Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

516

Section: Literature

THE POETIC ACT AS A COMMUNION WITH THE TRUE ESSENCE OF THE UNIVERSE

Anamaria Delia Adriana Dobrescu (Popa) PhD, Reformed High School of Tîrgu Mureș

Abstract:This study contains some considerations on Ana Blandianařs third volume of poetry

intitled The Third Sacrament (1969). The research focuses on the implicit significances of the

Ŗeyeŗ as a complex symbol of the profound knowledge. The gaze and the poetic act of creation offer the possibility of accessing the transcendental worlds where the true essences of the universe

lie.

Keywords: sacrament, myth, third eye, poetic knowledge

A treia taină (1969) este un volum ce se adâncește tot mai mult în lumea nevăzută a

ideilor, a sentimentelor și a unor stări de conștiință dintre cele mai difuze sau

contradictorii. Totul stă sub semnul transcendentului, al morții, al inconștientului.

Cuvântul taină, provine din limba slavonă, taйна, și reprezintă traducerea din

greacă a cuvântului mysterion, mister, ce a generat în latină sacramentum, sacrament,

care, în terminologia creștină denumește un lucru sau actul de a sfinți. Dacă până în

secolul XX, cei trei termeni au circulat în paralel în literatura de specialitate, ulterior,

teologia ortodoxă românească a optat definitiv pentru termenul taină, fiind utilizat în

sintagma sfintele tainei pentru a denumi acele acte ritualice de comunicare cu realitatea

divină și de restabilire a comuniunii dintre om și divinitate prin intermediul sfântului har

ce lucrează pe căi nevăzute, dar prin semne văzute. Ele se numesc taine pentru că esența

lor este ascunsă ochiului profan, formele vizibile de manifestare fiind relative și, deci,

înșelătoare. Clasificarea lor poate varia, dar dogmatica ortodoxă le enumeră pe cele șapte

mai importante, ca fiind: botezul, mirungerea, împărtășania, spovedania (mărturisirea),

preoția, nunta, maslul.

Prin urmare, cea de-a treia taină, din punct de vedere creștin, ar fi Sfânta Euharistie,

Împărtășania. „Aceasta este Taina prin care, sub forma pâinii și a vinului, creștinul se

împărtășește cu însuși Trupul și Sângele Domnului, prezente în mod real prin prefacerea

elementelor la jertfa euharistică de la Sfânta Liturghie. A fost instituită de Mântuitorul la

Cina cea de Taină, atunci când luând pâinea a zis: „Luați, mâncați, acesta este trupul

Meu…, apoi luând paharul și mulțumind a zis: Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele

Meu, al legii celei noi…ŗ (Matei 26. 26-28)ŗ1. Din punct de vedere filozofic, însă,

termenul taină ar putea face trimitere la o cunoaștere a universului de tip intuitiv,

contemplativ, poetic, sau, cum ar spune Blaga, luciferic. Probabil că autoarea a avut în

vedere ambele sensuri în momentul intitulării acestui volum, de vreme ce conținutul

poeziilor are un caracter profund filozofic, abscons, în care moartea, căutarea sensurilor

ascunse ale lumii, încercarea de regăsire a conexiunii între sine și univers/ divinitate,

delimitarea binelui de rău și a finitului de infinit sunt temele predilecte. Îndoiala, uitarea,

teama, sentimentul desincronizării, revolta reprimată, abandonarea degajă o atmosferă ce

pendulează între misterios, macabru și halucinant. Negarea sinelui mundan sau a oricăror

1 Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean, Dogmatica ortodoxă, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2004, p. 49.

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

517

Section: Literature

altor certitudini apare cu o frecvență aparent programatică, ce denotă o nevoie de

redefinire prin acceptarea tuturor impulsurilor și a trăirilor, prin contopirea cu toate

dimensiunile, văzute, dar mai ales, nevăzute ale universului. Religios sau filosofic, cea de-

a treia taină ar reprezenta Împărtășirea cu însăși esențele lumii, simbolizate în credința

creștină de Trupul și Sângele lui Christos. Deși publicat după 5 ani de la moartea tatălui,

volumul pare, totuși, profund marcat de aceasta sau de trăirea experienței trecerii în ne-

ființă ca aspect inerent vieții, ce impune scriitoarei nevoia de redefinire.

Poemul Ochiul închis pe tema morții și motivul somnului, având rezonanțe

escatologice, este dominat de imaginea ochiului a cărui simbolistică o vom detalia în cele

ce urmează: „Nu îndrăznesc să-nchid o clipă ochii/ de teamă/ să nu zdrobesc între pleoape

lumea,/ să n-o aud sfărmându-se cu zgomot/ ca o alună între dinți./ Cât timp voi mai putea

fura din somn?/ Cât timp o voi mai ține-n viață?/ Privesc cu disperare/ și mi-e câinește

milă/ de universul fără apărare/ ce va pieri în ochiul meu închis.ŗ2

Universul există în măsura în care cineva îl privește, îl trăiește, este conștient de

existența lui. Omului îi este dat să devină o conștiință cât mai înaltă, iar conform

credințelor orientale de tip yoga-sutra, scopul existenței umane este atingerea stării de

samadhi, adică de contopire cu „conștiința superioarăŗ. Jung mărturisește o convingere

legată de această idee: „Dar de ceŖ, se va pune întrebarea, „trebuie ca omul << à tort et

travers» să ajungă la o conștiință mai înaltă?Ŗ Această întrebare atinge inima problemei,

iar răspunsul este ceva mai dificil. În loc de un răspuns real pot mărturisi numai un fel de

crez: mi se pare că, în miile de milioane de ani, în sfârșit cineva trebuia să știe că această

lume minunată a munților, mărilor, soarelui și lumii, a Căii Lactee, a nebuloasei stelelor

fixe, plantelor și animalelor există. Când am văzut, în Athi Plains, în Africa de Est,

cirezile sălbatice de mii de capete care pășteau în liniște pe o colină, așa cum făceau dintr-

un timp imemorabil, am avut sentimentul că sunt primul om, prima ființă care știa că toate

acestea există. Întreaga lume din jurul meu trăia tăcerea începutului și nu știa că există. Și

tocmai în acel moment eu știam că lumea devenise, iar fără acel moment ea nu ar fi fost.

Toată natura urmărește acest țel și îl găsește împlinit în om, și anume doar în omul cel mai

conștient. Fiecare mic pas pe cărarea devenirii conștiente creează o lume.ŗ3 Aceasta pare

să fie și ideea poetului în aceste versuri, cu toate că starea de uimire și exuberanță

caracteristică începuturilor este aici înlocuită cu o stare de oboseală, rezultat al unui

sentiment al responsabilității copleșitor.

„Simbolismul lumii cu cele trei niveluri ale ei: ceresc, terestru și infernal,

corespunde cu trei niveluri de existență sau cu trei moduri de activitate spirituală. În felul

acesta, viața interioară este proiectată în spațiu, potrivit procesului general de formare a

miturilorŗ.4 Lumea exterioară este proiecția lumii interioare, iar ea prinde viață și formă în

măsura în care o conștiință ordonatoare îi oferă coerență și sens. În lipsa ei, lumea pare

amenințată de dezintegrare, asemeni unei alune sfărâmate între dinți. „Când faci bine

ceva, când făurești, construiești, creezi, structurezi, conferi o formă, informezi, formezi,

înseamnă că aduci ceva din neființă la existență, că îi dai viață [...]ŗ5 Dar această susținere

a vieții nu se poate realiza fără un sacrificiu, un sacrificiu care regenerează întregul

cosmos, dar și pe creator. Iminența morții persistă, totuși, căci „ordinea și viața nu se nasc

decât din haos și moarte: aceste contrarii sunt cupluri gemene, cele două fețe, diurnă și

nocturnă, ale ființei contingente. Orice progres se bazează pe o distrugere. A schimba

2 Ana Blandiana, Opera poetică, vol. I., Editura Cartier, Chișinău, 2012, p. 50. 3 Carl Gustav Jung, Arhetipurile și inconștientul colectiv, Ed. Trei, București, 2003, pp. 104-105. 4 Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicționar de simboluri, Ed. Artemis, București, 1994, vol. II, p. 232. 5Ibidem, vol. I, p. 377.

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

518

Section: Literature

înseamnă totodată a se naște și a muri.ŗ6 Închiderea ochilor, somnul reprezintă

abandonarea la forțele inconștiente ale haosului, ce ar echivala cu întoarcerea la starea de

increat, haos, moarte. Singura soluție ce îi rămâne posibilă creatorului este continua stare

de veghe, simbolizată de imaginea ochiului rămas permanent deschis.

Ochiul este simbolul cunoașterii, al percepției intelectuale. Receptarea lumii are loc

prin intermediul ochiul fizic, dar cunoașterea profundă trece dincolo de aparențe.

Cunoașterea magică, revelatoare a sensurilor și esențelor imuabile se realizează grație

ochiului interior, al treilea ochi. De aceea, poetul percepe somnul conștiinței ca pe o

amenințare fatală asupra universului. Somnul este asociat activității nocturne, moment

străjuit de lună, care la rândul ei este simbolul cunoașterii magice, intuitive, clarvăzătoare.

În debutul poeziei, autoarea face referire la cei doi ochi. Dacă în Bhagavad Gita și în

Upanișade, cei doi ochi fizici corespund soarelui și lunii, cel de-al treilea ochi este al

înțelepciunii, numit Prajnachakshus sau Dharma-Chakshus. „Așezat la hotarul dintre

unitate și multiplicitate, dintre vid și ne-vid, el îngăduie ca ele să fie receptate simultan.

Este de fapt un organ al viziunii interioare și, prin urmare, o exteriorizare a ochiului

inimii.ŗ 7 Cunoașterea poetică este una subiectivă, dătătoare de sens și viață în interior,

acolo universul capătă coerență și acolo au loc revelațiile. Ochiul are forma unui oval,

„simbol al uniunii cerului cu pământulŗ8, imagine ce înconjoară capul sfinților și al

divinităților, sub forma unei aureole. Interogațiile retorice trădează îngrijorarea,

disperarea, mila la gândul posibilei dispariții a lumii în cazul închiderii ochiului poetic.

Aceste stări ar putea fi interpretate și ca un efect al unei conștiințe exagerat de

responsabile, ce se simte obligată să vegheze asupra bunului mers al universului, născute

din identificarea cu ipostaza unui Atlas, pedepsit de zei cu susținerea universului, sau cu

un dumnezeu pentru care Creația este echivalentul unui destin. Această interpretare ar fi

posibilă atât din punct de vedere ontologic, cât și psihologic, moral sau social.

Identificarea dintre conștiința scriitoarei și celelalte forme de manifestare a vieții

atinge apogeul în poezia Legături :„Totul este eu însămi./ Dați-mi o frunză care să nu-mi

semene,/ Ajutați-mă să găsesc un animal/ Care să nu geamă cu glasul meu./ Pe unde calc

pământul se despică/ Și morții care poartă chipul meu/ Îi văd îmbrățișați și procreând alți

morți/ De ce atâtea legături cu lumea, Părinți atâția și urmași siliți/ Și toată-această

nebunească-asemănare?/ Mă hăituiește universul cu mii de fețe ale mele/ Și nu pot să mă

apăr decât lovind în mine.ŗ9 În fiecare aspect manifestat al creației se întrevede imaginea

eului creator. Este ca și cum conștiința poetului se simte contopită în conștiința universală

sau în inconștientul colectiv, înțeles în sens jungian. Un act de aprehendare pare să aibă

loc, în dublul sens al cuvântului: poetul devine conștient intuitiv de experiența evolutivă

anterioară a universului, atât din punct de vedere biologic, dar și spiritual, „legăturileŗ

fiind fizice Ŕ „frunză care să-mi semeneŗ, dar și sufletești Ŕ „animal care să nu geamă cu

glasul meuŗ; în al doilea sens al cuvântului, cel de neliniștire, teamă față de un pericol

posibil sau față de un fenomen neînțeles: „hăituieșteŗ, „mă apărŗ. Nu știm dacă eul se

percepe ca fiind subiectul reflectat în obiecte sau obiectul reflectat al altor obiecte.

Imaginile reflectă o observație jungiană :„Inconștientul colectiv nu este un sistem

personal, închis, ci obiectivitatea identică cu lumea și deschisă lumii. Spre deosebire de

habitudinile conștiinței mele pentru care eu sunt mereu subiectul care are obiecte, aici eu

sunt obiectul tuturor subiectelor.ŗ10

Identificarea cu inconștientul poate da conștiinței

6Ibidem, vol. 1, p. 378.

7Ibidem, vol. 2, p. 363. 8Ibidem, vol. 2, p. 235. 9 Ana Blandiana, op.cit., p. 48. 10 Carl Gustav Jung, op.cit., p. 31.

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

519

Section: Literature

senzația de teamă. „De îndată ce inconștientul ne atinge, noi devenim inconștienți de noi

înșine. Acesta este pericolul originar pe care omul […] l-a cunoscut instinctiv și care-l

înspăimântă. Conștiința sa este încă nesigură, stă pe picioare șovăielnice. Încă infantilă, ea

abia s-a desprins din apele originare. […] Toate eforturile umanității s-au îndreptat în

direcția consolidării conștiinței. Acestui scop i-au fost subordonate riturile, reprezentările

colective, dogmele; ele constituiau zăgazuri ridicate în fața pericolelor inconștientului, ale

așa-numitelor „perils of the soulŖ.ŗ11

În cazul de față, poezia joacă rol și de incantație, și

de descântec magic cu funcție apotropaică.

După cum observam în analiza poeziei Ochiul închis, universul exterior devine

proiecția celui interior. Realitatea devine oglindirea inteligenței creatoare, manifestarea ei.

Simbolismul oglinzii cuprinde cunoașterea, revelarea identității, reflectarea conținutului

inimii și al conștiinței. Ea reprezintă și instrumentul iluminării. Totuși, un ton de revoltă,

de nemulțumire, de disperare se degajă din versuri, sugerat de cuvinte precum „să

geamăŗ, „De ce atâtea legături cu lumeaŗ, „urmași silițiŗ, „această nebunească

asemănareŗ, „mă hăituieșteŗ, „nu pot să mă apărŗ. Aceste stări amintesc de legenda sufită

a păunului, care, încarnare a Spiritului divin fiind și văzându-și propria reflexie în oglinda

Esenței dumnezeiești, a fost atât de cuprins de un amestec de spaimă, admirație și

venerație încât câțiva stropi de sudoare îi picurară, din care celelalte făpturi au fost astfel

zămislite. 12

Cunoașterea de sine poate provoca și spaimă, mai ales dacă ea provine din

reflectarea sinelui în formele manifestate din jur, cu atât mai mult cu cât evitarea anumitor

adevăruri, precum, moartea și suferința, este imposibilă. Frunzele, simbol al regnului

vegetal, animalele, simbol al regnului animal, pământul, simbol al regnului vegetal,

morții, simbol al lumii spiritelor, toate devin oglinzi ale propriei ființe, de care se simte

legată prin fire nevăzute. În Upanișade, se spune că toate ființele, din această lume, dar și

din cealaltă, și chiar lumile între ele, sunt legate printr-un fir nevăzut care este totodată

Atma (Sinele) și prana (răsuflarea), fir ce pornește din și se întoarce în centrul principal,

figurat uneori prin soare.13

Ele sunt legate atât biologic, cât și ontologic într-o țesătură

asemănătoare urzelii, condiționate de timp. Legăturile dintre specii sunt supuse unor

cauzalități biologice, ce presupun alternarea zilelor cu nopțile, a vieții cu moartea, cicluri

vitale supuse unor legi universale de la care nimeni nu se poate sustrage. „Revenind la

răsuflare, să mai spunem că în taoism ea este asociată mișcării de du-te-vino a suveicii la

războiul de țesut: starea de viață, starea de moarte, expansiunea și resorbția manifestării.

Țesătura terminată ziua și destrămată noaptea (aici se regăsește mitul Penelopei) este

folosită de Rig-Veda pentru a simboliza încă o dată ritmul vital, alternanța necontenită a

respirației, precum și pe aceea a zilei și a nopții.ŗ14

Ideea ciclicității fatidice la care

suntem supuși se regăsește în versurile „Și morții care poartă chipul meu/ Îi văd

îmbrățișați și procreând alți morțiŗ, „Părinți atâția și urmași siliți/ Și toată-această

nebunească-asemănare?/ Mă hăituiește universul cu mii de fețe ale mele/ Și nu pot să mă

apăr decât lovind în mine.ŗ Scriitoarea surprinde într-un limbaj poetic - ce trădează, e

adevărat, tonul unui ființe copleșite parcă de soartă și obosite de implacabilitatea ei (sau

chiar tentată să-i conteste sensul) Ŕ idei pe care numeroși autori, începând cu înțelepții

Upanișadelor și până la teologii creștini și cercetătorii alchimiști, le-au consemnat,

referitoare la: „analogiile și corespondențele care pot fi stabilite între elementele ce

alcătuiesc omul și cele care compun universul, între principiile care călăuzesc mișcările

11Ibidem.

12 Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, op.cit., vol. 2, p. 372, vol. 3, p. 60. 12Ibidem, vol. 2, p. 51. 14Ibidem.

Iulian Boldea (Editor) - Literature, Discourses and the Power of Multicultural Dialogue

Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2017. eISBN: 978-606-8624-12-9

520

Section: Literature

omului și acelea care guvernează universul.ŗ15

Ideea că omul este făcut după chipul lui

Dumnezeu aparține Bibliei. «Și a zis Dumnezeu: Să facem om după chipul și asemănarea

Noastră... Atunci, luând Domnul Dumnezeu țărâna din pământ, a făcut pe om și a suflat

în fața lui suflare de viață, și s-a făcut omul ființă vie.( Facerea, 1, 26; 2,7)». Unii

comentatori au remarcat că ideea de asemănare atenuează ideea de chip, înlăturând

noțiunea de identitate. E posibil ca și în cazul scriitoarei nu ideea de identificare cu

celelalte elemente ale lumii să domine, ci cea a asemănării, iar în acest caz, interpretarea

ce are în centru tema reflectării să fie mai probabilă. Oricare dintre ele ar prevala, cert e

că, în țesătura de profunzime a textului, există numeroase elemente simbolice ce trimit la

mituri sau imagini arhetipale universale, ce atestă gradul mare de generalitate al

semnificațiilor, reprezentative pentru traseul spiritual al ființei umane, mereu preocupată a

conferi sens realităților interioare și exterioare.

BIBLIOGRAPHY

Blandiana, Ana, Opera poetică, vol. I., Editura Cartier, Chișinău, 2012

Boldea, Iulian, Ana Blandiana (monografie), Ed. Aula, Braşov, 2000

Cistelecan, Alexandru, Poezie și livresc, Ed. Cartea Românească, București, 1987

Manolescu, Nicolae, Ana Blandiana în Literatura română postbelică (Lista lui

Manolescu), vol. I, Poezia, Ed. Aula, Brașov, 2002

Bachelard, Gaston, Poetica reveriei, Editura Paralela 45, Pitești, 2005

Chevalier, Jean, Gheerbrant, Alain, Dicționar de simboluri, Ed. Artemis, București,

1994

Grigurcu, Gheorghe, Ana Blandiana în Poeți români de azi, Editura Cartea

Românească, București, 1979

15Ibidem, vol. 2, p. 373.