Regimul Juridic Circumscris Criminalitatii Internationale Conform Statutului Curtii Penale...

8/16/2019 Regimul Juridic Circumscris Criminalitatii Internationale Conform Statutului Curtii Penale Internationale

1/11

Ediţie special ă REVIST DE INVESTIG RE CRIMIN LIT II

REGIMUL JURIDIC CIRCUMSCRIS CRIMINALIT ĂŢII INTERNA ŢIONALECONFORM STATUTULUI CUR ŢII PENALE INTERNA ŢIONALE

Lect.univ. dr. Marin Claudiu Ţ UPULAN,Academia de Poli ţ ie „Alexandru Ioan Cuza”

Lect. univ. dr. Ionu ţ Andrei BARBU,Academia de Poli ţ ie „Alexandru Ioan Cuza”,

International Criminal Court, as permanent institution shall exercise the power to the people for themost serious crimes, with an international response, with the purpose of this statute, the Court iscomplementary to national criminal jurisdictions. Since the crime of genocide, crimes against humanity,war crimes and crimes of aggression threatening peace, security and welfare of the world, they concern thewhole international community, and repression must be provided effectively by measures taken at bothnational and strengthening and improving international cooperation.

Keywords: crime of aggression, genocide, the crime of apartheid, racial discrimination, war ccrimes against humanity, terrorism.

Potrivit Statutului Curţii Penale Internaţionale,adoptat la Roma la 17 iulie 1998şi intrat în vigoare în 2002 competenţa Curţii este limitată la cele maigrave crime care privesc ansamblul comunităţiiinternaţionale, după cum urmează:

crima de genocid; crimele împotriva umanităţii; crimele de război; crima de agresiune.

Considerăm oportun a face o prezentare acrimelor cele mai grave, reglementate prin StatutulCurţii Penale Internaţionale, prezentare ce dorim să constituie un temeiştiinţific în argumentareapropunerilor pe care le vom face privind încadrareainfracţiunii de terorism în categoria acestor crimedeosebit de grave, asupra cărora Curtea este împuternicită să î şi exercite competenţa.

Elementele constitutive ale acestor crime seregăsesc şi în conţinutul crimei de terorism, atâtsub forma elementului material câtşi a celuipsihologic. Cu toate acestea fiecare crimă areparticularităţile ei, ce o individualizează,circumstanţele comiterii actelor fiind diferite,aspecte ce contribuie la o incriminare de sinestătătoare a fiecărei fapte în parte.

Faptul că anumite elemente constitutive aleacestor crime sunt comune, ca spre exemplu,uciderea, ca element material al crimelor împotrivaumanităţii, prezent şi în conţinutul actelor deterorism, precumşi elementul psihologic al

acestora pot, determina uneori o calificare greşită aunor fapte. La aceasta contribuie de asemeneaşianaliza superficială a speţei în sine, influenţată

fiind şi de starea emoţională provocată de actulcomis. În acest sens am putea exemplifica actelgrave din 11 septembrie 2001, care datorită numărului mare de victime, a pagubelor materialeuriaşe produse prin distrugerea unor obiective de oimportanţă economică şi militară majoră, au fostcatalogate de unii, drept crime împotriva umanităţiiori chiar crime de război.

Prin prezentarea particularităţilor acestor crimereglementate de Statutul Curţii PenaleInternaţionale, vom încerca să surprindemaspectele referitoare la trăsăturile comune, darşi lacele distinctive dintre acestea, ceea ce ne vapermite o corectă înţelegere a lorşi mai multaceasta v-a sprijini încercarea noastră de aargumenta poziţia pe care trebuie s-o ocupeterorismul în cadrul complexului normativ acrimelor internaţionale, ca şi crimă de sinestătătoare.

1. Crima de genocidPrin crimă de genocid – în conformitate cu

scopurile statutului - se înţelege oricare dintrefaptele menţionate în art.6 din statut, săvârşită cuintenţia de a distruge, în întregime sau în parte, ungrup naţional, etnic, rasial sau religios.

În acest sens art.6 din statut enumeră ca fiindincluse în categoria „crimă de genocid” următoarelecinci crime:

Uciderea de membri ai grupului; Vătămarea gravă a integrităţii fizice sau

mintale privind membri grupului;


2/11

Ediţie special ă C DEMI DE POLI IE „ LEX NDRU IO N CUZ ” Supunerea cu intenţie a grupului unor

condiţii de existenţă care să antrenezedistrugerea sa fizică totală sau parţială;

Măsuri vizând împiedicarea naşterilor însânul grupului;

Transferarea forţată de copii aparţinândunui grup în alt grup.Crima de genocid este una dintre cele mai

odioase crime împotriva umanităţii, ea este tratată separat în Statutul Curţii Penale Internaţionale, decelelalte crime împotriva umanităţii.

Din cauza gravităţii pe care o prezintă această crimă a fost enumerată prima în art. 6 din StatutulCurţii.

În timpul dezbaterilor asupra acestei crime s-acriticat faptul că, în Convenţia din 1948 cu privire laprevenireaşi reprimarea crimei de genocid nu aufost incluse şi faptele îndreptate nu numai împotriva grupurilor naţionale, etnice, rasialeşireligioase, cişi contra celor politice, socialeşieconomice. Considerându-se că lacuneleConvenţiei din 1948 nu produc, practic, nici unefect, întrucât asemenea fapte pot fi calificatecrime împotriva umanităţii, participanţii laConferinţa privind Statutul C.P.I. au decis să nuamendeze un text care, în momentul de faţă, estelarg acceptat1.

Primul instrument internaţional care conferă

crimelor contra umanităţii un caracter universalşiautonom este Convenţia Naţiunilor pentruprevenireaşi reprimarea crimei de genocid2.

Subliniem totuşi că, dacă termenul de„genocid” este relativ nou, acţiunea de„exterminare a ginţii” este tot atât de veche caşiumanitatea. Genocidul este un produs al istorieişipoartă caracteristica societăţii în care a apărut şi s-apracticat3.

În cursul lucrărilor Tribunalului de la Nürnberg4,acuzarea a susţinut că „inculpaţii au recurs lagenocid deliberat şi sistematic, adică laexterminarea grupurilor socialeşi naţionale din

1W. A.Schabas, „Le Genocide” în H. Ascensio, E. Decaux, A.Pellet, Droit International Penal , Editions A. Pedone, Paris,2000, p.325.2 Convenţia a fost adoptată de Adunarea Generală aOrganizaţiei Naţiunilor Unite la 9 decembrie 1948(Rezoluţia 250/III). A intrat în vigoare la 12 ianuarie 1951.România a ratificat-o prin Decretul nr.236 din 2 noiembrie1950 (B.Of. 110 din 2 decembrie 1950). 3 J. P. Satre,Tribunalul Russell, Le jugement de Stockholm ,Paris, 1967, p.349, cit. de Gr. Geamănu, op. cit ., p.158.4 Proces des grands criminales de guerre, Tribunal MilitaireInternational de Nurnberg, Documents Oficiels, Tome 1,Nurnberg, 1947, p. 46, citat de V. Creţu în DreptInterna ţ ional Penal, p. 227.

cadrul populaţiei civile, aflate pe teritoriile ocupate,cu scopul de a distruge anumite rase sau clase depopulaţii şi de grupuri naţionale, rasiale saureligioase”, referindu-se, în mod concret, la actelde exterminare a poporului evreuşi a ţiganilor, dar

şi la alte forme de represiune de natura crimei degenocid, ordonate de inculpaţi şi săvârşite înAlsaciaşi Lorena, înŢările de Jos, în Norvegiaşi înalte zone ale Europei.

Precizăm că în concepţia Tribunalului de laNürnberg, faptele de genocid, alături de celelaltecrime împotriva umanităţii erau calificate dreptcrime numai dacă erau comise în legătură cu stareade război, iar cele săvârşite în timp de pace nuaveau un temei juridic pentru a fi sancţionate.

Caracterul limitativşi oarecum discriminatoriual acestei concepţii a determinat elaborareaşiadoptarea în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite la9 decembrie 1948 a textului Convenţiei pentruprevenireaşi reprimarea crimei de genocid. Potrivitart. 1 din această Convenţie, „Părţile contractanteconfirmă că genocidul, comis atât în timp de pace,cât şi în timp de război, este o crimă de dreptinternaţionalşi ele se angajează să-l prevină şi să-lpedepsească.”5

Făcând o analiză a acestei infracţiuni, aşa cumeste ea definită în Statutul Curţii PenaleInternaţionale, art. 6, (aşa cum a fost preluată din

Convenţia din 1948) distingem ca elementeesenţiale următoarele: Genocidul este caracterizat, în primul rând

prin intenţia de a distruge un grup uman, înbaza unor criterii strict determinate.

Intenţia calificată a autorului unei crime degenocid este de a distruge în totalitate sau în parte un grup uman.

Esenţial este, deci, pentru existenţa crimei degenocid, intenţia calificată a autorilor de a acţiona în sensul distrugerii, în totalitate sau în parteindiferent de proporţiile concrete ale distrugerilor,a unui grup uman prin acte îndreptate împotrivaindivizilor care fac parte din grupul respectivGenocidul apare ca un caz agravant, calificat, drecrimă împotriva umanităţii.6

Genocidul ca cea mai gravă formă de crimă împotriva umanităţii se caracterizează prin aceea că autorul crimei de genocid are intenţia de a distruge

5 Convenţia cu privire la prevenirea şi reprimarea crimei degenocid, în G. Oprea, I. Suceavă , I. Cloşcă, Drept Interna ţ ionalUmanitar, Instrumente juridice interna ţ ionale, RegiaAutonomă Monitorul Oficial, Bucureşti, 2003, p. 471.6 Nicolae Purdă , Drept Interna ţ ional Umanitar, cursuniversitar, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004, p. 395.


3/11

Ediţie special ă REVIST DE INVESTIG RE CRIMIN LIT II în totalitate sau în parte grupul vizat. Această intenţie, dolus specialis, a autorului de a distrugegrupul, face ca în realitate crima de genocid să fiemai gravă decât celelalte crime împotrivaumanităţiişi să o departajeze de acestea.

Vom vedea că spre deosebire de genocid încazul celorlalte crime împotriva umanităţii intenţiade a distruge grupul lipseşte.

Practica încriminării genocidului este oarecumredusă, limitându-se la anumite cazuri cum suntcele din Bangladesh – 1971, Cambodgia – 1979,fosta Iugoslavie, Ruandaşi evident Curtea Penală.

2. Crime împotriva umanit ăţ iiCrimele împotriva umanităţii au fost definite în

doctrină ca reprezentând anumite fapte de violenţă comise pe scară largă de către indivizii care suntsau nu agenţi ai statului, împotriva altor indivizi într-un scop eminamente politic, ideologic, rasial,naţional, etnic sau religios.7

Crimele împotriva umanităţii au apărut îndreptul internaţional penal abia după cel de-aldoilea război mondial, avându-şi originea în faptelecomise de Germania nazistă şi Japonia militaristă împotriva unor categorii largi de persoane, pecriterii rasiale, naţionale, etnice sau alte raţiunisimilare. De aceea, primele instrumenteinternaţionale care încriminează anumite faptedrept crime contra umanităţii sunt Statutul

Tribunalului Militar Internaţional de la NürnbergşiStatutul Tribunalului Militar Internaţional de laTokyo.

Potrivit acestor instrumente internaţionale suntenumerate drept crime împotriva umanităţii,următoarele fapte: asasinatul, exterminarea,supunerea la sclavie, deportareaşi orice alt actinuman comis împotriva oricărei populaţii civile, înainte sau în timpul războiului, caşi persecuţiilepentru motive politice, rasiale sau religioase, dacă aceste acte sau persecuţii, fie că ele constituiau saunu o violare a dreptului intern alţărilor în care s-ausăvârşit, au fost comise ca urmare a oricărei crimecare intră în competenţa tribunalului sau în legătură cu o asemenea crimă. Constatăm că prin ultimaparte a textelor menţionate, crimele contraumanităţii sunt asociate crimelor contra păcii şicrimelor de război, delimitându-se astfel, în timp,aplicarea statutelor respective, la crimele contraumanităţii comise numai în timpul celui de al doilearăzboi mondial. Crimele contra umanităţii aucaracterul lor specific, care le deosebeşte de altecrime internaţionale,şi anume:

7 E. David ,Principes de droit des conflicts armes, Bruylant,Bruxelles, 1994, p. 601.

ele se comit atât în timp de pace câtşi întimp de război;

pot fi comise numai împotriva populaţieicivile, atât a adversarului câtşi a proprieipopulaţii;

deşi pot fi comise numai împotrivapersoanelor, ele pot afectaşi bunurileaparţinând acestora.

Unele fapte grave care intră în categoriacrimelor împotriva umanităţii pot să încorporezesau să intre în concurs cu crimele de război, dacă sunt comise pe timpul conflictelor armate pe scară largă şi cu o deosebită cruzime.8

După cum am precizat, Statutul TribunaluluiMilitar de la Nürnberg, f ăcea din starea de război ocondiţie de calificare a acestor crime, condiţie ce s-a menţinut şi în statutele Tribunalelor penalepentru fosta Iugoslavieşi pentru Rwanda.

Statutul Curţii Penale Internaţionale nu maimenţine însă această condiţionare; art. 7(1) dispunecă în conformitate cu acest statut: ”crimă împotrivaumanităţii” înseamnă oricare dintre următoarelefapte, când sunt comise în cadrul unui atacgeneralizat sau sistematic lansat împotriva uneipopulaţii civileşi în cunoştinţă de acest atac:

omorul; exterminarea; supunerea la sclavie; deportarea sau transferul forţat alpopulaţiei; arestarea sau altă privare gravă de libertate

fizică, prin violarea regulilor fundamentaleale dreptului internaţional;

tortura; violul, sclavia sexuală, prostituţia forţată,

starea de graviditate forţată sau orice altă formă de violenţă sexuală de o gravitatecomparabilă;

persecuţia împotriva unui grup sau aoricărei colectivităţi identificabile dinmotive de ordin politic, rasial, etnic,cultural, religios sau sexual;

dispariţii forţate de persoane; crima de apartheid; alte fapte inumane cu caracter analog

cauzând intenţionat mari suferinţe sauvătămări grave ale sănătăţii fizice saumentale.

8 Vasile Creţu, op.cit., p. 222; Ion Diaconu,op. cit ., p.375; I.Dragoman, M. Radu,Modernitate în probleme fundamentalede Drept Interna ţ ional Umanitar , Teze şi Sinteze, EdituraZedax, Focşani, 2005, p.239.


4/11

Ediţie special ă C DEMI DE POLI IE „ LEX NDRU IO N CUZ ”Vom face o analiză sumară a câtorva dintre

faptele care atunci când sunt comise ca parte a unuiatac sistematic îndreptat împotriva unei populaţiicivile, având cunoştinţă despre atac, constituiecrime împotriva umanităţii.

Prin exterminare, în scopul statutului Curţii, se înţelege, îndeosebi, fapta de a impune cu intenţiecondiţii de viaţă, ca privarea accesului la hrană şi lamedicamente, cu scopul de a antrena distrugereaunei părţi a populaţiei9. Această faptă este comisă în cadrul unui atac generalizat sau sistematic lansat împotriva unei populaţii civileşi în cunoştinţă deacest atac.

Prin „atac îndreptat împotriva unei populaţiicivile” se înţelege comportamentul care constă încomiterea multiplă de acte vizate la paragraful 1, împotriva oricărei populaţii civile, în aplicarea sau în sprijinirea politicii unui stat ori a unei organizaţiiavând ca scop un asemenea atac.

Prin tortură se înţelege, potrivit StatutuluiCurţii, fapta de a cauza cu intenţie durere sausuferinţe acute, fizice sau mentale, unei persoanecare se află sub paza sau controlul f ăptuitorului; înţelesul acestui termen nu se extinde la durereasau suferinţele rezultând exclusiv din sancţiunilegale, care sunt inerente acestor sancţiuni sauocazionate de ele.

Fapta de a cauza durere sau suferinţe acute, fie

ele fizice sau mintale, persoanei care se află subpaza sau controlul f ăptuitorului este comisă cuintenţie şi în cunoştinţă de cauză de către acesta10.

Condamnarea discriminării rasialeşi a eradicăriipracticilor de discriminare a unor persoane pe acestcriteriu a constituit o preocupare importantă a unorforuri internaţionale, în special a OrganizaţieiNaţiunilor Unite, atât în cadrul mecanismelor, câtşia actelor sale.

Astfel, în Declaraţia Naţiunilor Unite din 1963asupra eliminării oricăror forme de discriminarerasială11 se afirma, în mod solemn, necesitatea de ase elimina rapid toate formeleşi toate manifestărilede discriminare rasială în toate părţile lumiişi de ase asigura protecţia şi respectarea demnităţiiumane.

Şi alte rezoluţii ale Adunării Generale a O.N.U.condamnă orice politică şi practică de apartheid12.

9 A se vedea Mario Bettati,„Le Crime Contre L’humanité”, înH. Ascensio, E. Decaux, A. Pellet, op. cit ., 2000, p.313.10 Mario Bettati,op. cit ., p.314.11 Rezoluţia Adunării generale nr. 1904 din 20 noiembrie1963.12 Rezoluţiile nr. 2712 din 1970, 2840 din 1971, 3057,3134 şi 3135 din 1975, 3223, 3246 şi 3266 din 1974.

Dintre asemenea rezoluţii se remarcă în specialRezoluţia nr. 3068 din 30 noiembrie 1973, prin carea fost adoptată Convenţia Internaţională privindeliminareaşi reprimarea crimei de apartheid. Înconformitate cu dispoziţiile Convenţiei apartheid-ul

este o crimă contra umanităţii, iar actele inumanedecurgând din politicaşi practica apartheid-ului,precumşi orice politică şi practici asemănătoare desegregareşi discriminare sunt crime care violează principiile legii internaţionale şi constituie oserioasă ameninţare la adresa păcii şi securităţiiinternaţionale.

Articolul 2 din această Convenţie enumără,limitativ, categoriile de acte inumane careconstituie latura obiectivă a crimei de apartheid,dacă sunt săvârşite în condiţiile şi cu scopurileprevăzute în definiţia acesteia,şi anume:

Refuzul faţă de un membru sau membriunui grup rasial ori a mai multor grupurrasiale, al dreptului la viaţă şi la libertate alpersoanei umane.

Impunerea deliberată faţă de un grup rasialsau mai multe asemenea grupuri a unorcondiţii de viaţă destinate să antrenezedistrugerea lor fizică totală sau parţială;

Luarea de măsuri legislative sau de altă natură, destinate a împiedica un grup rasialsau asemenea grupuri să participe la viaţa

politică, socială, economică şi culturală aţării şi să creeze, în mod deliberat, condiţiicare să împiedice dezvoltarea deplină agrupului sau a grupurilor în cauză;

Luarea de măsuri, inclusiv de ordinlegislativ, care vizează divizarea populaţieidupă criterii rasiale, prin crearea derezervaţii sau ghetouri separate pentrumembri grupului sau grupurilor rasiale;

Exploatarea muncii grupului sau grupurilor îndeosebi, prin supunerea la muncă forţată;

Persecutarea organizaţiilor sau apersoanelor prin privarea lor de libertăţisau drepturi fundamentale.

Actele inumane enumerate mai sus suntcondiţionate de săvârşirea lor cu scopul de ainstitui sau a întreţine dominaţia unui grup rasial defiinţe umane asupra oricărui alt grup rasial de fiinţeumane şi de a oprima, în mod sistematic, grupurespectiv, inclusiv politicileşi practicileasemănătoare de segregareşi discriminare rasială.

Statutul Curţii Penale Internaţionale, aducând oserie de elemente noişi de sinteză, arată că princrima de apartheid se înţeleg faptele inumane,comise în cadrul unui regim instituţionalizat de


5/11

Ediţie special ă REVIST DE INVESTIG RE CRIMIN LIT IIoprimare sistematică şi de dominare a unui gruprasial asupra oricărui alt grup rasial sau oricăror altegrupuri rasialeşi cu intenţia de a menţine acestregim.

Am f ăcut doar o analiză sumară a câtorva din

faptele care constituie crime împotriva umanităţiiatunci când sunt comise în condiţiile Statutului.După cum se poate observa, unele dintre faptele cese încadrează în categoria crimelor contraumanităţii figurează şi printre infracţiunile de dreptcomun (omorul, tortura, violul, lipsirea ilegală delibertate etc.).

Subliniem însă că cele două categorii de faptese deosebesc net unele de altele. Astfel, crimelecontra umanităţii se deosebesc de infracţiunile dedrept comun în special prin trăsături proprii:gravitatea deosebită, caracterul de masă şi mobilulsăvârşirii lor13.

Gravitatea deosebită a crimelor împotrivaumanităţii este exprimată de împrejurarea că înaceastă categorie se încadrează fapte prin care seaduc importante atingeri vieţii, integrităţiicorporale fizice sau mentale – valori supreme alefiinţei umane -într-un mod care poate pune înpericol existenţa biologică a mai multor persoane,precum şi de împrejurarea că faptele de naturacrimelor contra umanităţii se comit în baza unorplanuri concertate, ele constituind acţiuni

premeditate.Caracterul de masă al crimelor contra umanităţiise manifestă prin numărul mare de victime pe carele produc, asemenea crime fiind îndreptate împotriva populaţiei civile ca atare, nu a unorindivizi izolaţi, fie că lezarea priveşte o masă amorf ă de indivizi, fie că se referă la anumitegrupuri în baza unor criterii precise pe care ledelimitează de populaţia civilă, în general.

Mobilul săvârşirii crimelor contra umanităţii îlconstituie, de regulă, o politică deliberată şiurmărită consecvent pentru reprimarea,persecutarea sau exterminarea unor grupuri deoameni, fie pentru că acestea ar constitui un pericolactual sau potenţial pentru cei ce iniţiază asemeneafapte ori le săvârşesc, fie ca expresie a unorconvingeri de natură ideologică, etnică saureligioasă ale autorilor unor fapte de această natură.

La încriminarea în concret a unor fapte dincategoria crimelor contra umanităţii, una sau altadin trăsăturile care le caracterizează (gravitateadeosebită, caracterul de masă şi mobilul săvârşirii),

13 Mario Bettati,op. cit ., p.295-299; Vasile Creţu, op.cit , p.224; Ion Diaconu,op. cit ., vol.III, 2005, p.374.

poate să prevaleze, dar, de regulă, ele trebuie să fie întrunite cumulativ.14

3. Crime de r ă zboiPrintre faptele pe care regulile cutumiareşi

convenţionale ale dreptului internaţional penal le

încriminează figurează şi crimele de război.Crimele de război constituie o categorieimportantă de fapte penale prin care se încalcă, înmod grav, regulile stabilite prin tratateleinternaţionale sau cele care au un caracter cutumiarreferitoare la modul de desf ăşurare al conflictuluiarmatşi la protecţia anumitor categorii de persoaneşi bunuri în cadrul acestuia.

Crimele de război au o existenţă de sinestătătoare în cadrul actelor ilicite internaţionale,deşi, uneori, pot fi comise în combinaţie cu crimelecontra păcii, crimele contra umanităţii sau cu alteinfracţiuni internaţionale ca terorismul, tortura,mercenariatul etc.15.

În literatura de specialitate se invocă opinia că originea încriminării crimelor de război se găseşte într-o lege naţională şi nu într-un tratatinternaţional şi anume în Instrucţiunile americanenr. 100 din 1863 (Codul Lieber) care specificafaptul că violările dreptului războiului în teritoriulocupat reprezintă crime de drept comun. Încriminarea internaţională a încălcărilor dreptuluirăzboiului şi-a f ăcut cu greu loc în Convenţiile

internaţionale. Declaraţia de la Sankt Petersburgdin 1866; Declaraţia de la Bruxelles din 1874,Convenţiile de la Haga din 1899şi 1907 şiConvenţia de la Geneva din 1929 asupraprizonierilor de război, nu conţin prevederireferitoare la încălcarea regulilor pe care leenunţăm. Însă, Manualul de la Oxford din 1880, deşinumai operă doctrinară, arată că violările dreptuluirăzboiului sunt pasibile de sancţiuni specifice legiipenale (art. 84), iar Convenţia de la Geneva din1906 pentru ameliorarea soartei răniţilor şibolnavilor, prevede ca statele să ia măsuri necesarepentru reprimarea în timp de război a actelorindividuale de jafşi rele tratamente împotrivarăniţilor şi bolnavilor precumşi pentru pedepsireafolosirii abuzive a drapeluluişi însemnelor CruciiRoşii.

La sfârşitul primului război mondial s-a abolit întratatele de pace clauza amnistiei, adică a absolvirii

14 Vasile Creţu, Drept interna ţ ional public, ediţie revăzută şiadăugită , Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2002,p. 225.15 Ion Diaconu, Drept Interna ţ ional public , vol.III, EdituraLumina Lex, Bucureşti, 2005, p.376; Nicolae Purdă, op. cit .,p. 389.


6/11

Ediţie special ă C DEMI DE POLI IE „ LEX NDRU IO N CUZ ”de răspundere a celor vinovaţi de declanşarea şiducerea criminală a războiului. În locul ei a fostconsacrat principiul răspunderii juridiceinternaţionale a autorilor războiului, în baza căreiatoate persoanele vinovate de crime contra păcii şi

de război trebuie să compară în faţa instanţelor de judecată.Tratatul de la Versailles din 1919 în Partea a VII-

a referitoare la sancţiuni, constituie un instrument juridic important în istoria dreptului războiului, întrucât el deschide drumul dreptului internaţionalpenal, adică al răspunderii individuale pentrucomiterea crimelor internaţionale, astfel toatepersoanele vinovate de crime contra păcii şi crimede război trebuie să compară în faţă instanţelor de judecată16.

În perioada interbelică, doar Convenţia de laGeneva din 1929 asupra ameliorării soartei răniţilorşi bolnavilor se referea la oprireaşi reprimarea câtmai urgent posibilă a violărilor constatate.

Primul instrument de drept pozitiv caredefineşte crimele de război este StatutulTribunalului Militar Internaţional de la Nürnberg,anexat Acordului de la Londra din 8 august 1945.Prevederi similare există şi în Statutul TribunaluluiMilitar Internaţional pentru Extremul Orient(Tribunalul de la Tokyo).

Alte instrumente de drept internaţional

umanitar, care în prevederile lor se referă la crimede război şi la alte infracţiuni care nu suntconsiderate crime de război, sunt cele patruConvenţii de la Geneva din 1949 privind protecţiavictimelor războiului, care se referă la îmbunătăţirea soartei răniţilor şi bolnavilor dinforţele armate în campanie, la îmbunătăţirea soarteirăniţilor, bolnavilorşi naufragiaţilor forţelor armatemaritime, la tratamentul prizonierilor de războişi laprotecţia persoanelor civile în timp de război.

Prevederile acestor convenţii au fost reafirmateşi dezvoltate în 1977 prin două protocoale

16 Grigore Geamănu, Dreptul interna ţ ional penal ş iinfrac ţ iunile interna ţ ionale , Editura Academică, Bucureşti,1977, p.282; Ion Dragoman,op.cit ., 2005, p.236.

adiţionale, Protocolul I17 şi Protocolul II18 caşi alteinstrumente de drept pozitiv în materie19.

Mai recent, de definirea crimelor de războiocupă un loc special în instrumentele juridice princare s-au creat tribunale penale internaţionale,

respectiv: Statutul Tribunalului Penal Internaţionalpentru fosta Iugoslavie; Statutul Tribunalului PenInternaţional pentru Rwandaşi Statutul CurţiiPenale Internaţionale.

În scopurile Statutului Curţii PenaleInternaţionale prin crime de război se înţeleg:

- infracţiunile grave la convenţiile de laGeneva din 12 august 1949şi anume oricare dinfaptele menţionate mai jos, dacă ele se referă lapersoane sau bunuri protejate de dispoziţiileconvenţiilor de la Geneva: omuciderea intenţionată,tortura şi tratamentele inumane; fapta de a cauzacu intenţie suferinţe mari sau de a vătăma gravintegritatea fizică sau sănătatea; distrugereaşi însuşirea de bunuri nejustificate de necesităţimilitare, fapta de a constrânge un prizonier derăzboi sau o persoană protejată să servească înforţele unei puteri inamice; fapta de a priva cuintenţie un prizonier de război sau o persoană protejată de dreptul său de a fi judecată regulamentarşi imparţial; deportarea sau transferulilegal ori detenţia ilegală; luarea de ostatici;

- celelalte violări grave ale legilorşi

cutumelor aplicabile conflictelor armateinternaţionale şi neinternaţionale,şi anume: faptade a lansa intenţionat atacuri împotriva populaţieicivile, împotriva bunurilor cu caracter civi împotriva personalului, instalaţiilor, materialului,unităţilor sau vehiculelor folosite în cadrul uneimisiuni de ajutor umanitar; de a lansa intenţionatun atac ştiind că el va cauza pierderi de vieţiomeneşti, în rândul civililor; atacarea saubombardarea prin orice mijloace a unor oraşe, sate,locuinţe sau construcţii care nu sunt apărate şi nusunt obiective militare.

17 Protocolul adiţional la Convenţiile de la Geneva din 12august 1949 privind protecţia victimelor conflictelorarmate interna ţionale, a intrat în vigoare la 7 decembrie1978, România a semnat Protocolul la 28 martie 1978şi l-aratificat la 11 mai 1990.18 Protocolul adiţional la Convenţiile de la Geneva din 12august 1949 privind protecţia victimelor conflictelorarmate f ără caracter internaţional, a intrat în vigoare la 7decembrie 1978, România a semnat Protocolul la 28 martie1978 şi l-a ratificat la 11 mai 1990.19 Vezi I. Dragoman, M. Radu,Modernitate în probleme fundamentale de Drept Interna ţ ional Umanitar , Teze şiSinteze, Editura Zedax, Focşani, 2005, p.237-240.


7/11

Ediţie special ă REVIST DE INVESTIG RE CRIMIN LIT IIDupă cum rezultă din art.8 din Statutul C.P.I.

sunt folosite două criterii pentru a clasifica crimelede războişi anume:

- încălcarea dispoziţiilor Convenţiilor de laGeneva din 1949;

- caracterul internaţional sau neinternaţionalal conflictului armat în contextul căruia sau asociatlui, se săvârşesc crimele de război.

Curtea are competenţa în ceea ce priveştecrimele de război, îndeosebi când aceste crime se înscriu într-un plan sau o politică ori când fac partedintr-o serie de crime analoage comise pe scaralarga. O analiză succintă a crimelor de război arată că obiectul juridic special al acestora este formatdin relaţiile sociale cu privire la purtarea războiuluicare impun o comportare umanitară faţă de cei carenu participă la ostilităţi sau faţă de victimelerăzboiului.

Literatura de specialitate evidenţiază, în acestsens, caracterul universal al încriminării violărilordreptului internaţional umanitar, inclusiv înconflictele f ără caracter internaţional, pe motivul că ceea ce este inumanşi, prin urmare, interzis înconflictele internaţionale nu poate fi considerat caumanşi admisibil în conflictele civile20.

Subiect activ al infracţiunii poate fi oricepersoană, militar sau civil, inclusiv în condiţii decomplicitate, iar subiect pasiv poate fi orice

persoană aflată sub protecţia dreptuluiinternaţional umanitar.Latura obiectivă a crimelor de război o

constituie actele care sunt interzise de convenţiileumanitare sau omisiunea de a acţiona ce contravinedreptului umanitar.

Latura subiectivă a crimelor de război ne indică faptul că aceste infracţiuni se comit cu intenţiedirectă sau indirectă.

Făcând o analiză sumară a câtorva dintre acesteinfracţiuni grave cum ar fi: omuciderea intenţionată,fapta de a constrânge un prizonier sau o persoană protejată să servească în forţele unei puteriinamice; ori luarea de ostatici, vom arăta că ele,toate, sunt comise cu intenţie, se înscriu într-unplan sau o politică, ori fac parte dintr-o serie decrime analoage comise pe scară largă, situaţie încare astfel de fapte intră în competenţa Curţii.

Infracţiunea de omor constă în fapta persoaneicare ucide o altă persoană. Această faptă aduceatingere celui mai important drept al omului –dreptul la viaţă.

20 E. David,Principes de droit des conflicts armes, Bruylant,Bruxelles, 1994, p. 553 – 601.

Reglementările internaţionale referitoare laprotejarea unor categorii de persoaneşi bunuri împotriva efectelor distructive ale războiului,cunoscute şi sub denumirea de „dreptul de laGeneva ” conţin prevederi exprese, în sensul că

încălcările aduse celor mai importante reguliumanitare de protecţie constituie crimeinternaţionale21.

Militarii combatanţi capturaţi de către inamicdobândesc statutul de prizonieri de război şitrebuie trataţi ca atare potrivit reglementărilorinternaţionale în materie.

Regimul juridic al prizonierilor de război estestabilit în cuprinsul a trei instrumente juridiceinternaţionale, şi anume: Regulamentul anexă laConvenţia a IV-a de la Haga din 1907 (Capitolul art. 4 – 20), Convenţia a III-a de la Geneva din 1949privind tratamentul prizonierilor de război şiProtocolul adiţional I de la Geneva, 1977.

Reglementările internaţionale prevăd dispoziţii în ceea ce priveşte protecţia populaţiei civile în întregul său şi a persoanelor civile ca indivizi.

Pentru majoritatea faptelor ce constituie crimede război, intenţia este clară şi poate fi dovedită,interdicţia acestora fiind absolută, dar pentrucrimele de război în care trebuie apreciată proporţionalitatea între pierderile de vieţi omeneştişi necesitatea militară, acest lucru este mult mai

dificil. Este cazul prohibiţiilor „relative ” prevăzute în art. 85 din Protocolul adiţional I care interziceatacurile f ără discriminare împotriva populaţiei şibunurilor civile, precumşi atacurile împotrivalucrărilor şi instalaţiilor conţinând forţepericuloase, cunoscând că aceste atacuri vorprovoca pierderi de vieţi omeneşti, rănireapersoanelor civile sau pagube bunurilor cu caractecivil care sunt excesive în raport cu avantajul militconcretşi direct aşteptat. Apreciem că, inclusiv înastfel de situaţii, principiul proporţionalităţii nupoate, în nici un caz, justifica fapte contrare ClauzMartens, în sensul că nu pot fi în nici un caz admisepagube şi pierderi civile, echivalente avantajuluimilitar aşteptat, dar care ar fi incompatibile cuprincipiile dreptului internaţional22.

4. Crima de agresiunePotrivit dispoziţiilor Statutului Curţii Penale

Internaţionale, Curtea î şi va exercita competenţa înceea ce priveşte crima de agresiune când va fiadoptată o dispoziţie conform art. 121şi 123, careva defini această crimă şi va fixa condiţiile

21 Vasile Creţu, op. cit. , p. 206.22 Ion Dragoman, Drept Interna ţ ional Umanitar, EdituraFundaţiei AndreiŞaguna, Constanţa, 1999, p. 205.


8/11

Ediţie special ă C DEMI DE POLI IE „ LEX NDRU IO N CUZ ”exercitării competenţei Curţii în ceea ce o priveşte.Această dispoziţie va trebui să fie compatibilă cudispoziţiile pertinente ale Cartei Naţiunilor Unite,ceea ce înseamnă îndeosebi capitolul VII.

În timpul negocierilor de la Roma, existenţa

însăşi a crimei de agresiune, a fost pusă în discuţie.A fost greu de acceptat să se excludă din statut unadintre cele mai grave crime care preocupă comunitatea internaţională în ansamblu 23.

Singurul organ împuternicit de Carta O.N.U. de aconstata existenţa unui act de agresiune esteConsiliul de Securitate. Curtea Penală Internaţională nu poate fi sesizată cu asemeneacrime decât după ce Consiliul de Securitateşi-a datverdictul în acest sens.

Aşa după cum am menţionat mai sus, Statutulcuprinde o singură dispoziţie de trimitere (art. 5paragraful 2), în sensul că jurisdicţia Curţii în cepriveşte această infracţiune se va exercita numaidupă ce se va adopta o dispoziţie în concordanţă cuart. 121 şi 123 ale Statutului. Adoptarea uneiasemenea definiţii va fi posibilă după expirareaunei perioade de 7 ani de la intrarea în vigoare aStatutului, prin procedura depunerii deamendamente, prevăzute de art. 121 care să fieanalizate apoi de o Conferinţă de revizuire aStatutului la care să participe membri AdunăriiStatelor-părţi24.

5. Terorismul interna ţ ional ş i calificarea saAşa cum am arătat anterior, în cazul crimelorcontra păciişi securităţii internaţionale, crimele derăzboişi crimele contra umanităţii, autorii acestorasunt, de regulă, organe, organizaţii şi instituţiiguvernamentale sau persoane particulare careacţionează în calitate de agenţi ai statului ori din însărcinarea acestuia.

Persoanele particulare pot săvârşi, la rândul lor,fapte contrare dreptului internaţional. Statele suntobligate, în relaţiile lor de colaborare, să prevină şisă împiedice comiterea unor asemenea fapte,ţinând seama de periculozitatea lor pentrucomunitatea internaţională25.

Printre infracţiunile internaţionale comise depersoane particulare figurează: terorismul, pirateria

23 Marie Dumée,Le crime D´Agression, , în Herve Ascensio, E.Decoux et A. Pellet,op.cit. , p. 251.24 I. G. Stancu, „Definirea crimei de agresiune – O contribu ţ ieromâneasc ă ” , în Revista Română de Drept Internaţional,1/2003, p.54, citat de Marica Maroşan, Ionuţ Andrei Barbu,Justi ţ ia interna ţ ional ă penal ă de la Versailles la Roma.Analiz ă ş i Documente , Editura Cermaprint, Bucureşti, 2007,p.70.25 Marica Maroşan, Rolul dreptului interna ţ ional încombaterea terorismului , Editura Didactică şi Pedagogică ,Bucureşti, 2007, p.241.

maritimă, pirateria aeriană, traficul ilicit destupefiante, falsificarea de monedă, mai recentcorupţia, etc.26.

Asemenea fapte sunt incluse în categoria deinfracţiuni internaţionale(delicta juris gentium) prin

tratate sau convenţii internaţionale intervenite între state prin care acestea se obligă să le încrimineze în legislaţia lor penală internă şi să lesancţioneze ca atare27.

La ora actuală, terorismul internaţional este unadintre cele mai dezbătute şi mai controversateprobleme. Astfel, numeroşi jurişti, oameni politici,cercetători din diferite domenii – sociologi,politologi, economişti, au căutat să identificeesenţa fenomenului terorist studiindu-i cauzele,formele de manifestareşi definindu-i trăsăturilecare-l individualizează.

Cu toate acestea – după cum am arătat -terorismul nu a putut dobândi, o definiţie juridică universal acceptată, datorită în primul rândcaracterului politic, incontestabil al acestuifenomen28.

Consecinţa inexistenţei unei definiţii juridiceprecise a terorismului a determinatşiimposibilitatea încriminării acestei fapte ilicitegrave, de către tribunalele penale internaţionalecreate până în prezent, ca o crimă de sine stătătoareşi sancţionată ca atare.

Potrivit regulilor de drept penal, atât celnaţional câtşi internaţional, încriminarea unei faptepresupune existenţa unei definiţii precise. Acestaspect este menţionat şi în Statutul Curţii PenaleInternaţionale, potrivit căruia „definirea unei crimeeste de strictă interpretareşi nu poate fi extinsă prin analogie”.

Fără să existe o definiţie clară, precisă aterorismului, în dreptul internaţional, terorismul nueste o infracţiune autonomă, în acest domeniu, însă el a devenit o astfel de infracţiune, în domeniuldreptului intern.

În legislaţiile diferitelor state el a fost încriminat, exemplificăm în acest sens, Franţa, caredupă reforma codului său penal, a introdus înCartea a IV-a intitulată „Crimeşi delicte împotrivanaţiuniişi păcii publice”, infracţiunea de terorismdefinită ca „acţiunea deliberată care tinde, prin

26 G. Geamănu, op. cit ., p.168; I. Diaconu,op. cit ., p.385.27 J. F. Gayrand şi D. Senat, Le Terrorisme , PressesUniversitaires de France, Paris, 2002, p.28, citat de MaricaMaroşan, Ionuţ Andrei Barbu,op.cit, p.71.28 Adrian Năstase, Organizarea Interna ţ ional ă , UniversitateaValahia, Târgovişte, 2001, p.364, citat de Marica Maroşan,Ionuţ Andrei Barbu,op.cit., p.71.


9/11

Ediţie special ă REVIST DE INVESTIG RE CRIMIN LIT IIintimidarea cu violenţă să răstoarne instituţiiledemocratice...”29.

Gilbert Guillaume, fost preşedinte al CurţiiInternaţionale de Justiţie, a estimat că treielemente trebuie întrunite pentru a exista un act

criminal de terorismşi anume: acte de violenţă de natură a provocamoartea sau vătămări corporale grave;

acţiuni individuale sau colective care tind să săvârşească astfel de acte;

scopul propus: crearea terorii în public.Astfel, sunt întrunite criteriile necesare definirii

unei infracţiuni: elementul material, elementulintenţionalşi mobilul.

Cu toate că în domeniul dreptului internaţional,terorismul internaţional datorită lipsei definiriiacestuia, nu este încă calificat ca o infracţiuneautonomă, comunitatea internaţională a continuatlupta în plan politico-juridic împotriva acestuiflagel, prin elaborarea convenţiilor internaţionale.Convenţiile elaborate pentru prevenireaşireprimarea terorismului consacră ca infracţiuni pecele deja existente sau,şi mai simplu, dar sugestivşi cuprinzător incriminabile. Exemplificăm în acestsens, Convenţia de la Washinghon din 1971,Convenţia de la Haga din 1970, Convenţia privindreprimarea finanţării terorismului din 1999, etc.

Terorismul este considerat ca fiind o infracţiune

multiformă. Sub acest aspect, putându-se distinge între terorismul internaţionalşi terorismul de stat.Terorismul internaţional, are ca autor un individ sauun grup de indivizi care comit acte de violenţă împotriva populaţiei civile cu scopul de aconstrângeşi a determina autorităţile publice de ale satisface anumite cerinţe ori scopuri. Cealaltă formă, terorismul de stat, se caracterizează prinaceea că autor este statul, care, fie foloseşteterorismul împotriva cetăţenilor ca mijloc deguvernare, fie susţine anumiţi indivizi, care comitacte de terorism.

Comunitatea internaţională, în ceea ce priveşteterorismul internaţional a optat pentru o abordaresectorială, astfel sunt definite actele particulare aleterorismului prin Convenţiile internaţionaleadoptate în materie de terorism, putând astfel să le încrimineze,şi, deci, să le prevină şi reprime.

Actele încriminate astfel, sunt: deturnări deaeronave, infracţiuni împotriva persoanelor care sebucură de protecţie internaţională, luarea deostatici, infracţiuni împotriva securităţii navigaţieimaritime, infracţiuni contra securităţii platformelor

29 Catherine Bourguès-Habif,Terrorisme international, în H.Ascensio, E. Decaux, A. Pellet,op.cit. , p.459.

fixe infracţiuni în domeniul finanţării şi altele.Terorismul de stat poate exista, atât pe timp depace, câtşi pe timp de război. În primul caz el vine în conflict cu drepturile omului, iar în cel de-adoilea cu dreptul umanitar30. În timp de pace,

infracţiunile pe baza cărora, comunitateainternaţională poate să sprijine încriminareaterorismului de stat sunt: munca forţată,deportarea, genocidul, întemniţarea arbitrară,finanţarea terorismului sub multiplele sale forme31. În timp de război, este necesar a se face distincţia între combatanţi şi necombatanţi. Combatanţii suntmembrii forţelor armate ale unei părţi aflate înconflict. Ei trebuie să aibă semne distinctive faţă depopulaţia civilă. Dreptul umanitar sau dreptulconflictelor armate condamnă toate politicile deteroare care recurg la omoruri, luări de ostatici,torturi, rele tratamente, acte de terorism. Eşeculdatorat lipsei unei definiţii juridice a terorismuluiinternaţional nu împiedică statele să condamnetoate formele de terorismşi să vrea să combată manifestările multiforme ale acestuia, folosindinstrumente juridice darşi politice.


10/11

Ediţie special ă C DEMI DE POLI IE „ LEX NDRU IO N CUZ ”

Bibliografie 3031 Adrian Năstase, Cristian Jura, Bogdan Aurescu,Drept interna ţ ional public , ediţia a III-a, Editura All

Beck, Bucureşti, 2002. Adrian Năstase,Drepturile omului, religie a sfâr ş itului de secol,Bucureşti, 1992.

Aurora Ciucă, Drept interna ţ ional public, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Fundţiei AXIS, Iaşi,2005. Catherine Bourguès-Habif,Terrorisme international, în H. Ascensio, E. Decaux, A.Pellet,Droit

International Penal, Editione A.Pedone, Paris, 2000. Dominique Carrreau,Droit international public,Paris, 1988. Dumitru Diaconu,Curtea penală interna ţ ională . Istorieş i realitate . Editura All Beck, Bucureşti, 1999. Edgar David –Principes de droit des conflicts armes,Bruylant, Bruxelles, 1994. G. Stancu, „Definirea crimei de agresiune – O contribu ţ ie româneasc ă ” , în Revista Română de Drept

Internaţional, 1/2003. Grigore Geamǎnu – Dreptul interna ţ ional penal ş i infrac ţ iunile interna ţ ionale , Editura Academiei

Române, Bucureşti, 1977. Grigore Geamănu,Drept Interna ţ ional Public,Tratat, Ed.Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983, vol.I

şi II. Grigore Geamănu, Dreptul interna ţ ional penal ş i infrac ţ iunile interna ţ ionale , Editura Academică,

Bucureşti, 1977. Ion Diaconu,Drept Interna ţ ional public , vol.III, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005. Ion Diaconu,Tratat de Drept Interna ţ ional Public,vol.I, Lumina Lex, Bucureşti, 2002. Ion Dragoman,Drept Interna ţ ional Umanitar, Editura Fundaţiei AndreiŞaguna, Constanţa, 1999. Ion Dragoman, Mihai Radu,Modernitate în probleme fundamentale de Drept Interna ţ ional Umanitar ,

Tezeşi Sinteze, Editura Zedax, Focşani, 2005. J. F. Gayrand et D. Senat,Le Terrorisme , Presses Universitaires de France, Paris, 2002. Marica Maroşan, Ionuţ Andrei Barbu,Justi ţ ia interna ţ ională penală de la Versailles la Roma. Analiz ă ş i

Documente , Editura Cermaprint, Bucureşti, 2007. Marica Maroşan, Rolul dreptului interna ţ ional în combaterea terorismului , Editura Didactică şiPedagogică, Bucureşti, 2007. Marie Dumée,Le crime D´Agression, în H. Ascensio, E. Decaux, A.Pellet,Droit International Penal,

Editione A.Pedone, Paris, 2000. Mario Bettati,„Le Crime Contre L’humanité”, în în H. Ascensio, E. Decaux, A.Pellet,Droit International

Penal, Editione A.Pedone, Paris, 2000. Nicolae Purdă,Drept Interna ţ ional Umanitar, curs universitar, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004. Robert Cryer, Hakan Friman, Darryl Robinson, Elizabeth Wilmshurst,An Introduction to International

Criminal Law and Procedure , Cambridge University Press, London, 2008. Vasile Creţu,Drept interna ţ ional penal E ditura Societăţii Tempus România, Bucureşti, 1996. Vasile Creţu, Drept interna ţ ional public,ediţie revăzută şi adăugită, Ed. Fundaţiei România de Mâine,

Bucureşti, 2002.

30 G. Guillaumme, Terrorisme et Droit Internaţional, R.C.A.D.I., 1989 – III, vol.215, p.350, cit în Catherine Bourguès-Habif,Terrorisme international, în H. Ascensio, E. Decaux, A. Pellet,op.cit. , p.460.31 G. Bouthoul, Le terrorisme, „Études Polémologiques, Revue française de polémologie, n.8, avril 1973, p.37-46, cit. înCatherine Bourguès-Habif,Terrorisme international, în H. Ascensio, E. Decaux, A. Pellet,op.cit. , p.460.


11/11

Reproduced with permission of the copyright owner. Further reproduction prohibited withoutpermission.

Regimul Juridic Circumscris Criminalitatii Internationale Conform Statutului Curtii Penale...

Documents

Transcript of Regimul Juridic Circumscris Criminalitatii Internationale Conform Statutului Curtii Penale...