PARADISURILE FISCALE

PARADISURILE FISCALE- STUDIU1

FISCAL PARADISE

Conf. univ. dr. Nadia Cerasela AniţeiFacultatea de Drept, Universitatea «Petre Andrei» din Iaşi

Abstract:The article deals with the various definitions given to the concept of fiscal paradise in specialty literature

and expands on the following models of fiscal paradises: ALDERNEY, ANDORRA, BELGIUM, CYPRUS, SWITZERLAND, GIBRALTAR, GUERNSEY, JERSEY, MAN’S ISLAND, LIECHTENSTEIN, LUXEMBOURG, MADEIRA ISLANDS, MALTA, MONACO, and SAN MARINO and the following models of tax havens outside Europe: ANGUILLA, ANTIGUA AND BARBUDA, NETHERLANDS ANTILLES, ARUBA, BAHAMAS, BARBADOS, DELAWARE, BERMUDA, CAYMAN ISLANDS, BRITISH VIRGIN ISLANDS, COOK ISLANDS, MAURITIUS, PANAMA, SINGAPORE.

Key words: financial haven, international finance center, taxes, taxpayer.

Rezumat:Articolul tratează diferite definiţii date conceptului de paradis fiscal în literatura de specialitate şi deschide

spre următoarele modele de paradis fiscal: ALDERNEY, ANDORRA, BELGIA, CIPRU, ELVEŢIA, GIBRALTAR, GUERNSEY, JERSEY, INSULA MAN, LIECHTENSTEIN, LUXEMBOURG, INSULELE MADEIRA, MALTA, MONACO şi SAN MARINO şi următoarele modele de paradisuri fiscale din afara Europei: ANGUILLA, ANTIGUA şi BARBUDA, ANTILELE OLANDEZE, ARUBA, BAHAMAS, BARBADOS, DELAWARE, INSULELE BERMUDE, INSULELE CAYMAN, INSULELE VIRGINE BRITANICE, INSULELE COOK, MAURITIUS, PANAMA şi SINGAPORE.

Cuvinte cheie: paradis fiscal, centru internaţional financiar, impozite, contribuabil.

1. CONSIDERAŢII GENERALE CU PRIVIRE LA PARADISURILE FISCALE ŞI ACTIVITĂŢILE „OFFSHORE”

1.1. CONCEPTUL, NAŞTEREA ŞI EVOLUŢIA PARADISURILOR FISCALE

1.1.1. NOŢIUNEA DE „PARADIS FISCAL”Orice contribuabil este tentat să plătească impozite şi taxe cât mai mici sau să nu plătească nici un fel de

impozit. Pentru a profita de astfel de slăbiciune umană, de-a lungul timpului au existat teritorii care au creat o legislaţie de atragere a fondurilor financiare, acordându-se facilităţi deosebite, dintre care cea mai importantă o constituie scutirea de impozite ori nivelul acestora extrem de redus. Aceste teritorii sunt denumite în literatura fiscală „paradisuri fiscale”.2

Termenul de „paradis fiscal” este preluat din limba engleză, de la cuvântul „tax-haven”, care înseamnă „refugiu”, „port fiscal”.3

În literatura de specialitate (juridică şi economică) există puţine şi timide încercări de definire a „paradisurilor fiscale”.

Potrivit Raportului Gordon, publicat în 1983 de Ministerul Finanţelor din Franţa, „paradisul fiscal” reprezintă „orice ţară care este considerată ca atare şi care se vrea astfel”.

Roger Brunet constată că „se numeşte paradis fiscal un teritoriu în care persoanele fizice sau societăţile au impresia de a fi mai puţin impuse decât altundeva”.4

„Paradisul fiscal” poate fi definit ca fiind spaţiul geografic (reprezentat de teritoriul unei ţări sau numai de o parte a teritoriului unui stat) în interiorul căruia se acordă numeroase şi felurite facilităţi fiscale: nu se percep impozite (ori acestea sunt constituite în cote reduse şi privesc numai unele categorii restrânse de venituri sau

1 Mentionez că acest studiu reprezintă o colecţie a mai multor articole sustinute la conferinţe şi publicate sau aflate în curs de publicare. De asemenea, există şi un articol din acest studiu care se afla în curs de publicare în Revista Jurnalul de studii juridice nr. 1-2/2011.2 Lăcriţa Grigorie, “Fiscalitate, controverse şi soluţii”, Editura Irecson, Bucureşti, 2007, p. 9.3 Imaginea creată este a omului de afaceri comparat cu un marinar care îşi caută refugiul. El traversează „marea” legislaţiilor fiscale şi „furtunile” sale, ajungând apoi în paradisul fiscal, care este portul.4 Buziernescu Radu, “Evaziunea fiscală internă şi internaţională”, Editura Universitaria, Craiova, 2007, p. 112.

27

bunuri), se asigură – la un nivel ridicat – secretul bancar, este stimulată dezvoltarea activităţilor comerciale şi transferul beneficiilor, nu există restricţii în privinţa schimburilor valutare etc.5

1.1.2. NAŞTEREA ŞI EVOLUŢIA PARADISURILOR FISCALEIdeea scutirii fiscale nu este deloc nouă. Istoricii amintesc de înţeleptul Platon, care folosea o campanie

non-profit pentru a-şi finanţa celebra-i Universitate, în Grecia antică.Tot în această perioadă, micile insule vecine cu Atena, stocau mărfurile aduse pe mare sau care plecau pe

mare pentru a evita impozitul de 2 % asupra importurilor respectiv exporturilor, perceput de cetate.În perioada de înflorire a Imperiului Roman insula grecească Delos era folosită de romanii înstăriţi pentru a

evita în mod legal plata de dări impozite şi alte taxe prevăzute de legislaţia latină.Britania romană folosea la începutul mileniului societăţi pe care astăzi le-am numi offshore.În timpul evului mediu, proprietarii de pământ impuneau taxe abuzive sau nenumărate restricţii şi limitări

fiscale. Se găseau însă destule modalităţi de a eluda fiscalitatea ridicată prin aşa numitele trusturi. Scopul acestora erau şi de a păstra intactă proprietatea familială sau de a proteja tranzacţiile comerciale, însă aceste înlesniri erau doar apanajul celor cât de cât înstăriţi.

Între secolele al XVI-lea şi XVIII-lea, Flandra a fost primul paradis fiscal.După cel de-al doilea război mondial, numărul şi importanţa paradisurilor fiscale creşte datorită avantajelor

pe care le oferă: impozite mici (sau chiar zero) pe venit, secretul operaţiunilor bancare şi rapiditatea acestora, evitarea dublei impuneri6.

Un fenomen interesant s-a putut observa într-un anumit colţ al lumii. Imperiul Britanic era pe cale să se prăbuşească (creşterea sarcinilor fiscale a adus prejudiciu atât persoanelor fizice cât şi companiilor). Din ce în ce mai multe colonii şi teritorii independente de imperiu îşi revendicau autonomia şi independenţa. Acestea, odată cu dobândirea independenţei de Londra pierd imensele sume cu care imperiul a susţinut aceste zone. Autonomia acestor teritorii a implicat şi organe legislative şi executive proprii şi politică fiscală proprie. Cu alte cuvinte autonomia înseamnă legi proprii şi regim propriu de impozitare. Aceste noi state independente trebuiau să găsească metode prin care să atragă capital, suplinind finanţarea britanică pierdută o dată cu dobândirea autonomiei. Aşa s-au format zonele cu fiscalitate redusă cunoscute sub denumirea de paradisuri fiscale.

Dintre factorii care au contribuit la apariţia şi dezvoltarea paradisurilor fiscale se numără: scăderea încrederii în instituţiile financiare locale, neîncrederea în agenţiile guvernamentale şi nevoia de intimitate.7

1.2. CARACTERISTICILE ŞI AVANTAJELE UTILIZĂRII PARADISURILOR FISCALE

1.2.1. CARACTERISTICILE PARADISURILOR FISCALEParadisurile fiscale prezintă anumite caracteristici8 predominante:a) Impozite reduse.Majoritatea ţărilor considerate paradisuri fiscale fie nu impun nici un impozit pe venituri sau impun

impozite doar asupra unor categorii de venituri, fie impun un impozit redus, în comparaţie cu impozitele impuse de ţările de origine ale celor care folosesc paradisurile fiscale respective.

Multe dintre paradisurile fiscale din regiunea Caraibelor sunt ţări mici, mai puţin dezvoltate, ai căror locuitori sunt, în general săraci. Proporţia redusă a populaţiei cu un venit superior nivelului de subzistenţă ar putea face ca un sistem de taxare să nu fie satisfăcător. De aceea guvernele acestor teritorii au considerat mai eficient să-şi procure resursele finanţării cheltuielilor publice în alt mod decât cel al impozitelor. Asemenea venituri se realizează din taxele de autentificare, de înmatriculare şi reînnoire a firmelor înfiinţate în asemenea teritorii. Se creează, de asemenea, noi locuri de muncă în domeniul consultanţei financiare şi juridice, se dezvoltă serviciile de telecomunicaţii şi turism etc.

b) Secretul bancar.Dacă în general secretul bancar este greu de penetrat în orice legislaţie, totuşi, cele mai multe ţări din lume

nu protejează aceste informaţii în cazul unei anchete solicitate de un guvern străin, mai ales când aceste anchete au la bază un tratat bilateral sau multilateral de asistenţă juridică.

5 Minea Ştefan, Costaş Flavius, Cosmis, „Fiscalitatea în Europa la începutul mileniului III”, Editura Rosetti, Bucureşti, 2006, p. 274.6 Kiss L. György, Váradi Laszló, David Jonathan Cooper, “Planificare fiscală 2000”, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2000, p. 12.7 Idem, op.cit., p. 178 Lacriţa Grigorie, op.cit., p. 16.

28

În schimb ţările paradisuri fiscale refuză să divulge secretul bancar şi comercial, chiar şi atunci când este vorba despre comiterea unei grave încălcări a legilor unei alte ţări.

Paradisurile fiscale oferă reguli restrictive de secret sau confidenţialitate persoanelor care efectuează afaceri, în special cu băncile. Gradul de secret şi amploarea restricţiilor variază de la ţară la ţară. Multe susţin o discreţie între evaziunea fiscală şi alte infracţiuni, cooperând când este vorba de investigarea cazurilor infracţionale din sfera taxelor, dar refuzând să coopereze în cazurile de evaziune fiscală. În altele gradul de confidenţialitate este direct corelat cu tipul de licenţă sau autorizaţie de funcţionare;

c) Importanţa relativă a activităţii bancare.În cele mai multe ţări paradisuri fiscale urmează o politică de încurajare a activităţii bancare din străinătate.

Acest lucru se face prin introducerea unei distincţii între activitatea bancară a locuitorilor ţării respective şi aceea a cetăţenilor străini. În general, activitatea cetăţenilor străini nu este supusă unor cerinţe în ceea ce priveşte rezerva de fonduri şi nu este supusă contractelor exercitate asupra schimburilor valutare sau altor controale.

Paradisurile fiscale prosperă în mare măsură datorită prezenţei băncilor străine. Activitatea financiară generează venituri sub forma onorariilor şi a unor simbolice impozite asupra instituţiilor financiare. Activităţile financiare creează o infrastructură care poate fi folosită atât de companiile legitime, cât şi de infractori, pentru a-şi ascunde fondurile ilicite.

În comparaţie cu comerţul exterior, depunerile bancare din străinătate în jurisdicţiile paradisurilor fiscale sunt considerabil mai mari, decât conturile bancare străine în băncile care nu sunt paradisuri fiscale.

Unele din cele mai mari bănci străine au filiale în ţări paradisuri fiscale. Ele şi-au stabilit aceste sedii pentru a participa la piaţa eurodolarului, acceptând depuneri de la străini şi împrumutând sume clienţilor străini.

d) Mijloace de comunicaţie moderne.Cele mai multe din ţările considerate paradisuri fiscale posedă excelente instalaţii de comunicare, îndeosebi

servicii de telefonie, cablu, telex, care le leagă de cele mai importante ţări din care provin fondurile depuse sau spre care se îndreaptă fluxurile financiare.

Progresele realizate de utilizarea calculatoarelor electronice şi a internetului în efectuarea decontărilor bancare au făcut din băncile situate în paradisurile fiscale o şi mai mare atracţie.

De asemenea, servicii aeriene sunt puse la punct şi creează legături, cu principalele aeroporturi din ţările bine dezvoltate din punct de vedere econimic.

e) Lipsa controlului asupra monedei.Multe paradisuri fiscale exercită un sistem de control cu dublă monedă care face deosebire între rezidenţă şi

nerezidenţă şi între moneda locală şi moneda străină. Regula generală este aceea că fac obiectul controlului monetar şi valutar numai locuitorii din ţara paradis fiscal, nu şi cetăţenii nerezidenţi. Totuşi în ce priveşte moneda locală şi străinii trebuie să respecte restricţiile impuse localnicilor. O companie creată într-o ţară paradis fiscal care are ca proprietar un nerezident şi care îşi desfăşoară activitatea comercială în afara paradisului fiscal este considerată ca entitate cu regim referitor la controlul asupra schimburilor valutare.

f) Publicitatea promoţională.Cele mai multe paradisuri fiscale îşi desfăşoară publicitatea pe această temă, datorită avantajelor pe care le

prezintă atragerea investiţiilor străine. Multe din asemenea ţări organizează seminarii internaţionale, iar reprezentanţii lor oficiali colaborează la întocmirea de articole care laudă virtuţile ţării lor ca paradis fiscal.

Multe dintre ţările paradisuri fiscale văd activitatea financiară o sursă de venituri relativ stabilă şi caută să o promoveze activ.

Paradisurile fiscale favorizează interesele acelor investitori interesaţi să-şi recicleze banii şi care nu vor să plătească impozite pe profituri sau venituri.

Toate aceste caracteristici, contribuie la crearea unui cadru propice dezvoltării operaţiilor economice cu sau fără motivaţie fiscală, singura condiţie fiind compatibilitatea cu legislaţia acestor entităţi teritoriale.

1.2.2. AVANTAJELE UTILIZĂRII PARADISURILOR FISCALEPrincipalele avantaje9 ale paradisurilor fiscale decurg din faptul că:

unele ţări nu percep nici un impozit pe venituri, pe plus-valorile de capital, pe avere; alte ţări au stabilit o percepere de impozit pe venituri aferente unei baze teritoriale: dacă

beneficiile nu îşi au sursa pe teritoriul statului respectiv, nu există impozit; alte ţări au încă rate scăzute de impozitare; anumite ţări oferă avantaje specifice pentru tipuri specifice de societăţi (de exemplu holdinguri

societăţi scutite etc.)

9 Busiernescu, Radu, „Evaziunea fiscală internă şi internaţională” op. cit, p. 115

29

Scopul utilizării paradisurilor fiscale este simplu: „să plăteşti mai puţin şi să câştigi mai mult.”Persoanele fizice sunt interesate de utilizarea paradisurilor fiscale din două motive: pe de o parte, pentru a

profita de politicile guvernamentale din aceste ţări, având ca obiect dezvoltarea anumitor activităţi, iar pe de altă parte, caută ţările unde impozitarea este foarte scăzută, respectiv nulă, sau unde s-au stabilit acorduri cu ţările cu o impozitare puternică, care oferă posibilitatea unor reduceri pentru impozitele plătite în prima ţară.

Persoanele juridice, la rândul lor, utilizează paradisurile fiscale din următoarele motive:10

anumite paradisuri fiscale impozitează beneficiile în anul următor realizării lor, impozitul fiind calculat pe ansamblul beneficiilor naţionale şi străine. Aceasta permite întreprinderilor care au filiale în străinătate să întârzie impozitarea;

paradisurile fiscale sunt adesea folosite pentru a efectua tranzacţii de brevete, mărci şi procedee de fabricaţie;

înfiinţarea unui filiale într-un paradis fiscal permite o mai mare supleţe şi o discreţie mărită în gestiune;

o filială în cadrul unui paradis fiscal poate fi utilizată de o întreprindere ca punct de cumpărare pentru propriile mărfuri. Acestea din urmă sunt revândute uzinelor din străinătate profitându-se de remizele obişnuite fără a pierde beneficiul vânzării;

cumpărarea de material la preţul pieţei locale printr-o filială implantată într-un paradis fiscal permite realizarea de beneficii neimpozabile;

companiile de asigurări captive sunt utilizate de firme multinaţionale pentru a devenit propriul lor asigurator, datorită costurilor substanţiale ale asigurărilor, precum şi datorită caracterului neasigurabil al unora dintre activităţile lor. Compania de asigurări captivă poate deveni totodată un mijloc de finanţare al investiţiilor firmei mamă;

băncile captive sunt organisme create pentru necesităţile proprii ale unui grup de indivizi. Acestea au statut de bancă non – rezidentă şi pot efectua operaţiuni de orice natură, cu excepţia celor care implică rezidenţi din ţările în care acestea sunt instalaţi;

constituirea unui trust este uşurată în mare parte pentru persoanele originare dintr-o ţară guvernată prin British Common Law;

paradisurile fiscale abundă în jurişti, bancheri şi contabili extrem de competenţi.Un aspect important este că un paradis fiscal poate fi avantajos pentru o persoană fizică şi fără nici un

interes pentru o persoană juridică sau prezintă avantaj pentru persoana juridică şi dezavantaj pentru persoana fizică.11

Adevărul este că nu există un paradis fiscal perfect sau cel mai bun, pentru că într-o astfel de situaţie toţi investitorii se vor năpusti în acel teritoriu, iar celelalte paradisuri fiscale ar dispărea.

1.3. COMPANIILE OFFSHORE ÎN PARADISURILE FISCALE

1.3.1. NOŢIUNEA DE „COMPANIE OFFSHORE”În ultimii ani, controversatul termen „paradis fiscal” s-a transformat în mult mai preţiosul „centru financiar

offshore”12, şi aceasta datorită instrumentului principal utilizat în desfăşurarea afacerilor în cadrul paradisului fiscal, reprezentat de societatea offshore.

În limbajul englez comun „offshore” înseamnă „dincolo de ţărm”. În limbajul economic de specialitate termenul desemnează activităţi în afara graniţelor naţionale ale statului în care sunt rezidente.

10 Dauphin, C. „Ghidul cu adevărat practic al paradisurilor fiscale”, op. cit, p. 25, Şaguna, Dan, „Tratat de drept financiar şi fiscal”, Edit. All Beck, Bucureşti, 2001, p. 653-65411 De exemplu, principatul Monaco este un veritabil paradis juridic fiscal pentru persoanele fizice, pentru că nu are stabilit nici un fel de impozit asupra veniturilor. În schimb, nu este avantajos pentru societăţile ce şi-ar fi stabilit sediul aici, pentru că aceştia ar fi fost obligaţi să plătească un impozit de 35 % asupra beneficiului obţinut, dacă mai mult de 25% din acesta este realizat în afara principatului.Pe de altă parte, insula Jersey este unul din cele mai avantajoase paradisuri fiscale pentru societăţile comerciale şi nerezidente care sunt constituite acolo, pentru că, în baza unui abonament de 300 lire pe an, ele nu trebuie să declare nici un beneficiu sau să ţină evidenţa contabil. Însă pentru o persoană fizică, situaţia este mai puţin favorabilă, pentru ca impozitul asupra veniturilor este de 20% 12 Bişa, Cristian, Costea Ionuţ, Capotă Mihaela, Dăncău Bogdan, “Utilizarea paradisurilor fiscale - între evaziunea fiscală legală şi frauda fiscală”, Editura B-T Publishing House, Bucureşti, 2005, p. 35.

30

O „companie offshore”13,este o societate înregistrată într-o ţară sau într-un teritoriu dependent al unei ţări cu legislaţie autonomă, dar care nu desfăşoară activităţi economice pe teritoriul respectiv.14

Teoretic, companii offshore se pot înfiinţa în orice ţară din lume, dar nu peste tot se pot obţine şi avantaje fiscale. Or, tocmai facilităţile oferite de teritoriile paradisuri fiscale sunt cele care atrag înfiinţarea şi funcţionarea unor asemenea companii. Aceste teritorii oferă companiilor offshore un statut fiscal generos în raport cu firmele care lucrează în interior, caracterizat printr-o impozitare redusă sau inexistentă.

Societatea sau compania offshore este un instrument financiar utilizat pentru planificarea şi evitarea impozitelor, pentru creşterea profitabilităţii afacerii, pentru participarea (ca acţionar sau asociat) la managementul afacerii, cu deplină libertate a mişcării resurselor financiare şi în deplin anonimat al proprietarului.

1.3.2. TIPURI DE SOCIETĂŢI OFFSHORE ŞI SCOPUL CONSTITUIRII ACESTORACompaniile offshore sunt înfiinţate în scopul realizării următoarelor operaţiuni:

tranzacţii comerciale în străinătate; investiţii prin intermediul unei companii offshore; înregistrări de nave şi aeronave; achiziţionarea de proprietăţi; formarea de companii holding; înfiinţarea de societăţi de asigurare; înfiinţarea de bănci; din motive de reputaţie; pentru a amplasa averea personală într-un mediu sigur; protecţia bunurilor.

Scopul constituirii unei companii offshore, extrem de diversificat, reprezintă totodată unul din cele mai importante aspecte legate de înfiinţarea societăţii, întrucât, în contextul mondializării schimburilor, se consideră că o întreprindere care ignoră paradisul fiscal se condamnă la non-competivitate. Prin aceasta, compania offshore va trebui să fie în măsură înainte de toate să-şi cunoască cu adevărat interesele.

Domeniile principale în care acţionează societăţile offshore sunt: serviciile bancare, asigurările, comerţul (export-import), managementul, coordonarea de investiţii, construcţiile-montaj, recrutarea de personal, serviciile de trezorerie.

„Hainele” juridice pe care le pot îmbrăca entităţile offshore sunt variate, ele particularizându-se în funcţie de obiectul de activitate al viitoarei companii, mai exact de genul de afaceri care va fi derulat prin aceasta.

Teoria economică distinge mai multe tipuri15 de societăţi offshore situate în paradisurile fiscale, astfel: Societăţile comerciale offshore – acestea sunt folosite pentru a reduce profiturile societăţilor–

mamă situate în zone cu fiscalitate ridicată. Companii offshore de investiţii – în unele teritorii paradisuri fiscale, autorităţile pot oferi

facilităţi fiscale întreprinzătorilor care investesc în domenii particulare. Scopul acordării acestor facilităţi est: dezvoltarea unor zone, atragerea de capitaluri şi tehnologii, reechilibrarea balanţei comerciale, fixarea forţei de muncă susceptibilă de emigrare;

Companii offshore de credit – calitatea de proprietar al unei companii offshore de credit conferă posibilităţi minimizând taxele pentru creditele acordate şi fondurile împrumutate, şi de a îmbunătăţi serviciile financiare şi de credit oferite clienţilor;

Holding-ul offshore – este utilizat pentru finanţarea activităţii filialelor sale, aflate sub diverse jurisdicţii oferindu-le posibilitatea unor reduceri a impozitelor aferente dobânzii pentru creditele acordate de compania mamă. În acest caz, holding-ul se constituie într-o zonă offshore, unde nu va plăti alte impozite. Profitul realizat prin această metodă poate fi folosit pentru finanţarea unor activităţi, efectuate de holding, sau pentru reinvestirea acestuia în alte scopuri.

Băncile offshore – băncile captive sunt băncile care lucrează sub acoperirea altor bănci. După modelul societăţilor captive de asigurare, un grup important îşi poate înfiinţa o bancă proprie, localizată într-un paradis fiscal, şi care să funcţioneze într-un regim offshore. Banca poate avea ca activitate principală „gestiunea centrală a trezoreriei ansamblului grupului.”

13 Ibidem, 14 Buziunescu, Radu, ,,Evaziunea internă şi internaţională”, op. cit, p. 153.15 Ibidem, p. 164.

31

Companii captive străine de asigurări16 - companiile captive de asigurări sunt definite drept companii deţinute sau controlate de o altă întreprindere, al cărei obiect este, în primul rând, acoperirea necesarului de asigurări este supusă unor condiţii mai restrictive, chiar şi în paradisurile fiscale, fiind necesară obţinerea unei licenţe, precum şi asigurarea unui capital minim destul de important.Toate aceste companii oferă o serie de facilităţi: o companie offshore înregistrată într-un paradis fiscal fiind

singura entitate economică cu o gamă largă de utilizări care sunt stabilite în mod concret de către proprietarii şi directorii a căror responsabilitate constă în evaluarea avantajelor şi dezavantajelor companiilor offshore.17

1.3.3. AVANTAJELE OFERITE DE COMPANIILE OFFSHOREAvantajele oferite de companiile offshore înregistrate în paradisurile fiscale sunt18:

Anonimitate şi confidenţialitate; Suportă taxe reduse şi ajută la o mai bună planificare internaţională a taxelor; Lipsa controalelor valutare; Operează într-un sistem economic şi politic stabil; Operează într-un sistem bancar bine organizat şi dezvoltat; Posibilitatea diversificării obiectivului de activitate fără nici o restricţie; Regulamente lejere; Posibilitatea de expansiune mult mai bună.

a)Anonimatul şi confidenţialitateaAnonimatul19 şi confidenţialitatea sunt invocate ca principale avantaje ale companiilor offshore, după taxele

scăzute sau chiar lipsa acestora.Angajatorii sunt obligaţi prin jurământ să păstreze secrete numele beneficiarilor nerezidenţi. Doar datele

generale sunt prezentate din când în când pentru a informa guvernul şi publicul cu privire la evoluţia în acest domeniu. În funcţie de dorinţa beneficiarului companiei, identitatea acestuia poate fi cunoscută doar de cei cu care lucrează în mod direct, cum ar fi directorul general şi adjunctul.

a)Suportă taxe reduse şi ajută la o mai bună planificare internaţională a taxelor.În jurisdicţiile care nu percep taxe (taxe pe venit, TVA, taxe pe salarii, taxe pe dividende, taxe municipale,

taxe pe drumuri, taxe imobiliare etc.), cum ar fi Bahamas, Gibraltar, o companie înregistrată nu plăteşte nici un fel de taxă.

Dacă se ia în considerare o jurisdicţie cu taxe scăzute, se percepe taxa pe profitul companiei; o jurisdicţie cu astfel de taxe este Ciprul, unde se aplică o taxă de 4,25% pe profitul brut.20 Nu există limite în ceea ce priveşte aceste cheltuieli decât bunul simţ. Mai mult, salariile nu sunt taxabile. Totuşi, alte jurisdicţii, de exemplu Insula Man, impun o taxă fixă oricărei companii, indiferent de profiturile sau pierderile acestuia.

În ceea ce priveşte planificarea internaţională a taxelor, companiile internaţionale folosesc entităţile offshore pentru a-şi dirija profiturile către acestea şi pentru a-şi desfăşura activitatea astfel încât să plătească cât mai puţine taxe.

Existenţa unor tratate de evitare a dublei impuneri internaţionale împreună cu taxele scăzute oferă posibilităţi imense pentru planificarea taxelor.

b)Lipsa controalelor valutareMulţi oameni de afaceri încearcă să evite stabilirea unei baze străine acolo unde există controale valutare

sau sunt intenţionat complicate formalităţi ce privesc aceste operaţiuni.Companiile offshore nu sunt supuse controalelor valutare de nici un fel, ele pot primi fonduri fie în cash, fie

sub altă formă, în orice tip de valută şi de asemenea pot face plăţi către orice persoană în orice ţară, sau pot face retrageri de fonduri fără nici o explicaţie sau documente cerute de bancă. Astfel, compania operează într-un sistem bancar nerestrictiv.

16 Aproximativ 85% din totalul societăţilor captive sunt situate în ţările ce oferă facilităţi fiscale.17 Buziernescu Radu, Drăcea Raluca, Burnea Ramona, “Paradisurile fiscale între teorie şi practică”, în „Finanţe, Bănci, Asigurări”, nr. 12, decembrie 2006.18 Lăcriţa, Grigorie, ,,Fiscalitate controverse şi solutii”, op. cit., p. 58 şi următoarele.19 Pe plan mondial peste 95% din deţinătorii de companii offshore folosesc o structură de anonimat, restul preferând o structură deschisă.20 Profitul brut este calculat prin scăderea din venit a tuturor cheltuielilor făcute de o companie pentru desfăşurarea afacerilor. Acesta include costul bunurilor vândute, salariile, cheltuielile de călătorie, cazare şi protocol, taxe profesionale, comisioane etc.

32

Companiile offshore pot menţine conturi în orice tip de valută, sub formă de conturi curente, conturi cu preaviz, sau depuneri la termen fix, iar dobânzile sunt similare cu cele practicate la nivel internaţional. Fondurile din aceste conturi pot fi transferate în străinătate fără nici un fel de restricţie şi fără solicitarea unor documente sau a unor permise.

c)Operează într-un sistem economic şi politic stabil.Orice om de afaceri, orice investitor îşi doreşte să îşi desfăşoare activitatea într-o ţară ce are aceste

caracteristici. Nimeni nu doreşte să îşi vadă banii pierduţi din cauza schimbării guvernelor, sistemului de guvernare sau din cauza instabilităţii economice ce poate aduce cu ea inflaţie, regresie economică şi multe alte probleme.

Unul din cele mai mari avantaje ale Ciprului ca centru offshore este stabilitatea economică şi politică într-o regiune vulnerabilă. Războiul civil din Liban i-a conferit Ciprului primul avantaj în 1970, urmat de Războiul din Golf din 1990 şi colapsul Iugoslaviei. Multe companii care au venit pentru un refugiu temporar au rămas atunci când au văzut că această ţară le oferă mai mult de atât.

d)Operează întru-un sistem bancar bine organizat şi dezvoltat.Aceasta este una din priorităţile pe care orice centru financiar offshore le are de îndeplinit. La aceasta au

contribuit şi marile bănci ale lumii ce şi-au stabilit centre de operare în aceste zone şi au ridicat astfel standardul de desfăşurare al acestei activităţi.

Având în vedere modul în care se desfăşoară afacerile astăzi este de neconceput ca un centru financiar offshore să nu aibă un sistem bancar bine dezvoltat.

e)Posibilitatea diversificării obiectului de activitate fără nici o restricţie.Centrele financiare offshore permit în mod frecvent diversificarea obiectului de activitate al unei companii,

operaţie care nu este posibilă în ţara de origine a investitorului. Companii cu impuneri şi restricţii dureroase în ţara lor de origine pot găsi nenumărate soluţii comerciale în centre offshore, scăpând astfel de multe din probleme. Trebuie menţionat şi faptul că formalităţile de diversificare a activităţii unei companii sunt îndeplinite fără prea multă birocraţie.

f) Regulamente lejere.Frica de regulamente excesive este o atracţie majoră spre acest domeniu şi este motivul pentru care

înregistrarea de bănci, societăţi de asigurări sau societăţi de transport maritime a devenit un pilon important al industriei offshore. Un mare val de instrumente financiare se deplasează spre domeniul offshore pentru acelaşi motiv. Acest val include fonduri de investiţii închise, instrumente de plată, comerţul cu Eurodolari.

g)Posibilitatea de expansiune mult mai bună.Marile corporaţii văd centrele offshore ca pe ceva indispensabil pentru expansiunea lor pe noi pieţe la

costuri competitive. De exemplu, centrele financiare offshore domină câteva activităţi internaţionale cum ar fi: shippingul, transportul aerian, domeniul financiar şi al societăţilor de asigurări captive. În ultimul timp au fost înregistrate aproximativ un milion de companii offshore în toată lumea, iar multe din corporaţiile de pe piaţa mondială operează cu aceste centre (IBM şi Microsoft în Dublin, Orient Express şi American Airlines în Bermude, GE şi CNN în Cipru).

În concluzie, firmele offshore se constituie într-un instrument legal de lucru în optimizarea din punct de vedere fiscal şi al siguranţei afacerii.

1.3.4. LEGITIMITATEA OPERAŢIUNILOR OFFSHORE ÎN PARADISURILE FISCALEParticularitatea esenţială a entităţilor offshore constă în evitarea prin mijloace legale a obligaţiilor fiscale.

Prin urmare, această sustragere nu se poate confrunta cu noţiunea de evaziune fiscală. Sub acest aspect, Dicţionarul de economie al celebrei reviste „The Economist” definea evaziunea fiscală astfel21: „neplata obligaţiei fiscale a unei persoane fizice sau juridice către stat prin metode frauduloase, ca de exemplu, nedeclararea profitului, micşorarea valorii reale a profitului prin creşterea cheltuielilor sau diminuarea venitului prin fals sau uz de fals, înregistrarea la organele fiscale a balanţelor şi a bilanţurilor contabile false, bancruta etc.”

Pe de altă parte, potrivit aceluiaşi dicţionar, evitarea legală a sarcinilor fiscale (evaziunea fiscală legală) reprezintă structurarea activităţilor financiare în conformitate cu legea în scopul minimalizării obligaţiei fiscale.

Înfiinţarea şi activitatea companiilor offshore sunt, prin urmare, operaţiuni legale de evitare a fiscului, iar regimul fiscal de non-impozitare este garantat prin lege şi nu este rezultatul unor maşinaţiuni frauduloase, aşa cum se consideră în general. De altfel, marile firme de contabilitate şi-au dezvoltat propriile departamente ce se ocupă exclusiv de operaţiuni în paradisurile fiscale pentru clienţii lor interesaţi.

Deşi impresia generală este că paradisurile fiscale se ocupă în primul rând de „spălarea” banilor de orice provenienţă fără a adresa întrebări stânjenitoare clienţilor lor, de fapt, în centrele offshore respectabile,

21 http://facultate.regielive.ro/proiecte/finanţe/paradisurile_fiscale

33

regulamentele sunt mai dure decât în statele dezvoltate. Sub acest aspect, trebuie relevat că majoritatea guvernelor din statele offshore supraveghează cu mare atenţie activitatea băncilor licenţiate în teritoriu şi aprobă cu exigenţă maximă crearea de noi instituţii financiare. Falimentul din 1991 al Băncii de Credit şi Comerţ Internaţional, şi alte evenimente, au constituit împrejurări ce au determinat înăsprirea supravegherii activităţilor offshore în vederea identificării potenţialilor escroci financiari. Totuşi, creşterea interesului pentru companiile offshore a fost direct proporţională cu accelerarea ratei criminalităţii economice.

Paradisurile fiscale, prin facilităţile puse la dispoziţia clienţilor lor, reprezintă pentru majoritatea escrocilor financiari, adevărate „oaze de albire” a banilor proveniţi din diverse activităţi prohibite de lege.

În acest context, companiile offshore au reprezentat un adevărat „magnet” nu numai pentru persoanele dornice să-şi protejeze beneficiile de fiscalitatea ridicată, dar şi pentru cele care sperau să-şi rotunjească substanţial veniturile prin muşamalizarea profiturilor ilegale sau pe seama naivităţii unora.

Utilizarea firmelor offshore, a facilităţilor financiare, bancare şi fiscale din paradisurile fiscale constituie o practică internaţională curentă şi nu întotdeauna lipsită de riscuri. Organismele internaţionale încearcă să prevină utilizarea paradisurilor fiscale ca baze ale activităţilor criminale, dar şi migraţia evidentă a contribuabililor şi a instituţiilor financiare importante22.

2. PARADISURILE FISCALE ÎN EUROPAO Europă fiscală sau socială nu există, de aceea, disponibilităţile – pe această temă – variază foarte mult, pe

de o parte – de la o ţară la alta, iar pe de altă parte – chiar la nivelul Uniunii Europene. O explicaţie ar fi aceea că în chiar interiorul Uniunii Europene s-au înmulţit paradisurile fiscale, situaţie care, - prezentând un pericol potenţial pentru viitorul Comunităţii – produce dificultăţi guvernanţilor. În vederea înlăturării acestui pericol se întreprind măsuri severe: verificarea severă a dublei reşedinţe a contribuabilului, revederea clauzelor privind: schimbul de informaţii, a clauzelor de asistenţă privind recuperarea datoriilor reciproce etc.

2.1. ALDERNEY. Alderney reprezintă un grup de mici insule situate în Canalul Mânecii, în imediata apropiere a coastelor franceze (chiar la intrarea în Golful Saint Malo). În prezent, grupul de insule are un organism legislativ propriu (cu puteri limitate) şi autorităţi administrative care controlează bugetul local23. Alderney se supune, în general, legislaţiei britanice care, însă, este „îndulcită” de unele legi cutumiare şi de anumite hotărâri ale parlamentului local. Astfel, în ultimii ani, au fost adoptate şi puse în aplicare o serie de legi prin care se recunoaşte statutul (privilegiat sub aspectul facilităţilor fiscale) al companiilor exceptate (1995), administrarea afacerilor şi conducerea companiilor (2000). În Alderney se percepe exclusiv un impozit pe venit de până la 30% (atât pentru persoanele fizice cât şi pentru persoanele juridice). Societăţile comerciale exceptate (care se pot constitui şi numai cu un singur acţionar) plătesc o taxă de înmatriculare de 100 lire sterline. În ceea ce priveşte sistemul financiar-bancar, în Alderney funcţionează o schemă de compensare a depunătorilor (la care instituţiile financiare pot adera dacă vor) în conformitate cu care băncile se sincronizează garantând clienţilor – în cazul când una dintre ele ar avea probleme – menţinerea în proporţii mulţumitoare a depunerilor efectuate.

S = 15 km², Populaţie = aprox. 2400 locuitori2.2 ANDORRA. Andorra, situată pe o vale pierdută între zidurile muntoase ale Pirineilor, la graniţa dintre

Franţa şi Spania, cu capitala la Andorra la Vella – este cunoscută de turişti ca un loc de tranzit în care se pot face cumpărături la preţuri mult mai mici decât în alte părţi, datorită faptului că nu se percep taxe vamale, accize etc. În Andorra, profitul, dividendele sau veniturile nu sunt impozitate. De asemenea, câştigurile de capital nu sunt

22 Bişa Cristian, Costea Ionuţ, Capotă Mihaela, Dancău Bogdan, op. cit., p. 150.23 Minea Ştefan, Mircea Costaş, Flavius Cosmin, op.cit., pag. 281

34

impozitate. Impozitele plătite de o societate sunt legate de asigurările de sănătate şi protecţia socială şi sunt de 13% la salariul angajatului şi de 5% plătit de angajat24. Băncile din Andorra duc o politică conservatoare şi înregistrează rate de solvabilitate ridicate. Pentru a preveni spălarea banilor, în 1995, guvernul andorran a introdus „Legea protejării secretului bancar şi prevenirii spălări banilor sau a bunurilor provenite din activităţi ilegale”. Andorra constituie, pentru moment, loc de atracţie în special pentru persoanele fizice bogate şi mai puţin pentru entităţile juridice offshore care nu pot deţine controlul absolut al afacerilor. Pentru acest motiv, Andorra este preferată pentru înfiinţarea, de către persoane fizice bogate, de trusturi ce beneficiază de impozitare zero. Poziţia sa între două mari puteri ale Europei şi infrastructura bine pusă la punct sunt aspecte ce ar putea atrage mulţi investitori dornici să-şi stabilească afacerile aici. Tocmai de aceea, guvernul din Andorra studiază posibilitatea de a deveni paradis fiscal al companiilor offshore, prin impozitarea cu cote minime a profiturilor acestora. De asemenea, se are în vedere încheierea de tratate de evitare a dublei impuneri cu anumite state.

S = 468 km², Populaţie = aprox. 84 484 locuitori

2.3. BELGIA. Belgia este un tărâm al contrastelor. Aparent divizată – datorită disputei dintre flamanzi şi valoni, ea totuşi unită, stabilă şi prosperă. Belgia şi-a dezvoltat un sistem fiscal diferenţiat, care este atractiv (în sensul că prezintă numeroase caracteristici „offshore”) pentru nerezidenţi. Astfel, în Belgia se practică pe scară largă sistemul conturilor anonime, mai cu seamă pentru societăţile multinaţionale, de asemenea, este stimulată dezvoltarea industriei bazată pe înalta tehnologie, societăţile „inovatoare” beneficiind de scutire de la plata impozitului pe profit pe o perioadă de 10 ani25.

S = 30.528 km², Populaţie = aprox. 10,5 milioane locuitori

2.4. CIPRU. Cipru, cu capitala la Nicosia, este o tânără neutră a Uniunii Europene, foarte cunoscută pentru turismul mediteranean (situată în largul coastelor libaneze şi turceşti, la răscruce între Europa, Africa şi Orient). Cipru este perfect situată pentru a oferi perspective largi iniţierii şi dezvoltării operaţiunilor de comerţ internaţional, mai cu seamă a activităţilor offshore. Sub aspectul fiscalităţii, se înfăţişează ca un adevărat „paradis” mai ales pentru nerezidenţi: salariaţii străini sunt impuşi numai pentru jumătate din veniturile obţinute. Cipru este ţara cu cea mai extinsă reţea a tratatelor privind eliminarea dublei impuneri.

24 Bişa Cristian, Costea Ionuţ, Capotă Mihaela, Dăncău Adrian, op.cit., pag. 37025 Ibidem, pag. 283

35

S = 9 253 km², Populaţie = aprox. 1 088 503 locuitori

2.5. ELVEŢIA. Elveţia este statul european – relativ redus, ca întindere geografică – cunoscut prin: neutralitatea politică, frumuseţea peisajelor montane, industria ceasornicelor de mare precizie şi serviciile bancare „impecabile”. În ceea ce priveşte fiscalitatea, este de reţinut faptul că impozitarea veniturilor se face în conformitate cu reglementările locale şi cu prevederile numeroaselor tratate pentru evitarea dublei impuneri. Factori precum reglementările stricte asupra secretului bancar, aprecierea continuă a francului elveţian, tradiţia acestei ţări în ceea ce priveşte neutralitatea, stabilitatea economică, au contribuit la creşterea atractivităţii Elveţiei pentru investitorii străini. Elveţia nu este o jurisdicţie offshore propriu-zisă, este totuşi o jurisdicţie cu un nivel redus al fiscalităţii, oferind investitorilor internaţionali şi societăţilor multinaţionale posibilitatea obţinerii unor reduceri semnificative ale cheltuielilor fiscale.


2.6. GIBRALTAR. Gibraltar, aflat sub dominaţia britanică încă de la începutul secolului al XVIII-lea, a constituit multă vreme un obiect de dispute între naţiunile europene (mai cu seamă între Marea Britanie şi Spania). În ultimii cincizeci de ani, însă, locul şi-a pierdut din importanţa strategică pe care o avea în trecut, dar cu toate acestea, Gibraltar rămâne o zonă de interes, datorită poziţiei sale geografice, mai cu seamă pentru Marea Britanie care urma să-şi păstreze influenţa asupra unui teritoriu care continuă să reprezinte o bază importantă pentru marina sa. Întrând în rândul „paradisurilor fiscale”, Gibraltar manifestă un interes deosebit din partea investitorilor. Pentru a depăşi handicapul economic dobândit în cei 16 ani de izolare de Spania, Gibraltar a fost nevoită să introducă măsuri revoluţionare în legislaţia sa; cea mai importantă dintre aceste măsuri este acordarea perioadei de 25 ani de scutire de la plata impozitelor pentru companiile offshore26. Confidenţialitatea afacerilor şi secretul bancar sunt garantate prin lege, ceea ce explică faptul că pe o suprafaţă de numai 6,5 km.2 a Gibraltarului îşi desfăşoară activitatea aproape toate marile bănci din Europa şi America, depozitele adăpostite în conturile acestora depăşind cu mult 6 miliarde de dolari. În acest moment, această ţară este una din destinaţiile preferate de investitori pentru a-şi domicilia afacerile şi, totodată, pentru întâlniri şi conferinţe.

26 Numărul de societăţi înregistrate în Gibraltar depăşeşte pe cel al locuitorilor.

36

S= 6,5 km², Populaţie = aprox. 27 921 locuitori

2.7. GUERNSEY. Guernsey, insulă în Marea Mânecii27, mai mică şi cu o cale de acces mai dificilă, este mai puţin „favorizată de soartă”, pentru că – fiind cea mai îndepărtată de ţărmul mării – nu a fost destul de intens vizitată de turişti şi, din acest motiv (lipsa de bani) nu s-a putut dezvolta rapid din punct de vedere economic. Guernsey s-a replicat şi a început să ofere din ce în ce mai multe servicii financiare permanente şi atractive. Persoanele fizice şi întreprinderile rezidente în Guernsey plătesc un impozit pe venit, respectiv pe beneficii de numai 20% în condiţiile în care nu există alte forme de impunere. Sistemul financiar-bancar funcţionează la cote înalte, în Guernsey îşi desfăşoară activitatea, profitabil, peste 60 de bănci. Facilităţile fiscale nu sunt printre cele mai atractive, însă mediul afacerilor stabil şi existenţa serviciilor financiare dintre cele mai complexe fac din Guernsey o destinaţie dorită de mulţi investitori.


2.8. JERSEY. Jersey, este tot o insulă situată în Marea Mânecii28, aproape de partea normandă a Rivierei Franceze, dar care se află sub autoritatea Coroanei britanice. Ea are statutul de membru asociat al Uniunii Europene. Majoritatea băncilor europene importante îşi au câte un stabiliment pe insulă. Accesul şi instalarea pe insula Jersey sunt permise oricărui posesor al unui paşaport eliberat de un stat membru al Comunităţii Europene. Pentru a deveni rezident, însă, este necesară dobândirea unei proprietăţi sau închirierea unei locuinţe. În ultimii 50 de ani, pe insulă Jersey veniturile persoanelor fizice şi beneficiile societăţilor s-au impus (şi se impun în continuare) cu 20%. Acolo nu se impozitează câştigurile din capital, nu este cunoscută taxa pe valoare adăugată (sunt instituite numai câteva impozite – absolut rezonabile, ca şi cuantum – care vizează unele produse, precum: carburanţii, alcoolul, tutunul etc.). Stabilitatea politică, alături de sistemul redus de taxe şi reputaţia sa internaţională de important centru financiar fac din statul Jersey o destinaţie atractivă pentru investiţiile străine. Sectorul bancar, cel al fondurilor de investiţii, precum şi trusturile sunt, în mod particular, mai dezvoltate şi beneficiază de o infrastructură financiară şi de o consultanţă puternică. Insula rămâne în continuare destinaţia favorită a societăţilor comerciale şi holding care activează în UE, însă aceasta trebuie să se conformeze cerinţelor UE şu OECD.

27 Este a doua ca mărime dintre insulele Canalului Mânecii şi are formă triunghiulară. Situată la 130 km de Marea Britanie şi 48 km de Norvegia, insula se întinde pe 65 km2.28 Jersey este cea mai mare şi mai sudică dintre insulele Canalului, având o suprafaţă totală de 116 km2

37


2.9. INSULA MAN. Insula Man este situată în centrul Mării Irlandeze, între Marea Britanie şi Irlanda. Naţiunea cu cea mai veche structură parlamentară, datând de acum 1000 ani, se bucură de o economie naţională de succes, cu sectoare financiare, bancare şi de asigurări bine reglementate29. În insulă sunt înregistrate aproximativ 33.000 de societăţi offshore, iar pe lângă acestea, încă 21.500 de alte firme. În ianuarie 2002, Insula Man a devenit unul din primele centre financiare din lume care a reglementat agenţiile responsabile cu înregistrarea şi administrarea companiilor offshore. De sistemul financiar-bancar de pe insulă beneficiază, mai cu seamă, cetăţenii britanici şi, în general, rezidenţii statelor din Commonwealth. În privinţa nivelului taxelor, Insula Man este o zonă cu taxe foarte mici pentru sectorul privat, de fapt, majoritatea egale cu zero. În domeniile bancar şi asigurări se percepe un mic impozit, dar în alte domenii nu există deloc impozite pentru companii. Există doar impozite plătite de angajaţi. În general, insula se impune ca fiind o jurisdicţie bine reglementată, responsabilă şi puternică din punct de vedere financiar. De asemenea, insula a fost calificată ca situându-se în fruntea jurisdicţiilor care fac eforturi pentru prevenirea spălării banilor30.


2.10. LIECHTENSTEIN. Principatul Liechtenstein, cu capitala la Saduz, este situat în Europa centrală, la graniţa dintre Austria şi Elveţia. Din anul 1993 principatul a devenit membru asociat al Spaţiului Economic European; împreună cu Elveţia, Liechtenstein formează o unitate monetară şi vamală, ceea ce permite ambelor state să îşi regleze problemele bugetare şi fiscale prin acordul direct al celor două guverne. Sistemul bancar este foarte bine dezvoltat, în special în ceea ce priveşte sectorul privat, principalele puncte forte fiind: sistemul relaxat, legislaţia foarte flexibilă şi reguli stricte în ceea ce priveşte secretul bancar. De asemenea, regimul fiscal moderat, dar specializat, precum şi formele variate şi flexibile disponibile societăţilor scutite care desfăşoară activităţi pe teritoriul ţării sunt foarte favorabile dezvoltării societăţii offshore. În iunie 2000, Liechtenstein-ul a fost calificat de FATF ca fiind un paradis fiscal non-cooperant şi inclus pe lista neagră a OECD alături de alte 18 jurisdicţii. Ca urmare a eforturilor depuse pentru revizuirea legislaţiei şi respectarea celor 30 de recomandări formulate de FATF, în anul 2002, Liechtenstein-ul a fost scos de pe lista neagră alături de alte 3 jurisdicţii; Insula Cayman, Bahamas, Panama31.

29 Buziernescu Radu, op.cit., pag. 126-12730 Bişa Cristian, Costea Ionuţ, Capotă Mihaela, Dăncău Adrian, op.cit., pag.47131 Bişa Cristian, Costea Ionuţ, Capotă Mihaela, Dăncău Adrian, op.cit., pag.516

38

S = 160,4 km², Populaţie = aprox. 35 322 locuitori

2.11. LUXEMBOURG. Luxembourg, situat între hotarele Franţei, Belgiei, Germaniei este considerat „paradis al paradisurilor”32. Sintagma i se potriveşte Luxembourg-ului, întrucât ea are deplină acoperire: în primul rând, în Constituţia luxemburgheză este înscris principiul secretului bancar (locul 6 mondial în lumea finanţelor internaţionale), apoi pentru că în Luxembourg se înregistrează cea mai scăzută rată a şomajului din Europa continentală şi, în fine, nu este cunoscută aici inflaţia. Regimul fiscal, calitatea de neutru a UE, infrastructura modernă şi reţeaua vastă de tratate încheiate pentru evitarea dublei impuneri, fac din Luxembourg o ofertă foarte atractivă pentru diferitele tipuri de societăţi de tip offshore. În prezent, Luxembourg-ul se găseşte într-o situaţie foarte delicată, confruntându-se pe de o parte cu atacurile UE/OECD, şi de pe altă parte cu dependenţa sa faţă de sectorul offshore.

S = 2 586 km², Populaţie = aprox. 468 571 locuitori

2.12. INSULELE MADEIRA. Madeira, un grup de insule situat în Oceanul Atlantic între Africa şi Insulele Azore sunt, de la 1976, insule care au dobândit o oarecare autonomie locală. Odată cu aderarea Portugaliei la UE şi Insulele Madeira au devenit teritoriu comunitar. În ceea ce priveşte fiscalitatea, insulele oferă o serie de facilităţi: societăţi comerciale înfiinţate pe insule beneficiază de un privilegiu fiscal garantat până la finele anului 2011, în sensul că profitul realizat a fost scutit de impozit. Madeira nu este un paradis fiscal cu legislaţie şi proceduri create să protejeze secretul afacerii. Centrul financiar a fost construit beneficiind de aprobarea Comunităţii Europene, iar stimulentele fiscale au fost structurate în aşa fel încât Madeira să nu fie percepută ca un paradis fiscal negativ. În general, Madeira atrage companii care doresc să aibă acces pe piaţa unică a UE şi care sunt pregătite să facă faţă prevederilor emise la Bruxelles şi Lisabona. Gradul de supraveghere este foarte ridicat, fiind de fapt acelaşi care se aplică şi societăţilor rezidente în Portugalia. Madeira este un centru financiar offshore scump, acesta este utilizat de grupuri internaţionale mari care urmăresc să consulte avocaţi şi consultanţi specializaţi foarte competenţi înaintea implementării structurilor. De asemenea, investiţiile masive în telecomunicaţii fac din acestea un sector foarte bine dezvoltat, iar alături de pregătirea profesională ridicată a forţei de muncă şi de beneficiile care rezultă din vasta reţea de tratate încheiate pentru evitarea dublei impuneri, Madeira constituie un membru financiar offshore foarte atractiv33.

32 Minea Ştefan, Mircea Costaş, Flavius Cosmin, op.cit., pag.28933 Idem, pag. 531

39


2.13. MALTA. Malta, stat mic situat în Marea Mediterană, la sud de Sicilia, în largul coastelor Libiei, este membru al UE din 2004. Este o ţară cu un sistem fiscal destul de împovărător, însă există şi regiuni unde cotele impozitelor sunt reduse, acestea adresându-se atât persoanelor fizice cât şi celor juridice. Malta dispune de o infrastructură şi servicii profesionale pentru afaceri cu un grad rezonabil de sofisticare. Sectoarele în care îşi desfăşoară activitatea offshore sunt sectorul bancar, managementul fondurilor mutuale, trusturi, transporturi şi holdinguri. Regimul fiscal nu este unul relaxat, însă Malta deţine câteva avantaje competiţionale: poziţia sa geografică, porturile foarte bine dotate, infrastructura foarte bine dezvoltată, număr mare de tratate pentru evitarea dublei impuneri şi mediul de afaceri la nivel european.


2.14. MONACO. Principatul Monaco, stat naţional independent, este situat pe Riviera franceză, lângă Italia. Este considerat cu adevărat „paradisul paradisurilor fiscale”, fiind mai mult decât atrăgător, întrucât acolo nu există practic impozite directe. Se percepe în schimb o taxă (TVA) care este armonizată cu Franţa. Jumătate din activităţile desfăşurate în principat au ca obiect: bănci, asigurări şi alte prestări de servicii 34. Băncile private se dezvoltă continuu, datorită numărului ridicat de persoane bogate care se stabilesc aici. În Monaco nu există activitate offshore în sensul propriu-zis. Spre deosebire de celelalte jurisdicţii offshore, activităţile care beneficiază de un regim fiscal favorabil sunt acelea a căror cifră de afaceri provine în proporţie de peste 75% de pe piaţa internă. În general, regimul fiscal este determinat de domeniul de activitate şi nu de tipul de societate folosit.


2.15. SAN MARINO. San Marino, stat minuscul, situat în nord-estul Peninsulei Italice, unde formează o enclavă. Entitatea statală a fost atestată încă din anul 301, dar a început să se dezvolte din sec. IX, în jurul mănăstirii cu acelaşi nume. Economia Republicii San Marino este dominată de servicii (în cadrul cărora pe primul loc se situează serviciile turistice). Un loc important îl deţine şi sectorul financiar-bancar aflat într-o continuă creştere, graţie unei legislaţii fiscale favorizatoare. În materia legislaţiei fiscale reţine atenţia faptul că San Marino a semnat

34 Idem, pag. 291

40

acordul privind schimbul de informaţii între autorităţile naţionale şi se supune regulilor comunitare relative la armonizarea impozitelor indirecte35.

S= 61,2 km², Populaţie = aprox. 29 973 locuitori

3. PARADISURILE FISCALE DIN AFARA EUROPEIEuropa, este serios concurată – în materie de „paradisuri fiscale” – de Arhipelagul Caraibelor care se

întinde aproximativ din sudul Floridei până în nord-vestul Americii Latine şi este alcătuit din câteva sute de insule (mari, mici, locuite, deşertice etc.) dintre care cele mai importante sunt: Anquilla, Antigua-Barbuda, Aruba, Bahamas, Barbados, Belize, Bermude, Insulele Virgine Britanice, Insulele Cayman, Antilele Olandeze, Panama.

Alături de acestea, sunt de reţinut şi câteva „locuri mirifice” de mare interes din punct de vedere a facilităţilor fiscale – din zona Asia - Pacific, Insula Mauritius, Malaysia, Singapore. Toate aceste teritorii – de o frumuseţe extraordinară şi beneficiind de o climă dulce (foarte potrivită pentru petrecerea vacanţelor) – se constituie şi în adevărate paradisuri fiscale datorită împrejurării că acolo se află, în diverse forme, nenumărate facilităţi fiscale (de la absenţa totală a impozitului pe venit şi profit şi până la posibilitatea de a crea, cu uşurinţă, dar în condiţii de siguranţă, stabilimente bancare şi alte instituţii financiare). Reprezintă, totodată, locuri sau zone de mare interes şi pentru deţinătorii de fonduri sau investitorii europeni care caută spaţii de manevră mai departe şi mai discrete.

3.1. ANGUILLA. Anguilla, insulă situată la cca. 250 km de Porto Rico, aflată sub dominaţia Coroanei britanice, se caracterizează printr-o legislaţie care favorizează iniţierea şi dezvoltarea afacerilor atât prin permisivitatea reglementărilor privind constituirea de societăţi comerciale, cât şi existenţa unui regim fiscal foarte blând. În ceea ce priveşte regimul fiscal, nu se percep impozite directe, ci numai taxe indirecte (care au niveluri simbolice). În Anguilla este garantată timp de 50 de ani scutirea de la plata oricărei taxe; în cazul companiilor de asigurări perioada este de 25 ani. În prezent, politica fiscală nu prevede nici un fel de taxă asupra veniturilor sau profiturilor, iar acest aspect, împreună cu cele anterior menţionate, fac din Anguilla locul aproape ideal pentru investitorii offshore.

S = 102 km², Populaţie = aprox. 13 477 locuitori3.2. ANTIGUA ŞI BARBUDA. Antigua şi Barbuda sunt două insule situate la cca. 420 km S-E de Porto

Rico. Contra unor taxe modice, companiile internaţionale îşi pot instala şi dezvolta activităţi profitabile întrucât legislaţia este foarte permisivă; nu se percep taxe locale şi nici TVA, dar impozitul pe profit este de 40% (în condiţiile în care pot fi obţinute o serie de facilităţi fiscale pe perioade de timp determinate)36. Sistemul financiar-

35 Ibidem, pag. 23536 Ibidem, pag. 485

41

bancar se află în plină dezvoltare. Prezentând un grad sporit de confidenţialitate, practicând tarife reduse şi dovedindu-şi o destul de mare flexibilitate (în materie legislativă) şi înţelegere faţă de „exilaţii fiscali”, Antigua şi Barbuda reprezintă unul din cele mai atractive paradisuri fiscale (mai cu seamă pentru vecinii americani).


3.3. ANTILELE OLANDEZE. Antilele Olandeze, alcătuite din cinci insule (Curacao, Bonaire, Saint Martin, Saint Eustache şi Saba) sunt supuse Coroanei olandeze şi beneficiază de o anumită autonomie. Companiile offshore sunt taxate în funcţie de activitatea desfăşurată cu un impozit anual cuprins între 2-6% din profitul brut. Antilele Olandeze au reputaţie de centru financiar offshore specializat prezentând interes mai cu seamă pentru afacerile din domeniul finanţelor, altor servicii bancare, asigurări etc. Administrarea fondurilor de investiţii reprezintă genul de activitate cel mai profitabil în acest paradis fiscal37.


3.4. ARUBA. Aruba este situată la N de Venezuela. Aici se percep impozite ale căror cuantumi pot ajunge la sume impresionante. În baza unei reglementări din 1956, Aruba beneficiază de posibilitatea creării unei zone libere în care nu există nici un fel de constrângeri. Ca şi celelalte insule olandeze, Aruba are în temeiul unei convenţii fiscale, anumite relaţii privilegiate cu Olanda, ai cărui rezidenţi pot beneficia de o serie de facilităţi fiscale.

37 Idem, pag. 485

42


3.5. BAHAMAS. Bahamas, arhipelag cuprinzând peste 700 de insule şi cca. 2000 insuliţe ocupă SE coastelor Floridei. Companiile care activează în Bahamas sunt exonerate de la orice impozit pe venit sau profit pe o durată de 20 de ani. Societăţile captive de asigurări şi reasigurări (care sunt autorizate să funcţioneze în Bahamas, având un regim privilegiat constând într-o exonerare de la plata oricărui impozit pe o perioadă de 15 ani de la data înmatriculării) datorează o taxă anuală de 2500 dolari. Bahamas, considerată un paradis fiscal pur, se află în topul jurisdicţiilor offshore, cu servicii financiare de calitate şi cu legislaţie ce permite o mare libertate de mişcare a investitorilor. Presiunile făcute în ultimii ani de organizaţiile internaţionale de monitorizare a activităţii paradisurilor fiscale şi de luptă împotriva spălării banilor murdari şi a criminalităţii financiare au dus la modificări ale legislaţiei Bahamas-ului şi la armonizarea acesteia cu noile cerinţe. Secretul bancar şi cel al identităţii proprietarilor de firme offshore nu mai sunt atât de stricte. Aceste măsuri au făcut ca FATF să considere Bahamas o jurisdicţie sigură pentru investitori şi să o retragă din lista neagră a paradisurilor fiscale. Ca o concluzie, Bahamas este o locaţie destinată tuturor genurilor de investitori cu infrastructura bine pusă la punct, cu servicii financiar bancare foarte dezvoltate şi, nu în ultimul rând, o destinaţie turistică foarte căutată.

S= 13 940 km², Populaţie = aprox. 301 790 locuitori

3.6. BARBADOS. Barbados, insula cea mai estică din zona Caraibelor, situată la NE de Venezuela, este o veche colonie britanică. Mediul afacerilor în Barbados este stabil şi bine organizat, oferind o gamă largă de servicii profesionale şi un sector financiar în creştere în ultimii ani. Telecomunicaţiile sunt, de asemenea, dezvoltate şi moderne. Sistemul legislativ este flexibil şi liberal şi reglementează o gamă largă de tipuri de companii ce pot fi înfiinţate. Fiscalitatea sectorului offshore este foarte relaxată, însă destul de ridicată pentru companiile ce activează local. Sistemul informatic beneficiază în ultima perioadă de o mare susţinere din partea guvernului Barbados, fiind o jurisdicţie atrăgătoare pentru comerţul electronic. Barbados, deşi este o jurisdicţie offshore, cu servicii financiare de calitate şi cu legislaţie stabilă nu se poate considera un centru financiar important pe plan mondial. Cu toate acestea, ultimii ani au marcat o creştere considerabilă a sectorului bancar al asigurărilor, companiilor străine de vânzări şi armatorilor.

43


3.7. BELIZE. Belize, stat situat pe coasta caraibiană a Americii Centrale, face parte din Commonwealth. Cu o legislaţie de o pronunţată inspiraţie britanică, noul stat independent (din 1981) şi-a deschis porţile pentru companiile offshore din necesitatea de a-şi redresa economia (prăbuşită după plecarea garnizoanei britanice din teritoriu). În anul 1990 a fost adoptat în Belize o reglementare specială privind dreptul de acces şi limitele derulării activităţilor companiilor internaţionale, împrejurare care a determinat creşterea - în perioada imediat următoare - a numărului de investitori cu aproape 100 pe lună38. Urmare reformei fiscale din 1998, în Belize salariile care depăşesc valoarea anuală de 10.000 dolari sunt impozitate progresiv prin aplicarea unor cote procentuale cuprinse între 25-45%. În locul taxei pe valoare adăugată, a fost introdus un impozit pe vânzări de 8% care, însă, nu se aplică produselor alimentare de bază, anumitor produse farmaceutice, furnizării de energie etc. Impozitul pe profit este de 25%, alături de care se percepe o taxă comercială al cărei nivel diferă în funcţie de valoarea anuală a cifrei de afaceri. Belize este un centru offshore ce dispune de legislaţie permisivă, infrastructură bine pusă la punct şi fiscalitate redusă. Pentru investitorii străini există un program de acordare de facilităţi pe termen lung, între 5-25 şi 25 ani. Zonele libere asigură o mare libertate de mişcare companiilor de comerţ sau producţie însoţite de fiscalitate minimă39.

S = 22 966 km², Populaţie = aprox. 333 200 locuitori

3.8. DELAWARE. Delaware, stat micuţ situat pe coasta de est a Statelor Unite ale Americii, la jumătatea distanţei dintre Washington şi New York, este recunoscut ca şi capitală mondială a corporaţiilor. Legislaţia privind constituirea şi funcţionarea societăţilor comerciale este extrem de permisivă: este asigurată libertatea deplină a organizării şi conducerii companiilor, nu există limitări cu privire la mărimea capitalului sau la felul şi numărul acţiunilor emise, nu există restricţii cu privire la cetăţenia proprietarilor sau acţionarilor companiilor etc. Potrivit Constituţiei statului Delaware, sunt exceptate de la impozitare companiile offshore (care desfăşoară activităţi în afara statului şi nu sunt proprietatea cetăţenilor săi). Condiţiile - uşor de îndeplinit - pentru ca o companie încorporată în Delaware să nu plătească impozite sunt următoarele: să fie înregistrată legal, să achite o taxă anuală de 50 dolari; acţionarii şi administratorii să nu fie rezidenţi ai Statelor Unite ale Americii; compania să nu facă afaceri pe teritoriul statului american40.

38 Bişa Cristian, Costea Ionuţ, Capotă Mihaela, Dăncău Bogdan, op.cit., pag.40239 Minea Ştefan Mircea, Costaş Flavius Cosmin, op.cit., pag.48840 Ibidem , pag.327

44

S = 6 452 km², Populaţie = aprox.783 600 locuitori

3.9. INSULELE BERMUDE. Insulele Bermude, arhipelag formând o colonie britanică (cu un anumit grad de autonomie), este situat în Oceanul Atlantic, la 1000 km. de coastele statului Carolina de Nord. Datorită apropierii sale de Statele Unite ale Americii, relaţiile economice s-au dezvoltat, mai degrabă, cu statul federal american decât cu Regatul Unit al Marii Britanii. Persoanele fizice şi societăţile comerciale în Insulele Bermude nu datorează impozite pe venit şi, respectiv, pe profit până în anul 2016. Proprietăţile imobiliare sunt impozitate gradual de la 0-15%, dar nu există impozite pe venit şi pe profit. Sistemul financiar bancar este solid; deşi, numărul băncilor care acţionează în teritorii nu este impresionant, Bursa de Acţiuni din Insulele Bermude este foarte cunoscută, acolo fiind cotate peste 35 de fonduri mutuale importante şi câteva firme foarte cunoscute. Insulele Bermude se constituie într-o jurisdicţie offshore adresată investitorilor mari cu afaceri curate cărora le poate oferi toată gama de servicii financiar-bancare de care au nevoie, precum şi siguranţă şi încredere. Politica guvernamentală a fost de natură să descurajeze activităţile de spălare a banilor sau alte ilegalităţi, aducând Bermudei o poziţie de top în rândul centrelor financiare ale lumii cu legislaţie clară şi bine pusă la punct. Îmbinând această poziţie cu cea de destinaţie turistică de excepţie, concluzionăm că Insulele Bermude sunt o locaţie offshore de inegalat.


3.10. INSULELE CAYMAN. Insulele Cayman, situate în vestul Arhipelagului Caraibe, la mai puţin de 1000 km distanţă de Florida, au statutul de colonie britanică. Paradoxal sau nu, deşi sunt supuse legislaţiei britanice, Insulele Cayman cunosc o viaţă înfloritoare şi oferă nivelul cel mai ridicat din zonă, în condiţiile în care – pe acele meleaguri – nu sunt cunoscute impozitele directe şi nici controlul schimburilor valutare. Singurele forme de impozitare în vigoare vizează transferul proprietăţilor bunurilor (7,5%) şi ipotecă (1%). Fiind unul din cele mai importante centre financiare offshore, Insulele Cayman reprezintă locul unde sunt înregistrate mai mult de 400 societăţi captive de asigurări şi peste 600 de bănci offshore a căror activitate este intensă.

45


3.11. INSULELE VIRGINE BRITANICE. Insulele Virgine Britanice constituie o colonie britanică (alcătuită din aproape 60 de insule grupate în jurul celei mai mari dintre ele – Tortola) şi fac parte din arhipelagul Antilele Mici alături de alte insule aparţinând SUA. Industria serviciilor financiare a cunoscut în ultimii ani un real succes în Insulele Virgine Britanice fiind înregistrate peste 400.000 de firme cu o medie pe an de 50.000 de noi companii. Investitorii sunt atraşi aici de stabilitatea economico-politică, legislaţia flexibilă, gradul înalt de confidenţialitate, buna reputaţie etc. Cele mai căutate activităţi offshore sunt cele de trust, management, fonduri mutuale şi asigurări captive. Sectorul bancar nu se bucură de încurajare, fiind slab reprezentat, în fapt, acest lucru reprezintă o formă de luptă împotriva spălării banilor.

S= 153 km², Populaţie = aprox. 22 016 locuitori

3.12. INSULELE COOK. Insulele Cook reprezintă un grup răspândit de insule în sudul Pacificului, undeva la jumătatea distanţei între Hawai şi Noua Zeelandă. Apariţia sectorului offshore a fost târzie, primele reglementări fiind remarcate în anii 1981- 1982 şi, în ciuda micilor sale dimensiuni, constituie al doilea contribuabil după turism pentru guvernul din Insulele Cook. Comunitatea de afaceri din Noua Zeelandă s-a bucurat în mod deosebit de apariţia acestui paradis fiscal, deopotrivă cu cea din Australia, mai ales datorită relaţiilor strânse dintre aceste comunităţi. Insulele Cook au reuşit să se facă remarcate pe plan mondial în special pentru politica de trust care protejează proprietarii în faţa creditorilor.


3.13. MAURITIUS. Mauritius, stat insular, situat în Oceanul Indian, la cca. 900 km de Madagascar, şi-a dobândit independenţa în 1968, dar a rămas în Commonwealth. Legislaţia hibridă – rezultat al unui amestec de norme juridice anglo-saxone şi napoleoniene – oferă, în materie de fiscalitate, o atracţie deosebită: nu există impozite pe profit, dividende, dobânzi, creşteri de capital, succesiuni etc. Persoanele fizice rezidente însă sunt supuse plăţii unor impozite normale, rezonabile (de până la 30%). În Mauritius nu există TVA, dar se practică un impozit pe vânzări de 8%. Insula se bucură de o poziţie geografică foarte bună (situată între Asia, Africa şi India), precum şi alte avantaje competiţionale precum: infrastructură modernă de afaceri şi comunicaţii, economie dinamică, stimulente acordate de guvern şi reţea vastă de tratate pentru evitarea dublei impunere. Datorită acestei reţele de tratate încheiate cu multe dintre statele din regiune, Mauritius este frecvent folosit ca bază pentru firme care doresc să înfiinţeze un holding, o societate de investiţii sau o subsidiară comercială. Investiţii majore au fost făcute în dezvoltarea reţelei de telecomunicaţii, existând un interes major pentru dezvoltarea comerţului electronic.

46

Mauritius se înscrie între cele mai mari centre financiare, oferind loc de desfăşurare mai multor servicii bancare ale unor renumite instituţii de profil, arhicunoscute pe plan mondial, precum şi numeroaselor fonduri de investiţii ori companii de asigurări.


3.14. PANAMA. Republica Panama, este situată în America Centrală între Marea Caraibe şi Oceanul Pacific. Pentru multă lume, Panama înseamnă doar comerţ maritim şi Canalul Panama. Într-adevăr, în Panama comerţul maritim este o industrie înfloritoare de proporţii, însă există şi un număr mare de bănci, Panama acţionând ca un centru regional bancar pentru sudul Americii. De asemenea, sectorul asigurărilor captive a cunoscut şi el o continuă dezvoltare, iar bursa depune eforturi pentru încurajarea fondurilor mutuale. Poziţia sa strategică, existenţa Canalului Panama, a Zonei Comerciale Libere şi atitudinea fiscală prietenoasă faţă de activităţile offshore au favorizat atragerea societăţilor care desfăşoară activităţi de comerţ, marketing şi distribuţie. De asemenea, există premisele şi implicarea autorităţilor pentru dezvoltarea comerţului electronic.


3.15. SINGAPORE. Singapore, stat insular constituit în jurul insulei omonime, despărţit de Peninsula Malaca prin strâmtoarea Johore şi înconjurat de alte 54 de insule mici, fostă colonie britanică, a devenit republică parlamentară în anul 1959. Având un sistem juridic de inspiraţie britanică, Singapore a acordat treptat avantaje fiscale tot mai mari oricăror investitori până când şi-a asigurat un nivel economic satisfăcător, după care - în ultimii ani - şi-a rafinat legislaţia oferind subsidii şi facilităţi fiscale numai investitorilor serioşi şi puternici41. În prezent, în Singapore, fiscalitatea este complexă, ea apropiindu-se de cea din ţările occidentale; persoanele fizice datorează un impozit pe venit diferit: rezidenţii plătesc între 2 şi 28%, iar nerezidenţii între 15 şi 27%. Impozitul pe profit este de 26%. Taxa pe valoare adăugată este un impozit aproape simbolic, ea se plăteşte conform unei cote unice de 3%. Sistemul financiar bancar este foarte bine dezvoltat, ca – de altfel – şi cel al afacerilor comerciale. Pentru viitor se preconizează adoptarea unor reglementări care să reformeze în domeniul financiar – bancar şi care să asigure alte facilităţi fiscale investiţilor care se vor realiza în domeniile: bancar, al asigurărilor şi al fondurilor de investiţii. În

41 În present, se acordă facilităţi fiscale notabile (precum scutirea de la plata impozitelor) numai investitorilor care aduc fonduri ce depăşesc valoarea de 5 miliarde dolari.

47

fine, în Singapore funcţionează o puternică bursă de acţiuni şi instrumente derivate, care ocupă unul dintre primele locuri în lume în ceea ce priveşte tranzacţiile şi capitalizarea bursieră42.

S= 704 km², Populaţie = aprox. 4 326 000 locuitori

CONCLUZII La simpla auzire a cuvântului „paradis fiscal” ne imaginăm locuri populate de miliardari care îşi petrec cea

mai mare parte a timpului pe plajă, lungiţi pe un şezlong sau într-un hamac agăţat de doi cocotieri, cu un pahar la îndemână. Averea lor, în mod evident inepuizabilă, este ascunsă într-o bancă elveţiană sub un număr de cont.

Fiecare îşi făureşte astfel scenariul viselor sale...43

Realitatea este că paradisurile fiscale nu sunt situate toate la tropice, ci sunt răspândite pe cele cinci continente şi nu sunt refugiul exclusiv al celor mai bogaţi. Majoritatea celor care obţin profituri în aceste locuri dispun de o avere modestă pe care doresc să o dezvolte şi să o păstreze. În epoca avionului şi a internetului, orice individ care deţine câteva bunuri resimte într-adevăr nevoia de a proteja ceea ce posedă.

În contextul mondializării schimburilor, o întreprindere care ignoră paradisurile fiscale se condamnă prin aceasta la non-competivitate.

Denumirea de „paradis fiscal”, folosită într-un domeniu larg în ultimii 20 ani, tinde din ce în ce mai mult să fie înlocuită prin acela de „paradis financiar” sau de „centru financiar internaţional” sau mai nou de „centru financiar offshore”.

În aceste mici ţări, în marea majoritate insulare, se poate alege domeniul fiscal, locul de instalare a bazei de lucru, se poate trăi aici, se pot câştiga bani sau se poate obţine cetăţenia şi se adresează fie persoanelor fizice, fie persoanelor juridice, fie ambelor în acelaşi timp.

Statele considerate ca fiind paradisuri fiscale constituie un refugiu pentru toate tipurile de societăţi cu scopul de a permite beneficiarilor să reducă şi respectiv chiar să suprime în totalitate taxele la care sunt supuşi în deplină legalitate şi de o manieră practic imposibil de controlat de către serviciile fiscale din ţara de origine.

În lume există aproximativ 60 de paradisuri fiscale. Unele, după ce au dispărut, aşa cum e cazul Libanului, renasc din propria cenuşă. Altele, aşa cum este Elveţia, sunt pe cale de dispariţie sau au dispărut de curând, cum este Hong-Kong-ul. Concomitent, în alte locuri se nasc paradisuri noi.

Subiect „fierbinte” prin excelenţă, paradisurile fiscale sunt uneori la o „bătaie de puşcă” şi binecunoscute de turişti: Andorra, „seducând” odată în plus, Austria este vestită pentru secretul său bancar, fără a uita de Monaco sau Gibraltar.

Altele sunt totodată adevărate paradisuri de vacanţă: Caraibele cuprind un număr mare de state cu o fiscalitate privilegiată, insulele Caiman posedă o bancă pentru cei 60 locuitori, iar insulele Cook îi fac să viseze pe bancheri.

Paradisurile fiscale există. Ele pot fi utilizate pentru a realiza profituri mari, pentru protecţia banilor şi pentru a scăpa de taxele numeroase. În zilele noastre, cele mai bune posibilităţi de investire se găsesc dincolo de propriile frontiere, în cadrul numeroaselor pieţe străine.

42 Minea Ştefan Mircea, Costaş Flavius Cosmin, op.cit., pag.491-49243 Duphin, C., “Ghidul cu adevărat practic al paradisurilor fiscale”, Grupul de edituri Tribuna, Braşov, 1999, p. 11.

48

TAX HAVENS OUTSIDE EUROPE

PhD Reader Nadia Cerasela AniteiThe University of Petre Andrei from Iasi, Faculty of Law

ABSTRACT The article shows how the concept of tax haven is defined in the literature and presents the following

models of tax havens outside Europe: ANGUILLA, ANTIGUA AND BARBUDA, NETHERLANDS ANTILLES, ARUBA, BAHAMAS, BARBADOS, DELAWARE, BERMUDA, CAYMAN ISLANDS, BRITISH VIRGIN ISLANDS, COOK ISLANDS, MAURITIUS, PANAMA, SINGAPORE.

Key words: financial haven, international finance center, taxes, taxpayer.

1. INTRODUCTORY CONSIDERATIONS

The term "tax haven" is borrowed from English, from the word "tax-haven", which means "refuge", "port tax".44

In the literature (legal and economic) are very few timid attempts of defining "tax havens".According to the Gordon Report, published in 1983 by the Ministry of Finance of France, "tax haven" is

"any country which is regarded as such and which wants this".Roger Brown notes that "a tax haven is a territory where individuals or companies have the impression

of being taxed less than anywhere else".45

"Tax haven" can be defined as the geographic area (representing the territory of a country or only one part of the territory of a state) in which the many and various tax incentives are granted: no taxes are imposed (or the taxes are very reduced and concern only certain restricted categories of income and assets), the banking secrecy is ensured- at a high level, the development of commercial activities and transfer of benefits is stimulated, there are no restrictions on currency exchange, etc.46

Europe is in a serious competition - in terms of "tax havens" – with the Caribbean Archipelago which is located south of Florida and North-West of Latin America and consists of hundreds of islands (large, small, inhabited, desert areas, etc.) of which the most important are: Anguilla, Antigua-Barbuda, Aruba, Bahamas, Barbados, Belize, Bermuda, British Virgin Islands, Cayman Islands, Netherlands Antilles, Panama.

In addition to these, we will mention some other "wonderful places" of great interest in terms of tax incentives – from the Asia-Pacific area, Mauritius, Malaysia, Singapore.

All these territories – of an extraordinary beauty and having a mild climate (very suitable for spending holidays) – are also true tax havens because, there, there are, in various forms, many tax breaks (from a total absence of tax on income and profit until the possibility to create, easily - but safely, bank establishments and other financial institutions). These are places or areas of great interest to money holders and European investors seeking faraway and more discreet places for business.

2. MODELS OF TAX HAVENS OUTSIDE EUROPE

2.1. ANGUILLA Anguilla, an island located 250 km.2 east of Puerto Rico, under the domination of the British Crown, is

characterized by a legislation which promotes the initiation and development of business both by means of permissive regulations regarding the establishment of companies and by means of the very existence of a gentle tax system. Regarding the tax system, no direct taxes are levied, but only indirect taxes (which have symbolic levels). In Anguilla tax exemption is guaranteed for a period of 50 years, while for insurance companies there is a 25 year period. Currently, the fiscal policy does not provide any tax on income or profits, and this aspect, together with those previously mentioned, make Anguilla the ideal place for offshore investors.

44 The image created is that of a business man compared to a sailor who seeks refuge. He crosses the "sea" of tax laws and its "storm", then reaching the tax haven, which is the port.45

Buziernescu Radu, “Evaziunea fiscală internă şi internaţională” (Local and International Tax Evasion), Universitaria Publishing House, Craiova, 2007, p. 112; Nadia, Cerasela Aniţei, Consideraţii generale cu privire la paradisurile fiscale şi activităţile “offshore” (General considerations on tax havens and “offshore” activities) article to be published in the volume of International Conference Trends and perspectives of the development of law in the context of globalization, December 16-17, 2010.46 Minea Ştefan, Costaş Flavius, Cosmis, „Fiscalitatea în Europa la începutul mileniului III” (Taxation in Europe at the Beginning of the 3rd Millenium, Rosetti Publishing House, Bucharest, 2006, p. 27.

49

S = 102 km², Population = about 13 477 inhabitants

2.2. ANTIGUA AND BARBUDAAntigua and Barbuda are two islands situated 420 km. south-east of Puerto Rico. For modest fees, the

international companies can set up and develop profitable activities because law is very permissive there; no local fees or VAT are levied, but the income tax is 40% (provided that a series of tax incentives can be obtained for preset periods of time)47. The banking system is growing. Having a high degree of confidentiality, practicing a low-cost policy and proving a big enough flexibility (in terms of laws) and understanding for the "tax exiles", Antigua and Barbuda is one of the most attractive tax havens (especially for the American neighbors).


2.3. NETHERLANDS ANTILLESThe Netherlands Antilles consists of five islands (Curacao, Bonaire, Saint Martin, Saint Eustache and

Saba), being subject to Dutch Crown, but enjoying a degree of autonomy. Offshore companies are taxed on the basis of their activity with an annual tax within 2-6% of the gross profit. The Netherlands Antilles is known as a specialized offshore financial center appealing especially to financial business and other banking services, insurances etc. The investment funds management is the most profitable type of activity in this tax haven48.

S= 800 km², Population = about 192 866 inhabitants

47 Ibidem, p. 48548 Idem, p. 485

50

2.4. ARUBAAruba is located north of Venezuela. Here the levied taxes can reach impressive levels. Under a

provision from 1956, Aruba has benefited from the possibility of the creating a free zone with no constraints. Like other Dutch islands, Aruba is under a tax convention, and based on this convention it has some special relationship with the Netherlands, whose residents may receive some tax relief.


2.5. THE BAHAMASThe Bahamas, an archipelago comprising over 700 islands and about 2000 islands is located on the

South-Eastern coasts of Florida. The companies operating in the Bahamas are relieved from taxation on income or profit for a period of 20 years. Captive insurance and reinsurance companies (which are licensed to operate in the Bahamas, having a favorable regime consisting of an exemption from paying any tax for a period of 15 years from the date of registration) owe an annual fee of $ 2,500. The Bahamas, considered a pure tax haven, is in the top of offshore jurisdictions, with quality financial services and legislation that gives the investors greater freedom of movement. The pressure made in the past few years by the international organizations monitoring the activity of tax havens and fighting against money laundering and financial crime led to changes in the legislation of the Bahamas and to its need of consistency with the new requirements. Bank secrecy and the identity of owners of offshore companies are not as strict. These measures made FATF consider the Bahamas as a jurisdiction safe for investors and withdraw it from the blacklist of tax havens. In conclusion, the Bahamas is a place for all types of investors with a well-established infrastructure, with highly developed banking and financial services, and last but not least, a highly popular tourist destination.

S= 13 940 km², Population = about 301 790 inhabitants

2.6. BARBADOS Barbados, the easternmost island in the Caribbean, located North East of Venezuela, is an old British

colony. The business environment in Barbados is stable and well organized, offering a wide range of professional services and a growing financial sector in recent years. Telecommunications are also developed and modern. The legislative system is flexible and liberal, bringing under regulation a wide range of types of companies that can be established. The taxation in the offshore sector is very relaxed, but high enough for the local companies. The computer system has benefited lately from a great support from the Government of Barbados, being an attractive jurisdiction for the electronic commerce. Although it is an offshore jurisdiction with quality financial services and stable legislation Barbados cannot be considered an important financial center in the world. However, in the recent years a considerable increase has been seen in the banking insurance field, foreign sales companies and ship owners.

51


2.7. BELIZE Belize, the state located on the Caribbean coast of Central America, is part of the Commonwealth. With

a legislation strongly inspired by the British one, the newly independent state (since 1981) opened its doors to offshore companies from the need to redress the economy (which collapsed after the leaving of the British garrison from the territory). In 1990 Belize adopted a special regulation concerning the right of access and the limitations of carrying out of the activities of international companies, a situation which led to an increase - in the period immediately following – of the number of investors with nearly 100 per month 49. After the 1998 tax reform, in Belize the salaries which exceeded the annual value of $ 10,000 were taxed progressively by applying percentage rates between 25-45%. Instead of the value added tax, a sales tax of 8% was introduced but which, however, did not apply to basic food products, to certain pharmaceutical products, to energy supply, etc. The income tax is 25%, in addition to which a commercial tax whose level varies according to the annual value of the turnover is levied. Belize is an offshore center which has permissive legislation, well established infrastructure and low taxation. For the foreign investors there is a program granting long-term facilities, for a period between 5 - 25 and of 25 years. Free zones ensure freedom of movement for trade or production companies accompanied by minimum taxation50.

S = 22 966 km², Population = about 333 200 inhabitants

2.8. DELAWAREDelaware, a small state located on the east coast of the United States of America, halfway between

Washington and New York, is recognized as the world capital of corporations. The legislation on the establishment and operation of companies is extremely permissive: full freedom of organization and management of the companies is ensured, no limitation on the amount of capital or of the kind and number of shares issued, there are no restrictions on the nationality of owners or shareholders of the companies etc. Under the Constitution of Delaware, the offshore companies (operating outside the state and which are not the property of its citizens) are exempt from tax. The conditions - easily to meet - for a company incorporated in Delaware not to pay taxes are: to be legally registered, to pay a $ 50 annual fee, the shareholders and managers should not be residents of the United States of America; the company should not do business on the American territory51.

49 Bişa Cristian, Costea Ionuţ, Capotă Mihaela, Dăncău Bogdan, op. cit., p. 402.50 Minea Ştefan Mircea, Costaş Flavius Cosmin, op. cit., p. 48851 Ibidem, p. 327

52

S = 6 452 km², Population = about 783 600 inhabitants

2.9. THE BERMUDASThe Bermudas, an archipelago representing a British colony (with a certain degree of autonomy), is

located in the Atlantic Ocean at 1000 km from North Carolina coast. Due to its proximity to the United States of America, the economic relations have developed most of all with the American federal state rather than with the United Kingdom of Great Britain. Individuals and companies in Bermuda do not owe income taxes or corporate taxes, until 2016. Real estate properties are taxed progressively from 0-15%, but there no taxes on income or profit. The financial and banking system is solid; although the number of banks operating in the territories is not impressive, the Bermuda Stock Market is well known, there being listed over 35 major mutual funds and some well-known companies. Bermuda is an offshore jurisdiction for big investors who make clean business and to whom it can provide the full range of banking and financial services they need, as well as safety and trust. The government policy has discouraged the activities such as money laundering or other illegal business, placing Bermuda in a top position among the world's financial centers with a clear and well-established legislation. Combining this position with that of an exceptional tourist destination, we conclude that Bermuda is an unmatched offshore location.

S = 53,3 km², Population = about 65 773 inhabitants

2.10. THE CAYMAN ISLANDSThe Cayman Islands, located west of the Caribbean archipelago, less than 1000 km. from Florida have

the status of British colony. Paradoxically or not, although subject to British law, the Cayman Islands experience a flourishing life and offer the highest level in the area, given that - on those lands - there are no direct taxes or exchange controls. The only form of taxation in force aims at the transfer of goods (7.5%) and mortgage (1%). As one of the most important financial centers offshore, Cayman Islands is the place where there are registered more than 400 captive insurance companies and over 600 offshore banks whose activity is very intense.

S = 260 km Population = about 45 017 inhabitants

53

2.11. THE BRITISH VIRGIN INSLANDSThe British Virgin Islands is a British colony (made up of nearly 60 islands gathered around the largest

of them - Tortola) and is part of the Lesser Antilles archipelago along with other islands belonging to the U.S. The financial services industry has experienced in recent years a huge success in the British Virgin Islands, over 400,000 firms with an annual average of 50,000 of new companies, being registered. Investors are attracted here by the political and economic stability, by the flexible legislation, by the high degree of confidentiality, by the good reputation etc. The most popular offshore activities are the trust activities, management, mutual funds and captive insurance. The banking sector does not enjoy encouragement, being poorly represented, in fact, this is a form of fighting against money laundering.

S= 153 km², Population = about 22 016 inhabitants

2.12. THE COOK ISLANDSThe Cook Islands is a widespread group of islands in the South Pacific, somewhere midway between

Nawaem and New Zealand. The emergence of the offshore sector was late, the first rules being observed in the years 1981 - 1982, and despite its small size, it is the second contributor after tourism for the Cook Islands Government. The business community in New Zealand particularly enjoyed the emergence of this tax haven, along with that of Australia, mainly due to the close relations between these communities. The Cook Islands has managed to make itself noticed in the world especially due to the trust policy that protects the owners from the creditors.


2.13. MAURITIUS Mauritius, a state island located in the Indian Ocean, approximately 900 km east of Madagascar, has

gained independence in 1968, but remained in the Commonwealth. The hybrid legislation - the result of a mixture of Anglo-Saxon and Napoleonic legal rules - offers, in terms of taxation, a special attraction: no taxes on profit, dividends, interest, capital gains, inheritance etc. The resident individuals are subject to payment of normal, reasonable taxes (up to 30%). In Mauritius there is no VAT, but a sales tax of 8% is applied. The island enjoys an excellent geographical location (situated between Asia, Africa and India), as well as other competitive advantages such as: modern business and communications infrastructure, dynamic economy, incentives provided by government and an extensive network of treaties for the avoidance of double taxation. Due to this network of treaties signed with many countries in the region, Mauritius is frequently used as a headquarters for companies wishing to establish a holding, an investment company or a commercial subsidiary. Major investments were made in the development of the telecommunications network, having a major interest for the development of electronic commerce. Mauritius is part of the largest financial centers, providing a place of activity for many banking services of famous institutions in the field, well known worldwide, as well as for numerous investment funds or insurance companies.

54

S = 2 040 km², Population = about 1 220 000 inhabitants

2.14. PANAMAPanama is located in Central America between the Caribbean Sea and the Pacific Ocean. For many

people, Panama is just about sea trade and the Panama Canal. Indeed, in Panama the maritime trade is a flourishing major industry, but there is also a large number of banks, Panama acting as a regional banking center for South America. Also, the captive insurance sector has also been continually developed, while the stock market makes efforts to encourage mutual funds. Its strategic position, the existence of the Panama Canal, the Free Trade Area and the friendly taxation attitude to offshore activities have attracted companies engaged in trading, marketing and distribution. Also, there are premises and authority support for the development of electronic commerce.

S = 75 517 km², Population = about 3 283 959 inhabitants

2.15. SINGAPORESingapore, a state island built around the homonymous island, separated from the Malacca Peninsula

through the Strait of Johor and surrounded by 54 other small islands, a former British colony, became a parliamentary republic in 1959. Having a British-inspired legal system, Singapore has gradually granted increasing tax advantages to any investors until it secured a satisfactory economic level, after which – in the past few years Singapore has refined its law system providing subsidies and tax breaks only to serious and powerful investors52. Currently, in Singapore, taxation is complex, approaching that of the Western countries; individuals owe a different income tax: the residents pay between 2 and 28%, while the non-residents from 15 to 27%. Income tax is 26%. The value added tax is an almost symbolic tax, it is charged under a single rate of 3%. The financial banking system, as well as the commercial business system, is very well developed. For the future Singapore is expected to adopt regulations to reform the financial-banking system able to ensure other fiscal incentives for the investments that will be made in banking, insurance and investment funds. Finally, in Singapore operates a strong stock and derivative instruments market, which occupies one of the first places in the world in terms of transactions and market capitalization53.

52 Currently, significant tax relief is granted (such as exemption from taxes) only to investors who provide funds over 5 billion dollars.53 Minea Ştefan Mircea, Costaş Flavius Cosmin, op.cit., p. 491-492

55

S= 704 km², Population = about 4 326 000 inhabitants

CONCLUSIONSIn these small countries, most of them situated on islands, one can choose the tax base, the installation

site, one can live here, one can earn money or obtain citizenship and they address either to individuals or to legal persons or to both at the same time.

The states regarded as tax havens are a refuge for all types of companies allowing the beneficiaries to reduce and even to entirely suppress taxation within the law in a manner virtually impossible to control by the tax services in the country of origin.

Tax havens exist. They can be used to achieve high profit, for money protection or to get rid of the numerous taxes. Nowadays, the best investment opportunities are beyond our own borders, within the many foreign markets.

56

DEFINIRE STATISTICO-CRIMINOLOGICĂ A CONCEPTELOR DE TENDINŢĂ ŞI FLUCTUAŢIE

Dr. Octavian BEJAN,Analist în domeniul informaţiei strategice,

Serviciul de Poliţie al mun. Gatineau (Canada)

RésuméDans l’article sont présentées les définitions statistico-criminologiques des concepts de la tendance et

fluctuation. Les concepts proposés ont été élaborés sur la base de plusieurs recherches empiriques, en utilisant la méthode statistique, corroborées par les méthodes théoriques. De même, sont présentées les modalités de manifestation des tendances et fluctuations, ainsi que leurs interactions. On souligne le caractère indispensable de l’application de ces concepts dans l’analyse statistico-criminologique temporelle.

RezumatÎn articol sunt prezentate definiţii statistico-criminologice ale conceptelor tendinţei şi fluctuaţiei.

Conceptele propuse au fost elaborate pe baza mai multor cercetări întreprinse, folosind metoda statistică, coroborate prin metode teoretice. La fel sunt prezentate modalităţile de manifestare a tendinţelor şi fluctuaţiilor, precum şi interacţiunile lor. Se subliniază caracterul indispensabil şi aplicarea acestor concepte în analiza statistico-criminologică temporală.

Analiza statistico-criminologică s-a afirmat deja drept un element indispensabil pentru activitatea anti-crimă. Criminologul are acum sarcina de a lărgi aria ei de aplicare în activitatea practică şi de a contribui la dezvoltarea ei metodologică. Sperăm că rezultatele cercetărilor noastre, prezentate în acest articol, vor constitui un obol la realizarea sarcinii din urmă.

Potrivit cercetărilor noastre empirice, bazate pe metoda statistică, există două modalităţi de evoluţie a criminalităţii (unor tipuri de crime sau tipuri de criminalitate): tendinţă şi fluctuaţie.

Tendinţa reprezintă o diminuare, o sporire sau o stabilitate durabilă a criminalităţii, determinată de acţiunea unor factori relativ constanţi, ale căror efecte (sporire, diminuare sau stabilitate a criminalităţii) se manifestă pe termen mediu şi lung.

Vom exemplifica definiţia noastră printr-o serie de cazuri reale, selectate din statistica criminologică canadiană, respectând exigenţele de confidenţialitate legale.

Tendinţa de diminuare constă în reducerea progresivă a numărului de crime şi poate fi observată în cazul evoluţiei numărului de furturi de vehicule înregistrate în anii 2004-2010 în unul dintre municipiile din Canada (Tabela 1, Graficul 1).

Tabela 1: Numărul furturilor de vehicule înregistrate în anii 2004-2010Anul 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010

Numărul furturilor de vehicule 814 744 723 722 631 493 465

Graficul 1: Evoluţia furturilor de vehicule înregistrate în anii 2004-2010

În cazul invocat putem vorbi despre o tendinţă perfectă de descreştere, deoarece ea nu a fost întreruptă de nici o fluctuaţie.

Tendinţa de sporire constă în creşterea progresivă a numărului de crime şi poate fi observată în cazul crimelor contra administrării justiţiei înregistrate în perioada anilor 2002-2009 în unul dintre municipiile din Canada (Tabela 2, Graficul 2).

57

Tabela 2: Numărul crimelor contra administrării justiţiei înregistrate în anii 2002-2009

Anul 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Crime contra justiţiei 707 531 531 646 1109 1583 1360 1513

Graficul 2: Evoluţia crimelor contra administrării justiţiei înregistrate în anii 2002-2009

Tendinţa de stabilitate constă într-o menţinere la relativ acelaşi nivel a criminalităţii. Stabilitatea este relativă, deoarece numărul crimelor nu este identic în fiecare an (sau altă perioadă de referinţă), ci creşte şi descreşte nesemnificativ, revenind permanent la relativ acelaşi nivel. Un exemplu de stabilitate îl observăm în evoluţia criminalităţii înregistrate într-un municipiu din Canada în cursul anilor 2002-2009 (Tabela 3, Graficul 3).

Tabela 3: Numărul crimelor înregistrate în anii 2002-2009 (cu excepţia celor ce ţin de circulaţia rutieră)

Anul 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Numărul de crime 14417 14259 14336 14514 14602 14981 14575 14485

Graficul 3: Evoluţia criminalităţii înregistrate în anii 2002-2009

Ceea ce ne permite să distingem tendinţa de stabilitate de fluctuaţie este faptul că nivelul criminalităţii de la începutul perioadei supuse analizei este aproximativ acelaşi cu cel de la sfârşitul ei, în cazul nostru este vorba despre anii 2002 şi 2009.

De menţionat, în această ordine de idei, că începutul perioadei este întotdeauna anul (luna etc.) cel mai îndepărtat, în timp, de prezent, iar sfârşitul îl constituie anul (luna etc.) cel mai apropiat, în timp, de prezent.

Cursul tendinţei poate fi influenţat de factori determinanţi atât pasageri, cât şi relativ constanţi. În cazul în care intervin factori determinanţi pasageri, se produce o deviere (atenuare, accentuare sau suprimare) de durată scurtă sau medie de la linia tendinţei, iar în cazul în care intervin factori determinanţi constanţi, se produce o accentuare sau atenuare a tendinţei pe termen mediu sau lung.

Vorbim despre naşterea unei noi tendinţe sau schimbarea tendinţei în situaţia în care se produce o modificare a sensului ei (sporire, diminuare sau stabilitate). De exemplu, dacă o tendinţă de descreştere a criminalităţii este suprimată de factori criminogeni constanţi şi puternici, astfel încât se produce o sporire a criminalităţii pe termen mediu sau lung, atunci putem vorbi despre o schimbare a tendinţei sau despre naşterea unei noi tendinţe a criminalităţii.

58

În unele condiţii, tendinţa poate fi confundată cu fluctuaţia, cum este în cazul în care se naşte o tendinţă de diminuare a criminalităţii, ca urmare a intrării în acţiune a unor factori determinanţi constanţi, însă intervin, în scurt timp, factori criminogeni constanţi şi puternici, care determină o nouă tendinţă, de sporire a criminalităţii, astfel încât se creează impresia că acea diminuare de scurtă durată a fost nu o tendinţă (potenţială), ci o fluctuaţie.

Fluctuaţia reprezintă o diminuare, o stabilitate sau o sporire pasageră a criminalităţii, determinată de acţiunea unor factori suficient de puternici pentru a se face observabili, dar ale căror efecte (sporire, diminuare sau stabilitate a criminalităţii) se manifestă pe termen scurt sau mediu.

Calificăm o fluctuaţie ca fiind pe termen scurt în cazul în care o raportăm la o tendinţă a criminalităţii pe termen mediu sau lung şi ca fiind pe termen mediu în cazul în care o raportăm la o tendinţă pe termen lung. Vom ilustra cele spuse prin exemplul fluctuaţiei ce a intervenit în cursul tendinţei de descreştere a numărului furturilor din şi de pe autovehicule înregistrate într-un municipiu din Canada în perioada anilor 2002-2009 (Tabela 4, Graficul 4).

Tabela 4: Numărul furturilor din şi de pe autovehicule înregistrate în anii 2002-2009Anul 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Numărul de furturi 1889 1633 1554 1337 1214 1311 1337 1067

Graficul 4: Evoluţia furturilor din şi de pe autovehicule înregistrate în anii 2002-2009

Ceea ce distinge fluctuaţia de tendinţă este manifestarea ei de scurtă durată. După cum putem vedea din datele statistice prezentate, fluctuaţia s-a manifestat în anii 2007-2008, fără a-i schimba cursul, căci numărul din anul ce precede naşterea fluctuaţiei (2006) este mai mare decât cel ce a urmat fluctuaţiei (2009), în timp ce descreşterea numărului de crime privind furturile din şi de pe vehicule este progresiv în anii ce nu au fost marcaţi de fluctuaţie (2002-2006 şi 2009).

Fluctuaţiile pot atenua, accentua sau suprima, pe termen scurt sau mediu, tendinţa criminalităţii, în funcţie de natura şi puterea factorilor determinanţi. De exemplu:

(1) dacă tendinţa criminalităţii este de sporire anuală cu aproximativ 2%, iar fluctuaţia este de aproximativ 1% şi contravine acestei tendinţe (adică factorii pasageri defavorizează criminalitatea), atunci va rezulta o atenuare de aproximativ 1% a tendinţei criminalităţii, ceea ce înseamnă că într-un an se va observa o sporire cu numai aproximativ 1%, deşi în ultimii trei ani ea era de aproximativ 2%;

(2) dacă tendinţa criminalităţii este de sporire anuală cu aproximativ 2%, iar fluctuaţia este de aproximativ 1% şi consună cu aceasta (adică factorii pasageri favorizează criminalitatea), atunci va surveni o accentuare de aproximativ 1% a tendinţei criminalităţii, ceea ce înseamnă că într-un an se va observa o sporire a criminalităţii cu aproximativ 3%, deşi în ultimii trei ani ea era de aproximativ 2%;

(3) dacă tendinţa criminalităţii este de sporire anuală cu aproximativ 2%, iar fluctuaţia este de aproximativ 3% şi contravine acestei tendinţe (adică factorii pasageri defavorizează criminalitatea), atunci se va produce o scădere cu aproximativ 1% a tendinţei criminalităţii, ceea ce înseamnă că într-un an se va constata o diminuare a criminalităţii cu aproximativ 1%, deşi în ultimii trei ani ea era de sporire cu aproximativ 2%.

Examinând natura celor două modalităţi de evoluţie a criminalităţii (tendinţa şi fluctuaţia), constatăm o trăsătură comună, şi anume: ambele sunt subordonate unor regularităţi.

59

Considerăm că tendinţa şi fluctuaţia constituie concepte fundamentale în analiza statistico-criminologică, a căror aplicare este indispensabilă la analiza modificărilor temporale ale criminalităţii (unor tipuri de crime sau de criminalitate).

În opinia noastră, conceptele de tendinţă şi fluctuaţie pot fi, de asemenea, aplicate cu succes, într-o serie de cazuri, la explicarea schimbărilor survenite în criminalitate. Bunăoară, unul dintre criteriile de stabilire a legăturii de determinare dintre două fenomene constă în stabilirea anteriorităţii fenomenului presupus a fi determinant. Aceasta permite criminologului să compare momentul naşterii tendinţei sau a fluctuaţiei cu cel al factorului considerat determinant în raport cu această tendinţă sau fluctuaţie.

Aceste concepte sunt indispensabile şi pentru efectuarea prognozelor criminologice prin metoda extrapolării. Pe de o parte, ele permit delimitarea perioadei în care acţiunea factorului (factorilor) ce determină tendinţa nu este alterată de alţi factori (care formează fluctuaţiile), pentru a putea astfel determina cu mai multă exactitate evoluţia criminalităţii. Pe de altă parte, ele dau posibilitatea de a determina probabilitatea prognozei criminologice, în temeiul frecvenţei fluctuaţiilor. Potrivit raţionamentelor noastre, este posibil ca acţiunea factorilor ce determină fluctuaţiile să se caracterizeze, cel puţin în anumite cazuri, prin regularitate, ceea ce înseamnă posibilitatea efectuării de prognoze criminologice, în temeiul fluctuaţiilor.

Constatările prezentate sunt confirmate de toate cercetările noastre consacrate acestui subiect (de ordinul zecilor), dar aşteptăm cu interes şi testările ei de către alţi criminologi.

GATINEAU - CANADA

60

PROFILING-UL PERSONALITĂŢII CRIMINALE ŞI A MEDIULUI CRIMINOGEN

Isac Elena - Loreta

INTRODUCERE

Motivaţia alegerii temeiPrin tema abordată în cadrul lucrării Profiling-ul personalităţii criminale şi a mediului criminogen mi-

am propus să punctez importanţa pe care o poate avea includerea profiling-ului în cultura asistentului social şi a ofiţerului de probaţiune.

De-a lungul celor şase capitole am realizat o abordare antropologică şi epistemologică a profiling-ului criminal, punctând domeniile în care este utilizată aceasta tehnică, cunoştinţele pe care trebuie să le posede un specialist în profiling, dar şi dimensiunea ştiinţifică a acestei teme.

Lucrarea este structurată în trei părţi, cuprinzând o primă parte ce tratează profiling-ul criminal, o a doua parte în care am evidenţiat importanţa utilizării profiling-ului geografic pentru determinarea mediilor criminogene şi o a treia parte, care prezintă analiza filmului Tăcerea mieilor („The silence of the lambs”).

În prima parte a lucrării am punctat aspectele teoretice ale profiling-ului criminal, realizând delimitările conceptuale ale termenilor: „profiling criminal”, „profiling geografic”, „victimă”, „crime în serie”, istoricul acestei metode, cunoştinţele pe care trebuie să le posede un profiler, precum şi aria de aplicabilitate a acestei tehnici. În cadrul capitolului care abordează problematica ariei de aplicabilitate a profiling-ului criminal, am ales patru tipuri de agresori care pot fi identificaţi utilizând această metodă: criminalii în serie, pedofilii, violatorii şi teroriştii.

Cea de-a doua parte a lucrării surprinde într-o perspectivă modernă şi inedită o metodă de identificare a criminalilor în funcţie de zona în care comit infracţiunile, şi anume, profiling-ul geografic.

În cea de-a treia parte am identificat prin analiza filmului Tăcerea mieilor, o parte din noţiunile teoretice surprinse în primele două părţi ale lucrării.

Factorii economici, sociali, politici, demografici, culturali stau la baza criminalităţii ca fenomen social. Fenomenul criminogen a luat amploare atât pe plan intern, cât şi pe plan internaţional, şi tocmai de aceea trebuie găsite noi metode de identificare a infractorilor şi a mediului criminogen. Profiling-ul personalităţii criminalului şi a mediului criminogen reprezintă o metodă inovatoare care, pe lângă scopul principal de a identifica agresorul şi locul unei posibile infracţiuni, are şi rolul de a preveni fenomenul criminalităţii.

Orice crimă are ca element principal unul sau mai mulţi criminali. În momentul în care aceste acte criminale au autori necunoscuţi, trebuie identificate metode noi de soluţionare a acestor cazuri.

Infracţiunile, de orice natură, fiind comise de fiinţe umane, au o natură subiectivă. Scopul lucrării, prin tema pe care am decis să o abordez este acela de a încerca să evidenţiez că natura subiectivă a unei crime poate fi identificată cu ajutorul profiling-ului.

Deşi este o metodă foarte utilizată în state precum Marea Britanie, Franţa, Canada, S.U.A., Polonia, pentru autorităţile române, tema are un caracter inedit, cunoştinţele despre aceasta fiind minimale. În S.U.A., în cadrul F.B.I., există un departament special care se ocupă de identificarea criminalilor utilizând profiling-ul criminal şi profiling-ul geografic.

În România, tehnica este cunoscută mai mult prin intermediul serialelor de televiziune care au ca subiect profiling-ul personalităţii criminale. Autorităţile române sunt încă reticente în ceea ce priveşte utilizarea acestei tehnici pentru soluţionarea omorurilor, a jafurilor, a spargerilor sau a violurilor cu autori necunoscuţi. Psihologi criminalişti există în ţara noastră, însă într-un număr relativ redus şi insuficient pregătiţi. Este o meserie încă la început de drum, care presupune o activitate îndelungată de identificare, cercetare, analiză a datelor privind crima comisă, locul crimei, victima sau victimele, modul de operare al criminalului (modus operandi), motivaţia crimei etc.

Este important ca un asistent social şi în mod special un specialist în probaţiune să aibă o cultură a profiling-ului criminal.

În scopul realizării unei lupte eficiente împotriva criminalităţii, autorităţile abilitate cu identificarea şi combaterea acestui fenomen, trebuie să fie deschise la aplicarea unor metode noi de identificare a criminalilor. însă, înainte de a începe selectarea măsurilor de luptă eficientă împotriva criminalităţii, este necesar să înţelegem care sunt cauzele care determină un individ să comită o crimă. Mecanismul cauzelor şi condiţiilor criminalităţii în societatea noastră este studiat însă, îndeosebi, prin prisma delincventului, a structurii social-psihologice, a diferitelor trăsături ale personalităţii şi comportamentului acestuia.

Aşadar, pentru prevenirea şi combaterea eficientă a criminalităţii, este foarte important să se exploreze toate posibilităţile determinate de comportamentul şi personalitatea infractorului, de relaţiile sale cu victimele, de modul său de operare etc.

Cunoaşterea motivaţiilor care stau la baza unei crime este importantă nu numai pentru prevenirea acestora, dar şi pentru soluţionarea corectă şi pentru individualizarea pedepselor. Cercetarea elaborată a personalităţii criminalului, a motivaţiei comiterii crimei, a criteriilor în baza cărora îşi alege victimele, a relaţiilor

61

pe care le are cu acestea, permit stabilirea circumstanţelor în care s-a petrecut crima, precum şi rolurile pe care le-au avut, atât victima, cât şi infractorul.

Consider că şi în România este nevoie de mai mulţi specialişti care să înceapă lupta împotriva infracţionalităţii, înţelegând mai întâi comportamentul criminal şi motivele care determină un individ să comită infracţiuni de orice natură.

CAPITOLUL 1Delimitări conceptuale

Definirea termenului de “criminal profiling”Termenul de “criminal profiling” poate fi definit ca o tehnică de identificare a trăsăturilor de

personalitate, pattern-urilor comportamentali, parametrilor geografici şi demografici, particularităţilor biologice ale unui criminal pe baza analizei caracteristicilor crimei comise. În identificarea caracteristicilor de personalitate ale criminalului se va ţine cont de analiza câmpului infracţional, a datelor statistice ale faptelor similare, a persoanelor celor mai predispuse la a fi victime ale unui act criminal. Trăsăturile şi acţiunile expuse într-un act criminal sunt apreciate şi interpretate pentru a se realiza predicţii cu privire la caracteristicile individului care a comis crima. Mai exact, este vorba de a deduce şi de a „intui” într-un mod ştiinţific, portretul psihologic al individului, pornind de la analiza ansamblului de informaţii obţinute de la locul crimei.

În concepţia lui Vernon Geberth „profilul psihologic este o încercare elevată de a furniza anchetatorilor informaţii specifice despre un autor necunoscut ce a comis o infracţiune dată, proces bazat pe cercetarea atentă a locului faptei, victimologie şi teoriile psihologice cunoscute."54

Din păcate, termenul de „criminal profiling” este înţeles în moduri diferite. Profiling-ul poate fi considerat o parte componentă sau o activitate specifică investigaţiei psihologice, dar nu poate fi confundat cu aceasta. În timp ce investigaţia psihologică se referă la dimensiunea extinsă a aplicării cercetării psihologice şi la principiile de rezolvare a crimei, profiling-ul are o dimensiune specifică, bazându-se în special pe analiza caracteristicilor crimei.

Fenomenul criminogen câştigă în realism şi în pertinenţă, criminalul având nenumărate surse de informare şi posibilităţi de disimulare a actului criminal. În mod fundamental, funcţia profiling-ului este aceea de a înţelege şi de a examina trăsăturile de personalitate şi comportamentul criminal, având ca scop indicarea unei posibile persoane responsabile de actul criminal.

Definirea termenului de “geografic profiling”Termenul de „geografic profiling” se referă la „o metodă de investigaţie penală care analizează locaţii

dintr-o serie de crime, având ca scop identificarea reşedinţei criminalului sau a următoarei zone în care acesta va acţiona”55. Baza profiling-ului geografic o reprezintă legătura dintre ansamblul de informaţii referitoare la locul crimei şi identificarea teritoriilor din care sunt selectate cu predilecţie victimele.

Definirea termenului de „crime în serie”„Crimele în serie” sunt acele acte criminale „care se petrec cu o frecvenţă mai mare sau mai mică,

adeseori crescând ca număr, după o perioadă de timp ce poate însemna chiar ani de zile. Ele continuă până când asasinul este prins, sau până când moare, sau, la rândul său, este ucis”.56

Definirea termenului de „victimă”Termenul de „victimă”defineşte „o persoană umană care suferă, direct sau indirect, consecinţele fizice,

materiale sau morale ale unei acţiuni sau inacţiuni criminale”.57

CAPITOLUL 2Istoricul profiling-ului

Profiling-ul criminal nu a fost inventat de FBI. Istoria prezintă numeroase cazuri, în care anumiţi criminali au fost identificaţi pe baza caracteristicilor crimelor comise.

Contrar mass-mediei, care susţine că profiling-ul reprezintă un concept nou şi revoluţionar, această modalitate de a identifica un criminal pe baza caracteristicilor comportamentale este specifică rasei umane, fascinată de clasificarea şi interpretarea fenomenului criminalităţii.

54 http://ro.wikipedia.org/wiki/Criminal_profiling55 Besson, Jean-Luc, Les cartes du crime: questions judiciaires, Presses universitaires de France, Paris, 2004, pag. 1956 Tănăsescu, I., Manual de criminologie. Craiova: INS, 1997, pag .11357 Idem 3, pag. 115

62

Unul dintre cele mai vechi exemple de identificare a criminalului pe baza analizei comportamentului său vine de la Homer , care în opera sa Iliada, descrie personajul Thersities ca fiind un om urât şi deformat, a cărei personalitate indică predispoziţii criminale.

Un alt caz celebru în care a fost utilizată această metodă de identificare a caracteristicilor criminalului este cel al lui Jack Spintecătorul. Confruntată cu o serie de crime sadice, aparent aleatorii, în care victime erau doar femei din regiunea Whitechapel, Divizia de Investigaţii Criminale a Poliţiei din Londra a solicitat asistenţa medicului Thomas Bond pentru a soluţiona aceste cazuri. Poliţia londoneză consideră că Dr. Bond, pe baza aptitudinilor sale profesionale şi de expertiză clinică, ar putea oferi unele sugestii cu privire la persoana sau persoanele responsabile de crimele comise în regiunea Whitechapel.

Pe baza informaţiilor culese de la locul crimelor, analizând cadavrele, victimele şi posibilele legături dintre ele, Dr. Bond a concluzionat următoarele58: „... în fiecare caz de mutilare a fost implicată o persoană care nu are niciun fel de cunoştinţe anatomice … în opinia mea, autorul crimelor nu posedă nici măcar cunoştinţele tehnice ale unui măcelar sau ale unei persoane obişnuită să taie animale moarte. Această persoană este supusă periodic unor atacuri de violenţă fizică şi sexuală ... criminalul poate să fie o persoană inofensivă, linistită, probabil de vârstă mijlocie, îngrijit şi îmbrăcat onorabil. Este solitar şi excentric în obiceiurile sale, un om fără o ocupaţie stabilă, cu venituri mici...”

Un alt exemplu notabil de criminal profiling este cel al lui Adolph Hitler. În 1943, Biroul de Servicii Strategice (actual CIA) a apelat la doctorul Walter Langer cu scopul de a realiza o evaluare psihologică a lui Adolph Hitler. Deşi profilul liderului nazist nu a fost realizat în contextul tradiţional al investigaţiei criminale, deoarece nu erau suficiente dovezi pentru a-l numi pe Hitler un criminal notoriu, totuşi, evaluarea a încercat să surprindă pattern-urile comportamentale, surprinzând ceea ce urmăreşte această tehnică în prezent. Una dintre întrebările puse de Dr. Langer pacientului său s-a referit la felul în care ar reacţiona dacă într-una dintre confruntările sale ar fi înfrânt. Dr. Langer a nominalizat o serie de potenţiale reacţii, însă răspunsul dat de Hitler l-a determinat să concluzioneze că pacientul său mai degrabă s-ar sinucide decât să fie capturat sau judecat pentru acţiunile sale. Sfârşitul lui Hitler, în 1945, a dovedit că predicţia doctorului Langer a fost corectă.

Se poate spune că unul dintre primii cercetători care a realizat studii în domeniul profiling-ului criminal a fost chiar Cesare Lombroso. El a reuşit să distingă, prin studiile realizate, anumite stigmate ale omului criminal: sinusuri frontale foarte îndepărtate, pomeţi şi fălci voluminoase, orbite mari şi depărtate, asimetria feţei şi a deschiderilor nazale etc. În teoria lombrosiană comportamentul criminal este determinat de o anormalitate biologică.

În prezent, profiling-ul personalităţii criminale şi a mediului criminogen este o tehnică utilizată de poliţia din numeroase ţări europene şi Statele Unite ale Americii. Această tehnică este utilizată atât pentru identificarea omuciderilor în serie, cât şi pentru alte infracţiuni: violuri, acte de pedofilie, incendieri, tâlhării, spargeri, atacuri teroriste.

CAPITOLUL 3Formarea unui specialist în profiling

Pinizzotto şi Finkel au realizat numeroase studii pentru a evalua „competenţa persoanelor abilitate să realizeze portretul psihologic al unui criminal”.59 Cei doi cercetători au punctat faptul că un specialist în profiling trebuie să deţină cunoştinţe în psihologie, criminologie, victimologie, sociologie, trebuie să fie un bun anchetator şi să conştientizeze importanţa lucrului în echipă. Profiling-ul criminal devine o tehnică mult mai eficientă dacă se pune accent pe munca în echipă şi pe pluridisciplinaritatea analizei criminale. Toţi specialiştii care cooperează în rezolvarea unui caz trebuie să-şi confrunte punctele de vedere în timp real pentru a fi luate în calcul toate opiniile, indiferent că sunt asemănătoare sau total opuse.

Investigarea şi înţelegerea unui anumit act criminal presupun o serie de aptitudini indispensabile unui specialist în profiling.

Potrivit lui Gross (1924), un profiler trebuie să posede următoarele calităţi: un mod de viaţă activ; un grad ridicat de putere de auto-negare; bună capacitate de organizare a ideilor; bună educaţie şi un mod agreabil de a aborda o problemă; acurateţe şi precizie în descoperirea faptelor şi a cauzelor lor; obiectivitate în interpretarea faptelor; bună capacitate de speculare a faptelor; predispoziţie pentru interpretarea cu atenţie a faptelor;

58 Kocsis N. Richard (2006), Criminal Profiling. Principles and Practice, Humana Press, Totowa New Jersey, pg. 1459 Pinizzotto A., Finkel N., Criminal Personality Profiling: An outcome and process study, Law and Human Behavior, 2004, pg. 32-40

63

cunoaştere temeinică a naturii umane (incluzând victimele, martorii, criminalii şi experţii care se ocupă de rezolvarea cazului);

cunoştinţe solide în domeniul ştiinţelor socio-umane. Kirk (1974) susţine cele afirmate de Gross, însă completează punctând importanţa cunoaşterii şi

interpretării dovezilor de la locul crimei. „Deşi cunoaşterea ştiinţifică şi precizia acestor elemente sunt indispensabile pentru a depista criminalii, ele nu sunt şi suficiente. Întreaga investigaţie criminală are legătură cu oameni, cu lucruri şi cu faptele comise de aceşti oameni. Doar oamenii comit crime, însă în mod evident ele sunt comise cu ajutorul unor lucruri. Investigaţia criminală trebuie să aibă o abordare duală: trebuie să se axeze pe oameni şi pe acţiunile care au dus la săvârşirea respectivului act criminal”.60

„În realizarea profilului unui criminal, un specialist în profiling trebuie să respecte anumite etape:I. Elemente de profiling: Analiza scenei crimei; Analiza elementelor rezultate în urma anchetei; Analiza profilului victimologic specific;II. Clasificări criminologice (metoda inductivă): Tipologia autorului actului criminal; Factorii temporali şi spaţiali; Gradul de risc al victimei; Gradul de periculozitate al criminalului; Clasificarea crimelor realizată de poliţie; Modele universitare internaţionale pentru identificarea autorului unui act criminal;III. Evaluarea crimelor (metoda deductivă): Semnătura psihologică şi modul în care s-a operat; Poziţia corpului şi reconstituirea actului criminal; Confruntarea metodelor inductive cu cele deductive;IV. Realizarea profilului criminalului (sinteză personalizată): Vârsta şi sexul autorului actului criminal; Particularităţi ale caracterului criminalului; Situaţia familiară şi relaţiile sentimentale; Viaţa sexuală, nivelul de educaţie şi stagiul militar; Antecedentele penale şi elementele semnificative din viaţa sa; Identificarea altor criminali cu un mod de operare asemănător; Profilul psihologic al criminalului (cu titlu indicativ)”.61

Constituirea profilului unui criminal nu se bazează doar pe opinia personală a unui individ. Modelul ştiinţific care să permită structurarea şi confruntarea informaţiilor referitoare la caz este deosebit de important în realizarea portretului criminalului. Fiecare etapă face obiectul unei analize aprofundate, bazate pe experienţe practice şi cunoştinţe teoretice.

Este esenţial ca profiler-ul să aibă la dispoziţie un material cât mai cuprinzător privind toate detaliile comiterii crimei: date de la locul faptei, împrejurările în care a avut loc crima, circumstanţele şi evenimentele din timpul comiterii crimei. Sunt foarte importante informaţiile despre victimă şi trecutul său: locuinţa victimei, locul de muncă, obiceiuri, temeri, stare fizică şi psihică, trecutul infracţional, relaţiile familiale, hobby-uri, comportament social. De asemenea, au o mare relevanţă datele criminalistice: raportul autopsiei, fotografii ale cadavrului şi ale locului în care s-a petrecut crima, timpul şi cauza decesului, arma folosită, schiţe de la locul faptei etc.

Profiler-ul va studia aceste informaţii, ţinând însă seama şi de rapoartele poliţiei. Datele şi fotografiile pot dezvălui informaţii semnificative privind nivelul de risc al victimei, starea emoţională a autorului, gradul de dificultate al crimei. Trebuie înţeles faptul că analiza psihologică a profilului criminalului, nu trebuie confundată sau folosită pentru a înlocui ancheta în respectivele cazuri. Această tehnică poate fi considerată o parte componentă a anchetei, dar în nici un caz nu o poate substitui.

Specialiştii în profiling pot folosi această tehnică ca pe un instrument important în anchetarea unui caz, însă nu pot rezolva întotdeauna actele criminale cu autori necunoscuţi.

„Un profiler de succes trebuie să posede cunoştinţe în discipline ca: ştiinţe comportamentale, patologie, tehnici de interviu şi interogare, crimele sexuale etc. Trebuie să cunoască noţiunile teoretice de bază şi, atunci când este cazul să ştie să le aplice”.62

60 Turvey E. Brent, Criminal Profiling. An introduction to behavioral evidence analysis, Academic Press, 2008, Ediţia a III-a, pg. 84-8561 Montet, Laurent, Profileurs. Spécialisation ou professionnalisation?, Presses Universitaires de France, 2001, pg. 50-5162 www.criminal profiling .ch

64

http://www.criminalprofiling.ch/

CAPITOLUL 4Profiling-ul criminal, între ştiinţă şi artă

Contribuţiile pe care specialiştii în profiling le au în ceea ce priveşte identificarea autorului unei crime depăşesc imaginaţia criminalilor. Cunoscuţi îndeosebi datorită serialelor care au ca temă soluţionarea crimelor cu autor necunoscut, profiler-ii sunt, în realitate, experţi ai comportamentului criminal capabili să ofere speranţe familiilor victimelor care nu au reuşit să afle motivele şi autorii crimelor comise.

Profiling-ul înglobează tehnicile şi instrumentele ştiinţelor comportamentale în practica investigaţiei criminale, combinând psihologia cu criminalistica, devenind o modalitate modernă care se foloseşte de indicii şi dovezi găsite la locul crimei pentru a schiţa portretul autorului unui act criminal. Analiza amănunţită a informaţiilor de la locul faptei, foloseşte la deducerea caracteristicilor fizice şi comportamentale ale ucigaşului. Baza profiling-ului este reprezentată de înţelegerea principiilor ştiinţelor comportamentale cum sunt psihologia, sociologia, criminologia şi ştiinţele politice.

Profiling-ul este deosebit de util în investigarea crimelor în serie, deşi rămâne mai mult o artă decât o ştiinţă. Deşi prelevarea informaţiilor despre crimă şi victimă ţine mai mult de domeniul ştiinţific, modul în care sunt îmbinate toate aceste informaţii ţine mai mult de capacitatea şi experienţa specialistului. Construirea profilului unui individ care a comis o crimă este asemenea unui puzzle: el deţine informaţii despre crimă, victimă, detalii temporale şi spaţiale referitoare la crimă, dar trebuie să ştie să îmbine toate aceste informaţii pentru a rezulta profilul criminalului.

Un aspect important care include profiling-ul în zona de disciplină cu caracter ştiinţific se referă la interpretarea informaţiilor cu privire la natura crimei şi a personalităţii criminalului. Inteligenţa criminală, inteligenţa tactică, inteligenţa strategică şi operaţională sunt termeni care surprind natura ştiinţifică a acestei tehnici.

Cunoaşterea sistemului de inteligenţă criminală poate reprezenta o sursă de stopare a fenomenului criminalităţii. „Acest sistem se referă la culegerea informaţiilor despre o persoană suspectă sau cunoscută că ar avea activităţi infracţionale şi la concluziile rezultate în urma interpretării acestor informaţii”.63 Prin natura sa, inteligenţa criminală este o formă de cunoaştere, care cuprinde, pe lângă selectarea informaţiilor necesare efectuării profilului unui criminal şi capacitatea de a analiza aceste informaţii.

Inteligenţa tactică are legătură cu activitatea de investigare a cazului. Nume de străzi cu un risc crescut al criminalităţii, antecedentele penale ale unor indivizi, preţurile drogurilor şi locurile în care acestea sunt comercializate, sunt elemente specifice inteligenţei tactice. În general aceste informaţii sunt utilizate pe termen scurt şi pentru cazuri mai puţin complicate.

Inteligenţa operaţională detaliază pattern-uri comportamentale, modus operandi şi specificul indivizilor care comit crime. Este folosită mai ales în cadrul grupurilor de criminalitate organizată, a teroriştilor etc. Nu se bazează pe analiza faptei în sine, ci pe modul în care acţionează persoana sau grupul de indivizi care comite fapta.

Termenul de inteligenţă strategică se referă la „analiza scopului şi a caracteristicilor actelor criminale, contribuind la elaborarea unor strategii în combaterea fenomenelor criminale: activităţi de prevenire şi control, stopare a fenomenului sau înlocuirea sa cu un fenomen cu un grad mai redus de periculozitate, toate acestea pentru a diminua impactul acestor fenomene asupra societăţii”.64

Capacitatea unei analize obiective şi logice a crimei, reprezintă o caracteristică esenţială a unui profiler de succes. Profiling-ul criminal este mai mult artă decât ştiinţă, tocmai pentru că în vederea schiţării profilului criminalului se face apel la componenta umană, la capacitatea specialistului în profiling de a avea o gândire analitică, fără să fie considerat un „clarvăzător”care se bazează doar pe propria intuiţie. Într-adevăr, el face apel la imaginaţie pentru a reproduce împrejurările şi acţiunile derulate de făptuitor, pentru a oferi autorităţilor care se ocupă de anchetă, „filmul crimei în dinamica sa”65. Profiler-ul trebuie să îşi imagineze profilul făptuitorului, determinând prin analiza datelor obţinute de la locul crimei, amprenta psihocomportamentală a criminalului.

Investigarea ştiinţifică a cazului trebuie să surprindă informaţii care să ofere răspunsuri la următoarele întrebări privind comiterea unei crime:

„1. Ce s-a petrecut la locul faptei şi care sunt motivele crimei?– sens juridic – încadrarea juridică a faptei (viol, omor, suicid);– sens psihologic (satisfacţie sexuală, suprimarea vieţii, însuşirea bunului, răzbunare, premeditare, jaf,

interes material etc.).2. Omorul s-a comis pe locul unde s-a găsit cadavrul?

63 Grover Maurice Godwin, Criminal psychology and forensic technology: a colaborative approach to effective profiling, CRC Press, New York, pg. 6564 Grover Maurice Godwin, Criminal psychology and forensic technology: a colaborative approach to effective profiling, CRC Press, New York, pg. 65-6665 T. Butoi, I. Teodora Butoi, Psihologie judiciară – curs universitar, Bucureşti, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2003, pg. 310

65

– sens criminalistic (interpretarea urmelor traseologice şi dinamice).3. Cine este cel ucis?– sens juridic;– sens criminalistic (identitatea victimei).4. Când a fost comisă crima?– sens criminalistic (verificarea eventualului alibi);– sens medico-legal (modificări cadaverice etc.).5. În ce fel s-a comis crima?– sens juridic;– sens psihologic (sub aspectul laturii subiective: intenţie, culpă, legitimă apărare etc.).6. Criminalul a luat măsuri pentru ascunderea omorului şi în ce constau aceste măsuri?– sens psihologic (profilul psihologic al autorului, experienţa infracţională, duplicitatea, inteligenţa,

simularea etc.). 7. Crima a fost comisă de o singură persoană sau de mai multe?– sens juridic (autorat, coautorat, complicitate etc.);– sens medico-legal (numărul şi felul leziunilor, raportul de cauzalitate leziune-arma de apărare sau

atac, rezistenţa victimei, dinamica şi dispunerea leziunilor etc.).8. Care sunt căile de acces ale criminalilor în câmpul faptei, în ce mod au părăsit câmpul faptei, cât

timp au rămas acolo şi ce acţiuni au săvârşit?– sens criminalistic (interpretări dinamice şi traseologice);– sens psihologic (siguranţa, precipitarea, logica comportamentelor în derularea scenei crimei).9. Cine este făptuitorul?– sens juridic (stabilirea răspunderii şi a pedepsei);– sens criminalistic (identificarea autorului).10. Care sunt experienţele pozitive şi limitele investigaţiei ştiinţifice desprinse din soluţionarea cauzei?– sens juridic;– sens criminalistic;– sens psihologic (interpretarea modului de operare; ex: dacă este vorba de un criminal în serie).”66

Baza profiling-ului criminal este reprezentată de înţelegerea deplină a principiilor curente ale ştiinţelor comportamentale, cum ar fi sociologia, criminologia sau ştiinţele politice. O altă componentă importantă în realizarea unui portret psihocomportamental al unui criminal o reprezintă o bună examinare a scenei crimei, intervievarea martorilor şi a victimei, dacă este cazul.

Dimensiunea ştiinţifică a profiling-ului criminal şi a mediului criminogen trebuie însoţită de capacitatea profiler-ului de a reuni toate aceste detalii, pentru a realiza portretul criminalului. Această aptitudine poate fi considerată o artă, fiind dublată de foarte multe ori de o latură subiectivă a interpretării.

CAPITOLUL 5Aria de aplicabilitate a profiling-ului

Plecând de la principiul că un anumit tip de comportament defineşte personalitatea unui individ şi că o infracţiune, printre altele, poate fi considerată un tip de comportament, criminal, profiling-ul se poate aplica în orice arie a criminalităţii. Este total greşită afirmaţia conform căreia aria de competenţă a profiling-ului se limitează doar la criminalii în serie. Cazurile criminalilor în serie, prezintă, fără îndoială un interes pedagogic, în măsura în care aceştia comit crime extrem de grave şi au un impact puternic asupra societăţii. În principiu profiling-ul se poate aplica în cazul a numeroase infracţiuni, fie că sunt cazuri izolate sau se repetă. În mod clar, principiul pe care se bazează această tehnică este acela de a trata faptele în primul rând din punctul de vedere al dimensiunii psihologice sau fantasmagorice şi apoi din punctul de vedere al cauzei clasice (cauza crimei comise cu un anumit scop, cauza crimei pasionale sau a crimei comise din răzbunare).

În concluzie, profiling-ul criminal este folosit, în general pentru crime, în serie sau nu, actele grave de violenţă şi tentativele de crimă, actele sadice sau perverse, până la tortură şi barbarie, crimele care respectă anumite ritualuri, spargerile, în serie sau nu, luările de ostatici, violenţele asupra copiilor şi dispariţiile de copii, jafurile şi excrocheriile, terorismul, cazurile de corupţie în sistemul public sau privat, actele de criminalitate informatică.

Când motivaţia unei crime şi identitatea celui care a comis-o rămân necunoscute, este foarte greu să se răspundă la anumite întrebări esenţiale: cine?, ce?, când?, unde?, în ce fel? sau din ce cauză. Fără aceste răspunsuri, opinia publică rămâne cu sentimentul că poliţia nu şi-a îndeplinit obligaţiile şi că în orice moment, criminalul poate comite o altă crimă.

66 Idem 12, pg. 318-319

66

De-a lungul timpului au fost concepute mai multe metode prin care se urmăreau identificarea autorilor unor crime. Profesioniştii şi cercetătorii angajaţi în lupta împotriva crimei au încercat să analizeze actele criminale şi, implicit, autorii lor, elaborând clasificări ale tipurilor de criminali.

„În Crime Clasification Manual, Douglass, Bourges şi Ressler (1992) prezintă o gamă vastă de informaţii bazate pe conceptul identificării autorului unui act criminal. Criminalii sunt clasificaţi în aşa fel încât criteriile selectate devin cele mai semnificative metode de identificare. Astfel, dorinţa de a ucide („lust killing”) determină comiterea o crimelor sexuale. În acelaşi fel, o crimă rezultată în urma unui conflict de afaceri („business disput”) este considerată a fi comisă cu scopul de a deţine o anumită putere sau din lăcomie. Deşi aceste tipologii au o valoare descriptivă, ele nu sunt suficiente pentru a le oferi anchetatorilor elementele esenţiale pentru a putea fi evaluată scena unei crime. De exemplu, lăcomia este considerată a fi principalul mobil al unei crime comise asupra unei femei. Dacă această femeie ar fi fost agresată fizic, înjunghiată şi lăsată într-o poziţie sexuală degradantă, acestui tip de crimă nu i s-ar fi putut stabili cu exactitate mobilul/scopul.”67

Aceste criterii generale pot fi utilizate în numeroase circumstanţe, dar sunt mult prea statice şi nu demonstrează decât ceea ce deja este evident. Nu relevă scopul ascuns al crimei sau intenţiile autorului.

Scopul profiling-ului criminal sau al profiling-ului psihologic, cum mai este numit de unii cercetători, este să determine elementele cheie ale unei crime, factorii comportamentali care au legătură cu autorul crimei, pentru ca, la final, anchetatorul să poată îmbunătăţi analiza faptelor, a interogatoriilor, direcţia pe care trebuie să o urmeze ancheta şi persoanele care trebuie reţinute ca şi suspecţi.

1. Profiling-ul în identificarea criminalilor în seriePentru a putea discuta despre profiling criminal în cazul crimelor în serie, este necesar să înţelegem la

ce se referă mai exact termenul de „crime în serie”. Există specialişti care consideră că o primă caracteristică a crimelor în serie se referă la numărul de

victime implicate. Numărul minim de victime implicate într-o crimă în serie a reprezentat subiectul unor dezbateri privind conceptualizarea acestui tip de crimă. În literatura empirică privind crimele în serie există o mare diversitate de informaţii cu privire la numărul minim de victime implicate într-o crimă în serie.

Cercetătorii de la Institutul Naţional de Justiţie din America de Nord concluzionează faptul că o crimă în serie implică două sau mai multe crime. FBI-ul în definirea crimelor în serie, fie că se referă la omoruri, violuri sau incendieri premeditate, numărul minim de victime trebuie să fie de trei. Partea raţională pentru oricare criteriu de ordin cantitativ, de obicei, nu este foarte explicită, în ciuda faptului că în cazul ipotezelor emise de FBI, criteriul este, după câte s-ar putea presupune, bazat pe experienţa în investigaţii. Oricum, există dificultăţi substanţiale, atât de ordin conceptual, cât şi de ordin practic, în ceea ce priveşte încercarea de a defini crimele în serie, într-un mod complet, incluzând atât victimele, cât şi agresorii.

O definire a termenului de „crime în serie” realizată exclusiv în termenii victimelor agresate este insuficientă pentru a diferenţia aceste crime de alte tipuri care includ mai multe agresiuni. Înainte de anul 1980, nu exista un termen specific pentru a clasifica crimele în serie. Acestea erau grupate împreună cu alte tipuri de crime care implicau un număr mai mare de victime şi formau crimele în masă („mass murder”).

Potrivit cercetătorilor F.B.I., crimele în serie se disting de celelalte tipuri de crime, prin faptul că sunt ucise trei sau mai multe persoane, cu o pauză între fiecare crimă.

Pe de altă parte, în definirea crimelor în serie, un rol major îl au factorii psihologici. Prin identificarea mecanismelor individuale, de ordin psihologic, inserate în crimele în serie, nu numai că actul agresiv în sine poate fi mai bine înţeles, dar şi manifestările generice ale crimelor în serie capătă o explicaţie. Psihopatia, narcisismul, sadismul, tendinţele fantasmagorice şi disociative, comportamentul compulsiv, sunt elemente caracteristice crimelor în serie.

Crimele în serie pot fi definite ca fiind agresiuni în care modul de a victimiza abundă în elemente de ordin psihologic. Modul de victimizare poate deveni evident analizând cu atenţie elementele de la locul crimei, opiniile martorilor cu privire la agresiunile comise, sau într-o măsură mai puţin posibilă, analizând spusele persoanei care a comis actul criminal. În cazul crimelor în serie, elementele proprii modului în care o persoană a fost victimizată reprezintă de fapt expresii comportamentale ale psihopatiei, narcisismului, sadismului, specifice agresorului.

Identificarea unui criminal în serie reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru investigatori. Victimele fiind alese din rândul necunoscuţilor, crimele în serie par a fi, de cele mai multe ori fără motiv, întâmplătoare, fără să ofere prea multe detalii cu privire la motivul şi identitatea ucigaşului.

„În identificarea autorului care a comis o crimă în serie, un specialist în profiling criminal trebuie să ţină cont de particularităţile acestui tip de crimă:

- mutilarea postmortem a corpului (scoaterea organelor, eliminarea anumitor membre, canibalismul);

- poziţia corpului, care poate fi dramatică sau stilizată în mod intenţionat;

67 Montet, Laurent, Profileurs. Spécialisation ou professionnalisation?, Presses Universitaires de France, 2001, pg. 101

67

- molestarea sexuală a victimei; - activităţi necrofilice cu corpul victimei sau cu diferite părţi ale corpului;- tortură antemortem a victimei; - colectarea anumitor părţi din corpul victimei şi păstrarea acestora ca „suvenir”.68

Literatura de specialitate în materie de crime în serie ne oferă numeroase informaţii cu privire la comportamentul individului care comite actul criminal. Un exemplu în acest sens este modelul propus de F.B.I.: o paralelă între un criminal organizat („the organized nonsocial”) şi unul dezorganizat („the disorganized asocial”). Cel organizat manifestă o indiferenţă totală faţă de interesele şi bunăstarea societăţii şi dă dovadă de o atitudine iresponsabilă şi egoistă. Deşi nu îi place compania oamenilor, nu îi evită. În schimb, este capabil să se comporte într-un mod ireproşabil până când reuşeşte să manipuleze victimele şi să comită crima. De cele mai multe ori este motivat de sadismul sexual prin care caută să îşi umilească victimele. Îşi planifică crimele până la cel mai mic detaliu, având grijă să nu lase niciun element material la locul crimei. Acest tip de agresor locuieşte la o distanţă considerabilă faţă de locul crimei şi de multe ori călătoreşte foarte des tocmai pentru a-şi urmări victimele.

Criminalul dezorganizat prezintă o aversiune faţă de societate. Preferă propria sa companie, manifestând dificultăţi în ceea ce priveşte interacţionarea cu cei din jur. De aceea de cele mai multe ori se simte singur şi respins. Acţionează într-un mod impulsiv şi de cele mai multe ori lasă la locul crimelor suficiente urme pentru a putea fi descoperit. Motivat, în cele mai multe cazuri, de dorinţa sexuală, obiectivul său este agresiunea. Impulsurile sexuale şi cele agresive nu sunt prea bine diferenţiate şi de cele mai multe ori se află într-o strânsă legătură. Aceste două tipuri de agresiune sunt, în general, proporţionale cu dorinţele criminalului. Criminalul dezorganizat comite crimele în apropierea locuinţei proprii sau a locului de muncă, unde se simte mai în siguranţă şi are convingerea că nu va fi suspectat.

Diferenţele caracteristicilor de profil ale criminalilor organizaţi şi dezorganizaţi:

Sursa: FBI, 1985, preluat din Smerick, Thomas, New York City Police Department . Office of the deputy commissioner of legal matters legal bureau, A constitutional law film series, University of Louisvile

Criminal organizat Criminal dezorganizatInteligent Inteligenţă sub medieAbil din punct de vedere social AsocialAre pregătire profesională Muncă necalificată; lipsa unui loc de muncă stabilApt sexual Imatur din punct de vedere sexualDe obicei primul născut în familie Printre ultimii în ordinea naşteriiDisciplină variabilă în copilărie Copilărie dominată de severitate şi disciplinitateCapabil să îşi controleze emoţiile în momentul comiterii crimei

Stare depresivă în momentul comiterii crimei

Consum de alcool sau de substanţe stupefiante Consum moderat de alcool sau alte droguriCăsătorit Necăsătorit, de cele mai multe ori locuieşte singur sau

cu unul dintre părinţiComite crima la o distanţă considerabilă de locuinţa sa sau de locul de muncă

Crima este săvârşită în apropierea locuinţei personale

Este interesat de mersul anchetei şi urmăreşte în mass-media evoluţia cazului

Prezintă un interes minim faţă de impactul crimei comise de el asupra societăţii şi, implicit asupra mass-mediei

Posibil să părăsească oraşul după comiterea crimei După comiterea crimei, nu apar schimbări majore în modul său de viaţă

Modul în care este poziţionat trupul victimelor poate fi un indicator al tipului de criminal care a comis crima. Criminalul dezorganizat va lăsa trupul la locul crimei şi cu toate că locul în care s-a petrecut crima poate fi şi un loc public, deschis, acesta nu va avea nicio intenţie să ascundă cadavrul. Pe de altă parte, criminalul organizat comite crima într-o locaţie îndepărtată sau izolată, iar mai târziu poate transporta cadavrul într-o zonă în care probabil va fi descoperit. Deşi nu există nicio intenţie din partea sa de a fi identificat, criminalul organizat este fascinat de publicitatea legată de descoperirea cadavrelor şi de impactul pe care crimele sale îl au asupra societăţii.

Diferenţe între crimele comise de un criminal organizat şi unul dezorganizat:

68 Smerick, Thomas, New York City Police Department. Office of the deputy commissioner of legal matters legal bureau, A constitutional law film series, University of Louisvile

68

Sursa: FBI, 1985, preluat din Smerick, Thomas, New York City Police Department. Office of the deputy commissioner of legal matters legal bureau, A constitutional law film series, University of Louisvile

Criminal organizat Criminal dezorganizatCrimă planificată Crimă spontanăVictima nu este cunoscută de agresor Victimă cunoscută de agresorPersonalizează victima, mutilând-o şi păstrând anumite „suveniruri” ca de exemplu membre ale corpului victimei, bucăţi de piele etc.

Nu păstrează niciun lucru care ar putea să îi amintească de victimă

Conversaţie controlată de agresor Conversaţie minimală între victimă şi agresorLocul crimei reflectă controlul deţinut de agresor asupra victimei

Locul crimei este ales întâmplător şi există numeroase indicii despre agresor

Crimă caracterizată prin sadism sexual Crima are o motivaţie sexuală, însă această sexualitate se manifestă în special după ce victima este ucisă

Cadavrul este ascuns Cadavrul este lăsat la vedere, pentru a fi descoperitLipsa armelor sau a altor indicii cu privire la identitatea agresorului

La locul crimei există numeroase indicii despre agresor şi motivaţia comiterii crimei

Cele mai multe studii întreprinse în domeniul crimelor în serie au evidenţiat faptul că sexualitatea reprezintă o parte integrantă a actului criminal în serie. Pe lângă agresivitatea sexuală, puterea şi controlul sunt cele care îi determină pe indivizi să comită crime.

Ceea ce reiese foarte clar atât din agresivitate, sexualitate sau sadism, este dimensiunea afectivă sau pasională care domină crimele în serie. Comportamentul agresorului în timpul crimei este analizat în funcţie de aspectele subiective ale relaţiilor interpersonale dintre victimă şi agresor.

O altă dimensiune de care trebuie să ţinem cont în realizarea profilului unui criminal în serie se referă la eventualele traume suferite în copilărie sau adolescenţă. „Într-un context psihologic dat, reprezentarea mentală a unui individ, este impregnată de anumite sentimente, care transformă starea de spirit a agresorului într-una rezistentă, dar care nu se bazează neapărat pe realitate.”69

Modelul de clasificare a crimelor în serie nu surprinde în mod direct dinamica interioară a agresorilor, ci mai degrabă se axează pe factorii psihosociali şi pe legătura victimă-agresor.

Realizarea profilului autorului unei crime în serie presupune analiza probelor găsite la locurile crimelor, a trupurilor victimelor, dacă au fost mutilate şi modul în care mutilarea a fost realizată, arma utilizată, cauza morţii, poziţia corpurilor şi orice altă informaţie legată de victimă. Profiler-ul caută indicii pentru a contura personalitatea individului responsabil de comiterea crimelor în serie. În realizarea profilului autorului actului criminal, este de preferat ca specialistul în profiling să aibă acces la scena crimei fără să perturbe ancheta. El trebuie să aibă acces la rapoartele de investigaţie, la rezultatele autopsiilor, la fotografiile detaliate ale cadavrelor, ale locurilor în care au avut loc crimele şi ale zonelor înconjurătoare, trebuie să cunoască locurile frecventate de victime, relaţiile dintre ele şi legătura lor cu criminalul.

Crimele în serie aparţin categoriei infracţiunilor rămase cu autor necunoscut şi dată fiind natura violentă şi cu caracter repetitiv a crimei, este foarte important ca aceşti criminali să fie identificaţi cât mai repede posibil.

2. Profiling-ul în identificarea pedofililorI. Abuzul asupra copiilorCopiii abuzaţi fizic şi emoţional manifestă anumite caracteristici comportamentale. Multe dintre acestea

sunt specifice tuturor copiilor într-un moment sau altul, dar atunci când apar într-un număr destul de mare şi au un impact foarte puternic asupra personalităţii copilului, pot fi primele semne ale unui abuz. În afară de faptul că aceste reacţii ale copilului sunt semne ale unui abuz, ele pot reprezenta şi modalităţi de autoapărare. În urma abuzului, copilul simte nevoia să creeze anumite mecanisme de supravieţuire în ceea ce priveşte relaţiile cu părinţii, colegii, prietenii etc.

De cele mai multe ori, aceste trăsături comportamentale devin „un mod de a acţiona”al copilului abuzat, utilizat în mod special pentru a face faţă agresiunilor de orice natură ale celor din jur. Toţi copiii sunt potenţiale victime ale abuzurilor din cauza vulnerabilităţii lor. De cele mai multe ori, copiii abuzaţi prezintă trăsături comportamentale comune: le este teamă să creeze legături cu cei din jurul său, sunt retraşi şi de cele mai multe ori nervoşi, lipsiţi de afecţiune, uneori agresivi şi hiperactivi, alteori detaşaţi de tot ce îi înconjoară. Pot avea coşmaruri, pot prezenta o teamă de a se întoarce în mediul familial, fie că abuzul a fost comis în familie sau nu, sau pot manifesta un comportament deviant: furturi, tâlhării, prostituţie. Din punct de vedere fizic, un copil

69 Montet, Laurent, Profileurs. Spécialisation ou professionnalisation?, Presses Universitaires de France, 2001, pg. 260-261

69

abuzat poate prezenta contuzii, arsuri, infecţii urinare (în special la copiii cu vârste cuprinse între 2-10 ani), boli venerice, dureri de stomac, stări de vomă etc.

II. Trăsături comportamentale specifice copiilor abuzaţiExistă patru categorii de trăsături comportamentale specifice copiilor abuzaţi:„1. Copil excesiv de supus, pasiv, fără să solicite prea multă atenţie din partea celor din jur, dornic să

evite orice posibilă confruntare cu părinţii. În cazul unui abuz sever, copilul poate refuza orice contact cu părinţii.

2. Copil extrem de agresiv, cu un comportament deviant. Aceste trăsături pot fi specifice copilului inconştient de abuzul la care este supus.

3. Copil cu trăsături comportamentale extrem de adaptive, ca răspuns la nevoile nerezolvate ale părinţilor. Există copii care, în urma comportamentului imatur al părinţilor tind să devină, într-un mod cu totul necorespunzător, adulţi şi responsabili.

4. Copiii care sunt obligaţi să îşi cenzureze orice formă de manifestare a energiei şi cresc într-un mediu mult prea protectiv, tind să manifeste carenţe în ceea ce priveşte regulile privind igiena, abilităţile motorii, capacitatea de a socializa şi dificultăţi în ceea ce priveşte dezvoltarea limbajului.”70

Abuzurile asupra copiilor au consecinţe deosebit de grave, atât din punctul de vedere al dezvoltării fizice şi emoţionale a copilului, cât şi din punctul de vedere al impactului pe care îl au asupra societăţii în general. Ele pot fi comise atât de persoane apropiate copilului (părinţi, prieteni, colegi, profesori etc. ) sau de persoane necunoscute. În cazul abuzurilor sexuale asupra copiilor, 80% dintre autori, au fost ei înşişi victime ale abuzului în copilărie.

III. Abuzul copilului în mediul familial: incestulPotrivit Codului Penal Român, articolul 203, incestul se referă la: „raportul sexual între rude în linie

directă sau între fraţi şi surori, pedepsit cu închisoare de la 2 la 7 ani”.71 Incestul este un delict sexual, dificil de raportat şi de dovedit. Se săvârşeşte cu intenţie directă, se

consumă în momentul încercării sau realizării propriu-zise a raportului sexual şi poate îmbrăca forma unei infracţiuni săvârşite pe parcursul unei perioade îndelungate de timp.

Incestul trebuie tratat separat de celelalte forme de abuz asupra copiilor. „Este o formă de abuz care debutează în copilărie prin atingeri şi gesturi de afecţiune neobişnuite pentru relaţia părinte-copil. Urmează cea de-a doua etapă cu atingeri mult mai serioase, molestare, sex oral, masturbare mutuală. În general, în această etapă, victima are o vârstă cuprinsă între 6 şi 11 ani. Cea de-a treia etapa are loc când victima are deja între 11-13 ani şi constă în actul sexual propriu-zis. Etapa finală, întâlnită în adolescenţă este caracterizată prin acceptarea tacită a relaţiei părinte-copil abuzat.”72

În general, incestul se petrece într-un mediu familial extins (5-6 membri), în care membrii nu îşi cunosc foarte bine rolurile în cadrul familiei. Din punct de vedere social familia este izolată, iar între părinţi există o numeroase neînţelegeri. De obicei, incestul este denunţat de unul dintre membrii familiei sau chiar de victimă.

IV. Caracteristicile comportamentale ale unui pedofilTermenul de „pedofil” se referă la o persoană care din punct de vedere social şi sexual, nu poate

interacţiona decât cu copiii. De cele mai multe ori un pedofil are o preferinţa sexuală uşor de identificat pentru copii şi frecventează

locuri care îi atrag. Poate lucra sau poate fi voluntar într-un loc în care se află în contact permanent cu copiii, tocmai pentru că interacţionează mult mai bine cu aceştia decât cu adulţii. Acordă o atenţie neobişnuită unui copil aflat în compania sa, privindu-l pe furiş şi acordând o atenţie deosebită organelor genitale ale copilului. În general, îşi fotografiază victimele, colecţionează materiale având ca temă pornografia infantilă, pe care le utilizează pentru a se autosatisface sau pentru a reduce inhibiţiile victimelor. De asemenea, foloseşte substanţe stupefiante sau cadouri pentru a-şi putea atrage victimele. În momentul în care conştientizează trauma pe care a suferit-o copilul în urma abuzului, încearcă să reprime răul comis.

O persoană care a comis un abuz sexual asupra unui copil vorbeşte despre acesta aşa cum un adult vorbeşte despre persoana iubită. De obicei nu este implicat în relaţii sexuale cu alte persoane de vârsta sa, însă există cazuri în care abuzatorul poate fi implicat într-o „căsătorie de protecţie”. Interacţionează foarte puţin cu adulţii, cu excepţia altor pedofili şi de cele mai multe ori se foloseşte de copii pentru a atrage alţi copii. Nu este o persoană violentă şi de-a lungul vieţii a avut destul de puţine probleme legale. De obicei a fost la rândul său

70 Smerick, Thomas, New York City Police Department. Office of the deputy commissioner of legal matters legal bureau, A constitutional law film series, University of Louisvile71 www.legenet.indaco.ro72 New York City Police Department. Office of the deputy commissioner of legal matters legal bureau, A constitutional law film series, University of Louisvile

70

http://www.legenet.indaco.ro/

molestat sexual în copilărie. Este suficient de inteligent să recunoască faptul că are o problema şi înţelege severitatea ei.

V. Identificarea pedofililorDe cele mai multe ori pentru a putea identifica un individ care a abuzat un copil, este necesar ca

specialistul în profiling să intervieveze victima. Intervievarea copiilor privind abuzurile de orice natură, emoţional, fizic sau sexual, este o procedură deosebit de complicată. Este dificil să îl determini pe copil să vorbească despre trauma prin care a trecut şi, de foarte multe ori, este dificil să înţelegi ce vrea să spună copilul de fapt.

Însă atunci când trebuie identificate toate informaţiile cu privire la un abuz asupra unui copil intervievarea victimei este una dintre cele mai importante etape de urmat. Când specialistul trebuie să îl întrebe pe copil despre relaţiile sexuale cu adultul care l-a abuzat, aceste întrebări pot insinua o lipsă de loialitate a copilului faţă de părinţi, etichetarea copilului de către cei din jur, sentimentul că el este principalul vinovat pentru ce s-a întâmplat, ideea de dezgust şi vinovăţie. În momentul în care victime ale abuzurilor sexuale sunt copiii, specialiştii trebuie să formuleze întrebările într-un mod total diferit faţă de cele aplicate adulţilor. Se întâmplă ca, de multe ori, această etapă, în care copilul trebuie să îşi amintească tot ce i s-a întâmplat, să fie mult mai dureroasă decât abuzul în sine.

Specialistul în profiling trebuie să obţină informaţii cu privire la abuzator fără să îi stârnească victimei teama sau sentimentul că ceea ce s-a întâmplat a fost un lucru rău. Trebuie să determine mai întâi rolul pe care l-a avut copilul, şi apoi, cu întrebări de clarificare să afle cum s-a petrecut abuzul propriu-zis, dacă a avut loc contactul sexual şi relaţia copilului cu agresorul.

În realizarea interviului este importantă vârsta copilului. Tot pentru identificarea agresorului se vor analiza şi certificatele medico-legale, rapoartele de autopsie, în cazul în care victima a fost ucisă, rapoartele de investigaţie, vor fi intervievaţi părinţii, profesorii, prietenii copilului, medicul care l-a examinat, vecinii, familia extinsă (dacă este cazul).

Pentru a obţine informaţii cât mai concludente din partea copilului, specialistul în profiling poate apela la diverse tehnici de interviu care să îl ajute să realizeze un raport de comunicare favorabil. Acestea pot fi desene, cărţi de colorat, telefoane de jucărie, păpuşi etc.

Păpuşile „Anatomically Correct Dolls reprezintă nişte instrumente care îl pot ajuta pe copil să explice mai bine ce s-a întâmplat şi modul în care a fost abuzat. Nu trebuie utilizate la fiecare interviu şi este important ca pentru început intervievatorul să empatizeze cu copilul, să îl lase să exploreze păpuşile şi să îi explice că aceste păpuşi nu sunt doar jucării, ci au rolul de a-l ajuta pe el să descrie cât mai bine ce s-a întâmplat. Orice gest pe care copilul îl realizează cu ajutorul păpuşii este important. Copilul trebuie îndemnat să demonstreze şi să povestească felul în care a fost abuzat, prin intermediul păpuşilor.”73

În funcţie de vârsta copilului, de diagnosticul medical, de gravitatea traumei, specialistul în profiling care trebuie să identifice abuzatorul poate apela la orice tehnici care l-ar putea ajuta să realizeze o relaţie cât mai deschisă între el şi copilul abuzat.

De cele mai multe ori abuzurile asupra copiilor sunt faptele care au cel mai mare impact asupra societăţii. În România, cazurile de abuz sexual asupra copiilor rămân de cele mai multe ori nerezolvate din cauza lipsei de probe, a viciilor de procedură sau, pur şi simplu, din cauza lipsei de interes din partea părinţilor sau a celor care descoperă faptul că un copil este abuzat sexual. Comunitatea din care fac parte copiii abuzaţi sexual nu este suficient de receptivă la schimbările care intervin în comportamentul acestora, iar lipsa de comunicare îi determină pe părinţi să ignore nevoile speciale ale acestora. Abuzul are consecinţe deosebit de grave, în special asupra copiilor, dar tot abuzul de multe ori degenerează în cerşetorie, prostituţie, trafic de fiinţe umane, pornografie etc.

Societatea este cea care exercită presiuni asupra individului, care se transformă în frustrări cu consecinţe asupra vieţii sociale. Abuzul asupra copiilor reprezintă de fapt, o consecinţă a unor frustrări de ordin social, pe care individul le-a trăit sau le trăieşte.

3. Profiling-ul în identificarea violatorilorDin punct de vedere legal există numeroase definiţii date violului. Potrivit Codului Penal român din

28.06.2004, violul reprezintă: „actul sexual, de orice natură, cu o persoană de acelaşi sex sau de sex diferit, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa şi se pedepseşte cu închisoare stricta de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi”.74

73 Smerick, Thomas, New York City Police Department. Office of the deputy commissioner of legal matters legal bureau, A constitutional law film series, University of Louisvile74 www.legenet.indaco.ro

71


Violul reprezintă „forţarea unei persoane de către altă persoană de a întreţine relaţii sexuale nedorite”. 75

În unele state termenul de „viol” a fost înlocuit cu cel de „molestare sexuală”şi include şi penetrarea anală a unei persoane, fie că este de sex feminin sau masculin.

Este important de subliniat faptul că violul mai mult decât contactul sexual propriu-zis, înseamnă furie, control şi violenţă. Sexul nu este decât un instrument utilizat pentru manipularea şi umilirea victimei.

În majoritatea statelor, prin viol se înţelege un raport sexual vaginal forţat, raporturile sexuale de alt fel sau introducerea unor obiecte în vaginul femeii fiind cel mult considerate a fi "hărţuire sexuală", chiar dacă victima a fost, prin aceste fapte, la fel de umilită şi traumatizată ca şi în cazul unui raport sexual "normal". În plus, victima întâmpină greutăţi atunci când trebuie să dovedească că a avut loc un viol, atunci când nu există leziuni majore sau atunci când îl cunoaşte pe agresor.

Unul dintre cei mai importanţi factori care determină comportamentul deviant al unui individ este mediul în care acesta se naşte. Mediul familial, începând din copilărie şi adolescenţă, este un element deosebit de important în dobândirea unor atitudini şi comportamente violente. Expunerea unor modele parentale nepotrivite, ca de exemplu, violenţa fizică, sexuală, abuz emoţional, abuz de alcool şi substanţe psihoactive, îi creează copilului grave probleme emoţionale şi sociale. În plus, copiii care sunt victime ale abuzurilor de orice natură din partea părinţilor, la maturitate vor manifesta acelaşi tip de comportament ca cel al părinţilor. Cei mai mulţi dintre violatori au fost abuzaţi sexual în copilărie.

Nu toţi violatorii prezintă aceleaşi caracteristici comportamentale, aceleaşi motivaţii sau aceleaşi tehnici de agresare a victimei. Potrivit lui Ronald şi Steven Holmes „cei mai mulţi dintre violatori sunt tineri, având sub 25 de ani, provin din familii cu posibilităţi materiale reduse, şi pot aparţine unor grupuri de minorităţi, ajungând de cele mai multe ori să îşi aleagă victimele din rândul acestor grupuri. De cele mai multe ori au fost abuzaţi în copilărie sau în adolescenţă şi sunt marcaţi de incapacitatea de a avea legături cu femei. De obicei violatorii nu sunt înarmaţi. Cei mai mulţi dintre ei îşi plănuiesc din timp violul şi au antecedente în ceea ce priveşte actele de violenţă. Statisticile arată că 80% dintre violuri sunt comise de persoane cunoscute victimei.”76

În crearea profilului psihologic al violatorului, unul dintre cele mai importante roluri îl joacă victima. În special în cazul violurilor, discuţia dintre victima şi agresor, gesturile, sunt foarte importante pentru identificarea autorului.

În studiile lor despre profiling-ul criminal în identificarea violatorilor, Canter şi Heritage „susţin că una dintre motivaţiile principale pentru care o persoană comite un viol este aceea de a-şi umili victima şi de a o trata ca pe un obiect impersonal. O alta contribuţie importantă identificată de cei doi se referă la anumite modele comportamentale specifice agresorilor sexuali. Un prim model comportamental se referă la instinctul de intimitate al agresorului, dorinţa acestuia de a stabili relaţii de intimitate cu victima. Cel de-al doilea model se referă la sexualitatea agresorului şi la caracteristicile relaţiilor sexuale avute cu victima, acest model fiind un element crucial al violului. Un al treilea model se referă la violenţa actului în sine şi la inerenta teamă de violenţă pe care agresorul reuşeşte să i-o provoace victimei.”77 Canter şi Heritage punctează şi caracterul impersonal al tratamentului aplicat victimei de către agresor, dar şi comportamentele asociate cu acţiuni criminale, care nu au fost deschise în scop sexual.

Au fost identificate patru tipologii principale de violatori:„1. Tipologia violatorului care recurge la viol pentru a-si reconfirma puterea („Power Reassurance”)

– agresorii care se încadrează în această tipologie sunt cei mai puţini violenţi. Este cunoscut ca şi „violatorul gentelman”care doreşte să se îndrăgostească de victima sa. Are o încredere scăzută în sine, este un individ liniştit, nepăsător, cu un nivel redus de educaţie şi un loc de muncă care nu îl satisface. De obicei provine dintr-o familie dezorganizată şi a fost crescut doar de mamă. Este o persoană singuratică, nu are prieteni şi se consideră inferioară celor din jur. În relaţia cu victima este amabil, politicos, atent şi consideră că aceasta se bucură de viol. Îşi urmăreşte victima şi o va ataca la ea acasă, în momentul în care va fi singură sau în compania unui copil. Paradoxal, acest tip de violator este unul „dezinteresat”, din punct de vedere verbal şi sexual. Nu îşi doreşte să rănească victima, ci îşi imaginează că are o relaţie cu aceasta şi sunt la o întâlnire.

În general contactul sexual este doar vaginal, dar există şi cazuri când acest tip de violator poate fi impotent. De cele mai multe ori, nu exista un singur contact sexual, victima urmând să fie abuzată repetitiv.

Această tipologie este cea mai simplă şi cea mai uşor de identificat. Motivaţia violului este cea sexuală, precum şi dorinţa violatorului de a-şi îmbunătăţi stima de sine prin abuzarea unei persoane care nu se poate apăra.

2. Tipologia violatorului asertoric / îngâmfat („Power Assertive”) – acest tip de agresor emană un puternic sentiment de superioritate şi dorinţa de a domina. El comite violul doar pentru a dovedi că este capabil.

75 www.wikipedia.org 76 Ronald M. Holmes, Stephen T. Holmes, Profiling Violent Crimes. An Investigative Tool , SAGE Publications, 1996, pg. 98-10277 Kocsis, N. Richard, Criminal Profiling. Principles and Practice, Humana Press, Totowa, New Jersey, 2006, pg. 111

72

http://www.wikipedia.org/

Pentru el, violul reprezintă o modalitate de a-şi valida masculinitatea. Trecutul său psihosocial include numeroase probleme familiale şi multiple divorţuri. Lucrează probabil într-un domeniu specific sexului masculin şi îşi identifică persoanele-ţintă în baruri sau în alte locuri publice. Va apela la violenţa fizică şi verbală, deşi nu manifestă dorinţa de a-şi ucide victima, iar actul sexual nu se va rezuma doar la contact vaginal. După acest asalt nu va mai lua legătura cu respectiva victimă.

3. Tipologia violatorului dominat de ură şi furie („Anger-Retaliatory”) – acest tip de individ are ca scop rănirea tuturor femeilor, considerându-le vinovate pentru toate nedreptăţile la care a fost suspus de-a lungul vieţii. Ura şi furia sa sunt sentimente care scapă de sub control şi îşi doreşte să pedepsească, să rănească şi să degradeze persoanele de sex feminin. Trecutul său psihosocial include abuzuri repetate din partea a cel puţin unuia dintre părinţi. Este foarte masculin, cu o conformaţie atletică, iar în general lucrează într-un domeniu dominat de sport sau bărbaţi. Poate fi căsătorit, dar întreţine relaţii şi cu alte femei. Atacurile sale sunt foarte violente şi prea puţin chibzuite. Va apela la violenţa verbală, fizică şi sexuală, cu intenţia de a-şi umili victima sau chiar de a o ucide.

De cele mai multe ori, victima prezintă leziuni fizice şi genitale. Acest tip de violator este deosebit de periculos.

4. Tipologia violatorului sadic („Anger Excitation/Sadistic Rapist”) – este cel mai periculos tip de violator. De cele mai multe ori acesta ajunge să îşi ucidă victima, nu înainte de a o maltrata şi tortura. Aceasta este singura cale de a obţine satisfacţia sexuală. În general, provine dintr-o familie dezorganizată şi a fost abuzat sexual de unul dintre părinţi. În copilărie a fost agresiv şi a manifestat tendinţe sexuale mult prea devreme. Ca adult, este căsătorit, are vârsta cuprinsă între 30-39 de ani, aparţine unei clase sociale de mijloc şi locuieşte într-o zonă cu risc redus de criminalitate. Este inteligent, educat, fără antecedente penale.

Acest tip de violator îşi plănuieşte atacurile până la cele mai mici detalii şi este foarte rar identificat. De obicei îşi sechestrează victimele în locuri greu de găsit, violându-le şi torturându-le săptămâni întregi. Le va mărturisi acestora ce planuri are, tocmai pentru a le spori frica. Teama victimei faţă de el este un sentiment care îl excită. Pentru el, agresarea victimei este un adevărat ritual. Totul trebuie să meargă conform planului: răpirea, tortura, violul, crima şi ştergerea urmelor care ar putea duce la identificarea sa.”78

Violul este un fenomen deosebit de violent care afectează societatea din punct de vedere psihologic, economic, social. Are un impact deosebit de puternic asupra indivizilor implicaţi, având consecinţe de natură fizică şi psihologică, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung.

Din punct de vedere sociologic, violul reprezintă o gravă problemă pentru că umileşte şi degradează fiinţa umană. Consecinţele acestui fenomen sunt deosebit de importante, întrucât nepedepsirea unei astfel de fapte pune în pericol pentru viitor libertatea sexuală, integritatea fizică şi psihică, sănătatea sau chiar viaţa unui număr mare de persoane.

Astăzi, violul este unul din actele de violenţă cu cea mai mare gravitate socială şi se pedepseşte cu închisoare pe o perioadă mai mare sau mai mică, în funcţie de gravitatea violului săvârşit. Ca o particularitate distinctă a legislaţiei din România, amintim că violul nu se pedepseşte dacă, înainte ca hotărârea de sancţionare să fi rămas definitivă, autorul violului o ia în căsătorie pe victima violului respectiv. De asemenea, tentativa de viol, adică încercarea neizbutită de comitere efectivă a violului, nu se sancţionează la noi în ţară şi în alte câteva state.

Violul reprezintă cea mai întâlnită metodă de victimizare a femeii, iar indivizii care comit această faptă o percep ca fiind generatoare de plăceri, fără a manifesta vreun sentiment de culpabilitate.

4. Profiling-ul în identificarea teroriştilor1. Definirea terorismuluiTerorismul se referă la „utilizarea violenţei în scopuri sociale sau politice de către indivizi, grupuri

organizate sau state. Spre deosebire de celelalte forme de violenţă, terorismul provoacă teamă, teroare sau chiar panică în rândul populaţiei şi afectează persoane inocente sau "necombatante".

Prin terorism se urmăreşte câştigarea de concesii, obţinerea publicităţii maxime pentru o anumită cauză, provocarea represiunii, distrugerea ordinii sociale sau destabilizarea instituţională, întărirea obedienţei faţă de anumite grupuri de interese etc.”79

Biroul Federal de Investigaţii (F.B.I.) defineşte terorismul ca fiind: „utilizarea ilegală a forţei sau a actelor de violenţă, împotriva persoanelor sau a unor bunuri, având scopul de a intimida sau a constrânge un guvern, populaţia civilă sau orice segment al societăţii, în promovarea propriilor obiective politice sau sociale”.80

78 Kocsis, N. Richard, Criminal Profiling. Principles and Practice, Humana Press, Totowa, New Jersey, 2006, pg. 13479 Marshall, Gordon, Dicţionar de sociologie, Universul Enciclopedic, pg. 60580 Kocsis, N. Richard, Criminal Profiling. International Theory, Research and Practice, Humana Press, Totowa, New Jersey, 2007, pg. 176

73

Discuţiile despre definiţia terorismului nasc întotdeauna controverse. Acest fenomen poate reprezenta un amalgam de imagini (ostatici, arme, victime etc.), difuzate în exces de mass-media, cu scopul de a influenţa şi manipula societatea. Terorismul are şi o dimensiune morală, care de multe ori este mult mai intensă decât ceea ce mijloacele mass-media doresc să arate.

Terorismul înseamnă violenţă şi crimă, nevoie de control politic, economic, social, psihologic, pentru că organizaţiile care recurg la această formă de violenţă au scopuri, pretenţii şi preocupări infinite. Este un termen generic în care domină câteva tehnici specifice: deturnări de avioane, luări de ostatici, atentate cu bombe, crime politice etc.

2. Profiling-ul în contextul terorismuluiÎn mod tradiţional, profiling-ul criminal a fost utilizat pentru a identifica criminalii care prezintă

anumite disfuncţii de ordin psihologic, demonstrate prin intermediul crimelor comise. De aceea ar fi destul de dificil să relaţionăm această tehnică cu identificarea persoanei care comite atacul terorist. Ne vom opri la utilizarea profiling-ului pentru a identifica „procesul prin care un individ aparent normal devine terorist”. 81

De asemenea, este evident că fenomenul terorismului este prezent pe tot globul şi este dificil să poate fi explicat doar din punct de vedere psihologic sau etichetându-i pe cei care fac apel la aceste tehnici. Pentru a înţelege acest fenomen, este necesar „să ne concentrăm pe psihologia individuală şi pe procesul de formare a individului care ajunge să fie implicat în grupări teroriste, acţiunile şi credinţele sale”82

„Pentru a înţelege mai bine cum funcţionează acest proces, vom folosi Diagrama 1 care descrie natura sistemică a acestuia. După cum se poate vedea în această diagramă, fiecare dintre cei trei zimţi care se întrepătrund, reprezintă un proces sistemic parcurs de la nivelul „macro al societăţii”, prin intermediul nivelului „grupului intermediar”, până la nivelul „micro individual” . De asemenea, exista opt „factori” (etape sau faze ale procesului), care descriu întrepătrunderea a numeroase modele care sunt asociate cu acest fenomen.”83

Imaginea nr. 1 preluată din Kocsis, N. Richard, Criminal Profiling. International Theory, Research and Practice, Humana Press, Totowa, New Jersey, 2007, pg. 176

1. Contextul macro (sistemul politic şi socio-cultural)

81 Kocsis, N. Richard, Criminal Profiling. International Theory, Research and Practice, Humana Press, Totowa, New Jersey, 2007, pg. 17682 Idem 28, pg. 17683 Idem 28, pg. 176- 177

Nerespectarea sistemului politic şi a diplomaţiei - incapacitatea de a aduce soluţii corecte şi echitabile pentru a rezolva problema nedreptăţilor comise în societate

Violenţa - componentă culturală (utilizarea violenţei este văzută ca o soluţie)

Perceperea nedreptăţii – etnie, naţionalism, rasism, sărăcie, religie

Luarea deciziei de a se alătura şi a se supune unui grup terorist

Radicalizarea convingerilor individului

Intensificarea componentei psihologice – spălarea creierului

Violenţa utilizată în legitimă apărare (societatea trebuie să accepte utilizarea violenţei ca o metodă de autoapărare a individului)

Componenta psihologică – credinţa în “dreptate” şi ”cauză” şi în utilizarea violenţei pentru a face “dreptate”

74

Conştientizarea nedreptăţii la care sunt supuşi indivizii în societate; Dimensiunea culturală a violenţei; Nerespectarea sistemelor politice şi a diplomaţiei; Violenţa – utilizată ca metodă de autoapărare;

2. Contextul micro (sistemul individual psihologic) Identificarea psihologică a potenţialului „terorist”; Intensificarea componentei psihologice şi a convingerilor individului-ţintă;

3. Contextul intermediar (sistemul grupului organizaţional) Radicalizarea convingerilor; Decizia individului de a se alătura unei grupări teroriste.

Cei patru factori ai nivelului macro pun în mişcare „un proces de apărare a individului în faţa factorilor de natură politică, socială şi culturală care îl determină să apeleze la violenţă pentru a face dreptate”. 84 Practic pentru a realiza un profil al potenţialului individ capabil să se alăture unei grupări teroriste trebuie să se ţină cont atât de contextul macro, reprezentat de societate pe toate cele 3 planuri, economic, social şi cultural, dar şi de contextul micro, adică de dimensiunea psihologică a individului, de capacitatea sa de a-şi radicaliza convingerile şi de a apela la violenţă pentru a-şi apăra propriile „cauze”.

Oamenii care se alătură unor grupuri teroriste provin dintr-o sferă foarte largă de culturi, naţionalităţi, religii, au cauze ideologice de cele mai multe ori diferite de cele ale restului societăţii şi concepţii proprii despre noţiunile de „dreptate”, „cauză” sau „adevăr”.

Cele mai multe teorii despre profilul unui terorist se bazează pe presupunerea că acest individ are o personalitate „anormală” cu caracteristici identificabile în domeniul psihologiei. Însă de cele mai multe ori aceste presupuneri sunt total eronate. Sunt mult mai importante caracteristicile grupului terorist, profilul acestuia, precum şi criteriile pe care membrii grupului le utilizează în momentul în care decid cooptarea altor indivizi.

Edgar O’Ballance, jurnalist şi cercetător britanic, specializat în relaţii internaţionale şi probleme de apărare sugerează următoarele caracteristici ale unui terorist: „dedicarea, incluzând o supunere absolută faţă de liderul mişcării, curaj personal, lipsa regretelor sau a remuşcărilor, chiar dacă printre victime s-ar număra şi persoane inocente, femei sau copii; un grad ridicat de inteligenţă, pentru că un terorist trebuie să adune şi să analizeze informaţii, să realizeze şi să implementeze planuri complexe, un grad crescut de adaptabilitate la orice tip de situaţie, să aibă o educaţie rezonabilă, şi să poată vorbi cel puţin o limbă de circulaţie internaţională”.85

3. Profiling-ul geografic al atacurilor teroristeProfiling-ul geografic nu reprezintă o metodă de rezolvare a crimelor sau a atacurilor teroriste, însă în

foarte multe cazuri este o metodă de anchetă cu rezultate considerabile.Deşi această tehnică este utilizată în special pentru identificarea criminalilor în serie, ea poate fi

implementată cu succes şi în cazul atacurilor teroriste, însă în anumite condiţii. „Ca şi metodă de identificare a criminalilor, profiling-ul geografic are la bază cinci ipoteze:

aplicarea metodei pentru stabilirea portretului individului care a comis o serie de crime care prezintă aceleaşi caracteristici;

crimele trebuie asociate aceluiaşi infractor; individul care a comis crimele nu poate depăşi aria sa de atac; distribuţia persoanelor ţintă trebuie să fie uniformă în perimetrul zonei de atac a

criminalului; criminalul nu trebuie să îşi mute punctele-ţintă (zona din care îşi alege victimele) sau să

acţioneze din mai multe astfel de zone.”86

În cazul atacurilor teroriste, este posibil ca unele dintre aceste ipoteze să nu poată fi regăsite. De exemplu, există terorişti care pentru a-şi finaliza atacurile, sunt nevoiţi să călătorească dintr-o ţară în alta. În acest caz, a aplica profiling-ul geografic reprezintă o acţiune inutilă.

„Un profil geografic le poate permite forţelor de poliţie să selecteze anumite zone în care să desfăşoare acţiuni de supraveghere, să prioritizeze suspecţii pe baza unor coduri, să sistematizeze prelevarea probelor de ADN şi aşa mai departe”87. Toate aceste procedee au aplicabilitate şi în cazul terorismului şi rezultatele obţinute în urma aplicării lor pot duce şi la acţiuni de prevenire a acestui fenomen.

84 Kocsis, N. Richard, Criminal Profiling. International Theory, Research and Practice, Humana Press, Totowa, New Jersey, 2007, pg. 177-17885 www.antitero.ro 86 Kocsis, N. Richard, Criminal Profiling. International Theory, Research and Practice, Humana Press, Totowa, New Jersey, 2007, pg. 192-19387 Idem 33, pg. 201

75

http://www.antitero.ro/

Cunoscând psihologia teroristului, structurile specializate pot să întreprindă măsuri de combatere a terorismului. Însa acest profil nu este relevant doar pentru autorităţile angrenate în lupta împotriva teroriştilor, ci şi pentru grupările teroriste, în momentul în care decid să recruteze alţi indivizi.

CAPITOLUL 6Profiling-ul geografic şi importanţa sa în identificarea criminalilor

1. Abordare teoreticăProfiling-ul geografic reprezintă un sistem de management al informaţiilor şi o metodă de investigare

care evaluează locaţiile crimelor în serie, pentru a determina zona de reşedinţă a autorului sau locul în care acesta va acţiona din nou. Aceasta metodă este legată de numele lui Kim Rossmo, care pe parcursul studiilor doctorale a iniţiat cercetări în acest domeniu. Sub îndrumarea profesorilor Paul şi Patricia Brentingham, a dezvoltat un model teoretic de analiză a crimei, care se axa pe determinarea locului în care era cel mai probabil ca o crimă să aibă loc, bazându-se pe reşedinţa autorului, pe locul de muncă sau pe locurile în care acesta obişnuia să îşi petreacă timpul liber. Acest model susţine faptul că orice persoană are un spaţiu de activitate („activity space”) asociat cu zona în care locuieşte, lucrează şi îşi petrece timpul liber şi, de asemenea, acest spaţiu de activitate produce un model perceptibil de desfăşurare a acţiunii.

O persoană care comite unul sau mai multe acte criminale, trebuie să cunoască zona geografică din care îşi alege victimele; în momentul în care modul în care acesta acţionează se intersectează cu particularităţile zonei geografice în care se petrece crima, într-o mare măsură se pot stabili coordonatele locului în care va fi comisă următoarea crimă.

O perioadă îndelungată de timp, studiile în domeniul criminologiei s-au axat doar pe analiza comportamentală a autorului unei crime şi, uneori, pe relaţia victimă-agresor. Au fost ignorate informaţiile despre celelalte componente ale crimei: victima sau victimele, legislaţia în acest domeniu sau locul în care s-a petrecut crima.

De cele mai multe ori, identificarea autorilor în cazul crimelor în serie, a violurilor sau a delictelor obişnuite, suferă din cauza faptului că elementele principale care compun dinamica acestui fenomen, nu sunt intens analizate şi dezbătute. În consecinţă, autorităţile abilitate să se ocupe de aceste cazuri sunt tot timpul în urmă cu o serie de informaţii şi se văd incapabile să lucreze pentru rezolvarea cazurilor şi pentru prevenirea acestui fenomen.

Locul unei crime poate fi colţul unei străzi, o intersecţie, un bar, sau orice loc public sau izolat de societate. Pentru Eck şi Weisburd, „scala cea mai redusă în ceea ce priveşte locul în care se poate petrece o crimă este reprezentată de o casă, un magazin, o parcare sau un chioşc de ziare. Aceste locuri exemplificate sunt localizate din punct de vedere latitudinal şi longitudinal, analiza lor generând teorii cu privire la legăturile existente între actele criminale şi locurile în care acestea se petrec.”88

În acelaşi sens, Block şi Block „insistă în studiile lor pe distincţia dintre locurile cu „puncte fierbinţi” (hot spots) şi zonele care conţin aceste locuri, cum ar fi cartiere, zonele periferice ale cartierelor, zonele în care există conflicte între anumite grupuri de interese etc.”89

Cercetătorii din acest domeniu au abordat tema criminalităţii axându-se în analizele efectuate, şi pe elementele de ordin operaţional, comportamental, perceptual, social, psihologic, cultural şi geografic.

Analiza microcriminală examinează particularităţile actului criminal precum şi legăturile cu alte acte care au avut un modus operandi asemănător sau caracteristicile specifice care ar putea influenţa evoluţia anchetei. Pe măsură ce sunt analizate chiar şi cele mai insignifiante detalii, soluţionarea cazului devine din ce în ce mai specializată. Dar câştigă în posibilitatea de a contribui la lupta concretă împotriva fenomenului criminalităţii.

Pentru a reuşi să înţelegem legătura dintre actul criminal propriu-zis şi locul în care acesta s-a petrecut, este necesar să realizăm o descompunere a datelor caracteristice celor mai importante spaţii în care se petrec actele criminale. Această formă de descompunere poate avea o legătură cu izolarea elementelor de stopare a actelor criminale şi a elementelor de facilitare a producerii acestora.

Crima reprezintă un fenomen complex care implică o componentă legală, unul sau mai mulţi autori, o victimă sau mai multe şi un loc în care s-a petrecut actul criminal. Variaţiile nivelului de criminalitate sunt mai mult sau mai puţin dependente de importanţa acestor patru poli:

„- legea, aplicată într-o măsură mai mică sau mai mare, de cele mai multe ori incriminatorie; - autorul, mai mult sau mai puţin motivat sau experimentat; - ţinta sau victima, mai mult sau mai puţin protejată, vulnerabilă sau prevenită;

88 Eck şi Weisburd, Crime places in crime theory. Crime Prevention Studies, Monsey, New York, Criminal Justice Press, 1995, pg. 28-2989 Block şi Block, Space, Place and crime. HotSpot areas and hot places of liquor related crimes. Crime Prevention Studies, Monsey, New York, Criminal Justice Press, 1995, pg. 65

76

- locul crimei, în general un punct într-un spaţiu, care constituie intersecţia în timp a trei dimensiuni precedente şi care poate fi, de asemenea, mai accesibil sau mai puţin accesibil”.90

Profiling-ul geografic constă în îmbinarea tehnicilor geografice ştiinţifice de ordin cantitativ cu componentele calitative ale crimei pentru a crea o hartă mentală a atacatorului. Harta mentală este de fapt imaginea memorată a mediului înconjurător. Este constituită din elemente utile şi remarcabile: locuinţa, birou, locuri de petrecere a timpului liber, reţeaua de transport etc. Sunt imagini de care o persoană are nevoie zi de zi, alimentate şi de multiple surse senzoriale. Noţiunea spaţiului este oarecum subiectivă. Harta mentală este reprezentarea unei forme spaţiale sau înconjurătoare pe care omul o poartă în sufletul său. Această reprezentare reflectă preferinţele sau refuzul faţă de ceea ce ne arată respectiva imagine.

Există cercetători care susţin că imaginea pe care fiecare dintre noi o are asupra mediului în care trăieşte, rezultă din caracteristicile subiective pe care le avem pentru fiecare loc în parte. Percepţia noastră asupra mediului înconjurător se formează din imagini ierarhizate pe diferite scale, în funcţie de importanţa lor în viaţa noastră. Comparaţia între imaginea reală, imaginea memorată şi interesul pe care îl avem faţă de un anumit loc, constituie, de fapt, imaginea sintetică pe care o considerăm a fi reală. Există o legătură evidentă între infracţiuni şi mediul înconjurător. Însă nu toate infracţiunile îmbrăţişează acelaşi model geografic. Ele sunt comise totuşi într-o zonă cheie în care autorul se simte în siguranţă şi se simte suficient de încrezător cunoscând respectiva zonă. De cele mai multe ori, activităţile unui criminal nu diferă foarte mult faţă de cele ale unei victime. Frecventează cam aceleaşi locuri: şcoala, supermarket, parc, alte locuri de petrecere a timpului liber, iar activitatea sa infracţională nu îi ocupă decât o mică parte din timp. Autorul unei crime este ocupat să realizeze traseul zilnic al victimei sale pentru a putea găsi momentul şi locul potrivit pentru a putea acţiona.

Construcţia mentală a unui teritoriu criminal diferă în funcţie de centrul său de interes. Criminalul este preocupat de găsirea persoanelor ţintă şi de evaluarea riscurilor în cazul în care îşi va ataca victima.

„Una dintre cele mai elementare tehnici de profiling geografic se numeşte Criminal Geografic Targeting (CGT) şi reprezintă un sistem computerizat în care datele spaţiale şi temporale privind crima comisă sunt analizate pentru a realiza un model tridimensional cunoscut sub denumirea de „suprafaţă periculoasă”.” 91Această suprafaţă periculoasă conţine coduri de probabilitate de diverse culori şi înălţimi, care în momentul în care sunt suprapuse pe o harta care cuprinde zonele în care a fost comisă o serie de crime, poate indica reşedinţa autorului sau zona în care îşi desfăşoară activitatea.

Această metodă, după cum puncta şi Rossmo este deosebit de utilă poliţiei, care ţinând cont de aceste hărţi, poate identifica autorii cazurilor care au rămas nerezolvate şi pot lupta pentru combaterea fenomenului criminalităţii chiar şi în zonele de risc maxim.

Profiling-ul geografic nu neglijează studiul contextului legal. Dar scopul acestei metode este acela de a determina geometria actelor criminale pentru a putea înţelege dinamica acestora, în mod independent de componenta legală. Însă scopul acestei tehnici nu se rezumă doar la a descrie distribuţia crimelor. Se încearcă, prin folosirea acestei tehnici să se construiască anumite modele analitice în vederea utilizării lor de către autorităţile abilitate să se ocupe de identificarea autorilor unor crime, precum şi pentru combaterea fenomenului criminalităţii.

Pentru criminologia mediului („environmental criminology”), actul criminal nu este aleatoriu. Nu este nici omogen în spaţiu şi nici continuu în timp. În privinţa dimensiunii geografice, crima reprezintă un fenomen variabil. Obiectivul acestei dimensiuni este acela de a identifica aşa numitele „zone fierbinţi” sau „hotspot” şi să le unească cu contextul fizic pentru a putea explica variaţiile fenomenului criminogen pe un anumit teritoriu. Termenul de „hotspot” se referă de fapt, la nişte instrumente de analiză utilizate pentru a explica preponderenţa fenomenului criminal în special în anumite zone.

Următoarea imagine prezintă componentele mediului infracţional înconjurător şi relaţia unui potenţial criminal cu una sau mai multe astfel de componente. Imaginea este relevantă pentru studiul criminologiei mediului („environmental criminology”).

90 Besson, Jean-Luc, Les cartes du crime: questions judiciaires, Presses universitaires de France, Paris, 2004, pg. 6291 http://www.articlesbase.com/education-articles/the-role-of-geographic-profiling-in-serial-violent-crime-investigation-103370.html

77

http://www.articlesbase.com/education-articles/the-role-of-geographic-profiling-in-serial-violent-crime-investigation-103370.html


Imaginea nr. 2 preluată din Besson, Jean-Luc, Les cartes du crime: questions judiciaires, Presses universitaires de France, Paris, 2004, pg.74

Potrivit lui Rossmo un „hotspot” reprezintă un „punct circumscris, conţinând un număr disproporţionat de incidente; acest loc este, în general, unul restrâns (un apartament, intersecţia unor străzi, o adresă sau un grup de adrese apropriate)”.92

Cercetările cu privire la identificarea aşa-numitelor „hotspot” au început încă din anii 1980, când Sherman şi Spelman „identifică legături între „o zonă fierbinte”şi comportamentul indivizilor care o populează”93. Procedura era cunoscută: iniţiere, creştere, specializare, persistare, declin, deplasare, sfârşit. În studiile efectuate despre violenţa domestică, Sherman concluzionează că o viitoare crimă poate fi de şase ori mai previzibilă dacă se ţine cont de locul în care este posibil să aibă loc şi nu de persoana care o va comite. Această concluzie este valabilă pentru incidentele care se petrec într-un loc fix. Este cazul actelor de violenţă conjugală şi a spargerilor, pentru că în aceste cazuri, ţinta este de cele mai multe ori, „captivă”.

92 Rossmo, Geographic Profiling, New York, CRC Press, 200093 Spelman William, Criminal careers of public places. Crime prevention studies, New York – Monsey, Criminal Justice Press, 1995; Sherman Lauwrence, HotSpots of crime and criminal careers places, New York – Monsey, Criminal Justice Press, 1995.

STRUCTURĂ SOCIO-ECONOMICĂ

Demografie, geografie, industrializare, urbanizare, protecţie socială, educaţie, instituţii

Structura oportunităţilor criminale

SS

Mod de viaţă, activităţi de rutină

Timp liber, serviciu, cumpărături, reşedinţă

LIP

SA

SU

PE

RV

IZĂ

RII

Lib

erta

te d

e m

işca

reC

rim

inal

i inc

ontr

olab

ili

Victime

Femei neînsoţite

Necunoscuţi

Toxicomani

Obiective

Autovehicule

Bănci

Activităti comerciale

Mediu Fizic

Locaţii urbane, tipuri de locuri de socializare, tehnologie, comunicaţie, vehicule

INF

LU

EN

ŢE

AL

E S

UB

CU

LT

UR

IIC

ontrol socialD

eficit de afecţiune

Teorii criminologice clasice

Catalizatori

Arme

Autovehicule

Droguri

Alcool

INF

OR

MA

TIE

PE

RC

EP

ŢIE

POTENŢIALI CRIMINALIMotivaţii

78

Există trei tipuri de „hotspots”generate de influenţele mediului înconjurător: „1. O serie de incidente petrecute într-un anumit loc sau la mai multe adrese apropiate: evenimentele

petrecute în aceste zone sunt, după toate probabilităţile, legate de existenţa şcolilor, a unor locuri publice, parcuri, staţii ale mijloacelor de transport în comun etc. În aceste locuri persoanele ţintă sunt mai numeroase şi mai vulnerabile spre a fi victimizate.

2. O concentrare de crime pe un plan longitudinal (exemplu: o stradă): frecvenţa şi intensitatea lor pot fi raportate la urbanism. Aceasta formă de „hotspot” este asociată cu criminalitatea legată de spargerile de autovehicule şi furturi.

3. O serie de crime care au loc în anumite zone ale unor cartiere: în acest caz poate fi vorba despre mai multe concentrări de locuri asemenea celor descrise la punctul 1 sau poate fi vorba despre anumite cauze specifice respectivului cartier, cum ar fi conflicte între anumite grupuri etc.”94

Imaginea nr. 3 preluată din Besson, Jean-Luc, Les cartes du crime: questions judiciaires, Presses universitaires de France, Paris, 2004, pg. 161

Totodată, este necesar să se analizeze natura temporală a „hotspot”- ului. Trebuie să se facă o diferenţiere între „hotspot”- urile cronice, repetitive, endemice şi cele a căror intensitate este efemeră. Pentru acestea din urmă, concentrarea numărului de incidente creşte şi coboară rapid, fără să persiste în timp. Este vorba aici mai mult despre un fenomen accidental.

Geometria crimei în spaţiu sugerează ideea că spaţiul şi ritmul de viaţă modelează evoluţia actului criminal. Ea încearcă să stabilească modele pentru a rezolva crimele cu autori necunoscuţi precum şi pentru a stopa fenomenul criminalităţii, pornind de la următoarele întrebări:

sunt actele criminale mai concentrate în cartiere care prezintă caracteristici sociale particulare?

există vreo legătură între crime şi mediul urban? comiterea unei crime are vreo legătură cu anumite intervale orare ce corespund unor modele

de comportament social?Profiling-ul geografic înclină spre o analiză uşor subiectivă a crimei, căutând să explice de ce un

criminal alege un anumit loc pentru a comite crima, şi nu un altul, de ce decide să comită crima într-un anumit interval temporar şi , nu în ultimul rând, care sunt criteriile în funcţie de care este aleasă victima.

În analiza particularităţilor unui act criminal, este important locul în care acesta s-a petrecut. De cele mai multe ori, pentru determinarea acestuia şi a legăturilor dintre anumite crime care s-au petrecut în aceeaşi zonă, sunt importante anumite instrumente matematice, precum şi cartografierea contextului în care a avut loc crima.

„Metoda de identificare a spaţiului în care s-a petrecut o crimă este formată din trei etape. Prima se referă la cercetarea modului în care crima este distribuită în spaţiu, cum a fost concentrată şi punctul în care s-a înregistrat nivelul maxim şi final de concentrare. Cea de-a doua etapă cuprinde studierea caracteristicilor sociale şi fizice ale locurilor în care s-au petrecut incidentele. Etapa finală surprinde estimarea „efectului de proximitate”.”95

94 Besson, Jean-Luc, Les cartes du crime: questions judiciaires, Presses universitaires de France, Paris, 2004, pg. 158-16395 Besson, Jean-Luc, Les cartes du crime: questions judiciaires, Presses universitaires de France, Paris, 2004, pg. 66-67

79

Din punct de vedere criminologic, există trei posibilităţi pentru a studia alegerea locului în care a fost comisă o crimă:

„1. Metoda bazată pe distanţa şi tensiunea teritorială. Implică o metodă de a calcula distanţa dintre domiciliul autorului şi locul în care s-a petrecut crima, bazându-se pe principiul că numărul de incidente variază în funcţie de această distanţă.

2. Studierea locului în care a avut loc crima, a victimelor şi a eventualei legături dintre victimă şi agresor.

3. Modelul de interpretare a fluxului de criminali din două perspective. Această metodă este inspirată din modelul gravitaţional descoperit de Newton despre interacţiunea spaţială dintre două mase. Astfel, în acest caz, masele sunt definite ca fiind factorii care generează depărtarea criminalului de locuinţa sa (masa 1) şi factorii care sporesc atractivitatea maselor de destinaţie (masa 2, care în acest caz poate fi locul în care criminalul îşi identifică ţinta)”.96

2. Abordare ştiinţifică: modele utilizate1. Analiza temporală şi spaţială a crimei („Spatial and temporal analysis of crime” – STAC) cuprinde o

descriere prin trasarea computerizată a unor cercuri de-a lungul locurilor sensibile. Procedura este simplă. O grilă virtuală este poziţionată deasupra unui oraş. Fiecare celulă se compune dintr-un punct central (nodal) care are ca scop constituirea unei raze de cercetare a incidentelor, asemenea unui radar. Utilizatorul determină raza cercului de cercetare a zonei. Punctele nodale sunt spaţiate la o distanţă egală cu jumătatea lungimii razei pentru a nu pierde niciun indiciu. Astfel, sunt numărate incidentele conţinute de fiecare cerc apoi sunt ierarhic clasificate. Imediat este creată o nouă grilă pornind de la puncte nodale noi spaţiate de jumătate din dimensiunea razei grilei precedente. Aceeaşi metodă de calcul este copiată pentru cea de-a doua grilă. A doua listă este clasată şi unită cu prima listă rezultată. Cercul care cuprinde numărul cel mai mare de evenimente este de fapt un „hotspot”.

Imagine nr. 4 preluată din Besson, Jean-Luc, Les cartes du crime: questions judiciaires, Presses universitaires de France, Paris, 2004, pg. 258

2. Model geografic de cercetare criminală de bazăConsiderând domiciliul autorului unei crime ca şi punct de plecare al parcursului său criminal, apoi

aplicând principiul că o persoană care va comite o crimă va parcurge o anumită distanţă pentru a o comite, iar această distanţă este limitată de numărul de oportunităţi disponibile, şi într-un final introducând acest raport între

96 Idem 42, pg. 123

80

câştig şi efort, vom reuşi să realizăm un prim model geografic de cercetare criminală. Practic, acest model de tip concentric formează inele în jurul unui punct central. Există mai multe supoziţii care ghidează construcţia acestui model. Prima se referă la repartizarea prea puţin uniformă a ţintelor. A doua este că autorul nu dispune decât de un singur punct de fixare. Cea de-a treia caracteristică este formată dintr-o „pungă” de câteva incidente petrecute în zona în care domiciliază autorul crimei. Totuşi, apropierea este o noţiune abstractă. Ea nu furnizează informaţii cu privire la măsurarea distanţei reale dintre domiciliul autorului şi locul în care s-a petrecut crima. În studiile sale, Turner remarcă „existenţa unei zone neutre, o zonă de „protecţie”, situată în jurul locuinţei criminalului”.97

Cantitatea de incidente descreşte începând cu vârful curbei până când atinge zona cea mai apropiată de locuinţa agresorului.


2. Model geografic de cercetare criminală complexăÎn mod probabil, primul model geografic de cercetare criminală nu este atât de utilizat ca modelul

geografic de cercetare criminală complexă. Acest model porneşte de la premisa că marea majoritate a criminalilor au moduri de viaţă şi comportamente geografice identice cu cele ale restului populaţiei. Este logic să deducem că un anumit tip de comportament geografic al unui criminal corespunde mai mult sau mai puţin unui comportament al clasei medii. Criminalii sunt persoane active, cu o ocupaţie, o familie şi preocupări aparent normale. Cei tineri merg la şcoală, unii dintre ei manifestă un comportament asocial, alţii însă se integrează perfect în mediul şcolar. Ca şi restul membrilor societăţii, folosesc transportul în comun sau maşinile personale şi frecventează aceleaşi locuri de petrecere a timpului liber. „Pentru o distribuţie uniformă a victimelor şi pentru o obţinerea parţială a datelor despre acestea, criminalii vor acţiona în vecinătatea locuinţelor personale sau în apropierea locurilor publice, frecventate atât de victimă, cât şi de agresor. Un alt loc în care agresorul îşi poate surprinde victima este traseul pe care victima îl utilizează cel mai des: locuinţă - loc de muncă, locuinţă - şcoală etc.”98

97 Turner, Delinquency and distance, New York, John Wiley, 196998 Besson, Jean-Luc, Les cartes du crime: questions judiciaires, Presses universitaires de France, Paris, 2004, pg. 198

i –incidented - distanţă

baza

curbă de incidente

i

d

zone de căutări

81


Astfel, calcularea coordonatelor locului crimei stabileşte traseul pe care l-a parcurs criminalul în momentul comiterii crimei, ţinându-se însă seama de tipul de infracţiune, de barierele de natură fizică care ar fi putut să afecteze traseul criminalului şi de simbolistica peisajului. Barierele fizice sunt, de cele mai multe ori, naturale şi uşor de evaluat. Barierele de ordin psihologic derivă din comportamentul individului. „Ca şi victimele, şi agresorii îşi pot modifica traseul pentru a evita o situaţie de risc. De exemplu, îşi pot modifica traseul pentru a nu se întâlni cu membrii unei bande adverse sau pentru a nu traversa un loc supravegheat de poliţie.”99

Potrivit lui Batty, „comportamentul omului are legătură cu mobilitatea sa. Comportamentul spaţial uman nu est pur şi simplu determinat de preferinţele sale, de intenţii sau de dorinţe, ci mai ales de structura geometrică a spaţiului în care vieţuieşte împreună cu toate incertitudinile şi influenţele sale personale”100

Mediul fizic, psihic, social şi instituţional interferează cu o anumită imprevizibilitate a naturii umane. Toate influenţele la care este supusă natura umană, influenţează mediul său de viaţă.

Batty a realizat un model generic aplicabil actelor criminale petrecute pe traseele cele mai utilizate de o persoană-ţintă. „în analiza sa, el ţine cont de punctul de plecare şi poziţia din care a plecat, poziţia în care a ajuns victima, efectul poziţiei geometrice, efectul impactului social, efectul atracţiei sociale.”101

Stilul unui criminal, modul său de operare, fie că este vorba de un individ care îşi planifică fapta până la cel mai mic detaliu, fie că este vorba de unul care acţionează ghidat de spontaneitate şi oportunităţi, este influenţat de mobilitatea sa şi de procesul de selecţie al teritoriului de unde îşi va alege victima.

Profiling-ul geografic, ca şi profiling-ul personalităţii criminale, reprezintă doar o parte componentă din ancheta efectuată de poliţie pentru soluţionarea cazurilor de crime în serie, violuri, atacuri teroriste, spargeri, tâlhării, etc. Dacă în cazul profiling-ului criminal problema centrală se referă la individul care a comis fapta, în cazul profiling-ului geografic se încearcă identificarea locului în care va fi comisă o nouă infracţiune.

99 Besson, Jean-Luc, Les cartes du crime: questions judiciaires, Presses universitaires de France, Paris, 2004, pg.199100 Idem 46, pg. 199-200101 Idem 46, pg. 201

Destinatie

Incidente

Destinatie

BufferBază

Zona de concentrare a incidentelor

Zona potentiala de incidente situata în afara traseului

82

CERCETARE APLICATĂ- Analiză de film –

TĂCEREA MIEILOR (The silence of the lambs)

Tema cercetării: Profiling-ul personalităţii criminale şi a mediului criminogen

Obiective: aplicarea informaţiilor prezentate în abordarea teoretică a lucrării în analizarea portretului psihologic al personajului Buffalo Bill din thriller-ul Tăcerea mieilor.

Justificarea alegerii temei: motivul alegerii acestei teme este nevoia unui asistent social de a-şi forma o cultură în ceea ce priveşte profiling-ul personalităţii criminale şi a mediilor criminogene. Infracţiunile, fie că sunt ele omoruri, jafuri sau violuri, reprezintă un fenomen cu o creştere alarmantă, ce necesită găsirea unor metode inovative şi eficiente pentru identificarea autorilor lor şi pentru prevenirea sa.

Este important să se înţeleagă faptul că într-o societate cu un mediu criminogen în continuă creştere, trebuie să se pună accent pe individul criminal, pe motivaţiile sale, pe modul său de operare şi pe criteriile în funcţie de care îşi alege victimele.

Dată fiind slaba aplicabilitate până în prezent a acestei tehnici în ţara noastră, cercetarea propriu-zisă a temei nu a avut un fundament veridic. De aceea m-am axat în această parte a lucrării pe elaborarea profilului psihocomportamental al unui personaj de film, considerat o capodoperă în domeniul cinematografiei.

Totodată, această parte a lucrării cuprinde şi analiza caracteristicilor unui profiler, identificat cu personajul feminin al filmului. Capitolul Formarea unui specialist în profiling îşi găseşte aplicabilitatea în analiza personajului Clarice Starling.

Pe parcursul analizei celor două personaje, am încercat să surprind latura de profiler a personajului Clarice Starling şi felul în care ea reuşeşte să analizeze toate informaţiile necesare pentru a captura un criminal în serie.

Tăcerea mieilorThe silence of the lambs

Tăcerea mieilor este un „thriller psihologic, produs în anul 1991, în regia lui Jonathan Demme, inspirat din romanul cu acelaşi nume, scris de Thomas Harris”.102 Filmul care reprezintă unul dintre cele mai de succes thrillere psihologice din istoria cinematografiei, s-a bucurat atât de aprecierile criticilor de film, cât şi de cele ale publicului.

Comparat de foarte multe ori cu celebrul Psycho al lui Alfred Hitchcock, prin suspansul şi impactul psihologic pe care l-a avut şi îl are în continuare asupra publicului, Tăcerea mieilor este un film distins cu cinci premii Oscar.

„Filmul ne pune în contact cu intimitatea şi tulburarea psihicului uman, într-un context în care crimele în serie se petrec într-un climat aparent „normal”, perfect descris de mass-media: practicile de purificare etnică, torturile la care sunt supuşi indivizii în anumite colţuri ale lumii, abuzurile de orice natură împotriva copiilor etc.”103

Filmul prezintă povestea lui Clarice Starling, o studentă care se pregăteşte să devină agent F.B.I. şi a psihiatrului canibal, Hannibal Lecter. Titlul filmului este inspirat de laitmotivul coşmarurilor pe care Clarice le are. În copilărie, după ce tatăl său a fost ucis, Clarice a fost nevoită să locuiască la ferma unchiului său, unde în fiecare noapte auzea ţipetele mieilor care erau sacrificaţi în abatorul de la fermă. Ea doreşte ca ţipetele mieilor să înceteze şi, tocmai de aceea, în adâncul sufletului ei, consideră că în momentul în care va reuşi să elucideze povestea victimelor ucise de criminalul Buffalo Bill, coşmarurile ei vor lua sfârşit.

Clarice Starling, personajul principal feminin al filmului, este însărcinată cu rezolvarea unui caz criminalistic deosebit de grav: cazul „Buffalo Bill”. Pentru a înţelege mai bine mecanismul din creierul unui criminal, Clarice este trimisă la închisoarea în care se află Hannibal Lecter, pentru a discuta cu acesta despre Buffalo Bill. Lecter are cunoştinţe despre acest caz, însă îi va furniza agentei informaţiile fragmentate şi doar după ce îi va câştiga încrederea.

Tăcerea mieilor surprinde într-un mod veridic drumul pe care Clarice Starling trebuie să îl parcurgă pentru a câştiga încrederea lui Hannibal şi pentru a obţine informaţiile de care are nevoie pentru a soluţiona cazul cu care a fost însărcinată.

Începutul filmului ne-o prezintă pe tânăra Clarice Starling antrenându-se în pădurea din apropierea Academiei la care este studentă. Antrenamentul fizic este dublat de războiul psihologic pe care îl poartă cu ea însăşi. Clarice este chemată în biroul supraveghetorului său, agentul special Jack Crawford, care îi propune

102 http://en.wikipedia.org/wiki/The_Silence_of_the_Lambs_(film) 103 Pendergast, Tom, Pendergast, Sara, International dictionary of films and filmmakers, Editia a IV-a, St. James Press, pg. 1115-1116

83

http://en.wikipedia.org/wiki/The_Silence_of_the_Lambs_(film)

întâlnirea dintre ea şi psihiatrul Hannibal Lecter, aflat în închisoare pentru o serie de crime şi canibalism. Crawford este de părere că Lecter nu este străin de cazul la care ei lucrează acum şi se gândeşte că Starling este o femeie atractivă şi de aceea Hannibal s-ar putea da de gol. Obiectivele agentei sunt acelea de a realiza profilul psihocomportamental al lui Hannibal şi de a obţine cât mai multe informaţii despre Buffalo Bill:

„Crawford: Intervievăm toţi criminalii în serie care se află în închisoare pentru a realiza un profil psihologic al indivizilor care comit crime. Ne-ar putea fi de un real ajutor pentru cazurile nerezolvate. Cei mai mulţi au cooperat destul de bine. Te descurci la capitolul comunicare, te sperie criminalii, Clarice?

Clarice: Încă nu, domnule. Crawford: Vezi, cel pe care dorim cel mai mult să îl intervievăm refuză să colaboreze. Aş vrea ca tu să

te duci astăzi la închisoare şi să încerci să discuţi cu el. Clarice: Cine este subiectul?Crawford: Psihiatrul, Hannibal Lecter. Clarice: Hannibal, Canibalul?Crawford: Nu mă aştept să comunice cu tine, dar trebuie să încerci. Dacă nu vrea să coopereze, vreau să

îmi raportezi exact cum arată, cum arată celula lui, desenele sale, ce anume desenează, absolut tot.”104

Crawford îi dă indicaţii precise lui Clarice şi îi explică cât de important este să nu se lase influenţată de Hannibal, pentru că acesta are o putere de manipulare foarte mare. Ea trebuie doar să îl intervieveze şi să obţină cât mai multe informaţii despre psihiatru şi legătura sa cu Buffalo Bill.

Unul dintre cele mai memorabile momente ale filmului este scena în care Clarice Starling îl întâlneşte pe Hannibal Lecter. Drumul prin închisoarea aproape medievală, securizată, întunecată surprinde prin imaginile prezentate tensiunea şi emoţia agentei.

Îl întâlneşte pe genialul, monstrul criminal, închis într-o celulă cu un geam din sticla securizată, celulă decorată de propriile sale desene reprezentând scene din Europa, pe care Hannibal susţine că le-a schiţat doar din amintiri. Scena întâlnirii dintre cei doi, este filmată din perspectiva personajului feminin. Iniţial Hannibal stă în picioare, o priveşte insistent pe Clarice, îi vorbeşte ameninţător, dar în acelaşi timp suav şi politicos, şi cere actele pentru a se prezenta şi, sigur pe el, o îndeamnă pe neexperimentata Clarice să se apropie cât mai mult de celula sa. Aceasta, temându-se de el, şi amintindu-şi de sfaturile date de personalul închisorii, îl refuză.

Dialogul dintre cei doi este dominat de Hannibal, răspunsurile sale la întrebările lui Clarice sunt evazive şi interpretabile. Nu poate fi vorba despre o confruntare între cei doi, ci mai mult de o încercare a psihiatrului de a pătrunde în mintea agentei. Memorabile sunt şi prim-planurile cu cei doi, de o parte şi de alta a peretelui celulei.

Clarice încearcă să dirijeze discuţia către subiectul Buffalo Bill şi crimele comise de acesta. Lecter îşi dă foarte bine seama că motivul pentru care Crawford a trimis-o pe Clarice să îl intervieveze este Buffalo Bill.

„Lecter: Ce băiat neascultător este (Crawford). Ştii de ce l-au numit Buffalo Bill? Spune-mi, te rog! Ziarele nu scriu despre asta.

Clarice: Ei bine, a început ca o glumă proastă odată cu crima comisă în Kansas. Au spus despre el că îi place să jupoaie pielea victimei.

104 Replici, The silence of the lambs

84

Lecter: De ce crezi că le jupoaie pielea, agent Starling? Încântă-mă cu perspicacitatea ta.Clarice: Îl excită. Foarte mulţi dintre criminalii în serie, păstrează anumite „trofee” care au aparţinut

victimelor lor. Lecter: Eu nu am păstrat nimic. Clarice: Nu, tu le mâncai”105

Hannibal îi permite lui Clarice să îi aplice un chestionar pentru stabilirea caracteristicilor sale comportamentale, însă, după câteva întrebări, se simte jignit şi refuză să îi mai răspundă. Pe de altă parte, psihiatrul manifestă un real interes pentru Clarice, pentru traumele suferite în copilărie, pentru scopul ei de a rezolva cazul Buffalo Bill şi tocmai de aceea el acceptă să îi răspundă la anumite întrebări, cu condiţia ca şi Clarice să îi povestească viaţa sa.

Vor mai urma şi alte vizite pe care Clarice i le va face la închisoare lui Lecter, şi pe parcursul acestora, în încercarea de a face portretul psihologic al lui Buffalo Bill, Clarice îi dezvăluie psihiatrului povestea mieilor şi trauma pe care a suferit-o în copilărie odată cu moartea tatălui său. Astfel, indiciile pe care i le oferă psihiatrul cu privire la identitatea lui Buffalo Bill, o ajută pe aceasta să realizeze un portret psihologic al acestuia, însă devine din ce în ce mai apropiată faţă de Hannibal.

În partea teoretică a lucrării am aprofundat caracteristicile crimelor în serie şi paşii pe care trebuie să îi urmeze un specialist în profiling pentru a realiza portretul psihologic al unui criminal.

Filmul Tăcerea mieilor prezintă un criminal, Buffalo Bill şi un profiler, agentul F.B.I., Clarice Starling. Buffalo Bill este un criminal în serie, transsexual, care îşi alege victimele în funcţie de anumite criterii.

Trebuie să fie femei, singure, iar din punct de vedere fizic, trebuie să fie corpolente. El a ucis mai multe astfel de femei, la un interval de timp relativ scurt, de unde reiese faptul că este un criminal în serie.

Crimele comise de el au anumite particularităţi: femeile sunt împuşcate, mutilate şi apoi fiecare cadavru este aruncat într-un râu diferit; victimele sunt mutilate, pielea fiindu-le jupuită; atacă în special în timpul nopţii şi are un plan bine stabilit de atac; păstrează anumite „suveniruri” din partea victimelor, în acest caz fiind vorba de pielea lor; victimele sunt ţinute sechestrate timp de trei zile; nu există semne de viol; mutilarea femeilor este realizată post-mortem.

După modul său de operare, Buffalo Bill se încadrează în tipologia criminalului organizat. Nu îşi cunoaşte victimele, dar în momentul în care decide să atace are un plan foarte bine stabilit. Este o persoană inteligentă, dar cu grave probleme psihice şi emoţionale. Într-una dintre scenele filmului, Hannibal Lecter afirmă despre Buffalo Bill „că nu este transsexual, însă îi place să se creadă aşa”.

Ucide fără un motiv anume, doreşte să deţină controlul asupra victimelor şi să ducă la bun sfârşit planul său de a-şi confecţiona din pielea celor pe care le ucide, un costum de femeie. Comite crimele în locaţii îndepărtate de locul în care şi-a atacat victima, şi transportă cadavrul în locuri izolate, dar în care să poate fi găsit. În film, ne este prezentat cadavrul victimei găsit în lac, departe de locul în care fusese atacată.

Starea mentală a agresorului este marcată de anumite evenimente petrecute în copilărie sau adolescenţă, care la maturitate îl vor determina să ucidă. Buffalo Bill este marcat de dorinţa sa de a se fi născut femeie. Factorii psihologici, sadismul, narcisismul sunt componente ale comportamentului deviant al criminalului. Chiar şi modul în care sunt ucise femeile reprezintă expresii comportamentale ale lui Buffalo Bill şi ale motivaţiei pentru care alege să ucidă.

În construirea portretului psihologic al lui Buffalo Bill, Clarice Starling ajutată de psihiatrul Hannibal Lecter reuşeşte să unească toatele elementele cheie, izbutind într-un final să îl ucidă pe criminal şi să salveze ultima femeie pe care o sechestrase.

Clarice Starling dă dovadă încă de la începutul filmului de acurateţe şi putere de speculare a faptelor, caracteristici esenţiale ale unui profiler. Relevantă în acest sens este scena în care Clarice discută cu Crawford despre portretul psihocomportamental pe care trebuie să i-l facă lui Lecter. Agenta bănuieşte că motivul pentru care Crawford o trimite la închisoarea unde se află psihiatrul, nu este doar acela de a-l intervieva, ci şi de a afla cât mai multe informaţii despre legătura dintre Buffalo Bill şi Hannibal.

În încercarea ei de a-l descoperi pe Buffalo Bill, Clarice analizează toate elementele rezultate în urma anchetei şi realizează şi un profil al potenţialei victime, în funcţie şi de modul de operare al criminalului şi tipologiile victimelor ucise până în prezent.

Urmează etapa în care Clarice apelează la metoda inductivă, constând în consideraţii criminologice ale crimelor comise: clasificarea crimelor comise, gradul de periculozitate al criminalului, gradul de risc al victimei, factorii temporali şi spaţiali care au favorizat producerea crimelor.

În evaluarea crimelor comise, Clarice Starling analizează modul de operare al criminalului şi particularităţile crimelor comise de el. Filmul surprinde scena în care Clarice sesizează că unul dintre cadavrele


85

găsite prezintă un obiect în gat. Acel obiect este de fapt larva unui fluture, reieşind de aici un alt indiciu important pentru prinderea agresorului.

Semnificaţia fluturelui îi va fi dezvăluită chiar de Hannibal Lecter, într-unul dintre dialogurile pe care le vor purta despre Buffalo Bill şi traumele suferite de Clarice. Va continua jocul dintre cei doi: Clarice îi va dezvălui doctorului detalii despre viaţa ei, în timp ce acesta îi va răspunde la întrebările legate de cazul „Buffalo Bill”:

Lecter: Care e cea mai urâtă amintire din copilărie?Clarice: Moartea tatălui meu. Lecter: Povesteşte-mi despre asta şi să nu mă minţi. Am să-mi dau seama. Clarice: A fost poliţist în oraş. Într-o noapte a surprins doi hoţi ieşind dintr-o farmacie. L-au împuşcat. Lecter: A fost ucis pe loc?Clarice: Nu, era un bărbat puternic, a rezistat mai bine de o lună. Mama mea a murit când eram foarte

mică, aşa că atunci când tata a murit întreaga mea lume s-a prăbuşit, am simţit că am pierdut totul. Lecter: Eşti foarte sinceră, Clarice. Cred că ar fi fost interesant să te cunosc în particular. Clarice: Quid pro quo, e rândul tău să răspunzi, doctore. Lecter: Povesteşte-mi despre Miss Virginia de Vest, era o femeie corpolentă?Clarice: Da. Toate erau aşa.Lecter: Lată în şolduri, voluminoasă?Clarice: Da. Lecter: Ce altceva?Clarice: Avea un obiect introdus intenţionat în gât. Acest lucru nu a fost făcut încă public, nu îi ştim

încă semnificaţia. Lecter: Era un fluture?Clarice: Da, o molie. De ce le pune acolo, doctore?Lecter: Semnificaţia moliei este schimbarea. Din omidă, în crisalidă sau pupă, din care iese o frumuseţe.

Billy al nostru vrea să se schimbe de asemenea. Clarice: În literatura de specialitate nu există niciun fel de corelaţie între transsexualitate şi violenţă.

Transsexualii sunt foarte pasivi. Lecter: Isteaţă fată. Eşti foarte aproape de a-l prinde, îţi dai seama de asta?Clarice: Nu, spune-mi de ce?Lecter: După moartea tatălui tău, ai rămas orfană, ce s-a întâmplat cu tine? Nu cred că răspunsul se află

în perechea aceea de pantofi ieftini.Clarice: Am locuit cu verişoara mamei mele şi soţul ei, la o ferma în Montana. Lecter: Era o fermă de vite?Clarice: Oi şi cai.Lecter: Cât timp ai locuit acolo?Clarice: Două luni. Lecter: De ce atât de puţin, Clarice?Clarice: Am fugit.Lecter: De ce Clarice? Fermierul a încercat să profite de tine?Clarice: Nu, era un om decent. Quid pro quo, doctore.Lecter: Billy nu e un transsexual adevărat, dar el se crede astfel, încearcă să fie. Cred că încearcă să fie

multe lucruri. Clarice: Şi spui că sunt foarte aproape de momentul în care îl voi prinde. De ce ai spus asta, doctore?Lecter: Sunt trei centre de chirurgie pentru transsexuali: Johns Hopkins, Universitatea din Minnesota şi

Columbus Medical Center. N-aş fi surprins dacă Billy a optat pentru o operaţie de schimbare a sexului şi a fost respins de una sau de toate clinicile.

Clarice: Pe ce motiv ar fi putut fi respins?Lecter: Caută tulburări grave din copilărie, asociate cu violenţa. Billy al nostru nu s-a născut criminal,

Clarice. A devenit unul, după mulţi ani de abuzuri sistematice. Billy îşi urăşte propria identitate şi crede că asta îl face transsexual. Dar patologia sa este de 1000 de ori mai sălbatică şi mai terifiantă”.106

Ajutată de Lecter, Clarice identifică aspecte importante ale profilului lui Buffalo Bill, pe numele său real, Jamie Gumb.

Astfel Clarice descoperă că agresorul preferă femeile corpolente, singure, pe care le atacă noaptea, sechestrându-le o perioadă de timp, apoi ucigându-le şi jupuindu-le pielea. Acesta este modul de operare al lui Buffalo Bill.

Urmează ultima etapă pe care Clarice o urmează şi anume realizarea propriu-zisă a portretului psihocomportamental al criminalului. Întrebată de Crawford care sunt observaţiile pe care le are cu privire la Buffalo Bill, Clarice îi răspunde:


86

„Clarice: Este vorba de un bărbat, alb, de 30-40 de ani. Criminalii în serie obişnuiesc să vâneze persoane din propriul grup etnic. Nu e un vagabond, are propria lui casă pe undeva, nu un apartament, ci o casă, pentru că are nevoie de intimitate în ceea ce face. E puternic şi are autocontrolul unui bărbat matur. Este precaut, meticulos şi niciodată impulsiv. Nu se va opri niciodată, pentru că a început să îi placă ce face şi o face din ce în ce mai bine”107

Ajutată de notaţiile pe care Hannibal le face asupra cazului „Buffalo Bill”, Clarice descoperă şi alte detalii importante cu privire la relaţia dintre Jamie Gumb şi prima sa victimă, Frederica Bimmel. Cei doi se cunoşteau dinainte ca Frederica să fie ucisă. Astfel, Starling decide să călătorească în oraşul natal al Fredericăi unde descoperă că aceasta era croitoreasă şi avea câteva schiţe identice cu bucăţile de piele pe care Buffalo Bill le desprindea de pe cadavrele victimelor sale. Descoperă pentru ce îi erau necesare criminalului bucăţile de piele ale victimelor, şi discutând cu prietenii Fredericăi despre aceasta, ajunge la casa în care locuia Jamie Gumb. Reuşeşte să îl ucidă pe acesta şi să o salveze pe fata pe care o ţinea sechestrată.

În încercarea sa de a realiza portretul lui Buffalo Bill, Clarice Starling, în investigaţia pe care o realizează, abordează atât individul şi personalitatea sa, cât şi acţiunile în sine şi mediul în care acestea se petrec. Ţine cont de toate detaliile privind crimele comise, ştie să interpreteze datele, ştie să asculte, iar din discuţiile cu psihiatrul preia tot ceea ce este relevant pentru elucidarea cazului.

Clarice analizează tipologia victimelor, relaţiile lor cu agresorul, locuinţa victimei, locul de muncă, obiceiuri, temeri, stare fizică şi psihică, trecutul infracţional, relaţiile familiale, hobby-uri, comportament social. De asemenea, analizează cadavrele victimelor, le fotografiază, ţine cont de rezultatele autopsiilor, analizează locurile în care au fost găsite cadavrele şi posibila legătură dintre acestea etc.

Pentru orice criminal în serie, motivul pentru care ucide, se află adânc înrădăcinat în psihicul său, tocmai de aceea, şi Buffalo Bill ucide doar un anumit tip de femei. Comportamentul său îi reflectă personalitatea şi tocmai acest lucru a dus la descoperirea sa.

În investigaţia realizată, Clarice a parcurs patru faze importante în aplicarea tehnicii de profiling criminal:

1. Faza antecedentă: descoperirea scopului crimelor comise, a motivaţiei criminalului; 2. Stabilirea modului de operare al criminalului (modus operandi) şi al modului în care îşi alege

victimele; 3. Identificarea locului în care au avut loc crimele, precum şi stabilirea eventualelor legături dintre

aceste locuri; 4. Analiza comportamentului criminalului după comiterea actelor criminale: dacă este sau nu interesat

să urmărească interesul mass-mediei sau mersul anchetei. În parcurgerea acestor etape, un rol esenţial l-a avut psihiatrul Hannibal Lecter. “Umanitatea acestui

personaj este, în mod evident o problemă centrală a filmului: dacă îl vedem pe Hannibal doar ca un simplu monstru, atunci filmul nu îşi atinge scopul, tot ce demonstrează acest personaj pe parcursul filmului este ca nu vrea decât să fie văzut ca o fiinţă umană”. 108

Aportul lui Lecter în realizarea profilului psihologic al lui Buffalo Bill este unul foarte important. El îi explică lui Clarice laitmotivul fluturilor, ca şi semnătura crimelor comise, faptul că îşi doreşte să se schimbe, să îşi schimbe trupul de bărbat într-unul de femeie, explicându-i problema aşa-zisei sale transsexualităţi. Cunoştinţele sale în domeniul psihologiei, psihiatriei, criminalisticii, şi chiar faptul că el însuşi este un criminal

107 Replica, The silence of the lambs108 Pendergast, Tom, Pendergast, Sara, International dictionary of films and filmmakers, Editia a IV-a, St. James Press, pg. 1115-1116

87

sunt puncte cheie ale schiţării profilului psihologic şi comportamental al lui Buffalo Bill. Atât el, cât şi Clarice sunt doi buni profileri pentru că reuşesc „să îşi imagineze inimaginabilul”109.

Concluziile cercetării aplicate: După cum a reieşit din abordarea practică a lucrării, profiling-ul criminal reprezintă o tehnică eficientă, având o veritabilă amprentă psihologică.

Exerciţiul de profiling poate deveni aproape cotidian, inclusiv pentru ofiţerul de probaţiune, în momentul aplicării acestei tehnici pe cazuistica de care dispune.

Forţa plastică a filmului proiectează personaje reale care pot fi repere de diagnoză pentru interpretarea cazurilor.

CONCLUZIIÎn ultimii ani metoda profiling-ului criminal a evoluat foarte mult tocmai datorită cercetărilor efectuate

în acest domeniu. Utilitatea acestei tehnici derivă din faptul că cercetarea se concentrează atât pe criminal, dar şi pe victimă, fiind foarte important de stabilit ce rol a avut fiecare în comiterea unei crime.

Este cert că nu pot exista infracţiuni fără victime şi agresori. În anumite cazuri, victime ale infracţiunilor pot fi anumite grupuri etnice, religioase, politice, instituţii de stat, diverse organizaţii etc. În toate aceste cazuri, există unul sau mai mulţi agresori.

Combaterea fenomenului infracţional se poate realiza prin stabilirea motivaţiilor pe care le are un individ în momentul în care decide să comită o crimă, indiferent că acestea sunt de natură psihologică, socială, politică etc. Comportamentul deviant al unui individ este influenţat, într-o mare măsură de societate, crimele devenind o modalitate de apărare sau de „a face propria dreptate”.

Schimbul rapid de informaţii şi cunoştinţe, bunuri, persoane, valori sau culturi, dar şi inegalităţile sociale, economice, politice etc. sporesc numărul fenomenelor deviante, generând apariţia unor noi tipuri de criminalitate şi anomalii. Pentru toate aceste noi fenomene este necesară identificarea unor tehnici noi de soluţionare şi prevenire.

Specialiştii în profiling sunt capabili, prin înţelegerea legăturilor dintre locurile în care se petrec crimele, caracteristicile acestora, victimele şi factorii temporali care determină comiterea unei crime, să dezvolte ipoteze importante cu privire la autorul unei crime şi la motivul care l-a determinat să o comită.

Scopul acestei lucrări este de a surprinde, într-un mod veridic şi critic, aspectele psihosociale ale profiling-ului criminal şi ale mediului criminogen.

Profiling-ul criminal este o tehnică care se dovedeşte din ce în ce mai eficientă, aproape comparabilă cu amprenta genetică, iar pentru un ofiţer de probaţiune, profiling-ul criminal furnizează elemente de predicţie privind evoluţia comportamentului indivizilor aflaţi în serviciul de probaţiune, astfel încât îşi poate modula cât mai bine intervenţia preventivă şi de recuperare.

Ambele tehnici sunt, putem spune, postmoderne, fiindu-i utile unui ofiţer de probaţiune pentru a înţelege impactul factorilor criminogeni şi a mediului asupra indivizilor care manifestă comportamente criminogene.

Profiling-ul trebuie să devină parte componentă a curriculei unui asistent social, şi în special unui ofiţer de probaţiune, iar exersarea gândirii şi a culturii de profiler conduc la formarea unui profesionist în adevăratul sens al cuvântului.

În ceea ce priveşte tehnica profiling-ului geografic, fundamentată pe criminologia mediului, aceasta se bazează pe grile, analize microsociale, modele explicative, fiindu-i utilă asistentului social pentru a putea înţelege modul în care mediul poate influenţa un individ să comită o crimă.

BIBLIOGRAFIE

1. Akiyama, Y, Murder victimization: A statistical analysis. FBI Law Enforcement Bulletin, 19812. Besson, Jean-Luc, Les cartes du crime: questions judiciaires, Presses universitaires de France,

Paris, 20043. Block şi Block, Space, place and crime. HotSpot areas and hot places of liquor related crimes.

Crime Prevention Studies, Monsey, New York, Criminal Justice Press, 19954. Brantingham et Brantingham, Criminality of place: Crime generators and crime attractors,

European Journal on Criminal Policy and Research, 19955. Brantingham et Brantingham, Pattern in crime, New York, Mcmillan Press, 19846. Bullock, Urban homicide in theory and facts, Journal of criminal law, Criminology and Police

Science, 19557. Cameron, D., & Frazer, E., The lust to kill. New York: New York University8. Press, 1987

109 http://ajp.psychiatryonline.org

88

http://ajp.psychiatryonline.org/

9. Douglas, J.E., Ressler, R.K., Burgess, A.W. & Hartman, Criminal profiling from crime scene analysis, Behav Sci La, 1986

10. Eck şi Weisburd, Crime places in crime theory. Crime Prevention Studies, Monsey, New York, Criminal Justice Press, 1995

11. Goldsmith, McGuire, Mollenkopf, Ross, Analyzing Crime Patterns: Frontiers of practices, Sage Publications, 2000

12. Grover Maurice Godwin, Criminal psychology and forensic technology: a collaborative approach to effective profiling, CRC Press, New York

13. Kocsis, N. Richard, Criminal Profiling. International Theory, Research and Practice, Humana Press, Totowa, New Jersey, 2007

14. Kocsis, N. Richard, Criminal Profiling. Principles and Practice, Humana Press, Totowa New Jersey, 2006

15. Marshall, Gordon, Dicţionar de sociologie, Universul Enciclopedic, pg. 60516. Montet, Laurent, Profileurs. Spécialisation ou professionnalisation?, Presses Universitaires de

France, 200117. Newton, M., Hunting humans: The encyclopedia of serial killers, Volume 1.18. New York: Avon Books, 199019. Pendergast, Tom, Pendergast, Sara, International dictionary of films and filmmakers, Ediţia a IV-a,

St. James Press20. Pinizzotto A., Finkel N., Criminal Personality Profiling: An outcome and process study, Law and

Human Behavior, 200421. Reiss, The study of deviant behavior: Where the action is, Ohio Valley Sociologist, 196622. Ronald M. Holmes, Stephen T. Holmes, Profiling Violent Crimes. An Investigative Tool, SAGE

Publications, 199623. Rossmo, Geographic Profiling, New York, CRC Press, 200024. Smerick, Thomas, New York City Police Department. Office of the deputy commissioner of legal

matters legal bureau, A constitutional law film series, University of Louisvile25. Sherman Lauwrence, HotSpots of crime and criminal careers places, New York – Monsey,

Criminal Justice Press, 199526. Spelman William, Criminal careers of public places. Crime prevention studies, New York –

Monsey, Criminal Justice Press, 1995; 27. Tănăsescu, I. Manual de criminologie. Craiova, 199728. Turvey E. Brent, Criminal Profiling. An introduction to behavioral evidence analysis, Ediţia a III-

a, Academic Press, 200829. T. Butoi, I. Teodora Butoi, Psihologie judiciară – curs universitar, Bucureşti, Editura Fundaţiei

România de Mâine, 200330. Turner, Delinquency and distance, New York, John Wiley, 196931. Wortley, Richard, Mazerolle, Lorraine, Environmental Criminology and Crime Analysis, 200832. www.wikipedia.org . Site-ul a fost consultat în data de 15 martie 2009.33. www.criminal profiling .ch . Site-ul a fost accesat în data de 23 mai 2009 şi 01 iunie 2009. 34. www.legenet.indaco.ro . Site-ul a fost accesat în data de 10 decembrie 2008 şi 4 mai 2009. 35. www.antitero.ro Site-ul a fost consultat în data de 02 iunie 2009. 36. www.articlesbase.com/education-articles/the-role-of-geographic-profiling-in-serial-violent-crime-

investigation-103370.html. Site-ul a fost consultat în data 21 aprilie 2009. 37. www.fbi.gov . Site-ul a fost accesat în data de 10 martie 2009 şi 03 iunie 2009. 38. www.profiling.org . Site-ul a fost accesat în data de 16 februarie 2009. 39. www.geographicprofiling.com . Site-ul a fost accesat în data de 13 ianuarie 2009 şi 08 mai 2009.

89

http://www.geographicprofiling.com/

http://www.profiling.org/

http://www.fbi.gov/



http://www.antitero.ro/


http://www.criminalprofiling.ch/

http://www.wikipedia.org/

PARADISURILE FISCALE

Documents

Transcript of PARADISURILE FISCALE