HRISTOS - MAGNA GRATIA · să spună că în Legea lui Moise nu era har sau adevăr; nu, căci...
Transcript of HRISTOS - MAGNA GRATIA · să spună că în Legea lui Moise nu era har sau adevăr; nu, căci...
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
2
LEGEA LUI HRISTOS Copyright © 2015 Charles Leiter. Toate drepturile rezervate.
Publicată de Granted Ministries Press, un departament al Granted Ministries Pentru mai multe informații sau copii ale cărții Legea lui Hristos și alte re-surse, vă rugăm să ne scrieți la:
Granted Ministries Press
120 N. Third St.
Hannibal, MO 63401 USA
www.grantedministries.org
ISTORICUL EDIȚIILOR:
Prima Ediție – 2012, Granted Ministries Press.
Prima Ediție în format electronic – 2012, Granted Ministries Press
TRADUCEREA
Traducerea în limba română a fost realizată de Asociația MAGNA GRATIA (www.magnagratia.org). Asociația MAGNA GRATIA nu susține în mod necesar toate punctele de vedere ale autorilor pe care îi publică. DESIGN
Coperta - Granted Ministries Press (www.grantedministries.org)
Redactarea în format electronic (pentru ediția în limba română) – Asociația MAGNA GRATIA (www.magnagratia.org)
TOATE DREPTURILE REZERVATE.
Nici o parte a acestei publicații nu poate fi reprodusă, stocată sau transmisă în orice formă și prin orice mijloace – electronice, mecanice, prin fotocopi-ere, microfilmare, înregistrare sau alt fel – cu excepția unor citate scurte în recenzii, fără permisiunea prealabilă a deținătorului drepturilor de autor.
Dacă nu este altfel menționat, citatele biblice sunt preluate din Biblia Cor-nilescu 1932, ediția revizuită.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
3
Legea lui
HRISTOS
Charles Leiter Cuvânt înainte de Paul Washer
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
4
MULȚUMIRI
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
5
CUPRINS MULȚUMIRI .................................................................................................. 4 CUVÂNT ÎNAINTE ........................................................................................ 7 PREFAȚĂ ..................................................................................................... 11 PARTEA ÎNTÂI. ISTORIA RĂSCUMPĂRĂRII ................................... 17 1. VECHI ȘI NOU ........................................................................................ 19 2. AVRAAM ȘI HRISOS .............................................................................. 27 3. LEGĂMÂNTUL AVRAAMIC: „PROMISIUNEA” ................................... 43 4. LEGĂMÂNTUL MOZAIC: „LEGEA” ...................................................... 55 5. NOUL LEGĂMÂNT: „CREDINȚA” ......................................................... 71 6. PRINCIPIILE INTERPRETĂRII BIBLICE ................................................ 79 PARTEA A DOUA. ELIBERAREA DE LEGE ...................................... 93 7. NU SUNTEM SUB LEGE ........................................................................ 95 8. DE EL SĂ ASCULTAȚI.......................................................................... 107 9. CELE MAI MICI DIN ACESTE PORUNCI ............................................ 123 PARTEA A TREIA. LEGEA LUI HRISTOS ....................................... 137 10. PORUNCA CEA NOUĂ ...................................................................... 139 11. ESENȚA LEGII .................................................................................... 147 12. DRAGOSTEA ȘI LEGEA ..................................................................... 161 13. CENTRALITATEA DRAGOSTEI ........................................................ 171 14. AȘA CUM V-AM IUBIT EU ................................................................ 189 15. „UNII PE ALȚII” .................................................................................. 201 16. LEGEA LUI HRISTOS......................................................................... 213 17. SUPERIORITAREA LEGII LUI HRISTOS .......................................... 229
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
6
18. SLUJBA DUHULUI – PARTEA I ........................................................ 251 19. SLUJBA DUHULUI – PARTEA II....................................................... 263 CONCLUZII ............................................................................................... 281 PARTEA A 4-A. ANEXE ................................................................. 285 ANEXA A. CONCEPTE DE BAZĂ ............................................................ 285 ANEXA B. „DUMNEZEU E DRAGOSTE” ................................................ 291 ANEXA C. „CIVILĂ, CEREMONIALĂ ȘI MORALĂ” ............................... 295 ANEXA D. ÎNTREBUINȚAREA CORECTĂ A LEGII ................................ 309 ANEXA E. ÎNTREBĂRI FRECVENTE ....................................................... 319 ANEXA F. LEGALISM SAU ANTINOMIANISM ...................................... 385 ANEXA G. DRAGOSTEA ÎN NOUL TESTAMENT .................................. 401 DESPRE AUTOR ........................................................................... 425 NOTE EXPLICATIVE ȘI BIBLIOGRAFICE ............................................... 427
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
7
CUVÂNT ÎNAINTE
De la momentul tipăririi primei ediții a celeilalte lucrări a
lui Charles Leiter, Justificare și Regenerare, am fost uimit de nume-
roasele mărturii pozitive pe care le-am primit la adresa cărții lui de
la credincioși din întreaga lume. Ceea ce toți aceștia par să fi căpă-
tat de pe seama ei constă într-o libertate și bucurie noi, fundamen-
tate pe o înțelegere mai clară a tot ceea ce Dumnezeu a făcut în
Hristos pentru ei. Orice încercare de a aduce înaintea credinciosu-
lui o înțelegere mai clară asupra Persoanei și lucrării lui Hristos
trebuie recomandată din toată inima, cu atât mai mult cu cât o as-
tfel de încercare are și succes!
În lucrarea de față, intitulată Legea lui Hristos, pastorul Lei-
ter continuă, în aceeași tradiție, să Îl înalțe pe Hristos și să ne călă-
uzească spre El, nu doar în ce privește justificarea noastră, ci și în
ce privește regula noastră ultimă de etică și sursa noastră inepui-
zabilă de viață. De la prefață și până la ultima pagină, el ne în-
dreaptă atenția către Hristos ca fiind cea mai mare revelație a
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
8
naturii și voii lui Dumnezeu. Urmând exemplul lui Dumnezeu Ta-
tăl pe Muntele Schimbării la Față, pastorul Leiter ni-L arată pe
Hristos și declară, „Acesta este Fiul preaiubit al lui Dumnezeu, de
El să ascultați!”
Fiecare capitol al acestei cărți este ca desfășurarea unei re-
velații. Suntem conduși într-o călătorie de la chiar începutul lucră-
rii răscumpărătoare a lui Dumnezeu până la împlinirea perfectă a
acesteia în Persoana lui Hristos. De-a lungul acesteia, suntem în-
dreptați către promisiunile făcute lui Avraam, către Legea dată lui
Moise, și către nădejdea pe care profeții o aveau cu privire la viitor.
Cu toate acestea, nu ni se permite să stăruim prea mult timp în ori-
care din aceste locuri. Scopul unic avut în vedere este acela ca noi
să fim aduși la Hristos și lăsați acolo.
Odată ce a subliniat supremația lui Hristos în planul de răs-
cumpărare alcătuit de Dumnezeu, pastorul Leiter continuă să ana-
lizeze esența a ceea ce înseamnă cu adevărat să fii și să acționezi ca
un creștin. Pentru mine, acesta este aspectul în care cartea de față
strălucește cu adevărat. De-a lungul anilor de când îmi este prie-
ten, am avut privilegiul să îl ascult pe pastorul Leiter predicând
aceste adevăruri de multe ori, dar ele nu și-au pierdut niciodată
strălucirea. Îmi sunt la fel de minunate azi după cum au fost prima
dacă când le-am auzit. Nu îți pot spune, cititorule, cât de mult a
fost binecuvântată și transformată viața mea prin aceste învăță-
turi. Iată care este cel mai frumos și mai puternic adevăr cu privire
la ce anume este viața creștină: Este viață, însăși viața lui Hristos în
noi. După cum este prezentat încă din prefață, creștinismul nu
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
9
este un sistem filosofic sau chiar o colecție de adevăruri valabile
veșnic; creștinismul este Persoana lui Hristos!
Pentru mine, este o binecuvântare rară și minunată să re-
comand o carte care nu doar că onorează Scripturile, ci a fost și fo-
losită de Dumnezeu ca un instrument pentru schimbarea propriei
mele vieți. De aceea, îți recomand această carte cu mare bucurie.
N-am nici o îndoială că orice credincios sincer care o va citi, va găsi
în ea multe perle de mare preț care îl vor conduce la a-L vedea mai
prețios pe Hristos, la a avea o mai mare apreciere pentru lucrarea
Lui pentru el, și o mai mare putere de a trăi spre gloria Lui!
Paul David Washer
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
10
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
11
PREFAȚĂ
Și Cuvântul S-a făcut trup, și a locuit printre noi, plin de har, și de
adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului năs-
cut din Tatăl…căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul și adevărul au
venit prin Isus Hristos. – Ioan 1:14, 17
Creștinismul este Hristos! Nu este un sistem filosofic sau o
colecție de adevăruri valabile veșnic, ci este relatarea felului cum
Dumnezeu Însuși a invadat această lume decăzută, în urmă cu
două mii de ani, în Persoana glorioasă a lui Isus Hristos. „Cuvân-
tul” veșnic care „era Dumnezeu” (Ioan 1:1) „S-a făcut trup și a lo-
cuit printre noi” – vorbind așa cum nimeni n-a vorbit până atunci
(Ioan 7:46) și făcând fapte care nu fuseseră niciodată făcute până
atunci (Ioan 9:32; 15:24). În prezența gloriei Sale divine unice –
„slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl...plin de har și
de adevăr” – apostolii au căzut cu fața la pământ, copleșiți de ui-
mire și adorare. Apoi ei au mers proclamând, nu filosofiile lor, ci
slava Aceluia pe care ei Îl văzuseră și auziseră: „Ce era de la început,
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
12
ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și ce am pipăit
cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieții, - pentru că viața a
fost arătată, și noi am văzut-o, și mărturisim despre ea, și vă ves-
tim viața veșnică, viață care era la Tatăl, și care ne-a fost arătată; -
deci, ce am văzut și am auzit, aceea vă vestim și vouă, ca și voi să
aveți părtășie cu noi. Și părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său,
Isus Hristos” (1Ioan 1:1-3).
Odată cu venirea lui Isus Hristos în lume, asupra oamenilor
a strălucit o lumină a revelației atât de mare încât toate descoperi-
rile anterioare par acum întunecate prin comparație cu aceasta. El
este „Soarele care răsare din înălțimi” care ne-a „cercetat” (Luca
1:78). El este „adevărata Lumină, care luminează pe orice om, ve-
nind în lume” (Ioan 1:9). El este Cuvântul ultim al lui Dumnezeu
adresat omenirii (Evrei 1:1-2), „oglindirea slavei Lui și întipărirea
Ființei Lui” (Evrei 1:3). El este „chipul Dumnezeului celui nevăzut”
(Coloseni 1:15); a-L vedea pe El înseamnă a-L vedea pe Tatăl (Ioan
14:9). În El „locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii” (Co-
loseni 2:9). În El sunt ascunse „toate comorile înțelepciunii și ale
științei” (Coloseni 2:3). El este țelul spre care se îndreaptă întreaga
istorie (Efeseni 1:9-10; Coloseni 1:15-18).
În acest context al slavei lui Hristos care depășește orice
măsură, Ioan a scris cuvintele de mai sus: „Legea a fost dată prin
Moise, dar harul și adevărul au venit prin Isus Hristos”. Ioan nu voia
să spună că în Legea lui Moise nu era har sau adevăr; nu, căci aces-
tea erau. Dar în comparație cu plinătatea divină absolută (Ioan
1:14, 16) a harului și adevărului care se găseau în Isus Hristos, ha-
rul și adevărul Vechiului Testament pălesc într-atâta încât devin
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
13
insignifiante. Este după cum Pavel spunea, „în privința aceasta, ce
a fost slăvit nici n-a fost slăvit, din pricina slavei care o întrece cu
mult“1 (2Corinteni 3:10). Față de Hristos, Moise este atât de mic pe
cum ar fi o lumânare față de soare. Dacă vrem să înțelegem corect
„legea lui Hristos”, trebuie să avem permanent în minte această
realitate.
Ca și creștinismul, legea lui Hristos este Hristos. Nu este un
sistem de reguli pe care oamenii ar trebui să le respecte. Nu constă
în adoptarea unui cod de comportament înțelept, după cum este
situația în confucianism sau după cum sunt învățăturile celor „8
pași spre desăvârșire” din budism. Dimpotrivă, ea este Hristos În-
suși, în toată minunăția umanității Sale perfecte și divine, arătată
atunci când El Își cheamă ucenicii să Îl urmeze (Matei 9:9) și când
le dă putere să facă aceasta lucrând în ei propria Sa viață înviată
(Efeseni 3:20, vezi și Efeseni 1:19-20; Filipeni 3:10). Chemarea
înaltă a oricărui creștin constă în nimic mai puțin decât în a se
„îmbrăca în Domnul Isus Hristos! (Romani 13:14)
Așadar, această carte este o încercare de a arăta ceva din pri-
vilegiul de nespus al cunoașterii și umblării după Hristos Isus,
Domnul nostru, în timp ce însăși „viața lui Isus” se „arată în trupul
nostru muritor” (2Corinteni 4:11). Capitolele acestei cărți explo-
rează ceea ce Biblia vrea să ne spună atunci când îi descrie pe creș-
tini ca pe aceia care slujesc lui „Dumnezeu într-un duh nou, iar nu
după vechea slovă” (Romani 7:6) și ele caută să ne arate libertățile
uriașe, alături de responsabilitățile mărețe care ne sunt date, ca
unor fii maturi ai lui Dumnezeu.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
14
Semnificația îndemnului de a „iubi după cum Hristos v-a
iubit” este un ocean ale cărui adâncimi nici un creștin nu le va con-
știentiza vreodată în decursul vieții pământești. Această carte își
propune doar să ofere cititorului o înțelegere de bază asupra a ceea
ce este legea lui Hristos și să îndrepte pe credincioși către viața vie
a lui Hristos, care este singurul ce poate să le dea putere să „împli-
nească” această lege. Aceia care aderă îndeaproape la anumite
forme fie de „Teologie a Legămintelor” sau „Dispensaționalism”,
ori „Teologia Noului Legământ”, pot să considere anumite aspecte
ale acestei cărți drept dezamăgitoare. Cu toate acestea, speranța
mea este că toți credincioșii adevărați vor auzi, pe paginile ei, vo-
cea Păstorului lor chemându-i să Îl urmeze mai îndeaproape.
Pentru a ajuta pe cititori în înțelegerea cursului ideilor, car-
tea a fost împărțită în trei secțiuni: Prima parte prezintă istoria
răscumpărării de la Creație până la venirea lui Hristos; partea a
doua prezintă înțelesul libertății creștinului în contextul Legii, iar
partea a treia se ocupă de legea lui Hristos. De-a lungul acestei
cărți, am inserat multe pasaje importante din Scriptură. Am luat
în considerare, de asemenea, mai multe aspecte controversate, pe
care le-am tratat în anexe pentru a nu umbri în vreun fel tema cen-
trală a cărții. Unii nu vor fi deloc de acord cu ideile prezentate în
această carte. Dacă ești printre aceștia, tot ce pot să fac este să te
implor să studiezi anexele cu atenție și cu o minte deschisă înainte de
a renunța să mai citești această carte. În final, Biblia este cea care
trebuie să guverneze teologia noastră, nu crezurile și mărturisirile
făcute de oameni, oricât de demne de luat în seamă sau de onora-
bile ar fi ele.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
15
Când m-am apropiat de acest subiect pentru a-l trata, am
fost în mod repetat conștient de faptul că nu sunt vrednic să mă
ocup de o astfel de temă. Cum am putea să vorbim despre a „iubi
după cum ne-a iubit Hristos” fără să ne plecăm capetele rușinați
de egoismul și răceala pe care le descoperim atât de des în noi în-
șine? În lumina acestui lucru, nu putem decât să ne amintim de
cuvintele lui Pavel: „Cine este destoinic pentru aceste lucruri?”
(2Corinteni 2:16, Biblia Anania). Cât de mulțumitori putem fi pen-
tru că, deși nu suntem „în stare să gândim ceva ca venind de la noi“,
și totuși „destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu,
care ne-a și făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu
al slovei, ci al Duhului; căci slova omoară, dar Duhul dă viața”!
(2Corinteni 3:5-6)
Doamne, iată plângerea mea cea mare
Că dragostea mea este mică și slabă;
Totuși Te iubesc și Te ador;
O, prin har Te iubesc mai mult!
William Cowper
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
16
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
17
PARTEA ÎNTÂI.
ISTORIA RĂSCUMPĂRĂRII
Dacă vrem să prindem vreodată o licărire a slavei de nedes-
cris a „legii lui Hristos”, trebuie să înțelegem mai înainte istoria
răscumpărării. De la momentul creației încoace, toate acțiunile lui
Dumnezeu în relație cu omenirea converg către și își găsesc sem-
nificația în Hristos. De la bun început, Dumnezeu a dirijat istoria
către împlinirea ei ultimă în El. Legămintele Lui cu Noe, Avraam,
Moise și David nu au fost decât pietre de hotar care conduceau că-
tre Mesia. Dumnezeu a vorbit părinților prin profeți „în multe rân-
duri și în multe chipuri” (Evrei 1:1), dar revelarea Sa și a voii Sale
pentru oameni fusese mereu parțială și incompletă. Drept rezul-
tat, „mulți proroci și oameni neprihăniți” (Matei 13:17) au dorit să
audă cuvintele pe care Hristos avea să le spună, dar nu le-au auzit.
Numai atunci când „Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre
noi”, numai atunci cuvântul final al lui Dumnezeu a fost spus
omenirii, iar în acest cuvânt final ne este făcută cunoscută nouă
„legea lui Hristos”.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
18
Capitolele 1-5 ale Părții Întâi oferă o vedere generală, pe
scurt, a relației între legământul avraamic, mozaic și Noul Legă-
mânt, arătând că întreaga istorie vechi-testamentară culminează
și își găsește împlinirea în Hristos. Capitolul 6 sumarizează apoi
câteva principii de bază în interpretarea biblică, principii care au
conturat această vedere generală. Această abordare pregătește ca-
lea pentru Partea a Doua, unde este explorată semnificația eliberă-
rii creștinului de sub Legea lui Moise, urmată de Partea a Treia, în
cadrul căreia atenția noastră se va îndrepta chiar asupra legii lui
Hristos.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
19
CAPITOLUL 1.
VECHI ȘI NOU
Căci, măcar că sunt slobod față de toți, m-am făcut robul tuturor, ca să câș-
tig pe cei mai mulți. Cu Iudeii, m-am făcut ca un Iudeu, ca să câștig pe Iu-
dei; cu cei ce sunt sub Lege, m-am făcut ca și când aș fi fost sub Lege (măcar
că nu sunt sub Lege), ca să câștig pe cei ce sunt sub Lege; cu cei ce sunt fără
Lege, m-am făcut ca și cum aș fi fost fără lege (măcar că nu sunt fără o lege
a lui Dumnezeu, ci sunt sub legea lui Hristos), ca să câștig pe cei fără lege.
Am fost slab cu cei slabi, ca să câștig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul,
ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei. Fac totul pentru Evanghelie, ca să
am și eu parte de ea.
1Corinteni 9:19-23
Nouă ne este dificil să înțelegem cât de radicale erau aceste
cuvinte când au fost scrise pentru prima dată, în urmă cu aproape
două mii de ani. Pentru orice evreu din primul secol, rasa ome-
nească era formată din două (și numai două) categorii de oameni:
Evrei și Neamuri. Dar în aceste versete, Pavel – care crescuse în cea
mai strictă sectă iudaică, un „fariseu al fariseilor” – se distanțează
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
20
de ambele grupuri. El vorbește despre „Iudei” ca fiind aceia care
„sunt sub Lege” și despre Neamuri ca despre unii care sunt „fără
lege”, însă el afirmă clar despre sine că nu aparține niciuneia din
aceste două categorii. Creștin fiind, el nu este nici „sub Lege”, nici
„fără o lege”; dimpotrivă, el este „sub legea lui Hristos”. Adică Pavel
nu mai gândea cu privire la trăirea evlavioasă în termenii Legă-
mântului Mozaic, dar nici nu se deda pe sine trăirii ca păgânii; dim-
potrivă, inima și mintea lui sunt acum centrate asupra lui Hristos.
Exemplul lui Pavel în acest sens ne pune înaintea unui test
important: Dacă nouă, creștinilor, ni s-ar cere să sumarizăm stan-
dardul pe care îl folosim pentru trăirea evlavioasă, s-ar îndrepta
mințile noastre imediat, ca a lui Pavel, la „legea lui Hristos”? Sau
ne-am gândi la un alt standard? În esență, știm oare ce înseamnă
legea lui Hristos? Și dacă nu știm, nu înseamnă asta că există ceva
foarte greșit în toți anii în care am primit învățătură cu privire la
ceea ce este important în viața creștină? De fapt, ce este această
„lege a lui Hristos”? În căutarea răspunsului la această întrebare,
ne vom descoperi atrași, ca întotdeauna, de Persoana lui Hristos
Însuși. Pentru creștin, „a trăi este Hristos” (Filipeni 1:21). Dar îna-
inte de a examina ce reprezintă legea lui Hristos, trebuie să vedem
ce anume nu este ea.
NU ESTE LEGEA LUI MOISE
Pavel face clar în aceste versete faptul că legea lui Hristos
nu este totuna cu Legea lui Moise: „Cu Iudeii, m-am făcut ca un Iu-
deu, ca să câștig pe Iudei; cu cei ce sunt sub Lege, m-am făcut ca și
când aș fi fost sub Lege (măcar că nu sunt sub Lege)”. Creștinii nu
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
21
sunt sub Lege! Aceasta este învățătura uniformă a Noului Testa-
ment, iar înțelesul ei va fi explorat mai deplin în următoarele ca-
pitole, dar, referitor la acest aspect, vor fi suficiente câteva citate
din Scriptură pentru a întări această realitate:
• „Tot astfel, frații mei, prin trupul lui Hristos, și voi ați murit în ce
privește Legea, ca să fiți ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din
morți; și aceasta, ca să aducem roadă pentru Dumnezeu” (Romani
7:4)
• „Dar acum, am fost izbăviți de Lege, și suntem morți față de Legea
aceasta, care ne ținea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-
un duh nou, iar nu după vechea slovă”(Romani 7:6)
• „Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul, și a surpat
zidul de la mijloc care-i despărțea, și, în trupul Lui, a înlăturat
vrăjmășia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe
cei doi să fie în El însuși un singur om nou, făcând astfel pace; și a
împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce,
prin care a nimicit vrăjmășia”(Efeseni 2:14-16)
• „Căci eu, prin Lege, am murit față de Lege, ca să trăiesc pentru
Dumnezeu” (Galateni 2:19)
• „Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim so-
cotiți neprihăniți prin credință. După ce a venit credința, nu mai
suntem sub îndrumătorul acesta”(Galateni 3:24-25)
Astfel de afirmații cu privire la Lege trebuie să fi părut blas-
femiatoare pentru orice evreu, și pe bună dreptate, căci Legea fu-
sese dată poporului Israel de Dumnezeu Însuși!
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
22
LEGĂMÂNTUL CEL VECHI
Atunci când Dumnezeu a stabilit legământul Său cu Israel
pe Muntele Sinai, cu aproximativ 1500 de ani înainte de Hristos, El
a făcut înaintea lor o revelație vizibilă a slavei Sale diferită de orice
altă descoperire a Sa de până atunci. Ni se spune că Domnul „Se va
pogorî, în fața întregului popor, pe muntele Sinai” (Exod 19:11).
Tot muntele a fost cuprins atunci de prezența lui Dumnezeu într-
atât de mult, încât orice om sau animal care doar s-ar fi atins „de
poalele lui” avea să fie „pedepsit cu moartea” (Exod 19:12). „A treia
zi dimineața, au fost tunete, fulgere, și un nor gros pe munte;
trâmbița răsuna cu putere, și tot poporul din tabără a fost apucat
de spaimă... Muntele Sinai era tot numai fum, pentru că Domnul
Se pogorâse pe el în mijlocul focului. Fumul acesta se înălța ca fu-
mul unui cuptor, și tot muntele se cutremura cu putere” (Exod
19:16, 18). Ni se mai spune că, atunci când Moise a vorbit, „Dum-
nezeu îi răspundea cu glas tare” (Exod 19:19). Vocea lui Dumnezeu
se auzea și era atât de îngrozitoare pentru oameni încât aceștia „au
cerut să nu li se mai vorbească” (Evrei 12:19), ca să nu moară (Exod
20:19). Autorul Epistolei către Evrei vorbește despre muntele „cu-
prins de foc ... negură ... întuneric ... și furtună”, iar scena era atât
de îngrozitoare, încât până și Moise a spus, „Sunt îngrozit și tre-
mur” (Evrei 12:18, 21).
Acesta era contextul în care Dumnezeu a dat Legea Sa
sfântă pe Muntele Sinai! În acest moment, El a dat lui Israel „cuvin-
tele legământului, Cele Zece Porunci” (Exod 34:28; Deuteronom
4:13), scrise cu degetul lui Dumnezeu pe tablele de piatră (Exod
31:18; Deuteronom 9:10), precum și toate celelalte legi privitoare
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
23
la traiul lor ca popor al legământului Lui. Înțelepciunea și echita-
tea acestor legi a plasat națiunea Israel mult deasupra tuturor ce-
lorlalte popoare: „care este neamul acela așa de mare încât să aibă
legi și porunci așa de drepte, cum este toată legea aceasta pe care
v-o pun astăzi înainte?” (Deuteronom 4:5-8; Psalmii 147:19-
20). „Să le păziți și să le împliniți; căci aceasta va fi înțelepciunea și
priceperea voastră înaintea popoarelor, care vor auzi vorbindu-se
de toate aceste legi și vor zice: „Acest neam mare este un popor cu
totul înțelept și priceput!”” (Deuteronom 4:6)
Este de mirare, așadar, că evreii „se rezemau pe Lege” și „se
făleau cu Legea”? (Romani 2:17, 23). Peste toate, lor le fuseseră „în-
credințate” însăși „cuvintele lui Dumnezeu” (Romani 3:2), „drep-
tarul cunoștinței depline și al adevărului”! (Romani 2:20). Și este
de mirare că ei îl considerau apostat pe un fost evreu precum Pa-
vel, care propovăduia eliberarea de Lege a oricărui creștin? Cum ar
fi putut să creadă vreodată un evreu că legământul făcut la Mun-
tele Sinai, însoțit de o asemenea manifestare vizibilă a slavei di-
vine să ajungă de domeniul trecutului? Și totuși Dumnezeu, prin
profeți, a prevestit exact un astfel de eveniment.
NOUL LEGĂMÂNT
După 800 de ani de când Dumnezeu a stabilit legământul
Său cu Israel prin Moise, El l-a ridicat pe profetul Ieremia, căruia i-
a dat misiunea de a vorbi poporului Lui despre o zi glorioasă, nouă,
care avea să vină:
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
24
„Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel și cu
casa lui Iuda un legământ nou. Nu ca legământul, pe care l-am în-
cheiat cu părinții lor, în ziua când i-am apucat de mână, să-i scot
din țara Egiptului, legământ, pe care l-au călcat, măcar că aveam
drepturi de soț asupra lor, zice Domnul.” „Ci iată legământul, pe
care-l voi face cu casa lui Israel, după zilele acelea, zice Domnul:
Voi pune Legea Mea înlăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; și Eu
voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Niciunul nu va mai
învăța pe aproapele, sau pe fratele său, zicând: ,Cunoaște pe Dom-
nul!’ Ci toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai
mare, zice Domnul; căci le voi ierta nelegiuirea, și nu-Mi voi mai
aduce aminte de păcatul lor” (Ieremia 31:31-34).
Nu putem decât să ne imaginăm în ce stare de așteptare ne-
răbdătoare se afla orice evreu evlavios, față de sosirea acestui „nou
legământ” – un legământ în care fiecare participant, „de la cel mai
mic până la cel mai mare” avea să Îl cunoască pe Domnul personal.
Și ei așteptaseră o sută de ani, apoi două sute, apoi patru sute de
ani, apoi șase sute de ani. În final, după șase sute de ani, nu însoțit
de tunete terifiante, nici de cutremure sau fulgere, ci în liniștea
unei „camere de sus”, Domnul Isus Hristos a pus înaintea unui mic
grup de ucenici un pahar și a anunțat, „Acest pahar este legămân-
tul cel nou, făcut în sângele Meu, care se varsă pentru voi” (Luca
22:20). Cu aceste cuvinte simple, a fost inaugurat un legământ
care va dura toată veșnicia (Evrei 13:20), transformând istoria
omenirii și cuprinzând în el oameni din orice seminție, limbă și
popor de pe fața pământului. După cum legământul de la Sinai a
fost inaugurat cu sânge (Evrei 9:18-22), tot așa acest legământ
avea să fie inaugurat cu sânge – nu cu sângele taurilor și al țapilor,
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
25
care niciodată nu poate șterge păcatele (Evrei 10:4), ci cu „sângele
scump” (1Petru 1:19) al Fiului lui Dumnezeu.
Este important să ne amintim că, atunci când Dumnezeu a
stabilit legământul Său cu poporul Israel pe Muntele Sinai, El nu a
spus, „Voi face acum un legământ vechi cu voi”. Vechiul Legământ
este denumit acum „vechi” pentru un singur motiv: a fost înlocuit
cu unul „nou”. Autorul Epistolei către Evrei ne arată implicațiile
acestui fapt: „Prin faptul că zice: „Un nou legământ”, a mărturisit
că cel dintâi este vechi; iar ce este vechi, ce a îmbătrânit, este
aproape de pieire” (Evrei 8:13; vezi și 2Corinteni 3:6, 14, „nou,
vechi”). Legământul făcut la Sinai este îmbătrânit; este vechi și
acum a dispărut. Din acest motiv Pavel susține neclintit că, odată
devenit creștin, credinciosul nu mai se află „sub Lege”.
Evreii din vremea lui Pavel aveau o problemă uriașă în a ac-
cepta un astfel de raționament. Până și aceia care erau gata să își
afirme credința în Hristos au insistat uneori că, pentru a fi mântu-
iți, cei convertiți dintre Neamuri trebuiau să fie circumciși și să
respecte Legea lui Moise (Fapte 15:1, 5). Față de orice om care astfel
„răsturna Evanghelia lui Hristos”, Pavel a pronunțat un răsunător
„Să fie anatema!” (Galateni 1:6-8). Mai mult, Pavel era pregătit să îi
combată pe acești „frați mincinoși” (Galateni 2:4) și „iudaizatori”
chiar cu argumente din Biblie. După cum vom vedea în capitolul
următor, el a făcut acest lucru prin descoperirea adevăratului în-
țeles al istoriei prezentate în Scripturile Vechiului Testament, și în
special în legământul pe care Dumnezeu îl făcuse cu Avraam.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
26
SUMARUL CAPITOLULUI 1
Pavel descrie standardul de conduită al creștinului ca fiind
„legea lui Hristos”. El face clar faptul că legea lui Hristos nu este
aceeași cu Legea lui Moise.
Legea lui Moise a fost dată direct de Dumnezeu, printr-o re-
velare deosebită a slavei Sale pe Muntele Sinai. Înțelepciunea și
echitatea poruncilor ei au așezat națiunea evreiască mult deasu-
pra tuturor celorlalte națiuni. Dar la 800 ani de la Vechiul Legă-
mânt dat pe Muntele Sinai, Dumnezeu a promis că într-o zi va sta-
bili un „nou legământ” cu „casa lui Israel și casa lui Iuda”.
Acest nou legământ a fost inaugurat odată cu moartea și în-
vierea Domnului Isus Hristos. Întrucât legământul înființat de
Hristos este descris ca „nou” și „nu ca” legământul făcut pe Mun-
tele Sinai, este evident faptul că Legământul Mozaic a devenit
acum „îmbătrânit” și „vechi”. El a fost îndepărtat și înlocuit de
Noul Legământ.
Evreii din vremea lui Pavel aveau mari dificultăți în a ac-
cepta această realitate. Unii dintre ei susțineau că, pentru ca o per-
soană să fie mântuită, ea nu doar că trebuie să creadă în Hristos, ci
și să țină Legea lui Moise. Pavel a văzut pe acești oameni ca fiind
„frați mincinoși” care predicau o „evanghelie diferită”. După cum
vom vedea în Capitolul 2, el i-a combătut prezentând semnificația
reală care stătea în spatele legământului lui Dumnezeu făcut cu
Avraam.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
27
CAPITOLUL 2.
AVRAAM ȘI HRISOS
Cu mai mulți ani în urmă, într-o revistă seculară de mare
tiraj a fost publicat un articol care prezenta aspectele de bază ale
iudaismului. Deloc surprinzător, rabinul care a scris articolul a su-
bliniat de două ori că cel mai mare evreu care a trăit vreodată fu-
sese Moise. Aceasta a fost convingerea evreilor vreme de multe se-
cole, ca și a evreilor din vremea lui Pavel. Dar Pavel a conștientizat,
din Scripturi, că adevărul era altundeva. Cu excepția evidentă a lui
Mesia, principala figură din istoria evreiască nu a fost Moise, ci
Avraam. Dumnezeu a descoperit principiile care stau la baza mân-
tuirii prin felul cum El a tratat cu Avraam; felul cum El a lucrat cu
Moise a fost ca și cum un afluent ar pătrunde în râul principal al
mântuirii – „a intrat”2 (Romani 5:20, BOR) – cu scopul de a servi
unui scop subsidiar în marele plan al lui Dumnezeu.
Acest lucru explică de ce Pavel se referă în mod repetat la
felul cum Dumnezeu a lucrat cu Avraam, pentru a demonstra ade-
vărurile din propriul mesaj al Evangheliei. De exemplu, apelând la
exemplul lui Avraam, „tatăl credincioșilor”, Pavel este în măsură
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
28
să dovedească faptul că justificarea a implicat întotdeauna impu-
tarea neprihănirii către păcătoșii nevrednici, și aceasta numai
prin har, prin credință (Romani 4:1-8). El a fost de asemenea în
măsură să probeze faptul că circumcizia lui Avraam nu a avut ni-
mic de-a face cu justificarea lui (Romani 4:9-12) și că credința lui
Avraam este un model pentru toți cei care pășesc pe urmele lui, fie
că sunt evrei, fie Neamuri (Romani 4:16-25).
De aceea, n-ar trebui să ne surprindă faptul că Pavel gă-
sește, în Avraam și legământul făcut cu el (Geneza 15:18; 17:1-21),
un răspuns mai mult decât potrivit față de evreii care insistau că
Neamurile trebuie să păzească Legea lui Moise ca să poată fi mân-
tuiți. Și el ne prezintă acest răspuns în ultima parte din Galateni 3.
Argumentul de bază al lui Pavel este simplu: întrucât legământul
lui Dumnezeu cu Avraam și copiii lui („sămânța”) a fost înființat
cu sute de ani înainte de Legământul Mozaic, împlinirea Legămân-
tului Avraamic nu poate depinde în nici un fel de condițiile impuse
prin Legea lui Moise. Mai mult, creștinii sunt adevărații „copii ai lui
Avraam” și moștenitorii promisiunilor făcute lui. Astfel, creștinii
vor căpăta „moștenirea” cerească promisă lui Avraam și „semin-
ței” lui complet independent de ținerea Legii.
Întrucât ultima parte din Galateni 3 este atât de importantă
pentru o înțelegere corectă a istoriei răscumpărării, ar trebui să o
citim și să o studiem cu atenție:
Fraților, (vorbesc în felul oamenilor), un testament, chiar al unui
om, odată întărit, totuși nimeni nu-l desființează, nici nu-i mai
adaugă ceva. Acum, făgăduințele au fost făcute „lui Avraam și se-
minței lui”. Nu zice: „Și semințelor” (ca și cum ar fi vorba de mai
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
29
multe), ci ca și cum ar fi vorba numai de una: „Și seminței tale”,
adică Hristos. Iată ce vreau să zic: un testament, pe care l-a întărit
Dumnezeu mai înainte, nu poate fi desființat, așa ca făgăduința
să fie nimicită, de Legea venită după patru sute trei zeci de ani.
Căci dacă moștenirea ar veni din Lege, nu mai vine din făgădu-
ință; și Dumnezeu printr-o făgăduință a dat-o lui Avraam.
Atunci pentru ce este Legea? Ea a fost adăugată din pricina călcă-
rilor de lege, până când avea să vină „Sămânța”, căreia îi fusese
făcută făgăduința; și a fost dată prin îngeri, prin mâna unui mij-
locitor. Dar mijlocitorul nu este mijlocitorul unei singure părți, pe
când Dumnezeu, este unul singur. Atunci oare Legea este împo-
triva făgăduințelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Dacă s-ar fi dat o
Lege care să poată da viața, într-adevăr, neprihănirea ar veni din
Lege. Dar Scriptura a închis totul sub păcat, pentru ca făgăduința
să fie dată celor ce cred, prin credința în Isus Hristos.
Înainte de venirea credinței, noi eram supt paza Legii, închiși
pentru credința care trebuia să fie descoperită. Astfel, Legea ne-a
fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiți neprihăniți
prin credință. După ce a venit credința, nu mai suntem sub îndru-
mătorul acesta. Căci toți sunteți fii ai lui Dumnezeu, prin credința
în Hristos Isus. Toți care ați fost botezați pentru Hristos, v-ați îm-
brăcat cu Hristos. Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este
nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte
femeiască, fiindcă toți sunteți una în Hristos Isus. Și dacă sunteți
ai lui Hristos, sunteți „sămânța” lui Avraam, moștenitori prin fă-
găduință. (Galateni 3:15-29)
Aici vedem că legământul lui Dumnezeu cu Avraam s-a ba-
zat pe promisiunile pe care Dumnezeu le-a făcut lui Avraam și „se-
minței” sale. Acele au fost făcute și confirmate cu sute de ani
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
30
înainte ca Legea lui Moise să fie dată pe Muntele Sinai. Dar până și
în relațiile dintre oameni, este imposibil să fie adăugate condi-
ții sau să fie schimbat un legământ care a fost deja ratificat sau sta-
tuat. De exemplu, când testamentul sau „ultima dorință” a unei
persoane este citit, după moartea ei, nimeni nu are dreptul să eli-
mine de pe listă numele unei persoane care este trecut acolo ca be-
neficiar sau să refuze să respecte dreptul acesteia la moștenirea
care i-a fost lăsată. În mod asemănător, moștenirea pe care Dum-
nezeu a promis-o lui Avraam și seminței lui nu putea fi condițio-
nată sau afectată în nici un fel de Legea lui Moise, care a venit după
430 de ani de când Dumnezeu făcuse promisiunile către Avraam.
PROMISIUNILE – ÎMPLINIREA INIȚIALĂ
Care erau, mai precis, promisiunile făcute de Dumnezeu lui
Avraam? Vom lua în considerare cele 4 promisiuni: Dumnezeu i-a
promis lui Avraam o sămânță, un popor, o țară, și o binecuvântare.
Sămânța
Sămânța promisă a fost Isaac, „copilul făgăduinței” (Gala-
teni 4:28, Romani 9:8-9). Dumnezeu a promis lui Avraam: „ne-
vastă-ta Sara îți va naște un fiu; și-i vei pune numele Isaac” (Ge-
neza 17:19, 21)
Poporul
Poporul promis a fost Israel, descendenții fizici ai lui
Avraam. „Voi face din tine un neam mare, și te voi binecuvânta; îți
voi face un nume mare, și vei fi o binecuvântare” (Geneza
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
31
12:2). „Și, după ce l-a dus afară, i-a zis: „Uită-te spre cer, și numără
stelele, dacă poți să le numeri.” Și i-a zis: „Așa va fi sămânța ta””
(Geneza 15:5)
Țara
Țara promisă a fost Canaanul, pe care Dumnezeu l-a promis
lui Avraam și seminței lui drept moștenire. „Domnul S-a arătat lui
Avram, și i-a zis: „Toată țara aceasta o voi da seminței tale”” (Ge-
neza 12:7). „Domnul a zis lui Avram, după ce s-a despărțit Lot de
el: „Ridică-ți ochii, și, din locul în care ești, privește spre miază-
noapte și spre miazăzi, spre răsărit și spre apus; căci toată țara pe
care o vezi, ți-o da ție și seminței tale în veac”” (Geneza 13:14-15)
Binecuvântarea
Binecuvântarea promisă se referea la tot felul de beneficii
materiale: bogății, protecție, viață lungă etc. „Voi face din tine un
neam mare, și te voi binecuvânta; îți voi face un nume mare, și vei
fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta,
și voi blestema pe cei ce te vor blestema; și toate familiile pămân-
tului vor fi binecuvântate în tine” (Geneza 12:2-3). Ținându-și
promisiunea, Dumnezeu a păzit pe Avraam vreme de mulți ani și
l-a făcut bogat. La finele lungii sale vieți, citim următoarele:
„Avraam era bătrân, înaintat în vârstă; și Domnul binecuvântase
pe Avraam în orice lucru” (Geneza 24:1)
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
32
PROMISIUNILE – ÎMPLINIREA FINALĂ
Dacă Scripturile Vechiului Testament ar fi fost tot ceea ce
ne-ar fi fost dat spre a înțelege aceste promisiuni, probabil am con-
cluziona că aceste promisiuni făcute către Avraam au fost în ma-
joritate materiale și și-au găsit împlinirea pe acest tărâm. Dar
atunci când ajungem la Noul Testament, descoperim că promisiu-
nile aveau o semnificație mult mai profundă și mai minunată de-
cât la prima vedere. În ce a constat împlinirea integrală a acestor
promisiuni față de Avraam?
Sămânța
Adevărata sămânță promisă lui Avraam era Hristos.
„Acum, făgăduințele au fost făcute „lui Avraam și seminței lui”.
Nu zice: „Și semințelor” (ca și cum ar fi vorba de mai multe), ci ca
și cum ar fi vorba numai de una: „Și seminței tale”, adică Hristos”
(Galateni 3:16). Hristos era adevărata sămânță a lui Avraam, Acela
care avea să „moștenească” în final toate lucrurile, Acela în care
„toate neamurile pământului vor fi binecuvântate” (Geneza
22:18). Promisiunea făcută lui Avraam a fost în esență făcută lui
Hristos: „Ea [Legea] a fost adăugată... până când avea să vină „Să-
mânța”, căreia îi fusese făcută făgăduința” (Galateni 3:19). Promi-
siunea făcută de Dumnezeu lui Hristos devine aplicabilă nouă
doar pentru că noi suntem „în Hristos”. „Toți care ați fost botezați
pentru Hristos, v-ați îmbrăcat cu Hristos. Nu mai este nici Iudeu,
nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte
bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toți sunteți una în Hristos
Isus. Și dacă sunteți ai lui Hristos, sunteți „sămânța” lui Avraam,
moștenitori prin făgăduință” (Galateni 3:27-29). Creștinii sunt
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
33
socotiți ca sămânță a lui Avraam pentru că ei sunt „în” singura Să-
mânță adevărată, Hristos!
Creștine, gândește-te la asta! Toate promisiunile lui Dum-
nezeu au fost făcute lui Hristos, și tu ai privilegiul de nedescris de
a „fi în” și de a „aparține” Lui! Tu ai fost „îmbrăcat cu Hristos,” și
toată moștenirea Lui este a ta. Ești un „împreună moștenitor” (Ro-
mani 8:17) cu Hristos!
Poporul
Atunci când Dumnezeu „l-a scos pe Avraam” și l-a pus să se
uite către cer și să numere stelele, promițându-i atât de mulți copii
încât nici un om nu îi va putea număra, El a avut în vedere ceva cu
mult mai măreț pentru Avraam decât o mulțime de descendenți
fizici. Învățăm din Noul Testament că adevărații „copii ai lui
Avraam” sunt aceia care își pun credința în Hristos: „Înțelegeți și
voi dar, că fii ai lui Avraam sunt cei ce au credință” (Galateni
3:7). „Și dacă sunteți ai lui Hristos, sunteți „sămânța” lui Avraam,
moștenitori prin făgăduință” (Galateni 3:29). „Iudeu nu este acela
care se arată pe dinafară că este Iudeu; și tăiere împrejur nu este
aceea care este pe dinafară, în carne. Ci Iudeu este acela care este Iu-
deu înlăuntru; și tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în
slovă; un astfel de Iudeu își scoate lauda nu de la oameni, ci de la
Dumnezeu” (Romani 2:28-29; 9:6-8; Filipeni 3:3). Împlinirea ade-
vărată a promisiunii lui Dumnezeu făcută față de Avraam, că ur-
mașii lui vor fi ca stelele de numeroși, și „ca nisipul mării” (Geneza
22:17) se găsește în Apocalipsa 7:9: „După aceea m-am uitat, și
iată că era o mare gloată, pe care nu putea s-o numere nimeni, din
orice neam, din orice seminție, din orice norod și de orice limbă,
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
34
care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie și înaintea
Mielului, îmbrăcați în haine albe, cu ramuri de finic în mâini.”
Astfel, împlinirea ultimă a promisiunii lui Dumnezeu că îl
va „face un popor mare pe Avraam” nu este Israelul, ci biserica –
„poporul” spiritual la care Domnul Isus Hristos s-a referit în pilda
vierilor: „De aceea, vă spun că Împărăția lui Dumnezeu va fi luată
de la voi, și va fi dată unui neam, care va aduce roadele cuvenite”
(Matei 21:43) (Observați că, în conformitate cu ceea ce spune
Domnul Isus, biserica aduce „roada împărăției” fără a eșua. Dacă
instituția pe care noi o denumim „biserică” nu produce roadă,
atunci noi suntem cei care avem o definiție greșită și un concept
eronat privitor la ce este biserica!)
La fel, Petru vorbește despre biserică, nu despre Israelul et-
nic, ca fiind împlinirea ultimă a dorinței lui Dumnezeu din Vechiul
Testament pentru un „popor sfânt”. Chiar înainte de darea Legii pe
Muntele Sinai, Dumnezeu a promis Israelului următoarele:
„Acum, dacă veți asculta glasul meu, și dacă veți păzi legământul
Meu, veți fi ai Mei dintre toate popoarele...Îmi veți fi o împărăție de
preoți și un neam sfânt” (Exod 19:5-6). Cu toate acestea, până și în
vremurile sale cele mai bune, „sfințenia” Israelului fizic (separarea
de restul popoarelor) (Levitic 20:24-26) a fost în bună măsură ex-
terioară, iar „preoții” lui aduceau jertfe care „sunt doar niște po-
runci pământești, date, ca toate cele privitoare la mâncări, băuturi
și felurite spălături, până la o vreme de îndreptare” (Evrei
9:10). Prin contrast, Petru spune că creștinii sunt adevărata „preo-
ție sfântă”, chemată să „aducă jertfe duhovnicești, plăcute lui
Dumnezeu, prin Isus Hristos” (1Petru 2:5), și biserica este
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
35
adevăratul „popor sfânt” al lui Dumnezeu, un „popor” al Lui: „Voi
însă sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam
sfânt, un popor, pe care Dumnezeu Și l-a câștigat ca să fie al Lui, ca
să vestiți puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric
la lumina Sa minunată; pe voi, care odinioară nu erați un popor, dar
acum sunteți poporul lui Dumnezeu; pe voi, care nu căpătaserăți în-
durare, dar acum ați căpătat îndurare” (1Petru 2:9-10)
Creștine, gândește-te la aceasta! Ești parte din cea mai mi-
nunată națiune care a existat vreodată! Este o națiune spirituală –
alcătuită numai din oameni care sunt aleși și sfinți – și este o nați-
une care nu va decădea niciodată și nu va ajunge niciodată să fie
dată uitării - niciodată! (Isaia 9:6-7, Daniel 2:44; 7:13-14; Luca
1:32-33).
Țara
Dacă ar fi să citim numai descrierea Vechiului Testament
privitoare la rătăcirile lui Avraam prin diverse ținuturi, am putea
concluziona că principala sa preocupare era legată de țara fizică a
Canaanului. Dar, încă o dată, când ajungem la Noul Testament,
descoperim că Avraam era în căutarea a ceva cu mult mai deosebit
decât o simplă moștenire pământească:
În credință au murit toți aceștia, fără să fi căpătat lucrurile
făgăduite: ci doar le-au văzut și le-au urat de bine de departe, măr-
turisind că sunt străini și călători pe pământ. Cei ce vorbesc în felul
acesta, arată deslușit că sunt în căutarea unei patrii. Dacă ar fi avut
în vedere pe aceea din care ieșiseră, negreșit că ar fi avut vreme să
se întoarcă în ea. Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
36
cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-i este rușine să Se numească
Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate. (Evrei 11:13-16)
În calitate de descendenți adevărați ai lui Avraam, creștinii
vor moșteni mult mai mult decât doar ținutul Canaanului. Con-
form cu Romani 4:13, „făgăduința făcută lui Avraam sau seminței
lui” nu a constat în aceea că el va fi moștenitor al Canaanului, ci și
„marginile pământului” (a se vedea și Psalmii 2:8). „Ferice de cei
blânzi, căci ei vor moșteni pământul!” (Matei 5:5). Creștinii pot să
fie persecutați sau vorbiți de rău în zilele noastre, dar pământul
care astăzi înghite sângele lor le va aparține într-o zi! În calitate de
adevărată sămânță a lui Avraam, ei vor moșteni „țara în care tră-
iesc acum ca străini”, la fel cum Dumnezeu a promis tatălui lor
Avraam cu mii de ani în urmă (Geneza 17:8; 28:4)
Dragă creștine, meditează la aceasta! Chiar dacă ești acum
un „străin și călător pe pământ”, într-o zi „cerurile noi și pământul
nou” îți vor aparține! „Ai făcut din ei o împărăție și preoți pentru
Dumnezeul nostru, și ei vor împărăți pe pământ!” (Apocalipsa 5:10)
Binecuvântarea
Atunci când Dumnezeu i-a spus lui Avraam că va fi „bine-
cuvântat” și că „toate neamurile pământului” vor fi binecuvântate
în el, binecuvântarea pe care El o avea în minte era infinit mai
mare decât orice binecuvântare materială. Petru face aluzie la
aceasta în predica lui adresată evreilor, după vindecarea miracu-
loasă a ologului, la poarta templului: „Voi sunteți fiii prorocilor și
ai legământului, pe care l-a făcut Dumnezeu cu părinții noștri,
când a zis lui Avraam: „Toate neamurile pământului vor fi
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
37
binecuvântate în sămânța ta”. Dumnezeu, după ce a ridicat pe Ro-
bul Său Isus, L-a trimis mai întâi vouă, ca să vă binecuvânteze, în-
torcând pe fiecare din voi de la fărădelegile sale” (Fapte 3:25-26). Așa
cum spune Petru, „binecuvântarea” promisă lui Avraam se referea
la întoarcerea oamenilor din păcatele lor. Pavel face semnificația
acestei binecuvântări și mai clară: „Scriptura, de asemenea, fi-
indcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe Neamuri,
prin credință, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună:
„Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine”” (Galateni 3:8)
Adevărata binecuvântare promisă lui Avraam și seminței lui
consta din justificarea și roadele ei. Binecuvântarea justificării este
tocmai opusul blestemului și condamnării aduse de Lege: „Așa că
cei ce se bizuiesc pe credință, sunt binecuvântați împreună cu
Avraam cel credincios. Căci toți cei ce se bizuiesc pe faptele Legii,
sunt sub blestem; pentru că este scris: „Blestemat este oricine nu
stăruiește în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă””
(Galateni 3:9-10). „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii,
făcându-Se blestem pentru noi, fiindcă este scris: „Blestemat e ori-
cine este atârnat pe lemn” – pentru ca binecuvântarea vestită lui
Avraam să vină peste Neamuri, în Hristos Isus, așa ca, prin cre-
dință, noi să primim Duhul făgăduit” (Galateni 3:13-14). „Tot as-
tfel, și David numește fericit pe omul acela, pe care Dumnezeu, fără
fapte, îl socotește neprihănit. „Ferice”, zice el, „de aceia ale căror fă-
rădelegi sunt iertate, și ale căror păcate sunt acoperite! Ferice de
omul, căruia nu-i ține Domnul în seamă păcatul!”” (Romani 4:6-8)
Atunci când Dumnezeu i-a spus lui Avraam că prin să-
mânța lui, „toate neamurile pământului” vor fi “binecuvântate”
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
38
(Geneza 22:18), El se referea la adevărata sămânță a lui Avraam,
adică Hristos, Acela care, într-o zi, avea să lase să curgă sângele Lui
pentru ca oameni din „orice seminție, din orice limbă, din orice no-
rod și din orice neam” (Apocalipsa 5:9) să poată fi răscumpărați,
justificați și binecuvântați în El.
Creștine, gândește-te la aceasta! „Binecuvântarea lui
Avraam” (Geneza 28:4; Galateni 3:14) a venit în măsura ei deplină
asupra ta! Nu mai ești condamnat și blestemat; dimpotrivă, ești jus-
tificat și binecuvântat „cu tot felul de binecuvântări duhovnicești,
în locurile cerești, în Hristos” (Efeseni 1:3). Cea mai mare dintre
toate aceste binecuvântări este Însuși Duhul Sfânt „făgăduit” (Ga-
lateni 3:14; a se vedea și capitolul „Promisiunea împlinită”), care
este dat în plinătatea Noului Legământ „fiilor” lui Dumnezeu (Ga-
lateni 4:5-6; Romani 8:15-16). Aleluia!
Odată ce înțelegem sensul mai larg al promisiunilor lui
Dumnezeu față de Avraam, argumentul lui Pavel că ele nu depind
în nici un fel de Legea lui Moise capătă o semnificație extraordi-
nară. Moștenirea promisă creștinilor în calitate de copii adevărați
ai lui Avraam este peste măsură de glorioasă, și le este dată lor cu
totul în afara Legii. Aceasta este modalitatea în care Pavel îi con-
damnă pe „frații mincinoși” și pe iudaizatorii care insistau că, pen-
tru a putea fi mântuiți, creștinii ar fi trebuit să păzească Legea lui
Moise!
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
39
HRISTOS
Ar trebui să fie deja clar până în acest moment că toată isto-
ria Vechiului Testament culminează în Hristos. De la bun început,
Dumnezeu lucra în istorie, dirijând-o către împlinirea ei ultimă în
Mesia. Dinainte de întemeierea lumii, El hotărâse (Efeseni 3:11) să
Se glorifice prin mântuirea „în Hristos” – doar prin har, prin cre-
dință – a unei mulțimi de oameni pe care nimeni nu o poate nu-
măra. Acest scop mântuitor reprezintă principiul unificator din spa-
tele tuturor acțiunilor lui Dumnezeu din istoria omenirii. Când Pavel
spune că Dumnezeu „ne-a mântuit și ne-a dat o chemare sfântă,
nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui și după harul care
ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veșnicii” (2Timotei 1:9), cu-
vintele lui se aplică tuturor care au fost sau vor fi mântuiți vreo-
dată.
Putem observa planul mântuitor al lui Dumnezeu în Hris-
tos revelat încă de la căderea în păcat a omului. Imediat după ce
omul a păcătuit, chiar înainte ca blestemul lui Dumnezeu să fie
oficial pronunțat asupra rasei omenești, El a proclamat venirea
Unuia care, în calitate de „sămânță a femeii”, va zdrobi capul șar-
pelui (Geneza 3:15). În Geneza 5, ca o pregătire a venirii acestui
Mesia, Dumnezeu a ridicat linia genealogică a lui Set în locul lui
Abel cel sfânt, care fusese ucis de fratele lui, Cain. Pe măsura trece-
rii timpului, El a instituit o succesiune de legăminte cu omul. Fie-
care din aceste legăminte a fost făcut în vederea avansării planului
Lui mântuitor. În Geneza 6-9, El a păstrat linia genealogică a lui
Mesia prin Noe, și a făcut un legământ, prin care a promis că nu va
mai distruge niciodată pământul prin potop de ape, garantând că
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
40
istoria omenirii își va urma cursul până când avea să se nască Mân-
tuitorul promis și până când răscumpărarea va fi realizată. În Ge-
neza 12, El l-a chemat pe Avraam din idolatrie și i-a făcut promisi-
unile Sale necondiționate, privitoare la venirea lui Hristos și la
mântuirea, prin El, a unei mari mulțimi de oameni. Ca o etapă în
această direcție, El a început prin înființarea unei națiuni fizice –
ceea ce mai târziu avea să se numească Israel – cu scopul de a fi cea
care va primi și va păstra descoperirea divină, în vederea pregătirii
Celui care avea să vină. Toate lucrurile sunt centrate pe și conduc
la venirea lui Hristos.
Același lucru este adevărat în ceea ce privește Legea lui Mo-
ise! Ca și celelalte legăminte prezentate în Vechiul Testament, și
acesta a fost doar un pas care conduce către Hristos. El nu a fost
niciodată prezentat ca pe o cale de mântuire, nici măcar ca pe un
lucru permanent: „Atunci pentru ce este Legea? Ea a fost adăugată
din pricina călcărilor de lege, până când avea să vină „Sămânța”,
căreia îi fusese făcută făgăduința” (Galateni 3:19). Legământul
Mozaic era ceea ce Pavel îl denumește drept „îndrumător” sau
„dascăl”, având scopul de a conduce pe evrei la Hristos. Când Hris-
tos a venit și a făcut răscumpărarea, lucrarea de îndrumător a în-
cetat. „Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim
socotiți neprihăniți prin credință. După ce a venit credința, nu mai
suntem sub îndrumătorul acesta” (Galateni 3:24-25). Legea lui Mo-
ise și-a găsit împlinirea și culminarea în Hristos.
În primul capitol din Efeseni, Pavel arată clar că toate sco-
purile lui Dumnezeu sunt centrate în Hristos:
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
41
„Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus
Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări du-
hovnicești, în locurile cerești, în Hristos. În El, Dumnezeu ne-a
ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană
înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte
să fim înfiați prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale, spre
lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Prea Iubitul Lui. În El
avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după
bogățiile harului Său, pe care l-a răspândit din belșug peste noi,
prin orice fel de înțelepciune și de pricepere; căci a binevoit să ne
descopere taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine
însuși, ca să-l aducă la îndeplinire la plinirea vremilor, spre a-Și
uni iarăși într-unul în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri, și cele
de pe pământ.” (Efeseni 1:3-10)
Tot ce a făcut Dumnezeu în perioada Vechiului Testament,
a făcut având în vedere „concentrarea tuturor lucrurilor în Hris-
tos”. Hristos este punctul focal și țelul întregii Biblii!
SUMARUL CAPITOLULUI 2
Cu excepția evidentă a lui Hristos Însuși, principalul perso-
naj din istoria evreiască nu a fost Moise, ci Avraam. Toate princi-
piile care stau la baza mântuirii au fost revelate prin felul în care
Dumnezeu l-a tratat pe Avraam.
Legământul lui Dumnezeu cu Avraam a fost centrat pe pro-
misiunile pe care Dumnezeu i le-a făcut necondiționat. Aceste pro-
misiuni au inclus o sămânță, un popor, o țară și o binecuvântare.
Ele și-au găsit împlinirea inițială în Isaac (sămânța promisă),
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
42
Israel (poporul promis), Canaan (țara promisă), și prosperitatea
materială (binecuvântarea promisă). Dar promisiunile lui Dumne-
zeu față de Avraam au avut și o semnificație mai profundă. Ele își
găsesc împlinirea ultimă în Hristos (Sămânța promisă), biserică
(poporul promis), pământul nou (Țara promisă), și în justificarea
și roadele ei (binecuvântarea promisă).
Dumnezeu a pecetluit legământul Său cu Avraam cu sute
de ani înainte de nașterea lui Moise; de aceea, împlinirea lui nu
poate depinde în nici un fel de condițiile stabilite prin Legea lui
Moise. Creștinii (adevărații copii ai lui Avraam) vor căpăta „moș-
tenirea” lor cu totul în afara Legii. Aceasta a fost învățătura Scrip-
turii pe care Pavel a folosit-o pentru a-i respinge pe „iudaizatori”.
Întreaga istorie a Vechiului Testament conduce către Hris-
tos. Orice a lucrat Dumnezeu de la creație încoace, El a făcut având
în vedere „concentrarea tuturor lucrurilor în Hristos”. Hristos este
punctul focal și țelul întregii Biblii!
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
43
CAPITOLUL 3.
LEGĂMÂNTUL AVRAAMIC: „PROMISIUNEA”
Fraților, (vorbesc în felul oamenilor), un testament, chiar al unui om,
odată întărit, totuși nimeni nu-l desființează, nici nu-i mai adaugă ceva.
Acum, făgăduințele au fost făcute „lui Avraam și seminței lui”. Nu zice: „Și
semințelor” (ca și cum ar fi vorba de mai multe), ci ca și cum ar fi vorba nu-
mai de una: „Și seminței tale”, adică Hristos. Iată ce vreau să zic: un testa-
ment, pe care l-a întărit Dumnezeu mai înainte, nu poate fi desființat, așa
ca făgăduința să fie nimicită, de Legea venită după patru sute trei zeci de
ani. Căci dacă moștenirea ar veni din Lege, nu mai vine din făgăduință; și
Dumnezeu printr-o făgăduință a dat-o lui Avraam. Atunci pentru ce este
Legea? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, până când avea să
vină „Sămânța”, căreia îi fusese făcută făgăduința; și a fost dată prin în-
geri, prin mâna unui mijlocitor. Dar mijlocitorul nu este mijlocitorul unei
singure părți, pe când Dumnezeu, este unul singur. Atunci oare Legea este
împotriva făgăduințelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Dacă s-ar fi dat o Lege
care să poată da viața, într-adevăr, neprihănirea ar veni din Lege. Dar
Scriptura a închis totul sub păcat, pentru ca făgăduința să fie dată celor ce
cred, prin credința în Isus Hristos. Înainte de venirea credinței, noi eram
sub paza Legii, închiși pentru credința care trebuia să fie descoperită. As-
tfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiți neprihă-
niți prin credință. După ce a venit credința, nu mai suntem sub
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
44
îndrumătorul acesta. Căci toți sunteți fii ai lui Dumnezeu, prin credința în
Hristos Isus. Toți care ați fost botezați pentru Hristos, v-ați îmbrăcat cu
Hristos. Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod;
nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toți sunteți
una în Hristos Isus. Și dacă sunteți ai lui Hristos, sunteți „sămânța” lui
Avraam, moștenitori prin făgăduință.
Galateni 3:15-29
După cum am văzut deja, acest pasaj din epistola lui Pavel
către Galateni are implicații profunde pentru o înțelegere corectă
a istoriei răscumpărării în ansamblul ei. În aceste versete, Pavel ne
prezintă felul cum Dumnezeu a lucrat față de oameni încă din zi-
lele lui Avraam, și care poate fi pus în termenii a trei aspecte: Pro-
misiunea, Legea și Credința. Aceste trei aspecte sunt incorporate în
trei legăminte: Legământul Avraamic, Legământul Mozaic și Noul
Legământ. Dacă vrem vreodată să avem o percepție corectă a rela-
tării istorice a planului de mântuire al lui Dumnezeu în Hristos,
trebuie să înțelegem relația dintre aceste trei legăminte. În capito-
lele 3-5, vom explora această relație mai profund, luând în consi-
derare pe scurt natura fiecăruia din aceste legăminte.
PROMISIUNEA
Pavel gândea cu privire la legământul lui Dumnezeu cu
Avraam în termenii promisiunii. De-a lungul Bibliei, conceptul de
„promisiune” este unul foarte bogat, iar autorii Noului Testament
fac apel la el în mod repetat3. Ceea ce Pavel dorește ca noi să
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
45
conștientizăm atunci când ne gândim la „promisiune” în contex-
tul Legământului Avraamic este că promisiunea este neschimbă-
toare, necondiționată, și sigură în ce privește împlinirea. Pavel pre-
zintă aceste trei caracteristici ale promisiunii, utilizând o diversi-
tate de argumente și ilustrații.
NESCHIMBĂTOARE
Promisiunea făcută de Dumnezeu lui Avraam este neschim-
bătoare – nu se poate schimba. După cum am observat în Capitolul
2, atunci când „testamentul și ultima dorință” a unei persoane este
citită după moartea acesteia, nimeni nu are dreptul să elimine nu-
mele cuiva care este menționat în acel testament ca beneficiar sau
moștenitor. Pavel argumentează că dacă până și astfel de legă-
minte omenești sunt neschimbătoare, cu cât mai mult rămâne
neschimbat legământul lui Dumnezeu cu Avraam? „Fraților, (vor-
besc în felul oamenilor), un testament, chiar al unui om, odată în-
tărit, totuși nimeni nu-l desființează, nici nu-i mai adaugă ceva...
Iată ce vreau să zic: un testament, pe care l-a întărit Dumnezeu mai
înainte, nu poate fi desființat, așa ca făgăduința să fie nimicită, de
Legea venită după patru sute trei zeci de ani”. Promisiunea făcută
de Dumnezeu lui Avraam este neschimbătoare; ea nu poate fi alte-
rată sau condiționată în nici un fel de Legea lui Moise, întrucât Le-
gea a venit după 430 de ani de la momentul când fusese făcută pro-
misiunea.
„Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduința, fiindcă nu putea
să Se jure pe unul mai mare decât El, s-a jurat pe Sine însuși, și a
zis: „Cu adevărat te voi binecuvânta, și îți voi înmulți foarte mult
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
46
sămânța.” Și astfel, fiindcă a așteptat cu răbdare, a dobândit făgă-
duința. Oamenii, ce-i drept, obișnuiesc să jure pe cineva mai
mare; jurământul este o chezășie, care pune capăt oricărei neîn-
țelegeri dintre ei. De aceea și Dumnezeu, fiindcă voia să dove-
dească cu mai multă tărie moștenitorilor făgăduinței nestrămuta-
rea hotărârii Lui, a venit cu un jurământ; pentru ca, prin două lu-
cruri care nu se pot schimba, și în care este cu neputință ca Dum-
nezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scă-
pare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte, pe care o
avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare și neclintită, care pă-
trunde dincolo de perdeaua dinlăuntrul Templului, unde Isus a
intrat pentru noi ca înainte mergător...” (Evrei 6:13-20)
Conform acestor versete, promisiunea lui Dumnezeu către
Avraam nu se poate schimba, pentru că ea este făcută în baza unui
plan care nu se schimbă și care a fost confirmat printr-un jură-
mânt care nu se modifică. Întrucât promisiunea este în ultimă in-
stanță spirituală în natura ei și este făcută către noi (adevărații
„moștenitori ai făgăduinței”) în calitate de credincioși în Hristos,
realitatea acestei imuabilități ne dă „o puternică îmbărbătare”
pentru a continua în „credință și nădejde” până când vom „moș-
teni” (Evrei 6:12) tot ceea ce este cuprins în promisiune.
NECONDIȚIONATĂ
Promisiunea lui Dumnezeu către Avraam nu este doar nes-
chimbătoare, ci ea este și necondiționată - împlinirea ei nedepin-
zând în esență de nici o condiție ce trebuie satisfăcută de om (vezi
și Anexa E, întrebarea 6). Pavel subliniază acest lucru în multe mo-
dalități de-a lungul scrierilor lui. El face asta în primul rând prin
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
47
focalizarea sa pe caracterul unilateral (adică de o singură parte) al
Legământului Avraamic. Legământul lui Dumnezeu cu Avraam a
fost „unilateral” în aceea că el a fost validat de Dumnezeu Însuși
(Geneza 15:1-21, Evrei 6:1-14), fără slujirea unui mijlocitor.
Atunci când două părți sunt implicate într-o tranzacție legală,
sunt necesari mediatori. „Dar mijlocitorul nu este mijlocitorul
unei singure părți, pe când Dumnezeu, este unul singur”. Legă-
mântul Avraamic a constat dintr-o promisiune unilaterală făcută
de Dumnezeu, bazată pe planul Său suveran și plin de har în Hris-
tos, de a mântui un mare număr de oameni. El include o „moște-
nire”, și acea moștenire a fost „dată” lui Avraam „printr-o făgădu-
ință” (Galateni 3:18). Transmiterea unei moșteniri poate să se facă
chiar și fără consimțământul beneficiarului ei sau fără ca el să cu-
noască acest lucru dinainte. De exemplu, când a fost citit testa-
mentul bunicului meu, la scurt timp de la moartea lui, am fost sur-
prins să aflu că numele meu era menționat în el și că eram acum
posesorul unora din bunurile care îi aparținuseră. Aceasta este na-
tura unei moșteniri! În mod repetat, Noul Testament subliniază
faptul că cei credincioși sunt „moștenitori” (Romani 4:13-14; Ga-
lateni 3:29, 4:1, 3:24; Efeseni 3:6; Tit 3:7) ai unei „moșteniri” (Ga-
lateni 3:18; Efeseni 1:11, 14, 18; 5:5; Coloseni 1:12; 3:24) care este
a lor prin „făgăduință” (Romani 4:13-14; Galateni 3:18, 29; Efeseni
3:6; Evrei 6:12, 17; 9:15). Glorie lui Dumnezeu!
În contrast cu această „unilateralitate” a Legământului
Avraamic, Legământul Mozaic a fost dat „prin îngeri, prin mâna
unui mijlocitor” (Moise) și a implicat credincioșia a două părți din
legământ – Dumnezeu și omul (Exod 19:7-8; 24:3, 7-8; v. și Deute-
ronom 5:5). Binecuvântările oferite de Lege au depins de
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
48
ascultarea omului de ea. Dumnezeu a statuat condițiile pe care oa-
menii trebuiau să le satisfacă: „omul care le va împlini, va trăi prin
ele” (Levitic 18:5; Luca 10:28; Galateni 3:12; Levitic 26; Deutero-
nom 28).
Faptul că Legea este condiționată de credincioșia și perfor-
manțele omului arată că eșecul omului este sigur. Ea mai arată că
dacă Promisiunea este în orice fel dependentă de Lege, și Promisi-
unea va eșua în mod sigur: „Căci, dacă moștenitori sunt cei ce se
țin de Lege, credința este zadarnică, și făgăduința este nimicită;
pentru că Legea aduce mânie” (Romani 4:14-15). Conform cu ceea
ce spune Pavel, Promisiunea ar fi „nimicită” de Lege pentru că oa-
menii vor ajunge inevitabil să încalce Legea și astfel să aducă „mâ-
nia” lui Dumnezeu asupra lor din cauza păcatelor lor.
„Promisiunea” și „Legea” sunt aici văzute ca presupunând
două principii diametral opuse. Legea întotdeauna anulează Pro-
misiunea, pentru că Legea depinde de credincioșia omului, iar
omul căzut în păcat întotdeauna eșuează în a ține Legea. Nici măcar
unul dintre urmașii păcătoși ai lui Adam nu are, în starea sa fi-
rească, câtuși de puțină credincioșie sau înțelepciune spirituală, ori
dorință de a-L căuta pe Dumnezeu (Romani 3:11). Nu există nici un
om care să fie capabil de a împlini până și „condiția” minimă de a
se încrede în Hristos pentru a fi mântuit, dacă aceasta nu îi este
dată în dar de Dumnezeu mai dinainte (Ioan 6:65). Dacă împlini-
rea Promisiunii depinde în ultimă instanță de orice lucru care ține
de om, atunci cu siguranță că nu se ajunge la nimic în final. De
aceea, Promisiunea nu poate depinde de Lege în nici un fel. Nu doar
că, astfel, Legea lui Moise este eliminată, ci însăși Legea (altfel
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
49
spus, „condițiile”) de orice fel. „Pentru că Legea aduce mânie; și
unde nu este o lege [după cum este cazul în ce privește promisiu-
nea], acolo nu este nici călcare de lege [eșecul omului]” (Romani
4:15).
Natura necondiționată a promisiunii este subliniată în
multe alte pasaje din scrierile lui Pavel. De exemplu, în Romani
9:6-13, Pavel asociază distincția făcută între Isaac și Ismael cu „cu-
vântul făgăduinței”, suveran și necondiționat, care a precedat și a
determinat nașterea lui Isaac.
Căci nu toți cei ce se coboară din Israel, sunt Israel; și, măcar că
sunt sămânța lui Avraam, nu toți sunt copiii lui Avraam; ci este
scris: „În Isaac vei avea o sămânță, care-ți va purta numele.”
Aceasta înseamnă că nu copiii trupești sunt copii ai lui Dumnezeu;
ci copiii făgăduinței sunt socotiți ca sămânță. Căci cuvântul acesta
este o făgăduință: „Pe vremea aceasta Mă voi întoarce, și Sara va
avea un fiu.” Ba mai mult; tot așa a fost cu Rebeca. Ea a zămislit doi
gemeni numai de la părintele nostru Isaac. Căci, măcar că cei doi
gemeni nu se născuseră încă, și nu făcuseră nici bine nici rău, - ca
să rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu,
prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă, -
s-a zis Rebecii: „Cel mai mare va fi rob celui mai mic”, după cum este
scris: „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât.” (Romani 9:6-13)
Pentru ca niciun iudeu să nu poată argumenta că deosebi-
rea dintre Isaac și Ismael n-ar fi fost rezultatul promisiunii necon-
diționate făcută de Dumnezeu, ci cumva rezultatul faptului că ei
ar fi avut mame diferite, Pavel aplică imediat la aceste versete la
situația lui Iacov și Esau. Iacov și Esau erau din aceeași mamă; în
fapt, ei erau chiar gemeni! Și totuși, „cuvântul făgăduinței”
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
50
necondiționat și care făcea deosebire între ei, cu privire la Iacov,
fusese dat Rebecăi înainte ca oricare din acești doi gemeni să fi fă-
cut „nici bine, nici rău”. Mai mult, Pavel arată clar în acest pasaj că
nu doar Isaac și Iacov, ci toți care sunt „copiii ai lui Dumnezeu” de-
vin astfel exclusiv în virtutea faptului că ei sunt „copiii făgăduin-
ței” (Romani 9:8).
Această legătură indestructibilă între a fi un „copil al făgă-
duinței” și a fi un copil al lui Dumnezeu este și mai explicită în Ga-
lateni 4.
Căci este scris că Avraam a avut doi fii: unul din roabă, și unul din
femeia slobodă. Dar cel din roabă s-a născut în chip firesc, iar cel
din femeia slobodă s-a născut prin făgăduință. Lucrurile acestea
trebuie luate într-alt înțeles: acestea sunt două legăminte: unul
de pe muntele Sinai naște pentru robie și este Agar, - căci Agar
este muntele Sinai din Arabia; - și răspunde Ierusalimului de
acum, care este în robie împreună cu copiii săi. Dar Ierusalimul
cel de sus este slobod, și el este mama noastră. Fiindcă este scris:
„Bucură-te, stearpo, care nu naști de loc! Izbucnește de bucurie și
strigă, tu, care nu ești în durerile nașterii! Căci copiii celei părăsite
vor fi în număr mai mare decât copiii celei cu bărbat.” Și voi, fra-
ților, ca și Isaac, voi sunteți copii ai făgăduinței. Și cum s-a întâm-
plat atunci, că cel ce se născuse în chip firesc prigonea pe cel ce se
născuse prin Duhul tot așa se întâmplă și acum. Dar ce zice Scrip-
tura? „Izgonește pe roabă și pe fiul ei; căci fiul roabei nu va moș-
teni împreună cu fiul femeii slobode.” De aceea, fraților, noi nu
suntem copiii celei roabe, ci ai femeii slobode. Hristos ne-a izbăvit
ca să fim slobozi (Galateni 4:22-31).
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
51
Aici, Pavel spune în mod specific că orice creștin este născut
asemenea lui Isaac, ca rezultat al promisiunii necondiționate a lui
Dumnezeu. Sara (Noul Legământ, „Ierusalimul cel de sus,” bise-
rica) este cu totul incapabilă, prin meritele proprii, să producă să-
mânță. Dacă este ca Sara să aibă vreodată copii (adică, dacă este ca
biserica să aibă vreodată parte de convertiți adevărați), ei trebuie
să se nască supranatural, prin puterea Duhului Sfânt. Dumnezeu
face acest lucru prin miracolul nașterii din nou!
Ești creștin? Dacă da, atunci datorezi cine ești, spiritual vor-
bind, unei nașteri suverane și miraculoase „prin Duhul”. Ești un
„copil al făgăduinței”, născut „prin făgăduință”. Este promisiunea
făcută de Dumnezeu acum mii de ani către Avraam, ea fiind cea
care a determinat existența ta în calitate de copil al lui Dumnezeu!
De fiecare dată când vreun om devine creștin, acest lucru este re-
zultatul unei manifestări extraordinare a acelei vechi promisiuni.
Aleluia!
SIGURĂ
În al treilea rând, promisiunea făcută de Dumnezeu lui
Avraam este sigură – nimic nu poate împiedica împlinirea ei.
Această siguranță se bizuie, în primul rând, pe faptul că promisiu-
nea nu este condiționată în nici un fel de Lege; totul este prin har:
„unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege. De aceea
moștenitori sunt cei ce se fac prin credință, pentru ca să fie prin
har, și pentru ca făgăduința să fie chezășuită pentru toată sămânța
lui Avraam” (Romani 4:15-16). Promisiunea lui Dumnezeu este si-
gură pentru că împlinirea ei stă exclusiv în credincioșia și puterea
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
52
Lui, iar Dumnezeu nu poate să mintă, și nici planurile Lui nu pot
să eșueze. „Știu că Tu poți totul, și că nimic nu poate sta împotriva
gândurilor Tale” (Iov 42:2). „Eu sunt Dumnezeu, și nu este altul,
Eu sunt Dumnezeu, și nu este niciunul ca Mine. Eu am vestit de la
început ce are să se întâmple și cu mult înainte ce nu este încă îm-
plinit. Eu zic: ,Hotărârile Mele vor rămâne în picioare, și Îmi voi
aduce la îndeplinire toată voia Mea’” (Isaia 46:9-10).
Și nu doar că promisiunea este sigură pentru că împlinirea
ei depinde doar de Dumnezeu; ea este sigură și pentru că este fă-
cută, în esență, lui Hristos. El este „sămânța… căreia îi fusese făcută
făgăduința” (Galateni 3:19). Ar putea exista vreo posibilitate ca
promisiunea făcută de Dumnezeu lui Hristos să eșueze? Ar putea
Hristos să „ceară de la Tatăl”, și totuși Tatăl să nu Îi dea „neamurile
de moștenire, și marginile pământului în stăpânire”? (Psalmii
2:8). Așa ceva este de neînchipuit! Domnul Isus Hristos va moșteni
totul, cu siguranță! Toate promisiunile lui Dumnezeu își găsesc
împlinirea în El! (2Corinteni 1:20).
Gândește-te la aceasta, credinciosule! Cu mult timp înainte
ca Legea lui Moise să fi fost dată, Dumnezeu a promis în Hristos să
mântuiască o mare mulțime de oameni, care nu poate fi numă-
rată, din toate neamurile pământului. Mântuirea lor nu a fost con-
diționată în nici un fel de bunătatea sau meritele lor, ci ea s-a bazat
exclusiv pe harul și credincioșia lui Dumnezeu. De aceea, promisi-
unea aceasta este sigură „pentru toată sămânța”. Aceștia sunt cu
toții „copii ai făgăduinței” care, ca și Isaac, datorează existența lor
nașterii supranaturale din Duhul. Dumnezeu a ridicat „din pie-
trele acestea” fii ai lui Avraam! (Luca 3:8)
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
53
Dacă ești creștin, atunci ești parte din această mulțime
vastă de oameni! „Binecuvântarea” lui Dumnezeu îți este dată în
plinătatea măsurii. Și va veni ziua când vei „stăpâni cetățile vrăj-
mașilor” tăi (Geneza 22:17), conform vechii promisiuni făcută de
Dumnezeu lui Avraam. În Hristos, vei moșteni într-o zi nu doar
pământul, ci și „toate lucrurile” (Apocalipsa 21:7). Vei fi un „îm-
preună moștenitor” cu El! (Romani 8:17)
SUMARUL CAPITOLULUI 3
Pavel a văzut modalitatea de răscumpărare în care Dumne-
zeu a tratat cu oamenii încă de la Avraam în termenii a trei as-
pecte: Promisiunea, Legea, și Credința. Aceste trei aspecte sunt cu-
prinse în trei legăminte: Legământul Avraamic, Legământul Mo-
zaic și Noul Legământ.
Legământul lui Dumnezeu cu Avraam aparține aspectului
Promisiune. Atunci când ne gândim la „promisiune”, în contextul
Legământului Avraamic, trebuie să ne gândim la un legământ
care este neschimbător, necondiționat și sigur în ce privește îm-
plinirea lui.
Promisiunea făcută de Dumnezeu lui Avraam este neschim-
bătoare pentru că reprezintă un legământ divin care se bizuie pe
hotărârea și jurământul veșnic al lui Dumnezeu.
Promisiunea lui Dumnezeu față de Avraam este necondițio-
nată pentru că ea implică o moștenire care este dăruită prin har pă-
cătoșilor lipsiți de merite. Ea depinde exclusiv de alegerea
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
54
suverană și în har a lui Dumnezeu, deci pe nimic bun sau rău pe
care „fiii făgăduinței” le-au făcut sau le vor face vreodată.
Promisiunea lui Dumnezeu față de Avraam se împlinește
sigur pentru că ea nu este dependentă în nici un fel de meritele
omului (Legea), ci se bizuie în întregime pe credincioșia și puterea
lui Dumnezeu. Ea este de asemenea sigură pentru că este făcută de
Dumnezeu singurului Său Fiu – care este obiectul plăcerii și încân-
tării veșnice a Tatălui.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
55
CAPITOLUL 4.
LEGĂMÂNTUL MOZAIC: „LEGEA”
În adevăr, făgăduința făcută lui Avraam sau seminței lui, că va moșteni lu-
mea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri, care
se capătă prin credință. Căci, dacă moștenitori sunt cei ce se țin de Lege,
credința este zădarnică, și făgăduința este nimicită; pentru că Legea aduce
mânie; și unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege. De aceea
moștenitori sunt cei ce se fac prin credință, pentru ca să fie prin har, și pen-
tru ca făgăduința să fie chezășuită pentru toată sămânța lui Avraam: nu
numai pentru sămânța aceea care este sub Lege, ci și pentru sămânța aceea
care are credința lui Avraam, tatăl nostru al tuturor.
Romani 4:13-16
Și că nimeni nu este socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu, prin Lege,
este învederat, căci „cel neprihănit prin credință va trăi.” Însă Legea nu se
întemeiază pe credință; ci ea zice: „Cine va face aceste lucruri, va trăi prin
ele”.
Galateni 3:11-12
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
56
În Capitolul 3, am analizat legământul lui Dumnezeu cu
Avraam și „sămânța” lui – un legământ pe care Pavel îl descrie în
termenii „Promisiunii”. În acest capitol, ne vom uita la legământul
făcut de Dumnezeu cu Israel prin Moise – un legământ pe care Pa-
vel îl descrie prin termenul „Lege”. Apoi, în Capitolul 5, vom exa-
mina Noul Legământ – un legământ pe care Pavel îl descrie prin
termenul „Credință”. Este un lucru clar faptul că Pavel vede Legea
ca fiind fundamental diferită atât față de Promisiune (sau făgădu-
ință) (Galateni 3:18) cât și față de Credință (Galateni 3:12). El vor-
bește în mod repetat despre Legământul Mozaic în termeni de
„fapte”, prin contrast cu „credință”. „Căci toți cei ce se bizuiesc pe
faptele Legii, sunt sub blestem; pentru că este scris: „Blestemat este
oricine nu stăruiește în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să
le facă.” Și că nimeni nu este socotit neprihănit înaintea lui Dum-
nezeu, prin Lege, este învederat, căci „cel neprihănit prin credință
va trăi.” Însă Legea nu se întemeiază pe credință; ci ea zice: „Cine va
face aceste lucruri, va trăi prin ele” (Galateni 3:10-12)
Unii au obiectat, spunând că, atunci când Pavel a afirmat că
„Legea nu se întemeiază pe credință”, el vorbea despre o înțelegere
greșită sau distorsionată a Legii, pe care evreii ar fi avut-o. Ei susțin
că, în realitate, Legea ar fi reprezentat un legământ al harului, ba-
zat pe credință, dar că evreii ar fi înțeles-o greșit, ca fiind un legă-
mânt al faptelor, bazat pe meritele omenești. Este evident, totuși,
că Pavel nu ne prezintă aici vreo înțelegere greșită sau vreo distor-
sionare a semnificației Legii de către evrei, ci principiile de bază
care au caracterizat însuși Legământul Mozaic.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
57
BINECUVÂNTĂRILE ȘI BLESTEMELE
Pentru a înțelege de ce lucrurile stau după cum am precizat
mai sus, trebuie să ne amintim că Legea avea o latură pozitivă și
una negativă, punând înaintea evreilor posibilitatea fie a vieții, fie
a morții. Aceste alternative erau condiționate de ascultarea sau
neascultarea din partea omului, lucru care este bine ilustrat prin
binecuvântările și blestemele proclamate de pe munții Garizim și
Ebal. Chiar dacă acest pasaj important ar trebui citit în întregime
dacă vrem să îi percepem impactul pe deplin (Deuteronom 27:11-
58, 68; v. și Levitic 26), câteva extrase vor fi suficiente pentru a de-
monstra faptul că Vechiul Legământ a fost caracterizat de „condi-
ții” și că binecuvântările asociate lui (sau blestemele) au depins de
faptele omului.
Dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, păzind și îm-
plinind toate poruncile Lui pe care ți le dau astăzi, Domnul, Dum-
nezeul tău, îți va da întâietate asupra tuturor neamurilor de pe
pământ. Iată toate binecuvântările care vor veni peste tine și de
care vei avea parte, dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumneze-
ului tău: Vei fi binecuvântat în cetate, și vei fi binecuvântat la
câmp. Rodul pântecelui tău, rodul pământului tău, rodul turme-
lor tale, fătul vacilor și oilor tale, toate acestea vor fi binecuvân-
tate. Coșnița și postava ta vor fi binecuvântate. Vei fi binecuvân-
tat la venirea ta, și vei fi binecuvântat la plecarea ta. (Deuteronom
28:1-6)
Dar dacă nu vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, dacă
nu vei păzi și nu vei împlini toate poruncile Lui și toate legile Lui, pe
care ți le dau astăzi, iată toate blestemele care vor veni peste tine
și de care vei avea parte. Vei fi blestemat în cetate, și vei fi
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
58
blestemat pe câmp. Coșnița și postava ta vor fi blestemate. Rodul
trupului tău, rodul pământului tău, fătul vacilor tale și fătul oilor
tale, toate vor fi blestemate. Vei fi blestemat la venirea ta, și vei fi
blestemat la plecarea ta. Domnul va trimite împotriva ta bleste-
mul, tulburarea și amenințarea, în mijlocul tuturor lucrurilor de
care te vei apuca, până vei fi nimicit, până vei pieri curând, din
pricina răutății faptelor tale, care te-a făcut să Mă părăsești. (De-
uteronom 28:15-20)
Toate acestea sunt sumarizate, pe de-o parte, prin avertis-
mentul Legii că „sufletul care păcătuiește, acela va muri” (Ezechiel
18:4) și, pe de altă parte, de asigurarea dată de Lege că „cine va face
aceste lucruri, va trăi prin ele” (Galateni 3:12; Levitic 18:5).
Această asigurare că aceia care „fac” vor „trăi” avea o aplicație tem-
porară pentru evrei – anume că atâta vreme cât ei ascultau și îm-
plineau poruncile și cerințele Legii lui Moise, ei aveau să „trăiască”
în țara pe care Dumnezeu le-a dat-o și aveau parte de „binecuvân-
tările” Lui (a se vedea Anexa E, întrebarea 3). Acest lucru a rămas
adevărat chiar și dacă ascultarea lor a fost departe de a fi perfectă
și (în multe cazuri) a fost doar exterioară sau „pe dinafară, în
carne” (Romani 2:28-29).
Dar promisiunea „vieții” reprezenta în același timp un prin-
cipiu mai profund și obligatoriu din punct de vedere legal – avea
de-a face nu doar cu a „trăi în țara” promisă, ci și cu viața veșnică.
Iar ascultarea cerută pentru obținerea unei astfel de vieți implica
nimic mai puțin decât o iubire perfectă față de Dumnezeu și față de
om. Domnul Isus a afirmat acest lucru cu claritate în mai multe
circumstanțe:
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
59
Un învățător al Legii s-a sculat să ispitească pe Isus și I-a zis: „În-
vățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?” Isus i-a zis:
„Ce este scris în Lege? Cum citești în ea?” El a răspuns: „Să iubești
pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău,
cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău; și pe aproapele tău ca pe
tine însuți.” „Bine ai răspuns”, i-a zis Isus; „fă așa, și vei avea viața
veșnică” (Luca 10:25-28; comparați cu Levitic 18:5)
În mod asemănător, când „tânărul bogat” L-a întrebat pe
Isus, „ce bine să fac, ca să am viața veșnică?”, răspunsul Lui a fost,
„dacă vrei să intri în viață, păzește poruncile” (Matei 19:16-17).
Aceasta înseamnă că dacă cineva ar fi păzit Legea într-un mod per-
fect, ar fi câștigat sau meritat viața veșnică (Filipeni 3:9) datorită
neprihănirii proprii, privită prin intermediul Legii. „În adevăr,
Moise scrie că omul care împlinește neprihănirea, pe care o dă Le-
gea, va trăi prin ea” (Romani 10:5)
Nu doar că promisiunea „vieții” care a fost oferită de Lege
reprezenta mai mult decât simpla „viață în țara” promisă, ci „bles-
temul” Legii reprezintă nu doar moartea fizică sau expulzarea din
Canaan. Acest lucru reiese clar din afirmația lui Pavel că „Hristos
ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru
noi” (Galateni 3:13). „Blestemul Legii”, din care Hristos ne-a răs-
cumpărat când a băut paharul mâniei lui Dumnezeu, reprezintă
nimic altceva decât moartea veșnică ce este plata dreaptă a păca-
tului (Romani 6:23). Hristos nu a murit pentru a ne mântui dintr-
o înțelegere greșită a evreilor cu privire la blestemul Legii, ci din
însăși blestemul Legii!
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
60
În lumina acestor învățături clare ale Scripturii, trebuie să
concluzionăm că, oricâte promisiuni frumoase ar fi inclus Legă-
mântul Mozaic, el a reprezentat totuși un legământ al faptelor.
(Vezi Anexa E, întrebarea 7). El a fost caracterizat de principiul că
viața era dependentă de fapte. El nu a fost o altă „modalitate de tra-
tare a legământului harului”, nu a constituit o piesă a Noului Le-
gământ, după cum au presupus unii. Legea a slujit scopurilor în-
durătoare din planul mai larg al lui Dumnezeu, după cum vom ve-
dea, însă Legea în ea însăși nu a avut la bază principiul harului!
Dimpotrivă, ea a fost dată pentru a „înmulți păcatul” (Romani
5:20), iar rezultatul ei inevitabil a fost acela de a „aduce mânie”
(Romani 4:15). Iată de ce Pavel vede Vechiul Legământ ca fiind o
„slujbă aducătoare de moarte” (2Corinteni 3:7) și o „slujbă aducă-
toare de osândă” (2Corinteni 3:9). „Slujba” aducătoare de moarte
și condamnare nu a constat dintr-o înțelegere greșită din partea
evreilor asupra Vechiului Legământ, ci însăși „tablele de piatră”
(2Corinteni 3:3, 7)!
Este adevărat că majoritatea evreilor au eșuat în realitate să
înțeleagă scopul real al Legii lui Moise. Dar greșeala lor de a o înțe-
lege nu s-a referit la faptul că Legea promitea viața cu condiția as-
cultării, ci la faptul că oamenii sunt prea păcătoși în ei înșiși pen-
tru a merita să primească această viață (Romani 7:10). În loc să
conștientizeze că Legea fusese dată pentru „a închide totul sub pă-
cat” (Galateni 3:22) și să le arate nevoia disperată de a fi justificați
prin credință, asemenea părintelui lor Avraam (Romani 4:1-5, 11-
12), ei au presupus că ar putea să își obțină o „neprihănire a lor”
(Filipeni 3:9), prin păzirea Legii. „Pentru că, întrucât n-au cunos-
cut neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-și pună
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
61
înainte o neprihănire a lor înșiși, și nu s-au supus astfel neprihă-
nirii, pe care o dă Dumnezeu. Căci Hristos este sfârșitul Legii, pen-
tru ca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea” (Romani
10:3-4)
Contrastul zdrobitor între cerințele Vechiului Legământ și
ceea ce oferă Noul Legământ se poate observa până și în modalita-
tea în care cele două legăminte au fost inaugurate. Darea Legii pe
Muntele Sinai s-a făcut printr-un eveniment care a inspirat frică,
întuneric și care prevestea răul – căci oamenii păcătoși au tremu-
rat înaintea unui Dumnezeu sfânt de care nu se puteau apropia, și
înaintea legii „sfântă, dreaptă și bună” (Romani 7:12) de care El îi
chema să asculte.
„Voi nu v-ați apropiat de un munte care se putea atinge și care era
cuprins de foc, nici de negură, nici de întuneric, nici de furtună,
nici de sunetul de trâmbiță, nici de glasul, care vorbea în așa fel
că cei ce l-au auzit, au cerut să nu li se mai vorbească, (pentru că
nu puteau suferi porunca aceasta: „Chiar un dobitoc dacă se va
atinge de munte, să fie ucis cu pietre, sau străpuns cu săgeata”. Și
priveliștea aceea era așa de înfricoșătoare încât Moise a zis: „Sunt
îngrozit și tremur!”)” (Evrei 12:18-21)
Spre deosebire de aceasta, Noul Legământ a fost inaugurat
în intimitatea liniștită a odăii de sus, unde Isus, iubind „pe ai Săi,
care erau în lume, i-a iubit până la capăt” (Ioan 13:1) și le-a adresat
cuvinte de mângâiere și de asigurare, înainte de a-Și da viața pen-
tru ei. Este adevărat că inaugurarea Noului Legământ a implicat la
rândul ei întuneric, cutremure de pământ și groază, dar a fost în-
tunericul care a căzut asupra lui Hristos Însuși (Matei 27:45-46)
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
62
atunci când El a făcut răscumpărarea celor ai Lui din blestemul Le-
gii și când a băut din „paharul” (Luca 22:42-44) mâniei lui Dum-
nezeu, care era păstrată pentru ei!
LEGEA ȘI PROMISIUNEA
Așa cum spune Pavel, „Legea nu se întemeiază pe credință”
(Galateni 3:12), și numai atunci când mântuirea este prin credință
putem vorbi despre har:
Căci, dacă moștenitori sunt cei ce se țin de Lege, credința este ză-
darnică, și făgăduința este nimicită...De aceea moștenitori sunt
cei ce se fac prin credință, pentru ca să fie prin har, și pentru ca fă-
găduința să fie chezășuită pentru toată sămânța...” (Romani 4:14-
16)
Vedem în aceste versete că Legea, fiind caracterizată prin
principiul „faptelor”, se află în opoziție atât cu Promisiunea cât și
cu Credința. Și tocmai această opoziție l-a condus pe Pavel la între-
barea: „Atunci oare Legea este împotriva făgăduințelor lui Dum-
nezeu?” (Galateni 3:21). Dacă Pavel ar fi predicat faptul că Legea
reprezintă un legământ bazat pe principiul harului, atunci această
întrebare n-ar fi fost pusă niciodată. Dar întrucât ea este pusă,
Dumnezeu a făcut ceva aparent inexplicabil: El a făcut promisiuni
necondiționate lui Avraam, și apoi a făcut un legământ care este
condiționat de faptele omului! Avea cumva El în intenție ca oame-
nii să își câștige mântuirea prin ținerea Legii? Răspunsul este un
categoric, „Nicidecum!” „Dacă s-ar fi dat o Lege care să poată da vi-
ața, într-adevăr, neprihănirea ar veni din Lege” (Galateni 3:21).
Dumnezeu nu a intenționat niciodată ca Legea să reprezinte o
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
63
metodă alternativă de mântuire, pentru că starea păcătoasă a
omului face ca Legea să fie „incapabilă” să dea viața. Problema stă
nu în promisiunea vieții pe care Legea o face, ci în incapacitatea
omului de a o păzi și, astfel, de a obține propria „neprihănire”. Din
acest motiv, Pavel vorbește despre faptul că este „lucru cu nepu-
tință Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere” (Romani
8:3). În loc să aducă viață omului căzut în păcat, Legea îi aduce nu-
mai moarte: „Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam; dar când
a venit porunca, păcatul a înviat, și eu am murit. Și porunca, ea,
care trebuia să-mi dea viața, mi-a pricinuit moartea” (Romani 7:9-
10). Este adevărat că porunca a promis viața, dar s-a dovedit că în
final tot ceea ce ea a adus a fost moartea.
ATUNCI DE CE A MAI FOST DATĂ LEGEA?
Dar dacă Dumnezeu nu a intenționat niciodată ca oamenii
să fie mântuiți prin ținerea legii, se pune în mod natural întreba-
rea, „Atunci pentru ce este Legea?” (Galateni 3:19). Răspunsul lui
Pavel este că „ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, până
când avea să vină „Sămânța”, căreia îi fusese făcută făgăduința”.
Observați că Pavel descrie Legea ca fiind ceva „adăugat”. Nu ea este
esența, ci este ceva adăugat; ea „a venit” (Romani 5:20, cu sensul
de „din afară, din lateral” – n.trad.). Nu doar că Legea a fost adău-
gată, ci ea a fost și temporară. „Ea a fost adăugată... până când avea
să vină „Sămânța”, căreia îi fusese făcută făgăduința”. Atunci când
Hristos a venit, vremea Legământului Mozaic s-a încheiat. „După
ce a venit credința, nu mai suntem sub îndrumătorul acesta” (Ga-
lateni 3:25).
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
64
Pavel spune că Legea a fost adăugată „din pricina călcărilor
de lege”. Ceea ce el a vrut să spună prin această afirmație este ex-
plicat în foarte multe detalii în celelalte scrieri ale sale. Așa cum
spune Pavel, Legea „stârnește poftele păcătoase” în aceia care sunt
neconvertiți (Romani 7:5, NTR, lit.). Păcatul „ia prilejul, și face să
se nască în mine prin poruncă tot felul de pofte”, pentru a produce
mai mult păcat, „amăgindu-ne”, și „prin poruncă” ne-a „lovit cu
moartea” (Romani 7:8, 11, 13). Legea trezește și stârnește păcatul;
în fapt, Legea este însăși „puterea păcatului”! (1Corinteni 15:56).
Astfel, Pavel a putut să spună, de fapt, că „Legea a venit pentru ca
să se înmulțească greșeala” (Romani 5:20). Arătând oamenilor mai
clar condamnarea lor și robia oribilă față de păcat, „Legea ne-a fost
un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiți neprihăniți prin cre-
dință” (vezi și Anexa E, întrebarea 8). Legea lui Moise și-a îndepli-
nit rolul de a „închide totul sub păcat, pentru ca făgăduința să fie
dată celor ce cred, prin credința în Isus Hristos” (Galateni 3:22).
Într-adevăr, Legământul Mozaic slujește unui scop bun
prin aceea că ne îndrumă „spre Hristos”. Legile lui ne descoperă
păcătoșenia, iar jertfele lui Îl prefigurează pe Mântuitorul nostru.
Dar Legământul Mozaic în el însuși nu este caracterizat de princi-
piile harului, „pentru că este scris: „Blestemat este oricine nu stăru-
iește în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă’” (Galateni
3:10).
PROMISIUNEA ȘI LEGEA
Întrucât „toți cei ce se bizuiesc pe faptele Legii, sunt sub
blestem” (Galateni 3:10), este evident că acei evrei care au căpătat
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
65
viața veșnică în vremea când au trăit sub Legământul Mozaic, n-
au căpătat-o prin Lege, ci prin Promisiune. Spre deosebire de com-
patrioții lor, care își imaginau că ar putea avea succes în a-și câș-
tiga o „neprihănire a lor” prin ținerea Legii (Filipeni 3:9; Romani
9:31-32; 10:3), cei credincioși au conștientizat că Legea în ea însăși
nu face altceva decât să îi condamne. Ei au știut că până și „faptele
lor bune” nu erau decât o „haină mânjită” (Isaia 64:6) înaintea lui
Dumnezeu, și au înțeles că păzirea scrupuloasă a jertfelor și ofran-
delor sistemului mozaic nu putea să îi curețe în realitate de păca-
tele lor (Mica 6:6-7; Psalmii 51:16; Evrei 10:4). Dimpotrivă, ei au
călcat „pe urmele credinței aceleia, pe care o avea tatăl nostru
Avraam, când nu era tăiat împrejur” (Romani 4:12). Ca și Avraam,
ei „au crezut pe Dumnezeu”, încrezându-se în Cel ce „socotește pe
păcătos neprihănit” și le dă neprihănirea „fără fapte” (Romani 4:3-
6). Ca și Avraam, ei au privit cu credință la promisiunea și la veni-
rea Aceluia căruia I se făcuse făgăduința (Ioan 8:5, 12:41; Fapte
2:30-31; 1Petru 1:10-12). Ca rezultat, ei au experimentat „binecu-
vântarea” lui Avraam, chiar dacă au trăit sub Legea lui Moise:
Tot astfel, și David [un om care a trăit direct sub Legea Mozaică]
numește fericit pe omul acela, pe care Dumnezeu, fără fapte, îl so-
cotește neprihănit. „Ferice”, zice el, „de aceia ale căror fărădelegi
sunt iertate, și ale căror păcate sunt acoperite! Ferice de omul, că-
ruia nu-i ține Domnul în seamă păcatul!” (Romani 4:6-8)
Același principiu s-a aplicat în ceea ce privește supraviețu-
irea poporului Israel ca națiune. De fiecare dată când națiunea Is-
rael ar fi trebuit distrusă cu totul (Deuteronom 28:45, 48, 51,
61, „până vei fi nimicit”), Promisiunea, nu Legea, a fost aceea care
a păstrat o rămășiță. În condițiile Legii (Deuteronom 28:15-68),
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
66
națiunea Israel merita din plin orice judecată care a venit asupra
ei (Neemia 9:26-37, Daniel 9:1-19), iar faptul că Dumnezeu nu i-a
„nimicit” și nu i-a „părăsit” s-a datorat marii Lui îndurări și haru-
lui Lui (Neemia 9:30-31, Deuteronom 4:29-31), și nu dreptății Sale
pe care Legea o cerea. Atunci când Israel a păcătuit, nici unul din-
tre profeți nu a mijlocit pentru popor în baza Legii, ci exclusiv în
baza harului, implorându-L pe Dumnezeu să le dea îndurare și
apelând la legământul pe care Dumnezeu îl făcuse cu Avraam,
Isaac și Iacov.
„Întoarce-Ți iuțimea mâniei Tale, milostivește-Te și nu căuta la
răutatea poporului Tău. Adu-ți aminte de Avraam, de Isaac și de
Iacov, robii Tăi, cărora Te-ai jurat Tu pe Tine Însuți, zicând: Voi în-
mulți foarte tare neamul vostru, ca stelele cerului; și tot pămân-
tul acesta, de care v-am vorbit, îl voi da urmașilor voștri și-l vor
stăpâni în veci! Atunci a abătut Domnul pieirea ce zisese s-o aducă
asupra poporului Său” (Exod 32:12-14, BOR).
„V-ați tot răzvrătit împotriva Domnului de când vă cunosc. M-am
aruncat cu fața la pământ înaintea Domnului: patru-zeci de zile
și patruzeci de nopți, m-am aruncat cu fața la pământ, pentru că
Domnul spusese că vrea să vă nimicească. M-am rugat Domnului,
și am zis: „Stăpâne Doamne, nu ni-mici pe poporul Tău, moșteni-
rea Ta, pe care ai răscumpărat-o, în mărimea Ta, pe care ai scos-o
din Egipt, prin mâna Ta cea puternică. Adu-ți aminte de robii tăi,
Avraam, Isaac și Iacov. Nu căuta la îndărătnicia acestui popor, la
răutatea lui și la păcatul lui” (Deuteronom 9:24-27)
„Hazael, împăratul Siriei, asuprise pe Israel tot timpul vieții lui
Ioahac. Dar Domnul S-a îndurat de ei, și a avut milă de ei, Și-a în-
tors Fața spre ei din pricina legământului Său cu Avraam, Isaac și
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
67
Iacov, n-a vrut să-i nimicească, și până acum nu i-a lepădat de la
Fața lui” (2Împărați 13:22-23).
Speranța și viitorul poporului lui Dumnezeu stă în această
rămășiță păstrată prin har. Prin intermediul profeților, Dumnezeu
a dat asigurări evreilor că, într-o zi, El va împlini fiecare promisi-
une pe care a făcut-o lui Avraam, prin trimiterea lui Mesia, care va
stabili un Nou Legământ cu „casa lui Israel și casa lui Iuda” (Iere-
mia 31:31-37; 32:37-41; Evrei 8:6-13).
„Ascultați-Mă, voi, care umblați după neprihănire, care căutați pe
Domnul! Priviți spre stânca din care ați fost ciopliți, spre gaura
gropii din care ați fost scoși. Uitați-vă la părintele vostru Avraam,
și spre Sara care v-a născut; căci l-am chemat, când era numai el
singur, l-am binecuvântat și înmulțit. Tot astfel, Domnul are milă
de Sion, și mângâie toate dărâmăturile lui. El va face pustia lui ca un
Rai, și pământul lui uscat ca o grădină a Domnului. Bucuria și vese-
lia vor fi mijlocul lui, mulțumiri și cântări de laudă... Ridicați ochii
spre cer, și priviți în jos pe pământ! Căci cerurile vor pieri ca un
fum, pământul se va preface în zdrențe ca o haină, și locuitorii lui
vor muri ca niște muște; dar mântuirea Mea va dăinui în veci, și
neprihănirea Mea nu va avea sfârșit...Astfel cei răscumpărați de
Domnul se vor întoarce, vor veni în Sion cu cântări de biruință, și o
bucurie veșnică le va încununa capul; îi va apuca veselia și bucuria,
iar durerea și gemetele vor fugi.” (Isaia 51:1-3, 6, 11).
„ÎNCHIȘI SUB PĂCAT”
Răspunzând la întrebarea, „Atunci pentru ce este Legea?”,
Pavel spune că ea a fost „adăugată din pricina călcărilor de lege”.
După ce am analizat câte ceva din sensul acestei fraze, am văzut că
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
68
scopul final al lui Dumnezeu în darea Legii către oamenii căzuți în
păcat nu a fost ca ei să se poată mântui singuri prin ținerea ei, ci ca
să își vadă nevoia disperată de un Mântuitor, văzând că nu pot păzi
Legea! În lumina acestui adevăr, se ridică imediat mai multe între-
bări care ne vizează pe fiecare dintre noi, chiar dacă nici unul nu
trăim direct sub Legământul Mozaic (vezi Anexa E, întrebarea 8):
• Văd eu poruncile lui Dumnezeu ca fiind „sfinte, drepte și
bune” (Romani 7:12) și cerințele Lui ca fiind bune și drepte
în totalitate? M-am oprit eu din a-L învinui pe Dumnezeu
pentru păcatele mele, scuzându-mi-le sau imaginându-mi
că El așteaptă cumva prea mult de la mine?
• Conștientizez eu că am eșuat într-un mod infinit să trăiesc
o viață caracterizată de o dragoste perfectă față de Dumne-
zeu și față de semenii mei, și că, în mine însumi, sunt con-
damnat înaintea lui Dumnezeu și fără speranță? Pot să văd
eu că sunt condamnat, și asta nu din cauza vreunei pro-
bleme pe care ar avea-o Dumnezeu, ci exclusiv din cauza
inimii mele egoiste și stricate?
• Conștientizez eu că nu voi fi niciodată capabil să îmi câștig
propria neprihănire înaintea lui Dumnezeu sau să fac orice
care să Îl oblige pe Dumnezeu să mă iubească și să mă mân-
tuiască? Am renunțat eu pentru totdeauna la ideea că aș pu-
tea fi capabil să „merit” bunăvoința lui Hristos? Realizez eu
că, dacă mântuirea nu este în totalitate prin har, nu voi pu-
tea fi mântuit vreodată?
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
69
Dacă răspunsul meu este „da” la toate aceste întrebări,
atunci legea lui Dumnezeu și-a făcut în mine lucrarea care i-a fost
destinată! Nu mai am nimic altceva de făcut decât să îmi îndepăr-
tez privirile de la mine și să îmi pun încrederea numai în Hristos,
ca El să fie neprihănirea și mântuirea mea!
„Astfel cei răscumpărați de Domnul se vor întoarce, vor
veni în Sion cu cântări de biruință, și o bucurie veșnică le va încu-
nuna capul” (Isaia 51:11). Aleluia!
SUMARUL CAPITOLULUI 4
Pavel descrie Legământul Mozaic utilizând termenul
„Lege”. Caracteristica de bază a Legii este că binecuvântările și
blestemele ei sunt condiționate de ascultarea sau neascultarea
omului. Cu alte cuvinte, Legea reprezintă un „legământ al fapte-
lor”.
Când a dat Legea, Dumnezeu a făcut un lucru aparent
inexplicabil. De ce ar face El promisiuni necondiționate lui
Avraam pentru ca apoi să vină cu un legământ care depinde de
faptele omului? Este Legea contrară promisiunilor lui Dumnezeu
și lucrează în opoziție cu ele? A intenționat Dumnezeu de fapt ca
oamenii să își câștige propria mântuire prin ținerea Legii? Răspun-
sul lui Pavel este un categoric, „Nicidecum!” Dumnezeu nu a inten-
ționat niciodată ca Legea să fie o modalitate alternativă de mântu-
ire, întrucât starea omului de cădere în păcat face ca Legea să fie
„incapabilă” să îi dea viața.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
70
Dacă aceasta este situația, atunci apare în mod natural în-
trebarea, „Atunci pentru ce este Legea?” Răspunsul lui Pavel este
că ea a fost „adăugată din pricina călcărilor de lege” până la venirea
lui Hristos. Dumnezeu a dat Legea ca „să se înmulțească greșeala”.
Arătându-le oamenilor mai clar starea lor de condamnare și robia
lor oribilă față de păcat, „Legea a fost un îndrumător spre Hristos,
ca să fie socotiți neprihăniți prin credință”.
Acei evrei care au căpătat viața veșnică în vremea când au
trăit sub Legământul Mozaic, n-au căpătat-o prin Lege, ci prin Pro-
misiune. Același principiu s-a aplicat poporului Israel ca întreg. De
fiecare dată când națiunea Israel ar fi trebuit distrusă, nu Legea, ci
Promisiunea a fost ceea ce a păstrat o rămășiță. Speranța și viitorul
poporului lui Dumnezeu stă în această rămășiță păstrată prin har.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
71
CAPITOLUL 5.
NOUL LEGĂMÂNT: „CREDINȚA”
Înainte de venirea credinței, noi eram sub paza Legii, închiși pentru cre-
dința care trebuia să fie descoperită.
Galateni 3:23
După ce a venit credința, nu mai suntem sub îndrumătorul acesta.
Galateni 3:25
Dar acum s-a arătat o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, fără lege - des-
pre ea mărturisesc Legea și proorocii- și anume, neprihănirea dată de
Dumnezeu, care vine prin credința în Isus Hristos...
Romani 3:21-22
Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul
Său...pentru ca să căpătăm înfierea.
Galateni 4:4-5
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
72
În Galateni 3-4, Pavel descrie evenimentele care s-au petre-
cut la venirea lui Hristos și inaugurarea Noului Legământ (2Corin-
teni 3:6; cf. Galateni 4:24), utilizând termenul „Credință”. El face
acest lucru cu scopul de a contrasta principiul central al Evanghe-
liei (credința) cu cel al faptelor, care caracteriza Vechiul Legământ.
După cum am văzut, aceasta nu înseamnă că nu a existat credință
înainte de venirea lui Hristos. În fapt, orice persoană care a fost
vreodată mântuită, a fost mântuită prin credință! (Înainte de ve-
nirea lui Hristos, această credință se aplica promisiunii încă neîm-
plinite; după venirea Lui, credința se aplică promisiunii care este
împlinită în El.) Justificarea a fost întotdeauna prin credință! (Ro-
mani 4:1-12). Cu toate acestea, schimbările care au avut loc odată
cu instituirea Noului Legământ sunt atât de mărețe încât Pavel a
putut vorbi (în termeni relativi) despre trecut ca fiind perioada „di-
nainte de venirea credinței” (Galateni 3:23), în contrast cu timpul
prezent, „după ce a venit credința” (Galateni 3:25).
PROMISIUNEA ÎMPLINITĂ
Deși Legământul Avraamic și Noul Legământ au de-a face
în ultimă instanță cu aceleași realități spirituale, totuși ele nu sunt
identice. În primul rând, Legământul Avraamic avea o dimensi-
une fizică și națională importantă (Galateni 3:8). Acest lucru este
totalmente absent în Noul Legământ. Mai mult, chiar și în terme-
nii dimensiunii sale „spirituale”, Legământul Avraamic s-a referit
la binecuvântări care țineau de viitor (de exemplu, justificarea oa-
menilor din „toate semințiile” (vezi Capitolul 2), prin credința în
Hristos. Noul Legământ, pe de altă parte, vorbește despre aceleași
binecuvântări împlinite, de data aceasta „la împlinirea vremii”. În
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
73
derularea istoriei răscumpărării, aceste două legăminte sunt sepa-
rate de aproape două mii de ani.
Odată cu instituirea Noului Legământ, Promisiunea culmi-
nează și își găsește împlinirea! Ea este împlinită prin venirea Ace-
luia „căruia Îi fusese făcută făgăduința” – Domnul Isus Hristos. „În
adevăr, făgăduințele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt
„da”” (2 Corinteni 1:20). Aceste „promisiuni” includ moartea și în-
vierea lui Hristos (Fapte 13:23, 26:6-8) pentru mântuirea poporu-
lui Lui, chemarea și adunarea celor ai Lui dintre Neamuri (Matei
12:17-21; Fapte 13:47, 15:17; Romani 15:10-12) și justificarea lor
(Galateni 3:8) prin credință, „învățarea” personală de către Dum-
nezeu (Ioan 6:45, Evrei 8:11), și oferirea, fiecărui copil adevărat al
lui Avraam, a darului special al Duhului Sfânt „făgăduit”:
„Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se bles-
tem pentru noi ... pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să
vină peste Neamuri, în Hristos Isus, așa ca, prin credință, noi să
primim Duhul făgăduit.” (Galateni 3:13-14)
„Și iată că voi trimite peste voi făgăduința Tatălui Meu; dar rămâ-
neți în cetate până veți fi îmbrăcați cu putere de sus” (Luca 24:49)
„Și voi, după ce ați auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântu-
irii voastre), ați crezut în El, și ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt,
care fusese făgăduit...” (Efeseni 1:13)
Această revărsare și „venire” a Duhului Sfânt „făgăduit” din
Noul Testament este ceea ce Pavel vede ca fiind caracteristica cen-
trală a noii perioade în care trăiesc creștinii și azi (v. Capitolele 18-
19). În fapt, el se referă la Noul Legământ în întregimea lui ca la
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
74
„slujba Duhului” (2 Corinteni 3:6, 8). La fel ca oricare altă „binecu-
vântare spirituală”, promisiunea Duhului Sfânt ne aparține numai
datorită faptului că suntem „în Hristos” (Efeseni 1:3). Doar El este
„Sămânța” căreia I-a fost făcută, în esență, „făgăduința Duhului”
(ca orice altă promisiune, de altfel):
„Și acum, odată ce S-a înălțat prin dreapta lui Dumnezeu, și a pri-
mit de la Tatăl făgăduința Duhului Sfânt, a turnat ce vedeți și au-
ziți.” (Fapte 2:33)
Vremea Promisiunii este înglobată și își găsește împlinirea
în vremea Credinței! Orice promisiune făcută lui Avraam este îm-
plinită în Hristos. „Făgăduințele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele,
toate în El sunt ,da’”.
LEGEA ÎMPLINITĂ
Dar Promisiunea nu este doar împlinită prin venirea în
lume a lui Hristos și prin inaugurarea Noului Legământ, ci este la
fel de glorios faptul că, la rândul ei, Legea este împlinită prin veni-
rea Lui! Acest lucru este valabil în ce privește orice aspect al Legii,
până la cea mai mică iotă sau frântură a ei (Matei 5:17-18). În pri-
mul rând, fiecare dintre profețiile, jertfele, simbolurile și umbrele din
Legământul Mozaic își găsește împlinirea și finalul în Hristos. Hris-
tos este Mesia cel promis, Marele Preot care duce poporul lui Dum-
nezeu în mod continuu pe umerii Săi și în inima Sa (Exod 28:12,
19). El este jertfa a cărei sânge face ispășirea păcatelor lor, și țapul
care ia păcatele lor dinaintea prezenței lui Dumnezeu, ducându-le
în pustie (Levitic 16:8-10). El este Mana cea adevărată (Ioan 6:31-
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
75
35), Mielul pascal (1Corinteni 5:7), stânca lovită (1Corinteni
10:4). Trupul Lui este perdeaua care, odată ruptă, deschide calea
către intrarea în prezența lui Dumnezeu (Evrei 10:20).
Dar Hristos face mult mai mult decât să împlinească sim-
bolurile și umbrele Legii; orice principiu drept al comportamentului
moral care era inclus în Lege este acum înglobat, încorporat și fina-
lizat în învățăturile lui Hristos. Prin exemplul Lui perfect și învă-
țăturile Sale înalte, Hristos așează înainte un standard al compor-
tamentului pentru poporul Lui, care împlinește toate principiile
morale drepte și neschimbătoare ale Legii lui Moise (v. și Capitolul
9).
Dar mai este o cale (încă și mai fundamentală) prin care
Hristos împlinește Legea lui Moise. Nu doar simbolurile și um-
brele, nu doar principiile neprihănirii, ci și toate „condițiile” legale
ale Legii Mozaice reprezentate prin binecuvântările și blestemele
ei sunt împlinite în mod asemănător în Hristos! Prin viața Sa per-
fectă, El a satisfăcut, în locul nostru, cerințele pozitive ale Legii
(Romani 5:19) („fă asta, și vei trăi”), iar prin moartea Sa perfectă,
El a împlinit, în locul nostru, cerințele negative ale Legii (Galateni
3:13) („sufletul care păcătuiește, acela va muri”). Orice obligație
legală divină care este cuprinsă în sau reprezentată prin Legea lui
Moise este împlinită în Hristos!
CRUCEA GLORIOASĂ
Întrucât ea reprezintă împlinirea simultană a Promisiunii
și a Legii deopotrivă, Crucea lui Hristos este paradoxul suprem al
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
76
istoriei omenirii. Este în egală măsură cea mai mare revelare a ha-
rului divin și cea mai mare ilustrare a dreptății divine care a fost
văzută vreodată de oameni. Promisiunea și Legea se întâlnesc și își
găsesc împlinirea într-o singură Persoană – Domnul Isus Hristos!
Promisiunea este absorbită atunci când anticiparea se întâlnește
cu împlinirea, iar Legea este absorbită atunci când cerința se întâl-
nește cu satisfacerea ei. O, minunea minunățiilor! Atât de mult i-a
iubit Dumnezeu pe cei ce ar fi trebui să fie obiectul mâniei Sale
drepte, încât El a făcut o Promisiune suverană, necondiționată, că
îi va mântui, și aceasta nu prin a da la o parte cerințele Legii Sale
sfinte, ci prin împlinirea lor în El Însuși, în Persoana Fiului Său
preaiubit! „Bunătatea și credincioșia se întâlnesc, dreptatea și pa-
cea se sărută!” (Psalmii 85:10). A lui Dumnezeu să fie gloria, în veci
de veci!
Iată dragostea, mare cât oceanul,
Bunătatea, cât potopul de ape,
Când Prințul vieții, Ispășitorul nostru,
A vărsat sângele-I prețios.
Cine va uita dragostea Lui?
Cine poate să nu-I cânte laudă?
El nu poate fi uitat vreodată
De azi și până-n veșnicii.
Pe Muntele Crucificării
Izvoarele s-au deschis larg;
Prin zăgazurile milei lui Dumnezeu
A curs marele fluviu al harului Lui.
Harul și dragostea, ca râuri mărețe,
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
77
Au curs continuu de sus,
Iar pacea și dreptatea perfectă din Rai
Au sărutat cu dragoste o lume vinovată.
William Rees
SUMARUL CAPITOLULUI 5
Pavel descrie evenimentele care s-au petrecut la venirea lui
Hristos și la inaugurarea Noului Legământ folosind termenul
„Credință”. El face acest lucru pentru a pune în contrast principiul
central al Evangheliei (credința) cu principiul central al Vechiului
Legământ (faptele).
Odată cu venirea în lume a lui Hristos, Promisiunea își gă-
sește finalitatea și împlinirea. Toate „făgăduințele lui Dumnezeu,
oricâte ar fi ele, toate în El sunt „da””. Aceste promisiuni includ
moartea și învierea lui Hristos pentru mântuirea poporului Lui,
chemarea și adunarea celor ai Lui dintre Neamuri și justificarea
lor prin credință, „învățarea” personală de către Dumnezeu a fie-
căruia dintre copiii adevărați ai lui Avraam și, în mod special, da-
rul „făgăduit” al Duhului Sfânt.
Odată cu venirea lui Hristos, la rândul ei, Legea își găsește
finalitatea și împlinirea. Hristos a împlinit fiecare din profețiile,
jertfele, simbolurile și umbrele Legii. De asemenea, El a împlinit
orice principiu drept al comportamentului moral care era cuprins
în Lege. Și nu doar atât, ci Hristos a împlinit toate „cerințele” legale
ale Legii Mozaice, reprezentate prin binecuvântările și blestemele
ei. Prin viața Sa perfectă, El a satisfăcut, în locul nostru, cerințele
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
78
pozitive ale Legii, iar prin moartea Sa perfectă, a satisfăcut cerin-
țele negative ale Legii.
Atât Promisiunea, cât și Legea își găsesc finalitatea și împli-
nirea în Persoana și lucrarea glorioasă a lui Hristos. Promisiunea
este absorbită atunci când anticiparea se întâlnește cu împlinirea,
iar Legea este absorbită atunci când cerința se întâlnește cu satis-
facerea ei.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
79
CAPITOLUL 6.
PRINCIPIILE INTERPRETĂRII BIBLICE
[aceste lucruri]... sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui
Hristos.
Coloseni 2:17
În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfățișarea adevă-
rată a lucrurilor...
Evrei 10:1
În primele 5 capitole, am văzut de ce legea lui Hristos nu
poate fi identificată drept Legea lui Moise. Legea lui Moise a avut
un rol temporar de „îndrumător” pentru evrei, până la vremea ve-
nirii lui Hristos, dar acum că Hristos a venit, noi „nu mai suntem
sub un astfel de îndrumător”. Înainte de a merge mai departe și a
explora mai deplin implicațiile acestui fapt, poate fi de ajutor să
prezint pe scurt anumite principii ale interpretării biblice, care au
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
80
ajutat la aducerea la lumină a vederii generale de mai sus. Trei din-
tre acestea sunt în mod particular notabile, iar relevanța lor pen-
tru înțelegerea corectă a Scripturii va putea fi observată în mod re-
petat în capitolele care urmează.
REALITĂȚILE SPIRITUALE
Ar trebui să fi devenit evident până acum că, deși multe
promisiuni și profeții ale Vechiului Testament par să fie, la prima
vedere, fizice, materiale, adesea ele au în final de-a face cu realități
„spirituale” (1 Petru 2:5; 1 Corinteni 10:3-4; Efeseni 1:3). Uneori
ele au o împlinire inițială, fizică, și o împlinire finală, care este spi-
rituală (după cum este cazul promisiunilor făcute lui Avraam); în
alte situații, acestea au doar o împlinire spirituală. De exemplu,
când Dumnezeu vorbește prin Isaia cu privire la venirea lui Hris-
tos, spunând „Pregătiți în pustie calea Domnului, neteziți în locu-
rile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru! Orice vale să fie
înălțată, orice munte și orice deal să fie plecate, coastele să se pre-
facă în câmpii, și strâmtorile în vâlcele!” (Isaia 40:3-4), El nu se re-
feră la un proiect de construcții în teritoriul palestinian. Dimpo-
trivă, El cheamă poporul Lui la pocăință și smerenie (Luca 3:3-
6). În mod asemănător, când Maleahi prevestește venirea lui „Ilie”
pentru a „întoarce inima părinților spre copii, și inima copiilor
spre părinții lor” (Maleahi 4:5-6), profeția lui se referă în realitate
la Ioan Botezătorul: „Căci până la Ioan au prorocit toți proorocii și
Legea. Și, dacă vreți să înțelegeți, el este Ilie, care trebuia să vină”
(Matei 11:13-14). Ioan Botezătorul nu a fost literalmente Ilie, ci el
a venit „în duhul și în puterea lui Ilie” (Luca 1:17).
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
81
Din nou, Maleahi 3:3 ne spune că, atunci când Mesia va
veni, „va curăți pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămurește aurul
și argintul, și vor aduce Domnului daruri neprihănite”. Dar când
citim în Noul Testament, descoperim că jertfele de sânge au fost
„împlinite” și s-au sfârșit în Hristos, și că orice credincios a devenit
acum preot pentru Dumnezeu (Apocalipsa 1:6; 1Petru 2:5, 9). Cu
alte cuvinte, adevărații „fii ai lui Levi” care au fost „curățiți” de Me-
sia sunt simpli creștini, care aduc „jertfe duhovnicești, plăcute lui
Dumnezeu, prin Isus Hristos” (1Petru 2:5; Evrei 13:15-16; Apoca-
lipsa 5:10).
O altă ilustrație notabilă a acestui principiu se poate vedea
în legământul lui Dumnezeu cu David, în care El promite să-i pă-
zească pe descendenții lui David pe vecie și „scaunul lui de domnie
ca zilele cerurilor” (v. în special Psalmii 89:3-4, 28-37). Acest legă-
mânt este repetat în Ieremia: „Așa vorbește Domnul: ,Dacă puteți
să rupeți legământul Meu cu ziua, și legământul Meu cu noaptea,
așa încât ziua și noaptea să nu mai fie la vremea lor, atunci se va
putea rupe și legământul Meu cu robul Meu David, așa încât să nu
mai aibă fii, care să domnească pe scaunul lui de domnie...’” (Ieremia
33:20-21). Dacă am citi numai Vechiul Testament, am putea înțe-
lege că aceste promisiuni se referă la o succesiune fizică neîntre-
ruptă a fiilor lui David (v. Psalmii 89:30-31; Ieremia 33:17-18,
22). Dar atunci când ajungem la Noul Testament, descoperim
aceste cuvinte împlinite de Domnul Isus Hristos într-o modalitate
în care n-ar fi putut fi împlinite niciodată printr-o genealogie de
împărați pământești. În calitate de adevărat „Fiu al lui David”, Isus
are un tron care va dăinui literalmente pe vecie – „ca zilele ceruri-
lor”. Sau așa cum spunea îngerul Gabriel către Maria, „El va fi
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
82
mare, și va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt; și Domnul Dumnezeu îi
va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăți peste
casa lui Iacov în veci, și Împărăția Lui nu va avea sfârșit” (Luca
1:31-33; Isaia 9:7).
Voi mai prezenta un exemplu care să ilustreze modalitatea
în care apostolii înșiși au înțeles profețiile Vechiului Testament. În
Faptele Apostolilor 15:13-18, îl găsim pe Iacov adresând bătrâni-
lor bisericii oficiale următoarele cuvinte: „Fraților, ascultați-mă!
Simon a spus cum mai întâi Dumnezeu Și-a aruncat privirile peste
Neamuri, ca să aleagă din mijlocul lor un popor, care să-i poarte Nu-
mele. Și cu faptul acesta se potrivesc cuvintele prorocilor, după
cum este scris: ,După aceea, Mă voi întoarce, și voi ridica din nou
cortul lui David din prăbușirea lui, îi voi zidi dărâmăturile, și-l voi
înălța din nou: pentru ca rămășița de oameni să caute pe Domnul, ca
și toate Neamurile peste care este chemat Numele Meu, zice Domnul,
care face aceste lucruri, și căruia Îi sunt cunoscute din veșnicie’.”
Învățăm de aici că apostolul Iacov a înțeles profeția lui Amos des-
pre „ridicarea din nou” a „dărâmăturilor” „cortului lui David”
(Amos 9:11-12) ca referindu-se nu la reconstrucția unei structuri
fizice, ci la restaurarea spirituală, împlinită de Hristos prin moar-
tea, învierea și înălțarea Sa. Această „ridicare din nou” a precedat
acțiunea lui Dumnezeu de a alege „din mijlocul lor [al Neamurilor]
un popor, care să-I poarte Numele”.
În toate aceste exemple, descoperim că ceea ce la început
poate părea să facă referință numai la lucrurile literale și fizice,
mai apoi se dovedește a fi „spiritual” în împlinirea sa finală. Aceste
realități spirituale sunt de departe mai concrete și mai de
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
83
substanță decât corespondentele lor din lumea materială, care au
fost puse înaintea oamenilor numai ca „umbre” temporare ale lu-
crurilor care sunt veșnice (Coloseni 2:17; 2Corinteni 4:18-5:1;
Evrei 8:4-5; 9:23-24; 10:1).
NOUL INTERPRETEAZĂ VECHIUL
Există o a doua lecție importantă de învățat din ceea ce am
analizat până acum. Privind la Noul Testament, am descoperit o
plinătate a înțelesului cu privire la lucrurile din Vechiul Testa-
ment, pe care nu am fi putut să o descoperim citind numai Vechiul
Testament. Principiul este acesta: Întotdeauna trebuie să ne pre-
luăm înțelegerea finală asupra Vechiului Testament studiind moda-
litatea în care acesta este interpretat de Domnul nostru și de apostolii
Săi, în Noul Testament. În particular, n-ar trebui să studiem nicio-
dată Vechiul Testament în mod separat, să decidem ce „ar vrea” să
ne spună Noul Testament în lumina înțelegerii pe care am căpătat-
o din Vechiul Testament, și apoi să impunem ideile noastre asupra
Noului Testament, forțându-l să se potrivească teoriilor noastre.
De-a lungul istoriei, până și oameni evlavioși, în dedicarea lor față
de un sistem teologic anume, au început adesea cu un argument
„logic” din Vechiul Testament și l-au târât mai departe cu consec-
vență prin Noul Testament, fără a realiza însă cât de departe s-au
lăsat conduși față de ceea ce apostolii și biserica primară au predi-
cat și practicat.
Chiar dacă Anabaptiștii au avut unele exagerări și au avut
tendința de a fi slabi din punct de vedere teologic (în parte, proba-
bil, datorită faptului că mulți din liderii lor au fost martirizați
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
84
înainte ca ei să poată să progreseze suficient din punct de vedere
doctrinar), totuși un lucru se poate spune cu siguranță despre ei:
au simțit ceva din natura radicală a creștinismului din Noul Tes-
tament și au încercat să își trăiască viețile în conformitate cu
aceasta. Ei au respirat aerul ceresc al Noului Legământ4. Ei n-au în-
cercat să se alăture bisericii și statului printr-o alianță păgână, ca
unii pretinși creștini, și nici nu au folosit exemplul lui Samuel,
când „a tăiat în bucăți pe Agag” (1Samuel 15:33) ca pe o justificare
pentru creștinii care îi ardeau pe rug pe „eretici” sau care îi înecau
în râuri. Când dușmanii lor erau bolnavi sau pe moarte, ei nu se
foloseau de exemplul plăgilor cu care Dumnezeu a pedepsit Egip-
tul ca de o scuză pentru a se bucura de rău, ci îi iubeau și se rugau
pentru persecutorii lor.
Orice proaspăt creștin simte ceva din această realitate
atunci când aude pentru prima dată cuvintele lui Hristos din Pre-
dica de pe Munte sau când citește primele capitole din cartea Fap-
telor Apostolilor. Dacă stă să asculte prea mulți „teologi”, care în-
dulcesc și dau la o parte învățăturile radicale ale lui Hristos și ale
apostolilor Lui, noul convertit ajunge să se decidă în final să tră-
iască o viață „liniștită” de evreu din Vechiul Testament – evident,
mai puțin „legea ceremonială”! Orice învățătură care ne determină
să slăbim sau să distorsionăm mesajul Noului Testament, for-
țându-l să se potrivească în tiparul Vechiului Testament, este
falsă. Fie ca Dumnezeu să ne ajute să lăsăm Noul Testament să ne
spună ceea ce el de fapt spune și să interpreteze Vechiul Testament
prin lentilele Noului – nu invers!
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
85
HRISTOS ESTE CHEIA
O lecție importantă din ceea ce am analizat până acum este
aceasta: Cheia pentru înțelegerea Bibliei este Hristos5. Scripturile Ve-
chiului Testament arată către Hristos în profețiile, simbolurile, le-
gămintele, jertfele și legile lor. Iată ce a spus Domnul Isus evreilor,
„Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viața veș-
nică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine...Căci, dacă ați crede pe
Moise, M-ați crede și pe Mine, pentru că el a scris despre Mine” (Ioan
5:39, 46). „Și a început de la Moise, și de la toți proorocii, și le-a tâl-
cuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El” (Luca 24:27)
După cum am văzut în mod repetat deja, scopul final al lui
Dumnezeu în istorie a fost și este de „a-Și uni iarăși într-unul în
Hristos, toate lucrurile” (Efeseni 1:8-10). Numai acest lucru și este
suficient pentru a ne păzi de multe erori în înțelegerea adevărului
biblic. Din multele exemple care ar putea fi date, voi menționa nu-
mai una. Ea se referă la locul „trupului lui Hristos”, biserica (1Co-
rinteni 12:12, 27; Efeseni 1:22-23, 5:28-32), în planul lui Dumne-
zeu:
Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toți sfinții, mi-a fost
dat harul acesta să vestesc Neamurilor bogățiile nepătrunse ale
lui Hristos, și să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăv-
nicia acestei taine, ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a făcut
toate lucrurile; pentru ca domniile și stăpânirile din locurile ce-
rești să cunoască azi, prin Biserică, înțelepciunea nespus de felurită
a lui Dumnezeu, după planul veșnic, pe care l-a făcut în Hristos Isus,
Domnul nostru... a Lui să fie slava în Biserică și în Hristos Isus, din
neam în neam, în vecii vecilor! Amin. (Efeseni 3:8-11, 21)
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
86
Învățăm din aceste versete că Dumnezeu a stabilit dinainte
de întemeierea lumii să Se glorifice pe Sine în Hristos și în Biserică.
Biserica nu este un gând ulterior al lui Dumnezeu, pe care să-l fi
avut când scopurile Sale cu poporul Israel s-ar fi confruntat cu fap-
tul că evreii L-au respins pe Hristos. Dimpotrivă, legământul lui
Dumnezeu cu poporul Israel a fost o etapă temporară în planul mai
larg al lui Dumnezeu de a înființa în final biserica! Exact la fel cum
cultura de ovăz este plantată pentru a proteja semințele sensibile
de lucernă, până când sunt bine înrădăcinate și trec la prima peri-
oadă de creștere, tot așa și Israelul fizic a slujit ca un loc unde Isra-
elul spiritual (Romani 2:28-29; 9:6-8; Galateni 4:24-26, 6:15-16;
Evrei 12:22-24) să poată fi protejat temporar și hrănit până la „îm-
plinirea vremii”. Și la fel cum cultura de ovăz trebuie să moară
după primul sezon de creștere, tot așa „Vechiul Legământ” făcut
cu descendenții fizici ai lui Avraam n-a avut niciodată intenția de
a fi permanent. Când Ioan Botezătorul a apărut în scenă, îndem-
nându-i pe „fiii legământului” să nu spună, „avem pe Avraam ca
tată” (Luca 3:8-9) și chemându-i la pocăință individuală și volun-
tară, vremea acestei „culturi” trecuse.
Este adevărat că (așa cum spune în Romani 11) datorită ale-
gerii colective a lui Israel (Romani 11:28-29), Dumnezeu își va
arăta într-o zi „îndurare” față de copiii fizici ai lui Avraam (Romani
11:30-32). Dar acea îndurare va fi manifestată prin faptul că ei vor
fi altoiți în biserică (Romani 11:23-27) - un „popor” alcătuit numai
din copii spirituali ai lui Avraam. „Dar ce zice Scriptura? „Izgonește
pe roabă [Vechiul Legământ] și pe fiul ei [aceia care sunt doar fizic
copii ai lui Avraam, „născuți după trup”]; căci fiul roabei nu va
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
87
moșteni împreună cu fiul femeii slobode”.” (Galateni 4:30-31; v.
versetele 21-31).
Biserica este punctul culminant al lucrării lui Dumnezeu în
oameni! Orice cetățean al Israelului spiritual este unul care s-a po-
căit personal – sărac în duh și cu inima curată (Matei 5:3,
8). „Atunci voi scoate din mijlocul tău pe cei trufași, și nu te vei mai
îngâmfa pe muntele Meu cel sfânt! Voi lăsa în mijlocul tău un po-
por smerit și mic, care se va încrede în Numele Domnului” (Țefa-
nia 3:11-12). Orice persoană din Noul Legământ este născută din
nou (Evrei 8:10), Îl cunoaște personal pe Dumnezeu (Evrei 8:11,
Ioan 6:45) și este justificată! (Evrei 8:12). Nu există nimic mai mă-
reț decât să fii membru în însuși trupul lui Hristos – carne din car-
nea Lui și oase din oasele Sale!
Hristos și împărăția Sa cerească reprezintă împlinirea fi-
nală a profețiilor Vechiului Testament (Romani 15:8). El este „să-
mânța femeii” promisă, El este „sămânța lui Avraam” cea făgădu-
ită, și „sămânța lui David” cea promisă! Punem spune și noi alături
de Pavel, „În adevăr, făgăduințele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele,
toate în El sunt „da”; de aceea și „Amin”, pe care-l spunem noi, prin
El, este spre slava lui Dumnezeu” (2Corinteni 1:20).
ASCUNS PENTRU A FI DESCOPERIT
Atunci când am analizat sensul adevărat al promisiunilor
făcut de Dumnezeu lui Avraam, în Capitolul 2, am văzut că autorii
Noului Testament au descoperit sensuri ale pasajelor Vechiului
Testament care nu erau evidente la prima vedere. De exemplu,
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
88
cine dintre noi ar fi descoperit (așa cum Pavel a făcut-o) o referire
la Hristos în termenul „sămânță” folosit de Dumnezeu în cartea
Geneza? (Galateni 3:16). Cum a ajuns Pavel să vadă această promi-
siune ca având o semnificație mai profundă? Știm că el a fost in-
spirat de Duhul Sfânt în a înțelege Vechiul Testament, dar cu sigu-
ranță că a existat un proces de raționament în același timp. Este
important să ținem minte că Pavel nu importa un înțeles în Ve-
chiul Testament care nu exista deja acolo în realitate; ceea ce a fă-
cut el a fost să dezvăluie semnificația reală a ceea ce Dumnezeu
promisese întotdeauna. Dar cum a ajuns el la o înțelegere asupra
„semnificației reale”?
Nu trebuie să cercetăm prea departe pentru a înțelege ceva
din felul în care Pavel a gândit. Înainte de convertirea sa, Pavel era
un aprig dușman al lui Hristos. Ca toți iudeii, el Îl considera pe
Hristos – și în special pe „Hristosul crucificat” – ca fiind o mare „pi-
atră de poticnire” (1 Corinteni 1:23). Pentru un evreu, ideea unui
Mesia crucificat era o contradicție de termeni, și aceasta din două
motive. În primul rând, pentru că majoritatea evreilor așteptau un
Mântuitor politic, triumfător, care avea să îi elibereze de sub stă-
pânirea Romei. Era de neînchipuit pentru ei ca Mesia să moară în
rușine ca un răufăcător condamnat de legea romană – mai ales să
moară pe o cruce, forma de pedeapsă imperială cea mai de jos! Dar,
mai mult decât atât, însăși Legea Mozaică spunea clar că „cel spân-
zurat pe lemn este blestemat” – și nu doar „blestemat” ci „blestemat
de Dumnezeu”! (Deuteronom 21:23). Cu greu ne putem noi imagina
cât de păgân trebuie să fi sunat în mintea evreilor să-i audă pe creș-
tini predicând: „Mesia a venit! El a fost țintuit pe o cruce romană și
crucificat!” Ce blasfemie de netolerat pentru urechea iudeului!
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
89
Dar toate acestea s-au schimbat când Pavel s-a întâlnit cu
Hristos cel înviat pe drumul către Damasc. El știa că se întâlnise cu
Domnul slavei; acest lucru era absolut sigur. Dar cum a înțeles el
crucea? Pe măsură ce a meditat la profețiile Vechiului Testament,
probabil că răspunsul a venit în mintea lui într-o clipă: „Evident!
Mesia a murit atârnat pe lemn sub blestemul lui Dumnezeu, dar
blestemul nu era al Lui! Era al nostru!” Nu a vorbit Isaia despre Cel
ce avea să vină că „noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumne-
zeu, și smerit”? (Isaia 53:4). N-a spus el de asemenea că „Domnul a
făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor”? (Isaia
53:6). „Totuși, El suferințele noastre le-a purtat, și durerile noastre
le-a luat asupra Lui, și noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dum-
nezeu, și smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdro-
bit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut
peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiți” (Isaia 53:4-5). Cu ade-
vărat Hristos a îndurat blestemul, dar El a făcut asta pentru noi!
Dar ce anume este opusul blestemului lui Dumnezeu? Bine-
cuvântarea Lui! Hristos a suferit blestemul lui Dumnezeu astfel
încât noi să avem parte de binecuvântarea Lui. Și după cum bles-
temul a survenit din condamnarea noastră, tot așa și binecuvânta-
rea decurge din justificarea noastră. Nu este așa că dintr-o dată ne
este clar că atunci când Dumnezeu i-a spus lui Avraam că „toate
neamurile pământului vor fi binecuvântate în tine,” El de fapt „ves-
tea mai dinainte această veste bună” lui Avraam, spunându-i că în
Hristos, Neamurile vor fi într-o zi justificate prin credință? (Gala-
teni 3:8) Glorie lui Dumnezeu!
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
90
SUMARUL CAPITOLULUI 6
Din analiza realizată în capitolele precedente rezultă trei
principii importante de interpretare biblică.
În primul rând, este clar că, deși multe promisiuni și profe-
ții ale Vechiului Testament par, la prima vedere, fizice, materiale,
adesea acestea au de-a face în final cu realități „spirituale”. Aceste
realități spirituale sunt de departe mai concrete și mai de sub-
stanță decât corespondentele lor materiale, care au fost lăsate nu-
mai ca „umbre” temporare a lucrurilor care sunt durabile și veș-
nice.
În al doilea rând, este clar faptul că ar trebui ca întotdeauna
să ne asigurăm înțelegerea finală a Vechiului Testament prin stu-
dierea modului cum acesta este interpretat de Domnul și apostolii
Lui în Noul Testament. N-ar trebui să studiem niciodată Vechiul
Testament în mod independent, să decidem ce ar „trebui” ca Noul
Testament să ne învețe, în baza a ceea ce noi am înțeles din Vechiul
Testament, și apoi să infuzăm ideile noastre în Noul Testament,
forțând pe acesta din urmă să se potrivească teoriilor noastre.
În al treilea rând, este clar că Hristos reprezintă cheia pen-
tru înțelegerea Bibliei. Scripturile Vechiului Testament arată către
Hristos în profețiile, simbolurile, legămintele, jertfele și legile sale.
Scopul final al lui Dumnezeu în istorie a fost și este de „a-Și uni ia-
răși într-unul în Hristos, toate lucrurile”.
Acest lucru este suficient să ne păzească de multe erori în
înțelegerea adevărului biblic. Un exemplu în acest sens se referă la
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
91
locul pe care biserica îl ocupă în planul mai larg de răscumpărare
al lui Dumnezeu. Ca însăși trup al lui Hristos, biserica nu ocupă un
loc secundar în relație cu națiunea fizică a Israelului, ci reprezintă
punctul culminant al lucrării lui Dumnezeu printre oameni.
În final, este important să conștientizăm că, atunci când
autorii Noului Testament au descoperit un sens mai „profund” al
promisiunilor și profețiilor Vechiului Testament, ei nu au impor-
tat o semnificație în pasajele respective, care să nu fi fost conți-
nută dinainte acolo, în realitate. Dimpotrivă, ceea ce ei au făcut a
fost să descopere semnificația deplină a ceea ce Dumnezeu promi-
sese de atunci încoace.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
92
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
93
PARTEA A DOUA.
ELIBERAREA DE LEGE
Pentru a înțelege corect legea lui Hristos, este nevoie să în-
țelegem mai întâi ce vrea să spună Biblia când afirmă faptul că cei
ce sunt creștini au „murit față de Lege” și că „au fost eliberați de
sub” Lege. Înseamnă oare că, dacă sunt eliberați de Lege, creștinii
pot acum să trăiască în păcat? Ce vrea să însemne „a nu mai fi sub
Lege” ci „sub har”? Sunt creștinii eliberați de sub blestemul Legii,
dar încă puși „la probă” în ce privește cerințele Legii, dacă este ca
ei să capete binecuvântarea și viața? Care este relația dintre legea
lui Hristos și Legea lui Moise? Este cumva o relație de continuitate,
sunt acestea complet separate, sau merg împreună? În ce feluri
sunt poruncile individuale ale Legii lui Moise relevante pentru noi,
creștinii?
În Capitolul 7, este explorată semnificația morții creștinu-
lui față de Lege, în timp ce Capitolul 8 continuă tema eliberării
creștinului de sub Lege, arătând superioritatea lui Hristos în com-
parație cu Moise. Fiind mult-așteptatul „proroc ca Moise”, Hristos
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
94
prezintă, în Predica de pe Munte, principiile comportamentului în
Împărăția Sa spirituală. Apoi, în Capitolul 9, este analizată rele-
vanța Vechiului Testament pentru creștin. După ce vom explica și
vom stabili ce anume semnifică eliberarea creștinului de sub Lege,
ne vom afla în poziția de a analiza, în Partea a Treia, regula de viață
a credinciosului în Noul Legământ – legea lui Hristos.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
95
CAPITOLUL 7.
NU SUNTEM SUB LEGE
Dar acum, am fost izbăviți de Lege, și suntem morți față de Legea aceasta,
care ne ținea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar
nu după vechea slovă.
Romani 7:6
Căci eu, prin Lege, am murit față de Lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu.
Galateni 2:19
În Capitolul 1, am citat mai multe versete din Scriptură
pentru a arăta faptul că noi, creștinii, nu mai suntem „sub Lege” ci
am „murit față de Lege”. În mod asemănător, în Capitolele 3-5, am
concluzionat că Legea a fost considerată a fi un „îndrumător” tem-
porar, „adăugată din pricina călcărilor de lege” până la momentul
venirii lui Hristos. Creștinii au fost „izbăviți de Lege” [sau eliberați
– n.trad.], nu mai sunt „legați” de Lege, ci au fost „eliberați” de Hris-
tos de sub „jugul robiei” Legii (Galateni 5:1). Relația omului
pierdut în păcat față de Dumnezeu este una care ține de Lege; dar
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
96
nu același lucru este valabil pentru creștin. El se află într-o glori-
oasă stare de „slobozenie” sau „libertate” (Galateni 5:1, 13).
Ce înseamnă că cel creștin a fost „eliberat de Lege”? În-
seamnă cumva asta că, de acum, creștinii pot să fure, să comită
adulter, sau să își ducă o viață continuă în păcat? Răspunsul lui Pa-
vel este un categoric, „Nicidecum!” (Romani 6:14-15). Atunci ce
presupune, mai exact, eliberarea de Lege? Răspunsurile la aceste
întrebări sunt uimitoare și au implicații deosebite6.
BLESTEMUL
În ce sens sunt creștinii eliberați de Lege? Primul răspuns la
această întrebare constă în aceea că ei au fost eliberați de sub bles-
temul Legii. Toți oamenii pierduți trăiesc sub blestem: „Căci toți
cei ce se bizuiesc pe faptele Legii, sunt sub blestem; pentru că este
scris: „Blestemat este oricine nu stăruiește în toate lucrurile scrise
în cartea Legii, ca să le facă”” (Galateni 3:10). Indiferent cât de bine
ar părea că le merge în această viață, necreștinii trăiesc continuu
sub blestemul lui Dumnezeu. Chiar dacă ar avea copii sănătoși,
chiar dacă grădinile lor ar abunda de frumusețe, și florile lor ar fi
de neegalat, totuși mânia lui Dumnezeu „rămâne” asupra lor con-
stant (Ioan 3:36). Iar într-o zi vor auzi aceste cuvinte îngrozitoare,
„Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care a fost
pregătit diavolului și îngerilor lui!” (Matei 25:41).
Pe de altă parte, creștinul a fost răscumpărat de sub bleste-
mul Legii: „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, fă-
cându-Se blestem pentru noi, - fiindcă este scris: „Blestemat e
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
97
oricine este atârnat pe lemn”...” (Galateni 3:13). Glorie Domnului!
Dacă ești creștin, nu te mai afli sub blestem! Nu mai există nici cea
mai mică fărâmă de blestem asupra ta, căci „nu este nici o osândire
pentru cei ce sunt în Hristos Isus” (Romani 8:1). Mai mult, bleste-
mul nu se va întoarce niciodată asupra ta, căci păcatele tale sunt
iertate pe vecie! (Evrei 8:12)
Liber de lege, o, fericită stare,
Isus a sângerat, și m-a iertat.
Blestemat de lege și lovit de cădere,
Harul ne-a răscumpărat, pentru totdeauna.
Odată pentru totdeauna, o, păcătosule, primește-L,
Odată pentru totdeauna, o, frate, crede-L;
Alipește-te de cruce, și povara-ți va cădea,
Hristos ne-a răscumpărat, odată pentru totdeauna!
P. P. Bliss
BINECUVÂNTAREA ȘI HARUL
Dar nu doar că cei credincioși sunt eliberați de sub bleste-
mul Legii; ei sunt eliberați și de povara zdrobitoare7 a necesității
de a păzi Legea ca modalitate a obținerii neprihănirii și vieții. După
cum am văzut în Capitolul 4, Legea are cu ea promisiunea vieții și
a binecuvântării pentru aceia care și-ar putea câștiga propria ne-
prihănire prin păzirea ei (Galateni 3:12; Luca 10:25-28; Filipeni
3:9; Romani 10:5). Însă o singură persoană în istoria omenirii a re-
ușit acest lucru; toți ceilalți au eșuat total. Numai Domnul Isus
Hristos a „împlinit tot ce trebuia împlinit” (Matei 3:15). El nu doar
că a plătit pentru păcatele noastre, ci El a trăit o viață perfect ne-
prihănită care este creditată nouă8, și astfel, primind neprihănirea
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
98
Lui, avem dreptul la viața veșnică! Nu doar că blestemul pe care noi
îl meritam a căzut asupra Lui, ci acum binecuvântarea pe care El o
merita a venit asupra noastră.
Sub Lege, oamenii se epuizează pe sine (și eșuează lamenta-
bil) încercând să câștige favoarea lui Dumnezeu sau să câștige
dreptul la viața veșnică. Pentru creștin, totul este diferit. El are
deja viața veșnică, datorită faptului că neprihănirea perfectă i-a
fost dată prin justificare; el are deja parte de zâmbetul și favoarea
lui Dumnezeu – toate acestea datorită lucrării lui Hristos în locul
lui! Dumnezeu Își găsește încântarea și se bucură de el după cum
un mire se bucură de mireasa lui: „cum se bucură mirele de mi-
reasa lui, așa se va bucura Dumnezeul tău de tine” (Isaia 62:5). „În
ziua aceea, se va zice Ierusalimului: „Nu te teme de nimic! Sioane,
să nu-ți slăbească mâinile! Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul
tău, ca un viteaz care poate ajuta; se va bucura de tine cu mare bu-
curie, va tăcea în dragostea Lui, și nu va mai putea de veselie pen-
tru tine!’” (Țefania 3:16-17). Știind - așa cum suntem conștienți cu
toții – cât de păcătoși și lipsiți de merite suntem ca să avem parte
de bucuria lui Dumnezeu, este dificil pentru noi să credem că El ar
avea cu adevărat aceste sentimente pentru noi. Dar chiar așa simte
El! El nu doar că ne iubește, ci ne iubește dincolo de capacitatea
noastră de a înțelege – dragostea Lui „întrece orice cunoștință”!
(Efeseni 3:19).
Creștinul este eliberat de Lege ca o cerință pentru obținerea
vieții veșnice. Hristos l-a răscumpărat de sub blestemul Legii, dar
a obținut pentru el și toate binecuvântările vieții și neprihănirii:
„Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii ... pentru ca
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
99
binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri, în Hris-
tos Isus, așa ca, prin credință, noi să primim Duhul făgăduit” (Ga-
lateni 3:13-14). Aceasta înseamnă că, în loc să mai trăiască sub
blestem, creștinul trăiește acum sub binecuvântarea perpetuă a
lui Dumnezeu. Chiar dacă copiii lui ar fi bolnavi, dacă grădina lui
ar fi potopită de secetă și florile lui s-ar ofili, el trăiește continuu
sub grija iubitoare a lui Dumnezeu. Această stare de binecuvântare
derivă din justificarea lui: „Scriptura, de asemenea, fiindcă preve-
dea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe Neamuri, prin credință,
a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: „Toate nea-
murile vor fi binecuvântate în tine.” Așa că cei ce se bizuiesc pe cre-
dință, sunt binecuvântați împreună cu Avraam cel credincios” (Ga-
lateni 3:8-9). „Tot astfel, și David numește fericit pe omul acela, pe
care Dumnezeu, fără fapte, îl socotește neprihănit. „Ferice”, zice el,
„de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate, și ale căror păcate sunt
acoperite! Ferice de omul, căruia nu-i ține Domnul în seamă păca-
tul!” (Romani 4:6-8). Este infinit mai bine să îți petreci viața într-o
închisoare dar sub binecuvântarea lui Dumnezeu, decât să trăiești
într-un palat, dar sub blestemul Lui! „Atunci Împăratul va zice ce-
lor de la dreapta Lui: ,Veniți binecuvântații Tatălui Meu de moște-
niți Împărăția, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii’”
(Matei 25:34)
Fericirea copiilor lui Dumnezeu și mărimea dragostei Lui
față de ei nu sunt anulate de faptul că, uneori, El trebuie să îi „dis-
ciplineze”. De fapt, disciplinarea pe care El o face față de ei este o
dovadă în plus a iubirii Lui! (Evrei 12:6-8). Dar fiind un Tată per-
fect, El insistă ca noi, copiii bucuriei Lui, să fim pregătiți pentru
„moștenirea” care va fi a noastră într-o zi. De aceea, El ne
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
100
disciplinează „pentru binele nostru, ca să ne facă părtași sfințeniei
Lui” (Evrei 12:10). Acesta este încă un aspect al trăirii sub favoarea
continuă a lui Dumnezeu.
Ești creștin? Atunci binecuvântarea lui Dumnezeu este asu-
pra ta în modalități mult prea minunate decât ți-ai putea imagina!
„Lucruri, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, și la
inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile, pe care le-a pregătit
Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc!” (1Corinteni 2:9). „Da, fericirea
și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele, și voi locui în
Casa Domnului până la sfârșitul zilelor mele!” (Psalmii 23:6)
REGULI EXTERIOARE
Este clar, din pasajele anterioare, că anumite aspecte ale
„eliberării de Lege” a creștinului au de-a face cu justificarea. El este
eliberat de sub blestemul Legii, și este eliberat de sub Lege ca mij-
loc de a obține viața veșnică. Dar un alt aspect al eliberării crești-
nului de Lege este un rezultat direct al regenerării9: creștinul este
eliberat de Lege în calitatea acesteia de regulă externă care ar intra
în contradicție cu natura și dorințele reale ale creștinului. Această
eliberare vine asupra lui prin miracolul inimii noi.
Pentru a înțelege ce semnifică aceasta, trebuie doar să luăm
în considerare starea oricărui necredincios: Legea i se opune din
exterior și ea contravine dorințelor lui reale, păstrându-l într-o
stare de continuă robie și frustrare. Ea îi interzice lucrurile pe care
el le iubește și îi poruncește să facă lucrurile pe care el le urăște.
Atunci când acesta își întinde mâna ca să fure, Legea îi spune, „Să
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
101
nu furi”. Atunci când se uită după o femeie, poftind-o, Legea îi
spune, „Să nu preacurvești”. Starea omului pierdut în păcat se
poate astfel rezuma prin cuvintele de pe un abțibild foarte popu-
lar: „Tot ce-mi place este fie ilegal, fie imoral, fie îngrașă”. Legea îl
constrânge și îl dirijează pe omul neregenerat prin frică și amenin-
țări, iar el urăște asta: „umblarea după lucrurile firii pământești
este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii
lui Dumnezeu, și nici nu poate să se supună” (Romani 8:7)
Orice creștin, însă, a fost eliberat din această stare de robie.
Pentru el, Legea nu mai reprezintă o regulă exterioară care stă în
contradicție față de natura și dorințele lui reale. Dimpotrivă, acum
Legea este în interiorul lui; ea a fost „scrisă în inima” lui prin mi-
nunea nașterii din nou (Evrei 8:10). El este motivat de dragoste, nu
de Lege (2 Corinteni 5:14). Chiar dacă păcatul încă încearcă să
„domnească” în „trupul muritor” al creștinului (Romani 6:12;
8:13), și luptele lui cu păcatul sunt multe și îndârjite, totuși, orice
credincios a primit o natură nouă, care iubește neprihănirea. Lu-
crurile care izvorăsc din străfundul ființei lui sunt în conformitate
cu Legea și o împlinesc în mod natural, căci „dragostea este împli-
nirea Legii” (Romani 13:8-10; Galateni 5:14). Fiind cine este el10 în
realitate, un creștin nu va trebui să se îngrijoreze vreodată că ar
putea să se afle în conflict cu vreo lege [spirituală – n.trad.]! „Roada
Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga
răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrâ-
narea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege” (Galateni
5:22-23). „Dacă sunteți călăuziți de Duhul, nu sunteți sub Lege”
(Galateni 5:18).
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
102
Subliniind această realitate, Pavel spune că „Legea nu este
făcută pentru cel neprihănit, ci pentru cei fărădelege și nesupuși,
pentru cei nelegiuiți și păcătoși, pentru cei fără evlavie, necurați,
pentru ucigătorii de tată și ucigătorii de mamă, pentru ucigătorii
de oameni, pentru curvari, pentru sodomiți, pentru vânzătorii de
oameni, pentru cei mincinoși, pentru cei ce jură strâmb, și pentru
orice este împotriva învățăturii sănătoase” (1Timotei 1:8-10).
Omul neprihănit nu are nevoie de nicio astfel de restricție exteri-
oară, întrucât însăși natura lui sfântă îl oprește de la astfel de imo-
ralitate grosolană. Până și poruncile și îndemnurile Noului Testa-
ment sunt necesare pentru credincioși doar pentru că ei încă nu
au „devenit complet cine sunt în esența lor”. Întrucât trăim încă în
aceste „trupuri muritoare” și suntem expuși la „înșelăciunea păca-
tului” (Evrei 3:13) și la „uneltirile diavolului” (Efeseni 6:11), noi
avem încă nevoie de jaloane care să ne ajute să distingem binele și
răul11. Cu toate acestea, pe măsură ce creștem în har, mințile noas-
tre sunt progresiv „înnoite” și, datorită practicii, ajungem ca „aceia
a căror judecată s-a deprins, prin întrebuințare, să deosebească bi-
nele și răul” (Evrei 5:14). În acest fel, suntem făcuți capabili tot
mai mult să putem „deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună,
plăcută și desăvârșită” (Romani 12:2)
Creștinul nu este „sub” Lege; el este „sub legea lui Hristos”
(1Corinteni 9:21; gr. ennomos Christou; a se vedea și Anexa E, între-
barea 13). Dacă toți oamenii ar fi creștini, n-ar mai fi nici o nevoie
să folosim lacăte la ușile caselor noastre sau panouri în magazine
care să avertizeze împotriva tentativelor de furt. Dar această stare
va deveni realitate în Rai, unde toți cei ce vor trăi acolo vor experi-
menta libertatea absolută de a face tot ceea ce le place! În Rai nu
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
103
vor exista niciun fel de avertismente care să spună, „Să nu ucizi”
sau „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău din toată inima ta” – nu
va mai fi nevoie de ele!
CERERE ȘI OFERTĂ
A patra modalitate prin care creștinii au „murit față de
Lege” se găsește în afirmația lui Pavel, potrivit căreia creștinii nu
mai sunt „sub Lege, ci sub har” (Romani 6:14). Ei au murit față de
Lege, prin aceea că ei nu mai trăiesc în tărâmul „cererii” ci în tărâ-
mul „ofertei”. Ei sunt acum „sub” har, nu sub Lege, ca putere do-
minatoare; acum ei trăiesc în tărâmul unde harul „stăpânește”
(Romani 5:21). Aici, nimic nu mai depinde în final de om, ci totul
depinde de Dumnezeu. Orice dorință de bunătate și orice act de as-
cultare este lucrat cu bunăvoință de Dumnezeu în cel credincios!
„Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, și vă dă, după plă-
cerea Lui, și voința și înfăptuirea” (Filipeni 2:13)
În tărâmul unde harul domnește, Dumnezeu lucrează în
mine în ciuda slăbiciunilor și eșecurilor mele, până când voi fi con-
format perfect cu chipul lui Hristos. Dacă eu aș fi șocat de eșecurile
mele, în calitate de creștin, Dumnezeu nu este! El cunoaște deja
toate păcatele și eșecurile mele înainte să Își îndrepte dragostea
asupra mea și, de fapt, El controlează și dirijează eșecurile mele
spre binele meu – cu scopul de a da pe față slăbiciunile mele și de a
mă elibera de ele.
Această realitate este ilustrată cu claritate în lepădarea lui
Petru de Hristos, așa cum o vedem prezentată în Evanghelii.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
104
„Domnul a zis: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca
grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credința
ta; și după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întărești pe frații
tăi.” „Doamne”, I-a zis Petru, „cu Tine sunt gata să merg chiar și în
temniță și la moarte.” Și Isus i-a zis: „Petre, îți spun că nu va cânta
astăzi cocoșul, până te vei lepăda de trei ori că nu Mă cunoști””
(Luca 22:31-34)
Este evident din aceste versete că deși Petru nu își cunoștea
slăbiciunile, Hristos le știa pe deplin. El i-a dat în mod intenționat
Satanei „permisiunea” să-l „cearnă” pe Petru astfel încât prin eșe-
cul lui Petru și lepădarea lui temporară de Domnul, el să ajungă
apoi să își recunoască încrederea de sine păcătoasă și să se pocă-
iască de ea. Fiind susținută de puterea lui Dumnezeu prin rugăciu-
nea lui Isus, credința lui Petru avea să nu eșueze, și, după ce s-a „în-
tors”, el urma să se afle în postura de a-i întări pe alții!
În Noul Legământ, Dumnezeu, în îndurarea Lui, se anga-
jează să ne „curețe de toate spurcăciunile noastre și de toți idolii
noștri” (Ezechiel 36:25), și El nu va avea odihnă până când această
lucrare va fi finalizată! Aleluia!
Sigur în harul Tău sfințitor,
Puternic în a mă restaura—
Născut din nou— cu păcatul și moartea dinapoi,
Dragostea și viața înainte-mi—
O, fă ca sufletu-mi să abunde în nădeje,
Și să Te laud mai mult, mai mult!
A. L. Waring
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
105
SUMARUL CAPITOLULUI 7
Creștinii au fost „eliberați de Lege” și nu mai sunt „înrobiți”
de ea, fiind „eliberați” de Hristos din „jugul robiei” Legii. Ce presu-
pune mai precis această eliberare de Lege?
În primul rând, orice creștin este liber de blestemul și con-
damnarea Legii. „Nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hris-
tos Isus”.
În al doilea rând, orice creștin este eliberat de povara zdro-
bitoare de a trebui să păzească Legea, ca pe o modalitate de a obține
neprihănirea și viața veșnică. Hristos a obținut pentru noi toate
binecuvântările vieții veșnice și ale neprihănirii.
În al treilea rând, fiecare creștin este eliberat de Lege ca re-
gulă exterioară care vine în contradicție cu natura și dorințele sale
reale. Această eliberare îi este dată prin minunea nașterii din nou,
când primește o inimă nouă.
În al patrulea rând, orice creștin este eliberat de Lege ca tă-
râm al „cererii”; el trăiește acum în tărâmul „ofertei”. Creștinii nu
mai sunt „sub Lege, ci sub har”. Harul „stăpânește” în viața orică-
rui credincios adevărat.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
106
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
107
CAPITOLUL 8.
DE EL SĂ ASCULTAȚI
Tot astfel, frații mei, prin trupul lui Hristos, și voi ați murit în ce privește
Legea, ca să fiți ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morți; și aceasta, ca
să aducem roadă pentru Dumnezeu.
Romani 7:4
Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos.... După ce a venit cre-
dința, nu mai suntem sub îndrumătorul acesta.
Galateni 3:24-25
Și din nor s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit: de El
să ascultați”. Când s-a auzit glasul acela, Isus a rămas singur.
Luca 9:35-36
Așadar, am analizat patru modalități prin care creștinul a
fost „eliberat” de Lege. Fiecare din acestea are de-a face nu doar cu
eliberarea lui de Legea lui Moise, ci și cu eliberarea din robia repre-
zentată formal de acea Lege. Creștinul a fost eliberat de sub bleste-
mul Legii, a fost eliberat de Lege ca o cerință pentru obținerea ha-
rului și a vieții veșnice, a fost eliberat de Lege în calitatea acesteia
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
108
de regulă exterioară care vine în contradicție cu natura sa reală, și
a fost eliberat de Lege ca tărâm al cererii, aflat în opoziție cu cel al
ofertei („domnia harului”). În acest capitol, vom analiza o altă mo-
dalitate în care creștinul a fost eliberat de Lege: Creștinul a fost eli-
berat de Lege ca regulă a legământului în materie de îndato-
riri. Atunci când Dumnezeu a instituit legământul Său cu Israel
prin intermediul lui Moise, El le-a dat acestora diferite legi și po-
runci care aveau legătură cu acel legământ. Fiind creștini, noi nu
suntem sub acel legământ și, de aceea, nu ne aflăm sub autoritatea
legilor și a poruncilor acelui legământ. Aceia care vor să Îl urmeze
pe Dumnezeu nu mai trebuie să se preocupe de păzirea unor zile,
de aducerea de jertfe de sânge, sau de respectarea unor porunci
care fac distincție între animale curate sau necurate. În fapt, nu-
mărul total de legi asociate cu Vechiul Legământ și față de care
creștinii nu au obligația de a le respecta în calitate de îndatoriri ce
țin de legământ este de 613 porunci (după cum au fost identificate
în tradiția rabinilor evrei), inclusiv Cele 10 Porunci. Aceasta izvo-
răște din faptul că, în Biblie, Legea este văzută ca o unitate, și a te
afla „sub” una dintre poruncile ei înseamnă a te afla sub toate po-
runcile (Galateni 5:3, vedeți și Anexa C). Pentru creștin, regula cu
privire la îndatoririle lui nu reprezintă Cele 10 Porunci, ci „Legea
lui Hristos”. Asta nu înseamnă că n-ar mai fi greșit să furăm sau să
curvim, sau că principiile drepte conținute în Legea Mozaică s-ar
fi schimbat în vreun fel (v. Capitolul 11), ci că acum noi ne supu-
nem lui Hristos și „legii” Lui, nu legilor Vechiului Legământ.
Creștinul nu se află sub Lege ca regulă a legământului în
materie de îndatoriri; el este sub „legea lui Hristos”. Iar Hristos îi
oferă o revelație mult mai clară și mai înaltă cu privire la
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
109
îndatoririle sale decât a făcut-o Legea lui Moise. Aceasta nu în-
seamnă că legea lui Hristos răstoarnă în vreun fel Legea lui Moise
cea „sfântă, dreaptă și bună” (Romani 7:12). Nicidecum! Dimpo-
trivă, ea o împlinește și o depășește chiar!
UN PROROC CA MOISE
Am văzut deja locul unic pe care Moise l-a avut în istoria
evreilor, în calitate de mijlocitor al Vechiului Legământ și per-
soana prin care Dumnezeu a vorbit poporului Israel. Dar Moise a
prevestit în Deuteronom despre un alt Proroc „ca el”, care îi va lua
locul într-o zi anume:
Domnul, Dumnezeul tău, îți va ridica din mijlocul tău, dintre fra-
ții tăi, un proroc ca mine: să ascultați de el! Astfel el va răspunde la
cererea pe care ai făcut-o Domnului, Dumnezeului tău, la Horeb,
în ziua adunării poporului, când ziceai: „Să nu mai aud glasul
Domnului, Dumnezeului meu, și să nu mai văd acest foc mare, ca
să nu mor.” Atunci Domnul mi-a zis: „Ce au zis ei, este bine. Le voi
ridica din mijlocul fraților lor un proroc ca tine, voi pune cuvintele
Mele în gura lui, și el le va spune tot ce-i voi porunci Eu. Și dacă
cineva nu va asculta de cuvintele Mele, pe care le va spune el în
Numele Meu, Eu îi voi cere socoteală. (Deuteronom 18:15-19)
Este important de observat că însăși cartea Deuteronom se
închide, după aproape 16 capitole de la această profeție, cu urmă-
toarele cuvinte:
În Israel nu s-a mai ridicat proroc ca Moise, pe care Domnul să-l fi
cunoscut față în față. Niciunul nu poate fi pus alături de el, în ce
privește toate semnele și minunile pe care a trimis Dumnezeu să
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
110
le facă în țara Egiptului împotriva lui Faraon, împotriva supușilor
lui și împotriva întregii țări, și în ce privește toate semnele înfri-
coșătoare pe care le-a făcut Moise cu mână tare înaintea întregu-
lui Israel. (Deuteronom 34:10-12)
În fapt, de-a lungul întregii perioade vechi-testamentare,
nu s-a ridicat nici un profet „ca Moise” în Israel! În vremea lui Hris-
tos, evreii însă priveau către „Prorocul” care era „așteptat în lume”
(Ioan 6:14; v. și 1:21, 25). Iar Petru arată clar că numai în Hristos a
fost împlinită, în final, această profeție a lui Moise:
În adevăr, Moise a zis părinților noștri: „Domnul, Dumnezeul vos-
tru, vă va ridica dintre frații voștri un proroc ca mine; pe El să-L
ascultați în tot ce vă va spune. Și oricine nu va asculta de Prorocul
acela, va fi nimicit cu desăvârșire din mijlocul norodului. De ase-
menea toți proorocii, de la Samuel și ceilalți, care au urmat după el,
și au vorbit, au vestit zilele acestea.” (Fapte 3:22-24)
Atunci când Hristos a venit, El a împlinit tot ceea ce profe-
țise Moise, dar într-o modalitate care a mers mult mai departe de
ceea ce Moise însuși experimentase: Dumnezeu Îl cunoștea pe
Hristos „față către față” într-un fel în care El nu l-a tratat niciodată
pe Moise; Hristos a făcut „semne și minuni cu putere”, care le-au
depășit cu mult pe cele făcute de Moise; Hristos a vorbit oamenilor
„tot ceea ce Dumnezeu Îi poruncise” cu atâta perfecțiune întrucât
numai El merita ascultat în absolut „orice” spunea, și orice suflet
care nu a ascultat de El a fost „nimicit cu desăvârșire” din popor!
(Fapte 13:46; Romani 11:17-20)
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
111
PROFET, PREOT ȘI ÎMPĂRAT
Domnul Isus Hristos l-a preluat și a înlocuit pe Moise ca Pro-
fet, la fel cum El l-a preluat și a înlocuit pe Aaron ca Preot și pe Da-
vid ca Împărat. Este Hristos un adevărat preot? Este, căci El este
singurul Preot adevărat care a trăit vreodată, singurul Om care a
trăit vreodată și care să fie capabil să îi reprezinte pe oameni îna-
intea lui Dumnezeu și să aducă o jertfă care să le șteargă păcatele!
Este Hristos un Împărat adevărat? Evident, pentru că El este sin-
gurul Împărat adevărat care a trăit vreodată, un adevărat Suveran
care domnește în realitate peste oameni cu o autoritate totală, Re-
gele regilor și Domnul domnilor! Este Hristos un Profet adevărat?
Da, El este singurul Profet adevărat care a trăit în istorie, căci El a
vorbit chiar cuvintele (Ioan 3:34, 14:10, 17:8) Tatălui și Îl repre-
zintă într-un mod perfect (Ioan 14:9). „După ce a vorbit în vechime
părinților noștri prin proroci, în multe rânduri și în multe chipuri,
Dumnezeu, la sfârșitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a
pus moștenitor al tuturor lucrurilor, și prin care a făcut și veacurile”
(Evrei 1:1-2). Domnul Isus Hristos este un Profet infinit mai mare
decât Moise!
De aceea, frați sfinți, care aveți parte de chemarea cerească, ațin-
tiți-vă privirile la Apostolul și Marele Preot al mărturisirii noas-
tre, adică Isus ... Căci El a fost găsit vrednic să aibă o slavă cu atât
mai mare decât a lui Moise, cu cât cel ce a zidit o casă are mai
multă cinste decât casa însăși. Orice casă este zidită de cineva, dar
Cel ce a zidit toate lucrurile, este Dumnezeu. Cât despre Moise, el
a fost „credincios în toată casa lui Dumnezeu”, ca slugă, ca să măr-
turisească despre lucrurile, care aveau să fie vestite mai târziu.
Dar Hristos este credincios ca Fiu, peste casa lui Dumnezeu. Și
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
112
casa Lui suntem noi, dacă păstrăm până la sfârșit încrederea nez-
guduită și nădejdea cu care ne lăudăm. (Evrei 3:1, 3-6)
Ca Fiu dumnezeiesc, Hristos zidește casa poporului Său răs-
cumpărat, din care noi (și Moise) facem parte. Gloria lui Hristos
este cu atât mai mare decât slava lui Moise, pentru că ziditorul ca-
sei este mai mare decât casa! Rolul lui Moise a fost acela de a sluji
prin a „mărturisi despre lucrurile care aveau să fie vestite mai târ-
ziu,” când Hristos, singurul Profet adevărat, avea să vină și să îi ia
locul.
DE EL SĂ ASCULTAȚI
Când Moise a profețit despre venirea lui Hristos, cuvintele
sale au fost următoarele: „Domnul, Dumnezeul tău, îți va ridica
din mijlocul tău, dintre frații tăi, un proroc ca mine: să ascultați de
el”. Este foarte important să notăm că acestea au fost exact cuvin-
tele spuse de Dumnezeu către ucenici pe Muntele Schimbării la
Față.
„După șase zile, Isus a luat cu El pe Petru, Iacov și Ioan, fratele lui,
și i-a dus la o parte pe un munte înalt. El S-a schimbat la față îna-
intea lor; fața Lui a strălucit ca soarele, și hainele I s-au făcut albe
ca lumina. Și iată că li s-a arătat Moise și Ilie, stând de vorbă cu El.
Petru a luat cuvântul, și a zis lui Isus: „Doamne, este bine să fim
aici; dacă vrei, am să fac aici trei colibe: una pentru Tine, una pen-
tru Moise și una pentru Ilie.” Pe când vorbea el încă, iată că i-a aco-
perit un nor luminos cu umbra lui. Și din nor s-a auzit un glas,
care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plă-
cerea Mea: de El să ascultați!” Când au auzit, ucenicii au căzut cu
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
113
fețele la pământ, și s-au înspăimântat foarte tare. Dar Isus S-a
apropiat, S-a atins de ei, și le-a zis: „Sculați-vă, nu vă temeți!” Ei
au ridicat ochii, și n-au văzut pe nimeni, decât pe Isus singur”.
(Matei 17:1-8)
Ar trebui să observăm de asemenea că propunerea lui Petru
de a construi trei colibe pe munte, „una pentru Hristos, una pentru
Moise și una pentru Ilie”, era o eroare atât de serioasă încât a fost
întâmpinată de intervenția directă a lui Dumnezeu: „Acesta este
Fiul Meu preaiubit...de El să ascultați!” În mod clar, Dumnezeu ne
poruncește aici să dăm deoparte preocuparea cu Legea (Moise) și
Profeții (Ilie) și să ne fixăm atenția asupra „Fiului preaiubit” al Său!
Domnul Isus Hristos este unic în glorie și autoritate; El nu se află
în vreo relație de egalitate cu nimeni, nici măcar cu Moise și Ilie!
„Ei au ridicat ochii, și n-au văzut pe nimeni, decât pe Isus singur.”
CUVÂNTUL FINAL AL LUI DUMNEZEU PENTRU OAMENI
Acest adevăr glorios își găsește exprimarea în cuvintele
care deschid Epistola către Evrei: „După ce a vorbit în vechime pă-
rinților noștri prin proroci, în multe rânduri și în multe chipuri,
Dumnezeu, la sfârșitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul (Său –
engl.)...” De-a lungul Vechiului Testament, Dumnezeu a vorbit po-
porului Său „în multe rânduri și în multe chipuri”. Uneori El le-a
vorbit prin visuri, alteori prin viziuni, și uneori direct, dar întot-
deauna El a vorbit parțial. Nici un profet sau profeție nu a expri-
mat în totalitate ceea ce Dumnezeu voia să transmită omenirii. O
parte a adevărului Lui a fost transmisă prin Avraam, o alta prin
Moise, o alta prin Isaia sau Ezechiel. Dar acum, „la sfârșitul acestor
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
114
zile”, ceva unic s-a petrecut. Dumnezeu a transmis oamenilor Cu-
vântul Său final; El ne-a vorbit prin Fiul Său.
Cititorii Bibliei în limba engleză vor observa că expresia
„Său” din acest verset este adesea scrisă cu litere înclinate pentru
a indica faptul că acest cuvânt a fost adăugat de traducători. Dacă
ar fi să citim acest pasaj mai literal, ar trebui să îl citim astfel:
„Dumnezeu, după ce a vorbit în vechime părinților noștri prin pro-
feți, în multe rânduri și în multe feluri, în aceste zile din urmă, El
ne-a vorbit în [Acela care este] Fiul”. Așa cum au subliniat mulți
comentatori, absența de aici a oricărui articol în limba greacă pune
accentul pe calitatea Sa de „Fiu”. Oricât de măreți ar fi fost profeții
Vechiului Testament, ei n-au fost nimic prin comparație cu Acela
care este Fiul. Numai El este „oglindirea slavei Lui și întipărirea Fi-
inței Lui”; doar El „ține toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui”
(Evrei 1:3); cuvintele Sale sunt chiar cuvintele lui Dumnezeu (Ioan
3:34; 12:49-50), iar faptele Sale sunt faptele lui Dumnezeu (Ioan
5:19, 14:10); a vedea pe Fiul înseamnă a vedea pe Tatăl! (Ioan 14:7-
9) Prin cuvintele și faptele Sale – în fapt, în însăși Persoana Sa – Fiul
reprezintă cuvântul final al lui Dumnezeu adresat oamenilor.
DAR EU VĂ SPUN
Într-un capitol anterior, am analizat revelarea uluitoare a
slavei lui Dumnezeu care a fost asociată momentului când Legea a
fost dată, pe Muntele Sinai. Noi nu ne putem decât imagina cum
era să fii prezent în acel moment acolo! Dar pentru cei care au ochi
să vadă, o manifestare mai măreață a gloriei lui Dumnezeu a avut
loc 1500 de ani mai târziu pe un „munte” diferit, când Dumnezeu
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
115
întrupat în Persoana lui Isus Hristos „S-a suit pe munte...a început
să vorbească și să-i învețe astfel: Ferice de cei săraci în duh...”
În această „Predică de pe Munte” (Matei 5-7), Domnul Isus a
statuat principiile pentru comportamentul în Împărăția Sa spiri-
tuală. De șase ori la rând (Matei 5:21-48), El începe cu expresia „ați
auzit că s-a zis celor din vechime” sau „s-a zis” apoi sfârșește cu
afirmație contrastantă, „dar Eu vă spun”:
Ați auzit că s-a zis celor din vechime: ,Să nu ucizi; oricine va ucide,
va cădea sub pedeapsa judecății.` Dar Eu vă spun că oricine se mâ-
nie pe fratele său, va cădea sub pedeapsa judecății; și oricine va
zice fratelui său: ,Prostule!` va cădea sub pedeapsa Soborului; iar
oricine-i va zice: ,Nebunule`, va cădea sub pedeapsa focului ghe-
enei.
Ați auzit că s-a zis celor din vechime: „Să nu preacurvești.” Dar Eu
vă spun că oricine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a și prea-
curvit cu ea în inima lui.
S-a zis iarăși: „Oricine își va lăsa nevasta, să-i dea o carte de des-
părțire.” Dar Eu vă spun că oricine își va lăsa nevasta, afară numai
de pricină de curvie, îi dă prilej să preacurvească; și cine va lua de
nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurvește.
Ați mai auzit iarăși că s-a zis celor din vechime: „Să nu juri strâmb;
ci să împlinești față de Domnul jurămintele tale.” Dar Eu vă spun:
Să nu jurați nicidecum...
Ați auzit că s-a zis: „Ochi pentru ochi, și dinte pentru dinte.” Dar
Eu vă spun: Să nu vă împotriviți celui ce vă face rău. Ci, oricui te
lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
116
Ați auzit că s-a zis: „Să iubești pe aproapele tău, și să urăști pe vrăj-
mașul tău.” Dar Eu vă spun: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvân-
tați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc, și rugați-vă
pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc...
Este important ca noi să conștientizăm că Domnul Isus
Hristos, prin utilizarea repetată a cuvântului „dar”, nu răstoarnă
și nu compromite revelația Legii lui Dumnezeu dată în Vechiul
Testament. Chiar dacă El contrastează învățăturile Sale cu cele ale
lui Moise, El ne avertizează în mod specific să nu gândim că El ar fi
„venit să strice Legea sau Proorocii” (Matei 5:17). Pe de altă parte,
El nici nu a corectat vreo interpretare iudaică greșită a Legii (v.
Anexa E, întrebarea 16). El nu creează o lege totalmente nouă sau
diferită de cea care a existat în Vechiul Testament (v. Capitolul 9)
și nici nu prezintă doar niște implicații mai depline a ceea ce fusese
intenționat inițial prin Legea lui Moise, când ea a fost dată!
POPOR ETNIC SAU POPOR SPIRITUAL?
Pentru a înțelege – măcar în parte – ceea ce avea loc în acest
pasaj, trebuie să ne aducem aminte de diferențele vaste între Legă-
mântul Vechi și cel Nou. Dumnezeu a făcut Vechiul Legământ cu
o națiune fizică, formată în majoritate din oameni nenăscuți din
nou (Deuteronom 29:4; Psalmii 95:8-11; Evrei 3:7-19; 8:8-9; 1Co-
rinteni 10:1-11 etc). El face Noul Legământ cu un popor spiritual,
format în totalitate din oameni regenerați (Ioan 6:45; Evrei 8:8-
12). De aceea, și legile asociate celor două legăminte sunt diferite.
De exemplu, când Dumnezeu a poruncit „ochi pentru ochi și dinte
pentru dinte”, El stabilea principiile dreptății stricte și a echității
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
117
care trebuie să stea la baza unei națiuni civile. Aceste principii erau
vitale pentru păstrarea societății și serveau la a-i învăța pe oameni
despre imposibilitatea iertării fără satisfacerea justiției. În con-
trast cu aceasta, când Isus a spus, „Dar Eu vă spun: Să nu vă împo-
triviți celui ce vă face rău. Ci, oricui te lovește peste obrazul drept,
întoarce-i și pe celălalt,” El nu elimina regulile pentru guvernarea
unei națiuni civile, ci sublinia tipul de viață al poporului Său rege-
nerat, în mijlocul unei lumi ostile și anti-creștine.
În mod asemănător, când Legea spunea, „Să nu preacur-
vești”, se stabilea unul dintre principiile societății teocratice, în ca-
drul căreia curvia era pedepsită cu moartea. Întrucât judecătorii
civili nu au la dispoziție nici o modalitate pentru a depista „curvia
în inimă”, este clar că această poruncă avea în vedere numai actul
fizic al curviei. Același raționament este aplicabil pentru interdic-
ția Legii de a ucide, care avea de-a face cu crima fizică, nicidecum
cu atitudinea de superioritate sau ură. Asta nu înseamnă că oame-
nii evlavioși din Vechiul Testament nu ar fi știut că gândurile de
curvie (Iov 31:1) sau ură (Levitic 19:17) sunt greșite, ci ne ilus-
trează faptul că multe din preceptele Legii lui Moise aveau de-a
face mai degrabă cu aspecte exterioare decât cu probleme interi-
oare (Evrei 9:8-14; Marcu 7:18-23).
Prin contrast, Predica de pe Munte (și Noul Testament în ge-
neral) este centrată pe lucrurile care sunt interioare și spirituale,
accentuând motivațiile ascunse și atitudinile inimii. Iată de ce
Domnul începe seria de contraste din Matei 5 citate mai sus aver-
tizând că „dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea
cărturarilor și a Fariseilor, cu nici un chip nu veți intra în
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
118
Împărăția cerurilor” (Matei 5:20). Cărturarii și fariseii aveau o ne-
prihănire doar exterioară. Ei nu curveau în mod exterior, nu furau,
nu ucideau. „Cu privire la neprihănirea, pe care o dă Legea”. Ei (ca
și Saul, fariseul) erau „fără prihană” (Filipeni 3:5-6; vezi și Matei
19:16-20). Dar Domnul nostru spune că ei erau ca „mormintele vă-
ruite, care, pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinlăuntru sunt
pline de oasele morților și de orice fel de necurățenie”. De aseme-
nea, ei „pe dinafară se arătau neprihăniți oamenilor”, dar pe dină-
untru erau „plini de fățărnicie și de fărădelege” (Matei 23:27-28).
În contrast cu „neprihănirea pe care o dă Legea”, cea exteri-
oară, creștinii au o neprihănire interioară. Prin minunea nașterii
din nou, ei au primit Legea în interior – „scrisă în inimile lor”. Lor
le-au fost date inimi noi care sunt caracterizate de semnele celor
„binecuvântați” - puritate, blândețe, smerenie în duh, sete și
foame după neprihănire etc (Matei 5:3-11). Nu doar că cel credin-
cios nu îi ucide pe vrăjmașii lui, ci el nici nu îi mai urăște (Matei
5:21-26; 1 Ioan 2:9-11, 3:14-15), ci dimpotrivă, îi iubește și se
roagă pentru ei (Matei 5:44-48). Nu doar că cel credincios nu
curvește fizic, ci el nu trăiește nici în lumea imaginară a adulteru-
lui în inimă (Matei 5:27-30). Creștinul nu doar că își respectă jură-
mintele, ci onestitatea caracterizează într-atât de mult orice spune
el, încât nici nu este nevoie să jure ca să dea greutate promisiunilor
sale (Matei 5:33-37). Niciunul dintre aceste lucruri nu este posibil
în lipsa lucrării Duhului Sfânt care îl naște din nou și îi dă putere.
Ar trebui să fie atât de evident că oamenii pierduți în păcat nu pot
„trăi după standardul Predicii de pe Munte” pe cât este de evident
că leoparzii nu își pot schimba petele de pe blană (Ieremia 13:23).
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
119
În Matei 5-7, Domnul Isus Hristos prezintă sumar principi-
ile de comportament pentru cei care aparțin Împărăției Sale.
Aceste principii sunt destinate unui popor spiritual alcătuit total-
mente din persoane născute din nou, care sunt locuite de Duhul
Sfânt, Cel care le dă și puterea de a trăi astfel; aceste principii n-ar
fi putut fi date vreodată unui popor etnic, fizic, alcătuit în majori-
tate din evrei neregenerați. În acest sens, diferența dintre „legile”
celor două „popoare” este uriașă. Sub Vechiul Legământ, atunci
când un soț descoperea, de exemplu, că soția sa începea să îmbră-
țișeze învățături false, el nu venea la întâlnirea de rugăciune spu-
nând, „Vă rog, rugați-vă pentru soția mea; a început să se închine
la Moloh”. Dimpotrivă, el avea de urmat un set diferit de instrucți-
uni:
Dacă fratele tău, fiul mamei tale, sau fiul tău, sau fiica ta, sau ne-
vasta care se odihnește la sânul tău, sau prietenul tău pe care-l iu-
bești ca pe tine însuți, te ațâță în taină, zicând: „Haidem, și să slu-
jim altor dumnezei!” - dumnezei pe care nici tu, nici părinții tăi
nu i-ați cunoscut, dintre dumnezeii popoarelor care vă încon-
joară, lângă tine sau departe de tine, de la o margine a pământului
până la cealaltă - să nu te învoiești și să nu-l asculți; să n-arunci
spre el o privire de milă, să nu-l cruți, și să nu-l ascunzi. Ci să-l omori;
întâi mâna ta să se ridice asupra lui ca să-l omoare, și apoi mâna
întregului popor; să-l ucizi cu pietre, și să moară, pentru că a cău-
tat să te abată de la Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din
țara Egiptului, din casa robiei. Să se facă așa, pentru ca tot Israelul
să audă și să se teamă, și să nu se mai săvârșească o faptă așa de
nelegiuită în mijlocul tău. (Deuteronom 13:6-11)
Aceasta a fost una dintre poruncile lui Dumnezeu din Ve-
chiul Legământ. Nu era opțională; era legea legământului pentru
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
120
Israel. Marea diferență dintre legea legământului și învățăturile
Domnului din Predica de pe Munte ar trebui să fie evidentă. Una
este „legea îndrumătorului”, care îl ține pe copil sub disciplină
strictă (ca un sclav) spre binele lui. Cealaltă ține de tărâmul unde
persoanele cărora li se aplică au parte de calitatea deplină și glori-
oasă de fii, bucurându-se de libertăți și de responsabilități cu mult
mai mari.
SCLAVI SAU FII?
Înainte de venirea credinței, noi eram sub paza Legii, închiși pen-
tru credința care trebuia să fie descoperită. Astfel, Legea ne-a fost
un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiți neprihăniți prin
credință. După ce a venit credința, nu mai suntem sub îndrumă-
torul acesta. Căci toți sunteți fii ai lui Dumnezeu, prin credința în
Hristos Isus.... Dar câtă vreme moștenitorul este nevârstnic, eu
spun că nu se deosebește cu nimic de un rob, măcar că este stăpân
pe tot. Ci este sub epitropi și îngrijitori, până la vremea rânduită
de tatăl său. Tot așa și noi, când eram nevârstnici, eram sub robia
învățăturilor începătoare ale lumii. Dar când a venit împlinirea
vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut
sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să
căpătăm înfierea. Și pentru că sunteți fii, Dumnezeu ne-a trimis
în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: „Ava”, adică: „Tată!” Așa că
nu mai ești rob, ci fiu; și dacă ești fiu, ești și moștenitor, prin
Dumnezeu. (Galateni 3:23-26; 4:1-7)
În acest pasaj, Pavel aseamănă starea poporului Israel sub
Vechiul Legământ unei stări de sclavie. El contrastează aceasta cu
starea creștinului, care „nu mai este rob, ci fiu”. Legea lui Hristos
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
121
depășește Legea lui Moise la fel cum calitatea de fiu o depășește pe
aceea de sclav. Aceasta nu se datorează faptului că Legea lui Moise
ar fi greșită; ea a fost perfectă pentru scopul pe care Dumnezeu l-a
avut pentru ea. Când Dumnezeu a hotărât că până și soția cuiva
sau prietenul cel mai bun trebuia omorât cu pietre pentru atrage-
rea altora în închinarea la dumnezei falși, porunca Lui era perfect
potrivită stării generale a oamenilor ce se aflau sub Vechiul Legă-
mânt. Fără o astfel de disciplină strictă, întreaga națiune ar fi că-
zut rapid în apostazie: „Să se facă așa, pentru ca tot Israelul să audă
și să se teamă, și să nu se mai săvârșească o faptă așa de nelegiuită
în mijlocul tău” (Deuteronom 13:11).
Legea lui Hristos aparține unui tărâm diferit față de Legea
lui Moise doar datorită a ceea ce este Hristos și a ceea ce noi suntem
în Hristos. După cum am afirmat mai sus, acesta este tărâmul ace-
lora care se bucură de calitatea deplină și glorioasă de fii – un tă-
râm caracterizat de libertăți și responsabilități cu mult mai mari
decât cele avute în vedere de Moise. Atunci când fiul meu cel mare
era copil, eu îi spuneam când să se ducă la culcare, când să se
scoale, când să se spele pe dinți și când să se încalțe. Dar când el a
ajuns la anii maturității, lista mea cu instrucțiuni și restricții de-
taliate a devenit inutilă și învechită. Creștinul trăiește în tărâmul
libertății glorioase, o libertate care aduce cu ea responsabilitatea
de a sluji altora în dragoste. „Fraților, voi ați fost chemați la slobo-
zenie. Numai, nu faceți din slobozenie o pricină ca să trăiți pentru
firea pământească, ci slujiți-vă unii altora în dragoste” (Galateni
5:13)
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
122
SUMARUL CAPITOLULUI 8
Există o a cincea modalitate în care creștinii sunt eliberați
de Lege, în plus față de cele 4 deja studiate: creștinii au fost elibe-
rați de Lege ca regulă a legământului în materie de îndatoriri ale
lui. Ei sunt acum supuși lui Hristos și „legii” Lui – care este revela-
rea voii lui Dumnezeu făcută prin Persoana, cuvintele și lucrarea
lui Hristos Însuși.
Domnul Isus Hristos este cuvântul final al lui Dumnezeu
adresat omenirii. El este Profetul cel îndelung așteptat „ca Moise”,
a Cărui glorie o depășește într-un mod infinit pe cea a lui Moise sau
a oricărui alt profet. Întrucât El este „Fiul cel preaiubit” al lui Dum-
nezeu, noi trebuie să „ascultăm de El” în „toate lucrurile”.
În Predica de pe Munte, Hristos ne oferă un crâmpei din bu-
nătatea radicală ce îi caracterizează pe cei ce aparțin Împărăției ce-
rurilor. Neprihănirea lor o depășește cu mult pe cea a cărturarilor
și fariseilor, pentru că ea izvorăște dintr-o inimă înnoită și locuită
de Duhul Sfânt.
Legea lui Hristos nu răstoarnă Legea lui Moise, ci dimpo-
trivă, ea o „împlinește” și o aduce la final. Legea lui Moise a fost ca
un gardian pus să păzească un copil sub disciplină strictă (ca un
sclav) spre binele lui. Spre deosebire de aceasta, Legea lui Hristos
ține de tărâmul acelora care se bucură de calitatea deplină și glori-
oasă de fii – un tărâm caracterizat de libertăți și responsabilități cu
mult mai mari decât cele avute în vedere de Moise.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
123
CAPITOLUL 9.
CELE MAI MICI DIN ACESTE PORUNCI
Să nu credeți că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric,
ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul și pă-
mântul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se
fi întâmplat toate lucrurile. Așa că, oricine va strica una din cele mai mici
din aceste porunci, și va învăța pe oameni așa, va fi chemat cel mai mic în
Împărăția cerurilor; dar oricine le va păzi, și va învăța pe alții să le pă-
zească, va fi chemat mare în Împărăția cerurilor. Căci vă spun că, dacă ne-
prihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor și a Fariseilor,
cu niciun chip nu veți intra în Împărăția cerurilor.
Matei 5:17-20
În lumina capitolelor anterioare, se ridică o întrebare pre-
santă: Ce trebuie să facem atunci cu Vechiul Testament? Dacă Le-
gământul Vechi este „învechit” (Evrei 8:13) și a fost „înlăturat”
(Efeseni 2:14-15) întrucât noi nu mai „suntem sub un îndrumă-
tor” (Galateni 3:24), atunci ce loc ar putea să joace Vechiul Testa-
ment în viețile noastre, în calitate de creștini? Pentru a răspunde
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
124
acestei întrebări, trebuie să începem prin a recunoaște diferența
între Vechiul Legământ și Scripturile Vechiului Testament. Vechiul
Legământ care a fost făcut între Dumnezeu și poporul Israel la
Muntele Sinai a fost, într-adevăr, înlăturat și înlocuit cu un Nou
Legământ, dar Scripturile Vechiului Testament, inclusiv cele care
ne prezintă preceptele Legii lui Moise, rămân revelația plină de au-
toritate a lui Dumnezeu pentru oameni „câtă vreme nu va trece ce-
rul și pământul”. Poruncile Vechiului Testament nu sunt obligato-
rii în mod direct pentru noi ca lege a legământului, dar toate au o
relevanță indirectă pentru noi, ca parte din Cuvântul lui Dumne-
zeu. Acest fapt este evident din cuvintele adresate de Pavel lui Ti-
motei: „din pruncie cunoști Sfintele Scripturi, care pot să-ți dea în-
țelepciunea care duce la mântuire, prin credința în Hristos Isus.
Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe,
să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru
ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru
orice lucrare bună” (2Timotei 3:15-17). „Sfintele Scripturi” la care
Pavel face referire aici sunt Scripturile Vechiului Testament, pen-
tru că Noul Testament (ca atare) nu exista încă. Așadar, Pavel
spune că Scripturile Vechiului Testament, atunci când sunt înțe-
lese și aplicate corect, rămân „de folos” pentru credincioșii Noului
Testament, nu doar ca mărturie profetică în ceea ce Îl privește pe
Hristos, ci și „ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelep-
ciune în neprihănire”. În Dumnezeu „nu este nici schimbare, nici
umbră de mutare” (Iacov 1:17). El nu S-a schimbat în nici cel mai
mic amănunt încă din zilele lui Avraam și Moise, iar toate lucrurile
pe care El ni le-a descoperit în Vechiul Testament cu privire la ca-
racterul și căile Lui rămân la fel de adevărate azi după cum au fost
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
125
dintotdeauna. Întreg Vechiul Testament rămâne Cuvântul lui
Dumnezeu pentru noi.
Aceasta înseamnă că există o continuitate de bază între Le-
gea lui Moise și Legea lui Hristos. În fapt, Domnul nostru a afirmat
în mod explicit această continuitate în versetele citate mai sus: „Să
nu credeți că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să
stric, ci să împlinesc”. După cum am văzut, Hristos a „împlinit” Le-
gea și Profeții în orice aspect. El a împlinit profețiile, simbolurile și
umbrele Vechiului Testament prin întreaga Sa viață, de la întru-
pare până la înălțare, de la nașterea Sa în Betleem (Matei 2:4-6)
până la învierea Sa din morți (Fapte 2:29-32) și la înălțarea Sa pen-
tru a sta la dreapta Tatălui (Matei 22:43-44). El a împlinit cerințele
Legii pentru a obține, pentru noi, viața veșnică, prin ascultarea Sa
perfectă de Tatăl. Mai mult, El a satisfăcut pedeapsa dreaptă a Legii
împotriva tuturor păcatelor noastre, prin moartea Sa în locul nos-
tru.
„Împlinirea” Legii despre care Isus vorbește în versetul 17
implică, totuși, ceva în plus. Are de-a face cu afirmațiile radicale și
șocante pe care El le-a făcut și continuă să le facă de-a lungul res-
tului Predicii de pe Munte: „Ați auzit că s-a spus … dar Eu vă spun”.
Pentru ca nimeni să nu aibă impresia că învățăturile Lui ar fi avut
cumva ca scop să dea deoparte Legea lui Moise ca fiind ceva irele-
vant (vezi Anexa E, întrebarea 15), Domnul nostru arată clar de la
început că, în fapt, învățăturile Lui sunt o împlinire a oricărui as-
pect al acelei Legi. Învățăturile Lui satisfac orice detaliu cerut de
Lege și ele încorporează și aduc la finalitate toate poruncile Legii.
Nici măcar cea mai măruntă „iotă sau frântură de slovă din Lege”
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
126
nu este lipsită de importanță sau inutilă, și fiecare dintre acestea
trebuie și își va găsi împlinirea în standardele și împărăția pe care
El avea să o stabilească. Aceia care intră în realitățile descrise în
Predica de pe Munte se vor descoperi pe ei înșiși împlinind nu doar
poruncile „mai importante” ale Legii, ci și pe acelea „mai mă-
runte”. Ei își vor descoperi neprihănirea nu doar egalând-o pe cea
a cărturarilor și fariseilor, ci depășind-o de departe! Pe baza acestui
fapt, Domnul merge mai departe în versetul 19 și face deducția re-
marcabilă că „oricine va strica una din cele mai mici din aceste po-
runci, și va învăța pe oameni așa, va fi chemat cel mai mic în Împă-
răția cerurilor; dar oricine le va păzi, și va învăța pe alții să le pă-
zească, va fi chemat mare în Împărăția cerurilor.”
Ce voia Domnul Isus să spună, atunci, când S-a referit la
„una din cele mai mici din aceste porunci”? Unii au spus că El vor-
bea despre propriile Sale porunci, pe care avea să le prezinte imediat
după aceea, în ultima parte a Predicii de pe Munte. Totuși, atunci
când citim versetul 19 în contextul lui, această interpretare devine
foarte dificil de susținut. Haideți să citim, încă o dată, versetele 17-
20:
„Să nu credeți că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit
nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu
va trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de
slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile12. Așa
că, oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci, și va
învăța pe oameni așa, va fi chemat cel mai mic în Împărăția ceru-
rilor; dar oricine le va păzi, și va învăța pe alții să le păzească, va fi
chemat mare în Împărăția cerurilor. Căci vă spun că, dacă
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
127
neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor și a
Fariseilor, cu nici un chip nu veți intra în Împărăția cerurilor.”
În versetele 17-18, Isus vorbește despre faptul că El nu a ve-
nit să strice nici și cea mai mică iotă sau frântură din „Lege”. Con-
cluzionând ceea ce tocmai spusese, Isus începe versetul 19 cu ex-
presia „așa că” (sau „așadar”) și imediat își avertizează ucenicii să
nu strice nici una dintre aceste cele mai mici „porunci”. Cu sigu-
ranță, este clar că poruncile lui Isus (care încă nu fuseseră date) nu
puteau fi acelea la care El se referise în acest avertisment, și nici nu
se putea referi numai la Cele 10 Porunci, întrucât în mod sigur
acestea nu sunt „cele mai mici” dintre poruncile Vechiului Legă-
mânt.
LECȚII DE LA BOU
Care sunt unele din aceste „cele mai mici” porunci ale Legii
Mozaice? Aș putea da mai multe exemple, dar vom analiza una
care se găsește la mijlocul unei serii de astfel de porunci din Deu-
teronom 22: „Să nu semeni în via ta două feluri de semințe, ca nu
cumva să întinezi și rodul seminței pe care ai semănat-o și rodul
viei. Să nu ari cu un bou și un măgar înjugați împreună. Să nu porți
o haină țesută din felurite fire, din lână și in unite împreună” (De-
uteronom 22:9-11). Așa cum spune Domnul Isus, „oricine va strica
una din cele mai mici din aceste porunci, și va învăța pe oameni
așa, va fi chemat cel mai mic în Împărăția cerurilor”! Cum poate fi
posibil aceasta, în special atunci când știm din învățăturile lui Isus
din alte pasaje (vedeți, de exemplu, Marcu 7:18-19, cf. Fapte 10:9-
15, 28-29) că exact acest fel de porunci nu mai sunt obligatorii
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
128
pentru creștini? Cum se poate ca acelora care fac parte din „împă-
răția cerurilor” să li se spună să „păzească și să învețe pe alții”
aceste porunci?
O parte din răspunsul la această întrebare se găsește în a
doua epistolă a lui Pavel către Corinteni, unde spune: „Nu vă înju-
gați la un jug nepotrivit cu cei necredincioși. Căci ce legătură este
între neprihănire și fărădelege? Sau cum poate sta împreună lu-
mina cu întunericul?” (2 Corinteni 6:14). Când Pavel vorbește des-
pre a nu ne „înjuga la un jug nepotrivit”, el face referire la porunca
lui Dumnezeu din Deuteronom 22:10 care interzicea înjugarea la
același plug a boului și măgarului. Observați ce a făcut Pavel în
acest verset? El a luat o poruncă din Vechiul Legământ care se re-
ferea la înjugarea împreună a boului și măgarului, și a aplicat prin-
cipiile ei la creștini! De ce interzicea porunca lui Dumnezeu evrei-
lor să are cu un bou și un măgar înjugați alături? Pentru că unul
era un animal curat și celălalt necurat! (Levitic 11:1-8). Tot așa,
spune Pavel, creștinul nu trebuie să se „înjuge la un jug nepotrivit”
cu o persoană care este necredincioasă. Vedem, așadar, că noi,
creștinii, păzim Deuteronom 22:10, și îl păzim într-o modalitate
mai profundă și mai deplină decât evreii au făcut-o vreodată!
O altă ilustrație a acestui principiu poate fi observată în 1
Corinteni 9:6-10:
„Ori numai eu și Barnaba n-avem dreptul să nu lucrăm? Cine
merge la război pe cheltuiala sa? Cine sădește o vie, și nu mănâncă
din rodul ei? Cine paște o turmă, și nu mănâncă din laptele tur-
mei? Lucrurile acestea le spun după felul oamenilor? Nu le spune și
Legea? În adevăr, în Legea lui Moise este scris: „Să nu legi gura boului
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
129
care treieră grâul!” Pe boi îi are în vedere Dumnezeu aici? Sau vor-
bește El înadins pentru noi? Da, pentru noi a fost scris astfel; căci
cine ară, trebuie să are cu nădejde, și cine treieră grâul, trebuie să-
l treiere cu nădejdea că va avea parte de el.
În aceste versete, Pavel apelează la o altă poruncă dintre
„cele mai mici” din Legea lui Moise, care se găsește în Deuteronom
25:4: „Să nu legi gura boului, când treieră grâul”. Așa cum spune
Pavel, această poruncă este împlinită de creștini, când îi susțin fi-
nanciar pe aceia care le sunt slujitori ai Evangheliei. Lui Dumne-
zeu Îi pasă, într-adevăr, de felul cum tratăm noi animalele, dar,
conform cu ceea ce spune apostolul Pavel, preocuparea lui Dum-
nezeu pentru animale este nesemnificativă comparativ cu grija
Lui pentru noi: „Pe boi îi are în vedere Dumnezeu aici? Sau vorbește
El înadins pentru noi? Da, pentru noi a fost scris astfel...” Cu alte cu-
vinte, aplicația spirituală a acestei porunci pentru noi, creștinii, a
reprezentat ceea ce Dumnezeu a avut de la bun început ca intenție,
când a dat această poruncă!
Pavel a luat aici o poziție cu adevărat remarcabilă în ce pri-
vește Legea lui Moise! Pe de-o parte, el a citat această poruncă, atri-
buindu-i autoritate divină: „Lucrurile acestea le spun după felul
oamenilor? Nu le spune și Legea?” Pe de altă parte, el face clar faptul
că această autoritate divină rezidă nu în faptul că porunca a fost
parte din Legământul Mozaic ca atare, ci în faptul că ea este parte
din revelația lui Dumnezeu în Scriptură. Locul original ocupat de
această poruncă în ansamblul celor 613 porunci ale Legii Mozaice
nu are nici o importanță pentru Pavel. Ea nu are nici o autoritate
asupra lui sau asupra oricăruia dintre creștini în baza poziției ei
între acele porunci. Dimpotrivă, Pavel o vede ca parte a revelației
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
130
lui Dumnezeu în Vechiul Testament, spusă și scrisă în întregime
spre folosul credincioșilor Noului Legământ, care, într-o zi, aveau să
beneficieze de aplicația sa spirituală odată ce Vechiul Testament a
trecut!
O altă ilustrație notabilă a felului cum creștinii „păzesc”
chiar și cele mai mici porunci ale Legii se referă la circumcizie.
Conform lui Pavel, dacă un om are circumcizia inimii (realitatea
spirituală a ceea ce circumcizia fizică era doar o umbră), absența
circumciziei sale fizice va fi considerată drept circumcizie! (Ro-
mani 2:26). Astfel, toți creștinii, în virtutea realității interioare din
inimile lor, într-adevăr „păzesc” și „învață pe alții” porunca despre
circumcizie, și ei o păzesc mai în adevăr decât a fost ea păzită de
către aceia care erau iudei numai în sens exterior, „în carne”!
După cum este de așteptat, multe dintre poruncile Legii Mo-
zaice au în vedere în mod clar Persoana și lucrarea ispășitoare a lui
Hristos, iar semnificația lor este revelată în scrierile Noului Testa-
ment. Cartea Evrei, de exemplu, explică mult din simbolismul care
stă în spatele legilor date cu privire la construcția, slujirea și jer-
tfele de la cortul întâlnirii. Modalitatea în care noi, creștinii, „pă-
zim cele mai mici” din aceste legi este prin credința în Hristos în
calitate de Marele nostru Preot și Jertfa pentru păcatele noastre. În
fapt, modalitatea în care noi putem fi siguri că „păzim și învățăm
pe alții să păzească” oricare poruncă din Vechiul Testament – mai
mult sau mai puțin importantă – este nu doar prin a arăta reve-
rență față de Vechiul Testament ca fiind Cuvântul lui Dumne-
zeu, ci și prin a crede în și a ne alipi, în umblarea noastră, de Domnul
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
131
și Stăpânul nostru, care este, în Persoana și învățăturile Sale, „împli-
nirea” celor mai mici „iote și frânturi” din Lege.
Se află creștinul sub autoritatea legilor Vechiului Legă-
mânt? Nu, el nu se află sub niciuna dintre ele în mod direct, ca lege
a legământului, dar el „le păzește și învață pe alții” să le păzească
pe toate în mod indirect, atunci când el trăiește în realitățile Nou-
lui Legământ. Aceasta nu înseamnă că noi, creștinii, putem dis-
cerne întotdeauna adevărul spiritual, acolo unde este cazul, pe
care Dumnezeu l-a avut în vedere prin fiecare dintre poruncile
date evreilor în trecut. Există multe legi despre alimente curate și
necurate, reguli privitoare la jertfe și așa mai departe, a căror sem-
nificație deplină e posibil să nu o înțelegem pe deplin niciodată
înainte de ajunge în cer. Modalitatea în care orice poruncă speci-
fică a Vechiului Testament trebuie împlinită de către noi, chiar și
în principiile ei spirituale, depinde de felul cum acea poruncă este
interpretată și aplicată de Domnul Isus Hristos și de apostolii Lui
inspirați. Dacă în Noul Testament nu ne este oferită nici o aplicație
inspirată a unei anume porunci, putem totuși, prin călăuzirea Du-
hului Sfânt, să tragem multe învățături folositoare din ea. Este im-
portant să ne amintim, totuși, că atunci când Domnul și apostolii
Lui nu ne-au oferit nici o aplicație a unei porunci din Vechiul Le-
gământ, noi nu avem nici un drept să impunem interpretarea
noastră a acelei porunci asupra conștiințelor altor credincioși.
Creștinii nu „păzesc și învață pe alții” cele mai mici porunci ale Legii
și ale profeților prin a alcătui o nouă „listă de reguli”, formată din
legile Vechiului Testament (interpretate spiritual), ci prin umblarea
în dragoste (Romani 13:9-10; Galateni 5:14; v. și Capitolul 16), prin
puterea Duhului Sfânt! (Romani 8:4).
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
132
APLICÂND VECHIUL TESTAMENT
Creștini fiind, noi trebuie să citim Vechiul Testament prin
„lentilele” lui Hristos și a apostolilor Lui. Pavel ilustrează această
abordare atunci când descoperă un principiu perpetuu în promi-
siunea care este atașată Poruncii a 5-a: „Copii, ascultați în Domnul
de părinții voștri, căci este drept. „Să cinstești pe tatăl tău și pe
mama ta” - este cea dintâi poruncă însoțită de o făgăduință - „ca să
fii fericit, și să trăiești multă vreme pe pământ”” (Efeseni 6:1-3). În
acest pasaj, Pavel citează una din Cele 10 Porunci, apoi îi „crești-
nează” promisiunea și o aplică copiilor celor dintre Neamuri. Pro-
misiunea originală a lui Dumnezeu („ca să ai zile multe și să fii fe-
ricit în țara pe care ți-o dă Domnul, Dumnezeul tău” – Deuteronom
5:16) avea de-a face cu a „avea multe zile” pentru națiunea evre-
iască în țara Canaanului (vezi și Exod 20:12). Aplicația lui Pavel cu
privire la acea promisiune, în cazul creștinilor, face referire la
principiul general care arată că acei copii care își cinstesc și ascultă
de părinții lor vor fi binecuvântați – vor fi „fericiți”, și, în mod nor-
mal, vor trăi mai mult „pe pământ” decât copiii care nu își cinstesc
părinții. Multe dintre promisiunile prezentate în cartea Proverbe-
lor urmează un raționament similar. Acelea care fac referire la „vi-
ață lungă” și bogății fizice sunt exemple notabile în acest sens (de
ex. Proverbe 3:1-2, 16; 4:10; 9:11; 10:4, 27; 22:4; 24:3-4). Deși creș-
tinii pot să experimenteze „sărăcie lucie” (2 Corinteni 8:2) sau să
fie martirizați la o vârstă fragedă (Fapte 7:58-60), rămâne adevă-
rat ca principiu general faptul că (în general) o viață de sârguință,
înțelepciune și neprihănire tinde să aducă cu ea longevitate și
prosperitate materială.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
133
Dacă îi urmăm pe apostoli în aplicarea învățăturilor Vechi-
ului Testament în viețile noastre, vom descoperi multe bogății în
„Lege și Profeți”. „Și tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pentru
învățătura noastră, pentru ca, prin răbdarea și mângâierea pe care
o dau Scripturile, să avem nădejde” (Romani 15:4). „Aceste lucruri
li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, și au fost scrise pen-
tru învățătura noastră, peste care au venit sfârșiturile veacurilor”
(1 Corinteni 10:11). Așa cum spune Domnul Isus, chiar și cuvin-
tele adresate de Dumnezeu lui Moise la rugul aprins ne erau adre-
sate în realitate nouă! „Oare n-ați citit ce vi s-a spus de Dumnezeu,
când zice: ,Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, și
Dumnezeul lui Iacov?’ Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor
morți ci al celor vii” (Matei 22:31-32; Exod 3:6). În lumina acestei
siguranțe minunate, cât de sârguincioși ar trebui să fim în studiul
nostru cu privire la Scripturile Vechiului Testament!
CĂUTÂND PE HRISTOS
Mai presus de orice, ar trebui să Îl căutăm pe Hristos pe pagi-
nile Vechiului Testament. Putem face lucrul acesta cu deplină sigu-
ranță, întrucât știm că „Moise a scris despre El” (Ioan 5:46). Așa
cum spune Domnul Isus, „tocmai ele [Scripturile Vechiului Testa-
ment] mărturisesc despre Mine” (Ioan 5:39). Nu doar legile, ci și
multe dintre evenimentele istorice care au avut loc în Vechiul Tes-
tament au fost lăsate de Dumnezeu pentru a prevesti Persoana și
lucrarea lui Hristos. Hristos este „mana” cea adevărată, „adevărata
Pâine din cer” care „dă lumii viața” (Ioan 6:31-35). El este și „Paș-
tele noastre” (1Corinteni 5:7) și „stânca” spirituală din care
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
134
israeliții au băut în pustie! (1 Corinteni 10:4). Hristos este peste tot
în Vechiul Testament!
Hudson Taylor (1832-1905), misionar în China, ne vor-
bește despre o experiență pe care a avut-o în timp ce se afla într-
una dintre călătoriile sale misionare, experiență care ilustrează
bine acest lucru:
A trebuit să petrec noaptea într-un oraș foarte rău. Toate hotelu-
rile erau locuri îngrozitoare, iar oamenii păreau să aibă conștiin-
țele lor împietrite și inimile pecetluite împotriva Adevărului. Pro-
pria-mi inimă se simțea oprimată și nu-și găsea odihnă; m-am
trezit în dimineața următoare dărâmat și simțindu-mă flămând
și însetat spiritual.
Când mi-am deschis Biblia la capitolul 7 din cartea Numeri, am
simțit ca și cum n-aș fi putut să rezist să citesc acel lung capitol
plin de repetiții; simțeam că ar fi fost mai bine să deschid la un
capitol care să îmi hrănească sufletul. Și totuși nu mă simțeam
bine să îmi abandonez partea zilnică din citirea Bibliei, așa că,
după puțină zbatere interioară, m-am hotărât să îl citesc, ru-
gându-mă ca Dumnezeu să mă binecuvânteze, chiar și prin Nu-
meri 7. Mă tem că n-am avut prea multă credință când m-am ru-
gat, dar o, cât de abundent a fost răspunsul la acea rugăciune, și
ce ospăț mi-a dat Dumnezeu!13
Lucrurile pe care Hudson Taylor le-a primit de la Dumne-
zeu în acea dimineață din acest aparent pasaj obscur al Legii au
fost o binecuvântare atât de mare pentru el, încât mai târziu le-a
pus pe hârtie și le-a publicat într-o carte!14 Astfel de mărturii ar
trebui să ne încurajeze mult în a imita rugăciunea psalmistului:
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
135
„Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale!”
(Psalmii 119:18)
SUMARUL CAPITOLULUI 9
Chiar dacă Vechiul Legământ a fost abrogat, Scripturile Ve-
chiului Testament continuă să fie revelația plină de autoritate a
caracterului lui Dumnezeu și a căilor Lui „câtă vreme nu va trece
cerul și pământul”. Există o continuitate de bază între Legea lui
Hristos și Legea lui Moise. Învățăturile lui Hristos din Predica de
pe Munte nu răstoarnă Legea lui Moise, ci sunt, în fapt, o împlinire
a fiecărui aspect din aceasta. Aceia care intră în realitățile descrise
în Predica de pe Munte se vor descoperi pe ei înșiși împlinind nu
doar poruncile mai „importante” ale Legii, ci și pe „cele mai mici”.
Creștinii „păzesc și învață pe alții” până și „cele mai mici”
porunci ale Legii, nu doar prin faptul că arată reverență față de Ve-
chiul Testament ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu, ci și prin cre-
dința lor în Hristos și prin alipirea lor de Domnul și Stăpânul lor,
care, în Persoana și învățăturile Lui, reprezintă „împlinirea” orică-
rei „iote și frânturi” din Lege.
Creștini fiind, noi trebuie că citim Vechiul Testament prin
„lentilele” lui Hristos și a apostolilor Lui, conștientizând că „tot ce
a fost scris mai înainte, a fost scris pentru învățătura noastră, pen-
tru ca, prin răbdarea și mângâierea pe care o dau Scripturile, să
avem nădejde.”
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
136
Mai presus de orice, ar trebui să Îl căutăm pe Hristos pe pa-
ginile Vechiului Testament, întrucât noi știm că „Moise a scris des-
pre El” și că El reprezintă tema centrală a Vechiului Testament.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
137
PARTEA A TREIA.
LEGEA LUI HRISTOS
Legea lui Hristos este superioară oricărei alte revelații a Le-
gii, pentru că ea izvorăște din „noua poruncă” dată de El, prin care
ni se spune să ne „iubim cum ne-a iubit El”. Această dragoste ca a
lui Hristos cuprinde și împlinește în ea esența Legii și ne oferă cea
mai mare descoperire imaginabilă cu privire la ceea ce Dumnezeu
cere de la om. În legătură cu acest fapt, dragostea reprezintă accen-
tul central al Noului Testament pentru viața și comportamentul
creștinului. Datorită faptului că Hristos Însuși este „legea” noas-
tră, „legea lui Hristos” ne aduce înainte un standard uimitor și im-
posibil deopotrivă. Ea nu poate fi împlinită în viețile noastre decât
pe măsură ce Hristos Însuși trăiește viața Lui prin noi, în Persoana
Duhului Sfânt.
Capitolele 10-13 explorează sensul și centralitatea „porun-
cii noi” și a „legii dragostei” ale lui Hristos. Capitolul 14 explică
apoi de ce dragostea adevărată, biblică trebuie definită întot-
deauna în termenii acțiunilor lui Hristos; Noul Testament ne
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
138
învață aspectele de etică apelând la exemplul lui Hristos. În Capi-
tolul 15, sunt ilustrate aspectele practice ale poruncii noi a lui
Hristos de a ne „iubi unul pe celălalt”, prin intermediul multelor
îndemnuri de genul „unul pe celălalt”, incluse în Noul Testament.
În Capitolul 16 este analizată simplitatea legii lui Hristos – crești-
nii nu trăiesc pe baza unei liste de reguli. Capitolul 17 tratează apoi
mai pe deplin superioritatea legii lui Hristos față de Legea lui Mo-
ise, în timp ce Capitolele 18-19 își propun să așeze Legea lui Hris-
tos în contextul adecvat, ca parte a „slujbei Duhului” mai largă în
Noul Legământ.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
139
CAPITOLUL 10.
PORUNCA CEA NOUĂ
Cu cei ce sunt fără Lege, m-am făcut ca și cum aș fi fost fără lege (măcar că
nu sunt fără o lege a lui Dumnezeu, ci sunt sub legea lui Hristos)...
1Corinteni 9:21
Purtați-vă sarcinile unii altora, și veți împlini astfel Legea lui Hristos.
Galateni 6:2
Suntem acum în poziția de a analiza regula după care se
conduce viața creștinului, și anume „legea lui Hristos”! Cu toate
acestea, atunci când Pavel spune Galatenilor, „Purtați-vă sarcinile
unii altora, și veți împlini astfel Legea lui Hristos”, el nu le oferă
explicații detaliate despre ce anume este „legea lui Hristos”. În
fapt, el nu le dă nici o explicație! Este evident că înțelesul legii lui
Hristos era atât de bine cunoscut în biserica primară, încât nu era
necesară vreo explicație. A ne „purta sarcinile unii altora” în-
seamnă a manifesta dragoste, iar a manifesta dragoste înseamnă
a „împlini Legea lui Hristos”. Dar cum se face că biserica primară a
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
140
ajuns până acolo că, referindu-se la dragoste, vorbește despre ea ca
„legea lui Hristos”? Răspunsul se găsește în cuvintele Domnului
nostru adresate ucenicilor în odaia de sus.
Fiecare dintre noi ar trebui să pătrundem în spațiul sfânt al
cuvântării din Odaia de Sus cu reverență și uimire. Acolo, în chiar
ajunul crucificării Sale, Domnul Isus îi pregătea pe ucenicii Lui
pentru încercările, binecuvântările și responsabilitățile care
aveau să fie în curând ale lor. Acolo El le-a dat învățăturile la des-
părțire și a subliniat înaintea lor acele lucruri care erau de maximă
importanță, și care trebuiau urmate și ținute minte de ucenici. Și
aici El ne dă o „nouă poruncă”, a Lui.
„Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit
Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții. Prin aceasta vor cunoaște
toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru
alții” (Ioan 13:34-35).
„Aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unii pe alții, cum v-am iu-
bit Eu. Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața
pentru prietenii săi” (Ioan 15:12-13).
„Vă poruncesc aceste lucruri, ca să vă iubiți unii pe alții” (Ioan
15:17).
Am putea să ne imaginăm surpriza ucenicilor atunci când
ei au auzit că „dragostea” este „noua” poruncă! Nu poruncise deja
Dumnezeu oamenilor să se iubească unul pe altul? De ce ar vorbi
Domnul Isus despre aceasta denumind-o poruncă „nouă”? Sunt
cel puțin 3 motive pentru care porunca aceasta nouă poate fi, pe
bună dreptate, denumită „nouă”.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
141
NOUL LEGĂMÂNT
Atunci când ne gândim la porunca „nouă”, trebuie să ne
amintim că acesta nu a fost singurul lucru care era „nou” în acea
seară în Odaia de Sus: „Tot astfel, după ce au mâncat, a luat paha-
rul, și li l-a dat, zicând: „Acest pahar este legământul cel nou, făcut
în sângele Meu, care se varsă pentru voi”” (Luca 22:20). Porunca
cea nouă este denumită „nouă” pentru că ea însoțește un nou legă-
mânt. Atunci când a fost dat Vechiul Legământ, a existat o mân-
care a legământului, stropirea cu sânge, și darea de porunci care să
fie păzite de oameni (Exod 24:7-11). La fel, când a fost dat Noul Le-
gământ, a existat și o hrană a legământului (prima „Cină a Dom-
nului”), apoi curgerea sângelui lui Hristos, și darea unei „noi po-
runci” pe care să o păzim. Această „nouă poruncă” nu reprezintă
un fel de nou cod legal sau listă de reguli care trebuie păzite, ci o
amintire a ceea ce este cu adevărat important în viața creștină.
Gândește-te la asta, dragă credinciosule! Sub Vechiul Legă-
mânt, existau tot felul de legi și reguli care trebuiau urmate cu me-
ticulozitate – în fapt, șase sute treisprezece în total! În Noul Legă-
mânt, există un singur jalon pe care noi trebuie să îl păstrăm cen-
tral în gândirea noastră! (vezi și Capitolul 16) După cum am arătat
într-un capitol anterior, acest fapt nu doar că ne dă o libertate
imensă, ci ne dă și o responsabilitate imensă.
NOUL EXEMPLU
Porunca cea nouă este „nouă” pentru că este asociată cu un
nou legământ. Dar ea este de asemenea „nouă” pentru că oferă o
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
142
profunzime cu totul nouă pentru semnificația cuvântului „dra-
goste”. Acest lucru este evident din faptul că Domnul nostru nu a
spus doar, „Vă dau o poruncă nouă, să vă iubiți unii pe alții”, ci El
spune, „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiți unii pe alții; cum v-am
iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții”. Cu alte cuvinte, stan-
dardul creștinului nu este doar „dragostea”, ci dragostea care are
aceeași calitate și mărime ca aceea pe care Hristos a dovedit-o în în-
truparea Sa și în moartea Sa pe cruce! Într-adevăr, aceasta este o
„nouă” poruncă, pentru că ea este cea mai înaltă, mai clară și mai
strălucitoare revelație cu privire la ceea ce este cerut de la om, și
care a fost sau poate fi dată rasei omenești vreodată. Nu poate fi
nimic mai exigent, sau care să ceară mai mult, sau mai minunat de-
cât aceasta – să iubim pe ceilalți în același fel și cu aceeași profun-
zime cu care Hristos ne-a iubit! Nimeni nu a pătruns vreodată pro-
funzimea deplină a acestor cuvinte, și nici nu le-a trăit vreodată
în plinătatea lor. Într-un capitol viitor, vom examina mai mult im-
plicațiile acestor cuvinte.
FĂPTURA NOUĂ
Există un al treilea motiv pentru care porunca nouă este
„nouă”. Ioan prezintă aceasta în prima sa epistolă: „Preaiubiților
nu vă scriu o poruncă nouă, ci o poruncă veche, pe care ați avut-o
de la început. Porunca aceasta veche este Cuvântul, pe care l-ați
auzit. Totuși vă scriu o poruncă nouă, lucru care este adevărat atât
cu privire la El, cât și cu privire la voi; căci întunerecul se împrăștie,
și lumina adevărată și răsare chiar” (1 Ioan 2:7-8). Într-un sens,
porunca de a iubi nu reprezintă nimic nou. Cititorii lui Ioan o au-
ziseră de la începutul experienței lor creștine. Chiar și atunci când
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
143
a fost dată, în Odaia de Sus, era deja veche de secole (Levitic
19:18). Dar Ioan spune, din nou, că este o poruncă nouă, într-un
anume sens, datorită a ceva care este acum adevărat „atât cu pri-
vire la El, cât și cu privire la noi”. Creștini fiind, noi aparținem
acum unui tărâm nou și unei epoci noi: „Întunericul se împrăștie,
și lumina adevărată răsare”. Noi suntem făpturi noi (2 Corinteni
5:17), cu inimi noi (Ezechiel 36:26-27), și naturi noi (Matei 12:33),
născuți din nou (Ioan 3:3-8) prin Duhul lui Dumnezeu, și înviați
pentru a trăi o viață nouă (Romani 6:4). Porunca nouă este nouă
„în noi” pentru că noi suntem noi. Noi avem acum inimi noi, având
scrise pe ele porunca nouă de la Dumnezeu: „Cât despre dragostea
frățească, n-aveți nevoie să vă scriem; căci voi singuri ați fost învă-
țați de Dumnezeu să vă iubiți unii pe alții” (1Tesaloniceni 4:9). „Noi
știm că am trecut din moarte la viață, pentru că iubim pe frați. Cine
nu iubește pe fratele său, rămâne în moarte” (1Ioan 3:14)
LEGEA DRAGOSTEI
Dragostea este „legea” pe care Dumnezeu „o scrie pe inima”
oricărui nou credincios! Acest lucru devine evident atunci când
luăm în considerare ce se petrece în nașterea din nou: „Dar iată le-
gământul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice
Domnul: voi pune legile Mele în mintea lor și le voi scrie în inimile
lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, și ei vor fi poporul Meu” (Evrei
8:10). Ce înseamnă că Dumnezeu a scris legile Lui în inimile noas-
tre? Noul creștin nu se descoperă pe sine în mod instinctiv că nu
dorește să își încălzească locuința începând de Vineri, de la ora 6,
până Sâmbătă seara la ora 6 (Exod 35:3; Levitic 23:32), și nici nu
descoperă deodată că nu mai dorește să poarte cămăși care sunt
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
144
făcute din amestec de bumbac și poliester (Deuteronom 22:11). Ci
el se descoperă pe sine cuprins de o dragoste deosebită pentru Dum-
nezeu și semenii lui! Orice creștin Îl iubește pe Dumnezeu (Romani
8:28; 1 Corinteni 16:22) și îi iubește pe semenii lui (1 Ioan 3:10-15;
4:7-8 etc.). Iar dragostea este inima și esența Legii!
SUMARUL CAPITOLULUI 10
Creștinii sunt chemați să „împlinească” legea lui Hristos
oricând manifestă dragoste unii față de alții. Putem învăța cum a
ajuns dragostea să fie denumită ca „legea lui Hristos” uitându-ne
la „noua poruncă” pe care Hristos a dat-o ucenicilor Lui în Odaia
de Sus: „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiți unii pe alții; cum v-am
iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții”.
Porunca nouă a lui Hristos este „nouă” pentru că ea a fost
dată în legătură cu inaugurarea „noului” legământ. În locul a 613
porunci, creștinii au un singur lucru pe care trebuie să îl păstreze
central în mintea lor.
Porunca nouă a lui Hristos mai este „nouă” pentru că ea
oferă o profunzime cu totul nouă pentru semnificația cuvântului
„iubire”. Creștini fiind, noi suntem chemați să ne iubim unii pe al-
ții „așa cum Hristos ne-a iubit”. Aceasta este cu adevărat o poruncă
„nouă”, pentru că ea ne pune înainte cea mai înaltă, mai clară și
mai strălucitoare revelație cu privire la îndatorirea omului, care a
fost sau ar putea fi dată vreodată rasei omenești.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
145
Porunca nouă a lui Hristos este „nouă” și datorită a ceea ce
Hristos a făcut în inimile tuturor credincioșilor. Creștinii aparțin
unui nou tărâm – un tărâm unde „întunericul se împrăștie, și lu-
mina adevărată răsare”. Porunca nouă este nouă „atât cu privire la
El, cât și cu privire la noi” datorită faptului că suntem făpturi noi.
Acum, noi avem inimi noi, în care Dumnezeu a scris porunca nouă,
a dragostei.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
146
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
147
CAPITOLUL 11.
ESENȚA LEGII
Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul
tău, și cu tot cugetul tău. Aceasta este cea dintâi, și cea mai mare poruncă.
Iar a doua, asemenea ei, este: ,Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.’
În aceste două porunci se cuprind toată Legea și Proorocii.”
Matei 22:37-40
Când un „învățător al Legii” L-a întrebat pe Isus „care este
cea mai mare poruncă din Lege”, El a răspuns folosind versetele ci-
tate mai sus, spunându-i acelei persoane nu doar care este „cea
dintâi și cea mai mare” poruncă, ci și care este „a doua”, „asemenea
ei”. Deși învățătorul Legii nu ceruse să i se spună care este a doua
poruncă, Domnul Isus a prezentat-o în mod intenționat pentru a
așeza fundamentul pentru o învățătură extrem de importantă, pe
care El voia să o transmită. După ce a citat care sunt cele două mari
porunci, El a continuat, făcând următoarea afirmație remarca-
bilă: „În aceste două porunci se cuprind toată Legea și Proorocii”.
Este important să vedem că expresia tradusă prin „cuprind” din
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
148
acest verset are sensul literal de „a atârna sau a se ține”. Așa cum
spune Domnul Isus Hristos, „toată Legea și Proorocii” atârnă sau
se țin de aceste două mari porunci ale dragostei. Aceste două po-
runci sunt mai mult decât o simplă prezentare rezumată a Legii;
ele sunt ca niște cuiere de care oricare altă poruncă a Legii stă agă-
țată. Cu alte cuvinte, esența sau substanța Legii este dragostea față
de Dumnezeu și dragostea față de aproapele; toate celelalte po-
runci sunt pur și simplu aplicații ale acestor două porunci la dife-
ritele circumstanțe ale vieții.
Faptul că aceste două porunci cuprind și conțin în ele orice
aspect al îndatoririi esențiale a omului față de Dumnezeu poate fi vă-
zut foarte clar în discuția Domnului cu „învățătorul legii”:
„Un învățător al Legii s-a sculat să ispitească pe Isus și I-a zis: „În-
vățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?” Isus i-a zis:
„Ce este scris în Lege? Cum citești în ea?” El a răspuns: „Să iubești
pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău,
cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău; și pe aproapele tău ca pe
tine însuți”. „Bine ai răspuns”, i-a zis Isus; „fă așa, și vei avea viața
veșnică”” (Luca 10:25-28, comparați cu Levitic 18:5)
În acest pasaj învățăm de la Domnul Isus Hristos că păzirea
celor două mari porunci este suficientă în ea însăși pentru a asi-
gura cuiva viața veșnică. Oricare din cele mai exigente cerințe mo-
rale ale Legii sunt în mod evident împlinite prin păzirea acestora
două! Aceste două porunci formează esența Legii.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
149
ESENȚA LEGII
Orice discuție legată de „esența Legii” trebuie să aibă ca
punct de plecare însăși ființa și caracterul lui Dumnezeu. Afară de
Dumnezeu, nu există nici o lege – nu există distincție între bine și
rău. În mod specific, nu există un standard a „ceea ce este bine” în
afara lui Dumnezeu, standard la care cineva se poate raporta pen-
tru a vedea dacă este bun. Dumnezeu Însuși, după voia Sa și Ființa
Sa perfect libere, este standardul în funcție de care este definită
orice bunătate. Lucrurile care sunt ca Dumnezeu sunt „bune”; lu-
crurile care nu sunt ca Dumnezeu sunt „rele”. Atunci când acest
principiu este aplicat rasei omenești, asta înseamnă că oamenii
trebuie să fie, din punct de vedere moral, ca Dumnezeu, ca să poată
fi buni, iar toți oamenii care nu sunt ca Dumnezeu, prin definiție
și în realitate, sunt răi.
În esența ei, „Legea” nu este, așadar, o legiferare arbitrară,
ci o necesitate înrădăcinată în însăși ființa lui Dumnezeu. Legea
este o exprimare a caracterului lui Dumnezeu, întrucât acel carac-
ter are legătură cu ordinea creată. Întrucât Dumnezeu „este” dra-
goste (1Ioan 4:8, 16; vedeți și Anexa B), și creaturile raționale și
morale ale lui Dumnezeu trebuie să fie asemenea Lui ca să poată fi
bune, atunci oamenii sunt obligați să iubească, pentru simplul motiv
că așa este Dumnezeu. Orice eșec în a trăi această dragoste este pă-
cat.
În final, „păcatul” este „păcătos” pur și simplu pentru că el
contrazice caracterul absolut al ființei lui Dumnezeu. Întrucât este
o contrazicere a ființei lui Dumnezeu, păcatul implică separarea
față de Dumnezeu. Dar Dumnezeu este și izvorul a tot ceea ce
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
150
constituie „viața” (Psalmii 36:9). De aceea, păcatul implică în mod
obligatoriu „moartea”, pentru că el aduce cu sine separarea de
Dumnezeu. „Sufletul care păcătuiește, acela – obligatoriu – va
muri” (Ezechiel 18:4).
Întrucât Legea este, în esența ei, o exprimare a caracterului
lui Dumnezeu, ar trebui să ne fie foarte clar că, întrucât Dumnezeu
nu se poate schimba, nici esența Legii nu se poate schimba vreodată.
Esența Legii este „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată
inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul
tău; și pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Nu poate fi niciodată
drept ca o ființă creată să își iubească Creatorul său infinit de glo-
rios cu o iubire mai mică decât „cu toată inima, cu tot sufletul, cu
toată puterea și cu tot cugetul”. La fel, nu ar fi niciodată drept ca o
ființă creată să își iubească „aproapele” mai puțin decât se iubește
pe sine sau să facă aproapelui lucruri pe care n-ar dori ca aproapele
să le facă față de el. Astfel, cele două mari porunci reprezintă obliga-
ția morală neschimbătoare a tuturor oamenilor din toate locurile și
din toate timpurile, chiar și în veșnicie.
LEGEA – DEOPOTRIVĂ MINUNATĂ ȘI TERIFIANTĂ
Ca o exprimare necesară a caracterului lui Dumnezeu, Le-
gea este atât minunată cât și terifiantă. Ea este minunată prin fap-
tul că descrie tot ceea ce este frumos, dorit și dumnezeiesc din
punct de vedere moral – căile dragostei, neprihănirii, păcii și vieții.
Dar ea este terifiantă pentru că pronunță o anume condamnare și
distrugere – separarea de Dumnezeu – pentru toți aceia ale căror
vieți sunt în contradicție cu caracterul lui Dumnezeu, pe care
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
151
Legea îl descrie. Existența lui Dumnezeu este, așadar, atât cea mai
bună veste imaginabilă, cât și cea mai negativă veste imaginabilă,
pentru omenirea căzută în păcat. La fel cum cu siguranță există un
Dumnezeu cu totul glorios, neprihănit în El însuși și existent în El
însuși, cu aceeași certitudine este necesar ca toți urmașii păcătoși
ai lui Adam trebuie să aibă parte de separarea veșnică față de El.
Slava de nedescris a Evanghelie stă în aceea că Dumnezeu,
prin crucea lui Hristos, a satisfăcut dreptatea prin propria Ființă,
astfel încât oameni păcătoși să poată fi restaurați pentru a primi
favoarea și zâmbetul Lui. Prin crucea lui Hristos, noi murim față
de Lege – nu față de aspectul minunat al Legii, ci cel îngrozitor și
împovărător al ei (Fapte 15:10; 1 Ioan 5:3). Astfel, noi trecem din
tărâmul condamnării și al blestemului în tărâmul justificării și al
binecuvântării, din tărâmul păcatului și morții în tărâmul nepri-
hănirii și al vieții, din tărâmul cererii în cel al ofertei, din cel al ce-
rințelor exterioare în cel al conformării interioare.
APLICAȚIILE LEGII
După cum am observat mai sus, îndatorirea esențială a tu-
turor oamenilor din toate timpurile este neschimbată. Este impor-
tant să înțelegem, totuși, că aplicațiile specifice ale acestei îndato-
riri nu au fost făcute clare în mod egal pentru toți oamenii din
toate timpurile. În fapt, implicațiile practice a ceea ce înseamnă –
în termeni de acțiuni concrete – a iubi pe Dumnezeu mai presus de
orice și a iubi pe aproapele ca pe tine însuți au fost revelate din ce în
ce mai clar în timp și au fost diferite în circumstanțe diferite:
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
152
• Pentru cei dintre Neamuri – fără acces la Biblie – acestea au
fost revelate numai prin intermediul cunoașterii naturale și
a conștiinței – „lucrarea Legii este scrisă în inimile lor” (Ro-
mani 2:14-16)
• Pentru cei dintre Evrei – acestea au fost transmise în ter-
menii Legământului Mozaic. Datorită circumstanțelor spe-
ciale ale acestui legământ, dragostea pentru Dumnezeu și
pentru aproapele, așa cum este inclusă în Legea Mozaică, a
implicat ascultarea de poruncile pe care noi acum le recu-
noaștem ca fiind simbolice, ceremoniale și civile, ca și de
acelea care erau mai „mari” și care erau direct legate de
esența Legii. De exemplu, „a iubi pe Dumnezeu” într-un
context teocratic însemna, printre altele, păzirea strictă a
Sabatului Evreiesc și aducerea de jertfe prestabilite la mo-
mente anume, în timp ce „dragostea pentru aproape” în-
semna literal omorârea cu pietre a aceluia dintre cei dragi
care încerca să încurajeze pe alții să se îndepărteze de Dom-
nul.
• Pentru creștini, aplicațiile concrete a ceea ce înseamnă „să
iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot
sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta și pe
aproapele ca pe tine însuți” au fost revelate în cei mai clari
și mai măreți termeni imaginabili, în însăși caracterul, com-
portamentul, învățăturile, modelul, viața și Persoana Dom-
nului nostru Isus Hristos. Și acestea sunt rezumate în „Legea
lui Hristos”: „așa cum v-am iubit eu”.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
153
În ultima parte a acestui capitol, vom analiza pe scurt fie-
care din aceste trei revelații ale aceleiași legi neschimbătoare a lui
Dumnezeu – dublă poruncă de a iubi. Prin aceasta, vom vedea că,
într-adevăr, esența Legii nu se schimbă niciodată, dar revelarea Le-
gii s-a făcut din ce în ce mai clar, până la punctul ei culminant, în
Hristos.
LEGEA SCRISĂ ÎN INIMĂ
Atunci când Pavel descrie Neamurile ca fiind „cei ce sunt
fără Lege” (1Corinteni 9:21), el nu afirmă aceasta într-un sens ab-
solut. Chiar dacă ei n-au văzut niciodată o Biblie sau n-au auzit vre-
odată de Cele 10 Porunci, Neamurile totuși au o cunoaștere interi-
oară despre Dumnezeu și despre bine și rău. Atunci când un șarpe
veninos l-a mușcat de mână pe Pavel, pe când se afla pe insula
Malta, nativii de acolo au spus, „Cu adevărat omul acesta este un
ucigaș, căci ,Dreptatea’ nu vrea să-l lase să trăiască” (Fapte 28:1-6).
Cum de știau ei că a ucide este greșit, și cum de știau că „Dreptatea”
cerea ca o crimă să fie pedepsită cu moartea făptașului? Așa cum
spune Pavel, ei cunoșteau acest lucru datorită faptului că „lucrarea
Legii este scrisă în inimile lor”. „Când Neamurile, măcar că n-au
lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, își
sunt singuri lege; și ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în ini-
mile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturisesc cugetul lor și
gândurile lor, care sau se învinovățesc sau se dezvinovățesc între
ele. Și faptul acesta se va vedea în ziua când, după Evanghelia mea,
Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oa-
menilor” (Romani 2:14-16)
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
154
Atunci când Neamurile „fac din fire lucrurile Legii”, avem
de-a face cu esența Legii, despre care se spune că este „scrisă în ini-
mile lor”. Oamenii știu în mod natural că ei n-ar trebui să le facă
semenilor lor ceea ce ei înșiși n-ar dori să li se facă. Ei știu, de exem-
plu, că n-ar trebui să înșele, să fure sau să își ucidă aproapele, adică
ei știu că ar trebui să îl iubească (Romani 13:9-10). Acesta este mo-
tivul pentru care o formă anume a „Regulii de Aur” (Matei 7:12) se
găsește în toate marile religii din lume. În același fel, oamenii știu
în mod natural că ei ar trebui să iubească și să glorifice pe Dumne-
zeu, și știu în conștiințele lor că ei au eșuat în a se achita de această
obligație. O mărturie elocventă este oferită cu privire la această cu-
noaștere inevitabilă oridecâteori pe altarele zeilor mânioși, pă-
gâni, se aduce sângele unei păsări drept jertfă pentru stingerea
mâniei acestora.
Deși a fost afectată substanțial de păcat, cunoașterea de că-
tre om a binelui și răului reprezintă unul din cele mai greu de di-
gerat aspecte a ceea ce înseamnă să fii făcut „după chipul lui Dum-
nezeu”. Chiar și după multă vreme în care conștiința i-a fost „în-
semnată cu fierul roșu” (1Timotei 4:2) și a ajuns la stadiul de a
numi „răul bine și binele rău” (Isaia 5:20), omul încă păstrează
această cunoaștere interioară, în adâncul ființei sale. Aceasta este
o parte inevitabilă a fundamentului ființei lui. Pavel arată clar
acest lucru în primul capitol al epistolei lui către Romani, în care
subliniază condamnarea „omului care nu are acces la Biblie”. După
descrierea, în versetele 21-31, a stării morale corupte a acelora pe
care Dumnezeu „i-a lăsat pradă” (Romani 1:24, 26, 28) celor mai de
jos stări de depravare, el concluzionează spunând că până și aceia
care s-au cufundat în această stare „știu hotărârea lui Dumnezeu,
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
155
că cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte”. Aceasta
este o afirmație remarcabilă! Chiar și fără vreo revelație specială
de la Dumnezeu (cum ar fi prin Biblie), toți oamenii „știu hotărârea
lui Dumnezeu” că aceia care practică „asemenea lucruri” precum
imoralitatea sexuală, homosexualitatea, nelegiuirea, răutatea, lă-
comia, invidia, crima, cearta, viclenia, pornirile răutăcioase, bârfa,
ponegrirea, ura față de Dumnezeu, obrăznicia, aroganța, lăudăro-
șia, născocirea de rele, neascultarea de părinți, călcarea cuvântului
și lipsa de dragoste și milă, sunt „vrednici de moarte”! (Romani
1:32)
Cu mult înainte ca Legea lui Moise să fi fost dată, Dumnezeu
i-a făcut pe oameni responsabili pentru păcatele săvârșite împo-
triva lucrării Legii care era scrisă în conștiințele lor. De exemplu,
Dumnezeu a distrus întreg pământul în zilele lui Noe pentru că
„răutatea omului era mare pe pământ, și că toate întocmirile gân-
durilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău”
(Geneza 6:5). Cetățile Sodoma și Gomora, la rândul lor, au fost dis-
truse pentru păcatul împotriva firii (Geneza 18:20-19:25; Romani
1:26-27) pentru că ei practicau lucruri despre care știau (Geneza
19:7) că erau rele.
LEGEA LUI MOISE
Când Legea lui Moise a fost dată evreilor, ea nu a reprezen-
tat o „lege nouă” în esența ei (ar fi fost o imposibilitate, pentru că
esența Legii lui Dumnezeu nu se poate schimba niciodată). Ea a re-
prezentat o revelare într-o lumină mult mai clară (și în termenii
unor porunci specifice, concrete) a îndatoririlor pe care toți
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
156
oamenii le cunoșteau dinainte, prin legea conștiinței. În prezența
unui astfel de cod scris clar, „păcătoșenia” păcatului a devenit mai
evidentă (Romani 5:20; 7:13). În plus, Legea lui Moise a făcut cu-
noscute diverse porunci noi cu privire la circumstanțe particulare
ale sistemului teocratic. Așa cum am afirmat mai sus, „dragostea
pentru Dumnezeu”, în sistemul teocratic, implica ascultarea de
multe porunci pe care noi azi le vedem drept ceremoniale sau ci-
vile, ca și de acelea care sunt „mai mari” și care ilustrează direct
caracterul lui Dumnezeu (vezi Anexa C). Cu rare excepții, aplicate
unor situații speciale (cf. Matei 12:3-4), toate aceste porunci erau
obligatorii în conștiințele acelora care se aflau „sub” Legea Moza-
ică, pentru că nici un om nu poate iubi cu adevărat pe Dumnezeu
fără să asculte de poruncile pe care Dumnezeu i le-a dat în mod di-
rect. Nici un iudeu nu s-ar fi gândit vreodată că ar fi putut să iu-
bească pe Dumnezeu în vreme ce ar fi ignorat (de exemplu) po-
runca circumciziei. În fapt, Moise însuși era pe punctul să își pi-
ardă viața din cauza faptului că întârziase să își circumcidă fiul
(Exod 4:24-26). Totuși, circumcizia nu a avut nici o legătură di-
rectă cu caracterul lui Dumnezeu sau cu esența Legii, și, atunci
când ajungem la Noul Testament, descoperim că circumcizia (fi-
zică) „nu este nimic”, ea nemaifiind nici măcar una din „poruncile
lui Dumnezeu”! (1 Corinteni 7:19; Galateni 6:15)
Aceste principii sunt bine ilustrate în unul din avertismen-
tele care începeau cu acele „vai” pe care Isus le-a pronunțat la
adresa cărturarilor și a fariseilor: „Vai de voi, cărturari și Farisei
fățarnici! Pentru că voi dați zeciuială din izmă, din mărar și din
chimen, și lăsați nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege:
dreptatea, mila și credincioșia; pe acestea trebuia să le faceți, și pe
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
157
acelea să nu le lăsați nefăcute” (Matei 213:23). Din cuvintele Dom-
nului, este clar că, sub Legea Mozaică, unele porunci erau mai „în-
semnate” decât altele. „Dreptatea, mila și credincioșia”, de exem-
plu, fac referire directă la esența Legii, iar neglijarea lor de către
liderii religioși era în mod special imposibil de scuzat. Cu toate
acestea, Legea a fost tratată de Domnul nostru ca un tot. Cei care
făceau parte din poporul lui Dumnezeu nu aveau voie să își aleagă
dintre porunci pe acelea pe care le preferau. Toate preceptele Legii
Mozaice trebuiau împlinite; nici una nu trebuia neglijată: „pe aces-
tea trebuia să le faceți, și pe acelea să nu le lăsați nefăcute.”
LEGEA LUI HRISTOS
După cum Legea lui Moise nu a adus nimic nou în ce pri-
vește esența ei (o imposibilitate altfel), ci a prezentat mai clar apli-
cațiile Legii, la fel este și cu legea lui Hristos. În ceea ce privește
esența ei, ea este aceeași ca și Legea lui Moise și ca și legea conști-
inței, dar în ceea ce privește aplicațiile ei, este mai înaltă și mai
clară decât oricare din ele. Din acest motiv, ea este denumită de
Domnul „o poruncă nouă”. Implicațiile practice, specifice, a ceea
ce înseamnă să iubești pe Dumnezeu mai presus de orice și să iu-
bești pe aproapele ca pe tine însuți își găsesc cea expresia cea mai
înaltă, cea mai clară și finală în legea lui Hristos (vezi Capitolul 14).
Ar trebui observat încă o dată că nu Legea lui Moise ca atare,
ci esența acelei Legi (și a întregii Legi) este ceea ce e „scris în inimă”
în Noul Legământ. Prin natura lor, toți creștinii sunt umpluți cu
dragoste pentru Dumnezeu și pentru aproapele lor, prin miracolul
nașterii din nou și al locuirii lor de către Duhul Sfânt. Toți creștinii
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
158
Îl iubesc pe Dumnezeu. Acest lucru este atât de adevărat și fără ex-
cepție încât creștinii sunt de fapt identificați în Scriptură ca fiind
„cei ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8:28). Dacă nu iubește ci-
neva pe Domnul Isus Hristos, să fie „anatema” (1Corinteni
16:22). În mod asemănător, toți creștinii își iubesc aproapele. „Voi
singuri ați fost învățați de Dumnezeu să vă iubiți unii pe alții”
(1Tesaloniceni 4:9, 1Ioan 3:14 etc). „Noi știm că am trecut din
moarte la viață, pentru că iubim pe frați. Cine nu iubește pe fratele
său, rămâne în moarte” (1Ioan 3:14). A spune unor creștini (cum
fac unii predicatori) că ei trebuie „să nu se urască unii pe alții atât
de mult” trădează o ignoranță totală cu privire la natura converti-
rii adevărate. Deși dragostea lor este departe de a fi perfectă, toți
creștinii, așa cum spune apostolul Ioan, „iubesc pe frați”! „Cine nu
iubește, n-a cunoscut pe Dumnezeu” (1Ioan 4:8)
SUMARUL CAPITOLULUI 11
Legea unică, neschimbătoare, a lui Dumnezeu este alcătu-
ită din obligația dublă de a iubi, și este înrădăcinată în însăși carac-
terul Lui, pentru că Dumnezeu este dragoste. Aplicațiile acestei legi
neschimbătoare și unice au fost revelate cu o claritate din ce în ce
mai mare de-a lungul istoriei răscumpărării. De la Adam la Moise,
ele au fost făcute cunoscute omului în primul rând prin interme-
diul legii scrise în inimă. La vremea lui Moise, ele au fost prezen-
tate mai clar prin darea unui legământ scris, care a fost dat națiu-
nii fizice a Israelului. Odată cu venirea lui Hristos, ele au fost reve-
late în cei mai mari și mai clari termeni imaginabili – adică în chiar
cuvintele, faptele și Persoana lui Hristos.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
159
Hristos înlocuiește Legea lui Moise, nu prin a o distruge, ci
prin a o cuprinde în plinătatea Lui. Deși esența Legii lui Moise era
dragostea față de Dumnezeu și față de aproapele, faptul că Legea a
fost dată unui anume popor a implicat o formulare a ei cu mult sub
standardele Noului Legământ. Atunci când Hristos a venit, Legă-
mântul Mozaic (cu toate legile care l-au format) a fost abolit, și a
fost inaugurat un Nou Legământ, de data aceasta cu un popor spi-
ritual, în întregime născut din nou. Toți aceia care sunt părtași
acestui Nou Legământ au esența Legii – dragostea față de Dumne-
zeu și față de aproapele – scrisă în inimile lor prin miracolul naște-
rii din nou.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
160
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
161
CAPITOLUL 12.
DRAGOSTEA ȘI LEGEA
Să nu datorați nimănui nimic, decât să vă iubiți unii pe alții: căci cine iu-
bește pe alții, a împlinit Legea. De fapt: „Să nu preacurvești, să nu furi, să
nu faci nici o mărturisire mincinoasă, să nu poftești”, și orice altă poruncă
mai poate fi, se cuprind în porunca aceasta: „Să iubești pe aproapele tău ca
pe tine însuți.” Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împli-
nirea Legii.
Romani 13:8-10
Fraților, voi ați fost chemați la slobozenie. Numai, nu faceți din slobozenie
o pricină ca să trăiți pentru firea pământească, ci slujiți-vă unii altora în
dragoste. Căci toată Legea se cuprinde într-o singură poruncă: „Să iubești
pe aproapele tău ca pe tine însuți”
Galateni 5:13-14
Întrucât obligația de a iubi reprezintă însăși esența și sub-
stanța Legii, ar trebui să fie evident, din capitolul anterior, că dra-
gostea și Legea sunt unite în mod inseparabil. Mulți teologi, totuși,
ne oferă o impresie total opusă acestui fapt. Datorită dorinței lor
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
162
de a păzi conceptul de „dragoste” de abuzurile pe care garantat că
le întâlnim într-o lume căzută în păcat (vezi Capitolul 14), adesea
ei sugerează că dragostea și legea ar fi lucruri total diferite. Legea
este considerată mai ales în termenii poruncilor specifice, revelate
în special de Dumnezeu. Dintre acestea, adesea sunt avute în mod
particular în vedere Cele 10 Porunci ale Legământului Mozaic. Pe
de altă parte, dragostea este văzută primordial ca o emoție motiva-
toare care este dependentă de Lege (poruncile specifice ale Bibliei),
care o informează cu privire la îndatorirea ei. Ni se spune că, până
și în cazul creștinilor, dragostea ar putea dori să facă ceea ce este
cel mai bine pentru ceilalți, dar că ea nu ar avea nici o idee cu pri-
vire la ce anume să facă, în lipsa legilor concrete, revelate. Legea
(în sensul poruncilor obiective) se află în centrul trăirii evlavioase,
pe când dragostea nu este decât ceva mai mult decât o putere mo-
tivatoare necesară pentru păzirea adecvată a poruncilor. Conform
acestei gândiri, Legea este cea care furnizează esența reală a com-
portamentului moral, pe când dragostea nu furnizează decât im-
pulsul emoțional al acestuia.
Prin contrast cu această gândire, Biblia însăși așează dra-
gostea în chiar inima și centrul evlaviei. După cum am văzut, Isus
afirmă în mod explicit că „toată Legea și Profeții” se cuprind în
aceste două porunci ale dragostei. În alt pasaj, El ne spune că „Tot
ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel; căci în aceasta
este cuprinsă Legea și Proorocii”! (Matei 7:12). La fel, Pavel ne în-
deamnă: „slujiți-vă unii altora în dragoste. Căci toată Legea se cu-
prinde [este împlinită – trad. lit.] într-o singură poruncă: „Să iu-
bești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Galateni 5:13-14). Iar în
Romani 13:8-10, Pavel ne învață „Să nu datorați nimănui nimic,
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
163
decât să vă iubiți unii pe alții: căci cine iubește pe alții, a împlinit Le-
gea... Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împli-
nirea Legii”. În mod sigur, astfel de versete cuprind în ele mai mult
decât ideea că dragostea este un motivator necesar sau o „trambu-
lină” pentru păzirea adecvată a Legii! Faptul că unii teologi se simt
nevoiți să ne reamintească în mod constant că aceste versete nu
spun ceea ce de fapt par să spună, și că Legea, și nu dragostea, este
centrală pentru trăirea evlavioasă, ar trebui să ne determine să pu-
nem la îndoială validitatea perspectivei lor teologice.
NATURA ESENȚIALĂ A DRAGOSTEI
Este cu adevărat dragostea nimic mai mult decât o forță
motivatoare care ne face capabili să păzim Legea așa cum trebuie?
Sau este Legea o descriere a dragostei în acțiune? Din ceea ce Scrip-
turile ne arată cu privire la natura dragostei, ar părea că a doua al-
ternativă este mult mai apropiată de adevăr. Ceea ce Legea cere,
dragostea este, prin însăși natura ei! Dragostea nu se uită la o Lege
din exteriorul ei pentru a descoperi că trebuie să fie răbdătoare;
dragostea este răbdătoare. Dar nu doar că dragostea este răbdă-
toare, „Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate:
dragostea nu pizmuiește; dragostea nu se laudă, nu se umflă de
mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se
mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bu-
cură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, su-
feră totul. Dragostea nu va pieri niciodată” (1 Corinteni 13:4-8).
Dragostea însăși îmi spune să nu îmi ucid aproapele sau să
nu îi seduc soția, să nu îi fur mașina sau să nu îl acuz pe nedrept
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
164
(Exod 20:13-16). Dragostea supremă pentru Dumnezeu, prin în-
săși natura ei, mă determină să Îi dau primul loc în simțămintele
mele, mă face să urăsc idolii și să îi consider o insultă la adresa glo-
riei Sale infinite, și mă previne de la a vorbi despre El într-un fel
lipsit de reverență (Exod 20:3-7). Dragostea îmi spune în conști-
ința mea că nu ar trebui să vorbesc urât despre un surd sau să pun
piedică unui orb (Levitic 19:14). De asemenea, dragostea îmi
spune că, pentru a proteja pe alții de posibile accidente, ar trebui
să construiesc un pălimar în jurul unui acoperiș periculos (Deute-
ronom 22:8), să țin legat un animal periculos (Exod 21:29), și să
acopăr o groapă în care cineva ar putea să cadă (Exod 21:33-
34). Dragostea mă determină să spun și altora vestea bună a Evan-
gheliei (Marcu 16:15), să dăruiesc celor care sunt în lipsuri (1 Ioan
3:17) și să nu fac nimic care ar cauza poticnirea altora (Romani
14:15). Dragostea, de asemenea, îmi spune să nu fac acele lucruri
pe care până și Neamurile (care nu au nici o revelație specială de la
Dumnezeu) le cunosc a fi greșite! După cum am văzut (Capitolul
11), acestea includ lucruri precum imoralitatea sexuală, homose-
xualitatea, nelegiuirea, răutatea, lăcomia, invidia, crima, cearta,
viclenia, pornirile răutăcioase, bârfa, ponegrirea, ura față de Dum-
nezeu, obrăznicia, aroganța, lăudăroșia, născocirea de rele, neas-
cultarea de părinți, călcarea cuvântului și lipsa de dragoste și milă
(Romani 1:26-31). Și pot fi date multe astfel de exemple, așa cum
spunea și Pavel: „orice altă poruncă mai poate fi, se cuprinde în po-
runca aceasta: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”” (Ro-
mani 13:9). Pe scurt, dragostea face mai mult decât să mă deter-
mine să păzesc Legea; dragostea este în ea însăși „împlinirea Legii”
(Romani 13:10).
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
165
PORUNCI SPECIFICE
Faptul că dragostea împlinește în mod natural Legea, doar
prin a acționa în conformitate cu ceea ce este ea [dragostea], aceasta
nu înseamnă că creștinii n-ar mai avea nevoie de porunci speci-
fice. Multele învățături, mustrări și avertismente care se găsesc în
Noul Testament sunt dovezi abundente că avem nevoie de ele!
Aceste porunci sunt necesare pentru că nu am „devenit” încă, în
practică, ceea ce suntem deja înlăuntrul ființelor noastre. Creștinii
nu au fost conformați încă noii naturi pe care Dumnezeu le-a dat-
o sau noilor dorințe pe care El le-a „scris în inimile lor”. Din cauza
„înșelăciunii” păcatului (Evrei 3:13), a amăgirilor Satanei (Geneza
3:1; 2Corinteni 11:3) și a stricăciunii remanente din firea pămân-
tească (Galateni 5:16-21), ei se află încă într-o stare de nevoie dis-
perată pentru a fi călăuziți în mod specific, chiar și în aspecte care
țin direct de esența Legii. În călăuzirea aceasta, cuvintele și exem-
plul lui Hristos Însuși ne dau modelul suprem pentru comporta-
mentul creștinului și ne definește ceea ce este dragostea adevărată
(vezi Capitolul 14).
Poruncile lui Hristos „nu sunt grele” (1Ioan 5:3) pentru cel
credincios. Întrucât „legea dragostei” a fost scrisă în inima lui, el
vede căile Domnului lui ca fiind cu totul frumoase și își găsește
desfătare în „legea” Domnului lui. Poruncile lui Hristos sunt o bu-
curie pentru inima lui, și este mulțumitor pentru fiecare dintre
ele, atunci când el caută să crească în har.
Creștinul este, de asemenea, mulțumitor pentru toate cele-
lalte îndemnuri și porunci ale Noului Testament, ca și pentru re-
velația caracterului lui Dumnezeu și a căilor în care El a lucrat în
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
166
Vechiul Testament. Cuvântul lui Dumnezeu este o candelă pentru
picioarele lui și o lumină pe cărarea sa (Psalmii 119:105). Porun-
cile lui Dumnezeu îl fac mai înțelept decât vrăjmașii lui, iar mărtu-
riile despre El îi dau mai multă inspirație decât au toți învățătorii
lui (Psalmii 119:98-99). El prețuiește Cuvântul lui Dumnezeu în
inima lui, ca să nu păcătuiască împotriva Lui (Psalmii 119:11). El
urmează exemplul Domnului lui prin folosirea „sabiei Duhului”
pentru a birui uneltirile celui rău (Matei 4:4, 7, 10; Efeseni 6:17). El
studiază Biblia cu sârguință și supune la testul ei orice învățătură
și orice practică (1 Timotei 6:3). Deoarece „Cuvântul lui Dumnezeu
este viu și lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăișuri:
pătrunde până acolo că desparte sufletul și duhul, încheieturile și
măduva, judecă simțirile și gândurile inimii” (Evrei 4:12), creștinul
se bizuie pe învățăturile și poruncile Cuvântului pentru a-și testa
motivațiile și comportamentul. Datorită stricăciunii remanente
din firea sa pământească, el conștientizează că, atunci când Biblia
spune că ceva anume este greșit, el nu îndrăznește să își pună în-
crederea în impresiile sale subiective despre lucrul acela. Dimpo-
trivă, el cere lui Dumnezeu să îi „înnoiască mintea” (Romani 12:1-
2; Efeseni 4:20-24) pentru a putea cunoaște și crede „adevărul”
care „îl va face liber” (Ioan 8:31-32, BOR) de puterea păcatului. Pe
scurt, el conștientizează că „toată Scriptura este însuflată de Dum-
nezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțe-
lepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desă-
vârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună” (2 Timotei
3:16-17), și astfel el binecuvântează pe Dumnezeu pentru învăță-
turile și încurajările glorioase conținute pe paginile ei.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
167
PORUNCI „NON-ESENȚIALE”
Faptul că dragostea adevărată împlinește în mod natural
Legea, doar prin faptul că acționează în conformitate cu ceea ce
este ea, asta nu înseamnă că cei credincioși nu au nevoie de po-
runci specifice. În același fel, faptul că toate poruncile „se cuprind”
în dragoste nu înseamnă că orice poruncă (fie din Vechiul, fie din
Noul Testament) poate fi dedusă logic din dragoste. Anumite po-
runci nu sunt deloc legate în mod direct de dragoste sau de esența
Legii. Circumcizia este un exemplu de astfel de poruncă din Ve-
chiul Testament (Galateni 5:6); botezul este un exemplu din Noul
Testament. Aceste porunci „non-esențiale” sunt date de Dumne-
zeu în înțelepciunea Sa pentru circumstanțe anume și pentru pe-
rioade de timp anume. Deși ele sunt „non-esențiale” (în sensul că
ele nu sunt legate direct de esența Legii), totuși ele asigură condiți-
ile unora din cele mai „esențiale” teste pentru ascultarea creștină!
De pildă, mulți proaspăt creștini și-au pierdut familia, casa sau lo-
cul de muncă, ca urmare a ascultării de porunca lui Hristos cu pri-
vire la botez. Dar așa cum spune Domnul Isus, tocmai ascultarea
de o astfel de poruncă oferă dovada dragostei adevărate pentru El.
„Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele... Cine are poruncile Mele
și le păzește, acela Mă iubește ... Dacă Mă iubește cineva, va păzi cu-
vântul Meu... Cine nu Mă iubește, nu păzește cuvintele Mele...”
(Ioan 14:15, 21, 23-24; cf. 1 Ioan 2:3-4).
CONCLUZIE
Dragostea nu este o poruncă oarecare într-o mulțime de
alte porunci; dragostea este porunca. Sau, ca să mă exprim
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
168
altfel, dragostea este îndatorirea supremă a omului. Dragostea se
află în chiar centrul trăirii evlavioase! Ținta poruncii este dragos-
tea! (1 Timotei 1:5). Oamenii pierduți în păcatele lor, care încearcă
să își modeleze comportamentul în jurul „dragostei”, o vor per-
verti în ceva rău. În fapt, „Legea” (sub forma interdicțiilor speci-
fice) a fost făcută tocmai pentru astfel de oameni! (1 Timotei 1:8-
11). Dar creștinii care își modelează comportamentul după dra-
goste vor împlini Legea chiar fără să își dea seama! Dragostea este
îndatorirea supremă a creștinului, care cuprinde și împlinește
toate celelalte îndatoriri. Dragostea este de asemenea încântarea
lui supremă, datorită faptului că „legea dragostei” a fost scrisă în
el, iar Duhul dragostei locuiește în inima lui!
Legea, în esența ei, nu înseamnă nimic mai mult decât obli-
gația de a iubi. Iar dragostea – acționând conform cu propria natură
în ordinea creată, așa cum Dumnezeu a plasat-o (vezi Anexa E, în-
trebarea 17) – este împlinirea legii.
SUMARUL CAPITOLULUI 12
Întrucât obligația de a iubi reprezintă însăși esența și sub-
stanța Legii, ar trebui să fie evident faptul că dragostea și Legea
sunt legate inseparabil. Dragostea este mai mult decât o simplă
putere motivatoare care ne face capabili să păzim Legea așa cum
ar trebui păzită. Dimpotrivă, dragostea adevărată împlinește Le-
gea în mod natural, doar prin faptul că acționează conform cu ceea
ce este ea în esență.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
169
Aceasta nu înseamnă că noi, creștinii, nu am mai avea ne-
voie de porunci concrete. Din cauza înșelăciunii păcatului, a amă-
girilor Satanei și a stricăciunii remanente din firea lor pămân-
tească, creștinii se află încă într-o nevoie disperată de a primi în-
vățături specifice, chiar și în aspecte care sunt direct legate de
esența Legii.
De asemenea, există unele porunci care nu sunt deloc le-
gate, în mod direct, de dragoste sau de esența legii. Circumcizia din
Vechiul Testament este un astfel de exemplu, sau botezul din Noul
Testament. Chiar dacă aceste porunci nu sunt legate direct de
esența Legii, totuși asigură condițiile unora din cele mai „esenți-
ale” teste pentru ascultarea creștină.
Dragostea nu este o poruncă oarecare într-o mulțime de
alte porunci; dragostea este porunca. Dragostea este îndatorirea
supremă a omului. Ea se află la însăși centrul trăirii evlavioase.
Ținta poruncii este dragostea.
În esența ei, Legea nu înseamnă nimic mai mult decât obli-
gația de a iubi. Iar dragostea - acționând conform cu propria na-
tură în ordinea creată, așa cum Dumnezeu a plasat-o – este împli-
nirea Legii.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
170
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
171
CAPITOLUL 13.
CENTRALITATEA DRAGOSTEI
Tot ce faceți, să fie făcut cu dragoste!
1Corinteni 16:14
Nu ar trebui să fie o surpriză pentru noi faptul că „porunca
nouă” a lui Hristos pentru noi, să ne iubim unii pe alții „așa cum El
ne-a iubit”, se află în însăși centrul învățăturii Noului Testament
cu privire la comportamentul creștin. Iarăși și iarăși, centralitatea
dragostei este subliniată de Domnul nostru și de apostolii Lui. Sco-
pul acestui capitol este acela de a statua realitatea superiorității dra-
gostei în Noul Testament prin citarea versetelor Scripturii, unul
după altul, în cadrul cărora dragostea este prezentată ca fiind cea
mai înaltă virtute creștină. Acest scop cuprinzător ar trebui păs-
trat în minte pe măsură ce veți citi acest capitol. Deși această
scurtă vedere generală nu poate face decât să ofere o foarte scurtă
introducere în ce privește focalizarea Noului Testament asupra
dragostei, toate pasajele din Scriptură care au fost citate mai jos
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
172
merită să fie studiate atent și să ne gândim la ele cu rugăciune. De-
sigur, se pot adăuga multe alte pasaje (v. Anexa G).
Matei 7:12 (BOR) – „Ci toate câte voiți să vă facă vouă oamenii,
asemenea și voi faceți lor, că aceasta este Legea și proorocii”
În această afirmație profundă și simplă, învățăm că dragos-
tea este „Regula de aur” pe baza căreia sunt chemați toți creștinii
să trăiască. Într-o afirmație foarte asemănătoare cu cea pe care a
făcut-o mai târziu, în Matei 22, când vorbește despre cele două
mari porunci, Domnul Isus ne spune aici că dragostea este esența
și rezumatul „Legii și prorocilor”.
Matei 9:11-13 – „Fariseii au văzut lucrul acesta, și au zis ucenici-
lor Lui: „Pentru ce mănâncă Învățătorul vostru cu vameșii și cu
păcătoșii?” Isus i-a auzit, și le-a zis: „Nu cei sănătoși au trebuință
de doctor, ci cei bolnavi. Duceți-vă de învățați ce înseamnă: ,Milă
voiesc, iar nu jertfă!’ Căci n-am venit să chem la pocăință pe cei
neprihăniți, ci pe cei păcătoși””.
Aici, Domnul ne învață că a avea compasiune pentru sufle-
tele disprețuite, bolnave de păcat, înseamnă infinit mai mult îna-
intea lui Dumnezeu decât respectarea cea mai strictă a regulilor și
ceremoniilor religioase. Sfințenia adevărată are de-a face cu dra-
gostea față de păcătoși, nu cu „separarea” fariseică de ei.
Matei 12:1-8—„În vremea aceea, Isus trecea prin lanurile de grâu,
într-o zi de Sabat. Ucenicii Lui, care erau flămânzi, au început să
smulgă spice de grâu și să le mănânce. Fariseii, când au văzut lu-
crul acesta, I-au zis: „Uite că ucenicii Tăi fac ce nu este îngăduit să
facă în ziua Sabatului.” Dar Isus le-a răspuns: „Oare n-ați citit ce a
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
173
făcut David, când a flămânzit, el și cei ce erau împreună cu el?
Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, și a mâncat pâinile pentru pu-
nerea înaintea Domnului, pe care nu-i era îngăduit să le mănânce
nici lui, nici celor ce erau cu el, ci numai preoților? Sau n-ați citit
în Lege că, în zilele de Sabat, preoții calcă Sabatul în Templu, și
totuși sunt nevinovați? Dar Eu vă spun că aici este Unul mai mare
decât Templul. Dacă ați fi știut ce însemnează: ,Milă voiesc, iar nu
jertfe,` n-ați fi osândit pe niște nevinovați. Căci Fiul omului este
Domn și al Sabatului””.
Iarăși, Domnul Isus Hristos folosește marele principiu că
Dumnezeu așteaptă de la noi „milă...nu jertfe”, pentru a-i mustra
pe aceia care sunt gata să pună un preț mai mare pe respectarea
meticuloasă a regulilor decât pe binele semenilor lor. Aceia care
fac astfel „strecoară țânțarul și înghit cămila” (Matei 23:24) în ce
privește lucrurile care contează cu adevărat înaintea lui Dumne-
zeu. A iubi pe Dumnezeu și pe aproapele înseamnă „mai mult decât
toate arderile de tot și decât „toate jertfele”” (Marcu 12:32-34)
Luca 6:27-35 – Dar Eu vă spun vouă, care Mă ascultați: Iubiți pe
vrăjmașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc, binecuvântați pe cei
ce vă blestemă, rugați-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi. Dacă
te bate cineva peste o falcă, întoarce-i și pe cealaltă. Dacă îți ia ci-
neva haina cu sila, nu-l opri să-ți ia și cămașa. Oricui îți cere, dă-
i; și celui ce-ți ia cu sila ale tale, nu i le cere înapoi. Ce voiți să vă
facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel. Dacă iubiți pe cei ce vă iu-
besc, ce răsplată vi se cuvine? Și păcătoșii iubesc pe cei ce-i iubesc
pe ei. Dacă faceți bine celor ce vă fac bine, ce răsplată vi se cuvine?
Și păcătoșii fac așa. Și dacă dați cu împrumut acelora de la care
nădăjduiți să luați înapoi, ce răsplată vi se cuvine? Și păcătoșii
dau cu împrumut păcătoșilor, ca să ia înapoi întocmai. Voi însă,
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
174
iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine și dați cu împrumut, fără să nă-
dăjduiți ceva în schimb. Și răsplata voastră va fi mare, și veți fi fiii
Celui Prea Înalt; căci El este bun și cu cei nemulțămitori și cu cei răi.
În aceste versete, Domnul dă din nou tonul vieții creștine:
dragoste față de toți oamenii, în special față de dușmanii noștri –
făcându-le bine, binecuvântându-i, rugându-ne pentru ei, și dăru-
ind pentru ei. Iată cum, în mijlocul învățăturilor Lui, apare din nou
„Regula de aur” a dragostei, care „este” Legea și proorocii.
Ioan 13:34-35 – „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiți unii pe alții;
cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții. Prin aceasta
vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste
unii pentru alții”.”
Nu doar că dragostea ocupă locul central ca „poruncă
nouă”, ci ea este și semnul distinctiv al creștinismului adevărat.
Una din cele mai puternice argumente în favoarea adevărului
Evangheliei este dragostea, după cum au mărturisit mulți musul-
mani care s-au convertit la creștinism. Alte religii nu cunosc nimic
din dragostea despre care a predicat Domnul Isus în Predica de pe
Munte și dovedită de creștinii adevărați unul față de celălalt și față
de toți oamenii.
Ioan 21:15-17 – „După ce au prânzit, Isus a zis lui Simon Petru:
„Simone, fiul lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?” „Da,
Doamne”, I-a răspuns Petru, „știi că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paște
mielușeii Mei”. I-a zis a doua oară: „Simone, fiul lui Iona, Mă iu-
bești?” „Da Doamne”, I-a răspuns Petru, „știi că Te iubesc.” Isus i-
a zis: „Paște oițele Mele”. A treia oară i-a zis Isus: „Simone, fiul lui
Iona, Mă iubești?” Petru s-a întristat că-i zisese a treia oară: „Mă
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
175
iubești?” Și I-a răspuns: „Doamne, Tu toate le știi; știi că Te iu-
besc.” Isus i-a zis: „Paște oile Mele!’”
Aici, Isus arată clar că dragostea este aspectul central în re-
lația dintre un ucenic și Domnul lui. El îi pune lui Petru de trei ori
întrebarea, „Mă iubești?” și, de trei ori, ca răspuns la replica lui Pe-
tru, El arată cu claritate că dragostea adevărată față de El se dove-
dește prin slujirea în dragoste a poporului Lui: „Paște oile Mele”.
Romani 13:8-10 – „Să nu datorați nimănui nimic, decât să vă iu-
biți unii pe alții: căci cine iubește pe alții, a împlinit Legea. De fapt:
„Să nu preacurvești, să nu furi, să nu faci nici o mărturisire min-
cinoasă, să nu poftești”, și orice altă poruncă mai poate fi, se cu-
prind în porunca aceasta: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine
însuți”. Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este îm-
plinirea Legii”.
Încă odată, dragostea este prezentată în acest pasaj deosebit
ca reprezentând esența Legii. Afirmația că „dragostea nu face rău
aproapelui” și este astfel „împlinirea Legii” este asemănătoare afir-
mației Domnului nostru din Matei 7, în care ni se spune că a trata
pe ceilalți în felul în care vrem ca ei să ne trateze „este” Legea și
proorocii.
1Corinteni 8:1 – „În ce privește lucrurile jertfite idolilor, știm că
toți avem cunoștință. Dar cunoștința îngâmfă pe când dragostea
zidește”.
Este foarte important să vedem că, atunci când Pavel trata
diferențele între credincioși cu privire la aspectele de îndemn al
conștiinței, principiul său de bază era acela al dragostei. Aceasta se
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
176
referă nu numai la acele „subiecte gri” asupra cărora Biblia nu
oferă învățături clare, ci și la acelea în care „știm și suntem încre-
dințați în Domnul Isus” (Romani 14:14) că înțelegerea noastră este
biblică. Chiar și în aceste situații, a face orice lucru care determină
pe „fratele să păcătuiască” înseamnă a nu iubi; de aceea, Pavel a ho-
tărât (dacă e nevoie) „nu voi mai mânca”, astfel încât „să nu fac pe
fratele meu să păcătuiască” (1Corinteni 8:13). „Dar dacă faci ca
fratele tău să se mâhnească din pricina unei mâncări, nu mai
umbli în dragoste!” (Romani 14:15)
1 Corinteni 13:1-14:1 – „Chiar dacă aș vorbi în limbi omenești și
îngerești, și n-aș avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un
chimval zăngănitor. Și chiar dacă aș avea darul proorociei, și aș
cunoaște toate tainele și toată știința; chiar dacă aș avea toată cre-
dința așa încât să mut și munții, și n-aș avea dragoste, nu sunt
nimic. Și chiar dacă mi-aș împărți toată averea pentru hrana să-
racilor, chiar dacă mi-aș da trupul să fie ars, și n-aș avea dragoste,
nu-mi folosește la nimic.
Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate:
dragostea nu pizmuiește; dragostea nu se laudă, nu se umflă de
mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se
mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bu-
cură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, su-
fere totul.
Dragostea nu va pieri niciodată. Proorociile se vor sfârși;
limbile vor înceta; cunoștința va avea sfârșit. Căci cunoaștem în
parte, și prorocim în parte; dar când va veni ce este desăvârșit,
acest „în parte” se va sfârși. Când eram copil, vorbeam ca un copil,
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
177
simțeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om
mare, am lepădat ce era copilăresc. Acum, vedem ca într-o oglindă,
în chip întunecos; dar atunci, vom vedea față în față. Acum, cu-
nosc în parte; dar atunci, voi cunoaște deplin, așa cum am fost și
eu cunoscut pe deplin. Acum dar rămân aceste trei: credința, nă-
dejdea și dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea. Ur-
măriți dragostea...”
Capitolul lui Pavel privitor la dragoste este atât de unic în
felul lui, încât mulți au fost ispitiți să îl izoleze de contextul lui și
să îl plaseze într-o carte de poeme și eseuri. Dar aceste versete sunt
cu totul deosebite prin faptul că ele apar cu totul neașteptat într-o
epistolă către biserica din Corint, și în mijlocul unei discuții despre
darurile spirituale! Acest capitol glorios, asemenea lui Ioan 3:16,
și-a pierdut mult din impactul lui asupra noastră din cauză că noi
îl citim des, dar superficial. Pentru a căpăta un simțământ proas-
păt al puterii lui, trebuie doar să ne imaginăm că n-am fi citit ni-
ciodată aceste versete și în citirea Noului Testament dăm peste ele
acum pentru prima dată. Faptul că relativ puțini creștini îl știu pe
de rost sau au meditat profund la acest capitol, în timp ce marea
majoritate au memorat pasajele mai „doctrinare” ale epistolelor
lui Pavel, ne vorbește mult despre nevoia noastră de a „crește” în
viața creștină.
În acest capitol, Pavel ne arată necesitatea dragostei (v. 1-3),
caracterul dragostei (v. 4-7) și permanența dragostei (v. 8-13). Pen-
tru Pavel, dragostea este cea mai înaltă virtute pe care omul o
poate avea. Este acel lucru superior tuturor celorlalte pe care sun-
tem chemați să le „urmărim”. A avea daruri deosebite în predicare,
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
178
a avea o cunoaștere extraordinară a aspectelor doctrinare, sau
chiar a avea „toată credința așa încât să mut și munții”, nu în-
seamnă nimic dacă nu avem dragoste. În fapt, fără dragoste, noi în-
șine suntem nimic. Nu suntem decât niște „arame sunătoare” sau
„chimvale zăngănitoare”, destinate să piară alături de alți oameni
cu „daruri” supranaturale, precum Balaam, care a profețit cu ade-
vărat sub inspirația Duhului lui Dumnezeu (Numeri 24:2; 2Petru
2:15; Apocalipsa 2:14; Matei 7:22-23), dar care n-a avut dragoste.
Până și cele mai mari sacrificii nu înseamnă nimic dacă sunt lipsite
de dragoste. Am putea să dăruim toate posesiunile noastre către
misiuni creștine sau chiar să murim în chinuri, ca martiri „pentru
Hristos”, și totuși acestea să nu ne ajute la nimic dacă nu avem dra-
goste.
Dragostea nu va pieri niciodată. Este acel lucru care ne va
face capabili să mergem înainte în condițiile în care trebuie să în-
durăm poveri imposibile, să credem și să nădăjduim în Dumnezeu
atunci când orice speranță pare să se năruie, și să îndurăm lucruri
care par să fie dincolo de limita de suportabilitate. Darurile și slu-
jirile sunt temporare, dar dragostea este veșnică. Ea va dăinui veș-
nic, fiind cea mai mare dintre toate virtuțile, și asta pentru că
Dumnezeu Însuși este dragoste.
Galateni 5:6 – „Căci în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici ne-
tăierea împrejur n-au vreun preț, ci credința care lucrează prin
dragoste..”
Viața creștină nu este ceva care ține de ritualuri și ceremo-
nii religioase, ci de credința care produce fapte printr-o revărsare
de dragoste! Circumcizia, care era atât de importantă în Vechiul
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
179
Legământ, este considerată acum, în Noul Legământ, ca neavând
nici o legătură directă cu caracterul lui Dumnezeu sau cu esența
Legii. Nu are „nici un preț”. Acest lucru trebuie să fi reprezentat un
șoc pentru mulți evrei, care sigur nu s-ar fi gândit la circumcizie
ca la una din „cele mai neînsemnate” porunci!
Galateni 5:13-14 – „Fraților, voi ați fost chemați la slobozenie.
Numai, nu faceți din slobozenie o pricină ca să trăiți pentru firea
pământească, ci slujiți-vă unii altora în dragoste. Căci toată Legea
se cuprinde într-o singură poruncă: „Să iubești pe aproapele tău
ca pe tine însuți””.
În gândirea lui Pavel, firea pământească poate fi contrastată
nu doar cu Duhul, ci și cu dragostea, întrucât dragostea este cea mai
importantă „roadă a Duhului” iar faptele dragostei sunt exact opu-
sul faptelor firii pământești. „Și faptele firii pământești sunt cu-
noscute, și sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăția, desfrâna-
rea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrajbele, certurile, zavistiile, mâ-
niile, neînțelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uci-
derile, bețiile, îmbuibările, și alte lucruri asemănătoare cu acestea”
(Galateni 5:19-21). Prin contrast, „libertatea” creștinului își gă-
sește expresia în slujirea în dragoste: „slujiți-vă unii altora în dra-
goste”. Încă o dată, vedem din aceste versete că dragostea este îm-
plinirea „întregii Legi”!
Galateni 5:22-23 – „Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea,
bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine,
credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor
lucruri nu este lege”.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
180
Așa cum spune Pavel, roada cea mai importantă a Duhului
este dragostea. N-ar trebui să ne surprindă, atunci, că acela care
„umblă în Duhul” nu se va afla niciodată în opoziție cu nici un fel
de lege! Și asta este și ceea ce noi ar trebui să ne așteptăm, pentru
că dragostea este „împlinirea întregii Legi.”
Galateni 6:1-2 – „Fraților, chiar dacă un om ar cădea deodată în
vreo greșeală, voi, care sunteți duhovnicești, să-l ridicați cu du-
hul blândeții. Și ia seama la tine însuți, ca să nu fii ispitit și tu.
Purtați-vă sarcinile unii altora, și veți împlini astfel Legea lui
Hristos”.
A sluji cu dragoste celorlalți și a le „purta sarcinile” atunci
când ei cad înseamnă a „împlini” legea lui Hristos! Aceste învăță-
turi par, în teorie, foarte simple, dar sunt foarte profunde în prac-
tică!
Efeseni 4:14-16 – „să nu mai fim copii, plutind încoace și încolo,
purtați de orice vânt de învățătură, prin viclenia oamenilor și
prin șiretenia lor în mijloacele de amăgire; ci, credincioși adevăru-
lui, în dragoste, să creștem în toate privințele, ca să ajungem la Cel
ce este Capul, Hristos. Din El tot trupul, bine închegat și strâns le-
gat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, își primește creșterea, po-
trivit cu lucrarea fiecărei părți în măsura ei, și se zidește în dra-
goste.”
În gândirea lui Pavel, dragostea este centrală în „creșterea”
bisericii. Nici un număr de activități sau chiar învățături sănă-
toase nu pot să înlocuiască lipsa dragostei în adunarea credincio-
șilor. Fără dragoste, chiar și afirmarea cu credincioșie a
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
181
„adevărului” nu va face decât să ne alimenteze mândria, și nu ne
va „zidi” în har.
Coloseni 3:12-14 – „Astfel dar, ca niște aleși ai lui Dumnezeu,
sfinți și prea iubiți, îmbrăcați-vă cu o inimă plină de îndurare, cu
bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă răbdare. Îngă-
duiți-vă unii pe alții, și, dacă unul are pricină să se plângă de altul,
iertați-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, așa iertați-vă și
voi. Dar mai pe sus de toate acestea, îmbrăcați-vă cu dragostea, care
este legătura desăvârșirii”.
Este remarcabil faptul că Pavel, după ce ne-a învățat să ne
„îmbrăcăm cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie,
cu blândețe, cu îndelungă răbdare” și să ne „îngăduim unii pe alții,
și, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertați-vă unul pe al-
tul”, totuși el merge mai departe subliniind încă o dată că „mai pre-
sus de toate acestea” suntem chemați să ne „îmbrăcăm cu dra-
goste”!
1Tesaloniceni 3:11-13 – „Însuși Dumnezeu, Tatăl nostru, și
Domnul nostru Isus Hristos să ne netezească drumul la voi! Dom-
nul să vă facă să creșteți tot mai mult în dragoste unii față de alții
și față de toți, cum facem și noi înșine pentru voi, ca să vi se întă-
rească inimile, și să fie fără prihană în sfințenie, înaintea lui
Dumnezeu, Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Isus Hris-
tos împreună cu toți sfinții Săi”.
În aceste versete, învățăm că modalitatea prin care inimile
noastre sunt „întărite...și fără prihană în sfințenie” nu constă în
respectarea unei liste anume de reguli sau chiar a învățării mai
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
182
multor „doctrine”, ci în a „crește tot mai mult în dragoste unii față
de alții”!
1 Timotei 1:5-11—„Ținta poruncii este dragostea, care vine dintr-
o inimă curată, dintr-un cuget bun, și dintr-o credință neprefăcută.
Unii, fiindcă s-au depărtat de aceste lucruri, au rătăcit și s-au apu-
cat de flecării. Ei vor să fie învățători ai Legii, și nu știu nici măcar
ce spun, nici ce urmăresc. Noi știm că Legea este bună dacă cineva
o întrebuințează bine, căci știm că Legea nu este făcută pentru cel
neprihănit, ci pentru cei fărădelege și nesupuși, pentru cei nele-
giuiți și păcătoși, pentru cei fără evlavie, necurați, pentru ucigă-
torii de tată și ucigătorii de mamă, pentru ucigătorii de oameni,
pentru curvari, pentru sodomiți, pentru vânzătorii de oameni,
pentru cei mincinoși, pentru cei ce jură strâmb, și pentru orice este
împotriva învățăturii sănătoase: potrivit cu Evanghelia slavei feri-
citului Dumnezeu care mi-a fost încredințată mie”.
Aici Pavel spune că ținta [sau „tot scopul” – lit.] învățăturilor
pentru cei credincioși este ca ei să învețe să iubească! Această dra-
goste „vine din” sau „izvorăște” dintr-o inimă curată, un cuget
bun, și o credință sinceră. Pavel pune în opoziție o astfel de dra-
goste cu „discuțiile lipsite de utilitate” cu privire la Lege. Primul
pas către folosirea bună a Legii, într-un mod corect, într-un con-
text al Noului Legământ constă în a „conștientiza realitatea” că Le-
gea nu este făcută pentru cel neprihănit. Multe din crimele și pă-
catele definite de Lege sunt „împotriva … Evangheliei slavei feri-
citului Dumnezeu” în același fel în care erau împotriva Legii lui
Moise. Cu toate acestea, cei care sunt neprihăniți (adică cei care
umblă în dragoste) nu comit astfel de lucruri rele în nici un caz.
Împotriva faptelor lor „nu este lege” (Galateni 5:23).
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
183
Tit 2:3-4 – „Spune că femeile în vârstă trebuie să aibă o purtare
cuviincioasă ... să învețe pe alții ce este bine, ca să învețe pe femeile
mai tinere să-și iubească bărbați și copiii...”
Am putea crede că din toate lucrurile pe care tinerele femei
nu au nevoie să le învețe, să își iubească bărbații și copiii ar fi cu si-
guranță în capul listei! Dar Pavel știe că a iubi cu adevărat pe alții
(în special pe „cei dragi” nouă) reprezintă o ilustrare a evlaviei și
„ținta învățăturii”. Dacă o femeie mai în vârstă nu a învățat să își
iubească soțul și copiii, ea nu poate să învețe nimic pe femeile mai
tinere, indiferent cât de pricepută ar fi la gospodărie sau la înțele-
gerea doctrinelor.
Evrei 10:23-25 – „Să ținem fără șovăire la mărturisirea nădejdii
noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduința. Să veghem
unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste și la fapte bune.
Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne în-
demnăm unii pe alții, și cu atât mai mult, cu cât vedeți că ziua se
apropie.”
Una din căile cele mai sigure prin care un creștin poate să
„îndemne” pe un alt credincios să persevereze în credință constă
în a vedea cum să îl îndemne pe acesta la dragoste. Habar nu avem
noi cât de distructiv este pentru perseverența unui alt creștin să
semănăm în mintea lui semințele suspiciunii și ale separatismului
între frați. Pe de altă parte, dacă îl îndemnăm să îi iubească pe alții,
el își va vedea inima întărită în sfințenie, atunci când el are părtă-
șie și este un singur trup cu ceilalți credincioși. Trupul lui Hristos
este întărit și crește prin dragoste, iar în lipsa ei, este slăbit, risipit
și zdrobit.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
184
Iacov 2:1-4, 8, 12-13 – „Frații mei, să nu țineți credința Domnului
nostru Isus Hristos, Domnul slavei, căutând la fața omului. Căci,
de pildă, dacă intră în adunarea voastră un om cu un inel de aur
și cu o haină strălucitoare, și intră și un sărac îmbrăcat prost; și
voi puneți ochii pe cel ce poartă haina strălucitoare, și-i ziceți: „Tu
șezi în locul acesta bun!” Și apoi ziceți săracului: „Tu stai colo în
picioare!” Sau: „Șezi jos la picioarele mele!” Nu faceți voi oare o de-
osebire în voi înșivă, și nu vă faceți voi judecători cu gânduri
rele?... Dacă împliniți Legea împărătească, potrivit Scripturii: „Să
iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”, bine faceți... Să vorbiți și
să lucrați ca niște oameni care au să fie judecați de o lege a slobo-
zeniei: căci judecata este fără milă pentru cel ce n-a avut milă; dar
mila biruiește judecata.”
Aici, Iacov spune că dragostea „împlinește legea împără-
tească” [sau „legea Împăratului nostru”]. Această „lege împără-
tească” a dragostei mai este denumită și „legea slobozeniei” [sau a
libertății]. Iacov o aplică aici direct obligației noastre de a mani-
festa milă și de a trata pe cei săraci cu același respect ca și pe cei
bogați. Favoritismul reprezintă o încălcare a legii dragostei, și de
aceea este un păcat. Judecata va fi fără milă pentru aceia care nu
au manifestat milă (adică au încălcat complet legea dragostei) (v.
și Matei 18:23-35).
1 Petru 1:22; 2:1; 4:8—„Deci, ca unii care, prin ascultarea de ade-
văr, v-ați curățit sufletele prin Duhul, ca să aveți o dragoste de
frați neprefăcută, iubiți-vă cu căldură unii pe alții, din toată
inima... Lepădați dar orice răutate, orice vicleșug, orice fel de pre-
făcătorie, de pizmă și de clevetire...Mai pe sus de toate, să aveți o
dragoste fierbinte unii pentru alții, căci dragostea acopere o sume-
denie de păcate.”
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
185
Ceea ce spune Petru este că ascultarea de adevărul Evan-
gheliei „curăță sufletele noastre” ca să avem o dragoste sinceră. Cu
alte cuvinte, scopul și rezultatul final al mântuirii este dragostea
sinceră! Continuând să sublinieze acest scop, Petru ne îndeamnă ca
„mai presus de orice” să ne iubim fierbinte unii pe alții. Această dra-
goste va „acoperi” reciproc păcatele noastre, nu în sensul „ispăși-
rii” lor, ci în sensul îndurării lor cu răbdare și în a trece peste ele,
crescând astfel în asemănarea cu Hristos (Proverbe 10:12, 17:9).
1 Ioan 3:11, 23; 4:7-8, 11-12; 2Ioan 1:5 – „Căci vestirea, pe care
ați auzit-o de la început, este aceasta: să ne iubim unii pe alții... Și
porunca Lui este să credem în Numele Fiului Său Isus Hristos, și
să ne iubim unii pe alții, cum ne-a poruncit El... Preaiubiților, să ne
iubim unii pe alții; căci dragostea este de la Dumnezeu. Și oricine
iubește, este născut din Dumnezeu, și cunoaște pe Dumnezeu.
Cine nu iubește, n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumne-
zeu este dragoste... Preaiubiților, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu
pe noi, trebuie să ne iubim și noi unii pe alții. Nimeni n-a văzut vre-
odată pe Dumnezeu; dacă ne iubim unii pe alții, Dumnezeu ră-
mâne în noi, și dragostea Lui a ajuns desăvârșită în noi... Și acum,
te rog, Doamnă, nu ca și cum ți-aș scrie o poruncă nouă, ci cea, pe
care am avut-o de la început: să ne iubim unii pe alții!”
„Porunca” lui Hristos ca noi „să ne iubim unii pe alții” este
în mod clar centrală și preeminentă în gândirea lui Ioan cu privire
la viața și umblarea creștinului. Ioan este aici în asentimentul lui
Pavel că dacă un om nu manifestă dragoste, el este nimic, căci „cine
nu iubește, n-a cunoscut pe Dumnezeu”. În mod repetat, în episto-
lele sale, Ioan subliniază dragostea ca fiind atât realitatea supremă
cât și îndatorirea supremă din viața creștinului.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
186
Această scurtă vedere generală asupra centralității dragos-
tei în Noul Testament ne pune înainte câteva întrebări pentru a ne
cerceta sufletele. Punem noi, în calitate de creștini, același preț pe
dragoste pe care Noul Testament îl pune? Vedem noi dragostea ca
fiind culmea și „țelul învățăturii” noastre? Conștientizăm noi că
până și darurile supranaturale ale Duhului nu sunt decât niște „lu-
cruri copilărești” prin comparație cu dragostea? Înțelegem noi că
un creștin poate avea chiar și doctorat în teologie și poate fi văzut
de ceilalți ca „mare teolog”, și totuși să fie un novice în lucrurile
care contează cel mai mult înaintea lui Dumnezeu? Cuprindem noi
cu mintea noastră cu adevărat faptul că oricâte sacrificii am face,
oricâtă cunoaștere am avea, și chiar oricâtă credință am mani-
festa, toate acestea sunt nimic în absența dragostei? Este dragostea
prioritatea noastră cea mai înaltă, așa cum este prioritatea lui
Dumnezeu? Sau cumva prețuim noi cunoștința biblică, abilitatea
în predicare, „slujirea” și „darurile” mai mult decât dragostea?
Acestea sunt întrebările care ne confruntă acum, când începem să
analizăm „legea lui Hristos”.
SUMARUL CAPITOLULUI 13
„Porunca nouă” a lui Hristos ca să ne iubim unii pe alții „așa
cum ne-a iubit El” se află în chiar centrul învățăturii Noului Testa-
ment cu privire la comportamentul creștinului. Centralitatea dra-
gostei este subliniată în mod repetat de Domnul nostru și de apos-
tolii Lui. Dragostea este „Regula de Aur” prin care creștinii sunt
chemați să trăiască; ea este esența și suma Legii și a prorocilor. A
iubi pe Dumnezeu și pe aproapele reprezintă „mult mai mult decât
toate jertfele”.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
187
Dragostea este semnul distinctiv al creștinismului adevă-
rat prin care „toți oamenii” vor ști că noi suntem ucenicii lui Hris-
tos. Dragostea este centrală în creșterea bisericii; mai presus de
orice, noi suntem chemați să menținem o dragoste „fierbinte” unii
pentru alții. Dragostea este „legătura desăvârșirii” [sau „legătura
perfectă a unității” – n.trad.]
Dragostea este cel mai deosebit rod al Duhului Sfânt. Calea
prin care creștinii sunt zidiți „fără prihană în sfințenie” este aceea
a creșterii și abundenței în dragoste unii față de alții și față de toți
oamenii. Ea constă în purtarea reciprocă a poverilor, astfel „împli-
nind” legea lui Hristos!
Aceste realități ne pun înaintea unor întrebări care ne cer-
cetează sufletele. Prețuim noi dragostea așa cum o prețuiește Noul
Testament? Vedem noi dragostea ca fiind culmea și „țelul învăță-
turii” noastre? Cuprindem noi cu mintea noastră cu adevărat fap-
tul că oricâte sacrificii am face, oricâtă cunoaștere am avea, și
chiar oricâtă credință am manifesta, toate acestea sunt nimic în
absența dragostei? Este dragostea cea mai mare prioritate pentru
noi?
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
188
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
189
CAPITOLUL 14.
AȘA CUM V-AM IUBIT EU
Cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții.
Ioan 13:34
Am văzut că porunca nouă a lui Hristos, cea a dragostei, re-
prezintă punctul central al Noului Testament în ce privește modul
în care noi trebuie să trăim și să ne comportăm în această lume.
Dar se ridică o întrebare: Cum putem ști ce anume este dragoste
reală? Doi studenți care trăiesc împreună în păcat adesea își justi-
fică comportamentul prin faptul că ei se „iubesc” unul pe celălalt.
Susținătorii avortului pretind adesea că „dragostea” este motiva-
ția lor, pentru că ei vor să „ajute” pe cei care au parte de sarcini ne-
dorite și astfel îi „salvează” pe copiii nenăscuți de la „viața mizeră”
care se presupune că le-ar sta înainte. Sinuciderile asistate sunt azi
făcute de doctori în numele compasiunii și „dragostei”, pentru că
aceia pe care ei îi „ajută” suferă și vor să moară. În numele „dragos-
tei” sunt satisfăcute orice pofte, sunt spuse minciuni, sunt comise
crime, și toți aceștia sunt liberi. Dacă ne-am ghida după aceste
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
190
comportamente, ar părea că Domnul Isus ne-a lăsat cu un stan-
dard de comportament foarte flexibil și aproape lipsit de valoare!
Problema unui astfel de raționament este că el nu citează
porunca cea nouă în întregimea ei. Isus nu a spus doar, „să vă iubiți
unii pe alții”, ci a spus „Cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii
pe alții”. Cu alte cuvinte, definiția noastră pentru „dragoste” trebuie
să izvorască din însăși comportamentul și învățătura Domnului Isus
Hristos Însuși! Noi suntem chemați să „trăim cum a trăit El” (1 Ioan
2:6) și să ne preluăm conceptul de „dragoste” din cuvintele și acți-
unile Sale, nu din ideile rătăcite și egoiste ale unei omeniri căzute
în păcat. „Dacă învață cineva pe oameni învățătură deosebită, și nu
se ține de cuvintele sănătoase ale Domnului nostru Isus Hristos și de
învățătura care duce la evlavie, este plin de mândrie, și nu știe ni-
mic” (1 Timotei 6:3-4). Atunci când Pavel spune că „ținta poruncii
[învățăturii date nouă - n.trad.] este dragostea”, el merge mai de-
parte clarificând că nesfințirea, profanitatea, crima, imoralitatea,
homosexualitatea, minciuna, și o mulțime de alte păcate sunt „îm-
potriva învățăturii sănătoase: potrivit cu Evanghelia slavei ferici-
tului Dumnezeu” (1 Timotei 1:5-11). Apoi Ioan ne reamintește că
„dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui” (1 Ioan 5:3).
HRISTOS – STANDARDUL NOSTRU
Așadar, standardul creștinului nu este orice fel de „dra-
goste,” ci dragostea care îl aseamănă cu Hristos – dragostea de ace-
eași calitate și mărime pe care Hristos Însuși a demonstrat-o în întru-
parea și moartea Sa pe cruce! Prin rugăciunea și comuniunea cu
Tatăl, prin umblarea Sa în perfectă pace și liniște a inimii prin
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
191
mulțimi de oameni care se înghesuiau să se apropie de El, prin vor-
birea Sa plină de compasiune și înțelepciune, prin spălarea picioa-
relor ucenicilor Lui, prin faptul că a iertat pe vrăjmașii Lui – prin
orice a spus și a făcut, Domnul Isus a oferit un model pentru com-
portamentul nostru. Așa cum am arătat mai devreme, aceasta este
cea mai înaltă, mai clară și mai strălucitoare revelație cu privire la
îndatoririle omului care a putut fi dată vreodată rasei omenești.
Nu poate exista nimic mai exigent, mai pretențios sau mai minunat
decât aceasta – să iubești pe Dumnezeu și pe semeni în exact ace-
lași mod și cu aceeași profunzime cum a făcut Hristos! Nimeni nu
a conștientizat vreodată deplin implicațiile depline ale acestor cu-
vinte, după cum nimeni n-a reușit vreodată să trăiască la înălți-
mea lor.
În lumina acestor lucruri, nu este surprinzător că metoda
prin care Noul Testament ne învață aspectele de etică (principiile
comportamentului corect și a gândirii morale) nu constă în prin-
cipal în a apela la vreo „lege” sau la vreun set de reguli, ci în a apela
la exemplul lui Hristos Însuși. Standardul și regula de comporta-
ment pentru creștin, în orice domeniu al vieții, este Domnul Isus
Hristos! Acest adevăr se vede în mod repetat atât în Evanghelii cât
și în Epistole, lucru pe care îl voi demonstra și prin exemplele care
urmează.
A-L URMA PE HRISTOS
Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: „Dacă voiește cineva să vină după
Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea, și să Mă urmeze” (Matei
16:24)
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
192
Una din cele mai cuprinzătoare chemări la asemănarea cu
Hristos care ar fi putut fi făcută se găsește în chemarea pe care
Domnul o face ucenicilor Lui de „a-L urma”. Această chemare este
repetată în evanghelii (Marcu 1:17; Ioan 1:43; Luca 5:27-28, 9:57-
62; Marcu 8:34, 10:21; Ioan 10:4-5, 27; 12:26, 13:36-38 etc), de la
începutul (Matei 4:18-19) vieții creștine și până la sfârșit (Ioan
21:19-22). Este o chemare care capătă un înțeles tot mai profund
pe măsură ce înaintăm în umblarea credinței, cuprinzând toate as-
pectele uceniciei și ascultării. Hristos este standardul nostru pen-
tru trăirea creștină.
SLUJIREA
După ce le-a spălat picioarele, Și-a luat hainele, S-a așezat iarăși la
masă și le-a zis: „Înțelegeți voi ce v-am făcut Eu? Voi Mă numiți
,Învățătorul și Domnul’, și bine ziceți, căci sunt. Deci, dacă Eu,
Domnul și Învățătorul vostru, v-am spălat picioarele, și voi sunteți
datori să vă spălați picioarele unii altora. Pentru că Eu v-am dat o
pildă, ca și voi să faceți cum am făcut Eu. (Ioan 13:12-15)
În acest pasaj, Domnul Isus ne spune în mod specific că El
este modelul nostru în ce privește slujirea altora. Ce exemplu mai
măreț de slujire smerită ar putea vreodată exista, decât al Aceluia
care „fiindcă știa că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mâini, că de
la Dumnezeu a venit și la Dumnezeu Se duce, S-a sculat de la masă,
S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un ștergar, și S-a încins cu el.
Apoi a turnat apă într-un lighean și a început să spele picioarele
ucenicilor, și să le șteargă cu ștergarul cu care era încins”? (Ioan
13:3-5)
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
193
RENUNȚÂND LA DREPTURILE NOASTRE
Noi, care suntem tari, suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor
slabi, și să nu ne plăcem nouă înșine. Fiecare din noi să placă
aproapelui, în ce este bine, în vederea zidirii altora. Căci și Hristos
nu Și-a plăcut Lui Însuși; ci, după cum este scris: „Ocările celor ce
Te ocărăsc pe Tine, au căzut peste Mine”. (Romani 15:1-3)
Ce argument mai mare ar fi putut găsi Pavel pentru a sus-
ține ideea de renunțare la „drepturile” noastre și pentru a ne
chema să „nu ne plăcem nouă înșine” decât faptul că până și Dom-
nul slavei nu Și-a plăcut Lui Însuși, ci a purtat ocările tuturor celor
care Îl urăsc și Îl ocărăsc pe Dumnezeu?
ACCEPTAREA RECIPROCĂ
Dumnezeul răbdării și al mângâierii să vă facă să aveți aceleași
simțăminte, unii față de alții, după pilda lui Hristos Isus; pentru ca
toți împreună, cu o inimă și cu o gură, să slăviți pe Dumnezeu,
Tatăl Domnului nostru Isus Hristos. Așadar, primiți-vă unii pe al-
ții, cum v-a primit și pe voi Hristos, spre slava lui Dumnezeu. Hristos
a fost, în adevăr, un slujitor al tăierii împrejur, ca să dovedească
credincioșia lui Dumnezeu, și să întărească făgăduințele date pă-
rinților; și ca Neamurile să slăvească pe Dumnezeu, pentru îndu-
rarea Lui, după cum este scris: „De aceea Te voi lăuda printre Nea-
muri, și voi cânta Numelui Tău” (Romani 15:5-9)
Cine altcineva în toată istoria a „primit” oameni din diverse
culturi cu o dragoste mai mare și fără pic de dispreț decât Hristos
Însuși? Exemplul Lui de a primi cu brațele deschise bărbați și fe-
mei din orice rasă, cultură, cu orice nivel de educație sau cu orice
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
194
deficiențe reprezintă cel mai înalt standard pe care l-am putea
avea vreodată. În mod asemănător, dragostea Lui și acceptarea
noastră de către El sunt cea mai înaltă motivație pe care noi am pu-
tea să o avem în a iubi și accepta pe semenii noștri.
IERTAREA RECIPROCĂ
Astfel dar, ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și prea iubiți, îm-
brăcați-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie,
cu blândețe, cu îndelungă răbdare. Îngăduiți-vă unii pe alții, și,
dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertați-vă unul pe altul.
Cum v-a iertat Hristos, așa iertați-vă și voi. (Coloseni 3:12-13)
Cine a dat vreodată dovadă de o iertare mai mare și de o în-
durare mai mare decât Hristos Însuși, în dragostea și îndurarea
Lui față de noi? În lumina îndurării de nedescris arătată nouă de
Hristos prin iertarea datoriei noastre uriașe, cum am putea vreo-
dată să refuzăm să iertăm măruntele greșeli ale unora față de noi?
(Matei 18:21-35)
DĂRNICIA
După cum sporiți în toate lucrurile: în credință, în cuvânt, în cu-
noștință, în orice râvnă, și în dragostea voastră pentru noi, cău-
tați să sporiți și în această binefacere. Nu spun lucrul acesta ca să
vă dau o poruncă; ci pentru râvna altora, și ca să pun la în-cercare
curăția dragostei voastre. Căci cunoașteți harul Domnului nostru
Isus Hristos. El, măcar că era bogat, s-a făcut sărac pentru voi, pen-
tru ca prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogățiți. (2Corinteni 8:7-9)
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
195
În acest pasaj, Pavel îi sfătuiește pe corinteni cu privire la
dărnicie, dar o face nu prin a le impune porunca Vechiului Legă-
mânt de a da „zeciuială”, ci prin a le pune înainte exemplul lui Hris-
tos Însuși. Niciodată nu ar putea exista un sacrificiu profund, care
să se compare cu ceea ce Hristos a făcut pentru noi prin abandona-
rea „bogățiilor” Lui infinite și prin faptul că S-a făcut „sărac” pen-
tru noi, astfel ca, „prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogățiți”! Pavel știa
că aceia care au o „dragoste curată” pentru frați vor dori să urmeze
exemplul lui Hristos cu bucurie (2Corinteni 9:7).
IUBIREA SOȚIILOR
Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hristos Biserica și S-a
dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfințească, după ce a curățit-o prin bo-
tezul cu apă prin Cuvânt… (Efeseni 5:25-26)
Atunci când se face chemarea soților să își iubească soțiile
prin jertfire de sine, ce listă de porunci din Legea lui Moise sau ce
listă de soți exemplari din Vechiul Testament ar putea să se com-
pare câtuși de puțin cu parfumul convingător al exemplului lui
Hristos, care este Mirele nostru ceresc? Chiar și doar prin a menți-
ona dragostea si comportamentul lui Hristos față de mireasa Lui,
înseamnă a stabili cel mai înalt standard imaginabil pentru soții
creștini. Observați iarăși ecoul „legii lui Hristos” care este cuprins
în aceste versete: „iubiți … cum a iubit și Hristos.”
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
196
UMBLAREA ÎN DRAGOSTE
Orice amărăciune, orice iuțime, orice mânie, orice strigare, orice
clevetire și orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru. Dim-
potrivă, fiți buni unii cu alții, miloși, și iertați-vă unul pe altul,
cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos. Urmați dar pilda lui
Dumnezeu ca niște copii prea iubiți. Trăiți în dragoste, după cum
și Hristos ne-a iubit, și S-a dat pe Sine pentru noi „ca un prinos și
ca o jertfă de bun miros”, lui Dumnezeu. (Efeseni 4:31-5:2)
Ce exemplu de blândețe, bunătate și umblare în dragoste ar
putea să se compare cu exemplul lui Hristos Însuși? Din nou, ve-
dem și aici „legea lui Hristos” în acțiune: „Trăiți în dragoste, după
cum și Hristos ne-a iubit.”
SĂ NE DĂM VIEȚILE
Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Și-a dat viața pentru
noi; și noi deci trebuie să ne dăm viața pentru frați. Dar cine are bo-
gățiile lumii acesteia, și vede pe fratele său în nevoie, și își închide
inima față de el, cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu? Copi-
lașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu ade-
vărul. (1Ioan 3:16-18)
Aici, Ioan ne spune că „noi am cunoscut dragostea Lui prin
aceea că El Și-a dat viața pentru noi.” Cu alte cuvinte, natura ade-
văratei dragoste este cunoscută și demonstrată prin ceea ce Hris-
tos a făcut. Prin exemplul Lui, El definește ce este dragostea ade-
vărată și stabilește astfel standardul pe care noi să îl urmăm. În lu-
mina marii Sale iubiri pentru noi, și noi trebuie să ne dăm viața
pentru frați.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
197
NU NE RĂZBUNĂM
În adevăr, ce fală este să suferiți cu răbdare să fiți pălmuiți, când
ați făcut rău? Dar dacă suferiți cu răbdare, când ați făcut ce este
bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu. Și la aceasta ați fost
chemați; fiindcă și Hristos a suferit pentru voi, și v-a lăsat o pildă,
ca să călcați pe urmele Lui. El n-a făcut păcat, și în gura Lui nu s-a
găsit vicleșug". Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; și,
când era chinuit, nu amenința, ci Se supunea dreptului Judecător.
(1Petru 2:20-23)
A existat vreodată, în istoria omenirii, cineva mai inocent
decât Hristos? A existat vreodată cineva care a suferit mai mult
pentru că a făcut ceea ce era drept sau cineva care S-a supus pe Sine
mai perfect „dreptului Judecător”? Iată cum, iarăși, nu există un
standard de comportament care să se poată compara cu exemplul
lui Hristos! El ne-a lăsat exemplul Său, ca noi să călcăm pe urmele
Lui!
RĂBDAREA
Și noi, dar, fiindcă suntem înconjurați cu un nor așa de mare de
martori, să dăm la o parte orice piedică, și păcatul care ne înfă-
șoară așa de lesne, și să alergăm cu stăruință în alergarea care ne
stă înainte. Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credin-
ței noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-i era pusă îna-
inte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea, și șade la dreapta scau-
nului de domnie al lui Dumnezeu. Uitați-vă dar cu luare aminte
la Cel ce a suferit din partea păcătoșilor o împotrivire așa de mare
față de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeți inima, și să cădeți
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
198
de oboseală în sufletele voastre. Voi nu v-ați împotrivit încă până
la sânge, în lupta împotriva păcatului. (Evrei 12:1-4)
Cine dintre oameni a îndurat vreodată ce a îndurat Hristos?
A fost altcineva vreodată obiectul vrăjmășiei și urii Satanei cum a
fost El? A existat cineva, în afara Lui, de pe fruntea căruia să curgă
stropi mari de sânge, în așteptarea a ceea ce îi stătea înainte sau
care să fi îndurat un astfel de întuneric ca acela care a căzut asupra
Calvarului, când mânia lui Dumnezeu s-a revărsat în toată tăria ei
asupra Aceluia care a suferit acolo? În mod clar, Hristos este cel
mai înalt exemplu de perseverență care poate să ne fie adus îna-
inte!
SMERENIA
Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă; ci în sme-
renie fiecare să privească pe altul mai pe sus de el însuși. Fiecare
din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora. Să aveți
în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus: El, măcar că avea
chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să
fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe sine însuși și a
luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăți-
șare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultător până
la moarte, și încă moarte de cruce. (Filipeni 2:3-8)
Pavel voia aici să îndemne pe filipeni să manifeste smerenie
și să privească pe alții ca fiind mai importanți decât ei înșiși. Și ce
exemplu le aduce înainte? Nu pe Moise, care, în vremea lui, era cel
mai blând decât orice om de pe fața pământului (Numeri
12:3). Dar de ce nu pe el? Pentru că smerenia lui Moise nu este
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
199
vrednică să fie comparată cu umilința lui Hristos. De altfel, nicio-
dată nu ar putea smerenia oricărei persoane să se compare cu umi-
lința Aceluia care a lăsat deoparte egalitatea cu Dumnezeu și S-a co-
borât din înălțimile infinite ale gloriei – nu ca să I se slujească, ci ca
să ia „chip de rob” și să moară ca un criminal condamnat, în mâi-
nile creaturilor Lui, oameni păcătoși!
Hristos Însuși este „legea” noastră – cel mai înalt exemplu
și standard pe care îl avem. Nimeni nu a conștientizat vreodată
implicațiile depline ale cuvintelor lui Hristos, „așa cum v-am iubit
Eu,” după cum nimeni n-a reușit vreodată să trăiască la înălțimea
lor!
SUMARUL CAPITOLULUI 14
Isus n-a spus doar „să vă iubiți unii pe alții”, ci „cum v-am
iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții.” Cu alte cuvinte, defini-
ția noastră pentru „dragoste” trebuie să izvorască din însăși com-
portamentul și învățăturile Domnului Isus Hristos! Noi suntem
chemați să „trăim cum a trăit El” și să preluăm conceptul de „dra-
goste” din cuvintele și acțiunile Sale, nu din ideile rătăcite și ego-
iste ale unei omeniri căzute în păcat.
Metoda prin care Noul Testament ne învață aspectele de
etică nu constă în principal în a apela la vreo „lege” sau la vreun set
de reguli, ci în a apela la exemplul lui Hristos Însuși. Standardul și
regula de comportament pentru creștin, în orice domeniu al vieții,
este Domnul Isus Hristos! Hristos este exemplul nostru în slujire,
dărnicie, iubirea soțiilor, iertare, răbdare, smerenie, și toate
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
200
celelalte virtuți creștine. Hristos Însuși este „legea” noastră – exem-
plul și standardul cel mai înalt pentru noi.
Nimeni nu a conștientizat vreodată implicațiile depline ale
cuvintelor lui Hristos, „așa cum v-am iubit Eu,” după cum nimeni
n-a reușit vreodată să trăiască la înălțimea lor!
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
201
CAPITOLUL 15.
„UNII PE ALȚII”
Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu, așa să
vă iubiți și voi unii pe alții.
Ioan 13:34
Întrucât Hristos Însuși este standardul nostru, iar noua Sa
poruncă se focalizează direct pe datoria noastră de a ne iubi „unii
pe alții” așa cum El ne-a iubit, nu este surprinzător că Noul Testa-
ment vorbește mult despre aceste relații de tip „unii altora”. În cele
ce urmează sunt enumerate câteva din cele mai importante ver-
sete din Noul Testament care folosesc expresia „unii pe alții”.
Multe dintre ele constau din îndemnuri directe de a ne iubi unii pe
alții, în timp ce altele vorbesc despre implicații ale acestei dragoste
în domenii practice ale trăirii creștine. Aceste versete au fost gru-
pate pe categorii, din rațiuni de claritate. Între aceste categorii,
există o anumită doză de suprapunere, și felul în care le-am grupat
este doar unul din multele modalități în care ele pot fi aranjate.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
202
În Capitolul 14, am văzut că însemnătatea adevărată a noii
porunci a lui Hristos de a ne „iubi unii pe alții” trebuie să fie deter-
minată prin analizarea învățăturilor și a comportamentului lui
Hristos. Noi suntem chemați să ne iubim unii pe alții așa cum Hris-
tos ne-a iubit. În acest capitol, vom vedea că semnificația reală a
noii porunci a lui Hristos este mai departe ilustrată prin multele
pasaje de tip „unii pe alții” existente în Noul Testament. Aceste
versete „unii pe alții” merită să fie analizate cu atenție, iar ele ne
cheamă în ultimă instanță la o viață de meditație plină de rugă-
ciune cu privire la ele, și la o viață de aplicare a lor. Din acest motiv,
le-am acordat un loc central, de întâietate, în această carte.
Scopul acestui capitol este să arăt că porunca de a ne „iubi
unii pe alții” are aplicații foarte reale și practice, care sunt prezen-
tate în Noul Testament. Îndemnurile de tip „unii pe alții” iau legea
lui Hristos din domeniul teoretic și o pun în domeniul trăirii zil-
nice într-un mod jertfitor de sine. Ele arată natura radicală a creș-
tinismului Noului Testament, unde „nu mai este nici Grec, nici Iu-
deu, nici tăiere împrejur, nici netăiere împrejur, nici Barbar, nici
Schit, nici rob, nici slobod, ci Hristos este totul și în toți” (Coloseni
3:11). În acest tărâm, evreii liberi îi îmbrățișează pe robii lor dintre
Neamuri ca „frați preaiubiți”, iar foștii homosexuali „își dau vie-
țile” pentru foștii farisei!
Chiar dacă aceste versete sunt enumerate fără a fi comen-
tate, speranța mea este că importanța lor uriașă va fi percepută și
că cititorii se vor întoarce la acest capitol în mod repetat după ce
vor finaliza cartea. Astfel, acest capitol ar putea produce mai
multă schimbare în viețile noastre și ar putea fi mai revoluționar
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
203
decât oricare altul. „Dacă știți aceste lucruri, ferice de voi, dacă le
faceți” (Ioan 13:17, cf. v. 14-15).
IUBIȚI-VĂ UNII PE ALȚII
Deoarece noua poruncă a lui Hristos de a ne „iubi unii pe al-
ții” se află în chiar centrul eticii Noului Testament, nu este sur-
prinzător să o găsim repetată în multe locuri din Noul Testament.
Ioan 13:34-35 „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiți unii pe alții;
cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții. Prin aceasta
vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste
unii pentru alții”.
Ioan 15:12 „Aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unii pe alții,
cum v-am iubit Eu”.
Ioan 15:17 „Vă poruncesc aceste lucruri, ca să vă iubiți unii pe al-
ții”.
Romani 12:10 „Iubiți-vă unii pe alții cu o dragoste frățească. În
cinste, fiecare să dea întâietate altuia.”
Romani 13:8 „Să nu datorați nimănui nimic, decât să vă iubiți unii
pe alții: căci cine iubește pe alții, a împlinit Legea.”
1Tesaloniceni 3:12 „Domnul să vă facă să creșteți tot mai mult în
dragoste unii față de alții și față de toți, cum facem și noi înșine
pentru voi.”
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
204
1Tesaloniceni 4:9 „Cât despre dragostea frățească, n-aveți ne-
voie să vă scriem; căci voi singuri ați fost învățați de Dumnezeu
să vă iubiți unii pe alții,.”
2Tesaloniceni 1:3 „Trebuie să mulțumim totdeauna lui Dumne-
zeu pentru voi, fraților, cum se și cuvine, pentru că credința voas-
tră merge mereu crescând, și dragostea fiecăruia din voi toți față
de ceilalți se mărește tot mai mult.”
1Petru 1:22 „Deci, ca unii care, prin ascultarea de adevăr, v-ați
curățit sufletele prin Duhul, ca să aveți o dragoste de frați nepre-
făcută, iubiți-vă cu căldură unii pe alții, din toată inima...”
1Petru 4:8 „Mai pe sus de toate, să aveți o dragoste fierbinte unii
pentru alții, căci dragostea acopere o sumedenie de păcate”.
1Ioan 3:11 „Căci vestirea, pe care ați auzit-o de la început, este
aceasta: să ne iubim unii pe alții...”
1Ioan 3:23 „Și porunca Lui este să credem în Numele Fiului Său
Isus Hristos, și să ne iubim unii pe alții, cum ne-a poruncit El”.
1Ioan 4:7 „Prea iubiților, să ne iubim unii pe alții; căci dragostea
este de la Dumnezeu. Și oricine iubește, este născut din Dumne-
zeu, și cunoaște pe Dumnezeu.”
1Ioan 4:11-12 „Prea iubiților, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe
noi, trebuie să ne iubim și noi unii pe alții. Nimeni n-a văzut vreo-
dată pe Dumnezeu; dacă ne iubim unii pe alții, Dumnezeu rămâne
în noi, și dragostea Lui a ajuns desăvârșită în noi.”
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
205
2Ioan 1:5 „Și acum, te rog, Doamnă, nu ca și cum ți-aș scrie o po-
runcă nouă, ci cea, pe care am avut-o de la început: să ne iubim
unii pe alții!”
SLUJIȚI UNII ALTORA
Dragostea reciprocă își găsește exprimarea concretă în slu-
jirea reciprocă. Atunci când noi „ne purtăm poverile unii altora...
împlinim legea lui Hristos.”
Ioan 13:14 „Deci, dacă Eu, Domnul și Învățătorul vostru, v-am
spălat picioarele, și voi sunteți datori să vă spălați picioarele unii
altora.”
Galateni 5:13 „Fraților, voi ați fost chemați la slobozenie. Numai,
nu faceți din slobozenie o pricină ca să trăiți pentru firea pămân-
tească, ci slujiți-vă unii altora în dragoste.”
Galateni 6:2 „Purtați-vă sarcinile unii altora, și veți împlini astfel
Legea lui Hristos.”
1Petru 4:9-10 „Fiți primitori de oaspeți între voi, fără cârtire. Ca
niște buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare
din voi să slujească altora după darul, pe care l-a primit.”
RUGAȚI-VĂ UNII PENTRU ALȚII
Cum am putea să ne slujim unii altora mai bine decât ru-
gându-ne unii pentru alții? Rugăciunea este cea mai măreață mo-
dalitate de manifestare a dragostei.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
206
Iacov 5:16 „Mărturisiți-vă unii altora păcatele, și rugați-vă unii
pentru alții, ca să fiți vindecați.”
ZIDIȚI-VĂ RECIPROC
Una din cele mai importante caracteristici ale urii este că ea
distruge și zdrobește pe alții; în mod asemănător, una din cele mai
importante caracteristici ale dragostei este că ea binecuvântează
și zidește pe ceilalți. În fapt, dragostea caută în mod activ modali-
tăți prin care să facă lucrul acesta. „Cunoștința îngâmfă pe când
dragostea zidește” (1Corinteni 8:1)
Romani 14:19 „Așa dar, să urmărim lucrurile, care duc la pacea și
zidirea noastră.”
Romani 15:14 „În ce vă privește pe voi, fraților, eu însumi sunt
încredințat că sunteți plini de bunătate, plini și de orice fel de cu-
noștință, și astfel sunteți în stare să vă sfătuiți unii pe alții.”
Efeseni 5:19 „Vorbiți între voi cu psalmi, cu cântări de laudă și cu
cântări duhovnicești, și cântați și aduceți din toată inima laudă
Domnului...”
Coloseni 3:16 „Cuvântul lui Hristos să locuiască din belșug în voi
în toată înțelepciunea. Învățați-vă și sfătuiți-vă unii pe alții cu
psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești, cântând lui
Dumnezeu cu mulțumire în inima voastră.”
1Tesaloniceni 4:18 „Mângâiați-vă dar unii pe alții cu aceste cu-
vinte.”
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
207
1Tesaloniceni 5:11 „De aceea, mângâiați-vă și întăriți-vă unii pe
alții, cum și faceți în adevăr.”
1Tesaloniceni 5:15 „Luați seama ca nimeni să nu întoarcă altuia
rău pentru rău; ci căutați totdeauna să faceți ce este bine atât între
voi, cât și față de toți.”
Evrei 3:13 „Ci îndemnați-vă unii pe alții în fiecare zi, câtă vreme
se zice: „Astăzi,” pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească
prin înșelăciunea păcatului.”
Evrei 10:24-25 „Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm
la dragoste și la fapte bune. Să nu părăsim adunarea noastră, cum
au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alții, și cu atât mai mult,
cu cât vedeți că ziua se apropie..”
FIȚI SMERIȚI ÎNTRE VOI
Iubirea pentru alții este evidențiată prin a-i considera pe
aceștia mai presus de noi înșine. Ea întotdeauna implică moartea
noastră față de mândria proprie și față de interesele egoiste. Dra-
gostea este smerită; ea „nu se laudă, nu se umflă de mândrie… nu
caută folosul său” (1Corinteni 13:4-5)
Romani 12:10 „Iubiți-vă unii pe alții cu o dragoste frățească. În
cinste, fiecare să dea întâietate altuia.”
Romani 12:16 „Aveți aceleași simțăminte unii față de alții. Nu
umblați după lucrurile înalte, ci rămâneți la cele smerite. Să nu vă
socotiți singuri înțelepți.”
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
208
1Corinteni 11:33 „Astfel, frații mei, când vă adunați să mâncați,
așteptați-vă unii pe alții.”
Efeseni 5:21 „Supuneți-vă unii altora în frica lui Hristos.”
Filipeni 2:3 „Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă de-
șartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai pe sus de el în-
suși.”
Iacov 5:16 „Mărturisiți-vă unii altora păcatele, și rugați-vă unii
pentru alții, ca să fiți vindecați.”
1Petru 5:5 „Tot așa și voi, tinerilor, fiți supuși celor bătrâni. Și toți
în legăturile voastre, să fiți împodobiți cu smerenie.”
IERTAȚI-VĂ UNII PE ALȚII
Dacă suntem plini de dragoste unii pentru alții, vom desco-
peri că suntem capabili să suportăm greșelile lor, defectele lor, și
excentricitățile lor. Dragostea noastră pentru ei va „acoperi o mul-
țime de păcate” (1Petru 4:8). „Dragostea este îndelung răbdătoare,
este plină de bunătate...nu se mânie, nu se gândește la rău” (1Co-
rinteni 13:4-5)15
Efeseni 4:2 „cu toată smerenia și blândețea, cu îndelungă răb-
dare; îngăduiți-vă unii pe alții în dragoste”.
Efeseni 4:32 „fiți buni unii cu alții, miloși, și iertați-vă unul pe al-
tul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos.”
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
209
Coloseni 3:13 „îngăduiți-vă unii pe alții, și, dacă unul are pricină
să se plângă de altul, iertați-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hris-
tos, așa iertați-vă și voi.”
NU VĂ JUDECAȚI ÎNTRE VOI
Dragostea crede ceea ce este mai bun despre ceilalți. Ea nu
dă naștere unor gânduri rele împotriva fraților și surorilor în Hris-
tos și nu presupune că știe toate circumstanțele care stau în spa-
tele deciziilor și acțiunilor lor.
Romani 14:13 „Să nu ne mai judecăm dar unii pe alții. Ci mai bine
judecați să nu faceți nimic, care să fie pentru fratele vostru o pia-
tră de poticnire sau un prilej de păcătuire.”
Romani 15:7 „Așa dar, primiți-vă unii pe alții, cum v-a primit și pe
voi Hristos, spre slava lui Dumnezeu.”
Iacov 4:11 „Nu vă vorbiți de rău unii pe alții, fraților!”
Iacov 5:9 „Nu vă plângeți unii împotriva altora, fraților, ca să nu
fiți judecați: iată că Judecătorul este chiar la ușă.”
FIȚI CINSTIȚI UNII CU ALȚII
Dragostea este deschisă și cinstită. Ea „nu se bucură de ne-
legiuire, ci se bucură de adevăr” (1Corinteni 13:6). Ea este „credin-
cioasă adevărului”, și îl spune întotdeauna „în dragoste” (Efeseni
4:15).
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
210
Efeseni 4:25 „De aceea, lăsați-vă de minciună: „Fiecare dintre voi
să spună aproapelui său adevărul”, pentru că suntem mădulare
unii altora.”
Coloseni 3:9 „Nu vă mințiți unii pe alții, întrucât v-ați dezbrăcat
de omul cel vechi, cu faptele lui.”
PĂSTRAȚI UNITATEA RECIPROCĂ
Întrucât dragostea ne determină „cu toată smerenia și blân-
dețea, cu îndelungă răbdare... [să ne] îngăduim unii pe alții în dra-
goste”, ea ne face și să „căutăm să păstrăm unirea Duhului, prin
legătura păcii” (Efeseni 4:2-3). „Prin mândrie se ațâță numai cer-
turi” (Proverbe 13:10), dar dragostea este smerită și caută unita-
tea.
Romani 15:5 „Dumnezeul răbdării și al mângâierii să vă facă să
aveți aceleași simțăminte, unii față de alții, după pilda lui Hristos
Isus...”
1Corinteni 12:25 „pentru ca să nu fie nici o dezbinare în trup: ci
mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele..”
TRĂIȚI ÎN PACE ÎNTRE VOI
Deoarece dragostea „nu caută folosul său” și „nu pizmu-
iește” (1Corinteni 13:4-5), ea este caracterizată nu de dezordine și
discordie, ci de pace. „Căci acolo unde este pizmă și duh de ceartă,
este tulburare și tot felul de fapte rele”, dar „roada neprihănirii
este semănată în pace pentru cei ce fac pace” (Iacov 3:16, 18).
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
211
Marcu 9:50 „Sarea este bună; dar dacă sarea își pierde puterea de
a săra, cu ce îi veți da înapoi puterea aceasta? Să aveți sare în voi
înșivă, și să trăiți în pace unii cu alții.”
Romani 14:19 „Așa dar, să urmărim lucrurile, care duc la pacea și
zidirea noastră.”
1Tesaloniceni 5:13 „Să-i prețuiți foarte mult, în dragoste, din
pricina lucrării lor. Trăiți în pace între voi.”
SIMȚIȚI UNII CU ALȚII
Creștinii trebuie să fie cunoscuți prin dragostea lor unii față
de alții. Aceasta înseamnă că, dacă este necesar, noi trebuie să fim
gata să trecem peste răceala naturală a personalității sau culturii
noastre pentru a arăta căldură și afecțiune unii față de alții.
Romani 16:16 „Spuneți-vă sănătate unii altora cu o sărutare
sfântă. Toate Bisericile lui Hristos vă trimit Sănătate”.
1Corinteni 16:20 „Toți frații vă trimit sănătate. Spuneți-vă sănă-
tate unii altora cu o sărutare sfântă”.
2Corinteni 13:12 „Spuneți-vă unii altora sănătate, cu o sărutare
sfântă.”
1Petru 5:14 „Spuneți-vă sănătate unii altora cu o sărutare de dra-
goste.”
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
212
SUMARUL CAPITOLULUI 15
În Capitolul 14, am văzut că semnificația reală a noii po-
runci a lui Hristos ca noi să „ne iubim unii pe alții” trebuie să fie
determinată luând în considerare învățăturile și comportamentul
lui Hristos Însuși. Noi suntem chemați să ne iubim unii pe alții așa
cum Hristos ne iubește. În Capitolul 15, am văzut că această sem-
nificație adevărată a noii porunci a lui Hristos este și mai mult
ilustrată de multe pasaje din Noul Testament, pasaje de tipul „unii
altora”.
Porunca de a ne „iubi unii pe alții” are multe aplicații con-
crete și practice care sunt prezentate pe paginile Bibliei. Alături de
alte lucruri, creștinii sunt chemați să își slujească unii altora, să se
roage unii pentru alții, să se zidească unii pe alții, să arate smerenie
unii pentru alții, să se ierte unii pe alții, să nu se judece unii pe alții,
să trăiască în pace unii față de alții, și să arate afecțiune unii față
de alții. Aceste îndemnuri „unii față de alții” iau legea lui Hristos
din domeniul teoretic și o așează în domeniul trăirii zilnice jertfi-
toare.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
213
CAPITOLUL 16.
LEGEA LUI HRISTOS
„Iată Robul Meu, pe care-L sprijin, Alesul Meu, în care Își găsește plăcere su-
fletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El...și ostroavele vor nădăjdui în legea
Lui.”
Isaia 42:1,4
Sub Vechiul Legământ, existau tot felul de legi și porunci
care trebuiau respectate cu meticulozitate – în fapt, erau șase sute
treisprezece! În Noul Legământ, nu există decât un singur element
de ghidare pentru noi, pe care să îl păstrăm în centrul gândirii
noastre – să iubim așa cum Hristos ne-a iubit! Aceasta implică nu
doar să urmăm exemplul lui Hristos (v. Capitolul 14), ci și să ascul-
tăm de poruncile și îndemnurile din Noul Testament (de ex. 1 Co-
rinteni 14:37-38; 2 Tesaloniceni 3:12-15 etc), precum și să ne su-
punem revelației caracterului și căilor lui Dumnezeu din Vechiul
Testament (2 Timotei 3:16-17; Matei 5:17-19). Faptul că „legea lui
Hristos” (și nu, de exemplu, Cele 10 Porunci) este regula compor-
tamentului nostru sub Noul Legământ nu înseamnă că, de-acum,
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
214
creștinii ar fi situați într-o mare de subiectivism și n-ar mai avea
nici un fel de standarde revelate obiectiv cu privire la ce este bine
și ce este rău pentru viețile lor.
FĂRĂ „LISTĂ DE REGULI”
Cu toate acestea, concentrarea Noului Testament nu este
asupra vreunei liste de porunci sau interdicții ca fiind standardul
nostru de comportament, ci asupra dragostei asemănătoare celei a
lui Hristos, care este susținută prin puterea Duhului Sfânt și călă-
uzită de El. Acest lucru se poate vedea clar atunci când analizăm
Noul Testament. În primul rând, nu există nici o dovadă că, atunci
când Pavel s-a referit la „legea lui Hristos”, el ar fi vrut să se înțe-
leagă că ea este ceva mai mult decât porunca cea nouă. Cu sigu-
ranță că el n-a avut în minte „întreg canonul Noului Testament”,
care nici nu exista la acel moment! Dimpotrivă, Pavel afirmă în
mod repetat ce anume este „dragostea”, și că, în fapt, ea este sufi-
cientă în ea însăși pentru a „împlini” Legea. „Să vă iubiți unii pe
alții: căci cine iubește pe alții, a împlinit Legea” (Romani 13:8-10;
Galateni 5:14; v. și Matei 7:12 și Luca 10:25-28).
În al doilea rând, în ce privește Vechiul Testament, majori-
tatea covârșitoare a învățăturilor și poruncilor lui nu au primit o
interpretare în Noul Testament de către Hristos și apostoli. Se mai
aplică astăzi credincioșilor porunca din vechime care interzicea
tatuajele? Dar în ce privește porunca anterioară ei, și care spune să
nu „tăiem” colțurile bărbii? (Levitic 19:27-28). Felul în care astfel
de lucruri pot să fie sau nu aplicabile nouă ca și creștini nu pot fi
descoperite direct prin citirea Bibliei. Dimpotrivă, ele trebuie
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
215
analizate cu rugăciune (cu ajutorul Duhului Sfânt) în lumina prin-
cipiilor generale ale dragostei așa cum sunt ele prezentate în Noul
Testament (1Corinteni 6:12; v. și Anexa E, întrebarea 19). Este
clar, așadar, că nu putem privi la Legea lui Moise ca să ne alcătuim
o „listă de reguli.”
În al treilea rând, nici chiar poruncile Noului Testament n-
au fost date vreodată cu intenția de a constitui o „nouă lege” în
sensul unui „nou cod de legi” care să înlocuiască Legea lui Moise.
Cu siguranță că afirmațiile lui Hristos din Predica de pe Munte n-
au fost făcute cu un astfel de scop, ci pentru a ne oferi o imagine
asupra bunătății radicale care caracterizează pe aceia care sunt ce-
tățeni ai Împărăției cerurilor. În mod asemănător, toate celelalte
îndemnuri și porunci care au fost date de-a lungul Noului Testa-
ment nici măcar nu se pot apropia de ideea de a ne furniza un cod
de comportament complet și detaliat pentru orice situație care ar
putea să apară în viața creștinului. Trebuie să ne amintim că Noul
Testament are ca scop primordial să ne arate viața, moartea și în-
vierea lui Hristos, alături de o colecție de epistole apostolice; nu
este un ansamblu legal de porunci și pedepse! Până și întreaga re-
latare a cuvintelor și faptelor lui Hristos, înregistrată spre folosul
nostru în cele 4 Evanghelii, este departe de a ne prezenta profun-
zimile infinite ale caracterului Său. Dacă ne uităm la Noul Testa-
ment ca să găsim în el o listă de lucruri de genul „ce-ar face Isus” și
care să trateze în mod mecanic nevoile noastre pentru orice cir-
cumstanță în care ne-am afla, vom ajunge să fim profund dezamă-
giți. Legea lui Hristos este atât de inepuizabilă pe cât este Însăși Per-
soana lui Hristos! A iubi „așa cum Hristos a iubit” este un standard
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
216
mult prea profund pentru a fi transpus într-o listă limitată de re-
guli.
LUCRĂRILE DRAGOSTEI
Așa cum am tot văzut până acum, semnificația expresiei de
a iubi așa cum Hristos a iubit trebuie să fie extrasă din exemplul și
învățăturile lui Hristos. (Desigur, aceasta include învățăturile
apostolilor pe care El i-a ales să fie reprezentanții Lui inspirați –
Ioan 14:25-26, 16:12-15.) Nici o aplicație validă a legii lui Hristos
nu va contrazice vreodată învățăturile clare ale Scripturii. De
exemplu, legea lui Hristos nu poate fi vreodată invocată pentru a
răsturna învățăturile clare ale Noului Testament cu privire la ho-
mosexualitate sau rolul femeilor în biserică. Cu toate acestea, po-
runcile Noului Testament nu ilustrează pe deplin implicațiile prac-
tice ale legii lui Hristos. Acest lucru se poate vedea clar în ce pri-
vește sclavia. Este ușor să observăm de ce aceia care au o gândire
tipică pentru Vechiul Legământ mai degrabă ar apăra sclavia,
după cum s-au petrecut lucrurile cu mulți teologi sudiști în peri-
oada Războiului Civil din America. Cu toate acestea, chiar și aceia
care privesc exclusiv la Noul Legământ în aceste aspecte vor fi con-
duși la concluzii greșite dacă ei își bizuie gândirea văzând Noul
Testament ca pe un „ansamblu de legi”. Pavel îi sfătuiește pe „stă-
pânii” creștini să renunțe la „amenințări” (Efeseni 6:9) și să le ofere
sclavilor „lor” „ce li se cuvine” (Coloseni 4:1), dar nu spune nimic
despre a le oferi acestora libertatea. Trebuie să ne amintim că
aceste cuvinte au fost scrise într-un context în care peste un sfert
din populația Imperiului Roman era formată din sclavi. Într-un
astfel de context, înțelepciunea lui Pavel de a „submina” practica
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
217
sclaviei (Filimon 15-17, 21) fără a o ataca în mod deschis, este re-
marcabilă. Cu toate acestea, a citi îndemnurile Noului Testament
către stăpânii de sclavi într-o modalitate „legalistă” cu siguranță
că ne va lăsa cu impresia că sclavia este acceptabilă pentru cei cre-
dincioși. Dar atunci când principiile „legii lui Hristos” încep să își
arate implicațiile practice, devine evident faptul că, în majoritatea
cazurilor, nimeni nu poate să își iubească sclavul ca pe sine însuși și
în același timp să refuze acestuia libertatea. Până la urmă, în Hris-
tos „nu mai este nici rob nici slobod” (Galateni 3:28), iar orice sclav
care este în Hristos nu mai este un „un rob, ci mult mai presus decât
... un rob... un frate prea iubit” (Filimon 16). Sclavia a fost o parte
integrantă a societății într-atât de mult, încât nici o grupare etnică
de pe pământ nu a pus-o sub semnul întrebării până când creștinii
au făcut aceasta, iar ei au pus-o sub semnul întrebării datorită legii
lui Hristos, nu datorită poruncilor specifice ale Noului Testament
care se referă la sclavie!
Foarte adesea, creștinii au presupus că ei sunt liberi să facă
orice lucru pe care Noul Testament nu îl condamnă în mod speci-
fic. De exemplu, consumul (moderat) de băuturi alcoolice cu sigu-
ranță că nu este condamnat în Noul Testament, ba chiar este cele-
brat uneori în Vechiul Testament (Deuteronom 14:26; Psalmii
104:14-15; totuși vedeți și Proverbe 31:3-7). Cu toate acestea,
există multe situații în care consumul de alcool, chiar și în canti-
tăți moderate, va face pe alții să se poticnească sau va umbri măr-
turia înaintea lor. În astfel de situații, principiul mai înalt al dra-
gostei vine în prim-plan, iar creștinul care dorește să urmeze pe
Domnul lui, în astfel de circumstanțe „nu va bea alcool niciodată,
ca să nu facă pe fratele lui să se poticnească” (1 Corinteni
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
218
8:13). „Fraților, voi ați fost chemați la slobozenie. Numai, nu faceți
din slobozenie o pricină ca să trăiți pentru firea pământească, ci
slujiți-vă unii altora în dragoste” (Galateni 5:13).
Chiar dacă o practică anume nu face pe alții să se potic-
nească, creștinii pot să descopere că sunt călăuziți de Duhul Sfânt
să se abțină de la ea (v. de ex. 1 Corinteni 9:3-18, în special v. 12,
15, 18). Standardul lor de comportament nu este stabilit în funcție
de ceea ce este acceptabil pentru alți creștini, ci de ceea ce ei percep
a fi voia lui Dumnezeu pentru ei, în mod individual.
ÎMPLININD VOIA LUI DUMNEZEU
În mod repetat de-a lungul vieții creștine, creștinii se regă-
sesc proșternați total înaintea lui Dumnezeu, cerându-I să le
spună ce trebuie să facă în diferite situații. Adesea părinții nu știu
cum să reacționeze față de adolescentul lor răzvrătit – ar trebui să
îi ofere mai mult har, sau să îl determine să plece de acasă? Situații
asemănătoare abundă în biserică. Ar trebui mustrat sau încurajat
un frate care are nevoi spirituale? Când anume trebuie practicată
disciplinarea în biserică într-o situație anume? La ce moment într-
o căsătorie este potrivită o separare sau când este permis divorțul?
În ce privește războiul, ar trebui ca un soldat creștin să asculte de
ordinul de a „ucide pe oricine și a nu lua prizonieri”? Este corect să
minți pe interogatorii naziști despre evreii ascunși în casa ta?
Toate aceste întrebări sunt reale, au impact în viețile noastre și sunt
deosebit de importante. Totuși nici una din ele nu au reguli prescrise
asupra cărora până și credincioșii cei mai evlavioși să poată cădea
de acord!
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
219
Pentru evrei, „a cunoaște voia lui Dumnezeu” și a „face de-
osebire între lucruri” ea o chestiune care ținea de a fi „învățat din
Lege” (Romani 2:18, gr.). Pentru creștini, lucrurile nu sunt atât de
simple. Fiul ajuns la maturitate are de departe mai puține porunci
decât minorul, dar are și responsabilități mai mari. Creștinii tre-
buie să îmbrățișeze această responsabilitate. Ei trebuie să cerce-
teze Cu-vântul lui Dumnezeu cu toată sârguința pentru a vedea
dacă vreunul din principiile lui oferă un răspuns la nevoia lor pre-
zentă de călăuzire. Dar în final, ei adesea trebuie să „deosebească
bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită”, nu prin
a face referire la o poruncă obiectivă, ci prin a-și „aduce trupurile
ca o jertfă vie, sfântă”, refuzând să se „potrivească chipului veacu-
lui acesta”, și, dimpotrivă, să se „prefacă, prin înnoirea minții” lor
(Romani 12:1-2). Iată de ce Pavel se roagă pentru filipeni ca „dra-
gostea voastră să crească tot mai mult în cunoștință și orice price-
pere, ca să deosebiți lucrurile alese” (Filipeni 1:9-10, notați contras-
tul cu Romani 2:18).
Dacă ești creștin, „a deosebi lucrurile alese” și a „deosebi
voia lui Dumnezeu” înseamnă a fi transformat prin înnoirea min-
ții tale, a-ți aduce trupul ca jertfă vie, și a face ca dragostea ta să
„abunde tot mai mult în cunoaștere și discernământ”. Tocmai
această înnoire a minții tale și această aducere a trupului tău ca
jertfă (Romani 12:1-2) reprezintă premisa pentru ascultarea față
de imperativele clar revelate ale Noului Testament (Romani 12:3-
21). Mai mult, aceeași înnoire a minții, aducere a trupului tău ca jer-
tfă, și abundența dragostei tale în „cunoștință și pricepere” te vor face
capabil să „distingi voia lui Dumnezeu” în acele situații în care nu
există imperative clar revelate!
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
220
CINE M-A SĂRUTAT?
Această realitate este bine ilustrată într-o întâmplare din
viața lui Evangeline Booth (1865-1950), fiica lui William Booth,
fondatorul misiunii Armata Salvării (engl. Salvation Army). Fiind
una dintre aceia care slujea adesea celor mai de jos din societate,
într-o dimineață se găsea în fața porților de fier ale unei secții de
poliție și a unui arest temporar. Așteptând să se deschidă porțile,
ea a auzit la un moment dat un zgomot puternic de pași apăsați și
voci agitate. Iată relatarea ei:
Porțile s-au deschis larg, și ce mi-au văzut ochii timpul nu poate
șterge din memoria mea, chiar dacă veșnicia ar putea să facă să
uit asta. Era o femeie. Doi polițiști mergeau înaintea ei, și doi în
urmă. Un altul, mai puternic, o ținea strâns de mâna dreaptă, iar
altul de cea stângă. Părul îi era dezlegat, răvășit și nepieptănat.
Tâmpla dreaptă era vânătă de lovituri, iar pe cea stângă rămăse-
seră pete de sânge uscat. Hainele îi erau rupte și pătate de sânge.
Tot încerca să își elibereze mâinile din strânsoarea polițiștilor. At-
mosfera din acea dimineață era încărcată de înjurăturile și bles-
temele care-i ieșeau din gură. Atunci când cei șase polițiști au tâ-
rât-o în jos pe alee, și-a scuturat capul cu putere.
Ce-aș fi putut face? O singură clipă în plus, și oportunitatea de aur
de a fi de ajutor ei se pierdea. Să rostesc o rugăciune? Nu, nu
aveam timp. Să cânt? Ar fi absurd. Să îi dau bani? Nu avea voie să
îi primească. Să îi citez un verset din Scriptură? N-ar fi luat
aminte la el.
Dacă a fost o sugestie divină sau nu, n-am stat să mă gândesc, dar
impulsul unei dorințe înflăcărate care îmi umplea inima pe când
trecea pe lângă mine m-a determinat să fac un pas înainte și să o
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
221
sărut pe obraz. Nu știu dacă polițiștii și-au luat mâinile de pe ea
în momentul în care eu am acționat într-un fel neobișnuit, dar ea,
printr-o singură mișcare, și-a eliberat brațele și a bătut din palme
în adierea vântului peste părul ei răvășit, și-a ridicat privirea că-
tre cerul cenușiu și a spus, „Dumnezeul meu!” S-a uitat împreju-
rul ei tulburată pentru o clipă, apoi a spus, „Doamne, cine m-a să-
rutat? Cine m-a sărutat? Nimeni nu m-a sărutat de când a murit
mama mea.” Apoi, ridicându-și șorțul zdrențuros, și-a îngropat
fața în mâini și, ca un mielușel, s-a lăsat condusă la vehiculul care
a transportat-o la închisoare.
Ceva mai târziu, am mers la închisoare sperând că o voi întâlni; la
ușa ei era un paznic. Când m-am adresat lui, a spus, „Credem că
și-a pierdut mințile. Tot ce face este să se plimbe prin celulă dintr-
un loc în altul întrebându-mă de fiecare dată dacă știu cine a să-
rutat-o.” Am întrebat atunci: „Mă lăsați să merg și să vorbesc cu
ea? Sunt singurul și cel mai bun prieten al ei...”
Ușa s-a deschis și m-am strecurat înăuntru. Fața îi era curată,
ochii largi și frumoși; apoi a spus: „Știi cine m-a sărutat?” Apoi mi-
a spus povestea vieții ei: „Mama mea, văduvă, a murit când eu
aveam doar șapte ani. A murit foarte săracă, deși provenea dintr-
o familie bună. A murit în pivnița din dosul casei, în întuneric. Pe
când era pe moarte, m-a chemat, mi-a cuprins fața cu mâinile ei,
și m-a sărutat, spunându-mi, ‘Fetița mea, micuța mea neajuto-
rată. O, Dumnezeu să aibă milă de sărmana mea micuță, și când
eu nu voi mai fi, să o protejeze și să îi poarte de grijă.’ Din acea zi
până astăzi, nimeni nu mi-a dat măcar un sărut, până de curând.”
Apoi m-a întrebat din nou, „Știi cine m-a sărutat?” Am răspuns,
„Eu am fost cea care te-a sărutat.” Apoi i-am spus de Acela a cărui
viață a fost cu mult mai blândă decât a mea și cum El a mers la
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
222
cruce, a purtat păcatele noastre asupra Lui și a fost lovit pentru
fărădelegile noastre, astfel ca El să ne dea sărutarea de iertare pe
frunte.
Ea a găsit în El lumină, bucurie, mângâiere, mântuire, vinde-care
și dragoste. Înainte de eliberarea ei din închisoare, paznicul a con-
firmat nu doar schimbarea din viața ei, ci și în ce privește frumu-
sețea ei. Prin Hristos, ea a fost folosită ca o unealtă pentru mân-
tuirea multor altora care treceau prin circumstanțele vieții de jos
ca și ea și erau legați cu lanțurile păcatului cum fusese și ea
cândva.”16
MAI TRĂIEȘTE MAMA TA?
O relatare din viața misionarei norvegiene Marie Monsen
(1878-1962) ne oferă o ilustrație în plus a felului cum creștinii
sunt făcuți în măsură să „deosebească lucrurile alese” prin oferirea
„trupurilor lor ca jertfe vii.” Ținută captivă timp de 33 de zile de
pirați chinezi, a avut de înfruntat multe situații „imposibile”, în
care numai „gândul lui Hristos” putea să îi împlinească nevoia dis-
perată de înțelepciune. Într-una din aceste situații, doi pirați au
acostat-o în cabina ei, vrând să se folosească de ea pentru plăcerea
lor sexuală:
„Văzusem mulți bandiți în China, dar niciodată nu întâlnisem pe
unii mai hidoși și respingători ca aceștia doi. Nu era greu de ghicit
care era subiectul discuției lor pe șoptite. Unul dintre ei l-a împins
pe celălalt în cabina mea, a închis ușa, apoi a încercat să o încuie,
dar cheia s-a rupt în ială.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
223
Simțeam de parcă diavolul însuși intrase în camera mea. Fața, gâ-
tul și mâinile îi erau pur și simplu acoperite de răni oribile, des-
chise și urât mirositoare. S-a așezat pe geanta mea, atât de
aproape de mine încât îi simțeam respirația fierbinte pe față.
Am stat acolo repetându-mi promisiunea care devenise atât de
prețioasă pentru mine câtă vreme locuisem în provincia Hanan,
plină de bandiți: “Îngerul Domnului tăbărăște în jurul celor ce se
tem de El, și-i scapă din primejdie.”
Spre uimirea mea, eu am fost cea care am început conversația.
Totul a venit perfect natural, fără să stau să mă gândesc: „Mai tră-
iește mama ta?” „Da.” „Ce vârstă are?” „51 de ani.” „Incredibil, în-
seamnă că eu și dânsa suntem de aceeași vârstă.”
Apoi l-am întrebat de tatăl lui, de frații, surorile și rudele sale. Am
avut o discuție lungă. La cererea mea, a redeschis ușa – în lipsa
aerului proaspăt, duhoarea lui era insuportabilă. După ce a făcut
asta, s-a așezat din nou lângă mine.
Curând, am descoperit că auzise Evanghelia. Cunoștea și pe un alt
misionar…un suflet rar, un adevărat om evlavios.
Îi cunoștea și pe unii creștini din localitatea lui. Cred că am conti-
nuat să vorbim vreme de o oră. I-am spus adevărul despre viața
lui, ca și despre Mântuitorul, căruia I-a păsat de atât de mulți ră-
ufăcători pierduți și că a făcut pentru aceștia toate lucrurile noi.
El deja auzise o mulțime de lucruri dinainte, așa că de multe ori a
oftat și a suspinat, iar ochii i s-au cuprins de lacrimi când, în final,
a ieșit în tăcere din cabină. Nu l-am mai văzut niciodată de
atunci.”17
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
224
În amândouă relatările de mai sus, vedem că a iubi „așa
cum Hristos a iubit” este un standard prea profund pentru a fi cu-
prins într-o listă limitată de reguli! Noi vom fi capabili să umblăm
în conformitate cu acest model nou-testamental numai în măsura
în care vom avea mințile noastre înnoite, trupurile noastre oferite
drept jertfe vii, și inimile noastre umplute cu dragostea lui Hristos.
VIAȚA ÎN DUHUL
În toate acestea, Hristos nu ne-a lăsat ca pe niște orfani, lip-
siți de un Ajutor sau Învățător (Ioan 14:16-18). El a venit să locu-
iască în noi în Persoana Duhului Sfânt! Hristos Însuși locuiește în
inima oricărui credincios (Ioan 14:23; Romani 8:9-10), iar Duhul
Lui ne „învață despre toate lucrurile” (1 Ioan 2:26-27; Ioan 10:4-
5). Legea lui Hristos este împlinită numai în măsura în care Hristos
Însuși trăiește viața Sa prin noi.
Așadar, a vedea legea lui Hristos ca pe o nouă „listă de re-
guli” care trebuie respectate cu scrupulozitate înseamnă a rata în-
treg înțelesul Noului Testament cu privire la natura vieții noi a
creștinului, viață „în Duhul” (v. capitolele 18-19). Pe cât de înfrico-
șător poate să pară pentru aceia care doresc o poruncă clară pentru
fiecare circumstanță a vieții, Noul Testament prezintă „umblarea
în Duhul” ca fiind cheia pentru împlinirea voii lui Dumnezeu.
Aceia care „umblă după îndemnurile Duhului” vor împlini „po-
runca Legii” (Romani 8:4) ca o implicație, căci acolo unde Duhul
are o domnie liberă în viața credinciosului, acesta va avea „roada
Duhului” care constă din „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga
răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea,
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
225
înfrânarea poftelor”, iar „împotriva acestor lucruri nu este lege”
(Galateni 5:22-23).
„LEGI DIN ABUNDENȚĂ”
Hristos ne-a dat o singură „poruncă nouă”. Aceasta în-
seamnă că aceia care sunt creștini au un singur element de ghidare
pe care să îl păstreze în centrul gândirii lor! În cartea sa, intitu-
lată Paradise of the Heart (în românește, Paradisul Inimii) Jan Co-
menius (1592-1670) surprinde ceva din această realitate a Noului
Legământ într-un capitol intitulat „Adevăratul creștin nu are ne-
voie de o mulțime de legi”:
„Aceluia care Îl iubește cu adevărat pe Dumnezeu din toată inima
nu este necesar să i se dea multe porunci care să îi spună când,
unde, cum și cât de des ar trebui să Îl slujească el pe Dumnezeu,
să I se închine sau să Îl onoreze, fiindcă unirea lui din inimă cu
Dumnezeu și zelul lui de a asculta de El sunt modalitățile prin
care el Îl onorează cel mai bine pe Dumnezeu, și îl conduce pe om
să Îi aducă laude lui Dumnezeu oricând și oriunde în mintea lui,
și să fie zelos în toate acțiunile lui pentru gloria lui Dumnezeu.
De asemenea, acela care își iubește aproapele ca pe sine însuși nu
are nevoie de o mulțime de porunci, care să îi spună unde, când și
în ce fel ar trebui să slujească acestuia, cum să evite să îl rănească
și cum să dea înapoi ceea ce aparține de drept aproapelui. Dragos-
tea lui pentru semeni îi va spune în ea însăși, pe deplin, aceste lu-
cruri, și îi va arăta cum să se comporte față de ei.
Atunci când un om cere mereu reguli și dorește să le cunoască nu-
mai dacă ele vin din cărțile Legii, ca să știe cum să se comporte,
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
226
acesta este un semn ce caracterizează pe omul rău. Totuși, în ini-
mile noastre, degetul lui Dumnezeu ne arată că este datoria noas-
tră să facem aproapelui nostru ceea ce noi am vrea ca ei să ne facă
nouă. Dar întrucât lumea aceasta este nepăsătoare față de mărtu-
ria internă a propriei conștiințe, ci ține cont numai de legi exteri-
oare, rezultatul este că nu există nici o ordine adevărată în această
lume; nu există decât suspiciune, neîncredere, neînțelegeri, rău-
tate, certuri, invidie, furturi, crime, și așa mai departe. Aceia care
sunt cu adevărat ai lui Dumnezeu țin cont doar de propria conști-
ință; ceea ce conștiința le interzice, ei nu fac, iar ceea ce conștiința
le spune că pot face, ei fac; lor nu le pasă, în aceasta, de aspecte
precum câștig, favoare sau altele de acest fel.”18
SUMARUL CAPITOLULUI 16
În Noul Legământ, nu există pentru noi decât un singur ele-
ment de ghidare pe care trebuie să îl păstrăm în centrul gândirii
noastre – să iubim așa cum Hristos a iubit! Astfel, concentrarea
Noului Testament nu este asupra vreunei liste de porunci sau in-
terdicții ca fiind standardul nostru de comportament, ci asupra
dragostei asemănătoare celei a lui Hristos, care este susținută prin
puterea Duhului Sfânt și călăuzită de El.
A iubi „așa cum Hristos a iubit” este un standard mult prea
profund pentru a fi cuprins într-o listă limitată de porunci speci-
fice. Legea lui Hristos este atât de inepuizabilă pe cât este Însăși Per-
soana lui Hristos! Până și imperativele Noului Testament nu pot
cuprinde pe deplin implicațiile legii lui Hristos. Dacă ești creștin,
„a deosebi lucrurile alese” și a „discerne voia lui Dumnezeu” în-
seamnă a fi transformat prin înnoirea minții tale, a-ți aduce trupul
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
227
ca jertfă vie, și a face ca dragostea ta să „abunde tot mai mult în
cunoaștere și discernământ.”
A vedea legea lui Hristos ca pe o nouă „listă de reguli” care
trebuie respectate cu scrupulozitate înseamnă, așadar, a rata tot
înțelesul Noului Testament cu privire la natura vieții noi a crești-
nului, viață „în Duhul”. Pe cât de înfricoșător ar putea să pară pen-
tru aceia care doresc porunci clare pentru fiecare circumstanță a
vieții, Noul Testament prezintă „umblarea în Duhul” ca fiind cheia
pentru împlinirea voii lui Dumnezeu. Aceia care „umblă după în-
demnurile Duhului” vor împlini „porunca Legii” ca o implicație,
căci acolo unde Duhul are o domnie liberă în viața credinciosului,
acesta va avea „roada Duhului” care constă din „dragostea, bucu-
ria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinci-
oșia, blândețea, înfrânarea poftelor”, iar „împotriva acestor lu-
cruri nu este lege”.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
228
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
229
CAPITOLUL 17.
SUPERIORITAREA LEGII LUI HRISTOS
[Hristos] a fost îndelung răbdător, [Hristos] a fost plină de bunătate: [Hris-
tos] nu a pizmuit; [Hristos] nu S-a lăudat și nu S-a umflat de mândrie,
[Hristos] nu S-a purtat necuviincios, nu a căutat folosul Său, nu S-a mâ-
niat, nu S-a gândit la rău, nu S-a bucurat de nelegiuire, ci S-a bucurat de
adevăr, a acoperit totul, a crezut totul, a nădăjduit totul, a suferit totul.
[Hristos] nu a eșuat niciodată...
1Corinteni 13:4-8
Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine.
Galateni 2:20
Hristos este revelarea perfectă și finală a caracterului lui
Dumnezeu, iar „legea lui Hristos” este revelarea perfectă și finală a
Legii lui Dumnezeu.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
230
Viața lui Hristos a fost o viață a dragostei perfecte – dra-
goste perfectă față de Dumnezeu și dragoste perfectă față de oa-
meni. Hristos Însuși, în profunzimea Persoanei Sale divine, este suma
și definiția dragostei adevărate. Hristos este Dragostea întrupată,
pentru că El este Dumnezeu întrupat, iar Dumnezeu este dragoste.
Hristos a împlinit cele mai exigente cerințe ale Legii în mod natu-
ral, doar prin a trăi practic realitatea a cine era El în circumstanțele
variate ale vieții. Era încântarea Lui să facă voia lui Dumnezeu,
chiar și atunci când a face acestea a fost un lucru peste măsură de
costisitor pentru El: „Atunci am zis: „Iată-mă că vin! în sulul cărții
este scris despre mine - vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Și Legea
Ta este în fundul inimii mele.’” (Psalmii 40:7-8; Evrei 10:5-10).
În lumina acestor lucruri, faptul că, așa cum arată Noul
Testament, Hristos Însuși (în Persoana Duhului Sfânt) trăiește
acum în fiecare credincios, este mai glorios decât ne putem ima-
gina! (Galateni 2:20) Însăși viața Sa, curgând de la viță către mlă-
dițe, este ceea ce îl face pe creștin în măsură să aducă roada asemă-
nării cu Hristos (Ioan 15:5). Implicațiile acestei realități vor fi ex-
plorate mai profund în capitolele 18-19, dar în acest moment este
necesar doar să notăm că în măsura în care viața lui Hristos se arată
în noi (2Corinteni 4:10-11), în aceeași măsură va fi arătată practic
superioritatea „legii lui Hristos” față de orice altă „lege”. De exem-
plu, acela care este plin de dragostea lui Hristos față de alții va des-
coperi că nu este de ajuns doar să păzească Porunca a 8-a de a nu
fura. El trăiește ghidat de un standard mai înalt; nu doar că el „nu
mai fură”, ci el merge mai departe, și „mai degrabă lucrează cu mâ-
inile lui la ceva bun, ca să aibă ce să dea celui lipsit” (Efeseni
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
231
4:28). Și în viața și umblarea creștinului se pot vedea zilnic multe
exemple practice ale acestei realități.
INVIDIA
Să presupunem că unul din frații mei creștini primește o
mașină nouă de la cineva care nu mai este fizic în măsură să o con-
ducă. El avea deja o mașină mai nouă decât mașina mea, dar cea
primită cadou este chiar mai bună. Curând, începe să îmi pară rău
pentru situația mea și să îmi doresc să mi se fi dăruit o astfel de
mașină. Dar eu știu, din Legea lui Moise, că invidia este interzisă:
„Să nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproa-
pelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul
lui, nici vreun alt lucru, care este al aproapelui tău” (Exod 20:17).
Știind, așadar, că invidia este păcătoasă, mă decid apoi să „nu pof-
tesc” mașina acestui frate. Oricât aș încerca să nu poftesc, totuși,
trebuie să recunosc că încă mă lupt cu resentimentele și văică-
reala. Acesta este un scenariu posibil.
Acum să presupunem, pe de altă parte, că inima mea
abundă în dragoste cristică față de acest frate. Datorită dragostei
mele față de el, tânjesc să îl văd binecuvântat în orice fel. Sunt bu-
curos pentru slujirea lui în trupul lui Hristos și aș fi încântat să văd
cum utilitatea lui crește. Cu alte cuvinte, să presupunem că, într-o
anumită măsură, „legea lui Hristos” este astfel împlinită în inima
mea. Care va fi rezultatul atunci? Atunci când aflu că acest frate a
primit o mașină nouă, primul meu răspuns va fi acela de bucurie
autentică; voi fi fericit să îl văd binecuvântat. Datorită dragostei
mele pentru el, voi împlini, în mod spontan și inconștient,
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
232
porunca de a nu fi invidios. Și nu doar că nu voi fi fost invidios; mă
voi bucura de bucuria celuilalt (Romani 12:15). Nu este, atunci,
evident că umblarea în realitatea legii lui Hristos este ceva mult
mai minunat decât a fi guvernat de o listă de interdicții?
POFTA
Să zicem că merg pe o stradă și văd la un moment dat o fe-
meie îmbrăcată senzual venind spre mine. Eu știu din Legea lui
Moise că adulterul este un păcat mare și gândul mă conduce la in-
terdicție: „Să nu preacurvești.” Evident că aceasta este mai bine de-
cât a nu avea nici un standard de comportament, dar ceva de de-
parte mai măreț și mai minunat este posibil în Hristos. Să presu-
punem, că, atunci când o văd pe această femeie, inima mi se umple
de compasiune pentru ea. Tocmai vin de la o întâlnire de rugă-
ciune, unde au fost revărsate lacrimi și rugăciuni pentru sufletele
pierdute și nevoiașe, și tocmai mă aflam în drumul meu către măr-
turisirea lui Hristos pe stradă. Nu-i așa că gândurile mele cu pri-
vire la această femeie vor fi complet diferite decât ar fi fost altfel?
Nu-i așa că realitatea dragostei din inima mea mă va face să împli-
nesc porunca de a nu curvi într-o modalitate mai înaltă decât aș fi
putut să o împlinesc în cealaltă circumstanță? Există o relatare a
unui evanghelist din secolul al XIX-lea care, fiind proaspăt creștin,
plin de dragoste pentru Dumnezeu și pentru oameni, a fost abor-
dat într-o zi pe străzile dintr-un oraș oriental de o tânără prostitu-
ată. Când, în final, și-a dat seama ce voia ea de fapt de la el, prima
lui reacție a fost să izbucnească în lacrimi. Văzându-i reacția, și ea
a fost cuprinsă de lacrimi. Iată care este realitatea legii lui Hristos,
în practică!
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
233
DĂRNICIA
Legea lui Hristos își găsește o minunată aplicație și în do-
meniul dărniciei. Pentru creștin, „zeciuiala” Vechiului Testament
este doar punctul de plecare în dărnicie. Legile Vechiului Testa-
ment cu privire la zeciuială ne spun că nu este nerezonabil sau îm-
povărător, în majoritatea cazurilor, ca să ne așteptăm ca zece fa-
milii să fie în măsură să asigure susținerea financiară în slujire cu
normă întreagă a unui pastor și a familiei sale. Bisericile cu două-
zeci de familii ar trebui să fie în măsură să susțină doi pastori, și
așa mai departe. Această susținere este parte din responsabilitatea
regulată și continuă a bisericilor față de pastorii lor (1 Corinteni
9:7-14).
Dar acesta este doar punctul de plecare. Dacă am 10 dolari
în portofel, porunca de a „iubi așa cum Hristos a iubit” poate im-
plica să dăruiesc nu doar un dolar, ci pe toți zece … și chiar și por-
tofelul! Unii oameni de afaceri creștini au descoperit că sunt călă-
uziți să dăruiască 90% din veniturile lor și să trăiască din restul de
10%. Alții, ca și „bisericile din Macedonia”, au fost călăuzite ca
uneori, „de bunăvoie”, să dăruiască chiar și „peste puterile lor … ne-
au rugat cu mari stăruințe pentru harul și părtășia la această strân-
gere de ajutoare pentru sfinți” (2 Corinteni 8:1-5). Domnul Isus a
lăudat pe văduva săracă, cea care „din sărăcia ei, a aruncat tot ce
avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască” (Marcu 12:44), deși în
mod normal, o astfel de dărnicie n-ar fi nici prudentă, și nici co-
rectă. Din nou, vedem cum legea dragostei este mult prea pro-
fundă pentru a putea fi tratată ca o „listă de reguli” care pot să fie
urmate în orice circumstanță. Creștinul se bizuie pe Duhul Sfânt,
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
234
care îl călăuzește în ce privește cât de mult și dacă să dăruiască
într-o anume situație. Uneori, el poate să se simtă constrâns de
această dragoste să dăruiască totul, alteori deloc! Din nou, legea lui
Hristos se dovedește a fi mult mai superioară Legii lui Moise.
CONVINGEREA DE PĂCAT
În ultimii ani s-a spus mult despre necesitatea predicării
Celor 10 Porunci în evanghelizare, cu scopul de a convinge oame-
nii de păcat, lucru care ar fi o pregătire a lor pentru Evanghelie.
Domnul Isus Însuși a folosit Legea în acest fel, pentru a arăta evre-
ilor auto-neprihăniți păcătoșenia lor și că aveau nevoie de har; pa-
sajul cu „tânărul bogat” este unul din aceste exemple (Matei 19:16-
19). Apostolul Pavel a fost de asemenea convins de „păcătoșenia
păcatului” în propria viață atunci când au „venit” la el implicațiile
mai profunde ale uneia din Cele 10 Porunci, situație când „păcatul
a înviat” (Romani 7:7-14). Iar Pavel arată clar că înfrânarea și con-
vingerea de păcat a oamenilor răi este una din utilizările corecte
ale Legii, chiar și într-o circumstanță a Noului Legământ (1 Timo-
tei 1:3-11). (Mai multe informații despre cum pot creștinii să folo-
sească corect Legea sunt prezentate în Anexa D.)
Cu toate acestea, trebuie să ne amintim că nu eșecul lui Pe-
tru de a păzi Decalogul, ci imaginea gloriei, bunătății și harului fără
asemănare ale lui Hristos l-au determinat să spună, „Doamne,
pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos!” (Luca 5:8). Chiar și în
situația „tânărului bogat”, nu enumerarea de către Hristos a po-
runcilor Vechiului Legământ, ci chemarea Lui de a „vinde totul” ca
expresie a devoțiunii față de El a fost lucrul care dat pe față starea
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
235
păcătoasă a acelui tânăr (Matei 19:20-22). De aceea, este foarte im-
portant faptul că, atunci când Domnul nostru a predicat în mod
explicit despre convingerea de păcat prin puterea Duhului Sfânt,
El nu a asociat aceasta cu Cele 10 Porunci, ci cu propria Persoană.
În Evanghelia după Ioan descoperim învățătura directă a
lui Hristos cu privire la convingerea de păcat:
Când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică
Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre
Mine. Și voi de asemenea veți mărturisi, pentru că ați fost cu Mine
de la început. (Ioan 15:26-27)
Și când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce privește păca-
tul, neprihănirea și judecata. În ce privește păcatul: fiindcă ei nu
cred în Mine; în ce privește neprihănirea: fiindcă Mă duc la Tatăl,
și nu Mă veți mai vedea; în ce privește judecata: fiindcă stăpâni-
torul lumii acesteia este judecat. (Ioan 16:8-11)
Aici, Domnul promite apostolilor că ei vor merge și vor pro-
clama Evanghelia, „mărturisind pe Hristos”, Duhul Sfânt înso-
țindu-i și, la fel, „mărturisind despre Hristos”. O astfel de „mărtu-
risire” din partea Duhului Sfânt va fi centrată pe Persoana lui Hris-
tos și va reprezenta modalitatea prin care Evanghelia va înainta în
lume. Așa cum spunea Domnul Isus, Duhul Sfânt „va dovedi lu-
mea vinovată de păcat”, nu în primul rând pentru că aceia care
sunt „din lume” au încălcat Cele 10 Porunci, ci pentru că ei au eșuat
să creadă în El.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
236
PREDICAREA APOSTOLICĂ
Atunci când examinăm predicarea bisericii primare în car-
tea Faptelor Apostolilor, descoperim că ea a urmat exact acest mo-
del. Nu se spune nimic despre „lucrarea pregătitoare a predicării Ce-
lor 10 Porunci”. Dimpotrivă, îi vedem pe apostoli predicând despre
respingerea, crucificarea, învierea și înălțarea lui Hristos, prezen-
tându-L astfel ca pe Mesia cel promis și Domnul slavei – Acela care
va judeca pe toți oamenii în Ziua de Apoi (Ioan 5:22-23; Faptele
Apostolilor 17:30-31, Romani 2:16). Duhul Sfânt preia acest mesaj
și îl aplică deopotrivă evreilor și Neamurilor cu o putere convingă-
toare:
„Bărbați Israeliți, ascultați cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret,
om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, sem-
nele și lucrările pline de putere, pe care le-a făcut Dumnezeu prin
El în mijlocul vostru, după cum bine știți; pe Omul acesta, dat în
mâinile voastre, după sfatul hotărât și după știința mai dinainte
a lui Dumnezeu, voi L-ați răstignit și L-ați omorât prin mâna celor
fărădelege... Dumnezeu a înviat pe acest Isus, și noi toți suntem
martori ai lui. Și acum, odată ce S-a înălțat prin dreapta lui Dum-
nezeu, și a primit de la Tatăl făgăduința Duhului Sfânt, a turnat ce
vedeți și auziți. Căci David nu s-a suit în ceruri, ci el singur zice:
„Domnul a zis Domnului meu: ,Șezi la dreapta Mea, până ce voi
pune pe vrăjmașii Tăi sub picioarele Tale.` Să știe bine dar, toată
casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn și Hristos pe acest Isus,
pe care L-ați răstignit voi.” După ce au auzit aceste cuvinte, ei au ră-
mas străpunși în inimă, și au zis lui Petru și celorlalți apostoli: „Fra-
ților, ce să facem?” „Pocăiți-vă”, le-a zis Petru, „și fiecare din voi să
fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
237
voastre; apoi veți primi darul Sfântului Duh”. (Faptele Apostolilor
2:22-23; 32-38)
„Petru și apostolii ceilalți, drept răspuns, i-au zis: „Trebuie să as-
cultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni! Dumnezeul pă-
rinților noștri a înviat pe Isus, pe care voi L-ați omorât, atâr-
nându-L pe lemn. Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălțat cu puterea
Lui, și L-a făcut Domn și Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăința și
iertarea păcatelor. Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca și Du-
hul Sfânt, pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.” Când
au auzit ei aceste vorbe, îi tăia la inimă și s-au sfătuit să-i omoare”
(Faptele Apostolilor 5:29-33)
„Filip s-a coborât în cetatea Samariei, și le-a propovăduit pe Hris-
tos...Atunci Filip a luat cuvântul, a început de la Scriptura aceasta,
și i-a propovăduit pe Isus” (Faptele Apostolilor 8:5, 35).
„...cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt și cu putere pe Isus din
Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine, și vindeca pe toți cei
ce erau apăsați de diavolul; căci Dumnezeu era cu El. Noi suntem
martori a tot ce a făcut El în țara Iudeilor și în Ierusalim. Ei L-au
omorât, atârnându-L pe lemn. Dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi,
și a îngăduit să Se arate, nu la tot norodul, ci nouă, martorilor
aleși mai dinainte de Dumnezeu, nouă, care am mâncat și am
băut împreună cu El, după ce a înviat din morți. Isus ne-a porun-
cit să propovăduim norodului, și să mărturisim că El a fost rân-
duit de Dumnezeu Judecătorul celor vii și al celor morți. Toți pro-
rocii mărturisesc despre El că oricine crede în El, capătă, prin Nu-
mele Lui, iertarea păcatelor.” Pe când rostea Petru cuvintele aces-
tea, S-a pogorât Duhul Sfânt peste toți cei ce ascultau Cuvântul”
(Faptele Apostolilor 10:38-44)
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
238
HRISTOS CRUCIFICAT
Este evident din aceste pasaje și altele asemănătoare (v. și
Faptele Apostolilor 3:13-21; 4:8-12; 7:51-58; 13:23-43; 17:2-3;
17:22-34; 26:22-23; 28:23-24) din cartea Faptelor Apostolilor că
Duhul Sfânt este în măsură să convingă pe oameni de păcat folo-
sindu-se de predicarea care este centrată în Hristos. Oriunde Hris-
tos este prezentat oamenilor – respins, crucificat, înviat și înălțat
ca Domn al slavei – acolo Duhului Sfânt nu-I lipsesc resursele în a
aduce acasă în inima păcătosului depravarea și starea de om
pierdut.
„Atunci voi turna peste casa lui David și peste locuitorii Ierusali-
mului, un duh de îndurare și de rugăciune, și își vor întoarce pri-
virile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge
cineva pe singurul lui fiu, și-L vor plânge amarnic, cum plânge
cineva pe un întâi născut.” (Zaharia 12:10)
Aceste cuvinte, care și-au găsit împlinirea inițială în Ziua
Cincizecimii (Faptele Apostolilor 2:37), descriu ce se petrece
atunci când Dumnezeu „toarnă” Duhul Său Sfânt cu puterea con-
vingerii de păcat asupra celor pierduți, forțându-i să „privească” la
Acela pe care L-au străpuns. Rezultatul constă din suspine și ge-
mete care zdrobesc inima, „cum plânge cineva pe singurul lui fiu”!
Iată pe Omul de pe cruce,
Cu păcatul meu pe umerii Lui;
Rușinat, îmi aud glasul batjocoritor
Strigând dintre zeflemitori.
Păcatul meu L-a țintuit acolo
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
239
Până când totul s-a-mplinit;
Cu suflarea-I pe moarte mi-a dat viață—
Și știu că totul s-a sfârșit.
Stuart Townsend
O, cât de întunecat și de ticălos trebuie să fie gestul de a res-
pinge sau ignora pe Fiul infinit de glorios al lui Dumnezeu, care a
fost „străpuns” pentru fărădelegile noastre și care a plătit cel mai
mare preț imaginabil pentru ca păcătoșii să nu piară! Iată păcatul
în cea mai stricată și mai oribilă manifestare a lui. Până și păcatul
Sodomei și al Gomorei nu a fost considerat atât de grav ca păcatul
acelora care resping „lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care
este chipul lui Dumnezeu” (2 Corinteni 4:4)
„Dacă nu vă va primi cineva, nici nu va asculta cuvintele voastre,
să ieșiți din casa sau din cetatea aceea, și să scuturați praful de pe
picioarele voastre. Adevărat vă spun că, în ziua judecății, va fi mai
ușor pentru ținutul Sodomei și Gomorei, decât pentru cetatea
aceea: (Matei 10:14-15)
Atunci Isus a început să mustre cetățile în care fuseseră făcu-te
cele mai multe din minunile Lui, pentru că nu se pocăiseră. „Vai
de tine, Horazine!” a zis El. „Vai de tine, Betsaido!” Căci, dacă ar fi
fost făcute în Tir și Sidon minunile care au fost făcute în voi, de
mult s-ar fi pocăit, cu sac și cenușă. De aceea vă spun că, în ziua
judecății, va fi mai ușor pentru Tir și Sidon decât pentru voi. Și tu,
Capernaume, vei fi înălțat oare până la cer? Vei fi pogorât până la
Locuința morților; căci dacă ar fi fost făcute în Sodoma minunile,
care au fost făcute în tine, ea ar fi rămas în picioare până în ziua
de astăzi. De aceea, vă spun, că în ziua judecății, va fi mai ușor
pentru ținutul Sodomei decât pentru tine” (Matei 11:20-24)
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
240
O, cât de îngrozitoare trebuie să fie vina care stă asupra ca-
petelor tuturor acelora care aud adevărata Evanghelie a lui Hristos
cel crucificat, dar apoi îi întorc spatele cu apatie și dezgust! Acesta
este un păcat de departe mai grav decât orice păcat săvârșit împo-
triva Legii lui Moise! „Cine a călcat Legea lui Moise, este omorât
fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori. Cu cât mai aspră pe-
deapsă credeți că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumne-
zeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfințit, și va bat-
jocori pe Duhul harului?” (Evrei 10:28-29). „Și judecata aceasta stă
în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult
întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele” (Ioan
3:19).
CONVINGEREA PRIN LEGEA LUI HRISTOS
Tot ceea ce s-a spus până acum nu implică faptul că oame-
nii pierduți nu trebuie niciodată confruntați cu păcatele lor de
imoralitate (Ioan 4:16-18), neînfrânare (Faptele Apostolilor
24:25), idolatrie (Faptele Apostolilor 17:22-30; Romani 1:18-
32), și așa mai departe (v. Anexa D), și nici nu implică faptul că Du-
hul Sfânt nu se folosește de „Lege” pentru a convinge pe oameni de
păcat. Păcatul ar fi lipsit de sens dacă nu ar presupune eșecul nos-
tru de a trăi la înălțimea unui anume standard. Dar standardul cel
mai convingător de păcat care ar putea fi aplicat inimilor oameni-
lor nu este Legea lui Moise, ci legea lui Hristos. Hristos Însuși este
întruchiparea acelei legi. Mulți sunt convinși de această „lege”
când ajung să capete o câtuși de mică imagine asupra slavei lui
„Hristos și a Lui crucificat” (1 Corinteni 1:23; 2:2), prin predicarea
Evangheliei. (Vedeți și pasajele din Faptele Apostolilor citate mai
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
241
sus.) Alții sunt convinși de legea lui Hristos atunci când încep să
vadă cât de departe se află față de învățăturile lui Hristos prezen-
tate de-a lungul Evangheliilor, și în special a celor din Predica de
pe Munte. Alții sunt convinși când văd trăsăturile lui Hristos ma-
nifestate în viețile tuturor creștinilor adevărați (Matei 5:3-16). În
fapt, istoria bisericii este plină de relatări ale acelora care au con-
știentizat starea lor de rătăcire spirituală atunci când s-au întâlnit
cu Hristos în cei care sunt ai Lui.
A DOUA MILĂ
„Ci, oricui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celă-
lalt...Dacă te silește cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el
două....Dar Eu vă spun: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați
pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc, și rugați-vă
pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc” (Matei 5:39, 41, 44).
Conform legii romane, soldații aveau dreptul să se folo-
sească de trecători să le ducă ranițele de la un post al călătoriei lor
la următorul. Am putea să credem că a face aceasta fără a bombăni
și a ne plânge ar însemna o împlinire suficientă, dar Domnul nos-
tru ne-a pus înainte un standard mai înalt: trebuie să facem asta
voluntar, și nu o milă, ci două! Acest standard va părea împovără-
tor dacă nu suntem plini de dragoste cristică față de soldatul ro-
man, situație în care „a doua milă” va fi o încântare pentru inimile
noastre. În decursul celei de-a doua mile, vom avea oportunitatea
deschisă să îi spunem soldatului despre Acela care ne-a făcut atât
de „diferiți” de alții care i-au cărat ranița. În decursul celei de-a
doua mile, viața lui Hristos va fi manifestată „în trupurile noastre
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
242
muritoare” iar Duhul Sfânt va avea ocazia de a folosi „legea lui
Hristos” pentru a convinge pe soldat de păcatul lui.
Watchman Nee relatează întâmplarea unui creștin din su-
dul Chinei, care avea o orezărie plantată pe o terasă la jumătatea
unui deal:
„Pe timp secetos, el folosea o roată de apă, antrenată de un meca-
nism care urca apa din canalul de irigații până la terenul său. Ve-
cinul lui avea două terenuri pe o terasă mai de jos, iar într-o
noapte, a făcut o spărtură în peretele de pământ despărțitor, dre-
nând astfel toată apa din terasa superioară. Când fratele a astupat
spărtura și a pompat mai multă apă, vecinul a repetat gestul, și a
făcut lucrul acesta de trei sau patru ori. Fratele s-a consultat cu
ceilalți creștini din biserica lui, spunând: „Am încercat să fiu răb-
dător și să nu mă răzbun, dar este drept așa?” După ce s-au rugat
împreună pentru situația respectivă, unul din ei a răspuns, „Dacă
doar încercăm să facem ce este corect, sunt cu siguranță niște
creștini foarte slabi. Trebuie să facem ceva mai mult decât ceea ce
este drept.” Fratele a fost profund impresionat. În dimineața ur-
mătoare, el a pompat apă pentru cele două orezării de la terasa in-
ferioară, apoi după-amiază a pompat apă pe terasa propriei ore-
zării. După aceea, apa a rămas nestingherită în terenul lui. Veci-
nul lui a fost atât de uimit de fapta lui, încât a început să îl întrebe
care era motivul acesteia, și, în timp, a devenit și el creștin”.19
Vedem în această întâmplare puterea convingătoare a „le-
gii lui Hristos”, atunci când ea este demonstrată prin viețile celor
care sunt poporul lui Dumnezeu.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
243
Martyn Lloyd-Jones povestește de o întâmplare asemănă-
toare din viața lui Billy Bray, care, înainte de convertirea lui, era un
boxer renumit:
„Într-o zi, pe când se afla jos în mină, un alt bărbat care obișnuise
să trăiască într-o teribilă frică de Billy Bray pe vremea dinainte de
convertirea lui Bray, știind că acesta devenise creștin, s-a gândit
că i-a sosit momentul să se răzbune. Fără vreo provocare, l-a lovit
pe Bray, care s-ar fi putut răzbuna cu ușurință și să-l lase lat și in-
conștient dintr-o mișcare. Dar, în loc să facă asta, Billy Bray s-a
uitat la el și a spus, „Dumnezeu să te ierte, după cum și eu te iert”,
după care a tăcut. Rezultatul a fost că acel om a avut de suportat
câteva zile de agonie în mintea și în duhul lui, lucru care l-a con-
dus direct la convertire”.20
O altă ilustrație a puterii convingătoare a „legii lui Hristos”
vine din mărturia lui Corrie ten Boom. După ce a salvat cu succes
viețile a sute de evrei în timpul ocupației naziste a Olandei, într-o
zi, un olandez a abordat-o pe Corrie cerându-i ajutor. El i-a spus că
soția lui îi fusese arestată pentru că ajuta pe evrei, dar că el găsise
un ofițer de poliție care era dispus (pentru suma de 600 guldeni)
să își asume riscul de a o elibera. Neștiind că relatarea acestui băr-
bat era de fapt o minciună pusă la cale cu scopul de a o atrage într-
o capcană, Corrie a fost în măsură să strângă suma de bani nece-
sară, sacrificând cei 200 guldeni pe care îi avea și cerând ajutor
pentru restul banilor de la prietenii ei. După doar câteva ore de
când bărbatul și-a primit banii, Gestapo-ul era la ușa casei lui Cor-
rie pentru a aresta pe oricine se afla în casă și pentru a-i duce să
îndure ororile taberelor de concentrare.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
244
În timp ce era în închisoare, Corrie ten Boom a aflat cine era
trădătorul ei. La început, ea s-a luptat cu amărăciunea, dar curând
ea a descoperit curățarea și iertarea în Hristos. Iată cuvintele ei,
spuse cu mare putere și convingere:
„Când m-am pocăit de acel păcat, Domnul mi-a curățit inima cu
sângele Lui, iar o inimă curățită prin sângele lui Isus este umplută
de El cu Duhul Sfânt, roada Duhului fiind dragostea – dragoste
până și față de dușmani. Și în loc să îl urăsc pe acel om, l-am iubit.
După război, omul acela a fost pedepsit la moarte pentru că se fă-
cuse vinovat de moartea multor cetățeni olandezi. Când am auzit
această veste, i-am scris următoarele: „Acțiunea ta de trădare a
însemnat pentru mine moartea tatălui meu (avea 84 de ani când
l-au dus în închisoare, și după 10 zile a murit), a surorii mele (care
a murit după 10 luni de suferințe groaznice), a fratelui meu (care
a scăpat cu viață, dar bolnav și a murit datorită bolii), și a fiului
lui (care nu s-a întors niciodată acasă). Eu însumi am suferit
groaznic în trei închisori în care am fost dusă. Dar te-am iertat, și
asta pentru că Isus este în inima mea. Și când Isus îți spune să îți
iubești dușmanii, El îți dă dragostea pe care El o cere de la tine.” I-
am trimis acelui om un Nou Testament și am subliniat în el ver-
setele care îi arătau calea spre mântuire. Apoi acel bărbat mi-a
scris: „Faptul că m-ai iertat este un miracol atât de mare încât mi-
am spus, ‘Isuse, dacă Tu dai o astfel de dragoste în inima ucenici-
lor tăi, înseamnă că pentru mine nu mai e nici o speranță.’ Și am
citit în Biblia pe care mi-ai trimis-o că Isus a murit pe cruce pen-
tru păcatele lumii, am adus păcatele mele groaznice la Isus, și știu
acum că ele îmi sunt iertate. Faptul că tu m-ai iertat mi-a arătat
ce înseamnă că există iertare prin Isus Hristos.” Acel bărbat a fost
executat în acea săptămână, dar el a murit împăcat cu Dumnezeu,
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
245
iar Dumnezeu s-a folosit de mine – care îl urâsem la început – ca
să aducă la Domnul pe acest om!”21
Un ultim exemplu al puterii de convingere de păcat a legii
lui Hristos este cel al relatării lui Doug Nichols cu privire la primele
zile ale slujirii sale ca misionar al organizației Operation Mobiliza-
tion în India, în anul 1967.
Doug venise în câmpul misiunii de scurtă vreme, după care
s-a îmbolnăvit de tuberculoză. Pentru că nu avea bani pentru un
tratament mai bun, s-a internat într-un sanatoriu de stat. Când a
încercat să împartă celor de acolo exemplare din Evanghelia după
Ioan și alte publicații creștine în limba acelor oameni, colegii de sa-
lon le-au rupt în bucăți și i le-au aruncat în față. Nimeni nu voia să
accepte tractatele lui, probabil gândindu-se că nu era decât un alt
american bogat.
În noaptea aceea, Doug s-a trezit pe la 2 dimineața, tușind.
Peste alee, el a observat cum un bătrân încerca să se dea jos din pat.
După ce a încercat de mai multe ori să se ridice, în final bătrânul a
căzut înapoi în pat și a început să se tânguiască. În dimineața ur-
mătoare, un miros groaznic umplea salonul, și toți pacienții erau
mânioși pe el pentru că nu s-a putut abține și a făcut pe el. Una din
asistentele care i-a curățat patul l-a și lovit în cap pentru ce făcuse.
În următoarea noapte, lucrurile s-au repetat. Doug s-a tre-
zit în toiul nopții tușind. Iarăși, l-a văzut pe bătrân încercând să se
dea jos din pat; din nou, omul nu era în măsură să stea pe picioare,
și a început să plângă. Deși el însuși era foarte slăbit, Doug s-a dat
jos din pat și a mers la patul bătrânului. Luându-l cu o mână pe sub
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
246
picioarele slăbănogite și cu cealaltă de spate, Doug l-a cărat pe bă-
trân până la toaleta infectă, care nu era altceva decât o gaură în po-
dea, l-a susținut până omul și-a făcut nevoile, și apoi l-a cărat îna-
poi în pat. Pe când Doug s-a aplecat să îl așeze pe pat, bătrânul l-a
sărutat pe obraz. Doug s-a întors la patul lui și s-a așezat acolo com-
plet extenuat.
Spre surprinderea sa, a fost apoi trezit pe la 4:30 dimineața
de un alt pacient, care i-a adus o ceașcă de ceai cald. Acest om i-a
transmis prin semne că voia o carte de-a lui Doug – Evanghelia
după Ioan. De-a lungul acelei zile, pacienții, asistentele și doctorii
au tot venit la el cerându-i literatură creștină. Până seara, toți cei
350 din sanatoriu aveau fie un exemplar din Evanghelia după
Ioan, fie din Evanghelia după Marcu, fie o broșură evanghelistică.
De-a lungul săptămânilor cât a stat acolo, mulți au ajuns să Îl cu-
noască pe Hristos, fiind mântuiți.22
CREȘTINI „SIMPLI”
Deși cu siguranță suntem încurajați și inspirați din astfel de
relatări uimitoare, există pericolul ca să trecem cu vederea sau să
subevaluăm multele fapte ale dragostei creștine care au loc zilnic,
și sunt făcute de creștini „simpli”. De la studentul care plânge în
rugăciune pentru colegul lui de cameră nepocăit și până la mama
care coace prăjituri pentru vecina de la apartamentul de vis-a-vis,
viața și legea lui Hristos sunt demonstrate zilnic în viețile copiilor
Lui. Această realitate a fost recent trăită de mine într-o modalitate
proaspătă, pe când participam la slujba de înmormântare a unuia
din acești credincioși „simpli”. Când s-a oferit celor prezenți
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
247
posibilitatea de a spune câteva cuvinte, am descoperit deodată cât
de extraordinar fusese acest creștin „simplu”! Am rămas uimit
cum coleg după coleg de la locul lui de muncă s-a ridicat și a măr-
turisit ce impact avusese dragostea lui pentru fiecare dintre ei în
mod personal. Un prieten creștin care îl ajutase să taie lemnele de
foc a mărturisit că imediat ce primul camion de lemne a fost gata,
a fost transportat imediat, dar nu la casa creștinului, ci la casa
unui vecin în vârstă, care locuia în apropiere. Acesta este creștinis-
mul Noului Testament!
Cu mai mulți ani în urmă, am locuit pentru o vreme într-o
familie numeroasă unde asemănarea cu Hristos era trăită zilnic în
acea casă. Într-o zi, când bucătăria era plină de femei care trudeau
de zor la pregătirea mesei pentru o întâlnire numeroasă a unor vi-
zitatori, unul din copii s-a furișat în mijlocul lor și a început să își
toarne un pahar de lapte din frigider. Acest deranj inutil cu doar
câteva minute înainte de ora prânzului era în ea însăși enervantă,
însă copilul s-a apucat apoi să verse totul, împrăștiind lapte și să
dărâme paharele peste tot pe pardoseala din bucătărie. Mama lui
s-a întors către el nevenindu-i să creadă și i-a răspuns imediat pu-
nându-și mâini-le pe față și exclamând cu căldură, „Ștefan, te iu-
besc!” Acea demonstrație practică a legii lui Hristos m-a impresio-
nat fără egal, și a făcut mai mult în a-l convinge pe copilul egoist
de păcătoșenia lui decât ar fi putut să facă o mie de predici pe tema
„Să nu...”!
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
248
SUMARUL CAPITOLULUI 17
Numai veșnicia va spune câte întâmplări ca acestea s-au re-
petat de-a lungul istoriei bisericii. Dumnezeu să ne ajute să „mer-
gem și să facem la fel”!
Hristos este revelația perfectă și finală a caracterului lui
Dumnezeu, iar „legea lui Hristos” este revelația perfectă și finală a
Legii lui Dumnezeu. În măsura în care viața lui Hristos se arată în
noi, în aceeași măsură ca fi arătată practic superioritatea „legii lui
Hristos” față de oricare altă „lege”.
Această realitate este ilustrată zilnic în viețile creștinilor
adevărați. Un creștin care este plin de dragostea lui Hristos va des-
coperi că va împlini poruncile Legii care interzic furtul, invidia și
adulterul în mod natural. Mai mult, el va face aceasta într-o moda-
litate pozitivă care depășește de departe interdicțiile negative ale
Legii lui Moise. Același lucru este valabil și în ce privește „zeciu-
iala” și alte cerințe asemănătoare ale Vechiului Testament.
Cu toate acestea, în ceea ce privește convingerea de păcat,
superioritatea legii lui Hristos se vede cel mai clar. Nici un stan-
dard de neprihănire nu se compară cu standardul vieții și Persoa-
nei lui Hristos. Ceea ce l-a determinat pe Petru să spună „Doamne,
pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos!” a fost imaginea gloriei,
bunătății și harului lui Hristos. Iar Duhul Sfânt s-a folosit de pre-
dicarea lui „Hristos și a Lui crucificat” pentru a convinge și con-
verti mii de oameni atât dintre evrei cât și dintre Neamuri, în pri-
mele zile ale bisericii.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
249
În afara predicării lui Hristos, Duhul Sfânt a folosit, de ase-
menea, pentru convingerea oamenilor de păcat, manifestarea vie-
ții lui Hristos în practica zilnică a creștinilor adevărați. Acest lucru
se petrece adesea în decursul „celei de-a doua mile”, când creștinii
au oportunitatea de a demonstra practic dragostea lui Hristos,
răbdarea și iertarea într-o modalitate pe care oamenii pierduți nu
au văzut-o și nu au experimentat-o vreodată.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
250
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
251
CAPITOLUL 18.
SLUJBA DUHULUI – PARTEA I
Nu că noi prin noi înșine suntem în stare să gândim ceva ca venind de la
noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu, care ne-a și fă-
cut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al slovei, ci al Duhului;
căci slova omoară, dar Duhul dă viața. Acum, dacă slujba aducătoare de
moarte, scrisă și săpată în pietre, era cu atâta slavă încât fiii lui Israel nu
puteau să-și pironească ochii asupra feței lui Moise, din pricina strălucirii
feței lui, măcar că strălucirea aceasta era trecătoare, cum n-ar fi cu slavă
mai degrabă slujba Duhului? Dacă slujba aducătoare de osândă, a fost slă-
vită, cu cât mai mult o întrece în slavă slujba aducătoare de neprihănire? Și
în privința aceasta, ce a fost slăvit nici n-a fost slăvit, din pricina slavei
care o întrece cu mult. În adevăr, dacă ce era trecător, era cu slavă, cu cât
mai mult va rămânea în slavă ce este netrecător!...Căci Domnul este Duhul;
și unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia. Noi toți privim cu fața
descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, și suntem schimbați în ace-
lași chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.
2Corinteni 3:5-11, 17-18
După cum am văzut în mod repetat de-a lungul acestui stu-
diu, standardul comportamentului creștin nu este altul decât
Hristos Însuși. El este revelația finală a lui Dumnezeu cel invizibil
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
252
și a voii Lui pentru noi. De aceea, ar trebui să fie evident, pentru
oricine a fost părtaș chiar și unei licăriri a „slavei lui Dumnezeu pe
fața lui Isus Hristos” că „legea lui Hristos” este un standard deopo-
trivă minunat și imposibil. În afara unei minuni, nimeni dintre
noi nu are vreo speranță de a împlini, chiar și doar în principiu, un
astfel de model glorios.
Faptul că o astfel de minune a avut loc în viața fiecărui creș-
tin este parte integrantă din „vestea bună” fără egal a Evangheliei.
În Hristos, noi suntem făpturi noi, cu inimi noi, trăind într-un tă-
râm nou – cel al harului. Prin puterea dătătoare de viață a Duhului
Sfânt, legea lui Dumnezeu – legea dragostei – a fost scrisă în interi-
orul nostru. Și această lege este împlinită nu printr-o ascultare de
sclav față de un cod exterior de porunci, ci prin manifestarea unei
Puteri interioare – care este însăși viața lui Hristos care trăiește în
noi. Profunzimea și pasiunea dragostei pe care o datorăm lui Dum-
nezeu și semenilor noștri trece dincolo de abilitatea oricărei po-
runci de a o produce în noi, dar nu este dincolo de ceea ce Hristos
poate să facă! Hristos Însuși, în Persoana Duhului Sfânt, locuiește
în inimile noastre, și trăiește, prin Duhul Lui, „viața lui Isus” în
trupurile noastre muritoare (2 Corinteni 4:7-10).
VECHI SAU NOU
În acest context se pot vedea în perspectiva corectă cuvin-
tele lui Pavel citate mai sus din 2Corinteni. În aceste versete, Pavel
pune într-un mod izbitor în contrast Vechiul și Noul Legământ.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
253
Vechiul Legământ Noul Legământ
v.6 „slova” „Duhul”
v.6 „slova omoară” „Duhul dă viața”
v.7,8 „slujba aducătoare de moarte” „slujba Duhului”
v.7,3 „scrisă și săpată în pietre” „table care sunt inimi de carne”
v.9 „slujba aducătoare de osândă” „slujba aducătoare de neprihă-
nire”
v.10 „ce a fost slăvit … nici n-a fost
slăvit”
„din pricina slavei care o întrece
cu mult”
v.11 „ce era trecător” „ce este netrecător”
v.17 [„robia”] (Galateni 4:24-25;
5:1)
„slobozenia” [sau libertatea –
n.trad.]
Este vital pentru noi să înțelegem că, atunci când Pavel a
pus în contrast „slova” cu „Duhul”, el nu vorbește despre studiile
biblice sau predicile „moarte” ca fiind în opoziție cu cele care sunt
„pline de viață.” Nici nu vorbește despre semnificația „literală” a
Bibliei, pusă în contrast cu cea „spirituală”. Dimpotrivă, Pavel con-
trastează aici legea scrisă, exterioară, a Vechiului Legământ
(„slova”) cu principiul de viață interior al Noului Legământ („Du-
hul”). Vechiul Legământ, ca o întruchipare a principiului faptelor,
a fost o „slujbă aducătoare de osândă și moarte”. Prin contrast,
Noul Legământ, ca o întruchipare a principiului harului, este o
„slujbă aducătoare de neprihănire și o slujbă a Duhului.”
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
254
SLOVA SAU DUHUL
În Noul Testament este menținut acest contrast între slovă
și Duh. Diferența între ele constă în diferența între lucrurile exte-
rioare și cele interioare, între robie și libertate, între vechi și nou,
între sclavie și calitatea de fiu, între moarte și viață.
Iudeu nu este acela care se arată pe dinafară că este Iudeu; și tă-
iere împrejur nu este aceea care este pe dinafară, în carne. Ci Iu-
deu este acela care este Iudeu înlăuntru; și tăiere împrejur este
aceea a inimii, în duh, nu în slovă; un astfel de Iudeu își scoate la-
uda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu. (Romani 2:28-29)
Dar acum, am fost izbăviți de Lege, și suntem morți față de Legea
aceasta, care ne ținea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-
un duh nou, iar nu după vechea slovă. (Romani 7:6)
În adevăr, legea Duhului de viață în Hristos Isus, m-a izbăvit de
Legea păcatului și a morții. (Romani 8:2)
Căci - lucru cu neputință Legii, întrucât firea pământească o făcea
fără putere - Dumnezeu a osândit... pentru ca porunca Legii să fie
împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pămân-
tești, ci după îndemnurile Duhului. (Romani 8:3-4)
Dacă, prin Duhul, faceți să moară faptele trupului, veți trăi. Căci
toți cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dum-
nezeu. Și voi n-ați primit un duh de robie, ca să mai aveți frică; ci
ați primit un duh de înfiere [ca fii – lit.], care ne face să strigăm:
„Ava! adică: Tată!” (Romani 8:13-15)
Căci Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci ne-
prihănire, pace și bucurie în Duhul Sfânt. (Romani 14:17)
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
255
Căci Domnul este Duhul; și unde este Duhul Domnului, acolo este
slobozenia. Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă,
slava Domnului, și suntem schimbați în același chip al Lui, din
slavă în slavă, prin Duhul Domnului. (2Corinteni 3:17-18)
Iată numai ce voiesc să știu de la voi: prin faptele Legii ați primit
voi Duhul, ori prin auzirea credinței? Sunteți așa de nechibzuiți?
După ce ați început prin Duhul, vreți acum să sfârșiți prin firea pă-
mântească? ?(Galateni 3:2-3)
Cel ce vă dă Duhul și face minuni printre voi, le face oare prin fap-
tele Legii sau prin auzirea credinței? (Galateni 3:5)
Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii ... așa ca, prin cre-
dință, noi să primim Duhul făgăduit. (Galateni 3:13-14)
Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege,
ca să răscumpere pe cei ce erau supt Lege, pentru ca să căpătăm în-
fierea. Și pentru că sunteți fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Du-
hul Fiului Său, care strigă: „Ava”, adică: „Tată!” (Galateni 4:4-6)
Voi, care voiți să fiți socotiți neprihăniți prin Lege, v-ați despărțit
de Hristos; ați căzut din har. Căci noi, prin Duhul, așteptăm prin
credință nădejdea neprihănirii. (Galateni 5:4-5)
Dacă sunteți călăuziți de Duhul, nu sunteți sub Lege. (Galateni
5:18)
Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, înde-
lunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blânde-
țea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. (Ga-
lateni 5:22-23)
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
256
SLUJBA DUHULUI
Este foarte clar din aceste versete că orice învățătură cu pri-
vire la „legea lui Hristos” trebuie să fie centrată pe realitatea uimi-
toare a slujbei Noului Legământ făcută de Duhul Sfânt. Pentru Pa-
vel, contrastul dintre Vechiul și Noul Legământ nu este în primul
rând un contrast între două feluri de legi – Legea lui Moise și Legea
lui Hristos. Dimpotrivă, contrastul este mai degrabă între „slujirea
în vechea slovă” și „slujirea într-un duh nou, adică în Duhul.” Pavel
nu vede viața creștină ca fiind centrată în orice fel în Lege. Dimpo-
trivă, el vede viața creștină ca fiind centrată în Hristos și împuter-
nicită de Duhul. Creștinul a „murit față de Lege” pentru a fi „al al-
tuia, adică al Celui ce a înviat din morți; și aceasta, ca să aducem
roadă pentru Dumnezeu” (Romani 7:4). Creștinul nu „umblă în
Duhul” într-un mod inconștient, prin a încerca în mod conștient
să împlinească Legea; din contră, el „împlinește Legea” în mod in-
conștient, căutând în mod conștient să umble în Duhul: „În ade-
văr, legea Duhului de viață în Hristos Isus, m-a izbăvit de Legea
păcatului și a morții ... pentru ca porunca Legii să fie împlinită în
noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământești, ci după în-
demnurile Duhului” (Romani 8:2, 4). Această „umblare în Duhul”
implică, printre altele, ascultarea de înfrânările Duhului atunci
când simțim în inimile noastre că El este „întristat” de lucruri pe
care noi suntem aproape să le facem (Efeseni 4:30). Mai implică și
ascultarea de îndemnurile Duhului atunci când El ne conduce să
facem ceva pozitiv – să vorbim despre Dumnezeu, să mărturisim
sau să ne rugăm (1 Tesaloniceni 5:19).
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
257
Este foarte important să vedem că, în Noul Testament, pă-
catul nu este perceput în primul rând în termenii încălcării unei
liste de interdicții scrise, ci în termenii întristării, stingerii, împo-
trivirii (Faptele Apostolilor 7:51), mințirii (Faptele Apostolilor
5:3), ispitirii (Faptele Apostolilor 5:9), batjocoririi (Evrei
10:29), blasfemierii (Matei 12:31-32) sau jignirii sub orice formă
a unei Persoane vii – Duhul Sfânt. Pe de altă parte, despre trăirea
evlavioasă se vorbește în termenii trăirii în Duhul (Galateni 5:25),
umblării în Duhul (Galateni 5:25), fiind călăuziți de Duhul (Ro-
mani 8:14), a avea roada Duhului (Galateni 5:22), a fi plini de Du-
hul (Efeseni 5:18), a semăna în Duhul (Galateni 6:8), a se bucura în
Duhul (Luca 10:21), a fi tare în nădejde, prin puterea Duhului (Ro-
mani 15:13), a se ruga prin Duhul (Efeseni 6:18), a se închina prin
Duhul (Filipeni 3:3), a fi în Duhul (Apocalipsa 1:10; Luca 2:27), a
spune cuvintele care sunt învățate de Duhul (Luca 12:12; Faptele
Apostolilor 6:10; 1 Corinteni 2:13), a asculta de înfrânările Duhu-
lui (Faptele Apostolilor 16:6-7), a fi mângâiați de Duhul (Faptele
Apostolilor 9:31), a sluji în viața nouă, prin Duhul (Romani 7:6), a
ne concentra mințile pe lucrurile Duhului (Romani 8:5), a da mor-
ții faptele firii pământești prin puterea Duhului (Romani 8:13), a
fi întărit prin Duhul (Efeseni 3:16), a păstra unitatea Duhului (Efe-
seni 4:3), a iubi în Duhul (Coloseni 1:8), a avea bucuria Duhului
(Faptele Apostolilor 13:52; Romani 14:17; 1 Tesaloniceni 1:6), a
păzi prin Duhul comoara care ni s-a încredințat (2 Timotei 1:14), a
predica Evanghelia prin Duhul (1 Petru 1:12), a scoate demoni
prin puterea Duhului (Matei 12:28), și a asculta de ceea ce Duhul
spune (Apocalipsa 2:7, 11, 17, 29; 3:6, 13, 22)! Și se pot adăuga
multe alte versete la acestea. De aceea, nu trebuie să ne surprindă
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
258
faptul că Pavel se referă, în 2 Corinteni 3, la întreg Noul Legământ
ca fiind „slujba Duhului” (2 Corinteni 3:8).
ROADA DUHULUI
Conform Noului Testament, așadar, viața creștină nu re-
prezintă un efort masiv de a păzi o listă de reguli, indiferent dacă
acea listă este Legea lui Moise sau vreo versiune actualizată de
Hristos în Predica de pe Munte, și făcută de o mie de ori mai dificil
de împlinit decât fusese cea veche. Dimpotrivă, viața creștină este
văzută ca „umblare în Duhul.” În loc să ne străduim în puterile
noastre să atingem standardele imposibile ale legii lui Hristos,
suntem chemați să ne bizuim pe Duhul Sfânt pentru a produce în
noi caracterul lui Hristos. Oricare din calitățile lui Hristos din vi-
ața credinciosului din Noul Legământ este văzută în Noul Testa-
ment ca fiind „roada” (adică produsul natural) al prezenței pline
de putere și a acțiunii Duhului Sfânt.
Unii au gândit, în mod greșit, că, printr-o străduință pro-
prie în a asculta de standardele perfecte ale legii lui Hristos, ei pot
căpăta în viețile lor o mai mare influență a Duhului Sfânt. Dar Bi-
blia spune exact opusul: roada asemănării cu Hristos nu înseamnă
a avea mai mult din Duhul Sfânt, ci roada Duhului Sfânt înseamnă
o asemănare mai mare cu Hristos. „Roada Duhului este: dragostea,
bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, cre-
dincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor”. „Împărăția lui Dumne-
zeu nu este mâncare și băutură (adică o atenție meticuloasă oferită
regulilor și poruncilor), ci neprihănire, pace și bucurie în Duhul
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
259
Sfânt.” Duhul Sfânt este „dat” iar minunile sunt făcute nu prin
fapte, ci prin credință. (Galateni 5:22; Romani 14:17; Galateni 3:5)
Creștine, nu este nici așteptat de la tine și nici nu este posi-
bil ca să produci prin eforturile tale neprihănire, pace sau bucurie.
Doar prin a fi conectat la Duhul Sfânt aceste calități pot izvorî în
viața ta! O ilustrare asupra felului cum acest lucru se petrece în
practică este prezentată de Mari Jones într-una din pildele ei, pre-
luate din viața de familie din Țara Galilor. Trăind în munții Țării
Galilor, departe de sursele de electricitate, fermierii locali se bucu-
rau totuși de avantajul izvoarelor care curgeau din munți.
„A fost construit apoi un baraj pentru a dirija cursul apei către o
captare de apă, care a fost acoperită cu un grătar. Apa curgea prin
acesta, iar forța ei era dirijată pe o conductă care o ducea, printr-
o cădere de aproape 500 de metri, la o turbină. Această dirijare a
apei îi conferea o creștere impresionantă de presiune și putere
pentru a acționa turbina, care, la rândul ei, alimenta dinamome-
trul, și astfel era produsă electricitatea de care aveam nevoie.”23
În ciuda acestui aranjament avantajos, John și Mari Jones
rămâneau în întuneric sau semi-întuneric. De ce? Nu din cauza
apelor pârâului, ci pentru că sus, în munte, grătarul se bloca din
cauza ramurilor de copac și a altor impurități cărate de apă. În as-
tfel de situații, procesul de colmatare începe adesea cu o singură
ramură, dar foarte curând se adaugă tot mai multe ramuri, până
când inevitabil curgerea apei se blochează aproape complet. Doar
atunci când aceste murdării sunt îndepărtate de pe grătar, apa își
reia cursul prin grătar și sistemul de iluminat este din nou în func-
țiune, becurile strălucind iarăși.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
260
La fel este și cu viața creștină! Noi nu suntem chemați să
producem puterea și lumina vieții lui Hristos, ci suntem chemați
să îndepărtăm orice murdării care pot să blocheze curgerea liberă
a acestei vieți către și prin noi. Pe scurt, suntem chemați să ne po-
căim de orice lucruri din viețile noastre care pot să stingă sau să
întristeze Duhul Sfânt și să credem promisiunile care ne-au fost
făcute în Hristos. Numai atunci putem să ne „dăm pe noi înșine lui
Dumnezeu, ca vii, din morți cum eram” (Romani 6:13) și să ne ri-
dicăm pentru a „trăi o viață nouă” (Romani 6:4).
Cât de multe au fost situațiile când fiecare creștin a experi-
mentat această realitate! Văzându-se insensibil și sec, credinciosul
cade pe genunchi mărturisind și cerând să fie curățat de păcatele
care „blochează conductele” harului în viața lui. Apoi, în mod con-
știent, își pune credința în promisiunile lui Dumnezeu cu privire
la ceea ce a fost făcut pentru el în Hristos, și se ridică descope-
rindu-se imediat plin de un simțământ proaspăt al prezenței și pu-
terii lui Dumnezeu! Aleluia! Puterea și viața nu sunt ale noastre, ci
ale lui Hristos!
Golit ca Tu să mă umpli,
Un vas curat în mâna Ta;
Doar cu puterea pe care Tu o dai,
Prin har, cu fiecare poruncă.
Doar conductele, binecuvântat Domn,
Dar cu toată puterea Ta minunată,
Curgând prin noi, Tu ne poți folosi
În fiecare zi și fiecare ceas.
Mary Maxwell
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
261
SUMARUL CAPITOLULUI 18
Este foarte important să observăm că, în Noul Testament,
păcatul nu este văzut în principal în termenii încălcării unei liste
scrise de interdicții, ci în termenii jignirii unei Persoane vii – Duhul
Sfânt. În mod asemănător, despre trăirea evlavioasă se vorbește
nu în termenii ascultării de un set scris de legi, ci în termenii trăirii
și umblării „în Duhul.” Creștinii slujesc în „Duhul cel nou” și nu în
„slova cea veche”. Așa cum spune Pavel, întreg Noul Legământ
poate fi caracterizat ca „slujba Duhului.”
Oricare din calitățile lui Hristos din viața credinciosului în
Noul Legământ este văzută în Noul Testament ca fiind „roada”
prezenței pline de putere și a acțiunii Duhului Sfânt. Doar prin a fi
conectați la Duhul Sfânt pot să izvorască în viețile noastre aceste
calități ale asemănării cu Hristos. Creștini fiind, nu suntem che-
mați să producem puterea și lumina vieții lui Hristos, ci suntem
chemați să ne pocăim de orice lucru din viețile noastre care poate
stinge sau întrista Duhul Sfânt, și să credem în promisiunile care
ne-au fost făcute în Hristos.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
262
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
263
CAPITOLUL 19.
SLUJBA DUHULUI – PARTEA II
Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga
răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea
poftelor...
Galateni 5:22-23
Acum voi sunteți curați, din pricina cuvântului, pe care vi l-am spus. Ră-
mâneți în Mine, și Eu voi rămânea în voi. După cum mlădița nu poate
aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi nu puteți
aduceți roadă, dacă nu rămâneți în Mine. Eu sunt Vița, voi sunteți mlădi-
țele. Cine rămâne în Mine, și în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci
despărțiți de Mine, nu puteți face nimic.
Ioan 15:3-5
În 2 Corinteni 3, Pavel se referă la întreg Noul Legământ ca
fiind „slujba Duhului”. De aceea, nu este o surpriză faptul că viața
creștină nu poate fi trăită decât printr-o alimentare continuă de la
puterea divină a Duhului Sfânt. Această realitate se vede clar nu
doar în sublinierea pe care Pavel o face cu privire la „roada
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
264
Duhului”, ci și în învățătura Domnului cu privire la vița și mlădi-
țele. Așa cum spune Domnul Isus, nici o „mlădiță” nu este capabilă
să aducă roadă „de la sine”: „Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele.
Cine rămâne în Mine, și în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci
despărțiți de Mine, nu puteți face nimic.”
VIȚA ȘI MLĂDIȚELE
Dacă este un lucru exprimarea Domnului legată de viță și
mlădițe vrea să ni-l transmită, atunci acest lucru este cu siguranță
următorul: că viața care curge prin noi, creștinii, este însăși viața
lui Hristos! Creștinii sunt părtași „vieții lui Dumnezeu în sufletul
omului”. Mlădițele nu pot să aducă roadă „de la sine”; ele aduc
roadă numai dacă primesc sevă de la viță. „Rămâneți în Mine, și Eu
voi rămâne în voi. După cum mlădița nu poate aduce roadă de la
sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi nu puteți aduceți
roadă, dacă nu rămâneți în Mine.” Dragă creștine, nu putem pro-
duce roadă de la noi înșine! Dumnezeu a pus însăși viața Lui în noi,
iar calea prin care „aducem roadă”, după cum spune Domnul Isus
Hristos, este prin a „rămâne în viță.”
Când ne gândim la a „rămâne în Hristos”, întotdeauna tre-
buie să ne amintim că cel mai de bază sens al cuvântului „a ră-
mâne” este „a sta pe loc”. Mult prea adesea creștinii au văzut acest
„a rămâne” ca pe o faptă care trebuie făcută. Cu toate acestea, prin
folosirea cuvântului „a rămâne” pentru a descrie responsabilitatea
noastră de a fi roditori, Domnul nostru Își centrează sublinierea nu
pe obținere, ci pe rămânere! Chemarea de a „rămâne” nu este atât de
mult o chemare de a „face ceva,” pe cât este o chemare de a „trăi
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
265
unde suntem”! De aceea, cel mai important lucru pe care îl putem
învăța din porunca de a „rămâne” este realitatea poziției noastre
prezente de unire cu Hristos, ca părtași ai vieții Sale.
În lumea naturală, putem spune despre aceia care rămân
suficient într-un loc anume că ei „locuiesc” acolo; acel loc devine
„casa” lor. La fel este și în ce privește rămânerea în Hristos; aceia
care rămân în El, „locuiesc” în El, și El în ei.
Dacă Mă iubește cineva, va păzi cuvântul Meu, și Tatăl Meu îl va
iubi. Noi vom veni la el, și vom locui împreună cu el. (Ioan 14:23)
Cine mănâncă trupul Meu, și bea sângele Meu, rămâne în Mine, și
Eu rămân în el. După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine,
și Eu trăiesc prin Tatăl, tot așa, cine Mă mănâncă pe Mine, va trăi
și el prin Mine. (Ioan 6:56-57)
Din aceste versete este clar că rămânerea în Hristos are de-
a face cu iubirea Lui, ascultarea de El și extragerea esenței vieții
noastre din El prin „a mânca trupul Lui și a bea sângele Lui”. Bine-
înțeles, aceste cuvinte nu trebuie luate literal, așa cum le-au luat
evreii (Ioan 6:52). „Duhul este acela care dă viață, carnea nu folo-
sește la nimic; cuvintele, pe care vi le-am spus Eu, sunt duh și vi-
ață” (Ioan 6:63). A mânca trupul lui Hristos și a bea sângele Lui are
de-a face cu a veni la El și a crede în El, după cum ne arată clar con-
textul versetelor precedente (Ioan 6:35, 47, 50-54). Aceste „a veni”
și „a crede” nu reprezintă un eveniment singular, care se petrece o
singură dată în viață, ci implică o viață întreagă de părtășie, depen-
dență și însușire a Lui, în mod intim. Rezultatul acestei „rămâneri”
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
266
va fi „roada”: „Cine rămâne în Mine, și în cine rămân Eu, aduce
multă roadă” (Ioan 15:5).
PRIVIND LA GLORIA LUI HRISTOS
În ciuda învățăturii Domnului nostru cu privire la vița și
mlădițele, mulți creștini par să creadă că ei vor aduce roadă în
principal prin îndreptarea atenției lor la Lege. Au și fost scrise vo-
lume întregi, sute de pagini, explicând în scris Cele 10 Porunci, în
încercarea de a ajuta pe creștini să crească în har. Samuel Bolton,
unul dintre puritani, își exprima convingerile sale în fraze ca
aceasta: „Câtă vreme te afli în sălbăticia acestei lumi, trebuie să
umbli după modelul de comportament al lui Moise... Legea ne duce
la Evanghelie, ca să putem fi justificați; iar Evanghelia ne trimite
înapoi la Lege, ca să aflăm care este responsabilitatea noastră, a ce-
lor care suntem justificați”24. Probabil că unii ar argumenta că Bol-
ton voia să spună ceva diferit decât ce par să implice aceste cu-
vinte, dar afirmațiile lui totuși ne conduc într-o direcție greșită.
Hristos nu are nevoie să ne trimită înapoi la Moise, ca Legea să fie
regula responsabilității noastre; exemplul lui [Hristos] în cuvânt și
faptă ne este mai mult decât suficient! El nu are nevoie nici să ne
focalizeze atenția asupra lui Moise pentru ca noi să putem crește
în har; a ne fixa privirile asupra Persoanei glorioase a lui Hristos
este mai mult decât potrivit pentru a fi transformați în asemăna-
rea Lui.
Modalitatea prin care noi, creștinii, creștem nu constă în fo-
calizarea constantă a atenției noastre pe „lege și mărturie”, chiar și
în ce privește legea și responsabilitatea prezentată în Noul
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
267
Testament; calea prin care noi creștem, în calitate de creștini, con-
stă în a ne centra atenția asupra lui Hristos! În chiar pasajul în care
Pavel caracterizează întreg Noul Legământ ca fiind „slujba Duhu-
lui”, el descrie transformarea glorioasă care are loc în toți aceia
care își ațintesc privirile asupra lui Hristos. După cum ne putem
aștepta din context, această transformare are loc prin puterea Du-
hului; este „de la Domnul, Duhul Sfânt”: „Căci Domnul este Duhul;
și unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia. Noi toți privim
cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, și suntem
schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Dom-
nului” (2 Corinteni 3:17-18)
Aceste versete nu vorbesc, în primul rând, despre strădu-
ința noastră de a fi ca Hristos, ci doar despre „ațintirea privirilor”
asupra Lui. Mulți proaspeți creștini, fiind zeloși, se epuizează pe
sine în străduință de sine, și totuși eșuează total în încercarea lor
de a imita caracterul lui Hristos în viețile lor. Ei sunt atât de prinși
în străduința lor de a fi ca Hristos, încât nici nu-și mai rezervă timp
tocmai pentru acel lucru care îi va transforma după asemănarea
lui Hristos – să privească la El!
Privește la Hristos, privește la El, creștine! Oprește-te pen-
tru câteva momente, măcar, din a te chinui să fii ca El, și doar pri-
vește la El, în slava și frumusețea Lui! Meditează la cuvintele și ac-
țiunile Lui, așa cum ne sunt lăsate pe paginile Evangheliilor. Ațin-
tește-ți privirea la maiestatea Sa uimitoare, atunci când calmează
furtunile, când înviază morții și când iartă păcatele. Gândește-te
la dragostea și smerenia Lui delicate manifestate atunci când El a
spălat picioarele ucenicilor, când a suportat eșecurile lor
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
268
constante și când „i-a iubit până la capăt” (Ioan 13:1). Privește-L în
grădină cum Îi curg picăturile de sânge pentru tine, și cum moare
pe cruce sub blestemul tău. Privește-L stând la dreapta Tatălui, în-
coronat cu toată slava și cinstea, iubindu-te în continuare după
cum un mire își iubește mireasa. Proșterne-te înaintea Lui și în-
chină-te Lui. Spune-I cât de mult Îl iubești, în ciuda tuturor eșecu-
rilor și greșelilor tale. Mărturisește-I păcatele tale și recunoaște-ți
dependența totală de El. Încrede-te în realitatea glorioasă a dragos-
tei Lui pentru tine și în unirea ta cu El. Pe scurt, cultivă o relație de
dragoste față de El. Calea sfințeniei constă, până la urmă, dintr-o
relație de dragoste cu Hristos, împuternicită de Duhul Sfânt.
Isuse, mă odihnesc, mă odihnesc în bucuria a ceea ce ești Tu;
Descopăr măreția inimii Tale iubitoare.
M-ai chemat să îmi ațintesc privirea la Tine, și frumusețea-Ți îmi
umple sufletul,
Căci, prin puterea Ta transformatoare, Tu m-ai făcut desăvârșit.
Jean Sophia Pigott
CULTIVAREA UNEI RELAȚII DE DRAGOSTE
Așa cum spune Biblia, relația creștinului cu Hristos ține de
cea mai mare intimitate sufletească. Ea este descrisă în Efeseni
5:22-32 ca fiind realitatea față de care intimitatea căsătoriei dintre
oameni nu este decât o umbră. Creștinii au fost „uniți cu Hristos”
într-o unitate vie care conduce la a aduce roadă pentru Dumnezeu:
„Tot astfel, frații mei, prin trupul lui Hristos, și voi ați murit în ce
privește Legea, ca să fiți ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
269
morți; și aceasta, ca să aducem roadă pentru Dumnezeu” (Romani
7:4)
Prima și cea mai mare chemare a creștinului este să iu-
bească pe Dumnezeu. Oricât ar părea de simplu, chemarea aceasta
o tot ține înainte repetând că viața creștină nu constă în a păzi o
listă de reguli, ci a cultiva o relație de dragoste cu o Persoană vie.
Ce soț, întorcându-se dintr-o lungă călătorie, ar fi bucuros să își
găsească acasă soția spunându-i bun venit ca urmare a ascultării
de o listă de reguli care ar suna cam așa: „(1) Spune-i bun venit; (2)
Îmbrățișează-l; (3) Sărută-l; (4) Dă-i să mănânce”? N-ar fi privită
atitudinea ei de a-și consulta și bifa lista de îndatoriri ca o jignire
la adresa soțului ei? N-ar trebui mai degrabă ca încântarea ei să fie
atât de mare la revederea soțului, încât asta să o facă să și uite de
lucrurile pe care ar fi trebuit să le facă?
Ce rușine ar trebui să ne fie că, în calitate de creștini, sun-
tem atât de rapizi în a uita de Mirele nostru Ceresc și în a ne în-
toarce la păzirea regulilor și la rutina vieții creștine! (1) Citește Bi-
blia. (2) Spune-ți rugăciunile. (3) Mergi la biserică. (4) Păzește po-
runcile! Atunci când dragostea fierbinte pentru Hristos slăbește,
invariabil legalismul crește în noi (v. Anexa F) și, odată cu el, crește
și focalizarea pe lucrurile exterioare. Conformarea exterioară cu o
listă mentală de acțiuni comportamentale prescrise devine etalo-
nul prin care sunt evaluați oamenii, în loc ca aceasta să se facă
după prezența vieții interioare și a dragostei pentru Dumnezeu. O
astfel de mentalitate conduce întotdeauna la „mușcarea și devora-
rea” (Galateni 5:15) reciprocă și la pierderea sentimentului „ferici-
rii” (Galateni 4:15) pe care l-am avut cândva. În loc să fim fericiți,
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
270
ajungem să „umblăm după o slavă deșartă, întărâtându-ne unii pe
alții, și pizmuindu-ne unii pe alții” (Galateni 5:26).
Un proaspăt creștin, care își conduce mașina pe autostradă
cântând laude lui Dumnezeu și care, în acest timp, în mod incon-
știent, depășește limita de viteză, este de departe mult mai plăcut
înaintea lui Hristos decât cel mai precis „păzitor de porunci” care
a uitat „dragostea dintâi.”
Știu faptele tale, osteneala ta și răbdarea ta, și că nu poți suferi pe
cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli și nu
sunt, și i-ai găsit mincinoși. Știu că ai răbdare, că ai suferit din pri-
cina Numelui meu, și că n-ai obosit. Dar ce am împotriva ta, este
că ți-ai părăsit dragostea dintâi. (Apocalipsa 2:2-4)
Conform acestor versete, biserica din Efes avea multe cali-
tăți demne de laudă. Ei se „osteniseră”, continuaseră în „răbdare”,
„suferind din pricina Numelui” lui Hristos, fără a „obosi”. Cu toate
acestea, ei „părăsiseră dragostea dintâi”. În căsătoria dintre oa-
meni, semnele „dragostei dintâi” sunt bine cunoscute. Orice mo-
ment și orice fațetă a vieții este afectată de o astfel de dragoste. Cei
îndrăgostiți se gândesc unul la celălalt în mod constant, tânjesc
unul după prezența celuilalt atunci când sunt departe, și își găsesc
încântarea în conversațiile lor intime și își exprimă dragostea
când se află împreună. Ei fac cu bucurie mari sacrificii pentru a se
face plăcuți unul altuia, în moduri speciale. Chiar în mijlocul altor
activități, parfumul celui iubit se păstrează în memoria lor, iar
când găsesc primul moment liber, inimile lor se întorc imediat la
obiectul încântării lor reciproce. Nici nu mai trebuie să spun că
nici o cantitate de „trudă”, „perseverență” și „rezistență” din viața
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
271
creștină nu contrabalansează lipsa acestei „dragoste dintâi” în re-
lația noastră cu Hristos! Pe de altă parte, dacă inimile noastre re-
varsă de dragoste pentru El, cu siguranță că vom fi făcuți capabili,
prin acea dragoste, „să trudim și să perseverăm”.
„STRĂDUINȚA”
Realitatea că nu este de așteptat ca cel credincios să aducă
roadă prin propriile sale puteri, ci prin rămânerea în Hristos și
concentrarea simțămintelor sale asupra lui Hristos, nu înseamnă
că viața creștină este lipsită de dureri și griji. Atât Domnul Isus cât
și apostolii Lui vorbesc despre „străduința” ce caracterizează pe cei
credincioși (Luca 13:24; Romani 15:30; Coloseni 1:29; Evrei 12:4).
Creștinii sunt chemați să caute (1 Timotei 6:11; 2 Timotei 2:22;
Evrei 12:14), să alerge (1 Corinteni 9:24-27; Evrei 12:1), să se lupte
(1 Timotei 1:18; 6:12), să își dea toată silința (Evrei 4:11; 6:11-12;
2 Petru 1:5, 10; 3:14), să fie veghetori (Luca 21:34), să stăruie (Co-
loseni 4:2), și să se sfințească (2 Corinteni 7:1). Adesea ei trebuie să
facă aceste lucruri în totalitate „prin credință”, în ciuda a tot ceea
ce ei ar putea „simți” că ar trebui să facă altfel. Chemarea de a iubi
pe Hristos cu toată inima cu siguranță că nu este o chemare la a
trăi în ușurătate, lenevie și îngăduință de sine. Creștinul merge pe
urmele pașilor Domnului lui, pe o cărare care adesea este udată cu
lacrimi, sudoare și sânge. A iubi cum a iubit Hristos ne va costa to-
tul. „Dacă vine cineva la Mine, și nu urăște pe tatăl său, pe mamă-
sa, pe nevastă-sa, pe copiii săi, pe frații săi, pe surorile sale, ba chiar
însăși viața sa, nu poate fi ucenicul Meu. Și oricine nu-și poartă
crucea, și nu vine după Mine, nu poate fi ucenicul Meu” (Luca
14:26-27).
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
272
Pe această cale costisitoare a uceniciei, nimic nu motivează
pe cel credincios să „urmeze” în totul pe Domnul lui precum o face
simțământul arzător al dragostei lui Hristos pentru el, „turnată”
(Romani 5:5) în inima sa prin Duhul Sfânt. Pavel însuși a fost „con-
strâns” (2 Corinteni 5:14-15) de dragostea lui Hristos, și s-a rugat
pentru credincioșii din Efes ca și ei, „având rădăcina și temelia
pusă în dragoste”, să ajungă să „cunoască dragostea lui Hristos,
care întrece orice cunoștință”, și ca să „ajungă plini de toată plină-
tatea lui Dumnezeu” (Efeseni 3:14-19). Orice tresărire a dragostei
de nepătruns a Domnului nostru pentru noi înmoaie împietrirea
inimilor noastre și le umple cu atât mai mult cu dragoste față de El
(1 Ioan 4:19) și cu dorință de a fi plăcuți Lui cu orice preț. Acest
lucru este bine ilustrat de mărturia unui tânăr atlet care, pe mă-
sură ce linia de sosire se apropia, s-a descoperit cu mult în urma
plutonului de atleți superiori. Dar a fost de ajuns o imagine de-o
clipă a tatălui său stând lângă linia de sosire care l-a determinat să
își dea ultima doză de energie și să întreacă, unul câte unul, pe toți
competitorii lui, până când, la final, a fost doborât de oboseală, la
finalul cursei.
„CU PUTEREA LUI”
Dragostea reciprocă dintre un credincios și Domnul lui îl
face capabil să „sufere totul” (1 Corinteni 13:7). Totuși, această re-
lație de dragoste trebuie să fie constant susținută și înnoită prin
Duhul Sfânt. Creștinii trebuie să aștepte și să își extragă tăria de la
Domnul. „El dă tărie celui obosit, și mărește puterea celui ce cade în
leșin. Flăcăii obosesc și ostenesc, chiar tinerii se clatină; dar cei ce
se încred în Domnul își înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
273
și nu obosesc, umblă, și nu ostenesc” (Isaia 40:29-31). Viața creștină
implică răbdare, luptă, suferință, lepădare de sine și o ascultare de
poruncile lui Hristos care îl costă pe credincios. Ea implică „stră-
duința”. Dar această străduință nu este una obținută prin firea pă-
mântească, ci este o străduință prin puterea Duhului. Pavel cunoș-
tea atât de bine această împuternicire interioară prin Duhul Sfânt
ca pe o realitate experimentată, încât îi venea în minte în mod
spontan oridecâteori subiectul suferinței sau al „trudei” se ridica:
„Iată la ce lucrez eu, și mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lu-
crează cu tărie în mine” (Coloseni 1:29)
„Suferă împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu.” (2
Timotei 1:8)
„Comoara aceasta o purtăm în niște vase de lut, pentru ca această
putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu și nu de la noi. Sun-
tem încolțiți în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cum-
pănă, dar nu deznădăjduiți; prigoniți, dar nu părăsiți; trântiți jos,
dar nu omorâți. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru,
omorârea Domnului Isus, pentru ca și viața lui Isus să se arate în
trupul nostru. Căci noi cei vii, totdeauna suntem dați la moarte
din pricina lui Isus, pentru ca și viața lui Isus să se arate în trupul
nostru muritor.” (2 Corinteni 4:7-11)
„Iată de ce, zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui ... și-L rog ca,
potrivit cu bogăția slavei Sale, să vă facă să vă întăriți în putere,
prin Duhul Lui, în omul dinlăuntru” (Efeseni 3:14, 16)
„Întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui.” (Efeseni 6:10)
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
274
Dacă toate acestea par că sunt străine de noi, este din cauză
că noi cunoaștem atât de puțin din belșugul și „revărsarea” Duhu-
lui Sfânt, experiențe care sunt evidente în Noul Testament. Atunci
când Duhul Sfânt este prezent în putere, ca în timpurile trezirilor
istorice, aceste realități s-au retrăit în manifestările lor cele mai
depline și mai clare. În astfel de situații, credincioșii au experi-
mentat „bucuria negrăită și strălucită” (1 Petru 1:8) și au fost con-
tinuu „plini de bucurie și de Duhul Sfânt” (Faptele Apostolilor
13:52). În astfel de situații dragostea lui Dumnezeu este „turnată
în inimile lor prin Duhul Sfânt” (Romani 5:5), când ei agonizează
în rugăciune cu „suspine negrăite” (Romani 8:26). În astfel de si-
tuații sunt ei umpluți cu putere pentru mărturisire (Faptele Apos-
tolilor 4:31, 33) și cu o dragoste peste măsură de mare față de vrăj-
mașii lor (Faptele Apostolilor 7:55-60). Acestea sunt lucrările Du-
hului pe care Pavel le avea în minte când vorbea despre suferința
pentru Evanghelie „după puterea lui Dumnezeu.”
SARAH EDWARDS
Mărturia lui Sarah Edwards (1710-1758), după o revărsare
neobișnuită a Duhului Sfânt în viața ei, ilustrează ceva din această
realitate:
În același timp, inima și sufletul mi s-au revărsat cu totul în dra-
goste pentru Hristos, atât de profund încât părea că e o revărsare
constantă de dragoste cerească și divină, din inima lui Hristos că-
tre mine; mi se părea că plutesc sau înot în aceste raze străluci-
toare și suave ale dragostei lui Hristos, ca niște particule fine care
înoată în razele soarelui sau ca raze ale luminii lui, care pătrund
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
275
către mine prin fereastră... Când m-am trezit în dimineața aceea
de Duminică, am simțit o dragoste față de toți oamenii, cu totul de-
osebită prin tăria și dulceața ei, cu mult mai profundă decât experi-
mentasem oricând până atunci. Puterea acelei dragoste era atât de
mare încât nu o puteam exprima în cuvinte. Mă gândeam că, dacă
aș fi fost atunci înconjurată de dușmani, care și-ar fi revărsat rău-
tatea și cruzimea asupra mea, chinuindu-mă, mi-a fi fost imposibil
să simt vreun sentiment negativ față de ei, ci doar i-aș fi iubit și i-aș
fi compătimit, având o dorință fierbinte ca ei să fie fericiți cu ade-
vărat.25
DIRK WILLEMS
O altă relatare, de data aceasta din viața lui Dirk Willems
(care a murit în 1569) ne oferă un exemplu al acestei dragoste cris-
tice supranaturale față de vrăjmași, manifestată în cele mai grele
circumstanțe.
Dirk Willems a trăit în Asperen, Olanda, în decursul ultimi-
lor ani ai persecuției catolice, sub domnia Ducelui de Alva. În
1569, el a fost judecat și învinuit că este Anabaptist. În sentința
oficială, Dirk fusese acuzat de „crima” de a fi fost „rebotezat” în
Rotterdam pe vremea când era tânăr și pentru că ar fi „permis ca
mai multe persoane să fie rebotezate în casa lui; toate acestea fiind
contrare sfintei noastre credințe creștine.” Pentru aceasta, judecă-
toria i-a aplicat pedeapsa cu moartea, punându-l să fie „executat
prin foc, până când va muri” și a declarat „confiscarea tuturor ave-
rilor lui, spre a fi folosite în beneficiul maiestății sale regale.”
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
276
Partea neobișnuită a poveștii lui Dirk a început atunci când
el a reușit să scape de la castelul unde era ținut închis. El scăpase
prin coborârea, printr-o fereastră, pe zidul cetății, folosindu-se de
o frânghie făcută din cârpe înnodate între ele, aruncându-se într-
un șanț cu apă înghețată de sub acea fereastră. Un gardian care l-a
observat evadând, s-a luat după el, încercând să îl prindă. Deoarece
Dirk pierduse din greutate pentru că mâncase numai rația de
hrană din închisoare, el a putut să traverseze peste un strat de
gheață subțire de la suprafața unui lac, dar urmăritorul lui, fiind
mai greu, a făcut ca gheața să se spargă și a căzut în apă. Când Dirk
a auzit strigătele de ajutor ale gardianului și și-a dat seama că viața
acestuia era în pericol, s-a întors să îl ajute. După acest act de milă,
Dirk a fost legat de gardian și dus înapoi în închisoare.
De data aceasta, Dirk a fost dus într-o cămăruță îngustă și
bine ferecată din turnul înalt al unei biserici. După scurt timp, a
fost dus să fie ars pe rug. Martorii execuției au povestit că el a avut
parte de suferințe excesive până a murit din cauza pregătirilor
proaste ale executorilor lui și a vântului puternic care sufla flăcă-
rile din partea superioară a trupului lui26.
Această relatare a compasiunii unui creștin față de dușma-
nii lui, în ciuda răutății lor extreme și a împietririi inimilor lor, a
rămas încă vie în memoria cetățenilor din Asperen, după mai bine
de 400 de ani. De fapt, de curând, ei au pus uneia dintre străzile
localității numele după numele lui, în memoria acestui mar-
tir27. Cine poate spune câtă glorie a primit Dumnezeu din acțiunile
acestui singur om sau cât de multe persoane au fost călăuzite spre
Hristos ca rezultat al sacrificiului lui?
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
277
HOWELL HARRIS
Howell Harris (1714-1773), care a suferit mult pentru ca-
uza lui Hristos, ne oferă un ultim exemplu al puterii extraordinare
pe care Duhul Sfânt o dă credinciosului pentru slujire, sacrificiu și
dragoste. Ca predicator în aer liber și sfătuitor în timpul Trezirii
Evanghelice din secolul al XVIII-lea, el a îndurat deopotrivă in-
sulte continue și amenințări cu moartea, dar a avut și situații când
oamenii s-au năpustit asupra lui cu pietre, noroi, sau animale
moarte în timp ce el predica. În jurnalul său, el vorbește despre
sursa acestei mari tării și perseverențe:
Dacă n-ar fi fost dragostea pe care o experimentasem, aș fi dat
înapoi, aș fi abandonat. N-aș fi rezistat să mă lupt împotriva pu-
hoiului. Dragostea a venit în torente în sufletul meu astfel încât cu
greu aș fi putut să o înfrânez sau să îmi controlez sentimentele. Nu
am avut nici o teamă și nici o îndoială în ce privește mântuirea
mea.28
Simțeam că sunt totul numai dragoste – atât de plin de ea încât
nu aș fi putut să cer în plus... tăria acelei dragoste pe care am trăit-
o m-a făcut capabil să trec peste toată împotrivirile care mi s-au ri-
dicat. Toate temerile s-au spulberat, eram ca unul zidit pe stâncă
... Am fost condus într-un mod sigur și plin de putere prin revăr-
sări perpetue ale dragostei în sufletul meu de fiecare dată când m-
am rugat. Ce fricos eram eu de fel, și ce putere mi-a dat Domnul!29
Numai această „slujbă a Duhului”, puternică, din Noul Le-
gământ este suficientă ca să ne facă capabili, într-o mică măsură,
să iubim așa cum Hristos a iubit și astfel să „împlinim legea lui
Hristos”. Din acest motiv, toți creștinii ar trebui să vină în mod
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
278
repetat la Tatăl lor ceresc și „să ceară, să caute și să bată”, cerând
mai mult din prezența și puterea Duhului Sfânt în viețile lor. Avem
asigurarea Domnului nostru că, dintre toate rugăciunile posibile
pe care le putem face, aceasta este în mod cu totul sigur în acord
cu voia Lui și în mod sigur rugăciunea care primește răspuns! De
altfel, este rugăciunea care implică oferirea celui mai mare dar –
Însuși Duhul Sfânt!
De aceea și Eu vă spun: Cereți, și vi se va da: căutați, și veți găsi;
bateți și vi se va deschide. Fiindcă oricine cere, capătă; cine caută
găsește; și celui ce bate, i se deschide. Cine este tatăl acela dintre
voi, care, dacă-i cere fiul său pâine, să-i dea o piatră? Ori, dacă cere
un pește, să-i dea un șarpe în loc de pește? Sau, dacă cere un ou,
să-i dea o scorpie? Deci, dacă voi, care sunteți răi, știți să dați da-
ruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ce-
ruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer! (Luca 11:9-13)
Haideți să cerem lui Dumnezeu în mod continuu darul Du-
hului Lui. O, de am experimenta mai mult din lucrarea Sa minu-
nată în viețile noastre zilnice!
Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus
mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava în Biserică
și în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin. (Efe-
seni 3:20-21)
SUMARUL CAPITOLULUI 19
Așa cum afirmă Noul Testament, viața creștină nu poate fi
trăită decât printr-o constantă conectare și alimentare din puterea
divină a Duhului Sfânt. Această realitate se vede clar, nu doar în
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
279
sublinierea pe care Pavel o face cu privire la „roada Duhului”, ci și
în învățătura Domnului nostru cu privire la viță și mlădițe. Nici o
mlădiță nu poate aduce roadă „de la sine”, ci doar dacă ea „rămâne”
în viță.
Același adevăr este ilustrat în învățătura lui Pavel, care
afirmă că creșterea creștinului este rezultatul ațintirii privirii sale
la gloria lui Hristos. Prin această „ațintire a privirilor la gloria lui
Hristos” ajungem noi să fim „schimbați în același chip al Lui, din
slavă în slavă, prin Duhul Domnului.”
De asemenea, Noul Testament vorbește despre „rodnicia”
creștină ca fiind rezultatul uniunii dintre Hristos și cel credincios.
Noi „am murit față de Lege … ca să fim ai altuia, adică ai Celui ce a
înviat din morți; și aceasta, ca să aducem roadă pentru Dumne-
zeu.” Viața creștină este o relație de dragoste față de o Persoană vie.
Viața creștină implică de asemenea „străduința”; nu este o
viață trăită în ușurătate și împlinire de sine. Dragostea este lucrul
care costă cel mai mult. Totuși, această străduință nu vine din pu-
terile noastre, ci „după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie
în noi.” Atunci când Duhul Sfânt este prezent cu puterea Sa, creș-
tinii sunt plini de o dragoste care se revarsă față de dușmanii lor,
și ei sunt făcuți astfel capabili să persevereze prin cele mai grele
încercări și circumstanțe. Trebuie să cerem de la Dumnezeu să ne
facă parte de mai mult din prezența și puterea Duhului în viețile
noastre!
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
280
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
281
CONCLUZII
Uitându-ne înapoi peste capitolele de până acum, vedem
creionându-se înaintea noastră o imagine magnifică: „Soarele care
răsare din înălțime” ne-a vizitat; Dumnezeu a coborât în această
lume întunecată în Persoana lui Isus Hristos pentru a răscumpăra
creaturile Sale păcătoase! Slava lui Hristos este unică – „o slavă în-
tocmai ca slava singurului născut din Tatăl...plin de har și de ade-
văr.” Întreaga istorie a omenirii dinainte de venirea Lui a fost doar
o pregătire pentru El. El este punctul central al întregii istorii.
Pregătind venirea lui Hristos, Dumnezeu a încheiat legă-
minte cu oamenii. Promisiunile Lui făcute către Avraam ne arată
scopul Lui plin de har, neschimbător și suveran de a salva o mare
mulțime de oameni din omenirea căzută în păcat, și aceasta doar
prin har, doar prin credință. Legământul Lui cu Moise arată prin-
cipiile neschimbătoare ale neprihănirii care trebuie satisfăcută
pentru a ajunge la mântuire. Prin împlinirea în orice modalitate a
cerințelor drepte ale Legii, Domnul Isus Hristos a împlinit
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
282
promisiunea făcută de Dumnezeu lui Avraam că „toate popoarele
pământului” vor fi „binecuvântate” în el (Geneza 18:18).
Hristos Își mântuiește poporul prin aducerea lor în uniune
cu Sine. Dacă noi „suntem ai lui Hristos, suntem „sămânța” lui
Avraam, moștenitori prin făgăduință” (Galateni 3:29). Toate bine-
cuvântările mântuirii promise „seminței” lui Avraam sunt ale
noastre „în Hristos”; nici una din acestea nu ne aparține „de la
sine” sau în afara Lui.
În Hristos, suntem făcuți făpturi noi, cu inimi noi. Trăim
într-un tărâm nou, al harului, într-un legământ nou – un legământ
în care fiecare persoană care este părtaș lui, „de la cel mai mic până
la cel mai mare”, Îl cunoaște personal pe Dumnezeu. Legea lui
Dumnezeu – legea dragostei – a fost scrisă în interiorul nostru. Iar
această lege este împlinită nu prin ascultarea de un set exterior de
porunci, ci prin manifestarea exterioară a unei puteri interioare –
adică însăși viața lui Hristos trăită în noi.
Standardul nostru este Hristos. El este revelația deplină și
finală a Dumnezeului cel nevăzut și a voii Lui pentru noi. Hristos
trăiește în noi prin Duhul Lui pentru a ne călăuzi în tot adevărul și
pentru a reproduce caracterul Lui în viețile noastre. Noi slujim în
„Duhul cel nou” și nu în „vechea slovă.” Țelul nostru este „să-L cu-
noaștem pe El și puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui”
(Filipeni 3:10)
Dragostea stă în chiar inima și centrul vieții creștine. Moti-
vul existenței noastre este ca să Îl iubim pe Dumnezeu cu toată
inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul și cu toată puterea noastră, și
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
283
pe aproapele nostru ca pe noi înșine. Acesta este felul în care Îl glo-
rificăm pe Dumnezeu și ne bucurăm de El pe vecie.
O astfel de mântuire este glorioasă dincolo de imaginația
noastră. Nimic nu ar putea fi mai minunat decât să fii un om răs-
cumpărat „în Hristos” – „carne din carnea Lui și oase din oasele
Lui”! (Geneza 2:23; Efeseni 5:28-32). Aleluia!
Dacă tot pământul ar fi al meu,
Ar fi o jertfă mult prea mică;
Dragostea atât de uimitoare, de divină,
Îmi cere sufletul, viața, totul.
Dar stropi de-amar nu pot plăti
Datoria dragostei ce-o am;
Iată, Doamne, mă dau pe mine;
Și asta-i tot ce pot.
Isaac Watts
I. DRAGOSTEA
„În aceste două porunci se cuprinde toată Legea și Proorocii.”
II. DRAGOSTEA
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
284
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
285
PARTEA A 4-A. ANEXE
ANEXA A. CONCEPTE DE BAZĂ
CURSUL ISTORIEI RĂSCUMPĂRĂRII
• Planul mântuitor al lui Dumnezeu în Hristos reprezintă
principiul unificator care subliniază și aduce împreună toate acți-
unile lui Dumnezeu în istoria omenirii, inclusiv diferitele legă-
minte pe care El le-a făcut în anumite momente cu anumite per-
soane.
• Hristos este punctul central și țelul întregii Biblii.
• Legământul Avraamic este baza pe promisiune și, de
aceea, el este necondiționat, neschimbător și sigur.
• Legământul Mozaic (Legea) este caracterizată de princi-
piul că viața este dependentă de faptele persoanei și, de aceea, el
este un legământ al faptelor.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
286
• În Noul Legământ, promisiunea este împlinită, întrucât
anticiparea ajunge la realizare, ca și Legea, întrucât cererile ei sunt
ajung să fie satisfăcute.
ELIBERAREA DE LEGE
• Creștinii au fost eliberați de blestemul Legii, au fost elibe-
rați de Lege ca o cerință pentru obținerea harului și a vieții, au fost
eliberați de Lege ca regulă exterioară care ar contraveni naturii lor
reale, și au fost eliberați de Lege ca tărâm al cererii, prin contrast
cu tărâmul ofertei. Ei au mai fost eliberați de Lege (și toate cele 613
porunci ale ei) în calitate de regulă a legământului privitoare la
obligațiile lor.
• Domnul Isus Hristos a cuprins și înlocuit pe Moise ca Pro-
fet, la fel cum El a cuprins și l-a înlocuit pe Aaron ca Preot și pe Da-
vid ca Împărat.
• Legea lui Hristos depășește Legea lui Moise la fel de mult
pe cât calitatea de fiu este superioară celei de rob.
• Nici una din poruncile Vechiului Legământ nu ne este
obligatorie nouă în mod direct ca poruncă a legământului, dar fie-
care din acestea are o relevanță indirectă pentru noi, ca parte a re-
velației lui Dumnezeu în Scriptură.
• Modalitatea prin care putem fi siguri că „păzim și învățăm
pe alții” oricare din poruncile Vechiului Testament – fie că sunt
„mari”, fie „mici” – este nu prin a venera Vechiul Testament ca fi-
ind Cuvântul lui Dumnezeu, ci prin a crede în și a urma
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
287
îndeaproape pe Domnul și Stăpânul nostru, care, în Persoana și în-
vățăturile Sale, reprezintă „împlinirea” până și a celor mai mici
„slove și iote” din Lege.
• Creștinii nu păzesc și învață pe alții să păzească cele mai
mărunte porunci ale Legii și ale profeților prin elaborarea unei noi
„liste de reguli” din legile Vechiului Testament (interpretate spiri-
tual), ci prin umblarea în dragoste, prin puterea Duhului Sfânt.
LEGEA LUI HRISTOS
• Singura „poruncă nouă” pe care Hristos a dat-o ucenicilor
Lui în Odaia de Sus este „nouă” pentru că ea este asociată unui nou
legământ, pentru că ea aduce o cu totul nouă profunzime a sensu-
lui cuvântului „dragoste” și pentru că este dată acelora care apar-
țin unui nou tărâm, unde „întunericul se împrăștie, și lumina ade-
vărată și răsare chiar.”
• Dragostea este inima și esența Legii!
• Cele două mari porunci reprezintă obligația morală nes-
chimbătoare pentru toți oamenii din toate locurile și din toate
timpurile, până în veșnicie.
• Esența Legii nu se schimbă niciodată, dar revelația aces-
teia capătă progresiv o tot mai clară expresie, până când își găsește
culminarea în Hristos.
• Dragostea face mai mult decât să mă convingă să țin Le-
gea; dragostea este în ea însăși „împlinirea Legii.”
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
288
• Dragostea este îndatorirea supremă a omului. Legea, în
esența ei, înseamnă nimic mai mult decât obligația de a iubi. Iar
dragostea – acționând potrivit naturii ei în ordinea creată, acolo
unde Dumnezeu a plasat-o – este împlinirea Legii.
• Noi suntem chemați să ne iubim unii pe alții „cum ne-a iu-
bit Hristos.” Hristos Însuși este „legea” noastră – exemplul și stan-
dardul nostru cel mai înalt.
• Porunca de a ne „iubi unii pe alții” are aplicații foarte reale
și practice, care sunt explicate prin multele îndemnuri de tipul
„unii pe alții” din Noul Testament.
• Legea lui Hristos este atât de inepuizabilă pe cât este de
inepuizabilă însăși Persoana lui Hristos!
• Accentul din Noul Testament este pus, așadar, nu pe vreo
listă scrisă de porunci și interdicții, ca fiind standardul nostru de
comportament, ci pe dragostea asemănătoare cu cea a lui Hristos,
care este împuternicită și călăuzită de Hristos Însuși, prin Duhul
Sfânt.
• Pe cât de mult se manifestă în noi viața lui Hristos, pe atâta
se va arăta superioritatea „legii lui Hristos” față de orice altă „lege”.
• Este extrem de important faptul că, în Noul Testament,
păcatul este considerat în principal în termenii jignirii unei Per-
soane vii – Duhul Sfânt. În mod asemănător, despre trăirea evlavi-
oasă se vorbește în termeni de a trăi „în Duhul”, a umbla „în Du-
hul”, a produce „roada Duhului”.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
289
• Creștini fiind, noi nu suntem chemați să producem pute-
rea și lumina vieții lui Hristos prin puterile noastre, ci suntem che-
mați să ne pocăim de orice lucru din viețile noastre care ar putea
stinge sau întrista pe Duhul Sfânt, și să credem promisiunile care
ne-au fost date în Hristos. Astfel vom fi făcuți capabili să ne „dăm
pe noi înșine lui Dumnezeu, ca vii, din morți cum eram”, și să ne
ridicăm pentru a „umbla în viața cea nouă.”
• Viața creștină implică perseverență, luptă, suferință, lepă-
dare de sine, și o ascultare de poruncile lui Hristos care ne costă.
Ea implică de asemenea „străduință”. Această străduință nu este,
totuși, una care este făcută în puterile noastre, ci „după lucrarea
puterii Domnului, care lucrează cu tărie în noi.”
• Numai „slujirea” puternică a Duhului în Noul Legământ
este suficientă pentru a ne face capabili ca, într-o măsură mică, să
iubim așa cum a iubit Hristos, și astfel să „împlinim legea lui Hris-
tos.” Din acest motiv, toți creștinii trebuie să vină în mod repetat
înaintea Tatălui lor ceresc „cerând, căutând și bătând” mai mult
din prezența și puterea Duhului Sfânt în viețile lor.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
290
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
291
ANEXA B. „DUMNEZEU
E DRAGOSTE”
Cine nu iubește, n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este
dragoste.
1Ioan 4:8
Dumnezeu este dragoste; și cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumne-
zeu, și Dumnezeu rămâne în el.
1Ioan 4:16
Afirmația lui Ioan că „Dumnezeu este dragoste” este una
dintre cele mai simple și mai profunde declarații din întreaga Bi-
blie. Autorii Scripturii adesea spun că Dumnezeu este îndurător,
credincios, sau drept, dar niciodată ei nu spun că Dumnezeu este
îndurare, credincioșie sau dreptate. Cu toate acestea, aici Ioan
afirmă nu doar că Dumnezeu este iubitor, ci și că Dumnezeu este
dragoste! Acest lucru l-a determinat pe Jonathan Edwards să
afirme că „Dumnezeirea sau natura și esența divină există în
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
292
dragoste”. Octavius Winslow, la rândul lui, spunea, în predica sa
denumită „Dumnezeul dragostei” (1870):
Dragostea nu este într-atât de mult un atribut al lui Dumnezeu pe
cât este însăși esența Lui. Nu este atât de mult o perfecțiune mo-
rală a ființei Lui pe cât este însăși ființa Lui. Dacă El n-ar fi dra-
goste, n-ar mai fi Dumnezeu... Dragostea este într-un mod atât de
complet esența lui Dumnezeu, încât ea strălucește în fiecare per-
fecțiune a naturii Sale, și se vede în oricare act al stăpânirii Sale...
El n-ar fi nimic și n-ar face nimic în care dragostea Lui n-ar fi o
caracteristică esențială... omnipotența este puterea dragostei;
omnisciența este ochiul dragostei; omniprezența este atmosfera
dragostei; sfințenia este puritatea dragostei; dreptatea este focul
dragostei... Dumnezeu este esența dragostei.
Deși unele din aceste afirmații pot să meargă dincolo decât
ceea ce este în mod sigur implicat prin faptul că „Dumnezeu este
dragoste”, cu siguranță că ele vin mai aproape de realitate decât
multe pasaje ale teologiei sistematice (ale căror cuvinte sunt atent
alese). Adesea în aceste texte, dragostea lui Dumnezeu este cobo-
râtă la nivelul unui subtitlu minor, în cadrul subiectului general
care dezbate „bunătatea” lui Dumnezeu!
Faptul că „Dumnezeu este dragoste” nu înseamnă că astfel
noi am putea să reducem, pe cale logică, toate celelalte atribute ale
Sale la dragoste. Cu toate acestea, în mod sigur acesta înseamnă că
dragostea este caracteristica morală centrală și esențială a ființei
Sale. Când Dumnezeu promite să arate lui Moise „slava Sa” și să
facă să treacă dinaintea lui „toată bunătatea Sa”, ceea ce este cen-
tral acolo este dragostea Lui: „Domnul, Dumnezeu este un Dumne-
zeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
293
credincioșie, care Își ține dragostea până în mii de neamuri de oa-
meni, iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul” (Exod 34:6-7; v. și
Psalmii 103:7-18).
Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu „socotește pe cel vino-
vat drept nevinovat”30 (Exod 34:7), ci înseamnă că El „nu necăjește
cu plăcere, nici nu mâhnește bucuros pe copiii oamenilor” (Plân-
geri 3:31-33). Dimpotrivă, Dumnezeu „nu dorește moartea celui ce
moare”31 (Ezechiel 18:31-32; 33:11).
Chiar și afirmația lui Ioan că „Dumnezeu este lumină” (1
Ioan 1:5) are o legătură morală directă cu faptul că „Dumnezeu e
dragoste”: „Cine iubește pe fratele său, rămâne în lumină... Dar cine
urăște pe fratele său, este în întuneric...” (1 Ioan 2:8-11). Această
legătură directă dintre dragoste și lumină nu este surprinzătoare,
întrucât Biblia asociază „lumina” cu viața (Ioan 1:4; 8:12), înțelep-
ciunea spirituală (2 Corinteni 4:6; Luca 2:32), destăinuirea (Efe-
seni 5:13; Ioan 3:21), și bunătatea (Matei 5:16; 2 Corinteni 6:14;
Efeseni 5:8-9), în timp ce „întunericul” are de-a face cu moartea
(Matei 4:16), orbirea spirituală (2 Corinteni 4:4; Matei 6:23), meș-
teșugirile rușinoase și ascunse (2 Corinteni 4:2; Ioan 3:20; Efeseni
5:11-12), și cu răul (Isaia 5:20; Luca 22:53; Faptele Apostolilor
26:18).
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
294
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
295
ANEXA C. „CIVILĂ,
CEREMONIALĂ ȘI MORALĂ”
Teologii reformați au urmat din obișnuință pe Thomas
Aquino (1225-1274) în împărțirea Legii Vechiului Legământ în
trei categorii de aspecte: civile, ceremoniale și modale. Legile ci-
vile au fost considerate acele legi care făceau referire specifică la
regulile de guvernare în teocrație [a poporului Israel – n.trad.], și
includeau lucruri precum proceduri ce trebuiau urmate în cazuri
de omucidere (Exod 21:12-14), pedepse specifice pentru curvie
(Levitic 20:10), sau alte aspecte legate de dreptatea socială. Legile
ceremoniale, pe de altă parte, tratau aspecte precum circumcizia,
curățirea ritualistică (Exod 30:18-21), și aducerea jertfelor (Exod
29:36-42). Legile morale erau acele legi care făceau referire directă
la caracterul lui Dumnezeu, precum porunca de a nu ucide sau de
a nu face mărturisire mincinoasă împotriva aproapelui.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
296
Faptul că Biblia nu folosește în mod specific termeni pre-
cum „civil, ceremonial și moral” nu înseamnă că aceste concepte
ar fi în mod necesar nebiblice. Ele sunt ușor de înțeles și, într-un
fel, de ajutor în înțelegerea legilor Vechiului Legământ. Majorita-
tea creștinilor (datorită perspectivei lor dată de Noul Legământ)
pot să recunoască relativ repede exemplele mai evidente de legi ci-
vile, ceremoniale și morale din cadrul ansamblului de legi moza-
ice. Cu toate acestea, această împărțire mentală a Legii Mozaice în
„categorii” a condus la multă confuzie și înțelegeri greșite în inter-
pretarea Scripturii.
O SINGURĂ LEGE
Prima problemă (și este una majoră) rezultă din faptul că
Noul Testament vede peste tot Legea lui Moise ca fiind un tot. Când
Pavel spune că aceia care sunt creștini „nu mai sunt sub îndrumă-
torul acesta” (Galateni 3:25), el vorbește despre întregul ansamblu
de legi mozaice, nu doar de o parte a lui. În mod asemănător, când
spune că „am fost izbăviți de Lege, și suntem morți față de Legea
aceasta, care ne ținea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-
un duh nou, iar nu după vechea slovă” (Romani 7:6), el vorbește
despre eliberarea de Lege ca întreg. Creștinii au fost mutați din în-
treg „tărâmul” Legii; ei „nu mai sunt sub Lege, ci sub har” (Romani
6:14). A ne așeza sub autoritatea oricărei părți a Legii înseamnă,
așadar, a ne așeza sub autoritatea întregii Legi (Galateni 5:3).
Domnul Isus Hristos a avut o gândire asemănătoare cu pri-
vire la caracterul unitar al Legii. Când El a dar exemplele din Legea
Mozaică pentru a ne arăta (prin contrast) legile Împărăției Sale
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
297
(Matei 5:20f), El nu a făcut vreo deosebire între (spre exemplu)
Cele 10 Porunci și alte porunci. Dimpotrivă, El a făcut ilustrații din
toată Legea, inclusiv din acele porunci care priveau aspecte pre-
cum jurămintele, divorțul, dreptatea civilă („ochi pentru ochi”),
sau relaționarea la dușmani.
În majoritatea covârșitoare a situațiilor din Noul Testa-
ment, cuvântul „Lege” face referire la Legea Mozaică ca fiind uni-
tară și ținând de legământ. Dacă, în mod inconștient, forțăm pro-
priile noastre categorii „civile, ceremoniale și morale” asupra ver-
setelor care vorbesc despre Lege, vom ajunge în mod sigur să gre-
șim în înțelegerea lor. De exemplu, atunci când Pavel spune că noi
nu mai suntem „sub Lege” în Romani 6:14, mulți citesc în mod au-
tomat în aceste cuvinte ideea că noi „nu mai suntem sub condam-
narea Legii” sau că „nu suntem sub Legea ceremonială,” dar că to-
tuși „încă suntem sub Legea morală.” Dar dacă acesta ar fi fost sen-
sul pe care ar fi vrut să îl transmită Pavel, el n-ar mai fi anticipat
niciodată obiecția care urmează imediat după acest verset: „Ce ur-
mează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege ci
sub har?”
Același lucru este valabil și în ce privește versetul din Gala-
teni 5:13. „Fraților, voi ați fost chemați la slobozenie. Numai, nu
faceți din slobozenie o pricină ca să trăiți pentru firea pămân-
tească, ci slujiți-vă unii altora în dragoste.” Dacă Pavel ar fi predi-
cat galatenilor că ei fuseseră „eliberați” numai de sub „legea cere-
monială”, nu de sub întreaga Lege, el n-ar fi anticipat niciodată po-
sibilitatea ca ei să fie ispitiți să „facă din slobozenia lor o pricină ca
să trăiască pentru firea pământească.” Realitatea este că Pavel a
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
298
predicat galatenilor că creștinii au fost „eliberați” de Lege în între-
gimea ei. Creștinii nu mai sunt „sub Lege”! Chiar și în aspecte care
sunt legate de trăirea sfântă, Pavel nu a fost, în învățătura lui, cen-
trat pe Lege (nici măcar centrat pe „legea morală care se găsește în
legile mozaice”) ci a fost centrat pe Hristos. Pentru Pavel, trăirea
sfântă este asigurată în viețile celor credincioși, nu prin concen-
trarea lor pe Lege, ci prin realitatea că ei au murit față de păcat (și
Lege!) în Hristos și au fost înviați cu El pentru a umbla „într-o viață
nouă” (Romani 6:1-6) prin puterea Duhului Sfânt (Romani 7:4-6;
v. și capitolele 18-19). Aceia care umblă în dragoste prin puterea
Duhului Sfânt vor „împlini” Legea, fără să își dea seama, ca un sub-
produs [sau ca o implicație, ca rezultat – n.trad.] al îndemnurilor și
„roadei” Duhului (Galateni 5:13-25; Romani 8:4).
CIVILĂ, CEREMONIALĂ, SAU MORALĂ?
Dar mai este o problemă legată de această împărțire a Legii
în categoriile „civilă, ceremonială și morală”. Cine este calificat să
decidă care porunci ale Legii Mozaice sunt morale, care sunt civile,
și care sunt ceremoniale? Cine are autoritatea să ne spună care po-
runci sunt „mărunte” și care sunt „importante”? Adesea, o singură
poruncă a Vechiului Legământ ar putea fi inclusă în mai multe ca-
tegorii (Exod 22:25), iar cele mai mari dintre porunci sunt uneori
„amestecate” cu, aparent, cele mai neînsemnate (Levitic 19:18-
19). Cine poate decide „care este de un fel și care de altul”?
Răspunsul la această întrebare este că nimeni nu este califi-
cat să decidă în aceste aspecte, cu excepția autorilor inspirați ai Scrip-
turii. În timp ce Vechiul Testament ne dirijează în direcția corectă
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
299
(Mica 6:6-8; Osea 6:6; Psalmii 51:16-17; Proverbe 21:3), el încă lasă
majoritatea acestor subiecte fără răspuns. De exemplu, nici un
evreu nu ar fi considerat vreodată circumcizia ca fiind o poruncă
„neînsemnată”; mai mult, Moise era pe punctul să își piardă viața
din acest motiv! Abia când ajungem la Noul Testament învățăm că
circumcizia nu are valoare! (1 Corinteni 7:19; Galateni 5:6; 6:15).
Și de abia când ajungem la Noul Testament învățăm că cea de-a
doua mare poruncă a Legii de fapt apare în Vechiul Testament
lângă o poruncă ce spune să nu „împreuni vite de două soiuri deo-
sebite”! (Levitic 19:18-19)
Așadar, noi depindem de învățătura Noului Testament
pentru a căpăta un răspuns cu autoritate cu privire la care porunci
sunt „însemnate” (Matei 23:23) și care sunt „neînsemnate”. Pro-
blema este că Noul Testament (ca și cel Vechi) nu ne dă niciodată
o listă detaliată a tuturor lucrurilor care sunt „morale” în Legea
Mozaică. Dimpotrivă, el ne oferă doar „indicații” privind acele lu-
cruri care sunt cele mai importante. De exemplu, el ne spune că
„dragostea” stă în centrul Legii, că circumcizia nu înseamnă „ni-
mic”, și că jertfele Vechiului Legământ sunt acum împlinite și în-
cheiate în Hristos. Doar datorită acestor „indicații” putem înțelege
cum să tratăm categoriile de porunci „civile, ceremoniale și mo-
rale”. Datorită perspectivei lor în Noul Legământ, creștinii pot re-
cunoaște cu ușurință exemplele mai evidente de legi „ceremoni-
ale” și „civile”. Cu toate acestea, atunci când ajungem la aspectele
mai puțin evidente, care nu sunt clarificate în Noul Testament,
sunt o mulțime de aspecte cu privire la care aceste distincții rămân
încețoșate, și, ca urmare, sunt și multe păreri diferite și certuri
care rănesc. Și acest lucru este de așteptat să se petreacă, dacă nu
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
300
înțelegem că Biblia însăși nu împarte niciodată Legea în categorii de
porunci.
„LEGEA MORALĂ NESCHIMBĂTOARE”
A treia problemă legată de împărțirea pe categorii a porun-
cilor – „civile, ceremoniale și morale” – provine din faptul că o
mare parte din tradiția reformată a considerat că „legea morală”
înseamnă Cele 10 Porunci. După cum am văzut, Biblia însăși nici
măcar nu vorbește despre „legea morală”, cu atât mai puțin pla-
sează ea un semn de egalitate între „legea morală” și Decalog! Aceia
care totuși pun acest semn de egalitate, au de înfruntat multe difi-
cultăți.
POLIGAMIA
De exemplu, majoritatea creștinilor ar susține cu siguranță
faptul că, în Noul Legământ, credinciosul care, cu bună știință, ar
intra într-o relație poligamă, ar săvârși un act de adulter (Romani
7:3; 1 Corinteni 7:2). Cu toate acestea, sub Vechiul Legământ (care
a fost sumarizat prin expresia „cuvintele legământului, Cele 10 Po-
runci” (Exod 34:28; Deuteronom 4:13), inclusiv porunca a 7-a care
interzice adulterul), poligamia a fost nu doar permisă, ci erau date
și legi privitoare la cine poate să devină a doua soție, cum trebuiau
tratate diferitele soții etc. (Deuteronom 21:15-17; Levitic
18:18). Când David s-a căsătorit cu mai multe soții, Dumnezeu nu
S-a arătat nemulțumit în mod deschis (2 Samuel 3:2-5), dar când
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
301
el a comis adulter cu Bat-Șeba, El l-a mustrat cu severitate (2 Sa-
muel 12:10-12).
În afară de poligamie, mai avem de rezolvat problema „con-
cubinelor” [sau țiitoarelor – n.trad.] care de asemenea erau per-
mise de Cele 10 Porunci. Până și cei mai cu har teologi au fost inca-
pabili să explice copiilor lor (sau adolescenților lor) ce era cu exac-
titate o concubină și de ce Dumnezeu a permis unor bărbați ca Da-
vid și Solomon să le aibă! Dacă Decalogul este cu adevărat „legea
morală neschimbătoare a lui Dumnezeu”, suntem noi gata să ac-
ceptăm definiția pe care ea o dădea „adulterului”, și care permitea
atât să ai mai multe soții cât și concubine?
Permisiunea poligamiei în Vechiul Legământ a fost adesea
comparată cu permisiunea de a divorța, lucru care, așa cum spune
Domnul Isus, reprezenta o concesie făcută omului datorită „împi-
etririi inimii” lui (Matei 19:8). Acest lucru este fără îndoială adevă-
rat, iar legile privitoare la poligamie nu ar trebui înțelese ca o în-
curajare a acestei practici, ci ca pe reglementări menite să prote-
jeze femeile. Această observație, totuși, nu rezolvă cu adevărat
problema dezbătută. Dacă una din Cele 10 Porunci ar fi sunat as-
tfel, „Să nu divorțezi de soția ta”, și totuși Dumnezeu ar fi permis
divorțul, atunci situația ar fi fost paralelă. Dar Dumnezeu a spus,
„Să nu preacurvești”, și totuși El a permis poligamia și existența
concubinelor. Putem fi de acord că poligamia a reprezentat o con-
cesie datorată împietririi inimilor oamenilor într-o circumstanță
culturală anume. Putem de asemenea să fim de acord că practica
ei de către bărbați precum David și Solomon a constituit o încăl-
care a intenției inițiale a dragostei perfecte pentru care Dumnezeu
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
302
a instituit căsătoria (Geneza 2:18, 24). Dar nu putem fi de acord că
poligamia ar fi constituit un act de adulter din partea acestora,
pentru că este clar din relatarea Vechiului Testament ca nu a fost
adulter. Ceea ce este clar este că definiția „adulterului” s-a schim-
bat de la ceea ce însemna ea în Porunca a 7-a și ce înseamnă ea în
Noul Testament.
SCLAVIA
O altă dilemă morală care se ridică este cea legată de sclavie.
Sclavia este menționată fără vreo condamnare în Poruncile a 4-a
și a 10-a din Decalog (Exod 20:10, 17; notați că expresia „rob”, din
evreiescul ebed, are sensul de „sclav” în toate versetele citate
aici). În fapt, sclavia a fost acceptată în toată Legea Mozaică (de ex.
Exod 12:44; 21:26-27, 32; Levitic 25:44-46; Deuteronom 23:15), și
până înainte de Războiul Civil American, recunoașterea ei ca parte
din Cele 10 Porunci a fost susținută cu argumente ca fiind o prac-
tică neîntreruptă. Dacă am cerceta ce anume era implicat prin scla-
via recunoscută de Poruncile a 4-a și a 10-a, vom descoperi răspun-
sul la întrebarea noastră examinând detaliile legilor privind scla-
via date de Dumnezeu lui Moise. Când facem aceasta, descoperim
că deși Legea Mozaică era mult superioară altor legi din antichitate
(de ex. față de Codul lui Hammurabi) în ce privește tratamentul
sclavilor, cu toate acestea ea nu a prezentat esența voii lui Dumne-
zeu în acest aspect. De exemplu, conform Legii Mozaice, un om nu
trebuia pedepsit pentru uciderea „robului său, bărbat sau femeie”
dacă îl lovea cu bățul, dacă sclavul „mai trăiește o zi sau două...căci
este argintul lui [proprietatea lui – n.trad.] (Exod 21:20-21). Ca și
legile privind divorțul, lucruri ca acestea trebuie în mod sigur să
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
303
fie înțelese nu ca expresie a aprobării divine, ci ca lucruri greșite,
dar reglementate cu scopul de a preveni lucruri mai grave. Cu
toate acestea, astfel de lucruri erau permise de Legea lui Moise, așa
cum este ea sumarizată în Decalog. Dacă Cele 10 Porunci repre-
zintă „legea morală neschimbătoare” a lui Dumnezeu, suntem
atunci noi gata să acceptăm tipul de sclavie care era recunoscut
drept acceptabil de acestea?
SABATUL
O ultimă dilemă morală se ridică în ceea ce privește Sabatul.
În Porunca a 4-a („adu-ți aminte de Ziua Sabatului, ca s-o sfin-
țești”), oamenii erau obligați să aibă o „odihnă completă” în ziua a
7-a a săptămânii. „Cine va face vreo lucrare în ziua Sabatului, va fi
pedepsit cu moartea” (Exod 31:15). „Să nu faci nicio lucrare în ea”
(Exod 20:10). Dacă ne întrebăm ce anume a vrut să spună Dumne-
zeu în Porunca a 4-a când a interzis „orice lucrare”, descoperim că
prin „lucrare”, Dumnezeu inclusese lucruri precum să faci focul în
casă (Exod 35:3), să pregătești mâncarea (Exod 16:23-24), său
cumperi sau să vinzi lucruri (Neemia 10:31; 13:15-22). Este
această poruncă parte din „legea morală neschimbătoare” a lui
Dumnezeu? (v. Anexa E, întrebarea 2). Dacă da, cum ar trebui creș-
tinii să o respecte, mai precis? Ne este permis să aprindem becurile
în casele noastre de „Sabat” sau să folosim un autobuz ca să ajun-
gem la slujba de dimineață de la biserică? (Ambele activități amin-
tite implică o încălcare a Poruncii a 4-a, întrucât ele implică în mod
necesar să cumperi sau să pui pe alții să lucreze de „Sabat”.) Cine
decide ce este permis de Sabat și ce nu? Presupunând că am fi în
măsură să decidem ce este și ce nu este permis de Sabat, n-ar trebui
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
304
să aplicăm disciplinarea în biserică față de aceia care, în mod con-
tinuu, fac lucruri care nu sunt permise de Sabat? Dacă încălcarea
Sabatului cerea pedeapsa cu moartea în Vechiul Legământ, și este
pusă alături de crimă, furt și adulter ca una din cerințele esențiale
ale „legii morale neschimbătoare” a lui Dumnezeu, în mod sigur că
ea ar trebui să implice aceleași măsuri disciplinare și în Noul Legă-
mânt, după cum trebuie tratate și celelalte păcate.
„DAR EU VĂ SPUN”
În afara acestor dileme, mai există o consecință dăunătoare
ce rezultă din desemnarea Celor 10 Porunci ca fiind „legea morală
neschimbătoare a lui Dumnezeu.” Dacă Cele 10 Porunci sunt reve-
lația finală a voii lui Dumnezeu față de oameni, atunci în mod inevi-
tabil „legea lui Hristos” nu poate adăuga nimic la ele. Cel mult, Hris-
tos ar fi putut să explice „înțelesul real” al Celor 10 Porunci; El nu
putea să stabilească vreun standard mai înalt privind comporta-
mentul, decât cel pe care ei l-ar fi avut deja revelat. Istoric vorbind,
această abordare a îndreptat atenția mai mult către Decalog decât
către imperativele bogate și felurite ale Noului Testament. Porun-
cile lui Hristos și ale apostolilor Lui devin astfel doar niște notițe
de subsol ale Celor 10 Porunci, și au fost făcute multe încercări și-
rete de a arăta că, într-ul fel, ele ar fi fost în fapt incluse în „semni-
ficația reală” a Decalogului de la bun început. O astfel de abordare
conduce inevitabil la o diminuare a slavei deosebite a Noului Le-
gământ.
Aceste calități deosebite sunt manifestate nu doar prin
standardele fără egal ale legii lui Hristos, ci și prin contextul în
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
305
care aceste standarde au fost prezentate. Imperativele Noului Tes-
tament sunt mereu aduse înaintea noastră în contextul unei noi
epoci care a venit peste omenire: „întunericul se împrăștie, și lu-
mina adevărată și răsare chiar” (1Ioan 2:8). Oamenii au „gustat
Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor”
(Evrei 6:5). Împărăția lui Dumnezeu este „în mijlocul lor” (Luca
17:21). Creștinii au „înviat împreună [cu Hristos], și puși să șadă
împreună în locurile cerești, în Hristos Isus” (Efeseni 2:6). Ei „au
murit, și viețile lor sunt ascunse cu Hristos în Dumnezeu” (Colo-
seni 3:3).
În acest context, soții (de exemplu) sunt îndemnați să își iu-
bească soțiile „cum a iubit și Hristos Biserica.” Nu doar că dragos-
tea fără egal a lui Hristos pentru mireasa Lui stabilește cel mai
înalt standard imaginabil pentru soții creștini, ci acest standard
este dat acelora care ei înșiși au fost „răstigniți împreună cu Hris-
tos” și care „nu mai trăiesc ei, ci Hristos trăiește în ei” (Galateni
2:20). A-i da acestui îndemn un iz mozaic prin a spune că el nu ne
duce mai departe de Porunca a 7-a („să nu preacurvești”) este un
act nejustificabil. „Legea a fost dată prin Moise, dar harul și adevă-
rul au venit prin Isus Hristos!” (Ioan 1:17)
CONCLUZIE
Deși împărțirea Legii în categorii de porunci „civile, cere-
moniale și morale” nu este complet lipsită de validitate, totuși ea
introduce multă confuzie și conduce la înțelegerea greșită a mul-
tor lucruri, atunci când studiem Legea Mozaică prin lentilele Nou-
lui Testament. Acest lucru este adevărat în mod particular când
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
306
„legea morală” este identificată cu Decalogul. Deși Domnul și apos-
tolii Lui s-au referit uneori, în Noul Testament (în 7 situații: Matei
5:21, 27; 15:4; 19:18-19; Romani 7:7; 13:9; Efeseni 6:2-3; Iacov
2:11), la părți din Cele 10 Porunci, acest lucru poate fi înțeles cu
ușurință în termenii poziției centrale a acestora ca fiind „cuvintele
legământului [vechi]” (Exod 34:28; Deuteronom 4:13). Asta nu în-
seamnă că ele au fost date ca fiind un sumar cuprinzător și nes-
chimbător al întregii datorii morale pentru toți oamenii din toate
timpurile. Când a fost întrebat de „tânărul bogat” care porunci tre-
buie păzite pentru a „căpăta viața veșnică,” Isus ar fi putut spune
cu ușurință, „Cele 10”! Cu toate acestea, El a citat cinci dintre po-
runcile de pe a doua tablă a Decalogului, alături de porunca de a nu
„înșela” și de porunca de a iubi pe aproapele ca pe el însuși (Matei
19:18-19; Marcu 10:19). Când Pavel spune că „cu cei ce sunt fără
Lege” el s-a făcut „ca și cum ar fi fost fără lege”, el nu merge mai
departe spunând că, „măcar că nu sunt fără o lege a lui Dumnezeu,
ci sunt sub Cele 10 Porunci.” Atenția lui Pavel, în ce privește trăirea
evlavioasă, a fost concentrată pe Hristos, nu pe Decalog. Când Pa-
vel citează orice lucru din Decalog, el o face numai pentru a de-
monstra împlinirea ei în mod natural de către aceia care umblă în
dragoste (Romani 13:8-10; Galateni 5:13-14). Îndemnul lui Pavel
către creștini este ca ei să „umble după îndemnurile Duhului,” nu
să împlinească „Cele 10 Porunci.” Rezultatul inevitabil al umblării
după îndemnurile Duhului este că „porunca Legii este împlinită în
noi” (Romani 8:4), dar aceasta este o afirmație care ilustrează o
realitate, nu un îndemn de care trebuie să ascultăm.
Concluzionând, dacă noi căutăm să facem o distincție bi-
blică între diferitele porunci ale Legii (pentru a decide care dintre
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
307
ele sunt neschimbătoare și veșnice, și care nu), nu vom reuși să
descoperim nici o presupusă distincție între precepte „civile, cere-
moniale și morale”. Ceea ce însă descoperim, în afirmațiile Dom-
nului nostru, este că „în aceste două porunci se cuprinde toată Le-
gea și Proorocii” (Matei 22:34-40).
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
308
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
309
ANEXA D. ÎNTREBUINȚAREA
CORECTĂ A LEGII
După cum te-am rugat la plecarea mea în Macedonia, să rămâi în Efes,
ca să poruncești unora să nu învețe pe alții altă învățătură, și să nu se
țină de basme și de înșirări de neamuri fără sfârșit, care dau naștere mai
mult la certuri de vorbe, decât fac să înainteze lucrul lui Dumnezeu prin
credință, așa fac și acum. Ținta poruncii este dragostea, care vine dintr-o
inimă curată, dintr-un cuget bun, și dintr-o credință neprefăcută. Unii, fi-
indcă s-au depărtat de aceste lucruri, au rătăcit și s-au apucat de flecării.
Ei vor să fie învățători ai Legii, și nu știu nici măcar ce spun, nici ce ur-
măresc. Noi știm că Legea este bună dacă cineva o întrebuințează bine,
căci știm că Legea nu este făcută pentru cel neprihănit, ci pentru cei fără-
delege și nesupuși, pentru cei nelegiuiți și păcătoși, pentru cei fără evla-
vie, necurați, pentru ucigătorii de tată și ucigătorii de mamă, pentru
ucigătorii de oameni, pentru curvari, pentru sodomiți, pentru vânzăto-
rii de oameni, pentru cei mincinoși, pentru cei ce jură strâmb, și pentru
orice este împotriva învățăturii sănătoase: potrivit cu Evanghelia slavei fe-
ricitului Dumnezeu care mi-a fost încredințată mie.
1Timotei 1:3-11
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
310
ȚINTA ESTE DRAGOSTEA
Pavel spune în acest pasaj că „Legea (Mozaică) este bună”,
chiar și într-un context al Noului Legământ, dar numai dacă ci-
neva „o întrebuințează bine”. Și parte din ceea ce el voia să spună
prin această afirmație se poate vedea din contextul imediat. Învă-
țătorii falși foloseau Legea într-un mod care conducea la „basme”
și „certuri de vorbe”. În loc de aceasta, ei ar fi trebuit să folosească
Legea pentru a „face să înainteze lucrul lui Dumnezeu prin cre-
dință”. Cu alte cuvinte, ei ar fi trebuit să folosească Legea pentru a
promova Evanghelia. Așa cum spune Pavel, „dragostea” este ținta
supremă a întregii învățături creștine – fie că această învățătură
vine din Vechiul Testament, fie că vine din Noul. O astfel de dra-
goste izvorăște numai dintr-o înnoire interioară (o inimă curată, o
conștiință bună, o credință sinceră) pe care Legea nu este capabilă
să o dea. De aceea, orice „întrebuințare” a Legii, care nu este cen-
trată pe dragoste ca țel și rezultat suprem reprezintă o întrebuin-
țare greșită a Legii! Orice utilizare a Legii care conduce la situația
când creștinii „se mușcă și se mănâncă unii pe alții” (Galateni
5:15), se „judecă” (Romani 14:3-4) și se jignesc unii pe alții, care le
focalizează atenția pe „reguli” și aspecte exterioare, (Romani
14:17; Evrei 13:9) sau prin care, în orice modalitate, ei devin „ple-
cați iarăși sub jugul robiei” (Galateni 5:1), este o folosire greșită a
Legii.
Atunci cum poate fi folosită corect Legea într-un context al
Noului Legământ? În ce modalități poate ea fi „întrebuințată bine”
pentru a îndrepta oamenii către Hristos și către dragoste ca ultimă
„țintă a poruncii”? Răspunsul imediat al lui Pavel la această
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
311
întrebare se găsește în versetele 9-11. După ce a spus că „Legea este
bună dacă cineva o întrebuințează bine”, el continuă imediat spu-
nând că, pentru a face asta, trebuie să conștientizăm mai întâi că
„Legea nu este făcută pentru cel neprihănit.” Dimpotrivă, Legea
este făcută pentru „cei fărădelege și nesupuși, pentru cei nelegiuiți
și păcătoși, pentru cei fără evlavie, necurați, pentru ucigătorii de
tată și ucigătorii de mamă, pentru ucigătorii de oameni, pentru
curvari, pentru sodomiți, pentru vânzătorii de oameni, pentru cei
mincinoși, pentru cei ce jură strâmb, și pentru orice este împotriva
învățăturii sănătoase: potrivit cu Evanghelia slavei fericitului
Dumnezeu.” Cu alte cuvinte, „întrebuințarea Legii” pe care Pavel o
avea în minte în aceste versete este făcută în lucrarea ei negativă. Le-
gea nu este făcută pentru cel neprihănit, ci pentru aceia care sunt
fărădelege și răzvrătiți. Negațiile și interdicțiile ei nu au fost desti-
nate zidirii sfinților, ci înfrânării și convingerii de păcat a celor răi.
(Aceasta dovedește faptul că Pavel își dirijează învățătura către
creștini, nu către negațiile Legii, focalizând-o pe Persoana lui Hris-
tos și pe răscumpărarea glorioasă care este obținută de El.)
SPRE CONVINGEREA EVREILOR DE PĂCAT
În epistola lui Pavel către Romani, îl vedem „folosind Le-
gea” în aplicațiile ei esențial negative, cu scopul de a convinge de pă-
cat pe evrei. După statuarea condamnării Neamurilor în Romani 1
(datorită păcatelor lor săvârșite în ciuda revelației naturale), Pavel
continuă în Romani 2 prin a statua condamnarea evreilor (dato-
rită păcatelor lor săvârșite împotriva revelației speciale, și anume
Legea). El folosește interdicțiile Legii în ce privește lucruri precum
furtul, curvia și profanările pentru a convinge pe evrei de starea
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
312
lor păcătoasă (Romani 2:21-24) și sfârșește prin a concluziona că
„toți, fie Iudei, fie Greci, sunt sub păcat” (Romani 3:9). Scopul final
avut în vedere este acela de a face pe iudei să își vadă nevoia de
Evanghelie și de Hristos.
În ceea ce privește această folosire a Legii Mozaice pentru a
aduce convingerea de păcat, ar trebui să arătăm că, nu doar în Ro-
mani 2, ci și în cazul „tânărului bogat” și al experienței proprii a lui
Pavel (Romani 7), Legea lui Moise a fost aplicată într-un context al
Vechiului Legământ, și acelora care erau, în fapt, evrei, și implicit se
aflau „sub Lege.” Nu există nici un exemplu în Scriptură în care
Cele 10 Porunci sunt predicate (ca atare) Neamurilor cu scopul de
a-i convinge pe aceștia de păcat. (Majoritatea Neamurilor nu auzi-
seră niciodată de Cele 10 Porunci.) Cu toate acestea, cunoașterea
inevitabilă a lui Dumnezeu, manifestată în creație și în conștiința
omului (legea scrisă în inimă) a fost folosită în acest sens (Faptele
Apostolilor 17:16-34; 14:11-18; Romani 1:14-32; 2:14-16), alături
de predicarea învierii și a Persoanei lui Hristos, ca și a judecății vi-
itoare care se va face prin El (Faptele Apostolilor 17:30-31).
Folosirea de către Pavel a Legii Mozaice pentru a convinge
pe evrei de păcătoșenia lor și de nevoia lor de Hristos reprezintă în
mod clar una din modalitățile în care Legea poate fi „întrebuințată
bine” pentru a promova Evanghelia. Această folosire a Legii a fost
în mintea lui Pavel în mod specific în 1Timotei 1:8-11. Dacă exa-
minăm practica și învățătura lui în restul Noului Testament, to-
tuși, putem descoperi cel puțin două alte modalități în care el a fo-
losit Legea Mozaică pentru a „face să înainteze lucrul lui
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
313
Dumnezeu prin credință” și pentru a conduce pe oameni la „dra-
goste” ca țel suprem al întregii învățături creștine.
PENTRU A MĂRTURISI DESPRE HRISTOS
Una din aceste „întrebuințări bune ale Legii” poate fi văzută
în cartea Faptelor Apostolilor. De acolo învățăm că a fost „obiceiul”
lui Pavel, atunci când a mărturisit Evanghelia în sinagogi, în dis-
cuțiile cu ascultătorii evrei, să se folosească de argumente din Ve-
chiul Testament. Aceasta a implicat a vorbi „cu ei din Scripturi, do-
vedind și lămurind, că Hristosul trebuia să pătimească și să învi-
eze din morți” (Faptele Apostolilor 17:1-3). Cea de-a doua „între-
buințare bună a Legii” într-un context al Noului Legământ este,
așadar, să „predicăm pe Isus” (Faptele Apostolilor 8:35) din Scrip-
turile Vechiului Testament. Deși aceasta se aplică în principal „Le-
gii” în sensul ei mai larg (fie din Pentateuh, fie din Vechiul Testa-
ment în general), totuși se aplică Legii și în sensul ei mai restrâns
(adică legile mozaice ca atare). Multe dintre poruncile Legii Moza-
ice (în special acelea legate de slujirea și jertfele de la templu) ară-
tau direct către venirea „Mielului lui Dumnezeu” care avea cândva
să „ridice păcatul lumii.” Această predicare a lui Hristos de pe pa-
ginile Vechiului Testament, alături de relatarea apostolilor, care
au fost martori oculari, a fost folosită cu putere de Duhul Sfânt
pentru a convinge de păcatele lor pe cei care aveau o cultură evre-
iască. Este evident din cartea Faptelor Apostolilor că aceasta a fost de
departe utilizarea predominantă a Legii în predicarea apostolică.
(Caracteristicile predicării apostolice sunt discutate mai detaliat
în Capitolul 17.) În acest fel, Legea a fost folosită pentru a conduce
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
314
oamenii direct către Hristos și către „dragostea, care vine dintr-o
inimă curată, dintr-un cuget bun, și dintr-o credință neprefăcută.”
SPRE ÎNVĂȚAREA CREDINCIOȘILOR
A treia „întrebuințare bună a Legii” se găsește răspândită
de-a lungul epistolelor lui Pavel. După cum am văzut într-un capi-
tol anterior (capitolul 9), Pavel consideră întreg Vechiul Testa-
ment ca fiind încă „de folos” pentru credincioșii Noului Testament
„ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în nepri-
hănire” (2Timotei 3:16). De aceea, el citează adesea din Vechiul
Testament, întrucât „tot ce a fost scris mai înainte, a fost scris pen-
tru învățătura noastră, pentru ca, prin răbdarea și prin mângâierea
pe care o dau Scripturile, să avem nădejde” (Romani 15:4). Din nou,
acest lucru se aplică nu doar porțiunilor profetice și narative ale
Vechiului Testament, ci și poruncilor Legii, ca ilustrații ale carac-
terului și căilor neschimbătoare ale lui Dumnezeu. Deși majorita-
tea covârșitoare a referințelor făcute de Pavel la Vechiul Testa-
ment nu implică poruncile mozaice ca atare, ocazional el citează
din ele pentru a demonstra împlinirea lor de către aceia care um-
blă în dragoste (Romani 13:8-10) sau pentru a întări învățătura
despre comportamentul creștin (de ex. 1 Corinteni 9:8-10). De
exemplu, Pavel credea cu tărie că este „corect” să folosească prin-
cipiile care stau la baza interdicției Legii de a „lega gura boului”
pentru a susține dreptul lucrătorilor Evangheliei de a fi hrăniți de
aceia cărora ei le slujesc. A fost de asemenea corect să folosească
interdicția Legii de a înjuga împreună un bou și un măgar pentru
a ilustra nebunia creștinilor care sunt „înjugați la un jug nepotri-
vit” cu cei necredincioși (2 Corinteni 6:14). În astfel de cazuri, Legea
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
315
este folosită pentru a ne îndrepta către înțelesul adevărat și către
aplicarea practică corectă a dragostei în viața creștină. Sub călăuzi-
rea Duhului Sfânt, creștinii pot să descopere în Legământul Mo-
zaic multe aplicații folositoare ale principiilor spirituale ale dra-
gostei (Matei 7:12), care sunt subliniate în Vechiul Testament ca
întreg. Trebuie totuși să fim foarte atenți când facem aceasta, pen-
tru a ne asigura că „aplicațiile” noastre nu contrazic învățătura
clară și aspectele centrale ale Noului Testament.
Este clar din fiecare din cele trei exemple de mai sus că Pa-
vel de fapt „a practicat ceea ce a predicat” în ce privește „întrebu-
ințarea bună a Legii.” În 1Timotei 1, Pavel spune că Legea trebuie
folosită numai pentru avansarea Evangheliei („înaintarea lucrului
lui Dumnezeu prin credință”) și a dragostei creștine (dragoste care
izvorăște „dintr-o inimă curată, dintr-un cuget bun, și dintr-o cre-
dință neprefăcută”). Iar noi am descoperit că exact aceasta a făcut
Pavel! El a folosit Legea pentru a-și convinge concetățenii evrei de
păcat și pentru a le mărturisi pe Hristos, și a folosit principiile spi-
rituale din Lege pentru a îndrepta pe creștini la aplicarea corectă a
dragostei în umblarea lor zilnică.
UTILIZAREA LEGII ÎN ZILELE NOASTRE
În Noul Testament, Legea Mozaică (însoțită de predicarea
lui Hristos) a fost folosită în principal pentru convingerea de păcat
a evreilor, în timp ce pentru convingerea Neamurilor de păcat el a
folosit revelația naturală (de asemenea însoțită de predicarea lui
Hristos). Totuși, aceasta nu înseamnă că noi n-am mai putea să ci-
tăm deloc din Legea Mozaică sau din Vechiul Testament, atunci
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
316
când predicăm Neamurilor. Cuvântul Lui Dumnezeu își are pro-
pria autoritate, și (întrucât întreaga Biblie reprezintă revelarea ca-
racterului lui Dumnezeu) putem utiliza în mod corect atât Noul
cât și Vechiul Testament pentru a predica pe Hristos și pentru a
convinge oamenii de păcat.
Ioan Botezătorul nu a ezitat să îl mustre pe Irod pentru că
se căsătorise cu soția fratelui său Filip, spunându-i că „nu îi era în-
găduit” (Marcu 6:17-18; cf. Levitic 20:21) să o ia de soție pe cum-
nata sa. De asemenea, el nu a ezitat să îl mustre și pentru toate „re-
lele pe care le făcuse” (Luca 3:19). Rezultatul a fost că „Irod se te-
mea de Ioan, fiindcă îl știa om neprihănit și sfânt” (Marcu 6:20). În
același mod, creștinii n-ar trebui să fie ezitanți în a cita pasaje pre-
cum Levitic 18:22-23 și 20:13 pentru a întări cunoștința interi-
oară (Geneza 19:7) pe care oamenii o au cu privire la homosexua-
litate și zoofilie, care sunt, înaintea Domnului, perversiuni și „urâ-
ciuni”.
Dar imediat se ridică întrebarea: care anume interdicții ale
Vechiului Legământ mai se aplică încă oamenilor din zilele noas-
tre. Comportamentul homosexual trebuia, conform Legii, pedep-
sit cu moartea, dar se spune și că a mânca anumite animale „necu-
rate” era de asemenea „urâciune” înaintea Domnului, în urma că-
reia persoana care încălca porunca trebuia să fie „nimicită” din Is-
rael (Levitic 7:21; 17:10; Deuteronom 14:3). Cu toate acestea, noi
cunoaștem din Noul Testament că „nimic nu este necurat în sine”
(Romani 14:14) și că a încălca aceste porunci privitoare la hrană
nu mai este considerat păcat. Dacă Dumnezeu nu mai consideră
consumul cărnii de porc ca fiind detestabil, cum putem ști care
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
317
lucruri rămân detestabile înaintea Lui? Pavel ne dă răspunsul în
1Timotei 1, la finele versetului 11. În plus față de păcatele și urâ-
ciunile pe care el le enumeră în mod specific, Pavel include expre-
sia „orice este împotriva învățăturii sănătoase: potrivit cu Evan-
ghelia slavei fericitului Dumnezeu, care mi-a fost încredințată”.
Cu alte cuvinte, vedem iarăși că Noul Testament („învățătura sănă-
toasă” a „Evangheliei”) este ceea ce ne oferă modelul pentru înțe-
legerea și aplicarea Vechiului Testament în zilele noastre. Principi-
ile care definesc „Evanghelia” ne arată care din interdicțiile moza-
ice pot fi utilizate în mod corect în situația prezentă, pentru a
mustra pe oamenii răi și pentru a le arăta că au nevoie de Hristos.
Aceasta nu înseamnă că orice utilizare validă a Vechiului Testa-
ment este prezentată în mod specific în Noul Testament (Levitic
18:23 este unul din astfel de exemple), ci faptul că noi, creștinii, ar
trebui să interpretăm și să aplicăm Vechiul Testament în confor-
mitate cu exemplul prezentat nouă în acest sens de Hristos și de
apostolii Lui.
CELE 10 PORUNCI
Unii evangheliști și teologi susțin faptul că convingerea de
păcat nu poate să aibă loc decât atunci când Legea (sub forma spe-
cifică a Celor 10 Porunci) este predicată înainte de predicarea
Evangheliei (adică Persoana glorioasă, afirmațiile, moartea și învi-
erea lui Hristos). Din exemplele predicării apostolice analizate în
Capitolul 17, este clar că nu așa stau lucrurile. Trebuie să obser-
văm de asemenea că aceia care se folosesc de Cele 10 Porunci în
acest mod, ei nu o fac utilizând exact forma în care ele apar în Le-
gea lui Moise. Mai degrabă ei „spiritualizează” porunca Sabatului
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
318
(dacă o menționează) și adaugă celorlalte porunci conținutul învă-
țăturilor lui Hristos din Predica de pe Munte. De exemplu, porunca
de a nu comite adulter este prezentată ca o poruncă de a nu privi
cu poftă sexuală la o femeie, în timp ce porunca de a nu ucide este
interpretată ca poruncă de a nu urî. A face aceasta echivalează cu
a utiliza în realitate o formă a „legii lui Hristos” cu scopul de a
aduce convingerea de păcat.
După cum am observat mai sus, faptul că Cele 10 Porunci
sunt parte din Legea Mozaică nu înseamnă că ele nu pot fi nicio-
dată citate atunci când predicăm Neamurilor sau că ele nu pot face
contact cu conștiințele celor pierduți în păcat din zilele noastre.
Mulți oameni din țările occidentale au o câtuși de vagă cunoaștere
a Celor 10 Porunci ca fiind o lege dată de Dumnezeu, și chiar și în
culturile unde nu există o astfel de înțelegere, oamenii deja știu că
este greșit să ucidă, să fure, să curvească etc (Romani 1:32). Cu
toate acestea, trebuie întotdeauna să ținem minte că Decalogul nu
reprezintă cea mai înaltă exprimare a legii lui Dumnezeu dată vre-
odată oamenilor, și că predicarea Celor 10 Porunci ca metodă de
evanghelizare nu a fost folosită de apostoli. Mai mult, orice me-
todă care urmează o abordare evanghelistică de tip „punctul 1, 2,
3...” sau de tipul „un singur model se potrivește la orice situație”
este contrară conceptului central din Noul Legământ privitor la
călăuzirea și „slujba” Duhului Sfânt.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
319
ANEXA E. ÎNTREBĂRI
FRECVENTE
1. SUNT CREȘTINII OBLIGAȚI SĂ PĂZEASCĂ PORUNCA A 4-A, ȘI SĂ ÎȘI „ADUCĂ AMINTE DE ZIUA SABATULUI ȘI SĂ O SFIN-ȚEASCĂ”?
Conform cu Matei 5:19, creștinii ar părea că sunt chemați
să „păzească și să învețe pe alții să păzească” (prin realitatea inte-
rioară sau prin acțiunea exterioară) până și cele mai neînsemnate
porunci ale Legii Mozaice (v. Capitolul 9). Iar porunca Sabatului
este fără îndoială inclusă aici. Dacă încercăm, cu ajutorul Duhului
Sfânt, să vedem porunca Vechiului Legământ „prin lentilele Nou-
lui Testament”, atunci apar mai multe interpretări cu privire la
cum este posibil ca ea să fie „păzită”. Unii spun că, în conformitate
cu Evrei 4, Sabatul trebuie păzit prin a ne „odihni de lucrările noas-
tre” (Evrei 4:1-11) și să ne punem credința în Hristos în ce privește
mântuirea noastră. Ei văd Sabatul ca o umbră a „odihnei”
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
320
implicată de justificarea prin credință, și care culminează în final
cu „odihna” (Apocalipsa 14:13) cerească. Alții văd Sabatul Vechiu-
lui Testament ca fiind un principiu de folos și neschimbat al unei
odihne fizice săptămânale, care este necesară pentru oameni și
animale (Exod 23:12). Alții cred că obligația noastră de a păzi Sa-
batul (Sâmbăta) a fost transferată la Ziua Domnului (Duminica) și
că, de acum, creștinii ar trebui să se abțină de la muncă obișnuită
și să se adune pentru închinare în această zi. Toate acestea (și
multe altele) sunt interpretări posibile ale datelor biblice și ale au
fost susținute de creștini sinceri și evlavioși de-a lungul secolelor.
Totuși, trebuie să ne amintim că, întrucât Hristos și apostolii Lui nu
ne-au dat nici o aplicație autoritară a acestei porunci din Vechiul Le-
gământ, nu avem nici un drept să impunem interpretarea noas-
tră privind această poruncă asupra conștiințelor altor creștini.
Așa cum am menționat mai sus, unii creștini înțeleg Saba-
tul ca fiind împlinit prin a „ne odihni în Hristos” în ce privește
mântuirea. Cu o conștiință curată înaintea lui Dumnezeu, ei au
cercetat Scripturile cu rugăciuni stăruitoare și au ajuns la această
concluzie. Pe de altă parte, unii creștini cred că Sabatul trebuie pă-
zit ca o zi fizică de odihnă trupească. La fel ca și ceilalți, cu o con-
știință curată înaintea lui Dumnezeu, au căutat și ei să cerceteze
Scripturile cu rugăciuni stăruitoare, și au ajuns la această conclu-
zie. Dar este un păcat deplorabil ca cei din primul grup să îi batjo-
corească pe frații lor credincioși din al doilea grup, etichetându-i
drept „legaliști” doar pentru că aceștia din urmă caută, pe cât le stă
în putință, să Îl urmeze pe Dumnezeu în acest aspect. Pe de altă
parte, este un păcat la fel de deplorabil pentru cei din al doilea grup
ca să îi considere pe frații lor credincioși din primul grup,
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
321
etichetându-i drept „antinomieni” doar pentru că aceștia caută să
asculte de Dumnezeu în acest aspect după cum au înțeles ei mai
bine. A spune despre cineva că este legalist înseamnă a-l asocia, in-
variabil, cu oamenii religioși pierduți (precum fariseii), care se
uită la faptele lor bune cu gândul că în baza lor vor fi mântuiți; la
fel, a spune despre cineva că este un antinomian înseamnă a-l aso-
cia, implicit, cu oamenii religioși pierduți care „schimbă în desfrâ-
nare harul lui Dumnezeu” și dau la o parte orice restricții care de-
finesc trăirea evlavioasă. Aceia care se grăbesc să folosească astfel
de termene spre abuzarea fraților lor creștini se fac vinovați de căl-
carea în picioare a „poruncii noi” a Domnului nostru, și asta chiar
atunci când ei cred că se luptă pentru apărarea a ceea ce este plăcut
înaintea lui Dumnezeu.
2. CUM TREBUIE SĂ PĂZEASCĂ ZIUA DOMNULUI NOI, CREȘTI-NII?
Așa cum am afirmat mai sus, mulți creștini sinceri și evla-
vioși cred că Ziua Domnului ar fi înlocuit, ca zi de odihnă, potrivit
cu planul lui Dumnezeu, Sabatul Vechiului Testament. Ei au con-
siderat o mare binecuvântare să pună deoparte o zi anume pentru
a fi folosită exclusiv pentru închinare și reflectare la lucrurile lui
Dumnezeu. Trebuie să ținem minte că, așa cum spune Pavel, „Cine
face deosebire între zile, pentru Domnul o face” (Romani 14:6). Nu
este dreptul nostru să „disprețuim” (Romani 14:3) pe nimeni care
procedează astfel. „Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpâ-
nului său; totuși, va sta în picioare, căci Domnul are putere să-l în-
tărească pentru ca să stea” (Romani 14:4). Există, totuși, mai multe
motive biblice și istorice care ne determină să respingem ideea că
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
322
creștinii sunt obligați să „păzească Sabatul” în Ziua Domnului. A
intra acum în detaliile acestor motive este dincolo de scopul aces-
tei cărți, dar cred că pot fi utile câteva observații generale în acest
sens.
1. În Coloseni 2:16-17, Pavel alătură Sabatul altor porunci
vechi-testamentale privitoare la „mâncare, băutură, zile de sărbă-
toare și luni noi.”
Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură, sau
cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu
privire la o zi de Sabat, care sunt [doar] umbra lucrurilor viitoare,
dar trupul [esența] este al lui Hristos.
Aici, Pavel ne poruncește să nu lăsăm pe nimeni să „acțio-
neze ca judecător al nostru” [trad. lit.] în aceste aspecte, întrucât
ele reprezintă doar „umbre” ale realității („esenței”) care se găsește
în Hristos. Nu există nici o îndoială dacă în aceste versete a fost
avut în vedere sau nu Sabatul săptămânal, întrucât Pavel folosește
aceeași asociere de termeni (sărbători anuale, luni noi, și Sabate
săptămânale), exact așa cum se găsește și în mai multe pasaje din
Vechiul Testament (1Cronici 23:31; 2 Cronici 2:4; 8:12-13; 31:3;
Ezechiel 45:17).
În ceea ce privește natura lui de „umbră”, Sabatul este ase-
mănător circumciziei. Chiar dacă circumcizia fizică era doar o po-
runcă temporară simbolizând o realitate spirituală mai profundă
(Romani 2:28-29), ea a avut un loc foarte important în Legămân-
tul Avraamic pentru că era „semnul” acelui legământ și, de aceea,
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
323
a fost identificat cu însăși legământul (Faptele Apostolilor 7:8, „le-
gământul tăierii împrejur”).
Acesta este legământul Meu pe care să-l păziți între Mine și voi, și
sămânța ta după tine: tot ce este de parte bărbătească între voi să
fie tăiat împrejur. Să vă tăiați împrejur în carnea prepuțului vos-
tru: și acesta să fie semnul legământului dintre Mine și voi...astfel
legământul Meu să fie întărit în carnea voastră ca un legământ veș-
nic. Un copil de parte bărbătească netăiat împrejur în carnea pre-
puțului lui, să fie nimicit din mijlocul neamului său: a călcat legă-
mântul Meu (Geneza 17:10-14)
La fel cum circumcizia a fost semnul Legământului Avraa-
mic, tot așa Sabatul a fost semnul Legământului Mozaic:
„Să nu care cumva să nu țineți sabatele Mele, căci acesta va fi între
Mine și voi, și urmașii voștri, un semn după care se va cunoaște că
Eu sunt Domnul, care vă sfințesc....Copiii lui Israel să păzească Sa-
batul, prăznuindu-l, ei și urmașii lor, ca un legământ necurmat.
Aceasta va fi între Mine și copiii lui Israel un semn veșnic...” (Exod
31:13, 16-17)
„Le-am dat și Sabatele Mele, să fie ca un semn între Mine și ei, pen-
tru ca să știe că Eu sunt Domnul, care-i sfințesc ... Sfințiți Sabatele
Mele, căci ele sunt un semn între Mine și voi!” (Ezechiel 20:12, 20)
„Adu-ți aminte că și tu ai fost rob în țara Egiptului, și Domnul,
Dumnezeul tău, te-a scos din ea cu mână tare și cu braț întins: de
aceea ți-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, să ții ziua de odihnă.”
(Deuteronom 5:15)
„Te-ai pogorât pe muntele Sinai, le-ai vorbit din înălțimea ceruri-
lor, și le-ai dat porunci drepte, legi adevărate, învățături și
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
324
orânduiri minunate. Le-ai făcut cunoscut Sabatul Tău cel sfânt, și
le-ai dat prin robul Tău Moise, porunci, învățături și o lege.” (Ne-
emia 9:13-14)
Faptul că Sabatul a fost „dat” poporului Israel ca un semn al
Legământului Mozaic explică locul lui proeminent printre „cuvin-
tele legământului, Cele 10 Porunci” (Exod 34:28). Există un sens în
care locul Sabatului în Legământul Mozaic este similar locului ve-
righetei într-un legământ de căsătorie. La fel ca atunci când soția
își scoate verigheta și o aruncă în fața soțului ei, fapta are o semni-
ficație mult mai profundă decât simpla acțiune exterioară, tot așa,
orice acțiune deliberată a evreilor de a încălca Ziua Sabatului era
considerată de Dumnezeu a fi o ofensă foarte gravă, care trebuia
pedepsită cu moartea.
„Să lucrezi șase zile; dar a șaptea este Sabatul, ziua de odihnă, în-
chinată Domnului. Cine va face vreo lucrare în ziua Sabatului, va
fi pedepsit cu moartea. Copiii lui Israel să păzească Sabatul, prăz-
nuindu-l, ei și urmașii lor, ca un legământ necurmat. Aceasta va
fi între Mine și copiii lui Israel un semn veșnic...” (Exod 31:15-17)
Sabatul a fost un „semn” al legământului dintre „Dumne-
zeu și fiii lui Israel.” Ca atare, el a fost extrem de important în Ve-
chiul Legământ dar, ca și circumcizia, el supraviețuiește acum
doar pentru că a devenit o „realitate” în Hristos. Așa cum afirmă
Pavel, Hristos Însuși este „esența” Sabatului. Aceia care „se odih-
nesc de lucrările lor” și își pun credința doar în Hristos pentru
mântuirea lor intră într-o realitate pe care Sabatul a prefigurat-o,
și de aceea ei nu trebuie să „lase pe alții să îi judece” cu privire la
ziua Sabatului.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
325
2. Păzirea Zilei Domnului ca un „Sabat creștin” se bazează
pe teoria că Cele 10 Porunci reprezintă „legea morală neschimbă-
toare” a lui Dumnezeu (v. Anexa C) și că prima zi a săptămânii (Du-
minica) a înlocuit ziua a șaptea (Sâmbăta) ca zi în care Porunca a
Patra îi obligă pe oameni să se odihnească. Cu toate acestea, nu
există nicăieri în Noul Testament vreo învățătură care să arate că
Cele 10 Porunci s-ar fi schimbat în acest sens. Și nici nu există vreo
poruncă de alt fel care să ne spună să păzim Porunca a Patra într-o
zi diferită decât cea pe care Dumnezeu a „binecuvântat-o” la înce-
put și pe care a „sfințit-o.” În Geneza 2:3 ni se spune în mod explicit
că „Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit-o.” Nu ni se
spune nicăieri în Biblie că Dumnezeu a binecuvântat acum și a
sfințit prima zi a săptămânii în locul celei a șaptea. Trebuie deci să
credem noi că această schimbare a avut loc cu privire la una din
Cele 10 Porunci fără a exista vreo urmă de hotărâre apostolică sau
de protest al evreilor, care să fie lăsate în scris în Noul Testament?
3. Aceia care cred că cei credincioși sunt obligați să păzească
Ziua Domnului ca „Sabat creștin” mai cred și că păzirea Sabatului
este o poruncă dată la creație și că toți oamenii de pretutindeni
sunt obligați să păzească Sabatul de la începuturile lumii. Dacă
vom căuta dovezi biblice pentru susținerea acestei idei, vom des-
coperi că în esență avem de-a face mai degrabă cu o presupunere
teologică decât cu o învățătură explicită a Bibliei.
În primul rând, vedem că Dumnezeu nu a dat nici o poruncă
oamenilor de a păzi Sabatul, nici în cartea Geneza și nici altundeva
în Vechiul Testament, înainte de Exod. Acest lucru se află în con-
trast izbitor cu instituția căsătoriei (de exemplu), în cazul căreia
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
326
Dumnezeu și-a făcut clare și explicite de la bun început așteptările
Sale de la oameni (Geneza 2:18-24; 1:26-28; Matei 19:3-5). Nu vom
găsi nici vreo referință la vreo persoană care ar fi păzit Sabatul îna-
inte de darea Legii (chiar dacă ni se spune despre multe situații în
care au fost aduse jertfe (de ex. Geneza 8:20; 22:7-8; 31:54; 46:1) și
chiar despre distincții între animale „curate” și animale „necu-
rate” (Gene-za 7:2, 8; 8:20)). De asemenea, nu găsim nicăieri vreo
referință în care Neamurile să fi fost mustrate pentru că nu păzeau
Sabatul, deși ele sunt mustrate pentru multe alte păcate (de ex. Da-
niel 5:22-23; Iona 1:2; Luca 3:19; Faptele Apostolilor 24:25).
În al doilea rând, după cum am observat mai sus, Vechiul
Testament prezintă Sabatul ca fiind „făcut cunoscut” (Neemia
9:13-14; v. și Exod 16:4-5, 22-30, unde păzirea Sabatului este in-
trodusă și explicată pentru prima dată) și „dat” poporului Israel în
momentul Exodului, ca un „semn al legământului între Dumnezeu
și copiii lui Israel.” „Le-am dat legile Mele și le-am făcut cunoscut po-
runcile Mele...Le-am dat și Sabatele Mele, să fie ca un semn între
Mine și ei” (Ezechiel 20:11-12). Așa cum spune în Deuteronom
5:12-15, o astfel de păzire a Sabatului slujea drept amintire și co-
memorare a odihnei și eliberării Israelului din robia egipteană.
„Ține ziua de odihnă, ca s-o sfințești, cum ți-a poruncit Domnul,
Dumnezeul tău. Șase zile să lucrezi, și să-ți faci toate treburile. Dar
ziua a șaptea este ziua de odihnă a Domnului, Dumnezeului tău:
să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici
robul tău, nici roaba ta, nici boul tău, nici măgarul tău, nici vreu-
nul din dobitoacele tale, nici străinul care este în locurile tale,
pentru ca și robul și roaba ta să se odihnească întocmai ca tine. Adu-
ți aminte că și tu ai fost rob în țara Egiptului, și Domnul,
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
327
Dumnezeul tău, te-a scos din ea cu mână tare și cu braț întins: de
aceea ți-a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, să ții ziua de odihnă.”
În plus față de aceasta, aflăm din Exod 20:8-12 că păzirea
Sabatului era o amintire a „odihnei lui Dumnezeu” din săptămâna
creației. Atât odihna creației cât și țara Canaanului sunt desem-
nate în Scriptură ca fiind „odihna lui Dumnezeu” (Psalmii 95:8-11;
Evrei 3:11, 18; 4:1, 3, 5, 10) și sunt interpretate în Noul Testament
ca fiind simboluri și umbre ale unei realități spirituale veșnice -
anume „odihna” în care poporul lui Dumnezeu trebuie să se stră-
duiască să intre.
„Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumne-
zeu. Fiindcă cine intră în odihna Lui, se odihnește și el de lucrările
lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale. Să ne grăbim dar
să intrăm în odihna aceasta, pentru ca nimeni să nu cadă în ace-
eași pildă de neascultare.” (Evrei 4:9-11)
Este clar, din aceste versete, că atât odihna lui Dumnezeu în
creație și odihna din Canaan erau importante, nu pentru că ele
erau parte din „legea morală neschimbătoare a lui Dumnezeu”, ci
pentru că ele prefigurau realitatea „odihnei de lucrările noastre”.
Această odihnă are loc inițial în justificarea prin credință (Evrei
3:18-19; 4:2-3, 10-11; 6:1; 9:14) și își găsește culminarea în cer
(Apocalipsa 14:13). La fel ca și tăierea împrejur, Sabatul a fost „fă-
cut pentru om” (Marcu 2:27-28) ca să fie o mărturia a realităților
invizibile care sunt relevante pentru toți oamenii, dar pentru că el
a fost doar „o umbră a lucrurilor viitoare,” „trupul [esența] este al
lui Hristos” (Coloseni 2:16-17).
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
328
4. Din dovezile limitate pe care le avem în Noul Testament
(Fapte 20:7; 1Corinteni 16:2; Apocalipsa 1:10), ar părea că prima zi
a săptămânii devenise cunoscută în biserica primară ca fiind „Ziua
Domnului” pentru că în acea zi înviase Isus, în ea apăruse El în
mod repetat înaintea ucenicilor Lui (Luca 24:1-36; Ioan 20:19, 26),
și în aceeași zi a fost turnat Duhul Sfânt (Faptele Apostolilor 2:1-
2). Practica adunărilor creștine de a se întâlni în această zi pare să
se fi dezvoltat în mod spontan, nu ca urmare a unei porunci, și era
asociată de la bun început cu închinarea, și nu cu încetarea lucru-
lui. Biserica primară a considerat Ziua Domnului ca pe o sărbă-
toare, care trebuia „celebrată” ca o „zi a bucuriei.” Cu toate acestea,
ei au susținut în mod repetat că ei nu „păzeau Sabatul”.32
5. Este un adevăr istoric faptul că biserica primară nu a pă-
zit Ziua Domnului (Duminica) într-un mod în care ar fi fost consi-
derată ca zi de odihnă sau „Sabat creștin.” Acei convertiți dintre
Neamuri se întâlneau devreme, în diminețile de Duminică, pentru
a se închina, apoi mergeau la muncă în tot restul zilei, ca în orice
altă zi din săptămână. Duminica a devenit sărbătoare legală abia
începând cu împăratul Constantin cel Mare (321 d. Hr.). Totuși,
chiar și după anul 321, creștinii au continuat să susțină diferența
esențială între Ziua Domnului și Sabat.
O vedere sabatariană asupra Zilei Domnului a apărut abia
în perioada medievală. Până la finele evului mediu, ideea că crești-
nii erau obligați să se odihnească Duminica din cauza Poruncii a
Patra devenise acceptată ca parte a dogmei romano-catolice. În
America, majoritatea gândirii noastre cu privire la Duminică în ca-
litate de „Sabat creștin” a fost moștenită direct din mișcarea
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
329
puritană scoțiană și engleză din secolul al XVII-lea, care a repre-
zentat o dezvoltare târzie în istoria bisericii.
6. În esență, nimeni din vremurile noastre nu „păzește Sa-
batul”, chiar și atunci când am presupune că ar fi validă păzirea lui
în prima zi a săptămânii, în loc de a șaptea zi. În fapt, este sub sem-
nul întrebării însăși ideea că păzirea Sabatului ar mai fi posibilă în
societatea modernă. Orice lucru, de la energia electrică și până la
accesul la rețelele de telefonie implică faptul că cineva lucrează în
ziua de „Sabat” (oricare zi a săptămânii ar fi aceea). Până și oțelul
care este folosit la fabricarea automobilelor noastre provine ade-
sea din forje care funcționează nonstop. Prin folosirea acestor lu-
cruri, ne facem vinovați fie de încălcarea Sabatului noi înșine, fie
de încurajarea altora de a-l încălca.
7. Dacă nu acceptăm standardele lui Dumnezeu în ce pri-
vește păzirea Sabatului, care sunt prezentate în Vechiul Testa-
ment (vezi Anexa C), atunci care sunt standardele pe care ar trebui
să le folosim? Întrucât Noul Testament nu ne vorbește despre vreo
schimbare în acest sens, cine este atunci calificat să ne clarifice
modul cum trebuie astăzi păzit Sabatul sau ce acțiuni mai sunt
încă interzise în Ziua Sabatului? Este permis să folosim un telefon
mobil de Sabat, să jucăm un meci de tenis sau să mergem la un res-
taurant? Aceasta este o chestiune serioasă, dacă spunem că „încăl-
carea” Sabatului este la fel de importantă ca păcate precum curvia
sau crima.
8. Trebuie să ținem minte constant că, dacă Cele 10 Porunci
sunt „legea morală neschimbată a lui Dumnezeu”, atunci Porunca
a 4-a este una din cele mai importante 10 cerințe morale aplicabile
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
330
omenirii. Eșecul în a păzi cu strictețe Ziua Domnului ar fi, așadar,
o ofensă morală gravă, asemănătoare cu păcate precum idolatria,
adulterul și crima. Dacă așa ar sta lucrurile, atunci nepăzirea Zilei
Domnului nu poate fi considerată ca o chestiune care ține de „li-
bertatea creștină”, și aceia care nu păzesc Sabatul trebuie să fie puși
sub disciplina bisericii (Matei 18:15-18; 1 Corinteni 5:9-13).
Aceasta înseamnă că ei trebuie să fie considerați și ca niște necreș-
tini, la fel ca aceia care persistă în furt, crimă sau adulter (1 Corin-
teni 6:9-11; Galateni 5:19-21). Dar cum pot sta lucrurile așa, dacă
noi nu suntem în măsură să stabilim, din Biblie, nici măcar ce
anume constituie „încălcarea Sabatului” în contextul Noului Legă-
mânt?
Datorită acestor motive, și a multor altora ca ele, trebuie să
respingem ideea că noi, creștinii, suntem obligați de Porunca a 4-a
să păzim Ziua Domnului ca fiind „Sabatul creștin.” Dar dacă Ziua
Domnului nu trebuie păzită în acest fel, atunci cum ar trebui pă-
zită? După cum am menționat mai sus, se pare că Ziua Domnului
a fost considerată în mod spontan ca zi de închinare în biserica pri-
mară, ca urmare a faptului că Hristos înviase din morți în prima zi
a săptămânii. Întrucât din vremurile apostolice, ea a fost cunos-
cută ca Ziua Domnului, este cu totul normal pentru creștini să se
întâlnească în această zi pentru a celebra cu bucurie, alături de fra-
ții lor credincioși din întreaga lume. Oricând este posibil, bineîn-
țeles că este o mare binecuvântare ca ei să își dedice întreaga zi
odihnei, închinării și părtășiei. Cu toate acestea, singurul lucru ab-
solut din Noul Testament pe care noi îl avem sigur în această pri-
vință este că aceia care sunt creștini sunt chemați să nu își „pără-
sească adunarea lor” (Evrei 10:25). Părtășia cu alți credincioși în
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
331
biserica locală, în închinare, învățătură și zidire reciprocă este o
chestiune de maximă importanță pentru orice creștin.
3. ÎN DEUTERONOM 30:11-14, DUMNEZEU SPUNE POPORULUI ISRAEL CĂ LEGEA LUI NU ESTE „PREA GREA” DE ÎMPLINIT DE CĂTRE EI. CUM TREBUIE SĂ ÎNȚELEGEM ACEASTA? ESTE CU ADEVĂRAT POSIBIL PENTRU OAMENII CĂZUȚI ÎN PĂCAT, FIE CĂ SUNT EI NĂSCUȚI DIN NOU, FIE CĂ NU, SĂ PĂZEASCĂ LEGEA LUI DUMNEZEU ÎNTR-UN MOD PERFECT?
După cum am observat în Capitolul 8, Legea lui Moise a slu-
jit drept lege civilă pentru o națiune fizică formată în principal din
oameni nenăscuți din nou. De aceea, ea a jucat un rol similar legi-
lor altor națiuni care au existat în acea vreme (cf. Deuteronom
4:8), iar multe din poruncile ei aveau de-a face mai mult cu aspec-
tele de comportament exterior decât cu motivațiile interioare (v.
paragraful intitulat Popor etnic sau popor spiritual?). Legea Mozaică
era caracterizată de umbre și ceremonii exterioare (Evrei 9:8-14),
de interdicții în ce privește comportamentul infracțional (1 Timo-
tei 1:9-10), și chiar de permisiuni în vremurile în care inimile oa-
menilor se împietreau (Matei 19:3-9; Marcu 10:2-12). Pe acest plan,
poruncile nu erau prea greu de împlinit. Ținerea Legii într-un mod
„perfect” de către apostolul Pavel înainte de convertirea lui ne
oferă un bun exemplu al unei astfel de ascultări:
Măcar că eu aș avea pricină de încredere chiar în lucrurile pămân-
tești. Dacă altul crede că se poate încrede în lucrurile pământești,
eu și mai mult; eu, care sunt tăiat împrejur a opta zi, din neamul
lui Israel, din seminția lui Beniamin, Evreu din Evrei; în ce
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
332
privește Legea, Fariseu; în ce privește râvna, prigonitor al Biseri-
cii; cu privire la neprihănirea, pe care o dă Legea, fără prihană. (Fi-
lipeni 3:4-6)
Când poporul Israel a ascultat de poruncile și cerințele Legii
(prin păzirea regulilor de alimentație, prin aducerea jertfelor
prescrise la vremea potrivită, prin refuzul de a se închina idolilor,
prin a nu curvi etc.), ei au avut parte de binecuvântarea lui Dum-
nezeu. Această binecuvântare a luat forma vieții și prosperității în
țara promisă, lucruri care sunt menționate în mod specific în ver-
setele care urmează după Deuteronom 30:11-14:
Iată, îți pun azi înainte viața și binele [în ESV. viața și prosperita-
tea], moartea și răul. Căci îți poruncesc azi să iubești pe Domnul,
Dumnezeul tău, să umbli pe căile Lui, și să păzești poruncile Lui,
legile Lui și rânduielile Lui, ca să trăiești și să te înmulțești, și ca
Domnul, Dumnezeul tău să te binecuvânteze în țara pe care o vei
lua în stăpânire. (Deuteronom 30:15-16)
Este foarte important faptul că, chiar dacă binecuvântarea
„vieții în țara promisă” nu era imposibil de obținut, iar Legea, în
aplicațiile ei civile, nu era „prea grea” de păzit, totuși poporul Israel
a eșuat lamentabil în a asculta de ea! Acest lucru a adus „mânia”
lui Dumnezeu asupra poporului, și a condus la expulzarea Israelu-
lui din țara Canaan. Incapacitatea morală (Iosua 24:19-20; Deute-
ronom 31:16-18, 20-21) a evreilor de a păzi Legea este astfel em-
blematică pentru incapacitatea morală a omenirii în general de a
trăi la nivelul standardelor lui Dumnezeu, oricât ar fi aceste stan-
darde de rezonabile și drepte.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
333
Trebuie de asemenea să ne amintim constant că, așa cum
spun atât Isus cât și Pavel, promisiunea Legii de a da „viața” în ca-
zul păzirii ei, reprezenta mai mult decât simpla promisiune a „vie-
ții în țara promisă”. La nivelul cel mai profund al ei, ea cuprindea
promisiunea „vieții veșnice pentru ascultarea perfectă” (vezi para-
graful Binecuvântări și Blesteme). Văzută din această perspectivă,
Legea cerea nimic mai puțin decât o dragoste perfectă față de Dum-
nezeu (cu toată inima, sufletul, cugetul și puterea) și o dragoste
perfectă față de semeni. Într-adevăr, o astfel de dragoste perfectă
s-a dovedit a fi „prea grea” de împlinit pentru orice persoană, cu
excepția lui Hristos, chiar dacă ea nu cere de la om nimic mai mult
decât ceea ce este rezonabil, natural și bun (Ieremia 2:32; Isaia 1:3;
Romani 7:12).
4. ATUNCI CÂND VORBEȘTE DESPRE LEGEA MOZAICĂ, PAVEL SPUNE CĂ „LEGEA NU ESTE FĂCUTĂ PENTRU CEL NEPRIHĂNIT”. AR PUTEA FI INTERPRETAT CĂ EL AFIRMĂ ACELAȘI LUCRU ȘI DESPRE ÎNDEMNURILE ȘI PORUNCILE DIN NOUL TESTAMENT?
Această întrebare este folositoare întrucât aduce în atenția
noastră o utilizare greșită a termenului „lege” care este foarte răs-
pândită. Multe persoane folosesc cuvântul „lege” pentru a descrie
orice imperativ sau „cerință” a Bibliei, inclusiv îndemnurile Nou-
lui Testament adresate credincioșilor, de a trăi vieți sfinte. Dar nu
acesta este sensul termenului „Lege” în accepțiunea lui Pavel.
Când Pavel vorbește despre „Lege”, el se referă la Legământul Mo-
zaic (Romani 5:14, 20; Galateni 3:17). Acest legământ a fost făcut
cu un popor anume (evreii) pentru o perioadă anume de timp (de
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
334
la Moise până la Hristos – Galateni 3:19) și a reprezentat un legă-
mânt al faptelor (Galateni 3:12) și o „slujbă aducătoare de osândă”
(2 Corinteni 3:9). Întrucât el a slujit și ca lege civilă pentru acea na-
țiune fizică, Legea lui Moise a fost corespondentul legilor altor na-
țiuni care au existat la acea vreme. În acest context, Pavel vede Le-
gea ca fiind în principal negativă, dată pentru a înfrâna și a con-
damna faptele rele ale oamenilor care nu erau născuți din nou:
„Legea nu este făcută pentru cel neprihănit, ci pentru cei fărăde-
lege și nesupuși, pentru cei nelegiuiți și păcătoși, pentru cei fără
evlavie, necurați, pentru ucigătorii de tată și ucigătorii de mamă,
pentru ucigătorii de oameni, pentru curvari, pentru sodomiți,
pentru vânzătorii de oameni, pentru cei mincinoși, pentru cei ce
jură strâmb, și pentru orice este împotriva învățăturii sănă-
toase...” (1 Timotei 1:9-10).
Pavel nu vede viața creștină ca fiind centrată pe Lege în
vreun fel. În fapt, tocmai pentru că ei, creștinii, au „murit față de
Lege”, acum pot aduce roadă pentru Dumnezeu: „Tot astfel, frații
mei, prin trupul lui Hristos, și voi ați murit în ce privește Legea, ca
să fiți ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morți; și aceasta, ca să
aducem roadă pentru Dumnezeu. Căci, când trăiam sub firea noas-
tră pământească, patimile păcatelor, ațâțate de Lege, lucrau în mă-
dularele noastre, și ne făceau să aducem roade pentru moarte”
(Romani 7:4-5). Este foarte important de reținut faptul că omul
descris în Romani 7:14 ca fiind „pământesc, vândut rob păcatu-
lui”, este omul a cărei viață este centrată complet asupra Legii (Mo-
zaice): „Legea, negreșit, este sfântă ... Legea este duhovnicească...
mărturisesc ... că Legea este bună ... după omul dinlăuntru îmi
place Legea lui Dumnezeu...cu mintea, eu slujesc legii... (Romani
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
335
7:12, 14, 16, 22, 25). Contrar cu ceea ce au presupus mulți, „omul
din Romani 7” nu reprezintă pe creștinul care se străduiește să fie
plăcut Domnului Isus Hristos prin urmarea învățăturilor Sale din
Noul Testament. Dimpotrivă, el reprezintă pe omul a cărei focali-
zare este numai pe Legea lui Moise. Ca unul care slujește în „vechea
slovă”, el se străduiește constant să asculte de Lege, dar în final tot
ce produce el sunt „roade spre moarte”. O astfel de ascultare cen-
trată pe Lege se află în contrast complet față de felul cum Pavel ve-
dea viața creștină. Creștini fiind, noi „am fost izbăviți de Lege, și
suntem morți față de Legea aceasta, care ne ținea robi, pentru ca
să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea
slovă” (Romani 7:6).
Îndemnurile și poruncile Noului Testament (în contrast cu
Legea) nu reprezintă un „cod de legi” – un legământ al faptelor, în-
soțit de binecuvântări și blesteme. Dimpotrivă, ele reprezintă
puncte de reper ale harului în ce privește trăirea evlavioasă, și care
sunt date credincioșilor pentru a-i ajuta în a trăi implicațiile glori-
oase a ceea ce a fost deja făcut pentru ei în Hristos: „Dacă deci ați
înviat împreună cu Hristos, să umblați după lucrurile de sus, unde
Hristos șade la dreapta lui Dumnezeu. Gândiți-vă la lucrurile de
sus, nu la cele de pe pământ. Căci voi ați murit, și viața voastră este
ascunsă cu Hristos în Dumnezeu” (Coloseni 3:1-3). Imperativele
Noului Testament („gândiți-vă la lucrurile de sus”; „umblați după
lucrurile de sus”) sunt pur și simplu manifestările exterioare lo-
gice ale realității mărețe a Evangheliei („ați înviat împreună cu
Hristos”). Aceste porunci au fost date acelora care sunt ei înșiși
făpturi noi în Hristos – „vii, din morți cum erați” (Romani 6:13) și
înviați pentru a „trăi o viață nouă” (Romani 6:4).
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
336
5. DACĂ LEGEA LUI MOISE A PORUNCIT CA NOI SĂ „IUBIM PE DUMNEZEU CU TOATĂ INIMA, CU TOT SUFLETUL, CU TOT CU-GETUL ȘI CU TOATĂ PUTEREA, ȘI PE APROAPELE NOSTRU CA PE NOI ÎNȘINE”, CUM PUTEA LEGEA LUI HRISTOS SĂ NE ADUCĂ UN STANDARD „MAI ÎNALT” DECÂT LEGEA LUI MOISE?
Așa cum s-a precizat mai sus, Legea Mozaică a slujit drept
lege civilă pentru un popor fizic și, ca atare, a avut de-a face mai
mult cu comportamentul exterior decât cu motivațiile interioare.
Din acest motiv, legea lui Hristos ne prezintă într-adevăr un stan-
dard mai înalt decât cel al Legii lui Moise. A iubi pe Dumnezeu cu
„toată” inima, într-un context mozaic, nu presupunea o perfecți-
une absolută, ci o devoțiune din toată inima față de Iehova. Despre
acei regi (de exemplu) care au căutat cu sârguință să fie plăcuți lui
Dumnezeu în tot ceea ce El le poruncise ni se spune că ei L-au ur-
mat „din toată inima”. Iosia este un astfel de exemplu. Pentru că el
a curățit Iuda de idolatrie și a reinstaurat celebrarea Paștelui (2
Regi 23:1-24), este lăudat pentru că „n-a fost niciun împărat care
să se întoarcă la Domnul, ca el, din toată inima, din tot sufletul și
din toată puterea lui, întocmai după toată legea lui Moise” (2Regi
23:25; cf. 2Cronici 15:12-15; 16:9; 1Regi 11:4)
Cu toate acestea, cum am observat, promisiunea Legii de a
da „viața ca rezultat al ascultării” reprezenta, în profunzimea ei,
promisiunea „vieții veșnice ca urmare a ascultării perfecte”. O as-
tfel de „ascultare perfectă” implică nimic mai puțin decât a avea o
dragoste perfectă față de Dumnezeu și față de semeni. Nu poate
exista un standard mai înalt decât acesta! Păzirea celor două mari
porunci, atunci când ele sunt luate în considerare în termenii celui
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
337
mai deplin și mai profund sens, este așadar suficientă în ea însăși
pentru a fi răsplătită cu viața veșnică (Luca 10:25-28). Acestea
sunt cele două porunci pe care Hristos, în calitate de ultim Adam,
le-a împlinit perfect pentru cei care sunt ai Lui, cu scopul de a ob-
ține pentru ei neprihănirea și viața. (Romani 5:17-18, 21). Văzută
la acest nivel, legea lui Hristos nu reprezintă un standard mai înalt
decât cele două mari porunci (ar fi imposibil), ci o revelare mai
clară și mai înaltă a ceea ce implică împlinirea acelui standard.
6. A FOST LEGĂMÂNTUL AVRAAMIC CONDIȚIONAT, SAU NE-CONDIȚIONAT? SAU, AU FOST CELE DOUĂ LEGĂMINTE FĂCUTE CU AVRAAM, UNUL CONDIȚIONAT ȘI UNUL NECONDIȚIONAT?
De-a lungul Bibliei, legământul lui Dumnezeu cu Avraam
este întotdeauna văzut ca un singur legământ. Aspectele diferite
ale acestui legământ unitar sunt reiterate și descrise detaliat în
mai multe momente din viața lui Avraam (Geneza 12:1-3, 7;
13:14-17; 15:1-21; 17:1-27; 18:17-19; 22:15-18) și repetate lui
Isaac (Geneza 26:2-5) și Iacov (Geneza 28:3-4, 13-15; 32:12), dar
legământul este întotdeauna văzut ca fiind unitar (de ex. Luca
1:72-73 (cf. v.54-55); Galateni 3:15-18).
Dacă lăsăm ca învățăturile clare ale lui Pavel din Noul Tes-
tament (Romani 4; Galateni 3-4; Romani 9) să ne determine con-
cepția privind Legământul Avraamic, descoperim că avem de-a
face cu un legământ al promisiunii, în cadrul căruia binecuvântă-
rile sunt primite prin har, prin credință. Vom mai descoperi și fap-
tul că Legământul Avraamic este legat direct de Noul Legământ, și
că el este pus în contradicție cu Legământul Mozaic. Atât în
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
338
Legământul Avraamic cât și în Noul Legământ, binecuvântarea
este primită prin har, prin credință (Galateni 3:9; Romani 4:16). În
Legământul Mozaic, dimpotrivă, binecuvântarea este condițio-
nată de ascultare și nu este primită prin har, prin credință. În acest
sens, Legământul Avraamic este „necondiționat.”
Atunci când citim în această lumină relatările Vechiului
Testament cu privire la felul cum Dumnezeu a tratat cu Avraam,
nu putem să nu fim uimiți de caracterul suveran și plin de har al
promisiunilor făcute lui, și să nu vedem contrastul izbitor dintre
acestea și binecuvântările și blestemele legale și condiționale din
Legământul Mozaic. (Comparați Geneza 12:7; 13:14-17; 15:1-21;
18:17-19 cu Deuteronom 28:1-68; Levitic 26:3-39.)
Aceasta nu înseamnă că nu a existat ascultare din partea lui
Avraam sau că ea a fost irelevantă în Legământul Avraamic (Ge-
neza 12:1, 4; 17:1-2, 9-14; 22:18; 26:5; Evrei 6:15) mai mult decât
ar fi irelevantă sau ne-existentă ascultarea creștinului în Noul Le-
gământ (Matei 7:21-23; Romani 6:17-18; 11:22: Evrei 6:11-12;
12:14). Totuși, aceasta nu înseamnă că ambele legăminte nu s-ar
împlini cu siguranță, pentru că aceasta nu depinde în final de as-
cultarea omului, ci de credincioșia și harul suveran ale lui Dumne-
zeu (Romani 9:6-13; Galateni 4:23-31). După cum lucrarea harului
lui Dumnezeu în inima oricărui credincios este garanția (Ieremia
32:40) că el va rămâne credincios în cadrul Noului Legământ, la fel
lucrarea harului în inima lui Avraam a fost garanția că el avea să
rămână credincios, în cadrul Legământului Avraamic.
Întrucât ascultarea lui Avraam a depins în final de credin-
cioșia și harul lui Dumnezeu, El a putut să transmită lui Avraam
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
339
promisiunile acelea ca fiind sigure în ce privește împlinirea lor, dar
în același timp se vorbește și despre necesitatea ascultării din par-
tea lui Avraam.
„Atunci Domnul a zis: „Să ascund Eu oare de Avraam ce am să
fac?... Căci Avraam va ajunge negreșit un neam mare și puternic, și
în el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului. Căci Eu îl cu-
nosc și știu că are să poruncească fiilor lui și casei lui după el să
țină Calea Domnului, făcând ce este drept și bine, pentru ca astfel
Domnul să împlinească față de Avraam ce i-a făgăduit” (Geneza
18:17-19)
Vedem în aceste versete că nu a existat nici un semn de în-
doială dacă Avraam va ajunge sau nu „un neam mare și puternic”
și dacă „în el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului”
sau nu. Acest lucru era absolut sigur. În același timp, nu există nici
un semn de îndoială dacă Avraam avea sau nu să asculte de Dum-
nezeu și dacă avea „să poruncească fiilor lui și casei lui după el să
țină Calea Domnului” sau nu. „Alegerea” suverană a lui Avraam de
către Dumnezeu a fost garanția că el va asculta de Dumnezeu și că
Domnul va „împlini față de Avraam ce i-a făgăduit”!
Cu aceste realități în minte ar trebui să citim pasaje ca Ge-
neza 22:15-18 (adesea citate ca și cum ar demonstra caracterul
condiționat al Legământului Avraamic).
Îngerul Domnului a chemat a doua oară din ceruri pe Avraam, și
a zis: „Pe Mine însumi jur, zice Domnul: pentru că ai făcut lucrul
acesta, și n-ai cruțat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, te voi binecu-
vânta foarte mult și-ți voi înmulți foarte mult sămânța, și anume:
ca stelele cerului și ca nisipul de pe țărmul mării; și sămânța ta va
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
340
stăpâni cetățile vrăjmașilor ei. Toate neamurile pământului vor
fi binecuvântate în sămânța ta, pentru că ai ascultat de porunca
Mea!”
Expresia „pentru că” din aceste versete nu trebuie înțeleasă
ca și cum ascultarea lui Avraam i-ar fi adus cumva merite, și ca și
cum Dumnezeu ar spune că Avraam ar fi trecut cumva un test al
dedicării lui, care de acum l-ar fi calificat să primească binecuvân-
tările care nu i-ar fi aparținut deja. Dimpotrivă, Dumnezeu a pro-
mis lui Avraam cu mulți ani mai înainte că El îl va „binecuvânta”
și că îi va „înmulți sămânța ca stelele cerului,” iar Avraam a crezut
promisiunea făcută de Dumnezeu la acel moment (vezi Geneza
12:2-3; 15:5-6). Cu alte cuvinte, aceste binecuvântări deja aparți-
neau lui Avraam cu mulți ani înainte de acest act de ascultare, în
jertfirea lui Isaac.
Așadar, este clar că noi trebuie să înțelegem pasajul din Ge-
neza 22:15-18 în același fel cum înțelegem versetele similare din
Noul Testament. Când Isus spune că la judecata finală „Atunci Îm-
păratul va zice celor de la dreapta Lui: ,Veniți binecuvântații Tată-
lui Meu de moșteniți Împărăția, care v-a fost pregătită de la înte-
meierea lumii. Căci am fost flămând, și Mi-ați dat de mâncat; Mi-a
fost sete, și Mi-ați dat de băut etc” (Matei 25:34-36, 41-43), nimeni
nu contestă că ceea ce El a spus aici nu face referire la mântuirea
prin fapte. Dimpotrivă, El spune aici că faptele sunt dovada con-
vertirii adevărate și consecința inevitabilă a existenței credinței
mântuitoare. Chiar și așa, ceea ce Dumnezeu spune în Geneza
22:15-18 este că ascultarea lui Avraam a confirmat realitatea cre-
dinței pe care el o avea deja. Avraam „a crezut pe Dumnezeu” și
aceasta i-a fost „socotită drept neprihănire” cu vreo 30 de ani
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
341
înainte, dar, așa cum spune Iacov, acest act de ascultare a confir-
mat realitatea credinței sale, și „astfel s-a împlinit Scriptura care
zice: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, și i s-a socotit ca neprihă-
nire”; și el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu” (Iacov 2:21-23)
7. NU A FOST DE FAPT VECHIUL LEGĂMÂNT UN LEGĂMÂNT AL HARULUI, PENTRU CĂ ÎN CADRUL LUI S-AU ADUS JERTFE CA MIJLOC DE IERTARE PENTRU CEI CARE PĂCĂTUISERĂ?
De-a lungul Bibliei, faptul că Dumnezeu a dat Legea popo-
rului Israel este mereu considerată ca un mare act de bunătate și
ca o binecuvântare. „El descoperă lui Iacov Cuvântul Său, lui Israel
legile și poruncile Sale. El n-a lucrat așa cu toate neamurile, și ele
nu cunosc poruncile Lui. Lăudați pe Domnul!” (Psalmii 147:19-20;
cf. Deuteronom 4:6-8; Psalmii 119 etc.). Atunci când Pavel pune
întrebarea cu privire la avantajul pe care evreii l-au avut prin com-
parație cu Neamurile, răspunsul pe care el îl dă este acesta, „Ori-
cum, sunt mari. Și mai întâi de toate, prin faptul că lor le-au fost
încredințate cuvintele lui Dumnezeu” (Romani 3:1-2)
Faptul că Dumnezeu a dat Legea a fost un act de har prin
aceea că ea a revelat poporului Israel, mult mai clar decât oricărui
alt popor din istorie, care este caracterul și care sunt căile lui Dum-
nezeu. Evreii aveau în Lege „îndreptarul cunoștinței depline și al
adevărului” (Romani 2:20). Pe de altă parte, Dumnezeu S-a revelat
ca perfect sfânt și neprihănit: oamenii păcătoși nu se pot apropia de
El în baza meritelor lor fără a avea de-a face sigur cu moartea. Pe
de altă parte, El S-a descoperit ca fiind bun și milostiv: El este încet
la mânie și gata să ierte. De asemenea, El S-a revelat și ca fiind
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
342
perfect drept: păcatul nu poate fi iertat fără jertfă. În toate aceste
căi și altele ca ele, faptul că Dumnezeu a dat Legea Sa poporului Is-
rael a fost un act al harului Lui.
Este la fel de adevărat și faptul că existența jertfelor pentru
păcat în Vechiul Legământ a fost un act al harului. Dumnezeu nu
avea nici o obligație să pună la dispoziția omului nici un fel de mij-
loace prin care să poată fi date la o parte încălcările legământului
de către oameni; ceea ce El a făcut prin aceasta a fost un act de în-
durare totală: „Căci viața trupului este în sânge. Vi l-am dat ca să-l
puneți pe altar, ca să slujească de ispășire pentru sufletele noastre,
căci prin viața din el face sângele ispășire” (Levitic 17:11). Jertfele
au făcut (în mod temporar) posibil ca Dumnezeu să continue să lo-
cuiască printre și să binecuvânteze poporul Vechiului Legământ,
în ciuda eșecurilor lor. Ele au slujit de asemenea și ca un mijloc de
reamintire constantă a faptului că mântuirea nu ar putea fi vreo-
dată obținută în baza meritelor omului. Mai mult, ele au simboli-
zat jertfa lui Hristos, care avea să vină, și care, într-o zi, avea să „ri-
dice” păcatul.
În lumina acestor lucruri, orice evreu ar fi trebuit să conști-
entizeze: (1) că Dumnezeu este sfânt și drept, (2) că omul este pă-
cătos și are nevoie de iertare, și (3) că mântuirea nu poate fi nicio-
dată obținută pe baza meritelor, ci ea trebuie să vină prin moartea
unui miel de jertfă. Unii au conștientizat aceasta și au experimen-
tat realitatea iertării păcatelor lor prin a privi dincolo de Lege către
Promisiune – astfel ei „călcând pe urmele credinței aceleia, pe care
o avea tatăl lor Avraam” (Romani 4:12). Alții, totuși, au privit la
păzirea meticuloasă de către ei a Legii, prin care credeau că vor
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
343
obține neprihănirea înaintea lui Dumnezeu (Romani 9:30-
10:11). Ei considerau până și ascultarea lor atentă de cerințele jer-
tfelor din Lege ca fiind ceva ce le aducea merite. Aceia care au făcut
astfel, au pierit, în ciuda revelației îndurătoare pe care ei au pri-
mit-o prin Lege, cu privire la caracterul lui Dumnezeu, păcătoșe-
nia omului și adevărata cale de mântuire.
A spune toate acestea nu este, totuși, același lucru cu a
spune că Vechiul Legământ în el însuși a fost bazat pe principiul
harului. Legea a fost o expresie a harului în calitate de mod de reve-
lare a caracterului și căilor lui Dumnezeu, dar ea nu a fost o expre-
sie a harului în calitate de legământ. Trebuie să avem constant în
minte faptul că poruncile Legii nu erau doar niște simple îndem-
nuri înțelepte și bune pentru trăirea evlavioasă, ci erau condiții
pentru obținerea vieții (Levitic 18:5; 25:18-19; Deuteronom 4:1,
40; 5:33; 8:1; 30:15-20) și binecuvântării (Deuteronom 28:1-14; cf.
29:21 – „toate blestemele legământului) „în țara promisă”. Legă-
mântul Mozaic a fost, așadar, caracterizat de principiul că viața
este dependentă de fapte – un principiu care, conform lui Isus și lui
Pavel deopotrivă, poate fi aplicat vieții veșnice, la un nivel mai pro-
fund (Luca 10:25-28; Romani 10:5; Galateni 3:12). Întrucât bine-
cuvântările ei erau dependente de ascultarea omului, Vechiul Le-
gământ se situează într-un contrast izbitor față de Noul Legă-
mânt, în care toți cei care cred „primesc, în toată plinătatea, harul
și darul neprihănirii” (Romani 5:17) și astfel ei „domnesc în viață”
datorită a ceea ce Hristos a făcut pentru ei. Există, într-adevăr, po-
runci și îndemnuri de ascultare și în Noul Legământ, dar acestea
nu pot fi caracterizate drept o „slujbă aducătoare de moarte” sau o
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
344
„slujbă aducătoare de osândă”, așa cum sunt poruncile Vechiului
Legământ, „scrise și săpate în pietre” (2 Corinteni 3:7)!
Se spune uneori că Legământul Mozaic trebuie considerat
ca o expresie a harului pentru că el prezintă atât un standard de
comportament cât și jertfele pentru aceia care au încălcat acest
standard. Această afirmație cumva ne induce în eroare. Ea presu-
pune că aspectul poruncitor al Legii („standardul de comporta-
ment” al ei) era un lucru, și jertfele erau cu totul alt lucru. Dar nu
așa au stat lucrurile. Aducerea jertfelor a fost parte din „standar-
dul de comportament” instituit de Lege; multe din cele 613 po-
runci ale Legii erau de fapt îndatoriri cu privire la sistemul jertfe-
lor.
Mai mult, această afirmație ne conduce în eroare dacă o în-
țelegem ca și cum ar spune că „standardul de comportament” al
Legii a fost un standard exclusiv „moral”, și că jertfele erau aduse
ca expresie a harului pentru încălcarea acelui standard moral. În
realitate, standardul de comportament al Legii făcea referire la
toate felurile de „neprihănire” – civilă, ceremonială și morală – iar
jertfele care erau aduse pentru a îndepărta necurăția ceremonială,
adesea nu erau aduse pentru a îndepărta necurăția morală și civilă
(vezi și mai jos).
A afirma că toate acestea sunt corecte înseamnă a afirma
(încă o dată) că Legea este unitară. Ea nu poate fi împărțită în cate-
gorii mentale, oricare ar fi aceste categorii. Pavel nu a făcut nicio-
dată vreo distincție explicită între standardul de neprihănire al
Vechiului Legământ și sistemul jertfelor din cadrul acestuia. De
altfel, el nici nu a spus vreodată că, datorită existenței jertfelor din
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
345
Vechiul Legământ, atunci acesta ar fi fost bazat pe principiul ha-
rului, ori că motivul pentru care Legea nu ne poate mântui acum
este că jertfele ei au fost desființate în Hristos. Dimpotrivă, el pune
un semn de egalitate între întreg Vechiul Legământ și aspectul po-
runcitor al Legii. Se pare că, pentru Pavel, „Vechiul Legământ” este
același lucru cu „Legea” și același lucru cu porunca, și „Blestemat
este oricine nu stăruiește în toate lucrurile scrise în cartea Legii
[inclusiv poruncile legate de jertfe], ca să le facă” (Galateni 3:10).
Observăm această subliniere repetată în afirmațiile lui Pa-
vel privitoare la Lege. De exemplu, când el spune că „Legea” a venit
„pentru ca să se înmulțească greșeala”, este clar din context (Ro-
mani 5:13-14, 20) că el vorbea despre întregul sistem mozaic (inclu-
siv sistemul jertfelor), și nu doar despre aspectele „morale” ale Le-
gii. La același aspect al sistemului mozaic în întregimea lui a făcut
Pavel referire ca fiind un sistem strict de disciplină care a ținut pe
evrei în „robie” și care i-a tratat drept „robi” (Galateni 3:17-
4:5) până la vremea venirii lui Hristos. În mod asemănător, legă-
mântul „de pe Muntele Sinai” este cel care „naște [copii] pentru ro-
bie” (Galateni 4:24). Și iarăși, Vechiul Legământ este acela pe care
Pavel îl privește ca fiind o „slujbă aducătoare de moarte și osândă”
(2 Corinteni 3:5-18).
În cele ce urmează am rezumat mai multe aspecte care ne
pot ajuta să înțelegem de ce Pavel vedea Vechiul Legământ astfel,
chiar dacă în acest legământ exista o modalitate (ceremonială –
Evrei 9:9-10, 13-14) de îndepărtare a păcatului:
1. A gândi că Vechiul Legământ a avut jertfe pentru oricare
încălcare de Lege este o greșeală serioasă. Acest lucru n-a fost
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
346
valabil nici măcar pentru Cele 10 Porunci, care cuprindeau însăși
„cuvintele legământului” (Exod 34:28). Pedeapsa pentru idolatrie
(Deuteronom 13:1-11), încălcarea Sabatului (Exod 31:15), crimă
(Deuteronom 19:11-13, Levitic 24:17), și adulter (Levitic
20:10) era moartea, nu jertfele! Același lucru era valabil pentru
blasfemie (Levitic 24:10-16), sodomie (Levitic 20:13), zoofilie (Le-
vitic 20:15-16), vrăjitorie (Levitic 20:27), blestemarea părinților
(Levitic 20:9), și alte astfel de păcate. Jertfele au putut fi aduse nu-
mai pentru păcate săvârșite neintenționat (Levitic 5:17-19; Nu-
meri 15:22-26; v. și Levitic 4:2, 22, 27; 5:15 etc.). În majoritatea ca-
zurilor, nu a existat nici o jertfă pentru păcate cu intenție, ci per-
soanele în cauză au fost judecate (Numeri 15:30-31, comparați to-
tuși cu Levitic 5:1-6; 6:1-7). Astfel, principiul „viață pentru ascul-
tare” și „moarte pentru neascultare” a rămas valabil chiar dacă a
existat sistemul jertfelor și a caracterizat astfel Legământul Mozaic
ca întreg.
2. După cum am arătat mai sus, multe din cele 613 porunci
ale Legii erau în sine îndatoriri legate de sistemul jertfelor. Au exis-
tat trei lucruri care au caracterizat poruncile privitoare la jertfe. În
primul rând, ele erau obligatorii, nu opționale, și deci erau obligații
ale evreilor. Aceia care nu aduceau jertfele poruncite, erau con-
damnați de Lege și se aflau sub blestem; iertarea cerea ispășire (Le-
vitic 4:31, 35). În al doilea rând, nu doar că aducerea jertfelor era
obligatorie, dar cerințele legate de aceasta erau foarte riguroase
și exigente (de ex. Levitic 14:1-32). Dumnezeu nu primea jertfele
acelora care nu urmau aceste cerințe și reguli cu meticulozitate. În
al treilea rând, jertfele erau scumpe. Așa cum însăși cuvântul „jer-
tfă” sugerează, ele implicau cheltuieli importante din partea
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
347
acelora care le aduceau. De exemplu, jertfa cerută pentru păcate
fără voie consta dintr-un „berbec fără cusur” (Levitic 5:17-19), în
timp ce jertfa cerută pentru cineva care era curățat de lepră consta
din „doi miei fără cusur, și o oaie de un an fără cusur, trei zecimi
dintr-o efă de floarea făinii, ca dar de mâncare frământat cu un-
tdelemn, și un log (pahar) de untdelemn.” Deși Legea avea reguli și
pentru cei săraci, chiar și atunci cheltuiala necesară pentru aduce-
rea jertfei era considerabilă: „Dacă este sărac și nu poate să aducă
toate aceste lucruri, atunci să ia un singur miel, care să fie adus ca
jertfă pentru vină, după ce a fost legănat într-o parte și într-alta, ca
dar legănat, și să facă ispășire pentru el. Să ia o zecime din floarea
făinii, frământată cu untdelemn, pentru darul de mâncare, și un
log de untdelemn. Să ia și două turturele sau doi pui de porumbel,
după mijloacele lui, unul ca jertfă de ispășire, celălalt ca ardere de
tot” (Levitic 14:10, 21-22). Este evident că jertfele erau costisi-
toare și adesea forțau pe aceia care trebuiau să le aducă să cheltuie
uneori până la limită cu ele!
De aceea, din acest punct de vedere, sistemul jertfelor a re-
prezentat obligații, rigoare și cheltuieli, nu har. Acești trei factori
luați împreună au făcut ca până și existența sistemului jertfelor în
Lege să fie parte din „jugul” greu pe care nici unul din evrei nu fu-
seseră în măsură să îl „poarte” (Faptele Apostolilor 15:10). Afir-
mând aceasta, trebuie ca să ținem mereu minte faptul că cerințele
Legii erau „grele” doar datorită păcătoșeniei omului. „Legea, negre-
șit, este sfântă, și porunca este sfântă, dreaptă și bună” (Romani
7:12). Dumnezeu nu a cerut de la om nimic dincolo de ceea ce era
rezonabil, natural, bun și drept (Ieremia 2:32; Isaia 1:3). Cu toate
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
348
acestea, pentru omul căzut în păcat, Legea reprezintă un „jug al ro-
biei” (Galateni 5:1)
3. Atunci când spunem că Legământul Mozaic a adus cu el
posibilitatea iertării pentru aceia care au „încălcat Legea”, trebuie
să ne fie clar la ce anume facem referire. Multe încălcări ale Legii
aveau de-a face cu „necurăția” legată de ritualuri. Aceste încălcări
ale Legii erau „păcate” și cereau jertfe pentru a fi iertate, chiar dacă
ele nu erau legate direct în nici un fel de caracterul lui Dumnezeu
sau de ceva „bun sau rău”, așa cum distingem noi acum lucrurile.
„...când cineva, fără să știe, se va atinge de ceva necurat, fie de ho-
itul unei fiare sălbatice necurate, fie de hoitul unei vite de casă
necurate, fie de hoitul unei târâtoare necurate, și va băga apoi de
seamă și se va face astfel vinovat; sau când cineva, fără să ia
seama, se va atinge de vreo spurcăciune omenească, de orice
spurcăciune care face pe cineva necurat, și va băga de seamă mai
târziu, și se va face astfel vinovat; când cineva, deci, se va face vi-
novat de unul din aceste lucruri, trebuie să-și mărturisească păca-
tul. Apoi să aducă lui Dumnezeu ca jertfă de vină, pentru păcatul
pe care l-a făcut, o parte femeiască din turmă, și anume, o oaie sau
o capră, ca jertfă ispășitoare. Și preotul să facă pentru el ispășirea
păcatului lui. (Levitic 5:2-3, 5-6)
În acest pasaj, vedem că orice persoană care, fără să vrea, se
atingea de cadavrul vreunui animal necurat, trebuia să jertfească
o oaie sau o capră pentru a fi iertat de acest „păcat”! Vedem din nou
că în aceste situații, jertfele Legii reprezentau o obligație suplimen-
tară pentru evrei, și nu o cale de ieșire prin har din greșelile lor mo-
rale, așa cum am fi presupus la prima vedere. Aceste jertfe aveau
în ele har în ce privește scopul lor (de a îndepărta necurăția
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
349
ceremonială, de a învăța pe Israel lucruri privitoare la sfințenia
[„separarea”] lui Dumnezeu, și de a reprezenta simboluri și umbre
ale realităților spirituale), dar ele nu au fost instrumente ale haru-
lui în și prin ele însele.
4. În final, și poate cel mai important aspect, aducerea con-
tinuă de jertfe în Vechiul Legământ, în loc să asigure pe evrei de
iertarea lor, de fapt aceasta nu făcea decât să le reamintească ideea
că păcatele lor nu fuseseră niciodată îndepărtate cu adevărat. „Dar
aducerea aminte a păcatelor este înnoită din an în an, tocmai prin
aceste jertfe; căci este cu neputință ca sângele taurilor și al țapilor
să șteargă păcatele” (Evrei 10:3-4). Din nou, văzute din această
perspectivă, jertfele nu reprezentau „harul”, ci „Legea”! Jertfele Ve-
chiului Legământ erau, în fapt, ineficiente în a obține justificarea
înaintea lui Dumnezeu pentru orice persoană. Numai în Hristos
„oricine crede, este iertat (grecește – justificat) prin El de toate lu-
crurile de care n-ați putut fi iertați prin Legea lui Moise” (Faptele
Apostolilor 13:38-39; Evrei 9:15).
În lumina acestor considerații, nu este greu să înțelegem de
ce Pavel avea să caracterizeze Vechiul Legământ în întregimea lui
ca o „slujbă aducătoare de osândă și moarte” și ca un sistem strict
de disciplină, care își ținea subiecții în „robie”, ca „sclavi”.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
350
8. ESTE LEGEA UN „ÎNDRUMĂTOR” PENTRU NEAMURI ÎN EGALĂ MĂSURĂ CA ȘI PENTRU EVREI, ȘI LA NIVEL DE INDIVID ÎN EGALĂ MĂSURĂ CA LA NIVEL DE NAȚIUNE?
Atunci când Pavel spune în Galateni 3:24 că Legea „ne-a
fost un îndrumător spre Hristos”33, el se referea la perioada din is-
toria răscumpărării care s-a întins de la momentul ieșirii din Egipt
și până la venirea lui Hristos. În decursul acelei perioade, Legă-
mântul Mozaic a avut un rol temporar de „tutore” sau „dascăl”
pentru națiunea Israel ca întreg. Atunci când Hristos a venit, acea
perioadă s-a încheiat. „După ce a venit credința, nu mai suntem
sub îndrumătorul acesta (Legământul Mozaic).”
În plus față de aceasta, mai multe traduceri in limba en-
gleză ale acestui pasaj reflectă pe deplin conceptul că Legea a fost
nu doar un „tutore până când a venit Hristos” ci și un „îndrumător
spre Hristos”. „Astfel, Legea a fost îndrumătorul nostru spre Hris-
tos, ca să fim justificați prin credință” (trad. lit. NASB). (Expresiile
„către” sau „spre” nu există în limba greacă, dar ele sunt implicate.)
Această traducere „mai deplină” a versetului din Galateni 3:24
pare să fie o înțelegere corectă a cuvintelor lui Pavel, întrucât el
spune, în contextul imediat, că Legea a fost dată „din cauza fără-
delegii”. Ceea ce el vrea să transmită prin această afirmație se
poate observa comparând acest pasaj cu celelalte scrieri ale sale, în
care lucrarea Legii ca „dascăl” este prezentată mai proeminent
(Romani 5:20; 7:7-25; 1Corinteni 15:56 etc; v. și paragraful intitu-
lat Pentru ce mai este dată Legea?) Legea a avut ca scop să „conducă”
pe evrei la Hristos, arătându-le păcătoșenia, puterea păcatului, ne-
voia lor de Mântuitor etc. „Dar Scriptura a închis totul sub păcat,
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
351
pentru ca făgăduința să fie dată celor ce cred, prin credința în Isus
Hristos” (Galateni 3:22)
Deși Pavel vorbește în Galateni 3 despre Legea Mozaică în
sensul în care aceasta era relaționată în mod specific evreilor, el
pare să considere Legea ca reprezentativă pentru principiile legale
față de care și Neamurile sunt condamnate și se află sub robie. Pu-
tem vedea acest lucru în versetele 22-23, unde Pavel susține că
toți oamenii (atât evrei cât și Neamuri) au fost „închiși sub păcat”,
la fel cum în versetele 13-14, unde arată blestemul de sub care
Hristos a eliberat atât pe credincioșii evrei cât și pe cei dintre Nea-
muri, denumindu-l „blestemul Legii”. Mai mult, Pavel arată acelora
dintre Neamuri care voiau să se supună regulilor și poruncilor Legii
lui Moise ce înseamnă ca ei să dorească să se „întoarcă iarăși la
acele învățături începătoare, slabe și sărăcăcioase, cărora voiau să
se supună din nou” (Galateni 4:9).
Din toate aceste argumente, ar trebui să ne fie clar că, indi-
ferent cum am traduce Galateni 3:24, principiul că Dumnezeu fo-
losește Legea pentru a conduce pe oameni la Hristos este un prin-
cipiu biblic. Păcatul nu are nici un sens în lipsa unui standard
anume care să îl definească. Toți oamenii sunt condamnați de le-
gea față de care sunt supuși. Pentru Neamuri, aceasta este legea
conștiinței, pentru evrei, Legea lui Moise, iar pentru aceia care au
auzit mesajul Noului Testament, legea lui Hristos.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
352
9. AR TREBUI SĂ MAI ÎNVEȚE COPIII NOȘTRI CELE 10 PORUNCI?
Cu siguranță, copiii noștri trebuie să fie învățați Cele 10 Po-
runci. Ele ne arată lucrurile pe care Dumnezeu le-a considerat de
cea mai mare importanță pentru comportamentul oamenilor din
Vechiul Legământ. Cinstirea părinților, de exemplu, este conside-
rată a fi de importanță egală cu a nu ucide semenul, sau a nu curvi
cu soția lui. Evident, trebuie să fim atenți ca, atunci când îi învă-
țăm Cele 10 Porunci, să arătăm clar care este aplicația lor în zilele
noastre și care este locul lor general în revelația biblică. Și trebuie
mereu să ținem minte că este de departe mult mai important să îi
învățăm pe copiii noștri despre cuvintele și faptele Domnului Isus
Hristos, decât chiar să îi învățăm Cele 10 Porunci. A ne focaliza pe
Cele 10 Porunci ca fiind standardul nostru de neprihănire, în
vreme ce înaintea ochilor noștri strălucește cu putere deplină
slava lui Hristos, este ca și cum ne-am întoarce de la strălucirea
soarelui și am încerca să privim la o lumânare.
10. DACĂ VECHIUL LEGĂMÂNT A FOST ANULAT ȘI CELE 10 PO-RUNCI NU MAI SUNT REGULA PENTRU COMPORTAMENTUL ȘI RESPONSABILITĂȚILE CREȘTINILOR, CARE MAI ESTE ATUNCI DEFINIȚIA PĂCATULUI?
Pavel arată clar că, în Noul Testament, „legea lui Dumne-
zeu” este definită nu de referința la Cele 10 Porunci, ci de cea la le-
gea lui Hristos: „măcar că nu sunt fără o lege a lui Dumnezeu, ci sunt
sub legea lui Hristos)” (1Corinteni 9:21). Atâta vreme cât ținem
minte acest fapt, definiția clasică a păcatului dată de Catehismul
Scurt de la Westminster este una corectă: „Păcatul este orice eșec
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
353
în a ne conforma la, sau orice încălcare a legii lui Dumnezeu.” O
definiție mai evidentă, mai cristocentrică, ar putea fi aceasta: „Pă-
catul reprezintă orice eșec în asemănarea cu Hristos sau în a iubi
așa cum Hristos a iubit.” Aceasta este doar o altă modalitate de a
spune că păcatul reprezintă eșecul în a iubi pe Dumnezeu cu toată
inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul și cu toată puterea, și a iubi pe
aproapele ca pe noi înșine.
Referința pe care Ioan o face la păcat ca fiind „nelegiuire”
(gr. anomia) în 1Ioan 3:4 a fost adesea citată pentru a dovedi că pă-
catul ar trebui definit în termenii Legii lui Moise. Cu toate acestea,
este clar că intenția afirmației lui Ioan nu este aceea de a da o defi-
niție de tip manual pentru termenul păcat. Și nici gândirea lui Ioan
cu privire la „nelegiuire” numai în termenii Celor 10 Porunci nu
reiese ca fiind aceasta, după cum contextul ne dovedește (de ex.
1Ioan 2:3, 6, 7-10; 3:22-24). Acest lucru devine încă și mai clar
atunci când ne uităm la felul cum Isus a folosit același cuvânt („ne-
legiuire”) în Predica de pe Munte.
Nu orișicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăția
cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulți
Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi
în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Și n-am fă-
cut noi multe minuni în Numele Tău?” Atunci le voi spune curat:
„Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi toți
care lucrați fărădelege.” De aceea, pe orișicine aude aceste cuvinte
ale Mele, și le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care și-a
zidit casa pe stâncă. (Matei 7:21-24)
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
354
În aceste versete, practicarea nelegiuirii este asemănată di-
rect, atât cu eșecul în a face voia Tatălui cât și cu eșecul în a asculta
de cuvintele lui Hristos. Altfel spus, voia lui Dumnezeu este ca noi să
ascultăm de cuvintele lui Hristos: „Acesta este Fiul Meu cel preaiu-
bit, de El să ascultați!” Creștini fiind, noi suntem chemați să „păzim
tot ceea ce Hristos ne-a poruncit” (Matei 28:20). Nelegiuirea, în
contextul Noului Testament, are de-a face cu eșecul în a acționa
potrivit cuvintelor lui Hristos, nu cu eșecul de a păzi Cele 10 Po-
runci.
11. PAVEL SPUNE CĂ NEAMURILE „ARATĂ CĂ LUCRAREA LEGII ESTE SCRISĂ ÎN INIMILE LOR”. CUM ESTE ACEST LUCRU DIFERIT DE PROMISIUNEA LUI DUMNEZEU DIN NOUL LEGĂMÂNT DE A „SCRIE LEGILE LUI ÎN INIMILE” (EVREI 8:10) CREȘTINILOR?
Uneori, Biblia folosește aceeași terminologie (sau una simi-
lară) pentru a descrie două realități distincte. Atunci când Pavel
vorbește despre lucrarea Legii ca fiind „scrisă in inimile” celor din-
tre Neamuri, el se referă la cunoașterea inevitabilă a binelui și ră-
ului pe care Neamurile o au în conștiințele lor: „ei dovedesc că lu-
crarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea
aceasta mărturisește cugetul lor și gândurile lor, care sau se învi-
novățesc sau se dezvinovățesc între ele” (Romani 2:15). Conștiința
unui om nenăscut din nou se împotrivește păcatului pe care omul
respectiv dorește să îl săvârșească și îl condamnă atunci când acesta
păcătuiește.
Prin contrast, atunci când Dumnezeu promite să scrie legea
Lui „în inimile” creștinilor, El vorbește despre nașterea din nou –
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
355
anume faptul că le dă „o inimă nouă” care își găsește de fapt încân-
tarea de a împlini ceea ce legea îi poruncește (și ceea ce conștiința
ne spune că este bine). Pentru creștin, legea nu mai reprezintă o
regulă „exterioară” care să vină în contradicție cu natura și dorin-
țele sale reale, ci este parte din esența ”inimii” sale, în interior.
12. AU FOST CREDINCIOȘII ADEVĂRAȚI DIN VECHIUL TESTA-MENT „NĂSCUȚI DIN NOU” (REGENERAȚI)?
Conform Bibliei, toți oamenii sunt „morți în greșeli și pă-
cate...” în care umblă „după domnul puterii văzduhului”, trăind în
„poftele firii pământești” și făcând „voile firii pământești” și fiind
„din fire copii ai mâniei” (Efeseni 2:1-3). „Omul firesc nu primește
lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; și
nici nu le poate înțelege, pentru că trebuie judecate duhovnicește”
(1 Corinteni 2:14). Dimpotrivă, mintea omului firesc este în „vrăj-
mășie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui
Dumnezeu, și nici nu poate să se supună. Deci, cei ce sunt pămân-
tești, nu pot să placă lui Dumnezeu” (Romani 8:7-8). Toate aceste
considerații arată clar că, în lipsa nașterii din nou, nici un om nu
poate nici să creadă în Dumnezeu și nici să iubească legea Lui. Așa-
dar, când noi citim spunându-se despre sfinții Vechiului Testa-
ment că ei au crezut pe Dumnezeu și au iubit Legea Lui (Geneza
15:6; Evrei 11; Psalmii 119:97, 113, 163), trebuie să concluzionăm
că ei erau născuți din nou. Acest lucru explică de ce creștinii, de-a
lungul secolelor, au considerat Psalmii (de exemplu) ca fiind ex-
presia potrivită a anumitor aspecte ale propriilor lor rugăciuni și
ale închinării: ei au fost scriși de oameni născuți din nou.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
356
Una din promisiunile Noului Legământ dată prin Ieremia,
cu referire la cei ai lui Dumnezeu: „niciunul nu va mai învăța pe
aproapele, sau pe fratele său, zicând: „Cunoaște pe Domnul!” Ci toți
Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare” (Ieremia
31:31-34). Această promisiune vizează o zi în care toți cei care fac
parte din poporul lui Dumnezeu, „de la cel mai mic până la cel mai
mare” Îl vor cunoaște pe Domnul în mod personal. Totuși, aceasta
nu implică faptul că nimeni nu ar fi „cunoscut pe Domnul” în vre-
mea Vechiului Legământ. În fapt, aici se spune specific că unii din
cei care făceau parte din poporul lui Dumnezeu din Vechiul Legă-
mânt L-au „cunoscut pe Domnul” și că ei aveau obiceiul de a-i în-
demna și pe „frații și vecinii” lor să Îl cunoască și ei pe Domnul.
În același fel, Ezechiel 36:26-27 vorbește despre o zi când
Dumnezeu avea să dea celor ai Lui „o inimă nouă și un duh nou”.
Această promisiune vizează o vreme din viitor când poporul lui
Dumnezeu ca întreg va fi constituit numai din persoane născute
din nou (adică vremea Noului Legământ). Din nou, aceasta nu im-
plică faptul că nimeni din trecut nu ar fi avut „o inimă nouă și un
duh nou” la vremea când a fost făcută promisiune. În fapt, Dum-
nezeu a poruncit celor răi din vremea lui Ezechiel astfel: „Lepădați
de la voi toate fărădelegile, prin care ați păcătuit, faceți-vă rost de
o inimă nouă și un duh nou!” (Ezechiel 18:31).
În mod asemănător, Dumnezeu a promis în Deuteronom că
avea să vină o zi când El va tăia împrejur inimile tuturor acelora
din poporul Lui: „Domnul, Dumnezeul tău, îți va tăia împrejur
inima ta și inima seminței tale, și vei iubi pe Domnul Dumnezeul
tău, din toată inima ta și din tot sufletul tău, ca să trăiești”
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
357
(Deuteronom 30:6; cf. 29:2-4). La fel, această promisiune de bine-
cuvântare viitoare nu implică faptul că nimeni nu a avut o inimă
„tăiată împrejur” în vremea de până la instituirea Noului Legă-
mânt. În realitate, Dumnezeu a promis oamenilor chiar din acea
vreme că le va „tăia inima împrejur, și să nu își mai înțepenească
gâtul” (Deuteronom 10:16; Ieremia 4:4). (Porunci ca acelea din
Ezechiel 18:31 și Deuteronom 10:16 se referă la tot ce înseamnă
nașterea din nou și convertirea, nu doar la nașterea din nou, care
este o lucrare suverană a Duhului Sfânt – Ioan 3:8) În lumina aces-
tor pasaje vedem pe Domnul Isus uimit de faptul că Nicodim putea
fi un „învățător în Israel” în Vechiul Legământ, și totuși să nu înțe-
leagă aspectele legate de nașterea din nou (Ioan 3:10).
Din toate aceste motive, trebuie să susținem faptul că toți
credincioșii adevărați din vremea Vechiului Testament erau oa-
meni născuți din nou. Totuși, spunând aceasta, trebuie să subli-
niem și să arătăm diferențele vaste între privilegiile experimen-
tate de sfinții Vechiului Testament prin comparație cu cele ale
sfinților Noului Testament. Aceste privilegii se referă nu doar la
cunoștință (Matei 13:16-17), ci și la lucrarea Duhului Sfânt în fie-
care credincios (Ioan 7:37-39; Faptele Apostolilor 2:14-18; Gala-
teni 4:4-7). În acest sens, „cel mai mic în Împărăția cerurilor este
mai mare decât” Ioan Botezătorul! (Matei 11:11; Luca 16:16).
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
358
13. DE CE ESTE IMPORTANTĂ EXPRESIA „SUB LEGEA LUI HRIS-TOS” (GR. ENNOMOS CHRISTOU) PE CARE O FOLOSEȘTE PAVEL ÎN 1CORINTENI 9:21?
De-a lungul epistolelor sale, Pavel folosește termenul „sub”
având conotația de supunere față de o putere stăpânitoare. Astfel, el
nu spune doar că toți, „fie Iudei, fie Greci, au păcătuit”, ci că toți,
„fie Iudei, fie Greci, sunt sub păcat” (Romani 3:9) și că „Scriptura a
închis totul [toți oamenii] sub păcat” (Galateni 3:22). Despre toți
oamenii se spune că sunt „sub păcat”, pentru că ei sunt supuși pu-
terii stăpânitoare a păcatului. Păcatul „stăpânește” (Romani 5:21)
peste ei, făcându-i robi (Ioan 8:34) și ducându-i la distrugere. Ex-
presia „sub Lege” (Romani 2:12; 3:19; 6:14-15; 1 Corinteni 9:20;
Galateni 3:23, 25; 4:2-5, 21; 5:18) are conotații asemănătoare, iar
atunci când este folosită pentru a face referire la omenirea căzută
în păcat, ea semnifică totdeauna un lucru negativ. Aceia care sunt
„sub Lege” sunt supuși Legii ca putere stăpânitoare peste ei – se
află „sub” condamnarea și blestemul ei, sub abilitatea ei de a
„stârni” păcatul, aflându-se sub „jugul robiei” (Galateni 5:1) etc.
Astfel, este important să vedem că, atunci când Pavel vorbește des-
pre creștini, el nu spune că aceștia s-ar afla „sub legea lui Hristos”,
ci că ei sunt „în legea lui Hristos” [trad. lit., având sensul că ei au
legea lui Hristos ca urmare a relației lor cu Hristos ca realitate in-
terioară – n.trad.] Uniunea credinciosului cu Hristos este centrală în
gândirea lui Pavel. Creștinii au „murit față de Lege” pentru ca să
„fie ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morți; și aceasta, ca să
aducă roadă pentru Dumnezeu” (Romani 7:4). Legea lui Hristos nu
este un standard exterior „sub” care noi ar trebui să ne aflăm, ci
este o realitate interioară scrisă în inimile noastre și care are
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
359
puterea vieții lui Hristos în noi. „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos tră-
iește în mine” (Galateni 2:20). „Hristos, viața noastră” (Coloseni
3:4).
14. CE VREA SĂ SPUNĂ CÂND PAVEL AFIRMĂ ÎN ROMANI 7:14 CĂ „LEGEA ESTE DUHOVNICEASCĂ”?
Atunci când Pavel spune că „Legea este duhovnicească: dar
eu sunt pământesc, vândut rob păcatului”, el face același contrast
între „tărâmurile” „firii pământești” și „al Duhului” ca în toată
Epistola către Romani (Romani 7:5-6; 8:6-9; vedeți și Capitolul 11
al cărții mele Justificare și Regenerare) și în celelalte epistole ale sale
(de ex. 1 Corinteni 2:12-3:3). Se spune despre Lege că este „duhovni-
cească” pentru că ea poate fi împlinită numai de aceia care sunt „în
Duhul”. Pentru cei care sunt în „firea pământească”, Legea în fapt
slujește pentru a „ațâța... patimile păcatelor, [care] lucrau în mă-
dulare” (Romani 7:5). Aceste adevăruri sunt prezentate sumarizat
în Romani 8:3-4: „Căci - lucru cu neputință Legii, întrucât firea pă-
mântească o făcea fără putere - Dumnezeu a osândit ... pentru ca po-
runca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile
firii pământești, ci după îndemnurile Duhului”.
15. DE CE AR FI GÂNDIT EVREII CĂ ISUS VENISE SĂ „STRICE LE-GEA ȘI PROFEȚII”? (MATEI 5:17)
Dacă a „strica Legea și Profeții” însemna „a distruge Scrip-
turile Vechiului Testament”, este dificil să ne imaginăm cum ar fi
putut veni Isus pe pământ ca să facă aceasta. Iarăși și iarăși, El a
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
360
arătat cu claritate că El acceptă Scripturile Vechiului Testament ca
fiind însăși Cuvântul lui Dumnezeu – plin de autoritate (de ex. Ma-
tei 21:42; 22:29; 26:54, 56; Ioan 7:38; 13:18) și care nu poate fi des-
ființat (Ioan 10:35). El Și-a reprezentat în mod repetat propria vi-
ață și slujire în termenii profețiilor și a umbrelor din Vechiul Tes-
tament (de ex. Matei 26:24; Luca 4:21; 24:27; Ioan 5:39).
În ceea ce privește aspectul etic sau poruncitor al Vechiului
Testament, totuși, evreii se poate să fi avut o altă percepție. De-a
lungul lucrării Sale publice, Domnul Isus Hristos a spus și a făcut
lucruri legate de Legea lui Moise care ar fi șocat orice evreu devo-
tat. În anumite situații, El părea să ignore total interdicțiile Legii.
De exemplu, când Isus s-a apropiat de un lepros, El a întins mâna
și s-a atins de acel lepros (Luca 5:12-13; v. și Luca 8:43-44 și Levitic
15:25), aparent neglijând cerința din Levitic 5:2-6 și „păcatul” care
ar fi provenit în mod normal din astfel de contact. Dar apoi Isus i-
a spus acelui lepros, „du-te, de te arată preotului, și adu pentru cu-
rățirea ta ce a rânduit Moise”. Acest lucru, în el însuși, ar fi fost no-
tabil, dar motivul pe care El l-a dat pentru aducerea acestei jertfe a
fost nu că Moise o poruncise, ci ca să slujească de „mărturie pentru
ei”! (Luca 5:14)
Într-o altă circumstanță, când Isus a plătit taxa la templu
pentru Petru și pentru Sine, El a arătat clar că nu făcuse acest lucru
din obligație, pentru că, în calitate de Fiu al lui Dumnezeu, era
„scutit” de aceasta (Matei 17:24-27). Dimpotrivă, El a plătit taxa
pentru templu ca un act de bunăvoință: „ca să nu-i facem să păcă-
tuiască [pe evrei]”! Iar când fariseii i-au condamnat pe ucenicii Lui
că „făceau ce nu este îngăduit în ziua Sabatului”, El a făcut apel la
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
361
măreția Persoanei Sale pentru a justifica încălcarea Legii de către
aceștia: preoții de la templu „calcă Sabatul în Templu, și totuși sunt
nevinovați” pentru că ei slujesc la templu. Deci, cu atât mai mult
pot încălca Sabatul ucenicii Lui și să rămână nevinovați, pentru că
ei slujeau Unuia care este infinit „mai mare decât templul”? (Matei
12:5-6; comp. cu Ioan 5:18). „Așa că Fiul omului este Domn chiar
și al Sabatului” (Marcu 2:28).
În lumina acestor exemple, nu este surprinzător că în Pre-
dica de pe Munte, Isus îi avertiza pe cei ce Îl ascultau împotriva
ideii greșite că El venise cumva să „strice” Legea și Proorocii. Nu
doar că lucrarea Sa publică ar fi putut să le ofere această impresie,
dar și învățăturile Sale etice în particular puteau conduce la
aceasta. Isus vrea să arate clar că diferitele exprimări contrastante
„ați auzit / dar Eu vă spun” din Matei 5 nu anulează imperativele
Vechiului Testament, ci le conferă scopul și „împlinirea” avute în
vedere. În același fel în care simbolurile și umbrele sistemului jer-
tfelor sunt „înghițite” în realitatea morții lui Hristos pe cruce, și
poruncile Legii lui Moise sunt „înghițite” în plinătatea învățături-
lor etice ale lui Hristos!
Această realitate este ilustrată în întâmplarea cu femeia
prinsă în adulter. Din motivele prezentate mai sus, vrăjmașii lui
Isus și-au imaginat existența unui conflict între învățăturile Lui și
cele ale lui Moise. Vrând să câștige din acest conflict, ei au vânat o
oportunitate ca să Îl prindă într-o capcană, aducându-I o femeie
„prinsă chiar când săvârșea preacurvia” (Ioan 8:4). Cu toate aces-
tea, încercarea lor de a pune pe Isus în opoziție cu Moise a sfârșit
jalnic. Într-o manifestare de înțelepciune și bunătate
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
362
extraordinară, El a demonstrat atât neprihănirea perfectă cât și
dragostea perfectă – nu doar în legătură cu femeia aceea, ci și în
legătură cu acuzatorii ei. Mai mult, El a făcut aceasta nu prin a se
poziționa împotriva cerințelor etice ale Legii lui Moise, ci prin „îm-
plinirea” lor!
16. UNII SPUN CĂ, ÎN MATEI 5:20-48, HRISTOS NU TRECE DIN-COLO DE LEGEA LUI MOISE, CI DOAR CORECTEAZĂ VEDERILE GREȘITE ALE EVREILOR CU PRIVIRE LA ACEASTA ȘI LE PUNE ÎNAINTE ÎNȚELESUL ADEVĂRAT. DE CE ESTE INSUFICIENT ACEST PUNCT DE VEDERE?
Deși esența Legii Mozaice este dragostea față de Dumnezeu
și față de oameni, circumstanțele naționale și temporale ale Legii
au implicat o manifestare a acestora care este cu mult sub nivelul
standardelor Noului Legământ. Ceea ce Hristos a prezentat în Pre-
dica de pe Munte reprezenta o expresie mai înaltă a aceleiași legi
neschimbătoare a lui Dumnezeu. Făcând aceasta, El a trecut cu
mult dincolo de a comenta doar asupra „semnificației adevărate”
a poruncilor individuale ale codului mozaic.
Acest lucru devine evident atunci când diferitele exprimări
contrastante de tip „ați auzit / dar Eu vă spun” sunt analizate rând
pe rând; o bună parte a lor pur și simplu nu se potrivesc deloc ideii
că El ar fi venit doar cu o prezentare a „adevăratului sens”. De
exemplu, în învățătura Sa privind jurămintele, Isus corectează,
într-adevăr, abuzurile evreilor privind sistemul jurămintelor sta-
bilit în Vechiul Testament, dar El merge apoi dincolo de acesta,
dând întreg sistemul la o parte. Același lucru este valabil și în ce
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
363
privește înlocuirea de către El a preceptului „ochi pentru ochi” din
Lege cu porunca de a „nu ne împotrivi celui care vrea să ne facă
rău” ci „să întoarcem și celălalt obraz”, ba chiar să permitem celui
care vrea să ne ia haina să ne ia și „cămașa”.
Dacă vom căuta în aceste antiteze ale lui Isus un model co-
mun, acel lucru care este cel mai proeminent în fiecare din acestea
este exprimarea Sa magistrală „dar Eu vă spun.” În calitate de în-
delung-așteptat „proroc ca Moise”, El prezintă cu autoritate incon-
testabilă standardele prin care aveau să trăiască aceia care sunt
parte din „împărăția cerurilor”. Făcând aceasta, El nu răstoarnă
Legea lui Moise, dar nici nu Își ia autoritatea din ea și nici nu Se
limitează la ea. Dimpotrivă, învățăturile Lui „o înghit” pe aceasta
și o „împlinesc”.
17. CUM SE POATE CA DRAGOSTEA, PRIN ÎNSĂȘI NATURA EI, SĂ NE SPUNĂ CĂ LUCRURI PRECUM HOMOSEXUALITATEA SUNT GREȘITE?
Învățătura lui Pavel că „dragostea este împlinirea Legii” tre-
buie să fie înțeleasă în contextul total al existenței omului, ca unul
care a fost creat după „chipul lui Dumnezeu” (Geneza 1:26-27).
Dragostea mă poate învăța să nu îmi ucid aproapele numai într-un
context în care aproapele meu este prețios ca purtător al chipului
lui Dumnezeu (Geneza 9:6). Dragostea mă poate învăța că actele
homosexuale față de aproapele meu sunt „degradante”, numai
într-o lume în care astfel de fapte sunt „nenaturale” și de aceea nu
sunt „adecvate” (Romani 1:26-28). Dragostea mă poate învăța să
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
364
nu fur mașina vecinului meu numai într-un context în care există
dreptul la proprietate privată (Faptele Apostolilor 5:4).
La fel cum faptul că „Dumnezeu este dragoste” nu în-
seamnă că toate celelalte atribute ale Sale pot fi rezultatul logic sau
pot fi reduse la dragoste, tot așa, faptul că dragostea este esența
Legii, nu înseamnă că dragostea poate să îmi spună ce să fac fără
să îmi arate și ordinea totală în care lucrurile acestea trebuie să
existe. Întrucât noi suntem creați după chipul lui Dumnezeu, toți
avem o cunoaștere inevitabilă a faptului că suntem persoane (nu
doar niște animale sau mașini). De asemenea, știm în mod inevi-
tabil că a ajuta o bătrână să treacă strada este o faptă mai „înaltă”
decât să o ucidem. Mai mult, noi știm că se află sub obligația mo-
rală de a urma această faptă mai înaltă. Pe scurt, știm că ar trebui
să o ajutăm, și că a o ucide trebuie să fie un lucru greșit. Întrucât
suntem creați după chipul lui Dumnezeu, știm și că există dreptate
și echitate, că cercurile nu pot fi pătrate, că apusurile de soare sunt
„frumoase”, că viața are un scop etc. Numai în acest context, al
omului creat după chipul lui Dumnezeu, se poate ca dragostea să
dirijeze în mod corect comportamentul nostru.
18. DE CE A INSTRUIT CONCILIUL DE LA IERUSALIM PE CON-VERTIȚII DINTRE NEAMURI SĂ SE „FEREASCĂ DE LUCRURILE JERTFITE IDOLILOR, DE SÂNGE, DE DOBITOACE SUGRUMATE, ȘI DE CURVIE”? (FAPTELE APOSTOLILOR 15:28-29) ESTE
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
365
GREȘIT PENTRU CREȘTINI SĂ CONSUME MÂNCARE CARE CON-ȚINE SÂNGE?
Pavel arată foarte clar în epistolele sale (1Corinteni 8; Ro-
mani 14) că nu există nimic greșit în mod necesar în a mânca din
„lucrurile jertfite idolilor”. Consumul de astfel de lucruri devine to-
tuși greșit dacă el face pe alți credincioși să se „poticnească”, și
aceasta ar implica încălcarea legii lui Hristos: „Dar dacă faci ca fra-
tele tău să se mâhnească din pricina unei mâncări, nu mai umbli în
dragoste!” (Romani 14:15). Același lucru este valabil pentru alte
legi privitoare la mâncăruri din Vechiul Testament, precum absti-
nența de la „sânge și dobitoace sugrumate”. Conciliul din Ierusa-
lim nu a interzis aceste lucruri pentru că ele ar fi fost în mod nece-
sar păcătoase, ci pentru că astfel de practici printre convertiții din-
tre Neamuri ar fi fost ofensatoare pentru evrei. Obligația creștinu-
lui în aceste situații este sumarizată de Pavel astfel: „Să nu fiți pri-
cină de păcătuire nici pentru Iudei, nici pentru Greci, nici pentru
Biserica lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10:32).
Notă: „ferirea de curvie” (în sensul imoralității extraconju-
gale) era deja parte din învățătura apostolică de bază față de con-
vertiții dintre Neamuri. Este posibil ca acest lucru să fi fost inclus
aici întrucât curvia era o practică foarte comună printre Neamuri.
(Ea era parte până și din serviciile lor idolatre de închinare la zei!)
Pe de altă parte, unii teologi cred că termenul „curvie” este folosit
aici într-un sens mai tehnic, vrând să se refere la „căsătoria între
aceia care, conform Legii Mozaice, sunt rude prea apropiate”. As-
tfel de căsătorii între cei dintre Neamuri ar fi fost considerate de
evrei ca fiind curvie. Pentru creștinii dintre Neamuri, a evita acest
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
366
fel de „curvie” ar reprezenta, așadar, un alt exemplu de a evita să
fie o ofensă pentru cei ce trăiau într-o cultură evreiască.
19. ESTE GREȘIT PENTRU UN CREȘTIN SĂ SE TATUEZE?
Această întrebare probabil merită să fie analizată, nu doar
pentru că tatuajele au ajuns în zilele noastre să fie susținute ca „o
modalitate de mărturisire”, ci și pentru că acest subiect ne oferă
ocazia de a explora unele din principiile de bază ale Noului Testa-
ment care se aplică întrebărilor de acest tip. Tatuajele sunt inter-
zise în Levitic 19:27-28, alături de interdicția de a nu „rade colțu-
rile bărbii”: „Să nu vă tăiați rotund colțurile părului, și să nu-ți razi
colțurile bărbii. Să nu vă faceți tăieturi în carne pentru un mort, și
să nu vă faceți slove săpate pe voi. Eu sunt Domnul.”
Unii cercetători ai Bibliei cred că aceste două versete se
aplică obiceiurilor religioase păgâne și ritualurilor de jelire în
onoarea diferitelor zeități. Dacă așa stau lucrurile, ele ar avea apli-
cații în zilele noastre numai în culturile în care tatuajele au cono-
tații religioase negative. Pe de altă parte, această interpretare nu
este una sigură. Unii cred că Dumnezeu a interzis tatuajele pentru
că ele implicau o desfigurare voluntară și permanentă a trupului,
care este creația lui Dumnezeu. Este evident că, pentru a lua o de-
cizie dacă este corect sau greșit să își facă un tatuaj, creștinii vor
trebui să apeleze la considerațiile și principiile mai înalte date în
Noul Testament. Pentru aceasta, vom analiza șapte astfel de as-
pecte.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
367
1. Dacă îmi voi face un tatuaj, voi dezonora sau răni adânc
astfel pe aceia care mă iubesc cel mai mult? A „trata pe ceilalți așa
cum vrem să fim tratați de ei” reprezintă „Regula de Aur” a Noului
Legământ, prin care creștinii sunt chemați să trăiască (Matei 7:12;
Luca 6:31). Doar acest aspect poate să ne arate uneori care este mo-
dalitatea în care să acționăm, atunci când nu avem nici o altă călă-
uzire care să ne conducă la o concluzie.
2. Dacă mi-aș face un tatuaj, ar implica aceasta să îl fac îm-
potriva conștiinței mele? Am vreo îndoială sau tulburare în mintea
mea cu privire la aceasta? Este corect să fac trupului meu ceva cu
efect permanent și ireversibil, știind că aș putea regreta mai târziu?
Este posibil ca Dumnezeu să fi interzis în trecut tatuajele pentru că
ele desfigurau creația Lui în mod voluntar? Simt cumva că aș în-
trista pe Duhul Sfânt dacă aș face asta? Pot să îmi fac tatuaj având
toată încredințarea?
Aceste întrebări decurg din principiul general că este greșit
să facem orice se situează împotriva conștiinței proprii, chiar în
lucruri care pot să fie indiferente altora. „Dar cine se îndoiește și
mănâncă, este osândit, pentru că nu mănâncă din încredințare.
Tot ce nu vine din încredințare, e păcat” (Romani 14:23; cf. v.14).
3. Dacă nu mi-aș face un tatuaj, ar fi aceasta vreo piedică în
vreun fel în slujirea mea? Sunt tatuajele un element atât de esențial
în grupul unde vreau să mărturisesc încât a nu avea tatuaj ar îm-
piedica mărturia mea față de ei? Cu alte cuvinte, este aceasta o si-
tuație în care eu ar trebui să devin „ca aceia” cărora caut să le măr-
turisesc în așa fel încât, dacă nu l-aș avea, ar fi o ofensă non-nece-
sară față de ei, în decursul prezentării adevărurilor Evangheliei
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
368
către ei? „Pavel a vrut să-l ia cu el; și, după ce l-a luat, l-a tăiat îm-
prejur, din pricina Iudeilor, care erau în acele locuri; căci toți știau
că tatăl lui era Grec” (Faptele Apostolilor 16:3).
4. Dacă tatuajul meu îmi înlesnește slujirea față de acest grup,
este posibil totuși să o împiedice față de alt grup de oameni, dacă
Dumnezeu m-ar chema mai târziu să le mărturisesc? Aș face o tran-
sformare permanentă a trupului meu, dacă aș ști că ea îmi va în-
grădi posibilitatea de a sluji anumitor oameni în viitor? Altfel
spus, aș putea să mă pun în situația în care nu aș mai putea să fiu
„tuturor totul”? (1 Corinteni 9:19-23)
5. Ar putea faptul ca eu să îmi fac tatuaj să încurajeze pe frații
mai slabi (care văd exemplul meu) să treacă peste mărturia conștiin-
țelor lor și să își facă ei înșiși tatuaje? „Căci dacă te vede cineva pe
tine, care ai cunoștință, că șezi la masă într-un templu de idoli, cu-
getul lui, care este slab, nu-l va împinge pe el să mănânce din lu-
crurile jertfite idolilor? Și astfel, el, care este slab, va pieri din pricina
acestei cunoștințe a ta: el, fratele, pentru care a murit Hristos!” (1 Co-
rinteni 8:10-11). „Bine este să nu mănânci carne, să nu bei vin și să
te ferești de orice lucru, care poate fi pentru fratele tău un prilej de
cădere, de păcătuire sau de slăbire” (Romani 14:21). „Dar dacă faci
ca fratele tău să se mâhnească din pricina unei mâncări, nu mai
umbli în dragoste!” (Romani 14:15).
6. Sunt eu stăpânit de această dorință, sau sunt complet neu-
tru față de ea, lipsindu-mi doar voia perfectă a lui Dumnezeu în acest
aspect? „Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de fo-
los; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să
pună stăpânire pe mine” (1 Corinteni 6:12).
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
369
7. M-am smerit eu și am căutat sfatul celor care sunt mai în
vârstă, mai înțelepți și mai evlavioși? „Tot așa și voi, tinerilor, fiți
supuși celor bătrâni. Și toți în legăturile voastre, să fiți împodobiți
cu smerenie. Căci, Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor
smeriți le dă har" (1Petru 5:5).
Nici una din aceste considerații nu ne oferă un răspuns clar
„Da sau Nu” la întrebarea care ne stă înainte, ci răspunsurile pot să
fie diferite în funcție de indivizi și circumstanțe. Iată de ce Pavel
ne spune să ne „aducem trupurile noastre ca o jertfă vie, sfântă” lui
Dumnezeu. Noi trebuie să „nu ne potrivim chipului veacului aces-
tuia, ci să ne prefacem, prin înnoirea minții noastre, ca să putem
deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită”
(Romani 12:1-2). Dumnezeu este credincios ca să îi călăuzească pe
aceia care vor să cunoască voia Lui.
20. CUM TRATEAZĂ NATURA NOULUI LEGĂMÂNT PRACTICA BOTEZULUI PRUNCILOR?
Vechiul Legământ a fost făcut cu poporul fizic al Israelului,
care era format din toți descendenții naturali ai lui Avraam, Isaac
și Iacov. Singurul lucru necesar ca o persoană să fie considerată
„evreu” era ca el să se fi născut din părinți evrei. Orice nou-născut
evreu (fără a fi o alegere a sa) trebuia crescut direct „sub” Legea lui
Moise. Cu alte cuvinte, oamenii deveneau participanți de facto ai
Vechiului Legământ prin naștere fizică. Din acest motiv, era total
logic și adecvat ca Dumnezeu să poruncească evreilor să își taie îm-
prejur pruncii, ca semn al descendenței lor naturale din Patriarhi
și (astfel) ca semn al participării lor la Vechiul Legământ.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
370
Atâta vreme cât astfel de evrei păzeau în exterior preceptele
Legii și nu săvârșeau lucruri care implicau ca ei să fie „nimiciți”
din poporul Israel, ei rămâneau membri deplini în Vechiul Legă-
mânt. Majoritatea nu au avut o cunoaștere personală a Domnului.
De aceea, era necesar ca aceia din Vechiul Legământ, care L-au cu-
noscut pe Domnul, să „învețe fiecare pe vecinul sau pe fratele său,
zicând: ‚Cunoaște pe Domnul!’” (Evrei 8:11).
Odată cu sosirea Noului Legământ, această situație s-a
schimbat dramatic. Oamenii sunt părtași Noului Legământ nu
prin naștere fizică, ci prin naștere spirituală (Ioan 3:3-8). Orice per-
soană părtașă Noului Legământ, „de la cel mai mic până la cel mai
mare” Îl cunoaște personal pe Domnul (Evrei 8:11; Ioan 6:45).
Orice persoană din Noul Legământ este atât justificată (Evrei 8:12),
cât și regenerată (Evrei 8:10). Nimeni nu este creștin (adică parti-
cipant în Noul Legământ) doar pentru că el sau ea s-a născut într-
o familie cu părinți creștini. Din acest motiv, botezul aparține de
drept numai acelora care manifestă dovada nașterii spirituale din
nou și nu acelora care sunt doar pruncii fizici ai unor părinți creș-
tini.
Ca să exprim aceste lucruri în alt mod, Noul Legământ
aparține numai acelora care sunt adevărații copii (spirituali) ai lui
Avraam. O persoană devine copilul adevărat al lui Avraam nu prin
naștere fizică, ci prin credința în Hristos. („Înțelegeți și voi dar, că
fii ai lui Avraam sunt cei ce au credință” – Galateni 3:7) Din acest
motiv, botezul aparține de drept numai acelora care manifestă do-
vada credinței în Hristos.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
371
Istoric vorbind, botezul pruncilor a fost asociat, în mod re-
petat, nașterii din nou (într-un fel sau altul) de către aceia care l-
au practicat. Acest lucru s-a petrecut nu doar în biserica romano-
catolică, ci și în anumite denominații „protestante”. În Biserica
Anglicană, de exemplu, la momentul botezului unui prunc, preoții
trebuie să spună, „Văzând acum, dragi frați, că acest copil este năs-
cut din nou și altoit în trupul lui Hristos, Biserica...”. Apoi ei încep
să mulțumească lui Dumnezeu „că ai găsit cu plăcere să naști din
nou acest prunc, prin Duhul Tău Sfânt, să îl primești ca pe copil al
Tău, adoptându-l, și să îl adaugi Bisericii Tale Sfinte” (Cartea Rugă-
ciunilor Comune). Tot așa, în Catehismul Scurt al lui Luther, citim
următoarele: „Întrebare. Ce daruri sau beneficii aduce botezul?
Răspuns. El desăvârșește iertarea păcatelor, eliberează din moarte
și robia diavolului, și dă mântuirea veșnică tuturor celor care cred,
așa cum declară Cuvântul și promisiunea lui Dumnezeu.” Până și
marele teolog de la Princeton, Charles Hodge, a făcut următoarea
afirmație despre botezul pruncilor: „Acei părinți care neglijează
consacrarea copiilor lor față de Dumnezeu prin sacramentul bote-
zului păcătuiesc grosolan împotriva sufletelor copiilor lor. Lăsați-
i pe micuți să își aibă numele scrise în cartea vieții Mielului, chiar
dacă după aceea ei aleg să și le șteargă de acolo.”34
Astfel de afirmații, ale celor care susțin botezul pruncilor,
stau adesea în directă contradicție cu propriile lor învățături în
alte aspecte. Atunci când astfel de lucruri se petrec, ele ne arată cât
de multă confuzie poate fi generată prin eșecul în a face distincție
corectă între Vechiul și Noul Legământ.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
372
21. CARE ESTE RELAȚIA DINTRE BISERICĂ ȘI ISRAELUL VECHIU-LUI TESTAMENT?
1. Teologia Legământului a avut tendința de a vedea bise-
rica drept identică Israelului din Vechiul Testament, de unde și
afirmația lui B. B. Warfield că „Dumnezeu a înființat Biserica Sa în
zilele lui Avraam și i-a așezat pe copii [adică pe prunci] în ea”. „Ei
trebuie să rămână acolo până atunci când El îi scoate. Nicăieri nu
Îl vedem scoțându-i afară. Ei sunt încă membri ai Bisericii Sale și
au dreptul la sacramentele ei”.35 Atunci când Martyn Lloyd-Jones,
în 1966, i-a chemat pe adevărații creștini să iasă afară din adună-
rile religioase apostate (precum cele anglicane), John Stott a răs-
puns pe un ton similar lui Warfield, spunând, „Eu cred că istoria
este contrară celor spuse de Dr. Lloyd-Jones... Scriptura este împo-
triva lui, căci rămășița a stat în interiorul bisericii, nu afara ei”36.
Este important să vedem care este conceptul de „biserică”
ce stă în spatele afirmațiilor de acest gen. Atunci când poporul Is-
rael se afla în stare de apostazie generală în zilele lui Ilie, Dumne-
zeu a păstrat pentru Sine „o rămășiță” de 7000 de bărbați care „nu
și-au plecat genunchiul înaintea lui Baal” (Romani 11:4). Rămășița
a fost așadar din „interiorul” poporului Israel, nu „din afara lui”.
Dar când Pavel vorbește despre „rămășiță” în Noul Testament, el
nu vorbește despre un grup din interiorul bisericii; el vorbește des-
pre acei aleși dintre evrei care (alături de credincioșii dintre Nea-
muri) formează însăși biserica.
Isaia, de altă parte, strigă cu privire la Israel: „Chiar dacă numărul
fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, numai rămășița va fi mântu-
ită” (Romani 9:27)
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
373
Tot așa, și în vremea de față, este o rămășiță datorită unei alegeri,
prin har. Și dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; al-
tmintrelea, harul n-ar mai fi har. Și dacă este prin fapte, nu mai
este prin har; altmintrelea, fapta n-ar mai fi faptă. Deci, ce ur-
mează? Că Israel n-a căpătat ce căuta, iar rămășița aleasă a căpă-
tat; pe când ceilalți au fost împietriți... (Romani 11:5-7)
Biserica este ea însăși „o rămășiță datorită alegerii prin har
de către Dumnezeu”. A spune că rămășița este „din biserică” ar în-
semna să confundăm „biserica” cu mulțimea amestecată de „creș-
tini” apostați care pretinde că este creștină, dar care îi „tăgăduiește
puterea” (2Timotei 3:5). A argumenta că „rămășița” de creștini
evanghelici ar trebui să rămână „în biserică” echivalează cu a ar-
gumenta că evanghelicii n-ar trebui să se separe de creștinismul
apostat. Concluzia logică a acestui argument, desigur, este că Re-
forma însăși ar fi fost o greșeală și că „rămășița” din zilele lui Lut-
her și Calvin ar fi trebuit să rămână în „biserică” (romano-catoli-
cism). Astfel de concluzii slujesc doar la a ilustra faptul că biserica
Noului Testament nu trebuie să fie echivalată Israelului fizic din
Vechiul Testament.
2. În contrast cu Teologia Legământului, Dispensaționalis-
mul Clasic merge la extrema cealaltă și consideră Israelul și bise-
rica drept două entități cu totul separate. Conform acestui punct
de vedere, Dumnezeu ar avea două planuri diferite, unul pentru
Israelul fizic, și altul pentru biserică. Biserica este considerată doar
ca o „paranteză” în planul lui Dumnezeu cu Israel. Se mai spune și
că, într-o zi din viitor, Dumnezeu va stabili Israel ca o împărăție pe
pământ, o națiune fizică ce va avea parte de binecuvântări pămân-
tești, ca împlinire a profețiilor din Vechiul Testament, în timp ce
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
374
biserica va fi luată la cer, și va avea parte de binecuvântări cerești.
Deși dispensaționaliștii „progresiști” s-au distanțat de unele din
aceste puncte de vedere, ei susțin că profețiile din Vechiul Testa-
ment cu privire la „Israel” încă așteaptă să fie împlinite în decursul
unei perioade de „o mie de ani” față de evrei ca etnie.
3. Poziția din această carte este aceea că relația biblică din-
tre Israel și biserică este un simbolică și antitetică. Biserica este
adevăratul „Israel al lui Dumnezeu” (Galateni 6:15-16; Romani
9:6), format din adevărații „copii ai lui Avraam” (Galateni 3:7, 29),
care sunt adevărații „iudei” (Romani 2:28-29; Filipeni 3:3). Ea este
adevăratul neam sfânt” (1 Petru 2:9) - o „împărăție și preoți” (Apo-
calipsa 5:9-10; cf. Exod 19:6), care aduc „jertfe duhovnicești” (1Pe-
tru 2:5), după ce au fost răscumpărați din „Egipt” (Apocalipsa
11:8) prin moartea lui „Hristos, Paștele” lor (1 Corinteni 5:7). As-
tfel, există o diferență foarte reală între biserica Noului Testament
și Israelul Vechiului Testament. Biserica nu este un popor fizic, ci
unul spiritual - însăși „trupul lui Hristos”, în care fiecare creștin
individual este un „mădular”.
Spunând acestea, totuși, noi trebuie să nu pierdem nicio-
dată din vedere faptul că relația dintre biserică și Israel este una
atât de continuitate, cât și de discontinuitate. Creștinismul este, în
fapt, „evreiesc”. Noul Legământ este făcut cu „casa lui Israel și casa
lui Iuda” regenerată (Ieremia 31:31; Evrei 8:6-13), care este com-
pusă din „rămășița” de evrei credincioși, alături de credincioșii
dintre Neamuri, care sunt acum „părtași rădăcinii [evreiești] și
grăsimii măslinului” (Romani 11:17). Acești oameni dintre Nea-
muri fuseseră odată „fără drept de cetățenie în Israel, străini de
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
375
legămintele făgăduinței”, dar acum au fost „apropiați prin sângele
lui Hristos” nemaifiind „nici străini, nici oaspeți ai casei, ci ... îm-
preună cetățeni cu sfinții [credincioșii evrei], oameni din casa lui
Dumnezeu” (Efeseni 2:11-19).
În plus față de această continuitate de bază între iudaism și
creștinism, trebuie să ne amintim și faptul că toți „copiii adevărați
ai lui Avraam” de-a lungul secolelor (inclusiv aceia care au trăit în
mijlocul Israelului din Vechiul Testament) sunt părtași aceleiași
unități. Această unitate izvorăște din faptul că toți aceia care au
fost vreodată mântuiți, au fost mântuiți numai prin har, prin cre-
dință. Domnul Isus vorbește despre această unitate atunci când
spune că „vor veni mulți de la răsărit și de la apus [adică cei con-
vertiți dintre Neamuri], și vor sta la masă cu Avraam, Isaac și Iacov
în Împărăția cerurilor. Iar fiii Împărăției [adică evreii neconvertiți]
vor fi aruncați în întunericul de afară” (Matei 8:11-12). Raiul este
un loc unde toți cei născuți din nou – fie că sunt evrei, fie Neamuri
– vor fi cu Domnul pe vecie.
22. AR TREBUI CA NOI, CREȘTINII, SĂ AVEM CÂT MAI MULȚI CO-PII CU SCOPUL DE A „RIDICA O SĂMÂNȚĂ SFÂNTĂ” ȘI, PRIN CARE, ASTFEL, SĂ ÎNTRECEM CA NUMĂR „SĂMÂNȚA” CELOR NECREDINCIOȘI?
Copiii sunt o mare binecuvântare de la Dumnezeu (Psalmii
127:3-5), dar motivul pentru care îi avem nu trebuie să fie acela de
a crește numărul fizic al membrilor comunității „creștine”. A
gândi în felul acesta implică esențialmente o mentalitate de tipul
„Vechiului Legământ”, în care copiii credincioșilor erau
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
376
considerați în mod automat drept „copiii legământului” pe calea
nașterii naturale, iar copiii necredincioșilor erau considerați „pă-
gâni”. În afara unor autori moderni, această idee mai este prezen-
tată și în Mărturisirea de credință de la Westminster (pct. 24:3),
care afirmă că unul din motivele căsătoriei este „spre creșterea Bi-
sericii prin sămânță sfântă”. Recent, unii susținători ai acestui
punct de vedere au încercat să ignore ororile avorturilor, întrucât
astfel, zic ei, cei necredincioși nu fac altceva decât să descrească
numeric „sămânța” lor (de necredincioși).
Cărțile de copii scrise din această perspectivă adesea nu
vorbesc copiilor despre nevoia lor de a fi născuți din nou și a fi con-
vertiți, ci îi tratează ca pe „micuții creștini” care „Îl iubesc pe Dom-
nul” din primele lor zile. Drept rezultat, mulți cresc crezând că ei
sunt copii ai lui Dumnezeu doar pentru că ei au fost botezați când
erau bebeluși, pentru că au fost crescuți într-o familie creștină, au
mers la biserică mereu, și au trăit vieți curate, morale. Trist, totuși,
este faptul că adesea ei sunt total străini de minunea prin care oa-
menii devin „făpturi noi” în Hristos, când „toate lucrurile sunt fă-
cute noi.”
23. AU AVUT LEGILE „CEREMONIALE” ALE VECHIULUI TESTA-MENT SENSUL DE A NE OFERI UN MODEL PRIVIND HRANA SĂ-NĂTOASĂ, IGIENA CORECTĂ ȘI AȘA MAI DEPARTE?
Este adevărat că Dumnezeu nu ar fi dat niciodată poporului
Său vreo lege care să fie dăunătoare sănătății lor fizice. În ce pri-
vește dieta, de exemplu, putem fi siguri că, dacă vom consuma
„lapte și miere” nu ne va dăuna sănătății! Întrucât consumul cărnii
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
377
de porc a fost interzis evreilor, nu credem că acesta ar fi esențial
pentru asigurarea unei sănătăți bune. La fel, circumcizia nu are
cum să fie dăunătoare sănătății bebelușilor, altfel Dumnezeu n-ar
fi poruncit-o, la fel cum curățirile ceremoniale se poate să fi preve-
nit răspândirea bacteriilor (de ex. Levitic 15:2-11).
Cu toate acestea, este o greșeală să gândim despre poruncile
privind dieta ca fiind „legi privind hrana sănătoasă lăsate de Dum-
nezeu” sau să credem despre circumcizie ca fiind „o lege privind
sănătatea bebelușilor lăsată de Dumnezeu.” Conform Bibliei,
aceste legi au fost date primordial pentru a face distincție între Is-
rael și celelalte popoare (Levitic 20:24-26; v. și 15:31 și 16:16, unde
a „muri în necurăția lor” avea de-a face nu cu boala, ci cu a „spurca
cortul lui Dumnezeu”, care era „printre ei”) și pentru a-i îndrepta
către realități spirituale mai profunde (Coloseni 2:16-17). Deși
unele dintre ele pot fi considerate ca aducătoare de beneficii în ma-
terie de igienă, multe dintre acestea nu se potrivesc deloc acestui
model (de ex. Levitic 12:2-5; 15:16-24; 16:23-24, 26, 28 etc.), și
nici una din ele nu trebuie folosită ca recomandare divină pentru
a ne forma convingerile personale privind dieta (de ex., prin a
spune lucruri de genul „Biblia spune că consumul de carne de porc
nu este bun pentru tine”).
Aceia care se apucă să folosească aceste legi considerându-
le drept „indicații ale lui Dumnezeu spre o igienă bună” încep in-
variabil să îi privească cu superioritate pe acei creștini care nu fac
același lucru, considerându-i mai puțin „biblici” și mai puțin spiri-
tuali decât ei. Putem să ne circumcidem copiii și să nu mâncăm
carne de porc, dar asta nu ne face în nici un fel mai „biblici” decât
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
378
acei creștini care nu își circumcid copiii și care consumă carne de
porc.
24. CUM SE RELAȚIONEAZĂ „LEGEA LUI HRISTOS” CU ÎNVĂȚĂ-TURILE PRIVIND „TEONOMIA”?
Susținătorii teonomiei cred că aspectele civile ale Legii Mo-
zaice au fost în intenția lui Dumnezeu nu doar pentru a guverna
sistemul teocratic din Israelul Vechiului Testament, ci pentru a
sluji și în guvernele din zilele noastre. Astfel, dacă creștinii ar avea
puterea aceasta, ei ar trebui să aprobe legi care să reflecte interdic-
țiile și pedepsele care erau în vigoare în Vechiul Legământ. De
exemplu, ei spun că ar trebui instituită pedeapsa cu moartea pen-
tru lucruri precum curvia, homosexualitatea, erezia sau încălca-
rea Sabatului.
Deși este adevărat că singurul fundament pentru a deosebi
binele de rău (și astfel pentru orice lege, de orice fel) este caracterul
lui Dumnezeu, revelat în inima omului și în Scriptură, este o gre-
șeală să concluzionăm că legile teocrației mozaice ar trebui apli-
cate în mod direct culturii seculare. Acele legi au fost date Israelu-
lui din Vechiul Testament în mod specific pentru a servi drept
„dascăl” pentru a pregăti calea pentru venirea lui Hristos și insta-
urarea Noului Legământ. În linie cu acest țel, teocrația a reprezen-
tat o societate sacralistă, în care o singură religie era tolerată; aceia
care se nășteau în zona de influență a iudaismului nu aveau nici o
posibilitate de a alege dacă voiau sau nu să fie evrei. Prin contrast,
creștinismul este o religie voluntară, care implică decizia și dedi-
carea la nivel individual. Adevărata credință nu poate fi impusă cu
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
379
forța. Oamenii nu pot fi forțați să devină creștini prin a-i „boteza”
într-un râu sau ocean cu forța sabiei, ca în zilele împăratului Con-
stantin. Armele creștinismului sunt spirituale; singura lui sabie
este „sabia Duhului.” Orice „creștinism” care simte nevoia să se
mențină și să își avanseze cauza prin folosirea unei săbii pămân-
tești nu este creștinism biblic (Ioan 18:36).
Este foarte important să conștientizăm faptul că aceia care
sunt creștini nu au nici o poruncă directă în Noul Testament care
să le spună să încerce să schimbe, să preseze, sau să preia controlul
asupra instituțiilor politice existente. Dimpotrivă, lor li se porun-
cește să fie supuși autorităților, să își plătească taxele (Romani
13:1-8), să se roage pentru cei care sunt în autoritate (1 Timotei
2:1-2). Scopul acestor rugăciuni este „să putem duce astfel o viață
pașnică și liniștită, cu toată evlavia și cu toată cinstea”. În societă-
țile unde creștinii au dreptul să voteze sau să fie aleși, ei ar trebui,
prin orice mijloace, să aprobe legi care să protejeze viața, pacea și
dreptatea. În calitate de fii maturi, care „au gândul lui Hristos”, ei
trebuie să studieze atât Vechiul cât și Noul Testament, în încerca-
rea de a înțelege care legi ar fi acelea care ar ajuta la atingerea aces-
tor scopuri. Dar, în ultimă instanță, ei știu că bătălia pe care o au
de dus nu va fi câștigată cu armele lumești. Legile care forțează
magazinele să fie închise Duminica sau care le interzic mormoni-
lor să meargă din ușă în ușă nu vor face decât să înfrâneze răul
temporar și numai la nivel exterior. Orice avansare reală și dura-
bilă a Împărăției lui Dumnezeu în această lume poate fi obținută
numai prin predicarea Evangheliei și prin folosirea armelor spiri-
tuale care o însoțesc (2 Corinteni 10:3-5). Astfel de „arme” adesea
merg mână în mână, dar nu prin „stăpânirea” asupra dușmanilor
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
380
pământești ai bisericii, ci prin „necazuri, nevoi, strâmtorări, bătăi,
temnițe, răscoale, osteneli, vegheri, posturi” (2 Corinteni 6:4-10;
notați v. 7) provocate de acești dușmani. Creștinii nu trebuie să
trăiască cu iluzia că ei vor avansa Împărăția lui Dumnezeu prin a
câștiga control asupra statului și prin a forța pe cei necredincioși
să se comporte precum creștinii. Istoric vorbind, o astfel de gân-
dire a condus inevitabil la persecuția, uciderea prin înec sau prin
arderea pe rug a creștinilor adevărați laolaltă cu alți „eretici” și
„dușmani ai statului.”
25. REPREZINTĂ ÎNVĂȚĂTURA ZILELOR NOASTRE PRIVITOARE LA „PATRIARHAT” O APLICAȚIE BIBLICĂ A PRINCIPIILOR VECHI-ULUI TESTAMENT PENTRU CREDINCIOȘII NOULUI LEGĂMÂNT?
Noul Testament îi învață clar pe tați să își conducă familiile
și să își crească copiii în „mustrarea și învățătura Domnului” (Efe-
seni 6:4). Învățătura privind „patriarhatul” caută să adauge aces-
tei învățături din Noul Testament făcând apel la rolul patriarhilor
din Vechiul Testament. Cuvântul „patriarh” provine de la un ter-
men similar din limba greacă, termen care se găsește de patru ori
în Noul Testament. El este folosit cu referire la Avraam (Evrei
7:4), la cei doisprezece fii ai lui Iacov (Faptele Apostolilor 7:8-9), și
la David (1 Cronici 24:31). În Septuaginta (traducerea greacă a Ve-
chiului Testament ebraic), termenul este folosit cu referire la ca-
pul unei seminții sau al unei familii (2Cronici 26:12). Un patriarh
era astfel un fel de stăpân – adesea tatăl întemeietor al unei familii,
clan sau națiuni. Nu orice bărbat din vremea lui Avraam, Isaac și
Iacov era patriarh! Patriarhii erau în esență lideri de seminții sau
triburi, care stăpâneau peste rudele și urmașii lor și transferau
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
381
acea regulă primului fiu născut. Acest lucru este ilustrat în cazul
lui Iacov, care este plasat printre „patriarhi” doar pentru că el a în-
șelat pe tatăl său și astfel a primit binecuvântarea care trebuia dată
lui Esau.
Când a auzit Esau cuvintele tatălui său, a scos mari țipete, pline
de amărăciune, și a zis tatălui său: „Binecuvântează-mă și pe
mine, tată!” ... Isaac a răspuns, și a zis lui Esau: „Iată, l-am făcut
stăpân peste tine, și i-am dat ca slujitori pe toți frații lui, l-am înzes-
trat cu grâu și vin din belșug: ce mai pot face oare pentru tine, fi-
ule?” (Geneza 27:34, 37)
Un „patriarh” din Vechiul Testament era, așadar, unul care
avea o poziție de „tată” și stăpân peste un întreg clan, inclusiv
peste rudele sale și, în anumite cazuri, până și peste propriii frați!
Este inutil să spunem că este deplasat să încercăm să aplicăm un
obicei răsăritean antic structurii familiei creștine! Ideile mișcării
moderne de patriarhat pot sau nu să fie bune în ele însele, dar, în
orice caz, ele nu pot pretinde că derivă din Scriptură, și nici nu pot
fi predicate ca fiind chestiuni biblice absolute. De exemplu, ideea
că fiicele nu ar trebui să urmeze o facultate, ci să stea acasă și să
„urmeze viziunea tatălui lor” ar trebui prezentată ca pe o convin-
gere personală, nu ca pe o „concepție biblică”. Același lucru este va-
labil în cazul ideii că numai bărbații ar trebui să aibă dreptul de
vot, ca și a altor învățături particulare ale mișcării patriarhale.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
382
26. CARE ESTE RELAȚIA DINTRE „LEGEA LUI HRISTOS” ȘI MIȘ-CAREA PACIFISTĂ?
În timp ce mișcarea teonomistă dorește să facă din Legea
lui Moise „legea civilă”, pacifismul dorește să aplice Predica de pe
Munte într-o modalitate asemănătoare. Nici una din aceste două
nu este biblică. După cum am observat mai sus, Legea lui Moise a
fost dată regimului teocratic (deci nu tuturor popoarelor) cu sco-
pul de a atinge un anume țel, în decursul unei perioade anume de
timp. Pe de altă parte, Predica de pe Munte este dată bisericii (nu
guvernatorilor civili) și are ca scop să călăuzească oile născute din
nou ale lui Hristos în călătoria lor prin labirintul acestei lumi,
unde (conform Predicii) ei vor avea de înfruntat persecuție și abuz
din pricina „Numelui Său” (Matei 5:8-10, 39-40). Porunca lui Hris-
tos de a „întoarce și celălalt obraz” a fost, așadar, adresată creștini-
lor, cu guvernatorilor civili, care sunt în mod specific „rânduiți de
Dumnezeu” pentru a menține ordinea și a face dreptate ca „sluji-
tori ai lui Dumnezeu”, prin folosirea „sabiei” (Romani 13:1-4).
27. ESTE CORECT PENTRU CREȘTINI SĂ PARTICIPE LA RĂZ-BOAIE „DREPTE”, SĂ SLUJEASCĂ ÎN CALITATE DE POLIȚIȘTI, SĂ ÎȘI DISCIPLINEZE COPIII, ȘI SĂ ÎȘI FOLOSEASCĂ ÎN VREUN FEL FORȚA FIZICĂ ÎN ÎNCERCAREA DE A-ȘI PROTEJA NEPRIHĂNI-REA?
Faptul că Dumnezeu a poruncit direct poporului Vechiului
Legământ să distrugă alte națiuni ca modalitate de judecată pen-
tru păcatele lor (Deuteronom 9:4-6; Levitic 18:21-25; Geneza
15:16) dovedește că războiul, în sine, nu este în mod necesar
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
383
imoral. În același fel, faptul că Dumnezeu a stabilit în mod direct
ca guvernanții civili să „poarte sabia” ca „slujitori” ai Lui, dove-
dește că nu poate fi considerat un lucru greșit din punct de vedere
moral ca reprezentanții guvernelor să folosească forța fizică, dacă
este necesar, pentru a preveni infracțiunile și a face dreptate.
Aceasta include forțele de poliție și (situația ideală) forțele armate
care luptă pentru menținerea dreptății și păcii în lume. Disciplina-
rea fizică a copiilor (în contextul creșterii lor cu dragoste) este de
asemenea poruncită în mod direct de Dumnezeu, în Scriptură
(Proverbe 19:18; 22:15; 23:13-14). Așadar, nu este nimic greșit în
mod necesar, atunci când creștinii, care slujesc ca ofițeri de poliție,
care luptă ca soldați sau care folosesc mijloace fizice pentru a-și
disciplina copiii, fac aceste lucruri în supunere față de călăuzirea
Scripturii.
Cu toate acestea, există principii legate de legea lui Hristos
care trebuie luate în considerare în această privință, ca în orice alte
aspecte de acest gen. În cel mai fericit caz, guvernele au un rol de
protecție în societate. Tot ce poate face orice guvern este să prote-
jeze dreptatea și să mențină ordinea și respectarea legii. Pe de altă
parte, biserica are un rol răscumpărător pentru societate. Numai
biserica poate predica Evanghelia, poate elibera sufletele din păcat
și le întoarce către neprihănire.
Pentru creștin, stabilirea sau menținerea justiției trebuie să
fie țelul minim al acțiunilor sale. Dreptatea este esențială, dar creș-
tinul trebuie să dorească ceva mai mult. El ar trebui să își dorească
să fie folosit în lucrarea de răscumpărare din viețile altora. Mulți
necreștini pot să aresteze răufăcători la fel de eficient cum o pot
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
384
face creștinii, dar numai creștinii pot predica Evanghelia celor în-
temnițați, după ce au fost condamnați. Mulți necreștini pot „apăsa
pe trăgaci” și să ucidă soldații „inamici” la fel de bine ca și (sau
chiar mai bine decât) creștinii, dar numai creștinii pot salva sufle-
tele oamenilor mărturisindu-le pe Hristos. Din acest motiv, mulți
creștini s-au simțit călăuziți să devină judecători, capelani sau me-
dici, iar aceia care au fost călăuziți să slujească în ocupații dificile
precum cele de ofițeri de poliție sau soldați adesea au început stu-
dii biblice sau au folosit alte mijloace de evanghelizare pentru a le
mărturisi pe Hristos celor din jurul lor.
Până și în aspecte precum creșterea copiilor, părinții creș-
tini nu vor considera pedeapsa corporală ca ultima soluție pentru
nevoile copiilor lor. În creșterea copiilor lor, ei vor ținti să ajungă
cu copiii lor la locul răscumpărării, așadar dincolo de a face ce este
etic.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
385
ANEXA F. LEGALISM SAU
ANTINOMIANISM
Termenul „legalism” nu apare în Biblie ca atare și, de aceea,
poate fi dificil de definit biblic. Pentru scopul acestui studiu, to-
tuși, legalismul poate fi definit ca fiind bizuirea pe ținerea Legii cu
scopul de a asigura mântuirea și sfințirea. „Legile” pe care legalistul
caută să le păzească pot consta din porunci date de Dumnezeu, sau
reguli și porunci omenești. Conform acestei definiții, o persoană
nu este în mod necesar un legalist doar pentru că are o conștiință
foarte sensibilă cu privire la aspecte precum onestitatea sau trăi-
rea simplă. Nu sunt legaliști nici aceia care subliniază responsabi-
litatea omului în mod egal cu suveranitatea lui Dumnezeu (Fili-
peni 2:12-13). De asemenea, o persoană nu este legalistă pentru că
insistă asupra nevoii practicării disciplinelor spirituale precum
postul și lepădarea de sine.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
386
Termenul „fărădelege” [echivalentul antinomianismului]
apare în Biblie, iar sensul lui este clar din contextele în care se gă-
sește: „Căci ce legătură este între neprihănire și fărădelege? Sau
cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înțelegere poate
fi între Hristos și Belial?” (2Corinteni 6:14-15; v. și Matei 7:23;
13:41; 23:28; 24:12). Aici, vedem că fărădelegea este opusul „ne-
prihănirii” și este asociată cu „întunericul” și „Belial”. Termenul
din limba greacă pentru „fărădelege” înseamnă, literal, „fără lege”
(gr. anomos: a = „fără”, nomos = „lege”). Termenul „antinomian”,
care nu apare în Biblie, provine de asemenea din cuvântul grec care
exprimă sensul de „lege”: anti = „împotriva”, nomos = „lege”. Ade-
vărații antinomieni sunt nu doar fără lege, ci și împotriva legii.
ERORI CONTRADICTORII
Nimic nu este suficient pentru a asigura adevărata sfințe-
nie a vieții decât puterea regeneratoare a Duhului Sfânt, care vine
să locuiască în cel mântuit. Nu este surprinzător, așadar, că învă-
țătorii falși (care „n-au Duhul” – Iuda 19) au avut mereu o înclina-
ție fie către legalism, fie către antinomianism în abordarea lor față
de subiectul trăirii „creștine”. Aceia care sunt legaliști au înlocuit
harul cu legea (Galateni 5:4), iar cei antinomieni au „schimbat în
desfrânare harul Dumnezeului nostru” (Iuda 4). Deși am fi încli-
nați să credem despre legalism ca fiind un păcat specific „evreiesc”
și despre antinomianism ca fiind un păcat specific „Neamurilor”,
în realitate ambele coexistă în orice om firesc. Inima păcătoasă
care este legalistă în gândirea ei într-o zi, poate deveni antinomi-
ană în următoarea zi. În fapt, legalismul exterior adesea coincide
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
387
cu un antinomianism interior; fariseii și cărturarii sunt un prim
exemplu în acest sens (Matei 23:28).
Nici un creștin nu poate fi un legalist adevărat, întrucât în-
crederea în Lege și încrederea în Hristos se exclud reciproc (Gala-
teni 5:4). În același fel, nici un creștin nu poate fi cu adevărat anti-
nomian, întrucât Hristos „niciodată nu a cunoscut” pe aceia care
„lucrează fărădelegea” (Matei 7:23). Cu toate acestea, creștinii pot
fi afectați în sens negativ atât de legalism (ca și galatenii) cât și de
antinomianism (ca și corintenii). Creștini adevărați pot deveni le-
galiști în gândirea lor, concentrându-se pe ascultarea față de o
„listă de reguli” mentală în loc de a se concentra pe relația lor cu
Hristos și să caute, prin umblarea lor zilnică, să rămână plăcuți
înaintea lui Dumnezeu. În mod asemănător, este posibil ca adevă-
rați creștini să devină antinomieni în gândirea lor, folosind „harul”
ca pe o scuză pentru un stil de viață spirituală leneș și neglijent, în
loc să se disciplineze „căutând să fie evlavioși” (1 Timotei 4:7). Ori-
cine crede că este creștin ar trebui să ia aminte la semnele de aver-
tizare cu privire la legalism și antinomianism deopotrivă, întrucât
ambele dezonorează pe Dumnezeu, iar Duhul Sfânt nu va permite
niciodată vreuneia din acestea să „stăpânească” în viața unui cre-
dincios autentic.
CARACTERISTICILE LEGALISMULUI
1. Legalistul își centrează viața pe legi și nu pe Dumne-
zeu. Cel mai mare păcat al legalistului constă în aceea că el nu iu-
bește cu adevărat pe Dumnezeu și nu I se închină. Dimpotrivă,
„inima, sufletul, cugetul și puterea” lui – sentimentele, preocupă-
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
388
rile, gândurile și energia lui – sunt toate concentrate pe legi, reguli
și obligații. Acest lucru este în mod particular odios înaintea lui
Dumnezeu, pentru că o astfel de abordare le conferă oamenilor
pierduți impresia că adevărata religie este ceva urât și impersonal
– o chestiune de păzire rece, fără viață, a regulilor, în loc să fie o
relație de dragoste față de un Dumnezeu viu. Faptul că o astfel de
religie fariseică este „înălțată între oameni” o face să fie o mai mare
„urâciune înaintea lui Dumnezeu” (Luca 16:14-15). Trăirea creș-
tină adevărată, spre deosebire, este ceva plin de bucurie, ceva liber
și neconstrâns. Ea glorifică pe Dumnezeu pentru că izvorăște
dintr-o inimă ce găsește încântare în El și Îl iubește în mod su-
prem.
Isus i-a răspuns: „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată
inima ta, cu tot sufletul tău, și cu tot cugetul tău.” „Aceasta este
cea dintâi, și cea mai mare poruncă” (Matei 22:37-38)
Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci neprihă-
nire, pace și bucurie în Duhul Sfânt. (Romani 14:17)
2. Legalistul este mai preocupat cu păzirea regulilor de-
cât cu nevoile semenilor lui. Al doilea mare păcat al legalistului
constă în faptul că el nu îi iubește cu adevărat pe ceilalți. Pentru cel
legalist, „regulile” sunt mai importante decât oamenii, și „jertfele”
mai importante decât „compasiunea” (Matei 9:11-13). Legalismul
este insensibil la nevoile omului. El este centrat pe Lege, nu pe dra-
goste. Legalismul este mai preocupat de aspectele de detaliu ale
unor lucruri precum păzirea Sabatului decât de suferințele seme-
nilor (Marcu 3:1-6). Conștiința unui legalist nu va fi tulburată
când un Iuda pleacă pentru a se sinucide, dar va fi foarte
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
389
preocupată să nu cumva să încalce vreun aspect mărunt al reguli-
lor (Matei 27:3-6).
Iar a doua [mare poruncă], asemenea ei, este: ,Să iubești pe aproa-
pele tău ca pe tine însuți.’ (Matei 22:39)
Isus a intrat din nou în sinagogă. Acolo se afla un om cu mâna us-
cată. Ei pândeau pe Isus să vadă dacă-l va vindeca în ziua Sabatu-
lui, ca să-L poată învinui. Și Isus a zis omului, care avea mâna us-
cată: „Scoală-te, și stai la mijloc!” Apoi le-a zis: „Este îngăduit în
ziua Sabatului să faci bine sau să faci rău? Să scapi viața cuiva sau
s-o pierzi?” Dar ei tăceau. Atunci, rotindu-Și privirile cu mânie
peste ei, și mâhnit de împietrirea inimii lor, a zis omului: „În-
tinde-ți mâna!” El a întins-o, și mâna i s-a făcut sănătoasă. Fariseii
au ieșit afară, și s-au sfătuit îndată cu Irodianii cum să-L piardă
(Marcu 3:1-6)
Fariseii au văzut lucrul acesta, și au zis ucenicilor Lui: „Pentru ce
mănâncă Învățătorul vostru cu vameșii și cu păcătoșii?” Isus i-a
auzit, și le-a zis: „Nu cei sănătoși au trebuință de doctor, ci cei bol-
navi. Duceți-vă de învățați ce înseamnă: ,Milă voiesc, iar nu jer-
tfă!` Căci n-am venit să chem la pocăință pe cei neprihăniți, ci pe
cei păcătoși.” (Matei 9:11-13)
În vremea aceea, Isus trecea prin lanurile de grâu, într-o zi de Sa-
bat. Ucenicii Lui, care erau flămânzi, au început să smulgă spice
de grâu și să le mănânce. Fariseii, când au văzut lucrul acesta, I-
au zis: „Uite că ucenicii Tăi fac ce nu este îngăduit să facă în ziua
Sabatului.” Dar Isus le-a răspuns: „Oare n-ați citit ce a făcut David,
când a flămânzit, el și cei ce erau împreună cu el? Cum a intrat în
Casa lui Dumnezeu, și a mâncat pâinile pentru punerea înaintea
Domnului, pe care nu-i era îngăduit să le mănânce nici lui, nici
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
390
celor ce erau cu el, ci numai preoților? Sau n-ați citit în Lege că, în
zilele de Sabat, preoții calcă Sabatul în Templu, și totuși sunt ne-
vinovați? Dar Eu vă spun că aici este Unul mai mare decât Tem-
plul. Dacă ați fi știut ce însemnează: ,Milă voiesc, iar nu jertfe’, n-
ați fi osândit pe niște nevinovați. Căci Fiul omului este Domn și al
Sabatului” (Matei 12:1-8)
Atunci Iuda, vânzătorul, când a văzut că Isus a fost osândit la
moarte, s-a căit, a dus înapoi cei treizeci de arginți, i-a dat preoți-
lor celor mai de seamă și bătrânilor, și a zis: „Am păcătuit, căci am
vândut sânge nevinovat.” „Ce ne pasă nouă?” i-au răspuns ei.
„Treaba ta.” Iuda a aruncat arginții în Templu, și s-a dus de s-a
spânzurat. Preoții cei mai de seamă au strâns arginții, și au zis:
„Nu este îngăduit să-i punem în vistieria Templu-lui, fiindcă sunt
preț de sânge” (Matei 27:3-6)
3. Legalismul se concentrează pe aspectele exterioare.
Legalistul vede neprihănirea primordial în termenii acțiunilor ex-
terioare, în loc de a o vedea în termeni de atitudini interioare. El
are o vedere superficială asupra păcatului și își imaginează că, prin
păzirea Legii în mod exterior, el este plăcut lui Dumnezeu. El nu
cunoaște nimic din ceea ce înseamnă neprihănirea reală a inimii.
El „judecă după înfățișarea” exterioară (Ioan 7:22-24), în timp ce
Dumnezeu „se uită la inimă” (1 Samuel 16:7).
Vai de voi, cărturari și Farisei fățarnici! Pentru că voi curățiți par-
tea de afară a paharului și a blidului, dar înăuntru sunt pline de
răpire și de necumpătare. Fariseu orb! Curăță întâi partea dinăun-
tru a paharului și a blidului, pentru ca și partea de afară să fie cu-
rată. Vai de voi, cărturari și Farisei fățarnici! Pentru că voi sunteți
ca mormintele văruite, care, pe dinafară se arată frumoase, iar pe
dinăuntru sunt pline de oasele morților și de orice fel de
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
391
necurățenie. Tot așa și voi, pe dinafară vă arătați neprihăniți oa-
menilor, dar pe dinlăuntru sunteți plini de fățărnicie și de fărăde-
lege (Matei 23:25-28)
Fariseul a văzut cu mirare că Isus nu Se spălase înainte de prânz.
Dar Domnul i-a zis: „Voi, Fariseii, curățiți partea de afară a paha-
rului și a blidului, dar înăuntrul vostru este plin de jefuire și de
răutate. Nebunilor, oare Acela care a făcut partea de afară, n-a fă-
cut și pe cea dinăuntru? Dați mai bine milostenie din lucrurile di-
năuntru, și atunci toate vă vor fi curate” (Luca 11:38-41)
Datorită faptului că se focalizează pe aspectele exterioare,
legalismul tinde să promoveze mai degrabă o conformare și uni-
formitate exterioară, decât o unitate adevărată a duhului. Toți tre-
buie să arate la fel, să vorbească la fel, să se îmbrace la fel. Legalis-
mul batjocorește spontaneitatea, libertatea și deosebirile între oa-
meni.
4. Legalismul pune mare accent pe lucrurile mărunte. În-
trucât legaliștii sunt orbi față de lucrurile „importante” ale Legii,
ei își focalizează atenția asupra lucrurilor de detaliu, neglijându-le
pe cele mai însemnate. Ei „strecoară țânțarul” prin păzirea reguli-
lor și a poruncilor nesemnificative, dar „înghit cămila”, eșuând să
iubească pe Dumnezeu și pe oameni.
Vai de voi, cărturari și Farisei fățarnici! Pentru că voi dați zeciu-
ială din izmă, din mărar și din chimen, și lăsați nefăcute cele mai
însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila și credincioșia; pe
acestea trebuia să le faceți, și pe acelea să nu le lăsați nefăcute. Po-
vățuitori orbi, care strecurați țânțarul și înghițiți cămila! (Matei
23:23-24)
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
392
5. Legalismul devine o religie a experților. Deoarece lega-
listul nu are o relație vie cu Dumnezeu în calitate de Învățător și
Călăuzitor al lui, el trebuie să aibă o „regulă” pentru orice situație
cu care s-ar putea confrunta. De aceea, este nevoie de o întreagă
clasă de oameni („experți ai legii”), pentru a interpreta diversele fi-
nețuri ale Legii și pentru a „lămuri” acele lucruri în care ei simt că
Dumnezeu nu a furnizat o revelație suficient de detaliată.
Unul din învățătorii Legii a luat cuvântul, și I-a zis: „Învățătorule,
spunând aceste lucruri ne ocărăști și pe noi.” „Vai și de voi, învă-
țători ai Legii”, a răspuns Isus. „Pentru că voi puneți pe spinarea
oamenilor sarcini grele de purtat, iar voi nici măcar cu unul din
degetele voastre nu vă atingeți de ele ... Vai de voi, învățători ai
Legii! Pentru că voi ați pus mâna pe cheia cunoștinței: nici voi n-
ați intrat, iar pe cei ce voiau să intre, i-ați împiedicat să intre”
(Luca 11:45-46, 52)
6. Legalismul tinde să transforme convingerile perso-
nale sau tradițiile omenești în porunci absolute, după care le im-
pune altora. După cum am observat, legalistul trebuie să aibă o re-
gulă pentru orice circumstanță. Când acestea nu sunt afirmate
clar în Scriptură, ele trebuie „deduse” folosind un amestec de rați-
onament omenesc și opinie personală. Astfel de raționament ome-
nesc și opinie personală sunt în curând acceptate ca fiind „ceea ce
Biblia spune” și așa se naște o nouă „poruncă absolută”! Aceste po-
runci absolute nebiblice se pot referi literalmente la absolut orice,
de la a spune că barele de protecție de la automobile care sunt cro-
mate ar fi „lumești” și deci trebuie vopsite în negru, până la ideea
că toți creștinii trebuie să își educe acasă copiii și că trebuie să mă-
nânce numai pâine gătită acasă!
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
393
Fariseii și câțiva cărturari, veniți din Ierusalim, s-au adunat la
Isus. Ei au văzut pe unii din ucenicii Lui prânzind cu mâinile ne-
curate, adică nespălate. Fariseii, însă, și toți Iudeii nu mănâncă
fără să-și spele cu mare băgare de seamă mâinile, după datina bă-
trânilor. Și când se întorc din piață, nu mănâncă decât după ce s-
au scăldat. Sunt multe alte obiceiuri pe care au apucat ei să le țină,
precum: spălarea paharelor, a ulcioarelor, a căldărilor și a paturi-
lor. Și Fariseii și cărturarii L-au întrebat: „Pentru ce nu se țin uce-
nicii Tăi de datina bătrânilor, ci prânzesc cu mâinile nespălate?”
Isus le-a răspuns: „Fățarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi,
după cum este scris: ,Norodul acesta Mă cinstește cu buzele, dar
inima lui este departe de Mine. Degeaba Mă cinstesc ei, dând în-
vățături care nu sunt decât niște porunci omenești`” (Marcu 7:1-
7)
7. Legalismul îi face pe oameni să păcătuiască împotriva
altora în numele neprihănirii. Când opiniile personale și tradiți-
ile omenești sunt ridicate la rangul de porunci absolute, lucrurile
esențiale ale Legii (precum dragostea față de Dumnezeu și față de
semeni) sunt inevitabil diminuate și invalidate. Pentru a continua
în tradițiile sale, legalistul va păcătui chiar și împotriva celor dragi
ai lui, mângâindu-și conștiința în tot acest timp cu ideea că ceea ce
el face este să „asculte de Dumnezeu”.
Voi lăsați porunca lui Dumnezeu, și țineți datina așezată de oa-
meni... Ați desființat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să țineți
datina voastră. Căci Moise a zis: „Să cinstești pe tatăl tău și pe
mama ta;” și: „Cine va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa, să
fie pedepsit cu moartea.” Voi, dimpotrivă, ziceți: „Dacă un om va
spune tatălui său sau mamei sale: ,Ori cu ce te-aș putea ajuta, este
,Corban’, adică dat lui Dumnezeu, face bine; și nu-l mai lăsați să
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
394
facă nimic pentru tatăl sau pentru mama sa. Și așa, ați desființat
Cuvântul lui Dumnezeu, prin datina voastră. Și faceți multe alte
lucruri de felul acesta!” (Marcu 7:8-13)
8. Legalismul este caracterizat de egoism, mândrie, atitu-
dine de judecată și dispreț față de alții. Într-o formă sau alta, eul
este proeminent în toate formele de legalism.
Îți mulțumesc că [eu] nu sunt ca ceilalți oameni, hrăpăreți, ne-
drepți, preacurvari sau chiar ca vameșul acesta. Eu postesc de
două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele
(Luca 18:11-12)
Legalistul nu are nici o înțelegere reală a propriei sale păcă-
toșenii sau a sfințeniei lui Dumnezeu. El nu crede cu adevărat că
„Binele este unul singur [Dumnezeu]” (Matei 19:16-22), așa că el își
imaginează în zadar că el poate „să-și pună înainte o neprihănire a
lui însuși” (Romani 10:3) prin păzirea Legii. El nu se aruncă înain-
tea lui Dumnezeu cerându-i îndurare, pentru că el nu simte că are
nevoie de ea. El nu se proșterne înaintea lui Dumnezeu cerându-i ne-
prihănire, pentru că el crede că are propria sa neprihănire. El nu
vine înaintea lui Dumnezeu să Îi ceară să îl facă în măsură să trăiască
o viață sfântă, întrucât el vede legea în termenii lucrurilor exteri-
oare pe care el le poate împlini prin propria sa putere. El nu vine
înaintea lui Dumnezeu nici măcar pentru a cere călăuzire, pentru că
el deja are propriul set de reguli, iar regulile lui se aplică oricum în
toate situațiile. Așadar, legalistul este mândru, auto-neprihănit și
nu crede că are nevoie de ceva.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
395
Întrucât el este mândru și se crede neprihănit, legalistul se
uită la ceilalți cu dispreț. El se consideră a fi mai bun decât alți oa-
meni.
A mai spus și pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei în-
șiși că sunt neprihăniți, și disprețuiau pe ceilalți. „Doi oameni s-
au suit la Templu să se roage; unul era Fariseu, și altul vameș. Fa-
riseul sta în picioare, și a început să se roage în sine astfel: ,Dum-
nezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, hrăpăreți,
nedrepți, preacurvari sau chiar ca vameșul acesta...’” (Luca 18:9-
11)
Mai mult, toți legaliștii au un spirit de judecată față de alți
oameni; ei se consideră superiori altora și se uită cu dispreț la ei,
fiind în același timp foarte atenți să depisteze presupusele greșeli
ale acestora. De asemenea, legaliștii cred că este de datoria lor să
judece motivațiile inimilor oamenilor.
Nu judecați, ca să nu fiți judecați. Căci cu ce judecată judecați, veți
fi judecați; și cu ce măsură măsurați, vi se va măsura. De ce vezi
tu paiul din ochiul fratelui tău, și nu te uiți cu băgare de seamă la
bârna din ochiul tău? Sau, cum poți zice fratelui tău: „Lasă-mă să
scot paiul din ochiul tău”, și, când colo, tu ai o bârnă într-al tău?...
Fățarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, și atunci vei vedea
deslușit să scoți paiul din ochiul fratelui tău. (Matei 7:1-5)
Cine mănâncă să nu disprețuiască pe cine nu mănâncă; și cine nu
mănâncă, să nu judece pe cine mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a
primit. Cine ești tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în pici-
oare sau cade, este treaba stăpânului său; totuși, va sta în pici-
oare, căci Domnul are putere să-l întărească pentru ca să stea. (Ro-
mani 14:3-4)
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
396
În lumina acestor lucruri, nu ar trebui să ne surprindă că,
atunci când creștinii adevărați se duc în direcția legalismului, ei își
pierd „fericirea” (Galateni 4:15) pe care o aveau cândva. Ei conști-
entizează în străfundul ființei lor că nu pot să își „îndeplinească”
suficient de bine îndatoririle pentru a se păstra în grațiile lui Dum-
nezeu, și se descoperă într-o stare de ruină și robie. În loc să se lase
umpluți de dragoste unul față de celălalt, ei încep să se „muște și să
se mănânce unii pe alții” (Galateni 5:15).
9. Legalismul nu are nici o putere reală în mortificarea
păcatului. Deși are o aparență exterioară de neprihănire, în reali-
tate, legalismul încurajează păcatul în loc să îl distrugă. El fie îi în-
deamnă pe oameni să comită păcate chiar mai grave decât acelea
pe care ei încearcă să le dea morții, sau înlocuiește păcatele exteri-
oare și evidente cu cele „religioase”, care sunt mai ascunse și mai
înșelătoare.
Dacă ați murit împreună cu Hristos față de învățăturile începă-
toare ale lumii, de ce, ca și cum ați trăi încă în lume, vă supuneți
la porunci ca acestea: „Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru!”
Toate aceste lucruri, care pier odată cu întrebuințarea lor, și sunt
întemeiate pe porunci și învățături omenești, au, în adevăr, o în-
fățișare de înțelepciune, într-o închinare voită, o smerenie și as-
prime față de trup, dar nu sunt de nici un preț împotriva gâdilării
firii pământești. (Coloseni 2:20-23)
CARACTERISTICILE FĂRĂDELEGII [ANTINOMIANISMULUI]
1. Antinomianul își centrează viața pe sine și pe păcat, nu
pe Dumnezeu și semenii lui. „Eul” este dumnezeul adevărat al
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
397
oricărui antinomian. Lui îi pasă mai mult de voia și dorințele pro-
prii decât să fie plăcut și să glorifice pe Domnul. Atitudinea sa in-
terioară este aceasta, „Nu vreau ca Omul acesta [Hristos] să împă-
rățească peste mine” (Luca 19:12-14). De asemenea, antinomia-
nului îi pasă mai mult de dorințele lui decât de ce este mai bun
pentru semenii săi. Ca și legalistul, el eșuează lamentabil în împli-
nirea celor două mari porunci.
Sunt niște stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se
ospătează fără rușine împreună cu voi, și se îndoapă dea binelea;
niște nori fără apă, mânați încoace și încolo de vânturi, niște
pomi tomnatici fără rod, de două ori morți, dezrădăcinați; niște
valuri înfuriate ale mării, care își spumegă rușinile lor, niște stele
rătăcitoare, cărora le este păstrată negura întunericului pentru
vecie. (Iuda 12-13)
2. Antinomianismul se folosește de harul lui Dumnezeu
pentru a-l transforma într-o scuză pentru a păcătui. Antinomia-
nismul afirmă că, întrucât suntem mântuiți prin har, și nu prin
fapte, nu contează cum trăim. El spune că aceia care sunt creștini
sunt liberi să păcătuiască, pentru că ei nu mai sunt sub Lege, și îi
încurajează pe oameni să neglijeze sau să trateze cu ușurătate po-
runcile lui Hristos. Aceia care sunt atenți să asculte de Hristos sunt
portretizați ca fiind „legaliști.”
Căci s-au strecurat printre voi unii oameni, scriși de mult pentru
osânda aceasta, oameni neevlavioși, care schimbă în desfrânare
harul Dumnezeului nostru, și tăgăduiesc pe singurul nostru Stă-
pân și Domn Isus Hristos (Iuda 4).
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
398
Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub
Lege ci sub har? Nicidecum. Nu știți că, dacă vă dați robi cuiva, ca
să-l ascultați, sunteți robii aceluia de care ascultați, fie că este
vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare,
care duce la neprihănire? (Romani 6:15-16)
Nu orișicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăția
cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulți
Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi
în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Și n-am fă-
cut noi multe minuni în Numele Tău?” Atunci le voi spune curat:
„Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi toți
care lucrați fărădelege” (Matei 7:21-23).
3. Antinomianismul afirmă că pentru a fi mântuit nu este
necesar să fii sfânt. Antinomianismul presupune sau susține în
mod deschis ideea că aceia care nu sunt, la nivel personal, nepri-
hăniți, pot totuși moșteni Împărăția lui Dumnezeu, spunând că
faptele bune nu reprezintă testul adevăratei convertiri, și că sfin-
țirea nu reprezintă o dovadă necesară a justificării. Pocăința este
considerată fie ca nefăcând parte din mesajul Evangheliei fie ca ne-
implicând o schimbare concretă a vieții practice a omului în ce pri-
vește păcatul. Credința poate astfel să fie „fără fapte” și totuși să
fie credință mântuitoare.
Urmăriți pacea cu toți și sfințirea [sfințenia], fără care nimeni nu
va vedea pe Domnul. (Evrei 12:14)
Nu știți că cei nedrepți nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu? Nu
vă înșelați în privința aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la
idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomiții, nici hoții, nici
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
399
cei lacomi, nici bețivii, nici defăimătorii, nici hrăpăreții nu vor
moșteni Împărăția lui Dumnezeu. (1Corinteni 6:9-10)
Îi veți cunoaște după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini,
sau smochine din mărăcini? Tot așa, orice pom bun face roade
bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face
roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. Orice pom,
care nu face roade bune, este tăiat și aruncat în foc. Așa că după
roadele lor îi veți cunoaște. (Matei 7:16-20)
Frații mei, ce-i folosește cuiva să spună că are credință, dacă n-are
fapte? Poate oare credința aceasta să-l mântuiască? Tu crezi că
Dumnezeu este unul, și bine faci; dar și dracii cred ... și se înfioară!
Vrei dar să înțelegi, om nesocotit, că credința fără fapte este ză-
darnică? (Iacov 2:14, 19-20)
4. Antinomianismul privește cu dispreț la Legea lui Dum-
nezeu. Aceia care sunt antinomieni nu se tem să trateze poruncile
lui Dumnezeu și cerințele lui cu superficialitate și dispreț. Prin ati-
tudinile și faptele lor, ei sugerează că Legea însăși ar fi rea. Prin
contrast, Pavel privește admirativ la Lege spunând că este „sfântă,
dreaptă și bună” și respinge ca de neimaginat ideea că Legea ar fi
ceva păcătos.
Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos? Nicidecum! Dimpotrivă,
păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege... (Romani 7:7)
Așa că Legea, negreșit, este sfântă, și porunca este sfântă, dreaptă
și bună. Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea? Nicidecum. Dar pă-
catul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea printr-
un lucru bun, pentru ca păcatul să se arate afară din cale de păcă-
tos, prin faptul că se slujea de aceeași poruncă. (Romani 7:12-13)
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
400
5. Antinomianismul Îl dezonorează pe Dumnezeu. Ipocri-
zia și fărădelegea practicată de aceia care pretind că sunt creștini
fac ca Numele lui Dumnezeu să fie blasfemiat de cei necredincioși
și ca adevărul Lui să fie vorbit de rău.
„De aceea, spune casei lui Israel: ,Așa vorbește Domnul Dumne-
zeu: ,Nu din pricina voastră fac aceste lucruri, casa lui Israel, ci
din pricina Numelui Meu celui sfânt, pe care l-ați pângărit printre
neamurile la care ați mers. De aceea voi sfinți Numele Meu cel
mare, care a fost pângărit printre neamuri, pe care l-ați pângărit
în mijlocul lor. Și neamurile vor cunoaște că Eu sunt Domnul, zice
Domnul Dumnezeu, când voi fi sfințit în voi sub ochii lor. (Eze-
chiel 36:22-23)
Tu, care te fălești cu Legea, necinstești pe Dumnezeu prin călca-
rea acestei Legi? Căci „din pricina voastră este hulit Numele lui
Dumnezeu între Neamuri”, după cum este scris. (Romani 2:23-24)
În norod s-au ridicat și proroci mincinoși, cum și între voi vor fi
învățători mincinoși, care vor strecura pe furiș erezii nimicitoare,
se vor lepăda de Stăpânul, care i-a răscumpărat, și vor face să cadă
asupra lor o pierzare năprasnică. Mulți îi vor urma în destrăbălă-
rile lor. Și, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău... (2
Petru 2:1-2)
Spune că femeile în vârstă trebuie să aibă o purtare cuviincioasă,
să nu fie nici clevetitoare, nici dedate la vin; să învețe pe alții ce
este bine, ca să învețe pe femeile mai tinere să-și iubească bărbați
și copiii; să fie cumpătate, cu viața curată, să-și vadă de treburile
casei, să fie bune, supuse bărbaților lor, pentru ca să nu se vor-
bească de rău Cuvântul lui Dumnezeu (Tit 2:3-5).
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
401
ANEXA G. DRAGOSTEA ÎN NOUL TESTAMENT
Noul Testament are multe lucruri de spus despre dragoste.
Izvorul dragostei este Însuși Dumnezeu – „Dumnezeul dragostei”
(2Corinteni 13:11). Dragostea Lui este manifestată între Persoa-
nele Sfintei Treimi, față de toți oamenii (Matei 5:44-48), și în mod
special față de „ai Săi” (Ioan 13:1). Datorită dragostei lui Dumne-
zeu față de noi, și noi Îl iubim (1Ioan 4:19) și iubim și pe ceilalți
creștini (1Ioan 5:1). Dragostea față de Dumnezeu și dragostea față
de semenii noștri sunt legate în mod inseparabil. Este imposibil să
iubim cu adevărat pe Dumnezeu fără să îi iubim pe cei ce sunt se-
menii noștri (1Ioan 3:17; 4:20; Ioan 21:15-17; cf. Levitic 19:14, 32;
25:36, 43; Proverbe 14:31; Geneza 9:6; Iacov 3:9) său să iubim cu
adevărat pe semenii noștri fără să Îl iubim pe Dumnezeu (1Ioan
5:2). În această anexă am enumerat majoritatea referințelor di-
recte ale Noului Testament la „dragoste”. În anumite cazuri, ver-
setele sunt enumerate de mai multe ori pentru că nu este
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
402
întotdeauna clar dacă ele fac referire la dragostea lui Dumnezeu
față de noi, la dragostea noastră față de El sau la dragostea noastră
unii față de alții (sau chiar toate cele trei).
DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU
Matei 5:44-46 „Dar Eu vă spun: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecu-
vântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc, și ru-
gați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc, ca să fiți fii ai
Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său
peste cei răi și peste cei buni, și dă ploaie peste cei drepți și peste
cei nedrepți. Dacă iubiți numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai
așteptați? Nu fac așa și vameșii?”
Marcu 10:21 „Isus S-a uitat țintă la el, l-a iubit, și i-a zis: „Îți lip-
sește un lucru; du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci, și vei avea o
comoară în cer. Apoi vino, ia-ți crucea, și urmează-Mă””.
Luca 6:35 „Voi însă, iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine și dați
cu împrumut, fără să nădăjduiți ceva în schimb. Și răsplata voas-
tră va fi mare, și veți fi fiii Celui Prea Înalt; căci El este bun și cu cei
nemulțumitori și cu cei răi.”
Ioan 3:16 „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat
pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să
aibă viața veșnică.”
Ioan 3:35 „Tatăl iubește pe Fiul, și a dat toate lucrurile în mâna
Lui.”
Ioan 5:20 „Căci Tatăl iubește pe Fiul, și-I arată tot ce face; și-I va
arăta lucrări ….”
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
403
Ioan 10:17 „Tatăl Mă iubește, pentru că Îmi dau viața, ca iarăși s-
o iau.”
Ioan 11:3 „Surorile au trimis la Isus să-I spună: „Doamne, iată că
acela pe care-l iubești, este bolnav””.
Ioan 11:5 „Și Isus iubea pe Marta, și pe sora ei, și pe Lazăr.”
Ioan 11:36 „Atunci Iudeii au zis: „Iată cât îl iubea de mult!””
Ioan 13:1 „Înainte de praznicul Paștelor, Isus, ca Cel care știa că I-
a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl și fiindcă iubea
pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt.”
Ioan 13:23; 19:26; 20:2; 21:7, 20 „Unul din ucenici, acela pe care-
l iubea Isus...”
Ioan 13:34 „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiți unii pe alții; cum
v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții.”
Ioan 14:21 „Cine are poruncile Mele și le păzește, acela Mă iu-
bește; și cine Mă iubește, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi, și
Mă voi arăta lui.”.”
Ioan 14:23 „Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă Mă iubește cineva,
va păzi cuvântul Meu, și Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el, și
vom locui împreună cu el”.”
Ioan 14:31 „să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl, și că fac așa
cum Mi-a poruncit Tatăl.”
Ioan 15:9-10 „Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, așa v-am iubit și Eu pe
voi. Rămâneți în dragostea Mea. Dacă păziți poruncile Mele, veți
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
404
rămâne în dragostea Mea, după cum și Eu am păzit poruncile Ta-
tălui Meu, și rămân în dragostea Lui.”
Ioan 15:12-13 „Aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unii pe al-
ții, cum v-am iubit Eu. Nu este mai mare dragoste decât să-și dea
cineva viața pentru prietenii săi.”
Ioan 16:27 „Căci Tatăl Însuși vă iubește, pentru că M-ați iubit, și
ați crezut că am ieșit de la Dumnezeu”.
Ioan 17:23-24 „Eu în ei, și Tu în Mine; pentru ca ei să fie în chip
desăvârșit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis, și că i-ai
iubit, cum M-ai iubit pe Mine. Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu,
să fie împreună cu Mine și aceia, pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă
slava Mea, slavă, pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit îna-
inte de întemeierea lumii.”
Ioan 17:26 „Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău, și li-L voi mai
face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu, să fie în
ei, și Eu să fiu în ei”.
Romani 5:5 „Însă nădejdea aceasta nu înșală, pentru că dragostea
lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt,
care ne-a fost dat.”
Romani 5:8 „Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin
faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a mu-rit pentru
noi.”
Romani 8:35 „Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos?
Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau
lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia?”
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
405
Romani 8:37 „Totuși în toate aceste lucruri noi suntem mai mult
decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit”.
Romani 8:39 „nici înălțimea, nici adâncimea, nici o altă făptură,
nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care
este în Isus Hristos, Domnul nostru.”
Romani 9:13 „după cum este scris: „Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau
l-am urât”.”
2Corinteni 5:14 „Căci dragostea lui Hristos ne [con]strânge; fi-
indcă socotim că, dacă Unul singur a murit pentru toți, toți deci
au murit.”
2Corinteni 9:7 „Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui:
nu cu părere de rău, sau de silă, căci „pe cine dă cu bucurie, îl iu-
bește Dumnezeu”.”
2Corinteni 13:11 „Încolo, fraților, fiți sănătoși, desăvârșiți-vă,
îmbărbătați-vă, fiți cu un cuget, trăiți în pace, și Dumnezeul dra-
gostei și al păcii va fi cu voi..”
2Corinteni 13:14 „Harul Domnului Isus Hristos, și dragostea lui
Dumnezeu, și împărtășirea Sfântului Duh, să fie cu voi cu toți!”
Galateni 2:20 „Am fost răstignit împreună cu Hristos, și trăiesc
... dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața, pe
care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dum-
nezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine.”
Efeseni 1:4-5 „În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea
lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui, după ce, în
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
406
dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiați prin Isus
Hristos, după buna plăcere a voii Sale.”
Efeseni 2:4 „Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru
dragostea cea mare cu care ne-a iubit...”
Efeseni 3:19 „să cunoașteți dragostea lui Hristos, care întrece
orice cunoștință, ca să ajungeți plini de toată plinătatea lui Dum-
nezeu.”
Efeseni 5:2 „Trăiți în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit, și
S-a dat pe Sine pentru noi „ca un prinos și ca o jertfă de bun mi-
ros”, lui Dumnezeu.”
Efeseni 5:25 „Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hris-
tos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea.”
2Tesaloniceni 2:16 „Și însuși Domnul nostru Isus Hristos, și
Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne-a iubit și ne-a dat, prin harul
Său, o mângâiere veșnică și o bună nădejde.”
Tit 3:4 „Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuito-
rul nostru, și dragostea Lui de oameni...”
Evrei 12:6 „Căci Domnul pedepsește pe cine-l iubește, și bate cu
nuiaua pe orice fiu pe care-l primește”.
1Ioan 3:1 „Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii
ai lui Dumnezeu! Și suntem. Lumea nu ne cunoaște, pentru că nu
L-a cunoscut nici pe El.”
1Ioan 3:16 „Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Și-a
dat viața pentru noi; și noi deci trebuie să ne dăm viața pentru
frați.”
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
407
1Ioan 4:8 „Cine nu iubește, n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că
Dumnezeu este dragoste.”
1Ioan 4:9-10 „Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat prin
faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi
să trăim prin El. Și dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe
Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, și a trimis pe Fiul
Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre.”
1Ioan 4:11-12 „Prea iubiților, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe
noi, trebuie să ne iubim și noi unii pe alții. Nimeni n-a văzut vre-
odată pe Dumnezeu; dacă ne iubim unii pe alții, Dumnezeu ră-
mâne în noi, și dragostea Lui a ajuns desăvârșită în noi.”
1Ioan 4:16 „Și noi am cunoscut și am crezut dragostea pe care o
are Dumnezeu față de noi. Dumnezeu este dragoste; și cine rămâne
în dragoste, rămâne în Dumnezeu, și Dumnezeu rămâne în el”.
1Ioan 4:19 „Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi.”
Iuda 1:21 „țineți-vă în dragostea lui Dumnezeu, și așteptați îndu-
rarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viața veșnică.”
Apocalipsa 1:5 „și din partea lui Isus Hristos, martorul credin-
cios, cel întâi născut din morți, Domnul împăraților pământului!
A Lui, care ne iubește, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sân-
gele Său.”
Apocalipsa 3:9 „Iată că îți dau din cei ce sunt în sinagoga Satanei,
care zic că sunt Iudei și nu sunt, ci mint; iată că îi voi face să vină
să se închine la picioarele tale, și să știe că te-am iubit.”
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
408
Apocalipsa 3:19 „Eu mustru și pedepsesc pe toți aceia, pe care-i
iubesc. Fii plin de râvnă dar, și pocăiește-te!”
DRAGOSTEA NOASTRĂ FAȚĂ DE DUMNEZEU
Matei 6:24 „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî
pe unul și va iubi pe celălalt; sau va ținea la unul, și va nesocoti pe
celălalt: Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona”.
Matei 10:37 „Cine iubește pe tată, ori pe mamă, mai mult decât pe
Mine, nu este vrednic de Mine; și cine iubește pe fiu ori pe fiică mai
mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine.”
Matei 22:37 „Isus i-a răspuns: „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul
tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, și cu tot cugetul tău”.”
Matei 24:12 „Și, din pricina înmulțirii fărădelegii, dragostea celor
mai mulți se va răci.”
Marcu 12:30 „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima
ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, și cu toată puterea ta;
iată porunca dintâi.”
Marcu 12:33 „și că a-L iubi cu toată inima, cu tot cugetul, cu tot
sufletul, și cu toată puterea, și a iubi pe aproapele ca pe sine, este
mai mult decât toate arderile de tot și decât „toate jertfele”.”
Luca 7:42 „Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi.
Spune-Mi dar, care din ei îl va iubi mai mult?”
Luca 7:47 „De aceea îți spun: Păcatele ei, care sunt multe, sunt ier-
tate; căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puțin, iubește puțin.”
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
409
Luca 10:27 „El a răspuns: „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău,
cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot
cugetul tău; și pe aproapele tău ca pe tine însuți”.”
Luca 11:42 „Dar vai de voi, Fariseilor! Pentru că voi dați zeciuială
din izmă, din rută și din toate zarzavaturile, și dați uitării drepta-
tea și dragostea de Dumnezeu: pe acestea trebuia să le faceți, și pe
celelalte să nu le lăsați nefăcute!”
Luca 16:13 „Nici o slugă nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau va
urî pe unul și va iubi pe celălalt, sau va ținea numai la unul și va
nesocoti pe celălalt. Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona”.
Ioan 5:42 „Dar știu că n-aveți în voi dragoste de Dumnezeu.”
Ioan 8:42 „Isus le-a zis: „Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, M-ați
iubi și pe Mine, căci Eu am ieșit și vin de la Dumnezeu: n-am venit
de la Mine însumi, ci El M-a trimis”.”
Ioan 14:15 „Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele.”
Ioan 14:21 „Cine are poruncile Mele și le păzește, acela Mă iubește;
și cine Mă iubește, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi, și Mă voi
arăta lui”.
Ioan 14:23-24 „Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă Mă iubește ci-
neva, va păzi cuvântul Meu, și Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni
la el, și vom locui împreună cu el. Cine nu Mă iubește, nu păzește
cuvintele Mele. Și cuvântul, pe care-l auziți, nu este al Meu, ci al
Tatălui, care M-a trimis.”
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
410
Ioan 14:28 „Ați auzit că v-am spus: ,Mă duc, și Mă voi întoarce la
voi.` Dacă M-ați iubi, v-ați fi bucurat că v-am zis: ,Mă duc la Ta-
tăl;` căci Tatăl este mai mare decât Mine.”
Ioan 16:27 „Căci Tatăl însuși vă iubește, pentru că M-ați iubit, și
ați crezut că am ieșit de la Dumnezeu.”
Ioan 21:15-17 „După ce au prânzit, Isus a zis lui Simon Petru: „Si-
mone, fiul lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?” „Da,
Doamne”, I-a răspuns Petru, „știi că Te iubesc.” Isus i-a zis: „Paște
mielușeii Mei.” I-a zis a doua oară: „Simone, fiul lui Iona, Mă iu-
bești?” „Da Doamne”, I-a răspuns Petru, „știi că Te iubesc.” Isus i-a
zis: „Paște oițele Mele”. A treia oară i-a zis Isus: „Simone, fiul lui
Iona, Mă iubești?” Petru s-a întristat că-i zisese a treia oară: „Mă
iubești?” Și I-a răspuns: „Doamne, Tu toate le știi; știi că Te iubesc.”
Isus i-a zis: „Paște oile Mele!”
Romani 8:28 „De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează îm-
preună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume, spre
binele celor ce sunt chemați după planul Său.”
1Corinteni 2:9 „Dar, după cum este scris: „Lucruri, pe care ochiul
nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, și la inima omului nu s-au
suit, așa sunt lucrurile, pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei
ce-L iubesc”.”
1Corinteni 8:3 „Dar dacă iubește cineva pe Dumnezeu, este cu-
noscut de Dumnezeu.”
1Corinteni 16:22 „Dacă nu iubește cineva pe Domnul nostru Isus
Hristos, să fie anatema!”
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
411
Efeseni 3:17 „așa încât Hristos să locuiască în inimile voastre
prin credință; pentru ca, având rădăcina și temelia pusă în dra-
goste...”
Efeseni 6:24 „Harul să fie cu toți cei ce iubesc pe Domnul nostru
Isus Hristos în curăție.”
1Tesaloniceni 5:8 „Dar noi, care suntem fii ai zilei, să fim treji, să
ne îmbrăcăm cu platoșa credinței și a dragostei, și să avem drept
coif nădejdea mântuirii.”
2Tesaloniceni 3:5 „Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea
lui Dumnezeu și spre răbdarea lui Hristos!”
2Timotei 3:4 „vânzători, obraznici, îngâmfați; iubitori mai mult
de plăceri decât iubitori de Dumnezeu”.
Evrei 6:10 „Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala
voastră și dragostea, pe care ați arătat-o pentru Numele Lui, voi,
care ați ajutorat și ajutorați pe sfinți.”
Iacov 1:12 „Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci după ce a fost găsit
bun, va primi cununa vieții, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor
ce-L iubesc.”
Iacov 2:5 „Ascultați, prea iubiții mei frați: n-a ales Dumnezeu pe
cei ce sunt săraci în ochii lumii acesteia, ca să-i facă bogați în cre-
dință și moștenitori ai Împărăției, pe care a făgăduit-o celor ce-L
iubesc?”
1Petru 1:8 „pe care voi Îl iubiți fără să-L fi văzut, credeți în El, fără
să-L vedeți, și vă bucurați cu o bucurie negrăită și strălucită...”
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
412
1Ioan 2:5 „ar cine păzește Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dum-
nezeu a ajuns desăvârșită; prin aceasta știm că suntem în El...”
1Ioan 2:15 „Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubește
cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El.”
1Ioan 3:17 „Dar cine are bogățiile lumii acesteia, și vede pe fratele
său în nevoie, și își închide inima față de el, cum rămâne în el dra-
gostea de Dumnezeu?”
1Ioan 4:17-21 „Cum este El, așa suntem și noi în lumea aceasta:
astfel se face că dragostea este desăvârșită în noi, pentru ca să
avem deplină încredere în ziua judecății. În dragoste nu este frică;
ci dragostea desăvârșită izgonește frica; pentru că frica are cu ea
pedeapsa; și cine se teme, n-a ajuns desăvârșit în dragoste. Noi Îl
iubim pentru că El ne-a iubit întâi. Dacă zice cineva: „Eu iubesc pe
Dumnezeu”, și urăște pe fratele său, este un mincinos; căci cine
nu iubește pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe
Dumnezeu, pe care nu-L vede? Și aceasta este porunca, pe care o
avem de la El: cine iubește pe Dumnezeu, iubește și pe fratele său.”
1Ioan 5:1-3 ”Oricine crede că Isus este Hristosul, este născut din
Dumnezeu; și oricine iubește pe Cel ce L-a născut, iubește și pe cel
născut din El. Cunoaștem că iubim pe copiii lui Dumnezeu prin
aceea că iubim pe Dumnezeu și păzim poruncile Lui. Căci dragostea
de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Și poruncile Lui nu
sunt grele.”
2Ioan 1:3 „Harul, îndurarea și pacea să fie cu voi din partea lui
Dumnezeu Tatăl, și din partea Domnului Isus Hristos, Fiul Tată-
lui, în adevăr și în dragoste!”
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
413
2Ioan 1:6 „Și dragostea stă în viețuirea după poruncile Lui.
Aceasta este porunca în care trebuie să umblați, după cum ați au-
zit de la început.”
Apocalipsa 2:4 „Dar ce am împotriva ta, este că ți-ai părăsit dra-
gostea dintâi.”
DRAGOSTEA NOASTRĂ PENTRU SEMENI
Matei 5:43-44 „Ați auzit că s-a zis: „Să iubești pe aproapele tău, și
să urăști pe vrăjmașul tău.” Dar Eu vă spun: Iubiți pe vrăjmașii
voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă
urăsc, și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc.”
Matei 5:46 „Dacă iubiți numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai
așteptați? Nu fac așa și vameșii?”
Matei 19:19 „să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta”; și: „Să iubești
pe aproapele tău ca pe tine însuți.”
Matei 22:39 „Iar a doua, asemenea ei, este: ,Să iubești pe aproapele
tău ca pe tine însuți’.”
Marcu 12:31 „Iar a doua este următoarea: ,Să iubești pe aproapele
tău ca pe tine însuți.` Nu este altă poruncă mai mare decât aces-
tea.”
Luca 6:27 „Dar Eu vă spun vouă, care Mă ascultați: Iubiți pe vrăj-
mașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc.”
Luca 6:32 „Dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată vi se cuvine?
Și păcătoșii iubesc pe cei ce-i iubesc pe ei.”
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
414
Luca 6:35 „Voi însă, iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine și dați cu
împrumut, fără să nădăjduiți ceva în schimb. Și răsplata voastră
va fi mare, și veți fi fiii Celui Prea Înalt; căci El este bun și cu cei
nemulțămitori și cu cei răi.”
Ioan 13:34-35 „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiți unii pe alții;
cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții. Prin aceasta
vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste
unii pentru alții.”
Ioan 15:12 „Aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unii pe alții,
cum v-am iubit Eu.”
Ioan 15:17 „Vă poruncesc aceste lucruri, ca să vă iubiți unii pe al-
ții.”
Romani 12:9-10 „Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază
de rău, și lipiți-vă tare de bine. Iubiți-vă unii pe alții cu o dragoste
frățească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.”
Romani 13:8-10 „Să nu datorați nimănui nimic, decât să vă iubiți
unii pe alții: căci cine iubește pe alții, a împlinit Legea. De fapt: „Să
nu preacurvești, să nu furi, să nu faci nici o mărturisire minci-
noasă, să nu poftești”, și orice altă poruncă mai poate fi, se cu-
prind în porunca aceasta: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine în-
suți.” Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împli-
nirea Legii.”
Romani 14:15 „Dar dacă faci ca fratele tău să se mâhnească din
pricina unei mâncări, nu mai umbli în dragoste! Nu nimici, prin
mâncarea ta, pe acela pentru care a murit Hristos!”
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
415
Romani 15:30 „Vă îndemn dar, fraților, pentru Domnul nostru
Isus Hristos, și pentru dragostea Duhului, să vă luptați împreună
cu mine, în rugăciunile voastre către Dumnezeu pentru mine.”
1Corinteni 4:21 „Ce voiți? Să vin la voi cu nuiaua, sau cu dragoste
și cu duhul blândeții?”
1Corinteni 8:1 „În ce privește lucrurile jertfite idolilor, știm că
toți avem cunoștință. Dar cunoștința îngâmfă pe când dragostea
zidește.”
1Corinteni 13:1-4 „Chiar dacă aș vorbi în limbi omenești și înge-
rești, și n-aș avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chim-
val zăngănitor. Și chiar dacă aș avea darul proorociei, și aș cu-
noaște toate tainele și toată știința; chiar dacă aș avea toată cre-
dința așa încât să mut și munții, și n-aș avea dragoste, nu sunt ni-
mic. Și chiar dacă mi-aș împărți toată averea pentru hrana săra-
cilor, chiar dacă mi-aș da trupul să fie ars, și n-aș avea dragoste,
nu-mi folosește la nimic. Dragostea este îndelung răbdătoare, este
plină de bunătate: dragostea nu pizmuiește; dragostea nu se laudă,
nu se umflă de mândrie...”
1Corinteni 13:8 „Dragostea nu va pieri niciodată. Proorociile se
vor sfârși; limbile vor înceta; cunoștința va avea sfârșit.”
1Corinteni 13:13 „Acum dar rămân aceste trei: credința, nădej-
dea și dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.”
1Corinteni 14:1 „Urmăriți dragostea. Umblați și după darurile
duhovnicești, dar mai ales să prorociți...”
1Corinteni 16:14 „Tot ce faceți, să fie făcut cu dragoste!”
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
416
1Corinteni 16:24 „Dragostea mea este cu voi cu toți în Hristos
Isus. Amin.”
2Corinteni 2:4 „V-am scris cu multă mâhnire, și strângere de
inimă, cu ochii scăldați în lacrămi, nu ca să vă întristați, ci ca să
vedeți dragostea nespus de mare, pe care o am față de voi.”
2Corinteni 2:8 „De aceea, vă rog, să vă arătați iarăși dragostea față
de el.”
2Corinteni 6:6 „prin curăție, prin înțelepciune, prin îndelungă
răbdare, prin bunătate, prin Duhul Sfânt, printr-o dragoste nepre-
făcută...”
2Corinteni 8:7-8 „După cum sporiți în toate lucrurile: în cre-
dință, în cuvânt, în cunoștință, în orice râvnă, și în dragostea
voastră pentru noi, căutați să sporiți și în această binefacere. Nu
spun lucrul acesta ca să vă dau o poruncă; ci pentru râvna altora,
și ca să pun la încercare curăția dragostei voastre...”
2Corinteni 8:24 „dați-le înaintea Bisericilor dovadă de dragostea
voastră, și arătați-le că avem dreptul să ne lăudăm cu voi.”
2Corinteni 11:11 „Pentru ce?... Pentru că nu vă iubesc? Știe Dum-
nezeu!”
2Corinteni 12:15 „Și eu, voi cheltui prea bucuros din ale mele, și
mă voi cheltui în totul și pe mine însumi pentru sufletele voastre.
Dacă vă iubesc mai mult, sunt iubit cu atât mai puțin?”
Galateni 5:6 „Căci în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netă-
ierea împrejur n-au vreun preț, ci credința care lucrează prin dra-
goste.”
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
417
Galateni 5:13-14 „Fraților, voi ați fost chemați la slobozenie. Nu-
mai, nu faceți din slobozenie o pricină ca să trăiți pentru firea pă-
mântească, ci slujiți-vă unii altora în dragoste. Căci toată Legea se
cuprinde într-o singură poruncă: „Să iubești pe aproapele tău ca pe
tine însuți”.”
Galateni 5:22 „Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucu-
ria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credin-
cioșia...”
Efeseni 1:15 „De aceea și eu, de când am auzit despre credința în
Domnul Isus care este în voi, și despre dragostea voastră pentru
toți sfinții...”
Efeseni 3:17 „așa încât Hristos să locuiască în inimile voastre
prin credință; pentru ca, având rădăcina și temelia pusă în dra-
goste...”
Efeseni 4:2 „cu toată smerenia și blândețea, cu îndelungă răb-
dare; îngăduiți-vă unii pe alții în dragoste.”
Efeseni 4:15-16 „credincioși adevărului, în dragoste, să creștem
în toate privințele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos. Din
El tot trupul, bine închegat și strâns legat, prin ceea ce dă fiecare
încheietură, își primește creșterea, potrivit cu lucrarea fiecărei
părți în măsura ei, și se zidește în dragoste.”
Efeseni 5:2 „Trăiți în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit, și
S-a dat pe Sine pentru noi „ca un prinos și ca o jertfă de bun mi-
ros”, lui Dumnezeu.”
Efeseni 5:25 „Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hristos
Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea.”
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
418
Efeseni 5:28 „Tot așa trebuie să-și iubească și bărbații nevestele, ca
pe trupurile lor. Cine își iubește nevasta, se iubește pe sine însuși.”
Efeseni 5:33 „Încolo fiecare din voi să-și iubească nevasta ca pe
sine; și nevasta să se teamă de bărbat.”
Efeseni 6:23 „Pace fraților, și dragoste împreună cu credința, din
partea lui Dumnezeu Tatăl, și din partea Domnului Isus Hristos!”
Filipeni 1:9 „Și mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult
în cunoștință și orice pricepere.”
Filipeni 1:16 „Aceștia din urmă lucrează din dragoste, ca unii care
știu că eu sunt însărcinat cu apărarea Evangheliei.”
Filipeni 2:1-2 „Deci, dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă
este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului,
dacă este vreo milostivire și vreo îndurare, faceți-mi bucuria de-
plină, și aveți o simțire, o dragoste, un suflet și un gând.”
Coloseni 1:4 „și am auzit despre credința voastră în Hristos Isus,
și despre dragostea, pe care o aveți față de toți sfinții...”
Coloseni 1:8 „și ne-a vorbit despre dragostea voastră în Duhul.”
Coloseni 2:2 „pentru ca să li se îmbărbăteze inimile, să fie uniți în
dragoste, și să capete toate bogățiile plinătății de pricepere, ca să
cunoască taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Hristos.”
Coloseni 3:14 „Dar mai pe sus de toate acestea, îmbrăcați-vă cu
dragostea, care este legătura desăvârșirii.”
Coloseni 3:19 „Bărbaților, iubiți-vă nevestele, și nu țineți necaz pe
ele.”
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
419
1Tesaloniceni 1:3 „căci ne aducem aminte fără încetare, înaintea
lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrarea credinței voastre, de os-
teneala dragostei voastre și de tăria nădejdii în Domnul nostru
Isus Hristos!”
1Tesaloniceni 3:6 „Dar chiar acum a venit Timotei de la voi la
noi, și ne-a adus vești bune despre credința și dragostea voastră,
că totdeauna păstrați o plăcută aducere aminte despre noi, și că
doriți să ne vedeți, cum dorim și noi să vă vedem pe voi.”
1Tesaloniceni 3:12 „Domnul să vă facă să creșteți tot mai mult
în dragoste unii față de alții și față de toți, cum facem și noi înșine
pentru voi.”
1Tesaloniceni 4:9 „Cât despre dragostea frățească, n-aveți nevoie
să vă scriem; căci voi singuri ați fost învățați de Dumnezeu să vă
iubiți unii pe alții.”
1Tesaloniceni 5:8 „Dar noi, care suntem fii ai zilei, să fim treji, să
ne îmbrăcăm cu platoșa credinței și a dragostei, și să avem drept
coif nădejdea mântuirii..”
1Tesaloniceni 5:13 „Să-i prețuiți foarte mult, în dragoste, din pri-
cina lucrării lor. Trăiți în pace între voi.”
2Tesaloniceni 1:3 „Trebuie să mulțămim totdeauna lui Dumne-
zeu pentru voi, fraților, cum se și cuvine, pentru că credința voas-
tră merge mereu crescând, și dragostea fiecăruia din voi toți față
de ceilalți se mărește tot mai mult.”
1Timotei 1:5 „Ținta poruncii este dragostea, care vine dintr-o
inimă curată, dintr-un cuget bun, și dintr-o credință neprefă-
cută..”
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
420
1Timotei 1:14 „Și harul Domnului nostru s-a înmulțit peste mă-
sură de mult împreună cu credința și cu dragostea care este în
Hristos Isus.”
1Timotei 2:15 „Totuși ea va fi mântuită [protejată în de-cursul
nașterii – n.trad.] prin nașterea de fii, dacă stăruiesc cu smerenie
în credință, în dragoste și în sfințenie.”
1Timotei 4:12 „Nimeni să nu-ți disprețuiască tinerețea; ci fii o
pildă pentru credincioși: în vorbire, în purtare, în dragoste, în cre-
dință, în curăție.”
1Timotei 6:11 „Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri,
și caută neprihănirea, evlavia, credința, dragostea, răbdarea,
blândețea.”
2Timotei 1:7 „Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de
putere, de dragoste și de chibzuință.”
2Timotei 1:13 „Dreptarul învățăturilor sănătoase, pe care le-ai
auzit de la mine, ține-l cu credința și dragostea care este în Hristos
Isus.”
2Timotei 2:22 „Fugi de poftele tinereții, și urmărește neprihăni-
rea, credința, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe
Domnul dintr-o inimă curată.”
2Timotei 3:10 „Tu, însă, ai urmărit de aproape învățătura mea,
purtarea mea, hotărârea mea, credința mea, îndelunga mea răb-
dare, dragostea mea, răbdarea mea...”
Tit 2:2 „Spune că cei bătrâni trebuie să fie treji, vrednici de cinste,
cumpătați, sănătoși în credință, în dragoste, în răbdare.”
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
421
Tit 2:4 „ca să învețe pe femeile mai tinere să-și iubească bărbați și
copiii...”
Tit 3:15 „Toți cei ce sunt cu mine îți trimit sănătate. Spune sănă-
tate celor ce ne iubesc în credință. Harul să fie cu voi cu toți!”
Filimon 1:5 „pentru că am auzit despre credința pe care o ai în
Domnul Isus și dragostea față de toți sfinții...”
Filimon 1:7 „În adevăr, am avut o mare bucurie și mângâiere,
pentru dragostea ta, fiindcă, frate, inimile sfinților au fost învio-
rate prin tine.”
Filimon 1:9 „vreau mai de grabă să-ți fac o rugăminte în numele
dragostei, eu, așa cum sunt, bătrânul Pavel; iar acum întemnițat
pentru Hristos Isus...”
Evrei 10:24 „Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la
dragoste și la fapte bune.”
Evrei 13:1 „Stăruiți în dragostea frățească.”
Iacov 2:8 „Dacă împliniți Legea împărătească, potrivit Scripturii:
„Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”, bine faceți.”
1Petru 1:22 „Deci, ca unii care, prin ascultarea de adevăr, v-ați
curățit sufletele prin Duhul, ca să aveți o dragoste de frați nepre-
făcută, iubiți-vă cu căldură unii pe alții, din toată inima.”
1Petru 2:17 „Cinstiți pe toți oamenii, iubiți pe frați; temeți-vă de
Dumnezeu; dați cinste împăratului!”
1Petru 4:8 „Mai pe sus de toate, să aveți o dragoste fierbinte unii
pentru alții, căci dragostea acoperă o sumedenie de păcate.”
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
422
1Petru 5:14 „Spuneți-vă sănătate unii altora cu o sărutare de dra-
goste.”
2Petru 1:7 “cu evlavia, dragostea de frați; cu dragostea de frați, iu-
birea de oameni.”
1Ioan 2:10 „Cine iubește pe fratele său, rămâne în lumină, și în el
nu este nici un prilej de poticnire.”
1Ioan 3:10-11 „Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu și co-
piii diavolului. Oricine nu trăiește în neprihănire, nu este de la
Dumnezeu; nici cine nu iubește pe fratele său. Căci vestirea, pe
care ați auzit-o de la început, este aceasta: să ne iubim unii pe alții.”
1Ioan 3:14 „Noi știm că am trecut din moarte la viață, pentru că
iubim pe frați. Cine nu iubește pe fratele său, rămâne în moarte.”
1Ioan 3:18 „Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu
fapta și cu adevărul.”
1Ioan 3:23 „Și porunca Lui este să credem în Numele Fiului Său
Isus Hristos, și să ne iubim unii pe alții, cum ne-a poruncit El.”
1Ioan 4:7-8 „Prea iubiților, să ne iubim unii pe alții; căci dragostea
este de la Dumnezeu. Și oricine iubește, este născut din Dumne-
zeu, și cunoaște pe Dumnezeu. Cine nu iubește, n-a cunoscut pe
Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste..”
1Ioan 4:11-12 „Prea iubiților, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe
noi, trebuie să ne iubim și noi unii pe alții. Nimeni n-a văzut vreo-
dată pe Dumnezeu; dacă ne iubim unii pe alții, Dumnezeu rămâne
în noi, și dragostea Lui a ajuns desăvârșită în noi.”
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
423
1Ioan 4:16 „Și noi am cunoscut și am crezut dragostea pe care o
are Dumnezeu față de noi. Dumnezeu este dragoste; și cine ră-
mâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu, și Dumnezeu rămâne în
el.”
1Ioan 4:20-21 „Dacă zice cineva: „Eu iubesc pe Dumnezeu”, și
urăște pe fratele său, este un mincinos; căci cine nu iubește pe fra-
tele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe
care nu-L vede? Și aceasta este porunca, pe care o avem de la El:
cine iubește pe Dumnezeu, iubește și pe fratele său.”
1Ioan 5:1-2 „Oricine crede că Isus este Hristosul, este născut din
Dumnezeu; și oricine iubește pe Cel ce L-a născut, iubește și pe cel
născut din El. Cunoaștem că iubim pe copiii lui Dumnezeu prin
aceea că iubim pe Dumnezeu și păzim poruncile Lui.”
2Ioan 1:1 „Prezbiterul către aleasa Doamnă și către copiii ei, pe
care-i iubesc în adevăr - și nu numai eu, ci toți cei ce cunosc adevă-
rul...”
2Ioan 1:5 „Și acum, te rog, Doamnă, nu ca și cum ți-aș scrie o po-
runcă nouă, ci cea, pe care am avut-o de la început: să ne iubim
unii pe alții!”
3Ioan 1:1 „Prezbiterul către prea iubitul Gaiu, pe care-l iubesc în
adevăr.”
3Ioan 1:6 „Ei au mărturisit despre dragostea ta înaintea Bisericii.
Vei face bine să îngrijești de călătoria lor, într-un chip vrednic de
Dumnezeu...”
Iuda 1:2 „îndurarea, pacea și dragostea să vă fie înmulțite.”
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
424
Iuda 1:12 „Sunt niște stânci ascunse la mesele voastre de dra-
goste, unde se ospătează fără rușine împreună cu voi, și se în-
doapă de-a binelea; niște nori fără apă, mânați încoace și încolo
de vânturi, niște pomi tomnatici fără rod, de două ori morți, dez-
rădăcinați...”
Apocalipsa 2:19 „Știu faptele tale, dragostea ta, credința ta, slujba
ta, răbdarea ta și faptele tale de pe urmă, că sunt mai multe decât
cele dintâi.”
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
425
DESPRE AUTOR
Charles Leiter locuiește împreună cu soția sa, Mona, și cu
doi din copiii lor în Kirksville, Missouri, unde este pastorul biseri-
cii începând din 1974. Domnul l-a folosit ca predicator în slujba Sa
spre ajutorul real și beneficiul multor creștini. În plus față de slu-
jirea sa pastorală, Charles Leiter a petrecut mult timp slujind în
conferințe creștine în SUA și peste hotare.
La adresa www.lakeroadchapel.org, puteți găsi mai multe
informații despre slujirea sa și despre biserica unde este pastor,
alături de alt frate credincios.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
426
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
427
NOTE EXPLICATIVE ȘI
BIBLIOGRAFICE
1. Atât în acest loc, cât și pe întreg parcursul cărții, acolo unde am făcut
sublinieri, acestea au scopul de a întări ideile prezentate.
2. „a intrat” are semnificația literală, în pasajul din Romani 5:20, de a
veni din lateral.
3. Luca 24:49; Fapte 1:4; 2:33, 39; 7:5, 17; 13:23, 32-33; 26:6-7; Romani
1:2; 4:13-14, 16, 20-21; 9:4, 8-9; 15:8; 2Corinteni 1:20; Galateni 3:14,
16-22, 29; 4:23, 28; Efeseni 1:13; 2:12; 3:6; 2Timotei 1:1; Tit 1:2;
Evrei 6:12-18; 7:6; 8:6; 9:15; 10:23, 36; 11:9, 11, 13, 17, 33, 39; 2Pe-
tru 1:4; 3:4, 9, 13
4. Citiți Leonard Verduin, The Reformers and Their Stepchildren (Grand
Rapids: Baker Book House, 1980). Disponibilă în limba română sub
titlul Reformatorii și copiii lor vitregi, Editura RisoPrint, 2011 sau on-
line la adresa http://www.abaptistvoice.com/Romana/articole/Re-
formatoriiSiCopiiiLorVitregi.pdf
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
428
5. Lucrul acesta intră în contradicție atât cu Dispensaționalismul (care a
făcut din Israelul național cheia pentru înțelegerea revelației biblice)
cât și cu Teologia Legămintelor (care a făcut dintr-un presupus „legă-
mânt al harului” această cheie).
6. Acest material a fost adaptat din Capitolul 14 al cărții mele intitulată
„Justificare și Regenerare”.
7. Ascultarea perfectă reprezintă o „povară zdrobitoare” nu pentru că le-
gea n-ar fi rezonabilă în cerințele ei, ci pentru că inima omului este
atât de păcătoasă - Romani 7:7-8, 12-13
8. Când autorul folosește expresia „creditată nouă” sau „imputată
nouă”, se referă la faptul că ascultarea și neprihănirea lui Hristos față
de Lege sunt puse în contul nostru sau ne sunt atribuite, deși nu noi
suntem autorii acestora.
9. Regenerare = termen generic utilizat pentru „nașterea din nou”.
10. Vedeți cartea mea – Justificare și Regenerare – capitolele 4-13.
11. A se vedea și subcapitolul „Porunci specifice” de la Capitolul 12.
12. În textul original, ca și în traducerile din limba engleză, expresia
„înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile” are sensul de „înainte ca
toate să fie împlinite” – n.trad.
13. Hudson Taylor, Separation and Service (London: Morgan & Scott,
n.d.) 7-8
14. Separation and Service
15. Are și sensul de a „nu lua în considerare răul săvârșit de alții împo-
triva persoanei în cauză” – n.trad.
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
429
16. Evangeline Booth, Who Kissed Me? (Tract, n.d.)
17. Marie Monsen, A Present Help (London: China Inland Mission, 1960)
78-80.
18. Jan Comenius, „The Paradise of the Heart,” Christian History Maga-
zine, nr. 13, 1987:27. (Acest pasaj trebuie citit în lumina paragrafului
de mai sus, intitulat „Fără listă de reguli”)
19. Watchman Nee, Sit, Walk, Stand (1957; reprint, Fort Washington:
Christian Literature Crusade, 1970) 26.
20. Martyn Lloyd-Jones, Studies in the Sermon on the Mount (Grand Ra-
pids: Wm. B. Eerdmans, 1977) 281
21. Corrie ten Boom, The Greatest of These is Love, 1972
22. Doug Nichols, Let’s Get On With It, 1995 Desiring God Conference for
Pastors, 1 Feb. 1995
23. Mari Jones, When Swallows Return (Bryntirion: Evangelical Press of
Wales, 1992) 74-5
24. Samuel Bolton, The True Bounds of Christian Freedom (London: Ban-
ner of Truth, 1964) 76, 71
25. The Works of Jonathan Edwards (1834; reprint, Edinburgh: Banner of
Truth, 1979) 1.lxv-lxvii
26. Thieleman J. van Braght, Martyrs Mirror (1886; reprint, Scottdale,
PA: Herald Press, 1985) 741-2
27. John S. Oyer and Robert S. Kreider, Mirror of the Martyrs (Interco-
urse, PA: Good Books, 1990) 36-7
LEGEA LUI HRISTOS | CHARLES LEITER
430
28. D. Martyn Lloyd-Jones, The Sons of God (Grand Rapids, MI: Zonder-
van, 1975) 349
29. Richard Bennett, Howell Harris and the Dawn of Revival (Bryntirion,
Bridgend: Evangelical Press of Wales, 1962) 31
30. În original, sensul ar fi că „în nici un caz nu lasă nepedepsit pe cel vino-
vat” – n.trad.
31. În original, sensul este că „nu găsesc nici o plăcere în moartea celui vi-
novat” – n.trad.
32. Pentru mai multe informații în acest sens, cu lămuriri din istorie, ci-
tiți D. A. Carson, ed. From Sabbath to Lord’s Day (1982; reeditată, Eu-
gene: Wipf and Stock Publishers, 1999), ca și majoritatea enciclope-
diilor biblice, acolo unde se discută pe tema ”Sabatului” sau a „Zilei
Domnului.”
33. sau „ne-a fost un tutore până a venit Hristos” (trad. lit. ESV)
34. Charles Hodge, Systematic Theology (Grand Rapids: Eerdmans, 1973)
3.588
35. B. B. Warfield, Studies in Theology (1932; reprint, Grand Rapids: Ba-
ker, 2003) 9.408
36. Iain Murray, David Martyn Lloyd-Jones, The Fight of Faith (Edin-
burgh: Banner of Truth, 1990) 525