Iulian Boldea (Coord.) Globalization and National Identity. Studies on the Strategies of Intercultural Dialogue

LITERATURE SECTION

1014

1014

CATEGORIES OF THE SPACE IN HORTENSIA PAPADAT BENGESCU’S NOVEL

Georgiana Argăseală

Phd Student, ”Transilvania” University of Brașov

Abstract: The concept of space in the interwar Romanian literature is surprised from different

perspectives which are illustrating, on the one hand, the physical framework in which the Romanesque

action unfolds and, on the other hand, requires a means of shaping the psychology of the characters

through mental space. In order to an effective analysis of the role it plays in the field of fiction, I

considered that the novel is the literary genre best suited as the action and the actors are born and evolve

in such fictional universe, more than that, they are determined by it. This is the reason why I chose to

analyze the novels of HortensiaPapadatBengescu because we are dealing with a subjective and objective

narrative perspective. In which manner is this space saw, what is the role of it in shaping characters

psychology, how it is represented and if we can speak about a typology of the space constitutes the aims of

this work. Based on the study of critical references, I will be able to reveal a different approach of the

interwar Romanian novel.

Key Ŕwords: categories of space, interwar Romanian novel, Hortensia Papadat Bengescu.

Este de la sine înțeles că existența unei opera literare presupune prezența instanțelor

narrative. Alături de narator și personaje, o dimensiune esențială a operei este cronotopul1.

Dizolvând pentru moment relația dintre cei doi indici, am ales să tratez conceptul de spațiu în

romanul Hortensiei Papadat Bengescu ținând cont de faptul că acesta „determină ficțiunea‖.2 Pe

1 Mihail Bahtin, Probleme de literatură și estetică, București, Ed. Univers, 1982, pag. 294 2 Gérard Genette, Figuri, Ed. Univers, București, 1978, pag. 143-148

Iulian Boldea (Coord.) Globalization and National Identity. Studies on the Strategies of Intercultural Dialogue

LITERATURE SECTION

1015

1015

de altă parte, pentru o cercetare eficientă a modului în care acest concept acționează în cadrul

romanului, consider că o scurtă expunere asupra evoluției sale este necesară, o analiză de

concept pe care am adus-o în discuție și alte studii.

În primul rând, spațiul este un termen revendicat de numeroase domenii, reale sau

umaniste, încă din Antichitate, proces ce continuă inclusiv în contemporaneitate, iar acest lucru

face ca încercarea de definire a sa să fie una anevoioasă. La întrebarea Ce înseamnă spațiul?

putem găsi o multitudine de răspunsuri. Vorbim astăzi despre spațiu ca fiind loc, suprafață,

distanță, spațiu ca dimensiune extra-terestră, delimitare a unui teritoriu, dar și despre un spațiu

cultural, un spațiu politic, spațiu public, spațiu privat sau spațiu literar și spațiu în literatură. Prin

urmare, răspunsul la întrebarea precedentă nu poate fi reunit într-o singură definiție. Și nu cred că

ar fi posibil. Ceea ce doresc să demonstrez prin intermediul acestui studiu este faptul că indicele

spațial poate fi urmărit la mai multe nivele în cadrul romanului interbelic românesc, cu precădere,

în acest caz, în romanul Hortensiei Papadat Bengescu, cu sublinierea că voi folosi spre analiză

doar exemple elocvente demonstrației.

Cu alte cuvinte, spațiul apare prima dată utilizat în Antichitatea greacă, la Democrit și

Epicur, este revendicat și de Aristotel sau Pascal. Ceea ce rezultă din vizuinilor celor menționati

este interdependența dintre spațiu și lume ca referent. Nu există spațiu fără lume, nu există lume

fără spațiu. Pe de altă parte, tot în Antichitate apare distincția între spațiu finit și spațiu infinit,

adică ceea ce se află dincolo de percepția noastră vizuală. Întrebarea mea este dacă în interiorul

romanului Hortensiei Papadar Bengescu putem evidenția această relație de interdependență, și

dacă da, care sunt valențele acesteia, ce note definitorii aduc operei. Filozofia modernă nu s-a

lăsat mai prejos astfel încât termenul de spațiu dobândește și alte valori, fie în continuarea

perspectivelor filosofilor și fizicienilor antichității, fie în contrazicerea lor. Menționez aici doar

câteva nume precum Isaac Newton, Immanuel Kant sau Ernst Cassirer și filosofii români Lucian

Blaga, Mircea Eliade sau Ernest Bernea. Fiecare dintre aceștia își aduc aportul în ceea ce privește

definirea conceptului de spațiu. Dacă pentru Kant spațiul este o formă a priori a sensibilității

umane, adică legată de individ, Cassirer completează această viziune cu ideea că există „tipuri

fundamental diferite ale experienței spațiale și temporale‖3 de unde putem trage concluzia că

3 Ernst Cassirer, Eseu despre om. O introducere în filosofia culturii umane, Ed. Humanitas, București, 1994, pag. 67

Iulian Boldea (Coord.) Globalization and National Identity. Studies on the Strategies of Intercultural Dialogue

LITERATURE SECTION

1016

1016

fiecare individ în parte percepe spațiul diferit, în funcție de sensibilitatea sa și de momentul

percepției. Pe de altă parte, Lucian Blaga4 vorbește despre un sentiment al spațiului vorbind

despre un spațiu ce face parte din ființa lui, iar Mircea Eliade5 analizează spațiului prin

intermediul unei dihotomii: spațiul sacru-spațiul profan, o dihotomie bazată pe „experiența

spațiului (s.n.) așa cum este ea trăită de omul religios, de omul care respinge sacralitatea Lumii,

asumând doar o experiență profană.‖6 Din acest motiv, sunt locuri precum ținutul natal sau o

stradă dintr-un oraș ce reprezintă „locuri sfinte pentru Universul privat‖ al individului, după cum

afirmă filosoful. Cu alte cuvinte, calitatea de spațiu sacru este surprinsă și în importanța pe care o

are pentru individ un anume loc, el este cel care conferă sacralitatea locului.

Pentru o bună înțelegere a acestui termen, esențial în cercetarea propusă, consider că,

înainte de a intra pe tărâmul literaturii efective, este necesar a surprinde însemnătatea spațiului în

sfera artelor vizuale pentru că, implicit, prin intermediul descrierii7, lectorul își creează un tablou

al realității fictive și a componentelor sale. În ce măsură putem împrumuta tehnicile artei vizuale

pentru aplicarea lor la interpretarea operei literare, cu precădere a romanului interbelic românesc,

rămâne a fi observată și subliniată în cele ce urmează. Am considerat necesară aducerea în

discuție a două studii din domeniul artelor vizuale. Rosario Assunto pleacă de la distincția dintre

spațiu și peisaj deoarece consideră că punerea semnului egalității între cei doi termeni este o

eroare. Argumentul adus este acela că „spațiul include peisajul, dar nu este acoperit în întregime

de acesta‖8 pentru că un spațiu închis nu este și nu poate fi considerat nicidecum un peisaj. Astfel,

sinonimia între cele două concepte este limitată pentru că, după cum susține același autor, spațiul

interior trebuie exclus din definirea peisajului. Ceea ce consider că merită reținut este tocmai

acest aspect legat de spațiu, și anume, că din acest moment putem lua în calcul dihotomia spațiu

închis-spațiu deschis, aplicabil în literatură, dacă ținem cont de rolul lor în desfășurarea acțiunii și

în caracterizarea personajelor. De asemenea, Assunto aduce în discuție un nou concept, cel

metaspațialitate, pe care-l definește ca fiind un spațiu dincolo de spațiu, ceva ce trece de

4 Lucian Blaga, Trilogia culturii; Orizont și stil; spațiul mioritic;Geneza metaforei și sensul culturii, Ed. pentru

literatură universală, București, 1969 5 Mircea Eliade, Sacrul și profanul, Ed. Humanitas, București, 2013 6 Idem, pag. 20 7 Descrierea reprezintă principalul mod de expunere prin care cititorul are acces la imaginea spațiului configurat în

opera literară. 8 Rosario Assunto, Peisaj și estetică, Ed. Meridiane, București, 1986, pag. 55

Iulian Boldea (Coord.) Globalization and National Identity. Studies on the Strategies of Intercultural Dialogue

LITERATURE SECTION

1017

1017

perceptția vizuală a individului. În cel de-al doilea studiu, Rudolf Arnheim9 analizează și el ideea

existenței unui spațiu diferit de ceea putem surprinde în orizontul nostru spiritual, subliniind

faptul că se formează o imagine - a ceea ce nu putem vedea - prin intermediul unei construcții

mentale. Astfel, aceste două perspective sunt strâns lege de viziunea lui Gilbert Durand10

care

susține că o persoană percepe spațiul exterior, îl transformă într-o experiență interioară, devenind

un fel de spațiu intim, un spațiu mental.

Nici criticii sau teoreticienii literari nu se lasă mai prejos cu privire la formularea unor

ipoteze cu privire la spațiu. Gaston Bachelard11

surprinde cu precădere în studiul său elementele

ce definesc spațiul închis, iar din perspectiva lui Gérard Genette literatura nu poate fi separată de

spațiu deoarece literatura descrie spații în așa fel încât reușește să ne conducă către ținuturi

necunoscute pe care avem impresia că le străbatem și că suntem parte din ele.

O dată stabilite elementele necesare analizei, nu ne rămâne decât să vedem ce categorii ale

spațiului putem identifica în romanul Hortensiei Papadat Bengescu. O prima categorie spațiului

pe care o putem identifica este cea a spațiului fizic închis, reprezentat în primul roman din ciclul

Hallipilor prin încăperea în care se află Mini la moșia de la Prundeni. Astfel, apar descrise

elementele ce compun acest spațiu: „O pendulă din lemn de nuc cu ape line – observă Mini – cu

limba lată de bronz grav și sonor, bătu de un sfert. Mini fixă pendula. Era o mobilă demodată, dar

frumoasă și de calitate bună ca tot restul.‖12

Din acest punct, descrierea continuă prin fixarea

celorlalte componente ce atrag atenția precum pianul, hall-ul vast sau sufrageria de stejar mare și

umbroasă: „Mini îți mută ochii pe pianul mare, negru, strălucitor. Un toute-queue care ar fi

ocupat, întreagă o cameră modernă, dar care, în colțul hall-ului vast, sta grav, ermetic, izolat sub

șalul de Persia, în adevăr minunat ce-l acoperea.‖13

Putem observa că legătura dintre spațiu și

personaje este una ce poate fi caracteriată prin ideea armoniei. Mobilele, perfecțiunea

gospodăriei, toate intrau în concordanță cu familia. Singurul lucru ce perturba această legătură era

Mika-Lé, dar și poarta deschisă de la intrare. Imaginea spațiului fizic interior este completată de

cea a spațiului fizic exterior în momentul în care Mini se hotărărește să facă o plimbare pe

9 Rudolf Arnheim, Arta și percepția vizuală. O psihologie a văzului creator, Ed. Polirom, Iași, 2011 10 Gilbert Durand, Structurile antropologice ale imaginarului, Ed. Minerva, București, 1977 11 Gaston Bachelard, Poetica spațiului, Ed. Paralela 45, Pitești, 2003 12 Hortensia Papadat Bengescu, Fecioarele despletite, Ed. Eminescu, București, 1982, pag. 8 13 Idem, pag. 8

Iulian Boldea (Coord.) Globalization and National Identity. Studies on the Strategies of Intercultural Dialogue

LITERATURE SECTION

1018

1018

domeniul de la Prundeni. Imaginile sunt atribuite în acest mod viziunii personajului: „Era o

moșie fermecată. Vacile fiind în staule model, caii în boxe de lux, păsările în cotețe mai curate ca

o colivie și florile, parcă artificiale prin disciplină, nu-i mărturisesc nimic din secretul pe care

poate-l cunoșteau. Ieșise chiar pe poarta care dădea spre câmp, de mirare și ea deschisă, și pornise

pe aleea de plopi superbi, pe care o admirase alteori de la depărtare. Aleea stropită de curând, cu

profilurile țepene ale plopilor egali, pe seninul câmpiei era mult mai frumoasă de aproape.‖14

Un

element ce atrage atenția atât a personajului cât și a cititorului este prezența porții de la intrare cu

punctul de miră și curba de care familia Hallipa era foarte încântată: „Curba vestită, de care erau

așa de mândri proprietarii, curba aleei largi, așa de tare bătută cu nisip fin, că părea un asfalt,

curba nobilă a trăsurei care, de la poarta mare de fier lucrată, cotea în jurul boschetelor serioase

de brazi și se oprea cu un ropot al copitelor pe trotuarul lat de piatră cubică din fața scărei

principale.‖15

În această primă descriere a spațiului pe care o întâlnim în roman se remarcă acea

poartă deschisă. George Perec16

analizează în studiul său astfel de categorii ale spațiului și

menționează faptul că poarta sau ușa reprezintă un fel de barieră ce îndeplinește diferite roluri. Pe

de o parte, ne protejează, pe de altă parte ne închid față de restul lumii. Poarta rupe spațiul, îl

scindează și presupune închiderea, retragerea. Prin urmare, ea devine singura modalitate de a

comunica cu lumea: „Într-un domeniu încremenit, unicul semn al turburării erau acele porți

deschise.‖17

Toate personajele priveau spre poartă în speranța că va veni cineva, salvatorul. Casa

era martor al întâmplărilor ce se petreceau, o casă „de moșie, nici rustică, nici modernă, cu

arhitectură solidă, cu confortul ei orășenesc și totodată gospodăresc (...) nimic de acolo nu

încadra acea tragedie.‖18

O tragedie ce atrăgea schimbare ce indică interdependența dintre

personaj și spațiu, pentru că cel din urmă se modifică, se „destramă‖ o dată cu familia, este

martor al schimbării: „Însuși pianul, invidabil, fusese la cine știe ce zdruncinătură împins

deoparte, și dispoziția camerelor, a mobilierului suferise fluctuațiile unor destine rele, care se

legau strâns de ale oamenilor pe care îi slujeau (...) Porțile închise ermetic...‖19

Vestibulul era

desfigurat, iar partea de sus, aripa cea nouă era locuită de funcționarii care lucrau la o fabrică de

alcool din cereale.

14 Ibidem, pag. 16 15 Ibidem, pag. 9 16 George Perec, Espèces d'espaces, Ed. Galilée, Paris, 2000, pag.73 17 Op. cit. pag. 16 18 Hortensia Papadat Bengescu, Fecioarele despletite, Ed. Eminescu, București, 1982, pag. 35 19 Hortensia Papadat Bengescu, Fecioarele despletite, Ed. Eminescu, București, 1982, pag.109

Iulian Boldea (Coord.) Globalization and National Identity. Studies on the Strategies of Intercultural Dialogue

LITERATURE SECTION

1019

1019

Dincolo de spațialitate rurală prezentată la început, apare puternic conturată imaginea

citadinului, a Bucureștiului, a „orașului cetate‖ după cum îl numește Mini, un spațiu în care ea se

simte în siguranță: „Cu toate că orașele sunt numai niște moșoroaie de furnici, ele au o putere

proprie, care combate și învinge toate legile firei, afară de moarte, atâta și le însusește și atâta le

preface. În orice om, e un contrabalans al firei întregi. Natura singură a pus în el atâtea elemente

minunate, încât îl poate face cumpănă și împotrivire.‖20

Apar piesele unui tablou citadin prin

prezentare unor străzi precum Calea Victoriei, bulevardul Lascăr Catargiu, sau deplasarea cu

tramvaiul. În acest spațiu deschis fața de clădiri, dar închis fața de exteriorul orașului, apar

descrise cu precădere casa Rimilor și casa Elenei Hallipa – Drăgănescu, unde se petrece acțiunea

din ciclul Hallipilor.

Pe de altă parte, dacă urmărim și celelalte romane ale romancierei, vom observa ca

acțiunea acestora se dezvoltă în (jurul) aceluiași oraș. De altfel, întreaga operă a romancierei este

reprezentată în spațiul citadin, după cum afirma Ov. S. Crohmălniceanu21

„orașul devine lumea

romanului.‖ Preferința pentru acest spațiu poate fi explicată prin raportarea la personajele acțiunii

deoarece acestea dezvăluie pe parcursul ciclului Hallipilor o anumită categorie socială, care

dorește a fi în pas cu lumea: plimbările pe jos sau cu tramvaiul, seratele muzicale sau concertele.

În concluzie, problematica spațialității în romanul Hortensiei Papadat Bengescu nu trebuie

privită doar prin prisma descrierilor spațiilor fizice exterioare sau interioare, ci trebuie privit

dincolo de acestea și urmărite influențele pe care le are acest spațiu întruchipat de mediul citadin

la nivelul conturării personajelor precum și a relațiilor dintre acestea. Dacă în primul roman,

ilustrarea indicelui spațial este prezentă, în celelalte romane el devine pretext.

20 Idem, pag. 39 21 Ov. S. Crohmălniceanu, Literatura între cele două războaie mondiale, vol.I, Ed. Minerva, București, 1975

Iulian Boldea (Coord.) Globalization and National Identity. Studies on the Strategies of Intercultural Dialogue

LITERATURE SECTION

1020

1020

Bibiografie

1. Bachelard,Gaston, Poetica spațiului, Ed. Paralela 45, Pitești, 2003

2. Bahtin,Mihail, Probleme de literatură și estetică, București, Ed. Univers,

1982

3. Blaga,Lucian, Trilogia culturii; Orizont și stil; spațiul mioritic;Geneza

metaforei și sensul culturii, Ed. pentru literatură universală, București, 1969

4. Cassirer,Ernst, Eseu despre om. O introducere în filosofia culturii umane,

Ed. Humanitas, București, 1994

5. Crohmălniceanu, Ov. S., Literatura între cele două războaie mondiale,

vol.I, Ed. Minerva, București, 1975

6. Eliade,Mircea, Sacrul și profanul, Ed. Humanitas, București, 2013

7. Genette,Gérard, Figuri, Ed. Univers, București, 1978

8. Papadat Bengescu, Hortensia, Fecioarele despletite, Ed. Eminescu,

București, 1982

9. Perec,George, Espèces d'espaces, Ed. Galilée, Paris, 2000