DISCOURSE AS A FORM OF MULTICULTURALISM IN LITERATURE AND COMMUNICATION

SECTION: PSYCHOLOGY AND EDUCATION SCIENCES Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2015, ISBN: 978-606-8624-21-1

256

BENEFITS OF TEACHER CREATIVITY IN THE EDUCATIONAL PROCESS

Olga Chiș, Assist. Prof., PhD and Claudia-Goina Grec, Assist. Prof., PhD, ”Babeș-Bolyai”

University of Cluj-Napoca

Abstract: The variety in which the material, procedural and organizational resources are realized,

established and combined, determines the success of the design activity and the optimal running of the

educational process. By the content of teaching, driven by the spirit of the used methodology and by the

creative ability of the teacher in combining methodological skills, the progress in building competences is

being conditioned.

Valuing the creative potential in the act of teaching involves the teacher's ability to choose between the

proposed alternatives, to conceive and to carry out various methodological combinations corresponding

to different situations, the freedom of the teacher concerning the methodology being unlimited.

Depending on the teacher's teaching style, on the manner in which he/she organizes the information and

training of students the active and creative attitudes of students will be developed.

Keywords: educational process, teaching methodology, creativity in the teaching act, teacher, student

1. Introducere

,,Îmi imaginez un sistem educațional ce recunoaște că învățarea este firească, că a-ți place

să înveți este normal și că învățarea autentică înseamnă învățare pasionată. Un curriculum

școlar ce apreciază întrebările mai mult decât răspunsurile..., creativitatea mai mult decât

reproducerea informațiilor..., individualitatea mai mult decât conformismul... și excelența mai

mult decât realizările standard.‖ (Tom Peters)

Optimizarea activităţii instructiv-educative, realizată prin utilizarea unui sistem coerent de

căi şi mijloace, determină o eficienţă aparte în atingerea finalităţilor educaţionale. În abordarea

modernă, tehnologia instruirii văzută ca mod sistematic de proiectare, realizare şi evaluare a

întregului proces educativ, pune accent pe proiectarea unor strategii didactice corespunzătoare

DISCOURSE AS A FORM OF MULTICULTURALISM IN LITERATURE AND COMMUNICATION

SECTION: PSYCHOLOGY AND EDUCATION SCIENCES Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2015, ISBN: 978-606-8624-21-1

257

diferitelor stiluri de învăţare în activităţile de predare, învăţare, evaluare şi pe armonizarea cu

mijloace de învăţare adecvate, în procesul educaţional. Tehnologia instruirii, concept integrativ şi

dinamic, constituit din două subdiviziuni: metodologia activităţii didactice şi strategiile didactice

aflate în continuă dezvoltare, influenţează semnificativ componentele procesului instructiv-

educativ.

Metodologia instruirii evoluează în acord cu exigenţele sistemului de educaţie

contemporan, iar accentul tot mai evident care se pune pe metodele moderne este în acord cu

această evoluţie. Metodele şi procedeele didactice adaptate la diferitele circumstanţe ale

instruirii, depind de creativitatea şi inspiraţia profesorului, dând posibilitatea obiectivării

diferenţiate a acestora.

Procedeul didactic este definit ca o secvenţă, o operaţie, o particularizare a metodei, un

detaliu care ţine de realizarea acţiunii. Pe parcursul aplicării unei metode, procedeele se pot

modifica fără să afecteze atingerea scopului urmărit, pot aduce unele diferenţe fine prin

reactualizarea, redistribuirea sau adecvarea lor și consolidări în realizarea sarcinilor concrete.

Adaptarea şi concordanţa procedeelor este condiţionată de eficienţa pragmatică a metodei. În

cadrul unei metode, procedeele se pot dispune în funcţie de situaţiile existente, uneori

transformările pot fi atât de mari, încât, metoda însăşi poate ajunge procedeu al unei metode,

după cum un procedeu poate dobândi statutul de metodă în activitatea didactică. (Cucoş, 2006)

Metodele şi procedeele didactice se folosesc, la nivel micro, integrate în sisteme

metodologice, proiectate în conformitate cu obiectivele educaţionale urmărite, cu strategiile de

instruire şi autonstruire care se bazează pe o concepţie unitară asupra actului predării şi învăţării

şi pe principiile care stau la baza acestor procese. Sistemele metodologice se definesc ca fiind

ansambluri coerente de metode şi procedee didactice între care se stabilesc relaţii reciproce şi

care acţionează convergent. Se stabilesc relaţii de inter(influenţare), completare, sprijinire şi

potenţare reciprocă între metodele şi procedeele didactice care alcătuiesc un sistem metodologic.

(Bocoş, Jucan, 2008; Ionescu, Bocoş, coord., 2009; Ionescu, 2011)

DISCOURSE AS A FORM OF MULTICULTURALISM IN LITERATURE AND COMMUNICATION

SECTION: PSYCHOLOGY AND EDUCATION SCIENCES Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2015, ISBN: 978-606-8624-21-1

258

2. Rolul şi importanţa metodelor de instruire

Valoarea metodelor de instruire se evidenţiază prin efectele pe care ea le produce, prin

modificările evidenţiate în desfăşurarea procesului de predare şi învăţare.

Metodologia didactică, metodele de instruire şi educare vizează mai multe aspecte:

maniera în care se transmit cunoştinţele, asimilarea şi aprofundarea lor;

maniera în care se formează şi se dezvoltă abilităţile intelectuale şi practice, capacităţile,

competenţele, comportamentele etc.;

stabilirea nivelului performanţelor prin controlul dobândirii cunoştinţelor, al formării

abilităţilor intelectuale şi practice, al capacităţilor etc.;

evidenţierea şi dezvoltarea capacităţilor care vizează calităţile intelectuale şi morale.

De-a lungul procesului instructiv-educativ, profesorul cât şi cei care învaţă apelează cu

necesitate la diverse metode care duc la atingerea obiectivelor, la transmiterea conţinuturilor

educaţionale şi la rezultatele reale obţinute în final. Scopurile fundamentale care se pot atinge

prin utilizarea metodelor sunt: cele de cunoaştere, de instruire şi cele formative în vederea

formării personalităţii copilului.

Organizarea eficientă a acţiunii instructiv-educative presupune alegerea unor metode de

instruire adecvate, cu rol favorizant în formarea competențelor celor implicați în actul de învaţare

şi condiţionant pentru performanţa lor şcolară. Astfel că, se poate spune că există o influenţă a

metodelor didactice realizată de către profesor asupra celui care învaţă şi că pe măsură ce acesta

se dezvoltă psihic, are loc o substituţie a metodelor utilizate cu metode participative, active,

practicate de elevul însuşi. Aşadar, sunt metode de reflecţie, generatoare de structuri

operaţionale, fără de care nu există cunoaştere, elaborare şi creaţie.

În concluzie, diversitatea strategiilor didactice și utilizarea acestora depinde de creaţia

didactică, ce se regăsește în proiectarea activităților de învățare, precum și în procesul de creare a

unui mediu de formare pozitiv. Determinarea traseului de formare presupune un act de creaţie,

deoarece constă în concentrarea de reguli de bună parcurgere a materialului selectat.

Monitorizarea adecvată a anumitor reacţii ale elevilor şi a evaluării lor, permite elaborarea unui

ansamblu de criterii care urmează să fie aplicate în selecţia strategiilor favorabile celui care

DISCOURSE AS A FORM OF MULTICULTURALISM IN LITERATURE AND COMMUNICATION

SECTION: PSYCHOLOGY AND EDUCATION SCIENCES Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2015, ISBN: 978-606-8624-21-1

259

învaţă şi apoi în realizarea efectivă a secvenţelor de instruire şi educare. Profesionalismul

didactic se evidenţiază prin capacitatea profesorului de a deţine un arsenal cât mai larg de

metode eficiente, care în spirit creativ didactic optează spre metoda cea mai eficientă.

3. Creativitatea umană generatoare de noi metode

3.1 Creativitatea în actul didactic

Metodologia didactică se îmbină armonios cu modificările şi transformările care pot să

apară în ceea ce priveşte finalităţile educaţiei, conţinuturile învăţământului şi transformările

continue ale societăţii. Calitatea acesteia depinde de valorificarea oportunităţilor, de dozajul şi de

capacitatea de combinare a metodelor sau a ipostazelor acestora, în vederea soluţionării

problemelor de ordin instructiv-educativ care se ivesc în cadrul activităţii şcolare. Despre o

metodă, nu se poate spune că este mai bună decât alta fără să se ţină seama de circumstanţele în

care metoda respectivă se foloseşte. Profesionalismul didactic constă tocmai în capacitatea

profesorului de a deţine un ansamblu vast de metode eficiente, pe care, prin intermediul

creativităţii sale, le poate alterna în procesul instructiv-educativ.

Variaţia şi combinaţia utilizării metodelor în actul didactic izvorăsc din creativitatea

umană, care vin în sprijinul creşterii eficienţei instruirii. Posibilitatea apariţiei unor noi metode

pot fi explicate astfel, prin (Cerghit, 2006):

aplicarea în cadrul activităţilor didactice a metodelor din domeniul cercetării ştiinţifice

(învăţarea prin cercetare sau redescoperire, etc.);

preluarea şi adaptarea unor metode specifice organizării economice, culturale sau a altor

sectoare (studiul de caz, jocul de rol, brainstormingul etc.);

valorificarea noilor tehnologii informaţionale şi de comunicare a sistemelor multimedia

(înregistrări sonore şi video, învăţarea electronică etc.) în mediul educaţional;

îmbinarea cercetării ştiinţifice cu experienţa practică duc la noi proceduri metodice

(metode interactive, tehnica focus-grup, potofoliu de grup, etc.).

DISCOURSE AS A FORM OF MULTICULTURALISM IN LITERATURE AND COMMUNICATION

SECTION: PSYCHOLOGY AND EDUCATION SCIENCES Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2015, ISBN: 978-606-8624-21-1

260

Preocupările privind îmbogăţirea repertoriului metodic sporesc posibilităţile de acţiune,

elevii având la îndemână mai multe instrumente de învăţare, iar profesorii, de predare, dovedind

caracterul flexibil al muncii, individualizarea şi personalizarea instruirii.

Aspectele fundamentale în stimularea şi dezvoltarea creativităţii, care promovează

pedagogia creativităţii sunt (Ionescu, 2000):

activităţile instructiv-educative care pun accent asupra relaţiilor didactice de colaborare,

stimularea eforturilor elevilor, a dorinţei acestora de a fi originali şi creativi;

utilizarea metodei problematizării, a abordării euristice, a învăţării prin descoperire şi

cercetare, care pun bazele formării gândirii creatoare, independente, a întregului potenţial

intelectual, afectiv şi motivaţional al elevului;

eficienţa metodologiei euristice demonstrată prin extinderea aplicabilităţii acesteia şi în

alte institute;

utilizarea unor tehnici care determină stimularea creativităţii, tehnici eficiente mai ales în

condiţii de grup: brainstormingul, studiul de caz, jocul de rol, tehnici de încurajare a originalităţii

etc.

Utilizarea unor combinaţii şi ansambluri metodologice, alternând unele caracteristici (în

planurile activitate-pasivitate, abstractizare-concretizare, algoritmicitate-euristicitate etc.)

excluzând dominanţa metodologică, în favoarea varietăţii şi flexibilităţii metodologice, vin în

întâmpinarea nevoilor diverse ale celui care învaţă. De asemenea pregătirea optimă a

metodologiei prin intermediul unor mijloace de învăţământ adecvate eficientizează ativitatea de

predare-învăţare. Folosirea metodelor care solicită aspectul comunicaţional între profesor-elev,

elev-elev, întăreşte dreptul elevului de a învăţa prin participare, alături de ceilalţi. Creşterea

tendinţei formativ-educative a metodei didactice, sporirea metodelor de căutare şi identificare ale

cunoştinţelor îi ajută pe cei care învaţă să se dezvolte în sensul dorit.

Un loc important în perspectiva instruirii îl deţine punerea în valoare a metodologiilor

comunicativ-explicative, interogativ-conversative, dar şi a activităţilor independente care

antrenează întreaga personalitate a elevilor. Principalele direcţii de inovare a procesului de

învăţământ constau în adaptarea metodelor la predarea disciplinelor şcolare, deoarece reprezintă

cele mai operaţionale modalităţi de antrenare conştientă şi de exersare a creativităţii.

DISCOURSE AS A FORM OF MULTICULTURALISM IN LITERATURE AND COMMUNICATION

SECTION: PSYCHOLOGY AND EDUCATION SCIENCES Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2015, ISBN: 978-606-8624-21-1

261

3.2 Factorii inhibitori ai creativităţii

În general, copiii prezintă o imaginaţie bogată, învăţând prin explorare, risc, manipulare,

încercare şi eroare astfel că, dezvoltarea creativităţii, după intrarea în şcoală, depinde într-o

măsură foarte mare de profesorul de la clasă, care poate să transforme o gândire divergentă într-o

gândire convergentă. Acest tip de gândire direcţionează demersurile rezolutive spre o rezoluţie

unică, inhibă căutările în direcţii multiple, creează sentimentul de nesiguranţă la posibilităţile

proprii de soluţionarea a problemei, transmiţând elevului mesajul că soluţia bună este doar cea

aşteptată de profesor, ceea ce duce la declinul curiozităţii şi al căutărilor creative (Stoica, 1983,

Mih, 2010).

Literatura de specialitate utilizează termenul de blocaje sau bariere care stau în calea

dezvoltării creativităţii. Sidney Shore (Roco, 2001; Oprea, 2009) relatează faptul că blocajele

creativităţii pot fi: emoţionale, culturale şi perceptive.

Blocajele emoţionale pot fi: capacitatea slabă de a se destinde, de a acţiona; teama de a nu

comite o greşeală, de a nu fi în minoritate; lipsa de autonomie în emiterea propriilor păreri;

imposibilitatea de a depune efort susţinut până la soluţionarea problemei etc.

Blocajele de ordin cultural constau în tendinţa de a apela la principiului ―totul sau nimic‖;

capacitate redusă de a interveni asupra ideilor; dorinţa de a se adapta modelelor sociale;

acceptarea ideilor vechi sau noi; schimbarea priorităţilor cu alţi factori (practici, economici),

reducând astfel timpul pentru a avea un număr suficient de idei; exaltarea excesivă faţă de

spiritul grupului; prea mare încredere în ―raţiune‖ etc.

Blocajele de ordin perceptiv se referă la incapacitatea de a deosebi cauza de efect;

incapacitatea de a realiza diferenţe între fapte şi probleme, de a realiza conexiuni între idei şi

obiecte; dificultatea de a întrebuinţa semnificaţiile care ne pun în contact cu mediul; analiza

superficială a unei probleme şi emiterea de soluţii; neîncredere în capacitatea creativă;

capacitatea redusă de a observa soluţii etc.

În cazul cooperării şi colaborării interumane, Limbos, E. (1990) cercetează barierele

individuale şi realizează o altă clasificare a barierelor individuale:

DISCOURSE AS A FORM OF MULTICULTURALISM IN LITERATURE AND COMMUNICATION

SECTION: PSYCHOLOGY AND EDUCATION SCIENCES Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2015, ISBN: 978-606-8624-21-1

262

Bariere legate de contextual socio-cultural (conflictul de valori, diferenţele culturale,

prejudecăţile etc.);

Bariere determinate de atitudinile individualiste (egocentrismul, subiectivitatea şi

nerealismul, etc.);

Bariere determinate de frica endemică (frica de competiţie, de confruntare, rezistenţa la

schimbare etc.);

Bariere referitoare la relaţia individ-grup (izolarea, marginalizarea, lipsa comunicării,

dependenţa etc.)

Pot constitui bariere ale creaţiei şi cele de ordin intelectual (excesul de logică), moral

(teama de risc), fizic (starea de sănătate), psihic (lipsa spontaneităţii şi curajului pentru nou),

social (teama de judecată, spiritul critic).

Au fost identificaţi o serie de factori cu efect inhibitor asupra comportamentului creativ al

elevilor, în mediul şcolar, cum ar fi: lipsa de flexibilitate faţă de răspunsurile personale ale elevilor;

lipsa de entuziasm şi comoditatea profesorului; netratarea diferenţiată a elevilor; hipercriticismul şi

sarcasmul profesorului; îngrădirea tendinţei de a da ―frâu liber‖ imaginaţiei etc. De asemenea

accentul exagerat de competiţie poate constitui un factor inhibitor al creativităţii datorită

sentimentului de inferioritate care apare faţă de colegii foarte buni, creativi.

Un alt aspect inhibitor al dezvoltării creativităţii este rigiditatea metodologică care îngrădeşte

buna organizare şi desfăşurare a activităţilor instructiv-educative. Stilul autoritar al profesorului

care cere să se facă ceea ce se spune, accentuând respectarea directivelor în defavoarea

flexibilităţii. Sistemul de evaluare de multe ori contribuie la inhibarea creativităţii elevilor, însă

dacă există perioade de neevaluare, elevul va putea să-şi exprime punctele de vedere, ideile

creative detaşându-se şi detensionându-se.

Profesorii noncreative nu vor agrea comportamentul specific elevului creativ (curiozitatea,

etc.), inhibând orice pornire către inovaţie, iar elevii cu potenţial creativ vor fi subestimaţi, existând

posibilitatea nedepistării lor.

3.3 Stimularea creativităţii elevului prin metode creative

DISCOURSE AS A FORM OF MULTICULTURALISM IN LITERATURE AND COMMUNICATION

SECTION: PSYCHOLOGY AND EDUCATION SCIENCES Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2015, ISBN: 978-606-8624-21-1

263

Stimularea creativităţii în cadrul procesului instructiv-educativ presupune crearea unor

condiţii favorabile unui mediu de învăţare interactiv, stimulativ, ceea ce duce la implicarea activă

în rezolvarea sarcinilor şi la emiterea contribuţiile creative, originale ale participanţilor.

Ionescu, M. (2000, p. 133) expune câteva sugestii practice privind conceperea situaţiilor de

instruire care duc la stimularea creativităţii elevilor:

Cultivarea unor capacităţi la elevi prin: valorificarea şi dezvoltarea spiritului de

observaţie a al acestora; cultivarea flexibilităţii gândirii care să le permită elevilor să-şi modifice

rapid fluxul ideativ în scopul găsirii unor noi soluţii, rezolvări de probleme etc.; cultivarea

curajului de a încerca, a perseverenţei, dar şi dezvoltarea capacităţii de asumare a riscului;

dezvolatarea fluidităţii ideilor şi asociaţiilor realizate de elevi în funcţie de anumite criterii

prestabilite.

Sugestii de ordin metodologic care constau în: valorificarea valenţelor formative şi

informative ale problemelor-întrebări; valorificarea valenţelor formative şi informative ale

exerciţiilor problematizate; pentru ca eficienţa educativă şi instructivă să fie maximă, apelarea la

metoda modelării (modelări problematizate); imaginarea şi realizarea de scheme, modele

materiale sau ideale; elaborarea de produse noi, originale etc.;

Sugestii care ţin de modul de învăţare al noului conţinut ideatic care au drept scop:

interpretarea, redefinirea şi reformularea de către elevi a unor concepte, fenomene, procese etc.

folosind cuvinte proprii, respectând corectitudinea ştiinţifică; realizarea de către elevi a

analogiilor şi conexiunilor intra- şi interdisciplinare, a abordărilor sistemice intra- şi

interdisciplinare a elementelor de conţinut ideatic; consultarea de surse bibliografice şi

elaborarea de referate; realizarea de experimente; găsirea de soluţii originale la probleme de

ordin teoretic sau practic-aplicativ; realizarea de către elevi a unor secvenţe de cercetări sau

invenţii etc.

Profesorul este cel care trebuie să găsească modalităţile cele mai eficiente prin care să

stimuleze potenţialul creativ al fiecărui elev, prin diverse activităţi care trebuie să asigure

stimularea gândirii productive, asociative, divergente; incitarea interesului către nou, necunoscut,

găsirea soluţiei după depunerea unui efort de gândire; libertatea de exprimarea a cunoştinţelor,

gândurilor, faptelor; dezvoltarea capacităţii de cercetare, de căutare de idei, informaţii; depistarea

DISCOURSE AS A FORM OF MULTICULTURALISM IN LITERATURE AND COMMUNICATION

SECTION: PSYCHOLOGY AND EDUCATION SCIENCES Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2015, ISBN: 978-606-8624-21-1

264

şi utilizarea capacităţilor specifice fiecărui elev; dezvoltarea capacităţii de organizare de

materiale, idei prin întocmirea de portofolii; educarea capacităţii de a-şi pune întrebări etc..

Organizarea activităţilor de învăţare activă şi creativă trebuie să aibă în vedere înţelegerea

scopului învăţării creative, particularizarea secvenţelor didactice prin procedee care stimulează

sentimentul succesului, crearea unui mediu optim din punct de vedere afectiv pentru evitarea

factorilor de blocaj, valorificarea psihologică a relaţiei profesor-elev.

Profesorii creativi influențează dezvoltarea creativităţii elevilor fără eforturi deosebite,

transmiţând celui care învaţă setul de valori favorabile actului creativ, care pot avea ca impact

orientarea și creșterea interesului copiilor spre anumite domenii de activitate aflate în

proximitatea dezvoltății potențialului creativ

De asemenea elevul este inițiat să îşi asume riscuri intelectuale, să se folosească de

cunoştinţele asimilate, să facă diverse asocieri care îl vor sprijni în situaţiile de nesiguranţă, eşec

și care pot avea ca urmare orientarea și creșterea interesului copiii spre unele domenii de

activitate.

3.4 Factori de facilitare ai creativităţii

Cercetările în domeniul ştiinţelor educaţiei arată că metodele de învăţământ active asigură

funcţionarea optimă a întregii personalităţi a celui care învaţă, sintetizând factori multipli de

natură intelectuală, motivaţională, emoţională şi atitudinală. Astfel, conduita profesorului

constituie unul din factorii care pot garanta dezvoltarea potenţialului creativ al elevilor. În ceea

ce priveşte predarea, profesorul participă împreună cu cel care învaţă la elaborarea cunoştinţelor,

la desprinderea din experienţe a informaţiilor necesare, a valorilor, pe care trebuie să le

interpreteze, să le evalueze. În acest sens, activitatea didactică va fi proiectată astfel încât

componentele procesului de învăţământ să se îmbine în vederea obţinerii unor rezultate

valoroase, atât calitative cât şi cantitative.

Abilitatea creativă a elevilor poate fi identificată prin: dorinţa de cunoaştere, capacitatea de

concentrare, flexibilitate, mobilizare şi rezistenţa la efort, independenţa, nonconformismul,

capacitatea de a face faţă imprevizibilului, atractivitatea faţă de complex şi misterios.

Dezvoltarea creativităţii stimulează creativitatea și independența în acțiune și gândire și poate fi

DISCOURSE AS A FORM OF MULTICULTURALISM IN LITERATURE AND COMMUNICATION

SECTION: PSYCHOLOGY AND EDUCATION SCIENCES Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2015, ISBN: 978-606-8624-21-1

265

determinată de diverse situaţii specifice: încurajarea elevilor de a pune întrebări; organizarea de

dezbateri între elevi, între elevi şi profesor; înlesnirea accesului la cunoaştere; promovarea

autonomiei cognitive; încurajarea spontaneităţii, a atitudinii reflexive; stimularea capacităţii de

argumantare, încurajarea descoperirii alternativelor; limitarea constrângerilor, a factorilor care

produc frustrarea.

Activizarea elevilor constituie esenţa procesului instructiv-educativ, implicând utilizarea

tuturor forţelor psihice de cunoaştere şi creaţie a elevilor în vederea obţinerii de performanţe

maxime. Aceasta constă în: stimularea şi cultivarea interesului elevului pentru cunoaştere;

valorificarea potenţialului elevilor; formarea şi exersarea la elevi a capacităţii de însuşire a

cunoştinţelor, a abilităţilor de orientare autonomă în probleme practice; cultivarea spiritului

investigativ, a căutărilor epistemice (Ionescu, 2000; Ionescu, Bocoş, coord., 2009).

Pentru a stimula activismul şi creativitatea elevilor, profesorul trebuie să fie creativ şi activ

oferind posibilitatea unei atmosfere neautoritare, promovând o atitudine deschisă, prietenoasă,

receptivă capabilă să aprecieze ideile elevilor. Climatul favorabil este determinat şi de tonalitatea

adecvată, de înţelegere, dar şi de exigenţă şi responsabilitate. Profesorul, prin atmosfera pe care o

creează în clasă, influenţează capacitatea de învăţare a elevului.

Prin profesionalismul de care dă dovadă profesorul la clasă, prin aprecierea creativităţii

elevilor, prin stimularea eficientă a potenţialului, va contribui la dezvoltarea personalităţii

elevului favorizând transferul valoriilor creative către cel care învaţă. Elevii culeg informaţii din

diverse surse, şcoala fiind nevoită să ţină pasul cu tot ce este nou, ceea ce determină permanenta

actualizare a cunoştinţelor şi metodelor. Elevul creativ şi activ dă dovadă de spirit de

independenţă în muncă, cu tendinţă de a explora şi de a crea, de a se detaşa de informaţii, cu

posibilitatea de a acţiona autonom în sfera cunoştinţelor.

4. Concluzii

Stimularea şi educarea creativităţii se realizează prin activităţi care favorizează apariţia

motivaţiei intrinseci, a intereselor, a preocupărilor, a pasiunii menite să îndepărteze eventualele

blocaje emoţionale. Cunoaşterea factorilor care intervin în educarea creativităţii determină

DISCOURSE AS A FORM OF MULTICULTURALISM IN LITERATURE AND COMMUNICATION

SECTION: PSYCHOLOGY AND EDUCATION SCIENCES Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2015, ISBN: 978-606-8624-21-1

266

profesorul să ajungă al optimizarea metodelor, în conformitate cu cea mai bună combinaţie

posibilă, într-o soluţie metodologică optimă.

Metodologia didactică constituie un permanent câmp de inovaţie, creativitatea devenind o

virtute esenţială a profesorului. Eficienţa diferitelor metode de predare-învăţare poate fi

verificată şi validată de către oricare profesor la clasa de elevi unde îşi desfăşoară activitatea.

Creaţia în metodologie didactică constă într-o permanent deschidere şi receptare la nou, căutare,

reînnoire şi îmbunătăţire a condiţiilor de muncă.

Creativitatea, ca aptitudine a omului, constituie un subiect de mare actualitate şi

complexitate. Este recomandat ca dezvoltarea creativităţii să fie iniţiată de la cea mai fragedă

vârstă, astfel încât să se înscrie pe o direcţie ascendentă pe întreaga durată a vieţii.

BIBLIOGRAPHY:

1. Bocoş, M., Jucan, D. , (2008), Teoria şi metodologia instruirii. Teoria şi metodologia

evaluării, Editura Paralela 45, Piteşti

2. Bruner, J., (1970), Pentru o teorie a instruirii, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti

3. Cerghit, I., (2006), Metode de învăţământ, Editura Polirom, Iaşi

4. Chiș, V., (2005), Pedagogia contemporană.Pedagogia pentru competențe, Editura Casa

Cărții de Știință, Cluj-Napoca

5. Cristea, S., (1998), Dicţionar de termeni pedagogici, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti

6. Cucoş, C., (2006), Pedagogie (Ediţia a II-a), Editura Polirom, Iaşi

7. Ionescu, M., (2000), Demersuri creative în predare şi învăţare, Editura Presa

Universitară Clujeană, Cluj-Napoca

8. Ionescu, M., (2007), Instrucţie şi educaţie (ediţia a III-a), Editura Presa „Vasile Goldiş‖

University Press, Arad

9. Ionescu, M., (2011), Instrucţie şi educaţie. Paradigme educaţionale modern (ediția a IV-

a, revizuită și adăugită), Editura Eikon, Cluj-Napoca

DISCOURSE AS A FORM OF MULTICULTURALISM IN LITERATURE AND COMMUNICATION

SECTION: PSYCHOLOGY AND EDUCATION SCIENCES Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2015, ISBN: 978-606-8624-21-1

267

10. Ionescu, M., Chis, V., (coord.) (2001) Pedagogie. Suporturi pentru formarea

profesorilor, Editura Presa Universitatii Clujeana, Cluj-Napoca

11. Ionescu, M., Radu, I. (coord.), (2001), Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca

12. Ionescu, M., Bocoş, M. (coord.), (2009), Tratat de didactică modernă, Editura Paralele

45, Piteşti

13. Limbos, E., (1990), Les barrages personnels dans les rapports humains, Paris: ESF

14. Mih, V., (2010), Psihologie educaţională, vol.I, Editura ASCR, Cluj-Napoca

15. Neacșu, I., (2015), Metode și tehnici de învățare eficientă. Fundamente și practice de

succes, Editura Polirom, Iași

16. Oprea, C.L., (2009), Strategii didactice interactive, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti

17. Radu, I., Ionescu, M. (1987) Experienţa didactică şi creativitatea, Editura Dacia, Cluj-

Napoca

18. Roco, M., (2001), Creativitatea şi inteligenţa emoţională, Editura Polirom, Iaşi

19. Stoica, A., (1983), Creativitatea elevilor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti

20. Szasz-Butiri, E. (2003), Strategie și metode în stimularea creativității, Editura

Universității din Oradea

21. Văideanu, G., (1986), Didactica universitară - buletinul cabinetului pedagogic nr.1,Iaşi

22. Văideanu, G., (1988), Educaţia la frontiera dintre milenii, Editura politică, Bucureşti

23. http://www.concursurilecomper.ro/rip/2013/aprilie_2013_print.pdf