Iulian Boldea (Coord.) Globalization and National Identity. Studies on the Strategies of Intercultural Dialogue

LITERATURE SECTION

1296

1296

THE OSTALGIC NOVEL IN THE POSTCOMMUNIST ROMANIAN LITERATURE

Iulia Maria Câmpeanu

PhD Student, ”Lucian Blaga” University of Sibiu

Abstract: During the years following the fall of the USSR and the demolition of the Berlin Wall, the

collective memory of the former communist states seemed to be suffering from what Svetlana Boym names

in her book, The Future of Nostalgia, a Ŗselective forgettingŗ. This phenomenon led to the birth of a

Ŗcounter-memoryŗ of communism, one in which this political regime is remembered as an era of social

and economic stability, in total opposition to the contemporary society, profoundly affected by change in

all areas. The great majority of specialists named this attitude Ŗnostalgia for communismŗ, but, in the

Germany of the 1990řs, another term became widely used: Ŗostalgieŗ or Ŗostalgiaŗ. The aim of this

paper is to answer the following questions: Has the postcommunist Romanian literature been affected by

ostalgia? If so, can we talk about an ostalgic novel in Romanian literature? Furthermore, I will attempt a

classification of the so-called ostalgic novel.

Key-words: ostalgia, communism, postcommunism, ostalgic novel, marginal discourse.

În statele foste comuniste din Europa de Est, în anii imediat următori de după destrămarea

Uniunii Sovietice și căderea Zidului Berlinului, memoria colectivă asupra perioadei totalitare a

început să fie afectată de un soi de „uitare selectivă‖.1 Acest fenomen a dus la instaurarea unei

veritabile „contra-memorii‖2 a comunismului, una în care acesta este evocat ca o perioadă de

stabilitate socială și economică, aflată în opoziție cu societatea contemporană, profund afectată

1 Svetlana Boym, The Future of Nostalgia, Basic Books, New York, 2001, p. 92. (orig. „selective forgetting‖) 2 Daphne Berdahl, (N)ostalgie for the Present: Memory, Lonhing, and East-German Things în „Ethnos‖, vol. 64, nr.

2, 1999, p. 202.

Iulian Boldea (Coord.) Globalization and National Identity. Studies on the Strategies of Intercultural Dialogue

LITERATURE SECTION

1297

1297

de schimbare în toate domeniile. Majoritatea specialiștilor a numit această atitudine „nostalgie

după comunism‖, însă, în Germania, încă din anii ‘90, s-a impus termenul „ostalgie‖, care, prin

structura sa semantică, este extrem de sugestiv cu privire la fenomenul pe care îl denumește.

Fiind alcătuit din termenii germani Ost-est și Nostalgie-nostalgie, conceptul se referă, evident, la

una dintre modalitățile de raportare ale germanilor (îndeosebi a celor din fosta RDG) la

socialismul din Germania de Est. În lucrarea de față, îmi propun să trasez coordonatele ostalgiei

în literatura română postcomunistă și să argumentez existența a ceea ce voi numi „roman al

ostalgiei‖. Întâi de toate, însă, se impune o incursiune în istoria fenomenului.

Ostalgia – conceptualizarea unui trend

Termenul „ostalgie‖ a fost utilizat pentru prima dată într-un cadru neoficial, de către

comedianul Benrd Lutz Lange3, iar una dintre primele teoretizări notabile ale acestuia îi aparține

lui Daphne Berdahl, care, în 1999, publica, în revista Ethnos, eseul (N)ostalgie for the Present:

Memory, Longing, and East-German Things. În viziunea autoarei, ostalgia este un soi de

nostalgie care încearcă „să recupereze, să valideze și să consolideze o memorie colectivă a unui

trecut comun‖4, precum și să „revendice un fel de Heimat (casă sau țară de baștină) romantizată

și glorificată voalat‖.5 De altfel, însuși conceptul de „nostalgie‖, inițial un neologism medical

inventat în 1688 de medicul elvețian Johannes Hofer pentru a denumi o maladie fiziologică al

cărei simptom era sentimentul profund de dezrădăcinare cauzat de depărtarea de patria natală și

al cărei unic leac era întoarcerea acasă, însuși nostalgia, așadar, presupune această dimensiune a

unui Heimweh (termen cu care, de altfel, este și sinonim) pricinuit de absența unei Heimat.

Structura etimologică a termenului „nostalgie‖ este, și ea, relevantă în acest sens. Cele două

substantive de origine grecească care îl alcătuiesc, nostos-întoarcere și algos-tristețe, sugerează

tocmai această melancolie provocată de dorința de a revizita un timp apus sau un loc drag din

trecut.

La fel ca și memoria, nostalgia este strâns legată de imaginație, care umple golurile

formate odată cu trecerea timpului. De aici, latura utopică sau atopică6 a nostalgiei, pe care

3 Cf. Martin Blum, Remaking the East German Past: Ostalgie, Identity, and Material Culture în „Journal of Popula

Culture‖, vol. XXXIV, nr. 3, 2000, p. 230. 4 Daphne Berdahl, op. cit., p. 203. 5Ibidem, p. 202. 6 Cf. Svetlana Boym, op. cit., p. 67.

Iulian Boldea (Coord.) Globalization and National Identity. Studies on the Strategies of Intercultural Dialogue

LITERATURE SECTION

1298

1298

Svetlana Boym o descrie foarte pertinent ca pe „o dublă expunere sau o suprapunere a două

imagini – a locurilor natale și a străinătății, a trecutului și a prezentului, a visului și a vieții de zi

cu zi‖.7 Nostalgia amestecă adevărul și ficțiunea până în punctul în care acestea nu mai pot fi

deosebite, ajungându-se la crearea unei patrii imaginare sau, în termenii Svetlanei Boym, la

crearea unei „patrii-fantomă‖8.

În studiul său din 2001, Nostalgia for the Future, Svetlana Boym pune problema

existenței unei „nostalgii după comunism‖ (nu folosește termenul „ostalgie‖), pe care o

investighează în legătură cu memoria colectivă a societății ruse postcomuniste cu privire la

trecutul totalitar. Deși contextul este ușor diferit, consider că ideile și teoriile autoarei pot fi

transferate la nivelul stării de lucruri din România. Înainte de a le expune, menționez că dau

conceptului de memorie colectivă tocmai sensul pe care i-l dă Svetlana Boym, pornind nu doar

de la teoriile lui Maurice Halbwachs, ci și de la ideile lui Mihail Bahtin și Lev Vygotsky, potrivit

cărora conștiința umană este dialogică, ea formându-și o imagine asupra lumii prin intermediul

dialogului cu alte conștiințe și discursuri culturale. La baza memoriei colective stă tocmai acest

dialog dintre conștiințe descris ca o rețea de aduceri-aminte individuale care „oferă o zonă de

stabilitate și normalitate în mijlocul curentului de schimbare care caracterizează epoca

modernă‖.9

Situându-se, în opinia Svetlanei Boym, undeva între memoria individuală și cea colectivă,

nostalgia după comunism joacă, și ea, rolul unui „mecanism de apărare împotriva ritmului

accelerat al schimbării‖10

care a afectat societatea rusă postcomunistă. Faptul că oamenii sunt

nostalgici după viața în comunism nu presupune neapărat și dorința de a reinstaura regimul

totalitar, ci arată, mai degrabă, faptul că nu se regăsesc în noua societate a prezentului, care pare

să le fi anihilat individualitatea culturală odată cu pătrunderea valului occidental. Astfel peste

Istoria „mare‖ a comunismului, se suprapun istorii personale, care cauzează ceea ce Svetlana

Boym a numit „uitare selectivă‖. Comunismul nu mai este privit ca un regim politic criminal, ci

ca o epocă a copilăriei și a tinereții fericite, născându-se, astfel, o „contra-memorie‖ a

comunismului, cunoscută sub numele de ostalgie.

7Ibidem, p. 12. (t.n.) 8Ibidem, p. 15. (t.n., orig. „phantom homeland‖) 9 Cf. Svetlana Boym, op. cit., pp. 85-86. (t.n.) 10Ibidem, p. 99. (t.n.)

Iulian Boldea (Coord.) Globalization and National Identity. Studies on the Strategies of Intercultural Dialogue

LITERATURE SECTION

1299

1299

Romanul ostalgiei

Cu toate că, în România, nostalgia comunismului nu are latura pregnant consumeristă pe

care fenomenul german o prezintă11

, mecanismele care au declanșat-o sunt, în pricipal, aceleași.

Vladimir Tismăneanu este în asentimentul lui Daphne Berdhal atunci când afirmă că, la noi,

ostalgia „trădează o pierdere a memoriei publice‖, astfel că cei mai mulți dintre (n)ostalgici (sau

utopici, după cum îi numește Tismăneanu) „nu tânjesc după un comunism real, ci după unul

romantizat‖.12

Această „tendință de idealizare a socialismului‖, crede politologul, se datorează

„minusurilor informării și formării publice a unei conștiințe istorice adecvate‖.13

Într-adevăr, în

România, după cum bine se știe, comunismul a fost declarat și acceptat ca fiind un regim politic

„criminal‖ abia în 2006, în urma Raportului Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii

Comuniste din România. Aceasta după ce, mai bine de un deceniu, opinia publică a ignorat

aproape complet istoria comunismului și dovezile activității ilegitime a acestui regim.

Atitudinea duios-nostalgică față de trecutul comunist este, în România, vizibilă mai ales

în producțiile culturale. Să ne amintim, de pildă, de colecția de „legende urbane‖ adaptată

cinematografic sub titlul Amintiri din epoca de aur (2009), care, deși nu adoptă neapărat o

perspectivă ostalgică, evocă regimul comunist într-o manieră jucăușă, ironică, iertătoare. În

aceeași manieră prezintă comunismul și romane precum Simion liftnicul, al lui Petru Cimpoeșu,

Băiuțeii, de Filip și Matei Florian sau Sînt o babă comunistă!, al scriitorului ieșean Dan Lungu.

Toate aceste producții culturale oferă acea viziune alternativă asupra socialismului românesc,

contrară opiniei oficiale lansate de Raportul Tismăneanu și, oarecum, mai apropiată de opinia

populară. Iată, din nou, contra-memoria populară postulată de Svetlana Boym. În cele ce

urmează, mă voi opri asupra acestor texte romanești și voi propune o clasificare a romanelor

ostalgiei.

Întâi de toate, mă opresc asupra conceptului de „roman al ostalgiei‖, prin care înțeleg,

după cum sugerează însăși denumirea pe care o propun, acel tip de text romanesc care propune

un contra-discurs al comunismului, o viziune alternativă asupra vieții în acest regim politic, o

perspectivă marginală, care nu coincide cu cea oficială. Romanul ostalgiei așază în centrul său

11Pentru o prezentare detaliată a fenomenului, vezi Daphne Berdahl, op. cit. 12 Vladimir Tismăneanu, Despre nostalgia comunismului, peronism și spaima de libertate. Disponibil la adresa:

https://tismaneanu.wordpress.com/2010/12/15/despre-nostalgia-comunismului-peronism-si-spaima-de-libertate/.

Ultima accesare: 12.02.2016. 13Ibidem.

Iulian Boldea (Coord.) Globalization and National Identity. Studies on the Strategies of Intercultural Dialogue

LITERATURE SECTION

1300

1300

puncte de vedere personale, un comunism „personal‖, deci, care ignoră realitățile dure ale Istoriei

mari și le rememorează doar pe acelea individuale, care, puse față în față cu societatea

contemporană consumeristă, devin simboluri ale unei lumi a stabilității. Pe scurt, romanul

ostalgiei este romanul care deplânge apusul comunismului, însă nu al comunismului Istoriei

mari, ci al unui comunism „personalizat‖. În fine, romanul ostalgiei dă glas acelor viziuni

„marginale‖, care, altfel, sunt îngropate de discursul oficial.

Romanele ostalgiei pot fi identificate, în principal, în rândurile prozei douămiiste. Unele

dintre acestea îmbină ficțiunea cu (auto)biografia și memoriile (ca, de pildă, Băiuțeii al fraților

Florian), dând naștere acelei autoficțiuni despre care s-a tot vorbit în ultimii ani în critica literară

românească și întărind, deci, teoria că romanul ostalgiei aduce în prim-plan un comunism

„personal‖. În rândurile următoare, voi propune o clasificare bipartită a romanelor ostalgiei.

1. Romanul copilăriei în comunism

Scriitorii douămiiști fac parte din ultimele generații care și-au trăit copilăria în comunism,

mai exact, în ultimii ani ai regimului. Acestui fapt i se și datorează, probabil, apariția unor

romane pe această temă, autorii resimțind un soi de datorie de a menține vie o perspectivă

secundară, dar nu mai puțin adevărată asupra vieții în comunism. Cumva ferită de zgomotul

Istoriei, copilăria în comunism pare să fi fost la fel de fericită și lipsită de griji precum copilăria

sub orice alt regim politic, iar scriitorii români propun tocmai această perspectivă, combinând

ficțiunea cu autobiografia și creând așa-numita autoficțiune. Printre aceștia se numără, după cum

am afirmat mai devreme, frații Florian, Filip și Matei Florian, care, în 2006, publică romanul

Băiuțeii, ajuns deja la a patra ediție și tradus în patru țări (Polonia, Marea Britanie, Spania,

Bulgaria). În această categorie ar mai putea fi încadrat Ștefan Baștovoi care, deși este

basarabean, a publicat Iepurii nu mor în România, în anul 2002. La fel ca și Băiuțeii, Iepurii nu

mor are în centrul său un copil, un băiețel pe nume Sașa, care copilărește în Moldova comunistă.

Spre deosebire de romanul fraților Florian, însă, copilul din Iepurii nu mor manifestă un soi de

admirație puerilă și naivă pentru tovarășul Lenin, efect al propagandei și al educației prin

sloganuri și imnuri comuniste care se face în mediile școlare. Astfel, dimensiunea ostalgică a

romanului este dublată de una a condamnării aluzive a comunismului. Demn de menționat, aici,

este și Strada, de Adrian Chivu, nu doar pentru evocarea ironic-nostalgică a copilăriei în

comunism, ci și pentru calitatea sa de experiment lingvistic. În fine, romanul lui Doru Pop, O

Iulian Boldea (Coord.) Globalization and National Identity. Studies on the Strategies of Intercultural Dialogue

LITERATURE SECTION

1301

1301

telenovelă socialistă, a cărui evocare nu se oprește, însă, strict la copilărie, ci trece și prin

adolesceța și anii de adult tânăr ai protagonistului, constituindu-se astfel, un soi de

bildungsroman al tânărului sub comunism.

2. Romanul generației pierdute

Lipsindu-i dimensiunea autoficțională, romanul generației pierdute este, în opinia mea,

romanul ostalgiei prin excelență. Dacă, în cazul romanului copilăriei în comunism viziunea

centrală îi aparține unui copil care nu înțelege pe deplin lumea în care trăiește și pentru care

regimul politic nu are nicio relevanță, cu romanul generației pierdute lucrurile stau diferit. De

această dată, perspectiva este aceea a adultului, a omului obișnuit care și-a trăit cea mai mare

parte a vieții în comunism, ducând o existență docilă și, deci, relativ liniștită. Viața în tranziție a

acestei categorii de oameni devine, raportată la comunism, agonie pură. Pentru această categorie

de oameni, comunismul a însemnat un trai „îndestulat‖, un loc de muncă și o locuință asigurate,

aspecte care cântăresc mai greu decât cealaltă față a acestui regim politic, aceea a torturilor, a

lagărelor și a persecuțiilor, pe care, de altfel, n-au cunoscut-o niciodată. Discursul romanului

generației pierdute este contra-discursul/contra-memoria comunismului prin excelență. Încadrez

în această categorie, în primul rând, romanul lui Dan Lungu, Sînt o babă comunistă!, pe care îl

consider cap de listă. Protagonista, Emilia Apostoae este reprezentanta unei întregi societăți

sugrumate de schimbările aduse de epoca de tranziție, de pierderea locurilor de muncă, în fine,

de capitalism. Prin raportare la societatea prezentului, comunismul devine alternativa dezirabilă,

ca simbol al unei lumi a tinereții, a fericirii și a stabilității financiare. Tot aici se încadrează, în

opinia mea, romanul-parabolă al lui Petru Cimpoeșu, Simion liftnicul, care propune, tot pe

fundalul epocii de tranziție, o viziune nostalgic-ironică asupra comunismului. Ce-i drept, aceasta

ocupă un loc secundar în roman, însă nu poate fi ignorată. Locatarii blocului cu zece etaje de pe

strada Oilor din Bacău alcătuiesc un micro-univers al tranziției dure, în care omul simplu, naiv și

lobotomizat de comunism, se lasă sedus și păcălit de „minunile‖ capitalismului (de la CARITAS,

până la emisiunile de la BBC sau Loto).

Concluzii

Romanul ostalgiei propune, așadar, o viziune unitară asupra comunismului, fie că este

vorba de perspectiva copilului sau de cea a adultului. În ambele cazuri este adus în prim-plan un

Iulian Boldea (Coord.) Globalization and National Identity. Studies on the Strategies of Intercultural Dialogue

LITERATURE SECTION

1302

1302

punct de vedere minoritar, secundar, marginalizat, care era, însă, necesar să fie făcut cunoscut.

Succesul acestor romane, atât în țară, cât și în străinătate, dovedește amploarea fenomenului

nostalgiei după comunism și, deci, imposibilitatea ignorării lui. Această revizuire a

comunismului pe care o propun autorii menționați de mine este, însă, posibilă numai în contextul

societății actuale, a cărei instabilitate profundă proiectează asupra comunismului o lumină idilică

și îl transformă într-un spațiu al evaziunii din calea prezentului și a viitorului care se arată tot mai

sumbru. Este vorba, în fapt, despre o utopie în sens invers. Lumea ideală nu mai este proiectată

în viitor ci trecutul este reimaginat, reinventat, după coordonatele unei lumi ideale.

Bibliografie

1. Ştefan Baștovoi, Iepurii nu mor, Ediţia a II-a revăzută, Polirom, Iaşi, 2007.

2. Adrian Chivu, Strada, Polirom, Iași, 2012.

3. Petru Cimpoeșu, Simion liftnicul, Polirom, Iași, 2012.

4. Filip Florian, Matei Florian, Băiuţeii, prefaţă de Radu Cosaşu, Polirom, Iaşi,

2012.

5. Dan Lungu, Sînt o babă comunistă!, Polirom, Iaşi, 2007.

6. Doru Pop, O telenovelă socialistă, Cartea Românească, București, 2013.

7. Daphne Berdahl, (N)ostalgie for the Present: Memory, Lonhing, and East-

German Things în „Ethnos‖, vol. 64, nr. 2, 1999.

8. Martin Blum, Remaking the East German Past: Ostalgie, Identity, and Material

Culture în „Journal of Popula Culture‖, vol. XXXIV, nr. 3, 2000.

9. Svetlana Boym, The Future of Nostalgia, Basic Books, New York, 2001.

10. Andrei Simuț, Romanul românesc postcomunist între trauma posttotalitară și

criza prezentului. Tipologii, periodizări, contextualizări, Cercetare postdoctorală.

11. Vladimir Tismăneanu, Despre nostalgia comunismului, peronism și spaima de

libertate. Disponibil la adresa: https://tismaneanu.wordpress.com/2010/12/15/despre-nostalgia-

comunismului-peronism-si-spaima-de-libertate/. Ultima accesare: 12.02.2016.