Basarabean#4AccentBasarabean#4AccentBasarabean#4AccentBasarabean#4

WhatCan You Doto Be Happy? Află-ți phobiile . . . . . . . . . . . . . . . . . . .Things to do before you graduate . . . .Rusia vs Nato . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .Ziua Europei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Pentru o lume mai bună . . . . . . . . . . . .

pag.6

pag.03pag.05pag.08pag.12pag.15

Cluj-Napoca 2010 - www.gibcluj.ro

Redacția:Coordonator Daniela CervinschiLayout design Ştefan Creţu Daniel MunteanFotografieFotografie Daniel MunteanRedactor Corina DonicaEchipa de redacţie Corina Donica Constanţa Cucu Andrei Vatavu Andrei Vatavu Camelia Chitic Ana Bacioi Alina Tcaci Cristina Talpa Teodora Buga Anatolie Coşciug Iulian Corunga Iulian CorungaColaboratori Sven Gallinelli Mihai Vlad Tudor Cojocaru Nicu Ţibrigan Veronica Russu Victor Moşneag Victor Moşneag Andrei Barboş

Doriți să ne susțineți financiar?revista.accentbasarabean@gmail.com

ToamnaPrimul Accent din aceasta

Mi se întâmplă adesea să aflu despre unii oameni care au o anumită funcţie acum, că în copilărie voiau sa se facă cu totul şi cu totul altceva. Unii au ajuns mai bine decât îşi imaginau sau visau, marea majoritate însă s-au trezit cu vise spulberate. Întrebarea

„Ce am vrut să devenim când eram mici şi unde am ajuns” nu trebuie însă privită doar prin prisma oamenilor.

Atunci când adresăm această întrebare, ne putem gândi de exemplu la situaţia R. Moldova. În 1991, atunci când şi-a proclamat independenţa avea aspiraţii şi vise măreţe, europene, dar a ajuns peste puţin timp să fie condusă de comuniştii de care abia scăpaseră.

În 1991, mii de oameni ieşeau în Piaţa Marii Adunări Naţionale

(PMAN) şi sărbătoreau ieşirea de sub dominaţia comunistă a Uniunii Sovietice. Atunci eram mici, ca stat, dar cu viziuni şi aspiraţii enorme. Visam ca atunci când vom de-veni mari, la propriu (prin unirea cu România) şi la figurat, să avem o ţară

prosperă, unde oamenii să trăiască bine şi să aibă tot ce îşi doresc. Erau doar vise, care, la aproape 20 de ani nici măcar cei mai optimişti nu mai speră că se vor realiza.

Cam aceasta este şi istoria unui om. Când este mic, visează să devină MARE, în toate. La diferite etape ale vieţii îşi doreşte să devină ba preşedinte, ba profesor, ba avia-tor, ba cosmonaut, ba medic, apoi poliţist. Aceste aspiraţii le are orice copil, indiferent de unde provine. Cu timpul însă, visele se triază. Se triază

şi numărul acelora care ajung să şi le îndeplinească. Se întâmplă asta pentru că îndeplinirea unui vis presu-pune mult efort, dorinţă dar şi noroc.

Ce am vrut să devenim când eram mici şi unde am ajuns? Adevărul e că nici noi nu ştim ce vom ajunge la un moment dat. Viaţa are mai multe etape şi mai multe momente în care ne dorim să ajungem ba cineva, ba altcineva... La diferite vârste, dorinţele noastre sunt diferite.

Nu cred că atunci când erau mici, unii politicieni de astăzi se visau la putere, gândindu-se la funcţii mult mai importante pentru mijlocul şi finalul vieţii (aşa cum fac acum). Ajungem în timp să avem un punct de pornire şi apoi “opriri” temporare. Unii aleg să persiste – să meargă într-o anumită direcţie constant, în timp ce alţii decid să schimbe sau să dorească mai mult. Unii pot fi forţaţi de împrejurări să îşi schimbe opţiunea, iar alţii aleg de bunăvoie să facă astfel de modificări. Atunci când am fost solicitat să scriu

acest articol, am început să depăn amintirile din copilărie. Ce-mi doream să devin atunci şi ce-am ajuns? Iniţial, pe când eram la grădiniţă, visam să devin aviator sau cosmonaut. Visam să zbor pe lună! Apoi, graţie părinţilor, mi-am dorit să devin medic. Îmi aduc aminte cu zâmbetul pe buze cum dădeam la prietenii din mahala pastile furate de la mama, sau chiar găsite pe jos. Dacă îmi spuneau că îi doare ceva, eu eram cel care îi ajuta. E adevărat că de obicei le făceam mai mult rău, pentru că unele medica-mente aveau termenul expirat.

Apoi, graţie educaţiei primite de la bunici, parcă doream să devin preot. Şi acum, de multe ori îmi vin în memorie slujbele pe care le ţineam în ograda bunicilor, cântecele bisericeşti pe care le fredonam, şi Duminicile în care, împins de la spate de bu-nica, lăsam fotbalul la o parte, doar pentru a asista la slujbă. Cu timpul, pasiunea pentru fotbal însă nu mai putea fi stăpânită. Aşa am ajuns să-mi doresc să devin fotbalist. În fiecare zi eram pe stadion. De mâncare nici nu putea fi vorba. Adevărul e că nici nu mă interesa. Visam să-mi ating visul. Şi acesta însă s-a spulberat după ani buni de speranţă, chiar în clipa în care credeam că sunt extrem de aproape să mi-l realizez.

Deja eram matur! Gândeam pe măsură! Eram însă indecis în privinţa viitoarei profesii. Credeam că pot deveni un bun jurist, însă pe la 17 ani am realizat că de fapt îmi doresc să devin jurnalist. Am decis să fac asta atunci când priveam meciu-rile de fotbal de la postul public de televiziune, „ Moldova 1”, şi mă irita la culme comentariul. De multe ori priveam meciurile cu sonorul închis. Mi-am zis: Mă fac jurnalist doar pentru a schimba faţa jurnalismului sportiv de la noi. Am intrat apoi la facultate, iar de acolo am început să scriu. Aşa am ajuns să fac jurnalism, doar că nu sportiv, aşa cum visam.

Totuşi, pot spune că sunt un norocos! Fac ceea ce îmi place, iar asta înseamnă enorm pentru fiecare om. Din păcate însă, în situaţia mea, nu se află foarte mulţi tineri. Anual, aici, în Chişinău, R. Moldova câteva mii de tineri ajung să obţină o diplomă, care le oferă teoretic posibilitatea să profeseze, şi, pentru mulţi, să facă ceea ce au visat să facă încă de când erau mici. Doar că reali-tatea este dură! Mulţi se lovesc de lipsa unui loc de muncă, de criteriile dure de angajare, de nepotismul din sistemul corupt de la noi, sau de simpla nepăsare a angajatorului, care preferă oameni cu experienţă. Acei tineri, cu vise încă de mici copii, ajung astfel să renunţe, încet dar sigur în a şi-l realiza. Unii îşi găsesc de lucru într-un alt domeniu, iar alţii, hotărăsc să plece din ţară, la cules căpşuni, sau la îngrijit bătrâni în îndepărtatul dar ofertantul occident. Cu siguranţă nu ăsta era visul lor de mici copii...

Victor Moşneag

visul lor de mici copii...

2

Androfobia – frica de bărbaţi (oare se manifestă numai la femei?)

Anthofobia – frica de flori (la băieţii bădărani, aş zice)

Aquafobia – frica de apă (să nu ne imaginăm miresmele din preajma lor)

Astrafobia – frica de fulgere sau furtuni

Aviofobia – frica de avion sau zbor

Bacteriofobia– frica de bacterii

Chorofobia – frica de dans (nu pot să-i înţeleg)

Cibofobia – frica de mâncare (nici atât)

Claustrofobia – frica de spaţii închise

Coulfobia – frica de clauni (nu neapărat malefici)

Decidifobia – frica de a lua decizii (se recunoaşte cineva?)

Dentofobia – frica de stomatologi sau intervenţii stomatologice

Emetofobia – frica de a vomita

Erotofobia – frica de dra-goste sexuală sau întrebări sexuale

Eritrofobia – înroşire patologică

Fagofobia – frica de a înghiţi

Farmacofobia – frica de me-dicamente

Fasmofobia – frica de fantome sau spectre

Gelotofobia – frica de a fi luat în râs

Gefirofobie – frică de poduri

Gerontofobia – frica de îmbătrânire (doar nu credeaţi că industria cremelor anti-rid nu are un suport medical)

Glosofobia – frica de a vorbi în public (chestionarele au arătat că lumea ar prefera moartea decât să ia cuvântul)

Gimnofobia – frică de nudi-tate

Ginofobia – frica de fe-mei

Haptefobia – frica de a fi atins

Hemofobia – frica de lu-mina soarelui

Hexakosioihex-ekontahexafobia

(spune-o la beţie!) – frica de numărul 666

Hoplofobia – frica de arme de foc

Megalofobia – frica de obi-ecte supradimensionale

Neofobia – frica de nou

Nomofobia – frica de a rămâne fără telefon mobil (dacă pentru asta s-ar inerna la psihiatrie pline ar fi secţiile)

Nosofobia – frica de a contacta o infecţie

Nictofobia – frica de întuneric

Radiofobia – frica de radiaţii

Sociofobia – frica de oameni sau situaţii sociale

Scopofobia – frica de a fi privit

Somnifobia – frica de somn

Spectrofobia – frica de oglinde sau reflecţii (mă îndoi-esc că vreo fată suferă de asta)

Tanatofobia – frica de moarte

Tehnofobia – frica de tehnologie

Tocofobia – frica de a da naştere

Tomofobia – frica de intervenţii chirurgicale

Traumatofobia – frica de a suferi un traumatism

Triskaidekafobia – frica de numărul 13

Tripanofobia – frica de injecţii

Xenofobia – frica de străini sau extratereştri

Hidrofobia – simptom al rabiei

Fotofobia – hipersenzi-tivitate la lumină

Fonofobia – hipersenzitivitate la sunete

Osmofobie – hipersenzi-tivitate la mirosuri

Corina Donica

Bibliografie Understanding Abnor-

mal Psychology – Neil Frude, Black-well Publishers 1998

http://en.wikipedia.orghttp://www.phobia-fear-release.com

http://phobias.about.com

Altofobia – frica de înălţimeAgorafobia – frica de locuri sau evenimente pe care nu le putem controla (deseori manifestată cu nevoia de a nu ieşi din casă)Agrofobia – frica de abuz sexual

Algofobia – frica de du-rere (manifestată îndeosebi înainte de epilat)

3

Romania of 2010 is different from Romania of almost 10 years ago when I graduated from the Academy of Economic Studies in Bucharest and left for America. In some ways it is worse (for in-stance, far too many cars on the road) while in most others it is better. However, some of you might still contemplate the idea of studying abroad. Maybe because you want to add this experience to your resume and then come back to Romania and enhance your career opportunities or maybe because you want to leave Romania for good. Per-sonally, I went to the USA with the idea of studying for two years and then going back to Romania, but after I lived here for a while, going back just didn’t seem appealing at all anymore.

Now, obviously that lately almost anybody can go and work abroad. But unlike most other Romanians that do that and somehow end up be-ing at the lower bottom of the society in the coun-

tries they live in, if you go there and acquire some higher education first, you have a good chance to actually be at the top of those societies. This is especially the case for those students who spe-cialize in sciences like Mathematics, Physics, Eco-nomics, Computer Science, etc. This is because while the Romanian education system has its faults and shortcomings, it also has the merit of providing a very good formal background to those students who take working seriously during their undergraduate years.

And this brings me to the key prerequisite for a successful application: taking things seriously early. This means getting good grades from your first year of undergraduate studies through the last. A good grade point average not only signals your intellectual abilities, but also your work ethic and your time management skills. The second condition is that you know a foreign language very well. The good news is that these two conditions are not only necessary, but also almost sufficient. If they are satisfied, then there is at least one uni-versity in America or Europe that would be happy to accept you in their graduate programs.

Now, given that these two conditions are satisfied, once you decide that you would like to study abroad, the first decision you have to make is where you want to do that. The two obvious choices are the North America and the Western Europe. I personally applied only to universities in

the United States and probably I did that for two reasons. First,

because it somehow sounded cooler to me to be here; second, because I knew that the quality of education here is the best. However, while on average, graduate programs in US are better than in other places, there is a large degree of heterogeneity and there are obviously graduate pro-grams in Europe or Canada that are better than most (but not all) of the graduate programs in US. Therefore, if you don’t have your mind set on a particular geographic area, it might not hurt applying both in Europe and in America.

Once you made a decision about where you would like to go, you should start gathering as much information as possible about the specific requirements that gradu-ate programs in your field of study have from their applicants. Most of them will probably want you to take at least a test of English language (for instance, TOEFL) and a stan-dard test such as GRE that would

allow them to compare some of your skills with those of the other applicants.

In addition, in many fields you may need to take another standard exam that would

test your knowledge in that particular field; you should take that exam very seriously be-

cause it will be the best way for them to objec-tively evaluate your knowledge.

Next, you have to decide on which program to apply to. Here, my advice is that you should try to learn something about the ranking of the depart-ments in your field (there is always such a thing – you just need to find it) and apply all over the spectrum conditional on your particular qualifica-tions. Also, look for the list of graduate students in various departments and check whether there are some Romanians there. If there are, then you will have a better chance of a successful application at that department because the admission commit-tee will already have some idea about what your credentials mean.

Finally, you have to decide on whether you will apply to a master’s program or to a PhD pro-gram. American departments tend to view more favorably applicants to PhD programs and my advice is to apply to a PhD program even if you only want to study abroad for a couple of years. A master’s degree is usually awarded along the way for all PhD students so if after two years you want to go back home, you will have a degree to write in your resume when you apply for a job and a diploma to show off with to your grandparents.

There are many other things I could write here, but the space is limited so in the end I just want to remind you that, like I said above, as long as you take things seriously in your undergradu-ate years, there exists a nice place in this world where you can study, work and live and where most things are the way they should be.

Andrei Barbos

There

exists a nice place

in this world

where you can

study

4

So what distinguishes a student? It is not the student himself that differs that much from the rest of the society, it’s student life that has so much to offer; it’s those 3 years (or more) of fun, joy, partying, studying, falling down and rising up. You’ve probably never heard a student saying at their gradu-

ation party “Yeayeee! I’m done...I’ve been sick and tired of this life”, neither did I; because memories that add up in these amazing years are the best things happening in someone’s life. It’s almost graduation time...and no! i’m not trying to give a list of advice for those of you who didn’t have enough fun during col-lege years, and i’m not even trying to in-fluence your perception of an awesome student life. Here is just a list of things that students

should do before they gradu-ate. So, if you’re still in col-lege you might want to con-sider this hilarious list, and if you’re graduating this sum-mer, you might one to con-sider the option of going to one more university in order to fulfil this “student guide”.

P.S – remember, that being haPPy doeSn’t alwayS mean being

right

Camelia Chitic

5

1. Take a 10-30 minute walk every day. And while you walk, smile. It is the ultimate anti-depressant.

2. Sit in silence for at least 10 min-utes each day.

3. Play more games and read more books than you did.

4. Dream more while you are awake.

5. Try to make at least three people smile each day.

6. Clear clutter from your house, your car, your desk and let new and flowing energy into your life.

7. Don’t waste your precious energy on gossip, OR issues of the past, negative thoughts or things you cannot control. Instead invest your energy in the positive present mo-ment.

8. Realize that life is a school and you are here to learn. Problems are simply part of the curriculum that appear and fade away like al-gebra class but the lessons you learn will last a lifetime.

9. Smile and laugh more. It willkeep the negative blues away.

10. Life is too short to waste time hat-ing anyone.

11. Don’t take yourself so seriously. No one else does.

12. You don’t have to win every ar-gument. Agree to disagree.

13. Make peace with your past so it won’t spoil the present.

14. Don’t compare your life to oth-ers’. You have no idea what their journey is all about.

15. No one is in charge of your happiness except you.

16. What other people think of you is none of your business.

17. However good or bad a situation is, it will change.

18. Your job won’t take care of you when you are sick. Your friends will. Stay in touch.

19. Get rid of anything that isn’t useful,beautiful or joyful.

20. Envy is a waste of time. You already haveall you need.

21. The best is yet to come.

22. No matter how you feel, get up, dress upand show up.

23. Do the right thing!

24. Call your family often.

25. Remember that you are too blessed to be stressed.

26. Enjoy the ride. Remember this is not Disney World and you cer-tainly don’t want a fast pass. You only have one ride through life so make the most of it and enjoy the ride.

27. Laugh when you can, apolo-gize when you should, and let go of what you can’t change

6

La prima vedere nu prea au în comun mare lucru şi probabil vă întrebaţi ce naiba mi-a trecut prin minte atunci când am ales acest titlu. Totul a pornit de la o discuţie aprinsă cu o domnişoară de la Iaşi care lucrează în domeniul juridic şi care era foarte revoltată că ba-sarabenii care nu deţin cetăţenia României sunt trataţi diferenţiat faţă de ceilalţi străini din afara spaţiului comunitar care migrează în România în ultima vreme, deşi atât statutul basarabenilor cât şi al străinilor chinezi, turci, şi de alte naţionalităţi este reglementat de OUG 194 din 12 decembrie 2002. Adică din moment ce basarabe-nii sunt cetăţenii Republicii Mol-dova, stat suveran, independent, unitar şi indivizibil atunci când migrează într-o altă ţară, în ca-zul nostru România, ar trebui să fie consideraţi străini imigranţi, mai nou RTT-işti (resortisanţii ţărilor terţe) - străini din spaţiul ex-comunitar. Ea mă întrebase cu indignare în glas, atâta timp cât basarabenii, turcii, chinezii şi alţi străini au acelaşi statut conform legii, de ce unii dintre ei sunt mai avantajaţi decât alţii? Iar ceea ce i se părea o mare nedreptate era faptul că în România s-au creat agenţii de depunerea actelor doar pentru redobândirea cetăţeniei, dar pentru dobândirea cetăţeniei - nu. Şi astfel străinii de naţionalitate turcă, chineză, tunisiană ş.a.m.d care doresc obţinerea cetăţeniei sunt nevoiţi să se deplaseze până la Bucureşti. Dar ce este mai important e că domnişoara nu debita aceste chestiuni din pro-pria sa iubire incredibil de mare faţă de străinii RTT de care po-menisem mai sus, ci pentru că intrase în contact cu mulţi turci care i se plânseră de acest fapt, deci, străinii chiar simt că unii sunt mai favorizaţi decât ceilalţi. Ea este de părere că afaceriştii turci şi studenţii tunisieni aduc mult mai mulţi bani României şi în consecinţă ar trebui trataţi ca atare, în schimb basarabenii ce aduc? Cum se justifică acel îm-prumut acordat Moldovei de către România de 100 de milioane de euro când ţară nu o duce prea bine (planul de austeritate - re-ducerea salariilor bugetarilor şi a

pensiilor). Statul Român cheltuie mai mult din urma voastră decât să câştige, spuse domnişoară, iar ca notă concluzivă m-a întrebat iarăşi: Ce aduc basarabenii? Votu-ri lui Băsescu probabil nu? E cam complicat statutul basarabenilor în România – în primul rând există o legătura istorică de neam pe care nu o putem nega, şi despre care s-a tot polemizat în presă, în al doilea rând suntem consideraţi de către Statul Român etnici români şi în consecinţă avem dreptul la redobândirea cetăţenie şi există politica burselor pentru elevii şi studenţii din Republica Moldova. I-am răspuns naiv domnişoarei că agenţiile pentru redobândirea cetăţeniei au fost create pentru că a existat un lobby puternic din partea comunităţii de basarabeni din România, dacă comunitatea de turci din România s-ar fi mo-bilizat poate ar obţinut acelaşi rezultat. Normal că există şi considerentul electoral – au fost promise anumite lucruri pentru a se câştiga votul basarabenilor cu cetăţenie română care sunt o forţă electorală deloc de neglijat. Dar eu totuşi cred ca aici este vorba şi de nereprezentare a intereselor într-un mod cât mai vizibil autorităţilor. O înţeleg pe domnişoara şi îi ac-cept ideile mai ales că îmi deve-nise dragă, dar i-am explicat că statutul basarabenilor nu are cum să fie total egal cu cel al turcilor sau tunisienilor, basarabenii sunt etnici români şi vorbesc limba română, însă, da, basarabenii sunt şi RTT şi dreptul de şederea în România le este reglementat ca în cazul altor străini din ţările non comunitare. Ceea ce mă irită foarte, foarte mult e faptul că atunci când merge vorba despre ,, ce este basarabeanul în 2010’’ apar tot felul de filfizoni patrioţi care duc discuţia la extreme prin sentimentalismul lor exagerat. M-am săturat de discursuri din acestea: suntem fraţi, România şi Moldova - surori… Unireeeeeee. Nu că aş fi împotriva unirii, dar trebuie să fim pragmatici şi să ne dăm seama că basarabeanul în 2010 pe lângă faptul că este etnic român este şi RTT în Româ-nia încă şi că nu va avea alt statut prea curând.

Ce au în comun un basarabean, un chinez şi un turc ? 7

autor: Daniela Cervinschi

doua piese

de joc

pe o tabla

de sahRelaţiile Rusiei cu UE sunt foarte echivoce.

Aceşti doi actori importanţi pe scena politicii

internaţionale, am putea spune ca au o

mulţime de interese reciproce. UE cumpără

mai mult de jumatate din exporturile

ruseşti şi oferă aproximativ două treimi din

investiţiile străine Rusiei.

O tensiune in profunzime

Deşi, per ansamblu, lucrurile par simple,

totuşi luate în profunzime se observă o

tensiune ciudată care înconjoară cele doua

mari puteri. Chiar dacă la prima vedere par

a fi prieteni, realitatea este cu totul alta. E

un fel de dragoste între şoarece şi pisică.

Doar că rolul pisicii il joaca fiecare putere pe

rând, când Rusia, când UE. Toţi ştim, şi nu

mai miră pe nimeni de alt fel, că Rusia este

peste tot spion. Un exemplu elocvent este

cel din februarie, când un oficial estonian a

fost închis pentru mai mult de 10 ani pentru

că vindea „secretele NATO” , Rusiei.

NATO provoaca Rusia

Diplomaţii europeni sugerează de nenuma-

rate ori în presa internaţională că interesul

Kremlinului în Europa a scăzut. Aceasta

rezulta din lărgirea NATO şi a UE. Aceste

schimbări spectaculoase par sa fie o pro-

vocare grava pentru Rusia. Ne amintim de

Summit-ul NATO din Bucureşti, din aprilie

2008. Atunci Kremlinul s-a suparat rău, că în

cadrul acestui Summit s-a convenit ca într-o

zi Ucraina şi Georgia vor deveni membri ai

NATO. Practic această decizie a stârnit furia

Moscovei. ca rezultat, întamplător sau nu,

dar câteva luni mai tarziu, în august 2008 a

izbucnit conflictul din Georgia.

să se modernizeze în propriul stil, ceea ce a

dus de multe ori la un regim autoritar. Rusii

percep NATO ca pe un impediment în dez-

voltarea lor. Aceasta se teme că va fi redusa

de la dimensiunile „marelui imperiu”, „mama

rusia”, la dimenisunile unui stat obisnuit.

Şi aici, Moscova începe să mişte pilonii pe

toate direcţiile. Este greu să deduci jocurile

Rusiei. Dar recunoaştem că este o putere

nucleara şi stabilitatea sa interna nu poate fi

neglijată de nimeni.

Stagnare încordată

Ceea ce trebuie de menţionat, e ca extin-

derea NATO s-a oprit, iar acest lucru pare

sa fie pe placul Kremlinului. Desi această

stagnare pare a fi încordată, deoarece Ru-

sia nu pricepe înca, care va fi urmatoarea

mutare.

Nemultumire măcinată din interior

O altă nemulţumire a Rusiei este

Parteneriatul estic al UE cu cele şase ţări,

pe care Rusia le consideră că sunt din

sfera ei de influenţă: Armenia, Azer-

baidjan, Belarus, Georgia, Moldova şi

Ucraina. Odata cu lansarea programului

în cadrul Summitului de la Praga, oficialii

europeni au declarat că întărirea relaţiilor

cu regiunea estica este de „interes vital”

pentru UE. Necesitatea încheierii acestui

parteneriat a fost confirmată de conflictul

dintre Rusia şi Georgia, precum şi de

disputa pe marginea aprovizionării

cu gaz dintre Rusia şi Ucraina, din

luna ianuarie a acestui an. În plus,

tulburări din aprilie 2009 din R.

Moldova au suscitat noi preocupări

cu privire la stabilitatea regiunii.

Federatia Rusa si-a exprimat în

nenumarate rânduri nemulţumirile

faţă de acest parteneriat, de-

clarând că cele şase ţări trebuie

să aleagă „fie cu Moscova fie

împotriva ei”.

În concluzie, cele doua puteri

trebuie să-şi menţina relaţiile

de amiciţie. Rusia are dreptul de a sugera

noi reguli de convenţuire, iar Europa are

dreptul de a cere Rusiei să-şi menţină anga-

jamentele existente în special cu privire la

statul de drept.

Veronica Russu

Rusia vs

NATO

Mutare de piloni – sau un joc dur

În acest moment, când, poate din cauza

crizei, extinderea a încetinit, o linişte apar-

ent echilibrată, domină relaţia dintre cei doi

actori. Totodata, Rusia îşi doreşte ferm „o

nouă arhitectură europeană de securitate”,

altfel spus, o putere care ar încerca să lase

în umbra NATO. Asta pentru că mulţi ruşi

percep NATO ca pe un duşman. Din istoria

Rusiei cunoaşem că aceasta a căutat mereu

8

Oricât de superficial ne-ar parea, vor-

bim despre vocatia europeana a RM ca

despre o calitate salvatoare care ne va

salva si care va compensa toate celelalte

neajunsuri invocate de institutiile euro-

pene.

Si totusi, vocatia se refera doar la

premisele de care un actor dispune sau

nu, pentru obtinerea unui anumit rezul-

tat scontat, or noi, ca parte a poporului

român, suntem îndreptatiti si ne identi-

ficam drept europeni si sa pretindem re-

cunoasterea acelor putini contestatari

care au mai ramas. Asadar, aspiratiile

europene ale cetatenilor moldoveni îsi

iau seva în primul rând din acel prin-

cipiu enuntat în toate tratatele consti-

tutionale de pâna acum ale Uniunii

conform caruia orice stat aflat pe con-

tinentul european, este legitimat sa ini-

tieze demersurile de aderare la Uniu-

nea Europeana, iar statele membre sa

îi accepte cererea în momentul în care

acesta îndeplineste toate criteriile de

baza pentru aderare. Fie ca acestea din

urma se refera la reforme economice, ju-

ridice sau politice si nu în ultimul rând,

liberalizarea domeniilor mass-media

si organizatiilor non-guvernamentale,

sunt toate obligatorii si trebuie luate ca

atare, or UE, chiar daca are si ea ne-

voie de statele de la granita ei, ea este

cea care hotaraste daca da unda verde

acestora sau nu. Deci, nu vocatia eu-

ropeana trebuie sa ne preocupe, ci mai

degraba îndeplinirea treptata a aquis-

ului comunitar, identic pentru toate

statele.

Pe de alta parte, tratatele constitutio-

nale ale Uniunii vorbesc despre un spa-

tiu unic, european, ceea ce nu poate sa

excluda cultura popoarelor europene.

Fondul cultural, asadar, reprezinta

unul dintre cele mai importante crite-

rii avute în vedere în perioada de pre-

aderare. Iar toate aprecierile legate de

acest lucru sunt strâns-legate de aparte-

nenta noastra la un spatiu cultural

unic, cel românesc. Asadar, cel putin

din acest punct de vedere, nu mai este

nevoie si argumentez „vocatia noastra

europeana”.

Un alt element care trebuie si fie luat în

calcul atunci când vorbim despre dru-

mul european al RM care, de altfel, a

început înca din primele momente ale

existentei acesteia ca stat, daca anali-

zam declaratiile si documentele din

acea vreme, sunt aspiratiile europene

deschis-enuntate de popor înca în Piata Marii

Adunari Nationale din Chisinau. De

atunci nu a mai existat o alta adunare

nationala care sa poata fi considera-

tadrept legitima, cel putin nu datori-

ta dimensiunilor acesteia. Au existat,

desigur, acele proteste împotriva rusifi-

carii fortate prin introducerea istoriei

integrate, pe vremea când eram eu lice-

an, apoi protestele masive din aprilie

trecut, dar de fiecare data, obiectivul

principal al acestora din urma nu s-a

putut compara cu primele miscari popu-

lare de la începutul anilor ‘90, defini-

torii pentru însasi existenta statului

în care existam astazi cu totii. Ei bine,

daca în acea perioada am avut parte

de cea mai simplista, dar si cea mai

eficienta exprimare publica a vointei

cetatenilor, dupa cum am putut con-

stata, acum ne-ar fi foarte greu sa ne

dam seama cât de „europeni” suntem

noi în ceea ce priveste mentalitatea,

principiile asumate, obiectivele pe care

ni le propunem si nu în ultimul rând,

mecanismele prin care credem noi ca

vom atinge aceste obiective. Trebuie sa

mentionam, evident, acel Barometru

bi-anual al Opiniei Publice, aplicat

de Institutul pentru Politici Publice pe

un esantion de circa 1000 de persoane

si care a relevat faptul ca aproape 70%

dintre cetatenii moldoveni îsi doresc

aderarea la UE. Procentajul este rela-

tiv constant si nu a fost demult mai mic

de 60%. Totusi, la nivel de public, exista

pareri împartasite, chiar daca procen-

tajul e impresionant si chiar mai mare

decât cel al unor cetateni din statele

UE care prefera ca tara lor sa ramâna

în Uniune. Nu ar fi nimic extraordinar

în acest sens, având în vedere ca „eu-

roscepticismul” este mai redus în noile

tari-membre, doar ca ramâne sub sem-

nul îndoielii capacitatea noastra de a

ne asuma transformarea sistemului si

tranzitia acestuia de la o struto-cami-

la cu sechele comuniste la o veritabila

democratie cu toate avantajele acesteia.

Tind sa cred ca noua guvernare stie ce

vrea sa faca, iar actiunile acesteia, cel

putin la nivel de gesturi politice si di-

rectii stabilite, sunt îmbucuratoare. În

acest sens, noi putem interveni doar de

acolo de unde ne situam, respectiv din

societatea civila, fie ca membri de ONG-

uri, sau doar ca studenti, exercitându-

ne puterea de reactie specifica noua,

tinerilor.

Tudor Cojocaru

9

Am descoperit acum câteva zile pe blogul „emeritului” Igor Dodon o nouă „găselniţă” a neocomuniştilor de la Chişinău intitulat „Proiectul Moldovenesc”. Evident, că imediat a apărut şi spotul publicitar lacrimo-gen cu care „geme” necontenit NIT şi OMEGA. Toate bune şi frumoase, dar proiectul nu reprezintă altceva decât un „ucaz” tipic troţkist, şi nu unul sim-plu, ci: „uniţi-vă moldoveni acasă, pentru interesul naţional (bine că nu proletari), creşteţi economia ţării (dar cum, e treaba voastră), Moldova are valori unice, de aceea putem reuşi singuri să ne integrăm în UE şi nu numai... mai avem nevoie de relaţii strânse cu CSI (ceea ce presupune desigur dependenţa faţă de structura euroasiatică tronată de Federaţia Rusă); valea, şesul, codrul sunt ale noastre şi trebuie să le iubim (păcat că am rămas numai cu natura) etc...”

La nivel ideal-tipului, totul pare să sune frumos, dar acest „proi-ect” ascunde câteva capcane. Să pornim de la premisa că experienţa, de aproape 19 ani, de integrare europeană a Rep. Moldova ne vorbeşte despre existenţa unei axe Chişinău-Bucureşti-Bruxelles. „Vocaţia europeană” a Chişinăului, fie că vrem, fie că nu vrem, trece prin Bucureşti, sau invers, fie că ne place sau nu. Chestiunea nu ţine de gust, ci de realităţi politice şi geopolitice. A aclama adeziuni pro-occidentale şi de o parte şi de alta a Prutului, ig-norând sistematic legătura dintre cele două capitale reprezintă o ipocrizie şi viziune politică opacă. Mizând pe vechiul principiu de natură sovietică a „statului multietnic” sau a „prieteniei dintre popoare”, proiectul ascunde interesul meschin al PCRM, de a de-turna relaţiile diplomatice a Rep. Mol-dova cu România, care au evoluat pe calea construcţiei europene. Iată de ce, acest proiect (re)aduce politica de stat a moldovenismului primitiv – un proiect identitar, ascuns, de data aceasta, sub „paravanul” unei ingin-erii de stat.

Dosarul integrării euro-atlantice al Rep.Moldova a fost pus pe biroul MAE încă din 2002. După aproape 8 ani, cramponarea fostei conduc-eri în relaţia firească de prietenie cu România, precum şi numeroasele atacuri - au determinat un eşec dip-lomatic al ambilor parteneri. R. Mol-dova este la poarta Europei, nu datorită propriului merit, ci pentru că se află la porţile României. Iată de ce, după aproape 19 ani, la Chişinău trebuie să se înţeleagă că drumul spre UE, care se opune Bucureştiului sau vrea să-l ocolească, este unul eşuat din start. Nimic nu s-a obţinut după ani de ridicolă încrâncenare anti-românească, decât sărăcie, creşterea migraţiei sau dependenţa accentuată faţă de Tiraspol sau de Moscova. Realitatea este că Româ-nia nu este “ultimul imperiu” - ea este astăzi membru NATO şi UE. A cata-loga un stat-prieten ce-ţi oferă ajutor drept “imperiu” reprezintă lipsă de decenţă. Ce se întâmplă cu R. Moldo-va? E pur şi simplu nedumerită cum de au putut românii să intre în UE şi moldovenii nu? Cât va mai fi ţinută la porţile Occidentului? A ales o cale care s-a dovedit perdantă, iar acum trebuie să-şi descleşteze pumnii şi să vină pe acelaşi drum pe care a păşit România. Cu cât va sta mai aproape, cu atât va rătăci mai puţin. Prin “Proi-ectul moldovenesc” Chişinăul ar vrea să ardă etapele, ceea ce e dificil. Im-punerea unei pretinse „solidarităţi” în numele a ceva abstract riscă să com-plice şi mai mult situaţia. Instituţiile pentru implementarea acestui plan lipsesc cu desăvârşire, iar ele nu se creează peste noapte. În acest caz, Moldova are de pierdut timp şi ener-gii, într-un mod inutil, pentru a merge pe calea Europeană, preferând să adopte propriul proiect utopic, lip-sit de dimensiunea pragmatică. De aceea, existenţa unei axe diplomatice Bruxelles-Bucureşti-Chişinău devine una vitală pentru vocaţia europeană a Moldovei care poate fi descoperită prin intermediul României.

Nicu ŢîbriganLSB Bucureşti

ProiectuL Moldovenesc

- noua utopie a chişinăului sau

Cum să-ţi faci o vocaţie europeană în manieră comunistă10

Fie că Ne PLacenouă să credem

Fie că ne place noua să cre-dem, fie că, la un moment dat contextul istoric ne-a obligat să ajungem la concluzia asta, dar Moldova este un loc special, atât din punct de vedere cultural cât, mai ales, politic. Chiar dacă au vrut sa ne supună otomanii, apoi ruşii, noi ne-am ţinut într-un fel uniţi şi dedicaţi valorilor pe care le avem în sânge de sute de ani. Toate aceste încercări de a în-genunchea Moldova au ajuns, totuşi, să o transforme într-un loc pustiit de cultură, în care sistemul te obligă să gândeşti ca o “bîciară”. Din punct de vedere politic, Moldova se află nu numai într-o gravă criză parlamentară internă, dar este şi câmpul de luptă a două mari puteri.

În această ordine de idei, Mol-dova rămâne la fel de săracă şi plină de probleme, nu pentru că nu am avea resursele umane necesare ca să le rezolvăm, ci pentru că, suntem presaţi din toate părţile.

DEX-ul oferă următoarea explicaţie pentru cuvântul vocaţie :“Aptitudine deosebită pentru o anumită artă sau ştiinţă; che-mare, predispoziţ’’ie pentru un anumit domeniu de activitate sau pentru o anumită profesiune.”

Moldova are această vocaţie şi ştim cu toţii că s-ar descurca mult mai bine decât unele ţări membre, însă ţara noastră este ca un copil de care nu a avut grijă nimeni, nici măcar el însuşi. Pe de alta parte însă, Moldova nu vrea să facă parte din acest sistem unitar o mare parte din oameni nu sunt de acord cu ideea aderării Moldovei la Uni-une Europeană, fapt datorat tot mentalităţii de “bîciară”. Oamenii au frică de schimbări, se poate spune că Moldova este singurul loc unde oamenii trăiesc rău, dar se mulţumesc cu ceea ce au, nu-mai pentru că, cred ei, o schim-bare le-ar aduce mai multe neca-

zuri decât avantaje.

Trecută printr-o adolescentă timpurie, în care toţi vecinii îşi reveneau după alte mii de prob-leme, Moldova a căutat să se răzvrătească asupra celor care îţi duc zilele acolo, doar ca, acum, când lucrurile stau cu totul altfel , nu mai putem să acuzăm sau sa învinuim pe nimeni. Aşa stau lu-crurile, fie că ne plângem, fie ca învinuim pe cineva, de la asta nu se rezolva nimic, iar soluţiile ar trebui sa vină de la noi, cei care, cica”trăim pentru Moldova”.

Chiar dacă este înfundată acolo, “pe-un picior de plai”, de care nu mai are nevoie nimeni şi pe care, in acelaşi timp, toată lumea vrea sa îl exploateze, Mol-dova continuă să existe pentru noi, care ne-am născut acolo. Problemele cu care se confrunta sunt grave, însă până când nu se va ridica singura in picioare, Mol-dova nu va putea sa îşi demon-streze vocaţia pentru Uniunea Europeana. Dacă Moldova vrea sa fie parte dintr-un tot întreg cum este Uniunea, atunci ea tre-buie să contribuie la bunăstarea acestui întreg. Din păcate însă, la acest moment, Moldova nu poate face acest lucru şi deci, trebuie sa îşi strângă forţele pentru a lupta singură cu propriile prob-leme.

Probabil ca aceasta este nu-mai o părere dintr-un alt haos al discuţiilor şi argumentelor despre Republica Moldova, este de ase-menea foarte posibil ca, aceasta sa fie una greşită, însă eu ,ca şi cetăţean al acestei ţări aş fi gata să mă întorc pe acel”picior de plai” şi să îmi fac datoria de cetăţean dacă ţara mi-ar da această oportunitate.

Voi aţi fi gata sa daţi cu pici-orul străinătăţii şi să mergeţi la locul problemei pentru a ajuta Moldova sa devină parte a unui întreg numit Uniune Europeana?

11

cristina talpa

Ce făceai luni, 15 martie, înainte de apusul soarelui?

Eu una dormeam dusă, încâlcită în sacul fierbinte de dormit, mirosind a praf şi călătorie, chiar pe culoarul îngust al autocarului, între scaunele colegilor mei dormitânzi. De deasupra, din lumea de la suprafaţă, am auzit vag vocea a profei. “Bla bla... Treziţi-vă... Bla bla... ştergeţi-vă pasta de dinţi de pe faţă... Bla bla, ajungem în jumătate de oră la francezi...”. Hopa! Toată relaxare de care m-am lăsat învăluită ca să adorm se risipi brusc, făcându-mă mai trează decât atunci când am descoperit camera de hotel plină de hârtie igienică.

E stresant rău, ce-i drept, să fii obligat să comunici cu un străin, mai ales un străin francez. Primul meu gând în legătură cu Doriann Defemme? ”Ce mare şi păros e!” Căci, pe lângă coama şi bărbuţa naturală, mai avea şi o imensă căciulă de blană, Siberia style, care îi mărea capul de două ori.

Cu sau fără nevăstuica lui, ajunsese spre sfârşitul săptămânii să-mi fie drag Doriann ăsta (care, după ce mă auzi pronunţându-i numele o dată, sugerase că ar fi mai bine să-i spun Doudou [adică Dudu, pentru cei nefamiliarizaţi cu franceza]). Universul ne-a repartizat foarte bine – unii chiar au elaborat teoria cu el fiind clona mea masculină franceză. Amândoi nu prea responsabili, zăpăciţi, neîndemânatici, sociabili şi artistici pe de altă parte. Nu prea am învăţat noi multe despre cultura franceză, căci ei ca adolescenţi adevăraţi ne duceau numai pe la bowling, pub-uri (folosesc pluralul ca sa nu-i supăr: era numai unul la care erau clienţi fideli) şi pizza, iar când eram în excursiile organizate, vor-beam şi ne gândeam la ei.

Miercuri, pe 7 aprilie, la ora 21, eu băteam darabana. Eram îmbrăcată de ceva vreme, afară era întuneric şi ei întârziau! Şi ce diferită era emoţia care m-a cuprins când am văzut autocarul făcându-şi loc prin noapte, faţă de cea care pusese stapânire pe mine când am zărit liceul francez, în ziua aceea de luni! Curios lucru cum în curtea întunecată şi rece, în îmbulzeala tânără, deosebeai cu uşurinţă francezii de români, şi nu doar după diferenţa „Ça va?” versus „Ce faci?”.

Au ei ceva culturalizat în ei, vestic. Şi, cel puţin a mñeu (nume cod pentru corespondentul francez, ca să îi putem bârfi pe faţă) avea o dragoste de patrie teribilă şi mândrie indistructibilă. O săptămână cu el te convinge că Franţa este ţara mamă. O primă teorie pasional susţinută de Doudou este că limba franceză ar trebui, de fapt, să fie prima limbă vorbită pe glob. De asemenea, “Ză best cook iz frrranch” şi “Ză best rrrugby team iz frrranch”, dar – atenţie – “Frrrench music is shit” („Particia Kas at Eurovision??? Nooo! Shit!”) şi, să nu uităm, “Renata is shit in bowling”. Am aflat curând că acest epitet îi place nespus, motiv pentru care a memorat cu sârguinţă şi varianta lui românească, împreună cu alte formule mai piperate de la baza vocabularului majorităţii ele-vilor români.

Un lucru ce i-a plăcut nespus la România au fost drumu-rile. Abia îşi stăpânea chicotelile pe drumul de munte, cu hopuri, serpentine şi gropi. “It’s so funny!” tot repeta (părând sincer) “In France, only like this: vâââjjj“ (şi mimă cu palmele paralele în faţa lui o direcţie evident dreaptă, continuă şi regulată, care amintea într-adevăr de autostrăzile franceze).

Simpatici francezii aceştia. Zâmbăreţi şi amuzant de atenţi să nu facă ceva greşit, ceva mai maturi decât gru-pul român. Totuşi, aveau şi acea vitalitate şi energine inepuizabilă, dorinţă continuă de distracţie, şi manifestau o dragoste nejustificată pentru toţi şi tot: ca orice om tânăr, indiferent de naţionalitate.

Probabil acesta este unul dintre motivele pentru care ne-am înţeles atât de uşor, bine şi repede. Şi, ca orice om tânăr, aveau şi doza lor de nonconformism, de rebeliune. Acum, că erau la sute de kilometri distanţă de ceea ce reprezintă o viaţă plină de responsabilitate şi constrângeri, vroiau mereu în cluburi, să bea, să fumeze, să danseze. Să “profite”, cum spuneau în naivitatea lor. Sunt deja maestră în comandarea Vodkăi, preferata lui Doriann...

În dimineaţa despărţirii – dramă, tragedie!

Oameni plângând, îmbrăţişându-se, promisiuni nebune de întoarcere. Poate nu chiar atât de nebune, până la urmă. Totuşi, până vom ajunge să ne revedem, rămâne o lecţie de cultură europeană, câteva mii de poze, un bec lipsă în Karma, un arti-col să sperăm simpatic şi o listă de mess cu vreo 10 id-uri noi. Şi, mai ales, o amintire frumoasă.

by R

enata D

on

ica

12

- Saru’mana Sfinte Petre!, ce mai faci?

- Uite, stau aici la porţile Raiului, ca de obicei;... dar tu încotro te grăbeşti, măi suflete? Nu ţi-e bine în Rai?

- Vreau să fiu om, Sfinte, vreau să mă nasc, să cresc, să învăţ să vorbesc limba pământenilor, să alerg desculţ prin iarbă, să înot în mare, să îmi bată vântul în plete, să stau iarna lângă sobă şi să-l ascult pe bunicu’ cum îmi povesteşte din tinereţile lui, şi să mă joc de-a pituluşu cu fraţii mei; vreau sa mănânc un măr direct din pom, vreau să împletesc cununa de păpădii primăvara şi să fac om de zăpadă iarna; vreau să învăţ să fac chiftele de la mama, şi să beau o bere cu tata; vreau să ştiu de ce râd oamenii, şi să înţeleg de ce curg lacrimile. Vreau să simt, să cunosc, să descopăr. Vreau să cânt şi să laud pe Domnul. Vreau să iubesc. Vreau să fiu OM!

- Of, nici nu ştii ce ceri, suflete! nu mulţi se mai întorc. Eu sper să ne revedem. Domnul fie cu tine, mergi în pace!

Şi aşa am plecat eu din sânul lui Avraam, şi m-am făcut om, şi am deschis ochii şi am văzut-o pe mama, dar decât un pic, că dup-aia ea m-a băgat într-o pungă neagră şi m-a aruncat la gunoi. M-am speriat şi am început să plâng, m-a găsit o doamnă mai batrână şi m-a dus la spital, după ce s-au mirat toţi şi s-au holbat la mine o vreme, m-au dus la un centru de plasament. Mi-au zis că aşteaptă să-mi găsească o mămică şi un tătic, dar eu mă tot în-trebam ce s-a-ntâmplat cu mămica mea... câteva zeci din fraţii mei au plecat, eu se pare că am fost mai ghinionist. Am vreo 14 ani, şi încă nu am mamă, nici tată, d-apoi bu-nic. Ce-i drept am mai mers desculţ, dar nu prin iarbă, iar marea nu o văd decât în poze. Nu ştiu când e ziua mea, dar de ar fi să aleg, aş vrea să fie atunci când e şi ziua ta, să mă bucur şi eu cu tine. Nu ştiu care e numele meu adevărat, dar oricum nu contează... Încă nu ştiu ce e aia iubire, dar am cam înţeles de ce curg lacrimile...

Eu sunt copilul ce stă seara la 9 jumate în faţa unui magazin încă deschis, cu un teanc de “Adevărul de Seară” în braţe, îmbrăcat sărăcăcios, dar curat, cuminte, fără să deranjez pe nimeni. Nu cred că mă ştii, pentru că nu mă vezi, nu mă auzi pentru că nu mă jelesc şi nici nu cer, nu mă observi pentru că eu nu stau cu mâna întinsă. Eu stau aici, în colţul meu cu ziarul în braţe, şi mă uit la tine cum treci pe lângă mine, şi îţi mulţumesc... îţi mulţumesc că mi-ai zâmbit, dar de-mi permiţi, aş vrea să te întreb şi eu ceva...

by

Mih

ai V

lad

Ce viaţă am eu?

13

Democraţia generează bunăstare şi libertate. Dar cine/ce generează Democraţia? Întreg demersul de studiere a religiilor pe schema stat-societate-biserică, la a carui etapă 3 suntem, porneşte de la această întrebarea: ce generează democraţia? De unde şi cum apare?

Studii întinse pe zeci de ani ne arată că dintr-un lung şir de explicaţii posibile, dintre care amin-tesc situaţia economică, contextul internaţional, rasa, etc, cele care mizează pe factori culturali tind să explice mai mult şi mai bine decât oricare altă categorie de termeni. Lipset, Dahl, Huntington şi alţi cercetători pun în prim plan acest gen de factori. Dintre toţi factorii culturali, religia ocupă principalul rol în acest gen de explicaţii.

Al treilea val al democratizării este cel mai extins ca şi număr şi a cuprins ţări diverse etnic, cultural, religios. Cu toate aces-tea, ţări care au făcut parte din cel de-al treilea val şi care să aibă o religie predominant islamică sau confucianistă au fost foarte puţine. Această evidenţă empirică este explicată prin caracteristicile aces-tor doua tipuri de religii.

Spre deosebire de oricare altă religie, în societăţile musulmane lipsesc un-ele noţiuni care fac ca apariţia democraţiei sa fie aproape imposibil de realizat. Vatikiotis, într-un studiu din 1988

susţine că „noţiunea de liber-tate politică nu există la nivelul gândirii colective... sunt alienaţi islamului”. Această afirmaţie este esenţială desluşirii relaţiei dintre stat, biserică şi societate. Gellner, Wright şi alţii aderă la această opinie adăugând că lipsa concep-tului de libertate politică la nivelul gândirii comune duce la o imediată subordonare a politicii religiei, iar societatea ambelor. Societate şi statul sunt conduse după regulile stabilite religios, biserica oferă seturi de credinţe spirituale care au menire de a ordona întreaga viaţă a indivizilor.

Statele musulmane sunt teocraţii, dar nu aşa cum vedem noi această formă de guvernare, ca şi stat condus de un cler, ci mult mai literar. Statul este al lui Dumne-zeu, peste poporul lui Dumnezeu, prin legile lui Dumnezeu (Lewis). Este evident faptul că nu există o disociere între sfera politică şi cea religioasă, totul se petrece sub tutela bisericii.

Confucianismul are multe trăsături comune islamului. Soci-etatea este tributară atât statului cât şi religiei, doar relaţia stat-biserică este alta. „Nici o biserică sau organizaţie culturală nu va exista fară tutela statului” este o regulă nescrisă şi consemnată de către Eisenstadt. Huntington susţine că problema autorităţii şi modul în care e folosită este cheia desluşirii relaţiei stat-biserică. Autoritatea centrală este deţinută de stat, central. Ea are monopolul întregii activităţi sociale, religioase sau culturale. Biserica devine un liant, o punte între stat şi societate, dar nu poate acorda legitimitate unor instituţii sociale paralele celor acceptate de stat (He Bao-gang).

14

Anatolie Coşciug

autor: Teodora Buga

Big-bangul geopoliticii ?

O dată cu aderarea Poloniei, Ungariei, Ce-hiei, Slovaciei, Sloveniei, a Ţărilor Baltice, în 2004 la Uniunea Europeana, respectiv cea a României şi Bulgaria o cutumă a geopoliticii clasice a fost încălcată: cea a statului tampon sau aşa numitul “le cordon sanitaire”. Statele menţionate anterior sunt actori statali creaţi în perioada interbelică la masa negocierilor cu intenţia de a reprezenta un material izolant în-tre două mari puteri rivale, care la ora actuală sunt reprezentate de NATO, respectiv Uniunea Europeană şi Federaţia Rusă .

Schimbarea orientării ideologice a puterii politice de la Chişinău din primăvara anului 2009 face ca bătălia dintre acele puteri să se transfere din Europa Centrală către partea estică a con-tinentului European, Republica Moldova fiind ultimul stat tampon între aceste două forţe. În acest articol aş dori să realizez un scurt scenariu al aderării Republice Moldova, aderare care ar

duce la o posibilă reconfigurare de forţe pentru Europa .

Un cunoscut politolog a acordat Republicii Moldova un timp determinat de 20 ani pentru a se putea integra în Structurile Nord-Atlantice, respectiv in Uniunea Europeană. Pentru început aş dori să creionez liniile mari de acţiune pe care statul moldovean trebuie să le îndeplinească pentru a ajunge la „visul occidental”:

•instaurarea unui stat de drept viabil bazat pe respectarea drepturilor şi libertăţilor civile, bazat şi pe o separe clară între sfera publică şi cea privată ;

•rezolvarea “crizei morale” cu care se confruntă societatea moldovenească;

•rezolvarea conflictului transnistrean care la ora actuală reprezintă un focar de instabilitate şi o ameninţare la suveranitate şi integritate;

•pe plan extern, diplomaţii de la Chişinău

trebuie să construiască acea însuşire esenţială unui stat pe scena internaţională: predictibili-tatea.

Toate acestea fiind spuse, aş dori să faceţi un efort de imaginaţie şi să va transpuneţi în 2030, anul în care Republica Moldova îndeplineşte toate condiţiile necesare aderării la Uniunea Europeană. Însă va renunţa Rusia la statul care face parte din primul cerc de securitate, alături de Ucraina, Georgia şi Azerbaijan? Poate da, în schimbul unei concesii a Uniunii Europene: Re-publica Moldova în schimbul Belarusului? Dar, Uniunea Europeană este suficient de puternică pentru a face faţă ameninţărilor asimetrice ce-ar proveni din spaţiul euro asiatic?

Cu aceste întrebări în minte fac următoarea afirmaţie: nu se poate vorbi despre rescrierea regulilor geopolitice, cel puţin nu încă, însă am-bele puteri se afla în şah. Următoarea mutare va fi decisivă: şah mat!

15

Azi e ziua cea mare. Nu merg la-nsurătoare, am văzut (în sfârşit) filmul anu-lui, „Avatar”. Bine-realizat, efecte de-ţi lasă gura căscată, imaginaţie a creatorilor de neimaginat şi o lume de basm. În fine, pe cei întârziaţi îi sfătuiesc să meargă – este într-adevăr o experienţă unică. Şi scepticilor le recomand acelaşi lucru, consider că e un film despre care fiecare merită să-şi facă propria părere. Oricum, aceasta nu se vrea o recenzie a filmului ci cel mult o explorare a ideii sale primare. Cum ar fi viaţa perfectă.

Căci evident, o naţiune cu piele albastră de pe o planetă fără electricitate ştie mai multe despre bucuria de a trăi în armonie cu Universul decât toată înţelepciunea şi tehnologia omenirii. Iar secretul e chiar sim-plu: trebuie să trăieşti simplu. Să îţi satisfaci dorinţele primare, să ai grijă de aproape, să iubeşti natura şi să realizezi că eşti doar in-finita parte a unui trunchi comun de viaţă. Să vânezi atunci când trebuie, să te odihneşti atunci când simţi, să nu te temi de moarte

căci niciun spirit nu se şterge vreodată. Să te bucuri de micile nimicuri şi de marile învingeri. În sfârşit, să înţelegi că viaţa nu e o colecţie de reuşite, viaţa e doar clipa pe care o trăieşti.

Aşa că mi-am pus întrebarea: ce-ar fi dacă şi noi am trăi aşa, căci după succe-sul avut de film, după obsesia albastră, mă gândesc că nu sunt singura emoţionată de o lume atât de pură încât aproape că te face să o renegi pe a ta.

Cum ar fi să trăim numai pentru bucuria de a fi vii? Să renunţi la atitudinea „aşa tre-buie”, la frica de ce spun ceilalţi, până şi la gândurile „unde o să fiu mâine”. Să faci acele lucruri care ştii că o să-ţi aducă un zâmbet pe faţă când vei fi aproape de moarte. Acele pete de culoare pe care le ţii minte după ce ai uitat toată ziua. Zâmbetul unui copil, un stol de păsări, un parc cu lalele, mirosul de tei – chiar că nu trebuie să zbori „on Pan-dorra” ca să găseşti adevărata frumuseţe a vieţii. Viaţă. Până şi acest cuvânt, cât de

frumos sună, cât de multe ascunde! Sunt conştientă că vorbesc fraze supra-

folosite şi că pentru un student flămând, un emigrant stresat şi un salariat cu trei copii acasă sunt numai nişte litere pe hârtie, însă lucururile frumoase se întâmplă atunci când ne deschidem mintea şi întindem mâna. Pe planeta oamenilor albaştri fiecare copac, fiecare om sau animal sunt uniţi printr-o energie comună, o legătură între orice vie-tate. Oare dacă am închide ochii şi ne-am aminti de prietenul din copilărie, cântecele bunicii sau primul sărut nu am simţi şi noi Legătura? Căci de existat, există – nu trăim noi pe acelaşi Pământ?

Îmi cer scuze faţă de cei pe care i-am amuzat cu discursul meu, întorceţi-vă la Mess-ul şi deadline-urile voastre. Scepticilor le recomand în continuare să vadă filmul. Iar celor rămaşi, puneţi-vă întrebări. Şi căutaţi mereu frumuseţea în jurul şi înăuntrul vost-ru. Iar dacă n-o găsiţi, e simplu: faceţi-o voi. şi Credeţi.

Pentru o lume mai bunăIt’s easy to breathe, it’s easy to breathe, breathe only air where life should be Ocean Spray – Manic Street Preachers

Corina Donica

16

“The nation-state is just about through as an economic unit” - este afirmaţia care în-cheie era „statului naţiune” ca principal mo-tor economic al pieţei economice mondiale şi deschide o nouă etapă, cea a „dictaturii capitalului”, caracterizată de mişcarea liberă capitalului însoţită de dominaţia crescândă a pieţelor financiare globale şi a corporaţiilor multinaţionale asupra economiilor naţionale”.

La începutului secolului XXI un nou tip de actor al politicii internaţionale, care datorită capacităţilor financiare începe să submineze autoritatea şi suveranitatea statului-naţiune emerge pe scena relaţiilor internaţionale. Acest nou actor se regăseşte în literatura de specialitate sub denumirea de corporaţie transnaţională. Definite ca fiind companii care deţin, controlează şi manageriază producţia şi distribuţia de bunuri şi/sau servicii în câteva ţări şi caracterizate de către documentele Naţiunilor Unite ca “bază a procesului de producţie a globalizării lu-mii economice”, corporaţiile transnaţionale exercită o influenţă puternică atât asupra politicilor eco-nomice din societatea mamă, cât şi asupra ce-lor din societăţile gazdă. Activităţile şi forţa capitalului companiilor transnaţionale reduc abilitatea statului de a-şi decide propria soartă, ducând astfel la o erozi-une a puterii acestuia din interior. Guvernele state-lor naţiune le este mult mai greu să-şi managerieze pro-priile economii atunci când pe teritoriul lor se afla aceşti actori ai internaţionalismul lib-eral. Prin urmare, două chestiuni sunt ridicate: pierderea graduală a suveranităţii statele, precum şi a eficienţei tradiţionalelor politici eco-nomice. Toate acestea sunt rezultatul transnaţionalizării activităţilor TNCs.

Corporaţiile transnaţionale, reprezintă pentru spaţiul cultural al statele aflate în curs de dezvoltare o problemă. Cunoscute drept agenţi ai “schimbării culturale”, corporaţiile transnaţionale au modificat “configuraţia gusturilor“ locale, înlocuindu-le uneori bru-tal cu cele ale consumerismului occidental (nota bene: sunt arhicunoscute exemplele Macdonaldization, Coca-Colanazition), izb-utind chiar să transforma cultura şi ethosurile acestor spaţii în veritabile “forme fără fond”.

Pe de altă parte, în unele viziuni nu lipsite de obiectivare, corporaţiile transnaţionale, sunt considerate ca nişte “relee” prin interme-diul cărora centrul sistemului mondial mod-ern controlează periferia, ele având, printre altele, şi rolul negativ de menţinere a respec-tivelor zone periferice într-o anumită stare de subdezvoltare. Acolo unde au fost realizate investiţii ale corporaţiilor transnaţionale, aceste au dus la dezvoltarea unei economii de enclavă, care de obicei nu are nimic de a face cu dezvoltarea reală economiei lo-

cale, iar unde s-a realizat industrializarea în termenii acceptaţi azi de teoria economică modernă, această industrializare s-a făcut in detrimentul pierderii specificului economic şi cultural naţional.

Lucrurile sunt însă mult mai complicate decât pot fi ele prezentate sau sintetizate într-un studiu precum cel de faţă.

În mod cert, corporaţiile transnaţionale reprezintă una din provocările secolului XXI, pe care actorii statali şi cei îndrituiţi să vegheze la apărarea valorilor umane sunt chemaţi, dacă nu să le redimensioneze în coordonatele lor fundamentale, cel puţin să le reducă sau d i -min -

u e z e e f e c t e l e negative. Întrebar- e a esenţială este în ce măsură corporaţiile transnaţionale ajung să pună în pericol valo-rile fundamentale ale democraţiei de fapt, val-orile fundamentale ale umanităţii? Pot fi con-vertite acţiunile corporaţiilor transnaţionale în fapte benefice pentru ţările în care acestea operează?

Răspunsul este categoric da. Însă un asemenea efort trebuie conjugat la nivel planetar, prin mecanismele organismelor internaţionale de tip ONU, FMI, Banca Mondială, etc. (referitor chiar la asemenea organisme, în unele cazuri, de pildă FMI sau Banca Mondială, există chiar suspiciuni că acestea ar conlucra uneori mai degrabă în sensul servirii intereselor transnaţionale decât în alt sens!). Probabil nu va fi de-parte vremea când va apărea chiar necesi-tatea adoptării unei veritabile „Carte a

transnaţionalelor”, pe care guvernele naţionale să o adopte sub formule juridice limitative, capabile să securizeze economiile statelor în cauză.

În această ordine de idei, considerăm că până şi conceptul de securitate naţională, subsumat conceptului de securitate zonală (continentală) sau internaţională ar tre-bui revizuit, date fiind implicaţiile factoru-lui economic transnaţional în problem-atica securităţii generale (inclusiv în cea a securităţii militare).

Globalizarea economiei este emblematică azi, dar ea acoperă, ca fenomen obiectual şi obiectiv, o parte mult mai mică a globului pământesc decât lasă

să se înţeleagă terminologia ştiinţifică. Se discută puţin de alte procese

macrosociale şi umane, cum ar fi apariţia populaţiilor „hibride”

în spaţiul Uniunii Europene. Sute de mii de italieni sunt

căsătoriţi în Germania, sute de mii de ger-mani sunt căsătoriţi în Franţa, s.a.m.d. Acest proces continuu de amestecare este o realitate care, în timp, îşi va face simţită prezenţa şi nu întâmplător se discută deja despre o „mare naţiune europeană”. Ceea ce azi NU sun-tem capabil să acceptăm, mâine poate deveni posi-

bil şi real - cam aşa ar suna un fel tâlc

al ştiinţelor sociale. Şi atunci, ce rol au, în

acest context, corporaţiile transnaţionale?

Unul coagulant desigur, dar acum, la modul cel mai con-

cret cu putinţă, trebuie discutat despre capacitatea guvernelor sau

mai exact: a statelor, de a reacţiona în cazuri de extremă urgenţă generate

de acţiunile corporaţiilor transnaţionale pe plan mondial. Foarte probabil că o legislaţie comună, similară legilor consacrate ale anti-trustului, va trebui gândită şi aplicată pe vi-itor, tocmai de către actorii statali generatori, în primă fază, de multinaţionalism economic şi bineînţeles, împreună cu statele pe terito-riul cărora transnaţionalele sunt găzduite.

„Pozitivarea” TNCs s-ar putea funda-menta pe efectul pacificator al reprezentan-telor naţionale ale corporaţiilor, deoarece e greu de crezut că, într-un caz fictiv de pildă, Coca-Cola din Rusia ar fi de acord ca Rusia să intre în conflict cu state ale Uniunii Euro-pene, câtă vreme şi în Uniune Coca-Cola reprezintă una din companiile de superforţă! Principiul „nici un organism nu îşi retează de bunăvoie braţul, decât dacă acesta este can-grenat iremediabil” trebuie aplicat în cazul acestor politici comune de pozitivare a efec-telor acţiunilor TNCs.

D i c t a t u ra c a p i t a l u l u i

17

autor: Teodora Buga

Basarabean#4AccentBasarabean#4AccentBasarabean#4AccentBasarabean#4

WhatCan You Doto Be Happy? Află-ți phobiile . . . . . . . . . . . . . . . . . . .Things to do before you graduate . . . .Rusia vs Nato . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .Ziua Europei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Pentru o lume mai bună . . . . . . . . . . . .

pag.6

pag.03pag.05pag.08pag.12pag.15

Cluj-Napoca 2010 - www.gibcluj.ro

Redacția:Coordonator Daniela CervinschiLayout design Ştefan Creţu Daniel MunteanFotografieFotografie Daniel MunteanRedactor Corina DonicaEchipa de redacţie Corina Donica Constanţa Cucu Andrei Vatavu Andrei Vatavu Camelia Chitic Ana Bacioi Alina Tcaci Cristina Talpa Teodora Buga Anatolie Coşciug Iulian Corunga Iulian CorungaColaboratori Sven Gallinelli Mihai Vlad Tudor Cojocaru Nicu Ţibrigan Veronica Russu Victor Moşneag Victor Moşneag Andrei Barboş

Doriți să ne susțineți financiar?revista.accentbasarabean@gmail.com

ToamnaPrimul Accent din aceasta