ROMANIA ȘI GLOBALIZAREA: BENEFICII ȘI COSTURI

Masterand: Radu MOINESCU

IntroducereMediul de securitate internaţional se află într-o schimbare rapidă. El este caracterizat

preponderent de următoarele tendinţe majore: accelerarea proceselor de globalizare şi de integrare regională, concomitent cu proliferarea acţiunilor având ca scop fragmentarea statală; convergenţa rezonabilă a eforturilor consacrate structurării unei noi arhitecturi de securitate, stabile şi predictibile, însoţită de accentuarea tendinţelor regionale anarhice; revigorarea eforturilor statelor vizând prezervarea influenţei lor în dinamica relaţiilor internaţionale, în paralel cu multiplicarea formelor şi creşterea ponderii intervenţiei actorilor nestatali în dinamica relaţiilor internaţionale.

Globalizarea este un proces aflat în curs de desfăşurare, cu impact global, un proces de integrare a economiilor naţionale care conduce la crearea unui sistem economic mondial unic, fiind cel mai dinamic şi mai extins proces geopolitic din lumea contemporană. Printre efectele sale cele mai vizibile se numără erodarea treptată a unor concepţii-pivot ale geopoliticii, cum ar fi frontiera, teritorialitatea sau sfera de influenţă, creşterea rolului unor actori ai politicii internaţionale – organizaţiile internaţionale sau companiile transnaţionale – în detrimentul statelor, fenomene însoţite şi de revizuirea ideilor privind suveranitatea, statul-naţiune şi naţiunea. Ea este un proces care prezintă legături de substanţă cu fenomene definitorii pentru lumea de azi, cum ar fi modernizarea, extinderea formei democratice de conducere şi a economiei de piaţă, afirmarea unei noi vârste a revoluţiei tehnologice etc. Globalizarea este cea mai recentă formă pe care procesul modernizării o cunoaşte în zilele noastre. Înţeleasă ca ipostază a modernizării, globalizarea ne atrage atenţia asupra unui fapt precis: astăzi, dezvoltarea nu poate avea loc decât ţinând cont de tendinţele şi procesele implicate în globalizare.

Ca o consecință, fenomenul globalizării nu duce la dispariția statului ca actor, ci produce schimbări radicale asupra funcțiilor statului la nivel mondial determinând dispariția monopolului statului asupra luării de decizii şi aplicării normelor care funcţionează pe teritoriul său, din ce în ce mai multe din aceste funcţii încep să fie transferate la nivel internaţional, schimbând în bună parte sistemele existente până în prezent. În fapt:

- dispar granițele dintre politica externă și politica internațională;- multiplicarea contactelor transnaţionale; astăzi, asistăm la apariţia unor noi norme de

contact şi de schimb, care nu mai pot fi controlate de stat; prin intermediul Internetului se creează un spaţiu public internaţional;

- apariția corporaţiilor internaţionale care direcţionează producţia către locurile unde mâna de lucru este ieftină;

- desfășurarea unui proces de schimbare la nivel internaţional, care va fi unul de schimbare treptată şi nu unul de schimbare imediată; acest lucru nu înseamnă pierderea suveranității, aceasta continuând să ființeze fiind o problemă strâns legată de cea a identităţii cetăţenilor.

Totodată, frontiera nu mai are rolul unei împrejmuiri intangibile a teritoriului. Statul devine inevitabil parte a unui întreg: lumea globalizată, iar spaţiul sau teritoriul se înţelege de acum după o logică a fluxurilor în toate domeniile: capitaluri, bunuri, informaţii, cultura, persoane. Toate aceste fluxuri sunt atât vectori de putere pentru cei care ştiu să le producă, să le stăpâneasca şi să le dea un sens, cât și factori de destabilizare, dacă sunt văzute ca o fatalitate.

Procesul de globalizare are ca efecte: realizarea unor ritmuri mai susţinute de creştere economică a tuturor statelor în special printr-un amplu proces de restructurare a economiilor naţionale; creşterea ponderii activităţilor din sfera seviciilor; reamplasarea continuă a industriilor şi serviciilor funcţie de avantajele şi competitivităţile comparative oferite de ţări şi zone ale lumii.

În contextul acestei configuraţii complexe a scenei globale, regiuni întregi sunt afectate de stări de instabilitate şi conflict, de sărăcie şi frustrare care generează sau favorizează amplificarea noilor riscuri şi ameninţări, unele dintre acestea putând avea un impact major asupra securităţii României.

1

România și globalizarea: beneficii și costuriRomânia este angrenată tot mai mult în eforturile internaționale și statale de a face față

noilor provocări globale la adresa păcii și securității internaționale. Ca țară membră a Uniunii Europene și NATO a participat și participă, sub diferite forme, în numeroase operațiuni de menținere a păcii, ca răspuns la crize și pentru combaterea terorismului, participă la misiuni de asistență de securitate și misiuni umanitare în diverse teatre de operații. Participarea României la aceste operații subliniază angajamentul global al acesteia în combaterea noilor riscuri la adresa securității internaționale, ca parte intrinsecă a politicii sale de securitate.

România nu poate fi inclusă în categoria statelor puternice. Cu toate acestea nu înseamnă că un astfel de stat nu poate fi, totuşi, influent. Prima condiţie, în acest sens, este de a accepta că identitatea noastră naţionala nu este imuabilă. Fără a-şi nega trecutul, România de astăzi trebuie să se deschidă viitorului. Ea trebuie să fie capabilă să-şi adapteze sistemul politic practicilor unei noi forme de societate din care emană guvernarea.

Lumea este în permanentă schimbare, proces din care România nu poate face excepție. Lucrurile pe care altădată le-am fi considerat veşnice le vedem dispărând cu rapiditate din peisajul cotidian.

În actualul context, o problemă cu care se confruntă România este generată de întârzierea startului în cursa globalizării. Trăind în spaţiul comunist, al economiei dirijate şi controlate de stat de sub semnul mitului muncitorului şi al industriei, România s-a aflat printre ultimele ţări care beneficiază de revoluţia transporturilor, a comunicaţiilor, a productivităţii muncii, şi, în final, a informaţiei. Abia după 1990, timid, societatea informaţională şi-a început pătrunderea în zona noastră şi efectele ei au fost devastatoare datorită stării de nepregătire în care ne găseam. Produse scumpe, economie ineficientă, inflaţie galopantă, zdrobitoarea concurenţă occidentală, toate au pus rapid la colţ economia românească. Angrenarea României în procesul de globalizare s-a petrecut surprinzător, rapid şi dramatic, luând aspectul unui val distrugător care a adus României aproape un milioan de şomeri, peste un 1,5 milioane de locuitori mai puţin, cu 85% din populaţie trăind în sărăcie şi cu 5,5 milioane de pensionari. România, surprinsă de valul globalizării, a intrat într-un amplu proces de adaptare la noile condiții, de tranziţie de la economia de comandă la cea de piaţă liberă, cu o clasă politică încă nereformată şi una managerială ineficientă.

Globalizarea este privită ca un fenomen cu o legătură multiplă între actorii internaționali, care exclude diferențele geografice, depășind spațiul regional. Aceasta se manifestă, în principal, în domeniile: economic; militar și al securității naționale; social și cultural; ecologic.

În domeniul economic globalizarea se referă la circulaţia pe distanţe foarte mari a produselor, a serviciilor, a capitalului, dar şi la circulaţia informaţiilor necesare funcţionării pieţelor şi burselor, adică a funcționării acestora la scară mondială; acesta implică, de asemenea, o reorganizare a diviziunii internaţionale a muncii.

După eliberarea de sub dictatura comunistă, deschiderea faţă de capitalul străin s-a făcut în România cu mai multă dificultate decât în alte state care au făcut parte din același sistem politic. Urmările sunt evidente: lipsă de resurse interne de capital, cu acces inerent limitat la pieţele externe de capital privat, economia românească suferă de lipsa investiţiilor consistente, în ultima perioadă numărul investitorilor străini scăzând considerabil, iar al firmelor autohtone și-au diminuat mult activitatea, până la ieșirea lor din competie, lucru amplificat și de actuala criză eonomico-financiară.

Pentru România, globalizarea are două tipuri de consecinţe. Primele dintre ele sunt cele pozitive. România are nevoie de capital străin investiţional pentru dezvoltare, fiind incapabilă să-şi producă acest capital doar din surse interne. Fiind o ţară cu oportunităţi economice multiple – de la turism şi agricultură la industria petrolieră şi metalurgică – România poate deveni atractivă pentru capitalul străin, dacă îi asigură acestuia condiţii interne (legislative, fiscale) propice. Mişcarea rapidă de capital presupusă de globalizare poate deveni avantajoasă pentru noi în condiţiile unei forţe de muncă înalt calificate, dar comparativ ieftine.

Pe de altă parte, treptat, unele forţe economice româneşti – companii – pot începe să joace în viitor un rol regional sau internaţional. Totul depinde de rapiditatea cu care vor fi depăşite actualele dificultăţi economice, dezvoltându-se capacitatea unor parteneriate reale.

2

În acelaşi timp, consecinţele negative – sau mai corect spus, riscurile – presupuse de globalizare nu sunt deloc de neglijat.

În primul rând trebuie luate în seamă riscurile economice. Deschiderea economică nu implică doar avantaje, ci şi considerabile riscuri. O economie deschisă este o economie care va absorbi mai rapid şi mai dramatic şocurile externe.

Dacă România nu depăşește marasmul economic actual, poate intra într-un con de umbră sinonim cu subdezvoltarea în accepţiunea clasică a termenului, cu un rol economic, politic şi militar derizoriu în plan continental şi internaţional, ba chiar şi regional. Speranțele revigorării vin din actualul statut, pentru că integrarea în structurile NATO și calitatea de membru a Uniunii Europene sunt stări care dau siguranță și asigură accesul, în primul rând, la resurse financiare europene, creind posibilitatea valorificării resurselor umane și materiale de care România dispune.

În domeniul militar și securității naționale globalizarea se referă la legăturile militare care acoperă o plajă de distanţe geografice foarte mari şi legături care presupun, de asemenea, folosirea forţei sau a ameninţării cu folosirea ei.

România rămâne vulnerabilă în faţa crimei organizate. În ultimii ani România a trecut de la stadiul de ţară de tranzit pentru droguri la cel de ţară consumatoare, apoi la cel de ţară producătoare. Organizaţii ale crimei organizate au penetrat tot mai mult teritoriul României. Totodată, pe teritoriul României se fac simţite şi nuclee ale organizaţiilor teroriste internaţionale, mai ales cele arabe şi PKK.

Membră a NATO, România participă activ la apărarea colectivă, lupta împotriva terorismului și consolidarea securității sale interne și internaționale. Pe acest fond, în concordanță cu puterea ei economică, costurile pentru asigurarea securității evoluează de la an la an. Acestea sunt evidențiate de următoarele cifre (perioada 2004-2007):

Cheltuieli bugetare pentru apărare1

Evoluţia anuală a PIB-ului şi a cheltuielilor pentru apărare (%)România 2004 2005 2006 2007PIB 8,5 4,1 7,7 6,0Cheltuieli pentru apărare 4,6 2,7 -0,5 8,6

Procentajul pentru cheltuielile de apărare din PIB (%)România 2004 2005 2006 2007Bazate pe preţurile curente 2 2 1,8 1,9Bazate pe constanţa preţurilor 2 2 1,8 1,9

PIB-ul şi cheltuielile de apărare pe locuitor în dolariRomânia 2004 2005 2006 2007PIB (Paritatea puterii de cumpărare) 8692 9271 10713 11808PIB (preţuri şi rata de schimb din 2000) 2167 2262 2439 2592Cheltuieli de apărare (comparative cu preţurile şi rata de schimb din 2000)

44 45 45 49

Distribuţia cheltuielilor de apărare pe categoriiRomânia 2004 2005 2006 2007Cheltuieli de personal (%) 50,6 57 59,8 64,4Cheltuieli pentru echipament (%) 25,6 20 24 19,8Cheltuieli pentru infrastructură (%) 1,1 1,8 2,1 1,7Alte cheltuieli (%) 22,8 21,3 14,2 14,1Pentru anul 2010, Ministerul Apararii Naționale va avea alocat de la buget 7 miliarde lei (6,9

miliarde lei în 2009).

1 NATO-Rusia – Compendium of financial and economic data relating to defence; www. nato .int/docu/pr

3

Forţe armate- efective anualeRomânia 2004 2005 2006 2007Militari (mii) 91 73 75 76Personal militar şi civil, procentaj din populaţia activă

1,2 1 1 1

În domeniul social și cultural globalizarea se referă la circulaţia ideilor, a informaţiei şi, bineînţeles, a oamenilor care transferă aceste idei pe distanţe foarte lungi; exemplele pot acoperi o plajă mare de fenomene, de la cel religios, la răspândirea cunoştinţelor ştiinţifice.

România nu se poate apăra de valul globalizării închizându-se în sine, încercând să conserve structuri anacronice, menținându-se în trecut, atunci când alte state și-au schimbat radical strategiile de viitor. De aceea, în gândirea politicienilor români trebuie să se producă o schimbare radicală, privind procesul de globalizare. Aceasta cu condiția să nu ne pierdem identitatea culturală și științifică, dar nici să practicăm o poziție izolaționistă, naționalistă și anacronică. Trebuie aplicată o politică deschisă de integrare, de dezvoltare a structurilor adecvate care să găsească și să aplice pârghiile necesare promovării culturii și științei românești în cadrul celei universale, unde România are unele realizări deosebite.

Spre a produce şi vinde ideile noastre avem nevoie de informaţie şi canale de comunicare, şi de aceea domeniile aferente acestui demers trebuie abordate cu prioritate.

Posibila desfiinţare a graniţelor, apariţia parlamentelor şi a guvernelor europene, afirmarea rolului instituţiilor financiare mondiale (FMI şi Banca Mondială), desfiinţarea monedelor naţionale şi trecerea la euro, lichidarea armatelor naţionale în favoarea NATO și structurilor militare europene, arată că treptat statul naţiune va ajunge la capătul misiunii istorice. Libera circulaţie a oamenilor, a valorilor şi capitalurilor, crearea de regiuni economice, restrângerea autorităţii statale, toate acestea vor schimba radical viaţa cetățenilor noștrii.

Dacă, practic, statul naţional România se va transforma masiv, asta nu înseamnă că va dispărea naţiunea română. Din contră, ca şi celelalte popoare europene, şi românii vor trebui să înveţe să îşi iubească şi să-şi impună mai mult limba, tradiţiile şi istoria. Rezistenţa prin cultură, nu ca o antiglobalizare, dar ca o evitare a deznaţionalizării, este necesar să fie aplicată și în România. Tot mai mult spaţiu va trebui dedicat în mass-media culturii, istoriei şi limbii naţionale, iar impunerea lor în Europa trebuie să reprezinte nu numai un deziderat, dar şi o realitate.

Cea mai rapidă schimbare în perioada următoare o va avea viaţa în mediul rural. Tot mai multe persoane îşi vor stabili reşedinţa principală, rămânând în legătură cu oraşul prin comunicarea modernă (fax, telefon, Internet). Toate acestea vor duce la îmbunătăţirea comunicaţiilor: aeriene, feroviare, drumuri şi şosele, la introducerea canalizării și electrificării, la dezvoltarea telefoaniei fixe și mobile, a faxurilor şi la transformarea însăşi a locuinţelor în case mari, spaţioase, dotate cu toate atributele vieţii moderne.

În domeniul ecologic globalizarea se referă la: transportarea pe distanţe geografice lungi în spaţiul atmosferic sau pe oceane a substanţelor biologice patogene şi a materialelor genetice care ar putea afecta rasa umană, dar şi fenomene cum ar fi eliminarea stratului de ozon, ca rezultat al folosirii chimicalelor de tot felul, inclusiv de către industriile prelucrătoare de petrol, precum și fenomene cum ar fi răspândirea virusului HIV din Africa în toată lumea.

În ultimii ani este tot mai evident faptul că omenirea se află într-o profundă criză ecologică profundă. Globalizarea ecologică comportă un discurs dramatic în favoarea securizării, atât din partea guvernelor, cât mai ales din partea societăţii civile, însă rezultatele nu sunt întotdeauna încununate cu succes, chiar şi atunci când măsurile luate sunt de mare amploare. Există dezbateri aprinse asupra tipului de probleme ce pot fi politizate şi cele care necesită intervenţie imediată.

Studiile de specialitate arată că, în principal, există trei categorii de ameninţări în domeniul ecologic:

a) ameninţările din partea mediului natural la adresa civilizaţiei umane, ce nu sunt rezultatul acţiunilor umane – cutremurele şi erupţiile vulcanice, asupra cărora există dezbateri în ceea ce priveşte cauzele producerii lor; căderile de meteoriţi, ciclul natural de întoarcere la o epocă glaciară;

4

b) ameninţările cauzate de acţiunile umane asupra sistemelor naturale sau structurilor planetei, atunci când schimbările făcute par a constitui ameninţări existenţiale la adresa unei părţi sau a întregii civilizaţii; un exemplu evident este poluarea, ce are printre efecte distrugerea stratului de ozon;

c) ameninţările cauzate de acţiunile umane asupra sistemelor naturale sau structurilor planetei, atunci când schimbările făcute nu par a constitui ameninţări existenţiale la adresa unei părţi sau a întregii civilizaţii, însă, pe termen lung, există efecte perverse (de exemplu, exploatarea resurselor minerale).

Aceste trei categorii cuprind o varietate de probleme: distrugerea ecosistemelor; problemele energetice; probleme demografice; probleme legate de alimentaţie; probleme economice; conflicte sociale.

Problema cea mai importantă din punc de vedere ecologic o reprezintă schimbarea climei, implicit încălzirea globală. Problema schimbării climei creează vulnerabilităţi, riscuri, pericole şi chiar ameninţări la adresa securităţii umane, ce pot fi cu greu ameliorate şi contracarate. În ceea ce priveşte încălzirea globală, aceasta este definită prin creşterea, în timp, a temperaturii medii a atmosferei şi oceanelor Pământului.

Cauzele acestui fenomen se află atât în procesele interne ale planetei, cât şi în cele externe, de natură umană sau nu. Principala cauză este considerată a fi emisia aşa-numitelor gaze de seră, în special dioxidul de carbon, metanul şi oxidul nitros rezultate din arderile de combustibili, activităţile industriale şi agricole. Gazele de seră creează efectul de seră, care, în mari cantităţi cauzează distrugerea stratului de ozon din atmosferă şi favorizează încălzirea excesivă a planetei. Comunitatea internaţională a luat măsuri ce se doresc a fi eficiente, privind emisiile de carbon, şi finanţarea în scopul dezvoltării sustenabile a domeniilor energetic, industrial, al producerii tehnologiilor nepoluante şi al gestionării deşeurilor toxice.

Schimbările climaterice, în special încălzirea globală, au afectat deja majoritatea sistemelor biologice şi fizice în multe părţi ale lumii: topirea gheţarilor; îngheţare a târzie şi topirea timpurie a râurilor şi lacurilor; dispariţia anumitor specii de plante, mamifere, păsări şi reptile etc. Mai mult, însăşi existenţa umană este ameninţată de aceste evenimente, fiind favorizată apariţia unor evenimente neprevăzute, cu efecte negative.

ConcluziiModernizarea învinge încet-încet. Situația României faţă de acum douăzeci de ani este mult

îmbunătăţită, noile etape ale dezvoltării societăţii globale nu ne mai prind nici rupţi de lume, izolaţi şi nici fără experienţă.

Din păcate sunt însă destule voci care clasează România printre perdanţii globalizării, pentru că nu aceasta nu este în stare să intre în clasa învingătorilor. Globalizarea îi face mai puternici pe cei puternici şi mai slabi pe cei slabi.

Globalizarea trebuie acceptată ca un fenomen pe care nu trebuie să îl contestăm sau să încercăm să îl ocolim. Trebuie însă în mod necesar să îl înţelegem, din punctul de vedere al cauzelor şi efectelor, în egală măsură. Şi să îl folosim, fără a-l lăsa să ne distrugă.

Indubitabil, România este un actor în ecuaţie europeană globală, dar statistic valorile deţinute ne poziţionează, din cele 45 de state, în primul sfert la suprafaţă şi populaţie, la o treime vizitatori internet, undeva la jumătatea clasamentului pentru PIB şi densitatea populaţiei şi spre sfârşitul clasamentului la puterea de cumpărare, indicele de dezvoltare umană, rata de alfabetizare şi şcolarizare.

În momentul de față și pe termen mediu și lung România va trebui să facă față provocărilor și sfidărilor globalizării. Dar singură va putea cu greu să facă față amenințărilor globale, ceea ce necesită gasirea celor mai potrivite soluții de supraviețuire. Acest lucru presupune dezvoltarea unei cooperări cât mai bune cu celelalte state, ca o posibilă soluție față de amenințările globale.

5

Bibliografie selectivă:

1. Preşedinţia României, Strategia de Securitate Naţională, Bucureşti, 2007.2. Guvernul României, Carta albă a securităţii şi apărării naţionale, Bucureşti, 2004.3. Horia C. MATEI, Statele lumii, Enciclopedie de istorie, Editura MERONA, Bucureşti

2006.4. MUREŞAN, Mircea, TOMA, Gheorghe, Provocările începutului de mileniu, Editura

Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2003.5. Ioan BARI, Probleme globale contemporane, Ed. Economică, Bucureşti, 2003. 6. Ioan BARI, Globalizarea economiei, Ed. Economică, Bucureşti, 2006.7. Corvin Lupu – România sub presiunea Războiului Rece şi a dorinţei de integrare euro-

atlantică – Ed. Alma Mater, Sibiu, 2001.8. Ioan BARI, Globalizarea şi problemele globale, Ed. Economică, Bucureşti 2001.9. Ghe. Toma, T. Liteanu, C. Degeratu – Evoluţia arhitecturilor de securitate sub impactul

globalizării, Ed. ANI, Bucureşti 2007.10. KOLODZIEJ, Edward A, Securitatea şi relaţiile internaţionale, Ed. POLIROM, 2007.11. www. nato .int/docu/pr

6