Dora Radosav

„ L a m e n t a m u r non a p p a r c r e labores n o s l r o s " (Horaţ iu - " N c p lângem că nu suni. aprec ía le m u n c i l e noas t re" ) pot li ad judeca te drept cuv in t e l e cc deschid scria uno r reflecţii a supra scr isului în cu l tu ra r omânească premoderni i , focalizate mai a les asupra modu lu i în ca re cel ce scr ie se raportează "s t r ic to s e n s u " la actul scr ier i i .

înainte d c a Ti pas iune sau exerc i l iu intelectual în s ine , scrisul î n s e a m n ă trudă, efort, ncvo in ţă , în sensul că cl t r aversează a s p r i m e a unei munc i chinuitoare din punc t de vedere intelectual şi fizic. întrucât scrisul s-a pet recut în epoca p remode rnă în majori ta tea cazur i lor , în cadru l cul turi i ţi literaturii re l ig ioase , d in perspec t ivă teo logală , scrisul a fost perceput drept o n c v o i n ţ ă , adică o act ivi ta te care înco rporează a sceza , supune rea voluntara sau invo lun ta ră la o " î n c e r c a r e " în sens re l ig ios . Toate aces tea s-au petrecut în tăcerea şi r ăbdarea m o n a h a l ă ca re , în ce le din u rmă , „ îmbunătăţesc" şi cal if ică un c o m p o r t a m e n t şi spiri t creşt in .

Cu preva len tă , aces te nevo in ţ e suni asocia te scrisului sau copieri i căr ţ i lor re l igioase. N e n u m ă r a t e l e î n semnăr i ale copiş t i lor , p lasate în finalul cărţilor, t ransmit o l amenta ţ i e pr iv ind eforturi le scr isului , r ec l amând recunoaş te rea publ ică a munci i prcs la lc .

Pe dc al tă par te , c o p i e r e a cărţ i lor , ca act ivi ta te intelectuală , a făcut obiectul unor preocupăr i şi medi ta ţ i i ale umaniş t i lo r eu ropen i d c p r imă mărime. Astfel , F r a n c e s c o Pe t rarca , pas ionat co lec ţ ionar dc manusc r i s e , abo rdează în Dial. XLIII, p rob lemat i ca copier i i manusc r i se lo r , pc ca re o intitulează „ D c cop ia l i b r o r u m " " . Acelaş i Pe t ra rca , într-o scr i soare adresa tă , în 1366, lui G iovann i da Ccr l a ldo , vorbeş te desp re un tânăr ucen ic al său, Malpagh in i , deoseb i t dc do ta t in te lectual , ca re t ranscr ie sau cop iază lucrări l i terare „nu cu scrisul acela împodob i i şi p o m p o s , ca re este propr iu scriitorilor", ci cu un scr is s imp lu , cu o cal igraf ie corec tă şi c lară , astfel încât „l i tera î n s e a m n ă lec tu ră" 2 1 .

E ra smus d e R o t t e r d a m , într-o lucrare spec ia lă , ded ica tă copieri i că r ţ i lo r (c l în ţe legea , în pr imul rând, prin cop ie re t ranscr ierea unor pasa je , ca re însoţesc lectura ca adnota ţ i i ) îşi arată admira ţ ia faţă dc textele cop ia te (extrase din cărţ i) , ce sunt a s e m e n e a aurulu i cu les din râur i , „cop ia aurei fluminis instar c x u b c r n n s " . După c u m ,,non cu ius homini conligi t adirc C o r i n l h u m (nu fiecărui om îi es te dat să ajungă la Cor in t ) , aces te copi i pol fi real izate d o a r de puţini o a m e n i , adică dc cei ca re deţin abil i tăţ i le şi „vir tuţ i le d iv ine" pentru acest lip dc act ivi ta te in te lec tuală .

însemnăr i l e copiş t i lo r dc manusc r i se ev idenţ iază o scrie dc cl işee sau cons tan te aferente ncvoin ţc lor scr isului . O pr imă cons tan tă este cea ca re consacră s t a r e a d c u m i l i t a l c a c o p i s t u l u i . Ipostaza dc umil i tatc este mot iva tă atât în sens laic, cât şi rel igios. în sens laic, umil i la tca este indusă dc finalitatea munci i d c cop ie r e a cărţilor, şi a n u m e prin faptul că erau dest inate uzajului social . Din perspect iva „ sociologici l i te rare" scr ier i le - copii sunt adresate o a m e n i l o r s impl i , ad ică celor ca re fac parte din s tandardul definit dc „humi l i t a s" sau „rus t ic i tas" , în ant i teză cu ediţ i i le t ipărite „gran-diloquus" sau „ g r a v i s " 4 1 , co re spunză toa re unei categori i sociale şi intelectuale mai înalte. Pc dc altă parte , copişt i i dc manusc r i se sunt considera ţ i adevăraţi „lucrători ai cărţ i i , umili auxiliari ai memor ie i scr i se" sau „artizani modeşt i ai celei mai mari aventuri a spiritului u m a n " ca re este car tea . Conform opiniei savantu lu i francez A.G. H a m m t m , supravie ţu i rea opere lor vechi şi t ransmiterea lor până în z iua d c astăzi sunt victoria „umi l i lo r infinitei işti ai cul tur i i : scr ib i , t ipografi , conşt i incioş i sau gâlcevi tor i , călugări sau clerici , ci sunt cei care au salvat pa t r imoniul nostru cu l tu ra l " , ) .

"Cu spate le îndoi t , ' cu gâtul răsuci t , cu ochi i uzaţ i , copis tul depune o a d e v ă r a ţ i m u n c ă dc sclav. Scrisul es te , aşadar , peste tot un lucru umi l" r " . Există, prin t r ansmi te rea ant ichi tă ţ i i , o nobi l i ta lc a scri i torului şi o umil i ta tc a scr ibului sau a copis tu lu i . în ant ichi ta te , scri i torul (omul de I i Icre) rareori scria, ci , mai a les , d ic ta . Scr isul e ra m u n c a sc lavulu i .

în sens re l ig ios , umi l i la lea cslc de te rmina tă dc a u t o p r o i e c ţ i a copis tului faţă dc textele sfinte, faţă dc mesajul d ivin incorpora i în e le . Copis tu l sc numeşte pc ned rep t „ p ă c ă t o s " , „ n e v r e d n i c " , „robul lui D u m n e z e u " , care a scris „cu m â n ă dc ţărână ce va put rez i" . Cop i s tu l , c a o m , cs lc , aşadar , o consecinţă a păca tu lu i a d a m i c , f i logencl ic: „ Că n-au scris heruv imi sau au împodob i t seraf imi , ci au scr is min te în tuneca tă dc tot felul tic păcate" 7 ' . ( 1 7 7 8 ) .

Limite le fizice şi in te lec tua le a le copis tu lu i sunt l imitele omulu i obişnui t , iar n e p u t i n ţ a a fost subst i tu i tă dc n c v o i n ţ ă : ". . . m - a m nevoit a-l lucra ... ş t i ind neput in ţa şi s l ăb ic iunea firii noas t r e . . . " 8 ' (1809) . In pre lungi rea aceleiaşi umil i tăţ i , copis tul ad resează consecven t o rugăc iune dc iertare că t re citi torii căr ţ i lo r pentru greşel i le dc scr iere . Din însemnăr i l e dc la sfârşitul cărţ i lor poate fi extras un c o r p u s d c r u g ă c i u n i , specif ice copistului, c a r e , în linii mar i , ev iden ţ i ază aceeaşi topică: „ D u m n e a v o a s t r ă , cinst i ţ i lor şi dc bun neam boieri şi p ravos lavnic i c reş t in i , cu mul tă plecăciune şi s m e r e n i e vă r u g ă m unde veţi a l ia în car tea accas la n iscareva şi a lunecăr i şi greşel i , au din cuv in te , au din s love , au din g reşea la m e a , iu huliţi,... nu b les temaţ i , ci iertaţi şi îndreptaţ i cu duhul b lândcţe lor ca şi pc d u m n e a v o a s t r ă să vă ierte D o m n u l D u m n e z e u " 9 ' ( 1 7 6 2 ) .

Condi ţ ia de umi l i ta tc a copis tu lu i es te de te rmina tă , dc foarte mul te ori , dc supune rea aces tuia unui c a n o n al scr isului , unei e p i t e m i i , a unei Pocăinţe prin scr i s , de lec tab i lă mai a les în spaţiul monas t i c . Astfel , unele manusc r i s e „sc copiau din po runca e g u m e n i l o r din mănăs t i r i şi a vlădicilor vech i . C o p i e r e a unui manusc r i s era îndepl in i rea unei cpi l imii biser iceşt i , porunci tă d e d u h o v n i c ce lor ce veneau la dânşi i pentru săvârşirea tainei s p o v e d a n i e i . Aceşt i duhovn ic i a legeau , fără îndoia lă , pentru copie rea unor a s e m e n e a ope re , pc cei mai buni ca l igraf i""" .

Ncvoinţc lc exersa te în t ă c e r e sunt o altă d imens iune a umilităţii specifice pietăţii creşt ine. Si lcnţ iozi ta tca trăirii rel igioase a fost consac ra tă prin reflexii teoret ice în plan teologal şi prin e x e m p l e din sfera compor tamen tu lu i rel igios. Astfel, Avva Arsen ic auzea în pe rmanen ţă un glas carc-i Poruncea: „Fug i , taci , l in i ş tcş te - te" , iar că lugărul Fer B r u n o , în temeie toru l ordinului car tusani lor , a fost reprezenta t iconograf ic ,, cu degetul călător al mâin i i d rep te aşeza t pc b u z e , s imbol al tăcer i i " " ' .

A. Marino, Biografia ideii de literatură, voi. I, Ed.Dacia, Cluj-Napoca, 1991, p. 160. <• F- Petrarca, Scrieri alese. Bucureşti, 1992, p. 370. * Erasmus dc Rotterdam, De copia verborum... comentarii duo. Bazei, 1514. f.l. J A. Marino, op.cil., p. lin. * fierre Chaunu, /I» cocur réligieux dc l'histoirc. Penen, Paris, 1986, p. 79. °- Ibidcm, p. 80. '• C Ştrempel, Copişti dc manuscrise româneşti până Iu IH00, voi. I, Bucureşti. 1959, p. 176. 5 M. Mor artl, C.VelcuIcscu, Bibliografia analitică a cariilor populare laice, partea a ll-a, Bucureşti, 1978, p. 481. sG. Ştrempel, op. cil. p. 174.

BL?1- Gr. Bcrcclil, Impártanla însemnărilor slavo-române dc pc manuscrisele vechi. în Arhiva. Organul Societăţii istoi ico-filoloţ'ice. XXXVIII, laşi. 1931, p.

•'• N. Stcinliardt, Dăruind vei dobândi. Ed. Dacia, Cluj-Napoca, p. 290.

Scrisul în tăcere, c a i c deno tă , aşadar , o stare specif ică umil i tă ţ i i , rev ine , de mul t e o r i , în în semnăr i l e copişt i lor . La 1829, logofătul Hu lasă una din t re ce le mai f rumoase şi sens ib i le mărtur i i despre tăcerea scrisului sau abţ inerea în tăcere , dator i tă nevrednic ie i celui care s c r ' C * a n U

Dacă v r edn i c nu sunt , nu fac începe re , ci pe t rec întru adiafonic , nccâş l igându-mi împo t r ivă auziri în pr ic ina scr isului d in toate acestea E u

petrecut întru sine tăcerea ( s . n . ) " 1 2 ' . A s u m a r e a tăcută a scrisului dev ine ant i tet ică cu retor ica etalării nevo in ţc lo r ca re stă sub semnul l a m e n t r ' " Pe de altă par te , î nche ie rea în tăcere a operei de copie re a căr ţ i lor re l ig ioase arc va lenţe le unei formule sen ten ţ ioase de tipul „finis coronat opus" ' „ A m scris cu , ca re mai j o s iscălii , a m scris acest scris şi a m tăcut (s .n.) . . . Mate i Monahu l . . . 1 7 7 4 " ' 3 ' .

Nu în ul t imul rând , s tarea dc umil i la tc a scr isului este indusă d e presentimentul morţii. Copis tu l , la sfârşitul scrier i i , enun ţă lcilmotiv I „mâini i dc ţă rână" , ad ică m â n a celui ca re a scris se transferă prin ext incţ ie în anonimatu l mater ia l i tă ţ i i , pe când scrisul va r ămâne . Se pune î! ev iden ţă t ens iunea d in t r e t empora l i l a t ca autorulu i şi e te rn izarea prin scr is , pr ivi te şi ca un act de d e v o ţ i u n e , ca re , în esen ţa ci, ape lează o stare dc umil i ta lc , sub iacen tă t ransmiter i i pes te t imp a textului şi mesajului b i b l i c 1 4 ' .

S t r ădan ia scr i su lu i , cva lua lă din pespec t ivă creş t ină sau teologală drept nevoinţă , benef ic iază dc descr ier i amănun ţ i t e , în ca re complexe le si complex i t a t ea scrieri i pot conf igura o adevăra tă „f iz io logie" , aferentă unei munc i ca re a l te rnează între efortul intelectual şi cel fizic. Toate acestea sunt t ranspuse în c l i şee le desc r ip t ive sau l ivreşt i , care aduc la suprafaţă int imitatea lucrului copiş t i lor dc manusc r i s e . în t r -o î n s e m n a r e din 1669 de pe un Oh to ih se poa le dep i s ta un astfel d e c l işeu: „... t rud i tu -m-am d u p ă puterea mea, n c v o i t u - m - a m din toată inima şi m - a m osârdui t îndelungata v r e m e şi abia pu tu t - am să d o b â n d e s c ceea ce a m dori t ... F ă c u t u - a m pentru mine aceas tă dc D u m n e z e u însufleţ i tă car te , n u m i t ă ohtoih..."'51. Se pot găsi în aceas tă î n s e m n a r e c l emen te l e efortului scr i su lu i , co re sponden te capaci tă ţ i lor f izice, sufleteşti şi in te lec tuale a le copis tu lu i : truda -ech iva len tă cu puterea , ncvo in ţa - cu in ima, o sâ rda - cu perseveren ţa în t imp. Tript icul t rudă - nevo in ţă - osâ rd ie reprez in tă , în ega lă măsură, loi atâ tea t repte spre d o b â n d i r e a împl ini r i i unui „lucru d u m n e z e i e s c " p recum este cel al scrierii cărţ i lor re l ig ioase .

Al te î n semnăr i t r anspun într-o notă pl ină dc lamenta ţ ie eforturi le punc tua le ale nevoin ţc lor scr i su lu i , într-un reper tor iu detaliat, care d e s c o m p u n e „ f iz io log ia" scr i su lu i : „ sunt mărtur i i v redn ice dc c rezare pentru plata os tenel i i scr i i torului , căci mul t e neput in ţe şi s lăbiciuni cuprind trupul lui: ochi i uneor i să pă in jenesc , cău tând , socot ind şi n u m ă r â n d mu l ţ imea cea fără dc n u m ă r a s lovelor . M â n a dreap tă s lăbeş te ţiind condeiul: d u p ă c a p îl doa re pent ru m u l t a p lecare a g rumaz i lo r ; spate le îl dor pentru mul ta p lecare gâ rbov indu - sc ; p ic ioare le îi a m o r ţ e s c , răvenindu-sc de pămân t ; pieptul car i lc se r c a z i m ă dc m a s a pre ca re scr ie , ca cu cuţ i te săgeta t şi cupr ins iaste; capul tu rburându- i creeri i când îl rădică în sus se făcu ca un ameţi t ; scaunul cari le tu turor ştiut iaste c ă ori c ine când şade pre scaun od ihnă câş t igă , iară scri i torul nu od ihnă , ci zămorâ re trupul d o b â n d e ş t e ; tot t rupul , până nu se în t inde , nu să î n d r e p t e a z ă " ' 6 ' (Mi t rofan , i e romonah , 1804).

E ta la rea amănun ţ i t ă a efor tur i lor scr isului r ec lamă în plan secundar precauţ i i le copis tului faţă dc posibi le le greşeli ale copier i i , iar, pe dc alia par te , ponde rează admira ţ i a şi pre ţui rea celui ca re u r m e a z ă să Iccturczc textul realizat .

Un mode l al nevoinţc lor scrisului monas t ic este personificat dc renumitul stareţ Pais ic Vclicicovschi dc la mănăst i rea Neamţ . Un biograf al stareţului reconst i tuie eforturile d e scriere ale acestui călugăr învăţat şi, deopotr ivă, reformator al vieţii monas t ice româneşt i din secolul al XVHr - lca : „ N u m a i dacă luăm în s c a m ă că loală par tea d reap tă a trupului stareţului până în tălpi e ra acoper i tă de rană, aşa că el nici nu se putea culca pe partea asta şi încă e d c mira re c u m putea supor ta aşa m u n c ă . Şczând îngheboşa t pe palul său , era îngropa t în cărţ i . . . Tot aicea erau lumânăr i aprinse. . . Iar s tare ţu l . î ngheboşa t ca un cop i laş m i c , scr ie loală noap tea , uitând şi dc s lăb ic iunea sa şi dc ranclc sale şi d c nevoia dc s o m n şi dc od ihnă ..." Efortul scrierii şi al t raducer i i îl sol ici tă loial , iar în t re ruperea din această act ivi tate îl resusci tă d o a r cu preţul altui efort, aşa c u m reiese din propria-i măr tur i s i re : „Pent ru m i n e nu-i m u n c ă mai grea decât când t raduc şi sunt nevoi t să dau răspuns la vreo în t rebare . Atunc i , până -mi despr ind mintea dc car te , sunt toi acoper i t dc s u d o a r e " 1 7 1 .

Depăşind cu mul l nivelul unui s implu copist dc manusc r i s e , Pais ic Vclicicovschi a junge la adevăra te per formanţe ca l igraf ice în transcrierea căr ţ i lor : „In t inereţe , de pi ldă, el a prescr is car tea Sf. Avva Doroftci cât este ca dc marc , dar cl a îng rămăd i t -o pe 24 dc foiţe dc hârt ie , pc fiecare păginuţă erau 7 0 de rândur i dc scr i soare ob işnui tă , subţ i re ca firul dc păr şi literele nu se lăţeau, ci erau vizibi le şi cura te , iar caietul avea sus, jos şi pc laturi ma rg ine l iberă, aşa c u m sc cuv ine . Când un ucenic , mi rându-sc , întrebă pc stareţ cu cc peni ţă a scris această ca r te , poate cu pană dc păun? Stareţul r ă spunse : Nu! Cu pană dc gâscă" . Acelaşi stareţ , într-o reflecţie plină dc sen ină ta te , e labora tă spre sfârşitul vieţi i , echivalează nevoin ţc lc scr isului cu cele ale propriei vieţ i , ajunsă la amurg , t impul scrisului nefiind a l tceva decât t r anspunerea fără e c h i v o c a derulări i propriei sale vieţi în t i m p : ,. Şi aceas tă car te o am scris ia v r e m e a bătrâneţi lor , trecut peste 60 dc ani ai neput inc ioase i vârstii me le , când şi vederea şi mâna şi min tea să î m p u ţ i n e a z ă şi să s l ă b e ş t e " 1 9 ' .

L u m e a ce lor care scriu îşi e ta lează patet ic atât s t rădani i le şi eforturi le care u rmau să b inemer i te dc la cei ca re foloseau căr ţ i le copiate , cât şi t cmpcran ţc l c , c a r e , uneor i , înso ţesc act iv i ta tea copis tu lu i . Astfel , într-o î n semnare din 1782, sc arată: „... m - a m îndemna t şi , d in cuvân t în cuvânt, am t recut -o în t r -aceas tă ca r te , cu m â n a mea , ca or ic ine ar cit i , nu să se minuneze că am scris-o (s.n.) n u m a să-şi t reacă v r e m e a cu ectania ci, de va fi min te în t reagă , să c u n o a s c ă şi să în ţe leagă . . . " 2 " 1 Copis tu l , în consonan ţă cu impera t ive le re l ig ioase a le nevoin ţc lor , încearcă să convingă de p r eeminen ţ a mesa ju lu i creş t in , d u h o v n i c e s c , al scrierii sale , acesta nefiind un exerci ţ iu intelectual în li tera lui , ci în spiri tul său. Esenţial este sensul creşt in degajat d in scr ierea propr iu-z isă : „... Şi te rog, iubi tule cititor, nu preţui hâr t ia sau cerneala sau cea puţ ină os tenea lă a ticăloşiei melc, că p rc ţu indu- lc aces tea , puţ in da r vei afla, ci pr iveş te cu ochii minţi i ca într-o ogl indă la fagurii duhovn iceş t i lo r desfătăr i ca re sc cuprind iritr-aceas tă d u h o v n i c e a s c ă o g l i n d ă . . . " 2 " (1741) . In acest caz , ncvoinţa dedusă din concre te ţea actului scrierii v izează der izor iul sau deşertăciunea in Ţaţa subl imi tă ţ i i mesaju lu i d iv in ; copis tul es te , dc foarte mul te ori , conşt ient că d imens iun i l e nevoinţe i sale sunt pro iec ta te în ges t iunea şi arbitrajul d ivini tă ţ i i : „Că cu, fraţilor, mul t m - a m nevoit , p recum ştie S tăpâna cărţii aceste ia , adecă Maica D o m n u l u i Hr i s los" 2 2 ) ( 1742).

Scrisul şi nevo in ţc l c sale trimit în ar r ic ic - planul lor o seric dc informaţii care par t icular izează caracter is t ic i le unei lumi Ictrizalc din epoca p r e m o d e r n ă .

T i m p u l scrierii d i m e n s i o n e a z ă efortul concen t ra t şi , deopo t r ivă , abil i tăţ i le ce lor ca re scr iu. Dc ob ice i , o car te sc copia în câ teva luni, dc la 1 - 2 luni până la 5 - 7 luni. în m e d i c , 2 5 0 dc file dc manusc r i s erau realizate dc un „copis t talentat în 3 - 4 l u n i " 1 , ) . P c d c altă par te , uneori , timpul scrierii a deveni t t impul oameni lor . Moar tea nu a întrerupt scrisul , scrisul cont inuă , succes iunea generaţ i i lor confer ind o d i m e n s i u n e seculara sen­sului . S u c c c d a n c u şi gcncra ţ iona l , scrisul sc perpe tuează în d imens iunea tempora lă a lumii , atât cât a fost ca şi cât v a fi ca, „gene ra t im per saeclam • Moar tea unui copist în exerci ţ iul scrierii t ransmite sarcina scrisului unui alt copis t , uneori din aceaşi familie: „ Şi această car te o au rescris-o popa lOân din Aşti lcu şi nu o au pututu găta. C ă au venitu porunca Iui D u m n e z e u , care poruncă nici unui o m de pc această l u m e să nu i să poruncească, d c s-au pr is lăvi lu . Şi o a m scr is-o eu , feciorul eclu mai mic al lui popa loan, dc unde au mărădui t ( rămas - n.n.) . . . „ negata . . . " 2 J > (1729) .

S c r i s u l din s c r i s conferă rcdupl ica rca mode le lo r , a izvoare lor şi e l aborează mctascr ic rca : „ Scrisu-o-am dc pc un izvod cc era s c r l - s

T ' i e romonahu l N e c u l a u , a rh imandr i tu l , cc scrie că au scrisu-o dc pc o bliblic a lui Şcrban Vodă din Ţ a r a M u n t e n e a s c ă când au fost m | a n L e ş e a s c ă " 2 5 ' ( 1756) .

12. E. Morarii, C.VcIcuIcscu, op. cil., partea I, p. 238. 13. E. Mosora, D. Hanga, Catalogul cărţii vechi romaneşti din colecţiile UCU. "Lucian Blana" Cluj, 1561-1830, Cluj-Napoca, 1991. p. 15. 14. D. Radosav, Sentimentul religios la români. Ed. Dacia.Cluj-Napoca, 1997, p.142-143. 15. Şt. Gr.Berechct, op.cil., p. 456. 16. G. Ştrcmpcl, Catalogul manuscriselor româneşti, voi. II, 1983, p. 410. 17. Nicodim, Patriarhul României, Paisie, stareţul mănăstirii Neamfu din Moldova, ed. a Ha. Neamţ, 1943, p. 287. 18. Ibidem. ¡9. G. Ştrcmpcl, Copişti..., p. 18. 20. Ibidem. p. 179 21 . Ibidem, p.216 22. Ibidem, p. 40 23. Ibidem, p. XXXVII. 24. Ibidem, p. 217. 25. G. Ştrcmpcl. Copişti..., p. 166

Alteori , scrisul este cont inua t de un ucenic al unui copist mai în vârstă . Nevo in ţe le şi t ruda copis tu lu i ucen ic sunt s imilare cu cele ale ucenicului pus la rigorile munc i i de către maes t ru l său. N u în tâmplă tor , copis tul

popa Luca , ucenicu l lui Ioan Popov ic i M u n c ă c e a n u l , din sec .XVII I , îşi c l amează nevoin ţe le prin care a trecut în no te le acu te ale unei i e remiade : Osebit conde iu l m e u , scrie c e - a m păţit eu. O , truditul de m i n e ! O , amărâ tu l de mine , cât m - a m trudit , amărâ tu l de m i n e ! M a i b ine m-aş fi dus Ia

şcoală în ţară, o, mişe lu l de m i n e , că m-aş fi făcut înger în c â n t a r e . . . " 2 0 . Scrisul sub ep i t imie , po runcă - canon , a fost un scris nevoi t , cr ispat . Au r ă m a s , însă, n e n u m ă r a t e măr tur i i desp re scrisul ca zăbavă, s c r i s u i c a

plăcere, scrisul de l ibera t . Astfe l , o î n s e m n a r e din 1782 men ţ ionează : „ Aces t Hronograf , Car tea împăra ţ i lo r a m scr is-o iarăşi eu în zi lele Măr ie i Sale Cons tan t in Şuţ iu Voievod, ca re şezându fără treabă (s.n.) a m scris-o eu, Nico lae Logofăt . . . " 2 7 ) . în aceeaş i z ă b a v ă a scr isului se p l a sează şi exerciţiile de scr iere în s ine , privi te ca a m u z a m e n t : „ Ioan Pes t i şanul , dascălu la Slat ina fiind, a m scris în t r -aceas tă căr t ic ică ca să -mi încerc condeiul, să văz , poa te scr ie ceva ."" î n acelaşi reper tor iu al scrisului necr ispat pot fi aşezate şi în semnăr i l e copiş t i lor care îşi cer răsp la ta munc i i în tonali tatea unei convivia l i tă ţ i popu la re : „Şi am scris eu P o p a Anghe l , pentru că m â n a va put rez i , iar s lova se va p o m e n i , amin . Să beţi şi pent ru mine un pahar de vin ( s . n . ) " 2 9 ' (1790) . I ronia şi buna dispozi ţ ie a unor copişt i a t enuează din gravi ta tea nevo in ţe lo r scr isu lu i . La 1752, copis tul cărţii lui Dosof te i , „Viaţa sf inţ i lor ' , no tează : „Ispit i i aceas tă condică ca să v e d e m c u m scrie iar mâna . . . Iar o m u s c ă veni şi să p u s ă pe conde i şi strică s lovele , iar eu pr insei m u s c ă şi o pusei la falangă şi-i dedei tri sute la t a lpă . " 3 0 '

Inabilităţile intelectuale ale copis tu lu i , greşel i le de scriere sunt r emarca te cu insis tenţă în în semnăr i l e manusc r i s e , c a un le i tmot iv ce rev ine în u rmătoarea fo rmula re : „Fi ind prost şi neînvăţat . . . a m nevoi t p â n ă am isp i t i t " 3 1 ' . P e de altă par te , ac t iv i ta tea copis tu lu i d in pe rspec t iva unei ierarhii m o n a h a l e era perifer ică, în compara ţ i e cu act ivi tatea de r i tual , cu par t ic iparea la săvârş i rea l i turghiei . L a 1736, un călugăr , Seraf im, mărturiseşte: „Aceas t ă sfântă carte ... nef i ind eu vrednic cu nici un chip de slujbă ( l i turghie - n.n. .) ... fără cât cu aceas tă pu ţ ină începă tu ră de posluşanie ... a m scris eu, Sera f im" Tot în man ie ra unui le i tmot iv sau a unui cl işeu este invocat harul d ivin ce pa t ronează scrisul copis tu lu i .

P i lda ta lantului haric este pusă la baza scr isului , a pr iceper i i în a scr ie . P o r n i n d de la poves t ea ta lantului , relatată de Apos to lu l Mate i şi interpretată de Sf. I e ron im şi Sf. Ioan Gură -de -Aur , copişt i i se cons ide ră beneficiari i talanţilor, care „sunt darur i le ce se dau de D u m n e z e u o a m e n i l o r " 3 3 ' . î n o rd inea aceloraşi c l işee se pot adjudeca şi formulele de ieşire d in nevo in ţe l e scr isului : mot ivu l corăbie i care ajunge la mal a s e m e n e a scri i torului care a junge la sfârşitul scrieri i sau cel al ce rbu lu i însetat , care a junge, în cele din urmă, la izvoare .

Copis tu l , cu o menta l i ta te e m i n a m e n t e re l ig ioasă , îşi p u n e în t reaga ope ră în devoţiunea şi veneraţia lui Dumnezeu. Astfel , într-o suges t ivă î n s e m n a r e din sec . X V I I I , se m e n ţ i o n e a z ă : „ L a u d ă - Ţ ie , D o a m n e , cu îngerii dau când sfârşim aces te trei părţi în t r -aceas tă carte ... P r imeş t e de la un păcă tos , când slujesc Ţie , într-această l ume ... să fie pururea cinsti t şi lăudat n u m e l e Tău , iar eu de la inimă te mărturisesc cu condeiul meu ( s .n . ) " 3 4 . Alătur i de aceas tă pro iec ţ ie p l ină d e pietate a scr isului exis tă şi e x e m p l e în care i reverenţ iosul , l icenţ iosul îşi fac loc în cadrul î n semnăr i l o r manusc r i se . Astfel , într-o î n semnare din 1835 , se men ţ ionează : „... mi s-a în t âmpla t de a m citit şi eu, robul lui D u m n e z e u , T u d o r a c h e Logofăt , la scoar ţă (coper tă - n .n.) scr isă lucru necuv i inc ios , care cu anevoie este la c ineva i-o v a ceti scrisul acela , mai b ine ar fi fost de nu s-ar fi născut acel o m d e au scris . . . " 3 5 ) . Sub semnul l icenţ iosului sunt p lasa te şi î n semnăr i l e sau exerci ţ i i le d e scr iere neaveni te pe filele cărţ i lor re l ig ioase: „Cine va îndrăzni de va mai scrie în cărţ i le sfintei biser ici şi să ştie că acela pre chel tu ia la lui va pune cele str icate la cărţ i , căci pe e le nu se scriu aces te î n s e m n ă r i " 3 6 ' .

Scrisul şi nevoin ţe le scrisului t ransmit part icular i tăţ i ale ps ihologie i copiş t i lor , d i ferenţ ia te atât ca vârs tă , cât şi ca sex, conf igurând un adevăra t gender writing. Copis tu l - bărbat , aşa c u m s-a arătat m a i sus, îşi m a r c h e a z ă în m o d emfat ic nevo in ţe le şi s t rădani i le scr isului . Femei l e -cop i ş t i , în special că lugăr i ţe le , sunt mai de taşa te , trec cu seninăta te peste nevo in ţe l e scr isului : „Scr i su-s -au

P ic tură pe sticlă de G R I G O R E D E J E U aceas tă car te ce se cupr inde într- însa capete le Sfântului Gr igo re Sinai tul ... de nev redn i ca s ch imonah ia M i c d o n i a ... şi s-au scris la anul 1796 şi c ine va cit i să se roage pentru păcă toasa

scriitoare... " " ' . C o p i s t u l - c o p i l îşi ev iden ţ iază , în pr inc ipa l , s tarea de umil i ta te p ronunţa tă în faţa ce lor ma tu r i : „F i indu -mi porunci t , mie , nevrednicului între cei m i c i , a m scris eu, St roe copi lul . . . " 3 8 ) (1700) . Exis tă , de a semenea , în cazul copiş t i lor -copi i , men ţ i ona t ă o adevă ra t ă stare de jubi la ţ ie infanti lă a descoper i r i i scr isului , a mi raco lu lu i scrierii : „Să se ştie că aici a m scris eu , Cârs t ian , copi l ot Dobreş t i . Şi a m scris ca să-mi vază şi altul s lova m e a c u m e: f rumoasă . . . " 3 ' (1745) .

în contex tu l aceleiaşi diferenţe ale scrislui - gen, se poate evoca şi scrierea afectuoasă, reconst i tu i tă pe cana le le folclorice. în d ia logul recitat sau cântat de un cup lu de îndrăgost i ţ i se face apel la redac ta rea unor scrisori care încorporează un vocabu la r al inimii , al afect ivi tăţ i i . Astfel , tânăra îndrăgostită să-i t r imi tă o carte (scr isoare) scrisă nu cu că rbune ("că de-acela îi mul t în lume) sau cu ce rnea lă ("că aceea- i mu l t ă -n ţară) , ci o scrisoare scr isă cu arginţel ("că de-ace la îi puţ in te l" ) , iar aceas ta „c ine-o pr indă s-o c i tească / lacr imile să-1 p o r n e a s c ă " 4 0 ' . Exis tă , aşadar, în acest scris o nevoin ţă a in imi i , a sensibil i tăţ i i a fec tuoase .

în p rox imi ta t ea scr i su lu i , d inco lo de e ta la rea nevoin ţe lor şi r igor i lor unei munc i nu de puţ ine ori ch inu i toa re , sunt p rovoca te şi o serie de meditaţii care po rnesc de la scr is , dar care au drept obiect iv car tea , învă ţă tura şi b ibl ioteca . Cop ie rea manusc r i s e lo r g e r m i n e a z ă în a d o u a j u m ă t a t e a secolului al XVI I I - l ea d inspre impulsur i i luminis te o l ume în care învăţă tura , car tea şi b ib l io teca dev in cucerir i şi p reocupăr i ale spir i tului u m a n , îmbrăcate încă în ha ină re l igioasă. Astfel , lec tura a lea toare a cărţi i „ l ivadă d u h o v n i c e a s c ă " a lui Ioan M o s h o s d e t e r m i n ă cop ie rea ei: „Ci t ind la această carte şi v ă z â n d lucru p reacuv ios , m - a m îndemna t şi o am scris. . . 1777" . Porn ind de la acest î n d e m n intelectual inspirat de lec tură se trece la elogiul învăţă tur i i şi al b ibl ioteci i , pe r imet ra le scrisului şi ci t i tului : „ Nu iaste mai cuv ios şi v redn ic de laudă decâ t a iubi oa rec ine învăţă tura , a avea osâ rdă la ce le folos i toare . P r e c u m împăra tu l Egh ipe tu lu i , P to l emeu Filadelful , fiind foarte cu m a r e osârd ie întru s tăpâni rea sa ca să lase v reo Pomenire v r edn ică d e laudă , după sfârşitul vieţii sale ... au s t râns o sumă mare de cărţi ca la pat ruzeci de mi i , cu tot felul de învă ţă tu r i . . . " 4 " .

Se poate co n c l u z i o n a că scr isul , cu nevoin ţe le lui , şi-au găsi t s tarea de graţ ie , de împăca re cu t rudi torul scrier i i , între coper ţ i le unei cărţi 'ncheiatc şi în spaţ iul unei bibl ioteci m e r e u desch i se şi me reu ne împl in i te .

26. FI. Dudaş, Cazania lui Varlaam în vestul Transilvaniei, Timişoara, 1979, p. 96. £• G. Şirempel, Copişti p. 168. «. Ibidem p. 175. 29. Ibidem, p. 7. B . E. Mosora, D. Hanga, op şti., pag. 23.

G. Şirempel, Copişti... p. 197. R Ibidem, p. 290. P- Ibidem, p.232.

D.Radosav, op.cit., p.77. E. Mosora, D. Hanga, op.cit., p. 91.

5* V. Leu, Banatul între arhaic şi modem, Reşiţa, 1993, p.32. K> G. Ştrempel, op.cit., p. 149. rj>, G. Şirempel, Copişti.... p.149. ân ( ~ a r , e a veche românească în colecţiile Arhivelor Statului. Bucureşti, 1985 p.56. W- L.Costin, Cântece, în Şezătoarea, voi. XXIV, Folticeni, 1929, p. 15 - 16. ^•Ibiden p.238.