DISERTAIE_Bombardament_Cultural_rememor (1).pdf

8/17/2019 DISERTAIE_Bombardament_Cultural_rememor (1).pdf

1/45


2/45

1

LUCRAREA DE DISERTAȚIE

Stud. Arh. Tiberiu ălaşa

Îndrumător: prof. dr. arh.Hanna Derer Coîndrumator: arh.Mario Kuibuş

Tema de Diploma :Centrul interactiv al ora șului pierdut(fostulCartierul Evreiesc , zona străzii Clucerul Udricani, București)

Lucrarea de Disertație:

‘Bombardament Cultural’ , rememorarea

zonelor demolate în urma sistematizării –

Centrul Civic


3/45

2

CuprinsPLAN DE IDEI ......................................................................................................................................................... 3

I.ARGUMENTAREA OBIECTULUI DE STUDIU ....................................................................................................... 4

I.1Argumentarea temei alese : ’Bombardament Cultural’ .................................................................... 4

I.2 Memoria (colectiv ă) generatoare a identită ții ................................................................................... 5

I.3 Diferenț iere între monument și monument istoric ............................................................................... 7

II.ARHITECTURA TOTALITARĂ .............................................................................................................................. 9

II.1Arhitectura Fascistă ................................................................................................................................. 12

II.2 Arhitectura Nazistă ................................................................................................................................. 13

III.PREMISELE SISTEMATIZĂRII CAPITALEIȘI LOCALITĂŢILOR DIN ROMÂNIA ............................................... 16

III.1 Industrializarea și dezvoltarea urban ă ............................................................................................... 17

III.2 Programul de sistematizare a mediului rural ..................................................................................... 18

III.3 Programul de sistematizare a Bucure știului ....................................................................................... 21

III.4 Cutremurul din 1977 – catalizatorul programului de reorganizare a centrelor ora șelor dinRomânia ......................................................................................................................................................... 22

III.5 Factor decizional : ‘De la cizmar la Mare Ctitor al Patriei’ – impactul (a)culturii beneficiarului .......................................................................................................................................................................... 24

IV.IMPACTUL SOCIAL ŞI ARHITECTURAL .......................................................................................................... 29

IV.1 Impactul social la nivelul centrului civic și la nivelul subzonei studiate ...................................... 29

IV.2 Impactul social la nivelul ora șului....................................................................................................... 30

IV.3 Impactul arhitectural si urbanistic ...................................................................................................... 32V.STUDII DE CAZ ................................................................................................................................................. 34

V.1 Berlin ......................................................................................................................................................... 34

V.2 Concursul Parcul Izvor ........................................................................................................................... 35

VI.POSIBLITĂŢI DE REVITALIZARE ....................................................................................................................... 37

VI.1 Concurs Bucure ști 2000 ........................................................................................................................ 37

VI.2 Reabilitarea Zonelor Destructurate .................................................................................................. 38

VI.2.1 Alegerea unui tip de interven ț ie c ă rezultat al unui amplu proces multidisciplinar ........ 39

VI.2.2 Identificarea priorită ț ilor prin recuperarea, sistemul de circula ț ie, spa ț iile publice ......... 39VI.2.3 Recuperarea zonei de la sud de râul Dâmbovi ța > reconectarea acesteia la centrulora șului ....................................................................................................................................................... 39

VI.2.4 Regenerarea cartierelor tradi ț ionale degradate ................................................................... 40

VI.2.5 Circulaț ia ......................................................................................................................................... 40

CONCLUZII .......................................................................................................................................................... 42

Bibliografie .......................................................................................................................................................... 43


4/45

3

PLAN DE IDEI

Lucrarea de disertație abordează impactul realizării Centrului Civic în țesutul

tradițional al capitalei, printr-o analiză comparativă situată pe mai multe paliere de studiu:istoric, politicși social. În prima parte doresc a evidenția importanța și impactul memoriei

locului ca marcă definitorie a identității (individualeși de grup) asupra oamenilorși mediului

construit, raportându-mă la noțiunea de monument. Este memoria un instrument al politicii

sau un instrument de identificare a istoriei traumatice ale unei comunității?

În al doilea capitol, expun conceptul politic de totalitarism printr-o scurtă descriere

istorico-fenomenologică aplicată a regimurilor totalitare (realist-socialism, fascismși nazism)la nivel european, subliniind similitudini in raport cu manifestarea totalitarismului în plan

autohton.

În cel de-al treileași al patrulea capitol prezint premisele sistematizării capitaleiși

localităților din România prin impactul devastator pe care l-a exercitat instaurarea abuzivă

a regimului comunist, rezultând in schimbări forțate în cadrul paturilor sociale. Cutremurul

din anul 1977 devine punctul culminant, catalizatorulșiculpa construcției Centrului Civic din

București, ducând la demolarea a unei cincimi din suprafața orașului tradițional. Nicolae

Ceaușescu este factorul decizional în dirijarea programului sistematizării capitalei,prin

deciziile sale, pe fondul lipsei de cultură,ducând la oadevărată crimă, devalizatoare a

patrimoniului bucureștean, avândun impact social totalmente negativ. Rezultatul, fără

precedent, conchide într-o imaginea seacă, dezastruoasă (a zonei studiate și nu numai)

printr-o clădire enormă care bântuie memoriași imaginea urbană și printr-un bulevard

care a creat disfuncții majore la nivelul sistemului urban.

În capitolul al cincilea prezint două studii de caz; cel al Berlinului după unificare, oraș

divizat tot din considerente politice, apoi concursul Parcului Izvor în care am apreciat

considerentul readucerii memoriei locului.

În ultimul capitol subliniez precedentele demersuri care au avut loc cu scopul de a

revitaliza zona studiată, tratând posibilitățile de reabilitare a zonelor cu caracter destructurat

prin expunerea unui cumul de posibile tipologii a restructurării urbaneși sociale.


5/45

4

I. ARGUMENTAREA OBIECTULUI DE STUDIU

I.1Argumentarea temei alese : ’Bombardament Cultural’

Etapa construcției României moderne (durata unui secol), un stat relativ funcțional ,

o societate cu probleme majore pe anumite paliere, dar cu o tendință continuă și reală de

dezvoltare, afondării națiunii romane moderne, sfârșește în falimentul democrației, în

pierderea războiului și în instaurarea la București a unei puteri străine (oricui). După un veac

fast totuși, România sucombă în brațele Uniunii Sovietice. Abdicarea forțată a Regelui Mihai

I reprezintă începutul noului regim opresiv, marcarea ca definitivă a cuceririi politice de

către elementele puterii bolșevice. România a intrat în dictatura comunistă fără nici o reală

revoltă, fără nici un foc de armă tras pentru a apăra măcar o singura emblema a ceea ce

fusese până mai ieri o țară, și devenea acum o colonie, guberniebolșevică. Această

incapacitate de opunere la servitute, această neputință de a apăra libertatea și moștenirea

unei stat construit de generații succesive de înaintași, demonstrează decăderea poporului

român, situarea sape o orbită a unei crize istorice permanente. Comunismul care se vainstaura la București ia și el chipul acesta, al unui popor care merge în sclavie fără a se

opune, fără a jertfi nimic, așteptând numai îmblânzirea de la sine a tiranului. Închisorile erau

pline, dar nimic din toate acestea nu schimbă datele majore ale tranziției la comunism al

unei societății secătuite de resurse, ale unui popor obosit de independență și suveranitate.

Nici unul dintre regimurile comuniste ale lagărului bolșevic nu a arătat atât de primitiv, de

haotic. Nici unul nu a fost atât de distrugător pentru propria națiune, nici unul nu a fost atâtde suveran în a facetabula rasa. Nicăieri societatea nu a fost atât de absentă, de lipsită de

reacție, părtașă supunerii. Tirania primului arhitect al patriei , Ceaușescu a dus la desăvârșire

această supunere în o mocirlă (lapropriu și figurat) a unui întreg popor de către elementele

lui cele mai opresive, de la primele dovezi ale naționalizărilor (necesare pentru împletirea

politicului cu economicul), prin anihilarea într-un mod barbar însăutil (lor) a elitei

intelectuale, la atacul ubicuu la nivelul individului, până la încercarea dezrădăcinării,aculturalizării structurii mentale în raport social și individual. O puternică lovitura socială,


6/45

5

zdruncinat-ă din sufletul ei, a fostdespământenirea faţă de locurile obișnuite , de reperele

create tocmai de însăși societatea, chiar dacă trecută, societatea `rea`, capitalistă șiavidă,

oamenii care au creat-o au făcut parte din acea societate, chiar dacă societatea în esență

ei este o multitudine de suprapuneri ierarhice.

Demolările, referindu-mă într-o manieră polisemantică și completă, au dus, la un

impact totalmente debusolant, printr-o vădită desprindere a individului în raportcuel însuși.

Realitateaacestei supuneri, imensitatea ei, pasivitatea cu care a fost acceptat jugul domestic

al dictaturii și minciunii, atestă gradul de decadentă al ființei naționale. Un popor umilit timp

de jumătate de veac nu va putea redeveni suveran și liber, pur și simplu; este o misiune ,

una dintre puținele. Direcția în perioada post-decembristă a fost una de stagnare,

salvgardarea nefiind o prioritate. Restabilirea valorilor încă neuitate oferă o șansă, printr-o

proactivitate a voinței societății, alcătuirea unui cadru juridic irevocabil, precum și o

propunere de revitalizare a întregii zone a Centrului Civic este absolutimperativă.

I.2 Memoria (colectivă) generatoare a identită ț ii

Motivul preocupării intense a societății actuale faţă de trecutul său este generat de

elementul constitutiv, nu doar al identității individuale, prin reprezentare, când o persoana

este alcătuită și propriile sale imagini și memorii, ci alidentității din perspectiva colectivă, de

grup, `omul este un animal social`1 care dorește să aibă apartenență fată de un grup, cu

scopul de a găsi o recunoaștere contextualizată a propriei existențe. Contemporaneitateaa dus într-un mod rapid, prin industrializareși accelerarea fără deprecedent acreșteriiși

mobilității populației, spre o omogenitate și spre o uniformizare2, evoluțiecare de foarte

multe ori tinde spre erodarea identităților și moștenirii tradiționale; nevoia de identitate

colectivă și distrugerea identităților tradiționale sunt principaliiresponsabili pentru noul cult

1 Halbwachs Maurice– La Memoria Colectiva, Prensas Universitatias de Zaragoza, 2004, p. 49 2 ELIADE Mircea, Sacrul si profanul, Humanitas, Bucuresti, 1995, p. 23


7/45

6

accelerat al memoriei, mediul actual prezentând indicii cât mai pregnante ale ruperii de

trecut. Rememorarea se face diferit de la un popor la altul, de la o ideologie la alta.

Remarcabil estefaptul recunoașterii cercetătorilor de specialitate că echilibrul mental

individual și de grup este plauzibil î n experiențazilnică, nemodificat sau alterat, care ajungesă creeze un sentiment de stabilitate. Este precum un strat al conștiinței noastre, un strat

tăcut (clădirile) ce stabilește echilibrul în pofida agitației noastre cotidiene și pierderea

reperelorși a lucrurilor de zi cu zi duse până la o incapacitate de a recunoaște, la o

schimbare fără un catalizator precis. Acesta este armonia simplității fizice, care corespunde

raportului loc-om, prin care este nuanțată o modalitate de reamintire la nivel social și

cultural. Ar fi o ipocrizie din partea noastră să credeam că societatea din jurul nostru esteun univers mut și inamovibil, evenimentele sociale având calitatea de a ne ancora de

memoria colectivă a locului.3 Felul în care indivizii percep amintirile despre evenimentele

marcante ale istoriei, experiențele trecutului, produse și reproduse prin cultura și practica

socială este împărțit în șapte paliere de studiu4 :

1. locuri de evidențiere și de contestare a memoriei;

2. memorie socială și de uitare socială;

3. reconstruirea identității prin redobândirea memoriei colective;

4. refacerea istoriei naționale;

5. memoria culturală evocată în textele literare;

6. trauma pierderii șipolitizarea memoriei;

7. instituționalizarea prin orice mijloace a memoriei și contra memoriei;

Strategiile și politicilememorieicontrolează conturareaimaginiisocietății despre

trecut, la nivel decomunitate afectând direct identitățile prezentului, care vor hrăni în parte

3 Halbwachs, Maurice– La Memoria Colectiva (spaniola) , Prensas Universitatias de Zaragoza, 2004, pp. 49-51 4 Cefai, Daniel," De la notion de mémoire à la production des mémoires collectives ", în Cultures politiques,PUF, 2000, p. 87


8/45

7

identitățile viitoare. Memoria colectivă poate fi enunțată ca o interacțiune între politicile

memoriei la impactul cu sfera experiențelor de tip comun, noțiunea aflându-se la punctul

în care individualitatea interacționează cu colectivul și psihicul interacționează cu socialul.

Deci, memoria colectivă poate fi definită din nou ca o realitate a prezentului și o consecințăa selectării amintirilor despre trecut.

I.3 Diferenț iere între monument și monument istoric

Prin simplă diferențiere a terminologieimonumentului versusmonument istoric putem interpreta semnificația și greutatea lor, monumentul, în genere fiind obiectul, de

arhitectură , de artă, care tinde a deprinde apriori valența de re/memorare. Monumentul

istoric este obiectul, de arhitectură, de artă care odată cu trecerea timpului, semnificația sa

individuală sau/și contextuală duce la rememorare(posteriori). Monumentele istorice devin

monumenteneintenționale raportând-ne lasimplele monumente, acestea din urma fiind

de la bun început intenționale. Prin monument se înțelege o operă creată de însuși omul șiedificată într-un scop precis de a conserva pentru eternitate, un act al memoriei, al unei

acțiuni, al unui destin, al unui fapt. Monumentul istoric, cu trecerea timpului,capătă valori

de rememorare și valori de contemporaneitate, acesta având o dimensiune istorică, o

valoare artistică și tehnică devenind un obiect al percepției sociale și filosofice.5

Prin articolul 1 al Cartei de la Veneția este relevat conceptul de monument istoric:

‘Conceptul de monument istoric acoperă nu numai opera arhitecturală izolată dar șiansamblul rural sau urban în care se găsește mărturia unei civilizații particulare, a unei

dezvoltări semnificative sau a unui eveniment istoric. Aceasta este valabilă nu numaipentru

operele majore de artă dar șipentru lucrările mai modeste ale trecutului ce au acumulat

semnificație culturală odată cu trecerea timpului.’6 Sintetizat acest enunț poate fi formulat

5 RIEGL, Alois- Der Moderne Denkmalkultus, sein Wessen und seine Entstehung, 1903, p. 105 6 Carta de la Venetia, 25-31 mai 1964, art. 1


9/45

8

că monumentul este o mărturie , o opera artistică și un reper cu semnificații pur socio-

culturale.Legiferarea importantei contextului sau este enunțată în continuare, în articolul 7,

‘Monumentul este inseparabil de istoria căreia îi este mărturie și de amplasamentul în care

se află [sacralizarea spațiului în care se află]. Strămutarea în întregime sau parțială a unuimonument nu poate fi acceptată decât în cazul de salvgardare a lui, în cazul în care este

justă, și are un interes național sau internațional de o importantă covârșitoare’7.

Monumentul este în sine continua căutare a localizării memoriei într-un spațiu, acesta

căpătând capacități narative, printr-o expunere spațială. Spațiul, ca memorial, transcende

practică cotidiană și acceptăexistența acesteia, prin complementaritatea ei într-un mod

singular, încărcat de semnificații fundamentale si profunde, operând ca un centru al

epifaniei în cadrul sistemului global de desacralizare creatde către modernitate. Pe lângă

aspectul sacru al memoriei, acesta este caracterizat de afectivitate.8

Celebrareatemporalității nu mai există în practică obișnuită a omului contemporan.

Nu devine unimago mundi precum templul, însă ajungesă încapsuleze un timp sacru, o

vibrație energetică care iese din banalitatea profanului și a activităților de ordin cotidian.

Monumentulşi spațiul devin punctul de condens a memoriei unui eveniment specific,

temporalitatea sa fiind o combinație paradoxală alayerelor acumulate din efortul istoric.

7

Idem, art.78 MIHALI, Ciprian- Inventarea spatiului (Arhitecturi ale experientei cotidiene), Paideia, Bucuresti, 2001, pag.152


10/45

9

II. ARHITECTURA TOTALITARĂ

“Totalitarismul este o structură invizibilă, compusă din elemente anatomice umane,

vii dar rigide, dotate fiecare cu o funcțiune, cu un rol și cu o sarcină; aceasta imensă

organizație colectivă face posibilă o gigantică rentabilitate a muncii și realizarea de

proiecte grandioase”9

Totalitarismul este un sistemde sorginte politică în care status are prerogativele de

autoritate absolută asupra societății și caută să controleze absolut toate aspecte publice sau

private dacă este necesar.10 Nu de puține ori, s-a făcut constant, fără un prealabil

fundament științific o comparație parțial reală, aceea de a confundă totalitarismul cu

fascismul. De la un bun început ambele noțiuni enunță un fenomen cu conotații de natura

negativă, fiind imposibil tratarea lor că pe niște elemente neutre, elemente fără de

importantă politică.11 O abordare comparativă poate poate clarifica riftulcreat de

ambiguitățile definitorii între cele două concepte, prin conturarea unui model al

totalitarismului și sublinierea relațiilor dintre sursă și influente, între mișcările de tip fascist și

instituțiile statale. Dintr-o perspectivă marxistă se poate face o diferențiere, de stânga.

Marxiștii plecau din premise pur teoretice cu aspirații de opera științifică, însă aplicarea lor

în teorie sfârșea printr-un pur discurs tautologic. Poziția aceastase reliefa printr-o clară

antiteză cu dictaturile de dreapta, teoria comunistă fiind cea cu valențe totalmente pozitive,

care tindea spre o transformare imperativă a societății într-o maniera completă, finală,

radicală, în timp ceteroarea fascistă-nazistă este una pur negativă, primii menționați

ignorând apriori telurile fascismo-nazismului care căutau același lucru, restructurarea

fundamentală a societății.12 A doua premisă care este vehiculată în țările semnatare

Lagărului 13 de laVarșovia susține perfectul sinonimism între totalitarismul de dreaptași cel

9 MUMFORD, Lewis : Myth of the Machine : Technics and Human Development, Mariner Books, 1971, p.102 10 Giovanni Gentile -Origini e dottrina del fascismo,Roma : Istituto nazionale fascista di cultura (1934), pp.52-6111 VASILESCU, Sorin- Arhitectura Italiei Fasciste, Bucuresti, 2011, pp. 15-1612

Idem p. 1513 Pactul de la Varșovia sau Tratatul de la Varșovia, numit în mod oficial Tratatul de prietenie, cooperareși asistență mutuală a fost oalianță militară a țărilor dinEuropa Răsăriteană și dinBlocul Răsăritean, care voiau să se apere


11/45

10

de stânga, eliminând manifestările sale periferice și referindu-se la nucleul care le-a

determinat. O altă definiție a totalitarismului este de mutație, de cerința societății deja

bolnave, în travaliu, într-omanieră patologică care a survenit relației neprielnice între stat și

putere, ducând la eliminareanoțiunii de individ și substituirea ei cu noțiunea de mase. Secreează o ierarhie piramidală, puternică și imposibil de înlăturat , statul devenind partidul,

care la rândul său este sublimat sub conducerea șefului.14 Un rezultat în genere dezastruos

este multiplicarea individului, putându-se vorbi de o dezinvidualizare, care devine osândit

doar unei forme tip de existenţă, materială și spirituală,autoimpusă de sistemul care o

generează într-o maniera ubicua.

În tărâmul totalitarismului, arta și arhitectura au roluri definitorii, deși ele în calitate

de concepte sunt înțelese sterp, prin procesul de transpunere a ideologiei printr-un aparat

de imagini ce reliefează mituri fabricate cu o destinație și un scop precis, ce trebuie înțeles

că pe o entitate polinucleică de factură umană. Himericul ‘om nou’ respectiv, fascistul,

sovieticul, nazistul, înzestrat cu ocogniție proprie, de un standard psihologic unic, cu o

înțelegere nouăa eticii și moralității, modelată și maleabilă ideologic, a fost idealul tuturor

sistemelor totalitare. Calitatea de a nu realiza diferențierea dintre bun și rău, ajunge un țelal puterii, bine conturat și lipsit de scrupule.15 Adevăratul om de stat, produs eminamente

politic, devine un creator de istorie, raportat la organicitatea sistemului care l-a propulsat.

Este necesar și firesc ca nouă societate să-și decanteze liderii, acei indivizi cu capacitatea și

karma de a creao tradiție, de a avea un destin, de a-i face pe alții să urmeze gândirea și

acțiunile lor. Abilitățile lor constau în aducerea celorlalți în propria opera, prin dezvoltarea

unui curent de o activitate unitară. Un punct incipient comun al totalitarismului a fost ura

împotriva amenințării pe care o percepeau din partea alianței NATO(care a fost fondată în 1949). Crearea Pactului de laVarșovia a fost grăbită de integrarea Germaniei de Vest"remilitarizată" în NATOprin ratificarea de cătrețările ocidentale a Înțelegerilor de la Paris. Tratatul de la Varșovia a fost inițiat de către Nikita Hrușciov în 1955și a fostsemnat la Varșovia pe 14 mai 1955. Pactulși-a încetat existența pe 3 martie 1991și a fost în mod oficial dizolvat la întâlnirea de la Praga, pe 1 iulie 1991. „Soarta Tratatului de la Varșovia - Amintiri, documente, fapte” , generalul AnatoliGribkov, fost șef al Statului Major al Forțelor Armate Unite, 1998, Moscova

14 VASILESCU, Sorin- Arhitectura Italiei Fasciste, Bucuresti, 2011,p. 1615 VASILESCU, Sorin- Arhitectura Italiei Fasciste, Bucuresti, pp. 16-18


12/45

11

f aţă de valorile religiei, în genere creștinismului (miscările apărând în țări de sorginte

europeană), încercându-se o substituire a totalitarismului în raport cuvechiul creștinism,

printr-o mistificare.16 Sovieticii într-o primă frenezie de sistematizare a orașului și ștergerea

din memoria colectivă a spațiilor religioase generatoare de repere, au început cu ‘CatedralaHristos Mântuitorul’, cu o foarte mare

importanță pentru urbea moscovită,

aceasta fiind ctitorită de țarul Alexandru I,

după retragerea lui Napoleon. În 5

decembrie 1931, Stalin demolează biserica,

pentru a ridica aici, pe sacrul așezământ,Palatul Sovietelor, cea mai mare clădire din

lume, conform proiectului inițial care însă

nu a fost realizat din imperativele

considerente financiare aduse de al II-lea

Război Mondial.Palatul Sovietelor era

dedicat lui Vladimir Lenin, aici putând fiobservată dorințaarzătoare de a înlocui

vechile repere cu unele noi, ale ‘omului

nou’.17

16 Idem, pp. 16-1717VASILESCU, Sorin, Arhitectura Italiei FascisteBucureşti, 2011, p. 21


13/45

12

II.1Arhitectura Fascistă

Pentru Mussolini, ateul, semnatar cu Vaticanul al unuiConcordat valabil și azi, act ce separă

fundamental biserica de stat ducândla recunoașterea ca stat a Vaticanului printr-un divorț

amiabil, la nivel politic, teritorial și administrativ.18 Mussolini în Roma a dus la sistematizări,

pentru a-și fundamenta legitimitatea față de popor, intitulându-se un succesor al marilor

împărăți romani. Sistematizarea Romei care s-a petrecut între 1924și 1932, făcea legătura

la un mod simbolic însă șifizic între biroul său din PiazzaVeneția și centrul de conducere a

vechiului Imperiu Roman, Forul Roman și Colosseumul, prinVia dei Fori Imperiali fostăVia

dell'Impero .19 Prin procesul de sistematizare, suprafața demolărilor a fost în jur de 40000metri pătrați, desfășurându-se într-o zonă cuo densitate mare a locuirii, cu mari pierderi

ale patrimoniului arhitecturaldin perioada Antică, Medievală și Renascentistă, incluzând 5

biserici și 746 de locuințe preponderent individuale.20 În zonele excavate, multe date

arheologice au fost pierdute, f iind imposibilă recuperarea acestora. Arhivele Muzeului

Capitolin, amintescde păstrarea vestigiilor importante în depozitul Muzeului Civilita

Romana, însă regăsim puține date cu locația exactă și contextul acestora. Via dei ForiImperiali a schimbat radical peisajul și compoziția urbană în inima Romei,trunchiind

Forumul Roman în două părți. La nivelul societății civile și specialiștilor arheologi și arhitecți

există în continuare o reacție adversă fată de străpungerea lui Mussolini și există voci care

tind spre o revenire și redescoperire a ruinelor îngropate, cu posibilitatea refacerii

monumentelor demolate care posedă o importantă culturală ridicată.21

18 RENDINA, Claudio (1999).Enciclopedia di Roma (in Italian). Newton Compton, pp. 63 19 Idem, p. 64 20 Idem, p. 62-98 21 http://en.wikipedia.org/wiki/Via_dei_Fori_Imperiali

http://en.wikipedia.org/wiki/Via_dei_Fori_Imperialihttp://en.wikipedia.org/wiki/Via_dei_Fori_Imperialihttp://en.wikipedia.org/wiki/Via_dei_Fori_Imperialihttp://en.wikipedia.org/wiki/Via_dei_Fori_Imperiali


14/45

13

II.2Arhitectura Nazistă

‚A construi o casa nu ar trebui să constea în nimic altceva dec ât în montaj, ceea ce nu

va duce în mod obligatoriu la o uniformizare a locuințelor. Se poate varia dispoziția și

numărul elementelor, dar ele trebuie să fie standardizate... Pentru automobilul meu găsesc

oriunde piese de schimb, dar pentru apartamentul meu NU’ Adolf

Hitler, 1932

Întregul procesde punere în practică a arhitecturii germane a fost profund marcat

de Nazism, de experimentele sociale , politice și culturale aleNationalsozialistiche Deutche

Arbeiterpartei – Partidul Național Socialist al Muncitorilor Germani. Cu toate că avangarda

arhitecturală germană a avut un rol extrem de important în discursul arhitectural la nivel

internațional, modernismul a avutdecât o mică parte din construcțiilerealizate pe teritoriul

Germaniei în perioada Republicii de la Weimar(perioada dintre Primul Război Mondial și

era Nazistă).22 Deși există o atitudine generalconservatoare în privință arhitecturii,

modernul a avut șansă să evolueze, tocmai în pofida puternicilor distorsiuni interne

ideologice, sociale și culturale ale Republicii de la Weimar, contradicții care aveau să-i aducă

sfârșitul. Modernismul a fost folosit pentru a submina autoritatea centralizată a statului.

Arhitectura celui de-al Treilea Reich apreluat o parte dintre idealurile estetice și arhitecturale

ale Republicii, însă doar pe cele ce continuau un spirit monumental eclectic german, nu

stilul neoclasic.23 Dorințele naziste în domeniul arhitecturii au fost clare,neobligând la

eforturi cu interpretare subtilă, recomandându-se o arhitectură de celebrare, în esență

germană. Scopul arhitecturiinaziste, este o ‚ideologie de piatră’, unReich etern, abundentde perenitate, definitoriu unui spațiu de o monumentalitate la fel de eternă că șiel.

Puritatea, proporționalitatea clasică,uneorisăracă, dar cu o sobrietate monumentală, prin

dimensiuni generoase sunt caracteristici definitorii, beneficiarul fiind publicul, deservit sau

mai bine zis deservindu-se de putere.Staatliche Kunst , arta de stat, a stat la baza arhitecturii

22 Sorin Vasilescu – Arhitectura Totalitara, UAUIM, Bucuresti, 1993, pp. 217-22123 Rendina, Claudio (1999).Enciclopedia di Roma (in Italiana). Newton Compton


15/45

14

celor 13 ani a regimului nazist, care a fost implementat prin absolut toate resursele stat,

prin mass media, sentimentul psihologic complet, desăvârșit al destinului unic al rasei ariene,

înmânând poporului german ’o arhitectura ce din punct de vedere psihologic era securizată

și compensatorie pentru eroziunea societății tradiționale cauzată de război și de mișcărilepolitice’.24 Hitler, dotat cu o sensibilitate artistică apreciabilă, după studiile urmate la

Academia de Arte dinViena, unde a studiat arhitectura de interior, avea să rămână marcat

de neîmplinita vocație de om de artă, știind să decodifice arhitectura în politică și viceversa,

a acordat o încrederetotală arhitecților săi. Arhitectura ca opera de artă, este instrumentul

ideal al puteriicare a reușit cu desăvârșire complementaritatea între cele două elemente,

prin apetența liderului sau și nivelul ridicat de cultură și civilizație al poporului german.Arhitectura a devenit un fenomen supraistoric, desfășurându-se atemporal. În cazul

capitalei, Berlin , a fost elaborat un vastPlan Director al Marelui Berlin(Welthauptstadt

Germania) asemănător zonei studiate în București , principalul arhitect fiind Albert Speer,

arhitectul lui Hitler .25 Amenajarease desfășura pe două axe majore dispuse cardinal, printr-

un centru monumental, prin care era prevăzută o operațiune de demolare de amploare,

cu multe spații libere, pentru viitoarele adunări publice, și printr-o continuă raportare aarhitecturii faţă de individ, printr-o percepție monumentală , opresivă, dar cu o nota de

urbanitate(nu mă refer numai la urbanism, ci șila politețe, respect). Elementul cheie, pot

spune și definitoriu, era construirea cele mai mari Săli de reuniuni din lume (Große Halle,

Ruhmeshalle, Volkshalle), o marecasă a poporului . Aceasta urma să fie o paralelă alegorică

24 Keneth Frampton-The Evolution of 20th-Century Architecture, Springer, New York, 2006, p.16 25 Sorin Vasilescu – Arhitectura Totalitara, UAUIM, Bucuresti, 1993, pp. 217-221


16/45

15

la Casa Împăratului RomanAugustus,fiind conectată de o axăfață de marele templu a lui

Apollo, actuala sală ca expresie urbanistic-arhitecturală urmând a fi legată prin axa

(criptoporticul) străbătând un arc triumfal, se oprește cu capăt de perspectivă în marele

spațiu destinat adunărilor publice. Lucrările au demarat în anul 1939, încheierea șantieruluifiind prevăzută pentru anul 1950, însă

clădirile careau fost realizate sunt cele de

dimensiuni modeste, revelând o imagine

puțin sugestivă la ceea ce ar fi vrut să fie

înfăptuit.26

Macheta Planului Director al Berlinului.Sursa: Google.com

Concluzie : `Totalitarismul, indiferent de

marcă și calitate, este caracterizat de opermanentă și febrilă aspirație spre

legitimarea istorică, căutând obsedant

împlinirea f inală în arhitectură, singură arta ce-i poate oferi speranță perenității.`27

26

Sorin Vasilescu – Arhitectura Totalitara27 Idem


17/45

16

III. PREMISELESISTEMATIZĂRII CAPITALEIȘI LOCALITĂŢILOR DIN

ROMÂNIA

Naționalizarea din 1948, pe numele ei complet „Legea nr. 119 din 11 iunie 1948

pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de

transporturi”, este legea care a consfințit trecerea României de la economia de tip capitalist

la economia de tip centralizat.28 Legea stipula în primul rând că erau naționalizate toate

resursele solului și subsolului care nu se găseau în proprietatea Statului la dată intrării în

vigoare a constituției Republicii Populare Romane din 1948. A doua componentă o

reprezentau întreprinderile individuale, toate tipurile de societăți, asociațiile particulare

industriale, bancare, de asigurări, miniere, de transporturi și telecomunicații etc. Practic circa

90% din economiațării era transferată in proprietatea Statului. Cu toate că legea prevedea

anumite condiții pentru despăgubiri, acestea erau la completa discreție a Statului. Din acest

punct de vedere, nu era o adevărată lege de „naționalizare”,cât o lege de „confiscare” a

proprietății private.29 Colectivizarea în România Partidul Comunist Roman adesfășurat

în perioada 1949–1962, ce a constat în confiscarea aproape a tuturor proprietăților agricoleprivate dințară și comasarea lor în ferme agricole administrate de stat. În România,

colectivizarea a fost similară cu cea efectuată î n URSS, prin aceea că a înglobat terenurile

agricole ce puteau fi adunate într-o fermă colectivă. Început întâi greoi și haotic, procesul

de colectivizare a stagnat între 1953 și 1956, fiind apoi reluat cu agresivitate și dus la final

în 1962. Numeroși țărani, s-au opus inițial acestei acțiuni, iar guvernul comunist a recurs

uneori si la represiuni violente, deportări, încarcerări si confiscări ale întregii averi a celorimplicați. Sistemul de agricultură socialist astfel constituit a intrat treptat într-o criză ale cărei

efecte se resimt și după ce regimul a fost înlăturat.30

28 GIURESCU, Dinu: The Razing of Romania's Past, International Preservation Report, 1990 29 http://ro.wikipedia.org/wiki/Colectivizarea_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia 30 Gail Kligman & Katherine Verdery,Peasants under Siege: The Collectivization of Romanian Agriculture,1949-1962, (Princeton: University Press 2012)

http://ro.wikipedia.org/wiki/Colectivizarea_%C3%AEn_Rom%C3%A2niahttp://ro.wikipedia.org/wiki/Colectivizarea_%C3%AEn_Rom%C3%A2niahttp://ro.wikipedia.org/wiki/Colectivizarea_%C3%AEn_Rom%C3%A2niahttp://ro.wikipedia.org/wiki/Colectivizarea_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia


18/45

17

III.1 Industrializarea și dezvoltarea urban ă

Industrializarea în masă a României a început între anii 1949-1950, într-un ritm

extrem de rapid, exodulpopulației făcându-se din mediul urban spre mediul rural. Populația

urbană a avut un ritm alarmantde creștere, de la aproximativ 3.500.000la finele anului

1948, reprezentând un procent de 22% din totalul populației ţării, la aproximativ 5.700.000

în anul 1965, reprezentând 29.8%, până în final la 11.540.000 în anul 1985, cu un procent

de 50.6%.31

La finele deceniului 5 și în deceniul al 6-lea, partidul Comunist Roman, a implementat

dezvoltarea unui amplu program de locuințe pentru a putea satisface cererea de locuințe,

raportată la creșterea vertiginoasă a populației citadine. Timp de 15 ani , între anii 1955-

1970, a fost lansat un program extensiv al cartierele microraion, de construire pe terenurile

limitrofe ale orașelor, în zone suburbane, de-a lungul acceselor principale în orașe. În

apropierea lor au fost construiteconcomitent unități industriale, argumentul fiind crearea

unui confort sporit comparativ cu normele de proiectare din perioadele precedente, prin

reconstruirea Bucureștiului și a altor centre ale orașelor. Din anii 1970, a început a fi luată în

considerare problematica demolărilor prin întrebări de oaparență simplă referitoare la

necesitateaclădirilor înalte, la relațiafirească înălțime-modernitate, la relația om și mediul

construit toate aceste întrebări ducând la răspunsuri în defavoarea individului și asocierea

lui dispersabilitații individuale.32

S-a impus unset inițial de reguli :

- regândirea întregilor centre urbane bazate pe criterii istorice, arhitecturale, artistice,

culturale, arheologice și economice;

- modernizarea fondului construit existent atunci;

31 GIURESCU, Dinu: The Razing of Romania's Past, International Preservation Report, 1990 32 Idem


19/45

18

- evaluarea schimbărilor necesare impuse de trafic și fulminantă evoluție industrială;

- densificarea populației raportat la kilometru pătrat;

În anul 1973 au fost realizate anumite studii pentru centrele istorice a25 de orașe, de cătreComisia Monumentelor Istorice. Propunerile urmau integrarea centrelor orașelor într-un

amplu proces de restaurare și implementare a utilităților, menținerea vechii trame stradale,

și profilul general arhitectural și urbanistic, totul printr-o manieră a medierii coerente între

vechi și nou.33

În primă fază, până la începutul deceniului 7, centrele istorice ale orașelor nu au

fost grav afectate. Primă mare demolare din provincie a avut loc în Suceava , capitalaprincipatului Moldovei între secolele XIV-XVI, urmată de Pitești,Craiova, Vaslui, Giurgiu,

Ploiești și Târgoviște.

Sistematizarea este numele atribuit programului inițiat de Nicolae Ceaușescu în

1974, cu scopul de a urbaniza, reorganizaşi uniformiza localitățile urbane şi rurale. În acest

scop, Marea Adunare Națională a adoptat Legea nr. 58/29-10-1974 "privind sistematizarea

teritoriului și localităților urbane și rurale". În practică programul a constat în demolarea

parțială sau totală a satelor și orașelor în configurația lor de pană la acea dată, si

reconstruirea după principii comuniste de "dezvoltare socială multilaterală" a României.34

III.2 Programul de sistematizare a mediului rural

Considerentele de bază care au fost stabilite în mod oficial pentru sistematizarea

localităților din mediul rural sunt: reducerea perimetrului construit, creșterea densității

populației, cu un rezultat inerent de ridicare a standardului de viață,un sistem de circulații

33 GIURESCU, Dinu: The Razing of Romania's Past, International Preservation Report, 1990 34 http://ro.wikipedia.org/wiki/Sistematizare_(istoria_Rom%C3%A2niei)

http://ro.wikipedia.org/wiki/Sistematizare_(istoria_Rom%C3%A2niei)http://ro.wikipedia.org/wiki/Sistematizare_(istoria_Rom%C3%A2niei)http://ro.wikipedia.org/wiki/Sistematizare_(istoria_Rom%C3%A2niei)http://ro.wikipedia.org/wiki/Sistematizare_(istoria_Rom%C3%A2niei)


20/45

19

rațional cu facilitați de tip urban, precum apă curentă și alteutilități.35 Scopul considerentelor

planului de acțiune a fost stabilit pentru a reduce în mod treptat diferențele întresat și oraș.

Ca exemple, Otopeniul a fost primaașezare rurală în care sistematizarea rurală a fost

implementată. În anul 1970, un procent de 95% din locuitori trăiau în case noi, apoi casele în 1987-1988 au fost demolate și înlocuite cu construcții P+4. Deși nu a fost făcută o analiză

a principiilor arhitecturale după al Doilea Război Mondial, au fost enunțate o serie de direcții

de acțiune cu caracter pozitiv:36

1. creșterea rezistenței construcțiilor prin folosirea materialelorcontemporane precum

cimentul, cărămizile, țiglele, cheresteaua produsă industrial;

2. sporirea confortului, precum creștereaariei golurilor de fereastră, comparativ cu cele

tradiționale, acestea fiind de dimensiuni reduse, separarea bucătăriei de vatra folosită

anterior pentru încălzire și pentru gătit;

3. un standard minimal al suprafeței aferente pe cap de locuitor;

4. continuitatea și dezvoltarea unor modele de arhitectură tradițională (rezultat:

interpretategreșit), corelate cu specificul zonei istorice în care se realizează construcția;

5. electrocasnice, mobilier, radio, TV (pt.2 ore de propagandă?);

Toate aceste tendințe au dat dovada receptivității sătenilorla confortul și dorința proprie

de a-și îmbunătăți nivelul de trai în propriul cămin.

Tendințele negative:imposibilitateade a crea o infrastructură de apă și canalizare, nicipână în prezent.

Planificarea reducerii numărului de sate

35 KLIGMAN, Gail & VERDERY, Katherine,Peasants under Siege: The Collectivization of Romanian Agriculture,1949-1962, (Princeton: University Press 2012), pp 36-47 36 GIURESCU, Dinu: The Razing of Romania's Past, International Preservation Report, 1990


21/45

20

Până în 1973 au fost proiectate scheme de sistematizare pentru 125 de comunități

din județul Ilfov, autoritățile privindpentru aceste așezărica pe o singura șansă de

dezvoltare. Satul de mici dimensiuni este exponentul rural tradițional, cu un număr mediu

de 800 de locuitori per sat, iar la nivel comunal de 2000 de locuitori, conferindu-i țăranuluitradițional individualismul cu care a fost obișnuit, valoarea, semnificația și importantă

arhitecturii și modului de trai popular fiind recunoscut într-o manieră unanimă. Acest

patrimoniu rural, compus de necesitățile specifice unei gospodării, este nucleul unui popor,

un pilastru al identității naționale. Distrugerea acestui patrimoniu de o valoare

incomensurabilă, pentru a-l înlocui cu construcții tip, înseamnă nu doar ștergerea unei

evoluții de secole, de milenii, ci și schimbarea esenței unei națiuni, că printr-o ingineriesocial-experimentală ne mai întâlnită la nivel european. Arhitectura tradițională exprimă o

corelare logică și firească între spațiul construit și mediul antropic natural, între intimitate și

monumentalitate înesențializarea ei maximă, locuința de mici dimensiuni, locuința

unifamilială fiind sistemul de baza, fapt care asigură existentă centrată la nivel individual.

Pentru a omogeniza societatea românească, pentru a o dezrădăcina, cu mirajul unui

standard de viață mai ridicat, au fost distruse un număr de 8000 de sate, rezultatulsistematizării rurale fiind dezastruos pe toate planurile sociale, nu numai celui rural.

Rezultatul transformării forțate a milioane de țărani în chiriași ai statului, identitatea culturală

a romanilor și a tuturor minorităților conlocuitoare (maghiară, germană, sârbă, ucraineană

etc), a fost o paralizare pentru totdeauna.37

37 Dinu Giurescu: The Razing of Romania's Past, International Preservation Report, 1990, pp. 34-37


22/45

21

III.3 Programul de sistematizare a Bucure știului

Preocuparea creării unui caracter monumental Bucureștiului a început din secolul

XIX, cu scopul de a rivaliza în raport cu celelalte capitale europene a căpătat importanță în

anul 1877, în momentul proclamării independenței celor două principate române, unirea

lor în Regatul României, precedată de Marea Unire de la 1918, când Bucureștiul a devenit

capitală Romanei Mari. Eclectismul stilisticbucureștean are o notă total discordantă din

punct de vedele compozițional cu grandoarea unității de stil. Bulevardul Elisabeta a marcat

prima sistematizare urbană de proporții, realizată în 1869, pentru a deservi ca axa de

legătură directă, între reședință de vară a Regelui, Palatul Cotroceni, și palatul regal,

următoarele bulevarde sistematizate fiind concepute pentru a facilita traficul la nivel urban,

o modernizare teritorială, printr-o axialitate cardinală, Est-Vest (la finele secolului XIX),

Nord-Sud (la începutul secolului XX). Planul urbanistic din anul 1935, prevedea două inele

de tip concentric, în zona centrală și pericentrala, precum și atingerea unei monumentalități

coerente.38

Anul 1965 simbolizează pentru poporul nostru,înscăunarea la conducereațării a

lui Nicolae Ceaușescu, un lider comunist cu ambiții temerare, febril dedicat continuelor

realizări și a unei dezvoltări naționale fără precedent și aliniereapatriei sale, printr-o

reconstrucție completă, în realitate un cumul catastrofal, distrugere aproape completă pe

toate planurile cu consecințe majore (alegorie laţara aproape multilateral dezvoltată ).

Pentru a-și înfăptui visul, Ceaușescu, evident , avea nevoie de o capitală pemăsură , prin

care orașul săajute printr-o transpunere în piatra, expresie eternă , dimensionare fizică

desăvârșită, propria-și ideologie politică, lipsită de orice condescendență raportată la

38 IOSA, Ioana - L`Heritage urbain de Ceausescu: Fardeau ou saut en avant? Le centre civique de Bucharestpp. 11-26


23/45

22

tradiția predecesorilor săi, iar acum și a precursorilor.39 ‘Limba lui de lemn se plimbă încet

prin a noastră limbă’ 40

III.4 Cutremurul din 1977 – catalizatorul programului de reorganizare a

centrelor ora șelor din România

Catalizatorul a fost puterniculșoc creat de cutremurul din 4 martie 1977 prin

pierderile umane șimaterialede o importanță covârșitoare, care au constat într-un număr

mare de victime, morți răniți și sinistrați, fiind rezultatul tragic aavarieriiunui numărconsiderabil de clădiri, a conclus la schimbări importante la conceperea structurală a

construcțiilor, însă efectul cel mai semnificativ a fost impactul imediat asupra evoluției

urbanismului Bucureștean. Durata mare și intensitatea a cutremurului au produs prăbușirea

a 32 de blocuri din București, de o mare importantă arhitecturală, a unor repere, acestea

fiind în general de factura modernă, neoclasică și Art Deco, construite preponderent în

perioada dintre cele două războaie. Aproximativ 150 de clădiri P+4 (+) au fost puternicavariate structural, în extenso,toate construcțiile au avut de suferit după solicitările seismice.

Construcțiile care au cedat au fost rezultatul slabelor reglementări ale construirii din

perioada interbelică, însă erau și slăbite de precedentul mare cutremur din anul 1940.41 Sub

pretextul înlăturării urmărilor cutremurului au început și demolărilecolaterale, abuzive ,

dispuse din dorința lui N.Ceaușescu, printre care și un număr mare de monumente istorice.

Distrugerea fără rost, în genere distrugerea este fără rost, și-a marcat începutul cu Biserica

Enei de lângă Piață Universității, perpendiculară pe fațadă intrării de onoare în UAUIM

(atunci IAIM), distrugând coerenţa compozițională și obturând percepția actualului sediu al

Facultății. Sediul UniuniiArtiștilor Plastici, de factură neogotică, arhitect Grigore Cerchez, de

39 IOSA, Ioana - L`Heritage urbain de Ceausescu: Fardeau ou saut en avant? Le centre civique de Bucharestp. 36 40 http://ro.wikipedia.org/wiki/Ada_Milea 41

GIURESCU, Dinu: The Razing of Romania's Past, International Preservation Report, 1990, pp. 38-47

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ada_Mileahttp://ro.wikipedia.org/wiki/Ada_Mileahttp://ro.wikipedia.org/wiki/Ada_Mileahttp://ro.wikipedia.org/wiki/Ada_Milea


24/45

23

la capătul Caii Victoriei a fost și el demolat. Nivelul lor de avariere era pe departe de a

impune demolarea. Absurditatea acestor măsuri a fost augmentată și de faptul că la

momentul demolării erau aprobate deja proiectele de restaurare, acestea fiind în plină

execuție. În restul tarii , cu preponderență în Tara Românească, au avut de suferit centrelevechi ale orașelor, Strada Unirii din Craiova și orașul Zimnicea , cel mai sudic oraș al

României, aflat la Dunăre, distrus în proporție de 95%. A urmat convocarea la 22 martie

1977, pentru a clarifica strategia de implementării în domeniul construcțiilor și al dezvoltării

urbane, care a concluzionat necesitatea consolidării clădirilor afectate și problematica

reconstrucției și direcțiile ei. Mulți arhitecți au considerat că acest moment oferea prilejul

remodelării zonei centrale, crezând că este o mare șansă la demersul transformării în maibine a aspectului citadin, demonstrându-se o iluzie temerară cu consecințele devastatoare

pe care le putem observa și azi.42 Principala direcție/premisă a lor a fost cea renovatoare ,

care săfacilitezepotențarea elementelor de o valoare importantă. Lucrările de restructurare

a clădirilor rămase , au un rezultat negativ , superficial , de multe ori renovările fiind făcute

de mântuială , datorită unei lipse de strategie (voită!) și a limitărilor drastice de fonduri,

nivelul soluțiilor tehnice aflându-se apropiat de ridicul. Un element pozitiv a fost reevaluareaconcepțiilor de rigiditate structurală pentru construcția viitoarelor clădiri, impunându-se

prevederi drastice prin normative care sunt valabile și până în zilele noastre. Printre cele

mai importante au fost limitarea etajelor la un regim de înălțime de P+10 ,limitarea

consolelor la un maxim de un metru, interzicându-se și folosirea bovindourilor. În general

, reconstrucțiile din zona centrală, au fost inserții de arhitectură nouă, de o calitate

îndoielnică , făcute la repezeala , cu standarde de confort cat mai minimale, neținând cont

de contextul arhitectural existent și rememorarea clădirilor colapsate la cutremur.43

42 PANAITESCU, Alexandru , De la Casa Scanteii la Casa Poporului, Bucuresti, 2012, pp. 174-182 43 Idem, p. 175


25/45

24

III.5Factor decizional : ‘De la cizmar la Mare Ctitor al Patriei’ – impactul

(a)culturii beneficiarului

Dorința amplasării unui nou centru politico-administrativ în zona preconizată că f iind

cea mai sigură din punct de vedere seismic, cornișa de sud vest a râuluiDâmbovița, aflată

între Dealul Arsenalului și Piața Unirii, condus la hotărârea demolării unei cincimi din

suprafața Bucureștiului tradițional. Exprimarea ei să făcut pentru prima oară de Nicolae

Ceaușescu în fata reprezentanților statului, a arhitecților și a constructorilor pe data de 22

martie 1977, ca breviar al etapei post-seism.44

Zona în cauză, posedă un potențial urbanistic de o valoare ridicată, anterior

atrăgând interesul pentru construirea unor ansambluri emblematice pentru București.

Provocarea de transformare a centrului Bucureștiului s-a făcut fără o prealabilă lansare a

unui concurs public de arhitectură , voit fără o tematică clară, și fără un juriu specializat

care a aibă puterea de apreciere a soluțiilor care urmau să fie propuse. Larecomandarea

luiCeaușescu s-a ținut o consultare cu circuit închis a instituțiilor specializate. Că beneficiar

, liderului au trebuit să îi fie prezentate pentru analiză și ca factor decizional, propuneri

pentru un nou centru Politic al Bucureștiului. În maniera grosieră propunerile trebuiau să

includăsediile instituțiilor ale statului 45:

- comitetul Central al PCR

- sediul Partidului Comunist Roman

- consiliul de stat

- președinția republicii

- guvernul

44 Idem, p.20245 PANAITESCU, Alexandru , De la Casa Scanteii la Casa Poporului, Bucuresti, 2012, pp. 202-211


26/45

25

- sediile ministeriale

Toate acestea urmau să fie comasate într-un ansamblu de clădiri de o monumentalitate

exagerată, înalte , dispuse în zonele mai sus menționate (Dealul Arsenalului și Piață Unirii).

Inițial, sistematizarea a fost percepută de către specialiști ca o șansă de remodelare

coerentă a centrului orașului, și de ce nu și ca o personală afirmare profesională, în

contextul, profesiunii de arhitect, și a standardizării ei până în acea perioada.46 Problema,

gravă, era generată de argumentele despotice ale cuplului Ceaușescu, pe fondul unei

pauperități culturale și prinomniscienta pe care o pretindeau a o stăpâni în absolut toate

domeniile, inclusiv înbanala arhitectură. Această atitudine a fost de cele mai multe ori încurajată, de un anturaj obedient, lipsit de principii, pătruns de continua dorință de asociere

fata de putere cu orice scop. În cercul restrâns al puterii, cu caracter tainic, s-adesfășurat

prima etapă de vizionari, fiind o obișnuință neconsultarea opiniei publice, o masă de

oameni terorizați, crescuți în spiritul secretomaniei caracteristice regimurilor comuniste.

Singură sursă de informare a cetățenilor era multfolosit zvon caracteristic acelei perioada

care continuă să fie alimentat de nemulțumirea populației din pricina demolărilor. Inițial au

fost prezente 17 colective de arhitecți, împreună cu ‘Colectivul tinerilor arhitecți’

(câștigătorul)47 . Până la sfârșitul etapelor de vizionari (1979) au fost eliminate treptate unele

colectivede arhitecți , rămânând în final doar șase. Nici una din cele șase soluții nu a

mulțumit pe deplin cuplul dictatorial aceștia ordonând refacerea la nesfârșit a proiectelor

propuse. Retragerea colectivelor de arhitecți s-a făcut treptat , nemaifiind posibilă

colaborareaprin propria înțelegere a acestora asupra inutilității, fată de un competitor servil,

dispus a satisface sub orice forma capriciile cuplului, Anca Petrescu. Câștigătorul concursului

nu a fost un arhitect, o comisie profesională, ci însuși cuplulCeaușescu care până în anul

1989 s-a implicat direct, dirijând mai ales în timpul execuției, treptat, întreagă operațiune,

care reflectă parvenitismul și nivelul de cultură al acestuia. Pentru proiectarea Casei

46 POPESCU, Cristian, "Bucuresti-arhipelag - Demolarile anilor '80 - stergeri, urme, reveniri", Bucuresti,Campania, 2009, p.66 47 Primarul General al Bucurestiului din acea perioada.


27/45

26

Poporului au lucrat un număr aproximativ de 300 de arhitecți, detașați de la marile institute

de proiectare bucureștene și filialele teritoriale, aceștia trudind într-o atmosferă opresivă și

nesigură, generată de presiunea a intervențiilor nesfârșite ale cupluluivetust arhitectural

Ceaușescu. Rezultatul, într-o scurtă și realistă descriere cu nuanțări de rigoare, a fost oclădire enormă,o casă mare, mare tort care săbântuie si săcinstească memoria orașului

mutilat , că ‘Epoca de Aur’; ‘Epoca NicolaeCeaușescu’ în cruda reală esență, plus o

spintecare a țesutului urban tradițional, fără a încerca negocierea contextuală, o ștergere

abuzivă, fără sens, o demolaremai mult decât era necesară . Bulevardul, extins înextremis,

foarte probabil pentru a lărgi orizonturile (a)culturii beneficiarului, oserie de clădiri dispuse

haotic, cu un mare fast, monumentale, cu stiluri încropite, în adevăratul sens al cuvântului48,realizate de specialiști, nu slabi profesional, ci fără o experiență necesară în abordarea și

aplicarea ordinelor clasice, cu rezultateaproape vitruviene, datorate anacronismului

stilistic.49

Rezultate Etape :50

-Situl destinat Casei Poporului

Casa Poporului , astăzi Palatul Parlamentului – arhitect Anca Petrescu și colectivul aferent.

A devenit un obiectiv dominant al noului centru, dispus pe partea vestică a Dealului

Arsenalului, deal remodelat în totalitate.

Caracteristici:

48 ‘La inceput, arhitectura propusa s-a incercat sa fie inscrisa intr-un registru cat mai modern, clasicmodernizat sau sa mimeze forme postmoderne. Treptat insa, expresia arhitecturala s-a deteriorat dramatic,cu precadere la Casa Poporului si la cortina de blocuri din bulevardele Unirii, Libertatii, Decebal si PiataUnirii, unde s-au impus forme pretins clasice, de un eclectism cetos, care raspundeau gusturilor lui NicolaeCeausescu si ale Elenei. Modelelepreferate indicate de acestia au fost , de exemplu, Palatul Cantacuzino– Muzeul Enescu din Calea Victoriei, Palatul Sutu, Palatul Culturii din iasi sau palatele Agricola Fonciera siAdriatica Trieste din Piata Natiunile Unite. Acestea erau monumente remarcabile, insa din alte timpuri si inmod normal nu mai puteau fi repere de urmat in arhitectura de la sfarsitul secolului XX-lea’ AlexandruPanaitescu– De la Casa Scanteii la Casa Poporului, Ed Simetria , 2012 49 PANAITESCU, Alexandru , De la Casa Scanteii la Casa Poporului, pp 205-211 50 Idem


28/45

27

15 metri înălțime fata de Piață Constituției, cea mai proximă piață și 16,5 fata de Piața Unirii.

Din lipsa unui proiect coerent, și a supraînălțărilor continue sepot evidenția trei registre

principale, orizontale. Zona inferioară are patru niveluri principale, destinate funcțiunilor

oficiale de rang înalț. Compoziția fațadei este ritmată de colosale coloane, cu o scarapierdută, de inspirație corintică, care susțin o cornișă decorată pe înălțimea ultimului etaj.

Al doilea registru orizontal, este destinat birourilor pe cinci niveluri. Al treilea registru are

trei niveluri care nu sunt definite funcțional, scopul fiind o aparentă dominantă de înălțime,

o exponentializare inutilă. Interiorul este stăpânit de un eclectism prost stăpânit, diferențe

de tip istoricist, lipsa de raportare la individ.

-Situl destinat axeiVictoria Socialistă(Eșecul Socialismului)și anexele( este mai lung și

mai lat și lung decât Champs Élysée, dar de 1000 de ori mai hidos)

-Bulevardul Libertății dispus pe axa N-S, estetangent la fațada principală a Casei Poporului

aflat între Splai și Piață Regina Maria, lungime 1200m. Porțiunea centrală la intersecția cu

Bulevardul Unirii este marcat de o exedra /hemiciclu al pieței Constituției.Stilurile decorative

prinsimplismul lor neputând fi încadrate stilistic.

-BulevardulUnirii (1) a fost dorit ca ax de înaltă ceremonialitate al zonei, cu o lungime de

800m și o lățime de 92m, împodobitcu unfrumos rând de fântâni arteziene rar funcționale,

pe laterale având dispus un frumos aliniament etapizat vegetal. Ambele cortine de blocuri

sunt destinate locuirii, parterele fiind aproape exclusiv pustiucomerciale, prin lipsa unui real

flux pietonal. Arhitectura de tip paravan încearcă, fără succes o gradare a excesului de

decorațiuni printr-o devălmășie curost inexistent. Rămășițele zonelor vechi, destructuratedin spatele cortinei, li s-au permispasaje pietonale de dimensiuni reduse,pentru înlăturarea

oricărui dubiu fată de .


29/45

28

Rosu-Cortina de blocuri si noile constructii, Cerc Roz-Demolari, Galben-Zona Centrului Civic51

existența a altor construcții în partea din spate. De asemenea și aceasta porțiune, este

marcată de uncvasi-stil, aranjat cu decorațiuni hibride suspendate într-o nedumerire

compozițional himerică.

-Piața Unirii a fost subiectul multe dezbateri și în perioada interbelică însă și în anii 1980, a

multor concursuri de urbanism, mai valoroase decât actuala forma a soluției. Este marcată

de magazinul Unirea cu fațadepseudo clasicizante, de blocuri de locuit , iar în partea de

nord au rezistat într-un mod uimitor vechileclădiri existente.

‚1/5din suprafață Bucureștiului demolată, inima metropolei - suprafața Veneției’ 52

51 PANAITESCU, Alexandru , De la Casa Scanteii la Casa Poporului, Foto 52 Film: Sorin Vasilescu- Venetia din suflete, interviuri si relatari


30/45

29

IV. IMPACTULSOCIAL ŞI ARHITECTURAL

IV.1 Impactul social la nivelul centrului civic și la nivelul subzonei

studiate

Ca efect social asupra bucureștenilor afectați de demolări apoi de strămutări 40.000

de oameni au fost evacuați, cu ajutorul forțelor armate, de cele mai multe ori în 24 de ore,

fără a primi o compensație echitabilă, fără a putea să-și valorificebunurile carele aparțineau

de o viață, de mai multe vieți, generații. Relocarea acestora a fost una barbară, în

apartamente nefinisate, dincartierele mărginașe, unele persoaneajungând chiar la suicid.53

Demolarea cartierului Uranus are repercusiunide crimă istorică, pierzând ceea ce nu am

pierdut nici în războaie,știința de a tr ăi așa cum am moștenit-o din paginile nescrise ale

istoriei. Am pierdut lucruri ce nu se pot recupera, istoria neputândfi retrăită și derulată, ce

s-a pierdut s-a pierdut fiind un bun pierdut. Operațiunea a dus la destabilizarea echilibrului

oricărei națiuni, acea valoroasă și inerentă capacitate de a conlocui, de a păstra o identitate

individuală în raport cu ceilalți.Modul mult exersat de istorie,conlocuirea , siguranță ei,

modul civilizat, se poate observa prin repercusiunile acestei fapte, neîncetândnici după ce

buldozerele și-au dus acțiunea la bun sfârșit. Drama continuă să fie înrădăcinată în memoria

istorică, încvasi memorianoastră, fiind greu să recuperăm actele de civilizație distruse fizic

și spiritual de către comuniști, făcându-ne să conlocuim cu greu într-o dimensiune fizică

fără puternice ancoraje istorice, în special în generațiile noastre, cele tinere, postcomuniste

care trăim cu senzația fundamental capitalistă greșit înțeleasă de destin individual,excepțional și independent. O evoluție rapidă , în care ne uităm originile, prin lipsa reperelor

puternice, prin lipsa valorilor, ‘evoluția e bazată pe demolări, de ce să ținem toate

hardughiile și vechiturile când putem privi doar spre viitor’54 . Referindu-mă la acest citat și

păstrândanonimatul acestuisimplu enunț ajung la concluzia că buldozerele și-au îndeplinit

53

Film: Sorin Vasilescu- Venetia din suflete, interviuri si relatari54 Coleg- Student Arhitect


31/45

30

misiunea. Prin faptul că trecutul a existat și nu mai există, nu însemnă că viitorul începe de

la noi.55

`Strada noastră Arionoaia trecea exact prin fata Academiei , iar casa noastră era exact prin

colțul acestei clădiri, strada noastră cobora la vale sau urca la deal, depinde din ce colț

veneai’, ‘ne întâlneam cu toți la colț și culegeam castane’, ‘foarte interesant că noi ne -am

cumpărat gardul` , `casa noastră nu va fi niciodată aceea în care stăm acum, acest lucru

înseamnă și pentru copii mei casa’, ‘a locui e un adevăr , a fi acasă este sufletul` .56

IV.2 Impactul social la nivelul ora șului

Etnografii urbane. Până nu demult, această alăturare de termeni putea suna

contradictoriu într-un spațiu academic în care etnografia era înrudită cu folclorul, iar ambele

alcătuiau o `etnologie naționala` având că obiect de studiu țăranul autohton și

reprezentativ.57 Orașul rămânea apanajul sociologiei, aceasta fiind însă interesată în primul

rândde același țăran și de lumea rurală. În oraș,etnologiaromânească nu a pătruns decât

foarte recent , și atunci mai degrabă sub forma unei ̀ etnologii în oraș` decât a unei etnologii

`aorașuluì. În continuitatea practicilor lortradiționale, etnologii căutau astfel `supraviețuiri`

și t̀ransfigurări` ale unor motive și practici mai mult sau mai puțin arhaice în mediul sui-

generis al orașelor.58 Unele dintre primele studii care încearcă să plaseze explicit în cadrul

de referință al unei etnologii urbane au apărut astfel că urmare a unui imbold exterior. Ca

formă de locuire colectivă, orașul nu mai este plănuit și ridicat de către locuitorii săi, că încazul satului. Cu timpul o parte a locuitorilor, urbaniști de profesie, s-au specializat a gândi

pentru ansamblul colectivității formele optime ale locuirii și a vecinătății. În tot mai strânsă

legătură, măcar de fapt, dacă nu și de drept, cu Puterea, urbaniștii/arhitecții urbani sunt

55 http://www.revista22.ro/uranus--loc-de-pomenire-de-ce-traim-in-postcomunism-607.html 56 Film: Sorin Vasilescu- Venetia din suflete, interviuri si relatari57 MIHAILESCU, VIntila– Etnografii Urbane, Polirom, 2009, pp. 7-10 58 Idem, p.7

http://www.revista22.ro/uranus--loc-de-pomenire-de-ce-traim-in-postcomunism-607.htmlhttp://www.revista22.ro/uranus--loc-de-pomenire-de-ce-traim-in-postcomunism-607.htmlhttp://www.revista22.ro/uranus--loc-de-pomenire-de-ce-traim-in-postcomunism-607.htmlhttp://www.revista22.ro/uranus--loc-de-pomenire-de-ce-traim-in-postcomunism-607.html


32/45

31

mandatați de către aceasta și mai puțin de către colectivitate, pentru a da naștere orașelor

care nu de puține ori se raportează la noțiunea de vis politico ideologic. La acest nivel există

într-adevăr o convergentă urbanistică în măsură în care toate puterile tind să își transforme

reședințele înmărci de identitate și împărtășesc, dincolo de culorile lor politice , o anumitaideologie amodernității normale cu caracter monumentalsub presiunea politică. La acest

nivel , sistematizareaceaușistă a Bucureștiului nu estealtceva decât orud ă săracă 59 a

plănuitei defuncționalizări și modernizări a Parisului de către baronul Haussman. Oricât de

asemănătoare ar fi putut să fie inițial spațiile urbane, la nivel ideologic, al valorilor urbanistice

declarate într-o faza incipientă, și oricât de asemănătoare ar putea ele să rămână, și la

nivelul realizării lor constructive , din momentul locuirii lor se va începe adevăratădiferențiere `in practica`. Astfel, orașul nu merge numai după loc, ci și după locuire,

caracterul lui preponderentastfel fiind satisfăcut. Caracteristicile sistematizării și rolul de

instrument de omogenizare socială pe care aceasta urma să-l joace în viziunea conducerii

centrale. Bloculsui generis înseamnă o comunitate de oameni, o conviețuire în comun ,

reglementată tocmai de relațiile dintre indivizi , mai mult sau mai puțin este o `adunătură

adăpostită` în spațiile standard ale apartamentelor de bloc, locatarii sfârșesc prin a-și puneamprenta personală asupra locuinței lor și a construi, un soi de comunitate. O asemenea

comunitate, are un ipotetism de unitate socială, însă de cele mai multe ori discrepanța

majoră spațiu propriu spațiu de afară duce la un exil autoimpus de protejare individuală,

fată de mecanismul politic care l-a plasat în acest mediu. Pentru unii, mutarea la bloc a

reprezentato dramă, însă pentru alții, a semnificat încununarea unor demersuri spre care

tindeau de ani de zile. În general, ansamblurile de locuit oferă un contrast inerent între

tabăra constrânșilor și tabăra aspirațiilor. Veniți din orizonturi diferite, indivizii au sfârșit prin

a se adună în marile complexe de locuit: intelectuali, funcționări, muncitori, cadre militare și

etnii defavorizate. Statistic, jumătate dintre locatarii de blocuri nu s-au născut în București.

Au venit din alte părți, la diferite vârste și din motive diferite. Definirea orașului pentru

indivizi, primă imaginea care se conturează este de cea a zarvei, a gălăgiei, aglomerației

59 MIHAILESCU, VIntila– Etnografii Urbane, Polirom, 2009, pp. 8


33/45

32

excesive. De aici și sentimentul unei lumi străine, orașul fiind apropiat de termenul `străin`

decât de individ. Uneori, imaginea acestei devălmășii urbane, ține spre oteoretizare a unei

aglomerări de locuințe. Ideea păstrându-și constantă: oproliferarecantitativă. Însă și pentru

cei ce trăiesc în București de mai multe decenii, orașul pare că și-a pierdut vecheaorganicitate, și-a pierdut tendința de unitate și specificitate a locui. Aceasta este marcată de

o existență sub semnulexcesuluirepetitiv, al creșterii mai degrabă cantitative, decât a celei

calitative. Nu este surprinzător, însă perceperea orașului a devenit interdependentă de

perceperea satului . Blocul socialist, fără îndoială, a devenit un spațiu al constrângerii, dar a

ajuns de obicei a implementala nivel individual, prin a trai în bloc și a-l face să trăiască, că

entitate gazdă.60

IV.3 Impactul arhitectural si urbanistic

Centrul orașului a fost una dintre zonele cele mai afectate de sistematizarea

ceaușistă chiar din inima sa, dispărând între Piață Unirii și Piața Izvor, monumente și locuri

cu o valoare deosebită. Este importantă enumerarea acestora, pentru crearea unei imagini

de ansamblu asupra pierderilor, cuantificarea acestora în date și sintetizarea lor pentru o

posibil plan de acțiune. Dealul Mihai Vodă/Spirei /Arsenalului, loc complet dispărut cu

următoarele monumente: Biserica Alba-Postăvari, Biserica Spirea Veche, Biserica Izvorul

Tămăduirii, Curtea

Domnească, Arhivele Statului,

Muzeul Militar, Schitul

Maicilor, Sinodul MânăstiriiAntim, Mânăstirea Mihai

Vodă, Biserica Sf.Nicolae.

Care alcătuiau cel mai

important complex arheologic

60 MIHAILESCU, VIntila– Etnografii Urbane, Polirom, 2009, pp. 7-11


34/45

33

si istoric alBucureștilor vechi. În zonaPieței Unirii : Spitalul Brâncovenesc, Sinagoga Rabin

Gaon Meyer Leibis- Malbim, Biserica Sf. VineriHereasca, Biserica Înălțarea Maicii Domnului

– Olteni, Biserica Intrarea în Biserica– Bradu Staicu, Biserica Sf. Treime, Templul Mic Spaniol,

Templul Resit Daat, Sinagoga Tâmplarilor Unirea Sfântă, Sinagoga Caritatea, SinagogaSpilman, Templul-Fraterna, Templul-Gaster, Templul Ahvat-Suloim.61

Un număr de clădiri au fost translatate în spatele viitoarei cortine de blocuri,

pierzându-și din semnificație și context, fiind efectiv monumente ascunse, strămutate.

61 Alexandru Panaitescu: De la Casa Scânteii la Casa Poporului. Patru decenii de arhitectură în Bucureşti

1945- 1989, Simetria, 2012, p. 247


35/45

34

V. STUDII DE CAZ

V.1 Berlin

Berlinul este un exemplu fascinant de regenerare urbană,prin particularitatea sa de

oraș divizat. Există puține locuri în această lume undeau avut loc acțiuni cu un caracter

auto-distructiv, între cele 2Berlinuri , un oraș mereu în căutarea ștergerii trecutului versus

orașul care se dezvoltă contrar principiilor primului. Peisajul urban al Berlinului este

rezultatul între acerbaluptă politică, istorică, socială, punând la îndoială caracterul unitar al

germanului ca individ. După reunificare, Berlinul a trebuit să își reinventeze caracterul printr-

o nouă imagine, pentru a reflecta imaginea unei capitale a noii Germanii, concomitent cu

gestionarea zonei centrale a orașului printr-o redefinire a orașului reunificat. Inerent, au

existat o serie de dezbateri despre întreagareconstrucție a orașului printr-o ‘reconstrucție

critică’ și o ‘estetică a locului’.Considerareamemoriei colective că aspect central al

strategiilor urbane a avut o importantă majoră în contextul reconstruirii identității, de aceea

arhitectura și urbanismul formează o legătură puternică în formarea identității unui oraș.

Berlinul este un oraș cu numeroase repere urbane, regenerarea urbană fiind factorul decisiv

asupra imaginii per ansambluși a relației trecut-prezent. Pe lângă încercarea negocierii intre

arhitectura capitalistă cu cea comunistă, s-a remarcat particularitatea dualității existenței

funcțiunilor publice și civice ce apar de două ori. Primul masterplan integrat al orașului

spintecat a fost ‘Planwerk Innenstadt’ 62 care avea la baza conceptul de ‘Reconstrucție Critică’

cu scopul de a recreași întări relațiile dintre cele două centre ale orașului, prin reorientareaspre o istorie și un viitor comune. Conceptului i s-au adresat numeroase critici prin

încercarea de a diminua la maxim memoria și moștenirea Berlinului de est și RDG, asta

î nsemnând că orașului de est i se revocă dreptul de a fi parte semnificativă prin istoria și

cultura sa proprie, având să fie categorisit ca o subvaloare, un areal slab calitativ în cadrul

62

Ministerul Dezvoltarii Urbane si Protectiei Mediului, Berlin, Germaniahttp://www.stadtentwicklung.berlin.de

http://www.stadtentwicklung.berlin.de/http://www.stadtentwicklung.berlin.de/http://www.stadtentwicklung.berlin.de/


36/45

35

Berlinului reunificat. În ultima perioadă s-a observat că particularitatea acestui oraș este

tocmai discrepanţa majoră între cele două zone majore, aceasta sporindu-i atractivitatea,

printr-o mediere a tuturor etapelor istorice. Medierea, memoria locului prin memoria

colectivă, reconstrucția într-un context de negociere,rearticularea circulațiilor majore șistabilirea fluxurilor pietonale au dus la o adevărată renaștere a orașului.63

V.2 Concursul Parcul Izvor 64

Un concurs pentru reamenajareaParcului Izvor care a avut loc în 2010 , că reacțiela actuala lipsade esențăa spatiluieste : AMENAJARE ȘI MODERNIZARE PARC IZVOR. În

continuare urmează să expun considerentele și obiectivele echipei câștigătoare, soluția

interdependentă care creează o reală mediere între memoria locului și contextul actual

printr-o revenire simbolică la vechea rețea stradală, refacerea ei și a fostei topografii a zonei.

Povestea cartierelor demolate prin amenajare și propunere pentru memorialul demolărilor

din perioada comunistă au un caracter definitoriu pentru soluția propusă.

Obiectivele : Transformarea Parcului Izvor într-un pol urban de atracție la nivelul orașului.

Popularea și animarea zonei cu pietoni. Refacerea legăturilor pietonale și traseele de

accesibilitate cu zonele din apropiere. Sporirea atractivității și adecvarea lui la criteriile

contemporane de parc urban. Atracție turistică.

Obiectivele specifice :

- menținerea, remodelarea și modernizarea spațiilor verzi/publice pentru a oferi un parc

modern, adecvat și coerent, corespunzător cu nevoile utilizatorilor;

- intensificarea utilizării rețelei de spații publice;

63 GITTUS, E.J. (2002) ‘Berlin as a conduit for the creation of German national identity at the

end of the twentieth century’, in Space & Polity, Vol. 6, No. 1, pp.91 -115.64 http://www.syaa.ro/proiecte/parc_izvor/

http://www.syaa.ro/proiecte/parc_izvor/http://www.syaa.ro/proiecte/parc_izvor/http://www.syaa.ro/proiecte/parc_izvor/http://www.syaa.ro/proiecte/parc_izvor/


37/45

36

- exploatarea caracterului de "nod" pietonal;

- mărirea accesibilității spre parc prindeschiderea lui în mai multe puncte de intrare,

înființare de traversări tip trecere pietoni ale arterelor carosabile;

- creareaunei identități unitare prin rememorarea vechilor povești și trasee prin demersul

istoric de reconstituire la scara 1:1 a străzilor existente înainte de demolările din anii '80;

- atragerea unui public mixt, prin implementarea funcțiunilor diferite, carese pun în valoare

reciproc: spații verzi pentru agrement (inclusiv stat pe iarbă), diverse dotări, zone de joacă

pentru copii, pista de bicicliști, spații pietonale modernizate, locuri de odihna și popas,

spațiu expozițional-memorial al demolărilor cartierului Uranus;

- atragerea unui număr cat mai mare de vizitatori;

- sporirea sentimentului de apartenență și identificarea cu trecutul istoric al orașului.

Concept si Plan Concurs65

65 www.syaa.ro


38/45

37

VI. POSIBLITĂŢIDE REVITALIZARE

VI.1 Concurs Bucure ști 2000

Fiascoul arhitecturalo-urbanistic a fost unul dintre disputele majore pe arena

arhitecturală și socială a opiniei publice după 1989. Un prim efort oficial, adresat publicului

larg referitor la frenezia urbană a anilor 80 s-a petrecut în cadrul simpozionuluiexpozițional

din aprilie-mai 1990 intitulat ‘București-starea orașului’. Se proliferează ideea unui concurs

internațional, iar în anul 1993, cu sprijinul instituțiilor statului, luând parte UIA66 și UNESCO,

este demarat procesul organizării unui concurs care în 1995 cu sprijinul Guvernului

României este intitulat București 2000.Câștigători echipa arhitecților germani Meinhard von

Gekan și Joachim Zais. Concursul și jurizarea, apoi multitudinea de soluții au fost o

adevărată reușită prin evidențierea soluțiilor necesare și fundamentarea lor pentru

viitoarele intervenții în zonaCentrului Civic, concretizându-se într-o valoroasă bază de

documentare. Firesc(realist nu pesimist), evoluția lucrurilor a fost dată uitării, chiar și în

PUG-ul Bucureștiului din anul 2000; s-au făcut trimiteri la acest concurs de idei, nici una

dintre ele nu s-a aplicat, datorită lipsei de implicare și dezinteresul autorităților, pentru o

regenerare urbană armonioasă de calitate.67 Regimul juridic incert în privință numeroaselor

terenuri rămase libere și stipularea unei legislații corespunzătoare, riguroasă, însă

contextualizata la un plan generator strict, prin particularitatea, chiar la nivel internațional a

acestei probleme a centrului civic , au dus la ratarea unei noi șanse de redresare a situației

pe un făgaș firesc, fiind adăugată la marea listă de eșecuri. Terenurile fiind retrocedate, auapărut construcții cu funcțiuni hoteliere și de locuire, într-un mod haotic, necontextualizate,

nici, reglementate din punct de vedere juridicși urbanistic. Nu a existat nici un efort

66 Uniunea Internationala a Arhitectilor67 Alexandru Panaitescu: De la Casa Scânteii la Casa Poporului. Patru decenii de arhitectură în Bucureşti

1945- 1989, Simetria, 2012, pp. 212-216


39/45

38

semnificativpentru recuperarea memoriei locului, aparent deja uitată, generațiile viitoare

aflându-se într-un iminent pericol cultural și social de o anvergură nebănuită.68

VI.2 Reabilitarea Zonelor Destructurate 69

Caracteristică este ZonaCentrului Civic, cunoscută sub numele de «Zona București

2000».

- situația existentă

Zona denumităBucurești 2000 este situată ultra-central, adiacentă Centrului Istoric al

orașului și ocupă cca. 485 ha, din care cca. 200 ha teren liber ; beneficiază de accesibilitate

foarte bună și de prezentă unor clădiri politico-administrative reprezentative pentru statutul

de Oraș-Capitală al municipiului București. În zona sunt reprezentate funcțiunile :

rezidențială (de bună calitate) și servicii pentru populație și pentru agenți economici (total

insuficiente). În zona sunt prezente și valori deosebite de patrimoniu cultural, istoric,

arhitectural, vecinătatea cu centrul istoric oferind un potențial cu valențe turistice.70

- obiective urbanistice ;

- constituirea unui pol urban, conținând servicii de importanțăsupra municipala,

națională și europeană;

- remodelarea și completarea centrului politic-administrativ național existent;

- reabilitarea subzonelor destructurate;

- strategie de reabilitare și revitalizare;

68 Idem69

www.PMB.ro http://www1.pmb.ro/pmb/primar/proiecte/proiect0408/22-33.pdf70 Idem

http://www.pmb.ro/http://www.pmb.ro/http://www1.pmb.ro/pmb/primar/proiecte/proiect0408/22-33.pdfhttp://www1.pmb.ro/pmb/primar/proiecte/proiect0408/22-33.pdfhttp://www1.pmb.ro/pmb/primar/proiecte/proiect0408/22-33.pdfhttp://www.pmb.ro/


40/45

39

- valorificarea potențialului funciar existent prin realizarea unor ansambluri importante,

coerente, reprezentative pentru funcțiunea de Oraș-Capitală- aproximativ 200 ha teren

liber 30 Program de Dezvoltare a Municipiului București 2000-2008;

VI.2.1 Alegerea unui tip de interven ț ie c ă rezultat al unui amplu proces

multidisciplinar 71

Bucureștiul a avut o creștere inițial organică,afectatede lucrările urbaniștilor din

secolul al XIX-leapână acum, printrasarea axelor Nord-Sud și Est-Vest. Principala

problemă în evoluția recentă este enclavizarea unor zone și tăierea fără arecrea conexiuni

cu construcția bulevardelor Centrului Civic. Subzoneleceaușiste au o accesibilitate scăzută,

ceea ce le limitează potențialul de dezvoltare din toate punctele de vedere. Este imperativă

o rezolvare a memoriei locului, inechitabilitatii sociale, regenerarea socio-culturalo-

economică.

VI.2.2Identificarea priorită ț ilor prin recuperarea, sistemul de circula ț ie, spa ț iile

publice

Rupereaidentității urbane pentru centru l Bucureștiului, prin importanța lui și mărcii

sale identitate. Intervențiile începute în anii 80 au rupt zona centrului istoric al Bucureștiului,

prin bulevardele largi create, segregând fizic și mental cartiere șimonumente. Riscăm în a

da uitării monumente și zone ce aparțin vechii vetre a orașului, de la vechiul cartier Uranus

la zonele interstițiale pierdute. Se cere o revitalizare și o reconectare a zonelor cu caracter

divers.

VI.2.3 Recuperarea zonei de la sud de râul Dâmbovi ța > reconectarea

acesteia la centrul ora șului

O problemă majoră pentru refacerea unității este lipsa de conectivitate între nordul

și sudulDâmboviței. Prin fragmentarea celor două artere importante la sud de Dâmbovița,

Calea Rahovei și Strada Uranus, au fost distruse poduri ce făceau legătură Nord Sud.

Reconectarea lor va revitaliza arealul Bulevardului Libertății, al Palatului Parlamentului și

DISERTAIE_Bombardament_Cultural_rememor (1).pdf

Documents

Transcript of DISERTAIE_Bombardament_Cultural_rememor (1).pdf