fo ]ele e e e · Cuprins. Considerente ale psihologiei moderne privind interacţiunea componentelor...

for]ele terestreBULETIN DE TEORIE MILITAR~ EDITAT DE STATUL MAJOR AL FOR}ELOR TERESTRE

ANUL IIINR. 1(9)2011

SUPLIMENT AL „REVISTEI FOR}ELOR TERESTRE“FONDAT~ |N 1954 SUB TITLUL „REVISTA ARMELOR“

COPYRIGHT:

sunt autorizate orice reproduceri, fãrã perceperea taxelor

aferente, cu condiþia indicãrii exacte a numãrului ºi a datei

de apariþie a publicaþiei.

GRAFICA:

Colonel Dragoº ANGHELACHE

[email protected]

Responsabilitatea integralã a asumãrii intelectuale a articolelor

trimise redacþiei aparþine autorilor.

februarie, 2011 3

Transformarea Forţelor TerestreLeadership în context multicultural 9Căpitan asist.univ.drd. Marius RALEA

Aspecte fundamentale privind managementul carierei subofiţerilor şimaiştrilor militari din armata României 19Maistru militar principal Cornelia MIHALCEA

Particularităţi ale adaptabilităţii fetelor la mediul educaţional militar (2) 30Locotenent-colonel dr.Leontin STANCIUDaniela COSMA

Cooperarea civili-militari, o responsabilitate atât civilă, cât şi militară 43Plutonier Ciprian POPESCU

Investigarea fenomenului militarTeatrele de operaţii multinaţionale – oportunitate politico-militară, strategică şi operaţională 63Colonel Gheorghe SOARE

Comanda şi controlul Forţelor Terestre în operaţiile de răspuns la criză.Rolul structurilor ISTAR în asigurarea superiorităţii decizionale (1) 78Colonel dr.Vasile CERBU

Tulburarea post-traumatică. Abordări 91Maria-Magdalena MACARENCO

Structurile de artilerie terestră în noua paradigmă a securităţii naţionale.Particularităţi în operaţiile de stabilitate şi sprijin 105Colonel Mircea FECHETE

Impactul conceptului de eficienţă asupra entropiei sistemului artileriei terestre în operaţiile întrunite moderne 112Colonel Constantin SIMION

CUPRINS

Rolul consilierului juridic în pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor militare (1) 123Locotenent-colonel Roland-Dorian ENE

Scenarii imposibile – Adjaria 134Dipl.ing.dr.Isabela ANCUŢ

Crize şi conflicte armate: istoric, cauze şi motivaţii 148Colonel dr.Ilie PENTILESCU

Teatre de operaţiiProblematica securităţii globale în contextul transformărilor actuale din mediul internaţional (8) 163Diplomat ing.dr.Mariana ANCUŢ

Riscuri şi ameninţări CBRN în contextul geostrategic actual 181Colonel Ioan FĂRCAŞ

Insurgenţă şi contrainsurgenţă – aspecte teoretice 191Colonel Ovidiu PREDA

Terorismul şi lumea a treia (4) 201Locotenent Bogdan RĂDULESCU

Analiza predictivă în combaterea terorismului 215Căpitan Constantin-Cristian ZAVATE

Terorismul politic 224Colonel dr.Ilie PENTILESCU

Specificitatea aplicării dreptului internaţional umanitar al conflictelor armate în cadrul coaliţiilor şi alianţelor militare 232Sublocotenent Bogdan-Andrei CONSTANTIN

Asigurarea condiţiilor privind pregătirea eficientă a militarilor şi subunităţilor, pentru desfăşurarea acţiunilor şi operaţiilor, în îndeplinirea obligaţiilor şi cerinţelor impuse de misiunile asumate în cadrul Alianţei 243Locotenent-colonel Marius COTUN

4 www.rft.forter.ro

Cuprins

LogisticăTendinţe ale evoluţiei managementului lanţului de aprovizionare-livrare în sistemul militar 257Colonel Alexandru NEDELCUColonel George BOROI

Trends in the Evolution of Supply-Delivery Chain Management within Military System 266Colonel Alexandru NEDELCUColonel George BOROI

Educaţie, instrucţie şi învăţământÎnvăţământul militar de geniu– prezent şi perspectivă 275Locotenent-colonel ing. Vasile PETCU

Pregătirea profesională a cadrelor militare, a civililor contractuali, precum şi a soldaţilor şi gradaţilor voluntari 281Catherine PĂVĂLOIU

Leadership-ul şi performanţa în Armata Română 292Sublocotenent drd. Mitrea Ioan

Relaţia dintre societate şi armată 297Catherine PĂVĂLOIU

Bioetică ortodoxă– bioetică seculară 312Preot Constantin ŢANU

Aspecte atitudinale ale subordonaţilor şi stilul de conducere 327Maior Sorin PANCU

Necesitatea pregătirii de specialitate a militarilor, subunităţilor şi unităţilor pentru desfăşurarea acţiunilor şi operaţiilor în mediul montan 331Locotenent-colonel Răzvan COMAN

Importanţa aspectelor non-cognitive ale inteligenţei pentru adaptare 345Maior Marius NIŢULESCU

Importance of Non-Cognitive Aspects of Intelligence for Adaptation 351Major Marius NIŢULESCU

5februarie, 2011

Cuprins

Considerente ale psihologiei moderne privind interacţiunea componentelor psihice 357Maior Marius Niţulescu

Reasons for Interaction Components of Mental in Modern Psychology 368Major Marius Niţulescu

Tehnică militară şi armamenteConcepţia organizării şi întrebuinţării structurilor de geniuîn statele membre NATO: Marea Britanie 381Colonel Gheorghe SOARELocotenent-colonel Laurenţiu ARIN

Aprecieri asupra posibilităţilor tehnico-tactice ale autovehiculelor blindate uşoare în misiunile internaţionale 391Locotenent-colonel dr.Ioan VIRCA Locotenent-colonel dr.Constantin GRIGORAŞ

Sistemul de rachete sol-aer PECHORA 399Maior Gabriel DĂNILĂ

6 www.rft.forter.ro

Cuprins

TRANSFORMAREAFORŢELOR TERESTRE

Sumarul rubricii:

Leadership în context multicultural 9Căpitan asist.univ.drd. Marius RALEA

Aspecte fundamentale privind managementul carierei subofiţerilor şi maiştrilor militari din armata României 19Maistru militar principal Cornelia MIHALCEA

Particularităţi ale adaptabilităţii fetelor la mediul educaţional militar (2) 30Locotenent-colonel dr.Leontin STANCIUDaniela COSMA

Cooperarea civili-militari, o responsabilitate atât civilă, cât şi militară 43Plutonier Ciprian POPESCU

Teatrele de operaţii multinaţionale – oportunitate politico-militară, strategică şi operaţională 63Colonel Gheorghe SOARE

Leadership în context multicultural

CăPITAN ASIST.uNIv.DRD. MARIuS RALEA

AbstractAlongside the military power, there are many factors that can

influence the success of solving the complex situations within thearmies of the world. The cultural aspects and civil society are the mostimportant factors. The actual world war scenario brought importantchanges within the making decision process of the armies in the world.More and more military forces are involved in peacekeeping opera-tions or in humanitarian assistance whilst the conventional war lost ofits importance. The website of the UN Peacekeeping Directoratereveals the fact that the post-Cold War period recorded an importanthop in the number of this kind of military operations. It becomes moreand more clear that the military leaders and forces deployed in theseareas have to work with other national cultures or non-military orga-nizations. The modern military forces had to intensify the reform pro-cess in order to get success, both in the military conventional opera-tions and other-than-war operations. In this respect, the cultural com-petence is a new one that is necessary to the leaders involved in suchmilitary operations..

Cuvinte-cheie: cultură, decizie, lider, leadership, management,organizaţie, risc.

Pelângă puterea militară, mai mulţi factori pot influenţa succesul înrezolvarea situaţiilor complexe din armatele lumii. Aspectele cul-

turale şi societatea civilă sunt cei mai importanţi factori. Actualul scenariu

9februarie, 2011

mondial al războiului a adus importante schimbări în luarea deciziilor în arma-tele lumii. Tot mai multe forţe militare sunt implicate în operaţii de menţinere apăcii sau asistenţă umanitară, iar războiul convenţional a pierdut teren.Website-ul Departamentului de Menţinere a Păcii din cadrul OrganizaţieiNaţiunilor unite arată faptul că perioada de după Războiul Rece a înregistrat unimportant salt al numărului acestor tipuri de operaţii militare. Devine tot maiclar faptul că liderii militari şi forţele dislocate în aceste zone sunt nevoiţi sălucreze cu alte culturi naţionale sau cu organizaţii non-militare. Forţele militaremoderne au fost nevoite să-şi intensifice procesul de reformă pentru a avea suc-ces atât în operaţiile militare convenţionale, cât şi în operaţii altele decât războ-iul. Astfel, printre noile competenţe necesare liderilor implicaţi în aceste acţiunimilitare se numără şi competenţa culturală.

Forţele militare trebuie să acorde o mare atenţie leadership-ului şi săcaute să-şi dezvolte calităţile interculturale, prin diferite programe, pentru aavea succes în operaţiile militare moderne. Conlucrarea cu mai multe culturidiferite pentru atingerea aceluiaşi obiectiv va deveni un aspect foarte impor-tant al organizaţiilor militare, la nivelul conducerii. Se recunoaşte astfel nece-sitatea pregătirii militarilor implicaţi în organizaţiile internaţionale pentru a-şidezvolta cunoştinţe despre cultura şi limba din zonele de conflict. Importanţaaspectelor interculturale ale liderilor care lucrează în medii multinaţionaleeste tot mai mult cercetată de societatea zilelor noastre.

Marii conducători care au participat în teatrele de operaţii internaţionalesugerează faptul că liderii militari ar trebui să primească o bună educaţie caresă implice competenţe în limbi străine şi dezvoltarea cunoştinţelor culturale.Aceste competenţe nu se pot dezvolta peste noapte, la pregătirea dinainteamisiunii. Trebuie insistat tot mai mult pe pregătirea militarilor încă din timpulstudiilor pentru a căpăta cunoştinţe solide care să-i ajute să-şi dezvolte aptitu-dinile necesare interoperabilităţii cu alte structuri militare străine.Cunoştinţele culturale sunt foarte importante pentru operaţiile la nivel tacticdin teatrele de operaţii internaţionale. Aceste cunoştinţe trebuie să cuprindă:

– istoria zonei şi originea conflictului;– componente culturale, valori, tradiţii şi credinţe ale popu-laţiei din

zona de conflict (religie, educaţie, activităţi economice);– pregatire lingvistică pentru cunoaşterea cel puţin a unei limbi de

circulaţie internaţională;– geografia fizică, topografia şi clima zonei de operaţii;– înţelegerea diferenţelor culturale – liderul trebuie să ştie faptul că

10 www.rft.forter.ro

Transformarea forţelor terestre

elemente ale unei anumite culturi pot aduce grave ofense altei culturi, iaracest lucru poate afecta succesul misiunii;

– liderii trebuie să-şi pregătească militarii pentru a crea legături inter-culturale care să-i ajute să-şi dezvolte relaţiile cu alţi membri din cadrulmisiunii internaţionale.

Liderii din trupele de uscat ale SuA se ghidează după 11 principii care sunt,de fapt, orientări excelente ce asigură fundamentele acţiunii2. Ele sunt universa-le şi reprezintă adevăruri fundamentale care au fost validate în timp. Acestea aufost elaborate prin studii asupra conducerii încă din 1948 şi au fost incluse îndoctrina leadership-ului în 1951. Principiile sunt folosite pentru a conduce şi aautoevalua, fiind următoarele:3

1. Cunoaşte-te pe tine însuţi şi urmăreşte autoperfecţionarea. „Pentru a tecunoaşte pe tine însuţi trebuie să înţelegi cine eşti, să ştii care-ţi sunt preferin-ţele, punctele tari şi slăbiciunile“. Cunoscându-şi slăbiciunile, liderul le poatedepăşi şi pune în valoare forţa. urmărirea autoperfecţionării înseamnă dezvol-tarea continuă a punctelor tari şi efortul continuu de înlăturare a slăbiciunilor.

2. Fii expert din punct de vedere tehnic şi tactic. „Se aşteaptă de la tine săfii expert din punct de vedere tehnic şi tactic în exercitarea misiunilor tale“. Înplus, liderul este responsabil de pregătirea subordonaţilor săi, pentru ca aceştiasă-şi poată îndeplini sarcinile, ca şi de suplinirea liderului său în cazul în careacesta nu o mai poate face.

3. Asumă-ţi responsabilitatea acţiunilor proprii. Conducerea implicăîntotdeauna responsabilitate. Exemplul său trebuie să fie întotdeauna potrivitsituaţiei.

4. Adoptă decizii temeinice şi la timp. „Trebuie să fii capabil să apreciezirapid situaţiile şi să adopţi decizii temeinice“. Liderii indecişi pot provoca ezi-tare, pierderea încrederii şi confuzie.

5. Fii exemplu personal. „Soldaţii tăi vor şi au nevoie ca tu să fii model“.Niciun aspect al leadership-ului nu este mai puternic. De cele mai multe ori,soldaţii imită comportamentul liderului lor. Acesta trebuie să stabilească stan-darde înalte, dar posibil de atins, să fie dispus să facă el însuşi ceea ce le ceresoldaţilor săi, să împartă pericolele şi dificultăţile cu subordonaţii săi.

6. Cunoaşte-ţi subordonaţii şi urmăreşte asigurarea bunăstării lor.„Trebuie să-ţi cunoşti soldaţii şi să ai grijă de ei“. Nu este suficient să le

11februarie, 2011


cunoască numele şi localitatea de provenienţă. Liderul trebuie să cunoască lace sunt ei sensibili şi ce este important pentru ei în viaţă. Este nevoie să-şiconsacre timpul şi efortul pentru a asculta şi învăţa despre subordonaţii săi.

7. Informează-ţi permanent subordonaţii. „Soldaţii fac tot ceea ce potatunci când ştiu de ce fac un anumit lucru“. Sunt exemple în care soldaţii sin-guri au schimbat uneori rezultatul luptei, folosind iniţiativa, în absenţa ordi-nelor.

8. Dezvoltă subordonaţilor sentimentul responsabilităţii. „Subordonaţiităi vor simţi un sentiment de mândrie şi responsabilitate când îndeplinesc cusucces o sarcină ce le-ai încredinţat-o“. Delegarea indică faptul că liderul areîncredere în subordonaţii săi, fapt care îi face pe aceştia să dorească chiar maimultă responsabilitate.

9. Asigură-te că sarcina este înţeleasă, urmărită şi îndeplinită. „Soldaţiităi trebuie să înţeleagă ce aştepţi de la ei“. Ei au nevoie să ştie ce vrea liderul,care este standardul şi când vrea să fie făcut.

10. Construieşte echipa. „Ca lider trebuie să dezvolţi spiritul de echipă lasoldaţi, care îi motivează să meargă de bunăvoie şi cu încredere în luptă“.Lupta este o activitate de echipă. Soldaţii au nevoie de încredere în capacita-tea liderului de a-i conduce şi în capacitatea lor de a acţiona ca membrii uneiechipe.

11. Foloseşte echipa conform capacităţilor acesteia. „unitatea ta arecapacităţi şi limite. Tu ai obligaţia să le cunoşti“. Soldaţii vor avea satisfacţiiîn îndeplinirea unor sarcini care sunt rezonabile şi solicitante, dar vor fi frus-traţi dacă sarcinile sunt prea uşoare, nerealiste sau imposibil de îndeplinit.

Factorii şi principiile leadership-ului vor fi întotdeauna de ajutor în înde-plinirea misiunii şi în asigurarea grijii faţă de subordonaţi. Ele sunt bazele lea-dership-ului ca acţiune. Deoarece în lume există diferenţe culturale, înţelege-rea impactului culturii asupra comportamentului este deosebit de importantăpentru studiul leadership-ului. Cultura poate influenţa atitudinea managerială,ideologia managerială şi chiar relaţia dintre conducători şi subordonaţi. Poatecă cel mai important lucru este influenţa culturii asupra modului cum gândescşi se comportă oamenii.

În termeni generali, impactul culturii asupra leadership-ului este reflec-tat de credinţele şi comportamentul oamenilor. Iată câteva dintre modalităţile



în care cultura şi societatea pot influenţa direct abordările manageriale:Luarea centralizată/descentralizată a deciziilor. În unele culturi toate

deciziile importante sunt luate la nivelul decidenţilor superiori; în altele, aces-te decizii se iau şi de către decidenţii de la nivel mediu şi inferior.

Siguranţă/risc. În unele societăţi managerii sunt aversivi faţă de risc şiau mari dificultăţi în luarea deciziilor în condiţii de incertitudine. În alte socie-tăţi este încurajată luarea deciziilor în condiţii de risc, iar deciziile în condiţiide incertitudine sunt o obişnuinţă.

Răsplata individuală/colectivă. În unele ţări persoanele care desfăşoa-ră o activitate remarcabilă primesc o recompensă individuală. În altele, nor-mele culturale solicită recompense de grup.

Proceduri formale/informale. În unele societăţi majoritatea lucrurilorsunt realizate informal. În alte societăţi sunt instituite proceduri formale res-pectate în mod strict.

Loialitate organizaţională ridicată/scăzută. În unele societăţi oameniise identifică într-o foarte mare măsură cu organizaţiile sau liderii lor, în timpce în altele, oamenii se identifică cu grupurile lor ocupaţionale.

Cooperare/concurenţă. unele organizaţii încurajează cooperarea întreoamenii, în timp ce altele încurajează competiţia dintre aceş tia.

Stabilitate/inovare. Cultura anumitor ţări încurajează stabilitatea şirezistenţa la schimbare; alte ţări pun mare accent pe inovare şi schimbare.

• Sensibilitatea la diferenţele culturale creează posibilitatea analizeievenimentelor din perspectivă culturală. Ceea ce la suprafaţă poate păreasimilar este posibil să fie foarte diferit în alte contexte culturale. Cele maiimportante influenţe asupra leadershipului internaţional le au următoarele ele-mente ale culturii: limba, estetica, religia, educaţia, percepţiile şi stereotipiile,valorile.

Influenţa limbii. În managementul internaţional, limba are patru semni-ficaţii distincte:

– un mijloc important de culegere şi evaluare a informaţiilor;– permite accesul la societatea locală;– contribuie într-o măsură semnificativă la creşterea gradului de comu-

nicare cu partenerii locali sau membrii canalelor de distribuţie; – se extinde dincolo de capacitatea de comunicare, dincolo de mecanis-

mul traducerii şi interpretării unui text.

13februarie, 2011


Comunicarea simbolică este la fel de importantă. A fi punctual este onormă de comportament în SuA; în schimb, alte culturi, a întârzia este o obiş-nuinţă. Ridicarea sprâncenelor în Germania înseamnă recunoaşterea unei ideivaloroase, pe când în Marea Britanie şi Olanda este un semn de scepticism.Punerea picioarelor pe birou este un semn de relaxare în SuA, pe când înlumea arabă arătatul tălpilor este o ofensă.

Formele de adresare sunt un alt element de limbaj. Limba engleză areo singură formă de adresare „tu”. În limbile germanice şi romanice existădouă forme de adresare, personală şi formală. În japoneză există trei forme deadresare, în funcţie de nivelul ierarhic şi statutul social (superior, egal, infe-rior). Există, de asemenea, diferenţieri în modul de adresare pentru femeie şibărbat.

Influenţa esteticii. Estetica se referă la ideile unei culturi privitoare lafrumuseţe şi bun gust, aşa cum sunt ele exprimate în artă, folclor, muzică,dramă şi dans şi aprecierea specifică a culorilor şi formelor. Ea prezintă uninteres special pentru managerul internaţional datorită rolului pe care îl areîn interpretarea semnificaţiilor simbolurilor diferitelor metode de expresieartistică, a culorilor şi standardelor de frumuseţe din fiecare cultură.Japonezii, de exemplu, au preferinţe complet diferite în artă, design, muzicăşi bucătărie, faţă de americani.

Semnificaţia diferitelor culori poate varia de la o cultură la alta. Astfel,negrul este culoare de doliu în Europa şi SuA, în timp ce în Japonia şi celemai multe ţări din Extremul Orient albul are această semnificaţie. verdele esteculoarea naţionalistă în Egipt şi nu poate fi folosită la ambalaje. În Franţa,Danemarca şi Suedia, verdele este asociat cu articolele cosmetice. ÎnMalaezia, verdele este asociat cu jungla şi bolile. În Orient, verdele simboli-zează exuberanţa şi tinereţea. Liderii din organizaţii interculturale trebuie săcunoască aceste modele utile în planificarea activităţii lor. În general, culori-le steagului ţării sunt culori „sigure”.

Influenţa educaţiei. una din funcţiile culturii este aceea de transmi-tere a acesteia, precum şi a tradiţiilor existente, noilor generaţii. Aceastăfuncţie se manifestă atât în ţările dezvoltate, cât şi la aborigenii dinAustralia şi se realizează prin educaţie. Educaţia reprezintă procesul detransmitere a deprinderilor, ideilor şi atitudinilor, precum şi instruirea înanumite discipline.



Informaţiile disponibile cu privire la educaţie la nivel mondial se referăîn primul rând la încadrarea ţării în diferite niveluri de educaţie - primar -mediu - superior. Acest gen de informaţii poate da liderului internaţional oimagine despre complexitatea oamenilor din diferite ţări. Datorită disponibi-lităţii doar a datelor cantitative, există pericolul de a fi scăpate cu vedereaaspectele cantitative. În plus, este dificil de interpretat aceste date în funcţiede nevoile organizaţiei. Deci, firma este confruntată nu numai cu nivelul deeducaţie, ci şi cu natura educaţiei primite. În unele ţări, studiile superioarepregătesc specialişti în primul rând pentru ocupaţiile tradiţionale.

Influenţa religiei. Pentru înţelegerea deplină a culturii, este necesară şicunoaşterea comportamentului mental, interior, care dă naştere manifestaţii-lor externe. În general, religia unei culturi este aceea care ne dă cea mai bunăpătrundere psihologică a acestui comportament. Prin urmare, deşi organizaţiaeste interesată în cunoaşterea modului cum se comportă membrii săi, sarcinaconducerii va fi facilitată de înţelegerea motivaţiei unui anumit comporta-ment.

Religia este unul dintre elementele cele mai sensibile ale culturii. Religiapresupune existenţa unei forţe supranaturale care ne guvernează vieţile. Eadefineşte idealurile de viaţă, care sunt reflectate la rândul lor în atitudinile şivalorile societăţii şi indivizilor.

Religia stă la baza similarităţilor culturale în ţările care împărtăşesc ace-leaşi credinţe şi comportamente. Impactul acestor similarităţi poate fi evaluatprin studierea religiilor dominante din lume: creştinismul, islamismul, hin-duismul, budismul şi confucianismul.

Exemplu: implicaţiile islamismului asupra leadership-ului internaţional4.Influenţa percepţiilor şi stereotipiilor. Percepţia reprezintă modul în

care vede o persoană realitatea. De multe ori diferite societăţi au percepţiidiferite asupra aceluiaşi eveniment. Stereotipia reprezintă tendinţa de a perce-pe o altă persoană ca aparţinând unei singure clase sau categorii. Într-un altstudiu privind perceperea managerilor japonezi şi britanici de către ei înşişi şiapoi perceperea unora de către ceilalţi s-au constatat diferenţe semnificative.Fiecărui repondent i s-au dat 18 cuvinte diferenţiate semantic: leneş/harnic,nerăbdător/răbdător, secretos/franc etc. Japonezii s-au descris ca foarte har-nici, oneşti, prudenţi, politicoşi şi metodici. Britanicii au fost de acord cuaceste autopercepţii ale japonezilor. Totuşi, britanicii nu au fost de acord cujaponezii când i-au caracterizat ca hotărâţi, flexibili, extrovertiţi şi franci. Înplus, când japonezilor li s-a cerut să se descrie aşa cum cred ei că britanicii o

15februarie, 2011


Elemente Implicaţii asupra leadership-ului

I. Concepte fundamentale islamice

1. UnitateaStandardizarea produselor şi a promo-vării, loialitatea faţă de marcă

2. LegitimitateaGaranţii ale produsului mai puţin forma-le, profit satisfăcător, nu maxim

3. Zakat (2,5% taxă obligatoriela reclamele „bogate”)

Publicitate instituţională, folosirea profi-tului pentru scopuri caritabile

4. Interzicerea luării de camătăCreditul nu se poate folosi ca instru-ment de marketing, ci doar reducerilede preţ în numerar

5. Supremaţia vieţii umaneAlimentele pentru animalele de casăsunt mai puţin importante, reclama tre-buie să reflecte înaltele valori umane


www.rft.forter.ro16

vor face, nu şi-au închipuit că britanicii îi văd ambiţioşi şi secretomani.Japonezii au crezut că britanicii îi văd ruşinoşi, neambiţioşi, nedecişi şi intro-vertiţi. În general, japonezii s-au evaluat destul de corect, însă au supraestimataprecierea lor de către britanici. Britanicii s-au evaluat ca fiind oneşti, politi-coşi, previzibili, cooperanţi, logici şi harnici. Japonezii i-au evaluat mai puţinla aceste trăsături şi nu i-au văzut pe britanici decisivi, franci, ambiţioşi sauflexibili. În plus, britanicii au fost mai puţin precişi în privinţa modului cumîi văd pe ei japonezii. Ei au fost văzuţi ca mai puţin prudenţi, metodici, logicişi cu simţul umorului decât s-au văzut ei înşişi. Pe deasupra, britanicii s-auvăzut ca firi deschise, pe când japonezii nu au fost de acord cu acest lucru.

Influenţa valorilor şi atitudinilor asupra leadership-ului internaţio-nal. valorile reprezintă convingerile de bază pe care le au oamenii referitoarela ceea ce este bun şi rău, corect şi incorect, important şi neimportant. Acestevalori sunt deprinse din cultura în care a crescut individul şi ele influenţeazăîn mod direct comportamentul persoanei.

6. ComunitateaDezvoltarea serviciilor comunitare,pachete de alimente „kosher”

7. Abstinenţa

Produsele nutritive şi uşor digestibile laînceputul şi sfârşitul postului, dezvolta-rea producţiei de băuturi nealcoolice,alimentele cu caracter vegetal

8. Environmentalismul Acceptarea echipamentelor antipoluante

9. Rugăciunea zilnicăProgram de lucru, traficul consumatoru-lui etc.

II. Cultura islamică

1. Obligaţiile familiale şi decastă

Comunicarea din om în om, utilizareagrupurilor de referinţă

2. Obligaţia sacră faţă depărinţi

Reliefarea sfatului sau aprobării părinţi-lor în reclamă

3. Obligaţia ospitalităţiiElaborarea de produse-simbol ale ospi-talităţii

4. Conformarea cerinţelor codu-lui de conduită sexuală şi inte-racţiune socialăa) îmbrăcarea modestă afemeilor în publicb) separarea audienţei masculi-ne de cea feminină

Magazine speciale pentru femei, cu pro-movarea mai personală a produselorAccesul la femeile-consumator se poateface prin femei-vânzători, cataloage,magazine pentru femei, demonstraţii ladomiciliu

5. Obligaţia respectării sărbăto-rilor religioase

Oferirea de cadouri


februarie, 2011 17

BIBLIOGRAFIE

*** Efecte stresante ale câmpului de luptă – studii şi articole din publi-caţii militare străine, Centrul de informare şi documentare al MinisteruluiApărării Naţionale, Editura Militară, Bucureşti, 1992.

*** Great People of the 20th Century, Published by Time Books, NewYork, uSA, 1996.

Bennis W., Nanus B. – Liderii – strategii pentru preluarea conducerii,

Business Tech International Press, Bucureşti, 2000.Bogardus E.S. – Comandement et situation sociales, în Bronone C.G.,

Cohn T.S. – Chefs et meneurs, PNF, Paris, 1963.Fiedler F. E. – A Theory of Leadership Effectiveness, McGraw-Hill, New

York, 1967.Hellriegel Don, Slocum John W. Jr., Woodman Richard W. –

Organisational Behavior, Sixth Edition, West Publishing Company, 1992.Hersey P., Blanchard K.H., Johnson D.E. – Management of

Organisational Behavior. Leading Human Resourses, Prentice Hall, NewJersey, 2001.

Lévy-Leboyer Claude – Comment choisir et former des leaders, Editurad’Organizations, Paris, 2003.

Manfred F.R., de vries Kets, Leadership – Arta şi măiestria de a condu-ce, Editura Codecs, Bucureşti, 2003.

Redden Joseph – prefaţă la The Military Commender and the Law, AirForce Judge Advocate General School, Air university Press, Maxwell AirForce Base, Alabama, uSA, 1998.

Zlate Mielu – Tratat de psihologie organizaţional-managerială, vol. I,Editura Polirom, Iaşi, 2004.

NOTE:

1 Gen. Romeo A. Dallaire (2000).2 Lt. Gen. Redden, Joseph, prefaţă la „The Military Commender and the Law“,

Air Force Judge Advocate General School, Air university Press, Maxwell Air ForceBase, Alabama, uSA, 1998, p.2.

3 Mr. asist.univ. Constantin Trocan, „Leadership-ul – preocupare constantă înarmatele ţărilor membre NATO şi în Armata României“.

4 Sursa: Adaptat după: Jeannet, P.R., Hennessey, H.D., „International MarketingManagement“, Houghton, Mifflin Company, Boston, 1998, p.79-80.



Aspecte fundamentaleprivind managementulcarierei subofiţerilor şi maiştrilor militaridin armata României

MAISTRu MILITAR PRINCIPAL CORNELIA MIHALCEA

AbstractThis article highlights aspects of military career and its manage-

ment with a focus on career NCOs and WOs. Also, this article discus-ses both about the concept of career and its development as a perma-nent obligation of the military institution and the military activityaimed at increasing efficiency through optimal structuring of careerpaths by the use and timely recovery of during their career.

One of the fundamental issues related to career management isrepresented by non-commissioned officers that must respect the rulesthat ensure a continuous evolution.

Cuvinte-cheie: carieră, militari, maistru, management, proiecţie,profesie, profesionist, subofiţeri.

Deşi în limbajul curent conceptul de carieră este larg folosit, el arenumeroase înţelesuri, neexistând până în prezent o definiţie unanim

acceptată care să întrunească consensul specialiştilor, în literatura de speciali-tate fiind cunoscute diferite formulări sau numeroase opinii. În general, înţe-lesul popular al termenului de carieră este asociat cu ideea de mişcare ascen-dentă sau de avansare a unei persoane într-un domeniu de activitate dorit, cuscopul de a obţine mai mulţi bani, mai multă responsabilitate sau de a dobândimai mult prestigiu şi mai multă putere.

19februarie, 2011

O carieră se referă la situaţii diferite pentru oameni diferiţi. Este posibilca un individ să gândească cariera ca fiind o serie de posturi diferite în firmediferite, în timp ce un alt individ vede cariera sa similiară ca o ocupaţie.

Dar, conceptul de carieră a dobândit treptat o accepţiune mult mai largă şio aplicabilitate tot mai globală. Astfel, devenind deosebit de complex, concep-tul în sine are în vedere atât întregul personal al organizaţiei, cât şi dezvoltareaîn cadrul postului deţinut sau chiar în cadrul altor ocupaţii, deoarece capacita-tea unei persoane de a face faţă unor noi locuri de muncă sau unor responsabi-lităţi mai mari creşte pe măsură ce timpul trece şi se acumulează experienţă.

Conceptul de carieră este legat nemijlocit nu numai de procesul munciiprestate, dar şi de modul de viaţă sau de condiţiile de trai, deoarece viaţaextraprofesională a unei persoane joacă un rol deosebit în cadrul carierei.Aşadar, cariera reprezintă o parte importantă din viaţa unui individ, care larândul ei reprezintă o permanentă luptă pentru atingerea scopurilor sau obiec-tivelor personale. Astfel, indivizii sunt de obicei dornici să-şi dezvolte carie-re care ţin cont atât de nevoile personale şi familiale, inclusiv educaţia copii-lor, cât şi de carierele partenerilor sau de calitatea vieţii.

Cariera reprezintă, de asemenea, un concept utilizat în domeniul activi-tăţii umane, având cel mai adesea înţelesul de trecere dintr-un post în altul, caurmare a acumulării unei anumite experienţe în muncă, sau de promovarea depe o treaptă pe alta, superioară, în ierarhia organizaţională.

În domeniul militar, termenul de carieră se suprapune peste cel de profe-sie. Profesia militară presupune carieră militară. Şi asta pentru că instituţia mili-tară este o instituţie strict ierarhizată, în care personalul militar profesionalizatocupă de-a lungul activităţii profesionale posturi începând de pe cea mai de jostreaptă a ierarhiei militare, până în vârful acesteia, pe o treaptă mai înaltă.Posturile din instituţia militară sunt distribuite pe niveluri ierarhice, astfel încâtpentru parcurgerea lor este nevoie de timp îndelungat, aproximativ egal cu dura-ta de activitate militară a unui militar profesionist. În acest context, cariera mili-tară desemnează succesiunea ierarhică de posturi, competenţe, responsabilităţi,forme de pregătire şi stagii în grade şi funcţii specifice profesiei militare, pe carele poate parcurge un cadru militar, după trasee şi reguli prestabilite, din momen-tul accederii lui în sistemul militar şi până la ieşirea din sistem.

Cariera militară se proiectează, din perspectivă organizaţională, în acordcu nevoile armatei, cerinţele posturilor şi interesele individuale ale cadrelormilitare, prin alocarea progresivă a gradelor şi posturilor militare şi concomi-tent cu perfecţionarea graduală a pregătirii generale şi profesionale.



Dezvoltarea carierei cadrelor militare constituie o obligaţie permanentăa acestora, dar şi a instituţiei militare şi are ca scop creşterea eficienţei activi-tăţii militarilor, prin structurarea optimă a traseelor în carieră, modul de utili-zare şi valorificare oportună a meritelor lor pe parcursul carierei.

Conţinutul managementuluicarierei militare

Pe parcursul evoluţiei sale, conceptul de management al carierei a căpă-tat mai multe definiţii, care în esenţă nu se deosebesc una de alta. Astfel,managementul carierei poate fi definit ca proces de proiectare şi implementa-re a scopurilor, strategiilor şi planurilor care să permită organizaţiei să-şi satis-facă necesităţile de resurse umane, iar indivizilor să-şi îndeplinească scopuri-le carierei lor. Sau managementul carierei poate fi privit ca procesul prin carese planifică şi modelează progresul indivizilor în cadrul unei organizaţii înconcordanţă cu evaluările nevoilor organizatorice, precum şi cu performanţe-le, potenţialul şi preferinţele individuale ale membrilor acesteia.

Prin urmare, managementul carierei cuprinde integrarea planificării şidezvoltării carierei, iar într-o accepţiune mai largă implică multiplele interde-pendenţe funcţionale ale planificării carierei individuale, planificării cariereiorganizaţiei şi dezvoltării carierei. El are multiple legături cu celelalte activi-tăţi ale managementului resurselor umane. De exemplu, planificarea cariereieste parte integrantă a planificării resurselor umane, iar evaluarea performan-ţei este una din condiţiile necesare pentru dezvoltarea carierei profesionale.

Managementul carierei militare cuprinde activităţile de proiectare, plani-ficare, implementare şi evaluare a politicilor, strategiilor, obiectivelor şi pro-gramelor de dezvoltare şi utilizare profesională a ofiţerilor, maiştrilor militarişi subofiţerilor în cadrul organizaţiei militare, în concordanţă cu performanţe-le şi potenţialul fiecăruia, în scopul realizării nevoilor armatei şi aspiraţiilorprofesionale ale cadrelor militare.

Prin managementul carierei militare se urmăreşte atingerea următoarelorobiective:

– gestionarea carierei personalului militar profesionalizat şi a posturilordin statele de organizare printr-un sistem flexibil şi eficient pentru valorifica-

21februarie, 2011

Aspecte fundamentale privind managementul carierei subofiţerilor şi maiştrilor militari din armata României

rea superioară a pregătirii, experienţei, potenţialului de dezvoltare şi perfor-manţelor militarilor, pe baza evaluării corecte a acestora;

– motivarea personalului militar profesionalizat pentru asigurarea stabi-lităţii acestuia în sistemul militar printr-o carieră atractivă, dezvoltare profe-sională, salarizare şi măsuri de protecţie adecvate;

– realizarea unui sistem viabil, care să ofere personalului militar profe-sionalizat şanse şi oportunităţi reale de reconversie profesională şi plasamentpe piaţa civilă a forţei de muncă.

Funcţionalitatea mangementului carierei militare se fundamentează perespectarea următoarelor principii:

– asigurarea şanselor egale de promovare şi dezvoltare profesionalăpe parcursul carierei militare;

– asigurarea transparenţei şi accesului liber la informaţiile privindprofesia militară, posturile vacante, procesul de promovare şi oportunită-ţile de dezvoltare profesională;

– armonizarea nevoilor şi aspiraţiilor individuale ale cadrelor milita-re cu cerinţele şi obiectivele organizaţionale ale instituţiei militare;

– implicarea individului în proiectarea propriei cariere, prin imple-mentarea sistemului de management al carierei individuale;

– asigurarea predictibilităţii traseelor în carieră, prin planificareaorganizaţională şi individuală a carierei militare;

– evaluarea performanţei şi potenţialului cadrelor militare, ca funda-ment al tuturor deciziilor de evoluţie în carieră, dezvoltare profesională,utilizare şi recompensare a cadrelor militare;

– promovarea unui management integrat al tuturor proceselor speci-fice carierei militare.

Managementul carierei militare se realizează în cadrul unui sistem inte-grat, ce include structuri de specialitate în domeniul managementului carierei,precum şi grupuri de lucru specifice, numite comisii de selecţie.Documentele care stau la baza managementului carierei militare sunt Ghidulcarierei militare şi alte acte normative referitoare la promovarea valorilor pecriterii de competenţă, precum şi la asigurarea transparenţei şi şanselor egalede evoluţie în carieră a ofiţerilor, maiştrilor militari şi subofiţerilor din ArmataRomâniei.

În cele ce urmează voi trata aspecte legate numai de cariera maiştrilormilitari şi a subofiţerilor din armată.



Cariera subofiţerilorşi a maiştrilor militari

Subofiţerul/maistrul militar constituie categoria de personal militar pro-fesionalizat al armatei care întruchipează luptătorul şi specialistul militar,capabil să lupte, să instruiască, să conducă şi să motiveze militarii din subor-dine pentru îndeplinirea misiunilor ce le revin.

Formarea maiştrilor militari/subofiţerilor în activitate se realizează pedouă filiere: filiera directă, utilizată preponderent pentru formarea maiştrilormilitari, prin parcurgerea integrală a etapelor de formare, potrivit normelorstabilite pe plan naţional, de către tinerii cu sau fără pregătire militară ante-rioară, cu respectarea unor criterii generale şi specifice, şi pe filieră indirectă,prin parcurgerea etapelor/modulelor de formare iniţială/pregătire de bază înarmă şi de pregătire pentru prima funcţie sau a unor cursuri de formare a subo-fiţerilor sau maiştrilor militari în activitate, potrivit standardelor ocupaţionaledin Ministerul Apărării Naţionale în şcolile de aplicaţie ale armelor, de cătregradaţii voluntari, subofiţerii în rezervă din Ministerul Apărării Naţionale saucivili din cadrul şi din afara ministerului, cu respectarea unor criterii genera-le şi specifice. Însă, principala sursă de formare a subofiţerilor pe filiera indi-rectă o constituie gradaţii voluntari.

Formarea subofiţerilor în activitate, pe filiera indirectă, este destinată înca-drării deficitului de personal militar profesionalizat aflat la baza carierei milita-re sau a deficitului de personal militar cu competenţe profesionale care nu potfi dobândite în instituţiile militare de învăţământ.

Traseul în carieră al subofiţerilor şi maiştrilor militari începe cu parcur-gerea etapelor de formare iniţială, pregătire de bază în armă şi pentru primafuncţie, sau a cursului de formare a subofiţerilor în activitate, şi marcheazăcondiţiile minime şi punctele obligatorii de parcurs pentru evoluţia în carierăa acestora, şi anume: îndeplinirea stagiului minim în gradul deţinut, îndepli-nirea unor stagii minime obligatorii în diferite funcţii, absolvirea unor formede pregătire, precum şi îndeplinirea unor norme de performanţă profesionalăşi conduită într-o anumită perioadă de timp.

La proiectarea traseului în carieră se au în vedere următoarele aspecte:a) numirea în prima funcţie – după încheierea procesului de formare

23februarie, 2011


iniţială, subofiţerii şi maiştrii militari sunt numiţi în funcţii de la baza ierar-hiei militare, corespunzător specializării iniţiale în armă;

d) stagiul minim în funcţii şi structuri militare – evoluţia în carierăeste condiţionată de îndeplinirea, pentru perioade de timp determinate, aunor funcţii în anumite tipuri de structuri operative, de instrucţie sau deînvăţământ, la diferite niveluri ierarhice;

g) cursurile de carieră – accesul în funcţii prevăzute cu grade supe-rioare celor deţinute este condiţionat de absolvirea cursului de carierăcorespunzător;

h) cursurile de perfecţionare a pregătirii sau de specializare – schim-barea traseului în carieră este posibilă în condiţiile absolvirii unui curs deperfecţionare sau de specializare, potrivit prevederilor legale;

i) stagiul minim în grad – înaintarea în gradul următor este condiţio-nată de îndeplinirea stagiului minim în grad, potrivit prevederilor legale;

j) participarea la misiuni/posturi internaţionale – constituie un avan-taj în procesul de analiză în vederea numirii în funcţiile prevăzute cu gradesuperioare.

Categorii de subofiţeri şi maiştri militari

În raport cu domeniul în care îşi desfăşoară activitatea şi cu stadiul carie-rei militare în care se află, maiştrii militari şi subofiţerii se pot afla în una dinurmătoarele categorii:

– luptători – maiştrii militari şi subofiţerii aflaţi în prima parte acarierei militare, care ocupă funcţii de comandanţi/şefi de micro-structuri– echipe, echipaje, posturi, grupe, plutoane, aflate în compunerea structu-rilor de tip batalion şi regiment, sau a unităţilor şi formaţiunilor similareacestora;

– specialişti – maiştrii militari şi subofiţerii care ocupă funcţii de spe-cialişti tehnici şi şefi de structuri tehnice - şef grupă reparaţii, şef atelier,şef secţie, cei din domeniul informaţii militare, precum şi subofiţerii sani-tari şi instrumentişti din muzicile militare;

– de stat major – provin din maiştri militari şi subofiţeri luptători şispecialişti şi ocupă funcţii în comandamente de batalion şi superioare



acestora, în toate domeniile activităţii de stat major;– consilieri ai comandanţilor/şefilor - provin din maiştri militari şi

subofiţeri luptători şi specialişti, şi de administraţie;– de administraţie – provin din maiştri militari şi subofiţeri luptători

şi specialişti şi ocupă funcţii în domeniu precum: gestiune materială,financiară, administrare cazărmi, aprovizionare şi altele asemenea.

Etapele carierei militare corespunzătoare subofiţerilorşi maiştrilor militari

În funcţie de competenţele dobândite, experienţa profesională, cerinţeleposturilor şi nivelul studiilor necesare în îndeplinirea atribuţiilor funcţionale,subofiţerii şi maiştrii militari se pot afla într-una din următoarele etape de evo-luţie în carieră:

– etapa carierei inferioare – este corespunzătoare activităţii pe timpulstagiului în gradele de maistru militar clasa a v-a – maistru militar clasa aIII-a, respectiv sergent – plutonier;

– etapa carierei medii – este corespunzătoare activităţii pe timpul sta-giului în gradele de maistru militar clasa a II-a – maistru militar clasa I,respectiv plutonier major – plutonier adjutant;

– etapa carierei superioare – este corespunzătoare activităţii pe tim-pul stagiului în gradele maistru militar principal, respectiv plutonier-adju-tant principal.

Regulile de utilizare şi evoluţie în carieră a subofiţerilor şi maiştrilor militari

În procesul de utilizare şi evoluţie în carieră a subofiţerilor şi maiştrilormilitari, indiferent de filiera de formare, se aplică următoarele reguli:

– absolvenţii cursului de bază sunt numiţi în funcţii de la baza ierar-hiei militare. În aceste funcţii pot rămâne pe timpul stagiului în gradele de

25februarie, 2011


sergent/maistru militar clasa a v-a şi sergent major/maistru militar clasa aIv-a;

– înaintarea în gradul următor, respectiv sergent major/maistru mili-tar clasa a Iv-a se face fără a fi condiţionată de absolvirea unui curs decarieră;

– sergenţii-majori/maiştrii militari clasa a Iv-a care au absolvit cur-sul avansat pot fi înaintaţi în gradul de plutonier/maistru militar clasa a III-a şi numiţi în funcţii corespunzătoare pregătirii.

În această etapă a carierei, funcţie de nevoile armatei, pregătirea şi expe-rienţa acumulată de către maiştrii militari şi subofiţerii – absolvenţi cu diplo-mă de licenţă a unei instituţii civile de învăţământ superior, la propunereacomisiilor de selecţie, pot urma cursul pentru formarea ofiţerilor şi pot treceîn corpul acestora;

– plutonierii/maiştrii militari clasa a III-a care au absolvit cursul deplutonier-major/maistru militar clasa a II-a pot fi înaintaţi în aceste gradeşi numiţi în funcţii corespunzătoare pregătirii lor;

– plutonierii adjutanţi/maiştrii militari clasa I pot fi înaintaţi în gradulurmător, respectiv plutonier-adjutant principal/maistru militar principal şinumiţi în funcţii de subofiţeri de stat major, de administraţie, de specialiştişi de consilier al comandantului/şefului structurii fără a fi condiţionaţi deabsolvirea unui curs de carieră.

Înaintarea în gradul următor şi promovarea subofiţerilor şi maiştrilor mili-tari pe o funcţie corespunzătoare se face în condiţii de selecţie fundamentată, pebaza analizei competenţei profesionale şi a potenţialului de dezvoltare, de cătrecomisiile de selecţie. Aceste aspecte sunt evidenţiate prin intermediul activităţiide apreciere anuală care au drept scop:

– identificarea celor mai buni maiştri militari şi subofiţeri în vedereapromovării, dezvoltării profesionale şi recompensării acestora;

– utilizarea eficientă a maiştrilor militari şi subofiţerilor şi încadrarealor în posturi potrivit cerinţelor postului, competenţei şi performanţei pro-fesionale şi potenţialului individual;

– conştientizarea maiştrilor militari şi subofiţerilor evaluaţi asupramodului de îndeplinire a atribuţiilor funcţionale şi a modalităţilor de îmbu-nătăţire a performanţei şi potenţialului.

Documentele care se întocmesc în cadrul activităţii de apreciere sunt



hotărâtoare pentru activitatea comisiilor de selecţie, a comandanţilor şi astructurilor responsabile cu managementul carierei individuale, iar la nivelulorganismului militar sunt elaborate documentări şi studii referitoare la apre-cierea valorică a armatei şi evoluţia corpurilor de cadre. De asemenea, pe bazaacestor documente se planifică cariera militară, se întocmesc programe depregătire sau de dezvoltare a carierei care îmbunătăţesc performanţa la nivelorganizaţional.

Propuneri de modernizarea managementului carierei,a subofiţerilor şi maiştrilor militari

Pentru dezvoltarea managementului carierei acestor categorii de militarise impun următoarele:

• Realizarea unui sistem integrat de management al resurselor umaneprin care să se realizeze valorificarea superioară a pregătirii, experienţei,potenţialului de dezvoltare şi performanţelor acestor categorii de personal,precum şi oferirea de oportunităţi de reconversie profesională şi de plasa-ment pe piaţa civilă a forţei de muncă.

• Dezvoltarea carierei individuale, prin dezvoltarea pregătirii opera-ţionale, inclusiv respectarea standardelor impuse în domeniul cunoaşteriiunei limbi de circulaţie internaţională, încurajarea pregătirii personale însistemul militar şi civil de învăţământ, în vederea creşterii performanţelorpe funcţii şi sporirii şanselor de evoluţie în carieră. Consider că în actualaetapă de modernizare a Armatei României, perfecţionarea pregătirii profe-sionale a subofiţerilor şi maiştrilor militari prin participarea fiecăruia la celpuţin o misiune internaţională şi completarea studiilor în instituţiile civilede învăţământ superior ar trebui să constituie o necesitate.

• Implementarea sistemului de management al carierei individuale,orientat pe gestiunea centralizată a evidenţei şi documentelor individualeale militarilor, asigurarea consilierii şi îndrumării acestora, precum şiimplicarea lor în construirea propriei cariere.

27februarie, 2011


• Perfecţionarea sistemului de formare şi specializare a subofiţerilorprin ridicarea cerinţelor operaţionale, intensificarea cooperării internaţio-nale pentru pregătirea la standarde NATO, precum şi prin valorificareaexperienţei acumulate în urma participării militarilor la acţiunile din tea-trele de operaţii.

• Motivarea subofiţerilor şi maiştrilor militari pentru menţinereaacestora în structurile Ministerului Apărării Naţionale, prin asigurareaunei cariere atractive, cu posibilităţi de dezvoltare profesională şi dezvol-tarea unui sistem de salarizare, competitiv pe piaţa forţei de muncă, avândla bază gradul militar şi vechimea în serviciu, corespunzător politicilor desalarizare pentru aceste categorii de militari, din armatele statelor membreNATO.

Concluzii

Modul de înţelegere a carierei militare reflectă o serie de constante indis-pensabile evoluţiei, cum ar fi sporirea gradului de satisfacţie exprimată con-cret prin avansare sau promovare, ocuparea treptată a unor posturi, îndeplini-rea unor sarcini, roluri sau etape ce definesc parcursul carierei.

Prin urmare, dezvoltarea carierei militare a subofiţerilor şi maiştrilormilitari nu este o problemă de sine-stătătoare, ci trebuie privită în contextulvieţii şi dezvoltării de ansamblu a unui militar, şi nu numai în calitatea sa deangajat al sistemului militar.

Pentru orice armată, cariera militară a fost dintotdeauna privită cu res-pect şi a exercitat o atracţie deosebită asupra populaţiei tinere în special, atâtca mod de manifestare a patriotismului, cât şi ca formă de afirmare socială.

BIBLIOGRAFIE:

*** Concepţia de formare, dezvoltare profesională şi utilizare a subofi-ţerilor şi maiştrilor militari din Armata României, Bucureşti, 2004.

*** Ghidul carierei militare, Bucureşti, 2001.



*** Strategia naţională de apărare a ţării.*** Strategia de transformare a Armatei României, Bucureşti, 2005.Baranga A. – Profesionalizarea personalului armatei şi dinamica evolu-

ţiei acestuia în cariera militară, Editura SMG, Bucureşti, 2002.Manolescu A., Lefter v., Deaconu A. – Managementul Resurselor

Umane, Editura Economică, Bucureşti, 2007, p.375.Milkovich G. T., Boudreau J. W. – Human Resource Management, Sixth

Edition, Irvin, Boston, 1991.Nicolescu O. – Managerii şi managementul resurselor umane, Editura

Economică, Bucureşti, 2004, p.183.

29februarie, 2011


www.rft.forter.ro30

(urmare din nr.4/noiembrie 2010)

Descrierea experimentului

Primul contact cu mediul militar este important în evoluţia adaptativănormală a fetelor. Pentru o adaptare adecvată se urmăreşte ca activităţile spe-cifice să se desfăşoare stadial şi întrun cadru organizat. În acest sens, am fostinteresaţi să aflăm dacă programul este foarte încărcat şi dacă acesta le afec-tează rezistenţa fizică şi psihică. un procentaj destul de ridicat dintre eleveleprimului lot cercetat – 70% la primul chestionar, respectiv 62% la chestiona-rul al doilea – au considerat că programul este foarte încărcat şi acesta consti-tuie un factor care creează dificultăţi în procesul de adaptare, fapt ce le poateafecta rezistenţa fizică şi psihică. După acordarea AFT de ARACIS (AgenţiaRomână de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior) a „Gradului deîncredere ridicat”, s-a recomandat diminuarea numărului de ore. La acelaşichestionar, procentul elevelor care sunt acum în anul I şi consideră că progra-mul încărcat îngreunează adaptarea la cerinţele vieţii militare s-a micşoratvizibil: 45% la primul chestionar şi 38% la al doilea chestionar. Cu toate că

LOCOTENENT-COLONEL DR.LEONTIN STANCIuDANIELA COSMA

Particularităţi ale adaptabilităţii fetelor lamediul educaţional militar (2)

s s

s

s

8

8 8

8

8 8

8

120%

100%

80%

60%

40%

20%

0%

ale

ge

rea

fo

r-m

ei d

e î

nvă

ţă-

mâ

nt

do

rită

Pro

gra

mu

lşc

ola

r e

ste

încă

rca

t şi

le

afe

cte

ază

un

ele

sa

rcin

isu

nt

ma

i d

ifici

-le

de

cât

ar

tre

bu

i

su

nt

încu

raja

-te

să

fa

căp

rop

un

eri ş

isu

ge

stii

Clim

at

psi

ho

-so

cia

l p

ozi

tiv

Chestionar 13 luni LotuL 1




s

8

Figura nr.1

Tabelul nr.1.

Situaţia comparativă a rezultatelor obţinute la cele două loturi

ITEMI

CHESTIONAR 11 săptămână

CHESTIONAR 23 săptămâni

Lotul 1 Lotul 2 Lotul 1 Lotul 2

Alegerea formei de învăţământdatorită stabilităţii financiarepe care o oferă profesia.

60% 52% 32% 17%

Nu regretă alegerea făcută. 97% 85% 100 % 93%

Programul de instrucţie/ şcolareste încărcat şi afectează rezis-tenţa fizică şi psihică.

70% 45% 62% 38%

Activităţile de instrucţie-instru-ire sunt puţin interesante sauneinteresante.

60% 48% 34% 38%

Unele sarcini sunt mai dificile şiar trebui executate de băieţi.

22% 19% 21%5%

Elevele care întârzie la programsau comentează ordinelecomandanţilor sunt sancţionate.

38% 29% 13% 14%

Particularităţi ale adaptabilităţii fetelor la mediul educaţional militar

februarie, 2011 31

şi-a diminuat semnificativ influenţa, programul încărcat se menţine ca princi-palul factor ce creează dificultăţi de adaptare.

Dacă în prima etapă a anului de învăţământ activităţile deinstrucţie/didactice erau socotite „mai puţin interesante” şi „neinteresante”

Sunt încurajate să facă propu-neri şi sugestii privind îmbună-tăţirea programului instructiv-educativ.

82% 78% 84% 89%

Băieţii sunt împotriva prezenţeifetelor în şcoală.

4% 2% — 1%

Climat psihosocial pozitiv. 65% 76% 89% 88%

Activităţi sportive, culturale. 68% 71% 89% 88%


www.rft.forter.ro32

pentru 60% din elevele primului lot şi 48% din elevele celui de-al doilea lot,după trei săptămâni acest procent s-a micşorat considerabil, numai 34%, res-pectiv 38% apreciind că activităţile desfăşurate în tabără, respectiv academi-ce, sunt neinteresante. Din punctul de vedere al imaginii vieţii militare, aşacum este ea percepută de către fete, li s-a cerut să numească motivele care le-au determinat să aleagă această formă de învăţământ. Astfel, 60% din eleveleprimului lot şi 52% din elevele celui de-al doilea lot au apreciat la prima apli-care a chestionarului că un loc de muncă sigur este motivul principal, în timpce numai 30%, respectiv 48%, au invocat o tradiţie de familie sau vocaţia.Aplicarea aceluiaşi chestionar, după trei săptămâni, evidenţiază că motiveleiniţiale s-au structurat în motive intrinseci: 68% din primul lot şi 83% din aldoilea învaţă din plăcere, ceea ce duce la o motivare puternică; pentru 32%,respectiv 17% rămânând dominante motivele extrinseci (loc de muncă asigu-rat, stabilitate financiară). Caracterul organizat, planificat, al tuturor activită-ţilor, climatul de ordine şi disciplină, sistemul de norme, valori şi reglemen-tări specifice instituţiei militare reprezintă câteva aspecte apreciate pozitiv decătre fete. Diferenţe semnificative pe cele două loturi s-au obţinut la itemul„sarcini dificile”. Dacă la aplicarea primului chestionar 52% din subiecţi auconsiderat că unele sarcini sunt prea dificile, la a doua aplicare a chestionaru-lui, procentul s-a înjumătăţit, doar 21% apreciind că sarcinile din cadrulmodulului academic sunt prea dificile. Procentajul pentru emoţiile generatede prezenţa şefilor s-a micşorat cu aproximativ 30% la aplicarea celui de-aldoilea chestionar la ambele loturi, ceea ce demonstrează adaptarea la cerinţe-le relaţiilor de subordonare; în schimb, a crescut starea de încordare înainteaşi în timpul executării activităţilor mai dificile. Fetele au început, aşadar, să

conştientizeze că aceste activităţi presupun asimilarea unor responsabilităţideosebite (subl. red.).

Aflarea la intersecţia a două lumi – una „civilă” şi alta „militară” – creea-ză, de cele mai multe ori, o tensiune lăuntrică, uneori insuportabilă. Aceastapoate avea urmări asupra procesului instructiv-educativ. Factorii care influen-ţează negativ stabilitatea afectivă au suferit, la aplicarea celui de-al doileachestionar, unele modificări: oboseala a continuat să rămână pe primul loc,deşi procentul a scăzut de la 64% la 41% la primul lot, şi de la 59% la 40% lalotul 2; factorul „depărtarea de casă” a dispărut şi se evidenţiază absenţa fac-torilor care influenţează negativ echilibrul psihic.

Fetele se găsesc încă în perioada adolescenţei prelungite (20-25 ani),ceea ce face posibilă continuarea crizei de originalitate, criză care îşi are pro-priile particularităţi, de la o elevă la alta, atât în ceea ce priveşte amploarea şidurata, cât şi ca forme de manifestare. Aceste manifestări pot duce la acte deindisciplină, dar rezultatele obţinute la întrebarea referitoare la respectareaprogramului unităţii şi a prevederilor regulamentelor militare arată că majori-tatea fetelor se încadrează în programul stabilit şi îndeplinesc ordinele primi-te. După aplicarea celui de al doilea chestionar, numărul celor care au avutţinută necorespunzătoare, au întârziat la program sau care au comentat ordi-nele comandantului (în proporţie de 10%) a scăzut simţitor la 3%, ceea cedemonstrează conştientizarea responsabilităţilor profesiei militare.

Discutarea principială a tuturor problemelor, circulaţia corectă a informa-ţiilor, atât pe verticală cât şi pe orizontală, elimină eventualele situaţii conflic-tuale şi înlesnesc procesul de adaptare. În aceste condiţii, 82%, respectiv 78%la primul chestionar, şi 84%, respectiv 89% la al doilea chestionar, au afirmat

1. sunt obosită2. am dificultăţi în concentrare

3. sunt departe de casă4. Mă inhib uşor în activităţile de instruire

Figura nr.2

LOT 1 LOT 2


februarie, 2011 33


www.rft.forter.ro34

că au fost încurajate să facă propuneri şi sugestii pentru îmbunătăţirea progra-mului. Din corelarea întrebărilor privind eventualele constrângeri şi atmosferaîn cadrul plutonului a reieşit că nu există dificultăţi majore în relaţiile interper-sonale şi în modul de comunicare al fetelor cu băieţii, în cadrul activităţilorcomune.

Verificarea unor ipoteze

S-a realizat un sondaj proporţional cu o eroare limită 10% din medie şiun prag de siguranţă 0,05 pe un eşantion de 60 elevi din Colegiul MilitarLiceal „Mihai viteazul”, studenţi de anul I din Academia Forţelor Terestre şiabsolvenţi de la Centrul de Instruire pentru Comunicaţii şi Informatică„Decebal” (CICID) Sibiu. În urma prelucrării datelor din chestionare a rezul-tat că fetele:

– iniţial depăşesc ca tendinţă centrală băieţii la discipline fundamentaleşi tehnice;

– omogenitatea este mult mai mare şi creşte cu vârsta;– o mică parte a eşantionului a întâmpinat probleme de acomodare la

cerinţele instituţiei;– aspectele vieţii privind condiţiile generale din instituţii nu sunt privite

ca satisfăcătoare de un procent semnificativ;– se simt discriminate doar în cadrul modulelor de instrucţie.La nivelul subiecţilor de la colegiile militare liceale şi Academiei

Forţelor Terestre (AFT) se observă şocul trecerii la o nouă treaptă de învăţă-mânt, reflectat în rezultatele şcolare. Astfel, cel mai mare procentaj din eşan-tionul general a obţinut în primul semestru rezultate mai slabe decât în ulti-mul an de învăţământ din ciclul anterior (71,9%). Peste jumătate din eşantio-nul general se aşteptau la aceste rezultate.

În rândul studenţilor din AFT, materiile cu cele mai multe rezultate slabesunt matematica şi informatica (43,18%). În cazul elevilor din colegiul mili-tar, situaţia este şi mai accentuată în privinţa materiilor exacte. Astfel, 76,09%au rezultate mai slabe decât se aşteptau la matematică, informatică sau fizică.Cea mai mare parte a eşantionului investigat îşi asumă rezultatele slabe obţi-nute, considerând cauză principală a acestora „lipsa cunoştinţelor de bază”(41,9%). Pe locul al doilea se situează „severitatea profesorilor”, urmată de„nivelul ridicat al cerinţelor”. În cadrul părţii de eşantion compuse din elevi

de la CMCID această ordine se schimbă, severitatea instructorilor având unprocentaj mai mic decât nivelul ridicat al cerinţelor. O parte dintre studente(19,05%) introduc şi alte motive decât cele incluse în listă, mulţi dintre ei cri-ticându-se pentru faptul că nu au acordat o atenţie şi o preocupare permanen-tă materiilor respective, iar o parte criticând sistemul de predare şi evaluare alunor profesori.

Procentele înclină spre „membru activ al colectivului”. Procentul cel maimare de subiecţi care au ales această variantă îl regăsim în cadrul studenţilorde la AFT.

un procent semnificativ din eşantionul general (87,62%) se considerăpotriviţi cu instituţia în care sunt încadraţi. Dacă ar fi să facem o diferenţierepe sexe, procentul este puţin mai ridicat în rândul fetelor (89,74%) faţă de celal băieţilor (de 83,33%).

Mare parte din eşantion a avut măcar un moment critic de la începutulanului şcolar/ universitar. La cei de vârstă mare, cele mai critice momente aufost legate de activităţi cu specific militar, cu care nu au avut deloc sau au avutfoarte puţin contact (cei care au absolvit un colegiu militar), ca de exemplupregătirea militară de bază, tragerile pe timp de noapte, taberele de instrucţie.În rândul celor de la AFT aceste activităţi întrunesc un procentaj de 70,45%.Situaţia este diferită la elevii de colegiu, legându-se în principal de o notă maiproastă, o situaţie dificilă legată de învăţătură, chiar corigenţa la unii elevi(41,30%).

Diferenţe majore între categoriile de elevi/ studenţi apar şi în privinţaatractivităţii activităţilor. Pentru studenţii din AFT, alegerea cea mai frecven-

Figura nr.3 Grafic privind integrarea în colectiv

C.M.L. A.F.T.1. Membru activ 2. Participant la nivel

mediu3. izolat


februarie, 2011 35

inDeCis

nu

Da

0,00% 20,00% 40,85% 60,85% 80,85% 80,85%

aFt

CML

Figura nr.4 Adaptarea la cerinţe


www.rft.forter.ro36

tă se îndreaptă spre activităţile sportive (50%), apoi spre activităţile cu speci-fic militar (34,09%) şi cele cu specific cultural (22,73%). La elevi, pe primulloc ca activităţi atractive regăsim activităţi cum ar fi „Balul bobocilor”, disco-teci, petreceri cu colegii (36,96%), urmate de excursii, drumeţii (organizate cuclasa, 30,43%) şi apoi festivităţile militare la care au participat (20,09%).Desprindem de aici diferenţa de interese specifice vârstei, pentru cei micifiind mai importantă crearea legăturilor, închegarea unui colectiv care, dupăcum am observat, este mai dificilă pentru ei, lucru pentru care se pune un maimare accent aici.

Astfel, spre deosebire de celelalte categorii de subiecţi, fetele de la AFTau ca trăsătură pozitivă principală perseverenţa, urmată de adaptabilitate şiechilibru, iar dintre trăsăturile negative sunt caracterizate mai ales de timidi-tate, intoleranţă, delăsare sau individualism. Cele din CICID se caracterizea-ză ca echilibrate şi sociabile iar elevele de la CML aleg adaptabilitatea, capa-citatea de cooperare şi conştiinciozitatea, iar ca trăsături negative timiditatea,individualismul, intoleranţa sau instabilitatea.

Pornind de la aceste considerente am emis ipoteza că adaptabilitateadepinde de sex, caracteristici psiho-individuale şi vârstă şi am optat pentruANOvA FACTORIAL fiind vorba de studiul influenţei simultane a două saumai multe variabile independente asupra unei variabile dependente. Existămai multe avantaje în utilizarea unui design experimental factorial. un primcâştig este eficienţa studiului, deoarece două sau mai multe variabile indepen-dente sunt analizate simultan şi sunt extrase informaţii referitoare la fiecarefactor în parte, cât şi la interacţiunea dintre aceştia şi influenţa lor asupravariabilei independente. Din această perspectivă, ANOvA FACTORIAL con-duce la calculul a trei teste statistice F. În cele ce urmează ne vom opri doarasupra testului ANOvA BIFACTORIAL (două variabile independente cu mai

Tabelul nr. 2 Anova Factorial

A1Caracteris -

ticiPsiho-indi-

viduale

B1 FETE B2 BĂIEŢI

A1(linie)=189+258= 447

A1²=7623+13644= 21267Media lui

A1 = 44,7%

X X2 X X2

51 2601 63 3969

45 2025 57 3249

39 1521 51 2601

30 900 48 2304

24 576 39 1521

Σ 189 7623 258 13644

Media 37,8 51,6

A2Importanţa vârstei

42 1764 36 1296

A2(linie)=174+147= 321

A2² =6192+4401= 10593

Media luiA2 = 32,1%

39 1521 30 900

33 1089 30 900

33 1089 27 729

27 729 24 576

Σ 174 6192 147 4401

Media 34,8 29,4

A3Importanţa sexului

33 1089 36 1296

(linie) A3 =150+162= 312

A3² = 4536+5310= 9846Media lui

A3 = 31,2%

33 1089 33 1089

30 900 36 1296

27 729 30 900

27 729 27 729

Σ 150 4536 162 5310

Media 30 32,4

B1=189+174+150=513

B1²=7623+6192+4536 =

18351Media B1= 34,2

B2=258+147+162=567

B2²=13644+4401+5310 =

23355Media B2= 37,8

S Xtot.=1080S Xtotal² = 41706Media lui X total =

36


februarie, 2011 37

multe trepte fiecare). După cum se observă, din combinarea celor doi factori,fiecare cu trei trepte, se obţin nouă situaţii experimentale diferite.

vom prezenta sumar analiza realizată. A = 41706; B = 38880; C = 40019,4; D= 38977,2; E = 40582,8 SSlinii (factorul A) = C-B = 1139,4 ;SScoloane (factorul B) = D-B = 97,2

SS total = A-B = 2826 SSlinii × coloane (interacţiune) = (E-B)-(C-B)-(D-B) = 466,2; SSintracelula

= (A-B)-(E-B) = 1123,2 De asemenea stabilim gradele de libertate: dflinii = = 2; dfcoloane = 1; dfin-

teracţiune = 2; df total = 29 dfintracelulă = dftotal – dflinii – dfcoloane – dfinteracţiune = 29-2-1-2 = 24 MSlinii (A) = 569,7; MScoloane (B) = 97,2 ;MSlinii × coloane (AB) = =

233,1 ;MSintracelula = 46,8. ultimul pas rămas de făcut este calcularea celor trei F: FA = MS linii /

MSintracelulă = = 12,17 FB = MScoloane / MSintracelulă = = 2,07; FC = MSinteracţiune / MSintracelula

= 4,98 Tabelul sumar ANOvA 3×2 al problemei este:

Tabelul nr. 4

Aşadar, se observă că din cele trei raporturi F, două sunt semnificativestatistic F linii (determinat de factorul A=caracteristici psiho-individuale) şi Finteracţiune (determinat de acţiunea comună a factorilor A şi B), caracteristicicorelate cu vârsta. Sexul nu a reieşit ca factor semnificativ.

Tehnicile omega sunt utilizate doar în condiţiile în care raporturile F suntsemnificative statistic. Pentru problema de faţă, doar Flinii şi Finteracţiune au



Sursa dispersiei SS df MS F Prag p

Linii (A) 1139,4 2 569,7 12,17 (2,24) <.01

Coloane (B) 97,2 1 97,2 2,07 (1,24) >.05

Interacţiune 466,2 2 233,1 4,98 (2,24) <.05

Intracelulă 1123,2 24 46,8

Totală 2826 29

fost semnificativi şi au respins ipoteza nulă. Ca urmare, am calculat doar doicoeficienţi .

Pentru omega linii (factorul A): Pentru omega linii-coloane (factorul A,B): Pentru omega interacţiune:

Datele indică că aproximativ 36,4% din dispersia rezultatelor se datorea-ză factorilor psiho-individuali specifici sexului, iar 12,9% poate fi atribuităinteracţiunii dintre vârstă şi caracteristici.

Concluzii şi implicaţii

Deşi se menţine ca principal factor de inadaptare, programul încărcat şi-a diminuat – vizibil sperăm – influenţa negativă. Explicaţia o găsim în aplica-rea, după prima cercetare, a măsurii privind revizuirea modului de repartiţie aactivităţilor de instruire în cadrul programului unităţii, şi diminuarea număru-lui de ore din programul academic astfel încât, începând cu anul şcolar 2010-2011, au fost asigurate alternarea sarcinilor de nivel mediu cu activităţilegrele, monotone sau de mare răspundere. În ce priveşte caracterul interesantsau neinteresant al activităţilor, procentele ridicate obţinute la prima aplicarea chestionarului la ambele loturi evidenţiază existenţa unei neconcordanţeîntre imaginea asupra armatei proiectată anterior admiterii în şcoală şi realită-ţile existente. Diminuarea acestei neconcordanţe materializată în înjumătăţi-rea procentelor a fost posibilă datorită competenţei cadrelor didactice din AFTcare au reuşit să adapteze metodologiile didactice la specificul disciplinelor

39februarie, 2011


(1)

(2)

de învăţământ, ceea ce a determinat transformarea motivaţiei extrinseci înmotivaţie intrinsecă. La diminuarea crizei de originalitate a adolescenţei, crizămaterializată în primul rând în nerespectarea regulamentelor militare, a con-tribuit în mare măsură discutarea principială a tuturor problemelor prin pro-gramul de mentorat care asigură un circuit informaţional deschis studente-comandanţi-profesori. Faptul că au fost încurajate să facă propuneri şi suge-stii pentru îmbunătăţirea programului a permis dezvoltarea spiritului de iniţia-tivă şi afirmarea propriei personalităţi. Din corelarea întrebărilor privind difi-cultatea sarcinilor de îndeplinit şi acceptarea sugestiilor şi propunerilor pri-vind problemele întâlnite a reieşit că fetele nu manifestă inhibiţie în activita-tea de instruire. Referitor la gradul de mulţumire în privinţa mai multor aspec-te ale vieţii din instituţie, problemele cele mai mari le ridică timpul liber,cerinţele din punct de vedere fizic la toate categoriile de subiecţi, iar cele maimulţumitoare aspecte sunt legate de relaţia cu colegii, de calitatea învăţămân-tului şi comunicarea cu cadrele didactice.

Chiar dacă în unele subunităţi graniţa egalităţii între sexe a fost dificil detrecut, fetele au reuşit să demonstreze că se pot realiza în orice domeniu pro-fesional. Elevele au contribuit, în primul rând, la valorizarea estetică a grupu-lui militar, ele având rolul de a echilibra relaţiile şi comportamentul băieţilor.În unele subunităţi, mediul a devenit camaraderesc, solidar, fetele aducând,prin prezenţa lor, mai multă flexibilitate şi o mai mare disponibilitate spre dia-log.

Am reuşit, în urma acestui studiu, să ne formăm o imagine asupra situa-ţiei adaptării în primul an de învăţământ militar. Este de menţionat că asupraelevilor din CICID şi AFT chestionarul a fost aplicat de către operatori=stu-denţi membri ai cercului de optimizarea capabilităţilor şi proceselor organiza-ţionale, pentru a evita tendinţa de a răspunde dezirabil. Subiecţii au fost foar-te deschişi, neîncercând să evite niciunul din subiectele abordate, chiar avândiniţiative în aprofundarea unor situaţii. Absolvenţii şi foştii colegi de la CMLau fost contactaţi prin intermediul poştei electronice.

Prima ipoteză a acestui studiu susţinea că trecerea la un nou ciclu deînvăţământ determină, iniţial, o scădere a performanţelor şcolare, lucru con-firmat, rezultatele cele mai scăzute fiind mai ales la materiile cu ponderea ceamai importantă în specificul instituţiilor. Am aplicat pentru verificare testul Treferitor la egalitatea mediilor a două populaţii normale. Ipoteza a fost respin-



să. Există deci diferenţe semnificative între etapele avute în vedere.Cea de a doua ipoteză susţinea că există, în perioada de început a noului

ciclu, probleme de acomodare la cerinţele instituţiei, care determină chiarideea de renunţare la învăţământul militar, lucru demonstrat prin faptul că auexistat multe momente critice, legate de diverse variabile, specifice fiecăreiinstituţii, precum şi prin faptul că adaptarea la regulamentele specifice estedificilă în această etapă. Ipoteza a fost admisă.

ultima ipoteză se referea la faptul că există probleme de adaptare la con-diţiile generale oferite de instituţiile militare de învăţământ, lucru confirmatdoar parţial, deoarece deşi există şi surse de nemulţumire, cea mai mare partea aspectelor vieţii din instituţii sunt percepute ca satisfăcătoare (la nivelmediu) sau chiar ca oferind un grad mare de mulţumire.

La fel cu toate categoriile de fete, din orice mediu, şi cele încadrate îninstituţiile militare de învăţământ demonstrează că trecerea la un nou ciclu deşcolarizare ridică, iniţial, nişte probleme de adaptare. Totuşi, aceste problemese atenuează în timp şi nu determină reacţii majore sau la nivel de masă, caresă provoace disfuncţionalităţi.

Schimbările în viaţa militară au survenit brusc, ca prezenţa fetelor, saulent, aproape invizibil, şi au fost totuşi necesare; fără aceste schimbări care ţinde profesionalizarea armatei nu se putea continua. Cei ce încă nu s-au obiş-nuit cu ideea de schimbare se vor elimina singuri din sistemul militar, pentrucă în prezent cei ce vin din urmă, deschişi la nou, vor câştiga lupta.

În şcoli, în cadrul misiunilor sau în baza militară, poziţia femeilor trebu-ie să rămână fermă. Nu şi-au ales din întâmplare cariera militară şi nici nu vorrenunţa la ambiţia lor de a demonstra că pot avea aceleaşi performanţe ca cei-lalţi.

BIBLIOGRAFIE

*** Carta Albă a Guvernului. Armata României 2010: reformă şi inte-grare euroatlantică, Bucureşti, Editura Militară, 2000.

Coasan A., vasilescu, A. – Adaptarea şcolară, Editura Ştiinţifică şiEnciclopedică, Bucureşti, 1988.

Cracsner C – Elemente de psihologie militară, Editura Academiei deÎnalte Studii Militare, Bucureşti, 2003.

41februarie, 2011



www.rft.forter.ro42

Langa E, Nicolescu C, Petrescu D, – Mentalitatea tinerelor în unifor-mă, în: “Spirit Militar Modern”, nr.7/2003.

Rotariu T, Ilut P – Ancheta sociologică şi sondajul de opinie, EdituraPolirom, Iaşi, 1997.

http://www.nato.int/issues/women_nato/index.htmlhttp//www.mapn.rohttp//www.e-scoala.roServer\T-4_2010\texte\103 - Adaptabilitatea fetelor la mediul universitar

militar.

Cooperarea civili-militari,o responsabilitate atât civilă, cât şi militară

PLuTONIER CIPRIAN POPESCu

AbstractThis immersion in the vast area that the civilian cooperation –

military is and will remain a reference area, cooperation with civiliansrepresenting a challenge for all military personnel, both due to diffe-rences in organizational culture, the more active involvement in huma-nitarian projects and processes support of the local population, thepolitical problems in working with government officials.

In order to implement various entities cooperate with civilianstructures involved in this level of civil-military cooperation, it isimperative that training programs conducted both before and afterstream in theaters of operations to know the following:

– International law relating to both the person’s status, the statusof forces, humanitarian law, rules of engagement;

– Identification of existing facilities in that country for a betterachievement of host nation support;

– Achieve cooperation with local authorities, the civilian popu-lation, national, international area of operations.

Knowing these aspects mentioned above, cooperation betweenmilitary and civilians could lead to increased confidence, both thesafety of the local population and military force involved. Therefore,CIMIC specialists mission is to continuously grow and as much aspossible the number of those who understand that the multinational

februarie, 2011 43


www.rft.forter.ro44

troops, in general, and Romanian troops, in particular, are there intheir country (be it Afghanistan, Kosovo) for to bring peace and stabi-lity to help keep hope for a better future.

News story broadcast by Radio Romania to demonstrate theimportance of CIMIC missions and their contribution to the stabilityof the situation in an area of very active and dangerous conflict hasdemonstrated that the projects initiated, that a small gesture whichdoes not involve financial sacrifice – collecting toys ! – can have largeeffects on destination and can save lives! Complete the mission in Irak,after seven years, with only a few casualties in conditions of extreme-ly difficult and dangerous missions among the Romanian military andthe result can be performed by structures that have driven all theseyears in Irak.

Cuvinte-cheie: Afganistan, CIMIC, civili, Dhi-Qar, globalizare,Irak, militari, NATO, reconstrucţie, societate, Zabul.

C ooperarea civili-militari (CIMIC) constituie una din componenteleprimordiale a acţiunilor militare, în speţă fie că putem discuta des-

pre asistenţă civilă, fie de asistenţă militară, cu scopul reabilitării atât econo-mice cât şi a refacerii infrastructurii unei naţiuni, constituind unul din dome-niile în care instituţia militară se implică foarte mult, acest lucru fiind impusşi de necesitatea cooperării cu autorităţile centrale, locale şi populaţia civilădin zonele conflictuale, în zonele unde au avut loc o serie de calamităţi natu-rale ori dezastre1.

Pentru a sublinia importanţa cooperării civili-militari, anul 1944, din per-spectiva generalului american Dwight David Eisenhower, a constituit unul dinmomentele care au permis descrierea sarcinilor care trebuiau rezolvate dinperspectiva capabilităţilor CIMIC. Astfel, generalul american Eisenhowerafirma:

„Cu cât voi elimina mai repede problemele care sunt din afara domeniu-lui militar, cu atât voi fi mai fericit! ... câteodată mă gândesc că trăiesc zece aniîn fiecare săptămână, din care nouă ani sunt dedicaţi problemelor politice şieconomice ... şi acest lucru îmi dă cumplite dureri de cap. Resurse de apă insu-ficiente, lipsa curentului electric, lipsa de alimente, lipsa carburanţilor şi cada-vrele împrăştiate în tot oraşul.”

Aceste afirmaţii nu fac altceva decât să întărească, să inoculeze în gân-direa fiecăruia din noi, fie militari, fie civili, faptul că relaţiile de colaborareşi sprijin reciproc trebuie să primeze în detrimentul stărilor de animozitate,

conflict. Pentru a putea crea o relaţie de cooperare cât mai solidă dintremediul civil şi cel militar au existat o serie de teorii care au încercat să ofereun răspuns cât mai pertinent asupra noilor realităţi de securitate şi a mediuluiîn care se va putea dezvolta conceptul de CIMIC, inclusiv ceea ce ar puteadăuna relaţiilor civili-militari. Astfel, A.R. Luckham a încercat să dezvolte otipologie a relaţiilor civili-militari, care să se bazeze pe trei dimensiuni, şianume:

– puterea civilă – în care instituţiile şi organizaţiile trebuie să fiecapabile să-şi legitimeze propriile moduri de acţiune, să-şi rezolve proprii-le conflicte interne2;

– puterea instituţiilor militare – are la bază trei tipuri de resurse, şianume: coercitive şi strategice, organizaţionale (coeziune, capacitate pro-fesională) şi politice;

– interacţiunea dintre puterea militară şi puterea civilă.Această interacţiune dintre puterea militară şi cea civilă ar trebui să aibă

la bază un echilibru de putere dintre componenta civilă şi cea militară, darîn accepţiunea unor state, echilibrul este unul de slăbiciune reciprocă, faţă destatele mult mai dezvoltate, unde echilibrul are o putere reciprocă.

Elaborarea aces torteorii, tipologii, eveni-mentele in ter naţionalerecente ce au implicatdiverse acţiuni militareau reliefat o creştere aimportanţei coordonă-rii componentei milita-re şi civile, dar nu înultimul rând, şi cu celeale O.I., O.N.G., şi pri-vate de voluntari.Astfel a apărut necesi-tatea definirii termenu-

lui de cooperare civili-militari pentru a elimina

unele confuzii ce au existat, în speţă unii militari crezând că CIMIC este nece-sar numai în operaţii multinaţionale, iar alţii considerând că CIMIC este nece-sar numai în operaţii militare pe teritoriul naţional.

INTERACŢIUNEA DINTRE PUTEREAMILITARĂ ŞI PUTEREA CIVILĂ

PUTEREACIVILĂ

PUTEREAMILITARĂ

Figura nr.1 – Interacţiunea dintre puterea militară şi cea civilă

Cooperarea civili-militari, o responsabilitate atât civilă, cât şi militară

februarie, 2011 45

Lumea militară şi elementul civil sunt într-o interdependenţă profundăoriunde în lumea liberă şi complexitatea acestei relaţii are de a face cu extra-ordinara, câteodată şi dureroasa transformare pe care întregul glob o suferă înprezent – globalizare, terorism. Relaţia dintre civili şi militari este mult maiexpresivă decât ieri, în primul rând fiindcă lumea civilă nu mai este ceea ce afost, cum nici militarii şi comandanţii lor nu mai sunt ceea ce erau.Finalmente, aceste „virtuţi publice” care sunt democraţia şi libertatea nu maisunt nici ele ceea ce au fost la începutul secolului trecut. Paradoxal, democra-ţia şi libertatea sunt mult mai „vulnerabile”, mai dezvoltate dar mai perfecti-bile, mai răspândite dar uşor influenţate, atacate. În plus, globalizarea prinmodul său expansiv induce în această perioadă o serie de noi cerinţe, de lanoţiuni cum ar fi „statul-naţiune” sau „securitate” şi, de aceea, noţiuni funda-mentale precum „apărare” sau „destin naţional”, „cultură”, „societate civilă”reprezintă mult mai mult în zilele noastre decât reprezentau ieri3.

CIMIC îşi propune să contribuie la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale

localnicilor prin implementarea unor proiecte de asistenţă umanitară şi prinsprijinirea unei evoluţii stabile a vieţii economice în zona de operaţii. Acestmod de acţiune are certe valenţe de influenţare asupra populaţiei locale.Capacitatea sa argumentativă decurge din forţa faptelor, cu mult mai mare


www.rft.forter.ro46

STATUL-NAŢIUNE

APĂRARE

CULTURĂSOCIETATE

CIVILĂ

DESTINNAŢIONAL

GLOBALIZAREGLOBALIZARE

Figura nr.2 – Cerinţe ale globalizării

decât forţa cuvintelor, cea din urmă în mod cert contraproductivă atunci cândapare un decalaj vizibil între vorbe şi fapte. Fără a fi un obiectiv în sine pen-

tru CIMIC, care îşi bazează întreaga conduită pe respectarea strictă a princi-piului transparenţei, fără a manifesta nici cea mai mică intenţie de a influ-enţa organizaţiile, autorităţile şi populaţia cu care relaţionează, acordarea asis-tenţei CIMIC nu este condiţionată sub nicio formă de acceptarea prezenţei şiactivităţii militarilor forţelor NATO, uE.

România a fost un model al relaţiilor civili-militari încă din Evul Mediu.Atunci când o armată de 10 000 de oameni învingea o armată de 500 000 desoldaţi ai Imperiului Otoman, dacă civilii n-ar fi cooperat cu militarii, am fiasistat la o transformare în paşalâc. Obişnuiam în Evul Mediu să stăm înmunţi şi prin cooperarea militarilor cu civilii reuşeam să înfrângem adversa-rii, prin metode asimetrice, în comparaţie cu formele de luptă din acele vre-muri. Altfel, România n-ar fi existat în anul 2005, ca membru al NATO, înspecial după aceşti cincizeci de ani de „paranteză roşie”, în care am fost uitaţi,


februarie, 2011 47

PRINCIPII CIMIC

Misiuneaeste cea maiimportantă

Comandantul

economia

Concentrarea

Beneficiul civililor

obiectivelecomune

Consensul

umanismul

transparenţa

Comunicarea

AS

PE

CTE

MIL

ITA

RE A

SP

EC

TE C

IVILE

Figura nr.3 – Principii CIMIC

dacă nu ar fi existat o coeziune între mediul militar şi cel civil.Cooperarea civil-militară4 reprezintă o dimensiune a operaţiilor în care

politica se derulează la nivel strategic, iar implementarea sa se face la nivelu-rile operativ şi tactic şi este în responsabilitatea comandantului, care va asigu-ra corelarea acţiunilor militare cu cerinţele autorităţilor militare şi civile abi-litate în materializarea politicii de apărare. Legătura dintre militari şi agenţii-le civile trebuie privită ca o formă de colaborare extinsă, prin identificareaunor interese comune, dublarea eforturilor şi rezolvarea lipsurilor existente,prin măsurile generale de ripostă. Forţele italiene, care au deţinut o lungăperioadă de timp controlul militar al provinciei sudice Irakiene Dhi-Qar, dis-puneau de o structură CIMIC la nivel de companie, care avea ca misiune săinteracţioneze cu agenţiile civile în atingerea scopurilor propuse. Procesulajută atât partea militară, cât şi agenţiile civile să-şi atingă scopurile finale.Domeniul cooperării civil-militare este destul de vast şi necesită existenţaunei legături strânse între structura privind politica de apărare şi cea juridică.În teatrul de operaţii, cooperarea civil – militară are un rol important, datori-tă necesităţii obţinerii resurselor locale, acţionării într-un cadru internaţionallegal şi facilitării trecerii în final la o conducere civilă.

După cum am menţionat anterior, domeniul cooperării civil-militare estedestul de vast şi pentru a elimina acele confuzii vis-a-vis de termenul decooperare civili-militari este imperios necesar a se pleca de la a înţelege ter-menul de cooperare civili-militari.

În accepţiunea NATO, CIMIC-ul reprezintă „totalitatea acţiunilor şimăsurilor întreprinse pentru realizarea coordonării şi cooperării între coman-danţii militari, personal, pe de o parte, şi autorităţile naţionale şi locale şipopulaţia civilă, organizaţiile internaţionale, neguvernamentale şi private devoluntari, pe de altă parte“5.

În accepţiunea ONU, care conferă conceptului o perspectivă mai largă,CIMIC-ul reprezintă o „relaţie de sprijin reciproc, planificare integrată şischimb constant de informaţii, necesar la toate nivelurile, între forţele milita-re, organizaţiile şi agenţiile umanitare, care acţionează pentru îndeplinireaunui scop comun, ca răspuns la o situaţie de urgenţă umanitară“.

În accepţiunea UE: „sarcini sau activităţi specifice desfăşurate de forţe-le uE, izolat sau în parteneriat, cu una sau mai multe organisme civile, întot-deauna în sprijinul misiunii comandantului“.

De-a lungul timpului, conceptul şi activităţile CIMIC au avut diferiteabordări: în perioada Războiului Rece, a fost confundat cu ideile de „sprijin



al naţiunii-gazdă“, „asistenţă umanitară“, „acţiuni în caz de dezastre“ etc.,deoarece evenimentele la care forţele militare participau – misiuni de menţi-nere a păcii (situaţii de răspuns la crize) erau foarte puţine, devenind tot maifrecvente după 1990. În acele circumstanţe, nu se putea vorbi pe deplin deCIMIC-ul operaţional, deoarece se realiza doar sprijinul acordat forţelor mili-tare de către autorităţile civile, prin asigurarea căilor de comunicaţii ferovia-re şi rutiere, în vederea transportului echipamentelor militare către potenţiale-le zone / teatre de operaţii.

În actualul context geopolitic şi geostrategic, când extinderea procesuluide globalizare a căpătat noi valenţe, CIMIC-ul îşi face simţită prezenţa înîntreg spectrul de operaţii militare, atât în cadrul apărării colective – Articolul5, cât şi în cadrul operaţiilor de răspuns la crize – non-Articol 5. În ambelesituaţii comandanţii trebuie să îşi însuşească factorii sociali, politici, culturali,religioşi, economici, de mediu şi umanitari atunci când planifică şi conducoperaţiile militare. Pe lângă acestea, trebuie să relaţioneze cât mai flexibil cuun număr mare de organizaţii internaţionale şi neguvernamentale care auobiective, metode şi perspective proprii, toate necesitând a fi armonizate cucele ale forţelor militare.

Termenul de cooperare civili-militari are acelaşi înţeles atât pentru opera-ţiile desfăşurate pe teritoriul naţional, cât şi pentru operaţiile multinaţionale des-făşurate sau în curs de desfăşurare în afara graniţelor României, având ca ele-mente comune resursele, relaţionarea dintre comandant şi agenţiile non-milita-re, liderii tribali locali, autorităţile locale, centrale, în zona în care elementelemilitare îşi desfăşoară acţiunile. Astfel, în accepţiunea specialiştilor militari,cooperarea civili-militari (CIMIC) reprezintă totalitatea acţiunilor şi a măsuri-lor întreprinse pentru realizarea coordonării şi cooperării între comandanţii mili-tari, pe de o parte, şi autorităţile centrale şi populaţia civilă, organizaţiile guver-namentale, nonguvernamentale, internaţionale şi private de voluntari, pe de altăparte6, CIMIC reprezintă totodată şi o interfaţă dintre Forţa Întrunită şi institu-ţiile, populaţia civilă ce acţionează în aria de operaţii. Acest concept de CIMICpresupune atât activităţi7 în sprijinul acţiunilor militare prin stabilirea concepţieide acţiune şi a modului de coordonare a acestora, cât şi activităţi în sprijinuladministraţiei centrale (locale) sau populaţiei în scopul normalizării situaţiei deconflict, cât şi a înlăturării efectelor produse în urma dezastrelor naturale sauindustriale, acestea corespunzând unor elemente distinctive, şi anume:

– legătura civili–militari – prin sprijinirea elementului operaţional(planificare şi conducere) şi legătura cu autorităţile guvernamentale, non-

49februarie, 2011


guvernamentale;– sprijinirea mediului civil – printr–o gamă largă de activităţi con-

form misiunilor forţelor militare (pot implica o serie de resurse militare,informaţionale), iar deciziile trebuie să fie luate la nivel înalt, având cafundament factorii politici, militari şi civili.

O relaţie eficientă cu o gamă largă de organizaţii civile, cu populaţia,guvernul, autorităţile locale, este fundamentul pentru soluţionarea conflictelor,iar pentru stabilirea şi menţinerea acestor relaţii, CIMIC reprezintă unul dininstrumentele de bază ale comandantului, indiferent că se află pe teritoriulnaţional sau în misiuni multinaţionale, experienţele ultimelor conflicte relie-fând faptul că operaţiile militare sunt mult mai eficiente, iar în opinia mea con-sider că reprezintă unul din pilonii cei mai importanţi ai operaţiilor militare.

Structuri CIMIC

După cum se cunoaşte, structura CIMIC de bază o constituie grupulCIMIC, acesta fiind proiectat a desfăşura acţiuni atât pe timp de pace, cât şila criză şi război, acesta nefiind o structură dislocabilă (pentru participarea laoperaţii, grupul CIMIC nu se dislocă în intregime, ci numai anumite elemen-te din compunerea sa – companii generale CIMIC, plutoane CIMIC, echipefuncţionale de specialişti CIMIC8), având un centru de expertiză în domeniulCIMIC cu rol în pregătirea personalului CIMIC la nivel tactic. Rolul său estede a crea condiţiile civil-militare care să confere comandantului posibilitateaalegerii cursului de acţiune optim în vederea îndeplinirii cu succes a misiuniişi acţionează într-un spaţiu complex, de la infrastructură, asistenţă medicală,juridică, până la relaţii internaţionale.

Dimensiunea acestui grup CIMIC este de nivel batalion, având detaliatepe funcţiuni o serie de companii, grupuri cu diferite sarcini. Misiunile acestuigrup CIMIC pot fi astfel clasificate:

– pe timp de pace – prin pregătirea forţelor şi mijloacelor pentru par-ticiparea la misiuni, prin înlăturarea efectelor produse de dezastrele natu-rale, sprijinirea acţiunilor antiteroriste, sprijinul naţiunii-gazdă;

– pe timp de criză – activităţi specifice managementului crizei (pla-nificare, coordonare, executare), controlul populaţiei şi al resurselor, par-ticiparea în cadrul operaţiilor de sprijin al păcii;



– pe timp de război – pentru apărarea naţională, apărarea colectivă(NATO), sprijinul operaţiilor, sprijinul naţiunii-gazdă.

Abordând doar o parte din această zonă atât de vastă a dimensiunii decooperare civili-militari, nu se poate omite nici concepţia de pregătire a per-sonalului CIMIC9, care la o primă lecturare pare destul de bine elaborată, prinparticiparea la grupuri de lucru, conferinţe, seminarii, studierea de publicaţii,participarea la exerciţii de pregătire, dar care în realitate par inabordabile. Deaceea, prin acest studiu încerc să reliefez o stare generală a dimensiuniiCIMIC, punctând doar unele aspecte importante ale relaţiei civili-militari, daraccentuând mai mult latura multinaţională a acestei dimensiuni, privită prinprisma multitudinilor de realităţi din teatrele de operaţii, care sunt mult dife-rite de cele de pe teritoriul naţional, în speţă la problemele referitoare la pro-iectele CIMIC, modul de negociere, aspecte legale ale CIMIC, importanţa uti-lizării translatorilor în activităţi CIMIC.

CIMIC în teatrele de operaţii

Desfăşurarea de forţe şi mijloace CIMIC în teatrul de operaţii caparte a unui contingent naţional contribuitor la Forţă se face prin interme-diul procesului de generare a Forţei. Aceste forţe vor fi desfăşurate iniţialînsoţind formaţiunile de tip mare unitate şi unitate şi vor fi plasate sub con-trolul CJTF. Având în vedere faptul că într-o operaţie de răspuns la criză,elementul esenţial va fi întotdeauna tranziţia puterii către autorităţile civi-le, acest lucru trebuie realizat într-o manieră cât mai uşor cu putinţă. Lanivelul Ministerului Apărării Naţionale/SMFT, Componenta OperaţionalăTerestră este structura de comandă subordonată nemijlocit Statului Majoral Forţelor Terestre, destinată conducerii acţiunilor militare întrunite denivel operativ şi are ca misiuni principale: planificarea şi conducerea acţiu-nilor militare întrunite independent, sau în cadrul unui război decoaliţie/alianţă, în orice zonă de pe teritoriul naţional sau în spaţiul de inte-res strategic al României; exercitarea conducerii operaţionale asupra struc-turilor militare naţionale aflate în misiuni internaţionale; evaluarea structu-rilor operaţionalizate sau în curs de operaţionalizare, prin planificarea şiconducerea exerciţiilor întrunite. Structurile militare naţionale, dislocate înteatrele de operaţii, au fost folosite în general în faza operaţiunilor post-

51februarie, 2011


combat, îndeplinind misiuni de protecţia Forţei, ripostă antiteroristă (înspecial căutare-scotocire), distrugerea reţelelor de droguri, depozite,misiuni specifice Poliţiei Militare, misiuni de Combat Support (geniu-infra-structuri), misiuni de culegere de informaţii şi participarea la misiuniINFOOPS şi CIMIC.

În toate teatrele de operaţii se desfăşoară operaţii informaţionale acti-ve, îndreptate spre obţinerea sau menţinerea sprijinului populaţiei civile, câtşi pentru contracararea mijloacelor media ostile. Acestea sunt operaţiileinformaţionale (inclusiv media, CIMIC şi psihologice), care au rolul demultiplicator de forţă şi factor de reducere a violenţei, operaţii ce sunt inte-grate în campanii planificate şi conduse la nivel operativ. Cea mai importan-tă structură naţională specializată este Batalionul 1 CIMIC.Operaţionalizarea Batalionului 1 CIMIC are ca obiectiv principal punerea ladispoziţia armatei române a unor structuri şi personal specializat, capabil săasigure consilierea comandanţilor în domeniul larg şi complex al relaţiilorcivil-militare în orice teatru de operaţii multinaţionale, misiuni ce se vor axape trei direcţii principale:

– urgenţe civile (sprijinul autorităţiilor locale şi populaţiei civile dinzonele afectate de calamităţi pe teritoriul naţional – în parteneriat cuIGSu);

– completarea comandamentelor forţelor multinaţionale cu personalCIMIC specializat, capabil să îndeplinească o gamă largă de misiuni specifice;

– participarea cu structuri CIMIC specializate (de la nivel echipă, lanivel companie) în teatre de operaţii multinaţionale.

Misiunile specialiştilor CIMIC derivă din realităţile câmpului de luptămodern, cu provocări noi, complexe, care nu pot fi contracarate doar prin ope-raţii militare propriuzise. Trista realitate a tuturor teatrelor de operaţii multi-naţionale din lume, în care se află dislocaţi militari români, este aceea că, indi-ferent de ţara din care provin sau de misiunea pe care o au, trupele multina-ţionale vor fi întotdeauna privite cu neîncredere sau cu ostilitate şi uneorichiar cu ură de către o parte a populaţiei locale. De aceea, misiunea specialiş-tilor CIMIC este de a face să crească permanent şi cât mai mult posibil numă-rul acelora care înţeleg că trupele multinaţionale, în general, şi militariiromâni, în special, sunt acolo, în ţara lor (fie ea Afganistan, Irak, sau Kosovo)pentru a aduce pacea şi stabilitatea, pentru a-i ajuta să păstreze speranţa într-un viitor mai bun.



Proiecte CIMIC – un factorcatalizator al relaţiilor civil-militare

Rolul acestor proiecte CIMIC, care dacă sunt bine argumentate şi finan-ţate pot aduce în acea zonă, regiune, o îmbunătăţire a imaginii forţei militareîn faţa comunităţii locale, pot creşte moralul trupelor, oferindu-le şansa de alucra alături de populaţia locală la reconstrucţia respectivei zone. Astfel, pro-iectele CIMIC pot fi clasificate în:

– proiecte de acţiune civică – se referă la proiecte mici, de cel mult100 la 1 000 uSD;

– proiecte mici-medii – se referă la proiecte de la 5 000 la50 000 uSD.

Aceste proiecte medii sunt destul de greoaie, necesită un control şi sar-cini mult mai precise şi clare. De ce spun acest lucru – pentru că ofiţerul,subofiţerul CIMIC aflat într-o zonă de conflict, pe baza propunerilor venite dela autorităţile locale, propune către agenţiile desemnate prin implementareaacestor proiecte (staţii de alimentare cu apă, construcţii civile), iar acele agen-ţii pot aproba sau nu implementarea acelor proiecte. Dezacordul celor carefinanţează aceste proiecte va duce la o scurtcircuitare a relaţiilor cu membriiautorităţilor locale, în speţă în IRAK a principalilor lideri tribali. Îmi aducaminte că era o bucurie pentru ofiţerul CIMIC în momentul în care pe mailrecepţiona avizul favorabil de implementare al acelui proiect. Această bucu-rie exprimată dădea un suflu de speranţă comandantului cum că locuitorii ace-lei zone, regiuni, vor fi mai receptivi cu militarii care patrulează pe acea zonă,conferindu-le o anumită siguranţă.

Echipele de reconstrucţie provincială (Provincial Reconstruction Team) misiune, sarcini şi activităţiunii din primii paşi au fost decişi în cadrul Summit-ului de la Riga din

2006 pentru a spori capacitatea forţelor NATO să sprijine eforturile de stabi-lizare şi reconstrucţie în toate fazele critice şi de cri ză. Responsabilităţile pri-mare pentru stabilizare şi reconstrucţie au fost preluate de organizaţiile loca-le şi internaţionale şi or ga nizaţiile non-guve rna me nta le. Cu toate acestea, pro-blemele de securitate pot îm piedica aceşti actori de a realiza aceste responsa-bilităţi. Ex per ti zele civile, pentru a stabili nivelul resurselor naţionale, pot fi

53februarie, 2011


necesare în viitor pentru a consilia militari în contextul de sprijin pentru sta-bilizare şi reconstrucţie, în coordonare cu naţiunea-gazdă. Aceasta ar puteainclude consultanţă pe probleme cum ar fi reconstruirea industriei locale, reţe-

le de transport, relansa-rea producţiei agricole,de sănătate, şi recons-trucţia civilă infrastruc-tura de comunicaţii.

C o o r d o n a r e acivil-militară dintreactorii din domeniueste un element impor-tant al operaţiunilorcurente şi viitoare ale

NATO. Echipele de Reconstrucţie Provincială mandatate pentru Afganistansunt un bun exemplu. Aceste echipe mici de lucru civile cât şi militare, de per-sonal în provincii, permit o mai bună extindere a autorităţii guvernului centralafgan şi ajută autorităţile locale în a furniza securitate.

Instrumentul de P.R.T. (Echipa de Reconstrucţie Provincială), care a fost„folosit cu succes în Irak, şi apoi aplicat şi în coaliţia condusă de ISAF încadrul misiunii Enduring Freedom din Afganistan, se dovedeşte a fi un“ punctde referinţă pentru toate ţările implicate şi un model esenţial pentru a asigurao bună desfăşurare a forţelor ISAF.

P.R.T. ar trebui perceput ca:– mediator al acţiunilor militare;– nu ca o forţă de ocupaţie;– flexibil: capacitatea de a opera în ambele activităţi – conflict, recons-

trucţie post şi dezvoltare în acele zone ale zonelor cu risc ridicat de ostilităţi.

MisiuneMisiunea primordială a P.R.T.-urilor cu referire la teatrul de operaţii

Afganistan este de a „asista Republica Islamică Afganistan pentru a extindeautoritatea, pentru a facilita dezvoltarea unui mediu sigur şi stabil într-o zonădefinită de operaţii, pentru a îmbunătăţi eforturile de reforma sectorului desecuritate şi de reconstrucţie.

Analizând acest concept aş putea afirma că P.R.T.-urile sunt concepute,extrapolând cazul Afganistanului, pentru a spori capacitatea guvernului respec-


www.rft.forter.ro54

Figura nr. 4 – Proiectele CIMIC în 2010

365 000

6%

1 054 000

22%

475 000

10%323 000

7%

480 000

10%

2 150 000

45%


februarie, 2011 55

tivei ţări în a contribui la stabilirea unui mediu sigur, astfel încât să permită„autorităţilor locale, agenţiilor internaţionale, ONG-urilor şi societăţii” să iniţie-ze un proces de reconstrucţie civilă, tranziţie politică şi dezvoltare economică.

Sarcini şi activităţiP.R.T.-ul îndeplineşte îndatoririle sale de a asista autorităţile locale în

reconstrucţie. Prin urmare, este un rol de sprijin al autorităţilor locale.În Afganistan, obiectivul principal îl reprezintă reconstrucţia şi dezvolta-

rea unui sistem de securitate compatibil cu noile provocări ale noului mediude securitate, cât şi de asigurare a unei bune guvernări, printr-o proiectare şipunere în aplicare a proiectelor de reconstrucţie, promovare a dialogului culiderii locali, instruire a forţelor de securitate, demobilizare a grupurilor arma-te, prestare de îngrijiri medicale etc.

Angajamentele financiare fac ca investiţiile în reconstrucţia unora dincele mai critice domenii, cum ar fi educaţia, sănătatea, agricultura, securitateaşi, nu în ultimul rând, guvernarea, tind să devină o prioritate a P.R.T.-urilor.Elementele de CIMIC sunt angajate în mod indirect, prin simpla prezenţă aforţelor sale militare, având un efect semnificativ de stabilizare prin patrule,prin colectarea şi difuzarea de informaţii, asistenţă pentru construcţia de faci-lităţi pentru forţele de securitate locale, cum ar fi Check Point, departamentede poliţie şi donaţii de diferite tipuri, dar şi direct, în unele cazuri, prin instrui-re şi îndrumare a ANFS.

Analizând sub diverse forme modul cum P.R.T.-urile îşi îndeplinescîndatoririle, putem afirma fără echivoc că acestea încearcă umplerea golurilorexistente care provin din diversele slăbiciuni ale guvernărilor, vidarea lor cuscopul de a oferi sprijin instituţiilor locale printr-o serie de relaţii practice şiadecvate cu autorităţile locale.

Războiul din Afganistan – o nouă dimensiune a CIMIC

Misiunile de tip CIMIC fac parte dintr-o sferă largă de misiuni specifi-ce operaţiilor de contrainsurgenţă executate de militarii români din cadrulstructurilor subordonate, în speţă de Combined Team Zabul (CTZ), având cascop câştigarea încrederii populaţiei civile afgane şi de a stabili relaţii decolaborare cu liderii acestora. Această misiune este extrem de dificilă dato-


www.rft.forter.ro56

rită reticenţelor unor comunităţi din satele aflate în aria de operaţii a forţe-lor româneşti, a existenţei populaţiei civile afgane la limita dintre securita-tea oferită de militari şi ameninţările insurgenţilor către acea populaţie de anu fraterniza cu forţele ostile lor. Astfel, aceste misiuni devenind după cumam menţionat extrem de dificile, ceea ce a determinat din partea forţelorparticipante o atenţie mult mai mare şi o pregătire până la ultimul amănunta acţiunilor, misiunilor, pentru ca în final populaţia civilă să se alăture efor-tului de sprijinire a autorităţilor afgane pentru implementarea securităţii şiinstituirea unui regim de viaţă democratic în Afganistan.

De aceea, sprijinul acordat populaţiei civile nu se rezumă doar la acţiunimilitare de asigurare a securităţii principalelor căi de comunicaţii, a principa-lelor zone locuite, ci prin sprijin material pentru finalizarea unor proiecte carevizează construirea de comunicaţii, reabilitări ale reţelelor de apă, construcţiade şcoli şi unităţi sanitare (dispensare, spitale).

La nivelul CTZ există un modul CIMIC româno-american care are caatribuţii principale consilierea comandantului CTZ, asigurarea expertizei asu-pra impactului operaţiilor militare asupra populaţiei civile, precum şi modulcum pot influenţa societăţile civile afgane operaţiille militare. Abordând acti-vitatea CIMIC prin prisma forţelor participante (batalioane de infanterie),coordonarea, relaţionarea misiunilor CIMIC cu CTZ se face prin ofiţeri spe-cialişti CIMIC aflaţi la nivelul acestor batalioane, ei fiind implicaţi direct încoordonarea şi conducerea activităţii de cooperare civili-militari prin deplasa-rea în satele din aria lor de responsabilitate, fiecare având alături o echipă despecialişti CIMIC din cadrul Grupului CIMIC.

Ceea ce este interesant de reliefat este faptul că expertiza efectuată de spe-cialiştii CIMIC este destul de complexă, prin modul de evaluare al localităţilordin jurul principalelor locaţii în care sunt militarii români, de evaluare a nevoi-lor de care acei oameni au imperios nevoie, plecând de la faptul că în acea zonăse cunoştea faptul că sursele de apă erau precare şi era necesară o reabilitare asurselor de apă. Discuţiile pe tema acestui subiect vor face o analiză mult maipertinentă într-o ulterioră analiză a dimensiunii CIMIC în Afganistan.

Concluzii

După această imersiune în domeniul atât de vast al cooperării civili-mili-tari, acesta este şi va rămâne unul de referinţă, lucrul cu civilii reprezentând o

Figura nr. 5 – P.R.T.-urile din regiunea Kabul (Sursa: http://afpakwar.com/blog/archives/4945)

Cooperarea civili-m

ilitari, o responsabilitate atât civilă, cât şi militară

febru

arie, 2

011

57

provocare pentru întreg personalul militar datorită diferenţelor de culturăorganizaţională, a implicării tot mai active în procesele şi proiectele umanita-re de sprijin a populaţiei locale, a problemelor politice, în lucrul cu reprezen-tanţii guvernamentali.

Pentru a putea implementa, coopera cu diverse entităţi civile, structurileimplicate pe acest palier al cooperării civil-militare sunt obligaţe prin progra-mele de pregătire care le desfăşoară atât înainte, cât şi după defluirea în tea-trele de operaţii, să cunoască următoarele:

– legislaţia internaţională privitoare atât la statutul persoanei, a statu-tului forţelor, a dreptului umanitar, a regulilor de angajare;

– identificarea facilităţilor existente în acea ţară pentru o bună reali-zare a sprijinului naţiunii-gazdă;

– realizarea cooperării cu autorităţile publice locale, populaţia civilă,organizaţiile naţionale, internaţionale din zona de operaţii;

– negocierile CIMIC, care sunt adesea multilaterale şi de aceea nece-sită o atenţie sporită în atingerea unor puncte comune.

Cunoscând aceste aspecte enunţate mai sus, cooperarea dintre militari şicivili ar putea duce la creşterea încrederii, siguranţei atât a populaţiei locale,cât şi a forţei militare implicate. De aceea, misiunea specialiştilor CIMIC estede a face să crească permanent şi cât mai mult posibil numărul acelora careînţeleg că trupele multinaţionale, în general, şi militarii români, în special,sunt acolo, în ţara lor (fie ea Afganistan, Kosovo) pentru a aduce pacea şi sta-bilitatea, pentru a-i ajuta să păstreze speranţa într-un viitor mai bun.

Reportajul difuzat de Radio România Actualităţi pentru a demon-straimportanţa misiunilor CIMIC şi contribuţia lor la stabilitatea situaţiei dintr-ozonă de conflict deosebit de activă şi periculoasă a demon-strat că prin pro-iectele iniţiate, un gest mic care nu implică sacrificii financiare – strângereade jucării! – poate avea efecte foarte mari la destinaţie şi poate salva vieţi!Încheierea misiunii din Irak, după şapte ani, cu doar câteva victime, în condi-ţiile unor misiuni extrem de grele şi periculoase în rândul militarilor români,poate fi şi rezultatul structurilor CIMIC care au acţionat în toţi aceşti ani înIrak.


www.rft.forter.ro58


februarie, 2011 59

BIBLIOGRAFIE:

*** SMG/PF 5.2 – Doctrina pentru cooperare civili-militari.*** SMG/PF 5.3 – Manualul CIMIC.*** AJP- 9 – NATO Civil – Military Cooperation Doctrine.Troaşcă Alexandru – Tactica unităţilor de acţiuni CIMIC, Tratat de şti-

inţă militară, volumul III, Editura universităţii de Apărare, Bucureşti, 2004.

ALTE SURSE:http://mariobalint.blogspot.com/2009/06/relatiile-civil-militare-cimic-

in-Irak.htmlwww.mapn.ro

Plutonierul-major Ciprian Popescu este subofiţer de stat majornivel 1 în cadrul compartimentului CIMIC (relaţii civil-militare) laBrigada 15 Mecanizată din Iaşi. Alte funcţii pe care le-a îndeplinitde-a lungul carierei au fost: subofiţer de stat major în cadrul S.2Informaţii – Iraqi Freedom, subofiţer de stat major în cadrul compar-timentului documente NATO şi subofiţer de stat major în cadrul com-partimentului CIMIC Comandamentul 10 Operaţional Iaşi.

A terminat Institutul Militar Auto „Basarab I” din Piteşti şi esteabsolvent al universităţii „Dimitrie Cantemir” – Facultatea de ŞtiinţeJuridice, Iaşi, licenţiat, susţinând lucrarea „Problematica terorismului îndreptul internaţional”, promoţia 2004 şi a finalizat cursurile masteraleîn domeniul „Studii europene de integrare şi securitate“ la universitatea„Al.I.Cuza”, Iaşi. Cursuri de perfecţionare: curs „Mabey Johnson”,Split, Croaţia; curs „Introduction to NATO“ şi „Conflict managementand negociation”, „Low of Armed Conflict” şi „Afghanistan pre-deployment” la universitatea Naţională de Apărare.

NOTE:

1 Alexandru Troaşcă , „Tactica unităţilor de acţiuni CIMIC, Tratat de ştiinţă mili-tară“, volumul III, Editura universităţii de Apărare, Bucureşti, 2004, p.454.

2 Finer, în „The Man of the Horseback”(Omul de pe crupa calului), afirma căintervenţia armatei în politică nu este posibilă atunci când instituţiile politice nu suntdezvoltate şi lipsite de legitimitate.

3 http://www.princeradu.ro/news/2089/19/Impactul-relatiilor- civili-militari-asupra-securitatii-nationale.

4 http://mariobalint.blogspot.com/2009/06/relatiile-civil-militare-cimic-in-iraq.html5 Doctrina CIMIC NATO (AJP-9).6 Doctrina CIMIC-NATO(AJP-9).7 Activităţile CIMIC sunt guvernate de respectarea unui număr de principii, dintre

care principiul comunicării propune modalităţi de optimizare a relaţiilor cu agenţiilecivile, autorităţile locale, organizaţiile internaţionale şi neguvernamentale, populaţialocală etc., printr-o comunicare eficientă, vitală pentru menţinerea consensului şi acooperării.

8 În efortul de reconstrucţie şi dezvoltare, specialiştii CIMIC lucrează astfel încâtsă creeze cadrul optim pentru tranziţia responsabiliăţilor asumate temporar de militari(asigurarea ordinii publice, aprovizionării populaţiei în funcţionarea utilităţilor) cătreautorităţile civile corespunzătoare. În acest scop, CIMIC cooperează cu celelalte divi-ziuni ale statului major pentru clarificarea tuturor aspectelor operaţiei care ar puteainfluenţa, într-un sens sau altul, situaţia umanitară. Specialiştii CIMIC pun la dispozi-ţia planificatorilor militari consultanţă şi avizează comandantul asupra tuturor aspec-telor menţionate anterior.

9 Menţionez că pentru pregătirea personalului din cadrul grupului CIMIC, a bene-ficiat de sprijinul experţilor din cadrul Centrului de Relaţii Civil-Militare, de pe lângăŞcoala Navală Postuniversitară, Monterey – California, SuA. De asemenea, personaldin grupul CIMIC românesc a participat la pregătire în cadrul Centrului de pregătireafaceri civile, la Fort-Bragg din Carolina de Nord – SuA.



INVESTIGAREAFENOMENULUI

MILITAR

Sumarul rubricii:

Teatrele de operaţii multinaţionale – oportunitate politico-militară, strategică şi operaţională 63Colonel Gheorghe SOARE

Comanda şi controlul Forţelor Terestre în operaţiile de răspuns la criză. Rolul structurilor ISTAR în asigurarea superiorităţii decizionale (1) 78Colonel dr.Vasile CERBU

Tulburarea post-traumatică. Abordări 91Maria-Magdalena MACARENCO

Structurile de artilerie terestră în noua paradigmă a securităţii naţionale.Particularităţi în operaţiile de stabilitate şi sprijin 105Colonel Mircea FECHETE

Impactul conceptului de eficienţă asupra entropiei sistemului artileriei terestre în operaţiile întrunite moderne 112Colonel Constantin SIMION

Rolul consilierului juridic în pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor militare (1) 123Locotenent-colonel Roland-Dorian ENE

Scenarii imposibile – Adjaria 134Dipl.ing.dr.Isabela ANCUŢ

Crize şi conflicte armate: istoric, cauze şi motivaţii 148Colonel dr.Ilie PENTILESCU

Teatrele de operaţii multinaţionale – oportunitate politico-militară, strategică şi operaţionalăCOLONEL GHEORGHE SOARE

RésuméLes forces militaires Roumaines participant à la conduite des

opérations multinationales de plus de 15 ans, leur contribution à lapaix régionale et mondiale et de la stabilité et le développement de lacoopération militaire internationale, est reconnu et apprécié par lesorganismes relevant dont le mandat ont agi – OTAN, ONU, OSCE UE.Les caractéristiques de chaque type d'opération permettent de déter-miner la taille, la structure et la composition de la force et de ses capa-cités et répondre aux besoins. En outre, une force peut être déterminéepar les caractéristiques du théâtre d'opération. Au fil du temps, lesopérations militaires sur les théâtres comme les Balkans, Irak etAfghanistan ont transité la zone des opérations traditionnelles, centressur la bataille elle-même où l'accent est mis sur les actions cinétiques,vers des opérations d'application de la paix, et opérations de stabilité,où l'accent est les actions non-cinétiques, comme les actions civilo-militaires, actions type KLE (Key Leader Engagement – contacts avecles principaux dirigeants) ou complexes actions reconstruction post-conflit.

Cuvinte-cheie: Afganistan, Balcani, CIMIC, conflict, luptă,NATO, ONu, operaţii, OSCE, reţea, Irak, teatre.

63februarie, 2011

F orţele militare româneşti participă la desfăşurarea operaţiilor multi-naţionale de peste 15 ani, contribuţia lor la menţinerea sau stabilita-

tea păcii regionale şi mondiale, precum şi la dezvoltarea cooperării militareinternaţionale, fiind recunoscută şi apreciată de organismele sub al căror man-dat au acţionat – NATO, ONu, OSCE, uE.

Caracteristicile fiecărui tip de operaţie determină mărimea, structura şicomponenţa forţei, precum şi capabilităţile sale şi necesităţile de susţinere. Pelângă aceasta, o forţă poate fi determinată şi de caracteristicile teatrului deoperaţii în care acţionează.

În timp, operaţiile militare desfăşurate în teatre precum Balcani, Irak sauAfganistan au tranzitat din zona operaţiilor clasice, de luptă propriu-zisă, încare accentul cade pe acţiunile cinetice, către operaţii de impunere a păcii,operaţii de stabilitate, unde accentul se pune pe acţiuni non-cinetice, cum arfi: acţiunile CIMIC, acţiuni de tip KLE (Key Leader Engagement – contactecu liderii principali) sau acţiuni complexe de reconstrucţie post-conflict.

Noile abordări în domeniul operaţiilor mutinaţionale, rezultate în ultimiiani de participare a forţelor militare NATO şi româneşti în diferite teatre deacţiuni militare şi în urma lecţiilor învăţate, demonstrează că este necesar săreanalizăm conceptele referitoare la teatrele de acţiuni militare prin imple-mentarea noilor concepte NATO şi aplicarea lecţiilor învăţate.

Participarea armatei române în teatrele de operaţii multinaţionale a repre-zentat pentru România beneficii şi oportunităţi atât din punct de vedere politicşi economic, cât şi din punct de vedere militar, motiv pentru care considerămcă este esenţial ca acestea să fie cunoscute şi analizate. Aşa cum orice acţiunemilitară presupune o desfăşurare în timp, tot aşa ea presupune şi o desfăşurareîn spaţiu. Acest element a avut, are şi va avea un rol esenţial în pregătirea şiducerea acţiunilor militare. Aprecierea lui corectă asigură în mare măsură, încombinaţie cu celelalte elemente, succesul unei acţiuni militare sau, dimpotri-vă, poate conduce la insucces, în cazul minimalizării importanţei acestuia.Importanţa acestui factor, în raport cu fenomenul militar, a fost recunoscută dincele mai vechi timpuri. Iată ce afirma Sun Tzî acum mai bine de 2 500 de ani:„...componentele artei războiului sunt: în primul rând aprecierea spaţiului(suprafaţa, întinderea, lungimea); în al doilea rând, evaluarea cantitativă (volu-mul); în al treilea rând, calculele (numărul); în al patrulea rând, comparaţiile(greutatea); şi în al cincilea rând, şansele victoriei. Aprecierea spaţiului este înfuncţie de teren; cantităţile decurg din aprecierea spaţiului, cifrele din cantităţi,


Investigarea fenomenului militar

comparaţiile – din cifre şi victoria – din comparaţii1.”În zilele noastre se manifestă două tendinţe majore cu privire la spaţiul

de luptă: datorită nivelului la care a evoluat omenirea în general, am putea fitentaţi, pe de o parte, să minimalizăm rolul acestui factor, considerând în moderonat în aprecierea noastră, că având la dispoziţie forţe foarte bine instruiteşi înalt specializate, precum şi mijloace de luptă dintre cele mai performante,acestea pot acoperi arii din ce în ce mai extinse iar, pe de altă parte, datorităevoluţiei strategiei, artei militare şi tacticii, a gândirii militare în general, sămaximizăm importanţa sa.

În realitate apreciem că, în ciuda evoluţiilor şi tendinţelor amintite, spa-ţiul va influenţa în mod decisiv şi pe viitor orice acţiune militară, însă demultă vreme s-a renunţat la cucerirea „fizică” a acestuia în totalitate ca şi cri-teriu esenţial privind victoria militară – abordarea operaţiilor militare prinprisma unor concepte moderne, precum războiul bazat pe reţea şi, îndeosebi,operaţiile bazate pe efecte, sunt edificatoare în acest sens.

S-a constatat că este de ajuns pentru îndeplinirea scopului (militar) pro-pus – înfrângerea voinţei adversarului – să se identifice şi apoi să se cucereas-că (nimicească, distrugă, elimine – în funcţie de situaţie) acele elemente careîl fac pe acesta să-şi recunoască înfrângerea, din punct de vedere militar.

Astfel putem distinge, în prezent, între noţiunea de „teatru (regiune, arie)de război” – ceea ce reprezintă spaţiul în care beligeranţii pregătesc şi desfă-şoară ostilităţile, de fapt teritoriul beligeranţilor, şi noţiunea de „teatru de ope-raţii” – ceea ce reprezintă spaţiul în care au loc în mod nemijlocit conflictelemilitare.

Dacă în trecut victoria militară reprezenta o opţiune majoră, o condiţieesenţială, mergând uneori chiar până la identificare cu scopul final al unui răz-boi (de cele mai multe ori satisfacerea unui interes economic, politic, religios,etnic etc.), în prezent se constată că victoria din punct de vedere militar echi-valează din ce în ce mai puţin cu atingerea scopului final. În conflictele recen-te, victoria militară este, de cele mai multe ori, uşor de obţinut (a se vedea,spre exemplu, ultimul război din Golf), dar datorită dorinţei de a „legitimiza”şi „justifica” intervenţia militară în faţa opiniei publice interne şi internaţio-nale, încă din faza preconflictuală, cele mai multe şi complicate probleme derezolvat se constată că apar în perioada post-conflict (stabilizare a situaţiei,tranziţie şi reconstrucţie).

Revenind însă la problema spaţiului, acesta reprezintă cadrul şi, în ace-laşi timp, suportul de desfăşurare pentru acţiunile militare. Delimitarea aces-

65februarie, 2011

Teatrele de operaţii multinaţionale – oportunitate politico-militară, strategică şi operaţională


www.rft.forter.ro66

tuia este făcută de o serie de repere importante, iar locul concret al acţiuniimilitare în spaţiul geografic este o urmare firească a scopurilor politice, urmă-rite de fiecare stat, grupuri de state, alianţe sau coaliţii.

Aceste delimitări marchează, în fapt, împărţirea zonelor de influenţă lanivel regional, zonal sau global între marile puteri ale lumii şi sunt denumiteteatre de operaţii (acţiuni) militare.

Funcţie de interesele strategice proprii, fiecare stat îşi delimitează, deregulă, încă din timp de pace, propriul teatru de operaţii, pe care, în timp derăzboi, îl va folosi pentru prezervarea drepturilor şi intereselor fundamentale.

Dimensiunile teatrelor de operaţii, cantitatea şi calitatea forţelor şi mij-loacelor dispuse în acestea, condiţiile naturale, infrastructura şi mediul speci-fic (terestru, maritim, aerian, cosmic) au influenţe definitorii asupra dimensiu-nilor acţiunilor militare întrunite, preconizate a se desfăşura în acestea.

Determinant pentru teatrul de operaţii militare este teatrul de război.Încercând o relaţionare între cele două noţiuni, de tip parte-întreg, teatrul derăzboi reprezintă întregul, iar teatrul de operaţii militare, la toate nivelurilesale, parte a acestuia (figura nr.1).

În delimitarea teatrului de război avem în vedere nu numai zona în carese duc operaţiile (acţiunile) militare propriu-zise, ci şi spaţiul în care se facpregătirile în vederea acestora – mobilizarea şi concentrarea trupelor, pregăti-rea lor pentru război, dislocarea diferitelor depozite, acumulări de materiale.

Prin urmare, noţiunea de teatru de război cuprinde nu numai un teritoriufavorabil pentru ducerea luptei armate sau a altor operaţii (de exemplu, celedin spectrul operaţiilor de stabilitate, sprijin, tranziţie şi reconstrucţie), ci unspaţiu mai mare, în cadrul căruia se desfăşoară şi o serie de activităţi ce tre-buie să aibă loc deopotrivă înainte de declanşarea conflictului armat, în spri-jinul nemijlocit al acestuia, dar şi după încheierea propriu-zisă a conflictuluiarmat.

În literatura de specialitate contemporană, teatrul de operaţii militare estedefinit în diverse modalităţi şi în termeni diferiţi, astfel:

• „Partea din teritoriul beligeranţilor, determinată de elemente geo-grafice distincte, unde se desfăşoară acţiunile militare“2;

• „...întinderea geografică cu un relief variat care cuprinde mai multedirecţii strategice şi operative, şi în care se desfăşoară acţiunile militare,pe uscat, pe mare (ocean) şi în spaţiul aerian ale părţilor beligerante „3;

• „Partea din teritoriul părţilor beligerante, delimitată de elementegeografice caracteristice, unde se desfăşoară acţiuni militare cu caracter

Teatrele de operaţii multinaţionale –

oportunitate politico-militară, strategică şi operaţională

febru

arie, 2

011

67

ZONA DE SIGURANŢĂSTRATEGICĂ

ZONA DESIGURANŢĂSTRATEGICĂ

ZONA DEREZISTENŢĂŞI NIMICIRE

ZONA LIBERĂŞI DE MANEVRĂ

ZONA DEREZISTENŢĂŞI NIMICIRE

TEATRU DE OPERAŢIIPENTRU APĂRAREA

TRANSILVANIEI

TEATRU DEOPERAŢII PEN-

TRU APĂRAREADOBROGEI

TEATRU DE OPERA-ŢII PENTRU APĂRA-

REA MOLDOVEI

TEATRU DE OPERAŢII PENTRU APĂRAREAMUNTENIEI ŞI OLTENIEI



Teatrul de acţiuni militare de interes naţional

violent şi non-violent“4.Din perspectiva operaţiilor bazate pe efecte şi a războiului bazat pe reţea,

teatrul de operaţii conţine, pe lângă elemente de natură fizică, şi o serie de ele-mente care ţin de domeniile cognitiv şi informaţional în care acţionează ceicare decid, precum şi mijloacele de achiziţionare a cunoştinţelor şi transmite-re a acestora. În acest fel se realizează saltul de la spaţiul de luptă la mediuloperaţional.

Dimensiunile spaţiale ale teatrelor de operaţii militare sunt condiţionate,în opinia majorităţii specialiştilor militari, în principal, de următoarele ele-mente:

a) valoarea probabilă a forţelor beligerante ce vor fi angajate;b) scopurile strategice urmărite;c) adâncimea probabilă a acţiunilor militare;d) unele elemente geografice importante (munţi, fluvii, mări interioa-

re, lacuri mari, litoral maritim, centre şi obiective social- economice etc.);e) raza de acţiune a mijloacelor de luptă care pot fi folosite la distan-

ţe mari;f) interesele strategice ale actorilor în zonă, regiunea, continentul

respectiv.Analiza dimensiunilor spaţio-geografice ale teatrelor de operaţii se

impune în abordarea acţiunii militare, deoarece ele constituie „dimensiunipotenţiale“ pentru acţiunile militare întrunite. De-a lungul timpului, teatrelede operaţii au evoluat continuu, ajungând ca în ultimele conflicte militare săcuprindă zone continentale, maritime, oceanice sau, de cele mai multe ori,zone mixte. Concomitent cu creşterea dimensiunilor spaţiale ale teatrelor deacţiuni militare în trecut, un mare accent s-a pus pe creşterea caracterului dis-tructiv şi neselectiv, pe suprafeţe întinse, a acţiunilor militare. Aceste remarcipot fi argumentate cu exemple concrete privind dimensiunea teatrelor deacţiuni militare din cele două conflagraţii mondiale, dar şi din analiza conflic-telor din perioada Războiului Rece sau post-Război Rece.

Dacă în Primul Război Mondial, dimensiunea spaţială a acţiunilor mili-tare se ridica la nivel continental şi zonal, fără însă a se putea vorbi de o inte-grare acţională a acestora, datorită posibilităţilor tehnice reduse de la vremearespectivă, cel de-Al Doilea Război Mondial dublează sau chiar tripleazădimensiunea teatrelor de operaţii şi, implicit, a teatrelor de război.

După cel de-Al Doilea Război Mondial, cursa înarmărilor – trăsăturădominantă a Războiului Rece – a cunoscut un ritm de dezvoltare fără prece-



dent. Acest lucru a condus la extinderea dimensiunilor teatrelor de operaţii ladimensiuni planetare.

O dată cu cucerirea cosmosului, globul pământesc nu mai are dimensiuninecunoscute, iar dimensiunea spaţială a acţiunilor militare şi a teatrelor numai cunoaşte limitări la nivelul Pământului. Limitările, dacă mai se poatevorbi în aceşti termeni, vor avea dimensiuni atât cât impune necesitateaoptimă pentru dobândirea succesului.

De fapt, extinderea spaţială a teatrelor de operaţii este cea mai agresivăformă de impunere a fenomenului de globalizare din perspectiva acţiunii mili-tare. Apariţia armei nucleare şi folosirea acesteia conduce la împingereadimensiunilor teatrelor şi acţiunilor militare dincolo de limita raţionalului şi ascopurilor războiului.

În prezent, se constată o creştere a dimensiunilor teatrelor de operaţiicare, în general, se suprapun peste zonele de interes ale statelor sau alianţelor,dar se constată şi o creştere a preocupării pentru reducerea dimensiunii spa-ţiilor în care se desfăşoară acţiuni violente. Delimitarea teatrelor de acţiunimilitare nu are un caracter imuabil, ci se modifică în funcţie de evoluţia fac-torilor politico-economici, tehnico-militari şi a infrastructurii, care impunlimitări sau stimulări asupra acestuia.

Caracteristicile dimensionale, fizico-geografice ale teatrului, condiţio-nează într-o mare măsură forma acţiunilor de luptă adoptate, lărgimea şiadâncimea dispozitivului, aliniamentele şi misiunile stabilite, direcţiile deacţiune, cursurile acţiunilor. Teatrul de acţiuni militare poate fi particulari-zat şi de tipul războiului: de apărare, ofensiv, de coaliţie, de alianţă, naţional,regional, zonal, mondial etc.

Factorii tehnico-militari determină în cadrul teatrului posibilităţile desfă-şurării unor acţiuni de mică sau mare amploare. Exploatarea la maximum aposibilităţilor tehnicii este foarte mult condiţionată de infrastructura teatrului:căi de comunicaţie, rezerve de carburant, alimente, baze de mentenanţă, legă-turi de comunicaţii, reţele informatice, informaţionale, aeroporturi, porturietc.

ultimele conflicte armate au scos în evidenţă noi fizionomii ale teatrelorşi acţiunilor militare datorită profundelor mutaţii care au avut loc în evoluţiagândirii militare (războiul bazat pe reţea şi operaţiile bazate pe efecte repre-zintă elemente concludente care justifică această afirmaţie), a mijloacelor deducere a luptei, a sistemelor de comandă-control, a tuturor sistemelor care asi-gură logistica acţiunilor militare.

69februarie, 2011


Teatrul de operaţii a suferit o rarefiere a acţiunilor violente şi o reducerea dimensiunilor acestora, strict limitate la domeniul primar (instalaţie, tanc,tun, radioreleu, antenă etc.), care însă este decisiv în asigurarea funcţionalită-ţii unui ansamblu sistemic. Conţinutul şi dimensiunea teatrelor de acţiunimilitare sunt determinate, în afară de factorii geografici şi geofizici, şi de ele-mentele componente ale acestuia: direcţiile (strategice, operative, tactice),obiectivul strategic, aliniamentele strategice, adâncimea, lărgimea.

Teatrul de operaţii este un factor de maximă importanţă care potenţeazăamploarea şi, implicit, dimensiunea spaţială a acţiunilor militare. Criteriul debază pentru delimitarea acestuia îl constituie gruparea şi dispunerea existentăde forţe şi mijloace ale adversarilor probabili.

Problematica teatrului de operaţii a rămas şi va continua să rămână deactualitate. Astfel, spaţiul terestru şi maritim al globului este împărţit de mari-le puteri globale şi regionale în numeroase teatre de operaţii, în cadrul cărorasunt staţionate grupări de forţe militare care în orice moment pot declanşaacţiuni militare de nivel strategic.

Dispunerea forţelor în teatrele de operaţii, funcţie de interesele strategi-ce ale unor state sau alianţe, poate extinde la dimensiuni nelimitate amploa-rea acţiunilor militare. O importanţă decisivă pentru asigurarea viabilităţii tea-trelor de acţiuni militare o constituie operaţionalizarea infrastructurii acestoraşi pregătirea pentru declanşarea şi desfăşurarea acţiunilor militare întrunite.

Experienţa acumulată prin participarea forţelor româneşti la misiuni ală-turi de aliaţii din NATO contribuie permanent la îmbunătăţirea angajării for-ţelor şi la perfecţionarea sistemului relaţiilor de comandă şi control în teatre-le de operaţii multinaţionale. De asemenea, determină aşezarea pe fundamen-te foarte stabile a conceptelor şi doctrinelor care au aplicabilitate în domeniulangajării forţelor şi modului de acţiune a acestora în cadrul teatrelor de ope-raţii multinaţionale.

În urma participării forţelor militare româneşti la misiuni în teatrele deoperaţii, şi ţinând cont de importanţa spaţiului în succesul acţiunilor militare,consider că este necesară revizuirea şi completarea cadrului conceptual refe-ritor la teatrele de operaţii şi angajarea forţelor, prin implementarea noilorconcepte NATO adoptate sau dobândite în urma experienţelor acumulate.

Revizuirea şi completarea cadrului conceptual se impune din următoare-le considerente:



– nu sunt implementate şi detaliate în totalitate noile concepte NATOreferitoare la organizarea teatrelor de acţiuni militare multinaţionale;

– este necesară analiza din punct de vedere a organizării teatrelor deacţiuni militare în funcţie de tipul acţiunii militare;

– lecţiile învăţate trebuie implementate în noi concepte referitoare laorganizarea şi conducerea forţelor angajate într-un teatru multinaţional deacţiuni militare.

Participarea armatei române în teatrele de operaţii multinaţionale şi beneficiile politico-militare, strategice şioperaţionale obţinute de România

Politica pragmatică şi reforma în domeniul militar, dar şi procesul detransformare realizat în vederea integrării euroatlantice, au asigurat valorifi-carea potenţialului militar al statului român, prin angajarea şi participarea laoperaţiuni în sprijinul păcii şi de asistenţă umanitară în diferite părţi ale lumii.Astfel, participarea la operaţiunile şi misiunile NATO a permis statului românsă câştige şi să menţină statutul de actor credibil şi furnizor de securitate însistemul internaţional.

Începând cu momentul semnării Parteneriatului pentru Pace în anul1994, România ca stat, dar şi armata română şi-au adecvat treptat politicile,orientându-se către valorile şi reformele care au deschis drumul spre NATO.România, ca ţară membră a Alianţei Nord-Atlantice, a demarat un proces detransformare fundamentală a structurii de forţe având ca scop adaptareaArmatei României la necesităţile prezente şi viitoare.

un alt element de ordin strategic îl constituie faptul că aplicarea standar-delor operaţionale NATO, într-o primă etapă, numai în unităţile participantela aceste misiuni, a permis identificarea căilor şi modalităţilor eficiente deimplementare a acestora la nivelul întregii armate, asigurându-se astfel eşalo-nat „vocabularul” militar şi operaţional comun, necesar creării unor relaţii

71februarie, 2011


funcţionale eficiente în cadrul structurilor militare multinaţionale.Capabilităţile şi deprinderile personalului militar român, dobândite cu

prilejul participării la misiunile NATO, a constituit baza creşterii nivelului deprofesionalism necesar planificării şi desfăşurării acţiunilor militare într-uncadru multinaţional, în condiţii diferite de ordin geopolitic, de relief şi climă,de tradiţie şi civilizaţie. valoarea corpului de cadre militare şi a capabilităţilorprobate ale întregului personal au întrunit aprecierea unanimă a factorilor dedecizie din ţările membre NATO, precum şi a personalităţilor militare, careconsideră Armata României ca un partener credibil şi de nădejde, pe care sepoate conta oricând în alcătuirea forţei multinaţionale participante la astfel demisiuni.

Cooptarea Armatei României în cadrul Forţei de Pace din Afganistan areprezentat o recunoaştere atât a poziţiei României faţă de flagelul terorismu-lui contemporan, cât şi o confirmare a încrederii pe care Alianţa o are în pro-bitatea şi profesionalismul militarilor români.

În anul 2009, România participa la misiuni sub egida NATO cu un numărde peste 1 270 militari, angajaţi într-un larg spectru de misiuni, cu un nivelfoarte ridicat.

Dacă la început participarea românească s-a rezumat la misiuni condusede ONu, cu rambursarea ulterioară a cheltuielilor, în prezent România face,alături de eforturile umane şi materiale, eforturi financiare considerabile pen-tru susţinerea implicării sale în misiunile NATO. Iniţial, participarea la misiu-nile Alianţei avea ca scop atingerea obiectivelor de integrare euro-atlantică, întimp ce, în prezent, această participare ţine de îndeplinirea responsabilităţilorde membru NATO privind participarea la operaţiunile şi misiunile Alianţei.

În concordanţă cu obiectivele de politică externă şi angajamentele inter-naţionale asumate, Armata României trebuie să fie în măsură să pregătească,să desfăşoare şi susţină participarea unor forţe la operaţii de pace, în scopulsoluţionării situaţiilor de criză care afectează interesele naţionale şi ale comu-nităţii internaţionale. În cazul unei agresiuni militare împotriva României, câtşi împotriva unui stat partener ori aliat sau a unui grup de state faţă de carestatul român şi-a asumat obligaţii de sprijin, Armata României trebuie să fieîn măsură să participe la operaţii comune cu caracter multinaţional.

În baza opţiunilor politice, participarea României la operaţii multinaţio-nale vizează:

a) sprijinul comunităţii internaţionale în asigurarea păcii şi securităţiiîn lume;



b) afirmarea rolului României de generator de securitate şi stabilitate;c) dezvoltarea şi diversificarea cooperării cu toate statele;d) instruirea şi pregătirea unităţilor şi efectivelor participante, cores-

punzător particularităţilor mediului internaţional şi al modului de acţiuneîn zonele reale de conflict şi război;

e) realizarea criteriilor de standardizare şi interoperabilitate cu arma-tele ţărilor membre NATO.

Armata României va avea în vedere participarea la următoarele tipuri deoperaţii:

a) operaţii întrunite multinaţionale pentru apărarea colectivă, con-form art. 5 din Tratatul Atlanticului de Nord;

b) operaţii de pace (PO – peace operations) sub egida ONu/ OSCE şiconduse nemijlocit de către aceasta;

c) operaţii non-articolul 5 de răspuns la crize, conduse de NATO sausub mandat ONu/ OSCE.

Armata României poate participa la acest tip de operaţii, având în vede-re următoarele considerente:

a) încadrarea în noul concept strategic al NATO privind realizareasecurităţii colective;

b) modalităţile de intervenţie în situaţiile de criză se bazează pe con-cepte operaţionale care presupun interoperabilitatea cu structurile AlianţeiNord-Atlantice;

c) scopurile şi obiectivele operaţiilor se circumscriu intereselor naţio-nale cu privire la edificarea arhitecturii de securitate şi urmăresc obţinereaunei reglementări politice pe termen lung, în condiţiile specificate în man-dat.

Dislocarea forţelor armate în operaţii multinaţionale, transformarea con-ceptelor clasice de apărare în politici expediţionare şi lărgirea rolului şi misiu-nilor Armatei României au contribuit în cadrul strategiilor naţionale în dome-niul securităţii la conturarea treptată a unui nou profil strategic al României.Din această perspectivă, transformarea politicilor de apărare este fundamen-tală: de la o abordare axată pe asigurarea securităţii proprii şi protecţia terito-riului naţional, s-a trecut într-o primă etapă la asumarea unui rol important însecuritatea Sud-Estului Europei, iar în prezent, la articularea unor politicicoerente la nivel multiregional, înglobând componente de reconstrucţie şi sta-bilizare în zone îndepărtate de continentul european, precum Asia Centrală şiOrientul Mijlociu. Securitatea României ca stat european nu poate fi definită

73februarie, 2011


şi promovată decât în interiorul NATO şi uE, şi în funcţie de politicile speci-fice ale celor două organizaţii. De asemenea, rolul României în plan globaleste circumscris noului statut de membru NATO, precum şi unor angajamen-te şi politici stabilite prin parteneriatele dezvoltate cu alte state, definindmodalităţi comune de acţiune şi promovare a unor interese de securitatemutual împărtăşite.

Nu în ultimul rând, activarea şi dezvoltarea unor formate subregionale decooperare în domeniul politic, diplomatic, militar sau economic, dezvoltareaunor proiecte transfrontaliere, permit susţinerea politicilor naţionale într-uncadru conjugat de acţiune. Astfel, securitatea naţională a României se defineş-te la intersecţia dintre supranaţionalitate, multinaţionalitate şi regionalitate, înaceeaşi măsură în care reprezintă o sumă a aspectelor şi proceselor interne sta-tului şi societăţii româneşti.

Toate aceste elemente nu fac parte dintr-un proces conjunctural, substan-ţa sa fiind dată de necesitatea adaptării periodice la un complex de cerinţe,valori şi necesităţi naţionale şi internaţionale. Aceste participări sunt beneficepe mai multe planuri:

Beneficii în plan politic: • Consacrarea apartenenţei României la comunitatea ţărilor democra-

tice din aria euro-atlantică, ale căror valori (democraţie pluralistă, econo-mie de piaţă şi dezvoltare economică durabilă) le împărtăşeşte.

• Participarea nemijlocită la procesul de decizie în domeniul securi-tăţii şi apărării din spaţiul european, precum şi din zonele învecinate aces-tuia într-o perioadă în care schimbările peisajului geopolitic continental înzone din vecinătatea imediată a României sunt în plină desfăşurare.

• Obţinerea de garanţii de securitate, inclusiv intrarea sub umbrelanucleară a Alianţei.

• Efectul de catalizator al integrării României în uE, dat fiind că exis-tă o legătură indisolubilă între procesul de extindere al NATO şi al uE.

Beneficii în plan economic: • Stimularea creşterii economice prin sporirea încrederii investitori-

lor străini şi creşterea aportului de capital şi de tehnologie străină în eco-nomia românească.

• Extinderea accesului industriei româneşti la tehnologii occidentalerestricţionate din domeniul industriei de apărare şi IT pentru aplicaţii mili-tare sau duale (civile şi militare).

• Crearea de baze militare NATO pe teritoriul României aduc avanta-



je agenţilor economici din domeniul construcţiilor, comerţului, serviciilorşi în alte sectoare de activitate, pe plan local.

Beneficii în plan militar: • Stimularea reformei militare şi modernizării armatei. • Sporirea capacităţii de apărare a ţării. • Facilitarea tranziţiei la o armată modernă, prin compensarea defici-

tului de securitate generat de accelerarea reformei militare. • Participarea directă la procesul de decizie militară în cadrul planifi-

cării şi desfăşurării operaţiilor conduse de NATO. • Instruim forţele proprii în medii climatice diferite şi cu ostilitate

reală. • Testăm sistemele de armă şi tehnica în condiţii reale. • Câştigăm experienţă în cooperarea cu aliaţii, partenerii şi autorităţi-

le civile din alte state.Toate aspectele prezentate mai sus, împreună cu modul în care ţara noas-

tră va răspunde obligaţiilor care decurg din statutul de membru al Alianţei, vorconferi ţării noastre mai multă credibilitate pe plan internaţional, ceea ce vainfluenţa în mod pozitiv realizarea obiectivelor noastre de politică externă şide securitate.

Aderarea la NATO reprezintă o recunoaştere implicită a reformelor şi aevoluţiei interne, a importanţei strategice a României ca verigă indispensabi-lă între flancul nordic şi cel sudic al NATO, precum şi a contribuţiei la com-baterea noilor provocări cu care se confruntă Alianţa. Ca membru NATO,România are potenţialul şi capacitatea de a participa activ nu numai la opera-ţiunile şi misiunile Alianţei, dar şi în plan conceptual, la modelarea iniţiative-lor aliate. Rolul politic al României în cadrul NATO se manifestă pe următoa-rele planuri:

• România, ca aliat direct interesat de menţinerea şi sporirea relevan-ţei NATO. Am menţionat deja că România sprijină în mod concret proce-sul de adaptare a strategiilor şi structurilor aliate, dorind să contribuie lasporirea eficienţei NATO.

• România, promotor al consolidării relaţiei transatlantice. Deoarececonsideră că obiectivele fundamentale ale Europei şi Statelor unite coin-cid, ţara noastră promovează ideea că relaţia transatlantică trebuie să fieputernică şi durabilă, exprimând opinia că este important ca SuA să fieimplicate în afacerile europene, mai ales în domeniul securităţii.

• România, catalizator al consensului în cadrul Alianţei. Prin exerci-

75februarie, 2011


tarea funcţiei de preşedinte al unor organizaţii regionale cu diverse ocazii,dintre care cea mai semnificativă fiind în 2001 la OSCE, România a ară-tat că are capacitatea de a-şi asuma în plan politic rolul de mediator al con-sensului, ceea ce demonstrează că ţara noastră este capabilă să sprijine for-marea consensului necesar în procesul de luare a deciziilor şi în cadrulAlianţei.

• Generator de idei şi iniţiative. Având experienţa proceselor de refor-mă pe care le-a parcurs pe drumul către NATO, România doreşte să seimpună încă de la început ca un stat capabil să promoveze iniţiative, ideişi concepte, care să consolideze noul rol al Alianţei.

• Contribuitor cu expertiză în probleme regionale. După mai mult de15 ani de implicare activă în numeroase iniţiative de cooperare regională,România apreciază virtuţile diplomaţiei apărării ca un instrument util folo-sit pentru a promova schimbarea mentalităţilor, transparenţa, încrederea şimodernizarea structurilor militare.

• Susţinător activ al reformelor în statele candidate la NATO. Datorităpoziţiei sale geografice, precum şi datorită rolului activ jucat de ţara noas-tră în asigurarea securităţii şi stabilităţii spaţiului învecinat, România estedirect interesată să ofere experienţa acumulată şi să susţină dezvoltareadialogului, cooperării şi parteneriatului în cadrul Consiliului de ParteneriatEuro-Atlantic (EAPC) şi Dialogului Mediteranean. Ţara noastră are oexperienţă semnificativă în ceea ce priveşte reformele democratice şi mili-tare. De aceea, România va împărtăşi din experienţa sa şi va acorda asis-tenţă şi sprijin statelor din regiune angajate în procesul de reformă militară.

Doresc să închei prin următoarea remarcă: noi nu avem nicio îndoială căintegrarea României în NATO este un câştig pentru stabilitatea şi securitatearegională în Balcani, zona Mării Negre, Caucazul de Sud şi chiar în OrientulMijlociu şi Asia Centrală. Acest lucru trebuie însă dovedit aliaţilor şi partene-rilor noştri şi aceasta este sarcina noastră în perioada următoare.



BIBLIOGRAFIE

*** Legea apărării naţionale a României, în: „Monitorul Oficial”, 1994.*** AJP-01(D), Allied Joint Doctrine, cap III.*** AJP-03, Allied Joint Operations, cap II.

Pop Mureşan Laurenţiu, Bonciu Aurel Florentin – Politica Europeană deSecuritate şi Apărare – elemente de influenţare a României în domeniul poli-ticii de securitate şi apărare, Institutul European din România, Studii deimpact II, Studiul nr.4, Bucureşti, 2004.

http://www.mapn.ro. – Strategia de securitate naţională a României, 2010. http://www.mapn.ro. – Strategia militară a României, 2006.

NOTE:

1 Sun Tzî, „Arta războiului”, Editura Militară, Bucureşti, 1976, p.43. 2 „Doctrina acţiunilor întrunite ale Forţelor Armate”, Tipografia Militară a MApN,

Bucureşti, 2001, p.88.3 Elemente de strategie militară, Editura Militară, Bucureşti, 1975, p.205.4 vasile Marin, „Elemente de analiză geopolitică şi geostrategică a spaţiului”,

Editura Fundaţia Dacia, universitatea Sextil Puşcariu, Braşov, 2000, p.216.

77februarie, 2011


Comanda şi controlulForţelor Terestre în operaţiile de răspuns la criză. Rolul structurilorISTAR în asigurarea superiorităţii decizionale (1)

COLONEL DR.vASILE CERBu

Résumé Les nouveaux défis de sécurité générées par des processus tels

que la mondialisation et la fragmentation sont ajoutés aux formes tra-ditionnelles de vulnérabilités, générant des risques et des menaces decrises, qui peuvent atteindre le stade d'un conflit qui peut se dévelop-per dans cette phase. Exigence de l'OTAN pour être en mesure de con-trer la menace et la nature des responsabilités qui lui incombent, sup-posons que l'armée roumaine (et, implicitement, l’Armée de TerreRoumaine), à développer les capacités qui permettent de mener desopérations sur leur territoire, dans la zone de la responsabilité del'OTAN, et dans un environnement plus large, constamment influencéepar des facteurs qui déterminent et exigent un changement ou peutgénérer une crise d’une intensité différente.

Cuvinte-cheie: cercetare, comandă, control, criză, decizie,informaţii, ISTAR, operativ, ORC, supraveghere, tactic.


N oile provocări la adresa securităţii, generate de suprapunerea unorprocese precum globalizarea şi fragmentarea, se adaugă formelor

clasice de vulnerabilităţi, riscuri şi ameninţări generatoare de crize, care potparcurge inclusiv etapa de conflict, respectiv pot evolua în această etapă.Cerinţa Alianţei Nord-Atlantice de a fi în măsură să contracarăm ameninţări-le, precum şi natura responsabilităţilor care-i revin, presupun ca ArmataRomâniei, şi implicit Forţele Terestre, să-şi dezvolte acele capabilităţi care facposibilă desfăşurarea de operaţii pe teritoriul naţional, în aria de responsabili-tate a NATO, cât şi într-un mediu mai extins, influenţat în permanenţă de fac-tori care determină şi impun schimbarea sau care pot genera crize de intensi-tate diferită.

În toate situaţiile în care interesele naţionale ale statului român sunt ame-ninţate sau securitatea statelor aliate este afectată, Armata României trebuie săfie în măsură să descopere şi să acţioneze atât împotriva ameninţărilor con-venţionale, cât şi a celor asimetrice, independent, în cooperare cu alte institu-ţii ale statului român, cât şi în cadrul Alianţei1, pentru realizarea acestui obiec-tiv fiindu-i necesar un sistem de comandă şi control performant.

Sistemul de comandă-control a Forţelor Terestre, parte integrată a siste-mului de comandă-control al Armatei Române, este un element esenţial fărăde care întrebuinţarea în operaţii a acestora nu ar fi posibilă. Acest sistemsuportă un proces continuu de modelare care, pe baza experienţei acumulatede Armata României şi în cadrul Alianţei, asigură realizarea arhitecturii pen-tru cele mai adecvate măsuri de răspuns, atât în timp de pace, cât şi în situaţiide criză (inclusiv în etapa de conflict – forma de maximă violenţă pe care opoate parcurge o stare de criză).

Arhitectura sistemului de comandă-control a Forţelor Terestre trebuie săasigure realizarea unui flux informaţional-decizional eficient, care să facăposibilă o reacţie adecvată în contextul noilor fizionomii ale crizelor. Estenecesară o delimitare clară a structurilor de comandă-control cu sarcini ope-raţionale, de cele cu sarcini administrative.

Întrebuinţarea structurilor de forţe terestre în litera şi spiritul misiunilorlor legale are loc, în exclusivitate, în baza deciziei autorităţilor constituţiona-le abilitate, care poartă întreaga responsabilitate pentru legalitatea hotărârilorluate şi pentru directivele date în acest sens2.

Pentru a vizualiza spaţiul de luptă, a evalua situaţia, a direcţiona şi coor-dona operaţiile în vederea realizării obiectivelor în operaţiile de răspuns la

79februarie, 2011

Comanda şi controlul Forţelor Terestre în operaţiile de răspuns la criză. Rolul structurilor ISTAR în asigurarea superiorităţii decizionale (1)

criză, comandanţii desemnaţi să asigure comanda şi controlul structurilor dinforţele terestre la nivel operativ şi tactic, prelucrează un mare volum de infor-maţii. Principalele cerinţe ale exercitării comenzii la nivel operativ şi tactic înforţele terestre sunt reprezentate de vizualizarea situaţiei curente şi viitoare aadversarului/ inamicului/ ameninţărilor şi a forţelor proprii, formularea con-cepţiei şi direcţionarea operaţiei de răspuns la criză.

Componentele procesului de comandă şi control

Pentru a permite manifestarea iniţiativei subordonaţilor şi exploatareaoportună a ocaziilor favorabile ivite în aria de confruntare/operaţii, actul decomandă-control trebuie să fie ferm, dar suficient de flexibil. Comanda-con-trolul se exercită din locul unde se află comandantul, care se poate găsi fie lao unitate din subordine, fie în deplasare, fie la punctul de comandă al structu-rii proprii. Comanda-controlul operaţiei de răspuns la criză poate fi definită caun proces prin care comandantul impune subordonaţilor voinţa şi intenţiilesale privind acţiunile militare şi include autoritatea şi responsabilitateacomandantului asupra unei structuri militare de nivel operativ sau tactic3. Aretrei componente fundamentale: decizia, conducerea şi controlul4.

Decizia comandantului, în accepţiunea atât a specialiştilor militari stră-ini cât şi români, poate fi definită ca fiind anticiparea activităţilor care vor fideclanşate şi rezultatele care pot fi aşteptate prin punerea în practică a aceste-ia şi reflectă caracterul ireversibil al operaţiilor începute şi consecinţele ciclu-lui decizional. La nivelul structurilor militare ale forţelor terestre (nivel ope-rativ şi tactic), luarea deciziei implică judecăţi strategice, operative şi tactice,în funcţie de situaţii, care-l obligă pe comandant să soluţioneze în mod conti-nuu şi cu operativitate problemele, dacă să decidă, când şi ce să decidă.

Conducerea vizează influenţa exercitată de comandant asupra personalu-lui, individual şi în grup, fiind concentrată mai ales asupra relaţiei specificecare se stabileşte între acesta şi subordonaţii săi. Conducerea presupune urmă-toarele cerinţe: a) asumarea responsabilităţii deciziilor; b) loialitate faţă desubordonaţi; c) direcţionarea forţelor şi resurselor repartizate către finaluldorit; d) stabilirea unui climat de lucru în echipă care să asigure succesul;e) curaj fizic şi moral în faţa obstacolelor şi dificultăţilor şi o viziune care



focalizează dar şi anticipează cursul operaţiilor viitoare.Controlul constituie acea secvenţă a comenzii operaţiei de răspuns la

criză prin care comandantul structurii militare implicate realizează următoa-rele obiective: a) îşi exercită autoritatea cu care este învestit asupra marii uni-tăţi/unităţii proprii şi a celor primite temporar sub comandă (control); b) influ-enţează evenimentele într-o anumită zonă de operaţii şi între anumite limitede timp; c) evaluează şi monitorizează starea eficienţei organizaţionale;d) identifică abaterile faţă de standardele stabilite şi le corectează. Activităţilede control trebuie să asigure5: a) sincronizarea acţiunilor în toate zonele deresponsabilitate; b) măsurarea, raportarea şi corectarea performanţei unităţi-lor aflate sub comandă/control operaţional fără a afecta în mod semnificativlibertatea de acţiune a acestora; c) menţinerea sau delegarea autorităţii;d)exercitarea comenzii dintr-un punct critic din spaţiul de acţiune şi posibili-tatea revederii planurilor viitoare concomitent cu desfăşurarea operaţiilorcurente.

Relaţiile de comandă-control

Comandamentele/comenzile structurilor forţelor terestre acţionează per-manent pentru orientarea şi menţinerea sub control a unităţilor din subordine(inclusiv a structurilor ISTAR – informaţii, supraveghere, determinare ţinte,cercetare), precum şi pentru alocarea corespunzătoare a resurselor în vederearealizării efectului final stabilit.

Pe timpul participării la operaţii de răspuns la criză în mediul multinaţio-nal, din punct de vedere al comenzii şi al controlului şi datorită necesităţii dea asigura interoperabilitatea între forţele participante, apar o serie de proble-me noi pe care nu le regăsim într-o acţiune militară executată în mod indepen-dent de către o singură naţiune.

Acestea, în opinia majorităţii specialiştilor militari, au în principal doarcauze majore:

a) diferenţele mari existente în abordarea doctrinară a operaţiilor derăspuns la criză (planificare, execuţii etc.) de către armatele diferitelorstate participante;

b) posibila fricţiune pe care o presupune existenţa şi funcţionareaunui lanţ de comandă-control multinaţional.

urmare a acestor aspecte, la nivelul Alianţei, în domeniul comenzii şi

81februarie, 2011


controlului au fost imaginate şi implementate o serie de concepte, precumtransferul de autoritate, comandă completă/ totală, comandă/ control operaţio-nal/operaţional sau tactic/ tactic, care au rolul de a rezolva aceste probleme.

Pe timpul participării la operaţii de răspuns la criză (ORC) în mediulmultinaţional, România păstrează autoritatea naţională completă (totală) asu-pra structurilor de forţe terestre participante, putând decide, în funcţie de evo-luţia situaţiei din aria de confruntare/operaţii şi în urma consultărilor cu alia-ţii, creşterea numărului acestora, diminuarea sau chiar retragerea lor.

În acest sens, o importanţă deosebită o are stabilirea personalului careexercită funcţia de comandant al contingentului naţional, care este învestit cuautoritatea comenzii depline asupra forţelor naţionale şi reprezintă elementulde păstrare a suveranităţii naţionale.

Participarea structurilor militare naţionale de forţe terestre la ORC înmediul multinaţional se realizează în urma unor negocieri concretizate prinsemnarea de către părţi a unor memorandumuri de înţelegere şi acorduri teh-nice, prin care se stabilesc, de regulă, următoarele6:

a) tipul de subordonare a forţei din punct de vedere al comenzii şicontrolului;

b) regulile de angajare; c) responsabilităţile privind susţinerea logistică a misiunii; d) modul de transfer al autorităţii asupra forţelor; e) alte aspecte legate de specificul misiunii.

Subordonarea şi transferul de autoritate al structurilor de forţe terestre auloc în procesul de proiecţie şi generare a forţelor pentru îndeplinirea unormisiuni, pe teritoriul naţional sau în afara acestuia, sub comandă naţională(militară sau a altor instituţii) sau multinaţională. Din punctul de vedere alrelaţiilor faţă de eşalonul superior, structurile militare de forţe terestre se potgăsi în una din următoarele relaţii de subordonare:

a) subordonare organică/ permanentă; b) subordonare temporară.

În ceea ce priveşte transferul de autoritate, din perspectiva conduceriiORC, acesta reprezintă activitatea/ actul material prin care se atribuie dreptulde comandă-control – într-una din formele sale menţionate anterior – unuicomandament, altul decât cel naţional, asupra unei structuri de forţe terestrecare operează în mediul multinaţional.

În cadrul Alianţei şi în accepţiunea specialiştilor militari ai acesteia,transferul de autoritate (TOA) reprezintă o acţiune prin care o naţiune mem-



bră sau un comandament NATO predă comanda sau controlul operaţional/tactic al forţelor specificate către un alt comandament NATO7.

Din punct de vedere al legislaţiei naţionale, participarea României laoperaţii multinaţionale, prin urmare (în mod implicit) şi activitatea de trans-fer de autoritate, este reglementată, generic, de Legea nr. 45/1994 a apărăriinaţionale a României, care prevede că în interesul securităţii colective şi potri-vit obligaţiilor asumate de România prin tratate internaţionale, la solicitareapreşedintelui României, se supune Parlamentului spre aprobare participareacu efective şi tehnică militară la constituirea forţelor internaţionale destinatemenţinerii păcii sau în scopuri umanitare8 şi, mai detaliat, de către Legea nr.42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara statului român.

În conformitate cu procedurile acesteia din urmă, transferul de autoritate seefectuează de către Ministerul Apărării Naţionale şi reprezintă acţiunea princare România predă comanda-controlul la nivel operaţional şi tactic al forţelorsale participante într-o anumită misiune comandantului sau comandamentuluistrăin care este învestit cu autoritatea comenzii-controlului misiunii respective,iar participanţii la misiune execută ordinul comandantului Forţei – conformaranjamentelor de comandă-control stabilite. De asemenea, structurile de forţeterestre participante la ORC în afara statului român pot avea sub comandă-con-trol operaţional şi tactic unităţi sau subunităţi ale forţelor armate străine9.

În opinia noastră, transferul de autoritate asigură eficienţa ORC desfăşu-rate de către structurile naţionale de forţe terestre în mediul multinaţional, curespectarea suveranităţii statale a României şi a principiilor şi normelor dedrept internaţionale, realizându-se în baza unor documente oficiale. Acestease încheie/ semnează înaintea proiecţiei structurilor de forţe terestre în spaţiulde confruntare/ operaţii, cele mai importante fiind:

– mandatul Consiliului de Securitate al ONu; – scrisoarea/acordul secretarului general al NATO privind participa-

rea unor contingente naţionale la forţa întrunită multinaţională, adresatăconducerii politico-militare a României;

– hotărârea Parlamentului privind aprobarea participării unor forţenaţionale la ORC multinaţionale;

– acordul privind statutul forţelor; – aranjamentele de comandă-control la nivelul forţei multinaţionale etc.

Rezultatul realizării transferului de autoritate este reprezentat de punereastructurii de forţe naţionale (implicit de forţe terestre), din punct de vedere alsubordonării şi relaţionării pe verticală, cu celelalte elemente care compun

83februarie, 2011


forţa multinaţională, într-una din următoarele situaţii: comandă operaţională;control operaţional; comandă tactică; control tactic.

Comanda operaţională reprezintă autoritatea acordată unui comandantde a atribui misiuni sau sarcini comandanţilor aflaţi în subordine, de a desfă-şura unităţi, de a reatribui forţe şi de a reţine sau delega controlul operaţionalşi (sau) tactic după cum apreciază ca fiind necesar10. Astfel, conform acesteidefiniţii, comandantului Forţei nu-i este atribuită autoritatea de a modificaorganizarea de bază a unei unităţi, nu-i poate încredinţa sarcini noi, unitateanu poate fi dislocată în altă arie de confruntare/ operaţii, dar poate modificaorganizarea şi relaţiile de comandă, în condiţiile în care structura de bază aunităţii rămâne intactă.

Prin control operaţional înţelegem autoritatea delegată de a dirija forţe-le atribuite în aşa fel încât un comandant să poată executa misiuni sau sarcinispecifice care de obicei sunt limitate, de a desfăşura unităţile din subordineimplicate şi de a reţine sau delega controlul tactic al acestora11. Nu includecontrolul administrativ şi logistic.

Comanda tactică este definită ca fiind autoritatea delegată unui coman-dant de a atribui misiuni forţelor aflate sub comanda sa pentru îndeplinireaobiectivelor stabilite de autoritatea mai înaltă (eşalonul superior)12.

Conducerea detaliată – şi, de regulă, locală – precum şi controlul depla-sărilor sau manevrelor necesare pentru îndeplinirea misiunilor sau obiective-lor stabilite reprezintă ceea ce generic denumim control tactic13.

În oricare din aceste situaţii în care se poate afla contingentul românescde forţe terestre (implicit structurile ISTAR), dacă se primeşte ordin de exe-cutare a unei misiuni care contravine normelor de drept internaţional, de dreptnaţional sau a obiceiului războiului, se refuză executarea acestuia14.

Ceea ce trebuie subliniat este faptul că în nicio situaţie, în ORC multina-ţională, indiferent de caracterul sau de tipul transferului de autoritate agreat,nu va exista o relaţie de subordonare a structurilor ISTAR de tip „comandătotală”, aceasta fiind atribut naţional (prin Direcţia Informaţii Militare).

Pentru definirea termenilor prin care se stabilesc diferitele tipuri de rela-ţii, specialiştii militari, atât români cât şi străini, au ajuns la puncte de vederecomune. O excepţie o constituie specialiştii militari români în domeniul infor-maţiilor militare de la nivel strategic, care au impus o definire particulară atermenilor de comandă şi control operaţional şi tactic, cât şi a celor de coman-dă şi control administrativ asupra structurilor de informaţii militare speciali-zate (Bg. Inf. Mil.) aflate sub comandă operaţională a Direcţiei Informaţii



Militare şi comandă administrativă a Statului Major al Forţelor Terestre, însensul transferului unor competenţe specifice comenzii-controlului adminis-trativ spre comanda-controlul operaţional.

Sistemul de comandă-control a Forţelor Terestre în operaţiilede răspuns la criză

Pentru exercitarea comenzii şi controlului la nivelul Forţelor Terestre(implicit al elementelor ISTAR), este necesar un sistem de comandă-control,parte a sistemului militar naţional de comandă- control, care să cuprindă:

– structurile de comandă şi control; – lanţul de comandă; – sistemul de sprijin.

Acest sistem trebuie să fie flexibil, robust, fiabil şi capabil să asigure,comandanţilor tuturor structurilor, condiţiile necesare executării misiunilor şirealizării scopurilor propuse la toate nivelurile ierarhice ale forţelor terestre(tactic şi operativ).

Structurile de comandă-control a Forţelor TerestreStructurile de comandă-control ale Forţelor Terestre sunt reprezentate de

centre şi de comenzi/ comandamente care îşi vor exercita competenţele spe-cifice în domeniile operaţional şi administrativ.

La nivel strategic, comanda operaţională a Forţelor Terestre se exercităde către şeful Statului Major General prin Centrul de Conducere Operaţională,care este componentă a Centrului Naţional Militar de Comandă. Acesta exe-cută următoarele atribuţii:

a) comanda operaţională a Componentei Operaţionale Terestre(COT);

b) comanda operaţională a structurilor de forţe terestre angajate însoluţionarea urgenţelor civile şi a celor aflate în misiuni în afara teritoriu-lui naţional;

c) comanda operaţională a structurilor de forţe terestre care participă/execută supravegherea şi avertizarea timpurie (supravegherea electronică,supravegherea terestră, supravegherea CBRN, supravegherea aeriană).

85februarie, 2011


La nivel operativ, comanda şi controlul operaţional a forţelor terestre serealizează prin Centrul de Conducere Operaţională (CCOp), şeful StatuluiMajor al Forţelor Terestre (SMFT) şi şeful Componentei de Operaţii Speciale(COS) – numai pentru structurile de forţe pentru operaţii speciale din compu-nerea forţelor terestre. La ordin, se poate constitui Comandamentul ForţelorÎntrunite (CFI), care exercită comanda-controlul categoriilor de forţe ale arma-tei (inclusiv forţele terestre), şi Comandamentul pentru instruire, educaţie, doc-trine şi mobilizare (CIEDM), care asigură comanda-controlul activităţilor spe-cifice.

La nivel tactic, comanda-controlul structurilor de forţe terestre se reali-zează de comandamentele/ comenzile componentei operaţionale terestre şi amarilor unităţi, unităţilor şi subunităţilor/ formaţiunilor, pentru îndeplinireamisiunilor stabilite.

Comanda administrativă a Forţelor Terestre se exercită astfel: a) la nivel strategic, de către Statul Major General; b) la nivel operativ, de către Statul Major al Forţelor Terestre; c) la nivel tactic, de către comandamentul/ comenzile de divizie, bri-

găzi, unităţi/ formaţiuni militare15.La instituirea stării de asediu şi a stării de urgenţă unele atribuţii ale

administraţiei publice centrale de specialitate şi ale administraţiei publicelocale trec în competenţa autorităţilor militare sau a altor autorităţi publice,conform decretului de instituire a stării de asediu sau a stării de urgenţă16.

Starea de asediu şi starea de urgenţă se instituie de preşedinteleRomâniei, prin decret, contrasemnat de primul-ministru, publicat în„Monitorul Oficial“ al României şi aprobat de Parlamentul ţării în termen decel mult cinci zile de la instituirea uneia din cele două situaţii17. Structura careasigură comanda-controlul operaţiilor specifice şi competenţele acesteia sestabileşte prin decretul de instituire a celor două stări. În principiu, comanda-controlul operaţiilor de aplicare a măsurilor dispuse prin decretul de institui-re a stării de asediu revine Ministerului Apărării Naţionale. În cazul instituiriistării de urgenţă, coordonarea măsurilor dispuse prin decret revineMinisterului Administraţiei şi Internelor18.

În situaţia instituirii stării de urgenţă, structurile de forţe terestre sprijinăforţele Ministerului Administraţiei şi Internelor, la cererea acestuia adresatăMinisterului Apărării Naţionale/ Statului Major General, în baza hotărâriiConsiliului Suprem de Apărare a Ţării, în limitele şi condiţiile stabilite deacestea, în misiuni pentru care au instruirea şi dotarea corespunzătoare19.



Pe durata stării de urgenţă, instituită ca urmare a iminenţei producerii oriproducerea unor calamităţi care fac necesară prevenirea, limitarea sau înlătu-rarea, după caz, a urmărilor unor dezastre, structurile de forţe terestre partici-pă la aplicarea unor măsuri sub comanda-controlul comandamentelor/ comen-zilor proprii. Gestionarea acestor măsuri dispuse revine Sistemului Naţionalde Management a Situaţiilor de urgenţă, sub conducerea nemijlocită a minis-trului administraţiei şi internelor şi în coordonarea primului-ministru20.

Autoritatea structurilor de comandă-control ale Ministerului ApărăriiNaţionale se impune prin ordonanţe sau ordine. Pe durata stării de asediuordonanţa se emite de ministrul apărării naţionale (când starea de asediu esteinstituită pe întreg teritoriul naţional) sau de comandanţii de mari unităţi înraza teritorială pentru care au fost împuterniciţi de şeful Statului MajorGeneral, când starea de asediu a fost instituită doar în anumite unităţi admi-nistrativ-teritoriale.

În funcţie de situaţia operativă concretă din unităţile administrativ-terito-riale în care a fost instituită starea de asediu sau starea de urgenţă, ConsiliulSuprem de Apărare a Ţării poate dispune ca unităţile militare destinate apără-rii (inclusiv structurile de forţe terestre) să fie trecute în trepte superioare alecapacităţii de luptă, potrivit planurilor întocmite, inclusiv completarea lor curesurse umane ori materiale conform organizării de război.21

Pentru executarea măsurilor care le revin, structurile de comandă-controlale forţelor terestre pun în aplicare planurile de cooperare şi de acţiune speci-fice, stabilesc forţele şi mijloacele necesare punerii lor în aplicare şi asigurăcunoaşterea de către personalul din subordine a obligaţiilor ce îi revin.

Lanţul de comandă

Lanţul de comandă în baza căruia se exercită comanda-controlul structu-rilor forţelor terestre (implicit ISTAR) este structurat ierarhic şi includecomandanţii/ şefii din structura de forţe a Armatei României, astfel:

• la nivel strategic – şeful Statului Major General, Şeful DirecţieiGenerale de Informaţii a Apărării prin Direcţia Informaţii Militare – J.2(pentru structurile ISTAR) şi comandantul Centrului Naţional Militar deComandă;

87februarie, 2011


• la nivel operativ – comandantul Centrului de ConducereOperaţională, şeful Statului Major al Forţelor Terestre şi comandantulComponentei Operaţiilor Speciale (numai pentru structurile de operaţiispeciale din compunerea Forţelor Terestre);

• la nivel tactic – comandantul Componentei Operaţionale Terestre,comandanţii de mari unităţi (unităţi, subunităţi, formaţiuni militare).

În operaţii multinaţionale, lanţul de comandă, la nivelul ariei de confrun-tare (operaţii), include pe comandantul grupării de forţe la nivel de arie deconfruntare (operaţii) şi comandantul marii unităţi (grupării de forţe) în com-ponenţa căreia s-a găsit structura de forţe terestre naţionale. Lanţul de coman-dă trebuie să asigure realizarea principiului unităţii de comandă, planificareacentralizată şi execuţia descentralizată, unitatea de efort şi reducerea timpuluinecesar luării deciziei şi, implicit, asigurarea superiorităţii decizionale.

Superioritatea decizională permite structurilor de forţe terestre angaja-te în operaţii de răspuns la criză sau planificate a participa la acest tip de ope-raţii să obţină şi să menţină iniţiativa – principiu fundamental al oricăreiacţiuni militare. Prin obţinerea şi menţinerea iniţiativei, structurile ISTAR deforţe terestre au un rol deosebit de important şi sunt capabile să controlezecursul, direcţia şi ritmul acţiunilor, să-şi stabilească obiective şi să-şi planifi-ce modalităţi de realizare a acestora, permite acestora să realizeze o planifica-re adaptivă şi o implementare proactivă. Această situaţie va impune adversa-rului o poziţie reactivă. Este esenţial ca adversarul să fie pus în situaţia de aavea doar „răspunsuri aşteptate” la propriile decizii ale comandantului struc-turilor de forţe terestre.

În situaţiile complexe şi ambigui generate de crize, nu este posibil deanticipat, întotdeauna, cum va reacţiona adversarul cu certitudine. De aceea,aprecierile despre ce răspuns vor primi acţiunile noastre din partea adversaru-lui şi care dintre ele vor fi mai indicate devin foarte importante. Aceasta con-stituie o bază a ciclului adaptativ de luare a deciziilor, în care opţiunile suntgenerate, testate, evaluate şi aplicate (dacă asigură succesul), sau abandonateîn caz contrar22.

Superioritatea decizională se referă nu numai la aspectul „uman”, prin carese obţine o decizie mai bună, ci este o noţiune mult mai cuprinzătoare, careinclude şi atribute organizaţionale şi operaţionale, care dau valoare deciziei şiprevalează în spaţiul decizional. Din această perspectivă, superioritatea decizio-nală cuprinde trei domenii importante: uman, organizaţional şi operaţional.



Sistemul de sprijin al comenzii şi controlului Forţelor Terestre

Sistemul de sprijin constituie unul din elementele esenţiale ale sistemu-lui de comandă-control a structurilor de forţe terestre şi cuprinde subsistemulde informaţii militare, subsistemul de comunicaţii şi informatică, subsistemulde sprijin logistic, punctele de comandă şi procedurile de comandă-control23.

Rolul structurilor ISTAR în asigurarea superiorităţii decizionale

Subsistemul de informaţii militare (compus din elementele ISTAR) alstructurilor de forţe terestre reprezintă un ansamblu de elemente interrelaţio-nate (forţe, mijloace, acţiuni şi măsuri), conceput într-o idee unitară, în scopulasigurării de informaţii oportune şi eficiente, conducerii acestora şi a elemen-telor de comandă-control a Forţelor Terestre, de la nivelurile operativ şi tac-tic, pe timpul managementului situaţiilor de criză. Acesta este element al pute-rii de luptă a structurilor de forţe terestre şi asigură informaţii relevante, pro-cesate, pentru comandant şi statul său major, în exercitarea comenzii şi con-trolului24. De asemenea, apreciem că informaţiile sunt cea mai importantăresursă aflată la dispoziţia comandantului. Informaţiile de la toate eşaloanele,din toate sursele, generează imaginea operaţională comună recunoscută aameninţărilor, riscurilor şi vulnerabilităţilor din aria de confruntare/ operaţii.În urma interpretării imaginii operaţionale comune integrate/ recunoscute,comandanţii înţeleg situaţia şi iau decizii.

(continuare în nr. 2/ 2011)

NOTE: 1 Cf. Colectiv, „Concepţia privind comanda şi controlul structurii de forţe în

Armata României“, CP 1/ S-119 din 09.02. 2010, p.5.2 Cf. Colectiv, FT-1, „Doctrina operaţiilor Forţelor Terestre“, Bucureşti, 2006,

art. 0201.3 Cf. AJP-3.4. (A) Non-Article 5, Crisis Response Operations, project, 2004,

art. 0202, 0206.4 Cf. FM 22-100, „Army Leadership“, 1990, pct.1.6.

89februarie, 2011


5 Cf. Colectiv, FT-1, „Doctrina operaţiilor Forţelor Terestre“, Bucureşti, 2004,art. 0207.

6 Cf. Lt.col. Ion vlad, „Războiul bazat pe reţea şi operaţiile bazate pe efecte înviziunea strategiei de transformare a Armatei României“, teză de doctorat, Bucureşti,2010, p.195.

7 Cf. AAP – 6 (2007), „Glosar NATO de termeni şi definiţii (engleză, franceză,română)“, p.532.

8 Cf. Legea nr. 45/1994 a apărării naţionale a României, art.5.9 Cf. Legea nr.42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teri-

toriului statului român, art.11.10 Cf. AAP-6 (2007), Glosar NATO de termeni şi definiţii (engleză, franceză,

română), p.11.11 Op.cit., p.O-06.12 Op.cit., p.T-03.13 Op.cit., p.T-04.14 Cf. Legea nr.42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teri-

toriului statului român, art.12.15 Cf. Colectiv, FT-1, „Doctrina operaţiilor Forţelor Terestre“, Bucureşti, 2006, art.

0211-0212. 16 Cf. Legea nr.453/01.11.2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a

Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu şi a stării de urgenţă, art.7, aln.1.17 Op. cit., art.10 şi art.18.18 Op. cit., art.17-18.19 Op. cit., art.18, pct. 3-4.20 Op. cit., art.19-20.21 Op. cit., art 21, aln.1.22 Cf.Anne-Marie Grisogova, „Transitioning a Brigade to an Adaptive

Organisational Stance“, Workshop Paper, Defence, Science and TechnologsOrganisation, Adelaide, 2008, p.1-2.

23 Cf. The Battle Staff Smartbook, second edition, The Lightning Press, Lakeland-Florida, 2005, p.5.1-5.3.

24 FM 3.0, Operations, Washington DC, 14 June 2001, p.3.1.



Tulburarea post-traumatică. Abordări

MARIA-MAGDALENA MACARENCO

AbstractPost-traumatic stress disorder (PTSD) is an emotional illness

that develops when a person is exposed to a highly dangerous, veryterrifying, possibly life-threatening event. Trauma can be relativedepending on the reaction of the person experiencing it. Seeminglyminor or “normal human events" can cause extreme trauma responsesin some people, for example. Likewise, not all people exposed to war,for example, will develop PTSD.

The early intervention is crucial in the treatment’ success.Treatment with medications alone does not and cannot transformPTSD, it can only control or alleviate some symptoms, and symptomcontrol remains dependent upon the medication regimen. At their best,these drugs only serve to delay the inevitable confrontation with thepain, suffering, grief and guilt, buried deep inside.

Genetics explains a substantial part of the vulnerability in deve-loping this disorder.

Cuvinte-cheie: stres post-traumatic, vulnerabilitate genetică,intervenţie psihoterapeutică.

T ulburarea de stres post-traumatic (TSPT) reprezintă o condiţie carea acompaniat nu doar războaiele moderne, ci toate războaiele.

Clusterul său de simptome a fost prima oară diagnosticat ca „nostalgie” prin-

91februarie, 2011

tre soldaţii suedezi în 1678. Medicii germani numeau această stare „heim-weh” iar francezii „maladie du pays”, ambele însemnând „boala de ţară”,însemnând angoasa militarului care îşi doreşte să scape de zona de luptă şi săse întoarcă acasă. Spaniolii au denumit-o „estar rote”, care descrie condiţiasufletului ca urmare a războiului - „a fi sfărâmat”. În Primul Război Mondials-a vorbit despre „şocul obuzului”, considerându-se că explozia unui obuzschimbă presiunea atmosferică din preajma soldaţilor, afectându-le sistemulnervos. Soldaţii care manifestau simptome ale TSPT erau judecaţi ca fiind laşisau ca având o slăbiciune personală, tulburarea fiind recunoscută ca „nevrozăde luptă” sau „nevroză traumatică”, denumiri care erau o reflectare a stigmeisociale. 306 militari britanici au fost executaţi în timpul războiului pentru laşi-tate, mulţi dintre ei fiind victime ale „şocului de obuz”. În Al Doilea RăzboiMondial se vorbea despre „oboseala de luptă”. Deşi TSPT a fost neluată înconsiderare decenii la rând, războiul din vietnam a adus în atenţia publiculuiaceastă tulburare când medicii au început să o diagnosticheze ca „sindrompost-vietnam”, veteranii din vietnam obligând astfel comunitatea medicală săo recunoască în mod legitim.

Deşi TSPT a existat de secole, abia în 1980 Asociaţia PsihiatricăAmericană a adăugat această tulburare oficial în DSM.

DSM I a apărut în jurul perioadei Războiului din Coreea şi includeaatunci o condiţie numită „reacţie la un stressor major”. DSM II descria o „tul-burare situaţională tranzitorie”. În acest timp, medicii şi specialiştii în sănătatementală au învăţat mai multe despre condiţiile tulburării, iar stigma aplicatămilitarilor începea să dispară. Atunci a fost pentru prima oară când s-a înţelescă simptomele erau încercări ale corpului şi minţii de a procesa trauma; cu altecuvinte, tulburarea era o funcţie a unui proces normal de vindecare. DSM IIIapărea după Războiul din vietnam. Criticii diagnosticului spuneau că politicie-nii şi atitudinile anti-război influenţează formarea şi apariţia diagnosticului.Această atitudine încă persistă printre unii veterani ai Războiului din Irak carevăd TSPT ca pe o problemă a perioadei vietnam şi au dificultăţi în a-şi con-ştientiza propriile simptome. În acelaşi timp în care DSM III începea să se dez-volte, mişcarea feministă a vorbit pentru prima oară despre violenţele familia-le, violurile şi traumele suferite de femei şi copii. Atunci s-a înţeles faptul cănu doar veteranii de război ci şi alte victime ale traumelor dezvoltă aceleaşisimptome ori similare. Cauza TSPT, aşa cum este descrisă în DSM III, inclu-de o traumă dincolo de capacitatea persoanei de a-i face faţă. În DSM Iv o



traumă era văzută ca eveniment care poate cauza moartea, rănirea dar nu esteîn mod necesar dincolo de capacitatea persoanei de a o depăşi aşa cum este înDSM III. DSM Iv a fost revizuit în 2000 şi una dintre schimbări a fost redefi-nirea conceptului de traumă în TSPT. Se stipulează în DSM Iv-TR că eveni-mentul este calificat drept traumă dacă inspiră frică intensă, neajutorare sauoroare în victimă. Acest lucru include evenimente care altădată nu au fost gân-dite că ar cauza TSPT. S-a adăugat, de asemenea, că individul nu trebuie săexperimenteze evenimentul direct, ci că poate fi şi martor la el sau să fie expusîntr-un alt mod, cum ar fi să audă despre el, lucru care de asemenea poate ducela dezvoltarea tulburării. Aceste schimbări reflectă noi înţelegeri despre trau-mă. De exemplu, răspunsul la traumă poate fi transmis din generaţie în gene-raţie, aşa cum apare la copiii şi nepoţii supravieţuitorilor Holocaustului. Deasemenea, copiii care au fost martori la violenţa parentală pot avea TSPT chiardacă nu au fost ţinte ale violenţei. DSM-v care va apărea în mai 2012 va con-ţine ultimele studii legate de TSPT (DeLuca Lisa, 2009).

Explicaţii psihobiologice şi genetice ale experienţei traumatice

Stimulii care ameninţă viaţa, potenţiali traumatici, activează, printre altele,centrii de baraj din hipotalamus ai sistemului nervos autonom şi duc la sintezahormonilor de stres. Regiunea hipocampică şi cortexul cingular sunt mai degra-bă inhibate în stări extreme de excitaţie, astfel că ele nu îşi mai pot îndeplinifuncţia lor de filtru, iar impresiile nu mai sunt percepute şi ordonate categorial.Fragmente senzoriale ieşite din context, în care domină impresii olfactive,vizuale, acustice şi kinestezice iau locul imaginilor percepute ordonate. Acesteimpresii senzoriale, părţi neurocognitive ale „schemei traumei”, rămân timpîndelungat vii şi dacă sunt stimulate din nou, fie prin stimuli situativi, fie laretrăirea dispoziţiei traumatice, ele se întorc sub formă de imagini mneziceintruzive, care repetă adesea peste ani acelaşi scenariu. Caracterul de atempora-litate al acestor fragmente de memorie traumatică sunt puse, ipotetic, pe seamafaptului că eşuează categorizarea şi contextualizarea impresiilor senzoriale, astfelcă pot fi reproduse fidel fragmente de amintiri acauzale, atemporale şi aspaţiale.

93februarie, 2011


Şi alte structuri ale sistemului nervos central care se ocupă cu integrareainformaţiei emoţionale şi cognitive sunt alterate ca urmare a experienţei trau-matice. De exemplu, în corpul calos sunt integrate informaţii din emisfereledreaptă şi stângă şi astfel sunt coroborate caracteristicile gândirii simbolice,orientate spre rezolvarea problemelor, analitice (de la emisfera stângă), cu indi-caţiile de integritate ale comunicării şi percepţiei nonverbale (prelucrate înemisfera dreaptă). O indicaţie despre tulburarea acestei funcţii se conturează încercetările care stabilesc o lateralizare emisferică pronunţată pentru informaţii-le traumatice, în sensul unei activităţi sporite în partea dreaptă şi unei activităţislăbite în emisfera stângă. Studii au demonstrat că pacienţii traumatizaţi pre-zentau o activitate crescută în emisfera dreaptă, mai ales în amigdala şi lobiitemporali mediali. În acelaşi timp a fost stabilită o activitate sporită în cortexulvizual drept iar emisfera stângă, mai ales zona stângă inferioară, în care se aflacentrul vorbirii expresive, a fost comparativ mai puţin activată. Această desco-perire a demonstrat că persoanele care trec printr-o situaţie traumatică o retră-iesc imagistic, nefiind capabili să o exprime în limbaj. Comparaţiile între sta-rea de dinainte şi starea de după o psihoterapie a traumei prin Eye MovementDesensitation and Reprocessing (EDMR) au demonstrat că după o terapie reu-şită creşte activitatea în cortexul cingular dar se diminuează activitatea amig-dalei, ceea ce reprezintă faptul că impresiile traumatice rămân neschimbate,dar se poate face diferenţa între trecut şi prezent, între amintire şi ameninţareactuală. Astfel, se pare că activitatea cortexului cingular este hotărâtoare pen-tru diferenţierea între informaţia internă şi cea externă. EDMR este un procescare stimulează integrarea informaţiei pe cele două niveluri, psihic şi fiziolo-gic, şi care conduce la o elaborare imagistică şi verbală a traumei. Mişcărileoculare ritmice laterale se opun lateralizării produse de traumă, susţinând ast-fel confluenţa dintre informaţia care vine din emisfera dreaptă şi cea care vinedin emisfera stângă (Fischer, Riedesser, 2001).

În societatea modernă, mai mult de 80% din populaţie experimenteazăevenimente de viaţă cu severitate extremă, însă numai 10% dintre femei şi 5%dintre bărbaţi vor dezvolta TSPT în cursul vieţii. Pe de altă parte, persoane cuadevărat predispuse la TSPT nu vor dezvolta această tulburare pentru că dinfericire nu se vor întâlni cu niciun eveniment stresant sever. Se consideră căsimptomele TSPT reflectă modificări induse de stres în sistemul neurobiolo-gic, reprezentând o adaptare neadecvată a acestuia la stresori severi. Nu estefoarte clar dacă anumite modificări neurobiologice din TSPT reflectă o vulne-rabilitate preexistentă sau consecinţele expunerii la traumă. Este cunoscut



faptul că evenimente de viaţă din copilăria timpurie au efecte persistente asu-pra structurii şi funcţionării SNC, fenomen denumit „programarea dezvoltă-rii”. De asemenea, mai este cunoscut că mediatorii hormonului glucocorticoidpot fi implicaţi în acest proces. Studii recente sugerează că mecanismele epi-genetice pot juca un rol important în influenţarea reciprocă dintre expunereala stres şi vulnerabilitatea genetică. Au fost descoperite diferenţe între recep-torii glucocorticoizi (NR3C1) prelevaţi din hipocampusul sinucigaşilor cuistoric de abuz fizic în copilărie şi prelevaţi de la sinucigaşi neabuzaţi în copi-lărie, indicând astfel că aceste mecanisme sunt implicate în adaptarea umanăla stres (videtic Alja, 2009).

Conceptul de „co-variaţie gene-mediu”, aparţinând geneticii comporta-mentale clasice, explică modul în care predispoziţiile genetice pot fi conecta-te la factori de mediu într-o manieră bilaterală: pasivă (când copilul moşteneş-te gene specifice de la părinţi), reactivă (când părinţii reacţionează pozitiv saunegativ la trăsăturile copilului) şi proactiv (când persoana pare să selecteze unmediu care să se potrivească specificului genetic personal).

Rezultate recent publicate despre interacţiunea gene-mediu şi TSPT audemonstrat că proteina FKBP5, implicată în reactivitatea receptorului de cor-tizol, poate fi un predictor important pentru TSPT, explicând legătura dintreseveritatea abuzurilor din copilărie şi această tulburare. un eveniment trau-matic e mult mai probabil să ducă la apariţia TSPT la adulţii care au experi-mentat traume în copilărie şi au FKBP 5, iar trauma a fost fizică sau sexuală(Rozanov vsevolod, 2009). un alt predictor pentru dezvoltarea TSPT estenumărul de evenimente traumatice trăite de subiect.

Natura rezilienţei1 rămâne însă mult mai obscură decât natura vulnerabi-lităţii în termeni de mecanisme genetice, pentru că se bazează mai mult pecele psihologice, sociale şi spirituale.

Abordarea psihoterapeutică a traumei. Intervenţia în criză

Presupune în primul rând asigurarea securităţii celor afectaţi, ceea ceînseamnă adesea îndepărtarea de la locul traumei, lucru care însă nu se poaterealiza întotdeauna în practică. Sentimentul de siguranţă poate fi susţinut princontact corporal nemijlocit, de exemplu prin ţinerea de mână sau cuprinderea

95februarie, 2011


spatelui. victimelor care se află într-o poziţie neajutorată trebuie să li se spunăcă sunt în siguranţă şi că vine un ajutor medical de exemplu. Sentimentul desiguranţă este favorizat şi de informaţii despre evoluţia rănilor, dacă cei afec-taţi o doresc. Cei care ajută trebuie să întreprindă mereu o încercare de expli-caţie, apoi să observe cu grijă reacţia celor afectaţi, care poate fi foarte diferi-tă, după cum ei se află în stadiul de evitare sau de invadare de excitaţii. În celdin urmă caz, relaxarea şi liniştirea trebuie să primeze în faţa informării. Înfaza de negare, cel care ajută trebuie să acţioneze doar cu precauţii şi să nucorecteze decât pozitiv, dacă cei afectaţi relatează evenimentul fragmentat.Mecanismele de apărare trebuie să fie respectate în faza acută, dat fiind fap-tul că ele reprezintă o încercare de autoapărare la care nu se poate renunţa.

Când este restabilit un sentiment bazal de siguranţă şi există posibilitateade a vorbi, victimei i se poate spune că prin reacţia sa la traumă răspundeabsolut normal la o situaţie neobişnuită. Cel care ajută trebuie să perceapăpozitiv izbucnirile emoţionale ca manifestare a comportamentului de copingexpresiv. Dacă victimele îşi fac reproşuri pentru comportamentul lor necon-trolat, poziţia de susţinere emoţională poate acţiona despovărător. În cazulparaliziei emoţionale, retragerii şi apatiei victimei în faza de evitare, cel careajută trebuie să stea la dispoziţie ca simplu partener de discuţie, fără a i seimpune.

Relatarea verbală a evenimentului traumatic trebuie realizată cât maicurând posibil după producerea acestuia. Cu cât subiectul va pune în acţiunecomportamente de evitare, cu atât anxietatea va fi mai puternică. În timpul cri-zei subiectul se află într-o stare de puternică activare emoţională, fapt ce îidetermină să fie mai dispuşi la dezvăluiri faţă de un ascultător atent şi supor-tiv. El manifestă tendinţa de a repeta relatarea faptelor, fenomen care trebuieîncurajat pentru că are un efect cathartic. Sub aspect terapeutic, descriereaevenimentului şi relatarea cogniţiilor şi a stărilor afective trăite reprezintăprima formă de expunere. Expunerile incomplete sau spontane (amintiri intru-zive, coşmaruri), deşi sunt încercări spontane ale psihicului de a dobândi cat-harsis-ul şi de a se vindeca, au un efect terapeutic mai slab deoarece nu seinclud toţi stimulii condiţionali. Cu cât sunt abordate mai multe detalii în tim-pul expunerii pe plan imaginativ, cu atât aceasta va fi mai completă şi va faci-lita procesul de stingere a simptomelor de stres.

Obiectivul terapeutului constă în a-l ajuta pe subiect să-şi reaminteascăevenimentul traumatic, să accepte faptul că acesta a avut loc şi să procesezegândurile şi stările afective negative.



Scopul unei convorbiri de susţinere este acela de a favoriza elaborareatraumei care corespunde procesului natural de vindecare a rănilor psihice şi,pe de altă parte, de a-i împiedica să cadă într-una dintre extreme, fie în cople-şirea emoţională neajutorată, fie în negare. În faza de intervenţie post-trauma-tică trebuie să fie implicaţi specialişti în psihologie clinică, psihiatri şi psiho-terapeuţi specializaţi pe traumă (Fischer, Riedesser, 2001).

Critical Incident Stress Debriefing (CISD) este o intervenţie în criză careinclude primul ajutor psihologic după un eveniment traumatizant. Metodaeste bazată pe o filosofie de rezistenţă, rezilienţă şi recuperare rapidă ce are caefect scăderea simptomelor şi a riscului dezvoltării unei tulburări de stresporttraumatic. CISM nu este o terapie şi niciun substitut al acesteia, însă efec-tele sale au fost observate şi la mai mult de trei luni de la eveniment.

Psihoterapia post-traumatică

Deoarece PTSD are simptome atât de variate, o combinaţie de psihotera-pie şi medicaţie2 este adesea necesară. Programele psihoterapeutice cu ceamai mare eficienţă demonstrată includ psihoterapia cognitiv comportamenta-lă, variante ale terapiei prin expunere, inocularea stresului, EMDR şi multecombinaţii ale acestor proceduri. Bazată pe evidenţa unui studiu controlat,armata ucraineană a plasat EMDR în categoria celor mai eficiente procedurifolosite în tratamentul PTSD, alături de terapia cognitiv-comportamentală(udovyk Oleg, 2009).

Psihoterapiile de orientare psihodinamică şi cele eclectice, deşi folositela scară largă, nu au fost suficient testate ca tratament pentru PTSD. Totuşi,tehnicile experienţiale sunt considerate de unii autori (Tick Edward, 2005)mult mai potrivite în abordarea traumelor cauzate de război, întrucât favori-zează un nivel ridicat al catharsis-ului, purificării emoţionale şi însănătoşirii.În terapia tradiţională, punctul de vedere prevalent este că vindecarea aparedacă terapeutul rămâne detaşat emoţional de viaţa şi povestea clientului.Terapiile traumei şi implicit terapiile cu veteranii de război sunt opuse: dacăterapeutul menţine detaşarea şi manifestă poziţia tradiţională de neutralitateterapeutică, elaborarea traumei este îngreunată, povestea rămâne doar povarapacientului şi acest lucru poate duce din nou la retraumatizare. Dacă terapeu-tul manifestă o poziţie angajată, ne-neutră, atunci tocmai în aceste cazuri se

97februarie, 2011


poate ajunge la o modificare spectaculoasă. Deşi terapia prin expunere şi-a dovedit eficienţa3, există pacienţi care nu

doresc sau nu pot efectiv să vizualizeze evenimentul traumatic pentru a da unrăspuns emoţional. În acest punct se poate interveni cu ajutorul realităţii vir-tuale (Rv), metodă care începând cu anul 2003 a fost aplicată în armata ame-ricană pentru pregătirea psihologică a personalului militar înainte de misiuneşi pentru tratarea tulburărilor emoţionale şi cognitive cu care militarii se întor-ceau din teatrul de operaţii. Se consideră că limitele Rv ar fi legate de faptulcă unii pacienţi nu se simt prezenţi în Rv şi că acest procedeu poate fi eficientmai mult în desensibilizare şi nu în tratarea PTSD, care este o tulburare multmai profundă. O altă critică adusă Rv este faptul că nu se stabileşte o relaţieterapeutică ori alianţa terapeutică reprezintă polul opus experienţei traumati-ce, ea oferă un cadru sigur, conferind protecţie şi încredere, fără de care suc-cesul unei terapii este compromis.

De curând, armata americană a trecut la promovarea unui model compre-hensiv care optimizează capacităţile fizice şi cognitive. Conceptul de „totalfitness” oferă cadrul necesar pentru obţinerea rezilienţei forţei militare capa-bile să îndeplinească cerinţele unui război prelungit şi asimetric, în care mili-tarii se află sub presiune crescândă. „Total fitness” reprezintă un concept careintegrează şi optimizează componentele fizice, psihologice, sociale şi spiri-tuale ale dimensiunii umane pentru ca militarii să fie pregătiţi să reuşească înorice situaţie operaţională (Yosick Todd, 2009).

Abordarea psihologiei militareromâneşti a stresului de luptă şi traumatic

Secţia de psihologie militară a S.M.G. a dezvoltat un program complexde asistenţă psihologică a militarilor români participanţi la misiunile din Irakşi Afganistan. Programul cuprinde patru etape: I. Selecţia psihologică; II.Pregătirea psihologică pentru misiune; III. Asistenţa psihologică permanentăpe întreaga perioadă a misiunii; Iv. Evaluarea psihologică post-misiune.

Selecţia psihologică: se evaluează nivelul intelectual, personalitatea şimotivaţia militarului de a pleca în teatrul de operaţii. Dacă unul din aceste cri-terii este negativ, subiectul este respins din programul de pregătire.



Pregătirea psihologică pentru misiune. Pregătirea psihologică a deta-şamentelor româneşti pentru participarea la misiuni în T.O. constă într-unansamblu de activităţi teoretico-aplicative pentru însuşirea cunoştinţelor, for-marea deprinderilor şi atitudinilor care să asigure stabilitatea şi echilibrul psi-hic al militarilor pe timpul executării misiunii.

Prin activităţile planificate se urmăreşte informarea detaliată a militarilorasupra specificului operaţiilor şi misiunilor ce urmează a fi desfăşurate şicreşterea nivelului de cunoaştere a acestora cu privire la factorii de risc dinteatrul de operaţii, în scopul dezvoltării capacităţilor adaptative şi optimizăriiconduitelor de răspuns la solicitările misiunii. Pregătirea psihologică a efecti-velor se desfăşoară:

• Lunar, prin teme şi informări care descriu cât mai fidel misiunea, tea-trul de operaţii şi riscurile psihologice specifice luptei. Astfel, şedintele deinformare se referă la:

– forme ale comportamentului dezadaptativ în situaţii de luptă şi moda-lităţi de contracarare;

– modificări psihosomatice cauzate de acţiunea factorilor de mediu(socio-culturali, geo-climatici, floră, faună), caracteristici teatrului de opera-ţii;

– metode şi tehnici pentru controlul şi managementul stresului, astfelîncât, la sfârşitul pregătirii, fiecare militar să poată utiliza cel puţin un proce-deu de autoreglare a stărilor psihice;

– tensiuni emoţionale şi reacţii de răspuns ale militarilor din contingen-tele care au participat anterior în teatrele de operaţii;

• Lunar, prin teme de informare şi discuţii cu militarii şi familiile acesto-ra privind implicaţiile psihologice ale separării temporare de familie;

• În etape, ce cuprind activităţi de dificultate crescândă:– instruirea militarilor în condiţii normale, cu o intensitate medie a soli-

citărilor fizice şi psihice, într-un interval de timp determinat şi într-un mediurelativ cunoscut;

– antrenarea în condiţiile acţiunii factorilor stresanţi specifici câmpuluide luptă modern, până la realizarea performanţelor obţinute în condiţii norma-le. Instrucţia implică modificări esenţiale în ceea ce priveşte ritmul de execu-ţie, intensitatea solicitărilor fizice şi psihice, durata şi dificultatea misiunilor,mediul de desfăşurare şi crearea de situaţii problematice care să inducă stări

99februarie, 2011


psihice negative. Obiectivul acestor antrenamente este de a pregăti militariipentru confruntarea cu situaţii stresante, diminuând astfel potenţialul pentrureacţii psihologice negative ca TSPT.

Asistenţa psihologică permanentă pe întreaga perioadă a misiunii. Ceamai importantă latură a programului este prezenţa psihologului în campulromânesc unde acesta poate imediat evalua şi asista un soldat care prezintăsemne şi simptome ale stresului de luptă; pe de altă parte, psihologul poateavea un mai mare control asupra evoluţiei stării acestuia.

În urma incidentelor soldate cu militari răniţi, decedaţi, capturaţi, psiho-logul aplică următoarele măsuri de intervenţie:

1. La nivel individual:a) intervenţia în criză, fiind fundamentală pentru detensionarea

subiectului, se va desfăşura în momentul sosirii militarului în camp; cândeste restabilit un sentiment bazal de siguranţă şi există posibilitatea de avorbi, cel afectat trebuie să pună în cuvinte trauma pe care a trăit-o.Militarul poate manifesta tendinţa de a repeta relatarea faptelor, lucru caretrebuie încurajat pentru că are un efect detensionant. Odată verbalizatătrauma, intensitatea emoţională scade şi cu cât se evită relatarea, anxieta-tea creşte, ajungându-se la cronicizarea simptomelor. Şedinţa va durapână la stabilizarea emoţională a militarului, indiferent de cât timppresupune acest lucru;

b) psihologul stabileşte un plan terapeutic pentru subiect până când aces-ta se va recupera şi va putea să-şi reia misiunile;

c) dacă militarul nu se poate recupera în scurt timp, el va fi repatriat pen-tru a evita fenomenul de contagiune.

Militarii nu vor fi obligaţi să participe la misiunile imediat următoa-re incidentului, dacă nu sunt complet stabilizaţi psihoemoţional.

2. La nivel de colectiv:- identificarea unui grup de sprijin emoţional printre camarazi, care să

transmită militarilor afectaţi mesaje suportive de încurajare şi înţelegere, detoleranţă faţă de reacţiile acestora, ca urmare a situaţiei excepţionale prin careau trecut;

- împiedicarea victimizării militarilor afectaţi, pentru a le facilita readap-tarea la programul misiunii şi a le activa mecanismele naturale de procesareemoţională a traumei.



Programul de recuperare postmisiune cuprinde patru etape: Etapa I presupune pregătirea psihologică a militarilor pentru readapta-

rea la viaţa de familie, socială şi profesională şi se execută de către psiholo-gul din teatrul de operaţii, cu 10 zile înainte de repatriere. În paralel, preşedin-tele grupului de sprijin familial şi psihologul arondat organizează în ţară întâl-niri cu familiile militarilor, în vederea transmiterii de informaţii cu privire lareadaptarea şi reinserţia celor care urmează să fie repatriaţi. În acelaşi timp,psihologul din teatrul de operaţii pune la dispoziţia comisiei de evaluare pos-tmisiune, în vederea pregătirii etapei a II-a, informaţii atât cu privire la pro-blematica psihologică ce a caracterizat misiunea, cât şi la existenţa militarilorafectaţi psihic de condiţiile misiunii.

Etapa a II-a, evaluarea psihologică propriu-zisă, cu o durată de 10-14zile, este realizată prin desfăşurarea unui interviu semistructurat, în scopulidentificării prezenţei tulburărilor de stres post-traumatic, de adaptare, deanxietate şi depresii. Etapa debutează în primele două zile de la repatriereamilitarului.

Etapa a III-a, readaptarea psihologică treptată la condiţiile familiale şisociale prezente la grupul profesional şi activităţile de bază - se desfăşoară launităţile de provenienţă ale militarilor şi este realizată de către psihologul uni-tăţii, cu sprijinul medicului şi comandanţilor/şefilor de structuri. După 1-3săptămâni de la repatriere, militarii care în urma evaluării psihologice postmi-siune au fost diagnosticaţi cu diferite tulburări şi au fost îndrumaţi către psi-hologul de unitate, sunt incluşi într-un program de asistenţă psihologică. După12 zile de la reluarea activităţii, psihologul unităţii, în colaborare cu mediculunităţii şi comandanţii/şefii de structuri, monitorizează modul în care milita-rii întorşi din teatrul de operatii îşi reiau activităţile şi se readaptează la sar-cini.

Etapa a IV-a, evaluarea post–inserţie în grupul profesional, familial şisocial. După două luni de la reluarea activităţii, psihologul unităţii evalueazănivelul de adaptare şi reintegrare, prin desfăşurarea unui interviu semistructuratatât cu militarii, cât şi cu membrii familiilor acestora. În funcţie de severitateaproblemelor de adaptare şi de simptomatologia dezvoltată, militarii sunt incluşiîntr-un program de asistenţă psihologică. Tot în această etapă se realizeazămonitorizarea militarilor care au fost spitalizaţi (Prisăcaru, Macarenco, 2009).

În prezent, armata română nu înregistrează niciun caz oficial de TSPT şiare un procent scăzut de tulburări emoţionale cauzate de condiţiile teatrelor de

101februarie, 2011


operaţii, lucru care se datorează printre altele:– selecţiei psihologice înainte de misiune;– intervenţiei imediate în urma unui eveniment traumatizant;– asistenţei psihologice permanente a militarilor în teatrul de operaţii,

indiferent dacă problematica este cauzată de misiune sau este mai veche;– evaluării şi intervenţiei imediate după repatriere.

Concluzii

Reacţia individului joacă un rol mai important decât evenimentul în sine:evenimente aparent „normale” pot cauza un răspuns traumatic unor persoanede exemplu, la fel cum nu toţi cei expuşi războiului vor dezvolta TSPT.

Genetica explică o parte substanţială a vulnerabilităţii în apariţia tulbu-rării de stres post-traumatic.

Intervenţia timpurie este crucială în succesul tratamenului pentru căreduce tensiunea acumulată, împiedică instalarea sindromului post-traumatic,evită fixarea reacţiilor patologice.

Soldaţii doresc să vorbească despre coşmarurile lor, despre amintiri şiprietenii morţi decât să fie întrebaţi cum le merge medicaţia. Ei au nevoie săfie ascultaţi de un terapeut atent şi suportiv care să-i ajute să-şi aminteascătrauma, să o accepte şi să proceseze gândurile şi emoţiile negative. Existăcazuri când terapeutul (cu siguranţă un novice) a sfătuit militarul să nu-şiamintească trauma pentru a evita stresul. Acest lucru poate doar să blochezeamintirile în suflet, iar fără a dezvălui războiul îngropat, persoana nu estepregătită să meargă mai departe. Să consiliezi militarii să evite stresorii sau săfolosească medicamente pentru a masca simptomele are un efect contrar,acela de a lăsa trauma îngropată în suflet, şi nu de a o îndepărta ori a o redu-ce.

Reprimarea şi negarea emoţiilor par să fie cauzele majore ale TSPT.Trauma este responsabilă pentru intensitatea reacţiei la evenimentul stresor, şinu pentru debutul tulburării. Reprimarea şi negarea emoţiilor duc la alt meca-nism al apărării de urgenţă: simptomul, fenomen observabil care exprimă oparte din universul intim invizibil. De îndată ce subiectul poate identifica



imaginea propriei nefericiri, o poate numi şi poate da o formă confuziei pen-tru a face comunicabilă suferinţa.

Fundamental este ca alegerea strategiei terapeutice să se potriveascănevoilor victimei pentru ca aceasta să dobândească reechilibrarea psihică,morală şi spirituală.

Cultura noastră nu are mijloacele de a ajuta veteranii să se purifice dinexperienţele de luptă înainte de a intra în viaţa civilă, astfel încât aceştia iauenergiile şi emoţiile războiului direct înapoi în cotidian, fără a se curăţa emo-ţional şi fără o perioadă de tranziţie. Întoarcerea acasă reprezintă astăzi unproces destul de brusc, în care soldaţii care şi-au finalizat misiunea, se întorc„înapoi în lumea reală” deseori la o distanţă de câteva zile de ultima lor luptă.Acum au nevoie să se readapteze la un mediu total schimbat, la o nouă lumeîn care nimic nu este aşa cum ei au trăit pentru atâta timp. Această stare defapt este confuză şi periculoasă atât pentru veterani cât şi pentru cei care îiaşteaptă, iar alcoolul anesteziază temporar sentimentele şi energiile pe caresoldaţii le cară înapoi acasă.

BIBLIOGRAFIE

videtic Alja – Possible Involvement of Epigenetic Mechanisms in theNeurobiology of PTSD, prezentată la workshop-ul NATO Advanced Research„Wounds of War II”, Austria, 2009.

Fischer Gottfried, Riedessser Peter – Tratat de psihotraumatologie,Editura Trei, 2001 (86-89, 183-184).

DeLuca Lisa – PTSD în DSM: Battle Fatigue and PTSD Diagnosis inthe DSM-IV, 2009.

Prisăcaru Adrian, Macarenco Maria – Psychological Support for theRomanian Combat Troops before, during and after Deployment, NATOAdvanced Research Wounds of War II, Austria, 2009.

Rozanov vsevolod – Genes-Environment Interaction and Developmentof PTSD, NATO Advanced Research Wounds of War II, Austria, 2009.

Spira James, Wiederhold Brenda, D. Wood – Use of Virtual Reality in theContinuum of Care, NATO Advanced Research Wounds of War II, Austria, 2009.

103februarie, 2011


Tick Edward – War and the Soul, The Theosophical Publishing House,2005, 2009.

udovyk Oleg – Treatment of PTSD in Ukrainian Returning Troops,NATO Advanced Research Wounds of War II, Austria, 2009.

Yosick Todd –The Emerge of Total Fitness within the United StatesDepartment of Defence, NATO Advanced Research Wounds of War II,Austria, 2009.

NOTE:

1 Rezilienţa reprezintă un proces care permite reluarea unui tip de dezvoltare, înciuda existenţei unui traumatism şi în condiţii potrivnice; o sfâşiere refăcută. Nu putemvorbi de rezilienţă decât dacă a existat un traumatism. Trebuie să evaluăm un numărcât mai mare posibil de factori din istoria personală a subiectului şi din contextul aces-teia, pentru a descoperi care situaţie i-ar declanşa rezilienţa şi pentru a o evita pe aceeacare i-ar degrada şi mai tare condiţia.

2 Tratamentul doar cu medicamente nu transformă TSPT, poate doar să controle-ze sau să uşureze unele simptome, iar controlul simptomelor rămâne dependent deregimul medicamentos. În cel mai bun caz, medicaţia poate doar să întârzie inevitabi-la confruntare cu durerea, suferinţa şi vina, îngropate adânc în suflet.

3 Cele mai recente studii (Spira, Wiederhold, Wood, 2009) au demonstrat o rată ascăderii simptomelor PTSD de 72%.



Structurile de artilerieterestră în noua paradigmă a securităţiinaţionale. Particularităţiîn operaţiile de stabilitateşi sprijin

COLONEL MIRCEA FECHETE

Résumé Paradigme de la sécurité nationale vient de l'idée que l'Etat est

le principal acteur des relations internationales. En ce contexte, tou-tes les discussions de celle-ci doivent être le lien entre la sécuriténationale et celle internationale. Le début du siècle et de millénaire aporté à l'attention des gens – en particulier les décideurs politiques –de nouveaux risques, dangers et les menaces à la sécurité des nationset donc à la sécurité internationale, découlant des vulnérabilités inter-nes des états et du système actuel de sécurité. Le nouvel environnementde sécurité a généré et aboutira à l'émergence de nouveaux types detensions, crises et des conflits, de sorte que maintenant il y a une diver-sité des guerres séparatistes, les violences ethniques et religieuses, descoups, des différends frontaliers, des troubles civils et attaques terro-ristes, créant des vagues d'immigrants.

Cuvinte-cheie: artilerie, operaţii de sprijin, operaţii de stabilitate,securitate, state, teatre de operaţii.

105februarie, 2011

O nouă ameninţare la adresa securităţii internaţionale contemporane,care a dus la polarizarea atenţiei opiniei publice internaţionale, o constituieterorismul, fenomen ce a luat o mare amploare şi tinde să devină un flagel alînceputului noului mileniu.

Analiza evenimentelor ce au loc în lume ne duce la concluzia că actua-lul mediu de securitate este caracterizat, în principal, de următoarele tendinţemajore: accelerarea proceselor de globalizare şi de integrare regională, conco-mitent cu persistenţa unor acţiuni având ca finalitate: fragmentarea statală,convergenţa rezonabilă a eforturilor consacrate structurării unei noi arhitec-turi de securitate – stabile şi predictibile –, însoţită de accentuarea tendinţeloranarhice în unele regiuni, revigorarea eforturilor statelor vizând prezervareainfluenţei lor în dinamica relaţiilor internaţionale, în paralel cu multiplicareaformelor şi creşterea ponderii intervenţiei actorilor nestatali în evoluţia aces-tor relaţii.

Strategiile naţionale de securitate şi apărare pun în aplicare politica desecuritate şi apărare a României şi urmăresc – conform Doctrinei ArmateiRomâniei – promovarea, protecţia şi apărarea valorilor şi intereselor naţiona-le. Atât securitatea cât şi apărarea naţională se asigură în acest context prinefort naţional, prin forţe şi mijloace proprii, precum şi prin cooperarea cu alia-ţii şi partenerii, în concordanţă cu prevederile conceptului strategic al AlianţeiNord-Atlantice şi cu Strategia de Securitate a uniunii Europene.

Statutul de membru al unor organisme internaţionale şi regionale desecuritate oferă ţării noastre condiţii favorabile de dezvoltare economică şisocială durabilă, de participare activă la acţiunile de menţinere a păcii şi secu-rităţii pe plan regional şi global, la contracararea eficientă atât a riscurilor şiameninţărilor clasice, cât şi a celor de tip asimetric. În acelaşi timp, acest sta-tut reprezintă angajamentul României de a respecta principiile organismelorinternaţionale din care face parte, de a împărţi atât riscurile şi responsabilită-ţile, cât şi avantajele apărării colective, realizarea obiectivelor naţionale desecuritate prin efort colectiv.

Criza înseamnă apariţia bruscă şi neprevăzută a unui eveniment impor-tant la nivel internaţional, regional, naţional sau local, prin care sunt amenin-ţate suveranitatea naţională, independenţa, unitatea statului român, integrita-tea teritorială şi democraţia constituţională, mediul înconjurător şi obligaţiileasumate de România prin tratate internaţionale pentru a cărui înlăturare nu se



mai poate acţiona prin măsurile obişnuite ale statului. Rolul forţelor armate înprocesul de gestionare a crizei începe înainte de declanşarea oricăror acţiunimilitare.

Operaţiile de stabilitate şi sprijin se execută în conformitate cu legislaţiainternaţională, referitoare la folosirea forţelor armate şi obligaţiile asumate deRomânia pentru realizarea păcii şi securităţii internaţionale, precum şi cu legi-slaţia internă privind folosirea forţelor armate în operaţii de apărare şi menţi-nere a ordinii constituţionale, de intervenţie în situaţii de urgenţă civilă şi desprijin al autorităţilor publice.

Tipologia operaţiilor de stabilitate şi sprijin este diversă, principaleletipuri de operaţii de stabilitate la care pot participa structurile de artileriesunt: controlul armamentului, combaterea terorismului, sprijinul operaţiilorantidrog, asistenţa umanitară şi civilă, asistenţa acordată unei naţiuni, evacua-rea noncombatanţilor, impunerea de sancţiuni, operaţiile de pace, demonstra-ţii de forţă, iar ca tipuri de operaţii de sprijin putem exemplifica: operaţii desprijin intern (OSI) pe teritoriul naţional – operaţii de salvare în caz de cala-mităţi naturale şi dezastre, sprijinul managementului consecinţelor accidente-lor nucleare, biologice, chimice, radiologice şi a exploziilor de mare putere(NBCRE), sprijinul impunerii legii civile, asistenţa comunităţii – şi asistenţaumanitară externă (AUE) în afara teritoriului naţional, care cuprinde opera-ţii de salvare, sprijinul managementului consecinţelor accidentelor NBCRE şiasistenţa comunităţii.

Datorită naturii complexe a operaţiilor de stabilitate şi de sprijin şi a difi-cultăţilor asociate ale acestora, precum şi posibilităţilor reduse de evaluare anivelului consensului părţilor implicate în conflict, în ultima perioadă a fostresimţită necesitatea suplimentării capacităţii de luptă a forţelor, în principiupentru întărirea posibilităţilor de autoapărare.

Misiunile de stabilitate şi sprijin desfăşurate în ultimii ani au scos în evi-denţă realitatea că artileria este şi trebuie să rămână, în opinia noastră, princi-palul mijloc de sprijin prin foc. Această variantă trebuie să stea în atenţia fac-torilor de decizie atunci când constituie o structură de forţe ce urmează a fideplasată în teatrul de operaţii, sau să acţioneze pe teritoriul naţional. În acestcontext, considerăm că personalul subunităţilor de artilerie destinat să acţio-neze în cadrul acestor misiuni trebuie să aibă un foarte bun nivel de instruireca luptător pentru a fi în măsură să acţioneze în orice situaţie.

107februarie, 2011

Structurile de artilerie terestră în noua paradigmă a securităţii naţionale.Particularităţi în operaţiile de stabilitate şi sprijin

Prin urmare, întrebuinţarea artileriei la nivel tactic poate reprezenta oalternativă viabilă, fiind în măsură să îndeplinească şi funcţia de descurajare,asigurând în acelaşi timp o capacitate de reacţie imediată la escaladarea acte-lor de violenţă a părţilor beligerante.

Focul artileriei (aruncătoarelor), muniţia de iluminare şi cea explozivă,când este cazul, pot fi întrebuinţate ca o demonstrare a hotărârii de a descura-ja actele ostile şi impunerii respectării prevederilor mandatului misiunii.Întrebuinţarea mijloacelor specializate de cercetare (optice, radar, cercetaresunet etc.) poate avea ca rezultat posibilitatea de a stabili inclusiv apartenen-ţa responsabilităţii producerii unor atacuri şi violări ale condiţiilor mandatu-lui de forţe.

Pe timpul pregătirii şi ducerii operaţiilor de stabilitate şi de sprijin, înfuncţie de situaţia concretă, structurile de artilerie pot îndeplini misiuni simi-lare cu cele specifice acţiunilor de luptă, astfel:

• subunităţile de aruncătoare:– sprijinul direct prin foc, pentru unitatea din care fac parte;– întărirea sprijinului direct prin foc pentru armamentul greu de infanterie; – sprijinul reciproc prin foc, pe baza planului de cooperare între subuni-

tăţi;• unităţile de artilerie:– sprijinul direct prin foc pe direcţia de interes a marii unităţi din care

face parte;– întărirea sprijinului general prin foc pentru întreaga fâşie de responsa-

bilitate a marii unităţi din care face parte sau pe care o sprijină.Pentru asigurarea îndeplinirii acestor misiuni, subsistemele componente

ale sistemului de artilerie trebuie să execute o gamă largă de sarcini specificeşi implicite, astfel:

• subsistemul de conducere, de comunicaţii şi informaţii:– coordonarea mijloacelor de cercetare şi desfăşurarea procesului de

management al ţintelor;– coordonarea eficace şi oportună a subsistemului de asigurare cu date,

cu cel de lovire şi de susţinere logistică;– conducerea asigurării unui sprijin prin foc oportun, eficient şi pe cât

posibil, continuu;– elaborarea listei de angajare, pe priorităţi, a ţintelor şi prezentarea spre

aprobare comandantului marii unităţi sprijinite;– elaborarea listei cu obiectivele prohibite, cu restricţii şi cele care vor fi



distruse;– elaborarea, prezentarea spre aprobare şi comunicarea la subordonaţi a

matricei de angajare a ţintelor (planul de acţiune al artileriei);– elaborarea, prezentarea spre aprobare şi comunicarea la subordonaţi a

măsurilor de coordonare a sprijinului prin foc;– punerea în practică a măsurilor de asigurare a acţiunilor şi protecţie a

trupelor;• subsistemul de asigurare cu date (de cercetare, meteorologice şi de

comunicaţii): – localizarea, identificarea (selectarea), determinarea şi comunicarea ţin-

telor din spaţiul de acţiune, ce urmează a fi angajate; – participarea la observarea tragerilor artileriei şi corectarea acestora;

participarea la asigurarea informaţiilor şi datelor necesare pentru comparti-mentul informaţii;

– punerea în practică a măsurilor de asigurare a acţiunilor şi protecţie atrupei;

• subsistemul de lovire:– descurajarea prin demonstrarea posibilităţilor de lovire a efectelor

muniţiilor la ţintă (în teren) şi voinţei de întrebuinţare a acestora;– executarea sarcinilor specifice letale (neutralizare, distrugere, interdic-

ţie, sau asigurarea imposibilităţilor de reacţie a mijloacelor de lovire a forţe-lor aflate în conflicte) şi nonletale (iluminare, fumizare, difuzarea de materia-le tipărite şi bruiaj), conform planului de angajare al ţintelor şi reacţia imedia-tă, indiferent de condiţiile de timp, anotimp şi stare a vremii, la actele de agre-siune a părţilor beligerante;

– protecţia trupelor, inclusiv a apărării antiaeriene, când situaţia impune;– angajarea ţintelor din adâncime, în scopul neutralizării sau distrugerii

elementelor componente ale subsistemului susţinerii logistice a părţilor beli-gerante;

– punerea în practică a măsurilor de asigurare a acţiunilor şi protecţie atrupelor;

• subsistemul de sprijin logistic:– asigurarea oportună şi eficientă a muniţiilor, produselor, hranei şi mate-

rialelor necesare artileriei.Pe timpul operaţiilor de stabilitate şi de sprijin, comandanţii de la toate

eşaloanele trebuie să respecte, în opinia noastră, următoarele proceduri deoperare:

109februarie, 2011


a) pentru realizarea sprijinului cu foc:– întrebuinţarea artileriei pentru producerea de pierderi prin foc, de

neutralizare sau de distrugere poate fi precedată de acţiuni de demonstrare aefectelor acestuia, utilizându-se muniţie de fumizare, iluminare, explozivă sauproiectile cu submuniţii, având ca scop final descurajarea părţilor beligerante(facţiunilor rivale) şi determinarea acestora să renunţe la continuarea unuianumit curs de acţiune, sau la a le obliga să adopte un alt curs de acţiune;

– reducerea ambiguităţii intenţiei faţă de părţile beligerante, în sensulpercepţiei corecte a hotărârii (dacă situaţia impune) de executare a focului deartilerie împotriva unor obiective ale acestora; acest fapt se realizează prinadoptarea unor căi de comunicare directă cu facţiunile rivale, inclusiv prinofiţeri de legătură;

b) pentru asigurarea eficacităţii şi preciziei focului, tragerile necesită uncontrol atent şi minuţios, astfel încât să reflecte cu acurateţe reacţia părţilorbeligerante la acţiunile artileriei; indiciile de supunere şi renunţare, din parteabeligeranţilor, la acţiuni ostile, ca răspuns la efectul tragerilor asupra acesto-ra, trebuie monitorizate atent, astfel încât să nu fie necesară escaladarea înaplicarea violenţei;

c) în situaţia în care este necesară executarea unor sarcini specifice, aces-tea trebuie să aibă un nivel minim de violenţă, în concordanţă cu principiuluzului forţei minim necesare, în scopul evitării pagubelor colaterale şi a pier-derilor de vieţi omeneşti în rândul populaţiei civile; acest aspect poate fi asi-gurat prin procurarea de date şi informaţii certe, executarea tragerilor directeşi alegerea corespunzătoare a sistemelor de armament, în funcţie de prevede-rile regulilor de angajare, specifice operaţiei respective;

d) pentru protecţia convoaielor militare şi a patrulelor de cercetare carese deplasează pe distanţe mari (până la 100 km), planificarea şi organizareaacţiunilor artileriei poate lua în considerare întrebuinţarea de piese şi subuni-tăţi de până la nivel pluton în mod independent, cu misiunea asigurării protec-ţiei acestora şi descurajării actelor ostile; subunităţile (piesele) cu acest rol sevor deplasa prin salturi succesive, astfel încât să asigure permanent protecţiaîn cadrul limitelor bătăii sistemelor de artilerie din dotare, în funcţie de vite-za de deplasare a convoaielor.

În concluzie, putem afirma că structurile de artilerie terestră pot asiguratoate elementele necesare pentru a participa la operaţiile militare de stabilita-te şi sprijin. utilizarea muniţiilor cu precizie înaltă întăreşte capacitatea deexecutare a acestora, iar utilizarea focului de artilerie sprijinit de informaţii



din câmpul tactic poate asigura un răspuns proporţional pentru descurajareaacţiunilor beligeranţilor.

BIBLIOGRAFIE

*** Doctrina Armatei României, 2007. *** F.T.-1 Doctrina Operaţiilor Forţelor Terestre, 2004.*** F.T.-2 Manualul pentru organizarea de stat major şi operaţii ale for-

ţelor terestre, 2005.*** F.T./A.-1.1 Manualul pentru luptă al Brigăzii de artilerie mixtă,

2005.*** F.T./A.-1.2 Manualul sprijinului prin foc al operaţiilor grupării de

forţe, 2007. *** F.T./A.-2.1 Manualul pentru luptă al Batalionului de artilerie, 2007. *** F.T.- 3 Manualul de tactică generală a Forţelor Terestre, 2007.*** Strategia de Securitate Naţională a României, proiect, 2006. *** Strategia Militară a României, proiect, 2008. Buta viorel – Acţiunile artileriei terestre împotriva blindatelor în opera-

ţia (lupta) de apărare, Editura AISM, 1996.Mureşan Mircea, văduva Gheorghe – Războiul viitorului, viitorul războ-

iului, Editura uNAP, 2004.Popescu Eugen – „Pumnul de foc” în acţiunile militare, Editura uNAP,

2005.Radu vasile – Realităţi şi perspective privind întrebuinţarea mijloacelor

blindate şi antiblindate de către armatele moderne, Editura uNAP, 2006.Chiriţă Mihai– Artileria în raportul de forţe, Editura AFT, 2008.Pâlşoiu Ion – Forţele Terestre în noua paradigmă a securităţii naţiona-

le”, Conferinţa Doctrinară a Forţelor Terestre, ediţia a VII - a, OperaţiileForţelor Terestre în contextul noilor abordări doctrinare NATO, EdituraCentrului Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti, 2009.

Oliviu Irina– Sistemul de lovire, misiunile, dispozitivul de luptă, mane-vra, asigurarea cu date şi reguli de angajare a artileriei Forţelor Terestre înoperaţii de stabilitate, Editura uNAp, 2009.

111februarie, 2011


AbstractThe joint operation and the artillery system as well, can not

evolve as an isolated system (for which the exchange of matter andenergy is not specific), and armed struggle can not be considered asimple circular mechanism of action - effect - feedback – action type.Combat capability achieved at a specific moment (initial potential)can not be maintained indefinitely, and it is substantially influenced bya number of factors both internal but especially external, while alsoremaining dependent on an energy flow, which degrades irreversiblyin form of irretrievable loss.

Cuvinte-cheie: sistem, entropie, eficienţă, sistemul artilerieiterestre, operaţii întrunite.

La prima vedere titlul articolului poate naşte semne de întrebare.Ce legătură există între eficienţă şi entropia sistemului artile-

riei terestre în operaţiile întrunite? Pentru a elucida această dilemă vom apelala teoria sistemelor, precum şi la o scurtă introspecţie în fizică.

Când este vorba de a descrie un sistem, se obişnuieşte să se evidenţieze

COLONEL CONSTANTIN SIMION

Impactul conceptului deeficienţă asupra entropieisistemului artileriei terestre în operaţiileîntrunite moderne

www.rft.forter.ro112

două trăsături esenţiale: structura şi funcţionalitatea, prima delimitându-l înspaţiu, iar a doua delimitându-l în timp.

Din punctul de vedere al relaţiilor cu mediul extern, un sistem este numit„deschis” când se produc interschimbările de masă şi energie cu exteriorul,„închis” atunci când schimbă cu exteriorul numai energie, dar nu şi substan-ţă, iar când aceste interschimbări lipsesc cu desăvârşire, sistemul este „izolat”.

O scurtă aplecare asupra capitolului de termodinamică1 din fizică eviden-ţiază faptul că legile acestui domeniu sunt universal valabile pentru toate pro-cesele naturale, nu numai pentru efectele termice. Astfel, prima lege, conse-cinţă a unei legi mai generale – legea simetriei universale – este legea conser-vării energiei, conform căreia într-un sistem izolat energia se conservă.Acesta evoluează spre starea de echilibru pe care o atinge fără a o putea depăşiatâta timp cât parametrii externi sunt menţinuţi constanţi.

A doua lege afirmă că într-un sistem izolat există un parametru nedes-crescător şi acesta este entropia termodinamică. Conform acestei legi, într-unsistem izolat există o mărime care nu poate decât să crească, şi aceasta esteentropia. Cu alte cuvinte, un sistem izolat produce entropie (dezordine), ceeace înseamnă că energia internă a unui astfel de sistem se modifică astfel încâtentropia acestuia să crească.

Entropia definită ca funcţie termodinamică de stare este o mărime raţio-nal-reală al cărei înţeles nu este palpabil precum temperatura, volumul, pre-siunea etc. Ca şi semnificaţie este mult mai ascunsă simţurilor şi judecăţiinoastre, fiind legată de diversitatea cea mai probabilă a stărilor de distribuţiedupă energie a componentelor unui sistem (corp) aflat într-o stare de echili-bru. „Din punct de vedere epistemiologic, Legea entropiei poate fi considera-tă cea mai mare transformare suferită vreodată de fizică. Ea marchează recu-noaşterea de către această ştiinţă (…) că în univers există schimbări calitati-ve.”2 Aşadar, ţinând cont de prima lege a termodinamicii (unde nimic nu sepierde sau se câştigă), rezultă că „modificarea suferită de materie şi energietrebuie să fie o schimbare calitativă.”3

Denumită şi „Legea entropiei”, a doua lege a termodinamicii ne spune că înunivers, dacă s-ar lăsa toate sistemele în buna lor funcţionare, direct proporţionalcu timpul, aceste sisteme s-ar îndrepta spre haos şi distrugere. Luând astfel aceas-tă lege într-un context general, ea va fi enunţată în felul următor: „În orice sis-tem, fie deschis (la primirea energiei solare) sau închis, există o creştere a entro-piei care este o mărime a dezordinii.”4 Asta înseamnă că orice sistem, neacţionatde forţe exterioare care să-i menţină funcţionarea, ajunge la forme tot mai infe-

113februarie, 2011

Impactul conceptului de eficienţă asupra entropiei sistemului artileriei terestre în operaţiile întrunite moderne

rioare de organizare, în final ajungând la o stare completă de dezordine.Legea entropiei induce, totodată, o săgeată a timpului în evoluţie: timpul

„curge” în direcţia în care creşte entropia globală. Cu cât timpul va creşte, gra-dul de „dezordine” dintr-un sistem va fi şi el mai mare. Totodată, asimetriaaceasta de la nivel macroscopic poate oferi din punct de vedere empiric posi-bilitatea diferenţierii dintre trecut şi viitor.

Sistemele deschise, cu organizare completă, cum sunt şi cele militare, sebazează pe proprietăţile homeostatice5, fapt ce le permite menţinerea mecanis-melor de autoreglare dinamică, precum şi evoluţia până la stadii de cea maimare complexitate organizatorică.

Orice încercare, chiar şi timidă, de analizare a acţiunilor militare pe bazalegilor şi principiilor termodinamicii, va releva unicitatea, caracterul dinamicşi ireversibil al acestora. Operaţia întrunită nu poate evolua ca un sistem izo-lat (căruia nu-i este specific schimbul de materie şi energie cu exteriorul), iarlupta armată nu poate fi considerată un simplu mecanism circular de tip acţiu-ne-efect-feedback-acţiune: capacitatea de luptă realizată la un moment dat(potenţialul iniţial) nu poate fi menţinută la infinit, aceasta fiind influenţatăsubstanţial atât de o serie de factori interni, dar mai ales externi, rămânânddependentă totodată de un flux energetic, care se degradează în mod ireversi-bil sub formă de pierderi irecuperabile.

O problemă fundamentală este aceea că, în timp ce sistemele fizice izo-late nu se pot sustrage nicio clipă degradării entropice şi haosului, maxim înstadiul final al echilibrului, sistemele organizate, deschise, cum este şi celmilitar, reunesc caracteristici determinate pentru a lupta împotriva dezordiniicrescânde şi a urma stadiile stabile. Printre aceste caracteristici, cea maiimportantă este deschiderea sistemului spre mediul exterior pentru a dobândienergie negativă şi a putea împiedica degradarea entropică a sistemului.

Pe măsura scăderii entropiei unui sistem se produce o structurare din ceîn ce mai avansată a acestuia. Se pot produce două tipuri de structuri: struc-turi de echilibru, care odată apărute se menţin indefinit, fără schimb de sub-stanţă sau energie cu exteriorul (de exemplu, cristalele), şi structuri disipati-ve, care apar şi se menţin numai în condiţiile unui schimb continuu de ener-gie (şi uneori de substanţă) cu exteriorul (ele pot exista numai pe seama uneipermanente disipări de energie).

Pornindu-se de la faptul că acţiunea în direcţia creşterii eficienţei siste-mului determină o scădere a incertitudinii şi implicit a dezordinii, legătura cuentropia este imediată şi nemijlocită. Rezultă deci, că cele două mărimi sunt



invers proporţionale. Cu cât creşte eficienţa unui sistem, cu atât acesta tindecătre echilibru şi stabilitate, aceasta presupunând, invariabil, scăderea entro-piei. Practic, este vorba de o acţiune de anulare relativă şi temporară a efectu-lui celei de-a doua legi a termodinamicii.

Artileria terestră în operaţiile întrunite. Raportul entropie/eficienţă

Ceea ce particularizează un sistem de tip militar, în care se prevede folo-sirea violenţei, în comparaţie cu alte sisteme din natură sau societate, este toc-mai faptul că se prevede de la început că prin evoluţia sa va determina creşte-rea dezordinii interne, posibilitatea degradării până la epuizare a elementelorcomponente. Avem de a face astfel cu o dezordine controlată care se suprapu-ne entropiei generale, a cărei manifestare ţine de legităţile universal valabile.Aşadar, cu cât gradul de organizare este mai mare, cu atât entropia sa este maimică, primul dintre parametri având rol de frânare, de atenuare, de temperarea manifestării celui de-al doilea, fără însă a putea să oprească producerea sa.

Contracararea efectelor negative ale acestora se poate realiza într-omăsură mai mare sau mai mică, dar niciodată în totalitate. una din soluţiileprincipale pentru scăderea entropiei sistemului componentei terestre a opera-ţiei întrunite, implicit a sistemului artileriei terestre, apreciem că poate fi creş-terea eficienţei acestuia.

Observăm că avem de a face astfel cu cel puţin două acţiuni care sunt înopoziţie: pe de o parte, manifestarea specifică a entropiei, iar pe de cealaltăparte, acţiunea contrară a eficienţei. Plecând de la caracterul obiectiv şi irever-sibil al acţiunii entropice (legea a doua a termodinamicii), rezultă că eficien-ţa poate reduce doar viteza de degradare a sistemului, fără a reuşi să elimineîn totalitate manifestarea sa.

Dacă am examina îndeaproape toate cazurile de creştere temporară aordinii într-un sistem (în care legea a doua a termodinamicii este anulată tem-porar), vom observa că, în fiecare caz în parte, trebuie îndeplinite două con-diţii esenţiale. O primă condiţie ţine de existenţa informaţiei care să dirijezeenergia brută venită din afara sistemului deschis. „un proces de creştere care

115februarie, 2011


se desfăşoară prin acumulări întâmplătoare nu va duce la o structură ordona-tă, ci la un cocoloş eterogen. Trebuie să existe de la început un tipar, un pro-iect sau un cod, altfel nu va avea loc nicio creştere ordonată.”6 De asemenea,trebuie să existe un mecanism care să transforme energia brută din exterior înenergie utilizabilă. „Energia disponibilă în mediul înconjurător nu este deniciun folos dacă ea nu poate fi convertită în formele specifice necesare pen-tru a organiza şi lega componentele în structura complexă şi ordonată a siste-mului complet. Dacă nu există un astfel de mecanism, energia din mediulînconjurător mai degrabă va dărâma orice structură deja prezentă.”7

În ce priveşte sistemul artilerie terestră, este de remarcat faptul că aces-ta este un sistem deschis. Supus legii entropiei rezultă că transformările serealizează cu pierderi, rezultatele utile fiind mai mici decât intrările energeti-ce, iar sistemul tinde spre starea de echilibru, caracterizată de minimum deenergie liberă şi maximum de entropie, stare greu de realizat, chiar dacă estevorba de un sistem cu înalt grad de organizare (specific de altfel sistemelormilitare), deci cu o entropie joasă. Cu alte cuvinte, randamentul sistemului nuva fi niciodată 100% (absolut), ci va avea o valoare variabilă în raport cu ener-gia consumată pentru realizarea efectelor acţiunii.

Fiind un sistem deschis şi, în acelaşi timp, disipativ (disipează energie),are un comportament specific acestui tip de sistem în raport cu legea entro-piei, în sensul că poate evita degradarea entropică a propriei structuri, darnumai în condiţiile menţinerii intrărilor energetice. Având un puternic carac-ter energofag, asigurarea stabilităţii şi continuităţii funcţionării sale presupu-ne existenţa în permanenţă a unui flux energetic8 care să asigure funcţiileinterne ale sistemului, dar şi realizarea acţiunii utile orientată în direcţia rea-lizării efectelor şi îndeplinirii scopurilor operaţiei întrunite. Folosirea iraţiona-lă a resurselor interne şi externe ale sistemului artileriei terestre va determina,inevitabil la un moment dat, epuizarea acestora şi degradarea sa entropicăpână la scoaterea din funcţiune.

Deşi la prima vedere nu pare un sistem complicat din punct de vederestructural, sistemul artileriei terestre este suficient de complex, trăsătură datăatât de structura fiecărei componente în parte, cât şi ca întreg, precum şi prinlegăturile care se stabilesc în interiorul său, între acesta şi celelalte elementeale ansamblului din care face parte (sistemul componentei terestre, sistemuloperaţiei întrunite etc.).

Dacă din punct de vedere structural putem aprecia că se manifestă ooarecare remanenţă în raport cu tendinţele entropice, compunerea sa fiind



puţin probabil să se schimbe în mod esenţial – dar nefiind exclusă şi aceastăvariantă – pe parcursul planificării şi ducerii operaţiei întrunite, nu acelaşilucru putem spune despre acţiunea în sine a sistemului în mediul operaţional.Toate elementele sale sunt supuse într-o măsură mai mică sau mai mare acţiu-nii legii entropiei, dar ceea ce ţine de acţiunea sa nemijlocită este, din punctulnostru de vedere, componenta care determină într-o măsură decisivă gradul defuncţionalitate al acestuia şi este partea cea mai expusă acţiunii de degradareentropică, deci este elementul decisiv în determinarea eficienţei.

Realizarea din această perspectivă a stării de echilibru necesare buneifuncţionări a sistemului (creşterea gradului de organizare şi reducerea entro-piei), atingerea potenţialului maxim de acţiune, se realizează cu consumurienergetice în majoritate anterioare introducerii în luptă. Consumurile ulterioa-re (pe timpul ducerii luptei) sunt determinate în cea mai mare parte de „coope-rarea negativă” cu adversarul, sau de existenţa unor disfuncţii în cadrul legă-turilor interne şi/sau externe şi mai puţin datorate structurii subsistemului arti-leriei terestre ca atare.

Acest lucru, însă, nu exclude lipsa unei anumite dinamici (aici în sensulde compunere variabilă), funcţie de evoluţia operaţiei întrunite în ansamblu,sau în anumite momente importante din desfăşurarea sa (concentrarea uneianumite cantităţi de artilerie în locul şi momentul stabilit în planul sprijinuluiprin foc, întărirea sprijinului prin foc al unei unităţi sau mari unităţi de mane-vră care a fost în rezervă, ori în altă situaţie şi care este introdusă în luptă laun moment dat, fără ca acest lucru să fie prevăzut de la început în planul deacţiune, participarea ca element – de mărime variabilă – în cadrul unei struc-turi variabile de forţe gen NRF9, destinate pentru îndeplinirea unei anumitemisiuni specifice etc.).

Acţiunea, ca formă de manifestare şi, în acelaşi timp, parametru de starea sistemului artileriei terestre, constituie elementul cel mai „perisabil” din per-spectiva legii entropiei, dar şi cel mai dinamic. Este domeniul de îmbinaredintre ştiinţa şi arta militară, produce efectele şi are rolul decisiv în realizareaobiectivelor luptei şi atingerii scopurilor operaţiei întrunite.

În fapt, acţiunea pune în valoare energia înmagazinată în sistem şi otransformă în potenţial de luptă (lucru mecanic – efecte). Procesul de trans-formare a acţiunii artileriei terestre în efecte la ţintă realizează conversia ener-giei acumulate în sistem într-o altă formă de energie utilă, a cărui vector esteîndreptat către sistemul forţelor de manevră, contribuind astfel la reducereaentropiei acestora prin asigurarea şi conservarea libertăţii lor de mişcare.

117februarie, 2011


Este evident faptul că procesul de transformare a potenţialului de putere,a energiei înmagazinate în sistem în efecte, se supune atât legii întâi a termo-dinamicii (nimic nu se pierde, ci totul se transformă), dar şi legii a doua, deoa-rece transformarea are loc cu pierderi – niciodată efectele realizate nu vor fiegale cu cele aşteptate (teoretice). Plecând de la cele relatate, suntem de păre-re că acţiunea, mişcarea sistemului artileriei terestre, este o condiţie necesarăşi obligatorie. Realizarea efectelor şi îndeplinirea scopurilor operaţiei întruni-te în condiţii de maximă eficienţă presupune astfel asigurarea celui mai ridi-cat randament al proceselor de transformare a energiei, concentrarea acesteiape momentele şi punctele importante ale luptei, concomitent cu stabilirea şiaplicarea unor măsuri de reducere şi limitare la maximum a pierderilor dato-rate atât autoconsumului, dar şi celor determinate de fricţiunile cu inamiculsau de condiţionările impuse de particularităţile mediului operaţional. Cu altecuvinte, eficienţa presupune valorizarea cea mai înaltă a energiei subsistemu-lui artileriei terestre, permisă de situaţia concretă.

un rol important pe parcursul tuturor proceselor de pregătire şi ducere aoperaţiei întrunite îl are cantitatea de informaţii care intră în sistem. Astfel,asociindu-se unei structuri ordonate un grad minim de incertitudine (de necu-noaştere), iar unei structuri dezordonate, haotice, un grad maxim de necunoaş-tere, s-a introdus în literatura de specialitate termenul de entropie informaţio-nală, ca măsură a gradului de incertitudine dintr-un sistem. „Între gradul deorganizare a unui sistem, cantitatea de informaţie înmagazinată şi nivelulentropiei informaţionale există o relaţie directă, exprimată prin legea entropieinegative...”10. Rezultă deci, că în sistemele unde informaţiile joacă un rolesenţial (cum este şi cazul sistemului artileriei terestre) şi există în permanen-ţă un flux multidirecţional al acestora, există tendinţa ca gradul de organizaresă crească o dată cu creşterea cantităţii de informaţie înmagazinată în sistem.„Cu alte cuvinte, gradul de organizare a sistemului este direct proporţional cucantitatea de informaţii înmagazinată şi este invers proporţional cu entropiainformaţională a sistemului.”11

Dacă analizăm, spre exemplu, procesul de planificare, putem sesiza cuuşurinţă că toate activităţile care se desfăşoară sunt înlănţuite într-o ordinelogică şi urmăresc, în fond, stabilirea variantei optime de întrebuinţare în ope-raţie a forţelor şi mijloacelor la dispoziţie, astfel încât să se asigure îndeplini-rea misiunilor, concomitent cu realizarea unei expuneri minimale a forţelorproprii la acţiunea distructivă a inamicului şi/ sau a mediului operaţional. Oprimă concluzie pe care o putem trage în acest context ţine de faptul că acest



proces este eficient în sine şi are ca obiect întrebuinţarea eficientă a forţelor şimijloacelor la dispoziţie, dar şi diminuarea concomitentă a eficienţei acţiuni-lor inamicului asupra lor. O altă concluzie pe care o putem desprinde ţine defaptul că organizarea şi planificarea sunt procese de ordonare, de punere într-o anumită ordine, de stabilire a unor priorităţi, de stabilire a unui anumit com-portament, a unor reguli de acţiune etc., a tuturor componentelor sistemuluiartileriei terestre, deci este un proces prin excelenţă antientropic.

Tot în această etapă are loc transformarea informaţiilor obţinute fie prinmijloace proprii, fie în cadrul schimbului de informaţii cu celelalte sisteme cucare interacţionează, în decizii. Acestea vor fi cu atât mai viabile cu cât canti-tatea, calitatea şi oportunitatea informaţiilor la dispoziţie este mai ridicată, maiales că este vorba despre un mediu caracterizat de un înalt grad de incertitudi-ne. Rezultă, aşadar, că inclusiv decizia ca proces este supusă legii entropiei.Aceasta poate fi mai bună sau mai rea, funcţie de valoarea elementelor care austat la baza fundamentării ei (informaţii, evaluări, decizii ale eşaloanelor supe-rioare, condiţionări spaţio-temporale, experienţa comandanţilor etc.).

uzura cea mai mare şi creşterea accelerată a entropiei sistemului artile-riei terestre are loc însă pe timpul desfăşurării operaţiei. Tendinţele descen-dente de potenţial determinate de interacţiunea directă cu inamicul, dar şicreşterea consumurilor interne datorită luptei, pot fi contracarate doar printr-o organizare superioară a sistemului artileriei terestre, precum şi prin direcţio-narea controlată a fluxurilor energetice externe către acesta. O dată cu declan-şarea operaţiei creşte şi gradul de incertitudine, de entropie informaţională, semicşorează şi condensează secvenţele de timp necesare transformării impul-sului iniţial trimis de un senzor oarecare, până la prelucrarea şi transformareaacestuia în decizie, acţiune şi, în final, în efect.

Aşadar, fluxul de informaţii care intră în sistem în această etapă are unrol extrem de important în oprirea temporară a entropiei şi conservarea stăriiacestuia în parametri ai capacităţii de luptă suficient de ridicaţi, până la fina-lizarea operaţiei întrunite. Acestea pătrund în sistem pe două căi: o primă calereprezentată de interacţiunile cu celelalte elemente ale sistemului operaţieiîntrunite (unităţi şi mari unităţi din toate categoriile de forţe, interconectareacu elementele ISTAR ale eşaloanelor superioare, ale structurilor de manevrăcărora le asigură sprijinul prin foc, a vecinilor etc.), iar o a doua cale estereprezentată de subsistemul propriu de asigurare date.

un al doilea element al sistemului artileriei terestre este reprezentat desubsistemul de comandă şi control. Acesta este structurat în principiu pe cen-

119februarie, 2011


tre: centrul de conducere tactică (C.C.T.); centrul de conducere a focului(C.C.F.); centrul de conducere logistic (C.C.L.)12 şi reprezintă nucleul său cen-tral. Produsul final al acestuia, efectul acţiunii sale, sunt deciziile transforma-te în ordine, comenzi, dispoziţii etc. care, aşa cum arătam mai sus, sunt supu-se inevitabil acţiunii legii entropiei. Aici este locul unde sunt procesate infor-maţiile, sunt realizate evaluările şi fundamentate deciziile. Ca orice procescare presupune existenţa unei anumite incertitudini – luptei armate fiindu-i cuatât mai mult specifică această calitate – decizia, ca rezultat al acţiunii subsis-temului de comandă şi control, va avea întotdeauna un anumit grad de relati-vitate care se va răsfrânge asupra efectelor finale ale acţiunii prin foc, sau mij-loace neletale, executate de către artileria terestră asupra inamicului.

Subsistemul de comandă şi control, implicit sistemul artileriei terestre,este strâns legat de evenimentele care se produc, de entropia celorlalte siste-me cu care interacţionează în operaţia întrunită. Având în vedere schimbulpermanent de informaţie şi substanţă cu acestea, deducem cu uşurinţă că,dezordinea din acestea, datorată manifestării legii entropiei, se poate transfe-ra către elementele proprii. Poate avea loc deci, un transfer de entropie, cuimplicaţii asupra stabilităţii şi funcţionalităţii subsistemului de comandă şicontrol şi a artileriei terestre în ansamblu, ca sistem.

Subsistemul de lovire este componenta sistemului artileriei terestre undeare loc conversia deciziei (prin aceasta înţelegându-se aşa cum am mai afir-mat: ordine, comenzi, dispoziţii etc.) în efecte fizice. Ca orice sistem deschis,este supus acţiunilor aceloraşi legităţi generale. Astfel, în raport cu legeaentropiei, nu putem vorbi decât despre o stare relativă de stabilitate a acestu-ia, şi aceasta numai atunci când intrările energetice compensează fricţiunileinterne, cât şi consumurile datorate interacţiunilor cu inamicul.

Aspecte prezentate anterior evidenţiază faptul că acest subsistem este celmai mare consumator de resurse în cadrul artileriei terestre. Totodată, estecomponenta care are cea mai mare expunere la factorii perturbatori capabilisă producă dezordine, în special acţiunea directă a inamicului. Aceştia potavea originea în interiorul subsistemului sau în afara acestuia. Asupra unoradintre ei se poate interveni pentru oprirea temporară a tendinţelor entropice,dar asupra altora acest lucru nu este posibil.

Spre exemplu, uzura ţevii unui sistem de armament de artilerie va deter-mina, în timp, inevitabil, scăderea bătăii acestuia. Acest lucru nu poate fi evi-tat, dar fenomenul fiind cunoscut, se pot lua măsuri de compensare, fie prinîntrebuinţarea unor muniţii cu caracteristici superioare din acest punct de



vedere, fie prin adaptarea dispozitivelor de luptă şi organizarea manevrei dematerial, astfel încât sistemul respectiv de armament să poată lovi ţintelerepartizate.

Perspectiva praxiologică asupra acestor aspecte scoate în evidenţă nevo-ia de eficienţă pe fiecare palier al acţiunii. Alte măsuri ce pot fi identificate cafiind îndreptate în această direcţie, cu un pronunţat caracter antientropic, arputea fi: creşterea performanţelor tehnico-tactice ale sistemelor de armamentde artilerie; automatizarea conducerii focului şi integrarea acestuia în sistemulde foc al forţei care execută operaţia întrunită; creşterea performanţelor muni-ţiilor; creşterea mobilităţii şi capacităţii de manevră; standardizare tehnică şiprocedurală; creşterea gradului de protecţie a personalului şi tehnicii de luptăetc.

O concluzie scurtă care se poate trage în final în raport cu subiectul abor-dat constă în faptul că, deşi sistemul artileriei terestre ca sistem deschis estesupus inevitabil acţiunii celor două legi ale termodinamicii (legea întâi – legeaconservării materiei – şi legea a doua – legea entropiei), acesta poate fi viabilşi îşi poate îndeplini rolul printr-un aflux energetic permanent care să com-penseze tendinţele de dezordine şi să asigure stabilitatea relativă a acestuia, petoată perioada de pregătire şi ducere a operaţiei întrunite. Eficientizarea tutu-ror proceselor, tuturor acţiunilor, este condiţia principală, dar nu şi singura.

BIBLIOGRAFIE:

*** Compendiu de fizică, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,1988.

*** Doctrina pentru operaţiile întrunite multinaţionale, Bucureşti, 2001.*** Doctrina Artileriei Terestre, Stanag 2484 (ArtypP – 5), traducere,

Sibiu, 2003.Barbour G. Ian – Religion in an Age of Science, Salt Lake City, utah,

Bookcraft, 1973.Cristea Ghe., Ardelean Ion – Elemente fundamentale de fizică, Cluj-

Napoca, Editura Dacia, 1980.

121februarie, 2011


Dumitru Daniel – Curs „Tactica marii unităţi (unităţii) de arme întruni-te”, Editura u.N.Ap., 2004.

Georgescu-Roegen Nicolas –Legea entropiei şi procesul economic,Bucureşti, Editura Politică, 1979.

Kotarbinski Tadeusz – Tratat despre lucrul bine făcut, Editura Politică,Bucureşti, 1976.

Morris Henry M. – Creaţionism ştiinţific, San Diego, 1974.Patriciu v., Paraschiv T., Băicuşi A. –Entropia termodinamică şi entro-

pia sistemelor cibernetico-economice, http://www. icfm.ro/ patriciu2006v1.htm.

NOTE:

1 Din grec. „therme” = căldură, „dunamis” = putere.2 Nicolas Georgescu-Roegen, „Legea entropiei şi procesul economic“, Bucureşti,

Editura Politică, 1979, p.60.3 Ibidem, p.53.4 Apud G. Ian Barbour, „Religion in an Age of Science“, Salt Lake City, utah,

Bookcraft, 1973, p.112.5 Proprietatea unor sisteme de a-şi menţine constante anumite mărimi caracteris-

tice.6 Apud Dr. Henry M. Morris, „Creaţionism ştiinţific“, San Diego, 1974, p.44.7 Ibidem, pp.44-45.8 Energia trebuie înţeleasă în contextul dat ca reprezentând totalitatea eforturilor

umane şi materiale consumate pe timpul pregătirii şi ducerii operaţiei întrunite.9 NATO Response Force.10 v. Patriciu, T. Paraschiv, A. Băicuşi, „Entropia termodinamică şi entropia sis-

temelor cibernetico-economice“, http://www.icfm.ro/patriciu2006v1.htm.11 Ibidem.12 Mr.conf.univ.dr. Daniel Dumitru, Curs „Tactica marii unităţi (unităţii) de arme

întrunite“, Editura u.N.Ap., 2004, p.13.



Rolul consilierului juridicîn pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor militare (1)

LOCOTENENT-COLONEL ROLAND-DORIAN ENE

AbstractThe work of knowledge and application of rules compliance with

international law of armed conflict represents a real form of insu-rance to military operations since his important contribution to achie-ving their goals in terms of legal; it is a "insurance" in original mea-ning of the word that the " implementation security ", guaranteeingboatmasters and nature that their actions are legal and that there willbe held accountable for their deeds committed in accordance withlaws and customs war. The plans of all operations must be a legalannex to the elements that include: civil targets under protection, workand forces dangerous installations containing; goods with culturalimmunity; localities and areas go's; localities and health and safetyareas, the location of camps prisoners and civilians admitted to hospi-tal, the 9 bodies and civil defense; routes to transport communicationshealth; nature and status regime means of war; procedures for non-hostile relations with the enemy by notifications and agreements pro-vided for the Convention; the procedure to lift the immunity propertyin the event of military necessity; the blueprint for persons and goodsprotected; procedures conduct on the injured, prisoners, dead; coope-ration with humanitarian bodies; disciplined disciplinary offences and

123februarie, 2011



offences; conditions under which it could resort to reprisals; the rulesof engagement and conduct tactics etc.

Cuvinte-cheie: consiliere, juridic, drept umanitar, război.

ÎnArmata României, ca în majoritatea armatelor moderne, coman-dantul forţelor angajate în acţiuni militare este învestit cu respon-

sabilitatea respectării dreptului aplicabil în conflictele armate. Multitudinea şidinamica schimbării normelor juridice, în materie de drept public şi interna-ţional, faptul că multe din normele juridice ale dreptului internaţional aplica-bil în conflictele armate lasă la latitudinea comandanţilor aprecierea oportuni-tăţii aplicării lor, impune asistenţa juridică a factorilor de răspundere(Protocolul Adiţional nr. I /1977, la Convenţiile de la Geneva, în articolul 82prevede necesitatea existenţei consilierilor militari la eşaloanele cu rang demare unitate tactică şi mai mare, dar nu exclude posibilitatea funcţionăriiacestora şi la eşaloanele mai mici).

Ca urmare, după 1990, luându-se ca model armatele occidentale şi reve-nindu-se la tradiţiile armatei române în domeniu, s-au instituit compartimen-tele juridice în cadrul comandamentelor marilor unităţi tactice şi operative.Experienţa participărilor armatei române la misiunile militare internaţionale,de menţinere sau impunere a păcii, a demonstrat utilitatea consilierilor juridicila nivelul unităţilor (subunităţilor) militare.

un singur consilier juridic militar, la nivel de mare unitate, nu poate oferiasistenţă juridică tuturor combatanţilor. În aceste condiţii, asistenţa juridică,pe timpul conflictului armat, capătă eficienţă, dacă anterior, pe timp de pace,consilierul juridic a coordonat pregătirea, în domeniul dreptului umanitarinternaţional, a militarilor din compunerea marii unităţi (unităţii).

Pe timp de pace este necesar ca specialiştii în dreptul conflictelor armatesă aprofundeze cunoştinţele militare şi tehnica de lucru pe care ofiţerii decomandă şi de stat major le aplică pentru planificarea, organizarea şi conduce-rea acţiunilor de luptă. Astfel, pe durata conflictelor armate, consilierii juridicipot să fie interlocutori utili pentru comandanţii şi colaboratorii acestora, dezi-deratul comun fiind îndeplinirea misiunii fără încălcarea normelor de drept. Osolidă pregătire militară a consilierului juridic este reclamată şi de faptul căreglementările juridice specifice conflictelor armate trebuie aplicate corect şioportun în situaţiile complexe care caracterizează operaţia (lupta) modernă.

Neintegrarea consilierului juridic în cadrul militar de acţiune ar diminuaîncrederea comandantului în soluţiile juridice formulate de acesta. Asistenţa

Impactul acţiunilor militare asupra mediului

februarie, 2011 125

juridică nu trebuie să intervină tardiv ca un drept de "VETO", ci con-structiv şi oportun pe timpul elaborării deciziei, astfel încât ordinul coman-dantului să se încadreze în litera şi spiritul legilor naţionale, în prevederileregulamentelor, să nu violeze regulile de angajare militară stipulate în dreptulinternaţional aplicabil în conflictele militare*. Asistenţa juridică nu limiteazădreptul comandantului de a adopta, pe propria răspundere, decizii oportune şioptime pentru îndeplinirea misiunii primite de la eşalonul superior.

Obiectivele asistenţei juridice pe timpul conflictelor armate:• asigurarea îndeplinirii misiunilor fără încălcarea normelor de drept;• realizarea concordanţei dintre necesităţile militare şi restricţiile

impuse de reglementările juridice specifice (interne şi internaţionale) învigoare;

• discriminarea în selectarea obiectivelor şi limitarea pierderilor cola-terale;

• realizarea proporţionalităţii dintre mijloacele şi metodele folosite şinecesităţile militare;

• prevenirea exceselor şi represaliilor pe timpul ducerii acţiunilormilitare şi eliminarea crimelor, distrugerilor şi suferinţelor.

Dreptul operaţional introduce, în procesul decizional militar, unele limi-tări ce constau în constrângeri, restrângeri sau recomandări în plan acţional.

Obligaţiile se referă la ceea ce trebuie să facă combatanţii şi sunt tem-porale, spaţiale şi acţionale. Acestea se regăsesc în conţinutul planului de ope-raţii şi al directivei comandantului (ordinul de operaţii).

Restricţiile se referă la ceea ce nu are voie să facă combatantul şi pot fisociale, morale, juridice, religioase. Restricţiile sunt prohibite şi, de regulă, nuse includ în conţinutul planului de operaţii (ordinul de operaţii).

Constrângerile îl obligă pe subiect la săvârşirea unei acţiuni, restrânge-rile îl obligă să se abţină de la săvârşirea acţiunii, iar recomandările lasă laaprecierea acestuia alegerea unei conduite.

O competentă asistenţă juridică, pe timpul conflictelor armate, dăcomandantului, statului major, comandanţilor de unităţi, convingerea că acţiu-nile militare desfăşurate sunt legitime şi nu vor fi sancţionaţi pentru comite-rea unor crime de război. Prin aceasta se amplifică demnitatea, onoarea şiprestigiul moral al armatei. Ca urmare, pe timpul asistenţei juridice, compar-

*Cf.Iordache Constantin, Drept Operaţional, Editura u.N.Ap., Bucureşti, 2003,p.45.

timentul (consilierul) juridic se va afla în relaţii funcţionale cu compartimen-tele comandamentului care au atribuţii pe linia aplicării dreptului conflictelorarmate. Aceste relaţii se vor concretiza în transmiterea de către consilieruljuridic a unor reglementări, indicaţii, proceduri şi prescripţii din domeniulspecialităţii sale. Consilierul juridic nu trebuie să adopte o atitudine de aştep-tare a solicitărilor sprijinului de specialitate, el intervine pentru stabilireaobiectivelor, alegerea mijloacelor de luptă şi determinarea procedeelor şimăsurilor necesare îndeplinirii misiunii, pentru rezolvarea speţelor unde seîncalcă normele de drept intern şi internaţional.

Dorim să facem precizarea că asistenţa juridică va fi permanentă, regă-sindu-se în toate etapele procesului de planificare, compartimentul juridic /consilierul juridic consiliind atât pe comandantul comandamentului operaţio-nal (comandantul grupării de forţe), cât şi pe şeful de stat major, şefii compar-timentelor şi ofiţerilor implicaţi în planificare.

Activitatea consilierului juridic pe timpul planificării acţiunilor militarese rezumă, în principal, la:

• participarea la orientarea personalului implicat în planificare, exe-cutată de comandant sau şeful de stat major;

• analizarea situaţiei din domeniul său de responsabilitate, concomi-tent cu pregătirea estimărilor ce vizează limitările impuse de dreptul con-flictelor armate asupra îndeplinirii misiunii;

• colaborarea cu compartimentele statului major, în primul rând cucompartimentul operaţii, pentru elaborarea cursurilor acţiunilor militare(selectarea cursului optim), pentru a respecta concepţia eşalonului supe-rior de îndeplinire a misiunii cu mijloacele disponibile, în condiţiile res-pectării dreptului conflictelor armate;

• prezentarea estimărilor (concluziilor, recomandărilor şi propuneri-lor) referitoare la:

– delimitarea obiectivelor militare de cele civile;– metodele şi mijloacele de luptă admise de dreptul umanitar inter-

naţional, ce pot fi utilizate pentru îndeplinirea misiunii;– asigurarea protecţiei victimelor de război (prizonieri, bolnavi,

răniţi);– modul de informare şi cooperare cu marile unităţi vecine şi cu

autorităţile civile din zona acţiunilor de luptă;– atitudini ce trebuie adoptate faţă de mijloacele şi personalul ce se

bucură de protecţie specială, conform reglementărilor internaţionale în



vigoare (formaţiuni sanitare, personal religios etc.);– alte date pe care le consideră necesare sau sunt solicitate de sta-

tul major;• întocmirea şi actualizarea documentelor de conducere (informare)

specifice compartimentului său;• acordarea avizului juridic concepţiei operaţiei (concretizată în deci-

zia comandantului), planului şi ordinului de operaţii (acţiune);• asistenţa celorlalte compartimente ale statului major pentru întoc-

mirea corectă, din punct de vedere juridic, a documentelor de conducereşi informare, o atenţie deosebită acordându-se jurnalului acţiunilor milita-re.

Compartimentul (consilierul) juridic întocmeşte şi actualizează următoa-rele documente de conducere şi informare:

– planul de acţiune (sprijin) al compartimentului, ca anexă la planulde operaţii (ordinul de operaţii);

– planul de activitate al compartimentului;– raportul de informare a comandantului (datele, estimările, conclu-

ziile şi propunerile);– informarea de specialitate a unităţilor subordonate şi a marilor uni-

tăţi cu care se cooperează;– documente diverse referitoare la cunoaşterea zonei de responsabili-

tate, a actelor normative în vigoare etc.A. Planul de acţiune (sprijin) al compartimentului juridic este docu-

mentul care stă la baza asistenţei juridice, pe timpul operaţiei (luptei), consti-tuind suportul juridic al deciziei comandantului, al ordinelor şi dispoziţiilordate pe timpul pregătirii şi ducerii operaţiei (luptei). Acest document se întoc-meşte atât sub formă grafică (pe hartă), cât şi sub formă de text.

A.1 Partea grafică a planului de acţiune al compartimentului juridiccuprinde informaţii şi date de natură juridică referitoare la:

– obiectivele civile (bunuri) aflate sub protecţie specială;– agenţi economici sau lucrări de artă care conţin forţe periculoase

(centrale atomo-electrice, uzine chimice, baraje, diguri);– obiective cu imunitate culturală, aflate sub supraveghere uNESCO;– localităţi fără apărare;– zone demilitarizate;– locuri de intervenţie umanitară stabilite prin acord cu Comitetul

Internaţional al Crucii Roşii;

127februarie, 2011


– amplasamentele taberelor prizonierilor de război;– amplasamentele taberelor de internare a civililor, organizate pentru

protejarea unor categorii de persoane (victime de război);– comunicaţii destinate transporturilor sanitare efectuate de organele

Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (C.I.C.R.);– alte date necesare asistenţei juridice ce pot fi reprezentate grafic.

A.2 Partea de text a planului de acţiune al compartimentului juridiceste determinată de volumul reglementărilor juridice în domeniu, de eşalonulla care se lucrează, de experienţa consilierilor juridici şi cuprinde, de regulă:

– fundamentele juridice care stau la baza pregătirii şi desfăşurăriiacţiunii militare respective: directiva (ordinul de operaţii) al eşalonuluisuperior, concepţia (decizia) comandantului etc.;

– situaţia juridică a desfăşurării conflictului armat, din perspectivaaplicării normelor dreptului internaţional (enumerarea eventualelor încăl-cări ale regulilor de angajare militară din partea inamicului sau a trupelorproprii);

– acorduri, contracte comerciale, încheiate pe timpul pregătirii şi des-făşurării operaţiei (luptei) cu următoarele părţi:

• autorităţi politice şi militare ale ţării cu statut de stat protector pen-tru România;

• Comitetul Internaţional al Crucii Roşii;• organisme militare ale inamicului, prin care s-au stabilit zone neutre

sau demilitarizate;– modul de desfăşurare a unor activităţi non-ostile în vederea adună-

rii răniţilor şi bolnavilor de pe câmpul de luptă;– notificări reciproce asupra schimbărilor în structura forţelor comba-

tante sau în cazul ridicării imunităţii culturale a unor obiective civile;– agenţi economici, în domeniul realizării activităţilor de aprovizio-

nare a trupelor proprii;– situaţii, tabele, grafice care oferă informaţii cu caracter juridic asu-

pra:• statutului legal al combatanţilor;• modului de marcare a bunurilor şi locurilor aflate sub protecţie spe-

cială;• numărului de prizonieri (modul de tratament);• gradului de informare a organismelor internaţionale, destinate

supravegherii conflictului armat;



• gradului de executare a transporturilor sanitare de urgenţă cu spriji-nul Comitetului Internaţional al Crucii Roşii;

• asigurării, pentru combatanţi, a cărţilor de identitate;• modului de înhumare a morţilor şi înştiinţării rudelor despre dispa-

riţia lor;– măsurile luate în planul asigurării juridice pentru:• utilizarea legală şi oportună a semnelor şi emblemelor care conferă

protecţie specială unor categorii de bunuri şi personal;• cooperarea permanentă cu organismele internaţionale care sunt

autorizate să acţioneze în spaţiul de conflict armat;• tratamentul umanitar al prizonierilor de război sau al civililor aflaţi

în lagărele de internare;• sancţionarea abaterilor disciplinare sau penale pentru respectarea

normelor imperative ale dreptului internaţional aplicabil conflictelorarmate;

• soluţionarea unor acte de reclamaţie din partea unor persoane fizicesau juridice, ca urmare a încălcării drepturilor personale sau patrimoniale;

• respectarea legislaţiei interne şi internaţionale pe timpul ocupaţieimilitare;

• încălcări, de către adversar, a normelor dreptului internaţional apli-cabil în conflictele armate.

1. Iniţierea planificării – constituie etapa de debut a planificării. Înaceastă etapă compartimentul juridic (consilierul juridic) participă la activita-tea de orientare a personalului implicat, îşi însuşeşte misiunea pe baza planu-lui juridic (anexei juridice) a eşalonului superior. Studiază problemele juridi-ce cu care se va confrunta forţa întrunită şi consiliază pe comandant pe pro-bleme de specialitate (la cererea acestuia).

2. Elaborarea concepţiei operaţiei – reprezintă o etapă complexă şi demare importanţă în contextul planificării generale. Pentru consilierul juridic alcomandamentului forţei, etapa de elaborare a concepţiei operaţiei întruniteeste esenţială. Şeful compartimentului juridic (consilierul juridic), în aceastăetapă, elaborează şi prezintă raportul de informare în vederea asigurării spri-jinului în domeniul dreptului operaţional.

Raportul de informare are la bază elementele juridice precizate de eşalo-nul superior şi precizările comandamentului rezultate din ghidul de planificare:

– situaţia strategică (operativă), concepţia comandantului, tipul şi carac-teristicile operaţiei întrunite ce urmează a se desfăşura;

129februarie, 2011


– natura beligeranţilor; – caracteristicile teatrului de operaţii;– natura populaţiei existente în zonă etc.

3. Elaborarea planului operaţiei întrunite – presupune, în esenţă, deta-lierea concepţiei acţiunilor întrunite. În această etapă a planificării, şeful com-partimentului juridic (consilierul juridic) desfăşoară o serie de activităţiimportante, printre care:

– consiliază permanent pe comandantul comandamentului pe proble-me şi aspecte de natură juridică;

– elaborează partea de specialitate (fundamente juridice) ce va fiinclusă în planul (ordinul) de operaţii;

– colaborează permanent cu şefii de compartimente privind legitimi-tatea unor măsuri, activităţi şi acţiuni prevăzute în plan;

– asigură consultanţa juridică tuturor planificatorilor militari şi aicomandanţilor forţelor care sprijină;

– lucrează la anexa pe linie juridică;– participă la stabilirea principalelor reguli de angajare a Forţei întru-

nite.În operaţiile bazate pe efecte şi în cadrul războiului bazat pe reţea (RBR),

consilierul juridic consiliază pe şeful de stat major şi şeful compartimentuluiJ3/G3 asupra următoarelor probleme:

– stabilirea obiectivelor strategice, operative şi tactice propuse a filovite cu efecte maxime (legitimitatea loviturilor);

– legitimitatea loviturilor şi crearea efectelor asupra marilor unităţi şiunităţi inamice;

– zone şi obiective din fâşia inamicului care vor fi protejate (încadra-rea juridică şi respectarea interdicţiei);

– protecţia populaţiei civile existente în zonă (pierderi zero – dacăeste posibil etc.).

În opinia noastră, activitatea planificatorilor militari din toate comparti-mentele trebuie să fie directionată permanent şi consiliată de către şeful com-partimentului juridic (consilierul juridic) pentru respectarea cerinţelor dreptu-lui operaţional.

4. Revederea planului operaţiei întrunite – constă în analiza acestuia,în scopul actualizării şi validării la sfârşitul ciclului de elaborare sau atuncicând situaţia strategică (operativă) impune cu necesitate acest lucru. În func-ţie de situaţia strategică creată şi de nevoile reale de actualizare a planului,



compartimentul juridic participă efectiv la revederea măsurilor de ordin juri-dic prevăzute în plan, a regulilor de angajare în operaţie etc.

5. Elaborarea planurilor de sprijin – compartimentul juridic (consilie-rul juridic), în colaborare cu şefii de compartimente, întocmeşte planul desprijin juridic (anexa juridică) care se anexează la planul operaţiei întrunite.

Compartimentul personal (J1/G.1) – îi revin atribuţii importante lega-te de aplicarea dreptului operaţional, dar care nu comportă o implicare efecti-vă în procesul conducerii acţiunilor militare. Din anexele la ProtocoaleleAdiţionale I şi II – 1977 rezultă o serie de atribuţii pentru acest compartiment(asigură cărţi de identitate pentru toţi militarii subordonaţi, precum şi pentrupersoanele susceptibile de a deveni prizonieri de război; verifică existenţa căr-ţilor de identitate pentru personalul sanitar, personalul religios, personalul deprotecţie civilă, personalul afectat protecţiei bunurilor culturale şi jurnaliştiloraflaţi în misiune în zona de responsabilitate). De asemenea, la acest compar-timent este indicat să se centralizeze sesizările privind violările dreptului con-flictelor armate comise împotriva militarilor.

Compartimentul informaţii (J2/G.2) – va trebui să determine cu preci-zie concentrările de persoane civile, mediul civil în care sunt amplasate obiec-tivele militare; natura zonelor de construcţii - oraşe, sate, adăposturi ş.a. şi ceaa bunurilor civile importante, cu precădere a acelora care se bucură de o pro-tecţie specială; existenţa instalaţiilor şi lucrărilor care conţin forţele periculoa-se; particularităţile mediului natural, din perspectiva vulnerabilităţii sale încondiţiile întrebuinţării unor categorii de armamente puternice – sisteme decercetare-lovire de înaltă precizie. Important este faptul că aceste acţiuni decercetare sunt licite dacă sunt efectuate în uniformă sau fără a disimula statu-tul de combatant. Interogarea combatanţilor capturaţi reprezintă o modalitatede a obţine informaţii, dreptul operaţional admiţând interogarea acestora darprecizând că obligaţia lor de a răspunde se rezumă numai la datele de identi-ficare personale.

Compartimentul operaţii (J3/G.3) – are un rol esenţial în asigurarea,respectarea normelor şi principiilor dreptului conflictelor armate. Cunoaştereacondiţiilor situaţiei strategice (operative), a elementelor necesare stabiliriicompatibilităţii dintre concepţia (decizia) comandantului şi principiile dreptu-lui conflictelor armate, depinde de eficienţa sistemului de cercetare (de cali-tatea rapoartelor trimise din teatrul acţiunilor militare). Principala problemă oconstituie identificarea corectă a obiectivelor militare şi, ulterior, stabilireamijloacelor adecvate neutralizării sau distrugerii lor, în conformitate cu nor-

131februarie, 2011


mele dreptului operaţional. Loviturile asupra obiectivelor militare vor fi pla-nificate ţinându-se cont de limitările dreptului internaţional umanitar. Acesteprecauţii nu trebuie însă să afecteze elementele principale ale concepţiei ope-raţiei – direcţia de efort, manevra de forţe şi mijloace preconizată.

Compartimentul logistic (J4/G.4) – are atribuţii pentru "strângerea(evacuarea) capturilor de război, hrănirea, echiparea, cazarea şi asistenţamedicală a prizonierilor de război". Tot acest compartiment are obligativita-tea evacuării răniţilor şi bolnavilor, spitalizarea, tratarea şi recuperarea aces-tora.

Responsabilitatea revine din interpretarea conţinutului prevederilorConvenţiei a III-a de la Geneva – 1949, conform căreia internarea prizonieri-lor de război se va face în lagăre destinate exclusiv acestui scop (art.21), carevor trebui dispuse în afara zonelor acţiunilor de luptă (art.23) şi în niciun cazacestea nu trebuie să fie penitenciare sau locaţii cu regim de penitenciar(art.22).

Compartimentul relaţii militari-civili (J5/G.5) – este structura carecoordonează activităţile de cooperare ale comandamentului propriu cu autori-tăţile civile (populaţia locală), organizaţiile guvernamentale, neguvernamen-tale şi internaţionale, în vederea menţinerii legalităţii operaţiilor militare şisprijinirii îndeplinirii misiunii. Autorităţile civile pot contribui la asigurareaprotecţiei unor obiective, în sensul echipării acestora cu semne distinctivesuficient de mari şi de vizibile, semnalizarea perimetrului unde sunt dispusebunurile importante.

Elaborarea regulilor de angajare (Rules of Engagement) – ROE, formu-late corect şi precis, furnizează comandanţilor operaţiunilor militare orientăriclare şi garanţia că respectarea lor răspunde obiectivelor apărării naţionale,eliminând opţiunile vagi ale liderilor politici.

În armatele statelor occidentale, regulamentele militare conţin prevederiexprese asupra regulilor de angajare şi chiar anexe cu exemple de ROE. Aşaeste cazul regulamentului american FM-100-23 din 1994 sau a celui englezdin 1995. Trebuie menţionat şi regulamentul american FM-27-100 din 1991referitor la operaţiuni juridice în care se prevede obligaţia şefului comparti-mentului juridic de a acorda asistenţă în elaborarea regulilor de angajare înluptă care trebuie să fie în concordanţă cu:

– planul de operaţii;– regulile de angajare ale eşaloanelor superioare;– politica naţională şi legislaţia internă;



– legislaţia internaţională şi de coaliţie.Se specifică faptul că unele operaţii pot necesita variante de reguli de

angajare în luptă, iar diferite misiuni şi teatre de acţiuni pot impune adoptareaunor ROE specifice. În doctrina NATO, ROE furnizează comandanţilor de latoate nivelurile orientările politice şi juridice privind uzul de forţă. Ele suntelaborate de comandanţii de forţe operaţionale în funcţie de ameninţările con-crete şi aprobate de Consiliul Nord-Atlantic. Principiile ROE în cadrul NATOsunt folosirea forţei în autoapărare, cu respectarea raportului dintre proporţio-nalitate şi necesitatea militară, prevăzut de dreptul internaţional al conflicte-lor armate şi cu admiterea de produceri de pagube colaterale.

Concret, ROE se referă la definirea unor termeni, cum ar fi:– intenţie şi acţiune ostilă;– minimum sau maximum de forţă;– forţă activă şi forţă pasivă;– bunuri sau persoane de protejat;– persoane, bunuri şi zone de aplicabilitate;– autoritatea care poate ordona utilizarea armelor;– arestarea, încercuirea şi percheziţia;– somaţiile şi avertismentele ce trebuie făcute înainte de deschiderea

focului;– interdicţiile şi obligaţiile în caz de folosire a forţei (mine, gaze etc.).

La nivel strategic-operativ, ROE sunt directivele pe care autorităţilepublice cu atribuţii în domeniul militar le pot stabili pentru a delimita circum-stanţele şi limitele în cadrul cărora forţele armate pot angaja acţiuni militareîntr-un anumit context politico-diplomatic şi militar.

La nivel operativ-tactic, ROE sunt regulile stabilite de comandant cuprivire la folosirea armelor. Pentru diferite arme şi specialităţi militare potexista ROE distincte (artilerie, tancuri rachete, geniu, poliţie etc.)

(continuare în nr.2/2011)

133februarie, 2011


AbstractLately it was talking about the importance of the small regions

and states on the strategic map of Russian’s interests, especially afterthe enactment of the new military strategy regarding the defense of theRussian communities’ interests inside and outside the CIS space. Ofcourse we can think to Transnistria, Abkhazia and South Ossetia butthat doesn’t mean that we can exclude other areas. These can be con-sidered weaknesses or strong points, pawns of strategic importance orfor sacrifice on the interest’s map of great regional actors. Still, if someof them embosom with open arms the perspective of integration inRussia, others aren’t doing so well even they declare themselves satis-fied with Kremlin’s patronage. Georgia, even she wants to adhere toNATO and EU, purposed as priority the territorial reintegration of thetwo separatist regions, the issues concerning the third one, Adjaria,considering to be solved. Still, the federal republics are stand alwaysto some pressures which are self-developing and self-improving, as analive organism, many accepting the Russian “mediation” in order tosave its existence as state. On the other hand, the example which wewill detail can show how complicated is the situation not only inCaucasus or Central Asia, but in almost all federal republics. Eachrepublic has its own "bags of population" ethical different which canbecome maneuver-mass, the issue of the independence toward Russia

DIPL.ING.DR.ISABELA ANCuŢ

Scenarii imposibile – Adjaria


being very complicated and must be considered with great prudenceand understanding.

Cuvinte-cheie: Rusia, Georgia, Abhazia, Turcia, Batumi,Caucaz, Osetia, Adjaria, globalizare, securitate, NATO.

P roblema Georgiei se leagă de relaţia tensionată cu Rusia şi de baze-le militare ruse de la Batumi şi de la Akhalkalaki (din perioada fos-

tei uRSS, când graniţa cu Turcia trebuia bine securizată, aceasta fiind mem-bră NATO, cu baze militare americane pe teritoriul său). Chestiunea retrage-rii trupelor ruseşti a fost şi este motiv de dispută, trupele fiind declarate „trupede menţinere a păcii” de către Rusia, Georgia având destule probleme cuAbhazia şi Osetia de Sud. În pofida faptului că Rusia a făcut o concesie prinretragerea unor trupe din oraşul Perevi1 (situat la graniţa de nord-vest a Osetieide Sud), concesia a fost faţă de Occident şi nu faţă de georgieni, care deja şi-au arogat această „victorie diplomatică”. Pare-se că Şaakaşvili nu a învăţat dingreşelile războiului din 2008 iar întâlnirea de la Geneva dintre Georgia,Abhazia, Osetia de Sud, Federaţia Rusă, SuA, ONu, OSCE şi uE pe temasecurităţii din Caucaz nu a determinat partea georgiană să încerce „să meargămai departe” în detensionarea situaţiei existente. Să nu fi înţeles Şaakaşvili căaceastă retragere s-a petrecut tocmai înainte de întâlnirea Medvedev-Sarkozy-Merkel de la Deauville şi Summit-ul de la Lisabona din noiembrie şi că dorin-ţa Moscovei a fost de a transmite anumite mesaje partenerilor de discuţie? Sănu se fi înţeles că încăpăţânarea de a-şi aroga anumite gesturi riscă să ducăGeorgia în desuetudine şi că orice dorinţă – de a adera la NATO şi uE – tre-buie susţinută cu politică externă şi internă reală, cu conectarea la intereselemarilor actori, fie că ne convine sau nu jocul acestora?

Pe timpul întâlnirii de la Deauville, preşedintele francez a atras atenţiaGeorgiei să se abţină de la o nouă eventuală folosire a Forţei, aceasta arătând,fără echivoc, intenţiile ţării sale – alături de cele ale Germaniei – de a întări şiîmbunătăţi relaţiile cu Moscova, de a arăta că Moscova nu trebuie tratată caun duşman, ci ca un partener, indiferent de domeniile unde această cooperaredoreşte să se manifeste. Aceasta după ce, anterior, într-un articol publicat în„Washington Post”, pe 18 august, preşedintele Sarkozy vorbea de „răspunsulbrutal şi disproporţionat” al armatei ruse în conflictul din 2008.

135februarie, 2011




Marii actori nu neglijează faptul că Georgia se află la graniţă, în nord, curegiunile cu cea mai mare densitate de organizaţii teroriste şi cu cel mai marepotenţial de conflict, şi anume Cecenia, Inguşetia, Osetia de Nord, Daghestanşi Republica Cabardino-Balkara. Iar faptul că Georgia a forţat, cu riscul pier-derii de vieţi omeneşti, aderarea la NATO şi pe un sprijin american – din ceîn ce mai transparent – nu a plăcut, dar a atras atenţia acestora că, în zonă, tre-buie acţionat cu atenţie în sprijinul statelor mai mici, sufocate de prezenţagigantului de la nord.

Evitând a vorbi de mult, prea mult dezbătutele probleme conexateAbhaziei şi Osetiei de Sud, vom încerca să atragem atenţia asupra altui „cuial lui Pepelea” aflat în regiune. Incitant este să putem determina cine joacăşicine este „cel bun şi drept” şi cine este „cel rău”. Oricum, povestea (origina-lă) are mai multe variante, dar mai toate se termină prost pentru cei ce locu-iau în casă....

Deci, se cunoaşte că o zonă cu probleme se află şi în partea de sud-vest,la graniţa cu Turcia şi tot pe ţărmul Mării Negre – ca şi Abhazia – undecoexistă semiautonoma Adjaria, cu capitala la Batumi, cel mai mare port alGeorgiei şi, după cum am menţionat, fostă bază militară rusă. Printre altele,porturile Batumi (şi Poti) se află în centrul strategiei Georgiei de a se promo-va drept ruta privilegiată de tranzit a energiei din Marea Caspică şi AsiaCentrală spre Europa, ocolind Rusia. Proiectele economice de a construi ter-minale petroliere în porturile georgiene au fost suspendate sau abandonate, înprezent incertitudinea şi nesiguranţa nefiind apreciate în afaceri; mai mult, laun anumit moment, unele firme din Azerbaidjan şi Kazahstan anunţând că vorredirecţiona fluxurile de petrol şi gaze prin Rusia. Chiar dacă închiderea fron-tierelor dintre Armenia şi Turcia, dintre Armenia şi Azerbaidjan au favorizatGeorgia, reverberaţiile locale şi regionale ale unui război iau cu mult mai multtimp ca să se stingă. În fapt, unele modificări ale realităţilor post-conflict potdura mult mai mult, dacă nu cumva se vor transforma, ele însele, în noi reali-tăţi pe care noi generaţii de lideri le vor considera „îngheţate”.

Luând-o înapoi, pe firul istoriei, Adjaria – oficial Republica AutonomăAdjaria – este, aşa cum o arată şi denumirea, republică autonomă din Georgia,situată în partea de sud-vest a acesteia, delimitată la graniţă de Turcia (sud) şiMarea Neagră (est). Adjaria este, de asemenea, întâlnită în documente şi subtitulatura de Ajara, Adzhara, Ajaria, Adjaria, Adzharia sau Achara. Fosta Adjariaera cunoscută ca Acara – sub conducerea Imperiului Otoman şi drept RepublicaSovietică Socialistă Autonomă Adjară – pe timpul fostei uniuni Sovietice.

FED

ER

AŢI

A R

US

Ă

TUR

CIA

Mare

a N

eagră

GE

OR

GIA

AR

ME

NIA

OS

ETI

A D

ES

UD

OS

ETI

A D

EN

OR

D

AB

HA

ZIA

AJA

RIA

AZE

RB

AIJ

AN

Cap

itală

naţ

iona

lă

Cap

itală

rep

ublic

ă au

tono

mă

Ora

ş, s

at

Aer

opor

t im

port

ant

Fro

ntie

ră n

aţio

nală

Fro

ntie

ră in

terr

epub

lici

Dru

m p

rinci

pal

Dru

m s

ecun

dar

Cal

e fe

rată


februarie, 2011 137

Luând-o pe urmele istoriei, Adjaria a fost parte a Colchisului2 şi IberieiCaucaziene (Iberia Estică) din cele mai vechi timpuri. A fost colonizată decătre greci în secolul al v-lea î.C., regiunea intrând sub dominaţia romană însecolul al II-lea î.C. Astfel, a devenit parte a regiunii Egrisi înainte de fi încor-porată în Regatul Georgian unificat din secolul al IX-lea. Otomanii au cuceritzona în 1614, poporul Adjariei convertindu-se la Islam în această perioadă. Larândul lor, otomanii au fost forţaţi să cedeze Adjaria Imperiului Ţarist aflat înplină ascensiune în 1878.

După o temporară ocupaţie a trupelor turceşti şi britanice (1918-1920),Adjaria a devenit parte a Republicii Democrate Georgia în 1920. Mai târziu,după un scurt conflict militar (martie 1921), Turcia şi proaspăt proclamataRepublică Sovietică au negociat Tratatul de la Kars, prin care Turcia cedaAdjaria în schimbul regiunii Kars (astăzi provinciile Kars, Iğdır şi Ardahan)dar, în conformitate cu articolul vI al acestui tratat, populaţiei musulmane dinaceastă regiune îi era acordată o foarte mare autonomie. Conducerea fosteiuRSS a înfiinţat Republica Sovietică Socialistă Autonomă Adjară în 1921,respectând clauza menţionată, acesta fiind şi motivul pentru care, deşi Adjariaa fost parte componentă a Georgiei, exista o considerabilă autonomie locală aacestei regiuni. După disoluţia uRSS, Adjaria a devenit parte a noii şi inde-pendentei, dar divizate politic, republici georgiene. Astfel, s-a evitat atragereaîn Războiul Civil care a afectat restul ţării în perioada 1991–1993 datorităconducerii autoritare a lui Aslan Abaşidze.

Istoria confirmă faptul că tensiunile geopolitice în regiune au fost indu-se după venirea la putere a lui Aslan Abaşidze, urmaşul unei familii cunoscu-te în ţinut, bunicul lui, scriitorul Mehmed Abaşidze, fiind chiar preşedinteleMedjlisiului (Parlamentului) Adjaristanului (Adjariei) (1918-1921). Noullider avea relaţii speciale cu Moscova şi nu cu Ankara, controlând venituriledin portul Batumi şi din vama Sarpi de la graniţa cu Turcia. Aslan Abaşidze afost prieten încă din copilărie cu primul preşedinte al Georgiei, ZviadGamsahurdia, iar venirea lui la putere (iulie 1991) nu a fost greu de realizat.În octombrie 1991, vama Sarpi de la graniţa cu Turcia a fost luată sub juris-dicţia republicii autonome, din acel moment doar 30% din veniturile obţinutefiind transferate la bugetul central. În martie 1992, când a căzut guvernul dinTbilisi, Abaşidze l-a părăsit pe Gamsahurdia, trecând de partea rebelilor, recu-noscând Sfatul Militar şi guvernul provizoriu. În plus, prin prezenţa tancuri-lor ruseşti nu a lăsat nici forţele pro-prezidenţiale şi nici pe rebelii care le




februarie, 2011 139

urmăreau să traverseze frontiera Adjariei. Abaşidze, terminând cu grupărileparamilitare autonomiste şi cele de mafioţi (mai ales după războiul civic dinGeorgia) a devenit un conducător semiindependent (1992), el fiind şi autorulstemei şi steagului republicii autonome.

În perioada 1992-2004 Adjaria nu avea statutul unei regiuni separatisteprecum Abhazia şi Osetia de Sud, ci doar de semiseparatistă, în realitateAdjaria fiind separată de restul Georgiei. Sub controlul lui Aslan Abaşidze,Adjaria avea propriile formaţiuni paramilitare, controla şi încasa taxele lahotarul cu Turcia şi portul Batumi, menţinea un sistem politic închis, autori-tar, izolat politic de restul Georgiei, iar guvernul central georgian nu aveapractic nicio influenţă asupra acestei regiuni.

Totuşi, chiar dacă era separată, Adjaria nu era separatistă. La nivel decla-rativ Adjaria recunoştea integritatea teritorială a Georgiei şi se considera, for-mal, parte a Georgiei, folosea valuta georgiană şi (foarte important) avealocuri în parlamentul din Tbilisi. Partidul lui Abaşidze întotdeauna „obţinea”95% din voturi în Adjaria şi toţi deputaţii din Adjaria votau în parlamentul dinTbilisi aşa cum le dicta Abaşidze. În fapt, în ultimii ani de preşedinţie, EduardŞevardnadze a contat foarte mult pe aceşti deputaţi din Adjaria, care îl ajutau,mai mult sau mai puţin, să menţină o majoritate în parlament.

Ceea ce este cu adevărat demn de reţinut este faptul că, după alegerea luiEduard Şevardnadze în postul cel mai înalt din ţară, Abaşidze a devenit vice-preşedintele parlamentului georgian. Stupefiant sau nu, Abaşidze cumulafuncţia de vice-preşedinte al parlamentului georgian cu cea de preşedin-te al Adjariei. La un anumit moment, Aslan Abaşidze a fost chiar consi-derat un rival cu greutate al preşedintelui georgian şi posibil rival al aces-tuia la conducerea ţării.

Mişcarea Agordzineba (Renaşterea Democratică), al cărei lider era, aînceput să joace un rol important în politica ţării. Războiul Rece întreAbaşidze şi Şevardnadze a durat ani de zile şi, prin sprijinul ruşilor, practicAdjaria nu se supunea guvernului central din Tbilisi. În 1996, liderul adjar acâştigat o victorie zdrobitoare la alegerile din regiunea autonomă. În 1998,relaţiile dintre Batumi şi Tbilisi s-au agravat dramatic, Abaşidze acuzându-lpe premierul georgian Zurab Jvania de complot împotriva lui. De-a lungulcelor treisprezece ani de conducere, Aslan Abaşidze a câştigat mereu alegeri-le, el însuşi numindu-se „preşedinte pe viaţă”. Autoritatea lui Abaşidze asupraelectoratului a însemnat că partidul său controla (cel puţin) 10% din totalul

voturilor georgienilor, fapt ce-l făcea să fie una din cele mai mari fracţiuni dinParlament.

Astfel, metaforic vorbind, Georgia şi al său preşedinte au devenit „prizo-neri” ai Adjariei.

Fără a dori acest lucru, Abaşidze a avut chiar şi un rol direct în provoca-rea Revoluţiei Rozelor din 2003, el folosind toate mijloacele puse la dispozi-ţie de către partidul său (Renaşterea Democratică) pentru a câştiga, totuşi, câtmai multe voturi şi a forma o coaliţie cu partidul preşedintelui Şevardnadze –Partidul pentru o nouă Georgie – pentru a-l susţine, preţul solicitat fiind recu-noaşterea naţională şi lărgirea puterilor sale (după numirea sa ca preşedinte alAdjariei). Observatorii internaţionali şi georgieni au denunţat însă desfăşura-rea alegerilor ca fiind frauduloasă, verificarea ulterioară a voturilor demons-trând victoria lui Şaakaşvili. Dacă pe timpul Revoluţiei Rozelor, Abaşidze atrimis suporteri pro-Şevardnadze care să-l susţină, după plecarea acestuia dela conducere a trebuit să se descurce cu demonstraţiile pro-democratice dinpropria regiune.

Cu ajutorul preşedintelui georgian nou ales, în Adjaria a fost înfiinţatăorganizaţia tineretului Kmara (Ajunge), care a fost motorul înlăturării de laputere a lui Abaşidze. Astfel, în primăvara anului 2004, în Adjaria a erupt ocriză majoră determinată de dorinţa guvernului central de reinstalare a autori-tăţii sale în regiune, criză ce a escaladat foarte uşor şi repede în conflict armat,ambele tabere declarând mobilizarea generală la graniţe. Totuşi, guvernul pre-şedintelui Şaakashvili a reuşit să evite vărsarea de sânge şi, cu ajutorul opozi-ţiei adjariene, şi-a reafirmat supremaţia.

În pofida declaraţiilor oficialilor ruşi de susţinere a politicii lui Abaşidze,noi mişcări de protest organizate de către opoziţia adjară, cu susţinerea noilorlideri georgieni, au dus la escaladarea stării de tensiune, înregistrându-se şivictime în rândul demonstranţilor. Toate acestea s-au desfăşurat pe fondulvizitei secretarului general al Consiliului Europei (CoE), Walter Schwimmerla Batumi, care a purtat o serie de convorbiri cu Aslan Abaşidze.

Totul a culminat (14 martie) cu tentativa oficialilor georgieni, care auprofitat de lipsa lui Abaşidze, aflat în vizită la Moscova – de a se îndreptacătre Adjaria, pentru a susţine campania privind alegerile parlamentare (stabi-lite pentru 28 martie). Eşecul tentativei georgiene, ca urmare a blocării grani-ţelor administrative de pe râul Choloki de către grupurile înarmate pro-Abaşidze, au determinat impunerea de sancţiuni economice împotriva acesteiregiuni până la plecarea lui Abaşidze. Tensiunile dintre Tbilisi şi Batumi au



scăzut în intensitate după întâlnirea (16 martie) dintre Şaakaşvili şiAbashidze, când s-au convenit ridicarea sancţiunilor economice, dezarmareaforţelor paramilitare adjare, eliberarea prizonierilor politici, unificarea contro-lului asupra vămii (respectiv portului) Batumi şi asigurarea condiţiilor de des-făşurare a alegerilor libere în Adjaria. Abaşidze a refuzat însă să dezarmezeforţele sale paramilitare, unii liderii militari din regiune anunţând chiar insu-bordonarea lor faţă de autorităţile centrale georgiene. Drept urmare, Georgiaa luat decizia lansării unei demonstraţii de forţă faţă de mica regiune separa-tistă, organizând cel mai mare exerciţiu militar desfăşurat la baza de antrena-ment de la Kulevi, lângă oraşul Poti de la Marea Neagră, la numai 30 km degraniţa administrativă a acesteia. Fără a se abţine de la gesturi extreme, forţe-le lui Abaşidze au aruncat în aer două poduri-cheie (ce legau Adjaria deGeorgia) de pe râul Choloki, pentru a preveni incursiuni în Adjaria. De dataaceasta chiar şi Departamentul de Stat al SuA a condamnat (3 mai) activită-ţile lui Abaşidze, acuzându-l că „încearcă să provoace o criză militară” înregiune.

În urma unor lungi acţiuni de protestare şi negocieri în care s-au impli-cat SuA şi Rusia, Abaşidze a decis să părăsească Adjaria şi a fugit laMoscova. Armata georgiană a intrat în Batumi şi drepturile autonomiei a fostlimitate, o parte din conturile în bănci ale liderului adjar şi bunurile lui fiindconfiscate de către guvernul central.

Ca să concluzionăm, Şaakasvili a reuşit să reintegreze Adjaria datorită atrei factori: popularitatea sa superioară faţă de cea a lui Abaşidze, presiuneamilitară exercitată asupra lui Abaşidze, ameninţarea cu o nouă intervenţiemilitară şi neimplicarea de facto a Rusiei.

Plecarea lui Abaşidze şi reintegrarea Adjariei în politica georgiană s-aprodus ca urmare a unei neobişnuit de flexibile şi sinuoase politici georgiene,astfel încât atât observatorii georgieni, cât şi cei străini, înainte de intervenţiarusă din 2008, au considerat că poate servi drept exemplu pentru o eventualăreunificare a Abhaziei şi Osetiei de Sud. Traficul de trecere a frontierei a scă-zut şi problema delicată a identităţii şi drepturilor religioase a creat tulburăricare nu au depăşit limita neobişnuitului, guvernul georgian încercând din răs-puteri să păstreze balanţa între respectarea statutului special al Adjariei şireintegrarea regiunii în sferele politice şi economice ale Georgiei. În realitate,ceea ce a fost cu adevărat important, după plecarea lui Abaşidze, a fost instau-rarea unei noi legi prin care se redefinea sintagma „autonomia Adjariei”. Prinprevederile acesteia, membrii Consiliului Suprem (parlament) erau aleşi pe o

141februarie, 2011


perioadă de patru ani, iar şeful guvernului regiunii — Consiliul de Miniştri alAdjariei — este nominalizat de către preşedintele Georgiei care are, de ase-menea, puterea de a dizolva organul legislativ şi guvernul şi de a conduceautorităţile locale în cazul problemelor care contravin prevederilorConstituţiei georgiene.

Populaţia Adjariei vorbeşte un dialect local cunoscut ca adjariană, darlimba scrisă rămâne georgiana. Populaţia Adjariei a fost cunoscută, în gene-ral, ca „georgieni musulmani” până în 1926, când recensământul sovietic i-anominalizat ca "adjari" (înregistrându-se atunci 71.000). Mai târziu, ei au fostclasificaţi simplu sub categorisirea de „georgieni”, niciun recensământ sovie-tic neînregistrând apartenenţa la o anumită religie din motive lesne de înţeles.În prezent, titulatura adoptată de „georgieni musulmani” poate fi un termenimpropriu din moment ce, în prezent, aproximativ jumătate din populaţie estecreştină. Restul minorităţilor etnice include ruşii, armenii, grecii şi abhazii. Înplus, după colapsul uniunii Sovietice şi restabilirea independenţei Georgiei,s-a accelerat re-creştinarea populaţiei, în special în rândul tinerilor, procesîncurajat şi de către oficialii guvernamentali. Totuşi, mai există comunităţimusulmane sunnite în Adjaria, în special în districtul Khulo. Datele oficialevorbesc de existenţa a 63% creştini ortodocşi georgieni şi 30% musulmani, întimp ce datele înaintate de către BBC vorbesc de "o jumătate de populaţie carepractică credinţa Islamică". Restul sunt creştini armeni (0,8%), romano-cato-lici (0,2%) şi alte religii (6%). La acestea se pot adăuga problemele determi-nate de diferenţele existente între categoriile de musulmani, acestea fiind mar-cate, cu precădere, de localizarea comunităţilor. Avem comunităţi musulmanede tip Ghorjomi (aflate în sate din zona muntoasă înaltă şi unde Islamul şi tra-diţiile sale sunt puternic păstrate) şi Kelvachauri (aflate în partea sudică aregiunii în apropierea oraşelor şi unde influenţa laică este mult mai puterni-că). Ca în toate statele Caucazului şi Asiei Centrale, diferenţele dintre parteanordică şi cea sudică a regiunii sunt semnificative, implicaţiile acestora putân-du-se vedea şi în religie. Dacă partea nordică (muntoasă) este caracterizată derespectarea conservatoare a tradiţiilor, comunitate închisă şi cu participare dince în ce mai activă în promovarea Islamului, partea sudică poartă caracte-risticile urbanizării: cunoştinţe superficiale despre religie, limitarea (până ladispariţie) a prezenţei liderilor religioşi.

Cam aceasta ar fi Adjaria. Actorii internaţionali care o influenţează suntaceeaşi pe care i-am întâlnit de-a lungul istoriei.

După scurtul său război cu Georgia, Rusia a făcut schimb de prizonieri,



dorind înapoierea unor membri ai conducerii militare adjare, capturaţi pe tim-pul conflictului armat Georgia-Adjaria (a conflictului Abaşidze-Şaakşvili)deoarece cu fostul preşedinte şi fosta conducere a bazei Batumi la Moscova,guvernul rus poseda deja nucleul guvernului adjarian în exil, fapt care ar fiputut pune presiune asupra guvernului de la Tbilisi. Succesul separatismuluiadjarian ar fi putut fi o lovitură devastatoare pentru Georgia, Rusia demons-trându-şi încă o dată abilitatea de a pedepsi adversarii din Caucazul de Sudprin alte mijloace decât forţa militară brută, cu un efect teribil de rece nunumai pentru guvernul de la Tbilisi, ci şi pentru cel din Azerbaidjan sau dinalte republici ex-sovietice. Totuşi, pentru implementarea unui astfel de scena-riu, Rusia trebuie să se confrunte cu impedimente semnificative.

În primul rând – şi cel mai important – adjarienii sunt, din punct de vede-re etnic, georgieni. La un moment dat, în epoca post-sovietică, ei înşişi s-auvăzut mai degrabă georgieni decât popor separatist, împărtăşind chiar o anu-mită doză de patriotism georgian.

Totuşi, există un „cuişor” al acestui aspect pozitiv privind apartenenţaadjarienilor la Georgia. Din nefericire, acesta este determinat şi subminat îninterior chiar de georgieni. Dacă ne amintim, Lavrenti Beria, conducătorulGeorgiei sovietice, a iniţiat după 1930 o politică agresivă de asimilare a naţio-nalităţilor ne-georgiene care-şi vor recăpăta drepturile abia după moartea luiStalin (1953). În cazul abhazilor, aceştia au adresat numeroase cereri de sece-siune Moscovei, însoţite de „argumente istorice” (1956, 1967 şi 1978), solici-tând chiar intrarea în componenţa uRSS fără a obţine rezultate (Moscova s-alimitat la a dispune mici concesii în politica culturală şi de cadre a RSSGeorgia). La dată mai recentă, politica de glasnosti iniţiată de MihailGorbaciov a scos la suprafaţă şi a amplificat tensiunile etnice din Georgia.Aceştia, crezând că se vor confrunta cu o adâncă insecuritate naţională, s-aulăsat „seduşi” de o posibilă viitoare implementare a unei politici naţionalisteagresive. Până şi Partidul Comunist a încercat să evite marginalizarea politi-că prin programe naţionaliste, cum a fost Programul de stat pentru limbă(adoptat în decembrie 1988), crearea unităţilor militare compuse numai dinetnici georgieni, proclamarea unei politici de colonizare a zonelor dominatede minorităţi. La final, a fost lansat sloganul "Georgia pentru georgieni”, carea dus la apariţia de nelinişti vizibile în rândul minorităţilor naţionale, şi chiarla a considera acest fapt o ameninţare la adresa acestora. Astfel începem să neîntrebăm cine a determinat pe cine şi ce a determinat ce: cine a fost primul –oul sau găina? Pe cine putem considera cauză şi cine (sau ce) este efectul...?

143februarie, 2011


Chiar dacă regiunea a primit un statut special, cu un secol în urmă, dato-rită majorităţii musulmane, în timp ce atât Islamul cât şi ortodoxismul au înre-gistrat o creştere a numărului de adepţi practicanţi, identitatea BisericiiOrtodoxe georgiene cu naţiunea georgiană (după independenţa de uRSS) adeterminat comunitatea musulmană adjară să treacă în minoritate, pentruprima dată de la cucerirea otomană. Recensământul din 2002 – desfăşurat subconducerea lui Abaşidze, el însuşi musulman – a relevat că din populaţiaAdjariei de 376.000 locuitori, 240.552 erau ortodocşi şi doar 115.161 musul-mani. Mai mult, maniera „alunecoasă” prin care Georgia a manevrat statutulde autonomie al Adjariei (din momentul plecării lui Abaşidze) a însemnatdiminuarea şanselor pentru susţinerea populară a acestuia şi creşterea opozi-ţiei faţă de încercările de înfiinţare a unei mişcări separatiste. Sentimentulpopular remanent de favorizare a conducerii casei princiare a Abaşidzilor apărut a fi unica sursă locală de susţinere a guvernului (în exil) susţinut deRusia.

Aşa cum am spus mai sus, un element care a influenţat situaţia în Adjariaîn favoarea Rusiei a fost posesia de baze sovietice în afara Batumi (BazaMilitară 12 – fosta Divizie 145 Mecanizată), una dintre cele patru de astfel debaze existente pe teritoriul Georgiei. Aceste facilităţi au devenit focare aleinfluenţei ruseşti în ţară, datorită faptului că au reprezentat insule de stabilita-te pe timpul războiului civil georgian şi, ulterior, centre de angajare a popula-ţiei în anii de sărăcie care au urmat. Din acest moment al independenţei, multedintre guvernele georgiene au solicitat retragerea Rusiei din aceste baze darun cadrul legal corespunzător de retragere nu a fost dezvoltat până când păr-ţile Tratatului CFE s-au adaptat la condiţiile post-sovietice din Europa.Negocierile în acest scop au fost completate în noiembrie 1999 la Summit-ulOSCE. Astfel, art.1, paragraf 3 al tratatului modificat CFE enunţă: „armamen-tele şi echipamentele convenţionale ale unui stat-parte în categoriile limitatede tratat vor fi prezente pe teritoriul unui alt stat-parte numai în conformitatecu legile internaţionale, cu consimţământul explicit al statului-parte gazdă sauîn baza unei rezoluţii relevante a Consiliului de Securitate al ONu.Consimţământul explicit trebuie furnizat în avans şi trebuie să-şi producăefectele în continuare conform prevederilor din Art XIII, paragraf 1 bis.”

Anexa 14 a acordului reprezintă o declaraţie comună a Federaţiei Ruseşi Georgiei în care Rusia este de acord să-şi retragă bazele din vaziani şiGadauta până la 1 iulie 2001 şi să completeze aranjamentele necesare retra-gerii din Batumi şi Akalkalaki în anul 2000. Totuşi, negocierile privind retra-



gerea din Batumi şi Akalkalaki au trenat până la 31 martie 2006 când Rusia afost de acord cu retragerea totală până la sfârşitul anului 2008. În fapt,Moscova a completat retragerea mai devreme, eliminând baza militară 12 dinBatumi în noiembrie 2007. Se părea că intervenţia Rusiei în Adjaria, dinpunctul de vedere al perspectivelor imediate ale capabilităţilor militare, a tre-cut.

un important obstacol al oricărei încercări ruse de a promova regimulsecesionist în Adjaria este şi potenţialul ca această mişcare să aibă loc pentrua reduce rolul Turciei în regiune. Există o complicată mixtură de elemente înrelaţiile Turciei cu Georgia, cum ar fi parteneriatul la conducta BTC caretransportă resurse energetice caspice către piaţa mondială, fără a fi necesarătraversarea teritoriilor ruse sau iraniene, sau faptul că transportatorii turcifolosesc cu precădere infrastructura rutieră georgiană pentru ocolireaArmeniei (în cazul furnizării de bunuri către Azerbaidjan). Există câteva sutede mii de georgieni ce lucrează în Turcia (similar românilor din Spania), iarsusţinerea Ankarei pentru Georgia de supravieţuire în primii ani a blocadeieconomice impuse de Moscova în 2005 a fost crucială. Totodată, în ultimaperioadă de timp, multe organizaţii din Turcia s-au implicat activ în finanţa-rea înfiinţării şi (sau) modernizării de moschei şi dezvoltării educaţiei reli-gioase de tip islamic în această regiune.

Pe de altă parte, în ultimii ani, Turcia şi-a reorientat politica spre Rusia,tandemul Ankara-Moscova impunându-se din ce în ce mai mult pe scenainternaţională, în timp ce politica sa faţă de aliaţii tradiţionali din Europa şiSuA a devenit tot mai încordată. În plus, chiar dacă nu există o tradiţie a pro-movării unor relaţii cordiale între Moscova şi Ankara, aceasta nu înseamnă,automat, că toate vocile din interiorul Turciei sunt pro-georgiene. Totuşi,puternica diaspora abhază este suficient de incisivă în atacurile sale privindpolitica Tbilisiului şi sunt semnale că guvernul turc a început să manifeste uninteres aparte în ceea ce priveşte minorităţile meshketiană şi azeră turcă dinGeorgia. După cum am mai menţionat, Tratatul de la Kars recunoştea intere-sul legitim al turcilor privind autonomia Adjariei; guvernarea rusă a unuiregim-marionetă direct la graniţele turceşti sau chiar un efort serios de a sta-biliza Adjaria poate foarte bine înclina balanţa în a determina Ankara să sus-ţină, în mod direct, Georgia. Moscova va cântări cu deosebită atenţie joculTurciei atunci când va analiza opţiunile în ceea ce priveşte Adjaria, mai alescă avantajele câştigate în urma unei posibile despărţiri a Turciei de aliaţii eivestici sunt de departe mult mai satisfăcătoare decât posibila viitoare umilire

145februarie, 2011


a unui mic vecin. În final, ceea ce poate ajuta sau stingheri susţinerea Rusiei pentru mişcă-

rile separatiste din Adjaria, depinde de specificul etnic georgian al Adjariei şitendinţa populaţiei de a accentua naţionalismul lor în dauna identităţii localeşi faptul că Adjaria nu are graniţe cu Rusia, iniţial Moscova închizându-şibazele avute în regiune. Noile prevederi ale legii securităţii şi apărării armatea populaţiei aflate peste graniţă, promovate de Federaţia Rusă la începutulanului, nu pot aduce modificări semnificative ale status-quo-ului prezent. Nuexistă niciun conflict în ascensiune sau derulare în Adjaria, iar dacă Rusia ardori să iniţieze ori să agraveze anumite tensiuni în regiune, acestea ar lua timpşi fonduri semnificative, fără a se garanta, în vreun fel, succesul. Totodată,Moscova va trebui să ia în considerare posibilul impact al mişcării de secesiu-ne – orchestrate de ea – asupra relaţiilor sale cu Turcia, astfel situată încât parea incomoda Moscova în Caucaz, fapt ce ar putea duce la o posibilă ostilitatedin partea Ankarei.

Nu mai puţin posibil este şi faptul că prin reunirea echipei Abaşidze-Dumbadze3, Moscova poate „furniza” o opoziţie politică adjară sau un guvernîn exil (strategia este folosită şi în cazul altor state din Caucaz sau AsiaCentrală). Această mişcare ar putea, fără doar şi poate, nelinişti Tbilisiul şi,probabil, afecta dinamica politică naţională, fiind totuşi puţin probabil săgăsească adepţi în Adjaria, chiar şi printre elementele populaţiei care maimenţin rădăcinile afective native cu dinastiile musulmane. Pentru a reinstau-ra regimul separatist condus de Abaşidze, Moscova va trebui să aplice forţasau să aştepte o nouă furtună politică în Georgia, care să ducă la crearea unuimoment propice acestei reinstaurări.

Chiar dacă Adjaria nu are graniţă cu Rusia, conflictul din august 2008 ademonstrat că forţele ruse pot interveni oriunde doresc pe teritoriul georgian.Deci, se poate presupune, în anumite limite ale fantasticului, că Rusia poatereinstaura regimul Abaşidze în Adjaria, folosind forţa, dacă doreşte să-şi for-tifice reputaţia câştigată de comportament unilateral şi violent în regiuneaCaucazului şi, totodată, să accepte criticile adiţionale locale şi internaţionale.O astfel de mişcare poate pedepsi Georgia pentru alinierea la Occident şi chiarpoate aduce un regim mai docil (maleabil) la putere în Tbilisi, dar preţul pecare l-ar putea plăti Rusia în acest moment nu este demn de luat în considera-re de aceasta.

Revenind la realitate, pe termen scurt şi mediu, Rusia îşi va consolidacapacităţile de apărare mobilizate în „regiunea sudică” a ţării, inclusiv flota



Mării Negre, dar asta fără a schimba ceva în status-quo-ul regiunii. Moscovava rămâne în continuare un factor major în regiunea Mării Negre. După ofoarte lungă perioadă de timp când Moscova era cel mai important actor înMarea Neagră, în prezent caută să-şi menţină rolul de pivot pe care l-a jucatîn construirea şi menţinerea „arhitecturii Războiului Rece al ţărmurilor”, folo-sind o tactică de luptă de tipul „războiului pe poziţii”, alimentând conflictelocale printr-o creştere a insecurităţii zonei, având ca obiectiv acceptarea sta-tus-quo-ului actual, acreditând ideea nesiguranţei alternative prin sudul MăriiNegre a coridorului energetic de transport din Transcaucazia până înOccident, insistând că singura alternativă viabilă este traseul existent, pe lanordul Mării Negre, controlat de Moscova.

La polul opus, Occidentul nu va renunţa la un atât de înverşunat susţină-tor al democraţiei sale, cum este preşedintele Şaakaşvili. În pofida greşelilorde comunicare publică, instituţiile internaţionale se vor mulţumi să-l „ureche-ze părinteşte” (vezi raportul european privind declanşarea conflictului ruso-georgian) şi să încerce să tempereze acţiunile impulsive ale acestuia faţă decomportamentul încăpăţânat al Moscovei. Pe de altă parte, declaraţiile diplo-maţilor americani – făcute cu ocazia vizitei oficiale a unui grup de reprezen-tanţi ai mai multor companii petroliere şi navale americane în oraşul-portBatumi (reşedinţa administrativă a Republicii Autonome Adjaria) relevă fap-tul că acestea sunt dispuse să investească în infrastructura navală şi portuarădin regiune, fapt ce nu poate fi interpretat decât ca un ajutor economic oferitdezvoltării, per ansamblu, Georgiei şi, implicit, Adjariei.

NOTE: 1 Retragerea trupelor din Perevi sunt urmare a acordului Medvedev – Sarkozy din

12 august 2008.2 vechi regat situat în partea de vest a actualei republici georgiene, leagănul vechi-

lor triburi georgiene, care a existat între secolele vI - I î.C., stabilindu-se în zonaCaucazului probabil la începuturile Epocii Bronzului.

3 Fost comandant al bazei militare de la Batumi.

147februarie, 2011


Résumé Les conflits sont vieux comme l’humanité, ils sont un phénomène

universel qui peut être trouvé à tous les niveaux de la coexistencehumaine. Evolution de conflit a souvent été comparé à un iceberg. Le"iceberg" nous montre que seule une petite partie du conflit est évi-dent. Six septièmes de l'iceberg restent sous l'eau. Ils sont, par consé-quent, le centre de gravité du conflit. Ils sont lesquelles qui déterminela taille et le comportement de l'iceberg. Le «iceberg» est souvent uti-lisé pour montrer que seule une partie de ce qui se passe dans la dyna-mique des conflits et est directement accessible. D'autres parties decette dynamique doivent être supérieure à deviner ou à déduire.

Cuvinte-cheie: conflict, criză, economie, globalizare, politică,război.

C onflictele sunt vechi de când lumea, ele sunt un fenomen universalcare poate fi întâlnit la toate nivelurile convieţuirii umane. Evoluţia

conflictelor a fost comparată de multe ori cu un iceberg. Modelul „icebergu-lui” ne dă de înţeles că doar o mică parte a conflictelor este vizibilă. Şase şep-timi dintr-un iceberg se află sub apă. Ele sunt, deci, centrul de greutate al con-flictelor. Ele sunt cele care determină însă dimensiunea şi comportamentulicebergului. Modelul „icebergului” este folosit de multe ori pentru a arăta cădoar o parte din cele ce se întâmplă în cadrul unui conflict şi din dinamica

COLONEL DR.ILIE PENTILESCu

Crize şi conflicte armate:istoric, cauze şi motivaţii


conflictului este accesibilă în mod direct. Celelalte părţi ale acestei dinamicitrebuie mai mult ghicite sau deduse.

Conflictele sunt construite în faze specifice:a) în faza premergătoare sunt sesizate conflictele latente sau deja mani-

festate, fără a fi însă evaluate ca fiind negative;b) în faza de escaladare, se pune în mişcare o dinamică proprie care acu-

tizează conflictul;c) în „faza de lămurire” interesul se concentrează pe redefinirea şi reor-

ganizarea convieţuirii.Toate aceste faze mai sunt cunoscute şi sub numele de „arc al conflictu-

lui” care, de fapt, asamblează nişte „etape ale conflictului” (Anexa nr.1).Conform lui R.J.Rummel, există cinci faze ale unui conflict ce descriu o

spirală şi evidenţiază natura multidimensională a conceptului propus:1. Transformarea spaţiului socio-cultural în interese opuse.2. Manifestarea intereselor divergente şi apariţia stării de insecuritate.3. Echilibrarea puterilor, ce se poate manifesta ca un comportament con-

flictual.4. Apariţia evenimentului declanşator ce reînnoieşte ciclul.5. Reapariţia stării de insecuritate induce din nou nevoia de echilibru şi

de creare a unei structuri de aşteptări.Toate conflictele trebuie să aibă un suport. De regulă, suportul conflicte-

lor nu-l reprezintă sistemele de valori – nici cele culturale, nici cele etnice,nici cele religioase sau de altă natură, aşa cum se susţine uneori, ci interesele.Dinamica intereselor este extrem de complexă. Ea scapă de foarte multe orianalizei şi reuşeşte să inducă ideea de reacţie la o agresiune împotriva valori-lor, în care vina conflictului o prezintă incompatibilitatea valorilor, şi nu con-flictualitatea intereselor. Pentru a justifica şi legitima o astfel de aserţiune, seapelează atât la argumentul războaielor etnice sau religioase de odinioară, câtşi la alte argumente care să legitimeze violenţa.

Procesul de comunicare este limitat, fiind resimţit mai degrabă ca obarieră decât ca o punte de legătură. Neîncrederea sporeşte, iar aplanareadivergenţelor nu este mai niciodată văzută ca fiind o sarcină comună. MartonDeutsch descrie aceste modificări1.

Adevărata problemă a conflictelor o reprezintă pericolul permanent caacestea să escaladeze. Conflictul devine din ce în ce mai greu de controlat,

149februarie, 2011

Crize şi conflicte armate: istoric, cauze şi motivaţii

până când scade de sub control, trece pragul violenţei, cauzând distrugere şisuferinţă. Convieţuirea este astfel îngreunată, dacă nu chiar imposibilă pe ter-men lung.

Conform lui Friedrich Glasi, „conflictele ne influenţează capacitatea depercepţie şi gândirea, în asemenea măsură încât, pe parcursul evenimentelornu mai reuşim să vedem lucrurile din jurul nostru aşa cum sunt ele de fapt.Gândurile şi ideile noastre se lasă conduse de constrângeri de care nu suntemconştienţi pe deplin.” Friedrich Glasi a formulat nouă etape ale escaladăriiconflictelor (Anexa nr.2).

Obiectivul central din cadrul aplanării constructive a conflictelor este dea confrunta escaladarea conflictelor cu etapele de escaladare, de a găsi răspun-suri şi alternative pentru fiecare etapă, de a reduce dimensiunile violenţelorsau de a le elimina cu totul şi de a ţinti cooperarea şi soluţiile prin negociere.În acest sens, o evaluare sensibilă şi realistă a conflictului este la fel de impor-tantă ca şi planificarea conştientă a propriilor paşi2.

Crizele şi conflictele armate fac parte din viaţa societăţii omeneşti, suntexpresii ale complexităţii şi imperfecţiunilor acesteia. Au cauze dinamice şicomplexe şi, la rândul lor, sunt sau devin cauze, la fel de dinamice şi de com-plexe pentru alte fenomene şi procese care ţin de viaţa oamenilor, a comuni-tăţilor omeneşti, de tot ceea ce presupune muncă, efort, creaţie, înfăptuire şiefect al activităţii omeneşti, sistem şi proces3.

Cuvântul criză este utilizat extrem de frecvent. unii oameni îl folosesccu atâta entuziasm, încât ajung în situaţia hilară de a nu mai simţi nevoia de afi sensibili la semnificaţii4.

Originea cuvântului se regăseşte în Grecia antică. Pentru contemporaniilui Platon, verbul krinein are înţelesul de „a judeca”, de „a separa”, de „a dis-crimina” ori de „a decide”. Termenul grec krisis – „judecată” sau „decizie” –se transformă cu timpul. În latina medievală devine crisin, crisis în secolul alXvI-lea şi mai târziu, criză.

Esenţialul etimologiei cuvântului rezidă în noţiunea de decizie, cum spu-nea Jean-Louis Dufour, în miezul oricărei definiţii, al înţelegerii utile şi rigu-roase a fenomenului de criză, figurează această obligaţie de a decide. Fărănecesitatea luării unei decizii şi, prin urmare, fără o judecată prealabilă, crizanu există5.

Criza este considerată o perioadă în care dificultăţile economice, politi-ce şi ideologice sunt resimţite ca paroxistice6. uneori, criza este definită ca o



perioadă extrem de tensionată, în care dificultăţile „economice, politice,sociale şi ideologice ating cote paroxistice şi, de aceea necesită soluţii imedia-te, ferme şi, în general, decisive în evoluţia unei societăţi, unei instituţii7.”

Definiţiile date crizelor sunt numeroase şi, în marea lor majoritate, foar-te pertinente, criza fiind porţiunea de traiectorie urcătoare din imediata veci-nătate a vârfului acesteia, sau chiar vârful, punctul culminant al unei evoluţii8.După cum observă Phillipe Moreau-Defarges, criza constă „în ruptura unuiechilibru dinamic, echilibru care rezultă dintr-un raport de forţe şi dintr-o con-fruntare de acţiune de diverse naturi, care acţionează potrivit tendinţelor gene-rale ale politicii statelor.” Fostul director al Institutului Britanic de StudiiStrategice, Alastaire Buchan, analizează criza drept perioada conflictuală din-tre două sau mai multe state, care intervine atunci când una dintre părţi oîncolţeşte pe cealaltă pe un punct precis sau ce poate fi definit ca şi atuncicând trebuie luată o hotărâre asupra răspunsului ce trebuie dat acestei sfidări9.

Ca o definiţie sintetică, criza este un moment de ruptură în interiorul unuisistem organizat. Ea implică obligaţia factorilor decizionali de a-şi defini opoziţie fie în favoarea conservării, fie pentru transformarea sistemului dat, înperspectiva întoarcerii sale la un echilibru10.

Din punct de vedere sociologic, criza se poate defini drept o perioadă îndinamica unui sistem în care acumularea accentuată a disfuncţiilor şi izbucni-rea conflictuală a tensiunilor fac dificilă funcţionarea normală a acestuia,declanşându-se puternice presiuni spre schimbare. Criza reprezintă manifes-tarea unor dificultăţi temporare sau cronice ale modului de organizare a unuisistem, exprimând incapacitatea sa de a funcţiona în modalitatea existentă.Ieşirea din criză se face fie prin schimbarea structurală a sistemului, fie prinimportante modificări adaptive ale structurii sale11.

Toate aceste definiţii şi altele, încă mai lungi şi mai detaliate, ca şi reflec-ţiile ce le sunt asociate comportă diverse puncte de vedere interesante, even-tual comune 12:

– ruptura cu un status quo şi amânarea stării de echilibru;– perceperea crizei de către actori ca un ansamblu de ameninţări, perico-

le, riscuri;– frecvente posibilităţi de confruntări militare;– aspectul relativ şi niciodată absolut al crizei;

151februarie, 2011


– existenţa unei decizii importante de luat, în timp ce nimeni n-are accesla ansamblul informaţiilor, indispensabile în luarea oricărei decizii corecte şioperarea într-o atmosferă marcată de îngrijorare, timpul fiind întotdeaunafoarte limitat, iar tensiunea mai mult sau mai puţin ridicată.

Criza nu înseamnă implicit război. Războiul sau conflictul armat esteadeseori produsul unei crize prost gestionate13. Crizele sunt efecte ale unordisfuncţii, ale unor evoluţii anormale care duc la perturbaţii în sisteme şi pro-cese, la desfăşurări haotice, cu efecte imprevizibile sau greu de prevăzut, con-tracarat şi înlăturat. Cauzele lor sunt complexe, evoluţiile bruşte, uneori para-doxale, alteori previzibile, dar toate induc o stare de neputinţă, ca în faţa unuifapt împlinit14.

O dată cu dezvoltarea societăţii, a evoluat şi sistemul crizelor şi conflic-telor armate. Asistăm la o transformare masivă a spaţiului de confruntare, pre-cum şi la o regrupare a lumii în jurul unor noi axe informaţionale, de securi-tate şi de resurse15.

Confruntările dintre state sunt înlocuite din ce în ce mai mult prin parte-neriate sau prin competiţii de aderare la noi entităţi regionale sau internaţio-nale, într-o astfel de bătălie pentru pieţe, pentru resurse, pentru supravieţuire,pentru informaţie şi pentru influenţă16. În aceste condiţii se schimbă şi univer-sul crizelor. Societatea de consum generează crize de suprasaturaţie, iar aces-tea induc puternice crize de identitate.

În timp ce sute de state sunt pur şi simplu excluse de pe piaţă, iar econo-mia lor se reduce la nişte terminale ale marilor entităţi economice şi financia-re care stăpânesc lumea, câteva state privilegiate şi, mai ales, câteva uniuni destate, câteva corporaţii şi entităţi economico-financiare cu deschideri globaleîşi dispută, în termeni de afacere, resursele lumii şi pieţele lumii17. Există crizecare afectează întreaga planetă cum sunt cele financiare, cele ale resurselor(criza petrolului), şi crize care afectează doar entităţile în care s-au produs,cum sunt crizele politice din ţările mici. Sunt crize care conduc la conflictearmate sau la violenţe în lanţ, şi crize care duc la schimbarea sistemului, lamutaţii semnificative în mediul strategic de securitate, cum a fost criza comu-nismului din 1989-1991, care a adus la spargerea bipolarităţii, la căderea sis-temului socialist şi la declanşarea unei noi competiţii, marcată de reconfigu-rarea centrelor de putere, a mediului de securitate, a celui economic, politic,financiar etc.



Chiar dacă în ceea ce priveşte crizele şi conflictele are loc un proces deiradiere a efectelor, acest lucru nu se produce uniform şi permanent. De exem-plu, criza petrolului a dus la scumpiri în lanţ, în aproape toate ţările lumii, întimp ce criza din Cecenia nu a afectat decât zona Caucazului şi Rusia. Crizalocurilor de muncă din România, coroborată cu crizele asemănătoare din spa-ţiul est-european, din spaţiul sud-asiatic, cu conflictele armate din OrientulMijlociu şi cele îngheţate din Balcani, afectează într-o formă sau alta, întregulcontinent european18.

În funcţie de domeniul în care au loc, crizele ca şi conflictele pot fi: poli-tice, economice, sociale, informaţionale, culturale, financiare, etnice, religioa-se, militare. Niciuna dintre acestea nu are o formă pură. Aceste tipuri de crizese combină, se îmbină, se completează reciproc, se amplifică dar, în niciuncaz, nu se anihilează reciproc, nu se dezamorsează19.

Crizele se pot găsi în oricare alt domeniu al acţiunii umane şi nu numai,dar important este să se sesizeze acele domenii şi acele crize care au un rolcentral în determinarea, configurarea şi reconfigurarea fenomenului conflic-tualităţii. În funcţie de spaţiul pe care îl cuprind, ele pot fi: globale, continen-tale, zonale (regionale), în zone de falii, în zone de confluenţă.

În funcţie de zona în care se desfăşoară, de implicaţiile politice şi de enti-tăţile angajate, crizele şi conflictele pot fi: naţionale (în interiorul graniţelorunui stat); frontaliere (între două state care au aceeaşi frontieră), regionale şiglobale.

În funcţie de calitatea şi caracteristicile entităţilor angajate, pot fi: inte-retnice; religioase; inter sau intracivilizaţionale; interinstituţionale; intercate-gorii sociale; profesionale.

În funcţie de intensitate, crizele şi conflictele pot fi: de joasă intensitate,de intensitate medie şi de mare intensitate.

Crizele trec, de regulă, prin următoarele etape: anormalitate, precriză,criză şi conflict; etapele conflictului sunt: preconflict, conflict, postconflict.

Trecerea de la normalitate la anormalitate nu este totdeauna sesizabilă latimp, iar trecerea de la starea de anormalitate la cea de criză se face adesea, princeea ce se numeşte precriză şi se caracterizează prin scăderi bruşte şi alarmanteale indicatorilor de stare şi ale celor de proces.

Trecerea de la normalitate la anormalitate nu cunoaşte un prag critic,adică o linie de despărţire clară şi distinctă. Anormalitatea poate fi sesizatăfoarte târziu, când situaţia deja se complică. Conform lui K.E.Weick, pentrurezolvarea unei crize în curs de desfăşurare este nevoie de acţiune ce, în mod

153februarie, 2011


simultan, generează materialul brut din care rezultă cunoaşterea şi care afec-tează însăşi desfăşurarea crizei. Există un echilibru firav între acţiune şi inac-ţiune: acţiunea poate avea consecinţe periculoase, însă produce cunoaştere, întimp ce inacţiunea este o cale sigură, dar generează confuzie.

Există patru surse importante ale crizelor: la nivel individual, la nivel deorganizaţie, la nivel societal şi la nivelul sistemului:

• La nivel individual, criza îşi are sursele în erorile provenite din: lipsaatitudinilor de bază (inexistenţa unor rutine prestabilite sau nerespectarea lor,lipsa atenţiei sau neglijenţa), disfuncţionalităţi ale regulilor prestabilite (gre-şeli ale legilor, aplicarea unor reguli sau rutine la probleme false, evaluareagreşită a tipului de criză), necunoaşterea problemelor.

• La nivel organizaţional, criza este declanşată de: lipsa instrumentelorpentru managementul eficient (imposibilitatea de a descoperi problema, lipsainfrastructurii de reacţie), problemele ergonomice (lipsa indicatorilor), proce-durile problematice şi nesigure (lipsa responsabilităţilor, incapacitatea de pro-blematizare), problemele de informare (fragmente de informaţii ce împiedicăprivirea de ansamblu asupra problemei), existenţa unor scopuri şi interese în



CURBA CRIZEI

x-intensitatea; y-durata1-Normalitate; 2-Anormalitate; 3-Precriză; 4-Criză; 5-Război (conflict violent);

6-Refacere şi reabilitate post-criză (post-război sau post-conflict); 7-Reconstrucţie;8-Normalizare; 9-Normalitate

x

y


februarie, 2011 155

competiţie între diferite părţi ale organizaţiei (competiţie de interese, costurimari ale rezolvării crizei).

• La nivel social, recesiunea economică, instabilitatea politică, tensiuni-le intergrupale, degradarea mediului sunt surse ale crizei.

• La nivelul întregului sistem, avem de-a face cu complexitatea interac-ţiunilor şi cu efectul domino.

Indiferent cum s-ar produce şi care ar fi cauzele generatoare de crize,acestea se cer studiate, analizate, monitorizate şi soluţionate20. Criza poateavea însă şi un rol pozitiv, întrucât reprezintă un fel de stare de alertă asupraunor disfuncţii de sistem sau de proces şi impune găsirea unor mijloace pen-tru a depăşi aceste momente21. De asemenea, sesizarea elementelor care ducla o stare de criză permite identificarea sau evaluarea etapelor de dinaintea cri-zei, etapele de precriză, precum şi cele de post-criză. Criza economică din1929-1933 şi criza din 1938 de la München, nerezolvate, au dus la conflictarmat deschis, pe când criza din 1949 şi cea din Marea Caraibilor din 1962,soluţionate, au dus la detensionarea relaţiilor internaţionale22.

Există cel puţin două modalităţi de a înţelege criza şi conflictul armat.una dintre ele se referă la faptul că nu toate crizele duc la conflicte armate, deunde rezultă că nu totdeauna momentul de vârf al unei crize îl reprezintă con-flictul armat. Cea de a doua priveşte criza şi conflictul armat ca făcând partedin acelaşi proces. Chiar dacă nu orice criză duce la un conflict armat, oriceconflict armat este o criză, şi încă una din cele mai grave23.

un conflict armat rareori se naşte din senin. Conflictul este un summumal unei crize, dar poate fi şi punctul de plecare al alteia24. Conflictul armat pre-supune existenţa unor părţi, unor entităţi care recurg la forţa armelor pentru arezolva astfel diferendul dintre ele. Nu există conflict fără diferend, iar diferen-dul este un efect de criză, este un produs al unei crize, dar şi un prag de esca-ladare a ei, un prag critic. Conflictul armat este dependent de o situaţie de criză,se produce ca escaladare a unei situaţii de criză, în urma unei decizii sau unordecizii politice. De asemenea, conflictul armat urmează, în principiu, aceeaşitraiectorie ca războiul, dar într-un spaţiu mai restrâns şi într-un interval de timpoarecum limitat25. Totuşi, conflictele armate pot fi de intensitate şi de duratediferite, în funcţie de scopurile propuse şi de obiectivele fixate de către fieca-re dintre părţi, de mijloacele la dispoziţie şi de resurse. Conflictele pot fi pro-porţionate şi disproporţionate, de mare intensitate, de intensitate medie sau dejoasă intensitate, de lungă durată, de durată medie sau de scurtă durată, cuangajarea a două sau mai multe entităţi, cu sau fără susţinere internaţională.

Aceste conflicte pot fi frontaliere, interne, de sorginte etnică, religioasă sau dealtă natură.

Pe o scală a confruntării prin mijloace armate, conflictul armat se aflăundeva între criză şi război, este o trecere la limită a conflictualităţii, adicădepăşirea ultimului prag critic al crizei. De la acel prag, criza se poate trans-forma în conflict armat sau în război26. Războaiele şi conflictele armate, deşisunt extrem de costisitoare, nu rezolvă nimic, creează doar condiţii şi pre-siuni pentru un anumit tip de rezolvare a unei situaţii, cu preţul creării altornumeroase situaţii complicate care, la rândul lor, vor trebui soluţionate.Războaiele şi conflictele armate amplifică tensiunile, măresc gradul de con-flictualitate, creează noi tensiuni care, la rândul lor, vor genera noi conflic-tualităţi27.

Războiul din spaţiul slavilor de sud a destrămat Iugoslavia, dar nu a rezol-vat problema conflictualităţii în Balcanii de vest, nici pe cea a frontierelor, nicipe cea a raporturilor dintre etnii. O destrămare paşnică a fostei Iugoslavii ar fiprevenit pierderile de vieţi omeneşti, ar fi protejat memoria colectivă, amără-ciunile, tragediile şi dorinţa de răzbunare.

Crizele şi conflictele armate urmează, în general, evoluţia raporturilorpolitice dintre state, organizaţii şi organisme internaţionale şi dintre alte enti-tăţi. Ele sunt condiţionate de aceste raporturi, deşi cauzele lor sunt mult maicomplexe şi rezidă în realităţi distonante ce devin insuportabile în acumulăride tensiuni, nemulţumiri, nedreptăţi şi, mai ales, în degradarea condiţieiumane, în multiplicarea şi adâncirea faliilor28. Existenţială este poziţia şi ati-tudinea marilor puteri, care sunt principalele responsabile de aceste stări,întrucât ele dau tonul conflictualităţii în lume29. Chiar dacă suportul conflic-tualităţii se află în marile decalaje dintre lumea bogată şi lumea săracă, con-flictualitatea violentă nu porneşte de aici, ci din natura raporturilor dintremarile puteri care domină sau influenţează lumea30. Dacă marile entităţi eco-nomice, politice şi militare ale lumii se află în raporturi de ostilitate, crizele şiconflictele armate se vor înteţi.

Dezvoltarea periculoasă a armelor de distrugere în masă şi a sistemelorde mare precizie a introdus o nouă variabilă în ecuaţia puterii şi, în consecin-ţă, în cea a confruntării: pericolul scăpării conflictualităţii de sub control şitransformarea ei într-un dezastru31. În noile condiţii, conflictualitatea armată adevenit extrem de periculoasă. Ea nu trebuie întreţinută, ci doar controlată şidescurajată. Orice focar de criză şi de conflict se poate transforma într-un război pustiitor care ar putea genera dezastru regional sau chiar planetar32.



Anexa nr.1

Etape ale conflictualităţii

Et. premergătoare

Variante de acţiune Variante de acţiune Variante de acţiune

PREVENIRE MEDIERE TERMINARE

necesar necesar necesar

Et. de escaladare

Et. de lămurire

Percepţie, stimulareacomunicării şi cooperării

Discuţii,negocieri,mediere, arbitraj, proces

Negocierea unui compro-mis, găsirea unor soluţii,facilitarea convieţuirii

Observare atentă, discuţii comune, detectarea „primelor semne”

De escaladare, soluţio-narea conflictului, echili-brarea intereselor, evităincluderea unei terţe părţi

Echilibru, conciliere, „curăţarea mizeriei” şi unnou început

Consolidarea conştiinţeide sine.Oferirea unor posibilităţide dezvoltare.Acord cu privire lareguli, desprindereamanevrării problemelor

Disponibilitatea de a ter-mina disputa în mod paş-nic.Diferenţierea între per-soane şi cauză. Chemareadin timp a unor ajutoaredin afară

Asumarea răspunderii,Scuze,Reparaţii,Compensarea stricăciunilor


februarie, 2011 157

Anexa nr.2

Etape ale escaladării conflictelor după Friedrich Glasi

1. Înăsprire: Punctele de vedere se calcifică şi se izbesc unele de cele-lalte. Conştientizarea tensiunilor viitoare duce la încrâncenare. Cu toate aces-tea, mai există încă convingerea că tensiunile pot fi rezolvate la masa discu-ţiilor. Nu s-au format încă părţi sau tabere rigide.

2. Dezbatere: Are loc o polarizare a gândurilor, sentimentelor şi voinţei.Apare gândirea pe criterii „alb-negru” şi atitudinea de „superioritate-inferio-ritate”.

3. Acţiuni: Credinţa că „nu mai ajută niciun fel de discuţii” creşte înimportanţă, urmărindu-se o strategie a faptelor deja făcute. Empatia cu „celă-lalt” se pierde, creşte pericolul interpretărilor greşite.

4. Images/Coaliţii: „Bursa zvonurilor” este în fierbere, se construiescstereotipuri şi clişee. Părţile se manevrează reciproc în roluri negative şi secombat. Are loc campania de strângere a susţinătorilor.

5. Pierderea bunului renume: Se ajunge la atacuri publice şi directe(interzise), care vizează pierderea bunului renume de către adversar.

6. Strategii de ameninţare: Ameninţările reciproce iau amploare. Sedau ultimatumuri, ceea ce amplifică procesul de escaladare a conflictului.

7. Distrugeri limitate: Adversarul nu mai este văzut ca entitate umană.Se face apel la unele acţiuni de distrugere limitată, ca răspuns „potrivit”.Inversarea valorilor: stricăciunile relativ mici sunt considerate deja câştiguri.

8. Dispare: Distrugerea sistemului inamic constituie scopul principal.9. Împreună în prăpastie: Se ajunge la o confruntare totală, fără cale de

întoarcere. Distrugerea adversarului cu preţul autodistrugerii este şi ea luatăîn considerare.



NOTE:

1 Cf. Morton Deutsch, Konfliktregelung, München, 1976.2 Cf. Günther Gugel, Institut für Friedenspädagogik Tübingen.3 Cf. gl.dr. Mircea Mureşan, gl.bg.(r)dr. Gheorghe văduva, (coordonatori), „Criza,

conflictul, războiul“ volumul I, „Definirea crizelor şi conflictelor armate în noua con-figuraţie a filozofiei şi fizionomiei naţionale şi internaţionale de reţea”, Editurauniversităţii Naţionale de Apărare „CAROL I ”, Bucureşti, 2007, p.7.

4 Cf. lt.cdor.conf.univ.dr. Ioan Crăciun, lt.col.conf.univ.dr. Dănuţ Manta, C.S.Alexandra Sarcinschi, „Gestionarea crizelor în cadrul NATO“ (Studiu), universitateaNaţională de Apărare, Bucureşti, 2004, p.5.

5 Cf. Jean-Louis Dufor, „Crizele internaţionale de la Beijing (1900) la Kosovo(1999)“, Editura Corint, Bucureşti 2002, p.13.

6 Cf. „Dicţionaire de la langue francaise“. „Encyclopedie, noms communs, nomepropres“, Alpha, 1995, p.323.

7 Cf. „Dicţionaire de la langue francaise“. „Encyclopedie, noms communs, nomepropre“, 1999.

8 Cf. dr. Gheorghe văduva, Mihai-Ştefan Dinu,„Crizele politico-militare ale înce-putului de mileniu“, Editura universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2005, p.6.

9 Cf. Jean-Louis Dufor, Op.cit., p.15.10 Idem, p.16.11 Cf. Cătălin Zamfir, „Criză”, în Dicţionar de sociologie, coord.: Cătălin Zamfir

şi Lazăr vlăsceanu, Editura Babel, Bucureşti, 1998, p.144.12 Cf. Jean-Louis Dufor, Op. cit., p.15.13 Ibidem, p.18.14 Cf. gl. dr. Mircea Mureşan, gl. bg. (r) dr. Gheorghe văduva, (coordonatori), Op.

cit., p.59.15 Ibidem, p.60.16 Idem.17 Idem.18 Ibidem, p.61.19 Ibidem, p.55.20 Ibidem, p.69.21 Ibidem, p.58.22 http://www.afri.ct.org./article.php3?id article=1635,SuRSerge, Le monde en crise.23 Cf. dr. Mircea Mureşan, gl. bg. (r) dr. Gheorghe văduva, (coordonatori),

Op.cit., p.61.


februarie, 2011 159

24 Ibidem.25 Idem.26 Ibidem, p.63.27 Ibidem, p.64.28 Ibidem, p.65.29 Idem.30 Idem.31 Ibidem, p.66.32 Idem.



TEATRE DE OPERAŢII

Sumarul rubricii:

Problematica securităţii globale în contextul transformărilor actuale din mediul internaţional (8) 163Diplomat ing.dr.Mariana ANCUŢ

Riscuri şi ameninţări CBRN în contextul geostrategic actual 181Colonel Ioan FĂRCAŞ

Insurgenţă şi contrainsurgenţă – aspecte teoretice 191Colonel Ovidiu PREDA

Terorismul şi lumea a treia (4) 201Locotenent Bogdan RĂDULESCU

Analiza predictivă în combaterea terorismului 215Căpitan Constantin-Cristian ZAVATE

Terorismul politic 224Colonel dr.Ilie PENTILESCU

Specificitatea aplicării dreptului internaţional umanitar al conflictelor armate în cadrul coaliţiilor şi alianţelor militare 232Sublocotenent Bogdan-Andrei CONSTANTIN

Asigurarea condiţiilor privind pregătirea eficientă a militarilor şi subunităţilor, pentru desfăşurarea acţiunilor şi operaţiilor, în îndeplinireaobligaţiilor şi cerinţelor impuse de misiunile asumate în cadrul Alianţei 243Locotenent-colonel Marius COTUN

Problematica securităţiiglobale în contextul transformărilor actualedin mediul internaţional(8)

DIPLOMAT ING.DR.MARIANA ANCuŢ

(urmare din nr. 4 / 2010)

Importanţa şi forţa OSCE se concretizează prin implementarea princi-palelor acorduri (Tratatul CFE, Tratatul Cer Deschis, Documentele de

la viena, Documentul privind Armele Mici şi Armamente uşoare) pe careforumurile sale le-au adoptat în domeniul controlului armamentelor şi almăsurilor de sporire a încrederii şi securităţii (CSBMs) şi în domeniul politi-co-economic. La Summit-ul de la Istanbul din 1999 a fost adoptată Carta asu-pra securităţii europene, în care se are în vedere dezvoltarea rolului jucat deOSCE în operaţiunile de menţinere a păcii, în consolidarea procesului de con-sultări politice. Din păcate, tensiunile apărute datorită poziţiei adoptate decătre Rusia au dus la un impas în ceea ce priveşte aplicarea tratatului CFE,

163februarie, 2011

prin respingerea şi condiţionarea ratificării acestuia de retragere a echipamen-telor ruseşti din Transnistria, conform obligaţiilor asumate la Istanbul.

Situaţia tensionată din forum a devenit aproape explozivă datorită sem-nării Acordului tehnic dintre SuA şi România, care priveşte amplasarea debaze americane pe teritoriul românesc. Aparent, poziţia Rusiei este logică,deoarece aceste redislocări de trupe şi tehnică nu se pot recolera cu scopurileşi obiectivele Tratatului CFE adaptat. Mai mult, dacă scopul unic este asigu-rarea cooperării între state şi a creşterii încrederii, cum poate fi privită o ast-fel de mişcare, mai ales că implică două state aflate în dispută teritorială, odispută care implică zone din Marea Neagră, mai exact teritoriul alocat - con-form dispoziţiilor în vigoare date de dreptul internaţional public - Insulei Şer-pilor şi care s-a dovedit a fi o zonă extrem de bogată petrolifer.

În prezent, putem enumera priorităţile OSCE ca fiind: – consolidarea valorilor comune şi asistarea statelor membre în edifica-

rea unor societăţi democratice, civile, bazate pe statul de drept; – prevenirea conflictelor locale, restaurarea stabilităţii şi păcii în zone de

tensiune; – eliminarea unor deficite reale şi perceptibile de securitate şi evitarea

creării de noi diviziuni politice, economice sau sociale, obiectiv ce se reali-zează prin promovarea unui sistem de securitate prin cooperare.

Esenţial este însă faptul că OSCE ocupă un loc unic în sistemul organi-zaţiilor internaţionale. Caracteristicile principale se referă la numărul demembri, abordarea atotcuprinzătoare a securităţii, instrumente şi mecanismespecifice pentru prevenirea conflictelor, procesul decizional, bazat pe con-sens, realizat în urma consultărilor intense, dialog politic constant şi deschis,normele şi valorile comune asumate de state prin documentele adoptate, pre-cum şi un sistem de contacte şi cooperare cu alte organizaţii şi instituţii inter-naţionale.

Misiunile în zonele de conflict reprezintă instrumentul principal alOSCE de prevenire a conflictelor pe termen lung, managementul crizelor,rezoluţia şi reabilitarea postconflict. Mandatul şi tipurile de activităţi desfăşu-rate în cadrul misiunilor în zonele de conflict şi care diferă de la caz la cazevidenţiază flexibilitatea acestui mecanism. Astfel, sud-estul Europei repre-zintă zona în care a fost deschisă prima misiune OSCE (Kosovo, Sandjak,voivodina, în septembrie 1992), şi zona în care au fost deschise cele maiample misiuni OSCE (Kosovo, Croaţia, Bosnia-Herţegovina, Albania). Altemisiuni OSCE au avut loc sau sunt încă în derulare, în Caucaz, Europa de Est,


Teatre de operaţii

Ţările Baltice şi Asia Centrală. OSCE a mai desfăşurat misiuni în: Albania,Armenia, Belarus, Bosnia-Herţegovina, Croaţia, Estonia, Georgia, Kazahstan,Kîrgîzstan, Kosovo, Lituania, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei,Moldova, Federaţia Rusă, Tadjikistan, Turkmenistan şi uzbekistan.

În activitatea sa, OSCE s-a preocupat de dezvoltarea unor mecanisme şiproceduri care să permită facilitarea oportună a contactului dintre părţile înconflict sau intervenţia rapidă, în caz de necesitate, unele dintre ele neavândnevoie de o decizie adoptată prin consens pentru a fi aplicate. Menţionămdouă astfel de mecanisme: Mecanismul viena – care defineşte cadrul pentruschimbul de informaţii în domeniul uman – şi Mecanismul Moscova – caredefineşte cadrul în care misiunile de experţi OSCE – sunt trimise să asiste sta-tele în implementarea rezoluţiilor speciale cu privire la domeniul uman.Pentru soluţionarea paşnică a disputelor amintim: Mecanismul valletta,Convenţia de Conciliere şi Arbitraj a OSCE, Previziunile pentru o comisie deconciliere a OSCE şi Previziunile pentru o conciliere directă.

Componentele sistemului organizaţional OSCE în domeniul manage-mentului crizelor şi prevenirea conflictelor sunt:

• Înaltul Comisar pentru Minorităţi Naţionale;• Centrul de Prevenire a Conflictelor;• unitatea Strategică pentru Probleme de Poliţie.OSCE dezvoltă relaţii de cooperare în primul rând cu Naţiunile unite, a

căror bază a fost stabilită de către Consiliul Ministerial al OSCE de laStockholm, din 1992. Au mai fost dezvoltate relaţii de cooperare şi cuConsiliul Europei. Din 1993 are loc întâlnirea anuală la nivel înalt (2+2) asecretarilor generali şi executivi ai celor două organizaţii. uneori, la întâlnireiau parte şi Înaltul Comisar pentru Minorităţi Naţionale şi directorul Birouluipentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (Director Office forDemocratic Institutions and Human Rights). Cooperarea cu uniuneaEuropeană este un alt domeniu de maxim interes pentru OSCE, organizaţiecare sprijină politica externă de securitate comună promovată de uE.

Din 1996 organizaţia s-a angajat într-un amplu proces de cooperare cuNATO. În ceea ce priveşte alte organizaţii, au fost stabilite o serie de contac-te cu mai multe grupuri de cooperare regională, cum ar fi Iniţiativa CentralEuropeană (CEI), Consiliul Statelor Mării Baltice (CBSS), Consiliul deCooperare Economică al Mării Negre (BSEC), Iniţiativa de Cooperare Sud-Est Europeană (SECI).

165februarie, 2011

Problematica securităţii globale în contextul transformărilor actuale din mediul internaţional (8)

Uniunea Europei Occidentale(UEO), Uniunea Europeană(UE), Politica Europeană deSecuritate şi Apărare (PESA)

uniunea Europei Occidentale (uEO) a avut şi ea un rol fundamental înconfigurarea relaţiilor dintre statele Europei de vest, mai ales în apropiereadintre Franţa şi Germania şi la împăcarea lor istorică. Înfiinţarea în 1949 aNATO şi apoi în 1957 a Comunităţii Europene a determinat pierderea impor-tanţei uEO. O schimbare importantă în evoluţia sa a fost determinată de ini-ţiativa administraţiei Reagan, în 1983, de lansare a programului de apărarespaţială antirachetă, cunoscută sub numele de Iniţiativa de Apărare Strategică.Adoptarea Declaraţiei de la Roma din 1984, de stabilire a unei noi identităţieuropene şi de armonizare a politicilor de apărare a statelor europene, aînsemnat şi renaşterea uEO. Întâlnirea din 1986 de la Reykyavik, dintreReagan şi Gorbaciov, a dus la Reuniunea de la Haga unde au fost stabilitenoile scopuri ale uEO, obiectivele noii etape regăsindu-se în Platforma pri-vind interesele europene în materie de securitate. De asemenea, Declaraţia dela Petersberg, din 19 iunie 1992, afirmă necesitatea întăririi rolului operaţio-nal al uEO şi dezvoltarea unei structuri militare de conducere şi execuţie ladispoziţia Consiliului uEO. Această transformare a însemnat începerea unuiproces gradual de transformare a uEO în componenta de apărare a uniuniiEuropene. Prima operaţie militară organizată şi coordonată de uEO a constatîntr-o acţiune de deminare navală, efectuată în timpul Războiului din GolfulPersic dintre Iran şi Irak, de către o grupare de nave dragoare aparţinândBelgiei, Franţei, Italiei, Marii Britanii şi Olandei. În timpul operaţiei „DesertShield”, iniţiată în scopul de a proteja statele din zona Golfului Persic de unposibil atac din partea Irakului, după ocuparea Kuweitului de către acesta, 45de nave militare aparţinând statelor membre ale uEO, cu excepţiaLuxemburgului şi Germaniei, au participat începând de la finele anului 1990la blocada navală instituită de coaliţia multinaţională constituită sub egida şimandatul ONu. După declanşarea operaţiei „Desert Storm”, uEO a constituito structură comună proprie, asigurând podul aerian necesar aprovizionării tru-pelor dislocate în zona golfului cu muniţie, carburanţi şi piese de schimb.


Teatre de operaţii

Pentru conflictul declanşat în Iugoslavia, uEO a participat la operaţiile deimpunere a embargoului asupra Serbiei şi Muntenegrului.

Preocupările pentru revitalizarea şi eficientizarea uEO s-au concretizatîn Identitatea Europeană de Securitate şi Apărare (ESDI), prevăzută atât înTratatul de la Maastricht, cât şi în cel de la Amsterdam. Acordurile încheiateîn baza acestei iniţiative au permis îndeplinirea unor misiuni, fie sub coman-da NATO, fie sub cea uEO, utilizând structura militară de comandă şi trupe-le aflate sub conducerea NATO în Europa. Intenţia uE de a absorbi uEO şide a crea un corp de reacţie rapidă, cu un efectiv de 50 000-60 000 militaripână în 2003 (Headline Goals) nu s-a putut finaliza. Totuşi, NATO va face pri-mul pas în implementarea strategiei de extindere prin elaborarea programuluiParteneriatului Pentru Pace (PfP), înfiinţarea Consiliului Parteneriatului Euro-Atlantic şi încheierea acordurilor cu Rusia şi ucraina.

În ceea ce priveşte uniunea Europeană, aceasta este în prezent un actoremergent de securitate, defineşte şi pune în practică atât o politică externă şide securitate comună (PESC), cât şi o politică de securitate şi apărare comu-nă (PSAC), ca parte integrantă din PESC, acoperind toate domeniile politiciiexterne şi de securitate, adică dezvoltă un sistem propriu de securitate, elabo-rat în profunzime.

Politica Europeană de Securitate şi Apărare (PESA) este soluţia uniuniiEuropene la provocările la adresa securităţii şi a intereselor statelor membre.Dificultăţile cu care statele europene s-au confruntat în realizarea unei uniuniîn rezolvarea conflictelor, precum şi slăbiciunile demonstrate de uE au con-stituit principalele argumente care au condus la implementarea unei politicicomune de management al crizelor externe. Debutul s-a realizat la Summit-uluE de la Salonic (iunie 2003), la scurt timp după încheierea campaniei dinIrak, când înaltul reprezentant al uE pentru PESC şi secretar general alConsiliului uE (HR/SG), Javier Solana, a prezentat un document numit „ASecure Europe in a Better World”, proiectul conceptului strategic european.Premisa de la care se porneşte este că „uE este, vrând-nevrând, un actor glo-bal”; în consecinţă, „ar trebui să fie gata să îşi asume responsabilităţi în dome-niul securităţii globale”. Având în vedere că de la concepere şi până la şedin-ţa Consiliului European de la Bruxelles, din decembrie 2003, când a fostadoptată prima Strategie de Securitate Europeană – ESS, documentul nu asuferit modificări de substanţă, făcându-se doar o reierarhizare a priorităţilor

167februarie, 2011


pentru unele obiective sau linii de acţiune, se dovedeşte importanţa acordatăde statele membre politicii sale de securitate.

La reuniunea la nivel înalt de la Köln (iunie 1999) s-au pus în practică oserie de proceduri de adoptare a deciziilor politice pentru o politică europea-nă de securitate şi apărare în cadrul CFSP şi dezvoltarea capacităţilor propriipentru a lansa şi a conduce operaţii de gestionare a crizelor pe continentuleuropean sau în alte regiuni geografice, unde uE are interese strategice(acţiuni în domeniul securităţii, cum ar fi menţinerea păcii, acţiuni de moni-torizare, prevenirea conflictelor, care înainte erau îndeplinite de către uEO şicare, ulterior, au fost asumate de către uE). Reuniunea de la Nisa a comple-tat acţiunile începute la Köln şi continuate la summit-urile de la Helsinki şiFeira (Portugalia) pentru crearea ESDP. ESDP însumează misiuni umanitareşi de căutare, de menţinere a păcii şi participă cu forţe combatante în gestio-narea crizelor, inclusiv în misiuni de impunere a păcii. Obiective pentru ESDPau fost crearea unei forţe de reacţie rapidă (60.000 de militari), în măsură săse desfăşoare în 60 de zile şi să se autosusţină în teatre un an de zile1. Tratatulde la Nisa a amendat articolul 17 al Tratatului uniunii Europene, modificândprevederile care defineau relaţiile dintre uE şi uEO. Pentru operaţiile undeNATO, ca organizaţie, nu este angajată, uE poate utiliza mijloace şi capaci-tăţi NATO sau capacităţi militare specifice statelor membre. Drept urmare, lanivelul uE s-au constituit o serie de aranjamente instituţionale care asigurăfuncţionarea mecanismelor specifice ESDP, astfel:

– PSC – pentru a asigura consultanţa necesară consiliului în monitoriza-rea situaţiei internaţionale;

– un organism militar compus din şefii apărării din statele membre saudin reprezentanţii acestora;

– un centru satelitar al uE;– un comitet militar al uE şi un stat major militar al uE, compus din per-

sonal militar şi civil din statele membre;– un institut pentru studii europene de apărare (la Paris). În urma reuniunii de la Helsinki din 1999 au fost elaborate „Helsinki

Headline Goals”, începând, astfel, procesul de construcţie militară şi civilă amijloacelor europene în domeniul militar al ESDP, capacităţi specifice de apă-rare pentru gestionarea crizelor, fără a fi încă realizat un cadru cuprinzătorstrategic pentru acţiuni externe în acest domeniu. Documentul numit „O Europă sigură într-o lume mai bună” (A Secure Europe in a Better World),cunoscut şi sub numele de „Strategia Solana”, era absolut necesar având în


Teatre de operaţii

vedere mutaţiile radicale în evoluţia mediului internaţional şi diversitatea dedezvoltări în teoria şi practica relaţiilor de putere, a relaţiilor internaţionale, înştiinţa şi arta militară.

La 29 octombrie 2004, şefii de state şi guverne ale ţărilor membre şi can-didate au semnat la Roma proiectul tratatului referitor la o Constituţie pentruEuropa (The Draft EU Constitution), care face referiri atât la politica externăşi de securitate comună, cât şi la politica de securitate şi apărare comună, caparte integrantă a PESC. Noul „Headline Goal 2010” mută accentul de laaspectele cantitative ale vechiului Helsinki Headline Goal pe elementele cali-tative, constând în creşterea eficienţei forţelor şi, implicit, a utilităţii lor. Îndomeniul operaţiunilor de management al crizelor, uniunea Europeană a reu-şit să desfăşoare două astfel de operaţiuni militare (CONCORDIA, în 2003,în Macedonia şi ARTEMIS, în vara aceluiaşi an, în Congo), urmate deALTHEA, cea mai importantă operaţiune de până acum, prin preluarea SFORde la NATO, la sfârşitul anului 2004. CONCORDIA şi ALTHEA s-au organi-zat şi s-au desfăşurat, având acces la mijloacele şi capabilităţile comune aleNATO, în cadrul oferit de Aranjamentele Berlin Plus2, în timp ce ARTEMIS afost o operaţiune uE în contextul unei naţiuni-cadru, reprezentată de Franţa.Dacă adăugăm operaţiunile civile, de poliţie (EuPM, în Bosnia-Herţegovina,şi PROXIMA, în FYROM) sau în sprijinul statului de drept (EuJuST THEMIS, în Georgia), rezultă un bilanţ care semnifică transformarea uE într-un actor marcant, implicat în managementul crizelor la nivel european şiinternaţional.

Misiuni în Balcanii de Vest:

• CONCORDIA (Macedonia): s-au folosit resursele NATO şi a reprezen-tat testarea funcţionării Acordurilor „Berlin Plus”.

• EuFOR ALTHEA (Bosnia-Herţegovina), 2 decembrie 2003: s-a imple-mentat Acordul de la Dayton, nivelul forţei fiind de 6.300 militari.

• EuPM (Bosnia-Herţegovina): prima misiune de managementul crize-lor civile.

169februarie, 2011


• EuPOL PROXIMA (Macedonia), decembrie 2003 – decembrie 2005:continuarea misiunii CONCORDIA; personal de 200 ofiţeri de poliţie.

Misiuni în Africa:

• ARTEMIS (RD Congo): lansată la solicitarea ONu, a folosit resurseproprii; nivelul forţei a fost de 2.000 militari; a fost o forţă temporară de sta-bilitate până la sosirea unei forţe consolidate a ONu.

• EuPOL KINSHASA (Congo): misiune de sprijinire a poliţiei congole-ze; lansată în 2004, cu prelungire până în 2006.

• EuSEC KINSHASA (Congo): misiune de dimensiuni reduse, cu sco-pul de a sprijini procesul de reformă a sectorului de securitate din ţară.

• EuFOR RD CONGO: misiune autonomă de sprijin a forţei uN demenţinere a păcii în ţară; nivelul forţei a fost de 450 militari, plus un batalionde rezervă aflat în afara graniţelor ţării dar rapid dislocabil în teatrul de ope-raţii.

• EuFOR DARFuR (Sudan): uE oferă sprijin contingentului african dincadrul misiunii Africane AMIS II, în domeniul transport, logistică, pregătire,planificare, financiar; a inclus 16 ofiţeri de poliţie, 19 experţi în planificaremilitară şi logistică, 11 observatori militari.

Misiuni în Orientul Mijlociu şi Asia de Sud-Est:

• Eu COPPS – misiune de sprijin a poliţiei palestiniene.• Eu BAM Rafah – misiune de asistenţă la punctul de frontieră dintre

Fâşia Gaza şi Egipt.• EuJuST LEX: misiune de sprijin în vederea consolidării statului de

drept irakian, lansată în februarie 2005; participă 770 de procurori, judecători,ofiţeri de poliţie şi ofiţeri din sistemul penitenciar irakian.


Teatre de operaţii

• Misiunea de Monitorizare în Aceh, Indonezia: scop de demobilizare şidezarmare a forţelor rebele.

Misiuni în Caucazul de Sud şi în Europa de Est:

• EuJuST Themis: misiune de consolidare a statului de drept în perioa-da iulie 2004 – iulie 2005; au participat 10 experţi civili.

• EuBAM Moldova: misiune de asistenţă la graniţa dintre Moldova şiucraina, inclusiv pe sectorul transnistrean, pentru o perioadă de doi ani, înce-pând cu decembrie 2005.

Colaborarea cu lumea arabă este rezultatul colaborării dintre ComisiaEuropeană şi reprezentantul pentru Politică Externă şi de Securitate Comunăşi s-a concretizat prin adoptarea în decembrie 2003 a Parteneriatului uE –Lumea Arabă. Prin document s-a încercat:

– optimizarea instrumentelor de dialog dintre uE şi statele arabe;– conectarea „Procesului Barcelona” cu obiectivele „Wider Europe”. uniunea Europeană doreşte reforme în statele arabe pe trei direcţii3:• Politice, prin adâncirea dialogului politic, pe baze individuale (cu fie-

care stat arab) şi multilaterale (cu Liga Arabă), pe domenii ca: statul de drept,drepturile omului, dezvoltare instituţională. Mecanism de dialog şi cooperareîn prevenirea conflictelor şi managementul crizelor, lupta împotriva teroris-mului, proliferarea armelor de distrugere în masă. Dezvoltarea unor planurinaţionale de acţiune, în spiritul principiilor Wider Europe.

• Economice, prin finalizarea acordurilor de liber schimb uE – Consiliulde Cooperare al Golfului (CCG), relaţionarea acordurilor de liber schimb uE– CCG şi uE – Procesul Barcelona, dezvoltarea unei strategii de reconstruc-ţie economică, socială şi politică a Irakului.

• Sociale şi culturale, prin înfiinţarea Fundaţiei de Dialog Cultural Euro-Mediteranean, susţinerea democratizării statelor arabe în ce priveşte libertateapresei, intensificarea cooperării în domeniul mass-media.

Zona Mării Negre lărgite (inclusiv Caucazul de Sud) şi Orientul Mijlociuextins prezintă câteva caracteristici şi chestiuni comune, care pot sluji proce-

171februarie, 2011


sului de compatibilizare a spaţiului uniunii Europene cu vecinătăţile şi o înţe-legere cu acurateţe a realităţii din această lume. vom menţiona doar câtevadintre ele:

– riscurile similare pe care cele două spaţii le prezintă: traficul de arme,migraţia, poluarea etc.;

– conflictele îngheţate: Israel-Palestina, nordul Africii;– peisajul etnic complex;– state prezente în ambele regiuni, de exemplu Turcia;– state cu o influenţă soft în Orientul Mijlociu şi nordul Africii –

România, prin numeroşii reprezentanţi al leadership-ului actual educaţi înţara noastră;

– organizaţii internaţionale active în ambele spaţii: ONu, NATO, OSCE.

Liga Statelor Arabe (LSA)

LSA este o organizaţie regională, înfiinţată din iniţiativa Egiptului lasfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial, cu scopul de a aduna la un locstate care au interese mutuale şi aceeaşi moştenire comună. Pactul constitutiva fost semnat la Cairo, în martie 1945, de către Egipt, Irak, Arabia Saudită,Siria, Iordania şi Yemen. În prezent, din Ligă fac parte 22 de state, adică aumai aderat Libanul, Sudanul, Marocul, Tunisia, Algeria, statele peninsuleiarabice, Emiratele Arabe, Kuweitul, Bahreinul, Omanul şi Qatarul, patru stateafricane (Mauritania, Somalia, Djibuti şi Comor) şi Palestina. Se poate obser-va că statele membre au aceeaşi cultură, aceeaşi limbă şi aceeaşi religie, Ligadevenind un forum pentru state. Din păcate, între membri nu există consens,aceştia negăsind un numitor comun, mai ales în domeniul politicii de securi-tate, când se vorbeşte despre independenţă şi suveranitate. Din punct de vede-re politic, Liga Arabă asigură coordonarea relaţiilor membrilor săi cu organi-zaţiile regionale şi internaţionale. Trebuie să menţionăm că Liga Arabă a fostinterlocutorul CE în cadrul dialogului euro-arab4. De asemenea, este implica-tă activ în problema palestiniană şi în conflictul arabo-israelian. În ceea ce pri-veşte apărarea, este aplicată „Convenţia asupra apărării comune şi a cooperă-


Teatre de operaţii

rii economice”, din 1950, practic acelaşi principiu ca şi la NATO. În domeniuleconomic, Liga Arabă promovează o politică economică bazată pe comple-mentaritate între statele arabe. Începând cu 1996, Liga a instituit o zonă deliber schimb între statele arabe.

Din punct de vedere constitutiv, Liga are în componenţă un Consiliu –organ politic compus din reprezentanţii statelor membre, Comisii de speciali-tate – cuprinzând toate domeniile şi un secretariat – organ permanent. Pentruprobleme de securitate, Consiliul de apărare comună este format din miniştriiAfacerilor Externe şi ai Apărării.

Consiliul de Cooperare din Golf(CCG)

S-a constituit în 1981 şi cuprinde Arabia Saudită, Bahrein, EmirateleArabe unite, Qatar, Oman şi Kuweit. Politica Consiliului a fost stabilită prinratificarea în 1982 a Cartei constitutive. Obiectivul principal îl reprezintă acti-vităţile statelor membre, urmărindu-se realizarea unei uniformizări în dome-niul economic, financiar, comercial, turistic, vamal, legislativ, administrativ,industrial. CCG doreşte adoptarea unei poziţii comune pentru membrii săi îndomeniul măsurilor politice şi de securitate. Din punct de vedere al apărării,eficienţa CCG s-a observat în momentul invaziei Kuweitului. Există însă certedisensiuni în politica CCG şi LSA în ceea ce priveşte sprijinul SuA acordatîn acţiunile militare. În domeniul economic, membrii CCG au eliminat tarife-le vamale pentru relaţiile stabilite între ei şi au impus un tarif unic pentru sta-tele terţe. Obiectivul propus pentru viitor este crearea unei pieţe unice, darmai ales o monedă unică.

În ceea ce priveşte relaţiile cu alte organizaţii, CCG colaborează cu uEdin 1989, adică din momentul semnării acordului cu CCE. Acordul a stabilit,printre altele, şi realizarea unei zone de liber schimb, ceea ce presupune douălucruri deosebit de importante:

• Deschiderea unei pieţe noi pentru uE.• Livrarea de petrol către uE pe termen lung, având în vedere că CCG

deţine 45% din rezerva mondială de petrol.

173februarie, 2011


O reflectare a relaţiilor cu uE este şi faptul că CCG beneficiază de unregim preferenţial din partea uE. În domeniul securităţii există colaborareîntre uE şi CCG în probleme de interes major: combaterea terorismului,neproliferarea armelor chimice şi nucleare.

Uniunea Magrebului Arab(UMA)

uMA a fost creată în februarie 1989 de către Algeria, Tunisia, Maroc,Mauritania şi Libia, prin semnarea tratatului de la Marrakech. În tratatul con-stitutiv se menţiona dorinţa de consolidare a relaţiilor dintre membri printransformările din toate domeniile: liberalizarea circulaţiei persoanelor, măr-furilor şi capitalului, adoptarea unei politici comune. uMA urmăreşte ca şiCCG şi LSA realizarea unei zone de liber schimb, eliminarea tarifelor vama-le şi stabilirea unuia unic şi înlăturarea restricţiilor privind libera circulaţie afactorilor de producţie.

Structural, uMA are în structură şapte instituţii:• Consiliul Şefilor de Stat – instanţa supremă a uMA;• Consiliul Miniştrilor Afacerilor Externe;• Secretariatul general permanent;• Comitetul;• Patru comisii ministeriale specializate pe economie, finanţe, securitate

alimentară, infrastructură şi resurse umane;• Adunarea Constitutivă;• Instanţa Judiciară.unele din principalele piedici întâmpinate de uMA le-au constituit

embargoul impus Libiei, criza algeriană şi problema Saharei Occidentale.Spre deosebire de CCG şi LGA, uMA – în ciuda obiectivelor nobile pe careşi le-a propus – nu poate realiza prea mult tocmai datorită membrilor săi, aslabelor relaţii existente între ei datorate regimurilor politice diferite. uE rămâne principalul partener al celor cinci state.


Teatre de operaţii

Organizaţia ConferinţeiIslamice (OCI)

OCI este o organizaţie interguvernamentală creată în septembrie 1969,scopurile sale fiind politice, sociale, culturale şi economice. În prezent numă-ră 57 de state membre: Afganistan, Algeria, Arabia Saudită, Azerbaidjan,Bahrein, Bangladesh, Benin, Brunei, Kuweit, Burkina Faso, Camerun,Comor, Coasta de Fildeş, Djibuti, Egipt, Emiratele Arabe, Gabon, Gambia,Guineea, Guineea-Bissau, Guyana, Indonezia, Irak, Iran, Iordania,Kazakhstan, Kirghistan, Liban, Libia, Malaezia, Maldive, Mali, Maroc,Mauritania, Mozambic, Niger, Nigeria, Oman, uganda, uzbekistan,Palestina, Pakistan, Qatar, Senegal, Sierra Leone, Somalia, Sudan, Surinam,Siria, Tadjikistan, Tchad, Togo, Tunisia, Trukmenistan, Turcia şi Yemen. Altecinci state deţin statutul de observator: Bosnia-Hertzegovina, RepublicaCentrafricană, Thailanda, Rusia şi India.

Conform statutului, statele membre au convenit reglementarea oricăruidiferend dintre ele doar pe căi paşnice, să întărească solidaritatea între ţărilemusulmane şi să promoveze cooperarea economică. În 1974, prin Declaraţiade la Lahore, uMA a confirmat drepturile poporului palestinian, iar în anulurmător, în baza deciziei Conferinţei, a stabilit un comitet permanent pentrumonitorizarea viitorului Ierusalim. În ianuarie 1984, uMA stabileşte comite-tele pentru reconcilierea regională cu scopul de a rezolva diferendele dintremembri. uMA a sprijinit în acest sens lupta palestinienilor pentru teritoriileocupate. În anul 2000, prin documentul de la Doha, uMA recomanda rupturaIslamului de Israel şi spijinirea Intifadei, lucru care îl concretizează prindublarea fondului de sprijin de un miliard de dolari creat de summit-ul ţărilorarabe5. După 11 septembrie 2001, OCI emite un document prin care sublinia-ză diferenţa dintre atac terorist şi rezistenţa naţională a celor care luptă contraocupaţiei forţelor colonialiste, dând legitimitate luptei palestiniene. Declaraţiadin 28 ianuarie 1979, de la Mecca, arată atât rolul activ al organizaţiei pescena internaţională, dar şi forţa pe care o are aceasta. un pas important îndomeniul uman este făcut în august 1990, prin emiterea DeclaraţieiDrepturilor Omului în Islam. Cu toate că implică prea multe elemente reli-

175februarie, 2011


gioase din Sharia şi întâmpină dificultăţi la aplicare, această declaraţie dove-deşte procesul de modernizare care are loc în prezent în Orient.

Din punct de vedere al organizării, OCI posedă următoarea structură:• Conferinţa Regilor, a Şefilor de State sau Guverne;• Conferinţa Miniştrilor de Afaceri Externe;• Secretariatul general;• Organizaţiile subsidiare.

Organizaţia ŢărilorExportatoare de Petrol (OPEC)

OPEC a fost creată în 1960, la Bagdad, de cele mai importante ţăriexportatoare de petrol: Irak, Iran, Kuweit, Arabia Saudită şi venezuela.ulterior vor mai adera Qatar, Indonezia, Libia, Emiratele Arabe unite,Algeria, Nigeria, Ecuador şi Gabon. Structural, OPEC nu este o organizaţiearabă sau islamică. Obiectivul OPEC este de a unifica politicile statelor mem-bre pentru stabilirea preţului favorabil petrolului având în vedere că aceastadeţine 75% din rezervele mondiale de petrol şi contribuie cu 40% la produc-ţia mondială. Influenţa OPEC a fost evidentă în 1973, când a fost impusembargoul petrolier ţărilor susţinătoare ale Israelului. Organizaţia s-a con-fruntat cu dificultăţi datorită sciziunii apărute între membrii săi, de exempluinvazia Kuweitului de către Irak sau războiul dintre Iran şi Irak. În ciuda inter-venţiilor făcute de NOPEC, OPEC va rămâne un lider pe piaţa energeticămondială.

Organizaţia Ţărilor ArabeExportatoare de Petrol(OAPEC)

OAPEC este o organizaţie înfiinţată în 1968 de Arabia Saudită, Kuweitşi Libia. vor adera ulterior Algeria, Emiratele Arabe unite, Qatar, Bahrein,Egipt, Siria, Irak, Tunisia.


Teatre de operaţii

Misiunea ei este de a favoriza cooperarea între membri, dar şi de a supra-veghea utilizarea optimă a resurselor. Statele membre OAPEC deţin circa unsfert din producţia mondială de petrol.

OAPEC a participat la înfiinţarea AMPTC (Arab Maritime PetroleumCompany), ASRY (Arab Shipbuilding and Repair Yard Company), APICORP(Arab Petroleum Investments Corporation), APSCO (Arab PetroleumServices Company) şi APTI (Arab Petroleum Trening Institute).

Organizaţia de Cooperare de la Shanghai ( SCO)

În ceea ce priveşte SCO, organizaţia a avut la bază Grupul celor cincide la Shanghai, organizaţie formată din reprezentanţii Chinei, Rusiei,Kazahstanului şi Kîrgîzstanului, la care s-a adăugat ulterior uzbekistanul şia fost fondată în 1996. Tratatul semnat viza creşterea încrederii în cadrulactivităţilor militare în regiunile de frontieră. Este primordial centrată penaţiunile membre ale Asiei Centrale şi, important, în 1997, la Moscova, s-asemnat Tratatul de reducere a forţelor militare în regiunile de frontieră. Caurmare a creşterii riscurilor teroriste, în 2003, la Shanghai s-a înfiinţatCentrul Întrunit de Combatere a Terorismului. În 2004, la summit-ul din 16-17 iunie, la Taşkent, în uzbekistan, a luat fiinţă Structura RegionalăAntiterorism (RATS). Acelaşi forum a decis formarea, în 2006, a unui nouinstitut de luptă transfrontalieră împotriva drogurilor şi crimei organizate.Tot în domeniul securităţii, în 2003 se începe executarea unor exerciţii mili-tare întrunite SCO, în Kazahstan, urmate apoi de cele din China. În 2005 vaavea loc desfăşurarea unui exerciţiu militar comun China-Rusia, dar în afaracadrului SCO, numit „Misiune de Pace 2005”. Datorită succesului colabo-rării, oficialii ruşi au demarat discuţiile în cadrul SCO şi pentru cooptareaIndiei în cadrul următorului exerciţiu. În 2006 a fost executat un exerciţiumilitar întrunit, cu folosirea forţelor aeriene şi a rachetelor ghidate de preci-zie, într-o zonă din apropierea Munţilor ural şi foarte aproape de AsiaCentrală, iar în 2007 un alt exerciţiu militar în comun a avut loc în apropie-rea munţilor ural.

În domeniul economic, SCO a pus accent pe dezvoltarea de proiectecomune în domeniul energetic, mai ales în sectorul petrolifer şi al gazelor

177februarie, 2011


naturale, al hidrocarburilor şi al hidroenergiei. În 2005 a fost înfiinţatConsiliul Interbancar al SCO.

Obiectivele din domeniul culturii au fost stabilite în acordul-cadru alSCO de la Shanghai, miniştrii culturii stabilind realizarea activităţilor cultu-rale, prin rotaţie, în fiecare din ţările membre. În iunie 2006, la Shanghai, aavut loc Festivalul şi Expoziţia de Arte, următorul festival având loc în 2008,în Kazakhstan, la Astana.

Sucesul acestei organizaţii se reflectă în faptul că şi alte state, puteri înregiune, au solicitat şi au primit statutul de observator: Mongolia – 2004,Pakistan, India, Iran – 2005. De altfel, în 2006 Pakistan devine membră cudrepturi depline. India, de asemenea, şi-a manifestat neoficial dorinţa de aadera. Concomitent şi Belorusia a solicitat statutul de observator, deşi Rusiaa exprimat rezerve faţă de aceasta, motivând că Belorusia este o ţară europea-nă.

Există analişti care afirmă că această organizaţie este un răspuns la pro-movarea de către SuA a sistemului naţional de apărare antirachetă. Conflictulde interese existent între Rusia şi China a fost diminuat în favoarea acţiuniiconcentrate contra intereselor SuA. Din păcate, nici în 2005 sau 2006 orga-nizaţia nu a putut dovedi capacitatea sa, SuA reuşind să-şi mărească influen-ţa prin plasarea de baze militare în mai multe state din Asia Centrală. Anul2008 a adus un câştig SCO prin încheierea acordului dintre Rusia şi China.

Asociaţia Statelor din Asia de Sud-Est (ASEAN)

ASEAN este o organizaţie cu scop politic şi economic a statelor din Sud-Estul Asiei, fiind înfiinţată în 1967 de Malaezia, Thailanda, Indonezia,Singapore şi Filipine. Alte state care vor deveni membre sunt Brunei – 1984,vietnam – 1995, Laos şi Birmania – 1997 şi Cambodgia – 1999. Statut deobservator are şi Noua Guinee. Istoric vorbind, ASEAN provine din fostaASA (Asociaţia Asiei de Sud-Est formată din Malaezia, Filipine şi Thailanda)care a fost constituită în 1961. Actualmente asociaţia este denumită ASEAN-10 deoarece cuprinde toate statele din Asia de Sud-Est. Asociaţia includeaproximativ 8% din populaţia lumii şi un PIB de circa 700 milioane dolari.Deosebit este faptul că statele membre nu numai că au o dezvoltare economi-


Teatre de operaţii

că diferită dar şi o mare diversitate culturală, fiind asociaţia cu aproximativ240 de milioane musulmani şi aproximativ 170 milioane budişti. Aceştia locu-iesc în state cu regimuri politice şi metode de guvernare extrem de diferite.

ASEAN are legături permanente şi cu alte state, cunoscute sub denumi-rea de Partenerii de dialog ASEAN, prin intermediul Forumului RegionalASEAN (ARF). Neoficial se realizează un dialog cu circa 25 de state şi careau ca primordialitate realizarea securităţii în zona Asia – Pacific. Prima Întru-nire ARF a avut loc în 1994 şi de atunci are loc un dialog permanent întreASEAN, Austria, Canada, China, uE, India, Japonia, Coreea de Nord şiCoreea de Sud, Mongolia, Noua Zeelandă, Pakistan, Papua Noua Guinee,Rusia, Timorul de Est şi SuA. Precum se observă, partenerii de dialog au inte-rese diferite. Reuniunile asociaţiei au loc anual, fiind reuniuni la nivel înalt şiau ca subiecte, pe lângă dezvoltarea economică, şi colaborarea culturală şisecuritatea în regiune. Dacă iniţial nu a existat un program al acestor întâlniriiar acestea se desfăşurau neoficial şi din trei în trei ani, transformările care auavut loc în regiune au impus ca desfăşurarea întâlnirilor să se facă oficial,anual, pentru discutarea problemelor cu caracter urgent care afectează regiu-nea. Summit-ul se desfăşoară timp de trei zile şi are următorul program:

• Liderii ASEAN ţin şedinţa internă a organizaţiei;• Liderii ASEAN desfăşoară o conferinţă comună cu miniştrii de externe

ai statelor membre ARF;• Liderii a trei state membre ARF (China, Japonia şi Coreea de Sud,

denumite ASEAN + 3) se întâlnesc cu liderii ASEAN;• Liderii ASEAN se întâlnesc cu Australia şi Noua Zeelandă (denumite

şi ASEAN-CER).La întâlniri s-au mai adăugat alte două:• Liderii ASEAN împreună cu ASEAN + 3 şi ASEAN-CER;• Liderii ASEAN, împreună cu preşedintele Rusiei.Modificările mediului de securitate au impus în ultimii ani ca pe lângă

întâlnirile oficiale să se desfăşoare şi altele, neoficiale, în care să se discuteprobleme regionale.

(continuare în numărul 2/2011)

179februarie, 2011


NOTE: 1 Folosirea mecanismelor de reacţie rapidă s-a realizat cu ocazia misiunii de poli-

ţie militară în Bosnia-Herţegovina (EuPM), a primei operaţii militare conduse de uEîn FYROM ("Concordia"), operaţia din R.D. Congo ("Artemis") şi în cea mai amplăoperaţie de menţinere a păcii şi reconstrucţie statală ("Althea"), prin preluarea misiu-nii SFOR în Bosnia-Herţegovina ( 2 decembrie 2004).

2 Aranjamentele Berlin Plus au fost finalizate în primăvara anului 2003, iar prinintermediul acordurilor realizate, uE are acces la capabilităţile de planificare aleAlianţei (SHAPE), logistică, informaţii şi alte mijloace militare pentru acele operaţiuniconduse de uE “în care NATO, ca întreg, nu este angajată”.

3 Colonel, Principele Hohenzollern-veringen-Duda Radu, teză de doctorat:„Securitatea europeană în evoluţie, în noul context al democraţiei şi libertăţii pe con-tinent“, p.173.

4 Mureşan Doina, Dragoş Maria, Buşe Dorel, „Relaţiile uniunii Europene cu sta-tele din Nordul Africii şi din Orientul Mijlociu“, Editura u.N.Ap., Bucureşti, 2007,p.113.

5 Ibidem, p.117.


Teatre de operaţii

Riscuri şi ameninţăriCBRN în contextul geostrategic actual

COLONEL IOAN FăRCAŞ

AbstractRecorded use of weapons of mass destruction goes back to the

Middle Ages. The weapon of choice against the enemy has developedfrom biological, to chemical and nuclear, as soon as scientific advan-cement and technological development made them available.

Many of the major crises over the last century have been shapedby the use or threatened use of the weapons of mass destruction.Strides in modern technology and scientific discoveries opened thedoor to ever more destructive weapons. During the Cold War, use ofnuclear weapons was prevented by the prospect of massive retaliation.Today, the world faces the potential risk of the use of weapons of massdestruction, including by non-state actors, as well as the continuingrisk of the proliferation of such weapons and also the ways to deliverthem by the different organizations or actors.

Cuvinte-cheie: ADM, ADMCBRN, biologic, CBRN, chimic,criză, frontieră, multinaţional, nuclear, radiologic, terorism.

Înmomentul de faţă, atât armele de distrugere în masă, cât şi siste-mele de armament convenţional ultramodern pot constitui o

ameninţare majoră dacă ajung în posesia reţelelor teroriste sau a statelorinamice, ceea ce face necesară elaborarea unei strategii adecvate de preveni-

181februarie, 2011

re. În SuA, tocmai în acest scop a fost elaborată în decembrie 2002 „Strategianaţională de combatere a armelor de distrugere în masă”, care a definit treidirecţii principale de acţiune: contraproliferarea, spre a combate utilizareaarmelor de distrugere în masă; întărirea neproliferării, spre a combate prolife-rarea armelor de distrugere în masă; adoptarea unui sistem de management alconsecinţelor, care să răspundă eficient eventualei utilizări a armelor de dis-trugere în masă1.

Tehnologiile biochimice, ca şi alte tehnologii, fie ele binefăcăto a re saupericuloase, se răspândesc din ce în ce mai mult, pe măsură ce economia seglobalizează şi se integrează la nivelurile regional şi planetar. Drept consecin-ţă, statele, în primul rând cele puternic dezvoltate, care deţin infrastructuri şisuprastructuri sofisticate, devin tot mai vulnerabile, atât la atacurile cu armebiologice şi chimice, purtate de rachete cu rază lungă de acţiune, cât şi la folo-sirea unor mijloace clandestine, mai periculoase ca oricând. Armele biologiceau gradul de periculozitate cel mai ridicat, comparabil cu al celor nucleare. Deexemplu, 10 kg de antrax provoacă un efect letal cel puţin la fel de mare ca oîncărcătură nucleară de 10 kilotone. În plus, armele biologice sunt mult maiieftine, mai uşor de operaţionalizat şi de transportat.

Dacă armele chimice par a fi destinate, în principal, lovirii unor obiecti-ve militare sau, cel puţin, utilizării în acţiuni militare, cele biologice pun înpericol nu numai combatanţii ci, în primul rând, populaţia civilă, în rândurilecăreia pierderile pot fi foarte mari iar efectele pot deveni de necontrolat.

Armele de distrugere în masă pot fi alese de unele state angajate în conflic-te locale ca soluţie optimă pentru victoria lor decisivă, atunci când acţiunilemilitare convenţionale nu le-ar oferi efectul pozitiv scontat, ceea ce poatedeveni o ameninţare majoră pentru stabilitatea regională şi echilibrul de putereactual. Înţelegerile internaţionale dintre marile puteri (ori cu statele deţinătoarede arme nucleare) de a nu folosi primele astfel de mijloace pot face ca anumitealte state să fie şi mai dispuse să utilizeze arme chimice şi biologice, fără a seteme de posibilitatea unor represalii nucleare. De aceea, astăzi, una dintre pro-blemele statelor posesoare de mijloace nucleare este aceea de a stabili dacă potsă răspundă cu o lovitură nucleară la un atac cu arme biologice sau chimice.

Riscurile, pericolele şi ameninţările la adresa securităţii statelor, în modspecial la adresa securităţii internaţionale, sunt potenţate de vulnerabilităţile


Teatre de operaţii

interne ale statelor – istoria recentă confirmă aceste aspecte – cu cele ale sis-temului actual de securitate.

Securitatea prin cooperare, extinderea spre est a NATO, semnifică oextindere a zonei de securitate şi stabilitate pe care Alianţa o generează, sem-nificând un pas important pentru realizarea unei Europe nedivizate.

Cunoaşterea forţelor şi identificarea tendinţelor ce se manifestă în actua-lul mediu de securitate sunt deosebit de importante pentru a înţelege către cefel de „nouă ordine internaţională” se îndreaptă omenirea şi care sunt căileadecvate de consolidare a securităţii globale, regionale şi naţionale.

Teama generată în prezent de terorism, de proliferarea armelor în dome-niul nonletal (laser, sonice, radiologice, termice) de proliferare a armelor dedistrugere în masă, nu ar trebui să determine uitarea trecutului, spaima arme-lor nucleare sovietice, crizele din 1962 şi răcirea periculoasă a relaţiilor din-tre Est şi vest de la începuturile anilor 1980. Războiul Rece a fost o realitatesumbră (probabil mai este şi în prezent) şi nu un joc lipsit de riscuri pe temaameninţării cu arma nucleară. Încheierea Războiului Rece şi prăbuşirea comu-nismului ar fi trebuit să reprezinte o victorie, o pace mondială, o tranziţieliniştitoare, însă dispariţia unei mari puteri a permis apariţia unor noi puteriregionale, statale şi nonstatale (de nişă), diversificând spectrul ameninţărilorinternaţionale şi regionale. Recenta vizită a preşedintelui american Obama laMoscova a reliefat începutul unei noi perioade de cooperare americano-ruse,cooperare ce vizează în principal reducerea stocurilor de armament nuclear prinsemnarea unui nou tratat STAR2, tratatul anterior expirând în decembrie 2009.

Totuşi, o dată cu încheierea Războiului Rece, a apărut şi s-a afirmat vio-lenţa ameninţării teroriste, necesitarea urgentării mobilizării antiteroriste şievoluţia acestora.

Toate aceste ameninţări, analizate ca viitoare scenarii de operaţii milita-re, au determinat coordonatorii şi liderii structurilor militare să acorde tot maimultă atenţie componentei CBRN a forţei, aceasta devenind parte componen-tă a pilonului unu de capabilităţi adoptate pe timpul Summit-ului de laPraga din 2005.

Deşi în viitorul apropiat nu se prefigurează o ameninţare militară majo-ră3 la adresa securităţii naţionale a României, statutul de ţară membră NATOşi uE la graniţa de est şi stat riveran la Marea Neagră, coroborate cu noile ris-curi şi ameninţări asimetrice, impun continuarea procesului de transformare şiadaptare a capabilităţilor existente, în vederea îndeplinirii angajamenteloractuale şi de viitor pe care Armata României şi le-a asumat sau urmează să şi

183februarie, 2011

Riscuri şi ameninţări CBRN în contextul geostrategic actual

le asume faţă de NATO şi uE, în domeniul securităţii militare. Natura responsabilităţilor constituţionale naţionale, precum şi cerinţa

Alianţei de a face faţă oricăror ameninţări, presupun ca Armata României să-şi dezvolte capabilităţi care să-i permită să desfăşoare operaţii pe teritoriulnaţional, în aria de responsabilitate a NATO, precum şi într-un mediu strate-gic mai extins, influenţat permanent de factori care impun schimbarea.

Armata României participă la răspunsurile pe care Alianţa trebuie să ledea provocărilor la adresa intereselor de securitate, în interiorul sau în afarazonei euroatlantice, precum şi la soluţionarea unor conflicte care impun exe-cutarea de operaţii de mică sau mare intensitate.

În acest context, procesul de transformare a Armatei României reprezin-tă o necesitate firească ce decurge din noile orientări strategice şi de transfor-mare a Alianţei. Acestea permit lărgirea gamei de obiective şi procese ceinclud structurarea şi pregătirea forţelor pentru participarea la apărarea colec-tivă şi îmbunătăţirea capabilităţilor necesare pentru operaţii multinaţionale demanagement al crizelor şi de combatere a terorismului.

În prezent, datorită riscurilor şi ameninţărilor de natură CBRN se contu-rează cerinţele esenţiale pe care structurile de apărare CBRN din ArmataRomâniei în cooperare cu celelalte mijloace/ forţe ale SNAp trebuie să le apli-ce pentru îndeplinirea standardelor în domeniu. Implementarea acestora presu-pune costuri foarte mari, schimbări de mentalitate şi concepţii noi de acţiune.

Transformările în domeniul CBRN prefigurate de NATO şi uE vor tre-bui adoptate şi de către România.

Riscuri şi ameninţări CBRN

Proliferarea şi diseminarea necontrolată a tehnologiilor şi materialelornucleare, a mijloacelor de distrugere în masă CBRN, existenţa obiectivelorindustriale cu risc nuclear, biologic şi chimic de pe teritoriul naţional şi dinproximitatea acestuia, expansiunea reţelelor şi activităţilor teroriste, deterio-rarea mediului ambiant, reprezintă o ameninţare directă la adresa populaţiei,teritoriului şi forţelor armate.

Schimbarea fizionomiei mediului de securitate actual în care evoluează


Teatre de operaţii

Alianţa şi statele membre ale acesteia, în raport cu noua tipologie de ameninţărişi riscuri, a determinat reconsiderarea conceptului de securitate şi modificareapriorităţilor în vederea protecţiei populaţiei, teritoriului şi forţelor armate.

Lumea contemporană este confruntată cu ameninţări şi riscuri de naturăCBRN, cum sunt:

a) proliferarea şi diseminarea necontrolată a tehnologiilor şi materia-lelor CBRN, a armelor de distrugere în masă chimice, biologice, radiolo-gice şi nucleare (ADMCBRN) şi a altor mijloace letale neconvenţionale;

b) expansiunea reţelelor şi activităţilor teroriste şi a crimei organiza-te transnaţionale – criminalitate economico-financiară, trafic transfronta-lier ilegal de persoane, droguri, materiale radioactive şi strategice, dearmament şi muniţie etc.;

c) degradarea mediului înconjurător, prin nerespectarea normelorecologice, precum şi existenţa în proximitatea frontierelor naţionale a unorobiective cu grad ridicat de risc;

d) pericolul declanşării unor conflicte militare locale ca măsură puni-tivă extremă împotriva unor regimuri dictatoriale din state care încalcăprevederile convenţiilor şi tratatelor internaţionale în domeniulADMCBRN, dezvoltând în ascuns programe militare nucleare, biologiceşi chimice, care acordă sprijin unor organizaţii teroriste şi a căror politicăde sfidare şi şantaj reprezintă, prin consecinţele posibile, o ameninţare încreştere la adresa liniştii şi vieţii popoarelor.

Proliferarea ADMCBRN continuă în întreaga lume, în special în ţările micişi mijlocii, cu regimuri dictatoriale, în ciuda eforturilor susţinute de control alacestora. În operaţiile întrunite este posibil ca forţele armate să acţioneze înzone unde există pericolul utilizării ADMCBRN, al producerii emisiilor alteledecât atacul (EADA), desfăşurând acţiuni în situaţii deosebit de complexe, fiepe teritoriu naţional, fie în afara acestuia, ca partener în operaţii multinaţionalesau de coaliţie.

Comandanţii trebuie să protejeze, pe lângă personalul şi echipamentelemilitare, obiectivele de interes militar şi populaţia necombatantă din zona deoperaţii, impactul produs de ameninţările şi utilizarea ADMCBRN reprezen-tând doar unul dintre pericolele existente la adresa operaţiilor militare.Ameninţarea CBRN poate avea un efect psihologic negativ iar un atac execu-

185februarie, 2011


tat, în special asupra unor forţe slab pregătite, poate paraliza cursul operaţiilor.Chiar dacă Războiul Rece s-a sfârşit şi ameninţarea cu un război nuclear

global şi-a pierdut importanţa, lumea rămâne instabilă. Există un număr încreştere de conflicte regionale şi de angajare a mijloacelor asimetrice de cătreforţe nonstatale, grupări teroriste şi extremiste. În ciuda eforturilor susţinuteîn domeniul controlului armamentelor, există evidenţe solide privind continuaproliferare şi dezvoltare a ADMCBRN şi a sistemelor de întrebuinţare a aces-tora pe întreg mapamondul. În acelaşi timp, expansiunea urbanizării şi distri-buţia globală a industriilor şi materialelor nucleare, biologice şi chimicemăreşte posibilitatea emisiilor de materiale toxice industriale (MTI) în mediu,ca rezultat al neglijenţei, dezastrelor naturale, acţiunii deliberate sau distruge-rilor colaterale în cadrul operaţiilor militare.

România, alături de statele membre NATO, întreprinde acţiuni politice şidiplomatice pentru a elimina proliferarea ADMCBRN, promovând distruge-rea lor şi descurajarea întrebuinţării acestora. Presiunile diplomatice şi politi-ce sunt necesare pentru a descuraja dezvoltarea programelor ofensive de dez-voltare a ADMCBRN, prin respectarea tratatelor, concretizate prin verificăriprivind controlul armamentelor.

Obiectivul de bază al strategiei militare pentru operaţiile întrunite estemenţinerea libertăţii de acţiune politică şi militară şi, în condiţiile ameninţăriicu întrebuinţarea ADMCBRN, politica în domeniu se bazează pe patru prin-cipii interrelaţionate:

1. Controlul armamentelor. 2. Prevenirea achiziţiilor de arme CBRN.3. Descurajarea întrebuinţării ADMCBRN. 4. Apărarea împotriva ADMCBRN.

Operaţiile întrunite trebuie să fie planificate şi conduse în condiţiile uneigame largi de riscuri de angajare a ADMCBRN. În plus, traversând tot spec-trul de conflicte, inclusiv cel referitor la operaţiile de răspuns la crize, poateexista un risc de emisie de substanţe nocive de la facilităţile industriale sauplatformele nucleare deteriorate. De aceea, forţele proprii trebuie să fie capa-bile nu numai să se apere împotriva atacurilor convenţionale, dar şi să fie efi-ciente în conducerea şi desfăşurarea operaţiilor pe perioade prelungite într-unmediu CBRN. Aceste ultime condiţii, respectiv acest mediu, pot rezulta din


Teatre de operaţii

întrebuinţarea agenţilor CBRN şi din evenimentele EADA sau din ambelesituaţii.

În faţa superiorităţii forţelor armate în capabilităţi militare convenţiona-le, adversarii pot căuta strategii şi tactici neconvenţionale şi asimetrice, pen-tru a reduce acest avantaj folosind agenţii CBRN şi MTI, concentrându-seprobabil asupra punctelor slabe şi vulnerabilităţilor percepute, cum ar fi sen-sibilitatea opiniei publice la pierderi, la constrângerile culturale, legale şietice. Trebuie avut în vedere că adversarii pot să nu ţină seama de prevederi-le dreptului internaţional şi de standardele etice actuale şi să angajeze ca ţintădeliberată chiar populaţia civilă.

Apărarea CBRN trebuie să permită continuarea operaţiilor cu minimumde pierderi iar statele majore trebuie să realizeze o evaluare realistă şi conti-nuă a ameninţărilor şi riscurilor de acest tip.

Capabilităţile de apărare CBRN trebuie să reflecte riscurile potenţiale şiconsecventa nevoie ca forţele să supravieţuiască şi să opereze în condiţii(medii) CBRN.

Depăşirea pragului critic în utilizarea ADMCBRN implică consideraţiipolitice şi de strategie militară, mult diferite de cele asociate războiului con-venţional.

Pentru forţele armate care execută operaţii în medii CBRN sunt esenţia-le menţinerea capacităţii de conducere şi a capabilităţilor operaţionale aletuturor structurilor implicate, echiparea, antrenarea şi cooperarea continuă aacestora pentru executarea corectă şi oportună a măsurilor de apărare CBRN.

Forţele proprii trebuie să realizeze o evaluare oportună, realistă şi conti-nuă a ameninţărilor şi riscurilor CBRN, a nevoilor de organizare, echipare şipregătire corespunzătoare pentru ca apărarea CBRN să fie eficientă.

Apărarea împotriva armelor CBRN a fost tratată ca subiect aparte înpublicaţiile NATO, fapt datorat efectelor pe scară largă pe care acestea le potgenera, atât asupra spaţiului geografic de desfăşurare al operaţiilor Forţei, câtşi asupra personalului desfăşurat în zonele de operaţii afectate, progresului îndomeniu înregistrat în ultimii ani, şi nu în ultimul rând, caracterului de comu-nalitate al măsurilor specifice de apărare CBRN adoptate.

Este necesar a se face distincţia între pericolele chimice, biologice,radiologice şi nucleare, deoarece neînţelegerea acestor diferenţe pot genera un

187februarie, 2011


risc cu consecinţe deosebite asupra spaţiului de operare datorită suprapuneriidiferitelor forme de atac convenţional sau neconvenţional, emisii de substan-ţe sau generalizarea unor măsuri particulare de limitare a pericolului specificla toate tipurile de pericol CBRN.

Fiecare tip de pericol, chimic, biologic, radiologic sau nuclear trebuie săgenereze adoptarea unor măsuri specifice de limitare şi înlăturare. Trebuieavut în vedere faptul că atât armele CBRN cât şi mijloacele de transport laţintă sunt în continuă schimbare şi dezvoltare, influenţând regulile de angaja-re a acestora şi impactul asupra ţintelor vizate, aceste caracteristici fiind multmai pronunţate în cazul utilizării de către adversar a dispozitivelor exploziveimprovizate (DEI) cu încărcătură CBRN.

Existenţa la nivel global a unei game largi de substanţe chimice toxiceindustriale (SCTI) generează necesitatea particularizării acţiunilor de apărareCBRN la specificul pericolului şi adoptarea unor măsuri corespunzătoare,operaţiile militare – ele însele într-o perioadă de schimbare şi transformare –fiind rezultatul modificării percepţiei opiniei publice faţă de riscuri, precum şicreşterii îngrijorării referitoare la impactul operaţiilor militare asupra mediu-lui înconjurător.

Concluzii

Mediul de operare al conflictelor în general nu este unic, nevoia de pute-re, lupta pentru cucerirea acesteia în vederea menţinerii sferelor de influenţăeste perenă de-a lungul istoriei. Ceea ce s-a schimbat în zilele noastre esteapariţia de forţe antagonice care au acces sau care sunt în căutareaADMCBRN, arme care au capacitatea de a provoca distrugeri catastroficeasupra mediului, populaţiei şi, în final, asupra vieţii pe planetă. Provocărilecare stau în faţa securităţii mondiale sunt generate de uşurinţa şi răspândireainformaţiilor referitoare la dezvoltarea ADM, amplificarea tehnologiilorduale, cu aplicabilitate dublă, civilă şi militară, progresul rapid al ştiinţei în


Teatre de operaţii

domeniu care continuă să identifice noi tehnologii, inclusiv tehnologia ingi-neriei genetice şi nanotehnologia în scopul dezvoltării de noi ameninţări.

Amplificarea tendinţelor fundamentaliste, exacerbarea sentimentuluireligios şi nu numai, obligă la perfecţionarea continuă, la amplificarea siste-matică a sistemelor de protecţie, de contracarare a utilizării ADM, prin îmbu-nătăţirea capabilităţilor de detecţie, structurale, de protecţie şi de sprijin în ast-fel de situaţii şi, nu în ultimul rând, dezvoltarea interoperabilităţii în cadrulAlianţei deoarece nicio naţiune nu este capabilă de a face faţă singură unorastfel de ameninţări. Necesitatea transformării nu este una pur ideologică, cişi practică, natura conflictelor actuale – în continuă schimbare, asimetrice, ceutilizează strategii de terorizare, atacuri surpriză, de influenţare – cerând noistructuri ce permit minimalizarea efectelor acestora.

Menţinerea zonelor de instabilitate, proliferarea ADMCBRN, a tehnolo-giilor tot mai sofisticate, determină apariţia unor noi forme de ameninţare încare folosirea agenţilor toxici de luptă, substanţelor radioactive sau agenţilorbiologici cu diferite mijloace sau dispozitive, militare sau improvizate, şi eve-nimentele ce se pot produce ca urmare a acţiunii umane ostile, necontrolatesau accidentale asupra instalaţiilor cu risc CBRN pot determina contaminarea,pe diferite perioade de timp, a unor zone/suprafeţe de teren cu valori variabi-le şi consecinţe deosebit de grave asupra vieţii şi a mediului. Această formăde ameninţare determină o viziune nouă asupra evaluării riscurilor, consecin-ţelor şi efectelor de masă ce pot fi produse, a asigurării operaţiilor, protecţieiforţelor şi desfăşurării activităţilor de către populaţia civilă în condiţii de ame-ninţare (nesiguranţă) sau a producerii (existenţei) unor zone (suprafeţe) maride contaminare chimică, biologică, radiologică sau nucleară.

Proliferarea ADMCBRN reprezintă o serioasă ameninţare în cadrul spec-trului operaţional, începând cu proiecţia, apoi desfăşurarea forţelor şi termi-nând cu stabilizarea şi impunerea păcii. La început de mileniu, riscurileCBRN tind să crească în complexitate, iar disponibilitatea capabilităţii de apă-rare în această direcţie poate fi considerată un factor vital şi în apărarea împo-triva terorismului. Pentru a putea acţiona eficient atât astăzi, cât şi în viitor,apărarea CBRN trebuie să se modernizeze şi să se adapteze potrivit noilormisiuni, capacităţi şi structuri instituţionale ale Alianţei.

189februarie, 2011


BIBLIOGRAFIE

*** SMG/CBRN-1 – Doctrina Apărării CBRN în Armata României,Bucureşti, 2008.

*** Strategia de transformare a Armatei României, Bucureşti, 2007.*** AJP-3.8 – Allied Joint Doctrine for CBRN Defence.*** CBRN WORLD Magazine, Autumn 2008.*** 2008 CBRN Defence Modernization Plan.*** Join Vision 2010.*** Joint Vision 2020.www.nationmaster.com/cat/mil-military www.nti.org/ www.armscontrol.org/factsheets/cbwprolif.asp#1#1

NOTE: 1 National Strategy to Combat Weapons of Mass Destruction, December 2002, p.2.www.whitehouse.gov/news/release/2002/12/WMDsTRATEGY.PDF2 vizita preşedintelui Barack Obama la Moscova, 5-8 iulie 2009, a înregistrat un

prim succes, Rusia şi SuA punându-se de acord în privinţa unei declaraţii asupra dezar-mării nucleare şi reînnoirii Tratatului START, care va expira la 5 decembrie. Ajungereala un acord pentru reducerea arsenalului nuclear este cu atât mai importantă cu cât, chiarîn ajunul vizitei liderului american, surse din diplomaţia rusă anunţau că experţii ruşi şiamericani nu au ajuns la un acord, iar partea rusă condiţiona acordul de renunţare lainstalarea scutului american antirachetă în Cehia şi Polonia. „Nu poate fi vorba de a daasigurări Rusiei sau de a oferi la schimb lărgirea NATO sau apărarea antirachetă”, a ară-tat Mike McFaul, consilierul prezidenţial pentru afaceri ruse. „Să fim sinceri: astăzi nuexistă niciun aspect global în care SuA să fie independente de Rusia”, a precizat, pe dealtă parte, analistul rus Gleb Pavlovski, citat de „Nezavisimaia Gazeta”. Sursele arată căacordul face referire şi la cifre concrete. Potrivit START, Rusia şi SuA trebuie să îşireducă arsenalul nuclear la 2 000 de focoase de fiecare parte. Cele două state au merschiar mai departe, asumându-şi reducerea la 1 500-1 700 de focoase. Potrivit lui SergheiRogov, directorul Institutului canadiano-american din Moscova, Rusia doreşte să reducănumărul avioanelor strategice şi al rampelor de lansare a rachetelor nucleare la 600, întimp ce SuA insistă ca numărul acestora să rămână la 1 000. Sursa: www.cotidianul.ro

3 Strategia de transformare a Armatei României, Bucureşti, 2007.


Teatre de operaţii

Insurgenţă şicontrainsurgenţă – aspecte teoretice

COLONEL OvIDIu PREDA

Résumé Politiques et les analystes militaires sont d'accord le monde d'au-

jourd'hui passe par une étape de l'élaboration d'une guerre largementsoutenue, entre pays, il n' est pas prévisible, au moins dans un procheavenir. Toutefois, l'incertitude causée par certains effets de la mondia-lisation, l'existence de régimes faibles, aux états échoués, la dégrada-tion de l'environnement et de montée de la criminalité, constituentautant de sources d'instabilité au milieu de lesquelles l'insurrection,dans ses manifestations violentes, peut se développer.

Cuvinte-cheie: contrainsurgenţă, eşec, gherilă, globalizare,insurgenţă.

A naliştii politici şi cei militari sunt de acord că lumea de astăzi treceprintr-o etapă de dezvoltare în care un război susţinut pe scară largă,

între state, nu este prognozabil, cel puţin în perioada imediat următoare. Înschimb, insecuritatea provocată de unele efecte ale globalizării, de existenţaregimurilor slabe, a statelor decăzute, de deteriorarea mediului înconjurător şide creşterea crimei organizate, reprezintă tot atâtea surse de instabilitate pefondul cărora insurgenţa, în forma sa violentă de manifestare, poate prospera.Insurgenţa, definită ca o răscoală, revoltă sau insurecţie, reprezintă o strategieadoptată de acele grupuri sociale care nu pot accede rapid la putere şi nu reu-

191februarie, 2011

Teatre de operaţii


şesc să-şi realizeze obiectivele politice prin mijloace convenţionale. Este oformă de luptă utilizată de cei prea slabi ca să acţioneze în alt fel. În general,acest fenomen al insurgenţei este caracterizat de utilizarea violenţei în formeasimetrice, de lungă durată, cu folosirea terenului greu accesibil, a formelor derăzboi psihologic şi mobilizarea politică, toate acestea destinate să protejezeinsurgenţii şi să dezechilibreze raportul de forţe în favoarea lor. Grupul de inte-rese care formează insurgenţii poate avea ca scop obţinerea puterii şi înlocui-rea guvernului sau poate avea scopuri mai limitate, cum ar fi autonomia, sepa-raţia sau modificarea politicii statului într-un anumit domeniu. De obicei, ace-ştia evită lupta deschisă unde nu sunt pregătiţi şi se concentrează pe mijloacepsihologice şi politice, încercând permanent să amâne confruntările decisive,fiind în măsură să se susţină singuri, lărgindu-şi baza de susţinere cu speranţacă, într-o zi, echilibrul puterii se va schimba în favoarea lor.

Apariţia şi evoluţia insurgenţei

Insurgent este numele dat coloniştilor americani care s-au ridicat împo-triva Angliei în secolul al XvIII-lea. Mişcarea de insurgenţă a apărut şi s-adezvoltat de-a lungul istoriei, fiind caracterizată uneori de declin, alteori de oînflorire semnificativă, dezvoltându-se chiar până la nivel strategic. uneoriinsurgenţa a reprezentat numai „zgomotul de fond” al competiţiei sau conflic-tului dintre marile puteri, iar alteori, ajungând la maturitate, a reuşit să submi-neze stabilitatea regională, implicând diverşi actori externi conflictului şiexplodând în dezastre umanitare. S-a observat că, din perspectivă sistemică,cu cât este mai mică şansa de conflict direct între marile puteri, cu atât semanifestă mai puternic tendinţa acestora de a sponsoriza insurgenţa.

Insurgenţa din secolul XXI îşi are rădăcinile în evenimentele petrecute îna doua jumătate a secolului XX, când multe state din America Latină, Asia,Africa şi unele de la periferia Europei erau conduse de guverne corupte, dedictatori nepopulari sau colonişti. uniunea Sovietică, fără a realiza o expan-siune directă, a adoptat o politică prin care mişcarea de insurgenţă avea cascop slăbirea puterii Occidentului. La fel au încercat mai târziu China şi Cuba.Către sfârşitul secolului XX agresiunea indirectă, prin folosirea insurgenţei, afost întrebuinţată în Mozambic, Congo, Ciad, uganda, Liberia şi în alte ţări.

Insurgenţă şi contrainsurgenţă – aspecte teoretice

februarie, 2011 193

Dar cea mai mare influenţă asupra fenomenului a avut-o apariţia strategieibazată pe insurgenţă, numită războiul popular maoist, război ce a fost iniţiatde un grup de activişti foarte motivaţi care au reuşit să mobilizeze şi să obţi-nă un sprijin consistent în mediul rural, folosind ca bază naţionalismul,nemulţumirile şi revendicările locale.

Caracteristicile insurgenţei

Într-un sens larg, insurgenţa îmbracă două forme. Prima formă este repre-zentată de insurgenţa de tip naţional, în care adversari sunt insurgenţii şi guver-nul naţional. În acest caz, diferendele au ca subiect ideologia, identitatea, rasa,religia sau factorii de natură politică. Guvernul, care are un anumit grad delegitimitate şi sprijin popular, poate avea şi susţinători din exteriorul ţării, darconflictul se manifestă clar între insurgenţi şi guvern. Insurgenţele de tip naţio-nal pot atrage în conflict şi o gamă largă de alţi actori care, cu siguranţă, potinfluenţa relaţiile dintre antagonişti, într-o parte sau alta. Cel mai importantactor este întotdeauna populaţia, iar unele tipuri de insurgenţe au nevoie desprijin de masă, în timp ce altora chiar le convine pasivitatea populară.

A doua formă a insurgenţei este mişcarea de eliberare, care îi pune peinsurgenţi contra unui grup conducător văzut ca ocupator extern (chiar dacănu este) prin virtutea rasei, etniei sau prin cultură. Scopul declarat al insur-genţilor este eliberarea naţională de sub ocupaţie străină. Exemple în acestsens sunt insurgenţele din Palestina, vietnam după 1965, insurgenţa afganăîmpotriva ocupaţiei sovietice, dar şi cea condusă de talibani în aceastăperioadă, Cecenia şi Rhodesia.

Distincţia între insurgenţa de tip naţional şi cea de eliberare nu se poateface întotdeauna clar. Insurgenţa de un anume tip poate conţine elementecaracteristice pentru ambele tipuri, poate începe într-un fel şi se poateschimba pe parcursul ostilităţilor, devenind de celălalt tip. Spre exemplu,insurgenţa comunistă din China a început ca insurgenţă naţională, a evoluatspre o combinaţie de tip naţional şi de eliberare pe timpul ocupaţiei japone-ze, apoi a revenit la una de tip naţional.

Insurgenţele diferă de-a lungul timpului şi zonelor, dar majoritateaurmează acelaşi ciclu de viaţă. Când ajung la maturitate şi sunt capabile săducă operaţii împotriva regimului, pot lua forma luptelor de gherilă, teroris-mului, asasinatelor, sabotajului. În acelaşi timp, continuă să caute şi să acu-

muleze resurse, să deprindă tehnici noi de luptă subversivă, cultivându-şialianţe noi, aplicând măsuri în afara legii precum spălarea banilor, pirateria,contrafacerea de mărfuri, folosirea ilegală a actelor de caritate, înşelătoria. Potcumpăra arme de la aliaţii ideologici sau le pot captura de la regimul ţării res-pective, caută să-şi legitimiteze mişcarea, să se asigure de sprijinul popular şi,de asemenea, îşi extind recunoaşterea cauzei pentru care luptă în plan interna-ţional. Au, desigur, multe metode prin care realizează acest lucru, cum ar fipropaganda, informaţiile despre război destinate să popularizeze percepţia căsunt căutătorii dreptăţii forţaţi să recurgă la violenţă pentru că regimul nu leoferă dreptul la exprimarea revendicărilor în sistemul politic existent şi vor sădemonstreze că oferă o alternativă mai bună decât regimul aflat la putere.

În cursul evoluţiei unei mişcări de insurgenţă s-a constatat existenţacâtorva paşi: apariţia insurgenţei; dezvoltarea capabilităţilor militare prin careinsurgenţii pun în pericol regimul; extinderea sprijinului popular pentru insur-genţă până la punctul în care legitimitatea guvernului este pusă la încercare;crearea legăturilor dintre insurgenţă şi crima organizată sau pătrunderea insur-genţei în zona crimei organizate; dezvoltarea capacităţii insurgenţilor de asusţine, la un anumit nivel, o instabilitate cronică; extinderea largă a percep-ţiei că mişcarea de insurgenţă va avea câştig de cauză; formarea unei organi-zaţii politice insurgente.

Multe din acţiunile violente, specifice insurgenţilor din perioadaRăzboiului Rece, au avut loc în zone izolate, aşa că impactul psihologic şipolitic s-a limitat la populaţia respectivă şi din vecinătate. În ziua de astăzi,prin Internet, reţele de televiziune prin cablu şi camere digitale disponibileoriunde şi la preţuri accesibile, publicul-ţintă al violenţei excesive este ime-diat informat despre acţiunile insurgenţilor. În afara acestui lucru, insurgenţaeste modelată de o a treia forţă. Spre exemplu, în Irak bandele criminale s-aualăturat insurgenţilor pentru executarea unor acţiuni de tipul răpirilor, crime-lor şi sabotajelor, iar mijloacele media, intenţionat sau nu, au amplificat efec-tele psihologice ale acestora.

Condiţia de bază pentru existenţa insurgenţei este credinţa puternică în cauzăşi frustrarea că situaţia nu poate fi ameliorată de către sistemul politic existent.

Strategia mişcării insurgente este construită pe trei componente simulta-ne interdependente:

• protecţia forţei, realizată prin dispersare, constituirea şi utilizareaunor baze de instruire secrete, folosirea proprietăţilor de mascare oferitede teren şi desfăşurarea unei munci de contrainformaţii eficiente;


Teatre de operaţii

• acţiuni îndreptate împotriva puterii, cu scopul de a eroda voinţa,tăria şi legitimitatea guvernului, prin violenţă şi acţiuni psihologice şi poli-tice;

• completarea resurselor şi extinderea sprijinului care ţin de personal,finanţare, echipamente, arme, muniţii, baze secrete interne sau externe,informaţii.

Contrainsurgenţa

Pornind de la realităţile din teren, abordarea contrainsurgenţei, a lupteiîmpotriva insurgenţilor, ridică noi probleme de instruire, necesită alte metodede pregătire decât cele clasice. De exemplu, comandanţii diferitelor structuriimplicate în astfel de operaţii trebuie să facă dovada înţelegerii foarte bune amediului în care unităţile lor desfăşoară acţiuni, trebuie să înţeleagă profundcultura, structura organizatorică, organizaţiile şi valorile supreme ale colecti-vităţii în care se desfăşoară ostilităţile şi cu care intră în contact, iar în acestsens, abilitatea de a stabili şi menţine relaţii personale cu liderii locali şi nunumai, este relevantă.

Obiectivul unui război de acest tip este ca, în final, să se restabileascălegitimitatea şi capacitatea statului afectat. Însă, unele state au dovedit căguvernele centrale, chiar dacă au legitimitatea necesară dată de rezultateleunui scrutin electoral, sunt incapabile să-şi exercite autoritatea decât, even-tual, în capitală şi, limitat, în unele regiuni din ţară. În schimb, organizaţiileformate pe baza divizării etnice, tribale, religioase sunt în măsură să asiguresecuritate şi alte genuri de servicii, completând spaţiul lăsat gol de incapaci-tatea guvernului central în acest domeniu. Aşa că o strategie care ignoră gru-purile mici, de nivel zonal, şi caută numai să întărească guvernul din capitalastatului, este condamnată la eşec. Abordarea contrainsurgenţei, având în cen-trul atenţiei statul, are rezultate atunci când guvernul naţiunii respective esteun partener viabil, pe deplin angajat pe linia reformelor economice, politice şide securitate şi este capabil să ia decizii ferme, care se pot pune în practică petot cuprinsul statului. Spre exemplu, Irakul este încă divizat de neîncredere,partidele se suspectează reciproc şi au mai multă încredere în suporterii loretnici sau tribali. La fel se întâmplă şi în Afganistan, iar în Somalia situaţiaeste şi mai gravă, întrucât acolo nu există nici măcar un guvern slab.

Până nu demult SuA se implicau în contrainsurgenţă, în scopul sprijini-

195februarie, 2011


rii regimului a cărui eliminare de la putere ar fi reprezentat o ameninţare realăasupra intereselor naţionale. O largă gamă de criterii erau folosite pentru avedea dacă intervenţia era garantată:

• ce tip de regim se confrunta cu insurgenţa (puţin probabil ca unregim represiv să se bucure de sprijinul american);

• natura insurgenţilor (SuA sprijină regimurile care se confruntă cuameninţări de tipul al Qaeda);

• importanţa economică sau geostrategică a statului care se confrun-tă cu mişcarea de insurgenţă;

• relaţiile tradiţionale cu statul ameninţat;• costurile umane ale contrainsurgenţei (este mai probabil ca SuA să

intervină într-un conflict care produce dezastre umanitare, decât în altulcare nu le produce).

Din punct de vedere istoric, decizia de a interveni se lua când regimulpro-american se confrunta cu o insurgenţă pe care nu o putea stăpâni singur,cu propriile mijloace.

Contrainsurgenţa, văzută din punct de vedere militar, trebuie să contraba-lanseze şi să integreze şi celelalte componente ale unui conflict. Succesul încontrainsurgenţă este greu de măsurat pentru că pot fi la fel de multe victoriica şi înfrângeri. Rezultatele la nivel naţional pot fi nerelevante la nivel localcare, de asemenea, pot fi diferite de la o zonă la alta. Aşa că planificatorii şistrategii cu greu ştiu ceea ce funcţionează, este potrivit, sau nu. Doctrina actua-lă este, parţial, irelevantă deoarece războaiele contemporane pot include uneleelemente ale contrainsurgenţei dar nu sunt, stricto senso, contrainsurgenţe,reflectă mai mult aspecte specifice secolului trecut privind ducerea războaie-lor. Pe de altă parte, concentrarea pe contrainsurgenţă poate duce la pierdereadeprinderilor formate deja pentru războaiele clasice. În timp ce doctrinele mili-tare ale diferitelor state nu reflectă aceste necesităţi, comandanţii din teatrelede operaţii simt această nevoie şi au reuşit să se adapteze din mers realităţii.

Istoria a dovedit că în executarea unor astfel de operaţii este mai indicatsă se asigure sprijinul necesar pentru partenerii locali, decât să controlezedirect operaţia. Forţele locale sunt înrădăcinate în societate, se bucură de maimultă legitimitate şi cunosc mult mai bine obiceiurile locale, precum şi tere-nul. O campanie de contrainsurgenţă condusă de forţele locale poate adeseasă întâmpine mai puţină rezistenţă locală. Problema este că cele mai multemişcări insurgente sunt componente ale unui război civil, deci forţele desecuritate pot fi apreciate ca fiind opresoare de către unele părţi ale popula-


Teatre de operaţii

ţiei. În contrainsurgenţă se consideră, în general, că 20% reprezintă implica-re militară, iar 80% politică, dar este greşit să se interpreteze că procentul de80% reprezintă civili. Însă, în timp ce numai soluţia politică poate încheia unrăzboi, efortul cel mai mare în personal şi costuri îl suportă armata. De ase-menea, operaţiile de tip contrainsurgenţă solicită în particular capacităţi carede obicei se consideră că vin în sprijinul operaţiilor, cum ar fi forţe pentruoperaţii speciale, translatori, genişti, poliţie militară, specialişti în diferitedomenii (artă, istorie, religie etc.). În afară de acestea, există multe alte sub-domenii în care lipsa specialiştilor poate face misiunea şi mai grea. Estevorba de reconstrucţia societăţii civile, dezvoltarea economică, politici,informaţii, guvernare şi altele pe care elementul militar, de multe ori, trebu-ie să le ia în sarcina sa. Din acest punct de vedere, problema pe care o ridi-că, inclusiv strategii celei mai bune armate din lume – cea americană – estedacă securitatea poate fi mai bine asigurată prin angajarea de către forţelemilitare şi a unor asemenea sarcini sau autoritatea militară trebuie întărită cuagenţii şi departamente nonmilitare. Dată fiind importanţa câmpului de luptăpolitic sau psihologic în insurgenţă şi contrainsurgenţă, armata trebuie săintegreze analizele şi concepţiile din acest domeniu în planificarea operaţio-nală şi strategică, activitate care necesită, în plus, personal pregătit în dome-niu, experţi în cultură, psihologi antrenaţi la diferite niveluri unde se faceplanificarea. De asemenea, trebuie înţeleasă legătura dintre insurgenţă şicrima organizată.

O abordare eficientă a desfăşurării operaţiunilor în cadrul contrainsur-genţei ar însemna adoptarea unei metode de planificare interagenţii, bazată peefecte şi concentrată pe următoarele activităţi-cheie:

• Divizarea mişcării de insurgenţă prin mijloace militare, psihologiceşi politice, ceea ce poate include lovituri directe, amnistii, mobilizarea şiinstigarea unor grupuri împotriva altora, asigurarea de alternative pentrutineri pentru a putea opta pentru un alt mod de viaţă. Relaţionarea cu insur-genţa nu este necesar să fie armonioasă. Folosirea intrigii în mişcarea deinsurgenţă poate determina comportamentul conducerii insurgenţei.Identificarea acestor nişe şi exploatarea lor poate fi o lovitură puternică înfavoarea contrainsurgenţei.

• Delegitimizarea mişcării de insurgenţă în ochii populaţiei locale şiai altor organizaţii internaţionale.

• Demoralizarea mişcării de insurgenţă, prin crearea şi susţinereapercepţiei că rezultatele nu sunt cele dorite, viaţa insurgenţilor fiind cople-

197februarie, 2011


şită de probleme, insatisfacţii şi periculoasă, prin presiune militară şi ope-raţii psihologice.

• Ruperea legăturilor dintre mişcarea de insurgenţă şi sprijinul venitdin exterior, prin descoperirea şi distrugerea conexiunilor politice, logisti-ce şi financiare.

• Lipsirea mişcării de insurgenţă de resurse, atât prin tăierea canale-lor de alimentare, cât şi prin distrugerea celor existente.

Prin combinarea acestora, comandanţii implicaţi nemijlocit în conduce-rea contrainsurgenţei vor putea evalua dacă pot sau nu avea rezultate în direc-ţia dorită şi să ia măsuri de corecţie. Fiecare din aceste măsuri necesită mij-loace de evaluare a rezultatelor. Evaluarea însă, consideră specialiştii străini,pentru a fi cât mai obiectivă, trebuie realizată de o structură independentă,nepartizană, dacă este posibil multinaţională, de personal cu experienţă îndomeniile conexe, nu de structura care conduce operaţia.

În timp ce multe guverne au găsit cele mai potrivite căi şi mijloace de acontracara războiul popular, factorii care îi motivau pe insurgenţi, respectivpercepţia de represiune, furia, frustrarea şi incapacitatea de a ameliora acestestări prin mijloace politice, au persistat. Ca urmare, deşi unele lucruri nu s-auschimbat fundamental, insurgenţa a devenit mutantă. Insurgenţa modernă estecaracterizată de complexitate, violenţă şi – prin mijloacele folosite – murda-ră, dispersată în multiple niveluri de ambiguitate şi persistentă pentru perioa-de lungi de timp. Sunt, totuşi, câteva schimbări cu efecte care nu sunt pedeplin înţelese:

– sprijinul diversificat al insurgenţei şi conexiunile acesteia cu crimaorganizată;

– interconectarea diferitelor mişcări în adevărate parteneriate zonalesau globale, cu ajutorul tehnologiei informatizate;

– proiecţia asimetrică a puterii, prin aceasta înţelegându-se capacita-tea insurgenţilor de a-şi dezvolta capabilităţi la nivel strategic, de a obţineinformaţii de interes strategic şi de a realiza legături regionale sau globa-le, fără a fi nevoie de un stat patron;

– schimbarea conţinutului ideologic; în timp ce insurgenţa bazată peideologia marxistă pierde teren, cea bazată pe islamul radical este înascensiune, fiind sursă de inspiraţie pentru teroriştii sinucigaşi;

– transparenţa, bazată pe tehnologie, globalizare şi tot mai evidentaposibilitate de mişcare, de mutare a efortului dintr-o zonă în alta.


Teatre de operaţii

Concluzii

Experienţa participării la misiuni multinaţionale a pus în atenţia planifi-catorilor militari, atât români cât şi străini, câteva probleme cel puţin teoreti-ce, referitoare la:

– cum, la cel nivel şi cu ce rezultate previzibile se poate face apăra-rea strict naţională, având în vedere că trupele, chiar cele mai experimen-tate, sunt angajate în contrainsurgenţă, în zone aflate la mare distanţă deteritoriul naţional;

– ce capabilităţi militare pot fi puse la dispoziţie, luând în considera-re faptul că fiecare operaţie implică ameninţări multiple şi solicită o pale-tă largă de mijloace, contrainsurgenţa având un caracter multidimensional;

– când se poate lua în considerare intervenţia, ştiind că o intervenţietimpurie sau măsurile preventive oferă cea mai bună şansă a succesului, laun preţ acceptabil.

După 11 septembrie 2001 mediul strategic de securitate a suferit schim-bări majore, iar insurgenţa a izbucnit ca urmare a declanşării operaţiilor destabilitate ENDuRING FREEDOM şi IRAQI FREEDOM. Din moment ceacest tip de operaţii este foarte probabil să rămână un element important alstrategiei de securitate pe timpul războiului global împotriva terorismului,este de aşteptat ca armatele statelor să fie întrebuinţate, şi în viitorul previzi-bil, în sprijinul contrainsurgenţei, iar în acest sens există preocupări dincolode ocean de a crea o organizaţie specializată, o instituţie, o structură de genulTask Force, capabilă în orice moment să-şi asume rolul de a contracara efec-tele insurgenţei, oriunde în lume unde interesele ar impune acest lucru.

Strategia de intervenţie, după colapsul puterii unui stat, constă în gene-ral, în trei faze:

1. Intervenţia.2. Stabilizarea.3. Predarea responsabilităţilor.

Aşa cum subliniam mai sus, pentru executarea acestor faze, unii analiştiiau în considerare posibilitatea creării unei organizaţii, structuri militarizate,care să fie în măsură să combată eficient insurgenţa şi să poată îndeplini urmă-toarele funcţiuni generale:

– identificarea şi prevenirea insurgenţei, prin prevenirea colapsuluistatal şi încurajarea reformelor;

199februarie, 2011


– pregătirea contrainsurgenţei prin capacităţi interagenţii şi, pe câtposibil, multinaţionale;

– contracararea insurgenţei. De asemenea, o astfel de organizaţie trebuie să aibă următoarele caracte-

ristici:– să domine din punct de vedere informaţional;– să fie structurată pe interagenţii şi multinaţională, la orice nivel;– capabilă de reacţie rapidă;– capabilă să ducă operaţii susţinute de lungă durată; – interoperabilă cu alte organizaţii neguvernamentale;– să aibă specialişti în cultură şi psihologie;– disponibilitate şi capacitate mare de adaptare şi transformare.

Contrainsurgenţa şi angajarea luptei în mod clasic nu sunt sarcini care seconcurează una pe cealaltă, ci mai degrabă care se integrează, fiind în măsu-ră să răspundă ameninţărilor multidimensionale ale mediului de securitatecontemporan.

Indiferent dacă contrainsurgenţa va domina sau nu, ca formă, acţiunilemilitare ale viitorului, este necesar ca şi în doctrina militară românească să seabordeze acest aspect, cu relevanţă pentru procesul de instrucţie, pentru pre-gătirea în general a personalului militar care participă la acest gen de acţiuni,în misiuni individuale, în cadrul unui stat major multinaţional, sau ca unitate,structură, comandament constituit pentru o anume misiune.

BIBLIOGRAFIE

*** FM 3-24/ Counterinsurgency, 2006.*** FM 3-07.22/ Counterinsurgency Operations, 2006.Metz Steven, Miller Raymond – Insurgengy and Counterinsurgency in

the 21st Century. Reconceptualizing Threat and Response, 2004.Metz Steven – Learning from Iraq: Counterinsurgency in American

Strategy, 2007.Wipfli Ralph, Metz Steven – Coin of the Realm: US Counterinsurgency

Strategy, 2008.


Teatre de operaţii

Terorismul şi lumea a treia (4)

LOCOTENENT BOGDAN RăDuLESCu

(urmare din nr. 4/2010)

Balcanii şi evoluţia strategică

Întrucât statele sunt unităţi dominante, securitatea naţională este o pro-blemă centrală atât în cazul referirii ei la stat, cât şi în aplicarea ei mai direc-tă la elementele sale etnoculturale şi religioase. Permeabilitatea statelor, atâtla ideile cât şi la popoarele asociate cu alte state, şterge graniţele dintre secu-ritatea internă şi cea naţională. Dispar astfel distincţiile între cetăţeni şi stră-ini, politică internă şi internaţională, astfel, chiar şi simplul schimb de idei şide comunicare putând duce la ameninţări culturale semnificative politic (cumeste cazul reacţiei fundamentaliştilor islamişti la penetrarea ideilor occidenta-le în lumea arabă). Problemele de limbă, religie şi tradiţie culturală deţin unloc important în ideea de stat şi pot avea nevoie să fie apărate sau protejate încazul „importurilor” culturale, atât de seducătoare de multe ori. Multe conflic-te au la bază credinţe, cele mai multe rezultând din ciocnirea aspectelor reli-gio-politice ale comunităţilor aflate în conflict şi asocierea lor cu politicileguvernamentale. Educarea aderenţilor în spiritul urii sau adversităţii faţă de

201februarie, 2011

Teatre de operaţii


tot ceea ce constituie „lumea exterioară”, în cazul religiilor „militante”, cepractică şi un „prozelitism agresiv”, este un fapt real de necontestat. Adepţiiacestor religii pot recurge relativ simplu la violenţa armată pentru a-şi atingeobiectivele politice, culturale şi economice, dar ordinea internă şi internaţio-nală trebuie să se raporteze la lege şi instituţii, la aranjamente, negocieri, com-promisuri, pe căi raţionale.

Tendinţele au impus un mediu de securitate internaţional caracterizat deun grad ridicat de fluiditate şi o variabilitate din ce în ce mai pregnantă arezultantei relaţiilor (interacţiunilor) diverşilor actori pe scena globală. Acestcaracter variabil este justificat în multe dintre cazuri, cel puţin la nivel regio-nal, de reacţiile anumitor actori, reacţii rezultate din modul de percepere aacţiunii celorlalţi actori. Nu de puţine ori aceste percepţii sunt greşite, ceea ceface ca reacţiile ce le preced, dacă nu urmează calea civilizată a dialogului şicooperării, să devină surse de tensiuni şi chiar crize ce pot afecta în mod sem-nificativ starea de stabilitate existentă la un moment dat în diferitele niveluriale mediului de securitate. Iau naştere astfel riscuri şi ameninţări a căror natu-ră poate fi numită de percepţie. În ceea ce priveşte dimensiunea etnico-reli-gioasă a securităţii, aceasta este de o importanţă covârşitoare, pentru că aredrept sursă modul în care este percepută de o anumită categorie de actori, saude fiecare actor în parte (minorităţi etnice şi religioase, în cazul nostru).

Din alt punct de vedere, în opinia noastră, religia şi etnicul au devenitaspecte majore în evoluţia securităţii, pentru că sunt aspecte ce sunt percepu-te ca având influenţă direct asupra suveranităţii statelor, nu de puţine ori ten-siunile, crizele şi conflictele de natură etnico-religioasă având ataşate reven-dicări teritoriale, făcând problematică, la nivel extern, cooperarea dintre stateşi conducând, astfel, la probleme de securitate. De asemenea, influenţa aces-tora asupra securităţii a fost evidentă şi prin urmările provocate în cadrulintern, după cum ne-au demonstrat cazurile Iugoslaviei şi fostei uRSS,demonstraţii mai mult decât explicite pentru modul în care aspectele etnice şireligioase au constituit cauze ale degradării securităţii în regiuni de un interesstrategic ridicat pentru Europa şi comunitatea internaţională în ansamblul ei.Primul şoc major a fost la momentul revoluţiei islamice iraniene, iar de atuncia început să devină limpede că religia, ca factor în conflict, începe să joace unrol important fie în provocarea unor conflicte, fie în exprimarea lor. Pentru căcel mai frecvent, religia apare în conflict precum o marcă a specificului etnic.O cercetare care să aibă ca temă studiul aspectelor etnico-religioase ale secu-rităţii se înscrie în domeniul preocupărilor de aprofundare şi diversificare a

Terorismul şi lumea a treia

februarie, 2011 203

cercetărilor fundamentale de securitate politico-militară, în context intern şiinternaţional. Totodată, trebuie menţionată existenţa corelării acestei teme cuprincipalele tendinţe din domeniile analizei internaţionale de securitate, dina-mizate de procesele tehnologice şi de altă natură, la început de secol XXI. Decâţiva ani buni, în studiul evoluţiei scenei internaţionale se impune tot maimult o nouă direcţie de cercetare: aceea a trendurilor culturale, a formelor degândire, a modelelor după care se dezvoltă fundamentul ideatic într-un anu-mit cadru cultural. În acest fel există posibilitatea de a pătrunde subtil până înprofunzimea unei anume gândiri, până la „sistemul” de elaborare a reprezen-tărilor şi sugerând astfel motivaţiile şi resorturile ei subtile, chiar inconştien-te uneori, dar existente în viaţa indivizilor şi a societăţilor.

Evenimentele istorice ale ultimelor două decenii (terorism, conflicte ceau la bază aspecte identitare – etnice şi religioase – sau memoria istorică), pre-cum şi apariţia unor noi tipuri de vulnerabilitate, au aprofundat dezbaterileasupra securităţii printre teoreticieni şi factori decizionali deopotrivă.

Dezbaterea asupra componentelor securităţii şi a modurilor cum se poaterealiza securitatea au devenit din ce în ce mai complexe şi mai specializate.Elemente integrate unor aspecte mai largi, prin modul lor de concretizare pescena relaţiilor internaţionale au fost considerate în mod special în demersulde a trece dincolo de conceptele şi definiţiile apriorice care, uneori, excludaspecte importante ce devin vizibile sub forma lor concretă de manifestare.Nedorind să dezvoltăm o complexă aporie a securităţii, care să înmulţeascădoar numărul celor existente, vom face încă de la început o delimitare clară aaspectelor asupra cărora ne vom apleca în continuarea studiului nostru, aspec-te a căror problemă a fost ridicată relativ recent pe scena studiilor de securi-tate, şi anume aspectele legate de etnie, religie.

Termenul desemnează, cel mai adesea, o entitate integrată sistemuluisocial, construită de către indivizii unei culturi sau societăţi (comunităţi),aceasta existând pentru că acei indivizi sunt de acord să se comporte ca şi cumar exista, sau să respecte anumite reguli sau convenţii. Exemple de construc-ţii sociale sunt numeroase: bani, titluri, guverne, naţionalitate, universităţi,corporaţii etc. Deşi aprins dezbătute, construcţiile sociale pot cuprinde: limba,clasa socială, religia, moralitatea.

Diversificarea şi amplificarea ameninţărilor şi provocărilor la adresasecurităţii evidenţiază faptul că doar cooperarea dintre statele europene nueste suficientă. În aceste condiţii, relaţia transatlantică s-a dovedit a fi de neîn-locuit, în ciuda divergenţelor dintre Europa şi America, apărute pe timpul

intervenţiei din Irak. Prin dialog şi cooperare acestea au fost depăşite, obţi-nându-se progrese substanţiale în ceea ce priveşte implementarea politicii desecuritate şi apărare, atât la nivel regional, cât şi la nivel global. Consecventăobiectivelor sale, uE a dezvoltat Politica Europeană de Securitate şi Apărare(PESA).

Evenimentele politice majore recente, declanşarea „războiului împotrivaterorismului”, constituirea Consiliului NATO-Rusia, lărgirea organizaţiilorinternaţionale de securitate (NATO-cele şapte state, printre care şi România,uE – prin primirea celor 10 state şi, din 2007, aderarea României şiBulgariei), reconfirmarea opţiunilor ucrainei de aderare la Alianţa Nord-Atlantică şi la uniunea Europeană, după alegerile din 2005, demonstreazădinamismul fără precedent al mediului actual de securitate.

Riscurile şi ameninţările clasice la adresa securităţii europene se menţinla nivel minim, de actualitate rămânând cele asimetrice, respectiv fenomenulterorist, sub toate formele sale de manifestare (Madrid, Cecenia, Moscova,Osetia de Nord, Irlanda de Nord).

Riscurile proliferării fenomenului terorist în statele europene tind să seamplifice, mai ales în acele ţări în care există instabilitate politică şi în rândulcărora se constată apariţia unor lideri sau grupări cu atitudini din ce în ce mairadicale sau de tip nedemocratic. Terorismul islamic continuă să se adaptezela noile condiţii, în care riposta internaţională şi-a demonstrat fermitatea(Kosovo, Bosnia-Herţegovina), prin renunţarea la structurile ierarhic-vertica-le şi înlocuirea lor cu celule (structuri) regionale independente, dar care invo-că o ideologie comună; crima organizată transnaţională, în care frauda banca-ră, corupţia, migraţia ilegală, traficul de armament şi droguri devin dominan-te; existenţa statelor şi zonelor prost guvernante, care facilitează proliferareaşi manifestarea ameninţărilor asimetrice (Cecenia, Bosnia-Herţegovina,Kosovo).

„De o săptămână, stafia terorismului bântuie prin Europa. Exploziile dintrenurile spaniole au distrus iluziile acelora care clamau: «Teroriştii au ce aucu Israelul şi cu Statele unite. Noi, europenii, nu trebuie sa ne temem». Acum,europenii se tem. Din Madrid la Moscova, activităţi cotidiene – ca mersul lapiaţă, călătoria cu metroul, cu autobuzul, cu trenul sau cu avionul comportă odoză de risc. Riscantă este prezenţa în toate locurile publice: staţii de caleferată, aeroporturi, săli de spectacole. Dată fiind imaginaţia teroriştilor, nicistadioanele şi sălile de sport nu mai pot fi considerate locuri sigure.”1 Kosovos-a transformat într-unul din cele mai mari focare europene ale traficului de


Teatre de operaţii

droguri şi terorism. Al-Qaeda şi-a stabilit baze în provincia care a devenit uncentru important pentru traficul de heroină, ţigări, benzină şi prostituate.Mafia albaneză şi grupările paramilitare care, conform oficialilor trupelor desecuritate, au legături strânse cu militanţii Al-Qaeda din regiune fac, de ase-menea, trafic internaţional. Mai mult de 80% din heroina ce ajunge în Europade vest trece prin Kosovo, unde, conform Interpolului, au fost puse în func-ţiune mai multe laboratoare pentru producerea drogului.

un raport al Oficiului Naţiunilor unite de luptă împotriva drogurilor şi acrimei (ONuDC) relevă faptul că Balcanii devin o zonă din ce în ce mai sigu-ră din punct de vedere al criminalităţii organizate. În februarie 2008, un altraport al Departamentului de Stat al SuA arăta exact contrariul, în careBalcanii reprezentau „poarta de intrare” a drogurilor provenite în special dinAfganistan cu destinaţia Occident.

Conform statisticilor întocmite de Tribunalul penal ONu pentru fostaIugoslavie, cu sediul la Haga, în Kosovo (2003) au fost omorâţi 1 192 sârbi,1 303 au fost răpiţi şi 1 305 răniţi. În iunie 1999, imediat după încetarea bom-bardamentelor NATO, au fost omorâţi 547 sârbi, iar 932 au fost răpiţi. În varalui 2002, într-unul din cele mai oribile masacre, doi adolescenţi sârbi au fostomorâţi şi alţi patru răniţi de către militanţii etnici albanezi în timp ce înotauîn răul Bistrica, lângă localitatea Pec. violenţele continuă în ciuda prezenţeiunei forţe NATO de menţinere a păcii ce numără 18 000 oameni, plus 4 000de poliţişti din partea comunităţii internaţionale. Sârbii, care acum reprezintă5% din populaţie, în scădere de la 10% înainte de campania NATO, constitu-ie ţintele principale pentru grupările paramilitare.

Serviciile secrete ale armatei olandeze, MIvD (De MilitaireInlichtingen-en Veiligheidsdienst) şi-au extins aria de spionaj în zonaBalcanilor, unde analizează mişcările fundamentaliste islamice şi cele naţio-nalist-extremiste, scrie ziarul olandez „Telegraaf”.

Ştirea de mai sus a fost transmisă în scris Camerei inferioare aParlamentului olandez (Tweede Kamer) de către ministrul olandez al apărării,Eimert van Middelkoop, ca răspuns la interpelările Comisiei parlamentarepermanente pentru apărare (Kamercommissie voor Defensie). Conform dem-nitarului olandez, „în Bosnia-Herzegovina există câteva grupări islamisteradicale situate în zone greu accesibile, unde controlul exercitat de autorităţi-le bosniace este dificil de realizat”.

Problema islamului radical se pune însă şi în alte ţări din Balcani, pre-cum Macedonia, Kosovo, Muntenegru sau Serbia, unde islamismul radical se

205februarie, 2011


prezintă sub forma unei reţele de organizaţii cu operare regională. Acesteorganizaţii fac eforturi în direcţia punerii în aplicare a legii islamice Sharia.Potrivit MIvD, doar o mică parte din aceste organizaţii foloseşte forţa, celemai multe din aceste reţele ocupându-se în special cu răspândirea modelelorlor ideologice, prin intermediul predicilor şi al educaţiei. În Albania, Kosovoşi Serbia serviciile secrete ale armatei regale olandeze se ocupă şi cu analiza-rea mişcărilor naţionalist-extremiste, în timp ce în Kosovo eforturile suntîndreptate, de asemenea, şi în direcţia crimei organizate care, potrivit lui vanMiddelkoop, este foarte răspândită în zonă.

Extremiştii islamişti care activează în Irak trimit spre Europa comba-tanţi bine antrenaţi care ar putea declanşa atacuri de mare anvergură, averti-zează autorităţile germane. Germanii au decis să tragă un nou semnal de alar-mă în legătură cu ameninţarea teroristă ce planează asupra continentuluieuropean, după descoperirea în această ţară a unei celule a grupării Ansar al-Islam. După ce agenţiile germane de informaţii au sugerat că gruparea plă-nuia să-l asasineze pe premierul irakian în Berlin, pe 3 decembrie, poliţia aarestat trei irakieni, suspectaţi că ar fi membri ai Ansar al-Islam. Potrivit ace-loraşi surse, 20 de susţinători ai Ansar al-Islam au fost arestaţi în Europa înultimul an. Oficialii germani sunt de părere că numai în ţara lor se află peste100 de membri ai acestei organizaţii. Mullahul Krekar, liderul spiritual algrupării, a trăit mai mulţi ani ca refugiat în Norvegia, iar investigatorii credcă mişcarea dispune de alţi 500-1 000 de recruţi în Italia şi Marea Britanie.Ansar al-Islam a fost format în teritoriile controlate de kurzi din nordulIrakului, iar când bazele sale au fost bombardate, chiar la începutul războiu-lui, în martie 2003, unii dintre membri se pare ca ar fi fugit spre Europa,explică specialiştii.

„Structuri şi persoane având legături cu al-Qaida” s-au instalat înBalcani, afirmă directorul serviciilor bulgare de informaţii, Kirceo Kirov, într-un interviu publicat de ziarul „Trud”. „În Balcani există persoane care s-auaflat în Cecenia şi în Afganistan. unele dintre acestea ar fi putut acţiona înIrak. Circulaţia acestor persoane nu este întâmplătoare şi ele trebuie suprave-gheate”, spune Kirov, subliniind importanţa datelor culese cu privire la fieca-re dintre acestea. „Cel mai mic lider sau membru al acestor structuri ar putealua decizia de a comite un act terorist şi de a-l atribui al-Qaida”, continuăgeneralul Kirov, precizând că „există o ameninţare teroristă împotrivaBulgariei”, care se situează „într-o zonă încă tulbure din Balcani” şi care a„servit uneori drept bază logistică pentru structurile teroriste”.


Teatre de operaţii

În ciuda faptului că Secretarul de stat american Condoleezza Rice adeclarat : „E timpul ca Serbia să îşi vadă de drum şi să accepte că acestKosovo nu le mai aparţine. În definitiv, vorbim despre ceva ce s-a întâmplatîn anul 1389!” (bătălia de la Kosovo, când coaliţia forţelor creştine – sârbi,bosniaci, unguri, chiar şi români trimişi de Mircea cel Bătrân – a fost învinsăde Imperiul Otoman), totuşi unele elemente nu pot fi ignorate:

„Al-Qaeda” dispune şi astăzi de celule în Bosnia-Herţegovina şi „nu vapărăsi niciodată această ţară”, a declarat reprezentantul acestei organizaţiiteroriste care a executat o pedeapsă de 12 ani în închisoarea din oraşul bos-niac Zenitza. Interviul său a fost publicat în ziarul „Glas Srpske”, care apareîn oraşul Banja-Luka. Este vorba de fostul „ofiţer” al reţelei „al-Qaeda”, AliAhmed Ali Hamad din Bahrain, condamnat în anul 1997 pentru organizareaunei explozii în oraşul bosniac Mostar. El continuă să-şi nege vina, însă vor-beşte despre alte etape ale activităţii sale în calitate de comandant al uneia dinunităţile detaşamentului de tristă memorie „Modjahed”.

În timpul războiului civil etnic din Bosnia-Herţegovina din anii 1992-1995, fundamentalişti din întreaga lume musulmană adunaţi sub steagul săuau săvârşit crime sângeroase împotriva populaţiei slave – croaţi şi sârbi – dinaceastă fostă republică iugoslavă. În interviul acordat ziarului „Glas Srpske”,Ali Hamad îşi aminteşte de pregătirea efectuată în taberele „al-Qaeda” dinAfganistan, unde jurământul său de luptă a fost primit la Djelalabad de însuşiusama ben Laden. El a venit în Balcani în toamna anului 1992: la început laZagreb, unde a fost întâmpinat de reprezentanţii organizaţiei umanitare inter-naţionale “Agenţia pentru ajutorarea «lumii a treia»”, iar după aceea prinSplit – în localitatea bosniacă Travnik. „al-Qaeda” avea deja atunci în Bosnia-Herţegovina o aşa-zisă „Academie militară”. După absolvirea ei, Ali Hamada devenit comandantul unui detaşament de islamici cu un efectiv de peste 100de oameni.

Majoritatea acestora erau arabi, însă au terorizat populaţia sârbă şi 25 deturci. Ali Hamad povesteşte cum în timpul anchetei, iar mai târziu în discuţii-le cu lucrătorii serviciilor speciale bosniace şi cu reprezentanţii Tribunaluluide la Haga care l-au vizitat, el a vorbit deschis despre crimele împotriva popu-laţiei civile sârbe şi croate şi cum autorităţile i-au acoperit după război pe cri-minalii de război. Însă, potrivit lui, toate aceste mărturisiri nu au fost suficientde interesante pentru organele de justiţie corespunzătoare pe care în primulrând trebuia să le intereseze aceste declaraţii. De altfel, lucrurile nu se limi-tează numai la Bosnia. Exact cu prilejul împlinirii a cinci ani de la atentatele

207februarie, 2011


de la 11 septembrie 2001, postul de televiziune „Al-Jazeera” din Qatar a pre-zentat o înregistrare video cu pregătirea acestor crime, filmată personal demembrii „al-Qaeda”. În această înregistrare video teroriştii numesc una dinzonele atenţiei lor sporite provincia sârbă Kosovo pe care SuA şi EuropaRăsăriteană se pregătesc astăzi să o dăruiască extremiştilor albanezi locali,strânşi legaţi de „al-Qaeda”. Se ştie deja că liderul de atunci al uCK, HashimTaci, în prezent deputat în Adunarea provinciei, a adoptat decizia privind înce-perea războiului în Kosovo în anul 1995, la întâlnirea cu usama Ben Ladendin capitala Albaniei, Tirana.

Dosarul Kosovo şi nesoluţionarea pe fond a problemei albaneze, conso-lidarea influenţei fundamentalismului islamic, tendinţele naţionalist-extremis-te care alimentează tensiunile interetnice îngreunează eforturile de normaliza-re a situaţiei din regiune2.

Menţinerea şi amplificarea acestor fenomene afectează securitatea euro-peană, în special prin potenţialul de export de crimă organizată şi terorism pecare îl prezintă unele state din Balcanii de vest.

Kosovo este principalul dosar de interes pentru România în 2005, anulcare va marca evaluarea cuprinzătoare a activităţii misiunii ONu şi a autori-tăţilor provizorii de la Priştina. Kosovo este în vecinătatea noastră imediată şireprezintă o problemă de securitate majoră şi un element-cheie pentru stabili-zarea regiunii3.

un rol din ce în ce mai important în determinarea cursurilor de acţiune agrupurilor minoritare îl are şi implicarea sau neimplicarea factorilor externi(organizaţiile de securitate). Spre exemplu, la Kosovska Mitrovica (17 martie2004), grupuri de albanezi au atacat forţele de menţinere a păcii şi au trecutîn forţă podul care desparte cele două comunităţi din oraş. Cauzele ce augenerat violenţele nu au fost numai fricţiunile repetate cu Belgradul şi suspi-ciunea între cele două comunităţi, ci şi frustrarea populaţiei albaneze şi lipsade încredere în intenţiile comunităţii internaţionale privind stabilirea statutu-lui provinciei.

Conflictele lumii a treia

Singurele demersuri cu o oarecare eficienţă, cel puţin pe termen scurt, îndomeniul tentativelor de soluţionare a unor dispute etnice, rămân cele ale sta-


Teatre de operaţii

telor implicate sau cu interese majore într-o regiune anume, şi mai puţin celeale organizaţiilor cu mandat în acest sens (ONu, OSCE)”4.

Se evidenţiază tendinţa factorilor de putere de a spori importanţa struc-turilor în care deţin rolul principal, în scopul asigurării unei poziţii cât maiavantajoase în noua arhitectură de securitate. Riscurile şi ameninţările asime-trice se amplifică în intensitate şi ca arie de manifestare, iar prevenirea şi con-tracararea acestora va constitui în continuare o prioritate absolută, atât pentrustatele democratice, cât şi pentru organizaţiile internaţionale de securitate.

Dacă în trecut terorismul era în general menţinut mai mult sau mai puţinsub control, în secolul al XX-lea el a suferit treptat un proces de internaţiona-lizare, favorizat fiind de explozia informaţională, de mijloacele oferite decuceririle ştiinţei şi tehnologiilor noi, cât şi de sprijinul direct sau indirect alunor state interesate.

Pe măsura trecerii în secolul al XXI-lea s-au putut constata efecte tot maiprimejdioase ale terorismului, alimentat mai ales de fundamentalismul isla-mic şi de conflictul menţinut între palestinieni şi ţările arabe care-i susţin, pede o parte, şi statul Israel, sprijinit de SuA şi toate ţările democrate, pe de altăparte.

Rata expansiunii demografice şi rata de analfabetism au mers umăr laumăr, dar pe măsură ce alfabetizarea a câştigat teren şi familia nu a mai avutdoar rol biologic, expansiunea demografică s-a redus dramatic. Oricum, ame-ninţarea demografică era o armă pe termen lung, pe termen scurt demografiaEgiptului, Siriei, Iordaniei nu au făcut diferenţa în războaiele cu Israelul. Certeste însă că şi resursa demografică începe să se epuizeze. În paralel cu stag-narea islamică, Occidentul devine tot mai liberal, mai permisiv şi mai ademe-nitor pentru individul de rând. Îşi globalizează economia şi îşi perfecţioneazămecanismele. vestul îşi face probleme pentru creşteri anuale sub 1%, mici caprocent dar imense în cifre absolute: 1% creşterea anuală a economiei ameri-cane reprezintă mai mult decât economia Egiptului.

Problema este foarte dificilă, căci nu este vorba de a deschide unul saumai multe fronturi împotriva unor state vinovate, ci de necesitatea depistăriiunei reţele planetare de cuiburi teroriste (depozite de arme, locuri de antrena-ment, centre de informare, depozite bancare, unităţi economice etc.), ce for-mează o vastă şi complexă structură multinaţională care trebuie anihilată. Laacestea se adaugă caracterul clandestin şi conspirativ al structurilor teroriste.

Interesele şi obiectivele de securitate ale statelor europene nu sunt însăgeneratoare de stări conflictuale, mediul de securitate fiind influenţat pozitiv

209februarie, 2011


de procesele de integrare europeană şi euro-atlantică, de extinderea comuni-tăţii statelor care împărtăşesc şi promovează valorile democraţiei şi economieide piaţă, de adâncirea colaborării regionale. Totuşi, există fenomene de insta-bilitate şi criză la nivel subregional şi tendinţe de fragmentare, marginalizaresau izolare a unor state. Ţările din Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est seconfruntă cu dificultăţi economice, sociale şi politice, asociate procesului detranziţie spre societatea bazată pe principiile democraţiei şi economiei depiaţă, care pot genera destule ameninţări la adresa securităţii statelor dinregiune.

În concluzie, considerăm că, pe lângă strategiile politico-militare, alian-ţele politice ce se construiesc astăzi, organismele internaţionale de securitateconstituite pentru a contracara ameninţările la adresa mediului internaţionalde securitate, sistemul politic al relaţiilor internaţionale trebuie să suportecâteva modificări, dintre care amintim: reformarea instituţiilor politice inter-naţionale şi regionale şi adaptarea lor la noile perspective geopolitice; relan-sarea credibilităţii şi autorităţii politice internaţionale (dintre acestea,Organizaţiei Naţiunilor unite îi revine un rol deosebit în promovarea unui nousistem al relaţiilor internaţionale, care să aibă ca valori fondatoare democra-ţia, toleranţa, recunoaşterea diversităţii şi coexistenţei civilizaţiilor şi culturi-lor democrate, încurajarea şi susţinerea statelor care promovează democraţiaşi pacea); redefinirea noilor valori şi ţinte ale politicii internaţionale în condi-ţiile dispariţiei bipolarismului şi ale noilor provocări geostrategice pe care leaduce globalizarea neoliberală; afirmarea unei noi filozofii a politicii relaţii-lor internaţionale, fundamentată pe principiul multipolarismului acceptat(această perspectivă este doar una de viitor, atât timp cât între SuA şi celelal-te puteri mondiale sau regionale se realizează un parteneriat politic concuren-ţial); soluţionarea politică durabilă a diferendelor din Orientul Mijlociu, înspecial a conflictului israeliano-palestinian.

Organizaţiile teroriste se pot pregăti şi activa beneficiind de libertatemare de acţiune. Este cazul organizaţiei teroriste Al Qaeda, ce a reuşit să orga-nizeze tabere de antrenament în Afganistan fără a se teme de interferenţe dinpartea statului. Iar exemplele pot continua: provinciile de la frontiera de norda Pakistanului, unde există un control guvernamental limitat în regiunile pas-htune; Yemen, unde puterea guvernului central este slabă în comparaţie cu ceaa triburilor; Cecenia, care a beneficiat de un control guvernamental limitat, înspecial în perioada dezintegrării uRSS; Kosovo şi Albania, slabe, frământatedupă criza iugoslavă, unde achiziţionarea de arme era extrem de facilă, mai


Teatre de operaţii

ales în perioada imediat următoare calmării crizei.O cercetare care să aibă ca temă studiul aspectelor etnico-religioase ale

securităţii se înscrie în domeniul preocupărilor de aprofundare şi diversificare acercetărilor fundamentale de securitate politico-militară, în context intern şiinternaţional. Totodată, trebuie menţionată existenţa corelării acestei teme cuprincipalele tendinţe din domeniile analizei internaţionale de securitate, dinami-zate de procesele tehnologice şi de altă natură, la început de secol XXI. De câţi-va ani buni, în studiul evoluţiei scenei internaţionale se impune tot mai mult onouă direcţie de cercetare: aceea a trendurilor culturale, a formelor de gândire,a modelelor după care se dezvoltă fundamentul ideatic într-un anumit cadru cul-tural. În acest fel există posibilitatea de a pătrunde subtil până în profunzimeaunei anume gândiri, până la „sistemul” de elaborare a reprezentărilor şi suge-rând astfel motivaţiile şi resorturile ei subtile, chiar inconştiente uneori, darexistente în viaţa indivizilor şi a societăţilor.

Evenimentele istorice ale ultimelor două decenii (terorism, conflicte ceau la bază aspecte identitare – etnice şi religioase – sau memoria istorică), pre-cum şi apariţia unor noi tipuri de vulnerabilitate au aprofundat dezbaterileasupra securităţii printre teoreticieni şi factori decizionali deopotrivă.

Dezbaterea asupra componentelor securităţii şi a modurilor cum se poaterealiza securitatea au devenit din ce în ce mai complexe şi mai specializate.Elemente integrate unor aspecte mai largi, prin modul lor de concretizare pescena relaţiilor internaţionale, au fost considerate în mod special în demersulde a trece dincolo de conceptele şi definiţiile apriorice care, uneori, excludaspecte importante ce devin vizibile sub forma lor concretă de manifestare.Nedorind să dezvoltăm o complexă aporie a securităţii, care să înmulţeascădoar numărul celor existente, vom face încă de la început o delimitare clară aaspectelor asupra cărora ne vom apleca în continuarea studiului nostru, aspec-te a căror problemă a fost ridicată relativ recent pe scena studiilor de securi-tate, şi anume aspectele legate de etnie, religie.

Islamul nu se poate identifica cu fundamentalismul islamic, cu integris-mul, şi cu atât mai puţin cu acţiunile teroriste. Musulmanii au înţeles că nu audecât de suferit de pe urma terorismului şi simt din ce în ce mai mult nevoiade a-şi exprima clar poziţia. Războiul împotriva terorismului îi loveşte, ade-sea, şi pe ei, chiar dacă terorismul nu trebuie atribuit lumii islamice, ci doarextremismului islamic şi, în ultimă instanţă, extremismului de orice fel.Acestea sunt, desigur, manifestări. Se aşteaptă de la lumea islamică nu doardelimitări de acest fenomen, ci şi analize serioase şi profunde şi acţiuni. Dacă

211februarie, 2011


principalele acţiuni teroriste cu care se confruntă astăzi lumea provin din zonafundamentalismului islamic, apoi primii care trebuie să caute cauzele acestuifenomen şi să acţioneze pentru a-l pune sub control trebuie să fie islamiştii.Este posibil ca, în viitor, islamismul să nu se mulţumească cu o simplă deli-mitare sau cu o simplă atitudine de condamnare, ci să participe efectiv la ana-liza, gestionarea şi combaterea acestui fenomen. Astfel de acţiuni ar puteaveni, deopotrivă, din lumea politică a ţărilor islamice, din zona ştiinţifică, şimai ales din zona religioasă. Deocamdată, astfel de analize făcute de islamiştinu există sau, dacă există, nu au efectul aşteptat. De aici nu rezultă că islamuleste solidar cu terorismul, ci doar concluzia că nu se implică suficient încunoaşterea şi combaterea lui. Islamiştii din ţara noastră s-au delimitat cate-goric faţă de terorism şi nu avem niciun motiv să nu-i credem. Însă ei suntextrem de vulnerabili la infiltrarea în rândul lor a unor terorişti sau grupuriteroriste.

Strategiile de combatere a fenomenului terorist pun şi trebuie să pună înoperă numeroasele decizii politice luate în acest sens. Practic, după atacurilede la 11 septembrie 2001, nu există stat important, organizaţie internaţională,alianţă sau coaliţie care să nu fi abordat, într-o formă sau alta, problema com-baterii terorismului. uniunea Europeană promovează un sistem multilateraleficace, bazat pe Charta Naţiunilor unite. O ordine internaţională fundamen-tată pe state democratice, bine guvernate, constituie garanţia cea mai bună desecuritate. Cu alte cuvinte, acest concept cere un sistem de strategii directe şiindirecte prin care, realizându-se dezideratele politice ale unor guvernăridemocratice şi ale unei politici internaţionale bazată pe Charta ONu, se înfăp-tuieşte, în mod indirect, şi o reducere la maximum a faliilor şi zonelor caregenerează terorism.

Consacrarea resurselor energetice, a petrolului în mod deosebit, ca ele-ment al securităţii, a fost un proces îndelungat, permanent şi consecvent deinfiltrare în cotidian. A devenit, astfel, generator al multora din indicatoriicalităţii vieţii, influenţând domeniul securităţii atât pe verticala sa (individ,comunitate, stat, regiune), cât şi pe orizontală (politică, economie, apărare,mediu). Mare parte din activităţile economice este susţinută, direct sau indi-rect, de petrol şi gaze naturale. Anumite domenii precum transporturile, indus-tria prelucrătoare, energetică depind aproape în totalitate de aceste resurse. Oeventuală dereglare a funcţionării acestora ar provoca pierderi economice cuefecte interne incalculabile, ar modifica ierarhiile internaţionale, fenomenecare, practic, ar destabiliza lumea. De aceea geopoliticile şi geostrategiile


Teatre de operaţii

urmăresc, în esenţă, accesul la sursele energetice, în special la petrol, liberacirculaţie a acestuia, dar şi ocuparea unor poziţii avantajoase ori punerea îndificultate a concurenţei. Însă, se caută şi alte resurse care să-l înlocuiască, înafara energiei nucleare. una dintre acestea ar putea fi gazele naturale. Au fostdescoperite aproximativ în aceleaşi zone unde se află câmpurile petroliere,deci, necesită aceleaşi căi de acces, iar trecerea la o infrastructură industrialăbazată pe gaze naturale nu ar impune modificarea totală a modelelor de dez-voltare. Dar şi ele sunt o sursă epuizabilă. Este un motiv suficient ca aceastăperspectivă să reactualizeze, din când în când, discuţiile asupra limitelor dez-voltării. Oricum, păstrând încrederea în capacitatea oamenilor de a găsi mereuresursele necesare dezvoltării, inclusiv a surselor alternative de energie, nupot rămâne neobservate jocurile politice şi militare în jurul celor existente,care vor asigura mare parte din necesarul de energie în viitorul apropiat.

În evoluţia procesului de realizare a securităţii se constată în ultimii anio amplificare a eforturilor pentru edificarea stabilităţii la nivel regional, ca oetapă intermediară a acestuia. Eforturile depuse de comunitatea internaţiona-lă pentru instaurarea păcii în Balcani, Orientul Mijlociu şi Africa sunt conclu-dente. Evidentă a fost şi extinderea sistemului de apărare şi securitate alNATO, prin primirea de noi membri, precum şi eforturile uniunii Europenede a dezvolta un model de gestionare a dinamicii de securitate la scara între-gului continent. În acest context, multitudinea problemelor de securitate pecare statele şi le-au propus să le rezolve a condus la creşterea numărului şivolumului organismelor internaţionale. Rezultatele activităţii lor au fost rele-vante: s-au diminuat pericolele şi ameninţările, deşi nu au fost eradicate con-flictele armate. Principalele zone de insecuritate au fost incluse în proceselede stabilizare, dar nu întotdeauna rezultatele au fost cele scontate.

Efectele globalizării au început să se resimtă. Economia mondială, dupăo perioadă apreciabilă de reflux, s-a revigorat. În schimb, ameninţările trans-naţionale (terorismul, migraţia şi traficul de droguri şi materiale strategice,crima organizată), profitând de permeabilitatea frontierelor, au mai multeşanse de a se propaga la scară planetară. Accesul diferenţiat al statelor laresurse afectează relaţiile dintre acestea. Deşi numărul şi amploarea conflic-telor care au la origine dispute teritoriale a scăzut, s-au amplificat şi diversi-ficat modalităţile de rezolvare prin forţă a divergenţelor de natură etnică şireligioasă.

Progresele ştiinţei şi tehnicii cu aplicabilitate militară au condus, pe de oparte, la polarizarea celei mai noi tehnologii în cadrul statelor cu economii

213februarie, 2011


dezvoltate, oferindu-le posibilitatea de a pregăti un război de generaţia a Iv-a, iar pe de altă parte, la scăparea de sub control a comerţului cu arme şi mij-loace NBC. Labilitatea perioadei de tranziţie, pe care o parcurgem până la rea-lizarea unui sistem de securitate stabil, se va răsfrânge şi asupra următorilorani. Motoarele principale ale instabilităţii vor rămâne aceleaşi. Dacă nu vorapărea condiţii şi circumstanţe sau o concentrare de putere realizată pe bazaînţelegerii dintre statele lumii care să diminueze sursele de instabilitate exis-tente, trendul ordinii mondiale nu va conduce către o lume mai sigură.

(continuare în nr. 2/2011)

NOTE: 1 General de brigadă Floca Mihai, „Spre un front antiterorist european”.2 Fulga Gheorghe, revista “Defensa” nr. 320/2004 şi La Lettre Diplomatique

– nr. 67/2004.3 ungureanu Răzvan, ministrul de externe – declaraţii de presă după întâlnirea

Comitetului Interministerial pentru Problematica Consiliului de Securitate al ONu –23 februarie 2005.

4 Frunzeti Teodor, „Dinamici globale şi actori non-statali” (Articol introdus pe01/08/2005).


Teatre de operaţii

Analiza predictivă în combaterea terorismului

CăPITAN CONSTANTIN-CRISTIAN ZAvATE

Résumé Les événements du 11 Septembre 2001 ont généré, en plus des

conséquences politiques directes et militaires, un renouveau considé-rable du concept de l'intelligence, que les opérations militaires qui ontsuivi les attaques terroristes contre les États-Unis d'Amérique ont con-duit à l'identification d'un « vide » important dans ce domaine (auniveau conceptuel et surtout dépourvu de procédure) et on peut con-stater que bon nombre des grandes puissances militaires du monde n'étaient pas prêtes réagir a telle menace. Nous pouvons observer que,au début du deuxième millénaire, les grandes puissances militaires ontété dans un processus de « relaxation » proposée par la redéfinitiondes stratégies politiques et militaires, disparaissant sous la pression dela guerre froide. Les principaux acteurs du monde sont trop invoqué àce moment-là, l'avantage technologique avec juste un peu de tempsauparavant, a permis de « découvrir » et de garder un oeil sur unadversaire plus puissant, plus organisés et donc plus dangereux quen'importe quel autre adversaire aurait dû figurer sur la scène interna-tionale.

Cuvinte-cheie: asimetrie, extremism, informaţii, intelligence,război, securitate, terorism.

215februarie, 2011

Teatre de operaţii


E venimentele de la 11 septembrie 2001 au generat, pe lângă conse-cinţele politice şi militare directe, o revigorare considerabilă a con-

ceptului intelligence, întrucât operaţiile militare ce au urmat atacurilor teroris-te asupra Statelor unite ale Americii au condus către identificarea unui „gol”important în acest domeniu, atât conceptual cât mai ales procedural, ce a sur-prins nepregătite multe din marile puteri militare ale lumii.

Se poate constata astfel că, la începutul celui de al doilea mileniu, mari-le puteri militare se găseau într-un proces de „relaxare” dat de redefinirea stra-tegiilor politico-militare, în condiţiile dispariţiei tensiunii Războiului Rece.Principalii actori ai lumii se bazau peste măsură, la acel moment, pe avanta-jul tehnologic care, cu doar puţin timp în urmă, le permitea să „descopere” şisă ţină sub observaţie un adversar mult mai puternic, mai organizat şi, impli-cit, mult mai periculos decât orice alt adversar care şi-ar fi făcut apariţia pescena internaţională.

Mai mult, sistemele de informaţii militare, şi implicit toate „INT”-urilemarilor puteri erau dezvoltate pentru a anticipa în special adversarii situaţi decealaltă parte a fostei Cortine de Fier, adversari care dispuneau de instrumen-te militare bine definite, cu forţe uşor cuantificabile, dispuse în diferite medii,conform unei strategii clare, în care se ştia cu oarecare precizie numărul totalal „pieselor”. Existau, totodată, şi instrumentele probabilistice şi informaticenecesare, ce calculau cu mare precizie puterea de luptă relativă, în funcţie dedispunerea şi capabilităţile tehnico-tactice ale fiecărui mijloc de luptă, indi-când astfel comandantului metode de a se anticipa – şi astfel de a contracara– avantajele adversarului, minimalizând în acelaşi timp vulnerabilităţile pro-prii.

Extremismul religios şi terorismul au profitat aşadar de perioada de acal-mie de după anii ’90, în care lumea întreagă îşi reducea semnificativ cheltu-ielile militare, limitându-şi totodată şi sferele de influenţă, în contextul în careatenţia marilor jucători era în continuare îndreptată mai degrabă către foştiiadversari, şi nu atât spre potenţiali noi generatori de conflicte.

Acesta este cadrul în care războiul asimetric, şi în general lupta la nivelglobal împotriva terorismului, a făcut ca şi componenta de informaţii milita-re să se trezească brusc în faţa unui alt fel de puzzle, de data aceasta unul gol,la care nu se cunoşteau nici numărul de piese, nici caracteristicile fiecăreiadintre ele, şi nici scopul final al adversarului. Mai mult, specialiştii în dome-niul informaţiilor militare trebuiau deodată să contracareze la nivel tactic – şi


februarie, 2011 217

chiar individual – un adversar împotriva căruia nu existau scenarii de antre-nament, nu existau standarde de instrucţie, şi mai ales, împotriva cărora avan-tajul tehnologic devenea nesemnificativ. De asemenea, acest nou adversar nuera reprezentat de o anume ţară, etnie, religie sau cultură şi, deşi apăruse apa-rent prin surprindere, avea rădăcini adânci în diferite zone de pe glob, fiindîncastrat în anumite organizaţii cu caracter închis, ce generau astfel o anumi-tă impenetrabilitate, amplificată de diferenţele lingvistice şi comportamenta-le.

Totodată, factorii militar şi politic trebuiau deodată să justifice la nivelstrategic, în faţa contribuabililor, utilitatea investiţiilor uriaşe în cercetareaspecifică domeniului militar şi să anticipeze reacţia unui adversar pe careinstituţiile din domeniul securităţii încă nu îl cunoşteau decât superficial, şimai mult la nivel estimativ.

Analiza predictivă a apărut aşadar ca unic produs sistemic care să permi-tă înţelegerea şi contracararea ameninţărilor, concomitent cu exploatareaavantajului tehnologic şi militar deţinut, războiul asimetric şi lupta împotrivaterorismului devenind astfel terenul de testare şi de omologare a acestei noiabordări.

Conceptul de analiză predictivă nu era de altfel unul nou la momentul09/11, el fiind folosit cu succes încă din cel de-Al Doilea Război Mondial, ini-ţial de către Marea Britanie şi ulterior de către majoritatea participanţilor laconflict, chiar dacă atunci era aplicat împotriva unui adversar bine definit con-ceptual şi teritorial. Mai mult, începând cu anii ’60, analiza predictivă cunoaş-te o nouă perioadă de dezvoltare accelerată, în special în domeniul economic,marile corporaţii investind un efort considerabil pentru a crea instrumentecare să le permită să anticipeze evoluţia pieţei, dar mai ales poziţia competi-torilor. De asemenea, diferite agenţii cu responsabilităţi în domeniul siguran-ţei şi securităţii abordaseră deja tehnici similare pentru a contracara acţiunilegrupurilor infracţionale şi a organizaţiilor teroriste. Problema era însă, lamomentul 09/11, că această tehnică fusese folosită până atunci doar împotri-va unor grupuri teroriste sau celule subversive şi de spionaj de mici dimen-siuni, care desfăşurau activităţi pe un areal redus, într-un domeniu limitat,având un ritm de desfăşurare a acţiunilor destul de lent, cu tipare desfăşuratepe o perioadă relativ mare de timp, şi care se încadrau în limitele unor preve-deri legale bine definite.

Analiza predictivă în războiul împotriva terorismului întâmpina, aşadar,o serie de probleme care îi limitau din start eficienţa. Este vorba în primul

rând de lipsa timpului necesar pentru a se studia istoricul şi acţiunile unor ase-menea grupuri, unele dintre acestea fiind nou create şi neavând un trecut caresă poată fi analizat. De asemenea, majoritatea organizaţiilor teroriste se între-pătrundeau funcţional cu diferite grupări insurgente, dar fără a dispune demanuale doctrinare care să poată fi studiate de forţele proprii pentru a se iden-tifica clar modul de organizare şi operare, iar infiltrarea lor era practic impo-sibilă, ele fiind de regulă structuri închise, la care se putea adera numaiurmând un anumit traseu, cu proceduri de formare şi îndoctrinare ce durauchiar şi ani de zile.

Totodată, puţinii specialiştii care erau în măsură să utilizeze analiza pre-dictivă activau preponderent în cadrul serviciilor de contrainformaţii sau deluptă antiteroristă, forţele militare având personalul din cadrul serviciilor deinformaţii proprii specializat mai mult pe latura de cercetare militară propriu-zisă, şi mai puţin pe componenta analitică şi de predicţie.

Lupta împotriva terorismului a impus, aşadar, adaptarea instrumentului„intelligence” la noile ameninţări, într-un timp scurt şi într-un mod dinamic.Analiza predictivă, cu instrumentele sale specifice, îşi asuma astfel rolul de adezvolta noi tipuri de zone de interes informativ, de dimensiuni mai reduse,active pentru o perioadă de timp limitată şi în care să poată fi concentrat întregefortul de culegere a informaţiilor. Astfel, dat fiind că, spre deosebire de unrăzboi clasic, în lupta împotriva terorismului inamicul se amesteca uşor înrândul populaţiei, specialiştii din domeniul informaţiilor militare au fostnevoiţi să dezvolte noi serii de indicatori, pentru a permite diferitelor platfor-me de culegere de informaţii specifice să îşi orienteze acţiunile preponderentspre zonele în care adversarul obişnuieşte să desfăşoare acţiuni. Acest feno-men a fost amplificat şi de limitările date de legile războiului, ce impuneauevitarea victimelor colaterale şi crearea condiţiilor pentru utilizarea proporţio-nală a forţei împotriva oricărei ameninţări.

Pornindu-se astfel de la ideea că structurile teroriste tind în mod naturalcătre un anumit nivel de organizare, pe baza unor procese care la un momentdat devin predictibile în timp şi spaţiu, analiza predictivă şi-a stabilit ca obiec-tiv final determinarea acelor indicatori necesari pentru a fixa modul de acţiu-ne într-o organizaţie ostilă. În acest sens, s-a observat că într-o organizaţieteroristă sunt desfăşurate procese similare oricărei alte organizaţii, istoriculacţiunilor, trăsăturile de caracter ale membrilor săi, locaţia acestora şi ţinteleangajate de aceştia devenind astfel elemente măsurabile, cuantificabile, şi acăror observare putea duce în timp scurt la anihilarea ameninţării. Ilustrativă


Teatre de operaţii

în acest sens este situaţia în care un grup terorist/insurgent intenţionează săamplaseze un DEI1 la o anumită locaţie. Respectivul DEI va fi amplasat res-pectând un proces similar MDMP2: stabilirea intenţiei, precizarea unui scop,executarea de recunoaşteri şi culegerea de informaţii despre ţintă, repetiţii,stabilirea necesarului de materiale pentru confecţionarea DEI, transportulmaterialelor şi confecţionarea DEI, apropierea de ţintă, amplasarea DEI, ini-ţierea acestuia asupra unei ţinte anume, evaluarea efectului la ţintă şi retrage-rea din zona de acţiune. Aceste subprocese vor fi completate de activităţi definanţare, achiziţii, comunicaţii, instruire specifică etc., ce se vor desfăşura pebaza unui anumit ciclu acţional, într-o perioadă de timp ce poate fi astfel anti-cipată.

Dar care sunt instrumentele analizei predictive şi cum poate un analist săo utilizeze într-un timp cât mai scurt? Cum va conduce utilizarea analizei pre-dictive la anticiparea acţiunilor adversarului, respectiv cum va reuşi acest pro-ces să răspundă la întrebările: „cine”, „ce”, „când”, „unde”, „de ce”, şi„cum”?

Analiza predicativă constă aparent doar într-un ansamblu de instrumen-te ce îi permit analistului să vizualizeze câmpul de luptă într-un mod care săîi permită identificarea legăturilor cauzale şi funcţionale dintre acţiunileadversarului, într-un mod care să genereze o anticipare a paşilor viitori aiacestuia. Deşi se poate astfel spune că analiza predictivă este o artă a analis-tului, stăpânirea acesteia fiind reliefată de capacitatea de a anticipa evenimen-tele cu din ce în ce mai mult timp în avans, utilizarea instrumentelor sale esteun proces simplu, ce poate fi învăţat şi stăpânit uşor, antrenamentul în acestsens conducând în cele din urmă şi către realizarea de predicţii pe baza opţiu-nilor adversarului.

Astfel, este de reţinut că analistul ce activează la diferitele niveluri tacti-ce ce desfăşoară acţiuni în teatrele de operaţii – şi în general personalul ceîncadrează structurile de informaţii militare – va continua să analizeze toatecomponentele câmpului de luptă ca şi în cazul unui conflict clasic, pornind dela cerinţele prioritare de informaţii ale comandantului şi corelat cu o serie depuncte de decizie stabilite de către acesta.

Pe baza incidentelor şi evenimentelor apărute, analistul va studia pro-dusele generate de mijloacele de culegere de informaţii şi va trece la identifi-carea unor elemente şi componente specifice fiecărui tip de acţiune, fiind res-pectate în continuare etapele doctrinale ale ciclului informaţional, respectivplanificarea şi îndrumarea, culegerea informaţiilor, procesarea şi exploatarea,

219februarie, 2011


Teatre de operaţii


analiza şi producerea, diseminarea şi integrarea, evaluarea şi feed-back-ul. Concomitent, analistul/ofiţerul de informaţii va genera şi produsele spe-

cifice pe linie de informaţii, actualizând studiile de situaţie locală şi zonală şi

bazele de date, rapoartele după misiune, va completa rapoarte informativeperiodice, va face estimări de informaţii etc.

Procesul de analiză predictivă va porni, aşadar, de la diferitele instru-mente grafice generate în urma analizei produselor sistemelor de culegere ainformaţiilor. Baza acestor instrumente o constituie graficul evenimentelor şiameninţărilor, de fapt o simplă reprezentare grafică a tuturor incidentelor şievenimentelor din zona de responsabilitate. Pe baza elementelor specifice fie-cărui asemenea incident, analistul va completa o matrice de asocieri, în careva sublinia asocierea directă sau indirectă a unor personaje-cheie cu alte per-sonaje, precum şi asocierea cu anumite locuri şi evenimente. În paralel, matri-cea de asociere conduce şi la completarea unei diagrame de legături, prin caresunt reliefate punctele nodale, persoanele şi activităţile-cheie din cadrul uneiorganizaţii sau celule teroriste. De asemenea, graficul evenimentelor permiteidentificarea unui tipar al activităţilor adversarului, în timp şi spaţiu, respec-tiv corelat cu anumite intervale orare, faze ale lunii şi poziţii ale soarelui, dar

h+

CoMint

iMint

huMint

Msint

recce

= Collection TOT = Process Time = Latest Request = LTIOV

Pir 3DP 2

Pir 5DP 5

Pir 2DP 6

SIR 5.3/5.5

SIR 7.1/7.2

SIR 3.1/3.3/3.4SIR 8.4/8.5/8.6

SIR 6.1/6.3

SIR 2.4/2.5/2.7

SIR 6.3/6.5

SIR 2.2/2.3/2.4

Model de plan privind culegerea de informaţii


februarie, 2011 221

şi în funcţie de rutina acţiunilor forţelor proprii.Mai mult, evenimentele şi incidentele produse în aria de responsabilita-

te şi în aria de interes informativ vor fi cuprinse grafic şi în produsele speci-fice etapelor pregătirii informative a câmpului de luptă, generând noi overlay-uri, cum ar fi atitudinea generală a populaţiei faţă de forţele proprii sau com-pletând alte produse grafice, respectiv graficul compunerii şi dispunerii celu-lelor insurgente, graficul efectelor vremii asupra acţiunii forţelor proprii etc.

Aceste instrumente grafice pot fi întocmite şi în format electronic, fiinddisponibile în acest sens chiar aplicaţii informatice dedicate care generează înmod automat legăturile dintre personajele-cheie şi anumite evenimente(Analist Notebook, Crime Link, Argis view), respectiv prin simpla actualiza-re a bazelor de date deja disponibile la nivelul compartimentelor de informa-ţii, completate de data aceasta în aplicaţii informatice generale (Office, Accesetc.).

Analiza predictivă va fi, aşadar, cu preponderenţă, un produs mental alanalistului, care va vizualiza legăturile între organizaţii, persoane şi acţiuniprin prisma modificărilor aduse oricăreia dintre dimensiunile mediului câm-pului de luptă. Astfel, pe baza indicatorilor pe care analistul îi va alege din

H

Eveniment

Evenimentanticipat

H-12 H-11 H-10 H-9 H-8 H-7 H-6 H-5 H-4 H-3 H-2 H-1

Operaţii ce sprijină producerea evenimentului

Operaţii care perimit producerea evenimentului

Model de produs grafic pentru anticiparea unui eveniment

matricea evenimentelor, vor fi urmărite ulterior numai anumite elemente acăror prezenţă sau absenţă indică iminenţa producerii unui noueveniment/incident. Pentru o exemplificare mai concretă poate fi relevantpentru un analist faptul că înaintea desfăşurării oricărui atac de către o anumi-tă organizaţie, liderul acesteia va vizita locul desfăşurării atacului cu „n” zileînainte de atacul propriu-zis sau că după fiecare atac dintr-o anumită zonă deoperaţii din zona atacului va fi realizat un apel telefonic de la acelaşi telefonmobil către anumiţi lideri terorişti sau insurgenţi din zona respectivă.

Odată stabiliţi şi identificaţi aceşti indicatori şi tiparele asociate, perso-nalul din cadrul structurilor de informaţii va putea să îşi concentreze efortulde culegere a informaţiilor numai în anumite zone şi în anumite intervaleorare, urmărind astfel indicatorii ce se activează în zonele respective pentru aanticipa cu exactitate atât tipul şi locul respectivului eveniment, dar şi acţiu-nile ulterioare ale celor ce le iniţiază.

Astfel, pe baza existenţei unui număr restrâns de indicatori, mijloaceleSIGINT vor putea, la rândul lor, să îşi restrângă zona de interceptare la unareal mai mic, platformele IMINT vor vizualiza la rândul lor doar anumitezone în care este de aşteptat ca adversarul să organizeze ambuscade sau săamplaseze DEI, elementele HuMINT vor urmări, de exemplu, numai dacăpersoane care folosesc motociclete cumpără îngrăşăminte chimice3 în anumi-te zone etc.

Mai mult, pe baza unui astfel de instrument, populaţia locală din zonadesfăşurării operaţiilor nu va fi doar o mare în care insurgenţii sau elemente-le teroriste se pot ascunde cu uşurinţă şi în care pot opera nestingheriţi.Analistul va avea, aşadar, posibilitatea ca odată stabiliţi aceşti indicatori şivizualizându-i în toate dimensiunile câmpului de luptă, să utilizeze metode deanaliză şi sinteză, respectiv diagrame probabilistice, modelări matematice,deducţie şi inducţie, studii psiho-socio-comportamentale etc., pentru a trans-forma analiza predictivă într-un instrument prin care să contracareze efecteleameninţărilor la adresa populaţiei locale şi forţelor proprii, şi chiar să produ-că informaţii care să conducă la anihilarea elementelor ce stau la baza respec-tivelor ameninţări.

Dezavantajul sprijinirii efortului informativ pe o asemenea metodă, res-pectiv prin aplicarea analizei predictive, este că nu întotdeauna, chiar dacăpredicţia este corect fundamentată, activitatea anticipată se va produce lalocul şi la momentul estimat. Rata reuşitelor va duce însă, în cele din urmă, lapreluarea iniţiativei pe câmpul de luptă şi controlarea într-un mod din ce în ce


Teatre de operaţii

mai vizibil a zonei de operaţii, într-un proces ireversibil ce conduce în final lavictorie, dar, cel mai important, prin traversarea unor perioade intermediare cesemnifică salvarea de vieţi omeneşti şi economisirea unor resurse considera-bile. Desigur, reuşita utilizării analizei predictive va depinde direct de capaci-tatea de a se realiza acest proces la niveluri tactice cât mai mici, respectivcompanie şi chiar pluton, concomitent cu punerea la dispoziţia acestora ainput-urilor realizate de platformele de culegere ale eşaloanelor operative şistrategice, prin integrarea lor în planuri de culegere multieşalon.

Arta analizei predictive este însă mai presus de instrumentele grafice şiprodusele informatice pe care se sprijină şi care în cele din urmă îi sporesc efi-cienţa, iar dezvoltarea în această direcţie a ofiţerilor de informaţii de la nivelbatalion şi brigadă va duce în mod indirect la formarea fiecărui luptător în ase-menea manieră, încât să contribuie cu informaţiile necesare completăriiimaginii de ansamblu asupra zonei de operaţii.

NOTE:

1 Dispozitiv exploziv improvizat.2 Military Decision Making Process.3 Material folosit preponderent pentru confecţionarea DEI.

223februarie, 2011


Terorismul politic

COLONEL DR.ILIE PENTILESCu

Résumé Parce que le terrorisme s'est manifestée et se manifeste dans de

nombreux aspects, pas aux mêmes fins terroristes, a été classé par desexperts selon certains critères. En tant que tel, il existe de nombreusesclassifications de terrorisme et de nombreuses tentatives d'établir unetypologie de celui-ci, ils ne diffèrent que par l'analyse de la complexi-té, par l' approfondissement des critères et définitions ou l'auteurnotamment, le lieu et le temps qu'ils ont été produits.

Certaines formes de terrorisme, qui vise à attirer une attentionparticulière à la diversité d'expression est détaché, que la participa-tion, d'actualité et de la zone d'extension, le terrorisme politique. Parconséquent, il doit être encore la présentation plus nuancée de ces for-mes, et en insistant sur leur évolution.

Cuvinte-cheie: anarhie, atentat, globalizare, politic, politică,religie, religios, Robespierre, terorism, violenţă.

D atorită faptului că terorismul s-a manifestat şi se manifestă submultiple aspecte, scopurile acţiunilor teroriste nefiind aceleaşi,

acesta a fost clasificat de către specialişti după anumite criterii, ca atare, exis-tă numeroase clasificări ale terorismului şi numeroase încercări de stabilire aunei tipologii a acestuia, ele diferă doar în funcţie de complexitatea analizei,


a minuţiozităţii criteriilor şi definiţiilor sau a particularităţii autorului, a locu-lui şi a momentului când acestea au fost elaborate.

Dintre formele terorismului, cu scopul de a atrage atenţia în special asu-pra diversităţilor de manifestare se detaşează, ca implicare, actualitate şi ariede extindere, terorismul politic. Tocmai de aceea se impune, în continuare,prezentarea mai nuanţată a acestor forme, insistându-se şi pe evoluţia lor.

Aşa cum a rezultat de altfel şi din elementele de esenţă ale definirii tero-rismului, violenţa exercitată în acţiunile teroriste urmăreşte, în principiu, unscop politic, şi anume o schimbare politică, terorismul în oricare din formelesale rămânând, în esenţă, un terorism politic.

Aşadar, la bază terorismul este un concept fundamental şi inerent politic.Terorismul nu este altceva, în ultimă instanţă, decât forma cea mai violentă aluptei politice, idee susţinută cu prilejul definirii terorismului1. O asemeneaamprentă a luptei politice este grefată şi asupra terorismului de stat desprins,de altfel, din conceptul mai larg al terorismului politic.

Terorismul se distinge fundamental de celelalte forme de violenţă, prinmobilurile sale şi prin modalitatea de a se opune, mergând dincolo de simple-le consideraţii de securitate fizică şi tehnici de poliţie. Preocuparea terorişti-lor se situează pe scara macro, la nivelul schimbării unui ordin mai larg, pecând ceilalţi criminali violenţi se află pe scara micro a unui câştig pecuniar şia unor rapoarte între persoane. În acest sens adjectivul politic nu acoperă deli-mitarea tradiţională stânga-dreapta, dar şi ceea ce considerăm mobil religiossau de problemă socială.

Dacă putem defini terorismul ca violenţă cu caracter politic suntemdeparte de cazul în care orice violenţă politică poate fi considerată teroristă.Războiul, de exemplu, este o formă de violenţă politică, dar este o formă dife-rită de acţiunea teroristă. În parte, această accepţiune ţine de tendinţa da acataloga anumite acte de violenţă politică drept terorism, în funcţie de identi-tatea autorilor ei2.

O primă manifestare a terorismului politic şi, implicit, a terorismuluide stat, a căpătat consacrare după Revoluţia franceză din 1789. Era perioa-da istorică a regimului terorii dintre 1793-1794, promovat de revoluţiona-rul Maximilian Robespierre, terorismul – în accepţiunea acestei epoci –fiind asociat cu idealuri de virtute şi democraţie, căpătând în acest fel oconotaţie şi influenţe pozitive în societate.

Mai apoi, însă, însuşi Robespierre a fost victima regimului terorii pecare-l instituise, el având, după înlăturarea de la putere în 1794, aceeaşi soar-

225februarie, 2011

Terorismul politic

tă cu cei 40.000 de oameni executaţi prin ghilotinare. Acest moment marchea-ză sfârşitul rolului pozitiv al terorismului perceput de societate; din acestmoment el va fi asociat cu crima, cu fărădelegea, cu abuzul.

O dată cu Revoluţia franceză şi urmare a influenţei ei, a fost declanşatînsă un puternic sentiment antimonarhic în restul Europei. Se punea tot maiacut sub semnul întrebării supunerea poporului faţă de nişte conducători careîşi bazau autoritatea pe dreptul divin de a conduce, nu pe un drept câştigat înurma unui exerciţiu democratic. Începe să capete contur, din ce în ce maimult, ideea unor schimbări revoluţionare. Dar aceste schimbări nu puteauavea loc prin inocularea propagandei unor idei democratice, ci prin fapte con-crete.

Se naşte astfel teoria „propagandei prin fapte” care a exercitat o influen-ţă covârşitoare asupra rebelilor şi teroriştilor, terorismul căpătând astfel, înochii celor care-l slujeau – nu al puterii –, o conotaţie revoluţionară3.

Pe linia acestei ideologii sau strategii teroriste ce îmbrăţişa teoria „pro-pagandei prin fapte” se înscrie, printre altele, şi asasinarea în 1881 a ţaruluiRusiei, Alexandru al II-lea. La puţin timp după asasinat, un grup de radicalidin Londra a pus bazele unei alte ideologii, în strânsă legătură cu teoria „pro-pagandei prin fapte”, şi anume ideologia anarhistă.

Mişcarea anarhistă a fost responsabilă de un şir lung de asasinate împo-triva unor şefi de stat şi de răsunătoare atentate cu bombă până aproape deizbucnirea primului război mondial.

Până în pragul izbucnirii acestui război, terorismul îşi păstrează conota-ţia revoluţionară, în sensul implicării în schimbarea regimului politic al ţării,cu remarca faptului că astfel de acţiuni sau strategii teroriste în aceastăperioadă de regulă nu şi-au atins scopul, neoperând, în fapt, schimbări revo-luţionare în sensul dorit de organizaţiile teroriste.

Pot fi exemplificate în acest sens mişcările naţionaliste armene militantedin estul Turciei care, în aplicarea strategiei teroriste împotriva dominaţieiotomane, au întreprins acţiuni şi atacuri repetate împotriva forţelor adminis-trative şi de securitate coloniale pentru a câştiga susţinere pe plan intern şisimpatie pe plan internaţional. Dar în războiul mondial ce a izbucnit a fostdeclanşat un cumplit genocid – primul genocid ordonat oficial în secolul al XX-lea – în care au murit aproximativ un milion de armeni. Dacă până laPrimul Război Mondial terorismul avea în vedere schimbări revoluţionare,prin violenţă antiguvernamentală, cetăţenii constituiţi în astfel de grupuriteroriste urmărind răsturnarea unui regim despotic şi tiranic din propria ţară,


Teatre de operaţii

după anul 1930 termenul de terorism nu mai îmbracă conotaţii revoluţionare,în sensul celor mai sus exprimate.

Terorismul îşi schimbă sensul şi semnificaţiile de până atunci şi vizează,în principiu, practici de reprimare în masă folosite de state totalitare şi de con-ducătorii lor dictatoriali împotriva propriilor cetăţeni.

Elocvente în acest sens sunt dictaturile ce semănau teroarea în rândulpopoarelor pe care le guvernau, rămase în istorie sub numele de: dictatura luiMussolini, a lui Hitler şi a lui Stalin. În toate aceste dictaturi s-a creat un sis-tem de guvernare bazat pe frică, pe teroare, pe coerciţie.

După cel de-Al Doilea Război Mondial, terorismul îşi recapătă conota-ţiile revoluţionare avute înainte de Primul Război Mondial. În această perioa-dă, terorismul, ca strategie de luptă, este pus în slujba unor idealuri naţionalevizând obţinerea independenţei popoarelor de sub dominaţia colonială, decătre popoare sau naţiuni din Asia, Africa şi Orientul Mijlociu.

În ţări precum Israelul, Kenya, Cipru şi Algeria, mişcările politice naţio-naliste care utilizau terorismul împotriva puterilor coloniale şi-au adus o realăcontribuţie la obţinerea independenţei. De fapt, lupta pentru eliberare naţiona-lă şi autodeterminare capătă ulterior, la nivelul ONu, legitimitate internaţio-nală, astfel că organizaţiile care luptau în slujba acestor idealuri nu mai suntprezente în faţa comunităţii internaţionale ca organizaţii teroriste, ci ca „orga-nizaţii luptătoare pentru libertate”.

Edificator este în acest sens exemplul Organizaţiei pentru EliberareaPalestinei (OEP), care devine astfel o organizaţie ce luptă pentru o cauzădreaptă, şi anume pentru exercitarea dreptului său la autodeterminare, într-unteritoriu în care să se poată constitui ca stat. Este neîndoielnic însă că, benefi-ciind de sprijinul comunităţii internaţionale, terorismul a avut un efect bene-fic asupra legitimării OEP.

Nu acelaşi lucru se poate spune despre lupta altor mişcări naţionaliste şiseparatiste teroriste, care au beneficiat de sprijinul comunităţii internaţionale.Poate fi expus în acest context cazul kurzilor din Turcia sau al separatiştilorbasci din Spania. Astfel de mişcări nu au găsit legitimitate internaţională pen-tru că, prin acţiunile lor teroriste, atentau la suveranitatea şi integritatea teri-torială a statului.

Astăzi, terorismul îmbracă însă acut forma terorismului de stat, guverne-le implicându-se activ în finanţarea şi combaterea unor acţiuni teroriste, înprotecţia oferită teroriştilor şi organizaţiilor teroriste, astfel de state complicela acţiunile teroriste fiind considerate sponsori ai terorismului internaţional.

227februarie, 2011

Terorismul politic

* Afirmaţie susţinută de Nicolo Pollari, directorul Serviciilor Militare Italiene(SISMI) cu ocazia unui colocviu ţinut la 15 mai 2002, la Priverno-Italia.

Teatre de operaţii


Acest tip de terorism de stat, sprijinit de autorităţi, reprezintă un războimascat în care state mai slabe pot să înfrunte statele mai mari, mai puternice,folosindu-se de grupări şi baze teroriste, solid organizate şi înarmate, cu puter-nică forţă financiară sau militară care, prin tehnici şi metode specifice, impre-vizibile, uneori imposibil de anticipat sau de contracarat, lovesc primitiv şinecruţător, neaşteptat şi fulgerător, în locuri sau zone populate, secerând zeci,sute sau mii de vieţi omeneşti din statele-ţintă, asigurând astfel publicitatea şirăsunetul acţiunilor lor revendicate.

Afganistanul şi organizaţia Al Qaeda – cea mai puternică forţă teroristăa lumii cu un patrimoniu de 5 miliarde de dolari şi cu o creştere anuală de 50milioane de dolari* – iată un tulburător exemplu de stat complice şi organiza-ţie teroristă ce au lovit, cumplit şi atroce, SuA la ele acasă, în acea zi neagrădin istorie, ziua de 11 septembrie 2001.

Actul terorist distruge, înspăimântă, creează situaţii-limită, apelează lafaptul împlinit, adică seamănă teroare şi din teroare face un spectacol. Iarteroarea politică are foarte multe faţete. Majoritatea organizaţiilor teroriste dinlume, inclusiv fundamentalismul islamic, practică, de fapt, un terorism poli-tic. Însă nu numai aceste organizaţii sunt vinovate de virulenţa terorismuluipolitic. vinovat este şi terorismul de stat care practică disimularea, presiunea,cenzurarea, interdicţia, supravegherea şi chiar crima. Terorismul politic esteunul omniprezent, omnipotent, cu impact grav şi consecinţe complexe asuprasocietăţilor, statelor şi oamenilor.

Terorismul este folosit ca instrument de presiune politică. Obiectiveleterorismului politic – cel puţin cele enunţate în diferite împrejurări – se înscriuîn general în următoarea scală: cucerirea puterii politice prin violenţă; opozi-ţia la imperialism şi oligarhie, în favoarea unui alt fel de imperialism – cel alterorii, al dictatului – sau unei alt fel de oligarhii – cea a terorii politice, eco-nomice, subterane şi financiare; lupta pentru reforme sociale (altele decât celeobişnuite, de regulă prin distrugerea violentă a celor existente); lupta pentruputere şi influenţă, de regulă personală sau de grup; lupta pentru imagine;lupta pentru identitate; crearea şi întreţinerea stării de haos.

Nu există o politică teroristă de sinteză, nicio politică teroristă generală.Dar politici teroriste există. Şi nu de ieri, de azi, ci de foarte multă vreme. Eleconstau în conectarea şi concentrarea unor interese în scopuri obiective con-

Terorismul politic

februarie, 2011 229

siderate importante, chiar vitale, dar care, de regulă, nu au nici relevanţă poli-tică, socială, economică sau militară, nici susţinere publică. Politicile teroris-te îşi au originea în anormalităţi, în interese sectare, contrare legilor şi obice-iurilor. Sunt politici contestatare, fixiste, care nu se bazează pe demonstraţii,pe relaţii logice, ci pe dogme, pe judecăţi apriorice apodictice.

Aceste politici aberante generează totuşi strategii coerente de punere alor în aplicare. Politicile pot fi hidoase, extremiste, dogmatice, strategiile nu.Aceste strategii vizează realizarea structurilor de acţiune sau de reacţie cores-punzătoare şi pregătirea corespunzătoare a forţelor şi mijloacelor, distribuirealor în spaţiile de interes, identificarea, procurarea şi repartizarea resurselor,conceperea şi planificarea acţiunilor. Considerăm că terorismul politic nupoate fi pus în aplicare fără strategii politice pe măsură. Acest lucru nu sepoate realiza de pe o zi pe alta, nici la voia întâmplării. Politica organizaţiilorteroriste, a reţelelor teroriste a creat războiul terorist în reţea – un concept cares-a materializat deja în numeroase acţiuni care au surprins prin virulenţa şiprin impactul lor deosebit. Asociat cu alte acţiuni compatibile cu fenomenulterorist – crima organizată, traficul de droguri, traficul cu materiale nucleareetc. –, dacă nu se iau la timp măsuri corespunzătoare, un astfel de război poatecufunda lumea într-o tragedie pe termen lung, care se poate solda cu degrada-rea completă a securităţii politice, economice şi sociale.

Strategiile terorismului politic, deşi nu au fost niciodată unitare, suntcoerente, inteligente şi tind spre globalizare. Este vorba, desigur, de extinde-rea şi diversificarea actelor teroriste, de cultivarea, la nivelul întregii planete,a stării de teamă şi de nesiguranţă. Strategiile operaţionale teroriste sunt,deopotrivă, strategii directe şi strategii indirecte, omnidirecţionale şi diversi-ficate, creative şi adaptative, perseverente şi repetitive. Este adevărat, ele nusunt elaborate de state majore cunoscute şi răscunoscute, dar nu încape nicioîndoială că astfel de strategii există şi sunt bine gândite.

Tacticile folosite în terorismul politic au, în principiu, aceeaşi sferă decuprindere. Se folosesc, în războiul terorist, toate tipurile de acţiuni şi de pro-cedee tactice posibile, de la cele specifice terorizării prin informaţie, la ataculhackerilor în reţelele Internet, de la gherila urbană, la atacurile cu bombe şi laexploziile sinucigaşe. Dar în terorismul politic se foloseşte îndeosebi amenin-ţarea. Ea ajunge la destinaţie pe toate căile posibile, însă, de cele mai multeori, cel puţin în prima fază, nu sunt căutate cele mediatice, ci sistemele decomunicaţii subversive, ilegale. De cele mai multe ori ameninţările sunturmate de atacuri înarmate, de distrugeri sau de asasinate politice.

Tacticile terorismului sunt mai complexe şi mai diversificate decât celefolosite în lupta armată. Terorismul – şi îndeosebi terorismul politic – nu tre-buie redus însă la violenţa armată, la lupta armată. E drept, aceasta este ceamai spectaculoasă – iar terorismul politic caută spectaculosul –, dar adevăra-tul terorism politic este o construcţie diabolică menită să năruiască sistemepolitice şi să impună, în locul acestora, dictaturi politice.

Terorismul politic se constituie în substanţa reţelelor teroriste, în genera-torul şi liantul lor. În afara unei ideologii politice, reţelele nu au niciun sens.Ori, tocmai raţiunile politice sunt cele care dau sens organizării terorismuluiîn reţele. Aceste reţele sunt, se pare, multiple. Fiecare organizaţie teroristă îşiare reţeaua sau reţelele ei, iar toate la un loc, chiar dacă nu se impun unei con-duceri unitare, creează o realitate de care trebuie să se ţină seama.

Dacă terorismul se prezintă din ce în ce mai mult ca un război în reţea,sau în reţele, este normal ca şi acţiunile împotriva lui să aibă aspectul unuirăzboi în reţea. De aceea, unul dintre obiectivele de început ale acţiunilorîmpotriva terorismului constă în identificarea şi lovirea (distrugerea, deza-morsarea, anihilarea) acestor reţele, a nodurilor de reţea, a centrelor vitale, aîntregului sistem generativ. Terorismul nu poate fi anihilat numai prin reacţiasau acţiunea armată. Trebuie demantelată arhitectura acestui tip de terorism,filozofia lui. Acest obiectiv este foarte greu de realizat, întrucât forţele careluptă împotriva terorismului dispun de sisteme logice de acţiune în plan poli-tic, economic, financiar, informaţional, cultural şi militar, iar acestea nu sunttotdeauna compatibile cu cele asimetrice şi nelogice ale terorismului politic.De aceea, în sistemul războiului antiterorist, care este şi trebuie să fie un răz-boi complex, în reţea şi de lungă durată – practic, un război permanent –, tre-buie constituite forţe şi structuri care să acţioneze asimetric sau antiasimetricîmpotriva grupărilor şi centrelor vitale ale terorismului politic.

În acest război de lungă durată, vor fi angajate, fără îndoială, instituţiipolitice internaţionale, organisme internaţionale, alianţe şi coaliţii care săacţioneze întrunit, integrat în reţele complexe, având ca obiectiv nu doar dis-trugerea reţelelor organizaţiilor teroriste (care rămâne totuşi, un obiectiv per-manent, implicit), ci mai ales anihilarea reţelelor şi structurilor politice gene-ratoare de terorism. Este vorba de o politică clară de eradicare a cauzelor tero-rismului şi de o strategie antiteroristă indirectă, care se adaugă, bineînţeles,strategiilor antiteroriste directe (cele care vizează distrugerea reţelelor teroris-te, şi nu cauzele). Strategiile antiteroriste indirecte sunt îndreptate împotrivacauzelor. Pentru că, a distruge terorismul înseamnă, înainte de toate, a-i era-


Teatre de operaţii

dica structurile şi configuraţiile politice şi cauzele intrinseci.În încercarea de a promova o mai bună înţelegere a beneficiilor econo-

mice şi politice derivate din cooperarea în cadrul luptei împotriva terorismu-lui, intensificarea eforturilor inter-agenţii în ţările aliate şi partenere are încontinuare o importanţă fundamentală în privinţa următoarelor aspecte.

În primul rând, structurile naţionale şi internaţionale special destinatetrebuie să desfăşoare o evaluare coordonată şi sistematică a eficacităţii actua-lelor reglementări financiare în domeniul combaterii terorismului (inclusivspălarea de bani, controlul şi îngheţarea activelor financiare şi asigurarea res-pectării standardelor financiare internaţionale) şi să asigure implementareaacestora.

În al doilea rând, aliaţii şi partenerii trebuie să desfăşoare evaluări ale ris-curilor în privinţa celor mai vulnerabile elemente ale infrastructurii economi-ce de importanţă vitală, care ar putea să constituie ţinta atacurilor teroristeîndreptate împotriva comunicaţiilor, energiei, comerţului şi transporturilor.

În al treilea rând, este necesară o evaluare coordonată la nivel naţional şiinternaţional a impactului economic şi financiar al măsurilor contra-teroristeasupra cheltuielilor şi bugetelor apărării care să ia în calcul presiunile exerci-tate asupra acestor bugete – pentru a lua deciziile optime privind finanţareacapabilităţilor necesare diferitelor operaţii şi acţiuni. În cadrul Alianţei, o ast-fel de coordonare va solicita o abordare coerentă pentru a evalua implicaţiilepentru viitoarele capabilităţi în domeniul apărării4.

NOTE:

1 Cf. Dumitru virgil Diaconu, Terorismul - repere juridice şi istorice, Editura AllBeck, Bucureşti, 2004, p.125.

2 Cf. dr. Mark Burgges, Problematica definirii terorismului, în: „Terorismul azi”,vol.Iv-vI, an I, oct.-dec. 2006, Editura A.S.C.T., Cluj-Napoca, p.16.

3 Cf. Dumitru virgil Diaconu, Op.cit., p.126.4 Cf. www.nato.int.

231februarie, 2011

Terorismul politic

Specificitatea aplicării dreptului internaţional umanitar al conflictelor armateîn cadrul coaliţiilor şi alianţelor militare

SuBLOCOTENENT BOGDAN-ANDREI CONSTANTIN

AbstractThe combined operations conducted by multinational forces have

a strong political support and require harmonization with the interna-tional operational environment, which is subject to unforeseen chan-ges.

The new millennium highlights a changed world where nothingis certain due to a continuous evolution of the modern environment.Trying to adapt to the new context, humanity is adapting itself to chan-ged world, including the perception of human rights.

The Humanitarian International Law has to evolve due to thenew challenges raised by the new global threats. Irrespective of itshumanitarian feature, the law of armed conflicts requires a persistentstruggle to integrate itself in the practice of social relations.

Allied or coalitions multinational operations are conducted bycombined joint forces provided by nations and the primary purpose is


to establish/maintain peace in the UN mandated areas of operations.Cuvinte-cheie: armată, trupe, război, acţiune, operaţie, militar.

A cţiunile desfăşurate de forţele armate multinaţionale sunt acele ope-raţii cu un puternic caracter politico-militar, organizate şi desfăşu-

rate în mediul internaţional, supus în permanenţă schimbărilor imprevizibile.Intrarea în noul mileniu ne arată nu numai că lumea nu mai este ca altă-

dată, ci şi că nimic nu e definitiv, că trăim într-un mediu aflat în continuăschimbare sub impactul modernităţii. Încercând să ne adaptăm la noile condi-ţii actuale, ne schimbăm cu toţii şi se schimbă şi viziunea asupra drepturilornoastre. Statele trec prin procese revoluţionare de tranziţie şi se reformează şiîntreaga comunitate internaţională. Răspunzând provocărilor generate denoua situaţie a modernităţii, de noile ameninţări şi riscuri globale, dreptulinternaţional umanitar trebuie să se transforme şi el. În pofida caracterului săuumanitar, dreptul internaţional al conflictelor armate, ca orice drept obiectivde altfel, presupune o luptă permanentă şi susţinută pentru realizarea sa efec-tivă în practica relaţiilor sociale.

Operaţiunile multinaţionale ale coaliţiilor sau ale alianţelor militare, prinnatura lor, însumează armate naţionale, contingente interarme din cadrul ţări-lor-părţi ale unor alianţe militare; acestea au un scop comun – acţiuni de men-ţinere a păcii în zonele unde aceste ţări au autoritate de acţiune şi au ca fina-litate – îndeplinirea obiectivelor strategice operaţionale ale alianţelor politico-militare.

Principalele caracteristici ale operaţiunilor militare multinaţionale

Primordialitatea obiectivelor politice – aceasta se aplică atât la nivel stra-tegic, cât şi la nivel tactic. Având în vedere faptul că unele situaţii de criză potavea o rezolvare imediată, dar, pe termen lung, pot genera o stare de instabi-litate sau fragmentări sociale, este necesară integrarea activităţilor din teatrulde operaţii cu cele prevăzute în planurile specifice ţării în cauză, în scopul rea-lizării obiectivelor regionale, naţionale sau internaţionale. Operaţiile întrunitemultinaţionale presupun: disciplină, pregătire, adaptabilitate, existenţa unui

233februarie, 2011

Specificitatea aplicării dreptului internaţional umanitar al conflictelor armate în cadrul coaliţiilor şi alianţelor militare

grup diversificat de forţe, unităţi militare, grupuri internaţionale şi naţionalede ajutor, departamente de poliţie şi pompieri, agenţii guvernamentale şi non-guvernamentale specializate.

utilizarea Forţelor Multinaţionale are ca obiective: dorinţa statelor de acontribui la realizarea unui climat de securitate şi încredere între acestea şicrearea unei noi arhitecturi de securitate colectivă pe plan regional mondial.

Operaţii de stabilitate şi sprijin sub egida ONU

Forţele Armate Întrunite Multinaţionale de sub comanda ONu sunt celemai cunoscute forţe multinaţionale; acestea au la baza constituirii lor CartaONu. Ca orice tip de operaţie militară, acestea necesită respectarea unorreglementări legale aparţinând Dreptului Internaţional umanitar.

În cadrul ONu există organe de decizie şi organe de planificare şi con-ducere a operaţiilor multinaţionale. Organismele de decizie sunt: AdunareaGenerală, Consiliul de Securitate şi Secretarul General.

Operaţiile de stabilitate şi sprijin sunt axate pe realizarea descurajării şiprevenirii războiului, rezolvarea conflictelor şi promovarea păcii.

Potrivit specialiştilor militari occidentali, spectrul acestor operaţii ce potfi desfăşurate în cadrul multinaţional este mult mai larg, iar participarea laastfel de acţiuni reprezintă adevărate „provocări” unice, specifice din punctde vedere regional, ce necesită luarea în considerare a unor elemente-cheiepentru cooperarea multinaţională: respect şi încredere reciprocă; raporturi decomandă cât mai bune între parteneri.

Operaţiunile de stabilitate şi sprijin sunt acele operaţii care cuprind: con-trolul armamentelor, sprijinul acordat autorităţilor civile locale; asistenţaumanitară şi ajutor în caz de dezastru natural; asistenţă pentru probleme desecuritate; asistenţă acordată unei naţiuni; sprijinirea operaţiilor antidrog;combaterea terorismului; operaţii în sprijinul păcii; demonstraţia de forţă;sprijinul acordat insurgenţilor/contrainsurgenţilor; intervenţii limitate ca: ope-raţii de evacuare noncombatanţi, atacuri, raiduri; operaţii de salvare.

Operaţiile de stabilitate şi sprijin capătă o amploare din ce în ce maimare, ducând la abordarea unor structuri organizatorice cu totul noi pentrutoate categoriile de forţe ale armatei. Ele se desfăşoară într-o compunere şi


Teatre de operaţii

organizare multinaţională, de unde şi caracterul multinaţional al operaţiilor.Operaţiile în sprijinul păcii presupun acţiuni complexe şi multifuncţiona-

le desfăşurate imparţial în baza unui mandat ONu sau OSCE, ce implică forţemilitare, agenţii diplomatice şi organizaţii umanitare, fiind destinate realizăriiunui acord politic pe termen lung sau altor condiţii specificate în mandat.

Acesta include:– operaţii de menţinere a păcii;– impunerea păcii;– prevenirea conflictului;– construcţia păcii;– realizarea păcii;– operaţii umanitare.

Principiile organizării şi desfăşurării acţiunilor militare• Unitatea de comandă – este asigurată de reprezentantul Secretarului

General al ONu; el este responsabil de ducerea la îndeplinire a scopurilorpolitico-militare ale operaţiei. În acelaşi timp, şeful militar trebuie să aibăcontrolul operaţional asupra tuturor forţelor militare şi a componentelor civi-le care concură la îndeplinirea misiunilor cu caracter militar. Lipsa de unitateîn comanda tuturor agenţilor din teatru va duce la o abordare confuză şi laincoerenţa personală a militarilor.

• Imparţialitatea – trebuie să asigure îndeplinirea misiunilor prin trata-rea nepărtinitoare a părţilor implicate în conflict, fără a se amesteca în proble-mele interne ale acestora.

• Credibilitatea – se realizează prin asigurarea unei asemenea cantităţide forţe care să asigure eficienţa grupării, să creeze încrederea în rezolvareaîn bune condiţii a misiunii primite şi, fără a da impresia că reprezintă o ame-ninţare la adresa părţilor aflate în conflict, să aibă toate mijloacele pentru a nuexista nicio îndoială că nu este în măsură să-şi îndeplinească misiunea.

• Folosirea raţională şi limitată a forţei – semnifică faptul că putereaşi modul de întrebuinţare a unităţilor militare multinaţionale trebuie să fiebine justificate şi folosite cu grijă. O forţă sub necesar poate duce la neglija-rea rolului acestor unităţi; alta, peste necesar, la escaladarea conflictului.

• Respectul reciproc – este asigurat de consensul părţilor implicate de aaccepta întrebuinţarea forţelor sub egida ONu.

• Transparenţa operaţiilor – se manifestă prin informarea cât maicorectă, justă şi rapidă a autorităţilor civile şi militare şi a opiniei publice des-pre compunerea, misiunile şi acţiunile forţelor angajate în operaţiile de spri-

235februarie, 2011


jin al păcii.• Coordonarea dintre acţiunile militare şi civile – se face în scopul

îndeplinirii misiunilor şi realizării obiectivelor propuse (acţiuni tip CIMIC).• Libertatea de manevră a forţelor angajate – este esenţială pentru

realizarea misiunii, şi asigurată, de regulă, cu acordul forţelor angajate în con-flict.

• Flexibilitatea – semnifică faptul că forţele angrenate trebuie să fie înmăsură să treacă rapid de la o situaţie la alta.

Factorii care influenţează folosirea forţelor armate în reglementareasituaţiilor de criză şi în operaţiile de sprijin al păcii sunt:

– autoapărarea, care dă dreptul forţelor implicate în operaţiunile desprijin al păcii să folosească forţa şi care se va utiliza în raport cu amploa-rea atacului;

– legitimitatea, acordată de documentele ONu dar şi de hotărârileguvernelor care sprijină operaţiunile;

– perseverenţa, aceste operaţii pot fi de scurtă sau de lungă durată,unele dintre ele pot dura ani de zile pentru a obţine rezultatele scontante;o altă faţetă a perseverenţei este stabilirea acelor variante posibile şi acţiu-nea eficientă şi continuă pentru îndeplinirea obiectivelor propuse;

– stabilirea unor scopuri militare clare, fiecare operaţie având unobiectiv precis; comandantul forţelor multinaţionale trebuie să înţeleagăaceste obiective, să stabilească metodele şi procedeele necesare pentru ale atinge şi să garanteze îndeplinirea lor.

Ca exemplu putem enumera mai multe operaţii desfăşurate sub egidaONu, cum ar fi cele din: Angola, Somalia, Bosnia, Congo, Eritreea, Coastade Fildeş şi exemplele ar putea continua.

Operaţii de stabilitate şi sprijin sub egida NATO

Condiţiile de implicare a NATO în operaţiile de sprijin al păcii pot fi curespectarea Art.5 din Tratatul Atlanticului de Nord sau fără respectarea Art.5.Atunci când acestea se desfăşoară fără respectarea Art.5 trebuie îndepliniteurmătoarele criterii de participare:


Teatre de operaţii

– asigurarea controlului politic de către o organizaţie internaţională(ONu, OSCE, ...);

– solicitarea aprobării sau consimţământul ţării-gazdă (fac excepţiecazurile de impunere a păcii);

– participarea voluntară a partenerilor şi aliaţilor;– planificare militară de către Comitetul Militar NATO.

un exemplu concludent al acestui tip de operaţie este operaţia ISAF, des-făşurată de către NATO în Afganistan, în sprijinul poporului afgan şi al guver-nului ales prin alegeri libere şi democratice.

Având în vedere schimbările profunde marcate de începutul celui de-altreilea mileniu la nivel global, multitudinea şi diversitatea crizelor din diferi-te colţuri ale lumii, exacerbarea terorismului internaţional, precum şi nevoiade asigurare a păcii şi stabilităţii în afara frontierelor statelor membre NATO,s-a impus luarea unor decizii fundamentale la nivelul Alianţei, din care arezultat sistemul NATO de răspuns la criză (NCRS).

Scopul NCRS este de a asigura pregătirea şi sprijinul necesare în preve-nirea crizelor şi conflictelor şi în managementul crizelor pentru întreaga gamăde operaţii prevăzută în Art.5 şi altele.

Pentru a realiza aceste lucruri, NCRS trebuie să fie în măsură:– să fie un sistem de management al crizelor complet integrat, care să

susţină Alianţa în răspunsul dat la o gamă largă de crize;– să asigure controlul politic necesar din partea Consiliului asupra

Măsurilor de Răspuns la Criză (CRMs), delegându-şi autoritatea pentru alua măsuri potrivite de îmbunătăţire a flexibilităţii şi vitezei de reacţie.Delegarea autorităţii necesită de fiecare dată aprobarea expresă aConsiliului;

– să îmbunătăţească interacţiunea civili-militari şi să aibă în vederemăsurile privind inter-relaţiile dintre civili şi militari;

– să includă o întreagă gamă de măsuri sub autoritatea Consiliului însprijinul eforturilor de prevenire a crizei şi conflictului;

– să ţină cont şi să permită Alianţei să reacţioneze la avertizările fur-nizate de Sistemul de Avertizare şi Culegere de Informaţii al NATO(NIWS) într-o manieră sincronizată;

– să completeze şi să sprijine Sistemul de Planificare Operativă alNATO;

– să atragă încrederea autorităţilor politice, militare şi civile aleNATO;

237februarie, 2011


– să evite suprapunerea inutilă cu alte procedee sau cu alte înţelegeriale NATO;

– să fie capabil să sprijine operaţiile în funcţie de caz şi cu aprobareaNAC folosind dotările şi capabilităţile NATO sub conducerea altor orga-nizaţii internaţionale;

– să fie capabil să sprijine implicarea naţiunilor care nu sunt membreale NATO în funcţie de caz şi cu aprobarea NAC în răspunsul la crizăatunci când este cazul.

NCRS are cinci componente care nu sunt legate de vreo succesiuneprestabilită a evenimentelor:

– operaţiunile preventive; – măsurile de răspuns la criză; – prevenirea surprinderii; – prevenirea agresiunii; – stările de alertă de securitate NATO.

Operaţii multinaţionale de pace desfăşurate sub egida OSCE

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), fostaConferinţă asupra Securităţii şi Cooperării în Europa (CSCE), este o organi-zaţie pan-europeană de securitate, alcătuită din 56 de state, aşezate pe unîntins spaţiu geografic. Această organizaţie se încadrează din punct de vederefuncţional în prevederile Capitolului vIII din Carta ONu şi rămâne, în modtradiţional, un forum pentru consultare şi negociere între statele membre, arecâteva instituţii care negociază deciziile şi obligaţiile, care sunt apoi impusestatelor prin decizie politică. Totodată, aceasta este concepută ca un instru-ment fundamental pentru avertizarea din timp şi prevenirea conflictelor,gestionarea crizelor şi reconstrucţia postconflict în Europa.

La 1 august 1975 s-a început la Geneva activitatea de elaborare aActului Final al CSCE, cunoscut şi sub denumirea de Acordul de laHelsinki. Acest document a pus bazele viitoarei evoluţii a procesului CSCEşi cuprinde mai degrabă obligaţii politice decât de altă natură, problemelelegate de aspectele politico-militare ale securităţii în Europa, cooperarea în


Teatre de operaţii

domeniul economic şi de mediu, cooperarea în domeniul umanitar şi în altedomenii. Principiile cuprinse în „Decalogul de la Helsinki”, parte integran-tă a Actului Final, sunt:

– egalitatea suverană, respectarea drepturilor inerente suveranităţii;– nerecurgerea la forţă sau la ameninţarea cu forţa;– inviolabilitatea frontierelor;– integritatea teritorială a statelor;– reglementarea paşnică a diferendelor;– neamestecul în treburile interne;– respectarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, inclusiv

a libertăţii de gândire, conştiinţă, religie sau de convingere;– egalitatea în drepturi a popoarelor şi dreptul popoarelor de a dispu-

ne de ele însele;– cooperarea între state;– îndeplinirea cu bună credinţă a obligaţiilor asumate conform drep-

tului internaţional.Prima acţiune întreprinsă este identificarea surselor potenţiale de conflict

şi analiza acestora în vederea soluţionării lor. Această etapă este urmată deluarea unor măsuri concrete pentru evitarea unei confruntări armate. Luareaunor măsuri de prevenire în faza premergătoare unei situaţii conflictuale ducela declanşarea din vreme a unei alarme timpurii, care să permită împiedicareaizbucnirii conflictelor violente. După declanşarea alarmei timpurii trebuieadoptate măsurile care se întreprind pentru ca prin diplomaţia preventivă sta-tele participante la OSCE să fie dispuse şi să manifeste voinţă politică nece-sară pentru folosirea, în acest scop, a mecanismelor instituţiei pan-europene.Statele respective trebuie să fie pregătite să acorde sprijin politic şi materialconcret, ce nu permite evoluţia unui conflict într-o situaţie de criză mult maicomplexă şi mult mai grea de rezolvat.

Acţiunea şi demersurile diplomaţiei preventive vizează în general douătipuri de conflicte previzibile: cele imediate, pe termen scurt, şi conflictele petermen lung.

Prevenirea conflictelor se realizează prin acţiuni diplomatice care pri-vesc toate componentele conceptului global de securitate, în înţelegerea saactuală, de la aspectele referitoare la menţinerea şi întărirea păcii şi a securi-tăţii, până la respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor democratice.

Prevenirea durabilă a conflictelor în Europa nu poate fi concepută decâtpe termen lung, întrucât o asemenea acţiune vizează implicit instaurarea unei

239februarie, 2011


democraţii viabile şi organizarea instituţiilor care o susţin, asigurarea unui cli-mat de încredere între populaţie şi guvernanţi, instituirea de structuri pentrupromovarea drepturilor omului, eliminarea tuturor formelor de discriminarerasială şi respectarea minorităţilor.

În conformitate cu Declaraţia reuniunii la vârf de la Helsinki din 1992,OSCE a întreprins mai multe misiuni oficiale şi a trimis reprezentanţi aiPreşedintelui OSCE în misiuni de anchetă, de raport, de monitorizare şi de“bune oficii”, pentru a-şi întări capacităţile de management al crizelor şi pre-venire a conflictelor. Misiuni ale OSCE au fost întreprinse în Kosovo,Sandjak, voivodina, Skopje, Georgia, Estonia, Tadjikistan, Moldova, Croaţia,Letonia, Nagorno-Karabah şi Cecenia.

În 1996 OSCE a organizat alegeri generale în Bosnia-Herţegovina con-form Acordului de pace de la Dayton, iar în septembrie 1997 au urmat alegerimunicipale. În 1997, reprezentantul preşedintelui OSCE a participat la găsi-rea unei soluţii politice pentru criza din Albania. OSCE a monitorizat alegeri-le ce au urmat. una dintre cele mai mari provocări pentru OSCE a consti-tuit-o intervenţia internaţională din Kosovo, în scopul încetării conflictului şireinstaurării păcii şi stabilităţii. Este momentul când se dezvoltă, între NATOşi OSCE. NATO a creat o forţă militară operaţională specială, pentru a ajutala evacuarea urgentă a misiunii OSCE de verificare din Kosovo, în situaţia încare aceasta era supusă riscurilor în urma escaladării conflictului.

Este evident că, în prezent, nici statele participante, luate individual, niciOSCE, în ansamblul său, ca instituţie, nu sunt în măsură să acţioneze prompt şihotărât la nevoile impuse de prevenire a conflictelor. Procesul de luare a deci-ziilor şi punerea lor în practică este anevoios şi complicat, instituţia pan-europeană fiind încă departe de a deveni o structură de armonizare rapidă apoziţiilor în spaţiul euro-atlantic.

Operaţii de stabilitate şi sprijindesfăşurate de către coaliţii de state şi/sau organizaţii

O coaliţie reprezintă o înţelegere ad-hoc între două sau mai multe naţiunipentru desfăşurarea unei acţiuni comune, de regulă, pentru o perioadă scurtăde timp. O acţiune a unei coaliţii este o acţiune multinaţională, în afara limi-


Teatre de operaţii

telor stabilite pentru o alianţă, de obicei, pentru o singură ocazie sau pentru ocooperare de durată într-un sector îngust de interes comun.

Coaliţiile, care sunt create pentru scopuri limitate şi pentru o perioadădeterminată, nu oferă planificatorilor militari aceleaşi modalităţi de abordarepolitică şi comuniune de scopuri cum sunt cele specifice unei alianţe. Astfel,planificatorii trebuie să studieze îndeaproape obiectivele politice ale fiecăruiparticipant ca o condiţie prealabilă oricărei planificări detaliate.

Din moment ce natura umană nu s-a schimbat, conflictele motivate dedispute teritoriale, religioase, politice şi economice, invocate adesea pentruoperaţiile militare desfăşurate până în prezent, vor continua să fie larg răspân-dite. Rolul armatelor în fiecare dintre aceste operaţii va varia în funcţie deaspectele politice şi militare specifice fiecărei situaţii. un alt motiv ca naţiuni-le să desfăşoare operaţii în cadrul coaliţiilor este acela că rareori o singurănaţiune poate aborda un conflict, fie şi numai politic sau militar. Operaţiile decoaliţie vor implica o abordare cuprinzătoare, care să includă alte agenţiiguvernamentale, organizaţii neguvernamentale, precum şi organizaţii interna-ţionale cu vocaţie globală sau regională. Acest amestec de capabilităţi şi legi-timitate politică face posibilă desfăşurarea unor anumite operaţii pe care o sin-gură naţiune nu ar putea sau nu ar dori să le conducă în mod unilateral.

Operaţiile coaliţiei pot fi conduse în baza unui acord încheiat între parteneriide coaliţie în temeiul unui mandat emis de Organizaţia Naţiunilor unite (ONu).Caracterul multinaţional merită o atenţie deosebită, deoarece interesele naţionale şiinfluenţa aspectelor organizaţionale pot intra în competiţie cu doctrina şi cerinţelepentru realizarea eficienţei. Consensul este dificil de realizat, iar soluţiile sunt demulte ori naţionale în caracter. Comandanţii pot aştepta ca naţiunile contributoaresă să pună pe primul plan politicile şi priorităţile naţionale, care uneori complicărealizarea efortului de coaliţie. În operaţiile coaliţiei conduse de ONu, Forţa esteangajată sub comanda unui singur comandant, numit de Secretarul general, cuacordul Consiliului de Securitate al ONu. Comandantul Forţei prezintă rapoarte,fie unui reprezentant special al Secretarului general, fie direct Secretarului general.În timp ce comandantul Forţei conduce activităţile zilnice cu largi puteri discreţio-nare, aspectele de natură politică trebuie să le prezinte pentru rezoluţie reprezentan-tului special sau Secretarului General.

Din aspectele prezentate anterior concluzionăm că specificitatea aplică-rii dreptului internaţional umanitar al conflictelor armate în cadrul coaliţiilorşi alianţelor militare are la bază o serie de elemente fundamentale comunedreptului internaţional umanitar, cum ar fi: imparţialitatea, credibilitatea, folo-

241februarie, 2011


sirea raţională şi limitată a Forţei, respectul reciproc, unitatea de comandă,transparenţa operaţiilor, libertatea de manevră a forţelor angajate şi flexibili-tatea.

BIBLIOGRAFIE

*** Carta ONu.*** Tratatul Atlanticului De Nord.*** Actul Final de la Helsinki.Bolintineanu A., Năstase A., Aurescu B. – Drept internaţional contempo-

ran, Editura All Beck, Bucureşti, 2000.Cucu Cornel – Operaţiile de menţinere a păcii – actualitate şi tendinţe,

universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, Centrul de Studii Strategice deApărare şi Securitate, Bucureşti, 2006.

Dragoman Ion – Dreptul internaţional aplicabil în conflictele armate,Editura Academiei de Înalte Studii, Bucureşti, 1993.

Geamănu G. – Drept internaţional public, E.D.P., Bucureşti, 2001.


Teatre de operaţii

Asigurarea condiţiilor privindpregătirea eficientă a militarilor şi subunităţilor, pentru desfăşurarea acţiunilorşi operaţiilor, în îndeplinireaobligaţiilor şi cerinţelor impusede misiunile asumate în cadrul Alianţei

LOCOTENENT-COLONEL MARIuS COTuN

Résumé La future guerre vu par OTAN est extrêmement diversifié, comple-

xe et fluide, qui est présenté comme une menace permanente, de sorteque la guerre permanente, générée par l'émergence et la propagationdes foyers de tension et de crise, l'action et des réactions violentes, sti-mulée par un développement particulier du terrorisme et la criminalitéorganisée, l'immigration clandestine, le trafic de drogue et l'économiesouterraine, matières premières stratégiques, y compris des compo-sants d'ADM, trafic de personnes etc. En ces conditions, l'OTAN etl'UE devrait être capable d'agir et de réagir rapidement et en toutesécurité pour prévenir la propagation des foyers de crise ou de dés-amorcer leur lutte contre le terrorisme et assurer la sécurité de sesmembres.

Cuvinte-cheie: Afganistan, apărare, batalion, colectiv, criză,dislocabil, infanterie, instrucţie, ISAF, manevră, militari, NATO, operaţionalizare, război, reconstrucţie, subunităţi, tensiuni, Zabul.

243februarie, 2011

Teatre de operaţii


R ăzboiul viitorului pe care îl are în vedere NATO este unul extremde diversificat, de complicat şi de fluid, care se prezintă sub forma

unei ameninţări continue, deci ca un război permanent, generat de apariţia şiproliferarea focarelor de tensiuni şi crize, a unor acţiuni şi reacţii violente, sti-mulate de o anume dezvoltare a terorismului şi crimei organizate, a migraţieiclandestine, economiei subterane şi traficului de droguri, de materiale strate-gice, inclusiv componentele ADM, şi de carne vie etc. În aceste condiţii, atâtNATO cât şi uE trebuie să fie în măsură să acţioneze şi să reacţioneze rapidşi sigur pentru a preveni extinderea focarelor de criză sau dezamorsarea aces-tora, pentru a combate terorismul şi a asigura securitatea membrilor săi.Armatele tuturor statelor membre trebuie să fie în măsură să îndeplineascăastfel de misiuni. De aceea, paralel cu dezvoltarea Forţei de Răspuns a NATOşi a Forţei de Reacţie Rapidă Europene, ele au obligaţia să-şi organizeze în aşafel forţele încât să poată participa la îndeplinirea tuturor misiunilor gen apă-rare colectivă. Pornind de la aceste exigenţe, atât strategiile de securitatenaţională, cât şi strategiile militare (strategii ale forţelor, strategii ale mijloa-celor şi strategii operaţionale) trebuie să se regăsească în materializarea aces-tui concept. Strategia forţelor trebuie să asigure compunerea, pregătirea şioperaţionalizarea unor structuri de forţe cu capacitate de luptă completă, gataîn orice moment de acţiune şi a unor structuri de rezervă mobilizabile rapid,potrivit principiului identităţii structurilor de pace cu cele de război.Exigenţele formulate de NATO sunt în concordanţă cu noua fizionomie amediului de securitate. Forţele nu pot fi constituite oricum, ci pentru îndepli-nirea unor misiuni precise, pentru rezolvarea unor situaţii care necesită neapă-rat folosirea lor. De aceea, NATO cere naţiunilor aliate să continue efortul dea genera forţe dislocabile cu capacitate de acţiune ridicată, dar şi forţe cu ocapacitate de luptă mai redusă, pe care le vor comanda în operaţii.

Instruirea în perioada de predislocare

În principiu, misiunile trupelor participante la misiuni, în cadrul Alianţei,în operaţiile antiteroriste pot viza: culegerea şi analizarea informaţiilor despre

Asigurarea condiţiilor privind pregătirea eficientă a militarilor şi subunităţilor pen-tru îndeplinirea obligaţiilor şi cerinţelor impuse de misiunile în cadrul Alianţei

februarie, 2011 245

structurile teroriste, bazele de antrenament, depozitele, sistemele de acţiune,reţelele de comunicaţii şi modul de conducere a acestora; protecţia unor obiec-tive importante împotriva acţiunilor teroriste şi a altor obiective de valoarestrategică; căutarea, descoperirea, atacarea şi distrugerea rapidă a structurilorşi infrastructurilor teroriste; participarea la lichidarea urmărilor atacurilor detip terorist, atunci când acestea se produc prin surprindere; acţiuni în forţă asu-pra punctelor tari ale reţelelor (structurilor şi elementelor) teroriste; participa-rea la restabilirea ordinii constituţionale când acţiunile teroriste conduc cătreseparatism pe criterii religioase, etnice şi de grup; verificarea, controlul şi con-fiscarea transporturilor de armament şi muniţie ilegale; participarea la acţiunide căutare-salvare în urma unor dezastre produse ca urmare a acţiunilor tero-riste; apărarea comunicaţiilor, obiectivelor militare şi economice dintr-o anu-mită zonă; capturarea sau nimicirea teroriştilor care acţionează ca desantaerian; escortarea, paza şi apărarea unor transporturi de personal şi echipamentmilitar; supravegherea unor obiective; căutarea şi neutralizarea minelor deorice tip; căutarea, descoperirea şi neutralizarea eventualelor arme de distruge-re în masă; executarea unor acţiuni de patrulare şi observare; participarea şidistrugerea bazelor de antrenament internaţionale şi a altor infrastructuri tero-riste; eliberarea unor ostatici; asigurarea securizării operaţiilor logistice şi aunor zone; operaţiuni de escortă a unor convoaie militare; asigurarea securită-ţii unor demnitari; asigurarea funcţionării instituţiilor guvernamentale şi pro-tecţia populaţiei; participarea la evacuarea populaţiei şi a bunurilor din zona deacţiune a teroriştilor; executarea unor demonstraţii de forţă pentru descurajareaproducerii unor acţiuni teroriste etc.

Personalul unităţilor care urmează să participe la misiuni parcurge unprogram de pregătire specifică, cu durata de trei luni, astfel încât să poatăîndeplini cerinţele impuse de misiunile şi condiţiile specifice teatrului de ope-raţii din Afganistan sau alte locaţii probabile. Instrucţia se planifică şi execu-tă conform LCEM în diferite etape, zone de dislocare.

Acţiuni executate conform planificării:– întocmirea planului de instrucţie pentru misiune, la primirea misiu-

nii pe baza LCEM pentru unităţile destinate NATO dislocabile;– actualizarea conţinutului cardurilor/booklet-urilor pe baza expe-

rienţei acumulate şi a lecţiilor învăţate rezultate în urma desfăşurării

Teatre de operaţii

misiunilor internaţionale;– solicitarea sprijinului de specialitate al u.N.Ap. şi D.M.R.u. pen-

tru traducerea limbajului de comandă şi control din limba română în limbapopulaţiei indigene din zona de operaţii;

– actualizarea bazei de date şi punerea la dispoziţia structurilor nomi-nalizate pentru a fi dislocate în teatrele de operaţii;

– solicitarea sprijinului de specialitate al J2 şi DGIA pentru furniza-rea materialelor necesare pregătirii pentru alte zone în care forţele dislo-cabile ar putea fi solicitate să participe la misiuni;

– pregătirea privind protecţia sănătăţii personalului va cuprinde şi uninstructaj sanitar privind măsurile profilactice şi antiepidemice pentru tea-trul de operaţii respectiv, realizat la Centrul de Medicină Preventivă;

– includerea în programele de pregătire pentru plecarea în misiune aantrenamentelor specifice pentru: patrulare; securitatea punctelor de con-trol trafic; identificarea (detectarea) mijloacelor explozive improvizate;operaţii în mediul urban şi în ambuscadă; controlul refugiaţilor; sprijinulpoliţiei (incluzând controlul mulţimii); abilităţi de negociere; raportareainformaţiilor; folosirea armelor neletale; folosirea în pregătire a regulilorde angajare; pregătirea pentru acordarea primului ajutor.

Desfăşurarea instrucţiei efectivelor participante la operaţia ISAF cu rol de batalion de manevră în regiunea Zabul, Afganistan

Instrucţia personalului din comanda batalionului:– însuşirea procedurilor standard de operare NATO referitoare la pri-

mirea şi însuşirea misiunii, planificarea şi conducerea operaţiilor militare,împreună cu ANSF, inclusiv prin planificare comună, trimiterea şi primi-rea rapoartelor în limbaj operaţional, raportarea despre îndeplinirea misiu-


nilor primite;– studierea, aprofundarea şi valorificarea lecţiilor învăţate rezultate în

urma participării altor unităţi la operaţiunea ISAF, precum şi folosireaexperienţei proprii acumulate în misiunile executate anterior;

– realizarea coeziunii structurii de stat major;– cunoaşterea şi îndeplinirea responsabilităţilor specifice misiunii;– perfecţionarea deprinderilor pentru participarea la conducerea

acţiunilor umanitare;– conducerea acţiunilor QRF transportate aerian şi terestru;– perfecţionarea cunoştinţelor privind acordarea asistenţei religioase,

psihologice şi conducerea activităţilor de sprijin logistic;– însuşirea caracteristicilor specifice teatrului de operaţii din

Afganistan;– perfecţionarea cunoştinţelor de limba engleză şi de comunicare în

limbajul operaţional specific teatrului de operaţii.Instrucţia comandanţilor de subunităţi:

– însuşirea TTP de stat major pentru analiza situaţiei, evaluarea ame-ninţărilor şi planificarea pregătirii subunităţilor (TLP) în vederea îndepli-nirii misiunilor în teren puternic frământat, primite prin ordinul de opera-ţii FRAGO;

– perfecţionarea deprinderilor în determinarea cursurilor probabile deacţiune ale elementelor teroriste;

– perfecţionarea deprinderilor în planificarea şi conducerea operaţii-lor tactice bazate pe informaţii;

– perfecţionarea deprinderilor în conducerea manevrei de forţe, mij-loace şi foc;

– perfecţionarea deprinderilor în utilizarea documentelor tipizate„standard” pentru conducerea subunităţilor şi raportarea situaţiei;

– studierea, aprofundarea şi valorificarea lecţiilor învăţate în urmaparticipării la misiunea ISAF;

– perfecţionarea cunoştinţelor de limba engleză şi de comunicare înlimbajul operaţional specific teatrului de operaţii.

Instrucţia forţelor:– executarea operaţiilor de nivel tactic în teren puternic frământat;

247februarie, 2011


– participarea la operaţii bazate pe informaţii, culegerea de date şiinformaţii;

– deplasarea dintr-un punct în altul al zonei din responsabilitateabatalionului de manevră;

– folosirea terenului şi exploatarea avantajelor oferite de acesta;– perfecţionarea deprinderilor privind acţiunea în FOB;– executarea focului direct, indirect şi prin intervalele forţelor proprii;– participarea la realizarea sprijinului de foc pe timpul executării ope-

raţiilor;– identificarea/ distingerea forţelor proprii;– reacţia la focul inamic;– antrenarea în folosirea mijloacelor de protecţie individuală –

EPINBC;– participarea la executarea siguranţei nemijlocite a forţelor proprii;– îndeplinirea misiunilor specifice MEDEvAC/ CASEvAC;– participarea la acţiunile de interzicere a infiltrării forţelor adverse;– participarea la misiuni de luptă, independent sau în compunerea

unor grupări de forţe (TASK FORCE) stabilite, prin ordin, de cătrecomandant;

– check point pentru personal şi vehicule;– scotocirea, descoperirea sau distrugerea ascunzătorilor pentru

armamente (CORDON & SEARCH);– participarea la acţiuni specifice CTF AEGIS QRF;– desfăşurarea acţiunilor vMO;– participarea la operaţii de ajutorare umanitare;– paza şi securitatea unor obiective şi baze militare;– executarea întrunită a patrulărilor şi a operaţiilor bazate pe informaţii;– escortare vIP şi convoaie: delegaţi ISAF, ONu, GoA;– asigurarea securităţii operaţiilor CIMIC;– securizarea accesului persoanelor şi autovehiculelor în zonele de

responsabilitate;– antrenarea în comun cu subunităţi de elicoptere;– perfecţionarea deprinderilor de lucru în reţea radio;– perfecţionarea deprinderilor mecanicilor conductori în conduce-


Teatre de operaţii

rea şi exploatarea tehnicii în condiţiile extreme ale teatrului de operaţii.Instruirea se desfăşoară modular astfel:

– pregătirea de specialitate cu personalul din structurile administrati-ve ale batalionului de manevră care va încadra grupa P.S.I.;

– pregătirea centralizată a operatorilor la mijloacele de comunicaţie,prin grija Componentei Operaţionale Terestre;

– pregătirea centralizată a personalului medical la camera de gardă aSCuMC Bucureşti, prin grija medicului-şef al SMFT;

– pregătirea şoferilor şi a echipelor de mentenanţă în conducerea şiexploatarea autovehiculului HMMWv (vAMTAC) şi a mitralierei cal.12,7 mm – DSKM;

– pregătirea EOD, C-IED şi NBC;– pregătirea personalului cu funcţii de răspundere pe linia protecţiei

informaţiilor clasificate, informaţii şi contrainformaţii;– dislocarea şi pregătirea în poligonul Cincu (inclusiv pregătirea la

elicopter: exerciţii tactice – LFX);– evaluarea acţională pe timpul etapei a II-a de simulare reală;– redislocarea şi pregătirea întrunită în garnizoana unităţii care con-

stituie nucleul de bază pentru TF;– evaluarea statică;– pregătirea întrunită;– desfăşurarea ceremoniei de plecare în misiune şi predarea conduce-

rii operaţionale.ANA TRAINING XIII a parcurs programul de pregătire astfel:

• Pregătire Faza I (pregătire specifică operaţii în sprijinul păcii);• Pregătire Faza II ( pregătire iniţială specifică TO);• Pregătire Faza III (cunoaştere armament greu infanterie – AG-7,

AG-9, Ar. 82 mm);• Pregătire Faza III A (specializare auto, comunicaţii, medical);• Pregătire Faza Iv (executarea tragerilor cu armamentul greu AG-7,

AG-9, Ar. 82 mm, Mtr. 12,7 mm de infanterie);• Pregătire Faza v (pregătire specifică şi metodică);• Pregătire Faza vI (pregătire întrunită specifică TO);• Pregătire Faza vII (modulul intercultural).

249februarie, 2011


Evaluarea îndeplinirii cerinţelor pentru ANA TRAINING XIII:• La finalul fazei I militarii au fost evaluaţi;• După faza vI personalul detaşamentului a fost evaluat asupra

cunoştinţelor dobândite în fazele II, v şi vI;• La finalul fazelor III, III A şi Iv militarii participanţi au fost, de ase-

menea, evaluaţi.La evaluarea finală comisia a ajuns la concluzia că detaşamentul este apt

pentru participarea la misiuni în afara teritoriului statului român.

Concluzii şi propuneri:

În vederea maximizării eficienţei pregătirii şi evitării efectelor colatera-le inerente executării programului pe parcursul a 10 ore (sau mai mult) zilnic,se impune executarea instrucţiei specifice în limitele programului orar normal(opt ore), pentru o perioadă de şase luni, structurată astfel:

• O lună pentru încadrarea subunităţii cu personal (vizita medicală,evaluarea psihologică şi testarea personalului privind cunoştinţele milita-re generale şi de specialitate). Tot în această perioadă să se realizeze şi pre-darea-primirea funcţiilor, astfel încât cei care iau în primire noile funcţiisă poată să relaţioneze cu cei care predau pe tot parcursul pregătirii, învederea rezolvării şi executării tuturor sarcinilor specifice funcţiilor res-pective.

• Două-trei săptămâni pentru executarea de lecţii teoretice şi practicecu privire la: monografia T.O., cunoaşterea TTP a inamicului şi a altor ele-mente care acţionează în T.O., familiarizarea cu mediul operaţional alT.O., ROE, ROI (reguli de interacţiune cu populaţia civilă şi alte elemen-te prezente în arie), lecţii de autoajutor şi prim-ajutor medical pe timpulexecutării operaţiei, pregătire C-IED.

• Trei luni instrucţie specifică, perioadă în care să se parcurgă conse-cutiv etapa instrucţie grupă, pluton şi foarte puţin etapa instrucţie compa-nie, în care să se execute instrucţie care să cuprindă întreaga gamă deacţiuni desfăşurate în TO. De asemenea, în această perioadă să fie inclusăşi perioada de instruire în comun cu partenerul american din poligonul


Teatre de operaţii

Cincu, dar cu precădere perioada de instruire în comun din Germania. Lasfârşitul acestei perioade să fie realizată coeziunea la nivel subunitate (maiales nivel pluton).

• Două la trei săptămâni perioadă de instrucţie în cadrul CILFT alSMFT din Cincu, perioadă care să cuprindă şi evaluarea subunităţilor.

• Două-trei săptămâni de concediu de odihnă. Este necesar ca pe timpul pregătirii să se urmărească alocarea unor resur-

se de timp mai generoase pentru executarea tragerilor, în special pentru celeindividuale şi la eşaloane mici (echipă, grupă). Şedinţele de tragere specificetrebuie să urmărească formarea deprinderilor pentru executarea focului dininteriorul tehnicii blindate, de pe loc şi din mers (pe timpul executării mane-vrelor), constituindu-se, totodată, şi într-un exerciţiu util de conducere a focu-lui.

Privind executarea recunoaşterilor în T.O., este indicat să se execute îndouă etape. Prima în mod obligatoriu înainte de începerea perioadei de pregă-tire (pentru orientarea instrucţiei şi abordarea problematicilor într-o viziunecât mai apropiată de cea dictată de SOP-urile din T.O. Eşalonul care executărecunoaşterea trebuie să cuprindă în componenţa sa obligatoriu componenţi aiCILFT-Cincu pentru culegerea de date şi informaţii necesare actualizării soft-urilor şi exerciţiilor ce urmează a fi executate de unităţile participante lamisiuni în cadrul Alianţei.

A doua etapă, premergătoare perioadei finale de pregătire, este menită săactualizeze imaginea despre misiunea ce urmează a fi executată şi să stabi-lească priorităţile de rezolvat (printre care şi planul de înlocuire în T.O.).

De asemenea, considerăm necesară introducerea în structura batalionuluide manevră a unei structuri EOD care să aibă în dotare mijloace RCP (RuteClearence Package), o celulă de elicoptere pentru realizarea sprijinului aeriana forţelor care desfăşoară misiuni. Aceaste structuri trebuie să aibă o dotarecorespunzătoare, întrucât batalionul românesc din TO Afganistan este „TF” şiare în responsabilitate o provincie unde există o singură cale de comunicaţieasfaltată, celelalte parcurgând terenul muntos puternic frământat şi prezentândun risc ridicat pe timpul deplasărilor în ce priveşte atacurile potenţiale cu DEI.

Este de recomandat ca, la finalul pregătirii, evaluarea structurii în vede-rea participării la misiune să fie efectuată de către o comisie mixtă, în cadrul

251februarie, 2011


unui exerciţiu final care să angreneze întreaga unitate. Cel mai bun mijloc deevaluare pentru statul major este exerciţiul de simulare SIMEX, desfăşurat pedurata a trei zile de simulare, cu activitate continuă, iar pentru subunităţi,exerciţiul de repetare a misiunii SIMFTX, la finalul căruia, pe durata a una-două zile, să se execute evaluarea.

Atât pe timpul pregătirii cât şi pe timpul executării misiunii, este necesa-ră asigurarea bazei materiale minime (aparat foto, reportofon, cameră video)pentru ofiţerul de relaţii publice, în vederea executării unei bune activităţimedia, şi de cultură şi tradiţii.

Din punct de vedere logistic, pe timpul pregătirii pentru participarea lamisiune în T.O. trebuie să se ţină cont de următoarele aspecte:

• Asigurarea tuturor bunurilor materiale necesare misiunii cu celpuţin o lună înainte de rotirea forţelor din T.O.

• Instruirea pe tehnica şi echipamentele similare celor existente înT.O. (MRAP, aparatura de vedere şi ochire pe timp de noapte, camere ter-mice, GPS, veste antiglonţ cu protecţie de nivel Iv etc.).

• Studierea defecţiunilor specifice la tehnica din T.O. şi antrenareaechipelor de mentenanţă în rezolvarea acestor cazuri particulare.

• Luarea măsurilor necesare în vederea cazării, hrănirii şi asigurăriicondiţiilor igienico-sanitare corespunzătoare pentru militarii de la altestructuri participanţi la pregătirea pentru misiune.

Caracteristică pentru operaţiile militare ale viitorului va fi combinareaposibilităţilor unei forţe şi folosirea mediului într-un cadru operaţional unic.Ele vor avea în vedere folosirea conceptului de oportunitate derivat din con-diţiile de mediu în defavoarea întrebuinţării unilaterale a capacităţilor milita-re, specifică războaielor de uzură. Aceasta este noua paradigmă a operaţiilor.Literatura de specialitate subliniază faptul că aceste caracteristici şi implica-ţiile lor au fost atent studiate şi puse în aplicare pe scară largă.

Opinăm că cele mai importante caracteristici ale operaţiilor militare pre-zente şi viitoare în noile medii operaţionale sunt:

– desfăşurarea lor cu precădere în teren complex şi mediu urban;– desfăşurarea lor în condiţiile războiului informaţional (operaţiilor

informaţionale);– desfăşurarea operaţiilor în mediul cosmic;


Teatre de operaţii

– proiectarea puterii în afara teritoriului naţional;– pierderea invulnerabilităţii teritoriului propriu;– limitări ale posibilităţilor forţelor militare;– desfăşurarea operaţiilor în condiţiile existenţei unor relaţii complexe;– impunerea regulilor de angajare;– operaţia „în direct”, cu implicarea substanţială a mass-media;– desfăşurarea operaţiilor cu resurse limitate;– mediul operaţional ambiguu;– rapiditatea operaţiilor;– mediul operaţional disimetric;– protecţia Forţei.

BIBLIOGRAFIE:

*** Hotărârea Parlamentului nr.12 din 19 septembrie 2001, privind par-ticiparea României, împreună cu statele membre NATO, la acţiuni de comba-tere a terorismului internaţional.

*** Legea nr.535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului,în: „Monitorul Oficial al României” nr.1 161/2004.

*** Strategia de Securitate Naţională a României, 2007.*** Doctrina NATO întrunită de informaţii, contrainformaţii şi securita-

te – AJP2.0.*** Doctrina pentru operaţii întrunite ale Forţelor Armate, Bucureşti,

2003, S.M.G./P.F.-3.

253februarie, 2011


*** Carta Albă a Securităţii şi Apărării, Bucureşti, 2004.*** Gândirea Militară Românească, septembrie-octombrie 2004.*** Terorismul de azi, Institutul de Studii şi Cercetări ale Terorismului,

vol. XvII-XXI, an II, 2007. Frunzeti Teodor – Acţiunile militare altele decât războiul, Editura

Militară, Bucureşti, 2001.Frunzeti Teodor – Paradigme militare în schimbare, Editura Militară,

Bucureşti, 2005.Neagoe visarion – Metode de combatere a actelor teroriste în teatrele de

operaţii, în Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice a u.N.Ap. „Carol I”, Editurau.N.Ap. „Carol I”, Bucureşti, 2007.


Teatre de operaţii

LOGISTICĂ

Sumarul rubricii:

Tendinţe ale evoluţiei managementului lanţului de aprovizionare-livrare în sistemul militar 257

Colonel Alexandru NEDELCUColonel George BOROI

Trends in the Evolution of Supply-Delivery Chain Management within Military System 266Colonel Alexandru NEDELCUColonel George BOROI

Tendinţe ale evoluţieimanagementului lanţuluide aprovizionare-livrareîn sistemul militarCOLONEL ALEXANDRu NEDELCuCOLONEL GEORGE BOROI

AbstractBoth military and civilian logistics are considered parts of the

same whole. In this respect, both military and civilian logistics haveamong their general objectives: direct support, precision and speed,coordination of delivery schedules, rapid and flexible distribution,infrastructure and equipment maintenance. In the military field, sup-ply-delivery chain management must always keep in mind the expe-rience and expertise of private sector 1.

As logistics from economic field, military logistics must be ableto ensure the delivery of any goods, at any time and whenever they areneeded for the troops. The essential difference between these two liesin the fact that military logistics has missions even during the militaryactions and what seems most important is that the spectrum of mana-ged functional areas is a little bit bigger for the military logistics.

Cuvinte-cheie: logistică, aprovizionare, mentenanţă,management.

Atât logistica militară cât şi cea civilă sunt considerate părţi compo-nente ale aceluiaşi întreg. În acest sens, atât logistica militară cât şi

cea civilă au printre obiectivele lor generale sprijinul nemijlocit, precizia şi

257februarie, 2011

rapiditatea, coordonarea graficelor de livrare, distribuţia rapidă şi fle-xibilă, mentenanţa infrastructurii şi echipamentelor. În domeniul mili-tar, managementul lanţului de aprovizionare-livrare trebuie să ţină înpermanenţă cont şi de experienţa, şi de expertiza sectorului privat1.

La fel ca şi logistica din domeniul economic, logistica militară trebuie săfie capabilă să asigure livrarea oricăror bunuri materiale, la orice moment şioricând acestea sunt necesare trupelor. Deosebirea esenţială între cele douărezidă în faptul că logistica militară are misiuni şi pe timpul desfăşurării acţiu-nilor militare, iar ceea ce ni se pare cel mai important este că spectrul dome-niilor funcţionale gestionate este sensibil mai mare pentru cea din domeniulmilitar.

Între logistica militară şi cea din domeniul economic există o serie desimilarităţi, evidenţiate în special de modul în care se asigură integrareaexpertizei sectorului privat în cadrul logisticii militare şi invers. Acest schimbpermanent de experienţă asigură construirea şi dezvoltarea unui model demanagement care conduce, de regulă, la optimizarea activităţilor care concu-ră la funcţionarea lanţului de aprovizionare-livrare: achiziţiile, aproviziona-rea, mentenanţa, respectiv distribuţia. Considerăm că managementul lanţuluide aprovizionare-livrare care funcţionează în mediul militar asigură armoni-zarea practicilor manageriale din domeniul civil cu forţa, disciplina, pregăti-rea şi viziunea globală specifică armatei2.

În mediul logistic se consideră că, indiferent de locul unde se manifestă,un management eficient al lanţului de aprovizionare-livrare poate conduce laasigurarea nevoilor în situaţii de urgenţă, prin colaborarea efectivă între mili-tari, agenţiile guvernamentale, furnizorii de servicii comerciale, agenţii eco-nomici etc3.

Acţiunile militare desfăşurate în spaţiul european şi asiatic, acţiunileumanitare declanşate de apariţia unor situaţii de urgenţă generate de calami-tăţi naturale, au demonstrat fără tăgadă necesitatea unui sistem eficient decoordonare a acţiunilor militare sau de întrajutorare la nivel global. Aspecteleprezentate scot în evidenţă necesitatea elaborării şi dezvoltării unor noi con-cepte privind managementul lanţului de aprovizionare-livrare care, în opiniaspecialiştilor, poate oferi un model al managementului lanţului de aprovizio-nare-livrare în domeniul militar.


Logistică

Tendinţele de evoluţie în domeniul managementului lanţului de aprovizio-nare-livrare, în domeniul militar, urmăresc creşterea vitezei de reacţie a structu-rilor militare în acţiunile militare de tip război sau în cele de răspuns la criză,prin măsuri eficiente, care urmăresc adaptarea la evoluţiile din mediul econo-mic dar şi necesităţi de ordin militar, care vor fi prezentate în continuare.

Standardizarea tehnicilor şi

procedurilor logistice

din domeniul militar

cu cele din mediul civil

În această direcţie, managementul lanţului de aprovizionare-livrare va finevoit să opereze cu proceduri şi date viabile, care să reziste o perioadă detimp determinată. Similitudinea acestor proceduri trebuie să asigure comple-mentaritatea acţiunilor specifice celor două domenii, astfel încât să asigure unrandament cât mai mare.

Informaţii în timp real asupra stocurilor (realizarea reţelelor bazate pesenzori) pun în evidenţă nevoia logisticii militare de a avea acces la informa-ţii în timp real, cu privire la situaţia stocurilor de materiale. Datele obţinuteasigură derularea corespunzătoare a procesului de mentenanţă şi integrareainformaţiilor legate de acţiunile de aprovizionare cu piese de schimb necesa-re echipamentelor scoase din funcţiune. Se evită astfel prelungirea procesuluide mentenanţă cu cel de „canibalizare”.

Micşorarea timpului de aşteptare pentru beneficiar exprimă tendinţalogisticii militare şi civile de eficientizare a procesului specific managemen-tului lanţului de aprovizionare-livrare, în vederea obţinerii optimului cores-punzător în materie de timp alocat procesului de achiziţie, mentenanţă şi dis-tribuţie.

Prin informatizarea reţelelor de distribuţie, în ambele domenii pot fi obţi-nute produse finite cu costuri din ce în ce mai reduse. Obţinerea unor produ-se performante pe baza tehnologiei de ultimă oră asigură operatorilor econo-mici – deci şi structurilor militare – menţinerea unui nivel scăzut al stocurilor.În ceea ce priveşte sistemul militar, această posibilitate reprezintă totuşi o

259februarie, 2011

Tendinţe ale evoluţiei managementului lanţului de aprovizionare-livrare în sistemul militar

armă cu două tăişuri. Ne exprimăm această opinie luând în considerare nece-sarul de posibilităţi de păstrare pe termen îndelungat a anumitor stocuri demateriale (infrastructura) pentru perioada de conflict militar, pe care dacă nule ai, nu le întreţii şi nu le retehnologizezi, degeaba obţii rapid produsele decare ai nevoie. Aşa cum se ştie din experienţa anterioară, în timp de război şiobţinerea produselor necesare devine o artă şi, pe măsura scurgerii timpului,este tot mai greu să completezi, respectiv să reaprovizionezi stocurile demateriale necesare trupelor.

În domeniul economic, portalurile Internet pentru licitaţii online permit, lamomentul actual, identificarea rapidă a eventualilor furnizori şi mărirea eficien-ţei procesului de achiziţii. Pe timp de pace, această capabilitate este benefică şipentru unităţile militare care pot astfel menţine un nivel optim al stocurilor fărăa se apela la stocuri excedentare ce conduc la blocarea fondurilor financiare.

O nouă tendinţă, care devine tot mai accentuată în ultima perioadă,vizează corelarea eforturilor sistemului logistic militar şi a celui comercial(economic) în domeniul managementului lanţului de aprovizionare-livrare.Astfel, se observă o colaborare tot mai strânsă între cele două domenii, îndeo-sebi la nivelul infrastructurii necesare aprovizionării/ reaprovizionării.Asistăm, în ultima perioadă, la colaborări interactive în domeniul menţionat,în special în ceea ce priveşte folosirea infrastructurii portuare şi aeroportuare,a infrastructurii de comunicaţii şi informatică. În condiţiile în care Internetulasigură accesarea unor noi proceduri în domeniul achiziţiilor şi distribuţieiîntre domeniile militar şi civil, schimbul de informaţii capătă noi valenţe.Concepte precum cele de comerţ electronic, lansare electronică a comenzilor,vânzare prin Internet sau depozitare virtuală, conduc la modificarea relaţiilordintre furnizori şi distribuitori şi chiar la redefinirea noţiunii de locul demuncă. Accesul în timp real la date privind afacerile potenţialilor furnizori şibeneficiari permite managerilor un control dinamic asupra stocurilor şi o reac-ţie rapidă la cererile pieţei4.

Referitor la punctul de vedere exprimat, se consideră că fiecare structu-ră militară poate fi gândită ca un consumator, conectat la un punct de distri-buţie centralizat, care asigură bunurile necesare funcţionării coerente a ele-mentelor componente. Pe de altă parte, sistemele moderne de transport asigu-ră o distribuţie eficientă a produselor către consumatorul final, în cazul nos-tru, luptătorul.

În mediul militar, se urmăreşte ca legătura dintre producător şi consuma-torul final (luptătorul) să fie cât mai directă, atât din raţiuni economice (cos-


Logistică

turi) dar şi pentru scurtarea timpului de ajungere a materialelor la sursă.Considerăm că, procedând de o astfel de manieră, eventualele blocaje care s-ar produce, fie pe timpul depozitării, al transportului sau al distribuţiei arputea fi evitate5.

În domeniul militar, pe linia activităţilor specifice procesului de manage-ment al lanţului de aprovizionare-livrare au fost identificate o serie de com-ponente (specifice anumitor domenii de responsabilitate ale sprijinului logis-tic) şi factori care asigură succesul în acţiunea de susţinere, respectiv autosus-ţinere a trupelor proprii. Puţin diferite (ţi) faţă de cele (cei) utilizaţi în mediuleconomic, aceste componente şi factori iau în considerare îndeplinirea misiu-nii de luptă, în timp ce în mediul economic se urmăreşte obţinerea profitului.

Atât în mediul militar cât şi în cel economic civil au fost identificateurmătoarele componente ale lanţului de aprovizionare-livrare6: producătorii;furnizorii; achiziţiile; managementul cererii (lansarea comenzilor către furni-zori); transporturile; depozitarea; consumatorul final (militarul din structurilede sprijin de luptă şi cel din unităţile combatante).

Factorii luaţi în considerare în domeniul militar ca fiind esenţiali pentruîndeplinirea misiunii de luptă de către logisticieni (asigurarea sprijinuluilogistic) vizează următoarele aspecte: nevoile consumatorului (luptătorului);tehnologiile informaţionale şi de comunicaţii; desfăşurarea forţelor armateatât pe teritoriul naţional cât şi în teatre de operaţii externe; interoperabilita-tea; reglementările specifice mediului militar; informaţiile legate de mediul încare se poartă acţiunile militare, incluzând şi pe cele referitoare la inamic;cerinţele specifice ale misiunii7.

După cum se poate observa, modelul de management al lanţului de apro-vizionare-livrare este relativ identic atât pentru mediul militar cât şi pentru celcivil, cu toate că sunt şi o serie de deosebiri esenţiale. Cele mai evidente suntcele în domeniul transporturilor şi depozitării, care indică faptul că, în dome-niul militar, o serie de componente şi echipamente pot fi utilizate în ambelesensuri, în special pentru mentenanţă şi sprijin medical. De asemenea, mente-nanţa nu este prezentă ca domeniu distinct în cadrul companiilor civile. Altediferenţe au fost identificate în factorii externi care influenţează lanţul deaprovizionare ca: interoperabilitatea crescândă între diferitele specialităţimilitare în cadrul sistemului C4I (Command, Control, Communications,Computer and Intelligence System), desfăşurarea forţelor şi cerinţele specifi-ce ale misiunii, aceşti factori fiind specifici mediului militar.

Dezvoltările viitoare în domeniul abordat urmăresc îmbunătăţirea (creş-

261februarie, 2011


terea eficienţei) unora dintre componentele lanţului de aprovizionare-livrare,care pot fi utile şi relevante atât pentru mediul economic, cât şi pentru celmilitar.

Prin reducerea stocurilor/inventarelor aflate în depozitare până la unnivel minim, concomitent cu reducerea resurselor alocate pentru întreţinere,se urmăreşte constituirea unor stocuri mobile ("on wheels supplies") şi parta-jarea cheltuielilor de întreţinere cu producătorul şi chiar cu distribuitorul, prinmenţinerea unor cantităţi de materiale în stoc, la aceştia. În acest sens, asigu-rarea pieselor de schimb se va realiza pe bază de cerere, ceea ce va contribuiatât la optimizarea procesului de distribuţie, cât şi a celui de mentenanţă.Existenţa Internetului asigură la momentul actual schimbul necesar de infor-maţii.

utilizarea la nivel ridicat a noilor tehnologii impune accesarea sistemu-lui electronic de schimb de date, care poate contribui la sporirea vitezei dereacţie în asigurarea sprijinului logistic necesar susţinerii forţelor. Prin utili-zarea sistemului electronic de schimb de date scade timpul necesar întocmiriicomenzilor şi formularelor aferente, acestea putând fi expediate concomitentoperatorilor economici implicaţi în livrarea şi transportul produselor.utilizarea sistemului electronic de schimb de date permite asigurarea directăa legăturii între centrele de distribuţie ale producătorului şi beneficiarul finalşi, ceea ce ni se pare mai important, permite eliminarea unora dintre interme-diarii care operează pe lanţul de aprovizionare-livrare. Acest aspect asigurăscurtarea timpului de reacţie între cerere şi asigurarea produselor necesareforţelor combatante.

Externalizarea anumitor servicii către agenţi economici specializaţi devi-ne extrem de benefică pentru logistica militară, în condiţiile în care existădeficit de personal specializat, când unele companii fuzionează, când opera-ţiile au căpătat un anumit grad de stabilitate sau când este necesar ca sistemullogistic propriu să parcurgă un anumit proces de transformare (cazul de faţă).

În domeniul militar, externalizarea presupune ca pe lângă creşterea vizi-bilităţii asupra necesarului de bunuri şi servicii să se asigure şi nevoia de pro-tecţie în legătură cu activităţile specifice. În acest sens, considerăm că un gradcrescut de vizibilitate induce în sistemul militar vulnerabilităţi, în special înceea ce priveşte nevoile structurilor logistice. Externalizarea a devenit o rea-litate atât în mediul economic, cât şi în cel militar, în condiţiile în care bene-ficiarul şi nevoile sale asigură funcţionarea sistemului economic. Altfel spus,prin acceptarea realităţii putem asigura cheltuirea eficientă a fondurilor aloca-


Logistică

te pentru susţinerea forţelor în acţiunile militare, atât pe teritoriul naţional, câtşi în afara acestuia.

utilizarea în comun a anumitor capabilităţi şi a punctelor comerciale deintrare/ieşire în/din ţară a produselor reprezintă o altă realitate a zilelor noas-tre. Astfel, utilizarea în comun a infrastructurii (porturi, aeroporturi şi rutecomerciale de tranzit) şi echipamentelor, indiferent cărui sector aparţin, con-tribuie la împărţirea costurilor şi deci la reducerea presiunii asupra bugeteloroperatorilor economici şi al armatei. În acest sens, capabilităţile de infrastruc-tură menţionate, aflate în administrarea autorităţilor publice, pot fi utilizate caşi coridoare de transport militar de interes strategic, pentru deplasarea trupe-lor şi echipamentelor, fără a mai fi necesară o pregătire prealabilă sau aloca-rea de fonduri suplimentare, în acest sens, în timp ce unele baze militare aerie-ne ar putea fi utilizate şi de anumiţi operatori în executarea transporturilorcivile.

În contextul menţionat, apreciem că lanţul de aprovizionare-distribuţieva trebui să fie proiectat astfel încât să depăşească anumite aspecte cu care, întrecut, s-au confruntat sistemele logistice, de genul8: lipsă de flexibilitate,lipsa informaţiilor necesare în timp real, imposibilitatea anticipării ratelor deconsum şi transfer; blocaje în transporturi, costuri ridicate de transport, cos-turi mari de depozitare, vizibilitate scăzută asupra deplasării şi mişcărilor debunuri, asigurare ineficientă a reperelor critice de-a lungul fluxului de aprovi-zionare-distribuţie şi, nu în ultimul rând, lipsă de coordonare şi dirijare în asi-gurarea infrastructurii şi a serviciilor necesare trupelor.

Din alt punct de vedere, se doreşte ca lanţul de aprovizionare-distribuţiedestinat structurilor militare să pună accentul mai rapid pe cerere decât peaprovizionare, să asigure reducerea timpului şi a costului livrării şi, nu în ulti-mul rând, optimizarea proceselor subordonate. Acest deziderat depinde înmod evident de complexitatea şi capabilităţile de predictibilitate în ceea cepriveşte procesul de planificare a operaţiei, ca şi de faptul că există structurimilitare care pot acţiona în medii diferite din punctul de vedere al complexi-tăţii situaţiei.

Alt aspect care este avut în vedere este acela că, uneori, chiar şi cele maisofisticate şi optimizate lanţuri de aprovizionare-distribuţie pot avea deficien-ţe în funcţionare cauzate de schimbările rapide din mediul de acţiune.

Pentru realizarea obiectivelor menţionate, se impun optimizarea şi inte-grarea lanţului de aprovizionare-distribuţie, astfel încât să asigure şi interope-rabilitatea cu structurile similare ale celorlalte state membre ale NATO, pen-

263februarie, 2011


tru a se asigura îndeplinirea misiunilor primite. Transformările din domeniulabordat nu pot fi realizate decât gradual, prin consensul ţărilor care contribu-ie la structura de forţe. Aceste transformări vor trebui să ia în calcul şi siste-mul logistic şi, implicit, lanţul de aprovizionare-distribuţie, prin tratarea tutu-ror componentelor şi subsistemelor sale, într-un mod integrat din punct devedere conceptual şi acţional.

Prin cele prezentate, am urmărit să scoatem în evidenţă o serie de trans-formări şi aspecte de substanţă ale logisticii militare, ale cadrului general defuncţionare a lanţului de aprovizionare-distribuţie şi, nu în ultimul rând, oparte din influenţele induse asupra sprijinului logistic al operaţiilor multina-ţionale.

Din punctul nostru de vedere, integrarea logistică şi implementarea unuilanţ de aprovizionare-distribuţie flexibil şi eficient în mediul militar nu par-curg aceeaşi cale, fiind diferite de la caz la caz, luând în considerare caracte-risticile specifice ale companiilor care acceptă să asigure bunuri şi servicii,într-un mediu de confruntare militară. Pe de altă parte, ţinând cont de costuri-le operaţionale ridicate ale unei acţiuni militare şi de cerinţele beneficiarilorpe linia serviciilor asigurate de firmele contractoare, structurile de conducerede la nivelul conducerii armatei trebuie să aibă voinţa şi puterea de a acceptaşi produce schimbări la nivel organizaţional, să îşi dezvolte capabilităţile şi,nu în ultimul rând, să cunoască modul în care poate fi redusă acţiunea facto-rilor de influenţă asupra viabilităţii şi funcţionării lanţului de aprovizionare-distribuţie, în domeniul militar.

BIBLIOGRAFIE:

Cohen Sh., Roussel, J. – Strategic Supply Chain Management, Amazoncom., 2004.

Leiphart K. L. – Creating a Military Supply Chain Management Model,uSA, 2001.

Minculete Ghe., Minculete A., Buceag G. T. – Delimitări ale manage-mentului lanţului de aprovizionare-livrare în domeniul militar, Buletinuluniversităţii Naţionale de Apărare "Carol I", Editura universităţii Naţionale


Logistică

de Apărare "Carol I", Bucureşti, 2008, p.65.Minculete Ghe., Minculete A. – Abordări moderne ale managementului

logistic, Editura universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Bucureşti,2009.

Scrieciu, L. – Determinări ale managementului lanţului de aproviziona-re-distribuţie în logistica multinaţională, în revista „Gândirea militară românească”, nr.4 /2009.

NOTE: 1 Defence Supply Chain Manual, JSP 336 (3rd edition). 2 DoD Dictionary of Military an Associated Terms – Logistics.3 Cohen Sh., Roussel, J., Strategic Supply Chain Management, Amazon com.,

2004.4 Minculete Ghe., Minculete, A., Buceag, G.T., Op.cit., p.68.5 „Global Logistics and Supply Chain Strategies”, http://www.supplychain-

brain.com/.6 Minculete Ghe., Minculete A, Buceag, G.T., Op.cit., p.69.7 Leiphart K.L., Creating a Military Supply Chain Management Model, uSA,

2001. 8 Scrieciu L., Op.cit., p.66.

265februarie, 2011


B oth military and civilian logistics are considered parts of the samewhole. In this respect, both military and civilian logistics have

among their general objectives: direct support, precision and speed, coordina-tion of delivery schedules, rapid and flexible distribution, infrastructure andequipment maintenance. In the military field, supply-delivery chain manage-ment must always keep in mind the experience and expertise of private sec-tor1.

As logistics from economic field, military logistics must be able to ensu-re the delivery of any goods, at any time and whenever they are needed for thetroops. The essential difference between these two lies in the fact that milita-ry logistics has missions even during the military actions and what seemsmost important is that the spectrum of managed functional areas is a little bitbigger for the military logistics.Between military logistics and civilian logis-tics there are a number of similarities, highlighted, in particular how to ensu-re integration of private sector expertise in military logistics and vice versa.This continuous exchange of experience ensures a management model buil-ding and developing which usually leads to optimization of those activitiesthat are involved in the supply-delivery chain: procurement, supply, mainte-nance, distribution respectively. We believe that military supply-delivery

COLONEL ALEXANDRu NEDELCu COLONEL GEORGE BOROI

Trends in the Evolution of Supply-Delivery ChainManagement within Military System


chain management ensures the harmonization of the civil managerial methodswith the force, discipline, training and global vision specific to the army2.

Within the logistics environment is considered, regardless of where itoccurs, an effective supply-delivery chain management, may fulfill the requi-rements during the emergency situations through effective cooperation amongthe military, government agencies, commercial services providers, trader, etc3.

The military actions carried out in Europe and Asia, humanitarian opera-tions caused by natural disasters or different emergency situations have pro-ven, without any doubts, the need for an effective system at the internationallevel in order to coordinate military actions or support ops, globally. The issu-es presented highlight the necessity to create and develop new concepts regar-ding supply-delivery chain management which, according to experts, can pro-vide a model for military supply-delivery chain management.

The future trends of military supply-delivery chain management focuson increasing speed reaction for military forces within military operationsduring the war or within the crisis response through efficient measures whichmay keep up with the economic environment developments.

Standardization of the military logistics techniques and procedureswith those from the civil environment. In this direction, supply-delivery chainmanagement will have to operate with procedures and reliable data to wit-hstand a certain period of time. The similarity of these procedures shouldensure complementary actions specific to both areas so that it can ensure grea-ter efficiency.

Real-time information on stocks. This highlights the need for militarylogistics to access information in real time on the stocks of materials.Acquired data from the process ensures the proper maintenance and goodinformation regarding spare parts supply for disposal. Thus, it avoids theextension of the maintenance process to the cannibalization.

Decreasing the time waiting for customer expresses the tendency ofmilitary and civilian logistics to streamline supply-delivery chain manage-ment, in order to obtain the corresponding optimum in terms of time alloca-ted to the purchase, maintenance and distribution process.

Through the computerization of distribution networks in both areas canbe obtained lower costs for the finished products. Achieving high performan-ce products based on advanced technology, provides operators, and militarystructures also, a low level of stocks. Regarding the military system, however,this possibility is double-edged weapon. We express this point of view by

267februarie, 2011

Trends in the evolution of supply-delivery chain management within military system

taking into account the need for long term storage capabilities of certainstocks of materials (infrastructure) for the military conflict period, and if youdo not have them, maintain and refurbish them quickly there is useless to getthe products you need. As it is known from previous experience, during thewartime obtaining the necessary products becomes an art and by time it is farmore difficult to fill / replenish necessary stocks of materials for the troops.

In the economic area, Internet portals for online auctions allow, at pre-sent, the rapid identification of potential suppliers and streamline procure-ment process. In peacetime, this capability is beneficial to military unitswhich can thus maintain an optimal level of stocks without resort to excessinventories that are likely to block financial funds.

A new trend that is becoming more pronounced in recent years, aimsefforts at linking the military logistics system and the commercial (economic)one in the management of the supply-delivery chain. Thus, we see an ever clo-ser cooperation between the two areas, in particular, at the infrastructure levelnecessary for supply/replenishment. We are seeing lately interactive collabo-rations in this field, particularly regarding the use of port and airport infras-tructure, communications and computing infrastructure. Given that, theInternet provides access to new procurement and distribution procedures, bet-ween military and civilian fields exchange of information takes on new mea-nings. Concepts such as electronic commerce, electronic release orders, salesvia the Internet or virtual storage, lead to changes in the relationship betweensuppliers and distributors, and even redefining the concept of employment.Real-time access to data on potential suppliers and customers businessesallows managers a dynamic control over stocks and a rapid response to mar-ket demands4.

Regarding the mentioned point of view, it is considered that every mili-tary structure can be thought of as a consumer, connected to a centralized dis-tribution point which ensures the goods necessary to a consistent operation ofthe components. On the other hand, modern transport systems ensure efficientdistribution of goods to final consumers, in our case, the warrior.

In the military environment it is desirable that the link between producerand final consumer (warrior) to be as straightforward, because of economicreasons (costs) but also for shorten the time of arrival of materials at source.We believe that by doing such a manner, any blockages that might occur eit-her during storage, transport or distribution could be avoided5.

In the military field, regarding specific activities for supply-delivery


Logistică

chain management process there have been identified a number of compo-nents (specific to certain areas of responsibility for logistics support) and fac-tors that ensure success in supporting action, namely self-supporting for owntroops. Slightly different to those used in the economic environment, thesecomponents and factors take into account the fighting mission accomplis-hment, while within economic environment we find out profit-seeking.

Both in the military and in the economic and civilian environment therewere identified the following components of the supply-delivery chain6:manufacturers, suppliers, procurement, demand management (launch ordersto suppliers), transportation, storage, final consumer (military from supportcombat structures and from combat units).

Factors taken into account in the military, as essential to carry out thefighting mission by the logisticians (providing logistical support) emphasizethe following aspects: the customer's needs (the warrior), information andcommunication technologies, deployment of armed forces both domestic andin foreign theaters of operations, interoperability; specific military regula-tions; information about the environment they are wearing military actions,including those relating to the enemy; the requirements of the mission7.

As it can be seen, model of supply-delivery chain management is relati-vely the same for both civilian and military environment although there aresome essential differences. Most obvious are those from transport and stora-ge field, which indicates that, in the military, a number of components andequipment may be used in both directions especially for maintenance andmedical support. Also, maintenance is not present as a distinct field withincivilian companies. Other differences were identified as external factorsaffecting the supply chain such as: increasing interoperability between diffe-rent military specialties in the system C4I (command, control, communica-tions, computer and intelligence system), deployment of forces and missionspecific requirements; they are specific to military field.

Future developments in the approached field are concerned to improve(increase efficiency) some of the supply-delivery chain components, whichmay be useful and relevant for both economic and military environment.

Decreasing the stocks/inventories in storage to a minimum level whilereducing the resources allocated for maintenance. It aims to build up mobilestocks (on wheels supplies) and sharing the costs of maintenance with themanufacturer and even the dealer, by keeping in stock quantities of materialsto them. In this regard, supplying spare parts will be done on request, which

269februarie, 2011


will contribute both to the optimization of the distribution and maintenance.The existence of the Internet currently provides the necessary exchange ofinformation.

using the high level of new technologies requires access to electronicdata exchange system that can help to increase speed reaction in providinglogistics support necessary to sustain forces. By using electronic data exchan-ge system, decreases the time needed to complete orders and related formsthat can be sent simultaneously to economic operators involved in the delive-ry and transport of products. using electronic data exchange system enablesdirect link between the manufacturer's distribution centers and the final bene-ficiary, and which seems more important to us, allows removal of some inter-mediaries that operate on the supply-delivery chain. This provides shorter res-ponse time between the request and providing necessary products to the com-bat forces.

Outsourcing certain specialized services to economic agents is extreme-ly beneficial to military logistics, in conditions where there is shortage of qua-lified personnel, when some companies are merging, when tasks have gaineda degree of stability when our own logistics system goes through a certainprocess of transformation (present case).

In the military, outsourcing implies that besides increasing the visibilityof the demand for goods and services, it is necessary to assure protection needalso, in relation to specific activities. In this idea, we believe that biggerdegree of visibility brings vulnerabilities within the military system, in parti-cular the needs of logistics structures. Outsourcing has become a reality bothin the economic environment and in the military, considering that the benefi-ciary and its needs assure economic system function. In other words, byaccepting the reality we can ensure efficient spending of funds allocated tosupport forces in military actions, both on the national territory and abroad.

Sharing of certain capabilities and commercial points of entry/exitin/from the country of the products is another reality of our days. Thus, sha-ring of infrastructure (ports, airports and transit trade routes) and equipment,regardless of which sector they belong, contribute to cost sharing and to redu-cing pressure on budgets of economic operators and of military also. In thisregard, listed infrastructure capabilities which are under the administration ofpublic authorities, can be used as military transport corridors of strategic inte-rest for moving troops and equipment without the need for prior training orthe allocation of additional funds, so while some air bases could be used by


Logistică

some operators in the execution of civil transport.In that context, we consider that supply-delivery chain should be desig-

ned so as to overcome certain aspects which in the past, logistical systemsfaced, such as8: lack of flexibility, lack of necessary information in real time,unable predict consumption rates and transfer, transportation blockages, hightransport costs, high costs of storage, poor visibility of the movement and themovement of goods, providing inefficient critical information over supply-delivery flow and, not least lack of coordination and guidance in providinginfrastructure and services necessary for the troops.

From another point of view, it is desirable that the supply-distributionchain for military structures to focus on demand faster than supply, to ensurereduced time and cost of delivery and, last but not least, subordinated processoptimization. This objective clearly depends on the complexity and capabili-ties of predictability in terms of planning the operation, and the fact that thereare military structures that can act in different environments thinking at thecomplexity of the situation.

Another aspect that is taken into account is that sometimes even the mostsophisticated and optimized supply-distribution chains can have functiondeficiencies caused by the rapid changes within their action environment.

To achieve those above objectives, are required to optimize and integra-te supply-distribution chain, so that to ensure interoperability with similarstructures of other NATO member states to ensure the performance is recei-ved. Transformations in the field cannot be approached only gradually, but byconsensus of contributing countries to the force structure. These changes willhave to take into account the logistics system and, therefore, supply chain dis-tribution, by treating all its components and subsystems in an integrated wayin terms of concept and action.

By the above, we sought to emphasize a series of transformations andissues of substance in military logistics, operation of the general frameworkof supply-distribution chain and not least, some of the influences induced onlogistic multinationals support operations.

From our point of view, the integration of logistics and supply-chainimplementation of a flexible and efficient distribution in the military does notgo the same way, being different from case to case, taking into account thespecific characteristics of companies that agree to provide goods and services,in a military confrontation. On the other hand, given the high operationalcosts of military action and the requirements of the beneficiaries on line ser-

271februarie, 2011


vices provided by contractors, the management of the military leadershipmust have the will and power to accept and produce changes at the organiza-tional level to develop their capabilities and, last but not least, to know howlow the action can be so that factors influencing the viability and operation ofsupply-chain distribution in the military.

NOTES:_______________________________________1 Defence supply chain manual, JSP 336 (3rd edition).2 DoD Dictionary of Military an Associated Terms - Logistics.3 Cohen, Sh., Roussel, J., Strategic supply chain management, Amazon com.,

2004.4 Minculete, Ghe., Minculete, A., Buceag, G.T., „Delimitări ale managementului

lanţului de aprovizionare-livrare în domeniul militar“, Buletinul universităţiiNaţionale de Apărare "Carol I", Editura universităţii Naţionale de Apărare "Carol I",Bucureşti, 2008, p.65-7121. Minculete, Ghe, Minculete, A., „Abordări moderne alemanagementului logistic“, Editura universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”,Bucureşti, 2009, p.68.

5 Global Logistics and Supply Chain Strategies, http://www.supplychain-brain.com

6 Minculete, Ghe., Minculete, A., Buceag, G.T., op.cit., p.69.7 Leiphart, K.L., Creating a Military Supply Chain Management Model, uSA,

2001.8 Scrieciu, L., „Determinări ale managementului lanţului de aprovizionare-distri-

buţie în logistica multinaţională“, în: „Revista Gândirea Militară Românească”,nr.4/2009, Bucureşti.


Logistică

EDUCAŢIE,INSTRUCŢIE ŞIÎNVĂŢĂMÂNT

Învăţământul militar de geniu – prezent şi perspectivă 275Locotenent-colonel ing. Vasile PETCU

Pregătirea profesională a militarilor, civililor contractuali, precum şi a soldaţilor şi gradaţilor voluntari 281Catherine PĂVĂLOIU

Leadership-ul şi performanţa în Armata Română 292Sublocotenent drd. Mitrea Ioan

Relaţia dintre societate şi armată 297Catherine PĂVĂLOIU

Bioetică ortodoxă– bioetică seculară 312Preot Constantin ŢANU

Aspecte atitudinale ale subordonaţilor şi stilul de conducere 327Maior Sorin PANCU

Necesitatea pregătirii de specialitate a militarilor, subunităţilor şi unităţilor pentru desfăşurarea acţiunilor şi operaţiilor în mediul montan 331Locotenent-colonel Răzvan COMAN

Importanţa aspectelor non-cognitive ale inteligenţei pentru adaptare 345Maior Marius NIŢULESCU

Importance of Non-Cognitive Aspects of Intelligence for Adaptation 351Major Marius NIŢULESCU

Considerente ale psihologiei moderne privind interacţiunea componentelor psihice 357Maior Marius Niţulescu

Reasons for Interaction Components of Mental in Modern Psychology 368Major Marius Niţulescu

Sumarul rubricii:

februarie, 2011 275

Résumé C’est depuis 31 août 2008 que le Centre de formation pour le

génie, EOD et la défense CBRN "Panait Donici" déroule ses activitésen forme actuelle, après avoir subordonné la Base de formation EOD,déployée en Ramnicu Valcea, et la Base de formation défense CBRNdéployé déployée dans la garnison Campulung Muscel. Processus del'éducation dont déroule dans le centre de formation, est spécialisédans les armes et les spécialités militaires présenté en armée roumai-ne de cette époque, moderne, bien intégré dans l'éducation nationale,avec sa propre identité et personnalité, compatible avec les systèmesde formation, de spécialisation et de formation du personnel militairedes armées de l'OTAN. Comme le XXIe siècle apporte avec lui lanécessité de promouvoir une croissance et la formation continue dansune nouvelle position pour assurer le renforcement des capacitéshumaines et des traits de personnalité, à tous les niveaux de son déve-loppement, à l'engagement efficace et responsable en résolvant lesproblèmes de exigences d'une société dans un changement dynamiqueet profonde, et la formation pratique-applicative militaire est à la con-fluence de l'application et l'adaptation aux normes de l'OTAN exigen-ces en matière de formation professionnelle des adultes.

Cuvinte-cheie: baze de instruire, CBRN, centre de instruire,educaţie, EOD, geniu, formare profesională, învăţământ.

LOCOTENENT-COLONEL ING. vASILE PETCu

Învăţământul militar de geniu-prezent şi perspectivă

În forma actuală, Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şiApărare CBRN „Panait Donici” funcţionează din data de

31.08.2008, având în subordine Baza de Instruire EOD, dislocată la Rm.vâlcea, şi Baza de Instruire pentru Apărare CBRN, dislocată în garnizoanaCâmpulung Muscel. Beneficiind de un corp de cadre competent şi experimen-tat, centrul are ca misiune de bază formarea, specializarea şi dezvoltarea pro-fesională în armă a personalului militar în activitate şi în rezervă, din armele/specialităţile militare Geniu, EOD şi Apărare CBRN, capabil să asigure, potri-vit funcţiilor pentru care se pregătesc, îndeplinirea misiunilor specifice, întimp de pace, în situaţii de criză şi la război, pe teritoriul naţional sau în cadrulstructurilor multinaţionale. Experienţa personalului didactic este dată şi departiciparea acestora la misiuni în afara teritoriului naţional, în cadrul acţiuni-lor Alianţei Nord-Atlantice şi ale uniunii Europene, pentru desfăşurarea ope-raţiilor de implementare a păcii în Bosnia–Hertzegovina, operaţii de stabili-tate şi sprijin – în teatrele de operaţii din Angola, Somalia, Bosnia, Kosovo,Afganistan şi Irak.

Încă de la origine, învăţământul militar de geniu a fost de o mare com-plexitate, având în componenţă mai multe specialităţi: pionieri, constructoride drumuri/poduri, pontonieri, EOD, precum şi subunităţi tehnice. Pe parcur-sul vremii, unele s-au separat, devenind arme şi specialităţi de sine-stătătoare,respectiv transmisiuni/comunicaţii şi informatică, construcţii, căi ferate –cuprinzând astăzi mari unităţi, unităţi şi subunităţi distincte, în cadrul catego-riilor de forţe armate. În prezent, procesul de învăţământ din Centrul deInstruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN „Panait Donici” este unulfinalmente de specializare militară în armele şi specialităţile prezentate,modern, performant, integrat în învăţământul naţional, cu identitate şi perso-nalitate proprie, compatibil cu sistemele de formare, specializare şi perfecţio-nare a personalului militar profesionalizat din armatele membre NATO. Cumsecolul al XXI-lea aduce cu sine necesitatea promovării susţinute şi continuea unei noi educaţii în măsură să asigure punerea în valoare a capacităţilor şitrăsăturilor personalităţii umane, pe fiecare nivel al dezvoltării sale, în vede-rea angajării eficiente şi responsabile la rezolvarea problemelor ridicate decerinţele unei societăţi aflate într-un proces dinamic şi profund de schimbare,şi învăţământul practic-aplicativ militar se găseşte la confluenţa aplicăriistandardelor NATO şi adaptarea la cerinţele formării profesionale a adulţilor.


Educaţie, instrucţie şi învăţământ

Preocupări privind modernizarea/transformareaînvăţământului militar

Procesul de învăţământ este încadrat în tendinţa firească a dezvoltăriiunei culturi instituţionale a calităţii educaţiei, în tendinţa de adaptare la schim-bările intervenite în societate şi armată. Principalele priorităţi ale acestuiasunt:

– integrarea procesului educaţional practic-aplicativ militar în cadrulnaţional de educaţie şi formare profesională;

– asigurarea calităţii în educaţie;– dezvoltarea şi promovarea de proiecte de dezvoltare a resursei umane

(militari), prin accesarea de fonduri europene.În sensul integrării procesului educaţional din Centrul de Instruire

pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN, în cadrul naţional de educaţie au fostanalizate mai multe acte normative, printre care: Legea nr.84/1995 – LegeaÎnvăţământului, Legea nr.375/2002 – pentru aprobarea OrdonanţeiGuvernului nr.129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, Ordonanţanr.102/1998 – privind formarea profesională continuă prin sistemul educaţio-nal şi acte normative referitoare la formarea profesională reglementată lanivel sectorial (Ministerul Educaţiei, Ministerul Muncii). În concordanţă cuactele enumerate, Educaţia permanentă din sistemul educaţional se realizea-ză din programe specifice, iniţiate şi organizate de instituţii publice cu acti-vitate în domeniu. Aceasta asigură în principal completarea educaţiei debază, prin educaţie recurentă sau compensatorie şi formarea profesionalăcontinuă (FPC), prin perfecţionarea pregătirii profesionale şi dobândireaunor noi calificări profesionale.

Analizând misiunea de bază a centrului – care constă în formarea, spe-cializarea şi dezvoltarea profesională în armă a personalului militar înactivitate şi în rezervă, capabil să asigure, potrivit funcţiilor pentru carese pregătesc îndeplinirea misiunilor specifice, în timp de pace, în situaţiide criză şi la război, pe teritoriul naţional sau în cadrul structurilor mul-tinaţionale, şi ţinând cont de cele prezentate, se poate concluziona fără echi-voc că procesul educaţional din această instituţie se integrează totalmen-te, din punct de vedere al misiunii şi obiectivelor, formării profesionale aadulţilor şi nu învăţământului preuniversitar (aşa cum este integrat de

277februarie, 2011

Învăţământul militar de geniu - prezent şi perspectivă

reglementările privind autoevaluarea instituţională). În acest sens, la nivelul centrului s-au iniţiat demersuri de încadrare a

proceselor de pregătire militare în standardele formării adultului, acolo undefinalităţile învăţământului militar sunt foarte aproape de programele de pregă-tire civile. Ca atare, structura de învăţământ din cadrul Centrului de Instruirepentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN a reuşit să autorizeze următoarele pro-grame de pregătire profesională:

– cursuri de calificare: curs de calificare/autorizare macaragii grupa Aşi cursul de calificare maşinist la maşini terasiere;

- cursuri de specializare: cursul de specializare formator, curs de spe-cializare coordonator formaţiune de lucru (maistru construcţii civile, indus-triale şi agricole) şi curs specializare manager al sistemelor de managementde mediu (la Baza de instruire pentru Apărare CBRN).

Cursul de specializare coordonator formaţiune de lucru (maistru con-strucţii civile, industriale şi agricole) este structurat pe două module (ModululI – iniţiere şi Modulul II – perfecţionare), care sunt parcurse în cadrul cursu-rilor de carieră pentru subofiţeri (curs avansat pentru subofiţeri în arma geniu,curs de plutonieri-majori/m.m.II în arma geniu). Astfel, la absolvirea acestorcursuri de carieră subofiţerii/maiştrii militari primesc două acte de studii: cer-tificatul de absolvire a studiilor militare, precum şi certificatul de absolvire amodulului aferent cursului autorizat CNFPA, cu antetul MinisteruluiEducaţiei, precum şi al Ministerului Muncii. Tot acest proces de încadrare acursurilor de carieră pentru subofiţeri în sistemul naţional de educaţie conti-nuă a fost posibil datorită similitudinilor dintre standardul ocupaţional„coordonator formaţiune de lucru” – aferent domeniului construcţii şi mode-lele absolventului cursurilor de carieră pentru subofiţeri şi maiştri militari dinarma geniu, care propun finalităţi educaţionale pentru comandantul de grupăsau locţiitor al comandantului de pluton.

Prin acest demers, de autorizare a progamelor de pregătire profesională,procesul de învăţământ din centru este evaluat periodic de specialişti externi,care prin rapoartele întocmite analizează îndeplinirea standardelor de calitateaferente. Ca urmare, se poate spune că întreg procesul educaţional din centrunu este unul întâmplător, ci este unul ancorat la realităţile din domeniu, darmai ales care respectă condiţiile de calitate impuse de legislaţia în domeniu.În plus, absolvenţii programelor autorizate beneficiază de recunoaşterea acte-lor de studii, precum şi a competenţelor dobândite la nivel naţional – cel puţin.

Referitor la iniţierea şi promovarea de proiecte de dezvoltare a resur-



sei umane (militari) prin accesarea de fonduri europene, a fost identifica-tă posibilitatea intervenţei în cadrul Programului Operaţional SectorialDezvoltarea Resurselor umane 2007–2013, Axa Prioritară 2 – „Corelareaînvăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”, Domeniul Major deIntervenţie 2.3 – „Acces şi participare la formare profesională continuă”.Programul se adresează numai furnizorilor de formare profesională conti-nuă – FPC, autorizaţi CNFPA (condiţie îndeplinită de centrul de instruire odată cu autorizarea cursurilor prezentate anterior) şi are ca principal obiectivpromovarea accesului angajaţilor la programele de formare profesionalăcontinuă şi promovarea beneficiilor FPC în rândul angajaţilor şi a altorgrupuri interesate.

În acest moment (ianuarie 2011), la nivelul instituţiei există în studiu unastfel de proiect, prin care se urmăreşte calificarea personalului militar (SGv)în ocupaţii deficitare la nivelul MApN, macaragii şi fochişti, sub finanţaremajoritar europeană (97%).

După cum se poate observa, principalul avantaj oferit de acest demerseste faptul că sursa principală de finanţare nu mai este MApN, ci fondurilestructurale europene. Faţă de aceasta, în plus, prin punerea în aplicare a aces-tui proiect se asigură necesarul de personal specializat al MApN, dar şi o recu-noaştere a competenţelor dobândite de către absolvenţi, în mediul civil,nemaifiind necesară reconversia profesională ulterioară. În plus, prin structu-ra de buget a proiectului se pot prevedea investiţii pentru dezvoltarea logisti-cii didactice şi a spaţiilor de cazare, în limita a 10% din totalul cheltuieliloreligibile.

Preocupări privind dezvoltarea

ofertei educaţionale

Dezvoltarea ofertei educaţionale este una din preocupările majore şi per-manente a structurii de conducere a centrului de instruire, conştientă fiind defaptul că, fără o corelare permanetă dintre aceasta şi tendinţa de dezvoltareprofesională a personalului militar, nu se poate vorbi de eficacitatea institu-ţiei. Analizând legislaţia naţională s-a constat că pentru încadrarea anumitorfuncţii (inclusiv militare) este obligatorie parcurgerea unui program de pre-gătire profesională recunoscut la nivel naţional. Printre acestea se pot aminti:

279februarie, 2011

Învăţământul militar de geniu - prezent şi perspectivă

Cadru tehnic PSI (bază Legea nr.319/2006 – privind apărarea împotrivaincendiilor);

Specialist/Inspector în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă (bazăLegea nr. 307/2006 – privind securitatea şi sănătatea în muncă);

Macaragiu, Fochist şi Responsabil cu supravegherea şi verificarea tehni-că a instalaţiilor (bază Legea nr.64/2008 – privind funcţionarea în condiţii desiguranţă a instalaţiilor sub presiune şi a instalaţiilor de ridicat).

În acest moment, pregătirea personalului militar în ocupaţiile enumeratese execută, cu preponderenţă, de către societăţi civile contracost. În acestsens, bazându-ne pe experienţa acumulată prin autorizarea de cursuri de cătreCNFPA, s-au identificat modalităţile de organizare a acestor cursuri, de cătreCentrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN, cu condiţia asigu-rării resursei umane necesare. Cum în acest moment componenta didacticăprezintă o încărcare didactică de aproximativ 120% soluţia, din punctul nos-tru de vedere, ar consta în aprobarea înfiinţării unei catedre pentru organiza-rea cursurilor care necesită condiţii speciale la organizare, în beneficiul tutu-ror structurilor MApN.

Analizând cele prezentate, se poate concluziona că la nivelul Centruluide Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN „Panait Donici”, structurade învăţământ funcţionează oportun şi eficient, astfel încât, beneficiind depersonal cu reale calităţi manageriale şi de execuţie, are capacitatea de a-şiîndeplini misiunile specifice la standardele impuse.



AbstractMilitary education involves the professional preparation of offi-

cers to lead armed forces effectively în peace and war. It aims to instillan understanding of military principles and to develop effective pat-terns of thought and communication. Military education and trainingis a process which intends to establish and improve the capabilities ofmilitary personnel. Accordingly, the principal subject areas of profes-sional military education include: the art of command (leadership);the organization and management of military forces; strategy, tactics,and logistics; military history; national security policy; the relation-ship of armed forces and society; individual analytical and communi-cation skills.

Cuvinte-cheie: civili contractuali, educaţie, educaţie permanentă, ofiţeri, soldaţi voluntari, subofiţeri, SGv.

CATHERINE PăvăLOIu

Pregătirea profesională a cadrelor militare, a civililor contractuali, precum şi a soldaţilor şi gradaţilor voluntari

281februarie, 2011


E ducaţia joacă un rol important în formarea tuturor oamenilor, a tutu-ror categoriilor sociale. un proverb românesc spune că „ai carte, ai

parte!”, aşa rezumă înţelepciunea populară (cum fiecare dintre noi trebuie săţină cont şi să nu uite) calea de urmat pentru un viitor presărat cu reuşite şimulţumiri sufleteşti, dar şi realizări materiale. Educaţia ne modelează carac-terul şi ne oferă deprinderile fără de care succesul nostru social devine foartedificil de atins, dacă nu chiar imposibil. Desigur, nu numai cadrele didacticeau un rol important în formarea sau socializarea individului, ci şi societatea,familia, precum şi autoeducaţia şi dorinţa de cunoaştere. Cariera unui individimplică multe sacrificii, la care se adaugă dorinţa acestuia de a-şi atingeobiectivul final. Astfel, în sistemul militar, educaţia joacă un rol importantpentru viitorii ofiţeri, subofiţeri, soldaţi şi gradaţi voluntari, salariaţi civili etc.

O scurtă retrospectivă a educaţiei merită a fi scrisă, deşi necesită o aten-ţie deosebită din toate punctele de vedere pentru ceea ce va fi să fie în viitor.De-a lungul timpului, sistemul educaţional a evoluat foarte mult în funcţie defactorii externi, cultură, tradiţie etc. Dacă în Antichitate „elevii” studiau dupămanuscrisele de papirus sau după tăbliţele de lut, în vremurile noastre lecţiilesunt predate după manuale tipărite pe hârtie. Însă un rol din ce în ce maiimportant în procesul de predare îl ocupă materialele didactice suplimentare:planşe, proiectoare de film şi diapozitive, videocasetofon şi altele.Instrumentul care a revoluţionat învăţământul modern este calculatorul.Apariţia Internetului, la sfârşitul secolului trecut, a creat oportunitatea de aavea acces instantaneu la informaţiile vaste deţinute în bibliotecile şi şcoliledin întreaga lume. Studenţii şi elevii pot învăţa mult mai multe lucruri, se potconsulta cu profesorii online, pot să discute cu alţi studenţi (elevi) pe anumi-te domenii sau teme şcolare, pot face schimb de materiale pentru studiu etc.Mai mult, viaţa socială şi dezvoltarea umană nu pot evolua şi prospera fără unmediu natural şi social adecvat, fără cultură, fără o şcoală, fără educaţia carepregăteşte individul pentru viaţă1, fără cadrul stabilizator al familiei, al profe-sorilor, al mediului social, chiar şi fără pace şi cooperare (din punct de vede-re al securităţii). Pacea nu poate fi autentică în afara valorilor, fără toleranţă şiresponsabilitate, fără respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor funda-mentale. Educaţia reflectă amplu „obiectivele propuse care dau şi denumireafiecărei structuri de conţinut specific, realizabile ca mod sau disciplină de stu-diu, concepută strategic în plan disciplinar, dar mai ales interdisciplinar, plu-ridisciplinar şi chiar transdisciplinar”2.



februarie, 2011 283

Astfel, domeniul educaţional, sub umbrela schimbărilor tehnologice,sociale şi culturale, are o nouă faţă, cea dominată de educaţie permanentă.Stau dovadă exemplele internaţionale în ceea ce priveşte cursul evolutiv firescal educaţiei: cererea în domeniul educaţiei continue, în ultimii 20 de ani, acrescut continuu. Nivelul de participare a populaţiei la acest tip de educaţieeste de 40% în Germania, 50% în Suedia, iar SuA şi Japonia au atins cote maimari. Chiar şi România s-a înscris pe această traiectorie. Interesul populaţieipentru educaţia continuă este vizibilă iar creşterea ofertei de cursuri, rapor-tând anul 2000 la 1998, a fost de peste 800%, în prezent situaţia economicăpoate aduce sistemul educaţional în regres, dar dorinţa individului de progresşi păstrarea valorilor, a educaţiei îi determină pe aceştia să fie optimişti şi cudorinţă de a învăţa. În general, educaţia are rolul de a forma şi integra indivi-dul în mediul social existent, al adaptării la conţinutul unei societăţi date3.

vl.Pîslaru susţine că dezvoltarea şi îmbunătăţirea, desăvârşirea, perfec-ţionarea oamenilor şi a lucrurilor este foarte importantă, iar această posibili-tate „nu este doar una implicată adaptării individului la valorile naturale,sociale, spirituale, ci reprezintă posibilitatea producerii educaţiei, confirma-tă de producerea, prin educaţie, a omului”4.

Cauzele? Interesul personal de dezvoltare, dar şi creşterea impresionan-tă a ofertei de cursuri de formare în afara sistemului educaţional.

un exemplu ar fi educaţia permanentă. Aceasta nu se leagă nici de aspec-tul calitativ al informaţiei, şi nici de nivelul vârstei. Principiul educaţiei per-manente oferă posibilitatea realizării unei educaţii profund individualizate pe„trasee proprii” de educaţie, pregătire sau formare, care sunt definite şi alesenu în raport cu un nivel de cunoştinţe predeterminat, ci mai ales în raport curitmul, necesităţile, aspiraţiile proprii fiecărui individ. Principiul educaţieipermanente ar trebui să facă posibilă articularea educaţiei adulţilor cu educa-ţia copiilor, într-un sistem coerent şi coordonat5.

Apoi, educaţia de-a lungul întregii vieţi („life long learning”, „educa-tion tout au long de la vie”) este determinată de posibilitatea oricărui individsă înveţe şi să se pregătească într-un anumit domeniu pe parcursul întregii salevieţi. Acest fapt trebuie să permită fiecăruia să facă funcţionale informaţiile şicunoştinţele, să ştie să identifice sursele, să le selecţioneze, să le ordoneze, săle gestioneze şi să le utilizeze. Educaţia trebuie să se adapteze constant lamutaţiile societăţii, fără să neglijeze transmiterea cunoştinţelor achiziţionate,a bazelor experienţei umane. Pregătirea şi educaţia indivizilor nu mai trebuiesă fie un răspuns la insuficienţele pregătirii iniţiale, ci trebuie să asigure tutu-

ror posibilitatea de a învăţa şi de a se forma de-a lungul timpului6.Punerea în practică a învăţării pe tot parcursul vieţii constituie o priori-

tate a uniunii Europene. Există două motive la fel de importante în acest sens: • Europa s-a deplasat către o economie şi o societate bazată pe cunoaşte-

re. Mai mult ca oricând, accesul la informaţii şi cunoştinţe de ultimă oră,împreună cu motivaţia şi aptitudinile de a folosi în mod inteligent acesteresurse – în nume propriu sau pentru comunitate ca întreg – devin chei pentruîntărirea competitivităţii Europei, pentru îmbunătăţirea gradului de ocupare aforţei de muncă, precum şi a gradului de adaptabilitate al acesteia.

• Totodată, europenii de astăzi trăiesc într-o lume complexă din punct devedere social şi politic. Mai mult ca oricând, indivizii doresc să-şi planificepropriile vieţi, sunt aşteptaţi să contribuie activ la viaţa societăţii şi trebuie săînveţe să accepte diversitatea culturală, etnică şi lingvistică. Educaţia, în sen-sul său larg, este cheia învăţării şi înţelegerii modului în care se pot abordaaceste provocări.

Aceste două trăsături ale schimbării socio-economice contemporane suntinterrelaţionate. Ele subliniază două scopuri ale învăţării permanente, caresunt la fel de importante: promovarea unei cetăţenii active şi promovarea ocu-pării forţei de muncă.

Ioan Ţoca consideră că „Educaţia este un profund act social prin careindividul îşi descoperă propria personalitate, prin care îşi manifestă aspiraţii-le şi idealurile sociale, nuanţând şi determinând evoluţia evenimentelor socia-le7.” Într-adevăr, componenta esenţială a vieţii sociale este procesul de educa-re a individului prin mijloacele şi metodele de transmitere a informaţiilor, pre-cum şi în concordanţă cu evoluţia societăţii şi a cerinţelor membrilor săi (indi-vidul trebuie să fie flexibil, maleabil şi eficient).

Din perspectiva filosofiei, John Dewey considera educaţia ca fiind un„mijloc remarcabil prin care este realizată unirea dintre cunoaştere şi valorilece acţionează realmente în conduita concretă8”. Însă diferenţa dintre practici-le educaţionale orientate spre un anumit scop şi „o educaţie care este condu-să orbeşte de obiceiurile şi tradiţiile ce nu au fost cercetate se poate echivalacu diferenţa dintre drumul parcurs spre un anumit scop şi unul parcurs laîntâmplare9”. Putem sublinia că autorul dezvoltă aspectul moral al societăţii,al individului de-a găsi soluţiile adecvate şi raţionale pentru a consimţi singurformarea sa educaţională întemeiată pe propria sa decizie, şi nu la întâmpla-



re. Adică a învăţa cu un scop sau la întâmplare?uNESCO, în urma unei analize, ridică problema noilor sisteme educaţio-

nale, precizând că „de la început aveau un caracter local sau regional şi întimp scurt au devenit universale, iar civilizaţia a intrat într-o criză dură, ce arela bază o mulţime de factori cu caracter ecologic, social, politic, economic,moral, demografic şi educaţional10”.

Trecând în revistă unele aspecte ale sistemului educaţional putem men-ţiona că şi în sistemul militar educaţia joacă un rol important. Astfel, atât pre-gătirea viitorilor ofiţeri, subofiţeri, soldaţi şi gradaţi voluntari, cât şi a cadre-lor civile (salariaţi civili) reprezintă esenţa principală pentru viitorul sistemu-lui militar. Educaţia militară implică normele valorice ale individului prin dis-ciplină şi rigoare ce pot fi folosite în preîntâmpinarea unor situaţii nefericiteprecum ideea jertfei de sine şi spiritul de sacrificiu pentru ţară, implicarea înactivităţi colective şi nu numai11.

Calităţile cadrelor militare (ofiţerilor, subofiţerilor, SGv) au fost recu-noscute în lume prin schimb de experienţă la nivel internaţional cu alţi ofiţeri,prin misiuni realizate în teatrele de operaţii (Afganistan, Irak etc.)

Procesul pregătirii cadrelor militare în orice armată depinde, în maremăsură, de calitatea şi performanţele activităţii formative din instituţiileinvestite cu această menire. De altfel, eficienţa pregătirii şi valoarea ce i seimprimă, nivelul la care ea trebuie să se ridice depind de calităţile acelora carevor îmbrăţişa cariera militară. Problema pregătirii este strâns legată de selec-ţionarea candidaţilor, în conformitate cu legislaţia educaţională şi cu cerinţe-le specifice fiecărei arme, precum şi cu deciziile senatului instituţiilor de învă-ţământ. După promovarea examenului de admitere, tinerii care intră în insti-tuţiile de învăţământ îşi dezvoltă calităţile intelectuale de care au nevoie pen-tru a-şi asuma responsabilităţi ca ofiţeri (subofiţeri, SGv), asigurându-şi obază solidă de pregătire pentru întreaga carieră militară, precum şi pentru spe-cializarea într-o serie de discipline sau domenii universitare. Programele teo-retice (academice), împreună cu programele de pregătire fizică şi militară,constituie modulele principale ale formării calităţilor de viitor comandant.

O evaluare pertinentă a modului de educare a viitorilor ofiţeri (subofiţeri,SGv) constă în studiul teoretic ce cuprinde o parte generală obligatorie (de

285februarie, 2011


bază), cât şi una cu teme la alegere (opţională). Această parte teoretică constăîn noţiuni esenţiale din ştiinţele fundamentale, inginerie, ştiinţele umaniste,psihologia comportamentului, ştiinţele sociale etc. Partea teoretică constituiepunctul de plecare pentru alegerea ulterioară a unui anumit domeniu de spe-cializare şi cuprinde numeroase cursuri pregătite de specialişti şi cadre mili-tare în domeniu. Asemenea programe facultative oferă multe domenii de stu-diu şi acoperă domenii ale artei militare, ştiinţei, ingineriei şi nu numai (încadrul studiilor tehnice – Internet, comunicaţii etc.) fără nicio restricţie.Despre programele militare se poate vorbi ca fiind un „aspect-cheie” al vieţiiîn pregătirea viitorilor ofiţeri (subofiţeri, SGv).

De la intrarea în şcolile militare şi, în final, în universitatea militară, stu-denţii parcurg în fiecare an tematici care îi pregătesc pentru a deveni coman-danţi. Pe toată perioada de pregătire militară studenţii învaţă executarea tra-gerilor, orientarea topografică, alpinism (pentru specializarea vânători demunte), se formează deprinderi de conducere, se desfăşoară stagiu la unităţiîn ţară şi în străinătate. Programa de pregătire fizică cuprinde un program depregătire atletică în şcoală sau în afara acesteia. Specialiştii apreciază că pro-grama, în acest domeniu, este cea mai bună din instituţiile de învăţământ dinRomânia. Absolvenţii institutului de învăţământ superior (universitateaNaţională de Apărare „Carol I”, respectiv Academia Forţelor Terestre) pri-mesc, după anii de şcolarizare, diploma care atestă pregătirea militară şi pre-gătirea superioară civilă (licenţiaţi în ştiinţe). De asemenea, cadrele militareau la baza pregătirii lor şi Legea privind apărarea naţională în care aceştia auobligaţia, printre altele, să-şi apere ţara şi cetăţenii acesteia. Pe lângă studiileaferente, cadrele militare sunt obligate să frecventeze cursuri de perfecţiona-re în institutele specifice, în funcţie de armă şi specialităţi, precum şi cursuride limbi străine.

Însă cum se face selecţia şi cum sunt informaţi viitorii studenţi? Înaintede 1989 criteriile erau cu totul diferite faţă de cele actuale. În prezent, se orga-nizează expoziţii educaţionale în cadrul cărora se pot promova ofertele şcoli-lor, liceelor, facultăţilor, universităţilor civile şi militare. O altă modalitate arfi aceea de a trimite informaţii către şcolile şi liceele civile despre oferteleeducaţiei militare în care orice viitor elev (student) îşi poate alege pentru vii-torul său o carieră militară. Mulţi dintre cetăţeni consideră cariera militară cafiind sigură şi avantajoasă pentru ei. Selecţia se face în funcţie de aptitudini-



le fiecărui individ şi pregătirea acestuia, prin examenele organizate de cătreinstitutele specializate şi de specialiştii în domeniu (psihologice, sportive, cul-tură generală, limbi străine etc.).

Conform legii, ofiţerii din România constituie categoria de personal mili-tar profesionalizat a armatei, cu pregătire universitară, care întruchipează lide-rul organizaţiei militare, purtător al valorilor, moştenirii culturale şi tradiţiilormilitare ale poporului nostru, capabil să execute şi să conducă subordonaţii laîndeplinirea misiunilor primite, să definească şi să impună standardele de pre-gătire şi comportare militară, să motiveze personalul din subordine pentruîndeplinirea misiunilor ce îi revin şi să se adapteze la schimbările specificemediului militar şi ale societăţii în ansamblu.

De asemenea, procesul de formare şi dezvoltare profesională a ofiţerilorse proiectează potrivit exigenţelor metodologice prin evoluţia şi educaţia con-tinuă ale carierei militare ce se desfăşoară pe baza unui program de studii, asi-gurând cunoştinţele, deprinderile, abilităţile şi competenţele necesare mani-festării acestora în cele trei ipostaze esenţiale ale exercitării profesiei: „să ştie,să facă, să fie”. Rolul ofiţerului este ca, prin pregătire instituţionalizată,instrucţie colectivă şi pregătire complementară, să fie un luptător bun, un spe-cialist militar în armă (serviciu, specialitate militară), un conducător deoameni şi structuri militare, un educator şi cetăţean în serviciul naţiunii.

Pregătirea instituţionalizată se realizează în instituţii militare şi civilede învăţământ adecvate atât formării individuale şi colective, cât şi pregătiriipermanente, potrivit principiilor învăţământului şi instrucţiei militare, asigu-rând astfel formarea şi dezvoltarea lor profesională pe parcursul întregii carie-re militare.

Principiile învăţământului şi instrucţiei militare care stau la baza orga-nizării şi desfăşurării procesului de formare şi dezvoltare profesională a ofiţe-rilor sunt:

– principiul priorităţii nevoilor armatei: formele de organizare, modulîn care este organizat învăţământul militar, duratele instruirii, precum şidinamica de pregătire se proiectează şi se realizează în raport cu nevoilede încadrare a structurilor armatei;

– principiul compatibilităţii cu armatele din statele membre NATO şiuE: se organizează în forme şi modalităţi compatibile cu cele din armate-le statelor membre NATO cât şi uE, urmărindu-se însuşirea procedurilorutilizate de acestea în sistemele de educaţie şi instruire în realizarea per-

287februarie, 2011


formanţelor potrivit standardelor;– principiul corelării pregătirii cu evoluţia în cariera militară: partici-

parea la un program de pregătire este strict legată de evoluţia în carieră aofiţerilor, de perspectiva numirii lor în funcţii conform competenţelor;

– principiul integrării în învăţământul naţional universitar: programe-le de pregătire cuprind disciplinele, respectiv grupurile de discipline spe-cifice specializărilor acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu încondiţiile legii, precum şi cele specifice profesiei de ofiţer; acestea sesupun procesului de evaluare academică şi acreditare potrivit standardelornaţionale şi specifice de evaluare;

– principiul pregătirii necesare şi suficiente: duratele programelor depregătire, obiectivele, conţinuturile instruirii şi strategiile didactice se pro-iectează şi realizează în strictă dependenţă cu competenţele şi capacităţilesolicitate de atribuţiile funcţionale ale postului (funcţiei) pentru care sedesfăşoară pregătirea, evitându-se situaţiile de insuficienţă sau exces înpregătire;

– principiul coerciţiei: între diferitele programe de pregătire, se stabi-lesc legături funcţionale, de completare prin succesiune şi de corelare aconţinuturilor, eliminându-se suprapunerile, reactualizările nejustificate şirepetările;

– principiul eficienţei pregătirii profesionale: se realizează prin adec-varea resurselor adecvate programelor de pregătire la obiectivele instruiriişi prin optimizarea costurilor;

– principiul complementarităţii: între pregătirea iniţială şi cea de per-fecţionare şi specializare ulterioară, prin cursuri sau alte forme de pregăti-re profesională, se slabilesc relaţii de interdependenţă şi corelare12.

Formarea ofiţerilor se realizează prin filiera directă, ce asigură parcurge-rea, în instituţiile militare de învăţământ pentru formarea ofiţerilor în activitate,a studiilor universitare pentru obţinerea licenţei în ştiinţă militară, ştiinţe ingi-nereşti, administrative sau medicale de către tinerii cu sau fără pregătire milita-ră anterioară. Tinerii care optează pentru cariera militară trebuie să îndeplineas-că criteriile de recrutare în procesul de selecţie, de către centrele zonale de selec-ţie şi orientare, apoi urmând concursul de admitere, organizat în acest scop13.



Soldaţii şi gradaţii voluntari14 constituie un corp distinct de personal mili-tar, recrutat pe bază de voluntariat şi situat la baza ierarhiei militare (recruta-rea se face în baza legii). Aceştia îndeplinesc funcţii de execuţie specifice lup-tătorilor şi specialiştilor militari, în cadrul microstructurilor tip echipă, echi-paj, post de luptă, grupă (similare), asigură exploatarea şi întreţinerea tehniciişi armamentului din dotare, şi execută paza şi apărarea obiectivelor militare.Gradaţii voluntari pot îndeplini şi funcţii de comandă la nivelul acestormicrostructuri. Aceştia sunt angajaţi pe principiul voluntariatului şi provinexclusiv din rândul cetăţenilor români.

Formarea şi dezvoltarea profesională a soldaţilor şi gradaţilor voluntariconstă în următoarele obiective:

– facilitarea integrării sociale a indivizilor în mediul militar, în con-cordanţă cu aspiraţiile lor profesionale;

– însuşirea (actualizarea) cunoştinţelor şi perfecţionarea instruiriispecifice armelor (serviciilor, specialităţilor) militare în MinisterulApărării Naţionale;

– însuşirea unor cunoştinţe şi formarea de deprinderi necesare pentruîndeplinirea atribuţiilor specifice posturilor în care urmează să fie înca-draţi.

Pregătirea acestora se realizează în cadrul programului de instruire:– modulul instruirii individuale, axat pe pregătire militară generală şi

tactică, în vederea formării deprinderilor individuale necesare protecţieiindividuale, ducerii luptei şi mânuirii armamentului (echipamentului)individual din dotare;

– modulul perfecţionării instruirii de specialitate, axat pe pregătireamilitară de specialitate specifică armelor (serviciilor, specialităţilor) mili-tare corespunzătoare categoriei de forţe ale armatei15.

Parcurgerea integrală a etapelor (modulelor) de instruire le asigură for-marea, dezvoltarea şi perfecţionarea deprinderilor de luptători şi specialiştimilitari, creşterea rezistenţei fizice şi psihice specifice acţiunilor militare încondiţii de efort, pentru a fi capabili să îndeplinească misiuni în câmpul tac-tic şi în teatrele de acţiuni militare, atât izolat, cât şi în cadrul grupurilor mili-tare16.

289februarie, 2011


BIBLIOGRAFIE

*** I.M.-3/12, Concepţia – formare, dezvoltare profesională şi utilizarea ofiţerilor în Armata României, Editura universităţii Naţionale de Apărare,Bucureşti, 2004.

*** Legea nr.384 / 2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor voluntari.*** Ordinul ministrului apărării naţionale nr.M64/2008, Instrucţiuni

pentru aplicarea prevederilor Legii nr.384/2006 privind statutul soldaţilor şigradaţilor voluntari.

*** Ordinul ministrului apărării naţionale nr.M.132/2009, Norme deselecţionare a candidaţilor pentru admiterea la cursul de formare a ofiţerilorşi subofiţerilor în activitate.

Cristea S. – Fundamentele ştiinţelor educaţiei, Editura LiteraEducaţional, Chişinău, 2003.

Dave R H. (sub redacţia) şi colaboratorii – Fundamentele educaţiei per-manente, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1991.

Dewey John – Democraţie şi educaţie, Editura Didactică şi Pedagogică,Bucureşti, 1980.

Dobrică Marian, Istrate Elena (coordonatori) – Praxiologia educaţieimilitare, Editura universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2004.

Durkheim E. – Educaţie şi sociologie, Editura Didactică şi Pedagogică,Bucureşti, 1980.

Pâslaru vl. – Principiul pozitiv al educaţiei, Editura Civitaş, Chişinău,2003.

Planchard E. – Introducere în pedagogie, Editura Didactică şiPedagogică, Bucureşti, 1976.

Ţoca Ioan – Managementul educaţional, Editura Didactică şiPedagogică, Bucureşti, 2007.

http://www.1educat.ro/mediul/dictionar.html



NOTE: 1 Durkheim E., „Educaţie şi sociologie“, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1980, pp.109-145.2 Cristea S., „Fundamentele ştiinţelor educaţiei“, Editura Litera Educaţional,

Chişinău, 2003, p.152.3 E. Planchard, „Introducere în pedagogie“, Bucureşti, Editura Didactică şi

Pedagogică, 1976.4 Pâslaru vl., „Principiul pozitiv al educaţiei“, Editura Civitaş, Chişinău, 2003,

p.51.5 Dave R H. (sub redacţia) şi colaboratorii, „Fundamentele educaţiei permanente“,

Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1991, pp.47-48.6 http://www.1educat.ro/mediul/dictionar.html7 Ioan Ţoca, „Managementul educaţional“ Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 2007.8 Dewey John, „Democraţie şi educaţie“, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1980, p.87.9 Idem.10 Cristea S., „Fundamentele ştiinţelor educaţiei“, Editura Litera Educaţional,

Chişinău, 2003, p.240.11 Marian Dobrică, Elena Istrate (coordonatori), „Praxiologia educaţiei militare“,

Editura universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2004, pp.58-61.12 I.M.-3/12, „Concepţia – formare, dezvoltare profesională şi utilizare a ofiţerilor

în Armata României“, Editura universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2004, pp.7-18.

13 Ibidem.14 O dată cu desfiinţarea serviciului militar obligatoriu în 2007 apare recrutarea pe

bază de voluntariat a personalului militar, a soldaţilor şi gradaţilor voluntari.15 Ordinul ministrului apărării naţionale nr.M.132/2009, „Norme de selecţionare a

candidaţilor pentru admiterea la cursul de formare a ofiţerilor şi subofiţerilor în activi-tate“.

16 Ibidem.

291februarie, 2011


Leadership-ul şi performanţa în Armata Română

SuBLOCOTENENT DRD. MITREA IOAN

“Un lider este un negustor de speranţe”.(Napoleon Bonaparte)

Résumé Depuis l'Antiquité, le leadership a été une préoccupation des

philosophes de l'époque, comme Platon et Socrate, qui ont discutédans leurs écrits sur le sujet du leadership. Actuellement, ce compor-tement individuel incite en discutions et analyses les personnalitésreprésentatives dans les domaines du management et du leadership.Un argument pourrait être attribuable aux changements survenus dansla société d'aujourd'hui, si le leadership est essentiel à la fois les indi-vidus et organisations, ainsi que les régions et pays dans lesquels nousvivons.

Cuvinte-cheie: leadership, lider, management, conducere.

Î ncă din Antichitate leadership-ul a fost o preocupare a filozofilor vre-mii, astfel Platon şi Socrates au dezbătut în scrierile lor tema leader-

ship-ului. În prezent, acest comportament al individului incită personalităţilereprezentative din domeniul managementului şi leadership-ului la dispute şianalize. un argument ar putea fi reprezentat de schimbările ce au intervenit însocietatea actuală; astfel, leadership-ul este atât cheia succesului indivizilor şi


organizaţiilor, cât şi a regiunilor şi ţărilor în care trăim.Deşi importanţa leadership-ului este recunoscută datorită influenţei

avute de-a lungul anilor, continuă să existe o aprigă contrazicere în ceea cepriveşte definirea clară a acestuia. În literatura de specialitate există mai multedefiniţii date leadership-ului, precum:

„Leadership-ul este procesul de influenţare a activităţilor unui grup orga-nizat pentru atingerea anumitor obiective”1;

“Leadership-ul poate fi considerat procesul (comportamentul) prin carese influenţează activitatea unui grup organizat în efortul său de a stabili şiatinge anumite scopuri”2;

“Leadership-ul presupune folosirea puterii pentru a influenţa gândurile şiacţiunile altor oameni”3.

Stogdiil concluziona că “sunt tot atâtea definiţii ale leadership-ului câtepersoane încearcă să îl definească”4.

Finalitatea unei conduceri de calitate este atingerea scopurilor organiza-ţionale. Măsura directă a eficienţei liderului este dată de performanţele orga-nizaţionale. De altfel, majoritatea liderilor primesc această etichetă şi suntrecunoscuţi ca „adevăraţi lideri” abia după ce au obţinut performanţe, şi nuînainte.

În cadrul Armatei Române, leadership-ul este prezent atât în teatrele deoperaţii din Afganistan şi Bosnia, cât şi în cadrul unităţilor din teritoriul ţării.Putem afirma că datorită abilităţilor, comandanţii, consideraţi şi lideri, au avutun aport semnificativ la îndeplinirea cu succes a tuturor misiunilor încredin-ţate.

La nivelul Armatei Române a fost promovată convingerea că o conduce-re de calitate asigură succesul unei structuri, indiferent de locul unde îşi des-făşoară activitatea, fie în ţară, fie peste hotare. Aceasta determină ofiţerii să-şi dezvolte propriile abilităţi de conducere ce le va permite să dobândească şisă menţină poziţii superioare în structura Armatei.

Liderii contează, fără doar şi poate, însă doar în anumite situaţii repre-zintă principalul factor ce determină sau influenţează performanţa organiza-ţională. unii liderii au un rol central în structurile mici, însă influenţa lorscade o dată cu dezvoltarea structurii. De exemplu, un comandant de plutonare o influenţă mare asupra plutonului pe care îl conduce, dar nu are aceeaşiinfluenţă în cadrul unui batalion.

„Liderii sunt ca noi toţi: de încredere sau înşelători, fricoşi sau viteji,generoşi sau lacomi. A presupune că toţi liderii sunt oameni buni, am fi orbi

293februarie, 2011


faţă de realităţile condiţiei umane şi ne va afecta sever scopul nostru de adeveni lideri eficienţi”5.

Liderii care nu se conformează practicilor şi cutumelor instituţiei, carenu se comportă în acord cu aşteptările celorlalţi sunt respinşi, marginalizaţi,sabotaţi şi, în ultimă instanţă, devin ineficienţi. Ei rămân la statutul de şef, darnu acced niciodată la statutul de lider.

Liderul este doar una dintre variabilele care influenţează performanţaunei structuri. Însă cât de mult contribuie liderul la această performanţă nu sepoate preciza cu exactitate. Performanţele unei structuri depind, în maremăsură, de o serie de factori care nu sunt în mod necesar controlabili, sauinfluenţabili de persoana liderului. Astfel de factori includ:

Istoria structurii (de exemplu: Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt” con-tinuă tradiţia Regimentului 15 „Dorobanţi"). Trecutul structurii, perfomanţelesale anterioare, reputaţia şi respectul de care se bucură îi influenţează foartemult accesul la resurse, precum şi reuşitele actuale şi viitoare.

Resursele structurii. Structurile care dispun de resurse materiale sub-stanţiale pot ajunge mai uşor la performanţă organizaţională, iar liderii lor potpărea mai eficienţi decât liderii unei structuri care, datorită lipsei de resurse,obţin performanţe mai slabe.

Resursele umane de care dispune. Performanţa unei structuri depindeîntr-o mare măsură de calitatea celor care lucrează în interiorul ei. Deşi lide-rul are un anumit control asupra resurselor umane, nu îşi poate alege mereuoamenii cu care să lucreze.

Putem afirma faptul că Armata Română promovează liderii care: – dau dovadă de o pregătire profesională de înalt nivel;– degajă siguranţă şi încredere în sine;– sunt corecţi şi oneşti;– fac lucrurile cu pasiune, fiind dedicaţi cauzei pe care o deservesc;– sunt capabili să îşi folosească toate energiile pentru a creşte performanţa.Liderii eficienţi nu sacrifică oamenii pentru maximizarea scopurilor, ci

încearcă în permanenţă să le împace. Ei sunt preocupaţi în egală măsură deîmputernicirea celorlalţi şi de maximizarea potenţialului pe care aceştia îl au.Aici putem evidenţia următorul citat: „Leadership-ul este arta de a mobilizape ceilalţi din jur pentru a lupta pentru nişte aspiraţii comune”6.

Îndeplinirea misiunii este cea mai importantă responsabilitate a liderilor(ofiţerilor) pentru că, în ultimă instanţă, aceasta este raţiunea pentru care se



află într-o poziţie de conducere. Din acest punct de vedere datoria lideruluieste de a se asigura că scopurile structurii din care face parte sunt atinse la unnivel maximal de calitate, şi cu o eficienţă crescută în ceea ce priveşte resur-sele folosite.

În încercarea de a se asigura că scopurile şi obiectivele instituţiei sunt înmod adecvat atinse, liderul clarifică cât mai mult posibil scopurile, aşteptări-le şi indicatorii de performanţă; stabileşte strategii şi cursuri de acţiune sauconduce procese prin care acestea sunt elaborate; organizează resursele(umane şi materiale) pentru a asigura coerenţa internă; alocă şi deleagă sar-cini; monitorizează progresele realizate; revizuieşte planurile în acord curezultatele proceselor de monitorizare; evaluează rezultatele.

În concluzie, construirea şi menţinerea spiritului de echipă şi a unui cli-mat care favorizează cooperarea şi suportul reciproc este una din sarcinile debază ale liderilor.

Liderii eficienţi se preocupă de cultivarea abilităţilor celorlalţi şi îi spri-jină pe ceilalţi în descoperirea şi realizarea maximală a propriului potenţial.Ei cultivă alţi lideri, şi nu simpli aderenţi. Aşa cum a evidenţiat şi generalulamerican George S. Patton: „Nu le spune oamenilor cum să facă bine lucruri-le; spune-le ce să facă şi lasă-i să te surprindă cu rezultatele lor”7.

Liderul, în cadrul Armatei Române, cere mai mult decât cunoştinţe, cerecuraj, perseverenţă şi o responsabilitate foarte mare. Cere muncă şi sacrificii.În unele situaţii eşti nevoit să iei deciziile cele mai dure pe care alţii nu suntcapabili să le ia, să dai dovadă de iniţiativă şi să-ţi asumi riscuri, uneori enor-me.

BIBLIOGRAFIE:Kellerman, Barbara, Bad Leadership: What it Is, How it Happens, Why

it Matters, Harvard Business School Press, 2004, Cambridge.Kouzes, J. & Posner, B., The Leadership Challenge, Jossey Bass, San

Francisco, 1995. Manolache, Ioana, Personalitate şi leadership, universitatea Naţională

de Apărare, 2006.

295februarie, 2011




„Carol I”, Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice „Strategii XXI”, Bucureşti. Patton, George S., Jr., War as I knew it, Houghton Mifflin, 1975.Pânişoară Georgeta; Pânişoară Ion Ovidiu, Motivarea eficientă.

Ghid practic, Editura Polirom, Iaşi, 2005. Rauch, C.F., & Behling, O., „Functionalism: Basis for alternate approach

to the study of leadership”, in J.G. Hunt, D.M. Hosking, C.A Schriesheim andR. Stewart (eds) Leaders and Manager: International Perspectives onManagerial Behavior and Leadership, Elmsford, New York, Pergamon Press,1984.

Stogdiil, R. M., „Leadership, Membership, and Organization”, inPsychological Bulletin, no.47/1950, PuB ID: 103-373-193.

Winston Bruce & Kathleen Patterson, „An Integrative Definition ofLeadership”, in International Journal of Leaderhip Studies, vol 1, Iss.2, 2006.

Zalenik, Abraham, Managers and Leaders: Are they Different?, HarvardBusiness Review on Leadership, no.1/1992.

NOTE: 1. C.F. Rauch, & O. Behling, 1984, „Functionalism: Basis for alternate approach

to the study of leadership“, in J.G. Hunt, D.M. Hosking, C.A Schriesheim and R.Stewart (eds) „Leaders and manager: International perspectives on managerial beha-vior and leadership“ Elmsford, New York, Pergamon Press, p.46.

2. R. M. Stogdiil, „Leadership, membership, and organization“, in PsychologicalBulletin, no.47, PuB ID: 103-373-193, 1950, pp.38-45.

3. Abraham Zalenik, „Managers and Leaders: Are they different“?, HarvardBusiness Review on Leadership, no.1, 1992, p.87.

4. R. M. Stogdiil, Op.cit., p.70.5. Barbara Kellerman, „Bad Leadership: What it Is, How it Happens, Why it

Matters“, Harvard Business School Press, Cambridge, 2004, p.26.6. J. Kouzes & B. Posner, „The Leadership Challenge“, Jossey Bass, San

Francisco, 1995, p.74. 7. George S. Patton Patton Jr., „War As I Knew It“, Houghton Mifflin, 1975, p.33.

AbstractOver time, relationship between society and the military remains

an area of interest for professionals worldwide. The military-civil rela-tionship is important and it requires careful nurturing. These relation-ships are studied depending on the culture, tradition, geographic areasand interests, etc. Also, the civil-military relationship, and specificallythe interaction between people and military, relies on the attitudes andactions of both parties.

Cuvinte-cheie: societate, armată, mişcări sociale, interese, forţă militară de mobilizare.

C ine suntem noi? Oameni. Cine sunt ei? Oameni. Astfel, societateareprezintă oamenii, cum şi armata este compusă tot din oameni.

Aceste întrebări şi răspunsuri vor evidenţia atât societatea cât şi armata, ca,apoi, să se raporteze unul la celălalt din punct de vedere al relaţionării.

Societatea, omul/individul are dorinţa de cunoaştere de sine a propriuluieu şi a „realităţii înconjurătoare, adică a mediului în care fiinţează”1 pe plansocial, „a inteligenţei umane”2, având drept suport „ansamblul organic deinformaţii disponibile într-un domeniu la un moment dat, pe fundamentulcărora omul dobândeşte libertatea de decizie şi de acţiune”3.

Pentru o bună conducere a societăţii şi nu numai presupune o legătură

CATHERINE PăvăLOIu

Relaţia dintre societate şi armată

297februarie, 2011

strânsă între oameni şi activităţile pe care le realizează pentru funcţionareasocietăţii la parametri normali. Evident aici fac apel la o bună cunoaştere afenomenelor sociale, cât şi la o înţelegere aprofundată a transformărilor înlume şi în anumite domenii ale societăţii – în întreaga activitate umană: eco-nomic, politic, militar etc. De pildă, omul transformă, corectează, ajustează şipromovează normele existente atât din punct de vedere al eficienţei, flexibili-tăţii şi valorilor tradiţionale, cât şi „pentru realizarea scopurilor sale practice,o realizare a libertăţii dincolo de limitele subiectivităţii individului”4.

Pentru conceptul de societate civilă, deşi deosebit de controversat, nuexistă o definiţie specifică, şi niciun acord stabilit vis-à-vis de acesta.Definiţiile sunt specifice fiecărei surse în parte şi, de aceea, este necesară dife-renţierea caracteristicilor esenţiale pornind de la noţiunea de civil (ca opusănoţiunii de militar), ori numai la organizaţiile non-guvernamentale (chiar dacăacestea reprezintă cea mai importantă parte a societăţii civile).

Gellner Ernest consideră că „definiţia cea mai simplă, direct şi intuitivevidentă, dar şi cu cea mai mare valoare este că societatea civilă reprezintăacel ansamblu de instituţii nonguvernamentale diverse, suficient de puternicepentru a contrabalansa statul şi care, fără a-l împiedica să-şi îndeplineascărolul de menţinere a păcii şi de a judeca imparţial cu privire la interesele majo-re, este totuşi capabil să-l împiedice să domine şi să atomizeze restul societă-ţii”5. Această perspectivă a instituţiilor nonguvernamentale nu reprezintă doaro necesitate formală, chiar mai mult decât atât, o societate civilă (grupurilemici care, în interiorul comunităţilor, oferă un cadru de socializare, recreere,discuţie, ajutorare ş.a.m.d.) şi cuprinde: grupurile de interese, create pentrususţinerea unor scopuri clare şi precise; vecinătatea, acel grup social consti-tuit în special în mediile cu orientare comunitară (sate tradiţionale, comunităţietnice), structurat pe baza unor relaţii puternice de întrajutorare şi intercu-noaştere, a unor proiecte comune de acţiune şi a unor roluri specializate; aso-ciativitatea, ce poate fi alcătuită din asociaţii locative, profesionale, recreati-ve ş.a.m.d.; mişcările sociale, definite prin acţiunile sociale provocate de gru-puri mari de oameni care se manifestă împreună deliberat, se orientează dupăaceleaşi valori şi ideologii şi folosesc aceleaşi metode în vederea realizăriiunor scopuri comune sau similare; antreprenoriatul social, bazat pe microcre-dite şi credite sociale; sfera publică deschisă, transparentă, activă în microco-munităţi şi care se dezvoltă în relaţie cu spaţiul public securizant pentru per-soana individuală; civilitatea, ca sumă de sacrificii, iniţiative, acţiuni eficien-te pe care fiecare şi le asumă pentru creşterea calităţii vieţii comunitare; fami-




februarie, 2011 299

lia, ca instituţie de bază a societăţii civile. Autorul evidenţiază substratul legă-turilor eficient create, ca fiind flexibile, specifice sau instrumentale. Mai întâi,în cadrul grupurilor mici, de interese sau în relaţiile de asociativitate sau devecinătate sunt întâlnite atât legături formale, cât şi legături informale, aces-tea îndreptându-se până la a fi organizate în ample mişcări sociale, prin efor-turile intenţionale ale grupurilor dintr-o societate, în scopul creării de noiinstituţii sau de reformare a celor existente. Specialiştii în acest domeniu con-sideră că aceste mişcări au iniţial la bază comportamente spontane, care, înurma organizării, pot să adopte un astfel de plan colectiv în scopul promovă-rii cauzelor proprii. Totodată, pentru dezvoltarea unei sfere publice, analizelerecente consideră că societatea civilă nu poate fi limitată la un cadru de viaţăpersonală, ci trebuie ca ea să aibă acces la angajamentul şi acţiunea publică,poate chiar mai mult. Din perspectiva societăţii civile nu poate lipsi dimensiu-nea etică şi, prin aceasta, orice politică faţă de strucurile asociative constitu-ie o politică publică ce este orientată către rezolvarea unor probleme de inte-res general. Fundamentul tuturor acestor instituţii intermediare între individ şistat alcătuiesc o structură complexă având la bază familia, fiind o sursă impor-tantă de organizare socială.

Aşadar, societatea civilă reprezintă sfera acţiunii unor elemente, structurişi ansambluri funcţionale având la bază coordonate ale unor sisteme de valoricivile în strânsă legătură cu democraţia şi libertatea, cu drepturile fundamen-tale ale omului şi ale comunităţii. un factor important al societăţii civile con-stă în rolul de a forma şi conserva o sferă publică autonomă, capabilă săgaranteze libertatea individuală şi să prevină sau să împiedice abuzurile statu-lui, însă trebuie să fie şi un instrument de analiză între social şi politic.

Deşi instituţia militară este o instituţie a statului, ea depăşeşte simplacondiţie de instrument al statului datorită funcţiilor pe care le are în societateşi calităţii ei de putere militară a naţiunii. De aceea, relaţia armată–societateeste una de tip special, cu numeroase valenţe şi condiţionări, ce trebuie să con-figureze un sistem credibil de securitate naţională bine înţeleasă şi tratatăcorespunzător.

Importanţa binomului relaţional armată–societate civilă reprezintăprincipalul factor potenţator al stabilităţii naţionale, ce se desfăşoară în douăsensuri: influenţa indirectă exercitată de societatea civilă asupra organismuluimilitar, ca element esenţial în garantarea păstrării de către armată a roluluiconstituţional, în asigurarea securităţii şi apărării naţionale, dar şi influenţaarmatei asupra societăţii, ca unul dintre principalii factori de socializare.

Istoria demonstrează că armata a fost şi rămâne o instituţie cvasi-univer-sală, care a generat reflecţii şi analize o dată cu trecerea timpului. Armatareprezintă „totalitatea forţelor militare ale unui stat”6, constând dintr-o„colectivitate care acţionează în vederea unui scop comun”7. Aceasta estecompusă din oameni bine pregătiţi să menţină securitatea unui stat şi să acţio-neze în situaţii critice. Mai mult, aceasta este o instituţie cu un sistem propriude organizare, conducere şi ierarhizare, a cărei activitate se desfăşoară în con-formitate cu prevederile legilor statului, regulamentelor militare, ordinelor şidispoziţiilor comandanţilor şi şefilor. Totodată, organizarea, caracterul şi evo-luţia armatei sunt determinate de tipul şi forma puterii de stat, progresele îndomeniul ştiinţei şi tehnicii, posibilităţile economice, tehnico-ştiinţifice şidemografice ale fiecărui stat, politica internă şi externă a acestuia, tradiţiile şispecificul naţional al fiecărui popor, poziţia geografică, dimensiunile şi carac-teristicile teritoriului ţării. Rolul armatei permanente presupune existenţa unuicorp de comandă profesionalizat, care organizează şi conduce trupele în con-formitate cu directivele puterii de stat, aplicarea integrală şi continuă a nor-melor vieţii şi activităţii militare, disciplina militară fermă, continuitateainstruirii şi a pregătirii educaţionale, înzestrarea cu tehnică şi armament adec-vat.

Poate curiozitatea cetăţeanului este legată de natura informaţiilor (ceeste?, cum este? etc.) – tot ceea ce este secret îl face pe individ curios şi îldetermină să vrea a cunoaşte principalele probleme ale sistemului militar(acestea dacă sunt şi în general mass-media aduce la cunoştinţă prin comuni-cate de presă şi nu numai), cum se fac recrutările, cu rigorile disciplinei mili-tare, discriminări între salariile ofiţerilor şi ale funcţionarilor publici civili,condiţiile de trai din cazărmi, implicarea unor militari în politică, implicareamilitarilor în diverse misiuni – Irak, Afganistan etc., vacuumul legislativ legatde militarii angajaţi pe bază de contract sau de constrângerile bugetare ş.a. Deasemenea, diverse tensiuni pot forma o imagine falsă cetăţeanului despre sis-temul militar şi pot aduce în prim-plan informaţii false cu privire la acestnivel, precum modul de selectare a cadrelor militare, priorităţile bugetare alesistemului, implicarea militarilor în politică, atitudinea tinerei generaţii refe-ritoare la serviciul militar, problemele de comunicare, lipsa de cultură desecuritate şi instruire a civililor ce ocupă funcţii politice, promovarea discre-ţionară a diverşilor militari etc. Mulţi dintre specialişti găsesc diverse expli-caţii legate de sistem. Aceştia consideră că generaţia veche de ofiţeri nu înţe-lege mediul politic internaţional actual (ceea ce consider a fi fals deoarece



aceştia înţeleg foarte bine demnitatea şi libertatea unui popor cu riscul de ascrie că aceştia sunt chiar naţionalişti şi sunt consideraţi de generaţia tânără cafiind depăşiţi – greşit). Cu siguranţă intervin diferenţele culturale dintre civilişi militari în privinţa percepţiei ameninţărilor externe sau misiunilor armatei.Cea mai mare problemă la nivelul civililor este determinată de încrederea însistem, în instituţii. Însă cei mai mulţi consideră că armata este una dintreinstituţiile în care populaţia are cea mai mare încredere, după biserică. Înzonele rurale cetăţenii încă au convingeri puternice că armata reprezintăcoloana vertebrală a României. Înainte de 1989 cât şi în prezent, cetăţenii dela sate consideră că sistemul militar este drumul parcurs de la adolescenţă labărbăţie, o pregătire pentru viaţă. Aşa să fie? Ori, mentalitatea omului de sata rămas ancorată în valorile reprezentate de tradiţiile cătăniei?

Carl von Clausewitz este unul dintre specialiştii care priveşte relaţia din-tre civili–militari pornind de la scopurile statului, ce reprezintă cetăţeanul,plecând de la dictonul „[…] războiul este o continuare a politicii cu alte mij-loace”8. Esenţa teoriei sale constă în faptul că războiul este văzut ca un întreg,chiar dacă scopurile şi conducerea acestuia sunt atribuite politicului iar parti-ciparea efectivă, fizică, este atribuită armatei. Specialistul consideră că războ-iul odată declanşat, politicienii urmăreau scopurile societăţii, dar folosind mij-loace militare, acestea fiind “influenţa scopului politic asupra obiectivelormilitare”9.

Max Weber analizează din punct de vedere sociologic armatele moder-ne, considerând că acestea pot fi un model pentru dezvoltarea instituţiilorbirocratice. Aici putem aminti un domeniu care a fost şi este un exemplu pen-tru sistemul civil din România: Departamentul de Comunicare şi RelaţiiPublice. Astfel, după 1989 acest domeniu s-a dezvoltat foarte mult, având unrol precis pentru a susţine sistemul militar/organizaţia militară şi a informacetăţenii cu activităţile acesteia, pe când în sistemul civil, în prezent, anumiteministere, organizaţii, chiar firme private nu au dezvoltat acest domeniu, saunu este bine pus la punct. Totodată, în viziunea autorului, în statul modern,omul se supune unor reguli ale comunităţii şi nu unor persoane, iar cadrelemilitare pot fi reprezentate ca o categorie specială a funcţionarilor, care auaceleaşi obligaţii de a se supune normelor impuse de birocraţie, puterea lorfiind legitimată de aceleaşi reguli.10 Mai mult, armata reprezintă o organizaţiece deschide drumul către viitor, fiind considerată forţa modernizatoare careproduce capacitatea de a se dezvolta şi în alte domenii, recrutându-se membridin toate clasele sociale, contribuind la formarea şi dezvoltarea conştiinţei

301februarie, 2011


naţionale11. Este evident că sunt state în care cadrele militare au fost văzute cafiind un obstacol în calea progresului social şi politic (exemplul AmericiiLatine), din cauza originii lor în clasele de proprietari rurali sau în marea bur-ghezie urbană, cât şi datorită filosofiei lor politice mult prea conservatoare12

(de fapt, au plecat de la premisa că ei sunt mai puţin educaţi, mai puţin capa-bili şi au o conştiinţă naţională mai redusă decât alte grupuri de elită13). Eibine, din fericire, aşa cum am menţionat anterior, în România nu este cazulAmericii Latine.

Se cuvine să menţionăm şi studiile realizate de către şcoala de geopoliti-că românească, în perioada interbelică (Ion Conea, Anton Golopenţia,Gheorghe Brătianu), precum şi contribuţia adusă de fondatorul Şcolii sociolo-gice de la Bucureşti, Dimitrie Gusti, prin studiul său „Ştiinţa naţiunii”14 înceea ce priveşte rolul armatei în cadrul societăţii. Însă, studiile sociologice petema relaţiilor dintre armată şi societate (civil-military relations) îşi au obâr-şia în gândirea americană15 din preajma celui de-Al Doilea Război Mondial.Harold Laswell, prin articolul „The Garrison State” (1941), se situa, la aceavreme, la confluenţa dintre sociologie militară şi sociologie politică, menţio-nând că statele naţionale au creat, în epoca modernă, armate de masă, înves-tite cu gestionarea monopolului violenţei în stat.

În 1957, Samuel P. Huntington a pus bazele teoriei relaţiilor dintre arma-tă şi societate, în care a identificat două forţe care modelează instituţiile mili-tare specifice oricărei societăţi ca fiind “un imperativ funcţional ce depindede ameninţările la adresa securităţii societăţii şi un imperativ societal prove-nind de la forţe sociale, ideologii şi instituţii dominante în societate”16. Miezulproblemei relaţiilor dintre armată şi societate reprezintă interacţiunea dintreaceste forţe, autorul considerând ca fiind problema centrală a relaţiei dintrecorpul ofiţerilor şi stat. De asemenea, acesta a conceput relaţiile dintre arma-tă şi societate ca o componentă instituţională principală a politicii de secu-ritate, considerând că rolul armatei într-o societate este discutat în termeni de„control civil”, identificat cu interesele specifice ale civililor. Pornind de laaceasta, Huntington considera că cel mai simplu mod de a reduce putereamilitarilor în stat se face prin maximizarea puterii unui anumit grup civil îndetrimentul altora (control civil subiectiv) şi este întâlnit în ţările în curs dedezvoltare. În viziunea lui, noţiunea de control civil obiectiv este opusă con-trolului civil subiectiv şi reprezintă maximizarea profesionalismului militar,făcând armata neutră pe plan politic. Acest tip de control se realizează printr-un control civil obiectiv perfect şi este nevoie de o clară separare a responsa-



bilităţilor între civili şi militari, militarii alcătuind un corp profesional ce seocupă de managementul forţei în stat, iar civilii din sfera politică, ce conducstatul având legitimitatea oferită de alegeri democratice. Trebuie avut în vede-re că modelul său teoretic a fost prezentat de către decidenţii politici de laNATO şi OSCE ţărilor din estul Europei ca tip ideal al relaţiilor dintre arma-tă şi societate, dezirabil pentru tranziţia de la patternul comunist către un tipde pattern occidental, deşi necesită o analiză detaliată şi trebuie testat în situa-ţia actuală din Europa de Est. Chiar dacă acesta percepe imperativele socialeca fiind constante în istoria Americii, rezultă că numai ameninţările externepot explica singure evoluţia relaţiilor dintre armată şi societate. În cazulEuropei de Est autorul afirmă că analiza este foarte complexă şi a privit-o caimperativ social, respectiv ideologiile şi instituţiile se caracterizează printr-oschimbare dinamică, cu influenţe serioase asupra configuraţiilor specificerelaţiilor dintre armată şi societate.

Morris Janowitz elaborează o perspectivă contrară celei a lui Huntington(viziunea contrară se referă la modul diferit în care cei doi concep rolul mili-tarului profesionist). Acesta şi-a concentrat studiile pe schimbările produse lanivelul tehnologiei, societăţii şi a misiunilor armatei, ce conduc la un rol dince în ce mai politizat pentru militarii profesionişti. Autorul consideră că supre-maţia civililor se poate realiza prin competiţia „interarme” sau competiţiapentru resurse şi influenţă, pe de-o parte, iar pe de altă parte, instituţia milita-ră este convergentă societăţii civile, profesia de militar urmând schimbărilesociale şi politice generale din societate17.

Cei doi specialişti au lăsat o moştenire remarcabilă în ceea ce priveşteparadigma relaţiilor dintre armată şi societate, respectiv cel al divergenţeisferelor civilă şi militară şi al convergenţei18 lor. Astfel, Huntington oferă oviziune statică asupra relaţiilor dintre armată şi societate (concepute în sensde pattern-uri sau configuraţii), în timp ce Janowitz are o viziune mai dinami-că.

În urma unui efort colectiv a 12 cercetători de marcă din cadrulSeminarului interuniversitar Armata şi Societatea, în frunte cu CharlesMoskos, au realizat un studiu ce pleacă de la premisa că militarul epociimoderne este asociat naşterii statului naţional din secolul nouăsprezece, cuarmate de masă, cu misiuni de a purta războaie clasice şi o cultură militarădiferită de cea a societăţii civile. Însă în epoca globalizării (postmodernă),militarul îşi pierde legăturile cu statul naţional, îndeplineşte mai multe tipuride misiuni, organizaţia militară devine preponderent formată din voluntari şi

303februarie, 2011


are o mai mare permeabilitate către valorile societăţii civile, chiar dacă cerce-tătorii se focalizează numai asupra modelului occidental iar descoperirile nuau valoarea unei schimbări de paradigmă19.

Datorită schimbării radicale, survenite de-a lungul timpului, în armatelelumii (chiar şi în armata din România), a structurii organizaţionale şi a prac-ticii manageriale, în principal ca urmare a renunţării la modelul armatei demasă, se pot identifica cinci factori determinanţi ai transformării:

– declinul armatei de masă şi trecerea la armata profesionalizată:este un proces gradual care se desfăşoară pe un interval de timp mai lung; pre-supune restructurarea şi adaptarea în conformitate cu necesităţile societăţii înschimbare a formatului şi structurii organizaţionale, a dimensiunii, a resurse-lor şi a misiunilor forţelor armate; se renunţă la încorporarea obligatorie, înfavoarea recrutării pe bază de voluntariat (acest lucru s-a întâmplat în SuA în1973, în Marea Britanie în 1967, în Danemarca, Olanda şi Belgia în 1975, înFranţa în 1990, în România 2007); tendinţa este de trecere de la o forţă mili-tară de mobilizare (mobilization force) către una permanentă (force in being),capabilă de intervenţie rapidă;

– reducerea diferenţei dintre sfera civilă şi cea militară: „civilirea”profesiei militare, concomitent cu penetrarea forţelor militare în cadrul struc-turilor sociale civile. Specialiştii în domeniu au observat o „militarizare adiplomaţiei” şi, în acelaşi timp, o „internaţionalizare” şi o „civilire” a staff-urilor militare; creşterea interdependenţei cu societatea civilă, ceea ce ar puteaduce la alterarea structurii interne a Armatei; profesionalizarea crescândă apersonalului militar ca urmare a creşterii complexităţii tehnologiei militare,dar şi inserarea considerabilă de tehnicieni civili în structurile Armatei;

– schimbarea autorităţii organizaţionale şi a tehnicii manageriale:influenţa din viaţa civilă, dar şi evoluţiile interne ale organismului militar audeterminat schimbarea radicală a bazelor de la modelul autorităţii şi impune-rii disciplinei, la o „autoritate managerială” şi o „autoritate de competenţă”(accentul este pus pe tehnicile explicative, persuasiune, expertiză şi consensde grup); la baza acestei operaţiuni organizatorice stă o idee specifică lumiicivile: autoritatea se bazează mai puţin pe rangul oficial şi pe autoritatea con-ferită de funcţie, şi mai mult pe leadership-ul personal, solidaritatea grupuluiprimar şi obţinerea efectivităţii unităţilor mai mici; este caracterizată de o dis-pută între două ideal-tipuri de conducere militară: comandantul clasic, care



simbolizează tradiţia şi gloria militară şi managerul militar, expresie a dimen-siunii ştiinţifice, instrumentale, a preparativelor militare;

– schimbarea modului de recrutare a ofiţerilor şi schimbarea pat-tern-ului carierei militare: din anii ’70 s-au remarcat două trenduri în recru-tarea personalului militar: pe de o parte, voluntariatul a dus la creşterea cali-tăţii individuale a recruţilor, iar pe de altă parte, a scăzut calitatea socială acohortelor de indivizi veniţi în Armată, comparativ cu alte corpuri profesiona-le orientate spre viaţa civilă; a apărut un concept alternativ la serviciul mili-tar, aplicabil cadrelor în rezervă sau în retragere, şi anume „a doua carieră”,ce presupune identificarea în viaţa civilă a unei a doua ocupaţii, indiferent deexistenţa pensiei permanente sau nu;

– schimbarea misiunilor armatei în funcţie de importanţa lor actuală:prevenirea războiului; păstrarea stabilităţii sociale interne şi internaţionale(peace-keeping); asistenţă militară, vehicul pentru dezvoltarea socială şinaţională (nation building), intervenţii în situaţii de urgenţă20.

S. Finer consideră că intervenţia armatei în viaţa socială se produceatunci când instituţiile politice sunt slabe şi lipsite de legitimitate, iar modulde participare depinde de principalele surse de slăbiciune la nivelul structuri-lor civile, de mobilizarea necontrolată a populaţiei şi de democratizarea vio-lenţei21.

Într-un sistem democratic, relaţia civil-militară trebuie să aibe ca bazăurmătoarele principii: armata există pentru apărarea ţării şi a intereselor ei;această apărare presupune garantarea unei arene naţionale şi internaţionale;civilii şi militarii trebuie să împărtăşească aceleaşi valori de bază; lumea civi-lă trebuie să acorde armatei autonomia necesară pentru a-şi putea îndepliniobligaţia profesională; armata are o triplă responsabilitate: reprezentativă,consultativă şi executivă22.

Astfel, în România, articolul 118, aliniatul 1 din Constituţia Românieistipulează că armata „este subordonată exclusiv voinţei poporului pentrugarantarea suveranităţii, a independenţei şi unităţii statului […]”23, precum şicontribuţia acesteia în condiţiile legii şi ale tratatelor internaţionale la „apăra-rea colectivă în sistemele de alianţă militară şi participarea la acţiuni privindmenţinerea sau restabilirea păcii”24. De asemenea, conform legii, sistemul

305februarie, 2011


militar îşi asumă dreptul de a pregăti populaţia în situaţii de risc/criză (art.118,alin. 2 şi art. 54, 55 din Constituţia României). Astfel, cetăţenii unui stat tre-buie să cunoască înainte de toate care sunt cele mai importate obligaţii legatede securitatea naţională şi, mai mult de atât, ce reprezintă armata pentru ace-ştia şi implicaţiile ei. De aceea, transparenţa sistemului (atât cât se poate) tre-buie să menţină un echilibru între cetăţean-armată-stat. Exemplele sunt mul-tiple în ceea ce priveşte activitatea armatei în diverse misiuni de menţinere apăcii, mai ales ţinând cont de faptul că România este membră NATO şi uE cudrepturi depline.

Măsurile de bază impuse prin lege sau regulamente rămân ca oportuni-tăţi pentru sistemul militar atât pentru diverse burse de cercetare ştiinţifică,cooperare ştiinţifică şi tehnologică, sprijinirea infrastructurii pentru cercetareşi ştiinţa în serviciul păcii, cât şi pentru îmbunătăţirea continuă a cooperării şicolaborării, pe cazuri şi misiuni concrete, cu celelalte componente ale sigu-ranţei naţionale. Mai mult, sistemul militar alocă timp şi acordă o importanţădeosebită pentru pregătirea cetăţenilor, care doresc să urmeze cariera de mili-tar, pentru formarea acestora, dar şi pentru pregătirea, dezvoltarea şi menţine-rea unui standard ridicat de eficienţă a cadrelor civile din sistem.

După 1989 armata României a suferit un proces de restructurare/moder-nizare, având drept scop măsurile şi acţiunile de operaţionalizare implemen-tate până în prezent, cât şi cele care urmează a fi transpuse în fapt în perioa-da următoare şi care au în vedere evoluţiile mediului de securitate din spaţiulde interes al României.

Preşedintele României, Traian Băsescu, afirmă că „toate marile realizăriale României au fost legate de armată. În ziua de astăzi, armata nu mai poatefi privită doar ca o parte a istoriei românilor, ci şi ca o parte a viitorului româ-nilor”25. Pentru acesta armata reprezintă trecutul, prezentul şi viitorul, care îşiservesc cu patriotism, profesionalism şi cu mult curaj toate îndatoririle faţă deţară şi de cetăţenii acestui stat, România. De asemenea, evidenţiază realizări-le Armatei Române în Irak şi consideră că armata a câştigat definitiv dreptulde a fi parte a construcţiei moderne a României. Totodată, preşedintele amin-teşte şi de participarea armatei în Balcanii de vest, în Afganistan (fiind unadin cele mai dificile zone) şi în zona Zabul (un batalion de manevră, ce are în



componenţă, în structura sa, în subordine, o companie americană)26.Deşi cooperarea dintre civili şi militari este un concept relativ nou în cul-

tura militară, activitatea în sine nu este un fenomen nou, astfel dobândind con-otaţii noi după anul 1990. România fiind membră NATO, relaţiile dintre civilişi militari ocupă un loc important în sfera de preocupări a organizaţiei. Rolul,printre altele, este ca forţele armate să coopereze şi să ofere sprijin autorităţi-lor centrale (locale) şi populaţiei civile în zone de conflict armat, sau în situa-ţii de producere a unor calamităţi naturale ori dezastre. O componentă impor-tantă a unei misiuni militare constă în activităţi de înlesnire a interacţiunii din-tre comandanţii forţelor din teatrele de operaţiuni militare şi societatea civilă,astfel asigurând succesul misiunii militare într-un mediu civil extrem de ete-rogen. În consecinţă, relaţiile de colaborare şi sprijin reciproc, existente saucare se stabilesc între instituţia militară, autorităţile centrale (locale), organi-zaţiile internaţionale, non-guvernamentale şi populaţia civilă, au ca scop finalîndeplinirea obiectivelor tuturor părţilor implicate.

Caracteristicile cele mai importante între sistemul civil şi militar constauîn acordarea sprijinului pentru refacerea economiei şi a infrastructurii civile,cooperarea cu o mare varietate de organizaţii nonguvernamentale sau interna-ţionale, care sunt implicate activ în zona de operaţii (uneori cooperarea dintreforţa militară şi organizaţiile non-guvernamentale poate fi dificilă, deoareceacestea din urmă au un anumit avantaj operaţional, mai ales în situaţii de asis-tenţă umanitară).

Militarii şi civilii depind unii de alţii pe durata operaţiilor de asistenţăumanitară, sprijinindu-se unii pe alţii în realizarea scopului propus, în cazul încare ambele părţi sunt decise să coopereze atâta timp cât cooperarea lor ser-veşte intereselor ambelor părţi. Chiar dacă cooperarea civililor cu militariieste deosebit de utilă în primele faze ale operaţiilor, aceştia vor beneficia deprezenţa oportună a misiunii militare, în care dispun de mijloace şi experien-ţe care vin să le suplimenteze pe cele existente27.

Într-o Românie modernă, perspectiva unor relaţii dintre militari şi civilitrebuie să fie capabilă să ia decizii eficiente pentru rezolvarea problemelor şirespectarea reciprocă a intereselor ţării, a societăţii civile.

Rolul societăţii şi a armatei este de a conlucra cu structurile implicate înadministrarea societăţii umane pentru a găsi împreună cu acestea calea idealăpentru îmbunătăţirea continuă a calităţii vieţii. De asemenea, trebuie să fie

307februarie, 2011


capabili pentru a lua atitudine şi să găsească rezolvarea într-un spectru larg deprobleme, cum ar fi aspecte legate de guvernarea unei ţări, în relaţii interna-ţionale cu alte ţări, dar şi aspecte legate de dezvoltarea economică, sănătate,învăţământ sau de protejarea mediului înconjurător în funcţie de intereselemajorităţii populaţiei. Ca urmare, societatea trebuie să fie constituită dintr-unnumăr cât mai mare de organizaţii „specializate" în mai multe domenii careprivesc organizarea şi administrarea societăţii umane. Totodată, societatea şiarmata trebuie să fie la curent cu politicile existente şi cele preconizate pen-tru domeniile lor de activitate, în aşa fel încât să supravegheze continuumodul în care politicienii şi nu numai respectă interesele majorităţii popula-ţiei în domeniile respective.

BIBLIOGRAFIEAurel v.David, Doctrine, politici şi strategii de securitate, Editura

Fundaţia România de Mâine, Bucureşti, 2008, p.21.Gellner Ernest, Condiţiile libertăţii. Societatea civilă şi rivalii ei, Editura

Polirom, Bucreşti, 1998, p.20.Dicţionarul explicativ al limbii române, lucrare elaborată în cadrul

Sectorului de lexicologie şi lexicografie al Institutului de Lingvistică „IorguIordan” de către un corpus de academicieni, eduţia a II-a, Editura universEnciclopedic, Bucureşti, 1998, p.60.

Carl von Clausewitz, Despre război, Editura Militară, 1982, pp. 609-618.Max, Weber, Wirtschaft und Gesellschaft. Grundriss der verstehenden

Soziologie, Tübingen, Mohr 1972; Max Weber, Economy and Society,university of California Press, Berkeley, 1978.

Pye, "Armies in the Process of Political Modernization" şi M.Halpern,,,Middle Eastern Armies and the New Middle Class" in Johnson (ed.), TheRole of the Military in Underdeveloped Countries; Gutteridge, MilitaryIntervention and Power in the United States, Capag. v; J.J. Johnson, TheMilitary and Society in Latin America, Stanford, California, 1964; D.Lernerşi R.D.Robinson, "Swords into Ploughshares: The Turkish Army as aModernising Force", World Politics, XII, October, 1960.

După cum sugerează I.L.Horowitz, "The Military Elites" în S.M.Lipsetşi A.Solari (ed.), Elites in Latin America, armata poate fi o forţă conservatoa-



re sau radicală modernizatoare în funcţie de circumstanţele speciale din fieca-re ţară în parte. Compoziţia elitei militare a fost puternic ,,urbanizată" înmajoritatea ţărilor latino-americane, deşi, din acest punct de vedere, a urmatşi nu a precedat celelalte elite. Militarii au sprijinit reformele radicale – dardeseori doar în măsura în care acestea erau necesare pentru dezvoltarea uneieconomii tip laissez-faire. În general, sugerează Horowitz, fără implicareaarmatei, „aproape fiecare republică latino-americană s-ar situa politic mai lastânga faţă de punctul unde este acum". Ibidem, p.147.

A.R.Zolberg, "Military Intervention in the New States of TropicalAfrica", in H.Bienan (ed.), The Military Intervenes, New York, Russell SageFoundation, 1968.

A.R.Luckham, The Nigerian Military: A Sociological Analysis ofAuthority and Revolt, 1960-1967, Cambridge, manuscris.

Dimitrie Gusti, Ştiinţa naţiunii, în Sociologia militans, Editura FundaţiaRegele Mihai I, 1946, p.186-245. Pentru prezentarea şcolii de geopolitică veziI.Bădescu, D.Dungaciu, Sociologia şi geopolitica frontierei, Editura FloareAlbastră, Bucureşti, 1995.

Bernard Boene, Social Science Research, War and the Military in theUnited States, in G. Kummel/A. D. Prufert (eds.), Military Sociology, Baden-Baden, 2000, pp.149-210.

Samuel P.Huntington, The Soldier and the State - The Theory andPolitics of Civil-Military Relations, vintage Books Publishing, 1957.

M.Janowitz, The Professional Soldier - A Social and Political Portrait,London, Colier-Macmillan ltd, 1960.

Charles Moskos, John Allen Williams, David Segal, The PostmodernMilitary, Oxford university Press, 2000.

Sava Nicu Ionel; Tibil, Gheorghe şi Zulea, Marian, Armata şi societatea.Culegere de texte de sociologie militară, Editura Info-Team, Bucureşti, 1998.

S. E. Finer, The Man on Horseback. The Role of the Military in Politics,New York, Fred A. Praeger.

Snider Don, Robert Lewis, The civilian–military gap and professionalmilitary education at the precommissioning level, in “Armed Forces &Society”, 27 (2), 2001.

Constituţia României, Editura Best Publishing România, 2006.http://www.ps2.ro/Pagini/Stirea_zilei/04_Evenimente/2009/10/23/19.htmlwww.globalsecurity.org/military/ops/saso.htm

309februarie, 2011


NOTE: 1 Aurel v. David, Doctrine, politici şi strategii de securitate, Editura Fundaţia

România de Mâine, Bucureşti, 2008, p.21.2 Ibidem.3 Ibidem.4 Miroş Liubomira, Etica neotomistă, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1969, p.141.5 Ibidem.6 Dicţionarul explicativ al limbii române, lucrare elaborată în cadrul Sectorului de

lexicologie şi lexicografie al Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan” de către un cor-pus de academicieni, eduţia a II-a, Editura univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998, p.60.

7 Ibidem.8 Carl von Clausewitz, Despre război, Editura Militară, 1982, pp. 609-618.9 Ibidem.10 Max, Weber, Wirtschaft und Gesellschaft. Grundriss der verstehenden

Soziologie, Tübingen, Mohr,1972; Max Weber, Economy and Society, university ofCalifornia Press, Berkeley, 1978.

11 Pye, "Armies in the Process of Political Modernization" şi M. Halpern, ,,MiddleEastern Armies and the New Middle Class" in Johnson (ed.), The Role of the Militaryin underdeveloped Countries; Gutteridge, Military Intervention and Power in theunited States, Capag. v; J.J.Johnson, The Military and Society in Latin America,Stanford, California, 1964; D.Lerner şi R.D.Robinson, "Swords into Ploughshares:The Turkish Army as a Modernising Force", World Politics, XII, October, 1960.

12 După cum sugerează I.L.Horowitz, "The Military Elites" in S.M.Lipset şiA.Solari (ed.), Elites in Latin America, armata poate fi o forţă conservatoare sau radi-cală modernizatoare în funcţie de circumstanţe speciale din fiecare ţară în parte.Compoziţia elitei militare a fost puternic ,,urbanizată" în majoritatea ţărilor latino-americane, deşi, din acest punct de vedere, a urmat şi nu a precedat celelalte elite.Militarii au sprijinit reformele radicale – dar deseori doar în măsura în care acesteaerau necesare pentru dezvoltarea unei economii tip laissez-faire. În general, sugereazăHorowitz, fără implicarea armatei, ,,aproape fiecare republică latino-americană s-arsitua politic mai la stânga faţă de punctul unde este acum". Ibidem, p. 147.

13 A.R. Zolberg, "Military Intervention in the New States of Tropical Africa", înH.Bienan (ed.), The Military Intervenes, New York, Russell Sage Foundation, 1968,consideră că este lipsit de sens să vedem armata ca fiind mai ataşată de ideea moder-



nităţii sau de valorile organizaţionale mai mult decât oricare alt grup din societăţileafricane. vezi, de asemenea, datele despre structura de aptitudini în armata Nigeriei încartea autorului: A. R. Luckham, The Nigerian Military: A Sociological Analysis ofAuthority and Revolt, 1960-1967, Cambridge, manuscris.

14 Dimitrie Gusti, Ştiinţa naţiunii, în Sociologia militans, Editura Fundaţia RegeleMihai I, 1946, pp. 186-245. Pentru prezentarea şcolii de geopolitică vezi I. Bădescu,D. Dungaciu, Sociologia şi geopolitica frontierei, Editura Floare Albastră, Bucureşti,1995.

15 Pentru o analiză comprehensivă a istoriei sociologiei militare, a acelei america-ne în special, vezi Bernard Boene, Social Science Research, War and the Military inthe united States” în G. Kummel/A. D. Prufert (eds.), Military Sociology, Baden-Baden, 2000, pp. 149-210.

16 Samuel P. Huntington, The Soldier and the State - The Theory and Politics ofCivil-Military Relations, vintage Books Publishing, 1957, p.2.

17 vezi M. Janowitz, The Professional Soldier - A Social and Political Portrait,London, Colier-Macmillan ltd, 1960.

18 Pentru o prezentare comprehensivă a teoriei relaţiilor civil-militare, a operei luiHuntington şi Janowitz în particular, puteţi consulta antologia Armata şi societatea,coordonată de I.N. Sava, G. Tibil şi M. Zulean, apărută la Editura Info-Team, 1998.Dezbaterile pe tema convergenţei sau divergenţei sferelor continuă în revista ArmedForces and Society (vezi R. Schiff şi J. Burk, în special vol.22, 1995).

19 vezi Charles Moskos, John Allen Williams, David Segal, The PostmodernMilitary, Oxford university Press, 2000.

20 Cf. Sava Nicu Ionel; Tibil, Gheorghe şi Zulea, Marian, Armata şi societatea.Culegere de texte de sociologie militară, Editura Info-Team, Bucureşti, 1998, pp. 256-259.

21 S. E. Finer, The Man on Horseback. The Role of the Military in Politics, NewYork, Fred A. Praeger.

22 Snider Don, Robert Lewis, The civilian–military gap and professional militaryeducation at the precommissioning level, in “Armed Forces & Society”, 27 (2), 2001,pp. 249–272.

23 Constituţia României, Editura Best Publishing România, 2006, p.42.24 Ibidem.25 http://www.ps2.ro/Pagini/Stirea_zilei/04_Evenimente/2009/10/23/19.html26 Ibidem.27 www.globalsecurity.org/military/ops/saso.htm

311februarie, 2011


Bioetică ortodoxă– bioetică seculară

PREOT CONSTANTIN ŢANu

Abstract:The rapid / fast progress of the biomedical technology, which has

actively invaded the life of the nowadays man, from birth to death, andthe impossibility of giving an answer to the challenges posed / broughtforth by these problems within the field of the traditional medicalethics, represents a serious concern of the society. Any human attemptof playing God, by changing or “improving” His creation, may bringnew burdens and torments to the human kind. The development of thebiomedical technology has surpassed the interpretation of the possiblespiritual, moral and social consequences of its uncontrolled applica-tion, this fact representing a great distress for the Church. Stating itsattitude towards / regarding the bioethical problems, widely debated inthe contemporary world, of which the most important being the onesconcerning the direct action upon the human being, the Church startsfrom the idea of life being built / based on the holy / divine / sacred /Godly revelation, and for which this represents God’s precious gift,from the indisputable / inalienable / undisputable freedom and theresemblance to / dignity of resembling God of the human being calledupon “to win the prize for which God has called us heavenward inChrist Jesus”1, to become perfect “as our heavenly Father is perfect”2

so that “ we may participate in the divine nature”3.Cuvinte-cheie: zămislire, avort, drepturi reproductive, testare

genetică, clonare, transplantologie, eutanasie, homosexualitate.


Bioetică ortodoxă – bioetică seculară

februarie, 2011 313

R apida dezvoltare a tehnologiilor biomedicale, care au invadat activviaţa omului contemporan de la naştere şi până la moarte, şi impo-

sibilitatea de a da un răspuns la provocările acestor probleme în cadrul eticiimedicale tradiţionale au produs o serioasă îngrijorare societăţii. Încercărileoamenilor de a se pune în locul lui Dumnezeu schimbând sau „îmbunătăţind”creaţia Lui după voia lor proprie pot aduce umanităţii noi poveri şi suferinţe.Dezvoltarea tehnologiilor biomedicale a depăşit cu mult interpretarea conse-cinţelor spiritual-morale şi sociale posibile ale aplicaţiilor lor necontrolate,ceea ce nu poate să nu provoace Bisericii o profundă îngrijorare. Formulându-şi atitudinea faţă de problemele de bioetică, atât de larg dezbătute în lumeacontemporană, în primul rând cele legate de acţiunea nemijlocită asupra omu-lui, Biserica porneşte de la ideile despre viaţă întemeiate pe Revelaţia dumne-zeiască şi pentru care aceasta e un dar preţios al lui Dumnezeu, de la liberta-tea inalienabilă şi demnitatea asemănării cu Dumnezeu a persoanei umanechemate la „răsplata chemării de sus a lui Dumnezeu întru Hristos Iisus,”4 laatingerea desăvârşirii Tatălui ceresc5 şi la îndumnezeire, adică la părtăşia firiidumnezeieşti6.

Încă din cele mai vechi timpuriBiserica a privit avortul deliberat ca un păcat grav.Canoanele echivalează avortulcu omorul.

La baza acestei evaluări stă convingerea că zămislirea unei fiinţe umanee un dar al lui Dumnezeu. De aceea, din momentul conceperii, orice interven-ţie asupra vieţii unei viitoare persoane umane este criminală.

Psalmistul descrie dezvoltarea fătului în pântecele mamei ca pe un actcreator al lui Dumnezeu: „Tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tu m-ai alcătuitîn pântecele maicii mele... Nu sunt ascunse de tine oasele mele, pe care le-aifăcut întru ascuns, nici fiinţa mea pe care ai urzit-o ca în cele de mai jos alepământului. Cele nelucrate ale mele le-au cunoscut ochii Tăi”7. Acelaşi lucruîl mărturiseşte Iov în cuvintele pe care le adresează lui Dumnezeu: „MâinileTale m-au făcut şi m-au zidit şi apoi Tu mă nimiceşti în întregime... Nu m-aiturnat oare ca pe lapte şi nu m-ai închegat ca pe caş? M-ai îmbrăcat în piele

şi în carne, m-ai ţesut din oase şi din vine; apoi mi-ai dat viaţă şi bunăvoinţaTa şi purtarea Ta de grijă au ţinut vie suflarea mea... Tu m-ai scos din sânulmamei mele”8. „Eu te-am alcătuit în pântece... şi înainte să ieşi din pântece te-am sfinţit", îi spune Domnul prorocului Ieremia. „Să nu faci avort, nici prun-cucidere” - această povăţuire se află între cele mai importante porunci ale luiDumnezeu în Didahia celor Doisprezece Apostoli, unul din cele mai vechimonumente ale literaturii creştine. „Femeia care face avort este criminală şiva da socoteală în faţa lui Dumnezeu”, scria Athenagora, un apologet dinsecolul al II-lea. „Ceea ce va fi om este deja om”, afirma Tertulian la cumpă-na dintre secolele al II-lea şi al III-lea. „Cea care distruge intenţionat fătul înpântecele ei să fie supusă pedepsei pentru omor... Cei care dau leacuri pentruavort şi cei care primesc otravă pentru a ucide fătul în pântece se supun ace-leiaşi pedepse ca şi ucigaşii”, se spune în canoanele 2 şi 8 ale Sfântului vasilecel Mare, incluse în Cartea canoanelor Bisericii Ortodoxe şi confirmate decanonul 91 al Sinodului vI Ecumenic. Totodată, Sfântul vasile lămureşte căgravitatea vinei nu depinde de termenul gravidităţii: „Nu facem nicio deose-bire dacă fătul e format sau încă neformat”. Sfântul Ioan Hrisostom îi numeş-te pe cei ce practică avortul „mai răi decât ucigaşii.”

Biserica vede larga răspândire şi justificarea avortului în societatea con-temporană ca pe o ameninţare a viitorului umanităţii şi un semn clar al degra-dării ei morale. Fidelitatea faţă de învăţătura biblică şi patristică, despre sfin-ţenia şi valoarea inestimabilă a vieţii omeneşti încă de la începuturile ei esteincompatibilă cu recunoaşterea „alegerii libere” a femeii de a dispune de des-tinul fătului. Pe lângă aceasta, avortul este o ameninţare serioasă a sănătăţiifizice şi sufleteşti a mamei. Biserica a socotit întotdeauna de datoria ei să pro-tejeze fiinţele umane cele mai vulnerabile şi dependente, cum sunt copiiinenăscuţi. Biserica Ortodoxă nu poate în nicio împrejurare să binecuvântezeavortul. Fără să le respingă pe femeile care au făcut avort, Biserica le cheamăla pocăinţă şi depăşirea consecinţelor ruinătoare ale păcatului prin rugăciuneşi purtarea epitimiei, urmată de împărtăşirea cu Tainele mântuitoare. În cazu-rile în care păstrarea sarcinii ameninţă direct viaţa mamei, şi mai cuseamă dacă aceasta mai are şi alţi copii, în practica pastorală se recoman-dă îngăduinţa. Femeia care îşi întrerupe sarcina în această situaţie nu vafi oprită de la comuniunea euharistică cu Biserica, cu condiţia să împli-nească canonul de pocăinţă dat la spovedanie de preotul duhovnic. Luptacu avortul, la care femeile sunt nevoite uneori să recurgă ca urmare a uneisărăcii materiale sau a unor neputinţe extreme, cere de la Biserică şi societa-



te găsirea unor măsuri eficiente de protejare a maternităţii şi de creare a con-diţiilor pentru adopţia copiilor ai căror mame dintr-un motiv sau altul nu-i potcreşte singure.

Responsabilitatea pentru păcatul uciderii copiilor nenăscuţi o poartă, ală-turi de mamă, şi tatăl în cazul în care a consimţit la avort. Dacă o femeie afăcut avort fără acordul soţului, acest fapt poate constitui un motiv temeinicde divorţ9.

Păcatul apasă şi asupra medicului care a efectuat avortul. Biserica chea-mă statul să recunoască dreptul cadrelor medicale de a refuza efectuarea avor-tului din motive de conştiinţă. Nu poate fi socotită normală situaţia în care res-ponsabilitatea juridică a doctorului pentru moartea mamei este socotită multmai mare decât responsabilitatea pentru distrugerea fătului – situaţie care-iprovoacă pe medici, şi prin ei pe pacienţii lor, să efectueze avorturi. Medicultrebuie să fie la maximum responsabil pentru stabilirea unui diagnostic care opoate determina pe o femeie să-şi întrerupă sarcina; medicul credincios trebu-ie să-şi armonizeze indicaţiile clinice cu imperativele conştiinţei sale creştine.

Problema contracepţiei

Printre problemele care necesită o evaluare religios-morală este şi pro-blema contracepţiei. unele din mijloacele contraceptive au efect avortiv,întrerupând în mod artificial viaţa embrionului în primele stadii ale vieţii sale;de aceea, în cazul folosirii acestora se aplică aceleaşi judecăţi ca şi în cazulavortului. Altele însă, care nu implică întreruperea unei vieţi deja concepute,nu pot fi puse pe aceeaşi treaptă cu avortul. Definindu-şi atitudinea lor faţă demijloacele contraceptive neavortive, soţii creştini trebuie să-şi aducă amintecă perpetuarea neamului omenesc este unul din scopurile fundamentale aleuniunii conjugale instituite de Dumnezeu10. Refuzul deliberat al naşterii deprunci din motive pur egoiste e un semn al desconsiderării căsătoriei şi estefără îndoială un păcat.

Totodată, soţii sunt responsabili înaintea lui Dumnezeu pentru educaţiaatotcuprinzătoare a copiilor lor. una din căile realizării unei atitudini respon-sabile faţă de naşterea lor este abţinerea pentru un timp de la relaţiile sexua-le. Totuşi, soţii creştini trebuie să-şi aducă aminte cuvintele Sfântului Pavel:„Să nu vă lipsiţi unul de altul decât cu bună învoială pentru un timp, ca să văîndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă

315februarie, 2011


ispitească satana din pricina neînfrânării voastre”11. Este evident că în acestdomeniu decizia soţilor trebuie luată de comun acord, la sfatul duhovniculuilor. Iar acesta din urmă trebuie să fie cu luare-aminte, cu înţelepciune pasto-rală la condiţiile concrete de viaţă ale cuplului, la vârsta, sănătatea, gradulmaturităţii lor spirituale şi la multe alte împrejurări, făcând o distincţie întrecei care pot ţine cele mai înalte exigenţe ale înfrânării şi cei cărora nu le estedat12 acest lucru, îngrijindu-se înainte de toate de păstrarea şi întărirea fami-liei.

În rezoluţia sa din 28 decembrie 1998, Sfântul Sinod al BisericiiOrtodoxe Române atenţiona clericii duhovnici cu privire la faptul că „esteinadmisibilă constrângerea sau îndemnarea turmei... la refuzul vieţii conjuga-le în căsătorie” şi aducea aminte păstorilor nevoia de „a îndemna la castitateşi a investi înţelepciune pastorală în discuţiile cu păstoriţii lor pe chestiunilegate de anumite teme sau aspecte ale vieţii lor de familie.”

Aplicarea noilor metode biomedicale face posibilă în multe cazuri învingerea infirmităţii infertilităţii.

În acelaşi timp însă, intervenţia crescândă a tehnologiei în procesulzămislirii vieţii omeneşti este o ameninţare pentru integritatea spirituală şisănătatea fizică a persoanei. O ameninţare planează şi asupra relaţiilor dintreoameni pe baza cărora societatea s-a edificat încă de la începuturi. De dezvol-tarea sus-menţionatelor tehnologii se leagă şi propagarea ideologiei aşa-numitelor drepturi reproductive, larg răspândite astăzi atât la nivel naţional,cât şi internaţional. Acest sistem ideologic dă prioritate realizării sexuale şisociale a persoanei asupra grijii pentru viitorul copilului, pentru sănătatea spi-rituală şi fizică a societăţii şi pentru stabilitatea ei morală. În lume creşte înintensitate o atitudine faţă de viaţa umană ca produs care poate fi ales în acordcu înclinaţiile proprii şi de care se poate dispune la fel ca şi de valorile mate-riale.

În rugăciunile la oficierea Tainei Sfinte a Cununiei, Biserica Ortodoxă îşiexprimă credinţa că naşterea de prunci este un rod dorit al căsătoriei legitime,dar în acelaşi timp nu este singurul ei scop. Alături de „roadă pântecului spre



folos”, Biserica cere pentru soţi şi darul unei iubiri răbdătoare, al castităţii şial „armoniei sufletelor şi trupurilor.” De aceea, Biserica nu poate socoti jus-tificate moral căile care duc la naşterea de prunci dar nu sunt în acord cuplanul Creatorului vieţii. Dacă unul dintre soţi este steril şi metodeleterapeutice şi chirurgicale de tratament al infertilităţii nu-i ajută, soţiitrebuie să accepte cu smerenie lipsa copiilor ca o chemare specială înviaţă. În asemenea cazuri, recomandările pastorale trebuie să ia în consi-derare posibilitatea adoptării unui copil cu acordul unanim al soţilor.Între mijloacele admisibile de asistenţă medicală poate fi şi inseminareaartificială cu celulele seminale ale soţului, întrucât nu violează integrita-tea uniunii conjugale şi nu diferă în mod principial de concepţia natura-lă, şi are loc în contextul relaţiilor conjugale.

Dar manipulările legate de donarea de celule germinative violează inte-gritatea persoanei şi exclusivitatea relaţiilor conjugale permiţând amesteculunei a treia părţi. În plus, această practică încurajează o paternitate şi o mater-nitate iresponsabil vădit libere de orice obligaţii faţă de cei care sunt „carnedin carnea” unor donatori anonimi. Folosirea de material donat submineazăbazele relaţiilor familiale, fiindcă presupune că un copil are, pe lângă părinţii„sociali”, aşa-numiţii părinţi biologici. „Maternitatea surogat”, adică purtareaovulului fertilizat de o femeie care, după naştere restituie copilul „clienţilor”,este antinaturală şi inadmisibilă moral, chiar şi în cazurile în care este realiza-tă pe baze necomerciale. Această metodă presupune distrugerea profundeiintimităţi emoţionale şi spirituale ce se stabileşte între mamă şi copil în tim-pul sarcinii. „Maternitatea surogat” traumatizează atât femeia purtătoare, alecărei sentimente materne sunt încălcate, cât şi copilul care poate trăi, drepturmare, o criză de identitate. Din punct de vedere ortodox sunt inadmisibilemoral toate genurile de fertilizare extracorporală, inclusiv producerea, conser-varea şi distrugerea deliberată a embrionilor „excedentari”. Tocmai pe recu-noaşterea demnităţii umane, chiar şi a embrionului, se bazează judecataBisericii şi în evaluarea morală a avortului13.

Inseminarea unei femei necăsătorite cu celule seminale donate sau reali-zarea „drepturilor reproductive” ale bărbaţilor singuri şi ale persoanelor cu oaşa-zisă orientare sexuală non-standard îl privează pe viitorul copil de dreptulde a avea o mamă şi un tată. Folosirea metodelor reproductive în afara con-textului familiei binecuvântate de Dumnezeu a devenit o formă de luptă cu

317februarie, 2011


Dumnezeu, purtată sub pretextul protejării autonomiei omului şi a unei liber-tăţi individuale prost înţelese.

Afecţiunile ereditare

O parte însemnată din totalitatea neputinţelor omeneşti o constituie afecţiu-nile ereditare. Dezvoltarea metodelor medicalo-genetice de diagnosticare şi tra-tament pot contribui la prevenirea acestor afecţiuni şi la uşurarea suferinţei mul-tor oameni. Este important să ne amintim însă că anomaliile genetice urmeazăadeseori dispreţului principiilor morale şi unui mod de viaţă vicios, care are dreptrezultat şi suferinţa urmaşilor. Degenerarea păcătoasă a naturii omeneşti estebiruită prin eforturi spirituale; dacă însă viciul pune stăpânire tot mai mult peviaţă din generaţie în generaţie, atunci se adeveresc cuvintele Sfintei Scripturi:„Căci generaţia celui nedrept are un sfârşit groaznic”14. Şi invers: „Fericit bărba-tul care se teme de Domnul; întru poruncile Lui va voi foarte. Puternică pepământ va fi seminţia Lui; neamul drepţilor se va binecuvânta”15. În acest fel, cer-cetarea din domeniul genetic confirmă doar legile spirituale descoperite umani-tăţii cu multe secole în urmă prin cuvântul lui Dumnezeu.

Atrăgând oamenilor atenţia asupra cauzelor morale ale infirmităţilor,Biserica salută totodată eforturile medicilor îndreptate spre vindecarea afec-ţiunilor ereditare. Scopul intervenţiilor genetice nu trebuie să fie însă „perfec-ţionarea” artificială a speciei umane sau intervenţia în planul lui Dumnezeucu privire la om. De aceea, terapia genetică se poate realiza numai cu consim-ţământul pacientului sau al reprezentanţilor săi legali şi exclusiv după indica-ţii medicale. Terapia genetică a celulelor seminale este extrem de periculoasă,fiindcă e legată de o schimbare a genomului (setul particularităţilor ereditare)în şirul generaţiilor, care poate duce la consecinţe imprevizibile sub formaunor mutaţii noi şi la o răsturnare a echilibrului dintre comunitatea umană şimediul înconjurător.

Progresul realizat în descifrarea codului genetic creează condiţii preala-bile reale pentru o testare genetică pe scară largă, cu scopul descopeririiinformaţiei despre unicitatea naturală a fiecărui om şi a predispoziţiei lui faţăde anumite maladii. Cu condiţia ca informaţia obţinută să fie folosită în modraţional, crearea unui „buletin de identitate genetic” ar putea ajuta la rectifica-rea din timp a evoluţiei anumitor boli la care este predispus fiecare om con-



cret. Există însă pericolul real ca informaţia genetică să fie folosită abuziv, caurmare putând apărea diverse forme de discriminare. Pe lângă aceasta, deţi-nerea de informaţii cu privire la predispoziţia genetică spre boli grave poatedeveni o povară spirituală care depăşeşte puterile omului. De aceea, identifi-carea şi testarea genetică pot fi realizate numai pe baza respectului libertăţiipersoanei.

un caracter ambiguu îl au şi metodele diagnosticării prenatale care facposibilă determinarea unor afecţiuni genetice în stadiile timpurii ale dezvoltă-rii intrauterine. unele din aceste metode pot reprezenta o ameninţare la adre-sa vieţii şi integrităţii embrionului sau a fătului testat. Depistarea unei mala-dii genetice grave incurabile devine un pretext pentru întreruperea vieţii con-cepute; au existat unele cazuri în care s-au exercitat presiuni asupra părinţilorîn acest sens. Diagnosticările prenatale pot fi considerate justificate moralnumai dacă scopul lor este tratarea unei maladii depistate într-un stadiu câtmai incipient posibil şi pregătirea părinţilor pentru o îngrijire specială a unuicopil bolnav. Fiecare om are dreptul la viaţă, iubire şi îngrijire, indiferent deboala de care ar suferi. Potrivit Sfintei Scripturi, Dumnezeu însuşi este„Dumnezeul celor suferinzi”16. Apostolul Pavel ne învaţă „să-i sprijinim pe ceislabi”17; comparând Biserica cu trupul omenesc, el arată că „mădularele carepar a fi mai slabe sunt mai trebuincioase,” iar cele mai puţin desăvârşite aunevoie de „mai multă cinste”18 Este absolut inadmisibilă folosirea metodelorde diagnosticare prenatală în scopul alegerii de către părinţi a sexului doritpentru viitorul copil.

Clonarea

Realizarea de către savanţi a clonării (realizarea de copii genetice) unoranimale ridică problema permisivităţii şi consecinţelor posibile ale clonăriiomului. Realizarea acestei idei, împotriva căreia protestează o mulţime deoameni, poate deveni ruinătoare pentru societate. Clonarea deschide într-ungrad mai mare decât unele tehnologii reproductive posibilitatea manipulăriicomponentei genetice a personalităţii şi contribuie la o şi mai mare deprecie-re a acesteia. Omul n-are dreptul să-şi asume rolul de creator al unor fiinţeasemenea lui sau să aleagă prototipuri genetice pentru ele, determinându-leastfel în mod arbitrar caracteristicile personale. Ideea clonării este neîndo-ielnic o provocare la adresa însăşi a naturii omului şi a chipului lui

319februarie, 2011


Dumnezeu aşezat în el, din care fac parte integrantă libertatea şi unicita-tea personalităţii. „Crearea în masă” de oameni cu parametri daţi poate păreaun lucru de dorit numai adepţilor unor ideologii totalitare.

Clonarea omului poate schimba bazele naturale ale naşterii de prunci,rudenia de sânge, maternitatea şi paternitatea. un copil poate deveni soramamei sale, fratele tatălui său sau fiica bunicului său. Extrem de periculoasesunt şi urmările psihologice ale clonării. Omul venit pe lume ca rezultat alunei astfel de proceduri se poate simţi nu ca o persoană independentă, cinumai ca „o copie” a cuiva aflat în viaţă sau care nu mai este în viaţă. Trebuieţinut seama şi de faptul că din experimentele de clonare umană vor rezultainevitabil ca „produse secundare” un mare număr de vieţi neviabile şi, foarteprobabil, naşterea unei mari cantităţi de descendenţi neviabili. În acelaşitimp, clonarea unor celule şi ţesuturi organice izolate nu este o violare ademnităţii persoanei, şi în unele cazuri s-a dovedit a fi de folos în practi-ca biologică şi medicală.

Transplantologia

Transplantologia (teoria şi practica transplantării de organe şi ţesuturi)contemporană face posibilă ajutorarea efectivă a multor bolnavi care odinioa-ră erau sortiţi unei morţi timpurii sau unor grave invalidităţi. În acelaşi timp,o dată cu creşterea nevoii de organe, dezvoltarea acestui domeniu al medici-nii dă naştere unor probleme de natură etică şi poate constitui o ameninţarepentru societate. Astfel, propaganda fără scrupule a donării şi comercializareatransplanturilor creează toate condiţiile unui comerţ cu părţi ale trupului ome-nesc, ameninţând viaţa şi sănătatea oamenilor. Biserica socoteşte că organe-le omului nu pot fi privite drept obiecte de vânzare-cumpărare.Transplanturile de organe de la donatorii vii se pot întemeia numai pesacrificiul de bunăvoie al cuiva de dragul salvării vieţii altuia. În acestcaz, acordul la explant (prelevarea unui organ) este o manifestare a iubi-rii şi compasiunii. Potenţialul donator trebuie să fie însă pe deplin infor-mat despre consecinţele posibile ale explantului organelor sale pentrupropria lui sănătate. Explantul care constituie o ameninţare directă a vie-ţii donatorului este inadmisibil moral. Practica cea mai comună este cea aprelevării de organe de la oameni imediat după moartea acestora. În acestecazuri, trebuie exclusă orice incertitudine cu privire la determinarea momen-



tului morţii. Este inacceptabilă scurtarea vieţii unui om prin refuzul pro-cedurii de resuscitare în scopul prelungirii vieţii altcuiva.

Pe baza Revelaţiei dumnezeieşti, Biserica îşi mărturiseşte credinţa înînvierea trupească a morţilor19. În slujba înmormântării creştine, Biserica îşiexprimă cinstirea cuvenită trupului omului decedat. Donarea postumă deorgane şi ţesuturi poate fi însă o manifestare a unei iubiri care se întinde şidincolo de moarte. O astfel de donare sau dorinţă nu poate fi considerată oobligaţie a omului. De aceea, condiţia legalităţii şi admisibilităţii etice aexplantului este acordul de bunăvoie al donatorului încă din timpul vieţii sale.În cazul în care medicii nu cunosc manifestarea dorinţei unui potenţial dona-tor, ei trebuie să afle voinţa unui om muribund sau mort adresându-se neapă-rat rudelor lui. Aşa-zisul acord prezumtiv al unui donator potenţial la preleva-rea organelor şi ţesuturilor trupului său, în vigoare în legislaţia unor ţări, esteconsiderat de către Biserică drept o încălcare inadmisibilă a libertăţii omului.

Organele şi ţesuturile donatorului sunt asimilate de omul (receptorul)care le primeşte şi intră în sfera unităţii sale sufletesc-trupeşti personale. Deaceea, transplantul care ameninţă identitatea primitorului, afectându-iunicitatea ca persoană şi reprezentant al speciei, nu poate fi justificatmoral în nicio împrejurare. Este deosebit de important ca, în rezolvarea pro-blemelor pe care le implică transplantul de ţesuturi şi organe vii, să nu fie uita-tă această condiţie.

Biserica consideră absolut inadmisibilă folosirea aşa-numitelormetode de terapie fetală la baza căreia stă prevalarea şi valorificarea de ţesu-turi şi organe ale unor oameni sănătoşi, avortaţi în diferite faze ale dezvoltă-rii lor ca fetuşi pentru încercări de a trata diverse maladii şi a „întineri” orga-nismul. Condamnând avortul ca păcat de moarte, Biserica nu-i poate găsi ojustificare nici chiar în cazul în care de pe urma suprimării unei vieţi umaneconcepute cineva ar avea un folos pentru sănătate. Contribuind în mod inevi-tabil la o mai largă răspândire şi comercializare a avortului, această practică(chiar dacă eficienţa sa încă ipotetică ar putea fi demonstrată ştiinţific) oferăun exemplu de imoralitate revoltătoare şi poartă un caracter criminal.

Prelevarea de organe

Practica prelevării de organe omeneşti necesare pentru transplant şi dez-voltarea reanimării şi terapiei intensive ridică problema constatării exacte a

321februarie, 2011


momentului morţii. Odinioară, criteriul era încetarea ireversibilă a respiraţieişi a circulaţiei sanguine. Datorită perfecţionării tehnologiilor de reanimare,aceste funcţii vitale pot fi însă întreţinute artificial multă vreme. Actul morţiise transformă astfel într-un proces terminal dependent de decizia medicului,fapt care impune o responsabilitate calitativ nouă medicinii contemporane.

În Sfânta Scriptură moartea e prezentată ca separarea sufletului de trup20.În acest fel se poate vorbi despre prelungirea vieţii atât cât organismul func-ţionează ca întreg. Prelungirea vieţii prin mijloace artificiale, prin care de faptnumai unele organe continuă să funcţioneze, nu poate fi privită drept o sarci-nă obligatorie a medicinii şi de dorit în toate cazurile. Încercările de amânarea clipei morţii prelungesc uneori numai agonia unui bolnav, privându-l astfelpe om de dreptul la un sfârşit demn, „neruşinat şi paşnic,” pentru care creşti-nul ortodox se roagă lui Dumnezeu la Liturghie. Când terapia intensivă devi-ne imposibilă, locul ei trebuie luat de ajutorul paliativ (anestezie, îngrijire şisprijin social şi psihologic) şi grijă pastorală. Toate acestea au ca scop asigu-rarea unui sfârşit al vieţii autentic uman încălzit de milă şi iubire.

Concepţia ortodoxă despre „sfârşitul neruşinat” al vieţii include pregăti-rea pentru ieşirea din ea prin moarte care e privită ca o etapă însemnată duhov-niceşte a vieţii omului. Bolnavul înconjurat de grija creştină poate experimen-ta în ultimele zile ale existenţei pământeşti o schimbare harică legată de o nouăreflecţie asupra căii străbătute şi o anticipare prin pocăinţă a veşniciei. Pentrurudele unui muribund şi pentru lucrătorii medicali şansa de a-l îngriji devine oposibilitate de a sluji Domnului însuşi, potrivit cuvintelor MântuitoruluiHristos: „întrucât aţi făcut unuia din aceştia mai mici ai Mei, Mie Mi-aţifăcut”21 Încercarea de a ascunde de pacient informaţiile cu privire la gravitateastării sale sub pretextul menţinerii confortului său sufletesc, lipseşte adeseoripersoana aflată în pragul morţii de posibilitatea unei pregătiri conştiente pen-tru sfârşit şi a aflării mângâierii duhovniceşti în împărtăşirea de TaineleBisericii, şi întunecă prin neîncredere relaţiile sale cu rudele şi medicii.

Chinurile fizice ale morţii nu pot fi întotdeauna alinate eficient prinanestezice. Ştiind aceasta, Biserica îşi îndreaptă în aceste cazuri rugăciuneaspre Dumnezeu: „Dezleagă pe robul tău (...) de această durere nesuferită şi deaceastă neputinţă şi odihneşte-l pe el...”22 Dumnezeu singur este Stăpânul vie-ţii şi al morţii23. „În mâna Ta este sufletul fiecărei vietăţi, şi suflarea tuturoroamenilor”24. De aceea, rămânând fidelă poruncii Domnului „Să nu ucizi”25,Biserica nu poate recunoaşte acceptabile moral încercările larg răspândi-



te în societatea seculară de a legaliza aşa-numita eutanasie sau întrerupe-rea deliberată a vieţii bolnavilor fără speranţă de vindecare (potrivit pro-priei lor voinţe). Cererea unui bolnav de a i se grăbi moartea este uneori con-diţionată de o depresie care nu-l lasă să-şi evalueze corect starea. Eutanasialegalizată ar putea duce la degradarea demnităţii şi degenerarea datoriei pro-fesionale a medicului chemat să menţină, şi nu să pună capăt vieţii. „Dreptulla moarte” poate deveni uşor o ameninţare pentru viaţa pacienţilor alcăror tratament e împiedicat de lipsa de mijloace.

În acest fel, eutanasia e o formă de omucidere sau de sinucidere, înfuncţie de participarea sau neparticiparea pacientului la ea. În cazul în careacesta participă, eutanasia cade sub incidenţa canoanelor potrivit cărora atâtsinuciderea deliberată, cât şi ajutorul dat acesteia, sunt socotite păcate grave.Celui care se sinucide cu premeditare, care „a făcut aceasta din cauza trata-mentului umilitor al oamenilor sau în alt chip din deznădejde,” nu-i va fiacordată înmormântarea creştinească sau pomenirea la Liturghie26. Dacăsinuciderea este comisă de cineva „nefiind în minţi,” adică în stare de boalăpsihică, e permisă rugăciunea Bisericii pentru unul ca acesta după cercetareacazului de către arhiereul canonic. În acelaşi timp, trebuie neapărat săamintim faptul că adeseori vina pentru sinucidere cade şi asupra celorcare au fost aproape de cel care a comis-o şi care s-au dovedit incapabilide compasiune efectivă şi de manifestarea milei. Împreună cu ApostolulPavel, Biserica ne cheamă: „Purtaţi-vă sarcinile unul altuia, şi astfel împliniţilegea lui Hristos”27.

Homosexualitatea

Sfânta Scriptură şi învăţătura Bisericii condamnă fără echivoc relaţiilehomosexuale, văzându-le ca o distorsiune vicioasă a naturii omului create deDumnezeu după „chipul” Său.

„De se va culca cineva cu bărbat ca şi cu femeie, amândoi au făcut nele-giuire”28. Biblia relatează despre greaua pedepsire a locuitorilor Sodomei29 dupăcomentariul Sfinţilor Părinţi, tocmai pentru păcatul sodomiei. Caracterizândstarea morală a lumii păgâne, Apostolul Pavel numeşte relaţiile homosexualeîntre cele mai „neruşinate patimi” şi „urâciuni” care întinează trupul omenesc:„Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au

323februarie, 2011


schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii; asemenea şi bărbaţii, lăsândrânduiala cea după fire a părţii femeieşti s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii,bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând în ei răsplata cuvenită rătăciriilor”30. „Nu vă amăgiţi: nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii...nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu”, scria Sfântul Apostol Pavel locuitori-lor coruptului Corint31. Tradiţia patristică condamnă la fel de limpede şi defini-tiv şi denunţă clar orice manifestare a homosexualităţii. Didahia celorDoisprezece Apostoli, scrierile Sfinţilor vasile cel Mare, Ioan Hrisostom,Grigorie al Nyssei şi cele ale Fericitului Augustin, ca şi canoanele SfântuluiIoan Postitorul exprimă toate învăţătura neschimbată a Bisericii, potrivit căreialegăturile homosexuale sunt păcătoase şi trebuie condamnate. Cei implicaţi înele n-au dreptul să facă parte din cler32. Adresându-se celor care se întinează cupăcatul sodomiei, Sfântul Maxim Grecul îi îndeamnă: „Priviţi-vă pe voi înşivă,blestemaţilor, cărei plăceri scârnave vă predaţi! Sârguiţi-vă să lepădaţi cât mairepede cu putinţă cea mai scârboasă şi puturoasă dintre plăcerile voastre, urâţi-o şi cine spune că este nevinovată să fie predat unei anateme veşnice ca unpotrivnic al Evangheliei lui Iisus Hristos şi stricător al învăţăturii Lui. Curăţaţi-vă de această blestemăţie prin pocăinţă, lacrimi fierbinţi, milostivire cât puteţişi prin rugăciune curată... urâţi din tot sufletul vostru această necinstire, ca sănu fiţi fiii pierzării şi ai pierzaniei veşnice.”

Discuţia despre statutul aşa-numitelor minorităţi sexuale în societateacontemporană tinde spre recunoaşterea homosexualităţii nu ca pe o perversiu-ne sexuală, ci doar ca pe una din „orientările sexuale” care are drepturi egalela manifestare publică şi respect. Se mai afirmă că pornirea homosexuală epredeterminată de predispoziţii individuale înnăscute. Biserica Ortodoxăpleacă de la convingerea neschimbabilă că unirea instituită de Dumnezeu acăsătoriei dintre bărbat şi femeie nu poate fi comparată cu manifestările per-vertite ale sexualităţii. Ea consideră homosexualitatea ca fiind o distorsiunepăcătoasă a naturii umane, care însă poate fi depăşită printr-un efort spiritualcare să ducă la vindecarea şi maturizarea personală a omului. Dorinţele homo-sexuale ca şi celelalte patimi care-l chinuie pe omul căzut se vindecă prinSfintele Taine, rugăciune, post, pocăinţă, citirea Sfintei Scripturi şi a scrieri-lor Sfinţilor Părinţi, ca şi prin comuniunea creştină cu oameni credincioşi gatasă-i dea un sprijin duhovnicesc.

Tratându-i cu responsabilitate pastorală pe oamenii care au înclinaţiihomosexuale, Biserica se opune în acelaşi timp hotărât încercărilor de a pre-



zenta această tendinţă păcătoasă ca „normă”, ba chiar ca un obiect de mândrieşi un exemplu de imitat. Tocmai de aceea, Biserica condamnă orice propagan-dă a homosexualităţii. Fără a nega nimănui drepturile fundamentale la viaţă,respectul pentru demnitatea personală şi participarea la treburile publice,Biserica e totuşi de părere că aceia care propagă modul de viaţă homosexualnu trebuie admişi în funcţii educaţionale şi în alte activităţi cu copii şi cutineri, şi nici să deţină posturi importante și de rang înalt în biserică, în arma-tă şi în instituţiile de reeducare.

uneori, expresia unei sexualităţi umane pervertite se manifestă în formasentimentului maladiv al apartenenţei la sexul opus, fapt care are dreptrezultat încercări de schimbare a sexului (transsexualitatea). Refuzul sexuluidat de Creator poate avea consecinţe primejdioase pentru dezvoltarea ulte-rioară a individului. „Schimbarea sexului” prin stimularea acţiunii hormonaleşi operaţie chirurgicală a dus în multe cazuri nu la soluţionarea problemelorpsihologice, ci la agravarea lor şi la o profundă criză interioară. Biserica nupoate aproba astfel de „răzvrătiri împotriva Creatorului” şi nu recunoaşteschimbarea apartenenţei sexuale printr-o intervenţie artificială. Dacă „schim-barea de sex” a avut loc înainte de Botez, persoana respectivă poate fi admi-să la această Taină ca orice alt păcătos, dar Biserica o va boteza ca aparţinândsexului pe care-l are din naştere. Hirotonirea unui astfel de om ca preot şicununia sa în biserică sunt inadmisibile. Transsexualitatea trebuie deosebităde identificarea incorectă a sexului în copilărie ca rezultat al unor erori medi-cale legate de dezvoltarea patologică a caracteristicilor sexuale. În acest caz,corecţia chirurgicală nu are caracterul unei schimbări de sex.

NOTE: 1 Philippians 3:14.2 Matthew 5:48.3 2 Peter 1:4.4 Filipeni 3, 14.5 Matei 5, 48.6 2 Petru 1, 4.

325februarie, 2011


7 Psalmul 138, 13; 15-16.8 Iov 10, 8-12; 18.9 Ioan I.Ică Jr. şi Germano Marani, Gândirea socială a Bisericii, Editura Deisis,

Sibiu, 2002, pp.231-232.10 Ioan I.Ică Jr. şi Germano Marani, Op.cit., pp.232-233.11 I Corinteni 7, 5.12 Matei 19, 11.13 Ioan I.Ică Jr. şi Germano Marani, Op cit., p.242.14 Înţelepciunea lui Solomon 3, 19.15 Psalmul 112, 1-2.16 Iudita 9, 11.17 Faptele Apostolilor 20, 35; I Tesaloniceni 5, 14.18 I Corinteni 12, 22-24.19 Isaia 26, 19; Romani 8, 11; I Corinteni 15, 42-44; 52-54; Filipeni 3, 21.20 Psalmul 146, 4; Luca 12, 20.21 Matei 25, 40.22 Molitfelnic, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe

Române, Bucureşti, 2006, pp. 148-149.23 I Regi 2, 6.24 Iov 12, 10.25 Ieşire 20, 13.26 Timotei al Alexandriei, canonul 14.27 Galateni 6, 2.28 Levitic 20, 13.29 Facere 19, 1-19.30 Romani 1, 26-27.31 I Corinteni 6, 9-10.32 vasile cel Mare, canonul 7; Grigorie al Nyssei, canonul 4; Ioan Postitorul,

canonul 30.



327februarie, 2011

Aspecte atitudinale ale subordonaţilor şi stilul de conducere

MAIOR SORIN PANCu

Résumé L'homme est une entité complexe et unique dans sa façon de pen-

ser et d'expression. Chaque individu est le produit de trois facteursimportants - l'hérédité, l'environnement, de l'éducation. L'héritage esthérité d'un potentiel génétique qui est ensuite exploitée au cours denotre devenir, sous l'influence des conditions environnementales quiaugmentent, nous vivons, travaillons et l'influence des facteurs agis-sant sur nous en permanence. Pas tous nos traits physiques et men-taux sont visibles sur l'extérieur et peut être facilement vu, mais ce quenous montrons est un miroir de ce qui peut être vu. Il semble que lesgens ont des réactions différentes et des événements en fonction dechaque individu et chaque situation en fonction de la vie, parce quechacun forme son propre système de valeurs, les attitudes et lescroyances qui, ensemble, avec d'autres traits physiques et mentales, ilest utile et la forme de leur comportement et de s'adapter à toute situa-tion et les facteurs qui entrent en interaction.

Cuvinte-cheie: armată, comandant, educaţie, instrucţie, învăţământ, pregătire, subordonat.

Omul este o entitate complexă şi unică în felul său de gândire şimanifestare. Fiecare individ este produsul a trei factori importanţi:

ereditate, mediu, educaţie. Prin ereditate se moşteneşte un potenţial geneticcare apoi este valorificat pe parcursul devenirii noastre sub influenţa condiţii-

lor de mediu în care creştem, trăim, muncim şi sub influenţa factorilor careacţionează asupra noastră permanent. Nu toate trăsăturile noastre fizice şi psi-hice sunt vizibile la exterior şi pot fi observate cu uşurinţă, dar ceea ce ni searată este o oglindă a ceea ce nu poate fi văzut. Se constată că oamenii aureacţii şi manifestări diferite în funcţie de fiecare individ şi în funcţie de fie-care situaţie trăită, deoarece fiecare om îşi formează un sistem propriu devalori, atitudini şi convingeri care, alături de celelalte trăsături psihice şi men-tale, îl ajută să-şi modeleze comportamentul şi să se adapteze la orice situaţieşi factori cu care intră în interacţiune.

Procesul de modelare a personalităţii şi în special a laturii atitudinal-valorice este continuu, pe măsură ce omul îşi exercită rolul său de fiinţă socia-lă. A trăi şi a munci într-un mediu sau altul îşi pune amprenta asupra noastră,aducând modificări şi elemente specifice gândirii, limbajului şi caracterului.Formarea unor atitudini pozitive, favorabile activităţii depinde în mare măsu-ră de capacitatea empatică, de tactul pedagogic şi de abilităţile managerialeale comandanţilor şi şefilor tuturor nivelurilor ierarhice.

Mediul militar, datorită caracteristicilor sale restrictive, nu permite for-marea şi dezvoltarea comportamentelor nonconformiste şi avangardiste ci,dimpotrivă, cultivă spiritul de ordine, disciplină şi responsabilitate. Pe lângăcaracteristicile mediului, caracteristicile liderului, relaţiile dintre şef şi subor-donat, au un rol hotărâtor în modelarea trăsăturilor de caracter ale fiecărei per-soane. Stilul de conducere este vizibil şi se reflectă mai ales la nivelul opinii-lor şi atitudinilor, iar în funcţie de acestea se conturează şi motivaţia pentruactivitate, perseverenţa, încrederea, satisfacţia în muncă etc.

Conceptul de atitudine desemnează o componentă fundamentală a carac-terului, ce rezultă din relaţiile pe care individul le stabileşte cu societatea şi seexprimă printr-un mod specific de a fi, de a se comporta în situaţii diferite. Oatitudine cuprinde elemente cognitive afectiv-motivaţionale şi volitive. Ea arela bază reprezentări, noţiuni, judecăţi morale, este susţinută energetic şi direc-ţionată de aspiraţii, idealuri, stări afective şi convingeri.

Formarea oricărei atitudini începe prin cunoaşterea obiectului social carese impune la un moment dat în viaţa şi activitatea omului. Apoi, acest obiectsocial este evaluat şi determină o anume atitudine care va influenţa compor-tamentul. Obiect social poate fi orice situaţie sau persoană care exercită oinfluenţă pozitivă sau negativă asupra unui individ sau a unui grup. Însăşi ati-tudinea liderului poate deveni obiect social ce va determina formarea saumodificarea atitudinilor subalternilor. Pentru activitatea şi performanţa unui



grup sau unei organizaţii, un rol hotărâtor îl au atitudinile fiecărui membrufaţă de activitate, faţă de ceilalţi oameni cu care intră în relaţii de subordona-re sau cooperare şi, nu în ultimul rând, faţă de sine.

Atitudinea faţă de sine este foarte importantă, întrucât se integrează înconştiinţa de sine şi se exprimă prin demnitate, respect de sine, conştiinţa pro-priei valori, încrederea în forţele proprii, capacitatea fiecăruia de a se priviobiectiv, de a-şi cunoaşte forţele şi disponibilităţile, şi de a le valorifica.

un lider cu atitudine restrictivă, dură, autoritară, care nu are încredere însubordonaţii săi şi le adresează adesea cuvinte jignitoare şi umilitoare sau îipedepseşte des şi îi recompensează mai rar, va determina la aceştia sentimen-te de inutilitate şi tensiune nervoasă. Omului îi va scădea treptat imaginea desine, încrederea în sine, va ajunge să creadă el însuşi că nu e bun de nimic, vascădea iniţiativa şi nivelul de acceptare a responsabilităţii sociale. El nu vamai fi capabil să facă ceva de unul singur de teama că va fi pedepsit sau admo-nestat de către şefi, se va feri să ia decizii, ba chiar mai mult, îşi va sâcâi şefulcu o mulţime de întrebări despre lucruri mărunte pentru a fi sigur că nu gre-şeşte sau va avea tendinţa de retragere, de amânare a activităţii până la aban-donarea acesteia. În aceste condiţii, eficienţa şi performanţele scad, iar muncadevine o sursă de insatisfacţie.

Pe de altă parte, un lider democratic, care este preocupat şi de probleme-le specific umane ale subordonaţilor, va avea în echipa sa oameni curajoşi,plini de iniţiativă, creativi, responsabili şi capabili să facă faţă la situaţii difi-cile, pentru că el însuşi va şti să-i motiveze, să-i facă să se simtă importanţi şisă se implice cu plăcere atât în activităţile specifice muncii, cât şi în celerecreative.

Atitudinea faţă de muncă poate fi exprimată pozitiv sau negativ şi semanifestă prin înţelegerea de către individ a necesităţii de a desfăşura o acti-vitate utilă şi de a-şi pune în valoare aptitudinile. O atitudine pozitivă presu-pune ataşament faţă de profesie, capacitatea omului de a fi conştiincios, dor-nic să progreseze, de a fi creativ, de a-şi planifica judicios activităţile, de a-şiorganiza timpul astfel încât să facă tot ce şi-a propus şi de a fi pregătit oricândsă facă faţă unor sarcini complexe.

În dezvoltarea acestor aspecte sunt avantajaţi tot acei oameni care suntconduşi de lideri ce pun în valoare activitatea susţinută şi performanţa – sursade satisfacţii morale şi materiale pentru toţi – dar şi oamenii, cu randamentulşi posibilităţile fiecăruia, ce trebuie încurajate şi valorificate. un astfel de şefîşi va cunoaşte foarte bine subordonaţii, va şti care este potenţialul fiecăruia

329februarie, 2011

Aspecte atitudinale ale subordonaţilor şi stilul de conducere

şi va căuta să plaseze întotdeauna "omul potrivit la locul potrivit", adică vaavea în vedere compatibilitatea dintre om şi funcţia ocupată.

Atitudinea faţă de ceilalţi în general se exprimă prin gradul de deschide-re faţă de cei din jur, faţă de colegi, şi exprimă gradul de preţuire, de respectfaţă de alţii, faţă de om în general.

Atitudinea faţă de ceilalţi este expresia stilului de cooperare, a respectu-lui dintre oameni, factori importanţi pentru coeziunea şi succesele unui grupde muncă. Atunci când liderul îi încurajează pe oameni sub aspectul relaţiilorsociale, când le arată respect, sprijin în activitate, când încurajează munca înechipă, buna înţelegere şi prietenia în rândul celor pe care îi conduce, aceştiavor fi altruişti, înţelegători, loiali, sinceri, vor acţiona ca un tot unitar pentruîndeplinirea îndatoririlor ce le revin.

Pe de altă parte, atitudinea antagonică a şefului, care nu vede cu ochibuni relaţiile interumane de prietenie şi întrajutorare, va determina, în cadrulgrupului condus, reacţii de antipatie între oameni, concurenţă neloială, con-flicte, suspiciuni şi chiar agresivitate între colegi.

Desigur, în formarea, dezvoltarea, modificarea atitudinilor subordonaţi-lor este foarte importantă şi atitudinea liderului militar, dar nu este suficientă,deoarece nu este singurul factor determinant în acest sens. În mediul militarvin oameni cu niveluri educaţionale diferite, din medii diferite, cu structuri depersonalitate diferite. În aceste condiţii, anumite moduri de acţiune sunt sta-bilite prin regulamente şi norme specifice, însă formarea unor atitudini pozi-tive, favorabile activităţii, depinde în mare măsură de capacitatea empatică, detactul pedagogic şi de abilităţile manageriale ale comandanţilor şi şefilor tutu-ror nivelurilor ierarhice.



331februarie, 2011

LOCOTENENT-COLONEL RăZvAN COMAN

Résumé Les conflits armés, indépendamment de leur taille, leur emplace-

ment ou le temps qui ont eu lieu ont toujours été influencée par descaractéristiques géographiques. Le terrain a été, est et sera étudiée demanière systématique afin d'être exploité en termes de succès enfaveur d'une action militaire. Tout type d'analyse mission prend encompte la topographie, les systèmes fluviaux, végétation et le sol, leclimat, réseau de communication, les objectifs économiques et ledegré d'éléments populaires qui déterminent l'état et parfois décisif,l'action militaire réussie. Certains des éléments clés de la réussite desactions militaires sont des facteurs humains et technologiques. Lasupériorité technologique est nécessaire mais pas suffisante, surtouten terrain inaccessible, d'optimiser l'homme-technique-formation estcruciale dans tout type de terrain. Malgré tous les avantages de latechnologie militaire, le facteur clé dans la réussite des missions est leguerrier, qui garantit l'efficacité de la structure de combat.

Cuvinte-cheie: învaţământ militar, instruire, centre de instruire.

Necesitatea pregătirii despecialitate a militarilor,subunităţilor şi unităţilorpentru desfăşurareaacţiunilor şi operaţiilor în mediu montan

C onflictele armate, indiferent de amploare, loc sau epoca în care s-au desfăşurat, au fost influenţate întotdeauna de elementele geogra-

fice. Terenul a fost, este şi va fi studiat sistematic pentru a putea fi exploatatfavorabil din punct de vedere al succesului acţiunilor militare. Analiza orică-rui tip de misiune are în vedere relieful, sistemul hidrografic, vegetaţia şisolul, clima, reţeaua de comunicaţii, obiectivele economice şi gradul de popu-lare, elemente care condiţionează şi determină, uneori decisiv, reuşita acţiuni-lor militare.

unele dintre elementele esenţiale pentru obţinerea succesului acţiunilormilitare sunt factorii uman şi tehnologic. Superioritatea tehnologică este nece-sară, dar nu şi suficientă, mai ales în teren greu accesibil, de aceea optimiza-rea raportului instruire-om-tehnică este decisivă în orice tip de teren.

În pofida tuturor avantajelor oferite de tehnologia militară, de nivelul deperformanţă al armamentului şi tehnicii militare, factorul determinant în înde-plinirea cu succes a misiunilor, indiferent de mediul în care acţionează, îlreprezintă luptătorul, cel care, prin profesionalismul acţiunilor sale, în cadrulsubunităţii/ unităţii asigură eficacitatea structurii de luptă. Este bine ştiută opi-nia tot mai mult acceptată conform căreia operaţiile militare desfăşuraterecent de către forţele convenţionale în teatrele de operaţii internaţionale sunt,de fapt, specifice operaţiilor desfăşurate de către forţe de operaţii speciale înanii ’60-’80. Rezultă astfel faptul că mediile de desfăşurare a acţiunilor mili-tare moderne, indiferent dacă sunt reprezentate de munte, localităţi, deşert,junglă, stepă etc. fac necesară pregătirea tuturor luptătorilor, indiferent decategoria de forţe din care fac parte, pentru a face faţă oricăror provocări lacare sunt supuşi de către mediul în care operează. Este evident astfel că, pro-porţia de 35% teritoriu montan din suprafaţa ţării şi respectiv 45% din cea aîntregii planete justifică, fără a fi nevoie de o argumentaţie sofisticată, exis-tenţa unor trupe alpine şi, implicit, a unor instituţii specializate în pregătireaşi antrenarea acestora.

Operaţiile militare desfăşurate în teren muntos necesită aclimatizare,echipament, tehnică şi pregătire specială. Astfel, comandanţii militari ai sfâr-şitului de secol XIX şi început de secol XX au înţeles necesitatea existenţeitrupelor specializate pentru ducerea operaţiilor militare în mediu montan,trupe care să dispună de un echipament şi tehnică speciale, de armament adap-tat mediului montan, de o instruire specială. Apariţia şi perfecţionarea conti-nuă a acestor trupe de atunci şi până astăzi au dus la un nou mod de abordare



a filosofiei desfăşurării acţiunilor militare şi la apariţia unor noi concepte.Evoluţiile în domeniul armamentului, echipamentului şi tehnologiilor nu

au modificat esenţial cerinţele impuse de mediul montan, inclusiv ale celordouă caracteristici majore: impactul semnificativ pe care îl au condiţiile seve-re de mediu asupra capabilităţilor şi echipamentului forţelor care desfăşoarăoperaţii în teren muntos şi mobilitatea deosebit de dificilă în teren muntos.

Operaţiile militare moderne, desfăşurate în cadru multinaţional şi în con-diţii extreme de climă sau de teren, în zone locuite, cu grade variabile de dez-voltare economico-socială şi diferenţe culturale majore, vor avea o ponderetot mai mare în ansamblul confruntărilor viitoare şi necesită pregătire specifi-că şi completă la toate nivelurile forţelor luptătoare.

Argumente în favoarea necesităţii executării instruirii în mediu montan a tuturor categoriilor de forţe

Factorii de teren influenţează decisiv manevra în munte, acţiunea acesto-ra determinându-i amploarea, frecvenţa, fizionomia, cu impact decisiv asuprasuccesului operaţiilor.

Zona muntoasă exercită o influenţă considerabilă asupra organizării şiducerii acţiunilor militare prin caracteristicile terenului şi condiţiile meteoro-logice specifice. Spre exemplu, rocile şi solurile care predomină în zona mon-tană reduc semnificativ gradul de mobilitate.

Terenul stâncos măreşte eficienţa focului de artilerie şi de infanterie prinefectele ricoşeturilor, fiind astfel nerecomandate staţionarea sau amenajareapoziţiilor de luptă în zone cu grohotişuri sau porţiuni stâncoase.

Totodată, ca urmare a numărului redus al comunicaţiilor şi a uşurinţei cucare acestea pot fi blocate, acţiunile militare au ca rezultantă un pronunţatcaracter restrictiv, posibilităţile executării manevrei de pe o direcţie pe altafiind extrem de reduse.

Compartimentarea terenului impune realizarea unor dispozitive cuflancuri şi intervale largi, unde operaţiile au o intensitate redusă. În cadrul dis-pozitivelor se realizează o concentrare mare a eforturilor, cât şi a rezervelor

333februarie, 2011

Necesitatea pregătirii de specialitate a militarilor, subunităţilor şi unităţilor pentru desfăşurarea acţiunilor şi operaţiilor în mediu montan

de forţe şi mijloace care să asigure independenţa ducerii luptei pe direcţii.Intervalele mari favorizează executarea manevrelor de învăluire şi, mai ales,întoarcere, asigurând posibilitatea infiltrării chiar şi pe porţiuni aparent inac-cesibile, precum şi realizarea surprinderii. Lupta pentru controlul căilor decomunicaţie se dezvoltă pe creste şi pe versanţi.

Toate acestea impun o pregătire specifică a subunităţilor de toate armeleşi specialităţile militare pentru executarea unor deplasări în condiţii grele, obună cunoaştere a zonei, cât şi luarea unor măsuri de asigurare a acţiunilor deluptă corespunzătoare. Calculul timpului necesar deplasărilor impune o bunăcunoaştere a terenului, experienţă şi profesionalism din partea comandanţilor.De asemenea, terenul impune o echipare corespunzătoare a luptătorilor speci-fică mediului montan şi măreşte gradul de uzură a echipamentului.

Analiza amănunţită a factorilor climatici în teren montan duce implicit laalegerea unei scheme de manevră adecvate, capabilă să pună în valoare forţe-le şi mijloacele necesare pentru obţinerea succesului, cu pierderi minime.Reducerea importantă a mobilităţii din cauza terenului şi a vremii reprezintăcel mai mare impact pe care îl are terenul muntos asupra operaţiilor tactice.Manevra în teren montan cu ajutorul vehiculelor sau pe jos necesită timp şieste foarte dificilă. Zăpada, gheaţa, ploaia sau ceaţa se combină cu terenulgreu accesibil, sporind dificultatea desfăşurării manevrei.

Presiunea atmosferică se reduce o dată cu creşterea înălţimii şi, impli-cit, cantitatea de oxigen din aer descreşte. Asupra organismului uman, scăde-rea presiunii duce la aşa-numitul „rău de munte”, principala boală a altitudi-nilor mari, de peste 1 500 m şi se manifestă, la organismele mai puţin echili-brate, prin: oboseală, somnolenţă, respiraţie scurtă şi sacadată, dureri de cap,lipsa poftei de mâncare, nehotărâre, disconfort general. Ca urmare, luptătorulprezintă simptome de frică pe timpul traversărilor obstacolelor la mare înălţi-me, dificultăţi în menţinerea echilibrului. Pregătirea pentru înlăturarea efecte-lor răului de munte se poate obţine numai prin antrenamente şi instruire ladiferite altitudini prin aclimatizare. Aclimatizarea la altitudine mare implicămodificări fizice care îi permit corpului să se adapteze la concentraţia mai scă-zută de oxigen din aer. Ea permite militarilor să obţină maximum de efort fizicposibil la altitudinea la care ei au fost aclimatizaţi. Odată realizată aclimatiza-rea, ea este menţinută pe toată durata cât militarii rămân la acea altitudine, darse pierde o dată cu revenirea la o altitudine mai mică.

Temperatura scăzută şi frigul produc tulburări în activitatea luptătorilor,



expunându-i îmbolnăvirilor şi agravându-le afecţiunile, respectiv rănile, dejaexistente, acolo unde este cazul. Diferenţele de temperatură dintre zi şi noap-te din zona montană, în teatrul de operaţii din Afganistan de exemplu, repre-zintă un fenomen foarte complex şi pot ajunge şi la 30°C între zi şi noapte.Este absolut necesar ca luptătorii aflaţi în mediul montan să se pregătească şisă se instruiască pentru a evita degerăturile şi a învăţa modul de acordare aprimului ajutor, avându-se în vedere faptul că, netratate, degerăturile auurmări ireversibile.

Vânturile puternice, reci şi umede, cât şi cele calde şi uscate au influen-ţe asupra termoreglării organismului uman, putând determina fie hipertermia,fie hipotermia. vântul asociat cu umezeala, frigul, ploaia, grindina şi zăpadareprezintă un factor agravant şi, împreună, pot genera afecţiuni foarte grave.

Precipitaţiile se caracterizează în munte prin neregularitate, abundenţăsau neuniformitate. Schimbarea bruscă a situaţiei meteorologice, chiar în cur-sul aceleiaşi zile, influenţează desfăşurarea operaţiilor: terenul care poate fistrăbătut relativ uşor într-o zi, poate deveni impracticabil în ziua următoaresau chiar în aceeaşi zi.

Ceaţa îngreunează foarte mult orientarea, observarea, conducerea şideplasarea trupelor. În schimb, favorizează manevrele îndrăzneţe, ducereaacţiunilor prin surprindere, distrugerea inamicului superior în forţe şi mijloa-ce de către subunităţi mici sau de către militari izolaţi, cu condiţia de a fi bunicunoscători ai zonei şi bine antrenaţi să ducă astfel de acţiuni.

un alt factor argument este reprezentat de transformările de natură psiho-fizică şi morală care se produc în urma derulării procesului de instruire înmediul montan.

Pe întreaga perioadă a instruirii există trei etape ale acomodării, şianume: etapa agitaţiei energetice – determinată de voinţa individului de adepăşi neajunsurile generate de contactul cu un mediul montan ostil; etapa dedepresie şi delăsare – determinată de condiţiile de instruire grele, iar frustra-rea pe care individul o trăieşte nu poate fi compensată decât prin delăsare,lipsa combativităţii şi acceptarea necondiţionată a deciziilor externe; şi etapade familiarizare – caracterizată de scăderea intensităţii sentimentelor negati-ve şi de un grad mai mare de siguranţă al individului.

Principalele manifestări observabile ale dificultăţilor de adaptare lamediu montan se regăsesc în plan comportamental prin acte de indisciplină,izolare, oboseală, dificultăţi de somn, inhibiţie; în plan cognitiv, prin dificul-tăţi de concentrare, de gândire, scăderea motivaţiei; în plan afectiv-volitiv,

335februarie, 2011


prin apariţia simptomelor de depresie, descurajare, teamă excesivă, labilitateemoţională, reacţii afective neadecvate.

Anumite trăsături, cum ar fi cele de mediu (relaţiile de grup, climatul psi-hosocial şi coeziunea unităţii, relaţiile cu autoritatea, stilul de conducere etc.)şi cele de personalitate (maturitatea socio-afectivă, toleranţa la frustrare, sta-bilitatea emoţională, temperamentul, sistemul motivaţional-atitudinal, setulde atitudini etc.) suferă modificări semnificative în urma desfăşurării proce-sului de instruire în mediul montan. Datorită constrângerilor şi rigorilormediului montan, militarul încearcă să-şi asigure o coerenţă internă prin con-trolul actelor şi atitudinilor sale, aceasta realizându-se prin cunoaşterea nor-melor/ regulilor şi respectarea lor la nivel comportamental.

Instruirea în mediu montan este perioada caracterizată de redefinireasetului de valori comportamentale şi aptitudinale. Este perioada când creştecoeziunea grupului, fiind necesare tot mai multe coordonări, acţiuni de grup,capacităţi comunicaţionale. Se acţionează, în principal, pentru dezvoltareaurmătoarelor capacităţi absolut necesare parcurgerii procesului de adaptare:capacitatea de autostăpânire; capacitatea de subordonare a intereselor perso-nale celor generale; capacitatea de a face faţă diverselor situaţii problematicenoi, de a adopta rapid decizii optime în situaţii de incertitudine; capacitatea dea stabili cu uşurinţă contacte interpersonale; capacitatea de a restructura şiadecva „din mers” comportamentul, respectiv activitatea la logica desfăşură-rii evenimentelor; capacitatea de folosire a erorilor ca sursă de informaţie pen-tru optimizarea modului de conduită ulterior şi de interacţiune cu ambianţamediului montan; capacitatea psihomotrică de mânuire a armamentului şi teh-nicii de luptă specifice; capacitatea de stăpânire a reacţiilor psihofiziologicela efort intens, într-o ambianţă cu elemente certe de degradare – spaţiul deluptă montan.

Indicele de coeziune grupală care se obţine în urma perioadei de instrui-re în mediu montan conduce la concluzia că se realizează un grup cu coeziu-ne puternică la nivelul subunităţilor datorită dezvoltării aptitudinilor de lucruîn echipă. Din punct de vedere psihologic, concluzia rezultată este că prin pre-gătirea în mediu montan se creează premisa dezvoltării psihice a luptătorilorla nivel maxim.

În stadiul final al pregătirii militarilor vânători de munte, acuitatea vizua-lă, rezistenţa la oboseală fizică şi psihică, reprezentările spaţiale şi topografi-ce, siguranţa, precizia, fineţea în mişcări, devin deprinderi. Forţa fizică stati-că (capacitatea de a împinge, de a ridica, de a trage) şi cea dinamică (capaci-



tatea de utilizare a mâinilor şi a trunchiului pentru a mişca greutatea întregu-lui corp) se dezvoltă datorită complexităţii exerciţiilor fizice cuprinse în pro-gramul instrucţiei de specialitate. Se dezvoltă, de asemenea, coordonareavizuală-auditivă-motorie, se măreşte viteza de reacţie la stimuli de diferitecategorii, precum şi simţul echilibrului, al orientării şi mişcării corpului înspaţiu.

Din punct de vedere al cerinţelor prosexice şi mnezice, militarii dobân-desc o bună capacitate de concentrare şi distributivitate a atenţiei, o bunăcapacitate de memorare verbală, topografică şi a simbolurilor. Din punct devedere al cerinţelor cognitive, militarii dobândesc o bună capacitate de ana-liză şi sinteză, activitatea de instruire specifică mediului montan presupunândutilizarea strategiilor predominant algoritmice, militarii prezentând disponibi-litatea de asumare conştientă a riscului, evaluând obiectiv gradul de dificul-tate a sarcinii în acord cu posibilităţile proprii de a o realiza.

Datorită instrucţiei de specialitate în condiţii de izolare, a bunei coeziunia grupului, creşte capacitatea de autocontrol a luptătorilor şi toleranţa la frus-trări, aceştia dobândesc o bună rezistenţă la factorii stresori, dovedesc o bunăimplicare în sarcini datorită activismului şi dinamismului, stabilităţii şi echi-librului emoţional, ce cunoaşte o ameliorare semnificativă în urma parcurge-rii pregătirii în mediu montan.

Sistemul de atitudini şi valori caracteriale, datorită specificului activi-tăţii de instruire, se structurează şi se dezvoltă armonios, restabilindu-se con-vergenţa dintre acesta şi comportament, transformându-se astfel în trăsăturicaracteriale.

Aceste argumente presupun un nivel ridicat de pregătire fizică şi rezis-tenţă la efort îndelungat din partea tuturor luptătorilor. Luptătorul trebuie săcunoască particularităţile de manifestare a factorilor mediului montan, săpoată contracara efectele negative ale acestora şi să fie în măsură să exploate-ze avantajele oferite de un astfel de teren; pe cât posibil, să aibă deprinderi deescaladare a pereţilor de stâncă, precum şi condiţia fizică necesară străbateriiunor trasee extrem de dificile în munţi, pe timp de iarnă sau vară, cu folosireaechipamentului şi a materialelor specifice din dotare.

În toate condiţiile, dar mai ales în condiţiile extreme de teren şi de vreme,forţele specializate, care sunt dotate cu echipament uşor şi o mare mobilitate,rămân forţa de bază care execută manevrele în regiunile muntoase.

337februarie, 2011


Misiuni şi obiective ale instruiriiîn mediu montan

Instruirea în mediu montan este planificată şi executată în cadrul centre-lor de instruire pentru trupe alpine şi are ca obiectiv principal formarea, dez-voltarea şi menţinerea deprinderilor de acţiune ale individului în scopul înde-plinirii misiunilor, atât individual cât şi în cadrul subunităţilor şi unităţilor dincare face parte, în condiţii extreme de timp, anotimp sau stare a vremii.

Procesul de instruire în mediul montan – bazându-se pe folosirea unortehnici adecvate, aflate într-o permanentă modernizare, transformare şi efi-cientizare – are în vedere următoarele obiective operaţionale:

– însuşirea tehnicilor individuale şi colective de acţiune în câmpul tactic;– ducerea traiului şi luptei în condiţii de izolare temporară sau supravie-

ţuire;– cunoaşterea armamentului uşor şi greu de infanterie, a principalelor

categorii de armament de artilerie şi formarea deprinderilor în executarea tra-gerilor în condiţii de munte;

– dezvoltarea capacităţii de orientare şi de poziţionare în teren cu şi fărămijloace ajutătoare;

– dezvoltarea abilităţii de a conduce maşinile de luptă din dotarea struc-turilor de vânători de munte;

– cunoaşterea şi utilizarea mijloacelor de transmisiuni (punerea în func-ţiune, realizarea legăturii, transmiterea şi recepţionarea mesajelor);

– cunoaşterea tehnicilor de mascare şi de valorificare a proprietăţilor deprotecţie ale terenului, utilizarea mijloacelor de geniu din dotare;

– cunoaşterea mijloacelor de protecţie individuală, formarea deprinderi-lor de folosire în câmpul de luptă;

– decontaminarea personală şi a tehnicii din dotare;– însuşirea legilor şi regulamentelor militare, a normelor de drept inter-

naţional umanitar în conflictele armate;– cunoaşterea şi aplicarea regulilor de prim-ajutor (autoajutorul şi ajuto-

rul reciproc);– dezvoltarea capacităţii luptătorului de a rezista la eforturi fizice şi psi-

hice prelungite în medii ostile.Pentru a ajunge la un nivel de pregătire care să ofere certitudinea că lup-



tătorii pot face faţă cu succes provocărilor conflictelor armate moderne, suntnecesare eforturi mari pentru îmbunătăţirea continuă a calităţii echipamentu-lui, precum şi pentru adaptarea permanentă a tacticilor, tehnicilor şi procedu-rilor folosite de către trupele montane.

A forma un militar care să învingă atât adversarul cât şi provocărilemediului în care îşi desfăşoară acţiunile înseamnă, înainte de toate, o pregăti-re temeinică. Nu trebuie să existe luptător care să nu deţină abilităţi minimeîn schi şi alpinism, să execute trageri de pe schiuri, să-şi pregătească hrana sausă acorde primul ajutor necesar afecţiunilor specifice mediului montan.

În pregătirea luptătorilor în mediu montan se pune un accent deosebitatât pe exerciţiile executate individual, cât şi pe echipe, pentru formarea unorcaractere dârze, disciplinate, curajoase şi responsabile. Este deosebit deimportantă cunoaşterea şi utilizarea la capacitate şi eficienţă maximă a echi-pamentului specific (de schi şi de alpinism) în vederea îndeplinirii cu succesa misiunilor încredinţate. În multe cazuri, în mediul montan, câteva carabinie-re, o coardă, armamentul individual şi un luptător bine antrenat, sunt mai efi-ciente în luptă decât o grupă complet dotată dar nespecializată, care să ducăacţiuni de luptă într-un astfel de mediu greu accesibil.

Există două tipuri de aclimatizare în teren muntos. Este necesar să seefectueze atât aclimatizarea psihică cât şi cea fizică, iar aceasta se va conside-ra completă atunci când personalul îşi cunoaşte limitele proprii, cât şi celedatorate echipamentului. Acest deziderat nu se poate realiza decât având labază un antrenament susţinut.

În acest sens, ne-am propus să realizăm o analiză comparativă cu celelal-te instituţii de profil pentru a constata diferenţele de orice natură care gene-rează îngreunarea procesului de învăţământ, în speranţa găsirii posibilităţiiînlăturării lor.

Cele mai multe dintre aceste instituţii sunt şi membre ale AsociaţieiInternaţionale a Şcolilor Militare de Munte, din care şi Baza de Instruire pen-tru vânători de Munte „BuCEGI” face parte începând cu anul 2009, avândstatutul de membru permanent. Asociaţia Internaţională a Şcolilor Militare deMunte a luat fiinţă în anul 1966 ca necesitate. Membrii fondatori au ajuns laconcluzia că numai cooperarea în domeniu poate duce la progres în dezvolta-rea materialelor, echipamentelor, precum şi a tehnicilor, tacticilor şi procedu-rilor în mediul montan. De atunci şi până astăzi asociaţia a evoluat foartemult, devenind vocea cea mai autorizată din punct de vedere al dezvoltării,experimentării şi implementării de metode şi echipamente noi. De-a lungul

339februarie, 2011




ORGANIZARE,MISIUNI,

OBIECTIVE DE

INSTRUIRE,CURSURI

ORGANIZATE

Austrian Armed Forces

Mountain Warfare Centre,

Saalfelden,AUSTRIA

Centro Addestramento Alpino (CAA),

ITALIA, Scuola Militare

Gebirgs-und Winterkampfschule

Mittenwald, GERMANIA

Baza de Instruire pentru

Vânători de Munte „BUCEGI“, ROMÂNIA

ORGANIZARE

Comandant da da da da

Grupă de

conandăda da da nu

Stat major da da da nu

Structură

cursuri carierăda da da da

Structură

cursuri nivelda da da da

Structură

formare

instructorida da da nu

Structură

cercetare,

dezvoltare şi

reglementări

în armă/

specialitate

da da da da

Unitate

(subunitate)

de instrucţie

Da -

batalion

instrucţie

Da - batalion

instrucţie

Da - batalion

instrucţie

Da - 2 Cp.

instrucţie

Unitate

(subunitate)

stat major şi

deservire/

structură

logistică

Batalion

logistic

Batalion

logisticCp. CSS

Cp. St.

Maj. şi

Des.

Structură

sportivă

Unitate

sportivă

Unitate

sportivă

- structură

batalion

unitate sportivă -

structură batalionarănu

341februarie, 2011


MISIUNI

Formarea dezvoltarea şi

menţinerea deprinderilor

de acţiune ale individu-

lui, în cadrul subunităţi-

lor şi unităţilor destinate

ducerii acţiunilor de

luptă în mediul montan

da da da da

OBIECTTIVE DE INSTRUIRE

Formare şi perfecţiona-

rea iniţială şi ulterioară

a ofiţerilor/ subofiţerilor

de vânători de munte

da da da da

Perfecţionarea în schi şi

alpinism a cadrelor din

alte arme/ specialităţi

militare

da da da da

Formarea instructorilor

de schi şi alpinismda da da da

Formarea specialiştilor şi

ghizilor montani - pentru

civili

da da da da

Căutarea - salvarea

militarilor în mediul

montan

da da da da

Cooperarea cu structuri-

le civile pentru căutarea

şi salvarea în mediul

montan în caz de

dezastre

da da da da

Experimenta rea unor noi

TTP, tipuri de tehnică,

materiale, echipament

şi hrană

da da da da



Organizarea de competiţii

aplicativ-militare specificeda da da da

Cercetarea aplicativă da da da da

TIPURI DE CURSURI

Pentru ofiţeri:

- cursuri de formare şicarieră: curs formare ofiţeri

filiera indirectă; curs avan-

sat; curs de stat major;

cursuri de carieră pentru

militarii străini.

da da da

Da – mai

puţin

cursurile

pentru

militarii

străini

Pentru maiştri militari/ subo-

fiţeri:

- cursuri de formare şicarieră: curs formare subo-

fiţeri pe filiera directă

(modulul pregătirii de spe-

cialitate)/ pe filiera indirec-

tă; curs avansat; curs de

plutonier-major.

da da da da

Pentru soldaţi şi gradaţi

voluntari:

- cursuri de formare şicarieră: curs de formare

soldaţi voluntari; curs avan-

sat gradaţi voluntari; curs

lunetişti.

da da da

Da – mai

puţin

cursul de

lunetişti

- cursuri de nivel: curs de

specializare iniţială a cadre-

lor nou mutate în mari uni-

tăţi şi unităţi de vânători de

munte; curs mediu de schi şi

alpinism; curs superior de

schi şi alpinism; curs de

instructori de schi; curs de

instructori de alpinism; curs

de căutare-salvare; curs de

supravieţuire în medii mon-

tane extreme; cursuri pentru

militarii străini.

da da da da

343februarie, 2011


timpului, s-au stabilit relaţii altădată de neconceput, a crescut respectul lumiifaţă de militarii care acţionează în mediul montan şi faţă de performanţeleacestora.

Formarea luptătorului în mediul montan şi actualizarea continuă a tehni-cilor, tacticilor şi procedurilor de ducere a operaţiilor în mediu montan repre-zintă, prin excelenţă, misiunea de bază a instituţiilor specializate de pregătire.

Concluzii referitoare la necesitatea pregătirii în Baza de Instruire pentruVânătorii de Munte, organizatăşi dotată corespunzător, a tuturor categoriilor de forţecare desfăşoară operaţii sauacţiuni în mediu montan

Pentru îmbunătăţirea procesului de instruire în mediu montan este nece-sară modificarea şi adaptarea statului de organizare la cerinţele actuale de pre-gătire conforme cu cele ale armatelor ţărilor membre NATO care pun foartemare accent pe acest tip de pregătire. De asemenea, estimăm intensificareaschimbului de cursanţi şi instructori între Baza de Instruire pentru vânători deMunte „Bucegi” şi şcolile de munte care deservesc armatele ţărilor membreale Asociaţiei Internaţionale a Şcolilor Militare de Munte, din perspectivaîntrunirilor anuale sau întâlnirilor bilaterale.

Reprezentanţii mai multor armate şi-au anunţat intenţiile lor de a se pre-găti împreună cu personalul unităţii noastre şi folosind baza logistic-didacticăa acesteia. Dezvoltarea relaţiilor cu şcolile militare de munte din armate cu obogată tradiţie în domeniul montan şi nu numai reprezintă un câştig de caretrebuie să profităm la maximum, mai ales pe planul desfăşurării acţiunilormilitare în teren muntos. Nu trebuie să omitem domeniul sporturilor de iarnă.Autoritatea naţională sportivă din ţara noastră şi-a propus pentru viitor obiec-tive îndrăzneţe din punct de vedere al găzduirii unor competiţii sportive majo-re: Jocurile Olimpice ale Tineretului din 2013, Campionatul European de Schisau chiar Jocurile Olimpice de Iarnă în anul 2022. Trupele alpine reprezintă

un element decisiv în organizarea şi derularea competiţiilor sportive de iarnă,în domenii precum pregătirea pistelor de concurs, arbitraj, asigurarea protec-ţiei etc. Baza de Instruire pentru vânători de Munte şi-a adus o contribuţiedeosebită la organizarea şi desfăşurarea în condiţii excelente a CampionatuluiMondial Militar de Schi din 2005. De asemenea, din rândul sportivilor de per-formanţă tineri, ce dispun de o pregătire fizică şi psihică excelentă, se potselecţiona viitorii militari extrem de bine pregătiţi, rezultând astfel o econo-mie bugetară semnificativă din punct de vedere al investiţiei pe care armata oface în pregătirea militarilor din programele de bază.

Pentru derularea în condiţii compatibile cu ale partenerilor a tuturor acti-vităţilor curriculare sau extracurriculare, este necesară includerea în planurileanuale de achiziţii publice a fondurilor necesare asigurării de echipamentemoderne de căţărare, schi şi, îndeosebi, a celor pentru căutare şi salvare laavalanşe, precum şi achiziţionarea echipamentelor de munte izoterme de tipGore-Tex, uşoare, confortabile şi care să poată fi echipate/ dezechipate în timpscurt. Dar achiziţia unor astfel de echipamente înseamnă realizarea acesteia decătre specialişti în domeniul montan, specialişti pe care numai o instituţie spe-cializată în domeniu îi poate furniza.

A nu se înţelege că nevoia de echipamente moderne este un moft.Echipamentul modern înseamnă, în primul rând, siguranţa militarilor şi multmai multe şanse de a raporta „Misiune îndeplinită” fără a suferi pierderi dato-rate lipsei echipamentului sau a slabei instruiri specifice mediului montan încare se desfăşoară acţiunile militare.

Se simte nevoia elaborării de noi norme de înzestrare cu mijloace deinstrucţie şi antrenament, precum şi achiziţionarea de programe educaţionale/aplicaţii informatice de instruire, evaluare şi autoevaluare în vederea îmbună-tăţirii procesului de învăţământ prin utilizarea sistemelor informatice.Continua dezvoltare a reţelelor informatice ne va conduce la implementareade tehnici mult mai performante de învăţare prin simulare.

Luând în considerare similitudinea dintre obiectivele de instruire, acerinţelor şi standardelor minimale de instruire în mediul montan, precum şiintensificarea activităţilor internaţionale de perspectivă, devine evidentă nece-sitatea existenţei unui centru de pregătire care să conţină, pe lângă structurade învăţământ, şi structurile de stat major şi logistică, absolut necesare desfă-şurării unui proces de învăţământ de formare şi perfecţionare modern, compa-tibil cu al partenerilor din Alianţă, care să formeze cu adevărat specialiştii şielita militară de care avem nevoie şi către care tindem.



Importanţa aspectelornon-cognitive ale inteligenţei pentru adaptareMAIOR MARIuS NIŢuLESCu

AbstractAs expected, in the psychological sciences for a long time the

only form of predictable intelligence for the value of human behaviorhas been considered the cognitive intelligence and admission of otherforms of intelligence has been ridiculed. Cognitive intelligence (IQ)has become the traditional value in psychology, and even its definitionhas long been needed.

However, D.Wechsler, the author set of standardized tests for theacademic (theoretical) intelligence, noted that individuals must adaptto living environment is achieved through both cognitive elements andthe non-cognitive elements.

Cuvinte-cheie: cognitiv, cunoaştere, emoţie, intelect, inteligenţă,psihologie, raţionament, raţiune, triarhic.

C um era de aşteptat, în ştiinţele psihologice o lungă perioadă de timpsingura formă de inteligenţă predicitivă pentru valoarea conduitei

umane a fost considerată cea cognitivă, iar admiterea unei alte forme de inte-ligenţă a fost ridiculizată. Inteligenţa cognitivă (IQ) a căpătat valoare tradiţio-nală în psihologie şi pentru definirea acesteia a fost necesar mult timp. Totuşi,D.Wechsler, autorul setului de teste standardizate pentru inteligenţa academi-că (teoretică), a remarcat că adaptarea individului la mediul în care trăieşte serealizează atât prin elemente cognitive, cât şi prin elemente non-cognitive.

345februarie, 2011

Majoritatea psihologilor sunt de acord că aspectele non-cognitive aleinteligenţei includ factori de ordin afectiv, personal şi social, toate fiind esen-ţiale pentru reuşita în viaţă a individului. După Wechsler, inteligenţa estecapacitatea globală de cunoaştere a lumii, de gândire raţională, capacitatea dea învinge provocările vieţii. Mai mult chiar, în 1943 Wechsler sugera că abi-lităţile non- intelective sunt esenţiale pentru predicţia abilităţii de succes înviaţă. Autorul nota: “întrebarea principală este dacă non-intelectivul, adicăabilităţile afective şi conative, sunt admisibile ca factori ai inteligenţei gene-rale. Părerea mea este că aceşti factori sunt nu doar admisibili, dar şi necesari.Am încercat să arăt că alături de intelectiv, există de asemeni factori non-inte-lectivi care determină comportamentul inteligent. Dacă aceste observaţii suntcorecte, nu ne putem aştepta să măsurăm inteligenţa totală până când testelenoastre nu includ şi măsurări ale factorilor non-intelectivi”.

Wechsler nu a fost singurul cercetător care a considerat importanteaspectele non-cognitive ale inteligenţei în adaptare şi succes.

Dr. Antonio Damasio, în renumita sa lucrare „Descartes «Errors».Emotion, Reason and Human Brain” (1994), consideră că emoţiile, sentimen-tele sunt mai mult decât indispensabile în luarea deciziilor raţionale iar acce-sul la „învăţătura de tip emoţional” conduce la alegeri optime atât în carieră,cât şi în viaţa personală. Prin urmare, în viziunea autorului, emoţiile sprijinăraţionalitatea, capacitatea emoţională ne ghidează în fiecare moment atuncicând trebuie să luăm decizii, ea „lucrând mână în mână” cu raţionalul. Astfel,gândirea joacă un rol executiv în emoţiile noastre, exceptând, desigur, situa-ţiile în care emoţiile scapă de sub control.

Plecându-se de la rolul adaptativ al afectivităţii, s-a constatat că persoa-nele care au cotient intelectual (IQ) înalt sau o inteligenţă academică foartebine dezvoltată, se descurcă mult mai puţin în viaţa de zi cu zi, în timp ce altăcategorie de subiecţi, deşi au un IQ mai redus în comparaţie cu primii, aurezultate deosebite în practică. (M. Roco). De aici întrebarea: „De ce unii reu-şesc iar alţii nu, să aibă succese, să facă faţă oricăror împrejurări de viaţă?”.

Sternberg (1982) a avut curiozitatea de a compara noţiunea populară deinteligenţă cu cea academică. Oamenii simpli intervievaţi pe stradă, în libră-rii, au considerat că inteligenţa dispune de trei componente: abilităţi de rezol-vare a problemelor, abilităţi verbale şi competenţă socială. Psihologii experţiau fost în mare măsură de acord cu aceste caracteristici, adăugând însă douăcorective:

– ei cred că motivaţia este un ingredient important al inteligenţei aca-



demice (unele atribute ca: „dedicare”, „persistenţă”, „muncă asiduă” suntconsiderate a fi distinctive pentru persoanele inteligente);

– experţii înlocuiesc competenţa socială cu atribute specifice inteli-genţei practice (pentru ei, atribute ca „sensibilitate”, „onestitate”, „fran-cheţe” nu sunt specifice inteligenţei) (Zlate).

Mai mult decât atât, R.J.Sternberg (1986) în lucrarea sa „Beyond IQ: ATriarhic Theory of Human Intelligence” formulează modelul triarhic şi teoriatriarhică a inteligenţei, din care au fost deduse mai multe tipuri de inteligen-ţă.

Punctul de plecare în teoria triarhică a inteligenţei lui Sternberg este: „pecei mai mulţi dintre noi nu i-ar deranja deloc să fie mai inteligenţi. Din păca-te, psihologia s-a ocupat mai mult cu măsurarea inteligenţei şi mai puţin cuajutorarea oamenilor pentru a-şi putea ameliora propria lor inteligenţă. Scopulstudierii inteligenţei nu este doar de a o măsura, ci de a o înţelege şi de a-iajuta pe oameni s-o folosească”. De aici desprindem două aspecte importan-te: cel privitor la tipurile de inteligenţă şi cel privitor la modalităţile concretede ameliorare a inteligenţei. Autorul sus citat arată că teoria inteligenţeicuprinde trei subteorii:

• Subteoria contextuală, care examinează relaţiile inteligenţei cumediul exterior, aici găsindu-şi expresia cercetările din psihologia transcultu-rală. Această inteligenţă contextuală relevă, de fapt, aplicaţiile practice aleinteligenţei, acestea solicitând considerarea diferitelor contexte în care se aflăindividul.

• Subteoria componenţială, care detaliază relaţia dintre inteligenţa şidiferite alte componente interne ale personalităţii şi trimite spre modelul psi-hometru şi factorial pe care le depăşeşte însă, prin orientarea autorului sprecuceririi psihologiei cognitive. Inteligenţa componenţială include strategii deprocesare care se produc în mintea persoanei atunci când aceasta gândeşteinteligent.

• Subteoria celor două faţete, centrată pe radiografierea relaţiilor inte-ligenţei atât cu contextul exterior cât şi cu componentele ei interne, accentulcăzând pe achiziţiile din psihologia învăţării, deoarece învăţarea este verigade legătură dintre mediul extern şi cel intern. Inteligenţa experienţială gene-rată de această subteorie reflectă cât de bine sunt transferate abilităţile la situa-ţii noi. Autorul consideră că cei care dispun de asemenea abilităţi experienţia-le reuşesc să rezolve uşor situaţiile problematice noi; ceilalţi, deficitari, solu-ţionează un set limitat de situaţii, probleme, circumstanţe.

347februarie, 2011

Importanţa aspectelor non-cognitive ale inteligenţei pentru adaptare

Comentatorii lui Sternberg consideră că prima subteorie atenţioneazăasupra relevanţei limitate a testelor de inteligenţă (doar pentru culturile în careau fost elaborate) ca şi asupra necesităţii considerării cunoştinţelor şi valori-lor în definirea inteligenţei deoarece acestea sunt simultan rezultate ale con-textului dar şi generatoare de noi contexte. A doua subteorie atrage atenţiaasupra necesităţii sesizării proceselor care formează însuşi comportamentulinteligent. A treia subteorie oferă prilejul unei definiţii a inteligenţei: inteli-genţa este capacitatea de a învăţa şi gândi în sistemul conceptelor noi.

Alţi cercetători cum ar fi Likert (1986), Berry (1988) au propus studiulinteligenţei în contextul ei ambiental, firesc de operare, definind modelul eco-logic asupra inteligenţei. Ei şi-au ridicat întrebarea cum gândesc şi cum îşirezolvă problemele oamenii obişnuiţi în contexte naturale, şi nu atunci cândsunt puşi să răspundă la teste.

De asemenea, au utilizat două strategii de lucru:– observarea modului în care gândesc diferite categorii socio-profe-

sionale în contextele fireşti de viaţă;– studiul transcultural pentru a se determina în ce măsură variază

comportamentul inteligent în funcţie de cultură.La ora actuală, persistă în psihologie întrebarea dacă inteligenţa este

capacitatea generală de achiziţie a cunoştinţelor, de raţiune şi rezolvare deprobleme sau ea implică diferite tipuri de abilităţi.

Howard Gardner, psiholog cognitivist şi profesor de neurologie, în 1983introduce conceptul de „inteligenţă multiplă” în lucrarea sa „Frames ofMind”. Inspirat de modelul neuropsihologic al inteligenţei care descrie inteli-genţa în termenii ariilor fizice ale creierului, în urma rezultatelor cercetărilorasupra „creierului divizat” sau specializărilor funcţionale ale creierului,Gardner realizează o serie de studii asupra talentelor simbolice la copiii nor-mali, supradotaţi, şi la persoanele la care aceste talente erau alterate (adulţi culeziuni cerebrale). Ideea de la care porneşte Gardner este existenţa unor capa-cităţi mentale distincte, autonome între ele, idee lansată încă din Antichitate,ajunsă la apogeu în secolul al XIX-lea în „Psihologia facultăţilor” şi preluatăulterior de Gardner. Autorul notează: „Omul posedă multe competenţe inte-lectuale relativ autonome. Natura exactă şi numărul sau amploarea lor estegreu de stabilit. Totuşi, nu se poate nega existenţa lor şi nici faptul că indivi-zii sau culturile le pot modela şi combina, adaptându-le în maniere multiple.”

„Formele inteligenţei”, după Gardner, sunt în număr de şapte:• inteligenţa lingvistică, definită prin capacitatea de a utiliza cu uşu-



rinţă cuvintele, sunetele, de a mânui uşor limbajul vorbit şi limbajul scris;• inteligenţa muzicală, vizând simţul melodiei, ritmului, timbrului

corect;• inteligenţa logico-matematică, privită ca o capacitate de ordonare

şi reordonare a lucrurilor, acţiunilor, numerelor;• inteligenţa spaţială, privind capacitatea de a figura, chiar de a crea

lumea, de a combina formele, mărimile;• inteligenţa kinestezică, legată de capacitatea de a te servi de pro-

priul corp (dansatori, mimi, atleţi), corpul fiind perceput ca un instrumentdocil căruia posesorul său îi poate da orice postură;

• inteligenţa intrapersonală, se referă la capacitatea de a te cunoaş-te şi înţelege pe tine însuţi, de a te autoobserva, de a-ţi descrie propriilestări sau trăiri sufleteşti;

• inteligenţa interpersonală, se referă la intuiţia interiorităţii altuia,la comportamentul empatic.

Gardner consideră că nu se poate afirma o formă monolitică de inteligen-ţă care ar fi crucială pentru succesul în viaţă ci, mai degrabă, un spectru largde inteligenţe cu cele şapte variabile-cheie. Aceste forme de inteligenţă varia-ză nu doar de la individ la individ, ci şi de la cultură la cultură (japonezii suntînclinaţi spre inteligenţa interpersonală, necesară muncii în grup). Gardnervorbeşte chiar de „inteligenţe personale”, incluzând în acestea abilităţile inter-personale şi capacitatea intrapsihică. Astfel, inteligenţa interpersonală seramifică în patru abilităţi distincte: leadership, abilitatea de a întreţine o rela-ţie interpersonală şi de a-ţi păstra prietenii, abilitatea de a rezolva conflicteleşi abilitatea de a face analize sociale.

Această viziune multifaţetată a inteligenţei oferă un tablou mai bogat pri-vind abilitatea unei persoane şi potenţialul ei pentru succes decât ar puteaoferi cotientul standard de inteligenţă (IQ). „Inteligenţa interpersonală esteabilitatea de a-i înţelege pe alţii: ce îi motivează, cum acţionează ei şi cum sepoate coopera cu ei”.

Gardner consideră inteligenţa intrapersonală cheia cunoaşterii de sine, înea incluzându-se „accesul la propriile sentimente şi abilitatea de a discriminaşi de a desena pe baza lor un comportament-ghid” (1989) .

Eu consider că această abilitate care asigură succesul în viaţa cotidianăeste, pe de o parte, distinctă de inteligenţa teoretică dar, pe de altă parte, con-stituie un fel de sensibilitate specifică faţă de practică şi relaţiile interumane.Astfel s-a născut o nouă formă de inteligenţă – cea emoţională.

349februarie, 2011

Importanţa aspectelor non-cognitive ale inteligenţei pentru adaptare

BIBLIOGRAFIE

Berry Leonard L. – SERVQUAL: A Multiple-Item Scale for MeasuringConsumer Perceptions of Service Quality, Journal of Retailing (Spring),1988.

Damasio Antonio – Descartes' Error: Emotion, Reason and HumanBrain, Avon Books, New York, 1994.

Gardner Howard – Multiple Intelligence, Basic Books, New York, 1993.Likert Rensis – Type Rating Scales, Journal of Educational Research,

no.3, 1986.Roco Mihaela – Creativitate şi Inteligenţă emoţională, Editura Polirom,

Bucureşti, 2001.Sternberg Robert J. – Beyond IQ: A Triarchic Theory of Human

Intelligence, Cambridge university Press, 1986.Sternberg Robert J., Zhang Li-fang – What Do We Mean by Giftedness?

A Pentagonal Implicit Theory Gifted Child Quarterly, 1982.Wechsler David – Dimensions of Cultural Variation as Parameters of

Organizational Theories, International Studies of Management andOrganization, 1943.

Zlate Mielu – Fundamentele psihologiei, vol. II, Editura Hyperion XX,Bucureşti, 1991.



Importance of Non-Cognitive Aspects of Intelligence for Adaptation

MAJOR MARIuS NIŢuLESCu

As expected, in the psychological sciences for a long time the onlyform of predictable intelligence for the value of human beha-

vior has been considered the cognitive intelligence and admission of otherforms of intelligence has been ridiculed. Cognitive intelligence (IQ) has beco-me the traditional value in psychology, and even its definition has long beenneeded.

However, D.Wechsler, the author set of standardized tests for the acade-mic (theoretical) intelligence, noted that individuals must adapt to living envi-ronment is achieved through both cognitive elements and the non-cognitiveelements. Most psychologists agree that non-cognitive aspects of intelligenceinclude affective factors, personal and social, all essential for successful lifeof the individual. After Wechsler, intelligence is the world's global knowled-ge capacity for rational thinking, the ability to overcome life's challenges.Moreover, in 1943, Wechsler suggested that non-intellect abilities are essen-tial for success in life prediction ability. Author's note: "The main question isnon-intellectively, whether affective and conative abilities, are admissible asfactors of general intelligence. My opinion is that these factors are not onlyadmissible but necessary. I tried to show that alongside the intellectual, is alsonon-intellect factors that determine intelligent behavior. If these observationsare correct, we cannot expect to measure total intelligence until our tests and

351februarie, 2011

measurements do not include non-intellect factors”. Wechsler was not theonly scientist who held important non-cognitive aspects of intelligence in theadaptation and success. Dr.Antonio Damasio, in his famous work "Descartes'Errors. Emotion, Reason and Human Brain'' (1994), believes that emotionsand feelings are more than indispensable for rational decision making andaccess to "the teaching of emotional type" leads to optimal choices in bothcareer and personal life. Therefore, according to the authors, the emotionssupport the rationality, emotional ability to guide us every moment when wemust make decisions, her «working hand in hand» with rational." So, thinkingplays an executive role in our emotions, except, of course, situations whereemotions get out of control.

The basis of an adaptive role of emotionality, it was found that peoplewho quotient intellectual (IQ) high or very well developed academic intelli-gence, is doing far less in everyday life, while another group of subjects, buthave a lower IQ compared with the first, had good results in practice. Hencethe question: “Why do some succeed and others not do have success, to copewith any circumstances of life?”.

Sternberg (1982) had the curiosity to compare the popular notion thatacademic intelligence. Ordinary people interviewed on the street, in libraries,found that intelligence has three components: problem solving skills, verbalskills and social competence. Psychologists are experts largely agree withthese features, but adding two remedies:

• they believe that motivation is a key ingredient of academic intelli-gence (some attributes such as "dedication", "persistence", "hard work''are considered to be distinctive for smart people);

• experts replaced social competence with practical intelligence spe-cific attributes (for them, attributes such as "sensitivity", "honesty", arenot specific intelligence).

Moreover, Sternberg R.J. (1986) in his "Beyond IQ: A Triarhic Theory ofHuman Intelligence" makes a model and triarhic theory of intelligence thathave been deducted from several types of intelligence.

The starting point in Sternberg's intelligence theory triarhic is "to most ofus would not mind to be more intelligent. unfortunately, psychology has dealtmore with measuring intelligence and less to help people they could improvetheir intelligence. The purpose of studying intelligence is not only to measu-re but to understand and help people to use it." Detach here two importantaspects: one concerning the types of intelligence and second, specific proce-



dures regarding the improvement of intelligence. The author quoted aboveshows that three intelligence sub-theories:

• Contextual sub-theory, which are examining intelligence relationswith the outside environment, this finding and the expression of cross-cul-tural psychology research. This fact contextual intelligence reveals practi-cal applications of intelligence, asking them to consider different contextsin which the individual is.

• Components sub-theory, which are detailing the relationship betwe-en intelligence and different other internal personality components andlinks to model psyho-metter and factorial but they go through the author'sorientation toward the conquest of cognitive psychology. Intelligence pro-cessing components include strategies that take one's mind when he thinksit clever.

The two sides sub-theory centered on the X-ray of intelligence relation-ships with both the external context and internal components, focusing onprocurements from psychology of learning because learning is a link betwe-en external and internal environment. Experiential intelligence generated bythe sub-theory reflects how well skills are transferred to new situations. Theauthor believes that those who have experiential skills manage to solve suchproblem situations easy the rest of us poor, settled a limited set of situations,problems, circumstances.

Sternberg’s commentators consider that the first sub-theory warns limi-ted relevance of intelligence tests (only for cultures that have been developed)as well as considering the need to define intelligence, knowledge and valuesas they are simultaneously results of the context and generating new contexts.A second sub-theory draw attention to the referral process itself forming intel-ligent behavior. Third sub-theory provides the opportunity for a definition ofintelligence: Intelligence is the ability to learn new concepts and thinking inthe new concepts system.

Other researchers such as Likert (1986), Berry (1988) proposed the studyof intelligence in its context, defining operating natural ecological model ofintelligence. They raised the question of how they think and how ordinarypeople solve their problems in natural contexts, and not when they are askedto respond to the tests.

They used two work strategies:• observing how certain socio-professional are thinking about life in

natural contexts;

353februarie, 2011


• cross-cultural study to determine the extent to which intelligentbehavior varies depending on the culture.

At present, there remains the question of psychology of whether intelli-gence is the general ability to acquire knowledge, reason and solve problemsor is involving different types or abilities.

Howard Gardner, in 1983, cognitive psychologist and professor ofneurology, introduces the concept of "multiple intelligence'' in his book"Frames of Mind". Inspired by the neuro-physiological model of intelligencethat describes intelligence in terms of physical brain areas, following theresults of research on “the brain split" or functional specialization of the brain,Gardner made a series of studies on symbolic talents in normal children, gif-ted and talented individuals to whom these were altered (adults with injuriesof the brain). The idea of beginning Gardner is the existence of distinct men-tal abilities, independent of each other, an idea launched since antiquity, rea-ched its height in the nineteenth century and was later in the psychology facul-ty of Gardner. The author writes: "Man has many relatively autonomous intel-lectual skills. The exact nature and number or their magnitude is difficult toreveal. However, one cannot deny their existence and the fact that individualsor cultures can shape and combine them, adapting them in multiple ways.''

"The forms of intelligence" by Gardner are seven:• Linguistic intelligence, defined by its ability to easily use words,

sound, easy to handle spoken and written language;• Musical intelligence, aimed sense melody, rhythm, timbre correctly;• Logical-mathematical intelligence, regarded as a capacity for orde-

ring and reordering of things, actions, numbers;• Spatial intelligence, in being able to figure, even to create the world,

to combine shapes, sizes;• Kinesthetic intelligence, related to the ability to serve its own body

(dancers, mimes, athletes), the body is perceived as a docile instrument thatmay give its holder any position;

• Intrapersonal intelligence, refers to the ability to know and under-stand yourself, to yourself observe, to describe your own spiritual conditionor feelings;

• Interpersonal intelligence, refers to another interiority intuition,empathic behavior.

Gardner believes that one cannot assert a monolithic form of intelligen-ce that would be crucial for success in life, but rather a wide range of intelli-



gence with the seven key variables. These forms of intelligence varies notonly from individual to individual but also from culture to culture (theJapanese are inclined to work the necessary interpersonal intelligence group).Gardner even spoke of "personal intelligence" including there in intra-psychicinterpersonal skills and ability. Thus, interpersonal intelligence branches outinto four distinct skills: leadership, ability to maintain an interpersonal rela-tionship and keep your friends, the ability to resolve conflicts and give abili-ty to do social analysis.

This multifaceted/multisides view of intelligence provides a richer pictu-re of a person's ability and its potential for success than they could providequotient standard of intelligence (IQ). "Interpersonal intelligence is the abili-ty to understand others, what motivates them, how they act and how to coope-rate with them".

Gardner believes the key to self-knowledge intrapersonal intelligence,including the "access to their own feelings and the ability to discriminate andto draw guidelines on their behavior".

I consider this skill to ensure success in everyday life is a distinct part ofthe theoretical intelligence but on the other hand, is a kind of sensitivity topractice and relationships. Thus was born a new form of intelligence – emo-tional intelligence.

BIBLIOGRAPHY

Berry Leonard L. – SERVQUAL: A Multiple-Item Scale for MeasuringConsumer Perceptions of Service Quality, Journal of Retailing (Spring), 1988.

Damasio Antonio – Descartes' Error: Emotion, Reason and HumanBrain, Avon Books, New York, 1994.

Gardner Howard – Multiple Intelligence, Basic Books, New York, 1993.

355februarie, 2011


Likert Rensis – Type Rating Scales, Journal of Educational Research,no.3, 1986.

Roco Mihaela – Creativitate şi inteligenţă emoţională, Editura Polirom,Bucureşti, 2001.

Sternberg Robert J. – Beyond IQ: A Triarchic Theory of HumanIntelligence, Cambridge university Press, 1986.

Sternberg Robert J., Zhang Li-fang – What Do We Mean by Giftedness?A pentagonal Implicit Theory Gifted Child Quarterly, 1982.

Wechsler David – Dimensions of Cultural Variation as Parameters ofOrganizational Theories, International Studies of Management andOrganization, 1943.

Zlate Mielu – Fundamentele psihologiei, vol. II, Editura Hyperion XX,Bucureşti, 1991.



Considerente ale psihologiei moderne privind interacţiuneacomponentelor psihice

MAIOR MARIuS NIŢuLESCu

AbstractModern psychology has revealed a series of interactive and

interdependent relationship between emotionality and other mentalfunctions. After M. Zlate, virtually no psychological phenomenon thataffective processes may not be in a relationship of interaction andinterdependence. The author states that "affection is reflected in phase«collision reasons» or during «deliberation» of the voluntary act, it istransformed in temperament, some of its features, such as degree ofsensitiveness, are very affective, others (impulsivity, calm and relaxa-tion) with a high emotional charge, it always triggers and enhancescreative acts."

Cuvinte-cheie: emoţie, afectivitate, fenomene afective, inteligenţă emoţională..

P sihologia modernă a evidenţiat o serie de relaţii de interacţiune şiinterdependenţă între afectivitate şi alte funcţii psihice. După M.

Zlate, practic nu există fenomen psihic cu care procesele afective să nu se afleîn relaţii de interacţiune şi interdependenţă. Autorul arată că „afectivitatea seregăseşte în faza «ciocnirii motivelor» sau în faza «deliberării» din actulvoluntar, ea este transfigurată în temperament, unele trăsături ale acestuia,

357februarie, 2011

cum ar fi gradul de impresionabilitate, fiind chiar de ordin afectiv, altele(impulsivitatea, calmul, destinderea) având o mare încărcătură afectivă; eadeclanşează şi potenţează permanent actele creative.”

Autorul argumentează, astfel, că afectivitatea este „componenta bazală,infrastructurală a psihicului, dar şi nota lui definitorie", făcând astfel diferen-ţierea profundă de roboţi sau computere ce realizează o inteligenţă artificială.Într-adevăr, raţiunea omului poate fi simulată pe computer dar stările şi trăiri-le afective vor rămâne notă specific umană. Mulţi autori au constatat interac-ţiunea dintre afectiv şi cognitiv. Herbert încă din 1825 arăta că emoţiile nu potexista în afara actelor intelectuale, ele fiind produsul ciocnirii reprezentărilor.Se apreciau corect factorii declanşatori dar nu şi natura lor.

Conform tradiţiilor psihologiei filosofice, Herbart a dat emoţiilor o inter-pretare, considerată a fi „intelectualistă". În acest sens, stările afective suntderivate din raporturile de concordanţă sau conflict dintre reprezentări sauidei, fiind asemănate cu acordurile sau disonanţele dintre sunetele muzicale.Deci, stările emoţionale nu pot exista în afara sau în absenţa actelor intelec-tuale.

Psihologul austriac Nahlowsky a dezvoltat, de asemenea, punctul devedere intelectualist, considerând că sentimentul poate fi definit ca percepţiaimediată a opririi sau accelerării reprezentărilor din conştiinţă. Astfel, modi-ficările fiziologice determină, în primul rând, reprezentări şi, numai prin deri-vaţie, stări afective. Deci, întotdeauna primează actul cognitiv.

În fond, teoria intelectualistă pune accentul pe factorul central şi consi-deră modificările periferice ca fiind consecinţa trăirilor afective determinatede actele de cunoaştere. Se relevă astfel, ca o limită a acestei teorii, unilatera-litatea spiritualistă care consideră că psihicul nu are legături cu organicul, cidoar se exprimă prin procesele organice şi comportament.

valenţa ar putea fi faptul că procesele emoţionale sunt declanşate prininformaţii asupra unor evenimente din mediul extern sau intern. Totuşi, deşideclanşate în baza unor fapte cognitive, stările afective sunt trăiri tensionalece se bazează pe trebuinţe şi motive.

unii autori au considerat că emoţiile, prin starea de agitaţie difuză, prindesfăşurarea lor tumultoasă, prin intensitatea lor, dezorganizează conduitaumană.

Pierre Janet, după perspectiva psihopatologiei, insistă asupra caracteru-lui generalizat al conduitelor dezadaptative care apar în emoţii. Autorul sereferă doar la stările afective primare, primitive, nu şi la cele superioare.



Aceasta tratează procesele emoţionale ca reglatorii întrucât îndeplinesc ofuncţie de disociere şi analiză, de suspendare al cursului obişnuit al adaptăriişi difuzarea agitaţiei în întregul organism.

unii comentatori ai lui Janet consideră că acesta se referea la prima etapăa conduitei emoţionale când alerta dezorganizatoare este necesară tocmai învederea reorganizării care urmează.

În opinia lui P. Popescu – Neveanu, unele neînţelegeri ale lui Janet s-audatorat terminologiei speciale utilizate şi pentru faptul că Janet denumeşte cutermenul de emoţie ceea ce în terminologia germană este calificat ca afect,reprezentând de fapt o emoţie primară.

P.Janet recurge la termenii de credinţă şi sentiment atunci când se referăla conduitele nivelului mijlociu şi superior care posedă o formă avansată deorganizare. Credinţele facilitează şi fixează cunoaşterea, dar nu pot evita ero-rile. Autorul consideră patru tipuri de sentimente fundamentale care asigurăreglarea conduitelor: sporire sau efort, încetinire sau oboseală, oprire relativăcu schimbare sau spaimă, oprire absolută sau triumf. Sentimentele suntacţiuni secundare care modifică actele primare şi susţin conduitele raţionale.În aceeaşi perspectivă, K.Jung situează sentimentul pe o poziţie superioarăgândirii raţionale.

După Janet, patologia conştiinţei este de origine afectivă, iar din combi-narea sentimentelor cu conduitele sociale, rezultă antipatia, simpatia, ura,iubirea, care sunt calificate şi ca sentimente sociale. Sentimentele sociale careglări ale conduitelor complicate şi complexe ce unesc oamenii au fost gene-rate de mecanismele sociale ale comenzii şi ascultării.

Acţionând mai mult ca un psihiatru decât ca un psiholog, P.Janet conce-pe o strânsă interdependenţă între afectiv şi intelectual, demonstrând că lanivelurile superioare, sentimentele care sunt mai complexe decât fenomenelepur afective, susţin organizarea în contextul integral al personalităţii, dupăFraisse ... "semnificaţia lor fiind esenţial funcţională".

Consider că un punct de vedere interesant este cel al lui Wallon, care ori-ginează emoţia umană în munca colectivă, în atitudine sau ... "în funcţiareflectorie şi cea adaptativă din grup prin care se dezvoltă sensibilitatea emo-ţională". După Wallon, "expresivitatea emoţională este o etapă care precedelimbajul şi îl însoţeşte, dezvoltându-se în legătură cu el".

Demnă de remarcat în sistemul interpretărilor lui Wallon este ideea unorcupluri între tonus şi imagine, şi până la urmă a unor formaţiuni afectiv-cog-nitive. Plasticitatea posturii este atât la baza emancipării afective, cât şi a for-

359februarie, 2011

Considerente ale psihologiei moderne privind interacţiunea componentelor psihice

maţiei intelectuale.Liniile dezvoltării acestei laturi ale psihismului uman sunt totuşi diferi-

te, prima fiind relaţiile interumane, sociabilitatea înăuntrul căreia se dezvoltămimetismul afectiv şi simpatia, cealaltă fiind relaţiile cu obiectele.

Din relaţia variabilă a afectivităţii şi cogniţiei, Wallon îşi construieşteulterior teoria sa psihologică asupra dezvoltării conştiinţei şi asupra stadiilorformării personalităţii. În psihologia lui Wallon, geneza şi emanciparea cali-tativă a afectivităţii umane apare ca având un curs univoc, de la biologic lasocial.

un punct de vedere pertinent este cel dezvoltat de teoria axiologică asu-pra afectivităţii, care reuneşte teoriile cognitiviste, cât şi pe cele socio-cultu-rale. Psihologia de mult timp a relevat funcţia evaluativă a emoţiilor şi senti-mentelor. La nivel superior, consideră P. Popescu - Neveanu, este clar că „pro-cesele afective se asociază cu judecăţi şi raţionamente de valoare, că sensuri-le mimetice se cuplează cu semnificaţii cognitive". În acelaşi timp, etnologiaşi sociologia culturală au arătat că drept criterii şi etalonare în valori suntmodelele culturale ce au o geneză socială şi fac parte din sistemele de valori.

valoroşi psihologi români, printre care A. Cosmovici, P. Golu, D. Grama,I. Radu, M. Zlate, au optat pentru interpretarea axiologică a fenomenelor afec-tive deoarece astfel se evidenţiază unitatea dintre psihic şi social, se accen-tuează funcţia conştiinţei în organizarea vieţii psihice, se subliniază corelareaconştientului cu inconştientul.

În lucrarea sa de doctorat, P. Popescu-Neveanu înscrie elementele uneiteorii personale în interpretarea naturii şi funcţiilor proceselor afective, pre-zentând teoria afectivităţii ca reflectare şi adaptare la „împrejurările de viaţă”.Autorul consideră că în psihologia clasică emoţia era caracterizată - ca „feno-menul psihic de maxim sintetism”, atât în sensul unificării conduitei, dar şi alasigurării unui cadru stabil pentru personalitate.

Astfel, „afectivitatea constituie un fond reactiv, unificator şi de relevan-tă selectivitate în termenii opuşi ai atracţiei sau respingerii", aşa încât „afecti-vitatea răspunde şi participă direct şi pregnant la activitatea şi relaţiile socia-le, după care se modelează şi perfecţionează". Procesele psihice cognitive,mai ales gândirea şi inteligenţa, care îndeplinesc funcţii strict specializate, acăror schemă a putut fi simulată de computer, şi afectivitatea, de la formele eidifuze şi până la modalităţile de mare intensitate şi complexitate, se înscriu înprocesul global al adaptării de tip uman, condiţionând bazal acţiunea şi luareaîn stăpânire a ambianţei.



Consider că la baza teoriei sunt următoarele aserţiuni:– afectivitatea se construieşte din cele trei modalităţi evolutive ale psihi-

cului: excitabilitatea, sensibilitatea şi conştiinţa. „Emoţia este în acelaşi timptrăire şi comunicare, stare şi act, proces intern şi relaţie sau comportament."În constituirea actului emoţional intră toate verigile reflexului, inclusiv con-exiunea inversă. Emoţia este un comportament dar şi o rezervă a comporta-mentelor;

– cea mai relevantă caracteristică a afectivităţii constă în „îmbinareafuncţiei de stabilizare, decisivă pentru personogeneză, cu funcţia de adaptarede maximă plasticitate, de rezonanţă — anticipativă şi participativă, esenţialăpentru adecvarea flexibilă la condiţii şi scop a conduitelor".

P.P.Neveanu se referă la polarizarea afectivă care permite ca subiectul săprivească lumea cu un ansamblu de afirmaţii şi negaţii gradate, oscilând înordinea ambiguităţilor şi angajându-se în situaţii conflictuale. Alături deGh.Zapan, P.Popescu - Neveanu consideră că „acelaşi tip de relaţii informa-ţionale biunivoce se dezvoltă atât în plan cognitiv, cât şi în plan afectiv".

Relaţiile afective cu oamenii şi obiectele nu sunt strict subordonate rela-ţiilor intelectuale, ci fiind corelate cu acestea îşi menţin autonomia şi specifi-cul lor. În raporturile cu lumea, „valorile cognitive şi valorile afective partici-pă în condiţiile aceluiaşi regim de reciprocitate subiect-obiect, dar fiind defi-nite, deseori nu sunt în concordanţă.

Acelaşi autor arată că: procesele afective participă la toate actele decunoaştere şi, fără a se subordona lor, beneficiază de schemele de dezvoltareale acestora. Afectivitatea se rafinează şi cultivă o dată cu intelectul, fără a fiînsă absorbită de acesta.

Prof. Neveanu menţionează că stările afective sunt deosebite de con-strucţiile intelectuale, rămânând întotdeauna în urmă sub raportul organizării.un literat făcea o comparaţie foarte reuşită caracterizând afectivitatea ca fiindde factură „magmatică”, iar cunoaşterea de natură „corpusiară”. Într-adevăr,pentru afectivitate este caracteristică „tensiunea şi tendinţa”, în timp ce pen-tru cunoaştere este specifică structura.

Continuând să facem referiri la cele subliniate de P.P. Neveanu cu privi-re la notele specifice, distinctive ale cognitivului şi afectivului la nivel uman,el arăta că „oamenii se deosebesc incomparabil mai mult sub raport afectiv,decât sub raport cognitiv". Explicaţia menţionată se referă la seria interacţiu-nilor cu ambianţa şi determinarea socială. Autoreglajul afectiv este calea princare se propagă asupra individului reglajul social bazat pe relaţii, norme,

361februarie, 2011


valori. Afectivitatea nu este altceva decât „trăirea nemijlocită a împrejurărilorde viaţă, în care ansamblul condiţiilor subiective se confruntă cu ansamblulcondiţiilor obiective prezente, evocate sau proiectate, de cele mai multe oriaceste trei variante suprapunându-se”, arată P.P.Neveanu.

Pentru dânsul, termenul „împrejurare de viaţă” nu se confundă cu situa-ţia obiectivă deoarece în aceeaşi situaţie obiectivă diverse persoane, în diver-se stadii ale existenţei lor, se vor afla în împrejurări de viaţă diferite. Autorulnotează că: „fiind o împrejurare a vieţii proprii, împrejurarea include şi con-diţiile subiective în raport cu cele obiective, include sistemul de personalitateîn raport cu mediul”.

Zlate consideră că emoţiile sunt declanşate de informaţiile ce vin dinmediul extern, însă prin natura lor sunt trăiri tensionale generate direct demotivaţie. Schachter, injectând subiecţii cu epinefrină în condiţiile de infor-mare, semiinformare, ignoranţă şi placebo, a constatat că emoţii mai puterni-ce apar în situaţiile de semiinformare şi ignoranţă. Acest fapt l-a determinat săconsidere că importanţă are nu atât substratul fiziologic, cât interpretarea cog-nitivă a acestuia.

Zajoric, inspirat de Schachter, a făcut unele experimente în viaţa cotidia-nă şi a obţinut rezultate asemănătoare. Cunoscutul psiholog elveţian J.Piageteste de părere că inteligenţa şi afectivitatea sunt inseparabile. După opinia sa,afectivitatea joacă rol de sursă energetică de care depinde funcţionarea inteli-genţei, dar nu şi structurile ei. Energetica conduitei relevă afectivitatea, întimp ce structurile ei relevă funcţiile cognitive. Comentatorii lui Piaget consi-deră interesantă apropierea între „stadiile dezvoltării intelectului” stabilite dePiaget şi „stadiile dezvoltării afective” a copilului stabilite de Freud.

În 1989, Golse compară stadiile menţionate de către cei doi autori dupăurmătoarele criterii:

• gradul de organizare:– la Freud stadiile se află în stare de organizare şi dezorganizare

permanentă, se interferează lăsând în urma lor sedimente, puncte de fixa-ţie;

– la Piaget ele sunt paliere de echilibru dinamic între structurilecognitive formate, nelăsând urme după ce au fost depăşite;

• ecartul existent între regresia afectivă şi deteriorarea intelectuală:– la Piaget evoluţia este ireversibilă, copiii nu revin la stadiile inte-

lectuale deja parcurse;– la Freud însă există nenumărate mişcări regresive, tranzitorii sau



permanente; se pare că în aceste stadii de regresie afectivă corpul regre-sează şi în plan intelectual;

• cronologia stadiilor:– la Piaget există o cronologie logică a stadiilor;– la Freud, chiar dacă există o anumită cronologie, ea nu este obli-

gatorie. Golse susţine că în afara acestor elemente deosebitoare există şi unele de

articulare între teoria lui Piaget şi cea a lui Freud. Astfel, mecanismele de per-cepţie, încorporare şi introecţie ale lui Freud sunt vecine şi complementare cuasimilarea lui Piaget. Mecanismul identificării comportă o transformare asubiectului şi de aceea se apropie de mecanismul acomodării.

În esenţă, cele două modele sunt dinamice, fondate pe interacţiunea per-manentă dintre subiectul în formare şi mediul său. De fiecare dată când unfapt cognitiv sau afectiv este interiorizat, va modifica subiectul care îl recep-ţionează şi din această cauză el se va afla într-o dispoziţie funcţională defini-tă pentru a efectua interiorizările ulterioare.

Psihologia modernă a evidenţiat o serie de diferenţieri existente întrecele două categorii de procese:

• În procesele cognitive omul operează cu instrumente specializate:în gândire cu instrumentul analizei şi sintezei, abstractizării şi generaliză-rii; în imaginaţie cu cel al aglutizării şi tipizării, diminuării şi divizării; înprocesele afective, omul reacţionează cu întreaga fiinţă.

Din această perspectivă, M. Zlate nota că: „afectivitatea este o vibra-ţie concomitent organică, psihică şi comportamentală, ea este tensiuneaîntregului organism cu efecte de atracţie sau respingere, căutare sau evita-re”.

Procesele afective constituie armonizarea sau conflictul individului,interpretat ca un tot, cu lumea şi cu sine, cu ambianţa exterioară dar şi cuceea ce se produce în propriul său organism, cu evenimentele prezente darşi cu cele reamintite sau imaginate.

• Dacă în procesele cognitive subiectul se subordonează obiectului pecare încearcă să-l epuizeze cognitiv, de data aceasta el se subordoneazărelaţiei, într-un fel sieşi, pentru că el este cel care „introduce” o anumităvaloare sau semnificaţie emoţională în obiectul reflectat.

• Deşi procesele afective sunt declanşate prin fapte cognitive cum arfi vederea unei cărţi, audiţia unei arii muzicale, reamintirea unei întâm-plări, ele nu sunt reductibile la acestea.

363februarie, 2011


Ceea ce contează nu sunt potenţele şi organizarea cognitivă a indivizilor,ci organizarea lor motivaţională, raportul obiectului perceput, gândit sauimaginat cu necesităţile, cu gradul lor de satisfacere.

Zlate notează că: „Procesele afective, deşi diferite de procesele cogniti-ve, sunt într-o strânsă interacţiune cu ele. Atunci când conflictul afectiv pro-dus de ciocnirea dintre emoţii, sentimente, pasiuni este solidar cu conflictulcognitiv, cu ciocnirea ideilor, concepţiilor, modalităţilor de rezolvare ... ran-damentul activităţii intelectuale este mai mare. Dimpotrivă, dacă tensiuneaafectivă scade, ajungându-se până la starea de indiferenţă, se va reduce şicapacitatea individului de a soluţiona probleme noi. Dezacordul dintre raţio-nal şi afectiv duce la dezadaptarea tranzitorie, mai ales atunci când un nivelintelectual superior se cuplează cu emoţii primare, violente, oarbe”.

ultimii zece ani reprezintă însă un proces fară egal în privinţa studiilorştiinţifice asupra emoţiilor. Teoriile privind natura emoţiei s-au cantonat multtimp în sfera fiziologiei şi biologiei. Trecerea spre psihologie nu a putut fi rea-lizată cu astfel de mijloace şi a necesitat considerarea factorilor socio-cultu-rali. Janet şi Wallon au făcut paşi importanţi în această privinţă. În fond, struc-turile motivaţionale şi afective superioare reprezintă un suport esenţial al per-sonalităţii. Ori, dacă personalitatea este de natură socială, şi afectivitatea, înformele ei umane, poate fi explicată socio-genetic şi cultural, în sensul inter-pretării emoţiilor în legătură cu activitatea adaptativă a SNC. Empatia, statu-tul social, integrarea în grup, convingerile şi credinţele, impulsul de atac şi deapărare, sentimentul de securitate sau insecuritate sunt principalele aspecteale unei adaptări eficiente.

În lucrarea sa „Inteligenţa emoţională”, D. Goleman opinează că „datulneurologic joacă un rol esenţial în felul fundamental de a trăi numit inteligen-ţă emoţională: de exemplu, faptul că suntem capabili să ne stăpânim unimpuls emoţional; să ghicim sentimentele cele mai ascunse ale celuilalt; sătratăm cu cel mai mare tact o relaţie”, descriind o arhitectură emoţională a cre-ierului.

Astfel, sistemul limbic răspunde de afectivitate, fiind considerat centrulfiziologic al emoţiilor. Emoţiile declanşate prin stimuli, care acţionează asu-pra sistemului limbic, nu se află nemijlocit sub controlul cortexului.

Cu alte cuvinte, frica, emoţiile foarte puternice nu dispar pe cale raţiona-lă. Creierul limbic are o anumită autonomie în raport cu cortexul. O emoţiedeosebit de intensă provoacă o reacţie a sistemului limbic şi blochează oricereactivitate a zonelor corticale.



Creierul limbic are rol selectiv şi detectiv. El este un filtru care asigură oselecţie a stimulilor, după plăcere, interes, motivaţie, reuşită.

Informaţiile apreciate ca interesante de sistemul limbic ajung mult mairepede la creier – limbicul stimulează zonele cortexului la care se referă infor-maţia pozitivă. În cazul unor informaţii negative sub raport afectiv, de nereu-şită, de exemplu, acestea nu mai ajung la creier, fiind oprite la creierul limbic(hipocâmp).

Creierul limbic are un rol foarte important în constituirea memoriei delungă durată. Persoana înregistrează caracterul plăcut/neplăcut al experienţe-lor de viaţă, anticipându-le pe cele pozitive şi evitându-le pe cele negative.„Creierul nostru nu uită nimic din trecutul său”.

Acţiunea trăită este înregistrată de sistemul limbic şi, trecută prin cortex,devine reflexie. Modul de manifestare al creierului limbic este mai întâi acţiu-nea, apoi reflecţia.

De asemenea, creierul limbic are un rol cognitiv care constă în produce-rea de imagini. O persoană care prezintă un sistem limbic foarte dezvoltat aremai multă uşurinţă decât alta în a elabora imagini, fiind de preferat comuni-carea cu ea la nivelul imaginilor. Sistemul limbic este sediul emoţiilor, impul-surilor, al memoriei de lungă durată, al acţiunii imediate, negândite şi al ela-borării de imagini.

Referirile la emoţie, din perspectivă fiziologică, sunt destul de bogate.Între altele, sunt citate şi relativ integrate într-un mod aparte de a vedea lucru-rile chiar şi cercetări biologice, unele în plin curs de limpezire. un aer desuprapunere a explicaţiilor psihologice şi bio-fiziologice asupra emoţiei plu-teşte în atmosfera explicaţiei ştiinţifice, uneori încărcată de teze contradicto-rii şi înclinaţii biologizante. Psihologul nu este scutit de cunoaşterea lor, darposibilitatea reducerii conţinutului psihic al emotivităţii la mecanismele fizio-logice trebuie să-i fie străină. Pentru aceasta trebuie ţinut minte citatul deseoriinvocat al lui Andrews, „vechi” de 100 de ani cu privire la pericolul fiziologi-zării cercetării psihologice, iar la îndemână – azi – ne stau şi cele şapte legibiologice ale emoţiei frecvent invocate fără discernământ în acest domeniu.Nu ne lăsăm luaţi de val, în continuare, oricât ar fi de sistematice şi atrăgătoa-re studiile despre sistemul limbic, la care Goleman se apleacă până la „mici”detalii (vezi „admiraţia” faţă de cercetările lui Joseph Le Doux sauA.Damasio). Rămâne, desigur, valabil efortul său de a fi discutat „neutru” ast-fel de cercetări pentru a susţine existenţa incontestabilă a două tipuri de inte-ligenţă: raţională şi emoţională.

365februarie, 2011


Felul în care reuşim în viaţă este determinat de ambele, contează solidarşi QI şi QE, într-un echilibru animat de trăirea inteligentă (sau inteligenţa trăi-rii): „vechea paradigmă susţinea că există o raţiune ideală care a scăpat deemoţie. Noua paradigmă ne îndeamnă să armonizăm mintea şi sufletul ...adică să-ţi foloseşti în mod inteligent emoţiile”.

De asemenea, creierul limbic are un rol cognitiv care constă în produce-rea de imagini. O persoană care prezintă un sistem limbic foarte dezvoltat aremai multă uşurinţă decât alta în a elabora imagini, fiind de preferat comuni-carea cu ea la nivelul imaginilor.

BIBLIOGRAFIE

Arădăvoaice Gheorghe – Comandantul şi arta de a conduce – dimen-siuni psihosociologice deontologice, Editura Sylvi, Bucureşti, 2000.

Auroux Maurice – L'ambiguité humaine, Editions Buchet Chastel, Paris,1984.

Brown Jason – Mind, Brain and Consciousness, Academic Press, NewYork, 1977.

Cosmovici Andrei – Psihologie generală, Editura Polirom, Iaşi, 1996.Cosmovici Andrei, Iacob Luminiţa – Psihologie şcolară, Editura

Polirom, 1997.Damasio Antonio – Descartes'Error: Emotion, Reason and Human

Brain, Avon Books, New York, 1995.Freud Sigmund – Psihologia incoştientului (Opere, 3), Editura Trei,

2000.Golse Bernard – Le développement affectif et intellectuel de l'enfant,

Masson, Paris, 1989.Goleman Daniel – Inteligenţa emoţională, Editura Curtea veche,

Bucureşti, 2001.



Golu Mihai – Fundamentele psihologiei sociale, Editura Ex Ponto,Bucureşti, 2000.

Grama Dinu – Preferinţa interpersonală, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,1974.

Janet Pierre – La Medicine Psychologique, dans le cadre de la collec-tion:Les classiques des sciences sociales, 1923.

Mayer John D., Salovey Peter – Emotional Intelligence and theConstruction and Regulation of Feelings in Applied & Preventive Psychology,Cambridge university Press, 1995.

Miclea Mircea – Psihologie cognitivă, Editura Cluj-Napoca, 1994.Piaget Jean – Psihologia inteligenţei, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,

1975.Popescu-Neveanu Paul – Curs de psihologie generală, vol. II,

universitatea Bucureşti, 1977.Radu Ion – Eul, imaginea de sine şi comportamentul în luptă, Editura

Academiei de Înalte Studii Militare, Bucureşti, 1974.Schachter Stanley – Deviation, Rejection and Communication, in:

Journal of Abnormal and Social Psychology, 1964.Wallon Henri – Evoluţia psihologică a copilului, Editura Politică,

Bucureşti, 1975.Zapan Gheorghe – Cunoaşterea personalităţii semenilor, Editura

Miltară, Bucureşti, 1992.Zlate Mielu – Fundamentele psihologiei, vol. II, Editura Hyperion XX,

Bucureşti, 1991.

367februarie, 2011


Reasons for InteractionComponents of Mental in Modern Psychology

MAJOR MARIuS NIŢuLESCu

M odern psychology has revealed a series of interactive and interde-pendent relationship between emotionality and other mental func-

tions. After M. Zlate, virtually no psychological phenomenon that affectiveprocesses may not be in a relationship of interaction and interdependence. Theauthor states that "affection is reflected in phase «collision reasons» or during«deliberation» of the voluntary act, it is transformed in temperament, some ofits features, such as degree of sensitiveness, are very affective, others (impul-sivity, calm and relaxation) with a high emotional charge, it always triggersand enhances creative acts."

The author argues, therefore, that affection is "basal component, infras-tructural and defining note of the psyche” doing so profound differentiation ofrobots and computers to produce an artificial intelligence. Indeed, human rea-soning can be simulated on the computer but emotional states and feelingswill remain available specifically human. Many authors have found the inte-raction between affective and cognitive. Since 1825 Herbert argued that emo-tions cannot exist outside of intellectual acts, which are product of represen-tations collision. They appreciate the triggering factors but not their nature.

According to the traditions of philosophical psychology, Herbart gaveemotions an interpretation considered to be "intellectualist". In this sense,


emotional feelings are derived from line ratios or conflict of representationsor ideas, being likened to the agreements or dissonance of musical sounds. So,emotional feelings cannot exist outside or in the absence of intellectual acts.

Nahlowsky, Austrian psychologist, also developed intellectualist point ofview, considering sense perception can be defined as an immediate stop oraccelerate the representations of consciousness. Thus, physiological changesdetermine, first, representations, and only by branching emotional feelings.So always prevail cognitive act.

In fact, the intellectualist theory emphasizes the central factor and consi-ders peripheral changes as a consequence of emotional feelings caused by actsof knowledge. It shows such as a limit to this theory, unilateral spiritualistwho believes that has no ties to the organic mind but is expressed throughorganic processes and behavior.

Equivalence could be that emotional processes are triggered by informa-tion on events in the external or internal environment. However, althoughfacts brought under cognitive facts, affective feelings are tense feelings andmotives are based on the necessities.

Some authors have found that emotions, by state propaganda diffused byturbulent negotiation, their intensity, disorganize human behavior.

Pierre Janet, where psychopathology perspective, insists over generali-zed nature of maladaptive behaviors that occur in emotions. The author refersonly to primary emotional states, primitive and not at the top. It addresses theemotional processes that meet regulatory as a function of dissociation andanalysis, the suspension of the normal course of adaptation and disseminationof propaganda throughout the body.

Some Janet's commentators it consider to referring to the first stage ofthe emotional behavior when turbulent alert is necessary for reorganizationjust ahead.

According to P.Popescu - Neveanu, some of the Janet's misunderstan-dings were due to special terminology used for the term as excitement that inGerman terminology what is described as feeling, actually representing a pri-mary emotion.

P.Janet recourse to the terms of faith and feelings when relating to theconduct in middle and senior level who possess an advanced form of organi-zation. Facilitate and secure knowledge beliefs but cannot avoid errors. The

369februarie, 2011

Reasons for Interaction Components of Mental in Modern Psychology

author considers four types of emotion regulation that ensures fundamentalbehaviors: increasing or effort, slow down or tired, stop relative to change orfear, absolute stop or triumph. Feelings are secondary actions that alter theprimary and support acts of rational conduct. The same perspective, K. Jungsituated on a position of feeling rational thinking.

After Janet, pathology and affective consciousness is the origin of thecombination of feelings of social conduct, resulting antipathy, sympathy,hatred, love that are classified as social emotions. Social feelings as adjus-tments of complicated and complex behaviors that connect people were gene-rated by mechanisms of social order and obedience.

P.Janet, acting more like a psychiatrist than a psychologist, conceived astrong emotional and intellectual interdependence, showing that the higherlevels, feelings that are more complex phenomenon than just emotional sup-port organization in the context of the whole personality, as Fraisse ... "isessential to their functional significance”.

I think that one interesting point is that of Wallon’s human emotionwhich originates in the collective work, in attitude or ... "the reflex and adap-tive function of the group which develops emotional sensitivity”. AfterWallon, "emotional expressiveness is a step that precedes and accompanieslanguage, developing about it."

Noteworthy, in the Wallon’s system interpretations, is the idea of couplesbetween the tone and image, and eventually cognitive affective formations.Plasticity posture is both the emancipation of the band's emotional and intel-lectual.

Lines this side of mental human development are different, however, thefirst human relationships, sociability that are developing within affectivemimicry and sympathy, as relations with other objects.

The variable relationship of affectivity and cognition, Wallon then buildshis theory on the development of consciousness and the psychological stagesof personality formation. Wallon's psychology, the genesis of human affectionand qualitative empowerment appears to be an unequivocal way, from biolo-gical to social.

A relevant point of view is the axiological theory developed by the affec-tion which brings together cognitive and socio-cultural theories. Psychologyhas long pointed evaluative function of emotions and feelings. At senior level,



considers P.Popescu - Neveanu, it is clear that "emotional processes associa-ted with value judgments and judgments that mimetic meanings are coupledwith cognitive significance." At the same time, ethnology and cultural socio-logy have shown that as criteria and calibration for values are cultural patternsthat have a social genesis and are part of value systems.

Among valuable Romanian psychologists as A.Cosmovici, P.Golu,D.Grama, I.Radu, M.Zlate, opted for axiological interpretation of affectivephenomena as it shows the unity of psychological and social function isincreasing awareness in the organization of life mental stresses correlate con-scious with the unconscious.

In his PhD, P.Popescu-Neveanu scores the elements of a personal inter-pretation theory of the nature and functions of affective processes showingaffection theory that reflect and adapt to "the living". The author believes thatclassical psychology of emotion was characterized - as “mental phenomenonthan synthetism behavior” in both senses of the unification but also to ensurea stable personality.

Thus, the "affection is a reactive substance, unifying and selectivity rele-vant in opposites terms of attraction or rejection”, so that "affection directlyand strongly respond and participate in activities and social relationships, thenshape and refine." Cognitive mental processes, especially thought and intelli-gence, a function strictly specialized which scheme could be simulated bycomputer, and affection, from its diffuse forms and to how they high intensi-ty and complexity, are part of the overall process adaptation of the humantype, basal conditional action and the seizure of the ambience.

I believe at the base of the theory are the following assertions:• affectivity is built of three evolutionary ways of the psyche: excitabili-

ty, sensitivity and awareness. "Emotion is also experience and communica-tion, feeling and act, internal process and relationship or conduct." The esta-blishment of emotionally act are all links up emotional reflex act, includingreverse connection. Emotion is a behavior and a reserve of behavior.(P.Popescu-Neveanu)

• the most relevant feature of affection is the "joint stabilization function,the decisive for genes’ person with the function of high plasticity to adapt,resonant - proactive, participatory, essential for the flexible adequacy to theconditions and purpose of behaviors."

371februarie, 2011


P.P.Neveanu refers to the emotional polarization that allows the subjectto see the world with a set of assertions and denials graded, varying the orderof ambiguities and engaging in conflict situations. Besides Gh Zapan,P.Popescu-Neveanu believes that "the same type of bi-univocal informationrelationship develops both in the cognitive and affective.”

Emotional relationships with people and objects are not strictly subordi-nated intellectual relations, but they are linked to retain their autonomy andspecificity. In relations with the world, "cognitive and emotional values areinvolving in the same conditions reciprocal treatment subject-object but aredefined, often are not in line.

The same author says: affective processes involved in acts of knowledgeand, without their subordinates, benefit from their development schemes. Theaffectivity is refined and cultivated with intellect without being absorbed byit.

Prof. Neveanu indicates that affective states are distinct from intellectualconstructions, always remaining behind in terms of organization. A literarycomparison was very successful characterizes the affection bill as "lava" andknowledge of nature "corpusiar". Indeed, the affection is characteristic of"tension and the tendency" while for the knowledge structure is specific.

Continuing to make reference to those outlined by P.P.Neveanu on spe-cific notes, distinctive cognitive and affective human level, he showed that"people are different as compared incomparably more affective than cogniti-ve in the report." The explanation that refers to the series of interactions withthe environment and social determination. Emotional self-adjustment is a wayto spread social adjustment based on individual relationships, norms, values.Affectivity is nothing more than "direct experience of the circumstances oflife in which all the conditions pertaining faced by all present objective con-ditions, mentioned or designed, mostly these three types overlap", showsP.P.Neveanu.

For P.Popescu-Neveanu, the term "fact of life" not to be confused withthe objective situation, in the same objectively situation different people indifferent stages of their existence will be in different life circumstances. Theauthor notes that "as their life circumstances, including fact and subjectiveconditions in relation to those objectives, including the system of personalityin relation to the environment."



Zlate believes that emotions are triggered by information coming fromthe external environment but by their nature are directly generated feelings ofmotivation pressure. Schachter by injecting subjects with epinephrine interms of information, semi information, ignorance and placebo found that thestrongest emotions arise in situations of semi information and ignorance. Thishas led one to believe that the importance of the physiological substrate is notso much as its cognitive interpretation.

Zajoric, inspired by Schachter, did some experiments in everyday lifeand obtained similar results. The famous Swiss psychologist J.Piaget believesthat intelligence and affection are inseparable. In his opinion, affection acts asan energy source which governs the functioning of intelligence, but not itsstructure. Energy behavior reveals her affection while structures reveal cogni-tive functions. Piaget's commentators consider interesting convergence bet-ween "stages of development of the intellect" established by Piaget and "sta-ges of emotional development" of the child established by Freud.

In 1989 Golse compares the two authors mentioned stages by the follo-wing criteria:

• Degree of organization:– Freud's stages are in constant state of organization and disorgani-

zation, it interfering leaving behind sediments, fixation points;– to Piaget they are dynamic balance between levels of cognitive

structures formed, leaving no traces after they have been exceeded;• The existing gap between affective regression and deterioration of

intellectual:– the evolution is irreversible to Piaget, children do not return to

intellectual stages already covered;– Freud thinks there are numerous regressive movements, transient

or permanent; it appears that in these stages of emotional regression andintellectual body reversal;

• Chronology stages:– the Piaget stages are a logical timeline;– Freud, even if there is a certain timeline, it is not mandatory.

Golse argues that besides these distinctive elements there are some ofarticulation between Piaget's theory and that of Freud. Thus, the mechanismsof perception, Freud's incorporation and introspection, are neighbor and com-

373februarie, 2011


plementary to Piaget's assimilation. Identification mechanism involves atransformation of matter and therefore approaching the mechanism of accom-modation.

In essence, the two models are dynamic, based on continuous interactionbetween the subject in training and its environment. Whenever a fact cogniti-ve or affective is internalized will change the subject you are receiving andtherefore it will be available in a defined function to perform subsequentinternalization.

Modern psychology has highlighted several differences between the twocategories of processes:

a) human cognitive processes operate with specialized instruments: theinstrument of thought analysis and synthesis, abstraction and generalization;in imagination at the annexing and typing, reduction and division ... affectiveprocesses, the man reacts with his whole being.

From this perspective, M. Zlate notes that "affection is a vibration whileorganic, psychological and behavioral, it is the whole body tension effects ofattraction or rejection, or avoidance search”.

Affective processes are harmonize or the individual conflict, understoodas a whole, with the world and themselves, with external environment andwhat occurs in his own body, but present events and those remembered orimagined.

b) If the subject makes the object of cognitive processes that attempt toexhaust the cognitive one, this time he makes the relationship in a way him-self, for he is the one who "introduced" a particular value or emotional signi-ficance to the subject reflected.

c) Although affective processes are triggered by cognitive acts such asseeing a book, listening to music areas, recalling an accident ... they are notreducible.

What matters are not potencies and cognitive organization of individualsbut also their motivational organization, the report charged object, thought orimagined needs, their degree of satisfaction.

Zlate notes that "emotional processes although different cognitive pro-cesses are in close interaction with them. When affective conflict produced bythe collision of emotions, feelings, passions is jointly with cognitive conflict,the clash of ideas, concepts, and solving methods ... intellectual activity effi-



ciency is higher. Conversely, if the emotional tension decreases, reaching upto the state of indifference, it will reduce the individual's ability to solve newproblems. The disagreement between rational and emotional lead to transientadaptation especially when a higher intellectual level is coupled with prima-ry emotions, violent, blinds''.

The last ten years is an unparalleled process in the scientific study ofemotions. Theories on the nature of emotion have long stuck in the field ofphysiology and biology. The borders of psychology could not be done by suchmeans and required consideration of socio-cultural factors. Janet and Wallonhave made great strides in this regard. In fact, the motivational and emotionalsuperior structures support is a key personality. Or, if personality is social, andaffection, in her human form, can be explained by genetic and socio-cultural,to the interpretation of adaptive emotions about the work of the CNS.Empathy, social status, integration into the group, convictions and beliefs, theimpulse to attack and defense, the feeling of security or insecurity are themain aspects of an effective adaptation.

In his book "Emotional Intelligence'', D.Goleman opines that "the givingneurological plays a fundamental role in the way of life called emotionalintelligence: for example, that we are able to master an emotional impulse, toguess each other's innermost feelings, to deal tactfully with the highest rela-tionship”, describing an emotional architecture of the brain.

Thus, the limbic system is responsible for affection, considered the cen-ter of emotions physiologically. Emotions triggered by stimuli acting on thelimbic system, is not directly under the control cortex.

In other words, fear and strong emotions do not disappear by rational.Limbic brain has certain autonomy in relation to the cortex. A particularlyintense emotion causes a reaction of the limbic system and block any reacti-ve cortical areas.

Limbic brain is selective and detective role. It is a filter which providesa selection of stimuli as pleasure, interest, motivation, success.

Interesting information judged by the limbic system is reaching morequickly to the brain - limbic stimulates cortex areas covered by positive infor-mation. In case of negative information in relation to emotional, of failure, forexample, they no longer reach the brain, the limbic brain is stopped (the hip-pocampus).

375februarie, 2011


Limbic brain has an important role in building long-term memory.Person record amenity/unpleasant experiences of life ahead of them the posi-tive and avoiding negative ones. "Our brain does not forget anything in hispast".

Lived action is recorded by the limbic system and passed through thecortex, becomes reflective. Displaying the limbic brain is the first action, andthen reflection.

Also, the limbic brain is a cognitive role which consists in producingimages. A person with a highly developed limbic system is easier than othersto develop the image; it is preferable to communicate through the images. Thelimbic system is the seat of emotions, impulses, long-term memory, the imme-diate action, denying and development of images.

References to emotion, physiological perspective, are quite rich. Amongother things, are quoted and relatively integrated in a special way of seeingthings even biological research, some in full course wash. An air of overlap-ping bio-physiological and psychological explanations of emotion floating inthe atmosphere of scientific explanation, sometimes contradictory and full ofsentence biologic inclinations. The psychologist is not exempt from theirknowledge, but can reduce the psychological content of sensibility to physio-logical mechanisms and should be foreign. To do this, remember the quoteoften cited by Andrews, "old" 100 years of the danger of psychologicalresearch of humanity and at hand - today - we have seven biological laws ofemotion, frequently invoked indiscriminately in this area. Do not let us takeaway further, no matter how attractive and systematic studies of the limbicsystem, which leans Goleman to "small" details (see "admiration" to theresearch of Joseph Le Doux and A. Damasio) . It remains, of course, trueeffort to be discussed "neutral " to support such research undeniable existen-ce of two types of intelligence: rational and emotional.

The way you succeed in life is determined by both QI and QE matterjointly and in a steady living animated intelligent (or smart living): "The oldparadigm held that there is a perfect reason to escape the excitement. The newparadigm we calls to bring the mind and soul ... that is to wisely use your emo-tions".

Also, the limbic brain is a cognitive role which consists in producingimages. A person with a highly developed limbic system is easier than others



to develop the image; it is preferable to communicate with the images.

BIBLIOGRAFIE

Arădăvoaice Gheorghe – Comandantul şi arta de a conduce – dimen-siuni psihosociologice deontologice, Editura Sylvi, Bucureşti, 2000.

Auroux Maurice – L'ambiguité humaine, Editions Buchet Chastel, Paris,1984.

Brown Jason – Mind, Brain and Consciousness, Academic Press, NewYork, 1977.

Cosmovici Andrei – Psihologie generală, Editura Polirom, Iaşi, 1996.Cosmovici Andrei, Iacob Luminiţa – Psihologie şcolară, Editura

Polirom, 1997.Damasio Antonio – Descartes'Error: Emotion, Reason and Human

Brain, Avon Books, New York, 1995.Freud Sigmund – Psihologia incoştientului (Opere, 3), Editura Trei,

2000.Golse Bernard – Le développement affectif et intellectuel de l'enfant,

Masson, Paris, 1989.Goleman Daniel – Inteligenţa emoţională, Editura Curtea veche,

Bucureşti, 2001.Golu Mihai – Fundamentele psihologiei sociale, Editura Ex Ponto,

Bucureşti, 2000.Grama Dinu – Preferinţa interpersonală, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,

1974.Janet Pierre – La Medicine Psychologique, dans le cadre de la collec-

tion:Les classiques des sciences sociales, 1923.Mayer John D., Salovey Peter – Emotional Intelligence and the

Construction and Regulation of Feelings in Applied & Preventive Psychology,Cambridge university Press, 1995.

Miclea Mircea – Psihologie cognitivă, Editura Cluj-Napoca, 1994.Piaget Jean – Psihologia inteligenţei, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,

1975.Popescu-Neveanu Paul – Curs de psihologie generală, vol. II,

universitatea Bucureşti, 1977.Radu Ion – Eul, imaginea de sine şi comportamentul în luptă, Editura

377februarie, 2011


Academiei de Înalte Studii Militare, Bucureşti, 1974.Schachter Stanley – Deviation, Rejection and Communication, in:

Journal of Abnormal and Social Psychology, 1964.Wallon Henri – Evoluţia psihologică a copilului, Editura Politică,

Bucureşti, 1975.Zapan Gheorghe – Cunoaşterea personalităţii semenilor, Editura

Miltară, Bucureşti, 1992.Zlate Mielu – Fundamentele psihologiei, vol. II, Editura Hyperion XX,

Bucureşti, 1991.



TEHNICĂMILITARĂ

ŞI ARMAMENTE

Sumarul rubricii:

Concepţia organizării şi întrebuinţării structurilor de geniu în statele membre NATO: Marea Britanie 381Colonel Gheorghe SOARELocotenent-colonel Laurenţiu ARIN

Aprecieri asupra posibilităţilor tehnico-tactice ale autovehiculelor blindate uşoare în misiunile internaţionale 391Locotenent-colonel dr.Ioan VIRCA Locotenent-colonel dr.Constantin GRIGORAŞ

Sistemul de rachete sol-aer PECHORA 399Maior Gabriel DĂNILĂ

Concepţia organizării şi întrebuinţării structurilor de geniu în statele membre NATO– Marea Britanie –COLONEL GHEORGHE SOARE LOCOTENENT-COLONEL LAuRENŢIu ARIN

AbstractThe engineering troops mission is to ensure engineering military

requirements to enable British armed forces to assure the capabilitiesrequired by His Majesty government in peace and in war.

The sorts of missions that have to be accomplished by the engi-neering troops must include all the types of conflicts and they are verycomprehensive. Among the missions that have to be accomplished bythe engineering troops there are also missions which, in our army, arespecific to other branches or specialities, as the geographic supportinsurance or missions which although are found in our army too, areinsured at a complex level (for example preparation and installation ofstations to distribute fuel).

Use and organization conception is relative various (in peace,engineering structures are trained in engineering military units;during the field training exercises or when it is received combat mis-sions, engineering structures are assigned to fighting units). This con-ception replys much better to the necessity of obtaining maximumresults in terms of ensuring some limited resources.

Cuvinte-cheie: escadron, sprijin de geniu, grup de geniu.

381februarie, 2011

M isiunea trupelor de geniu este de a asigura cerinţele militare degeniu pentru a da posibilitatea forţelor armate britanice să asigure

capabilităţile cerute de Guvernul Majestăţii Sale la pace şi război.Gama de misiuni ce trebuie îndeplinită de trupele de geniu trebuie să

acopere toate tipurile de conflicte şi este foarte cuprinzătoare:1. mobilizarea/pregătirea forţelor;2. pregătirea pentru dislocare;

a. asigurarea suportului geografic;b. informaţiile;c. planul asigurării genistice;d. asigurarea resurselor de geniu;e. asigurarea consilierii de geniu pentru comandanţi, la nivel tactic şi

operativ:i. întocmirea cerinţelor de geniu în privinţa stabilirii ordinii de

ajungere în teatrul de operaţii;ii. sprijinul de geniu pe timpul procesului de targeting de geniu (ex.

selectarea infrastructurii care contribuie în mod decisiv la îndeplinireamisiunii sau evitarea infrastructurii necesare pentru „întărirea păcii”);

iii. programul de pregătire pe linie EOD pe baza ameninţărilor dinteatrul de operaţii;

iv. planificarea fazei de stabilitate post-conflict şi în particular aProgramului Infrastructurii urgente (Emergency InfrastructureProgramme – EIP);3. intrarea în teatrul de operaţii:

a) curăţarea obstacolelor subacvatice;b) construcţia facilităţilor de încărcare şi descărcare;c) amenajarea/repararea punctelor de debarcare maritime şi aeriene;d) sprijinirea deciziilor comandanţilor în stabilirea locaţiilor necesa-

re asigurării suportului aerian;e) asigurarea cazării;f) asigurarea utilităţilor;g) asigurarea mobilităţii;h) asigurarea protecţiei Forţei;i) asigurarea pregătirii de specialitate;

4. susţinerea forţelor în teatrul de operaţii;5. sprijinul de geniu pe timpul ducerii operaţiilor:

a. asigurarea mobilităţii:


Tehnică militară şi armamente

i. trecerea obstacolelor;ii. stabilirea căilor de comunicaţii ce pot fi folosite pentru desfăşu-

rarea operaţiilor şi îmbunătăţirea acestora;iii. asigurarea sprijinului EOD;iv. asigurarea sprijinului pentru aviaţia înaintată;

b. asigurarea contramobilităţii:i. interzicerea libertăţii de manevră;ii. interzicerea rutelor;

c. asigurarea capacităţii de supravieţuire:i. pregătirea şi construcţia fortificaţiilor şi a lucrărilor de protecţie;ii. asigurarea asistenţei de specialitate pentru trupele de celelalte

arme;iii. asigurarea asistenţei pentru alegerea construcţiilor şi a altor

lucrări de infrastructură pentru apărare şi protecţie;d. alte sarcini;

6. operaţii de stabilitate;7. redislocare şi reconstrucţie;8. asigurarea asistenţei umanitare;9. asigurarea asistenţei în situaţii de urgenţe civile şi dezastre;10. asigurarea suportului geografic.

Structurile de geniu din forţele terestre

Militari şi subunităţiAbilităţile specifice ale geniştilor includ în general abilităţi legate de

construcţii, abilităţi într-o varietate de specializări militare şi abilităţi pentruconducerea tehnicii. Acestea furnizează fiecărei unităţi de geniu flexibilitateade a-şi asuma multiple sarcini în toate mediile. Grupele sunt structurile debază în formarea capabilităţilor de geniu şi sunt nivelul de bază la care plani-ficarea, organizarea şi formarea altor abilităţi sunt combinate cu îndeplinireaunei varietăţi de sarcini de geniu luptă şi sprijin.

Foreţele terestre britanice deţin abilităţi de geniu luptă şi construcţii într-un domeniu larg.

• Blindate si amfibii. Capabilităţile trupelor blindate şi amfibii sunt rea-lizate în principal datorită echipamentului tehnic specific. Oricum aceste

383februarie, 2011

Concepţia organizării şi întrebuinţării structurilor de geniu în statele membre NATO: Marea Britanie

trupe deţin abilitatea de a-şi asuma majoritatea sarcinilor de geniu luptă, şimai puţin a sarcinilor în domeniul construcţiilor (capabilităţile în acest dome-niu se pot extinde dacă primesc ca întăriri specialişti).

• Cercetare apropiată, sprijin şi EOD. Sprijinul, EOD-ul şi cercetareasunt mai puţin flexibile, funcţiile lor fiind strict specializate, aşa cum rezultăşi din denumire. Oricum ele deţin câteva capabilităţi de geniu luptă şi câtevaabilităţi individuale pentru realizarea construcţiilor improvizate.

• Militarii specialişti. utilajele şi personalul furnizează capabilităţi spe-cializate. Militarii specialişti şi mijloacele lor specializate sunt parte a esca-droanelor de geniu sprijin sau a comandamentelor şi escadroanelor de suportdeoarece s-a considerat că nu este nici economic nici funcţional să fie ţinuteca bunuri pe câmpul de luptă sau al escadroanelor blindate ori amfibii.

Escadroanele

A. Rolul subunităţilor Escadroanele geniu pentru sprijin nemijlocit şi escadroanele pentru spri-

jin general conţin două la patru subunităţi de geniu, împreună cu o subunita-te de sprijin, o grupă de comandă şi una de mentenanţă. Toate escadroanele desprijin nemijlocit sunt capabile de acţiuni independente, fără întăriri majore.un comandament de escadron poate primi sau detaşa la un alt escadron unasau mai multe subunităţi pentru sarcini particulare. Termenii „nemijlocit” şi„general” descriu rolul unei unităţi/subunităţi, nu capabilităţile sale.

• Sprijinul nemijlocit. Sprijinul nemijlocit este sprijinul de geniu asi-gurat direct operaţiilor de luptă, de regulă în cadrul unui grup de forţe arma-te.

• Sprijinul general. Sprijinul general îl reprezintă tot restul consilierii,expertizei, resurselor şi lucrului executat în sprijinul dislocării.

B. Escadroanele de sprijin nemijlocit• Escadroanele de geniu blindate şi cele uşoare cuprind subunităţi de

geniu, subunităţi de sprijin, grupe comandă şi grupe mentenanţă. Numărulsubunităţilor şi dotarea acestora depinde de tipul escadronului. Escadronul îşipoate organiza mijloacele pe sarcini pentru a-şi asigura succesul.

• Escadroanele de geniu comando şi paraşutişti sunt escadroane uşoa-re, cu rol specializat. Ele sunt legate de formaţiuni speciale.



C. Escadroane de sprijin general• Escadroanele de sprijin general cuprind subunităţi de geniu, de spri-

jin, grupe comandă şi grupe mentenanţă. Toate specializările de geniu şi con-strucţii se regăsesc în cadrul escadronului.

• Escadroanele de sprijin aerian cuprind subunităţi de geniu, subunităţide sprijin, celule de supervizare a restaurării serviciilor esenţiale şi ale utilită-ţilor/construcţiilor, grupe comandă şi grupe mentenanţă. Ele pot efectua, înafară de lucrările specifice sprijinului aerian, şi lucrări specifice geniului luptăşi construcţiilor.

• Escadroanele EOD cuprind subunităţi de geniu, grupe comandă şigrupe mentenanţă. Ele sunt optimizate pentru a-şi îndeplini rolul specializatfie pentru distrugerea muniţiilor convenţionale (CMD), fie pentru căutarealor. Militarii pot fi detaşaţi la alte unităţi în sprijinul altor operaţii.

• Escadronul de geniu amfibiu. un singur escadron specializat furni-zează o gamă largă de capabilităţi de trecere peste cursurile de apă pentru tru-pele de uscat. Capabilitatea se bazează pe instalaţiile de tip M3 (asemănătoa-re cu pontoanele dar dotate cu motoare şi instalaţii de guvernare). InstalaţiaM3 este un echipament versatil care poate fi folosit ca să realizeze fie podurifie, pentru cursurile mari, portiţe.

D. Escadroanele de sprijin şi comandament Sunt structuri care furnizează sprijin nemijlocit comadamentelor regi-

mentale şi, prin trupele lor de cercetare (doar regimentele de sprijin nemijlo-cit), abilitatea de a culege informaţii de geniu pe care să se bazeze consiliereadată de către comandanţii de regimente şi escadroane, comadanţilor tactici.Furnizează, de asemenea, o sursă centralizată de expertiză de geniu construc-ţii, construcţii poduri, realizarea aeriană a câmpurilor de mine, sprijin medi-cal şi logistic escadroanelor aflate sub comanda regimentului. Pot contabilizaşi controla materialele de geniu şi sunt capabile, când primesc întăriri, să deţi-nă depozite de materiale de geniu.

E. Escadroanele de sprijin Sunt unităţi deţinătoare de gestiuni care furnizează, contabilizează mate-

rialele de geniu în lanţul logistic întrunit, de la zona de sprijin logistic întru-nit la unităţile înaintate. Ele deţin resurse, instalaţii şi subunităţi de transportmotorizate, şi furnizează sprijin dincolo de comandamente şi escadroane desprijin. Ca parte a grupului de geniu al diviziei, al brigăzii logistice sau al

385februarie, 2011


componentei logistice întrunite a Forţei, asigură, de asemenea, capabilităţi dereparaţii şi confecţionare pentru unităţile sprijinite. În timp ce elementele detip atelier şi resursele escadroanelor de sprijin sunt detaşate în mod excepţio-nal, instalaţiile cu operatori pot fi furnizate altor unităţi.

F. Escadroanele trupelor teritoriale Escadroanele de geniu regal ale trupelor teritoriale sunt în principal des-

tinate să antreneze şi să pregătească militari destinaţi augmentării unităţilorregulate în cadrul celor mai solicitate tipuri de operaţii. Structura acestoracuprinde subunităţi de geniu şi subunităţi de sprijin. Acestea pot asigura:

1. Augmentarea individuală. Furnizarea unui militar pentru augmen-tare către elementele de geniu ale unităţilor dislocabile.

2. EOD. Escadroanele EOD din trupele teritoriale sunt inserate înregimentele EOD.

3. Capabilităţile de comando şi paraşutare. Furnizează augmentareacu specialişti către unităţile regulate similare.

4. Sprijinul aerian. Furnizează sprijin aerian către regimentul de spri-jin aerian dislocat.

5. Sprijinul pentru infrastructură. Furnizează echipe specializate degeniu (STREs) către grupurile de lucru regulate.

6. Geniu amfibiu. Asigură furnizarea unei subunităţi de geniu amfi-biu pentru escadronul de geniu amfibiu.

7. Geniu geografic. Asigură un escadron geografic pentru regimentulde geniu (geografic).

8. Augmentări la nivel subunitate. Furnizarea escadroanelor consti-tuite pentru operaţii de durată pentru asigurarea capabilităţilor necesarearmatei regulate.

G. Echipele de specialişti geniu regal (STREs) STREs adună împreună lucrători şi tehnicieni cu grade mici pentru a fur-

niza sprijinul de specialitate pentru sarcinile de construcţii majore, precum şilucrări cu funcţii specifice (ex. îmbunătăţirea sistemului de aprovizionare cuapă, rezervoare CL şi sprijin aerian).

Regimentele de sprijin nemijlocit şi de sprijin generalRegimentele de sprijin nemijlocit şi de sprijin general pot cuprinde esca-

droane blindate, escadroane uşoare, escadroane specializate şi escadroane de



sprijin general, în funcţie de rolul lor. În afară de acestea, toate regimentelecuprind un comandament şi un escadron de sprijin. În cadrul regimentelor desprijin general există un atelier mecanic şi electric care încorporează o grupădepozitare a corpului logistic. Oricum, regimentele de sprijin nemijlocit dateîn sprijin brigăzilor mecanizate şi blindate au doar un detaşament pentru ilu-minat din cadrul atelierului mecanic şi electric (LAD), şi nu includ echipa dedepozitare a corpului logistic. Deşi rolurile de bază ale regimentelor le iden-tifică ca „sprijin nemijlocit” sau „sprijin general”, aceste unităţi sunt capabilede asumarea, la nevoie, a oricărui rol, cu unele întăriri.

Regimentele teritoriale de geniu Regimentele teritoriale de geniu au misiunea amplă de asigurare a tot

ceea ce înseamnă resurse sau „elemente” în cadrul structurilor. Pentru a înde-plini acestă misiune, acestea sunt structurate ca unităţi de antrenament carepot genera soldaţi şi ofiţeri antrenaţi adecvat pentru a-şi ocupa locul ca aug-mentări individuale sau ca membri în cadrul subunităţilor constituite. Acesteregimente furnizează tipuri diferite de antrenament pentru sprijinul diferitelorroluri: sprijin nemijlocit, sprijin general, sprijin aerian, EOD şi căutare. Existăsubunităţi independente specializate, capabile să furnizeze mici grupuri spe-cializate pentru domeniile comando, asalt aerian, geografic şi amfibiu.Specialiştii trupelor teritoriale de geniu sunt, de asemenea, parte integrantă aGrupului de Geniu (Sprijin Infrastructură) care aduc personal înalt calificat,cu abilităţi diverse.

Căutare şi EOD În acest domeniu există structuri specializate (inclusiv structuri dotate cu

câini pregătiţi pentru căutarea şi descoperirea explozivilor) care furnizeazăspecialişti EOD nu numai forţelor terestre, ci şi celorlalte structuri din siste-mul de apărare, precum şi altor departamente guvernamentale.

Sprijinul de geniu pentru operaţiile aeriene

Sprijinul de geniu luptă pentru batalioanele infanterie pe timpul mane-vrelor aeriene este de obicei asigurat de către structurile de geniu proprii carefurnizează pregătirea şi echipamentul de specialitate. Sprijinul de geniu pen-

387februarie, 2011


tru operaţii cu elicoptere poate fi furnizat de o largă varietate de structuri degeniu din cadrul Forţei întrunite, inclusiv din cadrul unităţilor de geniu luptăşi geniu sprijin general, deşi opţiunea preferată este folosirea structurilor degeniu proprii.

Sprijinul de geniu pentru marină şi aviaţie

unităţile de geniu care sprijină marina se regăsesc sub autoritateaBrigăzii de Geniu dar sunt comandate/conduse de către ComandamentulFlotei prin Brigada Comando Infanterie Marină Regală.

unităţile de geniu care furnizează sprijin pentru forţele aeriene se aflăsub controlul (la pace) Comandamentului Brigăzii de Geniu.

Sprijinul pentru marină. Rolul structurilor care asigură acest sprijin estefoarte legat de intrarea în teatrul de operaţii, dar utilitatea lor este mai amplădacă circumstanţele permit acest lucru. Consilierea de specialitate de geniu şimanagementul facilităţilor sunt furnizate, de asemenea, la solicitare.Regimentul Geniu Comando cuprinde un comandament de regiment, uncomandament şi un escadron sprijin, un escadron geniu comando, atelier elec-tric/mecanic şi o secţie de depozitare a corpului logistic.

Sprijinul pentru forţele aeriene acoperă întreaga gamă de misiuni nece-sare. Comandantul forţelor aeriene se bazează pe un înalt nivel al sprijinuluilogistic, bazat de obicei pe aeroporturile/aerodromurile de pe care se conducoperaţiile aeriene. Rolul geniului este, de aceea, de a furniza majoritatea spri-jinului de geniu pentru infrastructura aeroporturilor/aerodromurilor, fie mili-tare sau civile, din necesitatea de a asigura păstrarea la minimum a limităriloroperaţionale impuse comandantului forţei aeriene de către infrastructura baze-lor (aerodromurilor).

Există elemente mobile şi statice:A. Grupul de Geniu (geniu aviaţie) Misiunea grupului este de a sprijini escadrilele (formaţiunile) expediţio-

nare din R.A.F. în timpul operaţiilor, oriunde se desfăşoară acestea. Prin crea-rea de baze înaintate ale aviaţiei ca opţiune viabilă se înregistrează creşteri aleflexibilităţii, concentrare şi reacţie a puterii aeriene. Grupul de Geniu (geniuaviaţie) are trei elemente:

1. un comandament care cuprinde o escadrilă (formaţiune) sprijin aer cu



o echipă specializată de geniu pentru infrastructură (geniu aviaţie) integrală şio echipă de antrenament, încercări şi evaluări. Personalul Comandamentuluifurnizează celula Geniu Regiment din cadrul Comandamentului ComponenteiAeriene Instruite (JE AC HQ);

2. două regimente regulate, fiecare cuprinzând două escadroane (geniuaviaţie), un comandament, un escadron sprijin şi atelierul electric/mecanic degeniu;

3. două regimente care furnizează componenta Grupului de Geniu (geniuaviaţie) în sprijinul sau către forţele aeriene şi pentru sarcini de mare amploa-re un escadron (geniu aviaţie).

O echipă pentru recunoaştere, planificare şi resurse şi un grup de lucrusunt pregătite pentru a putea pleca la 48 de ore de la alertare, iar elementelede comandament şi escadronul de conducere a sprijinului aerian în cinci zile.Celelalte elemente ale regimentului regulat au la dispoziţie 10 zile pentru pre-gătirea plecării.

B. Grupul Lucrări Geniu (Baze Aeriene)Comandamentul Grupului Lucrări Geniu (Baze Aeriene) şi echipele spe-

cializate de geniu pentru infrastructură (geniu aviaţie) ale sale au în compu-nere, în principal, ofiţeri de geniu, maiştri militari şi subofiţeri cu grade supe-rioare, precum şi un număr mic de personal din forţele aeriene. Rolul acestuigrup este de a furniza sprijin tehnic în timp de pace pentru bazele şi posturileforţelor aeriene din întreaga lume. Acest sprijin continuă pe timp de criză saupe timp de război.

Personalul Grupului Lucrări Geniu (Baze Aeriene) se constituie ca obază de selecţie cu expertiză tehnică care poate fi utilizată de către Grupul deGeniu (geniu aviaţie) pe timpul dislocărilor în teatrele de operaţii.

Comandamentele ÎntrunitePermanente (PJHQ)

Nu există o structură (secţie, divizie etc.) în cadrul PJHQ, deşi existăposturi/funcţii de geniu în statele de organizare ale PJHQ. Şeful Geniului dinComandamentul Forţelor Terestre şi Comandantul Brigăzii de Geniu consilia-ză conducerea PJHQ. Şeful Geniului furnizează consiliere membrilor consi-liului forţelor terestre pe nevoile specifice de geniu.

389februarie, 2011


Organizarea sprijinului geografic

Sprijinul geografic diferă de alte forme ale geniului militar prin aceea căaplicarea sa are o anvergură mai mare, geniştii geografi furnizând sprijin lanivelurile tactic, operativ şi strategic. Sprijinul geografic se ocupă de furniza-rea informaţiilor geo-spaţiale (GEOINT) şi pentru realizarea acestei sarcini sebazează pe un mediu informaţional întrunit.

Grupul de Colectare a Informaţiilor (ICG) ICG este o ramură a ministerului apărării ce răspunde de furnizarea

informaţiilor, serviciilor de informare şi elementelor Forţei către ministerulapărării, incluzând forţele dislocate şi alte departamente guvernamentale şiparteneri internaţionali, pentru a sprijini luarea deciziei (la nivel tactic) şiacţiunea în sprijinul îndeplinirii obiectivelor apărării. Directorul ICG sesubordonează directorului general pentru colectarea informaţiilor (DGIC), iaracesta se subordonează şefului informaţiilor apărării (CDI). ICG cuprinde uncomandament şi patru unităţi.

a. Organizaţia serviciului întrunit de comunicaţii (JSSO). JSSO fur-nizează către ICG informaţiile de comunicaţii necesare.

b. Centrul de cercetare aeriană întrunită (JARIC). JARIC îndeplineş-te solicitările de informaţii gen imagini foto a ICG.

c. Organizaţia geo-spaţială şi aeronautică întrunită (JAGO). JAGOfurnizează ICG sprijinul geografic pentru dislocare în teatrele de operaţii.

d. Centrul geografic al apărării (DGC). DGC procură, produce, dise-minează şi face managementul informaţiei geografice.

BIBLIOGRAFIE

AJP-01(D), Allied Joint Doctrine.AJP-03, Allied Joint Operations.ATP-52, Doctrina NATO a trupelor de geniu.Military Engineering. www.militaryengineering.com



Aprecieri asupra posibilităţilor tehnico-tactice ale autovehiculelor blindate uşoare în misiunile internaţionaleLOCOTENENT-COLONEL DR.IOAN vIRCA LOCOTENENT-COLONEL DR.CONSTANTIN GRIGORAŞ

RésuméLa technologie affecte notre vie dans tous ses aspects. Elle a créé

des changements majeurs dans tous les domaines de la société: écono-mique, politique et, naturellement, dans l'armée. Ces dernières anné-es, des changements fondamentaux ont eu lieu au niveau strategiguedans la façon de faire la guerre, principalement en raison de décou-vertes scientifiques et technologiques. Le montant de la haute techno-logie pourrait être vu clairement dans les deux conflits dans le golfePersique (1991 et 2003).

L'utilisation de la technologie comme multiplicateur de force estdevenue une axiome au cours des deux dernières décennies. La que-stion est liée aux experts d'identifier les combinaisons de technologiespour créer la puissance de combat optimale pour une structure mili-taire..

Cuvinte-cheie: blindate, transportor, Humvee, Piranha, striker.

391februarie, 2011

T ehnologia influenţează viaţa noastră în toate aspectele sale. Ea acreat schimbări majore în toate domeniile societăţii: în afaceri, în

politică şi, nu în ultimul rând, în domeniul militar. În ultimii ani s-au produsmutaţii fundamentale la nivel strategic în privinţa modului de ducere a războ-iului, în special datorită descoperirilor ştiinţifice şi tehnologice. valoarea uneitehnologii superioare s-a putut vedea foarte clar în ambele conflicte dinGolful Persic (1991 şi 2003).

Folosirea tehnologiei ca multiplicator de forţă a dobândit o valoare deaxiomă în ultimele două decenii. Problema care se ridică în faţa specialiştiloreste legată de identificarea acelor combinaţii de tehnologii care să creezeputerea de luptă optimă pentru o structură militară.

Pentru îndeplinirea cu succes a misiunilor terestre, în special în etapapost-conflict, sunt necesare vehicule blindate, foarte mobile, având o protec-ţie prin blindaj corespunzătoare, în condiţiile utilizării unui număr minim demilitari şi existenţei unor resurse logistice minime în teatrul de operaţii.

Concluziile rezultate din analiza conflictelor actuale au determinat oredefinire doctrinară a nivelului şi metodelor de întrebuinţare a unor structurişi mijloace deja existente şi stabilirea unor strategii noi privind dotarea şiorganizarea forţelor.

Blindatele – componentă de putere a Forţelor Terestre

Blindatele au avut dintotdeauna un rol decisiv în ducerea acţiunilor mili-tare, fie că este vorba de operaţii de luptă sau operaţii de stabilitate şi sprijin.

Când analizăm factorii care determină locul ocupat de o identitate (armă,gen de armă, categorie de forţe ale armatei etc.), avem în vedere legătura şitotodată diferenţa specifică ce există între aceştia şi factorii ce determină suc-cesul în luptă.

Este de înţeles faptul că problematica luptei blindatelor nu poate fi ruptă,nu poate fi privită izolat de problematica războiului în ansamblu, de acei fac-tori care influenţează şi determină desfăşurarea şi deznodământul războiului,indiferent dacă sfera de acţiune a acestora este mai largă.

Totuşi, particularizând, blindatele luate în ansamblul lor, cu mici excep-ţii s-au impus cu autoritate pe câmpul de luptă prin calităţile şi însuşirile de



învingător pe care le are, insuccesele datorându-se incapacităţii şi nepricepe-rii comandanţilor de a le folosi. Acest aspect se datorează necunoaşterii blin-datelor, nu relei-voinţe a decidenţilor.

În acest context, din studiul literaturii de specialitate şi, mai ales dinexperienţa acumulată, apreciem şi supunem atenţiei următorii factori careconferă blindatelor calitatea de componentă de putere a Forţelor Terestre:

– cantitatea şi calitatea blindatelor, precum şi a personalului ce oîncadrează;

– factorul moral, considerat drept un factor subiectiv, deosebit deimportant, care exprimă gradul de instruire, existenţa unei disciplineferme liber consimţite, determinismul psihologic, susţinute de calitatea şicompetitivitatea ridicată a blindatelor din dotare;

– factorul teren, reprezentând în fapt infrastructura puterii acţionale ablindatelor;

– menţinerea cooperării neîntrerupte între blindate, subunităţi, struc-turi de conducere, precum şi cu structurile de sprijin şi susţinere;

– caracterul decisiv al acţiunilor, presupunând posibilitatea neutrali-zării în timp scurt a adversarului;

– autonomia acţională, factor propriu blindatelor conferit de următoa-rele caracteristici: putere de foc, protecţie şi mobilitate.

Posibilităţi tehnico-tactice ale blindatelor uşoare intraterecent în dotarea ArmateiRomâne

unităţile şi subunităţile din Forţele Terestre participante la misiunileinternaţionale în cadrul teatrelor de operaţii au în dotare diferite categorii detehnică militară de transport şi luptă, corespunzătoare specificului misiunilorpe care le au de îndeplinit, care au de rezolvat o adevărată provocare în reali-zarea unui nivel adecvat de protecţie a forţei şi a unei capacităţi reale desupravieţuire faţă de focul inamicului, fără a dispune de o protecţie pasivăsemnificativă.

una din aceste categorii intens solicitată de realitatea actuală a teatrelorde operaţii este reprezentată de vehiculele blindate uşoare, ce dispun de cali-

393februarie, 2011

Aprecieri asupra posibilităţilor tehnico-tactice ale autovehiculelor blindate uşoare în misiunile internaţionale

tăţi dinamice, protecţie şi luptă ridicate.Astfel, concepţia de realizare sau modernizare a vehiculelor blindate

uşoare moderne şi a transportoarelor blindate a pornit de la specificul misiu-nilor pe care le execută forţele luptătoare în teatrele de operaţii, cum ar fi:

– recunoaşterea şi ducerea luptei în câmpul tactic;– evacuarea răniţilor;– blocarea unor comunicaţii terestre;– protecţia şi deplasarea ofiţerilor de legătură;– operaţiuni de comando;– patrulare şi escorta oficialităţilor militare şi civile;– paza unor obiective civile etc.

Pentru a putea îndeplini cu succes aceste misiuni, autovehiculelor li s-auimpus o serie de cerinţe tehnico-tactice:

– fiabilitate ridicată;– posibilităţi multiple de configurare (transport persoane, de cerceta-

re–observare, ambulanţă, de luptă etc.);– dotare cu sisteme de arme (mitraliere, aruncătoare, rachete, tunuri);– dotare cu aparatură de ultimă generaţie de comunicaţii şi de mana-

gementul misiunilor;– dotare cu dispozitive moderne de mascare şi de protecţie împotriva

detectării radar, laser sau infraroşu, precum şi cu sisteme non–toxice anti-incendiu;

– să poată funcţiona în zone climatice aride;– să facă faţă deplasărilor pe drumuri şi terenuri intens prăfuite;– materialele nemetalice din construcţia diverselor ansambluri şi

subansambluri să facă faţă regimurilor termice ambiante bruşte la trecereade la zi la noapte şi invers;

– să asigure condiţii de lucru corespunzătoare pentru personalul trans-portat în maşinile de luptă, prin montarea instalaţiilor de aer condiţionat;

– să fie interoperabile cu tehnica folosită de forţele participante încadrul coaliţiei (carburant unic, lumini, cuple mecanice, electrice, pneu-matice, cârlige de tracţiune/remorcare etc.);

– să aibă gabaritul compatibil pentru a putea fi transportate cu aero-nave speciale, în scopul înlocuirii lor în teatrul de operaţii sau executăriiunor reparaţii de nivel ridicat în ţară;

– să dispună de capacitate mărită de deplasare şi trecere în teren greu;– să asigure protecţie împotriva focului armamentului uşor de infan-



terie, a schijelor de mine şi proiectilelor;– să dispună de posibilităţi de executare a focului cu armamentul

individual din interiorul maşinii;– să dispună de posibilităţi de mascare prin perdele de fum;– să dispună de posibilităţi de observare a terenului pe timp de noap-

te etc.Nivelul operaţional-tactic de întrebuinţare a vehiculelor blindate, în

general, poate fi apreciat cu ajutorul următoarelor criterii: mobilitate, puterede foc şi protecţie.

În concepţia veche de folosire a blindatelor, ordinea celor trei criterii,după importanţa lor, era cea exprimată anterior.

unul din mijloacele de luptă actuale folosite de insurgenţi în teatrele deoperaţii este reprezentat de dispozitivele explozive improvizate (EOD),comandate de la distanţă.

Astfel, utilizarea pe scară tot mai largă şi complexă a acestor mijloace,urmată de surprinderea forţelor proprii în ambuscade şi ducerea unor lupteîntr-un raport de forţe necunoscut şi nesigur, determină reaşezarea celor treicriterii de apreciere a posibilităţilor tehnico–tactice ale vehiculelor blindatedupă următoarea importanţă: protecţie, putere de foc şi mobilitate.

Ca atare, soluţiile viabile de reducere a pierderilor umane în acţiuni spe-cifice teatrelor de operaţii rămân creşterea protecţiei personalului şi principa-lelor ansambluri ale maşinii, echiparea maşinilor de luptă cu armament maiputernic şi mijloace de mascare proprii şi îmbunătăţirea caracteristicilor demobilitate (viteză, cuplu motor, forţă de tracţiune, aderenţă, caracteristici detrecere în teren greu etc.).

Creşterea protecţiei personalului şi principalelor ansambluri ale maşiniipoate fi obţinută prin realizarea structurilor de bază ale autovehiculelor dinoţeluri speciale, de elasticitate ridicată, în configuraţie modulară de plăci blin-date, ceea ce conferă rezistenţă şi protecţie sigură la acţiunea diferitelor mij-loace de distrugere şi la răsturnare.

În ceea ce priveşte puterea de foc a blindatelor uşoare, ea poate fi spori-tă prin montarea de mitraliere, instalaţii de lansare a rachetelor antitanc şiaruncătoare de grenade antitanc.

unul din vehiculele de luptă blindate pe roţi intrat în dotarea batalioane-lor de infanterie din Forţele Terestre este transportorul Piranha III C.

Fiind caracterizat de mobilitate ridicată, având o protecţie balistică varia-bilă crescută, un blindaj performant dotat cu kituri de protecţie împotriva

395februarie, 2011


minelor şi a armelor de nimicire în masă, echipat cu o mitralieră de calibrul12,7 mm, transportorul poate executa cu succes misiunile de stabilitate şi însprijinul păcii în teatrele de operaţii.

Alte două modele de vehicule blindate uşoare pe roţi, de acelaşi tip,HuMvEE – M 1113 şi M 1114 se află în dotarea forţelor pentru operaţii spe-ciale şi permit îndeplinirea corespunzătoare a misiunilor în teatrele de opera-ţii.

vehiculele sunt fiabile, robuste şi rapide, fiind special concepute şi efi-ciente în zone macroclimatice calde.

Se deplasează uşor în teren accidentat, având capacitate mare de trecere,chiar dacă numai o singură roată are aderenţă.

În formula roţilor 4×4 rezistenţa la înaintare este mai mică, spre deose-bire de vehiculele blindate în formula roţilor 6×6 sau 8×8, la care apariţiafenomenului «circulaţiei de putere» poate apărea mai frecvent, fapt ce condu-ce la alunecarea parţială a roţilor pe sol şi, în consecinţă, la pierderi din ener-gia produsă în cilindrii motorului.

Beneficiază de o uşoară protecţie balistică, datorită formei plane şi cuîmbinări rectilinii a caroseriei şi pot fi paraşutate fără demontarea unor ele-mente de caroserie.

vehiculele sunt uşor blindate, materialul fiind realizat dintr-o combinaţiede oţel cu kevlar, capabil să reziste la exploziile dispozitivelor electroniceimprovizate şi armamentului de infanterie de calibru mic.

Motoarele celor două vehicule sunt puternice, având puterea de aproxi-mativ 190 CP fiecare, fiind supraalimentate cu ajutorul unei turbine ce folo-seşte energia gazelor arse rezultate din arderea motorinei în cilindrii motoru-lui, surplusul de oxigen permiţând o ardere mai completă a fluidului motor.

Transmisia automată oferă posibilitatea deplasării rapide pe şosea şi dru-muri cu structură tare, iar pe drumuri grele sau în afara acestora, ori în mlaş-tini sau deşert, permite optimizarea cuplului motor, sporind astfel forţa detracţiune la roţi.

Mobilitatea vehiculelor poate fi îmbunătăţită şi prin utilizarea sistemuluide umflare a pneurilor din mers, comandat de către mecanicul conductor.

valorile ridicate ale puterii specifice, de circa 35 CP/t, mult peste cele aleautovehiculelor obişnuite, permit de asemenea obţinerea unor performanţedinamice la tracţiune şi la frânare.

Posibilităţile de traversare a rampelor logitudinale şi transversale, depeste 70%, respectiv peste 60%, permit deplasarea vehiculelor pe porţiuni de



drum cu rampe lungi şi dese, putând astfel îndeplini misiuni specifice în terencomplex.

Autonomia de mers sau raza medie de acţiune a celor două vehiculesituată între 450-600 km, iar cu ajutorul combustibilului păstrat în canistreledin portbagaj ajungând până la circa 900 km, permite îndeplinirea unormisiuni la distanţe considerabile.

Adâncimea vadului traversat de maxim 1,2 m reprezintă o altă caracte-ristică cu valoare ridicată, spre deosebire de alte vehicule militare pe roţi, decirca 0,8-1,0 m, obligate să traverseze cursuri de apă şi fără să aibă din con-strucţie posibilitatea de a trece prin plutire.

Soluţii viabile de implementarea noi concepte privind modernizarea blindatelor

Ca element de referinţă ne-am oprit atenţia asupra brigăzii „STRYKER”din armata SuA, una dintre caracteristicile de bază ale acesteia fiind versati-litatea platformelor de luptă. Cu alte cuvinte, structurile brigăzii sunt dotatecu un singur tip de mijloace de luptă, transportorul blindat „STRYKER”,adaptat corespunzător structurii respective.

Această platformă poate fi transportor de trupe, autotun, mijloc antitanc,vehicul de comandă şi control etc.

versatilitatea este cea care oferă brigăzii o mare flexibilitate datorităinterschimbabilităţii platformelor şi reducerii masive a costurilor legate desusţinerea tehnicii în operaţie.

În ceea ce ne priveşte, apreciem că transportorul amfibiu blindat«Zimbru» poate reprezenta un bun punct de plecare în dotarea unei structuride tip «STRYKER». În sprijinul acestei afirmaţii stau modul de comportare atransportorului în teatrele de operaţii în care sunt implicate trupele noastre,precum şi faptul că producătorii săi au prezentat deja şi variante dotate cu altesisteme de armament. De asemenea, există proiecte de întrebuinţare a acesteiplatforme pentru transportul aruncătoarelor, ambulanţe şi vehicule de coman-dă şi control.

Această soluţie are, în opinia noastră, şi două provocări majore. În pri-mul rând este vorba de adaptarea platformei ca tun, respectiv obuzier autopro-

397februarie, 2011


pulsat, fără a–i creşte semnificativ greutatea, iar în al doilea rând, este vorbade dotarea tuturor platformelor cu mijloace de comunicaţie digitale necesareinterconectării în reţea. Considerăm că acest al doilea aspect este cel mai difi-cil de realizat nu numai datorită costurilor implicate de achiziţionarea acestorechipamente, ci şi datorită necesităţii găsirii unor soluţii tehnice pentru mon-tarea lor pe tehnică.

Soluţia de echipare a blindatelor uşoare cu armament mai puternic sauchiar cu turelă de tanc se află în atenţia specialiştilor militari, reprezentând defapt o altă generaţie conceptuală de maşină de luptă. Spre exemplu, transpor-torul blindat din fig. nr.5, denumit «Mobile Gun System», este echipat cu oturelă de tanc dispusă pe plafonul camerei desantului, reconfigurând acestcompartiment al maşinii şi ocupând o parte însemnată pentru muniţie şi con-ducerea focului. Extrem de mobil, beneficiază de o viteză de deplasare depeste 100 km/h şi de manevrabilitate sporită în teren neaccidentat.

În concluzie, aceste aprecieri teoretice asupra posibilităţilor tehnico–tac-tice ale vehiculelor blindate menţionate demonstrează potenţialul de luptă alacestora. Desigur, realitatea teatrelor de operaţii poate să surprindă în situaţiinefavorabile operativitatea lor, datorită multitudinii de factori perturbatori.Nu există vehicule blindate care să nu poată fi distruse şi atunci ne întrebăm«de ce le mai folosim ?». un răspuns ar fi faptul că ele au capacitate de reac-ţie, mobilitate, prezintă un anumit nivel de protecţie şi pot fi adaptate lamediul operaţional în care se desfăşoară acţiunea militară. Nu trebuie să uitămcă niciun sistem de armament nu este întrebuinţat singur într–o operaţie mili-tară (şi aici intervine arta specialiştilor militari de utilizare într–o concepţieunitară a tuturor capacităţilor militare la dispoziţie pentru asigurarea succesu-lui misiunii cu resurse minime şi dacă se poate fără pierderi materiale, dar maiales umane). Dotarea cu tehnică modernă a Armatei Române este mai multdecât necesară, însă drumul spre modernitate şi modernizare nu a fost nicio-dată uşor. El presupune eforturi umane şi materiale considerabile şi uneori nuduce la rezultatul dorit. Însă, realitatea a demonstrat şi demonstrează că cinenu ţine pasul cu vremurile, mai devreme sau mai târziu va plăti. ExemplulFranţei în prima parte a celui de-Al Doilea Război Mondial este elocvent.Franţa nu a fost înfrântă în 1940 datorită inferiorităţii numerice sau tehnice, cidatorită încremenirii în doctrine învechite. Eminentul strategist HervéCoutau-Bégarie afirma că un stat are în faţă două opţiuni când vine vorba detransformare: poate copia un model deja existent sau poate să-l adaptezenevoilor şi intereselor sale.



Sistemul de rachete sol-aer PECHORA

MAIOR GABRIEL DăNILă

Résumé La Fédération de Russie a décidé, en 2000, de moderniser le sys-

tème de missiles sol-air affin de le rendre plus attrayant pour lesclients nationaux. La nouvelle version de S-125 Petchora M2 est misen évidence par l'amélioration de radar à 27 km, la probabilité accrued'un missile pour détruire une cible, de meilleures garanties contre lesinterférences et la capacité d'engager plusieurs cibles. Pechora M2,fabriqué par la société Defense Systems, est une mise à niveau desmissiles sol-air S-125 Petchora M1, qui est encore dans l'arsenal desept pays membres de la CEI, ainsi que de missiles connexes. Bien quele system sol-air Pechora M2 est fourni avec de nouveaux missiles et5V27DE 5V27D qui ont une version améliorée de la détonateur et dufusible radio, le système de missiles sol-air peut utiliser les anciensmissiles 5V27, qui sont plus économiques pour l'Armée de terre.

Cuvinte-cheie: antiaerian, rachete, sol-aer, Pechora.

S istemul de rachete sol-aer Pechora M2, fabricat de companiaDefense Systems, este o versiune modernizată a sistemului de

rachete sol-aer S-125 Pechora M1, pe care încă îl deţin şapte ţări membre aleComunităţii Statelor Independente, împreună cu rachetele aferente. Cu toatecă sistemul de rachete sol-aer Pechora M2 este livrat împreună cu noile rache-te 5v27D şi 5v27DE, care au o variantă îmbunătăţită a detonatorului şi foco-

399februarie, 2011

sului radio, sistemul de rachete sol-aer poate utiliza vechile rachete 5v27,care sunt mai economice pentru armată. Sistemul de rachete sol-aer Pechoraeste destinat pentru nimicirea apărării aeriene cu baza la sol împotriva atacu-rilor cu avioane de bombardament, rachete cu aripi, aerostatelor automate şi aaltor ţinte aeriene, în orice condiţii meteo, de timp şi de anotimp. În unelecazuri poate fi folosit pentru nimicirea ţintelor terestre sau de la suprafaţaapei.

Acest sistem de rachete sol-aer poate nimici ţinte aeriene cu veteze depână la 1 500 km/h situate la înălţimi de până la 5 km şi la o distanţă de pânăla 12 km. Acest sistem de rachete sol-aer nu e dislocat în Asia de Sud-Est,deoarece Federaţia Rusă se temea că Forţele Aeriene ale Statelor unite voranaliza rapid design-ul său pentru a găsi slăbiciunile proiectului în vedereadezvoltării contramăsurilor eficiente, aşa cum au făcut-o cu succes cu S-75Dvina / SA-2 Guideline.

Sistemul de rachete sol-aer S 125 Pechora / SA-3 GOA a fost utilizat pescară largă către Irak în timpul războiului dintre Iran şi Irak.

În timpul campaniei Desert Storm, sistemul de rachete sol-aer S-125Pechora / SA-3 Goa nu a funcţionat la parametri optimi, deorece a fost com-promis ca urmare a capturării de către israeliani a sistemului radar SNR-125.

În schimb, Federaţia Rusă a exportat sistemul de rachete sol-aer S-125Pechora în Egipt, pentru a contracara forţa inovatoare a forţelor aeriene israe-liene. Instructorii Federaţiei Ruse au doborât mai multe avioane israeliene întimpul războiului, cea mai mare parte Phantom F-4E şi cel puţin un A-4Skyhawk.

În Egipt, terenul nisipos s-a dovedit problematic pentru vehicule cu roţi,care au fost de multe ori înlocuite cu tractoare de artilerie pe şenile AT-S.

Experienţa operaţională din Orientul Mijlociu a condus la upgradareasistemului de rachete sol-aer S-125, devenind S-125M1, menit să îmbunătă-ţească contramăsurile şi performanţa acestuia.

Sistemul de rachete sol-aer S-125 Pechora M1 / SA-3B GOA este primavariantă îmbunătăţită a sistemului de rachete sol-aer S-125 Pechora. Aceastăprimă variantă se evidenţiază prin îmbunătăţirea cinematicii rachetelor sol-aer, a nimicirii ţintelor aeriene la înălţimi mici şi îmbunătăţirea caracteristici-lor privind descoperirea şi recunoaşterea ţintelor aeriene.

Sistemul de televiziune 9Sh33A Karat 2 a fost adăugat pentru a oferiunghiul de urmărire optic în condiţii de lumină naturală.

A fost proiectată o nouă rachetă mai eficientă, grea şi mai rapidă, sub



denumirea de 5v27D. Partea artileristică 5P73 este destinată pentru păstrarea,ochirea şi lansarea rachetelor v-601P/5v27 dispuse pe grinzi directoare.

Părţile mari componente ale rachetei:1. Antena pentru formarea şi transmiterea semnalelor de comandă

necesare dirijării rachetei la ţintă2. Focos radio 5E183. Cârme de comandă4. Încărcătura de explozie 5P18 (72 kg)5. Antena de recepţie 6. Traductor 7. Convertor8. Acumulatori9. Pilot automat 5A22/APS-60010. Modul de comandă-control-legătură 5u42/uR-20A11. Eleron de control12. Eleron de comandă13. Motor de marş (151 kg)14. Rezervor de aer comprimat 15. Iniţiator motor de marş16. Aripi de stabilizare17. Motor de start 5S45/PRD-3618. Pivot de stabilizare

O baterie de rachete sol-aer S-125M1 se compune din:

401februarie, 2011


- staţie radar SNR-125 uNv - tractat;- grup electrogen 5E96 - tractat;- rampă de lansare 5P71 / 5P73 - tractat;- transportor PR-14A/AM – ZIL 131;- staţie de radiolocaţie P-15M - ural-375;- interogator IFF 1L22 Parol 4 / 75E6 Parol 3 - KrAZ-255;- radioaltimetru PRv-10 Konus / PRv-11 vershina – tractat.

Caracteristicile tehnico-tactice de bază ale sistemului de rachete sol-aerS-125 Pechora M1 sunt:

• Canal-ţintă: 1 • Distanţa maximă de detectare a ţintei: 80 km• viteza maximă pentru ţintă vine: 700 m/s• viteza maximă pentru ţintă se duce: 300 m/s• Altitudinea minimă: 0,02 km • Altitudinea maximă: 8 km• Limita minimă a zonei de nimicire: 3,5 km• Limita maximă a zonei de nimicire: 17 km• Distanţa înclinată a zonei de nimicire: 24,8 km • Parametrul ţintei: 16,5 km • Sisteme de protecţie împotriva bruiajului: spectrul densităţii de bruiaj24 W / MHz

• Probabilitatea de nimicire a ţintei cu o rachetă împotriva:- unui avion tactic: 0,45 – 0,87- unui elicopter: 0,17 – 0,67- unei rachetă de croazieră: 0,04 – 0,48- unui avion manevrier: 0,20 – 0,50

În 2000 Federaţia Rusă a decis să modernizeze sistemul de rachete sol-aer pentru a-l face mai atractiv pentru clienţii naţiunii. Noua variantă S-125Pechora M2 se evidenţiază prin îmbunătăţirea caracteristicii radarului la 27km, prin probabilitatea crescută a unei rachete de a distruge o ţintă, măsuri deprotecţie mai bună împotriva bruiajului şi capacitatea de a angaja mai multeţinte. Sistemul de rachete sol-aer Pechora a avut o capacitate sporită împotri-va rachetelor de croazieră, după cum s-a observat în 2003, când sistemul derachete sol-aer Pechora M2 a fost testat împotriva rachetelor-ţintă cu razămedie şi scurtă de acţiune Strizh-2, respectiv Strizh-3.

Noul sistem de rachete sol-aer Pechora M2 este mobil şi poate fi redislo-cat în 20-25 minute, comparativ cu trei ore care erau necesare pentru a depla-



sa versiunea precedentă. Aceasta este de importanţă crucială pentru sistemulde apărare antiaeriană, deoarece bătăliile aeriene nu durează mult, iar sistemulde rachete sol-aer, cu cât poate fi deplasat mai repede, cu atât are şanse maimari de supravieţuire până la următoarea bătălie.

Mai mult, noul sistem de rachete sol-aer este rezistent la bruiaj şi poateface faţă cu succes sistemelor ECM (de contramăsuri electronice) şi rachete-lor inamice. Chiar şi sofisticatele rachete anti-radar Harm nu sunt în măsurăsă lovească sistemul de rachete sol-aer Pechora M2. Spre deosebire de prede-cesorul său, care are o rază de 26 km, sistemul de rachete sol-aer Pechora M2poate lovi un avion inamic situat la 35 km distanţă.

Punctele de comandă ale sistemului de rachete sol-aer Pechora M2 suntlocalizate până la 300 m de lansatoarele de rachete. Comandanţii dau ordinede la distanţă prin intermediul reţelelor optronice şi cifrate, care protejeazăechipamentul de control al comunicaţiilor şi angajării de sistemele ECM aleinamicului în cazul atacurilor aeriene.

Sistemul de rachete sol-aer Pechora M2 dispune de o reţea optronicăcuprinzând un canal Tv şi un canal de imagistică termică, permiţându-i să

403februarie, 2011


atace şi distrugă ţinte aeriene pe timp de zi şi de noapte. În consecinţă, siste-mul de rachete sol-aer Pechora M2 poate lovi avioane de luptă F-16 la o dis-tanţă de 30 km şi avioane mai mari la peste 35 km.

Sistemele modernizate de rachete sol-aer Osa-AKM, Tor-M1 şi Buk-M1-2 au reţele optronice similare, însă sistemul de rachete sol-aer PechoraM2 poate acoperi o arie repartizată pentru şase sau opt sisteme Osa sau Tor.Acesta este un avantaj serios în ce priveşte raportul preţ-eficienţă în luptă.

Amplasarea de sisteme de rachete sol-aer Pechora M2 modernizate de-alungul graniţei privează potenţialul agresor aerian sau terorist de factorul-sur-priză. Ţintele care sosesc pot fi distruse cu mult înainte ca acestea să loveas-că centrele industriale, economice şi culturale ale ţării.

Misiunea SuA în Irak a condus la o creştere a cererii pentru rachetePechora-2M în Orientul Mijlociu. Potrivit ministrului rus al apărării: "Cererilepentru sisteme de armament rus au crescut ... vă mulţumesc pentru publicita-te gratuită". Analiştii în domeniul apărării au speculat că Federaţia Rusă şi-avândut sistemul de rachete sol-aer Pechora M2 în Siria, Iran, şi, probabil,Regatul unit al Arabiei Saudite. Această tendinţă cel mai probabil va conti-nua în perioada următoare.



fo ]ele e e e · Cuprins. Considerente ale psihologiei moderne privind interacţiunea componentelor...

Documents

Transcript of fo ]ele e e e · Cuprins. Considerente ale psihologiei moderne privind interacţiunea componentelor...