât de mult deteriorate datorită unor grave neînţelegeri care au făcut

individuals who do not have the capacity of excersise may not appear in trial, if not represented (…). Therefore, the interdicted shares a position similar to that of the minor aged under 14, since he/she cannot stand in court as representative, or, respectively, through his/her tutor. If, until the request for interdiction is solved, a guardian has been appointed, in compliance with art. 146 Fam. C, he/she will represent the one whose interdiction was requested, but is to be replaced by a tutor the moment the interdiction proceedings are over. If there’s a clash of interests between the representative and the represented, the court may appoint a special guardian, in accordance with art. 44 par. 1 Civ. Proc. C. in case the interests of the child under interdiction and hi/her guardian are contrary, owing to the fact that the guardian is the man presumed to be the child’s father himself, the curator’s appointment will be made also on the grounds of art. 44 Civ. Proc. C, and not according to art. 132 Fam. C., in other words, the appointment will be made by a special court, authorised to solve the contested paternity action (art. 44 par. 3 Civ. Proc. C) and not by the tutelary authority.

2.4 The case in which contested paternity action may be excersised Current legislation, as well as the one prior to the adoption of Law no. 288/2007, does not contain specific regulations regarding the cases in which paternity may be contested; the legislator states in art. 54 par. 1. Fam. C. the rule that the paternity may be contested if it is unconceivable that the mother’s husband be the child’s father. Thus, the holder of the right to action is compelled by the situation to prove the fact thet it is impossible for the man against whom the paternity presumption operates, to be the child’s father. The non-paternity can be proved by any means of evidence, including scientific proof [15] The impossibility of the mother’s husband to be the child’s father can be caused by his inability to procreate [16] or by the absence of cohabitation during conception period, owing to circumstances which prevented the spouses from meeting each other (e.g. the husband serves a privative of liberty sentence, he is gone abroad or the relationship between the spouses



62

imposibile relaţiile intime între ei în perioada concepţiunii copilului). De asemenea, imposibilitatea ca soţul mamei să fie tatăl copilului poate fi determinată de faptul că perioada de concepţiune a copilului, stabilită prin expertiză medico-legală, este anterioară datei la care mama l-a cunoscut pe bărbatul prezumat a fi tatăl copilului [17] sau de împrejurarea că respectivul copil este de altă rasă decât aceea a mamei şi a soţului ei [18]. Imposibilitatea ca soţul mamei să fie tatăl copilului nu poate rezulta din simpla despărţire în fapt a soţilor în timpul legal al concepţiunii, câtă vreme nu se face dovada că relaţiile intime dintre cei doi nu au continuat în această perioadă. Faptul că în timpul legal al concepţiunii copilului soţia a avut relaţii sexuale cu alţi bărbaţi nu este îndestulător pentru admiterea acţiunii în tăgada paternităţii dar constituie un indiciu care obligă instanţa să solicite administrarea şi a altor probe pentru a verifica temeinicia acţiunii [19]. De asemenea, simpla mărturisire a mamei că soţul ei nu este tatăl copilului nu este suficientă pentru a exclude paternitatea soţului ci va trebui coroborată cu alte probe care să facă dovada că soţul mamei nu este tatăl copilului [20].

2.5. Prescripţia dreptului la acţiunea în tăgada paternităţii

Anterior modoficării dispoziţiilor Codului familiei prin Legea nr. 288/2007 acţiunea în tăgada paternităţii trebuia introdusă într-un termen de prescripţie scurt, de 6 luni, care începea să curgă de la data cunoaşterii de către tatăl prezumat a naşterii copilului (art. 55 alin. 1 C. fam.). Dacă înainte de împlinirea acestui termen tatăl prezumat era pus sub interdicţie, pentru tutorele său curgea un nou termen începând de la data la care acesta afla despre naşterea copilului (art. 55 alin. 2 C. fam.) iar dacă în acest termen acţiunea nu era pornită de către tutore, tatăl prezumat avea posibilitatea să introducă acţiunea după ridicarea interdicţiei, înăuntrul unui termen de 6 luni (art. 55 alin. 3 C. fam.).

Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 288/2007 termenul de prescripţie a acţiunii în tăgada paternităţii a fost extins de la 6 luni la 3 ani. Cât priveşte momentul de la care termenul de prescripţie de 3 ani începe să curgă, acesta

has deteriorated to such a degree, due to serious misunderstanding, that any intimate relations during the child’s period of conception were rendered impossible). Also, the impossibility of the mother’s husband to be the child’s father may be determined by the fact that the conception period, as established by medico-legal expertise, is previous to their encounter [17], or by the child belonging to a different race than that of the mother and her husband’s race [18]. The impossibility for the mother’s husband to be the child’s father can’t be the mere result of their separation in actual fact, during the legal period of conception, if evidence is not shown regarding the absence of any intimate relations during this period. The mother’s involvement in sexual relations with other men during the legal period of conception is not a sufficient fact for admitting the contested paternity action, but represents an indication that determines the court to require the producing of further evidence to justify the merits of the case [19]. Moreover, the mother’s mere testimony that her husband is not the child’s father is not resistant enough to exclude the husband’s paternity and would have to be corroborated with other proof to demonstrate that the mother’s husband is not the child’s father [20]. 2.5 The prescription of the right of contested paternity action

Prior to the modification of the Family Code dispositions by Law no. 288/2007, the contested paternity action had to be initiated within a short prescription period of 6 months, starting from the date the child’s father acknowledged the birth of the child (art. 55 par. 1 Fam. C.). If, before the expiration of this term, the presumed father was laid under interdiction, a new term was prescribed for his tutor, which started from the date the latter learned of the child’s birth (art. 55 par. 2 Fam. C.) and in case the tutor didn’t initiate the action within this term, the presumed father could initiate it after his interdiction has been lifted, within a 6 months period (art. 55 par. 3 Fam. C.).

Once Law no. 288/2007 was inforced, the prescription period for the contested paternity action has been extended from 6 months to 3 years. Regarding the moment the 3



63

diferă în funcţie de titularul dreptului la acţiune. Astfel, legiuitorul stabileşte în art. 55 alin. 1 C. fam. că acţiunea în tăgada paternităţii se prescrie în termen de 3 ani de la data naşterii copilului, iar pentru soţul mamei termenul curge de la data la care a luat cunoştinţă despre naşterea copilului. Aşadar, atunci când acţiunea este pornită de către mamă sau copil termenul curge de la data naşterii copilului. În privinţa bărbatului prezumat a fi tatăl copilului art. 55 alin. 1 C. fam. instituie excepţia de la regula că termenul curge de la data naşterii copilului, arătând că acesta începe să curgă de la data la care el a cunoscut naşterea, întrucât nu în toate cazurile naşterea copilului este cunoscută de tatăl prezumat de la data la care ea a avut loc. Astfel:

- dacă tatăl prezumat a dispărut înainte de naşterea copilului şi se reîntoarce ulterior, termenul va curge de la data la care după reîntoarcerea sa a aflat despre naşterea copilului, indiferent că dispariţia constituie o stare de fapt sau a fost declarată prin hotărâre judecătorească;

- dacă tatăl preumat a fost declarat mort prin hotărâre judecătorească iar ulterior reapare şi se anulează hotărârea declarativă de moarte termenul va curge de la data la care, reapărut fiind, a aflat despre naşterea copilului iar nu de la data rămânerii definitive a hotărârii de anulare a hotărârii judecătoreşti declarative de moarte [21];

- dacă tatăl prezumat a fost pus sub interdicţie termenul va curge de la data ridicării interdicţiei dacă înainte de a fi pus sub interdicţie acesta a cunoscut naşterea copilului iar acţiunea nu era prescrisă la momentul punerii sub interdicţie, respectiv de la data la care, după ridicarea interdicţiei, a cunoscut efectiv naşterea copilului în ipoteza în care se găsea pus sub interdicţie la momentul naşterii copilului;

- dacă soţul mamei suferă de o boală psihică dar nu a fost pus sub interdicţie termenul va curge de la data la care, aflându-se în momente de luciditate, a fost în măsură să recepţioneze conştient naşterea copilului;

- dacă naşterea a avut loc după recăsătorirea mamei dar la mai puţin de 300 de zile de la data desfacerii sau desfiinţării căsătoriei anterioare, pentru fostul soţ al mamei termenul va curge de la data la care el a aflat

year-period of prescription starts being effective, this depends on the holder of the right to action. Thus, the legislator states in art. 55 par. 1 Fam. C. that the contested paternity action is prescribed within 3 years from the child’s birth, and in reference to the mother’s husband, the term becomes effective from the date of acknowledgement of the child. Thus, when mother or child takes action, the term starts being effective at the date of child’s birth. As regarding the man presumed to be the child’s father, the art. 55 par. 1 Fam. C. institutes an exception to the mentioned rule, stipulating that the term becomes effective in his case at the date he learned of the birth, since not in all cases does the presumed father have knowledge of the birth at the date it occurred. Hence:

-if the presumed father disappeared before the child’s birth and returned afterwards, the term becomes effective from the date of his returning on, when he learned of the child’s birth, irrespective of his diappearing being a state of fact or being declared so by court order.

-if the presumed father has been declared deceased by court order and appears at a later date, the court decision regarding his death is annulled and the term becomes effective from the date of his appearace when he was informed of his child’s birth and not from the date of the definite annullment decision of the court order regarding his death [21];

-if the presumed father was laid under interdiction, the term starts being effective from the date the interdiction is lifted, on the condition that he knew about the child’s birth before being laid under interdiction, and the action was not prescribed at the date the interdiction was issued, respectively, from the date when, the interdiction lifted, he acknowledges the child’s birth, in case he was under interdiction at the moment of the child’s birth;

-if the mother’s husband suffers from a mental disease but has not been laid under interdiction, the term becomes effective from the moment he is able to consciously acknowledge the child’s birth, during a moment of lucidity;

- if the birth occurred after the mother’s remarriage, but within less than 300 days from the date of dissolution or annulment of previous



64

despre hotărârea definitivă prin care s-a admis acţiunea în tăgada paternităţii introdusă de soţul mamei din căsătoria subsecventă [22].

Dacă acţiunea nu a fost introdusă în timpul minorităţii copilului art. 55 alin. 2 C. fam. dă acestuia posibilitatea de a porni acţiunea într-un termen de 3 ani de la data majoratului său.

Legea nu face nicio precizare cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie în situaţia în care acţiunea este pornită de către tutorele celui pus sub interdicţie. Credem că, indiferent dacă titularul dreptului la acţiune se află pus sub interdicţie la data naşterii copilului ori a fost pus sub interdicţie după această dată soluţia trebuie să fie aceeaşi ca şi în reglementarea anterioară, în sensul că pentru tutore termenul de 3 ani în care poate introduce acţiunea în tăgada paternităţii începe să curgă de la data la care a cunoscut efectiv despre naşterea copilului, întrucât, dacă s-ar admite că el începe să curgă de la data naşterii copilului, s-ar putea ajunge la situaţii în care la momentul exercitării dreptului de către tutore acesta să fie deja prescris. Termenul de prescripţie de 3 ani este susceptibil de suspendare, întrerupere şi repunere în termen în condiţiile legii. În privinţa repunerii în termen art. 55 alin. 3 C. fam. prevede că reclamantul va fi repus în termen în condiţiile legii. În consecinţă, reclamantul va fi repus în termen în condiţiile art. 19 din Decretul 167/1958 conform căruia instanţa judecătorească sau organul arbitrar poate, în cazul în care constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripţie a fost depăşit, să dispună chiar din oficiu judecarea sau rezolvarea acţiunii ori să încuviinţeze executarea silită. Cererea de repunere în termen va putea fi făcută numai în termen de o lună de la încetarea cauzelor care justifică depăşirea termenului de prescripţie. 3. Efectele admiterii acţiunii în tăgada paternităţii De la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care s-a admis acţiunea în tăgada paternităţii copilul pierde calitatea de copil din căsătorie şi devine, în mod retroactiv, de la data concepţiunii sale, copil din afara căsătoriei. În situaţia în care după

marriage, for the mother’s ex-husband the term becomes effective from the date he learns of the definite court order which admitted the contested paternity action initiated by the mother’s husband from the subsequent marriage [22].

If no action has been initiated during the child’s minority, the art. 55 par. 2 Fam. C. gives him/her the possibility of taking an action within 3 days from the date of his coming of age.

The law contains no specification as to the moment the date of prescription becomes effective in case the initiater of the action is the tutor of the one under interdiction. We opinate that, irrespective of the fact that the holder of the right to action is under interdiction at child’s birthdate, or that he was laid under interdiction after this date, the solution must be the same as by previous regulation. To be more specific, the 3 year period within which the guardian may initiate the contested paternity action starts being effective from the date he/she became aware of the child’s birth, since if one admits to it starting at the child’s birthdate, this may result in the paradoxical situation that, at the moment the guardian begins excersising his/her right, this latter may already have been prescribed.

The 3 year prescription period is liable for suspension, interruption or renewal according to law. Regarding the prescription renewal, art. 55 par. 3 Fam C. provides that the plaintiff is accorded a renewal according to law. Consequently, the plaintiff will be accorded a renewal in compliance with 167/1958 Decree, stipulating that the court or arbitrary body may dispose trial ex officio or consent to forced execution, if it finds that the causes for overruning the prescripton period are thouroughly justified. The request for renewal may be forwarded within a month, starting from the moment the causes justifying the overrun ceased to exist.

3. The effects of admittance of the contested paternity action

Starting from the date the court sentence regarding the admittance of the contested paternity action has been declared decree absolute, the child loses his/her status of child born in wedlock, and becomes, retroactively,



65

desfacerea sau desfiinţarea căsătoriei anterioare mama copilului s-a recăsătorit şi la mai puţin de 300 de zile de la data desfacerii sau desfiinţării căsătoriei anterioare a dat naştere unui copil acesta nu va dobândi statutul copilului din afara căsătoriei dacă soţul mamei va tăgădui cu succes paternitatea întrucât, în favoarea sa va opera prezumţia de paternitate faţă de fostul soţ al mamei. Dacă şi acesta ar reuşi să facă dovada că este cu neputinţă ca el să fie tatăl copilului atunci, prin efectul hotărârii prin care s-a admis acţiunea în tăgada paternităţii, el ar deveni retroactiv copil din afara căsătoriei. Admiterea acţiunii în tăgada paternităţii va produce efecte cu privire la: numele copilului (acesta va purta numele avut de mamă la momentul naşterii sale), ocrotirea părintească (va fi exercitată numai de către mamă), domiciului copilului (va fi cel al mamei sale), obligaţia de întreţinere (nu mai este datorată de către soţul care a tăgăduit cu succes paternitatea copilului) [23]. [1] Teofil Pop, Drept civil român. Persoanele fizice şi persoanele juridice, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1994, p. 117. [2] Tudor R. Popescu, Dreptul familiei, Tratat, vol. II, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1965, p. 47; Ioan Albu, Dreptul familiei, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975, p. 235; Alexandru Bacaci, Codruţa Hageanu, Viorica Claudia Dumitrache, Dreptul familiei, Ediţia 4, Editura All Beck, Bucureşti, 2005, p. 188. [3] Tudor R. Popescu, op. cit., p. 61. [4] Aurelian Ionaşcu, Filiaţia faţă de tată, în Filiaţia şi ocrotirea minorilor, de Aurelian Ionaşcu, Mircea Mureşan, Mircea N. Costin, Victor Ursa, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1980, p. 58. [5] Idem. [6] Petre Anca, Filiaţia faţă de tată în Rudenia în dreptul R.S.R., de Eugen A. Barasch, Aurelian Ionaşcu, Petre Anca, Virgil Economu, Ion Nestor, Ion Rucăreanu, Savelly Zilberştein, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1966, p. 77. [7] Publicată în M. Of., Partea I, nr. 240 din 10. 04. 2002. [8] Publicată în M. Of., Partea I, nr. 749 din 05. 11. 2007. [9] Petre Anca, op. cit., p. 73. [10] Tudor R. Popescu, op. cit. p. 51. [11] Petre Anca, op. cit., p. 74 [12] Tudor R. Popescu, op. cit. p. 51; Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Ediţia V, Editura All Beck, Bucureşti, 2000 p. 309; Petre Anca, op. cit. p. 74-75. [13] Petre Anca, op. cit. p. 78. [14] Ion P. Filipescu, op. cit., p. 310. [15] Atât în cazul acţiunii în tăgada paternităţii cât şi în

from the date of conception, a child born outside marriage. In case the child’s mother remarried and gave birth to a child within less than 300 days from the date of previous marriage dissolution, this will not acquire the status of a child outside marriage, if the mother’s husband successfully denies the paternity, because the paternity presumption towards the mother’s ex-husband will operate in his favour. If the latter also managed to prove he cannot possibly be the child’s father, then, by effect of the sentence admitting the contested paternity action, the child would retroactively become a child outside marriage. The admittance of the contested paternity action will bear effect on: the name of the child ( he/she will bear the mother’s name at the moment of the birth), parental protectorship (excersised only by the mother), the domicile of the child (the same as his mother’s), support obligations (they’re no longer the duty of the husband who has successfully denied the paternity) [23] [1] Teofil Pop, Romanian Civil law. Juridical and Physical Persons, Publisher Lumina Lex, Bucharest 1994, p117 [2] Tudor R. Popescu, Family Law. Treaty, vol. II, Publisher Didactica si Pedagogica, Bucharest 1965, p.47; Ioan Albu, Family Law, Publisher Didactica si Pedagogica, Bucharest 1975, p. 235; Alexandru Bacaci, Codruţa Hageanu, Viorica Claudia Dumitrache, Family Law, Publisher All Beck, Bucharest 2005, p. 188. [3] Tudor R. Popescu, op.cit., p. 61 [4] Aurelian Ionaşcu, Father Filiation, in: Filiation and minors’ protection, by Aurelian Ionaşcu, Mircea Mureşan, Mircea N. Costin, Victor Ursa, Publisher Dacia, Cluj Napoca 1980, p. 58 [5] Idem. [6] Petre Anca, Father Filiation in: Law and Kinshi in R..S.R. by: Eugen A. Barasch, Aurelian Ionaşcu, Petre Anca, Virgil Economu, Ion Nestor, Ion Rucăreanu, Savelly Zilberştein, Publisher Academy of R.S.R., Bucharest, 1966, p. 77. [7] Published in Off. Mon., Part I, no. 240, of 10/04/2002 [8] Pblished in Off. Mon., Part I, no. 749 of 05/11/2007. [9] Petre Anca, op. cit., p. 73. [10] Tudor R. Popescu, op. cit. p. 51. [11] Petre Anca, op. cit., p. 74 [12] Tudor R. Popescu, op. cit. p. 51; Ion P. Filipescu, Treaty on Family Law, Publisher All Beck, Bucharest, 2000 p. 309; Petre Anca , op. cit. p. 74-75. [13] Petre Anca, op. cit. p. 78 [14] Ion P. Filipescu, op. cit., p.310 [15] both with the contested paternity action and the action



66

cazul acţiunii în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei se pot folosi ca mijloace de probă expertizele medico-legale prin care se analizează transmiterea caracterelor ereditare de la părinţi la copii. Aceste expertize sunt de mai multe feluri: serologică, antropologică, dermatoglifică şi genetică. Expertiza serologică se referă la transmiterea grupelor sanguine de la părinţi la copii şi constă în analiza grupelor sanguine ale ale copilului, mamei şi tatălui prezumat, paternitatea fiind exclusă în cazul incompatibilităţii grupelor sanguine. Expertiza antropologică se referă la transmiterea, pe cale ereditară, a unor particularităţi anatomice precum: fizionomia feţei, conformaţia nasului, a urechilor, malformaţii, boli ereditare etc. Ea constă în analiza trăsăturilor anatomice ale copilului şi tatălui prezumat şi poate fi făcută numai după ce copilul a împlinit vârsta de 3 ani. Expertiza dermatoglifică se referă la transmiterea ereditară a desenelor papilare şi constă în analiza tabloului dermatografic al copilului şi al tatălui prezumat. Expertiza genetică se bazează pe analiza factorului genetic HLA ale cărui caracteristici se transmit pe cale ereditară. Expertizele medico-legale clasice (serologică, antropologică, dermatoglifică) stabilesc cu certitudine nepaternitatea dar nu pot stabili cu certitudine paternitatea, pe când expertiza genetică poate determina cu o probabilitate de 98-99% că un anumit bărbat este tatăl unui copil. [16] Pe baza expertizei capacităţii de procreere se poate constata impotenţa sexuală a bărbatului sau sterilitatea sa. [17] Trib. Bucureşti, secţ. a III-a civ., dec. nr. 709/21. 03. 1996, în Culegere de practică judiciară a Tribunalului Bucureşti 1993-1997, Coordonator Dan Lupaşcu, Editura All Beck, Bucureşti, 1998, p. 216. [18] Petre Anca, op. cit., p. 70. [19] Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 81/1961 în J.N. nr. 4/1962, p. 144. [20] Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 237/1977 în C.D. 1977, p. 112-113; Trib. Suprem. s. civ., dec. nr. 867/1986 în R.R.D. nr. 2/1987, p. 66. [21] Tudor R. Popescu, op. cit., p.53; Petre Anca, op. cit., p. 80. [22] Ioan Albu, op. cit. p. 241; Alexandru Bacaci, Codruţa Hageanu, Viorica Claudia Dumitrache, op. cit., p. 193. [23] Pentru o analiză detaliată a se vedea: Ion P. Filipescu, Efectele tăgăduirii paternităţii copilului din căsătorie cu privire la numele copilului, în R.R.D. nr. 12/1972, p. 87 şi urm.; Ion P. Filipescu, Tratat... op. cit., p. 314 şi urm.; Alexandru Bacaci, Codruţa Hageanu, Viorica Claudia Dumitrache, op. cit., p.196-197.

of establishing paternity of a child outside marriage, one can use as means of evidence the medico-legal expertises which analyse transmission of hereditary characters from parents to offspring. There are various types of expertises: serological, anthropological, dermatoglyphics analyse and genetic analyse. The serological expertise has to do with transmission of blood group from parents to offspring and consists of an analysis of the child’s, mother’s and presumed father’s blood groups, paternity being excluded in case of incompatibility.

The anthropological expertise regards the hereditary transmission of anatomic features such as: facial physiognomy, nose and ears shape, malformations, hereditary disease etc. it comprises an analysis of child’s and presumed father’s anatomic features, and may be effected after the child passes the age of 3. Dermatoglyphics analyse regards the hereditary transmission of pappilary ridges and consists of an analysis of the dermatoglyphic pattern of the child and of the presumed father. Genetic expertise is based on the analysis of HLA pattern, the characteristics of which are hereditarily transmitted. Classical medico-legal expertises (serological, anthropological and dermatoglyphic) certify with precision the non-paternity, but cannot accurately certify paternity, whereas the genetic expertise can determine with 98-99% probability that a certain man is the child’s father. [16] On account of an expertise regarding the procreation ability, they can establish the male’s sexual impotence or sterility. [17] Bucharest Tribunal, Civ. Sect III, dec. no. 709/21.03.1996, in: Judicial Practice Textbook of Bucharest Tribunal 1993-1997, coord. Dan Lupaşcu, Publisher All Beck, Bucharest, 1998, p. 216 [18] Petre Anca, op. cit., p. 70. [19] Supreme Court, Civ. Sect.., dec. no. 81/1961 in J.N. no. 4/1962, p. 144. [20] Supreme Court, Civ. Sect., dec no. 237/1977 in C.D. 1977, p. 112-113; Supreme Court, Civ. Sect., dec no. 867/1986 in R.R.D. nr. 2/1987, p. 66. [21] Tudor R. Popescu, op. cit., p.53; Petre Anca, op. cit., p. 80. [22] Ioan Albu, op. cit. p. 241; Alexandru Bacaci, Codruţa Hageanu, Viorica Claudia Dumitrache, op. cit., p. 193 [23] For further analysis see: Ion P. Filipescu, The effects of contested paternity regarding the child born in wedlock in reference to the child’s name, in R.R.D. no. 12/1972, p. 87 and next; Ion P. Filipescu, Treaty…op. cit., p. 314 and next; Alexandru Bacaci, Codruţa Hageanu, Viorica Claudia Dumitrache, op. cit., p.196-197



67

DEONTOLOGIA POLITIENEASCA

Comisar şef de poliţie Constantin NICOLESCU Inspector şef I.P.J.Gorj

Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi componentele sale organizatorice au parcurs în ultimii ani un amplu proces de reînnoire şi restructurare, a cărui esenţă a avut şi are în vedere transformarea instituţiei într-un serviciu public autentic.

Ideea centrală a noii concepţii de organizare şi desfăşurare a activităţii pentru îndeplinirea atribuţiilor de specialitate o reprezintă satisfacerea intereselor comune ale comunităţii şi cetăţenilor, potrivit înaltului grad de responsabilitate a personalului ministerului, acesta constituind criteriul fundamental de apreciere a eficienţei funcţionale.

Standardele de serviciu, pentru solicitările directe, urmează a fi stabilite în funcţie de particularităţile atribuţiilor fiecărui compartiment de muncă, iar pentru serviciile indirecte, prin dezvoltarea tacticilor care pot contribui efectiv la rezolvarea problemelor sociale persistente, din competenţă, care afectează calitatea vieţii, drepturile şi libertăţile cetăţenilor.

Raporturile de muncă ale funcţionarului din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative îşi au particularităţile lor, diferenţiindu-se categoric de raporturile interpersonale circumscrise exclusiv îndeplinirii atribuţiilor de specialitate.

Cadrele ministerului trebuie să aibă atitudini şi comportamente acceptate de public, pentru a obţine creditul acestuia şi a evita luarea măsurilor sancţionatorii, iar serviciile prestate de către forţele de ordine publică să ajungă la cei cărora le sunt necesare.

DEONTOLOGIE POLICIERE

Commissaire en chef de police Constantin NICOLESCU

Inspecteur en chef I.P.J.Gorj

Le Ministère des Affaires Intérieures et de la Réforme Administrative et ses composantes organisatrices ont parcouru les dernières années un ample procès de renouvelement et de restructuration, dont l’essence a été et est la transformation de l’ institution dans un service publique authéntique.

L’idée centrale de la nouvelle conception d’organisation et de développement de l’activité pour l’accomplissement des attributions de spécialitaté est la satisfaction des intérêts communs de la communité et des citoyens, selon le haut degré de responsabilité du personnel du ministère, cela constituant le critère fondamental d’ appréciation de l’efficience fonctionnelle.

Les standardes de l’emploi, pour les sollicitations directes, vont être établis en fonction des particularités des attributions de chaque compartiment de travail, et pour les services indirectes, en fonction du développement des tactiques qui peuvent contribuer effectivement à la résolution des problèmes sociaux persistants, de la compétence, qui affecte la qualité de la vie, des droits et des libertés des citoyens.

Les rapports de travail du fonctionnaire du Ministère des Affaires Intérieures et de la Réforme Administrative ont certaines particularités, tout en se différenciant catégoriquement des rapports interpersonnels circomscrits exclusivement autour de l’accomplissement des attributions de spécialité.

Les cadres du Ministère doit avoir des attitudes et des comportaments acceptés par le public, pour obtenir son crédit et pour éviter la prise des mesures punitives, et les services offerts par les forces d’ ordre public doivent



68

Relaţiile publice externe, ca tipuri de raporturi sociale ale ministerului şi personalului cu publicul şi comunitatea, mass-media, organizaţiile, instituţiile şi organismele societăţii civile şi politice româneşti, precum şi cele promovate pe plan internaţional, vor avea ca scopuri stabilirea, menţinerea şi dezvoltarea climatului de înţelegere şi încredere reciprocă , partenerială, în interesul realizării obiectivelor comune, prin acte de voinţă conştiente situate deasupra intereselor politice şi în concordanţă cu normele dreptului internaţional.

Ca instituţie fundamentală a statului de drept, democratic şi social, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative reprezintă o componentă esenţială în educarea membrilor societăţii în raport cu obiectivele strategice generale.

În exercitarea serviciului public prestat permanent în folosul comunităţii, fiecare cadru al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative asigură protecţia cetăţeanului, cu drepturile şi libertăţile sale, a comunităţii şi a instituţiilor statului.

Ca orice profesie, care presupune în anumite împrejurări, o doză mai mare sau mai mică de apreciere subiectivă cu impact deosebit în relaţia politist-cetăţean, profesia de poliţist reclamă anumite norme morale de conduită care se cer respectate atât în activitatea profesională, cât şi în viaţa personală. Această doctrină privitoare la normele de conduită şi la obligaţiile etice ale unei profesiuni, numită şi teoria datoriei şi a obligaţiei morale, poartă numele de „deontologie".[1]

Deontologia mai este denumită şi ştiinţa care tratează despre îndatoririle ce trebuie îndeplinite.

Deontologia poliţienească este definită ca fiind un ansamblu de norme care reglementează raporturile dintre poliţişti, pe de o parte, şi dintre poliţişti şi cetăţeni, pe de altă parte.

Scopul deontologiei poliţieneşti este să impună, tuturor, o gamă de principii - prin educaţie, instruire şi supraveghere, să devină parte organică a crezului fiecărui

arriver à ceux qui en ont besoin. Les relations publiques externes, en

tant que types de rapports sociaux du Ministère et du personnel avec le public et la communitaté, mass-media, les organisations, les institutions et les organismes de la société civile et politique roumaines, de même que ceux promus sur le plan international, auront comme buts l’instauration, la persistance et le développement du climat de compréhension et de confiance réciproque, parteneriale, afin de réaliser les objectifs communs, par des actes de volonté conscientes situés au dessus des intérêts politiques et en concordance avec les normes du droit internaţional.

En tant qu’institution fodamentale d’état de droit, démocratique et social, Le Ministère des Affaires Intérieures et de la Réforme Administrative représente une composante essentielle dans l’éducation des membres de la société en rapport avec les objectifs stratégiques généraux.

Dans l’ exercice de l’emploi public prêté d’une manière permanente au profit de la communité, chaque cadre du Ministère des Affaires Intérieures et de la Réforme Administrative assure la protection du citoyen avec ses droits, avec ses libertés, de la communité et des institutions de l’ état.

Comme toute autre profession, qui suppose dans certaines circonstances, une dose plus grande ou plus petite d’ appréciation subjective avec un impact particulier sur la relaion policier-citoyen, la profession de policier implique certaines normes morales de conduite qui doivent être respectées dans l’activité professionnelle, mais aussi dans la vie personnelle.Cette doctrine sur les normes de conduite et les obligations étiques d’une profession, appelée aussi la théorie du devoir et de l’obligation morale, est dénommée „déontologie".[1]

La déontologie est aussi appelée la science qui traite sur les tâches qui doivent être accomplies.

La déontologie policière est définie comme un ensemble de normes qui réglementent les rapports entre les policiers, d’une part, et entre les policiers et les citoyens, d’une autre part. Le but de la déontologie



69

poliţist, care să conducă la o mai puternică implicare în muncă, la o conduită responsabilă, să direcţioneze în final acţiunile pentru îndeplinirea în condiţii optime a atribuţiilor funcţionale şi de specialitate.

În vederea stabilirii unor reguli de conduită unitare pentru poliţişti a fost elaborat Codul de etică şi deontologie al poliţistului aprobat prin HG 991/2005 al cărui scop îl constituie asigurarea conduitei etice a poliţistului formarea şi promovarea unei culturi profesionale adecvate, aplicabilă personalului Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, formarea şi educarea acestuia, prevenirea abaterilor comportamentale, îmbunătăţirea calităţii serviciilor, protecţia persoanelor şi a poliţiştilor, realizarea pe această cale a echilibrului între drepturile cetăţenilor, interesele autorităţilor publice, drepturile şi obligaţiile personalului instituţiilor poliţieneşti.

Pornind de la principiile enunţate în Codul de conduită al poliţiştilor, adoptat de Adunarea Generală a ONU în 1979, Codul de etică şi deontologie al poliţistului ca şi de la criteriile morale izvorâte din reglementările interne, literatura de specialitate consideră că normele de conduită şi deontologie poliţienească pot fi prezentate în două grupe distincte : reguli generale ale comportamentului poliţienesc şi reguli specifice ale conduitei funcţionarilor care exercită puteri poliţieneşti.

Reguli generale ale comportamentului poliţienesc Organizaţia Internaţională de Poliţie

Criminală - INTERPOL- a adoptat o rezoluţie la cea de-a 13-a sesiune desfăşurată la Berna în anul 1949, declarând că " Orice acte violente sau inumane, adică cele împotriva demnităţii umane comise de către poliţişti în exerciţiul funcţiunii judiciare sau criminalistice, trebuie denunţate justiţiei ".

În decembrie 1979, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat un

policière est d’ imposer, à tous, une catégories de principes- par éducation, instruction et surveillance , devenir une part organique de la foi de chaque policier, qui mène à une implication plus forte dans le travail, à une conduite responsable, dirriger finalement les actions pour l’accomplissement dans des conditions optimes des attributions fonctionnelles et de spécialitaté.

En vue d’établissement de certaines règles de conduite unitaires pour les policiers a été élaboré le Code d’étique et de déontologie du policier aprouvé par HG 991/2005 dont le but est d’assurer la conduite étique du policier, la formation et la promotion d’ une culture professionnelle adéquate, appliquable au personnel du Ministère des Affaires Intérieures et de la Réforme Administrative, la prévention des infractions comportamentales, l’amélioration de la qualité des services, la protection des personnes et des policiers, la réalisation de l’ équilibre entre les droits des citoyens, les intérêts des autorités publiques, les droits et les obligations du personnel des institutions policières.

Tout en tenant compte des principes énoncés dans le Code de conduite des policiers, adopté de l’Assemblée Générale des ONU en 1979, Code d’étique et de déontologie du policier, mais aussi des critères moraux issus des réglementations internes, la littérature de spéialitaté considère que les normes de conduite et déontologie policière peuvent être présentées dans deux groupes distincts : règles générales du comportament policier et règles spécifiques de la conduite des fonctionnaires qui exercent des pouvoirs policiers.

Règles générales du comportament policier L’Organisation Internationale de Police

Criminelle - INTERPOL- a adopté une résolution à l’onzième session qui a eu lieu à Berne en 1949, déclarant que " Tout acte violent ou inhumain, c’est-à–dire ceux contre la dignité humaine comis par les policiers dans l’exercice de leur fonction judiciare ou criminalistique, doit être dénoncé à la justice. ".



70

cod de norme de conduită al poliţistului, un sumar decalog de deontologie poliţienească iar la nivel european a fost elaborat un cod de etică al poliţiei.

Cunoaşterea, dar mai ales respectarea acestor norme prezintă un interes major pentru toţi lucrătorii Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, indiferent de funcţiile ocupate de aceştia, punând amprenta atât pe decizia cadrului de conducere, cât şi pe activitatea concretă de execuţie.

Calitatea vieţii indivizilor şi a societăţii, în ansamblul ei, se află în legătură directă cu modul concret în care funcţiile sunt exercitate de către poliţişti şi, nu în ultimul rând, cu natura atribuţiilor pe care le au de îndeplinit.

Comportamentul cadrelor aparţinând forţelor de ordine trebuie să corespundă standardelor societăţii democratice şi statului de drept, determinând concursul larg al populaţiei şi, implicit, colaborarea cu alte organe şi organisme socio-economice.

O latură importantă a muncii de poliţie o constituie activitatea de prevenire a comiterii unor infracţiuni, având ca scop reducerea substanţială a faptelor penale prin care se aduce atingere vieţii, sănătăţii, integrităţii corporale a persoanelor, avutului public şi privat, odinii publice. În acest context, comportamentul poliţistului trebuie să fie în concordanţă cu scopul urmărit.

Respectând toate cerinţele comportamentale şi morale, poliţistul nu trebuie însă să cadă în extrema sensibilului, a încălcării demnităţii şi onoarei proprii. Receptivitatea , solicitudinea şi operativitatea în soluţionarea problemelor apărute, constituie alţi indicatori comportamentali, care contribuie la conferirea unei încrederi din ce în ce mai mari a cetăţenilor în organele de poliţie.

Prin conduita pe care o manifestă în cadrul programului de lucru şi în afara acestuia, fiecare funcţionar al Ministerului Internelor şi Reformei

En décembre 1979, l’Assemblée Générale des ONU a adopté un code de normes de conduite du policier, un sommaire décalogue de déontologie policière, et au niveau europpéen a été élaboré un code d’étique de la police.

La connaissance, mais plutôt le respect de ces normes présente un intérêt majeur pour tous les employés du Ministère des Affaires Intérieures et de la Réforme Administrative indifférement des fonctions occupées par ceux-ci, en mettant l’accent tant sur la décision du cadre supérieur, tant sur l’activité concrète d’ execution.

La qualité de la vie des individus et de la société, dans son ensemble, est liée à la manière concrète dans laquelle les fonctions sont exercées par les policiers et, pas dernièrement, à la nature des attributions qu’ils ont à accomplir.

Le comportament des cadres appartenant aux forces d’ordre doit correspondre aux standardes de la société démocratique et d’état de droit, détérminant le concours de la population et, implicitement, la collaboration avec d’autres organes et organismes socio-économiques. Un aspet important de l’activité de policier le constitue la prévention des infractions, dont le but est la diminution substantielle des faits pénaux par lesquels on atteint à la vie, à la santé, à l’integrité corporelle des personnes, à la propriété publique et privée, à l’ordre public. Dans ce contexte, le comportament du policier doit être en concordance avec le but poursuivi.

Respectant toutes les consignes comportamentales et morales, mais, le policier ne doit tomber dans l’extreme du sensible, de la violation de la dignité et de l’honneur propre. La receptivité, la sollicitude et l’opérativité dans la solution des problèmes, constituent d’autres indicateurs comportamentaux, qui contribuent à la croissance de la confiance des citoyens dans les organes de police.

Par la conduite qu’ils manifestent au cadre du programme de travail et en dehors de celui-ci, chaque fonctionnaire du Ministère des Affaires Intérieures et de la Réforme



71

Administrative trebuie să adopte o atitudine care să faciliteze comunicarea continuă şi operativă, cu o puternică încărcătură emoţional-afectivă, pozitivă şi reciprocă, între cetăţean şi poliţist, în scopul obţinerii sprijinului populaţiei în activitatea pe care o desfăşoară, creşterii prestigiului acestuia în faţa opiniei publice, condiţii indispensabile îndeplinirii prerogativelor conferite prin lege.[2]

Modul de manifestare a comportamentului fiecărui poliţist trebuie să se particularizeze în raport cu fiecare situaţie concretă . Ca efect, rolul hotărâtor în derularea comportamentului revine fiecărui cadru, puterii sale de judecată şi capacităţii sale de discernământ.

Prin conduita pe care o manifestă în exercitarea atribuţiilor de serviciu, şi în societate, în relaţiile cu cetăţenii, poliţistul contribuie la creşterea prestigiului instituţiei din care face parte şi a încrederii populaţiei în această instituţie.

Activitatea oricărui poliţist este desfăşurată sub incidenţa legii, a normelor şi principiilor ce derivă din drepturile şi libertăţile cetăţeanului.

Legalitatea presupune obligativitatea de a respecta legea, atât ca simplu cetăţean, cât şi în executarea atribuţiilor ce îi revin prin îndeplinirea obligaţiilor de serviciu. Pe această bază, orice alt act normativ, inclusiv dispoziţia şefilor profesionali, se emite în aplicarea legii şi nu pentru înlocuirea acesteia. Această problemă prezintă interes din punct de vedere practic deoarece şeful este răspunzător de dispoziţia data, de executarea acesteia, de consecinţele ei , în esenţă de legalitatea acestei activităţi.

Şefii transmit dispoziţiile pe linie ierarhică şi de subordonare şi răspund pentru legalitatea dispoziţiilor date subordonaţilor. Ei sunt obligaţi sa verifice dacă acestea au fost transmise şi înţelese corect şi să controleze modul de îndeplinire a lor.

Atât şefii ierarhici din cadrul Poliţiei Române , cât şi subordonaţii

Administrative doit adopter une attitude qui facilite la communication continue et opérative avec une profonde implication affective, positive et réciproque entre policier et citoyen, afin d’obtenir le soutien de la population dans l’activitaté qu’il déploie, la croissance de son prestige devant l’opinion publique, conditions indispensables à l’accomplissement des prérogatives conférés par la loi. [2]

La manière de manifestation du comportament de chaque policier doit se particulariser en rapport avec chaque situation concrète. Comme effet, le rôle décisif dans le déroulement d’un comportament revient à chaque cadre, à son pouvoir de jugement et à sa capacité de discernement.

Par la conduite qu’il manifeste dans l’exercice des attributions de travail, et en société, dans les relations avec les citoyens, le policier contribue à la croissance du prestige de l’institution d’où il fait partie et à la confiance de la population dans cette institution.

L’activité de chaque policier se déploie sous l’ incidence de la loi, des normes et des principes qui dérivent des droits et des libertés du citoyen.

La legalité suppose l’obligativité de respecter la loi, comme simple citoyen, mais aussi dans l’execution des attributions qui lui reviennent par l’accomplissement des obligations de travail. Sur cette base, tout autre acte normatif, inclusivement la disposition des supérieurs profesionnels, est émis dans l’application de la loi et non pour son remplacement. Ce problème présente de l’intérêt du point de vue pratique parce que le chef est responsable de la disposition donnée, de son execution, de ses conséquences, en essence de la legalitaté de cette activité.

Les supérieurs hierarchiques transmettent les dispositions hierarchiquement et répondent pour la legalitaté des dispositions données aux subordonnés. Ils sont obligés de vérifier si celles-ci ont été transmise set comprises correctement et de contrôler leur manière d’accomplissement.

Les supérieurs ierarhichiques de la Police Roumaine, mais aussi leurs



72

acestora trebuie să îşi desfăşoare activitatea respectând o serie de norme etice cu caracter general, astfel: � să acţioneze cu profesionalism,

operativitate şi obiectivitate pentruîndeplinirea atribuţiilor ce le revin;

� să respecte demnitatea umană, apărând, susţinând şi încurajând respectarea drepturilor omului, în orice împrejurare şi faţă de orice persoană;

� să respecte normele morale de convieţuire socială, să aibă un comportament decent în familie şi societate;

� să manifeste corectitudine, respect şi solicitudine în relaţiile cu cetăţenii;

� în toate situaţiile să acţioneze astfel încât să nu-şi compromită onoarea şi demnitatea profesională şi să nu aducă prejudicii prestigiului instituţiei din care face parte;

� să dea dovadă de probitate, cinste şi intransigenţă în orice acţiunecare angrenează exercitarea atribuţiilor de serviciu;

� să aibă în orice împrejurare un comportament civilizat faţă de cetăţeni, plin de solicitudine, în limitele legale şi să nu contracteze datorii pe care nu le poate onora;

� să fie un exemplu în achitarea obligaţiilor cetăţenilor către stat;

� să-şi îndeplinească întotdeauna sarcinile ce le revin, conform legii, servind comunitatea şi oprind săvârşirea oricăror acte ilegale, potrivit responsabilităţii pe care o reclamă profesia lor;

� să nu desfăşoare activităţi lucrative private care pot afecta negativ imaginea sa personală sau pe cea a instituţiei din care face parte. Reguli specifice ale conduitei

poliţistului funcţionar public civil, cu statut special

Particularitatea executării funcţiei publice poliţieneşti, determină anumite

subordonnés doivent déployer l’ activité respectant une série de normes étiques à caractère général, ainsi: � Agir avec professionnalisme,

opérativitaté et objectivité pour l’accomplissement des attributions qui leur reviennent;

� Respecter la dignité humaine, défendant, soutenant et encourageant le respect des droits de l’homme, dans toute circonstance et envers toute personne;

� Respecter les normes morales de cohabitation sociale, avoir un comportement décent en famille et en société;

� Faire preuve de correctitude, de respect et de sollicitude dans les relations avec les citoyens;

� Dans toutes les circonstances il doit agir afin de ne pas compromettre l’honneur et la dignité professionnelle et ne pas porter préjudice au prestige de l’institution d’où il fait partie;

� Faire preuve de probité, d’honneur et d’ intransigence dans toute actionqui implique l’exercice des attributions de travail;

� Avoir dans toute circonstance un comportament civilisé envers les citoyens, plein de sollicitude, dans les limites légales et ne pas contracter des dettes qu’il ne peut acquitter;

� Être un exemple dans l’accomplissement des obligations des citoyens envers l’ état;

� Accomplir toujours ses tâches, selon la loi, servant la communauté et stoppant la réalisation de tout acte illégal, selon les responsabilités qu’impliquent leur profession;

� Ne pas déployer des activités lucratives privées qui peuvent affecter négativement l’ image personnelle ou celle de l’institution d’où il fait partie. Règles spécifiques de la conduite du

policier fonctionnaire public civil, avec statut spécial

La particularité de l’execution de la



73

norme particulare de comportament, o anumită poziţie etică vis a vis de modalitatea în care aceasta trebuie îndeplinită.

Poliţiştii au obligaţia de a-şi îndeplini întotdeauna atribuţiile ce le revin conform legii, servind comunitatea şi împiedicând orice persoană de la încălcarea legii.

Servirea comunităţii are la bază faptul că scopul principal al serviciului public exercitat de poliţişti este acela de a servi cetăţenii. În termenii Codului de conduită al poliţiştilor şi Codului de etică şi Deontologie al poliţiştilor, serviciul prestat faţă de comunitate are în vedere, includerea, în mod special, a acordării de asistenţă acelor membri ai comunităţii care, din motive de urgenţă personală, economică, socială sau de altă natură, au nevoie de sprijin imediat.

Aici se înscrie, printre altele, obligaţia tuturor poliţiştilor de a interveni pentru acordarea sprijinului în situaţii publice de urgenţă (incendii, inundaţii, cutremure, catastrofe, epidemii, accidente ) precum şi în toate cazurile când membrii comunităţii sunt victime ale unor acte de violenţă, jafuri şi alte genuri de infracţiuni prevăzute de legea penală sau când îi sunt puse în pericol ori lezate drepturile şi libertăţile fundamentale.

În îndeplinirea îndatoririlor ce le revin trebuie să respecte şi să apere demnitatea umană, să trateze orice fiinţă umană în spiritul respectului faţă de viaţă, integritatea sa morală şi fizică, indiferent de faptele ce i se reproşează.[3]

O altă cerinţă ce derivă din deontologia poliţienească se referă la faptul că serviciul prestat comunitaţii trebuie să vizeze şi persoanele care nu sunt capabile de responsabilitate infracţională. Aceasta cu atât mai mult cu cât realitatea muncii a confirmat faptul că unele din acestea fie din proprie iniţiativa, fie sunt instigate ori determinate de alte persoane sa comită fapte ce intră sub incidenţa legii penale.

Codul de conduită al poliţiştilor şi

fonction publique policière détermine certaines normes particulières de comportament, une certaine position étique vis- à-vis de la modalitaté dans laquelle celle-ci doit être accomplie.

Les policiers ont l’obligation d’accomplir toujours les attributions qui leur reviennent selon la loi, servant la communauté et empêchant toute personne de violer la loi.

L’aide accordé à la communité trouve sa motivation dans le fait que le but principal du service public exercé par les policiers est celui de servir les citoyens. Dans les termes du Code de conduite des policiers et du Code d’ étique et de Déontologie des policiers, le service prêté envers la communité concerne, premièrement, l’inclusion, l’octroi d’assistance à ceux membres de la communité, qui à cause des motifs d’urgence personnelle, économique, sociale ou d’autre nature, ont besoin de soutien immédiat.

Ici s’inscrit, parmi d’autres, l’obligation de tous les policiers d’intervenir pour l’octroi de soutien dans des situations publiques d’ urgence (incendies, innondations, tremblement de terre, catastrofes, épidemies, accidents ) de même que dans tous les cas lorsque les membres de la communité sont des victimes des actes de violence, des pillages et d’autres genres d’ infractions prevuse par la loi pénale ou lorsqu’on met en péril ou on lése les droits et les libertés fondamentales.

Accomplissant les devoirs qui leur reviennent, ils doivent respecter et défendre la dignité humaine, ils doivent traiter chaque être humain dans l’esprit de respect envers la vie, son integritaté morale et physique, indifféremment des faits qu’on lui reproche. [3]

Une autre consigne qui dérive de la déontologie policière refère au fait que le service prêté au profit de la communité doit viser aussi les persoannes qui ne sont pas capables de responsabilité infractionnelle. La réalité du travail a confirmé le fait que les unes de celles-ci soit de sa propre initiative, soit parce qu’elles sont instiguées ou déterminées d’autres personnes à comettre des faits qui



74

alte reglementări legale cuprind printre altele, o serie de reguli specifice printre care amintim:

- responsabilii cu aplicarea legii pot recurge la folosirea forţei numai dacă acest lucru este strict necesar şi dacă acţiunile care tulbură ordinea şi liniştea publică nu au putut fi înlăturate sau anihilate prin folosirea altor mijloace. Limitarea, proporţionalitatea şi gradualitatea folosirii forţei trebuie să reprezinte un principiu care să orienteze comportamentul persoanelor investite cu exercitarea puterii poliţieneşti;

- să păstreze secretul de stat sau de serviciu, să asigure confidenţialitatea problemelor, datelor şi informaţiilor de natură profesională, în afara cazurilor în care nevoile serviciului şi ale justiţiei sau legea reclamă în mod necesar dezvăluirea lor;

- să respecte întotdeauna adevărul şi să nu omită, să nu ascundă, ori să-1 altereze, să nu distrugă înregistrări, acte sau documente care, prin natura datelor şi informaţiilor ce le conţin, ar putea împiedica stabilirea adevărului;

- să nu tolereze actele de abuz sau corupţie şi să se opună cu fermitate oricăror încercări de a fi subiecţii acestora;

- să dovedească responsabilitate şi competenţă profesională, spiritjustiţiar, deschidere spirituală, precum şi disponibilitate de comunicare cuceilalţi membrii ai comunităţii;

- să nu comită, să nu instige şi să nu tolereze acte de tortură, tratamente inumane, pedepse crude ori degradante, pentru a intra în posesia unor informaţii sau a face o persoană să declare ceea ce doreşte poliţistul;

- să intervină, în limita competenţei deţinute, inclusiv în afara orelor program, din proprie iniţiativă sau ca urmare a unei solicitări, pentru acordarea de ajutor persoanelor aflate în pericol, pentru prevenirea şi contracararea actelor de tulburare a ordinii şi liniştii publice, de încălcare a legii.

Poliţistul poate prezenta în public,

entrent sous l’ incidence de la loi pénale. Le code de conduite des policiers et

d’autres réglementations légales contiennent parmi d’autres,une série de règles spécifiques parmi lesqueles on rappelle:

- les responsables avec l’application de la loi peuvent faire recours à l’emploi de la force seulement si cette chose est strictement nécessaire et si les actions qui trouble l’ordre et le silence public n’ont pas pu être empêchées ou annihilées par l’emploi d’autres méthodes. La limitation, la proportionnalité et la gradualité de l’emploi de la force doit représenter un principe qui oriente le comportament des persoannes investies avec l’exercice du pouvoir policier;

- garder le secret d’état ou de travail, assurer la confidentialité des problèmes, des données et des informations de nature professionnelle, excepté les cas où les besoins du travail et de la justice ou la loi réclame nécessairement leur dévoilement;

- respecter toujours la verité et ne pas l’omettre, ne pas la cacher ou l’altérer, ne pas détruire des enregistrements, des actes ou des documents qui par la nature des dates et des informations qu’ils contiennent, porraient empêcher la recherche de la verité;

- ne pas tolérer les actes d’ abus ou de corruption et s’opposer à fermité à toute tentative d’être leurs sujets;

- faire preuve de responsabilité et de compétence professionnelle, esprit justitiaire, ouverture spirituelle, et disponibilité de communication avec les autres membres de la communauté;

- ne pas comettre, ne pas instiguer et ne pas tolerer des actes de torture, des traitements inhumains, des punitions cruelles ou dégradantes, pour entrer en possession des informations ou pour faire déclarer une personne ce qui veut le policier;

-intervenir dans la limite de sa compétence, inclusivement en dehors du programme, à sa propre initiative ou comme conséquence d’une sollicitation, pour accorder l’aide à des persoannes trouvées en péril, pour la prévention et le contre attaque des actes de désordre public, de violation de la loi.



75

numai în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului internelor şi reformei administrative, informaţii şi date obţinute în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau poate face comentarii referitoare la astfel de date şi informaţii, dacă prin acestea nu se încalcă principiul prezumţiei de nevinovăţie ori nu sunt lezate dreptul la propria imagine, demnitatea, viaţa intimă familială, privată a persoanei sau nu este prejudiciată finalizarea urmăririi penale într-o cauză aflată în curs de cercetare ori judecare.

În încheiere, trebuie menţionat că orice normă de deontologie nu are valoarea juridică a unei norme din această categorie, ci una pur morală. Existenta sa, ca şi cunoaşterea ei atât de cei cărora le este adresată, cât şi de opinia publică reprezintă liantul încrederii reciproce în relaţia poliţist – cetăţean.

Preocuparea adoptării unor astfel de norme la nivel internaţional denotă o preocupare mondială în găsirea celor mai eficiente metode morale în eradicarea abuzurilor şi încălcărilor drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. [1] Mic Dicţionar Enciclopedic, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,1986, pag.511. [2] Ivan Stelian. Ioniţă Tudor - Drept poliţienesc, Editura Romfel, Bucureşti, 1993, pag. 168. [3] Legea 360/2002 privind Statutul poliţistului BIBLIOGRAFIE 1.Constituţia României 2.Codul penal al României. 3.Codul de procedură penală al României. 4.Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române. 5.Legea nr.360/2002 privind Statutul poliţistului modificat prin OUG nr. 89/2003. 6.Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale. 7.Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române. 8.Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate.

Le policier peut présenter en public, seulement dans des conditions établies par l’ordre du ministre des Affaires Intérieures et de la Réforme Administrative, informations et données obtenues dans l’exercice des attributions de travail ou peut faire des commentaires concernant de telles données et informations, si par celles-ci, on n’empêche le principe de la présumtion d’innocence ou on ne lèse pas le droit à la propre image, dignité, vie intime familiale, privée de la persoane ou on n’est pas préjudiciée la finalié de la poursuite pénale dans une cause trouvée en train de recherche ou de jugement.

À la fin, on doit mentionner que toute norme de déontologie n’a pas la valeur juridique d’une norme de cette catégorie, mais purement et simplement morale. Son existence, de même que sa connaissance par ceux auxquels elle est adressée, mais aussi par l’opinion publique représente le liant de la confiance réciproque dans la relation policier – citoyen.

La préoccupation de l’adoption de telles normes au niveau international dénote une préoccupation mondiale dans la recherche des méthodes morales plus efficientes dans l’ éradication des abus et des violations des droits et des libertés fondamentales de l’homme. [1] Petit Dictionnaire Enciclopédique, Maison d’Edition Scientifique et Enciclopédique, Bucarest,1986, p.511. [2] Ivan Stelian. Ioniţă Tudor – Droit policier, Maison d’Edition Romfel, Bucarest, 1993, p. 168. [3] Loi 360/2002 sur le Statut du policier BIBLIOGRAPHIE 1.Constitution de la Roumanie. 2.Code pénal de la Roumanie. 3.Codel de procédure pénal de la Roumanie. 4.Loi no. 218/2002 sur l’ organisation et le fonctionnement de la Police Roumaine. 5.Loi no.360/2002 sur le Statut du policier modifié par OUG no. 89/2003. 6.Loi no. 346/2006 sur l’organisation et le fonctionnement du Ministère de la Défense Nationale. 7.Loi no. 550/2004 sur l’organisation et le fonctionnement de la Gendarmerie Roumaine.



76

9.Legea nr. 290/2004 privind organizarea şi funcţionarea cazierului judiciar. 10. Ivan Stelian. Ioniţă Tudor - Drept poliţienesc, Editura Romfel, Bucureşti, 1993

8.Loi no. 182/2002 sur la protection des informations classifiées. 9.Loi no. 290/2004 sur l’organisationet le fonctionnement du casier judiciaire.



77

DESPRE ROLUL ŞI STATUTUL JURIDIC AL SOCIETĂŢILOR TRANSNAŢINALE ÎN EPOCA

CONTEMPORANĂ

Lect. univ. Laura Magdalena TROCAN, Facultatea de Ştiinţe Juridice,

Universitatea „Constantin Brâncuşi”Tg-Jiu Abstract:

Globalizarea, însoţită de liberalizarea fluxurilor economice internaţionale, a devenit o forţă motrice a creşterii economice, un proces care dinamizează atât mediul economic internaţional şi naţional, cât şi actorii din arena internaţională şi competiţia dintre ei. Dezvoltarea spectaculoasă a transnaţionalelor şi creşterea substanţială a ponderii şi influenţei lor în lumea de azi a influenţat şi a fost la rândul ei influenţată de globalizare. La început de secol XXI, corporaţiile transnaţionale reprezintă una din marile forţe ce acţionează în domeniul economic, financiar, ştiinţific şi tehnologic, având un cuvânt greu şi în politica mondială. Companiile de acest tip au ajuns să aibă o asemenea extindere, încât, şi-au pierdut într-un anume sens caracterul naţional. Pentru aceste firme concurenţa nu se mai duce în plan naţional, ci în plan internaţional, cu companii străine de acelaşi profil, pentru ocuparea unor segmente cât mai mari din piaţa globală..

Analiştii cei mai avizaţi ai comerţului mondial apreciază că extinderea şi consolidarea economică a companiilor transnaţionale reprezintă una din cele mai mari sfidări a sfârşitului de secol şi începutului de nou mileniu. Localizate, în special, în statele dezvoltate, aceste societăţi ocupă pieţe de cel mai mare interes strategic, cum sunt: industria petrolieră, industria de automobile, industria chimică şi farmaceutică. Revoluţiile din Europa Centrală şi de Est şi liberalizrea comerţului au permis extinderea afacerilor acetor companii într-o zonă considerată inabordabilă pentru ele. Ţările din aceste regiuni le-au adus două avantaje deosebite: le-au oferit materii prime de care aveau nevoie, deoarece înaintea anilor 90 le obţineau din zone îndepărtate şi le-au deschis pieţele pentru tranzacţiile comerciale

ON THE ROLE AND JURIDICAL STATUS OF TRANSNATIONAL

CORPORATIONS IN CONTEMPORARY AGE

Lecturer Laura Magdalena TROCAN Faculty of Juridical Sciences

„Constantin Brancusi” University Tg. Jiu Abstract: Globalization, followed by the liberalization of international economic streams, has become a propelling force for economic growth. This process stimulates not only the national and international environment but also its agents and the competition between them. The spectacular development of transnational corporations and the significant increase of their weight and influence on today’s world has affected and been in turn affected by globalization. At the beginning of this century as we stand, the transnational corporations represent one of the greatest forces operating in the economic, financial, scientific and technological fields, and have a major say in world politics as well. Companies of this type have expended to such a scale that they lost their national character to a certain degree. They no longer compete within national ground, but at an international level, with similarly profiled foreign companies in order to take hold of as large a share of the global market as possible.

Some of the most well-advised analysts of world trade qualify this expansion and economic consolidation of transnational corporations as representing one of the greatest challenges at the close of this century and the new millennium beginning. Located particularly in developed countries, these companies absorb markets of greatest strategic interest such as: oil industry, motor vehicle industry, chemical and pharmaceutical industry. Central and East Europe revolutions and trade liberalization permitted the extension of these companies business to a so far considered inaccessible territory. These now permeable regions have brought about two singular advantages: they offered the essential prime matter, since before the 90’s this was acquired from more remote areas, and opened their markets for the increasing commercial transactions [1]. The growing importance of transnational



78

în creştere [1]. Importanţa crescândă a societăţilor

transnaţionale în cadrul economiei mondiale a devenit un subiect extrem de controversat. De unii apreciate, de alţii contestate, cert este că aceste firme gigant reprezintă o realitate a economiei actuale şi sunt cei mai importanţi agenţi economici de pe glob [2]. Actualmente, dimensiunile activităţii economice a societăţilor transnaţionale au atins proporţii impresionante. Potrivit datelor publicate de Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare există, în prezent, peste 65.000 de societăţi transnaţionale, care au 870.000 de filiale. Pentru a avea reprezentarea forţei economice a cestor societăţi transnaţionale azi, precizăm că cifra globală de afaceri pe ansamblul acestor societăţi a fost în anii 1971-1972 de cca 450 miliarde de dolari SUA, ceea ce la vremea respectivă reprezenta echivalentul produsului naţional brut obţinut în aceeaşi perioadă în Germania, Franţa şi Japonia, considerate la un loc [3]. Evoluţiile spectaculoase ale companiilor transnaţionale din ultimii ani se explică prin: apariţia procesului de mondializare şi liberalizare a pieţelor, lansarea programelor de privatizare şi de atragere a investiţiilor directe străine, deţinerea unor evidente avantaje concurenţiale ca urmare a superiorităţii lor tehnologice, competenţa managerială şi organizatorică, accesul la resurse financiare importante, posibilitatea diversificării pieţelor [4].

Susţinătorii lor le consideră avantajoase atât pentru economiile dezvoltate, cât şi pentru cele în curs de dezvoltare apreciind că ele contribuie la folosirea eficientă şi productivă a resurselor mondiale, ceea ce sporeşte bogăţia globală şi prosperitatea economică.

Pe de altă parte, criticii societăţilor transnaţionale acuză aceste companii că subminează democraţia, afectează societăţile naţionale şi conturează o nouă formă de imperialism. În opinia lor ele reprezintă un agent important în economia mondială, dar statele naţionale continuă să fie actorii principali. La început de secol XXI,

corporations as part of the world economy has become a highly controversial topic. While valued by some and questioned by others, it grew clear that these giant companies are a matter of fact in today’s economy and one of the most important economic agents on globe [2]. Nowadays, the extent of economic activity performed by multinational corporations has amounted to an impressive rate. According to data published by the United Nations Conference on Trade and Development, there are currently over 65,000 transnational corporations worldwide, with 870,000 subsidiaries. In order to have a clear picture of the economic force of these transnational companies today, let us add that the total turnover of these companies on the whole was, between 1971-1972,of approximately 450 billion American dollars, which, at the time, was the equivalent of the gross national product acquired in Germany, France and Japan altogether, during the same period [3].

There’re a few factors which account for the unprecedented development of transnational corporations in recent years: the process of mondialization and market liberalization, the launching of privatization programs and the strategies of drawing foreign direct investment, a technological superiority which created some obvious competitive advantages, quality management and organizational competence, the access to important financial resources, the possibility of market diversification [4].

Their supporters envisage them as beneficial not only for the well-developed countries but also for the developing countries, in that they contribute to efficient and productive use of world resources, which increases global wealth and prosperity.

On the other hand, the multinational corporations have their critics who blame them for undermining democracy, for bearing effects on national societies and for incarnating a new form of imperialism. From their point of view, they represent an important agent in world’s economy, yet national states remain its main actors.

Today, at the beginning of the twenty-first



79

corporaţiile transnaţionale reprezintă una din marile forţe ce acţionează în domeniul economic, financiar, ştiinţific şi tehnologic, având un cuvânt greu şi în politica mondială. Companiile de acest tip au ajuns să aibă o asemenea extindere, încât, şi-au pierdut într-un anumit sens, caracterul naţional. Societăţile transnaţionale reprezintă surse principale de capital, tehnologie şi acces pe piaţă pentru aproape fiecare ţară. Activităţile acestora au un impact puternic asupra distribuţiei mondiale a bogăţiei şi activităţii economice, între economiile naţionale. Ele aduc beneficii atât consumatorilor, cât şi economiilor din întreaga lume. Cu toate acestea, societăţile transnaţionale reprezintă concentraţii imense de putere economică şi, asemenea tuturor forţelor, pot adopta atitudini corupte şi abuzive din punct de vedere social. Prin forţa lor economică, financiară, tehnologică, de cercetare ştiinţifică, societăţile transnaţionale reprezintă o provocare pentru toţi agenţii economici de pe glob, o chemare la o competiţie dură, în care cei ce reuşesc să se adapteze concurenţei rezistă, iar cei mai slabi sunt eliminaţi.

Determinarea locului şi statutului juridic al acestor entităţi în cadrul societăţii internaţionale constituie una din cele mai controversate probleme, existenţa lor punând în discuţie reevaluarea abordării tradiţionale a subiectelor de drept internaţional public, unii autori, având în vedere forţa lor economică, diversitatea activităţilor pe care le desfăşoară, dar, mai ales faptul că activitatea lor se extinde în numeroase state atribuindu-le calitatea de subiecte de drept internaţional public [5].

În raportul Grupului de personalităţi creat de Naţiunile Unite pentru a studia efectele societăţilor transnaţionale asupra dezvoltării şi relaţiilor internaţionale se arată: Societăţile trananaţionale sunt întreprinderi care au în proprietate sau controlează instalaţii de producţie şi servicii în afara teritoriului unde îşi au baza. În 1977, Institutul de Drept Internaţional aprecia că societăţile transnaţionale sunt întreprinderile formate dintr-un centru de decizie localizat într-o ţară şi centre de activiatate, cu sau fără

century, the transnational corporations represent one of the greatest forces operating within the economic, financial, scientific and technological fields, and they have a major say in world politics as well. Companies of this type have expended to such a scale that they lost their national character to a certain degree. Transnational corporations represent main sources of capital, technology and market access for almost every country. Their performance has got a strong impact on the distribution of world wealth and economical activity, among the national economies. They bring in benefits both to the consumers and to the economies worldwide. Nevertheless, the transnational corporations represent huge concentrations of economic power, and, like all such powers, they may adopt socially corrupt and abusive attitudes. Given their power either on economic, financial, technological or scientific research field, the transnational corporations are a challenge for every economic agent in the world, a call for tough competition, in which the ones managing to adapt the competition survive and the weak are eliminated.

One of the most debated issues nowadays is establishing the juridical status and the category these international entities fall into, within the international society. Their existence brings forward the subject of reconsidering the traditional approach of international public law, therefore some authors, taking into account these companies economic force, the wide range of activities they perform, and particularly the extension of their activity in many states, qualify them as falling under the international public law [5].

The Report of the Group of Personalities created by the United Nations to study the influence of transnational corporations on development and international relations shows: transnational corporations are enterprises which own or control production installations and services outside their home territory. In 1977, the Institute of International Law described the transnational corporations as being enterprises which comprise a decision



80

personalitate juridică proprie, situate în unul sau mai multe state. Cele două definiţii subliniază un criteriu comun de apreciere, şi anume criteriul extrateritorialităţii. Însă în afara acestuia în cadrul ONU au fost elaborate mai multe definiţii ale societăţilor transnaţionale care au folosit şi alte criterii precum: numărul filialelor din străinătate, compoziţia capitalului, partea exporturilor în cifra de afaceri etc [6].

Sintetizând diversele definiţii prezentate în literatura de specialitate putem aprecia că societăţile transnaţionale sunt acele societăţi comerciale care, chiar de la înfiinţarea lor, se constituie pe elemente fără caracter naţional (cum sunt: capitalul ce provine de la asociaţi din diferite ţări, stabilirea mai multor sedii principale în ţări diferite etc.) şi care sunt lipsite de o legătură juridică cu un anumit stat, astfel că în privinţa lor nu primeşte vocaţie nici una din legile naţionale, iar litigiile izvorâte din interpretarea şi aplicarea actelor lor constitutive sunt scoase de sub competenţa instanţelor naţionale spre a fi date pentru soluţionarea unor instanţe speciale [7]. Din această definiţie se pot desprinde şi trăsăturile specifice societăţilor multinaţionale: capitalul lor este multinaţional sau naţional, structura organizatorică proprie prezintă un centru comun de decizie şi control, precum şi o gestiune globală internaţională distinctă, activităţile de producţie şi comercializare desfăşurate pe mai multe pieţe au la bază o strategie economică şi financiară comună, nu se află sub incidenţa unor anumite legi naţionale, datorită funcţionării concomitente în mai multe ţări, litigiile referitoare la funcţionarea societăţii sunt supuse spre soluţionarea unor instanţe arbitrale sau tribunalelor internaţionale [8].

În ceea ce priveşte modalitatea de constituire, în anii 1995-1999, a fost utilizată în mod frecvent fuziunea [9].

Experienţa arată că societăţile transnaţionale au apărut iniţial ca societăţi comerciale naţionale ce au adăugat treptat trăsături multinaţionale care, le-au îndepărtat tot mai mult de regimul lor naţional.

Astfel, în prezent, societăţile

center, located in one country, and a range of other activity centers, having or not having juridical personality, situated on the territory of one or more other countries. The two definitions display a common point, that is, the extraterritoriality criterion. Apart from this principle, there are yet other definitions of transnational corporations developed by the United Nations, which used criteria such as: the number of subsidiaries abroad, capital structure, the percent of exports in the turnover etc [6].

Combining the many technical literature definitions, one can conclude that multinational corporations are those trade companies which are based, from their very beginnings, on elements void of national character (such as: the capital is supplied by their partners in various other countries, the creation of more head offices in different countries etc.) and don’t have any juridical connection with any particular country; thus, they are not bound by any of the national laws and all litigations arising from the interpretation or application of their constitutive acts are no longer under the authority of national courts, but submitted for resolution to certain special courts [7]. The specific features of multinational corporations can also be derived from the above definition: their capital is multinational or national, their characteristic organizational structure comprises a common decision and control center, as well as a distinctive international global administration, their production and trading operations displayed on various markets have a common basis in terms of economic and financial strategy, they don’t fall under the provision of certain national laws, owing to their operating simultaneously on the territory of different countries , the litigations referring to the functioning of the trade company are submitted for resolution to some arbitral courts or to international courts [8].

Regarding the way these companies were constituted, during the period of 1995-1999, a frequent method was merger [9].

As fact reveals, the multinational corporations were at their beginnings national



81

transnaţionale se sustrag regimului naţional al statelor şi îşi instituie principii şi norme acceptate de părţile contractante, aplicabile în derularea tranzacţiilor lor comerciale [10]. Pe plan internaţional existând societăţi transnaţionale ale căror acte constitutive evită orice referire la vreun sistem naţional de drept, în privinţa lor primind aplicare numai normele stabilite prin statutele proprii. Din această categorie fac parte şi unele organisme constituite sub egida ONU (ex. Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Societatea Financiară Internaţională etc). Pe principii similare a fost constituită şi societatea Scandinavian Air System (SAS), cu participare a trei societăţi comerciale din Danemarca, Norvegia şi Suedia. Societatea nou formată şi-a stabilit câte un sediu principal, cu valoare juridică egală cu celelalte sedii în capitatele celor trei state participante: Copenhaga, Oslo şi Stockholm. Din cuprinsul statutului acestei societăţi transnaţionale lipsesc orice trimiteri la legile naţionale ale celor trei state [11]. Cele mai cunoscute societăţi transnaţionale, la nivel mondial sunt: General Electric, British Petroleum, Deutsche Telecom, Exxon-Mobil Amoco, Bayer, Fiat, Nike, Levi Strauss, Adidas, Coca-Cola, Mc Donald’s, Nestle, Parmalat, Novartis.

În principiu, orice societate transnaţională este legată de statul unde îşi are sediul societatea mamă, al cărei capital este deţinut, în majoritate, de cetăţeni ai acestui stat [12]. În virtutea principiului teritorialităţii, relaţiile juridice ale societăţii mamă cu statul de origine sunt reglementate de dreptul naţional al acestui stat. Deci, din punct de vedere al constituirii, funcţionării şi extinderii personalităţii sale juridice, orice societate transnaţională este supusă dreptului statului a cărui naţionalitate o are. Pe de altă parte, grupul de societăţi din care face parte şi societatea de bază, indiferente dacă sunt simple filiale ale acesteia sau entităţi juridice distincte, de altă naţionalitate, urmează o politică proprie, care ar putea să nu fie în armonie cu interesele statului de origine sau, invers, acesta să adopte măsuri care să stânjenească activitatea societăţilor

trade companies that progressively gained multinational features, and therefore gradually lost their national character.

Such is the case that in present days transnational corporations manage to elude the national regime of states and set up rules and regulations accepted by the contracting parties and applied during trade transactions [10]. On the international level there are transnational corporations that avoid any reference to a particular national law system, which makes them subject only to norms established by their own statuses. Some organizations under the authority of ONU fall into this category as well (e.g. the International Bank for Reconstruction and Development, the International Finance Corporation etc.). Scandinavian Air System was constituted following similar principles: it merges three trade companies from Denmark, Norway and Sweden with head offices of equal legal status in each capital of the three participant states, Copenhagen, Oslo and Stockholm. The constitutive acts of the three trade companies lack any reference to the national laws of the corresponding countries [11]. The most well-known transnational corporations in the world are: General Electric, British Petroleum, Deutsche Telecom, Exxon-Mobil Amoco, Bayer, Fiat, Nike, Levi Strauss, Adidas, Coca-Cola, Mc Donald’s, Nestle, Parmalat, Novartis.

As a rule, any transnational corporation is attached to the country where the head office of the parent company is, the capital of which is hold mainly by the respective country’s citizens [12]. By virtue of the territoriality principle, the national laws of this state settle the juridical links of the parent company to the country of origin. Hence, as far as its constitution, functioning and extension of its juridical personality are concerned, any transnational corporation falls under the law of the origin country. On the other hand, the corporation to which the parental company belongs, whether the incorporated companies are mere subsidiaries or distinct juridical bodies, of different nationality, sticks to its own politics, which may not concord with the interests of the



82

transnaţionale [13]. Conflictul de interese poate privi domeniul fiscal, repatrierea profiturilor, angajarea forţei de muncă, transferul de tehnologii, controlul schimburilor comerciale etc. Rezultă astfel un sistem de relaţii multiple şi deosebit de complexe din care se pot desprinde două idei: în primul rând tendinţa societăţilor transnaţionale de a-şi desfăşura activitatea după reguli proprii, de a-şi constitui un fel de ordine juridică proprie şi efectul de extrateritorialitate, pe care unele din măsurile statului de origine (transfer de tehnologii, controlul schimburilor comerciale etc.) îl poate genera [14]. În statul gazdă activităţile unei societăţi transnaţionale se realizează, de regulă, prin încheierea de contracte privind prestările de servicii sau investiţii.

Asemenea activităţi se realizează direct, printr-o societate a grupului având o altă naţionalitate decât a ţării gazdă, fie prin constituirea unei societăţi având naţionalitatea acestei ţări.

Însă, indiferent că este vorba de o filială sau de o societate având naţionalitatea ţării gazdă, ambele se înscriu în ordinea juridică a statului gazdă şi operează în conformitate cu normele de drept intern ale acestuia [15].

Cu toate acestea, o filială a unei societăţi multinaţionale urmează să se supună, legislaţiei ţării de origine, legislaţiei statului gazdă şi orientărilor de politică economică ale societăţii transnaţionale mamă, fapt ce uneori duce la apariţia unor serioase conflicte juridice.

În general, în relaţiile lor cu societăţile transnaţionale statele gazdă ezită între două politici. Pe de o parte urmăresc să le atragă, apreciind că prin aceasta se creează noi locuri de muncă, venituri supilmentare, şi mai ales se introduc în economie tehnologii avansate. Pe de altă parte, unele state se tem de efectul pe termen lung al prezenţei societăţilor transnaţionale pe teritoriul lor ar putea fi în contradicţie cu propriile strategii de dezvoltare, temere justificată uneori de practiceile unor companii transnaţionale.

Unul din instrumentele care mijlocesc raporturile concrete ale statelor gazdă cu

origin country, or on the contrary, the latter can adopt measures that may hinder the performance of transnational corporations [13]. The dispute of interests may involve the financial field, the repatriation of profits, the employment of labour force, the transfer of technologies, the trade control etc. All these result in a highly complex system of multiple relations, from which one can infer two ideas: first of all, the tendency of multinational corporations to operate according to rules of their own, to constitute themselves a sort of separate juridical system, and then the extraterritoriality effect, as generated by some of the measures adopted by the origin country (technology transfer, trade control etc) [14]. Within the host country, the operations of transnational corporations are achieved mainly by entering into contracts that refer to services provision and investments.

Such activities are performed directly, through one of the companies belonging to the group, of a nationality other than the host country, or by constituting a company having the nationality of this country.

Nonetheless, whether one speaks of a subsidiary or of a company having the nationality of the host country, they are both subject to the juridical order of the host country and operate according to its internal policy and laws [15].

On the other hand, a multinational corporation subsidiary is compelled to obey the laws of the origin country, the laws of the host country and the economical policy of the parent transnational company, which sometimes results in serious legal disputes.

As a rule, in relation to the transnational companies, the host countries oscillate between the two policies. On the one hand, they are interested in arousing these companies interest, seeing in it an opportunity for new jobs, additional income, and most of all, for introducing advanced technologies. On the other hand, some states fear the long-term effect of these companies presence on their territory, in that they might interfere with their own development strategies, a fear justified at times by the practices of some transnational corporations.



83

societăţile transnaţionale este contractul de stat. Acesta se poate defini lato sensu ca fiind contractul încheiat între un stat şi o societate transnaţională străină. El poate privi furnizarea unor bunuri sau servicii (studii sau asistenţă tehnică), exploatarea unor bogăţii naturale (concesiuni), gestiunea unor sectoare de servicii publice (contracte de concesiuni sau de exploatare), lucrări publice (construcţii de drumuri, poduri), împrumuturi [16].

De regulă, societăţile transnaţionale evită jurisdicţia instanţelor naţionale pentru litigiile ce s-ar putea ivi în legătură cu interpretarea sau aplicarea actelor lor constitutive. Asemenea societăţi convin ca litigiile de care am vorbit mai sus să fie supuse spre soluţionare unor instanţe speciale: tribunale internaţionale ad-hoc, tribunale internaţionale arbitrale etc., specialiştii apreciind că existenţa societăţilor transnaţionale pune în vedere două aspecte oarecum contradictorii: unul negativ constând în sustragerea acestor societăţi de sub incidenţa legislaţiilor naţionale a statelor, iar altul pozitiv, decurgând paradoxal chiar din consecinţele determinate de acest fapt, concretizat în instituirea unor norme şi principii ce ar putea servi drept premise pentru elaborarea unor legi uniforme cu aplicabilitate mai largă la anumite categorii de raporturi la care dă naştere comerţul internaţional [17].

În acest sens, având în vedere puterea economică a societăţilor transnaţionale, precum şi importanţa din ce în ce mai crescândă a acestora în comerţul internaţional, ONU s-a pronunţat pentru elaborarea unor reguli uniforme privind constituirea şi activitatea acestora. Prima încercare în acest sens datează din 1972 când Consiliul Economic şi Social al ONU (ECOSOC) a iniţiat studierea problematicii societăţilor transnaţionale. Încercări de reglementare internaţională a activităţi societăţilor transnaţionale s-au desfăşurat şi în cadrul Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare, iar pe baza studiilor acestei conferinţe, Adunarea Generală a ONU a adoptat în 1980, prin Rezoluţia 35/63 un „Ansamblu de principii şi reguli echitabile

One of the mediation instruments between the host countries and the transnational corporations is the state contract. This can be defined lato sensu as the contract concluded by the state and the foreign transnational company. It may concern goods and services provision (studies and technical assistance), exploitation of natural resources (contractual right), administration of public services sectors (concession or exploitation contracts), public construction works (building of roads and bridges) and loans [16].

As a rule, transnational corporations avoid national courts jurisdiction, lest any litigations may arise from the interpretation or application of their constitutive acts. Such companies usually forward the above-mentioned cases to some special courts: ad hoc international tribunals, arbitral international courts etc. Specialists describe the nature of transnational corporations as comprising two contradictory aspects: a negative feature, meaning the way these companies elude states national legal systems, and a positive one, which derives from the consequences of this fact, manifested in the elaboration of norms and principles that might serve as premises for creating new homogenous laws of wider applicability to certain types of relations occasioned by international trade [17].

In this respect, UN has declared for setting up homogenous rules regarding the constitution and activity of the transnational corporations, given their economic power and growing influence on international trade. The first attempt in this respect dates back to the year 1872, when the United Nations Economic and Social Council (ECOSOC) initiated the study analysis of transnational corporations problems. There were also attempts of international settlement regarding the multinational corporation activities during the United Nations Conference on Trade and Development. On the basis of this conference studies, in 1980, the United Nations General Assembly adopted through the 35/63 resolution, a set of “ multilaterally agreed equitable principles for the control of restrictive business practices” used by



84

convenite la nivel multilateral pentru controlul practicilor comerciale restrictive folosite de societăţile transnaţionale”. De asemenea, Consiliul de administraţie al Organizaţiei Internaţionale a Muncii în 1977 a adoptat „Declaraţia tripartită de principii referitoare la societăţile transnaţionale şi politica socială”.

În 1977, în cadrul comunităţii Europene a fost elaborat un cod de conduită privind activitatea societăţilor transnaţionale de origine comunitară în Africa de Sud. În 1976, Consiliul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, care reuneşte ţările dezvoltate a formulat Principiile directoare pentru societăţile transnaţionale, revizuite în 1978. în 1978 aceeaşi organizaţie a adoptat Recomandările privind practicile comerciale restrictive. Statele Pactului Andin (Bolivia, Columbia, Venezuela, Ecuador şi Peru) au adoptat în 1970 un Cod comun de investiţii aplicabil societăţilor transnaţionale care se constituie între statele membre [18].

La început secolului al XXI lea, corporaţiile transnaţionale reprezintă una din marile forţe ce acţionează în domeniul economic, financiar, ştiinţific şi tehnologic, având un cuvânt greu şi în politica mondială. Companiile de acest tip au ajuns să aibă o asemenea extindere, încât, şi-au pierdut într-un anumit sens, caracterul naţional. Societăţile transnaţionale reprezintă surse principale de capital, tehnologie şi acces pe piaţă pentru aproape fiecare ţară. Activităţile acestora au un impact puternic asupra distribuţiei mondiale a bogăţiei şi activităţii economice, între economiile naţionale. Ele aduc beneficii atât consumatorilor, cât şi economiilor din întreaga lume. Cu toate acestea, societăţile transnaţionale reprezintă concentraţii imense de putere economică şi, asemenea tuturor forţelor, pot adopta atitudini corupte şi abuzive din punct de vedere social. [1] D.Mazilu, Dreptul comerţului internaţional, vol. I, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1999, p. 210-211. [2] Jumătate din avuţia lumii se poate regăsii în doar câteva sute de corporaţii”-www.efinance.ro [3] Repartiţia pe ţări a celor mai puternice 100 de societăţi la nivel mondial, după activele străine, în

transnational corporations. Also in 1977 the Board Council of International Labour Organization adopted the “ Tripartite Declaration of Principles concerning Multinational Enterprises and Social Policy”.

In 1977, the European Community Council adopted a Code of Conduct for business operating of EU-based companies in South Africa. In 1976, the Council of the Organization for Economic Co-operation and Development, reuniting all the developed countries, had elaborated the Guiding Principles for transnational corporations, later revised in 1978. In 1978, the same Organization adopted the Recommendations concerning restrictive business practices. The members of the Andean Community (Bolivia, Colombia, Venezuela, Ecuador and Peru) also adopted in 1970 a Common Investments Code applying to transnational companies constituted on the territory of the member states [18].

Today, at the beginning of the twenty-first century, the transnational corporations represent one of the greatest forces operating in the economic, financial, scientific and technological fields, and have a major say in world politics as well. Companies of this type have expended to such a scale that they lost their national character to a certain degree. Transnational corporations represent main sources of capital, technology and market access for almost every country. Their performance has got a strong impact on the distribution of world wealth and economical activity, among the national economies. They bring in benefits both to the consumers and to the economies worldwide. Nevertheless, the transnational corporations represent huge concentrations of economic power, and, like all such powers, they may adopt socially corrupt and abusive attitudes.

[1] D.Mazilu, Dreptul comertului international(International Trade Law), Bucuresti: Lumina Lex, 1999, vol. I, pp. 210-211. [2] „Half of the world wealth belongs to only a few hundred corporations” – www.efinance.ro [3] In the year 2003, the top 100 most powerful corporations, in terms of foreign assets, were distributed among countries as follows:



85

anul 2003, era următoarea: Ţara de origine Numărul de companii S.U.A. 25 Franţa 15 Germania 13 Marea Britanie 11 Japonia 9

Sursa: UNCTAD – „World Investment Report 2005”, New York and Geneva, 2005, pag.267-269. Restul corporaţiilor îşi aveau sediul în Elveţia (4), Italia (3), câte două în Canada, Norvegia, Australia, Olanda, Finlanda şi câte una în Hong Kong (China), Suedia, Republica Coreea, Singapore, Irlanda şi Malaezia. Companiile americane se menţin în top, deşi, comparativ cu anii precedenţi se înregistrează o reducere a numărului de STN din această ţară. Totuşi, o analiză a activelor totale demonstrează că firmele americane sunt mult mai puternice: General Electric - 647 miliarde dolari, Ford – 304 miliarde dolari, General Motors – 448 miliarde dolari. Ele se menţin în top şi în alte clasamente după alte criterii: vânzări totale (General Electric – 134 miliarde dolari, Ford – 164 miliarde dolari, Exxon-Mobil – 237 miliarde dolari, General Motors – 185 miliarde dolari), total angajaţi (General Electric – 305.000 persoane, Ford – 327.531 persoane, General Motors – 294.000 persoane). În privinţa numărului de angajaţii se remarcă, în ultima perioadă, o reducere substanţială a acestuia. La nivel mondial se înregistrează unele modificări în raportul de forţe. În anul 2003, nou veniţi în top au fost câteva firme producătoare, precum BAE Systems (Marea Britanie), Robert Bosch (Germania) şi United Technologies (SUA), ca şi câteva companii de petrol şi minerit, precum Petronas (Malaezia), Statoil (Norvegia) şi Rio Tinto (Marea Britanie) „sub impulsul celei de-a treia revoluţii industriale”. Salturi spectaculoase, faţă de anul 2002, au înregistrat, Suez (Franţa) şi Deutsche Telekom (Germania). (A.Voiculescu, S. Dumitrescu, Schimbări în raportul de forţe între societăţile transnaţionale, Editura ASE Bucureşti, 2006, p.122). [4] D.Mazilu, op. cit., p. 213. [5] Alţi autori, plecând de la faptul că atât în statul de origine cât şi în statele unde au filiale, personalitatea juridică a societăţilor transnaţionale decurge din aplicarea dreptului intern al respectivelor state, le neagă calitatea de subiecte de drept internaţional. (R. Miga-Beşteliu, Drept internaţional public, Edit. All Beck, Bucureşti, 1998, p. 138). [6] Ibidem, p. 139. [7] M.Costin, S. Deleanu, Dreptul comerţului internaţional, vol. I, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004, p. 57. [8] I. Macovei, Dreptul comerţului internaţional, vol. I, Edit. C.H.Beck, Bucureşti, 2006, p. 177. [9] Constituirea prin fuziune a fost determinată, de mai mulţi factori, şi anume: interesul pentru o expansiune mai rapidă a tranzacţiilor; teama de restrângere a pieţei; incertitudinile provocate de unele schimbări tehnologice; creşterea costurilor activităţii de

Country of origin Number of companies U.S.A 25 France 15 Germany 13 U.K. 11 Japan 9

Source: UNCTAD – „World Investment Report 2005”, New York and Geneva, 2005, pp. 267-269. The remaining corporations head offices were in Switzerland (4), Italy (3), Canada, Norway, Australia, Finland (two for each) and one for each of the following: Hong Kong (China), Sweden, The Republic of Koreea, Singapore, Ireland and Malaysia. American companies stay on top, although, as compared with previous years, there is a decrease in the number of TNCs in this country. However, when counting the total assets, the American corporations are the most powerful: General Electric – 647 billion dollars, Ford – 304 Billion dollars, General Motors – 448 billion dollars. They maintain their top positions following other criteria as well: total sales (General Electric – 134 billion dollars, Ford – 164 billion dollars, Exxon-Mobile – 237 billion dollars, General Motors – 185 billion dollars), total number of employees (General Electric – 305,000 people, ford – 327,531 people, General Motors – 294,000 people). Yet, one can notice a significant decrease in the number of employees lately. There is a certain shift in the balance of world power. In 2003, the newcomers to the toplist were a few products companies, such as BAE Systems (Great Britain), Robert Bosch (Germany) and United Technologies (USA) as well as several oil and mining companies like Petronas (Malaysia), Statoil (Norway) and Rio Tinto (Great Britain), „under the impetus of the third industrial revolution”. As compared to the year 2002, companies like Suez (France) and Deutsche Telekom (Germany) marked a spectacular rise. (Voiculescu, A. , Dumitrescu, S., Schimbari in rapotul de forte intre societatile transnationale (Changes in the balance of power among transnational corporations), Bucharest: ASE, 2006, p. 122) [4] Mazilu, D., op.cit., p. 213 [5] other authors, on account of the fact that the juridical personality of transnational companies is derived from the application of the respective countries laws, either being the origin country or those where they founded subsidiaries, reject the idea of them being subject to international law. (Miga-Besteliu, R., Drept international public (International Public Law), Bucuresti: All Beck, 1988, p. 138). [6] Ibidem, p. 139 [7] Costin, M., Deleanu, S., Dreptul comertului international (International Trade Law), Bucuresti: Lumina Lex, 2004, vol. I, p. 57 [8] Macovei, I., Dreptul comertului international, Bucuresti: C.H. Beck, 2006, vol. I, p. 177 [9] The merger process of companies was caused by many factors, among which: the interest in the rapid expansion of transactions; the concern regarding an eventual market limitation; the uncertainty roused by



86

cercetare. [10] De exemplu, societatea franco-etiopiană de căi ferate înfiinţată în baza unui tratat încheiat între Franţa şi Etiopia în 1959 a fost guvernată, potrivit dispoziţiilor tratatului, în principal de normele acestui, precum şi prin acelea cuprinse în statutele anexe, iar în subsidiar, adică, în măsura în care acestea s-ar dovedi insuficiente şi de regulile înscrise în Codul Comercial etiopian, dar numai dacă nu intră în conflict cu tratatul şi statutul. [11] M.Costin, S. Deleanu, op. cit., p. 59. [12] Relaţiile cu ţările de origine sunt, în cea mai mare parte, relaţii de parteneriat. Prin extinderea dincolo de graniţele propriei ţări, marile firme duc cu ele valorile culturale, obiceiurile de consum ale ţării de origine. McDonalds, Coca Cola sau Levis reprezintă în ultimă instanţă America şi visul american într-o altă manieră. Universalizarea limbii engleze se datorează într-o foarte mare măsură corporaţiilor americane şi britanice, care au „forţat” consumatorii să înveţe limba produselor pe care le consumau sau doreau să le consume. Coca Cola l-a inventat pe Moş Crăciun în costum roşu, iar astăzi nimeni nu-şi poate imagina un altfel de Moş Crăciun. Beneficiile ţărilor de origine nu se rezumă la exportul de imagine. Transnaţionalele repatriază sume importante din ţările gazdă, investesc sume foarte mari în componenta de cercetare dezvoltare, care rămâne cel mai adesea cantonată în ţările de origine Astfel, conform surselor OCDE, în anul 1999, cheltuielile brute pentru cercetare dezvoltare, ca pondere în PIB, efectuate de sectorul întreprinderilor, era de 3% în Suedia, 2% în Japonia, 2% în SUA, 1,7% în Germania, 1,4% în Franţa, 1,3% în Marea Britanie. (R. M. Zaharia, Societăţile transnaţionale şi statele naţiune-www. mmq.ase.ro). [13] Interesele corporaţiilor corespund cel mai adesea cu cele ale ţărilor de origine. Prin internaţionalizarea firmelor, fiecare ţară îşi extinde, practic, influenţa în ţara sau zona respectivă. Prin intermediul corporaţiilor, ţările de origine controlează, practic economiile multor ţări. Se aprecia că la începutul anilor 90 peste 60% din industria canadiană era controlată de companiile americane. Şi dacă se face comparaţia cu ţări în dezvoltare, dependenţa economiilor acestor ţări de marile firme este şi mai mare. Există, însă, situaţii când relaţiile nu mai sunt atât de cordiale. Divergenţele pornesc tocmai de la ceea ce înseamnă, în fapt, o companie transnaţională. Interesele acesteia pot fi şi sunt, destul de des, diferite de interesele ţărilor de origine. Cele mai multe dintre „neînţelegeri” pleacă de la internaţionalizarea firmei şi ceea ce implică această internaţionalizare pentru statul de origine. Multe dintre firme renunţă în a-şi concentra atenţia asupra deschiderii de noi unităţi de producţie în ţara de origine în favoarea celor din ţările gazdă, mai ales dacă acestea din urmă oferă avantaje importante din perspectiva costului forţei de muncă, al impozitelor sau al preţurilor la materiile prime. Acest lucru înseamnă creare de locuri de muncă în afara ţărilor de origine şi, implicit, o presiune sporită din

technological changes; the increased costs for research activity. [10]For instance, the French-Ethiopian railway company, founded in 1959 on the basis of a treaty between France and Ethiopia, operated mainly under the norms of the treaty and those stated by the the subsidiary statuses and secondly, under the rules of the Ethiopian Civil Code. This latter took effect only in case the treaty rules proved insufficient, and provided that they didn’t interfere with the treaty and the status. [11] Costin, M., Deleanu, S., op.cit., p. 59 [12] The relations with the country of origin are mainly partnership relations. While expanding their activities beyond their national bounderies, these companies also propagate their home cultural values and consumer habits. McDonalds, Coca Cola or Levis are, after all a representation of the American dream, only in a different manner. The universalization of English language ows much to the British and American corporations that „forced” their consumers to learn the language of the products they purchased or desired to purchase. It is Coca Cola that invented the red-dressed Santa Clause, which nobody can picture differently today. The image projection is not the only benefit for these countries. The transnational corporations repatriate significant sums from the host countries and invest hugely in the search-and-development sector, which is more than often retained within the country of origin. Thus, according to O.E.C.D., in 1999, the gross expenses for search and development, as part of the GDP, in the enterperises sector, were: 3% in Sweden, 2% in Japan, 2% in the USA, 1.7% in Germany, 1.4% in France, and 1.3% in Great Britain. (Zaharia, R.M., Societatile transnationale si statele natiune (Transnational companie national states) – www. Mmq.ase.ro). [13] The interests of the corporations often correspond to those of the origin countries. Through the internationalization of firms, each country extends its influence in the target countries or areas. Practically, the parent countries control many other countries economies. At the beginning of the 90s, some estimated that over 60% of the Canadian industry was controlled by American companies. The dependence of the developping countries economy on the great corporations is even bigger as compared to it. There are also circumstances of not so cordial relationships. The cause for differences lies in the very nature of a transnational corporation. Its interests may be and often are quite separate from those of the home country. Many dissensions arise from the firm becoming international and the effect of this internationalization on the country of origin. Many companies cease to focus on opening new production establishments in their home country, and favour the host countries, particularly if this comes with significant advantages concerning labour force costs, taxes or prices of raw materials. This means they supply jobs for people abroad and increase pressure from the goverments as a result of enemployment. During recession periods,



87

partea guvernelor ca urmare a şomajului. În perioadele de recesiune, multe dintre marile companii recurg chiar la reduceri de personal în ţările de origine, dat fiind faptul că aici sunt plătite şi cele mai mari salarii. O astfel de situaţie este una potenţial conflictuală, multe state de origine adoptând măsuri care să limiteze exportul de capital, dacă acesta se dovedeşte a avea consecinţe negative pe piaţa muncii sau a încasărilor bugetare. Un alt aspect delicat în relaţiile dintre ţările de origine şi corporaţiile transnaţionale îl reprezintă diferenţa dintre interesul naţional, aşa cum este el perceput de către ţările de origine, şi interesul firmei. O companie urmăreşte obţinerea de profit pentru a menţine şi a creşte încrederea investitorilor în acţiunile firmei. Anumite pieţe sau afaceri pot apărea, din această perspectivă, extrem de atractive pentru managerii unei corporaţii internaţionale, dar atitudinea guvernului ţării de origine faţă de guvernul ţării gazdă respective poate fi una negativă. Cele mai elocvente exemple în acest sens sunt cazurile firmelor de armament, care pot câştiga sume uriaşe din comerţul cu ţările aflate în conflict. Nu puţine sunt cazurile în care arme fabricate de o companie se află în dotarea ambelor tabere, chiar dacă atitudine ţării de origine este favorabilă doar uneia dintre părţi. O altă situaţie este cea în care anumite ţări impun embargo economic altei ţări (SUA Cubei sau, până de curând, Libiei). Pentru companiile americane, aceste potenţiale pieţe sunt excluse nu din raţiuni ce ţin de profitabilitatea afacerilor, ci din raţiuni politice, dictate de interese naţionale. De altfel SUA interzicea afaceri cu produse de înaltă tehnologie cu orice ţară potenţial inamică, ce ar putea încorpora componente ale produselor respective în producţia de armament. (Idem). [14] R. Miga-Beşteliu, op. cit., p. 139-140. [15] Totuşi, trebuie avut în vedere că societăţile transnaţionale nu sunt supuse unui singur sistem juridic, fapt ce a determinat unii autori să considere că ele practic nu pot fi controlate de nici un guvern naţional. (R. Miga-Beşteliu, op. cit., 140). [16] Idem; M.Costin, S. Deleanu, op. cit., p. 59-61. [17] D. Mazilu, op. cit., p. 214. [18] R. Miga-Beşteliu, op. cit., 141-142. Bibliografie D. Al. Sitaru, Dreptul comerţului internaţional, vol. II, Editura Actami, Bucureşti, 1996 R. Miga-Beşteliu, Drept internaţional public, Edit. All Beck, Bucureşti, 1998 D. Al. Sitaru, Drept internaţional privat, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000 D. Mazilu, Dreptul comerţului internaţional, vol. II, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001 M. Costin, S Deleanu, Dreptul comerţului

many companies resort to staff reduction within the origin countries, since it’s there they pay the biggest wages. The given situation is likely to generate conflict; many home countries take measures so as to limitate the capital export, if the latter bears negative effects on the labour market and national income. Another delicate matter with corporations and home countries is the difference between the national interest, as perceived by the origin country and the company interests. The goal of a company is to obtain profit, in order to consolidate investors trust in its activities. From this point of view, some markets or businesses may be highly alluring for the managers of an international corporation, while the attitude of the home country government towards the host country government may be negative. The armament firms are clear examples in this respect, since they gain huge amounts of money from the trade with the very countries their government is in conflict with. Not few are the cases in which both parts use weaponry produced by the same company, even though the home country favours one of them. A different example is that of some countries imposing an embargo on another country (USA on Cuba or, until recently, on Libya). As far as American companies are concerned, the reasons these potential markets are left out are political and dictated by national interests, and not profit and business related. As a further example, USA restricted any high-tech products trade with any potentially hostile country, lest it incorporate components of these products in the armament production. (idem) [14] Miga-Besteliu, R., op. Cit., p. 139-140 [15] However, one must take into account the fact that multinational corporations are not subject to a single juridical system, which induced some authors opinion that they can’t be controlled by a particular government. (Miga-Besteliu, R., op.cit., p. 140) [16] idem; Costin, M., Deleanu, S., op.cit., pp. 59-61 [17] Mazilu, D., op.cit., p. 214 [18] Miga-Besteliu, R., op.cit., pp. 141-142.

Bibliography Sitaru, Al., D., Dreptul comertului

international (International Trade Law), Bucuresti: Actami, 1996, vol. II

Miga-Besteliu, R., Drept international public (International Public Law), Bucuresti: All Beck, 1998

Sitaru, Al., D., Drept international privat (Private International Law), Bucuresti: Lumina Lex, 2000

Costin, M., Deleanu, S., Dreptul comertului international (International Trade Law), Bucuresti: Lumina lex, 2004, vol. II

Dambischi, A., Transnationalizare versus



88

internaţional, vol. II, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004 A. Dambischi, Transnaţionalizare versus globalizare. Integrarea regionala şi globală a Romăniei, în Economistul: supliment, v. 14, nr. 1684, august 2004 A. Dambischi, Rolul societăţii umane în redimensionarea relaţiilor economice contemporane. Perspectiva globală a corporaţiilor transnaţionale, în: Economistul: supliment, v. 14, nr. 1724, octombrie 2004 A.Voiculescu, S. Dumitrescu, Schimbări în raportul de forţe între societăţile transnaţionale, Editura ASE, Bucureşti, 2006 I. Macovei, Dreptul comerţului internaţional, vol. I, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2006 M.Pedrero, Corupţia marilor puteri, Editura Litera Internaţional, Bucureşti, 2008 R. M. Zaharia, Societăţile transnaţionale şi statele naţiune-www. mmq.ase.ro

globalizare. Integrarea regionala si globala a Romaniei (Transnationalizationg versus Globalization. The Regional and Global Integration of Romania), in Economistul (The Economist): supplement, v. 14, no. 1684, august 2004

Dambischi, A., Rolul societatii umane in redimensionarea relatiilor economice contemporane. Perspectiva globala a corporatiilor internationale (The Role of Human Society in Reshaping the Contemporary Economic Relations. The Global Perspective on International Corporations) , in: Economistul (The Economist): supplement, v. 14, no. 1724, october 2004

Voiculescu, A., Dumitrescu, S., Schimbari in raportul de forte intre societatile transnationale (Changes in the Balance of Power among Transnational Corporations), Bucuresti: ASE, 2006

Macovei, I., Dreptul comertului international (International Trade Law), Bucuresti: C.H. Beck, 2006, vol. I

Pedrero, M., Coruptia marilor puteri (The Corruption of the Great Powers), Bucuresti: Litera International, 2008

Zaharia, M., R., Societatile transnationale si statele natiune (Transnational corporations and national states) – www. Mmq.ase.ro



89

MINORUL ÎN CADRUL STATULUI DE

DREPT ŞI AL SOCIETĂŢII CUNOAŞTERII

Veronica GAL – Procuror Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani

Într-un stat de drept şi într-o societate a cunoaşterii un rol important îl au educarea şi protecţia copilului, care reprezintă viitorul omenirii. Există minori care nu respectă normele de drept, iar pentru reeducarea acestora sunt necesare sancţiuni, prioritare fiind măsurile educative. În sistemul de drept românesc acestea sunt în număr de patru, respectiv mustrarea, libertatea supravegheată, internarea într-un centru de reeducare şi internarea într-un institut medical-educativ.

I NOŢIUNI GENERALE Statul de drept reprezintă totalitatea

procedurilor şi principiilor prin care se garantează libertatea persoanelor şi participarea acestora la viaţa social-politică.

Încă din cele mai vechi timpuri s-au pus bazele statului de drept. Astfel, în Grecia Antică, filosoful Platon vorbeşte despre existnţa acestui stat, precum şi de formele de guvernământ [1]. Acesta a susţinut că pentru ca un stat să fie drept şi deosebit trebuie ca cetăţenii săi să fie educaţi în spiritul dreptăţii.

Evoluţia statului de drept nu se poate realiza decât într-o sociatate a cunoaşterii, în care guvernează supremaţia legii.

Copilul reprezintă viitorul fiecărei societăţi, iar educarea şi ocrotirea sa sunt o prioritate în toate domeniile, inclusiv în cel juridic.

Delincvenţa juvenilă constituie o problemă importantă a unui stat de drept, în contextul în care societatea are nobila misiune de a modela copilul care reprezintă pentru omenire modul său de evoluare.

În sistemul nostru de drept problema răspunderii penale a minorilor şi în general problema prevenirii şi combaterii delincvenţei juvenile a constituit şi continuă să constituie una din problemele cele mai grele şi mai dramatice care se pun pe planul politicii penale şi a dreptului penal [2].

THE MINOR CHILD IN THE SOCIETY OF KNOWLEDGE WHERE THE LAW

RULES

Veronica GAL – Public Prosecutor Prosecutors’ Offices nearby the Court of law of

Petrosani Town

The education and protection of children plays a very important part in a state where the law rules and in the society of knowledge because children represent the future of mankind. There are still minor children who don’t observe the regulations stated by the law and there are necessary penalties for their re-education, the priority being the education type measures. The Romanian system of laws comprises four types of educative measures, i.e. admonishment, supervised freedom, consignment to a reeducation center and consignment to a medical – education institute.

I GENERAL ASPECTS The law governing state embodies all the

procedures and principles which guarantee the freedom of persons and their participation in the social and political life.

The foundations of the law governing state were laid in ancient times. Thus, the Greek philosopher Plato speaks about the existence of this type of state, as well about its forms of governing

[1]. He claimed that a state can be right and singular when its citizens are educated in the spirit of justice.

The evolution of the law governing state can happen only in a knowledge society where the supremacy of law governs.

The child represents the future of any society and his education and protection is a top priority of all the current domains, including the legal domain.

Juvenile delinquency represents an important issue of a law governing state within the context of the society that has the noble mission to model the child that mirrors the evolution of mankind.

With respect to our legal system, the issue of criminal liability of minor children and prevention and fighting against juvenile delinquency in general has always been one of the toughest and dramatic aspect facing the criminal policy and criminal right [3].

Criminal liability of minor children has always had a protective character, focusing on the



90

Răspunderea penală a minorilor a fost şi este tratată cu un caracter ocrotitor, punându-se accentul pe măsurile educative.

II MĂSURILE EDUCATIVE

APLICABILE MINORILOR Codul penal prevede pentru infractorii

minori un regim sancţionator compus din măsuri educative şi pedepse.

Măsurile educative reprezintă componenta prioritară a sistemului sancţionator al minorilor. Acestea se dispun când instanţa consideră că minorul se poate îndrepta fără să i se aplice o pedeapsă.

Conform art. 100 Cod penal la alegerea sancţiunii se ţine seama de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală şi morală, de comportarea lui, de condiţiile în care a fost crescut şi a trăit şi de alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului.

Din analiza practicii judiciare rezultă că infractorilor minori li se aplică mai mult pedepse decât măsuri educative. Apreciem că se impune în legislaţia noastră îmbogăţirea paletei de măsuri educative, care să asigure reeducarea minorilor infractori, fără a fi scoşi din mediul lor familial şi şcolar şi a fi încarceraţi în mediul penitenciar.

Măsurile educative, care se pot lua faţă de minor sunt prevăzute în art. 101 Cod penal şi sunt: mustrarea, libertatea supravegheată, internarea întrun centru de reeducare şi internarea întrun institut medical-educativ.

2.1. MUSTRAREA Mustrarea reprezintă cea mai uşoară

sancţiune prevăzută de Codul penal şi se poate aplica faţă de minorul care a comis o faptă penală cu un grad de pericol social redus.

Conform art. 102 Cod penal ”măsura educativă a mustrării constă în dojenirea minorului, în arătarea pericolului social al faptei săvârşite, în sfătuirea minorului să se poarte în aşa fel încât să dea dovadă de îndreptare, atrăgându-i-se totodată atenţia că dacă va săvârşi din nou o infracţiune, se va lua faţa de el o măsură mai severă sau i se va aplica o pedeapsă”.

Deşi s-a considerat că această măsură are un caracter formal considerăm că, dimpotrivă,

education type measures.

II EDUCATION MEASURES APPLICABLE TO MINOR CHILDREN

The penal code states a punishing regime made of education measures and punishments for law offenders that are underage.

The education measures represent the priority element of the punishing system for minor children. They are ordered when court considers that the minor child shall improve its behavior with no additional punishes.

According to the art. 100 of the Penal Code, the choosing of a punishment shall take into consideration the level of social danger posed by the act that has been carried out, the physical condition, the intellectual and ethical development his behavior, the condition in which the child in question has raised and lived and other elements that shape the personality of the minor child.

The results of the criminal practice show that the underage law offenders are addressed several punishments and less education measures. We consider that our legislation should improve the range of education measures that provides reeducation of underage law offenders, without being removed from their family and school environment and imprisoned.

The education measures that can be taken vs. the minor child are said in the art. 101 Penal Code and they are the following ones: admonishment, supervised freedom, consignment to a reeducation center and consignment to a medical – education institute.

2.1 ADMONISHMENT Admonishment is the easiest penalty stated

by the Penal Code and can be applied to the minor child that has commits a criminal act with a diminished level of social danger.

According to art. 102 in the Penal Code “the education – type measure related to admonishment involves the scolding of the minor with the indication of the social danger posed by the action performed, counseling the minor child to behave in such a manner so that he shows an improvement, warning him that in case of a new infringement of the law, he shall be addressed a more serious measures or he shall suffer some kind of punishment”.

Although it is considered that this measure



91

admonestarea minorului, determinarea sa să înţeleagă că a greşit şi că pe viitor trebuie să se abţină să vină în conflict cu legea penală, efectuată într-un cadru solemn, au o eficienţă mare în reeducarea minorului.

În practica judiciară [3] s-a stabilit că în raport de circumstanţele în care infractorul minor a participat la comiterea infracţiunii, cât şi de datele ce caracterizează persona şi familia sa, instanţa apreciază ca îndestulătoare măsura educativă a mustrării prevăzută de art 102 Cod penal, ce este de natură să asigure îndreptarea minorului.

Executarea măsurii educative a minorului, potrivit art. 487 Cod procedură penală se efectuează, de îndată, în şedinţa în care s-a pronunţat hotărârea sau când nu se poate acest lucru, se fixează un termen când se dispune aducerea minorului, citându-se, totodată părinţii, ori dacă este cazul, tutorele sau curatorul ori persoana în îngrijirea sau supravegherea căreia se află minorul.

Deşi legiutorul român a urmărit prin punerea în executare a hotărârii imediat după pronunţare, sensibilizarea şi conştientizarea minorului cu privire la consecinţele faptei sale, la un moment apropiat de data comiterii acesteia, apreciem că de lege ferenda se impune modificarea art. 487 Cod procedură penală, în sensul punerii în executare a măsurii educative a mustrării după rămânerrea definitivă a hotărârii judecătoreşti. Afirmăm acest lucru deoarece există cazuri în care hotărârea nu rămâne definitivă, exercitându-se căi de atac de către procuror sau partea vătămată. Ori, punerea în executare a hotărârii de îndată, în condiţiile în care minorul este chemat în judecată în căile de atac (unde se poate modifica hotărârea) poate crea o confuzie în mintea minorului cu repercursiuni asupra conduitei sale viitoare. Din aceste motive considerăm că se impune modificarea art. 487 Cod procedură penală în sensul executării măsurii educative a mustrării după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti.

O problemă importantă priveşte luarea măsurii educative a mustrării faţă de minor care a ajuns major în timpul judecăţii.

Literatura juridică [4] a precizat că nu se poate aplica mustrarea, deoarece art. 102 Cod

displays more or less a formal character, we consider that this scolding of the child (carried out in a solemn setting) and trying to make him understand that he was wrong and he shall have to refrain himself in the future from breaching the criminal law are more efficient in the education of the minor child.

The judicial practice [3] states that depending on the circumstances in which the minor delinquent produced the infringement of the law and on the information that characterize both the person in question and his family, court can consider sufficient the education – type measure contained by admonishment and said by the art. 102 in the Penal Code; it can correct the behavior of the minor child.

In compliance with the art. 487 in the Code of criminal procedure, the carrying out of the education – type measure shall be performed immediately during the session that delivered the decision or if this thing is not possible, there shell be settled a court day when the minor is to be brought together with his parents or his tutor or the person that takes care of the minor child.

Although the intention of the Romanian legislative bodies was to implement the decision immediately after its delivery, rendering the minor child more sensible and making him aware on the consequences of his deeds at a moment closer to the date when the deed in question has been performed, de lege ferenda we consider that the art. 487 in the Code of criminal procedure should be modified, i.e. the enforcement of the education – type measure of the admonishment after the finalization of the judgment. We affirm this idea considering the situations when this judgment is not definitive and either the prosecutor or the injured party brings an appeal. The implementation of the decision as soon as possible during which the minor child is summoned as a result of this appeal (and during which the judgment can be changed) can bring disorder into the minor child's mind and this thing can have repercussions on his future behavior. These are the reasons why we consider that the art. 487 in the Code of criminal procedure should be changed, more exactly the carrying out of the admonishment after the finalization of the judgment.

One important issue concerns the use of the education – type measure of the admonishment vs.



92

penal se referă la minori. Apreciem că şi în aceste condiţii se poate

aplica mustrarea, deoarece fapta este comisă în timpul minorităţii şi prezintă un grad de pericol social mai redus decât dacă ar fi comisă de un infractor major. În practica judiciară [5] s-a stabilit că măsura educativă a mustrării se poate aplica şi inculpatului minor care a devenit major la data judecării cauzei, deoarece nicăieri în prevederile art. 99-110 Cod penal nu se prevede că măsurile educative sunt destinate numai infractorilor care sunt minori la data aplicării acestora. Dacă de măsurile educative n-ar putea beneficia şi inculpaţii deveniţi între timp majori, ar însemna că acestora să nu li se poată aplica decât pedeapsa închisorii, indiferent de criteriile arătate în art. 100 Cod penal, ceea ce nu se poate accepta.

2.2 LIBERTATEA SUPRAVEGHEATĂ Măsura educativă a libertăţii supravegheate este reglementată de dispoziţiile art. 103 Cod penal: (1) ”Măsura educativă a libertăţii supravegheate constă în lăsarea minorului în libertate timp de un an, sub supraveghere deosebită. Supravegherea poate fi încredinţată, după caz, părinţilor minorului, celui care l-a adoptat sau tutorelui. Dacă aceştia nu pot asigura supravegherea în condiţii satisfăcătoare, instanţa dispune încredinţarea supravegherii minorului, pe acelaşi interval de timp, unei persoane de încredere, de preferinţă unei rude mai apropiate, la cererea acesteia, ori unei instituţii legal însărcinate cu supravegherea minorilor. (2) Instanţa pune în vedere, celui căruia i s-a încredinţat supravegherea, îndatorirea de a veghea îndeaproape asuora minorului, în scopul îndreptării lui. De asemenea, i se pune în vedere că are obligaţia să înştiinţeze instanţa de îndată, dacă minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui sau are purtări rele ori a săvârşit din nou o faptă prevăzută de legea penală. (3) Instanţa poate să impună minorului respectarea uneia sau mai multora din următoarele obligaţii: a) să nu frecventeze anumite locuri stabilite; b) să nu intre în legătură cu anumite

the minor child that has turned full age during the trial period.

The judicial literature [4] states that no admonishment shall be applied since the art. 102 in the Penal Code makes reference to minor children.

We estimate that admonishment can also be applied in these conditions because the offence has been carried out by the time when the person in question was still minor and displays a more reduced level of social danger than the situation when this offence had been committed by a full aged offender. The judicial everyday practice [5] settles that the admonishment can also be applied to the minor child that has become full aged at the moment when the case was on trial, because there is no situation in the provisions of the Art. 99 - 110 Penal Code that says that the education - type measures should be applied only to those delinquents that are under age the date when these articles are applied. In the meantime, whether the delinquents that have turned the age of 18 cannot gain profit from the educative – type measures, they shall be sentenced to prison, irrespective of the criteria stated by the art. In the Penal Code and this thing cannot be accepted.

2.2 SUPERVISED FREEDOM The educative – type measure of the

supervised freedom is being regulated by the provisions of the art. 103 in the Penal Code:

(1) “The educative – type measure of the supervised freedom involves the idea that the minor child should be set free for a year under special supervision. Where appropriate, this supervision can be entrusted to the parents of the minor child, to those who adopted him or to the legal guardian. Whether these persons cannot provide supervision in good conditions, court shall order that supervision of the minor child be entrusted, for the same period of time, to another dependable person, preferably to a close relative (at his/her request) or to an institution that has been legally assigned with the supervision of minor children.

(2) The Court shall warn the person to whom this supervision has been entrusted on his duty to closely guard the minor child with the view to improving his behavior. This person shall be also warned on his obligation to inform court as soon as the minor child gets off this supervision or he behaves badly or he has infringed again the law.

(3) The Court can ask the minor child to



93

persoane; c) să presteze o activitate neremunerată îtr-o instituţie de interes public fixată de instanţă, cu o durată de 50 şi 200 de ore, de maximum 3 ore pe zi, după programul de şcoală, în zilele nelucrătoare şi în vacanţă. (4) Instanţa atrage atenţia minorului asupra consecinţelor comportării sale. (5) După luarea măsurii libertăţii supravegheate, instanţa încunoştinţează şcoala unde învaţă sau unitatea unde este angajat şi, după caz, instituţia în care prestează activitatea stabilită de instanţă. (6) Dacă înăuntrul termenului prevăzut în alin. (1) minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui sau are purtări rele, ori săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală, instanţa revocă libertatea supravegheată şi ia faţă de minor măsura internării într-un centru de reeducare. Dacă fapta prevăzută de legea penală constituie infracţiune, instanţa ia măsura internării sau se aplică o pedeapsă. (7) Termenul de un an prevăzut în alin. (1) curge de la data punerii în executare a libertăţii supravegheate”. Legea nu prevede criterii exprese pentru aplicarea acestei măsuri educative, însă este clar că ea va fi luată atunci când simpla atenţionare a minorului nu este suficientă, fiind necesară o acţiune prelungită în timp de supraveghere a minorului.

Unele instanţe [6] au considerat că minorilor care au comis o infracţiune gravă, cum ar fi, de exemplu, infracţiunea de tâlhărie, li se poate aplica măsura educativă a libertăţii supravegheate, deoarece provin din familii organizate, care le pot supraveghea comportamentul, astfel încât să prevină comiterea altor fapte penale.

Alte instanţe [7] au stabilit că la vârsta de 17 ani minorul este suficient de matur pentru a putea aprecia consecinţele faptelor sale, supravegherea părintelui nemaifiind eficientă, astfel încât pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie se impune aplicarea unei pedepse.

S-a mai precizat în practica judiciară

[8]că aplicarea acestei măsuri educative nu este în măsură să asigure reeducarea unui minor care nu învaţă, nu are nici o ocupaţie şi a comis mai

observe one or several of the following obligations:

a) he shall not visit certain predetermined places;

b) he shall not connect certain persons; c) he shall perform a non-paid activity in a

public institution that has been previously determined by the court; it shall include between 50 and 200 hours, with a maximum of 3 hours/day, after school hours during weekends and holidays.

(4) The Court shall warn the minor child on the consequences of his behavior.

(5) As soon as court takes measure of supervised freedom, it shall inform the school where the offender learns or the company where he works about the institution where he performs the activity decided by court.

(6) Whether the minor child sneaks away of the supervision he has been subjected to or he behaves badly, or he infringes the law within the time limit stated by the indent (1), courts shall annul the supervised freedom and decides that the minor child should be consigned to a reeducation center. Whether the act stated by the criminal law is considered as law infringement, court shall order the consignment or imposing a sentence.

(7) The time limit of one year stated by the indent (1) shall run from the date when the supervised freedom is being enforced.

Law doesn’t state explicit criteria for the implementation of this education – type measure but it is clear that this measure shall be taken when the simple warning of the minor child is not enough, being necessary a prolonged supervision of the minor child.

Certain courts [6] considers that the minor child that has committed a serious offence, such as robbery, can be addressed the supervised freedom, because they come from well organized families that can supervise their behavior so as to prevent other infringements.

Other courts [7] have settled that the age of 17 represents sufficient maturity so as to be able to assess the consequences of his actions, the supervision of one parent being futile, so that robbery requires the enforcement of a punishment.

Also, the judicial practice [8] states that the implementation of this education – type measure cannot provide the reeducation of a minor child who doesn’t go to school, has no occupation and



94

multe infracţiuni de furt calificat împreună cu alţi minori infractori.

Considerăm că măsura educativă a libertăţii supravegheate poate fi aplicată de instanţa de judecată, dar ţinând cont în fiecare caz în parte, de modalitatea de comitere a infracţiunii, de urmarea produsă, de gradul de pericol social concret al faptei, de cauzele care au determinat minorul să comită fapta, de maturitatea psihică a acestuia şi dacă mediul din care provine a avut o influenţă negativă, fiind propriu sau impropriu dezvoltării şi educării sale.

Măsura educativă a libertăţii supravegheate se ia pe timp de un an, care are durata unui termen de încercare.

Practica judiciară [9] a statuat că inculpatului minor i se poate aplica măsura educativă a libertăţii supravegheate numai dacă, la data punerii în executare a măsurii, acesta nu a depăşit vârsta de 17 ani. Acest aspect rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 103 alin. 1 Cod penal, care prevăd că măsura educativă a libertăţii supravegheate se ia pe timp de un an, termenul curgând de la data punerii în executare a măsurii. Prin urmare, măsura se ia numai pe timpul minorităţii şi supravegherea priveşte comportarea minorului în perioada cât durează minoritatea, nemaiputând fi exercitată asupra persoanei devenite majore.

Aceeaşi problemă ca în cazul măsurii educative a mustrării se pune şi în cazul punerii în executare a libertăţii supravegheate, care, conform art. 488 Cod procedură penală se face în şedinţa în care s-a pronunţat hotărârea. Astfel, se pune în executare o hotărâre care nu este definitivă, iar exercitarea căilor de atac împotriva minorului ar putea avea consecinţe asupra acestuia, în condiţiile în care i s-ar agrava situaţia şi ar trebui să se execute altă sancţiune decât cea stabilită de primă instanţă. De aceea, considerăm că se impune modificarea art. 488 Cod procedură penală în sensul punerii în executare a măsurii educative a libertăţii supravegheate în momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.

2.3. INTERNAREA ÎNTR-UN CENTRU DE REEDUCARE

Potrivit art 104 Cod penal „ Măsura educativă a internării într-un centru de reeducare

has trespassed the law, i.e. several robberies together with other minor children that can be considered as offenders.

We believe that the education – type measure of supervised freedom can be applied by the court of law considering each case apart, the manner used for the law infringement, the consequences, the actual social danger raised by the deed. This application shall also have to take into consideration the reasons that have led the minor child to violate the law, his physical maturity and whether the environment where that minor child has had a bad influence over his development and education level.

The education – type measure of supervised freedom shall be applied for one year which is the extent of a testing period.

The judicial practice [9] states also the fact that the minor child can be addressed the education – type measure of supervised freedom whether this person has not exceed the age of 17 at the moment when this measure is being taken. This aspect results from the reading of the provisions said by the art. 103, indent 1 in the Penal Code which says that the education – type measure of supervised freedom shall last one year, the time limit starting the very moment when this measure is being taken. As a result, this measure shall be taken only during the period when the child is under age and supervision concerns the behavior of the minor child during this period, being no longer possible to be performed when the child turns 18 years old.

The same problem as in case of admonishment also rises for the implementation of this supervised freedom which shall be executed in the session when the decision has been delivered, according to art. 488 in the Code of Criminal Procedure. Otherwise, there shall be executed a decision which is not final and the appeals taken against the minor child might have a negative influence over him whether his situation aggravates and another penalty should be put into practice, different by the one settled by the first court of law. This is the reason why it is necessary to change the art. 488 in the Code of Criminal Procedure, more exactly the execution of the education – type measure of supervised freedom only at the moment when the court decision remains final.

2.3 CONSIGNMENT TO A REEDUCATION CENTER

In compliance with the art. 104 in the Penal



95

se ia în scopul reeducării minorului, căruia i se asigură posibilitatea de a dobândi învăţătura necesară şi o pregătire profesională potrivit cu aptitudinile sale. Măsura internării se ia faţă de minorul în privinţa căruia celelalta măsuri educative sunt neîndestulătoare”.

Prin urmare, această măsură educativă este o sancţiune privativă de libertate, se aplică minorilor care au comis fapte penale ce nu pot fi considerate prea uşoare şi urmăreşte reeducarea minorului.

Minorul internat dobândeşte în timpul internării, învăţătura necesară potrivit cu vârsta sa şi o pregătire profesională potrivită cu aptitudinile sale. Considerăm că, deşi este o măsură privativă de libertate, internarea într-un centru de reeducare prezintă un caracter preponderent educativ, minorul putând asimila în regim de strictă supraveghere şi disciplină un comportament adecvat, astfel încât să respecte normele de convieţuire socială, iar la eliberarea din centru să poată presta o muncă utilă, Desigur, nu toţi minorii care sunt internaţi prezintă o stare identică. Unii au oarecare învăţătură, alţii au primit o oarecare pregătire profesională, astfel încât acţiunea de reeducare va fi, pe cât posibil, îndreptată în sensul completării a ceea ce minorul posedă ca bun şi a înlăturării a tot ce constituie o deformare. Reeducarea minorului trebuie să se facă în aşa fel încât minorul să capete interes pentru învăţătură ce i se acordă. Pe de altă parte minorul trebuie să simtă plăcere pentru pregătirea profesională pe care o primeşte, care trebuie să corespundă aptitudinilor minorului [10].

Apreciem că pot fi îndeplinite aceste deziderate, dar ţinând seama de personalitatea fiecărui minor în parte, de faptul că ei prezintă caracteristici total diferite faţă de adulţi şi cu ajutorul specialiştilor din centrele de reeducare ( educatori, psihologi ), care folosesc diferite strategii educaţionale. De asemenea, trebuie să se ţină cont de faptul că se reeducă minori cu comportament deviant, care prezintă numeroase carenţe educative, unii dintre aceştia provenind din familii dezorganizate, cu climat familial conflictual, neavând modele educaţionale în familie. .

Code, “the education – type measure of the consignment to a reeducation center is taken with the view to reeducating the minor child. He shall be given the opportunity to acquire a professional training suitable to his natural capabilities. The minor child shall be consigned at the moment when no other education type measures give any results”.

Consequently, this education measure is a constraint type penalty and is being applied to those minor children who have committed certain criminal actions which are considered rather serious and it intends to reeducate the minor child.

The minor child that is being consigned shall acquire the knowledge suitable to his age and a professional training in compliance with his natural capabilities.

We believe that, despite the fact that this is a constraint type measure, consignment to a reeducation center displays preponderantly an educative character, the minor child being able to assimilate a suitable behavior under strict supervision and discipline, so that he could observe the norms of social living and when he is set free, he can perform a useful work.

Of course, not all minor children that are being consigned display a similar condition. Some of them have acquired a certain level of education; some have got a certain professional training, so that the reeducation shall consist mainly in supplementing the good traits of the minor children and removing the bad traits. The minor child shall be reeducated so that he becomes interested in the information given to him. On the other hand, the minor child should display pleasure for the professional training got and it shall have to be in accordance with the natural capabilities of the minor child [10].

We consider that these condition ca be met with the help of the experts working in these reeducation centers (tutors, psychologists), on condition that the personality of each minor child should be taken into account because they display personal characteristics that are totally different from the ones of adult persons. There shall also be considered the fact there are being reeducated minor children with deviations which present a lack of education; some of them come from disorganized families, with conflicts inside their families, with no educational models inside families.

According to art. 106 in the Penal Code, the



96

Potrivit art. 106 Cod penal măsura internării într-un centru de reeducare se ia pe timp nedeterminat, însă nu poate dura decât până la împlinirea vârstei de 18 ani. La data când minorul a devenit major, instanţa poate dispune prelungirea internării pe o durată de cel mult 2 ani, dacă aceasta este necesară pentru realizarea scopului internării.

În practica judiciară [11] s-a stabilit că este contrară legii hotărârea judecătorească prin care s-a dispus internarea într-un centru de reeducare a inculpatului, minor la data săvârşirii infracţiunii, dar a devenit major la data pronunţării.

Considerăm că măsura educativă a internării într-un centru de reeducare nu trebuie să fie luată când minorul mai are puţin timp până la împlinirea vârstei de 18 ani, deoarece măsura nu-şi îndeplineşte scopul său educativ. În acest sens s-a pronunţat şi practica judiciară [12] care a precizatcă dacă minorul mai are doar 5 zile până la împlinirea vârstei de 18 ani, iar până la data rămânerii definitive a sentinţei el devenea major, nu i se putea aplica măsura internării într-un centru de reeducare deoarece o asemenea măsură nu poate realiza scopul urmărit de legiuitor.

În aceste cazuri se impune aplicarea unei pedepse, deoarece luarea măsurii educative nu ar fi suficientă pentru îndreptarea minorului.. . Potrivit art. 107 Cod penal dacă a trecut cel puţin 1 an de la data internării în centrul de reeducare şi minorul a dat dovezi temeinice de îndreptare, de sârguinţă la învăţătură şi la însuşirea pregătirii profesionale, se poate dispune liberarea acestuia înainte de a deveni major.

Potrivit atr. 108 alin. 1 Cod penal dacă în perioada liberării acordate potrivit articolului precedent, minorul are o purtare necorespunzătoare, se poate dispune revocarea liberării, iar conform alin. 2 al aceluiaşi articol dacă în perioada internării într-un centru de reeducare ori a liberării înainte de a devenii major minorul săvârşeşte o nouă infracţiune pentru care se apreciază că este cazul să i se aplice pedeapsa închisorii, instanţa revocă internarea. În cazul când nu este necesară o pedeapsă, se menţine măsura internării şi se revocă liberarea.

consignment to a reeducation center shall be taken for an undetermined period but shall last until the minor child gets 18 tears old. When the child turns age of 18, the court can order the prolongation of the consignment for a maximum period of 2 years, whether it is considered as necessary to accomplish the purpose of the consignment.

The judicial practice [11] states as illegal the court decision through which the consignment to a reeducation center is ordered against the child who is under age when the law has been infringed but the child turns the age of 18 the date when the judgment is passed.

We believe that the decision for the consignment to a reeducation center shouldn’t be taken whether the minor child is less until he turns his 18 years old as this education measure shall not fulfill his tutoring purpose. Also, the judicial practice [12] says the same thing: whether the minor child is 5 days apart from the day when he turns 18 years old and he becomes major the moment when the court passes his final judgment, the minor child shall not be consigned to a reeducation center because such measure cannot reach the purpose intended by the legal body.

These situations need imposing some sentence to him since an educative type measure would not be sufficient for the redress of the minor child.

In compliance with the art. 107 in the Penal Code, whether at least one year has elapsed from the moment when the minor child was consigned and he gives evidence of redressing himself, he is diligent in the working and learning process, one can order his release before the child turns the age of 18.

According to the art. 108, indent 1 in the Penal Code, whether the minor child behaves badly within the period granted in compliance with the above said article, the abrogation of the release period can be ordered; in compliance with the indent 2 of the same article, whether the minor child infringes the law during his consignment to a reeducation center or all through the release period before the child turns age of 18, court can cancel the decision for consignment and can order imprisonment. Whether no penalty is necessary, the consignment is maintained and the release order is annulled.

In accordance with the art. 490 in the Code of criminal procedure, “whether the court decides



97

Conform art. 490 Cod de procedură penală „în cazul când s-a luat faţă de minor măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, instanţa poate dispune, prin aceeaşi hotărâre, punerea în executare de îndată a măsurii luate”.

Considerăm că, la fel ca în cazul mustrării şi al libertăţii supravegheate punerea în executare a internării, anterior rămânerii definitive a hotărârii este de natură de a-l prejudicia pe minor, datorită caracterului său privativ de libertate. Avem în vedere mai ales situaţia în care soluţia dată în căile de atac ar viza achitarea, o măsură mai uşoară ori chira o pedeapsă neprivativă de libertate. În consecinţă, apreciem că judecătorul, ţinând seama de caracterul facultativ al aplicării imediate a măsurii, ar trebui să nu recurgă la o astfel de soluţie.

Potrivit art. 491 alin. 1 Cod de procedură penală „liberarea minorului dintr-un centru de reeducare înainte de a deveni major, revocarea liberării înainte de a deveni major, precum şi ridicarea sau prelungirea măsurii internării într-un centru de reeducare se dispun din oficiu sau la sesizare, de judecătoria sau tribunalul care a judecat în primă instanţă pe minor”.

2.4. INTERNAREA ÎNTR-UN INSTITUT MEDICAL-EDUCATIV

Potrivit art. 105 Cod penal „Măsura internării într-un institut medical-educativ se ia faţă de minorul care, din cauza stării fizice sau psihice, are nevoie de tratament medical şi de un regim special de educaţie”.

Această măsură educativă are un caracter diferit faţă de celelalte, deoarece nu are în vedere doar reeducarea minorului, ci şi însănătoşirea sa.

Ridicarea măsurii internării se dispune de către instanţa care a judecat în primă instanţă pe minor. Măsura internării într-un institut medical-educativ încetează de îndată ce a dispărut cauza care a impus luarea sa. Totuşi, dacă instanţa consideră, la dispariţia cauzei care a determinat luarea măsurii, o ridică şi o poate înlocui cu măsură internării într-un centru de reeducare.

III CONCLUZII Ca urmare a integrării în Uniunea

the consignation of the minor child to a reeducation center, by the same decision it can also order the immediate implementation of the measure that has been taken”.

The same as for admonishment and supervised freedom, we consider that the implementation of the consignment previous to the finalization of the court decision shall be detrimental to the minor child due to the fact that it restricts the child’s freedom. We refer mainly to the situation when the settlement reached after appeals aims at the acquittal of the offender, an easiest sentence or a penalty that involves no constraints of freedom. Consequently, we consider that the judge shall not give such a sentence and shall take into consideration the optional character of the immediate implementation of the measure.

According to the art. 491, indent 1 in the Code of criminal procedure, “the release of the minor child from a reeducation center before the child turns age of 18, the annulment of release before the child turns age of 18, as well the abrogation or the prolongation of the period of consignment in an reeducation center shall be ordered by the court that judged the minor child the first time ex officio or as a result of the notice”.

2.4 CONSIGNMENT TO A MEDICAL – EDUCATION INSTITUTE

In compliance with the art. 105 in the Penal Code “the consignment to a medical – education institute shall be carried out whether the minor child has some sort of medical problems, either physical or psychical disturbances, or whether the child needs medical treatment and a special education treatment”.

This education-type measure displays a different character compared to the other situations because it intends not only the reeducation of the minor child but also his medical recovery.

The court that heard the minor child the first time can annul the decision of consignment. The education-type measure of consignment to a medical – education institute ceases as soon as the cause that previously determined the measure vanishes. Nevertheless, whether the court decides that the cause for the consignment to a medical – education institute has vanished, it can replace it with the consignment to a reeducation center.

III CONCLUSIONS As a result of adheration to the European



98

Europeană, România va trebui să atingă standarde de dezvoltare care sunt orientate în mai multe direcţii, dintre care cea mai importantă este dezvoltarea cadrului legislativ.

Societatea bazată pe cunoaştere presupune dezvoltarea sistemelor educaţional, economic şi juridic. Strategia de reformă a sistemului judiciar [13] este orientată pe mai multe direcţii de acţiune şi considerăm că cea mai importantă o constituie eficientizarea justiţiei pentru minori, deoarece protecţia drepturilor minorilor necesită o deosebită atenţie din partea celor care înfăptuiesc justiţia. În vederea realizării acestei protecţii este necesară crearea unor dispoziţii legale diferite de cele ale majorilor, corespunzător standardelor europene, precum şi aplicarea în prectică mai mult, ca sancţiuni, a măsurilor educative, care au pentru minori un caracter ocrotitor.

BIBLIOGRAFIE [1] Popa N, Dogaru I, Dănişor G, Dănişor D C,

Filosofia Dreptului, Editura All Beck, Bucureşti, 2002, pag. 33;

[2] Bulai C, Manual de drept penal, Partea generală, Editura All, Bucureşti, 1997, pag. 568;

[3] Decizia penală nr. 124/R/18.03.1998 a Curţii de Apel Braşov, publicată în sistemul informaţional Ecris;

[4] Rămureanu V, Măsurile educative ale mustrării şi libertăţii supravegheate, Revista Română de Drept nr. 2/1971, pag. 28;

[5] Crişu Ş, Crişu E D, Codul penal adnotat, Editura Argessis Print, Curtea de Argeş, 1999, pag. 290, decizia penală nr. 461/1997 a Curţii de Apel Bucureşti;

[6] Decizia penală nr. 95/P/27.04.2004 a Curţii de Apel Constanţa, publicată în sistemul informaţional Ecris;

[7] Decizia penală nr. 211/10.05.2001 a Curţii de Apel Timişoara, publicată în SET nr. 1/2001 al Curţii de Apel Timişoara;

[8] Decizia penală nr. 83/25.01.1999 a Curţii de Apel Timişoara, publicată în sistemul informaţional Ecris;

[9] Crişu Ş, Op. cit., pag. 293-294, decizia penală nr. 81/20.01.1994;

[10] Dongoroz ş.a., Explicaţii teoretice ale Codului penal, Partea generală, volumul II, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1970, pag. 247;

[11] Buletinul Jurisprudenţei, Editura Juris Argessis, Bucureşti, 2000, pag. 261-262;

[12] Revista Dreptul nr. 2/2000, pag. 160, decizia penală nr. 857/1999 a Curţii Supreme de Justiţie;

[13] H.G. nr. 1052/2003 privind Strategia de reformă a sistemului judiciar, publicată în Monitorul Oficial nr. 649/12.09.2003.

Union, Romania shall have to reach standards of development that focus on several directions, among which the most important one is the development of the legislative framework.

The knowledge – based society involves the development of the educational, economic and legal systems. The approach regarding the reformation of the judicial system [13] follows several directions and we believe that the most important one involves the improvement of the juristic act towards the minor child, because protecting the rights of minor children needs a special attention from those persons who perform act justice. With the view to reaching such protection, it is necessary to create some new legal provisions, different from those of adult persons, in compliance with the European standards, together with the practical implementation, under form of penalties mainly, of the education – type measures that display a protective character for the minor children.

BIBLIOGRAFIE [1] Popa N, Dogaru I, Dănişor G, Dănişor D C,

Filosofia Dreptului, Editura All Beck, Bucureşti, 2002, pag. 33; [2] Bulai C, Manual de drept penal, Partea generală,

Editura All, Bucureşti, 1997, pag. 568; [3] Decizia penală nr. 124/R/18.03.1998 a Curţii de

Apel Braşov, publicată în sistemul informaţional Ecris; [4] Rămureanu V, Măsurile educative ale mustrării şi

libertăţii supravegheate, Revista Română de Drept nr. 2/1971, pag. 28;

[5] Crişu Ş, Crişu E D, Codul penal adnotat, Editura Argessis Print, Curtea de Argeş, 1999, pag. 290, decizia penală nr. 461/1997 a Curţii de Apel Bucureşti;

[6] Decizia penală nr. 95/P/27.04.2004 a Curţii de Apel Constanţa, publicată în sistemul informaţional Ecris;

[7] Decizia penală nr. 211/10.05.2001 a Curţii de Apel Timişoara, publicată în SET nr. 1/2001 al Curţii de Apel Timişoara;

[8] Decizia penală nr. 83/25.01.1999 a Curţii de Apel Timişoara, publicată în sistemul informaţional Ecris;

[9] Crişu Ş, Op. cit., pag. 293-294, decizia penală nr. 81/20.01.1994;

[10] Dongoroz ş.a., Explicaţii teoretice ale Codului penal, Partea generală, volumul II, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1970, pag. 247;

[11] Buletinul Jurisprudenţei, Editura Juris Argessis, Bucureşti, 2000, pag. 261-262;

[12] Revista Dreptul nr. 2/2000, pag. 160, decizia penală nr. 857/1999 a Curţii Supreme de Justiţie;

[13] H.G. nr. 1052/2003 privind Strategia de reformă a sistemului judiciar, publicată în Monitorul Oficial nr. 649/12.09.2003.



99

IMPLICATIILE PROIECTULUI NOULUI

COD CIVIL SI ALE PROIECTULUI NOULUI COD DE PROCEDURA CIVILA

ASUPRA MEDIULUI DE AFACERI

Lect. univ. dr. Titu IONAŞCU Facultatea de Ştiinţe Juridice

Universitatea „Constantin Brâncuşi”Tg-Jiu

În contextul alinierii la standardele europene, mediul de afaceri din România este supus unor presiuni constante, venite atât din registrul economic, cât şi din cel legislativ. Una dintre cele mai importante schimbări implementate în acest sens este reprezentată de schimbarea Codului Civil şi de Procedură Civilă.

Referitor la noul regim juridic al proprietăţii, transferul şi constituirea de drepturi reale asupra bunurilor imobile, respectiv înstrăinările şi constituirile de garanţii reale imobiliare vor avea loc de la data intabulării, cu alte cuvinte, înscrierea va avea efect constitutiv şi translativ.

Garanţia reală mobiliară fără deposedare va purta denumirea de ipotecă reală mobiliară, iar garanţia reală mobiliară cu deposedare se va numi gaj.

Codul civil este un cod perfectibil, el este inspirat din Codul napoleonian din 1804, care a fost adoptat într-o epocă a misticii drepturilor omului, cu accent deosebit pus pe concepţia individualistă. În anul 1940 s-a încercat o reformare a codului, sub denumirea proiectul Codului civil Carol al II-lea.

Modificările prevăzute de noile variante ale codurilor urmează tradiţia dreptului continental.

O sursă însemnată a modificărilor o constituie şi codul civil al provinciei canadiene Quebec, din anii ’90, fără a se face o deplasare către dreptul anglo-saxon.

In viitor, în noul cod civil vor fi reglementate şi aspecte ale dreptului comercial, astfel încât nu se mai impune un cod comercial.

LES IMPLICATIONS DU PROJET DU

NOUVEAU CODE CIVIL ET DU PROJET DU NOUVEAU CODE DE PROCEDURE

CIVILE SUR L’ENVIRONNEMENT D’AFFAIRES

Lect. univ. dr. Titu IONAŞCU Faculté des Sciences Juridiques

Université „Constantin Brâncuşi”Tg-Jiu

Dans le contexte de l’alignement aux standards européens, l’environnement d’affaires de Roumanie est soumis à pressions constantes, venues tant du registre économique, que du registre législatif. Un des plus importants changements implémentés en ce sens est représenté par le changement du Code Civil et de Procédure Civil.

Concernant le nouveau régime juridique de la propriété, le transfert et la constitution de droits réels sur les biens immeubles, respectivement les aliénations et les constitutions de garanties réelles immobilières auront lieu à la date de l’enregistrement, c’est à dire, l’inscription aura effet constitutif et translatif.

La garantie réelle sans dépossession aura la dénomination d’hypothèque réelle mobilière, et la garantie réelle mobilière avec dépossession sera nommée gage.

Le Code Civil est un code perfectible, il est inspiré du Code napoléonien du 1804, qui a été adopté dans une époque de la mystique des droits de l’homme, avec accent différent mis sur la conception individualiste. En 1940 on a essayé à reformer le code, sous la dénomination le projet du Code Civil Carol le II.

Les modifications prévues par les nouvelles variantes des codes suivent la traditions du droit continental.

Une source signifiante des modifications est constituée aussi par le code civil de la Provence canadienne Quebec, des années ’90, sans faire un déplacement vers le droits anglo-saxon.

A l’avenir, dans le nouveau code civil



100

In ceea ce priveşte proiectului noului cod de procedură cicvilă, precizăm că judecata în prima instanţă va avea două etape: etapa cercetării şi etapa dezbaterilor.

Calea obişnuită de atac va fi apelul – controlul de fond, recursul fiind calea extraodinară, numai pentru motive de nelegalitate, cenzurându-se în principiu dispozitivul , soluţia.

Dacă se atacă considerentele, în care se aduc dezlegări ale unor probleme de drept care nu au legatura cu soluţia sau privesc prejudiciile produse părţii, instanţa va înlocui considerentele, menţinând soluţia.

Nu vor fi supuse recursului: -hotărârile emise de judecătorie în

primă instanţă; -hotărârile care privesc

nulitatea/desfacerea căsătoriei, pensia de întreţinere, acţiunile privind grăniţuirea.

-hotărârile date în competenţa judecătoriei, al căror obiect evaluabil are o valoare de cel mult 5000 lei.

-împărţeala judiciară; O altă modificare este aceea că recursul va fi de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În cod se va preciza expres când o hotărâre judecătorească este supusă numai apelului. Scopul recursului este de a asigura conformitatea hotărârilor judecătoreşti cu regulile de drept atacate, şi vizează numai legalitatea hotărârii, nu şi temeinicia. Cei implicati în recurs vor fi aproape in exclusivitate avocaţii şi consilierii juridici ( eventual licenţiaţii în drept). Dacă în prezent procurorul poate ataca orice hotărâre, în proiect este prevăzut că acesta va putea ataca numai daca a participat, sau dacă în cauză sunt vizaţi minorii sau interzişii. Recursul este nesuspensiv de executare. Cererea de suspendare se va putea introduce prin avocat, cu depunerea unei cauţiuni. Recursul se va judeca în Camera de Consiliu, în complet de trei judecători,

seront réglementés aussi des aspects du droits commercial, ainsi qu’on ne s’impose pas un code civil.

En ce qui concerne le projet du nouveau projet du nouveau code de procédure civile, nous précisons que le jugement en première instance aura deux étapes: l’étape de la recherche et l’étape des débats.

La voie habituée d’attaque sera l’appel – le contrôle de fond, le recours étant la voie extraordinaire, seulement pour des raisons de non légalité, étant censuré en principe le dispositif, la solution.

Si on attaque les considérants, ou on apporte des solutions de certains problèmes de droit qui n’ont pas liaison avec la solution ou ils concernent les préjudices produits à la partie, l’instance remplacera les considérants, maintenant la solution.

Ne seront pas soumis au recours: -les arrêts délivrés par la justice de paix en première instance; -les arrêts qui concernent la nullité/l’annulation du mariage, la pension d’entretien, les actions concernant la séparation. - les arrêts donnés dans la compétence de la justice de paix, dont l’objet évaluable a une valeur de maximum 5000 lei. -la séparation judiciaire; Une autre modification est celle que le recours sera de la compétence de la Haute Cour de Cassation et de Justice. Dans le code sera précisé expressément lorsqu’un arrêt est soumis seulement à l’appel. Le but du recours est celui d’assurer la conformité des arrêts avec les règles de droit attaquées, et il vise seulement la légalité de l’arrêt, pas aussi le bien-fondé. Les personnes impliquées en recours seront presque en exclusivité les avocats et les conseillers juridiques (éventuellement licenciés es droits). Si à présent le procureur peut attaquer n’importe quel arrêt, en projet il est prévu que celui-ci pourra attaquer seulement s’il a participé, ou si, en cause, sont visés les mineurs ou les interdits. Le recours est non suspensif



101

preşedintele instantei nemaiputând suspenda. Termenul de recurs este mărit la 30 de zile, pentru ca intimatul să îşi poată angaja apărător, în cuprinsul cererii urmând să fie indicat şi numele avocatului . În 1993 erau unsprezece motive de casare , în urma modificărilor efectuate prin O.U.G. 138/2000 au rămas nouă motive, iar în actualul proiect sunt şapte motive.

- judecătorul este incompatibil, există un număr mai mic de judecători / grefieri, decât cel prevăzut de lege (mai mare este permis), a lipsit procurorul; - judecătorul ales aleatoriu a fost schimbat sau hotărârea a fost pronunţată de un alt judecător, care nu a luat parte la dezbateri sau la pronunţare; - cauza este de competenţa (ordine publică) altei instanţe; - instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti; - prin hotărâre s-a încălcat norme de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii - hotărârea nu cuprinde motivele sau motivele sunt contradictorii/ străine de natura cauzei - încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material ( nu şi substanţial).

Pentru a evita recursurile abuzive, motivele de casare vor fi primite decât dacă nu au fost invocate în apel sau au fost respinse. Recursul se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă. Ca noutate instanţa a cărei hotărâre este atacată va pregăti dosarul complet, după care îl va înainta instanţei de recurs. Sunt reglementate recursul incident şi recursul provocat.

Referitor la regimurile matrimoniale esenţiale, în noua reglementare vor fi convenţiile matrimoniale, ca expresie a libertăţii contractuale şi economice a

d’exécution. La requête de suspension pourra être introduite par avocat, en déposant une caution. Le recours sera jugé dans la Chambre de Conseil, en complet de trois juges, le président de l’instance ne pouvant pas suspendre. Le délai de recours est augmenté à 30 jours, pour que l’intimé puisse emboucher défendeur, dans le contenu de la requête suivant à être indiqué aussi le nom de l’avocat. En 1993 étaient onze raisons de cassation, après les modifications effectuées par O.U.G. 138/2000 ont restées neuf raisons, et dans le projet actuel sont sept raisons. - le juge est incompatible, il y a nombre plus petit de juges/greffiers, que celui prévu par loi (plus grand est permis), il a manqué le procureur;

- le juge nommé aléatoirement a été changé ou l’arrêt a été donné par un autre juge, qui n’a pas participé aux débats ou lorsque l’arrêt a été donné; - la cause est de la compétence (ordre publique) d’une autre instance; - l’instance a dépassé les attributions du pouvoir judiciaire;

- par arrêt son violées des normes de procédure prévues sous la sanction de la nullité - l’arrêt ne comprend pas les raisons ou les raisons sont contradictoires/étrangère de la nature de la cause - la violation ou l’application erronée de certaines normes de droit matériel (pas substantiel). Pour éviter les recours abusifs, les raisons de cassation seront reçus seulement si elles n’ont pas été invoquées en appel ou elles ont été repoussées. Le recours est déposé à l’instance dont l’arrêt s’attaque. Comme nouveauté l’instance dont l’arrêt est attaqué, prépare le dossier complet, puis elle le rend à l’instance de recours. Sont réglementés le recours incident et le recours provoqué.

Concernant les régimes matrimoniales essentielles, dans la nouvelle réglementation



102

soţilor, înlăturând astfel efectul constrângător al regimului comunităţii de bunuri, ca unică reglementarea a relaţiilor între soţi, aflat în prezent în vigoare.

Regimul participării la achiziţii, care este regimul de drept comun în sistemele de drept elveţian şi german, nu a fost inclus în proiect.

Astfel, vor exista două regimuri matrimoniale:

- regimul supletiv al comunităţii ( cu posibilitatea partajării în timpul căsătoriei, fără a justitifica acest fapt magistratului; - regimurile matrimoniale convenţionale; - regimul separaţiei de bunuri; - regimul comunităţii convenţionale. Astfel, datorită libertăţii

convenţiilor matrimoniale, soţii vor avea libertatea de a alege un regim matrimonial concret, adaptat nevoilor şi mentalităţilor lor, cu limitarea că prin clauzele inserate nu se poate deroga de la dispoziţiile imperative şi bunele moravuri. De asemenea există şi alte limite speciale, derivând din principiul egalităţii de drepturi între bărbaţi şi femei, din drepturile şi îndatoririle părinteşti ( autoritatea părintească).

Soţii au libertatea de a alege, de a opta între regimurile matrimoniale alternative, fără a avea însă libertatea de a îşi construi un regim matrimonial propriu, prin îmbinarea elementelor mai multor regimuri matrimoniale distincte, posibilitate prevăzută în alte legislaţii.

La încheierea căsătoriei, dacă nu se alege un regim matrimonial, soţii vor fi consideraţi automat ca fiind căsătoriţi sub regimul matrimonial supletiv, respectiv cel al comunităţii de bunuri.

Ca titlu de exemplu, un comerciant aflat în ascensiune, supus unui risc profesional ridicat, poate opta pentru regimul separaţiei, pentru a proteja bunurile familiei, un comerciant experimentat, posesorul unei poziţii stabile pe piaţă, poate opta pentru regimul participării la achiziţii (regim

seront les conventions matrimoniales, comme expression de la liberté contractuelle et économique des époux, ainsi éloignant l’effet contraignant du régime de la communauté de biens, comme unique la réglementation des relations des époux, à présent en vigueur.

Le régime de la participation aux acquisitions, qui est le régime de droit commun dans les systèmes de droit suisse et allemand, n’a pas été inclus en projet.

Ainsi, il y a deux régimes matrimoniaux : - le régime supplétif de la communauté (avec la possibilité de partager pendant le mariage, sans justifier au magistrat ce fait; - les régimes matrimoniaux conventionnels; - le régime de la séparation de biens; - le régime de la communauté conventionnelle.

Ainsi, par suite de la liberté des conventions matrimoniales, les époux auront la liberté de choisir un régime matrimonial concret, adapté à leurs besoins et à leurs mentalités, avec la limitation que par les clauses insérées on ne peut pas déroger des dispositions impératives et le bons mœurs. Il y a aussi des autres limites spéciales, dérivant du principe de l’égalité de droits entre les hommes et les femmes, des droits et des obligations morales paternels (l’autorité paternelle).

Les époux ont la liberté de choisir, d’opter entre les régimes matrimoniaux alternatifs, mais sans avoir la liberté de construire un régime propre matrimonial, par combiner les éléments de plusieurs régimes matrimoniaux distinctes, possibilité prévue en autres législation.

Au moment du mariage, s’il n’est pas choisi un régime matrimonial, les époux seront considérés automatiquement comme étant mariés sous le régime matrimonial supplétif, respectivement celui de la communauté des biens.

Comme titre de exemple, un commerçant situé en ascension, soumis à un grand risque professionnel, il peut opter pour le régime de la séparation, pour protéger les biens de la famille, un commerçant expérimenté, le possesseur d’une position



103

nereglementat in proiect), acest regim funcţionând ca un regim al separaţiei de bunuri, ca la încetarea acestui regim, prin orice formă, să se disocieze, astfel ca bunurile pe care soţii le-au adus împreună se împart – regim prevăzut de legislaţia franceză.

Privitor la formalismul convenţiilor matrimoniale, acetea vor fi contracte solemne, ce vor fi încheiate în formă autentică, de către notar, sub sancţiunea nulitatii absolute.

Justificarea acestei masuri este dată de necesitatea protecţiei juridice, prin consultanţa şi asistenţa oferită de profesionişti ai dreptului, de gravitatea şi complexitatea acestor convenţii. In ceea ce priveşte relaţiile terţilor cu soţii, vom vorbi în continuare de publicitatea regimului matrimonial, şi ne vom referi la formalităţile generale, ocazionate de încheierea căsătoriei, precum şi de cele speciale, privind bunurile imobile.

Dupa încheierea căsătoriei, soţii declară regimul matrimonial ales, şi în acest sens se face menţiune pe actul de căsătorie, şi în registrul special ţinut la locul încheierii căsătoriei, unde se va depune şi o copie a convenţiei.

Referitor la această formalitate de publicitate, s-a făcut propunerea ca publicitatea să fie asigurată de Uniunea Naţionala a Notarilor Publici, având in vedere fluxul de informatii privind convenţiile autentice şi evidenţa acestora.

Regimul primar imperativ este ansmablul normelor juridice aplicabile regimului patrimonial între soţi, interesând şi terţii, indiferent de regimul matrimonial aplicabil, fiind astfel o adevărată constituţie a regimurilor matrimoniale, dreptul comun al lor.

Locuinţa familiei chiar dacă este proprietatea exclusivă a unuia dintre soţi, nici unul nu poate dispune exclusiv de folosinţa acesteia, propunându-se chiar mai mult, să nu poată dispune dacă nu are consimţământul expres, scris al celuilalt soţ ( deci nici înstrăinare, nici ipotecare), înlocuindu-se astfel cuvântul ’’a asigura’’

stable sur marché, il peut opter pour le régime de la participation aux acquisitions (régime non réglementé en projet ), ce régime fonctionnant comme un régime de la séparation de biens, comme à la cessation ce régime, par n’importe quelle forme, se dissocie, ainsi que les biens que les époux les ont apporté ensemble se divisent – régime prévu par la législation française.

Concernant le formalisme des conventions matrimoniales, celles-ci seront des contractes solennels, qui seront conclus en forme authentique, par le notaire, sous la sanction de la nullité absolue.

La justification de cette mesure est donnée par la nécessité de la protection juridique, par la consultation et par l’assistance offertes par des professionnels du droit, par la gravité et par la complexité ce ces conventions. En ce qui concerne les relations des tiers avec les époux, on parle de la publicité du régime matrimonial, et on fait référence aux formalités générales, occasionnées par le mariage, ainsi que par les formalité spéciales, concernant les biens immeubles.

Après le mariage, les époux déclarent le régime matrimonial choisi, et en ce sens il est fait la mention sur l’acte de mariage, et dans le registre spécial tenu au lieu de la clôture du mariage, où sera déposé aussi une copie de la convention.

Concernant cette formalité de publicité, il est fait la proposition que la publicité soit assurée par ‘Union Nationale des Notaires Publics, ayant en vue le flux d’information concernant les conventions authentique et leur évidence.

Le régime primaire impératif est la totalité des normes juridiques applicables au régime patrimonial entre les époux, intéressant aussi les tiers, indifféremment du régime matrimonial applicable, étant ainsi une vraie constitution des régimes matrimoniaux, leur droit commun.

L’habitation de la famille même si elle est la propriété exclusive d’un des époux, aucun d’eux ne peut disposer exclusivement de son emploi, même proposant davantage, de ne pas disposer s’il n’a pas le



104

cu ’’ asupra’’, respectiv în loc de ’’dreptul de a asigura folosinţa locuinţei familiei’’ cu ’’dreptul asupra locuinţei familiei’’. Daca opoziţia soţului este nejustificată, soţul se poate adresa instanţei, care poate cenzura refuzul abuziv.

Independenţa profesională şi patrimonială presupune ca fiecare soţ poate încheia acte juridice cu celălalt soţ, sau cu terţii, poate efectua singur depozite bancare, putând dispune liber de fonduri.

Aportul de bunuri comune este posibil la constituirea unei asociaţii sau fundaţii, sau a unei societăţi comerciale.

Nici un soţ nu devine singur asociat, daca întrebuinţează bunurile comune pentru societatea comercială.

Proiectul de modificare a codului civil vizează şi sistemul de carte funciară.

Conform Codului civil din 1864, sistemul de publicitate este stabilit ca fiind sistemul de transcripţiuni şi inscripţiuni; ( codul civil francez din 1804 a neglijat publicitatea imobiliară, reglementând acest lucru ulterior, la jumătatea secolului XIX).

Este nevoie de un sistem general aplicabil pe întreg teritoriul, iar acest lucru nu este posibil înainte de existenţa unui cadastru general, cadastrul şi sistemul de publicitate imobiliară unic rămânând un deziderat.

În proiect, conform art. 641-673, este definit dreptul tabular, ca fiind totalitatea normelor juridice care reglementează publicitatea imobiliară, norme materiale şi procedurale.

Dreptul material de inspiraţie constă în Decretul 115/1938, Legea nr. 7/1996. Decretul 115/1938 a fost aplicat în Bucovina înainte de 1918, iar în Banat şi Transilvania după 1918.

Noul sistem de carte funciară consfinţeşte efectul translativ/ constitutiv de drepturi al înscrierii în cartea funciară.

Dreptul procedural este conţinut de legile speciale, în care este prevăzută procedura birourilor şi a înscrierilor.

Dobândirea, modificarea şi stingerea drepturilor tabulare se face

consentement express, écrit de l’autre époux (donc ni aliénation, ni hypothéquer), remplaçant ainsi le mot ’’assurer’’ avec ’’ sur’’, respectivement au lieu du ’’droit d’assurer l’emploi de l’habitation de la famille’’ avec ’’le droit sur l’habitation de la famille’’. Si l’opposition du mari est injustifiée, le mari peut s’adresser à l’instance, qui peut censurer le refus abusif.

L’indépendance professionnelle et patrimoniale suppose que chaque époux peut conclure des actes juridiques avec l’autre époux, ou avec les tiers, il peut effectuer seul des dépôts bancaires, pouvant disposer des fonds.

L’apport de biens communs est possible à la constitution d’une association ou fondation, ou d’une société commerciale.

Aucun époux de devienne seul associé, s’il utilise les biens communs pour la société commerciale.

Le projet de modification du code civil vise aussi le système de carte foncière.

Conformément au Code civil du 1864, le système de publicité est établi comme étant le système de transcriptions et d’inscriptions; (le code civil français du 1804 a négligé la publicité immobilière, réglementant cette chose ultérieur, à la moitié du XIXeme siècle).

Il est nécessaire un système général applicable sur le territoire entier, et cette chose n’est pas possible avent de l’existence d’un cadastre général, le cadastre et le système de publicité immobilière unique restant un desideratum.

En projet, conformément à l’ art. 641-673, il est défini le droit tabulaire, comme étant la totalité des normes juridiques qui réglementent la publicité immobilière, normes matérielles et procédurales.

Le droit matériel d’inspiration consiste dans le Décret 115/1938, a Loi no. 7/1996. Le décret 115/1938 a été appliqué en Bucovine avant de 1918, et en Banat et en Transylvanie après 1918.

Le nouveau système de carte foncière consacre l’effet translatif/ constitutif de droits de l’inscription dans la carte foncière.

Le droit procédural est contenu par les



105

exclusiv prin înscriere în cartea funciară. Renunţarea la un drept tabular se

face prin declaraţie autentică. Forţa probantă a cărţii funciare

naşte o prezumţie relativă, cel înscris sau radiat este prezumat a fi sau a nu fi titularul dreptului tabular.

Pentru promovarea acţiunii în revendicare va fi suficient extrasul de carte funciară, dovedind ca titularul este proprietar, dacă pârâtul nu opune excepţii personale.

Drepturile de creanţă, faptele şi alte raporturi juridice fac obiectul notării, au caracter limitativ, efectele notării sunt numai opozabilitatea, interesând începerea urmăririi silite, sechestrul, urmărirea veniturilor.

Pentru a nu sacrifica drepturile adevăratului proprietar, termenul de când proprietarul aparent este înscris în cartea funciară, şi în cadrul căruia adevăratul proprietar poate promova acţiune în nulitate şi acţiune în rectificare, acţionând pentru a restabili situaţia, sub sancţiunea ca terţul să nu mai poată fi evins, este de un an, în cazul în care proprietarul aparent înstrăinează cu titlu oneros terţului de bună credinţă, şi de 10 ani dacă înstrăinarea are loc cu titlu gratuit.

Acest nou sistem de publicitate este un sistem modern şi eficient, bazându-se pe: - prioritatea înscrierii (ca modalitate de transmitere); - rangul preferenţial (primul dobânditor are doar o acţiune personală); - prescriptibilitatea dreptului la acţiunea în prestaţie tabulară; - efectele juridice ale notării (înscrierea regimurilor matrimoniale într-un registru unic, şi a imobilelor care fac obiectul convenţiilor matrimoniale; - notarea pur informativă ( exproprierea pentru cauze de utilitate publică); - drepturile condiţionale (radiere – 5 ani cele suspensive, 10 ani cele

lois spéciales, où est prévue la procédure des bureaux et des inscriptions.

L’acquisition, la modification et l’extinction des droits tabulaires est fait exclusivement par inscription dans la carte foncière.

La renonciation à un droit tabulaire se fait par déclaration authentique.

La force probante de la carte foncière naît une présomption relative, celui inscrit ou radié est présumé à être ou non le titulaire du droit tabulaire.

Pour la promotion de l’action de revendication sera suffisamment l’extrait carte foncière, prouvant que le titulaire est propriétaire, si l’accusé n’oppose pas des exceptions personnelles.

Les droits de créance, les faits et autres rapports juridiques font l’objet de la notation, ont caractère limitatif, les effets de la notation sont seulement l’opposabilité, intéressant le commencement de la poursuite obligée, le séquestre, la poursuite des biens.

Pour ne sacrifier pas les droits du vrai propriétaire, le délai dès que le propriétaire apparent est inscrit dans la carte foncière, et dans le cadre duquel le vrai propriétaire peut promouvoir action en nullité et action de rectification, actionnant pour rétablir la situation, sous la sanction que le tiers ne puisse pas être soumis à une éviction, est d’un an, dans le cas où le propriétaire apparent aliène à titre onéreux au tiers de bonne foi, et de 10 ans si l’aliénation a lieu à titre gratuit. Ce nouveau système de publicité est un système moderne et efficient, se basant sur:

- la priorité de l’inscription (comme modalité de transmission); - le rang préférentiel ( le premier acquérant a seulement une action personnelle); - la préscriptibilité du droit à l’action en prestation tabulaire; - les effets juridiques de la notation ( l’inscription des régimes matrimoniaux dans un registre unique, et des immeubles qui font l’objet des conventions matrimoniales;

- la notation purement informative (l’expropriation pour des causes de nullité publique);



106

rezolutorii); - registratorul şi oficiul de cadastru răspund solidar pentru prejudiciu, dacă, din cauza inexactităţii ţinerii evidenţei se pierde dreptul de proprietate.

- les droits conditionnels (radiation – 5 ans ceux suspensifs, 10 ans ceux résolutoires); - la personne qui enregistre les papiers et l’office de cadastre répondent solidairement pour préjudice, si, à cause de l’inexactitude de l’évidence il est perdu le droit de propriété.



107

RĂSPUNDEREA INTERNAŢIONALĂ

PENTRU DAUNELE ADUSE MEDIULUI-ELEMENTELE RĂSPUNDERII

Lect. univ. Remus IONESCU Preşedinte Judecătoria Tîrgu-Cărbuneşti Cadru asociat Universitatea „Constantin

Brîncuşi” Tg-Jiu Cadru asociat Universitatea „Titu Maiorescu”

Tg-Jiu Abstract

Încălcarea unei obligaţii cu caracter internaţional privind protecţia mediului (de origine cutumiară sau convenţională) sau a unui principiu general al mediului va determina, în anumite condiţii, răspunderea internaţională a statelor .Trebuie totuşi remarcat că în acest domeniu statele, ca subiecte originare ale dreptului internaţional public au manifestat o anumită reticenţă faţă de mecanismele jurisdicţionale internaţionale şi-o lipsă de încredere în a accepta răspunderea lor în acest domeniu, în ciuda faptului că tratatele internaţionale care reglementează probleme angajării unei asemenea responsabilităţi sunt numeroase.

Preliminarii În dreptul internaţional, normele acestuia

sunt create, atât de către subiectele dreptului internaţional, în primul rând de state, ca subiecte originare de drept cât şi de organizaţiile internaţionale.

Aceste norme, fiind elaborate de prin acordul de voinţa liber consimţit al statelor, devin obligatorii şi trebuie respectate întocmai . Însă, există şi situaţii când aceste norme sau principii fundamentale sunt încălcate, moment în care cei care procedează astfel pot fi sancţionaţi.

Faptele sau actele ilicite din punct de vedere al dreptului internaţional sunt încălcările normelor dreptului internaţional convenţional sau cutumiar, precum urmează: agresiunea armată a unui stat îndreptată asupra altui stat, determinarea daunei unui stat, prin forţă de inacţiune (neluarea unor măsuri). Răspunderea mai poate surveni şi în cazul culpei.

LA RESPONSABILITÉ

INTERNATIONALE POUR LES DOMMAGES D’ENVIRONEMENT- LES ELEMENTS DE LA RESPONSABILITÉ

Lect. univ. Remus IONESCU Preşedinte Judecătoria Tîrgu-Cărbuneşti Cadru asociat Universitatea „Constantin

Brîncuşi” Tg-Jiu Cadru asociat Universitatea „Titu Maiorescu”

Tg-Jiu Abstract

L’empiètement d’une obligation internationale en ce concerne la protection d’environnement / d’origine coutumière ou conventionnel / ou d’un principe général d’environnement, va impliquer, en certaine conditionnes, la responsabilité internationale des états. Quand même il faut être remarquer que en ce domaine les états ont manifeste une certaine réticence au mécanismes juridictionnels internationales et ils se méfient d’accepter leur responsabilité en ce domaine, malgré aux internationales qui règlent les problèmes. Considérations générales Dans le droit international, il y a normes en vigueur établis par les thèmes du droit international /des états/ et par les organisations internationales : Ces normes, élaborées par la volonté libre consente des états, sont obligatoire à être respectées. Il y a des situations quant ces nomes ou principes fondamentales peut être ignoré et ceux qui fait ça peut être sanctionnes. Les faites ou les actes illicites du point de vu du droit international sont les invasions des norme du droit international connotation ou coutumières. Ies sont : l’agression aromate d’un état contre l’autre, la détermination du don mange d’un état, par force de l’inaction /être passif/. La responsabilité peut être survenue en ce concerne la culpabilité, le préjudice ou aux lisons causales.



108

Răspunderea juridică este întâlnită în toate ramurile dreptului , sugerând ideea de sancţiune sau reparaţie. Ea dă expresie unui raport social sancţionat din punct de vedere juridic, în baza căruia o persoană se află într-o relaţie de obligaţie faţă de altă persoană căreia îi datorează satisfacţie sau repararea unui prejudiciu ce i 1-a cauzat .

Independent de daunele pe care statele sau cetăţenii lor le pot suferi direct, în dreptul internaţional al mediului există tendinţa vădită către răspunderea internaţională pentru daunele aduse patrimoniului comun. Declaraţia ONU asupra mediului din 1972 este interpretată în acest sens, întrucât ea are în vedere răspunderea internaţională pentru daunele cauzate nu doar mediului altor state, ci şi „zonelor de dincolo de limitele jurisdicţiei naţionale".

Astăzi, dreptul internaţional al mediului dispune de puţine reguli clare şi precise în problema răspunderii pentru daunele trasfrontiere cauzate mediului natural de pe teritoriului altor state. Este motivul pentru care s-a recurs la cercetarea contribuţiei altor ramuri ale dreptului internaţional public (dreptul fluvial, maritim spaţial), precum şi la sprijinul dreptului internaţional privat, fapt care a condus Ia conturarea diferitelor categorii sau forme ale răspunderii în domeniul protecţiei mediului şi conservării resurselor naturale.

Însă problema comună mai multor ramuri de drept, rămâne stabilirea unor ecostandarde (uniforme şi obligatorii) privind protecţia factorilor de mediu pe plan regional şi internaţional, astfel încât să se poată ajunge, mai întâi la renunţarea exercitării unor activităţi producătoare de pagube (potrivit unor standarde minimale), iar apoi, treptat la protecţia integrală a elementelor componente ale mediului natural (potrivit unor standarde maxime).

Specialiştilor în dreptul internaţional le revine sarcina de a cerceta problemele privind formele şi modalităţile corespunzătoare de colaborare internaţională şi regională în acest domeniu, în particular asupra conţinutului categoriei

Rencontrée dans tout les branche du droit, la notion de responsabilité juridique sugere l’idée de sanction ou de réparation. Ça donne l’expression a une rapport sociale sanctionné du point de vu juridique: Comme ça une personne il y a dans une relation d’oblativités contre une autre personne pour donner satisfactions ou la réparation d’une préjudice. Sans tenir compte de dommages que les états ou leurs citoyens peut être soffite directement, dans le droit international d’environnement il y a une tendinsse vers la internationale pour les dommages de patrimoine commune. La déclaration ONU de l’environnement 1972 est interprète commune ça, parce qui elle demande de responsabilité international pour les dommages d’environnement d’autre pays mais aussi des zones à travers les limites de la de la juridiction national. Aujourd’hui, le droit interne d’environnement dispose de peu dés règles claires et précises en ce concerne le problème de la responsabilité pour les dommages /transfrontière/ au-delà des frontières souffert par environnement et qui sont déclanche sur le territoire des autre pays. C’est le raison qui a détermine la recherche de la contribution des autre branches du droit interne, publique /le droit fluvial, maritime, spatial/, et aussi le soutien du droit interne privé : Cela a conduit à la mise en évidence des certains catégories ou formes de la responsabilité dans le domaine de la protection d’environnement et pour la concertation des ressources naturelles. Le problème principal, commun au plusieurs branche du droit, est d’établir des ectomésodermes /uniformes et obligation/ en ce qui concerne la protection d’environnement régional et international de sorte que on renonce à faire de l’exercice des activités qui produit des dommages, puis, peu à peu, à la protection intégrale des éléments l’environnement naturel /approprie des maximum standards/. Les spécialités eu droit interne out la mission de faire des recherches en ce qui



109

de prejudiciu. Răspunderea juridică în dreptul mediului

înconjurător a devenit azi o „zonă fierbinte" datorită situaţiei ecologice mondiale afectată grav de consecinţele industrializării şi automatizării, a aplicării tehnologiilor de vârf spaţiale si nucleare, a exploatării neraţionale a resurselor naturale, a urbanizării excesive, precum şi a altor factori, dependenţi de politica dusă în acest domeniu de fiecare ţară. Angajarea unor astfel de activităţi atât de către stat cât şi de către persoane private duce la producerea de pagube ecologice intenţionate sau accidentale cu un grad ridicat de periculozitate faţă de mediul natural. In dreptul internaţional aceasta a dus la apariţia unor tehnici noi de reparaţii a victimelor poluării, la stabilirea unor regimuri speciale în dreptul internaţional public şi la armonizarea sistemului de răspundere în dreptul intern.

Elementele răspunderii Răspunderea materială a statelor este o

formă a răspunderii civile proiectată în sfera relaţiilor internaţionale. În principiu, faptele cauzatoare de răspundere includ fie comportării ilicite din punct de vedere a dreptului internaţional, prin care se produc pagube mediului înconjurător, fie o seamă de activităţi ilicite ce nu sunt interzise de dreptul internaţional, care pot constitui însă surse ale vătămării mediului.

Fapta ilicită trebuie să îndeplinească, în primul rând o condiţie obiectivă, constând în încălcarea de către un stat a unei obligaţii internaţionale ce-i revenea în domeniul protecţiei mediului înconjurător. Precizăm că este vorba numai de obligaţii juridice asumate de state, în conformitate cu dreptul internaţional public. Astfel, nu pot fi luate în consideraţie, obligaţiile asumate de către un stat prin contractele de drept intern sau obligaţiile morale. Pe de altă parte, ca fapta să fie ilicită, este necesar ca obligaţia internaţională încălcată să fie în vigoare în momentul producerii ei [Sion I. Gr. Ecologie şi dreptul internaţional, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1990].

Pentru ca inacţiunea prin care un stat

concerne les modalités de collaborations internationale et régionale dans cette direction, particulièrement en ce qui concerne la catégorie du préjudice / 34/. Dans le droit d’environnement la responsabilité juridique est devenu aujourd'hui ; une zone brûlant; à cause de la situation écologique mondiale sérieusement affecte par l’industrialisation et automation, par l’application des haut technologique spéciales et nucléaires, par une explantation irrationalité des ressortes naturelles, par l’urbanisation extensive, et pas d’autre factures qui dépendent der la politique des pays. L’approche de ces activités par l’états et par des personnes prives condit à des dommages écologiques délibères ou accidentels avec un grande degré de périculosité vis-à-vis d’environnement. Dans le droit international cette phénomène à conduit des nouveaux technologies de repartions pour les victimes de la pollution, à établir des régimes spéciales dans le droit interne publique et aussi à l’harmonie du system de la responsabilité dans le droit interne. La responsabilité juridique pour l’empiètement demandes de la protection d’environnement et l’explication des ressources naturelles constitue selon /un aspect/ l’une des plusieurs faces de cet ensemble des rapports, pas le plus efficace. Les catégories de responsabilités qui peut être appliques, pour l’empiétement des dispositions légales qui concerne la protection d’environnement, sont : la responsabilité disciplinaire, matérielle, civile, contraventionnelle et pénale. Mais il faut dire que la responsabilité disciplinaire et celle matérielle sont gouvernées par la législation du travail qui se base sur la culpabilité /d’employeur/ d’engage qui a fait un délit sur l’environnement ou vis-à-vis de son travail. Les éléments de la responsabilité. La responsabilité matérielle des états est une forme de la responsabilité civile projetée vers les relations internationales. En général, les actions qui causent la responsabilité contienne des comportements



110

violează normele dreptului internaţional să ducă la angajarea răspunderii trebuie îndeplinite următoarele condiţii: săvârşirea actului ilicit cu intenţie sau din neglijenţă sau imprudenţă; actul ilicit să fie imputabil statului sau organelor sale; între prejudiciul cauzat şi acţiunea ilicită să existe un raport de cauzalitate.

Această obligaţie este formulată în principiul 21, precum şi în articolul 30 din Carta drepturilor şi îndatoririlor economice ale statelor, ca instrument cu caracter „soft low" precum şi în Convenţia asupra dreptului mării de la Montego Bay, ca posibil instrument cu caracter „hard law" [Convenţia a fost semnată la 10 decembrie 1982, intrată în vigoare la 1994 şi a fost ratificată în România prin legea nr. 110/1996].

Obiectul obligaţiei încălcate are incidenţă asupra regimului răspunderii, în sensul că faptul internaţional ilicit are consecinţe diferite şi prin urmare, formele de răspundere aplicabile încălcării anumitor obligaţii, de importanţă esenţială pentru protecţia unor interese fundamentale ale comunităţii internaţionale ale statelor, diferă faţă de cele aplicate pentru încălcarea altor obligaţii. In funcţie de obiectul obligaţiei internaţionale încălcate, Comisia de Drept Internaţional a clasificat aceste fapte în crime şi delicte internaţionale. Răspunderea este diferită pentru crime faţă de cea pentru delicte.

În ceea ce priveşte cauzele care exclud caracterul ilicit al faptei putem spune că şi în dreptul internaţional s-a recunoscut intervenţia anumitor împrejurării de natură să înlăture caracterul ilicit al faptei, prin care se violează o obligaţie internaţională. Aceste situaţii sunt: consimţământul victimei la încălcarea unei obligaţii internaţionale de către un alt stat, poate exonera de răspundere acest stat, însă cu condiţia ca acest consimţământ să fie expres şi valabil exprimat, prealabil comiterii faptului şi totodată să nu se refere la încălcarea unei norme imperative. alt fapt care exclude caracterul ilicit îl constituie contra măsurile sau represaliile. Ele sunt

illicites du point de vu du droit international et qui provoque des dommages d’environnement au des activités illicite qui ne sont pas punies par la loi, mais elles sont des sources des dommages d’environnement. L’action illicite doit accomplir, premièrement une condition objective : la violation d’un état à l’obligation internationale dans la protection d’environnement. On dit que c’est seulement des obligations juridiques assumées par un état en conformité du droit international publique. Ainsi, les obligations assumées d’un état par les contredis de droit internationale ou obligations morales, ne peuvent pas être prendre en considération. D’une autre coté, pour que l’action être en vigueur quand elle est faite. Afin que l’inaction, par quelle un état a violé les normes du droit international, conduit à des responsabilité : il faut accomplir une suites des conditions : accomplir une action illicite avec intention ou par négligence/l’imprudence/ l’action illicite doit être impute à l’état ou à ses organismes ; entre le préjudice et l’action illicite doit être un rapport de causalite. Cette obligation a été formulée dans le principe 21 et dans l’article 30 du /Livre des droites et obligations des états/, comme un instrument avec un caractère / soft low/ . Elle est rencontrée aussi dans la Convention du droit maritime /Montego Bay/ , conne un possible outil avec un caractère /hard low/ ; La convention a été signée le 10 décembre 1982, qui est entrée en vigueur le 1994 et ratifié en Roumaine par la loi nr : 110/1996. L’objet de l’obligation voilée a l’incidence sur le régime de la responsabilité c'est-à-dire que fait international illicite a des différents conséquences et ce pourquoi les formes des responsabilités applicables à la violation de certains obligations, d’une importance essentielle pour la protection des intérêts fondamentales des communauté international des états, sont différents



111

definite ca acţiuni neconforme dreptului internaţional public, dar legitime, deoarece sunt săvârşite de un stat, pentru a răspunde faţă de conduita ilicită, a altui stat împotriva sa. Ele nu implică folosirea forţei sau ameninţarea cu forţa [A. Bolintineanu, A. Năstase, B. Aurescu, Drept internaţional contemporan, Ed. All Beck, Bucureşti, 2000, fila 258].

Forţa majoră şi cazul fortuit exonerează de răspundere statul care comite fapte ilicite, datorită intervenţiei acestor evenimente neprevăzute, care scapă de sub controlul statului. Starea de necesitate şi legitimă apărare exclud răspunderea statului care săvârşeşte un act ilicit.

Există şi autori, care pe lângă aceste cauze de exonerare a răspunderii includ şi starea de necesitate [A. Bolintineanu, A. Năstase, B. Aurescu, Drept internaţional contemporan, Ed. All Beck, Bucureşti, 2000, fila 258].

Responsabilitatea internaţională Regula de bază a responsabilităţii

statului în contextul protecţiei mediului poate fi sintetizată în felul următor: statele sunt responsabile pentru prejudiciile aduse mediului din alte state sau mediului global, rezultate prin încălcarea unei reguli internaţionale sau a unui standard internaţional general acceptat. Responsabilitatea statului este confirmată prin Declaraţia de la Stockholm: „Statele au...responsabilitatea de a asigura că activităţile aflate în jurisdicţia sau sub controlul lor nu provoacă pagube mediului din alte state sau unor zone aflate în afara limitelor jurisdicţiei naţionale."

• Pentru a revendica responsabilitatea statului trebuie întrunite mai multe elemente constitutive Paguba produsă asupra mediului trebuie să fie rezultatul încălcării unei legi internaţionale. Astăzi dreptul internaţional al mediului este în formare, iar multe tratate pentru protecţia mediului sunt puternic fundamentate pe obligaţiile generale privind cooperarea. Aceste obligaţii, împreună cu prevederile specifice de interdicţie, pun de multe ori probleme dificile la demonstrarea şi

comparable à ces au celles pour la violation des autre obligations. Pae rapport à l’objet de l’obligation international violé, La Commission du Droit International, a classifié ces actions en crimes et délits internationales. La responsabilité est différente pour les crimes que pour les délits. En ce concerne les causes qui éliminent le caractérisé illicite d’un fait on peut dire que dans le droit international a été reconnu l’intervention des certaines situations qui fait disparaître le caractère illicite par quel on a violé une obligation international. Cestes situation sont: l’accord de la violine pour la violation d’une obligation internationale d’un autre pays, qui peut se disculpée mais à la condition que cette approbation être exprès et valable exprimé, préalable du fait et il faut que l’accord ne se peut pas violer une norme impérative. Une autre action qui exclue le caractère illicite sont les contre-mesure ou les représailles. Elles sont définies comme des actives non conformes /incompatibles/ avec le droit internationale publique, mais légitimes parce qu’elles sont faites d’un état, pour réponde à une conduite illicite d’un autre pays contre lui. Ça n’implique pas la force ou les menaces. …. La cause de force majeure et le cas fortuit /imprévu/ exonèrent de responsabilité l’état qui a commis les faits illicites. L’état de nécessite et légitime défense excludent la responsabilité d’état qui q fait une action illicite. Il y a des écrivaines qui include aussi l’état de nécessité. La responsabilité internationale. Le préncipal règle de la responsabilité d’état dans la protection d’environnement peut être synthétise comme ça: les états sont responsables pour le préjudices d’environnement d’autres pays ou d’environnement global par la violation d’un règle international ou d’un standard international accepté. La responsabilité d’état est confirmée par ,,La Déclaration de Stockholm,,.



112

confirmarea vinovăţiei. • Statul este responsabil atât pentru

propriile activităţi, cât şi pentru activităţile persoanelor juridice sau fizice aflate în propria jurisdicţie sau sub propriul control. Cu alte cuvinte, chiar dacă nu statul este poluatorul direct, el este responsabil pentru eşecul său în stoparea sau controlarea activităţilor poluatoare efectuate de alţii. În baza acestei reguli, statele pot fi responsabile pentru că: nu au adoptat sau impus legile necesare pentru protecţia mediului; nu au încetat activităţile periculoase; sau au lăsat nepedepsite cazurile de încălcare a legii.

• Nu trebuie să existe circumstanţe justificative, cum ar fi acordul statului afectat e o cauză intermediară sau cauze exoneratoare de răspundere.

• Paguba trebuie să fie „semnificativă", ceea ce poate pune serioase probleme pentru constituirea dovezilor şi cuantificarea prejudiciilor. În practică, există puţine acţiuni juridice bazate pe responsabilitatea statului, majoritatea cazurilor de poluare nefiind soluţionate la nivel internaţional, ci prin intermediul regulilor internaţionale de răspundere civilă, adică direct între persoanele implicate. Sunt de asemenea importante comisiile internaţionale de revendicare, care distribuie fonduri „donate" de statul generator al prejudiciului, direct statului reclamant. O astfel de procedură permite statelor să rezolve revendicările, fără a admite responsabilitatea legală.

Responsabilitatea internaţională este guvernată prin reguli cutumiare şi tentativele de calificare ale Comisiei de Drept internaţional în acest domeniu. Problema este complexă datorită faptului, că este abordată în acelaşi timp sub unghiul reparării prejudiciului cauzat şi sub cel al sancţiunii autorului unui act ilicit cauzator de pagube. Mai mult, punerea în aplicare a conceptelor care conduc această materie este făcută foarte greu prin natura însăşi a societăţii internaţionale, slab ierarhizate.

Faptul generator de prejudicii. Responsabilitatea internaţională rezultă

Les états ont la responsabilité d’assurer que les activités de ses juridictions ne fais pas des dommages sur l’environnement des autres pays ou sur des zones qui sont au dehors de la juridiction nationale. Pour revendiquer la responsabilité d’état il faut plusieurs éléments constitutifs. Le dommage produit sur l’environnement doit être le résultat d’une violation d’un loi international. Aujourd'hui le droit international d’environnement est une branche nouvelle qui se forme. Plusieurs traites pour la protection d’environnement sont forcements construits sur les obligations générales de la coopération. Ces obligations à coté des prévissions spécifique d’interdiction, mettent des problèmes difficiles pour la démonstration et la confirmation de la culpabilité. L’état est responsable pour ses actions et aussi pour les activités des personnes juridique au physique au son propre juridiction ou son propre contrôle. C'est-à-dire que l’état est coupable même s’il n’est pas ce qui a pollué. Il est responsable pour son échec dans le contrôle des activités polluantes effectuées par les autres. Aussi l’états peuvent être responsabilité pour ne pas adopter ou ne pas imposer les lois nécessaires pour la protection d’environnement, n’ont pas cesser les activités daugerenses ou n’ont pas puni la violation du loi. Il nu faut pas exister des circonstances justificatives : l’accord d’état affecté qui est une cause intermédiaire ou des causes qui peuvent exonérer la responsabilité. La dommage doit être signifiant et comme ça il mette des problèmes majeurs pour la constitution des épreuves et pour la quantification des préjudices. En pratique, il y q peu des actions juridique basées sur la responsabilité de l’état, les plusieurs cas de pollution ne sont pas solutions au niveau international, mais par des règles internationales de responsabilité civile, c'est-à-dire parmi des personnes implique.



113

dintr-un act ilicit imputabil unui subiect de drept internaţional.

a) Ilicitatea faptului generator Fundamentul responsabilităţii este

ilicitatea, aceasta manifestându-se într-o acţiune violatoare a unei obligaţii internaţionale.

Acest principiu cutumiar este aplicat de numeroase decizii jurisdicţionale sau arbitrale.

Ilicitatea poate să nu antreneze decât o simplă reparaţie a pagubei ocazionate. Dar ea poate, de asemenea, provoca punerea în aplicare de sancţiuni. Valoarea unei obligaţii esenţiale pentru salvgardarea intereselor fundamentale ale comunităţile internaţionale poate într-adevăr să fie calificată ca fiind crimă internaţională.

Există situaţii când un act ilicit ocazionând o pagubă poate să nu antreneze responsabilitatea autorului său (este cazul de exemplu, al actului comis sub efectul forţei majore).

Există, pe de altă parte, o tendinţă de a admite responsabilitatea şi pentru actul ilicit cauzator de prejudicii. Această responsabilitate „obiectivă" a fost constatată prin convenţii în cazuri particulare.

b) Imputabilitatea Faptul generator în sistemul de

responsabilitate trebuie să fie imputabil subiectului de drept responsabil.

Referindu-ne la state, faptul generator poate să fie comis printr-o autoritate statală acţionând în numele statului însuşi: poate fi vorba de autorităţi administrative daună la un contract încheiat cu un străin, arestare sau expulzarea arbitrară etc, legislative refuzul de a lua măsurile recunoscute drept necesare pentru execuţia unei obligaţii internaţionale, adoptarea unei legi contrare unui angajament internaţional sau jurisdicţionale, refuzul de a face justiţie fiind de o gravitate particulară. Un agent incompetent sau funcţionar pot angaja responsabilitatea statului dacă oferă aparenţele unui agent oficial. Colectivităţile locale şi departamentale statului, serviciile publice şi personale morale de drept privat,

Aussi important sont les comites de revendication qui distribuent des fonds donnés par l’état qui a causé le préjudice à un autre état. Une telle procédure permettre aux états les revendications sans admettre la responsabilité légale. La responsabilité internationale est gouvernée par des règles coutumières et par les tentatives de qualifications de la Commission du Droit International. Le problème est complexe parce qu’il est abordé du point de vu de la réparation du préjudice causé et aussi du point de vu de la sanction d’auteur sui a fait un acte illicite avec des dommages. La mise en place des conceptes qui conduisent cette matière est réalisée par la nature de la société internationale, mal hiérarchise.

Le fait générateur des préjudices. La responsabilité internationale résulte

par un acte illicite qui peut être imputé à un subject de droit international.

a. L’illégalité du fait générateur. Le fondement de la responsabilité est l’illégalité qui se manifeste dans une action qui viole une obligation internationale. Ce principe coutumier est appliqué par des nombreuse d’actions juridictionnelles ou arbitrales. L’illégalité nu peut pas entraîner que une banale réparation de la dommage, mais elle peut provoquer la mise en place des sanctionnes. La valeur d’une obligation essentiale, pour la sauvegarde des intérêts fondamentaux des communautés internationales, peut être qualifié comme une crime internationale. Il y a certaines situations quand un acte illicite qui produit un dommage, peut sauver l’auteur de responsabilité /l’acte fait sur l’éfect de la force majeure/. D’un autre coté, il y a une tendinsse d’admettre la responsabilité aussi pour le fait illicite qui a produit des dommages. Cette responsabilité objectivée par des convections dans les cas particuliers. b.L’imputabilité. L’acte générateur dans le système de la responsabilité doit être imputable au sujet responsable.



114

investite cu prerogative de autoritate publică, pot în mod egal să angajeze responsabilitatea statului.

Prejudiciul Responsabilitate internaţională nu

survine decât dacă a fost adus un prejudiciu unui drept şi nu doar unui interes. Drept trebuie să fie subiectiv şi să fie individualizat.

În dreptul internaţional al mediului prejudiciu este cel mai adesea material, dar poate fi şi moral, ca lezarea onoarei unui stat, de exemplu.

Victima prejudiciului poate fi un stat sau un alt subiect de drept internaţional. Subiectele de drept intern (persoanele fizice sau juridice) nu au mijloace de acţiune de ordin internaţional contra statelor susceptibile de a i se aduce prejudiciu. Astfel se explică instituţia numită „protecţia diplomatică".

„Protecţia diplomatică" este o instituţie cutumiară de drept internaţional public pe care nu trebuie să o confundăm cu simplele demersuri efectuate de către un diplomat pe lângă guvernul acreditar în favoarea resortisanţilor statului său), în virtutea căreia un stat „andosează" reclamaţia unuia din resortisanţii săi care a suferit un prejudiciu din partea unui stat străin şi acţionează faţă de acest stat pentru a obţine reparaţii.

Pentru punerea în aplicare a protecţiei diplomatice trebuie să fie îndeplinite 2 cerinţe: reclamantul trebuie să aibă naţionalitatea statului care intervine în favoarea sa şi să fi epuizat căile interne [ M. Duţu – Drept internaţional al mediului, Editura Economică Bucureşti, fila 256].

Consecinţele responsabilităţii. Statul care a săvârşit faptul ilicit şi a

cărui răspundere este stabilită poate supus unor sancţiuni, având totodată obligaţia de a repara prejudiciul.

În cazul încălcării obligaţiilor „erga omnes”, sancţiunile se aplică independent şi prealabil obligaţiei de reparare. De asemenea, mai există în sarcina statului a cărui răspundere este angajată obligaţia de a pune capăt faptului ilicit şi de a lua măsuri

Dans ce concerne les états, le fait générateur peut être commis par une autorité d’état qui actionne pour l’état même. C'est-à-dire des autorités administratives qui peut créer un dommage pour un contracte avec un étrange, determition au l’expulsion arbitraire etc. ; ou des autorités législative – le refuse de prendre les mesures.

Un agent incapable ou un fonctionnaire peut angajer la responsabilité d’état s’il offre les apparences d’un agent officiel. Les collectivités locales et les départements d’état, les service public et personales morales du droit privé, investies avec des prérogatives d’autorité publique, peuvent angajer la responsabilité d’état.

Le préjudice. La responsabilité internationale ne

sourvienu pas que dans le cas d’un préjudice d’un droit pas d’un intérêt.

La victime d’un préjudice peut être un état on un autre sujet du droit international. Les sujettes du droit international / les personnes physique ou juridique/ n’ont pas les moyennes d’action au niveau international contre les état successibilités d’un préjudice. Ainsi s’explique l’institution appelle,, la protection diplomatique,,.

La protection diplomatique est une institution coutumière du droit international publique. Mais il ne faut pas la confonder avec les simples démarches effectuées d’un diplomat sur le gouverne qui peut accréditer les représentants de son état. Comme ça un état ,,enclosse,, la réclamation d’un de ses représentantes qui q souffert un préjudice fait par un étranger.

Pour la nuisse en application de la protection diplomatique il doit être accouflir deux demandes : le réclament est le citoyen d’état qui intervienne les moyennes internes doit être épuisés / M. Dutu/.

Les conséquences de la responsabilité. L’état qui q fait un acte illicite et la

responsabilité a été établie, peut être asservi



115

de prevenire a faptelor. În situaţia daunelor materiale, reparaţia

constă în „restituţio in integrum”. De exemplu, în cazul „Templului Preah-Vihear” (1962). Thailanda a fost obligată să restituie Cambogiei obiectele ridicate ilegal din templul din cauză din Cambogia.

Dacă aceasta nu mai este posibilă, ca urmare a unor motive de ordin social sau material, operează obligaţia de despăgubiri echivalente. Se pot acorda despăgubiri atât pentru paguba propriu-zisă (damnum emergens), cât şi pentru beneficiul nerealizat (lucrum cesans), care trebuie să fie normal şi previzibil.

În situaţia daunelor morale, reparaţia constă în oferirea de „satisfacţie”, sub forma de scuze, onoruri pentru steagul lezat, pedepsirea persoanelor vinovate şi altele. Astfel, în cazul „Rainow Warrior”, Franţa a fost obligată să-şi ceară scuze victimelor implicate în naufragiul vasului în speţă.

Au fost cazuri în care s-au plătit despăgubiri şi pentru daune morale.

BIBLIOGRAFIE

1. Mircea Duţu, Dreptul mediului, Editura C.H. Beck,Bucureşti, 2007;

2. Mircea Duţu, Dreptul internaţional al mediului, Editura Economică, Bucureşti, 2004;

3. Bolintineanu A. Năstase A. Aurescu B. ;Drept internaţional contemporan” editura ALLBeck – Bucureşti 2000;

4. Sion I. Gr. Ecologie şi Dreptul internaţional, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică – Bucureşti 1990;

5. Geamănu Gr. ; Drept internaţional contemporan, Editura Didactică şi pedagogică – Bucureşti 1995;

6. Decleris M. The law of sustainabledevelopment, General principles, European Commission,2000;

7. Dejant-Ponce,M. Pallemaerts, M. Droits de l homme/Human right and the environment, Conseil de l Europe/Council of Europe, 2002;

8. Ferry L. Le nouvel Ordre ecologigue,

à des sanctions et il faut réparer le préjudice.

Dans le cas de la violation des obligation ,,erga omnes,, les sanctionnes s’applique indépendants et en préalable de l’obligation de réparation. Il est aussi la mission de l’état de finir l’acte illicite et de prévenir des faites.

Pour les dommages matériaux, la réparation suppuse ,,restitutio in integrum,, par example les cas du Temple Preah-Vihear 1962. Thailanda a ete oblige de restituer à Cambogiei les objets confisques illégale de Cambogia.

Si cela n’est pas possible, pour des raisons sociales ou materiales intervienne l’obligation de dédommagements équivalents. On peut accorder des dédommagement pour la dommagent /damnum emergens/, et aussi pour le bénéfice irréalise / lucrum cesans/, qui doit être normal et prévisible.

En ce qui concerne des dommages morales ; la réparation c’est la offert d’un ,,satisfaction,, , c'est-à-dire des excuses, des honneurs pour le drapeau lèse, la punitions des personnes coupable etc. Comme ça, la France a été oblige de s’excuser à de victimes du naufrage dans le cas Rainow Warrior.

Il y a des cases qui on payer pour des dommages morales aussi.

BIBLIOGRAFIE 1. Mircea Duţu, Le droit environnement Editura C.H. Beck,Bucureşti, 2007; 2. Mircea Duţu, Le droit internationale de l environnement, Editura Economică, Bucureşti, 2004; 3. Bolintineanu A. Năstase A. Aurescu B. ; Le droit international contemporaine" editura ALLBeck - Bucureşti 2000; 4. Sion I. Gr. Ecologie şi Le droit international , Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică - Bucureşti 1990; 5. Geamănu Gr. – Le droit international contemporain – Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti 1995;



116

Grasset, 1992; 9. Guillot P., Droit de l environnement,

Ellipses, 1998; 10. Levegue C. Environnement et

diversite du vivant, Pocket, 1994.

6.Decleris M. The law of sustainable developent - general pricipiples, European Commisiion 200; Dejant-Ponce, M. Pallemaers, Droits de l homme /Human right and the environemet, Conseil dei Europe/Council of Europe 2002; 8. Ferry L. –Le nouvel Ordre ecologigue, Grasset 1992; 9.Guillot P. – Droit de lenvirinement, Ellipses ; 10. Levengue C. Environement et diversite du vivan, Pocket 1994.



117

DREPTUL COPILULUI ŞI AL

PĂRINTELUI DE A MENŢINE RELAŢII PERSONALE ÎN CAZUL SCINDĂRII

OCROTIRII PĂRINTEŞTI CA URMARE A DIVORŢULUI

Lect. univ. Alin-Gheorghe GAVRILESCU Facultatea de Ştiinţe Juridice,

Universitatea „Constantin Brâncuşi”Tg-Jiu Abstract În anumite situaţii copilul poate fi separat de

părinţii săi sau de unul dintre aceştia. În principiu, separarea copilului de părinţi sau de unul dintre ei nu duce la stingerea tuturor obligaţiilor şi nici la pierderea tuturor drepturilor părinteşti. Pentru a-şi putea îndeplini îndatoririle pe care le are faţă de copil legea recunoaşte părintelui de care acesta a fost separat dreptul de a avea legături personale cu copilul şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia (art. 43 alin. 3 C. fam.). Pe de altă parte, legiuitorul român consacră în art. 16 din Legea nr. 272/2004 dreptul copilului de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu ambii părinţi în ipoteza în care a fost separat de aceştia sau de unul dintre ei printr-o măsură dispusă în condiţiile legii, cu excepţia situaţiilor când acestea ar fi contrarii interesului superior al copilului, întrucât ar periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului. Aceste dispoziţii sunt concordante cu cele ale art. 9 pct. 3 din Convenţia cu privire la drepturile copilului care dispune că statele părţi vor respecta dreptul copilului care a fost separat de ambii părinţi sau de unul dintre ei de a întreţine relaţii personale şi contacte directe cu cei doi părinţi ai săi, în mod regulat, exceptând cazul când acest lucru contravine interesului superior al copilului. Pe plan internaţional, ocrotirea relaţiilor personale dintre părinţii şi copii este asigurată şi de prevederile Convenţiei asupra relaţiilor personale care privesc copiii [1] art. 4 alin. 1 din acest act internaţional dispunând: „copilul şi părinţii săi au dreptul de a obţine şi de a întreţine relaţii personale constante”.

1. Noţiuni introductive privind

dreptul copilului şi al părinţilor de a menţine relaţii personale în cazul scindării ocrotirii părinteşti urmare a divorţului

La desfacerea căsătoriei instanţa judecătorească are obligaţia să se pronunţe asupra încredinţării copiilor minori, chiar dacă acest lucru nu s-a cerut, putând apărea

THE CHILDREN AND PARENTS RIGHT TO MAINTAIN PERSONAL RELATIONS

IN CASE OF SCISSION OF THE PARENTAL PROTECTION AS A

RESULT OF THE DIVORCE

Lecturer Alin-Gheorghe GAVRILESCU Faculty of Juridical Sciences

„Constantin Brancusi” University Tg. Jiu

Abstract In certain situations, the child may be

separated by his parents or by one of them. The child’s separation from the parents does not lead to the extinction of all obligations and neither to the lost of all parental rights. To fulfill the duties regarding the child, law recognizes to the parents from which this one has been separated the right to have personal connections to the child and to watch at the growth, education, learning and professional qualification of this (art. 43 paragraph 3 C. fam.). On the other side, the Romanian legislator devotes in art. 16 from the Law no 272/2004 the child’s right to maintain personal relations and direct contact with both parents in the apotheosis where this one has been separated from them or from one of them, through a measure disposed in the law’s conditions, excepting the situations where these would be contraries to the superior interest of the child, because it would endanger his physical, mental, spiritual, moral or social interest of the child. These dispositions are concordant to those of the art. 9 pct. 3 from Convention regarding the child’s rights that disposes that the parts will respect the child’s right who was separated of both parents or of one of them to maintain personal relations and direct contact with the two parents, in a regular manner, excepting the case where this contravenes to the superior interest of the child. On the international plan, protecting the personal relations between parents and children is assured also by the Convention foresights upon the personal relations that concern children [1], art. 4 paragraph 1 from this international right that disposes: „the child and his parents have the right to obtain and maintain constant personal relations”.

1. Introductive notions regarding the children and parents right to maintain personal relations in case of scission of the parental protection as a result of the divorce

At the matrimony dissolve, the instance has the obligation to pronounce upon the entrusting of the under age children, even if this thing was not requested, being able to



118

practic două situaţii de scindare a ocrotirii părinteşti: încredinţarea copilului unuia dintre părinţi şi încredinţarea copilului unor rude sau persoane străine ori unei instituţii de ocrotire.

a) Încredinţarea copilului unuia dintre părinţi. Încredinţarea copilului unuia dintre părinţi la desfacerea căsătoriei este reglementată de dispoziţiile art. 42 alin. 1 C. fam. care prevăd că odată cu pronunţarea divorţului instanţa judecătorească va hotărî, ţinând seama de interesele copiilor, căruia dintre părinţi îi va încredinţa, ascultând în acest scop părinţii, autoritatea tutelară şi copilul care a împlinit vârsta de 10 ani [2]. Aşadar, şi în privinţa încredinţării minorului la desfacerea căsătoriei, ca de altfel în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, trebuie să prevaleze interesul superior al acestuia. Interesul superior al copilului are un caracter complex fiind determinat, în lipsa unei prevederi legale exprese, de către practica judiciară prin examinarea unui ansamblu de criterii de apreciere precum: vârsta şi sexul copilului, situaţia materială a părinţilor, posibilităţile lor concrete de a se ocupa de copil, posibilităţile de dezvoltare fizică, morală şi intelectuală pe care copilul le poate găsi la unul sau altul dintre părinţi, conduita morală a fiecărui părinte, gradul de ataşament şi preocupare pe care fiecare părinte l-a manifestat faţă de copil, legăturile afective stabilite între copil şi părinţi [3]. Niciunul dintre aceste criterii, privit separat, nu este determinant, nu poate fi absolutizat, astfel că instanţa va aprecia care dintre părinţi are posibilitatea să ofere condiţii mai bune pentru creşterea şi educarea copilului în raport de ansamblul criteriilor respective morale şi materiale.

În aliniatul 4 al art. 42 legiuitorul lasă părinţilor posibilitatea de a se învoi cu privire la încredinţarea copiilor însă pentru ca înţelegerea lor să producă efecte este necesar ca ea să fie încuviinţată de către instanţa judecătorească. În practica judiciară s-a decis că dispoziţiile art. 42 alin. 4 C. fam. trebuie raportate printr-o interpretare sistematică la cele cuprinse în alin. 1 al aceluiaşi articol prin care se stabileşte pentru instanţă

appear practically two scission situations of the parental protection: entrusting the child to one of the parents and entrusting the child to a relative or foreign persons or to a protection institution.

a) Entrusting the child to one of the parents. Entrusting the child to one of the parents at the matrimony dissolve is settled by the dispositions of art. 42 paragraph 1 C. fam. that foresee that once with the divorce passing, the instance will decide, taking into account the children’s interests, to which of the parents will be entrusted, listening in this sense the parents, the tutelary authority and the child who has 10 years [2]. Therefore, for the under age entrusting at the matrimony dissolve, but also in all the steps and decisions that regard the children, must prevail his superior interest. The superior interest of the child has a complex character being determined, without having a legal expressed foresight, by the judiciary practice through the examination of an ensemble of appreciation criteria such as: age and sex of the child, material situation of the parents, their concrete possibilities to take care of the child, the possibilities of physical development, moral and intellectual that the child may encounter at one or another of the parents, moral behavior of each parent, the affection degree and preoccupation that each parent manifested towards the child, the affective relations established between the child and parents [3].

Neither of these criteria, examined separately, is determinant, or absolutized, so instance will appreciate which of the parents has the possibility to offer better conditions for the raising and educating the child according to the ensemble of the respective moral and material criteria.

In the paragraph 4 of art. 42 the legislator gives to the parents the possibility to consent regarding the children entrusting but for making effects their understanding, it is necessary that it must be consented by the instance. In the judiciary practice, it was decided that the dispositions of art. 42 paragraph. 4 C. fam. Must be reported through a systematic interpretation to those content in



119

obligaţia de a ţine seama de interesele copiilor minori atunci când dispune încredinţarea acestora unuia sau altuia dintre părinţi. În consecinţă, chiar dacă părinţii se învoiesc într-un anume sens în legătură cu încredinţarea copiilor minori această învoială nu este obligatorie pentru instanţă ci trebuie cenzurată prin raportare la interesele minorilor a căror încredinţare spre creştere şi educare este solicitată [4].

În ipoteza încredinţării copilului la divorţ unuia dintre părinţi exerciţiul drepturilor părinteşti al părintelui căruia nu i s-a încredinţat copilul este diferit faţă de exerciţiul drepturilor părinteşti din timpul căsătoriei şi faţă de exerciţiul drepturilor părinteşti al părintelui căruia i-a fost încredinţat copilul, deosebirile fiind determinate de separarea părinţilor şi de imposibilitatea obiectivă de menţinere a aceloraşi modalităţi de exerciţiu a drepturilor şi îndeplinire a îndatoririlor părinteşti şi după desfacerea căsătoriei. Aceste diferenţieri sunt evidenţiate de prevederile art. 43 alin. 1 C. fam. care arată că părintele divorţat căruia i s-a încredinţat copilul exercită cu privire la acesta drepturile părinteşti precum şi de cele ale art. 43 alin. 3 C. fam. care consacră dreptul părintelui divorţat căruia nu i s-a încredinţat copilul de a avea legături personale cu acesta (precum şi dreptul de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea sa profesională).

Dreptului părintelui de a păstra legături personale cu minorul reglementat de dispoziţiile art. 43 alin. 3 C. fam. îi corespunde dreptul copilului de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu acest părinte [5]. Părintele divorţat căruia nu i s-a încredinţat copilul şi respectivul copil păstrează dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe unul cu celălalt întrucât, pe de o parte, acest părinte are aceeaşi răspundere în privinţa creşterii şi educării copilului ca şi părintele căruia copilul i-a fost încredinţat iar pe de altă parte exercitarea acestor drepturi duce la consolidarea raporturilor afective dintre părintele căruia nu i-a fost încredinţat spre creştere şi educare copilul şi acesta din

paragraph 1 of the same article through which is established for the instance the obligation to take into account the under age children interests when disposes the entrusting of these to one or another of the parents. As a consequence, even if parents consent in a certain way regarding the entrusting of under age children, this agreement is not obligatory for the instance but must be censored through report to the under age interests whose entrusting for raise and education is requested [4].

In the apotheosis of the child entrusting at the divorce to one of the parents, the exercise of parental rights of the parent to whom the child was not entrusted is different towards the parental rights exercise of the parent to whom it was entrusted the child, the differences being determined by the parents separation and the objective impossibility of maintaining of the same modalities of right exercise of rights and fulfillment of the parental duties even after the matrimony cancellation. These differences are pointed out by the foresights of art. 43 paragraph 1 C. fam. Which shows that the divorced parent, to who was entrusted the child exercises towards this one the parental rights as well as those from art. 43 paragraph 3 C. fam. That consecrates to the divorced parent to who it was not entrusted the child to have personal relations with him (as well as the right to take part to the raise, education, culture and professional qualification).

The parent’s right to keep personal connections with the under age, settled by the dispositions of art. 43 paragraph 3 C. fam. corresponds the right to maintain personal relations and direct contacts with this parent [5]. The divorced parent to whom was not entrusted the child and he keeps the right to maintain personal relations and direct contacts one with the other because this has the same responsibility regarding the raise and child’s education as the parent to whom was entrusted the child and on the other side the exercise of these rights leads to the consolidation of the affective reports between the parent to whom was not entrusted the child and the



120

urmă [6]. b) Încredinţarea copilului unei terţe

persoane sau unei instituţii de ocrotire. La desfacerea căsătoriei instanţa judecătorească poate să încredinţeze copiii unor rude sau altei persoane, cu consimţământul acestora sau unor instituţii de ocrotire dacă există motive temeinice în acest sens (art. 42 alin. 3 C. fam.). Având în vedere prevederile art. 30 alin. 1 din Legea nr. 272/2004 care consacră dreptul copilului de a creşte alături de părinţii săi şi pe cele ale art. 33 din aceeaşi lege care arată că el nu va putea fi separat de părinţii săi sau de unul dintre aceştia împotriva voinţei lor cu excepţia cazurilor expres şi limitativ prevăzute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare şi numai dacă acest lucru este impus de interesul superior al copilului, încredinţarea copilului la divorţ unor rude sau altei persoane ori unei instituţii de ocrotire apare ca o soluţie de excepţie de la regula încredinţării copilului unuia dintre părinţi. La această soluţie de excepţie instanţa va putea recurge dacă, aşa cum cere art. 42 alin. 3 C. fam., există motive temeinice în acest sens. Legiuitorul nu determină aceste motive temeinice astfel că revine instanţei sarcina să aprecieze dacă vreunul dintre părinţi poate sau nu să asigure copilului condiţii care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală sau socială urmând să decidă încredinţarea copilului altei persoane sau instituţii de ocrotire dacă va constata, în urma aprecierii făcute, că această încredinţare este cerută de interesul superior al copilului.

Încredinţarea copilului altei persoane sau unei instituţii de ocrotire nu echivalează cu decăderea părinţilor din drepturile părinteşti [7], ea nu are ca efect stingerea tuturor obligaţiilor şi nici pierderea tuturor drepturilor părinteşti privitoare la persoana minorului. Părinţii divorţaţi al căror copil a fost încredinţat la desfacerea căsătoriei altei persoane sau unei instituţii de ocrotire continuă să aibă dreptul de a menţine legături personale cu copilul întrucât legiuitorul, reglementând în art. 43 alin. 3 C. fam. acest drept în favoarea părintelui divorţat căruia nu i s-a încredinţat copilul, nu face nicio distincţie între situaţia încredinţării copilului

last one [6]. b) Entrusting the child to a third

person or to a protection institution. At the matrimony dissolve the instance may entrust the children to a relative or to another person, with their consent or to another institution of protection if there are reasons in this sense (art. 42 paragraph 3 C. fam.). Taking into account the foresights of art. 30 paragraph 1 from the Law no 272/2004 that dedicates the child’s right to raise besides his parents or besides one of these against their will excepting the cases expressed and limited foreseen by the law, under the reserve of judiciary revision and only if this is imposed by the superior interest of the child, the child’s entrust at the divorce to some relatives or another person or a protection institution appears as an exception solution from the rule of the under age child entrust to one of the parents.

At this exception solution the instance will appeal if, as requests art. 42 paragraph 3 C. fam., are strong reasons in this sense. The legislator does not determine these strong reasons so the instance has the duty to appreciate if one of the parents may or not assure to the child conditions that may support the physical, mental, spiritual, moral or social development, following to decide the child’s entrust to another person or protection institution if will conclude, as a result of the realized appreciation, that this entrust is requested by the superior interest of the child.

The child’s entrust to another person or institution is not equal with the parent’s decline from the parental rights [7], it does not have as an effect the extinction of all parental rights regarding the underage person.

The divorced parents whose child was entrusted at the matrimony dissolve of another person or of some protection institution continues to have the right to maintain personal connections with the child, since the legislator, settling in art. 43 paragraph 3 C. fam. This right in the divorced parent favor, to who was not entrusted the child, does not make any distinction between the situation of the child’s entrustment to one of the parents



121

unuia dintre părinţi şi cea în care el a fost încredinţat unei alte persoane sau unei instituţii de ocrotire. Pe de altă parte, nici dispoziţiile art. 16 alin. 1 din Legea nr. 272/2004 nu fac nicio distincţie între aceste situaţii atunci când reglementează dreptul copilului de a menţine relaţii personale cu ambii părinţi sau cu părintele de care a fost separat printr-o măsură dispusă în condiţiile legii.

2. Realizarea dreptului de a menţine relaţii personale

2.1. Modalităţi de realizare a dreptului de a menţine relaţii personale

În conformitate cu art. 15 din lege relaţiile personale se realizează prin:

- întâlniri ale copilului cu părintele sau cu alte persoane ce au dreptul la relaţii personale cu copilul;

- vizitarea copilului la domiciliul acestuia;

- găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuieşte în mod obişnuit;

- corespondenţă ori altă formă de comunicare cu copilul;

- transmiterea de informaţii copilului cu privire la părintele ori la alte persoane ce au dreptul la relaţii personale cu acesta;

- transmiterea de informaţii referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau şcolare.

Modalităţi similare de realizare a dreptului la relaţii personale sunt reglementate în art. 2 lit. a din Convenţia asupra relaţiilor personale care privesc copiii care arată că noţiunea de relaţii personale cuprinde în conţinutul ei următoarele:

- şederea copilului limitată în timp la persoana cu care acesta nu locuieşte de obicei şi care este titulară a dreptului la relaţii personale cu copilul precum şi întâlnirea dintre copil şi acea persoană;

- orice formă de comunicare între copil şi acea persoană;

- furnizarea oricăror informaţii cu privire la copil către acea persoană sau invers.

and the one where he was entrusted to another person or to a protection institution. On the other side, the dispositions of art. 16 paragraph 1 from the Law no 272/2004 do not make any distinction between these situations when settle the child’s right to maintain personal relations with both parents or with the parent from which was separated through a measure disposed in the law’s conditions.

2. The realization of the right to

maintain personal relations 2.1. Modalities to realize the right to

maintain personal relations According to art. 15 from the law, the

personal relations are realized through: - meeting of the child with the or with

other persons that have the right to personal relations with the child;

- visits to his residence; - hosting the child for a determined

period by the parent or another person to which the child does not live usually;

- correspondence or another form of communication with the child;

- information transmission to the child regarding the parent or other persons who have the right to personal relations with him;

- transmitting of information regarding the child, referring to the child, inclusively recent photos, medical or scholar evaluations;

Similar modalities to realize the right to personal relations are settled in art. 2 lit a from the Convention of the personal relations that regard the children that show the notion of personal relations contains the following:

- the child’s staying, limited in time at the person with which this one does not usually live, and who is titular of the right to personal relations with the child as well as the meeting between the child and that person;

- any form of communication between the child and that person;

- supply of any information regarding the child by that person or vice versa;

2.2. Agreements regarding the personal relationships

The personal relationships’ program and the realization manner are established by the



122

2.2. Învoieli cu privire la relaţiile personale

Modul de realizare şi programul relaţiilor personale se stabilesc de către instanţa judecătorească prin hotărâre [8]. Sesizată cu o asemenea cerere instanţa judecătorească va putea să încuviinţeze o învoială cu privire la relaţiile personale întrucât art. 8 alin. 2 din Convenţia asupra relaţiilor personale care privesc copiii reglementează posibilitatea autorităţii judiciare [9] de a încuviinţa, la cerere, o învoială cu privire la relaţiile personale cu un copil cu condiţia ca această învoială să nu contravină interesului superior al copilului, cu excepţia acelor situaţii în care ar exista o prevedere contrară în dreptul intern. În dreptul nostru nu există o dispoziţie contrară prevederilor art. 8 alin. 2 din această Convenţie dar nici o reglementare expresă în sensul celor prevăzute de textul citat, ceea ce nu constituie însă o împrejurare de natură să împiedice instanţa să încuviinţeze o astfel de înţelegere câtă vreme hotărăşte potrivit interesului superior al copilului.

2.3. Asigurarea realizării efective a dreptului copilului şi al părinţilor de a menţine relaţii personale

Întrucât menţinerea de relaţii personale între părinţi şi copii dă conţinut dreptului la respectarea vieţii de familie reglementat de art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale exerciţiul dreptului părinţilor şi al copilului la astfel de relaţii trebuie asigurat efectiv, pe deplin. Aceeaşi idee se desprinde şi din dispoziţiile art. 8 alin. 1 din Legea nr. 272/2004 care consacră dreptul copilului la stabilirea şi păstrarea identităţii sale, ceea ce implică, între altele, şi dreptul acestuia de a-şi păstra, în condiţiile prevăzute de lege, fără nicio ingerinţă, relaţiile de familie.

În practica noastră judiciară s-a decis că, în spiritul bunei credinţe şi al înţelegerii, în interesul superior al copilului, principial, ambii părinţi trebuie să manifeste o disponibilitate maximă şi o cooperare deplină, fiind excluse şicanele, de aşa manieră încât copilul să se bucure de prezenţa, de afecţiunea, de grija şi de creştere

court of law thorough a decision [8]. Having such petition the court will be able to allow an agreement regarding the personal relationships as art. 8, paragraph. 2 of the Convention on the personal relationships regarding children regulates the possibility of the judiciary authority [9] to create, on petition, an agreement regarding the personal relationship with a child under the condition that this agreement does not infringe the best interest of the child, excepting those situations in which there were a contrary stipulation in the interne right. In our right, there is no stipulation contrary to the stipulations of art. 8, paragraph. 2 in this Convention but neither a specific regulation in the sense of those stipulated by the cited text, that is not a circumstance capable of stopping the court from allowing such an agreement as long as the decision is taken in the best interest of the child.

2.3. Assuring the effective realization of the right of the child and parents of maintaining personal relationships.

As maintaining personal relationships between parents and children gives content to the right to respect the family life regulated by art. 8 of the Convention for protecting human rights and fundamental freedoms exercising parents and child’s right to such relations must be effectively and fully assured. The same idea comes of the stipulations of art. 8, paragraph 1 of Law no 272/2004 that gives the child the right to establish and maintain his identity, which implies, amongst other, his right to keep in the conditions stipulated by law, without any interference, the family relations.

In our judiciary practice it was decided that, in the spirit of good fate and understanding, in the best interest of the child, mainly, both parents must manifest a maximum availability and full cooperation, excluding gags, such as the child may benefit from the presence, affection, care and raise of both parents [10]. These ideas seem to have also been considered by the French legislator when he established in art. 372-2, paragraph 2 of the Civil Code that each of the parents have



123

din partea ambilor părinţi [10]. Aceste raţiuni par să fi fost avute în vedere şi de legiuitorul francez atunci când a stabilit în art. 372-2 alin. 2 din Codul civil că fiecare dintre părinţi trebuie să menţină relaţii personale cu copilul şi să respecte legăturile acestuia cu celălalt părinte. Aşadar, în vederea apărării şi asigurării menţinerii de relaţii personale între părintele la care copilul nu locuieşte şi acesta din urmă legea civilă franceză instituie pe de o parte obligaţia acestui părinte de a întreţine relaţii personale cu copilul iar pe de altă parte obligaţia părintelui care exercită autoritatea părintească de a se abţine de la orice ar putea ştirbi legăturile copilului cu celălalt părinte.

Dreptul părintelui şi al copilului de a menţine relaţii personale unul cu celălalt nu trebuie stânjenit prin prezenţa obligatorie a celuilalt părinte, întrucât, aşa cum s-a arătat în practica judiciară, comunicarea dintre părintele căruia nu i-a fost încredinţat copilul şi respectivul copil trebuie să aibă loc în mod firesc, fără nici o restrângere [11]. Numai dacă nu este în interesul superior al copilului să întreţină relaţii personale nesupravegheate cu părintele de care a fost separat instanţele trebuie să aibă în vedere prevederile art. 4 pct. 3 din Convenţia asupra relaţiilor personale care privesc copiii şi să ia în considerare posibilitatea de întreţinere a unor relaţii personale sub supraveghere sau a altor forme de relaţii personale cu acest părinte.

În realizarea efectivă a relaţiilor personale trebuie să se ţină cont şi de durata de timp în care părintele are legături personale cu minorul [12]. În acest sens, instanţele au decis că dreptul părintelui de a veghea la creşterea şi educarea copilului minor nu se poate exercita în mod eficient dacă legăturile personale i-au fost limitate doar la câteva ore din anumite zile [13].

În unele situaţii exerciţiul dreptului de a menţine relaţii personale poate fi limitat. Astfel, în temeiul art. 4 pct. 2 din Convenţia asupra relaţiilor personale care privesc copiii relaţiile personale pot fi restrânse, sau chiar excluse, atunci când acest lucru este necesar în interesul superior al copilului. Posibilitatea îngrădirii dreptului de a menţine relaţiilor personale este reglementată şi în dreptul

to maintain personal relations with the child and to respect his relations with the other parent. Thus, in order to protect and insure the maintenance of personal relations between the parent that does not have the custody and the child the French civil law institutes on the one hand the obligation of this parent to maintain personal relations with the child and on the other hand the obligation of the parent that exercises the paternal authority to abstain from anything that could damage the relations of the child with the other child.

The right of the parent and of the child to maintain personal relations with each other must not be disturbed by the mandatory presence of the other parent, as, according to judiciary practices, the communication between the parent that was not given custody and the respective child must take place naturally, without restraints [11]. Only if it is not in the best interest of the child to have unsupervised personal relations with the parent from whom he was separated the courts must take into consideration the stipulations of art. 4 pct. 3 of the Convention on personal relations regarding children and to take into consideration the possibility of maintaining personal relations under supervision or of other personal relations’ forms with this parent.

In the effective realization of the personal relationships there also must be taken into account the time duration in which the parent has personal connections with the minor [12]. In this sense, the courts have decided that the parent’s right to supervise the raise and education of the minor child cannot be exercised efficiently if the personal relationships have been limited to a few hours on certain days [13].

In some situations, exercising the right to maintain personal relations can be limited. Thus, on the basis of art. 4 pct. 2 of the Convention on personal relations that concern the children the personal relations may be restricted, or even excluded, when this is necessary in the best interest of the child. The possibility to limit the right to maintain personal relations is also regulated in the



124

intern, art. 16 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 prevăzând că instanţa de judecată, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului poate limita exercitarea acestui drept dacă există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului. De altfel, chiar înainte de adoptarea Legii nr. 272/2004 în literatura juridică s-a exprimat opinia [14] că, dacă prin exercitarea abuzivă a dreptului de a avea legături personale cu copilul creşterea, educarea, instruirea şi formarea acestuia pentru viaţă sunt periclitate, atunci, instanţa de judecată sesizată este îndreptăţită să dispună îngrădirea, suspendarea sau chiar suprimarea dreptului părintelui de a avea legături personale cu acesta.

3. Soluţionarea litigiilor în materia

relaţiilor personale În cazul în care părintele la care nu se

află copilul este împiedicat nejustificat să-şi exercite dreptul de a menţine relaţii personale cu acesta el se va putea adresa instanţei judecătoreşti care va decide, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului. Într-o atare situaţie instanţa judecătorească va trebui să aibă în vedere dispoziţiile art. 7 din Convenţia asupra relaţiilor personale care privesc copiii care arată că atunci când soluţionează litigii în materie de relaţii personale autoritatea judiciară va trebui să ia toate măsurile pentru a se asigura că ambii părinţi sunt informaţi despre importanţa pe care o au pentru copil şi pentru fiecare dintre ei stabilirea şi întreţinerea de relaţii personale regulate cu copilul lor precum şi pentru a-i încuraja pe părinţi şi pe celelalte persoane care au legături de familie cu copilul să ajungă la învoieli pe cale amiabilă în ceea ce priveşte relaţiile personale cu acesta, în special prin medierea familială. În temeiul aceluiaşi articol, înainte de a lua o hotărâre, autoritatea judiciară trebuie să se asigure că dispune de informaţii suficiente în special din partea titularilor răspunderii părinteşti, pentru a decide în interesul superior al copilului, iar dacă este cazul, să obţină informaţii

internal law, art. 16, paragraph. 2 of Law no. 272/2004 stipulating that the court of law, taking into consideration, firstly, the best interest of the child may limit the exercising of this right if there are sufficient reasons capable of affecting the physical, mental, spiritual, moral or social development of the child. In fact, just before the enacting of Law no. 272/2004 in the juridical literature was expressed the opinion [14] that, if by the abusive exercising of the right to have personal relationships with the child his raise, education, instruction and formation for life are endangered, then, the notified court of law has the right of ordering the restriction, suspension or even suppression of the parent’s right to have personal relationships with this.

3. Solving litigations about personal

relationships In case the parent that does not have the

custody of the child is unjustifiably stopped from exercising his right of maintaining personal relations with this he will be able to address the court which will decide, taking into account, first of all, the best interest of the child. In such a situation, the court will have to consider the stipulations in art. 7 of the Convention on personal relationships regarding children that show that when solving litigations regarding personal relationships the judiciary authority will have to take into account all the measures in order to insure that both parents are informed about the importance that has both for the child and both of them the establishing and maintaining of regular, personal relations with their child as well as in order to encourage the parents and the other persons that have family connections with the child to amiably reach agreements regarding the personal relations with this, especially through family mediation. On the basis of the same article, before making a decision, the judiciary authority must assure that it has sufficient information especially from the part of the titular of the parent responsibility, in order to decide in the best interest of the child, and if it is the case, to obtain extra information from other organisms and relevant persons.



125

suplimentare de la alte organisme şi persoane relevante. [1] Publicată în M. Of. Partea I nr. 257/17. 04. 2007 [2] Conform prevederilor art. 24 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 şi copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani va putea fi ascultat dacă instanţa apreciază că audierea lui este necesară pentru soluţionarea cauzei. [3] C. A. Bucureşti, s. a III-a civ., dec. nr. 882 din 11 aprilie 2006, în Pandectele Române, nr. 5/2006, p. 98 şi urm.; C. A. Timişoara, s. civ. dec. nr. 254/31. 01. 2006, în E. Roşu, Dreptul familiei. Practică judiciară. Hotărâri C.E.D.O., Editura Hamangiu, 2007, p. 79 şi urm.; C.S.J., s. civ., dec. nr. 1848/1991, în Probleme de drept din deciziile Curţii Supreme de Justiţie 1990-1992, Editura Orizonturi, Bucureşti, 1993, p. 217 şi urm; C. A. Galaţi, dec. civ. nr. 36/R/13 ianuarie 1998 (nepublicată), în F. Ciutacu, Dreptul familiei. Culegere de speţe. Modele de acţiuni, Editura Themis Cart, Slatina, 2005, p. 36-37; C. A. Timişoara, s. civ., dec. nr. 154 F/13. 02. 2007 pe portal. just. ro; C. A. Iaşi, s. civ. dec. nr. 14/18. 01. 2007 pe portal. just. ro. [4] C.A.B. s. a IV-a civ., dec. nr. 2166/2000, în Culegere de practică judiciară în materie civilă pe anul 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, Lucrare îngrijită, coordonată şi sistematizată de Judecător dr. Dan Lupaşcu, Editura Rosetti, Bucureşti, 2002, p. 517-520 [5] Curtea de Apel Craiova, dec. civ. nr. 8/19. 01. 2007 pe portal.just.ro [6] Curtea de Apel Piteşti, dec. civ. nr. 2121/15. 11. 2004; Curtea de Apel Timişoara dec. civ. nr. 176/24. 01. 2006 pe portal.just.ro [7] T.R. Popescu, Dreptul familiei. Tratat, vol. II, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1965, p. 295. [8] O astfel de hotărâre judecătorească are caracter vremelnic, astfel că, dacă s-au schimbat împrejurările avute în vedere de instanţă, se va putea pronunţa o nouă hotărâre adaptată noilor împrejurări. A se vedea în acest sens Trib. Suprem, s. Civ., dec. Nr. 426/1980, în R.R.D. nr. 10/1980, p. 66. [9] Conform art. 2 lit e din Convenţie prin autoritate judiciară se înţelege instanţa judecătorească sau o autoritate administrativă care are competenţe echivalente. [10] Curtea de Apel Timişoara, dec. Nr. 1531/2006 pe portal.just. ro [11] C.A.B., s. civ. dec. nr. 560/1994 în Culegere de practică judiciară civilă, Curtea de Apel Bucureşti, 1993-1998 (Dan Lupaşcu, Octavia Spineanu Matei, Mihaela Tăbârcă, Adriana Roua Pop, Rodica Susanu), Editura All Beck, Bucureşti, 1999, p. 115-116; Trib. Suprem, s. civ. dec. nr. 1884/1979, în CD 1979, p. 167-168. [12] Curtea de Apel Piteşti, dec. civ. nr. 2121/2004 pe portal.just.ro. [13] T.M.B., s. III civ., dec. nr. 96/1990, în Culegere de practică judiciară civilă pe anul 1990, Tribunalul

[1] Published in M. Of. Part I no 257/17. 04. 2007 [2] According to the foresight of art. 24 paragraph 2 from Law no 272/2004 and the child who did not accomplish the age of 10 years old will be able to be listened if the instance appreciates that his hearing is necessary for the cause solving. [3] The Appeal Court Bucharest s. a III-a civ., dec. no 882 from 11 April 2006, in the Romanian Pandects, no 5/2006, p. 98 and: The Appeal Court Timişoara, s. civ. Dec. no 254/31. 01. 2006, in E. Roşu, Family right. Judiciary Practice. Decisions C.E.D.O., Publisher Hamangiu, 2007, p. 79 and: C.S.J., s. civ., dec. no 1848/1991, in Problems of right from the decisions of the Supreme Court of Justice 1990-1992, Publisher Orizonturi, Bucharest 1993, p. 217 and: The Appeal Court Galaţi, dec. civ. no 36/R/13 January 1998 (unpublished), in F. Ciutacu, The Family Right.. Manual of races. Action models, Publisher Themis Cart, Slatina, 2005, p. 36-37; The Appeal Court Timişoara, s. civ., dec. no. 154 F/13. 02. 2007 pe portal. just. ro; The Appeal Court Iaşi, s. civ. dec. no 14/18. 01. 2007 pe portal. just. ro. [4] The Appeal Court Bucharest s. a IV-a civ., dec. no 2166/2000, in Manual of judiciary practice in civil material over the year 2000 of the Appeal Court Bucharest, Guided work, coordinated and systematized by the Judge dr. Dan Lupaşcu, Publisher Rosetti, Bucharest, 2002, p. 517-520 [5] The Appeal Court Craiova, dec. civ. no 8/19. 01. 2007 on portal.just.ro [6] The Appeal Court Piteşti, dec. civ. no 2121/15. 11. 2004; The Appeal Court Timişoara dec. civ. no 176/24. 01. 2006 on portal.just.ro [7] T.R. Popescu, The Family Right. Treaty, vol. II, Publisher Didactică and Pedagogică, Bucharest 1965, p. 295. [8] Such decision has a temporary character, thus, if the circumstances taken into consideration in court have changed, a new decision adapted to the new circumstances can be taken. See in this sense the Supreme Court, s. Civ., dec. No. 426/1980, in R.R.D. no 10/1980, p. 66. [9] According to art. 2 lit e of Convention through judicial authority it is understood that the court or an administrative authority with equivalent competences. [10] Timişoara Appeal Court, dec. No. 1531/2006 on just.ro [11] The Appeal Court Bucharest s. civ. dec. no. 560/1994 in Civic judiciary practice collection, Bucharest Appeal Court, 1993-1998 (Dan Lupaşcu, Octavia Spineanu Matei, Mihaela Tăbârcă, Adriana Roua Pop, Rodica Susanu), Publishing House All Beck, Bucureşti, 1999, p. 115-116; Supreme Tribunal., s. civ. dec. no 1884/1979, in CD 1979, p. 167-168. [12] Piteşti Appeal Court, dec. civ. no 2121/2004 on just.ro. [13] T.M.B., s. III civ., dec. no. 96/1990, in Civic judiciary practice collection in 1990, Bucharest



126

Municipiului Bucureşti, de Ioan Mihuţă, Casa de editură şi presă „Şansa” S.R.L., 1992, p. 33. [14] Ioan Albu, Dreptul părintelui divorţat căruia nu i s-a încredinţat copilul de a avea cu acesta legături personale, în R.R.D. nr. 2/1988, p. 32.

Municipality Tribunal, by Ioan Mihuţă, Publishing House „Şansa” S.R.L., 1992, p. 33. [14] Ioan Albu, The right of the divorced parent who was not given the custody of the child to have personal relations with this, in R.R.D. no. 2/1988, p. 32.



127

FORME DE PROTECŢIE A STRĂINILOR

ÎN ROMÂNIA

Lect. univ. Ina Raluca TOMESCU Universitatea „Constantin Brâncuşi” Târgu-Jiu

Abstract. La migration, phénomène qui ne disparaissent

jamais, connaître les nouvelles fonctionnalités en fonction de l'évolution socio-politique du monde. Il est nécessaire pour la politique de l'Etat sur les migrations devrait être mis à jour en permanence en fonction des nouveaux développements régionaux et phénomène international et de devenir l'un des principaux domaines d'étude pour les autorités compétentes en la matière afin qu'il puisse être atteindre les conditions optimales pour maximiser les effets positifs de ce processus et à limiter les effets négatifs pour le pays et, implicitement, pour ses propres citoyens.

Reglementarea regimului juridic al străinilor, a condiţiilor de intrare, şedere şi ieşire a constituit o preocupare constantă a statelor lumii încă de la apariţia primelor tratate internaţionale. În cel mai vechi tratat de drept internaţional cunoscut în istorie şi care a fost semnat în anul 1278 î.e.n. între faraonul Ramses al II-lea, din dinastia a XIX-a, şi Hattuşil al III-lea, regele Hitiţilor, se prevede măsura returnării propriilor cetăţeni şi grija pentru tratamentul acordat străinilor. Astfel, într-un articol special se arata că „dacă vreo persoană va fugi din Egipt şi va veni în ţara Hitiţilor, regele Hitiţilor nu-1 va reţine în ţara lui, dar îl va întoarce în ţara lui Ramses. De asemenea, împreună cu fugarii vor fi întorşi oamenii şi avutul lor în întregime. Dacă vor fugi din Egipt unul, doi, trei etc. oameni în ţara Hitiţilor, ei trebuie să fie înapoiaţi în ţara lui Ramses. Ei înşişi, avutul lor, soţiile, copiii şi slugile vor fi aduşi nevătămaţi. Şi să nu-i pedepsească, să nu le strice ochii, buzele, picioarele” [1].

În epoca modernă, introducerea controalelor la frontieră şi a documentelor de călătorie, începând cu secolul al XIX-lea, în Europa a creat un anumit număr de obstacole fizice şi juridice circulaţiei persoanelor, astfel încât intrarea, şederea şi ieşirea au devenit un act juridic pe care indivizii nu-1 pot executa fără autorizaţie. Un studiu comparat al regimului juridic al străinilor în marile sisteme

FORMS OF PROTECTING FOREIGNERS

IN ROMANIA

Assistant Professor Ina Raluca TOMESCU „Constantin Brâncuşi” University Târgu-Jiu

Abstract. La migration, phénomène qui ne disparaissent

jamais, connaître les nouvelles fonctionnalités en fonction de l'évolution socio-politique du monde. Il est nécessaire pour la politique de l'Etat sur les migrations devrait être mis à jour en permanence en fonction des nouveaux développements régionaux et phénomène international et de devenir l'un des principaux domaines d'étude pour les autorités compétentes en la matière afin qu'il puisse être atteindre les conditions optimales pour maximiser les effets positifs de ce processus et à limiter les effets négatifs pour le pays et, implicitement, pour ses propres citoyens.

The regulation of foreigners’ juridical status, entry conditions, staying and leaving conditions has been a permanent concern of the states of the world from the birth of the first international treaties. In the oldest treaty of international law known in the history and signed in 1278 B.C. between the pharaoh Ramses the 2nd, from the 19th dynasty and Hattuşil the 3rd, the king of Hittites, it is provided the measure of returning to their own citizens and the concern for the treatment regarding foreigners. Therefore, in a special article it was stipulated that “if a persons runs away from Egypt and comes to the Hittites’ country, the king of Hittites shall not keep it into his country, but return him to Ramses’ country. Also, together with the runners, the people and their fortune shall be returned entirely. If one, two, three etc people run away to the Hittites country, they have to be returned to Ramses’ country. They, their fortune, their wives, children and servants shall be sent back uninjured. They were not supposed to punish them, injure their eyes, lips, legs” [1].

In modern times, the introduction of border controls and travel documents, beginning with the 19th century in Europe, created a number of physical and juridical obstacles for persons travelling, so that the entry, the staying and the exit became a juridical act that individuals cannot perform without authorization. A compared study



128

de drept ale lumii contemporane evidenţiază fenomenul receptării în sistemele naţionale a unor principii şi norme de drept din legislaţiile naţionale ale statelor cu economii dezvoltate, care se confruntă cu un flux important de străini migraţi legal sau ilegal.

Aspectele negative sau pozitive ale migraţiei se reflectă în modul în care autorităţile legislative din statele lumii au înţeles să reglementeze condiţiile de intrare, şedere şi ieşire ale străinilor, apatrizilor, regimul refugiaţilor şi azilanţilor [2].

Imigrarea pe considerente umanitare, pentru reunirea familiilor sau din motive economice, pentru un loc de muncă, a determinat adoptarea unor norme de drept care se regăsesc în toate legislaţiile naţionale, indiferent de sistemul de drept. In cel de-al doilea mare sistem, common law, s-a dezvoltat o nouă ramură de drept, cunoscută ca Immigration Law şi care reglementează regimul juridic al străinilor [3].

Analiza comparativă a regimului juridic al străinilor în marile sisteme de drept (romano-germanic, common law, religioase şi tradiţionale) ne-a permis să constatăm modul în care fiecare stat sau comunitate de state şi-au dezvoltat legislaţia în acest domeniu în funcţie de interesele naţionale.

În România a fost adoptată o politică în domeniul imigraţiei, iar anual, prin hotărâre de Guvern, se stabileşte numărul permiselor de muncă ce pot fi eliberate străinilor pentru încadrarea în muncă. Astfel, ţările noilor democraţii în Europa Centrală şi de Est, din ţări de emigrare devin treptat ţări de imigrare a străinilor din alte ţări ale lumii. Extinderea Uniunii Europene spre ţările din Est va fi un instrument care va ajuta acţiunea de control al mişcării populaţiilor în interiorul Europei. În acelaşi timp, Uniunea Europeană va avea nevoie de un număr tot mai mare de străini care să presteze munci mai umile şi mai grele pe care, chiar dacă ar fi bine plătiţi, europenii nu le vor mai face. Străinii vor fi integraţi printre europeni prin respectarea normelor de convieţuire în comun, a legalităţii, dar şi a drepturilor egale.

În ţara noastră, prin Legea nr. 122/2006 privind azilul în România [4] a fost stabilit regimul juridic al străinilor care solicită o formă de protecţie în România, regimul juridic al străinilor beneficiari ai unei forme de protecţie în România, procedura de acordare, încetare şi anulare a unei forme de protecţie în România, precum şi procedura pentru stabilirea statului membru responsabil cu analizarea cererii de azil. Astfel, odată cu

of the foreigners’ juridical status within the great law systems of the contemporary world highlights the reception phenomenon within national systems of developed economies countries, which are facing an important flow of legally or illegally migrated foreigners.

The negative or positive aspects of migration are reflected in the way in which legislative authorities in the world states have understood to regulate the entry, staying and leaving conditions for the foreigners, stateless persons, the status of refugees and assailants [2].

Immigration for humanitarian reasons, for reuniting the families or from economic reasons, for a place to work, has caused the adoption of some law regulations found in all the national legislations, no matter their law system. Within the second great system, common law, a new law branch has been developed as Immigration Law which regulates the foreigners’ juridical status [3].

The comparative analysis of the foreigners’ juridical status within the great systems of law (Romano-Germanic, common law, religious and traditional) has allowed as to establish the way in which every state or community of states have developed their legislation in the field in accordance with the national interests.

In Romania a policy in the field of immigration has been adopted and annually, through a Government resolution, it is established the number of work permits to be issued for foreigners for employment. Therefore, the countries of the new democracies in Central and East Europe, from immigrating countries they gradually become immigration countries for foreigners from other countries in the world. The extension of the European Union towards the Eastern Countries shall be an instrument helping the control action for the populations movement inside Europe. At the same time, the European Union will need more and more foreigners to provide humble and hard works that, even if better paid, Europeans would refuse to carry them. Foreigners will be integrated among the Europeans by complying with the regulations of living together, legality, and equal rights.

In our country, through the Law no. 122/2006 regarding asylum in Romania [4] it is established the juridical status of foreigners who benefit from a form of protection in Romania, the granting procedure, cancellation procedure for a



129

intrarea în vigoare a Legii nr. 122/2006 [5], legislaţia română în materia azilului foloseşte termeni şi expresii uniforme din dreptul european [6], legea română transpunând astfel Directiva Consiliului nr. 2001/55/EC privind standardele minime de protecţie temporară în eventualitatea unui flux masiv de persoane strămutate şi măsurile de promovare a balanţei de eforturi între statele membre în vederea primirii unor astfel de persoane şi suportarea consecinţelor, Directiva Consiliului nr. 2003/9/EC privind standardele minime pentru primirea solicitanţilor de azil, Directiva Consiliului nr. 2003/86/EC privind dreptul la reunificarea familiei şi Directiva Consiliului 2004/83/EC privind standardele minime pentru calificare şi statutul cetăţenilor ţărilor terţe sau apatrizilor ca refugiaţi sau ca persoane aflate în nevoie de protecţie internaţională şi conţinutul protecţiei acordate.

Astfel, potrivit legii române, cererea de azil este solicitarea făcută de către un cetăţean străin sau apatrid în scopul obţinerii protecţiei din partea statului român.

Formele de protecţie acordate de statul român, conform Legii 122/2006, cu modificările şi completările ulterioare, sunt: statutul de refugiat, protecţia subsidiară şi protecţia temporară.

1. Statutul de refugiat este o formă de protecţie recunoscută de statul român cetăţeanului străin sau apatridului care îndeplineşte condiţiile prevăzute în Convenţia privind statutul refugiaţilor, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951, la care România a aderat prin Legea nr. 46/1991 pentru aderarea la Convenţia privind statutul refugiaţilor, precum şi la Protocolul privind statutul refugiaţilor (art. 2, lit. g din Legea 122/2006).

Potrivit art. 4 din Legea 122/2006, autorităţile române competente trebuie să asigure accesul la procedura de azil oricărui cetăţean străin sau apatrid, aflat pe teritoriul României ori la frontieră, din momentul manifestării de voinţă, exprimată în scris sau oral, din care să rezulte că acesta solicită protecţia statului român, cu excepţia situaţiilor prevăzute expres de lege, fără discriminare, indiferent de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV sau apartenenţa la o categorie defavorizată, de situaţia materială, de statutul la naştere ori de statutul dobândit sau de orice altă distincţie.

2. Protecţia subsidiară este forma de protecţie acordată de statul român cetăţeanului străin sau apatridului pentru alte motive decât cele prevăzute de Convenţia de la Geneva (art.

form of protection in Romania, as well as the procedure for establishing the member state responsible with the asylum request analysis. Therefore, when enforcing the Law no. 122/2006 [5], the Romanian legislation on the matter of asylum uses terms and expressions common in European law [6], the Romanian law thus transposing the Council Directive nr. 2001/55/EC regarding the minimum temporary protection standards in the event of a massive flow of moved people and the measures for promoting the efforts balance between the member states in order to receive such persons and bear the consequences, The Council Directive nr. 2003/9/EC regarding the minimum standards for receiving asylum applicants, Council Directive nr. 2003/86/EC regarding the right to reunite the family and Council Directive 2004/83/EC regarding the minimum qualification standards and the status of citizens from third countries or stateless persons or refugees or as persons in need for international protection as well as the content of protection.

Therefore, according to Romanian law, the request for asylum is the application made by a foreigner or stateless person for obtaining protection from the Romanian state.

The forms of protection given by the Romanian state according to the Law 122/2006, as further amended and completed, are: the status of refugee, subsidiary protection and temporary protection.

1. The status of refugee is a form of protection accepted by the Romanian state for the foreigner or stateless person that meets the requirements stipulated in the Convention regarding the refugees’ status, concluded at Geneva on 28th of July 1951, to which Romania adhered through the Law no. 46/1991 for adhesion to the Convention regarding the refugees’ status, as well as to the Protocol regarding the refugees status (art. 2, letter. g of the Law 122/2006).

According to the art. 4 of the Law 122/2006, competent Romanian authorities have to provide access to the asylum procedure for every foreigner or stateless person, being on Romanian territory or at its border, from the moment of revealing the will, in writing or orally, of which it results that it requires the protection from the Romanian state, except the situations expressly stipulated by the law, without discrimination, no



130

2, lit. h din Legea 122/2006). Solicitantul acestei forme de protecţie nu îndeplineşte condiţiile pentru recunoaşterea statutului de refugiat şi cu privire la el există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în ţara de origine, respectiv în ţara în care îşi avea reşedinţa obişnuită, va fi expus unui risc serios [7] şi care nu poate sau, datorită acestui risc, nu doreşte protecţia acelei ţări.

Protecţia subsidiară încetează atunci când împrejurările care au condus la acordarea ei au încetat să existe ori s-au schimbat într-o asemenea măsură încât această formă de protecţie nu mai este necesară.

Aceste două forme de protecţie, statutul de refugiat şi protecţia subsidiară, pot fi solicitate şi de membrii de familie (aşa cum sunt prevăzuţi de art. 2 lit. j), care se află pe teritoriul României, cu condiţia ca aceştia să nu se afle într-una din următoarele situaţii:

a) au comis o infracţiune contra păcii şi omenirii, o crimă de război ori o altă infracţiune definită conform tratatelor internaţionale relevante la care România este parte sau altor documente internaţionale pe care România este obligată să le respecte;

b) au comis o infracţiune gravă de drept comun înainte de intrarea pe teritoriul României;

c) au comis fapte care sunt contrare scopurilor şi principiilor enunţate în preambulul şi în art. 1 şi 2 din Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite;

d) constituie un pericol la adresa ordinii publice şi siguranţei naţionale ale României;

e) au instigat sau au fost complici la săvârşirea faptelor menţionate anterior.

3. Protecţia temporară este o procedură cu caracter excepţional menită să asigure protecţia, în cazul unui flux masiv sau al unui flux masiv [8] iminent de persoane strămutate din ţări terţe care nu se pot întoarce în ţara de origine, protecţie practic imediată şi temporară unor astfel de persoane, în special dacă există şi riscul ca sistemul de azil să nu poată procesa acest flux fără efecte adverse pentru funcţionarea sa eficientă, în interesul persoanelor în cauză şi al altor persoane care au nevoie de protecţie. În cazul existenţei unui astfel de flux de persoane strămutate România poate propune Consiliului Uniunii Europene emiterea unei decizii prin care să se constate existenta acestuia, propunerea în care se va realiza o descriere a grupurilor specifice de

matter the race, nationality, language, religion, social category, sex, sexual orientation, age, handicap, chronic uncontagious disease, HIV infection or birth status, material status or the status acquired through another distinction.

2. Subsidiary protection is the form of protection given by the Romanian state to the foreigner or stateless person for other reasons than the ones provided by the Convention at Geneva (art. 2, letter h from the Law 122/2006). The applicant of this form of protection does not comply with the conditions for admitting the status of refugee and there are grounded reasons to believe that, in case of sending back to the origin country, in the country of actual residence respectively, it will be exposed to a serious risk [7] and cannot or does not want the protection from that country due to this risk.

The subsidiary protection stops when the circumstances leading to it ceased to exist or have changed to such extent that this form of protection is no longer necessary.

These two forms of protection, the status of refugee and subsidiary protection, may be claimed by the family members (as provided by the art. 2 letter. j), which is on the territory of Romania, on condition that they are not in one of the following circumstances:

a) have committed an offence against the peace and humanity, a crime of war or another offence defined according to the relevant international treaties to which Romania is part of or other international documents that Romania has to comply with;

b) have committed a serious common law offence before entering on Romania’s territory;

c) have committed actions against the purposes and principles expressed in the preamble and in the art. 1 and 2 in the United Nations Organizations Chart;

d) is a danger for the public order and national safety of Romania;

e) have instigated or have been accomplices to committing the aforementioned offences.

3. Temporary protection is an exceptional procedure meant to provide protection, in case of a massive flow or of a imminent massive flow [8] of persons coming from third countries and that cannot return to their origin country, immediate and temporary protection actually for such persons,



131

persoane cărora li se va aplica protecţia temporară, data la care protecţia temporară intră în vigoare şi o estimare a scalei de mişcări ale persoanelor strămutate. Legea 122/2006 mai prevedea, ca formă de protecţie acordată străinilor, protecţia umanitară temporară [9], care se acorda în perioadele de conflicte armate, în care România nu era angajată, pentru persoanele care proveneau din zonele de conflict. Această protecţie se acorda prin hotărâre a Guvernului, elaborată de Ministerul Administraţiei şi Internelor, la propunerea Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, în situaţia în care se constata sau existau informaţii că din zona de conflict urmează să fie înregistrat un aflux masiv şi spontan de persoane care au nevoie de protecţie. Odată cu dobândirea de către România a statutului de stat membru al Uniunii Europene, prevederile referitoare la protecţia umanitară temporară au fost abrogate conform art. 151 din Legea 122/2006.

Indiferent de forma de protecţie dobândită de un străin pe teritoriul României, acestuia îi revin o serie de obligaţii, în esenţă fiind vorba de respectarea Constituţiei României, a legilor şi celorlalte acte normative emise de autorităţile române; de a avea o conduită corectă şi civilizată, de a respecta măsurile stabilite de organele române competente în materie de refugiaţi şi de a răspunde la solicitările acestora; de a respecta regulamentele de ordine interioară din centrele Oficiului Român pentru Imigrări, dacă este cazat într-un asemenea centru; de a evita provocarea oricăror stări conflictuale sau incidente cu populaţia ori comiterea unor fapte ce pot intra sub incidenţa legii penale; de a se supune regulilor privind regimul juridic al străinilor, în măsura în care legea nu dispune altfel.

Pentru a putea obţine protecţie în România, străinii trebuie să urmeze procedura ordinară prevăzută de Legea 122/2006, în urma manifestării de voinţă exprimate în faţa autorităţilor competente. Din momentul manifestării de voinţă, solicitantul de azil beneficiază de toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege [10]. În situaţia în care pe parcursul desfăşurării acestei proceduri, funcţionarul anume desemnat constată că cererea este nefondată, că străinul, prin activitatea sa şi prin apartenenţa la o anumită grupare, prezintă un pericol pentru siguranţa naţională ori pentru ordinea publică din România sau că străinul provine dintr-o ţară

especially if there is the risk that the system of asylum cannot process this flow without side effects for its efficient working, to other persons’ interest who need protection. In the case of such a flow of persons moved to Romania it may propose to the Council of the European Union to issue some decisions for establishing its existence, the proposal for making a description of specific groups that shall be applied temporary protection and shall be enforced an assessment of the scale of persons’ movements. The Law 122/2006 also provided, as a form of protection for foreigners, temporary humanitarian protection [9], that was granted during armed conflicts periods, in which Romania was not engaged, for the persons coming from conflict areas. This protection was granted through Government resolution, issued by the Ministry of Administration and Interior, at the proposal of the National Office for Refugees, if there was established that there was information that a massive and spontaneous flow of persons was to be registered from the area of conflict that may require protection. Together with acquiring the status of member state of the European Union by Romania, the provisions regarding the temporary humanitarian protection have been abrogated according to the art. 151 from the Law 122/2006.

No matter the form of protection acquired by a foreigner on the territory of Romania, he has certain obligations, namely the compliance with the Constitution of Romania, the laws and other normative documents issued by Romanian authorities; to have a decent and civilized behaviour, to comply with the measures established by Romanian bodies competent in the matter of refugees and answer to its requirements; to comply with the internal regulations within the centres of the Romanian Office for Immigrations, if accommodated in such centre; to avoid causing conflictual states or incidents with the population or committing offences that may go under the liability of the penal law; to obey the regulations of the foreigners’ juridical status, to the extent the law stipulates otherwise.

For being able to get protection in Romania, foreigners have to follow the ordinary procedure stipulated by the Law 122/2006, after expressing the will in front of competent authorities. From the moment of expressing the will, the



132

sigură de origine, poate declanşa procedura accelerată, cu excepţia cererilor de azil ale minorilor neînsoţiţi a căror soluţionare se realizează în termen de 3 zile de la declanşarea procedurii.

Cererea de azil, care se depune la organele teritoriale ale Poliţiei de Frontieră Române dintr-un punct de control pentru trecerea frontierei de stat, este înaintată de îndată structurii competente a Oficiului Român pentru Imigrări, care o analizează şi pronunţă o hotărâre în termen de 3 zile de la primire. Legea română stabileşte condiţiile de depunere a cererii de acces la o nouă procedură de azil şi soluţiile care pot fi date de instanţa de judecată în cazul exercitării căii de atac. Străinul are dreptul de a rămâne pe teritoriul României până la pronunţarea instanţei, hotărârea instanţei prin care s-a pronunţat asupra plângerii străinului fiind irevocabilă.

Legea nr. 122/2006 stabileşte şi procedura ţării terţe sigure [11], prin care Oficiului Român pentru Imigrări poate decide retrimiterea străinului în ţara terţă sigură, pe care a tranzitat-o anterior, şi unde i s-a oferit deja protecţie, fără analizarea pe fond a cererii sale. De asemenea, Oficiului Român pentru Imigrări poate decide să reprimească pe teritoriul ţării străini în situaţiile în care România este declarată de statul solicitant ţară terţă sigură pentru aceştia. De la data aderării României la Uniunea Europeană, procedura ţării terţe sigure nu se mai aplică în cazul statelor membre ale Uniunii Europene ori al altor state care au convenit printr-un acord special participarea la mecanismul de determinare a statului responsabil. Potrivit acestui mecanism, unui solicitant de azil i se poate refuza accesul la procedura de azil în România dacă, în conformitate cu convenţiile sau directivele Uniunii Europene, un alt stat este responsabil pentru examinarea cererii de azil.

Persoana care a fost recunoscută ca refugiat sau căreia i s-a acordat protecţie subsidiară este protejată împotriva expulzării, extrădării ori returnării [12] în ţara de origine sau în orice stat în care viaţa ori libertatea sa ar fi pusă în pericol sau în care ar fi supusă la torturi, tratamente inumane ori degradante. Totuşi, aceste persoane pot fi îndepărtate de pe teritoriul României dacă există motive temeinice să fie considerate un pericol la adresa securităţii statului român sau, fiind condamnate pentru o infracţiune gravă printr-o

asylum applicant benefits of all the rights and obligations provided by the law [10]. If during this procedure, the officer expressly appointed establishes the that the request is not grounded, that the foreigner, through its activity and by belonging to a certain group, is a danger for the national safety or for the public order in Romania and that the foreigner comes from a safe country of origin may initiate the accelerated procedure, with the exception of the asylum request for the minor children not accompanied by anyone, whose solution shall be made within 3 days from initiating the procedure.

The asylum request, which shall be submitted at the territorial bodies of the Romanian Border Police from a point of control for passing the state border, shall be immediately handed to the competent structure of the Romanian Office for Immigrations that analyzes it and sentences a decision within 3 days from reception. The Romanian Law establishes the conditions for submitting the access application for a new procedure of asylum in case of exercising the way of attack. The foreigner is entitled to remain on Romanian territory until the sentence is given, the decision of the court through which the foreigner complaint was irrevocable.

The Law nr. 122/2006 establishes the procedure of the safe country [11], through which the Romanian Office for Immigrations may decide to resend the foreigner to the safe third country, he passed through previously and where he had already been offered protection, without analyzing his request on the ground. Also, the Romanian Office for Immigrations may decide to receive foreigners again on the Romanian territory if Romania is declared safe third country for then by the applicant state. Since Romania’s adhesion to the European Union, the procedure of safe third country has not applied for member states of the European Union or to other states that have especially mutually agreed to participate to the mechanism of establishing the liable state. According to this mechanism, an asylum applicant may be refused the access to the asylum procedure in Romania if, in compliance with the conventions or the directives of the European Union, another state is responsible for examining the request for asylum.

The person admitted as refugee or which has received subsidiary protection is protected



133

hotărâre definitivă, constituie un pericol la adresa ordinii publice din România.

Străinul care pierde statutul de refugiat (prin încetare sau anulare), conform art. 98 şi art. 100 din Legea 122/2006, se supune prevederilor legale privind regimul juridic al străinilor în România. În scopul armonizării legislaţiei române în domeniul azilului cu legislaţiile ţărilor membre ale Uniunii Europene, Legea 122/2006 a extins posibi-litatea acordării, la cerere, a statutului de refugiat şi copiilor minori din căsătoriile încheiate după intrarea pe teritoriul României, din afara căsătoriei sau adoptaţi de beneficiarul principal al formei de protecţie.

În prezent, România a reuşit să rezolve în mare chestiunea reglementării procedurii de azil şi a drepturilor de care se bucură solicitanţii de azil, refugiaţii şi persoanele care au primit protecţie subsidiară. Trebuiesc însă dezvoltate în continuare forme specializate de asistenţă din partea autorităţilor pentru integrarea în societate a străinilor care au primit protecţie în România. Aceasta înseamnă derularea concretă a unor programe de pregătire profesională şi sprijin concret pentru găsirea unui loc de muncă, a unei locuinţe etc, dar şi cursuri de pregătire a funcţionarilor publici privind comunicarea interculturală.

Refugiaţii ar trebui în mod normal să aibă alt statut decât restul străinilor în ceea ce priveşte dreptul de a obţine cetăţenia română şi asta datorită situaţiei lor speciale. În acest moment, refugiaţii trebuie să aştepte tot opt ani [13] (sau cinci în cazul căsătoriei cu un cetăţean român) pentru obţinerea cetăţeniei române. Statisticile arată că în ultimii 15 ani, numai circa 20 de refugiaţi au reuşit să obţină cetăţenia română. Prevederile articolului 34 din Convenţia de la Geneva privind statutul refugiaţilor spun că „statele contractante vor facilita, pe cât posibil, asimilarea şi naturalizarea refugiaţilor. Ele se vor strădui, în special, să accelereze procedura de naturalizare şi de reducere, pe cât posibil, a taxelor şi costurilor acestei proceduri”.

[1] I. Deak, Ph.L. Jessup, A Collection of Neutrality Laws, Regulations and Treaties of Various Countries, vol. I, Washington 1939, p. 210. [2] G.S. Goodwin-Gill, International Law an Movement of Persons between States, Oxford, Clarendon Press, 1978, p. 10. [3] C. Vincenzi, D. Marrington, Immigration Law: The Rules Explained, London. Sweet/Maxwell, 1992. p. 27. [4] Publicată în M.onitorul Oficial nr. 428 din 18 mai 2006. [5] A intrat în vigoare la 4 august 2006.Ulterior,

against expulsion, extradition or sending back [12] to the origin country where its life or freedom might be endangered or undergo tortures, inhuman or degrading treatments. Still, these persons may be alienated from Romania if there are solid reasons to be considered a danger for the safety of the Romanian state, being convicted for a serious offence though an irrevocable resolution is a danger for the public order in Romania.

The foreigner loosing the status of refugee (through ceasing or cancellation), according to the art. 98 and art. 100 of the Law 122/2006, shall be regulated by the legal provisions regarding the foreigners’ juridical status in Romania. For harmonizing the Romanian legislation in the field of asylum with the legislations of European Union member states, the Law 122/2006 has extended the possibility of granting, at request, the status of refugee to the minor children coming from marriages concluded after entering the Romanian territory, outside the marriage or adopted by the main beneficiary of the protection form.

At present, Romania has managed to solve the problem of regulating the procedure of asylum and the rights of the asylum applicants, refugees and persons receiving subsidiary protection. Specialized forms of assistance have to be developed next by the authorities for integrating foreigners receiving protection in Romania into the society. This means actual development of professional training programs and actual support for finding a job, a place to live etc, as well as training courses for public officers regarding intercultural communication.

Refugees should normally have another status in comparison with the rest of the foreigners regarding the right to get Romanian citizenship and this because their special status. Currently, refugees have to wait eight years [13] (or five in the case of marriage to a Romanian citizen) for getting Romanian citizenship. Statistics indicate that for the last fifteen years, only approximately 20 refugees have managed to get Romanian citizenship. The provisions of the article 34 from the Convention at Geneva regarding the refugees’ status say that “contracting states shall facilitate, as possible, the assimilation and naturalization and reduction, as possible of taxes and costs for this procedure”.

[1] I. Deak, Ph.L. Jessup, A Collection of Neutrality



134

legea a fost modificată prin prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 55/2007 privind înfiinţarea Oficiului Român pentru Imigrări prin reorganizarea Autorităţii pentru străini şi a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative (M.Of. nr. 424 din 26 iunie 2007) şi prin Legea nr. 347/2007 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 55/2007 (M.Of.Nr.851 din 12 decembrie 2007). [6] Cerere de az i l , solicitant de azil, procedura de azil, protecţia subsidiară etc. [7] Conform art. 26 alin. 2 din Legea 122/2006, prin risc serios se înţelege: a) condamnarea la pedeapsa cu moartea sau executarea unei astfel de pedepse; b) tortura, tratamente sau pedepse inumane ori degradante; sau c) o ameninţare serioasă, individuală, la adresa vieţii sau integrităţii, ca urmare a violenţei generalizate în situaţii de conflict armat intern sau internaţional, dacă solicitantul face parte dinpopulaţia civilă. [8] Prin flux masiv se înţelege sosirea în Uniunea Europeană a unui număr mare de persoane strămutate care vin dintr-o ţară sau zonă geografică specifică, indiferent dacă sosirea lor în Uniunea Europeană a fost spontană sau ajutată (art. 2, lit. m din Legea 122/2006). [9] Articolele 29-33 din Legea 122/2006. [10] Conform art. 20-21 din Legea 122/2006. [11] Sunt considerate ţări terţe sigure statele membre ale Uniunii Europene, precum şi alte state stabilite prin ordin al ministrului internelor şi reformei administrative la propunerea Oficiului Român pentru Imigrări, cu respectarea următoarelor condiţii: a) pe teritoriile lor, viaţa sau libertatea solicitantului nu este şi nu va fi ameninţată, în sensul art. 33 din Convenţia de la Geneva; b) pe teritoriile lor străinul nu riscă să fie supus torturii sau tratamentelor inumane ori degradante; c) în ţările respective străinului i se asigură protecţie efectivă împotriva returnării în ţara de origine, în sensul prevederilor Convenţiei de la Geneva, precum şi în baza informărilor efectuate de Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) cu privire la practica aplicării principiului returnării. [12] Cu excepţia cazurilor prevăzute de art. 44 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului. [13] Art. 8 din Legea nr. 21/1991a cetăţeniei române, modificată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 43/2003 pentru modificarea şi completarea Legii 21/1991.

Laws, Regulations and Treaties of Various Countries, vol. I, Washington 1939, p. 210. [2] G.S. Goodwin-Gill, International Law for Movement of Persons between States, Oxford, Clarendon Press, 1978, p. 10. [3] C. Vincenzi, D. Marrington, Immigration Law: The Rules Explained, London. Sweet/Maxwell, 1992. p. 27. [4] Published in the Official Gazette no. 428 from 18th of May 2006. [5] Enforced on 4th of August 2006. Later on, the law was altered through the Emergency Ordinance no. 55/2007 regarding the establishment of the Romanian Office for Immigrations through the reorganization of the Authority for foreigners and the National Office for Refugees, as well as by altering and completing some normative acts (M.Of. nr. 424 from 26th of June 2007) and through the Law no. 347/2007 for approving the Government Ordinance of Emergency nr. 55/2007 (M.Of.Nr.851 from 12th of December 2007). [6] Asylum request, asylum applicant, asylum procedure, subsidiary protection etc. [7] According to the art. 26 par. 2 of the Law 122/2006, through serious risk we understand: a) sentence to a death penalty or executing such penalty; b) torture, inhuman or degrading treatments or penalties; or c) a serious, individual threat upon the life or integrity, due to the generalized violence in cases of internal or international armed conflict, if the applicant is part of civil population. [8] Massive flow means the entrance into the European Union of a high number of persons moved from a specific country or geographic area, no matter whether their arrival into the European Union was spontaneous or supported (art. 2, lit. m of the Law 122/2006). [9] Articles 29-33 of the law 122/2006. [10] According to the art. 20-21 of the Law 122/2006. [11] Safe third countries are considered the member states of the European Union, as well as other states established through the order of the ministry of interior and administrative reform at the proposal of the Romanian Office for Immigrations, by complying with the following conditions: a) on their territories, the applicant’s life or freedom is not and shall not be threatened, within the meaning of the art. 33 in the Convention from Geneva; b) on their territories the foreigner does not take the risk of being subdued to torture or inhuman or degrading treatments; c) in the respective countries the foreigner receives actual protection against being sent back to its origin country, within the meaning of the Convention at Geneva, as well as on the basis of the information given by the High Commisariate of the United Nations for Refugees (UNHCR) regarding the practice of enforcing the principle of sending back. [12] Except for the cases provided by the art. 44 of the Law nr. 535/2004 regarding the terrorism prevention and fight. [13] Art. 8 of the Law nr. 21/1991 of Romanian citizenship, as altered though the Government Emergency Ordinance nr. 43/2003 for altering and completing the Law 21/1991.



135

SOLUŢII ASUPRA CONTESTAŢIEI

FISCALE

Lect. univ. Octavia Maria CILIBIU Facultatea de Ştiinţe Juridice,

Universitatea „Constantin Brâncuşi”, Tg-Jiu

Abstract: Contestaţia fiscală este o procedură

administrativă prealabilă care este reglementată diferit faţă de procedura administrativă prealabilă reglementată de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Contestaţia poate fi: admisă în totalitate, admisă în parte sau respinsă

Contestaţia formulată împotriva actelor administrative-fiscale este o cale de atac prealabilă (recurs prealabil administrativ - fiscal), faza administrativă a contenciosului administrativ – fiscal, fiind reglementată diferit faţă de procedura administrativă prealabilă reglementată de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ

Contestaţia fiscală este un mijloc pus la dispoziţia contribuabililor care se consideră vătămaţi în drepturile şi interesele lor recunoscute de lege de către organele administrativ-fiscale. Este soluţionată de organe ale administraţiei fiscale, fiind un recurs administrativ pur.

Contestaţia poate fi [1]: admisă în totalitate, admisă în parte sau respinsă.

În situaţia admiterii contestaţiei, se decide, după caz, anularea sau desfiinţarea totală sau parţială a actului atacat.

Dacă prin decizie se desfiinţează total sau parţial actul administrativ fiscal atacat se va încheia un nou act administrativ fiscal care va avea în vedere strict considerentele deciziei de soluţionare. Prin noul act administrativ fiscal întocmit conform considerentelor deciziei de soluţionare, nu se pot stabili în sarcina contestatorului sume mai mari decât cele din actul desfiinţat.

Respingerea contestaţiei se poate face: - din motive de nerespectare a

procedurii şi - din motive neîntemeiate în fond.

SOLUTIONS TO FISCAL DISPUTES

Lecturer Octavia Maria CILIBIU

Faculty of Juridical Sciences, „Constantin Brâncuşi” University, Tg-Jiu

Abstract: The fiscal dispute is a preliminary

administrative procedure regulated separately from the preliminary administrative procedure as prescribed by Law no. 554/2004 regarding the administrative contentious. A dispute can be partially or totally accepted, or dismissed.

The dispute lodged against fiscal administrative acts is a preliminary means of appeal (preliminary administrative fiscal appeal), an administrative phase of the administrative fiscal contentious, and is under separate regulations as compared to the preliminary administrative procedure established by Law no. 554/2004 regarding the administrative contentious.

The fiscal dispute is a means of appeal available for taxpayers who believe their economic rights and interests, granted by law, have suffered prejudice from the administrative fiscal bodies. It is adjudicated by the administrative fiscal bodies, and is a pure administrative appeal.

A dispute can be [1] partially or totally accepted, or dismissed.

In case the claim has received acceptance, it is decided that the contested act be annulled or repealed partially or totally, according to case.

If the act brought before court is totally or partially repealed, by court decision, a new fiscal act is settled, which is to refer strictly to the adjudication decision reasons. The new administrative fiscal act must not settle for the claimant sums any larger than the ones stipulated in the abrogated act.

A dispute may be dismissed: - because of reasons of non-compliance with the procedure and - because of reasons that are ungrounded in substance. A dispute may be dismissed as [2]:



136

Contestaţia poate fi respinsă ca [2]: - neîntemeiată în situaţia în care

argumentele de fapt şi de drept prezentate în susţinerea contestaţiei nu sunt de natură să modifice cele dispuse prin actul administrativ atacat;

- nemotivată, în situaţia în care contestatorul nu prezintă argumente de fapt şi de drept în susţinerea contestaţiei sau argumentele aduse nu sunt incidente cauzei suspuse soluţionării;

- fiind fără obiect, situaţie în care sumele şi măsurile contestate nu au fost stabilite prin actul administrativ fiscal atacat sau dacă prin reluarea procedurii administrative, luându-se act de soluţia pronunţată de instanţa penală, se constată că cererea rămâne fără obiect;

- inadmisibilă, în situaţia contestării deciziilor de impunere emise în temeiul deciziei referitoare la baza de impunere.

Potrivit dispoziţiilor art. 217 din Codul de procedură fiscală, dacă organul de soluţionare competent constată neîndeplinirea unei condiţii procedurale contestaţia va fi respinsă fără a se proceda la analiza pe fond a cauzei. De exemplu, într-o speţă a fost respinsă contestaţia fiscală pentru neîndeplinirea condiţiilor de procedură deoarece a fost contestat Raportul de inspecţie fiscală, act căruia Codul de procedură fiscală nu îi conferă calitatea de act administrativ fiscal [3].

În conformitate cu art. 109 alin. (1) si (2) din Codul de procedură fiscală, republicat, raportul de inspecţie fiscală reprezintă actul premergător, care stă la baza emiterii deciziei de impunere şi prin urmare nu este act administrativ fiscal.

Se reţine, totodată ca raportul de inspecţie fiscală este actul prin care se finalizează activitatea de inspecţie fiscală cuprinzând constatările organelor fiscale şi se întocmeşte în conformitate cu procedura prevăzută la titlul VII, Capitolul II din Codul de procedură fiscală, republicat.

Neavând natura juridică a unui act administrativ fiscal, raportul de inspecţie fiscală nu produce potrivit legii, efecte juridice faţă de contribuabilul controlat şi bugetul de

-ungrounded, in case the de facto and de jure arguments to sustain the claim are not of a nature to modify those disposed by the act under dispute; -unreasonable, in case the contester does not present de facto and de jure arguments to sustain his claim, or the presented arguments do not relate to the cause submitted for adjudication; -void of object, in case the contested sums and measures have not been established by the disputed act or if, in the course of the administrative procedure review, by observance of the adjudication pronounced in penal court, the claim is found to lack its object. -unacceptable, if the claim is lodged against the tax resolutions issued on the strength of the decision regarding the taxation base. According to the dispositions of

art.217 of Fiscal Procedure Code, if the authorised body establishes that one procedural condition is not met, the dispute will be dismissed, without further analysis of the cause. For instance, the fiscal dispute was dismissed in a case for not meeting the procedural conditions, because the claim was lodged against the Fiscal Inspection Report, to which the Fiscal Procedure Code does not confer the quality of an administrative fiscal act [3].

In compliance with art.109, par.(1) and (2) of Fiscal Procedure Code republished, the Fiscal Inspection Report represents the preliminary act to the issuance of the tax resolution, and hence is not an administrative fiscal act.

Also the fiscal inspection report is the final act of the fiscal inspection procedure, including all the findings by the fiscal bodies and is elaborated in conformity with the procedure provided in Chapter II, title VII of the Fiscal Procedure Code, republished.

Since it doesn’t have the juridical nature of an administrative fiscal act, the Final Inspection Report does not, according to law, bear juridical effects on the controlled taxpayer and the state budget so it is not liable



137

stat, de aceea nu este susceptibil de a fi pus în executare şi pe cale de consecinţă, de a fi contestat.

Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă în termen de 6 luni de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau de la data expirării termenului legal de soluţionare a cererii conform dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

[1] Conform dispoziţiilor art. 216 din Codul de procedură fiscală, republicat. [2] Conform instrucţiunilor pentru aplicarea art.185, actual 216 din Codul de procedură fiscală. [3] În speţă, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa a fost sesizată de Activitatea de Control Fiscal Dâmboviţa asupra contestaţiei formulată de S.C. ”x” S.R.L. cu sediul în Târgovişte. Contestaţia a fost formulată împotriva Raportului de inspecţie fiscală parţial încheiat în ... prin care s-au stabilit debite în suma de ... lei RON, reprezentând: impozit pe profit suplimentar;dobânzi aferente impozitului pe profit; penalităţi aferente impozitului pe profit; taxa pe valoarea adăugată suplimentară; dobânzi aferente taxei pe valoarea adăugată; penalităţi aferente taxei pe valoarea adăugată.

Contestaţia a fost formulată în termenul legal prevăzut de art. 177 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, (în prezent art. 207)poartă semnătura titularului dreptului procesual precum şi ştampila societăţii.

Constatând că în speţă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 175(în prezent art. 205), 177 (în prezent art. 207) si art. 179 alin. (1) pct. a) (în prezent art. 209) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa este competentă să soluţioneze contestaţia formulată de S.C. ”X” S.R.L. cu sediul în Târgovişte.

I. Petentul contestă Raportul de inspecţie fiscală parţial încheiat în... din următoarele motive:

- organele de poliţie au solicitat organelor de control să verifice dacă societatea a înregistrat în evidenţa contabilă aferentă perioadei 01.01.2000 - 31.10.2005 sumele în lei menţionate în caietul ridicat cu ocazia verificărilor şi dacă nu, să se stabilească sumele reprezentând impozite şi taxe sustrase de la plata către bugetul general consolidat;

- în capitolul III al raportului contestat organele de inspecţie fiscală fac consemnarea potrivit căreia pentru stabilirea bazei de impunere a taxei pe valoarea adăugată şi a impozitului pe profit suplimentar organele

for execution, and consequently, for contestation.

The decisions issued with a view to disputes adjudication can be attacked in the special court for administrative contentious within 6 months from receiving the answer to the preliminary complaint or from the expiration date of the legal term for adjudication, according to the dispositions of the art.11, Law no. 554/2004 on administrative contentious. [1] According to the dispositions of art.216 of Fiscal Procedure Code, republished [2] According to the instructions for the enforcement of art. 185, currently 216 of Fiscal procedure Code [3] In a case, the Fiscal Control Section Dambovita notified the Public Finance Devision Dambovita in reference to the dispute formulated by the trading company “X” Ltd., registered in Targoviste. The dispute was lodged against the partial Report of Fiscal Inspection issued on…, which established debts to a total value of…RON, comprising: extra profits tax; interests from profits tax; profits tax penalties; additional value-added tax; interests from value-added tax; value added tax penalties. The fiscal dispute was submitted within the legal term stipulated by art. 177, par. (1) of G.O. no. 92/2003 regarding Fiscal Procedure Code, republished, including subsequent modifications and completions, (art. 207 currently), contains the signature of the disputer and the stamp of the company. On finding that the submitted case meets the conditions provided by art.175 (art. 205 currently), 177 (art. 207 currently) and art. 179, par.(1) letter a) (art. 209 currently) of G.O. no. 92/2003 regarding Fiscal Procedure Code, including subsequent modifications and completions, the Public Finance Division Dambovita is authorized to solve the dispute lodged by the trade company “X” Ltd., registered in Targoviste. I.The petitioner contests the partial Report of Fiscal Inspection issued on…on the following grounds: -the police bodies asked the control bodies to check whether the company registered the sums listed in the book confiscated during the inspection, in the accounts register for the period 01/01/2000 – 31/10/2005, and in case not, to set up the sums representing taxes and contributions which evaded payment to the consolidated budget. -under chapter III of the disputed report, the fiscal control bodies record that, in order to establish the basis of assessment for the value added tax and for the extra profits tax, the inspection bodies considered all vouchers and financial accountings which are means of evidence and are relevant for the assessment of tax liabilities. -on 24/11/2005, the police bodies found in the



138

de inspecţie au avut în vedere toate documentele justificative şi evidenţele financiar - contabile care constituie mijloace de probă şi sunt relevante pentru stabilirea obligaţiilor fiscale;

- la data de 24.11.2005 organele de poliţie au găsit asupra gestionarei punctului de lucru al societăţii din ... un caiet cu diverse însemnări, organul de inspecţie fiscală stabilind obligaţii fiscale în raport cu acest caiet care nu constituie în sens fiscal şi nici din punct de vedere financiar - contabil un document justificativ;

- chiar şi în ipoteza absurdă, total nelegală sub aspect financiar contabil că evidenţa contabilă a societăţii ar fi trebuit refăcută cu valorile înscrise în acest caiet, este de sesizat că valorile înscrise în acest caiet pe o perioadă de peste doi ani sunt şi valori în minus faţă de evidenţa contabilă, dar nota bene când sunt valori mai mari în caiet trebuie înscrise la venituri şi impozitate cu accesoriile cuvenite;

- stabilirea de obligaţii fiscale suplimentare în sarcina societăţii nu este fondată, caietul în cauză nu este opozabil societăţii, nu constituie document justificativ sub raport financiar contabil care să creeze obligaţia legală în sarcina societăţii;

- nu a fost emisă nici o decizie de impunere, în cauză existând cercetare penală.

Faţă de cele mai sus precizate societatea comercială solicită suspendarea până la soluţionarea cu caracter definitiv a cauzei penale.

II. Prin decizia de impunere nr. ..., emisă în baza raportului de inspecţie fiscală din data de ..., organele de control au stabilit în sarcina petentei suma totala de ... lei RON, reprezentând taxa pe valoarea adăugată şi impozit pe profit suplimentare, cu dobânzile şi penalităţile aferente.

Prin referatul privind soluţionarea contestaţiei depusă de S.C. ”X” S.R.L., întocmit de către Direcţia Controlului Fiscal Dâmboviţa organele de control propun respingerea contestaţiei.

III. Având în vedere cele prezentate mai sus, documentele existente la dosarul cauzei, motivaţiile contestatoarei şi în raport cu actele normative în vigoare, s-au reţinut următoarele:

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa este investită să analizeze dacă suma totală de ... lei RON, reprezentând taxa pe valoarea adăugată şi impozit pe profit suplimentare, cu dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente, este legal datorată.

În fapt, inspecţia fiscală a cuprins perioada 01.01.2000 - 31.10.2005, având ca obiect verificarea realităţii şi legalităţii obligaţiilor bugetare, fiind emise Raportul de inspecţie fiscală în data de ... şi decizia de impunere nr. ...

Societatea comercială “x” S.R.L. a depus contestaţia nr. ... împotriva raportului de inspecţie fiscală parţial din data de ....

Prin adresa nr. ..., confirmată de primire în data de 23.02.2006, Biroul Soluţionare Contestaţii din cadrul D.G.F.P. Dâmboviţa a solicitat petentului completarea contestaţiei cu privire la obiectul contestaţiei. În

possession of the administrator in charge of the …office, a book containing various notes. The fiscal control body assessed tax liabilities on account of this book, which is not considered to be a document in proof neither fiscally nor financially. -even on the absurd, entirely illegal financially assumption that the financial accounts of the company should have been reviewed according to the sums registered in this book, one may call attention to the fact that the sums registered along a two-year period are minus-values as compared to the financial accounting; but, nota bene, in case the values registered in the book are bigger, they must be registered to incomes and taxed accordingly. -the assessment of additional tax liabilities for the trade company is not grounded: the book in question is not binding on the company, since it is not a document in proof in the financial meaning, hence it does not generate liabilities for the company. -no tax resolution was issued, because of criminal investigation of the case. In reference to those mentioned above, the trade company requests suspension until final adjudication of the criminal case. II. By the tax resolution no. …, issued on the strength of the fiscal inspection report of …..(date), the control bodies assessed for the claimant the total sum of….RON, which comprises the value added tax and extra-profits tax, including the due interests and penalties. In the report of Fiscal Control Division Dambovita, regarding the adjudication of the dispute lodged by the trade company “X” Ltd., the control bodies suggest dismissing the dispute. III. Considering all those presented above, the existing documents of the case file, the disputer’s arguments and the normative documents in force, the following are to be mentioned: The Public Finance Division Dambovita is authorized to establish whether the total sum of…RON, comprising the value added tax and extra-profits tax, including due interests and penalties, is legally due. In fact, the fiscal inspection referred to the 01/01/2000 – 31/10/2005 period, and its goal was to verify the validity and legality of liabilities. As a result, the Fiscal inspection report dating from…, and the tax resolution no. …were issued. The trade company “X” Ltd. formulated the complain no. … against the partial fiscal inspection report, dated…. By the notification no. …, the receiving of which was confirmed on 23/02/2006, the Office of Disputes Resolution from P.F.D Dambovita requested the contester to complete her dispute letter in reference to the object of the dispute. The answer received on behalf of the company on the date of…, mentions that the object of dispute is partial Fiscal Inspection Report, dating from…. The trade company erroneously sustains that no tax resolution was issued, the tax decision being handed



139

răspunsul primit de la societate în data de ..., se menţionează că obiectul contestaţiei îl reprezintă actul administrativ fiscal - Raportul de inspecţie fiscală parţial încheiat în data de ....

În mod eronat societatea susţine că nu a fost emisă nici o decizie de impunere, deoarece odată cu Raportul de inspecţie fiscală petentului i-a fost transmisă şi decizia de impunere aşa cum se precizează în capitolul VII - “Anexe” din raport, confirmate de primire în data de 03.02.2006.

În conformitate cu art. 107 alin. (1) si (2), (actual 109) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportul de inspecţie fiscală reprezintă actul premergător, care stă la baza emiterii deciziei de impunere şi prin urmare nu este act administrativ fiscal.

Se reţine, totodată ca raportul de inspecţie fiscală este actul prin care se finalizează activitatea de inspecţie fiscală cuprinzând constatările organelor fiscale şi se întocmeşte în conformitate cu procedura prevăzută la titlul VII din Codul de procedura fiscală, republicat.

Neavând natura juridica a unui act administrativ fiscal, raportul de inspecţie fiscala nu produce potrivit legii, efecte juridice faţă de contribuabilul controlat şi bugetul de stat, de aceea nu este susceptibil de a fi pus în executare şi pe cale de consecinţă, de a fi contestat.

Organele de control au emis Decizia de impunere nr. ... în baza raportului de inspecţie fiscală din data de ..., cuprinzând sumele stabilite suplimentar, precum şi dobânzile şi penalităţile datorate, această decizie fiind actul administrativ ce poate fi contestat conform art. 175 (în prezent art. 205) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală.

Luând în considerare faptul că în speţă, societatea petentă contestă Raportul de inspecţie fiscală, act căruia Codul de procedură fiscală nu îi conferă calitatea de act administrativ fiscal, D.G.F.P. Dâmboviţa va respinge contestaţia formulata de S.C. “X” S.R.L. pentru neîndeplinirea condiţiilor de procedură, fiind depusă împotriva unui act ce nu are calitate de act administrativ fiscal.

În drept, art. 43 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevede:

Art. 43 - Conţinutul şi motivarea actului administrativ fiscal

(1) Actul administrativ fiscal se emite numai în formă scrisă.

(2) Actul administrativ fiscal cuprinde următoarele elemente:

a) denumirea organului fiscal emitent; b) data la care a fost emis şi data de la care îşi

produce efectele; c) datele de identificare a contribuabilului sau a

persoanei împuternicite de contribuabil, după caz; d) obiectul actului administrativ fiscal; e) motivele de fapt;

over together with the Fiscal inspection report, as mentioned in chapter VII “Enclosure” of the report, and receiving confirmation on the date of 03/02/2006. In compliance with art.107, par.(1) and (2) (109 currently) of G.O. no. 92/2003 regarding the Fiscal Procedure Code republished, including subsequent modifications and completions, the Fiscal Inspection Report represents the preliminary act to the issuance of the tax resolution, and hence is not an administrative fiscal act. Also, the Fiscal Inspection Report is the final act of the Fiscal Inspection Activity, including all the findings by the fiscal bodies and is elaborated in conformity with the procedure provided in Chapter II, title VII of the Fiscal Procedure Code, republished. Since it doesn’t have the juridical nature of an administrative fiscal act, the Final Inspection Report does not, according to law, bear juridical effects on the controlled taxpayer and the state budget so it is not liable for execution, and consequently, for contestation. The control bodies issued the Tax Decision no. …, comprising supplementary liabilities as well as due interests and penalties, on the strength of the Fiscal inspection report dating from …, and it is an contestable administrative document, according to art.175 (art.205 currently) of G.O. 92/2003 regarding the Fiscal Procedure Code. Considering the fact that, in this case, the petitioner company disputes the Fiscal inspection Report, to which the Fiscal Procedure Code does not confer the quality of an administrative fiscal act, P.F.D. Dambovita dismisses the dispute lodged by the trade company “X” Ltd., because of reasons of non-compliance with the procedure. The art.43 of G.O. 92/2003 regarding the Fiscal Procedure Code, republished, including subsequent modifications and completions, provides: Art.43 – The content and motivation of the fiscal administrative paper: (1) The administrative fiscal act is issued only in

written form. (2) The administrative fiscal paper includes the

following elements: a) the name of the issuing fiscal organ; b) the date at which the act was issued and the

date it produces its effects; c) the identification data of the taxpayer or of the

person authorised by this one, according to case;

d) the object of the administrative document; e) the de facto motives; f) the de jure motives; g) the name and signature of the person(s)

authorised by the fiscal body, according to law;

h) the stamp of the fiscal body; i) the possibility to be disputed, the term for

submitting the dispute and the body where the dispute is submitted;

j) specifications regarding the hearing of the



140

f) temeiul de drept; g) numele şi semnătura persoanelor

împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii; h) ştampila organului fiscal emitent; i) posibilitatea de a fi contestat, termenul de

depunere a contestaţiei şi organul fiscal la care se depune contestaţia;

j) menţiuni privind audierea contribuabilului.” Art. 83 (în prezent art. 85) si art. 107 (în

prezent art. 109) din Ordonanţa mai sus menţionată precizează:

Art. 83 - Stabilirea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat

(1) Impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc astfel:

[...]b) prin decizie emisă de organul fiscal” Art. 107 - Raportul privind rezultatul inspecţiei

fiscale (1) Rezultatul inspecţiei fiscale va fi

consemnat într-un raport scris, în care se vor prezenta constatările inspecţiei, din punct de vedere faptic şi legal.

(2) Dacă, ca urmare a inspecţiei, se modifică baza de impunere, raportul întocmit va sta la baza emiterii deciziei de impunere. În cazul în care baza de impunere nu se modifică, acest fapt va fi comunicat în scris contribuabilului.”

Pentru considerentele arătate în conţinutul deciziei şi în temeiul art. 43, art. 83 (în prezent art. 85) si art. 107 (în prezent art. 109) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu art. 179 alin. 1 lit. a) (în prezent art. 209), art. 181 (în prezent art. 213), art. 186 (în prezent art. 217) si 199 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se: D E C I D E

1. Respingerea contestaţiei formulată de S.C. ”x” S.R.L. cu sediul în Târgovişte, pentru neîndeplinirea condiţiilor de procedură, fiind depusă împotriva unui act ce nu are calitate de act administrativ fiscal.

2. În conformitate cu prevederile art. 188 alin (2) (în prezent art. 218) din O.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările si completările ulterioare si ale art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prezenta decizie poate fi atacată în termen de 6 luni de la data primirii, la instanţa de contencios administrativ competentă din cadrul Tribunalului Dâmboviţa.

taxpayer. Art.83 (art.85 currently) and art.107 (art.109 currently) of the G.O. mentioned above stipulates: Art.83 – The assessment of taxes, contributions, custom taxes as well as other accessory debts owed to the state budget. (1) The taxes, contributions, custom taxes and other accessory debts owed to the state budget are established by: […] b) resolution issued by the fiscal body” Art. 107 – The report regarding the results of the fiscal inspection (1) The result of the fiscal inspection must be recorded in the form of a written report, and include the inspection findings, from the legal and factual point of view. (2) If, as a result of the inspection, the basis of assessment is modified, the issued report will be the basis of the tax resolution issuance. In case the basis of assessment remains unmodified, this fact will be communicated in writing to the taxpayer.” On account of the reasons contained in the decision and according to art.43, art.83 (art.85 currently) and art.107 (art.109 currently) of G.O. no.92/2003 regarding the Fiscal Procedure Code, republished, including the subsequent modifications and completions, corroborated with art.179, par.1, letter a) (art.209 currently), art.181 (art. 213 currently), art.186 (art.217 currently) and 199 of G.O. no.92/2003 regarding the Fiscal Procedure Code, republished, including the subsequent modifications and completions, it IS DECIDED: 1. The dismissal of the dispute lodged by the trade company “X” Ltd., registered in Targoviste, because of non-compliance with the procedure, since it was lodged against a document lacking the quality of an administrative fiscal act. 2. According to the provisions of art.188, par.(2) (art.218 currently) of G.O. no.92/2003 regarding the Fiscal Procedure Code, republished, including the subsequent modifications and completions, and art.11, par.(1) of Law no. 554 on administrative contentious, the present decision may be contested within 6 months from the date of its receiving, in the authorised court for administrative contentious belonging to Dambovita Tribunal.



141

SISTEMUL EUROPEAN DE

PROTECTIE A DREPTURILOR OMULUI

Masterand Elena-Ancuţa NEAMŢU

The concept of human rights was first formulated

in the 18th century, following the line of “natural rights of the nations”, being the foundation of the “social contract” theory, belonging to Jean-Jaques Rousseau. It began to materialize during two major events such as the French bourgeois revolution (1789) and the rebellion of the English colonies from North America against Great Britain (1776).

Human rights protection by means of juridical instruments transposing these rights into legal stipulations began mandatory into the international community, shortly after the second world war; as a consequence of the constant perpetuation of violations of human rights within the nations that possess totalitarian regimes. This necessity materialized into a number of prescriptions with universal or regional character, following the ratification of the United Nations Charta, on the 26th of June 1945.

Thus, the Universal Declaration of Human Rights, proclaimed and endorsed by the General Assembly of the United Nations on the 10th of December 1948, was the first document with universal calling in this field of activity, and settles a unitary conception of the international community about the rights and liberties of man, opening a new path towards a system of international protection of human rights.

Right after the year 1948, the General Assembly of the United Nations has endorsed, within this area of activity, over sixty conventions and declarations with the purpose of creating specific mechanisms for the protection of these rights. 1. CONSIDERATII GENERALE CU PRIVIRE LA SISTEMUL DE PROTECTIE A DREPTURILOR OMULUI Omul beneficiaza de drepturi inerente fiintelor umane oriunde s-ar afla, indiferent de statutul sau regiunea unde s-a nascut, locuieste, munceste sau traieste, indiferent de nationalitate, rasa, sex, credinte religioase sau filozofice, stare materiala, fiindca acestea au un caracter universal ceea ce constituie un fundament al drepturilor lor egalesi inalienabile, ca un coloral al libertatii, dreptatii, securitatii si pacii in lume. Sistemul European de protectie a drepturilor omului a fost stabilit de catre Consiliul European al carui statut semnat la

THE EUROPEAN SYSTEM FOR HUMAN RIGHTS PROTECTION

Student: Elena-Ancuţa NEAMŢU

The concept of human rights was first formulated in

the 18th century, following the line of “natural rights of the nations”, being the foundation of the “social contract” theory, belonging to Jean-Jaques Rousseau. It began to materialize during two major events such as the French bourgeois revolution (1789) and the rebellion of the English colonies from North America against Great Britain (1776).

Human rights protection by means of juridical instruments transposing these rights into legal stipulations began mandatory into the international community, shortly after the second world war; as a consequence of the constant perpetuation of violations of human rights within the nations that possess totalitarian regimes. This necessity materialized into a number of prescriptions with universal or regional character, following the ratification of the United Nations Charta, on the 26th of June 1945.

Thus, the Universal Declaration of Human Rights, proclaimed and endorsed by the General Assembly of the United Nations on the 10th of December 1948, was the first document with universal calling in this field of activity, and settles a unitary conception of the international community about the rights and liberties of man, opening a new path towards a system of international protection of human rights.

Right after the year 1948, the General Assembly of the United Nations has endorsed, within this area of activity, over sixty conventions and declarations with the purpose of creating specific mechanisms for the protection of these rights. 1. GENERAL CONSIDERATIONS REGARDING THE PROTECTION SYSTEM OF HUMAN RIGHTS

Men benefit from a number of rights that are inherent to human beings all over the planet, no matter the social status, the country of origin, the place of where they live and work, nationality, race, sex, religious or philosophical beliefs, material state, because all of these possess a universal nature that constitutes the foundation of their equal and inalienable rights, expressing the right of liberty, security and peace world wide.

The European system for human rights protection was established by the European Council; it’s status signed in London on the 5th of may 1949, states in it’s third article that “each member of the European Council must accept the



142

Londra la 5 mai 1949, prevede in art 3 ca “ fiecare membru al Consiliului Europei trebuie sa accepte principiile statului de drept si principiul in virutea caruia fiecare persoana aflata sub jurisdictia sa trebuie sa se bucure de drepturile si libertatile fundamentale ale omului.”

Instituia drepturilor omului, care a cunoscut pe parcursul timpului, un laborios dar si indelungat proces de cristalizare, se infatiseaza in prezent ca o institutie deosebit de complexa, ce tine atit de ordinea juridica interna cit si de cea internationala.

Afirmarea, respectarea şi garantarea materială a drepturilor omului prin legislaţia internă a statelor şi printr-un control internaţional eficace al Naţiunilor Unite şi al instituţiilor specializate este de natură să conducă la prevenirea încălcărilor şi la corecta aplicare a legislaţiei internaţionale care consacră dreptul omului la viaţă, demnitate, securitate, la pace, proprietate, la protecţia sa socială şi politică împotriva atingerilor aduse persoanei sale, drepturilor sale sacre, împotriva tuturor discriminărilor.

Omul, drepturile sale imprescriptibile, reprezintă cea mai mare valoare a umanităţii. De aceea, drepturile sale au fost afirmate, proclamate, consacrate prin mijloace juridice, materiale şi instituţionale, astfel ca persoana să fie protejată şi apărată de efectele nocive ale războaielor, de manifestările de intoleranţă etnică, religioasă, filozofică şi politică.

Respectarea efectivă a drepturilor omului, presupune tocmai eradicarea sărăciei şi accesul tuturor oamenilor la un nivel de trai decent, pe care societatea umană cu posibilităţile ei contemporane trebuie să-l asigure tuturor membrilor săi pe baza cuceririi ştiinţei şi tehnicii şi a folosirii naţionale a resurselor materiale şi financiare, astfel încât fiecare individ să fie interesat de progresul societăţii şi al său personal. Aceasta implică un raport armonios între om, stat şi societate, o solidaritate reciprocă acceptată în interes comun.

Respectarea plenară a drepturilor omului, presupune egalitatea între bărbaţi şi femei, o deplină egalitate între sexe astfel încât societatea să beneficieze de aporturi constructive al tuturor membrilor ei capabili de a-şi exprima o voinţă politică şi de a participa în mod

principles of the de facto state, and the principle that stipulates that each person under it’s jurisdiction should enjoy the fundamental rights and liberties of man”.

The Convention for Protection of Human Rights was signed on the 4th of November 1950 in Rome, by the representatives of thirteen governments, and became operative on the 3rd of September 1953, at the same time with the deposition of the second ratification document. It is the most important document, being the foundation of the mechanisms and the institutions that are needed for applying these rights and liberties of man.

The Convention reunites all the nations that are members of the European Council, including Romania (since the 7th of October 1993); it was enhanced or modified up until now, by eleven additional protocols.

The human rights institution, which has known along the years a long and laborious process of crystallization, appears to us in our days as a very complex institution that interacts with the internal as well as the international juridical regime.

The declaration, the guarantee and the material observance of human rights by the international legislation of the nations and by a severe and effective control performed by the united Nations and specialized institutions, must lead to the prevention of violations and to the correct application of the international legislation, that guarantees the right of a human being to life, dignity, security, peace, prosperity, political and social protection against all the difficulties suffered by one’s person, against it’s sacred laws and against all discriminations.

The human being, it’s indefeasible rights, are the most precious value of humanity. Thus, human rights were proclaimed, established, dedicated by means of juridical, institutional and material procedures, in this way any person should be protected from the harmful effects of war, from the manifestations of ethnic, religious, philosophical and political intolerance.

The ‘de facto’ observance of human rights, precisely means poverty eradication and the access of all people to a decent level of existence, that must be ensured by the human society by it’s contemporary means, such as the new discoveries



143

conştient la luarea deciziilor adecvate în interesul comunităţii.

2. MECANISME DE PROTECTIE SI GARANTAREA DREPTURILOR OMUNLUI La nivelul continentului, mecanismele constituite in baza conventiei pentru apararea dreptulor omului si a libertatilor fundamentale adoptat la Roma, la 4 noiembrie 1950, asigura “posibilitati sporite pentru apararea drepturilor omului”, daca se constata “violarea acestor drepturi”. Aceste mecanisme reprezinta “ un sistem inchegat care mai ales in anii 1995-2000, si-a demostrat eficienta in protectia si garantarea drepturilor omului in statele europene.. Dintre mecanismele cunoscute pe plan international pentru garantarea drepturilor omului, mecanismele jurisdictionale si-au dovedit in practica cea mai mare eficacitate. Ele au la baza doptarea unor instrumente juridice prin care se creeaza organe cu atributi jurisdictionale a caror competenta este sa examineze plingerile ce le sint adresate si sa pronunte o hotarire care sa aiba autoritate de lucru judecat.

Acest tip de mecanism este caracteristic sistemelor regionale de protecţie a drepturilor omului, existente pe continentul european - în cadrul Consiliului European - şi pe continentul american - în cadrul Organizaţiei Statelor Americane - instituite prin Convenţia europeană pentru salvgardarea drepturilor omului şi a libertăţilor sale fundamentale (1950) şi prin Convenţia americană privind drepturile omului (1969). Mecanismul European de protectie a drepturilor omului, are un caracter complex in exercitarea atributilor sale. La infiintare, acesta avea in vedere activitatea a trei organe, care isi desfasurau activitatea in colaborare, desi aveau natura diferita. Primul oragan care intervenea in in procesul de asigurare a respectarii drepturilor omului era Comisia pentru apararea drepturilor omului. Aceasta este un organism important de protectie a drepturilor omului si este alcatuita dintr-un numar de membrii egal cu cel al statelor. Membrii sint alesi in mod individual de

of science and technology and the use of national, material and financial resources, in a way that every individual is to be interested with the progress of society and of it self. This implicates that people, nations and society, are in the best of terms, all being in a solidarity mutually accepted for the common well-being.

The overall observance of the human rights implies the equality between men and women, absolute equality between genders in such a way that the society may benefit from positive efforts from all its constituents, capable of expressing a political will and of consciously participate to the process of taking decisions in the best interest of the community. 2. PROTECTION MECHANISMS AND THE HUMAN RIGHTS ASSURANCE

All over the continent, the mechanisms that derive from the convention for the protection of human rights and of their fundamental liberties signed in Rome on the 4th of November 1950, provide for “enhanced possibilities for defending human rights”, if proven “violation of these rights”. Those mechanisms represent a unitary system which, especially between 1995 and 2000 has proven its efficiency in the area of protection and assurance of human rights within European states.

From the mechanisms internationally known for the assurance of human rights, on one hand on the European continent there is the European Council, and on the other hand on the American continent there is the Organization of American States. These two structures were established by the European Convention for safeguarding of human rights and its fundamental liberties (1950) and by the American Convention regarding human rights (1969).

The European mechanism for safeguarding human rights possesses a complex character in exercising its attributes. At its foundation, the mechanism was considering the activity of three organs, running their activities in complete co-operation even thou their nature was different.

The first organ able to intervene within the process of respecting human rights assurance is the Commission for Protecting Human Rights.

This is an important organism operating in



144

catre Comitetul de Ministrii a Consiliului Europei. Comisia isi desfasoara activitatea dupa propriu sau regulament in baza caruia isi alege un presedinte si doi vicepresedinti pentru o periada de trei ani. Lucrarile Comisiei nu sint publice, dosarele sint confidentiale, iar sedintele se desfasoara in secret, tinand sema de implicatile fiecarui caz adus in fata acestui organ European. Comisia reprezinta primul organ care primeste orice cerere referitoare la o incalcare a drepturilor omului prevazute in conventie, indiferent daca acesta cerere provine de la un stat parte sau de la o persoana fizica. Comisia poate desfasura, in timpul examinarii cereri si o activitate de solutionare amiabila. In siuatia in care nu se poate ajunge la un asemenea rezultat, Comisia redacteaza un raport pe care il inainteaza Comitetului ministrilor. Al doilea organ care intrevine in procesul de solutionare a unei plingerii privind incalcarea unor drepturi reglementate de Conventie este Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Aceasta este singurul organ jurisdicţional propriu-zis din sistemul existent. A fost creat în anul 1958 şi a început să judece, un an mai târziu, în anul 1959. Constituirea Curţii a fost considerată a fi necesară pentru a oferi garanţiile pe care le aşteaptă europenii în realizarea drepturilor ce le-au fost consacrate. Curtea Europeana a drepturilor omului se compune dintr-un număr de judecători egal cu acela al statelor membre. Pe baza unei liste prezentate de statele membre, judecătorii sunt aleşi de către Adunarea parlamentară a Consiliului Europei.

De la constituirea Comisiei Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a acumulat o experienţă, care a confirmat rolul important al acestor mecanisme în domeniul protecţiei şi garantării drepturilor omului.

În cazul plângerilor cu caracter statal, procedura se declanşează în baza art. 24 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, iar în cazul plângerilor individuale, temeiul juridic al declanşării procedurii îl constituie art. 25. Atât Comisia Europeană a Drepturilor Omului, cât şi Consiliul de Miniştri pot sesiza Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Curtea poate

the field of protecting human rights and comprises a number of members equal to that of the states involved. The members are individually selected by the Minister Committee of European Council.

The commission runs its activity following its own regulations, selecting one president and two vice-presidents for a period of three years. The committee works are not public, the files are confidential, and the meetings take place in secret, considering the implications of each case brought to justice before this European organ.

The commission constitutes the first organ that receives every request reffering to a violation of human rights stipulated within the convention, no matter if this request is from a member nation or an individual person.

The commission may display, during the process of examining the request, also an activity of conciliatory solving. In the case that such a result can not be obtained, the commission wrights a report that is brought forward to the Minister Committee.

The second organ that intervenes in the process of solving complaints regarding the violation of rights stipulated by the convention, is the European Court of Human Rights. This was the only proper jurisdictional organ belonging to the existent system.

It was created in 1958 and began to work one year later, in 1959. The setting up of the court was considered to be necessary for offering the assurance that the Europeans are waiting for in the realization of the rights that were made for them. The European Court for Human Rights consists of a number of judges equal to that of the member states. On the basis of a list presented by the states that are members, the judges are selected by the Parliamentary Assembly of the European Council.

Since the constitution of the European Commission of Human Rights, and of the European Court of Human Rights, a vast experience was accumulated, experience that confirmed the major role played by these mechanisms in the field of protection and assurance of the human rights.

In the case of complaints belonging to a state, the starting of the procedure is based on article 24 from the European Convention, and in case of individual complaints, the legal terms of releasing the procedure is based on article 25. Both



145

fi sesizată şi direct de către un Stat-parte la Convenţie ori de către statul al cărui cetăţean a fost victima unei încălcări sau unor încălcări.

-Comitetul Miniştrilor era cel de-al treilea organ al Consiliului Europei căreia Convenţia îi recunoştea competenţe şi atribuţii şi în domeniul garantării drepturilor omului. Acestui organ i se recunoşteau funcţii judiciare, prevăzate de art. 32 şi 54 din Convenţie înainte de modificarea acesteia.

Într-o altă opinie, Comitetul Miniştrilor era considerat organ politic de decizie. Alţi autori, analizează intervenţia Comitetului, ca organ politic, într-o procedură quasi-judiciara, fapt pentru care a fost deseori criticat.

Mecanismele internationale de garantare a depturilor omului sint complexe si diversificate.

Se impune în primul rând preocuparea comunităţii internaţionale pentru asigurarea cadrului normativ, atât internaţional, cât şi intern, de promovare şi garantare a drepturilor omului şi a libertăţilor sale fundamentale.

În al doilea rând, trebuie evidenţiat rolul mecanismelor internaţionale de supraveghere a respectării drepturilor omului pe plan intern, ca organisme care au sarcina de a corecta acele decizii interne care sunt de natură să încalce în vreun fel drepturile şi libertăţile cetăţenilor. 3. PROTECTIA DREPTURILOR OMULUI IN UNIUNEA EUROPEANA

Nefiind numai o problemă internă a statelor, problema drepturilor omului este una dintre problemele majore ale contemporaneităţii, a cărei respectare şi aplicare demonstrează capacitatea de înţelegere şi cooperare a tuturor statelor şi popoarelor ca în prag de nou secol şi mileniu, să practice acele măsuri şi acţiuni care favorizează democraţia, libertatea, înţelegerea, cooperarea multiformă, toleranţa şi prietenia între toate naţiunile şi statele, grupurile entice şi religioase în scopul salvagardării păcii şi securităţii în lume. Uniunea îşi propune să se ocupe de forţa de muncă şi promovarea progresului economic şi social ceea ce ajută la crearea unui spaţiu fără frontiere interne şi stabilirea unei monede unice. Se doreşte instituirea unei cetăţenii a Uniunii prin întărirea protecţiei drepturilor şi intereselor

European Commission of Human Rights and Minister council, have the right to inform the European Court for Human Rights. The Court may also be informed directly by a member state, or by a state having a citizen that was the victim of one or more violations of the human rights.

The Minister Committee is the third organ of the European Council, recognized by the convention. This organ has judiciary functions stipulated in the article 32 and article 54 from the Convention, prior the modification.

Other say that the Minister Committee was considered a political organ of decision. Other authors analyze the intervention of the Committee, as a political organ within a semi-judiciary procedure, for which it was often criticized.

The international mechanisms for the assurance of human rights are in fact complex and diversified. First of all, the concern of the international community for the assurance of the laws stands forward. These laws and regulations, promote and guarantee the fundamental human rights and liberties.

Secondly, it must be underlined the role of the international mechanisms in the surveying the application of human rights on a intern level, as organisms in charge to correct those internal decisions that may violate in one way or another, the rights and liberties of the citizens.

3.THE PROTECTION OF HUMAN RIGHTS WITHIN THE EUROPEAN UNION

The problem of human rights is not only a internal problem of the nations, but one of the major problems of the contemporary society. The observance and application of this problem demonstrates the ability of understanding and co-operation between all states and nations, as in the verge of a new century and millennium, to be able to take those measures and actions that promote democracy, liberty, understanding, multi-level co-operation, tolerance and friendship between all nations and states, ethnic and religious groups, with the purpose of safeguarding peace and security all over the world.

The Union wants to take care of the labor related problems, of the promotion of economical and social progress, in order to help creating a border free space, and to help implementing a unique currency. The Union wants to create a



146

cetăţenilor care aparţin Statelor Membre. Uniunea este fondată pe principiul libertăţii, democraţiei, respectului drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, precum şi al statului de drept, principii care sunt comune statelor membere. Uniunea respectă identitatea naţională a statelor membere

Protecţia drepturilor omului are o natură juridica duală [1], internă şi internaţonală şi contribuie la cristalizarea societăţii civile, la trecerea de la principiul majorităţii la principiul ocrotirii individului şi a minorităţii, la consolidarea statului de drept.

Individul, ca şi statul, este obligat să participe activ la aceste transformări în scopul realizării unei adaptări corespunzătoare evoluţiei fireşti a societăţii. Legea şi implicit juriştii sunt printre aceia care işi pot aduce aportul pozitiv, benefic, la realizarea unei armonii între finalitatea normelor juridice şi dezvoltarea societăţii, gândirii, culturii şi civilizatiei. Funcţiile statului în societăţile democratice au căpătat noi valenţe, acordându-se atenţie sporită celei sociale, care contribuie la dezvoltarea societăţii în ansamblul său, dar în egală măsură contribuie la satisfacerea nevoilor individului.

Constituirea sau cristalizarea statului de drept în ţările din centrul şi estul Europei, adoptarea unor noi constituţii în urma evenimentelor radicale ale anului 1989, precum şi adoptarea unor acte juridice internationale de către state sau organizaţii internaţionale, reflectă preocuparea şi dorinţa statelor, popoarelor indivizilor de a participa activ la transformările care ne marchează viaţa, în mod direct sau indirect (prin intermediul reprezentanţilor abilitaţi de lege să acţioneze pe plan intern sau internaţional).

[1] M. Markovié „Implementation of human rights and the domestic jurisdiction of states”, în A.Eide, A. Schon, „International protection og Human Rights ”, Ed. Almquist şi Wiksell, Uppsala, 1968, p.47

citizenship by fortifying the protection of human rights and people’s interest within their nations.

The Union is founded on the principle of liberty, democracy, human rights and fundamental liberties respect, as well as of the state itself; these principles are common to all member states. The Union respects national identity of all the states.

The human rights protection has a double juridical nature [1] , internal and international, and contributes to the crystallization of the civil society, to the passage from the principle of the majority to the principle of protecting the individual and the minorities, to the reinforcement of the state itself.

The individual, as well as the state, must participate in a active manner to these transformations, with the purpose of an adequate adaptation to the natural evolution of society. The law and consequently the lawyers are among those that may bring their best to the accomplishment of such a harmony between the end use of the juridical regulations and the development of the society, culture, thinking and civilization. The functions of the state within the democratic societies have acquired new meanings; enhanced attention has been payed to the social dimension, satisfying the needs of the society but in the same time the needs of the individual.

The formation or the crystallization of the state itself in central and eastern Europe, the embracing of new constitutions following the radical events that took place during the year 1989, as well as the implementation of international juridical laws by states or international organizations, reflect the constant concern of individuals, nations, states, of actively participate to the transformations that make a mark through our lives, directly or indirectly, by means of representatives qualified by law to act on any level, internaly or internationally.

[1] M. Markovié „Implementation of human rights and the domestic jurisdiction of states”, în A.Eide, A. Schon, „International protection og Human Rights ”, Ed. Almquist şi Wiksell, Uppsala, 1968, p.47



147

VIOLENŢA – MODALITATE DE

SĂVÂRŞIRE A INFRACŢIUNILOR ÎNDREPTATE CONTRA LIBERTĂŢII ŞI

DEMNITĂŢII PERSOANEI. PRIVIRE COMPARATIVĂ ÎNTRE ROMÂNIA CA

STAT MEMBRU AL UNIUNII EUROPENE ŞI REPUBLICA MOLDOVA

Mircea HOTOBOC avocat – Baroul Hunedoara

Violenţa supune atenţiei moartea, tortura,

masacrul, oprimarea, criminalitatea sau terorismul, epurarea sau genocidul. Într-un alt cadru, ne gândim la lipsa de civilizaţie, insulte şi injurii, nepoliteţe şi atitudini nerespectuoase. Cu toate că e un fenomen atât de cunoscut, nu e uşor să ajungem la o definiţie satisfăcătoare şi în acelaşi timp consensuală. Astfel, o primă accepţiune evocă în mod spontan folosirea forţei, focalizată asupra vătămărilor fizice. O a doua accepţiune, având în vedere variabile juridice sau socio-instituţionale, pune accentul pe violarea normelor şi în special pe cele ce vizează legalitatea. Dreptul la libertate reprezintă, alături de dreptul la viaţă, integritate corporală şi sănătate, un drept fundamental al persoanei. Fără dreptul la libertate, personalitatea omului nu-şi poate găsi afirmarea, căci numai în măsura în care este liber, omul se poate bucura pe deplin de viaţă şi de celelalte drepturi care îi sunt inerente. Libertatea nu este numai o dorinţă, un deziderat al omului, ci, mai mult decât atât, este o condiţie esenţială a existenţei şi a dezvoltării nestingherite a organismului uman, fiind de o importanţă biologică, vitală pentru om [1]. Dorinţa de libertate ca şi promisiunea libertăţii au prilejuit de-a lungul istoriei declanşarea de forţe care au intrat în acţiune, în lupte pentru cucerirea acestui deziderat. Dar libertatea ca fenomen care însoţeşte şi condiţionează acţiunea umană conferă omului dreptul de a acţiona după bunul plac ? La această întrebare, Hegel a dat următorul răspuns: „Omul obişnuit crede că

VIOLENCE – METHOD TO PERFORM

CRIMES AGAINST THE FREEDOM AND THE DIGNITY OF THE

INDIVIDUAL. A COMPARATIVE VIEW BETWEEN ROMANIA AS A MEMBER STATE OF THE EUROPEAN UNION

AND THE REPUBLIC OF MOLDAVIA

Mircea HOTOBOC avocat – Baroul Hunedoara

Violence draws attention on death, torture, massacre, oppression, crime wave or terrorism, cleansing or genocide. In another frame, we think about lack of civilization, insults and injuries, rudeness and disrespectful attitudes. Although it is such a known phenomenon, it is not easy for us to come to a satisfactory and, at the same time, consensual definition. Thus, a first understanding of the notion calls forth a spontaneous use of force, centered on physical injuries. A second understanding of the term, bearing in mind variables of a legal or social-institutional nature, emphasizes on the breach of norms, especially the ones concerning legality. The right to freedom represents, together with the right to life, integrity and health, a fundamental right of a person. Without the right to freedom, human personality would not express itself, as only to the extent in which a person is free may he/she fully enjoy life and its inherent rights. Freedom is not only a desire, a wish of the human, but, more than this, it is an essential condition of the existence and unsuppressed development of the human organism, having a vital biological importance for a person [1]. The desire for freedom, as the promise of freedom have given the opportunity, throughout history, to release different forces that have come into action, into battle in order to obtain this goal. But freedom as a phenomenon that escorts and conditions human action also gives man the right to act as he pleases? To this question, Hegel has given the following answer: “The average human believes is free when he is allowed to act as he



148

este liber când îi este permis să acţioneze după bunul plac, dar tocmai în bunul plac stă faptul că el nu este liber...Când se aude spunând că libertatea în genere este să poţi acţiona aşa cum vrei, o atare reprezentare poate fi luată numai ca o totală lipsă a culturii gândirii, în care nu se găseşte încă nici o umbră despre ceea ce este voinţa liberă” [2]. Jules Renard spunea: „Libertatea are limitele pe care le impune justiţia” [3]. Aceasta înseamnă că libertatea nu este absolută, nu este nelimitată, că deci nu se poate acţiona oricum, fără oprelişti, ca expresie a unui desăvârşit liber arbitru exprimat prin maxima „laisser faire, laisser passer”, ci aşa cum foarte sugestiv o spuneau romanii prin aforismul „libertate sub lege (sub lege libertas)”, altfel spus: libertate dar în legalitate.

Reglementarea şi ocrotirea juridică a drepturilor şi libertăţilor individuale se fac numai în măsura în care exercitarea lor nu este potrivnică celorlalţi membri ai societăţii, ordinei de drept, idee consacrată în articolul 29 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată şi proclamată de Adunarea generală a O.N.U. prin Rezoluţia 217 A (III) din 10 decembrie 1948 precum şi în alineatul (1) al articolului 23 din Constituţia României, republicată: „Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile”.

Pentru respectarea libertăţii persoanei sunt instituite garanţii juridice în diferite ramuri ale dreptului – Codul civil, Codul comercial, Codul muncii, Codul familiei iar dreptul penal substanţial conţine prevederi care la rândul lor sunt menite a apăra libertatea persoanei împotriva oricăror manifestări violente şi cu consecinţe atât de dăunătoare.

Violenţa, prin diferitele ei forme, aduce atingere libertăţii voinţei persoanei, îi viciază sau anihilează consimţământul, adică manifestarea de voinţă.

Dacă în ceea ce priveşte eroarea şi dolul (viclenia), vicierea consimţământului nu este realizată de victimă – ea nerealizând că acţionează sub imperiul lor – în cazul violenţei, victima este conştientă de nocivitatea acţiunii infractorului, dar nu poate să evite răul cu care este ameninţată.

sees fit, but in this fitting lies the fact that he is not free… When he hears himself say that freedom in general is to act as you please, such a representation may be considered only as a total lack of a thinking culture, in which resides no shadow of what is free will” [2]. Jules Renard used to say: „Freedom has the limitation that justice imposes” [3]. This means that freedom is not absolute, is not without limits, and therefore one can not act without restrictions, as expression of an entire free will as stated by the phrase „laisser faire, laisser passer”, but as the Romans have said, through „freedom under the law (sub lege libertas)”, otherwise said: freedom but in equality.

The regulation and the legal protection of the individual rights and freedoms are performed only to the extent in which their exercise is not contrary to other members of the society, to the legal order, idea that was stated in article 29 of the Universal Declaration of Human Rights, as adopted by the UN General Assembly through Resolution 217 A (III) of December 10th, 1948, as well as in paragraph (1) of article 23 of the Constitution of Romania, republished: “Individual freedom and security of a person are inviolable”.

In order to respect the freedom of the individual, legal guarantees are instated in different areas of law – Civil code, Commercial code, Labor code, Family code, and the substantial criminal law also has provisions intended to protect the freedom of the person against any violent manifestations and with such harmful consequences.

Violence, by its many forms, also affects the freedom of a person’s will, alters or annihilates his consent, that is the manifestation of his will.

If in cases of error and deceit, the alteration of the consent is not accomplished by the victim – who does not realize that acts under their command – in cases of violence, the victim is aware of the nocuous of the activity of the perpetrator, but is unable to avoid the damage he/she id threatened with.

Otherwise said, violence is not a fault of the will by itself, but by its effect [4].



149

Altfel spus, violenţa nu este un viciu al voinţei prin ea însăşi ci prin efectul ei [4].

Libertatea individuală şi siguranţa persoanei fiind inviolabile, prin Codul penal s-au instituit prevederi care sancţionează acele infracţiuni prin care se acţionează asupra libertăţii persoanei sau aduc atingere acestei libertăţi prin acte de violenţă care îmbracă fie forma violenţei fizice, fie de cele mai multe ori – forma constrângerii psihice.

Etimologic, noţiunea de constrângere (compusă din con şi strângere – după cuvântul francez contraindre) desemnează o acţiune de silire, forţare, obligare.

În Codul penal român în vigoare, partea specială, infracţiunile care aduc atingere libertăţii persoanei sunt grupate în Capitolul II din Titlul II, intitulat „Infracţiuni contra libertăţii persoanei”, respectiv articolele 189 – 196.

În Codul penal al Republicii Moldova, asemenea infracţiuni figurează în partea specială, Capitolul III sub titulatura „Infracţini contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei”, respectiv articolele 164 – 169.

Infracţiuni comune în cele două coduri sub aspectul în discuţie sunt: lipsirea de libertate în mod ilegal prevăzută de articolul 189 Cod penal român, respectiv articolul 166 Cod penal moldovenesc, sclavia prevăzută de articolul 190 Cod penal român, respectiv articolul 167 Cod penal moldovenesc, supunerea la muncă forţată sau obligatorie, prevăzută de articolul 191 Cod penal român, respectiv articolul 168 Cod penal moldovenesc.

De remarcat este faptul că unele infracţiuni care în Codul penal român figurează în grupa celor comise contra libertăţii persoanei cum sunt: şantajul (articolul 194), violarea de domiciliu (articolul 192), sunt prevăzute în Codul penal moldovenesc, în alte capitole şi anume: infracţiunea de şantaj, figurează în Capitolul VI în grupa infracţiunilor contra patrimoniului (articolul 189) iar cea de violare de domiciliu, o găsim în Capitolul V care se referă, printre alte infracţiuni, la cele care încalcă drepturile constituţionale ale cetăţenilor (articolul 179).

Corelativ, în Codul penal

The individual freedom and the safety of the person being untouchable, the Criminal code has instated provisions that sanction those crimes that act upon the freedom of the individual or harm this freedom by acts of violence that take the form of the physical violence or – as most cases are – the form of the psychological constraint.

Ethimologically speaking, the notion of constraint (that comes from the French contraindre) designates an action that forces, obliges.

The Romanian Criminal code, in force, the special part groups the crimes that fault the freedom of the individual in Chapter II, Title II, entitled “crimes against the freedom of the individual”, respectively articles 189 – 196.

The Criminal code of the Republic of Moldavia instates such crimes in the special part, Chapter III, under the title of “crimes against freedom, honor and dignity of the individual”, respectively articles 164 – 169.

Common crimes in the two codes for the question at issue are: the illegal deprivation of freedom as provided by article 189 of the Romanian criminal code, respectively article 166 of the Moldavian criminal code, slavery as provided by article 190 of the Romanian criminal code, respectively article 167 of the Moldavian criminal code, the forceful or mandatory labor, as provided by article 191 of the Romanian criminal code, respectively article 168 of the Moldavian criminal code.

One must also take notice of the fact that some crimes that under the Romanian criminal code are in the category of those committed against the freedom of the individual, as blackmail (article 194), trespass of the domicile (article 192) are also stated in different chapters of the Moldavian criminal code, as follows: the crime of blackmail is provided in Chapter Vi in the category of the crimes against property (article 189), and we can find the trespass of the domicile in Chapter V, that concerns, among other crimes, the ones that breach the constitutional rights of the citizens (article 179).

In the same manner, the Moldavian



150

moldovenesc, în grupa infracţiunilor contra libertăţii persoanei, figurează infracţiunea de răpire a unei persoane (articolul 164) care nu figurează în grupa respectivă a Codului penal român.

În aceeaşi grupă a infracţiunilor contra libertăţii persoanei din Codul penal moldovenesc figurează infracţiunea prevăzută de articolul 169 sub denumirea „internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică” pe care nu o găsim în grupa corespunzătoare din Codul penal român.

La o analiză mai atentă, încadrarea uneori diferită a infracţiunilor mai sus menţionate într-o grupă sau alta, este doar formală şi nesemnificativă, întrucât unele infracţiuni au ca obiect juridic atât relaţiile sociale referitoare la dreptul persoanei la libertate cât şi relaţiile sociale din altă sferă proteguită de legea penală.

Astfel, infracţiunea de şantaj are ca obiect juridic special relaţiile sociale referitoare la libertatea morală a persoanei dar, în acelaşi timp, aduce atingere şi relaţiilor sociale legate de patrimoniul persoanei.

Asistăm în acest fel la o interferenţă, la o intersectare a unor relaţii sociale, lezate prin aceeaşi infracţiune.

În ceea ce priveşte infracţiunea de răpire a unei persoane prevăzută de articolul 164 din Codul penal moldovenesc, se observă că elementele ei constitutive pot fi uşor regăsite în conţinutul infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de articolul 189 Cod penal român.

Astfel, în alineatul 2 al articolului 189 Cod penal, răpirea unei persoane constituie o agravantă a infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

După această succintă prezentare a infracţiunilor contra libertăţii persoanei aşa cum sunt ele reglementate în ambele coduri penale, vom analiza unele din aceste infracţiuni sub aspectul elementului esenţial ce constituie modalitatea de săvârşire a lor şi anume, violenţa exercitată inclusiv sub forma constrângerii morale, psihice.

Infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de articolul 189 Cod penal

criminal code groups the crime of kidnapping (article 164) in the category of the crimes against the freedom of the individual, contrary to the Romanian criminal code.

In the same category of crimes against the freedom of the individual within the Moldavian criminal code, we can find the crime provided for in article 169 under the name of “illegal admission in a psychiatric institution” that we can not find in the corresponding group of the Romanian criminal code.

Upon a closer analysis, the sometimes different framing of the above mentioned crimes in one group or another is merely formal and insignificant as some crimes have both the social relations concerning the right to freedom of the individual and those social relations from another sphere, but provided for by the criminal law, as their legal subject.

Thus, for the crime of blackmail, the special legal subject concerns the social relations on the moral freedom of the individual, but, at the same time, concerns the social relations on the property of the individual.

We therefore attend to an interference, an intersection of some social relations, endangered by the same crime.

As for the crime of kidnapping a person, as provided for by article 164 of the Moldavian criminal code, we can notice that its constituent elements may easily be found within the content of the crime of illegal deprivation of freedom, as provided for by article 189 of the Romanian criminal code.

Thus, paragraph 2 of article 189 of the Criminal code instates the kidnapping of a person as an increase in the gravity of the crime of illegal deprivation of freedom.

After this short presentation of the crimes against the freedom of the individual, as provided by both criminal codes, we shall proceed to an analysis of some of these crimes, as to what concerns the essential element that constitutes the method of their commitment, which is violence under the form of moral, psychological constraint.

The crime of illegal deprivation of freedom,



151

român şi de articolul 166 Cod penal moldovenesc

Obiectul juridic al infracţiunii de privare ilegală de libertate îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi normală desfăşurare depind de ocrotirea libertăţii fizice a persoanei, adică a posibilităţii acesteia de a se mişca, de a circula, de a acţiona după voinţa sa în limitele admise de lege.

De regulă, fapta de lipsire de libertate constă într-o acţiune, de exemplu făptuitorul închide persoana într-o încăpere, împiedecând-o să se deplaseze sau o urcă într-un vehicul silind-o să se deplaseze contrar voinţei ei.

Pentru existenţa infracţiunii, făptuitorul foloseşte de cele mai multe ori forţa fizică sau ameninţarea cu săvârşirea unui rău, deci constrângerea pentru a-i anihila victimei puterea de opunere, de rezistenţă.

Infracţiunea de privare ilegală de libertate prezintă forme agravante cum sunt cele prevăzute de articolul 166 literele e) şi f) din Codul penal moldovenesc, care constau în aplicarea de către făptuitor de violenţe periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei, sau agravanta prevăzută de alineatul 2 al articolului 189 din Codul penal român care are în vedere comiterea faptei de o persoană înarmată sau când victima este supusă unor suferinţe sau viaţa îi este pusă în pericol.

Există situaţii în care lipsirea de libertate a unei persoane însoţeşte o altă infracţiune. Astfel, violul nu poate fi conceput fără lipsirea de libertate a victimei, deoarece numai în felul acesta poate fi realizat, prin constrângere, raportul sexual.

În acest caz violul absoarbe în conţinutul său lipsirea de libertate a victimei necesară realizării actului sexual. Dar dacă lipsirea de libertate depăşeşte această necesitate, de exemplu infractorul după comiterea violului, a încuiat victima într-o încăpere, ne aflăm în prezenţa a două infracţiuni în concurs: cea de viol şi de lipsire de libertate în mod ilegal, ambele comise prin acte de violenţă fizică şi constrângere.

O formă agravantă a infracţiunii de lipsire ilegală de libertate o constituie săvârşirea faptei prin răpire.

as provided for by article 189 of the Romanian criminal code and article 166 of the Moldavian criminal code

The legal subject of the crime of illegal deprivation of freedom is formed by the social relations whose normal existence and performance depend on the protection of the physical freedom of the individual, that is of the possibility to act, to move, to circulate according to his will, within the boundaries enforced by law.

Usually, the action of illegal deprivation of freedom consists of an action, for instance the perpetrator locks the person in a room, preventing this person to move, or forces the person to go into a vehicle, in order to travel against this person’s will.

In order for this crime to exist, the perpetrator, most of the times, makes use of physical force or threatens to do harm, therefore constraints the individual in order to annihilate the victim’s ability to oppose, to resist.

The crime of illegal deprivation of freedom presents different increases in the gravity of the crime, as those provided in article 166 letters e) and f) of the Moldavian criminal code, which consist of the administration by the perpetrator of violence perilous for the health or the safety of the person, or as the one provided in paragraph 2 of article 189 of the Romanian criminal code, which concerns the action of the deed by an armed person or if the victim is subject to suffering or the victim’s life is endangered.

There are cases when the deprivation of freedom of a person accompanies another crime. Thus, rape can not be conceived without the deprivation of freedom of the victim, because only in this case can the sexual act be performed, by constraint

In this case, rape absorbs in its contents the deprivation of freedom of the individual, needed for the performance of the sexual act. But if the deprivation of freedom surpasses this necessity, for instance if the perpetrator, after the rape, locks the victim in a room, we find ourselves in the presence of two concurrent crimes: rape and illegal deprivation of freedom, both committed through acts of



152

Legiuitorul român nu a incriminat această faptă în mod distinct, ca cel moldovenesc, care a prevăzut-o în articolul 164 din Codul respectiv, ci a inserat-o ca circumstanţă agravantă a infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

Circumstanţa agravantă se referă la procedeul folosit de infractor, de pildă, de a răpi persoana, luând-o din locul unde se află şi ducând-o în alt loc împotriva voinţei sale, unde o privează de libertate. Pentru existenţa agravantei infracţiunii, este suficient ca victima să nu fi mers de bună voie, ci urmare a constrângerii fizice sau morale, exercitate de făptuitor.

Dacă în schimbul eliberării victimei private de libertate se cere un folos material, situaţie care constituie o altă agravantă a infracţiunii de lipsire de libertate prevăzută de alineatul 2 al articolului 189 Cod penal român şi, de asemenea, o agravantă a infracţiunii de răpire prevăzută de litera f) a alineatului 2 al articolului 166 din Codul penal moldovenesc, infracţiunea dobândeşte o periculozitate socială deosebită.

Este, fără îndoială, un act de constrângere prin violenţă a voinţei celui care, pentru eliberarea persoanei privată ilegal de libertate, i se cere să dea un folos material sau să acorde orice alt avantaj. Cel aflat într-o asemenea situaţie nu mai acţionează liber, voinţa sa de a acţiona şi dispune fiind viciată de violenţa exercitată prin constrângere psihică, realizată prin privarea de libertate fie a sa, fie a altei persoane de care este legată prin rudenie, afecţiune sau alte interese majore.

Privarea ilegală de libertate poate fi comisă nu numai prin acţiuni directe ci şi prin acţiuni indirecte cum ar fi: internarea victimei într-o instituţie psihiatrică deşi este vădit sănătoasă din punct de vedere psihic, prin prezentarea eronată şi cu rea intenţie a stării de fapt în faţa autorităţilor competente.

În Codul penal moldovenesc, în grupa infracţiunilor contra libertăţii persoanei, figurează la articolul 169 şi cea de internare ilegală într-o instituţie psihiatrică, infracţiune care nu o găsim sub această titulatură în grupa corespunzătoare din Codul penal român, dar

physical violence and constraint. An increase in the gravity of the crime

of illegal deprivation of freedom is to perform this deed through kidnapping.

The Romanian legislator has never incriminated this act distinctively, as the Moldavian one, who provided it in article 164 of the respective Code, and has left it as a circumstance for the increase in the gravity of the crime of illegal deprivation of freedom.

The above circumstance refers to the line of action of the perpetrator, for instance to kidnap the person, by taking him from the point of origin and taking him in a different location against his will, where is deprived of freedom.

If in exchange for the release of the victim, previously deprived of freedom, one requires a material gain, a situation that constitutes another increase in the gravity of the crime of deprivation of freedom provided in letter f) paragraph 2 of article 166 of the Moldavian criminal code, the crime gets a special social danger.

It is, without question, an act of constraint by means of violence of the will of the one who, in order to release the person illegally deprived of freedom, request a material gain or other form of advantages. The person who finds himself in such a situation may no longer act freely, his will to dispose and act is harmed by the violence exercised through physical constraint, accomplished by deprivation of freedom of oneself or of another person to who is bound by kindred, affection or other major interests.

The illegal deprivation of freedom may be perpetrated not only by means of direct actions, but also by means of indirect actions, such as: the admittance of the victim in a psychiatric institution, although clearly healthy from a psychological point of view, as a consequence of a wrongful and ill-intended presentation of the facts to the competent authorities.

The Moldavian criminal code also places, among the rimes against the freedom of the person, in article 169, the illegal admission in a psychiatric institution, a crime that can not be found under the same title in



153

aceasta nu înseamnă că o asemenea faptă nu este incriminată, ci dimpotrivă deoarece ea intră în sfera suficient de largă a infracţiunilor la care se referă articolul 189 din Codul penal român.

Este de subliniat că printr-o asemenea faptă, persoana respectivă este în imposibilitatea de a se apăra, voinţa ei fiind anihilată prin constrângere morală. Infracţiunea de şantaj

Am arătat mai sus că infracţiunea de şantaj figurează în Codul penal român în grupa infracţiunilor contra libertăţii persoanei (articolul 194), iar în Codul penal moldovenesc, se află în grupa infracţiunilor contra patrimoniului (articolul 189), alături de furt, tâlhărie, etc.

Am învederat că o asemenea abordare legislativă se explică prin aceea că sunt lezate deopotrivă atât relaţiile sociale care apără libertatea persoanei cât şi cele care proteguiesc patrimoniul acesteia.

Din punct de vedere obiectiv, şantajul se realizează printr-o acţiune de violenţă sau ameninţare prin care autorul constrânge o persoană să dea, să facă sau să nu facă, ori, să sufere ceva [5].

Violenţa şi ameninţarea, ca mijloace de realizare a constrângerii, sunt date în orice acţiune susceptibilă obiectiv, să inspire un sentiment de alarmă, de temere subiectului pasiv, să pună stăpânire pe cugetul acestuia, care nu mai are astfel libertatea psihică necesară să se opună pretenţiilor făptuitorului, ea privind posibilitatea producerii unui rău viitor [6].

În Codul penal român în vigoare, sunt prevăzute două situaţii care caracterizează latura obiectivă a infracţiunii de şantaj: urmărirea de către autor a dobândirii în mod injust a unui folos pentru sine sau pentru altul şi ameninţarea exercitată de făptuitor că va da în vileag fapte reale sau imaginare, compromiţătoare, pentru victima ameninţată, pentru soţul ei sau pentru o rudă apropiată. Cea de-a doua situaţie reprezintă o agravantă a infracţiunii de şantaj, sancţiunea fiind mai mare.

În Codul penal moldovenesc,

the corresponding group of the Romanian criminal code, which does not necessarily mean that such a deed is not provided for, but, on the contrary, since it comes within the large sphere of the crimes referred to by article 189 of the Romanian criminal code.

It is to be noted that by means of such an action, the respective person is unable to protect herself, because the will is annihilated through moral constraint The crime of blackmail

We have shown above that the crime of blackmail is placed by the Romanian criminal code in the category of the crimes against the freedom of the person (article 194), while the Moldavian criminal code places it in the category of the crimes against property (article 189), together with the crimes of theft, robbery etc.

We have shown that such a legislative approach can be explained by the fact that the wronged relations at both those social relations that protect the freedom of the person and the ones that protect his/her property.

From an objective point of view, blackmail is accomplished through a violent action or a threat, by means of which the author forces a person to give, to do or not to do, or to suffer something [5].

Violence and threat, as means to accomplish the constraint are given, in any action, objectively susceptible to inspire a feeling of disturbance, of fear to the passive subject, to enslave his/her thoughts, who thus no longer possesses the psychological freedom needed to oppose the claims of the perpetrator, concerning the possibility of producing a future harm [6].

The Romanian criminal code, presently in force, states two cases that characterize the objective side of the crime of blackmail: the pursuit by the author to unjustly obtain a gain for oneself or for another and the threat of the perpetrator to expose real or imaginary compromising facts for the threatened victim, the spouse or a close relative. The second situation represents an increase in the gravity of the crime of blackmail, with a harsher sanction.



154

infracţiunea de şantaj incriminată în articolul 189 în Capitolul VI al părţii speciale privind infracţiunile contra patrimoniului, are un conţinut prezentat mult mai detaliat atât în ceea ce priveşte forma simplă de şantaj, cât, mai ales, cu privire la formele agravante ale acestei infracţiuni.

Astfel, în prima formă, şantajul are ca obiect cererea autorului ca victima să transmită bunurile ei fie că este proprietarul, posesorul sau deţinătorul acestora, sau ameninţarea că va distruge aceste bunuri, de asemenea, ameninţarea cu violenţă a victimei, a rudelor sau apropiaţilor acesteia, cu răspândirea de ştiri defăimătoare sau cu răpirea acestora.

În forma agravantă, figurează comiterea şantajului în mod repetat, de două sau mai multe persoane sau de un grup criminal organizat, prin folosirea de arme, trecerea la schingiuire, tortură.

Infracţiunea de şantaj este îndreptată împotriva libertăţii persoanei, împotriva dreptului ei de a se manifesta liber, de a voi şi dispune fără a fi constrânsă prin violenţă sau ameninţare. Totodată, prin incriminarea şantajului, sunt ocrotite şi relaţiile sociale legate de patrimoniul persoanei, care sunt periclitate prin folosul material urmărit de făptuitor atunci când constrângerea este exercitată în vederea unui folos material şi a creat un prejudiciu.

Ca atare, şantajul are un obiect juridic complex, dat atât de relaţiile sociale privind libertatea persoanei, cât şi de cele referitoare la patrimoniu.

Aşa se explică de ce în Codul penal român, această faptă este inserată în rândul infracţiunilor contra persoanei, iar în Codul penal moldovenesc figurează în grupa infracţiunilor contra patrimoniului.

Dar, indiferent de natura relaţiilor sociale periclitate prin infracţiunea de şantaj, elementul comun îl reprezintă exercitarea de către făptuitor a unor acte de violenţă fie fizică, fie psihică sub forma constrângerii morale, fie prin ameninţare. Sclavia

Infracţiunea de sclavie este incriminată

In the Moldavian criminal code, the crime of blackmail incriminated in article 189 of Chapter VI of the special part on crimes against property, has a much more detailed content, both in regard to the simple form of blackmail and especially to the aggravating forms of this crime.

As such, under the first form, blackmail has for object the request of the author for the victim to transmit the assets whether he is their proprietor, possessor or detentor, or the threat that will destroy these assets and also the threat of violence toward the victim, the relatives or those close to the victim, by spreading harmful news or their kidnapping.

In the aggravating form we have the repeated blackmail, committed by two or more persons, or by an organized criminal group, by using guns, torture.

The crime of blackmail is against the freedom of the person, against the person’s right to act freely, to will and dispose without constraint by means of violence or threat. At the same time, by incriminating blackmail, there are also protected the social relations connected with the property of the person, that are endangered by the material gain pursued by the perpetrator, when the constraint is accomplished in order to obtain a material gain and has already created a damage.

As such, blackmail has a complex legal object, given both by the social relations concerning the freedom of the person and those concerning the property.

This explains why the Romanian criminal code frames this crime among those against the individual, and the Moldavian criminal code among the crimes against property.

But regardless of the nature of the social relations endangered by the crime of blackmail, the common element is the exercise by the perpetrator of acts by means of violence, whether physical or psychological, under the form of moral constraint, whether by threat. Slavery

The crime of slavery is incriminated by



155

de Codul penal român în articolul 190, iar în cel moldovenesc în articolul 167.

În ambele coduri, această faptă figurează în grupa infracţiunilor contra libertăţii persoanei.

În timp ce Codul penal român defineşte această infracţiune în mod generic, atunci când precizează că ea constă în punerea sau ţinerea unei persoane în sclavie sau în traficul de sclavi, pornindu-se de la ideea că înţelesul noţiunii de „sclavie” este îndeobşte cunoscut, Codul penal moldovenesc o defineşte în mod explicit arătându-se că sclavia constă în punerea sau ţinerea unei persoane în condiţii în care o altă persoană exercită stăpânire asupra acesteia. Totodată, în sfera noţiunii de sclavie este inclus un caz mai particular şi concret şi anume acela constând în determinarea unei persoane prin utilizarea constrângerii, violenţei, ameninţării cu violenţa sau înşelăciunii să se angajeze sau să rămână în raport de concubinaj sau căsătorie.

Spre deosebire de alte infracţiuni contra libertăţii persoanei prin care se atentează la libertate sub anumite aspecte, de pildă libertatea de mişcare, libertatea morală, etc.,în cazul sclaviei, sunt afectate drepturile persoanei aproape în totalitate, deoarece victima este lipsită complet de atributul esenţial al ei, care este libertatea individuală, altfel spus ea este redusă la un simplu obiect al dreptului de proprietate al altei persoane.

Modalitatea sau mijloacele pentru realizarea conţinutului infracţiunii de sclavie sunt cele enumerate de Codul penal moldovenesc în articolul 167: violenţa, ameninţarea cu violenţă, constrângerea. Atunci când legiuitorul se referă în textul respectiv la fapta similară sclaviei – determinarea unei persoane să se angajeze sau să rămână în raport de concubinaj sau căsătorie – printre mijloacele menţionate de anihilare a voinţei, figurează şi înşelăciunea.

Supunerea la muncă forţată sau obligatorie

Infracţiunea este prevăzută în articolul 191 Cod penal român, ea constând în fapta de a supune o persoană, în alte cazuri decât cele legale, la prestarea unei munci contra voinţei ei, iar în Codul penal moldovenesc figurează

the Romanian criminal code in article 190, and by the Moldavian one in article 167.

In both codes, this crime is placed in the category of the crimes against freedom of the individual.

While the Romanian criminal code defines this crime in a general manner, when it states that it consists of the enslaving or the keeping into slavery or into slave trafficking of a person, bearing in mind the idea that the meaning of the concept of “slavery” is commonly known, the Moldavian criminal code defines it explicitly, instating that slavery is the setting or the keeping of a person in such conditions as another person might exercise dominion over the person. At the same time, the notion of slavery includes a more particular and concrete case, that is the one concerning the determination of a person, by using constraint, violence, threat to become violent or deceit, to engage or remain in a relation of concubines or marriage.

Unlike crimes against freedom of a person by means of which freedom is harmed under different issues, like freedom to move, moral liberty etc., in cases of slavery are affected almost entirely the rights of the individual, since the victim lacks an essential attribute, the individual freedom, or otherwise said, the victim is reduced to a mere object of the property of another person..

The way or means to realize the crime of slavery are those enumerated by the Moldavian criminal code in article 167: violence, threat with violence, constraint. When the legislator refers in the respective text to the deed similar to slavery – the determination of a person to engage or remain in a relation of concubines or marriage - among the means to annihilate the will is also the deceit.

The forceful or mandatory labor

The crime is enshrined in article 191 of the Romanian criminal code, and consists of the act to submit a person, in other cases than the ones stated by law, to perform labor against this person’s will, while the Moldavian criminal code enshrines it in article 168, including in its generic content the situation of



156

în articolul 168, conţinutul incluzând pe lângă cel generic şi situaţia de a ţine o persoană în servitute pentru achitarea unei datorii.

Expresia care defineşte infracţiunea „supunerea la muncă forţată” spune prin ea însăşi care sunt mijloacele folosite de făptuitor: violenţa, ameninţarea cu violenţă, constrângerea morală şi, uneori, înşelăciunea.

Infracţiunile contra libertăţii persoanei nu au fost analizate printr-o abordare exhaustivă ci numai sub aspectul comiterii lor prin violenţă şi constrângere.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ : [1] Fromm E. – Idei contemporane – texte alese, Editura Politică Bucureşti, 1983, pag. 460-461. [2] G.W.F. Hegel – Principiile filozofiei dreptului – Editura Academiei, Bucureşti, 1964, pag. 43-45. [3] Renard J. – Jurnal, Editura Univers, Bucureşti, 1979, pag.146. [4] Diaconescu H. – Violenţa şi efectele sale în Dreptul român, Editura AIUS, Craiova, 1995, pag. 52. [5] Antoniu G. – Comentarii în “Codul penal al Republicii Socialiste România”, comentat şi adnotat, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1975, partea specială, vol. I, pag. 162-163. [6] Roşca V. – Infracţiuni contra libertăţii persoanei, în “Explicaţii teoretice ale Codului penal Român” de V. Dongoroz, S. Kaen, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stănoiu şi V. Roşca, Editura Academiei, Bucureşti, 1971, partea specială, vol. III, pag. 285.

keeping a person in easement in order to pay a debt.

The expression that defines the crime, “forceful or mandatory labor” suggests by itself the means used by the perpetrator: violence, threat with violence, moral constraint and, sometimes, deceit.

The crimes against the freedom of the person were not analyzed by means of an extensive approach, but only as to what concerns their doing by means of violence and constraint.

SELECTIVE BIBLIOGRAPHY: [1] Fromm E. – Idei contemporane – texte alese, Editura Politică Bucureşti, 1983, pag. 460-461. [2] G.W.F. Hegel – Principiile filozofiei dreptului – Editura Academiei, Bucureşti, 1964, pag. 43-45. [3] Renard J. – Jurnal, Editura Univers, Bucureşti, 1979, pag.146. [4] Diaconescu H. – Violenţa şi efectele sale în Dreptul român, Editura AIUS, Craiova, 1995, pag. 52. [5] Antoniu G. – Comentarii în “Codul penal al Republicii Socialiste România”, comentat şi adnotat, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1975, partea specială, vol. I, pag. 162-163. [6] Roşca V. – Infracţiuni contra libertăţii persoanei, în “Explicaţii teoretice ale Codului penal Român” de V. Dongoroz, S. Kaen, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stănoiu şi V. Roşca, Editura Academiei, Bucureşti, 1971, partea specială, vol. III, pag. 285.



157

LEGITIMITATEA ŞI LEGALITATEA STRUCTURILOR INTERNAŢIONALE

ALE SPORTULUI

Lect.univ.dr. Jean FIRICĂ Universitatea din Craiova

Asist. univ. dr. Manuel Cristian FIRICĂ Universitatea din Craiova

Abstract The institutional identity or the place the sports structures hold in the judicial organization of the sports world is the theme to which the legitimacy and legal character of the international structures of sports relate to. The two elements dimension ascribes to sports universality. The paper presents a few judicial cases and problems of wide interest.

Organele internaţionale şi funcţiile structurilor internaţionale ale sportului

Vasta constelaţie a mişcării sportive din ultimele decenii a cunoscut modificări cu adevărat însemnate, iar expansiunea considerabilă a activităţii sportive a dus la proliferarea organelor de conducere şi la împovărarea structurilor. În aceste condiţii, vom analiza locul pe care l-a ocupat şi îl vor ocupa structurile sportului în organizarea juridică şi instituţională a lumii în care acţionează ele. Tocmai la această chestiune, cu privire la identitatea instituţională, se raportează tema legitimităţii şi legalităţii structurilor internaţionale ale sportului.

Primul semn de întrebare, care ţine de problema fundamentală, îl reprezintă LEGITIMITATEA. La prima vedere noţiunea pare mai greu de definit şi poate fi apreciată în raport cu principiile sau valorile recunoscute ce decurg din ordinea lucrurilor sau a raţiunii. Această referinţă constituie o anumită ordine naturală legată de un întreg ansamblu de factori întâmplători: importanţa istoriei, evoluţia mentalităţilor, uneori chiar statura şi notorietatea unei anumite personalităţi. Aşa încât mă voi limita la formula lui Ferrero, spunând că legitimitatea se află în mâinile „geniilor invizibile ale cetăţii ”. În această situaţie, cetatea este una imensă întrucât

LEGITIMACY AND LEGALITY OF INTERNATIONAL SPORTS

STRUCTURES

PhD lecturer Jean FIRICA Craiova University

MSc junior lecturer Manuel Cristian FIRICĂ Craiova University

Abstract The institutional identity or the place the sports

structures hold in the judicial organization of the sports world is the theme to which the legitimacy and legal character of the international structures of sports relate. The two elements dimension ascribes to sports universality. The paper presents a few judicial cases and problems of wide interest.

International Organs and the Functions of International Sports Structures

The wide constellation of sports movement in the recent decades has undergone significant changes, and the considerable expansion of sports activities resulted in the proliferation of governing bodies and the overburdening of structures. In this case, we shall analyse the place sports structures have and will have within the juridical and institutional organization of the world they operate in. The thesis on legitimacy and legality of international sports structures relates precisely to this matter, concerning its institutional identity.

The first question we raise, in connection to the main topic, regards LEGITIMACY. This notion seems difficult to define at first sight, and can be appreciated in relation to acknowledged values and principles deriving from the order of things or of reason. This reference means a certain natural order comprising a whole set of random agents: the importance of history, the evolution of mentalities, and at times even the stature and notoriety of a certain personality. So I shall confine myself to Ferrero’s conception, and say that legitimacy lies in the hands of “city’s invisible genii”. In our case, the city is boundless, since sport is universal: this is the



158

sportul este universal: aceasta este dimensiunea la care trebuie apreciată legitimitatea structurilor internaţionale ale sportului. După cum ştim valorile umaniste pe care se bazează principiile olimpice sunt, în mod firesc, purtătoare de legitimitate, doar că, fiind vorba de aprecierea structurilor care le propagă, acest prim argument nu este suficient. De aici reiese şi necesitatea aprofundării problemei.

Cealaltă chestiune, LEGALITATEA, pare mai simplă: legalitatea fiind conformitatea faţă de ordinea stabilită, faţă de o lege pozitivă, pentru care este suficient să se găsească ordinea juridică de referinţă. Dar tocmai aici apare dificultatea.

Pe de o parte, există instanţe sportive care stabilesc ordinea interioară şi disciplina care trebuie să fie respectată şi aceeaşi pentru toţi. Această legalitate nu poate veni decât din partea factorilor de răspundere de la cele mai înalte foruri, adică din partea structurilor internaţionale, care se văd astfel înzestrate cu o remarcabilă putere de comunicare juridică, deoarece mesajul lor trebuie să atingă până şi cele mai mărunte mecanisme ale procedurilor instituţionale, chiar şi pentru cluburile şi asociaţiile cele mai izolate.

Pe de altă parte, fiecare stat are legi pe care le impune pe teritoriul său. Deoarece activitatea sportivă, prin succesul de care se bucură, se găseşte în centrul mizelor politice şi economice, un număr considerabil de state au în constituţiile lor, chiar, legi şi articole consacrate sportului. Considerăm necesar să le îmbinăm şi să acţionăm prin intermediul ambelor legalităţi. Adică, reţeaua juridică a sportului îmbină, întotdeauna în cadrul ei, ordinea sportivă şi ordinea de stat. Echilibrul lor variază în funcţie de ţări şi regimuri politice. Dacă ar trebui să schiţăm anumite repere, propunem să denumim legea şi să vedem ce înţelegem prin zona logisticii, zona de densitate maximală şi zona instituţiei sportive.

În primul rând, zona logisticii se raportează la administrarea mijloacelor economice ale sportului. Ea reprezintă locul de definire a dreptului administrativ şi a celui fiscal, a dreptului civil, comercial sau al

proportion one must have in mind when discussing the legitimacy of international sports structures. As we are aware of, the classic values at the core of the Olympic principles are inherently legitimate; nonetheless, when referring to the structures they propagate, this first argument proves insufficient. Hence the necessity of considering this issue thoroughly.

The other issue, LEGALITY, seems easier to approach: legality means compliance with an established order, with a positive law, for which one need only to identify the referent juridical order. But at this point difficulties emerge.

On the one hand, there are sports authorities which determine the internal order and discipline, that must be obeyed and be the same for all. This type of legality can only be the prerogative of responsible agents from high level forums, that is, the international structures, which are thus endowed with a remarkable power of juridical communication, since their message must reach even the finest mechanisms of institutional procedure, even if concerning the most remote clubs or associations. On the other hand, each state makes its own laws, which it enforces within its territory. Given that sports activities, on the account of their acknowledged success, fall in the centre of political and economical disputes, a considerable number of states include laws and articles referring to sport in their constitutions.

We deem it proper to combine and act through the mediation of both types of legality. In other words, the juridical network of sport always mingles the sports order and the state order. The balance between them varies depending on countries and political regimes. If we are to settle certain reference points, we suggest we define the law and also see what we mean by the logistics domain, the area of maximum density and the area of the sports institution.

First of all, the logistics domain involves the administration of sports economical resources. It is the application area of administrative law, fiscal law, civil law,



159

muncii şi cel al finanţelor publice. Pe scurt, ea reprezintă zona în care legalitatea statului ocupă tot sau aproape tot terenul, unde importanţa şi amploarea problemei sportive este minimală .

La polul opus, se situează zona de densitate maximală a sportului, unde ordinea sportivă pare să deţină monopolul. Aceasta este zona domeniului sportiv, a confruntării, izolată în unitatea sa de timp, loc şi obiectiv. Aici regulamentul sportiv domneşte în exclusivitate şi are un caracter fondator: fără el nu ar exista competiţia. Învingătorul câştigă întotdeauna datorită regulamentului, iar adversarul său, într-un anumit mod, este învins de regulament. Legalitatea statului nu trebuie să intervină.

În fine, între cele două zone, există zona instituţiei sportive, zonă complexă, eterogenă, în care acţionează structurile internaţionale ale sportului. Fiecare unitate elementară sau federaţie, precum Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), Asociaţia Comitetului Naţional Olimpic (ACNO), asociaţiile continentale, denumite Consiliul Naţional Olimpic (CNO), cât şi regruparea unor federaţii internaţionale îşi găsesc locul aici. Această entitate se organizează şi funcţionează, stabilindu-se material şi juridic, pe teritoriul unui stat. Compoziţia de ansamblu este în măsură să îşi exercite propria presiune juridică, să aplice această forţă de comunicare instituţională care va întrece orice mecanism sau ansamblu, deoarece ea este indispensabilă coerenţei sistemului şi realizării obiectivelor sale. În această situaţie, trebuie văzut ce fel de legalitate se impune în această ultimă zonă, fie ordinea de stat, fie pe cea sportivă.

Pe undeva, ne dăm seama că în rezolvarea şi în accepţiunea noastră vom fi influenţaţi de „geniile invizibile ale cetăţii ”, iar rezultatul este strâns legat de o altă dezbatere: cea despre legitimitate. De fapt, în spatele dublei probleme, legitimitate şi legalitate, se profilează clar chestiunea fundamentală cu care se confruntă structurile internaţionale ale sportului, probleme de actualitate dar şi de viitor: IDENTITATEA INSTITUŢIEI SPORTIVE.

În faţa unui asemenea subiect, juristul

commercial law, labour law or public finance law. In short, it represents an area where state legislation reigns and where the importance and amplitude of sports matters are minimal.

Then, there is the maximum density area of sports on the opposite side, where sport order seems to hold the monopoly. This is the area of sports, of competition, isolated within its time, place and goal unit. Sport regulations are herein exclusive and have a fundamental character: without them, no competition can exist. The winner always wins by the rules and owing to them, and his/her adversary is in a way defeated by the same rules. State legislation must not interfere. Finally, there’s the sports institutions area in between, a zone of complexity and heterogeneity, where international sports structures operate. Each single unit or federation, such as the International Olympic Committee (IOC), the National Olympic Committee Association (NOCA), the continental associations, known as the National Olympic Council (NOC), as well as some international federations regrouped, belong to this area. This entity organizes itself and functions within the territory of a state, where it settles materially and legally. The overall structure has the power to exert juridical pressure, to exercise its force of institutional communication, which exceeds any mechanism or ensemble, because it is essential to the system coherence and to the achievement of goals. In this case, we have to see what type of legality functions in this last area: the state order or the sport order.

We are still aware of our analysis and conception being influenced by the “city’s invisible genii”, and the results are closely connected with another debate: the one on legitimacy. As a matter of fact, against the background of this double-featured issue, the fundamental question emerges, one which the international sports structures have to deal with both in present and in future: the IDENTITY of the SPORT INSTITUTION.

When confronted with this problem, the legal expert tends to be cautious and the sportsman to debate passionately. Since we are in a dilemma, we hope for indulgence: this is a



160

înclină spre o mare prudenţă şi sportivul luptă cu o anume pasiune. În cadrul acestei noi dileme, credem că vom beneficia de indulgenţă, fiind vorba de o chestiune de identitate, în sensul că suntem determinaţi în largă măsură de ceea ce întreprindem; mai ales dacă ceea ce facem este atât de important pentru solidaritatea ansamblului. În acest caz, expresia „structuri internaţionale ale sportului ”este cât se poate de adecvată: o structură este, de fapt, un ansamblu alcătuit dintr-o serie de fenomene solidare, astfel, încât fiecare dintre ele depind de celelalte şi nu poate fi ceea ce este decât în cadrul şi datorită relaţiei sale cu acestea. Nu credem că poate exista un termen mai potrivit pentru mişcarea sportivă. Identitatea instituţională a acestei mişcări trebuie căutată, atât în organele pe care le regrupează, cât şi în funcţiile pe care le reuneşte.

Dintre funcţiile exercitate de structurile internaţionale ale sportului, ne interesează numai aspectele care se raportează la noţiunile de legalitate şi legitimitate, adică la aspectele instituţionale, cele care ilustrează puterea de comunicare juridică a mişcării sportive. Din acest punct de vedere, regăsim cele două genuri majore pe care le au în comun toate instituţiile: stabilirea unei reglementări şi rezolvarea diferendelor a legifera şi a judeca. Autorităţile sportive nu sunt singurele preocupate de acest aspect în domeniul sportului; statele au şi ele preocupările lor, fiecare pe teritoriul unde îşi exercită suveranitatea. Problema rămâne aceeaşi: ponderea structurilor internaţionale ale sportului în exercitarea acestei duble funcţii instituţionale, în raport cu legalitatea statelor. Despre „a legifera”

Noţiunea a legifera reprezintă sarcina oricărei grupări menită să definească ordinea şi funcţionarea internă. Din proprie iniţiativă, fiecare entitate îşi aplică ordinea reglementară, denumită adesea „drept spontan” şi care semnifică, în general, conformarea faţă de ordinea statului. Credem că nu este legitim să fie altfel: acest principiu este valabil, în general, pentru asociaţii, sindicate şi grupări private. Dar, nu suntem siguri că structurile

matter of identity, in that we are to a great extent determined by what we do; particularly when what we do is quite important for the solidarity of the ensemble. In this case, the phrase “international sports structures” is more than appropriate: a structure is in fact an ensemble constituted of a series of joint phenomena so that each and every one of them depends on the others and cannot be what it is but in relation to them. We believe there’s no other term to define so exactly the sports movement.

In attempting to define the institutional identity of this movement, one should consider the organizations it regroups and the functions it combines.

From among the functions that international sports structures hold, we are interested in those aspects related to the concepts of legality and legitimacy, that is the institutional aspects illustrating the sports movement power of juridical communication. From this point of view, there are two major types of problems common of all institutions: the prescription of regulations and the resolution of differences concerning the terms to legislate and to judge. Not only sport authorities are interested in this matter, but also the states, each on the territory where they exert sovereignty. We go back to the same issue: the weight of international sports structures in relation to the states legislation, when it comes to exercising the above mentioned double institutional function. About “to legislate” Any group that has to define its own internal order and functioning, should clear up this point. Every entity elaborates a regulatory order, on its own initiative, which is often called “spontaneous law” and generally means conformity to the state order. Indeed it is not legitimate otherwise: this principle is applicable to associations, syndicates and private groups. Nonetheless, we are not sure whether the international sports structures can fit into this frame. Hypothetically speaking, their authority is universal and meanwhile it depends on the sovereignty of states, which raises questions as to how it might actually



161

internaţionale ale sportului se pot adapta la această schemă. Aşadar, ipotetic, autoritatea lor este universală, fapt ce ne determină să ne gândim cum se poate exercita ea, dacă de fiecare dată depinde de suveranitatea statelor. Nu vom prezenta, decât un singur exemplu, cel al naţionalităţii sau naţionalităţilor.

Nu putem fii de acord ca sportivii să se comporte ca nişte mercenari şi să se vândă mai multor drapele. Considerăm că pentru organizarea unor întâlniri internaţionale se impune ca aceste criterii de ataşament naţional să fie pretutindeni aceleaşi. De aici, derivă şi regulile definite de federaţiile internaţionale, care instituie criterii universale ale „naţionalităţii sportive”. În schimb, naţionalitatea civilă sau adevărată este definită în deplină suveranitate, în mod distinct, de fiecare stat care îşi stabileşte propriile criterii şi îşi alege bazele de la care intenţionează să-şi recunoască proprii supuşi. Pe de o parte, criterii universale, iar pe de altă parte, naţionale; contrarietatea este inevitabilă. Îndeosebi, la un nivel sportiv mai redus şi faţă de regulile sportive naţionale, prin care federaţiile naţionale vor să-şi protejeze selecţionabilii, ne gândim la cine trebuie să învingă. În acest scop, ele încearcă „să-i păcălească” pe cei ce pot avea aceeaşi naţionalitate civilă, iar noi vom urmări să vedem ce se va întâmpla. Cu acest prilej, statul poate afirma: „ordinea mea publică interzice să se facă deosebirea între naţionalii mei”.

În acest sens, la o anume etapă Consiliul de Stat din Franţa a dat de înţeles că va lăsa loc regulii sportive; el a admis că aceasta nu aduce atingere principiului egalităţii, din moment ce prejudiciile nu depăşeau, prin importanţa lor, pe cele care puteau justifica faptul de a asigura perfecţionarea jucătorilor pregătiţi în Franţa (cazul Federaţiei franceze de baschet). Ulterior, a refuzat federaţiei orice putere de a face distincţia între jucătorii titulari ai naţionalităţii franceze.

În Europa, o situaţie identică se înregistrează în legătură cu principiul comunitar al liberei circulaţii a persoanelor între statele membre ale Uniunii Europene. Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene

exert itself. We shall confine ourselves to a single example, that concerning the nationality or nationalities.

We certainly cannot agree with sportsmen acting like mercenaries and selling themselves to several countries. Criteria of national attachment, everywhere the same, must be taken into account when international meetings are to be organized. The rules established by international federations refer to it when instituting the “sports nationality” universal criteria. On the contrary, civil or real nationality is defined distinctively by each state, on the basis of its own established criteria and in relation to which it recognizes its subjects. So, on the one hand, universal criteria, on the other hand, national ones; the contrariety is inevitable. Particularly at lower sports levels, meaning the sports national regulations created by national federations and meant to protect their eligible sportspeople, one thinks of who must win the competition. To this purpose, they try to “deceive” people who might be of the same civil nationality, and we shall see what happens under these circumstances. On this occasion, the state can declare: “my public order forbids making any difference among my nationals”.

In this respect, during a certain stage, the State Council in France gave to understand that they would let sports rules be applied; they admitted this would not harm the equality principle, since the damages did not exceed in importance those which might justify the fact of providing intensive training for players in France (it is the case of French Federation of Basketball). Later on, they refused the federation any authority to make distinctions between the permanent players of the French national.

We encounter a similar situation in Europe, in reference to the communitarian principle of free movement for people from the states members of the European Union. The European Court of Justice states that the communitarian right doesn’t hold ascendancy over the dispositions related strictly to sports; however, the sportspeople, in their “capacity of economical operators” may be applied the rules concerning the free movement within



162

estimează că dreptul comunitar nu are ascendent asupra dispoziţiilor strict sportive; totuşi, ”în calitate de operator economic”, sportivului i se poate aplica regulile care impun libera circulaţie în cadrul CEE, ca şi resortisanţilor din statele membre. În general, Jurisprudenţa arată cu anumite nuanţe că la acest punct regulile statale au câştig de cauză faţă de regulamentele sportive.

Un punct de vedere susţinut de Statele Unite şi adoptat de Curtea de Apel din Los Angeles, avea drept răspuns unul asemănător cu cel prezentat de Samuel Pisar în „Jocurile Olimpice şi dreptul”, cu următorul conţinut: ”Ezităm mult să aplicăm o lege naţională care ar putea afecta o competiţie la care participă sportivi din lumea întreagă, în conformitate cu regulile acestei convenţii”. Acest caz a fost pus în discuţie înaintea Jocurilor Olimpice de la Los Angeles şi urmărea să reglementeze situaţia probelor din cadrul acestor Jocuri.

Prin urmare, această preferinţă recunoscută regulii sportive universale ar trebui să ne dea de gândit: desigur, ea este vitală pentru viitorul mişcării sportive şi trebuie apărată. De asemenea, ea trebuie luată în considerare de statele cărora structurile internaţionale ale sportului le oferă un teren privilegiat de comunicare, deoarece diplomaţia poate fi exercitată şi altfel decât pe căile obişnuite.

Despre „a judeca”

Structurile sportului au şi acest rol, de a judeca. Mai mult, pentru ele acest rol este chiar primordial: el se manifestă esenţial, dar nu în exclusivitate, prin aplicarea unei discipline interne, condiţie inevitabilă de supravieţuire juridică a instituţiilor. Apărătoare a regulilor, protectoare a eticii, această disciplină reprezintă garanţia solidarităţii care uneşte membrii federaţiei. Acelaşi lucru a fost constatat şi exprimat de Pierre de Coubertin: ”Prima, cea mai utilă dintre sarcinile care revin unei federaţii sportive, este de a se organiza judiciar. Ea trebuie să fie în acelaşi timp Consiliu de Stat, Curtea de Apel şi Tribunal al conflictelor”.

În general, „justiţia” reprezintă instanţele disciplinare în faţa cărora se

EEC, as in the case of non-citizen residents from the states members. In general, jurisprudence reveals that, at this point, state rules may prevail over sports regulations.

A point of view maintained by the United States and adopted by the Court of Appeal in Los Angeles, was confronted with a response similar to Samuel Pisar’s in “The Olympic Games and the law”: “We are reluctant to the idea of enforcing a national law that might affect a competition involving sportspeople from all over the world, in compliance with the rules of this convention.” This case was brought forward just before the Olympic Games in Los Angeles, with the view to set up the rules governing the Olympic games events.

In conclusion, this acknowledged preference for the universal sports rule should set us thinking: surely it is vital for the future of sports movement and has to be defended. Also it must be carefully considered by the states that international sports structures offer a privileged ground for communication, because diplomacy may be exerted in ways other than ordinary.

About “to judge” Sports structures also assume this role of arbitrating. Moreover, it is a primordial role for them: it manifests essentially, but not exclusively, by imposing an internal discipline, an inherent condition of juridical survival for their institutions. Defender of rules, protector of ethics, this discipline is a guarantee of solidarity between the federation members. Pierre de Coubertin noticed and expressed a very similar truth: “The first and most useful task of a sports federation is to organize itself judicially. It must be a State Council, Court of Appeal and Disputes Tribunal at the same time”. Generally speaking, justice represents the disciplinary courts before which both judges and parts appear, at the same time. Indeed, it is the very holders of political power that constitute them, whether we speak of the congress, of an international federation governing body, or a court. Sometimes, this frequent inconvenient is aggravated by the fact



163

înfăţişează, în acelaşi timp, judecători şi părţi. Într-adevăr, ele sunt constituite chiar de către cei care deţin puterea politică, fie că este vorba de congres, organ suveran al federaţiei internaţionale, fie de o instanţă specializată. Uneori, acest frecvent inconvenient este agravat de faptul că drepturile apărării nu sunt asigurate într-un mod satisfăcător sau datorită absenţei unui posibil recurs. Şi apoi, dacă din fericire pentru el, împricinatul găseşte, în afara sportului, un tribunal care anulează o sancţiune contestabilă, anularea nu va avea decât o consecinţă redusă şi limitată la teritoriul statului unde îşi are sediul tribunalul. De altfel, este posibil ca îndoiala să domnească chiar şi de partea federaţiilor internaţionale. Doar puţină rea-intenţie ar fi îndeajuns pentru a explica în acest fel dispoziţiile regulamentare care interzic frecvent orice recurs înaintat unei instanţe exterioare.

Fără îndoială, este vorba mai ales de a proteja ordinea sportivă de intervenţiile unei puteri din afara sportului. În acest caz, încercăm să ne imaginăm la cum poate fi legitimitatea unor reguli atât de opuse principiului liberului acces la justiţie, unanim consacrată astăzi. În această privinţă, de partea statului, rezerva e mare. Mai întâi, statul nu admite, în principiu, o altă justiţie decât a lui. Iată de ce statul consideră că deciziile disciplinare nu au valoare jurisdicţională. Pentru el, acestea sunt nişte simple acte private, pe care destinatarii lor le pot oricând contesta înaintea unui tribunal. În orice caz, statele nu acordă decât o consideraţie limitată sancţiunilor date de federaţiile internaţionale. Unele ajung chiar până la a afirma că un sportiv „legitimat” nu poate fi sancţionat decât de federaţia sa naţională, iar dacă aceasta nu face decât să aplice o măsură hotărâtă de o federaţie internaţională, statul consideră că federaţia naţională nu a făcut decât să se conformeze regulilor internaţionale care i se impun. Dar, ne-am înşela şi mai mult asupra acestui domeniu juridic, dacă nu ar exista factori de ameliorare demni de luat în seamă.

Pe de o parte, elaborarea unui sistem unitar de reprimare a dopajului pune accentul pe importanţa garanţiilor procedurale. Pe de

that defence is not satisfactorily represented or an eventual appeal is impossible. In addition to this, if the defendant is fortunate to find, outside the sports area, a court that overrules a contestable sanction, the consequences of it would be restricted to the territory of the state where the court is located. In fact, there’s cause for doubt even on behalf of the international federations. Only a bit of malicious intent is enough to explain this sort of regulatory dispositions, forbidding any appeal before an external court. No doubt it is mainly a question of protecting sports order from the interference of powers alien to sport. In this case, we try to see how legitimacy, comprising rules that are contrary to the principle of free access to justice, is a matter of common consent. As far as state is concerned, our attitude is one of reserve. First of all, state does not conceive of a justice other than its own. That is why the state regards disciplinary decisions as having no jurisdictional value. From its viewpoint, these are mere private actions, and the person to whom they refer may at all times contest them in a court. In any case, states have a limited consideration for sanctions that are issued by international federations. Some states even claim that only a national federation can sanction its “legitimate” athlete. In case it imposes a measure that has already been decided by an international federation, the state considers that the national federation acted in compliance with the international laws imposing on it. Yet, we would be misled in this juridical field, but for a few factors worth mentioning. On the one hand, the elaboration of a unitary anti-doping system focuses on the importance of procedural guarantees. On the other hand, IOC created a Court of Arbitration for Sport. Its arbitrators are independent, its procedures are equitable, its justice is recognised and accepted. It thus offers, in many respects, a laudable and inspiring example. Of course, its competence is different, as it has been set up to settle all disputes related to sports, and to a less extent those related to the institution or to sports logistics. Yet, it offers sports partners and



164

altă parte, acum câţiva ani, a fost creat de către CIO un tribunal de arbitraj al sportului. Judecătorii săi sunt independenţi, procedura sa este echitabilă, justiţia sa este consimţită şi recunoscută; ca atare, el propune, în multe privinţe un model demn de inspiraţie. Fără îndoială, competenţa sa este diferită, ea se extinde tocmai la ansamblul litigiilor legate de sport şi mai puţin la cele ale instituţiei decât la cele ale logisticii sportive; ea oferă partenerilor sportului, şi chiar lumii sportive, imaginea unei justiţii sportive mai convingătoare. Structurile internaţionale ale sportului îşi află în mod justificat locul printre ONG-uri şi este bine că ele sunt instituite într-o reţea privată, în afara comunităţii internaţionale a statelor. Când este cazul, această distanţă ne oferă o marjă de autonomie utilă pentru o diplomaţie sau o presiune discretă, fină şi eficace.

Totuşi, pentru cei care acest aspect îi surprinde sau îi şochează, le vom răspunde sau reaminti că această libertate este cea care a permis, la Jocurile Olimpice de la Seul, o victorie răsunătoare asupra boicoturilor anterioare şi o ocazie de a avansa „spre o lume mai bună şi mai paşnică”, chiar în termenii Chartei Olimpice. De asemenea, credem că structurile internaţionale ale sportului trebuie să aibă grijă să-şi ocupe domeniul în întregime pentru că aceasta este miza viitorului, în caz contrar, ele riscă să se compromită.

Legitimitatea lor nu se dozează, ea se câştigă sau se pierde, ea este cheia autonomiei lor. Pentru a o merita, nu este suficientă rezistenţa faţă de constrângerile politice sau financiare şi nici voinţa de a recupera tentaţiile comandate de acestea fără rost. Considerăm, că la fel de importantă va fi şi intervenţia noastră pentru a alunga „demonii din interior”, pentru a tinde spre o legalitate mai echitabilă, care să se impună cu mai multă siguranţă, şi spre o instituţie mai legitimă care să se mândrească cu valorile ei umaniste. Evident, o chestiune de identitate .

În acest articol am prezentat câteva cazuri şi probleme de interes din justiţie pentru a veni în sprijinul asociaţiilor şi al sportivilor. Am urmărit să explicăm anumite noţiuni însemnate din drept şi am dorit să

even the sports world, the image of a more convincing sports justice. The international sports structures have a legitimate place among the NGOs and it’s a good thing they are constituted as a private network, outside the international community of states. When necessary, this distance represents an autonomy margin useful in diplomacy or in exerting a discreet, fine and yet efficient pressure. In case some are surprised or even shocked by this aspect, I shall answer and remind them this is the kind of freedom that made possible, during the Olympic games at Seul, the resounding victory over the previous boycotts. It is an opportunity to advance “towards a better and more peaceful world”, under the terms of the Olympic Charter. We also believe that international sports structures should take hold of their entire domain, since this is the stake of the future, or otherwise they might be compromised.

Their legitimacy is not a matter of dosage, it is something to win or to lose, and is the key to their autonomy. In order to deserve it, mere resistance to political and financial restraints is not enough. We consider our contribution equally important to the chasing of “the demons inside”, to the aspiration for a more equitable legality, for a more legitimate institution that should take pride in its classic values. It is obviously a matter of identity.

This article has brought forward a few issues and cases of juridical interest that might prove helpful for sports associations and sportspeople. Our goal has been to explain certain law concepts and we’ve intended to convey their exact juridical meaning to those involved in sport. We have suggested to sports organizations, trainers and sportspeople that they obey the operative regulations so as to avoid appealing to justice. We hope that preventive measures and transparent communication concerning the importance of rights and obligations will provide a legal frame for sporting activities.



165

transmitem exact înţelesul juridic celor angrenaţi în sport. Am prezentat şi propus organizaţiilor sportive, antrenorilor şi sportivilor să respecte regulamentele în vigoare pentru a nu apela la justiţie. Avem speranţa că măsurile preventive şi comunicarea clară cu privire la importanţa drepturilor şi obligaţiilor vor alcătui cadrul legal pentru desfăşurarea activităţilor sportive.

BIBLIOGRAFIE Aron, R., (1982). Confesiunea unui fan. L’Esppress, 16 aprilie Barnes, J., (1988). Sportul şi dreptul în Canada Bettati şi Dupuy, (1986). ONG şi dreptul internaţional. Colecţia de drept internaţional –Economica Brundage, A., (1964). Cuvântarea preşedintelui CIO. Buletinul CIO Caillois, R., (1982). Jocurile şi oamenii. Londra: Oxford University Press Coubertin, P., (1907). Rolul federaţiilor. Revista Olimpică Coubertin, P., (1935). Texte alese. Vol., Olimpism Depiero, V., (1985). Canadian Amateur Diving Association Kidd , B., (1982). Drepturile sportivilor în Canada. Toronto Lefort, C., (1974). Un om prea mult. Paris, Seuil Lefort, C., (1981), Invenţia democratică. Paris, Fayard Morini, S., (1984). Sociologia sportului şi regulile sale. Nagoya Pisar, S., (1985). Jocurile Olimpice şi dreptul. Mesaj Olimpic Searle, J.R., (1972). Regulile jocului şi moralitatea. University of North Carolina at Greenboro Vinogradoff , P., (1972). Bunul simţ în drept. Londra, Oxford University Press … -Carta Canadiană a Drepturilor şi Libertăţilor , 1982 . … -Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene , 1974 . … -Ghid practic al Curţii de Arbitraj pentru Sport (CAS) , Lausanne , 1987 .

BIBLIOGRAPHY

Aron, R., (1982). Confesiunea unui fan (A fan’s confession) L’Esppress, April 16 Barnes, J., (1988). Sportul şi dreptul în Canada (Sport and Law in Canada) Bettati şi Dupuy, (1986). ONG şi dreptul internaţional. Colecţia de drept internaţional –Economica (NGOs and International law. International law collection. Economics) Brundage, A., (1964). Cuvântarea preşedintelui CIO. Buletinul CIO (IOC president’s speech. IOC Bulletin) Caillois, R., (1982). Jocurile şi oamenii. (Games and People) Londra: Oxford University Press Coubertin, P., (1907). Rolul federaţiilor. Revista Olimpică ( The Role of Federations. Olympic magazine) Coubertin, P., (1935). Texte alese. (Selected Texts)Vol., Olimpism Depiero, V., (1985). Canadian Amateur Diving Association Kidd , B., (1982). Drepturile sportivilor în Canada. (Athletes’ Rights in Canada) Toronto Lefort, C., (1974). Un om prea mult. (A man too much) Paris, Seuil Lefort, C., (1981), Invenţia democratică. (The Democratic Invention) Paris, Fayard Morini, S., (1984). Sociologia sportului şi regulile sale. (The Sociology of Sport and its Rules) Nagoya Pisar, S., (1985). Jocurile Olimpice şi dreptul. (Olympic Games and Law. Olympic message) Mesaj Olimpic Searle, J.R., (1972). Regulile jocului şi moralitatea. ( The Rules of the Game and Morality) University of North Carolina at Greenboro Vinogradoff , P., (1972). Bunul simţ în drept. (Decency in Law) Londra, Oxford University Press … -Carta Canadiană a Drepturilor şi Libertăţilor.(The Canadian Charter of Rights and freedoms) , 1982 . … -Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene (European Communities Court of Justice) , 1974 . … -Ghid practic al Curţii de Arbitraj



166

… -Omaha contra British Columbia Lacrosse Association , 1984 . … -Trumbley contra Saskatchewan Amateur Hocckey Association , 1986 .

pentru Sport (CAS) (The Court of arbitration for Sport. Practical Guide), Lausanne , 1987 … -Omaha contra British Columbia Lacrosse Association, (Omaha versus British Columbia Lacrosse Association) 1984 . … -Trumbley contra Saskatchewan Amateur Hocckey Association (Trumbley versus Sakatchewan Hockey Association), 1986 .

TThhee UUnniivveerrssiittyy ""CCoonnssttaannttiinn BBrraannccuussii"" ffrroomm TTiirrgguu--JJiiuu wwiillll ttrraaiinn ssttuuddeennttss

ccaappaabbllee ttoo eexxaammiinnee ccrriittiiccaall pphheennoommeennaa,, rreeaacchh tthhee pprroobblleemmss ssoolluuttiioonnss,, ttoo iimmaaggiinnee

aalltteerrnnaattiivveess ttoo tthhee pprrooppoosseedd ssoolluuttiioonnss,, yyoouunngg ppeeooppllee pprreeppaarreedd ttoo aacccceepptt tthhee vviissiioonnss ooff

tthhee wwoorrlldd ooff ootthheerr ccuullttuurreess aanndd ttoo aassssuummee aa lleeaaddeerr ppoossiittiioonn iinn RRoommaanniiaa dduurriinngg tthhee

ffoolllloowwiinngg yyeeaarrss..

TThhee iinnssttiittuuttiioonn iiss ccaalllleedd ttoo lleeaavvee tthhee ggrroouupp ooff iissoollaatteedd uunniivveerrssiittiieess tthhaatt hhaavvee

cchhrroonniicc,, mmeeddiiooccrriittyy tteennddeenncciieess bbyy aaddooppttiinngg ssttrraatteeggiieess tthhaatt wwoouulldd bbrriinngg iitt oonn tthhee ffiirrsstt

ppllaaccee ooff sscciieennttiiffiicc rreesseeaarrcchh ffrroomm tthhee ssppaaccee ooff OOlltteenniiaa,, iinn tthhee lliinnee ooff nnaattiioonnaall

ppeerrffoorrmmaanntt uunniivveerrssiittiieess..

TThhee UUnniivveerrssiittyy ""CCoonnssttaannttiinn BBrraannccuussii"" ffrroomm TTiirrgguu--JJiiuu mmuusstt bbee iinn tthhee

aavvaannggaarrddee ooff tthhee ssuuppeerriioorr eedduuccaattiioonn rreeffoorrmm,, wwoorrkkiinngg ffoorr tthhee ccllaarriiffiiccaattiioonn -- aatt tthhee

lleevveell ooff tthhee ppooppuullaattiioonn iinn tthhee zzoonnee -- ooff tthhee iimmppaacctt ooff tthhee EEuurrooppeeaann iinntteeggrraattiioonn ffoorr

tthhee ccrreeaattiioonn ooff tthhee EEuurrooppeeaann SSppaaccee ooff tthhee ssuuppeerriioorr eedduuccaattiioonn aanndd tthhee EEuurrooppeeaann

SSppaaccee ooff rreesseeaarrcchh..

TThhee iinnssttiittuuttiioonn iiss eennggaaggeedd iinn tthhee qquuaalliittaattiivvee iimmpprroovviinngg ooff tthhee lleeaarrnniinngg aanndd

tteeaacchhiinngg pprroocceesssseess,, bbyy aa ccoommmmoonn rreefflleeccttiioonn oonn tthhee ddiiddaaccttiiccaall aanndd rreesseeaarrcchh aaccttiivviittiieess,,

rreeqquuiirriinngg tthhee ssoolliiddaarriittyy ooff tteeaacchheerrss aanndd ssttuuddeennttss iinn llooookkiinngg uupp ffoorr ccrreeaattiivvee ssoolluuttiioonnss

ffoorr tthhee ttrraannssiittiioonn ttoo aann eedduuccaattiioonn cceenntteerreedd oonn tthhee ssttuuddeenntt wwiitthh cclleeaarrllyy ddeeffiinneedd

ffiinnaalliittiieess aanndd oobbjjeeccttiivveess..

Prof.univ.dr Adrian GORUN Rector of „Constantin Brâncuşi” University from Târgu Jiu

ISSN 1844 - 7015

Revistă categoria „C” – publicaţii ştiinţifice de importanţă naţională

Cod CNCSIS 718

Volum Drept -2008 (169pg)

Documents

Transcript of Volum Drept -2008 (169pg)