BIOGRAFIE METALLICA

"Manipulatori ai riffurilor de substanta, METALLICA a reusit sa darame bariera dintre muzica adevarata si thrash, asa cum nimeni n-a putut sa o faca. Raman adevaratii pionieri ai rockului, a caror mare inovatie consta in primele doua albume" (John Duke, Metal Hammer’s Incredible Treasury Of Thrash).

"Intre multele concerte rock pe care le-am vazut in ultimul timp, cea mai spectaculoasa aparitie ramane METALLICA" (Johnny Cash, The Musician, 1988).

"Coliziune distrugatoare intre Motorhead si Black Sabbath, METALLICA ramane creatorul thrashului si indiscutabil, primul grup heavy recompensat cu premiul Grammy" (Annual Circus Magazine Heavy Metal Dictionary, 1991)

"Mai mult decat in cazurile Nirvana si Guns N’Roses sau Def Leppard, revelatia anilor ’90 este reprezentata de METALLICA, grupul care a infrant rezistenta mass mediei cu o mana de fier si a modificat sensul cuvantului mainstream. "Metallica" (’91), un album de rock fundamental, dar care nu paraseste cadrul heavy metal, este discul consacrarii mondiale, cel prin care grupul isi depaseste concret concurentii, devenind simbolul inexorabilei invazii heavy metal in clasamente" (Le Top 10 du Metal/Hard Rock Magazine, 1993).

"Cel mai inovator si consistent grup de metal de la sfarsitul anilor ’80 si inceputul anilor ’90, abonat constant prin albumele si discurile single ale ultimilor ani la fastuoasele ceremonii organizate de Grammy, Rolling Stones si MTV" (The Guiness Who’s Who Of Heavy Metal, 1995).

 

In seara zilei de 26 decembrie 1963, la Copenhaga, Danemarca, venea pe lume Ulrich Lars Knirke, cel care peste 25 de ani avea sa fie considerat de toate publicatiile muzicale serioase, unul dintre cei mai redutabili percutionisti ai lumii. Fost jucator profesionist de tenis, domnul Torben Ulrich isi indruma de timpuriu copilul spre studiul sportului alb, domeniu in care pustiul exerseaza (cu o consecventa si o tenacitate transferata peste ani, studiului muzical) sub semnul entuziasmului si dorintei de a deveni cel mai bun. Lumea fascinata a elitei, prezenta la Rolland Garos sau Fleashing Meadow, stralucirea unei vieti dominate de cupe, campionate si demonstratii de o frumusete aparte, viata fascinanta din jurul fileului,

Anul infiintarii: 1982 Gen: Thrash, Heavy MetalComponenta actuala:James Hetfield (voce,chitara)Lars Ultich (baterie)Kirk Hammett (chitara)Jason Newsted (bas – pina in 2001)Discografie:Kill ‘Em All (1983)Ride The Lightning (1984)Master Of Puppets (1986)The 5.98 EP Garage Days Re-Visited (1987)…And Justice For All (1988)Metallica (1991)Live Shit: Binge & Purge (box set,1993)Load 1996)Re-Load (1997)Garage Inc. (1998)S&M (1999)Din aceeasi zona:Megadeth - Peace Sells...But Who's Buying?Flotsam & Jetsam - No Place For DisgraceOverkill - Taking Over

gazonului, arbitrului de linie si a copiilor de mingi, toate acestea sunt abandonate brusc, intr-o noapte din 1973, cand doamna Ulrich, fotograf profesionist cu conceptii foarte libertine, are (ne)inspiratia sa-si lase baiatul sa vizioneze concertul sustinut de Deep Purple la Copenhaga. Incepand din zilele urmatoare, intreaga casa va fi terorizata de sunetele asurzitoare pornite de pe platanul pickupului, pe care albumul "Fireball" se repeta la nesfarsit. Curand, alte monstruozitati vor completa colectia de vinyl a familiei, discurile Black Sabbath, Motorhead, Thin Lizzy si AC/DC devenind "suportul" pe care pustiul entuziast demola cu insistenta orice obiect solid care-i cadea in mana. Receptivi la noul talent etalat de Lars, bunicii acestuia ii ofera in 1976 un set complet de tobe pe care tanarul incepe sa exerseze intr-o camera antifonata din propria locuinta. Doua evenimente majore marcheaza iarna anului 1978/1979: mutarea familiei in Statele Unite si explozia britanica a curentului New Wave Of British Heavy Metal.

Abandonarea frigului scandinav si instalarea in cartierul Norwalk din nordul insoritului oras californian Los Angeles, este urmata curand de o bucurie si mai mare pentru tanarul Lars. Vechea baterie, vanduta pentru a nu incomoda la transportat, este inlocuita de una cu adevarat performanta, sustinuta de doua tobe mari plus nenumarate cinele si accesorii. In paralel, colectia sa de discuri se imbogateste cu alte esantioane sonore apartinand N.W.O.B.H.M., curent novator in materie de rock si care avea sa dea lovitura sub centura subculturii disco/pop si deja obositului new wave/punk: Iron Maiden, Def Leppard, Saxon, Angelwitch, Raven, Samson si Tygers Of Pan Tang. Fostii eroi ai rachetelor, fileurilor si ai terenurilor cu zgura sau iarba, sunt inlocuiti de aprigii manuitori ai tobelor pe nume Phil "Animal" Taylor, Ian Paice, Clive Burr, dar mai ales, Duncan Scott (bateristul extraordinarului Diamond Head, care prin albumul "Lighting The Nations", va influenta decisiv viitorul grupului METALLICA. Reintors in Europa in iulie ’81 pentru a-si petrece vacanta de vara, Lars isi completeaza colectia discografica cu Mercyful Fate si Venom, apoi, dupa reintoarcerea acasa cu Van Halen, Kiss si ulterior, cu trupele noului val american Riot, Twisted Sister si Manowar. Dar cum aceste auditii devin curand insuficiente prin satisfacerea microbului "rock" inoculat, ideea alcatuirii unui grup de metal adevarat este curand pusa in practica.

Dupa mai multe repetitii insignifiante alaturi de diversi muzicieni din Los Angeles, este cooptat chitaristul de culoare Lloyd Grant, poreclit "negrul Schenker" datorita pasiunii sale pentru Scorpions si pentru chitarele Flying V.. Un anunt publicat in magazinul Recycler, ii pune pe cei doi in legatura cu James Allan Hetfield (n. 3 august 1963, Los Angeles, California, SUA), un tanar chitarist influentat de Black Sabbath, AC/DC si Aerosmith si care face curand o pasiune nebuna pentru noile grupuri precum Misfits, Samhain, Tank si (bineinteles) Diamond Head. La 27 octombrie ’82 cei trei devin oficial METALLICA, numele fiind furat de pe lista unui coleg pe nume Rob Quintana, care cauta un patronim pentru fanzinul sau. Cu Lars pe tobe, Lloyd la chitara solo si James la bass, chitara ritmica si voce, este inregistrat intr-un garaj din Norwalk un demo cuprinzand compozitia "Hit The Lights" alaturi de doua cover-versions Savage si Sweet Savage. Printr-un concurs favorabil de imprejurari, banda ajunge in posesia lui Brian Slager, editor la "New Heavy Metal Review" si director al tanarului label Metal Blade Records. Acesta introduce "Hit The Lights" pe compilatia "Metal Massacre Vol.1", primul album susceptibil de a introduce in raza auditiva a fanilor metalici cantecele uraganului thrash. Intre timp trupa il cooptase pe Dave Mustaine, un chitarist blond innebunit dupa Judas Priest si, respectand dorinta lui James de a se produce ca solist vocal, pe colegul sau de camera, bassistul Ron McGowney. In fine, la 14 martie 1982, pe scena clubului "Woodstock" din cartierul Anaheim, situat pe langa Disneyland, METALLICA sustine primul concert in formula James Hetfield (voce), Dave Mustaine (chit), Lloyd Grant (chitara ritmica), Ron McGowney (bass), Lars Ulrich (baterie).

Cel de-al doilea demo, "Metallus Maximus", extrem de agresiv si foarte aproape de ceea ce critica va denumi in curand speed thrash, apare in aprilie 1982, cuprinzand o noua varianta "Hit The Lights", coveruri Blitzkrieg si Diamond Head si trei compozitii care vor figura pe primul album: "Jump In The Fire", "Motorbreath" si "Mechanix" (devenita "The Four Horsemen"). Popularitatea trupei atinge cote impresionante in Los Angeles, mai ales dupa concertele sustinute in deschidere la Saxon, Motorhead si Krokus. In urma neintelegerilor dintre chitaristii formatiei, Lloyd este inlocuit cu Jeff Warner, dar nici acesta nu va ramane in trupa prea mult, Lars si Mustaine insistand ca Hetfield sa preia si chitara ritmica. Cvartetul Hetfield, Mustaine, McGowney, Ulrich inregistreaza in iulie ’82 cel de-al treilea demo "No Life Till Leather", incluzand compozitiile demoului anterior si trei titluri inedite: "Meta Militia", Seek And Destroy", "Phantom Lord". Surpriza este totala cand, datorita solicitarilor din Anglia, Franta, Olanda si de pe intreg teritoriul SUA, stocul este rapid epuizat. In luna septembrie, cu ocazia unui festival organizat la San Francisco cu trupele noului val californian METALLICA concerteaza alaturi de Laaz Rockit, Anvil, Exodus si Trauma. Succesul obtinut este rasunator si grupul se instaleaza in fruntea miscarii underground locale, permitandu-si "sa faca jocul" dupa propriile reguli. Mai intai, Ron McGowney este inlocuit de bassistul maniac de la Trauma, Cliff Burton, apoi inontrolabilul si scandalagiul Mustaine este nevoit sa lase locul unui muzician ce se integra mult

mai bine spiritului METALLICA, chitaristul Kirk Hammet de la Exodus.

Nascut la 10 februarie 1962, Clifford Lee Burton parea un hipiot indragostit de miscarea flower power a deceniului sapte. Imaginea sa de fermier slabanog, intolit cu pantaloni evazati si camasi tipator colorate, n-avea nimic comun cu look-ul de metalist inrait. Dar cand lua bassul in mana, devenea efectic genial. Studia instrumentul din 1976 si avea in palmares o multime de concerte alaturi de E.Z. Street si de Trauma. Materializarii ideii de angajament ca, pentru a fi un muzician perfect trebuie sa te casatoresti cu instrumentul, ii dedica mii de ore de repetitii punctate cu auditii clasice (Bach, Vivaldi), jazz (Stanley Clarke) si rock (Rush). Imediat dupa cooptarea sa in METALLICA, revolutioneaza sunetul chitarei bass prin alternarea efectelor de tehnica instrumentala (lovirea sau ciupirea corzilor in maniera slipping sau taping) cu sunete nemaiauzite pana atunci, rezultate din cuplarea instrumentului cu patru corzi la tot felul de procesoare, distorsuri si chiar efecte wah-wah. Solourile sale, dominate de feeling, dar si de o forta zdrobitoare, deschideau noi posibilitati de exprimare unui instrument considerat static, util dar nefunctional, timp de peste doua decenii. Pentru a fi tot timpul impreuna, Lars, James si Dave decid sa se mute in San Francisco, orasul lui Cliff, dar si epicentrul noului curent metalic ce-avea sa afecteze in curand intreaga falie californiana. Triumfalul concert de debut de la 5 martie 1983 si inregistrarea celui de-al patrulea demo (cuprinzand "Whiplash" si "No Remorse") sunt singurele evenimente in care Dave Mustaine si Cliff Burton stau alaturi. Exasperati de nesfarsitele contraziceri cu irascibilul Mustaine si de sicanele acestuia, rezultate in urma cantitatilor enorme de alcool consumate, Lars Ulrich, James Hetfield si Cliff Burton decid sa-l puna pe liber, inlocuindu-l chiar in preajma inregistrarii primului album cu Kirk Hammet (n. 18 noiembrie 1962, San Francisco, California, SUA), chitarist cu o experienta de-aproape doi ani in trupa EXODUS.

Inregistrat la New York in compania producatorului John Zazula, albumul "Kill’Em All" apare la 25 iulie 1983, la Megaforce Records, exact la timp pentru a revolutiona conceptul heavy metal, si pentru a introduce in dictionare definitia "speed", rezultanta noii demente sonore caracterizate de o violenta nemaiintalnita si de-o viteza deliranta. Un motto nebun (inca o data furat de la Rob Quintana), "BANG THAT HEAD THAT DOESN’T BANG!" poate fi citit pe coperta din spate a albumului, in timp ce logoul turneului Raven/ METALLICA din vara ’83 nu este altul decat "Metal Up Your Ass", de fapt, titlul propus pentru primul album, dar refuzat de editori. Circuitul european cu Venom spulbera si ultima cantitate din gloria de care se mai bucura trioul britanic, sporind reputatia americanilor pana la nivelul unei veritabile epidemii.

In plin sezon concertistic, METALLICA se opreste pentru trei saptamani in studioul danez Sweet Silence din Copenhaga, pentru a realiza, alaturi de producatorul Fleming Rasmussen, hiturile celui de-al doilea L.P. "Ride The Lighting", aparut in august ’84. Mai structurat decat predecesorul sau, caracterizat de-o baterie devastatoare, riffuri sufocante, un bass penetrant de-o inteligenta extrema, voci muscate si solouri hipnotice, albumul cladeste bazele unui intreg edificiu thrash metal, vanzandu-se in 100.000 de exemplare numai in primele 7 zile. In urma concertului cu Anthrax si Raven sustinut la New York, chiar in preajma editarii discului, cvartetul semneaza cu Cliff Bernstein si Peter Mensch, conducatorii firmei Q. PRIME (cea mai importanta agentie de management americana, cu drept "de viata si de moarte" asupra trupelor Def Leppard, AC/DC, Dokken, Bon Jovi, Scorpions, Aerosmith, Skid Row, Ozzy Osbourne, Cinderella) dar si cu reprezentantii casei Elektra, care se arata interesati de nu mai putin de 8 albume. Un mare numar de concerte marcheaza anul 1985, cele mai spectaculoase aparitii fiind inregistrate la Castle Donnington (60.000 spectatori), "Metal Hammer Festival" (40.000 fani), "Day On The Green Festival" (cu 100.000 de bilete vandute). Chiar daca al treilea album continua sa se lase cam mult asteptat, James Hetfield (chitara/voce), Kirk Hammet (chitara), Cliff Burton (bass) si Lars Ulrich (baterie), continua sa completeze discografiile celor mai fideli fani prin E.P.-urile "Jump In The Fire" (’83), "Whiplash" (’83 – editat numai in SUA) si "Creeping Death" (’84), ultimul circuland si sub denumirea populara de "Garage Days Revisited" (numit astfel datorita coverurilor Diamond Head si Blitzkrieg). Publicat in toamna ’86 si inregistrat de acum obisnuitul Sweet Silence/Fleming Rasmussen, albumul "Master Of Puppets" se dovedeste extrem de power, asezat si meticulos, de-o frumusete rece si-o stralucire inghetata. Marcat de-o macabra viziune, de la cenusiul pieselor compuse pana la pesimismul obsedant al graficii discului, strabatut in "Orion" de un solo de bass impresionant, ce se va dovedi magnificul epitaf artistic al unui mare muzician, "Master Of Puppets" reprezinta finalul unei etape creative de exceptie, in care amatorismul si entuziasmul juvenil este inlocuit de sadismul calculat al muzicianului profesionist. Perioada "Fuck’Em All" se incheie glorios.

Urmand impactul anglo-american al legendarelor grupuri Led Zeppelin sau Grand Funk Railroad, Metallica isi subjuga auditoriul fie prin simpla auditie a ultimului album (primul "disc de platina" al muzicii thrash), fie prin impresionante turnee intreprinse, din care de referinta ramane cel realizat in iunie ’86 alaturi de Ozzy Osbourne.

Marcat de toate excesele si distractiile posibile (alcool si droguri in dementa, orgii sexuale si trasnai nenumarate), grupul primeste primul avertisment al destinului cand Hetfield isi fractureaza bratul drept in urma exhibitiilor realizate pe un skateboard. Ultimele sase date ale periplului ameircan afiseaza un…cvintet, James multumindu-se cu sustinerea microfonului in detrimentul chitarei ritmice, la care apare John Marshall de la Metal Church.

Apelat in Europa de excelenta vanzare a primelor trei albume, Metallica se aventureaza alaturi de Anthrax intr-un lung circuit al cluburilor de pe batranul continent. Rand pe rand, fanii britanici, germani si scandinavi sunt extaziati de prestatia americanilor, in timp ce stresul si oboseala isi spun cuvantul, ami putin in randul trupetilor, dar mai pregnant in echipa tehnica. La 27 septembrie ’86, la ora 6,50 dimineata, in apropierea localitatii suedeze Ljungby, soferul autobuzului care-i transporta spre Copenhaga atipeste la volan, pierzand controlul vehicolului care aluneca pe gheata si se rastoarna, la viteza de 90 km/h. inevitabila sperietura este urmata de un soc de proportii la analiza dezastrului: nimeni nu este serios afectat, cu exceptia bassistului Cliff Burton care, aruncat pe geam din useta improvizata in care se odihnea, este zdrobit intre autobuz si sosea, pierzandu-si viata pe loc. In locul entuziasmului ca-ar fi precedat fi siguranta desfasurarea celorlalte 23 de concerte programate, Lars, James si Kirk asista la inmormantarea fostului coleg si prieten, intr-un imitir din San Francisco. "N-aveam dreptul sa abandonam dupa accidentul din Suedia – va declara ulterior Lars. In primul rand pentru Cliff, apoi pur si simplu pentru Metallica, un grup care a stiut intotdeauna sa-si invinga soarta, sa lupte si sa nu capituleze". "Singurul luru care ma onsoleaza dupa disparitia acestui frate, muzician si prieten, e faptul ca, poate ACOLO, Cliff Burton, Phil Lynott, John Bonham si Bon Scott es bucura chiar acum intr-un jam-session" – va declara Kirk Hammet.

Dupa ce bassistul Joey Vera refuza sa-si paraseasca grupul in plina ascensiune, Armored Saint, managementul organizeaza o veritabila competitie in care se inscriu Willy Lange (Laaz Rockit), Mel Sanchez (Abbatoir) si Jason Newsted (Flotsam And Jetsam). Ultimul este preferat pentru ca avea o multime de compozitii, nu se dorea un simplu inlocuitor al lui Cliff, avea propria sa personalitate si cunostea cele mai multe piese Metallica. La 26 octombrie ’86, Jason "Dick" Newsted (n. 4 martie ’63, Battle Creek, Michigan, SUA) devine oficial component al formatiei Metallica, alaturi de care debuteaza la 8 noiembrie la Country Club din San Francisco, in desciderea "ultrasecreta" a unui concert Metal Church. Instantaneu publicul il adopta pe noul venit, turneul japonez si european care urmeaza consfintind aceasta formula de aur. Tras in studioul lui Ulrich din San Francisco, discul care-i ureaza "bun sosit" noului component este "The $ 5.98 EP – Garage Days Re-visited" (Vertigo/august ’87), o incursiune in perioada N.W.O.B.H.M.. Intregul material, alcatuit din cover-versionuri Diamond Head, Budgie, Holocaust, Misfits si Killing Joke, contribuie la declararea EP-ului "de aur" la doar o luna dupa ce "Ride The Lighting" fusese recompensat de Recording Industry Association Of America (RIAA) cu aceeasi distinctie (500.000 exemplare vandute). Cateva zile mai tarziu, se pune in circulatie caseta video "The $ 19.95 Video. Cliff’Em All", dedicata lui Cliff Burton si cuprinzand imagini luate de amatori in cateva momente semnificative ale evolutie sale. 1987 se incheie triumfal, Rolling Stones Critic’s Poll desemnand Metallica "beste metal band". La inceputul lui ’88, cvartetul se afla in One On One Studio din Los Angeles alaturi de producatorul Mike Clink (Guns N’Roses), schimbat in final de artizanul primelor succese Johnny Zazula. Rezultatul acestei olaborari este "…And Justice For All", publicat de Vertigo in luna august, un album unitar (axat pe rezolvarea problemelor socio-politice), un disc rece si distant, progresiv si complex pana la alaturarea sufixului "techno". Asa cum "Painkiller" va incheia, in ianuarie 1991, un glorios deceniu de heavy metal, "… And Justice For All" este albumul de geniu care pune capat epocii thrash, stabilind o alta premiera: cel dintai "double platinum" oferit pentru depasirea cifrei de 2.000.000 de cumparatori. Cel putin trei momente pot fi considerate de referinta: "Harvester Of Sorrow" (anticipand viitoarea orientare muzicala a grupului), "To Live Is To Die" (tributul componistic adus regretatului Cliff, 9.38 de minute de metal pe un text al lui Burton descoparit de parintii acestuia dupa deces) si "One", considerat cel mai bun single al istoriei rock. Aceeasi piesa sta la baza incalcarii "consemnului video", ajungand in fruntea MTV-ului si a propunerilor pentru celebrele Grammy Awards. Circuitul promotional "Damage Justice Tour ‘88/’89" este cel mai lung turneu underground al anilor ’80, cu 251 concerte sustinute, intr-o ambianta incandescenta de sunet si lumina. Pentru prima data in cariera sa, Metallica ia o pauza de sase luni pentru refacerea fortelor si rezolvarea problemelor personale. Vacanta este folosita de Lars Ulrich pentru a edita compilatia "N.W.O.B.H.M. ’89 Revisited" (Phonogram/iunie ’90) uprinzand piese reprezentative pentru aceasta perioada, interpretate pe diverse culegeri si discuri rare de Iron Maiden, Def Leppard, Angelwitch, Samson, Diamond Head, Sweet Savage, Saxon, Dragster, Jaguar, Raven, Blitzkrieg, Tygers Of Pan Tang, Girlschool, Holocaust si Venom.

In februarie ’90, The National Academy of Recording Arts and Sciences (NARAS), decerneaza marele premiu Grammy discului single "One" pentru "best metal performance". Era p reparatie mai mult decat necesara nedreptatii facute la editia precedenta cand, desi Metallica era favorita clara a principalului premiu metalic, "best

hard rock/metal performance" a fost decernat grupului… Jethro Tull (!!!). recunoscut pentru conservatorismul sau si interesul scazut acordat metalului, prestigiosul magazin american Rolling Stones s-a inchinat in fata evidentei, acordand formatiei operta si un mare spatiu interior.

Vacanta formatiei se sfarseste in aprilie ’90, cand cei patru magnifici reintra in stodiouri pentru a inregistra "Stone Cold Crazy", un cover-version Queen destinat unei compilatii aniversare a casei de discuri Elektra. Apoi, timp de aproape un an, se lucreaza la albumul numit simplu "Metallica" si a carui aparitie, in august ’90, va ravasi intrega muzia rock, vanzandu-se in peste 6 milioane de exemplare. Inregistrat in acelasi One On One Studio din Los Angeles cu ajutorul aceluiasi genial producator Bob Rock (Motley Crue, Bon Jovi, The Cult), "Metallica" va patrunde direct pe primul loc al clasamentelor mondiale. Rejectand orice urma de speed, thrash metal si chiar progressive/power, cvartetul etaleaza un material urias de rock brut, agresiv si melodic, reintors la radacinile hard’n’heavy ale anilor ’70, dar structurat modern, orchestrat inteligent si beneficiind de o super-productie. Cu o durata peste media unui album obisnuit (62,43 minute) CD-ul introduce primul cantec de dragoste semnat Hetfield/Ulrich, "Nothing Else Matters", un single si un clip considerat ulterior de Circius "cel mai delicate titlu pe care agresivii californieni l-au creat probabil vreodata". Celelalte extrase video/single "Enter Sandman" si "The Unforgiven" difuzate in nestire de MTV si VIVA, au ridicat nivelul concertistic al grupului de la stadiul de club la cel de stadion. Deja evolutia grupului este analizata de specialisti in termeni sociologici, politici si etnici, dar cel mai important lucru obtinut de METALLICA consta in respectul acordat de muzicieni foarte seriosi si de facturi diferite, precum Paul Simon, Bruce Springsteen sau componentii U2. In super-showul memorial "Fred Aid", desfasurat in primavara ’92 pe un Wembley plin pana la refuz, John Deacon (Queen) prezinta "cel mai bun grup rock american, de trei ori recompensat cu premiul Grammy". Concrete Fundation Forum ’92 pluseaza la randul sau, decernand cele mai importante premii hard’n’heavy (Top Radio Album/Top Retail Album), CD-ului "Metallica". Din sutele de spectacole scenice sustinute din ’91 pana in primavara ’93, am ales doar doua (edificatoare) puncte de reper: 1) Super-festivalul european "Monsters Of Rock", desfasurat in Europa in august ’91 (alaturi de AC/DC, Motley Crue, Black Crowes si Queensryche), terminat la Moscova in septembrie, in fata a sute de mii de spectatori. 2) Turneul american cu Guns N’Roses/Faith No More (cel mai tare circuit al anului) in timpul caruia James Hetfield, ranit sever la mana de unul din efectele pirotehnice, cedeaza (inca o data) chitara lui John Marshall (de la Metal Church).

Metallica isi acorda din nou o vacanta prelungita, folosita de enrgiii prifesionisti din spatele grupului pentru editarea de noi materiale inedite. La 16 noiembrie 1992, Polygram Video a pus in vanzare o videocaseta dubla, "A Year In The Life Of Metallica, Vol. 1 & 2", uprinzand etape din realizarea si inregistrarea discului "Metallica" fragmente din traseul mondial si din backstage. In fine, pe 22 noiembrie ’93, Elektra a lansat special pentru cei mai impatimiti colectionari pachetul "Live Shit: Binge And Purge" uprinzand un triplu CD live, doua casete vodeo, un tricou si o revista color, intregul material fiind introdus intr-o cutie, reprezentand la scara redusa una din lazile in care grupul isi cara, in turnee, echipamentul. U ocazia turneului american din primavara ’94, Phonogram a relansat in nu mai putin de 4 variante (CD single, CD maxi, CD maxi picture, CD digipack live) hitul "One", prezent in varianta originala, extras live de pe "The Live Shit Video", in versiune demo sau insotit de extrasele din concert "Whiplash", "For Whom The Bell Tolls" si "Last Caress". Dupa cum bine stiti, ultima realizare a grupului, "Load", purtand, de asemenea, semnatura lui Bob Rock si disponibila din 3 iunie ’96, a depasit deja statutul "de platina", cu sprijinul obsnuitelor single-uri si lipuri "de coloratura": "Until It Sleeps" si "Hero Of The Day". De-acum "banalele" reuniuni anuale American Music Awards au reompensat Metallica, in februarie ’97, cu distinctia "favourite artist heavy metal/hard rock", in fata audientei entuziaste Lars Ulrich anuntandu-si casatoria sa cu domnisoara Skylar. Controversele iscate de ultimul album (desemnat de critica cand "genial", cand "mediocru", cand "profesional si atat") vor fi spulberate, probabil, cand, mai bine de jumatate din cele 30 de piese compuse pentru "Load" si care n-au incaput pe discul din ’96, vor fi editate pe noua surpriza discografica "Reload"

Multi ar spune ca lipsa de imaginatie te face sa vezi in gradina altuia. Adica, sa te ocupi de preluari si sa te lauzi cu munca altuia. Cert este ca e greu de crezut ca Metallica nu putea compune piese noi, chit ca erau slabe, dar acum cativa ani a fost o moda in ce priveste cover albums si Metallica nu putea sta deoparte. Aducandu-si aminte de perioada de tinerete, de trupele care i-au influentat si de tot ce era legat de NWOBHM, americanii au luat in calcul o buna parte din piesele cu care si-au facut ucenicia si le-au prezentat intr-o maniera proprie. Ei bine, nu mai putin de 27 de compozitii au trecut prin filtrul Metallica si sub egida « Garage Inc.» au fost scoase de la naftalina piese ce au trezit nostalgii, trupe care au jucat un rol important in viata Metallica.

Pentru a iesi putin din monotonia produselor heavy, dar si pentru a arata publicului ca pot atinge si alte culmi, Metallica gaseste de cuviinta sa lucreze o perioada cu orchestra simfonica din San Francisco. Aceasta colaborare

isi gaseste rapid un rezultat printr-un fastuos concert, dar si prin inregistrarea a numai putin de 21 de piese, cam cele mai importante din discografia sa. Totul insa sub influenta simfonica, a unui sound cu care fanii nu erau obisnuiti, dar care pana la urma s-a dovedit maret. Bineinteles ca nu este vreo mare smecherie sa canti inca odata piesele proprii si o orchestra sa se suprapuna peste ele, dar merita incercata si aceasta varianta. Astfel «S&M » vede lumina zilei in 1999 si de atunci vestile nu au fost prea bune. Jason Newsted a parasit trupa, James Hetfield a petrecut o buna parte din timp prin spitale etc. Despre un nou album nu se poate vorbi deocamdata, dar se spune ca el va aparea in 2002. Sa speram.

Deocamdata, in timpul sesiunilor pentru preconizatul nou album, la bas s-a aflat producatorul Bob Rock, dar continua sa se vehiculeze numele unor posibili inlocuitori, precum Mike Inez (ex-Alice In Chains) sau Dave Ellefson (ex-Megadeth).

Gabi Gombos