The following ad supports maintaining our C.E.E.O.L. service

GESTIONARE ŞI COMUNICARE ÎN MANAGEMENTUL RISCURILOR

«MANAGEMENT AND COMMUNICATION IN THE RISKS MANAGEMENT»

by Monica Alexandra Dobreanu; Cristinel Dobreanu

Source:Bulletin of "Carol I" National Defence University (Buletinul Universităţii Naţionale de Apărare "CarolI"), issue: 03 / 2011, pages: 268 ­ 276, on www.ceeol.com.

Buletinul UniversităŃii NaŃionale de Apărare "Carol I" Nr. 3/2010

1

GESTIONARE ŞI COMUNICARE

ÎN MANAGEMENTUL RISCURILOR

MANAGEMENT AND COMMUNICATION IN THE RISKS MANAGEMENT

Col. Cristinel DOBREANU*

Ministerul Apărării NaŃionale Monica Alexandra DOBREANU

**

Ministerul Apărării NaŃionale

Într-un mediu dominat de informaŃie, prin gestionarea şi comunicarea riscurilor se realizează scopul întregului proces de management al riscurilor. Finalitatea comunicării pe verticală ascendentă – informarea decidenŃilor politico-militari – reprezintă scopul principal al întregului proces de management al riscurilor. Raportarea oficială ar trebui să abordeze îndeosebi: estimări şi avertizări de risc; metodele de control şi responsabilităŃi de management al riscurilor; procese utilizate pentru identificarea riscurilor şi modul în care acestea sunt abordate de sistemele de gestionare a riscurilor; sisteme de control primar folosite pentru a gestiona riscurile semnificative; sistemul de monitorizare, control şi revizuire a planurilor implementate.

In an environment dominated by information, by management and risk,

communication is done for the whole risk management process. The purpose of

vertically upward communication– informing the politico-military decision-

makers – is the main purpose of the whole risk management process. Formal

reporting should address, namely: estimates and warnings of risk control

methods and risk management responsibilities, the processes used to identify

risks and how they are dealt with, by risk management systems, the control

systems used for primary manage significant risks, system monitoring and the

control and review of the plans implemented.

Cuvinte cheie: risc; oportunitate; managementul riscurilor; securitate; apărare naŃională.

Keywords: risk, opportunity, risk management, security, national

defense.

* e-mail: dbrncristinel@yahoo.com ** e-mail: monicadobreanu@yahoo.com

Access via CEEOL NL Germany

Buletinul UniversităŃii NaŃionale de Apărare "Carol I" Nr. 3/2010

2

Managementul riscului este un proces ce se desfăşoară circular, permanent. Există probabilitatea ca riscurile, din potenŃiale, să devină efective, în regim de urgenŃă sau ca impactul lor să fie mai puŃin semnificativ. Capacitatea de a înregistra feedbackul garantează procesului de management al riscurilor o abordare flexibilă, dinamică. Toate procesele de management al riscurilor au o etapă de gestionare, derulată permanent pe măsură ce documentele elaborate în etapa de planificare sunt implementate şi o altă etapă – cea de comunicare a riscurilor.

Gestionarea riscurilor

Etapa de gestionare a riscului cuprinde monitorizarea, controlul, elaborarea planurilor şi luarea deciziei de implementare a lor. Strategiile de monitorizare şi control ale riscurilor includ identificarea magnitudinii de producere a acestora pe baza calculelor probabilistice, înregistrarea acestora şi inspectarea periodică a evoluŃiei lor prin controalele de rutină. Rezultatele acestei etape sunt materializate în indicarea performanŃei realizate în raport cu evoluŃia planificată, diagnosticarea cerinŃei de a se revizui planurile anterioare şi / sau elaborarea progresivă a unor noi planuri ce urmează a fi implementate.

Prin monitorizare sunt obŃinute, coroborate şi raportate informaŃiile despre risc de către structurile responsabile cu observarea şi gestionarea riscurilor. CerinŃele de informaŃii sunt conŃinute în planul activităŃilor de gestionare a riscului. Pe timpul monitorizării, datele brute sunt colectate, iar rezultatele sunt coroborate şi prezentate ca inputuri pentru faza de control. Vor fi monitorizate informaŃiile conŃinute în formularea riscului: context, impact, probabilitate, cadru de timp, clasa, rangul, planul de gestionare. Planul de activităŃi pentru monitorizare cuprinde măsurile, indicatorii şi indiciile care trebuie monitorizaŃi.

ActivităŃile de observare trebuie coordonate, deoarece deciziile adoptate prin luarea în calcul a riscurilor şi planurile de acŃiune asociate necesită date şi informaŃii colectate prin monitorizare. Activitatea de culegere a datelor cuprinde paşii asociaŃi colectării informaŃiilor despre valorile riscului şi despre indicatorii investigaŃi. Datele care trebuie culese sunt cuprinse şi definite în planul de gestionare a riscului. După culegere, datele sunt confruntate şi organizate în funcŃie de scopul propus. Impactul, probabilitatea şi cadrul de timp, precum şi seturile de indicatori pot fi estimate global.

Coroborarea datelor pentru grupele de riscuri asociate se face pentru fiecare risc în parte, prin calculare şi reformulare, în scopul obŃinerii unui tablou unitar asupra grupei de risc. Bazele de date, analiza şi rapoartele pot fi utilizate în activitatea de coroborare. TendinŃele şi modelele de evoluŃie a riscurilor pot fi observate prin evaluarea rapoartelor succesive. Întârzierea în

Buletinul UniversităŃii NaŃionale de Apărare "Carol I" Nr. 3/2010

3

acŃiune, oscilarea în legătură cu priorităŃile, schimbările semnificative ale impactului, apariŃia unor riscuri specifice vor trebui identificate, analizate şi evaluate, constituind indicatori suplimentari.

Principalele metode şi instrumente folosite pe timpul monitorizării sunt: evaluarea caracteristicilor binare, evaluarea pe trei nivele, graficul Bar, raport privind gestionarea, fişa de risc, fişa de monitorizare, graficul stărilor operaŃionale, harta corelaŃiilor temporale, graficul temporal, raport cu evoluŃia gestionării, reevaluarea caracteristicilor, interviuri cu personalul, revederea documentaŃiei tehnice, revederea formulării riscurilor, sumar cu evoluŃia situaŃiei; sumar cu evoluŃia riscului; sumar cu tendinŃele, rapoarte verbale sau scrise, prezentări oficiale, evaluări, avertizări etc.

Strategiile de control al riscului trebuie uşor ajustate în funcŃie de efectele pe care le produc, având însă grijă ca toate părŃile implicate să fie de acord cu aceste modificări. Eficientizarea controlului presupune anticiparea şi evaluarea eficienŃei planului de gestionare şi a calităŃii executării acestuia (sunt planurile executate corect? rezultatele sunt cele aşteptate?). De asemenea, implică evaluarea schimbărilor cantitative ale caracteristicilor riscurilor.

Activitatea de analiză presupune evaluarea datelor monitorizate pentru a examina tendinŃele, deviaŃiile şi anomaliile. Scopul este acela de a obŃine o înŃelegere mai clară a evoluŃiei riscului şi a managementului de risc. Are ca obiectiv furnizarea informaŃiei necesare factorilor de decizie pentru a le aduce în atenŃie schimbările legate de risc, de planul de gestionare, de context şi de constrângerile apărute. Analiza informaŃiilor determină următoarele tipuri de decizie: replanificare; scoaterea din evidenŃă a riscului; plan de urgenŃă; continuarea monitorizării şi executarea planului existent.

Decizia are ca obiectiv asigurarea eficienŃei continue a strategiei de management de risc. Contorizând răspunsurile înregistrate la nivelul claselor, elementelor şi atributelor, managerii responsabili de activitatea de control şi previziune a unor noi riscuri pot alcătui profilele de risc pentru fiecare categorie distinctă. Aplicând aceleaşi chestionare la intervalele de timp stabilite, managerii pot obŃine, prin analiza datelor înregistrate, informaŃii foarte importante asupra evoluŃiei factorilor de risc, precum şi pentru identificarea de noi surse şi factori de risc, pe care vor trebui să îi includă în strategia managerială de răspuns.

Replanificarea are ca scop corectarea deviaŃiilor şi evitarea pierderilor potenŃiale. Dacă decizia implică adoptarea unei acŃiuni planificate, atunci fiecare activitate este executată sau se implementează un plan de acŃiune în situaŃii de urgenŃă, în cazul unui eveniment neprevăzut, concomitent cu desfăşurarea procesului de monitorizare a riscului şi a gestionării acestuia. Planurile de urgenŃă ar trebui implementate după cum arată indicatorii.

Buletinul UniversităŃii NaŃionale de Apărare "Carol I" Nr. 3/2010

4

Scoaterea din evidenŃă a riscului trebuie argumentată raŃional. Atunci când se decide continuarea monitorizării, nu este necesară documentarea. Obiectivul îl constituie implementarea deciziilor legate de risc şi de managementul acestuia.

Riscul este declarat scos din evidenŃă de o structură responsabilă de gestionarea riscului. Dacă este închis doar un risc dintr-o grupă de riscuri, este necesară o decizie fie pentru închiderea întregului set, fie pentru închiderea unor riscuri selecŃionate. Asupra unui risc rezolvat se revine în două situaŃii: fie se redeschide vechiul risc, fie se identifică un risc nou, care face referinŃă la cel vechi. În cazul în care nu se realizează legătura între cele două riscuri, se pot pierde informaŃii importante.

Comunicarea riscurilor

Se spune că Turnul Babel s-a prăbuşit pentru că oamenii nu au mai putut comunica. ConversaŃiile lor erau atât de diferite, încât nu se înŃelegeau unii cu alŃii. Procesul care satisface trebuinŃele omului şi este în strânsă legătură cu latura socială a acestuia este comunicarea. Comunicarea în mileniul trei reprezintă un instrument managerial foarte valoros şi chiar indispensabil, înseamnă putere, pentru că oportunitatea comunicării este determinantă în epoca informaŃiilor. „Se poate afirma că este imposibil de găsit un aspect al muncii managerului care să nu implice comunicarea. Problema reală a comunicării organizaŃionale nu este dacă managerii se angajează sau nu în acest proces, ci dacă ei comunică bine sau nesatisfăcător”1.

Procesul comunicării poartă cinci înŃelesuri majore. Comunicarea reprezintă înŃelegerea dintre două sau mai multe entităŃi, înseamnă şi comunitate, este văzută şi ca participare sau coparticipare, presupune şi organizare, dar poate fi şi neînŃelegere.

Comunicarea organizaŃională este o formă specifică a comunicării interpersonale în cadrul unor structuri organizaŃionale. „Comunicarea organizaŃională este un proces, de regulă intenŃionat, de schimb de mesaje între persoane, grupuri şi niveluri organizatorice din cadrul organizaŃiei, cu scopul înfăptuirii atât a obiectivelor individuale, cât şi a celor colective”2.

Comunicarea organizaŃională trebuie proiectată în aşa fel încât să permită coordonarea pentru atingerea unui obiectiv prestabilit, necesar pentru realizarea scopului final al organizaŃiei şi armonizarea în definirea unui obiectiv comun. Pentru a putea fi caracterizată drept organizată, comunicarea organizaŃională trebuie să fie orientată spre finalitate / scop (să reflecte un

1 T. ZorlenŃan, E. Burduş, G. Căprărescu, Managementul organizaŃiei, Bucureşti, Editura Economică, 1998, p. 487. 2 Viorel Cornescu, Ioan Mihăilescu, Sică Stanciu, Managementul organizaŃiei, Editura All Beck, 2003, p. 239.

Buletinul UniversităŃii NaŃionale de Apărare "Carol I" Nr. 3/2010

5

plan de ansamblu şi obiectivele pe care şi le asumă organizaŃia), să fie multidirecŃională, să fie instrumentală (să se sprijine pe o varietate de suporturi în funcŃie de obiectiv), să fie adaptată şi flexibilă.

Considerentele prezentate anterior sunt doar câteva dintre argumentele pe care le-am avut în vedere atunci când am stabilit necesitatea existenŃei unei etape de comunicare într-un proces eficient de management al riscurilor. Este adevărat că această etapă se desfăşoară concomitent cu toate celelalte etape. Practic, într-o formă sau alta, comunicarea este necesar să existe pe întreg parcursul procesului de management al riscurilor.

Comunicarea în managementul riscurilor este cea care facilitează circulaŃia informaŃiilor descendent, ascendent, oblic, formal sau informal, scris sau oral, ascultat şi vorbit, prin mijloace clasice sau pe canale informatice. Obiectivele comunicării riscurilor sunt: înŃelegerea riscurilor şi a alternativelor de gestionare; înŃelegerea informaŃiilor despre risc şi informarea asupra constrângerilor existente; eliminarea barierelor din calea unei comunicări eficiente.

Finalitatea comunicării pe verticală ascendentă – informarea decidenŃilor politico-militari – reprezintă scopul principal al acestei etape şi, de altfel, al întregului proces de management al riscurilor. Adesea, comunicarea informaŃiilor despre risc este dificilă prin faptul că implică prezentarea consecinŃelor negative ale acestora, aspecte, în general, neagreate de factorii de decizie. Structurile cu atribuŃii în domeniul securităŃii, care se confruntă cu situaŃii de risc emergente ar trebui să dispună de o politică clar definită şi o strategie de comunicare asociată acesteia.

Comunicarea în managementul de risc presupune un flux liber de informaŃie în interiorul şi între toate structurile cu atribuŃii în domeniul securităŃii naŃionale, valorificarea opiniilor individuale, dar şi consensul. Comunicarea trebuie să fie echilibrată şi onestă, să se centreze pe probleme specifice, să plaseze riscul în contextul adecvat, să conŃină informaŃie specifică suficientă, să fie organizată ierarhic atât la nivel de detaliu, cât şi la nivel sintetic.

Comunicarea internă se referă la schimbul de mesaje ce se realizează în interiorul structurii care şi-a atribuit gestionarea riscului atât pe verticală, cât şi pe orizontală. Comunicarea este formală atunci când mesajele sunt transmise pe canale prestabilite. Atunci când informaŃiile circulă prin canale ce nu înscriu în sfera relaŃiilor de subordonare, este vorba de comunicare neformală. Canalele formale de comunicare sunt create în mod deliberat prin stabilirea unui sistem formal de responsabilităŃi care respectă structura ierarhică a structurii. Ele sunt proiectate şi gestionate pentru a permite transferul de informaŃii pe verticală şi pe orizontală. Comunicarea internă se

Buletinul UniversităŃii NaŃionale de Apărare "Carol I" Nr. 3/2010

6

desfăşoară, în general, pe patru direcŃii principale: verticală descendentă; verticală ascendentă; orizontală; oblică.

Comunicarea verticală descendentă este iniŃiată de către manageri şi este îndreptată către eşaloanele subordonate. De obicei, este folosită pentru transmiterea de dispoziŃii şi ordine privind procesul de management al riscurilor şi pentru delimitarea responsabilităŃilor. Comunicarea verticală ascendentă are ca emiŃători membrii structurii şi ca destinatari pe manageri. Pentru a contracara efectele negative (filtrarea informaŃiei de către subordonaŃi, fenomenul dezinformării intenŃionate etc.) managerii trebuie să promoveze un flux comunicaŃional constant care să favorizeze feedbackul.

Comunicarea pe orizontală se realizează fie între managerii aflaŃi pe poziŃii similare în interiorul structurii, fie între alte persoane din cadrul diverselor departamente. În general, acest tip de comunicare are rolul de a realiza coordonarea activităŃilor dintre departamente, mai ales dacă acestea sunt interdependente. De obicei, comunicarea între departamente este mediată, pe cale formală, aproape în exclusivitate de manageri. Comunicarea oblică apare, de obicei, între persoane ce ocupă posturi situate pe niveluri ierarhice diferite, fără ca între acestea să existe relaŃii de autoritate de tip ierarhic.

Structurile cu atribuŃii în domeniul securităŃii naŃionale ar trebui să managerieze riscurile care sunt în zona lor de responsabilitate, posibilele impacturi şi consecinŃe ale acestora şi să aibă indicatori de performanŃă care să le permită să monitorizeze progresul în vederea atingerii obiectivelor şi să identifice evoluŃiile care necesită o intervenŃie. De asemenea, este necesar să aibă sisteme care comunică diferenŃele şi previziunile referitoare la riscuri şi să informeze sistematic şi prompt decidenŃii politico-militari despre noi riscuri identificate sau despre disfuncŃionalităŃi existente în procesul de management al riscurilor.

În cadrul comunicării externe, managerul este considerat veriga de legătură între structură şi celelalte instituŃii din domeniul securităŃii naŃionale. În situaŃii şi cazuri concrete, comunicarea externă îmbracă şi alte forme, cum ar fi: comunicarea externă operaŃională, realizată între membrii structurii cu interlocutori din alte instituŃii; comunicarea externă strategică, care constă în construirea sau extinderea unei reŃele de comunicare etc. În cadrul sistemului de securitate naŃională existent în prezent, particularitatea comunicării externe constă în faptul că ea se desfăşoară, similar cu cea internă, pe patru direcŃii principale: verticală descendentă; verticală ascendentă; orizontală; oblică.

O altă componentă a comunicării externe se referă informarea opiniei publice cu privire la factorii de risc care au influenŃă directă asupra populaŃiei. În mediul politic actual, foarte fluctuant, liderii din sfera politică şi din afaceri sunt îndemnaŃi să accepte inputul autentic venit din partea publicului. Nu este realist să se urmărească schimbarea opiniei publice în legătură cu

Buletinul UniversităŃii NaŃionale de Apărare "Carol I" Nr. 3/2010

7

dimensiunea riscului (chiar dacă riscul real al unei întâmplări neprevăzute este mic). Însă, este necesar a se comunica într-un limbaj de natură să consolideze încrederea opiniei publice în capacitatea structurilor responsabile de a controla, reduce şi limita efectele riscului.

Principalele situaŃii specifice de comunicare managerială orală sunt următoarele: comunicarea faŃă în faŃă; comunicarea interpersonală; comunicarea managerială în grup; comunicarea managerială prin telefon, e-mail, intranet etc. Rapoartele verbale sunt în general informale. Cele formale sunt expuse în şedinŃe, în care se discută despre evoluŃia riscului, problemele critice şi schimbările survenite. Comunicarea scrisă are un grad de formalizare ridicat, presupune un feedback întârziat, păstrarea acurateŃei mesajului şi o înregistrare permanentă. Este eficientă pentru mesaje complexe şi cu un grad mare de confidenŃialitate.

Diseminarea, respectiv prezentarea către diferiŃii beneficiari ai produselor rezultate în urma produselor de intelligence referitoare la managementul riscurilor reprezintă suportul în fundamentarea actului de conducere. Factorii de decizie au nevoie de informaŃii definite de procesul de management al riscului şi să se asigure că procesul de management al riscului este eficient, iar politica de gestionare a riscurilor acoperă toate riscurile. Pe de altă parte, modalităŃile de comunicare oficială în managementul riscului ar trebui să fie clar indicate şi să fie puse la dispoziŃia părŃilor interesate. Raportarea oficială ar trebui să abordeze, îndeosebi: estimările şi avertizările de risc; metodele de control şi responsabilităŃile de management a riscurilor; procesele utilizate pentru identificarea riscurilor şi modul în care acestea sunt abordate de sistemele de gestionare a riscurilor; sistemele de control primar folosite pentru a gestiona riscurile semnificative; sistemul de monitorizare, control şi revizuire a planurilor implementate etc.

Rapoartele despre managementul riscurilor oferă informaŃi detaliate despre specificul şi evoluŃia riscurilor. Acestea trebuie integrate într-un mecanism de raportare utilizat de instituŃia respectivă. Rapoartele pot fi verbale, scrise sau parte componentă a unor prezentări şi se vor referi la: statutul riscului; stadiul planului de gestionare a riscului; tendinŃele; schimbările cantitative; rezultatele dezirabile în urma evaluării unui raport; înŃelegerea procesului de gestionare; controlul deciziei.

Formatul cel mai eficient al unui raport este necesar să cuprindă suficiente date care să sprijine decizia, să determine acŃiuni adecvate şi să prezinte factorii cheie ai managementului riscurilor. Există şi prezentări în format multimedia, care conŃin explicaŃii despre managementul de risc, evoluŃia riscurilor şi informaŃii care nu sunt incluse în rapoartele scrise. Dintre tipurile de rapoarte interne existente într-o instituŃie abilitată cu managementul riscurilor asociate securităŃii naŃionale enumerăm: raportul despre managementul riscurilor; fişa de risc; fişa de monitorizare, graficul stărilor operaŃionale.

Buletinul UniversităŃii NaŃionale de Apărare "Carol I" Nr. 3/2010

8

Întreaga activitate de informaŃii, prin ansamblul capabilităŃilor angajate în efortul de intelligence, trebuie să ofere elementele de cunoaştere şi înŃelegere a tuturor factorilor de situaŃie, astfel încât să se obŃină şi să se prezerve superioritatea informaŃională în orice moment al acŃiunilor / operaŃiilor.

Prezentarea datelor şi informaŃiilor este momentul în care efortul activităŃii de intelligence, mai bine spus rezultatul acestuia, este adus la cunoştinŃa celor autorizaŃi şi în care se primesc noi întrebări pentru continuarea şi completarea imaginii de intelligence. Principalele produse intelligence folosite în managementul riscurilor asociate domeniului securităŃii naŃionale sunt: analiza de risc; evaluarea de risc; nota; nota specială (suplimentară); avertizarea; rapoartele de stare; briefingul; cerinŃe / cererile de informaŃii. Nevoile de informare ale decidentului sunt convertite în cerinŃe prioritare de informaŃii, care determină orientarea şi concentrarea efortului structurilor informative.

În concluzie, etapa de gestionare din procesul de management al riscului este foarte importantă pentru eficientizarea procesului de management al riscurilor. Apreciem ca fiind absolut necesar a se monitoriza planurile anterioare şi iniŃierea, după caz, a unui demers de replanificare, inclusiv obŃinerea în mod regulat a unor produse concrete, cum ar fi rapoartele de monitorizare a performanŃei realizate în comparaŃie cu evoluŃia planificată şi o listă pe priorităŃi a problemelor referitoare la riscuri / măsuri de reacŃie. Etapa de gestionare necesită o structură de raportare şi de revizuire pentru a se asigura că riscurile sunt identificate şi evaluate în mod eficient. Astfel, este necesar să fie efectuate audituri periodice de politică şi de respectarea standardelor, pentru a se identifica oportunităŃile de îmbunătăŃire.

Comunicarea în managementul riscurilor este cea care facilitează circulaŃia informaŃiilor descendent, ascendent, oblic atât în interiorul sistemului securităŃii naŃionale, cât şi între acesta şi opinia publică. Principalele obiectivele ale comunicării riscurilor sunt: înŃelegerea riscurilor şi a alternativelor de gestionare; înŃelegerea informaŃiilor despre risc şi informarea asupra constrângerilor existente; eliminarea barierelor din calea unei comunicări eficiente.

BIBLIOGRAFIE

ISO/IEC Guide 73 Risk Management – Vocabulary – Guidelines, ISO –

International Organization for Standardization – OrganizaŃia internaŃională pentru standardizare, 1973.

A risk management standard, AsociaŃia managerilor de asigurare şi risc (AIRMIC), published by AIRMIC, ALARM, IRM, 2002.

Buletinul UniversităŃii NaŃionale de Apărare "Carol I" Nr. 3/2010

9

Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate, Riscuri şi

ameninŃări la adresa securităŃii. Identificarea,

elaborarea şi evaluarea soluŃiilor de rezolvare

nonconflictuală a diferendelor interetnice, în „HOMINIS 2001” (suport electronic), CSSAS, 2002.

Beck Ulrich, The Risk Society, Sage Publications, 1992. Bogdan-Tucicov Ana, Chelcea Septimiu, Golu Mihai, Golu

Pantelimon, Mamali Cătălin, Pânzaru Petru, DicŃionar de psihologie socială, Editura ŞtiinŃifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981.

Cornescu Viorel, Mihăilescu Ioan, Stanciu Sică, Managementul

organizaŃiei, Editura All Beck, 2003. Eliade Mircea, Istoria credinŃelor şi ideilor religioase, Editura

Universitas, Chişinău, 1994. Oprea Ioan, Pamfil Carmen-Gabriela, Zăstroiu Victoria, Noul

dicŃionar universal al limbii române, ediŃia a 2-a, Editura Litera InternaŃional, 2006.

Wideman R. Max, Project and program risk management: a guide to

managing project risks and opportunities, Project

Management Institute, USA,1992. Zamfir Cătălin, Lazăr Vlăsceanu (coord.), DicŃionar de sociologie,

Editura Babel, Bucureşti, 1993. ZorlenŃan T., Burduş E., Căprărescu G., Managementul organizaŃiei,

Bucureşti, Editura Economică, 1998.