Globalizare Economica -

Forme de manifestare, cause si perspective ale globalizarii

Coordonator: Prof. Dr Consntantin FotaMasterand: Isa B. (Dinu) Aida

Forme de manifestare, cauze si perspective ale globalizarii

Cuprins

I. Trasaturi generale ale globalizariiII. Formele globalizarii

a. Comert internationalb. Investitii straine directec. Pietele financiare

III. Caracteristici ale globalizarii economiceIV. Cauzele globalizarii economice

a. globalizarea si productiab. globalizarea pietei financiarec. globalizarea si comertul international

V. Componentele globalizarii economicea. globalizarea circulatiei bunurilorb. globalizarea circulatiei serviciilorc. globalizarea circulatiei capitaluluid. globalizarea circulatiei persoanelor

VI. Consecinte si efecte ale globalizariia. deficitul socialb. deficitul demograficc. deficitul de securitated. deficitul ecologic

VII. Factorii globalizarii care ameninta securitatea economicaVIII. Globalizarea si dezavantajele eiIX. Implicatii negative ale globalizariiX. Impactul globalizarii asupra inegalitatilor si saracieiXI. Perspective asupra globalizarii

a. perspectiva pietei liberelibereb. perspectiva polulistac. perspectiva comunitariana

Pagina 2 Isa B. (Dinu) Aida


I. Trasaturi generale ale globalizarii

Intensificarea globalizării constituie trăsătura fundamentală a economiei mondiale la începutul secolului XXI. Ea se caracterizează prin accentuarea tendinţei de reducere şi eliminare a barierelor dintre economiile naţionale, precum şi amplificarea legăturilor dintre aceste economii. Deşi este unul dintre cei mai utilizaţi termeni în literatura de specialitate, nu se poate spune că există o definiţie general acceptată. Pe masura ce devine tot mai mult o realitate contemporana , globalizarea ajunge sa fie si cel mai controversat concept in literatura economica si politica internationala.Traim intr-o lume globalizata , si totusi nu exista inca un consens cu privire la ceea ce inseamna globalizare. Pentru unii, inseamna accesul la Internet; pentru altii, posibilitatea de a munci in strainatate. Pentru multi , globalizarea inseamna sa poti cumpara din Romania un tricou facut in China de o multinationala franceza cu actionari americani. Pentru investitori , inseamna sa-ti muti capitalul dintr-o tara in alta , de la o zi la alta. Pentru muncitori , poate insemna fie un salariu peste media nationala, fie somaj. Astfel, intr-o acceptiune a termenului , globalizarea presupune existenta unei singure economii globale, cu politici macroeconomice globale.

II. Formele globalizării sunt:

a. Comerţul internaţional - o parte din ce în ce mai mare a bunurilor şi serviciilor consumate provin din importuri. În domeniul relaţiilor financiare externe, procesul de globalizare se oglindeşte aşadar în creşterea mai rapidă a comerţului internaţional faţă de producţia mondială. În perioada 1950 – 1994, comerţul internaţional a crescut de 14 ori, în timp ce producţia mondială a sporit de 5,5 ori. Dinamica rapidă a comerţului internaţional constituie o consecinţă a adâncirii diviziunii internaţionale a muncii, a liberalizării accesului pe pieţele externe de bunuri şi servicii şi a progresului tehnici în domeniul transporturilor şi telecomunicaţiilor.b. Investiţiile străine directe - factorii determinanţi ai creşterii rapide a investiţiilor străine directe sunt: liberalizarea politicilor în domeniu; implementarea programelor de privatizare, cu participarea investitorilor străini; achiziţiile şi fuzionările de întreprinderi, ca urmare a sporirii concurenţei; noile tehnologii, care facilitează transporturile şi telecomunicaţiile, precum şi organizarea managementului firmelor implantate la mari distanţe. c. Pieţele financiare – globalizarea activităţilor financiare a fost facilitată de progresele în domeniul comunicaţiilor şi informaticii. Odată cu pieţele financiare globale au apărut şi crizele financiare globale care au relansat discuţiile cu privire la avantajele şi dezavantajele procesului de globalizare. John H. Dunning, care s-a preocupat îndeaproape de fenomenul globalizării şi corporaţiile multinaţionale, subliniază că avem de-a face cu două forme ale globalizării: una superficială şi alta profundă. Prima, dacă nu este vorba de o interpretare greşită a termenului are în vedere angajarea unei ţări, ca entitate economică de sine stătătoare, în schimburi comerciale, cu un singur produs, cu o altă ţară, privită şi ea ca entitate distinctă. Cea de-a doua formă a globalizării, care o distinge uşor de alte forme ale internaţionalizării, vizează tranzacţiile pe care un stat le efectuează cu un mare număr de state, din toată lumea. Astfel, o firmă globală posedă sau controlează un număr mare de filiale amplasate în diferite puncte ale Terrei şi este angajată în alianţe sau reţele de afaceri pe aproape toate continentele. Ea îşi procură factorii de producţie de care are nevoie de oriunde este mai avantajos,



vânzându-şi, în acelaşi timp, produsele şi serviciile pe fiecare piaţă mai importantă a lumii. În mod similar, o ţară care este deschisă forţelor globalizării are relaţii comerciale, financiare şi investiţionale foarte diversificate din punct de vedere geografic, iar valoarea asociată acestor relaţii reprezintă o parte semnificativă a produsului ei brut. S-a format un adevărat trend universal în cadrul căruia firmele şi ţările sunt mai integrate economic, drept urmare structura economiei mondiale actuale fiind foarte diferită de cea pe care au cunoscut-o generaţiile anterioare.Pornind de la aceste constatări, John H. Dunning menţionează alte trei trăsături ale procesului de globalizare economică. În primul rând, el atrage atenţia asupra semnificaţiei acestui gen de tranzacţii aflate în plină ascensiune. În al doilea rând, se distinge creşterea valorii firmelor obţinută peste hotare, producţie finanţată prin intermediul investiţiilor directe de capital şi avantajată de diverse alianţe strategice, considerate ca fiind o formă de internaţionalizare superioară comerţului propriu-zis cu mărfuri. În sfârşit, în al treilea rând, în economia mondială au apărut semne clare că agenţii economici majori şi-au schimbat modul lor de a gândi şi opera, adoptând un comportament adecvat noilor exigenţe ale pieţei. Aceste trăsături nu sunt uniforme pentru toate firmele, sectoarele şi ţările. Unele pieţe, cum este cea financiară, beneficiază de un grad de globalizare mai înalt, altele, cum ar fi cea tehnologică, rămân la nivel naţional sau regional. De aceea John H. Dunning consideră că trăsăturile amintite sunt pe deplin aplicabile membrilor ce alcătuiesc Triada economică şi mai puţin altor zone geografice caracterizate prin subdezvoltare.

III. Caracteristici ale globalizarii economice

In sens economic, globalizarea reprezinta cresterea schimburilor peste tot in lume, in special prin activitatea marilor companii care produc si schimba bunuri in diverse tari.Globalizarea este un process complex , care isi pune amprenta asupra tuturor sectoarelor de activitate umana. Astfel, sub aspect economic , globalizarea presupune: - Mondializarea cererii si a ofertei;- Aparitia si intensificarea concurentei globale;- Extinderea capitalismului si a economiei de piata la scara globala;- Dominatia sistemului financiar global, a pietelor de capital, in fata productiei si comertului;- Mobilitatea capitalului si extinderea fluxurilor internationale de capital in afara triadei SUA-Uniunea Europeana-Japonia,incepand cu anii ’90;- Dereglementarea prin care s-a facilitate libera circulatie a factorilor de productie;- Specializarea productiei de bunuri si servicii la scara globala, dupa criteriul avantajului comparativ , mai ales in ceea ce priveste forta de munca si resursele;- Incidenta crescuta a delocalizarilor si externalizarilor;- Competitia globala pentru investitii straine;- Integrarea economica regionala a tarilor, in diverse structuri;- Dominatia economica a Nordului asupra Sudului si concentrarea schimburilor economice pe directiile Nord-Nord, Nord-Sud, ponderea schimburilor Sud-Sud fiind foarte scazuta;- Adancirea diferentelor economice dintre tari si cresterea inegalitatii distributiei veniturilor si a consumului intre indivizi;



- Tendinta concentrarilor de capital, sub forma corporatiilor , a achizitiilor si a fuziunilor;- Ascensiunea comertului intra-corporatie, in fata celui inter-firme.

IV. Cauzele globalizării economice şi formele de manifestare Cauzele accentuării procesului de globalizare rezidă într-un complex de tendinţe convergente în cadrul cărora se conturează cu o pregnanţă deosebită evoluţiile rapide din domeniul tehnologiilor, informaţiilor şi telecomunicaţiilor; internaţionalizarea pieţelor financiare şi extinderea cooperării la nivel de corporaţii; expansiunea turismului internaţional; dereglementarea şi liberalizarea în numeroase domenii cum ar fi comerţul cu bunuri materiale, transporturi şi telecomunicaţii. Evoluţiile spectaculoase în planul dezvoltării tehnologice, în sfera informaţiilor şi telecomunicaţiilor au contribuit printr-o adevărată „revoluţie a informaţiei”, la globalizarea vieţii economice contemporane. Prin însăşi natura lor, noile tehnici din sfera largă a comerţului au o dimensiune globală, ele nu respectă graniţele naţionale. Fenomenul globalizării se manifestă la toate nivelurile societăţii contemporane.

a. Globalizarea şi producţiaDeosebit de importante sunt transformările produse de globalizare în materie de producţie. Corporaţia clasică naţională s-a transformat azi în reţea, încorporând într-un produs final o suită de elemente culese din cele mai îndepărtate surse. Marca de fabricaţie rămâne neschimbată din motive de prestigiu al calităţii, dar „made in” dispare, pentru că piesele se produc înainte de asamblare în zeci de locuri aparţinând reţelei globale. Pieţele tind să se globalizeze datorită faptului că pieţele interne nu mai pot susţine costurile crescânde ale cercetării-dezvoltării şi nici ciclurile tot mai scurte ale produselor sub aspect tehnologic. Într-o măsură tot mai accentuată, marile corporaţii îşi extind sfera de acţiune în afara graniţelor naţionale, recurgând la managementul transnaţional în domeniile inovaţiei, producţiei şi desfacerii. O adevărată reţea de „alianţe strategice”, cum ar fi fuzionări de firme, crearea de societăţi mixte, acorduri de cesionare reciprocă de licenţe, dezvoltarea în comun de noi produse, desfacerea în comun a produselor permit corporaţiilor să împartă riscul inerent dezvoltării produselor destinate pieţelor internaţionale şi să împartă beneficiile de pe urma expansiunii investiţiilor de portofoliu realizate pe seama acestor produse. O dată cu globalizarea pieţelor, produsele devin tot mai globalizate. Un produs finit reprezintă tot mai mult rezultatul combinării unor „input-uri” materiale şi servicii ale căror surse de provenienţă sunt tot mai diversificate, fiind localizate în cele mai diferite colţuri ale lumii. Încă de la mijlocul anilor 80, rezultatele unor cercetări efectuate cu privire la dimensiunea globalizării producţiei industriei prelucrătoare indicau un stadiu avansat de globalizare în industria automobilelor, a bunurilor electronice de larg consum, în industria textilă şi a confecţiilor.

b. Globalizarea pieţei financiareGlobalizarea pieţei financiare constituie un alt indiciu clar că economiile diferitelor ţări avansează spre un sistem global tot mai puternic integrat, Aranjamentele monetare postbelice de la Bretton Woods, constituirea Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii Mondiale au constituit un sistem financiar internaţional mai stabil şi mai integrat, pornind de la ideea de bază că mişcările de capital instabile împiedică dezvoltarea comerţului internaţional şi poate conduce la crize ample. Această idee centrală si-a pierdut din operaţionalitate, dar nu şi din importanţă, pe măsură ce ţările dezvoltate au recurs la liberalizarea capitalurilor, pe fondul liberalizării pieţei din anii ’80, a creşterii economice din ultimele decenii, a progresului tehnologic, care, la rândul lor au stimulat inovaţiile financiare conducând la apariţia instrumentelor financiare derivate.



Creşterea competiţiei pe pieţele financiare internaţionale forţează marile instituţii financiare să se lanseze în operaţiuni de mare anvergură în jurul lumii, sfidând graniţele naţionale şi fusurile orare şi înglobând în ofertele lor o varietate tot mai mare de servicii financiare.

c. Globalizarea şi comerţul internaţionalAnii de avânt din 1950-1975 au condus la creşterea volumului comerţului mondial cu 500%, în timp ce produsul global s-a mărit cu 22%. Marele impuls a venit din partea unei organizaţii guvernamentale, din familia Naţiunilor Unite, care a purtat numele GATT până la transformarea sa în OMC. Eficienţa ei discretă şi tenace măreşte încrederea în posibilitatea unei instituţii valabile de guvernare globală. În bilanţul de 50 de ani ai GATT apare şi următoarea realizare: tarifele medii sunt o zecime din ceea ce au fost la crearea sa. De la produse industriale s-a trecut la servicii şi protecţia proprietăţii intelectuale, care nu se aflau înainte pe agendă. Acum preocupările se extind la sectorul telecomunicaţiilor, finanţelor şi tehnologiei informaţionale. Comerţul cu servicii creşte mai repede decât cel cu bunuri. Agricultura şi comerţul sunt teme noi, devenite centrul dezbaterilor internaţionale. Noua organizaţie mondială de comerţ s-a afirmat de la început printr-o mai mare capacitate de a arbitra disputele de comerţ.În timp ce se conturează o largă convergenţă de opinii în rândul analiştilor scenei relaţiilor economice internaţionale contemporane, atunci când califică mutaţiile intervenite în structura comerţului internaţional drept consecinţe ale adâncirii procesului de globalizare a economiei contemporane, părerile se diferenţiază sensibil atunci când sunt apreciate tendinţele de amplificare a abordărilor regionale şi bilaterale din spaţiul relaţiilor economice internaţionale.Schimbările care au alterat semnificativ natura şi rolul comerţului internaţional, în special, şi relaţiile economice globale, în general, au fost alimentate de două tendinţe gemene, aparent divergente, dar avându-şi originea în acelaşi proces de internaţionalizare a producţiei: adâncirea integrării regionale a sistemelor de producţie, concomitent cu accentuarea procesului de globalizare. V. Componente ale globalizarii economice

a. Globalizarea circulaţiei bunurilorSchimburile de mărfuri reprezintă temelia întregului sistem comercial internaţional,aserţiune confirmată şi de faptul că debutul integrării economice europene s-a făcut în acest domeniu. Zona de comerţ liber este definita ca fiind “…un grup de două sau mai multe teritorii vecine/vamale între care taxele vamale şi celelalte reglemetări comerciale restrictive sunt eliminate pentru scopul esenţial al liberalizării schimburilor comerciale de produse originare din teritoriile alcătuind zona de liber schimb”. Aceasta implică printre altele că, din ce în ce mai mult, comerţul internaţional estecompus din produse semifinite şi componente. Totuşi, nu trebuie să uităm că liberalizarea schimburilor factorilor de producţie ca forţa de muncă, capitalul, a serviciilor (în special a celor financiare care asigură fluxul de investiţii), proprietăţii industriale şi intelectuale etc. beneficiază din plin de terenul pregătit de măsurile luate în domeniul liberalizării schimburilor de mărfuri. Progresul realizat în liberalizarea schimburilor de bunuri a pregătit, de regulă, terenul pentru liberalizarea schimburilor în alte sectoare ale economiei.

b. Globalizarea circulaţiei serviciilorLibera circulaţie a serviciilor presupune un program general de eliminare a restricţiilor,nediscriminarea pe criterii de naţionalitate sau rezidenţă şi liberalizarea lor de către toate ţările.



Ponderea serviciilor comercializate peste graniţe era redusă în totalul comerţului, iar armonizarea la nivel regional era văzută de majoritatea economiştilor ca extreme de greu de realizat din cauza particularităţilor naţionale ale regimurilor de reglementare şi supraveghere. În acea perioadă comerţul internaţional cu servicii era mult mai puţin dezvoltat comparativ cu cel cu mărfuri, iar serviciile nu erau obiectul unor negocieri şi al liberalizării comerciale pe linie GATT. Astfel, în privinţa serviciilor de transport, liberalizarea lor era dificilă în contextul în care diversele moduri de transport erau supuse unor reglementări naţionale restrictive, care includeau subvenţii puternice,preţuri administrate, impozite discriminatorii şi concurenţă controlată. Totodată, nu trebuie omise aspecte legate de protecţionismul pieţelor naţionale, de limitele infrastructurii fizice, de tipologia serviciilor publice, de chestiuni de securitate naţională. Cu privire la serviciile financiare, liberalizarea lor a fost condiţionată de liberalizarea progresivă a circulaţiei capitalurilor.

c. Globalizarea circulaţiei capitaluluiGlobalizarea circulaţiei capitalului presupune eliminarea restricţiilor, şi a tratamentuluidiscriminatoriu pentru mişcările de capitaluri, precum şi coordonarea politicilor naţionale în domeniu. Circulaţia bunurilor, serviciilor, persoanelor nu este posibilă fără circulaţia banilor între state, dar termenul de bani nu semnifică întotdeauna capital, pentru că în afara plăţii bunurilor şi serviciilor exportate/importate şi a plăţii micilor cumpărături sau a unor servicii de uz personal de către persoanele care circulă liber se acordă credite, se fac asigurări, investiţii, speculaţii financiare. De aici distincţia care trebuie făcută între libera circulţaie a banilor sau mijloacelor de plată şi cea a capitalurilor, care pot fi pe termen scurt şi mediu, asociate, de regulă, unor servicii financiare şi investiţiilor de portofoliu, şi pe termen lung, asociate unor investiţii productive.Libera circulaţie a capitalurilor presupune eliminarea progresivă a restricţiilor din calea mişcării libere a lor şi a plăţilor, precum şi obligaţia ţărilor de a nu introduce noi restricţii. Mişcările de capital sunt operaţiuni financiare ce vizează în mod esenţial plasarea sau investirea de bani şi nu remunerarea unei prestaţii. Libera circulaţie a capitalului presupune eliminarea oricărei restricţii în ceea ce priveşte nu doar legislaţia, reglementarea sau norma juridică cu caracter descurajant, dar şi a oricărei practici administrative care frânează sau împiedică mişcările transfrontaliere de capital. Liberalizarea totală a mişcărilor de capital este neceasară pentru procesul de desăvârşire a unei pieţe globale de capital şi pentru sprijinirea celorlalte trei libertăţi fundamentale. Acest proces implică înlăturarea restricţiilor la transferuri şi tranzacţii conexe, accesul la sistemul financiar al oricărui stat şi la produselefinanciare respective, eliminarea unor măsuri discriminatorii de ordin fiscal sau de alt ordin dacă nu sunt justificate de motive prudenţiale.În aceste condiţii, piaţa mondială trebuie definită ca o piaţă fără frontiere, inclusiv în domeniul capitalului financiar. Fenomenele de globalizare a pieţei de capital, de internaţionalizare a instituţiilor financiare şi a clienţilor lor, inovaţiile de ordin financiar au făcut imposibilă exercitarea oricărui control administrativ, cum este cel valutar, care a dispărut în procesul realizării uniunii monetare. În prezent, libera circulaţie a capitalurilor este pe deplin realizată doar în UE; în această privinţă, economia comunitară puternic dependentă de fluxurile financiare reprezintă un exemplu de piaţă complet integrată pe plan financiar.

d. Globalizarea circulaţiei persoanelorAccesul la piaţa forţei de muncă dintr-un alt stat reprezintă esenţa liberei circulaţii apersoanelor şi asigură mobilitatea forţei de muncă pe plan internaţional. În ce măsură această mobilitate contribuie la reducerea şomajului şi la creşterea economică, rămâne de văzut. Deschiderea pieţelor naţionale ale forţei de muncă înseamnă accesul muncitorilor străini pe acestea, tratament egal



privind condiţiile de muncă, dreptul la integrare socială, economică, culturală a lucrătorului străin şi a familiei sale. În prezent, principalele bariere în calea liberei circulaţii a lucrătorilor sunt condiţiile discriminatorii de lucru, cadrul juridic şi care reglementează, precum şi acţiunile administrative ce impun obligaţii diferite străinilor, lipsa de coordonare între sistemele de securitate socială. Libera circulaţie implică abolirea oricărei discriminări pe motiv de naţionalitate în ce priveşte angajarea forţei de muncă, remunerarea, alte condiţii de muncă, precum şi o serie de drepturi, cum ar fi: dreptul de a accepta ofertele de muncă existente; de a circula liber; de şedere pe teritoriul unui stat în scopul ocupării unui loc de muncă; dreptul de ocupare a unui loc de muncă conform prevederilor ce guvernează ocuparea locurilor de muncă de către cetăţenii statului respectiv; dreptul de a rămâne pe teritoriul unui stat după perioada de ocupare a unui loc de muncă în statul respectiv.Aceste drepturi nu înseamnă pierderea de către lucrătorul migrant a beneficiilordobândite pe baza reglementărilor de securitate socială din statul din care pleacă, ci luarea acestora în calcul şi plătite lucrătorului de statul în care este rezident.Exceptările de la libera circulaţie a lucrătorilor sunt bazate pe: motive de politicăpublică, securitate publică, sănătate publică şi pe exclusivitatea serviciilor publice.Restricţiile pentru muncitorii imigranţi pot fi impuse doar dacă prezenţa saucomportamentul lor constituie o ameninţare reală şi gravă pentru ordinea publică. Libera circulaţie a lucrătorilor este asociată dreptului de stabilire şi dreptului de a presta servicii. Libertatea de stabilire pentru persoanele fizice trebuie să se concretizeze în dreptul de a desfăşura activităţi profesionale, iar pentru persoanele juridice de a înfiinţa şi administra societăţi comerciale şi firme. Drepturile persoanelor străine sunt limitate sau reglementate în aceeaşi manieră cu cele ale persoanelor din statul respectiv. Între aceste drepturi intră şi dreptul de a rămâne pe teritoriul statului gazdă şi de a achiziţiona şi utiliza proprietăţi imobiliare (libera circulaţie a capitalurilor pentru investiţii). De exemplu, în UE pentru a se acorda studenţilor dreptul de rezidenţă ei trebuie să aibă resurse financiare suficente pentru ei şi familia lor, să urmeze un curs acreditat şi să aibă asigurare de sănătate. Persoanele fizice sau juridice trebuie să posede calificările necesare cerute în statul gazdă în cazul activităţilor profesionale reglementate, incluzând aici medicii, asistentele medicale generaliste, stomatologii, chirurgii veterinari, moaşele, farmaciştii, arhitecţii, avocaţii.Desigur că pentru aceasta este necesară recunoaşterea reciprocă a diplomelor de învăţământ superior acordate la finalizarea educaţiei şi formării profesionale cu o durată de peste trei ani, precum şi extinderea sistemului de recunoaştere reciprocă la educaţia şi formarea cu o durată de trei ani într-o instituţie de învăţământ superior sau în instituţii similare.

In concluzie putem spune ca sistemul economic global se caracterizeaza prin concentrarea puterii si a schimburilor economice , prin inegalitate in accesul la resurse si in distributia veniturilor si a consumului, dar si prin interdependenta si, prin vulnerabilitate in fata propagarii crizelor.

VI. Consecintele si efectele globalizarii

Pentru a intelege si descrie globalizarea, nu este suficient sa ne concentram asupra primelor motoare si fenomene care au determinat-o. La fel de importante sunt si consecintele si efectele pe care le produce.Consecintele decurg din faptul ca indatoririle traditionale ale statului sunt indeplinite in mai mica masura. Asta, datorita, partial, faptului ca statele, actionand in concordanta cu ideologia neo-liberala si adaptandu-se globalizarii s-au transformat din "pazitori ai bunului national public" in "pazitori neo-liberali ai capitalului privat international", in functie de functionarea unui sistem de piata libera mondiala. Pe de alta parte, pentru ca procesul de globalizare a capatat forta proprie, statele devin, in



mod obiectiv, mai putin puternice, mai putin capabile sa indeplineasca indatoririle "sociale" traditionale, cum ar fi redistribuirea bunastarii si protejarea mediului inconjurator. Mai mult, ele devin mai putin capabile sa indeplineasca indatoriri necesare capitalului international: asigurarea drepturilor proprietatii, asigurarea ordinii sociale, lupta contra criminalitatii, asigurarea pacii etc.Autoritatea statului este legata de apartenenta la un anumit teritoriu. In cazul globalizarii, granitele devin permeabile, din ce in ce mai multe procese au, in prezent, un caracter transfrontalier, unele nici macar nu pot fi localizate (deoarece provin din "realitatea virtuala").Statelor le este greu, daca nu imposibil sa reglementeze aceste procese care au, uneori, chiar efecte ingrijoratoare asupra economiei, societatii si/sau politicii nationale. Dupa cum se va vedea, statele isi recastiga o parte din capacitatea de guvernare prin afirmarea autoritatii la un nivel superior, in institutii politice regionale si in organizatii interguvernamentale. Totusi, putem afirma ca este in scadere capacitatea si vointa de a guverna.Acest lucru reprezinta o amenintare pentru calitatea vietii intr-o lume globalizata, deoarece duce la patru "deficite de guvernare" majore: social, democratic, ecologic si de securitate.

a. Deficitul social Exista un deficit social, sub doua aspecte. Mai intai, globalizarea invita statele sa creeze "avantaje nationale comparative" cu alte state, care favorizeaza companiile transnationale si investitorii. incercand sa creeze un climat economic national competitiv, statele risca sa se trezeasca implicate "intr-o cursa spre abis". Se renunta la masurile de protectie sociala; se micsoreaza taxele pe capital, pe venituri si pe profitul usor transferabil in alta zona geografica; se micsoreaza alocatiile pentru cei nevoiasi si astfel creste discrepanta dintre saraci si bogati in tara respectiva. De asemenea, globalizarea mai ridica si problema "echitatii internationale". Exista o relatie intrinseca intre spatiul economic si spatiul social referitoare la aspectele de redistribuire. O economie de piata organizata provoaca probleme sociale in ceea ce priveste redistribuirea produsului intern brut, intelegand prin aceasta ca se cere o anumita echitate in distribuirea acestuia. Acum, cand spatiul economic se globalizeaza, chestiunea sociala se globalizeaza si ea. Astfel, globalizarea invita la largirea (teritorial vorbind) problemelor de redistribuire dar, in acelasi timp, globalizarea slabeste potentialul pentru redistribuire din cauza primatului pietei asupra statului. O alta problema sociala este dificultatea de a crea sufciente locuri de munca. Ea are doi factori determinanti. Mai intai, din cauza inovatiilor tehnologice se schimba structura pietei muncii: locurile de munca slab platite pentru forta de munca necalificata sunt tot mai putine, dar creste numarul locurilor de munca prost platite pentru cei cu o educatie mai solida. Cei fara studii de specialitate sunt exclusi. Acest lucru provoaca o neconcordanta intre forta de munca existenta si locurile de munca oferite. in acelasi timp, din cauza globalizarii, forta de munca venita din tari mai putin dezvoltate afecteaza piata muncii din tarile cu mai multe locuri de munca. Pe scurt, numai cei puternici isi pot mentine locurile de munca pentru a avea un venit asigurat. Chiar si patura de mijloc a societatii pierde teren in fata celor care obtin profituri din capital, a celor care profita de pe urma functiilor administrative sau care instruiesc in domeniul noilor tehnologii.In acelasi timp, in economiile mai putin maturizate, multi oameni sunt inca exclusi din viata economica, traind in saracie si fiind exploatati. Nu este vorba doar de venituri. O alta problema se refera la conditiile foarte grele de munca. Mai ales in asa-numitele zone de comert liber, in Sri-Lanka si Mexic, ca aprope in toate tarile fostei Lumi a Treia, conditiile de munca sunt inacceptabil de proaste in comparatie cu standardele occidentale. Sunt exploatati copiii, securitatea muncii este, practic, inexistenta, programul de munca este supradimensionat, libertatea de asociere in sindicate restransa, iar plata este insuficienta. Desigur, tocmai acestea sunt tarile unde companiile occidentale isi pot



fabrica mai ieftin produsele si piesele de schimb. Pentru toate acestea exista cifre reale care le dovedesc. Dar deficitul social este, de fapt, mult mai adanc.Acum, in Occident, oamenii pot vedea nedreptatea care se face muncitorilor din tarile mai putin dezvoltate, ceea ce determina un sentiment general de nemultumire.In tarile mai putin dezvoltate oamenii iau cunostinta, trecator, de la TV, din filme, din reclame, de "viata bogata" din Occident. Se poate spune ca acest lucru accentueaza sentimentul de frustrare al oamenilor.Astfel, spatiul social devine "unic" din cauza comunicatiilor transfrontaliere si circulatiei informatiei.

b. Deficitul democratic

Pe langa deficitul social, apare si un deficit democratic, iar notiunea cuprinde doua probleme. in primul rand democratiile nationale slabesc. Statul este mai putin capabil sa mentina valorile societatii, astfel politica sa devenind mai putin credibila. Politicienii si cetatenii cred si spun adesea ca, guvernarea trebuie sa se bazeze pe "vocea pietei" in loc de "vocea poporului". Sistemul de institutii interguvernamentale adanceste deficitul democratic. Suveranitatea popoarelor, asa cum este ea garantata de parlamentele nationale este limitata la politicile nationale. Cu cat aceste politici sunt inglobate intr-un mediu politico-judiciar supra-national, cu atat parlamentele isi pierd din importanta. La nivelul national nu exista nici o reprezentare a poporului. in cazul tratatelor internationale, parlamentele au doar dreptul de veto. Mai mult chiar, organizatiile internationale nu au parlament, iar daca au (U.E), puterea parlamentara este restransa.Pe scurt, cu cat nivelul international si supranational capata mai multa importanta pentru guvernarea lumii, cu atat se restrange puterea parlamentelor nationale si creste deficitul de democratie.

c. Deficitul de securitate

In al treilea rand, trebuie sa discutam despre deficitul de securitate. O amenintare pentru ordinea sociala globala in lumea de astazi o reprezinta violenta izvorata din statele prabusite: Rwanda, Congo, Yugoslavia, Etiopia, Somalia, Sri-Lanka, Cecenia, Irak etc. Este dificil pentru comunitatea internationala sa se amestece, in parte din cauza naturii razboiului civil, in parte din cauza parerilor impartite ale comunitatii internationale si in parte din cauza ca interventia in razboiale civile este limitata de Carta O.N.U. numai la acele situatii care pun in pericol stabilitatea internationala. Acest deficit de securitate cauzeaza problema refugiatilor. Oamenii din statele respective cauta adapost in zone mai sigure. Numarul refugiatilor creste cu repeziuciune, iar pentru tarile de destinatie este adesea foarte greu sa determine daca solicitantul de azil este refugiat politic sau economic. Desi tocmai tarile mai bogate se plang mai puternic de dificultatile create de problema refigiatilor, de fapt sunt mai asaltate tarile inconjuratoare (mai sarace) care trebuie sa faca fata valului de refugiati. Securitatea este amenintata si de cresterea criminalitatii internationale si de "supravietuirea criminalitatii nationale". Prima este desfasurata de organizatii criminale profesioniste care folosesc cu succes tehnologia avansata si libertatea de miscare, a doua este activitatea membrilor lumii interlope din toata lumea care sunt exclusi de la uzufructul globalizarii. Ambele ameninta ordinea sociala, dar necesita masuri de contracarare diferentiate.

d. Deficitul ecologic



In ultimul rand, exista si un deficit al mediului inconjurator. Mediul natural al planetei se deterioreaza rapid. Cauzele principale sunt efectele externe negative ale productiei economice si consumului. Aceste efecte cresc direct proportional cu cresterea economica globala. Situatie este cu atat mai greu de stapanit, cu cat statele au standarde ecologice diferite. in economia globala este mai atractiva din punct de vedere economic posibilitatea de a aplica standarde cat mai scazute (si nu numai cu privire la mediu, ci si la sanatate, si conditii de munca), deci se manifesta o presiune de sus in jos. Statele se concentreaza asupra "guvernarii economice" si tind sa neglijeze problemele ecologice. in plus, multe probleme de mediu nu sunt numai pe plan national, ele avand un caracter global. Statele nationale nu se simt raspunzatoare pentru ele, dar nici nu exista un organism international suficient de puternic care sa poata proteja eficient Pamantul impotriva "consumului autodistructiv" al speciei umane.

Evolutiile si reactiile fata de aceste deficite fac si ele parte din globalizarea lumii. Pe langa consecintele globalizarii, putem observa si efectele tip reactie la aceasta globalizare:

oamenii reactioneaza impotriva globalizarii imaginilor si valorilor americane prin sublinierea propriilor radacini si a identitatii locale;

oamenii reactioneaza impotriva primatului tehnologiei si economiei prin revitalizarea valorilor spirituale si emotionale;

oamenii reactioneaza impotriva materialismului universal prin sublinierea valorilor nemateriale;

oamenii reactioneaza la deplasarea capacitatii de guvernare spre zona supra-nationala cerand descentralizarea si luarea deciziilor la nivel local;

oamenii isi manifesta temerile fata de alienarea crescanda provocata de abstractizarea continuta de viata globalizata;

oamenii reactioneaza impotriva nesigurantei cautand "un tap ispasitor" si cerand "protectie fata de strainul infricosator" care poate fi un refugiat strain, o cultura straina, un produs strain sau un investitor strain.

Aceste reactii dau procesului de globalizare caracterul sau dialectic. Unele dintre aceste reactii au capatat o structura institutionala. Nevoia de evolutie spirituala si de raportare la supranatural a miscarilor religioase; vocile impotriva materialismului care se aud din unele O.N.G.; miscarile religioase si noile miscari sociale. Teama de instrainare se regaseste in gruparile de extrema nationalista si in partidele politice conservatoare. Este interesant de vazut ca unele dintre aceste institutii, intarite de globalizare, capata capacitate de guvernare suprastatala in cadrul societatii globalizate

VII. Factorii globalizarii care ameninta securitatea economica

Factorii care ameninta securitatea economica a unui stat si a populatiei lui sunt ,atat de origine externa ,cat si de origine interna. Printre cei mai importanti, sunt:I. Saracia si somajul;II. Crizele financiare;III. Protectia sociala deficitara;IV. Lipsa competitivitatii economice;V. Delocalizarile si externalizarile.La un nivel mai profund de analiza, se observa ca scaderea securitatii economice a populatiei este legata si de degradarea mediului, de aceea ni se pare absolute necesar sa vorbim in aceasta lucrare si



despre dezvoltare durabila, sustenabila din punct de vedere economic si social, si despre responsabilitatea sociala a companiilor multinationale si nu numai a lor.Saracia este un fenomen complex, o problema cu cauza nationale si internationale, pentru care nu exista solutii unitare. Saracia este legata de mai multi factori ,printre care: venitul, educatia, sanatatea, accesul la resurse, pozitia geografica, originea etnica, etc., si se caracterizeaza prin absenta controlului asupra resurselor, a cunostintelor, a capitalului, a relatiilor sociale, prin lipsa participarii politice si chiar prin pierderea demnitatii. Strategiile de lupta impotriva saraciei sunt axate pe accesul indivizilor la bunurile de care au nevoie pentru a participa la progres, pentru a-si valoriza capitalul uman.Saracii nu constituie un grup omogen. Din documentele organizatiilor internationale, se disting trei mari categorii de saraci:- femeile – sunt considerate cei mai saraci dintre saraci, constituind un grup exclus.Se vorbeste despre o feminizare a saraciei , contestata de unii specialisti , din cauza inexistentei statisticilor detaliate pe sexe si a datelor privind distributia veniturilor in cadrul menajului.Avand in vedere ca femeile au , in zonele cele mai sarace , perspective de dezvoltare mai scazute decat barbatii si de obicei sunt platite mai prost , se poate valida aceasta conceptie a feminizarii saraciei;- copiii, persoanele in varsta , bolnavii si persoanele cu handicap;- populatiile autohtone si saracii zonelor rurale.Aceste trei categorii se gasesc in exteriorul comunitatii care contribuie si beneficiaza de dezvoltare , de progress. Saracia este legata si de demografie, statisticile aratand ca tarile cu o rata de fecunditate ridicata, adica acele tari fara programe de planning familial cunosc o incidenta mai mare a saraciei. Rata de fecunditate a tarilor dezvoltate a scazut considerabil in ultimele decenii, in timp ce tarile sarace au cele mai ridicate rate, iar menajele cele mai sarace au cel mai mare numar de copii. De asemenea , cresterea populatiei este considerata un obstacol pentru realizarea obiectivelor sociale, economice si ecologice, ea exercitand presiuni asupra serviciilor sociale ale puterilor publice si fiind la originea cresterii ecartului intre tarile bogate si cele sarace.Saracia este o problema globala. In prezent, in lume, traiesc in saracie absoluta 1,3 miliarde de oameni,2 miliarde de persoane traiesc cu mai putin de 2 dolari pe zi. Mai mult de 750 de milioane de oameni sunt subnutriti si 121 din 1000 de copii nascuti in tarile cu venit mic mor inainte de a atinge varsta de 5 ani, majoritatea de malnutritie sau de boli eradicate in tarile bogate.

Crizele financiareConform Conferintei Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare, in tarile dezvoltate, instabilitatea financiara ia forma crizelor bancare si monetare, iar in tarile subdezvoltate, ea este un melanj al celor doua insotit de cresterea dificultatilor legate de seviciul datoriei externe. Crizele financiare arata ca miscarea libera a capitalului poate destabiliza economiile nationale.Solutia intrevazuta de o parte a economistilor este controlul fluxurilor financiare.Astfel, se vorbeste tot mai mult despre instaurarea unei taxe(de aproximativ 0.1%) asupra capitalurilor, numita taxa Tobin, insa implementarea acestei solutii pare utopica precumsi crearea unor organisme care sa se ocupe de acest control. De asemenea , pentru a combate crizele, FMI recomanda pe de o parte, cresterea ratelor dobanzilor, pentru apararea monedelor nationale si pentru a impiedica plecarea precipitate a capitalurilor straine, iar pe de alta parte, scaderea masiva a cheltuielilor publice.In depasirea crizelor, tarile asiatice au urmat cu precadere 3 strategii de iesire din impas si anume: - restrangerea politicii monetare, prin cresterea ratei dobanzii;- mentinerea unui volum important al rezervelor de schimb si de linii de credit, pentru a face fata iesirilor masive de capital;



- recurgerea la FMI, creditorul international de ultima instanta.

Un alt factor care ameninta securitatea economica sunt deficientele in sistemele de protectie sociala. Perceptia conform careia fortele globalizarii pun in pericol sistemele de securitate sociala ale tarilor bogate este foarte raspandita.Aceasta perceptie se bazeaza pe o idée intuitiva: securitatea sociala este scumpa, ea mareste costul muncii, iar companiile, din dorinta lor de a-si maximiza profiturile, vor avea tendinta sa-si transfere activitatile din tarile in care costul mainii de lucru este ridicat, catre tarile in care sistemele de securitate sociala sunt mai putin dezvoltate. Aceste transferuri creeaza presiuni asupra tarilor cu o securitate sociala crescuta, de a scadea protectia sociala. Prin propagarea acestei tendinte, incepe o competitie a scaderilor protectiei, in timpul careia, presiunea competitiva derivata din globalizare erodeaza treptat securitatea sociala. Astfel, pentru a face fata concurentei din partea tarilor in care forta de munca este ieftina, tarile bogate ar trebui sa reduca protectia social ape care o acorda cetatenilor lor.In viziunea Bancii Mondiale, politicile sociale trebuie sa-i ajute pe indivizi sa participe la jocul economiei de piata si nu sa-i protejeze impotriva riscurilor acesteia. Redistribuirea veniturilor in favoarea celor extreme de saraci este o consecinta si nu un obiectiv primordial al protectiei sociale.Considerata a fi mai ales in beneficiul non-saracilor, protectia sociala nu coincide insa cu lupta impotriva saraciei. Mai exact, “lupta impotriva saraciei constituie un recul in raport cu protectia sociala, ea nu este un complement, ci o alternativa la securitatea sociala. Ea nu ofera protectie contra pietei, ci doar sansa si obligatia de a participa la ea.

Delocalizari si externalizari Prin delocalizare se intelege transferal activitatilor, al capitalurilor si al locurilor de munca in acele regiuni ale tarii sau ale lumii care beneficiaza de un avantaj competitiv de pe urma unuia sau mai multor factori si anume: costuri de productie mai scazute, fiscalitate si reglementari mai atractive, accesul la tehnologii superioare, competenta sporita a personalului, piata locala care asigura debusee mai vaste sau mai interesante si infrastructura mai bine adaptata sau mediu de afaceri mai atragator.Delocalizarile s-au intensificat odata cu globalizarea. Tarile intra intr-o competitie globala, incercand sa ofere conditii cat mai atractive investitorilor. Delocalizarile pot sa umple “vidul” economic dintr-o anumita regiune, prin atragerea unor investitori care vor deschide obiective economice noi. Trebuie precizat insa ca nu toate investitiile reprezinta delocalizari. Cand avem de-a face cu o delocalizare, deschiderea unei fabrici inseamna inchiderea alteia si avem un joc cu suma nula intre regiunile respective si intre tari. Delocalizarile incita la forme de management foarte descentralizate. Ele antreneaza concedieri si disponibilizari, fiind nepopulare in randul salariatilor. Pe de alta parte, produsele obtinute in noua locatie sunt mai ieftine si se pot intoarce in regiunea sau in tara de origine la un prêt mai mic, ceea ce este in beneficiul consumatorilor.Studiile arata ca in randul economiilor emergente exista perdanti din cauza delocalizarilor si externalizarilor. Mereu va exista cate o tara care are o forta de munca mai ieftina sau reglementari fiscale mai favorabile, iar companiile se vor indrepta in acea directie. In plus, tarile in curs de dezvoltare pierd in competitia cu tarile mai dezvoltate si trebuie sa-si externalizeze serviciile pe care nu le pot procura pe plan intern. Astfel, chiar daca cele mai atinse de efectul externalizarilor sunt tarile dezvoltate, intensive in forta de munca inalt calificata, statele in curs de dezvoltare sunt mai afectate de acest fenomen. De exemplu, SUA este cel mai mare importator de servicii sub aspect valoric, insa ca pondere din PIB, aceste servicii transferate sunt nesemnificative in raport cu alte tari.



In concluzie, intr-un domeniu in crestere cum este externalizarea serviciilor, globalizarea inteteste concurenta globala, creand invingatori si perdanti partiali, atat in tarile dezvoltate, cat si in tarile in curs de dezvoltare, care desi castiga din oferirea unor servicii, sunt concomitent perdante ale procesului, intrucat nu reusesc sa ofere servicii sofisticate , cu valoare adaugata mare, fiind nevoite sa si le procure pentru propriile afaceri din alte tari.

VIII. Globalizarea si dezavantajele ei

Globalizarea economiei mondiale a afectat si va continua sa afecteze aproape orice aspect al afacerilor interne si internationale. Cresterea comertului international, fluxurile financiare internationale masive, precum si activitatile corporatiilor multinationale leaga tot mai strans una de cealalta economiile mondiale, facand astfel din globalizare o trasatura extreme de controversata a economiei mondiale. Desi o serie de economisti reputati considera ca un sistem financiar international lipsit de reglementari reprezinta o amenintare serioasa la adresa economiei mondiale, aproape toti specialistii si toti sustinatorii pietei libere cred ca globalizarea promite o lume mai prospera si o mai buna cooperare internationala. Ei sustin ca nici un obstacol nu trebuie sa blocheze libera circulatie a bunurilor, serviciilor si capitalurilor.Criticii globalizarii se tem ca amplificarea comertului, a investitiilor externe si a fluxurilor financiare produce serioase consecinte negative asupra societatii lor. Sondajele de opinie arata ca macar jumatate dintre americani cred ca globalizarea duce la scaderea salariilor, la somaj si la alte efecte daunatoare. Europenii sunt si mai sceptici decat americanii fata de integrarea economica mondiala, iar in multe tari industrializate opinia populara este la fel de ostila.

IX. Implicatii negative ale globalizarii

Cei mai pesimisti definesc globalizarea ca fiind versiunea secolului XXI a colonialismului. Intr-un articol aparut in The Daily Monitor se arata cum Revolutia Industriala a fost infaptuita dintr-un ritm mult mai alert de catre statele care aveau posesiuni coloniale, exploatau resurse naturale la preturi scazute si folosind forta ca instrument de plata. Autorul, Addis Ababa, spune ca cel mai folosit exemplu pentru sustinerea aceste teorii a fost exploatarea resurselor Africii de Sud folosind munca fortata. Industrializarea a fost accelerate atat de varietatea resurselor naturale, cat si de forta de munca ieftina disponibila. Costul pentru folosirea acestor resurse era doar cel legat de mentinerea ordinii si respectarea legii. Versiune colonialismului in secolul XXI nu se bazeaza pe forta militara, pentru ca aceasta costa vieti si resurse financiare la un nivel mult prea ridicat. In schimb, globalizarea se foloseste de un sistem bine dezvoltat care concentreaza puterea si influenta economica cu presiunile diplomatice.Descentralizarea capitalist ape baza particularitatilor de dezvoltare a fiecarei natiuni nu se potriveste cu globalizarea. Globalizarea urmareste concentrarea capitalului in mainile a catorva corporatii internationale apartinand catorva tari foarte dezvoltate. Descentralizarea capitalului intre natiuni inseamna descentralizarea deciziilor si a puterii economice care sunt elemente esentiale ale democratiei internationale.Exista multe tari care beneficiaza de consultanta si sprijinul organizatiilor internationale pentru a accelera dezvoltarea. In ciuda bunelor intentii, rezultatele nu sunt deloc satisfacatoare, tarile sustinute nu reusesc sa iasa din spirala inflationista, nici sa imprime economiei un ritm cat de cat constant al



cresterii economice si cu toate acestea, nu asistam la schimburi spectaculoase in cadrul organizatiilor internationale pentru nerealizarea de rezultate satisfacatoare la programele desfasurate.

X. Impactul globalizarii asupra inegalitatilor si saraciei

Globalizarea a starnit si starneste dezbateri aprinse, polemici intre optimisti si pesimisti. Primii vad sosirea unei noi ordini mondiale ca o „parusia” a Omului Tehnologic. Cei de pe urma vad in globalizare o forma de Armaghedon Rece, in care corporatiile multinationale isi dau arama pe fata pregatind confruntarea finala cu nevoiasii lumii. Daca dorim sa studiem impactul globalizarii asupra inegalitatii si saraciei trebuie sa distingem intre cele doua dimensiuni separate ale acestora: inegalitati si saracie in interiorul tarilor si inegalitati si saracie intre tari. Aceste delimitari conceptuale sunt foarte importante.Analizand impactul globalizarii asupra inegalitatilor si a saraciei, este necesar sa privim de-a lungul istoriei, pentru a descoperi eventuale corelatii intre dinamica fenomenului de globalizare si trendul inegalitatilor si a saraciei. Se poate vorbi de existenta a trei etape importante ale acestui fenomen.Primul val al globalizarii (1870-1914) a avut drept punct declansator scaderea cheltuielilor de transport si reducerea barierelor tarifare, primul pas fiind facut prin acordul anglo-francez.Globalizarea nu este totusi un proces inevitabil, din calea caruia nu te poti feri cu nici un chip. Astfel ca acest prim val al globalizarii a fost urmat de o retragere in nationalism (1914-1945). Dupa 1945, fortati si de efectele devastatoare ale razboiului, guvernele au cooperat intre ele pentrua mentine barierele vamale generate prin protectionism. Protectionismul accentuat a insemnat un mare pas inapoi pentru comertul international, exporturile coborand la nivelul inregistrat in 1870, aceasta retragere din calea globalizarii nemodificand insa deloc trendul crescator al inegalitatilor.Intre 1913 si 1950 economia mondiala a cunoscut o scadere fata de 1870-1913, iar gradul de inegalitate dintre diferitele regiuni geografice a crescut substantial. Numarul absolut al persoanelor sarace a crescut cu 25%. In ciuda accentuarii generale a saraciei, aceasta perioada a fost una a cresterii sperantei de viata, generata de descoperirile din medicina pe de o parte si de politicile de sanatate publica ce au inceput sa prinda contur pe de alta parte.

XI. Perspective asupra globalizarii

In economiile industrializate, dezbaterile tot mai numeroase asupra globalizarii si a consecintelor ei au conturat trei perspective. Multi economisti, lideri politici si de afaceri, precum si alti sustinatori ai globalizarii impartasesc perspectiva „pietei libere”, opunandu-se reglementarilor stricte asupra economiei globale. Unii indivizi si grupuri de interese (precum sindicatele), cercurile de afaceri confruntate cu competitia importurilor si nationalistii economici sustin o perspectiva „populista”, respingand hotarat globalizarea si imbratisand restrictiile asupra liberului schimb, a activitatii investitorilor si a firmelor multinationale.

a. Perspectiva pietei libereMulti economisti si oameni de afaceri considera ca globalizarea si adoptarea in intreaga lume a valorilor americane (sociale, politice si economice) elibereaza energiile economice latente si conduce la o folosire mult mai eficienta a resurselor mondiale in scadere, la maximizarea avutiei mondiale si la beneficii economice pentru toate popoarele. Credinta in avantajele enorme ale globalizarii a fost expusa cu entuziasm de Lowell Bryan si Diana Farrell in cartea lor „Market Unbound: Unleashing



Global Capitalism” (1996). Cei doi analisti proclama ca globalizarea va conduce la o prosperitate fara precedent, pe masura ce tot mai multe natiuni vor participa la economia globala, iar fluxurile tehnologice si financiare dinspre tarile dezvoltate inspre cele mai putin dezvoltate vor determina o egalizare a bogatiei si o dezvoltare a intregii lumi.

b. Perspectiva populista (nationalista)Membrii acestui grup acuza globalizarea pentru toate relele politice, economice si sociale care tulbura Statele Unite si alte societati indutrializate. Globalizarii ii sunt atribuite fenomene precum: cresterea inegalitatii economice si a somajului in cadrul economiilor industrializate, reducerea sau chiar prabusirea programelor sociale si a statului bunastarii in numele competitivitatii internationale, distrugerea culturilor nationale si a autonomiei politie nationale, migratia ilegala, criminalitatea in crestere. In Europa, neofascistii si socialistii si-au exprimat antipatia fata de deschiderea economiei si teama pentru pierderea autodeterminarii nationale. Chiar si un capitalist de calibru, precum defunctul James Goldsmith, a avertizat asupra pericolelor pe care le aduce liberul schimb cu tarile cu forta de munca ieftina din Asia de Est si a pledat in favoarea unor bariere ridicate pentru restrictionarea importurilor din tarile mai putin dezvoltate. Aceste critici au sprijinit protectionismul comercial, blocurile economice regionale si restrictiile asupra activitatii CMN.

c. Perspectiva comunitarianaA treia perspectiva este un melanj de teoria dependentei, gandire economica gandhiana si tezele privind „limitele cresterii”. Termenul „comunitarism” este preluat din cartea lui Dani Rodrik „Has Globalization Gone Too Far?” (1997) si sugereaza ca scopul principal al acestui grup dupa reintoarcerea la comunitatile locale independente si coezive. Membrii acestui grup difuz, care include gherilele zapatiste din statul mexican Chiapas, pe cruciatul anticorporatist Ralph Nader si pe magnatul George Soros, denunta globalizarea pentru instaurarea unei tiranii capitaliste brutale, pentru exploatarea imperialista si pentru degradarea mediului din intreaga lume. Acesti critici sustin ca programele de bunastare sociala din tarile industrializate vor fi eliminate in numele competitivitatii internationale si al maximizarii profitului, iar oamenii de pretutideni vor fi uniformizati in consumatori pasivi. Ca si populistii, ei cred ca marile corporatii multinationale, pietele de capital nereglementate si birocratii internationali anonimi din organizatii precum Organizatia Mondiala a Comertului sau Fondul Monetar International sunt cei care fac jocul capitalistilor si conduc lumea prin modalitati ce distrug independenta internationala si autoguvernarea democratica.Comunitarienii, ca si multi dintre populisti, considera ca globalizarea este responsabila pentru aproape toate problemele politice si economice din lume, inclusiv inegalitatea veniturilor si somajul cronic; dupa cum s-a exprimat un critic, saracii tarilor bogate subventioneaza bogatii tarilor sarace.



INTREBARI:

I. Care sunt formele globalizării?

a. Comerţul internaţional - procesul de globalizare se oglindeşte în creşterea mai rapidă a comerţului internaţional faţă de producţia mondială. b. Investiţiile străine directe - factorii determinanţi sunt: liberalizarea politicilor în domeniu; implementarea programelor de privatizare, cu participarea investitorilor străini; achiziţiile şi fuzionările de întreprinderi, ca urmare a sporirii concurenţei; noile tehnologii, organizarea managementului firmelor implantate la mari distanţe. c. Pieţele financiare

– Prima are în vedere angajarea unei ţări în schimburi comerciale, cu un singur produs, cu o altă ţară, privită şi ea ca entitate distinctă. - Cea de-a doua formă a globalizării vizează tranzacţiile pe care un stat le efectuează cu un mare număr de state, din toată lumea.

II. Care sunt caracteristicile globalizarii economice?

- Mondializarea cererii si a ofertei;- Aparitia si intensificarea concurentei globale;- Dominatia sistemului financiar global, a pietelor de capital, in fata productiei si comertului;- Specializarea productiei de bunuri si servicii la scara globala, dupa criteriul avantajului comparativ , mai ales in ceea ce priveste forta de munca si resursele;- Incidenta crescuta a delocalizarilor si externalizarilor;- Integrarea economica regionala a tarilor, in diverse structuri;- Dominatia economica a Nordului asupra Sudului si concentrarea schimburilor economice pe directiile Nord-Nord, Nord-Sud, ponderea schimburilor Sud-Sud fiind foarte scazuta;- Adancirea diferentelor economice dintre tari si cresterea inegalitatii distributiei veniturilor si a consumului intre indivizi;- Tendinta concentrarilor de capital, sub forma corporatiilor , a achizitiilor si a fuziunilor;- Ascensiunea comertului intra-corporatie, in fata celui inter-firme.

III. Care sunt cauzele globalizării economice şi formele de manifestare?

a. Globalizarea şi producţiaPieţele tind să se globalizeze datorită faptului că pieţele interne nu mai pot susţine costurile crescânde ale cercetării-dezvoltării şi nici ciclurile tot mai scurte ale produselor sub aspect tehnologic. b. Globalizarea pieţei financiareCreşterea competiţiei pe pieţele financiare internaţionale forţează marile instituţii financiare să se lanseze în operaţiuni de mare anvergură în jurul lumii, sfidând graniţele naţionale şi fusurile orare şi înglobând în ofertele lor o varietate tot mai mare de servicii financiare.c. Globalizarea şi comerţul internaţional



Schimbările care au alterat semnificativ natura şi rolul comerţului internaţional, în special, şi relaţiile economice globale, în general, au fost alimentate de două tendinţe gemene, aparent divergente, dar avându-şi originea în acelaşi proces de internaţionalizare a producţiei: adâncirea integrării regionale a sistemelor de producţie, concomitent cu accentuarea procesului de globalizare.

IV. Care sunt componentele globalizarii economice?

a. Globalizarea circulaţiei bunurilorSchimburile de mărfuri reprezintă temelia întregului sistem comercial internaţional.

b. Globalizarea circulaţiei serviciilorLibera circulaţie a serviciilor presupune un program general de eliminare a restricţiilor, nediscriminarea pe criterii de naţionalitate sau rezidenţă şi liberalizarea lor de către toate ţările.

c. Globalizarea circulaţiei capitaluluiGlobalizarea circulaţiei capitalului presupune eliminarea restricţiilor, şi a tratamentului discriminatoriu pentru mişcările de capitaluri, precum şi coordonarea politicilor naţionale în domeniu.

d. Globalizarea circulaţiei persoanelorAccesul la piaţa forţei de muncă dintr-un alt stat reprezintă esenţa liberei circulaţii apersoanelor şi asigură mobilitatea forţei de muncă pe plan internaţional.

V. Care sunt consecintele si efectele globalizarii?

a. Deficitul social Globalizarea invita statele sa creeze "avantaje nationale comparative" cu alte state, care favorizeaza companiile transnationale si investitorii. Incercand sa creeze un climat economic national competitiv, statele risca sa se trezeasca implicate "intr-o cursa spre abis". De asemenea, globalizarea mai ridica si problema "echitatii internationale". Exista o relatie intrinseca intre spatiul economic si spatiul social referitoare la aspectele de redistribuire. O alta problema sociala este dificultatea de a crea suficiente locuri de munca. Astfel, spatiul social devine "unic" din cauza comunicatiilor transfrontaliere si circulatiei informatiei.

b. Deficitul democratic Pe scurt, cu cat nivelul international si supranational capata mai multa importanta pentru guvernarea lumii, cu atat se restrange puterea parlamentelor nationale si creste deficitul de democratie.

c. Deficitul de securitate O amenintare pentru ordinea sociala globala in lumea de astazi o reprezinta violenta izvorata din statele prabusite: Rwanda, Congo, Yugoslavia, Etiopia, Somalia, Sri-Lanka, Cecenia, Irak etc. Acest deficit de securitate cauzeaza problema refugiatilor.

d. Deficitul ecologic



Mediul natural al planetei se deterioreaza rapid. Cauzele principale sunt efectele externe negative ale productiei economice si consumului. Aceste efecte cresc direct proportional cu cresterea economica globala.

VI. Care sunt factorii globalizarii care ameninta securitatea economica?

VI. Saracia si somajul - Saracia este legata de mai multi factori ,printre care: venitul, educatia, sanatatea, accesul la resurse, pozitia geografica, originea etnica, etc., si se caracterizeaza prin absenta controlului asupra resurselor, a cunostintelor, a capitalului, a relatiilor socialeVII. Crizele financiare - in tarile dezvoltate, instabilitatea financiara ia forma crizelor bancare si monetare, iar in tarile subdezvoltate, ea este un melanj al celor doua insotit de cresterea dificultatilor legate de seviciul datoriei externeVIII. Protectia sociala deficitara - securitatea sociala este scumpa, ea mareste costul muncii, iar companiile, din dorinta lor de a-si maximiza profiturile, vor avea tendinta sa-si transfere activitatile din tarile in care costul mainii de lucru este ridicat, catre tarile in care sistemele de securitate sociala sunt mai putin dezvoltateIX. Lipsa competitivitatii economice;X. Delocalizarile si externalizarile - transferal activitatilor, al capitalurilor si al locurilor de munca in acele regiuni ale tarii sau ale lumii care beneficiaza de un avantaj competitiv de pe urma unuia sau mai multor factori si anume: costuri de productie mai scazute, fiscalitate si reglementari mai atractive, accesul la tehnologii superioare, competenta sporita a personalului, piata locala care asigura debusee mai vaste sau mai interesante si infrastructura mai bine adaptata sau mediu de afaceri mai atragator.

VII. Care sunt dezavantajele globalizarii?

Sondajele de opinie arata ca macar jumatate dintre americani cred ca globalizarea duce la scaderea salariilor, la somaj si la alte efecte daunatoare. Europenii sunt si mai sceptici decat americanii fata de integrarea economica mondiala, iar in multe tari industrializate opinia populara este la fel de ostila.

VIII. Care sunt implicatiile negative ale globalizarii?

Cei mai pesimisti definesc globalizarea ca fiind versiunea secolului XXI a colonialismului. Industrializarea a fost accelerata atat de varietatea resurselor naturale, cat si de forta de munca ieftina disponibila. Versiune colonialismului in secolul XXI nu se bazeaza pe forta militara, pentru ca aceasta costa vieti si resurse financiare la un nivel mult prea ridicat. In schimb, globalizarea se foloseste de un sistem bine dezvoltat care concentreaza puterea si influenta economica cu presiunile diplomatice.Globalizarea urmareste concentrarea capitalului in mainile a catorva corporatii internationale apartinand catorva tari foarte dezvoltate. Descentralizarea capitalului intre natiuni inseamna descentralizarea deciziilor si a puterii economice care sunt elemente esentiale ale democratiei internationale.

IX. Care este impactul globalizarii asupra inegalitatilor si saraciei?



Analizand impactul globalizarii asupra inegalitatilor si a saraciei, este necesar sa privim de-a lungul istoriei, pentru a descoperi eventuale corelatii intre dinamica fenomenului de globalizare si trendul inegalitatilor si a saraciei.

X. Care sunt perspectivele globalizarii?

a. Perspectiva pietei libereSe considera ca globalizarea si adoptarea in intreaga lume a valorilor americane (sociale, politice si economice) elibereaza energiile economice latente si conduce la o folosire mult mai eficienta a resurselor mondiale in scadere, la maximizarea avutiei mondiale si la beneficii economice pentru toate popoarele.

b. Perspectiva populista (nationalista)Globalizarii ii sunt atribuite fenomene precum: cresterea inegalitatii economice si a somajului in cadrul economiilor industrializate, reducerea sau chiar prabusirea programelor sociale si a statului bunastarii in numele competitivitatii internationale, distrugerea culturilor nationale si a autonomiei politie nationale, migratia ilegala, criminalitatea in crestere.

c. Perspectiva comunitarianaAcesti critici sustin ca programele de bunastare sociala din tarile industrializate vor fi eliminate in numele competitivitatii internationale si al maximizarii profitului, iar oamenii de pretutideni vor fi uniformizati in consumatori pasivi. Comunitarienii, ca si multi dintre populisti, considera ca globalizarea este responsabila pentru aproape toate problemele politice si economice din lume, inclusiv inegalitatea veniturilor si somajul cronic; dupa cum s-a exprimat un critic, saracii tarilor bogate subventioneaza bogatii tarilor sarace.


Globalizare Economica -

Documents

Transcript of Globalizare Economica -